Structura Veniturilor Si Cheltuielilor la Nivelul Bugetului Local

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I Bugetul local-componentă de bază a sistemului bugetar

1.1 Autonomia locală și descentralizarea financiară

1.1.1 Definirea și caracteristicile autonomiei locale

1.1.2 Definirea și caracterizarea descentralizării financiare

1.2. Locul deținut de bugetele locale în cadrul sistemului bugetar din România

1.2.1 Sistemul bugetar din România

1.2.2.  Procesul bugetar la nivel local în România

1.2.3  Studiul privind ponderea bugetelor locale în bugetul general consolidat,în perioada 2008-2011

CAPITOLUL II Opinii privind structura veniturilor și cheltuielilor la nivelul bugetului local al Municipiului Sibiu

2.1 Considerații privind veniturile bugetelor locale

2.2 Veniturile bugetului local la nivelul municipiului Sibiu

2.2.1 Veniturile proprii

2.2.1.1 Venituri curente

2.2.1.2. Venituri din capital

2.2.2 Cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

2.2.3 Subvenții

2.2.4. Sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări

2.3. Cheltuielile bugetului local la nivelul Municipiului Sibiu 2.3.1. Clasificarea cheltuielilor publice dupa criteriul economic

2.3.2. Clasificarea cheltuielilor publice dupa criteriul funcțional

2.3.2.1. Cheltuielile cu servicii publice generale

2.3.2.2. Apărare, ordine publică și siguranță națională

2.3.2.3. Cheltuieli social – culturale

2.3.2.4. Cheltuieli pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape

2.3.2.5. Cheltuieli privind acțiunile economice

CAPITOLUL III Studiul privind constituirea si executia bugetului local al Municipiului Sibiu

3.1 Prezentarea municipiului Sibiu

3.2. Structura și execuția bugetului local al Municipiului Sibiu

în perioada 2008-2011

3.3. Execuția veniturilor bugetului local al municipiului Sibiu în perioada 2008-2011

3.3.1. Ponderea realizării veniturilor bugetului local al municipiului Sibiu în perioada 2008-2011

3.3.2. Structura și evoluția veniturilor fiscale la nivelul bugetului local al municipiului Sibiu

3.3.3. Evoluția structurii impozitelor și taxelor pe proprietate realizate în perioada 2008-2011

3.3.4. Structura și evoluția veniturilor nefiscale mobilizate la nivelul bugetului local al municipiului Sibiu

3.3.5. Analiza evoluției veniturilor din capital

3.3.6. Analiza evoluției prelevărilor din bugetul de stat

3.4. Structura și analiza evoluției cheltuielilor bugetului local al municipiului Sibiu

3.4.1. Detalierea cheltuielilor efectuate din bugetul local al municipiului Sibiu în perioada 2008-2011

3.4.2. Analiza detaliată a cheltuielilor cuprinse în titlul II „Bunuri și servicii”

3.4.3. Analiza evoluției cheltuielilor cu servicii publice

3.4.4. Analiza evoluției cheltuielilor cu apărarea,ordinea publică și siguranța națională

3.4.5. Analiza evoluției cheltuielilor social culturale

3.4.6. Analiza evoluției cheltuielilor pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape

3.4.7. Analiza evoluției cheltuielilor economice la nivelul municipiului Sibiu

CONSIDERAȚII FINALE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Administrația locală în statele democratice este fondată pe autonomie locală și descentralizare financiară, problematica administrării și finanțării comunităților locale se impune ca una de o importanță deosebită.

Resursele financiare publice constituite la nivel local se repartizează și se utilizează pentru interesele comunității umane la nivel local.Pentru a înțelege mai bine modul de constituire și de cheltuire a banilor publici,mi-am ales lucrarea de licență cu tema “Considerații privind execuția bugetului local al municipiului Sibiu între anii 2008-2011”.

În această lucrare mi-am propus să prezint importanta bugetului local, modul de constituire a veniturilor bugetului local,impozitele și taxele locale ca sursa semnificativă de formare a veniturilor bugetelor locale, datorită faptului că ele influențează în mod hotărâtor comportamentul contribuabililor, dar și pentru faptul că ele dețin o pondere destul de mare în cadrul veniturilor fiscale ale bugetului local precum și felul în care se cheltuiesc veniturile atrase la buget. În capitolul I am prezentat câteva considerații generale privind autonomia locală. Prin noțiunea de autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă. Am scos în evidență locul deținut de bugetele locale în cadrul sistemului bugetar din România ca și componentă a bugetului public național și conținutul bugetului local (definirea bugetului local, evoluția noțiunii de buget, sub ce aspecte poate fi abordat bugetul, veniturile și cheltuielie unităților administrativ teritoriale,analiza ponderii bugetelor locale în bugetul general consolidat,în perioada 2008-2011) Capitolul II cuprinde opinia cu privire la structura veniturilor și cheltuielilor la nivelul bugetului local al municipiului Sibiu. Capitolul III cuprinde studiul privind constituirea și execuția bugetului local al municipiului Sibiu în perioada 2008-2011 .

Din analiza realizată la nivelul bugetului local al municipiului Sibiu a rezultat faptul că organul deliberativ(consiliul local) și cel executiv(primarul) urmăresc,prin hotărârile emise dezvoltarea economică și socială a municipiului,atragerea de noi investitori străini,reabilitarea infrastructurii,creerea de noi locuri de muncă și construirea de locuințe pentru tineri.

Capitolul 1 – Bugetul local

Pentru ca statul să poată să-și îndeplinească funcțiile și atribuțiile este necesară mobilizarea unei părți din PNB sub formă bănească.

Din formele directe de manifestare a finanțelor publice, impozitele și taxele ocupă un rol primordial. Numărul și felul impozitelor și taxelor este stabilit prin politica financiară și fiscală în așa fel încât să fie alimentate fondurile la dispoziția statului.

Impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului fără contraprestație directă și cu titlu nerestituibil a unei părți din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice în vederea acoperirii unor necesități publice.

Taxele reprezintă plățile efectuate de persoanele fizice și juridice pentru serviciile prestate acestora de către stat.

Prin intermediul impozitelor și taxelor, persoanele fizice și persoanele juridice care dețin bunuri sau care realizează venituri trebuie să contribuie la formarea bunului public, astfel din fondurile bănești centralizate la dispoziția statului se asigură dezvoltarea unității administrativ teritoriale, ordinea publică, apărarea națională, plata persoanelor aflate în incapacitate de muncă, distrugerea bunurilor prin calamități.

Prin intermediul contribuțiilor bănești sub formă de impozite și taxe se poate realiza o redistribuire a veniturilor în scopul de a asigura satisfacerea de trebuințe tuturor persoanelor și nu numai acelora ce dețin bunuri sau realizează venituri.

Fiind considerat mijloc de reglare și control, impozitele și taxele acționează ca pârghii financiare, ele putând încuraja sau descuraja anumite activități.Impozitele și taxele acționează pe plan financiar, economic și social.

Impozitele și taxele locale constituie venituri proprii ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale și sunt reglementate prin lege.

1.1.Autonomia locală și descentralizarea financiară

Regimul general al autonomiei locale, precum și organizarea și funcționarea administrației publice locale este reglementat de legea 215/2001 privind administrația publică locală. Întrucât administrația locală în statele democratice este fondată pe autonomie locală și descentralizare financiară, problematica administrării și finanțării comunităților locale se impune ca una de o importanță deosebită.

Realizarea politicii administrative a unui stat compus dintr-o multitudine de comunități locale, conduce la probleme legate de separarea puterilor între diferitele structuri administrative și alocarea responsabilităților între diverse nivele de guvernare

1.1.1 Definirea și caracteristicile autonomiei locale

Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

Prin autonomie locală se înțelege „dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă.”

„Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competentele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz.”

În octombrie 1985, s-a adoptat Carta Europeană a Autonomiei Locale, în urma unei conferințe a puterilor locale și regionale din Europa. Carta definește autonomia locală ca fiind "dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrative publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice"

Carta Europeană a Autonomiei Locale se pune în practică prin intermediul unor "consilii sau adunări, compuse din membri aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal care pot dispune de organe executive și deliberative care răspund în fața lor”

Bazele primei organizări unitare a finanțelor locale s-au pus în 1933 când a fost aprobată legea finanțelor publice. Această lege a enumerat expres sarcinile administrațiilor locale și categoriile de venituri pe care acestea erau abilitate să le încaseze pentru a putea finanța cheltuielile impuse de îndeplinirea acestor sarcini.

Legea din 14 martie 1938 a creat cadru funcțional a unui sistem mixt de obținere a veniturilor bugetelor locale care constă în transferuri de la stat, precum și în impozite și taxe locale, în acest sens fiind prevăzute 19 taxe și impozite locale care erau modificate periodic.

După cel de-al doilea război mondial, se realizează o reformare totală a sistemului finanțelor publice. Astfel, în baza Legii nr. 3 din 1949, a fost introdus "bugetul de stat unic", prin intermediul căruia se centralizau toate veniturile statului și se repartizau toate cheltuielile publice, inclusiv cele aferente unităților administrativ – teritoriale și diverselor fonduri cu destinație specială.

Prin legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală se reglementează faptul că„autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii.”

Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală întărește importanta administrației publice locale,modul de constituire a veniturilor și de repartizare a cheltuielilor.

La nivelul județului organul deliberativ este Consiliul județean, iar organul executiv este președintele Consiliului județean.La nivelul municipiului,orașului sau comunei,organul deliberativ este Consiliul local, iar organul executiv este primarul.

Raporturile dintre autoritățile administrației publice locale din comune, orașe și municipii și autoritățile administrației publice de la nivel județean se bazează pe principiile e care le reprezintă.”

„Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competentele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz.”

În octombrie 1985, s-a adoptat Carta Europeană a Autonomiei Locale, în urma unei conferințe a puterilor locale și regionale din Europa. Carta definește autonomia locală ca fiind "dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrative publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice"

Carta Europeană a Autonomiei Locale se pune în practică prin intermediul unor "consilii sau adunări, compuse din membri aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal care pot dispune de organe executive și deliberative care răspund în fața lor”

Bazele primei organizări unitare a finanțelor locale s-au pus în 1933 când a fost aprobată legea finanțelor publice. Această lege a enumerat expres sarcinile administrațiilor locale și categoriile de venituri pe care acestea erau abilitate să le încaseze pentru a putea finanța cheltuielile impuse de îndeplinirea acestor sarcini.

Legea din 14 martie 1938 a creat cadru funcțional a unui sistem mixt de obținere a veniturilor bugetelor locale care constă în transferuri de la stat, precum și în impozite și taxe locale, în acest sens fiind prevăzute 19 taxe și impozite locale care erau modificate periodic.

După cel de-al doilea război mondial, se realizează o reformare totală a sistemului finanțelor publice. Astfel, în baza Legii nr. 3 din 1949, a fost introdus "bugetul de stat unic", prin intermediul căruia se centralizau toate veniturile statului și se repartizau toate cheltuielile publice, inclusiv cele aferente unităților administrativ – teritoriale și diverselor fonduri cu destinație specială.

Prin legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală se reglementează faptul că„autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii.”

Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală întărește importanta administrației publice locale,modul de constituire a veniturilor și de repartizare a cheltuielilor.

La nivelul județului organul deliberativ este Consiliul județean, iar organul executiv este președintele Consiliului județean.La nivelul municipiului,orașului sau comunei,organul deliberativ este Consiliul local, iar organul executiv este primarul.

Raporturile dintre autoritățile administrației publice locale din comune, orașe și municipii și autoritățile administrației publice de la nivel județean se bazează pe principiile autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor întregului județ.

1.1.2 Definirea și caracterizarea descentralizării financiare

Autoritățile administrației publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, orașelor și județelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale.

Autoritățile administrației publice locale au dreptul ca, în limitele competențelor lor, „să coopereze și să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, în condițiile legii.”

Prin descentralizare financiară se înțelege transmiterea de la nivel central la autoritățile publice locale a unor funcțiuni specifice din punct de vedere administrativ cât și a veniturilor fiscale.

Obiectivele urmărite de către autoritățile publice prin descentralizarea financiară sunt următoarele:

-asigurarea stabilității macroeconomice; -repartizarea echitabilă a bunurilor publice în diferitele arii geografice; -promovarea creșterii economice;

-alocarea eficientă a resurselor financiare.

Indiferent de gradul de autonomie a comunitatiilor locale, pentru realizarea descentralizării financiare trebuie să se aibă în vedere următoarele principii:

– principiul diversității-prezintă faptul că descentralizarea financiară se realizează într-o varietate de forme, în functie de solicitările de bunuri și servicii publice;

– principiul echivalenței în finanțarea serviciilor publice-trebuie să se țină seama de beneficiile geografice pe care le aduc cetățenilor;

– pricipiul asigurării serviciilor sociale vitale-această sarcină revine autorităților centrale, care trebuie să ofere minimum de servicii publice esențiale tuturor cetățenilor țării;

– principiul redistribuirii și stabilizării centralizate-este utilizat, deoarece comunitățile locale dispun de instrumentele macroeconomice necesare pentru înfăptuirea unor obiective de importanta națională;

– principiul accesului echitabil la resursele financiare publice-necesar datorită existenței unor colectivități locale a căror balanța dintre nevoi și capacitate fiscală este deficitara, fiind necesară compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale;

– principiul echilibrului financiar-conform căruia repartizarea între nivelurile de autoritate publică ale finanțelor publice trebuie să asigure exercitarea conducerii în limita atribuțiilor și competentelor ce revin fiecăruia.

Unitățile administrativ – teritoriale, au personalitate juridică,au organe reprezentative alese și un patrimoniu propriu, iar în ceea ce privește descentralizarea financiară acestea pot să se organizeze, să funcționeze și să se gestioneze singure, în mod independent.

Finanțele publice locale în România sunt reglementate prin Legea nr. 273/2006, cu modificåri și completåri ulterioare.

“Finanțele publice sunt folosite în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societății în timp ca finanțele private sunt puse în slujba realizării de profit de către întreprinzătorii individuali sau de către acționarii societățiilor comerciale”

Bugetul local este “documentul prin care sunt prevăzute și aprobate,în fiecare an,veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale.”

1.2.Locul deținut de bugetele locale în cadrul sistemului bugetar din România

1.2.1 Sistemul bugetar din România

"Ansamblul relațiilor și al formelor organizatorice prin care se asigură formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar” reprezintă sistemul bugetar al statului.

Competența de stabilire a nivelului impozitelor, taxelor și altor contribuții bugetare, instituirea unui sistem unitar de stabilire a acestora la nivelul fiecărei verigi, precum și modalităților specifice de încasare a veniturilor și de alocare pe destinații a resurselor bugetare formează sistemul bugetar.

1.2.2. Procesul bugetar la nivel local în România

Procesul bugetar reprezintă "etapele consecutive de elaborere,aprobare, executare, control și raportare ale bugetului, care se încheie prin aprobarea contului anual de execuție a acestuia”.

În derularea procesului bugetar un rol important îl au ordonatorii de credite.

Ordonatorii de credite sunt acele persoane care au responsabilitåti pe linia elaborării, execuției și raportării bugetelor locale.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt "președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului București și primarii celorlalte unități administrativ teritoriale", iar ordonatorii secundari sunt șefii instituțiilor subordonate ordonatorilor principali.

„Rolul, competentele și responsabilitătile autorităților administrației publice locale în procesul bugetar sunt:

a) elaborarea și aprobarea bugetelor locale, în condiții de echilibru bugetar, la termenele și potrivit prevederilor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență;

b) stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, precum și a altor venituri ale unităților administrativ-teritoriale, prin compartimente proprii de specialitate, în condițiile legii;

c) urmărirea și raportarea execuției bugetelor locale, precum și rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, în condiții de echilibru bugetar;

d) stabilirea și urmărirea modului de prestare a serviciilor publice de interes local, inclusiv opțiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenți economici specializați ori servicii publice de interes local, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul colectivităților locale;

e) administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică și privată a unităților administrativ-teritoriale;

f) contractarea și garantarea directă de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung, și urmărirea achitării, la scadență, a obligațiilor de plată rezultate din acestea;

g) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuției bugetare, în condiții de eficiență;

h) stabilirea opțiunilor și a priorităților în aprobarea și în efectuarea cheltuielilor publice locale;

j) îndeplinirea și a altor atribuții, competențe și responsabilități prevăzute de dispozițiile legale.”

Execuția bugetului local reprezintă totalitatea operațiunilor realizate pentru încasarea veniturilor și de efectuare a plătii cheltuielilor aprobate prin buget, caracteristica principală fiind separarea activităților de execuție a veniturilor de cele de execuție a cheltuielilor.

Bugetul local este format din două secțiuni:

A) secțiune de funcționare – partea de bază, obligatorie, a unui buget local, care cuprinde veniturile necesare acoperirii cheltuielilor curente pentru realizarea atribuțiilor și competentelor stabilite prin lege, specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale/subdiviziuni administrativ-teritoriale, precum și cheltuielile curente respective;

B) secțiune de dezvoltare – partea complementară a unui buget local, care cuprinde veniturile afectate cheltuielilor de capital, potrivit politicilor de dezvoltare la nivel național, regional, județean, zonal sau local, după caz, precum și cheltuielile de capital respective, pe bază de programe și proiecte. Prin nivel zonal se înțelege teritoriul corespunzător a doua sau mai multe unități administrativ-teritoriale învecinate pe a căror raza se realizează o acțiune, o lucrare, un serviciu, un program sau orice alt obiectiv, în înțelesul colectivităților locale respective”

În execuția părții de venituri se parcurg 4 etape:

– „așezarea” impozitului reprezintă stabilirea, constatarea și evaluarea mărimii materiei impozabile deținută de o persoană fizică sau juridică;

–  lichidarea este operațiunea prin care se determină cuantumul impozitului datorat de o persoană fizică sau juridică;

– emiterea titlului de stabilire a impozitului reprezintă emiterea deciziei de impunere prin care se stabilește cuantumul impozitului datorat;

– perceperea propriu-zisă a impozitului presupune încasarea efectivă a acestuia în cuantumul și la termenul stabilit.”

Execuția părții de cheltuieli a bugetului local presupune parcurgerea a 4 etape:

– „angajamentul legal este faza din procesul execuției bugetare,reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligație pe baza fondurilor publice;

– lichidarea este operațiunea prin care se verifică și se constată existența angajamentelor,realitatea sumei datorate în legătură cu realizarea furnizării lucrării sau serviciului prestat,se verifică condițiile de exigibilitate a angajamentului pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile respective.

– ordonanțarea reprezintă faza din procesul execuției bugetare, în care se confirmă că livrările de bunuri și servicii au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată;

– plata reprezintă operațiunea prin care are loc stingerea obligației bănești.”

La sfârșitul anului bugetar se întocmește contul de execuție bugetară, care cuprinde totalitatea veniturilor încasate și a cheltuielilor efectuate pe parcursul anului bugetar.

1.2.3.Studiul privind ponderea bugetelor locale în bugetul general consolidat,în perioada 2008-2013

Pentru a putea aprecia importanța bugetelor locale în cadrul sistemului bugetar din România, vom analiza evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale pe perioada 2010-2013.

În tabelul de mai jos prezint ponderea pe care o dețin veniturile și cheltuielile bugetelor locale în veniturile și cheltuielile bugetului general consolidat:

Tabelul 1.1 -mii lei-

www.mfinante.ro-execuția bugetului general consolidat pe anii 2010-2013

Tabelul 1.2 -mii lei-

www.mfinante.ro-execuția bugetului general consolidat pe anii 2010-2013

După cum se poate observa deficitul la bugetul local (tabelul 1.2) a scăzut în anul 2013 cu 20.48% față de 2011, pe când deficitul la bugetul general consolidat (tabelul 1.1) a scăzut cu 24.10 % față de anul 2011.Acest lucru se datorează faptului că veniturile la bugetul local au crescut în 2013 cu 15.93% față de o creștere de 14.32% față de anul 2011 la bugetul general consolidat.Totodată cheltuielile begetului local au crescut cu 14.88% față de 9.86% cât a fost creșterea la bugetul general consolidat în anul 2013 față de anul 2011.Acest lucru se datorează faptului că bugetele locale își gospodăresc mai bine fondurile și totodată politica fiscală a determinat creșterea impozitelor și taxelor locale.

Tabelul 1.3

www.mfinante.ro-execuția bugetului general consolidat pe anii 2010-2013

1.3.Considerații privind veniturile bugetelor locale

Veniturile și cheltuielile bugetelor precum și celelalte venituri și cheltuieli evidențiate în afara bugetului local, „cumulate la nivelul unității administrativ-teritoriale, alcătuiesc bugetul general al unității administrativ-teritoriale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor de sume dintre bugete, va reflecta dimensiunea efortului financiar public în unitatea administrativ-teritorială pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.”

Potrivit Legii finanțelor publice locale nr. 273/2006, veniturile bugetare reprezintă "resursele bănești care se cuvin bugetelor locale, bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii , în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe ,contribuții ,alte vărsăminte,alte venituri, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,subvenții și donații."

O sursă importantă a veniturilor bugetului local o constituie impozitele și taxele locale care “reprezintă principale surse de venit la nivelul bugetelor locale.Stabilirea acestor obligații fiscale intră în competența atât a organelor centrale cu atribuții în domeniul financiar-bugetar,dar și a comunităților locale,luând în considerare faptul că,cerințele existente la nivel teritorial presupun identificarea surselor de venituri proprii și a transferurilor din bugetul de stat.

În general impozitele și taxele locale se referă la impozitarea bunurilor deținute în proprietate de către contribuabili (clădiri,teren,mijloace de transport) și stabilirea unor sume ce trebuie plătite în vederea obținerii unor avize, certificate,autorizații,licențe etc. (servicii prestate contribuabililor de către stat)”

Bugetul local al municipiului Sibiu în care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile este aprobat în fiecare an în consiliul local.

Bugetul local cuprinde doua secțiuni:

– secțiunea de funcționare

– secțiunea de dezvoltare

1.3.1.Veniturile secțiunii de funcționare sunt următoarele:

a) venituri proprii, cu excepția veniturilor din valorificarea unor bunuri, sumelor reprezentând amortizarea mijloacelor fixe și a sumelor aferente depozitelor speciale pentru construcția de locuințe;

b) venituri proprii ale instituțiilor publice locale finanțate integral sau parțial din venituri proprii;

c) subvenții pentru finanțarea cheltuielilor curente;

d) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor curente;

e) venituri din împrumuturi acordate instituțiilor și serviciilor publice locale sau activităților finanțate integral din venituri proprii;

f) vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare, care se reflectă cu valoare negativă.

1.3.2.Veniturile secțiunii de dezvoltare sunt următoarele:

a) vărsăminte din secțiunea de funcționare;

b) sume rezultate din valorificarea unor bunuri, sume reprezentând amortizarea mijloacelor fixe și sume aferente depozitelor speciale pentru construcția de locuințe;

c) subvenții pentru cheltuieli de capital;

d) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor de capital;

e) sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări.

1.4.Veniturile bugetului local la nivelul municipiului Sibiu

Veniturile bugetului local se constituie din:

a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;

b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

c) subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;

d) donații și sponsorizări.

e) sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări.”

1.4.1. Veniturile proprii 

Veniturile curente ale bugetelor locale sunt veniturile pe care autoritățile le realizează pe plan local.Fundamentarea veniturilor proprii se bazează pe constatarea,evaluarea și inventarierea materiei impozabile în funcție de care se calculează impozitele și taxele aferente. În România, principalele acte normative care reglementează veniturile proprii sunt Legea finanțelor publice locale și  Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările ulterioare. Un aspect care definește veniturile proprii este acela că autoritățile locale au libertatea modului în care sunt cheltuite.

Aceste venituri dau și o măsură a gradului de autonomie de care beneficiază în mod real autoritățile publice locale. În mod ideal, veniturile proprii ar trebui să acopere toate cheltuielile efectuate pentru satisfacerea nevoilor locale.

În funcție de natura lor, veniturile proprii sunt împărțite în:

– venituri curente, care pot fi fiscale sau nefiscale;

– venituri din capital;

– operațiuni financiare

– subvenții

1.4..1.1 Venituri curente

  Veniturile curente se încasează pe baza unor prevederi legale cu valabilitate mare în timp. Aceste venituri dețin cea mai mare pondere în formarea veniturilor bugetare locale.

În funcție de natura lor, veniturile curente se împart în venituri fiscale și venituri nefiscale.

A. Venituri fiscale

Veniturile fiscale ale bugetelor locale sunt reprezentate de impozitele, taxele și contribuțiile percepute la bugetul local în baza legilor emise.

Impozitele “reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.Aceasta prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu definitiv(nerambursabil) și fără contraprestație directă din partea statului”

Din punct de vedere a trăsăturilor de fond și de formă, veniturile fiscale ale bugetelor locale pot fi împărțite în impozite directe și impozite indirecte.

B. Venituri nefiscale

Veniturile nefiscale se referă la diverse surse de venit la bugetul local, altele decât impozitele și taxele.

Din categoria veniturilor nefiscale la nivelul bugetului local fac parte următoarele:

-venituri din dividente;

-venituri din concesiuni și închirieri;

-alte venituri din dobânzi;

-venituri din prestări servicii

-venituri din amenzi și alte sancțiuni;

-venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;

-încasare din valorificarea bunurilor confiscate;

-încasări din alte surse;

-taxe extrajudiciare de timbru;

-donatii și sponsorizări;

1.4.1.2.Venituri din capital

Veniturile din capital sunt resursele financiare obținute din vânzările de active deținute de autorități.Autoritățile publice locale pot să vândă doar bunurile din propietatea privată a unității teritoriale, iar cele din propietatea publică se pot doar închiria sau concesiona.

Izvorul acestor venituri este valorificarea unor bunuri ce s-au acumulat în patrimoniul privat.

Din categoria acestor venituri fac parte:

 -venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;

 -venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;

 -venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al unității administrativ teritoriale;

1.5.Cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat:

Pentru corectarea unor dezechilibre care intervin pe plan local și pentru finanțarea anumitor cheltuieli, pentru obiective de interes major, unitățile administrativ teritoriale primesc anumite fonduri de la bugetul de stat.

Mărimea acestor venituri este stabilită prin lege, autoritatiile locale neavând nici un control asupra cuantumului lor, iar în unele cazuri nici asupra modului în care vor fi cheltuite.

În perioada actuală, bugetele locale primesc de la bugetul general consolidat următoarele fonduri care constituie venituri ale bugetului local, pe lângă cele realizate la nivel local, respectiv:        

1.5.1.Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru:

–         finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, creșelor, centrelor județene și locale de consultanță agricolă;

–         susținerea sistemului de protecție a copilului;

–         subvenționarea energiei termice livrată populației;

–         retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de producere și distribuție a energiei termice;

–         susținerea sistemului de protecție a persoanelor cu handicap;

–         finanțarea unor activități în domeniul culturii și al cultelor;

–         echilibrarea bugetelor locale;

–         acordarea de ajutor social și ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri;

–         finanțarea serviciilor comunitare de evidenta a persoanei;

      1.5.2. Cote și sume defalcate din impozitul pe venit, pentru:

–         echilibrarea bugetelor locale;

–         subvenționarea energiei termice livrate populației.

În ceea ce privește sumele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, acestea se alocă de la nivel central județelor, urmând ca un procent de până la 25% să rămână la bugetul județului, iar restul de 75% să se distribuie localităților de către Consiliul Județean, prioritate având unitățile administrativ-teritoriale care realizează venituri proprii insuficiente.

Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru subvenționarea energiei termice livrata populației sumele se stabilesc, ca și cele pentru echilibrare, printr-o anexă la legea bugetului de stat și se distribuie de către Consiliul Județean, în condițiile prevăzute la sumele pentru echilibrare, dar și în funcție de cantitatea de energie termică livrată populației, la care prețul local depășește prețul național de referință.

“Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale, cu excepția impozitului pe veniturile din pensii, se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit o cotă de 41.75% la bugetele locale ale comunei,municipiului unde își desfășoară activitatea plătitorul de venit,11.25% la bugetul județului și 18.5% într-un cont distinct,deschis la direcția generală a finanțelor,pentru echilibrarea bugetelor locale.”

Cotă din impozitul pe venit repartizată bugetelor locale de la bugetul de stat a scăzut de la an la an.În anul 2010 cota a fost de 47%, în anul 2011 a fost de 44%, iar în anul 2012 de 41.75%.Acest lucru a creat mari dificultăți în finanțarea cheltuielilor de către bugetele locale a activităților mai sus menționate,unitățile administrativ teritoriale fiind nevoite să suporte din veniturile proprii anumite cheltuieli sociale.

1.5.3.Subvenții

Prin legi speciale Consiliile locale primesc noi atribuții privind administrarea,întreținerea anumitor servicii publice de interes local.Pentru ducerea la îndeplinire a acestor atribuții, consiliile locale primesc sume alocate de la bugetul de stat sub forma subvențiilor.

Fondurile corespunzătoare subvențiilor se repartizează în teritoriu, prin intermediul ministerelor responsabile în funcție de destinația acestora.

Din categoria acestor subvenții acordate unităților administrativ-teritoriale vom enumera numai câteva tipuri:

– pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale prețurilor;

– sprijin financiar pentru constituirea familiei;

– pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri;

– pentru finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință;

– pentru susținerea derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile

1.5.4. Sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări.

În situația în care veniturile unei comunități locale nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor necesare, se poate apela la o sursă suplimentară de venituri, respectiv împrumuturi.

Împrumuturile contractate de autoritățile publice locale pot fi definite ca fiind "suma primită de la creditor de către o autoritate a administrației publice locale, rambursabilă la un anumit termen (scadentă), cu plata unei sume în plus (dobânda) în favoarea creditorului.”

Aceste împrumuturi "fac parte din datoria publică a României, dar nu reprezintă obligații ale Guvernului, iar plata serviciului datoriei publice aferentă acestor împrumuturi se va efectua exclusiv din bugetele locale prin împrumuturi pentru refinanțarea datoriei publice."

Posibilitatea apelării la această sursă de venituri bugetare a fost acordată autorităților locale prin Legea finanțelor publice locale. Pot fi contractate împrumuturi interne sau externe pe termen scurt, mediu și lung, care pot fi folosite fie pentru realizarea de investiții publice de interes local, fie pentru refinanțarea datoriei publice locale, dar numai cu avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale.

În cazul împrumuturilor externe Guvernul poate acorda, conform Legii datoriei publice, garanț

Capitolul 2 – Impozite si taxe locale

2.1.Importanța impozitelor

În literatura noastră de specialitate, s-a pornit de la ideea că statul și celelalte organizații publice desfășoară o activitate de procurare și întrebuințare a fondurilor bănești pentru acoperirea cheltuielilor colective, această activitate formând conținutul conceptului de economie financiară : bugetul, impozitele, împrumutul de stat și cheltuielile.

Statul, în schimbul impozitelor încasate, se obligă și trebuie să creeze și să asigure un cadru general favorabil desfășurării activității economice, sociale și politice în societate conform principiului după care ,,cine plătește impozite are dreptul de a beneficia de protecție din partea organelor statului”.

Sumele concentrate de stat pe calea impozitelor de la persoane fizice și persoane juridice se reîntorc sub forma unor acțiuni, servicii, gratuități de care beneficiază cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societății.

Astfel de gratuități de care beneficiază populația sunt acțiunile social -culturale organizate de stat în folosul ei, și anume învățământ, ocrotirea sănătății, asistența socială, ajutorul familial de stat, arta, cultura, educația fizică și sportul.

2.2. Noțiunea de impozit

Impozitul este o sursă de venit bugetar, ce se prelevă în mod obligatoriu, în temeiul legii, fără contraprestație, de la persoanele fizice și juridice ce au capacitate contributivă.

Din punct de vedere terminologic, cuvântul impozit sugerează ideea de a impune, a obliga.

Constituția României consacră principiul potrivit căruia impozitul trebuie să fie stabilit prin lege. Conform art. nr. 55, alin. (1) din Constituția Romaniei ,,Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice”. Prin urmare, izvorul obligației generale și abstracte de a plăti un impozit este legea.

În cele mai multe state europene, ca și în S.U.A., nu este folosit conceptul de impozit. Cu aceeași semnificație și același rezultat este folosit conceptul de taxe.

2.3. Elementele tehnice ale impozitului

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate, atât de organele fiscale, cât și de contribuabili. Astfel prin legile prin care se instituie impozite se precizează: persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice și juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.

Printre elementele impozitului se numără:

1. Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să contribuie cu o parte din venitul său la cheltuielile publice, respectiv la constituirea veniturilor bugetare. Atât în reglementările fiscale, cât și în vorbirea curentă subiectul impozitului este denumit contribuabil. Astfel, de exemplu la impozitul pe clădiri și la impozitul pe teren este subiect al impozitului persoana fizică și juridică care le deține în proprietate, la impozitul pe spectacole persoanele fizice și juridice care organizează manifestări artistice, activități artistice și distractive de videotecă și discotecă, competiții sportive. Contribuabilii mai au și alte obligații, pe lângă acela de plată a impozitelor și acestea se referă la: declararea obiectului impozitului și a mărimii acestuia, depunerea la fisc a unor deconturi periodice și documente specifice.

2. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana fizică sau juridică care suportă efectiv impozitul. Ea mai este definită și destinatarul impozitului, întrucât, la stabilirea fiecărui impozit, se știe precis „ținta”, destinatarul obligației de plată, respectiv persoanele fizice și/sau juridice ale căror venituri vor fi afectate de introducerea impozitului respectiv. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul real al acestuia, însă, în realitate sunt frecvente cazurile când suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse căi și mijloace pentru a transpune, într-o măsură mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora. (De exemplu la TVA obligația de plată îi revine agentului economic care vinde mărfurile, care conțin în preț TVA-ul, iar suportatorul este clientul).

3. Obiectul impunerii îl reprezintă venitul și/sau bunurile patrimoniale ale persoanelor fizice și juridice supuse impunerii. Obiectul impozabil determină și denumirea fiecărui impozit. La impozitele directe, obiectul impunerii îl constituie venitul sau averea. De exemplu, la impozitul pe clădiri obiectul impunerii îl constituie clădirile, la impozitul pe teren – terenurile, la impozitul pe profit – mărimea profitului obținut de agentul economic. La impozite indirecte, obiectul impunerii îl constituie materia supusă impunerii, care poate fi produsul vândut, importat și uneori cel exportat, serviciul prestat. De exemplu la accize obiectul impunerii îl constituie produsele prevăzute prin lege, pentru care se datorează accize, precum : alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun, cafea. Baza impozabilă trebuie interpretată ca „obiectul” impunerii urmat de o determinare fiscală, exprimat fiscal conform unei metodologii stabilite prin lege în vederea impozitării. „Obiectul” impunerii este punctul de plecare în stabilirea „bazei” impozabile. De exemplu la taxa asupra mijloacelor de transport „obiectul” impunerii îl reprezintă „mijloacele de transport cu tracțiune mecanică”, iar baza de impozitare „o constituie capacitatea cilindrică a motorului”.

4. Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitului pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa, iar la impozitele pe avere, impozitul se plătește, de regulă, din venitul realizat de pe urma averii respective, și numai uneori acesta diminuează substanța averii.

5. Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură folosită pentru exprimarea obiectului impozabil. De exemplu la impozitul pe profit, salarii, venit, unitatea de impunere are o expresie monetară, iar în cazul impozitului pe avere avem expresii fizice naturale (lei/mp, lei/ha).

6. Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale.

7. Asieta (modul de așezare a impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.

8.Termenul de plată al impozitului indică data limită până la care impozitul trebuie achitat. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti și majorări de întârziere, iar în cazul unor impozite se datorează penalități și/sau amenzi. În cazul în care contribuabilul capătă „vechime în întârzierea achitării impozitului”, organele fiscale trec la aplicarea diferitelor măsuri, ultima fiind cea a executării silite, respectiv a sechestrării unor bunuri și vânzarea acestora prin licitație publică, până la recuperarea obligațiilor de plată datorate, popriri.

2.4.Noțiunea de taxă

Taxele (de timbru, de înregistrare, de arbitrare, de metrologie, de consulare, de spitalizare) reprezintă, alături de impozite, cea de-a doua categorie principală de venituri de la bugetul de stat și la bugetele locale.

Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de catre instituțiile publice. Prin urmare, taxele sunt reglementate ca obligații bugetare datorate de persoanele fizice sau de persoanele juridice, reprezentând plata neechivalentă a unor servicii, după principiul recompensei speciale. Cu alte cuvinte, taxele sunt încasate de la persoanele care solicită o anumită activitate din partea unor instituții de stat sau beneficiază de servicii publice, altele decât cele cu caracter productiv.

2.5.Diferența dintre taxe și impozite

Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizează printr-o serie de trasături specifice:

-reprezintă plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituții, care întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii sau rezolvă alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice;

-subiectul plăților este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei activități din partea unui organ sau instituții de stat;

-taxa reprezintă o contribuție de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane, pe când impozitele se întrebuințează la acoperirea cheltuielilor generale ale societății;

– taxele reprezintă plăți făcute de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile sau lucrările efectuate în mod direct și imediat acestora de către organele sau instituțiile de stat specializate.

Taxele sunt instituite în scopuri fiscale pentru a realiza venituri la bugetele publice.

Cuantumul taxelor nu se stabilește pornind de la costul, prețul ori valoarea serviciului prestat, ci independent de criterii de ordin economic. Sub acest aspect, taxele se deosebesc radical de prețul mărfurilor ori tariful serviciilor prestate și lucrărilor executate de întreprinderi economice sau liber-profesioniști autorizați.

În stabilirea și aplicarea taxelor se au în vedere următoarele principii:

unicitatea taxării – în sensul că pentru unul și același serviciu prestat unei persoane, acesta nu datorează taxa decât o singură dată;

răspunderea pentru îndeplinirea obligației de plată revine funcționarului sau persoanei încadrată la instituția sau organul de stat și nu debitorului;

nulitatea actelor neegal taxate;

taxele sunt anticipative, ele se datorează și se achită în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi efectuate de organele sau instituțiile de stat.

2.6.Impozitele locale

2.6.1.Regimul juridic al impozitului pe clădiri

a) Impozitele directe (impozit pe proprietate)

 “Impozitele directe se caracterizează prin faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit stabilite prin lege.”

Între impozitele locale directe regăsim: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozit asupra mijloacelor de transport

Impozitul pe clădiri este reglementat de art.249 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Obiectul impunerii este reprezentat de totalitatea clădirilor situate în România în proprietatea persoanelor fizice sau juridice pentru care se datorează anual impozit.

Plătitorii sunt reprezentați de orice persoană fizică sau juridică,indiferent de modul de organizare, titlu sau formă de proprietate, care deține în proprietate clădiri situate în România.

Modalitatea de calcul a  impozitului diferă în funcție de tipul contribuabilului, persoana fizică sau juridică:

·        în cazul persoanelor fizice, se aplică o cotă de impozit de 0,1%  asupra valorii de impozitare ce se determina în funcție de felul, destinația și locul unde sunt situate clădirile,conform Codului fiscal.

·        în cazul persoanelor juridice, se aplică o cotă ce poate fi cuprinsă între 0,5% și 1,5% (valoarea exactă a cotei se stabilește prin Hotărâre a Consiliului Local) asupra valorii de impozitare înregistrata în evidență contabilă a proprietarului. În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani, cota de impozitare este cuprinsă între 10% și 20% ,iar pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani,cota de impozitare este cuprinsă între 30% și 40 % care se aplică la valoarea de înregistrare în contabilitate.

Stabilirea impozitului datorat se realizează prin declarația de impunere depusă de proprietarul clădirii la compartimentele de specialitate ale autoritațiilor administrației publice locale pe a căror raza teritorială se afla clădirea. În cazul clădirilor dobândite în timpul anului, acestea se impun de la data de întâi a lunii următoare celei din care clădirea a fost dobândita.

Impozitul pe teren este reglementat de art.256 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Obiectul impunerii  îl constituie orice teren deținut de o persoană și care datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.

Plătitorii sunt orice persoane, fizice sau juridice, proprietari de terenuri situate în România.

Impozitului pe teren se stabilește în funcție de suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat terenul și zona sau categoria de folosință a terenului. Încadrarea terenurilor pe zone și categorii de folosință în intravilan și extravilan se face de către consiliile locale.

Stabilirea impozitului datorat pentru suprafețele de teren se face pe baza evidențelor conduse de consiliile locale și pe baza declarațiilor depuse de contribuabili. Pentru terenurile dobândite în cursul anului, impozitul se datorează începând cu prima zi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite.

Impozitul asupra mijloacelor de transport este reglementat de către art. 261 din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Obiectul impunerii îl reprezintă mijloacele de transport, atât cu tracțiune mecanică cât și cele pe apă.

Plătitorii impozitului pe mijloacele de transport este orice persoană fizică sau juridică care are în proprietate mijloace de transport ce pot fi înmatriculate în România.

Impozitul se calculează în funcție de tipul mașinii și de capacitatea cilindrică a acesteia.

Stabilirea impozitului se face de către compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale pe a căror rază teritorială contribuabilii își au domiciliul sau sediul, pe baza declarației de impunere. În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

b. Impozitele indirecte

Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzării unor bunuri, executării unor lucrări, prestări de servicii etc.

În cadrul acestor impozite sunt incluse: taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, impozit pe spectacole, taxa hotelieră, taxa pe utilizarea bunurilor,autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități,taxe judiciare de timbru, alte taxe locale.

Impozitul pe spectacole  este reglementat de aceleași acte normative ca și impozitele directe.

Obiectul impunerii este determinat de”orice manifestare artistică, competiție sportivă, activitate artistică și distractivă de videotecă și discotecă, denumite generic spectacole.”

Plătitorii sunt orice persoană care organizează evenimentele menționate anterior.

Calculul impozitului – impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de import la suma încasata din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor. Cotele de impunere sunt procentuale diferențiate pe categorii de activități organizate de subiecții impunerii. Pentru manifestările artistice de teatru, de operă, de operetă, de filarmonică, cinematografice, muzicale, de circ, precum și pentru competițiile sportive interne și internaționale cota de impunere este de 2%, iar pentru alte manifestări decât cele menționate anterior cota este de 5%.

Stabilirea impozitului se realizează de către consiliile locale în a căror rază administrativ-teritorială se realizează activitățile artistice și distractive.

Taxa pentru șederea într-o unitate de cazare, denumită în continuare taxa hotelieră, se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidență a persoanelor cazate.

Unitatea de cazare are obligația de a vărsa taxa colectată la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situată aceasta.

Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei de 1% la tarifele de cazare practicate de unitățile de cazare și se datorează pe toată perioada de cazare.

Taxele de timbru sunt de mai multe feluri: taxe judiciare și alte taxe de timbru

Plătitorii de taxe de timbru sunt persoanele fizice și juridice pentru care acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și pentru eliberarea, legalizarea unor acte sau copi realizate de notarii publici sau alte organe cu atribuții notariale.

Calculul taxei – taxele de timbru se pot stabili în sume fixe pentru actele și serviciile neevaluabile în bani, în cota fixă procentuală și cota procentuală regresivă pentru actele evaluabile în bani.

Potrivit Legii Administrației Publice Locale nr. 215∕2001, autoritățile administrației publice locale, respectiv consiliile locale și cele județene sunt organizate și funcționează pe baza principiilor autonomiei locale și al descentralizării serviciilor publice, principii care de altfel își găsesc consacrarea constituțională în art. 119 din legea fundamentală .

În virtutea acestor principii s-au produs mutații profunde în ceea ce privește locul și mai ales rolul administrației publice în sistemul statului de drept. Prin dispozițiile constituționale, dezvoltate prin reglementările cuprinse în legea organică a administrației publice, s-a acordat acestor autorități o largă competență și responsabilitate în tot ce privește rezolvarea problemelor de interes local.

Astfel, consiliilor locale și județene le revine sarcina de a organiza și executa lucrările edilitare și de gospodărire comunală, de a dezvolta rețeaua de învațământ, de sănătate, cultură și artă, de a crește gradul de urbanizare a orașelor și municipiilor, sarcini care nu pot fi îndeplinite în lipsa unor fonduri bănești care să fie gestionate de aceste autorități publice locale.

Legea 571/2003 privind Codul fiscal caracterizează impozitul pe clădiri un impozit annual, care se datorează pentru clădiri de orice fel, indiferent de destinația avută și de modul de folosire și indiferent de locul unde acestea sunt situate.

2.7.Calculul impozitului pe clădire pentru persoanele fizice

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1 % la valoarea impozabilă a clădirii .

Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimate în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp. În conformitate cu prevederile legale, Consiliul Local al Municipiului Sibiu a aprobat H.C.L. nr. 173/2011 privind impozitele și taxele locale pentru anul 2013, după cum reiese din următorul tabel :

LEGEA nr. 571 / 2003 privind CODUL FISCAL, cu modificările și completările ulterioare Titlul IX – impozite și taxe locale

IMPOZITUL ȘI TAXA PE CLĂDIRI

Valorile impozabile pe metru pătrat de suprafață construită desfășurată la clădiri, în cazul persoanelor fizice

Tabel nr.1

Subsol, demisol sau mansardă utilizată ca locuință – 75% din suma care s-ar aplica clădirii;

Subsol, demisol sau mansarda utilizată cu alte scopuri decât cea de locuintă – 50% din suma care s-ar aplica clădirii.

Se impune urmtoarea precizare:

Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.

Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfașurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,2.

Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de amplasarea clădirii, prin înmulțirea sumei determinate cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în următorul tabel.

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, rangul unei localități reprezintă rangul atribuit unei localității conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național.

2.7.1.Rangul localității

Pentru determinarea valorilor impozabile pentru municipiul Sibiu pe zone conform HCL nr.165/2006, la nivelurile menționate în prezenta anexă se vor aplica următorii coeficienți de corecție pozitivă:

Tabel nr.2

În anul fiscal 2013 pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință după caz persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor locatarilor, titularilor drepturilor de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.

Pentru determinarea valorii impozabile a clădirilor se au în vedere instalațiile cu care este dotată clădirea, respectiv:

a) se încadrează pentru aplicarea valorilor impozabile prezentate în coloana a doua acele clădiri care sunt dotate cumulativ cu instalații de apă, de canalizare, electrice, de încălzire, după cum urmează:

1) clădirea se consideră dotată cu instalațiile de apă dacă alimentarea cu apă se face prin conducte, dintr-un sistem de aducțiune din rețele publice sau direct dintr-o sursă naturală – puț, fântână sau izvor – în sistem propriu;

2) clădirea se consideră că are instalații de canalizare dacă este dotată cu conducte prin care apele menajere sunt evacuate în rețeaua publică;

3) clădirea se consideră că are instalație electrică dacă este dotată cu cablaje superioare racordate la rețeaua publică sau la o sursă de energie electrică – grup electrogen, microcentrală, instalații eoliene sau microhidrocentrale;

4) clădirea se consideră că are instalație de încălzire dacă aceasta se face prin intermediul agentului termic – abur sau apă caldă de la centralele electrice, centralele termice de cartier, termoficare locală sau centrale termice proprii – și îl transmit în sistemul de distribuție în interiorul clădirii, constituit din conducte și radiatoare, calorifere, indiferent de combustibilul folosit – gaze, combustibil lichid, combustibil solid, precum și prin intermediul sobelor încălzite cu gaze, convectoarelor;

b) se încadrează pentru aplicarea valorilor impozabile prevăzute în coloana a treia acele clădiri care nu se regăsesc în contextul menționat la litera a), respectiv cele care nu au nici una din aceste instalații sau au una, două ori trei astfel de instalații. Mențiunea cu privire la existența sau inexistența instalațiilor se face prin declarația fiscală.

În situația în care pe parcursul anului fiscal, clădirea încadrată pentru aplicarea valorilor impozabile prevăzute în coloana ,,Clădire fără instalații de apă, canalizare, electricitate sau încălzire (la m2) din tabel, face obiectul aplicării valorilor impozabile prevăzute în coloana a treia, ca efect al dotării cu toate cele patru instalații, modificarea impozitului pe clădire se face începând cu data de întâi a lunii urmatoare celei în care a apărut situație, necesitând depunerea unei noi declarații fiscale.

În înțelesul Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, clădire este orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de instalații și de alte asemenea.

Sunt considerate clădiri distincte, având elemente proprii de identificare a adresei după cum urmează:

a) clădirile distanțate spațial de celelalte clădiri amplasate în aceeași curte – lot de teren, precum și clădirile legate între ele prin pasarele sau balcoane de serviciu;

b) clădirile alipite, situate pe loturi alăturate, care au sisteme constructive și arhitectonice diferite – fața de și materiale de construcții pentru pereții exteriori, intrări separate din stradă, curte sau gradină și nu au legături interioare.

Valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcție de anul terminării acesteia, după cum urmează:

a) cu 20 % pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință;

b) cu 10% pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului de referință;

Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:

cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

cu 150% pentru cea de a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

cu 300% pentru cea de a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu si pentru cea de a patra clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

În cazul deținerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcție de ordinea în care proprietățile au fost dobândite așa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

Persoanele fizice au obligația să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora.

Sunt considerate ca fiind închiriate numai acele clădiri utilizate ca locuință pentru care sunt îndeplinite cumulativ, următoarele condiții:

a) Proprietarul, în calitatea sa de locator, are un contract de închiriere încheiat în formă scrisă;

b) Contractul este înregistrat la organul fiscal competent în scopul stabilirii veniturilor din cedarea dreptului de folosință a bunurilor, în condițiile legii;

c) Locatorul nu poate fi membru al familiei locatarului; prin familie se desemnează soțul, soția și copiii lor necăsatoriți.

În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii având determinate cotele-părți din clădire, impozitul calculat se împarte proporțional cotelor-părți respective, iar asupra acestuia se aplică, după caz, majorarea în funcție de ordinea în care aceste cote-parti au fost dobândite, rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare contribuabil. Pentru stabilirea impozitului pe clădire majorat potrivit prevederilor articolului 252 alin. (2) din Codul fiscal, ordinea în care proprietățile au fost dobândite se determină în funcție de anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar.

În cazul în care în același an se dobândesc mai multe clădiri utilizate ca locuință, ordinea este de data dobândirii, iar dacă la aceeași dată se dobândesc mai multe clădiri utilizate ca locuință, ordinea este cea pe care o declară contribuabilul respectiv.

În cazul persoanei fizice care deține în proprietate mai multe clădiri utilizate ca locuință, iar domiciliul sau reședința sa nu corespunde cu adresa nici uneia dintre clădiri, prima clădire dobândită (în funcție de an) este asimilată clădirii de la adresa de domiciliu. Declarația specială se depune în termen de 30 de zile de la data dobândirii.

Fiind un impozit anual, impozitul pe clădiri se calculează la începutul anului, obligațiile de plată fiind stabilite semestrial, în rate egale.

2.7.2.Scutiri și facilități

Scutirea de impozit pe clădiri se acordă pentru:

a) veteranii de război;

b) persoanele fizice prevăzute la art.1 al Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

c) persoanelor fizice prevăzute la art.6 si art.10, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 42/1990 privind cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) văduvelor de război și văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;

e) persoanelor cu handicap grav sau accentuat și de persoanele încadrate în gradul 1 de invaliditate. Scutirea de la plata impozitelor pe clădire se aplică doar clădirilor folosite ca domiciliu, în proporție de 100% pentru bunurile proprii și comune soților stabilite potrivit Codului familiei.

Această facilitate se acordă persoanelor în cauză pe baza cererii acestora, proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului, începând cu luna următoare celei în care persoanele în cauză prezintă actele prin care se atestă situația respectivă.

De asemenea, persoanele fizice și juridice române care reabilitează sau modernizează termic clădirile de locuit pe care le dețin în proprietate, în conditiile O.G. nr. 29/2000 privind reabilitarea termică a fondului constant existent și stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin legea nr.325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obținut pentru reabilitarea termică.

Pentru a beneficia de scutirea impozitului pe clădiri, persoanele fizice sau persoanele juridice trebuie să depună la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, o cerere însoțită de copii de pe autorizația de construire pentru lucrări de reabilitare termică și de pe documentele din care reiese perioada de rambursare a creditului obținut pentru reabilitarea termică. Scutirea se aplică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoanele au depus cererea respectivă.

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru:

1. clădirile instituțiilor publice și clădirile care fac parte din domeniul public și privat al unei unități administrativ teritoriale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

2. clădirile, care potrivit legislatiei în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

3. clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și parțile lor componente locale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

4.clădirile instituțiilor de învățământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu exceptia incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

5. clădirile unităților sanitare de interes național care nu au trecut în patrimoniul autorităților locale;

6. clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome ,,Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

7. clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome ,,Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" atribuite conform legii;

8. construcțiile și amenajările funerare din cimitire, crematorii;

9. clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, știintifice și tehnologice, potrivit legii;

10.clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale în lipsă de moștenitori legali sau testamentari;

11.oricare dintre următoarele construcții speciale:

sonde de țiței, gaze, sare;

platforme de foraj marin;

orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, stație de transformare fi de conexiuni, clădire și construcție specială anexă a acesteia, post de transformare, rețea aeriană de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acesteia, cablu subteran de transport, instalația electrică de forță;

canalizări și rețele de telecomunicații subterane și aeriene;

căi de rulare, de incintă sau exterioare;

galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț;

puțuri de mină;

coșuri de fum;

turnuri de răcire;

baraje și construcții accesorii;

diguri, construcții anexe și cantoane pentru intervenții la apărarea împotriva inundațiilor;

construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluze și stații de pompare aferente canalelor;

poduri, viaducte, apeducte și tuneluri;

rețele și conducte pentru transport sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare;

terasamente;

cheiuri;

platforme betonate;

împrejmuiri;

instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare;

construcții de natură similară stabilite prin hotărârea consiliului local.

De asemenea, impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă:

a) clădirea este o locuință nou realizată în condițiile Legii locuinței nr.114/1996, republicată cu modificările și completările ulterioare, sau

b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată și modificată prin Legea nr. 82/1995 cu modificările și completările ulterioare

CAPITOLUL III

Studiul privind constituirea si execuția bugetului local al Municipiului Sibiu

Prezentarea municipiului Sibiu

„Sibiul este combinația neobișnuită și atrăgătoare intre un oraș istoric-o fortăreața care încă își mai păstrează centurile de aparare-și un oraș foarte conectat la prezent și la realitățile din țară și din Europa.

Municipiul Sibiu este unul din cele mai importante orașe din Transilvania cu un remarcabil potențial de dezvoltare economică, avantajat și de poziționarea sa pe Coridorul IV Paneuropean și beneficiind de un modern Aeroport Internațional. Sibiul a fost un puternic centru economic a Europei timp de sute de ani”

Primele bresle meșteșugărești s-au înființat încă din sec.XIV când existau 19 bresle în care se practicau 25 de meserii.

Prima fabrică de țesături este documentata încă din 1787 iar în 1842 se deschide scoala de meserii.

Din punct de vedere economic, subliniem faptul că la 11 aprilie 1875 au fost desființate breslele care în noile condiții capitaliste acționau ca o frâna a dezvoltării economice, în locul lor întemeindu-se cooperativele patronilor meseriași. 

În 1878 existau 35 de asemenea cooperative în Sibiu, unele din ele organizând și expoziții de produse.

„Prima legătură telefonică din oraș s-a dat în folosință la 29 noiembrie 1885 și făcea legătura între primărie (situată în clădirea actualului muzeu de istorie) și paznicul din turnul Bisericii Evanghelice.

Sibiul este primul oraș din România iluminat cu curent electric și al 3-lea din Imperiul Austro-Ungar după Viena și Budapesta, tramvaiul electric fiind introdus în oraș în anul 1905 la inițiativa lui Carl Wolff fiind al 2-lea oraș cu tramvai electric după Viena. La 7 noiembrie s-a introdus telefonul în oraș.”

În 1948 comuniștii încep naționalizarea, fabricile și uzinele sunt trecute în patrimoniu statului. Fabrica Rieger devine Independenta, Hess devine Balanță, Elastic devine UPAS, Theil devine Scandia, etc.

După căderea comunismului, după o perioadă de stagnare economică, începând cu anul 2000 se cunoaște o nouă creștere economică fapt determinant și de numărul tot mai mare de întreprinzători străini care au ales Sibiul ca loc de investiții.

Sibiul a revenit în 2003 – 2004 în competiția orașelor cu o mare dinamică a dezvoltării economice. Zona Industrială Vest a devenit un magnet pentru firme interesate în a cumpăra terenuri în scopul construirii unor unități de producție.

3.3. Execuția veniturilor bugetului local al municipiului Sibiu în perioada 2008-2011

Veniturile bugetului local au fost realizate în anul 2010 în proporție de 100,94% fata de prevederile bugetare,în anul 2011 în proporție de 99,62 %,în anul 2012 în proporție de 96,63% și în anul 2013 în procent de 95,01%.

Prevederile bugetare în anul 2011 au crescut cu 16,20% fata de prevederile anului 2010.În anul 2012 prevederile bugetare au scăzut cu 5,70 % fata de 2011 iar în 2013au crescut cu 11,71 %,dar veniturile realizate au crescut în anul 2013 față de 2011 cu 0,48 %,ceea ce dovedește dezvoltarea municipalitatii si incasarea taxelor.

O analiză economică reală se face în funcție de drepturile constatate(drepturi de încasat) deoarece acestea reprezintă sumele ce trebuiesc încasate de la contribuabili,sume înregistrate în contabilitatea instituției ca drepturi de încasat.Prevederile bugetare sunt sume preconizate a se realiza,dar de multe ori politica este greșită și se fac rectificări bugetare.

Dacă facem o analiza pe capitole ale veniturilor v-om constata următoarele:

-veniturile curente realizate în 2013 au crescut cu 15,95 % fata de anul 2008

-veniturile de capital realizate în 2013 au scăzut cu 98% % fata de anul 2011

-subventiile de la buget au crescut în 2013 de 12,10 ori % fata de 2011 ceea ce denotă faptul că,consiliul local primeste noi atributii de la guvern.

Drepturile constatate în 2011 au fost în suma de 370187086 lei,dar municipalitatea a preconizat venituri bugetare în suma de 334233330 lei cu 9,80 % mai mici decât drepturile reale de încasat.

În anul 2013

3.3.1. Ponderea realizării veniturilor bugetului local al municipiului Sibiu în perioada 2010-2013

Tabelul 3.3

Figura 3.3

Din analiza informațiilor prezentate în tabel se constată din totalul veniturilor realizate ponderile cele mai mari s-au înregistrat la:

-cote și sume defalcate din impozitul pe venit 38,62% în 2011si 41,36 în 2013

-impozite și taxe pe bunuri și servicii în care se includ și cotele defalcate de TVA-32% în 2010, 24,55% în 2011 și 30,84% în 2013.

-impozite și taxe pe proprietate-18,53% în 2010, 17,34% în anul 2011 și 19,05 în 2013.

După cum se poate observa,prelevările de la bugetul de stat sub forma cotelor defalcate din TVA au crescut în 2013 față de 2011 cu 8,65%,pe când impozitele și taxele de la populație au crescut cu 9,86%,ceea ce denotă un grad mai mare de colectare a impozitelor și taxelor locale de la contribuabili.

Structura veniturilor încasate în perioada 2010-2013 se prezintă astfel:

Veniturile curente reprezintă peste 97% din fondurile colectate la bugetul local.Este de remarcat faptul că veniturile curente au crescut,acestea reprezentând 97,01% din totalul veniturilor realizate în anul 2011,și a ajuns la o pondere de 96,53 % în anul 2013.

Ponderea scăzută a veniturilor curente față de prelevările de la bugetul de stat,exprima dependenta financiară a autorității locale fata de autoritatea centrală.

Veniturile de capital au o pondere neînsemnată în cadrul veniturilor totale,dar au înregistrat o descrestere de la 2,62% în 2011 la 0.30% în anul 2013.

Subvențiile de la bugetul de stat au înregistrat o creștere de la 0,89% în 2010 la 0,66% în anul 2012, gevernul prin politica pe care o duce a trecut tot mai multe cheltuieli sociale în seama bugetului local.În 2013 a crescut la 1,03%, datorita cresterii subventiilor .

3.3.2. Structura și evoluția veniturilor fiscale la nivelul bugetului local al municipiului Sibiu

Impozitele și taxele fiscale reprezintă ponderea cea mai mare din veniturile bugetare.

Evoluția veniturilor fiscale realizate la nivelul bugetului local al municipiului Sibiu în periada 2010-2013

Tabelul 3.4

Contul de execuție al bugetului local al municipiului Sibiu-venituri Anexa nr.12 pe anii 2010-2013

Figura 3.4

Figura 3.5

Din analiza informațiilor prezentate în tabelul de mai sus se constată că veniturile fiscale au crescut în 2013 față de anul 2011 cu 14,63%.

Această creștere se datorează creșterii veniturilor realizate din impozite și taxe pe proprietate.Dacă în 2011 aceste venituri reprezentau 21,54% din veniturile fiscale,în anul 2013 ele reprezintă 21,74%% din aceste venituri.Această creștere se datorează atât creșterii cotelor de impozite și taxe ca urmare a politicii fiscale dusă de guvern,cât și creșterii masei impozabile,prin dobândirea de noi proprietăți imobiliare sau mobile de către persoane fizice sau juridice.

La creșterea veniturilor fiscale au mai contribuit și creșterea veniturilor obținute din cote și sume defalcate din impozitul pe venit.Cu toate că prin politica fiscală,guvernul a scăzut mereu cota care se aloca bugetului local din impozitele pe venit încasate de la 47%, la 44% și în 2012 -41,7%,veniturile în suma absolută au crescut de la 124.977.392 lei în 2011 la 137.130.850 lei în 2013,adică au crescut cu 9,72%.

Creșterea veniturilor fiscale se datorează și faptului că cotă din sume defalcate din TVA prelevate de la bugetul de stat au crescut de la 64.324.804 lei în 2011 lei la 86.024.660 în anul 2013,o creștere de 33,73%.

Taxele pentru utilizarea bunurilor,în care se include și impozitul și taxa pe mijloacele de transport au crescut în 2013 față de 2011 cu 4,74 %,aceasta duce la concluzia că persoanele fizice și juridice au dobândit mai multe mijloace de transport.

Cele mai importante venituri pe proprietate sunt impozitele și taxele pe clădiri,teren,auto de la persoanele fizice și juridice.

3.3.3. Evoluția structurii impozitelor și taxelor pe proprietate realizate în perioada 2010-2013

Tabelul 3.5

Contul de execuție al bugetului local al municipiului Sibiu-venituri Anexa nr.12 pe anii 2010-2013

Figura 3.6

Ponderea cea mai importantă în cadrul impozitelor pe proprietate o are impozitul pe clădiri.După cum se poate observa veniturile realizate din impozitul pe clădiri au crescut în anul 2013 față de anul 2011 cu 9,82%.

Aceasta crestere se datorează în primul rând creșterii impozitelor prin modificările legislative și în al doilea rând prin crestrea materiei impozabile,construcția de noi locuințe.

Legea care reglementează impozitele și taxele locale este legea 571/2003 privind Codul fiscal capitolul IX.

Valoarea de impozitare calculată conform legislației în vigoare este mai mare, deoarece la calculul ei se ține seama de zona unde este amplasată clădirea,valoarea de impozitare se înmulțește cu un coeficient de zona și pe urmă se mai inmulțeșete cu un procent de 5% pentru fiecare 50 mp dacă clădirea depășește suprafața de 150 mp.S -a modificat prin hotărâre de guvern și procentul care se aplică persoanelor fizice care au în proprietate mai multe cladiri. Modificările legislative și noi dobândiri de locuințe au dus la o creștere a veniturilor realizate din impozit pe clădiri persoane fizice cu 18,33% în anul 2013 față de anul 2011.

La persoanele juridice cota de impozit a rămas neschimbată,respectiv1,5% din valoarea de inventar.Legea 571/2003 privind codul fiscal dă dreptul consiliilor locale să mărească impozitele cu până la 20%.In anii 2011,2012,2013 cota de impozit pentru persoanele juridice a fost de 1,5% majorată cu 20%.

Impozitul pe clădiri realizat de la persoanele juridice a crescut în anul 2013 față de anul 2011 cu 7,45%.Acest lucru denota faptul că persoanele juridice au făcut noi investiții în imobiliare,crescând valoarea de inventar atât a imobilelor aflate în proprietate cât și efectuarea de noi construcții.

Impozitul și taxa pe teren atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice este stabilit prin legea 571/2003 respectiv lei/ha în funcție de zona în care este amplasat terenul.

Din tabelul prezentat se poate observa că s-au obținut venituri mai mari atât de la persoane fizice cât și juridice.Această creștere se datorează dobândirii de noi terenuri și trecerea unor terenuri din rangul de teren agricol în teren de construcții.

Astfel impozitul pe teren încasat de la persoanele fizice a crescut în 2013

fata de anul 2011 cu 28,58 % ,iar de la persoane juridice cu 49,62%.

O creștere au înregistrat și încasările din impozitul pe mijloacele de transport.Încasările în anul 2013 au fost cu 3,09% mai mari față de 2011.Această creștere considerabilă se datorează modificării legislative ,astfel din anul 2010 guvernul dublează taxa pentru mijloacele de transport de peste 2000 cm3.

De la persoanele fizice în anul 2013 s-a încasat cu 7,25% mai mult față de 2011, iar de la persoane juridice au ramas la nivelul anului 2011.Această creștere se datorează nu doar politicii fiscale ci și dobândirii de noi mijloace de transport,creșterea numărului de autoturisme proprietatea persoanelor fizice și juridice.

3.3.4. Structura și evoluția veniturilor nefiscale mobilizate la nivelul bugetului local al municipiului Sibiu

Veniturile nefiscale sunt acele venituri care reprezintă relațiile financiare dintre administratorii finanțelor locale și instituțiile publice pe de-o parte,respectiv regiile autonome,societatiile comerciale cu capital de stat pe de altă parte.Aceste venituri au pondere mică în totalul veniturilor.

Evoluția veniturilor nefiscale

Tabelul 3.6

Contul de execuție al bugetului local al municipiului Sibiu-venituri Anexa nr.12 pe anii 2010-2013

Figura 3.7

După cum se poate observa,veniturile nefiscale au scăzut în anul 2013 cu 25,70% fata de anul 2011.

Din punct de vedere al structurii veniturilor nefiscale,ponderea covârșitoare o au veniturile din concesiuni care au cunoscut o scădere de 31,5 ori în anul 2013 față de anul 2011.Politica primăriei Sibiu a fost de închiriere și concesiune a domeniului public și de vânzare a domeniului privat a municipiului Sibiu.

Veniturile din amenzi și alte sancțiuni au înregistrat o creștere ușoară.În anul 2013 aceste venituri au crescut cu 7,20 % fata de anul 2011.Din analiza acestui venit a rezultat că a fost o creștere lentă, deoarece contribuabilii respecta legiile.Dar nu este așa.Dacă analizăm drepturile constatate la venituri din amenzi în 2011 erau de încasat 10684284 lei, iar în anul 2013 au fost de încasat 11173404 lei,o creștere de 45,84%.Rezultă că încasarea acestui venit este defectuasa și acest lucru rezultă din faptul că tot mai multe persoane fizice au rămas fără loc de muncă și nu mai au venituri din care să își plătească datoriile,iar persoanele juridice au intrat multe în faliment.

Un alt indicator care a dus la creșterea veniturilor nefiscale sunt „veniturile din prestări servicii”.Din anul 2011 prin hotărâre de guvern,cabinetele medicale din școli s-au dat în subordinea consiliilor locale iar plata salariilor asistentiilor medicali și a mdicilor se primește de la bugetul de stat și se înregistrează în acest venit.

Un alt venit nefiscal al bugetului local este taxa extrajudiciara de timbru care a intregistrat o creștere de 8,89% în anul 2013 față de anul 2011.În cadrul acestor venituri se include taxa examinare auto pentru eliberarea carnetului de conducere,taxa pentru eliberarea unor copii sau date din arhiva instituțiilor,etc.

3.3.5. Analiza evoluției veniturilor din capital

Una din atribuțiile principale ale consiliului local este de administrare eficientă a domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale.

Conducerea primăriei a urmărit mereu atragerea de investitori străini în Sibiu.Acest lucru s-a putut înfăptui prin vânzarea terenului proprietate privată la un preț acceptabil,formându-se astfel zona industrială vest.

Această scădere se datorează finalizării mai multor contracte de concesiune.

Evoluția veniturilor din capital

Tabelul 3.7

Contul de execuție al bugetului local al municipiului Sibiu-venituri Anexa nr.12 pe anii 2010-2013

Figura 3.8

Din tabelul de mai sus se poate observa că veniturile de capital au crescut în anul 2011 cu 69,86% fata de anul 2008.O creștere semnificativă o au veniturile rezultate din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice.În 2011 veniturile au înregistrat o creștere de 1,94% fata de anul 2008.Această creștere se datorează faptului că s-au vândut cabinetele medicale și alte bunuri imobile proprietate privată a unității administrativ teritoriale.Totodată a fost adoptată și legislația prin care s-au putut vinde spațiile comerciale proprietate privată a unității administrativ teritoriale.

3.3.6. Analiza evoluției prelevărilor din bugetul de stat

Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unități administrativ teritoriale,prin legea bugetului de stat se pot stabili sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,precum și criterii de repartizare a acestora pe unitățile administrativ teritoriale.Cuantumul sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se aprobă anual,prin legea bugetului de stat,pe ansamblu fiecărui județ,iar criteriile de repartizare pe unitatiile administrativ teritoriele a acestora sunt:suprafața teritorială,numărul de locuitori,numărul de persoane asistate în instituții de asistență socială,numărul de elevi din învățământul preuniversitar,capacitatea financiară.

În perioada supusă analizei,la bugetul municipiului Sibiu au fost repartizate următoarele prelevări de la bugetul de stat:

-cote și sume defalcate din impozitul pe venit

-sume alocate de consiliul județean pentru echilibrarea bugetelor locale

-sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la bugetul local

-sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale

Din sumele defalcate din TVA se finanțează următoarele activități:

-finantarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat,creșelor

-sustinerea sistemelor de protecție a copilului

-subventionarea energiei termice livrata populației

-retehnologizarea,modernizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de producere și distribuire a energiei termice

-sustinerea sistemului de protecție a persoanelor cu handicap

-sustinerea cheltuielilor cu cultura,culte

-finantarea serviciilor comunitare de evidenta a persoanei

-acordarea de ajutor social și ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne,cărbuni și combustibil petrolieri

-echilibrarea bugetelor

Structura prelevărilor din bugetul de stat la nivelul bugetului local al municipiului Sibiu în perioada 2008-2011

Tabelul 3.8

Contul de execuție al bugetului local al municipiului Sibiu-venituri Anexa nr.12 pe anii 2010-2013

Figura 3.9

După cum se poate observa prelevările de la bugetul de stat au scăzut în anul 2011 cu 7,04 % fata de anul 2008.Scăderea se datorează faptului că au scăzut sumele defalcate din TVA de la 86.704.388 lei în anul 2008 la 62.878.804 lei în anul 2011,deci o scădere cu 26 de procente.Chiar și prin acest indicator se poate observa că bugetul de stat,cu toate că a mărit cota de TVA de la 19% la 24%,a încasat sume mai mici,datorită influenței crizei economice și a numărului mare de firme intrate în faliment precum și a scăderii puterii de cumpărare.

În structura prelevărilor de la bugetul de stat locul cel mai inportant îi revine cotelor defalcate din impozitul pe venit,după cum se poate observa în tabelul și figura următoare:

Structura prelevărilor de la bugetul de stat

Tabelul 3.9

Contul de execuție al bugetului local al municipiului Sibiu-venituri Anexa nr.12 pe anii 2008-2011

Chiar dacă prin legea bugetului de stat procentul pentru alocarea sumelor defalcate din impozitul pe venit au scăzut de la 47% la 44% în 2010 și 2011 iar în 2012 la 41,7%,ca sume absolute bugetul local a încasat mai mult,ceea ce ne duce la concluzia că veniturile angajaților au crescut și că în municipiul Sibiu s-au creat noi locuri de munca prin atragerea de investitori

ori