Studiu Asupra Obligatiilor Fiscale la Sc X Srl
CAPITOLUL I
OBLIGAȚIILE FISCALE
1.1. Noțiunea de fiscalitate
Organizarea, conceperea și funcționarea fiscalității conduce la schimbări în viața socială, economică și politică. Fiscalitatea trebuie analizată nu numai din perspectivă statică, ci și dinamică. Prin utilizarea sa ca instrument al deciziilor politice, fiscalitatea este în același timp generatoare și rod al politicii fiscale. Adică face să funcționeze diferite tehnici și mecanisme de prelevare a impozitelor și taxelor în scopuri politice, economice și/sau sociale.
Luarea în discuție a fiscalității este importantă și necesară, întrucât, din modul în care acesta este construită și funcționează, se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea fiscală, politica fiscală și eficiența implicării puterii publice în viața economică și socială a unei societăți.
Fiscalitatea, urmărește realizarea obiectivelor politicii economice și ale celei sociale ale statului. Atunci când devine frână în realizarea acestor obiective, societatea reacționează pentru reformarea lui, pentru a reorienta spre ceea ce ea consideră a fi țelul ei.
Prima abordare se bucură de concizie și expresivitate, permițând o analiză pragmatică mai ușoară și mai eficientă a modului în care este constituită și funcționează. Astfel, o primă definiție în cadrul acestei abordări consideră fiscalitatea "totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoane fizice și juridice care alimentează bugetele publice". O altă definiție vede fiscalitatea ca fiind "totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care-i procură acestuia o parte covârșitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuție specifică și un anumit rol regulator în economie”.
Dicționarul explicativ al limbii române definește fiscalitatea ca fiind un sistem de percepere a impozitelor și taxelor prin fisc, ca fiind totalitatea obligațiunilor fiscale ale cuiva.
Pentru alți autori, fiscalitatea este totalitatea impozitelor în care componentele sunt în strânsă legătură între ele, ca și cu sistemul politic și aparatul socio-politic. Înscriindu-se pe linia celei de a doua abordări, unii autori consideră că sistemul fiscal „cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mulțime de elemente (materie impozabilă, cote, subiecți fiscali) între care se manifestă relații care apar ca urmare a proiectării, legiferării, așezării și perceperii impozitelor și care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului".
Fiscalitatea este, în mod normal, expresia voinței politice a unei comunități umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat și dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice și în special, fiscale.
1.2. Noțiunea de obligație fiscală
In cadrul raportului juridic fiscal Statul stabilește, in mod unilateral, in sarcina persoanelor fizice sau juridice obligația de a plăti o anumita suma de bani, intr-un anumit termen in contul bugetului de stat.
Suma de bani pe care contribuabilul are obligația de a o plati, reprezinta un venit la bugetul de stat, iar obligația al carei obiect este se numeste obligație fiscală. Obligația fiscală este o obligație juridica deoarece ea defineste continutul unui raport juridic, ce ia nastere intre stat si persoanele determinate de lege- contribuabilii- raport juridic al carei izvor este legea, executarea fiind asigurata in caz de neexecutare, prin intermediul constrangerii statului.
Ceea ce diferentiaza obligația civila de obligația fiscală este insasi natura juridica a raportului juridic fiscal. Intrucat in cadrul raportului juridic fiscal una dintre parti este statul ca purtator al suvaranitatii, al autoritatii publice, raportul devine unul de drept public, contribuabilul fiind un subordonat, iar obligațiile sale nascute din acest raport juridic sunt stricte, nenegociablile si sunt impuse unilateral de catre statul suveran.
Particularitățile care individualizează obligația fiscală privesc in special izvorul acestei obligații, beneficiarul, obiectul, forma sa, precum si condițiile de stabilire, modificare si stingere. Izvorul obligației fiscale va fi intotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie si reglementează un venit al bugetului general consolidat (impozit sau taxa). Prin lege se stabilesc categoriile de persoane fizice sau juridice ce datorează bugetului general consolidat veniturile respective; elementele venitului bugetar, precum si modalitatile de plata ale acestuia. Obiectul obligației fiscale consta intr-o suma de bani aceasta fiind in prezent unica forma in care statele moderne percep veniturile datorate bugetului general consolidat.
Obligația fiscală este constatata in forma scrisa, prin titlu de creanta fiscală care o individualizează la nivelul fiecarui contribuabil in raport de veniturile obtinute sau de bunurile deținute. Beneficiara a obligației fiscale este intreaga societate desi calitatea de creditor o are statul. Condițiile de stabilire si executare a obligației fiscale sunt reglementate in mod diferit pentru fiecare categorie de venituri fiscale, datorita particularităților prezentate de aceste venituri. Modificarea obligației fiscale este determinata de cauzele prevazute de lege, respectiv: modificarea elementelor in raport de care s-a facut individualizarea obligației fiscale, modificarea termenelor de plata stabilite anterior, modificarea situatiei juridice a contribuabililor si, in general, orice modificare a actelor normative ce reglementează veniturile fiscale. Stingerea obligației fiscale se realizează prin modalitati comune si altor obligații juridice, cum ar fi: plata, executarea silita sau prescriptia, fiind reglementate insa si o serie de modalitati specifice, cum ar fi: compensarea, scaderea sau anularea obligației.
1.3. Formele obligațiilor fiscale
Obligațiile fiscale asa cum am aratat reprezinta sumele de bani pe care contribuabilii sunt obligați sa le plateasca pentru serviciile de orice natura pe care statul le asigură și sunt materializate ca prin taxe si impozite. Astfel ia nastere dreptul statului de a parcepe aceste sume de bani si totodata creanta fiscală sau venitul fiscal/public.
Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege si au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri precise. În cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt condiționate. Putem exemplifica in acest sens cu unele taxe administrative de genul taxelor notariale sau a taxelor de pasaport.
Obligațiile fiscale față de bugetul de stat – impozitul este cel mai cunoscut dintre acestea. Definiția clasică a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, necondiționata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice. Impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice; prin impozite se realizează si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intre diferitele paturi ale populației; scopul inițial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si asigura interventia in viata social-economica; ca regulă generală, impozitul este o contributie obligatorie, necondiționata adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre autoritatea publica; impozitul nu are o destinatie specială.
Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. În ceea ce priveste natura juridica, impozitele au fost reglementate de-a lungul timpului ca procedeu financiar de constituire a fondurilor banesti destinate acoperirii cheltuielilor publice, atribuindu-li-se particularitatea de obligații financiar publice( obligații fiscale), avand deci natura juridica a obligației de a plati bugetului statului sumele de bani care erau individualizate ca impozite.
Tipuri de impozite: impozitul pe profit – categoriile de contribuabili; sfera de aplicare; scutiri; cota de impozitare; calculul profitului impozabil; aspecte fiscale internaționale; termenele de plată; obligațiile contribuabililor; impozitul pe venit – contribuabilii; sfera de aplicare; determinarea venitului și impozitului pe fiecare categorie; aspecte fiscale internaționale; reguli privind proprietatea comună și asociațiile fără personalitate juridică; plata impozitului pe venit; obligațiile declarative ale plătitorilor de venituri cu reținere la sursă; impozitarea persoanelor nerezidente: contribuabili; sfera de aplicare a impozitului; categorii de venituri impozabile, cote de impunere pe categorii de venituri, scutiri; modul de stabilire și de plată a impozitelor datorate de nerezidenți; formularistica necesară și condițiile aplicării convențiilor de evitare a dublei impuneri internaționale.
Taxa pe valoarea adăugată: sfera de aplicare; persoane impozabile; operațiuni impozabile; locul operațiunilor impozabile; operațiuni scutite; persoane obligate la plata TVA; faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată; baza de impozitare; cotele de impozitare și calculul TVA; regimul deducerilor; plătitorii TVA; regimuri speciale de scutire; obligațiile plătitorilor de TVA; regimul documentelor fiscale; dispoziții comune.
Accize armonizate: sfera de aplicare; definiții specifice; faptul generator și exigibilitatea; eliberarea pentru consum; importul, producerea și deținerea în regim suspensiv; produse accizabile: boia, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare, alcool etilic; produse din tutun; uleiuri minerale; nivelul și calculul accizelor; regimul de antrepozitare; deplasarea și primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv; obligațiile plătitorilor de accize; scutiri de la plata accizelor; marcarea produselor alcoolice și a produselor din tutun. Alte produse accizabile (accize nearmonizate): sfera de aplicare; nivelul și calculul accizei; plătitorii de accize; scutiri; exigibilitatea; plata; documente fiscale; declarații de accize. Impozitul la țițeiul și gazele naturale din producția internă. Dispoziții comune. Măsuri speciale privind supravegherea producției, importului și circulației produselor accizabile.
Taxe vamale: subiecții impunerii; cota; scutiri; baza de impunere; declarația și controlul vamal; plata; titluri executorii; prescripția; sancțiuni–contravenții; infracțiuni.
Impozitarea reprezentanțelor, în România, ale societăților comerciale și ale organizațiilor economice străine: organizarea reprezentanțelor; contribuabili; stabilirea impozitului; plata; declarații fiscale; conducerea contabilității.
Taxele de timbru: sfera de aplicare; operațiuni taxabile; metodologia de calcul și de plată. Impozitul pe venitul microîntreprinderilor: contribuabili; cota și baza de impunere; plata; declarații. Impozitul pe dividende: sfera de aplicare; contribuabili; baza de impunere; plătitorul și plata impozitului.
Obligații fiscale față de bugetele locale: impozitul pe clădiri: contribuabili; scutiri; calculul impozitului: pentru persoane fizice; pentru persoane juridice; dobândirea, înstrăinarea și modificările clădirilor; plata impozitului; impozitul și taxa pe teren: obiectul impunerii; contribuabili; calculul impozitului; scutiri; dobândirea și transferul de teren; plata impozitului; taxa asupra mijloacelor de transport: contribuabili, obiectul impunerii, calculul taxei; dobândiri și transferări de mijloace de transport; plata impozitului; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate: taxe pentru serviciile de reclamă și publicitate; taxe pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate; scutiri; impozit pe spectacole: reguli generale; calculul impozitului; reguli speciale pentru videoteci și discoteci; scutiri; plata impozitului.
Individualizarea obligației fiscale
Dreptul procedural fiscal cuprinde totalitatea reglementărilor ce se referă la modalitățile de realizare în concret a dispozițiilor fiscale, sau altfel spus, totalitatea normelor ce reglementează modalitățile de realizare a actelor de administrare fiscală. Prin lege se arată că, prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu: înregistrarea fiscală; declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat; soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.
Impozitele, taxele, contribuțiile și orice alte sume datorate bugetelor publice (ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale) se pot stabili, fie prin declarație fiscală întocmită și depusă de către contribuabil, fie prin decizie de impunere emisă de către organul fiscal.
Declarația fiscală este documentul care se depune, în mod obligatoriu, la organele fiscale, de către persoanele stabilite prin lege și care conține, în principiu, o declarare a obligațiilor fiscale ori a bunurilor sau veniturilor din a căror deținere decurg obligații fiscale, ale subiectului de la care emană declarația.
Pentru întocmirea declarației fiscale contribuabilul completează un formular pus la dispoziție gratuit de către organul fiscal, care trebuie să fie corect, complet și de bună credință , care se depune la registratura organului fiscal , prin poștă sau prin mijloace electronice .
Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere, dar nu înainte de înștiințarea contribuabilului despre faptul că a depășit termenul de depunere a declarației fiscale și că după trecerea unui termen de 15 zile de la comunicarea înștiințării.
Decizia de impunere este actul administrativ fiscal, emis de către organul competent și care cuprinde obligația fiscală de plată, ce cade în sarcina contribuabilului, desemnat prin acel document, având obligația de a îndeplini toate condițiile de formă pentru această categorie de acte. În plus, aceasta trebuie să cuprindă și următoarele: tipul de impozit, taxă , contribuție sau altă sumă datorată bugetelor publice; baza de impunere; cuantumul impozitului datorat de către contribuabil pentru fiecare perioadă impozabilă. Decizia de impunere produce efectul juridic de individualizare a unei creanțe fiscale iar în ipoteza neîndeplinirii obligațiilor fiscale , pe baza ei se pornește executarea silită. Pe baza și cu ajutorul datelor cuprinse în deciziile de impunere se întocmesc registrele de evidență a contribuabililor denumite „roluri fiscale”. Conținutul fundamental al raportului de drept financiar public îl constituie obligația stabilită unilateral de către stat în sarcina contribuabililor ( persoane fizice sau juridice ) de a plăti o anumită sumă de bani, la termenul stabilit, în contul unuia din bugetele publice.
Izvorul obligației bugetare este întotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie și reglementează un venit al bugetului de stat. Obligația concretă de plată se naște dintr-un act care se numește generic titlu de creanță. Beneficiarul obligației financiar-fiscale este statul, reprezentat prin organele fiscale create în cadrul administrației de stat. Condițiile de stabilire, modificare și stingere a obligației fiscale sunt reglementate în mod unitar pentru toate categoriile de venituri fiscale. Modificarea obligației bugetare poate fi determinată pe de o parte de cauzele prevăzute în general de actele normative care reglementează veniturile bugetare. Stingerea obligației fiscale se realizează prin modalități comune și altor obligații juridice cum ar fi : plata, executarea silită sau prescripția sau prin modalități specifice cum ar fi scăderea sau anularea obligației bugetare.
1.5. Titlurile de creanță
Legiuitorul prin Codul de procedură fiscală reglementează titlul de creanță fiscală pe care îl definește ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii .
Titlurile de creanță nu se referă doar la obligațiile fiscale (impozite și taxe) acesta putând să conțină și alte categorii de obligații de natură pecuniară ( amenzi sau alte venituri nefiscale) .
Prin O.G. nr. 11/1996, titlul de creanță bugetară a fost stabilit de către legiuitor ca fiind actul prin care se constată și se individualizează obligația de plată privind creanțele bugetare , întocmit de către organele de specialitate , sau de persoane împuternicite , potrivit legii .
Analizând cele două definiții date titlurilor de creanță, în opinia specialiștilor aceștia consideră că , vechea terminologie de „titlu de creanță bugetară” era mai corectă decât cea de „titlu de creanță fiscală „ utilizat în legislația în vigoare. În privința naturii juridice a titlurilor de creanță fiscală , în literatura juridică de specialitate , s-au conturat două mari opinii: conform doctrinei de drept financiar , se susține că titlul de creanță fiscală , este un act de impunere și are natura juridică a unui act unilateral de drept financiar public; conform doctrinei de drept administrativ , se susține că titlul de creanță este un act administrativ. Ținând cont de legătura dintre dreptul administrativ și dreptul finanțelor publice și având în vedere faptul că titlul de creanță fiscală se bucură de o mare parte din caracteristicile actelor de drept administrativ, consider că titlul de creanță fiscală are natura juridică: a unui act administrativ în privința formei, deoarece manifestarea unilaterală de voință are loc în cadrul activității executive, de organizare a executării legii și de executare în concret a acesteia, provenind de la persoane calificate, în sensul de organe ale statului specializate în activitatea financiară sau de alte persoane împuternicite potrivit legii; a unui act de drept al finanțelor publice, chiar de drept fiscal, în privința conținutului. Astfel rezultă că titlurile de creanță fiscală au o natură juridică mixtă de act administrativ-fiscal.
Titlurile de creanță fiscală pot fi clasificate după mai multe criterii. După scopul urmărit, putem distinge: titluri de creanță explicite, întocmite exclusiv în acest scop; titluri de creanță implicite, adică acte care implicit sunt și titluri de creanță fiscală, chiar dacă au fost întocmite în alte scop. După relația ce se poate stabili cu alte categorii de acte juridice există: titluri de creanțe fiscale principale; titluri de creanțe fiscale complementare.
Cele mai importante titluri de creanță sunt: decizia de impunere emisă de către organele fiscale competente; declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de către plătitor; decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere; declarația vamală; documentul prin care se stabilește și se individualizează obligația vamală, inclusiv accesoriile acesteia; procesul verbal de constatare și sancționare contravențională; ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul instanței judecătorești, pentru amenzile, cheltuielile judiciare sau alte obligații fiscale .
1.6. Principiile fiscalității
În partea a doua, ”Despre impozite”, din lucrarea sa ,,Avuția națiunilor”, Adam Smith expune urmatoarele patru principii. Înainte de a pătrunde în cercetarea diferitelor impozite este necesar ca discutarea lor să fie precedată de următoarele patru maxime asupra impozitelor în general:
Trebuie ca supușii fiecărui stat să contribuie, pe cît posibil, la susținerea statului, în raport cu posibilitățile lor respective, adică în raport cu venitul de care, sub protecția acelui stat, ei se pot bucura. Toate aceste cheltuieli ale statului, care privesc pe cetățenii unei mari națiuni, la care toți sînt obligați să contribuie în raport cu partea pe care o posedă. Acest principiu — justețea sau echitatea de impunere — este îndreptat împotriva privilegiilor deținute de unele clase și exprimă cerințele ca toți supușii statului să contribuie la acoperirea cheltuielilor publice pe măsura veniturilor realizate.
Impozitul pe care fiecare persoană este obligată să-1 plătească trebuie să fie bine precizat și nu arbitrar. Epoca de plată, modalitatea de plată, suma de plată, acestea toate trebuie să fie clare și evidente, atât pentru contribuabil cât și pentru orice altă persoană. Cel de-al doilea principiu – al certitudenii impunerii. Siguranța pentru fiecare individ, cu privire la ceea ce trebuie să plătească este, în materie de impunere, de atâta importanță, încît un grad foarte mare de injiustețe, — după cum se poate vedea, — constituie un rău mult mai mic decît un grad mai redus de nesiguranță.
Orice impozit trebuie să fie perceput la timpul și în modul care
reiese a fi cel mai convenabil pentru conitribuabil ca să-1 plătească. Al treilea principiu- al comodității perceperii impozitelor – astfel ca la stabilirea modului și termenului de plată să se țină seama de interesele contribuabilui, adică de interesele maselor care joacă rolul cel mai important în viața politică și economică a statului.
Orice impozit trebuie să fie astfel conceput încât să scoată și să înstrăineze din buzunarele populației cât mai puțin posibil, peste atât cât poate aduce în tezaurul public al statului. Un impozit poate fie să scoată din buzunarele populației, fie să facă să rămînă afară din buzunarele populației mult mai mult decît aduce el în tezaurul public, în următoarele patru cazuri; mai întâi, perceperea lui poate cere un mare număr de funcționari, ale căror salarii pot absorbi cea mai mare parte din totalitatea impozitului și ale căror întreținere poate constitui un adaos de impozit asupra populației. În al doilea rând, impozitul poate frâna activitatea economică a contribuabililor și-i poate descuraja de la ocupațiile lor în anuimite ramuri de afaceri, care pot asigura existență și ocupație pentru o mare parte din populație. În timp ce, pe de o parte, impozitul obligă populația la plată, în același timp el poate micșora sau distruge unele fonduri, care ar face-o să fie în măsură de a plăti mai ușor. În al treilea rînd, prin amenzi și alte penalități pe care le suportă acei nefericiți contribuabili, ce încearcă fără succes să se sustragă de la plată, aceștia pot fi adesea ruinați și astfel să se pună capăt beneficiului, pe care societatea lar putea obține din utilizarea capitalurilor acelor contribuabili. Un impozit nejudicios îndeamnă la fraudă; iar penalitățile asupra fraudei se măresc în proporție cu tendința de evaziune. Legea, contrar tuturor principiilor elementare de justiție, mai înitîi creează tentația și apoi pedepsește pe acei ce se supun ei; iar pedeapsa crește, de obicei, în raport chiar cu circumstanța care ar trebui să o atenueze și anume nu tentația de a comite delictul. Impozitele la stat adesea sunt mult mai păgubitoare pentru populație decît profitabile pentru stat.
Justețea evidentă a principiilor de mai sus, ca și utilitatea lor, le-au recomandat, mai mult sau mai puțin, atenției tuturor națiunilor. Toate națiunile au căutat, pe cât au putut, să pună impozite cât mai just repartizate, cât mai sigure, cât mai convenabile pentru contribuabil, atât ca termen cât și ca modalitate de plată, și — în raport cu venitul pe care-l aduc statului — cât mai puțin apăsătoare pentru populație. 6
Legea nr.571 din 22 decembrie 2003 modificata si republicata în capitolul II la art. 3 bazează fiscalitatea pe următoarele principii: neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin; certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale; echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea acestora; eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore.
1.7. Stingerea obligației fiscale
Incepând cu data de 1 ianuarie 2007 s-a modificat ordinea stingerii creantelor fiscale astfel: mai intai, sumele datorate in contul ratei din luna curenta din graficul de plata a obligației fiscale esalonata la plata si obligațiile fiscale curente, de a caror plata depinde mentinerea valabilitatii inlesnirii acordate, urmand obligațiile fiscale principale si accesorii.
Pentru obligația fiscală principala si obligațiile fiscale accesorii aferente acesteia, stingerea se efectuează in ordinea vechimii, cu exceptia celor pentru care s-a inceput executarea silita. Organul fiscal competent va instiinta debitorul despre modul in care s-a efectuat stingerea obligațiilor fiscale.
Pana la aceasta data, creanta fiscală stabilita de contribuabil se stingea conform “Numarului de evidenta a platii” inscris pe Ordinul de plata pentru Trezoreria Statului. Datornicii la fisc vor plati in alt mod creantele fata de bugetele statului. Stingerea se face in ordinea vechimii, cu exceptia obligațiilor pentru care s-a inceput executarea silita.
„Pana cand statul poate urmari o datorie fiscală?” este o intrebare pe care si-au pus-o multi datornici, fie ca este vorba de persoane fizice, fie de companii. Daca trece o perioada de timp si organele statului nu au actionat conform procedurilor legale pentru stabilirea sau recuperarea datoriei fiscale, dreptul de a actiona impotriva contribuabilului se prescrie, adica nu mai poate fi exercitat.
Prin interventia prescriptiei, contribuabilul este eliberat de obligația de a-si plati datoriile catre stat, în timp ce creditorul nediligent, respectiv statul, este sanctionat de lege, pierzând posibilitatea de a recupera datoria fiscală. In general, prescriptia actionează ca un fel de sanctiune pentru creditorul neglijent care, timp indelungat, nu depune niciun efort pentru recuperarea creantei sale. Termenul general de prescriptie este de 3 ani, insa in materie fiscală acest termen de prescriptie este de 5 ani, cu exceptia cazurilor de infractiuni fiscale, de exemplu evaziunea fiscală, cand termenul este de 10 ani.
Insa termenul de prescriptie incepe sa curga in momente diferite, de la caz la caz. Pe de alta parte, acest termen poate fi suspendat (cand in calculul termenului nu se include o perioada de timp) sau poate fi intrerupt, cand se considera ca termenul incepe sa curga din nou, fara sa se ia in considerare perioada deja implinita din respectivul termen.
Reglementarile referitoare la prescriptia fiscală sunt prevazute in Codul de Procedura Fiscală. Acest act normativ reglementează doua capitole distincte, respectiv prescriptia dreptului de a stabili obligații fiscale si prescriptia dreptului de a cere executarea silita si a dreptului de a cere compensarea sau restituirea.
Momentul in care incepe sa curga termenul de precriptie difera in functie de mai multi factori. Mai intai, autoritatea fiscală trebuie sa stabileasca la modul concret obligațiile fiscale ale contribuabililor, respectiv cuantumul taxelor si impozitelor de platit. Apoi, daca este cazul, trebuie sa ceara executarea silita a obligațiilor fiscale. Prin urmare, prescriptia poate interveni ori asupra dreptului organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale, ori asupra dreptului aceluiasi organ de a cere executarea silita a acestora.
Termenul de prescriptie începe sa curga în mod diferentiat, în functie de dreptul afectat de prescriptie. Astfel, în cazul dreptului de a stabili obligații fiscale, termenul de prescriptie de 5 ani incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care s-a nascut creanta fiscală (când s-a format baza de impunere care o generează). Deci, daca organul fiscal nu a stabilit obligațiile fiscale ale contribuabilului in acest interval de timp, prin emiterea unei decizii de impunere, nu va mai putea actiona in continuare pentru recuperarea datoriei.
Daca organul fiscal constata împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligației fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanta fiscală, respectiv decizia de impunere.
Daca obligația fiscală rezulta din savârsirea unei fapte de natura penala, termenul de prescriptie este însa de 10 ani si curge de la data savârsirii faptei, care însa trebuie sa fie sanctionata ca infractiune prin hotarâre judecatoreasca definitiva.
In cazul dreptului organului fiscal de a cere executarea silita a creantelor fiscale, termenul curge de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care obligația fiscală a devenit scadenta. Obligația fiscală devine scadenta, de regula, la termenul aratat in decizia de impunere.
Codul de Procedura Fiscală prevede cazurile de suspendare si de intrerupere a cursului prescriptiei in cazul dreptului de a cere executarea silita. Legea enumera cazurile in care acest termen se suspenda. De exemplu, perioada in care debitorul îsi sustrage veniturile si bunurile de la executarea silita nu intra in calculul termenului de prescriptie. La fel si perioada in care s-au acordat inlesniri contribuabilului sau in cazurile si în condițiile în care suspendarea executarii este prevazuta de lege ori a fost dispusa de instanta judecatoreasca sau de alt organ competent, potrivit legii.
Legea prevede si cazurile in care prescriptia se intrerupe, ceea ce inseamna ca, de la momentul intreruperii, incepe sa curga un nou termen de prescriptie integral. O asemenea intrerupere are loc, de exemplu, pe data îndeplinirii de catre debitor, înainte de începerea executarii silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plata a obligației fiscale sau a recunoasterii în orice alt mod a datoriei. Deci, daca datornicul a platit la un moment dat o mica parte din datorie, termenul de prescriptie incepe sa curga de la inceput, din momentul acelei plati. De asemenea, termenul se intrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executarii silite, a oricarui act de executare silita din partea organului fiscal. Aceasta inseamna orice somatie, notificare de plata etc.
Termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspenda pe perioada cuprinsa între momentul începerii inspectiei fiscale si momentul emiterii deciziei de impunere, ca urmare a efectuarii inspectiei fiscale.
Una dintre consecintele foarte importante ale reglementarii prescriptiei în materie fiscală este reprezentata de obligația, pe care legea o stabileste în sarcina autoritatii fiscale competente, de a face inspectii fiscale, examinând numai documentele contabile si fiscale aferente perioadei de 5 ani necesare pentru a opera prescriptia.
Practic însa, autoritatea fiscală poate inspecta documentele fiscale si contabile ale unui contribuabil din ultimii 6 ani de activitate, pentru motivul ca termenul de prescriptie nu începe sa curga decât de la data de 1 ianuarie a anului fiscal urmator celui in care a fost generata o anumita creanta fiscală (taxa, impozit). Prin urmare, în lipsa unei inspectii fiscale care sa acorde, astfel, o certificare a îndeplinirii exacte a obligațiilor fiscale, situatia unui contribuabil poate fi considerata incerta pentru o perioada de 6 ani de la data la care se formează baza de impozitare pentru un impozit determinat si se întocmesc documentele fiscale si contabile aferente.
Aceasta posibilitate a autorităților fiscale este totusi temperata de principiul pe care îl stabileste Codul, referitor la modul de efectuare a inspectiei fiscale, respectiv: inspectia fiscală se realizează cu privire la creantele fiscale generate în perioada reprezentata de ultimii trei ani fiscali (dinainte de data efectuarii inspectiei). De la acest principiu exista însa si doua categorii de exceptii.
În primul rând, inspectia fiscală poate viza creantele fiscale si documentatia fiscală si contabila aferenta întregului termen de prescriptie, daca, de exemplu, exista indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.
În al doilea rând, în cazul marilor contribuabili, inspectia fiscală vizează creantele fiscale, precum si documentatia fiscală si contabila aferenta, cuprinse între perioada de timp reprezentata de momentul finalizarii inspectiei anterioare la acelasi mare contribuabil si momentul demararii noii inspectii, dar fara a se încalca termenul de prescriptie
Prin compensare se sting creantele administrate de Ministerul Finantelor Publice cu creantele debitorului reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget, pana la concurenta celei mai mici sume, cand ambele parti dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor, daca legea nu prevede altfel.
Creantele fiscale administrate de unitatile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creantele debitorului reprezentand sume de restituit de la bugetele locale, pana la concurenta celei mai mici sume, cand ambele parti dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor, daca legea nu prevede altfel.
Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau inainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupa caz, in ordinea prevazuta la art. 110 alin. (2). Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de cate ori constata existenta unor creante reciproce.
Compensarea creantelor debitorului se va efectua cu obligații datorate aceluiasi buget, urmand ca din diferenta ramasa sa fie compensate obligațiile datorate altor bugete, in urmatoarea ordine: bugetul de stat; fondul de risc pentru garantii de stat, pentru imprumuturi externe; bugetul asigurarilor sociale de stat; bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate; bugetul asigurarilor pentru somaj. Dispozitiile alin. (5) nu se aplica in cazul creantelor bugetelor locale. Organul competent va instiinta in scris debitorul despre masura compensarii luate potrivit alin. (3), in termen de 7 zile de la data efectuarii operatiunii.
Competent in efectuarea compensarii este organul fiscal in a carui raza teritoriala debitorul isi are domiciliul fiscal. Cererea de compensare trebuie sa cuprinda elementele de identificare a solicitantului, precum si suma si natura creantelor fiscale ce fac obiectul compensarii. Cererea de compensare va fi insotita de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau restituirea de la buget a sumelor, cum sunt: copii legalizate de pe hotararile judecatoresti definitive si irevocabile sau de pe deciziile de solutionare a contestatiilor, ramase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de organele fiscale, precum si copii de pe orice documente din care sa rezulte ca suma platita nu reprezinta obligație fiscală.
Compensarea din oficiu prevazuta de art. 111 alin. (4) din Codul de procedura fiscală poate fi efectuata de organul fiscal in tot cursul termenului de prescriptie prevazut de lege pentru fiecare dintre obligațiile supuse compensarii, incepand cu momentul in care ambele obligații indeplinesc condițiile prevazute de art. 1145 din Codul civil, respectiv din momentul in care acestea sunt lichide si exigibile. Rezultatul compensarii la cerere sau din oficiu va fi consemnat intr-o nota de compensare care va fi comunicata contribuabilului.
1.8. Rectificarea erorilor la plata obligațiilor fiscale
Procedurile complicate de efectuare a platii obligațiilor fiscale, multitudinea conturilor si a tipurilor de obligații fiscale, determina in mod firesc aparitia de erori. Avem in vedere erori de completare a documentelor de plata dar si erorile de procesare a acestora de catre unitatile de Trezorerie. In fapt ne referim la situatiile in care plata se efectuează catre bugetul consolidat dar nu respecta destinatia legala.
Consecintele acestor erori constau in calcularea de catre organele fiscale a majorarilor de intarziere de la data la care expira termenul de plata a obligației fiscale datorate si pana la data la care suma achitata ajunge in contul bugetar corespunzator acesteia.
Tema rectificarilor aparute in modul de efectuare a platii a devenit actuala in special de la data de 22 iunie 2006 cand au intrat in vigoare modificarile aduse Codului de procedura fiscală prin Legea nr. 158/2006. Prin aceasta modificare, efectuata bineinteles cu nerespectarea regulilor privind intrarea in vigoare a modificarilor Codului de la 1 ianuarie a anului urmator, au fost ridicate bariere nelegale in calea rectificarii erorilor, oricand ar fi acestea descoperite in interiorul termenului de prescriptie.
Astfel, potrivit art. 110 din Codul de procedura fiscală indreptarea erorilor se poate face, in continuare, de catre organul fiscal sesizat de platitorul in cauza, fara ca acesta sa datoreze majorari de intarziere, daca se demonstrează ca a fost debitat contului platitorului si a fost creditat un cont bugetar, oricare ar fi acesta. Solutia este neschimbata, fiind prezenta anterior in Decizia nr. 4 emisa de catre Comisia centrala fiscală inca din anul 2004. Ceea ce aduce in plus modificarea efectuata de Legea nr. 158/2006 este impunerea unui termen arbitrar de numai 1 an in care corectia platilor poate fi facuta fara majorari de intarziere. Mai mult, termenul este unul de decadere, ceea ce semnifica imposibilitatea prelungirii lui din motive ce nu tin de vointa platitorului.
Limitarea termenului este o masura injusta ce determina o imbogatire nejustificata a bugetului sau reprezinta o sanctiune care nu are caracter contraventional.
Motivatia nelegalitatii masurii mentionata mai sus este evidenta in cazul examinarii unui exemplu. In urma unei erori in care o obligație de natura impozitului pe salarii este platita la termenul legal dar suma corespunzatoare ajunge, din culpa platitorului, in contul de venit bugetar corespunzator impozitului pe profit, cine este pagubit si cine este favorizat? Raspunsul este: nimeni. Suma integrala a fost la dispozitia bugetului de stat in timp ce, de la data achitarii, platitorul nu a mai dispus de ea. Desi se pot invoca eventuale perturbari ale executiei bugetare in cazul in care plata din exemplu ar fi fost facuta in contul contributiei la asigurarile sociale, acestea nu justifica stabilirea in sarcina platitorului a unor majorari de intarziere de 36,5% pe an. In practica, pentru erori de aceasta natura platitorii ajung sa suporte majorari de zeci sau sute de milioane de lei.
Constatarea unei erori dupa un termen mai mare de 1 an nu este imputabila exclusiv platitorului ci reflecta in fapt si masura in care administratia fiscală reuseste sa mentina sub control incasarile dar si sumele platite in plus de catre contribuabili. In exemplul descris mai sus, neincasarea la termen a impozitului pe venitul din salarii ar fi trebuit deindata sesizata de organul fiscal, cu consecinta declansarii procedurilor de recuperare a acestuia. In acelasi timp, administratia fiscală ar fi sesizat un plus, neconform cu declaratia contribuabilului, la capitolul impozit pe profit. In aceasta situatie cat se poate de normala, organul fiscal ar fi trebuit sa efectueze compensarea din oficiu a platii suplimentare cu obligația scadenta. O astfel de procedura efectuata imediat si automat nu ar mai fi permis calcularea nejustificata de majorari de intarziere si distorsionarea raportarilor intocmite de organul fiscal. In locul unei situatii in care obligațiile fiscale sunt incasate integral si la termen, raportarile vor contine artificial, pe de o parte obligații fiscale neachitate, iar pe de alta parte plati efectuate in plus – denumite la nivelul organelor fiscale “suprasolviri”.
Asadar, problema rectificarii erorilor aparute cu ocazia platii obligațiilor fiscale este strans legata de procedura compensarii. In fapt, legatura se refera la modul de calcul al majorarilor de intarziere in cazul unei obligații stinse prin compensare. Administratia fiscală a oscilat permanent in legatura cu acest subiect. Daca initial, in mod cat se poate de firesc, majorarile se calculau pana la data la care compensarea a devenit posibila (in exemplul de mai sus in acelasi timp in care obligația datorata era scadenta si plata efectuata era inregistrata) in prezent, in aceeasi situatie, majorarile sunt calculate pana cand, intamplator, organul fiscal constata dezechilibrul, sau cand contribuabilul face o cerere de compensare.
Potrivit art. 112 din Codul de procedura fiscală, compensarea se face de organul fiscal la cererea expresa a contribuabilului, inainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia sau din oficiu, ori de cate ori constata existenta unor creante reciproce.
In baza art.118 din Codul de procedura fiscală, in cazul creantelor fiscale stinse prin compensare, majorarile de intarziere se datorează pana la data stingerii, inclusiv, astfel:
pentru compensarile la cerere, data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare;
pentru compensarile efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire;
pentru compensarile din oficiu, data stingerii este data inregistrarii operatiei de compensare de catre unitatea de trezorerie teritoriala, conform notei de compensare intocmite de catre organul competent.
In formularea actuala a Codului de procedura fiscală compensarea din oficiu este doar o optiune si nu o obligație esentiala a organului fiscal. Inexistenta obligației exprese determina mentinerea unor erori cu privire la plata, dincolo de termenul de 1 an. Criticabila este si solutia de a calcula majorari de intarziere pana la data inregistrarii operatiunii de compensare si nu de la data la care se putea efectua compensarea, dar nici organul fiscal si nici contribuabilul nu a cerut-o. In cuprinsul prevederilor legale care reglementau modul de efectuare a platii era subliniata condiția care asigura valabilitatea platii si anume: debitarea contului platitorului si creditarea contului bugetar corespunzator. Concomitent insa, majorarile de intarziere nu erau calculate cand organul fiscal si contribuabilul dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor.
Pentru a suplini aceasta lipsa de reglementare a Codului de procedura fiscală si pentru a elimina situatiile in care bugetul pretindea majorari pentru o suma pe care a incasat-o deja, Decizia Comisiei centrale fiscale nr. 1/2006 la pct. 3 din cuprinsul acesteia a prevazut procedura si consecintele rectificarii erorilor din documentele de plata.
Astfel, in situatia in care, ulterior efectuarii platii obligațiilor fiscale, la termenul si in cuantumul stabilit de reglementarile legale in materie, contribuabilii constata erori in documentele de plata, pot solicita organului fiscal competent corectarea erorilor. In acest caz plata este considerata efectuata la data debitarii contului contribuabilului, cu condiția creditarii unui cont bugetar.
In contextul celor de mai sus, este de subliniat un fapt deosebit de important si anume ca, in cazul erorilor referitoare la platile, efectuate de catre contribuabili, care sunt datorate organelor fiscale, nu este aplicabil termenul arbitrar de 1 an. In acest caz, in cererea de rectificare a erorii de prelucrare a unui ordin de plata intocmit corect vom invoca prevederile art. 48 din Codul de procedura fiscală care nu contine un termen explicit pentru efectuarea indreptarii erorilor materiale. Desigur ca indreptarea erorii materiale este limitata la nivelul termenului de prescriptie de 5 ani, calculat de la 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut dreptul. Dupa implinirea acestuia nici una dintre parti nu va fi afectata de neefectuarea corectiei.
In acelasi timp se impune verificarea cu atentie a platilor efectuate in cadrul termenului de 1 an pentru a evita calcularea sau acumularea de majorari de intarziere.
Pentru situatiile in care au fost depistate erori dupa implinirea unui an de la data efectuarii platilor eronate, recomandam sa fie contestata decizia de impunere prin care vor fi stabilite majorarile de intarziere. Deși complexă, dificil de susținut și de lungă durată, în fața instanței de contencios administrativ se va ridica excepția de neconstituționalitate a dispoziției care sancționează cu decăderea neefectuarea rectificarilor erorilor in cadrul termenului de 1 an, invocand argumentele prezentate mai sus, in raport cu prevederile constitutionale.
CAPITOLUL II
SOCIETĂȚILE COMERCIALE ȘI OBLIGAȚIILE FISCALE
2.1. Inființarea societății comerciale
Societatea comerciala este definita ca o unitate de productie (de bunuri sau servicii) sau de distributie (a unor bunuri / servicii achizitionate in prealabil pentru a fi vandute), organizata si cu functionare permanenta ,o unitate economica care dispune de personalitate juridica (titular de drepturi si obligatii ,avand capacitatea de a savarsi acte juridice), utilizand anumite mijloace umane si materiale (masini-unelte ,echipamente ,materii prime etc.) ,avand ca scop principal obtinerea de profit.
Astazi, societatea comerciala a devenit o institutie reprezentativa pentru societatea in care traim. Nu se poate desfasura viata cotidiana fara existenta societăților comerciale; ele ofera sanse de realizare, dar si produse (servicii) necesare traiului.
Societățile comerciale se organizeaza in orice domeniu de activitate. Astfel, exista: societăți financiare, in speta bancile, care avand servicii financiare (in special acordarea de credite); societăți de asigurari, care asigura fata de riscuri diverse (accidente, incendii, furturi, calamitati etc.); societăți nefinanciare, care cuprind o mare varietate de societăți comerciale, clasificate in functie de: natura productiei (agricole, industriale, de construcții, de prestări servicii-transporturi, comerț, turism etc); forma de proprietate (private, publice, mixte); dimesiune (mici, mijlocii și mari).
Societatea se constituie pe baza contractului de societate si a statutului care incheie in forma autentica. Statutul societății se adopta de catre adunarea generala a asociatilor si cuprinde: forma, denumirea, sediul, obiectul de activitate, durata; numele si prenumele, domiciliul și nationalitatea asociaților; capitalul social si partile sociale; asociatii care au administrarea si reprezentarea societății cu stabilirea limitelor puterilor lor; activitatea societății ,exercitiul economico-financiar.
2.2. Funcțiile societății comerciale
Societatea comerciala indeplineste o functie economica care consta in: procurarea si/sau crearea mijloacelor materiale si imateriale necesare realizarii obiectivelor propuse; adaptarea permanenta a mijloacelor materiale si umane in functie de evolutia mediului exterior; combinarea mijloacelor materiale si umane in cel mai productive mod, astfel incat rezultatul activitatii sa fie cat mai profitabil.
Funcțiile și atributiile organizarii activitatii agentilor economici: functia de cercetare-dezvoltare este functia care permite agentului economic ca pe baza studiilor de marketing sa realizeze proiectarea intr-o gama foarte diversificata a produselor cerute pe piață; funcția de productie este functia de baza a agentului economic, ea realizand produsul pentru care agentul economic a fost infiintat; functia de personal-invatamant are ca scop asigurarea si tinerea evidentei miscarii bunurilor si a valorilor in cadrul societății sau in afara acesteia; functia sociala consta in asigurarea conditiilor de munca si de viata pentru salariatii societății; funcția de desfacere are ca obiectiv de activitate depozitarea produselor finite, pregatirea pentru livrare si livrarea la beneficiar in conditii corespunzatoare de calitate, la termen, astfel incat contractele de livrare sa fie respectate.
1.3. Structura organizatorica si functionala
Orice agent economic isi desfasoara activitatea pe baza catorva elemente fundamentale: forta de munca, dotarea tehnica, organizarea agentului economic. Cu aceste 3 elemente fundamentale puse bine la punct se poate trece la o activitate economica performanta. Orice agent economic isi stabilieste inca de la infiintare obiectul de activitate ,elementele de conducere si de decizie si forma organizatorica.
In activitatea agentilor economici care produc bunuri materiale (industrie, constructii) principala forma de baza este sectia de productie. Sectia este formata la randul ei din cel putin 3 ateliere, sau mai multe formatii de lucru conduse de catre maistru, si cel putin un atelier.
Pentru a-si putea stabili necesarul de oameni ,trebuie cunoscuta cantitatea de produse ce se poate realiza si tehnilogia folosita. Structura organizatorica si functionala se bazeaza pe principiul divizarii autoritatii pe functii. Fiecare salariat e subordonat direct mai multor sefi ,atat celor ierarhic superiori, cat si celor ce coordoneaza compartimentele functionale. Avantajul: favorizeaza specializarea pe functii, asigurandu-se realizarea acestora la un nivel calitativ ridicat. Dezavantaje: face dificila coordonarea activitatilor ; constituie sursa de conflicte interne.
Acest tip de structura organizatorica poate fi utilizata cu bune rezultate in IMM cu o singura afacere, in care activitatile “cheie” sunt bine definite prin scopuri si arie de specializare. Poate fi aplicata si in firmele integrate vertical ,care sunt dominant orientate spre productie .
Evidenta tehnic-operativa si contabila, ca obiect si sursa de informatii privind activitatea desfasurata. Documentele sunt acte scrise intocmite in momentul efectuarii operatiilor economice si financiare prin care se dovedeste efectuarea acestor operatii. Operatiile consemnate in documente genereaza relatii de drepturi si de obligatii intre parametrii de afaceri.
Pentru ca un act sa fie considerat document de evidenta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa cuprinda o operatie care a determinat in realitate modificari sau transformari la un element patrimonial; sa fie intocmit cu respectarea dispozitiilor legale deosebita pentru contabilitate deoarece: justifica operatiile economice si stau la baza inregistrarii lor in contabilitate; furnizeaza date necesare organelor de conducere ; organelor de prognoza economica si organelor de control (fiscale,bancare); constituire proba in justitie.
Pe baza documentelor se stabileste: realitatea operatiei economico-financiare (daca operatia economica inscrisa in document a avut loc in realitate; nu este financiara); legalitatea (daca documentul este intocmit in conformitate cu normele legale); oportunitatea si rentabilitatea agentului economic; raspunderea materiala si penala a persoanelor care se fac vinovate de ilegalitatea intocmirii unor documente.
Dupa natura elementelor patrimoniale: documente privind imobilizarile coprorape si necorporale ; ex: process-verbal de receptie a mijloacelor fixe; documente privind activele circulante materiale ex : NIR ,bonul de predare la magazie etc.; documente privind disponibilitatilor banesti (incasari si plati) ex.: chitanta de casa, ordinul de plata; documente privind salariile si alte drepturi cuvenite angajatilor ex.: lista de avans chenzinal, statul de plata, decontul de cheltuieli etc.; documente privind vanzarile ex.: avizul de expeditie, factura fiscala etc.
Dupa modul de intocmire: documetne primare – consemneaza pentru prima oara operatiile economice. Ex: NIR, bon de consum, stat de plata etc.; documente centralizatoare – grupeaza si cumuleaza datelor inscrise in documentele primare, cuprinzand operatii de acelasi fel. Ex: Centralizatorul facturilor fiscale(vanzarilor); Centralizatorul bonurilor de consum(consumurilor); Centralizatorul NIR(intrarilor).
Dupa funcția pe care o indeplinesc: documente de dispozitie – prin care se transmite ordinul de a se executa o anumita operatie economica. Ex: dispozitia de plata din caserie-prin care se transmite casierului ordinul de a plati o anumita suma de bani catre o persoana fizica ,pentru un anumit scop etc.; documente de executie – prin care se face dovada executarii unei anumite operatii. Stau la baza inregistrarii operatiilor in conabilitate. Ex: chitanta de casa consemneaza efectuarea unei incasari de la client sau a unei plati catre furnizor; documente mixte – reunesc caracteristicile primelor doua grupe. Ex.: dispozitia de livrare-aviz de expediere consemneaza simultan ordinul de livrare catre clienti a produsellor si marfurilor ,precum si livrarea propriu-zisa.
Dupa regimul de tiparire si utilizare: documentele cu regim special pentru care exista dispozitii legale privind modul lor de completare, circulatie si pastrare. Ex: Factura fiscala, chitanta de casa, fila de CEC numerar, avizul de expeditie. Aceste documente se prezinta sub forma unor imprimate inseriate din tipografie ,care necesita numerotarea si stampilarea lor de catre societate mentionand pe verso-ul ultimei file, numarul de foi existente. Pentru aceste documente se organizeaza in cadrul societății o evidenta operativa speciala, in sensul ca se consemneaza in fise de evidenta urmatoarele elemente : cumpararea carnetelor respective, cantitatea cumpararea si pretul unitar, darea in consum, cantitatea si pretul unitar, stocul la sfarsitul fiecarei luni; documente fara regim special se folosesc cu respectarea normelor generale de intocmire ,circulatie si pastrare. Ex: stat de plata, bon de consum , process-verbal de receptie etc.
Dupa rodul lor in cadrul sistemului informationale contabil: documente justificative – documente primare ce se intocmesc la locul si in momentul producerii operatiilor economice. Ele stau la baza inregistrarilor contabile si se prezinta sub forma de imprimate. Ex: NIR, bon de consum, chitanta fiscala etc.; registre contabile – documente sub forma de registru se consemneaza operatiile economice sub forma de inregistrari contabile (in conturi). Ex: registrul jurnal , Registrul Cartea-Mare, registrul inventar. documente de sinteza si raportare prin care se centralizeaza si se transmit informatii in afara societății.Ex: bilantul contabil, Contul de profit si pierderi si Anexele la bulant. Periodic, legislatia in vigoare elaboreaza norme si instructiuni precise privind: forma ,continutul si structura documentelor contabile, precum si pentru intocmirea si utilizarea acestora.
Verificarea documentelor are ca scop constatarea respectarii regulilor privind intocmirea documentelor si cuprinde: verificarea formei documentelor prin care se constata daca s-a folosit formularul corespunzator operatiei economice consemnata in document si daca au fost respectate dispozitiile lor privind intocmirea; verificarea calculelor prin care se pot depista eventualele erori privind calculul; verificarea de fond considerate cea mai cuprinzatoare prin care se verifica realitatea operatiilor, legalitatea si oportunitatea.
Dupa momentul in care are loc verificarea, fata de momentul inregistrarii documentelor in contabilitate, controlul poate fi: control operativ curent – se realizeaza concomitent cu inregistrarea operatiei economice; controlul preventiv – se realizeaza dupa ce documentul a fost inregistrat in contabilitate la anumite intervale de timp.
Registrele contabile sunt formulare cu liniatura speciala care se prezinta sub forma condicilor sau a foilor volante in care se fac inregistrarile contabile si de evidenta operativa.Tehnica de lucru consta in modul de completare a registrelor din cadrul unei anume forme de inregistrare. Registrele contabile servesc la inregistrarea operatiilor economice, la gruparea si centralizarea acestora si furnizeaza date necesare analizei economice.
Clasificarea registrelor: dupa forma exterioara – registre legate: registre sub forma de fise (foi volante), registrele legate, registre sub forma de foi volante(fise). Dupa destinatie: registre de evidenta operativa, registre de evidenta contabila. Dupa ordinea inregistrarilor: registre de evidenta cronologica, registre de evidenta sistematica. Dupa importanta: registre obligatorii(impuse de M.F.), registre facultative(la nivelul agentilor economici sau folosite la nivelul de ramura de activitate).
Fiecare registru trebuie sa cuprinda: denumirea societății care le foloseste; denumirea registrului; perioada de referinta. Filele registrului se numeroteaza si snuruiesc, se parafeaza. Inscrierea datelor justificative in registru se face cu pasta sau cerneala sau in sistem informatizat nefiind admise corecturi sau stersaturi. Pentru erorile privind inregistrarea sumelor in conturi corectarea se face prin intocmirea notei de contabilitate de stornare ,a articolului contabil (rosu sau negru) dupa care se introduce nota cu articolul contabil corect. In registru nu se admit spatii libere, nici inscrierea printre randuri. Dupa completarea unei pagini ultimul rand este rezervat inscrierii totalurilor cu mentiunea “de raportat”. Primul rand de pe pagina urmatoare va cuprinde totalul din pagina anterioara cu mentiunea: “report pagina”.
Registrele de contabilitate sunt: registrul jurnal, registrul de incasari si plati, registru inventar, Cartea-Mare, Fise de cont analitic pentru operatii diverse, Fise de cont analitic pentru valori materiale.
Formele de inregistrare contabila sunt subordonate metodei evidentei contabile prin faptul ca la eliberarea registrelor si a regulilor de folosire a lor trebuie sa se tina seama de principiile, normele,continutul procedeelor utilizate de metoda contabilitatii. Formele de inregistrare contabila au aparut si s-au dezvoltat ca urmare a progresului economic si etnic, si a sporirii nevoilor de informare operativa si eficienta a organelor de decizie si fiscale. Prima forma de inregistrare contabila bazata pe dubla inregistrare este cunoscuta sub denumirea de forma italiana ,fiind opera lui Luca Paciollo. Aceasta forma este utilizata de numeroase tari ale lumii. De la forma italiana se pastreaza si astazi denumirea registrelor de “jurnal” si “Cartea-Mare” , precum si Tehnica de lucru prin transscriere dintr-un registru in altul. Formele de inregistrare contabila sunt: forma de inregistrare contabila “maestru sah“; forma de inregistrare contabila “pe jurnale”; forma de inregistrare electronica.
1.3. Notiuni teoretice si practice privind impozitele și taxele datorate de societate
Impozitele sunt menite pentru promovarea activității de afaceri și de antreprenoriat prin dimensionarea și perceperea lor corectă de către organele puterii publice. Impozitele acționează în acest sens ca o puternică pârghie economică, pe care o aplică statul asupra interesului economic al întregii societăți. Împrumuturile, cheltuielile publice și impozitele sunt cel mai des folosite de către stat ca instrumente sigure de intervenție în economie pentru restabilirea echilibrului economic, promovarea creșterii economice, atragerea investițiilor străine, ridicarea competitivității produselor autohtone. S-a afirmat în literatura de specialitate că relația dintre impozite, cheltuielile publice și interesele generale este "fundamentul și măsura impozitelor moderne".
Ansamblul pârghiilor, procedeelor, instituțiilor de administrație și reglementărilor fiscale, în curs de perfecționare sau creare, va trebui să aibă în vedere starea economiei naționale, strategia dezvoltării, asigurarea circulației libere a capitalului, produselor și serviciilor pe piața internă și internațională, necesitatea integrării economiei Republicii în circuitul european și mondial.
Relațiile fiscale pot exista numai la prezența legii corespunzătoare, adică în formă de relații de drept. Astfel, la baza asigurării organizatorice și juridice a realizării sistemului fiscal este pusă elaborarea de către Parlament a actelor legislative corespunzătoare.
Relațiile fiscale pot exista numai la prezența legii corespunzătoare, adică în formă de relații de drept. Ele apar odată cu redistribuirea venitului național dintre stat și membrii societății.
Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcții de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.
Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit. Spre deosebire de impozit, ea reprezintă în general o sumă de bani plătită de o persoană fizică sau juridică pentru un serviciu prestat.
Clasificarea impozitelor și taxelor locale: pentru bugetul de stat – venituri curente – venituri fiscale: impozite directe – impozitul pe profit, impozitul pe salarii, alte impozite directe, contribuții; impozite indirecte: taxa pe valoare adăugată, accize și impozite pe circulație, taxe vamale, alte impozite indirecte; venituri nefiscale: vărsăminte din bugetul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituțiile publice, diverse venituri; venituri de capital – venituri din valorificarea unor bunuri ale statului; încasări din rambursare împrumuturilor acordate
Pentru bugetele locale – venituri curente: venituri fiscale – venituri directe: impozitul pe profit, impozite și taxe de la populație, taxa pentru folosirea terenurilor propietate de stat, impozitul pe clădiri de persoanele juridice, impozitul pe terenuri de la persoane juridice, taxa asupra mijloacelor de transport pentru persoanele juridice, alte impozite directe; impozite indirecte – impozitul pe spectacole, alte impozite indirecte; venituri nefiscale: vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituțiile publice, diverse venituri; venituri din capital – venituri din valorificarea unor bunuri ale statului; venituri cu destinație specială – taxe speciale, venituri din țânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat, venituri din fonduri pentru locuințe, venituri din amortizarea mijloacelor fixe; cote defalcate din impozitul pe salarii.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat. În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată; locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din activități economice.
Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta ai indiferent de loc, activitati economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati. Institutiile publice sunt persoane impozabile pentru activitatile desfasurate in aceleasi conditii legale ca si cele aplicabile operatorilor economici, chiar daca sunt prestate in calitate de autoritate publica, precum si pentru activitatile urmatoare: telecomunicatii, furnizarea de apa, gaze, energie electrica, energie termica, agent frigorific si altele de aceeasi natura, transport de bunuri si de persoane, servicii prestate de porturi si aeroporturi, livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare, activitatea târgurilor si expozitiilor comerciale, depozitarea, activitatile organelor de publicitate comerciala, activitatile agentilor de calatorie, activitatile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante si alte localuri asemanatoare.
Sunt asimilate institutiilor publice, in ceea ce priveste regulile aplicabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata, orice entitati a caror infiintare este reglementata prin legi sau hotarâri ale Guvernului, pentru activitatile prevazute prin actul normativ de infiintare, care nu creeaza distorsiuni concurentiale, nefiind desfasurate si de alte persoane impozabile.
Operatiuni impozabile: livrare de bunuri – orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia; prestare de servicii – orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri; importul de bunuri – intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat.
Faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei. Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată. Faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii, cu excepțiile prevăzute în prezentul titlu. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator și intervine: la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii; la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii. Se exceptează de la această prevedere avansurile încasate pentru plata importurilor și a drepturilor vamale stabilite, potrivit legii, și orice avansuri încasate pentru operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu sunt în sfera de aplicare a taxei. Prin avansuri se înțelege încasarea parțială sau integrală a contravalorii bunurilor sau serviciilor, înaintea livrării, respectiv a prestării.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: pentru livrări de bunuri și prestări de servicii- din tot ceea ce constituie contrapartidă obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni; prețurile de achiziție sau, în lipsa acestora, prețul de cost, determinat la momentul livrării. Dacă bunurile sunt mijloace fixe, prețul de achiziție sau prețul de cost se ajustează, astfel cum se prevede în norme; suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situații: dacă au fost emise facturi fiscale și, ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor; în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, calitatea sau prețurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; în situația în care reducerile de preț, sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum și în cazul majorării prețului ulterior livrării sau prestării; contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul; în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 24% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată. Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% și se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri: dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții; livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv publicității; livrările de proteze de orice fel și accesoriile acestora, cu excepția protezelor dentare; livrările de produse ortopedice; medicamente de uz uman și veterinar.
Urmatoarele operatiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adaugata: spitalizarea, ingrijirile medicale, inclusiv veterinare, si operatiunile strâns legate de acestea, desfasurate de unitati pentru astfel de activitatii, indiferent de forma de organizare, precum spitale, sanatorii, centre de sanatate rurale sau urbane, dispensare, cabinete si laboratoare medicale, centre de ingrijire medicala si de diagnostic, baze de tratament si recuperare, statii de salvare si alte unitati autorizate sa desfasoare astfel de activitatii, cantinele organizate pe lânga aceste unitati, serviciile funerare prestate de unitatile sanitare; prestarile de servicii efectuate in cadrul profesiunii lor catre stomatologi si tehnicieni dentari precum si livrarea de proteze dentare efectuata de stomatologi si de tehnicienii dentari; prestarile de ingrijire si supraveghere efectuate de personal medical si paramedical; transportul bolnavilor si al persoanelor accidentate, in vehicule special amenajate in acest scop; livrarile de organe, de sânge si de lapte, de provenienta umana; activitatea de invatamânt prevazuta de Legea invatamântului, cu modificarile si completarile ulterioare, desfasurate de unitatile autorizate, inclusiv activitatea caminelor si a cantinelor organizate pe lânga aceste unitati, formarea profesionala a adultilor, precum si prestarile de servicii livrarile de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de catre institutiile publice sau de catre alte entitati recunoscute, care au aceste obiective; prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri strâns legate de asistenta si/sau protectia sociala efectuate de institutiile publice sau alte entitati recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masa si tratament, prestate de persoane impozabile care isi desfasoara activitatea in statiuni balneoclimaterice, daca au inchiriat contracte cu Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale si contrvaloarea este decontata pe baza de bilet de tratament; prestarile de servicii si/sau de bunuri strâns legate de protectia copiilor si a tinerilor, efectuate de institutiile publice sau alte entitati recunoscute ca având caracter social; prestarile de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educatiei fizice, efectuate de organizatii fara scop patrimonial pentru persoanele care practica sportul sau educatia fizica; prestarile de servicii culturale si livrarile de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de institutiile publice, precum si operatiunile care intra in sfera de aplicare a impozitului pe spectacole; realizarea, difuzarea si retransmiterea programelor de radio si de televiziune, cu exceptia celor de publicitate, efectuate de unitatile care produc si difuzeaza programele audiovizuale, precum si de unitatile care au un obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale; vânzarea de licente de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agentiile internationale de stiri si alte drepturi de difuzare similare, destinate activitatii de radio si de televiziune, cu exceptia celor de publicitate.
Alte operatiuni scutite de taxa pe valoarea adaugata: activitatile de cercetare-dezvoltare si inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor si proiectelor, precum si a actiunilor cuprinse in Planul national de cercetare-dezvoltare si inovare, in programele-nucleu si in planurile sectoriale; livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate de producatorii agricoli individuali si asociatiile fara personalitate juridical a acestora.
Dupa determinarea taxei de plata sau a sumei negative a taxei pe valoarea adaugata pentru operatiunule din perioada fiscala de raportare, persoanele impozabile trebuie sa efectueze regularizarile prevazute de prezentul articol prin decontul de taxa pe valoarea adaugata.
Se determina suma negativa a taxei pe valoarea adaugata cumulata, prin adaugarea la suma negativa a taxei pe valoarea adaugata, rezultata in perioada fiscala de raportare, a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adaugata reportat din decontul perioadei fiscale precedente, daca nu a fost solicitat a fi rambursat.
Se derermina taxa pe valoarea adaugata de plata cumulata, in perioada fiscala de raportare, prin adaugarea la taxa pe valoarea adaugata de plata din perioada fiscala de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat pâna la data depunerii decontului de taxa pe valoarea adaugata din soldul taxei pe valoarea adaugata de plata al perioadei fiscale anterioare.
Persoanele impozabile inregistrate ca platitor de taxa pe valoarea adaugata pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adaugata din perioada fiscala de raportare, prin bifarea casetei corespunzatoare din decontul de taxa pe valoarea adaugata din perioada fiscala de raportare, decontul fiind si cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative in decontul perioadei fiscale urmatoare. Daca o persoana impozabila solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adaugata, aceasta nu se reporteaza in perioada fiscala urmatoare. Nu poate fi solicitata rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adaugata din perioada fiscala de raportare, mai mic de 50 milioane inclusiv, aceasta fiind reportat obligatoriu in decontul perioadei fiscale urmatoare.
In cazul persoanelor juridice care se divizeaza sau sunt absorbite de alta persoana impozabila, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adaugata pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat in decontul persoanei care a preluat activitatea.
In situatia in care doua sau mai multe persoane juridice impozabile fuzioneaza, persoana impozabila care preia activitatea va prelua si soldul taxei pe valoarea adaugata de plata catre bugetul de stat, cât si soldul sumei negative a taxei pe valoarea adaugata, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.
Rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adaugata se efectueaza de organele fiscale, in conditiile si potrivit procedurilor stabilite prin normele procedurale in vigoare.
Pentru operatiunile din interiorul tarii, platitorii taxei pe valoarea adaugata sunt: beneficiarii prestarilor de servicii taxabile, efectuate de persoane impozabile stabilite in strainatate, indiferent daca beneficiarii sunt sau nu inregistrati ca platitori de taxa pe valoarea adaugata; la importul de bunuri, platitorii taxei pe valoarea adaugata sunt persoane care importa bunuri in România. Persoanele fizice datoreaza taxa pe valoarea adaugata pentru bunurile introduse in tara, potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora.
Orice persoană impozabilă trebuie să declare începerea, schimbarea și încetarea activității sale ca persoană impozabilă. Condițiile în care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată sunt prevăzute de legislația privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe. Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează exclusiv operațiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să solicite scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situația respectivă. Taxa pe valoarea adăugată datorată la bugetul de stat trebuie achitată înainte de scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, cu excepția situației în care activitatea acesteia a fost preluată de către altă persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
În înțelesul taxei pe valoarea adăugată, o asociere sau altă organizație care nu are personalitate juridică se consideră a fi o persoană impozabilă separată, pentru acele activități economice desfășurate de asociați sau parteneri în numele asociației sau organizației respective, cu excepția asociațiilor în participațiune.
Persoanele impozabile, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, au următoarele obligații din punct de vedere al evidenței operațiunilor impozabile: să țină evidența contabilă potrivit legii, astfel încât să poată determina baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate, precum și cea deductibilă aferentă achizițiilor; să asigure condițiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată; să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor realizate atât la sediul principal, cât și la subunități; să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierilor în participațiune. Drepturile și obligațiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin asociatului care contabilizează veniturile și cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părți. La sfârșitul perioadei de raportare, veniturile și cheltuielile, înregistrate pe naturi, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie. Sumele decontate între părți fără respectarea acestor prevederi se supun taxei pe valoarea adăugată, în cotele prevăzute de lege.
Persoanele obligate la plata taxei trebuie să achite taxa pe valoarea adăugată datorată, stabilită prin decontul întocmit pentru fiecare perioadă fiscală sau prin decontul special, până la data la care au obligația depunerii acestora.
Taxa pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri, cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată, se plătește la organul vamal, în conformitate cu regulile în vigoare privind plata drepturilor de import. Nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au obținut certificatele de exonerare prevăzute la alin. (4), pentru următoarele: importul de mașini industriale, utilaje tehnologice, instalații, echipamente, aparate de măsură și control, automatizări, destinate realizării de investiții, precum și importul de mașini agricole și mijloace de transport destinate realizării de activități productive; importul de materii prime și materiale consumabile care nu se produc sau sunt deficitare în țară, stabilite prin norme, și sunt destinate utilizării în cadrul activității economice a persoanei care realizează importul.
Orice persoană obligată la plata taxei pe valoarea adăugată poartă răspunderea pentru calcularea corectă și plata la termenul legal a taxei pe valoarea adăugată către bugetul de stat și pentru depunerea la termenul legal a deconturilor de taxă pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 156 alin. (2) și (3), la organul fiscal competent, conform prezentului titlu și cu legislația vamală în vigoare.
Taxa pe valoarea adăugată se administrează de către organele fiscale și de autoritățile vamale, pe baza competențelor lor, așa cum sunt precizate în prezentul titlu, în normele procedurale în vigoare și în legislația vamală în vigoare.
2.4. Aspecte legate de inspectia fiscala si combaterea evaziunii fiscale
Inspecția fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată, precum și a accesoriilor aferente acestora.
Inspecția fiscală are următoarele atribuții: constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale; analiza și evaluarea informațiilor fiscale, în vederea confruntării declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse; sancționarea potrivit legii a faptelor constatate și dispunerea de măsuri pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale.
Pentru ducerea la îndeplinire a atribuțiilor prevăzute, organul de inspecție fiscală va proceda la: examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului; verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă a contribuabilului; discutarea constatărilor și solicitarea de explicații scrise de la reprezentanții legali ai contribuabililor sau împuterniciții acestora, după caz; solicitarea de informații de la terți; stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală declarată și/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecției fiscale; stabilirea de diferențe de obligații fiscale de plată, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente acestora.
Formele de inspecție fiscală sunt: inspecția fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligațiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată; inspecția fiscală parțială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligații fiscale, pentru o perioadă de timp determinată. Inspecția fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.
În realizarea atribuțiilor, inspecția fiscală poate aplica următoarele proceduri de control: controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului; controlul încrucișat, care constă în verificarea documentelor și operațiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelație cu cele deținute de alte persoane; controlul încrucișat poate fi și inopinat.
În realizarea atribuțiilor, inspecția fiscală poate aplica următoarele metode de control: controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor și operațiunilor semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidențiere și de plată a obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat; controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilității și a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare și testare asistate de instrumente informatice specializate.
Impozitele alimenteaza in cea mai mare parte resursele publice, ponderea impozitelor in totalul veniturilor publice depaseste proportii de peste 80% si chiar peste 90%, aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt in mod obiectiv reduse, datorita in primul rand ponderii reduse a sectorului public in economie si a gradului redus de autofinantare a activitatii institutiilor publice.
Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor si modalitatilor defectuoase de aplicare, precum si neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot asa de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune. Cand sarcinile fiscale apasa prea greu asupra unei materii impozabile, acesta tinde sa evadeze. Este o specie de `reflex economic` care face sa dispara capitalurile pe care fiscul tine sa le impuna prea mult. `Un impozit excesiv pune pe fuga materia impozabila’.
Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil sa declare exact veniturile pe care le are, ci il vor determina sa ia o serie de precautii mai minutioase, pentru a se sustrage de la obligatiile sale fata de stat. Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati decat ceea ce nu poate sa nu plateasca. Natura omeneasca are intotdeauna tendinta sa puna interesul general in urma interesului particular; ea este inclinata sa considere impozitul mai mare ca un prejudiciu. Este acest spirit de a se sutrage de la obligatiile fata de fisc, e un sentiment colectiv de amoralitate fiscala, sentiment mai puternic si mai viu manifestat in paturile orasenesti, agravat de o stramta si egoista intelegere a datoriilor sociale.
In conditiile economiei de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia proportii de masa, din cauza tendintei de a fi sustrase de sub incidenta legii venituri cat mai substantiale.Proliferarea faptelor ilegale, indeosebi a celor din domeniul economico-financiar, este o consecinta a unor imperfectiuni ale legislatiei sau a lipsei unor reglementari. in perioada tranzitiei la economia de piata, lacunele legislative sunt mai evidente.
Prin art.9-14 din legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, sunt reglementate infractiunile specifice acesteia: în cazul infractiunilor prevazute de art.10 al legii 87/1994 trebuie sa se dovedeasca abtinerea de la intocmirea completa si corespunzatoare a documentelor primare sau de evidenta contabila, cat si fapta comisiva, descrisa in acest text ca fiind `aceptarea unor astfel de documente`, sa se faca cu scopul de a impiedica verificarile financiar contabile, pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscala; în cazul infractiunilor prevazute la art.11, `sustragerea de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor datorate statului, neinregistrarea unor activitati, pentru care legea prevede obligatia inregistrarii`, sa se faca cu scopul obtinerii de venituri; în cazul infractiunilor prevazute de art.14 alin.2, `distrugerea actelor contabile sau a altor documente ori a memoriilor aparatelor de taxat sau de marcaj, ori a altor mijloace de stocare a datelor`, sa se faca in scopul prevazut de art.14 alin.1, adica pentru a obtine `diminuarea veniturilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor`; în cazul infractiunilor prevazute de art.16 fapta comisiva, adica de declarare fictiva facuta de contribuabili sau imputernicitii acestora cu privire la sediul unei societăți comerciale sau de schimbare a acestuia fara indeplinirea obligatiilor prevazute de lege`, sa se faca in scopul sustragerii de la controlul fiscal.
Raspunderea penala ca forma a raspunderii juridice, consta in obligatiile unei persoane de a suporta o pedeapsa, deoarece ea a savarsit o infractiune. La declararea fictiva facuta cu privire la sediul societății comerciale sau la schimbarea sediului acesteia, fara indeplinirea obligatiilor prevazute de lege, fapta este savarsita de un subiect calificat, fiind vorba de un contribuabil, deci cel care in calitate de manager, director general sau administrator unic reprezinta societatea comerciala sau de persoana imputernicita, deci mandatata in acest scop de catre conducerea societății comerciale.
In cazul regiilor autonome si societăților comerciale in care statul detine peste 50% din capitalul social al acestuia, managerul exercita, in conformitate cu art.3 din legea 66/1993 a contractului de management, in temeiul unui contract comercial, atributiile prevazute de lege pentru administrator sau consiliul de administratie.
Legile fiscale, care sunt de drept public, sunt de stricta interpretare, intrucat nu este posibila a se aplica o sanctiune prevazuta de legea fiscala fara reglementare, fara text expres, analogia fiind interzisa. Pentru partea din faptele penale prevazute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale (cu exceptia art. 1, 12, 14, 16) sunt prevazute, alternativ, fie pedeapsa inchisorii pe termen limitat, fie amenda penala. in practica, in cazul savarsirii in concurs a mai multora dintre infractiunile enuntate, este posibil ca pentru unele infractiuni instanta sa aplice pedeapsa inchisorii, iar pentru altele pedeapsa amenzii.
Taxa pe valoarea adaugata se spune ca este unul din impozitele mai putin predispuse a fi obiectul evaziunii fiscale. Se are in vedere, cand se face aceasta afirmatie, ca T.V.A., fiind inscrisa obligatoriu in documentul care atesta transferul proprietatii unui bun, prezinta posibilitatea controlului incrucisat in vederea stabilirii realitatii operatiunii impozabile (la vanzator si la cumparator).
Cu toate acestea, chiar in tarile cu sisteme fiscale solide, evazionistii nu pierd din vedere nici acest impozit. Este vorba, de exemplu, de `institutia` taxi-ului. `Taxi` este un `mandatar` a carui unica functie este de a fi inscris la Registrul Comertului pentru a emite, sub acoperirea antetului sau, facturi de vanzare fictive. Altfel spus, el conduce o firma de fatada, insarcinata sa emita documente comerciale corespunzatoare operatiunilor fictive desfasurate de firme reale si in aparenta, ireprosabile in ceea ce priveste activitatea desfasurata. Prin aceste facturi se permite societăților comerciale beneficiare (reale) sa obtina rambursari de T.V.A..
Cu atat sunt mai mari posibilitatile de evaziune fiscala, in materie de T.V.A. la noi, unde sistemul fiscal fragil este dublat de un aparat fiscal nu tocmai performant. Cel care isi propune sa verifice daca agentul economic a stabilit o suma corecta privind T.V.A. pe care el trebuie sa o suporte pentru activitatea unei anumite perioade, nu are decat sa calculeze valoarea adaugata prin insumarea elementelor componente si sa-i aplice cota de T.V.A.
Deoarece T.V.A. calculata ca diferenta intre taxa aferenta iesirilor (facturarilor) si cea corespunzatoare intrarilor (cumpararilor) nu este taxa aferenta valorii adaugate pentru productia realizata intr-o anumita perioada, trebuie mai intai facute unele corectii atat la T.V.A. colectate, cat si a celei deductibile pentru a exista comparabilitate intre cele doua metode de calcul.
Conditiile se refera la: scaderea din T.V.A. deductibila a taxei aferente cumpararilor de active imobilizate; influentarea T.V.A. deductibile cu taxa aferenta diferentelor dintre soldul final si cel initial al stocurilor; se scade taxa aferenta soldurilor finale si se adauga cea aferenta soldurilor initiale; influentarea T.V.A. colectata cu taxa aferenta diferentei dintre soldul final al iesirilor si cea aferenta soldului initial al iesirilor; se adauga taxa aferenta soldului final si se scade cea aferenta soldului initial.
Folosind metoda de determinare a T.V.A. pe baza aplicarii cotei de impozitare asupra valorii adaugate obtinuta prin insumarea elementelor componente ale acesteia se poate verifica daca agentul economic in cauza a efectuat vreo evaziune fiscala prin: inscrierea in registrul de cumparari a unor facturi fictive pentru a majora T.V.A. deductibila si a micsora sau elimina datoria agentului economic fata de bugetul de stat privind acest impozit; neinscrierea in registrul de vanzari a unor facturi emise de agentul economic sau neintocmirea unor documente legale privind vanzarile agentului economic
In cazul unui agent economic care are si activitate de export este necesara o corectie suplimentara a taxei calculate pentru a exista o comparabilitate cu taxa calculata pe baza de valoare adaugata. De asemenea, verificarea este ingreunata in cazul agentilor economici care lucreaza cu mai multe cote, deoarece ajustarile se complica.
Lipsa unui control bine organizat si dotat cu un personal priceput si corect poate conduce la forme de mare amploare ale evaziunii fiscale. Pentru organizarea si functionarea controlului financiar si Garzii Financiare, la 22 martie 1991 s-a adoptat legea nr.30, publicata in M.O. al Romaniei nr.64 din 27 martie 1991.
In conformitate cu art.1 din legea 30/1991, `Ministerul Finantelor, in numele statului efectueaza aparatul specializat controlulului si administrarii mijloacelor financiare ale organelor centrale si locale, ale administratiei de stat, precum si ale institutiilor de stat si verifica respectarea reglementarilor financiar-contabile in activitatea desfasurata de catre regii autonome, societăți comerciale si alti agenti economici in legatura cu indeplinirea obligatiilor acestora fata de stat`.
Cel de al doilea aliniat al aceluiasi articol mentioneaza ca `aparatul specializat al Ministerului Finantelor actioneaza operativ pentru prevenirea si combaterea fraudelor, contraventiilor si infractiunilor la regimul fiscal, vamal si de preturi, luand masurile prevazute de lege`.
In art.4 se precizeaza ca `controlul financiar al statului se organizeaza si functioneaza in Ministerul Finantelor si se realizeaza prin Directia Generala a controlului financiar de stat si Garda Financiara`.
Evaziunea fiscala a devenit un fenomen omniprezent in plan economic si social. Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscala este ingrijoratoare deoarece in lipsa masurilor de combatere poate atenta in viitor la stabilitatea economiei nationale. Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sa se impuna niste sanctiuni drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil si poate in primul rand o educatie fiscala a cetatenilor.
Legile fiscale trebuie sa fie simple, clare, precise si relativ stabile, sa se faca o deosebire intre cazurile cand legile sunt incalcate cu intentie de frauda sau cand sunt incalcate din culpa, din neglijenta, sau din cauze independente de vointa contribuabilului. Este necesar sa se reorganizeze controlul si verificarile fiscale, sa se elaboreze de catre B.N.R. norme clare cu privire la conditiile ce trebuie indeplinite si documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ
3.1. Prezentarea firmei
S.C. QATRO S.R.L., in toate documentele si publicatiile care emana de la societate, denumirea acesteia va fi urmata de initialele S.R.L. – semnificând forma juridica de societate cu raspundere limitata, cu indicarea numarului de ordine de la Registrul Comertului, a capitalului social si a adresei sediului social.
Societatea este persoana juridica romana la data inmatricularii sale in Registrul Comertului si se considera legal constituita odata cu inregistrarea sa la Administratia Financiara.
S.C. QATRO S.R.L s-a infiintat in anul 2002, având nr. de inmatriculare in Registrul Comertului/anul: j40/264/2002 din 19.01.2002, si codul fiscal: R24390426 din 19.01.2002.
Sediul social al societatii comerciale QATRO S.R.L. este in Pitesti, Strada B-dul. Republicii , Nr.9, bloc 5, ap 26.
3.2. Obiectul de activitate al societatii
Conform nomenclatorului privind clasificarea activitatilor din economia nationala – CAEN, domeniul principal de activitate este (Cod CAEN Diviziunea 281) – Constructii metalice
Activitatea principala este ,,Structuri si tâmplarii metalice”- cod CAEN 2812.
Societatea este micro intreprindere si a fost impozitata pâna la data de 31.12.2004 cu 1,5%, iar incepând cu data de 01.01.2005 conform legislatiei in vigoare societatea este impozitata cu 3%. Societatea isi desfasoara activitatea cu cei trei salariati incadrati cu contracte de munca individuale pe perioada nedeterminata cu fractiune de norma.
3.3. Capitalul social al societatii
La constituire, capitalul social subscris si varsat integral de catre asociatul unic este de 20000 RON, impartit in 20 (douazeci) parti sociale egale intre ele si indivizibile, fiecare având o valoare nominala de 1.000 RON, subscrise si varsate integral de totii la data constituirii societatii. Capitalul social este asigurat de asociat prin aporturi in numerar sau/si, dupa caz, in natura. Societatea este condusa de asociatul unic. Asociatul va decide ulterior, in conditiile legii si ale actului constitutiv, cu privire la majorarea sau diminuarea capitalului social, dupa caz.
Majorarea capitalului social se va putea face in urma deciziei Adunarii Generale a Asociatilor, prin subscriere si varsare de noi parti sociale, prin includerea de noi asociati, prin incorporarea de rezerve sau beneficii in capitalul social sau in alte forme legale.
Reducerea capitalului social nu se va putea face prin retragerea de parti sociale subscrise sau varsate.Cesiunea partilor sociale intre asociati este permisa in urma deciziei Adunarii Generale a Asociatilor.
A.G.A. este organul suprem de conducere a societatii care poate decide asupra oricaror probleme privind societatea.
A.G.A. are urmatoarele atributii principale:
– aproba sau modifica bilantul, contul de profit si pierdere, bugetul de venituri si cheltuieli;
– repartizarea si distribuirea beneficiilor;
– decide urmarirea, revocarea, salarizarea administratorilor, cenzorilor, personalului angajat;
– decide marirea, respectiv reducerea capitalului social;
– decide cesiunea partilor sociale;
– decide contractarea de imprumuturi;
– decide infiintarea, respectiv desfiintarea de sucursale, filiale, agentii sau birouri comerciale.
A.G.A. se convoaca de oricare dintre asociati ori de câte ori este nevoie.
Administratorul societatii are si calitatea de director general, calitate in care:
– coordoneaza activitatea societatii
– asigura reprezentarea ei in raporturile cu tertii
– angajeaza patrimonial societatea in limitele prevazute de lege, de Actul constitutiv
– are drept de semnatura in banca
– are raspundere nelimitata dar si solidara
– precum si orice alta insarcinare stabilita de Adunarea generala.
In cazul decesului unuia dintre asociati, partile detinute de catre acesta revin de drept mostenitorilor legali sau testamentari.
Dizolvarea si lichidarea societatii se va face in cazurile si conditiile prevazute de legea nr.31/1990.
3.4. Activitatea economica a societatii
Exercitiul economico-financiar – incepe la 1 ianuarie si se termina la 31 decembrie a fiecarui an. Primul execitiu va incepe la data inmatricularii societatii in Registrul Comertului.
Personalul societatii – schema de organizare si de personal se aproba de Adunarea Generala a Asociatilor. Angajarea personalului se face de catre directorul general pe baza contractelor individuale de munca si a altor acte juridice prevazute de lege. Plata salariilor personalului societatii – inclusiv a salariilor stabilite pentru directorul general, precum si a celorlalte drepturi salariale se va face potrivit legislatiei in vigoare.
Conturile societatii – atât in lei cât si in valuta, se vor deschide la bancile autorizate din România. Alimentarea conturilor se face din aportul de capital social subscris, din incasarile societatii, din imprumuturi, credite, precum si din alte surse potrivit legii.
Evidenta contabila a societatii, inclusiv bilantul contabil si contul de profit si pierdere, se vor tine in lei si in limba româna. Orice operatiune patrimoniala se consemneaza in momentul efectuarii ei, inscrisuri care vor sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobândind astfel calitatea de documente justificative. Evidenta contabila se organizeaza si se conduce potrivit legii si normelor metodologice elaborate de Ministerul Finantelor. Bilantul contabil, contul de profit si pierderi precum si raportul de gestiune se vor intocmi in mod obligatoriu anual, precum si in situatia lichidarii societatii, acestea sunt supuse Adunarii Generale.
Calcularea si repartizarea profitului – Adunarea Generala poate stabili cota-parte din profit pentru constituirea de fonduri pentru dezvoltare, investitii, reparatii capitale si alte fonduri prevazute de lege. Profitul rezultat constituie baza de calcul pentru stabilirea impozitului datorat bugetului de stat. Dupa deducerea impozitului legal datorat bugetului de stat, profitul realizat se stabileste pe cote-parti, sub forma dividendelor ce se platesc acociatului. In cazul in care societatea inregistreaza pierderi, asociatul este obligat sa analizeze cauzele si sa ia masurile ce se impun.
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE ARGES
ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA
RAPORT DE INSPECTIE FISCALA
Incheiat la data de 25.05.2011
CAPITOLUL I. DATE DESPRE INSPECTIA FISCALA
Subsemnatii Popescu Ilie, consilier si Nicolau Alexandru, inspector in cadrul DGFP Arges – Activitatea de Inspectie Fiscala – Serviciul Inspectie Fiscala, in baza legitimatiilor de serviciu nr. 234 si 126, si a ordinului de serviciu nr 1562 din 12.05.2011, ne-am deplasat la SC QATRO SRL din Pitesti, Nr 9, judetul Arges, in vederea efectuarii unei inspectii generale.
Inspectia fiscala s-a efectuat in baza prevederilor titlului VII din O.G.nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si HG.1050/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Perioada supusa verificarii 01.01.2008 – 30.04.2011
La data inceperii inspectiei fiscale, organul de control s-a inregistrat in Registrul unic de control la pozitia 26 din 12.05.2011.
Inspectia fiscala s-a desfasurat in perioada: 12.05.2011-22.05.2011 la sediul social al societatii verificate, iar redactarea raportului s-a efectuat in data de 25.05.2010.
Obiectul inspectiei fiscale are drept scop verificarea modului de calcul, evidentiere si virare a tuturor obligatiilor fata de bugetul general consolidat al statului.
Forma inspectiei fiscale este conform prevederilor art.96, pct.1, lit.a) din O.G. nr.92/2003 – republicata, iar procedura de control utilizata a fost verificarea prin sondaj, verificandu-se actele contabile pentru lunile:
– anul 2008: februarie, iunie, septembrie si decembrie;
– anul 2009: ianuarie, mai, august si decembrie;
– anul 2010: martie, mai, septembrie si decembrie.
– anul 2011: martie, iunie.
Ultima verificare privind impozitele si taxele datorate bugetului de stat a fost consemnata in Raportul de inspectie fiscala nr.11456 incheiat in data de 25.04.2008 de organe specializate din cadrul D.G.F.P.Arges si a cuprins perioada: pina la 31.12.2005 pentru obligatiilor catre bugetul consolidat al statului. Masurile stabilite prin actul de control sus mentionat au fost aduse la indeplinire.
Actuala verificare a fost efectuata pentru perioada: 01.01.2008-30.04.2011.
CAPITOLUL II . DATE DESPRE CONTRIBUABIL
– Denumire societate : SC QATRO SRL ;
– Domiciliul fiscal : Oras Pitesti, Nr. 9, judetul Arges ;
– Nr. inregistrare la Registrul Comertului : j40/264/2002;
– Codul de identificare fiscala: RO 24390426, platitoare de TVA din 2002;
– Domeniul principal de activitate declarat : ,,Structuri si tâmplarii metalice”- cod CAEN 2812.
– Capitalul social subscris si varsat : 20000 RON;
– Forma de proprietate : privata;
– Forma juridica : societate cu raspundere limitata;
– Asociati : . 50%
. 50% din capitalul social;
– Relatii de afiliere cu contribuabili cu care are relatii de afaceri: nu este cazul
– Situatia conturilor de virament:
ALPHA BANK, Pitesti :
Trezoreria, Pitesti:
– Evolutia cifrei de afaceri, conform ultimelor 3 bilanturi anuale :
Verificarea evidentei documentelor cu regim special:
Incepand cu 17.07.2007 societatea a utilizat documente fara regim special, iar pentru numerotarea acestora s-a emis decizia nr 34/2007 prin care a fost desemnata persoana responsabila cu gestionarea numerelor de documente emise. De la data sus mentionata si pana la 30.04.2011, au fost emise 3.546 facturi printre care exista numere de facturi neutilizate (urmare a erorilor de operare), dupa cum urmeaza: – Societatea nu detine puncte de lucru.
– Persoana care asigura administrarea societatii :
Administratori :
– Persoana care raspunde de conducerea contabilitatii: Doamna contabil autorizat, care se ocupa cu evidenta contabila a agentului economic verificat.
– Pe timpul inspectiei fiscale generale, societatea a fost reprezentata de Domnul – administrator al societatii si de Doamna– contabil autorizat.
– Asa cum rezulta si din declaratia data, administratorul societatii nu este asociat sau afiliat la societati comerciale partenere.
– Principalii furnizori:
A.S.P. INTERNATIONAL EXPORT 2003 S.R.L. Pitesti CUI RO12253732;
R & B DISTRIBUTION S.R.L. , Ploiesti: CUI RO5473441;
SC ARABESQUE SRL, Galati : CUI RO5340801;
– Principalii clienti :
D & C TOP MOD SRL , Mioveni, Arges : CUI RO16393593;
SC MIRAJ TRANSPORT SRL, Pitesti: CUI RO7826132;
SC RIALGIM CONSTRUCT, Bucuresti, CUI RO18075219;
CAPITOLUL IV
CONSTATARI FISCALE
4.1. Taxa pe Valoare Adaugata
Baza legala:
Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare;
H.G.nr. 44 /22.01.2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
O.M.F.P 2217/2006 privind organizarea evidentei in scopul taxei pe valoare adaugata .
1. Informatii despre obligatia fiscala:
Perioada supusa inspectiei fiscale : 01.01.2008-30.04.2011 .
Societatea este platitoare de taxa pe valoare adaugata incepand cu data de 19.01.2002 – lunar.
In perioada verificata, societatea are ca obiect de activitate principal declarat : Comert cu ridicata al materialului lemnos si de constructii – cod CAEN 5153.
Procedura de control utilizata este verificarea prin sondaj a actelor contabile puse la dispozitie de societate, perioada cuprinsa in sondaj fiind mentionata la capitolul I.
Facilitati fiscale: nu este cazul;
2. Obiective minimale :
Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, republicata, H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, documentele verificate au fost urmatoarele:
a) Statutul societatii, din care rezulta ca operatiunile efectuate de catre contribuabil se incadreaza in obiectul de activitate declarat, respectiv Structuri si tâmplarii metalice – cod CAEN 2812.
b) Jurnalele de vinzari respectiv, cumparari in care sunt inregistrate operatiunile privind taxa pe valoare adaugata, pentru perioada verificata;
c) Facturile fiscale din care rezulta TVA deductibila si TVA colectata;
d) Balantele de verificare si extrasele de cont pentru perioada verificata;
e) Deconturile privind TVA pentru perioada verificata.
Pentru perioada verificata respectiv, 01.01.2008 – 30.04.2011 situatia TVA evidentiata de societate se prezinta astfel :
Sold suma negativa la 01.01.2006 = 23.268 RON
TVA colectata = 2.121.251 RON
TVA deductibila = 2.182.893 RON
TVA de recuperat la 30.04.2009 = 84.910 RON
Societatea pe perioada verificata a inregistrat atat TVA de rambursat cat si TVA de plata. Pentru lunile in care societatea a inregistrat TVA de plata si a achitat cu intarziere, conform fisei sintetice au fost calculate majorari de intarziere in suma de 780 RON, achitate in totalitate.
Din verificarea efectuata, echipa de inspectie fiscala a constatat urmatoarele:
In perioada 01.10.2009-30.04.2010, agentul economic nu a aplicat corespunzator prevederile art.160 din Legea 571/2003- Republicata cu privire la masurile de simplificare, in sensul ca, pentru livrarile de constructii metalice a colectat si a dedus T.V.A. (411=707,4426=4427). Mentionam faptul ca facturarea a fost facuta corespunzator, iar plata taxei intre furnizor si beneficiar nu s-a efectuat.
Conform situatiei de mai jos pentru suma de 86.521 RON(32.181 RON aferenta anului 2009 si 54.340 RON aferenta anului 2010) se emite agentului economic dispozitie de masuri in vederea rectificarii operatiunilor si aplicarii taxarii inverse conform prevederilor art.82, alin.(8) din Normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003- Republicata, aprobata prin H.G.44/2003- Republicata.
Situatia calcularii si inregistrarii T.V.A.- taxare inversa pentru livrari de constructii metalice:
01.10.2009-30.04.2010
In perioada verificata, cu exceptia celor mentionate mai sus, sumele inscrise in deconturile de TVA colectata corespund cu sumele inscrise in jurnalele de vanzari si cu rulajul contului 4427 din balantele de verificare, iar sumele inscrise in deconturile de TVA la rubrica TVA deductibila corespund cu sumele inscrise in jurnalele de cumparari si cu rulajul contului 4426 din balantele de verificare.
4.2. TVA deductibila
Societatea a achizitionat in perioada verificata marfuri, servicii si mijloace fixe la care a fost aplicata cota de TVA de 19%.
TVA deductibila inregistrata de societate in perioada 01.01.2008-30.04.2011 in suma de 1.985.412 RON provine din exercitarea dreptului de deducere, dupa cum urmeaza :
– 1.526.179 RON – TVA aferenta achizitiilor de marfa necesara in vederea desfasurarii activitatii ;
– 39.431 RON – TVA aferent achizitiei de materiale consumabile, carburanti si piese de schimb;
– 132.412 RON – TVA aferenta mijloace fixe;
– 37.348 RON – TVA aferenta utilitatilor(telefon, energie, transport,etc. );
– 9.995 RON – TVA aferenta obiecte de inventar;
– 11.262 RON – TVA aferenta prestari servicii(reparatii);
– 15.342 RON – TVA aferent leasing operational;
– 134.500 RON – TVA aferenta taxare inversa la intern (achizitii de masa metalica);
– 78.943 RON – TVA aferenta taxare inversa livrari masa metalica- (inregistrata eronat).
In urma verificarii, echipa de inspectie fiscala a constatat urmatoarele:
– a fost inregistrata in evidenta contabila copia facturii nr.754356/03.09.2008, emisa de SC Comesad Depozit SRL, in valoare totala de 15.134 RON, din care T.V.A. 1.879 RON, incalcand prevederile art.146, alin.(1), din Legea nr.571/2003 – republicata si pct.46, alin.(1) din H.G.44/2003 – republicata.
Ca urmare, in perioada verificata, societatea a dedus fara a avea dreptul, TVA in suma totala de 1.879 RON, drept urmare TVA deductibila inregistrata de societate in suma de 1.985.412 RON se v-a diminua cu suma de 1.879 RON, ramanand TVA deductibila in suma de 1.983.533 RON.
In concluzie, echipa de inspectie fiscala v-a emite decizie de impunere pentru un debit suplimentar in suma de 1.879 RON si majorari de intarziere aferente in suma de 15,12 RON( 90 RON*168zile*0,1%).
Pentru facturile fiscale din care rezulta TVA deductibila in perioada verificata societatea a efectuat, de regula, plati prin instrumente bancare.
Dreptul de deducere s-a exercitat conform prevederilor art.145 si art.146 din Legea 571/2003 – Republicata.
4.3. TVA colectata
TVA colectata inregistrata de societate in perioada 01.01.2008 – 30.04.2011 in suma de 2.005.555 RON, evidentiata in balantele de verificare si in jurnalele de TVA provine din:
– 1.896.237 RON – TVA aferenta vinzarilor de marfuri la intern;
– 29.421 RON – TVA aferenta taxare inversa la intern (achizitii de masa lemnoasa);
– 79.897 RON – TVA aferenta taxare inversa livrari masa lemnoasa- inregistrata eronat.
Din verificarea efectuata a rezultat ca societatea nu a inregistrat achizitii intracomunitare, conform adresei data de C.S.I.I..
Referitor la respectarea metodologiei de inspectie fiscala a taxei pe valoare adaugata aprobata si transmisa sub nr. 30327/27.12.2005 si nr. 302768/noiembrie 2009 mentionam:
– in inspectia fiscala partiala efectuata s-au respectat procedurile cuprinse in metodologia precizata mai sus;
– exista corelatie intre jurnalele de vinzari si cumparari si rulajele conturilor 4427 si 4426 din balantele de verificare intocmite in perioada verificata.
Din balanta de verificare incheiata la 30.06.2008, soldul contului 401 „Furnizori” si 404 „Furnizori de imoblizari”, reprezinta achizitii de materiale de la intern, cu o vechime pana la 365 de zile .
Soldul contului 419 –„clienti- creditori” reprezinta avansuri primite de la clienti pentru care s-a colectat TVA.
Soldul contului 455 – „ imprumut asociati”, reprezinta sume nepurtatoare de TVA.
Soldul contului 462 – „ creditori diversi”, reprezinta comision I.T.M..
4.4. Alte constatări
Organizarea si conducerea evidentei contabile.
Evidenta contabila a societatii este asigurata de doamna contabil autorizat, care se ocupa cu evidenta contabila a agentului economic verificat .
Declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, declaratiile recapitulative semestriale cod 394 și deconturile lunare de T.V.A. au fost depuse în termen la organul fiscal teritorial.
Societatea asa cum reiese din documentele prezentate nu a beneficiat de subventii sau alte ajutoare de stat.
Utilizarea si tinerea registrelor.
Societatea detine registrele obligatorii: Registrul Jurnal, Registrul inventar, Registrul Unic de Control si Registru de evidenta fiscala.
Societatea detine aparat de marcat electronic conform O.G. nr.28/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Inventarierea patrimoniului pentru exercițiul financiar 2007 a fost efectuată conform prevederilor Legii nr. 82/1991 republicată – Legea contabilității și ale O.M.F.P. nr. 1753/2004, pentru care a fost emisa decizia nr. 15/27.12.2007, iar rezultatele au fost valorificate și înregistrate în contabilitate conform prevederilor CAP. 1, art.7, alin. (1) si (3) din Legea contabilității nr.82/1991 (republicată).
În vederea încheierii Raportului de inspecție fiscală, organul de control a adus la cunostința conducerii societății prin instiintarea nr.4/6/32402/21.08.2008, locul și data unde se va desfășura discuția finală cu privire la constatările stabilite de organul de control.
Discuția finală cu reprezentantul legal al SC QATRO SRL. cu privire la constatările stabilite de organul de control s-a desfășurat în data de 22.08.2011 la ora 10:00 la sediul societatii.
Concluzii asupra punctului de vedere al contribuabilului:
Cu această ocazie i-au fost aduse la cunostință constatările rezultate în urma controlului efectuat pe care și le-au însușit, neavând nicio obiecțiune asupra modului de desfășurare a controlului și a rezultatelor acestuia, la prezentul fiind anexat punctul de vedere al acestuia.
CAPITOLUL VII – ANEXE
Din declarația dată pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății (anexată) rezultă că toate documentele și informațiile solicitate au fost puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală, precum și faptul că toate documentele au fost restituite de echipa de inspecție fiscală dupa verificare.
La prezentul Raport de inspectie fiscala se anexeaza urmatoarele:
– Balantele de verificare la 31 decembrie: 2008, 2009, 2010 si 30 iunie 2011 ;
– Declaratia reprezentantului societatii;
– Punct de vedere al reprezentantului societatii cu privire la rezultatele inspectiei fiscale.
– Anexe privind calcularea, inregistratrea si achitarea obligatiilor catre bugetul consolidat al statului.
Prezentul raport de inspecție fiscală a fost intocmit in 3 (trei) exemplare, dintre care unul pentru contribuabil, unul pentru organele de inspectie fiscala si unul pentru organul fiscal de administrare competent.
BIBLIOGRAFIE
ORDONANȚA nr.92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat in Monitorul Oficial nr. 560/24 iunie 2004
LEGEA nr.571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, publicat în M.Of. nr. 927/23 dec. 2003
ORDIN Nr. 1181 din 23 august 2007 privind modelul și conținutul Raportului de inspecție fiscală, , publicat în M.Of. nr. 611 din 4 septembrie 2007
Iulian Vacarel si colectivul – `Finante Publice`, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1992
Nicolae Hoanta – `O cheie de control pentru depistarea evaziunii fiscale la TVA`, revista `Impozite si taxe` nr.5, mai 1997, pg. 24
Tatiana Mosteanu – `Presiunea fiscala`, revista `Impozite si taxe`, nr.5, mai 1997, pg. 63
Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu – `Dolul, frauda si evaziunea fiscala`, Editura Luminalex, Bucuresti 1996
Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu – `Evaziunea fiscala`, Editura Luminalex, Bucuresti 1996
Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale (M.O. nr.299/24.10.1994)
Adam Smith – ,,Avutia natiunilor” , Editura Universitas – Chisinau (1992)
Cristea H. – Contabilitatea și calculațiile în conducerea intreprinderilor, Editura Mirton, Timișoara,1995;
Ristea M. și Dima M. – Contabilitatea societăților comerciale, Editura Universitară, București, 2002;
Pop V. – Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Curs anul II, Ediția a II-a, Editura Treira, Oradea, 1998;
www.mfinante.ro
Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal, vol. 2, ed. Oscar Print, București, 1997, pag.423
Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal Tratat, ed. Eminescu , Bucuresti, 2000
Dan Drosu Șaguna, Drept fiscal. Curs universitar, ed. C.H Beck, Bucuresti, 2006
Cristina Oneț – Dreptul Finanțelor Publice , Partea Generală – Editura Lumina Lex , București, 2005
Gheorghe Gavrilaș- Finanțe Publice , Universitatea „ Petru Maior” – Tg. Mureș , 2004
Noul cod fiscal- legea 571/2003
Codul de Prodedura fiscala
Justinian Cucu – Director general GLOBAL TAX MANAGEMENT -SOLUTII GLOBALE DE OPTIMIZARE FISCALA- sursa www.gtm.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Asupra Obligatiilor Fiscale la Sc X Srl (ID: 147372)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.