Studiu de Piata cu Privire la Cererea de Conserve de Ton In Orasul Buzau

LUCRARE

DE DISERTAȚIE

STUDIU DE PIAȚĂ CU PRIVIRE LA CEREREA DE CONSERVE DE TON ÎN ORAȘUL

CUPRINS

Lista figurilor

Lista tabelelor

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

INTRODUCERE

Sistemul mondial al produselor mării prezintă o specificitate marcantă, comparativ cu piețele altor produse alimentare.

Spre exemplu, rezultatele pescuitului nu sunt previzibile precum cele din agricultură; piețele sunt în mod particular diversificate; oferta este adeseori prea fracționată, dispersată, și deseori ea este cea care modelează cererea.

În ultima jumătate de secol, producția mondială a crescut de 5 ori, ajungând astăzi, la aproximativ, 110 mil. de tone, din care 86% pește, 9% moluște și 5% crustacee. Dar ea se concentrează înca asupra unor specii, regiuni geografice (Pacificul) și țări (China, Japonia, ex- URSS).

În ciuda imensității oceanelor, produsele mării nu asigură decât 16% din proteinele de origine animală, iar cererea pe locuitori crește în permanență. Alimentația umană absoarbe 3/4 din producție, 1/3 sub formă de produse proaspete, 1/3 sub formă de produse congelate, și restul sub formă de produse uscate, afumate sau sărate.

Consumul mediu pe locuitor atinge 12 kg/an. El este de 3 ori mai mare în țările bogate decât în cele sărace; de 3 ori mai ridicat în Japonia față de Europa sau chiar America de N. În Europa consumul pe locuitor variază între 8,5 kg/an în Țările de Jos, și 43 kg/an în Portugalia. Consumul rămâne redus în țările Europei de Est și în ansamblul lumii a treia, cu mici excepții (www.revista-piața.ro).

Comerțul mondial cu produse ale mării cunoaște o perioadă de expansiune; ca valoare schimburile internaționale se situează în jur de 40 miliarde de dolari. Principalii exportatori sunt: S.U.A, Canada, Thailanda, Danemarca, Norvegia, Coreea de Sud, iar principalii importatori sunt: Japonia, S.U.A, Franța, Italia, Spania, Anglia.

În alimentația umană, peștele deține o pondere însemnată, asigurând o proporție de 12-15% din totalul proteinelor consumate.

Carnea de pește prezintă calități organoleptice deosebite și o foarte bună valoare nutritivă, conferită de conținutul ridicat în proteine complete, de lipidele cu grad mare de nesaturare, de vitaminele lipo și hidrosolubile, precum și de sărurile minerale conținute (Banu, 2000).

Valoarea nutritivă „completă” a peștelui poate fi sugerată destul de plastic de afirmația lui McLeod: „Omul poate trăi numai cu pește”.

În comparație cu carnea de bovine, cea de pește prezintă o digestibilitate proteică foarte ridicată. Viteza de digerare a cărnii de pește este mare, pentru că durata ei de staționare în stomacul omului este de numai 2-3,5 ore, față de 3,5-5 ore cât este cazul la cea de vită. Cercetările făcute de marele fiziolog Pavlov au arătat că secreția de suc gastric este mai abundentă la o alimentație exclusivă cu pește, iar sucul gastric este mai bogat în enzime digestive, comparativ cu situația înregistrată la consumul de carne de vită .

Gradul de asimilare al peștelui proaspăt este de circa 97%, față de numai 90% în cazul peștelui sărat, la care proteinele au grad mai scăzut de asimilare.

Nivelul de asimilare a grăsimilor de pește este superior altor tipuri de grăsimi, fiind de 96,4-97,0%; acest fenomen este explicat de caracterul acizilor grași, care sunt predominant polinesaturați (acidul eicosapentaenoic și docosahexaenoic). Prin introducerea în rația alimentară a produselor care conțin grăsimi de pește (ulei de sardină sau de scrumbie) bogate în acizi grași polinesaturați, se reduce simțitor riscul apariției aterosclerozei și a îmbolnăvirii țesutului vascular cardiac, prin puternicul efect hipocolesterolemiant al acizilor grași respectivi; scade nivelul colesterolului și al lipidelor din sânge prin reducerea activității colesterol-transferazei, se împiedică coagularea sângelui, micșorându-se riscul formării cheagurilor de sânge (Regulamentul (CE) nr. 2065/2001).

Produsele acvatice contribuie la consolidarea sănătății și la creșterea puterii de muncă, dar și la prevenirea îmbolnăvirilor grave și a proceselor de îmbătrânire. Astfel, consumul de 2-3 ori pe săptămână a peștelui drept fel principal de mâncare, determină scăderea frecvenței infarctului miocardic de 5 ori și se previne maladiile canceroase.

Grăsimea de pește exercită un efect protector față de diferiți promotori canceroși: micșorează viteza de dezvoltare a cancerului mamar; reduce numărul și mărimea tumorilor mamare; participă la detoxifierea organismului uman de metale grele (mercur, cadmiu), atunci când este asociată cu vitamina E și cu seleniu.

Datorită valorii biologice ridicate carnea de pește reprezintă o materie primă importantă pentru industria alimentară fie în stare proaspătă fie conservată prin diferite metode.

Prelucrarea producțiilor obținute din acvacultură se face cu scopul de a asigura piața de produse cu o gamă variată de sortimente care să satisfacă exigentele cerințe ale consumatorilor odată cu asigurarea siguranței alimentare (Regulamentul (CE) nr. 2406/96).

Capitolul 1

CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND NEVOILE DE CONSUM

PENTRU PRODUSE ALIMENTARE

De-a lungul timpului, sectorul agroalimentar s-a bucurat de o imagine pozitivă în rândul consumatorilor. Situația s-a schimbat în ultimii ani, odată cu dezvoltarea sa fără precedent, cu introducerea intensivă și extensiva în producție a celor mai noi cuceriri științifice. Desigur, progresele înregistrate în producția agroalimentară au fost percepute, într-o primă fază, ca fiind benefice pentru consumatori, însă, în timp, aceștia descoperă și valențele negative ale tehnologiilor moderne (Capanu, 1997).

Din punctul de vedere al consumatorului, apar unele riscuri generate de activitatea de industrializare a produselor de origine alimentară. Principalele planuri în care acestea se manifestă sunt: sanitar, tehnologic și științific, nutrițional și al protecției mediului. Chiar dacă s-au înregistrat progresele, consumatorii resimt o nesiguranță sporită, consecință, în principal, a condițiilor de producere, transport etc: probleme de igienă, contaminări bacteriologice, contaminări ale alimentelor cu diferite substanțe nocive, probleme legate de materiile prime utilizate.

Studierea unor astfel de particularități, specifice consumului populației, a constituit o preocupare frecventă a sociologilor, economiștilor, medicilor și altor oameni de știință, în special în ultimele două secole. Psihologul american H. Maslow definește cinci categorii de trebuințe din domeniul consumului pe care le structurează într-o, piramidă a trebuințelor" care îi poartă numele (Manole, 2002).

Fig. 1.1. Piramida trebuințelor (Manole, 2002)

Treptele satisfacerii necesităților de consum ale populației sunt clasificate astfel:

Satisfacerea cantitativă a necesităților de ordin fiziologic și apoi satisfacerea calitativă a acestora;

Satisfacerea necesităților de bunuri;

Satisfacerea deplină a necesităților populației printr-un consum alimentar raținal, prin utilizarea unei largi varietăți și diversități de bunuri nealimentare și servicii (Iosif, 1998).

Consumul populației se analizează cu ajutorul unui sistem complex de indicatori, fiecare din componentele acestuia având o anumită putere de cunoștere prin explorarea aspectelor cantitative și calitative ale consumului și consumatorului.

Sistemul de indicatori ai consumului, precum și a stării de nutriție a populației cuprinde (Cătoiu, 1997):

A. Determinarea consumul de către populație, care este reprezentat de următoarele elemente:

a) indicatorii valorici ai consumului:

– fondul de consum;

– cheltuielile totale ale populației;

– cheltuielile populației pentru consum.

b) indicatorii consumului în unități naturale:

– volumul total al consumului pricipalelor bunuri și servicii;

– consumul pe un locuitor sau pe o persoană aparținând principalelor categorii de populație.

c) indicatorii consumului alimentar exprimat în calorii și factori nutritivi:

– calorii, proteine, lipide, glucide, săruri minerale.

B. Starea de nutriție a populației care este reprezentată de următoarele elemente:

a) indicatorii somatometrici;

b) indicatorii clinici și examene de laborator.

C. Indicatorii serviciilor utilizate de populație;

D. Indicatorii consumului pe ,,unități de consum''.

Organismul uman își desfășoară funcțiile vitale o dată cu pierderile permanente de materie și energie, care sunt recuperate prin alimetație.

În organismul uman, pierderile de materie au loc permanent sub forma descompunerii substanțelor organice și minerale. Procesele de descompunere își sporesc intensitatea pe măsura intensificării muncii fizice și intelectuale (Segal, 2006).

Din punctul de vedere al importanței, substanțele indispensabile organismului sunt: oxigenul, apa, elementele minerale, protidele, glucidele, lipidele și vitaminele. Aceste substanțe sunt cunoscute și sub denumirea de ,,factori nutritivi'' și care se regăsesc în totalitate sau în unele proporții (variabile) în toate elementele destinate consumului populației.

Alimentele au un rol trofic (în special protidele pe care le conțin), energetic (prin lipide și glucide) și catalitic (prin vitamine și unele elemnte minerale: fier, cupru, magneziu, iod, etc.) (Segal, 2006).

Alimentația rațională este atunci când organismul uman are asigurat toate substanțele necesare (cantitativ și calitativ), pentru a asigura echilibrul perfect între ceea ce pierde organismul și ceea ce primește prin consumul de alimente, în scopul desfășurării optime a proceselor fiziologice ceea ce presupune echilibrul perfect și continuu în calorii și factori nutritivi și nevoile fiziologice ale organismului uman.

Rațiile alimentare și normele fiziologice de consum se stabilesc în două etape distincte:

– stabilirea conținutul în calorii și factori nutritivi (protide, lipide, glucide, elemente minerale și vitamine);

– fixarea cantităților (în unități naturale) necesare pentru asigurarea aportului energetic și în factori nutritivi corespunzători nevoilor organismului (Segal, 2006).

Normele alimentare generalizate la o anumită categorie de populație cu caracteristici comune sub raportul nevoilor de consum alimentar, elaborate de instituții specializate, poartă denumirea de norme fiziologice de consum.

Valoarea calorică a produselor alimentare se calculează în două feluri: valoarea calorică netă și valoarea calorică brută.

Prin valoarea calorică netă a produsului alimentar se înțelege numărul caloriilor pe care le conține partea asimilabilă a produsului alimentar.

Prin valoarea calorică brută se înțelege numărul caloriilor pe care le conține întreaga cantitate a substanțelor alimentare (protide, lipide, glucide) din produs inclusiv partea neasimilabilă (Banu, 2000).

Cunoscând compoziția produselor alimentare, adică valoarea în calorii și factori nutritivi a fiecărui produs, precum și cantitatea (în unități naturale) a consumului efectiv din fiecare produs alimentar, prin simpla înmulțire a acestor două elemente se obține consumul efectiv în calorii și factori nutritivi.

Cunoscând că dezvoltarea morfofuncțională a organismului depinde în mare măsură de alimentație, în caracterizarea stării de nutriție trebuie excluse cazurile în care unele anomalii ar putea fi determinate de alte cauze (afecțiuni ale aparatului digestiv, alte afecțiuni cu repercursiuni în procesele de asimilație, etc.). În acest caz se impune ca examenul stării de nutriție să fie precedat de un examen aprofundat asupra stării de sănătate a individului.

Starea de nutriție se stabilește prin organizarea unor anchete asupra unor subcolectivități de populație sau indivizi izolați.

Prin starea de nutriție a populației se înțelege efectul pe care-l au condițiile de alimentație asupra dezvoltării morfofuncționale a organismului.

Pe lângă bunurile materiale, alimentare și nealimentare populația apelează pentru asigurarea existenței la o gamă variată de servicii, ale căror volum și cantitate arată nivelul de trai precum și standardul de viață de care beneficiază colectivitatea umană.

Ponderea activităților desfășurate în sfera serviciilor ca și ponderea populațieie ocupate în sfera serviciilor sunt indicatori esențiali ce figurează gradul de dezvoltare al societății.

Activitățile salariale reprezintă principala sursă de venit pentru 53% din gospodării, activitățile agricole aducând venituri pentru circa 17% din gospodării, iar cele neagricole – pe cont propriu pentru 7%. (INS, 2010). Ponderea celor care obțin venituri din activitățile salariale este aproape de două ori mai mare în urban (67%), decât în rural (35%), dar ponderea gospodăriilor cu venituri din pensii este mai mare in mediul rural (60%) față de mediul urban (46%).

Oferta pe piață a produselor de bază din agricultură este dispersată și cantitativ neregulată. Volumul producției depinde pe de o parte de tehnica de dotare, iar pe de altă parte de condițiile climatice și biologice care sunt aleatorii, imprimând acestor piețe a produselor de bază din agricultură, un caracter extrem de mobil. Oferta cantitativă a unui produs pe piață de desfacere depinde, în primul rând, de beneficiul pe care-l va realiza întreprinzătorul.

Deoarece beneficiul poate fi influențat prin schimbările costurilor și/sau prețurilor, se consideră că principalele cauze care influențează oferta de produse agricole, sunt următoarele (Chiran, 2000):

– fondul funciar cu referire la terenurile agricole disponibile, sistemele de hidroameliorații utilizate, recoltele obținute în cultura pură și succesivă;

– capacitatea de producție și înzestrare tehnică a intreprinderii, care condiționează și determină insăși sistemul agricol de producție;

– factorii climatici influențează oferta de produse agricole prin acei factori limitativi pentru condițiile climatice normale și situațiile accidental care pot modifica condițiile climatice normale;

– productive (randamentele) culturilor și animalelor, care sunt legate de sistemele de producție și tehnologiile utilizate, protecția fitosanitară și zooveterinară, energia și mecanizarea disponibilă, alimentația animalelor; forța de muncă utilizată în agricultura și structura acesteia;

– mijloacele de finanțare și facilități de acordare de credite;

– factorii socio-economici, care se concretizează în accesul și stabilitatea pe piață a producătorului agricol;

– prețul produsului oferit pe piață

– prețul produsului de substituire; prețul mijloacelor de producție.

1.1. Cererea de produse agroalimentare

Cererea de consum pentru produsele agricole și agroalimentare este una din formele de materializare a nevoilor de consum ale populației.

Satisfacerea nevoilor de consum pentru produsele agricole și agroalimentare presupune realizarea concomitentă a două condiții:

1. existența unei anumite oferte de produse agricole și agroalimentare (obiectul cererii de consum);

2. solvabilitatea cererii de consum, respectiv existența unei puteri de cumpărare corespunzătoare.

Cererea de consum pentru produsele agricole și agroalimentare prezintă o serie de trăsături caracteristice dintre care menționăm (Chiran, Gându, 2004):

a) cea mai mare parte a producției agricole este destinată pieței de alimente, iar o altă parte este utilizată ca materie primă pentru unele ramuri industriale, formând piața materiilor prime;

b) obiectul cererii de consum îl formează produsele agricole și agroalimentare, care sunt reduse ca număr, sunt dispersate teritorial, sezoniere, puțin evoluate, heterogene și perisabile;

c) prezintă anumite limite generate de limitele fiziologice ale consumului populației;

d) este o cerere de consum permanentă, repetabilă (pentru produsele de bază);

e) este o cerere de consum curentă, cu caracter ferm, de regulă, crescătoare.

Cererea de consum pentru produsele agricole și agroalimentare este influențată și de factorii demografici, dintre care menționăm : numărul populației, vârsta, sexul, mărimea familiei și structura acesteia pe grupe de vârstă și pe sexe, natura ocupației, gradul de calificare și de instruire a cumpărătorilor, mediul de reședință, specificul și tradiția consumului local, etc.

Și factorii psihologici și sociologici pot influența, într-o oarecare măsură, cererea de consum.Acțiunea acestora este în strânsă concordanță cu factorii economici. Cunoașterea influenței acestor factori necesară, în procesul de cumpărare a produselor putându-se descoperi o multitudine de caractere, anumite atitudini ale consumatorilor, etc. (Chiran, 2004):

Consumul alimentar efectiv într-o anumită perioadă considerată actuală este influențat de nevoile alimentare ale populației, care includ: posibilitătile de achiziționare a produselor alimentare pe diferite categorii ale populației, generațiile tinere ale consumatorilor care nu se mai conformează schemelor anterioare de consum, influentă gusturilor individuale în alegerea alimentelor.

1.2. Oferta de produsele agroalimentare

Oferta de produse agricole și agroalimentare apare pe piață în mod direct sau indirect, prin intermediul intermediarilor. Pe piață oferta, se întâlnește sub cele două componente ale sale:

• oferta activă, care reprezintă totalitatea produselor agricole și agroalimentare angajate de firmele comerciale de la producători sau distribuitori într-o anumită perioadă de timp;

• oferta pasivă, care exprimă stocurile existente în rețeaua comercială.

În funcție de cererea de consum de pe piață, oferta poate fi:

Oferta efectivă cuprinde totalitatea produselor agricole și agroalimentare livrate sau livrabile de către producători și distribuitori pieței agrare.

Oferta potențială se referă la posibilitățile de creștere și diversificare a produselor, de adaptare a producției agricole la cerințele consumatorului (Chiran, 2004).

Studierea structurii ofertei urmărește stabilirea proporțiilor deținute de componentele acesteia, în raport cu un anumit criteriu de structurare: conținutul material; caracteristicile merceologice; piața căreia i se adresează; segmentul de consumatori beneficiari ai ofertei; specificul formelor de manifestare a cererii

Studiul dinamicii ofertei de produse agricole și agroalimentare trebuie să cuprindă o serie de parametri între care menționăm: cantitatea; calitatea; diversitatea sortimentală; indicele de înnoire a produselor, etc.

Procesul de diversificare și înnoire sortimentală. Diversificarea este legată de exigențele crescânde ale consumatorilor, de satisfacerea cât mai deplină a gusturilor acestora, cât și de apariția unor produse noi.

Oferta de produse agricole și agroalimentare influențează cererea de consum a populației, atât prin mărime, cât și prin calitate și structura sa. Pe piață întâlnim tendința de echilibrare a ofertei cu cererea de consum, însă, în funcție de raportul dintre aceste categorii, putem deosebi trei situații: abundență, penurie și echilibru.

Conceptul de abundență sau surplusuri. Surplusul unui produs se formează atunci când cantitatea oferită din acel produs depășește cantitatea cerută la prețul reprezentativ (Qop1 > Qcp1), rezultând faptul că printr-un preț fixat la un nivel suficient de ridicat se poate ajunge la un surplus de ofertă chiar și pentru un produs insuficient (Chiran, Gându, 2004).

În situația de abundență, pe piață întâlnim o ofertă de produse agricole și agroalimentare superioară cererii de consum, cu o structură sortimentală diversificată, care satisface complet cele mai variate gusturi ale populației. În această situație, rolul determinant îl joacă cumpărătorii, vânzarea produselor desfășurându-se mai anevoios, piața nu mai acceptă orice produs, “produsele nu se mai vând singure, ele trebuiesc vândute“.

Produsele au asigurată desfacerea, timpul în care ele rămân în circulație sub formă de stoc este redus iar în vânzarea produselor apar întreruperi. În astfel de situații, statul intervine cu măsuri de raționalizare a consumului, a distribuției produselor de primă necesitate. Dezavantajul constă în faptul că producătorii se preocupă în mod deosebit de realizarea unor cantități cât mai mari, insistând mai puțin asupra calității produselor iar calitatea serviciilor comerciale are un nivel mai redus.

Piața aparține vânzătorului, apare fenomenul de inflație, care generează creșterea accelerată a prețurilor și tarifelor. În urma mișcării prețurilor, mișcare care nu poate fi disociată de evoluția generală a economiei, pot apărea două fenomene distincte: inflația și deflația.

Inflația se manifestă prin faptul că nivelul general al prețurilor prezintă o creștere mai mult sau mai puțin rapidă față de volumul mărfurilor și serviciilor oferite de piață.

Deflația se manifestă prin diminuarea continuă, mai mult sau mai puțin rapidă a nivelului general al prețurilor față de volumul bunurilor și serviciilor.

Aceste fenomene economice implică creșterea sau scăderea puterii de cumpărare a banilor, ceea ce afectează în mod diferit grupurile de agenți economici, producătorii și consumatorii, creditorii și debitorii, în măsura în care nivelurile prețurilor diferitelor produse nu variază paralel unele față de altele (Chiran, 2004).

Tendința și scopul acțiunilor de marketing. De multe ori, practic, prețul mai scăzut îi determină pe unii consumatori sau utilizatori potențiali să se orienteze spre un alt produs – înlocuitor – iar pe furnizori, să-și orienteze eforturile spre obținerea unor produse alternative cu valoare ridicată.

Explicația acestor orientări constă în elasticitatea pozitivă a ofertei în raport cu prețul (creșterea prețului conduce la creșterea cantității oferite) și respectiv în elasticitatea negativă a cererii în raport cu prețul (creșterea prețului determină scăderea cantității cerute).

Prețul care echilibrează cantitatea cerută cu cea oferită este cel aflat la nivelul intersecției dreptei cererii cu cea a ofertei.

În situația de echilibru, atât producătorul, cât și vânzătorul trebuie să se preocupe mai ales de calitatea produselor, de varietatea sortimentală, cât și de nivelul de servire a consumatorilor.

De asemenea, gusturile și exigențele consumatorilor trebuie luate în considerare, desfășurându-se, în același timp și o vastă activitate de informare și influențare a cumpărătorilor.

Cercetarea dispersării teritoriale a ofertei poate indica gradul în care aceasta corespunde localizării cererii. O serie de factori, între care creșterea gradului de concentrare a consumatorilor (rezultat al procesului de urbanizare) și lărgirea producției locale, determină în prezent schimbări notabile în dispersarea teritorială a ofertei (Chiran, 2004).

Capitolul 2

DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE LEGATE DE PRODUSELE ALIMENTARE DIN CATEGORIA CONSERVELOR DIN PEȘTE

2.1. Prezentarea produsului „conservă de pește”

Pentru fabricarea conservelor de pește sunt necesare ca materiile prime să fie supuse unor tratamente termice, precum: prăjire, aburire, fierbere în ulei, uscare sau afumare. După aplicarea tratamentului termic carnea sau organele de pește sunt închise ermetic în cutii din metal, apoi sunt sterilizate la temperaturi de peste 100ºC (Simioniuc, Gh., 2012).

Datorită calităților nutritive, dietetice și gustative pe care le posedă carnea de pește, aceasta este considerată un aliment deosebit de important pentru om. Mușchii trunchiului, ai înotătoarelor și mandibulelor de la diferite specii de pești, având o culoare alb sau alb-roz, au fost incluse în grupa cărnurilor albe (Ghițulescu și colab., 1971).

Conserve din carne de pește se clasifică astfel: conserve în suc propriu și dietetice; conserve în sos tomat; conserve în ulei (simplu, condimentat, aromatizat cu lichid de fum); conserve speciale (hașeu, pateu din ficat, lapți în ulei).

O conservă de calitate din carne de pește în sos tomat trebuie să conțină minim 65-75% carne de pește (raportată la greutatea netă), la ghiveci 30-35% și la zacuscă 50-55%, iar la conservele din carne pește în ulei, 75-85% (Banu, 2000)

2.2. Valoarea nutritivă a conservei de pește

Calitatea conservelor de pește trebuie apreciată după valoarea lor alimentară și în special după conținutul lor de proteine, grăsimi și vitamine.

Pe parcursul procesului de sterilizare, o mare parte din proteine se descompun, ceea ce duce la mărirea cantității azot neproteic. Astfel, în carnea proaspătă de pește azotul proteinic reprezintă 82% din azotul total, pe când în conserve, după sterilizare, conținutul se micșorează aproximativ la 72%. Acest fapt nu micșorează însă valoarea nutritivă a conservelor, deoarece proteinele sunt asimilate de organismul uman sub formă de aminoacizi. În cazul unei cutii de conserve din pește, cu o greutate netă de 400 g, conținutul mediu de proteine este de 50%, deci aproape jumătate din necesarul zilnic al omului adult (Păsărin, 2012).

Vitaminele A și vitamina antirahitică D se găsesc în cantități importante în carnea multor specii de pești, putându-se păstra în anumită măsură și în conservele din carne de pește (tab. 2.1).

Tabelul 2.1

Valoarea nutritivă a conservelor din pește (Păsărin, 2012)

Ținând seama de aceste calități ale conservelor de pește sterilizate și de faptul că ele pot fi păstrate timp îndelungat, fără a se altera, putând fi transportate cu ușurință la distanțe mari, se poate spune că aceste conserve sunt produse de valoare alimentară sigură și importantă pentru hrana celor ce muncesc.

2.3. Sortimentele de conserve de pește

Sortimentele fabricate în România sunt prezentate în continuare (M.I.C.P.L., 1983).

► Conserve din carne de pește în sos tomat

Pentru conservele din carne de pește în sos tomat se pretează carnea de crap, somn, știucă, lin, plătică, somotei, babușcă, macrou, hering, morun, cambulă, caracudă, hamsii, sardinelă, crap de crescătorie).

Condițiile pentru fabricarea acestor conserve trebuie să îndeplinească următoarele criterii: 3 bucăți la cutie de 205 g și 5 bucăți la cutie de 300 și 350 g; conținut de pește raportat la greutatea netă este de 65-75%; NaCl 1-2%; aciditate 0,2-0,5% (ca acid acetic); termen de garanție 1 an de la data fabricației (Simioniuc, Gh., 2012).

► Scrumbii și sardele în ulei. Se pretează scrumbia de Dunăre în ulei (8 bucăți pește/cutie); scrumbia albastră și rizeafca în ulei (6 bucăți pește/cutie).

În cazul sardelelor în ulei, se pretează scumbria albastră, stavridul și rizeafcă (26 bucăți/cutie 205 g; 16 bucăți/cutie 140 g; 7 bucăți/cutie 70 g).

► Conserve de pește în ulei, cu usturoi și sos de muștar.

Pentru acest tip de conserve se pretează macrou în ulei cu sos; stavrid în ulei și usturoi; macrou în ulei și usturoi; macrou în ulei și sos de muștar cu usturoi; stavrid în ulei cu sos; ostropelul de macrou; ostropel de stavrid.

Conservele trebuie să conțină 8 bucăți/cutie de 200 g; conținutul cărnii de pește raportîndu-se la greutatea netă să fie de 65-75%; cu o aciditate de 0,2-0,5% (acid acetic); NaCl sa nu depășească 1-2%, iar termenul de garanție să fie de 1 an de la data fabricației.

► Conserve din pește oceanic în ulei, ulei picant și ulei aromatizat cu fum

Pentru acest tip de conserve se pterează: sardea de Atlantic, heringi, macrou, stavrizi, merlucius, file de hering.

Conservele trebuie să conțină 3 bucăți/cutia paralelipipedică și 8 bucăți/cutia rotundă. Conținutul cărnii de pește raportat la masa netă este de 75-85% la cutia de 140 g și 70-80% la cutia de 205 și 300 g; NaCl până la 1,5-2%. Sucul separat de ulei, raportat la volumul total al lichidului de acoperire să nu depășească 12-30%. Termenul de garanție să fie de 2 ani de la data fabricației (Simioniuc, Gh., 2012).

► Conserve de pește în ulei, cu sos picant și aperitive

Sortimentele acestui tip de conservă sunt: scrumbie de Dunăre-aperitiv; stavrizi în ulei cu sos picant; hamsie în ulei cu sos picant; sardeluța-aperitiv.

Acest tip de conservă trebuie să se încadreze în următoarele standarde: 6 bucăți/cutia de 140 g – scrumbia de Dunăre (aperitiv); 12 bucăți/cutia de 140 g – stavrizi în ulei și sos picant; 16 bucăți/cutia de 140 g – hamsie în ulei cu sos picant; 25 bucăți/cutia de 140 g – sardeluță (aperitiv).

Conținutul cărnii de pește raportat la greutatea netă, încadrându-se la un minimum de 75%; NaCl 1,2-2%, iar termenul de garanție să fie de 1 an de la data fabricației.

► Lapți de pește în ulei picant și ulei aromatizat cu fum (Simioniuc, Gh., 2012)

În categoria acestui produs se încadrează: lapți de heringi în ulei picant; lapți din heringi în ulei aromatizat cu fum; lapți de cod în ulei picant; lapți de cod în ulei cu aromă de fum.

O cutie de 140 g cu lapți, trebuie se conțină minimum 4 bucăți. Conținutul de lapți raportat la greutatea netă este de 75-80%; NaCl de 1,5-2%, iar apă separată din uleiul de acoperire, raportată la volumul total, să nu depășească 8-25%. Termen de garanție să fie de 1 an de la data fabricației.

► Ardei umpluți cu pește

Acest sortiment de preparat din carne de pește se împarte în două tipuri: sortimentul Delta – care conține ardei umpluți cu pește de apă dulce și sortimentul Constanța, unde ardeii sunt umpluți cu pește marin mărunt.

La acest tip de conserve se impun următoarele condiții de calitate: 2-3 bucăți ardei umpluți/cutie de 300 g; cu o greutate netă a ardeilor față de greutatea totală de 60-80%; conținutul NaCl de maximum 1,5-2,5% și aciditate de 0,2-0,6% (acid acetic). Termen de garanție să fie de 1 an de la data fabricației.

► Conserve din pește de apă dulce cu legume

În cazul conservelor cu legume se încadrează zacusca de din carne de crap; de somn; ghiveci de plătică; de știucă; de somotei; de macrou; de babușcă.

Condițiile impuse de normele de calitate sunt date de număr de bucăți/cutie de 205 g = 2 pentru zacuscă și 3 pentru ghiveci. Raportarea cantității de carne de pește la greutatea netă să fie de 35-40% la ghiveci și 15-20% la zacusca, în favoarea cărnii, gradul de aciditate 0,4% la zacusca și 0,3% la ghiveci. Conținutul în NaCl să ajungă până la 1-2%, iar termenul de garanție să fie de 1 an de la data fabricației (Simioniuc, Gh., 2012).

► Conserve de pește oceanic cu legume

Pentru acest tip de conserve se pretează avem reprezentative: ghiveciul de macrou; ghiveciul de stavrid; plachia de macrou în sos picant; plachia de stavrid în sos picant; Atlantic-macrou cu legume sau stavrid cu legume; și pescarul – macrou cu varză sau stavrid cu varză.

Condițiile cerute pentru aceste conserve sunt: numărul bucăților dintr-o cutie de 205 g de 3 pentru ghiveci și 4 pentru plachie și pește cu varză; conținut de pește raportat la greutatea netă 30-35% pentru ghiveci și 40% pentru plachie și pește cu varză; legume raportate la greutatea netă 40-45%; aciditate exprimată în acid acetic 0,2-0,4%; NaCl 1-2%; termen de garanție 1 an de la data fabricației.

O altă categorie de conserve sunt cele reprezentate de rasol. Putem distinge următoarele tipuri (Ghițulescu și colab., 1971):

► Rasolul de fileu de cod care trebuie să conțină o cantitate de carne de pește raportată la greutatea netă de 70-80%; conținut de legume raportat la greutatea netă să fie de 3-7%; NaCl până la 1-2%; termenul de garanție să fie de 6 luni de la data fabricației.

►Rasolul de macrou cu legume trebuie să conțină un număr de 2 bucăți/cutia de 205 g, conținut cărnii de pește raportat la greutatea netă de 35-40%; NaCl de maxim 1-2%, iar termenul de garanție să fie de 1 an de la data fabricației.

► Rasolul dietetic format de carne de șalău, de știucă, ambalate în cutii de 205 g, cu un conținut de minimum de 65% carne de pește, raportat la greutatea netă; NaCl să fie de maximum 6%; termen de garanție să fie de 1 an de la data fabricației.

Marcarea conservelor din carne de pește se face prin ștanțarea capacului cu litere și cifre care simbolizează (Simioniuc, Gh., 2012):

unitatea producătoare, cu litere de la A la Z;

săptămână din an, cu 1 sau 2 cifre (de la 1 la 52);

ziua din săptămână, cu literă mare de la A la G;

anul, cu ultima cifră a lui;

grupa de conservă, printr-o cifră;

sortimentul, cu una până la trei cifre.

Capitolul 3

CARACTERIZAREA MUNICIPIULUI BUZĂU

Municipiul Buzău este reședința și cel mai mare oraș al județului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 115.494 locuitori la recensământul din 2011, este al optsprezecelea oraș ca populație din România (Petcu și col., 2002).

Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

Municipiul Buzău este situat în zona centrală a județului, la 120km de București, în sud-estul României, și ocupă o suprafață totală de 81,3km2.

Municipiul se află la cotul Carpaților de curbură, la confluența drumurilor între trei mari provincii românești: Muntenia, Transilvania și Moldova. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a orașului. Forma orașului este alungită, orașul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este și altitudinea în centrul orașului, în piața Dacia) (Petcu, 2002).

Astfel, Buzău este un oraș aflat într-un relief plat, cu o diferență de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km (Petcu, 2002).

Precipitațiile anuale sunt de 500mm și zăpada, iarna, poate ajunge până la 30cm. Râul Buzău are fluctuații de debit frecvente. În special primăvara, la topirea zăpezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Orașul a fost construit departe de o albie majoră adâncă, astfel că râul nu indundă orașul. La indundațiile majore din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat la marginea nordică a orașului, dar nu au produs pagube în oraș.

Clima este mai ales continentală, media fiind de 92 zile de îngheț/an (16 zile cu temperaturi sub -10 C), dar și cu 92 zile de vară, calde și secetoase. Vânturile locale includ Crivățul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau uneori dinspre est spre vest) și Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest și aduce vara aer uscat și cald și iarna conduce la ridicarea temperaturii.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Buzău se ridică la 115.494 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 134.227 locuitori.

Fig. 3.1. Evoluția demografică a municipiului

Majoritatea locuitorilor sunt români (88,43%), cu o minoritate de romi (4,73%). Pentru 6,69% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Fig. 3.2. Componența etnică a municipiului

Fig. 3.3. Componența confesională a municipiului Buzău

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,98%). Pentru 6,75% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Partea a II-a

Cercetări proprii

CAPITOLUL IV

OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. Obiectivele cercetării

Cercetarea de piață reprezintă un prim obiectiv care satisface nevoile clientului și vizează, în principal, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor pentru consumatori și evitarea plecării acestora.

Un al doilea obiectiv important este fidelizarea clienților, pentru a îmbunătăți rentabilitatea companiei producătoare și a reduce costurile de achiziție.

În cadrul studiului de caz se vor prezenta nevoile de consum pentru produsul „Conservă de ton”, determinând o cunoaștere cât mai exactă a problemelor cu care se confruntă piața conservelor de ton în orașul Buzău.

4.2. Metodologia cercetării

Cercetările de piață de tip sondaj își dovedesc eficacitatea în obținerea unor informații precise referitoare la un public țintă, plecând de la consultarea unui simplu eșantion al acestuia. Condiția esențială pentru ca sondajul de piață să fie fiabil este ca eșantionul consultat să fie reprezentativ pentru publicul țintă studiat (Cătoiu, 1997).

Sondajului de piață constă în următoarele etape: 

• constituirea eșantionului;

• elaborarea chestionarului;

• aplicarea chestionarului;

• centralizarea și analiza datelor.

Constituirea eșantionului

Cercetarea de marketing s-a efectuat pe un eșantion format din 120 de persoane, luate la întâmplare și care au dorit să ne ajute la studiul de caz.

Elaborarea chestionarului

Ca material de lucru, s-a întocmit un chestionar, alcătuit dintr-un număr de 16 întrebări, clare și concise (Anexa 1).

Aplicarea chestionarului

Studiul s-a desfășurat prin aplicarea chestionarului pe o perioadă de 3 luni de zile (martie, aprilie, mai 2013) luând în analiză câte un eșantion de 40 persoane/lună.

Centralizarea si analiza datelor sunt redate în subcapitolul 5.2.

CAPITOLUL 5

REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

5.1. Studiul pieței produselor alimentare din categoria conservelor de ton

5.1.1. Identificarea cerinței pe piață

Datorită faptului că la nivelul pieței întâlnim o gamă foarte largă de mărci a conservelor de ton, trebuie pentru începutul acestui studiu să clasificăm produsele după următoarele elemente:

– ambalajul conservei, reprezintă elementul-cheie al produsului ca atare. Din acest punct de vedere putem specifica faptul că unele conserve sunt prevăzute cu sistem propriu de desfacere (cu cheiță), însă vorbim de o categorie restrânsă dacă raportăm acest criteriu la toată piața conservelor de ton;

– compoziția conservei, poate fi conservă de ton simplă, clasică, precum ton în ulei, în suc propriu sau în sos tomat. La acestea se adaugă specialitațile din pește (ton) la conservă, cum sunt: tonul în diverse sosuri (sos cu lămâie și piper, cu chili, sos de vin muscadet, sos de maioneză etc.);

– țara de proveniență a conservelor, observând faptul că preponderente sunt mărcile importate din Thailanda. Mai găsim produse din țări precum Danemarca, Franța, Maroc, Peru, Portugalia, Statele Unite ale Americii sau Tunisia;

– prețului conservelor, variabil în funcție de oferta bogată în produse ieftine;

– gramajul conservelor, înregistrează o diversitate mare, de la conserve de 80 g, până la cele de 425 g.

5.1.2. Promovarea produsului “conservă de ton”

În acest segment al marketingului, interesul pentru promovarea consumului conservelor de ton este scăzut, poate și datorită investițiilor în promovare.

Importatorii, în marea lor majoritate, apelează la intrumente clasice de promovare precum: promoții de preț, oferte și plasări de produse speciale, reclame în revistele retailerilor, participarea la tombole și concursuri sau degustări.

O componentă a mixului de marketing, în ceea ce privește promovarea, este legată de oferirea de sugestii de consum la raft – soluții rapide de preparare a unor rețete pe bază de conserve de ton sau săptămâni tematice. La nivel european, cercetătorii științifici, arată faptul că de fiecare dată când au existat astfel de inițiative, pe o categorie de produse, consumatorul a fost impulsionat.

Strategia de marketing este cu atât mai demnă de luat în calcul cu cât se observă faptul că în România, există tendința de a folosi o conservă de pește așa cum este ea, nepreparată. Față de alte țări consumatorii utilizează conservele mai mult pentru prepararea salatelor sau ca ingredient de bază în sandwich-uri decât ca fel principal, fapt afirmat de specialiști.

Intrumente de promovare

Circa 60% din cumpărători iau hotărârea de cumpărare a produsului „conservă de ton”, în favoarea unuia sau altuia dintre branduri în fața raftului, ceea ce însemnă că elementele de identitate, packaging și trade marketing influențează într-o proporție mare decizia de cumpărare în fața raftului.

Pe piața conservelor, cea mai frecventă metodă utilizată este promovarea în magazine, prin intermediul ofertelor speciale, pachete cu gratuități, demonstrații culinare, tombole, mercantizare.

La aceste oferte se adaugă reclamele în revistele editate de lanțurile de magazine, cataloage, samplinguri. Promoțiile în punctele de comercializare sunt cele mai argumentate, rezultând vânzarea imediată a produsului, dar și implementarea ideii de cumpărare a acelui produs, în timp.

În perioada aplicării promoțiilor, vânzările cresc de cele mai multe ori, iar în cazul în care consumatorul este mulțumit de produs, îl achiziționează ulterior promoției și observă faptul că nivelul calității este același, apar premizele de loializare a acestuia.

Un alt instrument de promovare utilizat de liderii de piață sunt campaniile de mediatizare. Canalele cele mai frecvent utilizate sunt televiziunea, outdoor și mai nou internetul. Mesajele vizuale transmise includ obligatoriu elementele de identitate a brandului (exemplu, Rio Mare).

Un alt instrument de promovare este redat prin forma ambalajului și grafica etichetelor, elemente tratate cu mare atenție, deoarece aceste două coordonate pot genera o percepere de calitate superioară a produsului, față de calitățile reale, lucru care nu-l dorește nici o companie producătoare.

Stimularea vânzărilor este asigurată și prin discounturi adiționale oferite partenerilor, bonusuri pentru realizarea volumelor de vânzări programate, gratuități pentru a fi oferite în piață, etc.

5.1.3. Distribuția produsului “conservă de ton” pe piață

In municipiul Buzău, principalele canale de distribuție a produselor “conserve de ton” pot fi grupate în două categorii:

distribuția prin comerțul modern (care include rețele internaționale de magazine, cum sunt Metro, Carrefour, Lidl etc.) și.

– distribuția prin comerțul tradițional, (reprezentate de celelalte tipuri de magazine).

Raportul între canalele de comerț tradițional și comerț modern constituie aproximativ 70/30, cu o parte mai mare a retailului modern în oraș, el fiind practic absent în zonele rurale.

Retailul modern atrage tot mai mulți consumatori în detrimentul retailului tradițional, chiar dacă acesta joacă încă un rol important în comerțul cu bunuri de larg consum și în special cel al produselor alimentare.

Comerțul modern pătrunde din ce în ce mai adânc în orașele mici, mai ales prin intermediul discounterilor, care țintesc deja localitățile cu 15000 de locuitori.

In ceea ce privește comerțul tradițional, datele Nilsen arată că universul de magazine este relativ stabil, cel puțin pe segmentul magazinelor alimentare mai mari de 20 mp. Chioșcurile sunt într-un regres puternic, dar se observă apariția unor magazine “specializate”, precum și acele magazine cu produse “Bio” sau “Ecologice”.

Canalele de distribuție ale produselor “conservă de ton”, în orașul sunt reprezentate de: hypermarket, supermarket, magazine cu discount și Cash-Carry.

► Conceptul hypermarketurilor este de a aduce „totul sub un acoperiș", în magazine fiind spre vânzare de la pâine și zarzavat, produse alimentare și bunuri de larg consum, până la cărți, îmbrăcăminte, mobilier, aparatură electrocasnică și obiecte de grădinărit.

Numărul sortimentelor de produse “conservă de ton” care este comercializat într-un hypermarket poate ajunge la peste 100. In afară de diversitatea produselor, un alt atu al unui hypermarket este confortul clientului, cu spații de vânzare moderne, bine iluminate și cu acces direct la raft. Serviciile sunt asigurate de un număr mare de angajați – peste 700 de fiecare magazin.

Hypermarketurile reprezintă un format de magazine cu mare priză la publicul buzoian, prin posibilitățile de alegere, serviciile și formele de divertisment asociate acestuia. La nivel național, aceste magazine revendicau în anul 2013 aproximativ 14% din valoarea cheltuielilor din F.M.C.G., cotă aproape dublă față de 2012 (8%).

Hypermarketurile au câștigat atrăgând un număr mult mai mare de consumatori, cu aproximativ 70% mai mulți decât în primele nouă luni ale anului 2012, astfel că în perioada ianuarie – septembrie 2013, jumătate din familiile din Buzău au trecut pragul acestor magazine pentru cumpărarea bunurilor de larg consum. Frecvența mai mare de cumpărare în hypermarketuri vine să aducă un plus de valoare, contribuind la saltul înregistrat în cota de piață și, de asemenea, la ceea ce înseamnă loialitatea față de aceste magazine.

► Rețelele de supermarketuri sunt rețele cu acoperire locală, la nivelul orașului. La fel ca și restul tipurilor de rețele, supermarketurile au continuat și ele procesul de extindere, dar nu într-un ritm atât de rapid.

Supermarketurile se străduie să-și găsească poziția optimă într-un spațiu unde concurența vine atât din partea hypermarketurilor, cât și a magazinelor discount. Acest tip de magazine reprezintă cea mai "căutată " formă de achiziții de către formatele mari.

În condițiile în care, în prima jumătate a anului 2013, hypermarketurile din Buzău aveau o cotă de piață aproape dublă față de întreg anul 2012, raportat la aceeași perioadă, cota de piață a supermarketurilor a rămas aproape constantă, 15% (cf. Clasificării GfK, supermarketurile fiind definite ca magazinele cu autoservire și cel puțin două case de marcat).

Supermarketurile continuă să joace un rol important, cu o cotă de 15%, conservându-și importanța pe piață.

► Magazine discount au un anume tip de furnizori și un anume public țintă, care adoră chilipirurile. Sunt magazine cu mărfuri mai puține, dar și prețuri sunt mai mici decât în supermarketuri sau alte tipuri de magazine.

O altă caracteristică a acestui tip de magazin este numărul mare de vizitatori. Mărfurile care sunt comercializate sunt în special cele de larg consum (produse alimentare, legume, fructe, panificație, lactate, cosmetice, produse pentru menaj, îmbrăcăminte).

Magazinele discount din Buzău sunt mai aproape de conceptul soft-discount, fie și numai pentru faptul că, deocamdată, consumatorul nu prea are încredere în produsele pe care nu le cunoaște, ăși dorește alegerea și vrea să fie răsfățat atunci când face cumpărături.

Magazinele discount au avut cea mai spectaculoasă expansiune teritorială, în special în orașele de mărime mică și medie, ceea ce a condus la o cotă de piață de aproximativ 5% în anul 2013, respectiv cu 26% mai mare față de 2012, în schimb, au scăzut considerabil formele de comerț tradițional.

►Magazinele Cash&Carry, deși continuă să fie confundate cu hypermarketurile și supermarketurile, și-au definitivat aria de activitate. Toate acțiunile din ultima vreme ale celor doi operatori de cash&carry s-au îndreptat evident către cucerirea și fidelizarea clienților profesioniști, targhetul fiind în special del gastro, creditat cu creșteri spectaculoase în anii viitori.

La nivelul municipiului Buzău, formatele de comerț modern joacă un rol din ce în ce mai conturat, acoperind în primele nouă luni ale anului 2013 circa 38% din valoarea bunurilor de larg consum. Cea mai spectaculoasă creștere au avut-o hypermarketurile – de la 8% în 2012, la 14% în primele trei trimestre ale anului 2013. Un rol aparte la această creștere remarcabilă l-a avut Kaufland, care a preluat conducerea în top-ul principalilor retaileri.

Cele mai multe sortimente de “conserve de ton” le întâlnim la: Selgros, Kaufland și Carrefour Hypermarket.

Retailerii care au alocat acestei categorii cea mai mare suprafață de vânzare sunt reprezentate de hipermarketurile și magazinele cash&carry (tab. 5.1).

Tabelul 5.1

Numărul de articole pe rețeaua de magazine din orașul Buzău

Potrivit cercetărilor efectuate, referitoare la numărul mediu de articole listate la raft, cash&carry, Carrefour ocupa primul loc cu o medie de 50 de articole, urmat de Metro Cash&Carry cu 45 de articole. Mega Image și Merket este retailerul cu o medie de 30-35 articole la raft, urmat de Kaufland cu o medie de 25 produse. La polul opus sunt discounterii, cu o medie de 2 articolein sortiment (Lidl) și magazinele de proximitate cu o medie de 4 sku-uri.

Pentru concurenții din piață, un magazin mai mic înseamnă o diminuare serioasă a șanselor de listare, o vizibilitate la raft redusă, și, nu în ultimul rând, costuri mai mari.

Consumatorul are de ales între 50 de articole la raft (cazul Carrfour, de pildă) ce acoperă toate palierele de preț și, desigur, cele mai exigente gusturi în materie de rețeta. În aceste condiții, diferențierea este aproape un sport extrem. Raportul calitate-preț rămâne singurul element de diferențiere pentru foarte multe branduri din segmentul economic și mediu.

În ceea ce privește poziționarea mărcilor proprii la raft, concluziile recentei monitorizări nu sunt tocmai o noutate. Majoritatea retailerilor afișează spații de expunere generoase, cu impact direct asupra cotei de piață la raft a mărcilor proprii. Nixe (brandul Lidl) deține o cotă de piață la raft de 100%, generată de inexistența altor branduri, iar Vitae D'oro (Kaufland) revendica o cotă de piață la raft de peste 60% (tab. 5.2), reconfirmând importanța pe care retailerul german o acordă propriilor branduri.

Fenomenul este valabil atât în cazul brandurilor de producător, cât și al celor dezvoltate de marii retaileri. Dacă în august 2013, prețul de raft al unei conserve de ton Clever (ton bucăți în suc propriu 185 g) era de 2,09 lei, astăzi, același produs este disponibil la prețul de 4,99 lei.

Tabelul 5.2

Mărci proprii – Cota de piață la raft

Creștere de preț destul de puternică regăsim și în cazul brandului 365 (ton bucăți în ulei vegetal 200 g), respectiv de la 3,99 de lei la 9,33 lei (tab. 5.3 – 5.4).

Tabelul 5.3

Prețul mediu la raft – Ton bucăți

Fluctuațiile frecvente ale prețurilor, dar și performanțele obținute de mărcile proprii au generat și o deteriorare a profitabilității categoriei în ce privește produsul “conservă de ton”.

Tabelul 5.4

Prețul mediu la raft – Ton mărunțit

Principalii competitori de pe piața internă sunt, Vita D’Oro, Giani, Hame, La Grande Famiglia, Aro, Clever și Siblou (fig. 5.1 – 5.8).

Conservele de ton prezente la raft sunt rezultatul unor îmbunătățiri repetate, puse în valoare prin campanii complexe de promovare, prin oferte de preț și acțiuni de marketing. Cutiile cu cheiță, formele deosebite ale ambalajelor și tipul materialului din care sunt confecționate, alături de gramajele mici, sunt elementele care dau un contur interesant categoriei.

Selecția consumatorului este însă decisivă, de aceea criteriile pe care aceștia le au în vedere trebuie urmărite în permanență.

Principalele criteriile care stau la baza deciziei de cumpărare a conservelor de ton sunt: raportul calitate/preț, promoțiile, notorietatea brandului. Consumatorii opteză pentru un produs ținând cont de oferta de preț, publicitate și/sau de acțiunile de marketing din fața raftului.

Tendința actuală în consumul produselor „conserve de ton”, este de orientare către produsele cu preț mediu, spre promoții, cât și spre mărcile private cu un raport calitate/preț. La aceste criterii se mai adaugă care stau la baza deciziei de cumpărare și rețeta și marca de conservă de pește, în ideea în care, după cum am mai subliniat, consumatorul este din ce în ce mai selectiv și mai pretențios atunci când cumpără un produs.

Lista criteriilor de selecție se poate completa cu aspectele ce țin de aportul nutritiv al produselor și elemente legate de caractere organoleptice. Principalele atribute de care ține cont consumatorul atunci când alege o marcă sau alta sunt: gustul, calitatea produsului, cât de sațios este produsul. Raportul calitate/preț reprezintă în continuare un factor important care influențează alegerea. Comunicarea este de asemenea foarte importantă, aceasta crescând notorietatea mărcii și punctând beneficiile brandurilor.

5.2. Centralizarea chestionarelor și analiza datelor

Conform întrebărilor din chestionarul întocmit, referitoare la nivelul consumului privind peștele și produsele din pește, din total eșantion, 85,36% dintre respondenți afirmă faptul că consumul de pește este reprezentativ în familie, în timp ce 14,64% dintre respondenți nu consumă produse din pește.

La întrebarea dacă consumă conserve de ton, din eșantionul luat în studiu, 35,69% au răspuns afirmativ, în timp ce 64,31% au răspuns negativ (fig. 5.9).

Fig. 5.9. Reprezentarea grafică a consumului de produse din pește si a conservelor de ton

La întrebarea "De unde cumpărați cel mai des conservele de ton?", unde au fost enumerate patru elemente de reper, 26,58% dintre repodenți au afirmat faptul că cumpără conservele de ton de la un magazin specializat, 2,69% de la magazin alimentar (cartier), 38,98% de la un supermarket, iar 31,75% dintre intervievați cumpără produsul din altă parte, și anume piața produselor din pește (fig. 5.10).

Fig. 5.10. Locul de cumpărare a conservelor de ton pentru consum

Pentru întrebarea "Cât de des cumpărați conservele de ton?", 0,25% dintre repondenți răspund, zilnic, 1,8% cumpără conserve de ton la 2-3 zile, 21% la săptămână, 31,22% cumpără conserve lunar, iar 45,73% ocazional (fig. 5.11).

Fig. 5.11. Gradului de cerere pentru consum a conservelor de ton

În ce privește "cantitatea de conserve de ton achiziționați la o singură cumpărătură", din total eșantion luat în studiu, 3,35% cumpără o singură cutie, 9,25% cumpără două cutii, 48,55% cumpără 3-4 cutii, în timp ce 38,85% cumpă mai multe cutii de conserve ton (fig. 5.12).

Fig. 5.12. Gradului de consum pentru conservele de ton

Conform datelor înregistrate în ceea ce privește preferința tipului de conservele de ton, cel mai ridicat procent au înregistrat conservele de ton în suc propriu (48,56%), urmate de conservele de ton în ulei (33,69%) și conservele de ton în sos tomat (10,02%). Pentru conservele de ton în alte tupuri de sos preferințele au fost mai reduse, 7,73% (fig. 5.13).

Fig. 5.13. Gradului preferințelor tipului conservelor de ton

În opinia cumpărătorului, principalul criteriu de cumpărare a unui alt tip de pește, 71,22% îl reprezintă calitatea produsului, 7,23% prețul produsului, 10,96% sănătatea, în timp ce doar 2,35% aleg după conținutul caloric redus, 2,05% după aspectul produsului, și 6,19% aleg alt criteriu (fig. 5.14).

Fig. 5.14. Principalul criteriu de achiziție a unui alt produs din pește

La întrebarea privind prețul dispus să-l plătească la achiziție pentru o conservă de ton, 85,24% din repondenți au fost dispuși pentru suma de 3,5-5,0 lei, 11,63% pentru suma de 2,5-3,5 lei și numai 3,13% au fost dispuși pentru achiziționarea conservelor de ton cu valoare de peste 5,0 lei (fig. 5.15).

Fig. 5.15. Diagrama evoluției prețului dispus/conserva de ton

În ce privește opinia cumpărătorului legată de prețul pe conserva de ton (în ulei/în sos tomat), față de valoarea peștelui proapsăt sau congelat, 21,67% preferă să cumpere conserve, în timp de 70,33% preferă peștele proaspăt sau congelat. 8% dintre repondenți nu au știut să răspundă (fig. 5.16).

Fig. 5.16. Diagrama preferinței conservelor față de peștele proaspăt/congelat

La întrebarea apariției pe piață a unei game mai variate de conserve de ton fabricate în România, 89,03% dintre persoanele intervievate au cumpăra aceste produse, 9,25% nu ar cumpăra aceste produse, iar 1,72% nu au știut să răspundă (fig. 5.17).

Fig. 5.17 Diagrama preferinței conservelor de ton de proveniență românească

În ce privește calitatea conservelor de ton fabricate în România, principalele preferințe ale consumatorilor au fost repartizate astfel: 46,02% să fie sațioasă, 35,04% să fie în termen de valabilitate, 10,0% să aibă o formă atractivă, 6,22% să aibă conținut caloric redus, iar 2,72% alte caracteristici (fig. 5.18).

Fig. 5.18. Principalul criteriu de calitate al conservelor de ton

In ce privește dorința cumpărătorului de a se informa cu privire la calitatea produsul ce urmează a fi achiziționat, 35,89% citesc în totalitate informații de pe ambalaj, 25,65% citesc parțial informațiile de pe ambalaj, în timp ce 38,46% nu se informază despre conținutul produsului (fig. 5.19).

Fig. 5.19. Diagrama gradului de informarea de pe etichetă, a cumpărătorului,

legat de calitatea produsului

Pentru alegerea unei conserve de ton am rugat repondenții să completeze în tabelul de mai jos principalele aspecte legate de produs, respectiv: renumele mărcii, ambalajul, prospețime, raportul calitate/preț, produs autohton, etc.

Redăm mai jos răspunsurile cumulate de la persoanele intervievate, exprimate procentual.

Tabelul 5.5

Principalele aspecte ale conservelor de ton apreciate de cumpărători

Fig. 5.20. Diagrama principalelor aspecte ale conservelor de ton

Reiese din analiza graficului 5.20. faptul că cumpărătorul este interesat de calitatea produsului achiziționat, urmărind ca starea de sănătate a consumatorului să nu fie deteriorată.

La finalul chestionarului am încercat să aflăm date suplimentare legate de ocupația persoanelor intervievate, de vârstă și nu în ultimul rând de venitul lunar al acestora.

În funcție de ocupația persoanelor intervievate am constata faptul că 8% au fost elevi sau studenți, 26% au fost slariați cu studii medii, 25% salariați cu studii superioare, 15% pensionari, 10% șomeri sau casnici și 16% din grupa “altă ocupație” (fig. 5.21).

Ca medie de vârstă, persoanele intervievate au reprezentat 56,8% între 40-60 ani, 26,55% cu vârsta între 18-40 ani și 16,65% cumpărători cu vârsta de peste 60 de ani (fig. 5.22).

Fig. 5.21. Reprezentarea grafică a ocupației persoanelor intervievate

Fig. 5.22. Reprezentarea grafică a vârstei persoanelor intervievate

Fig. 5.23. Reprezentarea grafică a venitului mediu lunar al persoanelor intervievate

Ca medie a venitului lunar, 28,06% persoane cu venit de peste 2500 ron, 25,33% cu venituri între 1201-1800 ron, 11,44% cu venituri între 1801-2500 ron, 5,3% cu venituri sub 600 ron și 5,81% cu venituri între 601 și 1200 ron (fig. 5.23).

Concluzii

În această lucrare, structurată în 5 capitole, am realizat un studiu asupra calității și preferințelor consumatorilor de conserve din carne de ton, din orașul Buzău.

Studiul de față s-a realizat prin cercetarea pieței produselor alimentare din categoria conservelor de ton, atât din punct de vedere al producătorului cât și al consumatorului.

Pentru a avea succes pe piața produselor de tip conserve din carne de ton, producătorul trebuie să analizeze cât mai bine cerințele consumatorului. Din datele pe care ar putea să le obțină va realiza un produs care să îi aducă succes pe piață și chiar să-l ridice peste nivelul celorlalți producători.

În ceea ce privește consumatorul, principalele criterii care l-ar influența în cumpărarea unei conserve de pește ar fi calitatea ei, prețul dar s-a pus și foarte mult accent pe aspect.

Studiu de piață privind preferințele consumatorilor, s-a realizat folosind un chestionar specific, cu întrebări clare și concise.

Chestionarul a fost completat de către 120 de persoane, care au dorit să ne ajute la studiu:

– persoanele care au răspuns la aceste întrebări, s-au arătat interesate de fiecare întrebare și au răspuns fără nici un fel de impediment;

– din răspunsurile date am observat tendința consumatorilor de a cumpăra conserve din carne de ton de o calitate superioară, al doilea criteriu fiind prețul acestuia. Astfel, criteriul preț/calitate are o mare influență asupra conservelor cumpărate;

– persoanele care au participat la chestionar consumă în mare parte conserve de ton, deoarece consideră că acestea sunt sănătoase pentru organism, și sunt accesibile ca preț;

– s-a observat o diferențiere a preferințelor consumatorilor, aceasta fiind în funcție de venituri și pregătire în primul rând, iar apoi de ocupație și vârstă;

– un procent însemnat dintre consumatori preferă carnea de pește proaspătă sau congelat, în acest segment încadrându-se cei peste 45 de ani și cu o familie mai numeroasă, cei cu venituri mari, și pregătire superioară, preferând conservele de carne de ton, motivat și de lipsa de timp ce o dedică pregătirii hranei;

– prețul este de asemeni un criteriu foarte important, majoritatea populației fiind în segmentul de venituri medii și sub medie.

Peștele, considerat odinioară ca făcând parte din alimentația omului sărac, în prezent este apreciat ca aliment de bază în dieta omului modern sănătos. Conform unor statistici mondiale, în vederea protejării sănătății, ar fi oportun să se consume carne de pește în cel puțin două zile pe săptămână.

Concluzia rezidă din simplul fapt că, problemele ce apar pe această piață sunt direct legate de producția piscicolă și indirect de nivelul cultural al zonei.

Bibliografie consultată

Banu C., 2000 – Manualul inginerului din industria alimentară, Editura tehnică, București.

Capanu I., Wagner P., Secăreanu C., „Statistică macroeconomică'", Editura Economică, București, 1997

Cătoiu, I. ș.a.– Cercetări de marketing – Probleme și studii de caz, Editura Uranus, București, 1997

Chiran A., Gîndu Elena, 1999 – Zooeconomie. Editura “Ion Ionescu de la Brad”, .

Chiran A., Gîndu Elena, 2004 – Zooeconomie și marketing. Editura “Ion Ionescu de la Brad”, .

Gavrilescu, D. si colab., 2000 – Economie agroalimentară, Editura Expert, București.

Ghițulescu, I., Dautner, M., 1971 – Tehnologia conservelor. Editura Didactică și Pedagică București.

Iosif N. Gh., Iosif Stanca, 1998 – Nevoile unei alimentații moderne, echilibrate. Rev. Tribuna economică, nr. 22, București.

Păsărin B., 2012 – Controlul și expertiza peștelui și a produselor din pește. Curs. Facultatea de Zootehnie, Iași.

Petcu, Gheorghe; Constantin Stan, Doina Ciobanu, Constanța Tănase, Doina Filoti, 2002 – Municipiul Buzău. Monografie. Buzău: Editura Alpha. ISBN 973-8054-59-1

Manole, V., Stoian, M., 2002 – Agromarketing, Editura ASE, București.

Porojan, D. 1993 – Statistica și teoria sondajului, Casa de Editură și presă „Șansa” SRL București.

Segal, R., 2006 – Biochimia produselor alimentare. Galați, Editura Academica.

Simioniuc, Gh., 2012 – Studii statistice privind calitatea și consumul conservelor din carne de pește. Facultatea Inginerie Alimentară, Suceava.

***Ministerul Industriei Cărnii, Peștelui și Laptelui. Îndreptar pentru industria de prelucrare a peștelui, Editura Tehnică, Timișoara, 1983

*** Institutul Național de Statistică, ,,Condițiile de viață ale populației din România'', București, 2006, pag.28

***www.revista-piața.ro/index.php

*** www.modernbuyer.ro

***Regulamentul (CE) nr. 2406/96 de stabilire a normelor comune de comercializare pentru produsele din pește.

***Regulamentul (CE) nr. 2065/2001 de stabilire a informațiilor pentru consumatori în sectorul produselor de pește și acvacultură.

***www.fao.org

***www.confortmarket.ro

***Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat la 5 august 2013.

(Anexa 1)

CHESTIONAR

Vă rugăm să vă rezervați câteva momente pentru a completa acest chestionar și să încercuiți varianta corespunzătoare situației dumeavoastră

1. Sunteți consumator de pește și produse din pește?

a.da

b.nu

2. Sunteți consumator conserve din carne de ton?

a.da

b.nu

3. De unde achiziționați cel mai des conservele de ton?

1. magazin specializat 2. magazin alimentar

3. supermarket 4. din altă parte, și anume …

4. Cât de des cumpărați conservele de ton?

1. zilnic 2. la 2-3 zile 3. săptămânal 4. lunar 5. ocazional

5. Ce cantitate de conservele de ton achiziționați la o singură cumpărătură?

1. o bucată 2. două bucăți 3. 3-4 bucăți 4. mai mult

6. Ce tip de conservele de ton cumpărați?

1. conserve în ulei 2. conserve în suc propriu 3. conserve în sos tomat

4. ton bucăți 5. ton mărunțit

7. În situația în care nu cumpărați conserve de ton, optând pentru alt tip de pește, care este principalul criteriu al deciziei dumneavoastră?

1. prețul 2. calitatea 3. sănătatea

4. conținutul caloric redus 5. aspectul produsului 6. alt criteriu, anume …

8. Care este prețul pe care sunteți dispus să-l plătiți pentru o conservă de ton?

1. 2,5 – 3,5 lei 2. 3,5– 5,0 lei 3. peste 5,0 lei

9. Dacă prețul conservei în sos tomat/în ulei, ar fi mai mic decât cel al peștelui proaspăt sau congelat, ați cumpăra și ați consuma frecvent astfel de conserve?

1. Da 2. Nu 3. Nu stiu

10. Dacă pe piața ar apărea o gamă mai variată de conserve de ton fabricate în România, ați cumpăra aceste produse?

1. Da 2. Nu 3. Nu stiu

11. Ce caracteristici de calitate ați dori să aibă conservele de ton fabricate în România?

1. sațioasă 2. conținut caloric scăzut

3. formă atractivă 4. termen de valabilitate mare

5. Altceva: …

12. Când achiziționați conserva de ton , citiți informațiile de pe ambalaj?

a. în totalitate b. parțial c. deloc

13. Cât de importante sunt pentru dvs aspectele de mai jos, în alegerea unei conserve din ton:

14. Ce ocupație aveți?

a. elev/student b.salariat studii medii c. salariat studii superioare

d. șomer/casnic e. pensionar f. altă ocupație

15. În ce categorie de vârstă vă încadrați?

a. 18-40 b. 40-60 c. >60

16. Care este venitul lunar de care dispuneți?

a. sub 600 ron b. 601 – 1200 ron c. 1201 – 1800 ron

d. 1801 – 2500 ron e. peste 2500 ron