Studiu Empiric Privind Influenta Imprumutului Si a Ratei Inflatiei Asupra Produsului Intern Brut

INTRODUCERE

Divergențele economice și politice, deseori conflictele de interese ale țărilor reprezintă o mare provocare pentru instituțiile financiare, nevoia de consultare și coordonare la nivel mondial fiind în floare. O dată cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial, o serie de tări de aflau în căutarea unor noi perspective economice, iar organizații precum Banca Mondială, Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană, Fondul Monetar Internațional, au fost însărcinate cu supravegherea sistemului monetar internațional.

Fondul Monetar Internațional reprezintă cheia unei instituții financiare internaționale, cu un rol crucial în creșterea și dezvoltarea țărilor. Am ales această temă în elaborarea lucrării de licență deoarece, Fondul Monetar Internațional s-a constituit pentru a sprijini țările aflate în declin economic. Astfel, acestea vor depăși în mare parte sau chiar total momentele dificile în care se vor afla. Scopul acestei lucrări despre FMI este de a evidenția importanța acestuia, colaborarea și relațiile cu membrii, dar și analizarea împrumuturilor acodate către țările membre.

Prezenta lucrare are în compoziție o abordare teoretică privind Fondul Monetar Internațional, de la apariție ai până în momentul actual, precum și o analiză a împrumuturilor către țările membre. Pentru realizarea acestei lucrări am utilizat rapoarte și documente ale Fondului, studii și articole interne și internaționale, precum și lucrări de specialitate ale unor autori consacrați, atât din țara noastră, cât și din străinătate.

Astfel, primul capitol al lucrării conține elementele definitorii privind Fondul Monetar Internațional, funcțiile, obiectivele, respectiv resursele, precum și instituirea Drepturilor Speciale de Tragere ca principal instrument de rezervă. Totuși, această prezentare este făcută pentru a arăta rolul și importanța, dar și să creeze o bază de cunoștințe pentru urmările apariției Fondului, care sunt de fapt prioritare în cee ace privește scopul analizei. Constituit prin Tratatul de la Bretton Woods în anul 1974, prin întemeierea FMI s-a urmărit lichidarea asociațiilor valutare de felul asociației zonei lirei sterline în vederea întăririi poziției dolarului SUA, finanțare a statelor membre cu balanțe de plăți deficitare și accelerarea procesului de trecere la convertibilitatea monetară. Programele Fondului au contribuit la scoaterea din impas a creditorilor și investitorilor.

Capitolul doi are în vedere Fondul Monetar Internațional în perioada de tranziție, criza globală , în partea a treia a acestui capitol punându-se accentul pe împrumuturile acordate de Fond. FMI împrumută statele membre care se confruntă cu dificultăți privind balanța de plăți. Declanșată în 2008, criza financiară s-a extins în mai toate țările dezvoltate , iar Fondul Monetar Internațional a lucrat pe mai multe fronturi pentru a ajuta membrii săi la combaterea crizei economice și financiare la nivel mondial. În perioada de tranziție, accentul a fost pus pe evoluțiile macroeconomice, aceasta fiind zona principală a operațiunilor FMI și a expertizei.

O responsabilitate de bază a FMI este de a oferi împrumuturi țărilor membre care se confruntă cu echilibru real său potențial al problemelor de plăți. Această asistență financiară permite țărilor să reconstruiască rezervele internaționale, să stabilizeze monedele lor, continua cu plata importurilor, precum și cu restabilirea condițiilor de creștere economică puternică. Spre deosebire de băncile de dezvoltare, FMI nu acordă împrumut pentru proiecte specifice.

În ceea ce privește capitolul trei, acesta conține un studiu econometric despre impactul ultimelor împrumuturi acordate de Fondul Monetar Internațional către anumite țări membre, dar și a ratei inflației țărilor respective asupra Produsului Intern Brut din acele țări.

În capitolul final, am sintetizat informațiile obținute în cadrul studiului, tratandu-le într-o manieră obiectivă.Totodată, am propus și soluții de îmbunătățire a modelului utilizat.

CAPITOLUL I

ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL

1.1. Premise ale apariției FMI. Sistemul Bretton Woods

Marea depresiune economică mondială a fost perioada crizei lumii capitaliste datorate supraproducției, având loc între anii 1929-1933, și totodată prima criză gravă. Ea este caracterizată printr-o scădere drastică a activității economice mondiale, majoritatea țărilor fiind puternic influențate în domeniile producției, investițiilor, prețurilor și șomajului. Țări precum Statele Unite ale Americii și Franța, ce practicau o politică bazată pe atragerea aurului, prin prețuri mici , dar și rate reale înalte ale dobânzii, au intensificat apariția politicilor monetare restrictive în țările afectate.

Soluția tuturor problemelor urma să fie rezolvată prin adoptarea unui nou sistem internațional. Conform lui D. Oprescu, Sistemul Monetar Internațional nu ar trebui să aibă “ caracter supranațional”, altfel principiile esențiale ale cooperării între state, respectul independenței și suveranității naționale ar fi încălcate. Astfel, odată cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial, mai exact în data de 22 iulie 1944, reprezentanți ai 44 de țări ( inclusiv cei ai Uniunii Sovietice, care nu vor semna Acordul și ai Chinei naționaliste, între care John Keynes pentru Marea Britanie și Hary Dexter White pentru Statele Unite ale Americii, ei fiind cei care au avut viziuni diferite asupra modului de acordare a asistenței financiare). Conferința a avut loc la Bretton Woods din orașul New Hampshire în scopul restructurării relațiilor internaționale și monetare. Totodată, această conferință a dat naștere la trei organizații: Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Organizația Comerțului Internațional.

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 state membre. Acesta lucrează pentru a stimula creșterea economică globală și stabilitatea economică. De asemenea, Fondul oferă consultanță politică și de finanțare a membrilor în dificultăți economice și cooperează cu națiunile în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să atingă stabilitatea macroeconomică și reducerea sărăciei. Decembrie 1945 este anul când Fondul Monetar Internațional a devenit existență oficială, primele 29 de țări membre semnând Acordul, iar 1 martie 1947 este anul când și-a început activitatea. Mai târziu, în același an, Franța a devenit prima țară care a împrumutat de la Fond. Pe măsură ce trecea timpul, numărul statelor membre FMI a crescut considerabil, iar acest fapt reflectă obținerea independenței politice a mai multor state în curs de dezvoltare, dar și a colapsului blocului sovietic.

Odată cu apariția Fondului Monetar Internațional a fost creată și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare ( BIRD ), cunoscută și sub numele de Banca Mondială. Cele două instituții au multe puncte comune, cei mai mulți ar spune că sunt una și aceeași instituție, dar sunt diferite, acestea completându-se una pe cealaltă. Diferența constă în activitatea celor două, și anume: BIRD se ocupă cu dezvoltarea pe termen lung și caută soluții pentru eliminarea sărăciei la nivel mondial, iar FMI este preocupat de performanța și politicile financiare macroeconomice. Ca și punct comun, putem spune că ambele instituții trebuie să contribuie la dezvoltarea țărilor care întâmpină dificultăți economice și financiare.

În cadrul sistemului Bretton Woods, Fondul Monetar Internațional capătă o responsabilitate în ceea ce privește menținerea rezervelor, elementul cheie fiind dolarul american. Datorită stabilității cursului de schimb, dar și asigurării unei lichidități corespunzătoare , au fost încurajate schimburile economice internaționale, iar cu ajutorul resurselor financiare ale Fondului, țările membre au putut face față unor nevoi temporare ale balanțelor de plăti, unele țări realizând chiar și convertibilitatea monedelor naționale.

Grafic 1.Regimului paritatilor fixe

Sursa : Filosofiile FMI și ale politicilor de tranziție la economia de piață în Europa. Convergențe și deosebiri

Cu toate acestea, sistemul se confruntă cu fenomene negative, determinând o aplicare necorespunzătoare a principiilor sale fundamentale. Cursul de piață a suferit schimbări structurale. Astfel, între anii 1968-1973 a urmat dizolvarea Sistemului de la Bretton Woods, 1973 fiind anul în care începea să se practice cursurile flotante. În august 1971, președintele american Richard Nixon a anunțat suspendarea "temporară" a convertibilității dolarului în aur. În timp ce dolarul a luptat în cea mai mare dintre anii 1960 în paritatea stabilit la Bretton Woods, această criză a marcat prăbușirea sistemului. O încercare de a revigora ratele de schimb fixe a eșuat, și până în martie 1973 principalele valute au început să plutească una împotriva celeilalte. De la prăbușirea sistemului Bretton Woods, membrii FMI au fost liberi să aleagă orice formă de acord de schimb pe care doresc, cu excepția monedei aur.

Țările membre FMI

Țările membre ale Fondului Monetar Internațional trebuie să participe cu o anumită cotă la formarea resurselor financiare ale Fonndului. Astfel, aceste plăți depind de mărimea economică a țării, dar și de puterea economică. De asemenea, aceste cote de participare se determină ca procent din Produsul Intern Brut al fiecărei țări. Astfel, cota stabilită este formată din:

25% aur ( până în anul 1979)

După anul 1979, moneda aur a fost preluată de drepturile speciale de tragere (DST) sau valute forte.

75% monedă națională

Tabel 1. Cota statelor membre FMI și puterea de vot

Sursa: Prelucrare proprie

În ceea ce privește drepturile țărilor membre ale Fondului , putem menționa următoarele:

dreptul la vot și dreptul de participare la luarea deciziilor

dreptul efectuării tranzacțiilor, dar și a operațiilor cu Fondul Monetar Internațional

dreptul la cumpărarea valutei convertibilă sau Drepturilor Speciale de Tragere (DST) din resursele FMI, contra monedei naționale

dreptul de primire a alocațiilor de DST

dreptul de a ajunge membu al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare(BIRD)

1.1.2. Obiectivele Fondului Monetar Internațional

Fondul Monetar Internațional este cel mai important organism de cooperare în ceea ce privește domeniul financiar valutar. Fondul are ca principală activitate elaborarea programelor de finanțare și creditare pe termen scurt și lung a țărilor cu dificultăți economice. Obiectivul acestor credite este echilibrarea balanțelor de plăti, condiționate de luarea unor măsuri de redresare macroeconomice în țările beneficiare de aceste credite. Conform articolului 1 din Prevederile Acordului de înființare, obiectivele FMI sunt:

Promovarea cooperării monetare internaționale, care se realizează prin intermediul unei instituții permanente, instituție care să ofere cadrul adecvat pentru consultare și colaborare în problemele monetare internaționale

Facilitarea extinderii și creșterii echilibrată a comerțului internațional, precum și contribuția sa la instaurarea și menținerea unui nivel ridicat al venitului real și folosirii forței de muncă, dar și creșterea resurselor productive ale tuturor membrilor, ca scopuri primordiale ale politicilor economice

Propagarea stabilității regimului de schimb, menținerea între statele membre a unor regimuri ordonate și evitarea deprecierii monedelor concurențiale

Asigurarea asistenței în stabilirea unui sistem multilateral de reglementare a tranzacțiilor curente dintre membrii, precum și eliminarea restricțiilor la schimburile externe , ce implică dezvoltarea comerțului mondial

Disponibilizarea temporară a resurselor generale ale Fondului Monetar Internațional, cu scopul utilizării lor de către țările membre, având anumite măsuri de precauție, astfel dându-le posibilitatea de a face în mod corect ajustările în balanțele de plăti,și, totodată fără a recurge la măsuri distructive pentru prosperitatea națională sau internațională.

Micșorarea duratei și intensității dezechilibrului din balanțele de plăți internaționale.

Funcțiile Fondulul Monetar Internațional

Ca și funcții ale Fondului, menționez următoarele:

1. coordonarea sistemului monetar internațional

2. furnizarea de credite pe termen scurt și mediu, din resursele proprii, pentru asistarea unor dezechilibre ale balanței de plăti, în țările membre

3. oferire a asistenței tehnice către alte organizații internaționale și către statele membre

4. intermedierea obținerii unor credite pe termen scurt și mediu, din fonduri private sau naționale, pentru a finanța dezechilibrele balanței de plăti în țările membre

4. supravegherea politicilor monetare, financiare și economice ale statelor membre

5. monitorizarea și acordarea de credite în situațiile în care problemele financiare ale unei țări riscă să se transforme într-un pericol pentru stabilitatea sistemului financiar global

Dintre funcțiile menționate mai sus, pentru a înțelege rolul și funcționarea Fondului Monetar Internațional, sunt foarte importante supravegherea și finanțarea (creditarea) membrilor.

1.1.4. Adoptarea deciziilor

Fondul Monetar Internațional își ia deciziile prin vot proporțional, fiecare țară membră având un număr mic de voturi de bază, acestea multiplicându-se proporțional cu mărimea cotei de participare, În acest fel, contribuția financiară în cadrul Fondului determină semnificativ puterea de votare . Indicatorii economici și financiari ai fiecărei țări sunt cei în funcție de care este stabilită această contribuție. Există și cazuri în care se votează în cadrul Consiliului Executiv, dar acest lucru se întâmplă foarte rar. De obicei, deciziile sunt luate prin consens. Totodată, dacă nu poate fi găsit un consens, deciziile sunt luate pe baza unui vot al guvernatorilor. În acest caz se aplică regula majorității simple (adică 50% din drepturile de vot).

Tabel 2. Cote părți importante (în % din capitalul Fondului)

Sursa : Prelucrare proprie pe baza datelor din : “FMI-ul, Lenain Patrick”

Resursele Fondului

În ceea ce privește resursele Fondului Monetar Internațional, acestea sunt asigurate din contribuția statelor membre, prin plata unor cote, în funcție de puterea economică a fiecărei țări. Fiecare stat membru achită cota sa la Fond, în proporție de 25%, într-una dintre valutele acceptate pe plan internațional (dolarul american, euro, yenul japonez sau lira sterlină) sau în drepturi speciale de tragere (DST=moneda de rezervă creată de FMI în anul 1969), iar restul de 75% în moneda națională. Aceste cote sunt revizuite la fiecare 5 ani. Totalul acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 311 miliarde de dolari americani, iar puterea de vot a fiecărei țări este proporțională cu cota subscrisă. Mărimea cotei de participare la resursele Fondului Monetar Internațional a fost stabilită inițial, în dolari americani, în funcție de dimensiunea economică a țării respective în cadrul economiei mondiale, luându-se în considerare o serie de indicatori economici importanți precum:

2% din venitul național brut

5% din rezervele de aur și de dolari SUA

10% din media importului;

10% din variația maximă a exportului

suma elementelor de mai sus, majorată cu ponderea exportului mediu în venitul național

FMI răspunde în fața guvernelor din țările membre. Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar și Monetar Internațional și Consiliul Director. În vârful structurii organizaționale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniștrii de finanțe din fiecare dintre cele 188 de state membre. Toți guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI și a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri și conduce activitățile curente.

Grafic 2. Functionarea organismelor de conducere

Sursa:

Drepturi speciale de tragere

În 1969, Fondul Monetar Internațional a introdus drepturile speciale de tragere (DST), ca fiind active internaționale de rezervă cu scopul de a suplimenta rezervele oficiale ale țărilor membre. Valoarea sa este bazată pe un cod de patru monede internaționale cheie. De asemenea, drepturile speciale de tragere pot fi schimbate pentru monede liber utilizabile. În data de 17 martie 2015, 204 miliarde DST au fost create și alocate membrilor, fiind echivalentul a aproximativ 280 miliarde dolari.

Dreptul Special de Tragere a fost creat de Fondul Monetar Internațional în 1969 pentru a sprijini sistemul de curs de schimb fix Bretton Woods. O țară care participă la acest sistem are nevoie de rezerve oficiale. Rezervele de aur ale guvernului sau ale băncii centrale și rezervele valutare ar putea fi folosite pentru a cumpăra monedele naționale în piețele de schimb valutar, în funcție de necesitatea de a menține constantă rata de schimb. Dar, suportul internațional a două active rezervă, aurul și dolarul american, s-au dovedit a fi inadecvate pentru sprijinirea extinderii comerțului mondial și a dezvoltării financiare care a avut loc. Prin urmare, comunitatea internațională a decis să creeze un activ de rezervă internațională sub protecția Fondului.La numai câțiva ani de la crearea drepturilor speciale de tragere, sistemul Bretton Woods s-a prăbușit și principalele valute au trecut la un regim de curs de schimb flotant. În plus, creșterea de pe piețele internaționale de capital a facilitat împrumutarea guvernelor solvabile. Ambele evoluții au diminuat nevoia de DST. Cu toate acestea, din 2009 alocările de DST în valoare totală de 182.6 miliarde DST au jucat un rol critic în furnizarea de lichiditate în sistemul economic global și completarea rezervelor oficiale ale țărilor membre în contextul crizei financiare globale. DST nu este nici o monedă, nici o cerere de la FMI, mai degrabă, este o potențială creanță asupra monedelor liber utilizabile ale membrilor FMI. Titularii de DST pot obține aceste valute în schimbul DST lor, în două moduri: în primul rând, prin amenajarea unor schimburi voluntare între membrii, și, în al doilea rând, de la membrii desemnați de Fond ,cu poziții externe puternice în a cumpăra DST de la membrii cu poziții externe slabe. În plus, față de rolul său ca un activ de rezervă suplimentar, DST servește ca unitate de cont a Fondului Monetar Internațional și a altor organizații internaționale.

Valoarea DST a fost inițial definită ca fiind echivalentă cu 0.888671 grame de aur fin, care, la momentul respectiv, a fost echivalent cu un dolar. După prăbușirea sistemului Bretton Woods în 1973, DST a fost redefinit ca un coș de valute. Astăzi coșul DST constă în euro, yenul japonez, lira sterlină, dolarul american. Valoarea DST în ceea ce privește dolarul american se determină zilnic, fiind postată pe site-ul FMI. Se calculează ca sumă a valorilor specifice ale celor patru valute din coș evaluate în USD, pe baza ratelor de schimb cotate la prânz în fiecare zi pe piața din Londra. Compoziția coșului este revizuită o dată la cinci ani de către Comitetul executiv, sau mai devreme în cazul în care Fondul Monetar Internațional consideră necesară modificarea anumitor circumstanțe justificate pentru a se asigura că aceasta reflectă importanța relativă a valutelor din schimburile comerciale din lume și sistemele financiare. În cea mai recentă revizuire (în noiembrie 2010), ponderile monedelor din coșul DST au fost revizuite în funcție de valoarea exporturilor de bunuri și servicii, precum și valoarea rezervelor exprimate în monedele respective, care au fost deținute de alți membri FMI. Aceste modificări au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. În octombrie 2011, Consiliul Executiv al Fondului a discutat posibile opțiuni pentru extinderea coșului valutar DST. Majoritatea directorilor a considerat că criteriile actuale de selecție a coșului DST au rămas adecvate. Următoarea revizuire este programată la sfârșitul anului 2015.În ceea ce privește rata dobânzii DST, aceasta oferă baza de calcul pentru dobânda percepută membrilor împrumutați, precum și dobânda plătită membrilor cu privire la utilizarea resurselor lor pentru împrumuturi FMI regulate (neconcesionale) . De asemenea, este dobânda plătită membrilor în ceea ce privește rezervele lor DST și cea încasată în alocarea lor DST. Rata dobânzii DST, calculat în fiecare săptămână, este rata primar de la care alte rate sunt derivate. Această rată este folosită pentru a plăti dobânzile și taxe în exploatații DST și alocări de DST, respectiv. Rata de bază a remunerației este egală cu rata dobânzii DST. Rata de bază efectivă este egală cu rata dobânzii DST, plus o marjă fixă, care este stabilit anual de către Consiliul Executiv al FMI. Ambele rate sunt ajustate în continuare în cadrul mecanismului repartizarea sarcinilor pentru consecințele financiare ale arieratelor prelungite. Pozițiile tranșei de rezervă remunerată membrilor sunt plătite dobânzi (remunerație) la rata ajustată a remunerației. Taxe pentru utilizarea restante membrilor de credit FMI sunt percepute la rata ajustată gratuit.

Grafic 3. Evoluția ratei dobânzii DST 2004-2015

Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de pe http://www.imf.org/external/index.htm

Tabelul de mai jos prezintă noile sume în valută, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2011. Pentru a ajuta utilizatorii de DST în pregătirea pentru trecerea la noua evaluare DST, FMI a oferit proiectii ilustrative ale monedei sumele în fiecare săptămână, în decembrie.

Tabel 3. Calculul sumelor în valută în noul coș DST(30 dec. 2010)

Sursa: http://www.imf.org/external/index.htm

Sumele în valută se bazează pe ratele de schimb medii pentru o perioadă între 1 octombrie și 30 decembrie. Pentru yenul japonez este exprimată în termeni de unități monetare pe dolar, iar alte tarife sunt exprimate în dolari per unitate monetară.

În conformitate cu articolele sale din Acord (articolul XV, Secțiunea 1, precum și articolul XVIII), FMI poate aloca drepturi speciale de tragere către țările membre, proporțional cu cotele lor. O astfel de alocare oferă fiecărui membru o lipsită de costuri, și o rezervă necondiționată de active internaționale . Mecanismul DST este auto-finanțarea și prelevarea taxelor privind alocările care sunt apoi utilizate pentru a plăti dobânzi la deținerile de DST. În cazul în care un membru nu folosește niciuna dintre dotările sale DST alocate, taxele sunt egale cu dobânda primită. Cu toate acestea, în cazul în care disponibilul în Drepturi Speciale de Tragere al unui membru se ridică deasupra alocării, se câștigă dobânda efectivă asupra sumei depășite. În schimb, în cazul în care deține DST mai puține decât cele alocate, se plătește dobânda pe deficit. Articolele Acordului permit, de asemenea, anularea drepturilor speciale de tragere, dar această prevedere nu a fost niciodată folosită . Astfel, Fondul Monetar Internațional nu poate aloca Drepturi Speciale de Tragere la ea însăși sau altor deținători prescriși.

Alocările generale de DST trebuie să se bazeze pe o necesitate la nivel mondial pe termen lung pentru a suplimenta activele de rezervă existente. Deciziile privind alocările generale sunt făcute pentru perioade succesive de bază până la cinci ani, cu toate că alocările de DST generale s-au făcut doar de trei ori. Prima alocare a fost pentru o sumă totală de 9,3 miliarde DST, distribuite în 1970-1972, a doua pentru 12,1 miliarde DST, distribuite în 1979-1981, iar a treia pentru 161,2 miliarde DST fiind făcută la 28 august, 2009. Separat, al patrulea amendament la Articolele din Acord a intrat în vigoare în 10 august 2009 și a prevăzut o alocare specială de o singură dată de 21,5 miliarde DST. Scopul acestuia a fost să permită tuturor membrilor FMI să participe la sistemul de drepturi speciale de tragere în mod echitabil și rectifică faptul că țările care au aderat la FMI după 1981, mai mult de o cincime din actuala apartenență a FMI, nu au primit niciodată o alocare de DST până la 2009. Alocările de DST generale și speciale din anul 2009 au ridicat împreună totalul alocărilor cumulative de DST la 204 miliarde DST.

Membrii Fondului Monetar Internațional de multe ori au nevoie să cumpere DST pentru a-și îndeplini obligațiile la FMI, sau pot dori să vândă DST pentru a ajusta compoziția rezervelor lor. Fondul poate acționa ca un intermediar între membrii și deținătorii prescriși pentru a se asigura că DST pot fi schimbate pentru monede liber utilizabile. Pentru mai mult de două decenii, piața DST a funcționat prin acorduri comerciale voluntare. În temeiul acestor acorduri un număr de membri și un deținător prescris s-au oferit să cumpere sau să vândă Drepturi Speciale de Tragere în limitele stabilite de acordurile respective. În urma anului 2009 alocările de DST, numărul și mărimea regimurilor voluntare a fost extinse pentru a asigura lichiditate în continuare a pieței DST voluntar. Numărul de acorduri comerciale DST voluntar acum se ridică la 32, inclusiv 19 noi acorduri de la alocările de DST din 2009. În cazul în care există o capacitate insuficientă în cadrul regimului de tranzacționare voluntar, Fondul poate activa mecanismul de desemnare. În cadrul acestui mecanism, membrii cu funcții de externe suficient de serioase sunt desemnați de către FMI pentru a cumpăra DST cu monede liber utilizabile în anumite sume de la membrii cu poziții externe slabe. Acest aranjament servește ca protecție pentru garantarea lichidității și a caracterului de activ de rezervă a DST. Aceste rate sunt ratele oficiale utilizate de către Fond pentru a efectua operațiuni cu țările membre . Ratele sunt derivate din rata de schimb, iar valoarea DST a dolarului american s-a rotunjit la șase cifre semnificative.

Grafic 4. Evoluția DST în luna aprilie 2015

Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de pe http://www.imf.org/external/index.htm

Urmărind acest grafic, se observă faptul că evoluția euro, respectiv dolar, din luna aprilie, anul 2015, nu se modifică semnificativ.

CAPITOLUL II

IMPLICAREA FMI ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

Rolul FMI în redresarea țărilor europene în tranziție la economia de piață

Tranziția este un proces istoric dinamic, ce impune schimbare pentru aproape fiecare element al societății. Evaluarea progreselor realizate de un număr mare de țări în perioada de tranziție este o întreprindere complexă în orice zonă, inclusiv economia. În perioada anilor 1945-1970 sistemul de schimburi fixe a fost menținut la nivel constant, în această perioadă Fondul având trei roluri succesive. În primul rând provoacă statele membre să accepte sistemul parităților fixe și să facă în așa fel încât, ca după război ( 1928-19757),monedele să fie liber convertibile. În al doilea rând încurajează ajustarea economică în țările industrializate, mai ales în cele europene (1958-1966), iar în al treilea rând creează drepturi speciale de tragere (1967-1973) pentru a salva sistemul de dificultăți la sfârșitul anilor 60, dar nu reușește.

FMI a fost implicat îndeaproape în procesul de tranziție de la început. De fapt, unele din țările care au aderat la FMI înainte de 1989, au primit sprijin financiar și tehnic de la Fond. După căderea comunismului în 1989 a urmat extinderea Fondului cu 25 de noi membri. Sosirea noilor membri a fost dezvoltarea cea mai importantă din istoria Fondului de la sfârșitul sistemului. Totodata, Fondul Monetar International a jucat un rol central în a ajuta țările din fostul bloc sovietic. Majoritatea țărilor au lucrat îndeaproape cu Fondul în anii ‘90, beneficiind de recomandări de politici, asistență tehnică și sprijin financiar. Până la sfârșitul deceniului, majoritatea economiilor în tranziție au absolvit cu succes la statutul de economie de piață, după mai mulți ani de reforme intense.

Toate țările în tranziție au trecut prin recesiuni cu dislocări economice și comerciale. Amploarea acestor recesiuni varia între țări, aceste recesiuni fiind extrem de profunde și prelungite în unele cazuri, chiar dacă statisticile oficiale disponibile la momentul respectiv au avut tendința să exagereze pierderile. Anii 1990 au văzut ratele de creștere divergente ale țărilor luptând pentru a obține stabilizarea macroeconomică și a pune bazele unei economii de piață. Condițiile inițiale au fost importante pentru modul în care țările s-au descurcat în această perioadă,în special țările din Europa Centrală.

Prin anii 2000, pozițiile fiscale s-au îmbunătățit semnificativ. Boom-ul, inflația în creștere, dar și presiunile cererii au arătat cea mai mare parte în explozia deficitelor externe. Problemele fiscale care stateau la bază au fost expuse în cazul în care criza financiară globală a lovit, cu deficite bugetare majore. În ciuda suișurilor și coborâșurilor, perioada de tranziție a avut convergență puternică cu Europa de Vest. În medie, venitul pe cap de locuitor a crescut de la aproximativ 30 la sută în mijlocul anilor 1990 până la aproximativ 50 la sută astăzi. Această medie ascunde mari diferențe între țări, cum ar fi Țările Baltice, făcând progrese uriașe, și altele, cum ar fi Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova, Ucraina. Nivelurile prețurilor și salariilor au crescut de asemenea, ca parte a procesului de convergență. Evoluțiile în ceea ce privește creșterile de prețuri și salarii au reflectat creșterea productivității din investiții și abilități mai bune de muncă, acestea nefiind un motiv de îngrijorare. Dar țările în care costurile cresc mai repede decât productivitatea riscă să piardă din competitivitate.

În ceea ce privește Fondul Monetar Internațional și Europa, putem spune ca este angajat activ în Europa ca furnizor de consiliere politică, de finanțare, precum și asistență tehnică. Activitatea Fondului în Europa s-a intensificat de la începutul crizei financiare globale în 2008, apoi de la mijlocul anului 2010, ca urmare a crizei din Zona Euro. Fondul Monetar Internațional prevede o analiză economică și consultanță politică, ca parte a procesului de supraveghere standard pentru economiile europene individuale avansate și emergente, care culminează în consultări periodice (de obicei anual) cu țările membre individuale. Totodata, Fondul produce, de asemenea, "rapoarte de contagiune" anuale axate pe cele cinci economii din lume, care au cel mai mare impact asupra altor țări prin intermediul comerțului, financiar. Două dintre aceste economii sunt în Zona Euro și Marea Britanie. Scopul rapoartelor de contagiune este de a examina efectele colaterale externe din țările ale căror politici sau circumstanțe pot afecta în mod semnificativ stabilitatea sistemului financiar global. Din 2013, Fondul a realizat, de asemenea o analiză, subliniind aspecte transversale într-un nou mod de monitorizare a țărilor membre. Această nouă abordare care analizează grupuri de economii, ce au legături puternice sau preocupări comune, completează proiectele de supraviețuire.

Fondul Monetar Internațional acordă o atenție considerabilă în a progresa în promovarea integrării în Zona euro, pentru a asigura funcționarea eficientă a Uniunii Monetare. Primul program UE, la nivelul sectorului financiar de Evaluare (FSAP) în martie 2013, a subliniat progrese importante în abordarea crizei financiare din Europa, dar, de asemenea, a susținut progresul rapid rapid și pentru un mecanism de supraveghere unic (SSM). În plus, FMI a publicat lucrări care sprijină o uniune bancară de consolidare a cadrului de supraveghere financiar al Uniunii Europene și feedback-ul-bancar suveran, făcând cazul pentru o uniune fiscală ce ajută la rezolvarea unui număr de lacune în arhitectura din zona euro, propunere de măsuri pentru atingerea obiectivelor de restabilire a echilibrului extern și intern, și recomandare de soluții în ceea ce privește problema șomajului în rândul tinerilor din regiune.

Cea mai mare parte din primul val de programe susținute de FMI în anii 2008 – 2009 a fost pentru țările din Europa emergentă. FMI furnizat niveluri flexibile, și mari de finanțare pentru multe țări europene emergente. În majoritatea țărilor UE, inclusiv în Ungaria, Letonia și România, această finanțare a fost prevăzută în colaborare cu Uniunea Europeană, în timp ce Polonia avea un aranjament de linie de credit flexibil cu Fondul. FMI a oferit de asemenea finanțare Islandei atunci când sistemul bancar s-a prăbușit la sfârșitul anului 2008. Experiența dezvoltată cu programele comune în Europa Centrală și de Est s-a dovedit utilă atunci când țările din Zona Euro au solicitat sprijinul FMI. În această etapă, colaborarea s-a extins, incluzând un alt partener, BCE. Această cooperare consolidată între FMI, CE și BCE în țările programului din Zona Euro a devenit cunoscută sub numele de "Troika". Menționez că, cooperarea prin Troika este menită să asigure coerență și eficiență maximă în discuțiile de program la nivel de personal cu guvernele, cu privire la politicile care sunt necesare pentru a pune economiile lor pe calea unei creșteri economice durabile.

În timp ce FMI coordonează îndeaproape, cu ceilalți membri ai Troicii, deciziile Fondului privind finanțarea și consilierea politică sunt luate, în cele din urmă , independent de procesul troicii, de Consiliul Executiv al celor de 24 de membri ai Fondului. Privind programele Fondului acceptate în Europa la 23 martie 2015, acesta a avut acorduri cu 8 țări din Europa, în valoare totală de aproximativ 71 miliarde euro, echivalentul a 78 miliarde de dolari.

Influența crizei globale asupra Fondului Monetar Internațional

Încep acest subcapitol prin a defini conceptul de “criză economică” drept o manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale) , perioade de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate, fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populației, ceea ce duce la scăderea producției, la falimente, la șomaj.

Criza economică mondială reprezintă un declin economic marcat ce a început în decembrie 2007 și a luat o turnură îndeosebi de severă în jos în septembrie 2008. Această criză fost o recesiune globală majoră , fiind caracterizată prin dezechilibre sistemice variate. Din decembrie 2012, efectele economice secundare ale crizei de îndatorire din Zona Euro și perspectivele limitate pentru creștere globală în 2013 și 2014 continuau să pună obstacole în fața revenirii din criza economică globală. Cioburile rămase în urma vijeliei recesiunii din perioada 2008-2012 în economia europeană, s-au adunat treptat, piesă cu piesă, stimulente și măsuride austeritate, într-un vitraliu multicolor spre refacerea edificiului economic dupa criză.

În toamna anului 2008, la tot pasul era pusă întrebarea „Cât vom fi afectați de criză?” , dar răspunsul politicienilor era: „Care criză?”. Dacă atunci răspunsul sugera inexistența crizei în ceea ce priveste tara noastra, România, o explicație aparent plauzibilă fiind dependența redusă de export, în 2010, la apariția mugurilor relansării economice, întrebarea am ieșit din criză își găsește același răspuns, salvator pentru intervievat: care criză. De data aceasta, sensul răspunsului interogativ sugerează un evantai de interpretări în interacțiune dinamică: criza bancară, imobiliară, economică, socială, a creditelor neperformante, a lichidităților, a datoriei suverane, a monedei unice, a ipotecilor supraevaluate sau poate chiar criza de moralitate.

Recesiunea a produs schimbări nu numai în viața afacerilor, dar și în însăși teoria economică a raporturilor dintre piață și stat, a indus paradigme noi, eliminându-le pe cele neviabile. Ajutorul de stat a fost permis cu indulgență în timpul crizei, peste regulile uzuale, pentru a salva băncile. Devenite credite de distrugere în masă, împrumuturile facile au dilatat balonul imobiliar până la transferarea presiunii spre datoria suverană, provocând realități crude, iar Grecia și Irlanda au fost salvate de la faliment de Fondul Monetar Inernațional și Uniunea Europeană. Totodata, recesiunea 2008-2012 a reliefat neajunsuri mocnite ale construcției europene. Uniunea Economică și Monetară s-a devedit mai mult monetară și mai puțin economică, îndepărtând gândirea unor analiști mai îndrăzneți spre alternativa uniune fiscal-politică sau dispariția euro. Caricaturizând puțin, țări cu finanțe robuste și excedente bugetare, ca Germania, își asumă riscul de a salva alte țări, cu mari deficite, cu condiția ca acestea din urmă să-și asume angajamente credibile și de durată, de consolidare bugetară.

Criza a forțat orientarea spre noi structuri europene și globale : Consiliul de Stabilitate Financiară (FSB), Mecanismul European de Stabilizare Financiară (EFSM), Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (EFSF), Mecanismul European Permanent de Stabilizare(ESM). La reuniunea miniștrilor de finanțe ai grupului celor 20 de țări în curs de dezvoltare ( G-20 ) din februarie 2011, China s-a dovedit capabilă să impună scoaterea rezervelor valutare de pe lista indicatorilor ce vor fi monitorizați de Fondul Monetar International pentru reabilitarea economiei globale. Ramificațiile crizei din Uniunea Europeană, cu precădere din zona euro nu pot fi ignorate. S-a exacerbat clivajul între statele nordice și cele sudice: primele mai disciplinate economic și mai prudente, iar cele din urmă mai predispuse la îndatorare. Din strictă necesitate, s-a reactivat dezbaterea despre o Europă cu două viteze sau chiar mai multe, un prim semnal clar fiind summit-ul celor 17 state din Zona Euro, din 11-12 martie 2011.

Tematica dezvoltării durabile a devenit tot mai presantă în ultimele decenii. Pe de o parte, globalizarea și industrializarea unor țări, pe de altă parte efectele acestora în planurile social-demografic și de mediu explică importanța tematicii respective. Economia modernă este informatizată sau în curs de informatizare în cele mai dezvoltate state. Pe langă SUA, UE, Japonia, Canada, au apărut noi puteri economice, în ascensiune rapidă, precum China, India sau Brazilia. În România ca și în alte spații tematica dezvoltării durabile se corelează cu cea a modelului implementat de societate.

În ceea ce privește Fondul Monetar Internațional, acesta a fost fruntaș în ceea ce privește creditarea țărilor în vederea stimulării economiei globale, ca efect al unei crize mai profunde decât Marea Depresiune. Pentru primul deceniu al secolului 21 rambursarea banilor împrumutați de la Fond către mai multe țări și de alți creditori oficiali a fost facilitată de numeroasele fluxuri internaționale de capital care au permis totodată acumularea de rezerve valutare, generând o expansiune la nivel mondial. Prăbușirea creditelor ipotecare acordate de către Statele Unite ale Americii în anul 2007 și răspândirea în întreaga lume în anul 2008, fiind precedate de dezechilibre mari în fluxurile globale de capital au fost momentele debutante ale crizei economice gobale. Măsurile aplicate în momente nepotrivite și bazate pe evaluări greșite au determinat apariția acestei crize. În plus, colaborarea între diferite organizații publice ale statului american nu a fost o bună idee. Spre deosebire de Marea Criză a anilor 1929, cea din 2008-2012 a fost provocată tot de măsuri de tip intervenționist, dar aplicate pe un interval de timp mult mai mare decât în anii 20-30.

În perioada anilor 1980-1995 fluctuația fluxurilor globale de capital a fost între 2% și 6% din Produsul Intern Brut mondial, însă pe parcurs acestea au atins un nivel de 15% din Produsul Intern Brut mondial, triplându-se în anul 2006, iar valoarea acestora a atins 7200 miliarde dolari. Cea mai rapidă creștere a fost simțită în economiile avansate, piețele emergente și țările în curs de dezvoltare devenind, de asemenea, mai integrate financiar.

Fondatorii sistemului Bretton Woods au presupus că fluxurile de capital privat nu vor mai avea același rol predominant pe care l-au avut în secolele XIX și XX, astfel Fondul a împrumutat în mod tradițional membrii care se confruntau cu dificultăți de concurent. Cea mai recentă criză globală a descoperit o fragilitate în cadrul piețelor financiare avansate, care în scurt timp a condus la cea mai gravă recesiune globală de la Marea Depresiune, Dintr-o dată, Fondul Monetar Internațional a fost inundat cu cereri de Acorduri Stand-By și alte forme de sprijin financiar și politic. Comunitatea internațională a recunoscut că resursele financiare ale Fondului au fost mai importante ca niciodată și exista posibilitateea ca acestea să se diminueze înaintea sfârșirii crizei. Cu sprijinul țărilor creditoare, capacitatea de creditare a Fondului Monetar Internațional a fost triplată la aproximativ 750 miliarde dolari.Pentru a utiliza eficient aceste fonduri, Fondul a revizuit politicile sale de creditare, creând o linie de credit flexibilă pentru țările cu fundamente economice puternice și un istoric de success al politicilor de implementare. Alte reforme include cele adaptate pentru a ajuta țările cu venituri mici, ceea ce a permis Fondului Monetar Internațional să acorde sume foarte mari, în funcție de nevoile țărilor solicitante.

2.3. Împrumuturi și facilități acordate membrilor

2.3.1. Facilități de credit

Mecanismul extins de creditare (ECF) oferă asistență financiară pentru țările cu echilibru prelungit în cazul problemelor de plăți. Acesta a fost creat în cadrul programului de reducere a sărăciei și creșterea nivelului de încredere (PRGT), ca parte a unei reforme mai largi pentru ca sprijinul financiar al Fondului sa fie mai flexibil și mai bine adaptat la nevoile diverse țărilor cu venituri mici), inclusiv în perioadele de criză. Facilitatea Reducere a Sărăciei și Creșterea nivelului de încredere (PRGF) este ca un instrument principal al Fondului pentru acordarea de sprijin pe termen mediu pentru tarile cu venituri mici , cu niveluri mai ridicate de acces la resurse financiare, condiții optimizate.

Ca parte a unei strategii menite să facă împrumuturile cu venituri mici sustenabile pe termen lung, Fondul a decis în septembrie 2012, pentru a distribui membrilor proporțional cu cotele lor , cotele în milioane DST (aproximativ 2,7 miliarde dolari), a rezervelor de aur atribuite rămase profituri din programul său de vânzări 2009-2010 . Resursele sunt în plus față de cele 700 milioane DST (1,1 miliarde de dolari), care au fost aprobate printr-o operație similară, dar separat, pentru a sprijini țările cu venituri mici în timpul crizei financiare globale. Această decizie înseamnă că toate profiturile excepționale obținute din vânzări de aur au fost direcționate către creșterea capacității FMI de a sprijini țările cu venituri mici. Distribuția aceasta a fost condiționată de furnizarea de asigurări satisfăcătoare de către membrii care vor face noi contribuții, împrumuturi preferențiale echivalente cu cel puțin 90 la sută din suma distribuită în milioane DST (2,43 miliarde de dolari SUA). Acest prag a fost atins la 10 octombrie 2013, iar distribuția a fost efectuată la 22 octombrie 2013.

Din 15 aprilie 2015, 155 de țări, reprezentând 94,37 la sută din distribuție au angajat să folosească partea lor din aceasta pentru a subventiona creditarea țărilor cu venituri mici, care ar putea împrumuta, în prezent la dobândă zero, de la reducerea sărăciei și creșterea nivelului de încredere (PRGT).

Ca și predecesorul său PRGF, Mecanismul de Creditare Extinsă (ECF ) sprijină programele economice ale țărilor care se îndreaptă spre o poziție macroeconomică stabilă și durabilă în concordanță cu reducere puternică și durabilă a sărăciei și de creștere a nivelului de încredere. Mecanismul extins de creditare poate, de asemenea, accelera ajutor extern suplimentar. ECF este disponibil pentru toate țările membre PRGT eligibile care se confruntă cu un echilibru prelungit de probleme de plăți, și anume, atunci când ar fi de așteptat soluționarea dezechilibrelor macroeconomice care stau la baza prelungirii pe termen mediu sau lung. Asistența în temeiul unui acord ECF este prevăzută o durată inițială de trei până la patru ani, cu o durată maximă totală de cinci ani. După expirare, anulare sau încetarea unui acord ECF, aranjamentele suplimentare ECF pot fi aprobate. De asemenea, accesul la finanțarea ECF este determinat de la caz la caz, luând în considerare nevoile balanței de plăți a țării și puterea programului său economic, și este ghidat de normele de accesare. Accesul total la fonduri preferențiale în PRGT se limitează la 100 la sută din cotă pe an, iar numărul total de credite concesionale restante de 300 la sută din cotă. Aceste limite pot fi depășite în circumstanțe excepționale. Accesul poate fi mărit în timpul unui aranjament, dacă este necesar.În cadrul ECF, statele membre sunt de acord să pună în aplicare un set de politici care îi vor ajuta să sprijine un progres semnificativ spre o poziție macroeconomică stabilă și sustenabilă pe termen mediu. Aceste angajamente, inclusiv condițiile specifice, sunt descrise în scrisoarea de intenție țării.

FMI a simplificat condiționalitatea programului pentru a se concentra pe acțiunile politice care sunt critice pentru realizarea obiectivelor programului. Programele sprijinite de ECF trebuie să se bazeze pe strategia de dezvoltare proprie a țării și acela de a proteja obiectivele sociale. Cerințele de documentare asemanatoare au fost făcute mai flexibile, permițând documentele de program ale țărilor care au un document de strategie valabil de reducere a sărăciei ce acoperă un an de la data reexaminării programului pentru a descrie modul în care bugetul fiscal actual, bugetul fiscal viitor (dacă este disponibil) și planificarea structurală a reformelor în vederea aplicării anticipate a strategiei de reducere a sărăciei unei țări.

Condițiile cantitative sunt utilizate pentru a monitoriza variabilele politicilor macroeconomice, cum ar fi agregatele monetare, rezervele internaționale, soldurile fiscale și împrumuturile externe, pe baza obiectivelor programului țării. Programele sprijinite de ECF au ca scop protejarea cheltuielilor sociale și a altor cheltuieli prioritare, inclusiv prin obiective cantitative explicite acolo unde este posibil. Criterii de referință structurale ajută la monitorizarea reformelor macro-critice pentru a atinge obiectivele programului; progresul împotriva acestor obiective este evaluat în contextul comentariilor programului. Aceste măsuri variază în funcție de programe, dar ar putea, de exemplu, să includă măsuri pentru a îmbunătăți operațiunile din sectorul financiar, construi rețele de siguranță socială, sau să consolideze gestionarea finanțelor publice. Condițiile structurale legale obligatorii au fost eliminate.

Verificările Consiliul Executiv al Fondului asupra programului au jucat un rol critic în evaluarea performanței lui și adaptarea programului la evoluțiile economice. Revizuirile sunt programate la cel mult șase luni.Finanțarea în cadrul ECF poartă o dobândă zero, la sfârșitul anului 2016, cu o perioadă de grație de 5 ani, și o scadență finală de 10 ani. Fondul revizuie nivelul ratelor dobânzilor pentru toate facilitățile concesionale în PRGT la fiecare doi ani, următoarea revizuire urmând să aibă loc la sfarsitul anului 2016.

Dacă împrumutul către una sau mai multe țări industrializate ar afecta propriile resurse ale F.M.I., acest lucru s-ar putea răsfrânge și asupra sistemului monetar internațional. Fondul a acordat facilități de creditare, în primii 30 de ani, în funcție de resursele disponibile care erau determinate de valoarea cotelor. După prima criză a petrolului din 1973, au fost create facilități de creditare temporare ca multiplu al cotelor și în acest caz Fondul Monetar Internațional a fost nevoit să se împrumute la rândul său. Vechia balanță între credite și potențialul de finanțare a fost distrusă, iar resursele proprii ale Fondului erau insuficente pentru a onora solicitările pentru facilități temporare. Ca urmare, în perioada 1974 – 1990, au fost împrumutate resurse importante de la țările industrializate și cele exportatoare, resursele totalizând 30 miliarde DST.

Tabel 4. Facilități de finanțare acordate de F.M.I.

Sursa : Preluare din Lenain Patrick, FMI-ul

În ceea ce privește situalia angajamentelor de creditare ale Fondului Monetar Internațional, putem spune că , în timp ce abonamentele cotelor țărilor membre sunt principala sursă FMI de finanțare, Fondul poate suplimenta resursele prin împrumuturi în cazul în care consideră că acestea ar putea intra la nevoilor membrilor. Prin noi acorduri de împrumut (NAB), mersul înapoi principal al FMI pentru resursele cotelor, un număr de state membre și a instituțiilor gata să acorde împrumuturi resurse suplimentare pentru FMI. NAB este un set de mecanisme de credit între FMI și 38 de țări și instituțiile membre, inclusiv un număr de țări cu piețe emergente. NAB este utilizat în condițiile în care FMI are nevoie să suplimenteze resursele scopuri de creditare. Odată activat, acesta poate furniza resurse suplimentare de până la 370.0 miliarde DST (aproximativ 508 miliarde dolari), pentru a FMI. Regimul general de împrumut (GAB) poate fi, de asemenea, folosit în cazuri limitate.

Tabel 5. Participanții NAB și Sume de credit

Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor din http://www.imf.org/external/np/exr/facts/pdf/gabnab.pdf

2.3.2. Angajamente de creditare

Angajamentele de creditare, care sunt similare cu o linie de credit, sunt aprobate de Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional pentru a sprijini programul de ajustare al unei țări. Aranjamentul prevede ca membrul să respecte anumiți termeni specifici în vederea eligibilității primirii unei plăti sau a unei tranșe de împrumut. Fondul împrumută sub formă Stand-by , Extended, Linie flexibilă de credit și aranjamentele de precauție și Linia de lichiditate, și la tarifele reduse pentru a facilita reducerea sărăciei și creșterea durabilă, precum și reducerea șocurilor aranjamentelor.

Tabel 6. Imprumuturi FMI – 31 martie 2015 ( in milioane DST)

Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor din http://www.imf.org/external/index.htm

Vorbind de asistența tehnică , Fondul Monetar Internațional ajută țările îmbunătățind capacitatea instituțiilor lor și eficiența politicilor lor. Ca atare, contribuie la eficiența globală a programelor de supraveghere și de creditare ale Fondului., oferind, de asemenea, asistență tehnică într-o serie de domenii, inclusiv politica macroeconomică, politica fiscală și de administrare a veniturilor, managementul cheltuielilor, politica monetară, sistemul cursului de schimb, stabilitatea sectorului financiar, cadre legislative, precum și statistici macroeconomice și financiare. În special, eforturile în ultimii ani, pentru a consolida sistemul financiar internațional, inclusiv în Europa, au declanșat cereri suplimentare pentru asistență tehnică a Fondului. De exemplu, Fondul Monetar Internațional a oferit asistență pentru monitorizarea sectorului financiar din Spania, în cadrul programului susținut de ESM, finalizat recent, prin furnizarea de consultanță independentă, inclusiv monitorizarea progreselor privind reformele din sectorul financiar la care guvernul a comis. Fondul a oferit, de asemenea, asistență privind politica fiscală și probleme de administrare a veniturilor la un număr de țări, inclusiv Danemarca, Finlanda, Italia, Portugalia, Grecia, Estonia și Slovacia. FMI a adoptat tot mai mult o abordare regională la livrarea de asistență tehnică și instruire. Institutul FMI organizează cursuri pentru funcționarii din noile state membre UE și alte economii în tranziție din Europa și Asia la Joint Vienna Institute în Austria.

2.3.3. Împrumuturi Stand-by

Într-o criză economică, de multe ori țările au nevoie de finanțare pentru a putea depăși problemele balanței de plăti. De la crearea sa în iunie 1952, împrumutul stand-by a fost folosit de către țările membre, fiind un instrument de creditare de bază pentru țările emergente și avansate. Acordul Stand-by a fost actualizat în 2009 cu set larg de instrumente ale Fondului pentru a fi mai flexibil și receptiv la nevoile țărilor membre. Condițiile au fost raționalizate și simplificate, fiind puse la dispoziție mai multe fonduri , iar limitele de împrumut au fost dublate ,ca răpuns la criza financiară globală. De asemenea, noul cadru permite un larg acces la un împrumut mai mare pe o bază de precauție.În ceea ce privește adaptarea împrumutului la nevoile țărilor membre, putem spune că, cadrul împrumutului stand-by permite Fondului să răspundă rapid la nevoile de finanțare externă ale țărilor, precum și pentru a sprijini politicile menite să îi ajute să iasă din criză și relansarea creșterii durabile.

Toate țările membre care se confruntă cu nevoi de finanțare externă sunt eligibile pentru Acordurile Stand-by supuse politicile Fondului. Cu toate acestea, împrumuturile stand by sunt mai des folosite de către țările membre cu venituri medii, membre, deoarece țările cu venituri mici au o gamă de instrumente concesionale adaptate la nevoile lor. Lungimea unui împrumut stand by este flexibilă, și de obicei se referă la o perioada de 12-24 luni, dar nu mai mult de 36 luni. Accesul la resurse financiare FMI în acordul stand by sunt ghidate de nevoia unui stat membru pentru finanțarea, capacitatea de a rambursa, și istoric cu utilizarea resurselor FMI. În cadrul acestor orientări, acordul oferă flexibilitate în ceea ce privește cantitatea și calendarul de împrumut pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor țărilor de împrumut.

Accesul la resurse financiare FMI în împrumuturile Stand-by sunt ghidate de nevoia unui stat membru pentru finanțarea, capacitatea de a rambursa, și antecedentele utilizării resurselor FMI. În cadrul acestor orientări, Împrumuturile de tip Stand-by oferă flexibilitate în ceea ce privește cantitatea și calendarul de împrumut pentru a ajută la satisfacerea nevoilor acestor țări. Acestea includ:

Accesul normal

Limitele de împrumut au fost dublate în 2009 pentru a oferi accesul țărilor de până la 200 la sută din cota pentru orice perioadă de 12 luni, iar accesul cumulat pe durata de viață a programului net de rambursări ,de până la 600 la sută din cotă.

Acces excepțional

FMI poate împrumută sume ce depășesc limitele normale în funcție de fiecare caz în parte în cadrul politicii sale de acces excepțional, care presupune un control sporit al Consiliului Executiv al Fondului Monetar Internațional. În timpul crizei economice mondiale, țările ce se confruntau cu nevoi de finanțare acute au fost în măsură să valorifice accesul excepțional la împrumuturile Stand-by.

Accesul la împrumuturile încărcate

Noul cadru al Imprumututrilor Stand-by oferă flexibilitate crescută a fondurilor față de sarcină, atunci când justifică prin puterea politicilor țării și natură, nevoia de finanțare.

Acces rapid

Sprijinul Fondului în cadrul împrumuturilor Stand-by poate fi accelerat în mecanismul de finanțare de urgență a fondului, care permite aprobarea rapidă a creditării FMI. Acest mecanism a fost utilizat în mai multe cazuri, în timpul recentei crize.

Accesul preventiv este noul cadru al împrumuturilor Stand-by .Acest cadru a extins o mare gamă de acces la acordurile de precauție (HAPAs), un tip de facilitate de asigurare împotriva potențialelor nevoi foarte mari de finanțare. Acordurile de precauție sunt utilizate atunci când țările nu intenționează să se bazeze pe sumele aprobate, dar păstrează opțiunea de a face acest lucru când vor avea nevoie.

Atunci când o țară împrumută de la FMI, este de acord să se adapteze la politicile economice pentru a depăși problemele care au determinat căutarea de finanțare în primul rând. Aceste angajamente, inclusiv condiționalitatea specifică, sunt descrise în scrisoarea de intenție din din țara membră FMI (care include adesea memorandum de politici economice și financiare). Bazându-se pe eforturile anterioare, FMI a reformat în continuare condițiile de creditare de a se concentra pe criterii care sunt măsurabile și observabile.Progresul țărilor membre este monitorizat folosind obiective cantitative de program (criteriile de performanță cantitative și ținte indicative). Plățile de fonduri sunt condiționate de respectarea criteriilor de performanță cantitative, cu excepția cazului în Comitetul executiv ce decide să renunțe. Exemplele includ obiective pentru rezervele internaționale și deficitele publice sau de împrumut, în conformitate cu obiectivele programului.În ceea ce privește măsurile structurale, noul cadru al împrumuturilor Stand_by a eliminat criteriile de performanță structurale. În schimb, progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor structurale care sunt critice pentru atingerea obiectivelor programului sunt evaluate într-un mod holistic, inclusiv prin valori de referință în domenii politice cheie, în contextul programului comentarii. Evaluările periodice ale Consiliului Executiv al FMI jucau un rol critic în evaluarea performanței din cadrul programului și permitea programului să se adapteze la evoluțiile economice. Cadrul împrumuputurilor Stand-by permite flexibilitate în frecvența de clienți bazată pe puterea politicilor țării și natura nevoilor de finanțare.

Rambursarea resurselor împrumutate în cadrul împrumutului Stand-by sunt datorate în termen de 5 ani.Fiecare plată este rambursată în opt tranșe trimestriale egale, începând cu 3¼ ani de la data fiecărei plăți. În ceea ce privește rata de creditare, aceasta cuprinde: rata dobânzii DST și o marjă (în prezent 100 de puncte de bază), împreună cunoscute sub numele de rată de baza și, suprataxele, care depind de cantitatea și momentul în care credit este remarcabilă. O taxa suplimentară de 200 de puncte de bază se plătește pe valoarea creditului restant peste 300 la sută din cotă. Dacă creditul rămâne peste 300 la sută din cotă, după trei ani, acest cost suplimentar se ridică la 300 de puncte de bază. Împreună, nivelul și timpul suprataxelor sunt concepute pentru a descuraja utilizarea largă și prelungită a resurselor FMI.

Resursele atașate împrumuturilor Stand-by sunt supuse unei taxe de angajament percepută la începutul fiecărei perioade de 12 luni de la sumele care ar putea fi trase în această perioada (15 de puncte de baza pentru sumele angajate până la 200 la sută din cotă, 30 puncte de bază pe sume angajate peste 200 la sută și până la 1.000 la sută din cotă și 60 de puncte de bază pentru sumele ce depășesc 1.000 la sută din cotă). Aceste taxe sunt proporțional rambursate în cazul în care sumele sunt trase în cursul perioadei în cauză. Ca urmare, în cazul în care țara împrumută întreaga sumă, taxa de angajament este pe deplin rambursată. Cu toate acestea, restituirea nu se face în baza unui Împrumut Stand-by preventiv. În ceea ce privește taxa de servicii de 50 de puncte de bază, această se aplică pe fiecare suma trasă.

CAPITOLUL III

STUDIU EMPIRIC PRIVIND INFLUENȚA ÎMPRUMUTULUI ȘI A RATEI INFLAȚIEI ASUPRA PRODUSULUI INTERN BRUT

3.1. Justificarea alegerii variabilelor si scopul studiului

In analiza impactului imprumuturilor acordate de Fondul Monetar International am ales ca punct de plecare situatia actuala a ultimelor tari care au imprumutat de la Fond, in perioada 2011-2015. Studiul incearca sa surpinda efectiv ceea ce se intampla in economia tarilor respective prin intermediul variabilelor incluse in cadrul acestuia.

Inainte de elaborarea modelului, am strans datele necesare pentru a realiza presiunea fiscala in fiecare tara care a imprumutat de la Fond. Realizand presiunea fiscala, se observa cate milioane DST ii revine unui locuitor din imprumutul acordat.

Sursa: Prelucrare proprie in Excel

Modelul econometric utilizat are ca scop stabilirea relațiilor de dependență între variabilele utilizate și impactul acestora. Astfel, am încercat să analizez impactul împrumuturilor acordate de Fondul Monetar Internațional și al Ratei Inflației în țările respective, asupra Produsului Intern Brut din țările care au împrumutat de la Fond. În final voi rezuma concluziile studiului empiric ce au ca obiectiv confirmarea sau infirmarea ipotezelor de lucru.

3.2. Sursa datelor

Variabilele folosite in realizarea modelului multifactorial de regresie liniara sunt reprezentate de serii de timp ce au fost extrase din bazele de date interactive si seturile de date disponibile pe site-ul http://www.tradingeconomics.com/, precum si de pe site-ul Fondului Monetar Internațional (http://www.imf.org/external/index.htm).

Datele au fost selectate în funcție de țară, dar și de data la care Fondul Monetar Internațional a acordat împrumutul respectiv. Am optat pentru ultimele împrumuturi acordate de FMI către țările membre în prerioada 2011-2015. Am decis să logaritmez datele care erau de ordinul milioanelor DST, în scopul de a simplifica scrierea și calculele. Numărul total de observații utilizate în model este 39, iar programul folosit pentru realizarea modelului multifactorial de regresie liniară este Eviews 7. Pragul de semnificație ales este 5%.

3.3. Specificarea modelului

y=ɑ+β*x1+γ*x2+ε

y=Produsul Intern Brut

X1= Împrumutul acordat de Fondul Monetar Internațional

X2=Rata inflației

εt= Eroarea ecuației

3.4. Descrierea variabilelor

Produsul Intern Brut (PIB sau gross domestic product=gdp) este un indicator macroeconomic ce reflectă suma valorii de piață a tututor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări, în decurs de un an. Totodată, PIB-ul este suma cheltuielilor pentru pentru consum a gospodăriilor private și a organizațiilor private non-profit, a cheltuielilor brute pentru investiții, a cheltuielilor statului, a investițiilor în scopul depozitării și câștigurile din export din care se scad cheltuielile pentru importuri.

Aranjamentele de creditare(împrumuturile), care sunt similare cu o linie de credit, sunt aprobate de Consiliul Executiv al FMI pentru a sprijini programul de ajustare a unei țări. Aranjamentul prevede că fiecare membru să respecte termenii specifici pentru a primi un împrumut.

Inflația reprezintă un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale. De asemenea, inflația este un indicator final, care arată la sfârșit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, și nu numai, alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum.

3.5. STATIONARITATEA MODELULUI

Pentru ca o serie de timp să fie staționară trebuie să se respecte două condiții și anume:

1) media seriei de timp să fie constantă, ceea ce înseamnă că observațiile folosite pentru testarea stationaritatii trebuie să oscileze în jurul mediei;

2) varianța seriei trebuie să aibă o valoare invariabilă.

În Eviews, cele mai folosite teste de stationaritate sunt: ADF(Augmented Dickey-Fuller) și PP(Phillips-Perron). În modelul elaborat am utilizat testul Augmented Dickey –Fuller. Sunt cuprinse rezultatul testului, valorile critice pentru fiecare nivel de relevanță (1, 5 și 10 la sută), și probabilitatea, p, asociată rezultatului testului. În cazul în care valoarea testului este mai mare decât valoarea critică, nu este respinsă ipoteza nulă – seria are o rădăcina unitară (este nestationara). Utilizând valoarea p, este acceptată ipoteza nulă – seria este nestationara – pentru un anumit nivel de relevanță, ori de câte ori probabilitatea p este mai mare decât acel nivel de relevanță.

Pentru a stabili dacă seriile sunt staționare, am luat fiecare serie în parte în Eviews și am verificat ca probabilitatea să fie mai mică de 5%.

Sursa: Calcule proprii în Eviews

Conform tabelului de mai sus, se observă că :

Pentru PIB, Prob( ADF) este 0,0006 < 0,05 , ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă și seria este staționară.

Pentru Împrumut, Prob(ADF) ESTE 0,0003 < 0,05 , adică se respinge ipoteza nulă și seria este staționară.

Pentru Rata Inflației, Prob(ADF) este 0,0012 < 0,05 , ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă și seria este staționară.

Din punct de vedere economic, stationaritatea seriilor testate anterior demonstrează faptul că o tulburare bruscă asupra seriei este provizorie (se absoarbe în timp) și nu are un caracter continuu.

Ipotezele modelului :

1. Variabilele reziduale ale regresiei multiple au media zero.

2. Fiecare variabilă reziduală este de dispersie constantă, adică apare homosdasticitatea

3. Variabilele reziduale sunt independente. La seriile de timp, această ipoteză nu este îndeplinită.

4. Variabilele explicative nu sunt corelate.

5. Seria de date are un număr suficient de valori

6. Caracteristicile explicative au serii de date nestochastice.

7. Variabila reziduală εt are valori repartizate normal, valori de medie zero și dispersie constantă.

3.6. ELABORAREA MODELULUI DE REGRESIE

Model multifactorial de regresie liniara

Sursa: Calcule proprii în Eviews

În urma estimării putem observă forma modelului, și anume:

PIB=12,74724+0,686293* Împrumutul acordat de Fondul Monetar Internațional-0,017828*Rata inflației

În continuare, urmează testarea parametrilor și interpretarea acestora folosind metodă celor mai mici pătrate.

Eviews testează prin testul t, pentru fiecare coeficient , ipoteza nulă, adică acel coeficient are valoarea zero. Printr-un prag de semnificație de 5%, dacă probabilitatea asociată este inferioară acestui prag, se respinge ipoteza nulă, iar coeficientul este considerat că fiind semnificativ din punct de vedere statistic. În cazul în care probabilitatea, p, este superioară nivelului de relevanță la care se lucrează, atunci se acceptă ipoteza nulă,coeficientul având, din punct de vedere statistic, valoarea zero. Atât variabila dependentă, cât și variabilele independente sunt specificate în logaritmi naturali, așadar coeficienții variabilelor independente pot fi interpretați ca elasticități. Astfel, acești coeficienți vor arăta cu cât la sută se modifică variabila dependență dacă variabila independența se modifică cu un punct procentual( cu o unitate).

a).Definirea ipotezelor:

H0: β=0

H1: β≠0

t-statistic > t-student , cu n=39, k=2 , ceea ce înseamnă că v=n-k-1=> v=39-2-1=> v=36

Menționez că : n=numărul de parametrii , k=numărul de observații și v=gradele de libertate.

Conform datelor din tabel, | 8,942995 | > 1,688=> Se respinge H0, la un prag de semnificație de 5%. Astfel, se poate stabili o legătură liniară directă între nivelul împrumuturilor acordate de Fondul Monetar Internațional și cel al Produsului Intern Brut pentru fiecara țară care a împrumutat de la FMI.

În cazul în care nivelul împrumuturilor acordate de Fond crește cu o unitatee, atunci și nivelul PIB-ului pentru fiecare țară care a împrumutat de la FMI crește cu 0,686293 unități, în cazul în care nivelul Ratei Inflației rămâne constant.

b). Definirea ipotezelor :

H0: γ=0

H1: γ≠0

t-statistic > t-student, cu n=39, k=2, ceea ce înseamnă că v=n-k-1=> v=39-2-1=> v=36

Menționez că : n=numărul de parametrii , k=numărul de observații și v=gradele de libertate.

Conform datelor din tabel, | -0,829676 | < 1,688 => Se acceptă H0, la un prag de semnificație de 5%. Astfel, nu se poate stabili o legătură liniară directă între nivelul Ratei inflației și cel al Produsului Intern Brut pentru fiecare țară care a împrumutat de la FMI.

În cazul în care nivelul Ratei inflației crește cu o unitate, atunci nivelul PIB-ului pentru fiecare țară care a împrumutat de la FMI scade cu 0,686293 unități, în cazul în care nivelul Împrumuturilor acordate de FMI rămâne constant.

Testarea validității modelului:

Validitatea modelului se testează prin testul F, care măsoară cât de bine variabilele independente explică evoluția variabilei dependente. El determină dacă toți coeficientii regresiei, în același timp au valoarea zero din punct de vedere statistic. Testul F are o distribuție F cu (k, n – (k + 1)) grade de libertate. Ca și în cazul testului t, Eviews raportează valoarea testului și probabilitatea, p, asociată acestuia. Testul F are ca ipoteză nulă că toți coeficienții din regresie să aibă valoarea zero. Dacă valoarea p este inferioară nivelului de relevanță la care se lucrează, atunci ipoteza nulă este respinsă, adică cel puțin unul dintre coeficienții din regresie este semnificativ din punct de vedere statistic. În cazul în care valoarea p este superioară nivelului de relevanță, atunci este acceptată ipoteza nulă, ceea ce înseamnă că toți coeficientii din regresie sunt considerați nesemnificativi din punct de vedere statistic (egali cu zero).

Definirea ipotezelor:

H0: β=γ=0

H1: cel puțin un coeficient diferă de 0 (β≠0 sau γ≠0)

Sursa: Calcule proprii în Eviews

Conform datelor din tabel, F-statistic (=40,03128) > F-tabelar (3,259) . În acest caz, modelul este valid.

Se respinge H0, la un prag de semnificație de 5%.

Împrumuturile acordate de FMI și Rata inflației au o influență semnificativă asupra Produsului Intern Brut din țările care au împrumutat de la Fond.

3.7. AUTOCORELAREA ERORILOR

TESTUL DURBIN-WATSON

Durbin Watson statistic (DW) este un test statistic care testează corelația serială a erorilor.

Specificarea modelului: Y=12,74724+0,686293*X1-0,017828*X2

Definim ipotezele:

H0: ρ=0 Nu există autocorelare la nivelul seriei rezidurilor

H1: ρ≠0 Seria rezidurilor prezintă autocorelare de ordinal I

Pentru n=39, k=2, rezultă că d1= 1,38 și d2= 1,60. Durbin Watson statistic este 1,823254.

Folosim valoarea statisticii numarul 3, și anume: d2 < DW < 4-d1=> 1,60 < 1,823254 < 4- 1,38 => 1,60 < 1,823254 < 2,62. Decizia testului este: Se accepta H0, deci nu există o corelație liniară de ordinul întâi semnificativă la nivelul seriei rezidurilor.

TESTUL BREUSH GODFREY

Testul Breush Godfrey este folosit, ca si Durbin Watson, pentru testarea autocorelarii erorilor. Se testeaza daca rezidul estimat poate fi reprezentat printr-un model autoregresiv de ordin r si se aplica in cazul in care matricea X este stocastica.

Sursa: Calcule proprii în Eviews

Definim ipotezele:

H0: β=γ=δ=ζ=η=0 nu există autocorelare a erorilor

H1: non H0 (cel puțin o valoare diferă semnificativ de 0) există autocorelare a erorilor

Prob (F-statistic) = 0,6189 >5%

Prob (LM) = 0,5705 >5% , LM reprezinta limita superioara si LM=Obs* R-square

Decizia acestui test este: Se accepta ipoteza H0 , deci nu exista autocorelare a erorilor

3.8. HETEROSCEDASTICITATEA

TESTUL WHITE

Definim ipotezele:

H0: β=γ=δ=ζ=η=0 nu există heteroscedasticitate – există homoscedasticitate

H1: non H0 (cel puțin un parametru diferă semnificativ de 0) există heteroscedasticitate

Sursa: Calcule proprii în Eviews

Construim statistica:

LM=n*R2=2,335974

LM> χ²: 2,335974 > 5,991=> Astfel, se accepta ipoteza H0=> există homoscedasticitate

Daca ne uitam la probabilitati :Prob ( F-statistic)= 0,8310 > 5% si Prob (χ² ) = 0,8010 > 5% , obervam ca acestea sunt mai mari decat pragul de 5% , ceea ce reflecta tot faptul ca se accepta ipoteza H0, deci nu exista heteroscedasticitate, exista homoscedasticitate.

3.9. NORMALITATEA

TESTUL JARQUE-BERRA

Testul Jarque-Bera testează dacă o distribuție este normal distribuită. Astfel se măsoară diferența dintre coeficientul de asimetrie și kurtotica distribuției analizate cu cele ale distribuției normale. Ipoteza nula a testului este : seria este normal distribuită. In concluzie, dacă probabilitatea asociată testului este superioară pragului de semnificatie (5%), atunci ipoteza nulă este acceptată.In general, orice distributie normala este caracterizata de doi parametrii:

K= coeficientul de aplatizare/boltire

S= coeficientul de asimetrie

Daca o distributie epirica este aproape ca si valoare de cei doi coeficienti, K=3 si S=0, aceasta poate fi considerata normala.

Sursa: Calcule proprii în Eviews

Definim ipotezele:

H0: Cas=0 și/sau K=3: repartiție normală

H1: Cas≠0 și/sau K≠3

J-B=(n-k)/6*[Cas2+(K-3)2/n]

In acest caz, K=5,174079, S= -1,205903, iar J-B=(39-2)/6*[(-1,205903)2+(5,174079-3)2/39]= 9.714951

Din cele aratate mai sus detota faptul ca nu putem stabili exact daca distributia este una normala, cauza fiind K deoarece nu are o valoare apropiata de 3. Daca ne uitam la probabilitatea J-B= 0,000190, tragem concluzia ca distributia empirica ar putea fi considerata normala,In urma analizei acestor coeficienti nu am putea stabili exact daca distributia este una normal din cauza lui K care nu are o valoare apropiata de 3, dar si a propabilitatii J-B care este mai mica de pragul de 5% (J-B=0,000190). Asadar, se respinge ipoteza nula, ceea ce inseamna ca modelul nu urmează o repartiție normală.

3.10. MULTICOLINIARITATEA

Multicoliniaritatea se referă strict la existența mai multor relații liniare, iar termenul de coliniaritate se referă la existența unei singure relații liniare. In practica nu se face asteasta distinctie, termenul de multicoliniaritate folosindu-se in ambele situatii.Totodata, multicoliniaritatea este un fenomen de eșantionare: chiar dacă în populație, variabilele xi sunt necorelate liniar, se poate ca într-un eșantion dat, ele să fie corelate. Teoretic se poate considera că variabilele xi au o influență separată sau independent asupra variabilei dependente y, dar se poate întâmpla ca în eșantionul dat pentru a testa funcția de regresie a populației, unele variabile xi, să fie atât de puternic corelate, încât să nu se poată izola influența lor individual asupra lui y.

TESTUL FARRAR GLAUBER

Definirea ipotezelor:

H0: Dacă ∆=1 nu există multicoliniaritate

H1: Dacă ∆<1 există multicoliniaritate

Matricea covarianței:

Sursa: Calcule proprii în Eviews

Se construiește statistica: FG= -[n-1+(2k+5)/6]*ln Δ

FG= -[39-1+((2*2)+5)/6]*( -12.83092996) = 506.8217335

χ²ɑ,p(p-1)/2 = 3,841

Decizia testului: Întrucât FG >χ²tab => se respinge H0=> există fenomenul de multicoliniaritate.

CAPITOLUL IV

Concluzii și propuneri pentru cercetările viitoare

În urma testelor aplicate și a ipotezelor verificate, se pot trage următoarele concluzii și menționa câteva propuneri pentru îmbunătățirea modelului:

Între nivelul împrumuturilor acordate de Fondul Monetar Internațional și cel al Produsului Intern Brut pentru fiecara țară care a împrumutat de la FMI se poate stabili o legătură liniară directă, pe când între nivelul Ratei inflației și cel al Produsului Intern Brut pentru fiecara țară care a împrumutat de la FMI nu se poate stabili o legătură liniară directă.

Validitatea modelul este susținută de respingerea ipotezei nule în cazul aplicării testului F, iar din punct de vedere economic spunem că cel puțin o variabilă explicativă (împrumuturile acordate de FMI sau Rată inflației) are o influență semnificativă asupra Produsului Intern Brut din țările care au împrumutat de la Fond(variabilă endogenă). De asemenea acțiunea simultană a împrumuturilor acordate de Fond și a ratei inflației determină în proporție de 68,9822% (valoarea lui R²) variația Produsului Intern Brut, ceea ce înseamnă că regresia este bine specificată.

Atât prin testul Durbin-Watson, cât și prin testul Breush Godfrey este testată autocorelarea erorilor. În urma acestora s-a demonstrate faptul că nu există o corelație liniară de ordinal întâi semnificativă la nivelul seriei rezidurilor

În urma testării heteroscedasticitatii prin testul White, cu un prag de semnificație de 5% mai mic decât cele două probabilități, denotă faptul că nu există heteroscedasticitate, ceea ce înseamnă că există homosdedasticitate.

O condiție esențială pentru evaluarea calității estimatorilor calculați prin metoda celor mai mici pătrate, în cazul modelului liniar de regresie, este testarea normalității erorilor. Prin testul Jarque-Berra am evidențiat faptul că modelul urmează o repartiție normală.

Regresia multiplă este foarte sensibilă la coliniaritatea variabilelor independente (explicative). Astfel, o instabilitate accentuată a valorilor parametrilor rezultați din regresie este indusă de această coliniaritate. Multicoliniaritatea implică existența unei relații liniare între două sau mai multe variabile exogene ale modelului de regresie, și conduce la imposibilitatea estimării corecte a parametrilor de regresie, la intervale de încredere mari și implicit la riscul acceptării greșite a ipotezei nule.

Îmbunătățirea modelului și rezolvarea problemelor întâmpinate implică corectarea atât a multicoliniaritatii, cât și a autocorelarii rezidurilor. Astfel, se pot include în model și alte variabile independente, cum ar fi: rata dobânzii DST, investițiile făcute de țări cu banii de la FMI sau cifra de afaceri, deoarece aceștia influențează semnificativ decizia de creditare în cadrul unei societăți și realizarea unor observații suplimentare asupra variabilelor din model, adică mărirea volumului eșantionului.