Strategii de Dezvoltare a Pietii Muncii

Strategii de dezvoltare a pieții muncii în Republica Moldova

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Piața muncii – aspecte teoretico – metodologice

1.1. Concepte, caracteristici definitorii ale pieții muncii

1.2. Capitalul uman: tranziție de la cantitate la calitate

1.3 Concepte și metodologii utilizate la calculareaa necesarului de resurse de muncă

1.4 Aspecte metologice aplicabile în elaborarea strategiilor pieței muncii

Capitolul II. Impactul întreprinderii SRL “Focaro- Agro” asupra economiei naționale și a intervenției pe piața muncii din Republica Moldova

2.1. Caracteristica generală a SRL “Focaro- Agro

2.2. Analiza indicatorilor economico-financiari a activității SRL “Focaro- Agro

2.3. Influiența SRL “Focaro- Agro” asupra pieții muncii

Capitolul III. Eficientizarea activității SRL “Focaro- Agro” în vederea devoltarii pieții muncii din Republica Moldova

3.1. Piața muncii din Republica Moldova: evoluție și conținut

3.2 Tendințe și priorități pentru piața muncii din Republica Moldova

3.3. Strategii posibile pentru fluidizarea pieței muncii la nivel de întreprindere

3.4. Măsuri de creare a noi locuri de muncă în cadrul SRL “Focaro- Agro”

Concluzii generale și recomandări

Bibliografie

Anexe

INTODUCERE

Actualitatea temei alese, este faptul că în secolul XXI, o acută problemă care afectează în cea mai mare parte țările în curs de dezvoltare, inclusiv Republica Moldova, este capitalul uman și piața muncii.

Situația de pe piața muncii oglindește în întregime traiectoria de dezvoltare a economiei naționale și vicisitudinile reformelor structurale. Republica Moldova a intrat în perioada de tranziție cu o structură economică caracteristică mai mult țărilor subdezvoltate, în care sectorul agricol juca rolul dominant de ocupare a forței de muncă.

În ultimele decenii, mai mult ca rezultat al schimbărilor structurale naturale ale economiei decât al reformelor sistemice judicioase, a avut loc o redistribuire intensă a populației ocupate între sectoarele economiei naționale. Astfel, s-a diminuat semnificativ ponderea celor angajați în agricultură, excedentul forței de muncă din acest sector orientându-se preponderent către sectorul de servicii și, în lipsa cererii din partea industriei, către migrația externă. Însă după criza din 2009 procesele de restructurare a pieței muncii au încetat, sectorul de servicii crescând exclusiv din contul productivității muncii și nefiind capabil să genereze suficiente locuri de muncă.

Așadar, în urma stabilizării proceselor de alocare a factorului muncă spre sectoarele cu o productivitate mai înaltă, piața muncii a ajuns la un echilibru suboptim pentru creșterea durabilă a economiei naționale. Pe lângă acest fapt, amploarea relațiilor neformale în economie afectează calitatea funcționării pieței muncii, diminuează eficiența politicelor sectoriale și contribuie la menținerea echilibrului menționat.

Pentru deblocarea mecanismelor pieței muncii este necesar de continuat reformele structurale, care ar pune accentul pe crearea locurilor de muncă calitative în sectoarele cu o productivitate mai înaltă a muncii, cum sunt cel de servicii și cel industrial. De asemenea, pentru reducerea intensității relațiilor neformale și consecințelor lor, este imperativ de îmbunătățit calitatea cadrului instituțional și mediul de afaceri. [p.10]

Motivația alegerii temei este determinată de situația creată la moment, în urma ultimelor evenimente care au afectat Republica Moldova, și anume embargorurile stabilite de Federația Rusă atît asupra produselor naționale, cît și a factorului muncă, precum și criza din țara vecină Ucraina, au destabilizat situația pe piața muncii, astfel încît zeci de mii de concetățeni au fost nevoiți să se reîntoarcă în țară.

Scopul și obiectivele lucrării constă în analiza sistuației pieței muncii în ultimii ani în Republica Moldova, prezentarea evoluției, tendințiilor și a pronosticurilor legate de piața muncii, deasemenea elaborarea strategiilor pieții muncii prin punerea în evindență a potențialului capitalului uman disponibil la nivel de unitate economică, care influiențează în mod direct situația pieții muncii la nivel de țară.

Scopul lucrării de față este:

definirea conceptului de „piața muncii”

stabilirea caracteristicilor definitorii

evaluarea schimbărilor ce vor avea loc pe piața muncii

identificarea principalelor aspect ale pieții muncii

prezentarea evoluției și tendințelor pe piața muncii din Republica Moldova

analiza capitalului uman din Republica Moldova

prezentarea pronosticurilor referitoare la piața muncii din Republica Moldova

analiza potențialului economico-financiar a unității de producție SRL “Focaro- Agro”

analiza managementului întreprinderii SRL “Focaro- Agro”

determinarea rolului capitalului uman în obținerea avantajelor economice

elaborarea strategiilor de dezvoltare a pieței muncii la nivel de țară și unitate economică

Pentru atingerea obiectivelor propuse am pus accentul e studierea aprofundată a temei lucrării alese, care constituie piața muncii din Republica Moldova făcînd totodată conexiune cu implicarea suportului informativ al Uniunii Europene pentru dezvoltarea Republicii Moldova, și urmărirea eficientă a parcursului european.

Suportul metodologic al studiului. La elaborarea lui am apelat, în special, la metoda analitică de cercetare, drept o metodă științifică generală, care m-a ajutat să găsesc trăsăturile esențiale ale temei examinate. La baza acestui studiu am pus date prezentate de Biroul Național de Statistică și rapoarte realizate în ultimii anii de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, precum și a celui mai recent raport al Centrului Analitic Independent „Exper Gup” – „Raportul de Stare a Țării ”.

Pentru examinarea mai profundă a problemei a fost utilizată cercetarea calitativă a tuturor materialelor ce oglindesc situația pieții muncii, fiind folosite în acest scop mai multe metode de investigație: analiza, sistematizarea, sinteza, eleborarea, identificarea și prezentarea precum și compararea. De asemenea, am utilizat și metoda cantitativă de cercetare cu scopul de a structura mai bine datele obținute din rapoartele financiare ultilizate în capitolul II, dar și pentru a formula concluziile de rigoare.

Gradul de studiere a temei investigate. În ultimele decenii, problema capitalului uman și pieții muncii a fost obiectivul mai multor studii consistente. Începând cu lucrarea Valentinei Postolachi „Strategii de dezvoltare a pieței muncii în Republica Moldova ” (2009), în care au fost puse bazele unei analize de calitate, cu informație absolut necesară, argumentată și care reflectă situația pe piața muncii din Republica Moldova, și care totodată propune spre examinare strategiile pentru dezvoltarea pieții muncii pe plan național. . La etapa actuală, câmpul de cercetare a acestui fenomen s-a extins considerabil, studiile despre piața muncii fiind tot mai des prezentate în anuarele prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, precum și a Prognozării pieței muncii cu ajutorul Proiectului „Consolidarea capacităților de gestionare a migrației în Republica Moldova”, implementat de Serviciul Public Suedez de Angajare și finanțat de Ministerul Justiției din Suedia (2014), de metadatele Biroului Național de Statistică a Moldovei. De exemplu, problema fenomenului migrării forței de muncă a fost abordată în numeroase studii din țară, printre care avem Ancheta Biroului Național de Statistică din Republica Moldova denumită Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în anul 2014, lucrarea „Piața muncii din Republica Moldova” – o analiză pe termen lung pentru a înțelege viitorul politicilor în domeniul ocupării muncii și piața muncii de Michele Bruni (2010), Teza de doctor în economie:”Dezvoltarea capitalului uman în condițiile formării economiei naționale„ de Stoican Mirela (2012), Studiu realizat în cadrul proiectului “Planul de acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova: document accesibil publicului”. Implementat de Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT și EXPERT-GRUP cu sprijinul financiar al Departamentului Marii Britanii pentru Dezvoltare Internațională (DFID) (2007).

Cu toate acestea, consider a fi insuficient numărul studiilor care abordează problematica migrației, deși lucrările menționate mai sus conțin compartimente valoroase despre acest fenomen, care m-au ajutat să completez și să interpretez informațiile preluate din presa scrisă de la noi. Chiar dacă avem mai multe lucrări de specialitate referitor la piața muncii, totuși aceastea sânt puține când vorbim despre examinarea acestui fenomen social în presa scrisă, fiindcă este esențial că piața muncii nu se redă în cărți pe larg, e un subiect ce se schimbă și suferă intevenții de pe o zi pe alta, politicile în domeniu pieței muncii făcându-se doar pe termeni de pînă la un an de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și a Familiei prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Analizând lucrările publicate până în prezent, am constatat insuficiența cercetărilor calitative și cantitative ale presei din perspectiva abordării problematicii pieței muncii. Am remarcat, îndeosebi, faptul că în afara atenției jurnaliștilor au fost lăsate unele aspecte importante ale acestui subiect, cum ar fi proporțiile șomerilor, migranților (cca un milion de moldoveni), faptul că a fost prezentată doar partea negativă a lucrurilor, trecând cu vederea aspectele pozitive. Respectiv, tema cercetării de față, se pretează unei examinări speciale, destinate configurării unei viziuni integratoare a fenomenului.

Noutatea științifică a studiului. Lucrarea conține o analiză a pieței muncii atât sub aspectul structurii cât și sub acel al funcționării, însă, atenția principală este concentrată, în cadrul lucrării, asupra argumentării și funcționării pieței forței de muncă și aplicarea strategiilor în economia Republicii Moldova prin intermediul agenților economici, a entităților economice care prin angajarea capitalului uman influiențează în mod direct și benefic asupra pieței muncii care este o componentă strategică hotărîtoare pentru dezvoltarea economică și implicit pentru bunăstarea și progresul socio-economic al națiunii [p.5], conturându-se numeroase posibilități pentru înaintarea țării noastre spre o economie modernă și socială competitivă.

Lucrarea de față este axată pe o cercetare complexă a modului în care deasemenea și presa scrisă reflectă piața muncii, ca un fenomen negativ. Deși de-a lungul timpului au fost efectuate studii de monitorizare a acestei sintagme- piața muncii de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (10 rapoarte), totuși analiza efectuată de mine oferă o sistematizare a tuturor materialelor care vizează piața muncii.

Este evident că, pentru lumea muncii, acestea sunt noi provocări, care generează obiective strategice, atât pentru cercetătorii din domeniu, cât și pentru practica socială bazată pe o bună funcționare a pieței muncii, astfel încît actualmente, procesul complex de formare a pieței muncii se află în curs de derulare, fiind influențat de numeroși factori, care, de multe ori, au mari dificultăți.

Formarea și funcționarea pieței muncii este un proces complex și dificil, care cuprinde mai multe procese cum ar fi: privatizarea sau diversificarea formelor de proprietate, sporirea gradului de libertate a agenților economici; crearea cadrului organizatoric, instituțional și legislativ pentru funcționarea acestei piețe; promovarea unor firme și mecanisme bazate pe pârghii economice etc.[p.6]

Structura lucrării. Teza Strategii de dezvoltare a pieței muncii cuprinde: introducerea, trei capitole, care redau conținutul de bază al cercetării, bibliografia și anexele.

Astfel, în introducere, este argumentată actualitatea temei, motvația alegerii temei, sunt precizate scopul, sarcinile cercetării, suportul metodologic de studiu, grază piața muncii.

Este evident că, pentru lumea muncii, acestea sunt noi provocări, care generează obiective strategice, atât pentru cercetătorii din domeniu, cât și pentru practica socială bazată pe o bună funcționare a pieței muncii, astfel încît actualmente, procesul complex de formare a pieței muncii se află în curs de derulare, fiind influențat de numeroși factori, care, de multe ori, au mari dificultăți.

Formarea și funcționarea pieței muncii este un proces complex și dificil, care cuprinde mai multe procese cum ar fi: privatizarea sau diversificarea formelor de proprietate, sporirea gradului de libertate a agenților economici; crearea cadrului organizatoric, instituțional și legislativ pentru funcționarea acestei piețe; promovarea unor firme și mecanisme bazate pe pârghii economice etc.[p.6]

Structura lucrării. Teza Strategii de dezvoltare a pieței muncii cuprinde: introducerea, trei capitole, care redau conținutul de bază al cercetării, bibliografia și anexele.

Astfel, în introducere, este argumentată actualitatea temei, motvația alegerii temei, sunt precizate scopul, sarcinile cercetării, suportul metodologic de studiu, gradul de studiere a temei investigate și noutatea științifică.

Primul capitol intitulat Piața muncii – aspecte teoretico – metodologice a fost realizat în concordanță cu scopurile stabilite anterior, aici fiind prezentate rezultatele monitorizării subiectului abordat în ansamblu, de la cărțile de specialitate, analizele tematice, anuare, studiile și proiectele realizate în domeniu pieței muncii și până la cercetarea subiectului abordat în presa scrisă. Acest capitol definește sintagma de piață a muncii, examinează și prezintă conceptul, caracteristici definitorii ale pieții muncii din Republica Moldova.

Al doilea capitol intitulat Impactul întreprinderii SRL “Focaro- Agro” asupra economiei naționale și a intervenției pe piața muncii din Republica Moldova, reflectă rezultatele obținute în urma monitorizării entității menționate. Studiul conține caracteristica generală a SRL “Focaro- Agro”, analiza indicatorilor economico-financiari, deasemenea și impactul/influiența SRL “Focaro- Agro” asupra pieții muncii din Republica Moldova.

Al treilea capitol denumit Eficientizarea activității SRL “Focaro- Agro” în vederea devoltarii pieții muncii din Republica Moldova, este destinat redării evoluției pieței muncii, importanței capitalului uman în obținerea avatajelor economice, dar și stabilirea măsurilor de creare a noi locuri de muncă în cadrul SRL “Focaro- Agro”.

Lucrarea dispune de concluzii și recomandări referitor la tema studiată. De asemenea, are bibliografie și anexe.

CAPITOLUL I

Piața muncii – aspecte teoretico – metodologice

§ 1.1 Concepte, caracteristici definitorii ale pieții muncii

Între dezvoltarea economică a unei țări și factorul de producție-muncă există o strânsă legă-tură. «Cât timp într-o țară cu populația e mică, bogăția în bunuri naturale, ce nu poate să fie folosită în mod direct, ci numai prin mijlocirea muncii omenești, apare ea un obstacol în dezvoltarea economică a societății». Factorul, de producție — muncă se asigură, ca și ceilalți factori de producție, prin intermediul pieței muncii.

Piața muncii este una din principalele componente ale economiei de piață alături de piața bunurilor și piața capitalului. Piața muncii se referă la forța de muncă. În percepția cotidiană forța de muncă are în vedere capacitatea unui om de a munci. Din perspectivă economică piața muncii reprezintă una din componentele forțelor de producție.

Piața muncii (sau a forței de muncă) se întemeiază pe întâlnirea și confruntarea cererii cu oferta. Nevoia de muncă este prezentă pretutindeni, în orice societate; dar pentru ca nevoia de muncă să fie considerată în categoria cererii de muncă trebuie îndeplinită o condiție: remunerarea/salarizarea muncii. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piață. Oferta de muncă este formată din munca pe care o pot depune membrii societății în condiții salariale.[p.3 S]

Piața muncii reprezintă sistemul de relații care se stabilesc între deținătorii de capital, în calitatea de cumpărători, și posesorii forței de muncă, în calitatea de vânzători, prin intermediul pieței muncii (salariul), al concurenței libere și a altor mecanisme specifice care ajustează cererea și oferta de muncă. In literatura de specialitate, se folosește, fie denumirea de piață a muncii, fie cea de piață a forței de muncă. Indiferent de denumire, conținutul economic al conceptului de «piață a muncii» (sau «piață a forței de muncă»), exprimă aceeași realitate obiectivă și anume, că factorul de producție, munca, în economia de piață, se asigură prin intermediul pieței.

In general, piața muncii funcționează după principiile de bază ale pieței: cererea, oferta, prețul, concurența etc., dar, toate acestea se manifestă în funcție de marfa forță de muncă, care prin particularitățile sale fiziologice, psihologice, sociale și morale imprimă anumite particularități ale pieței muncii, mai importante sunt; a) pe piața muncii nu se negociază întregul potențial de muncă al națiunii, ci numai acela care este cerut de factorul de producție — capital și este oferit de cei care sunt dispuși să folosească capacitatea lor de muncă. În legătură cu această particularitate în raport cu celelalte piețe, piața muncii este organizată, precizat că, în condițiile actuale, dreptul la muncă este un drept fundamental al omului într-o societate democratică. De aceea, piața muncii are un grad ridicat de rigiditate și de sensibilitate, condiționând echilibrul economic și pe cel social-politic; b) în raport cu celelalte piețe, piața muncii este mai organizată, mai complexă, agenții economici nu sunt numai vânzători și cumpărători. Piața muncii se constituie într-un cadru în care se confruntă mai mulți agenți economici și parteneri sociali cum ar fi: salariați și întreprinzători, organizații patronale și sindicatele (ca reprezentanți ai salariaților), statul, fiecare din aceștia cu roluri și funcții precise; c) piața contemporană a muncii este una contractuală și participativă, în care negocierea și contractul de muncă au un singur rol important în determinarea cererii și ofertei de muncă. Raportul dintre cererea și oferta de muncă se manifestă în mod specific pe această piață, permanent oferta este mai mare decât cererea, ceea ce determină existența șomajului. Totodată, procesele de ocupare și utilizare a forței de muncă sunt ajustate nu numai prin dinamica raportului oferta-cerere, ci și cu ajutorul altor mecanisme aflate la îndemâna firmelor, colectivităților locale, sau a statului; d) piața muncii este influențată și de factori extraeconomici, deoarece prin negocierile din cadrul pieței posesorii forței de muncă urmează să-și realizeze atât aspirațiile profesionale cât și cele familiale, sociale, politice, Factorii social-politici au o mare însemnătate pe piața muncii. De aceea și intervenția statului pe piața muncii este mai puternică decât pe celelalte piețe, deoarece trebuie să asigure realizarea intereselor, a aspirațiilor posesorilor forței de muncă, calificarea acestora în vederea folosirii eficiente a resurselor de muncă de către agenții economici.

Piața muncii este un sub sistem al economiei de piață, care, în procesul de dezvoltare și funcționare a economiei naționale, exercită importante funcții de ordin economic, social-economic și educativ, cum ar fi:

alocarea judicioasă a resurselor de muncă pe ramuri și sectoare de activitate, pe profesii și în teritoriu în concordanță cu volumul și structura cererii de forță de muncă;

combinarea forței de muncă cu factorul de producție — capital, asocierea obiectivă a acestora;

formarea și repartizarea veniturilor;

contribuția la formarea climatului de muncă și a măsurilor de protecție socială;

furnizarea informații pentru orientarea profesională și reintegrarea forței de muncă și acționează prin mecanismele sale asupra acestui proces.

„In condițiile actuale se manifestă tendința de segmentare a pieței muncii în țările dezvoltate economic. Se distinge, o piață primară, care include angajările în întreprinderi mari unde salariile sunt mariiar condițiile de muncă bune și o piață secundară, cu salarii mici, instabile si discriminatorii. Segmentarea pieței muncii este rezultatul unui proces istoric de segmentare a procesului de producție atât în interiorul întreprinderilor, cât și între acestea” Potrivit Dicționarului de Politici Sociale,” piața muncii este spațiul virtual în care se organizează și se desfășoară relațiile de muncă, adică acelea dintre deținătorii și cumpărătorii de forță de muncă.

Piața muncii sau a forței de muncă este cadrul economico-social în care se reglează cererea și oferta forței de muncă. Cum oferta este direct proporțională, iar cererea invers proporțională cu prețul forței de muncă, există, prin urmare, un nivel al salariului, la interesele celor două traiectorii, la care cererea și oferta sunt egale. În acest punct se atinge un nivel de ocupare de echilibru, la care forța de muncă este utilizată eficient, respectiv un salariu de echilibru. Nivelul salariului este principalul regulator, dar nu singurul.

Pe baza delimitării noului rol al factorului uman în producția modernă și a evidențierii particularităților mărfii forței de muncă în economia contemporană de piață se pot contura coordonatele de fond ce definesc conținutul conceptului de piață a forței de muncă.

Caracterul special al mărfii forței de muncă, în noile sale delimitări contemporane se concentrează, înainte de toate și cu modificări corespunzătoare, în specificitatea și complexitatea actului (procesului) de vânzare-cumpărare a acestei mărfi. S-ar putea spune că se modifică însăși natura acestui act și se îmbogățește cu noi elemente, încât nu mai este vorba de un act comercial obișnuit, ci de unul cu totul special, cu caracteristici aparte. Evident, vânzarea-cumpărare a mărfii forței de muncă se circumscrie proceselor generale ale economiei moderne de piață, urmând de regulă, legitățile acesteia. Dar, aceste legități cunosc importante schimbări privind conținutul, manifestarea și acțiunea lor, față de cele ale producției și circulației (premonopoliste) de mărfuri. În acord cu aceste tendințe și procese transformatoare, însuși actul vânzării-cumpărării și, pe un plan mai larg, piața forței de muncă vor înregistra schimbări de esență și manifestare. Menționăm doar faptul, că vânzarea-cumpărarea acestei mărfi speciale, este, deopotrivă, un act individual, dar și unul social, derularea acestuia raportându-se permanent la reperele macroeconomice-și sociale de fond, pentru că, piața forței de muncă, reprezintă, totuși, un subsistem (segment) al sistemului național al economiei de piață.

În același timp, raportul cerere-ofertă de forță de muncă înregistrează o mișcare ondulatorie, în consens cu evoluția generală macroeconomică (și ea sinuoasă). Vom preciza însă că, mișcarea raportului cerere-ofertă din acest factor și a procesului de vânzare-cumpărare proprii lui are și unele particularități, ce decurg din însăși natura specifică a acestei mărfi.

§1.2 . Capitalul uman: tranziție de la cantitate la calitate

În acest capitol este realizată o analiză a stării curente a capitalului uman, inclusiv din perspectiva educației, formării profesionale și sănătății – cei trei factori-cheie care influențează asupra calității capitalului uman. Capitolul se încheie cu o serie de recomandări pentru ameliorarea stării de lucruri în formarea capitalului uman.

Educația: aspecte generale

După cum a fost arătat și în Raportul de Stare a Țării 2013, pentru finanțarea sistemului educațional din Republica Moldova este utilizată o cotă-record la scară internațională din PIB, dar rezultatele acestuia sunt mai mult decât modeste. Situația, evident, nu avea cum să se schimbe rapid pe parcursul unui an (Tabelul 5). Pe baza prognozelor macroeconomice oficiale și bugetului public național planificat pentru anul 2014, estimăm că circa 7,2% din PIB-ul anticipat pentru anul curent va fi cheltuit pentru educația formală de toate nivelurile. Acest indicator structural, atipic de înalt chiar și pentru țările OCDE, camuflează un nivel absolut foarte redus de finanțare per elev, cauzat de PIB-ul foarte mic generat de economia moldovenească. Ar fi cazul să remarcăm aici că o bună parte din bani sunt utilizați pentru menținerea unei rețele de școli primare și vocaționale supraextinse, care nu mai răspunde realităților demografice și care a fost proiectată pentru un număr dublu de elevi comparativ cu cel efectiv înmatriculat astăzi și care este în continuă scădere: dacă în anul 2000/2001 în toate instituțiile de învățământ erau înrolați circa 750 mii de elevi și studenți, în anul 2013/2014 numărul acestora era de 490 mii. Pentru comparație, în anul 1994 populația școlară era de 780 mii oameni. În cazul instituțiilor de învățământ secundar profesional, în cele aproape 70 de instituții capacitățile de înmatriculare sunt utilizate la numai 50%. Raționalizarea acestor rețele ar permite obținerea unei enorme economii de mijloace care ar putea fi redirecționate în scopuri de îmbunătățire a calității educației.

Tabelul 5. Principalii indicatori monitorizați privind dezvoltarea capitalului uman

Ministerului Educației în promovarea reformelor a fost unul ieșit din comun și aceasta în contextul unui climat politic nu foarte propice reformelor. Utilizarea unor mecanisme antifraudă la examenele de bacalaureat pe parcursul a două sesiuni consecutive a developat gradul avansat de corupere al sistemului educațional și calitatea inferioară a actului educațional în gimnaziile și liceele din țară. Ținând cont de gradul de delăsare a problemelor în sectorul educațional, semnalele transmise publicului de minister nu vor putea să ucă la redresarea rezultatelor BAC-ului decât peste 2-3 ani.

Începând cu anul 2013, toate instituțiile de învățământ primar și secundar general au trecut la finanțarea în bază de cost standard per elev. Noua metodă permite echilibrarea cheltuielilor pentru un elev, simplificarea și fortificarea procesului de prognozare a bugetelor, creșterea transparenței în finanțarea școlilor și extinderea autonomiei școlare. În condiții de autonomie școlare, administrațiile instituțiilor de învățământ, în limita mijloacelor aprobate, pot decide distribuirea resurselor financiare în funcție de necesitățile școlii, inclusiv cheltuielile pentru investiții.

O evoluție semnificativă este asigurarea aprobării în Parlament – la limita eșecului, inclusiv prin invocarea de către Ministrul Educației a posibilității depunerii mandatului său – al noului Cod al Educației. Rezultat al unor negocieri grele în cadrul coaliției de guvernare, Codul a pierdut o parte din ambiția pe care o avea la faza de proiect, dar oricum oferă un cadru clar și consistent pentru dezvoltarea sistemului pentru cel puțin următorul deceniu. Alături de aprobarea Codului Educației, o altă importantă evoluție de politică este elaborarea de către Ministerul Educației a proiectului unei Strategii sectoriale comprehensive de dezvoltare a educației13. Strategia invocă problema calității educației ca fiind una din cele pregnante, iar deopotrivă cu calitatea, alte două probleme recunoscute oficial ca fiind persistente sunt accesul la educație și relevanța studiilor obținute.

Vorbind despre acces, să remarcăm faptul că ratele de înrolare în educație au evoluat neuniform în ultimii cinci ani (Figura 5). Pe de o parte, constatăm o ameliorare esențială a ratei de înrolare la limitele inferioară și superioară ale vârstei tipice pentru educație (3-6 ani și 19-23 ani), însă, pe de altă parte, observăm o stagnare sau chiar o ușoară înrăutățire a situației atunci când este vorba de segmentele de vârstă interioare, unde rata abandonului este foarte mare. Scăderea înrolării este deosebit de îngrijorătoare în cazul copiilor încadrați în învățământul gimnazial, unde rata netă de cuprindere în învățământ a scăzut de la 84% în anul 2009/2010 la 82,6% în anul 2013/2014, continuând tendința care are deja peste un deceniu (în anul 2001/2002 rata netă de cuprindere în învățământul gimnazial era de 87%). Se face remarcată degradarea accelerată a cuprinderii în educație a copiilor din mediul rural: dacă în anul 2000/2001 rata netă de cuprindere în învățământul gimnazial în mediul urban era cu circa 9 puncte procentuale peste cea din mediul rural, atunci în 2013/2014 diferența crescuse la 15 puncte. Parțial, această dinamică poate fi explicată de erori de măsurare, cauzată de emigrarea definitivă a copiilor împreună cu părinții lor aflați peste hotare și de faptul că mulți copii din localitățile sub-urbane preferă să meargă la școlile din oraș. Însă reducerea cuprinderii este prea profundă pentru a fi explicată de asemenea cauze „tehnice”. Scăderea participării copiilor din mediul rural la educație nu se limitează la anumite grupuri etnice sau arealuri geografice, fiind una atotcuprinzătoare, care nu ține strict de accesul per se la serviciile educaționale, ci reflectă o degradare socială mult mai profundă a vieții rurale, emigrației, dezintegrării familiilor, viciilor sociale, depravării morale și degradării vieții economice. În pofida tuturor proceselor de modernizare ale secolului 21 care cuprind și societatea moldovenească în ansamblu (deschiderea frontierelor, penetrarea Internetului etc.), trebuie să constatăm că în societatea rurală conservativă din Moldova educația încă nu a căpătat respectul necesar, mulți elevi văzând școala mai degrabă ca pe un chin continuu decât ca pe o oportunitate, atitudine care și explică în ultimă instanța rata mare de abandon școlar.

Figura 5. Evoluția ratelor de cuprindere în învățământ, pe anii de învățământ și pe principalele categorii de vârstă

Mai mult decât accesul, calitatea este problema primordială a sectorului educațional. Rezultatele dezastruoase ale bacalaureatului din anii 2013 și 2014 – cu circa jumătate din candidați eșuând să treacă cel puțin o probă – demonstrează calitatea inferioară a procesului educațional. Cauzele acestei stări de lucruri sunt sistemice, inclusiv metodologia și curriculumul depășite de timp și dotarea nesatisfăcătoare cu echipamente și material didactic. Totuși, chiar dacă aceste probleme pot fi depășite relativ rapid cu investiții corespunzătoare, rămâne problema-cheie a cadrelor didactice care nu dețin competențele necesare pentru a aplica noi standarde și metode. Astfel, înainte de a reforma școala ca atare, trebuie reformat sistemul de pregătire a pedagogilor, iar nivelul de salarizare al acestora urmează să crească esențial, pentru a forma setul de motivații propice pentru dedicarea în meserie. Deocamdată, nivelul de salarizare a învățătorilor nu se ridică nici măcar la nivelul mediei pe țară (Tabelul 5).

Educația și formarea profesională

Urmare a emigrării cadrelor de înaltă calificare din variate domenii, dar și a ieșirii timpurii a tinerilor din sistemul educațional și pierderii interesului față de studiile profesionale de toate nivelurile, în economie deja de câțiva ani se constată un deficit acut de forță de muncă calificată. Într-o cercetare realizată în 2013 de Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP la comanda Confederației Naționale a Patronatelor din Moldova este arătat că aproape jumătate din firme întâlnesc în ultimii 3 ani dificultăți la angajarea personalului cu abilitățile și competențele dorite14. Întreprinderile relativ mai mari și cele aflate în regiuni sunt mai mult expuse deficitului de lucrători calificați.

Relevanța studiilor profesionale a tinerilor specialiști este pusă tot mai des la îndoială de comunitatea investitorilor și oamenilor de afaceri. În cadrul sondajului efectuat în cercetarea menționată, aproape 70% din oamenii de afaceri intervievați au apreciat că învățământul vocațional, mediu de specialitate și cel superior, în general, nu corespunde nevoilor întreprinderilor. Curriculumul este supraîncărcat cu aspecte teoretice irelevante, practica de producție este formală, cea mai mare parte a instructorilor nu au experiența practică din economia reală, iar metodele de evaluare a cunoștințelor nu sunt credibile. Sistemul nu cultivă elevilor deprinderi generale care devin indispensabile în economia modernă: utilizarea tehnologiilor informaționale, deprinderi de comunicare, cultura muncii etc.

Figura 6. Structura pe grupuri de specialități a celor înmatriculați la studii universitare ciclul 1, % din total înmatriculați

Un alt aspect al relevanței, frecvent discutat în societate, este măsura în care spectrul de specialități oferite de universități răspunde necesităților economiei reale. Pe piața muncii se constată o inflație de „specialiști” cu studii medii și superioare în domenii „prestigioase” – economie, drept, științe administrative, științe politice, în timp ce specialiștii cu calificări pedagogice, tehnologice și inginerești sunt în mare deficit. Contrar tuturor politicilor Guvernului (cum ar fi închiderea programelor de studiere a dreptului în colegii), specialitățile „prestigioase” continuă să fie cele mai preferate de tineri (Figura 6).

Recomandări de politici

Odată cu creșterea economică și cu sofisticarea tehnologică a firmelor, cerințele pentru nivelul de dezvoltare al capitalului uman al țării vor spori, atât din partea angajatorilor locali și investitorilor străini, cât și din partea societății în ansamblu. Satisfacerea acestor cerințe va necesita importante schimbări la nivelul politicilor publice.

Societatea moldovenească pune mai mare preț pe accesul formal la educație („copilul să facă școală”), decât pe aspectele de calitate și relevanță. Anume aceasta explică reticența comunităților și unor politicieni la închiderea școlilor în comunitățile rurale care nu satisfac standardelor minimale de înrolare. Guvernul trebuie să inițieze coaliții strategice cu ONG-urile și instituțiile media pentru a realiza cea mai importantă schimbare de mentalitate care se impune în societatea moldovenească – cultivarea respectului față de educație și față de succesul în viață datorat studiilor și competențelor.

O atenție mai mare din partea Guvernului este necesară pentru asigurarea accesului la educația preșcolară în mediul rural, unde rata de înrolare este semnificativ mai mică decât în mediul urban. Sporirea accesului la educația preșcolară în mediul rural va duce la creșterea ratei de participare a femeilor pe piața muncii.

Sistemul de învățământ moldovenesc, în special treapta educației profesionale, este în mare măsură unul „autosuficient”, adică deconectat de la realitățile de pe piața muncii. Aceasta se produce în mare parte din cauza lipsei unei concurențe reale între universități pentru înmatricularea celor mai buni studenți. De aceea, este recomandată facilitarea deschiderii extensiunilor locale a universităților și școlilor profesionale europene. Cuplată cu o autonomie financiară și o responsabilitate publică mai mare a universităților, aceasta va duce la schimbarea setului de motivații ale managerilor universitari.

O prioritate absolută trebuie să fie edificarea instituțiilor care au un rol central în asigurarea calității învățământului – cum ar fi o agenție independentă de acreditare a instituțiilor de învățământ și asigurare a calității procesului educațional, atât pentru școlile profesionale, cât și pentru universități.

Deși a fost adoptată o strategie privind educația vocațională/ tehnică pentru anii 2013-2020, implementarea acesteia a trenat din lipsă de fonduri. UE a oferit Republicii Moldova aproape 25 milioane Euro pentru implementarea acesteia. Cea mai dificilă parte va fi reorganizarea rețelei instituțiilor de învățământ vocațional/ tehnic, nu în ultimul rând, din cauza enormei opoziții interne din partea managerilor și cadrelor didactice. Depășirea acestei rezistențe va cere realizarea unei coaliției strategice dintre Guvern și angajatori, părinți și studenți și schimbarea esențială a regimului de angajare și promovare a managerilor de instituții vocaționale și a instructorilor.

Este necesară fortificarea conexiunilor între instituțiile educaționale, angajatori și instituțiile de cercetare relevante. Aceste conexiuni sunt astăzi limitate la oferirea unor oportunități de practică de producție pentru elevi, dar ele trebuie să meargă mult mai departe și să prevadă oportunități de formare profesională pentru instructori (maiștri), precum și o voce mai bine auzită a angajatorilor în supravegherea strategică a instituțiilor de învățământ.

Guvernul ar trebui să sponsorizeze sau să efectueze în mod direct evaluarea relevanței programelor de instruire, atât la nivel de școli profesionale, cât și la nivel sistemic, iar rezultatele acestor evaluări să fie făcute publice. Este necesară introducerea unui sistem de indicatori de evaluare a performanțelor școlilor, inclusiv prin evaluarea unor asemenea indicatori ca rata de angajare a absolvenților pe parcursul unor perioade de timp predefinite după absolvire, nivelul de satisfacție a angajatorilor, nivelul de remunerare a absolvenților.

1.3. Concepte și metodologii utilizate la calculareaa necesarului de resurse de muncă

Indicatori care se folosesc în analiza pieței muncii sunt indicatori care caracterizează forța de muncă sub diferitele sale aspecte. Prin urmare, este vorba de un sistem de indicatori pe care S.Perț (1997) îi sintetizează în urmatoarele grupe: indicatori de nivel, care reflectă aspecte cantitative legate de forța de muncă-indicatorii resurselor de muncă (populația totală, activă, în vârstă activă), indicatorii ocupării și șomajului, indicatorii salarizării, (costul forței de muncă), indicatori ai condițiilor de muncă și care caracterizează relațiile care au naștere pe această piață, indicatori de structură, care sunt indicatori de nivel, structurați după dimensiuni care segmentează piața muncii, – grupe de vârstă, sex, calificări profesionale, nivel de educație, mărimea agenților economici sau forma lor de proprietate, durata șomajului, tipurile de profesii, preponderat afectate și timpul lucrat, indicatorii derivați, cei care combină diferitele criterii și caracteristici ale populației. Sursele de date pentru obținerea acestor indicatori sunt datele demografice, ale instituțiilor de învățământ, ministere de resort și reprezentanții săi la nivel local, Biroul Național de Statistică, alte instituții guvernamentale și nonguvernamentale direct implicate sau interesate în procesele ce au loc pe piața muncii.

Stabilirea și alegerea corectă a setului de indicatori cu ajutorul cărora se analizează piața muncii are o mare importanță pentru atingerea obiectivelor propuse, atât sub aspectul diagnozei, cât mai ales al inițierii unor măsuri active de gestionare a pieței muncii și de combatere a șomajului.

Indicatorii pieței muncii caracterizată sub cele mai diferite aspecte – demografic, economic, educațional-formativ, social, etc. – potențialul uman al societății. Sintetic, acest indicator se prezintă astfel:

– indicatori de nivel – sunt reprezentați de indicatorii resurselor de muncă (populația activă, populația ocupată, resursele de muncă, populația în vârstă de muncă și persoanele aflate în afara limitelor legale ale vârstei de muncă), indicatorii ocupării forței de muncă și indicatorii șomajului (rata ocupării și rata șomajului fiind calculate atât în sensul definiției Biroului Internațional al Muncii, cât și în conformitate cu definițiile naționale), indicatorii salarizării, costul forței de muncă), indicatorii duratei muncii și indicatorii condițiilor și a conflictelor de muncă;

– indicatorii de structură – sunt reprezentați de aceiași indicatori de mai sus, structurați după criterii cum ar fi: sex, grupe de vârstă, repartizare teritorială, categorii social-educaționale, ramuri de activitate, profesii, experiență profesională, mărimea întreprinderilor, experiența profesională a salariaților, eventual al șomerilor și durata de șomaj), formele de plată, timpul lucrat etc.

– indicatorii derivați – sunt indicatorii care combină diferite criterii și caracteristici ale populației (ex.: structura populației ocupate pe regiuni, pe niveluri de salarii, etc.)

Din acest ansamblu de indicatori – cu funcții proprii în analiza pieței muncii îmi voi concentra atenția numai asupra acelora care caracterizează potențialul de muncă și asupra acelora relațiilor reciproce dintre aceștia, în vederea colectării informațiilor despre piața muncii.

De regulă, pentru calculul indicatorilor resurselor și forței de muncă, al ocupării, șomajului, etc. se folosesc două surse de informații statistice oficiale:

1. Surse administrative și de cercetare:

date demografice ale instituțiilor specializate;

înregistrări ale Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și organelor lor teritoriale;

informații din instituții de învățământ;

informații furnizate de alte instituții guvernamentale.

2. Surse generale: (recensăminte) sau prin sondaj (asupra întreprinderilor, forței de muncă, asupra gospodăriilor, asupra unor probleme speciale sau grupuri-țintă).

În unele situații se poate vorbi și de o a treia sursă, respectiv, de estimări oficiale bazate pe combinarea și analiza calitativă a informațiilor provenite din cele două canale anterioare.

Din punct de vedere al construirii indicatorilor analitici ai pieței muncii (rata de activitate, rata de ocupare, diverse rate de șomaj, raportul dintre diferite categorii de populație ce prestează diferite activități și, respectiv, dintre cea activă și cea inactivă etc.), se pot aduce numeroase exemple:

Populația activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forța de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, inclusiv populația ocupată și șomerii.

Rata de activitate a populației – proporția populației active de 15 ani și peste în populația totală de aceeași categorie de vârstă.

Populația ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste care au desfășurat o activitate economică sau socială producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o oră în perioada de referință (o săptămână), în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii.

În definirea populației ocupate s-a adoptat criteriul standard „de cel puțin o oră”, recomandat de Biroul Internațional al Muncii în scopul asigurării comparabilității datelor la nivel internațional, precum și din următoarele considerente:

– cuprinderea activităților desfășurate în timp redus, ocazionale sau sezoniere;

– definirea șomajului ca lipsă totală a muncii;

– evaluarea dimensiunilor subocupării forței de muncă.

Rata de ocupare a populației – proporția populației ocupate de 15 ani și peste în populația totală de aceeași categorie de vârstă.

Se consideră subocupate persoanele care au un loc de muncă (sunt ocupate), dar au lucrat, indiferent de voința lor, mai puțin decât durata obișnuită a săptămânii de lucru care doresc și sunt disponibile în următoarele 15 zile să lucreze mai multe ore.

Șomeri conform recomandărilor BIM sunt persoanele de 15 ani și peste care în cursul perioadei de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții:

– nu au loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unui venit;

– sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diverse metode pentru a-l găsi: înscrierea la oficiile forței de muncă sau la agenții particulare, acțiuni pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunțuri, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate etc;

– sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.

– persoanele fără de loc de muncă, disponibile să lucreze, care așteaptă să fie rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă și urmează să înceapă lucrul o dată ulterioară perioadei de referință;

– persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă și sunt disponibili să înceapă lucrul.

Șomeri înregistrați – persoanele apte de muncă, în vârstă aptă de muncă, care nu au un loc de muncă, un alt venit legal și sunt înregistrate la agenția de ocupare a forței de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă și care doresc să se încadreze în muncă.

Rata șomajului – proporția șomerilor BIM în numărul populației active.

Statut profesional – reprezintă situația deținută de o persoană în funcție de modul de obținere a venitului prin activitatea exercitată și anume:

Salariat este considerată persoana care-și exercită activitatea în baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma de proprietate-sau la persoane particulare (în baza unui contract sau a unei înțelegeri), în schimbul unei remunerări sub formă de salariu, în bani sau în naturi, sub formă de comision etc. Prin convenție cu acest statut au fost înregistrați și militarii în termen.

Patron este persoana care-și exercită ocupația (meseria) în propria unitate (întreprindere, agenție, atelier, magazin, birou, fermă, etc.) pentru a cărei activitate angajează unul sau mai mulți salariați permanenți.

Lucrător pe cont propriu este persoana care-și exercită activitatea în unitatea proprie sau într-o afacere individuală, fără a angaja vre-un salariat permanent, fiind ajutat sau nu de membrii familiei remunerați. Sunt încadrați în acest statut întreprinzătorii independenți (vânzătorii ambulanți, mediatorii, taximetriștii particulari etc.), liber – profesioniștii (muzicanți ambulanți, artiști plastici, avocați), zilierii ocazionali, agricultorii individuali, lucrătorul pe cont propriu poate avea salariați temporari.

Populația inactivă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele, indiferent de vârsta, care n-au lucrat cel puțin o oră și nu erau șomeri în perioada de referință. Populația economic inactivă include următoarele categorii de populație:

elevi sau studenți;

pensionari de toate categoriile, casnice (care desfășoară numai o activitate casnică în gospodărie);

persoane întreținute de alte persoane sau de stat sau care se întrețin din alte venituri (chirii, rentă, dobânzi etc.);

persoane declarate plecate peste hotare la lucru sau în căutarea de lucru.

Persoane descurajate sunt persoanele inactive, disponibile să lucreze în următoarele 15 zile, care nu au loc de muncă și au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă, dar nu au întreprins nimic în acest scop în ultimele 4 săptămâni sau că nu caută un loc de muncă din următoarele motive:

au considerat că nu există locuri de muncă libere, sau n-au știut unde să caute;

nu se simt pregătite bine profesional;

cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei sau au căutat altă dată și nu au găsit, în cadrul populației inactive, persoanele descurajate constituie o categorie specială a populației, în funcție de relația cu piața forței de muncă, caracterelor statelor cu economie de piață. Un număr considerabil de persoane din această categorie de persoane vor reveni în cadrul forței de muncă odată cu îmbunătățirea situației social-economice ori în rezultatul ridicării calificării sau a reprofilării.

1.4. Aspecte metologice aplicabile în elaborarea strategiilor pieței muncii

Pornind de la termenul „ strategie”, care provine de la cuvântul grecesc srtatos „ (armată) și „ ogein „,(a conduce)., „Strategos” () era un general ales conducător în armată.

Strategia „ se referă la ideile și acțiunile vizând conceperea și realizarea viitorului”.

Această definiție pare să fie mai aproape de obiectivele problematicii examinate.

În elaborarea strategiei, un rol aparte îl are „ perspectiva” cu care se intersectează mediul și ceea ce are de întreprins.

Folosirea termenului de „ perspectivă” – ca factor de interpretare a mediului în vederea „construirii”contextului și conceperii managementului – ne atenționează asupra faptului că ne plasăm pe alternativa constructivă de analiză.

„ Perspectiva” este, ea însuși, un elaborat complex. Ea cuprinde procesul de „interpretare” a realității pentru a elabora contextul, a imagina viitorul posibil, accesibil și dezirabili, a sista „ imaginea” despre întreprindere.

„ Imaginea” este un construct socio-cultural care exprimă o „realitate” imperativ-creată, pe bază de „istorii” care „structurează perceperea evenimentelor, furnizează eroi și nemernici, accentuează detaliile, rezolvă contradicțiile, învață pe noii membri și legitimează ordinile sociale”.

Perspectiva creează „misiunea”întreprinderii ca o transformare a unei opțiuni pe bază de calcul și interes într-o imagine „ idealizată” despre o acțiune „dezinteresată”, face din încredere un adevărat mit și oferă managementului puterea de imagine și creativitate.

Strategia ocupării forței de muncă pornește și ea de la o „ perspectivă”, generând o imagine proprie despre ce va fi resursa umană pentru viitorul întreprinderii, care-i va fi misiunea acestei resurse, istoriile „exemplare” ale realizărilor sale etc.

Rolul generator al perspectivei în crearea strategiei rezultă și din analiza elementelor sale componente. Punctul de inserție al strategiei cu perspectiva este dat de „ intenția strategică”.

Intenția concretizează elementele generice și abstracte ale perspectivei elaborând: a)”viziunea”- ca o rezultantă a operațiilor de evaluare (diagnoză) a poziției întreprinderii față de context (competitorii, noile condiții, consumatorii etc.) și de operaționalizare a tipului de management însuși și b) scopurile – ca o concretizare a misiunii în contextele date.

Intenția strategică va răspunde la întrebări de genul. „ Unde dorim să ajungem ?”, „ Cum intenționăm să ajungem acolo?”.

Construcția contextului și elaborarea simbolurilor perspectivei (misiune, istorie, imagine, mituri, cultura întreprinderii etc.) se realizează în corelație cu tipul de management formulat în cadrul perspectivei. În fond, perspectiva definește „ perspectivele inspirate despre viitor”, ceea ce reprezintă o combinare a unor viitori posibili, accesibili și dezirabili. In această „ imagine a viitorului pentru întreprindere „, se formulează și tipul de management pe care-l va promova întreprinderea. Aceasta presupune opțiunea de bază între managementul standardizat sau managementul personalului. Cu alte cuvinte, elaborarea perspectivei va implica fixarea accesibilității pe anumite segmente de piață.

Prin segmentarea piețelor se înțelege diferențierea comportamentelor consumatorilor în conformitate cu anumite criterii valorice(bani, prestigiu, vârstă, sex, stil de viață, în general) și, în consecință, diferențierea ofertei și cererii pe topul standardizat, modificat sau personalizat.

Dacă e să revenim la elaborarea strategiei, vom înțelege acum că evaluarea strategiei reprezintă o activitate complexă de tip diagnoză, care are ca scop crearea unei viziuni proprii privind poziția reală a întreprinderii în relațiile sale cu lumea din afară. Ea răspunde la întrebarea:

”Unde ne aflăm acum ?” – iar pentru a putea da un răspuns pertinent, va trebui să avem răspunsuri clare la întrebările legate de intențiile noastre strategice.

Evaluarea va ierarhiza diversele alegeri posibile pe criterii de accesibilitate și dezirabilitate sub forma unor scenarii.

Scenariile reprezintă niște construcții privind stările posibile imaginare într-un anumit domeniu de activitate , căile de ajungere spre o stare sau alta, resursele necesare și –cu deosebire-avantajele și dezavantajele, oportunitățile și riscurile posibile într-o anumită perioadă de timp, costurile sociale și performanțele sociale ale accederii spre un scenariu sau altul.

Alegerea strategică este faza finală, determinantă în elaborarea strategiei, implicând alegerea variantei selectate din ansamblul celor posibile.

Alegerea poate fi făcută cu alegere unei analize privind câștigarea unor competențe esențiale pe piețele dorite, prin analize pe bază de scenarii, evaluare de tip benchmarking, o analiză de tip SWOT (puncte tari, slabe, oportunități și riscuri), avantaje cost-beneficiu,, avantajele în timp („first mover advantaje”) etc.

După schema descrisă, acum este momentul să ne referim la momentul practic de implementarea strategiei.

Realizarea strategiei implică diverse probleme. Dintre aspectele mai noi ale managementului ne vom referi, pe scurt, la activitatea echipelor de coaching.

Crearea și utilizarea echipelor de coaching.(to coach = a antrena se inspiră din activitatea de pregătire a echipelor sportive de mare performanță.

Coachingul. este utilizat drept ca o practică managerială care vizează să ajute un manager sau o echipă. În această practică se utilizează un sistem de valori, un anumit model de personalitate și o anumită concepție despre organizație.

De regulă, echipa de coaching este compusă din specialiști din diferite domenii de cercetare: tehnologii, marketing, medicină etc., (în raport cu specificul domeniului de activitate a întreprinderii și tipul de management ales).

În așa mod, la o unitate din domeniul industriei, condusă prin managementul personalizat, echipa de coaching va putea implica designer, psihologi, sociologi, medici, chimiști, economiști, juriști etc.

Managerul, ajutat de echipa de coaching, va dezvolta „o viziune neta” care va lua în calcul complexitatea activităților de producție și viețile oamenilor în întreprindere, de „ realitatea globală” în care se află întreprinderea , de exigențele necesare pentru a fi luate în calcul pentru asigurarea succesului”.

Echipa de coaching va crea o „realitate simbolică” în care se va plasa, construind mituri, idealuri, istorii, convingeri etc.”.

Managerul – coach își pune mereu întrebări „deranjante” și caută să plaseze întreprinderea pe calea spre noi realizări, spre excelență, generând o viziune specială. Coachingul este, în primul rând, o practică ce se construiește în baza valorilor de competențe: a fi campion, câștigător, a fi cel mai bun luptător. În baza acestei imagini, coachingul se plasează în centrul activităților de realizare a strategiei.

Actualmente, cercetările științifice au o justificare, expusă direct, prin metodele care s-au aflat la temelia lor. Acestea, la rândul său, își găsesc un temei teoretic în noile achiziții ale filozofiei (în sens generic), în depășirea (nu negarea) viziunii moderne asupra lumii elaborată în secolele al XVI-lea și al XVIII-lea.

În continuare ne vom referi la trei perspective complementare de tratare a politicilor de ocupare a forței de muncă:substanțialismul, (modernismul); constructivismul; deconstructivismul (postmodernismul, abordarea critică).

În literatura de specialitate găsim mai multe modalități de abordare a ceea ce numim „ realitate socială” raportate la criteriile luate în calcul. Dorința de a crea o teorie „ unică” în analiza realității sociale nu s-a reușit, dar nu întâmplător. Modelul lui Parsons (AGIL) a fost considerat incapabil de a reda o viziune conștientă, acesta a fost supus criticilor unor, considerat „prea” subiectivist, alții l-au găsit „prea” obiectivist. Dar viața a demonstrat contrariu: acceptarea multimensionalității care este o soluție sociologică prin aplicarea teoriilor parțiale și complementare” Multimensionalitatea, este singura soluție care poate explica lumea socială într-un singur complex, consistent și satisfăcător. De asemenea s-a încercat să se demonstreze că aceasta este unica perspectivă din care întreaga varietate de teorii sociologice competitive pot fi interpretate pe deplin fără a domina interesul parțial pentru una sau alta dintre ele”

Capitolul II. Impactul întreprinderii SRL “Focaro- Agro” asupra economiei naționale și a intervenției pe piața muncii din Republica Moldova

2.1. Caracteristica generală a SRL “Focaro- Agro”

2.1. Descrierea întreprinderii

Societate cu răspundere limitată “Focaro-Agro” a fost fondata în anul 1999 în urma unor ambiții apărute la Belotcaci Valeriu, Lazarev Efim și Caracaș Valentin, colaborînd cu încă 14 cunoscuți, specialiști în agricultură, au hotărît să înființeze societatea cu răspundere limitată Focaro-Agro conform certificatului de înregistrare la data de 25.06.1999. (Anexa 1)

Denumirea completă a întreprinderii este : SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ “Focaro-Agro”, denumirea prescurtată fiind S.R.L. “Focaro-Agro”

Numărul de identificare de stat și codul fiscal al întreprinderii este [anonimizat]

Data înregistrării de stat: 25.06.1999

Sediul întreprinderii-MD: 4217, s. Copceac, r-l Ștefan Vodă, Republica Moldova.

Capitalul social constitue: 1788480 lei.

Societatea este o întreprindere agricolă multiprofil și în scopul menținerii stabilității financiare a societății , a asigurării intereselor asociatilor, precum și pentru protejarea socială a colectivului de muncă al Societății în condițiile economiei de piață, are dreptulde a desfășura următoarele genuri de activitate economică:

Cultura vegetală

Servicii pentru agricultură

Fabricarea producelor de tutun

Comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și animalelor vii.

Comertul cu amănuntul în magazinele nespecializate

Creșterea porcinelor, inclusiv a animalelor de prăsilă

Creșterea bovinelor

Producția, prelucrarea și consevarea cărnii și a producelor din carne.

Toate aceste date sunt reflectate în Extrasul din registrul de stat al persoanelor juridice.(Anexa 2).

Societatea cu rpspundere limitată „Focaro-Agro” numită în continuare „ Societate” este creată în scopul obținerii de venituri din activitatea de antreprenoriat în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 500 din 10.09.1991 „Regulamentul cu privire economice în republica Moldova”.

Fondatorii societății numiți în continuare Asociați sunt:

Belotcaci Valeriu

Lazarev Efim

Caracaș Valentin

Golinschi Anton

Negrescu Andrei

Lazarev Serghei

Guțu Ion

Negrescu Iacob

Fală Leonid

Țînțari Nina

Țînțari Iacob

Puțuntean Vasile

Mustafenco Dumitru

Rubanovici Parascovia

Izbaș Dumitru

Bursuc Simion

Șargarovschi Alexei

Datele prezentate mai sus, sunt în baza Extrasului din Registru de stat al persoanelor juridice nr. 92 din 27.02.2015

Prezentul extras este eliberat în temeiul art.34 al Legii nr. 220-XVI din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali și confirmă datele din Registru de stat la data 27.02.2015

Societatea este persoană juridică, are bilanț autonom, cont de decontare si alte contur, poate să încheie în nume propriu contracte, sa dobîndească drepturi patrimoniale și personale nepatrimoniale, sa execute obligațiuni sa compare în calitate de reclamat si reclamant în judecata și judecată economică.

Societatea are ștampilă și alte elemente de identificare necesare activității sale, ea își realizează obiectivele în conformitate cu legislația republicii Moldova astfel deținînd autorizații de funcționare eliberată de către primăria satului și respectiv autorizatie sanitară de funcționare.

Capitalul social și fondul de asigurare:

Capitalul social al Societății în valoare de 5400 lei sa creat pe baza aporturilor depuse de asociați în conformitate cu contractul de constituire al Societății, aporturile la capitalul social sunt depuse sub forma de mijloace banesti sau prin transmiterea in proprietate sau în folosință a unor bunuri imobile- cladiri, constructii,utilaje,alte valori materiale, precum si prin transmiterea dreptului de folosire a cladirilor, constructiilor, utilajelor si a altor valori materiale.

Aportul Asociaților la crearea capitalului social

S.R.L. “Focaro-Agro”

Sursa: în baza anexei 2, Extrasul din Registru de stat al persoanelor juridice

În cazul diminuării capitalului social Societatea este obligată în termen de 30 de zile de la adoptarea deciziei respective să comunice acest fapt în presă. În avoz creditorii Societății sînt preveniti despre necesitatea înaintarii pretențiilor lor faîa de societate în termen de doua luni din ziua publicării avizului.

Dacă în tremenul prevăzut creditorii nu au înaintat pretenții sau dacă pretentiile au fost satisfăcute, are loc înregistrarea micșorării capitalului social. Plățile din capitalul social se efectuiaza numai dupa înregistrarea micsorării acestuia de către organele de stat competente. La modificarea Capitalului social se schimba în mod corespunzător și valoarea cerificatelor de cotă.

Pentru asigurarea stabilității financiare Societatea își creazăun Fond de asigurare în marime de 15% din Capitalul social. Formarea Fondului de asigurare se efectuiază prin prelevări anuale pînă la atingerea mărimii stabilite. Mărimea prelevărilor anuale este stabilită de adunarea Asociaților , însă ea nu poate fi mai mică de 5 % din venitul net. Pentru acoperirea pierderilor societății asociații pot depune prin acord comun cote părți suplimentare,ce nu depășesc mărimea depunerilor social, adică mărimea depunerilor în Capitalul social rămînînd aceiaș. Transmiterea certificatului de cotă nu crează schimburi ăn documentele de constituire a Societății. Tranzacția este înregistrată de catre Societate în lista Asociațiilor conform cererii în scris a cumpărătorului. În cerere noul Asociat se obligă să respecte toate prevederile contractului de constituire și ale Statutului Societății.

Asociații sunt obligați:

să-și depună cota-parte în Capitalul social în termenele și mărimile fixate în Contractul de constituire.

să nu divulge informații confidențiale, referitoare la activitatea Societății.

să îndeplinească obligațiunile asumate în ordinea stabilită față de Societate.

În contractul de constituire se indică și responsabilitățile pentru întiryierea depunerii mijloacelor.

Asociații au dreptul:

să beneficieze deo cotă parte de beneficiu proporțional cu cota de participare social și care conform statutului Societății urmează a fi repartizată între Asociați.

să participe personal sau prin reprezentanții săi la adunările generale ale Asociaților.

la adunările generale ale Asociaților să voteze cu numărul de voturi proporțional cu cota lor de participare social al Societății.

Beneficiu din bilanț și beneficiul net a Societății se stabileste în conformitate cu legislația Republicii Moldova și rămîn la dispoziția Societății. Din beneficiu se efectuiază în mod obligatoriu prelevări în fondul de rezervă (asigurare) al Societății, restul sumei se repartizează conform deciziei adunării generale a Asociațilorîn următoarele direcții:

plata cotei părți ce i se cuvine Asociaților din beneficiul Societății, precum și în alte direcții stabilite de adunarea generală.

pentru investiții

pentru recompense, premii si stimulente cuvenite colectivului de muncă al Societății.

Cota de beneficiu ce urmează să fie plătită Asociaților se repartizează proporțional cu aportul acestora în Capitalul social al Societății aceste plăti în cadru întreprinderii „Focaro-Agro” SRL se efectuiază anual.

Organele de conducere ale societății sunt:

# Adunarea generală a Asociaților

# Directorul

# Cenzorul

Organul suprem de conducere al Societății este adunarea generala a Asociaților care este împuternicită să adopte decizii în toate problemele de activitate a societății, de competența exclusivă a adunării generale sunt următoarele:

modificarea statutului, mărirea sau micșorarea Capitalului social.

aprobarea reyultatelor anuale ale activității Societății, a raportului comisiei de cenzori, a modului de repartizare a beneficiului si acoperirea pierderilor.

alegerea și revocarea directorului și cenzorului.

stabilirea atribuțiilor directorului si cenzorului si modul de remunerare a muncii.

adoptarea deciziei referitoare la sistarea activității societății, deasemenea comisiei de lichidare, aprobarea bilanțului de lichidare.

excluderea participantului din Societate

acceptarea contractelor ce depășesc ¼ din Fondul statutar.

stabilirea raspunderii materiale a Directorului.

S.R.L. “Focaro-Agro” este cel mai mare după suprafață agent economic de pe teritoriul comunei Copceac.

S.R.L. “Focaro-Agro” formată la 25 iunie 1999 are luate în arendă de la cotașii sin comună, o suprafață de teren agricol de 2836 ha și teren propriu de 147 ha.

În prezent S.R.L. “Focaro-Agro” cultivă grăunțoase, floarea soarelui, rapiță, porumb, semințe, fructe,struguri pentru vin și struguri de masă.

Culturile care se cultivă în S.R.L. “Focaro-Agro” în anul 2014 :

Grîu de toamnă – 836 ha

Orz de toamnă – 268 ha

Rapiță de toamnă – 407 ha

Mazăre – 146 ha

Porumb semințe – 95 ha

Floarea soarelui – 745 ha

Fasole – 9 ha

Sorgo – 36 ha

Bostani – 7 ha

Lucernă – 114 ha

Tutun – 25 ha

Fructe sîmburoase – 53 ha

Fructe semînțoase – 62 ha

Struguri tehnici – 66 ha

Struguri de masă – 20 ha

S.R.L. “Focaro-Agro” este licențiată ca gospodărie de producere a semințelor de culturi fitotehnice cum ar fi : grîu de toamnă, orz de toamnă și de primăvarp, mazăre, porumb, floarea soarelui.

Deasemenea S.R.L. “Focaro-Agro” se ocupă cu creșterea porcinelor. La moment la ferma de suine snt 1815 capete. S-a produs pe parcusrul a 4 luni ale anului 2014 – 25600 kg de spor în greutate și s-au căpătat 530 de purcei mici.

În perspecivă, se prevede de instalat inventar pentru a produce brichete din paie și resturi biologice.

Este procurat invntar pentru a folosi mica irigare la legume.

Deealtfel, se prevede ca pe timp de iarnă în sere existente și modernizate, adaptate, de a fi crescută rasadă de tutun, precum și de cultivat legume în starea proaspătă.

S.R.L. “Focaro-Agro” vine cu ambiții mari, cu un plan de dezvoltare eficient, deja pus în aplicare din anul 2012 , iar acestă dezvoltare este făcută pentru a încadra î cîmpul muncii locuitorii satului Copceac , cei care au atît studii medii, superioare, de specialitate , dar și cei care nu dispun de calificare.

2.2. Structura și analiza financiară a întreprinderii

Alegerea unei structuri financiare implică, în primul rând stabilirea datoriilor pe termen lung și a datoriilor pe termen scurt, proporția acestor fonduri în ansamblul întreprinderii fiind dependentă de natura activelor întreprinderii și, pe de altă parte alegerea proporției fiecărei resurse de capital permanent în totalul pasivului.

Pârghiile financiare au ca efect posibilitatea de apreciere a influenței îndatorării asupra rentabilității întreprinderii.

În ceea ce privește costul capitalului acesta este determinat în primul rând de dobânda pe care banca o percepe (când capitalul este împrumutat) și de comisioanele pe care banca le percepe pentru operațiuni (care fac ca dobânda efectivă să fie mai mare decât dobânda nominală).

Prin structura financiară a întreprinderii se înțelege raportul existent între finanțările sale pe termen scurt și finanțările pe termen mijlociu și lung. Structura financiară reflectă deci compoziția capitalurilor întreprinderii.

Structura poate fi definită ca raportul dintre finanțările pe termen scurt și finanțările pe termen lung, sau ca un raport dintre resursele de trezorerie și capitalul permanent.

Resursele de trezorerie sunt formate din credite bancare pe termen scurt precum și din credite comerciale. Ele acoperă o parte a activelor circulante.

Capitalul permanent se compune din fonduri proprii ale întreprinderii și din împrumuturi pe termen mijlociu și lung acoperind activele imobilizate și o parte a activelor circulante sub forma fondului de rulment. Dar în genere pentru a activa întreprinderea trebue să dispună atit de surse financiare cît si de bunuri economice.

Bunurile economice reprezintă partea activă a patrimoniului care se află în permanentă mișcare și transformare în cadrul circuitului economic, de aceea se numesc active.

Sursele de constituire reprezintă partea statică a patrimoniului întreprinderii. Ele nu-și schimbă volumul și structura în mod independent, ci în urma modificărilor bunurilor economice din activ, de aceea se numesc pasive.

 Conducerea întreprinderii trebuie să determine dacă investițiile capitale efectuate privind procurarea sau crearea unui obiect prezintă un element de activ sau de cheltuieli. De aceea constatarea activelor materiale pe termen lung are o importanță mare în determinarea situației patrimoniale și financiare a întreprinderii.

După modul în care participă la procesul de producție și gradul de lichiditate (capacitatea unui activ de a se transforma în bani), bunurile economice se clasifică în:

active pe termen lung;

active pe termen scurt

În baza rapoartelor financiare (2012-2014) a SRL „Focaro-Agro” vom analiza structura și evoluția părții active identificînd totodată corelația dintre partea activă imobilizată și cea care participă direct în cadrul procesului de producție.

Tabelul 2.1.

Structura și evoluția părții active a SRL”Focaro-Agro”

în perioada 2012-2015

Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 6 , 7si 8

Concluzie: În urma analizei efectuate asupra structurii parții active „Focaro –Agro” observăm ca valoare totală a activelor întreprinderii are o tendința variabilă pe parcursul celor 3 ani analizați astfel în 2012 activul total înregistra o valoare de 42826641 lei și în 2013 ajungînd la valoarea de 47454779 lei ca doar la finele anului 2014 sa atingă valoare de 54154637 lei înregistrînd o majoare de 6699858 lei.

Daca ar fi să analizăm structura atunci observăm o aproximativă egalitate între activele pe termen lung și cele pe termen scurt, astfel ca în final, anii 2012 și 2013 ATL să înregistreze o dinamică, iar 2014 să dețină cota de 63,4% în totalul activelor.

Din totalul Activelor pe termen lung ponderea cea mai mare o au activele materiale pe termen lung pentru toți trei ani înregistrînd valori mari, precum cota de 100% din total în anul 2012, și respectiv 99.79% în anul 2013 astfel ca în 2014 să sajunga la cota de 99.63 %, celelalte componente ale activelor pe termen lung avind influență și evoluție nesemnificativă, doar la finele 2014 activele financiare pe termen lung inregistrind cota de circa 0,37% din totalul activelor pe termen lung. Astfel aceasta tendință de reducere a cotei activelor pe termen lung la întreprinderea data se apreciază pozitiv deoarece investițiile în partea activelor imobilizate sau asa numitele active pasive scade cei ce confera sau acordă prioritate activelor circulante care servesc ca baza formării beneficiului.

Partea activelor curente de la întreprindere înregistrează variații de la o perioada la alta astfel daca cele pe termen lung au înregistrat majorari in 2013 și 2014, cele curente scad astfel în 2012 de la 54,5 % ajungînd la 46.47% la finele anului 2014 acestea avînd valoarea de 26431530 lei, în 2013 diminuîndu-se pînă la cota de 48.89 % din totalul activelor intreprinderii. Analizînd în parte structura activelor curente observăm că ponderea cea mai mare o ocupă stocurile de mărfuri și materiale care înregistreaza ponderea de 60,69 % la finele anului 2014 cu 0,77 % mai mult față de 2013 din totalul activelor curente , la finele anului 2014 întreprinderea îsi mai recupereaza și creanțele, astfel atingind cota de 37,99% din total, cu 1,4 % mai puțin decît în 2013. Investiițiile pe termen scurt sunt în diminuare atît în raport cu 2012 cu 0,3% , dar și față de 2013 cu 0,12. O situație mai îngrijorătoare pentru întreprindere fiind ponderea nesemnificativă a mijloacelor bănești, în 2019 fiind de 0,19 % din totalul datoriilor pe termen scurt, acesta însemnînd că întreprinderea nu dispune de o lichiditate sufiecientă , repectiv nu-și poate onora obligațiunile sale pe termen scurt.

Corelarea ponderii dintreactivele pe termen lung și cele curente are importanță majoră în eficiența activității întreprinderii.

Sursele de finanțare a întreprinderii reflectă modul în care întreprinderea a dobîndit bunurile economice reflectate în activ, fie din finanțare proprie, fie din finanțare străină. Finanțarea proprie presupune efectuarea aporturilor de către proprietarii întreprinderii la care se mai adaugă unele resurse proprii ca rezervele și profitul. Finanțarea străină se obține de la persoane străine întreprinderii prin angajarea de credite împrumuturi și datorii în curs de decontare. Astfel în structura contabilă drept surse de finanțare serveste partea de pasiv a raportului financiar care se clasifică în capital propriu și datorii.

În baza datelor din rapoartele financiare ale SRL „Focaro- Agro” am analizat structura surselor de finanțare și coerența dintre ele(dintre cele proprii și împrumutate).

Tabelul 2.2.

Analiza structurii surselor de finanțare la SRL “Focaro- Agro”

în perioada 2012-2014

Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 6,7 și 8

Concluzie: În urma analizei efectuate asupra patrimoniului întreprinderii observăm tendința de creștere a acestuia 2012-2013 cu 4628138 lei, și în 2014 față de 2013 cu 6699858 lei. Aceste majorări se datorează în cea mai mare parte volulmui profitului nerepartizat din cadrul întreprinderii care și serveste drept sursa principală de majorare a capitalului întreprinderii.

Analizînd structura pasivului întreprinderii observăm caci ponderea cea mai mare îi revine capitalului propriu care la finele anului 2013 atinge valoarea de 34820808 lei sau o pondere de circa 73% din totalul pasivului pe cînd în anul 2014 acesta înregistra ponderea de 67% diminuîndu-se cu circa 6% , situație influiențată de creșterea ponderii DTS cu 9,7% în 2014 comparativ cu 2013, înregistrînd o valoare de 17420602 lei, din structura capitalului propriu ponderea cea mai mare o deține valoarea profitului nerepartizat care sa majorat de la 32266215 lei la finele anului 2012 la 33710494 lei la finele anului 2014, sau de la 92,66% din totalul capitalului propriu în anul 2013 la 93,32 % la finele anului 2014, celelalte componente ale acestuia rîmînînd practic aceleași sau nesuferind schimbări semnificative.

Analizînd capitolele de datorii care fac parte din structura pasivului întreprinderii observăm ca datoriile pe temn lung sunt inferioare datoriilor pe termen scurt înregistrează o ușoară majorare în 2013 cu 3,27% față de 2012, iar apoi se diminuiază în 2014 cu 3,03%. Astfel datoriile pe termen lung avînd ponderea de aproximativ 1,13% în perioada anului 2014 sa redus înregistrînd valoarea de 612723 lei, față de 2013 sau redus cu 1364805 lei. Este important de menționat că în structura DTL, în perioada anilor analizați 2012-2014 este deținută 100% de datoriile financiare pe termen lung, datorii calculate lipsesc.

Datoriile pe termen scurt au o pondere de circa 32,17% din totalul pasivului întreprinderii acestea au înregistrat o tendință de majorare dar căci cu valori mici ajungînd la finele anului -2013 cu o pondere de 11.7% , cota cea mai mare dintre acestea înregistrîndo datoriile calculate in anul 2012 cu o valoare de 1012951 lei cele financiare inregistrind cota cea mai mare la finele anului 2014 de aproximativ 37%. Astfel pentru perioada anului 2014 capitalul propriu detinea o cota de 69 % din totalul surselor de finantare existente la intreprindere si doar 31% din total sunt atrase lucru ce se considera avantajos pentru intreprinderea analizata.Datoriile pe termen lung detin o pondere de circa 1 % si cele pe termen scurt 32% dintre care ponderea cea mai mare din totalul datoriilor o detin cele comerciale inregistrind ponderea de 78,32% din totalul datoriilor pe termen scurt.

În baza situației existente de la întreprindere putem afirma cu încredere ca întreprinderea are o situație financiară favorabilă .

Evident este faptul că orce activitate desfăsurată în întreprinderi trebue să se finiseze cu un rezultat economic fie el pozitiv fie negativ dar tendința și aspirația fiecărui antreprenor tinde sprea obtinerea profiturilor nete cît mai mari.

În baza anexei numărul 2 la rapoartele financiare am analizat evolutia raportului de profit și perderi pe peroada anilor 2012-2014.

Tabelul 2.3.

Analiza rezultatelor economico-financiare a SRL “Focaro- Agro”

Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 6,7 și 8

Concluzie: În baza analizei efectuate asupra rezultatelor activității întreprinderii vizînd raportul de profit și perdere putem afirma că întreprindere are o dinamică bune în ceea ce pivește rezultatele sale finaciare. Această situație este vizibilă, și este remarcabil că SRL „Focaro- Agro” nu înregistrează pierderi pe perioada analizată. Astfel, Venitul din vînzări crește în 2014 față de 2012 cu 18462464 șei, repectiv în 2013 cu 13517556, acestă creștere fiind în dinamică pe parcursul anillor 2011-2014.

Valoarea activelor și a capitalului propriu a întreprinderii au înregistrat majorari în 2014 față de 2012 cu 11327996 lei și respectiv cu 6699858 lei față de 2013 .

Profitul net, este în creștere față de anul 2012 cu 22612 lei, iar în 2014 în comparație cu anul precedent 2013, crește semnificativ cu 5564463 lei. Această tednință fiind una bună, și apreciindu-se pentru întreprindere pozitiv.

Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit, care este necesar atît reproducției și dezvoltării cît șiremunerării capitalurilor.Deoarece prin intermediul rentabilității se apreciază performanțele întreprinderilor,ea reprezintă o informație indispensabilă băncilor,creditorilor și partenerilor de afaceri,fiind definită ca un raport între rezultatul obținut și mijloacele utilizate.

Studierea profitului în mărimi absolute nu constituie decât o etapă preliminară a analizei rentabilității, pentru relevanța raționamentului fiind necesară raportarea la alți indicatori, ratele rezultate furnizând informații cu semnificații economico-financiare complexe. Metoda ratelor constă, în principal, în posibilitatea efectuării de o manieră simplă și eficientă de comparații în toate cele trei dimensiuni: norme, timp și spațiu. Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere) și un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate) sau un stoc (capital propriu, active totale). Rata rentabilității este o mărime relativă care exprimă gradul în care capitalul în întregul său aduce profit. În ansamblul indicatorilor economico-financiari rata rentabilității se situează printre cei mai sintetici indicatori de eficiență ai activității întreprinderii În profit și rata rentabilității se reflectă rezultatele activității întreprinderii din toate stadiile circuitului economic. Comparativ cu costurile pe produs, care reflectă rezultatele din stadiul producției, rata rentabilității le sintetizează și pe cele din stadiul distribuției. Rata rentabilității,caindicator de eficiență, poate căpăta forme diferite, după cum se ia în considerare profitul brut sau profitul net la numărător, sau se schimbă baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala procesului de producție. Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilității au putere informativă diferită, oglindind eficiența diferitelor laturi ale activității economice ale întreprinderii. Indicatorii construiți în funcție de capitalul avansat sau ocupat exprimă predominant interesele investitorilor, în timp ce indicatorii construiți pe resurse consumate exprimă preponderent interesele managerilor unității economice.

Rentabilitatea capitalului permanent măsoară performanța brută a capitalurilor permanente. Trebuie să fie în creștere continuă și să depășească rata dobînzii pe termen mediu și lung. Dacă indicatorul se situează sub rata dobînzii înseamnă că toate creditele pentru investiții au fost făcute fără rost deoarece investițiile sunt ineficiente. (Rcp= profit perioadei de gest pînă la impozitare(PPGI) / capital permanent(Cp(capit propr.)+DTL)*100%.

RCP12=PPGI/CP*100%=(6986130/(32785713+9657668))*100%=16,45%

RCP13=PPGI/CP*100%=(1508590/(34820808+1977528))*100%=4,09%

RCP14=PPGI/CP*100%=(7473279)/( 36121312+612723))*100%=20,34%

PPGI- profit perioadei de gestiune pînă la impozitare

CP-capital permanent=Cp (capit propr.) + DTL

Concluzie: În urma calculelor efectuate observăm caci rentabilitatea capitalului permanent înregistrează valori pozitive în perioada anului 2012, cu o valoare de 16,45% pe cînd în anul 2013 aceasta se diminuiaza semnificativ cu 12,36%, și constituie 4,09%, această situație este influiențată de creșterea datoriilor financiare pe TL. În 2014, rentabilitatea capitalului permanent suferă o modificare în dinamică cu 16,25% comparativ cu valorile înregistrate în anul 2013, această situație este una favorabilă pentru întreprindere și este datorată diminuării datoriilor financiare pe termen lung , precum și de creșterea capitalului propriu cu 1300504 lei.

Simplificat, structura financiară a întreprinderii se poate aprecia și după raportul dintre datoriile totale către capitalul propriu. Această formulă reflectă ponderea finanțării pe baza resurselor împrumutate față de resursele proprii.

În baza celor conștientizate și pentru o analiză mai profunda să analizăm rentabilitatea financiară care ne arată ce valoare de profit net obține întreprinderea la un leu capital propriu investit.

RCP12=PN/CPr*100%=(6986130/32785713)*100%=21,30%

RCP13=PN/CPr*100%=(1444279/34820808)*100=4,14%

RCP14=PN/CPr*100%=(7008742/36121312)*100%=19,40%

PN- profit net (perdere)

CPr-capital propriu

Concluzie: În urma calculelor efectuate observăm că în anul 2014 întreprinderea înregistra o rentabilitate financiară de 19,40%, ceea ce argumentează faptul că la 1 leu din capitalul propriu investit, ea obținea un profit de 0,213 lei sau de aproximativ 21 bani pe cînd în anul următor 2013, resimținduse puternic diminuarea rentabilității financiare cu 17,16%, asta însemnînd că întreprinderea la 1 leu capital propriu avea profit de doar 4 bani, ulterior în 2014 ea înregistrînd succese, astfel rentabilitatea financiară avînd valori de 19,40% sau 19 bani profit la 1 leu capital propriu investit la finele anului 2013 sau cu aproximativ 17 bani mult decît în anul 2012. Pe cind in 2014 se inregistreaza o creșterea a acestuia cu aproximativ 15,26 lucru pozitiv pentru intreprindere.

Pentru aceasta alegerea structurii financiare a întreprinderii este un pas important în obținerea succesului.

Alegerea unei anumite structuri financiare reprezintă un aspect important al politicii financiare a întreprinderii. Decizia de structură financiară depinde de obiectivele întreprinderii, de nivelul rentabilității scontate și de riscurile pe care și le asumă. În aceiași măsură cu factorii interni, decizia de structură financiară depinde și de factori externi ai întreprinderii, mai ales de conjunctura economică, adică situația pieței financiare, oscilațiile ratei dobânzii, inflația. În strânsă legătură cu analiza structurii financiare se situează efectul de îndatorare. Prin efect de îndatorare se înțelege rezultatul pozitiv sau negativ pe care îl obține agentul economic ca urmare a folosirii creditului în calitate de capital. Efectul de îndatorare se obține comparând rentabilitatea economică a întreprinderii cu costul capitalului împrumutat, adică dobânda.

Dacă rentabilitatea economică este mai mare decât dobânda efectul de îndatorare este pozitiv, deci favorabil agentului economic. Dacă rentabilitatea economică este mai mică decât dobânda, efectul de îndatorare este negativ, deci prin activitatea sa agentul economic nu reușește să-și asigure un profit sau, nici măcar să-și plătească costul capitalului împrumutat.

Decizia întreprinderii privind structura financiară presupune, pe de o parte alegerea raportului între capitalul permanent și capitalul pe termen scurt, iar pe de altă parte alegerea proporției fiecărei surse din capitalul permanent în totalul pasivului bilanțier, astfel încât să permită maximizarea valorii întreprinderii.

Structura capitalului marchează compoziția fondurilor la dispoziția unei societăți comerciale și este un aspect important al managementului. Importanța structurii capitalului decurge din rolul pe care îl are îndatorarea asupra rentabilității financiare, adică a rentabilității capitalului propriu precum și asupra riscului financiar.

Beneficiul unui agent economic pornește de la rentabilitatea economică a acestuia.

Rentabilitatea activelor (rentabilitatea economică) ne arată cît profit sau pierdere se obține de la fiecare leu investit în activitatea întreprinderii indiferent de proviniența lor. (ROA=profitu perioadei de gestiune pina la impozitare(PPGI)/ Valuare medie a activelor(VAM).

ROA12=PPGI/VMA*100%=(6986130/42826641)*100%=16,31%

ROA13=PPGI/VMA*100%=(1508590/47454779)*100%=3,17%

ROA14=PPGI/VMA*100%=(7473279/54154637)*100%=13,80%

PPGI- profit perioadei de gest pînă la impozitare

VMA-valoarea medie a activelor

Concluzie: În baza calculelor efectuate “Focaro-Agro” asupra rentabilității economice pe perioada anilor 2012-2014 observă decalajul de valori obținute, astfel că rentabilitatea economică în anul 2012 înregistrează 16,31%, iar în 2013 această valoare se diminuează semnificativ cu 13,14%, această situație fiind mai puțin favorabilă pentru întreprindere. Datorită eforturilor depuse de întreprinderea, aceasta își revine după decalajul înregistrat în 2013, astfel ca în 2014 să fie în creștere cu 10,63%, aceasta însemnînd că rentabilitatea economică în perioada 2014 constituie 13,8%

Rezultatele reflectate în 2013 au fost înregistrate din mai multe motive printre care se enumeră:

Instabilitatea politica din

conditiile climaterice

Nivelul de management aplicat în întreprindere

Mărimea peței de desfacere pe care active întreprinderea

Nivelul planificărilor ce le avea la bază ș.a.

Pe lângă rentabilitatea economică avem și rentabilitatea vînzărilor care este categoria economica prin care se exprima capacitatea întreprinderii de a obtine profit, ceea ce reflecta performanta acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât marirea averii participantilor la viata întreprinderii (actionari, salariati, creditori, stat), cât si cresterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltari. Realizarea acestui obiectiv este conditionata de desfasurarea unei activitati rentabile, care să permita remunerarea factorilor de productie si a capitalurilor utilizate, indiferent de provenienta se calculează ca fiind raportul dintre profitul brut (PB) și venitul din vînzări (VV):

Tabelul 2.4.

Mărimea profitului brut și a venitului din vînzări 2012-2014

Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 6,7 și 8

În baza datelor din tabelul de mai sus calculăm rentabilitatea vînzărilor:

Rv12=PB/VV*100%=9676410/32856502*100%=29,45%

Rv13=PB/VV*100%=5341752/37801410*100%=14,13%

Rv14=PB/VV*100%=11311402/51318966*100%=22,04%

PB-profit brut (perdere globală)

VV-venit din vînzări

Concluzie: În urma calculelor efectuate observăm că întreprinderea obține la 1 leu venit din vînzări 14-29 bani. Aceste rezultate sunt obținute în descreștere dublă , astfel în 2013 la un leu VV obținea 0,14 lei pe cînd în 2012 la un leu obținea 0,29 lei. Astfel în perioada anului 2014 rentabilitatea vînzărilor a înregistrat o creștere vizibilă față de 2013, cu 7,91% și obținea 0,22 lei sau cu 0.08 lei mai mult decît în 2013 aceste majorări se datoriază creșterii volumului de vînzări în raport cu costurile vînzărilor care este factor direct ce influențează valoarea brofitului brut.. Aceasta situatie se datoreaza mai multor factori cu influenta atit directa cit si indirecta asupra vinzarilor întreprinderii, însa totusi ponderea cea mai mare o are departamentul de marketing împreuna ci sectia dedesfacere care în perioade diferite îsi onorifica obligatiunile diferit lucru dezavantajos pentru intreprindere.

Dar, în general pentru o analiză mai detaliată să calculăm indicatorii ratelor profitului brut(Rpb, comerciale) și cei ai profitului net(Rpn) în baza următoarelor date:

Tabelul 2.5.

Indicatorii rezultatelor financiare 2012-2014

Sursa: rapoartele financiare pe anii 2012-2014

Rata profitului brut  sau rentabilitatea comercială caracterizează nivelul profitului brut obținut la 1 leu vînzari nete. Mărimea lui trebuie sa ramână stabilă sau să crească în dinamică. Micșorarea nivelului acestui raport semnifică creșterea costului vînzarilor. Rata profitului brut depinde de influența următorilor factori: structura producției vândute; costurile producției vîndute și prețurile de vînzare. Volumul producției nu are o influență directă pentru că, acționând asupra numitorului și numărătorului în aceeași proporție, influența asupra ratei profitului devine nulă.

Rpb12=PB/CA*100% = 9676410 / 33955772*100% = 28,49 %

CA12=Vînz nete + Alte venit oper + Rezult din activ de invest + Rez din activ finan = 33955772 lei

Rpb13=PB/CA*100%=5341752 / 39809413*100%=13,41 %

CA13= Vînz nete + Alte venit oper + Rez din activ de invest + Rez din activ finan = 39809413

lei

Rpb14=PB/CA*100%=11311402/54462034*100%=20,76 %

CA14=Vînz nete+Alte venit oper+Rez din activ de invest+Rez din activ finan =54462034 lei

CA-cifra de afacere

În baza calculelor observăm că evoluția rentabilității profitului brut variază între 28 lei profit brut la 100 lei venit din vinzări în 2012 și 13 lei profit brut obținut la 100 lei venit din vînzări în 2013. Astfel observînduse o scădere cu 15,08, aceasta însemnînd cu 15 lei mai puțin profit brut la 100 lei venit din vînzări. Această situație avînd o ameliorare în 2014, unde a înregistrat valori mai mari comparabil cu anul 2013 cu 7,35% , adică cu 7 lei mai mult la 100 lei venit din vînzări.

Rentabilitatea este un indicator ce este influențat direct de către mărimea profitului brut și cea a mărimii cifrei de afacere, dupa care cifra de afacere este influențată de mărimea rezultatului din activitatea financiară, cea de investiții și respective alte venituri operaționale si in 2014 aceasta înregistrind o valoare de 14.92 lei la o 100lei profit brut lucru mai putin avantajos pentru intreprindere in raport cu perioadele anterioare.

Rata profitului net  caracterizează capacitatea întreprinderii de a produce profit net din vînzari si reflecta profitul net obținut in medie pe întreprindere la 1 leu venit din vînzări. Creșterea nivelului acestui coeficient marturiseste despre gestionarea eficienta a activității întreprinderii.

Rentabilitatea profitului net (Rpn) prevede raportul dintre profitul net(PN) și venitul din vînzări(VV):

Rpn12=PN/VV*100%=6986130/32856502*100%=21,26%

Rpn13=PN/VV*100%=1444279/37801410*100%=3,82%

Rpn14=PN/VV*100%=7008742/51318966*100%=13,65%

În baza calculelor putem afirma că întreprinderea în 2012 a obținut 0,2126 lei la 1 leu VV, iar in anul 2013, în urma obținerii unui profit mai mic cu 5541851 lei, acesta înregistează doar 0,0382 lei la 1 leu VV, astfel că în 2014, rentabilitatea profitului net crește semnificativ cu 9,83% , constituind 13,65 %, asta însemnînd aproximativ 14 bani la 1 leu venit din vînzări.

Rentabilitatea profitului net este influențată de valoarea profitului net care este influențat de profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare(marimea cotei impozitului pe venit) și respective valuarea veniturilor din vînzări.

În baza datelor din rapoartele financiare ale SRL „ Focaro-Agro” am analizat evoluția rentabilităților înregistrate pe perioada anilor 2012-2014.

Tabelul 2.6.

Evoluția rentabilităților S.R.L ,,Focaro-Agro”.

Sursa: Elaborat de autor în baza calculilor anterioare

Concluzie: Cunoaștem că rentabilitatea este un indicator generalizator care ne demonstrează eficiența activității întreprinderii pe parcursul perioadelor de gestiune. În baza calculelor efectuate observăm căci rentabilitatea activelor, rentabilitatea financiară, rentabilitatea capitalului permanent cît și cea a profitului net au inregistrat o tendința de micșorare în anul 2013, lucru care a pus întreprinderea în mișcare, fără a lăsa situația să scape de sub control, astfel ca în 2014 , la toate tipurile de rentabilitate SRL “Focaro- Agro” să înregistreze valori în dinamică, lucru îmbucurător și favorabil pentru întreaga activitate a întreprinderii.

Dar totuși menționăm că situația valorile obținute în 2013 au putut fi cauza scăderii puterii de cumparare din partea cetățenilor țării sau a scăderii venitului personal disponibil, evident neexcluzind modul de administrare a activitatii fermei pe acea perioada de catre conducatorul acesteia.

Figura 2.1. Evoluția rentabilităților la intreprinderea SRL “Focaro- Agro”

Urmărind optimizarea rezultatelor economice societățile comerciale pot folosi și indicatorul „beneficiu/acțiune” în locul rentabilității financiare, rezultatele fiind identice dacă se promovează aceiași politică de îndatorare.

În strânsă legătură cu alegerea structurii financiare trebuie analizată capacitatea de îndatorare. Capacitatea de îndatorare a unei întreprinderi reprezintă posibilitatea acesteia de a primi credite care să fie garantate și a căror rambursare, inclusiv plata dobânzilor să nu creeze greutăți financiare de nesuportat.

În stabilirea capacității de îndatorare sunt interesați atât agenții economici respectivi cât și banca. Astfel agenții economici trebuie să-și comensureze cât mai exact atât garanțiile disponibile cât și fluxurile financiare pozitive viitoare, astfel rambursarea creditelor și plata dobânzilor să poată fi posibilă. Pe de altă parte banca este și ea interesată întrucât, acordând credite ea își asumă anumite riscuri (de incapacitate de plată, de neplată a dobânzii, de devalorizare a monedei) și de aceea este direct interesată să cunoască situația financiară a viitorului debitor pentru a putea aprecia dacă acceptă cererea de credit sau o respinge.

Pentru aprecierea situației în care se poate afla întreprinderea banca utilizează anumiți indicatori denumiți uzual CÎG (coeficient îndatorări globale) și CÎT (coeficient îndatorări la termen).

Tabelul 2.7.

Indicatorii activelor și pasivelor

Sursa: rapoartele financiare pe anii 2012-2014

CÎG12= Dat Total/ PAsiv total=10040928/ 42826641=0,23<2/3

CÎG13= Dat Total/ PAsiv total=12633971 /47454779=0,26<2/3

CÎG14= Dat Total/ PAsiv total=18033325/ 54154637 =0,33<2/3

SRL „Focaro-Agro”în privința indicatorilor de îndatorare globală sunt respectați în totalitate chiar înregistrînd tendințe de micșorare, ceia ce îi poate garanta căci capacitatea de îndatorare a ei nu este saturată și în caz de necesitate ea va mai putea beneficia de credite sau diferite tipuri de împrumuturi.

CÎT12=Dat pe ter lung/cap prop=383260 /32785713=0,01 <1

CÎT13=Dat pe ter lung/cap prop=1977528/34820808=0,05<1

CÎT14=Dat pe ter lung/cap prop=612723/36121312=0,16<1

Pe parcursul anilor 2012-2014 întreprinderea datorii pe termen lung a avut dar în proporții mici față de capacitățile sale financiare pe care le deține, în această perioadă coeficientul îndatorării totale tinde sa se mărească în dinamică, nesemnificativ, dar e un fapt ce se apreciază negativ pentru întreprindere.

Dacă societatea comercială aduce valori maxime ale indicatorilor înseamnă că are capacitatea de îndatorare saturată și nu mai poate primi credite. Este suficient ca numai unul din indicatori să fie depășit pentru ca operațiunea de creditare să nu se realizeze.

Sunt foarte rare întreprinderile care sunt finanțate 100% din capitalul propriu și nu au nevoie de datorii. Problema care se pune este de a ști modul de utilizare a unui mijloc financiar și impactul său asupra costului unei alte surse financiare. De asemenea trebuie apreciat atent efectul contractării de datorii asupra capitalului întreprinderii.

Când se analizează structura financiară se urmăresc trei aspecte:

1. structura financiară comparativ cu structura de capital

2. pârghiile financiare

3. costul capitalului în realizarea structurii financiare.

Factorii ce influențează structura financiară a întreprinderii.

Factorii Interni

stabilitatea vânzărilor. O firmă care are vânzări stabile poate folosi capital împrumutat într-o proporție mai mare.

structura activelor – firmele a căror active sunt adecvate pentru a fi utilizate drept gaj tind să utilizeze mai mult capital împrumutat.

rata de creștere

atitudinea echipei manageriale. Unele echipe tind să utilizeze capital împrumutat într-o proporție mai mare, iar altele într-o proporție mai mică.

condițiile interne ale întreprinderii –nivelul lichidității și solvabilității, rentabilității mai mare rata dobânzii

Factorii Externi

condițiile pieței financiare;

rata scăzută a economiilor

atitudinea agenților de plasament;

pierderea încrederii în instituțiile de capital,

fiscalitatea.

Structura financiară este desemnată de structura întregului bilanț al întreprinderii.

Structura capitalului desemnează structura financiară pe termen lung și cuprinde acțiuni, obligațiuni, împrumuturi.

Mentinerea solvabilității sau stăpânirea echilibrului financiar

Solvabilitatea reprezintă aptitudinea unei întreprinderi de a face fata datoriilor sale când acestea ajung la scadenta. Menținerea solvabilității este esențiala, la fel ca pentru prevenirea riscului de faliment. În cazul întreprinderilor insolvabile creanțierii prejudiciati pot cere urmărirea în justitie, acțiune ce se poate încheia cu pierderea totala sau parțiala a patrimoniului debitorului falimentar. Prin urmare, gestiunea financiara are un domeniu de acțiune foarte larg impunînd, în special, rezolvarea a doua probleme esențiale:

-asigurarea echilibrului financiar, respectiv echilibrarea fluxurilor de încasari si plati;

-rentabilizarea utilizarii fondurilor, asigurându-se atât remunerarea acestora cât si dezvoltarea întreprinderii.

Respectarea cerintelor gestiunii financiare impune efectuarea unui control riguros ce urmărește:

– să măsoare diferențele între previziuni și realizări;

– stabilirea cauzelor dificultăților financiare care afectează sau amenință întreprinderea;

– să indice decizii corective care să redreseze situația financiară atunci când este nevoie;

– să revizuiască, dacă este necesar, obiectivele și previziunile inițiale.

Tabelul 2.8.

Evoluția ratelor solvabilității pe parcursul anilor 2010-2012 în cadrul

„SRL “Focaro- Agro”

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare

Concluzie: În urma calculelor efectuate asupra indicatorilor de solvabilitate „Focaro-Agro”observăm ca solvabilitatea generală nici într-un an nu se apropie de limita recomandată 1.5 fapt ce demonstrează ca întreprinderea nu are probleme la capitolul datorii. Solvabilitatea patrimonială sau coeficientul de autonomie ne indica cota parte a capitalului propriu în totalul surselor de formare a patrimoniului care de regula nu trebue sa fie mai mic decît 0,5 fapt care la întreprinderea analizată nu este mai mic de 0.66 și obsevăm că are o tendință de diminuare ceia ce se poate crea probleme ulterior p/u pentru întreprindere, dacă se ajunge la pragul stabilit de 0,5. La fel și coeficientul stabilității financiare care ne reflectă ponderea capitalului propriu în cel străin care în cel mai rău caz ar fi sa înregistreze valori egale.

Tabelul 2.9.

Evoluția indicatorilor de lichiditate în cadrul intreprinderii SRL “Focaro- Agro”

pe perioada (2012-2014)

Sursa:elaborat de autor în baza rapoartelor financiare 2012-2014

Concluzie: În urma calculelor efectuate asupra indicatorilor de lichiditate am observat că nici unu dintre aceștea nu se includ între limitile recomandate fapt ce ne demonstrează ca la întreprindere exista stocuri de materie primă și produse finite plus la care căci în casieria întreprinderii sunt mijloace bănești disponibile dar care nu sunt utilizate în general capacitatea întreprinderii de a-și transforma activele în mijloace banește va fi puțin cu dificultăți.

Figura 2.2. Evoluția indicatorilor de lichiditate în cadrul SRL “Focaro- Agro”

Fiecare întreprindere pe parcursul anilor de gestiune efectuiază tranzacții atît în calitate de plătitori cît și de încasare toate aceste operațiuni se înregistrează în anumite registre contabile ca la finele perioadei să se întocmească raportul privind fluxurile de mijloace bănești.

Evoluția fluxurilor de mijloace bănești

Tabelul 2.10.

Sursa: Elaborat de autor în baza anexei Nr1 a rapoartelor financiare(anexele 6,7,8)

Concluzie: În urma analizei efectuate asupra fluxurilor de mijloace bănești pe perioada anilor 2012-2014 observăm că fluxurile nete totale oscelează în raze mari fapt ce demonstrează ca în cadrul întreprinderii există o instabilitate la capitolul încasări și plăți. Pe parcursul anului 2012 întreprinderea a obținut un flux net total pozitiv în valoare de 42487 lei fapt ce se datorează încasărilor din vînzări care au încheiat balanță a fluxurilor din activitatea operațională cu o valoare de 46146 lei pe cînd fluxurile din activitatea financiară au înregistrat fluxuri nete pozitive în perioada analizată 2012-2014 în valori de 321034 lei în 2012, 6521752 lei în 2013 și 2873197 lei în 2014. Activitatea de investiții din cadrul întreprinderii lipsește, iar la capitolul încasări și plați în cadrul întreprinderii nu exista o stabilitate de la o perioada la alta.

2.3. Influiența SRL “Focaro- Agro” asupra pieții muncii

SRL „Focaro-Agro” este agentul economic ce influiențează direct asupra pieții muncii din Republica Moldova, astfel datorită colaborărilor cu partenerii săi de afaceri, pune mecanismul economic n mișcare, dealtfel, și în proporții de 60% din locuitorii din s. Copceac , sunt angajați ai SRL „Focaro-Agro”.

Astfel, avem următoarele rezultate :

Sursa: În conformitate cu Anexa nr.4 la SNC perioada 2012-2014

Aceste date reprezintă nu datele finale, pentru că SRL „Focaro-Agro” deține și o cooperativă de producție „Ținut-Agro” , în care sunt angajați oficial 126 persoane.

În perioada mai- octombrie, administrația SRL „Focaro-Agro” angajează forță de muncă suplimentară din satele vecine, cu contracte sezoniere, pentru îndeplinirea lucrului la cîmp, culesul strugurilor etc.

Capitolul III. Eficientizarea activității SRL “Focaro- Agro” în vederea devoltarii pieții muncii din Republica Moldova

3.1 Piața muncii din Republica Moldova: evoluție și conținut

3.2 Tendințe și priorități pentru piața muncii din Republica Moldova

În ceea ce privește politicile de pe piața muncii, Republica Moldova trebuie să-și concentreze eforturile în primul rând asupra a 3 priorități principale, priorități care sunt prevăzute și de Agenda Lisabona: atragerea și menținerea mai multor oameni pe piața forței de muncă, îmbunătățirea adaptabilității și creșterea investițiilor în capitalul uman, realizând o combinare cu prevederile conținute în obiectivele Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei – problema demografică și migrația, excluderea socială, precum și elementele asociate cum ar fi sănătatea populației și aspectele sensibile ale sărăciei.

Obiectivul principal de politică economică al Guvernului ar trebui să fie păstrarea unui nivel relativ redus al șomajului în condițiile continuării restructurării sectoriale. Pentru atingerea acestui obiectiv Guvernul trebuie să aibă ca prioritate creșterea calității ocupării și a siguranței locului de muncă, simultan cu crearea de oportunități de pregătire profesională și instruire.

De asemenea, guvernul trebuie să se preocupe de introducerea unor măsuri favorabile mediului de afaceri în scopul creșterii productivității și flexibilității pe piața muncii.

În condițiile globalizării, piața muncii din Moldova trebuie să răspundă nevoii companiilor de a se adapta permanent cerințelor de creștere a competitivității. Din acest motiv politicile de ocupare trebuie să conțină rezultatele colaborării constante cu mediul de afaceri, reprezentanții lucrătorilor și ai asociațiilor profesionale, pentru reglementarea eficientă a relațiilor de muncă.

Mai multă specializare și adaptare a întreprinderilor la apariția de noi cerințe și ocupații determinate de progresul tehnic. Pentru ca întreprinderile să fie dinamice în demersurile lor, cererea și oferta de formare profesională inițială și continuă pe piața muncii trebuie să satisfacă aceste nevoi. În acest context, pe lângă necesitatea unei informări mai bune asupra locurilor de angajare disponibile promovate prin structurile de plasare de forță de muncă, trebuie întărite legăturile acestora cu întreprinderile și centrele de instruire și formare, pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor întreprinderilor.

Modificarea Codului Muncii prin care să se instituie o serie de relații de muncă flexibile și instrumente în aplicarea acestora pentru reducerea barierelor la angajare: relaxarea restricțiilor privind contractul individual de muncă pe perioadă determinată cu scopul aducerii în zona fiscală a raporturilor de muncă din zona informală a economiei; promovarea unor noi forme de angajare prin contracte de muncă, atât cele cu timp parțial, prin agent de muncă temporară, cât și cele referitoare la munca la domiciliu; simplificarea procedurilor de evidență a salariaților prin introducerea registrului general de evidență a salariaților; flexibilizarea procedurilor de concediere individuală și colectivă, precum și garantarea drepturilor salariaților în cazul acestor concedieri.

Altă componentă a flexibilizării pieței forței de muncă o constituie sprijinirea formării și obținerea calificărilor manageriale care să facă din antreprenoriat o opțiune de carieră.

Încurajarea responsabilității corporative prin oferirea de stimulente pentru angajați, în scopul dezvoltării companiilor, dar și pentru conștientizarea angajatorilor și a angajaților cu privire la necesitatea formării profesionale continue.

Simultan cu creșterea flexibilității pieței muncii este necesară îmbunătățirea nivelului de protejare a salariaților, inclusiv prin responsabilizarea individuală cu privire la eforturile acestora de a căuta un loc de muncă.

Angajatorii trebuie să aibă obligația să informeze și să consulte angajații asupra situației economice a firmei și a politicilor privind forța de muncă în cadrul întreprinderii. De asemenea, ei trebuie să informeze angajații cu privire la orice decizie care duce la modificări importante în organizarea muncii, în relațiile contractuale sau în raporturile de muncă.

Creșterea securității în ceea ce privește ocuparea trebuie să aibă în vedere nu numai componenta de intervenție, ci și cea preventivă, care implică stabilirea responsabilităților în relația angajat-angajator (guvernul ar trebui să mai gândească la stabilirea salariului minim pe economie, precum și la posibilitatea de a stabili/negocia compensații bănești pentru pierderea locului de muncă).

Creșterea calității serviciilor publice de ocupare, prin intermediul ANOFM și interacțiunea cu piețele locale și regionale determinând creșterea ofertelor de muncă și instruire disponibile pe diverse piețe.

Integrarea și facilitarea accesului tinerilor pe piața muncii, lupta împotriva șomajului în rândul tinerilor și pe calitatea actului de învățământ.

Promovarea mobilității studenților și personalului academic prin participările în programele SOCRATES, LEONARDO da VINCI, TEMPUS etc.

Facilitarea trecerii de la școală la locul de muncă. Trebuie să se țină cont și de necesitatea de a compensa deficitul de calificare sau experiență. În acest sens, pentru a răspunde cerințelor sectoriale și regionale trebuie să se promoveze și îmbunătățească învățământul tehnic, profesional și de meserii.

Continuarea campaniilor de informare a elevilor și studenților din anii terminali pentru a le acorda informații privind oportunitățile de angajare și riscurile existente pe piața muncii.

Facilitarea încadrării în muncă cu normă redusă după pensionare, precum și asigurarea accesului nediscriminatoriu la formare profesională pe tot parcursul vieții.

Integrarea pe piața muncii a persoanelor dezavantajate.

În vederea consolidării capacității instituționale a ANOFM trebuie să se furnizeze servicii adaptate pentru persoanele cu handicap și cele care se confruntă cu riscul sărăciei.

Trebuie să se urmărească gestionarea adecvată a emigrației și migrației economice pentru compensarea deficitului de forță de muncă internă în anumite sectoare.

Gestionarea fluxurilor de emigranți moldoveni în scop de muncă, ceea ce presupune implementarea unor sisteme eficiente de monitorizare a fluxurilor de emigranți angajați în străinătate.

3.3 Strategii posibile pentru fluidizarea pieței muncii la nivel de întreprindere

Aplicarea aspectelor generale ale strategiei și politicilor la nivelul unei întreprinderi aduce o serie de aspecte specifice, avându-se în vedere caracterul proprietății (particulare), actorii și intervenția unui factor important (managementul întreprinderii).

Trecerea de la cerințele unei economii spre celei ale întreprinderii și, celălalt, în domeniul ofertei de forță de muncă implică intervenția unor factori noi de ordin economic, sociologic, psihologic, juridic etc.

Cunoscând realitățile economiei de piață, care la bază proprietatea privită și inițiativa particulară, succesul (sau eșecul) politicilor de ocupare a forței de muncă depinde, în cea mai mare parte de, activitățile desfășurate la nivelul întreprinderilor.

În baza unei dinamici (specifice) a economiei unei țări, a unui mediu de afaceri favorabil, (cu o încredere durabilă), întreprinderile au un spațiu, relativ extins de activitate managerială liberă.

Politicile de angajare a forței de muncă (a resurselor de muncă, mai bine formulat) se pot realiza pe măsură în care criteriile pe plan național reușesc să motiveze investitorii și să asigure o încredere durabilă în evoluția ascendentă a economiei.

Politicile de ocupare a resurselor de muncă devin, la nivel de întreprindere, părți componente, subordonate strategiilor generale ale acesteia. Corelate fiind, aceste politici, își găsesc un termen de acțiune în măsură în care o întreprindere se plasează pe o strategie de schimbare.

Pentru întreprinderi se propune următoarea tipologie (schema 1).

Schema 1

Topologia întreprinderii

Din acest punct de vedere, vom corela politicile de corelare la nivel de unitate economică cu cele de schimbare. De la început, se propune o schemă de bază în analiza ocupării la nivelul întreprinderii,

După cum se cunoaște, întreprinderile își corelează și formulează cererea de forță de muncă (de noi resurse de muncă) ca urmare a strategiilor lor de schimbare (care pot elibera o parte din salariați și crea necesitatea pentru alte locuri de muncă), pe de altă parte, și a analizei corelate a contextului, pe de altă parte. Cererea exprimă o decizie liber realizată la nivel managerial, prin explorarea contextului (construit) și interpretarea sa în conformitate cu specificul culturii întreprinderii.

Pe de altă parte, oferta de forță de muncă are ca o sursă oamenii, eventual disponibilizați ai întreprinderii ca urmare a măsurilor de schimbare, iar o altă parte a ofertei provine de pe piețele muncii și ale concurenței.

Elementele esențiale în acțiunile de recrutare au ca izvor strategia întreprinderii.

În așa mod, necesarul (cererea) de resurse umane ale întreprinderii va lua în considerație următoarele:

cerințe de noi profesii pentru întreprindere;

cerințe de noi activități ale unor profesii existente în întreprindere;

creșterea cerințelor pentru unele profesii existente în întreprindere;

reducerea cerințelor pentru unele profesii existente în întreprindere;

Desigur, acest necesar va depinde de tipul de strategie adoptat.

Tipologia strategiei

Strategiile utilizate de întreprindere depind de domeniile existente și de domeniile noi în aplicarea inovației de către întreprindere.

Distingem mai multe tipuri de strategii.

Strategiile de expansiune implică o prioritate dată profesiilor de dezvoltare (care sunt în stare să genereze cunoaștere aplicabilă în domeniul vizat). Modificările efectuate în cerințele de pregătire a resurselor umane și în activitatea profesională prezentă este, de asemenea, o cerință în exemplificarea cererii de resurse umane.

Strategiile de explorare se axează pe profesile de străpungere (acestea sunt utilizate pentru crearea de noi cunoștințe în domenii noi).

Strategiile de pârghie la temelia lor se află profesile de dezvoltare și sprijin care poată asigura în viitor transferul (obținut de la alți agenți economici) utilizat în domeniul vizat.

Strategiile de adecvate se referă la profesile dezvoltate precum și la reprofilarea acestora și reprofilarea unor angajați din profesile existente.

E de menționat că un număr de angajați de pe piața muncii vor dispărea, precum și din cadrul unităților economice în urma reprofilării acestora și schimbărilor produse în structura producției fabricate.

În cazul ca cererea forței de muncă a întreprinderii să genereze o ofertă desăvârșită de pe piețele muncii, se impun anumite cerințe:

corelarea între nomenclatorul profesiilor solicitate pe piața muncii și oferta existentă liberă;

acordarea de către agenții economici a diferitor măsuri stimulative și motivaționale în scopul satisfacerii unor pachete de exigențe a forței de muncă;

Trebuie să menționăm, că ne vom referi la asigurarea împlinirii obiectivelor politicii de ocupare a forței de muncă la nivelul întreprinderii.

În Republica Moldova, deși șomajul real este relativ mai mare am putea se ne referim la unele lucruri date uitării.

Șomajul tehnologic, dar nu acel tehnic (în urma căreia se trimit angajații în concedii forțate), se referă la următoarea situație: pe de o parte are loc restructurarea unor întreprinderi, lichidarea și falimentarea altora, în urma acestor lucruri avem un număr impunător de brațe de muncă disponibile care generează șomajul,(adică avem ofertă disponibilă de muncă); pe de altă parte, apariția și dezvoltarea unor întreprinderi la nivelul subramurilor de high în ritm, relativ mare conduce la apariția și sporirea cererii forței de muncă. Dar cererea de brațe de muncă nu poate fi asigurată de către oferta existentă, din motiv că cerea se referă la o forță de muncă mai bine calificată pentru noul domeniu de muncă, atunci când oferta nu poate acoperi acesta cerință, deoarece are un nivel mai inferior de pregătire profesională. Acest lucru este valabil și pentru țările Uniunii Europene, deoarece nu toți acei ce pot să-și ofere serviciile corespund noilor exigențe, mai mult de decât aceasta, nu toți angajații pot fi supuși reciclărilor, datorită anumitor factori obiectivi, cum ar fi : vârsta, obiceiurilor, starea lor de sănătate.

Utilizând strategiile și politicile sale, Uniunea Europeană înregistrează schimbări majore structurale în domeniul muncii. Restructurarea economiei europene este în plin proces, aducând schimbări de o mare varietate și pentru brațele de muncă.

Reconversia profesională, reprofilarea și reciclarea profesională sunt bune pentru trecerea de la o profesie la alta de calificare mai redusă. Există și alte lucruri despre care merită a fi spus. De exemplu, specialiștii cu studii superioare și postuniversitare, la fel și muncitorii de înaltă calificare, nu pot fi recrutați, adesea, din rândul șomerilor.

Este o inițiativă, dar și o practică salutabilă, pregătirea în avans a forței de muncă, prin angajare și pregătire profesională înainte de intrarea în funcție a unor întreprinderi bigh-tech, credem că merită să fie preluată și de țara noastră.

În asemenea situații se observă o creștere permanentă a exigenților privind condițiile de muncă și de viață a salariaților. Locul de muncă și întreprinderea, în ansamblu reprezintă în cadru de viață în care persoana își petrece o parte din viața sa. Construcția umană a locului de muncă devine o exigență mare a celor ce caută un loc de muncă, venituri sigure nemaifiind suficient pentru atingerea satisfacției în muncă.

În asemenea situații, agenții economici trebuie să-și modifice radical politicile de ocupare, punând tot mai mult accentul pe viața umană în unitatea economică.

Astăzi, agenții economici văd criza unui vechi model al organizării muncii, bazat pe taylorism, care este înlocuit cu un nou model conținând pătrunderea conceptului de ocupare. O nouă schemă conceptuală se generează în viziunea sociologiei omului care muncește., însoțită de o multitudine de noi termeni care rămân ca o preocupare și nu ca ceva pe de-a întregul definit.

Este imperios necesar de acordat prioritate managementului resurselor umane.

Managementul activităților de ocupare a resurselor umane nu se mai răsfrânge la angajarea pe post și performanțele postului. În primul rând, noul management va urmări perfecționarea condițiilor de muncă, mai bine fiind spus, a condițiilor de viață în timpul procesului de muncă. Așa cum am remarcat atunci când ne-am referit la politicile Uniunii Europene, se cere a lichida vechile neconcordanțe între muncă și timpul liber din familie, a construi locul de muncă în baza negocierilor, a crea noi exigențe organizaționale și competențe negociate. etc.

Pregătind și construind cererea de forță de muncă în baza de noi criterii ale managementului personalizat, managementul va crea o echipă managerială („ coaching”) care va juca un rol impunător de antrenor pe modelul marilor echipe sportive (în special, de fotbal), constituite din antrenori, medici, psihologi, manageri etc.

Echipa de coaching, după cum ne-am mai pronunțat, este un grup permanent de muncă multidisciplinar care realizează, în ansamblul său, funcțiile managementului. Echipa de

coaching preia toată problematica umană a întreprinderii. „ Antrenorul (de coach”) este cel care, prin capacitatea sa de a asculta, poate să asculte colegii săi în rezolvarea problemelor personale și colective.

3.4. Măsuri de creare a noi locuri de muncă în cadrul SRL “Focaro- Agro” prin producerea brichetelor din paie și resturi biologice

Organizarea afacerii

Numărul de angajați inițial vor fi 10 persoane, ulterior, numărul acestora va depinde direct de productivitatea echipamentului achiziționat.

În cele mai bune cazuri numărul angajaților este direct proporțional cu dotarea tehnologică a antreprenorului, precum și depinde de materia primă folosită pentru producerea brichetelor.

În funcție de dotarea tehnologică ( dispunerea de stivuitoare, tractoare, etc) menite să transporte și încarce, sunt angajați suplimentar muncitori pentru operarea acestora.

Tabel 1. Dependența relativă a numărului angajaților de productivitatea echipamentului instalat

* Tura 8-12 ore lucrătoare

Fiind o întreprindere care se conformează legiii, am avut grija și de aspectul Protceției muncii

Astfel, în conformitate cu Legislația privind protecția muncii, fiecare întreprindere de producere a biocombustibililor trebuie să aibă o persoană responsabilă de protecția muncii care a fost instruită și atestată de Inspecția Muncii. Angajamentele persoanei responsabile de protecția muncii:

Elaborează instrucțiuni de securitate pentru fiecare post de muncă

Instruiește personalul și menține un registru de evidență a personalului instruit

Desfășoară simulări pentru verificarea cunoștințelor

Verifică dotarea personalului cu echipament de protecție

Echipament de protecție pentru personal:

Ochelari de protecție

Mască respiratorie

Căști anti-zgomot

Încălțăminte de protecție

Securitatea anti-incendiară, un alt asmect nu mai puțin important

Ca și în cazul protecției muncii, va fi desemnată o persoană responsabilă de securitatea anti-incendiu care poate cumula și responsabilitățile privind protecția muncii.

Angajamentele persoanei responsabile de securitatea anti-incendiu :

Instruirea personalului, menținerea registrului de evidență

Verificarea periodică a cunoștințelor personalului

Asigurarea cu echipament anti-incendiu

Simularea situațiilor de incendiu Echipament anti-incendiu

Stingător

Panou anti-incendiar

Cisternă de rezervă apă cu moto-pompă

Spațiul optim de desfășurare a afacerii – depozitarea materiei prime

1. Zona de depozitare a materiei prime – în funcție de materia primă, spațiile nominalizate pot varia considerabil.

NU DA

2. Zona de depozitare curentă a materiei prime (zona respectivă urmează să fie în imediata apropiere de zona de producere) și să dispună de un spațiu de depozitare a materiei prime pentru o zi de lucru

NU DA

3. Zona de producere – este zona unde este amplasat utilajul tehnologic de brichetare;

4. Zona de depozitare curentă a producției finite – este zona unde se răcește produsul finit (brichetele), se ambalează se cîntăresc sacii, etc.

5. Zona de depozitare – zona unde este depozitată materia finită (depozitată în saci, big baguri sau în vrac).

Recomandări la montarea echipamentului:

Operatorul instalației să cuprindă vizual toate panourile de comandă ale acestora sau sa aibă acces direct la acestea fără a trece în încăperi diferite.

Operatorul instalației să aibă acces direct la elementele de bază ale instalației de producere. !

Excepție pot face echipamentele de tip Nelson sau DI-PIU, pupitrul de comandă a cărora permite aflarea operatorului la distanțe mari de instalația de brichetare.

Amplasarea ergonomică a liniei va permite comasarea responsabilităților angajaților și respectiv diminuarea numărului acestora.

Diferențele dintre tehnologiile de brichetare pe care trebuie să le achiziționăm pentru proiectul dat.

Costuri investiționale aferente – brichetarea biomasei

Costurile investiționale pentru lansarea afacerii de brichetare depind de tehnologia selectată și constituie următoarele:

Costuri investiționale aferente- Peletizarea biomasei

Costurile investiționale pentru lansarea afacerii de peletizare sunt următoarele:

Colectarea biomasei – echipamente specializate pentru diferite tipuri de biomasă

Paie de cereale – Paiele sunt cel mai accesibil tip de biomasă – Colectarea acesteia nu necesită investiții considerabile – Aceasta poate fi colectată în volume mari cu un minim de echipamente Exemplu: pentru a colecta 1000 tone de paie este suficient dispunerea de 1 tractor (150 cai putere), o mașină de balotat cu capacitatea de balotare de până la 30 tone paie/zi, 2-3 mecanisme de stivuire, stivuitoare sau tractoare echipate cu mecanism de încărcare și 1-2 camioane pentru transportarea baloturilor către spațiul de depozitare.

Tocarea materiei prime-brichetare

Tocarea primară – paiele din balot trec prin tocătorul cu cuțite acestea fiind secționate cu o lungime medie de 30-50mm.

Tocarea primară diferă în funcție de biomasă. În cazul paielor sunt folosite tocătoare care cuprind cîteva operațiuni:

Operațiunea de desfacere (rupere) a balotului – poate fi efectuată

Manual

Mecanic (cu ajutorul echipamentelor speciale). Operațiunea

respectivă prevede desfacerea balotului din forma lui inițială. Tocarea finală – paiele sunt tocate în moară, pînă la o lungine medie de 2-5mm. Tocarea respectivă se face în moara cu ciocane.

Rumegușul de lemn nu necesită tocare primară, fiind folosită doar tocarea finală, în funcție de presa de brichetare poate fi evitată și operațiunea respectivă.

Tocarea materiei prime peletizare

Recomandări

Biomasa înainte de tocarea finală trebuie sa aibă o umiditate de min. 8% max. 14%

Sita tocătorului trebuie să fie de 6, 8 sau 10 mm în funcție de diametrul produsului finit dorit

Tocarea finală se efectuează cu agregatele ce permit încărcarea în buncărul de amestecare a materiei prime cu dimensiuni de 0,2 mm. La această etapă, umiditatea nu trebuie să fie mai mică de 12% și mai mare de16%.

Dacă umiditatea este de <=12%, atunci este necesară sporirea nivelului umidității pe cale artificială cu stropire prin amestecare până la 16-17%.

Metoda cea mai efectivă de ridicare a nivelului umidității este prin utilizarea aburilor, dar se poate efectua și prin metoda de picurare .

Transportarea materiei prime optimizare a transportării

În cazul R. Moldova, costurile de transportare sunt impunătoare și se reflectă asupra prețului final al produsului.

Recomandări de optimizare:

Toate elementele de optimizare a transportării se referă doar la capacitatea de a compacta biomasa pentru a obține o cantitate mai mare la un volum limitat.

Cele mai bune performanțe în optimizarea cheltuielelor de transport sunt obținute la paie, deoarece baloturile deja reprezintă o formă compactă a biomasei, iar la o singură transportare un camion poate transporta circa 15 tone.

Transportarea brichetelor

În funcție de tipul brichetelor metoda de transportare diferă:

Brichetele NESTRO – nu au o formă omogenă și de regulă sunt ambalate în saci de 20, 25, 50 kg. Transportarea în saci provoacă pierderi comparabile mai mari

Brichetele RUF și PINY KAY – au o formă omogenă, sunt ușor de ambalat pe o europaletă. În condiții normale transportarea brichetelor RUF și PINI KAY au cele mai mici pierderi.

Transportarea peletelor

Transportarea peletelor se face diferit în funcție de ambalajul ales. Se deosebesc 2 tipuri de ambalaje pentru transportare:

Saci de polietilenă (20-25 kg) – cel mai des sunt utilizați pentru transportarea peletelor la consumatorul casnic;

Big bag-uri (1 tonă) – saci utilizați pentru transportarea peletelor pentru uz industrial

Cisterne specializate cu încărcare și descărcare automată cu o capacitate de 20t – pentru cumpărători en-gross. Pentru transportarea peletelor ambalate în saci sau big bag-uri se pot folosi camioane universale destinate transportării de mărfuri.

Brichetarea biomasei

Cele trei tehnologii de brichetare bine cunoscute sunt:

Tehnologia Nestro – prese mecanice de brichetare cu piston – materia primă este comprimată la presiuni mari în canaul unei matrițe prin intermediul unui piston

Tehnologia Ruf – prese hidraulice de brichetat cu piston – pistonul este pus în funcțiune de un motor electric prin intermediul unui sistem hidraulic cu ulei de presiune înaltă

Tehnologia Piny Kay – prese cu melc – biomasa este presată continuu prin canalele matricei prin intermediul unui sistem de transport cu melc

Peletizarea biomasei

Există echipament de peletizare a biomasei cu o productivitate cuprinsă între 50 kg și 2-3t/h.

Cele mai răspândite tipuri de echipamente de peletizare în Moldova sunt:

OGM 08 – productivitate de 0,8t/h

OGM 1,5 – productivitate 1-1,5t

OGM 6 – productivitate mai mult de 2t/h.

Parametrii funcționării:

Umiditatea conform cerințelor tehnologice minim 15% max. 17%.

Încălzirea matricei până la 60-80 C. Reglarea distantei dintre matrice și role. Dozarea uniforma a materialului de peletizare .

Mixarea biomasei pentru peletizare este puțin admisibilă

Costurile de producere

Astfel, conform proiectului SRL “Focaro- Agro” , În urma punerii în aplicare a acestui proiect va avea o rentabilitate de 40 % , în cazult de față necesarul pentru aplicarea acestui proiect este cumpărarea echipamentului care la moment are un cost de 85 mii euro.