Diagnoza Foliara la Cultura de Floarea Soarelui Fertilizata cu Ingrasamintele Complexe

BLIBLIOGRAFIE

Avarvarei I., și colab. 1997. Agrochimie. Ed. Sitech, Craiova.

Avarvarei I.,Țârdea C., 1987. Agrochimie. Ed. ,,[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

Avarvarei I., [NUME_REDACTAT]., 2006. Metodologia recunoașterii amendamentelor de sol și a îngrășămintelor chomice. Ed. ,, [NUME_REDACTAT] de la Brad’’Iași.

Axinte M., Borcean I., Muntean L.S., [NUME_REDACTAT].V.,2006. Fitotehnie. Ed ,,[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

Borlan Z., Hera C., 1994. Fertilitatea și fertilizarea solurilor. Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT], 2001. Agrochimie – Îngrășăminte , tehnologii, eficiență. Ed. Didactică și Pedagogică RA, București.

[NUME_REDACTAT]., 2000. Agrochimie. Ed. Didactică și Pedagogică. București.

Davidescu D., Davidescu V., 1981. Agrochimie. Ed. Didactică și [NUME_REDACTAT].

Davidescu D. și Davidescu V., 1981. Agrochimia modernă. Ed. Academiei RSR, București.

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 1981. Metode de analize chimice și fizice folosite în agricultură. Ed. Academiei RSR, București.

Davidescu D. și Davidescu V., 1992. Agrochimie horticolă. Ed. [NUME_REDACTAT], București.

Davidescu D., Davidescu V., 2002. Secolul XX: Performațe in agricultură. Ed. Ceres, București.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], 1979. Potasiul în agricultură. Ed. Academiei R.S.R. București.

Davidescu D., Davidescu V., 1972. Testarea stării de ferilitate prin plantă și sol. Ed. Academiei R.S.R. București.

[NUME_REDACTAT], 2012. Fitotehnie. Ed.[NUME_REDACTAT] de la Brad, Iași.

[NUME_REDACTAT] și colab., 2005. Tratat de Agrochimie. Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT] și colab., 2010. Cartare agrochimică – Studiul agrochimic al solurilor. Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

[NUME_REDACTAT], 2005. Pedologie- Ghid de Lucrări practice, vol.I. Ed. U.S.A.M.V. Iași.

Țârdea, C., Avarvarei I.,1987. Agrochimie-curs – partea I-a Iași.

[NUME_REDACTAT], 2008. Agrochimie. Ed. Renaissance, București.

Caracterizarea cadrului natural al zonei [NUME_REDACTAT], www.ro.scribd.com/doc/94940379, [accesat la 15.02.2014].

Planuri de fertilizare, www.biblioteca.regie-live.ro/proiect/agrochimie/163416.html, accesat la [03.02.20014].

Plan de fertilizare utilizat în exploatațiile agricole, www.icpa.ro/Plan_Nutritie, [15.03.2014].

Sisteme de fertilizare a culturilor, www.lu

CUPRINS

Introducere

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

Cap I CHIMIZAREA AGRICULTURII ÎN CONTEXTUL SOCIETĂȚII CONTEMPORANE

Căi și mijloace de sporire a producției agricole

Îngrășămintele, mijloc esențial de sporire a producției

Chimizarea agriculturii în contextul crizei energetice

Cap II CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR NATURALE DIN CADRUL SDE Iași, [NUME_REDACTAT]

2.1 Poziția geografică

2.2 Hidrografia și hidrologia

2.3 Aspectul climatologic

2.3.1 Regimul temperaturilor

2.3.2 Regimul precipitațiilor

2.3.3 Regimul eolian

2.4 Principalele tipuri genetice de sol

2.5 Vegetația spontană și cultivată

PARTEA A II A CONTRIBUȚII PERSONALE

Cap III STADIUL CERCETARILOR CU PRIVIRE LA FERTILIZAREA FLORII SOARELUI

3.1 Particularități de nutriție ale florii soarelui

3.2 Stadiul cercetarilor cu privire la fertilizarea organică

3.3 Stadiul cercetarilor cu privire la fertilizarea chimică

3.4 Sisteme de fertilizare recomandate și folosite în unitățile

Cap IV SCOPUL, OBIECTIVELE CERCETĂRILOR, MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT, METODA DE LUCRU

4.1 Scopul și obiectivele cercetărilor

4.2 Materialul biologic folosit

4.3 Variantele experimentale (organizarea experiențelor

4.4 Condiții de experimentare

4.4.1 Caracterizarea pedologică și agrochimică a solului din perimetrul experimental

4.4.2 Îngrășăminte uitilizare, dozele, epocile și metodele de administrare

4.4.3 Metode și tehnici de analiză în diagnoza foliară

CAP .V REZULTATE OBTINUTE

5.1 Evoluția in dinamică a conținutului de azot din plantă

5.2 Evoluția formelor totale de fosfor din plantă

5.3 Evoluția formelor de potasiu din plantă

5.4 Evoluția NPK din sol, sub influiența fertilizării minerale

5.5 Producții obținute

[NUME_REDACTAT]

CUPRINS

Introducere

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

Cap I CHIMIZAREA AGRICULTURII ÎN CONTEXTUL SOCIETĂȚII CONTEMPORANE

Căi și mijloace de sporire a producției agricole

Îngrășămintele, mijloc esențial de sporire a producției

Chimizarea agriculturii în contextul crizei energetice

Cap II CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR NATURALE DIN CADRUL SDE Iași, [NUME_REDACTAT]

2.1 Poziția geografică

2.2 Hidrografia și hidrologia

2.3 Aspectul climatologic

2.3.1 Regimul temperaturilor

2.3.2 Regimul precipitațiilor

2.3.3 Regimul eolian

2.4 Principalele tipuri genetice de sol

2.5 Vegetația spontană și cultivată

PARTEA A II A CONTRIBUȚII PERSONALE

Cap III STADIUL CERCETARILOR CU PRIVIRE LA FERTILIZAREA FLORII SOARELUI

3.1 Particularități de nutriție ale florii soarelui

3.2 Stadiul cercetarilor cu privire la fertilizarea organică

3.3 Stadiul cercetarilor cu privire la fertilizarea chimică

3.4 Sisteme de fertilizare recomandate și folosite în unitățile

Cap IV SCOPUL, OBIECTIVELE CERCETĂRILOR, MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT, METODA DE LUCRU

4.1 Scopul și obiectivele cercetărilor

4.2 Materialul biologic folosit

4.3 Variantele experimentale (organizarea experiențelor

4.4 Condiții de experimentare

4.4.1 Caracterizarea pedologică și agrochimică a solului din perimetrul experimental

4.4.2 Îngrășăminte uitilizare, dozele, epocile și metodele de administrare

4.4.3 Metode și tehnici de analiză în diagnoza foliară

CAP .V REZULTATE OBTINUTE

5.1 Evoluția in dinamică a conținutului de azot din plantă

5.2 Evoluția formelor totale de fosfor din plantă

5.3 Evoluția formelor de potasiu din plantă

5.4 Evoluția NPK din sol, sub influiența fertilizării minerale

5.5 Producții obținute

[NUME_REDACTAT]

LISTA TABELELOR

Tabelul 2.1: Factorii care caracterizează regimul termic la Iași…………………………………………….18

Tabelul 2.2: Regimul pluviometric la Iași în perioada 1985-2000 (mm)………………………………..19

Tabelul 2.3: Frecvența și viteza vânturilor la [NUME_REDACTAT] – Iași……………………………………….20

Tabelul 3.1: Necesarul privind principalele elemente nutritive (kg/ha) la floarea-soarelui pentru o producție de 35q/ha…………………………………………………………………………………………………………26

Tabelul 3.2: Ritmul de acumulare a substanței uscate și a elementelor NPK la floarea-soarelui………………………………………………………………………………………………………………………….27

Tabelul 4.1: Starea de fertilitate a solului pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012, 2013……………………………………………………………………………………………………………………………..37

Tabelul 4.2: Îngrășamânt complex N-16% P2O-20%…………………………………………………………..37

Tabelul 4.3: [NUME_REDACTAT] Azot-Fosfat, de grad 20:20……………………………………………..38

Tabelul 5.1: Limitele de interpretare a conținutului de azot total din plante – organe diagnostice (% din s.u.)…………………………………………………………………………………………………………………….46

Tabelul 5.2: Starea de asigurare a plantelor cu azot pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012……………………………………………………………………………………………………………………………..47

Tabelul 5.3: Starea de asigurare a plantelor cu azot pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2013……………………………………………………………………………………………………………………………..48

Tabelul 5.4: Limitele de interpretare a conținutului de fosfor total din plante – organe diagnostice (% din s.u.)…………………………………………………………………………………………………………………….49

Tabelul 5.5: Starea de asigurare a plantelor cu fosfor pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012……………………………………………………………………………………………………………………………..49

Tabelul 5.6: Starea de asigurare a plantelor cu fosfor pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2013……………………………………………………………………………………………………………………………..50

Tabelul 5.7: Limitele de interpretare a conținutului de potasiu total din plante – organe diagnostice (% din s.u.)……………………………………………………………………………………………………51

Tabelul 5.8: Starea de asigurare a plantelor cu potasiu pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012……………………………………………………………………………………………………………………………..52

Tabelul 5.9: Starea de asigurare a plantelor cu potasiu pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2013……………………………………………………………………………………………………………………………..53

Tabelul 5.10: Starea de fertilitate a solului pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012………….54

Tabelul 5.11: Dozele optime de îngrășământ ([NUME_REDACTAT] și colab., 2010)……………………………54

Tabelul 5.12: Starea de fertilitate a solului pentru amplasamentele [NUME_REDACTAT] 2013………..55

Tabelul 5.13: Producții obținute……………………………………………………………………………………….56

LISTA FIGURILOR

Figura 2.1.: Roza vânturilor……………………………………………………………………………………………..20

Figura 3.1.: Carență de azot……………………………………………………………………………………………..28

Figura 3.2.: Carență depotasiu………………………………………………………………………………………….29

Figura 4.1.: Câmpul experimental…………………………………………………………………………………….35

Figura 5.1.: Starea de asigurare a plantelor cu azot …………………………………………………………….47

Figura 5.2.: Azot total……………………………………………………………………………………………………..48

Figura 5.3.: Starea de asigurare a plantelor cu fosfor…………………………………………………………..50

Figura 5.4.: Fosfor total…………………………………………………………………………………………………..50

Figura 5.5.: Starea de asigurare a plantelor cu potasiu…………………………………………………………52

Figura 5.6.: Potasiu total………………………………………………………………………………………………….53

Figura 5.7.: Starea de fertilitate a solului 2012……………………………………………………………………54

Figura 5.8.: Starea de fertilitate a solului 2013……………………………………………………………………55

Figura 5.9.: Producții obținute………………………………………………………………………………………….57

INTRODUCERE

Tema lucrării de licență „Diagnoza foliară la cultura de floarea-soarelui fertilizată cu îngrășămintele complexe 16:20:0 și 20:20:0 în condițiile fermei Ezăreni” este o lucrare pregătită prin studiu individual dar și prin colaborarea cu îndrumătorea științifică.

Informațiile încadrate în partea a-II-a Contribuții propii, a lucrării, au fost adăugate pe măsura parcurgerii diferitelor etape: recoltarea probelor de sol, frunze și analize de laborator.

Lucrarea este structurată în două părți: Partea I, intitulată Considerații generale și Partea a-II-a, Contribuții personale. Prima parte-Considerații generale, reprezintă prima parte a lucrării și este structurată în două capitole și unsprezece subcapitole, în care am abordat următoarele probleme: mijloace de sporire a producției agricole, chimizarea agriculturii în contextul crizei energetice și cadrul natural al fermei Ezăreni. Partea a-II-a , a lucrării Contribuții personale, este structurată în trei capitole și șaisprezece subcapitole, în care am abordat următoarele probleme: particularități de nutrițtie la floarea-soarelui, stadiul cercetărilor cu privire la fertilizarea chimică și organică, metode și tehnici în diagnoza foliară, îngrășămintele utilizate în experiență, evoluția formelor de potasiu și fosfor din plantă, evoluția N, P, K din sol și producții obținute.

Floarea-soarelui se cultivă pe toate continentele, după informațiile FAO 2008 fiind răspândită în 70 de tări. Între plantele producătoare de ulei alimentar, ocupă pe plan mondial, locul al patrulea, după palmierul de ulei, soia și rapiță.

Cu suprafața de 5,98 milioane ha se înscrie pe primul loc în lume, [NUME_REDACTAT], după care Ucraina cu 4,3 mil.ha, apoi Argentina cu 2,6 mil.ha. Suprafețe mari se cultivă în Spania (peste 700 mii ha), ca și în Franța și România peste (600, respectiv 800 mii ha în 2008 și 761 mii în 2009), Franța obtințnd o producție medie de 2554 kg-ha.

Fertilitatea și fertilizarea, în cadrul sistemelor de producție agricolă, a devenit cât se poate de actuală și mult mai profundă mai cu seamă odată cu intensivizarea tehnologiilor vegetale ceea ce a determinat, fundamentat științific, atragerea unor resurse organice, minerale și organo–minerale cu efecte fertilizante menite să intervină și să determine cantitativ și calitativ, prin

elementele implicate în nutriția plantelor, producțiile principalelor culturi agricole.

Floarea-soarelui extrage din sol cantiății însemnate de elemente nutritive, de aceea trebuie să asigurăm necesarul de hrană de care acesata are nevoie.

Floarea-soarelui are cerințe mari față de fosfor, satisfacatoare la un continut asimilabil de aprox. 50 ppm P, doze optime 60-80 kg/ha P2O5, azot 70-90 kg/ha subst. activă și potasiu 60-80 kg K2O/ha.

Ca metodă principală de determinare a stării de aprovizionare a solului și a plantelor cu elemente nutritive, diagnoza foliară reprezintă o metodă actuală de studiu și oferă informații dintre cele mai exacte. Prin această metodă se mai poate urmări accesibilitatea anumitor elemente fertilizante din sol pentru plante și mobilitatea acestora în plantă; stabilirea relațiilor dintre elementele minerale din plante și determinarea proporțiilor acestora, benefice pentru o bună creștere și dezvoltare. Prin analizele de diagnoză foliară se determină rolul important al unor microelemente în procesele metabolice.

.

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1

CHIMIZAREA AGRICULTURII ÎN CONTEXTUL SOCIETĂȚII CONTEMPORANE

Căi și mijloace de sporire a producției agricole

Solul reprezintă principalul mijloc de producție în agricultură, care este nereproductiv și inextensibil, de aceea el trebuie gospodărit cu mare grijă, asigurarea maximei sale rodnicii constituind preocuparea de bază a fiecărei țări, a tuturor specialiștilor din domeniu. Realizarea acestui deziderat impune ca cei care își desfășoară activitatea în domeniul agricol să cunoască temeinic solul, care dacă este folosit rațional, permite realizarea unor recolte mari, sigure și stabile, în orice condiții de climă.

Ridicarea stării de fertilitate a solurilor a fost impusă de cerințele de sporire a producției agricole. Modernizarea agriculturii a dus însă la o multitudine de efecte negative grave asupra mediului înconjurător.

Sistemul convențional de lucrare a solului (arătura cu plugul cu cormană), alături de un grad ridicat de chimizare, au condus la creșterea spectaculoasă a producției, însă în timp s-au evidențiat și unele dezavantaje.

Numărul mare de lucrări și trecerile repetate pe teren cu tractoarele și mașinile agricole influențează negativ însușirile solurilor precum: degradarea structurii solului, compactarea de suprafață și adâncime, scăderea conținutului de humus, reducerea activității biologice, ceea ce duce în final la scăderea fertilității naturale a solului.

Conservarea și menținerea fertilității naturale a solurilor a fost și este susținută și promovată de către cercetători și specialiști, având în vedere actualele cerințe privind dezvoltarea unei agriculturi durabile.

”Obținerea unor producții agricole superioare cantitativ și calitativ, în contextul creșterii fertilității solurilor și implicit al protecției reale ale agroecosistemelor, constituie obiective majore ale agriculturii moderne. În realizarea acestor obiective folosirea corectă a îngășărmintelor și amendamentelor este una dintre cele mai eficiente și profitabile măsuri, care, fundamentată științific și sub un riguros control agrochimic și tehno-logic, modifică substanțial nivelul cantitativ și calitatea produselor agricole consumabile și asigură o evoluție favorabilă fertilității solurilor’’([NUME_REDACTAT], 2005).

1.2. Îngrășăminte, mijloc esențial de sporire a producției agricole

Solul, este considerat un corp natural deosebit de important ce stă la baza agriculturii, care din punct de vedere agrochimic constituie principalul mediu fizico-chimic, chimic și biologic de nutriție pentru plante. Acest mediu nutritive complex care este solul, cu toate însușirile sale legate de reacție (pH), de cantitățile formelor bioaccesibile ale nutrienților, de mărimea însușirilor de adsorbție și schimb ionic, particularizează solul și ca mediu de aplicare a îngrășămintelor și amendamentelor. Caracteristica fundamentală a solului, care-l deosebește de roca mamaă din care a provenit este aceea de a fi mediu de viață al plantelor și de a face posibilă obținerea de producții agricole, adică fertilitatea.

Fertilitatea solului este o însușire complexă ce îl detașează esențial de materialul parental inițial și îi dă o funcționalitate deplină ecosistemului în care acesta este parte componentă și un factor determinant fundamental.

David și [NUME_REDACTAT] (1981) definesc îngrășămintele ca „substanțe minerale sau organice, simple sau compuse, naturale sau obținute pe cale de sinteză, care se aplică sub formă solidă sau lichidă, în sol, la suprafața lui sau pe plantă, pentru completarea necesarului de ioni nutritivi și pentru îmbunătățirea condițiilor de creștere și dezvoltare a plantelor agricole, a facilitării descompunerii resturilor organice, intensificării activității microbiologice și a ridicării stării generale de fertilitate a solului, în scopul sporirii producției vegetale din punct de vedere cantitativ și calitativ și cu o perturbare minimă sau deloc a mediului ecologic”.

Cercetările efectuate în domeniul agrochimic, atât la noi cât și pe plan mondial, scot în evidență faptul că îngrășămintele (aplicate corect) reprezintă principalele mijloace agrochimice de sporire a producției agricole, pe de o parte și totodată de sporire și menținere a fertilității solurilor, pe de altă parte.

Diferiți autori din domeniul agronomic relevă faptul că, odată cu recoltele, exportul elemetelor minerale din sol este foarte ridicat, fapt ce determină sărăcirea solului în nutrienți, fiind necesară o fertilizare corespunzătoare fie cu îngrășăminte minerale sau organice (după un studiu agrochimic riguros) pentru a preveni acest fenomen.

Între aceste produse, îngrășămintele minerale se obțin prin sinteză chimică sau prin prelucrarea unor roci naturale, iar cele organice rezultă ca produse reziduale din activități antropice (umane).

Pentru plante, solul este considerat ca fiind principalul suport nutritiv pentru acestea, în care se regăsesc și efectele fertilizante ale îngrășămintelor, evidențiindu-se faptul că necesarul de nutrienți (macro și microelemente) al culturilor se asigură din rezervele solului, din îngrășămintele naturale și încorporarea resturilor vegetale ale plantelor, iar acestor resurse naturale li se mai adaugă până la nivelul optimului, economic agrochimic, nutrienți proveniți din îngrășămintele produse industriale (Avarvarei I., 2006).

În general, realizarea recoltelor agricole este condiționată de o multitudine de factori, iar aportul substanțelor nutritive din sol este în strânsă dependență cu unii factori interni și externi ai solului dintre care asigurarea acestuia cu nutrienți este majoră.

Pentru a mări aportul nutrienților din sol și contribuția acestora la formarea cantitativă și calitativă a recoltelor se aplică atât îngrășăminte organice (naturale) cât și îngrășăminte minerale (rezultate prin sinteză) sau chimice. Acest model sau sistem de fertilizare bazat pe formarea recoltelor cu contribuția nutrienților din sol, din îngrășămintele organice și minerale, se apropie dee condițiile ideale și include mai bine protecția ecosistemelor.

În situația cantităților limitate de îngrășămite din resurse organice se impun alte sisteme de fertilizare, în care resursele fertilizante organice (naturale) să intervină periodic sau să lipsească cu desăvârșire ([NUME_REDACTAT]., 2000).

Printr-un managemente corect al aplicării îngrășămintelor, în majoritatea sistemelor de fertilizare din agricultură, se pot stabili unele obiective esențiale:

– realizarea unor producții agricole cantitativ și calitativ superioare;

– optimizarea economică a sistemului de fertilizare și maximizarea venitului net la unitatea de suprafață și de substanță activă fertilizantă aplicată;

– optimizarea agrochimică a solului și creșterea fertilității acestuia;

prevenirea degradării mediului și a poluării componenetelor ecosistemelor: sol, apă, aer, produse agricole consumabile;

– integrarea nutrienților și a fertilizării în cadrul optimizării tehnologiilor agricole și creșterii eficienței altor factori de vegetație.

Îngrășămintele organice cât și cele minerale sunt considerate resursele indispensabile de nutrienți necesare realizării unor producții agricole și horticole cantitativ și calitativ superioare.

Momentan, în țările cu agricultură dezvoltată și indicatori ridicați ai productivității acesteia, fertilizarea este veriga tehnologică cea mai importantă și cea mai intens utilizată.

Se estimează că din suprafața globului de 13.340 milioane de hectare libere de gheață permanentă, numai 3.030 milioane hectare sunt potențial arabile, restul sunt fie prea reci, prea umede, prea uscate, ori prea subțiri pentru o agricultură performantă (KIMPE și WARKENTIN, 1998, citați de DUMITRU, 2003). În plus suprafața medie de teren arabil pe cap de locuitor se reduce de la 0,28 ha (în 1990/1991) la 0,17 ha (în 2005), fenomen apreciat după prognoza demografică iar efectele negative ale acestei diminuări se amplifică prin procesele de degradare ce afectează terenurile agricole.

De aceea intensivizarea agriculturii și creșterea productivității solurilor sunt cerințe permanente determinate, pe lângă alți factori și de cele aproximativ 3 miliarde de locuitori ai terei ce trăiesc aproape și sub limita supraviețuirii.

Analiza producției și a consumului de îngrășăminte pe glob arată un mare decalaj între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare și apoi între acestea și cele subdezvoltate.

Consumul de îngrășăminte al unei țări exprimă de fapt nivelul dezvoltării agriculturii acesteia și se exprimă satisfăcător prin doi indicatori cunoscuți: consumul kg NPK s.a pe hectar și kg s.a./locuitor.

Cu realizarea acestor obiective deosebit de importante pentru dezvoltarea durabilă a economiei unei țări, se ocupă disciplina de Agrochimie, considerată fundamentală în domeniul agronomic ([NUME_REDACTAT], 2001).

1.3. Chimizarea agriculturii în contextul crizei energetice

Amploarea cercetărilor științifice, începând cu a doua jumătate a secolului XX a permis o sursă gigantică pentru sporirea productivității în agricultură.

Această evoluție a devenit posibilă și datorită intensificării procesului de producție prin mecanizare si chimizare.

În timp au existat preocupări pentru reducerea la strictul necesar a consumurilor de energie și combustibili atât în domeniul prelucrărilor cât și în domeniul fertilizării solurilor.

În general agricultura de tip industrial se caracterizează printr-un consum ridicat de energie.

La analiza pe factori de producție a consumului de energie în agricultură mondială s-au constatat procentual următoarele repartiții:

Chimizare (îngrășăminte, pesticide) -34%

Mecanizare (arat, prăsit, recoltat) -20%

Transporturi (materiale, recoltă) -17%

Irigare -11%

Creșterea animalelor -8%

Conservarea produselor -6%

Alte consumuri -4%

TOTAL 100%

Resursele energetice utilizate în agricultură sunt de două tipuri :

-resurse energetice fosile (convențional limitate) în care se includ cărbunii, petrolul, gazele naturale, energia nucleară, ce se epuizează în timp;

-resurse energetice imoibile (neconvenționale) reprezentate prin energia solară, energia eoliană, energia hidraulică (www.bliblioteca.regielive.ro)

Luând în considerare toate formele de energie consumate la un hectar pentru cultura plantelor rezultă în medie, o cantitate de 20-25GJ (1GJ=109J), însemnând ca la nivelul întregii noastre țări, aceasta reprezinta o cantitate de 200-250 milioane GJ, chimizării revenindu-i 61,6 %, fapt ce impune în contextul crizei energetice, luarea unor măsuri care să ducă la imbunătățirea tehnologiilor de producere, de aplicare și de eliminare a oricărei forme de risipă .

În același context, se impune și stabilirea rațională a sortimentului de îngrășăminte având în vedere consumurile energetice diferențiate, necesare producerii lor.

Astfel pentru producerea unui kg de îngrășăminte cu azot s.a. se consumă 60 MJ, pentru 1kg fosfor s.a. se consumă 9,6 MJ .

Consumurile energetice variază în funcție de materiile prime folosite la fabricarea îngrășămintelor și de sortimentul de îngrășăminte.

La noi în țară, tehnologia fabricării îngrășămintelor cu azot se bazează pe folosirea gazului metan.

În cazul fabricării pesticidelor, consumurile de energie sunt mult mai ridicate comparativ cu îngrășămintele.

Erbicidele se obțin cu un consum de energie de circa 10 ori mai mare față de îngrășăminte.

Din totalul energiei consumate pe întreaga economie, energia consumată pentru îngrășăminte reprezintă circa 1%. Pe totalul agriculturii, consumul de energie reprezintă circa 3,5% din energia convențională utilizată în economia țării noastre.

După studiile întreprinse, se estimează că în întreaga lume circa 30% din alimentele de origine vegetală se datorează folosirii îngrășămintelor chimice în agricultură.

În medie, o cantitate de 100.000 tone îngrășăminte, aduce un spor de producție care echivalează cu recolta ce se obține de pe suprafața de 400.000- 500.000 ha.

S-a constatat ca gradul de intensivizare al agriculturii unei țări crește odată cu cantitatea de îngrășăminte folosită la unitatea de suprafață. Un rol important în sporirea și asigurarea producției agricole îl au pesticidele. (www.bliblioteca.regielive.ro)

Se estimează că anual pe glob, datorită bolilor și dăunătorilor, se pierde la cereale o cantitate de 340 milioane tone, cantitate suficientă pentru a hrăni un miliard de oameni pe timp de un an.

Pierderi importante de recoltă se produc și datorită buruienilor, împotriva cărora se utilizează erbicidele. Aceste pierderi se ridică la 5-10% din recolta potențiala a plantelor.

Asupra rolului chimiei în viitorul omenirii au existat și păreri eronate.

Astfel, chimistul francez Charmpagnat, americanul W. Alsberg, au ajuns la concluzia că pe viitor rolul agriculturii va crește, dezvoltându-se în același timp chimia ca ramură de producție. Trebuie înțeles faptul că, chimia ajută agricultura fără a-i diminua rolul sau primordial în a asigura hrana necesară pentru omenire.

Se impune ca pe viitor, în cadrul unei agriculturi intensive, să crească, cantitatea de îngrășăminte s.a. la hectar, deși o cale mai eficientă este folosirea rațională a îngrășămintelor.

CAPITOLUL II.

CARCATERIZAREA CONDIȚIILOR NATURALE DIN CADRUL SDE IAȘI, Ferma didactică Ezăreni

2.1 Poziția geografică

[NUME_REDACTAT] a Universității de Științe și [NUME_REDACTAT] din Iași este o unitate cu funcționalitate multiplă care asigură baza tehnico-materială necesară pentru integrarea cercetărilor agricole cu producția. Funcționând pe principiul gestiunii economice interne, unitatea este organizată pe sectoare de producții și servicii. [NUME_REDACTAT] aparține [NUME_REDACTAT] a U.S.A.M.V. Iași și se află situată la 2,5 km SV de orașul Iași, în extremitatea sud-vestică a [NUME_REDACTAT], cunoscută sub denumirea de ”[NUME_REDACTAT] inferioare și Bahluiului”.

Din punct de vedere al așezării georgrafice, ferma Ezăreni se încadrează în coordonatele 47º5' – 47º10' latitudine nordică și 27º28' – 27º33' longitudine estică. [NUME_REDACTAT] Moldovei are un aspect larg vălurat, cu inteffluvii coliniare și deluroase, sub formă de platouri joase. Formele au contururi domoale, cu înclinări către sud și sud-est, având doar câte o coastă mai abruptă spre nord și nord-vest, iar văile sunt largi.(ro.scribd.com)

2.2 Hirografia si hidrologia

Din punct de vedere structural, [NUME_REDACTAT] face parte din vechea [NUME_REDACTAT] care nu este altceva decât o prelungire a [NUME_REDACTAT] pe teritoriul țării noastre. Această platform cuprinde un etaj inferior, precambian, constituit din roci cristaline cimentate și un etaj superior, de cuvertură, care cuprinde depozite sedimentare, având grosimea mai mare de 100 m. Etajul superior, denumit și fundament, a suferit o serie de scufundări și ridicări repetate în decursul erelor geologice, devenind, rând pe rând, fund de mare sau regiune cu teren uscat. Aceste fenomene tectonice au favorizat, pe de o parte, fenomenul de depozitare, creând stratul de cuvertură gros de peste 100 m, iar pe de altă parte, unele fenomene de modelare a cuverturii sub acțiunea numeroșilor factori externi. Darotită retragerilor și înaintării mării de pe acest teritoriu, depozitele de cuvertură ale etajului superior au dobândit în component lor ca predominante argilele și marnele, cu unele intercalary de nisipuri și unele orizonturi sunțiri de gresii slab cimentate.

Rețeaua hidrologică este reprezentată prin câteva forme depresionare care constituie trasee de concentrare a scurgerilor de suprafață în urma ploilor mari sau la topirea zăpezilor. [NUME_REDACTAT], afluient al pârâului Nicolina este cel mai important curs de apă cu debitul nepermanent, datorită regimului torrential, acesta este regularizat prin două bazine de acumulare.

Apele de suprafață provin din ploi și zăpezi, iar pe terenurile cu pantă mai mare de 8% curg cu viteză spre caile apropiate, antrenând mari cantități de pământ din stratul fertile de la suprafață. Turbitatea apelor este foarte ridicată, peste 300 mg/l in perioada de viitură iar mineralizarea ântre 100 și 150 mg/l. (ro.scribd.com)

2.3. Aspectul climatologic

Din punct de vedere al condițiilor climatice, ferma Ezăreni este caracterizată printr-un climat temperat continental moderat, cu ierni friguroase și umede, cu temperatura celei mai reci luni de minus 3 grade, iar temperatura celei mai ridicate luni 23-25°C .

Indicele de ariditate are valori cuprinse între 26-30°C corespunzătoare condițiilor climatice din silvostepă.

2.3.1 Regimul temperaturilor

Temperatura medie multianuală este de 9,6°C , minim de -3,7°C înregistându-se în luna ianuarie, iar maxima de 21,2°C înregistrându-se în luna iulie. Și a fost de -30,6°C în ianuarie 1997.

Primele brume cad în jurul datei de 15 octombrie, cu variații anuale între 10 octombrie și 25 noembrie.

Primăvara se înregistrează brume și îngheț la sol, în medie pâna în jurul datei de 17 aprilie, cu ampltitudine între 2 martie și 13 mai. Perioada medie lipsită de brume este de 251 zile pe an. (ro.scribd.com).

Tabelul 2.1

Factorii care caracterizează regimul termic la Iași (media pe 50 de ani)

Suma gradelor de temperatură activă este de peste 3000ºC, zilele de vară cu maximum de 25ºC sunt în număr de 90-95, iar cele cu temperaturi ce depășesc 30ºC sunt în medie de 30 pe an.

2.3.2 Regimul precipitațiilor

Valoarea medie a precipitațiilor anuale cu asigurarea de 80 % este de peste 380 – 480 mm, iar în 50 % din cazuri cantitatea anuală de precipitații depășește 500 mm. Cea mai mare parte a precipitațiilor cad sub forma de ploi, cu excepția intervalului decembrie – martie când de obicei, se prezintă sub formă de lapoviță sau ninsoare.

Un fenomen periculos care se întâlnește este grindina care cade în timpul verii și provoacă pagube foare mari prin micșorarea densității plantelor. De asemenea, plantele lovite de grindină sunt expuse atacului de boli și dăunători.

Umuditatea relativă a aerului variază de la 82 %, în luna decembrie, până la 62 % în luna aprilie, mai și iulie, media multianuală fiind de 70 %.

Tabelul 2.2

Regimul pluviometric la Iași în perioada 1985-2000 (mm)

2.3.3 Regimul eolian

Regimul eolian este dominat de mișcarea maselor de aer de la NV și N și de la SE primăvara și vara.

Un număr de 43,9 zile din an prezintă vânt a cărui viteză depășește 14 m/s și 4,7 zile cu vânt a cărui viteză are cel puțin 22 m/s. Cea mai mare viteză a fost atinsă în 1966, 40 m/s.

În general frecvența maximă a vânturilor coincide cu perioada cea mai ploioasă a anului. Aceste vânturi, de origine continentală, atrag după ele ierni în general friguroase mai ales în lunile ianuarie și februarie.

Calmul atmosferic reprezintă un proces de 26,6% înregistrându-se mai ales în luna iulie. Primăvara cunoaște cea mai sporită frecvență a vânturilor care bat din toate direcțiile ceea ce diminuează procesul de calm. Toamna, când în estul țării începe să se simtă influiența anticiclonului siberian, se înregistrează o evidentă scădere a frecvenței vânturilor dinspre N-V.

Tabelul 2.3

Frecvența și viteza vânturilor la [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] 2.1 – Roza vânturilor

2.4 Principalele tipuri genetice de sol

Tipurile de sol formate pe teritoriul fermei Ezăreni sub acțiunea complexă a factorilor pedogenetici sunt: cernoziomul cambic, solul aluvial molic și lăcoviștile salinizate.

Cernoziomul cambic s-a format sub vegetație naturală, reprezentată prin asociații ierboase bine dezvoltate, presărată din loc în loc cu arbuști și subarbuști.

Solul are un conținut mijlociu de humus (2,79 %) o reacție neutră, slab alcalină (pH = 7,2-8,4), un conținut mediu de azot (0,198-100 g sol) este foarte slab aprovizionat în fosfor mobil (1,2g/ 100g sol) și mijlociu aprovizionat în potasiu (11,7g / 100g sol).

[NUME_REDACTAT] are grosime de 40 cm, culoare foarte închisă în stare umedă și cenușie în stare uscată. Prezinta structură glomerulară, este poros, afânat și are efeverscență slabă.

Orizontul de trecere A B prezintă grosime de 15-20 cm, de culoare brun închis în stare umedă și brun-gălbui în stare uscată.

Are strcutură glomerulară în partea superioară și columnoid prismatică în cea inferioară.

, prezintă grosime de 40-50 cm, culoare ma închisă decât materialul pariental structură poliedrică sau columnoid prismatică.

Orizonul CCA carbonato-iluvial apare la adâncimea de 100-110 cm în jos, de culoare maro-gălbuie în stare uscată cu structură bulgăroasă ([NUME_REDACTAT]-Soare, 2005).

2.5 Vegetația spontană și cultivate

Din punct de vedere geobotanic teritoriul fermei se încadrează în formațiunea floristică de silvostepă situată la zona de contact dintre limita nordică a bazinului păduros din [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT] și Bahluiului. Acest fapt explică prezența unor elemente specifice stepei și silvostepei, caracterizate printr-o vegetație ierboasă xeromezofilă completată de prezența unor păduri de stejar.

Pe versanții înclinați și însoriți se întâlnesc asociații în care specia dominantă este Festuca valesiaca, însoțită de alte specii xerofile și xeromezofile reprezentate prin Stipa capillata, Stipa lessingiana, Agropyron pectiniforme, Medicago falcata, Medicago lupulina. Pe versanții slab înclinați, cu regim mai favorabil de apă se întâlnesc asociații de Festuca pseudovina, însoțită de speciile Lotus corniculatus și Artemisia pectiniforme, Lolium perenne, Poa pratensis, Trifolium repens cu valori furajere destul de ridicate. Vegetația ruderală este reprezentată de speciile Cardus achatoides, Cardus mutans și Erzingium planum.(ro.scribd.com)

În culturi, cele mai frecvente buruieni sunt: Setaria glauca, Sinapsis arvensis, Convolvulus arvensis, Capsella bursa pastoris și Amarantus retroflexus.

PARTEA A II A CONTRIBUȚII PERSONALE

CAPITOLUL III.

STADIUL CERCETĂRILOR CU PRIVIRE LA FERTILIZAREA FLORII-SOARELUI

3.1. Particularități de nutriție ale florii soarelui

Elementul determinant pentru creșterea plantei este azotul. La aprovizionarea insuficientă tulpinile sunt subțiri, frunzele sunt mici, de culoare verde-gălbuie, cele din partea inferioară se usucă premature.

La carențe pronunțare planta se oprește din creștere și chiar piere. Plantele ajunse la maturitate, în condițiile unei slabe aprovizionări cu azot, au un procent sporit de semințe seci, după cum scade și producția de ulei. Este de asemenea, dăunator și exccesul de azot : frumzele prea suculente, expuse atacului de bloi, aparat vegetativ prea dezvoltat în detrimental porducției de sămânță ( Vrinceanu, 1974); sensibilitatea și la secetă și la cădere; glucidele acumulate inițial în plantă sunt dirijate în proporție mai mare spre acumularea de proteină, scăzînd procentul în ulei.

Excesul de azot este și mai frecvent în primăverile reci, pe solurile cu excces de apă, grele și acide, la fertilizarea cu uree sau sulfat de amoniu, cît și după la carența de molibden (Lăcătușu și colab. 1988). Carența de molibden poate fi datorată atît slabei aprovizionări a solului cât și a acidiferii acestuia la cantităț mari de azot din îngășăminte cu potential ridicat de acidifiere.

Prin stimularea absorbției azotului nitric și deregradarea proceselor de reducere se ajunge la fenomene de nanism, gofrarea frunzelor, arsuri pe frunze, cu efect final la scăderea randamentului.

Cantitățile de azot ce trebuie aplicate la floarea-sorelui se stabilesc în primul rand în funcție de randamentul planificat și de indicele de azot.

În ceea ce privește epoca de administrarea a ingrășămintelor cu azot nu s-au constata diferențe semnificative, dacă se încorporează în tomana sau primavera la pregătirea patului germinativ. Regula generală esre ca azotul să se administreze la pregatirea patului germinativ. O parte din azot (20-30%), din fosfor (30-40%) și eventual potasiu se poate asigura din îngrășămintele complexe NP și NPK administrate la semănat. Gumaniuc și Sin recomandă, pe solurile cu fertilitate mai redusă, aplicarea îngrășămintelor cu azot în trei fracțuni egale: la pregatirea patului germinativ, la prașile I și II. Pe solurile mai fertile se fractionează în mod egal la primele două prașile. Aceast sistem se corelează mai bine cu aprovizionarea eșalonată cu azot în unitățile cultivatoare.

Fosforul influentează puternic procentul de ulei iar în multe condiții determină și o sporire a productței de sămânță, chiar mai accentuate decât azotul.

La insuficiența de fosfor fructele rămân mici, cu procent mare de coji și redus de ulei, iar vegetația se prelungesșe.

Pentru floarea-sorelui cele mai indicate îngrășăminte cu fosfor sunt cele complexe. Dintre îngrășăminte simple se va folosi, cu mai bune rezultate, superfosfatul concentrate pe soluril ușor acide și superfosfatul simplu pe solurile neutre și alcaline.

Epoca de administrare este vara sau toamna , înainte de arătura de bază încorporându-se sub brazdă. O parte din fosfor se poate aplica pe rând , odată cu semănatul, cel mai bine din îngrășăminte binarea NP. Acest mod de fertilizare favorizează o bună înrădăcinare și creștere inițală a palntei, conferindu-I rezistență la secetă și făcînd posibile economii, la cantitatea totală de fosfor de ( 15-25%) ([NUME_REDACTAT], 2008).

Potasiul are influențe prozitive prin utilizarea mai bună a apei de către floarea-soarelui, prin sporire rezistenței la frîngere, la atacul diferitelor boli (putregaiul alb, mana) . La insuficență de potasiu, plantele de floarea- sorelui rămân mici și capătă aspect de tufă (cu internodii scurte și frunze dese) (Davidescu D., 1979).

Gunoiul de grajd aduce sporuri de producție mai mari (700-800kg/ha) pe solurile carbonatate și bronze podzolite( Bîlteanu, 1974: Vrînceanu, 1974). Se relizează o mai bună valorificare a gunoiului de grajd pe ansamblul rotațiilor, după aceasta se administrează la planta premergatoare (porumb, grîu, sfeclă, și cartof în condițiile de inrigare.

3.2 Stadiul cercetarilor cu privire la fertilizarea organică

În agrochimia modernă sunt consacrate concepte care relevă rolul determinant al conținutului și calității humusului în fertilitatea solurilor. În aceeași măsură solul este perceput mai nou ca un sistem ce tinde spre o stare staționară prin egalizarea intrărilor și ieșirilor de energie și substanțe. Aplicarea unilaterală a elementelor numai în forme minerale în soluri poate interfera procesul evoluției acestora prin stări termodinamice instabile. În schimb introducerea sub diferite forme a materialului organic în sol determină un raport energetic disponibil, în alte forme, crește heterogenitatea și scade entropia (se și uniformizează), are loc susținere pe termen lung a humificării și conținutului de humus, crește calitatea și fertilitatea solurilor inclusiv productivitatea acestora.

În contextul unei agriculturi moderne practicată în condiții de evoluție favorabilă a solurilor, de creștere a fertilității în condițiile menținerii unui echilibru ecologie real, fertilizarea organică prin introducerea în sol a unor resurse cu rol humifer, are și își menține un loc bine definit în sporirea randamentelor cantitative și calitative la unitatea de suprafață. Nici un alt îngrășământ mineral, simplu sau compus, nu poate suplini efectele specifice dar și comlpexe ale fertilizanților organici asupra solurilor și culturilor.

Fertilizarea chimică (minerală) nu limitează pe cea organică sau organo-minerală ci este posibil să le determine, mai ales la culturile intensive (în sere, solarii, plantații viticole și pomicole, culturi de legume în câmp), situații în care nivelele ridicate ale fertilizanților minerali presupun și un substrat organic tampon și cu roluri complexe, determinant în evoluția favorabilă a solurilor și producțiilor respective.(Davidescu D. și Davidescu V., 1992)

În categoria îngrășămintelor organice se includ materiale de proveniență animală sau vegetală, reziduuri ale unor multiple activități, compostate sau necompostate, fermentate, semifermentate sau în stare proaspătă care se aplică solurilor ca sursă de materie organică pentru procesul humificării și regenerarea conținutului de humus, ca bază energetică pentru activitatea microbiologică a solului și nu în ultimul rând ca sursă de elemente nutritive pentru plante. În conceptul abordării biologice și biodinamice a sistemelor de agricultură sau a dezvoltării durabile (și/sau sustenabile), folosirea îngrășămintelor organice răspunde dezideratelor de sporire a fertilității solurilor și menținerii unei productivități agricole remarcabile (Pfeiffer, 1951; Sattler și colab., 1994; Prasad și Power, 1995; Singh, 2002; Altieri, 1995, 2000; Lal și Pierce, 1991; Pretty, 1995; la noi Papacostea, 1976; Eliade, 1980-1982; Ghinea, 1981; Ștefanic, 1982, 1990).

Îngrășămintele organice prezintă o multitudine de efecte și avantaje mai ales asupra solurilor și plantelor:

au un aport esențial în substanțe organice pentru procesul sintezei humusului în sol, de stabilizare sau creștere a rezervei acestui important component al solului și pentru echilibrarea dinamică a celor două procese globale predominante în evoluția materiei organice din sol – humificarea și mineralizarea.

sunt o sursă ieftină si economică, fără aport de energie fosilă tehnologică (din sinteze industriale) și bine reprezentată cantitativ și calitativ de nutrienți (macro- și microelemente) prin care se poate restitui solurilor elemente extrase și exportate cu recoltele. Prin similitudine și comparație cu gama largă a îngășămintelor produse industrial chiar cu cele compuse, din punct de vedere al compoziției fertilizante, îngrășămintele organice pot fi considerate nu numai complexe sau mixte ci chiar “complete”, evident cu posibilitatea ca prin fertilizări organo-minerale să se completeze (prin cele chimice) conținutul lor în nutrienți și să se adapteze cerințelor solurilor și plantelor

prin conținutul constituienților organici și chimici au roluri energetice în soluri, de reducere și uniformizare a entropiei, ceea ce le asigură efecte durabile în evoluția fertilității solurilor

contribuie la structurarea solurilor și definirea în timp, alături de componentele minerale, a unui complex argilo-humic esențial. Reglează la orice aplicare regimul aerohidric al solurilor

fiind reziduuri ale unor activități, mai ales din agricultură și zootehnie, utilizarea lor se poate modela și încadra în reciclarea resurselor și se poate concretiza în efecte complexe și mari în cadrul agroecosistemelor, cu eforturi economice minime (www.biblioteca.regielive.ro).

Fiind preponderent produse reziduale sau naturale, clasificarea îngrășămintelor organice se poate face mai ales după criteriul provenienței, în:

Produse secundare din zootehnie:

gunoiul de grajd;

tulbureala (nămolul) de la bovine și porcine;

urina și mustul de gunoi de grajd;

dejecțiile avicole.

Resturi vegetale, culturi speciale, sedimente organice naturale:

paie și resturi organice ale culturilor;

îngrășămintele verzi;

turba.

Reziduuri orășenești și composturi:

nămolul provenit din epurarea apelor uzate;

compostul din nămolul de epurare și din alte materiale organice.

Clasificarea și criteriul adoptat au caracter relativ dar s-au avut în vedere principalele resurse folosite în agricultură și horticultură ca îngrășăminte organice.

În prezent ca denumire s-a generalizat cea a “îngrășămintelor organice” și nu “naturale” întrucât în sfera acestora din urmă se includ și materiale fertilizate sau amendate exploatate din depozite naturale (gips, săruril cu N de tip guanto, calcar și dolomit ) (Huntley și colab., 1997; Gascho, 2002; citați de [NUME_REDACTAT] și colab., 2005)

Importante sporuri de producție la cultura florii-soarelui se obțin prin folosirea gunoiului de grajd.

În comparație cu alte plante, s-a pus în evidență, cu ajutorul datelor experimentale, reacția mai slabă a florii-soarelui la îngrășămintele organice. Între 20 și 40 de t/ha de gunoi nu sunt diferențe care să conducă la recomandarea cantităților de gunoi de grajd mai mari de 20 t/ha.

Observațiile efectuate cu mai mulți ani în urmă ([NUME_REDACTAT]), au reliefat faptul că floarea-soarelui valorifică gunoiul de grajd tot atât de bine când se administrează plantei premergătoare, asigurându-se practic tot același spor de producție ca și în cazul îngrășării directe. Această particularitate biologică a fost confirmată și de rezultatele experimentale din Bărăgan (Pascu A. 1977). În cazul în care floarea-soarelui urmează după porumb, plantă premergătoare bună, este mult mai indicată administrarea gunoiului de grajd porumbului.

3.3 Stadiul cercetarilor cu privire la fertilizarea chimică

Floarea-soarelui este o plantă care consumă cantități mari de substanțe nutritive pentru a-și realiza biomasa totală. Cu fiecare 1000 kg semințe, la care se adaugă producția corespunzătoare de rădăcini, frunze, tulpini și inflorescențe, floarea-soarelui extrage din sol: 60-70 kg N, 25 kg și 120-150 kg (Ignatiev B., 1959)

Tabelul 3.1

Necesarul privind principalele elemente nutritive (kg/ha) la floarea-soarelui pentru o producție de 35q/ha

Ritmul de acumulare a substanței uscate la floarea-soarelui și a elementelor nutritive este diferit în cursul perioadei de vegetație.

Tabelul 3.2

Ritmul de acumulare a substanței uscate și a elementelor NPK la floarea-soarelui

[NUME_REDACTAT]. (1962), făcând cercetări pentru stabilirea perioadelor critice în nutriția minerală a florii-soarelui, găsește că, în perioada creșterii inițiale, insuficiența azotului, a fosforului sau a potasiului determină o scădere pronunțată a recoltei de semințe.

Perioada creșterii inițiale a florii-soarelui este o perioadă critică pentru oricare din elementele N, P și K; influența negativă a insuficienței acestora nu se mai poate corecta în timpul vegetației, chiar dacă se asigură cele mai bune condiții de nutriție. Din această cauză asigurarea plantelor de floarea-soarelui cu toate elementele nutritive, însă din perioada răsăritului, constituie una din condițiile principale pentru obținerea de randamente ridicate.

Fertilizarea cu azot ridică probleme deosebite pentru floarea-soarelui, deoarece atât deficitul cât și excesul, mai ales în fazele timpurii de creștere, au repercursiuni negative asupra proceselor de creștere și dezvoltare și implicit asupra producției de semințe și a conținutului ei în ulei ([NUME_REDACTAT] Zaharia, 2011).

Azotul în exces determină manifestări diferite în funcție de faza de vegetație când se înregistrează. În primele 4-5 saptămâni de vegetație excesul de azot duce la îngălbenirea și piticirea plantelor, deoarece în această fază tânără plantele acumulează azot în cantități mai mari, ce nu poate fi transformat în totalitate în azot organic, rămânând sub formă minerală fiind toxic pentru plantă. După această perioadă excesul de azot determină o creștere luxuriantă a tulpinilor și frunzelor, se prelungește perioada de vegetație a plantelor, crește sensibilitatea plantelor la secetă și la boli, la cădere, iar procentul de ulei în semințe se reduce.

Figura 3.1 – Carență de azot

Fosforul, singurul element chimic capabil de a stoca și furniza energia necesară în procesele de metabolism, joacă un rol important în dezvoltarea plantelor, fiind componentul principal al acizilor nucleici, fosfolipidelor, fosfo-proteinelor și a multor enzime implicate în sinteza și vehicularea glucidelor și în metabolismul lipidelor.

La insuficiența fosforului plantele au creștere redusă, fructele rămân mici, iar maturarea lor întârzie. Insuficiența fosforului are efecte negative asupra formării și umplerii semințelor.

După răsărire, plantele fertilizate unilateral cu azot se dezvoltă și cresc încet în timp ce la cele fertilizate numai cu 40 kg /ha, alungirea și îngroșarea tulpinii, precum și formarea și creșterea frunzelor se desfășoară într-un ritm intens.

În cazul accentuării carenței de fosfor apar simptome de suferință pe frunze, respectiv pete necrotice, internervuriene sub formă de cercuri concentrice, dispersate către vârful frunzelor, simptome ce se aseamănă cu atacul de alternarioză și de septorioză.

Cu toate că floarea-soarelui extrage fosforul din sol de la începutul și până la sfârșitul vegetației, în perioada de la apariția butonului floral și până la înflorirea maximă absoarbe 60-70% din totalul fosforului necesar (Rollier, 1972).

Potasiul este un element esențial pentru sinteza în plante a proteinelor, glucidelor, grăsimilor și contribuie la vehicularea metaboliților între organe și țesuturi. Din cauza influenței pozitive asupra presiunii osmotice și turgescenței celulelor, prin micșorarea transpirației, potasiul favorizează rezistența plantelor la secetă. De asemenea, potasiul mărește rezistența la cădere și boli și influențează pozitiv creșterea conținutului de ulei în semințe.

Simptomele insuficienței de potasiu apar prima dată pe frunzele inferioare, mai bătrâne, și numai în cazuri de carență foarte acută și pe cele tinere. Plantele afectate rămân cu internodiile scurte (mult mai scurte decât la insuficiența azotului sau fosforului), plantele sunt mici, cu frunze foarte apropiate între ele (plante sub formă de “tufe”). Frunzele sunt de culoare galbenă, cu pete necrotice care se extind de la vârf și margini către mijlocul frunzei.

Figura 3.2 – Carență depotasiu

Acumularea potasiului în organele epigee ale florii-soarelui se deosebește de acumularea azotului și fosforului prin aceea că tulpinile conțin mai mult potasiu decât frunzele, frunzele mai mult decât calatidiile, iar acestea mai mult decât semințele (Davidescu D., 1979).

Dintre microelemente, borul este menționat ca deosebit de important pentru floarea-soarelui. Borul participă în procesele respiratorii la translocarea zaharurilor și altor metabolite, iar în dezvoltarea florii-soarelui influiențează îndeosebi procesul de fecundare, fiind necesar pentru germinarea polenului și pentru creșterea tubului polinic. Simptomele carenței de bor apar cu puțin înainte de înflorire, pe frunzele mediane își fac apariția pete brune care cu timpul se unesc și formează o arsură în dreptul pețiolului. În lipsa borului fecundarea este incompletă, calatidiile se deformează, tulpina se despică sub calatidiu, devenind sfărâmicioasă, provocând șiștăvirea semințelor și uneori chiar căderea calatidiului.

De asemenea, insuficiența borului influiențează nefavorabil metabolismul fosforului, fapt cu consecințe negative asupra producției și a conținutului de ulei din semințe.

Un alt microelement important pentru floarea-soarelui este și molibdenul, care servește ca purtător de electroni în sistemele enzimatice care operează reducerea nitraților și a azotului elementar în amoniu (Davidescu D., 1981).

Rezultatele bune în restabilirea echilibrului normal al nutriției minerale în situațiile de carență îl dau tratamentele foliare cu soluții complexe de molibden și bor. Tratamentele se efectuează imediat după apariția primelor simptome de carență sau în lipsa acestora, preventiv, în faza când plantele de floarea-soarelui au 6-8 frunze.

În condițiile din țara noastră, pentru creșterea randamentului la floarea-soarelui sunt importante atât îngrășămintele organice cât și cele minerale.

3.4 Sisteme de fertilizare recomandate și folosite în unitățile de producție.

În funcție de frecvența fertilizării, un sistem de fertilizare a culturilor care să fie automat, poate fi manevrat pentru a obține o rată de diluție fertilizator/apă până la 1000:1. Cu cât fertilizarea se va face mai des, cu atât cantitatea de fertilizator din apă va fi mai mică. Partea cea mai interesantă este ca poți conecta acest sistem de fertilizare la sistemul de irigație, doar în momentul în care vrei sa folosești îngrășământ, sistemul putand fi oprit și pornit ori de câte ori dorești.

Sistemul de irigare cu picatură este cel mai potrivit pentru a fi folosit în conjuncție cu sistemul de fertilizare a culturilor, existând două tipuri de sisteme de fertilizare:

– cele prin sifonare

– cele prin injectare

Sistemele de fertilizare prin sifonare

Sistemul pe baza de sifon are unul dintre capete conectat la sursa de apă, iar celalalt capăt, prin intermediul unei tevi, este conectat la containerul cu îngrășământ. Acest container poate fi un vas în care se gasește o soluție concentrată de fertilizator hidrolosubil sau întregul sistem poate veni cu un container încorporat, în care se gasește deja și soluția. În momentul în care pornești apa, fertilizatorul este aspirat din container și transmis sub formă de soluție diluată către plante, prin intermediul sistemului de irigare.

Sistemele de fertilizare a culturilor, prin injectare

Injectoarele pot fi și ele conectate la un sistem de irigare, cum este cel cu picatură, chiar daca folosește o pompă pentru adaugarea fertilizatorului în fluxul de apă și nu de presiune.

Este foarte important de reținut că aceste sisteme de fertilizare sunt conectate la sursa de apă, de aceea necesită o grija foarte mare în ceea ce privește împiedicarea soluției de fertilizare să ajungă în apa potabilă.

Tipuri de îngrășământ

Pentru ca sistemul de fertilizare automat sa fie și eficient, trebuie să folosești un îngrășământ care să fie, în mod obligatoriu, și hidrosolubil, care poate fi sub forma de pudră sau sub formă lichidă, atât timp cât nu coține particule mici care pot înfunda tevile din sistemul de irigare. Poți folosi, în aceeași măsură, și un fertilizator organic, cu singura condiție– sa fie filtrat.

Planul de fertilizare este, un instrument util atât pentru stabilirea dozelor de îngrășăminte organice (produse în unitate sau procurate din afara unității) și minerale cât și pentru luarea unor decizii economice, alegerea unor momentele propice de procurare necesarului cantitativ și calitativ de îngrășăminte minerale sau organice (în cazul în care unitatea nu dispune de suficiente rezerve proprii) (lulububu.ro).

La nivelul unei exploatatii agricole, planul de fertilizare permite atingerea urmatoarelor obiective:

– calculul anual al necesarului de elemente nutritive (în principal NPK), pentru fiecare cultură (existență sau care urmează să fie instalată) prin aplicarea unor modele de calcul care sa țină cont de principiile unei fertilizari raționale, de sistemul de culturi existent în unitate (anuale, pomi, viță de vie, pașuni, fânete) și de nivelul producțiilor planificate.

– stabilirea cantităților de îngrășăminte organice existente sau posibil de produs în unitate în cursul anului agricol respectiv, a dozelor de îngrășăminte posibil de aplicat, pe culturi și parcele de fertilizare, precum și a dozelor de îngrășăminte chimice pentru completare pâna la nivelul necesarului estimat prin calcul;

– verificarea periodica (anual sau la 4-5 ani) a situației agrochimice a solurilor pe baza balanței intrărilor și iesirilor din sistem (cantitățile de nutrienți introduse în sol minus cantitățile de nutrienți exportate cu recolta), poate furniza informații utile privind conservarea, ameliorare sau diminuarea asigurării solurilor de sub culturi cu NPK , precum și pentru evaluarea riscului de poluare a apelor cu nutrienți de origine agricolă (în special cu nitrați, posibil și cu compuși ai fosforului);

– furnizarea de informații necesare pentru alcătuirea planului de fertilizare pentru anul agricol urmator.(www.icpa.ro)

CAPITOLUL IV. SCOPUL, OBIECTIVELE CERCETĂRILOR, MATERIALUL BIOLOGIC, METODA DE LUCRU

4.1 Scopul și obiectivele cercetărilor

Metodă principală de determinare a stării de aprovizionare a solului și a plantelor cu elemente nutritive, diagnoza foliară reprezintă o metodă actuală de studiu și oferă informații dintre cele mai exacte și în cel mai scurt timp.

Pe baza rezultatelor cantitative și calitative obținute, se aleg cele mai potrivite măsuri pentru a dirija aprovizionarea solului și a plantelor cu elemente nutritive către cel mai înalt nivel în vederea obținerii de producții cât mai mari și mai bune.

Prin conținutul și raportul dintre elementele nutritive din plante, realizate prin studii periodice, se pot stabili relațiile dintre fertilizare și starea fitosanitară a culturilor și măsurile care pot conduce la o menținere cât mai sănătoasă a culturilor.

Pe lângă determinările calitative și cantitative a elementelor nutritive, se mai poate determina și prezența unor compuși chimici dăunători pentru plante și om cu ajutorul analize chimice efectuate asupra plantelor din ecosistemele agricole.

Acești produși chimici pot proveni din produsele chimice utilizate în agricultură la protecția și fertilizarea plantelor sau din celelalte activități ale omului.

Prin diagnoză foliară se mai poate urmări accesibilitatea anumitor elemente fertilizante din sol pentru plante și mobilitatea acestora în plantă; stabilirea relațiilor dintre elementele minerale din plante și determinarea proporțiilor acestora, benefice pentru o bună creștere și dezvoltare.

Faptul că se poate afla, în orice fază de vegetație și la orice cultură, gradul de aprovizionare cu elemente nutritive, iar în cazul în care sunt semnalate dezechilibre se poate interveni prin fertilizări la sol sau prin fertilizări foliare astfel reducându-se efectele negative ale unei nutriții dezechilibrate reprezintă o importanță deosebită a diagnozei foliare.

Un scop primordial al cercetărilor agrochimice, îl reprezintă controlul stării de fertilitate a solurilor în vederea raționalizării fertilizării acestora, pentru a se obține rezultate dintre cele mai bune.

Pentru fiecare specie pot fi determinate fenofazele critice pentru aprovizionarea cu diferite elemente nutritive, sau fenofazele când absorbția anumitor elemente minerale scade. Se pot determina formele cele mai accesibile pentru plante pe toată perioada de vegetație sau pe fenofaze în parte.

Prin analizele de diagnoză foliară se determină rolul important al unor microelemente în procesele metabolice și în sinteza diferiților compuși cu un rol esențial pentru plantă.

Cercetările efectuate de numeroși specialiști din domeniu au dus la progrese în ceea ce privește metodele și tehnicile de studiu. Tot prin intermediul acestor cercetări s-au elaborat noi metode de interpretare a rezultatelor, s-au stabilit o serie de corelații care există între elementele nutritive din plante și din sol și nivelul producțiilor obținute.

Astfel s-au determinat cauzele apariției dezechilibrelor în nutriția plantelor și s-au elaborat metode pentru a le preîntâmpina pe cât mai mult posibil, evitându-se astfel apariția “bolilor de nutriție” și a efectelor negative produse de acestea.

Unul dintre cele mai importante obiective ale agriculturii contemporane cât și a studiilor din domeniul agrochimiei este sporirea atât cantitativă cât și calitativă a producțiilor agricole și horticole concomitent cu creșterea fertilității solurilor și o protecție cât mai bună a mediului înconjurător. Lucru acesta nu se poate realiza decât prin cercetări în toate domeniile care se intersectează cu activitatea agricolă și mai ales în domeniul agrochimiei, pentru a se putea asigura un nivel cât mai favorabil al factorilor de vegetație pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

Nevoia tot mai mare de alimente pentru omenire obligă la aplicarea de măsuri practice din partea specialiștilor angrenați în procesul de producție agricolă, în vederea optimizării condițiilor de nutriție și fertilizare a solurilor și a plantelor, pentru obținerea de producții cât mai mari și de calitate mai bună și pentru relizarea unei rentabilități cât mai ridicate a activității de producție.

Aceste lucruri sunt posibil de realizat numai de persoanele care dețin informații solide despre natura și proprietățile substanțelor minerale, organice sau organo-minerale care se folosesc ca fertilizanți sau amendamente. De asemenea este necesar să cunoască efectele aplicării lor o perioadă mai lungă de timp asupra proprietăților chimice și fizice ale solului, asupra microorganismelor și faunei.

Stadiul întreprins în lucrarea de față, se poate înscrie pe aceste coordonate și își aduce aportul într-o măsură mică la studiile în domeniu, putând fi extinse în anii ce urmează, pentru speciile și amplasamentul considerat.

4.2 Materialul biologic folosit

 [NUME_REDACTAT], floarea-soarelui a fost introdusă în cultuă la mijlocul secolului trecut, în Moldova. Astăzi, floarea-soarelui este cea mai importantă plantă, care se cultiva la noi, pentru ulei alimentar. Suprafețele cultivate cu floarea-soarelui au crescut de la 672 hectare în 1910, la 200.000 ha în 1938, 416.000 ha în 1948, 496.000 ha în 1950 si 526.000 ha în perioada 1971-1975. După 1983, suprafața cultivată a scazut, mai ales în vestul țării, datorită alterarii patologice a plantei, astfel că în 1989, planta reprezenta 433.700 ha. În 1990, cultura florii-soarelui a cunoscut un regres fiind prezentă doar pe 395.000 ha, dar ulterior suprafețele au crescut la 588.000 ha în 1993, la 917.000 ha în 1996 si la 948.000 ha în 1999.

Producțiile medii au crescut în ultimele decenii, datorită calității materialului biologic disponibil: 360 kg/ha în perioada 1948-1958 (când s-au cultivat soiurile Maslinica si Uleioasa, forme slab productive), 744-1100 kg/ha, în perioada 1959-1965 (când au fost introduse soiurile rusesti Jdanov 8281 si Vniimk 8931), 1400 kg/ha, în perioada 1966-1970 (când a fost introdus în cultura soiul românesc Record) si 1630 kg/ha, între anii 1979 si 1981 (când au fost introdusi primii hibrizi românesti). În prezent productiile medii se situeaza între 1200-1500 kg/ha (www.agroinfo.ro).

Hibridul care s-a utilizat în expieriența este Performer , este un hibrid semitimpuriu.

Talia plantei – 168 – 175 cm.
Diametrul calatidiului – 22 – 25 cm.
Conținutul de ulei în semințe – 51 – 52 %.
Masa a 1000 semințe este de – 60 – 65 gr. Randament potențial – 3,8 – 4,5 t/ha.
Rezistent la Plasmopara helianthi și la Phomopsis.
Posedă rezistență înaltă la Sclerotinia sclerotiorum și Botrytis cinerea.

Desimea optimă – 48.000 52.000 plante/ha

4.3 Variantele experimentale (organizarea experimentelor)

Câmpul experimental are o suprafață de 120 m2; împărțit în 3 parcele late de 6 m, pe fiecare fiind repartizat un anumit îngrășământ complex utilizat pentru studiul în cauză.

Figura 4.1 – Câmpul experimental

4.4 Condiții de experimentare

Amplasarea experiențelor

Experiența a fost amplasată pe un sol de tip cernoziom cambic.

Localizarea: Câmpia colinară a Jijiei inferioare

Unitatea: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]

Relief: podiă, colinar

Microrelief: platou slab înclinat, cu panta de 3 % și expoziția estică

Material parental: depozite loessoide

Adâncimea apei freatice: ˃10 m

Drenaj global: moderat

Zona bioclimatică: silvostepă

Vegetația (cultivată): cultura de floarea-soarelui

Date climatice: Clima: T = 9,6ºC; Precipitații = 562 mm. Regimul de umiditate: ustic. Regimul de temperatură: mesic

4.4.1 Caracterizare pedologică și agrochimică a solului din perimetrul experimental

Cernoziomul este un sol foarte fertil, de culoare închisă (neagră, castanie), format sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. Cernoziomul conține humus în proporție de 3-6%, procentaj mic în comparație cu alte soluri, care pot avea până la 25% humus, dar este de bună calitate (mull calcic), saturația în baze este de 90-100% cu o reacție neutră, slab alcalină (pH = 7-7,8) și un procentaj important de acid fosforic, amoniac și fosfor. Se definește prin orizont Am (molic) cu crome mai mici de 2 la materialul umed și orizont Cca sau concentrări de carbonați secundari în primii 125 de cm.

În perimetru experimentale solul are o structură de timp cernoziom cambic.

Cernoziomurile cambice s-au format în condiții de vegetație și climă activă, care au favorizat intensifiecarea și adâncimea proceselor de transformare a materiei minerale. Sunt răspândite in silvosteptă, zonă de tranzieție între stepă cu cernoziom și zonă forestieră, care se caraterizează printr-o bogată vegetație ierboasă. La cernoziomuri nu se înregistrează migrarea argilei ([NUME_REDACTAT]-Soare, 2005).

În zona cernoziomului cambic precipitațiile anule sunt prezentate sub forma unei variații largi și oscileaza între 500-600mm. Iarna și primăvara precipitațiile sunt de două ori mai mari decât cantitatea de apă evaporată. La cernoziomul cambic se remarcă un număr mai mare de lumbricide, miriapode diferite alte insecte și răzătoare care în totalitatea lor omogenizează materia organică cu cea minerală. În cenoziomul cambic are un rol foarte important și activitatea microrganismelor humificatoare.

Pânzele de apă freatică se găsesc sub nivelul critic, deci la adâncimi mari și în consecință nu influențează procesul de formare a cernoziomului cambic tipic.

Cernoziomul cambic tipic evoluat pe loess sau pe depozite loessoide este unul dintre cele mai fertile soluri din țara noastră. Fertilitatea potențială este asigurată de însușirile fizice, hidrofizice și biochimice. Cernoziomul cambic are conținut ridicat de humus de bună calitate, reacție neutră sau slab acidă și o bună aprovizionare cu elemente nutritive asimilabile (ro.scribt.com).

Tabelul 4.1

Starea de fertilitate a solului pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012, 2013

Pentru anul 2012 și 2013 înainte de administrarea complexelor ph-ul solului este de 6,5-6,6 neutru.

Conținutul în N inițial este de 11ppm NO3 – o aprovizionare bună.

Conținutul în P inițial este de 13ppm P-AL -foarte slabă.

Conținutul în K inițial este de 175ppm K-AL – bună.

4.4.2 Îngrășămintele utilizate, dozele, epocile și metodele de administrare

La fertilizarea parcelelor de floarea-soarelui s-au administrat două sortimente de îngrășăminte complexe solide cu două elemente (sau binare), respectiv:

16:20:0

azot-fosfat, de grad 20:20:0

Tabelul 4.2

Îngrășamânt complex N-16% P2O-20%

(20:20:0): Nitrofosfat (nitroamofos) este un amestec chimic de fosfați de amoniu șo azotat de amoniu. De regulă se produce prin amonizarea unui amestec acid (H3PO4 și HNO3) sau din azotat de amoniu introdus în acid fosforic dar și prin atacul cu acid azotic al rocilor fosfatice (procedeu practicat de firmele [NUME_REDACTAT] din Norvegia, TVA din SUA și fabricile de îngrășăminte complexe din România).

Tabelul 4.3

[NUME_REDACTAT] Azot-Fosfat, de grad 20:20:0

20:20:0 are o compoziție de îngrășământ universal cu o bună solubilitate în sol și absorbție ușoară și rapidă. Se recomandă utilizarea pentru solurile bogate în potasiu.

Modul și perioada de aplicare: sulful conținut în ingrășământ este absorbit ușor de plante și este hrănitor în special pentru rapiță. De reținut este faptul că având deficiență de minim 1 kg de sulf, plantele nu pot asimila 10-20 kg/ha de azot.

4.4.3 Metode și tehnici de analiză în diagnoza foliară

În diagnoza foliară, pentru a se asigura succesul analizelor și pentru o interpretare cât mai corectă a rezultatelor, trebuie să se țină cont de trei factori foarte importanți ([NUME_REDACTAT], 2008):

• recoltarea corectă a probelor vegetative reprezentative de organe sau țesuturi vegetale pentru analize;

• pregătirea probelor pentru analiză și analiza lor;

• interpretarea datelor de analiză pe baza unor sisteme de referință, alese corect;

Recoltarea probelor vegetative pentru analiză

Această etapă depinde în mare măsură și rezultatele obținute în lucrările de diagnoză foliară, dar si de modul în care aceasta se desfășoară. Metodologia recoltării probelor variază în funcție de tipul plantelor (anuale, bienale sau perene).

Organul analizat trebuie ales astfel încât să exprime cât mai exact media stării de aprovizionare cu elemente nutritive a plantei, respectiv nivelul stării de echilibru a elementelor nutritive.

Această metodă folosește ca organe de referință:

 pețiolul frunzei;

 frunzele întreagi (de regulă cele ajunse la maturitate);

 nervurile frunzei (nervura mediană);

 tulpinile (la plantele erbacee);

 ramurile tinere din anul respectiv;

 lăstari tineri;

 cârcei (la vița de vie, pepeni, castraveți).

Organele de referință au fost stabilite pe baza a numeroase studii realizate pentru fiecare specie în parte.

Importante pentru recoltarea probelor pentru analiză sunt și aspectele reprezentate de epoca de recoltare, locul și expoziția pe plantă a organelor recoltate.

Referitor la epoca de recoltare, s-a stabilit că cea mai convenabilă fenofază pentru recoltarea probelor o reprezintă începutul perioadei de înflorire, deoarece aceasta este foarte ușor de identificat și datorită faptului că planta este într-o perioadă de relativă stabilitate a compoziției chimice.

Prelevarea de probe se poate realiza și în alte fenofaze, cu condiția ca pentru specia respectivă să fie bine precizată această perioadă.

Recoltatrea de probe diferă în funcție de fenofaza în care are loc, de organele sau țesuturile plantei, în funcție de faza de creștere sau de dezvoltare a plantei, pentru plantele aflate în primele stadii de creștere, iar organele care nu sunt bine diferențiate se recoltează pentru analiză întreaga parte aeriană. De la plantele care se găsesc în stadii mai evoluate de dezvoltare se vor recolta diferite organe, mai ales frunzele care au ajuns de puțin timp la stadiul de maturitate.

La o analiză de diagnoză foliară, pentru pentru a fi efectuată corect, trebuie să se evite recoltarea de frunze tinere sau frunze intrate în faza de declin, deoarece acestea nu reflectă corect gradul de aprovizionare al plantelor cu elemente nutritive. Prelevarea de probe, în vederea realizării diagnozei foliare, se va face din treimea mijlocie a plantelor, tulpinilor, ramurilor de rod. Specia analizată și scopul urmărit sunt criterii care influnțează epoca de recoltare .

Pentru efectuarea analizelor, se vor preleva probe de material vegetativ din cadrul culturilor, care vor fi delimitate în unități analitice. Aceste unități sunt suprafețe de teren care prezintă aceeași uniformitate a reliefului, același tip de sol, agroproductivitate asemănătoare și o agrotehnică similară și care în medie au următoarele mărimi ( D. Davidescu, 1992 ):

– sere și solarii 500 – 2000 m2 ;

– legume câmp, irigate 0,5 – 2 ha;

– livezi clasice 10 – 1 5 ha;

– livezi intensive 2 – 5 ha;

– plantații viticole 5 – 10 ha.

După stabilirea unităților analitice astfel constituite se realizează o proba medie reprezentativa din fiecare unitate. O probă medie se realizează din probele parțiale recoltate din 15 – 20 puncte ale parcelei. Pentru recoltarea probelor parțiale parcelele sunt parcurse pe diagonală sau în zig – zag. În funcție de categoria de material vegetal recoltat, mărimea probelor medii pentru analize, este de aproximativ 500 – 1000 grame material vegetal proaspăt în cazul plantelor tinere.

Momentul recoltării, diferă în funcție de specie. Se recoltează în fazele tinere de dezvoltare plante întregi fără rădăcini, iar ulterior în faze mai avansate de creștere, frunze mature, situate într-o anumită zonă a plantei (poziție). În situația când se determină fracțiuni de elemente nutritive (fosfor anorganic, nitrați) se recoltează pețiolul sau nervura principală de la frunze. ( [NUME_REDACTAT], 2008, Agrochimie)

Pregătirea probelor de material vegetal pentru analize și analiza lor

Prima operație la care sunt supuse probele de material vegetal după aducerea lor din câmp în laborator este verificarea stării de impurificare. Astfel frunzele recoltate de la legume, pomi și viță de vie datorită numărului mare de tratamente aplicate acestora se spală prin imersiune în apă, mai întâi în apă obișnuită apoi de 3 – 4 ori ân apă distilată, după care materialul vegetal se șterge prin tamponare cu o cârpă uscată și curată. Timpul de contact dintre apă și materialul vegetal trebuie să fie scurt deoarece elementele care se găsesc în plante dominat în stare ionică pot difuza cu ușurință (K+).

De natura determinărilor ce vor fi efectuate depinde și pregătirea materialului:

 probele vegetale de material proaspăt se folosesc pentru analiza imediată a componentelor mai puțin stabile;

 probele uscate se utilizează pentru analiza elementelor mai stabile;

 probe conservate prin înghețare sau cu diferiți reactivi.

Analize de laborator și indici cantitativi

Pentru testarea stării de fertilitate a sistemului sol-plantă, după nivelul de aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive, se folosesc o serie de metode cantitative.

Analiza cantitativă (analiza totală) stă la baza diagnozei foliare, prin aceasta stabilindu-se intensitatea și calitatea nutriției sau a altor caracteristici, care dau o imagine asupra stării de aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive.

Analizele se realizează în laborator pe probe proaspete, uscate sau conservate, se determină conținutul total într-un element (N, P, K, B, Mg) sau formele solubile, folosind tehnici curente de laborator (volumetrie, spectrometrie, colorimetrie, flamfotometrie, absorbție atomică, cromatografie ionică, potențiometrie).

În funcție de scopul urmărit analiza chimică se realizează diferențiat astfel:

• pe țesuturi în întregime, prin distrugerea materiei organice, prin combustie uscată, sau prin digestie umedă (H2SO4 + H2O2 , H2SO4 + HClO4, H2SO4 + HNO3 + HClO4);

• pe seva extrasă prin presare

• pe extracte făcute cu diferiți reactivi convenționali (acid acetic, apă) ( Davidescu D. și Davidescu V., 1992).

Principalele determinări care se impun sunt:

• azotul total;

• azotul nitric;

• fosforul total;

• potasiu total;

• o serie de macroelemente de ordin secundar și microelemente, pentru specii horticole ([NUME_REDACTAT], 2008).

Rezultatele analizei chimice se exprimă în ppm la substanța uscată sau în procente.

Aceste analize se realizează în laborator potrivit unor metode bine stabilite, principalele analize fiind: determinarea azotului, determinarea fosforului și a potasiului.

În vederea dozării elementelor nutritive se realizează distrugerea materiei organice din probele de analizat folosind una din metodele:

• mineralizarea materiei organice pe cale uscată prin calcinare în cuptorul de calcinare;

• mineralizarea materialului pe cale umedă, metodă mai puțin utilizată datorită apariției de pierderi prin volatilizarea elementelor nutritive din probe.

Determinarea azotului

Azotul din materia vegetală poate fi dozat pe două căi:

a. Combustia materiei vegetale în prezență de oxid cupric și măsurarea volumului de N2 rezultat (metoda Dumas) ;

b. Descompunerea substanței organice cu acid sulfuric, la cald, în prezență de catalizatori, azotul fiind redus la amoniac și reținut sub formă de sulfat de amoniu, după care, prin distilare și titrare se stabilește cantitatea de azot (metoda Kjeldahl).( [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 1981 ).

Dozarea azotului total prin metoda [NUME_REDACTAT] disting trei faze de lucru în decursul determinării:

a. Digestia materiei vegetale până la trecerea azotului în sulfat de amoniu;

b. Distilarea amoniacului din sulfatul de amoniu;

c. Titrarea directă sau indirectă a amoniacului distilat.

a) Digestia materiei vegetale se realizează cu ajutorul acidului sulfuric, la cald, în prezența unui catalizator (Hg, Cu sau Se) care are rolul de accelerare a reacțiilor în procesul de mineralizare, și a unor substanțe care se adaugă pentru ridicarea temperaturii de digestie (K2SO4, Na2 SO4).

În timpul digestiei are loc pe de o parte deshidratarea materiei organice cu oxidarea concomitentă a hidrogenului și a carbonului, iar pe de altă parte azotul din combinațiile organice este fixat în prezența acidului sulfuric sub formă de sulfat de amoniu:

2H2SO4 2SO2 + 2H2O + O2;

C + O2=CO2 ; 2H2 + O2 = 2H2O ;

CH3-CHNH2-COOH+6H2SO4 = NH3+3CO2+6SO2+8H2O

Alanina

(azot organic)

2NH3 + H2SO4= (NH4)2 SO4

În realitate reacțiile sunt mult mai complexe. Catalizatorii servesc, la rândul lor, ca substanțe ce acceptă și pun în libertate oxigenul necesar oxidării materiei organice. Așa, de exemplu, Hg se oxidează în prezența acidului sulfuric trecând în oxid mercuric, mai departe oxidul mercuric trece în oxid mercuros cu degajare de oxigen, iar oxidul mercuros trece la rândul său în mercur și oxigen. În acest fel mercurul se comportă ca acceptor și donator de oxigen;

Hg + H2SO4 HgO + H2O + SO2;

2HgO Hg2O + O

[NUME_REDACTAT] nu include și azotul aflat în compuși ce conțin legături N—N sau N—O(de exemplu, compuși azo-, nitrozo- sau nitro; hidrazine, hidrazone, nitriți și nitrați). Pentru a se putea include și acești compuși la dozare, materialul de analizat trebuie supus în prealabil unui tratament special. În 1960, Bremner a constatat că aplicarea pretratamentelor nu afectează evident rezultatul final, datorită faptului că acești compuși se găsesc în proporție prea mică față de celelalte forme ale azotului, cât și pentru motivul că în timpul digestiei ar putea avea loc o reducere importantă a compușilor oxigenați ai azotului de către glucidele existente în plantă.

b) În faza a doua, distilarea amoniacului, soluția conținând sulfatul de amoniu rezultat în urma digerării este supusă distilării într-o instalație de tip Kjeldhal sau într-un aparat Parns-Wagner, în care are loc descompunerea sulfatului de amoniu cu ajutorul NaOH, amoniacul fiind prins într-o soluție standard de acid sulfuric sau acid boric.

Dacă în balonul de distilare se găsește mercur bivalent Hg2+, la tratarea cu alcali în vederea distilării sunt posibile reacții ale oxidului mercuric cu amoniul și formarea unui complex de amoniu-mercur ce se descompune greu la adaosul de NaOH în vederea distilării. Pentru descompunerea acestui complex se adaugă în balonul de distilare sulfit de sodium sau tiosulfat de sodiu. Reacția de descompunere cu tiosulfatul, după Clark (1943), se petrece astfel:

NH3

Hg SO4 + Na2S2O3 + H2O = HgS + Na2SO4 + (NH4)2SO4.

NH3

Precipitarea mercurului cu HgS are loc integral când raportul Na2S2O3 ˑ 5H2O/HgO este de 3 : 1.00000000. Un rezultat asemănător se obține prin reducerea HgO la mercur metalic prin adaos de Zn.

La adaosul de NaOH în balonul de distilare are loc reacția:

(NH4)2SO4 + 2NaOH = Na2SO4 + 2NH3 + 2H2O

Amoniacul distilat este prins într-o soluție standard de acid sulfuric conform reacției:

2NH3 + H2SO4 = (NH4)2 SO4

c) În faza a treia de lucru, titrarea directă sau indirectă a amoniacului distilat, se

determină amoniacul, respectiv azotul din proba de plantă luatăîn analiză, prin titrarea excesului de acid din vasul recipient cu NaOH :

H2SO4 + 2NaOH = Na2SO4 + 2H2O

Dacă amoniacul a fost prins într-o soluție de acid boric, după procedeul propus de Winkler în 1913, la titrare cu soluția de acid sulfuric are loc reacția:

2NH4H2BO3 + H2SO4 = (NH4)2SO4 + 2H3BO3

Dozarea fosforului

Fosforul din soluțiile obținute prin digestia materiei vegetale pe cale umedă sau pe cale uscată poate fi dozat prin precipitare cu fosfomolibdat de amoniu (metoda gravimetrică sau metoda volumetrică), sau se poate doza pe cale colorimerică în prezența molibdatului de amoniu și a clorurii stanoase. Pentru motive de comoditate se utilizează foarte mult metoda colorimetrică. ( Davidescu D. și Davidescu V., 1992 ).

Dozarea fosforului pe cale colorimetrică: metoda se bazează pe faptul că anionii acidului ortofosforic din soluția de analizat reacționează cu trioxidul de molibden MoO3 formând un heteropoliacid fosfomolibdenic, în prezența clorurii stanoase reducându-se parțial molibdenul de la hexavalent la pentavalent și căpătând culoarea albastră, a cărei intensitate este proporțională cu cantitatea de fosfor din soluție. Acidul silicic formează de asemenea săruri complexe cu molibdatul de amoniu, de aceea trebuie îndepărtat din soluție.

Determinarea potasiului

Conținutul în potasiu total din plante, variază în limite foarte largi, în raport de specie, vârstă, organul care se analizează precum și de unii factori de mediu (pH, umiditate, intensitate luminoasă, etc.). În organismele vegetale superioare, potasiul se găsește aproape în totalitate sub formă anorganică, cel mai ridicat conținut de potasiu fiind în frunze.

Dozarea potasiului din plante se poate face prin metode gravimetrice, volumetrice, fotometrie de flacără, aceasta din urmă fiind cea mai utilizată.

Determinarea potasiului din produse vegetale se poate face prin metode gravimetrice și prin metode volumetrice. Mai utilizate sunt metoda gravimetrică ca perclorat de potasiu și metoda volumetrică ca cobaltnitrit de sodiu si de potasiu. Datorită faptului ca acestea sunt metode laborioase, în ultimul timp se folosește cu mult succes metoda fotometriei cu flacără, care, dacă se reușește înlăturarea interferențelor cu alți ioni din soluția de analizat, asigură o precizie satisfăcătoare.

Dozarea potasiului prin metoda fotometriei cu flacără: intensitatea liniei spectrale caracteristică potasiului din soluția de analizat este proporțională în concentrația acestuia în soluție. Eliminarea interferențelor datorate ionilor însoțitori din soluția de analizat se poate face pe de o parte prin adaosul în soluțiile de referință a unor soluții ce conțin toți cationii și anionii ce produc interferențe și care se găsesc în soluția de analizat, pe de altă parte prin adaosul unor soluții tampon ce evită în măsură mai mare asemenea efecte. S-a constatat (Bovay și Cosay,1995) că elementele Ca, Na, Mg, Cl, P, ce se găsesc în soluția de analizat nu deranjează semnificativ dozarea potasiului.

CAPITOLUL V REZULTATE OBȚINUTE

5.1 Evoluția în dinamină a conținutului de azot din plantă

S-au recoltat probe vegetative de frunze recent maturizate din 15 – 20 de puncte ale parcelei parcurse în zig-zag, în perioada apariției capitulului.

Tabelul 5.1

Limitele de interpretare a conținutului de azot total din plante – organe diagnostice

(% din s.u.) (după diverși autori citați în Reuter și Robinson, 1986; după [NUME_REDACTAT]. ș.a., 1992)

* valorile din paranteză reprezintă concentrațiile critice ale deficienței, la care producția scade cu 10%; FRM** = frumza recent maturizată

Domeniile optime ale concentrației, cel ale carenței (ascunse și vizibile) și cele ale toxicității din organele reprezentative variază mult în funcție de specie, organul analizat și momentul de recoltare a probei. Concentrațiile optime de N sunt, în general, mai mari la culturile de câmp (variază între 2-6 % N).

Tabelul 5.2

Starea de asigurare a plantelor cu azot pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012

Pentru efectuarea analizelor de diagnoză foliară, au fost recoltate probe din cele 3 parcele cultivate cu floarea-soarelui, fiecare cu suprafața de 120 m2. Una din parcele a fost nefertilizata, fiind sursa probelor martor; celelalte fiind fertilizate cu îngrașământul complex 16:20:0, respectiv 20:20:0.

Figura 5.1- Starea de asigurare a plantelor cu azot

În urma analizelor obținute în laborator, azotul total este de 4,9 % din s.u. la plantele nefertilizate, de 5,2 % din s.u. la cele fertilizate cu 16:20:0 și 5,3 % s.u. pentru 20:20:0.

Din analize rezultă ca plantele la care nu s-a administrat îngrășământ au o concentrație scăzută de azot; cele la care s-a aplicat fertilizarea având o concentrație normală de N total în plante.

Tabelul 5.3

Starea de asigurare a plantelor cu azot pentru amplasamentele [NUME_REDACTAT] 2013

Figura 5.2 – Azot total

În urma analizelor obținute în laborator, azotul total este de 4,9 % din s.u. la plantele nefertilizate, de 5,1 % din s.u. la cele fertilizate cu 16:20:0 și 5,9 % s.u. pentru 20:20:0. Complexul cel mai efiecient este 20:20:0.

Din analiză rezultă că starea de asigurare a plantelor cu azot crește cu 0,06% din s.u. în 2012 față de 2013 la sola unde s-a administrat complexul 20:20:0; pentru 16:20:0 scăzând cu 0,1% din s.u. Pentru sola martor starea de aprovizionare cu azot rămâne constantă.

5.2 Evoluția formelor totale de fosfor din plantă

Concentrațiile optime variază în general între 0,2-0,6 % P (cca 10 % din cele de N). Pragurile critice ale carenței ascunse se situează între 0,2-0,3 %, iar cele ale carenței vizibile sunt între 0,15-0,3 %.

Tabelul 5.4

Limitele de interpretare a conținutului de fosfor total din plante – organe diagnostice (% din s.u.)

(după diverși autori citați în Reuter și Robinson, 1986; după [NUME_REDACTAT]. ș.a., 1992)

* valorile din paranteză reprezintă concentrațiile critice ale deficienței, la care producția scade cu 10%; FRM** = frunza recent maturizată

Tabelul 5.5

Starea de asigurare a plantelor cu fosfor pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012

Figura 5.3 Starea de asigurare a plantelor cu fosfor

Pentru fosforul total, analizele arată că concentrația probelor martor este scăzută, respectiv de 0,33 % din s.u., plantele prezentând carență ascunsă de P, iar pentru complexele 20:20:0 și 16:20:0 înregistrându-se o concentrație normală.

Tabelul 5.6

Starea de asigurare a plantelor cu fosfor pentru amplasamentele [NUME_REDACTAT] 2013

Figura 5.4 – Fosfor total

Pentru fosforul total, analizele arată că concentrația probelor martor este scăzută, respectiv de 0,33 % din s.u., plantele prezentând carență ascunsă de P; o concentrație normală pentru ambele complexe administrate, complexul 20:20:0 conducând la o asigurare mai bună.

În anul 2013 complexul 20:20:0 realizează o asigurare a plantelor cu 0,02% mai bună față de anul 2012, complexul 16:20:0 înregistrând aceleași valori.

5.3 Evoluția formelor de potasiu din plantă

Pentru cultura de floarea-soarelui limitele de interpretare sunt următoarele: foarte scăzută <1.2 și normală între 3,5 – 6.

Tabelul 5.7

Limitele de interpretare a conținutului de potasiu total din plante – organe diagnostice (% din s.u.) (după diverși autori citați în Reuter și Robinson, 1986; după [NUME_REDACTAT]. ș.a., 1992)

* valorile din paranteză reprezintă concentrațiile critice ale deficienței, la care producția scade cu 10%; FRM** = frumza recent maturizată

Tabelul 5.8

Starea de asigurare a plantelor cu potasiu pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012

Figura 5.5 – Starea de asigurare a plantelor cu potasiu

La K total, concentrațiile rezultate din urma analizelor sunt în limitele normale, de 3,81 % din s.u. pentru plantele de pe parcela nefertilizată, scăzând la 3,85 % din s.u. pentru cea fertilizată cu 20:20:0 și de 3,9 % din s.u pentru 16:20:0.

Din analizele de diagnoză foliară, rezultă că aprovizionarea cea mai eficientă a plantelor cu azot (5,3 % din s.u.) a fost efectuată de complexul 20:20:0; pentru fosfor ambele complexe având o eficeiență egala iar pentru potasiu, eficența cea mai bună o are 16:20:0.

Tabelul 5.9

Starea de asigurare a plantelor cu potasiu pentru amplasamentele [NUME_REDACTAT] 2013

Figura 5.6 – Potasiu total

La K total, concentrațiile rezultate din urma analizelor sunt în limitele normale, de 3,81 % din s.u. pentru plantele de pe parcela nefertilizată, scăzând la 3,7 % din s.u. pentru cea fertilizată cu 16:20:0 și de 3,75 % din s.u pentru 20:20:0.În anul 2012 cea mai bună aprovizionare o face complexul 16:20:0 cu 3,9% cu o diferență față de anul 2013 de 0,02%.

5.4 Evoluția NPK din sol, sub influența fertilizării minerale

Perioada creșterii inițiale este considerată perioada critică pentru oricare din elementele N, P, K, deoarece insufieciența lor în acestă fază determină scăderea pronunțată a producției de fructe. Influența negativă puternică a insuficenței acestora nu se mai poate corecta în timpul vegetației, chiar dacă, în continuare se asigură cele mai bun condiții de nutrție. De aceea, asigurarea plantelor de floarea-sorelui cu toate elementele nutritive incă din faza de răsărire constituie, una din condițiile esențiale pentru obținerea producțiilor ridicate cantitativși calitativ (Vrînceanu A.V., 1974).

Tabelul 5.10

Starea de fertilitate a solului pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2012

Figura 5.7 – Starea de fertilitate a solului 2012

Tabelul 5.11

Dozele optime de îngrășământ ([NUME_REDACTAT] și colab., 2010)

Conținutul în N este de 11 ppm NO3 ințial, după administrarea complexul 16:20:0 este de 12 ppm respectiv 14 ppm la 20:20:0, de aici rezultă ca azotul în sol se află la un grad destul de ridicat.

Conținutul P inițial este de 13 ppm P-AL iar după administratea complexelor este de 20 ppm P-AL, înainte de administrarea se observă o aprovizionare a solului cu fosor slabă, iar după administrarea complexelor o aprovizionare mijlocie.

Conținutul de K inițial este de 175 ppm K-AL, solul este bine aprovizionat cu potasiu, dupa administrarea complexelor 16:20:0 și 20:20:0 se observă o aprovizionare bună a solului cu potasiu.

Tabelul 5.12

Starea de fertilitate a solului pentru amplasamentul [NUME_REDACTAT] 2013

Figura 5.8 – Starea de fertilitate a solului 2013

Ph-ul solului in anul 2013 este de 6,5-6,7 este un pH neutru iar după aplicarea ambelor complexe aceasta a ramas neschimbat.

Starea de fertilitate a solului cu N este inițial de 11 ppm NO3, dupa administrarea complexelor 16:20:0 și 20:20:0 s-a înregistrat o stare de fertiliate foarte ridicată.

Starea de fertilitate a solului cu P este la martor de 13 ppm P-AL (foarte slabă ), după aplicarea coplexului 16:20:0 și 20:20:0 este de 25-26 ppm P-AL (medie).

Starea de ferilitatea a solului cu K este la martor de 175 ppm K-AL (bună), după aplicarea complexului 16:20:0 a crescut cu 0,05%, iar la 20:20:0 cu 0,07% în comparație cu martorul.

5.5 Producții obținute

În cazul amplasamentului din ferma Ezăreni, culturile fiind produse în sistem neirigat, în anul 2012, nu s-au putut înregistra producții, datorită secetei prelungite, care s-a înregistrat în lunile de vară, în special în lunile iunie și iulie. În această perioadă, plantele de floarea sorelui au fost surprinse de secetă în fenofaza nivelului 6-7-8 frunze, înainte de înflorit, cînd s-au oprit din creștere. În faza inițială și-au pierdut turgescența, au apărut pete necrotice pe frunze care au avansat ulterior și pe tulpini, cuprinzînd întreaga plantă și conferindu-i un aspect uscat, casant. La floarea soarelui, seceta a afectat înălțimea plantei și deși existente calatidiile, acestea nu au format achene sau dacă acestea s-au format, s-au deshidratat, în final fiind afectată întreaga plantă și producția decimată.

În anul 2013, producțiile de floarea-soarelui au fost mai bune comparativ cu anul 2012.

Tabelul 5.13

Producții obținute

Figura 5.9 – Producții obținute

După recoltare se observă diferențe mari de producție între sola nefertilizată care are o producție de 1750 kg/ha și cele la care s-au administrat îngrășămintele complexe. Astfel, producția cea mai mare s-a înregistrat la sola fertilizată cu complexul 20:20:0; la complexul 16:20:0 înregistrându-se o diferență de producție de 15 kg/ha.

CONCLUZII

Având un potențial productiv ridicat, floarea soarelui consumă cantități mari de substanțe nutritive. Pentru fiecare 100kg boabe + producția secundară, floarea soarelui consumă: 6-7kg azot, 2,5kg P2O5 și 12-15kg K2O.

Informațiile obținute în diagnoză foliară pentru anumite plante oferă date foarte importante despre nivelul de aprovizionare a plantelor în cazul aplicării diferențiate de îngrășăminte chimice și la stabilirea dozelor optim experimentale.

Conform datelor obținute din analizele chimice efectuate asupra părților vegetale ale plantelor studiate (floarea-soarelui) s-a făcut o legătură între gradul de aprovizionare al plantelor cu elemente nutririve și fertilitatea solului, respectiv fertilizarea acestuia.

Locația pentru care s-a întreprins studiul este situată în cadrul Fermei didactice Ezăreni aparținând USAMV – Iași fiind într-o zonă cu climă temperată influiențată de climatul stepei rusești, cu precipitații anuale de 529 mm iar temperatura medie a aerului este situată în jurul valorii de 9,40C.

Conform rezultatelor obținute în urma interpretării datelor de diagnoză foliară a frunzelor de floarea soarelui, s-a observat că o aprovizionare optimă cu elementele N, P, K este realizată de îngrășământul complex 20:20:0.

Starea de fertilitate a solului pentru anii 2012-2013, sub acțiunea îngrășămintelor compleaxe 16:20:0 și 20:20:0 a rămas constantă.

S-a constatat că în anul 2012 producția a fost compromisă datorită secetei, iar în anul 2013 acesta ăi-a revenit.

Sub influneța fertilizării cu îngrășămintele complexe 16:20:0 și 20:20:0, s-a constatat o creștere a producției cu 15 kg/ha la complexul 20:20:0.

Diagnoza foliară reprezintă o premiză a unor principii adecvate, în stabilirea dozelor de îngrășăminte organice și produse industial și justifică pe deplin studiul întreprins.

BLIBLIOGRAFIE

Avarvarei I., și colab. 1997. Agrochimie. Ed. Sitech, Craiova.

Avarvarei I.,Țârdea C., 1987. Agrochimie. Ed. ,,[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

Avarvarei I., [NUME_REDACTAT]., 2006. Metodologia recunoașterii amendamentelor de sol și a îngrășămintelor chomice. Ed. ,, [NUME_REDACTAT] de la Brad’’Iași.

Axinte M., Borcean I., Muntean L.S., [NUME_REDACTAT].V.,2006. Fitotehnie. Ed ,,[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

Borlan Z., Hera C., 1994. Fertilitatea și fertilizarea solurilor. Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT], 2001. Agrochimie – Îngrășăminte , tehnologii, eficiență. Ed. Didactică și Pedagogică RA, București.

[NUME_REDACTAT]., 2000. Agrochimie. Ed. Didactică și Pedagogică. București.

Davidescu D., Davidescu V., 1981. Agrochimie. Ed. Didactică și [NUME_REDACTAT].

Davidescu D. și Davidescu V., 1981. Agrochimia modernă. Ed. Academiei RSR, București.

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 1981. Metode de analize chimice și fizice folosite în agricultură. Ed. Academiei RSR, București.

Davidescu D. și Davidescu V., 1992. Agrochimie horticolă. Ed. [NUME_REDACTAT], București.

Davidescu D., Davidescu V., 2002. Secolul XX: Performațe in agricultură. Ed. Ceres, București.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], 1979. Potasiul în agricultură. Ed. Academiei R.S.R. București.

Davidescu D., Davidescu V., 1972. Testarea stării de ferilitate prin plantă și sol. Ed. Academiei R.S.R. București.

[NUME_REDACTAT], 2012. Fitotehnie. Ed.[NUME_REDACTAT] de la Brad, Iași.

[NUME_REDACTAT] și colab., 2005. Tratat de Agrochimie. Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT] și colab., 2010. Cartare agrochimică – Studiul agrochimic al solurilor. Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

[NUME_REDACTAT], 2005. Pedologie- Ghid de Lucrări practice, vol.I. Ed. U.S.A.M.V. Iași.

Țârdea, C., Avarvarei I.,1987. Agrochimie-curs – partea I-a Iași.

[NUME_REDACTAT], 2008. Agrochimie. Ed. Renaissance, București.

Caracterizarea cadrului natural al zonei [NUME_REDACTAT], www.ro.scribd.com/doc/94940379, [accesat la 15.02.2014].

Planuri de fertilizare, www.biblioteca.regie-live.ro/proiect/agrochimie/163416.html, accesat la [03.02.20014].

Plan de fertilizare utilizat în exploatațiile agricole, www.icpa.ro/Plan_Nutritie, [15.03.2014].

Sisteme de fertilizare a culturilor, www.lulububu.ro, [20.04.2014].