Studiu de Caz Privind Asezarea Si Perceperea Accizelor

Economie

Studiu de Caz Privind Asezarea Si Perceperea Accizelor

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Multiplele transformari legislative în domeniul fiscal determinate de necesitatea armonizarii cu sistemele fiscale europene, au generat schimbari fundamentale în modul de asezare și percepere a impozitelor și taxelor din tara noastra.

In aceasta lucrare am incercat sa aduc în actualitate principalele aspecte teoretice și practice în legatura cu asezarea, urmarirea și perceperea taxei pe valoarea adaugata și accizelor din .

În continutul lucrarii am utilizat structura sistemului fiscal, metodele, tehnicile și instrumentele utilizate în activitatea de impunere, urmarire și percepere a taxei pe valoarea adaugata și accizelor. De asemenea am venit cu aspecte concrete ale mecanismului de asezare și percepere a celor doua impozite indirecte.

În acest sens, am luat spre analiza societatea comerciala Conmet Slobozia, societate cu raspundere limitata, care are ca principal obiect de activitate comertul produselor din import (fitinguri, centrale termice, etc) și prin ea am desfasurat toate operațiunile prevazute de actele normative în vigoare care sunt cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata și a accizelor.

Lucrarea este structurata pe trei capitole și cuprinde pe langa aspectele conceptuale, studii de caz rezolvate, punându-se astfel în evidență o diversitate de spețe din practica fiscala. Întreaga problematica a taxei pe valoarea adaugata și a accizelor este abordată atat de pe poziția contribuabilului plătitor de impozite și taxe, cât și din punct de vedere al activității desfășurate de aparatul de control fiscal, urmărindu-se atât determinarea și vărsarea taxei pe valoarea adaugata și accizelor, cat și controlul respectarii reglementarilor legale în domeniu.

CAPITOLUL I.LOCUL ȘI ROLUL ACCIZELOR ÎN SISTEMELE FISCALE ACTUALE

Impozitele indirecte afectează veniturile populației mult mai direct și mai apăsător decât impozitele directe, întrucat omul de rând nu cunoaște când platește aceste impozite, care produse și servicii conțin impozite indirecte, câte impozite indirecte conține fiecare produs și serviciu, cât de mari sunt acestea în prețul sau tariful produselor și serviciilor cumpărate.

Denumirea de indirecte provine de la faptul ca aceste impozite nu sunt nominale, nu se stabilesc direct pe persoană. Atunci când se introduc, nu se poate cunoaște nici de organele fiscale și nici de cetățeni și agenți economici (rezidenți sau nerezidenți), cine va plăti aceste impozite și în ce măsură.

Deci stabilirea lor nu se poate face nici nominal, prin luarea în evidență, clară și precisă, a tuturor persoanelor fizice și juridice care au obligația de a plăti și nici prin determinarea cuantumului impozitului ce va trebui plătit de fiecare.

Statul va încasa aceste impozite, dar nu direct de la suportătorii acestora, ci indirect, prin interpuși, prin persoanele juridice (societăți comerciale, regii autonome) și fizice (autorizate să desfășoare anumite activități), care vând produse și/sau prestează servicii supuse acestei categorii de impozite indirecte, dintre care cele mai cunoscute sunt taxa pe valoarea adaugată și accizele.

Concluzionând, denumirea de indirect provine de la faptul că statul nu are posibilitatea să stabilească nominal această categorie de impozite, în mod direct pe fiecare persoană. Altfel spus, statul nu are posibilitatea să cunoască numele și prenumele, adresa, cuantumul impozitului persoanei care trebuie sa plăteasca unul sau mai multe impozite indirecte (în funcție de structura produselor consumate, care conțin impozite indirecte) și care sa fie luate în evidență organelor fiscale.

Analizând scopul impozitelor indirecte, putem afirma fără să greșim, ca ele au dublu scop, și anume:

procurarea necesarului de venituri bugetare, care nu pot fi asigurate numai pe calea impozitelor directe;

frânarea consumului unor bunuri și servicii al căror consum, în special excesiv, este dăunător sănătății fizice, morale și mentale a populației. Între aceste produse și servicii se încadrează alcoolul, tutunul, produsele din tutun, activitatea barurilor și restaurantelor (in special al celor cu program de noapte), jocurile de noroc, prostituția (devenită fenomen social, dar neoficializată încă) etc.

În prezent se constată că pe masură ce crește discrepanța dintre necesarul de venituri bugetare, tot mai mare și posibilitățile reduse de asigurare a acestora numai pe calea impozitelor directe , se apelează din ce în ce mai mult la impozite indirecte.

Acesta și ca urmare a faptului că impozitele directe fiind vizibile, depășirea unui anumit nivel al acestora conduce la sporirea stării de nemulțumire din partea marii majorități a populației, la atacuri tot mai frecvente și serioase la adresa sistemului fiscal. Aceste atacuri la adresa sistemului fiscal, determinate de mărirea poverii fiscale, susținute de numeroase personalități, oameni politici, partide de opoziție, au ajuns uneori la adevărate revoluții fiscale, conducând la căderea de la putere a guvernului și chiar a unor partide politice.

În schimb, impozitele indirecte, fiind invizibile, se pot folosi cu multă abilitate și usurință în preluarea unei părți cât mai mari din veniturile populației, fără ca acesta să-și dea seama, cu ușurința și imediat, nici asupra numărului acestora și nici asupra mărimii lor. Altfel spus, în cazul impozitelor indirecte, populația nu are de unde să știe, permanent și în mod corect, povara fiscală la care este supusă.

Impozitele indirecte, fiind în general, impozite “pe vicii”, printr-o subtilă manipulare a populației, în special în cazul consumului unor produse precum băuturile alcoolice, țigări, cafea etc., se deplasează vinovația statului – care a procedat la o supraimpozitare – asupra consumatorilor. Vinovat nu este statul, pentru ca a introdus impozite atat de mari, ci consumatorii acestor produse, a căror sănătate și chiar viața sunt puse în pericol prin consumul lor excesiv. Cu alte cuvinte, statul nu poarta nici o vină nici chiar în situația de sporire a consumului de vicii de către o mare parte a populației, inclusiv de către minorii de la vârste de 8 – 10 ani. Se ocolesc astfel, cu multă abilitate, obligațiile pe care le are statul în promovarea unor masuri de prevenire și reducere a consumului de produse și servicii dăunătoare sănătății fizice, morale și mentale a populației.

Impozitele indirecte, așa după cum le arata și denumirea, sunt acele impozite care nu sunt vizibile, nu sunt cunoscute, nu sunt perceptibile și comensurabile de contribuabilii persoane fizice și juridice la cumpărărea produselor și serviciilor. Impozitele indirecte sunt incluse, ascunse în prețul produselor și tariful serviciilor. Aceste impozite preiau o parte din veniturile persoanelor, nu în mod direct, vizibil, ci în mod indirect, invizibil, prin mijlocirea prețului, prin includerea lor în prețul produselor și tariful serviciilor.

În timp ce la impozitele directe fiecare persoană cunoaște, anticipat termenul de plată, cuantumul acestora, la impozitele indirecte aceste elemente nu sunt cunoscute, întrucât acestea sunt ascunse în prețul produselor sau tariful serviciilor, ceea ce face ca populația, cu ocazia cumpărării anumitor produse si/sau servicii, sa nu aiba posibilitatea sa cunoasca urmatoarele: produsele și serviciile care contin impozite și care nu; la produsele și serviciile care contin impozite, care sunt categoriile de impozite incluse în prețul acestor produse (accize, taxa pe valoarea adaugata) și care este marimea acestor impozite.

La impozitele indirecte, denumirea de indirecte provine de la faptul ca aceste impozite nu se încasează la bugetul de stat direct de la populație, ci indirect, prin intermediul celor care vând produsele sau presteaza servicii către populație și care sunt și plătitori ai acestor impozite indirecte către bugetul de stat.

Populatia, fără sa știe când (cu ocazia căror produse cumpărate) și în ce mărime (în ce cuantum conține fiecare produs impozite indirecte), achită din veniturile sale aceste impozite prin prețul produselor cumpărăte. Plata acestor impozite nu se face direct de către cumpărator către bugetul de stat, ci indirect, prin preț. Cel ce vinde mărfurile încasează aceste impozite, prin prețul produselor vândute sau serviciilor prestate, de la populație (care este suportătorul impozitului), pe care are obligația sa le vireze la buget, în calitate de plătitor.

Din punct de vedere al cumpărătorului de produse, acesta suportă direct, personal și fără sa știe impozitul indirect, impozit care nu ajunge direct la bugetul de stat de la suportător, ci indirect prin intermediul persoanei juridice sau fizice, care vinde produsele respective și care are calitatea de plătitor al acestor impozite.

Impozitele indirecte prezintă și neajunsul că generează cote regresive de impunere, afectând mai mult veniturile persoanelor sărace față de cele ale persoanelor bogate. Mai precis, parte din venit preluată la buget pe calea impozitelor indirecte afectează mai mult veniturile și nivelul de trai al persoanelor sărace, față de cele cu venituri mari.

Sub aspectul consecințelor pe care le genereaza, din punct de vedere al echitatii fiscale, impozitele indirecte sunt asemenea impunerii în suma fixa, adica al capitatiei. Deosebirea consta în faptul ca, în timp ce capitatia este un impozit direct, stabilit în sumă fixă, pe cap de locuitor, impozitele indirecte sunt invizibile, ascunse în prețul produselor și tariful serviciilor, stabilite tot în suma fixă, dar nu pe persoană, ci pe produs sau pe serviciu, ceea ce conduce, în final (spre exemplu, la nivelul unei luni), tot la o suma fixă de impozite indirecte pe o persoană, în funcție de structura produselor consumate.

1.1.Geneza și evoluția accizelor

Analiza evolutiei resurselor publice mobilizate în cadrul bugetului de stat pune în evidenta predilectia guvernelor postdecembriste pentru impozitele indirecte și reducerea rolului impozitelor directe.

Impozitele directe pot fi grupate, în funcție de criteriile avute în vedere la stabilirea și perceperea lor, după cum urmează:

a) impozite reale, stabilite asupra unor obiecte materiale (case, terenuri, produse, etc.) care sunt denumite și obiective, deoarece se stabilesc asupra produsului, obiectului impozabil, fără a se ține seama de situația persoanei contribuabilului.

b) impozite personale, care au în vedere, în principal, persoana contribuabilului, în conexiune cu veniturile sau averea sa.

Impozitele indirecte se categorisesc, în raport de diferite caracteristici, în:

a) impozite sau taxe de consumație, percepute asupra produselor și serviciilor de primă necesitate, care se adaugă la prețul de vânzare. Unele sunt stabilite, de exemplu, la băuturi alcoolice, tutun, produselor petroliere, sare, chibrituri, zahăr, etc. și asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt serviciile hoteliere, transporturile în comun, etc.

În țara noastră, aceste taxe au fost desființate pe data de 1.01.1949, dar au fost reintroduse la data de 1.12.1991

b) monopoluri fiscale

În octombrie 1994, în Camera Deputaților s-a restituit pentru o nouă dezbatere proiectul de lege privind regimul monopolului de stat.

Prin această lege se propunea instituirea monopolului de stat asupra unor activități economice cum sunt: fabricarea și comercializarea armamentului, munițiilor și explozibililor, producerea și comercializarea stupefiantelor și a medicamentelor care conțin substanțe stupefiante, emisiunea de timbre poștale și fiscale, fabricare în vederea comercializării a alcoolului și băuturilor spirtoase distilate, etc.).

Potrivit clasificației veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat și bugetelor locale, impozitele și taxele, precum și celelalte venituri bugetare se prezintă ca structură în funcție de modul de grupare și anume: venituri curente și venituri de capital.

Veniturile curente se divizează în venituri fiscale care cuprind impozite directe, impozite indirecte și venituri nefiscale.

În categoria impozitelor directe sunt cuprinse următoarele venituri bugetari bugetare mai importante: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole ale populației, impozitele pe veniturile liber-profesioniștilor, meseriașilor și a altor persoane fizice independente și asociații familiale, impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru asupra succesiunilor și alte taxe de timbru.

Dintre impozitele indirecte cele mai importante sunt: accizele, TVA, taxele vamale, penalități și majorări pentru veniturile nevărsate la termen.

1.2.Rolul accizelor în contextual actual

Accizele sunt taxe speciale de consumatie care se datoreaza bugetului de stat pentru anumite produse provenite atat din productia interna, cat și din import.

Prin intermediul accizelor, statul, urmareste, atat colectarea unor venituri cat mai mari, cat și dirijarea consumului către anumite grupe de produse. Astfel prin aplicarea unor accize ridicate, statul poate influenta prețul unor produse, în sensul cresterii și în acest fel poate determina cumpărătorii sa se indrepte către produse similare existente pe piata, care au prețuri mai scazute. Totusi, spre deosebire de taxele vamale și tinand cont de faptul ca accizele se aplica unor produse greu substituibile, de cele mai multe ori, prin majorarea accizelor se ajunge la diminuarea consumului.

1.3.Dimensiuni financiare ale accizelor în România și pe plan internațional.

În vederea procurării resurselor financiare necesare statului, se instituie pe lângă impozitele indirecte la formarea veniturilor fiscale este mai mic decât cel al impozitelor directe și al contribuțiilor pentru asigurările sociale luate împreună, iar ponderea acestor impozite indirecte în totalul încasărilor fiscale se diferențiază de la o țară la alta.

Impozitele indirecte se realizează în principal sub forma impozitelor pe consum, percepându-se la vânzarea anumitor mărfuri sau la efectuarea anumitor servicii. Ele se realizează de la toți cei care consumă bunuri din categoria celor impuse de veniturile, averea sau situația personală a acestora. Cota impozitului indirect la vânzarea unei anumite mărfi este unică indiferent dacă cumpărătorul acesteia este muncitor sau patron.

Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat de industriași, comercianți, antreprenori, însă sunt suportăte de consumatori deoarece se includ în prețul de vânzare al mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, micșorând puterea de cumpărare.

În concepția unor economiști contemporani, “impozitul devine un instrument al politicii economice a statului, precum și al politicii sale sociale. Acest instrument servește la echilibrarea puterii întreprinzătorilor particulari, care păstrează conducerea firmelor lor în economia capitalistă. Impozitul conferă o putere de acțiune asupra întreprinzătorilor particulari, care le limitează propriile lor prerogative.

Modul concret de funcționare a diferitelor mecanisme fiscale (ex. Impozitele pe veniturile întreprinzătorilor, impozitele de consum, taxele vamale, etc.) diferă de la o țară la alta și de la o perioadă la alta.

Referindu-se la rolul de pârghie a impozitelor indirecte, economistul Gabriel Ardont scrie că de la începutul celui de-al doilea război mondial ne dăm seama că rolul impozitului nu mai este acela de a procura banii guvernului, ci de a limita consumul în perioada de criză , de a-i stimula creșterea atunci când capacitățile de producție pot să se orienteze spre satisfacerea nevoilor în timp de pace, de a-l frâna atunci când economia cunoaște elemente inflaționiste.

Cu ajutorul impozitelor indirecte, statul influențează o fază sau alta a procesului reproducției sociale, în funcție de interesul pe care-l are la un moment dat.

Statul folosește ca pârghii economice de influențare asupra activității agenților economici toate impozitele indirecte ce-i stau la dispoziție. Pentru frânarea sau creșterea consumului și deci a averii, statul folosește taxele de consumație, taxele vamale și alte taxe. Prin utilizarea taxelor de consumație și în special al accizelor, statul acționează asupra cererii solvabile. Aceasta are un dublu rol economic și unul social.

În plan economic prin perceperea unor accize statul poate influența cererea anumitor produse punând accize mari la produse din import în comparație cu cele autohtone, protejând agenții economici interni. Acest lucru poate stimula consumul de produse interne.

Au rol social pentru că accizele sunt percepute în special asupra unor produse dăunătoare sănătății ca tutunul și băuturile alcoolice.

Accizele sunt folosite și ca mijloc de atragere de resurse spre bugetul statului. De aceea unor produse de lux (blănuri, bijuterii) se percep accize deosebit de mari, mergând până la 50% din valoarea lor.

Țările cu economie de piață dezvoltată folosesc pârghia impozitelor și taxele pentru a influența schimburile cu străinătatea în funcție de natura, gradul de prelucrare, proveniența și respectiv destinația produselor.

Astfel, taxele vamale de import și taxele de consum stabilite asupra produselor aduse din străinătate și care se fabrică în țară sunt folosite încât să aducă venituri bugetare importante, fără să urmărească prohibirea importului.

În schimb asupra produselor ce au dublă sursă de aprovizionare din străinătate și din producția internă, taxele și impozitele sunt sensibil ridicate pentru a proteja agenții economici din țara respectivă.

De asemenea țările dezvoltate folosesc taxele vamale de import pentru protejarea industriei proprii prin impunerea unor prețuri limită la materii prime, cereale, petrol, etc.

Pe lângă taxele vamale de import, țările capitaliste mai folosesc și diverse instrumente pentru protejarea agenților economici interni.

Exportul este de asemenea încurajat, prin scutirea de taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată și alte taxe, aceasta fiind o practică adoptată de majoritatea țărilor.

Reglementările legale care s-au adoptat după Revoluția din Decembrie 1989 permit distingerea unor caracteristici ale noului sistem fiscal avute în vedere la realizarea reformei fiscale.

În primul rând, se observă că reforma fiscală care se realizează în România are în vedere, în general, condițiile economice și sociale specifice etapei actuale de dezvoltare, sistemul fiscal conceput să corespundă cerințelor impuse de reforma socială și economică aflată în derulare. Nu se poate copia deoarece condițiile economice și sociale sunt diferite.

În condițiile Uniunii Europene se militează intens încă de la constituirea ei pentru unificarea sistemelor fiscale naționale, dar nu s-a reușit o anumită omogenizare fiscală, piedica în calea alinierii sistemelor fiscale reprezentând-o realitățile diferite în cadrul țărilor membre.

Prin reforma fiscală se urmărește constituirea unui sistem fiscal corect, echitabil și eficient, deoarece regimul comunist nu avea nevoie de un astfel de sistem, el prelua prin constrângere de la agenții economici, care erau într-o măsură preponderentă unității de stat, a întregului venit net care depășea necesitățile minime și acestea planificate centralizat, ale întreprinderilor de stat.

În prezent a fost inițiat cadrul legislativ al privatizării, prin adoptarea unor măsuri de stimulare prin adoptarea unor măsuri de stimulare a ei, atât în ce privește sectorul de stat, cât și organizarea activităților pe baza liberei inițiative și atragerea capitalului străin. În domeniul agricol a fost creat cadrul legal (Legea Fondului Funciar) pentru extinderea și încurajarea sectorului privat.

Apare necesitatea în aceste condiții pentru organizarea unui sistem fiscal coerent și eficient care să asigure obținerea, pe cale fiscală și nu prin metode administrative, a veniturilor necesare îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetățenilor cu privire la învățământ, sănătate, cultură și artă, sport, apărare și ordine publică, protecție socială precum și pentru finanțarea unor acțiuni și obiective economice de interes național.

Cu ajutorul reformei fiscale se urmărește îmbunătățirea structurii impozitelor prin creșterea ponderii impozitelor directe, prin sporirea rolului impozitului pe venit, iar ponderea impozitelor indirecte să scadă.

O caracteristică principală a politicii fiscale este corelarea volumului resurselor fiscale cu volumul cheltuielilor considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor economico sociale în perioada considerată.

Proveniența resurselor financiare trebuie să se bazeze în primul rând pe forțe interne și numai subsidiar străine, evitând îndatorarea țării în mod nejustificat.

Trăsătura importantă a politicii fiscale o constituie creșterea în ritm rapid a veniturilor statului pe seama impozitelor indirecte, dorindu-se să se ajungă la tendința structurale asemănătoare cu acelea din țările dezvoltate.

Avându-se în vedere fragilitatea actuală a economiei românești sunt necesare măsuri pentru continuarea reformei fiscale astfel încât aceasta să stimuleze activitatea economică.

Sistemul de impozite și taxe va urmării în principal următoarele:

– perfecționarea aplicării T.V.A. pentru a stimula mai mult scăderea consumurilor, creșterea exporturilor, întărirea disciplinei financiare.

– pe linia impozitului pe profit adoptarea unor legi care să schimbe din temelii sistemul de impozitare a profitului pe baza unei metodologii de corectare a bazei impozabile în funcție de nivelul inflației activelor și pasivelor societății și să asigure neutralitatea impozitării profitului, care să nu descurajeze societățile profitabile.

Simplitatea și transparența sistemului de impozite descurajează tentativele de evaziune fiscală.

Respectarea principiilor de impunere cum ar fi echitatea fiscală, certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, randamentul impozitelor sunt necesare pentru fiecare impozit nou introdus care trebuie să corespundă principiilor de echitate, de politică financiară, de politică economică și socială.

Componenta majoră pentru asigurarea relansării economice, reforma fiscală a urmărit în paralel alinierea la practicile fiscale din țările dezvoltate, crearea unui sistem fiscal modern corespunzător cerințelor economiei de piață prin introducerea T.V.A., îmbunătățirea sistemului de impozitare a veniturilor agricole, reconstituirea impozitelor și taxelor locale precum și a accizelor.

Reforma fiscală urmărește perfecționarea rolului și funcțiilor impozitelor indirecte. În cadrul acesta, impozitul pe circulația mărfurilor a deținut o pondere importantă. De la 1 iulie 1993, impozitul pe circulația mărfurilor a fost înlocuit cu taxa pe valoare adăugată care reprezintă un impozit indirect modern.

Reforma fiscală s-a extins și la alte impozite și taxe cu o pondere mai redusă în sistemul fiscal român, cu modificări importante în ceea ce privește taxele vamale, taxele consulare, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, contribuția pentru asigurări sociale.

Noul sistem fiscal tinde să permită o administrare eficientă care să fie pe înțelesul contribuabilului. La introducerea impozitului pe salarii și a impozitului pe profit. S-a avut în vedere randamentul lor ridicat deoarece ambele au caracter universal și sunt datorate de toate persoanele fizice, respectiv toți agenții economici care realizează venituri din salarii sau profit și cuprind întreaga materie impozabilă.

Posibilitatea de evaziune sau fraudă fiscală este mai redusă și nu reclamă cheltuieli mari de percepere a impozitelor stabilite (de ex., în cazul impozitului pe salarii, acesta se reține și se varsă la stat de către cel ce angajează).

Aparatul fiscal nu este chemat numai să verifice modul de determinare corectă și completă a bazei impozabile, a cuantumului impozitului și a majorărilor de întârziere și aplică sau propune sancțiuni legale în caz de evaziune sau fraudă fiscală.

Politica fiscală a României are un dublu scop: economic, care se îndreaptă spre stimularea dezvoltării economice și care conduce la creșterea venitului bugetului de stat și un scop social, care se referă la redistribuirea veniturilor obținute de la bugetul statului către persoanele și sectoarele defavorizate.

3.1.Modalitati și termene de percepere a accizelor

Plătitorii de accize sunt agenții economici – persoane juridice, asociatii familiare și persoane fizice autorizate – care produc sau importă produse supuse regimului accizelor.

Tot plătitori de accize sunt si:

agenții economici care cumpără de la producătorii individuali – persoane fizice – produse de natura celor supuse accizelor, pentru prelucrare și/sau comercializare;

agenții economici, pentru cantitățile de produse supuse accizelor, obținute din producția proprie sau din import, care sunt:

produse acordate ca dividende sau ca plată în natura acționarilor, asociaților și, dupa caz, persoanelor fizice;

produse consumate pentru reclamă și publicitate;

produse înstrăinate sub orice formă, cu sau fără titlu gratuit, ori utilizate în orice alt scop decât comercializarea;

Percepera accizei este dată de faptul generator, care diferă de la o grupa de produse la alta, de la o subgrupă la alta și chiar de la un produs la altul.

Astfel, pentru alcool, distilate, băuturi alcoolice, vinuri și bere din producția internă faptul generator al accizelor îl constituie data efectuării livrării.

Pentru alcoolul etilic rafinat și distilatele utilizate de agenții economici pentru obtinerea alcoolului sanitar și a băuturilor alcoolice distilate în sistem integrat faptul generator al accizelor datorate bugetului de stat îl constituie data livrării produselor finale rezultate din prelucrarea materiilor prime utilizate.

În situația agenților economici importatori de țigarete, care la data comercializării acestor produse pe piața internă, practică prețuri maxime de vânzare cu amănuntul redeclarate mai mari decât cele declarate și în vigoare la momentul importului, vor vira bugetului de stat diferența dintre acciza procentuala datorată la momentul livrării și acciza procentuală datorată la momentul importului, corespunzator cantității efectiv livrate, cu noile prețuri. Momentul în care aceste diferențe sunt datorate este momentul livrării produselor pe piața internă, plata efectuându-se lunar, până la data de 25 a lunii urmatoare.

Pentru țigarete de la agenții economici producători interni și importatori, faptul generator este momentul livrarii sau data declaratiei vamale de import.

Pentru gazele naturale din productia interna, provenite din zăcăminte de gaze naturale, din zăcăminte de gaze cu condensat și din zăcăminte de țiței, indiferent de proveniența lor, respectiv din țară sau din import, nu se datorează accize.

Produsele rezultate din prelucrarea țițeiului sau a altor materii prime de natura uleiurilor minerale, pentru care, nu se datorează accize, se pot comercializa de către cei în a caror proprietate se află aceste produse numai către utilizatorii finali.

Sunt scutite de plata accizelor:

produsele rezultate din operațiuni de procesare a unor materii prime provenite din import, în cazul în care sunt exportate direct de agentul economic importator al materiei prime;

combustibilii pentru încalzit, lichizi, solizi și gazoși, aprovizionați direct de la producători sau de la unitățile din subordinea acestora de către agenții economici în scop tehnologic propriu sau pentru producerea de agent termic și apă caldă pentru populație;

hidrocarburile ciclice aprovizionate direct de la producători de către agenții economici pentru utilizarea în scop industrial.

Această scutire se acordă fie prin compensarea sumelor ce constituie accizele plătite furnizorului cu sume reprezentând alte impozite și taxe datorate bugetului de stat, fie prin restituirea sumelor plătite.

În cazul în care agentul economic nu are documentele justificative care stau la baza operațiunilor de compensare (documentul de plată a accizelor în vamă, confirmat de banca la care are contul deschis, în cazul materiilor prime provenite din import; documentele care să ateste exportul produselor rezultate din procesare; contractele încheiate direct cu producătorii interni; facturile fiscale de achiziție în care acciza este evidențiată separat; documentul care atestă plata accizelor către furnizor, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis.) nu se beneficiază de această scutire.

combustibilii pentru încalzit aprovizionați direct de la producători pentru consum propriu de către spitale, sanatorii, cămine de bătrâni și cămine de copii.

În acest caz scutirea se acordă prin restituirea accizelor plătite la achiziționărea cantițăților de astfel de combustibili, dacă agentul economic prezintă: contractele incheiate direct cu producătorii; facturile fiscale de achiziție în care acciza este evidențiată separat; documentul care atestă plata accizelor către furnizor, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis; documentul prin care atestă consumul combustibililor în scopul pentru care au fost achiziționăți.

combustibilii pentru incalzit utilizati de persoane fizice în scopul încâlzirii, preparării apei calde și pregătirii hranei.

În acest caz scutirea se acordă persoanei fizice prin restituirea accizelor plătite la achiziționărea cantităților de astfel de combustibili, pe baza unei cereri de restituire ( la care se anexează factura sau bonul fiscal ), depusă în termen de 90 de zile de la data cumpărării combustibilului, la organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul.

gazele petroliere lichefiate utilizate în consum casnic, distribuite în butelii tip aragaz.

În acest caz scutirea se acordă direct:

la livrarea buteliilor tip aragaz – direct de către agenții economici producători sau prin unitățile de distribuție ale acestora;

la momentul întocmirii formalităților vamale de import – în cazul agenților economici importatori autorizați să efectueze operațiuni de îmbuteliere;

la momentul achiziționării gazelor petroliere lichefiate de la agenții economici producători – în cazul agenților economici autorizați să efectueze operațiuni de îmbuteliere și distribuție a buteliilor de aragaz.

petrolul turboreactor și benzina de aviație, destinate utilizării exclusive drept carburant pentru aviație. Această scutire se acordă direct la achiziționărea acestor produse de la rafinariile sau la momentul întocmirii formalităților vamale de import.

uleiuri minerale destinate să fie utilizate tehnic și consumate pentru exploatarea navelor de transport maritim internațional. Această scutire se acordă direct la achiziționarea acestor produse de la rafinariile sau la momentul intocmirii formalităților vamale de import.

Plata accizelor se efectuează lunar, până la data de 25 a lunii următoare, pe baza decontului de impunere, prin ordin de plată în contul bugetului de stat deschis la trezoreriile teritoriale ale statului.

Pentru produsele din import, plata accizelor se face la organele vamale, concomitent cu plata taxelor vamale și comisionului vamal.

CAPITOLUL II.AȘEZAREA ACCIZELOR.STUDIU DE CAZ

2.1.Elemente tehnice prezente în așezarea accizelor

Pentru că prin accize să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate, atât de organele fiscale, cât și de contribuabili. Astfel prin legile prin care se instituie accizele se precizează: persoanele în sarcina cărora cade plata accizelor, materia supusă impunerii, mărimea relativă a accizelor, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice și juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.

Printre elementele prezente în așezarea accizelor se numără:

1. Subiectul accizelor este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să contribuie cu o parte din venitul său la cheltuielile publice, respectiv la constituirea veniturilor bugetare. Atât în reglementările fiscale, cât și în vorbirea curentă subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Contribuabilii mai au și alte obligații, pe lângă acela de plată a impozitelor și acestea se referă la: declararea obiectului impozitului și a mărimii acestuia, depunerea la fisc a unor deconturi periodice și documente specifice.

2. Suportătorul (destinatarul) este persoana fizică sau juridică care suportă efectiv accizele. Ea mai este definită și destinatarul impozitului, întrucât, la stabilirea fiecărui impozit, se știe precis „ținta”, destinatarul obligației de plată, respectiv persoanele fizice și/sau juridice ale căror venituri vor fi afectate de introducerea impozitului respectiv. În mod normal, subiectul accizelor ar trebui să fie și suportătorul real al acestuia, însă, în realitate sunt frecvente cazurile când suportătorul este o altă persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse căi și mijloace pentru a transpune, într-o măsură mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora. (De exemplu obligația de plată îi revine agentului economic care vinde mărfurile, care conțin în preț TVA-ul, iar suportătorul este clientul).

3. Obiectul impunerii îl constituie produsele prevăzute prin lege, pentru care se datorează accize, precum: alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun, cafea.

Baza impozabilă trebuie interprețată ca „obiectul” impunerii urmat de o determinare fiscală, exprimat fiscal conform unei metodologii stabilite prin lege în vederea impozitării. „Obiectul” impunerii este punctul de plecare în stabilirea „bazei” impozabile. De exemplu la taxa asupra mijloacelor de transport „obiectul” impunerii îl reprezintă „mijloacele de transport cu tracțiune mecanică”, iar baza de impozitare „o constituie capacitatea cilindrică a motorului”.

4. Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul: din venit sau din avere.

În cazul impozitului pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa, iar la impozitele pe avere, impozitul se plătește, de regulă, din venitul realizat de pe urma averii respective, și numai uneori acesta diminuează substanța averii.

5. Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură folosită pentru exprimarea obiectului impozabil. De exemplu la impozitul pe profit, salarii, venit, unitatea de impunere are o expresie monetară, iar în cazul impozitului pe avere avem expresii fizice naturale (lei/mp, lei/ha).

6. Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale.

7. Asieta (modul de așezare a impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.

8. Termenul de plată al accizelor indică data limită până la care accizele trebuie achitate. Neachitarea acczelor până la termenul stabilit prin lege atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti și majorări de întârziere, iar în cazul unor impozite se datorează penalități și/sau amenzi. În cazul în care contribuabilul capătă „vechime în întârzierea achitării impozitului”, organele fiscale trec la aplicarea diferitelor măsuri, ultima fiind cea a executării silite, respectiv a sechestrării unor bunuri și vânzarea acestora prin licitație publică, până la recuperarea obligațiilor de plată datorate, popriri.

2.2.Calcule privind așezarea accizelor la societăți comerciale

La determinarea cuantumului accizelor pentru diferite categorii de bunuri se folosesc mai multe modalitati de calcul, în functie de tipul accizei care se aplica și în functie de produsul sau grupa de produse supuse accizelor. Astfel, accizele sunt stabilite sub forma de cota procentuala, sub forma de suma fixa pe unitatea de masura a cantitatii sau mixt, atat sub forma procentuala, cat și sub forma de cota fixa. Accizele stabilite sub forma procentuala se mai numesc și accize ad valorem, pe cand cele stabilite în suma fixa pe unitatea de masura a cantitatii produselor se mai numesc și accize specifice.

Pentru alcool, distilate, bauturi alcoolice, vinuri și bere sumele datorate bugetului de stat sunt stabilite în suma fixa pe unitatea de masura și în acest caz unitatea de impunere este hectolitru alcool pur .

Pentru vinuri, bauturi fermentate (altele decat berea și vinul) și pentru produse intermediare sumele datorate bugetului de stat sunt stabilite prin accize unitare și unitatea de impunere este hectolitru grad alcoolic.

Pentru bere sumele datorate bugetului de stat sunt stabilite prin accize unitare și unitatea de impunere este hectolitru grad Plato.

Pentru țigarete, indiferent de provenienta și de calitatea acestora, se datoreaza bugetului de stat o acciza specifica cu unitatea de impunere stabilita pe 1.000 de țigarete la care se adauga o acciza procentuala aplicata asupra prețurilor maxime de vanzare cu amanuntul declarate.

Pentru produsele din tutun , altele decat țigaretele, se datoreaza bugetului de stat accize specifice, stabilite pe unitatea de masura. Astfel, pentru țigari și țigari din foi unitatea de impunere este 1.000 bucati țigari, pentru tutunul destinat fumatului unitatea de impunere este kilogramul de tutun.

Pentru uleiuri minerale accizele datorate statului sunt stabilite în suma fixa pe unitatea de masura și unitatea de impunere este tona.

Pentru alte produse și grupe de produse din import și din tara accizele datorate statului sunt stabilite prin aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de impozitare.

Toate accizele sunt exprimate în EURO, iar cuantumul se stabileste în lei, în functie de cursul de schimb al Bancii Nationale a Romaniei declarat la sfarsitul trimestrului anterior.

Sumele datorate bugetului de stat drept accize se determina dupa cum urmeaza:

Pentru alcool etilic, distilate de origine agricola și bauturi alcoolice distilate:

A = C/100 x (K x R) / 100 x Q,

in care:

A = cuantumul accizei;

C = concentratia alcoolica exprimata în procente de volum;

K = acciza specifica;

R = cursul de schimb;

Q = cantitatea ( în litri).

Societatea importa o cantitate de 5.000 litri coniac, cu o concentratie alcoolica de 45%. Acciza aplicata este 70 EURO pentru un hectolitru alcool pur. Cursul de schimb 1 EURO = 3.65 lei

Acciza = 45/100 x (70 EURO x 3,6500 lei/EURO)/100 x 5.000 litri = 0,45 x 2,555 x 5.000 = 5748,75 lei

b) Pentru vinuri, bauturi fermentate (altele decat berea și vinul) și pentru produse intermediare:

A = C x (K x R) / 100 x Q,

in care:

A = cuantumul accizei;

C = numarul de grade alcoolice continute;

K = acciza unitara, în functie de natura produsului;

R = cursul de schimb;

Q = cantitatea ( în litri).

Societatea importa o cantitate de 1.000 litri de vin spumos, cu un procent de alcool de 19%. Acciza unitara aplicata este 2,75 EURO la hectolitru/ 1 grad alcoolic. Cursul de schimb 1 EURO = 3,65 lei

Acciza = 19 x (2,75 EURO x 3,65 lei/EURO)/100 x 1.000 litri = 19 x 10,0375 x 1.000 = 1907,125 lei.

c) Pentru bere:

A = C x (K x R) / 100 x Q,

in care:

A = cuantumul accizei;

C = numarul de grade Plato continute;

K = acciza unitara, în functie de capacitatea de productie anuala;

R = cursul de schimb;

Q = cantitatea ( în litri).

Societatea importa o cantitate de 2.000 litri de bere, cu 0,75 grade Plato, de la un producător independent care are o capacitate de productie anuala de pana la 50 mii hectolitii inclusive. Acciza unitara aplicata este 0,38 EURO la un hectolitru/ 1 grad Plato. Cursul de schimb 1 EURO = 3,65 lei

Acciza = 0,75 x (0,38 EURO x 3.65 lei/EURO)/100 x 2.000 litri = 0,75 x 1,387 x 2.000 = 2080,5 lei.

d) Pentru produse din tutun:

1. Pentru țigarete:

A = A1 + A2,

in care:

A = total acciza datorata;

A1 = acciza specifica;

A2 = acciza procentuala (ad valorem);

A1 = K1 x R x Q1;

A2 = K2 x PA x Q2;

in care:

K1 = acciza unitara;

K2 = acciza procentuala;

R = cursul de schimb;

PA = prețul de vanzare cu amanuntul maxim declarat;

Q1 = cantitatea exprimata în unitati de 1.000 bucati de țigarete;

Q2 = numarul de pachete de țigarete aferente lui Q1.

Societatea produce și vinde 10.000 pachete țigarete a 20 țigarete fiecare pachet. Prețul maxim de vanzare cu amanuntul declarat este de 13 lei/pachet. Acciza reprezinta 2,42 EURO la 1.000 țigarete + 30% din baza de impozitare. Cursul de schimb 1 EURO = 3,65 lei

A = A1 + A2,

A1 = 2,42 x 3,65 x 200 = 1766,6 lei;

A2 = 33% x 10 x 10.000 = 3300 lei:

A = 1766,6 + 3300 = 5066,6 lei

2. Pentru țigari și țigari din foi:

A = Q x K x R,

in care:

A = cuantumul accizei;

K = acciza unitara;

R = cursul de schimb;

Q = cantitatea exprimata în 1.000 bucati de țigari.

Societatea produce și vinde 10.000 pachete țigari a 20 țigari fiecare pachet. Acciza reprezinta 7 EURO la 1.000 țigari. Cursul de schimb 1EURO = 3,65 lei.

A = 200 x 3,65 x 7 = 5110 lei

3. Pentru tutun destinat fumatului:

A = Q x K x R,

in care:

A = cuantumul accizei;

K = acciza unitara;

R = cursul de schimb;

Q = cantitatea în kilograme.

Societatea produce și vinde 2.000 kilograme tutun pentru fumat. Acciza reprezinta 15,40 EURO/ kg. Cursul de schimb 1EURO = 3,65 lei .

A = 2.000 x 15,40 x 3,65 = 112.420 lei

e) Pentru uleiuri minerale:

A = Q x K x R,

in care:

A = cuantumul accizei;

K = acciza unitara;

R = cursul de schimb;

Q = cantitatea în tone.

Societatea produce 200.000 kilograme benzina cu plumb. Acciza reprezinta 290 EURO/ tona. Cursul de schimb 1EURO = 3,65 lei.

A = 200 x 290 x 3,65 = 211.700 lei

f) Pentru alte produse și grupe de produse:

A = Bi x cota;

A = acciza;

Bi = baza de impozitare;

S.C.CONMET S.R.L. importa 100 aparate video, avand prețul extern de 300 USD fiecare. Costul cheltuielilor cu transportul și asigurarea pe parcursul extern este de 200 USD. Taxa vamala este stabilita la 20% și comisionul vamal este 0,5%. Acciza este 15%. Cursul de schimb este 1 USD = 3,35 lei

Pentru a determina acciza care trebuie sa o plateasca agentul economic trebuie sa calculam baza de impozitare a accizei și va trebui sa determinam elementele componente care intra în baza de impozitare a accizei și anume: valoarea în vama, taxa vamala și comisionul vamal.

Valoarea în vama =[(prețul extern X cantitatea importata ) + cheltuielile de transport și asigurare pe parcursul extern] X cursul de schimb = [(300 USD/buc X 100 buc) + 200 USD] X 3,35 lei/USD = 30.200 USD X 3,35 lei/USD = 101.170 lei.

Taxa vamala = 20% X valoarea în vama = 20% X 101.170 lei = 20.234 lei.

Comisionul vamal = 0,5% X valoarea în vama = 0,5% X 101.170 lei = 505,85 lei.

Baza de impozitare = Valoarea în vama + Taxa vamala + Comisionul vamal = 101.170 + 20.234 + 505,85 = 121.909,85 lei

Acciza = 121.909,85 x 15% = 18.286,48 lei.

Dupa cum se observa modalitatile de stabilire a cuantumului accizelor sunt diversificate în functie de grupa și subgrupa de produse, ceea ce impune o foarte bine definire a acestora în acte normative speciale privind regimul accizelor

CAPITOLUL III.PERCEPREA ACCIZELOR.STUDIU DE CAZ

3.2.Fluxuri informaționale generate de perceperea accizelor

Realizarea veniturilor bugetare este concepută global, pornind de la o limită minimă, sigur de îndeplinit, limită rezultată din evaluarea, mai întâi și cât mai aproape de realitate a materiei impozabile posibile în anul de plan. În plan tehnic, execuția părții de venituri a bugetelor publice înseamnă fixarea unor proceduri de lucru ținând seama de structura și dimensiunea obligațiilor de preluat atât cu implicarea contribuabililor, cât și a instituțiilor responsabile, în plan bugetar în acest sens.

Fluxurile informaționale, însemnând așezare și calcul mai întâi, scot în evidență două situații generate de același aspect tehnic, și anume inițiativa de plată. De aici, implicarea contribuabililor persoane juridice, pentru cea mai mare parte (ca dimensiune) a veniturilor bugetare și a organelor fiscale care au aceeași inițiativă însă, cu privire la celelalte venituri bugetare.

Legislația finanțelor publice subliniază ca norme (reguli) generale importante în realizarea veniturilor bugetare următoarele:

lista impozitelor, taxelor, contribuțiilor, precum și determinarea (prin calcule) este aprobată prin legea bugetară în fiecare an:

nici un impozit, taxă sau alte obligații de natura acestora nu pot fi înscrise în buget și încasate dacă nu au fost stabilite prin lege;

este interzisă perceperea sub orice titlu și sub orice denumire (de contribuții directe sau indirecte) în afără celor stabilite prin lege;

toate drepturile dobândite de stat referitoare la încasarea veniturilor, drepturi ce revin direct sau indirect bugetului în perioada anului respectiv aparțin exercițiului bugetar corespunzător acestuia;

orice venit neîncasat până la 31 decembrie , se încasează în contul bugetului pe anul următor;

încasarea de venituri care nu au fost specificate în lista aprobată prin legea bugetară se consideră întâmplătoare, neprevăzute sau instituite după votarea bugetului public.

În continuarea celor menționate mai sus, apar importante, în plan tehnic (fiscal), modalitățile (procedeele) de vărsare și plată unde inițiativa revine contribuabililor și organelor fiscale, în raport de structura veniturilor bugetare datorate. De aici următoarele: calculul și plata directă; calculul, reținerea și vărsarea la buget a impozitului datorat de către o terță persoană; impunerea și debitarea de către organele fiscale; anularea de timbre fiscale și emiterea de recipise CEC.

Fluxurile informaționale generate de așezare și calculul veniturilor bugetare pot avea în comun un anumit mod de abordare (elementele tehnice reprezentative cu privire la așezare și percepere), cu reflectare într-o procedurǎ fireascǎ și corectǎ în care sǎ se regǎseascǎ, în acord cu cadrul juridic, atât contribuabilii (persoane juridice, mai ales) cât și organele de control (inspecția fiscalǎ). Sugerǎm în acest sens, potrivit cu figura nr.3.2., o modalitate practicǎ eficientǎ lucrativ de utilizat în așezarea, calculul și perceperea veniturilor bugetare.

Figura 3.1 Flux informațional generat de așezarea și perceperea veniturilor bugetare

Legendă:

A1 – acte normative institutoare

A2 – norme și instrucțiuni (de Publice) de aplicare a actelor normative institutoare

„O” – momentul inițial (punct zero) în declanșarea impunerii

În procedura sugeratǎ sunt prezente trei niveluri de acțiune: juridic, fiscal (procedurǎ), informațional (sursǎ).

În plan juridic sunt necesare actele normative pe baza cǎrora se poate proceda la așezarea și calculul veniturilor bugetare. În acest sens, de referințǎ sunt actele normative institutoare (A1) sau principale ori de bazǎ (legi de instituire a venitului bugetar) și actele normative completatoare (A2) ori susținǎtoare ale celor dintâi (norme ori instrucțiuni de aplicare). Din aceste acte normative sunt identificate sub aspectul procedural, de tehnicǎ fiscalǎ, elementele care concurǎ la așezarea și perceperea veniturilor bugetare, respectiv: subiectul, plǎtitorul, obiectul, baza de calcul, unitatea tehnicǎ de evaluare, înlesniri la platǎ, termenul de platǎ, drepturi și obligații ale plǎtitorilor (2.1.1 și fig.nr.1).

Pe parcursul fluxului informațional, așezat în ce privește elementele tehnice potrivit cu ordinea prezentǎrii lor de mai sus, se apeleazǎ în paralel la actele normative menționate și la sursele de informații din evidențele contribuabilului (statistice, tehnic – operațive și contabile). În evidențe se gǎsesc, potrivit și cu actele normative fiscale, date și informații care ilustreazǎ, mai întâi, calitatea de plătitor pentru contribuabil (subiect) prin, corelarea cu obiectul venitului bugetar, ceea ce declanșează relația de impunere (zero, “). După acest moment se produce una din părțile cele mai importante din actul de impunere identificarea materiei impozabile și mai precis a bazei de calcul ( de impunere sau impozitare). În plan fiscal, în acest moment, pe baza celor trei forme ale evidenței, se conturează dimensiunea exactă de la care se pornește în determinarea obligațiilor de plată către bugetele publice. În continuare, fluxul informațional se așează pe celelalte elemente tehnice în plan fiscal. Unitatea tehnică de evaluare aplicată asupra bazei de impunere, potrivit calculelor efectuate de contribuabil conduce la o primă mărime a venitului bugetar (VB0) ce poate fi datorată dacă nu sunt înlesniri la plată, potrivit legii care să conducă la o altă dimensiune a plății sub forma venitului bugetar datorat efectiv (VB1).

Determinarea obligațiilor bugetare de către contribuabili are loc, de regulă, pentru cele mai multe situații de calcul, în cadrul compartimentului financiar contabil al acestuia. Excepția o poate constitui cazul impozitului pe salarii unde calculele se produc la compartimentul resurse umane (salarizare).

Plata veniturilor bugetare este consemnată, în intenția efectuării vărsămintelor în acest sens, în ordine de plată (general sau specific) care sunt transmise, în toate cazurile, de compartimentul financiar contabil, băncii comerciale unde își are deschis cont, în acest sens contribuabilul. Pe baza documentului menționat, la banca comercială se face virarea sumei în contul venitului bugetar deschis la unitatea operațivă a Trezorerie Finanțelor Publice din teritoriu (localitatea unde este sediul sau domiciliul contribuabilului).

Plata creanțelor bugetare are însemnătate primordială pentru formare fondurilor publice în bugete. Conform interesului realizării veniturilor bugetare,actele normative referitoare la acestea stabilesc condițiile și procedeele de plata.

Sub aspecte generale, plățile de venituri bugetare se aseamănă cu plățile bănești intervenite în raporturile patrimoniale dintre subiectele de drept civil. Achitarea creanțelor fiscale este, însă supusă exclusiv dispozițiilor legislației fiscale, fără a i se aplica vreuna din dispozițiile codului civil referitoare la plată.

Între cele mai importante condiții de plată a veniturilor bugetare consemnăm următoare: plata de către subiecte; încasare sau primire lor de către agenții fiscali, caseriile și unitățile financiar-bancare stabilite; la termene și în condiții specifice de plată și de constatare a plății prevăzute la reglementările fiecărui venit bugetar.

În practic juridică și fiscal-bugetară stingerea obligației fiscale este rezultatul manifestării de voință a subiectului exteriorizată și dovedită de faptul plății sumei de bani datorată.

Plata anticipată este relevantă în cazul veniturilor bugetare al căror cuantum anual se datorează în rate trimestriale ori semestriale. Aici poate să acționeze o recompensă legală sub forma reducerii procentuale a obligațiilor de plată anuale.

Cu particularizare, la fiecare venit bugetar în parte, fluxul informațional prezentat poate căpăta aspecte vizuale diferite, nu esențial, în sensul accentului care se pune, în așezare și calcul, pe un element tehnic sau altul ori prin dimensiunea (volumul) informațiilor prezente într-un compartiment funcțional de la contribuabil (resurse umane, financiar contabilitate, aprovizionare, desfacere etc.). În figura nr. 5 sunt sugerate, ca imagini principale, regăsite mai des în proiectarea fluxurilor informaționale asupra așezării și perceperii de venituri bugetare, forme pe care pot să le ia acestea. Spre exemplu, la impozitul pa salarii, fluxul informațional menționat presupune mai întâi dimensionarea individuală (pe salariat) a drepturilor salariale prin corelarea informațiilor consemnate pe fiecare persoană (compartimentul resurse umane ori salarizare) privind studiile, vechimea în muncă (profesie) locul de muncă, modalitate de apreciere a volumului și calității muncii prestate, cu acela primite din compartimentele lucrative (privind munca prestată efectiv). În acest caz, documentul de referință în care sunt consemnate date asupra impozitului individual de plată este statul de plată a salariilor care are și semnificația fiscală de titlu, de creanțe bugetare cu caracter implicit.

3.3 Analiza fluxilor financiare

Răspunderea realizării efective a veniturilor bugetare revine, în principal instituțiilor desemnate cu administrarea bugetelor publice dintre care se detașează, prin volumul de lucrări și operațiuni Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale din teritoriu. În structura organizatorică a acestui minister se găsește și instituția financiar bancară, la care se consemnează efectiv încasarea veniturilor pentru toate bugetele publice (execuții de casă a acestora) și anume Trezoreria Finanțelor Publice.

Veniturile bugetare se încasează în conturile Trezoreriei Finanțelor Publice prin:

virarea dispusă de persoanele juridice (agenți economici și instituții publice);

plata în numerar, direct, la caseriile unităților operațive ale

trezoreriei precum și încasarea prin agenți fiscali.

Încasarea, evidența și urmărirea veniturilor se realizează pe componentele sistemului bugetar (cu referire la fiecare buget public în parte). În cadrul acestora, evidența este organizată pe surse de venituri, pe subdiviziunile clasificației bugetare (capitole și subcapitole) și pe categorii de plătitori (persoane juridice și persoane fizice).

Fig. nr. 4.2. Forme posibile ale fluxurilor informaționale generate de așezarea și perceperea veniturilor bugetare (concepute potrivit cu fig. Nr. 4)

Persoanele juridice folosesc în plata veniturilor bugetare următoarele modalități:

depunerea la caseria trezoreriei a sumelor în numerar;

dispoziții de plată (generale și specifice) prin care băncile

comerciale sau trezoreria (în cazul instituțiilor publice) virează sumele datorate în conturile bugetare.

Veniturile instituțiilor publice rezultată din activitatea proprie, ca urmare a contravalorii serviciilor prestate sau lucrărilor executate, pot avea ca destinații bugetul public, acoperirea cheltuielilor bugetare (din bugetele proprii de venituri și cheltuieli) și folosirea lor ca mijloace extrabugetare.

În raport de destinațiile legale pe care le au veniturile instituțiilor publice, operațiile de vărsare și încasare se efectuează astfel:

în numerar, prin casieria instituției (cu depunere ulterioară în conturile corespunzătoare deschise la trezorerie pe una din destinațiile menționate);

prin virare directă în cont pe baza documentelor de plată prevăzute de lege.

Contribuabilii persoane fizice varsă impozitele și taxele datorate pe baza comunicării organelor fiscale cu privire la debite stabilite pentru anul fiscal respectiv prin casieria trezoreriei care este organizată în acest scop. În mod concret, aceștia prezintă compartimentului de control a veniturilor înștiințările de plată primite de la organele fiscale însoțite, eventual, și de alte documente prevăzute de procedura de încasare (chitanțe de plată din perioadele precedente, declarații de depunere ale organelor fiscale, procese verbale de contravenții etc.)

Contribuabilii pot solicita amânarea sau eșalonarea la plată a unor obligații bugetare printr-o solicitare scrisă adresată organelor fiscale care au obligația, într-un anumit termen să se pronunțe. În cazul rezolvării favorabile, aprobarea de eșalonare și amânarea la plată se comunică trezoreriei de către compartimentele de urmărire fiscală. Pentru sumele respective nu se percep majorări de întârzieri la plată privind perioada aprobată.

Realizarea veniturilor bugetare impune și o anumită supraveghere în realizarea indicatorilor specifici în toate momentele tehnice, începând cu așezarea și calculul acestora și culminând cu încasarea efectivă a obligațiilor bănești generate de aplicarea legislației în domeniu.

În afără controlului intern de pe poziția contribuabilului, aici sunt prezente, în urmărirea și controlul veniturilor bugetare, variate forme de intervenție specializată din partea instituțiilor fiscale și financiar – bancare.

În practica realizării veniturilor bugetare, responsabilitățile și competențele în materie de urmărire și control sunt structurate pe mai multe categorii de instituții și anume: instituțiile cu răspundere directă în gestiunea bugetelor publice; instituțiile Ministerului Finanțelor Publice, în plan central și local, inclusiv cele aflate în relații de colaborare cu acesta (cu operațiuni de mandat); alte instituții cu sbordonare guvernamentală ori parlamentară.

Prin prisma actelor normative existente în domeniul fiscal – bugetar, controlul în domeniu apare ca un instrument cu susținere instituțională, pe care formele puterii publice îl folosesc în supravegherea și determinarea, prin metode și tehnici specifice, a resurselor financiare de ordin public, în sprijinul acoperirii nevoilor publice aprobate în dimensiunea cheltuielilor din bugetele publice.

Cu exprimare prin acte normative și prin intervenție instituțională specializată, urmărirea și controlul veniturilor bugetare vizează ansamblul activităților care au ca scop verificarea sincerității declarațiilor de impunere, a corectitudinii și exactității calculelor, a vărsării și plății obligațiilor bugetare în acord cu prevederile legale. În esență, supravegherea realizării veniturilor bugetare se referă la obligațiile contribuabililor asupra:

încunoștiințării instituțiilor financiar – bugetare privind obiectul de

venituri potrivit cu ipostazele menționate (2.1.1), rezultate pe baza actelor normative și a evidențelor de la aceștia;

consemnării în evidențe a informațiilor generate de obiect, calculării pe

baza acestora a veniturilor bugetare și plata la termenele legale;

îndeplinirii altor responsabilități prevăzute de actele normative cu

privire la așezarea și perceperea obligațiilor către bugetele publice;

În corelare cu cele menționate mai sus, se disting mai multe obiective ale controlului veniturilor bugetare:

încasarea tuturor obligațiilor publice (impozite, taxe, contribuții, vărsăminte) datorate de contribuabili, în cuantumul și la termenele stabilite, funcție de baza de calcul și unitatea tehnică de evaluare;

depistarea situațiilor generatoare de obligații bănești către bugete de la are contribuabilii s-au retras;

semnalarea unor carențe metodologice ori legislative care favorizează

evaziunea fiscală sau încasarea cu dificultate a unor obligații bugetare;

Urmărirea și controlul veniturilor bugetare presupune existența unor metode, tehnici și proceduri în care se verifică elementele informaționale din evidențe cu privire la așezarea și perceperea lor. „Controlul fiscal, în sine, are variate forme de exprimare, funcție de criterii ce stau la baza delimitării acestora.”

Prin prisma cunoașterii realității fiscale se disting ca forme ale controlului următoarele: documentar (cu privire la informațiile din „dosarul” contribuabilului); efectiv (la sediul și domiciliul contribuabilului); încrucișat asupra situației fiscale personale; inopinant (cu prezentarea organului fiscal la contribuabil și verificarea materiei impozabile).

În funcție de sfera de cuprindere a acțiunii de control, acesta poate fi parțial (limitat la anumite obligații fiscale) sau general (asupra tuturor obligațiilor fiscale).

În funcție de scopul urmărit prin acțiunea de control, acesta poate fi: de informare (din partea organelor fiscale către contribuabil cu privire la anumite prevederi legale); de rutină (când se urmărește menținerea legăturilor cu contribuabilii, având ca scop compararea declarațiilor de impunere cu evidențele acestora); de fond ori propriu–zis (unde scopul este de prevenire și combatere a evaziunii fiscale).

Metodologia de exercitare a controlului în materie de venituri bugetare presupune parcurgerea unor etape: pregătirea acțiunii (pe baza dosarelor fiscale și a altor informații asupra contribuabilului și a materiei impozabile a acestuia); desfășurarea propriu-zisă a controlului (cu derularea unor operațiuni concrete de verificat ca solicitarea: de informații asupra obligaților bugetare; desfășurarea altor activități decât cele înștiințate; asocierea cu alți parteneri; schimbările produse de structura organizatorică etc.); încheierea actelor de control în urma verificării efectuate; valorificarea constatărilor (cu accent pe urmărirea încasării creanțelor bugetare stabilite prin actele de control ).Această metodologie se aplică diferențiat în funcție de specificitatea așezării și perceperii fiecărui venit bugetar în parte.

Conformarea fiscală voluntară (inițiativa la plată din partea contribuabilului ) și autoimpunerea caracterizează sistemul fiscal modern. Potrivit cu acestea, între administrația fiscal-bugetară și contribuabil (aflat într-o anume stare de pasivitate în România) se impune a fi o relație în care cel din urmă trebuie să fie mai activ și totodată, în raport de acțiunile de control , într-o stare de egalitate cu inspecția fiscală.

CONCLUZII

Existența finanțelor este indisolubil legată de existența statului și de folosirea banilor și a formelor valorice în repartizarea produsului social. De la apariția primelor forme de finanțe și până în zilele noastre, finanțele nu au mai părăsit scena istoriei, ele făcând parte integrantă din sistemul relațiilor economice. Faptul ca finanțele au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății și ca ele vor dispărea atunci când nu va mai fi necesară existența lor dovedește caracterul istoric al acestora.

Finanțele se manifestă ca relații sociale, de natură economică, apărute în procesul repartiției produsului social și mai ales a venitului național, în strână legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului.

Nivelul fiscaliățtii într-o economie este legat de rolul pe care statul consideră că trebuie să și-l asume în desfăsurarea vieții economice și sociale, fiind influențat de raportul dintre sectorul public și cel privat din economia respectivă.

Impozitele indirecte, fiind așezate asupra consumului, sunt preferabile impozitelor directe, deoarece prin excluderea economiilor din baza de impozitare, prezintă condiții pentru a stimula economiile și investițiile.

Importanța acordată impozitelor indirecte, și pentru țările dezvoltate, au avut la baza doua considerente: progresele pe plan teoretic și de tehnică fiscală care au condus la perfecționarea acestor impozite și accentuarea imaginii negative a impozitelor pe venit.

Importanța impozitelor indirecte a crescut în majoritatea țărilor datorită efectelor în planul alocarii și al redistribuirii resurselor financiare publice. Acest fenomen a fost însoțit, în special pentru țările în curs de dezvoltare, de adoptarea unei soluții unice, atotcuprinzătoare: introducerea taxei pe valoare adaugată, fără a se acorda suficientă atenție unor probleme de fond vizând funcționarea sub aspect administrativ a sistemului fiscal și inechitatea orizontală.

Teoria economică a fiscalității situează în centrul atenției studiul efectelor impozitului atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. În acest sens, conceptul de bază este incidența fiscală: cine suportă în final povara impozitului și cum se difuzează aceasta, prin sistemul prețurilor, în intreaga economie.

Ținând cont de scopul României de a deveni membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, este necesară armonizarea așezării și perceperii taxei pe valoare adaugată, fapt pentru care propun utilizarea a trei cote de impunere, astfel:

o cota redusă aplicată mărfurilor alimentare și produselor de primă necesitate.

o cotă majorată aplicată la mărfurile de lux și la cele care fac obiectul monopolului de stat.

o cotă normală aplicată celorlalte bunuri și servicii

În această situație se micșorează povara fiscală pe care trebuie să o suporte consumatorii finali, ea fiind resimțită de persoanele care realizează lunar venituri mici și a caror destinație este în special consumul casnic. Consider că prin aceasta se mai pot diminua efectele negative ale taxei pe valoare adaugată, mă refer în special la caracterul regresiv al acesteia.

În același context propun eliminarea din baza de impozitare a taxei pe valoare adaugată la importul de bunuri a accizei, deoarece aceasta din urmă este un impozit și introducerea unui impozit în baza de impozitare a altui impozit duce la dubla imputere.

De asemenea, consider ca este necesară mărirea nivelului accizei la obiectele de lux, concomitent cu revizuirea legislației privind accizele.

BIBLIOGRAFIE

Cocoș-Greceanu Virginia – Practica auditului la instituțiile publice (I+II),

Societatea “Adevărul”SA, București, 1997 și 2001.

Cocoș-Greceanu Virginia – Contabilitatea instituțiilor publice, Ed. Societații “Adevărul” SA, București, 2001.

Condor Ioan – Drept Financiar, Ed. Regia Autonamă Monitirul Oficial, București, 1997.

Filip Gheorghe – Finanțe Publice, Ed. Sedcom Libris, Iași,2003

Gliga Ioan – Dreptul finanțelor publice, București (1992- Ed. Didactică și Pedagogică; 1994- Ed. All; 1996-Ed. Economică)

Ionescu Luminița – Contabilitatea instituțiilor publice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2004

Ionescu Luminița – Contabilitatea instituțiilor din administrația publică locală, Ed. Economică, București, 2001

*** Legea nr 500/2002 a finanțelor publice

Mihăescu Sorin- Controlul Fiscal, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2002

Moșteanu Tatiana – Buget și trezorerie publică, Ed. Du. Style, București, 2000

Moșteanu Tatiana – Reforma sistemului fiscal în România, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1999

*** Ordonanța de urgență nr.45 din 5 iunie 2003 privind finațele publice locale

Stolojan Theodor și alții – Integrare și politică fiscală europeană, Ed. Infomarket, Brașov, 2002

Șaguna-Drosu Dan – Drept financiar și fiscal european, Ed. Oscar Print, București 1998 (2000)

Șaguna-Drosu Dan și alții – Procedura fiscală, Ed. Oscar Print, București , 1996

Vâșcu Barbu Viorica –Bugetul de stat și agebții economici, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1997

Vacărel Iulian și alții – Finanțe Publice, Ed. Didactică și pedagogică, București, 2003

Vacărel Iulian – Politici fiscale și bugetare în România –1990-2000, Ed. Expert, București, 2001

Voinea Gheorghe și alții – Impozite, taxe și contribuții, Ed. Junimea, Iași, 2002 (2004)