Strategiile de Afaceri Concept Si Tipologie

Pentru a face posibil ca acest subiect să fie tratat în detaliu, strategiile de afaceri specifice băncilor trebuie să aibă in spate o analiză cât mai complexă, la nivel intern și extern. Astfel, la nivelul unei instituții de credit, strategia trebuie să aibă în vedere resursele de care dispune, să observe oportunitatea, si să utilizeze avantajul diferențial pentru a duce la îndeplinire obiectivele care se au în vedere.

Strategiile de afaceri urmăresc același scop: obținerea avantajului competitiv prin mecanisme de control și de reducere a costurilor pentru produsele și serviciile realizate. La baza acestor strategii stau decizii privind:

• cerințele consumatorilor sau ce trebuie satisfăcut

• grupurile de consumatori sau cine trebuie satisfăcut

•competențele fundamentale sau cum trebuie să fie satisfăcute cerințele consumatorilor.

Strategia liderului de cost este de a folosi competențele fundamentale ale organizației astfel ca să se obțină cel mai mic cost de pe piață pentru un anumit produs. Prin aceasta, el devine posesorul unui avantaj competitiv evident și solid în raport cu toți ceilalți competitori, pentru același produs. Având cel mai mic cost, liderul de cost poate oferi produsul sau serviciul respectiv la un preț mai mic decât cel al celorlalți competitori, fără a-și diminua nivelul de profit. Dacă firmele concurente forțează coborârea prețurilor la produsul respectiv la nivelul stabilit de lider, atunci liderul de cost se află în poziția favorizată de a obține profituri mai mari decât competitorii săi.

Reducerea costurilor se poate face numai prin creșterea eficienței producției și printr-o analiză detailată a structurii de cost prin comparație cu structurile similare ale competitorilor. Oricare dintre strategiile de performanță pot fi folosite în mod singular sau combinat pentru reducerea costurilor.

Strategia diferențierii

Scopul acestei startegii este de a obține un avantaj competitiv prin crearea unor produse sau servicii care să fie percepute de consumatori ca fiind unice, dintr-un anumit punct de vedere. Cu alte cuvinte, firma care adoptă această strategie oferă consumatorilor produse cu caracteristici de unicat, pe care alte firme concurente nu le pot oferi. Pentru aceasta, firma producătoare care a reușit performanța diferențierii poate cere un preț mai mare, de premiere a specialității sau unicității. Consumatorii sunt dispuși să plătească acest preț care este mai mare decât prețul liderului de cost, dacă ei au satisfacția unor produse care să corespundă cât mai bine cerințele lor.

În general, firma care abordează strategia diferențierii operează nu pe întreaga piață, ci pe anumite nișe și segmente ale ei. Principalul avantaj al strategiei diferențierii este că ea conduce la dezvoltarea unei loialități față de o anumită marcă de produse.

Strategia focalizării

Focalizarea este o strategie a efortului concentrat ce constă în alegerea unui segment competițional îngust în interiorul unei industrii și adaptarea produsului la acest segment în ideea excluderii concurenților.

Aplicarea acestei strategii pornește de la premisa că firma este în măsură să servească mai bine și mai eficient un anumit segment de piață decât o pot face celelalte firme concurente care operează pe întreaga piață respectivă sau pe segmente mult mai largi ale acesteia.

Modalitățile prin care se dobândesc avantaje competitive pe baza aplicării strategiei de focalizare sunt:

– diferențierea produselor / serviciilor astfel încât să se răspundă mai bine cerințelor cumpărătorilor pe segmentul de piață ales;

– realizarea de costuri mai scăzute ale produselor / serviciilor oferite pe segmentul de piață ales;

–  concomitent prin diferențierea produselor / serviciilor și reducerea costurilor acestora.

Focalizarea are ca obiect o anumită arie geografică, piața unui produs sau grup de consumatori cu nevoi neobișnuite. Fiat produce automobile cu precădere pentru Italia și un număr de regiuni europene, Chrysler produce doar pentru America de Nord, Longines face ceasuri, bijuterii pentru femei etc.

Strategia de investiții

Menținerea avantajului competitiv obținut printr-una dintre strategiile prezentate anterior pentru o perioadă cât mai mare de timp este costisitoare. Cel mai mult costă să-ți păstrezi avantajul competitiv obținut printr-o strategie combinată de diferențiere și de lider de cost, datorită investițiilor în cercetare și dezvoltare, în marketing și în managementul eficient al materialelor. Următoarea strategie, în ordinea descrescătoare a costurilor, o reprezintă diferențierea gamei de produse și respectiv de prețuri. În acest caz, au fost necesare investiții importante în liniile de producție flexibile și performante. Pentru a fi lider de cost nu sunt necesare echipamente sofisticate în domeniul cercetării și dezvoltării și nici eforturi deosebite pentru serviciile de marketing. Ca urmare, această strategie este mai avantajoasă din punct de vedere al costurilor totale. Cea mai puțin costisitoare strategie este cea a focalizării, deoarece firma produce numai pentru un mic segment de piață și nu pentru întreaga piață.

Spre deosebire de aceste strategii, alternativa strategiei de investiție poate fi o cale mai atractivă pentru unele firme în realizarea avantajului competitiv. Prin adoptarea acestei strategii se stabilesc tipurile de resurse și cantitățile necesare care trebuie investite pentru dezvoltarea acelor competențe fundamentale care să permită firmei realizarea unui avantaj competitiv în mediul extern. În alegerea unei strategii de investiții, doi sunt factorii decisivi: puterea poziției firmei în mediul extern competițional și stadiul ciclului de viață al industriei în care se investește.

O clasificare a societatilor bancare poate fi facuta in functie de mai multe criterii. Astfel, in functie de rolul pe care banca il indeplineste in cadrul sistemului bancar national, pot fi intalnite urmatoarele tipuri de banci: banci centrale, banci de emisiune, banci comerciale, banci de afaceri, banci universale, banci de depozit, banci ipotecare, banci mutualiste, banci trust, banci specializate, banci corespondent si banci off-shore.

Bancile centrale reprezinta institutii guvernamentale care asigura functionarea si supravegherea sistemului bancar la nivel national prin responsabilitatile si puterile prevazute in actul de infiintare a acestora.

Bancile de emisiune sunt acele banci care au autoritatea unui stat de a emite bancnote. Este banca centrala a fiecarui stat care are si alte atributii privind reglementarea si controlul activitatii bancare, in afara emiterii de bancnote.

Bancile comerciale detin, in general, cea mai mare pondere in sistemul bancar al unei tari. Aceste banci gestioneaza titlurile financiare ale clientilor, efectueaza operatiuni de depozitare, acordare de credite, incasari si plati cu si fara numerar, in lei si valuta, in tara si strainatate, plasamente de portofoliu si activitati de consultanta.

Bancile de afaceri reprezinta intermediari financiari care asigura servicii profesionale specializate in mobilizarea altor resurse financiare decat creditele bancare. De asemenea, bancile de afaceri efectueaza operatii de finantare a afacerilor, direct sau indirect, nu constituie depozite, ci isi ofera serviciile profesionale pentru mobilizarea fondurilor din diverse resurse (cu preponderenta altele decat cele din sistemul bancar).

Bancile universale efectueaza toate tipurile de operatiuni pe care le fac bancile comerciale, la care se adauga operatiunile cu valori mobiliare privind emisiunea, subscrierea, plasamentul sau negocierea lor. Aceste banci integreaza activitatea bancii comerciale cu cea a bancii de afaceri, permitand astfel obtinerea de economii la costuri si stimuland activitatea financiara prin patrunderea operatorilor bancari in alte domenii financiare.

Activitatea principala a bancilor de depozit consta in efectuarea operatiunilor de credit si primirea din partea publicului a depozitelor la vedere sau la termen. O categorie aparte din cadrul bancilor de depozit o prezinta bancile de credit pe termen lung si mijlociu care acorda credite pe termen mediu si lung, ele primind depozite numai pentru termen mediu si lung.

Bancile ipotecare acorda imprumuturi pentru locuinte garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile (constructii, imobile).

Bancile mutualiste au ca scop principal efectuarea de operatiuni pentru populatie.

Bancile trusty se ocupa de forfetarea creantelor pe care le transforma in bani. Operatiunea consta in vanzarea unei creante de catre creditor asupra unui debitor, vanzare care i se face bancii trusty, aceasta urmarind debitorul pentru recuperarea creantelor, operatiune pentru care incaseaza un comision.

Bancile specializate acorda credite pe termen mijlociu si lung in ramurile pentru care este specializata (industrie, servicii) banca procurandu-si fondurile prin depozite pe termen lung.

Bancile corespondent reprezinta acele banci la care isi deschis conturi curente bancile din alte tari sau din orase mai mici, pentru o gama larga de asistenta si servicii. Aceste conturi se deschid in moneda tarii bancii corespondent. De asemenea, bancile din orasele mari isi pastreaza conturile de depozit la banci mai mari, existente in principalele centre financiare.

Bancile off-shore sunt banci care exista in asa-numitele „zone libere” (Singapore, Luxemburg) si realizeaza doar operatii cu persoane nerezidente, mentinand in anonimat identitatea clientilor.

Functia de investitii consta in:

-achizitionarea de active financiare in nume propriu;

-acordarea de credite in lei si in devize persoanelor fizice sau juridice din tara sau din strainatate;

-infiintarea unor institutii bancare sau nebancare, atat in tara cat si in strainatate.

Băncile de investițiii tind să fie văzute ca un fenomen american. „Ȋntreabǎ pe oricine de pe Wall Street de unde provin băncile de investiții. Dacă răspunsul este Legea Bancară din 1933, atunci probabil ai ȋntrebat un avocat. Dacă răspunsul este 17 mai 1792, odată cu nașterea Bursei de Valori din New York , atunci ai vorbit cu un investitor bancar. Iar dacă interlocutorul tău spune că nu cunoaște răspunsul , atunci este perfect normal: nimeni nu știe cu adevărat de unde provin băncile de investii, ca să nu mai vorbim ce sunt ele de fapt.”

Ȋn sensul tradițional, băncile de investiții cumpăra titluri de valoare originale pentru revȃnzare către public. Ȋnsǎ băncile de investiții mai au multe activități ȋnafarǎ de aceasta, și multe din aceste afaceri sunt mai vechi decȃt ȋnsǎși băncile de investiții.

În ceea ce privește produsele financiare pe care băncile de investiții le oferă putem sublina faptul că acestea subscriu și tranzacționează obligațiuni guvernamentale. Ele se autofinanțează prin acorduri de răscumpărare. Băncile de investiții dezvoltǎ noi instrumente financiare, dintre care primele au fost titluri de valoare bazate pe ipotecǎ. Aceste produse financiare foarte complexe existǎ de peste cinci sute de ani, unele dintre ele fiind mai vechi , fiind dezvoltate de strămoșii europeni ai băncilor de investiții de astăzi pentru a asigura finanțare societǎțiilor care dețin puține lichidități. Destul de ciudat, componentele de bază ale capitalismului financiar precum banii de hârtie, societățile pe acțiuni și bursa de valori- sunt mult mai recente , ȋntre două și trei sute de ani vechime. Inventate de băncile europene, acestea reprezintă pilonii de industrializare a economiei.

Banii, corporațiile, și bursele de valori sunt, de asemenea la originea băncilor de investiții, care implică achiziționarea de titluri de valoare noi de la corporații și revânzarea acestora publicului, cu listare la bursa de valori.

După cum comenta și “Ziarul Financiar” , România duce lipsa de bănci de investii, acestea având un rol important în dezvoltarea piețelor de capital. Pentru a dezvolta piețele de capital , băncile de investiție care au rolul de a aduce împreună oferta de capital cu cererea.

Totuși, multe din grupurile bancare prezente pe piața din România au început să ofere clienților servicii de banca de investiții , fie prin intermediul băncii , fie prin intermediul unor divizii de genul Asset Managemnt sau Corporate Finance. Astfel , tot mai multe companii apelează la serviciile oferite de aceste bănci, sublinind ideea că , foarte posibil , vom vedea astfel de instituții pe piața din România.

Băncile de investiții , vor putea ajuta la dezvoltarea piețelor de capital , venind de asemenea în ajutorul companiilor prin evaluarea imparțial a anumitor firme . În cazul unei fuziuni sau achiziții , banca poate intermedia tranzacția între o companie care fuzionează cu altă companie , sau poate intermedia o achiziție în care un fond de private equity cumpăra o companie listată la bursă. De asemenea, banca acționează ca un intermediar extrem de sofisticat care creează lichiditate pe piață. Aceasta lichiditate este un serviciu care are o valoare monetară, reflectată în comisioanele percepute de bancă.

În România, odată cu deschiderea fondurilor de pensii romanești către investiții în acțiuni și obligațiuni și datorită reformei recente a sistemului de pensii, piața de capital va fi mai bogată și cantitatea banilor disponibili în piața va crește. În mai 2006, valoarea totală a banilor aflați în fonduri de investiții romanești era de numai 79 milioane euro, față de Polonia cu 15 miliarde, Slovacia cu 3 miliarde sau Ungaria cu 7 miliarde.

Este clar că România va înregistra o creștere semnificativă în noile fonduri și banii trebuie să meargă undeva să fie investiți. Acest lucru va încuraja atât grupurile de Asset Management, cât și bancherii de investiții care vor avea mai multe tranzacții de intermediat datorită creșterii capitalului disponibil pe piață.

Raiffeisen investment banking

A luat nastere prin fuziunea dintre Raiffeisen Capital&Investment S.A. (RCI), una dintre societatile de investitii financiare de top de pe piata romaneasca de capital, cu Raiffeisen Bank S.A

Departamentul de Vanzari si Tranzactionare isi are gama de servicii atat pe piata locala cat si pe piata internationala de capital, ce include tranzactionarea de actiuni, instrumente cu venit fix si produse structurate, precum si participarea la oferte publice de vanzare si cumparare/preluare.

Principalele piete pe care tranzactionam sunt: Romania (Bursa de Valori Bucuresti), Austria, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Rusia, Cehia, Canada si Statele Unite ale Americii.

Raiffeisen are una din cele mai performante plarforme on-line de tranzactionare, pr Bursa de Valori Bucuresti. Accesul pe platforma de tranzactionare se poate face numai pe baza unui nume de utilizator si parola. Acest serviciu este disponibil numai pentru clientii Raiffeisen, in urma semnarii unui act aditional la contractul dumneavoastra de intermediere financiara incheiat cu Raiffeisen Bank si completarea anexei de taxe si comisioane.

Ring fence ?

Notele de subsol

Federal reserve

Pe fondul crizei financiare, multe institutii de credit au atins un punct aproape de faliment. Desi acestia aveau un nivel al capitalurilor mai mare decat cel prevazut ca fiind minim, piata bancara avea retineri in a considera acesta un nivel acceptabil pentru a acoperi pierderile ulterioare ce urmau a surveni. Avand pe fond suspectarea insolventei din cauza lipsei de lichiditate, cei de detineau depozite sau aveau atrase credite, au cerut in cel mai scurt timp lichidarea acestora. Din cauza volumului mare de cereri, institutiile de credit au ramas fara fonduri financiare necesare pentru satisfacerea clientelei.

In multe dintre cazuri, aceste institutii au fost considerate „too big to fail”, președintele a Federal Reserve definește acest concept ca fiind „Acele firme a caror marime, complexitate, interdependență, si funcții de baza sunt de asemenea natură, încât daca firma ar intra brusc in faliment, restul sistemului financiar și economia ar trebui sa suporte efecte adverse severe”.

Urmarind definitia, o banca „too big to fail” care este in pragul falimentului, trebuie sa fie recapitalizata deoarece riscurile care ar surveni in cazul lichidarii bancii ar fi mult prea ridicate. O alternativă ar fi mecanismul de recapitalizare prin fondurile creditorilor, dar aceasta reprezintă o recapitalizare forțată. Pentru ca instituția de credit in cauză să fie considerată iarăși viabilă, aceastea au fost recapitalizate chiar de guverne, folosind veniturile din taxe. Dar daca o banca ar fi finanțată din fonduri publice, ar duce în primul rând la un hazard moral. Astfel, se încearcă pe cât posibil să se reducă probabilitatea desfințării acestor bănci prin menținerea la un nivel cat mai ridicat al capitalurilor și a lichidității.

The ownership of the bank is transferred to a newly created temporary holding

company. The bank is immediately recapitalised by writing off sufficient claims of

creditors over a weekend. The holding company then sells the recapitalised bank at

market prices and distributes the proceeds from the sale to the written-off creditors

by strictly following the hierarchy of their claims as it existed before the point of

failure was reached. In the period between the recapitalisation and the sale of the

bank, the management and board members responsible for the failure of the bank

can be replaced, as appropriate. Insured deposits are fully protected from the

effects of the write-off; instead, a charge is directly levied on the relevant national

deposit insurance scheme