Starea Factorilor DE Mediu Si Influenta Asupra Turismului In Judetul Arad
STAREA FACTORILOR DE MEDIU ȘI INFLUENȚA ASUPRA TURISMULUI ÎN JUDEȚUL ARAD
Conducător științific:
Prof. univ.dr. Martin Olaru
ORADEA 2015
METODOLOGIE ȘI MIJLOACE DE CERCETARE
Cercetări și stadiul actual al cunoașterii în domeniul mediului
În județul Arad, anterior perioadei 1990 – 1994, numărul lucrărilor care abordează problematica mediului era destul de redus, cauza fiind în principal lipsa mijloacelor de cercetare și informare precum și faptul că autoritățile de stat nu aveau un sistem concret privind cercetarea sistematică și nici aparatura necesară. Din acest motiv, pentru această perioadă cele mai multe lucrări aparțin domeniului ocrotirii naturii și mai puțin poluării, excepție făcând poluarea apelor, pentru care existau date la fostele Oficii de Gospodărire a Apelor (în prezent Administrația Națională Apele Române), care gestionau această importantă resursă a statului.
Astfel, amintim aici, în principal, lucrările Ardelean A. (1971,1988), Ardelean A. și colaboratorii (1978), Ardelean A., Truță H. (1983), Ardelean A., Covaci P., Truță H. (1978).
În domeniul mediului menționăm lucrările: Dumescu F. (1986), Dumescu F., Klein L. (1988), Dumescu F., Klein L., Ban A. (1988). De asemenea, cu dată mai recentă, lucrările publicate de Dănoiu D., Dumescu F., Klein L. (2007,2008,2009,2010,2011,2012,2013).
Analiza calității mediului trebuie să pornească de la perceperea mediului ca sistem suport pentru viață și activități umane, generator de valori, furnizor de servicii și resurse, receptor al disfuncționalităților și sistem de conservare (Pătroescu și Cenac-Mehedinți 1999).
Realizarea unui studiu de mediu de către geografi presupune în general, parcurgerea mai multor etape (Iojă 2013):
planificarea studiului;
contactul preliminar cu terenul și identificarea proprietăților mediului arealului în care urmează să se realizeze analiza;
identificarea surselor de date de mediu existente necesare pentru studiu și obținerea lor (surse bibliografice, rapoarte ale instituțiilor abilitate în evaluarea stării mediului, rapoarte de cercetare, baze de date, hărți, imagini satelitare, planuri locale de acțiune pentru mediu, planuri de dezvoltare durabilă, etc.);
deplasarea în teren în vederea observării, cartării, măsurării și analizei detaliate a factorilor de influență reprezentativi (favorabilități, restricții, artificializări, surse de degradare a mediului) și relaționarea lor cu subiectul studiului;
organizarea rețelelor de colectare a datelor cantitative și calitative pentru componentele deficitare și/sau obținerea datelor prin măsurători/observații/chestionări/cartări;
preluarea statistică a informațiilor obținute și integrarea acestora în baze de date spațiale;
elaborarea de materiale grafice și cartografice (profile, hărți ale calității mediului, cartodiagrame, diagrame);
În vederea realizării studiului, metodele, mijloacele și tehnicile de evaluare a calității mediului utilizate în geografie ar fi grupate pe trei nivele (Iojă, 2013):
colectarea datelor (materiale bibliografice, recensăminte, sondaje de opinie, anchete statistice, evaluări în sisteme de monitoring, cartări, observații, teledetecție);
prelucrarea informațiilor (analize statistice, modelare, tehnici G.I.S., aerofotointepretare, teledetecție);
exprimarea și interpretarea rezultatelor finale (prognoze, scenarii, regionalizări, hărți de mediu și ale calității mediului).
Colectarea datelor de mediu
Datele de mediu reprezintă fiecare dintre numerele, mărimile, relațiile, etc., care servesc pentru rezolvarea unei probleme de mediu sau care sunt obținute în urma unei cercetări ori măsurători de teren și urmează să fie supuse unor prelucrări. Dintre acestea, datele brute sunt acele categorii de date care nu au fost prelucrate pentru a fi utilizate.
Datele de mediu pot fi nominale (numerice sau bazate pe numere), ordinale (date nenumerice) și categorice (bazate pe o scenă categorială) (Braase și Brasse 2009).
Colectarea datelor de mediu constituie un proces complex, care depinde de eroarea acceptată, scara de abordare, obiectivele – țintă și disponibilitatea informațiilor (Jones et al. 2000).
Scara de abordare influențează în primul rând densitatea rețelei de monitorizare și cantitatea de date necesare. Unii autori (de Vivo et al. 2008) consideră că scara de abordare influențează modul de obținere a datelor în toate cele trei faze ale analizei de mediu, respectiv:
recunoaștere (evaluarea preliminară a condițiilor locale pentru stabilirea protocoalelor de obținere a datelor);
prospectare (obținerea ori producerea efectivă a datelor);
cartare detaliată (interpretarea datelor și analiza lor spațială și temporală).
Abordarea se poate realiza la scară globală, continentală (numărul de puncte este mic în comparație cu dimensiunea teritoriului analizat), națională, regională (densitatea de 0,01-0,1 puncte/km2), locală (1-10 puncte/km2), ori detaliată (100-1000 puncte/km2). Densitatea acestor puncte poate să scadă în cazul în care modelarea poate substitui deficitul de date.
Obținerea datelor de mediu
Datele de mediu pot fi obținute din surse externe (date de fluxul administrativ, studii și cercetări existente, hărți, fotografii), ori interne (colectate în timpul derulării studiului prin utilizarea unei metodologii proprii și adecvate) (Iojă 2008).
Datele de mediu, pentru a putea fi prelucrate, trebuie să aibă specificate informații despre colectarea datelor – metadate (momentul, locația și caracteristicile acesteia, evaluarea factorilor de influență, persoana care a colectat informațiile, metoda de prelevare sau de măsurare utilizată, alte informații ce pot influența valoarea finală) (Watts și Halliwell 2005).
De acuratețea datelor brute depinde corectitudinea rezultatelor obținute (Jones et al. 2000). În acest context, sursa datelor brute de mediu devine foarte importantă în evaluarea calității mediului.
Tipuri de rețele de colectare a datelor de mediu
Rețelele de colectare a datelor se proiectează diferit funcție de scopul studiului, de acuratețea solicitată, de specificul componentei ce urmează a fi analizată, de scara spațială și temporală, de resursele disponibile, etc. (Langstaff et al. 1967). După frecvența de colectare a informațiilor rețelele de colectare a datelor pot fi permanente, periodice (multianuale, anuale, sezoniere, lunare, săptămânale, zilnice), momentane și aleatorii.
Dintre sistemele de colectare parțială a datelor, cele mai întâlnite sunt: aleatoriu (randomizat), stratificat, sistematic și accidental (de Vivo et al. 2008, Watts și Halliwell 2005), cu variantele lor combinate.
Date din surse administrative
Administrația publică gestionează un volum mare de date care pot servi drept sursă în evaluarea calității mediului, mai ales că nu sunt afectate de erorile specifice cercetărilor selective, au caracter exhaustiv, pot fi actualizate foarte rapid, costurile preluării și prelucrării datelor fiind reduse (Iojă 2008).
Cea mai utilizată metodă de analiză a calității mediului în România este ce a interpretării datelor obținute din sisteme de monitorizare permanente sau temporare a diferitelor componente ale mediului (Țuțuianu 2006). Aceasta presupune prelucrarea statistică a datelor și compararea lor cu o serie de norme, STAS-uri, standarde române sau recomandări adoptate prin legislație și stabilirea calității mediului pe baza acestui raport.
În cazul datelor de mediu, principalele surse de date sunt reprezentate de monitorizări cantitative prin sisteme de monitorizare permanente și temporare pentru:
apele de suprafață și subterane: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Administrația Națională Apele Române, folosințele de apă, institute de cercetare (Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Mediului, Institutul de Ecologie Industrială – ECOIND, etc.), laboratoare de profil, gestionarii locali ai serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, administratorii fondurilor piscicole;
calitatea aerului (Agențiile pentru Protecția Mediului, Administrația Națională de Meteorologie, administrații locale prin departamentele de protecție a mediului, agenții economici poluatori, institutele și centrele de cercetare, laboratoare de specialitate, Registrul Auto Român);
zgomot (administrațiile locale, agenții economici, institutele și centrele de cercetare, laboratoare de specialitate);
calitatea solurilor (direcțiile agricole și de dezvoltare rurală, institute de cercetare – de exemplu Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA, laboratoare de profil, oficiile județene de studii pedologice și agrochimice, departamentele de îmbunătățiri funciare);
specii de floră, faună și habitate naturale (Autoritatea Centrală pentru Protecția Mediului, administratorii fondurilor piscicole și de vânătoare, institute sau centre de cercetare, Agențiile pentru Protecția Mediului, direcții silvice, ocoale silvice, unități care au implementat diferite proiecte europene, organizații non guvernamentale);
gestionarea deșeurilor (agenții economici generatori de deșeuri, firme de salubritate, administratorii depozitelor controlate de deșeuri, administrațiile locale prin departamentele de salubritate);
spații verzi (administrații locale prin departamentele de spații verzi, institute și centre de cercetare – Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact – CCMESI, ONG-uri, etc.);
date demografice (Institutul Național de Statistică, Institutul Național de Sănătate Publică, direcțiile județene de sănătate publică, institute și centre de cercetare, agenții pentru ocuparea forței de muncă, direcții de asistență socială);
modul de utilizare al terenurilor și gradul de utilizare/dotare al acestora (direcțiile județene de statistică, administrațiile locale, direcțiile agricole);
marii poluatori (Agențiile de Protecție a Mediului, agenții economici).
În afara acestor surse naționale, nu trebuie neglijate nici bazele de date internaționale și naționale, accesabile prin intermediul internetului, foarte numeroase și care conțin un volum de informații impresionant cum ar fi:
ONG-urile se constituie în importante furnizoare de informații de mediu rezultate din proiecte aplicate la scară națională, regională sau locală (Burger și Owens 2010). ONG-urile ar trebui să dețină informații din sondaje și anchete statistice care să evidențieze percepția, atitudinea și implicarea populației ori actorilor locali față de diferite probleme de mediu, date din monitorizări proprii ale componentelor de mediu (în zonele critice), evaluări ale capacității maxime de suport a mediului, etc., necesare pentru a-și argumenta acțiunile (Iojă 2008).
Date din surse bibliografice
Alături de sursele enumerate, nu trebuie neglijate studiile științifice existente, publicate în cărți, volume de lucrări sau articole, care sunt accesibile în format printat sau on-line (Jones et al. 2000). Acestea pot ajuta la dezvoltarea de idei noi, adaptarea la tendințele lumii științifice din punct de vedere metodologic și conceptual, îmbunătățirea limbajului, înțelegerea rezultatelor existente în fluxul de publicații, argumentarea rezultatelor și la evitarea suprapunerii cu alte subiecte deja abordate (Wali et al. 2010).
Date extrase din grafice și hărți
Materialele grafice și cartografice existente oferă un fond de date important în analizele de mediu, organizate spațial și temporal (Besio et al. 1998, El Baroudy 2011). Utilizarea și înțelegerea lor depinde de cunoașterea simbolurilor utilizate în codificarea informațiilor.
Dintre materialele grafice și cartografice, cu utilizare largă în evaluările de mediu, rețin atenția:
planurile și hărțile topografice cele mai utilizate în analizele de mediu sunt cele la scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000. Acestea cuprind detalii referitoare la configurația terenurilor (forme de relief, fenomene de versant), tipurile majore de utilizare a spațiului, caracterul rețelei hidrografice, distribuția spațială a surselor de degradare a mediului, atracții turistice, denumiri ale locurilor (Osaci-Costache 2008). Sunt utilizate în studiile de mediu datorită faptului că acoperă un teritoriu foarte vast și au erori controlabile (www.ancpi.ro).
planurile cadastrale cuprind prezentări de detaliu ale modului de ocupare și utilizare a terenurilor dintr-un teritoriu, scările utilizate cel mai frecvent fiind 1:5.000, 1:1.000 și 1:500. Erorile de reprezentare sunt mai reduse decât la hărțile topografice. Utilizarea planurilor cadastrale se pretează în special la analizele de planificare a teritoriului și mediului, precum și a celor difuze, la evaluarea modului de utilizare a terenurilor.
imaginile satelitare și aerofotogramele presupun verificarea ulterioară a informațiilor în teren. Precizia datelor obținute din imaginile satelitare și aerofotograme depinde în mod direct de calitatea lor și programul de prelucrare utilizat (Jensen 2007, Mihai 2009).
hărțile și profilele geologice sunt disponibile în România la scările 1:50.000 și 1:200.000 (Mândrescu, Radulian și Mărmureanu 2007). Acestea exprimă prin culori, hașuri și simboluri, distribuția tipurilor de roci la suprafața Pământului, modul de dispunere a stratelor, vechimea lor, structura petrografică (Miller și McCarthy 2002, Armaș și Damian 2001).
hărțile și profilele hidrogeologice sunt disponibile în special pentru arealele din apropierea unor folosințe de apă sau a unor obiective economice potențial a fi afectate de apele subterane (Pișota, Zaharia și Diaconu 2005).
hărțile de risc natural, realizate la scări mari (1:5.000), prezintă susceptibilitatea, vulnerabilitatea și expunerea diferitelor areale geografice la manifestarea unor hazarde naturale (seisme, alunecări de teren, inundații), foarte importantă în planificarea corectă a teritoriului (Armaș 2006, Armaș și Danian 2001).
Datele din cercetări proprii
În cazul lipsei de relevanță sau a deficitului de date existente se pot utiliza date rezultate din cercetări și măsurători proprii. Prin măsurători directe se generează date cantitative utilizând diferite instrumente. Astfel, în cercetările de mediu, cu utilizare mai largă se găsesc:
instrumentele pentru determinarea unor parametri morfometrici (distanță, adâncime, suprafață, volumetrie, declivitate, nivele, debite): stații totale, teodololite, nivele, sonare, GPS-uri, moriști hidrometrice etc.
instrumente pentru determinarea unor parametri fizici (temperatură, umiditate presiune, intensitatea luminii, turbiditate, transparență, pH, conductivitate electrică, capacitate calorică, radioactivitate, electromagnetism): termometre, hidrometre, termohigrometre, barometre, luxmetre, fotometre, turbidimetre, senzori de temperatură și/sau umiditate, pH-metre, disc Sechi, conductivimetre, camere de termoviziune, contoare Geiger-Muller, etc.
instrumente pentru determinarea unor parametri chimici (concentrațiile unor elemente chimice sau substanțe în aer, apă sau sol): analizoare de gaze, contoare de particule, oxigenometre, etc.
Fișele de observație și de colectare a datelor
Observația și fișa de observație
Observația reprezintă fundamentul tuturor științelor și al descoperirilor științifice (Writght și Boorse 2011). Ea reprezintă și în geografie una dintre metodele de bază, care asigură contactul cu realitățile teritoriului (Mehedinți 1931). Pentru a fi o metodă utilizabilă în cercetările de mediu ea trebuie însă organizată riguros și bazată pe legitățile și logica stării mediului (Richter 2011).
Observația reprezintă metoda cea mai simplă de colectare a datelor de mediu, ea presupunând abordarea directă a mediului, prin intermediul simțurilor, sau indirectă, utilizând instrumente (Jones et al. 2000).
Avantajele utilizării acestei metode în colectarea datelor de mediu, după (Gaile și Willmott 2004), sunt date de faptul că observația:
este o metodă discretă;
oferă posibilitatea perceperii directe a lucrurilor, proceselor și fenomenelor în contextul lor, ceea ce permite printre altele identificarea unor aspecte ce nu sunt considerate relevante sau nu sunt identificate de alți cercetători;
poate evidenția aspecte pe care oamenii nu sunt dispuși să le expună public sau care sunt ascunse publicului larg;
nu necesită resurse financiare, umane și tehnici importante;
creează contextul utilizării creativității în interpretarea realității.
Utilizarea observației poate solicita însă o pregătire avansată a observatorului, care să îl ajute să evite înțelegerea greșită a realității, ignorarea unor aspecte importante, influențarea mediului observat și crearea unor situații necaracteristice (Haggett 2001).
Datele generate prin observație directă și indirectă sunt strict dependente de percepția observatorului (Clifford et al. 2010). Astfel, aceeași informație poate fi percepută diferit de către doi observatori, funcție de experiența profesională a acestora, complexitatea elementelor care trebuie observate, problemele de percepție ale fiecăruia dintre ei. Din acest motiv, observația este o metodă cu un caracter puternic subiectiv (Iojă 2008).
Fișa de colectare a datelor de mediu
Spre deosebire de fișele de observație, fișele de colectare a datelor presupun preexistența datelor. Ele se aplică la entități ce dețin date și informații în diferite formate, putând fi însă combinate cu elemente din fișe de observație. Fișele de colectare a datelor de mediu se pot aplica la instituții administrative, agenți economici, institute de cercetare, organizații nonguvernamentale.
În cazul României, solicitarea și furnizarea informației de mediu se realizează în conformitate cu prevederile Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, ratificată în România prin Legea nr. 86/2000 la care se adaugă prevederile Directivei Parlamentului European și Consiliului transpusă prin Hotărârea de Guvern nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul. Informațiile trebuie solicitate doar pe baza formularului din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Cartarea
Cartarea reprezintă metoda de efectuare de măsurători și observații asupra elementelor cadrului natural și socio-uman și transpunerea lor la scară pe hărți, planuri sau profile (Armaș și Damian 2001).
Realizarea cartărilor pentru evaluarea potențialului ecologic și al calității mediului presupune cunoașterea prealabilă a terenului și a problemelor care trebuie observate în cadrul acestuia (Watts și Halliwell 2005). Cartarea presupune existența unui mecanism de codificare a elementelor din teren (de exemplu, legendă cu simboluri), care urmează a fi transpuse, după validare și prelucrare, pe un suport cartografic existent (plan ori hartă) (Jones et al. 2000, Osaci-Costache 2008).
Cartarea trebuie să urmărească acoperirea întregului areal analizat și evidențierea tuturor problemelor de interes (Clifford et al. 2010). În situația în care nu este posibilă acoperirea întregului areal, cartarea trebuie realizată pe eșantioane reprezentative (transecte, spații reprezentative), care să genereze date ce pot fi interpolate (Trochim și Donnelly 2008).
În unele situații, pentru suprafețe mici, se poate aplica metoda teritoriilor cheie, adică o cartare detaliată la o scară mult mai mare (de Vivo et al. 2008). În aceste situații, porțiunile delimitate ca teritorii cheie trebuie să reflecte toată diversitatea regiunii cartate.
Delimitarea în teren a punctelor de interes se poate realiza prin observație sau prin măsurători efectuate cu ajutorul GPS-urilor, stații totale, teodolitelor, etc. (Osaci-Costache 2008).
În analizele de mediu cartarea poate fi utilizată pentru identificarea surselor de degradare a mediului (Chen et al. 2012), delimitarea zonelor afectate de poluare (Bojorquez-Tapia, Cruz-Bello și Luna-Gonzales 2013), evidențierea arealelor afectate de depozitare necontrolată a deșeurilor (Foresman 1986), evaluarea statutului de conservare a unor specii sau habitate (Rozylowicz 2008, Rozylowicz et al. 2010).
Metode utilizate privind evaluarea calității mediului în spații rezidențiale
În situația în care studiile abordează evaluarea calității mediului în spațiile rezidențiale sunt necesare investigații transdisciplinare complexe (EPA 1995, Wong et al. 2009). În cazul municipiului Arad este semnificativ în acest sens (Pătroescu s.a. 2012). ????
Pentru astfel de situații complexitatea abordării calității mediului este determinată de următoarele aspecte:
diversitatea demografică (distribuție numerică și pe categorii sociale; densitate; comportamente influențate de educație, nivel social și economic, tradiții și obiceiuri, vârstă, sex; acces diferențiat la servicii; modele de locuire) (Nae 2009b) și la nivelul structurilor urbane (amplasarea spațiilor rezidențiale în context geografic, social, economic, cultural, istoric și urbanistic) (Ianoș, 2004);
fragmentarea ridicată, spațiile reziduale nefiind structuri unitare, cu acțiune omogenă, ci structuri puternic disipate și aleatorii din punct de vedere al impactului asupra mediului (Brandon et al. 1997);
controlul limitat al riscurilor de mediu chiar dacă se implementează acțiuni preventive (de exemplu, interzicerea folosirii casnice a unor substanțe și evitarea apariției acestora în spațiile de locuit) și de promovare a precauției (în special acțiuni de informare, educare și conștientizare) (Bosher 2008);
resursele reduse ale instituțiilor administrative, puse în situația de a rezolva cu prioritate problemele cu încărcătură socială și economică (Iojă et al. 2011a);
interacțiunea cu alte probleme existente în societate (conflicte, segregare socială, dificultăți economice, facilitatea accesului la un adăpost conform ori la infrastructuri și servicii publice) (Roah et al. 2005).
Spațiile rezidențiale își pot amplifica impactul asupra mediului prin gesturi individuale (izolate) ori colective ale rezidenților, importanța lor în determinarea calității mediului în cadrul unei așezări umane fiind cu atât mai greu de estimat cu cât numărul lor este mai mare, iar nivelul de omogenitate mai redus decât al altor surse de degradare a mediului (Santin 2011).
Observațiile și măsurătorile directe
Diversitatea ridicată a aspectelor care influențează calitatea mediului în spațiile rezidențiale, impune promovarea unor metode de colectare a datelor care să permită o analiză spațială și temporală cât mai complexă (Brandon et al. 1997).
În evaluarea calității mediului spațiilor rezidențiale se pot utiliza:
instrumente pentru determinarea unor parametri morfometrici (distanță, suprafață, volumetrie, declivitate, orientare): stații totale, rulete, busole;
instrumente de determinare a unor parametri fizici (temperatură, umiditate, presiune, intensitatea luminii, turbiditate, transparență, conductivitate electrică, radioactivitate, electromagnetism): termometre, higrometre, termo-higrometre, barometre, luxmetre, senzori de temperatură și/sau umiditate, pH-metre, conductometre, camere de termoviziune, contoare de radiații, etc.;
instrumente pentru determinarea unor parametri chimici (concentrațiile unor elemente chimice sau substanțe în aer, apă sau sol): analizoare de gaze, contoare de particule, oxigenometre, fotometre, etc..
Observațiile și cartările de teren completează datele rezultate din măsurători, putând evidenția aspecte importante legate de pretabilitatea amplasamentului pentru situarea spațiilor rezidențiale (caracteristicile vecinătăților, prezența depozitelor de deșeuri), sursele de perturbare/degradare (poziția, caracteristicile și modul de funcționare al surselor de perturbare/degradare, interacțiunea cu spațiile rezidențiale), internalitățile și externalitățile de mediu (consumuri, deșeuri), rezidenți (profilul rezidenților) ori intervenții (lucrări de reparații, izolare termică).
Chestionarele și anchetele statistice – cale de conștientizare a necesității locuirii într-un mediu sanogen.
Chestionarele reprezintă o metodă calitativă foarte frecvent utilizată în evaluarea diverselor probleme de mediu care au manifestare spațială extrem de dispersată (Frontczak et al. 2012). Precizia informațiilor rezultate în urma aplicării chestionarelor depinde de structura lor, nivelul de integrare al aspectelor mobilizate, modul de aplicare, reacția și gradul de percepție al publicului intervievat (Chelcea 2004).
Tehnicile GIS – instrument în generarea documentelor cartografice de evaluare a dinamicii spațiale și temporale a calității mediului spațiilor rezidențiale.
Tehnicile GIS reprezintă unul dintre instrumentele cele mai frecvent utilizate pentru prelucrarea și reprezentarea distribuției spațiale a diferiților indicatori de caracterizare a calității mediului în spații rezidențiale, dar și pentru identificarea vectorilor de transfer a diferitelor fluxuri.
Tehnicile GIS sunt din ce în ce mai folosite în evaluarea calitativă și cantitativă a mediului, permițând nu numai evidențierea dinamicii elementelor mediului, ci mai ales distribuția lor spațială (Andrews et al. 2002). Aplicarea tehnicilor GIS este condiționată de existența unor planuri, hărți, imagini satelitare, aerofotograme, care să poată fi georeferențiate, pe baza lor obținându-se dimensiunea spațială a produselor finale. Tehnicile GIS sunt folosite pentru analiza vecinătăților (Balram și Dragicevic 2005) și suprapunerea straturilor tematice (El Baroudy 2011).
Istoricul cercetării asupra calității factorilor de mediu
Calitatea factorilor de mediu a fost evidențiată în decursul timpului, ca urmare a analizelor efectuate în cadrul Serviciului Monitorizare din cadrul Agențiilor pentru Protecția Mediului.
Serviciul Monitorizare, Dispecerat și Urgențe de Mediu s-a creat având la bază Laboratorul de ape și Biroul Baze de date al fostului Serviciu de Gospodărire a Apelor.
Pe lângă supravegherea calității apelor de suprafață și subterane, începând din anul 1989 în activitatea laboratorului s-au introdus treptat supravegherea calității aerului, iar în 1992 a calității solului. Începând cu anul 1996 în cadrul aceluiași laborator se fac și determinări de zgomot.
Volumul mare de date despre calitatea factorilor de mediu obținute în laboratorul propriu sau preluate de la alte instituții, a necesitat punerea bazei unui sistem informațional solid, bazat pe tehnica de calcul.
În anul 1995 activitatea de supraveghere a calității apelor de suprafață, subterane și în mare parte a apelor uzate a trecut în atribuțiile Companiei Apele Române (în prezent Administrația Națională Apele Române), în cadrul căreia s-au înființat laboratoarele de ape aparținând acestei instituții.
În decursul celor 24 ani de activitate a APM, în cadrul Serviciului Monitorizare, paralel cu supravegherea calității apei prin rețelele de supraveghere deja existente din 1971 și modernizate în anul 1978, s-a trecut la crearea rețelei de supraveghere a calității aerului începând din 1989, ca parte a sistemului național de monitorizare integrată a calității aerului și a rețelei de supraveghere a calității solului începând din 1992.
Activitatea laboratorului de analize și expertize fizico-chimice se desfășoară în conformitate cu standardele în vigoare și cu metodologiile transmise de autoritatea centrală de mediu și vizează monitorizarea următoarelor aspecte:
Starea de calitate a atmosferei și a precipitațiilor
Metoda informării (chestionarelor) din datele furnizate de agenții economici
Completarea chestionarelor de către agenții economici cu datele de emisii în atmosferă;
Calculele emisiilor de poluanți pe baza datelor privind combustibilul folosit, conform metodei Corinair;
Evaluarea rezultatelor și realizarea inventarului de poluanți emiși în atmosferă în funcție de tipul de activitate;
Metoda tehnică
Metoda tehnică instrumentală pentru inventarul de emisii are ca bază prelevarea probelor din aerul ambiental prin sisteme automate și semiautomate de prelevare;
Sistemele automate sunt reprezentate de stațiile de monitorizare care sunt dotate cu analizatoare pentru măsurarea continuă a poluanților SO2, NO2, NO, NOx, CO, O3, Benzen, Toluen, Xileni, pulberi în suspensie 2,5 respectiv 10 microni, senzori pentru datele meteo. În stații funcționează un server local care preia datele de la analizoare (sub formă de medii la 30 minute din valorile momentane măsurate continuu) și le transmite mai departe la serverul central (sub formă de medii orare);
Sistemele semiautomate constau în utilizarea instalațiilor de aspirație a aerului de analizat și a vaselor de absorbție pentru poluanții monitorizați SO2, NO2 și NH3;
Starea de calitate a apelor de suprafață și subterane a intrat, începând din 1995, în atribuțiile Companiei Apele Române (în prezent ANAR), Agenției pentru Protecția Mediului (APM) revenindu-i sarcina colectării, prelucrării și stocării datelor privind calitatea acestor factori de mediu. Laboratorul APM intervine atunci când se produc poluări ale apelor de suprafață și subterane, prin efectuarea de analize și stabilirea de măsuri de înlăturare sau diminuare a efectelor poluării. În privința apelor subterane agenția, prin laboratorul propriu, urmărește calitatea apelor care au suferit sau suferă modificări ca urmare a unor activități economice puternic poluatoare. În această categorie intră supravegherea calității apelor subterane de pe platforma fostului Combinat Chimic Arad, a CET-ului pe lignit și în jurul depozitelor de deșeuri neconforme din Arad.
Astfel, în cazul acestor ape, investigațiile s-au făcut în funcție de natura și caracterul lor, astfel:
Metoda fluxului lent (presupune programarea prelevărilor în anumite secțiuni din amonte în aval)
s-a stabilit ordinul secțiunii de control pe tronson principal și pe afluenți
se prelevează, aceeași masă de apă ținând cont de viteza de deplasare a râului, pentru a putea urmării evoluția calității în sectoarele considerate
Metoda fluxului rapid (presupune informarea despre calitatea apei râului într-o anumită secțiune)
se prelevează proba momentană de apă
se pot evidenția eventualele poluări ale apelor
Pentru apele subterane:
se urmărește direcția de deplasare a frontului de apă
se urmărește calitatea apei pe câte un nivel de adâncime
Metoda pompării – se folosește la recoltare, pentru ca rezultatele să fie cât mai concludente, pentru a nu se recolta o masă de apă stătătoare.
Pentru apele uzate:
se urmărește calitatea apelor evacuate prin stații de epurare/preepurare
Metoda comparativă intrare/ieșire pentru stabilirea randamentului stației
Starea de calitate a solurilor se urmărește prin sistemul local de monitorizare care cuprinde 27 de puncte de prelevare sol amplasate în diferite condiții pedoclimatice ale județului. Scopul monitorizării calității solului este urmărirea fertilității naturale a solului sub impactul diverselor activități antropice
În cazul solului se folosesc:
Metoda observației/identificării formelor de poluare, degradare a solurilor
prin observații pe teren a specialiștilor și stabilirea punctelor de prelevare în funcție de scopul urmărit (forma de poluare sau degradare a solului)
Metoda tehnică privind prelevarea probelor
din două orizonturi genetice, cu frecvență anuală
se recoltează aproximativ 1 kg sol care se analizează în cadrul laboratorului (determinări analitice)
Metoda analitică de laborator
pentru evidențierea principalelor caracteristici ale solului: pH, humus, P și K asimilabil, textură.
Nivelul de zgomot este urmărit la nivelul municipiului Arad, încercând a stabili zonele cu nivele mari ale zgomotului, dar mai ales la diverși agenți economici și localuri publice, perturbatori ai liniștii publice.
În ceea ce privește radioactivitatea mediului, s-a derulat un program standard de supraveghere în care s-au urmărit factori de mediu, după cum urmează:
Aer – prin determinarea activității beta globale și gamma spectrometrice a aerosolilor și a depunerilor atmosferice, precum și măsurarea continuă a debitului de doză gama externă absorbită.
Apă – prin determinarea activității beta globale și gamma spectrometrice a apei din râul Mureș, precum și pregătirea apei de Mureș pentru determinări de tritium.
Precipitații atmosferice – prin prelevarea și pregătirea probelor pentru determinări de tritium.
Vegetație (cu perioade de prelevare aprilie – octombrie) – prin determinarea activității beta globale și analiza gamma spectrometrică a unei probe anuale de vegetație spontană.
Sol – prin determinarea activității beta globale și analiza gamma spectrometrică a unei probe anuale de sol.
Pentru măsurătorile beta globale s-au folosit sisteme de detecție prevăzute cu detectori sondă de scintilație tip ND 304 și sistem de măsură a activității alfa și beta globale FHT 1100. Etalonarea aparaturii de măsură beta global s-a realizat cu surse (Sr-Y)90. Pentru determinări gamma spectrometrice s-a folosit un detector cu germaniu BE 3820.
Gestionarea deșeurilor
Politica națională în domeniul gestionării deșeurilor se subscrie obiectivelor politicii europene în materie de prevenire a generării deșeurilor și urmărește reducerea consumului de resurse și aplicarea practică a ierarhiei deșeurilor.
Principiul acțiunii preventive este unul din principiile care stau la baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, iar Directiva 2008/98/CE privind deșeurile, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, este o lege care stabilește măsurile necesare pentru protecția mediului și a sănătății populației, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea si gestionarea deșeurilor și prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor și creșterea eficienței folosirii acestora. Acest act prezintă ierarhia deșeurilor care “se aplică în calitate de ordine a priorităților în cadrul legislației și al politicii în materie de prevenire a generării și de gestionare a deșeurilor, astfel: prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, alte operațiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică și eliminarea”.
Abordarea UE în domeniul gestionării deșeurilor se bazează pe trei principii majore:
Prevenirea generării deșeurilor – factor considerat a fi extrem de important în cadrul oricărei strategii de gestionare a deșeurilor, direct legat atât de îmbunătățirea metodelor de producție cât și de determinarea consumatorilor să își modifice cererea privind produsele (orientarea către produse verzi) și să abordeze un stil de viață care să genereze cantități reduse de deșeuri.
Reciclare și reutilizare – în cazul în care sunt generate deșeuri, încurajarea unui nivel ridicat de recuperare a materialelor componente, preferabil prin reciclare materială. În acest sens sunt identificate câteva fluxuri de deșeuri pentru care reciclarea materială este prioritară: deșeurile de ambalaje, vehicule scoase din uz, deșeuri de baterii, deșeuri din echipamente electrice și electronice.
Îmbunătățirea eliminării finale a deșeurilor și a monitorizării – în cazul în care deșeurile nu pot fi recuperate, acestea trebuie eliminate în condiții sigure pentru mediu și sănătatea umană, cu un program strict de monitorizare.
Planul Național de Gestionare a Deșeurilor se aplică pentru toate tipurile de deșeuri solide și lichide, după cum urmează:
– deșeuri municipale (menajere și asimilabile din comerț, instituții și servicii),
– nămoluri de la stațiile de epurare a apelor uzate orășenești,
– deșeuri din construcții și demolări,
– deșeuri de producție nepericuloase și periculoase.
Sunt exceptate de la prevederile prezentului Plan Național următoarele tipuri de deșeuri:
– deseuri radioactive,
– roci și deponii de sol, precum si depozite de resurse minerale rezultate de la foraje, din prospecțiuni geologice și operațiuni de exploatare subterana a bogățiilor subsolului (inclusiv din cariere de suprafață),
– carcasele de animale și dejecțiile animaliere,
– efluenții gazoși emiși în atmosferă,
– apele uzate,
– deșeurile de explozibili expirați.
Pentru o monitorizare eficientă a deșeurilor generate, agenții economici care generează deșeuri au obligația să țină o evidență a gestiunii acestora, pentru fiecare tip de deșeu (periculos și nepericulos) – conform Hotărârii de Guvern 856/2002 – privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase. Datele centralizate anual privind evidența gestiunii deșeurilor se transmit autorităților publice teritoriale pentru protecția mediului.
Monitorizarea ariilor naturale protejate
Gestionarea corespunzătoare a ariilor naturale protejate precum și monitorizarea acestora la nivelul județului Arad, se face cu respectarea Directivelor Europene și a actelor normative în vigoare. Scopul acestor acte normative îl constituie garantarea conservării și utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major și componentă fundamentală a strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă.
Unul din aceste acte normative este OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Această ordonanță de urgență reglementează asigurarea diversității biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice pe teritoriul României, menținerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale și a speciilor din flora și fauna sălbatică, identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesita un regim special de protecție, pentru conservarea și utilizarea durabilă a acestora, categoriile de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de floră și faună sălbatică și alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special de protecție, conservare și utilizare durabilă, constituirea, organizarea și dezvoltarea rețelei naționale de arii naturale protejate, precum și a regimului acesteia, regimul de administrare a ariilor naturale protejate și procedurile de instituire a regimului de protecție pentru alte arii naturale și bunuri ale patrimoniului natural, măsurile pentru protecția și conservarea speciilor de animale și plante sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice și/sau rare, precum și cele pentru protecția formațiunilor geomorfologice și peisagistice de interes ecologic, științific, estetic, cultural-istoric și de altă natură, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic și a altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale protejate și/sau în afara acestora.
Odată cu aderarea României , s-a realizat implementarea rețelei ecologice europene Natura 2000, identificându-se o serie de specii din fauna sălbatică, care se regăsesc în Anexele Directivei Habitate 92/43/CEE și Directivei Păsări 79/409/CEE, acestea fiind de importanță internațională. Conform OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei spontane, au fost identificate specii de interes național.
Monitorizarea privind starea de conservare a ariilor naturale protejate precum și a speciilor și habitatelor care alcătuiesc rețeaua Natura 2000, face parte din totalitatea măsurilor luate pentru menținerea unui statut favorabil de conservare a acestora și reprezintă o parte integrantă a planului de management al unui sit, dar și cel mai fezabil indicator al eficienței acțiunilor de management.
Conform Directivei „Habitate”, statele membre au obligația de a monitoriza speciile și habitatele, cu accent pe habitatele și speciile de interes prioritar. Se menționează de asemenea obligativitatea raportării către Comisia Europeană, într-un format standard, a rezultatelor acestei monitorizări și a implementării Directivei, la fiecare 6 ani.
Monitorizarea speciilor sau habitatelor, pe lângă informațiile pe care le oferă despre starea lor de conservare sau despre rezultatul diferitelor măsuri de management activ, face posibilă și identificarea timpurie a unor tendințe având un rol important în predicția modificărilor structurale și funcționale, fapt ce permite luarea unor măsuri, în timp util, pentru conservarea acestora. Cunoașterea bazată pe informațiile obținute în cadrul programelor de monitorizare asigură o mai bună înțelegere a problematicii analizate, ceea ce determină o îmbunătățire a șanselor ca deciziile luate să fie bine documentate și corecte. Pe lângă aplicațiile practice, monitorizarea ecologică are și o importanță teoretică, informațiile obținute având un rol deosebit de important în descifrarea legităților care determină structura, funcțiile și dinamica ecosistemelor.
Paralel cu supravegherea calității factorilor de mediu mai sus menționați, la nivelul Serviciului de Monitorizare se operează baza de date atașată sistemului de monitorizare la nivelul județean prin care se realizează:
– prelucrarea, interpretarea și stocarea datelor obținute din sistemul de monitorizare a stării mediului, precum și transmiterea acestora autorităților locale și centrale cu atribuții în domeniul protecției mediului și sănătății umane. În cazul urgențelor de mediu se alertează ministerul și autoritățile locale cu competențe în domeniu;
– evidența deșeurilor și substanțelor toxice periculoase conform HG 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei privind deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase și a Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor;
– inventarul de emisii poluante în atmosferă prin sistemul chestionarelor care se completează de fiecare agent economic poluator al atmosferei;
– inventarul obiectivelor cu impact negativ asupra mediului;
– publicarea rapoartelor privind starea mediului pe teritoriul județului în vederea integrării acestora în rapoartele anuale ale ministerului și pentru informarea autorităților locale;
– schimbul de date și informații cu organele teritoriale pentru protecția mediului din țările vecine, în context transfrontalier în conformitate cu prevederile convențiilor și acordurilor internaționale;
Tendințe actuale pe plan mondial în domeniul protecției mediului
În prezent, principala problemă a relației om – mediu o reprezintă tocmai raportul dintre degradarea mediului înconjurător și posibilitățile reale de a-i asigura o protecție corespunzătoare. Aceste două elemente – degradarea și protecția mediului – sunt foarte strâns legate între ele și reprezintă de fapt, două laturi ale aceleiași probleme, rezultată din interacțiunea planetară dintre om și mediul său de viață (Ardelean A., Mândruț O., 2012 ).
Degradarea mediului înconjurător se realizează în aproape toate componentele sale și are un caracter profund internațional. Multe elemente ale mediului înconjurător au suferit transformări cauzate de activitatea antropică, prin care s-au îndepărtat sensibil de caracteristicile lor naturale. De asemenea, factorii geo-ecologici au suferit anumite schimbări sensibile, care au modificat funcționalitatea lor și au influențat caracteristicile de ansamblu ale geo-sistemelor, peisajelor și mediului în ansamblul său.
Degradarea mediului are o caracteristică foarte importantă ce rezultă din proprietatea lui de a fi un sistem structurat, organizat și ierarhizat. Orice modificare a unui element are influență asupra mediului în ansamblul său. Cu alte cuvinte, elementele care duc la degradarea mediului sunt într-o profundă conexiune.
În acest context domeniile principale ale degradării mediului sunt: poluarea aerului, poluare apelor continentale, poluarea oceanului planetar, modificarea învelișului biotic, poluarea și degradarea solurilor, eroziunea accelerată și degradarea reliefului, modificarea peisajelor, hazarde antropice și tehnologice.
Protecția mediului reprezintă o problemă globală a lumii contemporane.
Elementul principal legat de protecția mediului înconjurător îl reprezintă păstrarea calității acestuia. Sunt multiple argumente care pledează pentru ideea că mediul înconjurător păstrat la caracteristici apropiate de cele ale mediului natural oferă numeroase avantaje care depășesc ca importanță cele provenite dintr-o exploatare economică nerațională.
Domeniile protecției mediului înconjurător sunt legate de grupele de factori geo-ecologici și de asociere a acestora pe geosfere sau pe anumite domenii de interes comun (A. Ardelean, O. Mândruț, 2012 ):
Protecția calității aerului;
Protecția calității apelor continentale;
Protecția apelor oceanice;
Protecția și conservarea calității solului;
Protecția reliefului;
Protecția suprafețelor forestiere;
Protecția diversității;
Protecția peisajelor;
Conservarea mediului. Parcuri și rezervații naturale.
O problemă importantă a lumii moderne o reprezintă mediul înconjurător și organizarea spațiului.
Prin organizarea spațiului se înțelege acea acțiune voluntară de transformare a unor caracteristici ale acestuia pentru a satisface mai bine anumite cerințe de moment și de perspectivă ale comunității umane care îl locuiește.
Organizarea spațiului are domenii diferite de referință, cum ar fi: spațiul urban, rural, industrial, agricol, de transport și servicii. Fiecare tip de spațiu are anumite caracteristici sub raportul modului în care poate să fie organizat mai rațional.
Organizarea spațiului reprezintă o formă mai evoluată de interacțiune dintre om și natură, prin care se încearcă ameliorarea unor elemente ale mediului natural, realizarea unor transformări antropice și construirea unei situații noi, cu o funcționalitate care să fie mai bună din punct de vedere natural și economic.
Organizarea rețelei urbane este un proces foarte complex, deoarece dezvoltarea orașelor se realizează datorită unor multiple condiționări, influențate și de personalitatea individuală a acestora. Totuși, pornind de la o organizare spontană, se poate remodela sistemul urban astfel încât acesta să-și optimizeze funcțiile în teritoriu. Prin organizarea rețelei urbane, se pune accentul pe dezvoltarea unei structuri ierarhizate cu anumite noduri și rețele amplasate rațional. Sub raportul mediului, interesează foarte mult poziția nodurilor și funcționalitatea rețelelor reprezentate de axele de comunicații.
Organizarea spațiului urban intravilan presupune o zonare funcțională a acestuia și identificarea posibilităților de folosire rațională a întregului teritoriu. Amplasarea zonelor industriale trebuie să aibă în vedere influența lor asupra mediului. Perimetrele de spații verzi trebuie să aibă o întindere suficient de mare pentru a atenua poluarea.
Organizarea spațiului rural (în esență cu un pronunțat caracter spontan) va trebui să se încadreze în anumite coordonate raționale. Extinderea necontrolată a clădirilor, schimbarea destinației terenurilor și infrastructura mediocră sunt impedimente reale în ridicarea calității mediului de viață rural.
Organizarea spațiului industrial presupune luarea în considerație a unui număr mai mare de factori decât cei avuți în vedere inițial, referitori la aprovizionarea cu materii prime și accesul la căi de comunicații. În prezent, spațiile de înaltă tehnologie (tehnopol) au în vedere în mod prioritar și o anumită încadrare estetică în peisaj. Problema este mai dificilă în situația zonelor industriale aflate în reconversie, pentru care o problemă principală o constituie existența unei infrastructuri învechite, slab funcționale și care are un aspect inestetic în peisaj. Problemele legate de existența unor spații de depozitare a materiilor prime, de transport sau a stațiilor de epurare, sunt înțelese în cazul amenajărilor perimetrelor industriale.
Organizarea spațiului agricol depinde foarte mult de tipul de agricultură practicată. Astfel, agricultura extensivă sau itinerantă apelează foarte puțin la organizarea teritoriului. Agricultura comercială sau cea în curs de a deveni comercială (ca în fostele țări socialiste), necesită o abordare foarte complexă, care să îmbine elementele de agrotehnică, proprietate, eficiență și specializare agricolă.
Organizarea spațiului de transporturi și servicii presupune cunoașterea aprofundată a posibilităților oferite de mediu. Astfel, transporturile trebuie să beneficieze de anumite facilități.
Turismul poate valorifica optim oferta mediului înconjurător, cu păstrarea calității acestuia.
Organizarea și amenajarea spațiului diferă foarte mult în raport de scara de referință. Există mai multe niveluri la care această activitate transformatoare se poate raporta, pe care le vom analiza în continuare pe scurt.
Nivelul mondial al planetei ca întreg
La acest nivel problema amenajării și organizării spațiului geografic presupune identificarea elementelor de natură istorică și geografică responsabile de situația actuală. Astfel, se observă că există anumite țări sau teritorii mici care au o importanță internațională foarte mare (cum ar fi Olanda, Belgia, Singapore, Luxemburg). În același timp, există țări foarte întinse și populate (cum ar fi India sau China), care au un rol economic mai mic. Spre exemplu China, deși concentrează 1/5 din populația mondială, are un rol mai mic decât Japonia, de dimensiuni modeste (această diferență este sintetizată, printre altele, în ponderea lor în comerțul mondial, de 2%, respectiv 11%).
Teritoriul național
Fiecare stat are un rol spațial, teritorial, bine definit. Prin instituțiile comune pe care le gestionează, influența lui se resimte asupra întregului teritoriu. Totodată, există de regulă un interes colectiv comun. Elementul principal care determină politica de amenajare a teritoriului îl constituie, pentru fiecare stat, sistemul de reglementări. Există în cazul majorității statelor, o anumită politică coerentă de macro-amenajare a teritoriului, care se referă la sistemul de așejări urbane, rețeaua de comunicații, specializarea producției agricole, amplasarea noilor obiective industriale, reconversia regională, posibilitatea legăturilor cu alte țări (ceea ce explică dezvoltarea unor anumite porturi sau noduri de comunicații), precum și amenajarea turistică.
În domeniul amenajării terenului agricol, un element fundamental îl constituie modul de proprietate asupra fondului funciar. Acesta diferă foarte mult și influențează (iar uneori face imposibilă) aplicarea unor reglementări comune.
Amenajarea regională din interiorul fiecărui stat
Acest nivel se concretizează asupra amenajării diviziunilor administrative interioare sau, uneori, asupra marilor unități geografice. Aceste două dimensiuni coexistă, deși frecvent o importanță mai mare o are amenajarea pe unități administrative. Din punct de vedere al geografiei, există anumite elemente comune pentru spații relativ omogene, care sunt regiunile geografice și subdiviziunile lor.
Amenajarea și organizarea spațiului local
Un interes deosebit este manifestat în cazul amenajării teritoriului imediat, care poate avea dimensiuni mai mari sau mai mici, în funcție de zona de influență a localității unde se află situată. Spațiul local este cel care este perceput direct și reprezintă mediul de viață al activității cotidiene. Pentru acesta, interesul comunităților locale este foarte mare.
Amenajarea spațiului comportă, de asemenea, anumite particularități când este vorba despre spațiul urban sau rural, spațiul industrial sau agrar, spațiul montan sau de câmpie, spațiul situat într-o regiune dezvoltată sau în curs de dezvoltare, un teritoriu forestier sau o zonă deșertică, un teritoriu slab populat sau cu o densitate ridicată, un teritoriu neutilizat sau unul cu o tradiție istorică și altele.
În toate situațiile amenajarea sațiului trebuie să țină seama de necesitățile actuale și de perspectivă ale comunității locale, regionale și naționale și să îmbine elementele oferite de cadrul natural cu intenția transformatoare, pentru a minimiza degradarea mediului înconjurător.
Cercetări și stadiul actual al cunoașterii în domeniul turismului
Conceptul de durabilitate în turism
Transferul conceptului de dezvoltare durabilă în turism
„Popularitatea creată conceptului de dezvoltare durabilă a determinat convingerea conform căreia și turismul se poate dezvolta respectând filozofia durabilității” (Buttler, 1991, p.202).
În comparație cu agricultura, silvicultura sau cu alte sectoare ale economiei, turismul are o dezvoltare relativ recentă față de evoluția umană.
În evoluția conceptului de dezvoltare durabilă s-au înregistrat mai multe etape, fiecare dintre acestea fiind marcată de anumite evenimente și conferințe internaționale care și-au propus să atragă atenția asupra implicațiilor dezvoltării necontrolate asupra omenirii. Unul dintre aceste evenimente a fost și raportul O.N.U., „our common future” (viitorul nostru comun), publicat în anul 1987, în care s-a ridicat problema dimensiunii ecologice a dezvoltării și a raporturilor dintre raționalizare și dezvoltare, dintre producție și consum. În cadrul acestui raport s-a emis pentru prima dată o definiție a dezvoltării durabile „acea formă de dezvoltare care satisface nevoile generațiilor prezente fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.
Locul turismului în dezvoltarea durabilă este dat de rolul acestei activități economice care vinde mediul fizic și uman ca produs al său. Turismul este una dintre industriile care trebuie să se implice în dezvoltarea durabilă, ca industrie a resurselor, dependentul de potențialul natural și antropic, de moștenirea culturală a societății. Turismul vinde aceste resurse ca pe niște părți a produsului său, dar în același timp împarte anumite resurse cu alți utilizatori, printre care comunitățile locale trebuie să ocupe unul dintre rolurile principale.
Turismul nu este numai cauza pagubelor provocate mediului înconjurător ci și o victimă a acestora. Oferta turistică se bazează în principal pe factorii naturali și socio-culturali care definesc o zonă turistică. Această ofertă inițială este din ce în ce mai amenințată de problemele legate de mediul înconjurător. Astfel sunt amenințate, de exemplu, de accentuarea „efectului de seră” zonele unde se practică schiul și regiunile din apropierea țărmului. Razele ultraviolete sunt un factor de risc care pot cauza cancerul pielii datorită unei expuneri îndelungate la soare și care pot reprezenta o amenințare pentru potențialii turiști. Un alt exemplu îl reprezintă ploile acide care pot distruge atât pădurile cât și obiective turistice antropice cum ar fi: clădirile și monumentele istorice.
Indicatorii dezvoltării durabile
În anul 1999, Swarbrooke afirmă (Pointing, 2001) că implementarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă depinde de următoarele probleme „cheie”:
sistemul de monitorizare a întregii activități turistice;
indicatorii de performanță stabiliți și posibilitățile lor de cuantificare.
Practicarea unui management turistic „durabil” presupune, în viziunea aceluiași autor parcurgerea următoarelor etape:
dezvoltarea unor obiective și planuri în domeniul turismului, care să se integreze în strategia generală de dezvoltare a unei regiuni;
stabilirea unui set de indicatori de performanță, care să reflecte obiectivele dezvoltării turistice;
implementarea strategiilor în funcție de setul de indicatori de performanță stabilit anterior;
monitorizarea performanțelor stabilite pentru determinarea posibilelor probleme care pot apărea;
evaluarea eficacității strategiilor stabilite;
regândirea, reformularea și modificarea strategiilor ori de câte ori acest lucru este necesar.
Pentru implementarea cu succes a strategiei de dezvoltare turistică durabilă este nevoie de stabilirea clară a unui set de indicatori.
Indicatorii dezvoltării durabile (Constantin, 1998) au drept scop:
planificarea (identificarea problemelor, alocarea resurselor, evaluarea strategiilor, politicilor);
comunicarea (avertizare, mobilizare, legitimarea unor măsuri, a politicii în domeniu);
În prezent se propune formularea unui sistem de indicatori care să permită integrarea problematicii protejării mediului înconjurător în sistemul conturilor naționale. Pentru a evita minimalizarea problemelor reale în spatele unor agregate economice convenționale, s-a propus, pe lângă indicatorii valorici sintetici, să se utilizeze și o serie de indicatori fizici ca: (Bergh, 1996, p. 90)
indicatori de „presiune”, care să arate evoluția în timp a efectelor poluării cauzate de diverse activități umane;
indicatorii impactului, care să evidențieze evoluția nivelului calității mediului;
indicatori ai dezvoltării durabile, care să coreleze indicatorii de „presiune” și/sau efect cu criteriile predeterminate ale utilizării durabile a resurselor.
Dezvoltarea turistică durabilă nu poate avea loc fără un turism durabil, iar gestionarea și asigurarea durabilității turismului se referă la controlul efectelor ecologice și socio-economice, elaborarea și utilizarea indicatorilor de mediu și menținerea calității resurselor turistice.
Pentru gestionarea mediului și a turismului durabil local, Organizația Mondială a Turismului a elaborat o serie de indicatori de bază utilizabili în toate regiunile turistice și indicatori specifici pentru anumite medii și locații turistice (arii litorale, parcuri, destinații pentru ecoturism, comunități tradiționale, etc.).
Tabel 1. Indicatori de bază ai turismului durabil
(Sursa: Guide à l’intention des autorités locals. Développment Durable du Turism. OMT, 1999)
Tabel 2. Indicatori compoziți ai turismului durabil
(Sursa: Guide à l’intention des autorités locals. Développment Durable du Turism. OMT, 1999)
Indicatorii de bază (Tabelul 1) și cei compoziți (Tabelul 2) ai turismului durabil permit monitorizarea ariilor protejate, cunoașterea biodiversității și degradării ecosistemelor, aprecierea gradului de conservare a siturilor istorice, arheologice; evidențierea diverselor aspecte economice locale (forța de muncă, venituri), cunoașterea stării calitative a atracțiilor turistice și satisfacerea vizitatorilor. Indicatorii de durabilitate trebuie adaptați pentru fiecare regiune sau locație de dezvoltare turistică și reapreciați periodic în raport cu apariția unor noi situații.
În urma unui studiu desfășurat în cadrul Institutului de Cercetare a Timpului Liber și Turismului FIF (Das Berner For Shungsinstitut fur Freizeit und Tourismus), s-a elaborat un catalog de indicatori care să caracterizeze dezvoltarea turistică armonioasă. S-au stabilit șapte domenii cheie de interes (peisaj, agricultură, transport, cazare, încărcare completă, autodefinire, identitate culturală) în care s-au definit indicatori specifici.
Organizația Mondială a Turismului (OMT) a emis un material (2003) care prezenta intenția acesteia de a redacta (cu ajutorul a 51 de experți din mai mult de 20 de țări) un ghid practic al dezvoltării durabile în turism, în care să prezinte concret măsuri de cuantificare și evaluare a indicatorilor dezvoltării durabile în domeniul turismului, pentru diferite tipuri de destinații turistice și forme de turism practicate.
Indicatorii capacității de primire turistică – concretizare a dezvoltării durabile. Capacitatea de schimb turistic
Capacitatea ecologică se referă la acel nivel de dezvoltare a turismului sau a activităților recreaționare, peste care mediul devine degradat sau compromis. La un anumit nivel al utilizării trebuie pusă problema modului în care aceasta afectează întregul ecosistem – de la sol, apă, aer, daune fragile sau eroziune până la plante și animale – și problema costului refacerii ecosistemului.
Capacitatea fizică vizează acel nivel al dezvoltării turistice sau al activităților recreaționale la care facilitățile oferite de teritoriu sunt „saturate” sau încep să se manifeste deteriorările supra mediului, datorită unor supra-utilizări turistice sau a unei rețele infrastructurale inadecvate. Astfel, există numeroase exemple privind destinațiile turistice unde apa este poluată fie datorită revărsărilor directe sau prin afluenți, fie sistemelor de canalizare depășite, fie altor cauze, ceea ce afectează zonele de plajă și deci satisfacția turiștilor. După unii autori, aceasta se întâmplă în zonele relativ mici unde s-a dezvoltat turismul de masă. (ex. Malta).
Dacă vizitatori percep faptul că relaxarea lor de plajă este afectată de mirosuri neplăcute, zgomote sau poluare vizibilă, aceasta însemnă că a fost depășită „capacitatea fizică de primire”, astfel încât vor fi „inhibate” vizitele ulterioare în zona de destinație.
Aceste modificări nedorite ale capacității fizice a teritoriului pot fi rectificate prin investiții destul de importante, în scopul protejării elementelor fizice ale teritoriului.
Capacitatea social-perceptivă reprezintă acel nivel de saturare a populației locale și de respingere a vizitatorilor, considerând că aceștia distrug mediul, dăunează culturii sau activităților locale. Reprezintă acel grad la care localnicii percep mediul ca fiind modificat față de perioada anterioară.
Din punct de vedere al turiștilor, capacitatea social-perceptivă este depășită atunci când nivelul toleranței populației locale privind prezența și comportamentul turiștilor în zona de destinație este diminuat. Acest concept demonstrează faptul că nu poate fi determinată capacitatea de primire fără considerarea valorilor umane, în funcție de care putem vorbi de o anumită experiență turistică într-o zonă dată sau de o anumită limită a capacității de primire.
Capacitatea economică de primire reprezintă acea capacitate de a absorbi funcțiunile turistice, fără apariția activităților nedorite. Această abordare este strâns legată de versiunea analizei cost – beneficii, care tinde să asocieze o anumită limită a capacității de primire, în funcție de costurile ecologice, sociale, culturale și chiar politice. Problema este de a determina balanța optimă între toate costurile și toate beneficiile ceea ce constituie un exercițiu dificil. Astfel, este un lucru naiv să sugerăm că substituirea resurselor și/sau implementarea unor tehnologii sunt necesare și suficiente pentru creșterea eficienței și astfel, pentru depășirea limitelor capacității de primire. Oricum, este dificilă susținerea ideii că analiza cost-beneficiu este capabilă să evidențieze multiplele costuri ale activității de turism.
Capacitatea psihologică de primire este depășită în momentul în care turiștii nu se mai simt confortabil în zona de destinație, din cauza atitudinii pe care o percep din partea localnicilor, a aglomerării sau a deteriorării mediului fizic.
Alți autori consideră că această capacitate psihologică de primire este un concept managerial, care include elementele științifice și empirice și care depinde de obiectivele zonei. Este clar că acest concept apare în experiența practică. Turiștii care vizitează zona simt sau nu o satisfacție personală, în funcție de experiențele acumulate în timpul călătoriei, de felul în care au fost primiți de localnici în mediul lor.
Cercetătorii sunt unanimi în susținerea ideii conform căreia turismul durabil reprezintă o abordare pozitivă din mai multe motive pentru că:
încearcă să reducă tensiunile create de interacțiunile complexe dintre industria turistică, vizitatori, mediul înconjurător și comunitățile locale;
pledează pentru o viabilitate și o calitate pe termen lung a resurselor umane și naturale;
încearcă să determine creșterea satisfacției turiștilor, ceea ce asigură viabilitatea unei destinații turistice.
Toate aceste categorii ale capacității de primire trebuie luate în considerare în proiectele de amenajare și dezvoltare turistică, pentru a fi evitate urmările negative ce pot apărea în plan economic, social, fizico-geografic sau ecologic. De altfel, capacitatea de primire a teritoriului nu poate fi privită dintr-un singur punct de vedere, ci ca o sinteză a tuturor categoriilor prezentate mai sus.
Capacitatea de schimb turistic este un alt concept menit să evalueze impactul turist-mediu-turist în contextul dezvoltării ecoturismului.
Capacitatea de schimb exprimă nivelul exploatării turistice unei zone turistice, care poate avea repercusiuni pentru resursele naturale. Această noțiune presupune păstrarea unor limite în exploatarea turistică. Principalii factori care influențează capacitatea de schimb sunt: factorii de mediu, factorii sociali și factorii de gestiune.
Factorii de mediu luați în considerare atunci când se determină capacitatea de schimb sunt: suprafața totală a zonei și spațiului utilizabil. Fragilitatea mediului înconjurător, caracteristicile faunei, topografia și învelișul vegetal, sensibilitatea specifică pe care o au în comportament anumite specii de animale vis-a-vis de vizitatori.
Factorii sociali folosiți la determinarea capacității de schimb cuprind: eventualele date de observate puse la dispoziția turiștilor, informarea vizitatorilor, opiniile acestora despre nivelul actual de exploatare turistică, despre afluența turiștilor, etc.
Un anumit număr de măsuri de gospodărire pot să servească la creșterea capacității de schimb prin observații, înțelegerea diverselor trasee, drumuri, etc. și permite o repartizare a vizitatorilor pe marile zone de interes prin: reducerea conflictelor între utilizatorii aflați în concurență (de exemplu, atribuirea unor zone specifice pentru hotel sau terenuri de camping), furnizarea de servicii satisfăcătoare de informare și interpretare referitoare la mediul înconjurător, consolidarea rezistenței resurselor foarte exploatate (de exemplu, utilizarea de materiale de consolidare), echipamente speciale și înțelegerea unei politici de încurajare a vizitatorilor în timpul sezonului ploios sau în afara sezonului.
În pofida importanței infrastructurii necesare și modificărilor mediului înconjurător pe care turismul de masă le antrenează peste tot unde se implementează echipamente, este de notat necesitatea realizării unor studii de impact social asupra mediului înconjurător în cadrul programelor de valorificare turistică.
Turiștii care vin în excursii organizate, mergând cu autocarul de la aeroport la hotel și apoi la locurile ce urmează a fi vizitate, au asupra mediului înconjurător un impact diferit față de cel al micilor grupuri individuale.
Forme alternative de turism
Formele alternative de turism sunt considerate, așa cum reiese și din denumirea acestora, alternative viabile de dezvoltare turistică durabilă pentru o anumită regiune, țară, etc..
Turismul orientat spre comunitățile locale „Community – based tourism” (CBT).
Această formă de turism are ca principal obiectiv implicarea comunităților locale în toate activitățile turistice care sunt desfășurate într-o anumită regiune sau identificarea acelor regiuni în care turismul poate deveni o sursă de prosperitate pentru comunitate. Scopul acestui gen de turism este pe de-o parte maximizarea beneficiilor populației gazdă, datorate turismului (sociale, economice, culturale, etc.) și pe de altă parte minimizarea efectelor negative asupra populației rezidente și a mediului în general, care pot apărea în urma unei dezvoltări necontrolate a activităților turistice. Prin această formă de turism se propune înlăturarea repartizării inechitabile a câștigurilor provenite din turism între actorii implicați în acest gen de activitate, industria turistică, turiștii și populația gazdă. Din păcate, de cele mai multe ori, populația gazdă nu are nimic de câștigat de pe urma exploatării resurselor turistice existente într-o anumită regiune.
În planificarea, gestionarea și dezvoltarea unui turism durabil la nivel regional este recomandabilă existența unui parteneriat între industria turistică reprezentată prin proprietarii firmelor din domeniul turismului, mediului înconjurător, comunitatea locală, diferite grupuri de interese, lideri locali și autoritățile locale. Acest parteneriat va determina dezvoltarea unui turism durabil și eficient, care să conducă la creșterea calității vieții comunităților locale, asigurând totodată protejarea mediului înconjurător și a resurselor turistice precum și beneficii rezonabile industriei turistice.
Pentru a avea o piață turistică viabilă, o anumită comunitate trebuie să analizeze care sunt elementele sistemului turistic care caracterizează regiunea respectivă. Componentele sistemului turistic, la nivel de comunitate sunt: atracțiile turistice, serviciile turistice, infrastructura generală, ospitalitatea localnicilor și eforturile de promovare a regiunii.
În momentul în care se hotărăște că o anumită regiune poate fi dezvoltată turistic iar comunitatea poate fi implicată în acest proces de dezvoltare, apare problema alegerii celei mai adecvate strategii care să ducă la abținerea succesului dorit (Fig.1).
Cele mai importante componente ale sistemului turistic la nivelul comunităților locale sunt:
Atracțiile turistice reprezintă elementul de bază pe care trebuie să se sprijine produsul turistic al unei anumite comunități. Acestea includ potențialul natural, cultural, oportunitățile de petrecere a timpului liber și de distracție etc.
Serviciile turistice și infrastructura sunt elemente esențiale pentru atragerea unui număr de turiști și mai ales pentru realizarea unui turism de calitate. Acesta se referă la deținerea unui spațiu excedentar, confortabil, care să permită într-o primă fază cazarea în gospodării proprii, până la dezvoltarea unor structuri independente de cazare, străzi asfaltate, accesibilitate în regiune, spații de parcare, etc.
Ospitalitatea localnicilor. Turiștii trebuie să se simtă bine în regiunile unde aleg să își petreacă vacanțele. Eforturi substanțiale trebuie direcționate spre asigurarea pregătirii celor care lucrează în turism, indiferent dacă sunt simpli angajați sau proprietari de pensiuni turistice.
Comunitatea are de asemenea nevoie de acțiuni de promovare adecvate, care să ajute la popularizarea ofertei sale turistice, a zonei și la atragerea potențialilor turiști.
Comunitățile locale trebuie să-și concentreze atenția pe nevoile turiștilor aflați în regiune și să le satisfacă într-o măsură cât mai mare. Acest lucru se poate realiza cu ușurință în cadrul destinațiilor deja consacrate, care dispun de o bază materială adecvată activităților turistice, dar este dificil de realizat în cadrul unor noi destinații, care nu dispun de o infrastructură turistică corespunzătoare cerințelor turiștilor. Aceste neajunsuri pot fi însă suplinite de amabilitatea și ospitalitatea oamenilor care trăiesc în cadrul comunităților locale. Desigur aceste calități, vor fi recunoscute și apreciate de către turiști, care vor reveni aducând în regiune și alți cunoscuți, rude sau prieteni.
Turismul orientat spre natură și ecoturismul.
Mediul este mijlocul și modul în care se desfășoară turismul, calitatea acestuia putând favoriza sau defavoriza activitățile turistice. În figura 2 este prezentată schematic legătura dintre mediul înconjurător, economia locală și turism.
Experiența turistică și mediul înconjurător
Tipologiile variate de turiști demonstrează faptul că există diferențe în ceea ce privește aprecierea factorilor de mediu și ponderea pe care aceștia o au în gradul de satisfacere a turiștilor. Totuși, cercetări empirice, demonstrează importanța deosebită pe care un mediu nealterat o are în practicarea unui turism de calitate. Într-o cercetare realizată pe un eșantion de turiști din Europa, care printre alte obiective își propunea să determine care sunt cele mai importante elemente care asigură calitatea unei destinații turistice, s-a constatat că majoritatea răspunsurilor primite din partea subiecților chestionați s-au concentrat pe elemente legate de starea mediului înconjurător. Câteva dintre afirmațiile cuprinse în chestionarul aplicat și procentul din rândul subiecților care le-au apreciat ca fiind foarte importante pentru asigurarea calitatea unei destinații turistice sunt prezentate în tabelul 3.
Tabel 3. Elementele care asigură calitatea destinației turistice
(Sursa: „European Tourism Analysis (1993)”, Holden A., Environment and Tourism, Routledge, London and New York., 2000, pag. 34)
Ecoturismul își are începuturile în America de Nord, la mijlocul anilor 1990, ca urmare a dezvoltării turismului în locuri cu natură sălbatică, în locurile cele mai fragile și mai retrase ale planetei. Cuvântul ecoturism se află în atenția multor agenții de turism care sunt în căutare de noi idei pentru evadări active în mijlocul naturii. Foarte mulți turiști sunt atrași de aventura pe care o asociază cu zonele naturale izolate. Alți turiști încurajează practicile de conservare a zonelor sensibile din punct de vedere ecologic, utilizând profitul pentru a schimba, prin educație, atitudinile oamenilor și pentru a contribui la dezvoltarea comunicațiilor locale.
Cele două categorii de factori esențiali care afectează calitatea mediului sunt:
factori subiectivi – cauzați de activități umane
factori obiectivi – rezultați din manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile.
Spre deosebire de rezultatele novice pentru mediu, generate de unele îndeletniciri, ca de exemplu cele industriale ale căror efecte pot fi de multe ori limitate, turismul are o contribuție semnificativă nu numai la stoparea degradării cadrului natural, posibilă prin diverse activități desfășurate, dar și la protejarea mediului prin adoptarea unor reglementări specifice în domeniu. Atracția turistică este dependentă de componentele mediului ambiant (siturile arheologice și istorice, monumente de arhitectură și artă, resurse naturale de factură balneară, relieful, rețeaua hidrografică, peisajul, etc.). Cu cât aceste resurse sunt mai variate și mai complexe și ceea ce este mai important, nealterate de activități distructive, cu atât atracția lor este mai puternică, generând activități diversificate, răspunzând astfel variatelor motivații turistice. Condiția primordială de desfășurare și dezvoltare a turismului o constituie ocrotirea și conservarea mediului ambiant.
Circulația turistică necontrolată spre obiectivele turistice naturale sau antropice, provoacă în cele mai multe cazuri distrugerea ireversibilă a unor elemente care le-au consacrat cândva ca atracții turistice foarte căutate, unele chiar unicat, aducându-se în acest fel prejudicii potențialului turistic și bunurilor culturale naționale. Lipsa unor locuri amenajate destinate popasului sau instalării de corturi de-a lungul traseelor turistice, sau în apropierea unor obiective turistice, provoacă inevitabila degradare a peisajului și a celorlalte componente ale mediului înconjurător datorită urmelor reziduale lăsate la întâmplare de turiști în locurile unde au poposit. Asemenea situații se întâlnesc în majoritatea locurilor destinate turismului de recreere și odihnă în special în apropierea centrelor urbane, munți, pe malurile râurilor sau ale lacurilor, în apropierea cabanelor, etc..
Construirea unor rețele dense de poteci și drumuri sau mijloace de transport pe cablu în zonele de munte, prin lucrările ce le necesită, pot afecta peisajul, distrugând farmecul acestuia. Același lucru se întâmplă și în cazul peșterilor, obiective turistice de mare valoare, pentru a căror amenajare, în scopul vizitării, se execută uneori lucrări care nu respectă tehnica specifică acestui gen de construcții.
Protecția patrimoniului turistic și a medului înconjurător este influențată într-o foarte mare măsură și de conștiința ecologică a populației și a sentimentului de respect și dragoste pentru natură, pentru monumentele de artă și arhitectură, pentru locurile istorice create de-a lungul timpului.
În general turiștii, în excursiile pe care le efectuează, sunt interesanți în mod deosebit de costuri și nu de aspectele ecologice sau de responsabilitatea lor socială și ecologică.
Pentru practicarea unui turism „verde”, cu valențe ecologice, este nevoie să se implice mai mulți factori decizionali. Unul din acești factori este statul, prin politica sa de dezvoltare economică, prin elaborarea unor planuri de dezvoltare durabilă, cu asigurarea unor servicii de calitate pentru a se reduce exploatarea inadecvată și excesivă a patrimoniului natural și cultural.
Pentru obținerea unor rezultate cât mai bune în practicarea și dezvoltarea unui turism ecologic este nevoie ca între diferite departamente (agricultură, silvicultură, gospodărirea apelor, amenajarea teritoriului, etc.) să existe o mai strânsă colaborare. Un rol deosebit în acest sens îl are și exprimarea opiniei populațiilor locale față de dezvoltarea zonelor turistice și participarea acestora la aceste programe de dezvoltare economică.
Autoritatea Națională pentru Turism deține un program concret de dezvoltare a turismului ecologic,de protecție și conservare a resurselor turistice naturale și antropice, care vizează integrarea în structurile Comunității Europene.
România, prin Institutul de Cercetare – Dezvoltare în Turism (INCDT) pentru turism, a elaborat, ținând cont de recomandările PNUE (United Nations Environment Programme – Programului Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător), mai multe studii privind mediul natural și uman și valoarea sa pentru turism, în câteva zone ale României.
Intrarea României în Europa presupune și respectarea unor practici utilizate în domeniul turismului de restul țărilor europene și în același timp elaborarea unui cod al comportamentului turiștilor sau elaborarea unui ghid practic pentru agenții economici din turism, care să conțină recomandări care vor face ușoară evaluarea factorilor naturali și a mediului. De asemenea, se mai prevăd acțiuni care privesc realizarea și promovarea de noi produse turistice în mediul rural, facilitând astfel relațiile dintre touroperatorii locali, regionali și europeni.
Evaluarea potențialului turistic
Potențialul turistic, ca parte integrantă a ofertei turistice, constituie condiția esențială a dezvoltării turismului într-o anumită regiune. Dicționarul de terminologie turistică definește potențialul turistic ca „totalitatea resurselor naturale, antropice, cultural – istorice care, împreună cu infrastructura, constituie oferta turistică a unei destinații” (Stăncioiu, 1999, p.157).
În literatura de specialitate, din domeniul turismului, se utilizează diferite accepțiuni ale noțiunilor de potențial turistic și patrimoniu turistic. Într-un sens foarte larg potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit prin „ansamblul componentelor naturale, cultural-istorice și economico-sociale, recunoscute științific cantitativ și calitativ, dovedite prin practică, care prezintă posibilități de valorificare turistică și care au o anumită funcționalitate pentru turism” (Glăvan, 2000).
O anumită regiune ne interesează din punct de vedere turistic atunci când oferă resurse turistice, naturale sau antropice, care prin valorificare, pe fondul unor amenajări tehnice și ținând cont de mediul înconjurător, poate intra în circuitul turistic și poate determina o activitate de turism. În cercetarea potențialului turistic, ca de astfel în turism în general, este necesară o abordare interdisciplinară a cercetărilor, valorificarea în turism a resurselor făcându-se cu avizul specialiștilor.
Putem distinge două noțiuni care descriu componentele naturale sau antropice ale potențialului turistic, dar al căror conținut diferă: „atracții turistice” și „resurse turistice”.
Atracție turistică reprezintă orice „element natural sau antropic care motivează deplasarea turiștilor spre o destinație. Împreună cu transporturile, cazarea și agrementul reprezintă elementele esențiale ale produsului turistic. Atracțiile pot fi clasificate în naturale și artificiale” (Stăncioiu, 1999).
Noțiunea de atracție turistică definește mai mult latura afectivă a diferitelor componente ale sistemului turistic, referindu-se mai ales la elemente de ordin estetic și cognitiv. De exemplu, componentele cultural-istorice, tehnico-economice și o parte dintre cele naturale (peisaje, forme de relief, specii de plante și animale) ar putea fi desemnate ca atracții turistice.
Resursele turistice acoperă o arie mult mai largă. Pe de o parte noțiunea este utilizată pentru a desemna motivul de vizitare (atracție propriu-zisă), și pe de altă parte este folosită pentru a defini mijloacele (sursele) necesare desfășurării activității turistice: resurse naturale, materiale, umane, financiare. Dicționarul menționat definește resursele turistice „totalitatea resurselor naturale, antropice și financiare existente într-o destinație sau deținute de o firmă turistică, e pot fi valorificate în scopul desfășurării activității turistice” (Stăncioiu, 1999, p.175).
Există și alte opinii referitoare la noțiunea de potențial turistic. Unele lucrări de specialitate definesc noțiunea de potențial turistic prin expresiile „fond turistic” și „patrimoniu turistic”. În acest caz noțiunea are un înțeles mai larg incluzând în potențialul turistic și dotările tehnico-edilitare, serviciile turistice și infrastructura tehnică generală. Unii autori consideră că fondul turistic reunește totalitatea resurselor naturale și culturale de natură turistică care constituie baza ofertei turistice potențiale a unui teritoriu considerat ca o destinație turistică. Indiferent de modul de abordare, cu sensul mai larg sau mai restrâns, potențialul turistic are un rol determinant, fundamental pentru existența activității turistice. De astfel dicționarul la care am apelat consideră că noțiunile patrimoniu turistic și potențial turistic sunt sinonime.
Resursele turistice ale României se împart în două categorii de potențial turistic: potențial turistic natural și potențial turistic antropic.
Potențialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le are cadrul natural al unei regiuni prin componentele sale: relief, structură geologică, condiții climatice, ape, vegetație și faină, peisaj, natură protejată.
Așezarea geografică reprezintă o componentă importantă a potențialului turistic natural prin care se stabilește arealul pe care se dezvoltă fenomenul turistic, poziția în raport cu vecinătățile, zonele și stațiunile turistice, căile de comunicație, centrele emitente și piețele turistice în general. Calitatea mediului înconjurător și a resurselor turistice reprezintă o condiție esențială în dezvoltarea turismului, acesta poate fi considerată o componentă de potențial. Aceste resurse turistice prin conținutul, calitatea și valoarea lor recunoscută științific pot fi introduse și valorificate în activitatea turistică.
Potențialul turistic antropic cuprinde elementele cultural-istorice, tehnico-economice și socio-demografice ale unei regiuni care prin valorificarea lor intrinsecă generează anumite fluxuri turistice (vezi Fig. 3).
Componentele naturale și antropice, ca resurse și atracții turistice potențiale, au un rol fundamental în dezvoltarea turismului. Importanța lor derivă din următoarele elemente:
valoarea peisagistică, estetică, recreativă, culturală, etc.;
calitatea și volumul unui factor natural de cură (inclusiv a bioclimatului);
existența unor condiții naturale care generează forme de turism specifice (stratul de zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice, etc.);
rolul cognitiv și instructiv-educativ al multor elemente cum ar fi rezervațiile naturale;
monumentele naturii, obiectivele social-economice, etc..
Există și alte opinii legate de clasificarea patrimoniului turistic în diferite categorii. Unii autori disting trei categorii de potențial: natural, economic și cultural – educativ. Alții consideră că patrimoniul poate fi natural și socio – istoric. În finalul capitolului vom prezenta viziunea noastră legată de definirea noțiunii de potențial turistic și un model de evaluare a acestuia aplicată în regiunea studiată.
Ținând cont de aceste elemente putem definii potențialul turistic ca ofertă turistică potențială a unui teritoriu dat, care împreună cu baza tehnică materială specifică (structuri de cazare, de alimentație, de transport și agrement), masa de bunuri alimentare și industriale destinate consumului turistic, infrastructura generală și turistică, forța de muncă și condițiile de comercializare (prețuri, tarife, facilități, etc.) formează oferta turistică reală (efectivă) sau patrimoniul turistic.
Dicționarul de terminologie turistică definește oferta turistică ca „totalitatea resurselor naturale (peisaje geomorfologice, climatologice, faunistice, etc.) și antropice (monumente istorice, de artă, arhitectură, etnografie, folclor, etc.) împreună cu echipamentul de producere și comercializare a produsului turistic, bunurile și serviciile destinate consumului turistic (alimentare și industriale), condițiile de comercializare (preț, facilități, etc.) ale acestora, infrastructura turistică și forța de muncă necesară activității turistice” (Stăncioiu, 1999, p.142).
Oferta turistică potențială reprezentată de resursele naturale, atracțiile cultural-istorice, tehnice și social-economice constituie materia primă pentru turism care se materializează în diferite produse turistice prin munca celor care lucrează în acest domeniu de activitate, muncă concretizată în prestații de servicii turistice.
Deoarece resursele turistice nu apar uniform distribuite pe întreg teritoriul regiunii, planificarea și dezvoltarea turistică trebuie să țină cont de fezabilitatea proiectelor de dezvoltare turistică, de alegerea unor regiuni care să prezinte avantaje în comparație cu alte zone posibile de dezvoltare.
Evaluarea potențialului turistic
În turism termenul de evaluare este utilizat în contexte diferite ca de exemplu, evaluarea activității manageriale, evaluarea investițiilor, a nivelului de calitate, a programelor, evaluarea potențialului turistic. Am reținut dintre acestea, în afara celui care reprezintă obiectul analizei noastre, evaluarea activității manageriale „respectiv verificarea măsurii în care au fost îndeplinite obiectivele stabilite. Aceasta de poate face prin:
stabilirea modului în care turiștii au fost satisfăcuți de o anumită facilitate sau standard al serviciului;
verificarea dacă resursele financiare și umane au fost utilizate corespunzător și s-au obținut cele mai bune efecte;
compararea performanțelor obținute cu cele ale altor firme competitive;
identificarea atât a punctelor tari cât și a punctelor slabe în managementul și în sistemele administrative ale firmei” (Stăncioiu, 1999, p.84).
Metodele de evaluare a potențialului turistic
Pentru a stabilii factori determinanți pentru selecția localităților care vor fi valorificate din punct de vedere turistic utilizăm ca punct de plecare un document prezentat la a XXI-a Adunare Generală a Uniunii Internaționale a Organizațiilor Oficiale de Turism (UIOOT, azi OMT), sintetizând elementele infrastructurii determinante în elaborarea planurilor de amenajare turistică. Documentul în discuție a fost elaborat ca o listă de control conținând mai multe elemente care pot furniza maximum de factori care trebuie examinați în vederea amenajării turistice a unei zone determinante.
Lista stabilită pentru controlul factorilor implicați cuprindea patru capitole mari:
Condiții naturale (geologice și geomorfologice, climatologice, hidrologice, fauna și flora)
Infrastructura
Condiții socio-economice (condiții sociale, agricultura, artizanat, indistrie, comerț și servicii, legi și regulamente în vigoare, etc.)
Echipament de suprafață (habitat, locuri de cazare, restaurante, echipament sportiv, muzee, biserici, mănăstiri, etc.)
Echipament cultural și de timp liber (vestigii arheologice, monumente, arhitectură locală, tradiții folclorice, teatre, cinematografe, biblioteci, distracții diverse).
Menționăm unele dintre concluziile acestui document (deși este mai vechi, documentul prezintă aspecte interesante și încă valabile) pe care le considerăm utile și pentru această lucrare:
Evoluția continuă a obiectivelor de dezvoltare turistică ca și a tehnicilor de planificare turistică reclamă o revizuire permanentă a listelor de control.
Problemele pe care le ridică dezvoltarea turistică sunt foarte diverse. Cea de a XXI – a Adunare generală UIOOT a arătat că orice listă este doar orientativă și nu reprezintă un manual exhaustiv pentru cei ce aleg o regiune pentru dezvoltarea turistică.
Este extrem de dificil să furnizezi criterii aplicabile în toate situațiile și lista trebuie privită ca un aide-memoire analitic și nu ca un catalog de cerințe imperative. Factorii considerați se regăsesc în cea mai mare parte în pregătirea și formularea ofertei dar trebuie subliniat că nici o dezvoltare turistică nu poate fi întreprinsă fără cercetarea și analiza prealabilă și constantă a cererii turistice existente și a evoluției sale.
Este evident și aceasta a rezultat din studii de piață, că totdeauna alegerea unei localități trebuie să fie precedată de luarea în considerare a opțiunilor locale, regionale, naționale și chiar a ținuturilor limitrofe. Programul de dezvoltare turistică va trebui să țină cont de:
integrarea unui proiect de dezvoltare a unei regiuni într-un program mai vast care să vizeze dezvoltarea turistică a întregii regiuni sau chiar a țării;
disponibilitățile de utilizare a resurselor existente și potențiale ale regiunii sau ale țării;
concurența posibilă a altor stațiuni existente sau a unora noi care ar putea fi dezvoltate;
efectul de complementarietate al stațiunilor vecine existente.
Analiza factorilor de localizare demonstrează în ce măsură amenajarea turistică se integrează în amenajarea teritorială de ansamblu: factorii demografici, gradul de populare, dezvoltarea agriculturii sau industriei, echipamentele, infrastructura, serviciile, mediul, mutațiile culturale și istorice, folclorul, toate acestea se integrează în dezvoltarea turistică și invers.
Evoluția progresivă a nivelului de viață ca și creșterea timpului liber reclamă o împletire între turismul internațional și cel național. Ca urmare, alegerea unei localități pentru a deveni un nou centru turistic, trebuie să țină cont de această cerință care este fundamentală pentru rentabilitatea economică și financiară a operației care se întreprinde.
Observațiile tuturor membrilor consultați și a organizațiilor afiliate au condus la concluzia că fiecare poate să pună în evidență și să introducă în lista de factori de interes pentru situația din propria țară
Impactul ecologic al turismului
Prin turism, omul caută să se sustragă, chiar și pentru un interval limitat de timp, influențelor nefaste ale mediului, dezechilibrelor acestuia. În consecință, prin elementul său dinamic, turismul este una din cele mai ecologice activități antropice (Cocean, P., Dezsi, Șt., 2009).
Antrenând mase enorme de persoane cu deplasarea lor temporară dintr-o regiune în alta, turismul are inevitabil, un impact de prim ordin asupra ecogeosferei. Analiza detaliată a consecințelor fenomenului turistic conduce la relevarea unor coordonate pozitive, manifestate la toate nivelele de integrare ale peisajului geografic și, mai ales, la scara sociogeosistemului.
Impactul turismului asupra antropo – sistemului
Se manifestă prin următoarele fenomene:
apariția unei ramuri economice de mare eficiență;
apariția unui nou tip de habitat uman;
mutații în structura profesională a populației;
apariția unui comportament social și mod de viață aparte.
Eficiența turismului ca ramură economică derivă și din mijloacele modeste, sub aspect tehnologic și al clasificării forței de muncă, necesare pentru buna funcționare a infrastructurii ramurii. Implicarea tehnologiilor înalte, extrem de costisitoare și rapid uzate moral, nu se impune, iar calificarea personalului de deservire nu reclamă o specializare ridicată (cu excepția medicilor balneologi).
În cadrul bilanțului economic general, turismul este favorizat și prin cheltuielile limitate alocate înlăturării efectelor negative ale propriei dezvoltări, procese cu o frecvență a apariției și intensitate a manifestării mult mai redusă decât în cazul altor domenii de activitate.
Practicarea turismului impune, ca o condiție esențială a desfășurării sale, prezența unei infrastructuri complexe și variate, care să satisfacă (dacă este posibil) toate cerințele vizitatorilor. Asocierea, în plan teritorial, a elementelor infrastructurii generează o formă majoră de habitat uman și anume stațiunea turistică.
Celula primară a habitatului turistic o constituie unitatea a cărei funcționalitate este legată de actul recreativ. Ea poate avea o formă simplă, cu o singură atribuție – de cazare, de deservire sau recreere – cum ar fi adăpostul, refugiul sau unele cabane. În peisaj, unitățile de acest tip apar ca edificii izolate și îndeplinesc adesea rolul de pionierat și testare a capacității atractive a teritoriului în cauză. Majoritatea habitatelor turistice izolate au funcții multiple (cel mai adesea de cazare și alimentație publică), fiind pregătite pentru o activitate permanentă. Cabanele, hotelurile sau motelurile devin astfel, purtătoarele unei specificități în ceea ce privește modul de viețuire, cu totul diferită de cel al locuinței individuale.
Gruparea entităților de cazare și deservire conduce la apariția așezărilor turistice ale căror forme elementare sunt campingurile sau taberele. Asocierea vilelor și hotelurilor generează cea mai stabilă și caracteristică formă de habitat turistic – stațiunea. Funcțiile ei sunt polivalente, întreaga activitate fiind centrată pe desfășurarea și deservirea actului recreativ.
Modificările incluse în structura profesională a populației sunt o consecință directă a diversificării și amplificării serviciilor turistice. Deși nu a generat o grupă profesională aparte, turismul a dus la creșterea apreciabilă a forței de muncă ocupată în sectorul terțiar. Remarcăm o mare varietate a profesiilor ce deservesc turismul, începând de la muncitori necalificați, electricieni, instalatori, ospătari antrenați în punerea în funcțiune a instalațiilor și infrastructurii până la recepționeri, economiști sau medici. Turismul absoarbe astfel un număr mare de persoane active, în ciuda frecventei angajări sezoniere a unor categorii de salariați.
Turismul generează un comportament social și un mod de viață aparte, ce are la temelie înțelegerea mai profundă a naturii sufletului omenesc. Turistul adevărat preia din natură simplitatea și ritmurile acesteia, devine mai tolerant, mai uman. Tonusul biologic stimulat prin recreere și cură asigură individului resursele fizice și psihice necesare surmontării dificultăților cotidiene.
Impactul turismului asupra cadrului natural
Se manifestă permanent, pluridirecțional și contradictoriu. Complexitatea interrelațiilor create și a proceselor induse crește progresiv, odată cu lărgirea geosferei turistice și accelerarea ritmului fenomenului în sine. Afectează toate componentele fizice ale peisajului, respectiv relieful, clima, hidrografia, vegetația, fauna sau solul.
Impactul asupra reliefului trebuie privit prin dublul rol jucat de acesta: ca resursă atractivă de prim ordin și ca substrat material al tuturor activităților legate de practicarea turismului. Ca urmare, intervenția antropică asupra suportului material va produce modificări de mai mică sau mai mare amploare ale structurii acestuia, dar având, ca imediată reflectare, consecințe și în ceea ce privește zestrea lui atractivă.
În ceea ce privește relieful, formele impactului antropic de origine turistică vizează modul și locul amplasării bazelor de cazare, tipul căilor de acces și acțiunea de amenajare a obiectivelor și spațiului turistic.
Pe lângă eventuala subminare a structurii fizice a substratului, unitățile de deservire turistică pot afecta peisajul și prin arhitectura lor, prin neadaptarea liniilor constructive la specificul morfologiei locului. Astfel, construirea unui hotel cu acoperiș plat într-o zonă montană cu piscuri și creste va distona în comparație cu o clădire similară având un acoperiș țuguiat, în patru ape. Este vorba deci, de o „poluare estetică”, de neadecvare peisagistică cu repercusiuni asupra privitorului.
Construirea căilor de acces, are o încărcătură negativă mult mai pronunțată decât acțiunea de amplasare a unităților de deservire, deoarece afectează suprafețe mult mai mari. De asemenea, pe lângă modificarea totală a funcției peisagistice a fâșiei construite, șoselele sau căile ferate impun, îndeosebi în regiunile muntoase, lucrări de mari proporții, cu subminarea stabilității versanților și schimbarea morfologiei unor sectoare întregi.
Un aspect derivat din prezența căilor de acces este menținerea permanentă a unui factor de risc în perimetrul traversat datorat vibrațiilor produse ce pot destabiliza versanții.
În ansamblu, prin edificarea rețelelor de căi de acces, patrimoniul turistic al unui teritoriu pierde o serie din atributele sale, care sunt cu atât mai afectate cu cât se situează în perimetrul fâșiei ce trebuie străbătută.
Cele mai complexe lucrări de amenajare le necesită însă peșterile. Gradul lor de dificultate este corelat cu mărimea și forma cavernamentului, morfologia și densitatea speleotemelor, prezența altor valori atractive etc.. Ca urmare, peisajul endocarstic va suporta metamorfozări intense care pot porni de la simplele poteci de acces la platformele suspendate în consolă deasupra prăpăstiilor sau râurilor subterane; de la balustrade la tunele sau lifturi ce leagă o galerie de alta. Practicarea unor intrări (sau ieșiri) artificiale, a unor sectoare de tunel care să ocolească tronsoanele cu speleoteme sau depozitele de gheață fosilă, este cât se poate de frecventă.
Impactul climatic al turismului. Clima, aidoma reliefului, este un element al cadrului natural cu care turismul se confruntă permanent, chiar dacă nu apelează la valențele recreative proprii. Climatul creează „atmosfera” generală în care se desfășoară actul recreativ. Rezultă astfel o interrelație între om și climă, ce primește o consistență reală în contextul unor mase largi de vizitatori a căror deplasare sau concentrare perturbă sau influențează mersul parametrilor topoclimatici.
Turismul participă, într-o proporție majoră, la poluarea aerului atmosferei. Cantitatea noxelor din aer este foarte crescută de-a lungul marilor autostrăzi, respectiv în tunele de peste 500 m, datorită traficului intens. Participă la aceeași poluare practicarea focurilor „la iarbă verde” și sistemele de termoficare pe combustibili clasici ale bazelor turistice.
Turismul și hidrografia se află într-o relație de strânsă dependență, datorită numeroaselor însușiri atractive ale învelișurilor de apă și a formelor sale de organizare terestră. Practic, nu există un element hidrografic care, la scară regională, să nu fie inclus între resursele turistice. Rețelele fluviale, lacurile, izbucurile, cascadele, apele mărilor și oceanelor în zonele limitrofe, apele subterane (termale sau minerale) posedă o zestre recreativă și curativă majoră, exploatată intens prin diferite forme de turism.
Impactul turismului asupra hidrosferei se manifestă în două direcții principale, din care se desprind o serie de aspecte particulare. Un prim domeniu este cel cantitativ, când acțiunea antropică excesivă conduce la epuizarea și deprecierea resurselor, iar cel de-al doilea vizează latura calitativă când, prin poluare, se modifică parametrii chimici ai apelor. Principalele forme ale impactului uman sunt:
deprecierea resurselor de ape subterane prin exploatare excesivă;
modificări ale drenajelor și structurii acviferelor subterane prin foraje;
modificări ale drenajelor de suprafață prin amenajări pentru agrement;
poluarea apelor.
Astfel, după calculele recente ale hidrologilor, valorificarea apelor de profunzime aferente Băilor Felix a atins pragul critic. Concomitent cu reducerea cantitativă a rezervelor de apă termală are loc și o depreciere calitativă, în sensul scăderii temperaturii prin aport de apă freatică din straturile superioare.
Forajele efectuate în perimetrele cu resurse de apă din categoriile susmenționate, dereglează adesea structurile hidrogeologice, prin amestecul de ape ale unor acvifere suprapuse și cu caracteristici diferite, schimbând direcțiile și căile lor de drenaj. Dispariția unor vechi izvoare din stațiunile județului Arad (Moneasa) își are explicația în numărul mare de foraje efectuate.
Forma cea mai acută a impactului antropic asupra hidrografiei este poluarea. Sursele acesteia sunt variate: deversarea apelor menajere ale bazelor și stațiunilor turistice; poluarea chimică rezultată în urma intensei utilizări a ambarcațiunilor de diferite tipuri și mărimi (de la bărcile cu motor la vapoarele de croazieră) depozitarea în ape a reziduurilor și spălarea în râuri și lacuri a autoturismelor; utilizarea neigienică a apelor în procedurile de agrement și cură etc.. Deși, în comparație cu întreprinderile chimice, spre exemplu, poluarea apelor cauzată de turiști este minoră, ea nu trebuie neglijată, datorită efectului său cumulativ.
Vegetația și turismul sunt două noțiuni adesea inseparabile, particularitățile recreative ale învelișului vegetal fiind de mult recunoscute. Dezvoltarea activităților recreative afectează în proporții diferite integritatea și compoziția florei. Astfel, în procesul de construire a căilor de acces și a bazelor cu destinație recreativă, vegetația fâșiilor și arealelor ce intră sub incidența amenajării va fi complet înlăturată. Lemnul este folosit adesea ca material de construcție a cabanelor sau vilelor turistice.
Prejudicii notabile se aduc integrității covorului vegetal prin practicarea turismului neorganizat care-și alege după considerente proprii cărările de acces pe culmile și versanții munților.
În sfârșit, suprasolicitarea de către turiști a unor fâșii împădurite, în special cele din zona preorășenească, duce la degradarea asociațiilor vegetale respective.
Fauna este un alt element component al peisajului, cu o sensibilitate deosebită la impactul turistic. Se cunoaște faptul că fauna cinegetică și piscicolă este o resursă atractivă propriu-zisă determinând practicarea a două variante ale turismului recreativ: vânătoarea și pescuitul. De modul cum sunt gestionate resursele faunistice ale unui teritoriu depind relațiile de echilibru și de dezechilibru în fondurile sale. În România, numărul mare al fondurilor de vânătoare și pescuit și restricțiile impuse practicanților, a dus la o suprapopulare a acestora cu urși, cerbi, mistreți, păstrăvi, etc.. Actualmente, lipsa unei legislații ferme și liberalizarea activităților de vânătoare și pescuit amenință cu depopularea rapidă și dispariția exemplarelor valoroase (producătoare de trofee).
Prin practicarea sa intensă, turismul afectează și indirect fauna, modificând condițiile ei de habitat. În biotopuri se produc dereglări urmate de migrarea faunei spre teritorii mai puțin frecventate. Este cazul animalelor mari (urs, cerb, mistreț) care își restrâng arealul populat paralel cu invazia munților de către turiști.
Asupra stratului de sol acțiunea turiștilor se manifestă cu o intensitate sporită, solul interpunându-se de altfel între relief, ale cărui forme de regulă le acoperă, și om. Construirea elementelor infrastructurii scoate din circuitul evoluției naturale solurile unor suprafețe din ce în ce mai extinse. Potecile și cărările de munte, trasate la libera alegere a turiștilor, devin, prin distrugerea structurii substratului edafic, fâșii afectate cu predilecție de eroziune. De-a lungul marilor căi de circulație și în jurul unităților turistice apar procese de poluare chimică a solurilor etc..
Pentru zona preorășenească este caracteristic turismul neorganizat, forma care prezintă cele mai numeroase riscuri ecologice. Voluntarismul actului recreativ, corelat cu o educație deficitară a multor turiști, aduc prejudicii peisajului și zestrei lui recreative.
Dintre fenomenele întâlnite ca urmare a practicării intense a activităților susmenționate menționăm:
afectarea învelișului vegetal prin utilizarea pajiștilor și poienilor ca locuri de popas și campare;
afectarea structurii solului prin trasarea la întâmplare a potecilor de acces;
migrarea faunei mari datorită prezenței masive a omului;
degradarea unor obiective atractive prin suprasolicitare;
poluarea apelor și peisajului prin reziduuri de diverse tipuri;
limitarea fondului natural al peisajului prin extinderea spațiilor construite etc..
Analiza componentei negative a impactului ecologic al turismului conduce la evidențierea unor soluții sau deziderate ce trebuie aplicate prin limitarea sau oprirea consecințelor nefaste.
Între acestea amintim:
amenajarea modernă a obiectivelor sau ariilor turistice pentru a atribui exploatării lor un caracter organizat și controlat;
diversificarea ofertei turistice cu scopul disipării cererii, regularizării fluxurilor și diminuării suprasolicitărilor;
corecții aduse strategiei de exploatare turistică în care tendința câștigului momentan cu orice preț să fie reconsiderată; latura socială a turismului trebuie să primeze în raport cu cea economică;
intensificarea procesului de educație turistică în rândul maselor de practicanți, cu relevarea exactă a consecințelor actelor distructive pentru natură și societate;
măsuri legislative de protecție a zestrei atractive, dar și a peisajului adiacent acestuia.
Stadiul actual al cunoașterii la nivel internațional, național și local
Activitatea turistică este un fenomen economico-social major al lumii contemporane. Importanța sa economică derivă din volumul imens al resurselor financiare care se derulează în această activitate, adică investițiile și cheltuielile pe care le incumbă, ca și veniturile pe care le generează. În țările Uniunii Europene, ce reprezintă polul turistic major al lumii, raportul dintre venituri și cheltuieli turistice internaționale este de pildă de 531 mild. USD /469 mild. USD (Păcurar A., 2011).
Tendințe actuale pe plan mondial în domeniul turismului
Turismul este prin esența lui un fenomen geografic și, în consecință, există o serie de căi prin care abordarea lui poate fi lămurită din perspectiva geografică (Williams, 1998):
Efectul scării. Geografii studiază expresia spațială a turismului ca activitate umană, concentrându-se pe cunoașterea ariilor generatoare (emitente) de turiști și a ariilor receptoare (primitoare) ca și legăturile care se stabilesc între ele.
Perspectiva spațială ne permite să facem distincția între activitățile turistice la diferite scări geografice, globală, internațională, națională, regională și locală și apoi să corelăm tipurile de interacțiuni, impactul și efectele lui la diferite scări.
Scara sau magnitudinea geografică vizează aria pe care o studiem și care, pentru a oferi o imagine completă, trebuie să fie de asemenea reprezentată de o hartă.
Burton (1991) exemplifică importanța scării geografice pentru cercetarea activității turistice prin aplicarea ei la fluxurile turistice. Astfel, ajunge la concluzia că în emisfera nordică fluxul dominant este de la nord spre sud (din regiuni reci spre cele calde), dar la scară regională apare o varietate de alte modele, cum ar fi călătoriile între orașe sau dinspre orașe spre zonele litorale, montane sau spre spațiile rurale.
Distribuția spațială a fenomenului turistic. Este domeniul tradițional de interes geografic și se referă la: distribuția spațială a bunurilor, localizarea tipurilor de activități turistice, geografia locurilor și stațiunilor turistice, a atracțiilor turistice de orice fel, a peisajelor atractive, etc..
Impactul turismului. Impactul dezvoltării turismului într-o arie geografică se manifestă asupra mediului natural și asupra mediilor economice, sociale, culturale. Efectele asupra fiecăruia sunt diferite în spațiu și timp.
Geografia are posibilitatea să ofere un cadru sinergetic (adică o abordare combinatorie care accentuează faptul că produsul rezultat este cu mult mai mare decât suma părților) pentru a cerceta probleme mai complexe, cum ar fi natura legăturilor dintre turism și procesele de dezvoltare sau considerațiile socio-cultural-antropologice în relațiile dintre gazdă și vizitator.
Planificarea în folosul turismului. Turismul este o activitate ce intră în centrul atenției planificării spațiale și economice. Capacitatea de suport a mediului este limitată și, de aceea, trebuie bine cunoscută. Capacitatea infrastructurii turistice de a se dezvolta fizic este de natură să atragă schimbări în zonele de găzduire (de primire) a turiștilor. Pentru a reduce la minim influențele negative exercitate de către societatea umană și a maximaliza rezultatele pozitive este necesară o planificare a dezvoltării industriei turismului.
Conceptul de planificare turistică cuprinde multe activități și se caracterizează printr-o mare varietate de aplicații și utilizări, menite să răspundă preocupărilor de ordin social, economic, de afaceri și ecologice (Mihaela Dinu, 2005).
Modelarea spațială a dezvoltării turismului. Acesta este un alt domeniu de interes al geografilor. Evoluția și modificarea în timp a trăsăturilor turismului, la scări geografice diferite, răspândirea spațială a turismului atât în interiorul unei țări, cât și legăturile dintre țări, dezvoltarea ierarhizării stațiunilor și ariilor turistice, efectul distanței asupra mișcării turistice, toate sunt elemente ale modelării spațiului geografic.
Turismul, ca fenomen geografic ce se preocupă de mișcarea populației, a bunurilor și organizarea serviciilor, atât în timp cât și în spațiu, a devenit o activitate cu semnificație globală, tratat foarte serios de geografi.
Cu privire la strategiile de dezvoltare ale turismului apreciem că planificarea trebuie să fie un proces de anticipare al schimbărilor orientat către viitor, care să caute soluții opționale, să maximizeze beneficiile și să producă rezultate previzibile (Mihaela Dinu, 2005)
2. Strategii de dezvoltare ale turismului
La amenajarea turistică a teritoriului A. Păcurar (2011) arată că:
Elementele spațiului geografic, ale teritoriului, fie că sunt naturale sau antropice, pentru a fi ”exploatate”, valorificate în scop turistic, cer o abordare globală într-un context social-economic dat, într-an cadru general de ”politici de valorificare turistică”, în care intervin o mulțime de actori: statul, organisme și instituții locale, naționale și internaționale, companii private, colectivități locale, etc..
Datorită amplorii pe care a luat-o turismul, impactul său asupra mediului natural a devenit un fenomen de risc prin presiunea exercitată, degradarea siturilor naturale prin infrastructura de transport și de cazare, alterarea și distrugerea mediilor naturale fragile – pajiștile montane, a zonelor litorale cu dune, a turbăriilor, antropizarea mediului natural, în ciuda faptului că turiștii de azi sunt sensibili față de problemele mediului.
În acest context, în cadrul politicilor de dezvoltare a turismului, actorii care intervin sunt mai numeroși și se află pe diferite scări taxonomice. Astfel, pe plan național există la nivelul statelor servicii ale administrației naționale de turism ca ANDT din România, ANT din Franța, British Tourism Authority în Marea Britanie, ENIT în Italia ș.a. Ele inventariază resursele turistice, planifică realizarea infrastructurii și coordonează acțiunea diverșilor actori de pe piață. De cele mai multe ori, aceste organisme naționale intră într-o colaborare suprastatală – sub egida comisiei UE – pentru valorificarea turistică a unor ”euroregiuni” Alpi-Adria, Carpați, Pirinei, a Dunării ș.a.
Pe plan regional se interferează acțiunea mai multor factori de decizie: regiunea, departamentul (județul, prefectura), colectivitățile locale – comunale sau urbane, și statul care are rolul integrator. Ele sunt dublate de organisme (instituții) specializate: Administrațiile Bazinale de Apă (ABA), Agențiile pentru Protecția Mediului (APM), Direcțiile Silvice, Serviciile de Urbanism și de Amenajare a Teritoriului etc..
La nivel mondial, Organizația Mondială a Turismului (OMT) cu sediul la Madrid este instituția ONU care urmărește, face recomandări și studiază fenomenul turistic internațional. În sprijinirea financiară a dezvoltării turismului, Banca Mondială (BM), Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Fondul Monetar Internațional (FMI) sunt organismele care acordă expertiză de specialitate.
UNESCO cu sediul la Paris se ocupă cu protejarea patrimoniului umanității, fie el arhitectural, industrial sau natural, având în ”gestiune” sute de situri unice în Europa și aproape 1000 în lume. Alain Mesplier și Pierre-Bloc Duraffour (2006, op. cit., pp. 87-91) au sesizat diversitatea politicilor turistice naționale, reunind după acest criteriu statele în trei mari grupări: statele OECD; statele din estul Europei; statele în curs de dezvoltare.
Țările din Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), din care fac parte aproape toate statele din Europa de Vest, au adoptat politici coerente de dezvoltare a turismului, cu nuanțări care le grupează în:
țări mici, foarte dezvoltate și urbanizate – Luxemburg, Danemarca, Austria, Irlanda, Belgia, Olanda, Elveția care, cu toată densitatea ridicată de populație de 150-350 loc./km2, au reușit să păstreze un echilibru între mediul înconjurător – activități locale – turism. Ele militează pentru atragerea unei clientele sensibile la calitatea mediului, la calitatea vieții, la bogăția patrimoniului lor cultural. În acest sens au o foarte modernă infrastructură de cazare și de acces (transporturi), conservă în parcuri naturale calitatea mediului natural, au pus în valoare și protejează siturile urbane;
țările mediteraniene au înregistrat, după 1950, cele mai mari creșteri ale sosirilor turistice internaționale (STI), valorificându-și cadrul lor natural atrăgător – lungimea mare a litoralului, mări cu ape curate, climatul blând, la care s-a adăugat patrimoniul cultural – vestigii ale civilizațiilor, arhitectură, festivaluri, gastronomice. Este vorba de Italia, Spania, Portugalia, la care s-au adăugat Turcia, Grecia și mai recent Croația, țările Maghrebului care nu sunt încă membre OECD. Aceste țări s-au concentrat aspra realizării infrastructurii pentru turism: drumuri, porturi și aeroporturi, spații de cazare în stațiuni turistice vechi și noi. În prezent, ele sunt interesate să corecteze dezechilibrele regionale apărute, spre exemplu între sudul Italiei și insule și nordul ei; dezvoltarea turismului în regiunile interioare, în cazul Spaniei, Portugaliei, Turciei, Marocului; în prezervarea unor activități complementare ”monoculturii turistice”, prin accentuarea specificului local, în țări precum Spania, Croația, Grecia, Egipt, Tunisia, Maroc.
țări OECD mari emițătoare de turiști, atât în Europa de Nord-Suedia, cât și din Europa central-atlantică: Germania, Marea Britanie, mai eterogene din punct de vedere al mărimii și importanței turismului în economia lor, al fluxurilor de turiști atrase.
Țările est-europene se pot grupa, în funcție de trăsăturile lor comune, în următoarele sub-grupe:
țările baltice – Estonia, Letonia, Lituania și chiar Polonia, cu un potențial natural destul de variat – muntos în sudul Poloniei, colinar-lacustru în rest, cu întinse plaje cu dune de nisip. Ele au pus accentul pe turismul rural, pe eco-turism și pe turismul cultural-urban, axat pe un patrimoniu arhitectural de excepție, de factură germano-baltică, Riga, Tallin, Vilnius, Cracovia, Varșovia fiind principalele centre de atracție. De asemenea, au dezvoltat stațiuni maritime la Marea Baltică cum sunt Sopot, Klaipeda sau Jürmala, ca și, în cazul Poloniei, a celor montane, ca Zakopane, Sanok. Turiștii sunt în principal germani, nordici, englezi, ruși și americani.
țările central-europene – Cehia, Ungaria, Slovacia, România, au dezvoltat un turism de factură complexă, variat ca și tipologie. Cehia și Ungaria sunt mai avansate, cu o piață ce are deja trăsăturile uneia mature, în timp ce Slovacia și mai ales România, mai au etape importante de străbătut. Patrimoniul lor natural este divers, de la munți înalți la câmpii stepice, au o mare bogăție de izvoare termominerale care au condus la un turism balnear foarte dezvoltat, chiar în mari metropole ca Budapesta, apoi patrimoniul lor cultural este foarte bogat și variat, de la Jugend stilul praghez, la mănăstirile bacoviene;
țările Europei de Sus-Est, respectiv Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Croația, Albania, Slovenia au un potențial turistic ridicat, atât de factură naturală – carstul dinaric, țărmul dalmatic, crestele Rodopilor, etc., cât și antropic, date fiind stratele de civilizație care s-au succedat: greacă, romană, bizantină, otomană, central-europeană și în final una națională.
Sectorul turistic este în general dezvoltat, în unele țări el contribuie cu 5 – 15 % la formarea PIB-ului, precum în Croația, Bulgaria, Muntenegru. Turiștii provin în general din Germania, Marea Britanie, Italia, Rusia;
Țările din estul Europei, respectiv Ucraina, Rusia, Georgia, Armenia au un potențial turistic imens, variat, dar, cu excepția turismului litoral de la Marea Neagră, este valorificat doar incipient, în afara câtorva areale punctiforme: Kiev, Moscova și ”inelul său de aur”, Sankt Peterburg. Ele nu au abordat turismul ca o posibilitate reală și viabilă de dezvoltare: infrastructura de cazare este vetustă, la fel și cea a transporturilor, turismul rămânând însă o mare opțiune pentru viitor.
În România, elementele majore ale cadrului natural care creează condiții pentru activități turistice sunt:
Munții Carpați care formează coloana vertebrală a reliefului;
Dunărea care din parcursul său de 2,800 km, 1,075 km sunt în România, vărsându-se în Marea Neagră printr-o deltă;
Marea Neagră la care România are un litoral de 245 km din care 100 km amenajați pentru turism totalizând 60% din capacitățile de cazare ale țării, fiind și prima destinație turistică.
Factorii determinanți ai dezvoltării turismului
Turismul ca fenomen social se desfășoară în funcție de acțiunea mai multor factori, specifici unei anumite perioade istorice. Factorii genetici nu acționează izolat, ci simultan în strânsă interdependență. Principalii factori care determină dezvoltarea turismului sunt: calitatea mediului înconjurător, factorii demografici, economici, politici, sociali, psihologici, etc.. Rolul unuia dintre acești factori poate deveni primordial într-o anumită perioadă pentru un anumit teritoriu. În timp putem asista la o schimbare a importanței rolului lor pentru același teritoriu în funcție de alte criterii (de ex. de modă, căci putem vorbi de „modă” și în turism). În cele mai multe cazuri acești factori acționează în strânsă interdependență asociindu-se în atragerea turiștilor potențiali.
Condițiile dezvoltării turismului la scara globală
Distribuția uscatului și a mării influențează climatele globului și, acestea împreună, localizarea ariilor de destinație turistică.
Apa oceanelor (Pacific, Atlantic, Indian, Arctic) ocupă 71%, iar uscatul continentelor circa 29% (Asia, Africa, America de Nord și de Sus, Antarctica, Europa, Australia). Suprafețele terestre au o pondere aproape dublă în emisfera nordică (40%), față de emisfera sudică (20%).
Varietatea formelor de relief ale globului poate fi cuprinsă datorită principalelor trăsături în câteva categorii: munți, podișuri (platouri) înalte, dealuri și câmpii.
Circa 75 % din suprafața terestră este ocupată de regiuni muntoase și deluroase. Acestea sunt atractive pentru turism prin varietatea peisajelor pe care le oferă, a climatelor ideale pentru plimbări și cățărări alpine, a posibilităților oferite sporturilor de iarnă și competițiilor etc.. De asemenea, ariile muntoase, în special, sunt puțin populate și cu calități naturale ce au determinat crearea unor arii protejate.
Câmpiile și podișurile joase sunt mai puțin atractive prin trăsăturile lor naturale, dar ele reprezintă regiunile cele mai populate ale globului. O mare competiție se desfășoară pentru utilizarea terenurilor, dar cele utilizate în scopuri agricole predomină. Regiunile litorale joase, ușor accesibile spre plaje, sunt locuri ideale pentru dezvoltarea stațiunilor.
Regiunile litorale sunt de foarte multă vreme locuri preferate pentru recreere în multe locuri de pe glob. Plajele de nisip, locurile favorabile pentru baie, golfurile adăpostite, estuarele, dunele de nisip fixate, falezele joase etc. oferă locuri căutate pentru dezvoltarea turismului.
Apele continentale atrag o mulțime de turiști și reprezintă un scop al activităților recreative. Resursele de apă pentru turism pot avea aspectul unor arii largi de atracție (lacuri naturale și artificiale), a unor coridoare lineare (râuri, canale) sau a unor peisaje strict localizate (cascade).
Dezvoltarea turismului la scară națională
La nivel național, dezvoltarea turismului implică găsirea unor noi regiuni pentru dezvoltarea turismului sau intensificarea lui în ariile deja dezvoltate, rezolvarea problemei supraaglomerării și a suprautilizării. Aceste activități necesită metode de clasificare a resurselor turistice și evaluarea potențialului lor.
Clasificarea resurselor pentru turism
Atracțiile turistice reprezintă rațiunea de a fi turismul. Ele au dat naștere excursiilor și călătoriilor, care au generat industria turismului.
Peters (1969) a clasificat atracțiile turistice în:
– culturale (muzee, clădiri istorice);
– tradiții (muzică, folclor, etnografie);
– peisaje (peisaje sălbatice, parcuri naționale);
– alte atracții.
Considerații generale asupra resurselor de bază ale turismului
Una din caracteristicile cel mai des folosite are resurselor de bază pentru turism și recreere este cea utilizată de Clowson și Knetsch (1966), preluată ulterior și de alți cercetători (Boniface, Cooper, 1994). Aceasta permite includerea tuturor resurselor, de la cele ce fac posibilă dezvoltarea unor stațiuni turistice la cele ale unor locuri izolate, sălbatice, cu referiri la relația dintre resurse și utilizatori. Se observă separarea a trei categorii de bază:
– arii cu resurse pentru consum (foarte variate, de toate categoriile) cu dezvoltare intensivă, aflate în centrele mari populate sau în apropierea lor;
– arii cu resurse de bază, de calitate, adesea aflate la distanță de utilizatori, unde tipul de resurse determină utilizarea ariei;
– arii intermediare, care cuprind resursele bune aflate la o distanță convenabilă față de utilizatori.
O altă clasificare frecvent luată în considerație este cea publicată în SUA (1962), în Revista Comisiei pentru Resursele de Recreere în Aer Liber (Outdoor Recreation Resources Review Commission – O.R.R.R.C.), care a produs un sistem de clasificare a arealelor turistice în funcție de caracteristicile resurselor fizice, nivelul de dezvoltare, management și intensitatea utilizării. Se propun șase clase, de la areale cu gradul de densitate cel mai mare, utilizate intensiv, la areale primare, cu utilizare rară.
Un alt mod de clasificare stabilește că resursele pot fi: regenerabile (pot fi înlocuite – parcurile tematice, stațiunile) și neregenerabile (nu pot fi înlocuite, pentru că distrugerea lor este atât de profundă, fie vorba de resurse naturale sau de moștenirea culturală, încât nu se mai pot reface). Această clasificare este utilizată mai ales în studiile ce promovează turismul ecologic, pentru a sublinia importanța conservării și protejării resurselor și susținerea ideii contribuției turismului la dezvoltarea durabilă.
Tipuri și forme de turism
Tipul de turism definește esența fenomenului și apare ca o sumă de însușiri fundamentale ce se intercondiționează pe un anumit spațiu într-o perioadă de timp determinată. Tipurile se stabilesc pe baza unor criterii (motivația individului, scop, destinație, etc.), au un caracter istoric, nu dispar prin substituire cu altele decât în cazuri de excepție și pentru o perioadă determinată (Sussan, 1980).
Frecvent în literatura de specialitate sunt menționate ca tipuri: turismul de recreere și agrement, de îngrijire a sănătății (balnear sau curativ), cultural, social, educațional, de tip complex (polivalent). Pe același spațiu geografic se pot practica mai multe tipuri de turism în funcție de resursele de care dispune spațiul respectiv. Aceasta este o tendință a turismului actual.
Forme de turism. Formele de practicare a turismului sunt într-o continuă schimbare și adaptate la noile condiții datorate evoluției societății umane.
Turismul se desfășoară în mai multe forme, în funcție de: aria de proveniență a turiștilor, distanța, durata șederii, tipul de transport utilizat, vârsta turiștilor, modul de organizare, modul de desfășurare, prețul plătit, particularitățile regiunii de destinație, interacțiunea turiștilor cu locul de destinație, numărul turiștilor, etc..
Relațiile reciproce dintre turism și calitatea mediului înconjurător
Turismul este prin natura sa o activitate atrasă de mediile înconjurătoare naturale și sociale, mai ales de cele ce au calitatea de a fi unice și fragile. Analizând relația dintre acestea, se observă că în cele mai multe cazuri se calculează beneficiile economice ale turismului și nu se lasă și posibilitatea cuantificării consecințelor sale asupra mediului și societății. În relațiile ce se stabilesc între cele două elemente – mediul înconjurător, ca factor și turismul, ca activitate, există influențe pozitive și negative. Se vorbește mai mult de impactul turismului asupra mediului, în special de latura negativă a acestuia, generată de o activitate antropică intensă și greșit dirijată (Dinu, 1999).
Orice manifestare naturală sau activitate antropică cu impact pozitiv sau negativ asupra mediului înconjurător se reflectă direct sau indirect asupra activității turistice dintr-o regiune. Dintre modificările mediului, unele sunt temporare și deci reversibile (calitățile valoroase ale componentelor mediului se refac într-un anumit interval de timp) sau sunt profunde și devin ireversibile (deci fără speranță de reface).
Impactul turismului asupra mediului înconjurător.
Turismul excesiv sau prost planificat afectează mediul natural de destinație. În multe areale, gândirea și exploatarea comercială a turismului au permis apariția unor construcții neaspectuoase (hoteluri, moteluri sau pensiuni) care nu se potrivesc cu arhitectura sau cu mediul ambiant. Evident au fost construite pentru atragerea turiștilor, dar și pentru câștiguri imediate, fără a se gândi cineva la încadrarea lor în peisaj. Efectele devin uneori dramatice, mai ales când sunt completate cu gunoaiele și resturile acestei ”dezvoltări” datorate turiștilor, ale cărui urme se imprimă pe întinsele suprafețe cu soluri fertile, pe malurile apelor (râuri, lacuri, mări), pe terenuri din localități sau din apropierea acestora.
Impactul turismului asupra mediului are adesea un efect cumulativ în care procesele secundare întăresc și dezvoltă consecințele schimbărilor în moduri de neprevăzut, astfel că, tratând problemele individuale izolat, se ignoră legăturile reciproce care compun impactul total, ce poate fi mai mare decât suma părților individuale. Efectul bătătoririi solului de către turiști este un exemplu edificator.
Turismul în ariile naturale protejate
Acesta este un tip special de turism. În perioada actuală, pe măsura conștientizării importanței protecției mediului și a dezvoltării durabile, se caută soluții pentru utilizarea componentelor acestuia fără a-i afecta calitățile.
Ariile naturale protejate au devenit tot mai mult parte a turismului, fiind apreciate pentru faptul că reprezintă un mediu mai puțin afectat de presiunea antropică, un spațiu optim pentru recreere.
Activitatea turistică ce se desfășoară în spațiul natural nu este totdeauna suficient de bine cunoscută și cuantificată. În zonele naturale protejate încă nu există un sistem de monitorizare și evaluare, care să urmărească nu numai valorificarea acestora, dar și obținerea de resurse financiare importante, din care o mare parte să poată fi orientată spre subvenționarea programelor de consolidare a stării de echilibru a rezervațiilor.
Având ca exemplu nenumeroase areale naturale protejate, degradate datorită creșterii numărului de vizitatori, ori amplasării unor hoteluri, cabane, artere de comunicație, se pun, pe drept cuvânt, întrebări de genul: până la ce nivel poate ”suporta” o rezervație naturală, presiunea masei de turiști? Care pot fi răspunsurile turismului atâta timp cât aceste fenomene nu sunt cuantificate?
În perioada actuală este necesară dimensionarea turismului la nivel de suportabilitate (sustenability) al arealelor naturale protejate, astfel încât să nu deprecieze potențialul natural valoros, iar natura să fie ocrotită fără a se împiedica accesul vizitatorilor la calitatea ei de atracție turistică.
Fenomene de risc în turism
Calitățile pozitive ale mediului înconjurător (formele atractive de relief, climatele favorabile, apele curate, pădurile) sunt elemente favorabile dezvoltării activităților turistice.
Manifestările naturale extreme sau în termeni sociali, pericolele naturale care se abat asupra comunităților umane (disconfortul condițiilor climatice, fenomenele hidro-meteorologice excepționale, deplasările de teren, avalanșele, șocul cutremurelor) sunt considerați factori care exclud și împiedică serios dezvoltarea turismului.
Fenomenele de risc în turism
O serie de fenomene naturale și activități antropice, manifestate brusc și la parametri mai ridicați decât valorile normale, produc daune activităților turistice.
Dintre acestea menționăm:
Riscurile naturale
despăduriri pentru pârtii de schi – pericol de avalanșe;
precipitațiile excepționale, inundații, alunecări de teren, curgeri de noroi, căderi de pietre și rostogoliri de blocuri;
cutremure;
vulcanism actual.
Riscurile tehnologice antropice
poluarea aerului, apelor, solului;
ploile acide (în vechi regiuni industriale: Germania, nord-estul Statelor Unite, China de nord-est, Japonia);
accidentele de producție;
accidentele nucleare;
tensiunile politice, stările conflictuale, războaiele, actele teroriste (11 septembrie 2001).
În anumite regiuni cu activitate turistică intensă, cunoașterea tipului de risc contribuie la evitarea lui, cel puțin parțial.
Riscul natural pentru turismul din zonele de litoral
O serie de fenomene creează riscuri pentru comunitățile și stațiunile turistice din fâșiile litorale. Acestea au un număr mare de locuitori și înregistrează, în unele perioade ale anului, o supraaglomerare cu turiști. Regiunile costiere, mai ales cele cu plaje joase, sunt răvășite de câteva ori pe an de vânturi puternice, valuri uriașe, taifunuri, uragane la care se adaugă valuri negre sau mareea neagră, generate de accidentele tancurilor petroliere, poluarea cu carburanți sau cu alte deversări industriale.
Turismul de risc: o formă periculoasă de turism?
Pe măsură ce unele forme de turism au devenit populare (surfing, ski de apă, sporturile de iarnă, hang-gliding, rafting, air-board ș.a.), turiștii care le practică devin mai vulnerabili la dezastre. În realitate nu se încheie nici un sezon fără accidente care afectează turiștii în timp ce practică forme de turism sportiv sau activități în spațiul montan și care sunt cuprinși de către un dezastru brusc sau de către o schimbare bruscă a vremii.
Una dintre formele de turism care trebuie să ia în atenție pericolele naturale este turismul sportiv.
Analiza resurselor turistice pe plan național și local.
În decursul timpului au fost scrise numeroase lucrări de specialitate care oferă informații importante asupra resurselor economice și turistice ale țării noastre.
Astfel în 1970 I. Constantinescu în lucrarea ROMÂNIA DE LA A LA Z – DICȚIONAR TURISTIC, oferă rezumativ informații despre cele mai frecventate obiective turistice, despre caracteristicile lor cele mai deosebite. Pentru toate localitățile s-au dat indicații privind căile de acces (în unele cazuri și pentru cabane), iar pentru obiectivele de interes balneoclimateric este notată și altitudinea. Pentru o cât mai bună orientare asupra locului unde se află în țară, fiecare localitate prezentată este trecută și într-o hartă.
Cartea prezintă un scurt istoric al municipiului Arad, o prezentare a principalelor obiective turistice, precum și a stațiunilor Lipova și Moneasa. În finalul lucrării sunt enumerate câteva locuri de cazare din Munții Zărand – cabane din Ghioroc, Căsoaia și Debela-Gora.
În anul 1978 Dr. Laviniu Munteanu, Dr. Constantin Stoicescu. Ludovic Grigore au publicat GHIDUL STAȚIUNILOR BALNEOCLIMATERICE DIN ROMÂNIA. Acest ghid al stațiunilor de cură balneare și climatice destinat publicului larg – umple un gol resimțit în domeniul informării corespunzătoare a unor categorii tot mai largi de populație, asupra gamei stațiunilor balneare și climatice de interes general și local din țara noastră, cu prezentarea factorilor naturali de cură de care dispun aceste stațiuni, a condițiilor climatice, a instalațiilor de tratament principale, ca și a afecțiunilor sau grupelor de afecțiuni indicate în fiecare din aceste stațiuni. La acestea se adaugă informații deosebit de utile pentru cititor privind posibilitățile de acces în stațiune cu diferite mijloace de transport, condițiile oferite pentru cazare și alimentație, ca și posibilitățile de agrement, turism, practicare a unor sporturi, etc.
S-a considerat oportună inserarea în prima parte a lucrării a unor capitole în care sunt prezentați sistematic factorii terapeutici naturali din țara noastră, metodologia de tratament cu factori balneoclimatici și tratamentele asociate din stațiunile balneare.
Deși este o lucrare pentru publicul larg, interesat în efectuarea unor cure balneoclimatice „în cunoștință de cauză”, este de apreciat conținutul medical-științific al datelor prezentate, îmbinarea armonioasă între informațiile cu caracter medical-balnear și cele privind condițiile de odihnă, turism și agrement, existente astăzi în stațiunile balneoclimatice din țara noastră.
Pentru județul Arad este făcută o scurtă prezentare a stațiunii Lipova și Moneasa, în care se arată care sunt principalele căi de acces, clima, factorii naturali de cură, indicații terapeutice, instalații de tratament, cazare, posibile excursii.
O altă lucrare a fost editată în 1979. Autorii Vasile Cucu, Marian Ștefan au prezentat în ROMÂNIA – GHID ATLAS AL MONUMENTELOR ISTORICE – monumentele cultural-istorice și de interes turistic. Aici autorii au pornit de la criteriul împărțirii administrativ-teritoriale a țării de la acea dată, pe județe, acestea având în România tradiții istorice vechi de peste o jumătate de mileniu. Fiecare județ are o succintă prezentare fizico și economico – geografică (inclusiv informații cu caracter turistic), după care urmează o scurtă descriere istorică a orașului reședință de județ și a celor mai importante obiective cultural-istorice aflate acolo. Pornind din reședință, în funcție de căile de comunicații existente sunt prezentate și celelalte monumente din județ.
Textul este completat de planuri ale orașelor reședințe de județ și de hărți ale județelor. Acestea din urmă cuprind centrele urbane și rurale care au importante monumente istorice și locuri de interes turistic. Semnele convenționale indică majoritatea obiectivelor respective sau zona în care acestea sunt amplasate, precum și căile de acces. Hărțile județelor au menționate pe verso principalele obiective turistice, monumentele istorice fiind prezentate, în detaliu, în text. Harta generală cuprinde localități (orașe și comune) și locuri de interes turistic (inclusiv unele sate), marcate prin puncte ce pot fi găsite pe harta fiecărui județ.
Un studiu important este și POTENȚIALUL ECONOMIC AL CARSTULUI DIN MUNȚII APUSENI (1984) – autor Pompei Cocean. Această lucrarea este prima de geografie aplicată asupra reliefului de disoluție din această regiune montană. Ea încearcă să redea imaginea “la zi” a unui tip de relief clasic, imaginea lui complexă și sintetică totodată.
Studiul poartă pecetea unei elaborări originale, pornind de la concepte teoretice și metodologice modern, autorul având permanent în vedere necesitatea imperioasă a geografiei actuale de a se face utilă omului, de a deveni aplicată.
Prima parte a lucrării analizează relieful carstic al munților dintre Mureș și Barcău din punct de vedere fizico-geografic. Dar analizele morfologice, hidrologice, pedogenetice, nu sunt efectuate cu un scop în sine, respective într-o manieră specifică ramurilor speciale ale geografiei, ci din punctual de vedere al condiționării de către acestea a mărimii și diversității potențialului economic al carstului, al modului cum ele facilitează sau nu, exploatarea acestuia. Contribuțiile autorului privind litologia, morfologia, hidrografia sau pedogeneza carstului din Apuseni pot fi incluse deci atât în sfera geografiei fizice de ramură, cât și în cea a geografiei aplicate, în general.
Partea a doua a lucrării prezintă resursele economice ale carstului din Apuseni și exploatarea lor. Deoarece aceste resurse au fost puse în evidență și sunt valorificate în primul rând prin intermediul populației care îl locuiește, autorul ne oferă o serie de valoroase referințe asupra acesteia (geneza așezărilor risipite, profilul economic al așezărilor, dinamica populației din zonele carstice).
Potențialele agricol, forestier, industrial, turistic și hidrologic, respectiv formele de valorificare ale acestora sunt analizate în întreaga lor complexitate și varietate. Carstul din Munții Apuseni apare astfel ca un relief cu o productivitate agricolă contrastantă, cu un potențial forestier relativ ridicat, cu o valorificare industrial tradițională extinsă și o amplificare a exploatării industriale actuale de mare anvergură, cu mari resurse hidrologice, încă nevalorificate, și mai ales, cu un potențial turistic apreciabil, aflat în faza incipientă a valorificării sale.
Din interacțiunea omului cu carstul nu rezultă doar formele de exploatare economică menționate, ci și o serie de aspecte negative, de dezechilibre, reliefate în partea finală a studiului, ca un necesar și oportun semnal de alarmă. Textul lucrării este completat cu hărți, profile, schițe, fotografii, care întregesc valoarea ei științifică deosebită.
Lucrarea REZERVAȚII ȘI MONUMENTE ALE NATURII DIN ROMÂNIA editată în 1993 avându-i ca autori pe Gh. Mohan, A Ardelean M. Georgescu reprezintă un ghid al rezervațiilor și monumentelor naturii din țara noastră, care trebuiesc cunoscute și ocrotite de fiecare iubitor al naturii.
Prezentarea într-un stil sintetic și atrăgător al principalelor rezervații naturale din țara noastră, pune la dispoziția cititorului o bogată informare și documentare științifică despre frumusețea, complexitatea și diversitatea lumii vii.
Folosind întreaga literatură de specialitate publicată în țară, autorii lucrării, prezintă cititorilor caracterul geomorfologic, floristic și faunistic al principalelor rezervații naturale din România.
Prima parte a lucrării este dedicată prezentării istoricului și evoluției ideii de ocrotire a naturii pe plan național, ilustrând munca dusă de numeroși biologi, geografi, geologi și silvicultori, de-a lungul anilor pentru protejarea frumuseților naturale de pe meleagurile plaiurilor românești.
După prezentarea detaliată a rezervațiilor naturale complexe, floristice și forestiere, faunistice, geologice și geomorfologice, paleontologice, speologice, în finalul lucrării sunt prezentate plantele și animalele rare, endemismele și relictele glaciare, care au rezistat de-a lungul mileniilor în zona montană și alpină, în tinoave, izvoare, ape termale.
În cadrul capitolului „Rezervații floristice și forestiere” județul Arad apare cu rezervația Dosul Laurului de la Zimbru, iar la capitolul „Rezervații geologice și geomorfologice” este prezentată rezervația geologică Izbucul de la Călugări.
Autorii acestei valoroase sinteze, abordează o problematică majoră a lumii contemporane – protecția mediului înconjurător.
Importanța dezvoltării turismului a fost prezentată foarte bine în lucrarea MUNȚII BANATULUI – RESURSELE TURISTICE NATURALE ȘI ANTROPICE editată în 1996 avândul ca autor pe d-l Martin Olaru. Astfel se arată că în ultimele decenii turismul a cunoscut o dezvoltare din ce în ce mai amplă, devenind unul dintre cele mai importante fenomene sociale ale lumii contemporane, cu implicații directe în economia națională a tot mai numeroase țări, influențând și relațiile economice internaționale.
Primul capitol al lucrării tratează pe lângă importanța dezvoltării turismului, așa cum am arătat anterior, rolul geografiei în dezvoltarea turismului, scopul și metodele de cercetare precum și istoricul cercetării.
Restul lucrării abordează, așa cum se arată și în titlu, resursele turistice ale Munților Banatului. Astfel după o prezentare a poziției geografice și a importanței turistice a acestora, este dat istoricul turismului bănățean cu mișcarea turistică în Banat și etapele dezvoltării turismului. De asemenea, se prezintă fondul turistic al Munților Banatului – natural și antropic, iar ultima parte abordează modul în care se realizează protecția resurselor turistice, legătura dintre turism și protecția mediului înconjurător, conservarea și valorificarea optimă a resurselor antropice din Munții Banatului.
În 1998 Pompei Cocean prezintă în lucrarea GEOGRAFIA TURISMULUI ROMÂNESC o structură a fondului turistic românesc, a potențialului atractiv a cadrului natural – atractivitatea structurilor geologice inedite, resursele atractive ale reliefului, potențialul climato-turistic, resursele turistice hidrografice, resursele atractive biogeografice.
De asemenea se prezintă resursele turistice de proveniență antropică – edificiile istorice, religioase, culturale, obiective economice cu însușiri turistice, monumente, patrimoniul turistic etnografic, activitățile și manifestările umane cu funcție atractivă.
În ultima parte a lucrării este o scurtă descriere a infrastructurii turistice și o regionare a României.
Informațiile pentru județul Arad se regăsesc în capitolul care prezintă regiunea turistică a câmpiei și dealurilor de vest precum și în cel care prezintă regiunea munților Apuseni.
Activitatea turistică în spațiul rural românesc este prezentată in studii mai recente. Astfel, Rodica Petrea, Dan Petrea în lucrare TURISM RURAL editată în anul 2000 – arată că turismul rural tinde să devină, mai ales în unele regiuni ale țării, o veritabilă activitate economică.
În capitolele lucrării este descris conceptul de turism rural – accepțiunea psihologică, sociologică, geografică și se dă o definire și un conținut al conceptului de turism rural.
De asemenea se prezintă tipurile de turism rural – turismul cultural, de agrement, curativ, sportiv, religios, cauzele și motivațiile dezvoltării turismului rural, implicațiile turismului asupra dezvoltării rurale, precum și componentele turismului rural .
Ca o concluzie, la finalul lucrării este redat potențialul și stadiul dezvoltării turismului rural în România – cu particularități, cadru legislativ, structura funcțională și organizatorică, amenajare și regionare turistică precum și cerințe și exigențe necesare dezvoltării.
În același an (2000) Vasile Glăvan prin lucrarea TURISMUL ÎN ROMÂNIA – arată că România este înzestrată cu cele mai bogate și variate resurse turistice naturale și create de om, care-i conferă o mare disponibilitate pentru turism – aceasta este ideea care a stat la baza acestei lucrări.
Astfel autorul prezintă în partea întâi a lucrării potențialul turistic al României – categoriile de potențial turistic precum și repartiția în teritoriu a acestuia, iar în partea a doua se prezintă valorificarea în turism – infrastructura generală și pentru turism, baza tehnico-materială turistică, fluxuri turistice.
Ultima parte a lucrării tratează legătura dintre turism și calitatea mediului. Aici, turismul este prezentat ca un „barometru” al calității mediului înconjurător, arătându-se că protecția mediului înconjurător este un factor esențial pentru dezvoltarea turismului.
Studii privind turismul arădean
Pe lângă studiile prezentate mai sus în care se face referire la potențialul turistic al întregii țări, există studii și lucrări importante în care se evidențiază potențialul turistic al județului Arad.
Astfel în 19791 Valeria Velcea, Ion Velcea, Octavian Mândruț în sinteza monografică realizată JUDEȚELE PATRIEI – JUDEȚUL ARAD evidențiază particularitățile geografice și social – economice ale județului. Ea dă o imagine concretă asupra interrelației om-mediu, pornind de la cadrul geografic și istoric, la problemele demografice și de folosire a forței de muncă, sistematizarea localităților și a teritoriului, structura și repartiția ramurilor economice – analizate în contextul dezvoltării continue pe plan național, constituind astfel un prețios îndreptar pentru cunoașterea potențialului natural și economico-social al județului Arad.
Capitolele tratează în ordine cadrul geografic al județului, relieful, resursele subsolului, clima, hidrografia, vegetația și fauna, solurile, rezervațiile și monumentele naturii, elemente de geografie istorică, populația și așezările, economia județului, turismul și obiectivele turistice.
Cartea STUDII PRIVIND ISTORIA ARADULUI scrisă în 1980 de Mircea Barbu, Eduard Ivanof, Eugen Glűck, Andrei Caciora, Nicolae Roșuț, Marțian Fuciu este o culegere de studii asupra istoriei locale, prezentarea evoluției istorice a zonei Aradului până în secolul al X – lea. Astfel se prezintă informații despre civilizația dacică în părțile arădene, cercetări arheologice din zonă privind perioada secolelor VII – XI, informații cu privire la istoricul părților arădene în epoca voievodatului lui Ahtum, cnezate și voievodate arădene. De asemenea se arată care sunt contribuțiile arădene la pregătirea și înfăptuirea unirii Transilvaniei cu România, precum și o prezentare a municipiului Arad la data editării ghidului.
Ghidul ARAD – GHID DE ORAȘ din 1982 elaborat de Eugen Glűck și Alexandru Roz a fost destinat pentru a releva potențialul turistic al municipiului Arad, bogăția și varietatea monumentelor istorice, arhitectonice și de artă. El constituie o invitație la cunoașterea celor mai importante și interesante obiective turistice din localitate și din împrejurimi.
În cuprinsul lucrării se prezintă cadrul natural al municipiului Arad, monumentele de arhitectură medievală, modernă și contemporană, busturi, fântâni, monumente, statui, muzee și expoziții, instituții importante, artere de circulație, piețe, cartiere, grădini, parcuri, locuri de agrement, stadioane, baze sportive. De asemenea se arată care sunt posibilitățile de organizare a unor excursii în împrejurimi precum și o prezentare a celor mai utile adrese de la data respectivă.
Broșura ARAD – GHIDUL MUNICIPIULUI editată în 1995, autor„SC PROIECT ARAD SA” – Gheorghe Seculici, Axente Luca, Margareta Pall, Elvira Șerban, Georgeta Feier, Maxim Peia, Claudiu Cristea este o lucrare în mai multe limbi (română, germană, franceză, engleză, maghiara, italiană) pentru a oferii celor care doresc să cunoască orașul informații asupra principalelor obiective și anume dă câteva repere ale peisajului citadin, clădiri și ansambluri urbanistice reprezentative, indexul alfabetic al străzilor și blocurilor de locuințe precum și o serie de hărți.
Aradul este prezentat ca fiind unul din cele mai importante centre economice, sociale și culturale ale țării în lucrarea PLEDOARIE PENTRU ARAD din 1999 – Mircea Barbu, Tiberiu Baiu, Mihaela Biriș, Ioan Biriș, Cristian Haiduc. După o scurtă prezentare a istoriei orașului este dată o descriere a celor mai importante edificii: Primăria, Palatul cultural, Liceul „Elena Ghiba Birta”, Liceul „Moise Nicoară”, Școala normală „Dimitrie Țichindeal”, Teatrul de stat, Palatul Bohuș, școala de arte, Catedrala romano-catolică, Biserica ortodoxă sârbă „Sfinții Petru și Pavel”, clădirea sinagogii, Catedrala ortodoxă română „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Palatul Tribunei, Casa cu lacăt, Academia teologică, Turnul de apă, Biserica roșie, Gara Arad, Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Mănăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul” din Arad-Gai, Insula Mureșului, Cetatea Aradului.
În anul 2001 a fost editată o sinteză a tuturor informațiilor utile din județul Arad: reperele geografice, istorice, indexul localităților (orașe și comune), indexul firmelor pe domenii de activitate – comerț, construcții, producție, prestări servicii având denumirea CARTARAD – HARTA COMERCIALĂ ȘI TURISTICĂ A JUDEȚULUI ARAD.
Stațiunea Moneasa din județul Arad a fost prezentată în 2002 în lucrarea TRASEE TURISTICE JUDEȚENE – MONEASA a d-lui Aurel Ardelean. Lucrarea prezintă o descriere detaliată a– așezarea geografică, căi de acces, relieful și alcătuirea geologică, resursele de ape minerale, rețeaua hidrografică, clima, vegetația și fauna.
Primele pagini se prezintă istoricul stațiunii după care se trece la o descriere a posibilităților de tratament balneofizical – profil de cură, factori naturali de cură, instalații și aparatură pentru tratament, indicații terapeutice. De asemenea este prezentat și centrul de recuperare neuromotorie infantilă Dezna.
În capitolele lucrării se arată care sunt excursiile care se pot face în împrejurimi, dând o descriere a obiectivelor de interes. Este tratat și turismul speologic care se poate practica în această zonă, după care urmează o enumerare a rezervațiilor naturale care pot fi vizitate, a rezervațiilor forestiere, rezervațiile științifice, parcuri dendrologice.
II. PREMISELE DEZVOLTĂRII TURISMULUI ÎN JUDEȚUL ARAD
Cadrul natural al județului Arad
Județul Arad are o suprafață de 775409 ha, ceea ce reprezintă 3,3% din suprafața totală a țării, fiind al cincilea județ ca întindere. Este situat în partea de vest a țării (Fig. 4) și se desfășoară sub forma unui vast amfiteatru ce cuprinde în limitele sale peisaje variate, în care sunt prezente rezultatele vieții antropice (vezi harta fizico – geografică a județului Arad).
Județul este delimitat în nord de județul Bihor, în est de județele Alba și Hunedoara, de județul Timiș în partea de sud și de frontiera de stat cu Ungaria în vest.
Elemente de relief
Geologia. Din punct de vedere geologic, teritoriul județului Arad se suprapune peste două mari unități tectonostructurale: Orogenul Carpatic și Depresiunea Panonică.
Orogenul Carpatic, situat în estul județului, este alcătuit din șisturi cristaline variate, roci magmatice (granite, bazalte, gabrouri, riolite, andezite, piroclastite) și formațiuni sedimentare mezozoice (calcare, conglomerate, gresii). Fragmentarea tectonică este evidențiată prin numeroase falii și depresiuni tectonice interne (Hălmagiu) și periferice (Zărand-Gurahonț), în care s-au acumulat formațiuni: tortoniene (pietrișuri, calcare, tufuri), sarmațiene (marne, argile, tufuri, calcare, conglomerate), sarmato – pliocene în facies panonic (nisipuri, argile, tufuri) și cuaternare (pietrișuri, nisipuri, argile).
Depresiunea Panonică, are un fundament constituit din șisturi cristaline ce nu au fost regenerate de orogeneza alpină, fiind fragmentat și scufundat în blocuri la diferite adâncimi. Cuvertura sedimentară este alcătuită mai ales din formațiuni tortoniene, sarmațiene, sarmato-pliocene în facies panonic și cuaternare, asemănătoare din punct de vedere litologic cu cele din Bazinul Zărandului.
Relieful județului Arad (vezi Fig. 5), etajat de la est spre vest, etalează altitudini absolute de la 80 m, la Zerind, până la 1486 m în Muntele Găina, se prezintă astfel:
Munții Codru- Moma – sunt așezați în partea de nord-est a județului, pe direcția NV-SE și se prezintă sub forma unei culmi de înălțime mijlocie alcătuită din mai multe vârfuri (Vârful Pleșu – 1112 m, Vârful Izoi – 1098 m, Vârful Momuța – 930 m). În partea centrală se remarcă o zona mai coborâtă, cu depresiunea intramontană de la Moneasa-Rănușa, izbucul intermitent de la Călugări, formele carstice de la Moneasa și platoul carstic suspendat de la Tinoasa.
Munții Bihorului – sunt reprezentați pe teritoriul județului, prin versantul sud-vestic al Muntelui Găina, unde se găsesc cele mai mari altitudini din județ: Vârful Găina-1486 m și Vârful Piatra Aradului-1429 m.
Munții Zărandului – sunt dispuși pe direcția vest-est și au o altitudine mai redusă (Măgura Ciungani – 841 m, Drocea – și Highiș – ). Contactul brusc al munților cu câmpia se observă de-a lungul liniei Pâncota-Păuliș.
Piemontul Codrului – este situat la marginea de vest a Munților Codru-Moma și este reprezentat printr-o suprafață netedă, ușor înclinată dinspre munte spre câmpie. În cadrul piemontului eroziunea a scos la zi o serie de structuri vulcanice neogene (la Archiș și Sebiș, unde Valea Deznei formeaza un defileu epigenetic), în spatele cărora s-au format mici depresiuni (Hășmaș, Groșeni, Buhani-Dezna).
Piemontul Zărandului – situat la poala nordică a Munților Zărandului, are o structură mai complexă datorită prezenței acelorași elemente vulcanice (Mocrea, Pâncota) și a continuării piemontului de eroziune cu suprafețe acumulative.
Depresiunea Zărandului – reprezintă în sens larg, întreaga arie depresionară dintre Munții Codru-Moma și Zărand.
Depresiunea Almaș-Gurahonț – poate fi considerată ca un sector al Depresiunii Zărandului sau ca o subunitate naturală distinctă.
Depresiunea Hălmagiu – comunicând mai mult cu depresiunile: Brad (pe Crișul Alb) și Beiuș (peste șaua de la Groși), reprezintă o individualitate geografică bine marcată în peisaj. Legătura spre Depresiunea Almaș-Gurahonț, se face prin defileul epigenetic al Crișului Alb între Vârfurile și Gurahonț (defileul de la Pleșcuța).
Dealurile Lipovei – reprezintă un piemont de eroziune și se află situate la sud de Mureș.
Culoarul Mureșului (Petriș-Lipova) – se remarcă prin discontinuitatea mare pe care o introduce în peisaj, de-a lungul a peste 60 km. Elementul predominant este dat de Valea Mureșului, cu relieful creat de ea la contactul dintre Munții Zărandului și Podișul Lipovei.
Câmpia Cermeiului – parte a așa-numitei „câmpii a glacisurilor”, se află situată în continuarea Piemontului Codrului și este mărginită la sud de Valea Teuzului.
Câmpia Crișului Alb – cuprinde relieful coborât, dintre Teuz și Crișul Alb. Este o regiune joasă cu o dezvoltare largă a luncilor.
Câmpia înaltă a Aradului – cuprinsă între Mureș și Crișul Alb reprezintă genetic o deltă cuaternară a Mureșului, construită la ieșirea din defileul Șoimoș-Lipova. Câmpia scade altitudinal spre nord.
Câmpia Vingăi – este situată la sud de Mureș, fiind o câmpie înaltă, care reprezintă tot o veche deltă continentală a Mureșului (anterioară însă deltei ce formează Câmpia Aradului). Aceasta se continuă spre vest cu o porțiune mai joasă, pe aliniamentul Aradul Nou – Șag – Mănăștur.
Clima
Climatul temperat continental moderat, cu influențe oceanice, existent pe teritoriul județului Arad, este determinat de radiația solară, bilanțul radiativ, poziția geografică, altitudinea, circulația maselor de aer precum și caracterul suprafeței active.
Stațiile meteorologice care monitorizează parametrii specifici sunt amplasate astfel:
– Gurahonț (Iosaș) – situată la poalele Munților Codru Moma
– Vărădia – situată pe Culoarul Mureșului între Munții Zărandului și Dealurile Lipovei
– Șiria – situată pe o culme secundară din vestul Munților Zărandului
– Arad – situată în câmpie, la marginea orașului
– Chișineu Criș – situată în Câmpia Crișurilor, la marginea orașului.
Temperatura aerului
Valorile temperaturilor medii multianuale ale aerului din județul Arad urmăresc, aproape fidel, altitudinile unităților de relief din județ (vezi Fig. 6), cu cele mai mici valori în spațiul montan din estul județului. Principalele valori ale temperaturii medii a aerului, înregistrate la aceste stații, sunt menționate în tabelul 4, pentru ca valorile maxime și minime să fie redate în tabelul 5.
Se constată că în toate stațiile meteorologice de pe teritoriul județului Arad, temperaturile minime absolute au fost mai ridicate în anii anteriori comparativ cu anul 2012.
(Sursa: Administrația Națională de Meteorologie)
Valoarea cea mai scăzută de – 25,8 oC s-a înregistrat la Vărădia de Mureș în data de 08.02.2012, pentru ca la Chișineu Criș valoarea de – 24,4 oC să fi fost înregistrată la în data de 08.02.2012. Temperaturile maxime absolute au fost mai mari în anul 2012, iar valoarea cea mai ridicată de 38,7 oC s-a înregistrat la Chișineu Criș în data de 24.08.2012.
Temperaturile medii anuale s-au situat în intervalul 10,1 – 11,6 oC, valorile înregistrate fiind mai ridicate față de cele din anul 2011.
Conform datelor din tabelul 5, în perioada analizată (2008-2012), se constată valori mai scăzute în anii 2010 și 2011, în timp ce în anii 2008, 2009, 2012, valorile înregistrate au fost ușor mai ridicate. Din punct de vedere al temperaturilor medii anuale, cei mai călduroși ani (valori în intervalul 10,8-12,0 oC) se consideră a fi: 2008, 2009 și 2012.
(Sursa: Administrația Națională de Meteorologie)
Analizând datele stației meteorologice Arad (vezi Fig. 7), în intervalul anilor luați în considerare (2008-2012), se observă variații ușoare ale temperaturilor medii anuale.
Temperatura maximă absolută anuală înregistrează un trend descendent din anul 2008 până în anul 2010, iar din anul 2011 acesta devine ascendent. Temperatura minimă absolută anuală înregistrează un trend descendent până în anul 2009, apoi ascendent, pentru ca în anul 2012 acesta să devină din nou descendent.
Precipitațiile
Analiza repartiției precipitațiilor căzute la nivelul județului Arad reflectă o similitudine cu altitudinea unităților de relief (Fig. 8), cele mai ridicate valori fiind înregistrate în zona montană.
Datele referitoare la nivelul precipitațiilor (vezi tabelul 6, figura 9) evidențiază faptul că în anul 2012, cantitățile de precipitații au fost mai mari în toate stațiile față de anul 2011 și au variat de la stație la stație în anii 2008, 2009, 2010.
(Sursa: Administrația Națională de Meteorologie)
Fig. 9. Evoluția precipitațiilor medii înregistrate în județul Arad (Sursa: prelucrare proprie)
Valorile caracteristice pentru temperatura aerului și a precipitațiilor (tabelul 7), evidențiază următoarele aspecte:
– temperatura minimă absolută cea mai scăzută s-a înregistrat în stația Vărădia de Mureș
– temperatura maximă absolută cea mai ridicată s-a înregistrat în stația Chișineu Criș
– cantitatea de precipitații cea mai mare s-a înregistrat în stația Gurahonț
(Sursa: Administrația Națională de Meteorologie)
Variațiile climatice și manifestările acestora.
În baza înregsitrărilor analizate se pot evidenția extremele climatice și manifestările acestora.
Astfel, în intervalul 2008 – 2012 se observă un trend oscilatoriu al precipitațiilor căzute raportat atât la anii luați în calcul cât și la valorile înregistrate în stațiile din județ. Analizând aceste date rezultă că anul 2011 este cel mai secetos, iar anul 2010 cel mai ploios.
Numărul zilelor cu precipitații mai mari sau egale cu 0,1 l/mp înregistrate în anul 2012, la trei din stațiile amintite, a variat în intervalul 120-128 zile (exceptând Șiria și Vărădia de Mureș – pentru care lipsesc înregistrările lunii decembrie 2012, fapt pentru care nu s-a contorizat numărul de zile pe întreg anul 2012 ).
Evoluția temperaturilor medii anuale observate la stația meteorologică Arad prezintă o tendință de creștere pe intervalul analizat (1961 – 2012 – figura 10).
Tendința liniară estimată este de 0,2ºC pe deceniu (semnificativǎ la nivele de încredere de 99%).
Evoluția la stația meteorologică Arad a sumelor anuale de precipitații prezintă, în ultimii ani, o tendință ușoară de creștere, nesemnifi-cativă statistic (figura 11).
La stația meteorologică Arad, anul 2012 a fost pe poziția 5 în topul celor mai călduroși ani din punct de vedere al temperaturii medii anuale (pe prima poziție situându-se anul 2000). La aceeași stație, în topul celor mai ploioși ani (realizat pe baza sumelor anuale de precipitații), 2012 se situeazǎ pe poziția 27 la nivel de țară (cel mai ploios an al intervalului 1961 – 2012, la Arad, fiind 1970).
În ceea ce privește tendințele viitoare, experimente numerice realizate cu un ansamblu de 9 modele climatice regionale sugerează că în orizontul temporal 2011 – 2040, creșterea temperaturii medii anuale în județul Arad ar putea fi între 1,13°C și 1,16°C, comparativ cu media multianuală a intervalului de referință 1961 – 1990.
În cazul sumei anuale a precipitațiilor, estimările realizate folosind rezultatele experimentelor numerice cu același ansamblu de 9 modele climatice regionale sugerează, pentru județul Arad, o scădere a precipitațiilor cu aproximativ 1,9 %, comparativ cu intervalul de referință 1961 – 1990.
Demografia
Populația județului Arad a scăzut gradual, în fiecare an, de la 457.318 locuitori în anul 2008 la 430.629 locuitori la 1 iulie 2011 (Fig. 12).
Regresul demografic este o realitate incontestabilă în perioada contemporană, el afectând diferite regiuni din județul Arad, cu precădere mediul rural montan, cu consecințe negative evidente.
Turismul poate estompa acest declin demografic cu condiția ca potențialul turistic al acelor regiuni să fie valorificat în mod judicios. Acest lucru poate fi observat în alte regiuni rurale europene (Pantelic, 2011), creând un precedent favorabil.
Distribuția populației în mediul urban și mediul rural indică un număr de persoane mai mare în mediul orășenesc decât în cel sătesc, în intervalul 2008 – 2011. De asemenea, este evidentă influența condițiilor naturale asupra repartiției populației la nivelul județului (vezi Fig. 13). Cei mai puțini locuitori se regăsesc în unitățile administrativ teritoriale din spațiul montan și din Podișul Lipovei (sub 2500 loc/uat), datorită condițiilor neprielnice de trai. Se poate observa că în lungul Mureșului sau a Crișului Alb există mai mulți locuitori la nivel de UAT (între 2500 – 5000), aceste artere hidrografice consituindu-se în axe de transport care fac legătura dintre spațiul Panonic și cel Transilvan. Cu valori mult mai mari participă UAT-urile din zona de câmpie, evidențiidu-se cele cu caracter urban (în mod evident municipiul Arad) datorită facilităților pe care le au, polarizând interesul locuitorilor.
Organizarea administrativ teritorială
Din punct de vedere administrativ, teritoriul județului Arad se împarte, astfel:
– 1 municipiu – Arad; – 9 orașe – Chișineu Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pâncota, Pecica, Sântana, Sebiș;
– 68 de comune; – 270 de sate, din care 9 aparțin de municipiu și orașe.
Amenajarea teritoriului are drept scop major organizarea științifică a spațiului (Băltărețu, 2010), termeni similari, folosiți în literatura de specialitate, fiind și planificarea regională, localizare, sistematizarea teritoriului. Indiferent de termenul folosit, se urmărește de fapt utilizarea rațională a spațiului și valorificarea resurselor regionale (Minciu, 2002). În țara noastră, termenul cel mai folosit (Cândea, 2006) este cel de sistematizare a teritoriului, termen similar cu: amenajarea teritoriului (folosit mai ales în școala franceză); planificarea teritorială și organizarea teritoriului sau spațiului (folosiți mai ales în școala anglo-saxonă și în cea americană).
Resursele naturale
Resursele naturale regenerabile
Principalele resurse naturale regenerabile ale județului Arad, sunt: resursele de apă (de suprafață și subterană) și resursele forestiere.
Resursele de apă
Județul Arad deține rezerve apreciabile de ape subterane și este străbătut de importante cursuri de apă. Astfel, județul Arad cuprinde arii din trei bazine hidrografice și anume bazinul hidrografic Mureș, bazinul hidrografic Criș (cu râurile Crișul Alb și Crișul Negru), bazinul hidrografic Bega.
Mureșul, are la intrarea în județ un debit mediu de 142 m3/s, iar la Arad de 154 m3/s. Debitele maxime ale Mureșului, pot ajunge la peste 2.000 m3/s (2.150 m3/s) și pot duce la apariția inundațiilor, motiv pentru care a fost necesară realizarea unor lucrări de apărare.
Crișul Negru are un debit valoric mediu de 29 m3/s la Zerind, Crișul Alb are un debit care crește de la 13,7 m3/s la Gurahonț la 21,4 m3/s la Chișineu-Criș. Afluenții Crișului Alb, au debite între 1 – 3 m3/s la Hălmagiu, Zeldiș, Dezna, Cigher. Și aici a fost necesară realizarea unor lucrări de apărare.
Densitatea rețelei hidrografice, se înscrie între 0,6 – 0,8 km/km2, valoarea medie fiind de 0,5 km/km2. Cele mai mici valori ale densității rețelei de râuri se înregistrează pe interfluviul Mureș – Canalul Morilor, iar cele mai mari valori se înregistrează în bazinele râurilor Beliu, Moneasa și Tăcășele.
Dintre suprafețele lacustre se pot aminti, în special, lacurile naturale de luncă – numeroase pe Valea Mureșului și lacurile antropice cum ar fi lacul de baraj de
Apele subterane se caracterizează printr-un debit bogat și prin situarea pânzei freatice, în general, la mică adâncime (peste 2/3 din Câmpia Aradului are ape subterane la mai puțin de 3 m adâncime).
Resursele forestiere
Aceste resurse ocupă în prezent 26% din suprafața județului, ceea ce reprezintă un procent destul de redus (vezi Harta vegetației și a ariilor naturale protejate din județul Arad). Acestea se regăsesc îndeosebi în zona montană și zona deluroasă, iar ca specii predomină formațiunile cărpineto – făgete, goruneto – cărpinete, gorunete cu horști, goruneto – cerete, gîrnițeto – cerete, goruneto – făgete, precum și asociații de pajiști secundare pe locul fostelor păduri defrișate.
Pe lângă resursele forestiere, mai există și alte tipuri de vegetație, care se regăsesc în județul Arad, cum ar fi: vegetația de silvostepă – cu câteva pâlcuri de arbori, vegetația de stepă și vegetație azonală de luncă.
Resursele naturale neregenerabile
Diversitatea morfopedologică și natura formațiunilor geologice explică marea varietate a resurselor naturale neregenerabile ale județului precum: rocile (sedimentare, metamorfice și magmatice), structurile petroliere, izvoarele termale și minerale (bicarbonatate sulfatate, carbogazoase feruginoase, bicarbonatate calcice, sulfuroase sodice, etc.). Dacă rocile metamorfice și cele magmatice se regăsesc cu precădere în spațiul montan, ele fiind exploatate în cariere, principalele resurse de hidrocarburi sunt cantonate în subsolul câmpiei.
Economia
Repartiția salariaților pe categorii de activitate în anul 2012, județul Arad, se prezintă astfel:
– în sectoarele precum: agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură, pescuit, numărul salariaților a cunoscut un trend ascendent din ianuarie până în noiembrie, de la 3.237 mii persoane la 3.302 mii persoane, pentru ca în decembrie acesta să fie descendent spre 3.295 mii persoane;
– în sectoarele: industrie și construcții numărul salariaților a cunoscut un trend ascendent din ianuarie până în octombrie, de la 58.008 mii persoane la 59.168 mii persoane, pentru ca spre sfârșit de an acesta să devină descendent spre 59.041 mii persoane;
– în sectorul servicii numărul salariaților a cunoscut un trend ascendent din ianuarie până în februarie de la 56.433 mii persoane la 56.773 mii persoane, pentru ca spre sfârșit de an acesta să devină descendent spre 57.441 mii persoane.
Câștigurile brute cele mai mari, raportate la cele trei mari categorii amintite mai sus, se înregistrează în sectoarele industrie – construcții, unde spre finalul anului, acestea erau de 2.037 lei/persoană. Pe tot parcursul anului au existat oscilații în fiecare sector de activitate, cu luni în care s-a câștigat mai mult sau mai puțin, dar nu s-a depășit valoarea amintită anterior.
Șomajul a înregistrat trenduri diferite în funcție de sex, astfel că:
– în rândul bărbaților, trendul a fost descendent din ianuarie până în iunie, de la 4.039 persoane la 3.592 persoane, pentru ca apoi să devină ascendent la 4.198 persoane în decembrie;
– în rândul femeilor, trendul a fost descendent din ianuarie până în iunie, de la 3.445 persoane la 3.295 persoane, pentru ca apoi să devină ascendent la 3.395 iar mai apoi descendent în decembrie, la 3.612 persoane.
În ce privește rata șomajului aceasta se prezintă astfel:
– în rândul bărbaților, rata șomajului a înregistrat un trend descendent de la 3,7% în ianuarie la 3,3% în iunie, pentru ca în decembrie acesta să devină ascendent spre 3,9%;
– în rândul femeilor, rata șomajului a înregistrat un trend descendent de la 3,5% în ianuarie la 3,3% în mai-iunie, pentru ca apoi acesta să se mențină constant la valoare de 3,6% până la sfârșitul anului.
Indicii producției industriale au înregistrat o scădere ușoară de la 117,0% în ianuarie la 94,9% în decembrie, deși în cursul anului s-au înregistrat ușoare oscilații între aceste valori amintite.
Indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie pe total (piața internă și externă) au oscilat pe parcursul anului, cel mai mare procent s-a înregistrat în iulie 122,0% și cel mai mic în decembrie 101,9%.
În perioada 01.01-31.12. 2012, exportul FOB realizat (după sediul social din Registrul Statistic al Intreprinderilor – REGIS – al agentilor economici care au realizat exporturile/ importurile de bunuri), s-a ridicat la 2.130.485 mii euro, iar importul CIF de marfuri la 1.975.170 mii euro. Drept urmare, la nivelul județului s-a înregistrat un excedent comercial de 155.315 mii euro.
Excedent mai mare al balanței comerciale s-a înregistrat la următoarele grupe de produse: mijloace de transport (+406.784 mii euro), mărfuri și produse diverse (+119.507 mii euro), produse vegetale(+69.361mii euro), încălțăminte, palarii,umbrele și articole similare (+36.490 mii euro), etc.
Deficit al balanței se înregistrează la urmatoarele grupe de produse: metale comune și articole din acestea (- 203.907 mii euro), materiale plastice, cauciuc (- 89.278 mii euro), la piei crude, piei tăbăcite, blănuri (- 42.660 mii euro), produse ale industriei chimice (- 47.799 mii euro), mașini, aparate și echipamente electrice (- 34.397 mii euro), și altele.
În structura exporturilor, o pondere însemnată au deținut-o următoarele grupe de produse: mijloace de transport (27,5%), mașini, aparate și echipamente electrice (24,1 %), metale comune și articole din acestea(13,3%), materiile textile și articole din acestea (11,1%), etc.
În structura importurilor, cea mai mare pondere au deținut-o grupele de mărfuri: mașini, aparate și echipamente electrice (27,7%), metale comune (24,6%), materiile textile și articole din acestea (11,4%), mijloace de transport (9,1%), etc..
(Sursa: INS – Direcția Județeană de Statistică Arad)
CALITATEA AERULUI ȘI INFLUENȚA ASUPRA TURISMULUI
Aerul atmosferic, este unul din factorii de mediu greu de controlat, deoarece poluanții odată ajunși în atmosferă se disipează rapid și nu mai pot fi captați pentru a fi epurați – tratați. De aceea, reducerea poluării aerului se poate realiza prin captarea și tratarea acestora la sursă sau prin înlocuirea lor cu alții mai puțin sau deloc nocivi.
Aerul, reprezintă, vectorul care conduce la efecte globale asupra mediului, care își au cauza în poluarea atmosferei și anume: precipitațiile acide, degradarea stratului de ozon stratosferic, efectul de încălzire globală, cunoscut și sub denumirea de efect de seră.
Intervenția omului asupra atmosferei este mai puțin vizibilă, comparativ cu lumea biotică. Acțiunea omului aici are caracter predominant indirect, deoarece aerul nu este decât foarte slab consumat, exceptând procesele biofiziologice (respirația), în schimb atmosfera suferă o poluare intensă. În acest context se spune că „atmosfera este poluată atunci când o mărime, care adăugată la sau scăzută din constituenții normali ai atmosferei poate determina alterarea proprietăților sale fizice sau chimice în mod sesizabil de către om sau natură” (Mac I., 2003).
Ca ființă biologică, omul intervine nesemnificativ asupra aerului doar prin procesele fiziologice, evacuând CO2 și viruși. În schimb, prin activitățile sale participă la modificarea compoziției aerului. Specificul relației om-atmosferă duce către o modalitate aparte de studiu a impactului, în sensul evidențierii produselor induse în aer și a efectului posibil ori real.
În ceea ce privește activitatea turistică, calitatea aerului este de maximă importanță întru-cât reprezintă chiar mediul în care se deplasează turiștii. Aerul poluat poate determina părăsirea zonei turistice de către vizitatori și creea chiar o opinie nefavorabilă în rândul turiștilor.
Emisii de poluanți atmosferici
Datele se referă la cele mai importante emisii din surse fixe și la emisiile din trafic pentru anul 2011 nefiind incluse o serie de surse care au apărut în anii anteriori, cum ar fi: agricultura – o parte, pădurile, arderile neindustriale, arderi din diverse industrii, etc.
Datele din anul 2012 erau în curs de prelucrare la data elaborării tezei.
Emisii de dioxid de sulf (SO2)
Valorile emisiilor de SO2 în funcție de principalele surse fixe luate în calcul sunt prezentate în în graficul din figura 14.
Din datele prezentate se constată faptul că sursa cea mai importantă de emisii de SO2 o reprezintă arderile în industria energetică. Acestea sunt 99,94% din totalul emisiilor.
În județul Arad, sursa majoră de emisii de SO2 o reprezintă centralele termice, prin cele 9 instalații mari de ardere: S.C. CET Arad – hidrocarburi cu 7 instalații, respectiv S.C. CET Arad – lignit, cu 2 instalații. Aceste instalații, fac parte din Programul Național de Reducere Progresivă a Emisiilor, care a prevăzut reducerea emisiile de SO2 până la finele anului 2013. Pentru reducerea acestor emisii în anul 2014 s-a luat decizia schimbării combustibilului din lignit pe gaz. Dispersia și concentrația SO2 la nivelul municipiului a fost influențată de amplasarea unității față de oraș, mișcarea maselor de aer, temperatura aerului, precum și de conținutul în sulf al materiei prime utilizate (până în anul 2014 – lignitul).
Se poate observa că CET – ul pe lignit a avut o influență mai mică la nivelul municipiului (vezi Fig. 15), atât datorită depărtării de oraș cât și datorită conținutul nesemnificativ în sulf. În schimb, CET – ul pe hidrocarburi are o influență majoră în partea centrală a orașului (vezi Fig. 16), aria afectată crescând dacă materia primă utilizată are un conținut mai mare în sulf.
În figura 17 este evidențiată evoluția emisiilor de SO2 începând cu anul 2008. Deși anul 2011 nu cuprinde toate sursele de poluare luate în considerare în alți ani, se poate realiza
o oarecare comparație prin prisma faptului că principalele surse generatoare de emisii de SO2 sunt cele două CET-uri.
Din analiza evoluției cantităților de dioxid de sulf evacuate în atmosferă în intervalul anilor 2008 – 2011, se constată faptul că valorile nu prezintă diferențe mari, excepție făcând anul 2009.
Emisii de oxizi de azot (NOX)
Valorile emisiilor de NOX în funcție de principalele surse fixe inventariate și trafic sunt prezentate în graficul din figura 18.
Datele prezentate evidențiază care sunt principalele surse care emit NOx în atmosferă.
Arderile din industria energetică reprezintă 9% din totalul emisiilor inventariate, arderile rezultate din alte surse 2%, în timp ce emisiile din transporturi rutiere reprezintă 89%.
Arderile din trafic reprezintă 89% din totalul emisiilor la care se face raportarea datelor pentru anul 2011.
În graficul din figura 19 este evidențiată evoluția acestor emisii începând cu anul 2008 până în anul 2011.
De-a lungul perioadei considerate, rezultă o tendință de scădere ușoară a emisiilor de NOx până în 2010, pentru ca în anul 2011 emisiile să fie cele mai mari din toți anii prezentați. În anul 2011 emisiile de NOx au fost mai mari decât în ceilalți ani, deoarece traficul reprezintă cel mai mare procent din totalul de emisii.
Emisii anuale de amoniac
În general sursele de poluare cu amoniac apar în procesul fabricării sau utilizării acestuia (nu este cazul în județul Arad, după închiderea S.C. Archim S.A.).
O altă sursă de poluare cu amoniac, importantă cantitativ, provine din agricultură, ca de exemplu arderea biomasei rezultate din defrișări, fermentarea reziduurilor provenite de la animale.
De asemenea, anumite soiuri cultivate emit mari cantități de amoniac.
Poluarea cu amoniac rezultă și din gestionarea defectuoasă a deșeurilor menajere (de la colectare, transport și până la depozitare). Degajarea unor mari cantități de amoniac rezultat din procesul de fermentare a acestora, este un proces favorizat de umiditate și temperaturi ridicate ale aerului.
Valorile emisiilor de NH3, în funcție de sursele fixe luate în calcul și trafic, sunt prezentate în graficul din figura 20. Din datele prezentate, reiese că sursa majoră, responsabilă de emisiile de NH3 este agricultura.
În graficul din figura 21 este evidențiată evoluția emisiilor de amoniac din anul 2008 până în anul 2010. Deoarece în anul 2011 nu apar toate sursele de emisie din agricultură nu este justificată o comparație pertinentă cu ceilalți ani. Analizând aceste date se constată că din anul 2008, cantitatea emisiilor de amoniac în atmosferă este în continuă scădere.
Emisii de compuși organici volatili nemetanici
Cei mai reprezentativi compuși organici volatili, sunt produsele petroliere: benzină, eteri de petrol, percloretilenă, benzen, acetonă, cloroform, esteri, fenoli, sulfură de carbon, etc. Sursele de poluare sunt transportul rutier, procesele industriale în care se ard combustibili, precum și anumite activități industriale.
Valorile emisiilor de NMVOC (compuși organici volatili nemetanici) din sursele fixe inventariate și din trafic sunt prezentate în graficul din figura 22.
Din datele prezentate, se observă care este sursa cu ponderea cea mai mare, componentele care au aportul cel mai mare în totalul emisiilor de compuși organici volatili nemetanici.
Anul 2011 nu se regăsește în această comparație deoarece nu sunt luate toate sursele în considerare, la fel ca și în anii anterioari (zonele umede, păduri și agricultură)
În graficul din figura 23 este evidențiată evoluția emisiilor de NMVOC începând cu anul 2008.
Acestea prezintă emisiile de compuși organici volatili nemetanici care variază destul de mult, iar diferența o reprezintă aportul emisiilor din agricultură, precum și din păduri și fânețe. Anul 2011 nu se regăsește în această comparație deoarece nu sunt luate în considerare toate sursele.
Emisii de pulberi în suspensie
Situația emisiilor de pulberi în suspensie (TSP), raportată la sursele fixe și trafic, este prezentată în graficul din figura 24.
Este de menționat că SC CET Arad – pe lignit a fost prevăzut cu electrofiltre pentru reținerea pulberilor, care funcționează cu un randament de 99,6% și respectiv 99,4%.
În intervalul anilor 2008 – 2010, emisia de pulberi a evoluat conform graficului din figura 25.
Deoarece pentru 2011 nu apar toate sursele de poluare, nu este posibilă o comparație cu anii anteriori.
Din datele prezentate, se constată faptul că începând cu anul 2008, tendința emisiilor de pulberi este în creștere, datorită:
– situației economice – deoarece se revine tot mai mult la folosirea combustibililor din lemn, chiar cărbune, la încălzirea rezidențială și există multe șantiere de construcții care implică acțiuni de demolare-construcție;
– surselor mobile depășite ca uzură;
– starea proastă a carosabilului.
Totodată, se poate observa că acest fenomen este omniprezent la nivelul întregului oraș de pe Mureș, cu valori mai mari în partea centrală, datorită prezenței CET – ului pe hidrocarburi și a densității mari a arterelor rutiere intens circulate (vezi Fig. 26). Pe măsură ce ne apropiem de marginea orașului, valorile de pulberi sedimentabile scad într-un mod evident.
Emisii de metale grele
Metalele grele, sunt substanțe cunoscute sub denumirea de poluanți sistemici, datorită faptului că după pătrunderea în organism determină leziuni specifice la nivelul anumitor organe și sisteme, chiar în concentrații foarte mici.
Valorile rezultate din calculul emisiilor din sursele fixe și trafic sunt prezentate în tabelul 8 și graficul din figura 27.
Activitatea cu cea mai mare cantitate de metale grele emise este reprezentată de instalațiile mari de ardere.
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Monitorizarea calității aerului
Poluarea atmosferei este monitorizată în principal în municipiul Arad, oraș industrial, cu un trafic intens și o densitate mare a populației, precum și în alte orașe/localități ale județului.
Evaluarea calității aerului ambiental prin monitorizarea semiautomată
Poluarea de impact a poluanților gazoși a fost monitorizată prin recoltare de probe cu timp de mediere de 30 minute în zone sensibile din municipiul Arad (intersecții aglomerate, străzi înguste tip canion, artere cu circulație intensă – vezi harta poluării cu NO2 și SO2 a municipiului Arad) și în alte localități ale județului (tabelul 9). Indicatorii monitorizați au fost NO2, SO2 și NH3. Determinările concentrațiilor de NH3 au fost foarte mici, de aceea nu au fost prezentate în tabel.
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Determinările analitice ale dioxidului de azot și dioxidului de sulf s-au efectuat prin metode spectrofotometrice, recoltările fiind executate de către personalul laboratorului agenției pentru protecția mediului cu pompe de recoltare tip Desaga, iar rezultatele au fost comparate cu prevederile STAS 12574/87 – Aer din zone protejate – condiții tehnice de calitate.
Din analiza acestor date rezultă că nu a fost depășită concentrația maximă admisă (CMA) pentru niciunul din indicatori.
În figura 28 este prezentată evoluția începând cu anul 2008, a concentrațiilor de NO2 și SO2 în aerul ambiental din municipiul Arad.
Analizând atât tabelul cât și graficul se constată că nu sunt variații prea mari ale concentrațiilor de NO2 și SO2 măsurate.
În cazul NH3, valorile medii anuale sunt foarte mici și nu depășesc CMA prevăzută în STAS 12574/87, motiv pentru care nu au fost reprezentate în grafic.
Monitorizarea manuală a poluanților solizi reprezintă de asemenea evidențierea poluării de impact. Aceasta s-a efectuat prin determinări de pulberi sedimentabile în 10 locații, atât din municipiul Arad (6 puncte de prelevare) cât și din localitățile din județ (Lipova, Pecica, Nădlac, Sânleani).
În figura 29 sunt redate concentrațiile medii anuale, calculate pentru fiecare punct de recoltare și evoluția concentrațiilor de pulberi sedimentabile în perioada anilor 2008-2012.
Cantitățile cele mai mari de pulberi sedimentabile determinate au fost în punctul Uzina Electrică situat în imediata vecinătate a S.C. CET S.A.- Hidrocarburi și a șoselei de intrare în oraș dinspre Deva. Cauza o reprezintă traficul intens din zonă, starea de curățenie, precum și condițiile meteo care nu au permis o bună dispersie a poluanților.
Din datele prezentate, se constată că media anuală de pulberi sedimentabile nu depășește limita prevăzută în STAS 12574/1987, valoarea cea mai ridicată înregistrându-se în anul 2009. În anul 2012, valoarea medie anuală a pulberilor sedimentabile a fost cea mai mică din ultimii 5 ani.
Evaluarea calității aerului prin monitorizarea automată
Calitatea aerului în județul Arad, este monitorizată prin măsurători continue în 2 stații automate amplasate în municipiul Arad (AR1 și AR2) și o stație amplasată în orașul Nădlac, conform criteriilor indicate în legislație, în zone reprezentative pentru fiecare tip de stație:
– Stație de trafic/industrie – stația AR1 – pasaj Micălaca – amplasată în zonă cu trafic intens;
– Stație de fond urban – stația AR2 – amplasată într-o zonă rezidențială, pentru a evidenția gradul de expunere a populației la nivelul de poluare urbană;
– Stația suburbană/trafic – stația AR3 – orașul Nădlac – amplasată la ieșirea din localitate, în apropierea frontierei de stat cu Republica Ungaria.
În stațiile de monitorizare din județul Arad, parte integrantă a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA), se efectuează măsurători continue pentru: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO, NO2, NOx), monoxid de carbon (CO), pulberi în suspensie (PM10 și PM2,5), ozon (O3) și precursori organici ai ozonului (benzen, toluen, etilbenzen, o–xilen, m-xilen și p-xilen).
Corelarea nivelului concentrației poluanților cu sursele de poluare, se face pe baza datelor meteorologice obținute în stațiile prevăzute cu senzori meteorologici de direcție și viteză vânt, temperatură, presiune, umiditate, precipitații și intensitate a radiației solare.
Metodele de măsurare, folosite pentru determinarea poluanților specifici sunt metodele de referință prevăzute în Legea 104/2011.
Rezultatele monitorizării calității aerului ambiental în județul Arad, sunt prezentate ca medii lunare, minime și maxime orare, sau maxime zilnice ale mediei mobile pe 8 ore.
În cursul anului 2012, stațiile de monitorizare a calității aerului AR1, AR2 și AR3 au funcționat aproximativ continuu, toate datele transferându-se către serverul principal, amplasat la sediul agenției de mediu, serviciul monitorizare și de aici la panoul de informare a publicului, amplasat într-o zonă centrală a municipiului.
Dioxidul de azot
În cursul anului 2012, analizoarele de NOx din stațiile de monitorizare AR1, AR2 și AR3 au funcționat aproape continuu pe toată perioada considerată.
Rezultatele medii orare lunare validate de NO2, precum și capturile de date obținute la cele trei stații sunt evidențiate în figura 30.
Datele din tabelul 10 evidențiază faptul că evaluarea calității aerului din punct de vedere al concentrațiilor de NO2 se poate face prin interpretarea rezultatelor de la toate cele trei stații automate de monitorizare a calității aerului,
captura de date fiind corespunzătoare cu prevederile legislative.
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Din datele prezentate în tabel se constată faptul că valorile măsurate de NO2 nu au depășit valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane, de 200 µg/mc, conform Legii 104/2011. Se observă că valorile înregistrate în stația AR1 (stația de tip trafic/industrie), în general, sunt mai ridicate (în 83,33% din cazuri) decât în celelalte stații, fapt ce subliniază influența traficului asupra concentrațiilor de NO2.
În ceea ce privește evoluția calității aerului ambiental din punct de vedere al concentrațiilor de NO2 în perioada 2008 – 2012 (perioada de date validate de la stațiile de monitorizare a calității aerului), se constată faptul că o analiză se poate face doar pe baza valorilor înregistrate la stațiile AR1 între anii 2009 – 2012, iar AR2 și AR3 între anii 2010 – 2012 (Fig. 31, 32 și 33).
Analizând graficele prezentate se constată diferențe mici între valorile înregistrate în perioadele considerate pentru fiecare stație. Pentru fiecare din stațiile prezentate se observă anii în care valorile sunt scăzute la început de an, pentru ca apoi să crească sau invers.
Raportând valorile stațiilor pe ani, se observă că la stația AR1, valorile sunt relativ mai mari decât în celelalte două stații, fapt ce derivă și din caracteristica stației, aceasta fiind de trafic/industrie.
Dioxidul de sulf
Rezultatele obținute în urma măsurătorilor înregistrate și validate la stațiile de monitorizare AR1, AR2 și AR3 sunt evidențiate în tabelul 11.
Conform datelor prezentate în tabel și grafic se constată următoarele:
– valorile medii orare înregistrate sunt mult mai mici decât valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane de 350 μg/m3,
– valorile medii orare înregistrate sunt mai mici decât pragul de alertă pentru SO2 de 500 μg/m3.
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Cele mai mici valori s-au înregistrat la stația de monitorizare AR3. Faptul că la stațiile AR1 și AR2 concentrațiile de SO2 în atmosferă sunt mai ridicate, se datorează influenței emisiilor de la S.C. CET Arad SA – pe lignit și S.C. CET Hidrocarburi S.A.
Aspecte diferite s-au înregistrat și în situația folosirii păcurii cu un conținut mai mare de SO2 (3,3%), situație care a determinat un fenomen de poluare la nivelul Municipiului Arad pe o suprafață mai mare (vezi Harta poluării cu SO2 a municipiului Arad). Scăderea ponderei în producția energetică a CET Hidrocarburi a determinat estomparea fenomenului de poluare.
Datele furnizate de stațiile AR1, AR2 și AR3 sunt potrivite pentru aprecierea calității aerului din punct de vedere al concentrației de SO2 (captura de date ≥75%).
În ceea ce privește evoluția calității aerului ambiental, din punct de vedere al concentrațiilor de SO2 în perioada 2008 – 2012 se constată o captură de date corespunzătoare conform legislației în vigoare, doar în stația AR2. În stația AR1, captura a fost suficientă doar în anii 2009, 2011 și 2012, iar stația AR3 doar în anii 2011 și 2012 are asigurată captura suficientă de date.
În concluzie, analiza evoluției calității aerului în intervalul 2008 – 2012 se poate face pe baza valorilor înregistrate la stația AR2, stație de fond urbană – figura 35 și la stațiile: AR1 – figura 34, respectiv AR3 – figura 36 – în limita capturilor existente.
În stația AR1, se constată că în perioada analizată nu sunt diferențe semnificative între valorile măsurate în anii 2009, 2011, 2012 (ani cu capturi conform legislației în vigoare). În lunile de vară, concentrația de SO2 în aerul ambiental este mai scăzută, deoarece nu există influența emisiilor de la S.C. CET Arad S.A. pe lignit (este perioada în care se fac reviziile anuale generale).
În stația AR2, se constată că în general în perioadele de iarnă (prima parte a anului și ultima) valorile sunt mai ridicate decât în restul anului, datorită emisiilor provenite din încălzirea rezidențială dar și de la S.C. CET Arad S.A. pe lignit, care are 2 instalații ce fac parte din Programul Național de Reducere Progresivă a Emisiilor. La data supusă analizei nu s-a luat nicio măsură în ceea ce privește realizarea de investiții în scopul reducerii emisiilor de SO2.
În stația AR3 tot în perioadele de primăvară și iarnă se constată valorile cele mai ridicate, raportate la anii cu capturi suficiente 2011 și 2012. În general aceste valori apar în urma încălzirii rezidențiale și a traficului din zonă.
Pulberi în suspensie
PM10
În stațiile de monitorizare AR1 și AR3, există câte un echipament de monitorizare a pulberilor în suspensie PM10. Analizorul furnizează medii orare ale concentrațiilor PM10 prin metoda nefelometrică. În paralel, se efectuează zilnic și determinări gravimetrice. Măsurătorile gravimetrice sunt măsurători de referință.
Concentrațiile de pulberi PM10, ca medii zilnice lunare, obținute prin măsurători gravimetrice sunt prezentate în figurile 37 – 39.
Analizând datele prezentate în tabelul 12 se poate constata faptul că, în general, mediile zilnice lunare se încadrează în limitele admise de legislația în vigoare (max. 50 μg/mc conform Legii 104/2011). Media anuală de PM10 rezultată la fiecare stație în parte se prezintă astfel: 27,53 μg/mc la stația AR1, 23,08 μg/mc la stația AR2, respectiv 25,75 μg/mc la stația AR3. Aceste valori sunt inferioare valorii limite anuale pentru protecția sănătății umane, de 40 μg/mc, prevăzută în legislația în vigoare.
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Din datele prezentate se constată faptul că în anul 2012, au existat zile în care a fost depășită valoarea limită zilnică, la toate cele trei stații. Astfel, datele cu valori ce depășesc limita zilnică de 50 μg/mc și cauzele care au determinat aceste situații sunt evidențiate în tabelul menționat.
Captura de date raportată la nivelul celor trei stații este bună, cu toate că există întreruperi din diverse motive care nu permit realizarea unei capturi de 100%.
Pentru a putea efectua o comparație între ultimii ani, sau a stabili o evoluție în timp a concentrațiilor de pulberi în suspensie (PM10), ar trebui să existe măsurători cu captură suficientă de date în perioada analizată 2008 – 2012. În 2008, nu există deloc măsurători gravimetrice pentru PM10.
Se constată că doar măsurătorile de la stația AR1 pot fi studiate în evoluție, în perioada 2010 – 2012. Datele sunt prezentate în figura 40.
Analizând graficul se constată faptul că nu sunt diferențe semnificative între concentrațiile de PM 10 măsurate în anii 2010, 2011, 2012. Singura diferență majoră este în luna noiembrie 2011 și februarie 2012, când din cauza condițiilor meteorologice total nefavorabile unei dispersii a poluanților s-a înregistrat o creștere substanțială a concentrațiilor de pulberi în aer.
PM 2,5
În stația de monitorizare AR2, stație de fond urbană, se fac măsurători de PM 2,5. Din luna septembrie 2011, determinările de pulberi PM 2,5 se fac doar gravimetric. Media zilnică anuală pentru PM 2,5 în anul 2012, a fost de 21,97 μg/mc, cu o captură de date de 95,36%.
Se constată că valorile obținute variază în funcție de anotimp. Astfel, în perioadele reci ale anului (ianuarie-aprilie și septembrie-decembrie), valorile înregistrate sunt mai ridicate decât în perioadele calde ale anului, aceasta datorită faptului că apare și influența emisiilor din procesul încălzirii în zonele rezidențiale, încălzire care se realizează prin arderea diferiților combustibili. Valorile foarte mari, înregistrate în cursul lunilor de iarnă, se datorează și condițiilor meteo, care ca și în cazul pulberilor PM 10 au determinat acumularea și nu dispersia lor.
Monoxidul de carbon
Concentrația de monoxid de carbon în aerul ambiental a fost determinată în cadrul laboratorului APM Arad la toate cele trei stații de monitorizare automată a calității aerului AR1, AR2 și AR3.
În anul 2012, captura de date a fost corespunzătoare în stațiile AR2 și AR3. În stația AR1 analizorul de CO nu a funcționat o perioadă destul de mare, datorită unei defecțiuni.
Valorile validate ale concentrațiilor de monoxid de carbon sub formă de medii orare lunare sunt evidențiate în figura 41.
Din datele prezentate, la stațiile din Arad (AR1 și AR2) se poate constata că în perioada lunilor reci (cele de iarnă) valorile sunt mai ridicate, datorită acumulărilor de CO determinate de influența încălzirii rezidențiale. La stația AR3 de la Nădlac, se constată că valorile sunt mai ridicate. Prin acest fapt se evidențiază influența traficului din zonă, dar și a încălzirii rezidențiale, stația fiind de tip suburban/trafic.
La parametrul CO, se mai poate calcula media glisantă a mediilor orare pe 8 ore. Aceasta are valoarea maximă de 10 mg/mc, conform Legii 104/2011 și reprezintă valoarea limită pentru protecția sănătății umane. La nici una din stații nu s-a atins această valoare, nici chiar în perioada de iarnă, când valorile de concentrație (medii orare) au fost ridicate.
În ceea ce privește evoluția calității aerului ambiental, din punct de vedere al concentrațiilor de CO, în perioada 2008 – 2012 (perioada de date validate de la stațiile de monitorizare a calității aerului) se constată o captură de date corespun-zătoare conform legislației în vigoare, la stația AR1 doar pe perioada 2009-2011, la stația AR2 pe perioada anilor 2008 – 2010 și 2012, iar la stația AR3 doar între anii 2010 – 2012 a fost asigurată captura suficientă de date.
Analiza evoluției calității aerului din punct de vedere al concentrațiilor de CO este evidențiată în figurile 42 – 44.
Analizând datele din stațile AR1, AR2 și AR3, în perioada 2008 – 2012, se poate constata faptul că în perioada de toamnă-iarnă (ianuarie-martie și octombrie-decembrie), valorile sunt mai ridicate datorită influenței emisiilor provenite din încălzirea rezidențială. Valorile obținute nu depășesc prevederile legislației în vigoare.
Benzenul
În anul 2012 s-au efectuat măsurători de benzen și precursori organici ai benzenului (toluen, etilbenzen, o–xilen, m-xilen și p-xilen) la stația AR1, captura de date fiind corespunzătoare doar la această stație.
La stația AR3 analizorul a fost oprit pe tot parcursul anului 2012. Rezultatele determinărilor de concentrație ale benzenului, valori medii orare lunare și valorile de concentrație medie anuală sunt evidențiate în figura 45. Din datele prezentate, rezultă că în perioada de vară concentrațiile sunt mai mici decât în restul anului.
În situația în care se înregistrează unele valori mărite ale benzenului, acestea se datorează în principal influenței traficului (ambele stații sunt cu caracter de trafic), surselor de la stațiile de distribuție a produselor petroliere care se află în apropiere, și a altor emisii (în speță la stația AR3, care are în vecinătate o brutărie).
Analizând concentra-țiile de benzen în evoluție (graficul 46) pe perioada anilor 2009 – 2012 (în 2008 analizorul BTX nu a funcționat), perioadă pentru care sunt date cu captură corespunzătoare numai la stația AR1, se poate observa o corespondență între variația anului 2009 cu cea a anului 2010. În anii 2011 și 2012, valorile din sezonul rece sunt mai ridicate decât cele din sezonul cald.
Din graficul prezentat se observă că valorile din anul 2011, în general, sunt ușor mai ridicate decât în ceilalți ani.
Ozonul
Spre deosebire de ozonul stratosferic, care protejează viața pe pământ, ozonul troposferic este deosebit de toxic și constituie poluantul principal al atmosferei țărilor și orașelor industrializate, deoarece precursorii acestuia provin din activități industriale și trafic rutier. Este generat prin descărcări electrice, reacții fotochimice sau cu radicali liberi. Are densitatea de 1,66 ori mai mare decât aerul și se menține aproape de sol. Se descompune ușor, generând radicali liberi cu putere oxidantă.
Principalii poluanți primari, care determină formarea prin procese fotochimice, a ozonului și altor oxidanți în atmosfera joasă sunt: oxizii de azot (NOx), compușii organici volatili (COV) și metanul. Principalele surse generatoare de precursori ai ozonului sunt următoarele:
– arderea combustibililor fosili: cărbune, produse petroliere, în surse fixe și mobile;
– depozitarea și distribuția benzinei;
– utilizarea solvenților organici;
– procesele de compostare a gunoaielor menajere și industriale
Cantitatea de ozon troposferic este foarte variabilă în timp și spațiu, precursorii fiind transportați la distanțe mari de sursă, Din aceste considerente, ozonul este foarte greu de urmărit, fiind necesară în mod deosebit și monitorizarea precursorilor săi: oxizi de azot, metan, compuși organici volatili.
Ozonul se monitorizează în stațiile AR1 și AR2. În tabelul 13 și graficul din figura 47. sunt date valorile concentrațiilor de ozon, sub formă de medii orare lunare în stațiile AR1 și AR2. Conform Legii 104/2011 valoarea limită pentru măsurătorile orare este 180 µg/mc, valoare ce constituie pragul de informare pentru protecția sănătății umane.
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Din datele înregistrate rezultă că nu a fost depășit pragul de informare pentru protecția sănătății umane.
În lunile cu radiație solară intensă și valorile de concentrație ale ozonului sunt mai ridicate.
La ozon s-au urmărit și valorile maxime zilnice ale mediilor mobile pe 8 ore, care reprezintă valoarea țintă pentru protecția sănătății umane. Pragul țintă pentru protecția sănătății umane este de 120 μg/m3. În cursul anului 2012 nu s-au înregistrat depășiri ale pragului țintă la nici una din stațiile de monitorizare amintite.
Analizând datele de concentrație ale ozonului troposferic, evoluția acestora în perioada 2008 – 2012, se constată următoarele: pentru anii 2009 – 2012 la ambele stații de monitorizare captura de date a fost corespunzătoare, iar pentru anul 2008 doar la stația AR2 s-a asigurat o captură de date de peste 75%. În perioadă de vară concentrațiile sunt mai mari datorită creșterii intensității radiațiilor solare care favorizează formarea ozonului. De asemenea, se constată faptul că în anii 2009 și 2011 s-au înregistrat valori mai mari de concentrație decât în ceilalți ani (cu mici excepții).
Poluarea aerului – efecte locale
Gazele cu efect acidifiant
Emisiile de gaze cu efect acidifiant (NOx și SO2) au ca efect local apariția ploilor cu caracter acid. Ploile acide sau depunerile acide (cea de-a doua denumire este preferată astăzi, deoarece ia în calcul alături de precipitații și depunerile solide formate din praf sau alte particule antrenate de gazele cu caracter acid) reprezintă un fenomen de poluare a mediului înconjurător care conduce la probleme atât regionale, cât și globale.
Depunerile acide sunt rezultatul conversiei a doi impurificatori dioxidul de sulf (SO2) și oxizii de azot (NOx). Aceștia, odată ajunși în atmosferă, pot fi transportați la distanțe mari față de sursă, iar prin intermediul precipitațiilor se depun pe sol sau în apă. Responsabilitatea poluării aerului cu aceste substanțe o au pe de o parte sursele locale de poluare dar și “importul” acestor poluanți din țările învecinate.
Procesul de formare, a depunerilor acide începe prin antrenarea celor doi poluanți în atmosferă care, în contact cu lumina solară și vaporii de apă, formează compuși acizi. În timpul precipitațiilor (ploaie, zăpadă), compușii acizi se depun pe sol sau în apă.
Mecanismul prin care substanțele poluante contribuie la depunerile acide, în special SO2 și NOx, este complex și incomplet cunoscut. Distribuția depunerilor acide, este determinată de o serie de procese și fenomene interconectate cum ar fi cele de transport și dispersie a poluanților primari, de rolul agenților de oxidare, de factori meteorologici.
Impactul acestor gaze se manifestă în special asupra sănătății umane prin afecțiuni ale plămânilor și ale căilor respiratorii.
Efectul direct al poluării atmosferei cu SO2 și NO2 îl reprezintă calitatea precipitațiilor atmosferice.
Datele primare care caracterizează precipitațiile, provin din măsurători efectuate în două puncte din județul Arad, situate la joasă înălțime – stația meteorologică Arad și postul pluviomeric Sânleani.
Parametrii de bază determinați au fost pH-ul, conductivitatea, aciditatea sau alcalinitatea. Din determinările efectuate se desprind următoarele concluzii:
– pH-ul minim măsurat de 4,44 a fost înregistrat la stația meteo Arad în ziua 10.06.2012, la o cantitate de precipitații de 15,01 l/m2;
– valoarea medie ponderată a pH-ului a fost de 6,03 față de 5,38 în anul 2011, deci mai crescută, având drept cauză faptul că precipitațiile căzute în 2012, au fost mai reduse cantitativ, față de 2011;
– incidența ploilor acide (pH<6,5) a fost totală, toate precipitațiile căzute având un pH<6,5, la fel ca și în anul 2011;
– media ponderată a conductivității a fost de 50,48 Scm-1, mult mai scăzută decât în anul 2011 (117Scm-1 ).
Din datele prezentate pentru ultimii 5 ani (Fig. 48.) se observă că în anul 2009, ploile acide au avut cea mai scăzută incidență, indicatorul R () fiind doar de 0,99. Analizând ultimii 5 ani se obsevă că precipitațiile au un caracter preponderent acid, R fiind cuprins între 0,95 – 1,00.
Ozonul
Impactul ozonului asupra mediului este evident, deoarece ozonul este componentul principal al smogului caracteristic orașelor mari. Acest poluant, mai poate avea efecte asupra organismului uman prin afecțiuni ale aparatului respirator, iritarea ochilor, reducerea rezistenței la infecții.
În privința măsurilor de reducere a concentrației ozonului acestea sunt practic măsuri de reducere a emisiilor de substanțe de bază din care acesta se formează, respectiv NO2 și COV (Compuși Organici Volatili).
Obligativitatea reînnoirii parcului auto, atât la populație (prin programul rabla) cât și la agenții economici, a dus la creșterea numărului de mașini ce se încadrează la normele Euro 3 – 4, ceea ce va avea drept urmare scăderea concentrației ozonului din atmosferă.
Valorile ridicate de ozon în atmosfera Municipiului Arad au fost determinate în principal de creșterea intensității radiației solare.
Emisiile de pulberi
Emisiile de pulberi în atmosferă rezultate din diferite activități industriale și casnice (gospodărești – igienizări de toamnă, primăvară), emisiile mai ales din trafic, dar și datorate stării de curățenie uneori necorespunzătoare, precum și datorită condițiilor meteo nefavorabile unei bune dispersii, au făcut ca uneori să se depășească valoarea limită zilnică de 50 μg/mc.
Emisiile de monoxid de carbon
Emisiile rezultate din încălzirea rezidențială, cu efecte mai ales în lunile de iarnă, determină valori mărite ale concentrațiilor de CO în atmosferă. La valorile mărite contribuie uneori și condițiile meteo, de calm atmosferic, care fac dificilă dispersia poluanților și favorizează acumularea acestora.
Presiuni asupra stării de calitate a aerului în județul Arad
Ca o concluzie a celor prezentate anterior se poate spune că principalele surse de poluare a atmosferei o constituie industria energetică și transportul rutier. Îmbunătățirea calității parcului de mașini, mai ales în urma acțiunii de reînnoire a acestuia se reflectă în ușoare reduceri ale poluanților emiși. De asemenea, îmbunătățirea condițiilor de ardere a combustibililor, schimbarea tipului de combustibil, folosirea de combustibili de calitate și aplicarea măsurilor de reducere progresivă a emisiilor de la instalațiile mari de ardere au contribuit și vor contribui în continuare la îmbunătățirea calitativă a atmosferei județului Arad.
În capitolele referitoare la calitatea atmosferei s-au prezentat valorile poluanților emiși, precum și cei din imisii, în dinamica lor. Astfel s-a putut constata unele reduceri atât în ceea ce privește valorile de emisie cât și cele din imisii.
Zonele critice, sub aspectul poluării atmosferei sunt cele două unități ale industriei energetice S.C. CET Arad S.A. având ca și combustibil lignitul, respectiv S.C. CET Hidrocarburi S.A. și traficul rutier.
S.C. CET Arad S.A. – pe lignit
Această unitate funcționează cu două cazane de abur industrial de 80 MW/h fiecare și un cazan energetic de 403 MW/h. Combustibilul folosit pentru producerea de căldură și energie a fost în perioada studiată lignitul și gazul metan. Prin arderea acestor combustibili, centrala electrotermică pe lignit a fost principalul poluator cu dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi.
Centrala este amplasată în imediata apropiere a orașului. Pentru reținerea pulberilor centrala este dotată cu electrofiltre, care au fost reabilitate la sfârșitul anului 2010, astfel încât emisiile de pulberi se încadrează în prevederile VLE (Valori Limită de Emisie) ale PNRE (Programului Național de Reducere a Emisiilor).
La sfârșitul anului 2009, s-au luat măsuri de reducere a emisiilor de NOx și încadrarea în VLE stabilite. Măsurile luate, respectiv: recircularea gazelor arse și reducerea aerului de ardere în focar (sunt măsuri primare BAT – Best Available Techniques), au dus la reducerea cu aproximativ 40% a emisiilor de NOx astfel încât, monitorizarea continuă de la S.C. CET Arad evidențiază faptul că toate valorile măsurate sunt sub limita de 570 mg/mc impusă de PNRE.
O altă sursă de poluare este depozitul de cenușă și zgură, care produce poluarea aerului cu cenușă (pulberi), în special vara și în perioade cu vânt, ca urmare a degradării digului de protecție și a umectării insuficente a depozitului. S-au făcut investiții importante, pentru supraînălțarea digurilor de contur a depozitului și pentru umectarea acestuia pe timp de vară.
Cu toate aceste investiții, au fost perioade din an, în special vara, când s-a produs antrenarea cenușii, poluând cartiere din Municipiu Arad, comuna Sânleani precum și culturile agricole din jur cu pulberi.
În cursul anului 2014 pentru două din cele trei celule ale depozitului au fost finalizate lucrările de închidere (acoperire cu strat fertil și înierbare), iar o celula v-a fi închisă până la sfârșitul anului 2015.
Referitor la emisiile de SO2 până în anul 2012 nu a fost luată nici o măsură de reținere a acesti poluant la sursă deoarece s-a dorit renunțarea la combustibilul solid și trecerea pe combustibil gazos, modificare care a fost realizată în cursul anului 2014.
S.C. CET Arad Hidrocarburi S.A.
Această instalație funcționează cu 2 cazane energetice de 63 respectiv 57 MW/h și cu 5 cazane de apă fierbinte de câte 116 MW/h fiecare. Unitatea este situată în zona centrală a orașului. Utilizează pentru producerea de energie electrică și termică gaz și păcură cu un conținut de sulf sub 1%. Ea constituie o sursă principală de poluare cu SO2 și pulberi (când folosește păcură drept combustibil) mai ales că este, așa cum am arătat, amplasată într-o zonă centrală a orașului. Emisiile de NOx au fost diminuate în urma montării la două dintre IMA (instalațiile mari de ardere), a unor arzătoare cu NOx redus.
Traficul auto
Traficul auto are o pondere însemnată în poluarea atmosferei, producând o mare parte din cantitățile de CO, NOx și CO2 emise la nivelul județului. De asemenea traficul auto se face răspunzător în mod indirect de cantitatea mare de pulberi în suspensie și sedimentabile, înregistrată în aproape toate determinările efectuate.
Principalele cauze:
– mijloacele de transport antrenează praful de pe carosabilul întreținut necorespunzător;
– mijloacele de transport aduc în oraș pe anvelope cantități importante de pământ direct de pe câmp, sau din șantierele de construcții;
– mijloacele de transport neacoperite care transportă materiale de construcții, moloz din demolări, cereale, lăsând pe carosabil o mare cantitate de praf.
Creșterea continuă a numărului de autovehicule duce la creșterea cantității de poluanți emiși pe arterele de circulație.
Soluția propusă este o mai bună fluidizare a circulației atât în zona centrală cât și în cartiere. În acest scop au fost luate măsuri pentru realizarea drumurilor de centură, care să permită traficului greu să ocolească centrul și o parte din cartierele municipiului.
Tendințe
La nivelul județului Arad, se impun câteva acțiuni strategice privind protecția atmosferei și anume:
– luarea măsurilor pentru scăderea principalelor emisii de poluanți (dioxid de sulf, oxizi de azot, substanțe organice volatile, amoniac);
– menținerea sub limitele de emisie a evacuării poluanților în atmosferă pe baza principiului “poluatorul plătește”;
– menținerea concentrațiilor emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul care să permită prevenirea interferențelor antropice periculoase cu sistemul climatic.
În scopul reducerii poluării atmosferice în mediul urban sunt necesare o serie de măsuri prioritare și anume:
– fluidizarea traficului prin folosirea cu precădere a centurilor de ocolire, amenajarea unor spații de parcare subterane/supraterane, modernizarea și întreținerea drumurilor existente ;
– modernizarea transportului public în comun prin înnoirea parcului auto, întreținerea corespunzătoare a acestuia și extinderea utilizării mijloacelor de transport cu tracțiune electrică (utilizarea tramvaielor).
– implementarea măsurilor de prevenire și control integrat al poluării;
– implementarea cerințelor de limitare a emisiilor de poluanți proveniți din instalațiile mari de ardere;
– implementarea cerințelor de limitare a emisiilor de compuși organici volatili proveniți din utilizarea solvenților organici în anumite activități și instalații și a celor rezultați din depozitarea, încărcarea/descărcarea și distribuția benzinei la terminale și la stațiile de benzină;
– implementarea programelor de eliminare a substanțelor care distrug stratul de ozon;
– întocmirea programelor/planurilor pentru îmbunătățirea calității aerului la nivel local, adoptarea acestora;
– amplasarea de containere și pubele pentru colectarea deșeurilor în toate zonele și ridicarea sistematică a acestora;
– închiderea depozitului de zgură și cenușă aparținătoare SC CET pe lignit.
Influența calității aerului asupra turismului
Din cele prezentate mai sus rezultă că principalele noxe care influențează calitatea aerului în Municipiul Arad provin din traficul auto (pulberi și gaze de ardere), CET pe lignit și CET pe hidrocarburi (gaze de ardere, în special CO, NOx, SO2), precum și vechile depozite de deșeuri menajere aflate în proximitatea orașului. Datorită acestora, în zona centrală care numără 40 de obiective turistice de maximă importanță (tabelul 3.39 Anexa III, vezi harta turistică a municipiului Arad – zona centrală), turiștii resimt fenomenele poluării suprapuse (vezi harta obiectivelor turistice din zona centrală a orașului și dispersia poluării de la CET pe lignit).
La aceste fenomene, în perioadele calde ale anului, în această zonă de câmpie în care se află orașul Arad se accentuează fenomenul de „insulă de căldură” care favorizează stresul termic, orașul neputându-se aerisi. Aradul, prin specificul construcțiilor în zona centrală (clădiri înalte amplasate pe străzi de tip „canion”, suprafețe asfaltate mari, spații verzi insuficiente raportat la numărul de locuitori, străzi de tip „tirbușon”, care nu se intersectează în unghiuri drepte, moștenire a peste 200 de ani, Cetatea Aradului realizată în secolul XVIII care a forțat orașul să se dezvolte pe un singur mal al râului Mureș) accentuează fenomenul de stres climatic vara, dar și de menținere a poluanților la sol, în zona de circulație pietonală. Aceste aspecte dau nota de poluare în cea mai importantă zonă turistică a orașului, arătând cât de importantă este planificarea teritorială pentru orașele de câmpie cu suprafețe mari, densitate ridicată a populației și scot în evidență „scăpările trecutului” privind sistematizarea haotică în cel mai important perimetru turistic.
Pentru a îndrepta unele dintre aceste neajunsuri s-au realizat în timp drumuri de centură și autostrada cu pod peste Mureș pentru descărcarea traficului greu, limitarea traficului în zona centrală pentru automobilele de mare capacitate, lărgirea unor străzi înguste, relocarea în afara orașului a unor mari unități poluatoare. Unele dintre aceste măsuri au afectat însă spațiile verzi și așa insuficiente din zona centrală. Întrucât Cetatea își păstrează rolul de obiectiv militar, nu s-a reușit nici în prezent o dezvoltare a orașului pe malul stâng și nici crearea unor spații pietonale în zona centrală.
Reconversia turistică a Cetății Aradului
După distrugerea, de către turci, în anul 1551, a vechii Cetăți Orod, (situată pe teritoriul actual al comunei Vladimirescu), aceștia ridică o altă fortificație pe malul drept al Mureșului (pe locul Fabricii de textile TEBA). În jurul acestei cetăți se dezvoltă așezarea civilă a vechiului oraș, Aradul devenind un important punct strategic și centru de schimb comercial.
După retragerea stăpânirii turcești, Aradul trece sub dominația Imperiului Habsburgic (1687), care imprimă orașului un avânt economic, politic și demografic. Între 1763-1783, din ordinul împărătesei Maria Tereza, se construiește în bucla Mureșului – noua Cetate a Aradului, care trebuia să răspundă dezvoltării tehnicii militare din acea perioadă.
În anul 1834, declararea Aradului ca „oraș liber regesc” produce un avânt în dezvoltarea lui. În această perioadă se conturează zona centrală care imprimă un caracter specific orașului și apar unele din cartierele lui: Pârneava, Șega, Gai și Mureșel.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX bulevardul central devine o importantă zonă culturală, administrativă și comercială, prin construirea principalelor edificii cum sunt Teatrul, Palatul Cultural, Primăria, Banca Națională, Palatul Cenad, Palatul Căilor Ferate, biserici și hoteluri.
În perioada interbelică orașul se extinde în continuare prin înglobarea satului Micălaca și a altor suburbii: Grădiște, Poltura și Bujac, se dezvoltă cartierele Subcetate și Gai. Se extind rețelele de apă și canalizare. În centrul orașului apar clădiri construite în stilul caracteristic epocii, așa cum este clădirea Policlinicii.
După cel de-al doilea Război Mondial Aradul se dezvoltă ca centru industrial, conturându-se mari platforme industriale, ce au atras populația din mediul rural. Ca urmare, au apărut și noile cartiere de blocuri de locuințe și dotări de importanță orășenească: Casa de Cultură, Sala Polivalentă, Spitalul Județean, noul ștrand, cinematograf, noi hoteluri.
Aspectul variat și totuși unitar al cadrului arhitectural, precum și cadrul natural marcat de bucla râului Mureș, conferă Municipiului Arad, dezvoltat radial în jurul Cetății, farmecul și caracterul său specific.
Cu o populație de aproximativ 160.000 de locuitori, Municipiul Arad ocupă un teritoriu administrativ de 30.000 ha (din care în intravilan 5.500 ha). Din acesta, în jur de 200 ha sunt ocupate de Cetatea Aradului și de o zonă verde aferentă încadrată de bucla Mureșului.
Această suprafață care a figurat până nu de mult, datorită restricțiilor militare, ca o pată albă în planurile municipiului, constituie astăzi, conform Planului Urbanistic General, centrul de greutate al compoziției urbanistice a orașului. Se prevede ca cetatea să devină centrul de interes al unei dezvoltări urbanistice echilibrate cu un potențial caracter turistic.
Studiul privind reconversia și redarea în circuitul civil a Cetății Aradului, cu prezervarea strictă, dar și cu punerea ei în valoare, este o prioritate în strategia dezvoltare municipală județeană, regională și în colaborările transfrontaliere.
Cetățile feudale se impun prin masivitatea și fortificațiile lor, consecința creșterii nevoilor de apărare.
Funcția de apărare îndeplinită de majoritatea cetăților antice și feudale a dictat o dispoziție spațială preferențială – de-a lungul frontierelor diferitelor state, la intersecția sau pe axele de intensă circulație pe malurile fluviilor și mărilor intens navigate, etc.
Cetatea Aradului a avut o astfel de poziție strategică, dacă ținem cont de faptul că râul Mureș era navigabil încă din antichitate și se afla la intersecția unor mari drumuri intens circulate.
Vechea Cetate a Aradului, care a dăinuit până în a doua jumătate a sec. XVIII, era așezată în jurul actualei Piețe Vechi, situată lângă drumul care ducea spre Aradul Nou. A fost plasată pe o insulă, înconjurată de un braț al Mureșului, fiind legată de oraș prin trei poduri. Cetatea avea forma unui dreptunghi cu bastioane pe colțuri și a fost construită în stil italian vechi.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea această cetate și-a pierdut importanța strategică. În urma dezvoltării artileriei și, în general, a tehnicii militare, bastioanele și zidurile sale nu mai puteau rezista unui asediu. De aceea, în anul 1763, din ordinul împărătesei Maria Tereza, s-a început construirea unei noi cetăți corespunzătoare nivelului construcțiilor militare contemporane.
Cetatea a fost construită după planurile generalului-maior Filip Ferdinand Harsch, care a introdus în construirea cetății elemente noi, inovații de-ale sale, aplicate mai târziu la numeroase fortărețe. Lucrări1e au durat 20 de ani (1763-1783), cetatea fiind o variantă originală a fortificațiilor franceze de tip VAUBAN.
Noua fortificație era stelară, cu șase colțuri neregulat dispuse, în unghi ascuțit. Toată artileria era dispusă în galeriile întărite, dispuse pe două nivele suprapuse în lungul cetății.
Șanțul era foarte lat, până la 250 m. În exteriorul șanțu1ui se afla un mic val de pământ, până la malul Mureșului. Întregul sistem de fortificații ocupa o suprafață mare, pe o lungime de 1200 m și o lățime de 900 m. Toate construcțiile au fost realizate în cărămidă și piatră, mult îngropate în sol, astfel încât cu greu puteau fi distruse de un tir direct de artilerie.
Cetatea a fost construită cu cărămidă adusă de la Jimbolia, o cărămidă ajungând în 24 ore la destinație.
Pentru locul noii cetăți s-a ales peninsula “Arad”, în partea de sud a Mureșului, pe care orașul Arad a trebuit să o cedeze armatei imperiale.
Construirea noii cetăți era o adevărată nenorocire pentru orașu1 Arad. Chiar din perioada vechii cetăți s-au dat anumite dispoziții care limitau dezvoltarea orașului. Acum, autorități militare imperiale, pentru asigurarea unui vast câmp liber de tragere a puternicelor baterii ale noii cetăți, plănuiau mutarea orașului Arad pe locul actualei comune Zimand sau Utviniș.
La 9 decembrie 1779, s-a publicat ordinul de mutare a orașului, dar majoritatea populației s-a împotrivit acestui plan. În fruntea mișcării se găseau meșteșugarii și comercianții, în a căror interes lovea mai mult strămutarea orașului.
De-a lungul timpului, autoritățile administrației publice locale au făcut demersuri de redare a Cetății Aradului în circuit civil și înainte de Revoluția din 1989, dar acestea nu au putut fi finalizate datorită contextului politic și lipsei resurselor financiare.
Starea actuală a Cetății și a clădirilor din interior necesită mari investiții pentru a readuce acest monument de istorie și arhitectură la o formă apropiată de cea inițială, pentru a deveni o mărturie a trecutului spre viitor.
Date tehnice caracteristice ale cetății
Pentru o bună evidență a spațiului s-au inventariat suprafețele ocupate cu construcții, rețele edilitare, drumuri și platforme. Câteva date din acest bilanț sunt redate în continuare.
Teritoriu:
●Suprafața teritoriului delimitat de bucla Mureșului = 220 ha
●Suprafața sistemului defensiv = 74 ha
●Suprafața curții interioare = 18 ha
Construcții:
●Suprafața construită = 148.894 mp
Din care:
●Spații administrative și de cazare = 12.636 mp
●Suprafețe de depozitare = 59.072 mp
●Spații tehnice = 3.716 mp
●Biserica și spitalul = 3.716 mp
Se poate observa că suprafața totală a cetății din zonă reprezintă 33,36 % din teritoriul delimitat de bucla Mureșului, teritoriu care cuprinde și ștrandul, căi de acces, alte terenuri.
Din suprafețele sistemului defensiv (cetatea) suprafața construită reprezintă 20,1 %. De aici rezultă că există în prezent un teren disponibil de cca. 59 ha, care poate fi valorificat independent de construcțiile existente.
Funcțiuni propuse pentru reconversie
Campus universitar
Bibliotecă, muzeu, spații pentru concerte, teatru în aer liber.
Campusul universitar este poate singura propunere care prin complexitatea funcțională, structurală, culturală, ce impune o desfășurare spațială masivă reușește să rezolve un implant pe întreg situl Cetății Aradului.
Poziționarea cetății în textura urbană este aceea a unei zone centrale și în același timp izolate datorită peninsulei formate de râu. Accesul la această platformă naturală se face prin două poduri, din care unul pornind din zona central-culturală a orașu1ui și nu există șanse reale de creare a unor noi legături peste râu, din cauza țesutului urban existent. Astfel zona cetății este un spațiu introvertit, o entitate ruptă de structura stradală a orașului în a cărui centru fizic se află; dacă la acestea se adăugă un campus, se ajunge la o cetate universitară.
Caracteristică pentru programul urban și arhitectural “campusul universitar” este coexistența mai multor funcțiuni a căror activități specifice sunt în relație de inter-dependență: universitate bibliotecă, observator capela universității, mediateci, spații pentru activități sportive, spații pentru recreație, muzeu, teatru închis și în aer liber, hotel, spații deservire comercială campus, parcări (în afara zidului).
Unele din aceste funcțiuni se pot folosi de forma și structura arhitecturală a fondului construit existent. Cele două pavilioane ce flanchează vechea piață a bisericii au posibilitatea de a primi noi funcțiuni cum ar fi Universitate și Bibliotecă. Spațiile interioare au o suprafață utilă suficientă încât să devină săli pentru cursuri, laboratoare, catedră, administrație, secții ale bibliotecii universitare. Accesele din exteriorul clădirilor precum și circulațiile pe orizontală și pe verticală sunt foarte bine poziționate în plan, iar claritatea și fluența lor se datorează conceptului unitar al proiectului militar inițial. Acest implant de noi funcțiuni se poate realiza într-un interval de timp relativ scurt, datorită unei bune conservări a fondului construit. Din punct de vedere financiar cu un efort redus se poate crea nucleul de dezvoltare a campusului universitar, Universitatea și Biblioteca.
Fosta casă parohială poate deveni un muzeu al exponatelor de ordin istoric, cultural, universitar sau religios. Clădirea, ca de altfel și biserica, se află într-o stare accentuată de degradare și necesită un efort financiar semnificativ pentru restaurare și refuncționalizare.
Căminele studențești reprezintă un element important în compoziția campusului, dar prin programul arhitectural pe care îl reprezintă face imposibilă identificarea acestor structuri funcționale cu cele existente. Aceste cămine studențești se pot amplasa în afara incintei Cetății, evitând riscul apariției unor volume masive ce ies din scara întregului sit istoric.
Unele din funcțiuni ce apar implicit o dată cu crearea nucleului unui Campus universitar, cum ar fi spațiile de deservire ale acestuia, mediatecile, spațiile pentru activități sportive, se pot integra structurilor funcționale ale cazematei și ale bastioanelor, iar altele trebuie implantate fără a distruge caracterul și atmosfera Cetății Aradului.
Cadrul compoziției vechii piețe a bisericii se poate completa cu un centru inter-cultural, cum ar fi teatru studențesc internațional, închis și în aer liber, observator și restaurant cu terasă.
Parcările aferente acestui ansamblu urban se pot realiza în exteriorul incintei, de preferință într-o soluție subterană.
Având în vedere avantajele conferite de poziția geografică a județului Arad, Campusul Universitar are toate șansele să devină un sistem de învățământ universitar internațional, iar prin simpla sa prezență spirituală, estetică și funcțională, Cetatea Aradului poate deveni un “muzeu viu”.
Zidurile masive din cărămidă roșie constituie un fundal nefragmentat al unei promenade ce se desfășoară de-a lungul întregului perimetru al cetății, care are ca nucleu de compoziție urbană vechea piață de aproximativ 10.000 mp, centrată pe biserică și flancată pe laturi de două mari clădiri administrative (două niveluri și curte interioară aproximativ 1.700 mp).
Parc urban
Cluburi nautice și sportive, spații pentru concerte, cazare și alimentație publică, centre info-turistice
Ușor accesibil din aproape orice punct al orașului, Mureșul a creat de-a lungul timpului o tradiție în ceea ce privește petrecerea timpului liber pentru întreaga populație din Arad. Reconsiderarea valorilor urbanistice și peisagistice pe care acest element natural le oferă constituie o problemă majoră a edililor orașului.
Propunerea de transformare a întregului teritoriu din interiorul buclei Mureșului într-un parc de agrement, cuprinzând și actualul ștrand municipal care se găsește pe o parte a suprafeței dintre Mureș și cetate, corelat cu alte funcțiuni compatibile (spații de cazare și alimentație publică, cluburi nautice, spații pentru concerte) vine să echilibreze lipsa acută a spațiilor verzi și a unor funcțiuni de recreere din municipiul Arad.
Cetatea propriu-zisă dispune de suprafețe foarte largi în cazemate, bastioane și în terenul deschis, capabile să asigure spații pentru toate aceste funcțiuni. Realizarea unui parc urban în cetatea Aradului va avea o mare importanță pentru populația orașului, constituind în ace1ași timp și un punct de atracție pentru turiști.
Centru internațional de afaceri. Centru financiar, târguri și expoziții.
Ideea unui Centru Internațional de Afaceri are ca scop crearea unui cadru de dezvoltare economică și urbană a afacerilor, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii și de atragere a investitorilor străini.
Propulsând orașu1 Arad în circuitul internațional de afaceri, Centrul va crea facilități în zona frontierei de vest a României, stimulând investițiile regionale, naționale și internaționale, dezvoltarea relațiilor economice în general.
Centrul Internațional de Afaceri va oferi cadru pentru târguri și expoziții, congrese și manifestări științifice, seminarii și suport logistic, cazare și alimentație publică.
Această funcțiune ar fi benefică pentru orașul și județul Arad, având în vedere și faptul că cele mai apropiate centre de acest fel se află la distanțe, din acest punct de vedere, relativ mari: București (603 km), Cluj-Napoca (275 km), Budapesta (275 km), Belgrad (175 km).
Poziția geografică a Aradului, situat aproape de frontiera cu Ungaria și în proximitatea viitoarei autostrăzi, la intersecția coridoarelor europene de transport rutier și pe cale ferată, cu aeroport internațional și terminal cargo, constituie un motiv în plus pentru promovarea centrului de afaceri din Cetatea Aradului.
CALITATEA APELOR ȘI INFLUENȚA ASUPRA TURISMULUI
Conform strategiei și politicii în domeniul gospodăririi apelor la nivel european “apa nu este un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie păstrată, protejată și tratată ca atare”.
Resursele de apă, indiferent de forma în care se află, au un rol important în stimularea și dezvoltarea activităților turistice. Fiecare din tipurile de resurse de apă se impune printr-un efect diferit, contribuind la dezvoltarea unor tipuri și forme de turism. Apele subterane prin anumite caracteristici (grad și tip de mineralizare, termalitate) au efecte balneare. Râurile se impun prin peisajul deosebit pe care îl creează (cascade, defileuri, chei etc.), pentru ca lacurile, prin tipul genetic, caracteristicile fizice și chimice ale apei și prin prezența nămolurilor, să prezinte o valoare peisagistică și balneoturistică.
Astfel, resursele apă îndeplinesc și o funcție de agrement, asigurând condiții optime pentru recreare, sporturi nautice, patinaj, schi, sporturi extreme etc.
Rolul turistic al resurselor de apă nu se rezumă numai la atracția în sine, ci și la aportul său ca element indispensabil funcționării infrastructurii, inclusiv al transporturilor (Cocean și colab., 2002).
Din punct de vedere al potențialului turistic, resursele de apă trebuie privite sub două aspecte: ca factor de peisaj și din punct de vedere al influenței pe care o exercită asupra organismului uman. Resursele de apă influențează turismul la nivel global, regional și local, generând fluxuri turistice orientate exclusiv în sensul valorificării potențialului turistic oferit de resursele acvatice.
4.1. Resursele de apă
Resursele de apă sunt importante pentru dezvoltarea economică și socială a unei regiuni și pot constitui un factor limitativ al dezvoltării economice mai ales dacă sunt deficitare față de cerințele societății.
Județul Arad dispune de unele dintre cele mai importante rezerve de apă din România.
Din punct de vedere hidrografic teritoriul județului Arad aparține următoarelor bazine hidrografice: Crișul Negru, Crișul Alb, Mureș, Bega.
Pe lângă cursurile de apă, un loc important îl ocupă și suprafețele lacustre dintre care amintim în special lacurile naturale de luncă numeroase pe Valea Mureșului, precum și lacurile antropice cum ar fi lacul de baraj de la Tauț din bazinul hidrografic al Crișurilor.
Cele două râuri, Mureșul și Crișul Alb, care străbat județul de la est la vest aduc un important aport de debite și în același timp au construit pe parcursul ultimei ere geologice, două mari acvifere, conurile aluvionare, cu mari rezerve de ape subterane. Acest lucru a permis dezvoltarea alimentărilor cu apă pentru populație și ramuri economice.
Mureșul, constituie de departe râul cel mai important, intrând în județ cu 187 m3/s debit mediu multianual, ceea ce nu pune probleme cantitative. Utilizarea lui este însă restricționată de calitatea apelor de capăt de bazin hidrografic, râul conținând poluanți care îl fac utilizabil numai pentru industrie și agricultură.
Crișul Alb, este al doilea râu ca mărime, intrând în județ cu un debit de 14,2 m3/s, fiind folosit aproape numai pentru agricultură și anume, în unități piscicole.
Crișul Negru, la limita nordică a județului este slab utilizat, la fel și afluentul său principal Teuzul.
Apele subterane, se caracterizează printr-un debit bogat și prin situarea pânzei freatice, în general, la mică adâncime (peste 2/3 din Câmpia Aradului are ape subterane la mai puțin de adâncime).
Resursele de ape subterane, sunt deosebit de valoroase atât sub aspect cantitativ cât și calitativ, contribuind decisiv la satisfacerea nevoilor populației și ramurilor economice, în special industriale.
Astfel, conul aluvionar al Mureșului este cunoscut astăzi ca fiind cea mai mare hidrostructură din România, care a permis construirea uneia din cele mai mari captări de ape subterane din țară, cea a Aradului, care acoperă aproximativ 25% din totalul rezervelor de apă.
De asemenea, conul de dejecție al Crișului Alb, are un bun potențial și rezolvă problemele apei potabile pentru o serie de localități.
Resursele de apă teoretice și utilizabile sunt evidențiate în tabelul 14. Pentru satisfacerea necesarului de apă a populației și a diverselor sectoare ale economiei se utilizează resursele de apă subterane și de suprafață. În tabelul 15 se evidențiază prelevările de apă în anul 2012 din apele subterane și de suprafață, pentru principalele sectoare de activitate.
(Sursa: Administrația Bazinală de Apă Mureș și Administrația Bazinală de Apă Crișuri)
(Sursa: Administrația Bazinală de Apă Mureș și Administrația Bazinală de Apă Crișuri)
Apele de suprafață
Starea ecologică/potențialul ecologic al cursurilor de apă pe bazine hidrografice
În conformitate cu Planul de Management Bazinal, începând cu anul 2010, evaluarea stării de calitate a apelor s-a făcut pe corpuri de apă, ținând cont de limitele atribuite pentru indicatorii de calitate pentru fiecare tip de apă. Corpurile de apă, conform legislației în vigoare sunt: naturale, puternic modificate (CAPM) și artificiale (CAA).
Pentru corpurile de apă naturale, s-a determinat starea ecologică, împărțită în cinci clase de calitate (foarte bună, bună, moderată, slabă, proastă) respectiv starea chimică, împărțită în două clase de calitate (bună, proastă).
Pentru corpurile de apă puternic modificate și corpurile de apă artificiale s-a determinat potențialul ecologic, împărțit în trei clase de calitate (potențial ecologic maxim, potențial ecologic bun și potențial ecologic moderat) respectiv starea chimică, împărțită în două clase de calitate (bună, proastă).
Bazinul hidrografic Crișuri
Starea ecologică a fost stabilită pe baza elementelor de calitate biologică, a elementelor hidromorfologice, fizico-chimice generale și a poluanților specifici (tabelul 16).
(Sursa: Administrația Bazinală de Apă Crișuri)
În judetul Arad, au fost monitorizate în anul 2012, 9 corpuri de apă naturale, pe o lungime de 308,04 km, prin 10 secțiuni (vezi Fig. 49).
Situatia încadrării în stare ecologică a corpurilor de apă naturale monitorizate în anul 2012 este următoarea:
Stare ecologică bună (B) – 3 corpuri de apă
Stare ecologică moderată (M) – 4 corpuri de apă
Din totalul de 308,04 km monitorizați:
– 112,59 km se încadrează în stare ecologică bună (B), reprezentând 36,56% din lungimea totală monitorizzata;
– 137,43 km se încadrează în stare ecologică moderată (M), reprezentând 44,62% din lungimea totală monitorizzata;
Pentru 2 corpuri de apă, având lungimea totală de , reprezentând 18,84% nu s-a putut stabili starea ecologică, din lipsa elementelor biologice, cursul de apă fiind secat la momentul prelevării.
Potențialul ecologic, al apelor puternic modificate și artificiale este împărțit în trei clase de calitate (potențial ecologic maxim, potențial ecologic bun și potențial ecologic moderat) respectiv starea chimică, împărțită în două clase de calitate (bună, proastă).
În județul Arad, la nivelul bazinului hidrografic Crișuri, în anul 2012, au fost monitorizate 3 corpuri de apă puternic modificate și artificiale, pe o lungime de 204,28 km, prin 4 secțiuni (Anexe).
Situatia încadrării în categorii de potential ecologic a corpurilor de apă CAPM și CAA monitorizate este următoarea:
Potențial ecologic bun – 1 corp de apă.
Pentru 2 corpuri de apă, având o lungime totală de reprezentând 70,33 % din lungimea totală monitorizată nu s-a putut stabili potențialul ecologic din lipsa probelor biologice, cursul de apă la momentul recoltării fiind secat.
Repartiția lungimilor conform evaluării potențialului ecologic este următoarea:
Din totalul de 204,28 km monitorizați, 60,62 km, se încadrează în potențial ecologic bun (PEB), reprezentând 29,67% din lungimea totală monitorizată.
Bazinul hidrografic Mureș
La nivelul județului Arad, în bazinul hidrografic al râului Mureș au fost monitorizate 11 corpuri de apă, având lungimea totală de 413,37 km, din care:
– 5 corpuri de apă naturale, în lungime de 182,82 km
– 4 corpuri de apă puternic modificate din punct de vedere hidromorfologic, în lungime totală de 148,29 km
– 2 corpuri de apă artificiale, în lungime de 83,29 km
Calitatea corpurilor de ape naturale monitorizată în cursul anului 2012 este următoarea:
– din punct de vedere al stării ecologice: din totalul de 5 corpuri de apă, un număr de 2 (40%) se încadrează în clasa de calitate bună, iar un număr de 3 (60%) corpuri de apă se încadrează în clasa de calitate moderată
– din punct de vedere al stării chimice: din totalul de 5 corpuri de apă, un număr de 5 (100%) de corpuri de apă se încadrează în clasa de calitate bună
Calitatea corpurilor de apă puternic modificate, monitorizată în cursul anului 2012, se caracterizează astfel:
– din punct de vedere al potențialului ecologic: din totalul de 4 corpuri de apă, un număr de 2 corpuri de apă (50%) se încadrează în clasa de calitate PEB (potențial ecologic bun), iar un număr de 2 corpuri de apă (50%), se încadrează în clasa de calitate PEMo (potențial ecologic moderat);
– din punct de vedere al stării chimice, toate cele 4 corpuri de apă (100%) se încadrează în clasa de calitate bună;
Calitatea corpurilor de apă artificială, monitorizată în cursul anului 2012, are următoarele caracteristici:
– din punct de vedere al potențialului ecologic, toate cele 2 corpuri de apă (100%), se încadrează în clasa de calitate PEMo (potențial ecologic moderat);
– din punct de vedere al stării chimice, 2 corpuri de apă (100%), se încadrează în clasa de calitate bună.
Calitatea apei lacurilor din județul Arad
În judetul Arad, Administrația Bazinală Crișuri, în anul 2012 a monitorizat 3 corpuri de apă (lacuri de acumulare).
Din totalul de 3 corpuri de apă, 1 corp de apă se încadrează în potențial ecologic bun, iar 2 corpuri de apă se încadrează în potențial ecologic moderat.
În județul Arad, Administrația Bazinală Mureș, în anul 2012 nu a monitorizat nici un lac.
4.2. Indicatori de calitate ai apelor de suprafață
Nitrații și fosfații în râuri și lacuri
Conținutul de nitrați și fosfați din corpurile de apă, ale bazinului hidrografic Crișuri (vezi Fig. 50 și 51), din punct de vedere al stării ecologice, se încadrează în clasele de calitate FB (Foarte bun), B (Bun) și M (Moderat). Datele sunt prezentate detaliat în tabelele din anexe.
Date, privind conținutul de nitrați și fosfați din corpurile de apă ale bazinului hidrografic Mureș nu au fost transmise spre consultare.
Oxigenul dizolvat, materiile organice și amoniul în apele râurilor
În bazinul hidrografic Crișuri, din datele furnizate de către A.N. Apele Române, Administrația Bazinală Crișuri, conținutul de oxigen dizolvat (Fig. 52) și de amoniu încadrează corpurile de apă din punct de vedere al stării ecologice, în clasele de calitate FB (Foarte bun), B (Bun) și M (Moderat).
Date privind conținutul de oxigen dizolvat/ amoniu din corpurile de apă ale bazinului hidrografic Mureș nu au fost transmise spre consultare.
4.3. Indicatori de calitate ai apelor subterane
În județul Arad apele subterane se caracterizează printr-un debit bogat și prin situarea pânzei freatice, în general, la mică adâncime (peste 2/3 din Câmpia Aradului are ape subterane la mai puțin de adâncime).
Datorită compoziției lor, a încărcării lor în săruri minerale, o parte din apele subterane ale județului intră în categoria apelor minerale. În raport cu compoziția chimică, apele minerale pot fi incluse în următoarele categorii:
– izvoare termale bicarbonatate-sulfatate din zona aferentă bazinului Crișurilor, a căror geneză este legată de prezența unui sistem de falii (apele carbogazoase alcaline de );
– izvoare carbogazoase feruginoase în Dealurile Lipovei;
– izvoare bicarbonatate calcice termale, carbogazoase și sulfuroase sodice din zona Mureșului legate de prezența formațiunilor vulcanice neogene din zonă.
Apele subterane sunt deosebit de valoroase atât sub aspect cantitativ cât și calitativ, contribuind decisiv la satisfacerea nevoilor populației și ale activității economice.
Astfel, conul aluvionar al Mureșului este cunoscut astăzi ca fiind cea mai mare hidrostructură din România, care a permis construirea uneia din cele mai mari captări de ape subterane din țară, cea a Aradului, care acoperă cca. 25 % din totalul rezervelor de apă. De asemenea conul de dejecție al Crișului Alb are un bun potențial și rezolvă problemele apei potabile pentru o serie de localități.
Supravegherea calității apelor subterane freatice, pe teritoriul județului Arad se face prin analiza calitativă a apelor dintr-o serie de foraje componente ale rețelei de supraveghere națională. La acestea, se adaugă forajele de supraveghere a fenomenelor de poluare situate în raza surselor de poluare a mediului, precum și unele fântâni situate în jurul depozitelor de deșeuri din Municipiul Arad.
Monitorizarea calității apelor freatice, cuprinse în rețeaua de supraveghere națională și situate în Bazinul hidrografic Mureș, se face de către filiala Arad a A.N.Apele Române, Administrația Bazinală Mureș. Monitorizarea forajelor de supraveghere a fenomenelor de poluare se face de către Agenția pentru Protecția Mediului din Arad.
Conform datelor primite de la A.N. Apele Române – Administrația Bazinală Mureș, în anul 2012 s-au recoltat și analizat ape freatice dintr-un număr de 20 foraje.
Valoarea concentrațiilor de nitriți, în forajele de control, din B.H. Mureș nu depășesc în general limita admisă prin Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, iar valoarea concentrațiilor de nitrați depășesc limita maximă admisă prin Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile și aceasta mai ales în forajele amplasate în interfluvii în apropierea localităților sau a zonelor agricole unde se practică o agricultură intensivă.
În județul Arad, aferent bazinului hidrografic Crișuri, s-au monitorizat un număr de 24 foraje freatice și un izvor.
În tabelul 17, sunt prezentați indicatorii cu depășiri semnificative și raportul de depășire al acestora, față de valorile prag (TV) din Ordinul MM 137/2009 (abrogat la această dată și înlocuit cu Ordinul 621/20140).
(Sursa: Direcția Apelor Crișuri Oradea)
În judetul Arad aferent bazinului hidrografic Crișuri, în cursul anului 2012, s-a monitorizat din punct de vedere cantitativ și calitativ, Izvorul Grota Ursului, care nu prezintă depășiri la nici un indicator față de valorile prag (TV) din Ordinul MM 137/2009 și Legea 458/2002 completată cu Legea 311/2004 și a STAS-ului 1342/1991.
4.4. Apa potabilă și apa de îmbăiere
4.4.1. Apa potabilă
Alimentarea cu apă a populației județului Arad, este asigurată în majoritate din sursă subterană. Apele de adâncime medie, cantonate în conul aluvionar al Crișului și al Mureșului constituie principala resursă de apă pentru populație.
Există de asemenea 3 captări din ape de suprafață pentru alimentarea populației la Hălmagiu, Căsoaia și Moneasa, care totalizează un volum de 117,04 mii mc/an. În tabelul 18 este prezentată calitatea apei potabile, distribuite prin sistemul public de aprovizionare în localitățile urbane.
(Sursa: Direcția de Sănătate Publică Arad)
Din tabelul prezentat, se trage concluzia că în majoritatea localităților județului Arad, respectiv Arad, Nădlac, Pecica, Chișineu-Criș, Ineu, Pâncota, Lipova, Sântana și Curtici, nu au fost depășite cantitățile maxim admise, iar în localitatea Sebiș în cursul anului 2012 s-au depășit cantitățile maxime admise în 1 – 2 zile/an.
Municipiul Arad, dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă, în cadrul unui sistem microzonal de alimentare cu apă. Sistemul, se află în operarea și exploatarea S.C. Compania de Apă Arad SA. Pe lângă Municipiului Arad, sursa alimentează cu apă potabilă următoarele localități: Mândruloc, Cicir, Vladimirescu, Horia, Sânleani, Livada, Zimand Cuz, Zimandu Nou, Andrei Șaguna, Șofronea, Sânpaul, Dorobanți, Sânmartin, Șimand, Zădăreni, Fântânele, Călugăreni.
Sursa de apă subterană pentru Municipiul Arad este frontul de captare Nord, cu 92 foraje pe raza localităților Arad, Zimandul Nou și Șimand. Apa potabilă, distribuită prin sistemul centralizat este corespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ.
Urmare a datelor furnizate de către S.C. Compania de Apă S.A. Arad, în tabelul din Anexe, sunt prezentate datele privind situația rețelelor de apă potabilă și canalizare din localitățile județului pentru anul 2012.
Conform datelor furnizate de către un alt operator al rețelelor de apă-canal, SC Termo-Construct SA Sebiș, se trage concluzia că acesta deservește 10 localități, (Sebiș, Donceni, Sălăjeni, Prunișor, Bârsa, Aldești, Voivodeni, Hodiș, Buteni, Chisindia) cu o lungime a rețelelor de transport și aducțiune de 25,36 km, iar rețelele de distribuție de o lungime de 113,39 km. Din punct de vedere al calității apei potabile, în cursul anului 2012, conform buletinelor de analiză nu sunt depășiri la valorile maxime admise.
4.4.2. Apa de îmbăiere
La nivel european, au fost elaborate în domeniul apelor de îmbăiere o serie de instrumente legislative reprezentate de Directiva 76/160/EEC privind calitatea apelor de îmbăiere și Directiva 2006/7/EC privind gestionarea calității apelor de îmbăiere, având ca scop asigurarea unei calități corespunzătoare a apelor în vederea conservării și protecției mediului, precum și protejarea sănătății publice în Statele Membre.
Prevederile acestor directive au fost transpuse în legislația românească prin:
– HG 88/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere (cu modificările și completările ulterioare)
– HG 546/2008 privind gestionarea calității apelor de îmbăiere (cu modificările și completările ulterioare)
Apele de îmbăiere pentru sezonul estival 2012, monitorizate de Direcția de Sănătate Publică Arad au fost:
– Lacul/balta Ghioroc, rezultat în urma exploatării pietrișului și nisipului – rezultând o plaja neamenajată, neautorizată, cu o lungime de 200 m pe o parte a lacului și de 100 m pe cealaltă parte. Luciul de apă, este de aproximativ 54 ha și se află în totalitate în proprietatea Consiliului Local Ghioroc. În sezonul de îmbăiere, acest loc este utilizat de aproximativ 1500 de persoane, mai ales la sfârșit de săptămână.
Au fost recoltate un număr de 14 probe de apă și de nisip de la lacul Ghioroc, în timpul sezonului de îmbăiere. Probele corespund din punct de vedere microbiologic și chimic.
În județul Arad sunt luate în evidență 7 ștranduri, din care 4 cu apă termală, care sunt monitorizate doar în perioada de vară:
– Ștranduri: ștrandul Neptun din Municipiul Arad, ștrandul Moneasa și ștrandul Lipova;
– Ștranduri cu apă termală: Ștrand Șofronea, Curtici, Dorobanți, Băile termale CARP Arad;
– Bazinul Direcției Județene pentru Sport – „Delfinul” este acoperit și funcționează pe tot timpul anului, fiind monitorizat;
– Bazinele aparținând S.C. Blue Activ S.R.L. și S.C. Gemi Center S.R.L., care sunt acoperite și funcționează tot timpul anului sunt monitorizate
În cursul anului 2012 Direcția de Sănătate Publică Arad a efectuat 56 prelevări de probe microbiologice cu 245 determinări, toate fiind corespunzătoare și un număr de 49 probe fizico-chimice cu 202 determinări cu 10 necorespunzătoare.
4.5. Apele uzate și rețelele de canalizare. Tratarea apelor uzate.
Ape uzate evacuate în 2012
S.C. Compania de Apă S.A. Arad are în exploatare rețelele de apă uzată și stațiile de epurare ale majorității localităților din județul Arad.
Stația de epurare a Municipiului Arad, a fost inclusă într-un proces de modernizare pe instrumentul de finanțare ISPA. Obiectivul principal al proiectului este atingerea unor indicatori de deversare satisfăcători ai efluentului stației de epurare Arad în râul Mureș, care să fie conformi standardelor în vigoare. În acest moment lucrările sunt finalizate, stația având treaptă terțiară.
Un alt operator este S.C. Termo-Construct S.A. Sebiș unitate care operează în bazinul hidrografic Crișuri. Din datele furnizate de acesta, rezultă că lungimea totală a rețelelor de canalizare este de 31,13 km, epurarea fiind mecano-biologică. Volumul de apă uzată evacuată în cursul anului 2012, a fost de 262.009 mc.
Situația apelor uzate evacuate, urmare a diverselor activități economice, aferente bazinului hidrografic Mureș este prezentată în tabelul 19, datele fiind preluate de la AN „Apele Române, Administrația Bazinală Mureș.
(Sursa: Administrația Bazinală Mureș)
Indicatorii de poluare în apele uzate în funcție de tipul de activitate
Agenții economici care utilizează apă în procesul tehnologic își desfășoară activitatea pe baza actelor de reglementare emise de agenția de mediu, în care sunt impuse condiții pentru epurarea sau pre-epurarea acestor ape, astfel încât în momentul evacuării acestora în rețeaua de canalizarea sau în alți receptori (canale de desecare sau ape curgătoare) calitatea lor să corespundă condițiilor impuse prin actele normative aflate în vigoare. Modul în care se efectuează tratarea acestor ape uzate depinde de încărcarea pe care o au ca urmare a tipului de activitate din care rezultă (exemplu – unitățile de prelucrare a cărnii sunt dotate cu separatoare de grăsimi și decantoare care efectuează o preepurare înainte de evacuarea în rețelele de canalizare).
Din datele furnizate de către S.C. Termo-Construct S.A. Sebiș, unitate care operează în bazinul hidrografic Crișuri, rezultă că apele uzate colectate sunt constituite în mare parte din apa menajeră colectată de la populație și în mai mică măsură apă uzată de la agenții economici (tăbăcării), care dețin o stație de pre-epurare a apelor uzate, care deversează în rețeaua publică de canalizare.
Principalii indicatori care se monitorizează sunt: CCO-Cr, CBO5, azot total, detergenți, crom total, cloruri, sulfați și sulfuri.
Tendințe și priorități în reducerea poluării cu ape uzate în zona Sebiș.
Pentru o mai bună funcționare a stației de epurarea a orașului Sebiș, la care funcționa numai treapta mecanică, încă din anul 2011 s-a dat în folosință și treapta biologică cu un bazin de aerare.
Stația este autorizată din punct de vedere al protecției mediului. Autorizația are în anexă un program de conformare care prevede retehnologizarea stației până la data de 31.12.2015, astfel încât la finalizarea lucrărilor apele evacuate să se încadreze în parametrii de calitate impuși de actele normative în vigoare.
De asemenea, stația de preepurare a agenților economici din acea zonă (tăbăcării), a fost dotată la sfârșitul anului 2012 cu treaptă chimică pentru o calitate mai bună a apei deversate în rețeaua publică de canalizare.
Prin urmare, în conformitate cu datele furnizate de către ABA Crișuri, tendința este de reducere a poluării apelor uzate evacuate în receptori, datorită lucrărilor de investiții aflate în promovare/în derulare.
Poluari accidentale
În cursul anului 2012 din informațiile furnizate atât de către A.N. Apele Române Administrația Bazinală Crișuri, cât și de către Administrația Bazinală Mureș, nu s-au produs poluări accidentale.
De asemenea, la agenția de mediu nu au fost înregistrate accidente de poluare a factorilor de mediu.
4.6. Managementul durabil al resurselor de apă
Strategii și acțiuni privind managementul durabil al resurselor de apă.
Resursele de apă dulce, atât cele de suprafață cât și cele subterane, fac parte din categoria resurselor cu un potențial limitat. Aceste resurse, odată cu dezvoltarea economică, a diferitelor tipuri de industrii, sunt din ce în ce mai expuse la poluare. Acest fapt se poate constata și din acest capitol, deci aportul principal al poluării apelor o reprezintă industria, gospodărirea comunală și locativă, urmată de agricultură și alte ramuri ale economiei județului Arad.
Pentru îmbunătățirea calității apei este necesară execuția de stații de epurare, retehnologizarea și modernizarea celor existente care sunt în oeperarea diferiților operatori, deoarece majoritatea prezintă depășiri față de indicatorii reglementați, având obligația conformării cu Directiva privind epurarea apelor urbane 91/271/EEC și cu prevederile Capitolul 22 Mediu al Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.
În ceea ce privește calitatea apelor folosite în scopuri potabile, în județul Arad ar fi necesar a se extinde rețeaua de apă potabilă, deoarece sunt o serie de zone care nu au o rețea de alimentare cu apă în sistem centralizat.
O altă măsură ce s-ar impune în ceea ce privește calitatea apelor, ar fi verificarea traseelor prin care este pompată apa la consumatori. În Municipiul Arad a început o astfel de acțiune, ce va fi continuată și extinsă în toată rețeaua de distribuție a apei potabile, pentru evitarea pierderilor și a deteriorării calității apei datorită poluării acesteia pe traseu. Această acțiune trebuie corelată și cu verificarea și înlocuirea conductelor din rețeaua de canalizare a orașelor, care în mare parte sunt depășite ca termen de funcționare.
4.7. Influența poluării radioactive asupra apelor și stațiunii balneoclimaterice Moneasa
4.7.1. Stațiunea Moneasa, aspecte generale
Așezare geografică
Comuna și stațiunea balneoclimaterică Moneasa sunt situate în nord-estul județului Arad într-o tectonică de un pitoresc aparte, la poalele masivului Codru-Moma din Munții Bihorului. Stațiunea se află la 100 km de Municipiul Arad, fiind punctul terminus al Drumului Județean DJ 792 B (Sebiș – Moneasa). În componența administrativă a comunei intră: satul Moneasa, satul Rănușa și stațiunea balneoclimaterică Moneasa.
Stațiunea Moneasa se află pe valea pârâului cu același nume, afluent al văii Dezna care se revarsă în râul Crișul Alb.
Stațiunea balneoclimaterică Moneasa, considerată „Perla Munților Apuseni”, este situată la o altitudine de 280-290 m, într-o depresiune la poalele masivului Codru-Moma. Stațiunea este ferită de vânturi puternice și beneficiază de un climat blând. Temperatura medie anuală este de 9,50C, favorabilă creșterii unor specii rare precum castanul și liliacul sălbatic. Localitatea Moneasa, împreună cu stațiunea se află într-o rezervație naturală mixtă, alcătuită din păduri de fag, mesteacăn și conifere, lacuri cu apă mezotermală (cu temperaturi de 25-300C) prielnice creșterii nufărului alb.
Moneasa este cunoscută și vizitată îndeosebi pentru izvoarele sale de ape slab radioactive și mineralizate, recomandate în tratarea a numeroase afecțiuni. Ea ocupă o suprafață de aproape 7000 de hectare (din care peste 6000 ha de pădure) și se întinde pe o lungime de 2,7 km.
Culmile montane înconjurătoare predominant calcaroase fac parte din masivul Codru-Moma al Munților Apuseni și se ridică la altitudini de peste 1000 m. Vârful Izoi, de exemplu, unul din locurile preferate de excursii ale vizitatorilor stațiunii, are 1112 m. Înălțimile din jurul stațiunii sunt acoperite de păduri (Ardelean, A., ș.a. 1996).
La circa 1 km depărtare de comună, pe Dâmbul Moțului se află o exploatare de marmură roz, iar pe pârâul Scărița, una de marmură neagră.
Rețeaua hidrografică
Partea de sud-vest a Munților Codru-Moma este drenată de o mulțime de pâraie ale căror apă sunt colectate de râul Crișul Alb, principala arteră hidrografică ce drenează longitudinal Țara Zărandului. Pârâul Moneasa este cel mai important dintre acestea. Din unirea celor două pâraie, Moneasa și Dezna rezultă râul Sebiș, care se unește cu Crișul Alb în apropierea orașului Sebiș.
Pe tot traseul, pârâul Moneasa primește o serie de afluenți. Sub influența proceselor carstice rețeaua hidrografică se modifică frecvent, fie prin dispariția apelor, fie prin apariția izvoarelor (izbucuri) ce debit bogat, cum este izvorul Văii Băilor, captat pentru completarea alimentării cu apă a stațiunii.
Pentru stațiunea Moneasa rețeaua hidrografică constituie un factor de facilitate a activității turistice. Pe toate cursurile de apă ale pâraielor șerpuiesc poteci și drumuri forestiere, tot atâtea posibilități de pătrundere în Munții Codru-Moma, la obiective turistice naturale de un pitoresc deosebit. Apele limpezi, populate uneori cu păstrăvi, ce vin grăbite și zgomotoase dinspre înălțimi, însoțesc drumeții cu sursurul lor ademitor și odihnitor prin păduri încântătoare, astfel că drumeția prin aceste locuri este o binefacere și un prilej de cunoaștere a peisajului stațiunii Moneasa.
Apele termale
Apele termale (24oC până la 32,8oC) din zona Moneasa sunt exploatate prin patru izvoare și trei foraje. Zona se distinge printr-o varietate morfologică mare, care este urmare a unei structuri geologice complexe.
Endocarstul este reprezentat de numeroase peșteri și izbucuri dintre care, demne de amintit sunt:
Peștera cu apă de la Moară, o peșteră „resurgent”, de 2.012 m lungime, cu o diferență de nivel de 35 m, prin care se drenează apele de la peștera Merăzerie (de 538 m lungime), situată la 630 m în nord-est;
Peștera Grota Ursului este de 250 m lungime și a fost descoperită de G. Halasi în anul 1984, la capătul exploatărilor în sifonul lung de 20 m din care izvorăște Grota Ursului. Peștera a fost interceptată ulterior printr-o galerie minieră pentru a o face aptă scopurilor turistice;
Apele termale de la Moneasa sunt ape carstice hipotermale (30-37oC) și subtermale (10-20oC).
Vegetația
Terenul din împrejurimile stațiunii Moneasa este constituit în rezervația mixtă Moneasa, cu suprafață totală de peste 6.000 ha. În pădurea care acoperă această suprafață, specia majoră este fagul (62%), urmat ca pondere de carpen (10%) și gorun (8%).
Clima
Zona bazinului Moneasa are o climă de tip temperat continental. În general, clima stațiunii se caracterizează prin ierni blânde și veri răcoroase, datorită prezenței culmilor din jur. Temperatura medie anuală în localitate este de 9,5, iar media din timpul verii de aproximativ 16,3oC.. Temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie) este sub 20oC. Primele înghețuri se semnalează după 1 octombrie, iar ultimele la mijlocul lunii aprilie.
Așezată în mijlocul unui defileu îngust, cu culmile împădurite, stațiunea este de regulă ferită de vânturi.
Datorită bogatei vegetații din jur, aerul este puternic ionizat și geografii spun ca fiecare confluient al Monesei are o climă a sa, separat determinată de orientarea generală.
Precipitațiile medii anuale din zona Moneasa sunt cuprinse între 800-1000 mm. Cele mai multe ploi cad în luna iunie, având uneori caracter torențial.
Prin influența binefăcătoare pe care climatul acesta o are asupra organismului uman, ca și izvoarele sale minerale, stațiunea Moneasa se înscrie printre localitățile balneoclimaterice din țară recomandate ca excelente locuri de odihnă și tratament.
Factori naturali de cură
În stațiunea balneoclimaterică Moneasa, factorii naturali de cură sunt climatul și apele minerale oligoterme, slab radioactive. Stațiunea se bucură de un climat plăcut, de cruțare, la care adaptarea organismului se face fără efort. Peisajul, factorii climatici blânzi și mai ales atmosfera pădurilor de deal și coline cu aero-ionizare negativă și aerosoli vegetali au efecte sedative.
Microclimatul stațiunii Moneasa determină o concentrație foarte mare de micro-ioni negativi cu influență binefăcătoare asupra sistemului nervos. Condiții necesare sunt întrunite la Moneasa prin existența factorilor ionizați ai atmosferei (roci eruptive radioactive, apele slab radioactive), prin existența unei mase staționare, care permite acumularea acestor micro-ioni negativi, și prin existența unui aer curat, nepoluat.
Apele minerale de la Moneasa sunt oligotermale, bicarbonate, calcice, sodice, magneziene și sunt utilizate atât în cura internă cât și în cura externă.
Indicații terapeutice
Indicațiile terapeutice pentru tratamentele posibile în stațiunea Moneasa sunt:
Afecțiuni ale aparatului locomotor și anume:
afecțiuni reumatismale inflamatorii cronice. Se delimitează cura balneară în scopul profilactic, de terapie și de recuperare. Moneasa oferă posibilitatea efectuării tuturor formelor de cură balneară;
boli reumatismale degenerative. La Moneasa factorii terapeutici naturali, folosiți în terapia balneară a reumatismului degenerativ, sunt reprezentați de apele minerale;
boli reumatismale abarticulare. Obiectivele terapiei balneaofizicale în cazul reumatismului abarticular vizează aspecte profilactice, curative și de recuperare.
Afecțiuni posttraumatice
Tehnicile folosite sunt cele convenționale, cu particularități legate de topografia leziunilor. În afară de reeducarea funcției motorii în leziunile de nervi, o a doua componentă a recuperării o reprezintă reeducarea sensibilității.
Afecțiuni ale sistemului nervos și anume:
afecțiuni neurologice periferice, frecvente la accidentele de muncă și rutiere, cu potențial invalidant. Este posibilă la Moneasa terapia și recuperarea acestor afecțiuni, cu condiția unui diagnostic neurologic, prin kinetoterapie, bazine adecvate, în săli de gimnastică de grup și individuale.
afecțiuni ale sistemului nervos central. Afecțiunile sistemului nervos central (encefal și măduva spinării) prezintă posibilități mai reduse de tratament balneofizical și climatic. În cadrul terapiei și recuperării acestor bolnavi metodele fizicokinetoterapeutice ocupă un rol important, alături de mijloacele ortopedico-chirurgicale și ergoterapice, în timp ce factorii naturali de cură au un rol adjuvant.
nevroza astenică. În nevroza astenică, balneofizioterapia are un rol adjuvant, după investigarea bolnavului de către medicul de specialitate neuropsihiatru. Climatul stațiunii Moneasa este în genere de cruțare, cu efecte sedative, iar apele minerale slab radioactive influențează glandele endocrine și sistemului vegetativ.
Obiective turistice
Astăzi stațiunea dispune de 4 hoteluri, de vile turistice (disponibile), un camping, o cabană turistică și nenumărate pensiuni agroturistice. Oferta stațiunii este completată de două baze de tratament cu apă mezotermală și un ștrand de vară (dotat cu 3 bazine).
Formațiunile carstice din stațiune pot fi exemplificate prin:
Peștera Liliecilor situată la peste 250 m altitudine, păstrează urme ale civilizației preistorice. Vizitarea peșterii este interzisă fără ghid însoțitor;
Monumente istorice ale localității Moneasa sunt:
Monumentul lui Czaran Gyula, promotorul mișcării turistice montane din masivul Codru-Moma, se găsește în cimitirul comunei Moneasa;
Bustul artistului plastic, pictor și sculptor Gheorghe Groza (1899-1930), realizat de Mihai Ferenț în anul 1986;
Monumentul pietrarului din Moneasa, ridicat de sculptorul Alexandru Andrițoiu în anul 1956;
Cuptorul de topit fier (sec. XVIII), situat în apropierea carierei de calcar;
Biserica și casa parohială romano-catolică au fost construite încă din anul 1760 de către Bohus Emerich. Școala confesională romano-catolică din comună a fost înființată în anul 1874, iar în 1885 s-a înființat școala cu limbă de predare română. În curtea bisericii se află un monument ridicat de Gr. Wenckhein Frigyes și Crystina datând din 1893, renovat în 1903.
Bisericile de rit ortodox, catolic, reformat și neoprotestant construite în secolele al XIX-lea si al XX-lea;
Cariera de marmură roșie aflată la o distanță de 2,5 km de stațiune. De un cromatism deosebit, marmura era materia primă folosită des în construcția vachilor vile și la finisarea dotărilor balneare din stațiune.
Pornind din stațiunea Moneasa se pot organiza drumeții spre cetatea Deznei, hanul Dezna și alte obiective turistice.
În Moneasa stratul de zăpadă se menține între 50 și 75 zile pe an (uneori mai puțin). Aceasta face ca sporturile de iarnă să-și găsească în stațiune un câmp larg de desfășurare. Când gheața lacului este destul de groasă amatorii patinajului împânzesc întinderea netedă și lucie ca oglinda. Gheața rămâne bună pentru patinaj circa două luni pe an.
Sporturile de iarnă se pot practica în condiții și mai bune pe culmea Izoi, pentru că aici stratul de zăpadă durează de regulă aproape 90 zile pe an.
Condițiile naturale existente în stațiunea Moneasa oferă excelente condiții pentru desfășurarea turismului balnear și de recreere. Există, însă, o condiție esențială pentru ca acest tip de activități să crească în importanță, și anume, păstrarea nealterată a mediului natural care în ultimii 30-40 de ani a suferit modificări majore ca urmare a explorării și exploatării minereurilor de uraniu din zonă, cel mai afectat fiind bazinul văii Dezna și afluenților săi, dar și Moneasa , ca urmare a intenției de a se transporta minereul prin stațiune spre zona Ștei și de aici spre uzina de prelucrare de la Feldioara Brașov.
În cele ce urmează vom prezenta influența haldelor de steril uranifer din zona Rănușa asupra mediului natural al zonei turistice Moneasa.
4.7.2. Influența haldelor de steril uranifer din zona Rănușa-Moneasa asupra factorilor de mediu
Concentrațiile radionuclizilor naturali în haldele de steril
Locațiile care prezintă un interes deosebit pentru studiul impactului asupra mediului, a zonelor cu fond radioactiv ridicat, sunt haldele de steril de la Rănușa, datorită amplasării lor în zone locuite și/sau turistice (Rănușa) (Dumescu, F., Dănoiu Dana, 2010).
Radioactivitatea crescută în zonele menționate are la bază următoarele considerente:
– zona respectivă are un fond natural de radiații crescut (motiv pentru care a fost căutat uraniul prin prospecțiunile geologice);
– în urma aducerii la suprafață a minereului cu conținut uranifer, deșeurile au fost abandonate sub forma de halde de steril.
Pentru a studia influența haldelor asupra mediului s-au prelevat probe de sol din roca steril, probe de vegetație spontană crescută pe halde sau la baza lor, precum și probe de apă de suprafața din pârâurile care curg în imediata vecinătate. De asemenea, s-au prelevat probe din grădini aflate în localitățile Bârzava și Rănușa. În urma măsurătorilor gamma spectrometrice (Fig. 53.) s-a identificat existența unor radionuclizi naturali provenind din seria 238U (210Pb, 214Bi, 214Pb, 226Ra, 234Th), 235U, 232Th (212Bi, 212Pb, 228Ac), 40K – izotop radioactiv natural a elementului potasiu, a radionuclidului de origine cosmică 7Be, precum și a izotopului artificial de origine cernobâliană – 137Cs. (UNSCEAR, 1993; 2000).
S-a determinat concentrația acestor radionuclizi în probele de sol, vegetație spontană, apă de suprafață, rezultatele obținute fiind comparate cu mediile pentru aceiași radioizotopi identificați in probele recoltate în Arad, considerate de referință. La aceste valori considerate normale, situate în limitele valorilor multianuale pe țară, au fost raportate valorile concentrațiilor din zonele cu radioactivitate naturală modificată amplificată tehnologic – în cazul haldelor de steril (Chiosilă, I., 1994).
În ceea ce privește elementele radioactive naturale din seria 238U se pot face următoarele comentarii:
Concentrația acestor elemente în materialul din haldele de la Rănușa, respective Valea Crețului și Zelea Neagră, depășește cu 100% valorile de referință. Acest fapt a fost de așteptat având în vedere materialul din haldă (roca este deșeu doar din punctul de vedere al conținutului de uraniu, restul elementelor radioactive din seria uraniului sunt încă prezente);
În probele de vegetație prelevate la baza haldei de la Rănușa s-au găsit concentrații nesemnificative, majoritatea fiind comparabile cu valoarea de referință sau situate sub limita de detecție a instalației de măsurare prin spectrometric gamma. Determinarea acestor concentrații necesită metode radiochimice. În probele de vegetație spontană de pe halda de la Rănușa a fost identificat izotopul 226Ra datorită resuspensiei prafului de pe haldă;
În apa de suprafață (pârâul Crețului și pârâul Zelea Neagră) lângă halde, concentrațiile elementelor radioactive naturale din seria 238U sunt foarte mici, totuși existente datorită fondului natural radioactiv crescut din zona de vest a țării.
În ceea ce privește elementele radioactive naturale din seria 232Th și 40K comentariile sunt următoarele:
Concentrațiile elementelor radioactive din seria 232Th, 40K nu prezintă modificări semnificative;
Diferențele observate provin din structura diferită a solului din zonă și a materialului din haldă, respectiv față de cea a zonei considerată de referință. Acest rezultat corespunde faptului că materialul din haldă este roca deșeu rămasă dintr-o activitate de prospecțiune geologică care a vizat zăcăminte de uraniu.
Din studiul concentrației elementelor radioactive în factorii de mediu din zonele studiate rezultă creșteri ale concentrației elementelor radioactive din seriile 238U și 226Ra numai în materialul haldei și nu în ceilalți factori de mediu analizați (apa, aerul, solul și vegetația din perimetrele adiacente).
Evaluarea riscului radiologic
Influența haldelor de steril din județul (localitatea Rănușa) asupra stării de sănătate a populației se manifestă pe următoarele căi:
Iradierea externă a persoanelor care trec sau staționează pe haldă;
Iradierea internă prin inhalarea aerului contaminat cu praf provenit de pe haldă și cu 222Rn (cu descendenții de viață scurtă) provenit din haldă;
Consumul de alimente contaminate prin depunere de praf și încorporare prin rădăcină.
În scopul studiului impactului acestei halde asupra mediului s-au luat în considerare toate situațiile posibile, majoritatea din acestea fiind ipotetice. S-a avut în vedere eliminarea oricărei speculații privind poluarea radioactivă în zonă.
Pentru evaluarea riscului radiologic la care este supusă populația din zonă trebuie să se țină cont de cele două căi de contaminare, internă prin ingerarea de alimente sau apă contaminată și externă prin expunerea populației la doze suplimentare.
Pe baza măsurătorilor concentrației radionuclizilor naturali în probele de sol, vegetație spontană și apă de suprafață și freatică, precum și a calculului dozei absorbite în aer, se pot concluziona următoarele:
Nu există risc radiologic semnificativ din punctul de vedere al ingerării alimentelor din zonă, elementele radioactive naturale din haldă prezentând forme insolubile în apă. Acest risc poate fii cuantificat doar în urma unor determinări radiochimice.
Riscul radiologic din punctul de vedere al contaminării externe s-a evaluat calculându-se doza afectivă anuală pe care o primește un individ din populație datorită prezenței haldelor, pe baza a două scenarii conservative prezentate în cele ce urmează pentru două categorii de persoane – adult și copii.
Riscul radiologic provenit din inhalarea aerului contaminat cu praf cu conținut radioactiv și 222Rn, urmează a fi cuantificat după efectuarea unor determinări speciale.
Scenarii pentru stabilirea iradierii externe a populației din zona Rănușa
Pentru evaluarea iradierii externe provenite de la halda de rocă-deșeu din apropierea localității Rănușa (haldele de pe Valea Crețului ș1 Zelea Neagră) s-au elaborat două scenarii bazate pe activitatea unui adult (peste 20 ani) și un copil (între 8-14 ani). Acestea au ca scop evaluarea timpului petrecut în zonă de populația adultă sau de copii.
Se presupune că persoana de referință va traversa zona haldei de două ori pe zi în timpul verii și o dată pe săptămână, iarna:
Halda Valea Crețului:
Dacă se deplasează cu viteza medie de 3km.h-1, dimensiunea maximă a haldei fiind de aproximativ de 40 m, timpul necesar trecerii prin zonă va fi de aproximativ 100 de secunde pe zi. În aceste condiții doza efectivă anuală pentru un adult va fi de 0.66 µSv și pentru un copil de 0.75 µSv. (microsievert).
Halda Zelea Neagră:
Dacă se deplasează cu viteza medie de 3km.h-1, dimensiunea maximă a haldei fiind de aproximativ de 15 m, timpul necesar trecerii prin zonă va fi de aproximativ 50 de secunde pe zi. În aceste condiții doza efectivă anuală pentru un adult va fi de 0.36 µSv și pentru un copil de 0.42 µSv.
Se va presupune că un copil cu o familie va staționa 7 zile pe an în zona haldei în excursie cu cortul.
Halda Valea Crețului:
În aceste condiții doza efectivă anuală pentru un adult va fi de 16,6 µSv și pentru un copil de 18,98 µSv.
Halda Zelea Neagră:
În aceste condiții doza efectivă anuală pentru un adult va fi de 12,2 µSv și pentru un copil de 14,1 µSv.
Concluzii
Halda Valea Crețului (Rănușa) poate contribui la creșterea iradierii externe:
cu 0.66 µSv.an-1 pentru un adult care trece prin fața hadei și cu de 0.75 µSv.an-1 în cazul unui copil, ceea ce reprezintă o creștere de 0.2% (față de 0.33mSv/an).
cu 16.6 µSv.an-1 pentru un adult care staționează în zona haldei și cu 18.98 µSv.an-1 pentru un copil, reprezentând o creștere de maxim 6% (față de 0.33 mSv/an).
Halda Zelea Neagră (Rănușa) poate contribui la creșterea iradierii externe:
cu 0.36 µSv.an-1 pentru un adult care trece prin fața hadei și cu de 0.42 µSv.an-1 în cazul unui copil, ceea ce reprezintă o creșteră de 0.1% (față de 0.33 mSv/an).
cu 12.2 µSv.an-1 pentru un adult care staționează în zona haldei și cu 14.1 µSv.an-1 pentru un copil, reprezentând o creștere de maxim 4% (față de 0.33 mSv/an).
Joaca copiilor în zona haldei va crește iradierea externă cu 92.7 µSv/an, ceea ce reprezintă o creștere de 28% (față de 0.33 mSv/an) (Godoy, J.M., ).
În uma studiului efectuat pentru monitorizarea zonelor cu fond radioactive modificat antropic s-a constatat că depozitele de steril uranifer nu prezintă risc radiologic semnificativ pentru populația care locuiește în satul Rănușa, deoarece se află la o distanță apreciabilă de haldă (aproximativ 10 km). Impactul asupra populației poate fi luat în considerare doar pentru cazurile în care perso anele din grupu studiat își desfășoară activitatea la o distanță foarte mică, respectiv de câțiva metri de haldă.
Cu toate acestea, nu este recomandată pentru localnici folosirea materialului rocă din halde în pavaje sau alte lucrări de construcții, datorită conținutului ridicat de materiale radioactive naturale, acestea putând provoca creșterea iradierii externe.
În același timp, se constată că activitatea turistică din zona stațiunii Moneasa nu este afectată în nici un fel de aceste halde de steril cu minereu radioactive.
Depozitele de materiale radioactive din județul Arad, așa cum sunt amplasate ele, necesită o monitorizare permanentă a acestora pentru supravegherea posibilelor intervenții umane (dislocări ale materialului din halde sau folosirea lui în construcții) și pentru evaluarea iradierii externe a locuitorilor.
CALITATEA SOLULUI, GESTIONAREA DEȘEURILOR ȘI INFLUENȚA LOR ASUPRA TURISMULUI
Solul
Solul este definit ca stratul de la suprafața scoarței terestre. Este format din particule minerale, materii organice, apă, aer și organisme vii. Este un sistem foarte dinamic care îndeplinește multe funcții și este vital pentru activitățile umane și pentru supraviețuirea ecosistemelor.
Ca interfață dintre pământ, aer și apă, solul este o resursă neregenerabilă care îndeplinește mai multe funcții vitale:
– producerea de hrană/biomasă
– depozitarea, filtrarea și transformarea multor substanțe
– sursă de biodiversitate, habitate, specii și gene
– servește drept platformă/mediu fizic pentru oameni și activitățile umane
– este sursă de materii prime, bazin carbonifer
– patrimoniu geologic și arheologic
Solul ca sistem ecologic deschis, este legat de mediul înconjurător printr-un flux continuu de materie și energie, iar evoluția sa în timp se află sub acțiunea factorilor naturali și a celor antropici.
Format într-o perioadă de mii de ani la interfața celor patru învelușuri ale planetei, solul a constiuit încă din cele mai vechi timpuri un element care a fost prețuit, apreciat calitativ și clasificat, potrivit cunoștințelor specifice ale epocii.
Repartiția solului pe clase de folosință
Conform Legii 18/1991 a fondului funciar, terenurile se clasifică după destinația acestora în următoarele categorii:
– terenuri cu destinație agricolă
– terenuri cu destinație forestieră
– terenuri aflate permanent sub luciu de apă
– terenuri cu destinații speciale
– terenuri din intravilan
Particularitățile reliefului și condițiile pedoclimatice au permis extinderea terenurilor arabile la un procentaj de 70% din suprafața agricolă (tabelul 5.1.1., (Anexa V).
(Sursa: INS – Recensământul General Agricol)
Clase de calitate ale solurilor. Calitatea solurilor.
Calitatea solurilor, reprezintă un indicator relevant în operația de apreciere a resurselor. Pentru a evalua potențialul natural al terenurilor agricole în vederea folosirii lor raționale, solurile au fost împărțite în clase, tipuri și subtipuri, în funcție de diferite criterii cum sunt: troficitatea, cantitatea de microorganisme, oferta ecologică, capacitatea bioproductivă și capacitatea de protecție, de fertilitate sau productivitate. Potrivit Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS 2003) în județul Arad au fost identificate 8 clase de soluri, 18 tipuri, 110 de subtipuri și numeroase unități detaliate.
Pentru categoria de folosință „arabil”, care potrivit actelor normative în vigoare reprezintă acele suprafețe care sunt destinate pentru a produce cereale, plante tehnice, culturi alimentare, culturi furajere, plante medicinale și aromatice, care se ară în fiecare an când sunt cultivate cu plante anuale sau la mulți ani când sunt cultivate cu plante perene, în baza notelor de bonitare calculate ca media aritmetică a opt culturi cu nota cea mai mare, au fost stabilitate următoarele clase de pretabiliate:
CLASA I – terenuri foarte pretabile, 20,33%,
CLASA II – terenuri pretabile, 30,94%,
CLASA III – terenuri cu au o pretabilitate mijlocie, 20,15%,
CLASA IV – terenuri puțin pretabile, 20,15%
CLASA V – terenuri nepretabile 8,9%.
Pentru categoria de folosință „pășune”, au fost stabilite următoarele clase de pretabilitate:
CLASA I – terenuri foarte pretabile, 35,56%,
CLASA II – terenuri pretabile, 23,61%,
CLASA III – terenuri ce au o pretabilitate mijlocie, 32,58%,
CLASA IV – terenuri puțin pretabile, 6,49%
CLASA V – terenuri nepretabile 1,76%.
În concluzie, se constată că pretabilitatea pentru folosința cea mai favorabilă este următoarea: 20,33% arabil, pășuni 35,56%, fânețe 6,23%, vii 20,24% și livezi15,93%.
Presiuni asupra stării de calitate a solurilor
Îngrășămintele
Îngrășămintele de orice tip, aplicate în mod rațional constituie premisa menținerii și sporirii fertilității solurilor, în scopul creșterii producției agricole. Cercetările efectuate au demonstrat că îngrășămintele pot provoca dereglarea echilibrului ecologic, în cazul în care sunt folosite fără a lua în considerare natura solurilor, condițiile meteorologice concrete și necesitățile plantelor. Utilizarea nerațională a îngrășămintelor determină apariția unui exces de azotați și fosfați care au un efect toxic asupra microflorei din sol și conduce la acumularea în vegetație a acestor elemente. Limita dintre deficitul și excesul unui element este greu de sesizat, totul depinzând de natura plantelor și de condițiile de mediu.
Produse pentru protecția plantelor
Aceste produse sunt aplicate cu scopul de a prevenii proliferarea diferitelor boli în culturile agricole, în vederea obținerii unor producții mari. Aplicarea acestor substanțe diferă cantitativ de la un an la altul, în funcție de necesitățile solicitate de culturi.
Soluri afectate de reziduuri zootehnice
Dejecțiile rezultate din activitățile zootehnice sunt o sursă de poluare atât pentru ape cât și pentru sol. Principalii indicatori afectați sunt cei chimici (pH, amoniu, nitrați, fosfați) precum și indicatorii microbiologici.
Ca urmare a unui proiect la nivel național, în județul Arad au fost realizate platforme de depozitare a gunoiului de grajd (dejecțiilor animaliere). Denumirea proiectului este "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți", derulat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor). Aceste platforme au fost realizate în localitățile: Macea, Bocsig și Pecica.
Poluarea solurilor în urma activitățiilor din sectorul industrial (minier, siderurgic, energetic etc.):
În general, prin poluare (în domeniul solurilor) se înțelege orice dereglare care afectează calitatea solurilor din punct de vedere calitativ și/sau cantitativ.
Tipurile de poluare a solurilor sunt cele descrise în Metodologia elaborării studiilor pedologice vol. III (1987) și în Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (2003) (tipuri de poluare – indicatorul 28). Gradul de poluare a fost apreciat pe 5 clase, fie în funcție de procentul de reducere a recoltei din punct de vedere cantitativ și/sau calitativ față de producția obținută pe solul nepoluat, fie prin depășirea în diferite proporții a pragurilor stabilite prin Ordinului 756/1997 (abrogat parțial).
Poluarea (degradarea) solurilor prin exploatări miniere la zi, balastiere, cariere.
Suprafețe importante de teren sunt afectate de activitatea de exploatare agregate minerale, care afectează calitatea solului prin depunerile de materiale extrase și duc la scăderea nivelului apei freatice.
Pe raza județului Arad în anul 2012 au fost inventariate un număr de 91 perimetre de exploatare agregate minerale din care:
– 84 perimetre de exploatare nisip și pietriș,
– 23 perimetre de exploatare piatră ornamentală și de construcții,
– 43 perimetre de exploatare nisip și pietriș din albia minoră a răului Mureș,
– 5 perimetre de exploatare nisip și pietriș din albia minoră a râului Crișul Alb.
Poluarea cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la flotare, depozite de deșeuri
În ceea ce privește extracția minereurilor neferoase – uraniu, minereu complex polimetalic, activitatea de extracție este sistată, iar actualele halde de steril reflectă exploatările anterioare, lucrările specifice de închidere fiind începute, pe unele amplasamente fiind chiar finalizate.
În județul Arad, există Iazul decantare Luncșoara cu o suprafață de 5,2 ha care a deservit activitatea minei Brusturi și a Uzinei de preparare Luncșoara. În prezent activitatea de extracție a fost sistată.
Poluarea cu substanțe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac, dioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuși cu plumb etc.). Această poluare apare pe amplasamentele platformelor industriale, din activități agricole și în jurul depozitelor de deșeuri de orice natură.
Poluarea cu materii radioactive
Acest tip de poluare se manifestă și în județul nostru, având în vedere existența haldelor de steril din zonă, rămase în urma explorărilor uranifere (Bârzava, Odvoș, Milova, Rănușa).
Poluarea cu produse petroliere de la extracție, transport și prelucrare
Poluarea factorului de mediu sol se poate produce prin spargeri accidentale de conducte sau deversări accidentale de apă de zăcământ (salinizare secundară a solurilor). În județul Arad se exploatează țiței în mai multe parcuri petroliere: Bodrog, Peregu, Pecica, Sântoma, Socodor, Turnu, Sânpetru German.
Poluarea solurilor cu emisii de la termocentralele pe cărbune
În județul Arad, sectorul energetic este reprezentat de o centrală termică care a funcționat cu lignit (în prezent pe gaz) și o centrală care funcționează pe gaz metan și păcură.
Impactul major asupra mediului al funcționării centralei pe lignit l-a constituit emisiile de pulberi, SO2 și NOx . Pulberile emise de centrala termică pe lignit au provenit de la arderea combustibilului, de la stația de concasare și măcinare a cărbunelui și de la depozitul de zgură și cenușă. Pulberile au fost alcătuite din cenuși zburătoare, hidrocarburi nearse și din praf de cărbune. Aceste pulberi, în condiții de vânt în direcția est-vest au afectat comuna Livada, sat Sânleani și cartiere ale municipiului. Suprafața afectată a fost de aproximativ prin depunerea pe sol a pulberilor aeropurtate de la halda de steril a S.C. CET Arad S.A. pe lignit.
Zonele critice sub aspectul deteriorării solurilor
La nivelul județului Arad, până în prezent, s-au inventariat următoarele situri contaminate și potențial contaminate:
17 parcuri petroliere din zona Turnu
4 puncte de colectare în cadrul acestor parcuri petroliere
depozitul de șlam petrolier de la Turnu
depozitele neconforme de deșeuri ale orașelor județului
platforma fostului combinat chimic
platforma centralei termice – depozitul de zgură și cenușă
Această inventariere a fost efectuată pe baza documentelor deținute de Agenția pentru Protecția Mediului Arad, în care sunt evidențiate depășiri ale valorilor prag de alertă și a pragului de intervenție din probele de sol ca urmare a buletinelor de analiza efectuate în cadrul unor studii, precum și a indicatorilor de calitate ai apelor subterane determinați în urma analizelor de laborator și făcându-se o comparare cu valorile maxim admise conform Legii 458/2002, modificată prin Legea 311/2004, STAS 1342/1991, Ordinul 161/2006, precum și a observațiilor proprii.
În cursul anului 2012 pentru depozitele de deșeuri nepericuloase din Arad, Curtici, Ineu, Sebiș, Chișineu Criș, Nădlac a fost sistată activitatea de depozitare și începute lucrările de închidere prin proiectul „Sistem integrat de gestionare a deșeurilor în județul Arad”.
Activitatea pe batalul Turnu Nord a fost sistată, iar lucrările de închidere au fost finalizate la data elaborării prezentului document.
Tendințe
În vederea protecției calitative a terenurilor se execută lucrări de conservare și ameliorare a solului. Terenurile care prin degradare și poluare și-au pierdut, total sau parțial capacitatea de producție pentru culturi agricole și silvice se constituie în perimetre de ameliorare. Protecția calitativă și cantitativă a solului se realizează prin stabilirea unor obligații legale, pentru orice deținător de teren, fiind o problemă atât de interes public cât și privat.
Deșeurile
Impactul consumului asupra mediului înconjurător
Natura consumului realizat în cadrul unei populații, depinde de gradul de educație care formează gusturile și stimulează înclinațiile spre anumite produse specifice modului de viață. Aceste aspecte, nu pot fi ignorate în analiza tendințelor și evoluțiilor imediate ale acestui indicator. Consumul de bunuri și servicii, produce un impact deosebit asupra mediului înconjurător. Consumăm din ce în ce mai multă energie, apă și alte resurse naturale vitale pentru a exista. Pentru a ajunge la un consum rațional, va trebui să schimbăm stilul de consum. Prin reducerea cantității de deșeuri, refolosirea și reciclarea obiectelor de uz curent și respectarea normelor ecologice, avem posibilitatea de a contribui la o schimbare radicală.
Consumul susținut al gospodăriilor, nu este încă sprijinit de obiective și măsuri politice bine definite. Unele instrumente, precum etichetarea ecologică, taxele de mediu sau subvențiile, sensibilizarea și normele de produse, sunt deja utilizate pentru a schimba modelele de consum într-o direcție mai durabilă. Aceasta este o provocare comună în care toți participanții, inclusiv autoritățile publice, întreprinderile și consumatorii, se reunesc pentru a-și asuma răspunderea și pentru a pune în aplicare acțiuni. Problema consumatorilor este de a alege bunuri și servicii durabile – în măsura în care acestea sunt cunoscute, disponibile sau accesibile.
În vederea creșterii gradului de sensibilizare, precum și pentru a influența comportamentul consumatorului și a îmbunătăți performanța ecologică a produselor și serviciilor, există câteva instrumente care se folosesc în prezent. Printre aceste exemple se numără: etichetarea ecologică a produselor alimentare, precum alimentele organice, și etichetarea eficienței energetice a aparatelor electrocasnice. Consumul de energie este abordat și de alte politici ale UE, de exemplu Planul de acțiune al UE privind eficiența energetică, strategia de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autovehiculele și camionetele noi, precum și Directiva privind performanța energetică a clădirilor.
Pentru o eficientizare a consumului, a producerii deșeurilor ca urmare a acestui consum, a exploatării instalațiilor în vederea reducerii poluării, a reducerii cantităților de materii prime utilizate urmate de o reducere corespunzătoare a cantităților de deșeuri produse, la nivelul județului Arad au fost elaborate strategii precum Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor și Planul Local de Acțiune pentru Mediu.
Resursele naturale și deșeurile
Economia județului se bazează pe exploatarea resurselor naturale regenerabile (resursele de apă de suprafață și subterană, resursele forestiere) și a resurselor naturale neregenerabile precum: rocile (sedimentare, metamorfice și magmatice), structurile petroliere, izvoarele termale și minerale .
Principalii factori care determină consumul de resurse sunt: creșterea economică, dezvoltările tehnologice și modelele schimbătoare de producție și consum. Aproximativ o treime din resursele utilizate sunt transformate în deșeuri și emisii. Utilizarea resurselor este datorată în parte consumului crescut de bunuri și servicii.
Din statisticile efectuate la nivelul județului Arad, fiecare cetățean aruncă în medie 0.46 t de deșeuri menajere pe an și această cifră este estimată a crește. Se urmărește raționalizarea resurselor neregenerabile și utilizarea atentă a resurse naturale regenerabile la o rată care să nu depășească capacitatea de regenerare a acestora.
În conformitate cu prevederile Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, a Planului Regional de Gestionare a Deșeurilor pentru Regiunea 5 Vest și cu Metodologia de Elaborare a Planului Regional și Județean de Gestionare a Deșeurilor, indicatorul de generare a deșeurilor municipale va crește anual cu 0,8% până în anul 2015. În același timp este imperios necesar ca toate aceste deșeuri să fie colectate de la populație în vederea eficientizării managementului lor. Se poate observa (vezi Tabelul 21) cum a crescut gradul de deservire a populației cu servicii de salubrizare, diminuându-se astfel impactul deșeurilor asupra mediului înconjurător.
(Sursa. INS – Direcția Județeană de Statistică Arad)
În ceea ce privește compoziția deșeurilor municipale, cantitatea absolută de deșeuri biodegradabile din deșeurile menajere din mediul urban va rămâne constantă, în timp ce în cazul altor fracțiuni cantitatea va crește. În mediul rural, cantitatea absolută de deșeuri biodegradabile este încă scăzută, fiind preconizată o creștere anuală de 0,4%.
Evoluția în timp a cantităților de deșeuri în funcție de categoria acestora este diferită. Astfel se estimează o creștere mai mare în cazul deșeurilor de ambalaje decât în cel al deșeurilor menajere, și anume până în 2009 s-a prevăzut o creștere anuală de 7%, pentru perioada 2010-2013 o creștere anuală de 5%, după care creșterea se va reduce treptat.
O altă categorie de deșeu este nămolul produs în stațiile de epurare. Astfel, cantitățile de nămoluri rezultate de la stațiile de epurare a apelor reziduale municipale vor crește semnificativ până la sfârșitul perioadei de planificare datorită creșterii numărului de locuitori conectați la sistemele de canalizare.
Pentru o utilizare durabilă a resurselor naturale trebuie avută în vedere o strategie de minimizare a cantităților de materii prime utilizate, a cantităților de deșeuri generate, de reutilizare a anumitor categorii de deșeuri, precum și o recuperare energetică a acestora.
Gestionarea deșeurilor
Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului sau aspectului unui habitat. Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora.
Impactul semnificativ al deșeurilor, se manifestă sub forma modificărilor de peisaj, poluării aerului prin suspensiile antrenate de vânt, a apelor de suprafață care devin bogate în nitriți, nitrați, substanțe periculoase și a solului care devine infertil și incapabil de a susține formele specifice de viață. O importanță deosebită, trebuie acordată resturilor industriale care în anumite amestecuri pot genera deșeuri inflamabile, corozive sau chiar explozive care să pună în pericol așezările umane.
Depozitarea deșeurilor, pe lângă faptul că este un proces tehnologic scump, poluează mediul, iar singura soluție pentru această problemă este colectarea selectivă și reciclarea lor. Măsuri concrete sunt necesare pentru reciclarea deșeurilor deoarece cantitatea de materii prime secundare potențial utilizabile și în același timp eliminate, este foarte importantă, antrenând o risipă de materii prime și resurse energetice. De asemenea ar trebui reduse substanțele periculoase din deșeurile menajere, care împiedică buna funcționare a instalațiilor de eliminare a deșeurilor și respectate condițiile de colectare separată care asigură costuri avantajoase de reciclare.
În general, datorită amenajării neconforme și unei exploatări incorecte, depozitele de deșeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact și risc pentru mediu și sănătatea publică. Depozitele neimpermeabilizate de deșeuri urbane, sunt deseori sursa infestării apelor subterane cu nitrați și nitriți, dar și cu alte elemente poluante.
Principalele forme de impact și risc determinate de depozitele de deșeuri orășenești și industriale, în ordinea în care sunt percepute de populație, sunt:
– modificări de peisaj și disconfort vizual;
– poluarea aerului;
– poluarea apelor de suprafață;
– modificări ale fertilității solurilor și ale compoziției biocenozelor pe terenurile învecinate;
– disconfort produs populației în activitățile umane, inclusiv turismului.
Deșeurile, în special cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate datorită conținutului lor în substanțe toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenți, uleiuri uzate. Problema cea mai dificilă, o constituie materialele periculoase (inclusiv nămolurile toxice, produsele petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice), care sunt depozitate în comun cu deșeurile menajere. Aceasta situație, poate genera apariția unor amestecuri și combinații inflamabile, explozive sau corozive. Pe de altă parte, prezența reziduurilor menajere ușor degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe și reduce poluarea mediului. Un aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile, fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic și biologic, recuperarea lor fiind dificilă.
Cantitatea de deșeuri produsă, este o consecință a stilului de viață. Modelul de producție – consum trebuie să se adapteze la cerința de minimizare a presiunii asupra mediului în care trăim și consumăm resursele limitate ale Terrei. Pe scurt, producția de deșeuri este unul dintre cei mai relevanți indicatori ai progresului pe calea dezvoltării suportabile, ea cunoscând, la nivelul județului Arad, o evoluție constantă în ultimele decenii (Tabel 22).
(Sursa: Chestionare Garda de Mediu – Comisariatul Județean Arad)
Tipuri de deșeuri
Deșeuri municipale
Prin deșeurile municipale, înțelegem totalitatea deșeurilor generate în mediul urban și rural din gospodării, instituții, unități comerciale, agenți economici (deșeuri menajere și asimilabile), deșeuri stradale colectate din spații publice, străzi, parcuri, spații verzi, precum și deșeuri din construcții și demolări colectate de operatorii de salubritate, precum și nămolurile de la epurarea apelor uzate orășenești.
Gestionarea deșeurilor municipale presupune colectarea, transportul, valorificarea și eliminarea acestora, inclusiv monitorizarea depozitelor de deșeuri după închidere. Responsabilitatea pentru gestionarea deșeurilor municipale aparține administrațiilor publice locale, care, individual sau prin concesionarea serviciului de salubrizare către un operator economic autorizat, trebuie să asigure colectarea selectivă, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a acestor deșeuri.
Până în anul 1998, depozitarea deșeurilor urbane din municipiul Arad s-a făcut pe un teren degradat situat în intravilanul orașului. După umplerea acestui depozit nu s-au executat lucrări de acoperire cu pământ ci din contră, s-a început depozitarea deșeurilor pe un alt teren degradat din extravilanul orașului și acesta având o amenajare necorespunzătoare pentru acest tip de activitate.
După amenajarea noului depozit conform în anul 2003, la depozitele neconforme a fost sistată depozitarea, dar fără a fi efectuate lucrări de închidere. În anul 2007 agenția de mediu a emis avizele de mediu la încetarea activității pentru cele două depozite neconforme. Prin proiectul Sistem integrat de gestionare a deșeurilor – județul Arad, până la finalul anului 2013 depozitul neconform aflat în extravilanul municipiului a fost închis în proporție de 55%, iar depozitul neconform aflat în intravilan a fost închis în proporție de 93,7%.
Așa cum am arătat, în Municipiul Arad a fost pus în funcțiune din noiembrie 2003 un depozit ecologic executat în conformitate cu Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor, adoptat de Consiliul Județean Arad în anul 2002 prin HCL nr. 73 și modificat în anul 2005, care a fost însușit de CJ Arad. Acest depozit a fost construit și finanțat de către o societate privată S.C. ASA Servicii Ecologice S.R.L.
Depozitul se încadrează în clasa b – depozit de deșeuri nepericuloase, conform clasificării din HG nr. 349/2005 (art. 4). Suprafața măsoară 134.457 mp, din care 96.300 mp sunt rezervați depozitului propriu-zis. Depozitul este format din 15 sectoare de depozitare deșeuri solide nepericuloase, sectoarele limitrofe fiind de lățime, iar celelalte de 30 m, capacitatea totală a sectoarelor este de 1.723.311,8 mc, perioada de exploatare fiind estimată la 30 de ani. Depozitul dispune de celule de depozitare cu sistem de drenare a levigatului, sistem de colectare și pompare a biogazului, depozit colectare levigat, stație de pre-epurare, drumuri de acces și platforme, cântar, hală deșeuri reciclabile, rampă spălare, clădire administrativă. În aprilie 2012 s-a achiziționat stația de cogenerare și începând cu anul 2013 s-a implementat în cadrul operării depozitului sistemul de cogenerare care constă în arderea biogazului din depozit într-un motor cu ardere internă care angrenează un generator electric producând energie electrică. Construcția este realizată în apropierea zonei de recultivare a depozitului de deșeuri (partea de degazeificare) și pe suprafața recultivată a depozitului de deșeuri (partea tehnologică).
La nivel județean, în anul 2012 în jur de 91% din populație a fost deservită de serviciile de salubritate, ponderea în mediul urban fiind de 100%, iar în medial rural de 80,96%. Evoluția ponderii populației deservită de servicii de salubritate între anii 2007-2012, este prezentată în tabelul 21, observându-se o creștere a procentului de populație deservită, datorită închiderii spațiilor de depozitare a deșeurilor din zona rurală și concesionarea de către administrațiile locale a serviciilor de salubritate către operatori economici specializați.
Indicatorul de generare deșeuri municipale/ cap de locuitor, este determinat de raportul dintre cantitatea de deșeuri municipale generate și numărul total de locuitori. Evoluția indicatorului de generare deșeuri este prezentată în figura 54.
Tratarea și valorificarea deșeurilor municipale
Măsurile privind valorificarea deșeurilor ajută la reintegrarea în circuitul economic a materialelor conținute în deșeuri. Valorificarea deșeurilor trebuie să aibă prioritate față de eliminarea lor, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic și economic și atunci când există o piață de desfacere pentru materialele obținute.
Tratarea și valorificarea deșeurilor municipale, în vederea reciclării sau eliminării se poate realiza prin mai multe metode, respectiv prin:
– tratare mecano – biologică: se aplică deșeurilor municipale colectate în amestec. Acest tip de tratare are rolul de reducere a componentei biodegradabile din aceste deșeuri și a volumului de deșeuri depozitate. În prezent, în județul Arad nu există stație de tratare mecano – biologică.
– sortare: este operațiunea care vizează separarea deșeurilor de diferite categorii aflate în amestec (carton, plastic, lemn, etc) în vederea facilitării eliminării acestora prin procese specifice fiecărei categorii.
Așa cum am precizat, societatea care efectuează colectarea deșeurilor municipale din Municipiul Arad, S.C. Polaris M Holding S.R.L., a pus în funcțiune în 16.10.2007 prima stație de sortare din județ. Capacitatea stației este de 9 t/oră, iar materialele reciclabile care se sortează sunt următoarele:
– deșeuri de plastic – PET,
– HDPE – polietilenă de înaltă densitate,
– LPDE – polietilenă de joasă densitate;
– deșeuri de hârtie – hârtie de ziar, hârtie de birou, cărți;
– deșeuri de carton – deșeuri de ambalaje din carton;
– deșeuri de metale feroase,
– deșeuri de metale neferoase – doze de aluminiu.
Evoluția deșeurilor sortate din deșeurile menajere este ilustrată în figura 55.
S.C. Polaris M Holding S.R.L. intenționează ca în viitor, pe măsură ce se va implementa sistemul de colectare selectivă a deșeurilor în municipiul Arad, în stația de sortare să se sorteze deșeurile colectate selectiv la sursă.
Strategia privind gestionarea deșeurilor
Programul de Acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene 2002 – 2012, a identificat prevenirea și gestionarea deșeurilor ca una dintre prioritățile de maximă importanță. Obiectivul său principal a fost de a se asigura că actuala creștere economică nu va conduce la generarea a tot mai multe deșeuri, astfel apărând necesitatea elaborării unei strategii pe termen lung privind gestionarea deșeurilor.
În anul 2008, la nivel european a fost adoptată o noua directivă privind deșeurile, respectiv Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind deșeurile. Deși România, în calitate de Stat Membru al UE avea obligația de transpunere a noii directive până la data de 12 decembrie 2010, această obligație a fost îndeplinită în anul 2011 prin apariția Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor.
Obiectivul major al noii directive europene privind deșeurile este acela de a conduce la realizarea în Uniunea Europeană, a unei așa-numite „societăți a reciclării“, în cadrul căreia se dorește evitarea generării de deșeuri precum și utilizarea deșeurilor ca resursă.
Directiva urmărește și îndeplinirea măsurilor cuprinse în cel de-al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu și anume, măsuri care să asigure separarea la sursă, colectarea și reciclarea deșeurilor.
Principalele documente legislative după care se ghidează procesul de gestionare a deșeurilor în România, inclusiv al deșeurilor menajere sunt – Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor și Planul Național de Gestionare a Deșeurilor. Acestea stabilesc obiectivele României în domeniul gestionării deșeurilor;
Strategia a fost elaborată pentru perioada 2003 – 2013, urmând a fi revizuită periodic în conformitate cu progresul tehnic și cerințele de protecție a mediului. Elaborarea acestui document are ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor, eficient din punct de vedere ecologic și economic.
Elaborarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor a avut ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor, eficient din punct de vedere ecologic și economic. Planul național de gestionare a deșeurilor reprezintă planul de implementare a strategiei – conține detalii referitoare la acțiunile ce trebuie întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, la modul de desfășurare a acestor acțiuni, inclusiv termene și responsabilități. La data elaborării prezentului document a fost aprobată Strategia Națională de gestionare a deșeurilor 2014-2020, care a intrat în vigoare de la data de 01.01.2014, iar Planul Național de gestionare a deșeurilor este în curs de revizuire.
Noua Strategie națională de gestionare a deșeurilor propune cadrul de măsuri care să asigure trecerea de la modelul actual de dezvoltare bazat pe producție și consum, la un model bazat pe prevenirea generării deșeurilor și utilizarea materiilor prime din industria de valorificare, asigurând astfel prezervarea resurselor naturale naționale, creând premisele reconcilierii imperativelor economice și de mediu.
Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor pentru Județul Arad a fost aprobat în 2008 aflându-se în prezent în implementare. Obiectivele și țintele stabilite la nivel de județ trebuie să fie cel puțin egale cu cele prevăzute la nivelul regiunii.
Obiectivul general al Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor, este dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor, eficient din punct de vedere economic și care să asigure protecția sănătății populației și a mediului.
Obiective specifice pentru județul Arad:
– îmbunătățirea sistemului de colectare și transport al deșeurilor;
– reducerea cantităților de deșeuri biodegradabile depozitate;
– valorificarea potențialului util din deșeurile municipale;
– eliminarea deșeurilor în conformitate cu legislația în vigoare în scopul protejării sănătății populației și a mediului;
– crearea unui sistem de colectare, tratare și valorificare a deșeurilor din construcții și demolări;
– colectarea și valorificarea vehiculelor scoase din uz;
– organizarea unor centre de colectare pentru DEEE.
Pentru realizarea acestor obiective, la inițiativa consiliului județean a fost elaborat proiectul Master Planul – Sistem Integrat de Gestiune a Deșeurilor, care propune un plan de investiții pe termen lung care să asigure atingerea tuturor țintelor prevăzute în Tratatul de aderare a României la UE și în legislația actuală. Din planul de investiții pe termen lung, sunt selectate investițiile prioritare ce urmează a fi finanțate din POS Mediu. Aplicația, a fost transmisă oficial de Ministerul Mediului la Comisia Europeană în 27.11.2009 și a fost aprobată la Bruxelles în data de 04.02.2010, în prezent aflându-se în implementare.
Obiectivul general al proiectului, este îmbunătățirea infrastructurii de mediu în conformitate cu standardele europene în domeniul gestionării deșeurilor pentru a spori în mod semnificativ calitatea mediului și a condițiilor de viață. Obiectivul concret, este de a crea un sistem integrat de gestionare a deșeurilor, care să promoveze prevenirea și valorificarea deșeurilor și să asigure atingerea tuturor țintelor asumate prin Tratatul de aderare a României la UE.
Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor, proiect demarat la data de 22.02.2010, a avut ca termenul de finalizare data de 30.06.2013, termen care nu a fost respectat.
Proiectul prevede realizarea următoarelor facilități:
– stații de compostare – Arad 19 000t/an;
– Mocrea 700 t/an.
– stații de transfer – Chișineu Criș 7 075t/an ;
– Mocrea 4 875t/an ;
– Sebiș 8 375t/an ;
– Bârzava 6 250t/an.
– stație de sortare – Mocrea 6 100t/an.
– închidere depozite urbane și rurale.
– achiziție de mașini și echipamente de colectare și transport deșeuri.
– asistență tehnică, supervizarea și campanii de informare și conștientizare a populației.
5.2.5. Influența depozitării deșeurilor municipale asupra turismului
Gestionarea deșeurilor, protecția calității solurilor și apelor subterane
Dezvoltarea durabilă, definită în principiu ca dezvoltarea care asigură condiții de viață corespunzătoare atât pentru generația prezentă, cât și pentru cele viitoare, are drept una din componentele ei esențiale protecția mediului și a resurselor, între acestea protecția apei, a solului și a ambientului de trai. În acest context, dezvoltarea durabilă presupune considerarea deșeurilor drept o resursă regenerabilă. Acesta este motivul pentru care în Arad, ca și în alte zone ale țării și ale lumii, s-a renunțat la clasicul mod de colectare și depozitare a deșeurilor, s-au închis vechile deponii și s-a trecut la colectarea, depozitare și reutilizarea modernă a deșeurilor.
Vechile gropi de gunoi sunt o moștenire a modului învechit de a gândi rezolvarea problemei deșeurilor și soluționarea problemelor acestei moșteniri este o datorie costisitoare a prezentului. Astfel, valoarea investițiilor detinate închiderii celor două vechi depozite de deșeuri sunt următoarele:
– Groapa de gunoi Câmpul Liniștii – 5.581.000 Eur (aflată în extravilan)
– Groapa de gunoi Str. Poetului – 2.196.000 Eur (aflată în intravilan)
Depozitarea deșeurilor în Municipiul Arad – date generale
După cum am văzut din cele prezentate mai sus, pe fondul dezvoltării urbanistice și industriale, precum și datorită creșterii generale a nivelului de trai al populației, se produc cantități impresionante de deșeuri industriale și menajere. Acești „munți” de deșeuri menajere, stradale, industriale și de altă natură ocupă teren, ridică probleme mari în ceea ce privește gospodărirea, prelucrarea și evitarea poluării masive a mediului ambiant.
Până în anul 1998 depozitarea deșeurilor urbane din Arad s-a făcut pe un teren degradat situat în intravilanul orașului, respectiv zona străzii Poetului. După epuizarea suprafeței alocate depozitării în această zonă, s-a început depozitarea deșeurilor pe un alt teren degradat din extravilanul orașului – zona Câmpul Liniștii, la nord de oraș spre Curtici-Macea – deschizându-se astfel al doilea amplasament neconform și mărind riscul asupra sănătății umane, dar în același timp perturbând și zonele turistice urbane, Aradul având în acest perimetru pe lângă depozitele urbane și un mare depozit de deșeuri industriale – halda de cenușă și zgură de la CET de 65 ha.
Prin implementarea legislației europene cu privire la deșeuri, în anul 2002 s-au făcut primii pași în vederea depozitării deșeurilor urbane cu respectarea unor norme stricte privind amplasarea și construcția depozitelor de deșeuri urbane.
În acest sens SC ASA Servicii Ecologice SRL a pus în funcțiune în luna noiembrie 2003 prima celulă a depozitului ecologic proiectat și construit după ultimele cerințe europene se încadrează în clasa b – depozit de deșeuri nepericuloase, conform clasificării din HG nr. 349/2005 (art. 4). De asemenea, au fost luate măsuri pentru închiderea celor două depozite neconforme de deșeuri municipale situate pe strada Câmpul Liniștii, respectiv strada Poetului, după procedeul închiderii simplificate – acoperire cu pământ și strat vegetal – soluție care nu micșorează semnificativ riscurile asupra poluării solului și aerului.
Zonele critice din punct de vedere al poluării solului și apelor subterane
Acestea sunt zonele fostelor depozite de deșeuri ale Municipiului Arad (str. Poetului și 6 Vânători). Ele sunt în supravegherea Agenției pentru Protecția Mediului Arad deoarece fiind situate în intravilanul orașului, creează probleme deosebite de poluare, astfel:
este infestat întreg freaticul din zonă cu substanțe organice, amoniac și azotat mult peste concentrația maximă admisă (CMA) pentru ape potabile;
în zonă, mai ales în perioada caldă a anului, se degajă mirosuri neplăcute, iar concentrația amoniacului în aer depășește de regulă CMA;
terenul agricol și pășunea din vecinătatea depozitelor de deșeuri sunt acoperite de deșeuri, hârtii, ambalaje, care creează un aspect neplăcut și duc la poluarea solului.
Analize efectuate pentru zona depozitelor de deșeuri neconforme a Municipiului Arad
Analizele efectuate din apa freatică recoltată din fântânile din jurul depozitelor de deșeuri indică poluarea acestora în principal cu substanțe organice, azotați și amoniu.
S-au recoltat probe din fântânile populației care domiciliază pe străzile din apropierea acestor depozite de deșeuri menajere. Recoltarea probelor s-a făcut în general o dată pe an. Adâncimile fântânilor sunt cuprinse între 6-11m. Populația utilizează apa din fântâni doar pentru irigarea grădinilor. Pentru a evalua calitatea apei freatice din această zonă rezultatele au fost prelucrate prin realizarea unei medii zonale pentru principalii indicatori de calitate: oxidabilitate (substanțele organice), azotați, amoniu (menționați în tabelele 5.2.30 – 5.2.32), și reprezentați grafic în figurile următoare.
În zona contaminată Groapa de gunoi – Str. Poetului (Fig. 56 – 58) s-au recoltat probe de apă din fântânile populației de pe străzile Negoiu, Moldovei, Toth Arpad, Spătaru Preda, Poetului, iar în zona contaminată Groapa de gunoi – Câmpul Liniștii (Fig. 59 – 61) s-au recoltat probe de apă din fântânile populației de pe străzile Cedrului și Livezilor de la diferite numere de casă.
Concluzii
Analizând rezultatele monitorizării calității apelor subterane din zona gropilor de gunoi de pe str. Poetului și Câmpul Liniștii se poate spune că acestea nu sunt potabile. Se constată depășiri ale concentrațiilor unor indicatori de potabilitate:
Ionul azotat, care poate avea o acțiune directă asupra organismului prin blocarea hemoglobinei cu formare de methemoglobină, dar și una indirectă prin scăderea rezistenței generale a organismului și favorizarea infecțiilor, prezintă valori ridicate de concentrație pe toată perioada considerată în ambele zone monitorizate. În fântânile de pe str. Poetului depășirea valorii limite admise (de 50 mg/l) este cuprinsă între 300-600%, în timp ce pe Câmpul Liniștii depășirea este doar între 133 – 300%. Începând cu anul 2005 tendința în ambele zone de poluare, este de diminuare a concentrației acestui indicator;
Oxidabilitatea, indicator corelat cu cantitatea de substanțe organice ce ajung în ape, este asociată cu poluarea apei cu germeni care însoțesc de obicei substanțele organice. În apele din fântânile din zona Poetului cantitatea de substanțe organice a scăzut de la valori de oxidabilitate de 6,03-6,41mgO2/l în perioada anilor 1997-2000, la valori de 1,45-3,68 mgO2/l în intervalul anilor 2001-2009. În fântânile din zona Câmpul Liniștii, oxidabilitatea s-a încadrat în general în limitele admise, ținând cont că interpretarea se face pe probe medii din toată zona.
Ionul amoniu rezultă în apă prin degradarea incompletă a substanțelor organice care conțin azot. Prezența ionului amoniu în apă indică o poluare recentă și în consecință foarte periculoasă. Valorile relativ scăzute de amoniu în apele fântânilor din ambele zone, în general sub limita admisă, indică faptul că poluarea apelor freatice din zonele considerate este istorică și nu s-a produs nici o poluare recentă.
În contextul importanței acordate asigurării dezvoltării durabile, în municipiul Arad s-a renunțat la modul clasic de colectare și depozitare a deșeurilor, s-au închis vechile deponii și s-a trecut la colectare, depozitare și reutilizarea modernă a deșeurilor. Vechile gropi de gunoi sunt o moștenire a unor vechi tehnologii (metode) de soluționare a problemei deșeurilor și rezolvarea problemelor acestei moșteniri este o datorie costisitoare a prezentului.
VI. PROTECȚIA NATURII ȘI BIODIVERSITATEA
6.1. Biodiversitatea județului Arad
Caracteristicile geologice, pedologice, hidrologice și climatice determină particularitățile floristice și faunistice din județul Arad. Astfel, particularitățile floristice sunt puse în evidență atât de către specii rare, cât și de elementele termofile, meridionale, prezente într-un număr remarcabil (20,1%), conferind vegetației, o nuanță mozaicată, specifică, motiv pentru care flora județului se încadrează în Provincia Est-Carpatică, Districtul Codru-Zărand-Trascău, Ținutului Câmpiei de Vest.
Fauna, se încadrează în Subregiunea Euro-Siberiană, Subprovincia Carpatică, întâlnindu-se grupări faunistice specifice stepei și silvostepei, pădurilor xerofile de cer și gârniță, pădurilor mezofile în care predomină gorunul, a celor de fag, precum și zonelor acvatice. Astfel, fauna județului aparține unor asociații specifice marilor trepte ale reliefului care se repartizează geografic stabilind o legătură directă cu principalele etaje de vegetație.
Vegetația se caracterizează prin predominarea formațiunilor zonale de silvostepă (asociate, pe suprafețe mici, chiar de stepă și forestiere), a celor azonale de luncă și prin vegetația antropică, 44% din teritoriul județului fiind ocupat de o vegetație naturală propriu-zisă, sau foarte puțin transformată (aici se include fondul forestier, pășunile și fânețele), restul 56% fiind înlocuită cu vegetație de cultură.
Vegetația forestieră (26% din suprafață județului), ocupă suprafețe mari în zona montană și în dealurile piemontane. Se recunosc următoarele grupe de formațiuni: cărpineto-făgete, goruneto-cărpinete (care împreună ocupă cele mai mari suprafețe forestiere), gorunete cu horști, goruneto-cerete, gârnițeto-cerete, goruneto-făgete, precum și asociații de pajiști secundare care vegetează pe locul fostelor păduri defrișate.
Vegetația de silvostepă, din extremitatea vestică a Câmpiei Aradului se caracterizează prin predominarea formațiunilor ierboase, întâlnindu-se rar pâlcuri de vegetație lemnoasă. Pajiștile stepice ruderalizate, xerofile, mezofile de sărături și cele stepizate s-au restrâns în urma extinderii suprafețelor arabile.
Vegetația azonală de luncă, cu caracter hidrofil și mezofil este alcătuită dintr-o serie de specii ierboase și lemnoase caracteristice (sălcii, plop, anin). Pe unele suprafețe lacustre cresc nufărul alb și galben.
Fauna se încadrează în subregiunea euro-siberiană, subprovincia carpatică, întâlnindu-se grupări faunistice specifice stepei și silvostepei, pădurilor sub xerofile de cer și gârniță, pădurilor mezofile în care predomină gorunul, a celor de fag, precum și zonelor acvatice. Astfel, fauna județului aparține unor asociații specifice marilor trepte ale reliefului care se repartizează geografic stabilind o legătură directă cu principalele etaje de vegetație.
În zona de stepă și de silvostepă, se remarcă prezența rozătoarelor, dintre păsări dropia și prepelița, în pădurile sub xerofile chițcanul de câmp, fazanul, șopârla cenușie, în cele mezofile lupul, vulpea, mistrețul, pisica sălbatică, sturzul, iar în pădurile de fag, stejar se întâlnesc ursul, cerbul, jderul de pădure, veverița, ierunca, sitarul, broasca brună etc.
Ihtiofauna din zona sectoarelor de câmpie specifică râurilor mari, cuprinde zonele mrenei și ale crapului, iar în cazul râurilor mici este caracterizată prin zona cleanului și a bibanului.
Procesului intens de antropizare, rezultat al cultivării excesive a unor suprafețe de pajiști naturale amplasate pe soluri halomorfe a dus la dispariția dropiei-Otis tarda, din zona comunelor Socodor, Pilu, Vărșand, Zerind, Iermata Neagră. O altă cauză a acestei dispariții este dată de amploarea luată de braconajul exercitat asupra acestei specii, din ultimele decenii.
Conform observațiilor în teren efectuate de personalul de specialitate din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Arad, în zonele sus amintite nu a fost semnalată dropia – Otis tarda.
În urma procesului de eutrofizare, au fost afectate o serie de specii de pe teritoriul județului – Crinul de baltă (Butonus umbellatu), Mlaștinița (Epipactus palustris), Laptele câinelui (Euphorbia cyparissias), Rachitan (Lytbnum salicarnia), Nufărul alb (Nymphaea alba), Nufărul galben (Nuphar luteum), Stupinița (Platanthera bifolia), Broscărița (Potamogeton natans), Săgeata apei (Sagitaria sagitifolies), Peștișoara (Salnivia natans), Jales de mlaștină (Stachys palustris), Otrățelul de baltă (Utriculia natans), Stârcul roșu (Ardea purpurea), Cârsteiul de camp (Carex carex), Șoimul de seară (Falco vespertinus), Linul (Tinca tinca).
Ca factor perturbator în cadrul ecosistemelor este seceta prelungită din ultimii ani, care favorizează secarea bălților, a râurilor cu cursuri temporare, dar și uscarea vegetației în special a coniferelor care au o rezistență mai scăzută la secetă.
Un alt factor cu rol destabilizator îl au zăpezile abundente, care duc la degradarea unor specii arbustive (laurul) așa cum s-a întâmplat în cazul Rezervației Botanice “Dosul Laurului“ din comuna Gurahonț.
În conformitate cu legislația în vigoare, s-au identificat pe raza județului Arad, următoarele tipuri de habitate, de importanță națională:
– pajiști sărăturate continentale;
– pajiști uscate;
– pajiști cu altitudine joasă;
– grote neexploatate turistic;
– pășuni împădurite;
– păduri tip Asperulo-Fagetum;
– păduri cu stejar pedunculat;
– păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior;
– păduri panonice cu Qercus petraea și Carpinus betulus;
– păduri panonice cu Quercus pubescens;
– galerii cu Salix alba și Populus alba;
– păduri de Pinus sylvestris pe substrat calcaros.
În conformitate cu directivele europene, la nivelul județului Arad, sunt:
– păduri de fag de tip Asperulo – Fagetum;
– păduri subatlantice și medioeuropene de stejar sau stejar cu carpen din Carpinion betuli;
– păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno Padion, Alnio incane, Silicion albae);
– păduri dacice de fag;
– păduri balcano panonice de cer și gorun;
– păduri de fag de tip Luzulo- Fagetum;
– păduri de stejar cu carpen de tip Galio- Carpinetum;
– păduri ilirice de stejar cu carpen;
– păduri dacice de stejar și carpen;
– ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/ sau Isoëto Nanojuncetea;
– lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition;
– lacuri distrofice și iazuri;
– râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri și Bidention;
– tufărișuri subcontinentale peri panonice;
– comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor până la cel montan și alpin;
– pajiști aluviale din Cnidion dubii;
– pajiști de altitudine joasă;
– păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus leaevis, Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri;
– zăvoaie cu Salix alba și Populus alba;
– pajiști și mlaștini stătătoare panonice și ponto sarmatice.
Specii din flora sălbatică, de importanță internațională identificate în județul Arad sunt: Cirsium brachycephalum, Galanthus nivalis, Lindernia procumbens, Salvinia natans, Trapa natans.
Odată cu aderarea României , s-a realizat implementarea rețelei ecologice europene Natura 2000, identificându-se o serie de specii din fauna sălbatică, care se regăsesc în Anexele Directivei Habitate 92/43/CEE și Directivei Păsări 79/409/CEE, acestea fiind de importanță internațională. Conform OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei spontane, au fost identificate specii de interes național.
Pentru menținerea unei stări favorabile de conservare printr-o monitorizare mai adecvată și eficientă, s-a parcurs procedura de dare în custodie a ariilor naturale protejate/siturilor Natura 2000 în județul Arad. Astfel, până la data elaborării prezentei lucrări, un număr de 15 arii naturale protejate și 12 situri Natura 2000 au custode. Custozii au obligația de a monitoriza ariile naturale protejate/siturile Natura 2000, de a elabora planurile de acțiune și planurile de management adecvate, pentru menținerea stării de conservare a speciilor și habitatelor în condiții favorabile.
Organizarea și desfășurarea diferitelor activități economice pe teritoriul județului, generează presiuni asupra mediului legate de ocuparea terenurilor, modificarea peisajelor și a ecosistemelor, distrugerea spațiului natural, utilizarea nerațională a solului, supraconcentrarea activităților pe o zonă foarte sensibilă și cu mare valoare ecologică. Din această cauză se pune tot mai mult accentul pe reducerea nivelului poluării și pe conservarea naturii. Cu toate acestea, diversitatea biologică este într-o continuă amenințare.
Animalele sălbatice, cunoscute în România sub denumirea barbară de „vânat”, nu pot fi luate în considerare la dezvoltarea economică a unei zone. Ele trebuie să fie protejate, păstrată biodiversitatea și transformate, parțial, în atractor turistic. Vânătoarea, ca plăcere de a ucide, trebuie exclusă din toată zona montană a României, fiind o practică medievală ilogică în secolul al XXI – lea, imorală. (Bran și colab., 2003).
Principalii factori antropici care au dus la diminuarea efectivelor speciilor de faună și flora sălbatică se pot enumera: desecarea luncilor inundabile, distrugerea propriu-zisă a habitatelor prin construirea de obiective urbane, industriale, de agrement, creșterea poluării apelor și solului, utilizarea intensă a pesticidelor, braconajul.
Turismul necontrolat, practicat intens, creează un impact prin deteriorarea și degradarea florei sălbatice, perturbarea modului de viață a unor specii de animale, degradarea solurilor în pantă prin nerespectarea traseelor marcate, precum și prin campări și focuri deschise în locuri nepermise, depozitarea necontrolată a deșeurilor. Toate acestea au determinat o mare presiune asupra cadrului natural, ducând la degradarea acestuia, fiind necesară astfel implementarea conceptului de ecoturism nu numai în ariile naturale protejate.
Ca urmare a acțiunii cumulative a factorilor de poluare, cu deficitul de umiditate, atacul dăunătorilor, pășunatul intensiv, s-a accentuat fenomenul de uscare parțială a pădurilor.
Dispariția sau scăderea până la un nivel critic a speciilor se datorează supraexploatării (vânătoare, pescuit, pășunat), însă de multe ori este consecința distrugerii habitatului lor prin construirea diverselor obiective urbane și industriale. Exploatarea excesivă a unor resurse naturale, precum și fragmentarea unor habitate naturale, duc la periclitarea vieții sălbatice.
Creșterea și menținerea biodiversității – este considerat un proces de importanță crucială în menținerea vieții pe pământ. Astfel, în județul Arad au fost inițiate propuneri de extindere a siturilor Natura 2000, validate la Comisia Europeană în 2007, dar și propuneri de situri noi, care au fost validate în anul 2011.
În anul 2012, a fost identificat în localitatea Chisindia un punct fosilifer care a fost propus ca rezervație de importanță locală.
6.2. Presiuni antropice exercitate asupra biodiversității
Biodiversitatea este în continuă amenințare datorită intensificării activităților economice care exercită presiuni asupra mediului, la aceasta adăugându-se și presiunile antropice manifestate prin ocuparea terenurilor pentru diverse activități și creșterea numărului populației, acestea ducând la modificarea peisajelor și distrugerea spațiului natural.
Creșterea acoperirii terenurilor
În privința suprafeței medii locuibile ce revine pe o persoană, județul Arad ocupă locul I pe țară (cu 16,9 mp/persoană). Numărul locuințelor terminate a fost de 706 în 2012, el crescând de la 344 cât era în 2006. Suprafața totală după modul de folosință la 31 decembrie 2012 este prezentată în tabelul 23.
(Sursa: INS -Direcția Județeană de Statistică Arad)
Evoluția numărului de locuitori ai județului
După rezultatele recensământului din 1930, populația județului Arad număra 423.824 de locuitori. La data de 1 iulie 1937, populația județului Arad a fost de 428.326 locuitori, ceea ce reprezintă un spor natural de 4.502 locuitori în timp de 6 ani și jumătate, ceea ce corespunde unei creșteri medii de 10,6%.
Conform recensământului din anul 2002, județul Arad avea o populație de 461.791 și o densitate de 59,5 locuitori pe km2, sub media națională (de 93/km²).
În anul 2009, numărul de locuitori ai județului Arad a scăzut la cifra de 457.306 locuitori.
În 2010 populația municipiului Arad a ajuns la 164.665 locuitori, a orașului Chișineu Criș la 8282 locuitori, a orașului Curtici la 8112 locuitori, a orașului Ineu la 9478 locuitori, a orașului Lipova la 10926 locuitori, a orașului Nădlac la 8016 locuitori, a orașului Pâncota la 7630 locuitori, a orașului Pecica la 13802 locuitori și a orașului Sebiș la 6263 locuitori.
Astfel, se poate constata că populația județului Arad a scăzut gradual în fiecare an, de la 457.318 locuitori în anul 2008, la 454.073 locuitori la 1 iulie 2011.
Conform datelor din Anuarul Statistic 2013 rezultă că numărul populației stabile din județul Arad în 01.07.2012. a fost de 452.526 locuitori.
Analizând distribuția populației în mediul urban și mediul rural se constată un număr de persoane mai mare în mediul orășenesc cca. 55,4% decât în cel sătesc cca. 44,6 %.
Densitatea populației este aproximativ de 55,5%.
(Date furnizate de Institutul Național de Statistică-Direcția Județeană de Statistică Arad)
Schimbarea peisajelor și ecosistemelor
Valorificarea resurselor naturale, are ca efect transformarea profundă a peisajului.
O viziune clară și multilaterală asupra mediului și o intervenție științifică a societății omenești constituie premisele unei valorificări capabile să asigure menținerea echilibrului componentelor mediului, atât de necesare vieții și activității omului.
Județul Arad nu a cunoscut o schimbare majoră a peisajului, totuși, se pot observa modificări date de existența carierelor, balastierelor din terasă, haldelor de steril rezultate în urma excavărilor existente în zona localităților Bâzava, Sebiș, lacurilor de acumulare (lacul Tauț), drumurilor, extinderii localităților. În aceste zone locul ecosistemelor naturale este preluat de ecosistemele cu grad mai mare sau mai mic de antropizare. Efectele acestor modificări de peisaj și ecosistem, nu sunt vizibile imediat, ele apar uneori chiar după câteva decenii. Astfel, practicarea unei agriculturi intensive în perioada anilor 1970 -1980, a dus la dispariția dropiei (Otis tarda) din zona de nord-vest a județului. Această specie nu a mai beneficiat de un habitat optim pentru a se dezvolta o populație stabilă.
6.3. Ariile naturale protejate
Ariile naturale protejate sunt importante pentru menținerea biodiversității ecosistemelor, a speciilor, precum și a varietății genetice, care alcătuiește diversitatea vieții. Ele conservă caracterele complexe și mereu schimbătoare ale ecosistemelor, fiind un prim loc de apărare împotriva dispariției speciilor mari și mici, păstrând diversitatea biologică, sălbatică sau cultivată a unora dintre cele mai importante resurse ale omenirii.
Ariile naturale protejate îmbunătățesc, de asemenea, calitatea vieții umane, în mod deosebit ca locuri de recreere.
Ariile protejate contribuie la dezvoltarea durabilă prin:
– conservarea solului și apei în zone erodabile;
– regularizarea și purificarea apei, în special prin protejarea pădurilor și a zonelor umede;
– apărarea oamenilor de dezastre naturale cum sunt inundațiile, furtunile devastatoare;
– menținerea vegetației naturale pe soluri cu productivitate mică și în zone sensibile;
– menținerea unei baze genetice sălbatice de importanță ridicată pentru medicină, hrana animalelor și nu în ultimul rând pentru om;
– protejarea speciilor, care sunt extrem de sensibile la intervenția umană;
– asigurarea habitatelor pentru hrănire, reproducere, creștere și odihnă a speciilor care sunt utilizate durabil;
– asigurarea de venituri și locuri de muncă prin turism.
6.3.1. Arii naturale protejate de interes județean și național
Conform Hotărârii Consiliului Județean Arad, nr. 27 din data de 28.03.2000, au fost declarate arii protejate de importanță județeană 4 rezervații botanice, 3 rezervații zoologice, 2 rezervații speologice, 2 rezervații paleontologice, 3 rezervații forestiere, 6 rezervații mixte, 1 rezervație științifică.
De asemenea, conform Legii 5/2000, în județul Arad, au fost declarate arii protejate de importanță națională 3 rezervații botanice, 3 rezervații zoologice, 3 rezervații speologice, 2 rezervații paleontologice, 1 rezervație forestieră, 2 rezervații mixte, 1 rezervație științifică.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 2151/ 2004, în județul Arad au fost puse sub protecție un număr de 3 zone de importanță națională, 1 parc natural, 2 arii de protecție specială avifaunistică, care protejează mai multe specii.
Conform Hotărârii nr. 1 din data de 27.01.1995 a Comisiei Administrative de pe lângă Prefectura Județului Arad și al Hotărârii Consiliului Județean Arad, nr. 27 din data de 28.03.2000, pe raza județului Arad, au fost declarate un număr de 9 parcuri dendrologice.
Toate aceste arii naturale (prezentate în Anexe) protejate joacă un rol vital în păstrarea biodiversității, la nivelul județului Arad fiind identificate mai multe sprecii de animale și de plante, care sunt catalogate monumente ale naturii (tabelul 24).
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
6.3.2. Arii naturale protejate de interes internațional în județul Arad
Convenția asupra Zonelor Umede de Importanță Internațională, în special ca Habitat pentru Păsările de Apă, cunoscută sub numele de Conventia Ramsar, adoptată la Ramsar, Iran în anul 1971, a intrat în vigoare la sfârșitul anului 1975 și este un tratat interguvernamental, care asigură cadrul pentru cooperarea internațională în domeniul conservării zonelor umede. Siturile Ramsar, sunt zone umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor de apă.
Urmare a acestei convenții, în România au fost desemnate cinci zone umede, dintre care in județul Arad se găsește Parcul Natural Lunca Mureșului, cu o suprafață de
6.3.3. Arii natural protejate de interes comunitar
Siturile de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene „Natura (SCI) au fost declarate prin Ordin 1964/2007 – ordin privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.
Ariile de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene „Natura (SPA) au fost declarate prin Hotărârea de Guvern numărul 1248 din 24 octombrie 2007 – hotărâre privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică.
Datorită condiților naturale favorabile, la nivelul județului Arad sunt mai multe arii naturale protejate de interes comunitar și avifaunistice (Fig. 62).
6.4. Managementul ariilor naturale protejate
Pentru a asigura o protecție eficientă a ariilor naturale protejate, aceste au fost atribuite în custodie conform Ordinului nr. 1948/2010 (în prezent acest ordin a fost abrogat, fiind înlocuit cu Ordinul 1052/2014) (tabelele 3.9. și 3.10., Anexa VI).
Obligațiile custodelui sunt:
– să administreze aria naturală protejată în baza convenției de custodie și în acord cu planul de acțiune/planul de management și cu regulamentul ariei naturale protejate, precum și să controleze modul de aplicare al acestora în baza legitimației de custode;
– să asigure un buget care să permită buna administrare a ariei naturale protejate;
– să ia toate măsurile în vederea asigurării unei protecții eficiente a ariei naturale;
– să asigure monitorizarea speciilor și a habitatelor naturale de interes național și comunitar ce constituie obiectivele de conservare din aria naturală protejată;
– să realizeze cartarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor ce constituie obiective de conservare din aria preluată în custodie.
6.5. Tendințe
Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională, care include nu numai mediul natural, dar și activitatea și creațiile omului, acesta ocupând o dublă poziție – de “component” al mediului și de “consumator”, de beneficiar al mediului. Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze și să urmărească funcționarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.
Asigurarea unei calități corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate a supraviețuirii și progresului – reprezintă o problemă de interes major și certă actualitate pentru evoluția socială. În acest sens, se impune păstrarea calității mediului, diminuarea efectelor negative ale activității umane cu implicații asupra acestuia.
Poluarea și diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantități și ritmuri ce depășesc posibilitățile de refacere a acestora pe cale naturală, au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.
Protecția mediului, este o problemă majoră a ultimului deceniu dezbătută la nivel mondial, fapt ce a dat naștere numeroaselor dispute între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înființarea unor organizații internaționale ce au ca principale obiective adoptarea unor soluții de diminuare a poluării și creșterea nivelului calității mediului în ansamblu.
Cercetările amănunțite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de acțiuni și măsuri care prevăd:
– cunoașterea temeinică a mediului, a interacțiunii dintre sistemul economic și sistemele naturale; consecințele acestor interacțiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rațional și cu maxim de economicitate;
– prevenirea și combaterea degradării mediului provocată de om, dar și datorate unor cauze naturale;
– armonizarea intereselor imediate și de perspectivă ale societății în ansamblu sau a agenților economici privind utilizarea factorilor de mediu.
Făcând referire la modalitățile de protejare, trebuie soluționate trei categorii de probleme:
– crearea unui sistem legislativ și instituțional adecvat și eficient, care să garanteze respectarea legilor în vigoare;
– evaluarea costurilor acțiunilor de protejare a mediului și identificarea surselor de suportare a acestora;
– elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan național și internațional referitoare la protejarea mediului.
Raportat la nivelul european, se consideră că în România fenomenul de poluare are o intensitate medie, dar sunt prezente așa-numitele puncte fierbinți (hot spot): Copșa Mică, Baia Mare, Zlatna, Ploiești-Brezoi, Borzești-Onești, Bacău, Suceava, Pitești, Târgu Mureș etc. Toate aceste zone, cu poluare intensă sunt areale industriale mai ales cu industrie chimică, în care impactul proceselor tehnologice este complex și se manifestă asupra tuturor condițiilor geoecologice și asupra sănătății umane. În unele dintre aceste situații, problema poluării actuale a fost rezolvată odată cu închiderea întreprinderilor responsabile, rămânând însă vizibile în peisaj efectele cumulate ale poluării.
Luând în considerare cele expuse anterior, același lucru se poate spune și despre județul Arad – poluarea mediului nu înregistrează cote alarmante. Totuși pe harta județului există anumite puncte fierbinți unde, factorul antropic și-a pus pregnant amprenta.
Cu toate acestea prin conștientizarea dezechilibrelor cauzate se încearcă să se impună o limitare a acțiunilor, activităților cu impact asupra mediului, prin aplicarea unor măsuri conforme cu legislația europeană și națională, având mereu în vedere reecologizarea zonelor afectate, în vederea restabilirii echilibrelor optime în cadrul biotopurilor afectate.
6.6. Influența anumitor lucrări sau activități asupra biodiversității
6.6.1. Impactul autostrăzii Nădlac – Arad asupra Parcului Natural Lunca Mureșului
Construcția autostrăzii pe tronsonul Nădlac – Arad (Fig. 63), în lungime de 38,882 km era prevazută a se realiza în perioada 2010 – 2012, dar din diferite motive ea nu a fost finalizată, fiind în lucru și la data elaborării acestei lucrări.
Astfel, durata execuției a sectorului de autostradă km 31+300 – km 33+300 aflat la 350-400 m de Pădurea Terzat care face parte din aria protejată Natura 2000 va fi de ordinul anilor și, în consecință, impactul asupra biodiversității este semnificativ.
Funcționarea autostrăzii este de durată nelimitată și nu se prevăd lucrări de dezafectare în zona ariei protejate (excepție fac lucrările de la sfârșitul perioadei de execuție când se dezafectează dotările auxiliare), dar pentru protejarea ariei pe o rază de cel puțin 1 km se interzice amplasarea bazelor de producție și organizărilor de șantier și utilizarea de resurse naturale din zona ariei protejate.
Modificări fizice prin implementarea proiectului
Proiectul nu include acțiuni de amenajare care să ducă la modificări fizice în aria protejată.
Drumul proiectat generează impact specific lucrărilor proiectate în cele două etape de viață ale infrastructurii, respectiv:
perioada de construcție;
perioada de operare.
Activitățile din perioada de construcție a autostrăzii sunt sintetizate după cum urmează:
mobilizarea utilajelor terasiere și de construcții în fronturile de lucru;
pregătirea amprizei, care presupune îndepartarea solului vegetal și lucrări de terasamente pentru rambleul drumului;
depunerea straturilor care formează structura prin transportul și punerea în operă a materialelelor specificate conform proiectului;
transportul materialelor și muncitorilor la fronturile de lucru;
lucrările de refacere ecologică a terenului care constau în îndepărtarea tuturor deșeurilor rămase în zona de amplasament, dezafectarea drumurilor de acces și a eventualelor anexe din perioada de construcție, nivelare și refacerea stratului vegetal.
Emisiile atmosferice datorate lucrărilor de construcție a autostrăzii precum și emisiile provenite din traficul auto în perioada de operare nu vor avea impact asupra ariei protejate deoarece, pe frontul de dispersie la 100 m lateral autostrăzii are concentrațiile sub limitele admise pentru protecția ecosistemelor. Cu toate acestea există un potențial de poluare, deoarece traficul rutier prezintă un pericol potențial de afectare a ariei naturale protejate prin transportul pe calea de rulare a unor substanțe sau materiale care pot afecta aria naturală protejată numai în cazul producerii unor accidente de circulație.
Impactul asupra obiectivelor de conservare ale ariei protejate
Parcul Natural Lunca Mureșului face parte din categoria parcurilor naturale, ce au drept scop protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice.
Legat de habitatele naturale din zona protejată, se prevede menținerea în bună stare de conservare și restaurarea diversității de esențe forestiere alohtone. Obiectivele legate de specii și activități umane sunt de a menține habitate naturale în stare de conservare favorabilă. Speciile de interes comunitar din zona nu sunt îngrădite din punct de vedere al reproducerii, de lucrările de construcție și funcționarea ulterioară a autostrăzii.
Impactul asupra apelor
La execuția lucrărilor, pentru diminuarea și eliminarea impactului asupra calității apei se recomandă ca organizările de șantier să fie amplasate departe de cursurile de apă, păduri și localități. Pe o rază de cel puțin 1 km de aria protejată se interzice amplasarea bazelor de producție și organizărilor de șantier.
Nu se exploatează apele de suprafață și subterane din aria protejată.
În acest sector de drum sunt prevăzute trei pasaje de trecere pentru animale, amplasate la km 31+606, km 32+200, km 32+600. Pasajele de trecere sunt proiectate ca podețe casetate, executate din beton armat.
Pasajul de la km 32+200 asigură și trecerea peste cursul de apă din această zonă. Impactul asupra apelor este generat de lucrările menționate de corectare a albiei cursului de apă. Acest impact este redus, de scurtă durată, fără remanență întrucât modifică (numai local) regimul de curgere al apelor de suprafață, fără prelevare/modificare de debite, de viteză sau de calitate a apelor.
În perioada de operare se apreciază ca apele subterane și cele de suprafață din aria protejată nu vor fi influențate de poluarea specifică circulației pe autostrada proiectată.
Apa pluvială impurificată cu poluanții antrenați de pe structura rutieră, colectată în șanturile laterale ale autostrăzii se evacuează în sistemul de preepurare compus din bazin de liniștire, decantor și separator de produse petroliere. Apa limpezită se evacuează în emisar sau în câmpurile limitrofe.
Poluarea sonoră
Un impact semnificativ în zona din apropierea ariei protejate este generat în perioada de execuție a autostrăzii, prin zgomotul produs de utilajele terasiere și vehiculele de transport materiale și muncitori.
În perioada de operare, zgomotul generat de traficul rutier are un impact semnificativ. Pentru diminuarea impactului datorat zgomotului sunt prevăzute măsuri de protecție speciale (panouri fonoabsorbante, perdele forestiere).
Autostrada proiectată, în dreptul ariei protejate de interes comunitar, are asigurată vizibilitatea, siguranța si fluența circulației astfel încât nu sunt necesare manevre suplimentare, generatoare de poluare sonoră. În această zonă nu sunt prevăzute parcări, stații service sau alimentare carburanți.
Măsuri pentru reducerea impactului generat de proiect asupra ariei protejate
Autostrada trebuie realizată din motive imperative de interes public major, inclusiv de natură socială sau economică. Din punct de vedere al protecției mediului impactul generat de autostrada în zona in care traseul se apropie de limita ariei protejate trebuie să fie cât mai redus pentru a nu afecta habitatele și speciile de importanță comunitară. De asemenea, implementarea proiectului și a măsurilor de protecție a mediului nu trebuie să afecteze sau să întârzie acțiunile pentru conservarea speciilor și habitatelor de importanță comunitară.
În acest sens măsurile pentru protecția ariei protejate au fost adoptate încă din faza de proiectare și constau din:
Interzicerea amplasării bazelor de producție, organizărilor de șantier, gropilor de împrumut în zona din apropierea ariei protejate;
Se interzice orice tip de construcție în interiorul zonei de protecție integrală și în zona de management durabil;
Nu sunt necesare lucrări de defrișare;
Managementul corespunzător al deșeurilor cu eliminarea ritmică a acestora fără a folosi depozite intermediare;
Prevederea prin proiect a pasajelor de traversare pentru animale (podețe casetate ca pasaje de trecere la km 31+606, km 32+600, la km 32+200) pentru a reduce efectul local de fragmentare a habitatului;
Proiectarea și amplasarea de decantoare cu separatoare de produse petroliere pe fiecare sens al autostrăzii, de o parte și de alta a pasajului pentru colectarea și preepurarea apelor pluviale care spală carosabilul înainte de evacurea în emisar natural;
Adoptarea unui grafic de realizare a lucrărilor care să aibă ca obiectiv reducerea timpului de execuție a autostrăzii în sectorul din zona ariei protejate;
Prevederea de împrejmuire de o parte și de alta a autostrăzii realizate din gard metalic, pe întreg traseul autostrăzii;
Prevederea de panouri fonoabsorbante la limita imprejmuirii autostrăzii pentru diminuarea poluării sonore generate de traficul rutier (perdea forestieră km 29+800 – km 33+900, panouri fonoabsorbante km 31+000 – km 33+300);
Întreținerea corespunzătoare a autostrăzii în perioada de operare, în special curațirea și vidanjarea decantoarelor cu separatoare de produse petroliere și colectarea deșeurilor de tip menajer depozitate necorespunzător de partenerii de trafic necivilizați;
Colaborarea/sprijinirea administrației sitului Natura 2000 în vederea mențiunii stării favorabile de conservare a ariei și speciilor de importanță comunitară.
6.6.2. Zonarea internă a Parcului Natural Lunca Mureșului și prevederile planului de management referitoare la activitățile permise
În funcție de distribuția în teren a speciilor și habitatelor care constituie obiectivele de conservare din Parcul Natural Lunca Mureșului, ca urmare studiilor științifice realizate în aria protejată, pe suprafața acesteia au fost delimitate trei zone distincte. În fiecare dintre ele, măsurile de management sunt diferite. Aceste zone sunt:
a) Zona de protecție integrală: 1.037,5 ha
b) Zona de management durabil: 16.008,4 ha
c) Zona de dezvoltare durabilă: 409.3 ha
Zona de protecție integrală
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 2151/2004 privind stabilirea zonelor de conservare specială, în baza studiilor și observațiilor efectuate, în urma discuțiilor cu factorii interesați, ținând cont de noile prevederi mentionate în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, se consideră că întreaga suprafață a zonelor de conservare specială poate fi asimilată zonelor de protecție integrală întrucât acestea cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din Parcul Natural Lunca Mureșului.
În momentul declarării parcului, în Lunca Mureșului erau constituite patru rezervații naturale, trei dintre ele fiind cuprinse în Legea nr. 5/2000. Acestea sunt: Pădurea Cenad, cu o suprafață de 279,2 ha; Insula Mare Cenad -3,0 ha și Insulele Igriș -3,0 ha. A patra rezervație naturală – Rezervația naturală Prundul Mare, cu o suprafață de 91,2 ha, era de interes județean, fiind declarată prin Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 27/28.03.2000. Prin Hotărârea Guvernului 2151/2004, aceste arii protejate erau constituite ca zone speciale de conservare, dar cu o suprafață mai mare decât cea inițială. Astfel, Pădurea Cenad are o suprafață de 310,5 ha, prin adăugarea liniilor somiere și terenurilor nou împădurite din această pădure; Insula Mare Cenad – 3,0 ha; Insulele Igriș – 3,0 ha și Prundul Mare cu o suprafață totală de 654,9 ha. Limitele zonei de protecție integrală conicid cu limitele rezervațiilor naturale din Parcul Natural Lunca Mureșului și sunt marcate în teren cu un pătrat albastru pe fond alb.
În urma mai multor dezbateri cu factorii interesați și după realizarea analizelor în teren, s-a stabilit o suprafață de 1037,5 ha care să constituie zona de protecție integrală a Parcului Natural. Zona de protecție integrală Prundul Mare este compusă din mai multe subzone, cea mai mare dintre ele fiind trupul “Libuș”, din apropierea Mănăstirii Bezdin, cu o suprafață de 490,30 ha. Cu excepția Pădurii Cenad, toate celelalte suprafețe care compun zona de protecție integrală sunt în continuă schimbare datorită proceselor naturale de depunere de aluviuni și eroziune ale râului Mureș.
În conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ținând cont de specificul Parcului Natural Lunca Mureșului, în zonele de protecție integrală sunt interzise:
a) orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de conservare;
b) activitățile de construcții-investiții, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate și/sau activităților de cercetare științifică ori a celor destinate asigurării siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale. Prin excepție de la restricțiile de mai sus, în zonele de protecție integrală din Parcul Natural Lunca Mureșului, se pot desfășura următoarele activități:
c) științifice și educative;
d) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
e) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animale domestice, proprietatea membrilor comunităților care dețin pășuni sau care dețin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în vigoare, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;
f) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
g) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, și aprobate de către autoritatea public centrală pentru protecția mediului;
h) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, cu aprobarea autorității publice central pentru protecția mediului. În cazul în care calamitățile afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu avizul administrației, în baza hotărârii consiliului științific, și cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor;
i) acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care nu necesită extrageri de arbori, și acțiunile de monitorizare a acestora;
j) acțiunile de combatere a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure, în cazul în care apar focare de înmulțire, cu avizul administrației, în baza hotărârii consiliului științific, cu aprobarea autorității publice central pentru protecția mediului și pădurilor.
Zona de management durabil
Zona de management durabil a Parcului Natural Lunca Mureșului, denumită și zona tampon, face trecerea între zona de protecție integrală și cea de dezvoltare durabilă și are o suprafață de 15995,6 ha.
În zona-tampon, este interzisă realizarea de construcții noi, cu excepția celor ce servesc strict administrării ariei naturale protejate sau activităților de cercetare științifică ori a celor destinate asigurării siguranței naționale sau prevenirii unor calamități naturale.
Activitățile care se pot desfășura în zona de management durabil sunt următoarele:
a) științifice și educative;
b) activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții;
c) utilizarea rațională a pajiștilor pentru cosit și/sau pășunat numai cu animale domestice, de către proprietarii care dețin pășuni sau care dețin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislația națională în vigoare, pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele avizate de administrația parcului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale și speciile de floră și faună prezente;
d) localizarea și stingerea operativă a incendiilor;
e) intervențiile pentru menținerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice care constituie obiectul protecției, cu aprobarea planului de acțiune provizoriu de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific și valabil până la intrarea în vigoare a planului de management;
f) intervențiile în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate, cum este cazul Bălții Bezdin sau a pajiștilor afectate de prezența unor specii invazive, cu avizul administrației ariei naturale protejate, în baza hotărârii consiliului științific, aprobate de către autoritatea publică centrală pentru protecțiamediului;
g) acțiunile de înlăturare a efectelor unor calamități, cu avizul administrației ariei natural protejate, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și schimbărilor climatice. În cazul în care calamitățile afectează suprafețe de pădure, acțiunile de înlăturare a efectelor acestora se fac cu avizul Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului, în baza hotărârii consiliului științific, aprobate ulterior de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului;
h) activitățile de protecție a pădurilor, acțiunile de prevenire a înmulțirii în masă a dăunătorilor forestieri, care necesită evacuarea materialului lemnos din pădure în cantități care depășesc prevederile amenajamentelor, în baza hotărârii consiliului științific și, ulterior, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului;
i) activități tradiționale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacității productive și de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum recoltarea de fructe de pădure, de ciuperci și de plante medicinale, cu respectarea normativelor în vigoare. Acestea se pot desfășura numai de persoanele fizice și juridice care dețin/administrează terenuri în interiorul parcului sau de comunitățile locale, cu aprobarea administrației ariei natural protejate;
j) activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor, precum și alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale;
k) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor și lucrări de conservare;
l) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor progresive, tratamentul tăierilor succesive, tratamentul tăierilor în crâng, în salcâmete și în zăvoaie de plop și salcie. În cazul arboretelor de plop eur-american se poate aplica și tratamentul tăierilor rase în parchete mici, pe parcelele de maximum 1 ha;
m) activități de vânătoare cu avizarea cotelor de recoltă și a acțiunilor de vânătoare de către Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului. Avizarea cotelor de recoltă de către administratorul ariei naturale protejate se face în baza hotărârii consiliului științific;
n) activități de pescuit sportiv.
Zona de dezvoltare durabilă
În zona de dezvoltare durabilă a activităților umane se permit activități de investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității. În Parcul Natural Lunca Mureșului, în categoria zonelor de dezvoltare durabilă au fost incluse suprafețe de intravilan, care existau înainte de desemnarea ariei protejate, perimetre de exploatare a agregatelor minerale sau alte construcții sau investiții.
În conformitate cu legislația în vigoare, în zonele de dezvoltare durabilă ale Parcului Natural Lunca Mureșului se pot desfășura următoarele activități:
a) activități de vânătoare;
b) activități tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor;
c) activități de pescuit sportiv și piscicultură, cu limitările impuse prin planul de management;
d) activități de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dacă reprezintă o activitate tradițională;
e) lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor și lucrări de conservare;
f) aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor progresive, tratamentul tăierilor succesive, tratamentul tăierilor în crâng în salcâmete și zăvoaie de plop și salcie. Se poate aplica și tratamentul tăierilor rase înparchete mici de maximum 1 ha la plop eur-american;
g) activități specifice modului de producție ecologic de cultivare a terenului agricol și creșterea animalelor, în conformitate cu legislația specifică din sistemul de agricultură ecologică;
h) alte activități tradiționale efectuate de comunitățile locale;
i) activități de construcții/investiții, cu avizul administratorului ariei naturale protejate pentru fiecare obiectiv, conforme planurilor de urbanism legal aprobate.
VII. INFLUENȚA STĂRII MEDIULUI ASUPRA CALITĂȚII VIEȚII ȘI TURISMULUI
7.1. Emisii de gaze cu efect de seră
România, a ratificat Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) prin Legea nr. 24/1994, angajându-se să acționeze pentru stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, la un nivel care să prevină perturbarea antropică periculoasă a sistemului climatic, nivel care trebuie realizat într-un interval de timp suficient, care să permită ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, astfel încât producția alimentară să nu fie amenințată, iar dezvoltarea economică să se poată desfășura într-o manieră durabilă.
De asemenea, România a ratificat Protocolul de la Kyoto, prin Legea nr. 3/2001, asumându-și angajamentul privind stabilirea unor măsuri, ținte și perioade clare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru perioada 2008 – 2012, cu 8% față de anul de bază 1989.
Astfel, în cursul anului 2010 au fost implementate o serie de acțiuni având ca scop implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, operarea Registrului Național al emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea cadrului legislativ privind adaptarea la schimbările climatice, intensificarea activităților de conștientizare a publicului, cu privire la impactul și adaptarea la schimbările climatice.
România are, începând cu anul 2008, un Sistem național pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră, rezultate din surse sau din reținerea prin sechestrare a dioxidului de carbon (SNEEGHG), reglementat printr-o hotărâre de guvern. Prin acest cadru legislativ, au fost stabilite atribuțiile și modul de colaborare între instituțiile responsabile pentru furnizarea datelor necesare estimării emisiilor, informațiile necesare pentru elaborarea rapoartelor, etapele procedurale privind estimarea nivelului emisiilor antropice, raportarea, arhivarea și stocarea informațiilor, cu scopul de a asigura transparența, consistența, comparabilitatea și acuratețea Inventarului Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), în contextul respectării obligațiilor asumate sub Protocolul de la Kyoto și/sau prevăzute de legislația europeană.
Primul Ghid al României privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice, evidențiază impactul schimbărilor climatice și cuprinde măsuri de adaptare pentru fiecare sector afectat.
De asemenea, începând cu anul 2009, România beneficiază de asistență tehnică din partea Olandei pentru îmbunătățirea capacității de dezvoltare și implementare la nivel național, regional și local a politicilor de adaptare la schimbările climatice.
Începând cu anul 2002 România transmite anual Secretariatului UNFCCC, Inventarul Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), care reprezintă un instrument de raportare a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră estimate la nivel național, utilizând formatul de raportare comun tuturor țărilor (CRF).
Cel mai recent Inventar Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră al României, a fost transmis la începutul anului 2010 și conține estimările emisiilor/reținerilor prin sechestrare a gazelor cu efect de seră pentru perioada 1989 – 2008.
Emisiile totale de gaze cu efect de seră, arată tendințele emisiilor antropogene, exprimate în echivalent CO2, transformare realizată, pe baza coeficienților de încălzire globală (GWP). Acești coeficienți se referă la capacitatea diverselor gaze de a contribui la încălzirea globală într-un interval de timp de 100 ani. Coeficienții de încălzire globală, pe baza cărora s-au calculat emisiile totale de gaze cu efect de seră, sunt următorii: dioxid de carbon = 1, metan = 21, protoxid de azot = 310.
În urma calculelor efectuate s-au obținut datele evidențiate în figura 64, în intervalul anilor 2006 – 2010.
Un alt indicator de dezvoltare durabilă, este indicatorul emisii totale de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor, care se regăsește în “Anchetele statistice de mediu”. Acest indicator reprezintă raportul dintre emisiile totale de gaze cu efect de seră, exprimate în echivalent CO2 și populația totală a județului Arad.
După cum se vede din figură, emisiile totale de gaze cu efect de seră sunt în scădere în anul 2010 față de anii anteriori. Cu toate acestea, se poate observa o varietate de surse care emit astfel de gaze, aspect care îngreunează monitorizarea acestora (Tabel 25).
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Se poate observa că arderile neindustriale reprezintă cea mai mare sursă de emisii de gaze cu efect de seră fiind 44,18 din totalul de emisii de GES urmate de arderile în industria energetică și agricultură. Echivalentul în tone CO2 al gazelor cu efect de seră emise ajunge la o valoare de 2105,8 tone.
Evenimente extreme și dezastre naturale legate de vreme
În anul 2013, ultima decadă a lunii iulie, mai ales în perioada 29 – 30 iulie, precipitațiile abundente au provocat inundații în mai multe gospodării, terenuri agricole, poduri, drumuri județene și comunale. În județul Arad, cel mai afectat a fost bazinul Crișurilor în zona localității Pâncota.
O consecință a schimbărilor climatice este apariția ozonului, care din punct de vedere chimic, este un gaz oxidant, foarte reactiv, cu miros înecăcios.
Acesta se concentrează o parte în stratosferă asigurând protecția împotriva radiației UV dăunătoare vieții, iar o parte în troposferă, la nivelul solului, ca un gaz toxic, important poluator al atmosferei din marile orașe.
Principalii precursori ai ozonului troposferic, provin din activitățile industriale și traficul rutier. Ozonul prezent la nivelul solului, se comportă ca o componentă a "smogului fotochimic". Se formează în urma unor reacții chimice și fotochimice cu mecanism complex, care implică în particular oxizii de azot, compușii organici volatili și particule de praf.
În prezent, ozonul poate constitui o problemă ce se poate manifesta negativ la un moment dat, favorizat fiind și de anumite condiții climatice, precum radiația solară. Acest parametru meteorologic a ajuns la valori cuprinse între 500 -1000 W/m2 în orele din miezul zilei, în cele două stații de monitorizare din orașul Arad și la 500 – 1500 W/m2 în stația de la Nădlac.
În anul 2013, nu au existat depășiri ale valorii pragului țintă 120 µg/m3 și nici depășiri ale valorii pragului de informare 180 µg/m3, conform Legii 104/2011.
Monitorizarea atentă a acestui indicator este necesară, deoarece în condițiile schimbărilor climatice actuale pot apărea episoade periculoase cu efecte negative asupra omului, plantelor, animalelor.
Tendințe
Temperatura aerului ocupă un loc important în cadrul parametrilor climatici care influențează turismul, evoluția sa fiind legată de regimul radiației solare. Aceasta intră în calcul în cazul manifestării sale excesive (vara, când radiația solară este mare, adeseori excesivă devine inadecvată activităților de recreere, la fel și iarna, când temperatura coboară sub valori de – 15º C). Temperatura influențează astfel, practicarea sporturilor de iarnă, helioterapia, cât și simpla petrecere a timpului liber în natură.
Temperatura medie anuală în regiunile deluroase și de câmpie are condiții foarte favorabile practicării diferitelor forme de turism, atunci când are valori mai mari de 10 º C, condiții favorabile când înregistrează valori de 9 – 10 º C, condiții cu favorabilitate medie când este cuprinsă între 8 º C și 9 º C și condiții cu favorabilitate mică atunci când temperatura medie anuală a aerului coboară sub 8 º C.
Astfel, din punct de vedere al scalei condițiilor climatice estivale favorizante turismului în regiunile deluroase și de câmpie, privind calitatea limitelor favorabile, sunt condiții foarte favorabile turismului atunci când temperatura medie sezonieră a aerului este mai mare de 18 º C, condiții favorabile atunci când temperatura aerului are valori cuprinse între 17 º C și 18 º C, condiții cu favorabilitate medie atunci când temperatura aerului are valori de 16 – 17 º C și condiții cu favorabilitate mică atunci când temperatura coboară sub valoarea de 16 º C.
În regiunile montane, în sezonul estival, temperatura medie sezonieră a aerului are condiții foarte favorabile turismului atunci când are valori mai mari de 11 º C, condiții favorabile când se încadrează între 8 º C și 11 º C, condiții cu favorabilitate medie atunci temperatura sezonieră are valori cuprinse între 5 º C și 8 º C și condiții cu favorabilitate mică, în condițiile în care coboară sub 5 º C.
În scala condițiilor climatice anuale favorizante turismului în regiunile deluroase și de câmpie, au fost luați în calcul și alți parametri de temperatură, în afară de temperatura medie anuală a aerului și anume numărul mediu anual de zile cu temperaturi medii ≥ 20º C, numărul mediu anual de zile cu temperaturi medii ≥ 18º C, numărul mediu anual de zile cu temperaturi medii ≥ 15º C și numărul mediu anual de zile cu temperaturi medii ≥ 10º C. Acești parametri se calculează pentru a sublinia caracteristicile reale ale climei, frecvența zilelor cu diferite temperaturi caracteristice fiind o consecință directă a variațiilor neperiodice ale temperaturii aerului. În scala condițiilor climatice estivale favorizante turismului în regiunile deluroase și de câmpie, apare ca parametru climatic specific și numărul mediu sezonier de zile cu temperaturi medii ≥ 20º C, iar în scala condițiilor climatice estivale favorizante turismului în regiunile montane, apare și numărul mediu sezonier de zile cu temperaturi medii ≥ 15º C.
Temperatura aerului este un element climatic foarte important, deoarece determină și imprimă climatului acțiune variată.
(Sursa: Teza: Relația climă-turism pe teritoriul României – Îndrumător științific: prof. univ. dr. Sterie Ciulache Doctorand: Mirela-Valentina Drag)
Scenariul pentru perioada 2020 – 2030 față de perioada 1961 – 1990
Schimbările în temperatura medie a aerului la distanța de 2 m față de sol și cantitățile de precipitații (mm/zi) s-au calculat ca diferențe absolute (în cazul temperaturii) sau normale (pentru precipitații) dintre mediile (anuale sau anotimpurile) obținute din simulările acoperind intervalele: 2020 – 2030 în cazul scenariului și 1965 – 1975 pentru simularea de control.
Pentru valorile anuale, rezultatele se pot sintetiza astfel:
– temperatura medie anuală crește cu un gradient orientat spre sud-estul țării, unde încălzirea maximă medie anuală atinge 0,8°C; vestul țării are o încălzire medie nesemnificativă între 0 și 0,2°C;
– în cazul mediilor anule a cantităților de precipitații cumulate în 24 ore, calculate ca diferențe normate, se remarcă pentru perioada 2020 – 2030 un ușor excedent în nord-estul extrem și un deficit în sud-est și sud-vest;
– pentru temperatura aerului, se proiectează o răcire în timpul iernii și verii aproape în toată țara, mai pronunțată iarna în regiunile extracarpatice (până la 1,5°C) și mai scăzută în regiunile montane; vara, în sudul extrem, se proiectează o ușoară încălzire (până la 0,2°C) în aproape toată țara, îndeosebi în zona de sud;
– în timpul primăverii este proiectată o încălzire semnificativă în toată țara, mai pronunțată în est (până la 1,8°C), iar toamna, în aproape toată țara, se indică o ușoară încălzire (de aproximativ 0,5°C) în Subcarpații Meridionali și sud-estul extrem;
– în cazul precipitațiilor, se proiectează un ușor excedent vara în aproape toată țara, ce poate atinge 40% în nord-estul și vestul extrem, excepție fiind sudul țării, cu un ușor deficit până la 40%, pe arii restrânse în sud-est;
– toamna, indică un excedent de precipitații în est, sud și centru (pe arii restrânse în sud-est, atingându-se un procent de până la 60%) și un deficit până la 30% în vest;
– variabilitatea maximă față de climatologia de „control 1965 – 1975” la nivelul țării este proiectată pentru sezonul de primăvară, cu tendințe de deficit de precipitații, pe arii extinse extra-carpatice, și de excedent în centrul țării;
– iarna se semnalează, în general, deficit de precipitații (îndeosebi în est și jumătatea sudică cu până la 40% în est și nord-est, excepție facând vestul, nord-vestul și sud-estul care indică un ușor deficit (cu până la 20%, pe arii restrânse cu până la 40%).
În urma realizării proiecțiilor schimbările în regimul climatic pentru România, folosind modelele CMIP3 („coupled model intercomparation project phase 3”), s-au constatat următoarele:
– ansamblul de 16 modele, relevă creșterea temperaturii medii lunare deasupra României în toate lunile, cea mai mare diferență între scenariu și rularea de control fiind în iulie (1,31°C); este interesant de menționat că, și în cazul precipitațiilor, reducerea cea mai mare a lor (de aproape 6%), în orizontul de tip 2001 – 2030, are loc tot în iulie;
– schimbarea în cantitățile de precipitații lunare, în orizontul de timp 2001 – 2030, pentru teritoriul României, este diferită pe parcursul ciclului sezonier; astfel, se înregistrează o creștere în lunile de primăvară, cu un maxim de aproximativ 4% în martie; în lunile de vară și toamnă, mediile ansamblului de 16 modele indică o descreștere, cea mai importantă fiind în luna iulie (aproximativ 6%); în lunile de iarnă, în cazul precipitațiilor, nu apare un semnal clar.
O explicație, ar putea fi legată de dependența precipitațiilor de iarnă de variabilitatea oscilației nord-atlantice, relevată și de datele de observație, la care se adaugă efectul variabilității naturale al unor factori locali, precum temperatura apei Mării Negre la suprafață.
(Sursa: Institutul Național de Meteorologie)
7.2. Mediul, sănătatea și calitatea vieții
7.2.1. Poluarea aerului și sănătatea
Prin poluarea aerului, se înțelege prezența în atmosferă a unor substanțe, care în funcție de concentrație sau acțiune, produc modificări ale sănătății sau alterează mediul.
Particulele în suspensie au diferite acțiuni asupra organismului uman:
– acțiunea toxică specifică este realizată de pulberi, care pătrunse în organism provoacă intoxicații cu mecanism fizico-patologic, tablou clinic și aspect anatomo-patologic caracteristic (plumbul și compușii plumbului, cadmiul și mercurul);
– acțiunea alergică este provocată de alergenii din atmosferă: aerosol din mediul de viață și muncă, în locuință etc;
– acțiunea cancerigenă, se datorează inhalării unor pulberi anorganice (As, Cr, Ni, azbest) sau organice (hidrocarburi policiclice acromatice). De asemenea, inhalarea de aerosoli aeroactivi (produși de filiație ai radonului) are efect cancerigen;
– acțiune infectantă, de exemplu: praful din aer sau cel care rezultă prin prelucrarea unor produse animale contaminate;
– acțiunea iritantă poate fi produsă de orice suspensie din aer care produce fenomene de inflamație aseptică la nivelul aparatului respirator;
– acțiunea fibrozonală (pneumoconiogenă) cuprinde fenomene patologice ce apar în urma expunerii la anumite categorii de pulberi. Pneomoconiozele reprezintă îmbolnăviri datorate inhalării pulberilor ca agent etiologic.
Gazele și vaporii iritanți pătrund în organism pe cale respiratorie, dar și pe cale cutanată și digestivă. Toxinele, pot afecta toate țesuturile sau anumite organe. Se disting gaze cu acțiune asfixiantă care au efect toxic hipoxia sau anoxia (exemplu oxidul de carbon), gaze cu acțiune narcotică și gaze cu acțiune sistemică, toxicitatea acestora se manifestă selectiv asupra anumitelor organe sau sisteme.
Evaluând riscul pentru sănătatea umană, poluarea produsă de procesele de combustie prezintă în primul rând riscul iritant (suspensii, SO2, NO2, aldehide) și cel cancerigen prin hidrocarburile policiclice aromatice.
Riscul asfixiant prin CO2 și CO este redus, deoarece CO2 nu atinge niciodată concentrații toxice, iar CO eliminat prin coșuri la o anumită înălțime nu ajunge să fie inhalat.
Poluarea produsă de gazele de eșapament ale autovehiculelor prezintă riscul iritant (NO2, aldehide), asfixiant, toxic, specific (halogenurile de plumb) și cancerigen (hidrocarburi policiclice aromatice).
Industriile contribuie la poluarea aerului cu o diversitate de produși poluanți eliminați sub formă de suspensii sau gaze, exemplu: industria siderurgică, metalurgia neferoasă (suspensii sub formă de oxizi metalici: Pb, Zn, Cd, și gaze toxice SO2), industria de aluminiu (fluor), industria materialelor de construcții (fabrici de ciment), pulberi de azbest, industria chimică, de îngrășăminte.
Riscul, pentru sănătatea umană produs de poluarea industrială este foarte variabil în funcție de profilul industrial și de procesul tehnologic. Populația expusă la acest tip de poluare este mai redusă decât în cazul poluării produse de arderea de combustibil, de autovehicule.
(Sursa: Date preluate de la Direcția de Sănătate Publică a județului Arad))
Acțiunea directă a poluării aerului asupra sănătății
În ceea ce privește acțiunea poluării aerului asupra sănătății, se disting mai multe tipuri de efecte: efecte acute (după expuneri de scurtă durată), efecte cronice (după expuneri de lungă durată) și efecte tardive.
Efectele acute reprezintă intoxicațiile acute sau modificări ale sănătății cu agravarea sau decompensarea unei boli preexistente.
Efectele cronice apar după expuneri de lungă durată care generează apariția fenomenelor patologice (exemplu: Pb, Cd, Hg) sau se depun în diferite organe și țesuturi producând apariția îmbolnăvirilor.
Intoxicațiile acute apar accidental (avarii industriale, avarierea unor sisteme cu produse iritante) și sunt însoțite de leziuni ale globului anterior ocular, conjunctivită sau cheratoconjunctivită clinică și afectarea aparatului respirator: sindrom traho-bronșic, bronșiolitic și bronho-pulmonar cu edem pulmonar toxic.
Creșterea semnificativă a mortalității și morbidității populației apare la concentrații ridicate dar mai reduse decât cele care produc intoxicațiile acute.
Agravarea bronșitei cronice se produce la creșterea nivelului de poluarea cu SO2 și suspensii. Boala se manifestă clinic prin creșterea expectorației, apariția de infecție bronșică, accentuarea dispneei.
Efectele cronice de poluare iritativă produc bronșite cronice, emfizem pulmonar și astmul bronșic. Populația infantilă reprezintă grupul cu vulnerabilitatea cea mai mare la agenții iritanți. Infecțiile respiratorii acute apar datorită efectelor poluării aerului asupra sănătății populației.
Poluanții iritanți cresc susceptibilitatea aparatului respirator la infecții bacteriene și virotice. Poluanții atmosferici pot favoriza apariția infecțiilor respiratorii cronice ale copiilor și pot provoca hiperreactivități bronșitice. Copii care au infecții respiratorii repetate și care prezintă simptome cronice – dispnee, tuse persistentă, prezintă după 45 de ani grupul cel mai sensibil la acțiunea factorilor provocatori exogeni ai bronșitei cronice.
Alte efecte asupra sănătății populației se constată în urma poluării relativ ridicată și s-a constatat o influență asupra dezvoltării fizice și neuropsihice a copiilor, asupra proceselor de osificare și modificări hematologice datorită fenomenelor de hipoxie produse de tulburarile respiratorii.
Poluanții asfixianți (CO) produc hipoxia sau anoxia prin blocarea aportului, transportului sau utilizării oxigenului în procesele metabolice. CO este principala sursă de poluare a aerului prin procesele de combustie incompletă.
Efectele asupra organismului uman sunt determinate de capacitatea de a forma cu hemoglobina un complex: carboxihemoglobina (COHb), realizând o blocare a capacității de fixare a oxigenului de către sânge.
Efectele acute sunt legate de tulburări produse de hipoxie sau anoxie și depind de procentul de COHb format. Apar: cefalee, amețeli, grețuri, adinamie, tulburări senzoriale, pierderea cunoștinței, în final moartea.
Efectele cronice apar la persoane expuse timp îndelungat la concentrații ridicate de CO caracterizate prin sindrom asteno-vegetativ și efecte asupra aparatului cardio-vascular, astfel se explică frecvența mare a aterosclerozei la fumători.
Efectele secundare se manifestă asupra embrionului și fătului, COHb străbate bariera feto-placentară, crescând riscul malformațiilor congenitale și determină nașterea unor copii cu deficit ponderal important.
Poluanții toxici specifici sunt: plumbul, fluorul, mercurul, cadmiul. Aceștia se pot acumula în organismul uman precum și în mediu producând alterări patologice grave.
Plumbul este un poluant al mediului, dar poate pătrunde în organismul uman cu alimentele sau cu apa. Expunerea profesională cu plumb este obiectul de studiu al medicinei muncii. Pătruns în circulație plumbul se regăsește în cantitățile mici în plasmă, fixat de hematii. Plumbul se depozitează în oase. La intoxicația cu Pb (saturnism) cei mai sensibili sunt copiii.
Simptomatologie: tulburări nervoase, cefalee, iritabilitate, insomnie, inapetență, greață, vărsături, dureri abdominale, tulburări de tranzit intestinal.
Fluorul este un poluant cu mare stabilitate în mediu. Sursele de poluare sunt industriale: fabrici de aluminiu, de îngrășăminte. Are efect iritant prin vapori și sistemic prin natura sa toxică. Fluoroza este mai frecventă și reprezintă intoxicația organismului cu fluor.
Mercurul și cadmiul sunt poluanți atmosferici de origine industrială, intoxicațiile ce apar, sunt de origine hidrică, cadmiul se acumulează în cortexul renal și în oase. Încărcările excesive furnizează ateroscleroze (ATS) și hipertensiune (HTA) cu disfuncție renală și proteinurie.
Poluanții cancerigeni: hidrocarburi policiclice aromatice (benzo-a-pirenul) implicat în etiologia cancerului pulmonar. Se constată creșterea incidentei cancerului pulmonar odată cu procesul de industrializare și urbanizare, caracteristic țărilor dezvoltate și în mediul urban.
Un alt cancerigen organic este policlorura de vinil care poate duce la apariția unui angiosarcom hepatic.
Efectul cancerigen al azbestului determină pneumoconioză și apariția de plăci pleurale și peritoneale.
Poluanții alergenici sunt responsabili de creșterea frecvenței bolilor alergice în special respiratorii, exemplu: praful de casă este responsabil de boli alergice și chiar de apariția astmului bronșic.
(Sursa: date preluate de la Direcția de Sănătate Publică a județului Arad)
7.2.2. Efectele poluării apelor asupra stării de sănătate
În condițiile poluării, apa constituie un important factor de îmbolnăvire. Bolile produse prin apă cuprind un număr mare de persoane. Cea mai frecventă formă de boală infecțioasă de natură hidrică este epidemia: are caracter exploziv, cuprinde un număr mare de persoane.
Endemia este forma de îmbolnăvire care cuprinde un număr redus de cazuri, în special în zonele în care nivelul de igienă este scăzut.
Bolile bacteriene transmise prin apă sunt holera, febra tifoidă, dizenteria, leptospirozele, tuberculoza, bruceloza, tularemia, boala diareică.
Bolile virotice transmise prin apă sunt poliomielita, hepatita virală, conjunctivita de bazin.
Bolile parazitare transmise prin apă sunt amibiaza, lambliaza, trichomoniaza, stronglioidoza, geohelmintiazele, fascioloza, filariozele.
Patologia neinfecțioasă este determinată de compoziția chimică a apei.
Gușa endemică, care datorită lipsei sau carenței de iod poate avea caracter grav, până la forma de cretinism și surdo-mutitate.
Caria dentară poate merge până la edentație. Există o strânsă legătură între caria dentară și concentrația fluorului din apă. Cu cât concentrația fluorului este mai scăzută, cu atât frecvența apariției cariei este mai mare.
Fluoroza endemică este determinată de concentrația crescută de fluor în apa de băut. Fluoroza dentară constă în apariția de pete galbene pe suprafața smalțului dentar însoțite de creșterea friabilității dinților.
Intoxicația cu nitrați: nitrații pătrund în sânge, intră în combinație cu hemoglobina dând methemoglobina, creând un deficit de oxigen. Maladia se întâlnește la copii mici în primul an de viață, alimentați artificial. Apare: dispneee, tahicardie, agitație, convulsii.
În intoxicația cu plumb apar următoarele simptome – oboseala nejustificată, paloare, anorexie, diaree, constipație, dureri articulare și musculare.
În intoxicația cu mercur apar o serie de semne ca – cefalee, vertije, insomnie, oboseală, tulburări de memorie vizuale și anemie, precum și poliurie, polakiurie, azotemie.
În intoxicația cu cadmiu apar fracturi spontane, anemie, crescând eliminarea de calciu și proteine la nivel renal.
Intoxicația cu pesticide are ca efecte acute – cefalee, vărsături, crampe abdominale, transpirații, salivare, lăcrimare, vărsături, lipotimie și chiar moarte. Efectele cronice cuprind efectele hepatotoxice, neurotoxice, embriotoxice cu probleme de malformații congenitale.
În tabelul 26 sunt evidențiate, pentru localitățile urbane ale județului Arad, calitatea apei potabile și monitorizarea ei. Chiar dacă au apărut în mod izolat probe necorespunzătoare, nu s-au înregistrat cazuri de îmbolnăviri cu posibilă transmisie hidrică.
(Sursa: date preluate de la Direcția de Sănătate Publică a județului Arad)
(Sursa: Direcția de Sănătate Publică Arad )
7.2.4. Efectele gestionării necorespunzătoare a deșeurilor asupra stării de sănătate a populației
În județul Arad, deșeurile solide municipale sunt depozitate pe un depozit conform de deșeuri municipale clasa “b”, aparținând societății S.C. A.S.A Servicii Ecologice S.R.L. Arad și pe un depozit de deșeuri solide neconform, care a obținut perioadă de tranziție conf. HG 349/2005 (Lipova). Din a doua parte a anului 2012 este sistată activitatea de depozitare pe celelalte depozite neconforme ale județului, lucrările de închidere la aceste depozite fiind demarate în același an, 2012.
Așadar, fie că este vorba de deșeuri colectate dar impropriu depozitate, fie de deșeuri necolectate, riscurile pentru sănătatea populației există și ele nu trebuie trecute cu vederea. Problemele de sănătate survin, mai ales, în perioadele cu temperaturi și umiditate ridicate, când deșeurile solide municipale se descompun și putrezesc cu repeziciune.
Ca urmare, ecologizarea localităților este parte integrantă a politicilor de mediu din țara noastră, iar unele activități de igienizare a acestora, între care cele referitoare la eliminarea deșeurilor, intră sub jurisdicția mai multor instituții ale administrației centrale.
Dezvoltarea urbanistica și teritorială a orașelor și creșterea nivelului de trai antrenează producerea unei cantități tot mai mari de deșeuri menajere, stradale și industriale.
Deșeurile de orice fel rezultate din multiple activități umane, constituie o problemă de o deosebită actualitate, atât datorită creșterii continue a cantității și varietății acestora, cât și datorită importanței cantității de materii prime nefolosite ce pot fi recuperate și reintroduse în circuitul economic.
Prin cantitatea mare și prin compoziția lor bogată în germeni și substanțe chimice și radioactive, reziduurile solide reprezintă unul din factorii de mediu cei mai nocivi. Ele pot polua solul, apa, aerul și alimentele cu care vin în contact. Pot veni în contact direct cu omul, producând îmbolnăvirea acestuia, pericolul constând în germenii patogeni aflați în reziduurile solide.
Streptococul, stafilococii, bacilul tific, difteric, dizenteric, Koch pot persista în reziduuri douăzeci-treizeci de zile. Virusurile pot rezista în reziduuri de la 10 – 120 zile. Virusul febrei aftoase trăiește în reziduuri două – trei zile. Germenii anaerobi pot supraviețui de la câțiva ani la câțiva zeci de ani. Insectele și rozătoarele sunt vectori ai unor boli infecțioase și parazitare. Gândacii roșii și negrii se dezvoltă în rezidurile menajere la fel ca și unele miriapode. Musca, este cel mai important factor, care transmite germeni patogeni și paraziți intestinali, determinând îmbolnăviri digestive.
Prin urmare se impune o gestionare și o monitorizare corespunzătoare a deșeurilor pentru a se evita pe cât posibil influența pe care acestea o au asupra sănătății populației.
7.2.4. Efectul substanțelor chimice și a pesticidelor asupra mediului și sănătății populației
Substanțele chimice, cum ar fi produsele farmaceutice, cosmetice sau cele care contribuie la siguranța alimentară, prezintă numeroase beneficii pentru sănătatea populației și pentru calitatea vieții, în general. Produsele chimice sunt o componentă esențială a vieții cotidiene. În același timp însă, produsele chimice pot prezenta riscuri pentru sănătatea umană și mediu. Diverse substanțe toxice persistente se pot acumula în organism, în timp ce metalele grele pot contamina resursele de apă și solul. Trebuie așadar să cunoaștem suficient de bine efectele pe care le pot avea substanțele chimice, astfel încât să putem minimiza efectele nedorite.
Pe teritoriul României, se plasează pe piață și se utilizează numai produsele omologate de către Comisia Națională de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor.
Produsele biocide sunt plasate pe piață și folosite pe teritoriul României numai dacă sunt autorizate, iar pentru produsele biocide cu risc scăzut este permisă plasarea pe piață și folosirea numai în condițiile înregistrării acestora. Pentru îndeplinirea atribuțiilor privind autorizarea și înregistrarea produselor biocide s-a înființat Comisia Națională pentru Produse Biocide (CNPB), care funcționează pe lângă Ministerul Sănătății.
CNPB, autorizează numai produsele care corespund următoarelor cerințe: -conțin substanțe active incluse în “Lista substanțelor active, aprobate de Comunitatea Europeană, admise în componența produselor biocide" sau în “Lista substanțelor active, aprobate de comunitatea europeană, admise în componenta produselor biocide cu risc scăzut".
În județul Arad funcționează:
– 75 operatori economici, persoane fizice și asociații familiale, care au fost înregistrați pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor;
– 13 operatorii economici autorizați pentru prestări servicii cu produse de protecție a plantelor;
– 32 operatorii economici care au fost autorizați pentru utilizare produse de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T).
Inspectoratului General al Poliției Romane realizează controale periodice pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor.
Importul și exportul anumitor substanțe și preparate periculoase (PIC)
Importul și exportul, anumitor substanțe și preparate periculoase sunt reglementate prin H.G. 305/2007, care aprobă Procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză pentru controlul importului și exportului anumitor substanțe și preparate chimice periculoase – Procedura PIC.
În funcție de domeniul de utilizare, acestea se clasifică în:
A. Pesticide:
– utilizate ca produse de uz fitosanitar;
– alte pesticide cum ar fi cum ar fi produsele biodistructive.
B. Produse chimice industriale:
– produse chimice destinate folosirii de către specialiști;
– produse chimice destinate folosirii de către publici.
Substanțe reglementate de Protocolul de la Montreal – Regulamentul 1005/2009 privind substanțele care diminuează stratul de ozon
Preocupările pentru asigurarea protecției juridice a atmosferei, au debutat cu adoptarea în anul 1976, a primului plan mondial de cercetare privind stratul de ozon, ale cărui rezultate au stat la baza reglementărilor internaționale ulterioare. Problema deteriorării stratului de ozon a fost abordată la nivel mondial prin Convenția de la Viena, intrată în vigoare în anul 1985. Protocolul de la Montreal, intrat în vigoare în anul 1989, se ocupă de „substanțele controlate” – în mod special freonii și halonii – responsabile de distrugerea stratului de ozon.
În operațiunile de degresare în industrie se folosesc solvenți clorurați de tip percloretilenă – substanță care nu intră sub incidenta Protocolului (Tabelul 27).
Tabel 27. Agenți frigorifici vehiculați în perioada 2010 – 2013
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Prin legislația națională, este interzisă fabricarea, importul, exportul și punerea în circulație a stingătoarelor de incendiu portabile, care conțin halonii 1211, 1301, 2402.
De asemenea începând cu:
– 1 ianuarie 2002, este interzisă utilizarea bromurii de metil în agricultură, la tratamentele fitosanitare destinate protecției plantelor, incluzând și lucrările de întreținere ale solului în spațiile închise;
– 1 ianuarie 2005, la tratamentele de igienizare prin fumigație a incintelor și a spațiilor de depozitare.
Substanțe reglementate de Regulamentul 842/2006, privind anumite gaze florurate cu efect de seră
Gazele fluorurate (HFC, PFC și SF6) sunt substanțe chimice artificiale utilizate în mai multe sectoare și aplicații diferite. Acestea au devenit populare, începând cu anii 90’ ca substituenți pentru anumite substanțe care diminuau stratul de ozon, precum clorofluorocarburile (CFC) și hidroclorofluorocarburile (HCFC) și care au fost scoase treptat din uz în baza Protocolului de la Montreal. Deși gazele fluorurate nu au proprietăți de diminuare a stratului de ozon, majoritatea acestora au un înalt potențial de încălzire globală (GWP).
HFC constituie grupa cel mai des întâlnită de gaze fluorurate. Acestea, sunt utilizate în diferite sectoare și aplicații, cum ar fi ca agenți de refrigerare în echipamentele de refrigerare, de climatizare și pompele de căldură, agenți de expandare pentru spume, substanțe de stingere a incendiilor, agenți propulsori pentru aerosoli și solvenți.
PFC sunt utilizate, în general, în sectorul electronic (de exemplu, pentru curățarea cu plasmă a plăcilor de siliciu), precum și în industria cosmetică și farmaceutică (extracția de produse naturale cum ar fi nutraceuticele și aromele), dar, într-o măsură nesemnificativă, și în refrigerare ca înlocuitori ai CFC – adesea în combinație cu alte gaze.
SF6 este utilizată, în principal, ca gaz izolant și pentru stingerea arcului electric de comutare în instalațiile de distribuție de înaltă tensiune și ca gaz de acoperire în producția de magneziu și aluminiu.
A fost realizat inventarului operatorilor care desfășoară activități cu substanțele reglementate incluse în anexa 1 a regulamentului și cu amestecuri de aceste substanțe (blend-uri) conform tabelului din anexe.
7.2.5. Poluanți organici persistenți
Poluanții Organici Persistenti (POPs) sunt substanțe chimice ca atare sau prezente în preparat, care au proprietăți toxice, sunt rezistente la degradare, se acumulează în organismele vii și se transportă pe calea aerului, apei și prin speciile migratoare dincolo de frontierele internaționale și sunt depozitate departe de locul lor de emisie, unde se acumulează în ecosisteme terestre și acvatice.
Lista POPs reglementați prin Regulamentul CE nr. 850/2004: Aldrin, Clordan, Dieldrin, Endrin, Heptaclor, Hexaclorbenzen, Mirex, Toxafen, Bifenilipoliclorurați, DDT, dibenzo–b-dioxine policlorurate și dibenzofurani policlorurați, hidrocarburi aromatice policiclice (HAP), Clordecon, Hexabromdifenil, HCH inclusiv lindan.
În anul 2005, prin proiectul Phare Ro 2002/000-586.04.07 a fost preluată de către SAVA Sonderabfall verbrennungsanlagen Gmbh, în vederea distrugerii în Germania, cantitatea de 77247 kg deșeuri de pesticide.
La nivelul județului Arad nu există operatori economici care să utilizeze în procesele tehnologice/activitate: Tetrabromodifenileter, Pentabromodifenileter, Hexabromodifenileter, Heptabromodifenileter, Endosulfan, Hexaclorbutadienă, Perfluorooctan sulfonați.
În ceea ce privește echipamentele cu conținut de PCB (condensatori, transformatori), în anul 2012 au fost trimiși 157 de bucăți echipamente la operatorii economici autorizați în vederea eliminării. În județul Arad mai există un singur operator economic care deține condensatori scoși din uz, acesta aflându-se sub incidența Legii 85/2006.
Mercurul și substanțele restricționate conform Regulamentului 552/2009
Mercurul este singurul metal aflat în stare de agregare lichidă, în condițiile normale de temperatură și presiune de pe Terra. Având în vedere că, mercurul și compușii săi sunt pe lista substanțelor prioritar periculoase este necesar realizarea unei evidențe cât mai clare asupra cantităților de mercur existente (materii prime, deșeuri etc.) și a modului de gestionare a acestora.
Parlamentul European a adoptat un raport privind pericolele utilizării mercurului, propunând interzicerea exporturilor de mercur până în 2010 și măsuri consolidate de stocare a mercurului.
Conform ultimului inventar realizat de agenția de mediu (având în vedere activitățile și articolele în care acesta se poate găsi), mercur metalic se găsea în stoc la următorii agenți economici: S.C. CET ARAD S.A, CET HIDROCARBURI SA, Indagrara Prodcom SA, instituții de învățământ etc.
Față de anii anteriori s-a constatat o scădere a cantității de mercur prezentă, datorită scoaterii din uz a diverselor articole și predarea acestora către operatori specializați pentru colectarea/valorificarea/eliminarea acestor tipuri de deșeuri.
Substanțe restricționate – nichel, crom
Ca urmare a întocmirii inventarului operatorilor economici, care desfășoară activități cu substanțe/amestecuri periculoase, situația la nivelul județului Arad, este redată în tabelul 28.
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului cu azbest
Este denumit azbest, forma fibroasă a Riebeckitului din grupa amfibolilor, a blendei (numit azbest albastru), a „Chrysotilului” din grupa serpentinelor (azbest verde) sau „Gruneritul” (azbest brun). Datorită pericolului pe care-l prezintă azbestul pentru sănătatea omului și anume a efectului cancerigen a fibrelor de azbest, folosirea lui a fost interzisă în Uniunea Europeană.
În scopul protecției sănătății populației și a mediului, de la 1 ianuarie 2007 s-au interzis toate activitățile de comercializare și de utilizare a azbestului și a produselor care conțin azbest, însă produsele care au fost instalate sau se află în funcțiune înainte de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viață al acestora.
Deși în prezent utilizarea azbestului este practic interzisă în Uniunea Europeană, acesta se mai găsește încă răspândit în diverse locuri. Din această cauză, expunerea la azbest este încă posibilă.
Aplicarea Regulamentului 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice REACH și a Regulamentului (CE) 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor (CLP)
REACH, noul regulament al Uniunii Europene privind substanțele chimice, prevede că substanțele chimice ca atare, în preparate și cele eliberate intenționat din articole trebuie să fie înregistrate la Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA). Acesta se aplică substanțelor produse în, sau importate în Uniunea Europeană în cantități anuale de 1 tonă sau mai mult pe fiecare întreprindere, cu excepția cazului în care regulamentul prevede altfel. REACH conține prevederi pentru producători/fabricanți, importatori, distribuitori și utilizatori din aval ai substanțelor ca atare/în amestecuri sau articole.
Conform definiției REACH, o substanță înseamnă un element chimic și compușii acestuia, în stare naturală sau obținuți în urma unui proces de producție, inclusiv aditivii necesari pentru păstrarea stabilității și impuritățile derivate din procesul utilizat, dar excluzând solvenții care pot fi separați fără afectarea stabilității substanței sau fără schimbarea compoziției acesteia. Această definiție depășește nivelul unui singur compus chimic pur definit de o singură structură moleculară. Substanțele din sfera de aplicare a Regulamentului REACH sunt de regulă produsul unei reacții chimice din procesul de producție și pot conține mai multe elemente componente distincte. Conform definiției REACH, substanțele includ de asemenea substanțe derivate sau izolate chimic pornind de la materiale naturale, care pot conține fie un singur element sau moleculă (de ex., metale pure sau anumite minerale), fie mai multe elemente componente.
Întreprinderile care au preînregistrat substanțele pot beneficia de termene limită de înregistrare extinse. Termenul limită depinde de intervalul cantitativ și de proprietățile periculoase ale substanței.
România a desemnat Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) ca Autoritate Competenă de Implementare REACH, Garda Națională de Mediu (GNM) ca Autoritate Competentă de Control REACH și Ministerul Mediului (MM) ca Autoritate Competentă de Coordonare REACH. Activitatea de consiliere a operatorilor se desfășoară prin intermediul biroului național de asistență tehnică (HELPDESK – REACH) constituit în conformitate cu cerințele Regulamentului REACH.
La nivelul județului Arad un singur operator economic a realizat înregistrarea la ECHA a aliajelor de magneziu în vederea utilizării acestora pentru obținerea de componente auto.
7.2.6. Mediul și sănătatea – perspective
Așa cum am arătat în capitolele anterioare, expunerea la anumiți factori de mediu, cum ar fi expunerea la substanțe poluante prezente în atmosferă, apă, sau sol poluat, sunt factori determinanți pentru sănătatea oamenilor. Se estimează, de exemplu, că aproape 16% din bolile și decesele înregistrate în rândul copiilor ar putea fi cauzate de factori de mediu. (Sursa: Direcția de șănătate Publică).
Oamenii sunt liberi să ia anumite decizii care le vor afecta stilul de viață și sănătatea, însă cu toții se așteaptă, în același timp, ca autoritățile publice să ia măsuri pentru a-i proteja în fața amenințărilor pentru sănătate.
Pentru a răspunde acestei provocări, Uniunea Europeană a elaborat cel de-al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu „Mediu 2010: viitorul nostru, alegerea noastră” care a acoperit perioada 22 iulie 2002 – 21 iulie 2012. Unul din domeniile abordate de acest program a fost „Mediul și sănătatea”.
Obiectivul descris pentru acest domeniu este obținerea unei calități a mediului care să nu pună în pericol și să nu influențeze negativ sănătatea umană.
Astfel se propune:
– identificarea riscurilor pentru sănătatea umană, inclusiv cea a copiilor și a persoanelor în vârstă și legiferarea în consecință;
– introducerea unor priorități de mediu și sănătate în alte politici și în legislația privind apa, aerul, deșeurile și solul;
– intensificarea cercetării în domeniul sănătății și al mediului;
– stabilirea unui nou sistem de evaluare și de gestionare a riscurilor prezentate de produsele chimice;
– interzicerea sau limitarea utilizării pesticidelor celor mai periculoase și garantarea aplicării celor mai bune practici de utilizare;
– garantarea aplicării legislației privind apa;
– garantarea aplicării standardelor privind calitatea aerului și definirea unei strategii privind poluarea atmosferică;
– adoptarea și aplicarea directivei privind zgomotul.
(Sursa: http://europa.eu/legislation_summaries/agriculture/environment/l28027_ro.htm)
7.2.7. Radioactivitatea mediului
Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM)
Înființată în anul 1962, RNSRM, constituie o componentă specializată a sistemului național de radioprotecție, care realizează supravegherea și controlul respectării prevederilor legale privind radioprotecția mediului și asigură îndeplinirea responsabilităților privind detectarea, avertizarea și alarmarea factorilor de decizie în cazul unor evenimente cu impact radiologic asupra mediului și sănătății populației. Existența și funcționarea rețelei este o cerință a Uniunii Europene. Tratatul Euratom (martie 2010), obligă statele europene să-și monitorizeze radioactivitatea mediului din vecinătatea obiectivelor nucleare și pe întreg teritoriul național și să transmită Comunității, prin rapoarte periodice, informațiile obținute.
La nivelul anului 2013, RNSRM a cuprins un număr de 37 de stații din cadrul agențiilor pentru protecția mediului, coordonarea științifică și metodologică fiind asigurată de Laboratorul Național de Referință pentru Radioactivitatea Mediului din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Agenția pentru Protecția Mediului Arad a realizat supravegherea radioactivității mediului în județul Arad prin Stația de Supraveghere a Radioactivității Mediului. Aceasta efectuează atât programul standard de supraveghere, cât si un program special de supraveghere a zonelor cu radioactivitate naturală modificată.
În Arad se efectuează măsurători gamma spectrometrice ale factorilor de mediu aer, depuneri atmosferice, apă brută Mureș, apă brută din foraj, vegetație spontană, sol necultivat și măsurători de debit doza gamma.
În 2013 SSRM Arad a efectuat 1553 măsurători beta globale, 16458 observații dozimetrice și 8415 determinări gama spectrometrice. Distribuția procentuala a analizelor beta globale în funcție de tipul de probă investigat, este prezentată în figura 65.
Situația radioactivității factorilor de mediu în județul Arad
Radioactivitatea apelor
În anul 2013 radioactivitatea artificială beta globală a probelor de apă din Mureș (măsurători imediate) a variat între 259.06 și 1880.45 Bqm-3. Concentrația 137Cs în probele de apă a fost mai mică decât activitatea minim detectabilă. Concentrația de 40K, radionuclid natural primordial, a variat între 59.66 si 109.93 Bqm-3 cu o medie anuală de 74,94 Bqm-3.
Radioactivitatea solului necultivat
Valorile obținute în urma măsurătorilor beta globale în anul 2013 s-au situat între 521.00 și 631.82 BqKg-1. Singurul radionuclid artificial găsit în proba anuală de sol a fost 137Cs a cărui activitate este de 2,90 Bqkg-1.
Radioactivitatea vegetației spontane
Radioactivitatea artificială beta globală a variat în cursul anului 2013 între 119.21 și 519.28 Bqkg-1 masă verde. Nu au fost identificați radionuclizi artificiali.
Radioactivitatea aerului
Debitele dozei gamma în aer. În anul 2013 au fost efectuate 4380 măsurători. Media debitului dozei gamma înregistrate a fost 0.092Gyh-1. Valoarea maximă înregistrată a fost de 0.113 μGyh-1, iar valoarea minimă de 0.074Gyh-1.
Aerosoli atmosferici
Procedura de determinare a radioactivității atmosferei, constă în aspirarea pe filtre a aerosolilor atmosferici. Au fost efectuate 2 aspirații zilnice timp de 5 ore fiecare. Pentru separarea contribuției radionuclizilor naturali la radioactivitatea unei probe, fiecare dintre acestea au fost măsurate de 3 ori (la 3 minute după prelevare, la 20 ore și la 5 zile). Valorile înregistrate sunt prezentate în figura 66.
Filtrele cumulate lunar au fost supuse măsurătorilor gamma spectrometrice. Nu au fost identificați radionuclizi artificiali peste limitele de detecție ale spectrometrului. Radionuclidul natural 7Be, radionuclid cosmogenic, s-a găsit în concentrații cuprinse între 1,01 si 4,284 mBqm-3 cu o medie de 2,427 mBqm-3, iar 210Pb, radionuclid teluric, s-a găsit într-o concentrație care a variat între 0,52 și 1,040 mBqm-3 cu o medie de 0.766 mBqm-3 în probele de aerosoli.
Depuneri atmosferice totale și precipitații
În cursul anului 2013 probele au fost prelevate zilnic de pe o suprafață de 0.3 mp, durata de prelevare fiind de 24h. Depunerile atmosferice au fost măsurate în ziua colectării și după 5 zile, excluzându-se astfel contribuția radionuclizilor de scurtă durată.
Depuneri atmosferice, activități specifice beta globale (Bq/m2/zi) – valori medii lunare (măsurători imediate) sunt redate în graficul din figura 67.
Probele de depuneri au fost cumulate lunar și supuse măsurătorilor gamma spectrometrice. Concentrația radionuclizilor artificiali a fost mai mică decât activitatea minim detectabilă. Concentrația de 137Cs a fost sub limita de detecție de 0.0057Bq/mp*zi. Concentrația de 7Be a variat între 0.11 Bq/m2*zi si 3.02 Bq/m2*zi cu o medie de 0.80 Bq/m2*zi, iar cea de 210Pb, între 0.05 si 0.29 Bq/mp*zi cu o medie de 0.12 Bq/m2*zi .
Programele de monitorizare a zonelor cu fondul natural modificat antropic
În anul 2013, în cadrul Stației RA Arad s-a derulat un program special de monitorizare a radioactivității mediului, program care a cuprins:
– recoltări de probe de apă de suprafață din Bazinul Mureșului și a Crișului Alb;
– recoltări anuale de probe din zone cu radioactivitate naturală modificată din județul Arad;
– recoltări anuale de probe de apă de suprafață;
– recoltări anuale de probe de sol;
– recoltări anuale de probe de vegetație.
Probele au fost recoltate, pregătite și măsurate beta global Arad, analizele gamma spectrometrice fiind efectuate la aceeași stație.
Începând cu anul 2011 laboratorul de radioactivitate desfășoară un program de monitorizare a zonelor cu potențial radioactiv ridicat din municipiul Arad și împrejurimi, și anume zone miniere, parcurile petroliere și zona industrială CET ARAD.
Probele anuale de apă de suprafață, vegetație și sol, au fost recoltate conform Programului specific de recoltare, pregătire și măsurare a probelor de mediu din zone cu radioactivitate naturală modificată din județul Arad, din următoarele puncte:
– Valea Mureșului
– mina Bârzava
– mina Milova – Galeria 1
– Galeria 2
– Valea Crișului Alb
– mina Rănușa – Galeria Valea Crețului
– Galeria Zelea Neagră
– zona industrială
– parc petrolier – Sâmpetru German – Parc 3
– parc petrolier – Turnu
– CET ARAD
– Stația de epurare ARAD
În anul 2013 au fost măsurate gamma spectrometric 61 de probe de mediu din programul special, urmărindu-se concentrația a 1952 de izotopi radioactivi naturali și artificiali.
Radioactivitatea solului în zonele cu fond radioactiv natural modificat
Motivul monitorizării din punct de vedere radioactiv a văii Mureșului o constituie existența haldelor de steril din zonă rămase în urma explorărilor uranifere, sondele petroliere și zona CET Arad. Probele de sol au fost recoltate din imediata vecinătate a haldelor de steril uranifer și din perimetrele adiacente obiectivelor industriale.
În anul fost încheiat procesul de ecologizare al haldei de steril uranifer din comuna Bârzava. Reabilitarea haldei de steril a constat în copertarea ei cu un start de cca. 1,5m de pietriș, nisip și sol argilos în scopul împiedicării disipării contaminanților radioactivi naturali în mediu. În cursul anului 2013 s-a realizat plantarea de iarbă și arbuști pe haldă și împrejmuirea acesteia cu un gard înalt de sârma. În scopul determinării impactului asupra mediului, s-au făcut măsurători ale debitului dozei gamma absorbite în aer în vecinătatea a haldei de steril și s-au prelevat probe de sol și vegetație din imediata vecinătate a acesteia. S-a constatat o revenire a nivelului debitului dozei gamma la fondul natural de radiații din zonă, media măsurătorilor efectuate pe haldă, indicând o valoare de 110 nSvh-1.
Măsurătorile gamma spectrometrice ale probelor de sol au evidențiat valori ale concentrațiilor radionuclizilor naturali care se înscriu în mediile multianuale pe Terra indicate de raportul UNSCEAR 2000 și anume 40,9 BqKg-1 pentru seria 226Ra, 46,1 BqKg-1 pentru seria 232Th și 443,2 BqKg-1 pentru 40K. Astfel, a fost identificat și radionuclidul artificial de origine cernobâliană 137Cs, concentrația măsurată în proba recoltată fiind de 9,08 BqKg-1.
În anul 2013 s-au făcut recoltări și pe valea Crișului Alb (Valea Crețului și Valea Zelea Neagră), precum și pe Valea Mureșului la Milova, zone cu potențial turistic însemnat.
În solul recoltat de la baza haldelor de și Milova concentrația 238U și 226Ra se situează peste mediile multianuale pe Terra. În probele recoltate din perimetrul sondelor de petrol concentrațiile radionuclizilor naturali a fost în limite normale.
Valorile concentrațiilor radionuclizilor naturali din seria 226Ra s-a situat între 164.6 Bq/Kg și 200.1 BqKg-1 în probele recoltate din zona adiacentă haldei de cenușă de și între 12.4 si 71.6 BqKg-1 în cazul depozitului de cărbune. În cazul probelor recoltate lângă halda de cenușă concentrația a fost mai ridicată decât mediile multianuale pe Terra (35 BqKg-1). În ceea ce privește izotopii din seria 232Th, s-au măsurat concentrații situate între 26.2 și 84.2 BqKg -1în zona monitorizată
Radionuclidul de origine cernobâliană a fost găsit în marea majoritate a probelor de sol recoltate având concentrații cuprinse între 2.04 și 104.2 BqKg-1 (fig. 68).
Radioactivitatea vegetației în zonele cu fond radioactiv natural modificat.
Locațiile și frecvența de colectare a vegetației a fost aceeași cu cea prezentată anterior.
În ceea ce privește analiza gamma spectrometrică este important de menționat că probele de vegetație au fost recoltate din perimetrul adiacent haldelor de steril.
Prezența radionuclului natural 210Pb cu concentrații cuprinse între 2,5 și 62,6 BqKg-1 în probele de vegetație se datorează resuspensiei prafului și depunerii lui în urma dezintegrării radonului atmosferic. Radionuclidul cosmogenic 7Be adus din atmosferă de precipitații și depuneri uscate și radionuclidul primordial 40K au fost identificați în toate probele prelevate (vezi Fig. 69). În unele probe au fost identificate concentrații foarte mici ale descendenților din seria 226Ra.
Concentrația descendenților de viață scurtă ai 232Th s-a aflat sub limita de detecție a aparaturii în toate probele de vegetație prelevate. Radionuclidul artificial 137Cs a fost găsit într-o probă recoltată (1.1 BqKg-1) și într-o probă recoltată petrolier Turnu (0.9 BqKg-1).
Radioactivitatea apei de suprafață în zonele cu fond radioactiv natural modificat
În vederea monitorizării au fost colectate ape de suprafață din zonele miniere de pe valea Mureșului (pârâurile Bârzava și Milovița, ape din galeriile minere) și a Crișului Alb (pârâurile Valea Crețului, Zelea Neagră și Valea Fânuri), precum și din pârâurile care trec prin satele învecinate acestor zone (pârâurile Milova, Conop, Odvoș).
În timp ce concentrația descendenților din seria 232Th s-a situat sub limita de detecție, au fost identificate concentrații semnificative ale izotopului de viață scurtă al 238U, (234Th) (fig. 70). Izotopul 40K a fost identificat în pârâul Bârzava și în pârâurile Valea Crețului, Zelea Neagră și Valea Fânuri de la Rănușa, cu concentrații cuprinse între 92,9 și 316,2 Bqm-3, absolut normale pentru apele de suprafață. Absența 40K în apele recoltate în zonele de munte (Milova și Bârzava) se datorează cantității mici de reziduu recoltat din albia pârâurilor cauzată de absența turbulențelor și din albia pietroasă a apelor de suprafață.
Radioizotopul artificial 137Cs (Fig. 71) a fost măsurat în apele din zona Rănușa, acolo concentrația sa în sol fiind mai mare decât cea din apă. Prezența lui în ape este datorată în mare parte antrenării particulelor de sol din albiile pârâurilor. Astfel concentrația 137Cs a fost de 10,5 Bqm-3 în pârâul Valea Crețului, 25,2 Bqm-3 în Zelea Neagră și de 18,3 Bqm-3 în Valea Fânuri.
Nu au fost identificați izotopi radioactivi în niciunul din pârâurile Milova, Odvoș, Conop, care traversează satele cu același nume, valorile măsurate situându-se sub limita de detecție a aparaturii.
După cum se observă din rezultate, existența haldelor de steril uranifer în zonă nu afectează calitatea apei din punct de vedere radioactiv, concentrațiilor izotopilor primordiali având valori apropiate de cele din râul Mureș.
Radioactivitatea sedimentelor din albiile apelor de suprafață în zonele cu fond radioactiv natural modificat
Au fost colectate și măsurate sedimente din albiile apelor de suprafață menționate în capitolul anterior, în scopul identificării izotopilor radioactivi și a evaluării impactului asupra mediului înconjurător.
Concentrațiile izotopilor din seria naturală a 226Ra si 40K sunt scăzute și se situează în limite normale. Se observă o scădere a concentrației 238U pe măsură ce probele colectate sunt situate în puncte mai îndepărtate de haldele de steril, valorile determinate fiind ușor mai ridicate în zona Bârzava și Rănușa în imediata vecinătate a haldelor și scăzute în pârâurile ce traversează zonele populate.
Se constată că în toate probele, cu o singură excepție – pârâul Milova, au fost identificate concentrații scăzute ale izotopului artificial 137Cs.
Monitorizarea radioactivității apei potabile
Pentru monitorizarea radioactivității apei utilizată în scop potabil au fost prelevate probe dintr-o fântână aflată în localitatea Bârzava în apropierea haldei (casa cu nr. 280), și din fântâni situate în apropierea obiectivelor industriale cu potențial de impact radiologic, respectiv CET Arad și zonele petroliere.
Urmare a acestei monitorizări a fost identificat izotopul natural 238U în fântâna 280 cu o concentrație de 27,0 Bq.mc-1 și într-unul din forajele piezometrice din zona de impact a CET Arad, cu o concentrație de 29.9 Bq/m-1, valori apropiate de cele identificate în apa potabilă din ARAD (15.1 Bqmc-1) și de limita de detecție a instalației de măsurare.
Concluzii
În cursul anului 2013, pentru toate probele analizate în cadrul Programului standard, valorile activităților specifice beta globale determinate s-au situat în intervalul de variație al mediilor multianuale (pentru perioada 1994 – 2011) și nu au fost înregistrate depășiri ale limitelor de atenționare stabilite prin legislația în vigoare (Ordinul Ministrului MAPM nr. 1978/2010). Variațiile relativ mici ale activității probelor de la un an la altul sunt datorate în principal fluctuațiilor factorilor meteorologici cum sunt: direcția și intensitatea vântului, cantitatea de precipitații, umezeala atmosferică etc. De asemenea, în urma măsurării gamma spectrometrice a probelor cumulate lunar din programul standard au fost obținute valori normale ale concentrațiilor izotopilor naturali, care se situează în limitele intervalului de variație a mediilor multianulale.
În ceea ce privește programul special de recoltări din zonele cu radioactivitate naturală modificată antropic, nu au fost identificate prin măsurători gamma spectrometrice modificări semnificative ale concentrațiilor radioizotopilor naturali și artificiali (137Cs) în probele de ape sol, vegetație și ape, raportate la valorile de referință (cele din probele recoltate ARAD, respectiv râul Mureș) sau la valorile medii multianuale pe Pământ.
7.2.8. Poluarea fonică și sănătatea
Zgomotul determină asupra omului manifestări specifice (asupra analizatorului auditiv) și manifestări nespecifice (asupra întregului organism).
Acțiunea asupra urechii include tulburări acute determinate de zgomotul foarte puternic și de scurtă durată, traumatisme ale timpanului, urechii medii și interne ducând până la surditate, tulburări cronice care apar în mediul industrial cu scăderea acuității auditive a populației din zone sau orașe foarte zgomotoase. În timp apare oboseală auditivă. Surditatea (nu se întâlnește în mediul rural) constă în leziuni degenerative atrofice la nivelul urechii interne.
Acțiunea asupra întregului organism este mai complexă, pătrunderea zgomotului se realizează nu numai pe calea nervului auditiv ci și prin piele, mușchi, oase, articulații.
La baza acestei acțiuni stă influența zgomotului asupra sistemului nervos central. Apar modificări ale sistemului hipotalamo-hipofizar. Răspunsul aparatului cardio-vascular constă în accelerarea pulsului și creșterea tensiunii arteriale. Influența asupra aparatului respirator se manifestă prin creșterea frecvenței și aptitudinii respiratorii și a consumului de oxigen. Este influențat și aparatul digestiv și sistemul endocrin, prioritar glandele tiroidă și suprarenală. Apar fenomene de insomnie, oboseală rapidă, scăderea atenției.
Influența îndelungată a zgomotului produce nevroză, HTA, gastrita, ulcer gastric și duodenal, colita, diabet zaharat si hipertiroidism.
(Sursa: Direcția de Sănătate Publică Arad).
Prevenirea și combaterea zgomotului se realizează prin măsuri urbanistice (amplasarea industriilor în afara zonelor de locuit), măsuri tehnice, administrative, educative (cultura sanitară a populației).
În ceea ce privește poluarea fonică, pentru menținerea sănătății populației, trebuie să se reducă nivelul zgomotului mai ales în perioadele de odihnă ale cetățenilor.
În acest sens măsurile stabilite sunt următoarele:
– limitarea programului de funcționare a barurilor și discotecilor, cu precădere a acelora care vara funcționează în aer liber, cel mult până la ora 24 și autorizarea spectacolelor prin hotărâri ale autorității locale;
– pentru zona în care calea ferată traversează cartierele de locuințe, este necesară montarea de panouri antifonice de-a lungul acesteia;
– pentru diminuarea zgomotului produs de circulația autovehiculelor grele se impune dirijarea în totalitate a acestora spre centurile ocolitoare ale Municipiului Arad și limitarea vitezei de circulație pe anumite tronsoane;
– pentru reducerea zgomotului produs de instalațiile de climă se vor lua măsuri în vederea antifonării acestora.
Prin programul de monitorizare al zgomotului efectuat periodic de agenția de mediu, se urmărește sistematic poluarea fonică produsă de autovehicule în zonele cu circulație intensă ale municipiului Arad (vezi Harta poluării sonore în Municipiul Arad). În tabelul 29 și în figura 72 se pot urmări valorile măsurate pentru anul 2013.
(Sursa: Agenția pentru Protecția Mediului Arad)
Din datele prezentate, rezultă că în zona parcurilor, în cursul anului 2013 nu sunt depășite valorile maxime admise. În zona Calea Iuliu Maniu, Piața Mihai Viteazul, Voinicilor, Subcetate, valorile maxime admise sunt depășite (vezi Fig. 73), iar în zona Podgoria, Brâncoveanu și UTA, valorile maxime admise sunt puțin depășite. Specificăm faptul că, zonele în care s-a depășit valoarea limită admisă, sunt zone caracterizate în general de o afluență mare a traficului auto.
Notă: Datele prezentate mai sus, se referă la perioada ianuarie – iulie 2013, deoarece în celelalte luni ale anului 2013 nu au fost efectuate determinări de zgomot.
Concluzii
Având în vedere cele prezentate în acest capitol, în ceea ce privește Municipiul Arad, precum și întreg județul, un prim pas pentru îmbunătățirea calității mediului înconjurător și al calității vieții ar fi realizarea unor noi suprafeței de spații verzi, extinderea și îmbunătățirea celor existente, atât în mediul urban cât și în cel rural.
Spațiile verzi sunt foarte importante prin prezența lor, vegetația contribuie la reducerea poluanților din natură, influențează pozitiv starea de sănătate fizică și psihică a oamenilor, creează un cadru propice practicării sportului, turismului și a altor îndeletniciri recreative și nu în ultimul rând înfrumusețează peisajul.
Pentru a menține sau chiar contribui la îmbunătățirea calității vieții, a mediului și a sănătății, se impune aplicarea principiilor și strategiilor de dezvoltare durabilă, precum și elaborarea căilor și metodelor de stopare a degradării mediului, implementarea politicilor și strategiilor de mediu în toate sectoarele de activități economice.
Principiile dezvoltării durabile se bazează pe utilizarea resurselor regenerabile și neregenerabile, pentru satisfacerea nevoilor și aspirațiilor unei generații, fără a compromite șansele viitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi și aspirații.
Educația ecologică a viitoarelor generații reprezintă un factor care, de asemenea, poate contribui pe termen lung la îmbunătățirea calității mediului, sănătății și calitatea vieții.
7.3. Factori perturbatori ai activității turistice
Pentru zona urbană și periurbană a Municipiului Arad distingem două etape în activitatea turistică: cea anterioară anului 1990 și după, acestea două deosebindu-se datorită evoluției economice a județului.
7.3.1. Industria dispărută
Anterior anului 1990 în economia județului Arad predominau industria chimică (fostul Combinat de Îngrășăminte Chimice Arad), industria constructoare de mașini (Fabrica de Vagoane), industria textilă (fabricile UTA, Tricoul Roșu, TEBA), industria de prelucrare a lemnului (Combinatul de Prelucrare a Lemnului), industria alimentara (fabrica de conserve Refacerea, Fabrica de Spirt si Drojdie). Mare parte dintre aceste unități produceau și o poluare intensă a mediului, astfel:
Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad – deși era amplasat în afara perimetrului construit – la cca 3 km este de municipiul Arad, a constituit ani la rând cea mai mare zonă de poluare, în special prin emisii de oxizi de azot în aer și pe sol, precum și de ape cu conținut mărit de amoniu și nitrați.
Sunt cunoscute disfuncționalitățile produse mediului de viață al locuitorilor „Coada de vulpe”, care datorită vânturilor predominante din S-E trimiteau poluarea spre oraș sau o răspândeau pe terenurile agricole din jur.
Oprirea Combinatului a dus la oprirea poluării aerului, dar zestrea de poluare cu ioni nitrat a rămas în sol. Analize ale APM Arad, efectuate anterior opririi Combinatul de Îngrășăminte Chimice și după 1990, când a fost oprit, arată că fenomenul de poluare a solului a scăzut.
Un efect similar s-a produs și în ceea ce privește poluarea apelor:
după încetarea activității combinatului s-a oprit poluarea apelor de suprafață, în speță râul Mureș, care a suferit ani la rând impactul major al deversărilor neorganizate de ape conținând ioni de amoniu și nitrați, ducînd la mortalități piscicole de nivele foarte mari;
În același timp însă, a rămas o zestre a poluării apelor subterane, datorită avariilor survenite la conductele de transport a soluțiilor utilizate în tehnologie, poluare care s-a localizat în primul nivel freatic, mergând pe direcția de curgere a curentului subteran și punând în pericol captarea Municipiului Arad.
Observațiile efectuate în perioada 1990 și până în prezent, conduc la concluzia că avansul undei poluante spre vest s-a diminuat, la fel și concentrațiile de poluanți din apele subterane.
La această dată, fostul Combinat de Îngrășăminte Chimice Arad este dezafectat ca și construcții, spațiile au alte destinații, cu potențial poluant redus sau zero, cu impact negativ redus asupra mediului, iar poluarea solului și apelor subterane sunt mult diminuate, existând doar o poluare istorică, a căror efecte se mai regăsesc și în prezent.
O altă sursă de poluare a mediului azi dispărută, a fost Combinatul de Prelucrare a Lemnului (C.P.L.), care, aflat în intravilan, polua intens aerul cu pulberi rezultate din prelucrarea lemnului. Fenomenul avea loc pe un spațiu relativ mare și era amplificat de dispersia în atmosferă și de direcția vântului în Municipiul Arad. Erau zile în care poluarea cu pulberi se simțea și în centrul municipiului. Astăzi mare parte din C.P.L. a fost dezafectat, iar secția rămasă nu are potențial poluant.
Alte surse de poluare a zonei urbane a Municipiului Arad dispărute după anii 2000 au fost: fabrica U.T.A., Tricoul Roșu, T.E.B.A., care deși nu aveau un potențial major de poluare, creau disfuncții locuitorilor sau turiștilor cu zgomot și pulberi, prin traficul intens generat de mijloacele de transport pentru personal, cerința mare de apă pentru industrie, etc.
În ultimii ani și-a diminuat mult activitatea și Fabrica de Vagoane Marfă, care a constituit fanionul industriei arădene. În anii 1970 – 2000 când producția era mare, a generat un important impact asupra mediului – cu pulberi și consum de apă în scop industrial – fiind amplasată de asemenea într-un cartier al municipiului.
Un parcurs asemănător a avut și fosta Fabrică de spirt și drojdie (azi clădirile sunt monumente istorice de patrimoniu).
Deși era amplasată la limita orașului, fabrica genera în mirosuri neplăcute din cauza melasei utilizate în procesul tehnologic, mirosuri care ajungeau până în zona centrală datorită curenților de aer. Fenomenul s-a amplificat odată cu mărirea capacității de producție după anii 1970. Astăzi nu se mai produce alcool și prin urmare această poluare nu mai există.
Legat de acest obiectiv industrial, în zona cartierului Gai în anii '80 s-a construit o platformă de industrie alimentară, cu fabrică de zahăr, abator, fabrică de bere, care la rândul lor au avut un impact negativ asupra populației, în special prin mirosurile neplăcute pe care le generau.
În apropierea aceleeași zone funcționa integrat cu abatorul și o fermă de porci la „Ceala”, de cca 30.000 de capete, care a constituit de asemenea un fenomen disfuncțional major asupra municipiului prin mirosurile neplăcute generate de dejecțiile depuse în apropiere și deversate în canale care le transportau în râul Mureș.
O altă activitate, azi mult diminuată, care a creat probleme de mediu a fost industria de exploatare a țițeiului, anterior anului 1990 existând peste 1000 de sonde de petrol în arealul Turnu – Pecica – Bodrog, la cca 8 – 10 km vest de Arad. Fenomenul de poluare a fost major și s-a manifestat asupra terenurilor agricole, canalelor de desecare și râului Mureș, datorită deversărilor de țiței și apă sărată.
Sistarea în mare parte a acestor exploatări a condus la restrângerea fenomenului de poluare la areale mult mai reduse.
Acest „trecut” în ceea ce privește poluarea factorilor de mediu a avut repercusiuni importante și asupra turismului arădean, prin faptul că Aradul era înconjurat de poluare sau chiar conviețuia cu aceasta, fabricile existând chiar în zone centrale.
Oprirea acestor industrii și restructurarea economiei arădene a condus la un mediu mai prietenos cu omul și o nouă abordare în domeniu.
În județ, principala activitate care a adus prejudicii turismului a fost industria extractivă, în speță explorările și exploatările minereului de uraniu și ale minereurilor și metalurgiei neferoase.
În urma acestora au rămas arierate importante: halde de steril, galerii de mină, halde de la uzina de preparare Luncșoara, care după oprirea acestor activități au rămas pe văi ducând la disfuncționalități majore atât în ceea ce privește modul de viață al locuitorilor din zonă, cât și în primirea turiștilor doritori să viziteze zonele respective.
Sunt de menționat haldele de la prospecțiunile, exploatările și explorările de minereuri uranifere de pe văile Rănușa, Milova, Conop, Bîrzava, Odvoș, văi cu o mare atracție pentru turiști. Se precizează că la Bîrzava a fost descoperit în anul 1992, după 30 de ani, un depozit în aer liber de minereu de uraniu, acoperit cu o placă de beton, la limita intravilanului. Astăzi această haldă nu mai există, dar ea a constituit timp de 30 de ani un risc pentru locuitori.
De remarcat este și halda de steril de minereu uranifer de la Rănușa, rămasă în „gura galeriei”, necesitînd eforturi financiare pentru stabilizare, cu atât mai mult cu cât zona se leagă de arealul turistic Sebiș – Dezna – Moneasa și un astfel de obiectiv nu este deloc atrăgător pentru turisti.
În zona etnofolclorică Hălmagiu – Hălmăgel – Luncșoara descoperim haldele de steril de minereuri complexe (Cu, Zn) de la Brusturi și Iazul de decantare, rezultat de la uzina de preparare Luncșoara, aflat în amonte de localitatea cu același nume. Se mai adaugă la acestea haldele de la Zimbru, Pătârș, etc.
Oprirea activităților de prospecțiuni, explorări și exploatări miniere din județul Arad nu a fost de bun augur pentru turism, întrucât „arieratele” de mediu au rămas nerezolvate, perturbând activitățile turistice și economice ale zonelor respective.
Tematica arheologiei industriale (Lichii Adriana, 2009) a fost puțin studiată în țara noastră ea fiind o metodă ce poate fi utilizată în valorificarea siturilor și a patrimoniului industrial. În acest sens, dacă în trecut o unitate industrială prezenta doar un interes economic, de prelucrare a materiei prime, în prezent multe unități industriale care dețin fluxuri tehnologice vechi, originale, pot constituii obiective turistice, transformându-se în muzee ale tehnologiei.
7.3.2. Industria existentă
Până în anul 2014 în apropierea orașului exista o sursă de poluare majoră – C.E.T.- ul pe lignit Arad – amplasat la cca 1,5 km nord de oraș, cu potențial poluant important în special în perioada de iarnă, când funcționa la capacitate. Disfuncțiile pe care le-a creat sunt poluarea cu oxizi de sulf și pulberi, acestea din urmă provenite de pe halda de cenușă și zgură (cca 65 ha) care este spulberată de vânt în perioade secetoase ale anului, pulberile ajungând, funcție de direcția vântului, în cartiere ale municipiului dar și în localitățile din jur.
După anii 1990 și până în prezent mare parte a industriei arădene s-a redefinit, apărând activități cu potențial de poluare redus și care au fost amplasate în afara municipiului, la distanță de cca 2 – 2,5 km spre vest pe platforma industrială. Impactul acestor industrii asupra mediului este nesemnificativ.
Un fenomen negativ pe care trebuie să-l remarcăm privitor la scoaterea în afara orașului a noii industrii este acordarea pentru aceasta de spații pe terenuri agricole cu potențial productiv foarte mare. Astfel, primăria Arad a scos din circuitul agricol sute de hectare de teren care altfel ar fi fost generatoare de produse alimentare. Este un fapt îngrijorător care nu are legătură cu dezvoltarea durabilă, dar adeseori edilii orașului crează astfel de „compensații”.
Câteva arierate de mediu, însă, sunt în „activitate” datorită aspectelor legate de planificarea teritorială a Municipiului Arad. Este vorba de vechile depozite de deșeuri, care au constituit ani de-a rândul sursa de poluare majoră a orașului, fiind amplasate în partea sa nordică, atât intravilan cât și extravilan..
Astăzi aceste amplasamente (Poetului și Câmpul Liniștii) sunt închise, dar deșeurile menajere și de altă natură depuse în timp au rămas pe același amplasament și vor constitui o problemă mare de dezvoltare urbană în viitor, întrucât împiedică extinderea orașului în acele zone, ele fiind însă înconjurate de locuințe sau zone industriale. Acest fenomen are un efect negativ asupra turismului arădean.
Un aspect important în dezvoltarea urbană a orașului Arad a avut-o Cetatea Aradului. Obiectiv militar încă de la construirea ei în anul 1760, cetatea a constituit un obstacol în dezvoltarea orașului și pe malul stâng al Mureșului, determinând edilii oricărui regim să „împingă” dezvoltarea orașului spre vest, nord și est, creând cartiere de locuințe în zone de case, generând cheltuieli de infrastructură și evident poluarea unor zone ale orașului.
Problema Cetății nu este rezolvată nici în prezent, deși proiecte de reconversie a acesteia există, și chiar unele Decizii ale Primăriei Aradului.
Punerea în valoare a Cetății ar crea o zonă turistică și comercială care legată cu ștrandul aflat în apropiere, care are la rândul lui peste 20 ha fiind un veritabil loc de loisir, ar genera o resursă turistică importantă de recreere și reconfortare a locuitorilor Aradului, dar și a turiștilor.
Beneficiul Cetății ar consta și în aceea că, spre deosebire de alte situri „Vauban”, acesta s-a păstrat integral și nu ar necesita lucrări de refacere majore (vezi același tip de cetate în Alba Iulia, Timișoara, pentru care s-au alocat fonduri importante de refacere).
7.3.3. Efectele negative ale altor poluări istorice
Un fenomen negativ de planificare teritorială greșită și de gestionare necorespunzătoare a spațiului în județ sunt, așa cum am arătat anterior, deșeurile menajere.
Principiul care a „guvernat” gestionarea deșeurilor înainte de aderarea României la Uniunea Europeană a fost ca fiecare comună, uneori chiar sat mai mare, să dispună de o „groapă” de depozitare a gunoiului menajer (dar nu numai). Astfel, județul a fost împânzit cu gropi neconforme care au funcționat zeci de ani, generând poluări locale ale solului, apelor freatice și de suprafață, etc.
Urmare a politicilor din ultimii ani, după realizarea unui program coerent de sistarea a activități pe aceste depozite de deșeuri și închiderea lor, s-a reușit „curățirea” localităților de aceste focare de infecție care au perturbat într-un grad foarte ridicat viața și sănătatea locuitorilor și au condus la alterarea aspectului zonelor rurale, altfel cu potențial turistic important.
Acest fenomen nu mai există în prezent, deșeurile fiind colectate în pubele și periodic societăți atestate pentru acest tip de activitate transportă gunoiul la singurul depozit conform, autorizat, amenajat după normele Uniunii Europene, cel al Municipiului Arad.
Starea precară de curățenie a satelor s-a manifestat și prin infestarea fântânilor sătești, mult timp singura sursă de apă potabilă a locuitorilor, întrucât la sate gospodăriile țărănești „beneficiau” încă de gunoi de grajd și latrine uscate, care poluau intens apele freatice și, evident, propriile fântâni care erau sursa de apă a locuitorilor din zonele respective. Un studiu efectuat în anul 1985 de către Oficiul de Gospodărire a Apelor Arad împreună cu Direcția de Sănătate Publică în județ a pus în evidență peste 800 de locații cu fântâni poluate în majoritatea localităților.
Evident că o astfel de situație nu este de natură să atragă turiști în zonele rurale, cu tradiții și obiceiuri.
Acesta a fost și motivul pentru care, în special odată cu implementarea programelor pentru zonele rurale, s-a introdus alimentarea cu apă centralizată în sate și comune și sisteme de canalizare și epurare a apelor uzate. Rămâne doar ca locuitorii să realizeze racorduri la aceste rețele pentru a putea beneficia de avantajele acestor investiții.
Similar s-au petrecut lucrurile și cu realizarea infrastructurii de drumuri care să asigure accesul în localități. Deși există resurse turistice atractive, turiștii nu aveau acces la ele. Ani la rând, localitățile județului nu au beneficiat de drumuri asfaltate și acest neajuns mai este prezent și astăzi în anumite zone, starea drumurilor spre zone turistice izolate, dar cu resurse foarte mari, lasând mult de dorit.
Un program județean de finanțare a început în unele dintre localități, creând legături cu zonele turistice atractive. De exemplu, zona turistică Moneasa relativ izolată datorită accesului, a beneficiat de amenajarea drumului Julița – Mădrigești – Gurahonț, care face legătura cu DN 7 Arad – Deva scurtând astfel accesul în stațiune, dar nu s-a promovat și legătura spre Vașcău, care ar lega în acest fel stațiunea de sudul județului Bihor, de zona județului Alba, stațiunea turistică Arieșeni. Acesta este unul dintre motivele pentru care numărul de turiști în stațiunea Moneasa este redus.
7.3.4. Efecte pozitive ale dezvoltării urbane
Un efect pozitiv în planificarea urbană l-a avut în Municipiul Arad realizarea drumului de centură al orașului, autostrada Arad – Timișoara, cu viitoarea legătură spre Nădlac și cu un nou pod peste Mureș.
Aceste investiții sunt foarte importante întrucât dau deschidere orașului atât spre occident (autostrada se leagă cu cea din Ungaria pe la Nădlac – Szeged), cât și spre interiorul țării. Astfel Aradul, care este în turism un oraș de tranzit, va beneficia de mai mulți turiști și va cunoaște un grad de ocupare al spațiilor de cazare mai mare.
Drumul de centură a scos circulația de trafic greu din oraș, scăzînd nivelul poluării cu pulberi și zgomot și dând posibilitatea unei circulații mai fluente. Evident că de înlăturarea totală a poluării nu poate fi vorba întrucât numărul autoturismelor a crescut, dar oricum poluarea acestora este mult mai redusă comparativ cu cea generată de traficul greu.
VIII. POTENȚIALULUI ȘI STRATEGIA TURISTICÃ
A JUDEȚULUI ARAD
În opinia unori autori (Snack, 1976; Glăvan, 2000; Cândea și Simon, 2006) potențialul turistic este sinonim ofertei turistice primare sau potențiale a unui teritoriu, iar împreună cu echipamentul de producție a serviciilor turistice (structuri de primire, alimentație, agrement-divertisment) și infrastructura generală și cu specific turistic, respectiv calitatea, varietatea și condițiile de comercializare a produsului turistic, forța de muncă, ospitalitatea, obiceiurile, formeză oferta turistică reală (efectivă) sau patrimoniul turistic.
O formulă similară din punct de vedere al ariei de acoperire a noțiunii regăsim și în OG 58/1998, care subliniază că „patrimoniul turistic reprezintă resursele turistice și structurile turistice realizate în scopul valorificării lor prin activități de turism”.
Totodată, noțiunea de patrimoniu turistic are și o accepțiune juridică, atestată și de cuprinderea sa în formulări consacrate de către o serie de organisme internaționale de profil, precum UNESCO, sub egida căruia a fost adoptată (1972) „Convenția pentru protejarea patrimoniului natural și cultural al omenirii”. Prin intermediul acestui acord, statele participante desemnează „moștenirea cu valoarea extraordinară și universală” și se obligă totodată să asigure realizarea condițiilor de protecție a valorilor naturale și antropice, aparținând patrimoniului mondial.
Pe fondul celor trecute în revistă, putem conchide că potențialul turistic al unui teritoriu este compus din suma posibilităților oferite de cadrul natural și societate (mediul natural și cel social) desfășurării activităților turistice indiferent dacă acestea sunt sau nu valorificate în acest scop (Dezsi, 2006).
Potențial turistic
Potențialul turistic natural
În această categorie se includ condițiile fizico-geografice propriu zise care favorizează, influențează sau determină un anumit tip de turism (izvoarele minerale, climatul și topoclimatul, condițiile datorate reliefului și fondului forestier), precum și anumite, „obiective” propriu zise de interes științific și turistic (vezi și Harta turistică a județului Arad).
Se poate remarca ușor că în această privință pe primul loc se situează turismul balneoclimateric, datorat prezenței unor izvoare minerale (Moneasa, Lipova). La aceste izvoare se asociază și condițiile topoclimatice de adăpost și existența unor suprafețe forestiere. De aceea, principalele areale din județul Arad unele sunt utilizate în principal condițiile fizico-geografice sunt cele două stațiuni balneoclimaterice de la Moneasa și Lipova.
Izvoarele de la Moneasa (cu ape bicarbonatate, calcice magneziene, sodice) cu caracter termal (250 300 C) au determinat apariția unei stațiuni balneoclimaterice deosebit de căutate, stațiune de interes național și internațional.
Izvoarele de la Lipova nu au caracter termal, dar, pe lângă proprietățile celor de la Moneasa au și o mineralizație carbogazoasă, care le face utilizabile și pentru afecțiunile gastrice, prin cură și tratament în stațiune sau prin îmbuteliere (60.000 l/zi).
Pe teritoriul județului Arad există și alte izvoare minerale mai puțin importante (la Cărând izvorul „Știubei”, la Chișineu-Criș, Mocrea, Păuliș, Socodor, Țipar), care sunt utilizate de localnici mai mult ocazional.
Exceptând izvoarele minerale – care au determinat apariția unor stațiuni balneoclimaterice – ceilalți factori fizico-geografici și obiective naturale au o însemnătate mai redusă, dar pot fi valorificate mai mult din punct de vedere turistic.
Dintre obiectivele naturale, importante atât din punct de vedere științific cât și turistic, amintim:
rezervația forestieră Runcu Groși (Bârzava) alcătuită din păduri cvasi-virgine în vârstă de peste 150-250 de ani, intens vizitate de turiști străini care vin anual în zonă;
rezervația naturală mixtă Moneasa, cea mai mare din județ, constituind unul din puținele carsturi împădurite din Europa;
rezervația științifică Grădina Botanică Macea, cu o colecție impresionantă de plante.
În județul Arad întâlnim de asemenea un număr însemnat de parcuri dendrologice, cu arbori din numeroase regiuni de pe glob, unele rarități floristice la noi, cum ar fi parcurile de la Gurahonț (cu peste 5.000 de specii), Macea, Săvârșin, Căpâlnaș, Bulci, Odvoș, Neudorf, Mănăștur. Un obiectiv natural de interes științific și turistic îl constituie izbucul de la Călugări, situat în Munții Codru-Moma, la limita dintre județele Arad și Bihor ușor accesibil dinspre comuna Avram Iancu (Ardelean A., Dumescu F., 2000).
Tot ca obiective naturale menționăm suprafețele forestiere utilizate în scop recreativ, turistic sau cinegetic. Astfel pădurile din lunca Mureșului, din apropiere de Arad (Ceala și Glogovăț), sunt locuri deosebit de căutate. Dintre pădurile de interes cinegetic le menționăm pe cele situate în partea de est a Munților Zărandului (cu cabane de vânătoare la Gurahonț, Săvârșin, Troaș). Podgoria Aradului, între Pâncota și Lipova, este o zonă deosebit de căutată pentru turismul de sfârșit de săptămână, datorită în principal apropierii de orașul Arad și accesului ușor.
Peisajul culoarul Mureșului dintre Petriș și Lipova (aparținând județului Arad), rezultat din îmbinarea unor factori fizico-geografici diferiți (valea Mureșului, versanții sudici ai Munților Zărandului, arealele forestiere, văile afluente, resursele piscicole ale Mureșului), reprezintă, în ansamblul său o certă atracție turistică pentru locuitorii orașului Arad și pentru cei aflați în tranzit.
Din cele de mai sus rezultă că, condițiile fizico-geografice și obiectivele naturale de interes mai redus creează o serie de premise favorabile turismului și reprezintă un fond valoros de perspectivă.
Potențialul turistic antropic
Județul Arad dispune de un număr însemnat de obiective social-istorice, etnografice, culturale, care sunt totodată și obiective de interes turistic. Remarcăm marea lor varietate, posibilitatea de a fi vizitate, originalitatea și specificul lor regional.
Multe dintre obiectivele istorice, arhitecturale și culturale sunt concentrate în cadrul orașului Arad.
În cadrul județului, dintre obiectivele social-istorice trebuie să amintim cetățile, vechi bastioane de luptă de-a lungul secolelor, dintre care unele se păstrează în condiții bune, cum ar fi cetățile de piatră de la Șoimoș, Șiria și Dezna toate construite pe înălțimi.
În numeroase localități din județul Arad cum ar fi Macea, Curtici, Șofronea, Mănăștur, Șiria Pâncota, Conop, Săvârșin, Birchiș, există o serie de castele (peste 20).
Pe teritoriul județului există de asemenea și câteva mănăstiri monumente istorice și arhitecturale, care reprezintă și importante obiecte turistice. Menționăm în acest sens mănăstirea ortodoxă Hodoș – Bodrog, situată în apropierea satului Bodrogu Nou, una din cele mai vechi așezăminte de acest fel de pe teritoriul țării, cu numeroase fresce de factură bizantină, un muzeu și o bibliotecă, mănăstirea ortodoxă din Lipova, monument istoric, arhitectonic și de artă, și mănăstirea franciscană din Radna.
Un specific al satelor din zonele montane și de dealuri ale județului Arad îl constituie existența unui număr mare de biserici construite din lemn, monumente istorice și de arhitectură populară românească. Astfel de biserici întâlnim la Bodești, Hălmagiu, Luncșoara, Țărmure, Ionești (toate în Depresiunea Hălmagiului), Rogoz de Beliu, Ciuntești, Mărăuș, Secaci, Agrișu Mic, Botfei (în dealurile de la poalele Munților Codru-Moma), Brazii, Mădrigești, Buceava-Șoimoș (în Depresiunea Gurahonț), Corbești, Roșia, Troaș Julița, Groșii Noi (în partea sudică a Munților Zărandului), Bruznic, Zăbalț (în Dealurile Lipovei).
Pe unele văi afluente ale Mureșului și Crișului Alb se păstrează câteva mori de apă, care atestă vechile preocupări ale locuitorilor, cum ar fi cele de la Rădești, Valea Mare, Iacobini, Temeșești, Cociuba, Roșia, Vârfurile.
Obiectivele de interes etnografic și folcloric se întâlnesc practic pe întregul teritoriu al județului, dar se păstrează mai bine în anumite regiuni și localități. Amintim aici centrele de ceramică de la Bârsa și Târnăvița, localități vestice prin portul lor popular, cum ar fi Șicula Bârsa, Buteni, precum și obiceiuri folclorice tradiționale: târgul de fete de pe Muntele Găina (care are loc în fiecare an în prima duminică după data de 20 iulie), nedeia de la Tăcășele (comuna Avram Iancu) și „Târgul sărutului” de la Hălmagiu.
În comuna Bata, se află muzeul local Bata, bogat în costume populare specifice acestei zone. În Bata se mai găsesc câteva case valoroase din punct de vedere etnografic. În satul Bulci, care aparține de comună, se găsește un impunător castel, ridicat în actuala lui formă de Andrei Mocsony, în deceniul al VII-lea al secolului XIX (azi în castel se află un sanatoriu medical).
În comuna Bârsa sunt 4 biserici ortodoxe, care datează din anii 1800. Biserica ortodoxă din Bârsa a fost pictată în anul 1836 de pictori vienezi.
În comuna Beliu se află monumentul lui „Vasile Goldiș” corifeu al Marii Uniri din 1918. De asemenea aici se găsește muzeul „Codrii și Lunca Beliului”.
În comuna Birchiș se află Castelul din Căpâlnaș, construit în anul 1860, clădire de o deosebită valoare istorică și arhitecturală ce a aparținut familiei Teleky. Biserica ortodoxă din Căpâlnaș este de o deosebită valoare istorică. Pe raza localității funcționează un mic muzeu de etnografie și folclor, deschis de școala generală din localitate.
În localitățile Bocsig și Mânerău au fost ridicate, în anul 1996, monumente istorice în cinstea eroilor căzuți în primul și în al doilea război mondial.
În comuna Brazii se găsesc următoarele biserici, valoroase ca și zestre turistică:
biserica din lemn sin satul Șoimuș;
biserica din lemn de la Mădrigești – construită la sfârșitul secolului al XIX-lea;
bisericile din satele Brazii și Secaș ridicate în secolul al XIX-lea. Biserica din Secaș a fost construită și pictată în 1838.
În comuna Buteni se găsește muzeul sătesc care cuprinde valoroase exponate de țesături și mobilier vechi, cusături, scule primitive și medievale, o colecție de fosile și minerale locale. Colecția sculptată de pe dealul Groșilor este recunoscută la nivel național. Comuna are o biserică ortodoxă din secolul XIX, o biserică romano-catolică veche cu orgă și o biserică baptistă (centenară), una din cele mai valoroase din țară.
În comuna Felnac se află mănăstirea Hodoș – Bodrog amintită mai înainte.
În centrul comunei Ghioroc este amplasată Biserica „Sf. Mucenic Dimitrie” construită în anul 1793 în stil baroc vienez, amintită în capitolul anterior.
La Gurahonț se găsește parcul Dendrologic „Arboretum Silva” cu o suprafață de 12,5 ha, cu peste 2.500 specii de plante, din care 500 reprezintă exemplare rare sau unicate. Monumente istorice din comuna Gurahonț sunt:
Troița ridicată în anul 1934 în memoria lui Ioan Buteanu în apropierea locului unde a murit acesta, pe malul drept al râului Crișul Alb;
Cimitirul eroilor din curtea Bisericii Ortodoxe din Gurahonț, format din 10 morminte ale elevilor Școlii de ofițeri în rezervă nr. 2 – Bacău, căzuți pe valea Crișului Alb în cel de-al doilea război mondial și o troiță din marmură albă.
Comuna Hălmagiu are ca monumente istorice Piatra Chinzaiului (a chinului) care se află în curtea Bisericii Voivodale (sec XII – XIII), unde erau biciuiți cei care se împotriveau orânduirii habsburgice, troița de la podul de peste valea Băneștilor – loc de martiraj, prin spânzurarea unui grup de preoți români și a tribunului Alexandru Chendi, Monumentul Eroilor Neamului – în memoria Divizionului 2 Vânători de munte și a Regimentului de voluntari „Horia” pentru înfăptuirea României Mari, Hanul Moților – fostă reședință a principilor de Bethlen, principi ai Transilvaniei. Comuna Hălmagiu are 11 biserici ortodoxe, o biserică penticostală și una baptistă. Dintre cele două biserici ortodoxe, care se situează în reședința de comună, cea mai importantă este Biserica Voivodală construită în secolul al XII-lea – XIII-lea, lăcaș care poate fi asimilat unui muzeu.
În comuna Hălmăgel se poate vizita „Hala de olărit” din satul Târnăvița, punct muzeistic în care se mai produc obiecte din ceramică specifice zonei.
În localitatea Macea se găsește Grădina Botanică, realizată pe fondul unei păduri naturale, cu o abundență vegetație specifică ecosistemelor forestiere de câmpie. Primele amenajări s-au făcut după 1724, când s-a construit, din inițiativa lui Arzen Csernovics, un conac ca reședință nobiliară. Arborii au o vârstă de peste 250 de ani. Castelul Csernovics a început să fie construit în anul 1820 și construcția castelului a durat 25 de ani. În această perioadă au fost realizate noi amenajări în parc. După 1945 parcul este lăsat în paragină. În 1968 o suprafață de 20,5 ha a fost declarată „Parc Dendrologic”. Din 1990 parcul și castelul se află sub administratrea și coordonarea științifică a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, ulterior fiind declarată Grădină botanică. În castel funcționează Muzeul Caricaturii Ștefan Popa Popa’s.
La Macea se află mai multe grupuri statuare: monumentul Eroilor Necunoscuți, ansamblu statuar Gelu, Glad și Menumorut și aleea poeților ce cuprinde busturile celor mai de seamă scriitori români, amplasate pe Aleea Poeților. Toate acestea sunt realizate de către sculptorul Pavel Mercea – fiu al satului.
În comuna Păuliș se găsesc: Monumentul Eroilor de la Păuliș și Troița din fața canalului Matca, ridicate în cinstea eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial.
În comuna Petriș Muzeul „Sabin Drăgoi”, amenajat în onoarea compozitorului român originar din această localitate în sediul Căminului cultural Seliște, poate fi vizitat în permanență. În comuna Petriș există două biserici din lemn – monumente istorice – în satele Corbești și Roșia – Nouă, care pot fi vizitate în permanență.
În comuna Săvârșin pot fi găsite:
Biserica Romano-Catolică „Sfânta Ana”, construită la 1791. În fața bisericii, se află o cruce de piatră cu Hristos răstignit, ridicată de familia Hunyazilor;
Biserica Ortodoxă, construită la 1899, posedă obiecte de cult și cărți de mare valoare artistică. Corul bisericii are o vechime de circa 100 de ani, iar clopotele bisericii au fost turnate în Austria și au o muzicalitate aparte;
Biserica de lemn „Sf. Trei Ierarhi” de la Troaș;
Muzeul de Artă și Etnografie de la Săvârșin;
Castelul din Săvârșin, construit în secolul al XVII-lea (fostă reședință regală românească), situat în mijlocul unui parc dendrologic.
Muzeul satului Troaș, la 8 km de Săvârșin conservă multe elemente populare specifice: mori de ape, case de lemn acoperite cu paie sau șindrilă, port popular și un bogat folclor.
În comuna Secusigiu se află Mănăstirea Ortodoxă Sârbă „Bezdin”, în apropierea rezervației naturale de nuferi.
Cetatea feudală din Șiria (în prezent în stare de ruine) a fost ridicată în secolul al XIII-lea. În 1331 ea dispunea de o garnizoană însemnată condusă de către un castelan. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, cetatea a aparținut lui Matei Corvin. La mijlocul secolului al XVI-lea ea a căzut în stăpânire otomană. Cetatea rămâne aproape intactă până în 1784 când a fost distrusă de trupele habsburgice.
Tot la Șiria, Muzeul Memorial „Ioan Slavici” este găzduit în castelul Bohus, iar Punctul Muzeistic al Pompierului este situat în incinta Primăriei. În comuna Șiria se află Biserica ortodoxă, construită în stil clasic, în anul 1838 și Mănăstirea Feredeu.
În comuna Șofronea se află Conacul Purgly construit în secolul al XVIII-lea, care va fi deschis spre vizitare și Monumentul eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial. Zona fiind bogată în ape geotermale, în comună s-a amenajat un ștrand cu apă termală.
În comuna Vinga, Biserica romano-catolică, azi monument istoric, a fost construită în anul 1892 de către comunitatea bulgară din Vinga, cu o înălțime de 63 m, în stil neogotic, mobilierul fiind confecționat în regiunea Tirol din Austria. Biserica a fost sfințită și inaugurată la 12 iunie 1892.
Comuna Zerind are ca obiecte turistice Biserica Reformată Zerind construită în secolul al XIV-lea, Biserica Reformată din lermata Neagră construită în secolul al XIII-lea și galeria de artă plastică Zerind (colecția de picturi) care deține picturi și 122 obiecte de artă, Galeria este una din puținele locuri de cultură de acest gen din mediul rural.
Tradiții și obiceiuri în mediul rural al județului Arad, obiect al interesului turistic
Localitatea Bata este, din punct de vedere etnografic și folcloric, în zona de interferență dintre Ardeal și Banat, influența bănățeană fiind mai mare. Satul are ulițe largi, drepte și întretăiate, caracteristic satelor bănățene. Vechile case erau construite din bârne, acoperite cu paie, având planul interior specific satului românesc (în Bata se mai găsesc câteva case valoroase din punct de vedere etnografic). Portul tradițional este mai solemn decât al bănățenilor. Roșu nu are ponderea întâlnită în arta populară bănățeană sau de pe Crișul Alb, aria cromatică de roșu și negru, subliniind sobrietate, dar și sensibilitatea celor care l-au creat și purtat.
În perioada 24 – 26 decembrie a fiecărui an, în toate localitățile comunei Birchiș se derulează obiceiurile de iarnă „Dubașii”, „Stelașii”, „Vertepașii” urmate de jocuri țărănești tradiționale. Aceste obiceiuri sunt legate de sărbătorile de iarnă și se desfășoară sub formă de colind pe texte de baladă păstorească, vânătorească, de muncă, de dragoste, pentru fată de măritat și fecior de însurat. „Umblatul cu dubele” se înscrie, ca modalitate de exprimare, alături de „Vertepu”, în categoria teatrului folcloric. „Vertepu” este, de fapt, o simbioză între teatrul de păpuși și balada cântată.
De asemenea, sărbători câmpenești – rugi se desfășoară la Birchiș și la Căpâlnaș în fiecare an.
La Bârsa funcționează un renumit centru de olărit. La ceramica de Bârsa se remarcă alternarea de inscripții negre și albe pe fondul roșu al vasului, realizându-se astfel o mare varietate de compoziții decorative.
În perioada sărbătorilor (Paști, Crăciun) au loc baluri populare în căminele culturale din localitățile Bârsa și Aldești.
Localitatea Bocsig are un ansamblu artistic care cuprinde orchestra populară, formația de dansuri populare și formația de călușari pe trei generații.
În cursul anului se organizează jocuri distractive pentru tineret, nunți, baluri (spectacole cu mutică populară). Balurile se organizează de Crăciun, de Paști, la Anul Nou, precum și la „lăsatul postului” de Crăciun și Paști. Obiceiuri tradiționale ale comunei Bocsig sunt claca, obiceiul de nuntă, culesul viilor. În fiecare an se organizează Festivalul cântecului, jocului și portului popular de pe valea Crișului Alb, Festivalul coral Ion Vidu, Festivalul dansului călușăresc.
În aceste părți, portul popular, de o mare vigurozitate artistică, cuprinde ornamente dispuse pe mâneci și în partea de jos a poalelor din lână colorată în roșu și negru pe fond alb, la care se adaugă uneori firul metalic. Exemple izbutite de costume populare se întâlnesc expuse la muzeul organizat în incinta liceului din comuna Bocsig.
„Șuba din Buteni” și „cojocul cusut cu belinăr”, sunt piese ce caracterizează zona Buteni (studiată de universități din Cluj, Suceava, Iugoslavia, Ungaria, Franța, Italia).
La Dorobanți anual se organizează Hramul bisericii catolice precum și balul strugurilor.
În comuna Ghioroc s-au menținut datini și obiceiuri prilejuite de sărbătorile de iarnă „Irod”, „Steaua”, „Plugușorul”, colindul și urlatul de Anul Nou. Un alt obicei este cel de la nunți, când „pălăscașii” călări, cu plosca de vin, invită oaspeții la nuntă. Este în revenire sărbătoarea „Balul Strugurilor”.
În prima duminică după Rusalii, la Gurahonț, pe Valea Castanelor, se organizează Balul Vânătorilor și Pescarilor, iar în satul Zimbru se organizează serbarea câmpenească „La Pihoda”.
În comuna Hălmăgel, începând cu prima duminică din luna iunie și până în cea mai apropiată duminică de 20 iulie (Sfântul Ilie) se desfășoară sărbătorile populare denumite nedei. În fiecare sat, dumineca, se organizează astfel de sărbători, la petreceri fiind invitate rude, prieteni, oficialități. Ultima serbare câmpenească are loc pe Muntele Găina sub denumirea de „Târgul de fete” unde se întâlnesc localnici din mai multe județe. Târgul de pe Muntele Găina are o tradiție de sute de ani, aici fiind locul de întâlnire al moților – oameni ai munților.
Tradițiile cele mai importante din comuna Hălmagiu sunt bâlciurile (târguri mari), în sâmbetele din preajma sărbătorilor mari și „Târgul de fete” de pe Muntele Găina, în preajma datei de 20 iulie a fiecărui an, precum și nedeia Hălmagiului, în a doua duminică din luna iulie.
În comuna Macea anual au loc evenimente ca Sânzienele, Sărbătoarea Hramului Sf. Petru, „Umblatul cu steagul” – sărbătoare religioasă a Sf. Ioan, „Urzicatul” – sărbătoare religioasă a Sf. Gheorghe, Festivalul cântecului și portului românesc, Congresul Internațional al Caricaturii. „Gura satului” – festival de satiră și umor, recunoscut pe plan național se organizează odată la doi ani.
La Păuliș se ține „Hora satului” și „Balul strugurilor” – sărbătoare tradițională legată de terminarea recoltei strugurilor, ea urmând o veche manifestare de tradiție germană din comuna Păuliș.
Comuna Petriș este deosebit de bogată în obiceiuri și tradiții populare, evidențiindu-se obiceiurile de iarnă – călușarii, colindătorii – dar și cele referitoare la invocarea ploii – „Mămăruța” – ce se cheamă cu taraf, dansatori, grup vocal.
În satul Sâmbăteni se mai păstrează obiceiul de a merge „a mătura” în seara a doua de Crăciun, la fetele care urmează a se căsători. Tot cu ocazia sărbătorilor de iarnă, colindători, urători cu „Steaua”, „Plugușorul”, „Sorcova”, trec pe la casele oamenilor pentru a le ura „La Mulți Ani!” și „Sărbători Fericite!”.
În lunile iulie și august, în zona Săvârșinului este obiceiul „Rugii”, ceremonial legat de mulțumirea pentru roadele pământului.
În comuna Șiria există formația de dansuri populare. Sunt populare și baladele inspirate din viața „lotrilor” (haiducilor) ce au hălămuit în vremuri trecute pe aceste meleaguri precum „A lu Pătru Mantu”, „A lu Lică Sămădăul”. Principalele manifestări culturale din comună sunt cercul de artă plastică, tabăra de pictură, „Întâlnirea fiilor satului”, servarea câmpenească „La cules de vie”.
Tradiții și obiceiuri deosebite în comuna Vinga sau Balul pompierilor din Vinga și Balul pompierilor di Mailat. Cu ocazia acestor sărbători atrag atenția costumele populare bulgărești, maghiare și germane. Acestea de caracterizează print-o armonizare cromatică specifică și un anumit gen de aplicare a motivelor decorative caracteristice, compunând astfel ansambluri vii, interesante, care relevă un ales simț artistic.
Pentru comuna Zerind sunt caracteristice tradițiile și obiceiurile ca Balul stugurilor și balul mascat care se organizează anual. În comună sunt ramuri meștesugărești de tradiție ca împletitul coșurilor de nuiele, confecționarea măturilor de sorg, cultura pepenilor și a legumelor.
Resursele agroturistice ale județului Arad sunt situate preponderent în Podgoria Aradului și zona Mureșului și Crișului Alb, aici fiind amenajate și singurele pensiuni agroturistice. Aceste pensiuni constituie azi premisa dezvoltării economice a zonelor rurale și reabilitării satului românesc.
Zonele turistice
Pe teritoriul județului Arad se pot distinge – după modul de grupare a obiectivelor turistice, specificul local și zonal, modul de valorificare și posibilitățile de acces – mai multe concentrări, areale și zone turistice, cum ar fi: Câmpia Banato – Crișană, împărțită în sectoarele Arad și Chișineu Criș; Podgoria Aradului – Drumul Vinului; Culoarul Mureșului; Țara Zarandului, în care sunt delimitate sectoarele Ineu, Codru Moma și Gurahonț – Muntele Găina.
Câmpia Banato – Crișană. Zona de câmpie este mai săracă în obiective turistice de factură naturală, Mureșul și Crișul Alb fiind elementele cele mai atractive (Fig. 74). În schimb, această zonă abundă în obiective de factură antropică, consecința unui trecut istoric
bogat în evenimente. La nivelul câmpiei există doi poli, corespondenți orașelor Arad și Chișineu Criș, pentru ca limita dintre cele două sectoare să fie trasată la nord de localitățile Sântana și Curtici.
Orașul Arad, nucleul primului sector, se distinge prin concentrarea obiectivelor social istorice și culturale, care fac din acesta un important centru turistic al județului. Funcția turistică a Aradului este favorizată de o capacitate de cazare apreciabilă (peste 1.200 locuri/zi, ceea ce reprezintă mai mult de 40% din capacitatea de cazare a județului, dintre care peste 670 de locuri în unități hoteliere moderne), de dotările turistice serviciile de care dispune (stații alimentare carburanți și o stație de autoservice) precum și de poziția sa, la intersecția unor importante artere de circulație (inclusiv aeriană, prin intermediul aeroportului) și în apropierea punctelor de graniță (Nădlac, Curtici, Turnu, Vărșand). Această poziție îi conferă în principal o funcție de tranzit. Dintre obiectivele turistice ce pot fi vizitate amintim: Palatul Cultural (cu Muzeul de istorie și panacotecă), Mănăstirea ortodoxă Simion Stâlpnicul din cartierul Gai, parcul și ștrandul orașului, clădirea teatrului, Catedrala ortodoxă, Biserica Roșie, Catedrala romano- catolică, s.a.. Dintre obiectivele din împrejurimi menționăm: pădurea Ceala (situată în partea de vest a orașului), Insula Mureșului, pădurea Glogovăț (unde se află o cabană) și popasul turistic „Sălașul de la Răscruce” (cu un camping și un motel de 40 de locuri).
Mănăstirea Hodoș – Bodrog (localitatea Bodrogul Nou, sat situat la 18 km sud-est de Arad, pe DJ 692, Arad-Felnac).
Această mănăstire se constituie într-unul din cele mai vechi așezăminte monastice românești, înființată înainte de anul 1177, dată la care este atestată documentar; ea a devenit un centru important al culturii medievale românești. Biserica a fost ridicată la începutul secolului al XV-lea, iar în secolul al XVII-lea i s-a adăugat turla în stil baroc. Clopotnița are pe frontispiciu un blazon nobiliar, realizat în stilul Renașterii târzii. Remarcabile sunt frescele din altar (sec. XVII). Construcția stăreției, cu un singur nivel, a început în anul 1760. Clădirea chiliilor (1904-1907) găzduiește valoroase colecții ale mănăstirii.
O valoare inestimabilă o reprezintă manuscrisele din secolele XV-XVIII. Între obiectele de artă medievală se găsesc o anaforniță ornamentală cu figuri de sfinți, o cruce de argint, un potir de argint cu ornamente cizelate, sfeșnice, etc. Expoziția muzeală, înființată în anul 1978, poate fi vizitată zilnic.
Vladimirescu (comună situată la 7 km est de Arad pe DN 7 unde se poate ajunge cu mijloace rutiere, cu tramvai care pleacă din oraș și pe calea ferată – gara Glogovăț). Este un loc de agrement cu o pădure de peste 400 de ha, întinsă în apropierea comunei, pe malul drept al Mureșului. În pădure se găsesc unele specii mai rare cum ar fi stejarul tardiflor și nucul negru și viețuiesc cerbi carpatini, căprioare, mistreți și fazani. O cabană este deschisă tot timpul anului. Pe locul balastierei s-a format un lac ce oferă posibilitatea de pescuit sau de îmbăiere.
Ghioroc (comuna este situată la 18 km est de Arad pe DJ 762 – derivație din DN 7; mijloace de acces, pe lângă cele rutiere sunt calea ferată și tramvaiul din Arad). Ghiorocul este centrul Podgoriei Aradului. În urma activității de exploatare a balastului a rezultat o zonă de agrement demunită „Balta Ghioroc”. De la Ghioroc pornesc poteci și trasee turistice către Munții Zărandului, cele mai folosite sunt potecile care se duc spre izvorul Feredeu și Valea Cladovei. În comuna Ghioroc se găsește și Muzeul Viei și Vinului și Conacul din Cuvin, construit în stil baroc în jurul anului 1800. Biserica „Sf. Mucenic Dimitrie” amplasată în centrul comunei, construită în stil baroc vienez, din piatră și cărămidă, de către macedo – românii veniți din Macedonia în secolul al XVIII-lea, a fost construită în anul 1793.
Podgoria Aradului, situată în extremitatea vestică a Munților Zărandului între Pâncota și Radna, reprezintă o zonă turistică frecventată în special la sfârșit de săptămână de locuitorii Aradului. Specificul este dat de utilizarea terenului, de peisajul regiunii și unele obiective social-istorice (Cetatea Șiria, Muzeul „Ioan Slavici” din Șiria). Aici se întâlnesc și cunoscutele centre de vinificație de la Miniș și Barațca. Din Podgorie se deschis trasee turistice marcate spre Munții Zărandului, care permit efectuarea unor drumeții, pornind de la Șiria (cu vizitarea cetății, spre Căsoaia), Covăsânț, Ghiroroc (unde se găsește o cabană), sau pe frumoasa vale a Cladovei.
Orașul Chișineu Criș este amplasat pe râul Crișul Alb, la intersecția drumurilor Arad – Oradea cu Ineu – Vărșand. La nivelul orașului nu întâlnim obiective remarcabile, în schimb spațiul limitrof rural păstrează tradiții și obiceiuri folclorice originale care au persistat în timp. De asemenea, peste acest spațiu geografic se suprapun mai multe situri Natura 2000, de importanță avifaunistică sau de interes comunitar.
Podgoria Aradului – Drumul vinului
Cel mai vechi document cunoscut cu privire la zona viticolă arădeană (Fig. 75) datează din prima jumătate a secolului al XI-lea. În secolul al XIV sunt menționate ca localități viticole din podgorie Pâncota, Mâsca, Covăsânț, Cladova, Păuliș, Ghioroc, Cuvin. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea au început să devină cunoscute vinurile roșii de Miniș. Vinul roșu dulce (aszu), din soiul Cadarcă, cu adaos de boabe stafidite, s-a preparat pentru prima dată în
anul 1744, mai întâi la Miniș, apoi la Ghioroc, Păuliș și Cuvin. În următoarele decenii vinurile roșii seci și dulci de Miniș au fost cunoscute și foarte apreciate în țările europene. În anul 1749, contele Grassalkovich, care a realizat primul export de vin (1745), a construit la Miniș un castel și o pivniță, care a servit ulterior ca sediul Școlii de viticultură înființată în 1881.
În intervalul 1872-1913 la Ghioroc și Arad au avut loc 12 expoziții și târguri de struguri, fructe, vin și unele agricole. Pe plan internațional s-a participat la 7 concursuri și expoziții, din care la Londra în 1862, unde un vin roșu la Miniș a luat cea mai mare distincție, fiind declarat „regele vinurilor”.
Linia de cale ferată îngustă Arad-Podgoria, cu ramificație din Ghioroc spre Pâncota și Radna a fost dată în exploatare cu tracțiune mecanică în 1906, iar cu tracțiune electrică în 1913, dând un imbold dezvoltării zonei.
Calitatea deosebită a vinurilor roșii de Miniș în ultimii 40 de ani este atestată de cele peste 100 de distincții din care 58 medalii de aur și 38 medalii de argint obținute la concursurile naționale și internaționale.
Legislația vinicolă a stabilit arealul pentru producea vinurilor cu denumire de origine controlată în podgoria Miniș-Măderat, care cuprinde soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Burgund, Cadarca, Riesling italian, Furmint, Muscat Ottonei, cu localitățile producătoare Păuliș, Barațca, Ghioroc, Miniș Cuvin Pâncota, Măderat, Șiria, Galșa, Mâsca, Târnova, Drauț, Mocrea, Șilindia, Satu Mic, Luguzău.
Tot în sfera de influență a Podgoriei Aradului întră și zona turistică Tauț – Târnova – Căsoaia. Această zonă turistică se găsește la poalele munților Zărandului, în dealurile Cigherului. Localitatea Târnova se află pe șoseaua Arad – Șiria – Buteni – Gurahonț – Vârfurile. Din această șosea se bifurcă drumul care duce la Tauț și la zona turistică din acel loc, precum și drumul nemodernizat care duce la Căsoaia, o veche așezare turistică. La aproximativ 2 km est de localitatea Tauț se află barajul și lacul de acumulare care ambele, poartă demunirea localității și sunt administrate de A.N. Apele Române. Barajul Tauț s-a construit pe râul Chiger în perioada 1968-1970 în scopul apărării împotriva inundațiilor. Lacul de acumulare are o suprafață de 372 ha. Lacul este un loc preferat de petrecere a timpului liber, în special, de pescuit. Turiștii pot campa în apropierea barajului, cu perioada optimă mai – octombrie.
La aproximativ 15 km sud de Târnova, spre Arăneag, la poalele Highișului, se află Căsoaia, într-un loc pitoresc unde se poate savura liniștea și aerul curat, chiar dacă posibilitățile turistice oferite sunt limitate. Vechea cabană funcționează ca tabără pentru copii, iar în apropiere sunt unele dotări minime de cazare (căsuțe, loc de campare) pe timp de vară și un mic restaurant.
Culoarul Mureșului
Culoarul Mureșului, între Petriș (la intrarea în județ) și Lipova (la ieșirea în câmpie), se înscrie în peisaj prin interferența trăsăturilor Munților Zărandului cu dealurile Lipovei și valea Mureșului (Fig. 76). El reprezintă și un „culoar” de tranzit turistic, dar dispune și de o serie de obiective naturale și istorice, concentrate îndeosebi la Lipova și împrejurimi. Orașul Lipova găzduiește unele obiective social-istorice interesante (mănăstirea ortodoxă, monument istoric, mănăstirea franciscană de la Radna, ruinele cetății Șoimoș, bazarul turcesc din centrul orașului, muzeul orășenesc), iar în viitor ar putea deveni o bază turistică cu o importanță mai mare. În apropiere, la 3 km spre sud, pe valea Șistarovățului, se află stațiunea balneoclimaterică. Stațiunea valorifică izvoarele minerale prin îmbuteliere și tratament (există un ștrand, dotări pentru tratament, vile și căsuțe pentru cazare cu o capacitate de peste 600 de locuri, etc.). Tot pe valea Mureșului menționăm campingul „Valea Frumoasă” (la 67 km de Arad), în apropiere de satul Căpruța, situat într-o zonă deosebit de pitorească (campingul are 64 de locuri dispune de toate dotările necesare, inclusiv un restaurant).
La nord de firul Mureșului se ridică Munții Zărandului, care se disting în principal prin peisaj și suprafețe forestiere compacte. Culmea Zărandului (care începe lângă Șiria cu vârful Curcăbăta și se continuă spre est, cu vârfurile Highiș, Drocea, până în Măgura Ciunganilor) și văile ce coboară spre sud (Cladova, Șoimoș, Milova, Bârzava, Troaș, etc.) reprezintă zone de un interes turistic, favorabile drumețiilor. Mai amintim, tot în această zonă, frumoasele sate ce păstrează tradițiile populare ale locurilor (Nadăș, Slatina de Mureș, Lupești, Pîrnești, Troaș, Roșia Nouă și Obîrșia). Subliniem totodată prezența, alături de frumusețile naturii, interesantul „sat-muzeu” Roșia, situat pe valea Corbeasca, cu toate elementele populare specifice păstrate: mori de apă, case de lemn acoperite cu șindrilă, portul popular și un bogat folclor.
Țara Zărandului
Țara Zărandului, drenată de Crișul Alb de la est spre vest, corespunde unei suprafețe geografice cu trăsături distincte și cu un trecut istoric care o diferențiază de alte regiuni arădene. Crișul Alb străbate trei sectoare depresionare, despărțite de defileele de la Tălagiu și de la Roșia. Spre nord și sud altitudinea crește, datorită munților ce mărginesc Țara Zărandului (Fig. 77).
Munții Codru-Moma, situați în partea de nord – est a județului, cuprind obiective naturale dispersate, dintre care doar cele din apropierea stațiunii Moneasa sunt mai cunoscute și valorificate. Principalul obiectiv îl constituie stațiune balneoclimaterică Moneasa, situată într-o depresiune adăpostită, cunoscută și frecventată datorită izvoarelor minerale și climatului. Stațiunea Moneasa dispune de o capacitate de peste 700 de locuri (în hoteluri, stabilimente balneare și vile), dotări turistice, corespunzătoare, un ștrand și un lac de agrement. În împrejurimi, se pot face o serie de excursii interesante, spre zona carstică Tinoasa, vârful Izoi, Valea Rujii și spre platoul carstic al Vașcăului. În apropiere (pe drumul dinspre Sebiș), în perimetrul comunei Dezna, există un frumos han pescăresc (cu două heleșteie) și cetatea Deznei.
În perimetrul munților Codru-Moma întâlnim și alte obiective de interes turistic. Amintim aici frumoasele văi ce coaboară spre Depresiunea Zărandului (văile Botfeiului, Urvișului, Deznei, Zimbrului), suprafețele forestiere compacte (care îi dau numele de „Codru”) și îndeosebi izbucul intermitent de la Călugări (de unde izvorăște Valea Preotesei, afluent al Crișului Alb) fenomen natural deosebit de interesant datorită izbucnirilor apei la intervale regulate, declarat monument al naturii.
Munții Zărandului etalează altitudini mai mici, care de abia depășesc 800 m. Astfel, sunt condiții optime pentru dezvoltarea pădurilor nemorale, pentru ca pe principalele văi (Cigher, Chisindia și Sighișoara) să se dezvolte bazinete depresionare în care se cuibăresc sate de munte. Pe Valea Cigherului, amonte de comuna Tauț, s-a construit lacul omonim, pentru regularizarea cursului de apă. Pe lângă rolul hidrografic, lacul mai prezintă și un rol turistic, el fiind un pol de atracție turistică cu posibilități de dezvoltare.
Traseele pentru drumeții în județul Arad în masivele muntoase de înălțimi nu prea mari sunt potrivite pentru drumeții. Dificultatea medie și durata de călătorie nu mai mare de 10 ore, dă posibilitatea vizitatorilor să abordeze traseele marcate din Munții Codru-Moma și Zărand. Exemple de astfel de trasee sunt stațiunea Moneasa – Hanul Dezna, stațiunea Moneasa – Vârful Izoi, stațiunea Moneasa – Vârful Crețu, stațiunea Moneasa – orașul Vașcău – satul Băița, stațiunea Moneasa – peștera Liliecilor, comuna Avram Iancu – Mănăstirea Izbucul de la Călugări, comuna Șiria – „Șaua Cazanului”, „Poala Muntelui” – cabana Căsoaia – Vârful Highiș, Radna – Vârful Crucea Țiganului, comuna Șoimoș – cabana Căsoaia, Ținutul Nadășului – cabana Debela Gora, comuna Săvârșin – Vârful Țapului (Ardelean, A., 2002).
Zona depresionară Gurahonț – Muntele Găina grupează elementele de peisaj și cele istorico-etnografice din depresiunile Almaș – Gurahonț și Hălmagiu. Depresiunile largi, legate prin defileul Crișului Alb dintre Vârfurile și Gurahonț, întinsele suprafețe forestiere cu un valoros fond cinegetic, situate la îmbinarea Munților Codru-Moma cu cei ai Zărandului, satele cu obiectivele lor istorice și etnografice dau nota caracteristică potențialului turistic al zonei. Dintre cele mai reprezentative obiective turistice amintim valea Zeldișului cu satele și
peisajele ei pitorești, valea Zimbrului (cu rezervația de ilex aquifolium), defileul Crișului Alb și satele din Depresiunea Hălmagiului („satul turistic” Hălmagiu, centrul de ceramică Târnăvița, celelalte sate, cu mori de apă, biserici de lemn și tradiții folclorice).
Ținutul Nadășului și Valea Crișului Alb se pot descoperi ajungând în localitatea Sebiș/Buteni, pe una din variantele Arad – Șiria – Pâncota – Ineu – Bocsig – Bârsa – Sebiș sau Arad – Șiria Târnova (opțional lacul Tauț) – Buteni. De aici se urmează Valea Crișului Alb pe ruta Sebiș – Buteni – Almaș – Gurahonț – Hălmagiu – Hălmăgel sau, cu un sejur de odihnă în Moneasa, pe ruta Sebiș – Dezna – Moneasa. Traseul Arad – Hălmăgel străbate o zonă deosebit de pitorească, cu alternanță câmpie – deal – munte, ea fiind preferată de vizitatori datorită posibilităților de cazare și agrement pe care le oferă pensiunile turistice din zonă. Accesul în zonă este posibil cu trenul (pe ruta Arad – Brad) sau cu mașina. Din Hălmagiu, se poate continua drumul spre Brad, Deva sau Beiuș. Lungimea itinerarului este de aproximativ 130 km.
Ineul este orașul cu o frumoasă cetate medievală, din păcate aflată într-un stadiu accentuat de degradare. De asemenea, centrul orașului este marcat de câteva clădiri frumoase, cu o arhitectură specifică începutului de secol XX. La marginea orașului sunt lacuri, alimentate de apa canalului Morilor, utilizate în sens piscicol. Nu departe este măgura vulcanică Mocrea, unde sunt construite mai multe case de vacanță, în locul numit „La Colnă”.
Aceste obiective de interes turistic pe care le-am prezentat anterior, grupate după specific pe anumite areale și zone, fac din județul Arad un județ care chiar dacă are un potențial turistic relativ puțin valorificat, să prezinte posibilități mai mari în viitor în acest domeniu. Deși activitatea turistică este concentrată în orașul Arad și stațiunile Moneasa și Lipova (aceste centre având 95% din capacitatea de cazare a județului), posibilitățile oferite de potențialul turistic al județului vor permite o dispersare mai mare a turismului în teritoriu și o creștere a circulației turistice în general. Pentru aceasta însă este nevoie de îmbunătățirea calității serviciilor, modernizării căilor de acces și o frecventă și susținută campanie publicitară atât în mass-media locală cât și pe internet, pentru a face cunoscută turiștilor străini această zonă.
Forme caracteristice de turism în județul Arad
Tipul de turism definește esența fenomenului și apare ca o sumă de însușiri fundamentale care se intercondiționează pe un anumit spațiu, într-o perioadă de timp determinată. Tipurile se stabilesc pe baza unor criterii (motivația individului, scop, destinație etc.), au un caracter istoric, nu dispar prin substituire cu altele decât în cazuri de excepție și pentru o perioadă determinată (Susan, 1980).
Încercarea de diferențiere a activităților turistice și clasificarea lor în tipuri și forme este diferită în literatura de specialitate, arătând încă multe păreri, mai mult sau mai puțin argumentate și evident criticate (Poser, 1939; Hunziker și Krapf, 1941; Swizewski, Boniface și Cooper, 1994). În timp ce tipurile marcheză conținutul, formele arată caracteristicile desfășurării turismului.
Turismul de tranzit
Municipiul Arad reprezintă principalul popas pentru turiștii străini aflați în tranzit prin România. Turiștii sosiți aici, pot găsi o casă bună – la una dintre unitățile de cazare de 1, 2 și 3 stele, o masă bună – la unul dintre restaurantele cu specific internaținal sau național și posibilitatea petrecerii în mod plăcut a câtorva ore prin vizitatea principalelor obiective turistice sau a zonelor de agrement din municipiu și împrejurimi.
O alternativă o poate constitui unul dintre popasurile turistice situate pe principalele artere de circulație, E68 Nădlac – Arad și apoi spre Sibiu, Brașov și București și DN 79 Oradea – Arad, prelungit cu E671 Arad – Timișoara.
Turismul de sănătate
Județul are două stațiuni, Moneasa și Lipova, care au fost descrise la capitolul care privește turismul balnear
Moneasa este una dintre cele mai imprtante stațiuni balneoclimaterice din vestul țării care pune în valoare principalii factorii naturali din zonă – izvoare hipotermale, bicarbonate, sodice, hipotone, aer puternic ionizat, reconfortant, climat fortifiant, de relaxare. Efectele binefăcătoare sunt resimțite în hipertensiunea arterială, boli cardiace ușoare, nevroză astenică, boli psihice ușoare.
Lipova este cunoscută pentru efectele terapeutice ale izvoarelor minerale, încă din secolul al XVIII-lea. Stațiunea a suferit un proces de degradare, în special în după 1989, ducând practic la dispariția ei de pe harta turistică. Recent, ca urmare a procesului de privatizare, au apărut primele proiecte de reabilitare a stațiunii. Au fost demarate unele lucrări de reamenajare, renovare și modernizare a structurilor existente.
Pe lângă aceste două importante stațiuni, județul nostru mai dispune și de alte resurse naturale de acest fel, care sunt valorificate prin ștranduri termale de interes local. Așa sunt apele termale de la Curtici, Dorobanți, Șofronea, care au calități terapeutice similare celor de la Băile Felix, dar sunt de importanță locală.
Turismul de odihnă, recreere și agrement
Turiștii sosiți în Arad pot să petreacă timpul în mod plăcut în zone de agrement ca Ștrandul Neptun din Arad, Pădurea Ceala și zona Trei Insule (de la marginea orașului Arad), pădurea Vladimirescu, bălțile de la Ghioroc, ștrandurile termale Curtici, Dorobanți, sau Șofronea, barajul Tauț.
Turismul cultural
Muzeele județului Arad
"Muzeul vinului și viei" este organizat în incinta Stațiunii de Cercetare Viticolă Miniș cu sediul în comuna Ghioroc.
În comuna Săvârșin se găsește Muzeul de Artă și Etnografie care impresionează prin bogăția și varietatea colecțiilor de artă și etnografice și Muzeul – Sat Troaș, situat pe valea Troașului la 8 km de Săvârșin, care conservă multe elemente populare specifice: mori de apă, case de lemn acoperite cu paie sau șindrilă, port popular și un bogat folclor.
În comuna Șiria există Muzeul Memorial "Ioan Slavici" și Punctul Muzeistic al Pompierului. Muzeul Memorial "Ioan Slavici" se află găzduit în castelul Bohus unde sunt expuse lucrări și obiecte ce au aparținut scriitorului arădean I. Slavici, născut la Șiria și ale compozitorului Emil Monția, născut tot în județul Arad, la Șicula.
În orașul Sebiș se află Colecția etnografică a Muzeului Crișul Alb.
Comuna Zerind are o Galerie de artă plastică care deține picturi și 122 obiecte de artă. Galeria este una din puținele locuri de cultură de acest gen din mediul rural.
Alte muzee din județ sunt cel din Apateu din cadrul școlii generale, muzeul local din comuna Bata în care sunt expuse costume populare specifice acestei zone, podoabe, obiecte de uz gospodăresc, mobilier și obiecte de artă populară cu o vechime de 50-60 de ani până la 140 de ani, Muzeul "Codrii și Lunca Beliului" din Liceului teoretic Beliu, un mic muzeu de etnografie și folclor, care este deschis la școala generală Birchiș, muzeele din localitățile Bocsig și Mînerău, Muzeul sătesc Buteni cu valoroase exponate de țesături și mobilier vechi, cusături, scule primitive și medievale și o colecție de fosile și minerale locale, Colecția sculpturală de pe dealul Groșilor, cu fond istoric și astral, realizată de către renumitul sculptor Buculei, recunoscută la nivel național, punctul muzeistic orașul Curtici, sat Dorobanți, muzeul din vechea biserică ortodoxă Hălmagiu, "Hala de olărit" din satul Târnăvița comuna Hălmăgel, unde se mai produc obiecte din ceramică specifice zonei, filiala Ineu a Muzeului Țării Crișului, Muzeul Satului și Muzeul Caricaturii – Ștefan Popa Popa's – ambele funcționând în Castelul Csernovics Macea, Muzeul "Sabin Drăgoi" amenajat în sediul Căminului cultural Seliște din comuna Petriș, Muzeul "Adam Müller Guttenbrun" care se află în casa natală a scriitorului, în comuna Zăbrani.
Teatre, instituții muzicale, cinematografe, case de cultură
În județul Arad există patru teatre și instituții muzicale, după cum urmează: Teatrul de Stat Arad, Teatrul de Marionete Arad, Filarmonica de Stat Arad, Orchestra de muzică populară "Rapsozii Zărandului" Arad.
Pe lângă teatrele și instituțiile profesioniste, există și ansambluri neprofesioniste, printre care și o trupă de teatru de limbă maghiară.
În județul Arad se află mai multe case de cultură, în următoarele orașe: municipiul Arad, Lipova, Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Pâncota și Nădlac. În comunele județului funcționează 65 de cămine culturale.
În cadrul Casei de Cultură Nădlac funcționează Centrul Zonal pentru educația adulților, care are ca obiectiv organizarea universităților populare în județele Arad, Satu Mare și Timiș, prin formarea lectorilor, managerilor culturali și elaborarea materialelor documentare și programe. Tot aici se află redacția revistelor NAŠE SNAHY și MY – editate în limba slovacă.
Turismul de conferințe
Existența în Arad a unor instituții de cultură, printre care un loc de frunte îl ocupă cele două universități, „Vasile Goldiș” și „Aurel Vlaicu”, instituții ale administrației, precum și a unor facilități necesare – săli adecvale, cu posibilități de cazare, în care își desfășoară activitatea persoane cunoscătoare a unor limbi străine – face ca în Arad și împrejurimile sale să se desfășoare deseori conferințe, simpozioane, sesiuni științifice, naționale și internaționale și ca acest domeniu să se dezvolte în continuare.
Turismul de afaceri
Având în vedere procesul de dezvoltare economică a județului Arad din ultima perioadă, prin pătrunderea capitalului străin în mediul românesc de afaceri, turismul de afaceri constituie un segment de piață aflat în plină ascensiune. Acesta se concretizează prin diverse acțuni organizate de firmele din zonă, de tip târguri, expoziții, seminarii, simpozioane, treaninguri, care au ca locație Municipiul Arad. Acest lucru este favorizat și de existența unei puternice Camere de Comerț care deține și o sală pentru evenimente unde au loc numeroae expoziții sau târguri.
Turismul religios
Existența a numeroase culte și a edificiilor religioase fac ca Aradul și împrejurimile sale să fie obietul turismului religios. Între manifestările religioase, din punct de vedere turistic, un loc important îl ocupă organizarea în fiecare an de pelerinaje la principalele lăcașe de cult, cu participare atât din județele învecinate, cât și din Ungaria, Serbia, Germania.
Datorită diversității etnice în Municipiul Arad există numeroase biserici de rit ortodox, romano-catolic, evanghelic, reformat, adventist, baptist, dintre care unele au fost descrise ca monumente arhitecturale: Catedrala Ortodoxă Română, Catedrala Romano-Catolică, Biserica Evanghelică, Biserica Reformată, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română din Micălaca Veche, Biserica Catolică din Aradul Nou, Sinagoga Evreiască Neologă, Mănăstirea "Sfântul Simion Stâlpnicul" – Gai. În municipiu se mai găsesc și un mare număr de alte biserici, printre care lăcașurile moderne ale bisericilor neoprotestante, noua Biserică Reformată din cartierul Gai, Bisericile Ortodoxe din centru și cartierele orașului, Sinagoga Evreiască Ortodoxă. Cea mai mare construcție este cea a Catedralei Ortodoxe Române chiar în cetrul municipiului, construcție care a început după 1990.
Numeroase lăcașe de cult importante se găsesc și în alte localități din județ, astfel: În comuna Bîrsa, sunt 4 biserici ortodoxe, care datează din anii 1800. Biserica ortodoxă din Bîrsa a fost pictată în anul 1836 de pictori vienezi.
În comuna Brazii se găsesc Biserica din lemn din satul Soimuș, biserică ce a fost cumpărată de ortodocși în anul 1865 de la satul Zeldeș (Iacobini) și Biserica din lemn de la Mădrigești – construită la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Bisericile din satele Brazii și Secaș ridicate în secolul al XIX-lea – Biserica din Secaș construită și pictată în 1838 ce păstrează și astăzi pisania, care reflectă lupta românilor din această parte împotriva "uniației". Înainte satul Secaș a avut o altă biserică mare, din zid de piatră (asemănătoare bisericii voievodale din Hălmagiu) ale cărei ruine se văd și astăzi.
Comuna Buteni are o biserica ortodoxă din secolul XIX, o biserică romano-catolică veche cu orgă și o biserica baptistă (centenară), una din cele mai valoroase din țară.
În comuna Felnac se află Mănăstirea Hodoș – Bodrog (satul Bodrogul – Nou). Mănăstirea este situată la 10 km de Arad, fiind una dintre cele mai vechi așezări monastice de pe întreg teritoriul României.
Mănăstirea este atestată documentar într-o diplomă din 1177, emisă de regele Bela al III-lea al Ungariei. Imaginea mânăstirii, așa cum a fost ea pe la 1750 se poate vedea pe o stampă expusă în pridvorul bisericii.
Frescele sunt de factură bizantină, adevărate capodopere ale artei feudale românești, mănăstirea dispunând și de un muzeu ce conține însemnate obiecte bisericești: manuscrise, cărți slavone din secolul al XVI-lea.
În centrul comunei Ghioroc este amplasată Biserica "Sf. Mucenic Dimitrie" construită în anul 1793 în stil baroc vienez, din piatră și cărămidă, de către macedo – românii veniți din Macedonia în secolul al XVIII-lea. Pictura în frescă este executată în anul 1978 de pictorii Struțeanu Maria, Dănilă Ion, Pitic Ana, Caceu Dan.
Comuna Hălmagiu are 11 biserici ortodoxe, o biserică penticostală și una baptistă. Dintre cele două biserici ortodoxe, care se situează în reședința de comună cea mai importantă este Biserica Voivodală construită în secolul al XII-lea – XIII-lea.
Orașul Lipova dispune de trei biserici ortodoxe (Lipova, Șoimoș, Radna) și două biserici catolice (Radna, Șoimoș) dintre care cele mai importante sunt:
Biserica ortodoxă Lipova, atestată documentar încă din secolul al XV-lea. Distrugerile suferite pe parcursul timpului, i-au adus ulterior o impozantă înfățișare baroc, atunci când a fost refăcută în secolul al XVIII–lea. Biserica este cea mai importantă construcție de acest gen din județ.
Catedrala Romano-Catolică Sf. Maria Radna, construită în perimetrul unei foste mănăstiri franciscane, datează din secolul al XVI–lea (piatra de temelie a fost pusă în anul 1551). Catedrala poartă hramul Sf. Maria și este un loc important de pelerinaj cu ocazia sărbătorilor religioase.
În comuna Petriș există două biserici din lemn – monumente istorice – în satele Corbești și Roșia – Nouă, care pot fi vizitate în permanență.
Comuna Săvârșin dispune de următoarele biserici: Biserica Romano – Catolică "Sfânta Ana", construită la 1791. În fața bisericii, se află o cruce de piatră cu Hristos răstignit, ridicată de familia Huniazilor. Biserica Ortodoxă, construită la 1899, posedă obiecte de cult și cărți de mare valoare artistică, corul bisericii având o vechime de circa 100 de ani. Biserica impresionează prin armonia părților componente, prin înălțimea sa, prin decorațiile interioare și prin acustica deosebită. Clopotele bisericii au fost turnate în Austria și au o muzicalitate aparte. Biserica "Sf. Trei Ierarhi" – biserica de lemn la Troaș.
Mănăstirea ortodoxă sârbă "Bezdin" din comuna Secusigiu se situează în inima pădurii, în satul Munar în apropierea rezervației naturale de nuferi. Lăcașul are posibilități de cazare (10 camere) pentru iubitorii de liniște spirituală.
În comuna Șiria există Biserica ortodoxă, construită în stil clasic, în anul 1838 și Mănăstirea Feredeu, respective schitul Feredeu.
Ca urmare a diversității religioase în comuna Vinga există două biserici ortodoxe (Vinga, Mănăștur), o biserică ortodoxă sârbă (Mănăștur), trei biserici romano-catolice (Vinga, Mănăștur, Mailat), una penticostală și o biserică baptistă.
Biserica romano – catolică Vinga a fost construită în anul 1892 de către comunitatea bulgară din Vinga, cu o înălțime de 63 m, în stil neogotic, mobilierul fiind confecționat în regiunea Tirol din Austria.
La 12 iunie 1892 are loc sfințirea și inaugurarea bisericii. Odată cu sărbătorirea a 100 ani de la inaugurare, Biserica Romano – Catolică din Vinga este declarată monument istoric. Ceea ce atrage la acest monument istoric este acuratețea arhitecturii în stil neogotic, cât și interiorul care este dotat cu 9 altare și 43 statui din lemn, executate de societatea sculptorului tirolez Rungaltier Iosif.
Comuna Zerind dispune de biserici și case de rugăciuni: Biserica Reformată din Iermata Neagră construită în secolul al XIII-lea, Biserica Reformată Zerind construită în secolul al XIV-lea, monument istoric, Case de rugăciuni baptiste (Zerind, Iermata Neagră).
Lăcașe de cult se găsesc și în celelalte localități ale județului, aparținând mai multor religii sau confesiuni, reflectând conviețuirea acestora în zonele respective. Astfel, în comuna Apateu există lăcașe de cult aparținând bisericii ortodoxe, bisericii adventiste de ziua a șaptea și bisericii baptiste, pe raza comunei Beliu există biserici ortodoxe, greco – catolică, romano – catolică, baptiste, adventistă de ziua a 7-a și penticostală, în comuna Birchiș (sat Căpâlnaș) există o biserică ortodoxă de o deosebită valoare istorică și o biserică baptistă, comuna Bocsig o biserică ortodoxă și una greco-catolică, în orașul Chișineu – Criș biserici ortodoxe, romano – catolice, reformate și neoprotestante construite în secolele al XIX–lea și al XX-lea, iar în orașul Curtici există cinci biserici de rit ortodox, romano-catolic și alte religii.
Pe raza comunei Fântânele au fost construite biserici ortodoxe, biserici romano-catolice, o biserică evanghelică și biserici baptiste, în comuna Hălmăgel, bisericile din satele Hălmăgel, Luncșoara și Vojdogi au o vechime de peste 100 ani, orașul Ineu are o biserică ortodoxă, una romano-catolică, una reformată, una penticostală, o biserică baptistă și o biserică evanghelică, comuna Macea dispune de două biserici ortodoxe, două catolice, de o biserică adventistă de ziua a șaptea și de una baptistă, iar comuna Moneasa are biserici construite în secolele al XIX–lea și al XX-lea de rit ortodox, catolic, reformat și neoprotestant.
În orașul Nădlac, ca urmare a diversității etnice, există numeroase biserici: Biserica și oficiul Parohial Evanghelic Slovac, Biserica și Parohia Ortodoxă Română, Biserica și Parohia Romano – Catolică, Biserica și Parohia Greco – Catolică, Biserica și Parohia Ortodoxă Sârbă, Biserica și Parohia Creștino-Baptistă, Biserica și Parohia Reformată, Biserica și Parohia Nazarineană, precum și Biserica și Parohia Penticostală.
Comuna Păuliș are biserici ortodoxe, catolice, baptiste, penticostale și adventistă de ziua a 7-a. În orașul Pâncota există biserici ortodoxe, o biserică catolică, una reformată, o biserică baptistă și o biserică adventistă. În orașul Sebiș există biserici ortodoxe, o biserică catolică și una baptistă, iar comuna Șofronea dispune de biserici romano-catolice, o biserică ortodoxă, o biserică adventistă de ziua a 7-a și o biserică baptistă.
După cum se vede, multitudinea și diversitatea lăcașelor de cult oferă o mare posibilitate de dezvoltare a acestei forme de turism, turismul religios.
Turismul științific
Pentru cei interesați de studiul naturii, județul Arad le oferă posibilitatea cunoașterii florei locale, specifică climatului mediteranean, avînd multe specii protejate în cadrul ariilor naturale protejate, a rezervațiilor și parcurilor dendrologice.
Turismul rural
Pentru iubitorii de natură, celor cărora le place liniștea și alimentația ecologică, județul Arad le oferă posibilitatea petrecerii câtorva zile în mediul rural, la una din pensiunile agroturistice din Podgria Aradului (Miniș, Șiria, Galșa, Ghiroc), de la poalele Munților Codru Moma (Buteni, Sebiș, Dezna, Moneasa), sau de pe Velea Mureșului (Lipova, Bârzava, Julița, Săvârșin).
Turismul sportiv
Județul Arad oferă posibilitatea practicării unui turism sportiv diversificat. Astfel, pentru sporturile de iarnă, principala destinație o reprezintă stațiunea Moneasa care dispune de o pârtie de schi și săniuș amenajată, având un grad mic de dificultate.
Pentru perioada de vară există psibilitatea practicării unor sporturi nautice pe râul Mureș, precum și în principalele zone de agrement din jurul Aradului : Ghiroc, Vladimirescu, Trei Insule, Tauț.
Turismul montan și de drumeții
O direcție recomandabilă de drumeție este Valea Mureșului, una dintre cele mai pitorești zone turistice, pe următorul traseu: Nădlac – Arad – Vladimirescu – Păuliș – Lipova – Lipova Băi (stațiune balneară) – Bârzava – Vărădia de Mureș – Săvârșin – Petriș, de aici traseul trecând în județul Hunedoara spre alte destinații turistice precum: Deva, Hațeg, Ulpia Traiana, Sarmisegetusa (cetăți antice și feudale, importante urme de civilizație străveche).
Traseul propus urmărește Valea Mureșului și se poate străbate cu mașina (drumul european E 68) sau cu trenul (magistrala Paris – Istambul pe ruta Nădlac – Arad și Arad – Săvârșin), lungimea traseului fiind de aproximativ 200 km.
Pe Drumul Vinului vestitele vinuri albe, dar mai ales cele roșii, se pot degusta în Podgoria Aradului. Folosindu-se atât tehnologii moderne cât și tradiționale, în stațiunile de vinificație de la Miniș și Barațca se produc vinuri precum: Mustoasa de Măderat, Feteasca Regală (vinuri albe seci și demiseci, de masă sau superioare), Cabernet Sauvignon, Merlot, Cadarcă, Mara (vinuri roșii superioare). Se poate străbate Podgoria, urmând ruta (circuit) Arad – Șiria – Covăsânț – Ghioroc – Miniș (Barațca) – Vladimirescu.
Drumurile utilizate mai frecvent sunt: Arad – Șiria (drumul județean DJ 709), Șiria – Păuliș – Barațca (drumul județean DJ 708 B) și Păuliș – Arad (drumul european E68). Traseul între Arad – Vladimirescu – Ghioroc se poate străbate și cu tramvaiul (vezi Harta Rețelei de Transport – municipiul Arad – Informații Generale despre județul Arad). La punctul muzeistic Miniș și la crame, se pot asigura degustări cu vânzare de vin pentru grupuri de turiști. Lungimea traseului în circuit este de aproximativ 75 km.
Ținutul Nadășului și Valea Crișului Alb se pot descoperi ajungând în localitatea Buteni, pe una din variantele: Arad – Șiria – Pâncota – Ineu – Bocsig – Bârsa – Sebiș – Buteni, sau Arad – Șiria – Târnova (opțional lacul Tauț) – Buteni.
De aici se urmează Valea Crișului Alb pe ruta: Sebiș – Buteni – Almaș – Gurahonț – Hălmagiu – Hălmăgel sau se poate opta pentru un sejur de odihnă în stațiunea balneo-climaterică Moneasa pe ruta: Sebiș – Dezna – Moneasa.
Traseul Arad – Hălmăgel străbate o zonă deosebit de pitorească (alternanță câmpie–deal–munte), ea fiind preferată de vizitatori datorită posibilităților de cazare și agrement pe care le oferă pensiunile turistice din zonă. Accesul în zonă este posibil cu trenul (pe ruta Arad – Brad) sau mașina. Din Hălmagiu, se poate continua ruta spre Brad, Deva sau Beiuș. Lungimea itinerarului este de aproximativ 130 km.
În stațiunea Moneasa se poate ajunge urmând traseul: Arad – Sebiș – Moneasa, alegând pe timp de vară cea de-a doua variantă propusă prin Târnova. Accesul se realizează cu mașina sau trenul. De la stația CFR Sebiș călătorii sunt preluați de autobuzele locale până la Moneasa. Lungimea traseului este de aproximativ 100 km.
Spațiul citadin al Municipiului Arad etalează cu eleganță silueta clasică a edificiilor sale de început de secol, devenite așezăminte de cultură și învățământ, sedii de bănci sau pur și simplu locuințe. Peisajul urban dobândește un aspect unitar și armonios grație stilului eclectic – secession, dominant prin arhitectura orașului, ce în urmă cu un secol era considerat o “mică Vienă”.
Spre edificare, ar fi binevenit un tur al orașului, pornind de la km 0. Se poate propune următorul traseu: P-ța Primăriei – Palatul Administrativ – Palatul Culturii (Filarmonica și Muzeul Județean) – Catedrala Romano-Catolică – Teatrul de Stat – str. Mețianu (veche arteră comercială) – Catedrala Ortodoxă – Biserica Ortodoxă Sârbă (P-ța Sârbească) – Sinagoga Evreiască – P-ța Avram Iancu – podul “Decebal” – Cetatea Aradului – ștrandul Neptun – Faleza Mureș – Biserica Roșie.
Pentru cei dornici să evadeze “în natură” împrejurimile Aradului oferă multiple posibilități de recreere: drumeții la Pădurea Vladimirescu, Ceala; vizite la mănăstirile ortodoxe Hodoș-Bodrog (atestată încă din 1177), Arad – Gai, sau Macea (Grădina Botanică și Castelul Macea) sau ambianța ștrandurilor termale de la Macea, Dorobanți sau Curtici.
Dacă sunteți interesați de o privire panoramică asupra orașului de pe Mureș și a împrejurimilor sale, Aeroclubul “Traian Vuia” poate oferi o călătorie “la înălțime”, o experiență unică, spectaculară a zborului cu planorul sau cu avionul.
Turismul de vânătoare și pescuit sportiv
Pentru cei pasionați de vânătoare, județul Arad oferă posibilitatea practicării unor activități cinegetice, asigurând totodată și posibilități de cazare și servire a mesei în unitățile aparținând Direcției Silvice Arad.
Pescuitul sportiv se poate practica atât pe râul Mureș, cât și pe lacurile din împrejurimile Aradului: Ghioroc, Vladimirescu, Tauț.
Capacități de cazare turistică
a). Capacitatea de cazare turistică
Capacitatea de cazare turistică existentă reprezintă numărul de locuri de cazare de folosință turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare sau clasificare al structurii de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate.
Tabel 30. Tipul și numărul unităților de cazare turistică
(Sursa: INS- Direcția Județeană de Statistică Arad)
Din tabelul 30 rezultă că în județul Arad, la nivelul anului 2012, existau 171 de unități de cazare turistică, dintre care 32 (19%) erau hoteluri, 87 (51%) pensiuni turistice, 12 (7%) vile turistice, 5 (2,9%) cabane turistice, 5 (2,9%) hanuri și moteluri, 22 (13%) campinguri, 2 (1,2%) tabere pentru elevi și preșcolari, pentru ca 26 (15%) să fi fost alte unități de cazare.
Cele mai importante unități de cazare, hotelurile, din cele 32 înregistrate la nivelul județului, 23 sunt amplasate în Municipiul Arad, ceea ce reprezintă 43,7 % din total.
Tabel 31. Numărul locurilor în unitățile de cazare turistică
(Sursa: INS- Direcția Județeană de Statistică Arad)
În privința numărului de locuri de cazare turistică (tabelul 31), se poate observa că cele mai multe, 2655 (43%) revin hotelurilor, respectiv 1853 (30%) revin pensiunilor turistice. Cu valori mai mici, cuprinse între 8 – 9%, participă vilele, pensiunile turistice sau alte unități de cazare, pentru ca cele mai mici capacități (2-4%) să revină hanurilor și motelurilor, cabanelor, camping-urilor și taberelor pentru elevi și preșcolari.
Tabel 32. Capacitatea de cazare turistică în funcțiune – total loc/zi
(Sursa: INS- Direcția Județeană de Statistică Arad)
În privința capacităților de cazare turistică în funcțiune (total locuri/zile – Tabelul 32), din totalul de 1690718 locuri/zile, 1016343 locuri/zile (60%) sunt în hoteluri, 538684 locuri/zile (31%) sunt în alte unități de cazare (pensiuni turistice și pensiuni agroturistice), pentru ca ponderea celorlalte unități de cazare să fie redusă.
Tabel 33. Utilizarea capacităților de cazare turistică (număr)
(Sursa: INS- Direcția Județeană de Statistică Arad)
În privința utilizării capacității de cazare turistică (tabelul 33), în anul 2012 hotelurile au fost ocupate în procent de 78%, iar alte unități de cazare (pensiuni turistice și pensiuni agroturistice) au avut un grad de ocupare de 22%, ponderea celorlalte unități de cazare fiind foarte redusă.
Din cele de mai sus rezultă că în județul Arad hotelurile dețin procentul cel mai ridicat, atât în ceea ce privește numărul de locuri în unități de cazare turistică, a capacității de cazare turistică în funcțiune, cât și a utilizării capacității acestora.
b). Aprecierea potențialului turistic
În lucrarea România – potențialul turistic, autorii Ielenicz M. Și Laura Comănescu (2009), abordează această problemă și considerăm, ca atare, că evaluările efectuate pot fi avute în vedere și în această teză, pentru obiectivele turistice din județul Arad.
Astfel, într-o țară precum România în care, pe de-o parte, sunt identificate numeroase elemente care pot fi incluse în fondul turistic ca obiective cu posibilități diferite ca grad de interes și grad de valorificare, iar pe de altă parte cu o infrastructură aflată într-un început de reabilitare pe direcțiile principale și cu servicii slabe în care predomină spiritul acaparării de fonduri și nu mulțumirea deplină a turistului, analizarea cât de cât corectă a problemei potențialului său turistic și diferențierea de centre, zone cu un anumit specific turistic este dificilă, dar nu de neabordat.
Pentru aceasta trebuie să se plece de la aprecierea fiecărui gen de obiectiv turistic, stabilindu-i-se în baza căror criterii valoarea pentru diferite forme de practicare a turismului și apoi prin cuantificare să se ajungă la anumite ierarhizări ale gradului de atractivitate. Aceasta, coroborată cu accesibilitatea în prezent și în perspectivă și cu posibilități de realizare a unor servicii corespunzătoare, poate conduce la identificarea de localități turistice, centre turistice ce polarizează diversele activități turistice, apoi axe și zone turistice.
Valoarea potențialului turistic al unei localități se poate calcula pe baza formulei (Ielenicz M, Laura Comănescu, 2009, pag 415):
P = dt + n + m + d + s
în care:
P = potențialul turistic;
dt = suma valorilor obiectivelor turistice, pentru care au fost avute în vedere obiectiele turistice cuprinse în tabele și notate cu note între 1 – 5 (1 pentru 0 – 100 locuri cazare; 2 pentru 100 – 200 locuri cazare; 3 pentru 200 – 300 locuri cazare; 4 pentru 300- 400 locuri cazare; 5 pentru mai mult de 400 locuri cazare);
n = indicele corespunzător numărului de obiective de interes internațional și național (marcat valoric prin 5 puncte – peste 15 obiective; 3 puncte – 10-15 obiective; 2 puncte – 5-10 obiective; 1 punct sub 5 obiective);
m = indicele privind gradul de modernizare al rețelei de comunicație (5 puncte – rang internațional; 3 puncte – rang național; 2 puncte – rang județean; 1 punct – rang local; 0 puncte – drumuri nemodernizate);
d = indicele distanței față de ariile de concentrare mare a populației (peste 100000 locuitori) (5 puncte pentru o distanță mai mică de 10 km; 3 puncte pentru o distanță cuprinsă între 10 și 50 km; 2 puncte – 50 – 100 km; 1 punct pentru o ditanță mai mare de 100 km);
s = indice privind calitatea serviciilor ce pot fi asigurate (5 puncte pentru excelent; 3puncte pentru foarte bine; 2 puncte pentru bine; 1 punct pentru satisfăcător; 0 puncte pentru lipsa acestora).
Aprecierea serviciilor a avut în vedere condițiile de odihnă, de masă, sanitare, de agrement etc. Există diverse criterii de apreciere a acestora, majoritatea fiind aplicate la categoriile de unități de deservire pe baza cărora se acordă calificativele sub formă de stele sau margarete. În baza acestor criterii s-a realizat ierarhizarea localităților care au stabilimente turistice, unde se vede valoarea fiecărei localități din cele 32 care au unități de cazare.
Se poate observa că Municipiul Arad (Tabel 34) deține supremația privind potențialul turistic antropic, dar cu un punctaj mai redus pentru zona turistică în care se află (câmpie), totalizând 23 de puncte. Pe locul II se găsește orașul Lipova, iar pe locul III două comune, Moneasa (stațiune turistică) și Vladimirescu (comună suburbană); pe locul IV este de menționat localitatea Păuliș, aflată în Podgoria Aradului, pe Drumul Vinului, urmată de mai multe localități aflate pe locul V (Chișineu Criș, Nădlac, Pâncota, Livada, Ghioroc și Zimandul Nou).
(Sursa: INS- Direcția Județeană de Statistică Arad)
c). Zonarea turistică a județului Arad
În lucrarea România – potențialul turistic, autorii Ielenicz M. Și Laura Comănescu (2009), împarte teritoriul României în: provincii, regiuni, zone și centre turistice. Județul Arad este cuprins în regiunea turistică Munții Apuseni, în provincia Dealurilor și Câmpiilor din vestul țării (Banato – Someșană).
Regiunea turistică Munții Apuseni prezintă următoarele caracteristici generale:
Potențialul turistic
Forme de relief: montan
Climat: dispus pe etaje
Rețeaua hidrografică: cu densitate mare
Vegetația, fauna și rezervațiile naturale: biodiversitate
Populația: densitate mică, cu concentrări pe văi și depresiuni
Zone turistice:
Munții Metaliferi
Axa turistică Crișul Alb
Munții Zărandului
Axa turistică Mureș
Munții Codru Moma
Infrastructura turistică a regiunii: echipată mediu
Tipuri de turism: montan
Provincia Dealurilor și Câmpiilor din vestul țării (Banato – Someșană)
Potențialul turistic
Relieful: colinar și de câmpie
Climatul: temperat cu influențe oceanice evidente
Ape termale și lacuri
Râuri: Mureș și Crișul Alb
Vegetația: de silvostepă
Obiective antropice: variate
Zone, centre și obiective turistice: Zona turistică Banat
Șoseaua Timișoara – Arad
Orașul Arad
Orașele Pâncota, Lipova
Malul stâng al Mureșului între Lipova și Arad
Vest de Arad
Șoseaua spre Oradea
Infrastructură și dotări: echipate mediu și bun
Tipuri de turism: tranzit
Strategia turistică a județului Arad
Analiza stării turismului în județul Arad a pornit de la date oficiale obținute din statisticile naționale și județene, sau din datele oferite de anumite proiecte.
Astfel, s-a constatat faptul că turismul arădean se află în prezent într-o stare deficitară, accentuată de criza economică. Județul Arad se conturează ca o destinație turistică în mai mică măsură decât județele limitrofe.
Principalul tip de turism regăsit în județul Arad este cel de tranzit, cu toate că există și un anumit tip de turism de afaceri, de recreere în perioada de vară și turismul balnear.
Tipurile de turism la momentul actual presupun șederi scurte și accesarea a puține servicii în afara celor hoteliere și de restaurație. Acest lucru înseamnă că dezvoltarea locală generată de turism este la un nivel modest, din cauza cheltuielilor reduse și nediversificate pe care le fac turiștii odată ajunși în locație.
Atunci când corelăm scopul călătoriei cu localitatea în care operatorii funcționează, observăm că turismul de vacanță/recreere este predominant în localități mai mici precum Ghioroc, Dezna, Căsoaia sau Sebiș. În Moneasa, ponderea turismului de recreere este la fel de importantă ca și ponderea turismului pentru tratament balnear. În municipiul Arad, predominante sunt turismul de tranzit și de afaceri. În localitățile de graniță precum și din alte localități mai mici ale județului, turismul predominant este cel de tranzit, fapt constatat din statistica privind numărul de înnoptări.
Motivele stării nesatisfăcătoare a turismului din Arad sunt legate de următoarele aspecte: lipsa obiectivelor turistice de interes major, lipsa promovării și comunicării adecvate a atracțiilor turistice existente către potențialii turiști, deficiențele infrastructurii de transport, etc.
În același timp se poate constata că județul Arad deține un potențial semnificativ de dezvoltare a turismului. Strategia de dezvoltare a turismului trebuie să ia în considerare direcțiile în care județul Arad are, sau își poate dezvolta un avantaj comparativ în materie de turism față de regiunile vecine. În acest sens strategia ia în considerare diferite tipuri de turism – fiecare adresându-se câte unui grup-țintă diferit (de exemplu, tineri interesați de sporturile în natură). Dezvoltarea câte unui tip de turism, astfel încât membrii grupului-țintă respectiv să vină predominant în județul Arad pentru a-și satisface interesele, se constituie în câte un avantaj comparativ pentru acest județ. Mai multe asemenea avantaje sunt necesare pentru a asigura constanța fluxurilor turistice.
8.2.1. Direcții posibile de dezvoltare
Turism sportiv și de recreere
Județul Arad prezintă condiții superioare în materie de peisaj și posibilități naturale comparativ cu zonele învecinate (atât din România, cât și din Ungaria). Astfel, direcțiile în care județul prezintă un potențial mai mare sunt: navigație cu vâsle (caiac, canoe, plută) și motor, alte sporturi pe Mureș, drumeții și călărie în Munții Zarandului, trasee de bicicliști în continuarea traseelor din Ungaria, parapante, observarea animalelor, vânătoare și pescuit, și chiar speologie.
Valoarea turistică a râului Mureș ar crește mult dacă orice turist (sau localnic) ar putea închiria cu ușurință caiace, canoe și bărci cu motor pentru a realiza incursiuni pe apă. În acest moment, acest lucru se poate face doar în Parcul Natural „Lunca Mureșului”.
Activitățile de vizitare și cercetare speologică sunt organizate în zone din spațiul limitrof stațiunii turistice Moneasa, în Peștera cu apă de la Băi, Peștera Liliecilor, Peștera cu Apă de la Moară sau la sud de Săvârșin, în Peștera Duțu și Peștera Sinesie.
Tot în categoria turismului sportiv intră și pescuitul sau vânătoarea, pe raza județului Arad fiind amenajate mai multe locații în care se desfășoară astfel de activități.
Nu în ultimul rând, facilități pentru practicarea unor sporturi mai larg răspândite precum tenis de câmp, fotbal, sunt disponibile în orașul Arad dar și în alte localități.
Există așadar un potențial de dezvoltare pe această direcție, care trebuie exploatat prin dezvoltarea infrastructurii și prin promovarea corespunzătoare a acestor posibilități de petrecere a timpului.
Patrimoniu cultural construit
Această categorie de turism prezintă un potențial redus, mai ales datorită faptului că retrocedarea în control civil a Cetății Aradului, principalul obiectiv cultural din județ, nu s-a realizat până în prezent. Celelalte cetăți și obiective arheologice ale județului nefiind amenajate, prezintă un interes relativ scăzut comparativ cu ceea ce un turist poate vizita în regiunile vecine. Excepție în acest caz este turismul religios, îndeosebi prin mănăstirea Radna și Bodrog.
Turismul cultural are ca principale repere palatele și conacele din județ, multe dintre ele declarate monumente istorice. Unele palate au fost foarte bine amenajate pentru turism și întreținute ca urmare a retrocedării sau concesionării lor către actori privați, cum este cazul Castelului Regal de la Săvârșin și a Castelului de la Șofronea.
Astfel de clădiri sunt parte a centrului istoric al Aradului, dar cele mai multe fie găzduiesc instituții publice, fie nu au nici un fel de exploatare turistică. Dintre muzee, se evidențiază Complexul Muzeal Arad, Muzeul orașului Lipova, Muzeul Adam Müller Guttenbrunn și alte case memoriale (Muzeul Ioan Slavici), dar acestea nu au reușit să joace un rol semnificativ în circuitele turistice, ci servesc doar funcții culturale locale.
Acest lucru este parțial valabil și pentru edificiile vechi, precum cetățile de la Șoimoș, Șiria, Dezna dar și vestigiile arhelogice de la Bizere-Frumușeni și din alte localități. Deși valoarea lor istorică și culturală o depășește pe cea turistică, situarea acestor ruine în cadru natural le conferă oportunitatea turismului activ.
Centrul istoric al orașului Arad. Cu o lungime de aproximativ 2 km, pe malul stâng al râului Mureș, bulevardul Revoluției reprezintă „inima” istorică a orașului Arad, fiind una dintre „rezervațiile” arhitecturale cele mai mari din țară. Este alcătuit din mai mult de 30 clădiri declarate monument istoric și oferă turistului o alăturare a diferitelor stiluri arhitecturale (clasic, neoclasic, renascentist, baroc, rococo, eclectic, seccesion, art nouveau). Cele mai importante repere ale bulevardului sunt clădirea Primăriei, ridicată în secolul al XIX-lea (1876), în stil neorenascentist; Palatul Cenad, ridicat în secolul al XIX-lea (anul 1894), în stil eclectic, având elemente neoclasice, dar și renascentiste; Catedrala Romano-Catolică, construită între anii 1902-1904 în stil renascentist, cu un frontispiciu semicircular adâncit cu o copie a celebrei sculpturi Pieta la exterior și o orgă cu o deosebită rezonanță; Palatul Băncii Naționale, care a fost construit ca edificiu bancar între anii 1905-1906, în stil clasic; Palatul Administrației Financiare ridicat în secolul al XIX-lea, în stil eclectic, cu un turn rococo (azi sediul Administrației Finanțelor Publice Arad și a Rectoratului Universității "Aurel Vlaicu" din Arad), ridicată în secolul al XIX-lea, este o clădire cu trei nivele, realizată în stil eclectic, îmbinând armonios elemente clasice cu rococco; Teatrul de Stat Ioan Slavici, ridicat în stil neoclasic, în secolul al XIX-lea (1874); Biserica Evanghelică, ridicată în 1906, în stil neogotic, cunoscută mai ales sub numele de "Biserica Roșie"; Hotelul Ardealul, fondat în 1841, în stil neoclasic; Palatul Neumann, construit în secolul al XIX-lea (1891-1892), în stil eclectic.
Alte repere ale orașului sunt Palatul Cultural, Teatrul Vechi, Casa cu Lacăt și Însemnele Calfelor, Sinagoga Evreiască, Palatul de Justiție, Palatul Bohus, Turnul de apă, având o înălțime de 38 metri și care oferă o panoramă asupra Aradului istoric.
Reperul turistic cu cel mai mare potențial al municipiului este Cetatea Aradului, construită în secolul al XVIII-lea (1763 – 1783), împrejmuită de trei ziduri de apărare, sub forma unei stele duble (stilul Vauban), cu șase colțuri. Datorită amplasamentului deosebit în peninsula Mureșului, a unicității sale (singura cetate atât de bine conservată în stil Vauban existentă în Sud-Estul Europei) și a dimensiunilor sale ea ar reprezenta o reală atracție pentru turiști. În acest moment cetatea nu poate fi vizitată, fiind încă administrată de Ministerul Apărării. Așadar, acesta reprezintă un posibil obiectiv turistic atractiv, singurul de acest nivel din județul Arad, darea sa în folosință civilă și în circuitul turistic fiind o prioritate majoră.
La același punct, ștrandul orașului Arad a reprezentat mult timp o atracție regională. Ansamblul format din Cetatea Aradului și ștrand poate cu siguranță constitui, pe viitor, un obiectiv turistic major.
În privința turismului cultural există un exemplu semnificativ de succes. Mânăstirea Maria Radna este un alt obiectiv cu potențial foarte mare de atractivitate turistică, drept dovadă fiind fluxurile constante de turiști străini. Construită în secolul al XVI-lea (1551), basilica Maria Radna a servit inițial călugărilor franciscani drept adăpost împotriva năvălitorilor otomani, a fost ulterior refăcută și modificată în perioada 1727 – 1828. În interior, este împodobită cu o icoană, realizată în stilul renașterii târzii în Italia, despre care se spune că este făcătoare de minuni și care a primit în secolul al XVIII-lea o ramă din argint, făcută de însuși aurarul împăratului. De asemenea, are un altar din marmură de Carrara și o colină în spatele bisericii, unde este simbolizată calea Sfintei Cruci. Mânăstirea și împrejurimile sale necesită însă multiple restaurații.
Mânăstirea se află pe lista obiectivelor turistice de interes major nu doar pentru decorațiile deosebite din interior sau arhitectură, ci și pentru că este deja inclusă în circuite internaționale de pelerinaj cu ocazia sărbătorilor religioase (exemplu relevant: pelerinajul motocicliștilor). Pelerinajele având ca punct central Mânăstirea Maria Radna din Lipova, ghidează vizitatorii și către alte obiective cum sunt Mânăstirea Hodoș-Bodrog sau Mânăstirea Feredeu.
Trebuie avut în vedere și un alt aspect care ține de cultura locală, și anume satisfacția turiștilor cu serviciile de cazare și masă. Chiar dacă nu poate singură să aducă turiști, gastronomia specifică oferită este un plus care trebuie pus în valoare în toate circumstanțele (tranzit, vizitare, sport, etc.). Totodată, din punct de vedere turistic, aceasta poate fi mai amplu legată de stilul de viață local.
Turism balnear
Potențial turistic insuficient exploatat din cauza faptului că facilitățile balneare din regiunile vecine sunt superioare celor de la Moneasa sau Băile Lipova, izvoarele sau sursele termale nefiind amenajate corespunzător. De asemenea un alt inconvenient este faptul că accesul la stațiunea Moneasa este destul de dificil.
Specializarea balneară existentă nu este singura ofertă a stațiunii Moneasa ci dimpotrivă, obiectivele sale naturale sunt mult mai diverse, iar valorificarea lor turistică poate ușor construi noi avantaje potențial mai atractive decât tratamentele și curele balneare.
Prin urmare, infrastructura deficitară este o problemă în dezvoltarea acestui tip de turism. Din acest motiv cele mai importante progrese se vor înregistra doar ca urmare a investițiilor agenților privați în colaborare cu autoritățile locale.
Turism de afaceri
Potențialul relativ redus al acestui sector se datorează facilităților de cazare care au o calitate destul de scăzută. Turiștii orientați către turismul de afaceri sunt în general din mediul urban, motiv pentru care calitatea serviciilor oferite capătă o importanță deosebită. În județul Arad sunt puțini operatori care au capacitatea de a furniza aceste servicii (facilități de conferințe, team building) la nivelul de exigență cerut pentru acest tip de turism.
Obiective naturale
Potențialul turistic în această zonă este destul de ridicat. Principala atracție turistică o reprezintă Parcul Natural Lunca Mureșului, urmată de zona Munților Zărandului precum și alte atracții naturale ale județului.
Ca potențial de atractivitate, cel mai semnificativ și ușor accesibil dintre obiectivele naturale este Parcul Natural Lunca Mureșului, zona având ca obiectiv declarat protejarea peisajului, habitatelor și speciilor de luncă printr-un management durabil al activităților umane, astfel încât să constituie și un spațiu pentru ecoturism și educație ecologică. În acest sens, se desfășoară deja activități cu minim impact asupra mediului înconjurător: se pot închiria biciclete (pentru plimbări pe trasee deja amenajate), caiac-canoe (pentru Mureș), se pot studia mamiferele mari (observatorul Prundul Mare), păsările (observator ornitologic la Balta Bezdin) și nuferii (Balta Bezdin).
Alte repere turistice sunt Balta Șoimoș din Lipova, Balta Ghioroc, lacul artificial Tauț, Grădina botanică de la Macea sau Pădurea Vladimirescu.
Obiectivele naturale ale județului Arad sunt însă mult mai diverse. Munții Zărandului, Munții Codru-Moma, Câmpia Aradului, văile Mureșului și Crișului Alb, Valea Cladovei, parcurile dendrologice, au un potențial turistic semnificativ.
Strategia de dezvoltare a turismului din zonă se bazează pe atracția mediului natural. Tot aici mai trebuie menționată clima blândă, care asigură un sezon turistic lung, aproape de întregul an.
Luând în considerare aceste obiective turistice o concluzie este că trebuie evitat conflictul dintre cele două utilizări ale naturii, respectiv conservarea biodiversității pentru generațiile viitoare și valorificarea turistică și recreativă a obiectivelor naturale.
O soluție utilizabilă la scară largă este formată din următoarele trei elemente:
– Infrastructura trebuie să fie disponibilă (punctele de colectare ale deșeurilor trebuie să fie disponibile în zonele cele mai frecventate de turiști fiind marcate pe hărți și prin indicatoare, serviciul de salubritate trebuie să se extindă urmând îndeaproape amenajarea și dezvoltarea turistică).
– Regulile de protecție (a nu distruge obiectivele naturale) trebuie să fie puține, clare și anunțate vizibil. Accesul și activitățile recreative precum camparea, focul sau pescuitul nu trebuie restricționate sau interzise decât în cazuri excepționale. Similar, accesul nu trebuie restricționat decât în zona de habitat a anumitor specii rare sau periclitate (rezervații), iar celelalte activități restrânse potrivit regulilor acestor amenajări (parcuri naturale, rezervații, parcuri naționale, etc.).
– Dacă regulile sunt minime, cunoscute și acceptate de toți ca fiind utile, ele vor fi respectate și impuse prin colaborare.
Evenimente culturale (obiective culturale nepermanente)
Festivalurile atrag mulți vizitatori, ceea ce creează necesitatea și oportunitatea pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Există o serie de festivaluri de succes, precum Festivalul Clătitelor, Festivalul Rock pe Mureș, Festivalul de muzică veche prin cetățile Aradului, Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Sărbătoare la Bizere, Târgul Meșterilor Populari de la Moneasa etc.
Sărbătoarea Vinului în Podgorie este un eveniment organizat de către Consiliul Județean Arad – prin Centrul Cultural Județean Arad. Evenimentul reunește artiști populari, producători de vin și de produse culinare tradiționale (pâinea de Pecica, salamul de Nădlac, întorsuri, cozonaci etc.). Sunt organizate excursii cu ghid pe Drumul Vinului.
Turism de tranzit
Turismul practicat în județul Arad este în prezent, în primul rând de tranzit, dar acest tip de turism este mai puțin rentabil din punct de vedere economic din cauza duratei mici a sejurului.
Din acest motiv trebuie analizat cum poate fi asociat turismul de tranzit turismului de vizitare a obiectivelor naturale sau culturale (permanente și nepermanente), respectiv celui sportiv. Astfel, accesul turiștilor aflați în tranzit la celelalte tipuri de turism trebuie facilitat, atât la nivel de comunicare, cât și la nivelul infrastructurii de acces și celorlalte facilități pentru turism.
Oferta turistică a județului Arad trebuie scoasă în calea turiștilor aflați în tranzit – prin pliante, prin mesh-uri plasate pe rutele auto și feroviare, precum și prin alte modalități.
8.2.2. Direcțiile cu potențial maxim de dezvoltare
Direcția principală – trebuie adoptată o viziune unitară asupra dezvoltării turismului, viziune care să combine sportul, recreerea, natura și cultura.
Direcție secundară – obiectivele de vizitare (naturale și culturale – permanente sau nepermanente) trebuie integrate în circuite turistice.
Prin urmare, strategia de dezvoltare turistică a județului Arad trebuie să se concentreze în special pe facilitarea turismului activ: îmbinarea vizitării obiectivelor naturale și culturale cu practicarea recreativă a sporturilor (prin utilizarea caiacelor, a bicicletelor etc).
Facilitarea turismului de vizitare (natural și cultural) se poate face în special indirect, prin încorporarea obiectivelor turistice în circuite, prin informarea turistică adecvată și prin facilitatea colaborării și creării de rețele (networking) între operatorii privați.
Înainte de declanșarea crizei economice, sectorul turistic în județul Arad a cunoscut o creștere a importanței sale între celelalte ramuri economice ale județului și o creștere a ofertei și diversității serviciilor hoteliere și de restaurație. Principala creștere a avut loc în turismul de tranzit, acesta putând acționa ca o bază pe care să se poată dezvolta și celelalte tipuri de turism.
Aradul este slab poziționat ca destinație turistică. Principalele motive sunt numărul redus de obiective turistice atractive, dar și slaba notorietate a celor existente, posibilitățile de informare turistică fiind foarte reduse.
8.2.3. Obiectivele și operaționalizarea obiectivelor
Direcțiile prezentate anterior generează două obiective care se susțin reciproc.
Obiectivul special vizează construirea avantajului comparativ și conține măsurile pentru creșterea atractivității județului Arad ca destinație turistică pe direcțiile cu potențial maxim de dezvoltare, turism sportiv și de recreere, natural și cultural.
Obiectivul general vizează cadrul cel mai amplu de desfășurare a turismului și va cuprinde toate inițiativele și măsurile de natură să îmbunătățească infrastructura turistică în sens larg, adică incluzând infrastructura fizică dar și îmbunătățirea mediului de afaceri, comunicarea etc. Astfel, direcțiile de dezvoltare non-prioritare vor fi acoperite de acțiunile care țin de obiectivul general.
Obiectivul special – creșterea atractivității județului Arad ca destinație turistică pe direcțiile cu potențial de dezvoltare, turism sportiv și de recreere, natural și cultural se poate realiza prin:
– realizarea de circuite turistice;
– abordare unitară a informării și promovării turistice;
– organizarea de evenimente culturale;
– valorificarea turistică a Luncii Mureșului și a Văii Crișului Alb.
Din cele prezentate anterior reiese că turismul cultural, turismul balnear și de afaceri au potențial redus, astfel că potențialul cel mai mare îl au turismul sportiv și natural, în special cicloturismul, turismul orientat către obiectivele naturale precum Lunca Mureșului și turismul ocazionat de festivaluri de succes, precum "Rock pe Mureș".
Principala direcție constă în vizitarea într-o manieră sportivă, dinamică (utilizând biciclete, caiace) a obiectivelor naturale și culturale situate în Lunca Mureșului și pe Valea Crișului Alb. Obiectivul turistului este, în acest context, dublu: vizitarea unor obiective turistice plus practicarea sporturilor preferate.
Pentru o dezvoltare a turismului trebuie să se acționeze în acele direcții în care județul Arad are sau își poate dezvolta un avantaj comparativ în materie de turism față de regiunile vecine, respectiv se recomandă concentrarea pe direcțiile prioritare: obiective naturale și culturale (permanente și nepermanente), activități sportive și, ca direcție secundară, integrarea obiectivelor în circuite turistice.
Astfel, creșterea atractivității județului Arad ca destinație turistică pe direcțiile prioritare recomandate presupune:
– crearea unei imagini unitare, care să scoată în evidență experiențele turistice atractive pe care turistul le poate trăi în județul Arad;
– crearea de circuite turistice culturale, naturale (și combinații între acestea două) în care să fie integrate obiectivele turistice din județ;
– crearea și dezvoltarea infrastructurii necesare, inclusiv a infrastructurii sportive necesare circuitelor în combinația sport, natură și cultură: în special a pistelor de biciclete necesare pentru cicloturism, centrelor de închiriere pentru caiace, canoe și bărci, parapante, circuite ecvestre, drumeții;
– crearea de oportunități sporite pentru evenimente culturale și comunități neconvenționale;
– comunicarea și facilitarea informării turistice cu privire la județul Arad (conceperea unui brand turistic și a unei strategii de comunicare, diseminarea brandului prin infrastructura de informare și dezvoltarea acesteia, dezvoltarea networkingului turistic, realizarea unui site turistic al județului, organizarea unor convenții turistice bianuale );
– facilitarea dezvoltării unui mediu de afaceri competitiv;
– creșterea și regândirea finanțării pentru organizațiile neguvernamentale și instituțiile care contribuie la dezvoltarea turismului pe direcțiile recomandate;
– acordarea unor facilități fiscale pentru operatorii în turism (scăderea taxelor locale de la nivelul maxim, sprijinirea IMM-urilor care activează în turism).
Unele dintre acestea constituie sub-obiective directe ale obiectivului special – definirea unui avantaj comparativ, în timp ce restul vor fi considerate sub-obiective ale obiectului general.
Evaluarea turistică a unităților administrativ – teritoriale în raport cu calitatea mediului.
Pe parcursul acestei teze a fost analizată calitatea factorilor de mediu din județul Arad, precum și impactul acesteia asupra potențialului și activităților turistice. Deoarece în cele mai multe cazuri nu se înregistrează un fenomen acut de poluare, care să ridice probleme serioase, perturbatoare a activităților turistice, am creionat și posibile efecte ale stării factorilor de mediu, atât asupra calității vieții cât și asupra turismului.
Astfel, făcând corelația dintre potențialul turistic, respectiv gradul de valorificare al acestuia, menționată explicit prin aprecierea sa la nivelul județului și activitățile economice care pot avea un impact major asupra mediului, putem contura, într-un mod explicit, arealele din județul Arad unde activitatea turistică se poate desfășura, și chiar dezvolta, fără vreun risc.
Putem observa însă (vezi Fig. 78), că la nivelul județului Arad sunt foarte multe unități administrativ – teritoriale (45) care nu pot fi evaluate turistic, deoarece nu sunt informații oficiale referitoare la existența și funcționarea unor stabilimente turistice. Dacă în zona de câmpie, mai săracă în obiective turistice, acest lucru poate fi considerat ceva normal, mai greu este de înțeles în spațiul montan, unde potențialul turistic natural este ușor de observat chiar și de persoane neavizate.
Un număr de cinci unități administrativ – teritoriale au primit mai puțin de 10 puncte în ceea ce privește evaluarea turistică, datorită numărului limitat de obiective turistice și a gradului mic de valorificare a acestora. Patru dintre ele sunt în zona de câmpie, pentru ca a cincea unitate să fie Hălmăgel, comună cu perspective largi de dezvoltare.
Între 10 și 15 puncte au primit un număr de 26 de unități administrativ teritoriale, localizate în diferite unități de relief, cu un număr variabil de obiective turistice. În cele mai multe cazuri, la nivelul acestor unități teritorial – administrative nu sunt derulate activități economice cu risc major asupra calității factorlor de mediu, excepție făcând comunele Vladimirescu și Păuliș, unde funcționează mai mulți agenți economici cu activități în domeniul exploatării agregatelor minerale și a lemnului. Astfel, în urma activităților acestora, este mult diminuat potențialul turistic al Mureșului și al lacurilor din proximitate râului, respectiv al pădurii Vladimirescu și zonei montane din vestul Munților Zarand, datorită impactului asupra biodiversității, a degradării peisajului și oscilațiilor de nivel în timpul anului. În cazul comunei Vladimirescu impactul poate să fie major, deoarece în pădurea comunei sunt derulate principalele activități turistice.
Unitatea administrativ – teritorială Lipova a primit un punctaj mai mare, 16 puncte care o situează pe locul II la nivelul județului Arad, datorită atât cadrului natural divers, cât și datorită obiectivelor turistice antropice existente. În ceea ce privește natura activităților cu impact asupra mediului, remarcăm de asemenea preponderența exploatărilor de agregate minerale și lemn, care pot avea influențe asupra turismului, diminuând numărul turiștilor care aleg ca destinație acest oraș. În acest sens rămâne predominant turismul de tranzit, care nu poate să ofere certitudinea numărului de înnoptări care apare în cazul locurilor de destinație turistică.
Cu cel mai mare punctaj se înscrie orașul Arad (23 de puncte), datorită obiectivelor turistice existente, eminamente antropice, dar și datorită infrastructurii turistice. În aceeași măsură apar și problemele determinate de numărul mare de activități economice care pot avea un impact negativ asupra mediului. Cu toate că aceste activități sunt concentrate la marginea orașului, în zonele industriale, apar valori mari ale pulberilor sedimentabile în oraș, care pot genera o stare de disconfort turiștilor. Același lucru poate fi determinat și de circulația rutieră, fluxurile existente depășind capacitatea orașului.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Starea Factorilor DE Mediu Si Influenta Asupra Turismului In Judetul Arad (ID: 146930)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.