Structura Contul de Profit Si Pierdere

Structura contul de profit si pierdere

Contul de profit și pierdere reprezintă un element important al situațiilor financiare anuale. Acesta are un rolul de a prezenta performanța financiară a entității în ansamblul său. Rezultatele obținute sunt evidențiate și explicate cu ajutorul raporturilor de echilibru dintre venituri și cheltuieli.

Astfel, cheltuielile reprezintă raporturile patrimoniale referitoare la alocarea și utilizarea valorilor economice, iar veniturile exprimă raporturile patrimoniale care se referă la rezultatele pe care entitatea le-a obținut.

Toate întreprinderile sunt motivate de un obiectiv important, și anume obținerea de profit. Pentru a realiza acest obiectiv, o întreprindere trebuie să știe cum să își distribuie resursele economice în diferite activități. Așadar, prin realizarea cheltuielilor necesare se urmărește obținerea veniturilor, care reprezintă substanța profitului.

Activitățile întreprinderii sunt analizate cu ajutorul contului de profit și pierdere. Acesta evidențiază și explică, într-o formă analitică, performanța întreprinderii prin prisma raporturilor de echilibru dintre cheltuieli si venituri, potrivit relației:

Contul de profit și pierdere cuprinde următoarele elemente:1

Cifra de afaceri netă;

Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție;

Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată;

Alte venituri din exploatare;

a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile;

b) Alte cheltuieli externe;

Cheltuieli cu personalul:

Salarii și indemnizații;

Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii;

a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și imobilizările necorporale;

b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depășesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză;

Alte cheltuieli de exploatare;

Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate;

Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate;

Alte dobânzi de încasat și venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate;

Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active circulante;

Dobânzi de plătit și cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entitățile afiliate;

Profitul sau pierderea din activitatea curentă;

Venituri extraordinare;

Cheltuieli extraordinare;

Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară;

Impozitul pe profit;

Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus;

Profitul sau pierderea exercițiului financiar.

Cifra de afaceri netă este un element important al contului de profit și pierdere. Aceasta este reprezentată de sumele rezultate din vânzarea de produse și din furnizarea de servicii, ce sunt cuprinse în activitatea curentă a entității, după ce are loc realizarea deducerii reducerilor comerciale și a deducerii taxei pe valoarea adăugată, precum și a altor taxe care sunt direct legate de cifra de afaceri.

Rezultatul financiar ale unei entități scoate în evidență eficiența cu care activitatea economică s-a desfășurat. Acesta este calculat la o anumită perioadă de timp (lună / trimestru / an ) ca diferență între veniturile și cheltuielile perioadei, indiferent de data la care se realizează încasarea sau plata lor. Rezultatul financiar al unei entități poate îmbrăca două forme:

de profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile sau

de pierdere, în cazul în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.

Veniturile și cheltuielile entității economice sunt clasificate în funcție de activitățile acesteia. Astfel, activitățile desfășurate de entitate pot fi curente și extraordinare.

Activitățile curente sunt acele activități realizate de entitatea economică conform obiectului său de activitate, inclusiv activitățile derivate din realizarea acestuia. Aceste activități prezintă un caracter obișnuit și repetitiv.

Activitatea extraordinară este reprezentată de evenimente sau tranzacții, care diferă de activitatea curentă. Operațiunile extraordinare au un caracter întâmplător, nerepetitiv și accidental și nu apar în cadrul activității entității economice frecvent sau cu regularitate.

Potrivit clasificației veniturilor și cheltuielilor, rezultatul exercițiului se prezintă pe trei categorii astfel:

rezultatul curent – care este concretizat în profitul sau pierderea curentă;

Rezultatul din exploatare, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferență între veniturile din exploatare și cheltuielile din exploatare, iar rezultatul financiar ( profit sau pierdere ) se calculează ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare.

rezultatul extraordinar – care este concretizat în profitul sau pierderea din activitatea extraordinară;

rezultatul brut al exercițiului, care este concretizat în profitul brut sau pierderea brută obținută din activitățile de exploatare, financiară și extraordinară, desfășurată de entitate.

Rezultatul brut al exercițiului trebuie să fie impozitat conform legii în situația în care îmbracă forma de profit. Profitul net se obține prin deducerea din profitul brut a impozitului pe profit. Acesta este supus repartizării pe destinațiile prevăzute de dispozițiile legale și de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților.

Noțiuni teoretice privind veniturile

Veniturile sunt definite drept creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor.

Efectuarea cheltuielilor și generarea de venituri se derulează pe mai multe etape succesive sau simultane de timp. În cadrul procesului de creare a veniturilor putem întâlni patru etape:

Producția – reprezintă etapa în care se realizează bunurile și serviciile conform obiectului principal de activitate al entității.

Facturarea sau vânzarea pe credit – constă în transferul dreptului de proprietate de la furnizor la client;

Încasarea – reprezintă transformarea bunurilor și serviciilor vândute în bani;

Încorporarea – constituie etapa în care veniturile absorb cheltuielile, cu scopul obținerii rezultatului.

În România, înregistrarea în contabilitate a veniturilor se realizează în momentul în care se livrează bunurile și serviciile pe bază de factură sau alte documente, indiferent de momentul în care are loc încasarea acestora.

Prin constituirea și realizarea lor, veniturile conduc la creșterea situației nete (capitalului propriu) a entității economice și în consecință conturile de venituri, din clasa 7 a Planului de conturi general, sunt asimilate conturilor de pasiv. Astfel, având funcție contabilă de cont de pasiv, veniturile se creditează cu valoarea veniturilor obținute, se debitează cu închiderea acestora în contul de profit și pierdere și nu prezintă sold la sfârșitul lunii.

În categoria veniturile sunt incluse atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din diferite surse. Câștigurile sunt majorări ale beneficiilor economice, care pot apărea ca rezultat din desfășurarea activităților curente (de exemplu, câștigurile obținute ca urmare a vânzării unor active) sau ca rezultat din alte activități (de exemplu, câștiguri realizate din rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale). Ca natură, acestea nu diferă de veniturile din această activitate.

În funcție de activitatea care le generează, veniturile se împart în trei categorii:

1. Veniturile din exploatare cuprind:

Veniturile din vânzarea de produse și mărfuri, precum și veniturile din prestări de servicii. De asemenea, această categorie cuprinde și veniturile rezultate din vânzarea de locuințe de către entitățile care au ca principală activitate obținerea și vânzarea de locuințe.

Venituri aferente costului producției, care reprezintă variația în plus (creștere) sau în minus (reducere) dintre valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și serviciile în curs de execuție de la sfârșitul perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor și serviciilor în curs de execuție, neluând în calcul ajustările pentru depreciere reflectate.

Venituri din producția de imobilizări, care reprezintă costul lucrărilor efectuate de entitate pentru ea însăși și care se înregistrează în contabilitate ca imobilizări corporale și necorporale.

Venituri din subvenții de exploatare, care reprezintă subvențiile pentru acoperirea diferențelor de preț și pentru acoperirea pierderilor, precum și alte subvenții de care beneficiază entitatea.

Alte venituri din exploatarea curentă, care cuprind veniturile din creanțe recuperate, penalități contractuale, datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, precum și alte venituri din exploatare.

Veniturile financiare cuprind următoarele categorii de venituri:

Venituri din imobilizări financiare;

Venituri din investiții pe termen scurt;

Venituri din creanțe imobilizate;

Venituri din investiții financiare cedate;

Venituri din diferențe de curs valutar;

Venituri din dobânzi;

Venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;

Alte venituri financiare.

Veniturile extraordinare sunt reprezentate de acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală a entității.

Această categorie de venituri cuprinde veniturile din subvenții pentru evenimente extraordinare ( despăgubiri pentru calamități, dezastre naturale), pentru daune pretinse de deținătorii de polițe în urma producerii de calamități și altele similare.

OMFP 1802 / 2014 aduce schimbări în contabilitate. Astfel, conform acestui ordin, contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura lor, astfel: venituri din exploatare și venituri financiare.

Noțiuni teoretice privind cheltuielile

Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice, care sunt înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de ieșiri sau de scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționar.

Cheltuielile entității constituie valorile plătite sau de plătit pentru consumuri de stocuri, servicii prestate și lucrări executate, de care beneficiază entitatea, cheltuieli cu personalul, executarea unor obligații legale sau contractuale etc.

Cheltuielile au rolul de a pune în evidență efectul utilizării resurselor în activitățile de exploatare, financiare și extraordinare ale entității economice și de a duce, în acest fel, la micșorarea situației nete (capitalului propriu). Din această cauză, conturile de cheltuieli, din clasa 6 a Planului de conturi general, sunt asimilate conturilor de activ. Având funcție contabilă de cont de activ, ele se debitează cu valoarea cheltuielilor efectuate, se creditează cu închiderea acestora în contul de profit și pierdere, iar la sfârșitul lunii nu prezintă sold.

Efectuarea cheltuielilor și generarea de venituri se derulează pe mai multe etape succesive sau simultane de timp. Așadar, în cadrul procesului cheltuielilor se întâlnesc patru momente:

Angajarea – apare atunci când are loc o cumpărare de bunuri stocabile și nestocabile, servicii destinate producției, utilități sau când apare o obligație de plată către furnizori;

Consumul – constă în utilizarea efectivă a resurselor cu scopul de a satisface nevoile productive sau neproductive. Un exemplu poate fi folosirea materiilor prime pentru a se fabrica produsele finite.

Plățile – reprezintă achitarea unei sume de bani ca echivalent al serviciilor și bunurilor primite. De asemenea, există și plăți care reprezintă un transfer fără echivalent. Printre acestea se numără plata impozitului pe profit sau venit, plata penalităților și plata amenzilor.

Imputarea – reprezintă ultima etapă, în care cheltuielile sunt decontate și se obține rezultatul exercițiului.

În România, înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor se face în momentul în care se realizează angajarea cheltuielilor sau al consumului de resurse, indiferent de momentul plății.

În categoria cheltuielilor exercițiului financiar sunt incluse și provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate.

Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura lor, astfel:

Cheltuielile de exploatare reprezintă expresia băneasca a consumurilor materiale și de forță de muncă necesare desfășurării activității entităților economice. Acestea sunt dominante în totalul cheltuielilor din contul de profit deoarece sunt direct legate de activitatea de exploatare a entității, fapt ce le mărește importanța în acțiunea de sporire a rentabilității.

Cheltuielile de exploatare cuprind:

Cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile; costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate; costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei și apei consumate; valoarea animalelor și a păsărilor; costul mărfurilor vândute și al ambalajelor;

Cheltuielile cu serviciile executate de terți, redevențe, locații de gestiune și chirii; prime de asigurare; studii și cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terți (colaboratori); comisioane și onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate; transportul de bunuri și personal; deplasări, detașări și transferări; cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații, servicii bancare și altele;

Cheltuielile cu personalul (salariile, asigurările și protecția socială și alte cheltuieli cu personalul, suportate de entitate);

Alte cheltuieli de exploatare ( cheltuieli legate de protejarea mediului înconjurător, aferente perioadei; pierderi din creanțe și debitori diverși; despăgubiri, amenzi și alte penalități; donații, sponsorizări și alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital; creanțe prescrise potrivit legii; certificatele de emisii de gaze cu efect de seră achiziționate potrivit legislației în vigoare și ale căror costuri pot fi determinate, aferente perioadei curente etc.);

Cheltuielile financiare sunt înregistrate în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 66 ”Cheltuieli financiare”.

Cheltuielile financiare cuprind:

pierderi din creanțe legate de participații;

cheltuieli privind investițiile financiare cedate;

diferențele nefavorabile de curs valutar;

dobânzile privind exercițiul financiar în curs; sconturile acordate clienților;

pierderi din creanțe de natură financiară și altele;

În ceea ce privește cheltuielile cu provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, precum și cheltuielile cu impozitul pe profit și alte impozite, calculate potrivit legii, acestea sunt evidențiate distinct, în funcție de natura lor.

Cheltuieli extraordinare cuprind cheltuielile care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a entității. Acestea se referă la cheltuielile privind calamitățile și alte evenimente extraordinare, care nu apar cu regularitate în activitatea entității.

1.4 Recunoașterea și evaluarea veniturilor și a cheltuielilor

Cadrul contabil general IASB specifică faptul că veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere în momentul în care are loc o creștere a beneficiilor economice viitoare aferente creșterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil.

Conform IAS 18 ”Venituri ”, criteriile de recunoaștere a veniturilor sunt aplicate separat pentru fiecare tranzacție.

Astfel, veniturile din vânzarea bunurilor sunt recunoscute în momentul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

entitatea a transferat cumpărătorului atât riscurile, cât și avantajele semnificative care decurg din proprietatea asupra bunurilor;

entitatea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o, în mod normal, în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor;

mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil;

este posibil ca beneficiile economice asociate tranzacției să fie generate către entitate;

costurile tranzacției pot fi evaluate în mod credibil.

Veniturile unei tranzacții ce implică prestarea de servicii pot fi recunoscute numai în cazul în care rezultatul tranzacției poate fi estimat în mod rezonabil. Acest rezultat poate fi estimat în mod rezonabil dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

suma veniturilor poate fi estimată în mod rezonabil;

este posibil ca societatea să genereze beneficiile economice asociate tranzacției;

stadiul de execuție a contractului la data închidere a bilanțului poate fi evaluat în mod rezonabil;

atât costurile ce apar pe parcursul contractului, precum și costurile de finalizare ale acestuia pot fi evaluate în mod rezonabil.

Veniturile din redevențe, chirii, dobânzi și dividende se recunosc astfel:

Dobânzile se recunosc periodic, în mod proporțional, pe măsura generării venitului respectiv, pe baza contabilității de angajamente;

Redevențele și chiriile se recunosc pe baza contabilității de angajamente, conform contractului și a realității economice;

Dividendele se recunosc atunci când este stabilit dreptul acționarului de a le încasa.

Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când a avut loc o diminuare a beneficiilor economice viitoare, aferente micșorării unui activ sau creșterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil și care prezintă un grad suficient de certitudine.

În ceea ce privește evaluarea, veniturile sunt evaluate la valoarea justă a contraprestației primite sau de primit și trebuie să se țină cont de valoarea reducerilor comerciale și a rabatului cantitativ acceptat de entitate.

Valoarea veniturilor obținută dintr-o tranzacție este reprezentată de acordul încheiat între entitate și cumpărătorul activului. Contraprestația poate îmbrăca forma în numerar sau a echivalentelor de numerar, iar valoarea veniturilor reprezintă suma în numerar sau a echivalentelor de numerar primită sau care urmează a fi primită. Conform IAS 39, diferența dintre valoarea nominală și valoarea justă a contraprestației reprezintă venit din dobânzi.

De asemenea, cheltuielile sunt evaluate la valoarea justă a mijlocului de plată acordat sau de acordat în schimbul contraprestației primite sau de transfer fără echivalent.