Stadiul Cunoasterii In Materia Impozitelor Si Taxelor In Romania
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. STADIUL CUNOAȘTERII ÎN MATERIA
IMPOZITELOR ȘI TAXELOR ÎN ROMÂNIA
Dimensiuni conceptuale privind sectorul public
Veniturile publice, sursă a instituțiilor statului, determinate
printr-o politică fiscal bugetară unitară
1.2.1 Obligația bugetară, fundament al veniturilor bugetare
și sursă a utilizărilor publice
1.2.2. Principiul impunerii echilibrate
1.2.2.1. Impozite directe
1.2.2.2. Impozite indirecte
Deosebiri între taxe și impozite
CAPITOLUL II. STUDIUL PRIVIND IMPOZITELE
INDIRECTE ÎN ROMÂNIA
Caracterizarea generală a impozitelor indirecte
Acciza
2.2.1. Definire și caracterizare
2.2.2. Sfera de aplicare a accizelor și modul de calcul al acestora
Taxa pe valoarea adăugată
2.2.1. Caracterizarea și clasificarea taxei pe valoare adăugată
2.2.2. Modul de calcul a taxei pe valoarea adăugată
Taxa vamală
2.2.1. Tipologia taxelor vamale
2.2.2. Modul de calcul a taxei vamale
Taxa de timbru
CAPITOLUL III. EVALUAREA – FORME, MODALITĂȚI DE REALIZARE,
TEHNICI DE EVALUARE, TIPURI DE ITEMI,
METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE
3.1. Procesul de învățământ
3.2. Finalitățile educației
3.3. Predare – Învățare
3.4. Evaluarea
3.4.1. Definire, funcții, tipuri și metode de evaluare
3.4.2. Trecerea de la evaluarea tradițională la evaluarea modernă
3.4.3. Testul docimologic
3.5. Calitatea evaluării
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Integrarea economiei naționale la nivel european și internațional presupune pentru sistemul contabil și fiscal românesc o construcție teoretică și practică armonizată pe baza conceptelor normative ale Directivelor Europene și Standardelor Internaționale de Contabilitate.
Din acest punct de vedere, lucrarea a fost concepută într-un stil bazat pe teorie și practică, menit să scoată în evidență esența problematicii abordate, respectiv, structurile conceptuale, principiile, normele și procedurile fiscale și relațiile dintre acestea .
Atunci când se pune problema unei judecăți de valoare, apare o întrebare : „ ce trebuie evaluat, o stare existentă a individului ori o transformare sau evoluție a acestuia? ”. Starea prezintă personalitatea elevului care este rezultatul unui capitol cultural din istorie ce realizează realitatea procesuală, devenirea existenței lui și posibilitățile viitoare ale acestuia.
Din aceaste două perspective, lucrarea este structurată în trei capitole. In primul capitol se prezintă dimensiunile conceptuale ale sectorului public, construirea veniturilor publice, principiul impunerii echilibrate și deosebirile dintre taxe și impozite. Definirea, caracterizarea și modul de calcul a impozitelor indirecte sunt prezentate în capitolul doi. În ultima parte a lucrării se evidențiază funcțiile, tipurile și metodele de evaluare, testul docimologic cu matricea de specificație și calitatea evaluării.
Am ales să scriu despre aceste subiecte deoarece am vrut să scot în evidență reglementările legale fundamentale actualizate din domeniul fiscal, respectiv Codul fiscal, Codul vamal și Codul de procedură fiscală, precum și alte reglementări privind trecerea de la evaluarea tradițională la evaluarea modernă din domeniul educației .
CAPITOLUL I
STADIUL CUNOAȘTERII ÎN MATERIA IMPOZITELOR
ȘI TAXELOR ÎN ROMÂNIA
1.1. Dimensiuni conceptuale privind sectorul public
Pornind de la contextul general al globalizării și considerând referențialul Standardelor Internaționale de Contabilitate drept îndrumar pentru tot ceea ce înseamnă profesie contabilă europeană, delimităm sectorul public așa cum o face Federația Internațională a Contabililor (IFAC), prin intermediul Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSASB). Sectorul public cuprinde guverne naționale, regionale, locale, precum și entități guvernamentale asociate de tipul consiliilor, comisiilor, agențiilor și întreprinderilor de interes public și aflate în relație unică sau complementară de finanțare din bani publici.
Literatura de specialitate definește sectorul public pornind de la criteriul naturii deciziilor: colective, politice, private. Această perspectivă conturează sectorul public ca pe o entitate formată din instituții la nivelul cărora se iau decizii colective sau politice, acestea fiind administrațiile publice centrale și locale, cu entitățile publice subordonate lor, sau care realizează obiective și funcțiuni de interes public. Așadar, sectorul public înseamnă statul, care pentru îndeplinirea funcțiilor sale dispune de cadrul legislativ și de bugetul public. Cele două reprezintă instrumente de manifestare a sectorului public în sistemul economiei naționale. Legislația este instrumentul de reglementare a tranzacțiilor, evenimentelor și comportamentelor, iar bugetul este instrumentul de manifestare a capacității statului de a mobiliza resurse și de a efectua cheltuieli în interes public.
Corpul normativ românesc nu are în vedere termenul de sector public ca fiind un concept atotcuprinzător privind entitățile care asigură desfășurarea activității finanțelor publice. Legiuitorul român face referire la instituția publică ca reprezentând denumirea generică pentru entitățile funcționale în domeniul public, pe care le explicitează în conținutul Legii finanțelor publice, ca de altfel în toate reglementările care se referă la sectorul public, inclusiv cele care aparțin sferei contabile.
Legea nr. 500/2002, în vigoare în prezent, a introdus conceptul de buget general consolidat, care reprezintă ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, realizate pentru a forma un tot unitar. Agregarea și consolidarea au drept scop eliminarea transferurilor efectuate între bugetele componente în vederea identificării corecte a fluxurilor financiare de formare a veniturilor statului destinate repartizării în funcție de nevoia socială și în concordanță cu politica financiară a anului la care se referă.
Bugetul este un act în care se înscriu veniturile și cheltuielile probabile ale statului, pe o perioadă determinată de timp, de regulă un an. Conform Legii finanțelor publice, bugetul necesită autorizarea prealabilă a puterii legislative, aceasta implicând elaborarea legii bugetului pentru fiecare an de către Parlament. Având la bază o lege, bugetul are caracter obligatoriu pentru exercițiul bugetar la care se referă. Bugetul este un document oficial în care sunt înscrise nivelurile aprobate ale cheltuielilor, mărimea veniturilor care pot fi mobilizate la dispoziția statului și perioada de timp la care se referă.
Din acest punct de vedere bugetul reflectă relațiile economice, exprimate în bani, care iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului, în conformitate cu obiectivele politicii economice, sociale sau de altă natură, promovate pentru o anumită perioadă. Concret, aceste relații se manifestă în procesele de mobilizare a resurselor bănești la dispoziția statului și de repartizare a acestora, elementul hotărâtor pentru nivelul indicatorilor înscriși în buget fiind volumul produsului intern brut sau, cu alte cuvinte, nivelul de dezvoltare economică al țării respective.
Bugetul este un plan financiar la nivel macroeconomic care realizează previzionarea:
pe termen scurt, deoarece estimează veniturile și cheltuielile publice pe timp de un an;
pe termen mediu, prin elaborarea bugetelor-program, de regulă în domeniul investițiilor publice.
Rolul bugetului se manifestă mai ales pe plan financiar și economic. Pe plan financiar, bugetul este cel care asigură atragerea și dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor statului, iar în domeniul economic rolul său se traduce prin utilizarea pârghiilor economico-financiare ca instrumente de influențare a conjuncturii economice. Pentru îndeplinirea menirii bugetului general consolidat, în procesele de elaborare, de execuție și de control, acesta realizează conexiunea tuturor celor implicați în economia națională: întreprinderi publice, private, instituții din sfera nematerială (învățământ, sănătate, cultură), populație și diverși parteneri externi.
Bugetul este un act previzional obligatoriu care compară veniturile și cheltuielile aferente perioadei la care se referă. El trebuie să reflecte cât mai real resursele care pot fi atrase și destinația acestora, precum și să permită, în procesul execuției bugetare, compararea veniturilor încasate cu cheltuielile efectuate, în contextul analizării veniturilor pe surse de proveniență și a cheltuielilor pe destinații. Pentru îndeplinirea acestor cerințe, la elaborarea și execuția bugetului trebuie respectate principiile bugetare, prezentate explicit în Legea nr. 500/2002, și anume: universalitatea, publicitatea, unitatea, anualitatea, specializarea bugetară și unitatea monetară.
Creditele bugetare (limita maximă și destinația prevăzute în buget pentru o anumită cheltuială), aprobate prin bugetul de stat pot fi utilizate la cererea ordonatorilor principali de credite numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise la trezoreria statului sau la unități bancare, dacă în localitatea respectivă trezoreria nu are unitate operativă. Prin compararea încasărilor de venituri realizate până la închiderea exercițiului bugetar cu plățile efectuate până la aceeași dată se stabilește excedentul sau deficitul bugetar
Veniturile publice, resursă a instituțiilor statului,
determinate printr-o politică fiscal-bugetară unitară
Politica fiscală reprezintă o componentă esențială a politicii bugetare, considerată ca fiind un ansamblu de instrumente de intervenție a statului, generate de procese specific financiar-fiscale: formarea, prin impozite și taxe, a veniturilor publice, alocarea cheltuielilor bugetare, asigurarea echilibrelor bugetare.
Prin politica fiscală se înțelege volumul și proveniența resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmărite, precum și mijloacele de realizare ale acestora.
Între politica economică și cea fiscală s-au creat puternice interdependențe, politica fiscală implicându-se în rezolvarea cerințelor economiei prin acțiunea de intervenție a statului, cu ajutorul instrumentelor fiscale, în procesele economice.
Prin intermediul politicii fiscale se poate acționa în sensul protejării sau încurajării anumitor ramuri economice.
Odată cu creșterea nivelului și diversificarea structurii cheltuielilor publice se caută noi resurse de alimentare a fondurilor publice. Realizarea funcțiilor bugetare – de stabilizare conjuncturală, de afectare a resurselor și de repartiție a veniturilor – presupune o abordare de ansamblu a veniturilor și a cheltuielilor bugetare, deci o politică fiscal-bugetară unitară.
În cazul apariției și persistenței deficitului bugetar, pe fondul expansiunii cheltuielilor bugetare, în condițiile imposibilității creșterii presiunii fiscale, trebuie asigurate modalitățile de finanțare a acestuia, pin emisiune monetară (procedeu nedorit deoarece este generator de fenomene inflaționiste) sau împrumuturi de stat.
Împrumuturile de stat ridică unele probleme legate de:
scopul în care se contractează împrumuturile – realizarea unor obiective economico-productive pentru infrastructură sau finanțarea unor cheltuieli de consum;
resursele de rambursare a împrumuturilor – veniturile provenite din obiectivele economice, venituri publice special afectate sau venituri generale ale bugetului;
termenul și condițiile contractării împrumuturilor.
Dacă statul recurge la contractarea de împrumuturi, trebuie să se asigure că eficiența acestora este garantată de modul lor de utilizare. Aceste împrumuturi pot avea un rol benefic dacă sunt folosite pentru scopuri productive, contribuind astfel la creșterea produsului intern brut și asigurând totodată resursele necesare pentru rambursarea lor. Dacă împrumuturile de stat sunt folosite în scopuri neproductive, ele nu reprezintă decât impozite amânate, având doar rolul de a întârzia momentul în care vor fi transferate asupra contribuabililor .
Împrumuturile de stat prezintă însă și avantaje:
reprezintă un mijloc de procurare a resurselor financiare, mai rapid decât impozitele;
prin aceste împrumuturi, categoriile sociale înstărite au acces la un plasament sigur și remunerator pentru disponibilitățile lor bănești;
contractarea de împrumuturi este singura modalitate de finanțare a deficitului bugetar în țările cu un nivel ridicat de fiscalitate.
Alături de avantaje, împrumuturile de stat prezintă și unele dezavantaje, mai ales pe termen lung:
antrenează cheltuieli suplimentare (dobânzi, comisioane etc.) care, în timp, urmează să fie acoperite tot pe seama majorării impozitelor;
ușurează sarcina fiscală a generației actuale în detrimentul celor viitoare (prin creșterea cheltuielilor legate de rambursarea ratelor scadente și plata dobânzilor);
afectează capitalul națiunii, în timp ce impozitele diminuează doar veniturile acesteia.
Politica fiscală dispune de numeroase pârghii de influențare a proceselor economice (circumscrise intervenționismului statal) care trebuie conduse astfel încât să acționeze în direcția încurajării agenților economici la efectuarea unor investiții productive, a dezvoltării anumitor domenii de activitate, a stimulării contribuabililor spre muncă și economisire etc. O bună ilustrare a diversității intervențiilor fiscale este dată de multitudinea avantajelor fiscale, destinate să favorizeze anumite categorii de persoane sau să încurajeze anumite activități. Ele se acordă sub forma exonerărilor, deducerilor sau a reducerilor fiscale și vizează obiective diferite: investiții productive, achiziționarea de locuințe etc.
Opusă politicii fiscale intervenționiste este politica fiscală de neutralitate, care presupune ca impozitele să nu influențeze în niciun caz activitatea economică, investițiile, schimburile comerciale etc.
Teoriile intervenționiste afirmă că politica fiscal-bugetară, în ansamblul ei, poate fi utilizată pentru reactivarea creșterii economice sau remedierea șomajului generat de neutralizarea factorilor de producție.
Teoria keynesistă se pronunță, ca promotoare a unei fiscalități moderate, pentru stimularea complementară a agenților economici, afirmând necesitatea creșterii cheltuielilor publice în vederea asigurării relansării economiei prin expansiunea cererii globale.
O caracteristică importantă a teoriei lui Keynes este aceea că s-a concentrat asupra perioadelor economice critice, de recesiune sau depresie, caracterizate prin șomaj accentuat, scăderea investițiilor etc. De asemenea, analiza keynesiană are o perspectivă pe termen scurt, aptă să rezolve problemele specifice perioadelor de criză economică. Corespunzător acestei teorii, multiplicatorul cheltuielilor bugetare este superior multiplicatorului fiscal. Cu alte cuvinte, la o anumită creștere a cheltuielilor publice are loc o sporire mai accentuată a produsului intern brut decât dacă s-ar produce printr-o reducere de aceeași valoare a impozitelor.
Economia ofertei se opune teoriei keynesiene, axată pe stimularea cererii pe termen scurt. Ea neagă teoria multiplicatorului bugetar, arătând că nu se poate acționa asupra nivelului activității economice prin fluctuații ale cheltuielilor publice. Se remarcă faptul că politica fiscal-bugetară, fondată pe existența unei relații multiplicative între modificările impozitelor și ale cheltuielilor publice și fluctuațiile producției sau ale veniturilor globale nu își atinge obiectivul, putând avea chiar consecințe neașteptate și nedorite. Obiectivul de stabilizare pe termen scurt este pus sub semnul îndoielii, urmând a fi substituit cu obiectivul „eliberării" de ofertă.
Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății este necesară constituirea unor importante fonduri bănești la dispoziția autorităților publice. Aceste fonduri se formează pe seama produsului intern brut și sunt utilizate pentru finanțarea nevoilor sociale, atât de interes național, cât și local.
Constituirea fondurilor se realizează prin transferul de putere de cumpărare de la diverse persoane fizice și juridice la dispoziția organelor administrației centrale și locale. De la aceste fonduri se efectuează transferuri de putere de cumpărare către diverși beneficiari, persoane fizice și juridice.
Mărimea prelevării impozitelor este dependentă de anumiți factori, printre care:
ponderea sectorului public în producția industrială a țării;
nivelul cotelor de impozit;
dimensiunile nevoilor bugetare și ale mijloacelor de acoperire a acestora.
Oricum, la același procent din produsul intern brut, sarcina fiscală este cu atât mai apăsătoare cu cât produsul intern brut care revine în medie pe cap de locuitor este mai scăzut.
O consecință directă a sporirii fiscalității o reprezintă diminuarea corespunzătoare a veniturilor care rămân la dispoziția persoanelor fizice și juridice pentru consum personal și acumulare.
Structura fiscalității este dată de diversitatea impozitelor prin intermediul cărora statul colectează veniturile fiscale.
Deoarece impozitele indirecte nu țin cont de mărimea venitului (averii) personal, ci de nivelul consumului acestuia, cu cât ponderea acestor impozite în totalul veniturilor publice va fi mai mare, cu atât repartizarea obligațiilor fiscale pe clase și pături sociale va fi mai inechitabilă. Povara fiscală este invers proporțională cu puterea economică a plătitorilor de impozite.
Impozitul este justificat prin aceea că funcționarea oricărei societăți implică niște costuri care trebuie să fie acoperite prin resurse eficiente. Dacă resursele proprii ale statului, care provin – de exemplu – din proprietăți publice, nu sunt suficiente, atunci trebuie prelevate impozite. Impozitul apare ca o remunerație pentru serviciile de orice natură pe care statul le asigură.
Trăsătura esențială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit căreia sumele concentrate de stat pe calea impozitelor de la persoanele fizice și juridice se reîntorc sub forma unor acțiuni, servicii, gratuități de care beneficiază cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societății. Astfel de gratuități de care beneficiază populația sunt acțiunile social-culturale organizate de stat în folosul ei, și anume: învățământ, ocrotirea sănătății, asistența socială, ajutorul familial de stat, arta, cultura, educația fizică și sportul. Prin urmare, sub acest aspect impozitul apare ca o prelevare obligatorie către bugetul de stat, este drept, fără echivalent și fără o contraprestație directă și imediată, însă plătitorii capătă vocație directă ca beneficiari ai unor activități organizate de stat, fără să fie obligați la plata contravalorii acestora.
În schimbul impozitelor încasate, statul se obligă și trebuie să creeze și să asigure un cadru general favorabil desfășurării activităților economice, sociale și politice în societate, conform principiului „cine plătește impozite are dreptul de a beneficia de protecție din partea organelor statului".
Obligația bugetară,
fundament al veniturilor bugetare și resursă a utilizărilor publice
Conținutul fundamental al raportului juridic bugetar îl constituie obligația stabilită unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice sau juridice, denumite contribuabili, de a plăti o anumită sumă, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat.
Această sumă, pe care contribuabilul are obligația de a o plăti, reprezintă un venit al bugetului de stat, iar obligația al cărei obiect este va fi denumită obligație bugetară.
Beneficiară a obligației bugetare este întreaga societate, deși calitatea de creditor o are statul. Scopul instituirii unilaterale de către stat a acestei obligații fiind realizarea veniturilor bugetului de stat, deci a fondului general de dezvoltare a societății, aceasta va avea în final calitatea de beneficiară a sumelor ce fac obiectul obligației bugetare.
Obiectul obligației bugetare constă întotdeauna într-o sumă de bani, aceasta fiind în prezent unica formă în care statele moderne percep veniturile datorate bugetului de stat.
Îndeplinirea celor două funcții ale statului – internă și externă – se face prin intermediul unui sistem complex și variat de instituții și organe, între care armata permanentă, poliția, jandarmeria, justiția și procuratura, aparatul administrativ, școala și biserica joacă un rol deosebit de important. Pentru întreținerea acestora statul cheltuiește, în fiecare, an importante resurse financiare.
De la o perioadă la alta, cheltuielile publice cresc, atât ca expresie valorică, bănească, cât și ca mărime reală, absolută. Evoluția cheltuielilor publice, exprimate în prețuri curente, este influențată de modificarea puterii de cumpărare a monedei naționale. Deprecierea monetară, ca urmare a proceselor inflaționiste, atrage după sine majorarea prețurilor, respectiv creșterea nominală a cheltuielilor pe care le efectuează statul cu procurarea unei cantități determinate de bunuri și servicii. Invers, în situația reducerii prețurilor ca urmare a unor factori conjuncturali, pentru aceeași cantitate de bunuri, statul va plăti o sumă mai mică de bani. Mărimea reală a cheltuielilor publice este influențată de mutațiile monetare, aceasta determinându-se cu ajutorul prețurilor constante.
Pentru a avea dimensiunea creșterii reale a cheltuielilor publice, este necesar ca evoluția acestora să fie analizată în corelație cu aceea a produsului intern brut (sau a venitului național) și să se refere, bineînțeles, la aceleași teritorii. Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut denotă mutațiile care au intervenit în repartiția produsului intern brut, într-o perioadă de timp determinată, prin intermediul statului. Creșterea economică trebuie însoțită de o pondere însemnată a cheltuielilor de capital în totalul cheltuielilor bugetare și o impozitare progresivă a veniturilor, moderată.
1.2.2. Principiul impunerii echitabile
În ciuda faptului că este unanim admis că repartizarea sarcinilor fiscale pe clase și pături sociale trebuie să se facă cu respectarea principiului echității, totuși, aplicarea acestui principiu întâmpină greutăți, deoarece noțiunea de „echitate" se „bucură" de interpretări diferite, iar mijloacele de cuantificare nu sunt riguroase. Henry Laufen-Burger afirma că este ușor de pronunțat cuvântul justiție, dar este dificil de realizat, pe plan material, acest concept prin esență etic. Economia politică este prin definiție amorală; cum ar fi moral impozitul, care este unul din aspectele sale (repartiția unei părți din venitul național)?
În funcție de gradul de cuprindere a subiectelor și a materiei impozabile, impunerea poate fi calificată ca fiind generală – atunci când se întinde asupra tuturor claselor și păturilor sociale în ce privește veniturile ori averea acestora – sau parțială -atunci când unele clase sau pături sociale beneficiază de anumite facilități fiscale (scutiri sau reduceri de impozite).
Vorbind despre principiul impunerii echitabile, care trebuie avut în vedere la repartizarea sarcinilor fiscale între membrii societății, este necesar să se facă distincție între egalitatea în fața impozitului și egalitatea prin impozit.
Egalitatea în fața impozitului, care derivă din celebra lozincă înscrisă pe stindardele revoluției franceze – „liberté, égalité, fraternité" – presupune ca impunerea să se facă în același mod pentru toate persoanele fizice și juridice, indiferent de locul unde domiciliază sau își au sediul, să nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zonă la alta a țării. De asemenea, conform acestui tip de egalitate, impunerea trebuie să se facă în același mod pentru toate activitățile economice, indiferent de forma juridică în care sunt organizate sau funcționează: producători individuali ori întreprinderi mari sau mici. În consecință, egalitatea în fața impozitului presupune neutralitatea impozitului.
În opoziție cu egalitatea în fața impozitului, egalitatea prin impozit presupune diferențierea sarcinilor fiscale de la o persoană la alta, în raport de o serie de factori economico-sociali, printre care: mărimea absolută a materiei impozabile, situația personală a subiectului impozabil ș.a. Această egalitate presupune, cum este și firesc de altfel, un tratament fiscal diferit al celor avuți față de cei mai săraci, al celibatarilor față de cei căsătoriți și cu copii ș.a.m.d.
În funcție de sursa de proveniență a veniturilor, egalitatea poate fi orizontală sau verticală.
În cadrul egalității orizontale, se analizează mărimea relativă a sarcinii fiscale la care este supusă o persoană fizică sau juridică pentru veniturile realizate dintr-o anumită sursă, în comparație cu sarcina la care este supusă o altă persoană, pentru veniturile de aceeași mărime sau realizate din altă sursă (de exemplu, se compară cotele impozitului din salarii realizate de muncitori cu cele ale impozitului pe veniturile din activitățile industriale, comerciale sau agricole, realizate de industriași, comercianți sau țărani). În cazul egalității verticale, se analizează mărimea relativă a sarcinii fiscale, corespunzătoare unor venituri diferite în cuantum, realizate de către persoane diferite, dar care au aceeași sursă de proveniență (de pildă, se analizează cotele de impozit stabilite pentru un venit de 1.000, 2.000, 10.000 și 100.000 de unități monetare, care trebuie să reflecte în mod direct potențialul economic al întreprinzătorilor respectivi). Când se emit judecăți de valoare în legătură cu echitatea fiscală, trebuie să se facă distincție între egalitatea matematică sau aparentă a sarcinilor fiscale, la care sunt supuse două sau mai multe persoane fizice, și egalitatea reală sau efectivă a sarcinilor fiscale. Stabilirea la același nivel a impozitului datorat statului de către una sau mai multe persoane fizice care realizează același venit mediu din salarii poate să nu asigure egalitatea de tratament, dacă nu se ia în considerare și situația familială a fiecărei persoane în parte. Deci, pentru realizarea unei reale egalități fiscale, la stabilirea impozitului trebuie să se țină cont și de situația individuală a contribuabilului, de sarcinile sociale ale acestuia, care-i influențează capacitatea contributivă, și nu numai de mărimea absolută a veniturilor pe care acest contribuabil le realizează.
În practica financiară sunt cunoscute mai multe feluri de impunere: în cote fixe și în cote procentuale (proporționale, progresive și regresive). Impunerea în cote fixe, realizată sub forma unei dări pe locuitor, nu ține cont nici de venitul nici de averea și nici de situația personală a subiectului impozabil; este un impozit fix și neutru. La impunerea în cote procentuale, fiecare contribuabil participă la acoperirea cheltuielilor publice proporțional cu venitul sau averea sa.
1.2.2.1Impozitele directe
Aceste impozite se așează și se percep direct de la sursă (subiecții plătitori), vizând existența venitului sau a averii. Ele se împart în:
a) impozite reale, care sunt stabilite în legătură cu obiectele materiale (pământ, clădiri, fabrici etc);
b) impozite personale, care au legătură cu situația personală a contribuabilului, așezându-se asupra venitului sau averii.
Prin modul de așezare a acestor impozite se urmărește repartizarea echilibrată a sarcinilor fiscale asupra contribuabililor.
In cadrul impozitelor directe se distinge impozitul pe venitul persoanelor fizice, impozitul pe venitul persoanelor juridice și impozitul pe avere.
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice vizează atât persoanele care au domiciliul sau reședința într-un anumit stat, cât și pe cele nerezidente, dar care realizează venituri a căror sursă de proveniență se află pe teritoriul statului respectiv. În practică, se utilizează diferite sisteme de impunere a acestor venituri: impozitarea separată a fiecărei categorii de venit, impozitarea venitului global sau impozitarea mixtă. Acest impozit se stabilește, de regulă, anual, pe baza unei declarații de impunere a contribuabilului sau a informațiilor pe care le au organele fiscale. Perceperea impozitului aferent veniturilor din salarii, pensii, rente etc se realizează prin stopaj la sursă.
Impozitul pe veniturile persoanelor juridice se stabilește anual, pe baza declarației persoanelor juridice, prin calcularea unor cote proporționale. Din veniturile brute stabilite se deduc cheltuielile de producție, dobânzile plătite, prelevările la fondul de rezervă și la alte fonduri speciale ș.a.
Impozitul pe avere este strâns legat de dreptul de proprietate al diferitelor persoane asupra unor bunuri mobile și imobile. În practica fiscală, acest impozit se întâlnește în diverse forme: impozitul asupra averii propriu-zise, impozitul pe circulația averii, impozitul pe sporul de avere.
Impozitul asupra averii propriu-zise cuprinde atât impozite stabilite asupra averii, dar plătite din venitul obținut de pe urma averii respective, cât și impozite pe substanța averii, care se plătesc din însăși substanța acesteia, ducând – evident – la diminuarea ei (de exemplu: impozitele pe proprietăți imobiliare, impozitele asupra activului net etc).
Impozitul pe circulația averii este instituit în strânsă corelație cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile de la o persoană la alta (de exemplu, impozitele pe succesiuni, pe donații, impozitele pe circulația capitalurilor etc).
Impozitul pe sporul de avere vizează creșterea de valoare pe care unele bunuri o înregistrează într-o anumită perioadă de timp (de exemplu: impozitele pe plusul de valoare imobiliară etc).
1.2.2.2. Impozitele indirecte
„Impozitele indirecte sunt percepute sub forma impozitelor pe consum, la vânzarea mărfurilor sau cu ocazia prestărilor de servicii”.
Impozitele indirecte își definesc și delimitează plătitorii în calitate de consumatori ai bunurilor și serviciilor, fiind suportate de către aceștia indiferent de veniturile, averea, profesia sau situația personală. Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a consumatorului, fiind prevăzute în cote procentuale aplicate valorii mărfurilor vândute sau serviciilor prestate. Impozitele indirecte au o mișcare oscilantă, având randament fiscal ridicat în perioadele de avânt economic și scăderi ale randamentului în perioadele de criză și depresiune.
Impozitele indirecte cuprind taxele de consumație, taxele vamale, monopoluri fiscale, precum și diferite alte taxe.
Taxa pe valoarea adăugată
Taxele de consumație pe produs (accizele) sunt incluse în prețul de vânzare al mărfurilor fabricate în interiorul țării care le percepe. Mărfurile asupra cărora sunt așezate aceste taxe diferă de la un stat la altul, mergând de la produse de lux (bijuterii, mobilă), aparatură tehnică avansată (video, televizoare) până la produse de larg consum (zahăr, sare, ulei).
Taxele vamale pot fi percepute asupra tranzitului de mărfuri din spațiul extracomunitar. Cele mai frecvent utilizate sunt taxele la importuri deoarece, ridicând prețul mărfii, acționează restrictiv asupra activității de import și încurajează producția internă. În funcție de modul de așezare, taxele vamale pot fi:
ad valorem – exprimate ca procent din valoarea mărfii importate;
specifice- stabilite în sumă fixă pe unitatea de produs;
compuse- reprezentate de o combinație a primelor două categorii.
Monopolurile fiscale sunt instituite de către stat asupra producției și/sau vânzării unor mărfuri precum: tutun, alcool, cărți de joc etc. Aceste monopoluri pot fi:
depline- atunci când sunt instituite asupra producției, comerțului cu ridicata și cu amănuntul;
parțiale- atunci când nu cuprind toate aceste activități.
În grupa impozitelor indirecte se includ și taxele pe care diferite persoane fizice sau juridice le plătesc pentru serviciile de care beneficiază din partea unor instituții de drept public (de exemplu: taxele judecătorești, notariale, consulare).
O categorie intermediară între impozite și taxe este formată de contribuții, care reprezintă sume încasate de anumite instituții de drept public de la persoane fizice sau juridice, pentru avantajele reale sau presupuse de care acestea beneficiază (de exemplu: contribuțiile pentru circulația străinilor – plătite de beneficiarii acestei circulații: hotelurile, magazinele etc).
După cum am afirmat, impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.
Rolul impozitelor și taxelor se manifestă pe plan financiar, economic și social, dar în mod diferit de la o etapă la alta a dezvoltării economiei.
Rolul cel mai important este cel pe plan financiar, deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Denumirea financiar-bugetară a acestei obligații se justifică prin faptul că este reglementată în contextul finanțelor publice și cu scopul realizării efective a veniturilor bugetului de stat.
Prin legea bugetară anuală se stabilesc sursele de venituri și structura cheltuielilor de finanțat.
Potrivit clasificației veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat și bugetelor locale, impozitele și taxele, precum și celelalte venituri bugetare se grupează astfel:
Pentru bugetul administrației centrale de stat:
Venituri curente;
Venituri de capital;
l. Veniturile curente la rândul lor se clasifică în:
A. Venituri fiscale;
B. Venituri nefiscale;
A. Veniturile fiscale se împart în două grupe: A.l. Impozite directe și A.2. Impozite indirecte
A.l. Impozitele directe sunt:
impozitul pe profit;
impozitul pe salarii;
alte impozite directe la societățile comerciale;
impozitul pe dividende;
impozitul pe profit obținut din activități comerciale ilicite sau din nerespectarea legii privind proiecția consumatorilor.
A2. Impozitele indirecte sunt:
taxa pe valoarea adăugată;
accizele și impozitul la țițeiul din producția internă și gazele naturale;
taxele vamale de la persoane fizice și juridice asupra importurilor extracomunitare;
alte impozite, și anume:
majorări și penalități de întârziere pentru venituri nevărsate în termen;
taxe pentru acordarea licențelor în vederea practicării jocurilor de noroc;
taxa de trecere a frontierei;
taxe de compensație.
B. Veniturile nefiscale sunt:
vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
vărsăminte de la instituțiile publice, și anume:
taxe de metrologie;
taxe pentru brevete de invenții și înregistrarea mărcilor de fabrică;
taxe consulare;
taxe și alte venituri din protecția mediului;
taxe pentru prestațiile și serviciile efectuate de căpităniile de port și pentru eliberarea autorizațiilor de transport cu autovehicule;
taxe pentru analizele efectuate de laboratoare, altele decât cele sanitare, de pe lângă instituții publice;
venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a bolilor și dăunătorilor în sectorul vegetal.
3. Diverse venituri din:
vărsăminte de la unitățile economice comerciale din sectorul public, reprezentând plusuri de mărfuri și produse constatate cu ocazia inventarierilor, rămase definitive;
încasarea dobânzilor aferente ratelor lunare din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;
c) taxe pentru eliberarea titlului de proprietate asupra terenului;
d) numerarul existent în casierie nejustificat de documente și penalizările pentru nerespectarea operațiunilor de casă;
e) încasări din valorificarea bunurilor confiscate și alte sume constatate odată cu confiscarea, potrivit legii.
II. Veniturile de capital sunt venituri din valorificarea unor bunuri ale statului, și anume:
venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat și de mobilizare.
Pentru bugetele locale
I. Venituri curente;
II. Venituri de capital.
I. Veniturile curente, la rândul lor, se clasifică în:
A. Venituri fiscale:
– A.l Impozite directe;
– A.2. Impozite indirecte.
A. 1. Impozitele directe sunt:
1. impozitul pe profit;
2. impozite și taxe de la populație, și anume:
a) impozitul pe veniturile persoanelor fizice independente și asociațiilor familiale;
b) impozitul pe clădirile și terenurile ocupate de clădiri și alte construcții de la persoane fizice;
c) taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice;
d) taxe de timbru asupra succesiunilor și alte taxe de timbru de la populație;
e) alte impozite și taxe de la populație.
3. alte impozite directe:
a) taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat;
b) impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice și juridice nerezidente;
c) impozitul pe clădirile și terenurile ocupate de clădiri și alte construcții de la persoanele juridice;
d) taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice;
e) alte încasări din impozite directe.
4. impozitul pe venitul agricol
A. 2. Impozitele indirecte sunt:
Impozitul pe spectacole;
Alte impozite indirecte, și anume:
a) taxe de timbru de la persoane juridice;
b) majorări și penalități de întârziere pentru venituri nevărsate în termen;
c) alte încasări din impozite indirecte.
B. Venituri nefiscale
Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
Vărsăminte de la instituțiile publice:
taxe pentru examinarea conducătorilor auto, eliberarea permiselor de conducere și alte venituri privind circulația pe drumurile publice;
vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților auto finanțate.
3. Diverse venituri:
a) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;
venituri din amenzi aplicate;
venituri din concesiuni realizate de instituțiile publice;
taxe pentru serviciile publice nou create de consiliile locale.
II. Veniturile de capital sunt veniturile din valorificarea unor bunuri ale statului, și anume:
venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului.
Deosebiri între taxe și impozite
Impozitele reprezintă preluarea unei părți din veniturile și / sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului, în vederea constituirii resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Ele au un caracter obligatoriu, se acordă cu titlu definitiv și nerambursabil și fară o contraprestație directă din partea statului.
Taxele reprezintă plata efectuată de către persoane fizice sau juridice pentru societățile prestatoare acestora de către stat. Ele sunt încasate de la persoane care solicită o anumită activitate din partea unor instituții ale statului sau care beneficiază de servicii publice, altele decât cele cu caracter productiv.
Taxele reprezintă contribuțiile pentru acoperirea cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane, pe când impozitele se intrebuințează pentru acoperirea cheltuielilor generale ale societății.
Taxele reprezintă plăți efectuate de persoane juridice sau fizice pentru servicii sau lucrări efectuate, în mod direct și imediat, de către stat acestora, pe când, în cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze un echivalent direct sau imediat plătitorului.
Mărimea taxei depinde de felul și costul serviciului prestat, în timp ce cuantumul impozitului se determină în funcție de natura și volumul venitului impozabil sau a averii.
Termenele de plată a impozitelor se fixează, de regulă, în momentul solicitării prestării, în timp ce pentru impozite termenele de plată se stabilesc în prealabil.
În legislația actuală, pe lângă impozite și taxe, este reglată o categorie intermediară cunoscută sub denumirea de contribuție.
Contribuțiile reprezintă prelevări obligatorii către stat de la anumiți contribuabili care beneficiază de unele servicii publice și care aduc beneficii unor cetățeni, fără ca ei să fi solicitat acest lucru. În cadrul contribuțiilor, un rol important îl au contribuțiile sociale care sunt suportate de angajator și de angajați și care vor fi folosite pentru ajutorarea anumitor categorii (ajutor de boală, pensii, șomaj, etc.)
CAPITOLUL II
STUDIUL PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE ÎN ROMÂNIA
2.1. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte
Impozitele indirecte se percep de la toți cei care consumă bunuri din categoria celor impuse sau beneficiază de anumite servicii, indiferent de veniturile, averea sau situația personală a acestora. Fiind percepute procentual asupra valorii mărfurilor vândute și a serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură, impozitele indirecte creează impresia falsă că ar fi suportate de toate păturile sociale.
Cota impozitului indirect perceput la vânzarea unei anumite mărfi este mică, însă raportată la întregul venit, impozitul indirect capătă un caracter regresiv. Așadar, cu cât o persoană realizează venituri mai mici, cu atât suportă, pe calea impozitului pe consum, o sarcină fiscală mai mare.
Toate impozitele contribuie la scăderea nivelului de trai al populației, dar in mod diferit. În timp ce impozitele directe duc la scăderea veniturilor nominale ale diferitelor categorii sociale, impozitele indirecte micșorează puterea de cumpărare.
În țările dezvoltate, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decât cel al impozitelor directe.
În țările în curs de dezvoltare, în care intră și România, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului, datorită randamentului scăzut al impozitelor pe venit și avere și a costului relativ redus al perceperii acestora.
În România, în ultimii ani, se observă o tendință de creștere a impozitelor indirecte, atât în mărime absolută, cât și relativă. Creșterea în mărime absolută se datorează creșterii nivelului prețurilor și a inflației, iar creșterea absolută se datorează faptului că veniturile manifestă o tendință de scădere.
Impozitelor indirecte se pot prezenta sub mai multe forme, cum ar fi:
acciza;
taxa pe valoarea adăugată;
taxa vamală;
alte impozite indirecte – taxa de timbru.
2.2. Acciza
2.2.1. Definire și caracterizare
Acciza reprezintă taxa specială de consumație, care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din țară și din import, fiind inclusă în prețul de vânzare al acestora.
Accizele au fost introduse în țara noastră în luna noiembrie 1991 prin Hotărârea Guvernului nr.46/1993 , dar o reglementare complexă a acestora a fost adusă de Legea nr. 42/1993.
Actul normativ instituitor al accizelor reglementa două forme ale acestora, respectiv accizele la unele produse din import și din țară și impozitul la țițeiul din producția internă și gaze naturale. Specific ambelor forme este faptul că accizele se datorează, de către producători, importatori sau achiziționari, într-o singură fază a circuitului economic, cotele de impunere sau sumele fixe în lei, după caz, fiind unice atât pentu produsele realizate în țară, cât și pentru cele din import.
Cotele cele mai ridicate de accize afectau băuturile, țigările, cafeaua și confecțiile din blănuri naturale. Totodată, trebuie arătat că încadrarea în cotele de accize și în clasele de calitate a țigaretelor și produselor din tutun era diferențiată, cote foarte mari (300%) fiind percepute pentru calitatea superioară, mai reduse (70%) pentru calitatea medie și cele mai mici (45%) pentru țigaretele din produsele din tutun din calitate inferioară.
De la 1 ianuarie 1998 se elimină aceste diferențieri privind accizele pentru țigarete. Se stabilește o acciză unică indiferent de proveniența și de calitatea acestora. De altfel, regimul accizelor se modifică integral, introducându-se produse și grupuri de produse noi supuse accizelor și altor impozite indirecte. Inițial, accizele au fost stabilite în sume fixe, dar, începând cu 1 ianuarie 1999, cotele de accize (sume fixe) au fost exprimate în lei, fiind actualizate trimestrial de Ministerul Finanțelor Publice, în funcție de evoliția inflației.
Începând cu 15 februarie 2000, accizele sunt stabilite în sume fixe exprimate în Euro pe unitatea de măsură, diferențiate pe grupe de produse și în cote procentuale promoționale.
Începând cu 1 ianuarie 2004 și până în prezent, prin legea privind Codul Fiscal, Titlul VII – Accize, se asigură amortizarea principiilor de impunere cu legislația comunitară și se simplifică procedurile de control, supraveghere și autorizare a agenților economici producători și importatori de produse accizabile.
Au fost instituite reguli fundamentale, care vizează faptul generetor și exigibilitatea accizelor, regimul de antrepozitare, producerea și deținerea în regim suspensiv a produselor accizabile. În acest sens, au fost introduse concepte noi utilizate în modul de așezare și percepere a accizelor, și anume:
a) produsele accizabile sunt: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere și viurile , produse intermediare, alcool etilic, produse din tutun, uleiuri minerele, confecții din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur și/sau din platină, produse de parfumerie, cafea boabe și cafea solubilă, aparate pentru aer condiționat, cuptoare cu microunde, autoturisme, etc.
b) producția de produse accizabile reprezintă orice operațiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau modificate sub orice formă. În activitatea de producție este inclusă și operațiunea de îmbuteliere și ambalare a produselor accizabile în vederea eliberării pentru consum a acestora.
c) antrepozitul fiscal este locul, aflat sub controlul autoritații fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deținute, primite sau expediate în regim suspensiv, de catre antrepozitul autorizat, în exercițiul activitații, în anumite condiții prevazute expres în actele normative. Sunt interzise producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită.
d) antrepozitul vamal este locul aprobat de autoritatea vamală, aflat sub conducerea acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate comform Codului vamal al României.
e) antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juritică autorizată de autoritatea fiscală competentă, în exercitarea activitații acesteia, să producă, să transforme, să dețină, să primească și să expedieze produse accizabile, într-un antrepozit fiscal.
f) regimul suspensiv este regimul fiscal conform căruia plata accizelor este suspendată pe perioada producerii, transformarii, deținerii și deplasării produselor.
g) documentul administrativ de însoțire a marfii – DAI – este documentul care trebuie folosit la mișcarea produselor accizabile în regim suspensiv.
h) codul NC reprezintă poziția tarifară, subpoziția tarifară sau codul tarifar, comform
Nomenclaturii Combinate din Tariful Vamal de Import al României.
2.2.2. Sfera de aplicare a accizelor armonizate și modul de calcul a acestora
În sfera de aplicare a accizelor se cuprind, începând cu 1 ianuarie 2004 și până în prezent, următoarele categorii de produse provenite din producția internă sau din import:
a) bere;
b) vinuri;
c) băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri;
d) produse intermediare;
e) alcool etilic;
f) produse din tutun;
g) uleiuri minerele și electricitcte .
h) alte produse : cafeaua, confecții din blanuri, articole din cristal, bijuterii (excepție verighetele), armele (excepție cele de uz militar), iahturile, nave și ambarcațiuni pentru agrement.
Alături de cele șapte categorii de produse accizabile amortizate prezentate în continuare (a-g) pentru care modul de calcul al accizei este diferențiat, există și alte produse accizabile prevăzute expres într-o anexă la lege, pentru care cota de acciză este procentuală proporțională.
Accize amortizate datorate bugetului de stat sunt accize specifice exprimate în echivalent euro pe unitatea de masură, cu excepția țigaretelor, la care acciza este compusă dintr-o acciză specifică exprimată în euro /1.000 de țigarete, la care se adauga o acciză ad valorem aplicată asupra prețului maxim de vânzare cu amănuntul. Sumele datorate bugetului de stat drept accize se calculează întotdeauna în lei.
a) Berea reprezintă orice produs încadrat in codul NC 2203 00 sau orice produs care conține un amestec de bere și de băuturi nealcoolice, încadrat la codul NC 2206 00. având, și într-un caz și în altul, o concentrație alcoolică mai mare de 0,5% în volum.
Pentru berea produsă de micii producători independenți, care dețin instalații de fabricație cu o capacitate nominală anuală care nu depășește 200.000 hl, se aplica accize specifice reduse. Același regim se aplică și pentru berea importată de la micii producători independenți, cu o capacitate nominală anuală care nu depășește 200.000 hl.
Pentru a beneficia de un nivel redus al acizelor, agenții economici mici producători trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie agenți economici producători de bere care sunt independenți față de orice alt agent economic producător de bere; să utilizeze instalații fizice distincte de cele ale altor fabrici de bere; să folosească spații de producție mici; să nu funcționeze sub licență de produs a altui agent economic producător de bere.
Agenții economici producători de bere au obligația de a depune la organul fiscal teritorial la care sunt înregistrați ca antrepozitari autorizați o declarație pe propria răspundere privind capacitățile de producție pe care le dețin, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an.
Baza de impozitare, pentru calculul accizei, o reprezintă cantitatea de bere exprimată în hectolitri, multiplicată de numărul de grade Plato.
Cota de impunere este stabilită în sumă fixă, reprezentând acciza specifică exprimată în echivalent euro pe unitatea de măsură(euro/hectolitru/1 grad Plato).
Cuantumul accizelor datorate bugetului de stat se determină pe baza relației:
A=CxKxRxQ
în care:
A = cuantumul accizei;
C = numărul de grade Plato;
K = acciza unitară prevăzută în Anexa nr.1 (în euro);
R = cursul de schimb (leu/euro);
Q = cantitatea (în litri).
b) Vinurile supuse accizelor sunt: vinuri liniștite și vinuri spumoase.
a) vinuri liniștite, cu excepția vinului spumos, și care îndeplinesc următoarele caracteristici : au o concentrație alcooolică mai mare de 1,2% în volum, dar care nu depășește 15% în volum, și la care alcoolul obținut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare; au o concentrație alcoolică mai mare de 15% în volum, dar care nu depășește 18% în volum, au fost obținute fără nici o îmbogațire, și la care alcoolul obținut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
b) vinuri spumoase, care îndeplinesc următoarele caracteristici: sunt perezentate în sticle închise, cu un dop tip ciupercă, fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt sub presiune datorată dioxidului de carbon în soluție egală sau mai mare de trei bari; au o concentrație alcoolică ce depășește 1,2% în volum, dar care nu depășește 15% în volum, și la care alcoolul obținut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
Este exceptat de la plata accizelor vinul fabricat de persoana fizică și consumat de aceasta și membrii familiei sale, cu condiția să nu fie vândut.
Baza de impozitare o reprezintă cantitatea de vin spumos exprimată în hectolitri.
Cota de impunere este stabilită în sumă fixă reprezentând acciză specifică exprimată în echivalent euro pe hectolitru de produs (pentru vinuri liniștite acciza este 0).
Cuantumul accizelor datorate bugetului de stat se determină pe baza relației:
A=KxRxQ/100.
în care:
A = cuantumul accizei;
K = acciza unitară prevăzută în Anexa nr.1;
R = cursul de schimb (leu/euro);
Q = cantitatea (în litri).
c) Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, reprezintă:
a) alte băuturi fermentate liniștite, cu excepția altor băuturi fermentate spumoase, care îndeplinesc următoarele condiții: au o concentrație alcoolică ce depășește 1,2 % în volum, dar nu depășește 10% în volum; au o concentrație alcoolică ce deopășește 10% în volum, dar nu depășeșe 15% în volum , iar alcoolul obținut în produsul finit este rezultat în întregime din fermentare.
b) alte băuturi fermentate spumoase care nu constituie vinuri spumoase și care au următoarele caracteristici : au o concentrație alcolică ce depășește 1,2% în volum, dar nu depășește 13% în volum; au o concentreție alcoolică ce depășește 13% în volum, dar nu depășește 15% în volum și la care alcoolul conținut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
Sunt exceptate de la plata accizelor băuturile fermentate, altele decât bere și vinuri, fabricate de persoana fizică și consumate de aceasta și membri familiei sale, cu condiția să nu fie vândute.
Baza de impozitare pentru calculul accizei de băuturi fermentate spumoase o reprezintă cantitatea de băutură exprimată în hectolitri.
Cota de impunere este stabilită în sumă fixă, reprezentând acciză specifică exprimată în echivalent euro pe hectolitru.
Cuantumul accizelor datorate bugetului de stat se determină pe baza relației:
A=KxRxQ/100,
în care:
A = cuantumul accizei;
C = acciza unitară prevăzută în Anexa nr. 1;
R = cursul de schimb (leu/euro);
Q = cantitatea (în litri).
d) Produsele intermediare reprezintă toate produsele care au o concentrație alcoolică ce depășește 1,2% în volum, dar nu depașește 22% în volum.
Baza de impozitare pentru produsele intermediare o reprezintă cantitatea de băutură exprimată în hectolitri.
Cota de impunere este stabilită în suma fixă reprezentând acciză specifică exprimată în echivalent euro pe hectolitru de produs.
Cuantumul accizelor datorate bugetului de stat se determină pe baza relației:
A=KxRxQ/100,
în care:
A = cuantumul accizei;
K = acciza unitară prevăzută în Anexa nr. 1;
R = cursul de schimb (leu/euro);
Q = cantitatea (în litri).
e) Alcoolul etilic cuprinde:
1. toate produsele care au o concentrație alcolică ce depășește 1,2% în volum și care sunt încadrate la codurile NC 2207 și 2208;
2. produsele care au o concentrație alcoolică ce depășește 22% și care sunt cuprinse la codurile NC 2204, 2205 și 2206 00;
3. țuică și rachiuri de fructe;
4. orice alt produs în soluție sau nu care conține băuturi și spirtoase potabile.
Baza de impozitare pentru calculul accizei o reprezintă cantitatea de alcool pur conținută într-un hectolitru.
Cota de impunere este stabilită în sumă fixă reprezentând acciza specifică exprimată în echivalent euro pe hectolitru alcool pur.
Cuantumul accizelor datorate bugetului de statt se determină pe baza relației:
A=C/100 x K x R x Q/100,
în care:
A = cuantumul acizei;
C = concentrația alcoolică exprimate în procente de volum;
K = acciza unitară prevăzută în Anexa nr. 1;
R = cursul de schimb (leu/euro);
Q = cantitatea (în litri).
Exemplu:
Un importator autorizat importă în luna iunie 2015 următoarele cantitați de produse:
-55 sticle de 0,5 litri alcool etilic, cu concentrație alcoolică C=95% în volum, preț unitar înscris în factura externă: 4 euro/sticlă;
-250 de sticle de 0,7 litri coniac, cu concentrația alcoolică C=40% în volum, preț unitar înscris în factura externă: 3 euro/sticlă;
-100 de sticle de 0,75% litri vin spumos, cu concentrația alcoolică C=12% în volum, preț unitar înscris în factura externă: 1 euro/sticlă;
-200 de sticle de 0,75% litri vin liniștit, cu concentația alcoolică C=10% în volum, preț unitar înscris în factura externă: 1 euro/sticlă;
-5.000 de cutii de bere de 0,33 litri, cu concentrația alcoolică C=11% în volum, 12 grade Plato, preț unitar înscris în factura externă: 0,75 euro/cutie;
-1.000 kg cafea prajită, preț unitar înscris în factura externă: 10 euro/kg.
Acciza pentru cafea prajită este de 1 euro pe tonă, iar pentru băuturi alcoolice accizele sunt prezentate in Anexa 1. Presupunem cursul de schimb valutar leu/euro comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a luni mai 2015, de 4.41 de lei.
Determinați cuantumul accizei datorate bugetului de stat, presupunând că produsele respective nu sunt plasate în regim suspensiv și precizați momentul plații accizelor.
Rezolvare:
Acciza pentru alcoolul etilic = 95% x 280 euro/hl pe alcool pur x 4.41 lei/euro x (55 sticle x 0,5 litri/sticlă)/100 = 525,77 lei
Acciza pentru coniac = 40% x 280 euro/hl alcool pur x 4,41 lei/euro x (250 sticle x 0,7 litri/sticlă)/100 = 864,36 lei
Acciza pentru vin spumos = 30,00 euro/hl de vin x 4,41 lei x (100 sticle x 0,75 litri/sticlă)/100 = 99,23 lei
Acciza pentru bere = 12 grade Plato x 0,38 euro/hl/1 grad Plato x 4.41 lei/euro x (5.000 cutii x 0.33 litri/cutie)/100 = 331,81 lei
Acciza pentru cafea prajită = 1 tonă x 225 euro/tonă x 4.41 euro = 992,25 lei
Acciza totală = 322,59+864,36+99,23+331,81+992,25=2610,24 lei
Momentul plății accizelor în sumă de 2610,24 lei este momentul inregisrării declarației vamale de import.
f) Produsele din tutun includ:
1) țigaretele (cu sau fară filtru), indiferent de proveniență și de calitatea acestora.
2) țigările și țigările de foi, dacă se pot fuma ca atare .
3) tutun de fumat care cuprinde :
tutun de fumat fin tăiat destinat rulării în țigarete ;
alte tutunuri de fumat.
Cotele de impunere sunt exprimate sub formă de sumă fixă echivalent euro pe 1.000 de țigarete, la care se adaugă o cotă procentuală aplicată asupra bazei de impozitare.
Baza de impozitare o constituie prețul maxim de vânzare cu amănuntul.
Prețul maxim de vânzare cu amănuntul este prețul la care produsul este vândut altor persoane decât comercianți și care include toate taxele și impozitele.
Este interzisă vânzarea, de către orice persoană, a țigaretelor pentru care nu s-au stabilit și declarat prețuri maxime de vânzare cu amănuntul, iar după declararea și popularizarea prețului maxim, este interzisă vânzarea de țigarete, de către orice persoană, la un preț care depășește prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat.
Pentru produsele din tutun, sumele datorate bugetului de stat drept acciză se determină astfel:
1) pentru țigarete :
Total acciză datorată = Acciza specifică (A1)+Acciza ad valorem (A2)
A1 = K1 x R x Q1
A2 = K2 x PA x Q2,
în care :
K1 = acciza specifică unitară (euro) prevăzută în Anexa nr.1;
K2 = acciza ad valorem (cotă procentuală) prevăzută în Anexa nr.1;
R = cursul de schimb (leu/euro) ;
PA = prețul de vânzare cu amănuntul maxim declarat ;
Q1 = cantitatea exprimată in unități de 1.000 buc.țigarete ;
Q2 = numărul de pachete de țigarete aferente lui Q1 .
2) pentru țigăti și țigări de foi:
A=Q x K x R
în care:
A = cuantumul acizei
Q = cantitatea exprimată în 1.000 buc.țigări ;
K = acciza unitară prevăzută în Anexa nr.1.;
R= cursul de schimb (leu/euro).
3) pentru tutun destinat fumaului :
A= Q x K x R
în care :
A= cuantumul accizei ;
Q = cantitatea în kg ;
K = acciza unitară prevăzută în Anexa nr.1;
R = cursul de schimb (leu/euro)
Exemplu:
Un antrepozit fiscal autorizat produce și livrează spre consum, în luna iunie 2015, o cantitate de 2.500 de cartușe de țigarete ( un cartuș =10 pachete a 20 țigarete). Prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat de producător este de 14 lei/pachet .
Presupunem cursul de schimb valutar leu/euro comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii mai 2015 de 4,41 lei, iar acciza echivalent euro /UM este preluată din Anexa nr.1 .
Determinați cuantumul accizei de plată la bugetul de stat și precizați care sunt obligațiile antrepozitarului autorizat cu privire la plata accizelor și la depunerea declarației de acciză la autoritatea fiscală competentă.
Rezolvare:
Acciza totală = Acciza specifică + Acciza ad valorem
Acciza specifică = Cantitatea exprimată în 1.000 buc. țigarete (UM) x 5,73 euro/UM x 4,41 lei/euro
Cantitatea exprimată în 1.000 buc.țigarete (UM)
Acciza specifică = 500 UM x 5,73 euro /UM x 4,41 lei/euro = 12634,65 lei
Acciza ad valorem =(2.500 cartușe x 10 pachete x 4,41 lei ) x 31% = 34177,5 lei
Acciza totală = 12634,65 + 34177,5 = 46812,15 lei
Acciza datorată bugetului de stat în sumă de 46812,15 lei trebuie achitată până la data de 25 inclusiv a lunii august 2015 , dată până la care plătitorul are și obligația de a depune, la autoritatea fiscală competentă , Declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat.
g) Uleiurile minerale pentru care se datoreazaă accize sunt expres prevăzute în lege pe coduri tarifare și cuprind următoarele categorii :
1) benzină cu plumb ;
2) benzină fără plumb;
3) motorină;
4) păcură ;
5) gaze petroliere lichefiate, evidențiate distinctiv în funcție de destinație, astfel : uilizate drept carburant, utilizate pentru încălzire, utilizate pentru consum casnic (distribuție în butelii tip aragaz);
6) gazul natural utilizat drept carburant cu un anumit cod tarifar precizat expres în lege (respectiv codurile NC 2711 11 00 și NC 2711 21 00);
7) petrol lampat: utilizat drept carburant, uitilizat pentru încălzire;
8) benzen, toluen, xileni și alte amestecuri de hidrocarburi aromatice.
Cuantumul accizei de stat se determină pe baza relației :
A = Q x K x R
în care :
A = cuantumul accizei ;
Q = cantitatea de energie electrică activă exprimată în Mwh;
K = acciza unitară ;
R = cursul de schimb (leu/euro).
Acciza se datorează pentru energia utilizată în scop comercial și necomercial .
Sunt scutite de la plata accizelor: livrarea în contextul relațiilor diplomatice sau consulare; alcolul etilic, precum și alte produse alcoolice utilizate în scop medical; berea, vinul fabricate de persoane fizice și consumate de aceștia sau de membrii familiei; tutunul, atunci când este destinat testelor științifice; produsele energetice folosite de organizații de caritate și alte produse conform Codului Fiscal.
2.3. Taxa pe valoare adăugată
2.3.1. Caracterizarea și clasificarea taxei pe valoare adăugată
Taxa pe valoare adaugată, pentru bugetul statului, reprezintă un impozit indirect stabilit și perceput asupra valorii adăugate în fiecare stadiu al producției și al distribuției, și nu asupra întregii valori a produsului sau serviciului.
Valoarea adăugată reprezintă diferența dintre încasările obținute din vânzarea bunurilor sau prestarea serviciilor și plățile efectuate pentru bunurile și serviciile aferente aceluiași stadiu al circuitului economic. Pentru stabilirea ei se evită înregistrările repetate ale consumurilor externe ale întreprinderilor productive.
Politica fiscală privind impozitele indirecte în Comunitatea Economica Europeană începe în Franța în anul 1917, prin instituirea „taxei proporționate asupra plătitorilor”. În 1920, tot în Franța, acest impozit este înlocuit cu “impozitul asupra cifrei de afaceri”, iar în 1937, statul francez introduce o „taxă unică asupra producției”. In perioada 1954-1955 guvernul francez implementează taxa pe valoare adăugată.
La 1 ianuarie 1970, tările membre ale Comunității Economice Europene urmează modelul francez și introduce taxa pe valoarea adăugată.
În România, taxa pe valoarea adăugată a fost instituită la 1 iulie 1993 prin OG nr. 3/1992, înlocuind vechiul impozit pe circulația mărfurilor.
În raport cu alte impozite indirecte, taxa pe valoarea agăugată prezintă anumite caracteristici, și anume: are caracter universal; generează neutralitatea în interiorul țării; este un impozit unic; se caracterizează prin transparență; așezarea taxei pe valoarea adăugată se bazează pe principiul destinației care impulsionează activitatea economico – financiară a agenților economici.
Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute de lege, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. Activitatea de încasare a taxelor efectuată de către persoane impozabile nu constituie activitate economică. Livrările de bunuri sau prestările de servicii, efectuate în mod gratuit de organizațiile fără scop patrimonial, nu sunt considerate activități economice.
Instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități se percep cotizații, onorarii, redevențe, cu excepțiile prevăzute de lege.
În România operațiunile impozabile sunt:
a. Livrarea de bunuri
Prin livrarea de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia.
Sunt, de asemenea, considerate livrări de bunuri efectuate cu plată: precedarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cazul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate; transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite, dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată; trecerea în domeniul public al unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în schimbul unei despăgubiri; bunuri constatate lipsă din gestiune, cu excepția bunurilor distruse urmare unor calamitați naturale și a perisabilitaților.
Nu constituie livrare de bunuri: bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră; bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate; bunurile acordate cu titlu gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne; perisabilitățile, în limite stabilite prin lege; acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor publicitare.
Se consideră a fi locul livrării de bunuri: locul unde se găsesc bunurile în momentul în care începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de terț; locul unde se efectuează instalarea sau montajul, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau montaj, indiferent dacă punerea în funcțiune este efectuată de către furnizor sau de altă persoană în contul său; locul unde se găsesc bunurile în momentul în care are loc livrarea, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate; locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efctuate la bordul unui vapor sau avion; locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efctuate într-un autocar sau tren, și pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul țării.
Prin derogare, atunci când locul de plecare sau expediere ori de transport al bunurilor se află în afara României, acestea fiind importate în România, locul livrării efectuate de importator este considerat a fi în România.
Prestarea de servicii
Se consideră prestare de servicii orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri. În această categorie includem: închirierea de bunuri sau transmiterea folosinței bunurilor, în cadrul unui contract de leasing; transferul sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare; angajamentul de a nu desfășura o acivitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acțiune ori o situație; prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis sau în numele unei autorități publice potrivit legii; intermedierea efectuată de comisionari, care acționează în numele și în contul comitentului, atunci când intervine într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
Nu se consideră prestare de servicii efectuată cu plată utilizarea bunurilor și prestărilor de servicii efectuate în mod gratuit, în limitele și potrivit destinațiilor prevăzute prin lege, precum și prestările de servicii efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor.
Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul își are stabilit sediul activității economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efctuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reședința obișnuită.
Prin excepție de la regula generală, pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi: locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestațiile agențiilor imobiliare și de expertiză, ca și prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestațiile furnizate de arhitecți și serviciile de supervizare; locul unde se efectuează transportul, în funcție de distanțele parcurse, în cazul transportului de bunuri și persoane;
Transporturile naționale de bunuri și persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât și punctul de sosire se află în interiorul țării.
Transporturile internaționale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România.
Pentru transportul internațional de persoane, partea din transportul efectuat în interiorul țării este parcursul efectuat între locul de plecare și locul de sosire a transportului de persoane, determinat după cum urmează: pentru transporturile care au punctul de plecare în România și punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate; pentru transporturile care au punct de plecare în afara României, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcați în afara României; pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate.
Importul de bunuri
Se consideră import de bunuri intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat. Prin derogare, atunci când bunurile sunt plasate, după intrarea lor în țară, în regimuri vamale suspensive, aceste bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
Importul bunurilor plasate în regimuri vamale suspensive este efectuat în statul pe teritoriul căruia bunurile ies din aceste regimuri.
Nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrarea bunurilor aflate în regimuri vamale suspensive.
Locul importului de bunuri este teritoriul statului membru, prin care bunurile intră în Comunitatea sau statul membru pe teritoriul caruia se încheie regimul vamal suspensiv.
Locul achiziției intracomunitare este întotdeauna locul în care se găsesc bunurile îm momentul în care se încheie transportul.
Achiziția intracomunitară reprezintă dreptul de a dispune, în calitate de proprietar, de bunurile expediate dintr-un stat membru către cumpărătorul din alt stat menbru.
Transferul este o operațiunea prin care bunurile sunt transportate de persoana impozabilă către alt stat menbru, în scopul desfășurării activității sale economice.
2.3.2. Modul de calcul a taxei pe valoare adăugată
Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei.
Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată.
Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator și intervine:
la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestărilor de servicii și la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii.
Există cinci tipuri de TVA și anume:
1. TVA- ul colectat reprezintă TVA- ul înscris dinstinct în facturile emise pentru bunuri și servicii destinate realizării de operțiuni impozabile calculată astfel : valoarea mărfurilor din facturile emise, fără TVA x 24%.
În cazul încasărilor în numerar TVA colectat = încasări în numerar la sfârșitul zilei A x 24/124.
2. TVA-ul deductibil reprezintă TVA-ul înscris în facturile primite pentru bunuri și servicii destinate realizării de operațiuni impozabile, calculat astfel : valoare mărfurilor din facturile primite, fără TVA x 24%.
3.TVA-ul de plată se calculează ca diferență între TVA-ul colectat și TVA-ul deductibil, atunci când TVA-ul colectat >TVA- ul deductibil.
4.TVA- ul recuperat se calculează ca diferență între TVA-ul deductibil și TVA- ul colectat, atunci când TVA- ul deductibil > TVA- ul colectat.
5.TVA- ul neexigibil reprezintă TVA- ul înscris în facturile emise ce urmează a fi plătite, încasate în rate, precum și TVA- ul inclus în prețul de vânzare cu amănuntul la unitățile economice care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, ținând evidența mărfurilor din depozit la acest preț. El ține evidența stocului de marfă până la vânzarea acestuia când se transformă în TVA colectat.
Baza de impozitare cuprinde contravaloarea bunurilor livrate și a serviciilor prestate la care se adaugă impozitele și taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv TVA și cheltuieli accesorii (comisioane, transport, asigurare, etc.)
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situații: dacă au fost emise facturi fiscale și, ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor; în cazul refuzurilor totale sau parțiale privind cantitatea, calitatea sau prețurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; în cazul în care reducerile de preț sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum și în cazul majorării prețullui ulterior livrării sau prestării; contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
În România se aplică următoarele cote de impunere:
Cota standard de 24% care de aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse taxei reduse;
Cota redusă de 9% care se aplică pentru: alimente, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, precum și pentru serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice; servicii constând în permiterea accesului la castele, muzee, expoziții de artă, case memoriale, grădini zoologice și botanice, teatre, cinematografe; livrarea de manuale, cărți, ziare și reviste (excepție fac materialele publicitare); livrarea de proteze medicale; livrarea de produse ortopedice; medicamentele de uz uman și veterinar;
Sunt scutite, pentru operațiunile din interiorul țării, de taxă pe valoarea adăugată: spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare (nu se aplică scutirea pentru furnizarea de medicamete, bandaje, proteze medicale și accesorii acestora); prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi și tehnicieni dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi și de tehnicieni dentari; prestările de îngrijire și supraveghere efectuate de personal medical și paramedical; transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop; livrările de organe, de sănge și de lapte, de proveniență umană; vânzarea de licențe de filme sau programe, drepturi de difuzare, abonamente la agențiile internaționale de știri .
Alte operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată: activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare pentru realizarea programelor, subprogarmelor, precum și acțiunile cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare; livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali și asociațiile fără personalitate juridică ale acestora; prestațiile serviciilor financiare și bancare; jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate; transportul fluvial de persoane în Delta Dunării și pe rutele Orșova – Moldova Nouă; arendarea, concesionarea și închirierea de bunuri imobile (excepții: operațiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; serviciile de parcare a autovehiculelor; închirierea seifurilor).
Sunt scutite, pentru operațiunile de import, de taxă pe valoarea adăugată : importul de bunuri a căror livrare în România este scutită de taxă pe valoarea adăugată; bunurile introduse în țară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în țară ori în străinătate; importul de bunuri de către forțele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil; importul de bunuri finanțate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine.
Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă.
Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă: taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să fie livrate; taxa pe valoarea adăugată achitată pentru bunurile importate.
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să exercite dreptul de deducere pentru bunuri sau servicii achiziționate cu cel mult 90 de zile anterioare datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în următoarele cazuri: în situația în care sunt persoane impozabile stabilite în străinătate și trebuie să-și desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal; în caz de reorganizare, când o entitate se divide și în urma divizării iau naștere mai multe persoane impozabile;
Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată pentru: bunuri sau servicii achiziționate de furnizori în contul clienților și care apoi se decontează acestora; băuturile alcoolice și produsele din tutun destinate acțiunilor de protocol.
Reguli speciale de scutire sunt pentru întreprinderile mici, agenții de turism, bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, aurul de investiții și pentru persoanele impozabile nestabilite, care prestează servicii electronice persoanelor neimpozabile.
Exemplul 1
Un agent economic înregistrat ca plătitor de taxă pe valoare adăugată se aprovizionează cu materii prime și materiale, în sumă de 40 mii lei, necesare fabricării de detergent. Produsul finit este vândut unei societăți comerciale la prețul de 60 nii lei, care, la rândul său, îl livrează unei societăți comerciale în scopul vânzării către populație la un preț de 65 mii lei. Adaosul comercial practicat de societatea cu amănuntul este de 20%, iar taxa pe valoare adăugată este de 24%.
Rezolvare:
Formule:
TVA colectat = Preț fără TVA x 24%
TVA de plată = TVA colectat – TVAde dedus
Exemplu 2
O societate comercială efectuiază, în luna iulie 2015, urmatoarele operațiuni:
– achiziții de bunuri taxabile din import cu cota de 9% destinate revânzarii -159.165 lei;
– achiziții intracomunitare de bunuri destinate revânzării (taxare inversă) -333.520 lei;
– achiziții de bunuri din interiorul țării de la o societate neplatitoare de TVA -1.880 lei;
– achiziții de bunuri de capital (rata XI pentru un autoturism achiziționat în leasing) -1.063 lei;
– achiziții de bunuri și prestări de servicii pentru nevoile firmei cu cota de 24% -14.704 lei;
– pro-rata de deducere 100%;
– livrări de bunuri în interiorul țarii taxabile cu cota de 9% – 761.579 lei.
Determină:
1) a) TVA colectat.
1) b) TVA deductibil.
2. Efectuează regularizarea TVA-ului, știind că societatea avea la 31.06.2015, în contul 4424 “TVA de recuperat”, suma de 33.927 lei.
Rezolvare:
1) a)TOTAL TVA COLECTĂ=30016,8+68562,11=98558,91 LEI
TVAc comerț intracomunitar in afara UE = 30016,8 lei.
TVAc (taxare inversă)=333.520 x 9%=30016,8 lei.
TVAc livrări de bunuri în interiorul țarii 68562,11 lei.
TVAc=761.579 x 9%=68562,11 lei.
b)TOTAL TVA DEDUSĂ =30016,8 + 18108,93 = 48125,73 lei.
TVAd achiziții intracomunitare (taxare inversă) =333.520 x 9% = 30016,8 lei.
TVAd aciziții de bunuri/servicii în interiorul țarii și importuri:
TVAd bunuri destinate revânzarii=159.165 x 9%=14324,85 lei.
TVAd bunuri capital=1.063 x 24%=255,12 lei.
TVAd nevoi firmă=14.704 x 24%=3528,96 lei.
SUB-TOTAL TVAd=18108,93 lei.
2) TVA de plată în perioada de raportare=98558,91- 48125,73=50433,18 lei.
TVA de plată la șfârșitul perioadei de raportare =50433,18 -33927=16506,18 lei.
La finalul lunii se va completa Decontul de TVA și se va depune la Administrația financiară locală
2.4. Taxa vamală
2.4.1.Tipologia taxelor vamale
Conform „Clasificației indicatorilor privind finanțele publice”, taxele vamale constituie venituri fiscale, categoria ”Impozit pe comerțul exterior și tranzacțiile internaționale”.
Taxele vamale sunt percepute de către stat asupra mărfurilor, în momentul în care acestea trec granițele vamale ale țării, în scopul importului, exportului sau tranzitului.
Spre deosebire de alte taxe și impozite, instituite ca forme de prelevare a unei parți din venitul național la bugetul de stat, taxele vamale nu pot fi tratate doar ca simple venituri fiscale. Stabilirea și aplicarea acestora pot influența fie relatiile economice si diplomatice cu alte țari, fie comerțul sau starea economiei naționale. Toate acestea solicită analiza atentă a funcțiilor taxelor vamale, deci a scopului instituirii lor și a principiilor care stau la baza politicii vamale a unui stat.
Taxele vamale îndeplinesc următoarele funcții:
Taxele vamale sunt instituite, în primul rând, cu scopul de-a contribui la formarea veniturilor statului. Resursele bugetare provenite din taxele vamale pot fi mai mari sau mai mici, de la o perioadă la alta, în funcție de necesitățile concrete ale bugetului ori de politica vamală promovată de stat în raporturile cu terții sau cu agenții economici importatori.
Taxele vamale reprezintă un instrument de coordonare statală a activitații de comerț exterior. Aceasta este poate cea mai importantă funcție, întrucât, prin intermediul regulilor de politică vamală, pot fi încurajate anumite importuri, descurajate altele, se favorizează exportul, se pot promova ori nu relațiile comerciale cu anumite piețe (naționale sau regionale), pot fi protejate anumite activități ale agenților economici interni împotriva concurenței partenerilor din exterior, de natură să împiedice dezvoltarea unui sector al producției sau al desfășurării acesteia.
Taxele pot reprezenta un instrument de negociere politică in relațiile internaționale. Astfel se pot obține avantaje de ordin politic din partea unui stat în schimbul unor măsuri de liberalizare a comerțului cu statul respectiv prin intermediul tarifului vamal.
Taxelor vamale se clasifică astfel:
În raport cu obiectul impunerii, există 3 categorii de taxe :
Taxe vamale de import – se calculează asupra valorii mărfurilor în momentul în care trec frontiera unei țări;
Taxe vamale de tranzit – sunt aplicate asupra mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei țări terțe;
Taxe vamale de export.
După forma lor de expunere, taxele vamale pot fi :
Taxe vamale ad-valorem – se exprimă ca procent din valoarea mărfii importate;
Taxe vamale specifice – se exprimă în sumă fixă pe unitate fizică de marfă;
Taxe vamale compuse – apar ca o combinație între a și b.
După modul de stabilire, se împart în :
Taxe vamale convenționale instituite și percepute de către stat în baza unor acorduri internaționale sau convenții bilaterale cu alte state;
Taxe vamale autonome instituite și percepute de către stat în absența unor înțelegeri comerciale cu alte state;
Taxe vamale preferențiale instituite și aplicate de un stat, în cazul importurilor din state ce se bucură de un regim comercial mai favorabil decât cel aplicat în mod larg țărilor care benificiază de clauza națiunii celei mai favorizate ;
Taxe vamale de retorsiune aplicate ca replică la tratementele discriminatorii ale altor state sau în cazul unor politici considerate neloiale. Ele pot fi: taxe antidumping perceput suplimentar, peste taxele vamale de import, cu scopul de a anihila efectele dumpingului și taxe compensatorii percepute de către stat asupra importurilor provenind din țările care subvenționează exporturile la anumite produse sau acordă prime de export;
În raport cu gradul de protecție a pieței naționale întâlnim:
a) Taxe vamale liberale în care nivelul prețului extern al unui produs se va majora cu
o taxă care să permită însă ca prețul intern al produsului importat să fie totuși mai
mic decât prețul de producție internă a produsului respectiv;
b) Taxe vamale egalizatoare – taxa vamală care va determina un preț egal pentru
produsele importate și cele de producție internă;
Taxe vamale restrictive – taxa vamală va determina ca nivelul prețului intern al
produsului importat să fie mai mare decât prețul unui produs similar de producție
internă;
Taxe vamale prohibitive – taxa vamală determină creșterea exagerată a prețului intern al produsului importat.
După scopul impunerii
a ) Taxe vamale cu caracter fiscal;
b) Taxe vamale cu caracter protecționist.
2.4.2.Modul de calcul a taxei vamale.
La introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor prezentate la biroul vamal de frontieră, autoritatea vamală stabilește destinația vamală a mărfurilor. Aceasta reprezintă plasarea mărfurilor sub un regim vamal, introducerea lor sub o zonă liberă sau antrepozit liber, reexportul acestora în afara teritoriului României, distrugerea sau abandonarea în favoarea statului.
Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplică în cazul procedurii de vămuire, în funcție de scopul operațiunii comerciale și de destinația mărfii. Regimurile vamale sunt definitive sau/și suspensive.
În categoria regimului vamal definitiv intră importul, exportul și introducerea și scoaterea din țară a bunurilor aparținând călătorilor necomercianți.
Regimurile vamale suspensive sunt: tranzitul mărfurilor, antrepozitul mărfurilor, perfecționarea activă a mărfurilor, transformarea sub control vamal al mărfurilor, admiterea temporară a mărfurilor și perfecționarea pasivă a mărfurilor. Aceste regimuri se acordă numai de autoritatea vamală prin eliberarea unei autorizații care precizează condițiile de derulare a regimului.
Mărfurile destinate a fi plasate sub un regim vamal fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acelui regim, care se depune la biroul sau punctul vamal împreună cu documentele prevăzute de reglementările vamale în vederea acceptării regimului vamal solicitat.
Declarația vamală este actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifestă voința de a plasa mărfurile sub un regim vamal determinat. Ea poate fi scrisă sumar sau în detaliu și prevede toate informațiile cu privire la mijloacele de transport și la mărfurile care fac obiectul importului / exportului.
Vămuirea reprezintă ansamblul de operațiuni efectuate de autoritatea vamală de la prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri până la acordarea liberului de vamă.
Liberul de vamă este actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate.
Tariful vamal reprezintă un tabel care cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele vamale exprimate în procente, precum și cele rezultate prin aplicarea măsurilor tarifare preferențiale prevăzute în regimurile legale. Tariful vamal este componenta principală a regimului vamal al unei țări.
Având în vedere interesul pentru dezvoltarea exportului, țara noastră aplică numai taxe vamale de import, care sunt stabilite și percepute în conformitate cu Tariful vamal al României.
Baza de impozitare este reprezentată de valoarea în vamă a mărfurilor importate. Aceasta se determină și se declară de către importatori care sunt obigați să depună la biroul vamal, împreună cu celelalte documente necesare vămuirii, o declarație pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern aferente acesteia.
Procedura de determinare a valoarii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului general pentru trafic și comerț (GATT), încheiat la Geneva la 01.11.1979, la care România este parte. „Metoda de bază în determinarea valorii în vamă este metoda valorii tranzacționale”, potrivit căreia valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi „valoarea de tranziție”, adică „prețul efectiv plătit sau de plătit” pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export cu destinația țării de import.
La valoarea în vamă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în prețul mărfii, se includ: cheltuieli de transport și costul asigurării pe parcurs extern.
Schema de calcul a taxelor vamale, a accizelor și a TVA- ului pentru produsele din afara UE.
Valoarea în vamă (valoarea din factură + cheltuieli de transport pe parcurs extern +cheltuieli
deductibile asigurate) → BAZA 1 + taxe vamale + comision vamal → BAZA 2 + accize → BAZA 3 + TVA → valoarea facturii.
Exemplul 1
Un agent economic importă 225 kg cafea boabe din Columbia, la un preț de 1,1 euro/kg.
Calculați valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, știind că:
Cheltuielile de transport pe parcurs extern – 95 euro
Cheltuielile cu asigurarea pe parcurs extern – 25 euro
Taxe vamale – 15%
Comision vamal – 0.5%
Accize datorate – 112 %
Curs de schimb – 1 euro = 4.40 lei
Rezolvare:
Valoarea în vamă = valoarea din factură + cheltuieli de transport pe
parcurs extern + cheltuieli deductibile asigurate
Valoarea în vamă = [(225 kg x 1,1 euro/kg) + 95 euro + 25 euro ] x 4,40 lei
= (247,5 euro + 120 euro) x 4,40 lei
= 367,5 euro x 4,4 lei
= 1617 lei = BAZA 1
Taxa vamala = Baza 1 x 20%
= 1617 lei x 15% = 242.,55 lei
Comisionul vamal = Baza 1 x 0,5 %
= 1617 x 0,5 % = 8,09 lei
BAZA 2 = BAZA 1 + Taxa vamală + Comisionul vamal
= 1617 lei + 242,55 lei + 8,09 lei = 1867,64 lei
Acciza = Baza 2 x 105 %
= 1867,64 lei x 112% = 2091,76 lei
BAZA 3 = Baza 2 + Acciza
= 1867,64 lei + 2091,76 lei = 3959,40 lei
TVA = Baza 3 x 9%
= 3959,40 lei x 9% = 356,35 lei
Valoare factură = Baza 3 + TVA
= 3959,40 lei + 356,35 lei = 4315,75 lei
Preț unitar cu TVA = Valoare factură : Cantitate
= 4315,75 lei : 225 kg = 19,18 lei
Exemplul 2
Un agent economic importă 350 kg detergent, la un preț de 1,2 euro/kg.
Calculați valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, știind că:
Cheltuielile de transport pe parcurs extern – 115 euro
Taxe vamale – 20%
Comision vamal – 0.5%
Accize datorate – 105 %
Curs de schimb în momentul efectuării formalităților de vămuire
1 euro = 4.40 lei
Rezolvare:
Valoarea în vamă = valoarea din factură + cheltuieli de transport pe
parcurs extern + cheltuieli deductibile asigurate
Valoarea în vamă = [(350 kg x 1,2 euro/kg) + 115 euro ] x 4,40 lei
= (420 euro + 115 euro) x 4,40 lei
= 535 euro x 4,4 lei
= 2354 lei = BAZA 1
Taxa vamala = Baza 1 x 20%
= 2354 lei x 20% = 470,8 lei
Comisionul vamal = Baza 1 x 0,5 %
= 2354 x 0,5 % = 11,77 lei
BAZA 2 = BAZA 1 + Taxa vamală + Comisionul vamal
= 2354 lei + 470,8 lei + 11,77 lei = 2836,57 lei
Acciza = Baza 2 x 105 %
= 2836,57 lei x 105% = 2978,40 lei
BAZA 3 = Baza 2 + Acciza
= 2836,57 lei + 2978,40 lei = 5814,97 lei
TVA = Baza 3 x 24%
= 5814,97 lei x 24% = 1395,60 lei
Valoare factură = Baza 3 + TVA
= 5814,97 lei + 1395,60 lei = 7210.57 lei
Preț unitar cu TVA = Valoare factură : Cantitate
= 7210,57 lei : 350 kg = 20,61 lei
Regimurile vamale suspensive
Regimurile vamale suspensive sunt operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plății taxelor vamale. Pot fi plasate în regimuri vamale suspensive mărfuri, indiferent de felul, cantitatea, originea, proveniența sau de destinația acestora. Aceste se acordă de către autoritatea vamală la cererea titularului operațiunii comerciale și pot apărea în următoarele situații: tranzitul vamal, antrepozitul vamal, perfecționarea activă, perfecționarea pasivă, transformarea sub control vamal și admiterea temporară .
Tranzitul vamal constă în transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială.
Pentru mărfurile transportate pe mijloace de transport rutiere și pe cale ferată se aplică sistemul de tranzit comun pe teritoriul României.
Antrepozitul vamal reprezintă locul aprobat de autoritatea vamală, aflat sub controlul acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate. El poate fi public sau privat.
În perioada de antrepozit vamal nu pot fi efectuate alte operațiuni decât cele de ambalare, de marcare sau de testare în vederea pregătirii pentru vânzare, care, în prealabil, au fost aprobate de autoritatea vamală. În vederea efectuării altor operațiuni, la solicitarea titularului, mărfurile pot fi scoase temporar din antrepozitul vamal .
Regimul perfecționarii active constă în supunerea, pe teritoriul României, la una sau mai multe operațiuni de transformare sau prelucrare a anumitor mărfuri. În categoria acestor operațiuni intră: prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, ambalarea și adaptarea lor la alte mărfuri; repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în formă inițială; utilizarea unor mărfuri care permit sau facilizează obținerea altor produse numite produse compensatoare.
Produsele compensatoare sunt produse rezultate în urma procesului de perfecționare. Pentru fabricarea lor pot fi utilizate, în locul mărfurilor de import, mărfuri echivalente care sunt mărfuri românești.
Atunci când produsele compensatoare sunt importate în totalitate sau în parte, cuantumul taxelor vamale și al altor drepturi de import se determină pe baza cantității și valorii mărfurilor de import intrate în componența produselor compensatoare. Pentru determinarea cuantumului taxelor vamale și a drepturilor de import se utilizează metoda cheii cantitative sau metoda cheii valorice.
A. Metoda cheii cantitative presupune repartizarea cantității mărfurilor străine importate pe diferite produse compensatoare. Ea se aplică în patru variante.
1. În cazul în care se realizează un singur fel de produse compensatoare dintr-un singur fel de marfă străină, cantitatea de marfă străină conținută în produsele compensatoare importate ( QMSPCI ) pentru care se datorează taxe vamale se determină după relația:
QMSPCI = QTMS x QPCI / QPCI
QTMS – cantitatea totală de marfă străină :
QPCI – cantitatea de produse compensatoare importate ;
QPCI – cantitatea totală de produse compensatoare rezultată din operațiunea de perfecționare activă, potrivit ratei de randament.
Rata de randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obținute în urma procesului de perfecționare activă a unor cantități determinate de mărfuri importate.
Exemplul 3.
Pentru un singur fel (X) de produse compensatoare (PC) obținute dintr-un singur fel de marfă străină (A), cantitatea de marfă (A) conținută în produsele compensatoare importate (PCI) se determină astfel:
– produse compensatoare rezultate (PCR) în urma
procesului de perfecționare activă – X …………………………………………………………….900 kg
marfă străină A (cantitate totală) …………………………………………………………………500 kg
rata de randament pentru 350 kg marfă străină A …………………………………………….900 kg
produse compensatoare
produse compensatoare importate (PCI) ………………………………………………………820 kg
Rezolvare:
Marfa A – 500 kg A x = 455,56 kg marfă A
conținută în cele 820 kg PCI pentru care se datorează taxe vamale
2. În cazul în care se realizează un singur fel de produse compensatoare din mai multe feluri de mărfuri străine, la fiecare cantitate de marfă străină se aplică raportul dintre cantitatea de produse compensatoare importate și cantitatea totală de produse compensatoare rezultate din operațiunea de perfecționare activă, potrivit ratei de randament.
Exemplul 4.
Pentru un singur fel (X) de produse compensatoare (PC) obținute din două feluri de produse străine (A și B), cantitățile de mărfuri pentru care se datorează taxele vamale corespunzătoare cantității de produse compensatoare importate se determină astfel:
– produse compensatoare rezultate (PCR) în urma
procesului de perfecționare activă – X …………………………………………………………….1300 kg
marfă străină A ……………………………………………………………………………………………500 kg
marfă străină B ……………………………………………………………………………………………300 kg
rata de randament pentru cele două mărfuri ……………………………………………………1300 kg
produse compensatoare
produse compensatoare importate (PCI) ………………………………………………………820 kg
Rezolvare:
Marfa A – 500 kg A x = 315,38 kg marfă A
Marfa B – 300 kg A x = 189,23 kg marfă B
Taxele vamale se datorează pentru 315,38 kg marfă A și 189,23 kg marfă B corespunzătoare celor 820 kg PCI.
3. În cazul în care se realizează mai multe feluri de produse compensatoare dintr-un singur fel de marfă străină, se determină mai întâi baza de repartizare a mărfurilor străine și apoi cantitatea totală de marfă străină intrată în componența produselor compensatoare diminuată cu pierderile din procesul de perfecționare activă, potrivit ratei de randament.
Pierderile reprezintă partea din mărfurile importate care este distrusă și dispare în cursul operațiunii de perfecționare activă.
Exemplul 5.
Pentru două feluri (X și Y) de produse compensatoare obținute dintr-un singur fel de marfă străină (A), cantitatea de marfă (A) pentru care se datorează taxe vamale se determină astfel:
marfă străină A ……………………………………………………………………………………………500 kg
– produse compensatoare rezultate (PCR) în urma
procesului de perfecționare activă
produse compensatoare – X ……………………………………………………….900 kg
produse compensatoare – Y………………………………………………………..220 kg
rata de randament pentru marfa A străină…………………………………………….900 kg produs X
220 kg produs Y
– marfa A care se găsește în produsul X ………………………………………………..440 kg
– marfa A care se găsește în produsul Y ………………………………………………. 140 kg
– total marfa A care se găsește în produsele compensatoare X și Y …………..580 kg
– produse compensatoare importate (PCI)
1. produse compensatoare – X ……………………………………………..820 kg
2. produse compensatoare – Y …………………………………………… 180 kg
Rezolvare:
Repartizarea mărfii A pe produsele compensatoare obținute:
PC (X) – 500 kg A x = 379,31 kg A
PC (Y) – 500 kg A x = 120,69 kg A TOTAL = 500 kg A
Cantitatea de marfă A pentru care se datorează taxele vamale:
PC (X) –379,31 kg A x = 345,59 kg A
PC(Y) – 120,69 kg A x = 98,75 kg A TOTAL = 444,34 kg A
4. În cazul în care se realizează mai multe feluri de produse compensatoare din mai multe feluri de mărfuri străine, se determină mai întâi pentru fiecare fel de marfă și de produse compensatoare baza de repartizare a cantității de marfă străină, apoi se calculează cantitatea de marfă străină intrată în componența produselor compensatoare importate.
Exemplul 6.
Pentru două feluri de produse compensatoare ( X și Y ) obținute din două feluri de marfă străină ( A și B ), cantitatea de marfă A și marfă B pentru care se datorează taxe vamale se stabilește astfel:
marfă străină A ……………………………………………………………………………………………500 kg
marfă străină B ……………………………………………………………………………………………300 kg
– produse compensatoare rezultate ( PCR ) în urma
procesului de perfecționare activă
produse compensatoare – X ……………………………………………………….900 kg
produse compensatoare – Y………………………………………………………..220 kg
rata de randament …………………………………………………………………………….900 kg produs X
220 kg produs Y
– marfa A care se găsește în produsul X ………………………………………………..440 kg
– marfa B care se găsește în produsul X ………………………………………………..240 kg
– marfa A care se găsește în produsul Y ………………………………………………..140 kg
– marfa B care se găsește în produsul Y ………………………………………………….48 kg
– Total marfă A care se găsește în prod. compensatoare X și Y ………………..580 kg
– Total marfă B care se găsește în prod. compensatoare X și Y ………………..288 kg
– produse compensatoare importate ( PCI )
1. produse compensatoare – X ……………………………………………..820 kg
2. produse compensatoare – Y …………………………………………… 180 kg
Rezolvare:
Repartizarea mărfii A pe produsele compensatoare obținute:
PC (X) – 500 kg A x = 379,31 kg A
PC (Y) – 500 kg A x = 120,69 kg A TOTAL = 500 kg A
Repartizarea mărfii B pe produsele compensatoare obținute:
PC (X) – 300 kg A x = 250 kg B
PC (Y) – 300 kg A x = 50 kg B TOTAL = 500 kg A
Cantitatea de marfă A și B pentru care se datorează taxele vamale:
PC (X) –379,31 kg A x = 345,59 kg A
PC(Y) – 120,69 kg A x = 98,75 kg A TOTAL = 444,34 kg A
PC (X) – 250 kg B x = 227,78 kg B
PC(Y) – 50 kg B x = 40,91 kg B TOTAL = 268,69 kg B
B. Metoda cheii valorice presupune repartizarea mărfurilor străine importate pe diferite produse compensatoare în funcție de valoarea produselor compensatoare. Această metodă se aplică în toate cazurile în care nu se poate aplica variantele metodei cheii cantitative și anume:
1. În cazul în care se realizează mai multe feluri de produse compensatoare dintr-un singur fel de marfă străină, se determină mai întâi baza de repartizare a mărfurilor străine prin înmulțirea cantității de marfă străină cu raportul dintre valoarea totală a fiecărui fel de produs compensator obținut și valoarea totală a produselor compensatoare rezultate din activitatea de perfecționare, potrivit ratei de randament.
Exemplul 7
Pentru două feluri (X și Y) de produse compensatoare obținute dintr-un singur fel de marfă străină (A), cantitatea de marfă (A) pentru care se datorează taxe vamale se determină astfel:
marfă străină A ……………………………………………………………………………………………500 kg
– produse compensatoare rezultate (PCR) în urma
procesului de perfecționare activă
produse compensatoare – X ……………………………………………………….900 kg
produse compensatoare – Y………………………………………………………..220 kg
rata de randament pentru marfa A străină…………………………………………….900 kg produs X
220 kg produs Y
– valoare produs compensator X ……………………………………………………………48 lei
– valoare produs compensator Y ……………………………………………………………20 lei
900 kg PC (X) x 48 lei…………………………………………………………………..43200 lei
220 kg PC (Y) x 20 lei…………………………………………………………………….4400 lei
– Valoare totală produse compensatoare…………………………………………….47600 lei
– produse compensatoare importate (PCI)
1. produse compensatoare – X ……………………………………………..820 kg
2. produse compensatoare – Y …………………………………………… 180 kg
Rezolvare:
Repartizarea mărfii A pe produsele compensatoare obținute:
PC (X) – 500 kg A x = 453,78 kg A
PC (Y) – 500 kg A x = 46,22 kg A TOTAL = 500 kg A
Cantitatea de marfă A pentru care se datorează taxele vamale:
PC (X) – 453,78 kg A x = 413,44 kg A
PC(Y) – 46,22 kg A x = 37,82 kg A TOTAL = 451,26 kg A
2. În cazul în care se realizează mai multe feluri de produse compensatoare din mai multe feluri de mărfuri străine, baza de repartizare se determină pentru fiecare categorie de produse compensatoare și de marfă străină. La fel se determină și cantitatea de marfă străină care intră în componența produselor compensatoare importate.
Exemplul 8.
Pentru două feluri de produse compensatoare (X și Y) obținute din două feluri de marfă străină (A și B), cantitatea de marfă A și marfă B pentru care se datorează taxe vamale se stabilește astfel:
marfă străină A ……………………………………………………………………………………………500 kg
marfă străină B ……………………………………………………………………………………………300 kg
– produse compensatoare rezultate ( PCR ) în urma
procesului de perfecționare activă
produse compensatoare – X ……………………………………………………….900 kg
produse compensatoare – Y………………………………………………………..220 kg
rata de randament …………………………………………………………………………….900 kg produs X
220 kg produs Y
– valoare produs compensator X ……………………………………………………………48 lei
– valoare produs compensator Y ……………………………………………………………20 lei
900 kg PC (X) x 48 lei…………………………………………………………………..43200 lei
220 kg PC (Y) x 20 lei…………………………………………………………………….4400 lei
– Valoare totală produse compensatoare…………………………………………….47600 lei
– produse compensatoare importate (PCI)
1. produse compensatoare – X ……………………………………………..820 kg
2. produse compensatoare – Y …………………………………………… 180 kg
Rezolvare:
Repartizarea mărfii A pe produsele compensatoare obținute:
PC (X) – 500 kg A x = 453,78 kg A
PC (Y) – 500 kg A x = 46,22 kg A TOTAL = 500 kg A
Repartizarea mărfii B pe produsele compensatoare obținute:
PC (X) – 300 kg B x = 272,27 kg B
PC (Y) – 300 kg B x = 27,73 kg B TOTAL = 300 kg B
Cantitatea de marfă A și B pentru care se datorează taxele vamale:
PC (X) – 453,78 kg A x = 413,44 kg A
PC(Y) – 46,22 kg A x = 37,82 kg A TOTAL = 451,26 kg A
PC (X) – 272,27 kg B x = 248,09 kg B
PC(Y) – 27,73 kg B x = 22,69 kg B TOTAL = 270,78 kg B
Regimul de perfecționare pasivă permite exportul temporar de mărfuri românești în afara teritoriului țării, în vederea supunerii acestora unor operațiuni de transformare și, ulterior, a importului produselor astfel rezultate, cu exonerarea totală sau parțială de drepturi de import. Produsele compensatoare sunt produse rezultate în urma procesului de transformare pasivă, iar mărfurile de export temporar sunt mărfuri plasate în regim de perfecționare pasivă.
Regimul de transformare sub control vamal permite folosirea pe teritoriul României, fără plata drepturilor de import și fără aplicarea de măsuri de politică comercială, de mărfuri străine pentru a fi supuse unor operațiuni care le transformă felul sau starea inițială. Produsele rezultate, numite produse transformate, se includ în circuitul economic, cu plata drepturilor de import.
Regimul de admitere temporară permite utilizarea, pe teritoriul României, cu exonerare totală sau parțială de drepturi de import și fără aplicarea de măsuri de politică comercială, a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în aceeași stare, cu excepția uzurii lor normale.
Scutirile de taxe vamale
Scutirile de taxe vamale au caracter special, aplicându-se anumitor categorii de bunuri expres prevăzute în reglementările referitoare la taxele vamale și impunând existența unor condiții în absența cărora s-ar recurge la impunerea vamală obișnuită .
Sunt scutite de taxe vamale importul următoarelor categorii de produse: ajutoare și donații cu caracter social, umanitar, cultural, didactic primite de organizații sau asociații nonprofit cu caracter umanitar sau cultural, ministere și alte organe ale administrației publice, sindicate și partide politice, organizații de cult, federații, asociații sau cluburi sportive, instituții de învățământ, fără a fi destinate sau a fi folosite pentru subvenționarea campaniei electorale sau a unor activități ce pot constitui amenințări la siguranța națională; bunurile străine care devin, potrivit legii, proprietatea statului; mostrele fără valoare comercială; materialele publicitare, de reclamă și documentare; bunurile de origine română; bunurile reparate în străinătate, sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție; bunurile care se înapoiaza în țară ca urmare a unei expedieri eronate.
Pentru a putea fi scutite de plata taxelor vamale însă, este necesară îndeplinirea unor condiții și anume: să fie trimise de expeditor către destinatar fără niciun fel de obligații de plată; să nu facă obiectul unor comercializări ulterioare; să nu fie utilizate pentru prestări către terți aducătoare de venituri; să fie cuprinse în patrimoniul persoanei juridice și înregistrate în evidența contabilă proprie.
2.5. Taxa de timbru
Taxele de timbru reprezintă plata serviciilor prestate ori a lucrărilor efectuate de diverse organe sau instituții publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează diferite servicii și soluționează anumite interese legitime ale subiecților.
Taxele de timbru se percep asupra următoarelor categorii de acte și servicii: deschiderea de acțiuni și introducerea de cereri la instanțele judecătorești, la executorii judecătorești, la serviciile de publicitate imobiliară; exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești; prestare de anumite servicii de către notarii publici; cereri pentru eliberare de copii ale diferitelor acte; înregistrarea, rectificarea și reconstituirea, la cerere a actelor de stare civilă; eliberarea și vizarea unor acte de identitate și cetățenie; eliberarea anumitor autorizații; eliberarea pașapoartelor; eliberarea permiselor de conducere autoturisme; eliberarea permiselor de vânătoare și de pescuit.
Taxele de timbru se clasifică astfel:
1. Taxele judecătorești sunt percepute de instanțele judecătorești, în legătură cu acțiunile introduse în instanță de către persoanele fizice și juridice;
2. Taxele de notariat se percep pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea diferitelor acte sau certificate;
3. Taxele consulare se încasează de către consulate pentru eliberarea de certificate de origine, acordarea de vize;
4. Taxele de administrație se percep de către diferite organe ale administrației de stat, în legătură cu eliberări de autorizații, legitimații, avize, permise.
5. Taxele de înregistrare se percep la vânzări de terenuri, imobile, la constituirea și dizolvarea societăților comerciale.
Taxele de timbru se plătesc anticipat, în numerar sau prin virament.
Taxele judecătorești și notariale se încasează prin achiziționarea și aplicarea timbrului fiscal. Vânzarea acestuia se face de către instanțele judecătorești, de către instituțiile subordonate Ministerului Justiției, de către notarii publici sau de către autoritățile autorizate să vândă timbre fiscale.
Sumele încasate din vânzarea timbrelor fiscale constituie venituri ale bugetului de stat, cuprinse distinct în bugetul Ministerului Justiției.
Sunt scutite de taxe de timbru următoarele acte și servicii: eliberarea certificatelor destinate obținerii unor drepturi de muncă, asistență socială, asigurări sociale și protecție socială; eliberarea certificatelor originale de stare civilă; eliberarea certificatelor medico – legale prin care se atestă decesul; eliberarea certificatelor ca urmare a acțiunilor sanitar – veterinare obligatorii și gratuite; eliberarea unei noi cărți de identitate, în cazul schimbării denumirii localității și/sau a străzilor; eliberarea oricărui document care îi aparține unei persoane cu handicap; cerererile cu privire la dreptul de autor, de invenție și de inovație; eliberarea oricărui document pentru membrii ministerelor diplomatice și ai oficiilor consulare acreditați în România.
CAPITOLUL III
EVALUAREA – FORME. MODALITĂȚI DE REALIZARE. TEHNICI DE EVALUARE. TIPURI DE ITEMI. METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE
3.1. Procesul de învățământ
Educația este “un fenomen socio – uman care asigură transmiterea acumulărilor teoretice (informațiilor) și practice (abilităților) obținute de omenire de – a lungul evoluției social – istorice tinerelor generații, formându – le personalitatea și profesionalitatea necesară desfășurării de activități utile în plan social.”
Educația, prin intermediul învățământului, realizează, în școală, omul pregătit și creativ, factorul esențial al dinamizării progresului și dezvoltării societății.
Privită prin perspectiva sistematică, școala reprezintă un ansamblu de componente relațional organizate și interdependente care asigură funcționalitatea ei internă, ca un tot unitar, urmărind realizarea anumitor obiective instrucțiv – educative precise. Trei componente predominante alcătuiesc acest sistem: structura, procesul și produsul.
Structura grupează ansamblul resurselor valorice, umane și materiale aflate la dispoziția școlii și anume:
sistemul de cerințe școlare concretizat în scopuri și obiective;
conținuturile – obiectele de studiu;
personalul didactic și cel auxiliar;
elevii, clasele de elevi;
dotări materiale, echipamente;
timp școlar;
construcții școlare;
fonduri bănești.
Toate acestea alcătuiesc intrările sau fluxul de intrări în sistem.
Procesul de învățământ întruchipează exercitarea activităților esențiale ale oricărei
unități școlare – cele de predare, învățare și evaluare, concretizate în metode, procedee, strategii de acțiune utilizate, forme de activitate.
Procesul de învățământ este condiționat în mare măsură de obiectivele și de conținutul educației, de concepția pedagogică dominantă, aceasta influențând esența activității, formele și gradul în care elevii își desfățoară activitatea de învățare, caracterul relațiilor profesori-elevi, nivelul de colaborare și cooperare între elevi.
Produsul reprezintă rezultatele oferite de școală societății și anume elevii formați, promoții de absolvenți. În funcție de intrări și de felul în care sunt transformate acestea prin intermediul progresului, apar ieșirile sau fluxul de ieșiri.
Fiecare unitate școlară are sistemul ei de conexiune inversă utilizat pentru reglarea continuă a bunei ei funcționări la nivelul dorit. Feedback-ul acționează asupra fluxului de intrări și procesului sugerând, corecțiile sau ameliorările care se impun în raport de ieșirile programate.
Conexiune inversă
Conexiune inversă
3.2. Finalitățile educației
Finalitățile educației desemnează totalitatea sistematizată a idealurilor, scopurilor și obiectivelor educaționale, de diferite niveluri și categorii, care configurează proiectul de personalitate în baza căruia sunt orientate și organizate sistemele de educație.
În lucrări de pedagogie semnate de autori cum sunt M. Ionescu, I Neacșu, I. Nicula, S. Cristea, I. Bontaș, idealurile, scopurile și obiectivele educaționale sunt reunite sub titlul generic de “finalități ale educației”, fiind analizate în ordinea ierarhică a nivelurilor de generalitate la care se situează în raport cu sistemul educativ, cu instituția școlară și cu procesul educativ concret.
Idealul educativ este “finalitatea educațională de maximă generalitate care angajează toate resursele formative ale societății existente la nivel instituțional și noninstituțional, într-un cadru formal, nonformal și informal”
Scopul educațional “evidențiază orientările strategice ale procesului de învățământ, privind realizarea finalităților instructiv – educative pe nivele de formare, școlarizare, sub forma unor rezultate așteptate, derivate din ideal”.
În practica psihopedagogică, idealul este singular, general la nivelul unei epoci, în timp ce scopurile sunt multiple, specifice la diferite niveluri ale activității educative.
Obiectivele educaționale “reprezintă categoria de finalități pedagogice, care asigură orientarea activității la nivelul procesului de învățământ și desemnează tipul de schimbări pe care acesta îl așteaptă și îl realizează”
La nivelul învățământului secundar inferior și superior, obiectivele educaționale devin competențe. Ele sunt generale și specifice/individuale. Competențele generale sunt complexe și se realizează pe parcursul mai multor ani de studiu. Competențele specifice/individuale derivă din cele generale și sunt îndeplinite pe parcursul unui an de studiu.
Modulul Finanțe și fiscalitate răspunde cerințelor de strategie și finalitate ale procesului educațional formulate în Legea Educației, dar în primul rând cerințelor de educație economică în condițiile sprijinirii tinerei generații în vederea adaptării cât mai rapide la principiile economiei de piață.
Chiar dacă în planul cadru de învățământ modulul are doar 31 de ore pentru laborator tehnologic, număr insuficient, acesta creează posibilitatea dobândirii de către elevi a unor competențe complexe și variate. El îmbina conținuturi din domeniul:
contabilității – impozitele și taxele varsate la bugerul de stat precum și cheltuielile unei întreprinderi sunt înregistrate cronologic în contabilitate;
matematicii – se folosesc operații matematice;
gestiunii financiare.
Modulul este util, deoarece dă posibilitatea aplicării lucrărilor practice, metode concrete de lucru, utile pentru cei care vor dori să urmeze o activate de cercetare.
Pentru formarea de competențe și atitudini economice se valorifică cunoștințe privind mediul extern al firmei, individul, grupul de indivizi, relațiile între indivizi și dintre indivizi și mediu, fenomenele și interacțiunile specifice acestuia, dar mai ales se impune în mod imperios prezentarea modificărilor mediului ca urmare a nerspectarii legislatiei economice. Prin acest curriculum nu se îngrădește, prin concepție sau mod de redactare, gândirea independentă a profesorului. El asigură libertatea acestuia de a alege și organiza activitățile cele mai adecvate atingerii obiectivelor propuse.
Conținuturile tematice contribuie la motivația învățării, punând accent pe calitatea învățării. Unul dintre motivele esențiale pentru care oamenii urmează școala, este reușita socială: mergem la școală pentru a reuși în viață, pentru a promova în societate, pentru a câștiga un statut social superior. De aceea, coordonatele valorice ale modelului dominat de reușită socială reprezintă elemente fundamentale ale motivației învățării, influențând totodată dinamica pieței forței de muncă, învățarea pe durata întregii vieți și, în ultimă instanță, calitatea capitalului uman și tipul de societate spre care ne îndreptăm.
3.3. Predare – Învățare
În procesul educațional, profesorul apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a ușura și accelera asimilarea și aplicabilitatea informațiilor. Realizarea optimă a activității de predare-învățare în vederea atingerii finalităților propuse, presupune utilizarea unui sistem coerent de căi, mijloace sau proceduri de acțiune didactică.
Predarea este o componentă esențială a instruirii care constă în dirijarea învățării elevului, este „un lanț de interacțiuni, un proces de transmitere a unui conținut bazat pe o relație subiect – obiect din care elevul obține o experiență personală și socială”și, nu în ultimul rând, este un act de comunicare pedagogică realizat prin operații complementare de definire, expunere, explicare și demonstrare.
Învățarea reprezintă „ procesul de achiziție mnezică, de asimilare activă a informațiilor (cunoștințelor), de formare a operațiilor intelectuale, a deprinderilor motorii și a atitudinilor”.
În procesul de învățământ, profesorul încearcă să realizeze un acord „între schema învățării și schema conținutului predării”, ceea ce determină producerea unor rezultate în conduita elevilor, care pot fi apreciate la finalul unei etape de învățământ.
Proiectarea didactică reprezintă „activitatea de structurare a acțiunilor și operațiilor care asigură funcționalitatea sistemului și a procesului de învățământ la nivel general, specific/ intermediar și concret/ operațional, conform finalităților elaborate în termeni de politică a educației”.
Proiectarea lecției este acțiunea cea mai delicată și concretă de anticipare și prefigurare a procesului de învățământ. Se realizează prin îndeplinirea mai multor acțiuni, și anume:
formularea clară a obiectivelor;
prelucrarea psihopedagogică a conținuturilor de învățat;
prefigurarea scenariului didactic, a structurii lecției;
elaborarea unor mijloace de învățămât necesare, precum și a probelor de evaluare.
Proiectul didactic (de lecție) are ca elemente componente:
partea introductivă (de identificare): data, clasa, disciplina de învățământ, tema (subiectul) lecției, competența / obiectivul cadru, competențele / obiectivele de referință (operaționale – cognitive, afective, psihomotorii), strategia didactică, modalități de evaluare.
scenariul didactic (desfășurarea propriu – zisă) : etapele lecției, competențele / obiectivele de referință (operaționale – cognitive, afective, psihomotorii), unități de conținut, strategia didactică ( metode, mijloace, forme de organizare ), evaluare.
Proiectul didactic este conceput pentru fiecare tip de lecție și reprezintă „un model
didactic sub forma unui ansamblu constituit dintr-un anumit număr de elemente caracteristice (verigi, momente, evenimente sau etape), pe baza cărora se proiectează structura unei anumite lecții”.
Principalele tipuri de lecții sunt: de comunicare de noi cunoștințe, de fixare și consolidare a cunoștințelor, de formare a priceperilor și deprinderilor (de exercițiu), de evaluare (a cunoștințelor, a priceperilor și deprinderilor). Lecțiile mixte (combinate) sunt realizate când profesorul dorește să realizeze mai multe scopuri sau sarcini didactice sau să diversifice strategia didactică.
LECȚIA DE COMUNICARE ȘI ÎNSUȘIRE DE NOI CUNOȘTINȚE are un obiectiv fundamental și anume: însușirea unor cunoștințe și, pe baza acestora, dezvoltarea unor capacități și atitudini intelectuale.
Variantele lecției de comunicare/însușire de noi cunoștințe se conturează pe baza unor variabile, precum : locul itemilor într-un ansamblu mai larg al conținutului și strategia didactică folosită de profesor, în funcție de particularitățile de vârstă și nivelul pregătirii elevilor.
Cele mai cunoscute variante ale acestui tip de lecție sunt: lectia introductivă, lecția prelegere, lecția seminar, lecția programată.
Exemplu
Unitatea: COLEGIUL TEHNIC “PETRU PONI” – ONEȘTI
Aria curricularǎ : TEHNOLOGII
Profesor: CONDREA PETRONELA – LAURA
PROIECT DIDACTIC
DATA: 12.03.2015
CLASA: a XII a A
MODULUL : FINANȚE ȘI FISCALITATE
TEMA: TAXELE VAMALE
TIPUL LECȚIEI: Lecție de asimilare de noi cunosințe ; Varianta : Lecție introductivǎ
SCOP :
Însușirea noțiunilor despre taxele vamale;
Dezvoltarea operațiilor gândirii : analiza, sinteza, comparația ;
Antrenarea atenției voluntare ;
Exercitarea capacitǎții de calcul și interpretare a rezultatelor.
COMPETENȚE INDIVIDUALE
definește taxele vamale ;
identifică și clasifică taxele vamale;
identifică bunuri scutite de taxele vamale;
calculează valoarea în vamă, acciza, comisionul vamal, taxa vamală și TVA-ul produsului;
analizează și interpretează rezultatele obținute;
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicatia, problematizarea, studiu de caz;
FORMA DE ORGANIZARE A LECȚIEI: individualã, frontală
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: calculatorul, manualul, fișa de documentare,
DURATA : 50 minute
SCENARIUL LECȚIEI
FIȘĂ DE DOCUMENTARE
Taxele vamale
Definirea taxelor vamale
Taxele vamale sunt percepute de către stat asupra mărfurilor, în momentul în care aceste trec granițele vamale ale țării, în scopul importului, exportului sau tranzitului.
Clasificarea taxelor vamale
1. În raport cu obiectul impunerii, există 3 categorii de taxe :
a. Taxe vamale de import – se calculează asupra valorii mărfurilor în momentul în care trec frontiera unei țări;
b. Taxe vamale de tranzit – sunt aplicate asupra mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei țări terțe;
c. Taxe vamale de export.
2.După forma lor de expunere, taxele vamale pot fi :
a. Taxe vamale ad-valorem – se exprimă ca procent din valoarea mărfurilor importate;
b. Taxe vamale specifice – se exprimă în sumă fixă pe unitate fizică de mărfuri;
c. Taxe vamale compuse – apar ca o combinație între a și b.
3.După modul de stabilire, se împart în :
a. Taxe vamale convenționale, în condiția clauzei națiunii celei mai favorizate;
b. Taxe vamale autonome;
c. Taxe vamale preferențiale.
4.După scopul impunerii
a. Taxe vamale cu caracter fiscal;
b. Taxe vamale cu caracter protecționist.
Scutiri de taxe vamale
Bunuri străine care devin, potrivit legii, proprietatea statului.
Ajutoare și donații cu caracter social umanitar, cultural, sportiv, didactic, primite de organizații și asociații nonprofit, ministere și alte organe ale administrației publice.
Monstre fără valoare comercială, materiale publicitare de reclamă și documentare.
Importul următoarelor categorii de bunuri :
Bunuri de origine română;
Bunuri reparate în străinătate;
Bunuri care se înapoiază în țară datorită unor erori de funcționare.
Alte bunuri prevăzute în legi sau hotărâri ale guvernului.
Schema de calcul a taxelor vamale, a accizelor și a TVA- ului
pentru produsele din afara UE.
Valoarea în vamă (valoarea din factură + cheltuieli de transport pe parcurs extern + cheltuieli deductibile asigurate) → BAZA 1 + taxe vamale + comision vamal → BAZA 2 + accize →BAZA 3 + TVA → valoarea facturii
ANEXA LECȚIEI
Un agent economic importă 350 kg detergent din UE, la un preț de 1,2 euro/kg.
Calculați valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, știind că:
Cheltuielile de transport pe parcurs extern – 115 euro
Taxe vamale – 20%
Comision vamal – 0.5%
Accize datorate – 105 %
Curs de schimb – 1 euro = 4.40 lei
REZOLVARE
Valoarea în vamă = valoarea din factura + cheltuieli de transport pe
parcurs extern + cheltuieli deductibile asigurate
Valoarea în vamă = [( 350 kg x 1,2 euro/kg) + 115 euro ] x 4,40 lei
= ( 420 euro + 115 euro ) x 4,40 lei
= 535 euro x 4,4 lei = 2354 lei = BAZA 1
Taxa vamala = Baza 1 x 20% = 2354 lei x 20% = 470,8 lei
Comisionul vamal = Baza 1 x 0,5 % = 2354 x 0,5 % = 11,77 lei
BAZA 2 = BAZA 1 + Taxa vamală + Comisionul vamal
= 2354 lei + 470,8 lei + 11,77 lei = 2836,57 lei
Acciza = Baza 2 x 105 % = 2836,57 lei x 105% = 2978,40 lei
BAZA 3 = Baza 2 + Acciza = 2836,57 lei + 2978,40 lei = 5814,97 lei
TVA = Baza 3 x 24% = 5814,97 lei x 24% = 1395,60 lei
Valoare factură = Baza 3 + TVA = 5814,97 lei + 1395,60 lei = 7210.57 lei
Preț unitar cu TVA = Valoare factură : Cantitate = 7210,57 lei : 350 kg = 20,61 lei
Metodele didactice utilizate în procesul instruirii sunt variate, servind unor scopuri care pot viza transmiterea și asimilarea de cunoștințe, dezvoltarea abilităților. Metodele sunt „modalități de acțiune cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului sau independent, își însușesc cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi, aptitudini, atitudini"
Metodele folosite în lecție sunt selectate în funcție de finalitățile educaționale, particularitățile individuale și de vârstă ale elevilor, conținutul procesului de predare-învățare, natura mijloacelor de învățământ, experiența sa didactică.
Conversația didactică
Este o metoda tradițională de învățământ implementată de Socrates. Se folosește în cele două forme prevăzute de pedagogie: euristică(socratică) și catihetică.
Forma euristică contribuie la căutarea adevărului prin efortul unit al celor doi factori ai relației profesor-elevi. Întrebările se adresează judecății elevilor, stimulându-le și orientându-le gândirea și se folosesc în lecțiile de învățare de noi cunoștințe și în lecțiile de formare de priceperi și deprinderi.
Forma catihetică urmărește constatarea însușirii de către elevi a unor cunoștințe acumulate anterior, se adresează deci preponderent memoriei și se utilizează mai ales în partea inițială a lecțiilor, în momentul activării ideilor ancoră, sau în partea finală, când se realizează feedback-ul.
Indiferent de formă, conversația trebuie să îndeplinească câteva condiții generale indicate de cercetarea pedagogică:
să se sprijine, sistematic, pe fapte de limbă;
să se ridice, obligatoriu, de la fapte, la noțiuni, definiții și reguli generale, ceea ce
presupune ca elevii să fie puși să observe, să compare, să descopere;
să solicite puterea de argumentare a răspunsurilor, deci gândirea;
să nu se formuleze și să se pună la întâmplare, ci să urmărească logica demersului
cognitiv;
întrebările să fie formulate clar și précis;
să nu se pună întrebări care dau de-a gata răspunsul;
să se acorde timp suficient elevilor pentru formularea răspunsurilor;
să se evite întrebările echivoce;
profesorul nu trebuie să vorbească mai mult decât elevul.
Explicația
Explicația este o metoda tradițională de învățământ în care predomină „argumentarea rațională”. Ea are la baza anumite rațiuni pentru ca elevul să-și dezvolte „mecanismele gândirii logice”.
Problematizarea
Problematizarea este o metodă modernă de învățământ . Ca tehnică de instruire, problematizarea își găsește locul oriunde apar situații contradictorii, care urmează a fi rezolvate prin gândire.
Importanța învățării problematizate constă în faptul că antrenează gândirea elevilor, stimulează spiritul de observație, reflecția adâncă, capacitatea de a elabora ipoteze, de a găsi rezolvări ingenioase etc.
Se face o distincție foarte clară între conceptul de „ problemă" și conceptul de „situație-problemă" implicat în metoda problematizării. Primul vizează problema și rezolvarea acesteia din punct de vedere al aplicării, verificării unor reguli învățate, al unor algoritmi ce pot fi utilizați în rezolvare.
O „situație-problemă" desemnează o situație contradictorie, conflictuală ce rezultă din trăirea simultană a două realități: experiența anterioară, cognitiv-emoțională și elementul de noutate, necunoscutul cu care se confruntă subiectul. Acest conflict incită la căutare și descoperire, la intuirea unor evoluții noi, a unor relații aparent inexistente între ceea ce este necunoscut și ceea ce este nou pentru subiect.
O întrebare devine situație-problemă atunci când declanșează curiozitatea, tendința de căutare, de depășire a obstacolelor.
În problematizare, cea mai importantă este crearea situațiilor-problemă și mai puțin punerea unor întrebări.
Etape în abordarea unei situații – problemă:
Cadrul didactic descrie situația-problemă;
Precizează scopul urmărit;
Elevii studiază problema dată;
Selectează informația;
Sintetizează materialul;
Descoperă corelații;
Elaborează variante de rezolvare și le compară;
Luarea deciziei – alegerea soluției optime;
Verificarea soluției alese și a rezultatelor.
Erorile de aplicare sunt:
Memorarea cunoștințelor fără trecerea acestora prin filtrul gândirii;
Inadecvarea situației-problemă la sarcinile instructiv-educative ale lecției;
Atmosfera nestimulativă;
Aplicarea metodei la un colectiv foarte numeros;
Confundarea întrebărilor-problemă cu situațiile-problemă.
Studiul de caz
Studiul de caz este o metodă modernă de învățământ care constă în confruntarea elevului cu o situație, prin a cărei observare, înțelegere, interpretare, urmează să se realizeze un progres în cunoaștere.
Etapele studiului de caz sunt:
Alegerea cazului;
Lansarea cazului;
Procurarea informațiilor;
Dezbatere asupra informațiilor culese;
Stabilirea concluziilor.
În LECȚIA DE FORMARE DE PRICEPERI ȘI DEPRINDERI cea mai utilizată metodă de învățământ este exercițiul care constă în efectuarea conștientă și repetată a unor acțiuni practice sau intelectuale în vederea formării deprinderilor, strategiilor cognitive, priceperilor, necesare în activitatea ulterioară de învățare și în activitatea profesională. Prin exercițiu se formează capacitățile enumerate, asigurându-se consolidarea și aprofundarea cunoștințelor prin aplicarea acestora în situații noi și variate, se previne uitarea și se înlătură confuziile. Exercițiul este în fond un antrenament sistematic în pregătirea teoretică și practică a elevilor.
Eficiența în realizarea obiectivelor pe care le urmărim prin metoda exercițiului este asigurată în condițiile în care:
demonstrarea exercițiului de către profesor este însoțită de explicații complete;
elevii înțeleg scopul și importanța acțiunilor pe care trebuie să le repete (pentru aceasta profesorul va detalia obiectivele urmărite pentru fiecare tip de exercițiu);
elevii sunt motivați să participe afectiv la realizarea scopului;
exersarea se face în condiții variate, urmărindu-se gradat și continuu îmbunătățirea performanțelor elevilor;
profesorul verifică imediat rezultatele, pregătind elevii pentru autocontrol și autoapreciere;
profesorul diferențiază exercițiile în funcție de nivelul însușirii cunoștințelor și al dezvoltării intelectuale a elevilor (utilizarea fișelor cu exerciții de diferite grade de dificultate);
exercițiile se desfăsoară eșalonat în timp, potrivit curbei învățării (la începutul învățării sunt mai frecvente, apoi din ce in ce mai rare, până ce se constată că deprinderea s-a automatizat).
Exemplu
Unitatea: COLEGIUL TEHNIC “PETRU PONI” – ONEȘTI
Aria curricularǎ : TEHNOLOGII
Profesor: CONDREA PETRONELA – LAURA
PROIECT DIDACTIC
DATA: 12.03.2015
CLASA: a XII a A
MODULUL : FINANȚE ȘI FISCALITATE
TEMA: TAXELE VAMALE
TIPUL LECȚIEI: Lecție de formare de priceperi și deprinderi
Varianta : Lucrǎri curente
SCOP :
Însușirea noțiunilor despre taxele vamale;
Dezvoltarea operațiilor gândirii : analiza, sinteza, comparația ;
Antrenarea atenției voluntare ;
Exercitarea capacitǎții de calcul și interpretare a rezultatelor.
COMPETENȚE INDIVIDUALE:
calculează valoarea în vamă, acciza, comisionul vamal, taxa vamală și TVA-ul produsului;
analizează și interpretează rezultatele obținute;
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicatia, exercițiul, problematizarea, studiu de caz;
FORMA DE ORGANIZARE A LECȚIEI: individualã, frontală
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: calculator, videoproiector, fișe de lucru, flipchart, DURATA : 50 minute
SCENARIUL LECȚIEI
ANEXA LECȚIEI
Un agent economic importă 225 kg detergent din UE, la un preț de 1,1 euro/kg.
Calculați valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, știind că:
Cheltuielile de transport pe parcurs extern – 95 euro
Cheltuielile cu asigurarea pe parcurs extern – 25 euro
Taxe vamale – 15%
Comision vamal – 0.5%
Accize datorate – 112 %
Curs de schimb în momentul efectuării formalităților de vămuire
– 1 euro = 4.40 lei
REZOLVARE
Valoarea în vamă = valoarea din factură + cheltuieli de transport pe
parcurs extern + cheltuieli deductibile asigurate
Valoarea în vamă = [( 225 kg x 1,1 euro/kg) + 95 euro + 25 euro ] x 4,40 lei
= ( 247,5 euro + 120 euro ) x 4,40 lei
= 367,5 euro x 4,4 lei
= 1617 lei = BAZA 1
Taxa vamala = Baza 1 x 20%
= 1617 lei x 15% = 242.,55 lei
Comisionul vamal = Baza 1 x 0,5 %
= 1617 x 0,5 % = 8,09 lei
BAZA 2 = BAZA 1 + Taxa vamală + Comisionul vamal
= 1617 lei + 242,55 lei + 8,09 lei = 1867,64 lei
Acciza = Baza 2 x 105 %
= 1867,64 lei x 112% = 2091,76 lei
BAZA 3 = Baza 2 + Acciza
= 1867,64 lei + 2091,76 lei = 3959,40 lei
TVA = Baza 3 x 24%
= 3959,40 lei x 24% = 950,26 lei
Valoare factură = Baza 3 + TVA
= 3959,40 lei + 950,26 lei = 4909,66 lei
Preț unitar cu TVA = Valoare factură : Cantitate
= 4909,66 lei : 225 kg = 21,82 lei
Alte metode moderne care se pot folosi în toate tipurile de lecții sunt: braistorming-ul, învățarea prin cooperare, metoda mozaicului, metoda “ciorchinelui”, știu / vreau să știu / am învățat .
Forma de organizare a lecției poate fi:
Frontală: se pornește de la perspectiva tratării elevilor ca și cum toți ar fi egali între ei. Această formă de organizare predispune la utilizarea metodelor expunerii și a conversației. Pot fi introduse diferențieri la nivelul tipului de întrebări și a timpului alocat răspunsului.
Individuală : se respectă individualitatea elevului, adoptându-se sarcini de instruire în concordanță cu nevoile și posibilitățile fiecărui elev în parte.
Grupal: este o formă de organizare întâlnită frecvent în LECȚIA DE FORMARE DE PRICEPERI ȘI DEPRINDERI și presupune organizarea elevilor pe echipe în funcție de anumite criterii:
grup omogen – elevii sunt incluși în funcție de interese, capacități comune, dispunând de sarcini de instruire distribuite diferențiat, timp neuniform, îndrumarea permanentă a cadrului didactic;
grup eterogen – elevii au interese, capacități, rezultate diferențiate și dispun de sarcini de instruire diferențiate la nivel de dificultate sau conținut sau comune.
Mijloacele de învățământ sunt ansamblul de instrumente, materiale, adaptate și selecționate în mod intenționat pentru a servi nevoilor organizării și desfășurării procesului instructiv-educativ din școală.
Manualul și fișa de documentare sunt folosite pentru ca elevul să-și însușească corect cunoștințele și deprinderile de utilizare a cărții și a altor surse (reviste, prospecte, STAS-uri, etc) necesare în procesul de autoinstruire.
Profesorul va fi preocupat:
să învețe elevii cum să folosească manualul în activitatea de studiu individual;
să-i inițieze în însușirea unor tehnici de lectură (citire lentă, selectivă, rapidă, problematizată);
să le formuleze deprinderi de căutare și selectare a surselor bibliografice, de prelucrare și consemnare a informațiilor obținute prin lectură, întocmirea de rezumate, fișe tematice, fișe bibliografice, ;
manualul poate fi utilizat în cadrul unor lecții ca sursă de informare în activitatea de predare-învățare : interpretarea unor scheme, grafice, tabele .
Manualul ajută elevul să:
asimileze, sistematizeze și fixeze cunoștințele;
își formeze tehnicile de muncă intelectuală;
își dezvolte motivația cognitivă, constituind suport teoretic al învățării prin descoperire.
Calculaturol este folosit pentru educație / instruire / învățare. Specializați în probleme de psihopedagogie, profesori de diferite discipline dar și informaticieni transformă în soft-uri temele educaționale pe care ceilalți le gândesc atât din perspectiva materiilor de studiat dar și al strategiei didactice.
Soft-ul educațional are următoarele etape:
stabilirea temei;
proiectarea pedagogică;
realizarea informatică.
Aceste etape se desfășoară după o dinamică aparte în care feedback-ul primit de la
elevi și profesori are un rol hotărâtor.
3.4. Evaluarea
3.4.1. Definire, funcții, tipuri și metode de evaluare
În actul educativ, după ce s-a realizat predarea și învățarea, se face evaluarea cunoștințelor învățate.
Evaluarea „constă în măsurarea și aprecierea, cu ajutorul criteriilor, a atingerii obiectivelor sau a gradului de apropiere sau de proximitate a unui produs al elevului în raport cu o normă”.
După Albernot, Ketele, Noizet, Hadji, a evalua înseamnă:
„a verifica ceea ce a fost învățat, înțeles, reținut;
a judeca activitatea și efortul elevului;
a estima nivelul competenței unui elev;
a situa elevul în raport cu posibilitățile sale sau în raport cu ceilalți;
a reprezenta printr-o notă/calificativ gradul reușitei unei producții școlare a elevului, în funcție de diverse criterii;
a da un verdict asupra cunoștințelor sau abilităților pe care le are un elev;
a fixa / stabili valoarea unei prestații a elevului.”
Operațiile evaluării ( măsurarea, aprecierea, decizia ) ajută la îndeplinirea următoarelor funcții ale evaluării :
diagnostică – vizează identificarea nivelului performanței, punctele tari și cele slabe, pe domenii ale performanței;
prognostică – presupune estimarea domeniilor cu performanțele viitoare maximale;
de clasificare și selecție – determina clasificarea elevilor în ordinea descrescătoare a nivelului de performanță atins, într-o situație de examen sau de concurs atins;
de certificare și selecție – determină clasificarea elevilor în ordinea descrescătoare a nivelului de performanță atins într-un examen / concurs;
de certificare – implică cunoașterea statutului dobândit de elev în urma susținerii unui examen;
motivațională – se bazează pe activarea și stimularea autocunoașterii;
de consiliere – constă în orientarea deciziei elevilor și a părinților, în funcție de nivelul performanțelor obținute, astfel încât orientarea școlară și / sau profesională a elevilor să fie optimă.
Teoria pedagogică operează cu multe clasificări ale formelor sau tipurilor de evaluare. După momentul în care se realizează, putem distinge la nivelul de microsistem următoarele forme:
Evaluarea inițială, care se realizează la începutul unei secvențe, unui capitol sau ciclu de învățământ.
Evaluarea continuă (formativă), care are loc pe tot parcursul desfășurării procesului de învățământ. Aceasta vizează nu atât comportamentele finale ale elevului, cât, mai ales, formarea unor prejudecăți asupra eficacității învățării. Ea cere ca fiecare comportament realizat de elev să fie măsurat între anumite limite.
Evaluarea cumulativă, sumativă sau globală, este normativă și se face la intervale mai mari de timp, la finele unor secvențe temporale sau tematice. Aceasta oferă posibilitatea aprecierii modului în care au fost atinse obiectivele proiectate sau secvențe ale lor, acoperind un conținut integral sau unități mai mari ale acestuia. Cel mai recomandat instrument este testul standardizat.
Indiferent dacă le numim rezultate, performanțe, capacități sau competențe, ceea ce măsurăm și modul în care se realizează procesul sunt relevante pentru optimizarea desfășurării ulterioare a procesului de învățământ.
Atâta timp cât evaluarea pornește de la obiective operaționale bine formulate și urmărește ameliorarea procesului instructiv-educativ, ea este corectă, validă și benefică:
corectă: pentru că exprimă decalajul (raportul) dintre rezultatele obținute și sursele
consumate, dintre rezultate evaluate și cele scontate, devenind un indicator al
eficienței activității didactice;
benefică: în măsura în care concluziile pe care le degajă interpretarea rezultatelor poate să antreneze decizii cu impact favorabil ulterior în desfășurarea, finalizarea procesului de învățământ (autoreglare).
Teoria și practica pedagogică a acreditat o gamă largă de metode de evaluare. Unele dintre aceste metode sunt considerate tradiționale (au căpătat această denumire datorită consacrării lor în timp și utilizării lor mai dese) iar altele complementare (sunt mai recente, au un pronunțat rol formativ și o mare capacitate de motivare a angajării elevilor în activități de învățare). Ca metode și procedee în evaluarea continuă precizăm:
METODE TRADIȚIONALE
a. Observarea și aprecierea verbală constă în urmărirea modului în care elevii participă la asimilarea cunoștințelor, la îndeplinireea sarcinilor și responsabilităților cu care sunt investiți. Profesorul face aprecieri verbale asupra modului cum elevii operează cu cunostintele însușite anterior (de tipul "bine", "foarte bine", "ai progresat").
b. Chestionarea orală este o formă particulară a conversației prin care se verifică gradul de însușire a cunoștințelor și deprinderilor, priceperea de a interpreta și a prelucra datele, stăpânirea operativă a materialului în cadrul aplicațiilor practice. Are avantajul că permite o verificare directă pe fondul unei comunicări totale.
Chestionarea orală poate fi curentă sau finală. Chestionarea curentă se desfășoară frontal sau individual cu precădere în timpul lecțiilor, iar chestionarea finală se folosește în ore special destinate acestui scop, la sfârșit de capitol, semestru, an școlar.
c. Lucrările scrise permit ca într-un timp scurt să se verifice cunoștințele unui număr mare de elevi. Cele mai răspândite forme sunt: lucrările scrise curente și lucrările scrise semestriale (tezele).
d. Testele docimologice conțin seturi de itemi cu ajutorul cărora se evaluează nivelul asimilării cunoștințelor și al capacităților de a opera cu ele.
Un tip special de teste docimologice îl reprezintă testele standardizate, a căror calitate principală este că pot fi administrate, cotate și interpretate în condiții identice (standard). Testele standardizate permit efectuarea de comparații între elevi sau grupuri de elevi.
e. Verificarea prin lucrări practice oferă posibilitatea evaluării capacității elevilor de a aplica cunoștințele în practică, precum și gradul de stăpânire a priceperilor și deprinderilor formate. Aceste probe impun folosirea unor obiecte sau aparate, executarea unor experiențe sau lucrări experimentale, lucrări în atelier, observații microscopice, desene, schițe, grafice.
f. Verificarea prin proiecte permite o apreciere complexă și nuanțată a învățării și mai ales identificarea unor elemente de performanță individuală a elevilor, care își au originea în motivația intrinsecă pentru activitatea desfășurată.
METODE ALTERNATIVE
a. Investigația este o metodă de evaluare în care elevul este pus în situația de a
căuta o soluție deosebită la sarcini de complexități diferite. Chiar dacă sarcina
este simplă, elevului i se va cere să facă dovada înțelegerii sarcinii, rezolvării,
generalizării sau transpunerii ei în alt context. Pentru realizarea unui demers de
tip investigație se impune parcurgerea următoarelor etape:
alegerea unui obiectiv adecvat din curriculum;
selectarea unei capacități adecvate și stabilirea unui obiectiv de evaluare;
stabilirea materialelor-premisă și a sarcinilor de lucru;
proiectarea criteriilor de apreciere;
proiectarea criteriilor de performanță .
b. Proiectul reprezintă o metodă de evaluare complexă care se desfășoară pe
parcursul a câtorva săptămâni și uneori pe perioade chiar mai lungi. Realizarea unui proiect de cercetare cuprinde două etape:
colectarea datelor;
realizarea efectivă a proiectului.
Proiectul de cercetare are un caracter practic mult mai accentuat. Modul său de realizare se face conform pașilor cunoscuți în metedologia cercetării:
identificarea și înțelegerea problemei;
formularea ipotezelor;
găsirea metodelor de rezolvare;
efectuarea experimentelor;
obținerea rezultatelor;
interpretarea rezultatelor.
c. Portofoliul reprezintă „o colecție formată din produse ale activității de învățare a elevului”. El este un instrument de evaluare complet prin care se urmărește progresul la o anumită disciplină, dar și atitudinea elevului față de acea disciplină pe o perioadă lungă de timp. Acesta cuprinde atât rezultatele obținute de elev într-un semestru sau an școlar la teste, probe practice, teme pentru acasa, dar și rezultatele elevului la instrumente alternative de evaluare (investigație, proiecte, referate, eseuri). În plus, portofoliul cuprinde fișele individuale ale elevului, chestionare privind atitudinea sa față de o anumită disciplină și altele.
În funcție de complexitatea sa, evaluarea unui portofoliu devine o activitate din ce în ce mai dificilă. Nu numai fiecare instrument trebuie evaluat de către profesor ci și evaluarea globală a întregului portofoliu, ținând cont și de importanța pe care fiecare element al portofoliului o comportă în ansamblu.
d. Autoevaluarea poate fi descrisă atât ca metodă de evaluare, cât și ca „o capacitate a elevului de a elabora și emite aprecieri valorizatoare referitoare la competențele și performanțele școlare proprii, la propria sa persoană în general”. Ea permite aprecierea propriilor performanțe în raport cu obiectivele operaționale.
În procesul evaluării elevul va înțelege mai bine obiectivele și conținutul sarcinii ce o are de rezolvat, căile prin care găsește soluția corectă și modul în care efortul său de rezolvare a sarcinii este valorificat.
Autoevaluarea trebuie făcută sub atenta îndrumare a profesorului, în special la clasele de liceu.
3.4.2. Trecerea de la evaluarea tradițională la evaluarea modernă
Diversitatea schimbărilor reale în învățământ aduc și în evaluare modificări majore sintetizate în înrebările:
Ce se evaluează?
De ce?
Cum?
Cu ce agenți?
Când?
Cu ce costuri?
Dincolo de răspunsurile clasice, marii psihopedagogi M. Manolescu, I. Neacșu, D. Potolea, V. Molan, conturează noi răspunsuri sau cel puțin sunt formulate noi accente. Acestea arată un nou model a evaluării școlare, care are implicații asupra politicilor și practicilor educației.
Putem concluziona că, din perspectiva modernă, evaluarea nu este sinonimă nici aprecierii clasice, nici acordării notei, nici controlului continuu al învățării școlare și nici clasamentului. Evaluarea se bazează pe judecata profesorului, pe competența profesională a celor implicați în evaluare.
3.4.3. Testul docimologic
Testul docimologic este „un set de probe sau întrebări cu ajutorul cărora se verifică și se evaluează nivelul asimilării cunoștințelor și a capacităților de a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scală de apreciere etalon, elaborată în prealabil”.
Calitățile testelor docimologice sunt:
validitatea reprezintă adecvarea dintre test și ceea ce urmează a fi evaluat prin intermediul lui;
fidelitatea este calitatea unui test de a produce rezultate constante, în urma aplicării ei repetate;
obiectivitatea arată gradul de concordanță între aprecierile evaluatorilor independenți;
aplicabilitatea este calitatea unui test de a fi administrat și interpretat cu ușurință.
În testul docimologic se folosesc următorii tipi de itemi:
1. Itemii obiectivi au o obiectivitate ridicată . Sunt ușor de administrat și corectat. Sunt de mai multe feluri și anume: cu alegere duală – solicită elevii să selecteze unul dintre cele două răspunsuri: adevărat/fals; da/nu; de tip pereche – necesită stabilirea de corespondențe între cuvinte, propoziții, numere, litere distribuite pe două coloane paralele; cu alegere multiplă – presupune existența unei premise și a unei liste de variante, elevul trebuie să aleagă răspunsul corect sau cea mai completă variantă;
2. În itemii semi – obiectivi sarcina de lucru este bine structurată. Răspunsul corect solicită elevului să demonstreze nu numai cunoașterea, ci și abilitatea de a structura, elabora cel mai bun și scurt răspuns. Au două variante: cu răspuns scurt – elevii trebuie să formuleze răspunsul sub formă de propoziții, fraze, cuvânt, număr, simbol; de completare – elevul trebuie să adauge unul sau mai multe cuvinte care să se încadreze în contextul suport dorit.
3. Itemii subiectivi solicită construirea răspunsului de către elev solicitând acestora creativitatea. Sunt de două tipuri: de tip eseu și de tip rezolvare de probleme ( elevul este antrenat într-o activitate nouă pe care profesorul o propune cu scopul de a dezvolta la acesta creativitatea, gândirea și imaginația ) .
Eseul poate fi structurat ( se precizează limita unui număr de cuvinte, de paragrafe, rânduri ) și liber ( răspunsul este elaborat în mod creativ și personal ).
Exemplu
Unitatea: COLEGIUL TEHNIC “PETRU PONI” – ONEȘTI
Aria curricularǎ : TEHNOLOGII
Profesor: CONDREA PETRONELA – LAURA
PROIECT DIDACTIC
DATA: 01.04.2015
CLASA: a XII a A
MODULUL : FINANȚE ȘI FISCALITATE
TEMA: TAXELE VAMALE
TIPUL LECȚIEI: Lecție de evaluare
SCOP :
Însușirea noțiunilor despre taxele vamale;
Dezvoltarea operațiilor gândirii : analiza, sinteza, comparația ;
Antrenarea atenției voluntare ;
Exercitarea capacitǎții de calcul și interpretare a rezultatelor.
COMPETENȚE INDIVIDUALE:
definește taxele vamale ;
identifică și clasifică taxele vamale;
identifică bunuri scutite de taxele vamale;
calculează valoarea în vamă, acciza, comisionul vamal, taxa vamală și TVA-ul produsului;
analizează și interpretează rezultatele obținute;
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, exercițiul, problematizarea, studiu de caz;
FORMA DE ORGANIZARE A LECȚIEI: individualã
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: calculatorul, fișa de lucru / testul
DURATA : 50 minute
Numele și prenumele:
Clasa: a XII a A
Denumirea modulului: FINANȚE ȘI FISCALITATE
An școlar:2014-2015
TEST
I. Pentru fiecare dintre cerințele de mai jos, scrieți pe foaie, litera corespunzãtoare rãspunsului corect: TOTAL 15 PUNCTE
1. Taxele vamale de export:
a. se instituie asupra tuturor bunurilor exportate;
b. se instituie numai asupra serviciilor;
c. au rolul unui impozit de egalizare;
d. se aplică rar asupra unor materii prime;
e. protejează firmele din țările respective.
2. Taxele vamale specifice se stabilesc ca :
a. sumă fixă pe unitate fizică de marfă;
b. procent din valoarea mărfurilor importate;
c. sumă fixă pe unitate fizică de marfă + procent din valoarea mărfurilor importate;
d. procent din valoarea mărfurilor la export;
e. 20% din valoarea mărfurilor.
3. Taxele vamale ad-valorem se stabilesc ca :
a. sumă fixă pe unitate fizică de marfă;
b. procent din valoarea mărfurilor importate;
c. sumă fixă pe unitate fizică de marfă + procent din valoarea mărfurilor importate;
d. procent din valoarea mărfurilor la export;
e. 20% din valoarea mărfurilor.
II. Apreciați cu adevarat (A) si fals (F ) urmatoarele enunțuri: TOTAL 15 PUNCTE
1. Baza de impozitare este reprezentată de valoarea în vamă a mărfurilor importate.
2. Valoarea în vama este determinată de factură.
3. După obținerea documentului „liber de vamă”, mărfurile pot fi descărcate.
III. Completați spațiile libere cu termenii corespunzãtori astfel încât sã obțineți o afirmație corectã. TOTAL 10 PUNCTE
Taxele vamale sunt percepute de către ……a……. asupta mărfurilor, în momentul în care acesta trec granițele vamale ale țării, în scopul ……b……, ………..c……… sau ……..d…….
IV. Enumerați patru categorii de bunuri scutite de la plata taxelor vamale.
TOTAL 10 PUNCTE
V. Un agent economic importă 400 kg. tutun, la un preț de 1,5 $ / kg.
Calculați valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, știind că:
cheltuieli de transport pe parcurs extern – 120$;
taxe vamale – 20%
comision vamal – 0,5%
cursul de schimb în momentul efectuării formalităților de vămuire 1 $ = 3,5 lei
accize datorate – 115%
TOTAL 40 PUNCTE
Notă: Se acordă 10 puncte din oficiu
Barem de corectare și notare
Se punctează oricare alte formulări/ modalități de rezolvare corectă a cerințelor.
Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracțiuni de punct.
Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea punctajului total acordat la10.
Subiectul. I. TOTAL: 15 puncte
1 – d, 2 – a, 3 – b,
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 5p. Pentru fiecare răspuns incorect sau lipsa acestuia, se acordă câte 0 p.
Subiectul. II. TOTAL: 15 puncte
1. adevarat, 2. fals, 3. adevarat,
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 5p. Pentru fiecare răspuns incorect sau lipsa acestuia, se acordă câte 0 p.
Subiectul. III. TOTAL: 10 puncte
a. stat, b. importului, c. exportului, d. tranzitului.
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2,5p. Pentru fiecare răspuns incorect sau lipsa acestuia, se acordă câte 0 p.
Subiectul. IV. TOTAL: 10 puncte
1. bunuri străine care intră în proprietatea statului; 2. ajutoare și donații; 3. monstre publicitare; 4. bunuri reparate în străinatate și reurnate în perioada garanției; 5. alte bunuri conform Codului Fiscal.
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2,5p. Pentru fiecare răspuns incorect sau lipsa acestuia, se acordă câte 0 p.
Subiectul. V. TOTAL: 40 puncte
Baza 1 – 10 puncte; Baza 2 – 10 puncte; Baza 3 – 10 puncte; Preț unitar cu TVA pentru 1 kg tutun – 10 puncte
După stabilirea testului, este necesar un instrument care să certifice faptul că testul măsoară competențele de evaluat propuse și are valabilitate de conținut. Unul dintre cele mai utilizate procedee care să servească acest scop este matricea de specificație. Ea constă „ într-un tabel cu două intrări care servește la proiectarea și organizarea itemilor dintr-un test docimologic, în care sunt precizate, pe de o parte, competențele de evaluat corelate cu nivelurile taxonomice la care se plasează acestea și, pe de altă parte, conținuturile la care vor fi vizate”
Matricea de specificație
COMPETENȚE
C1 – definește taxele vamale ;
C2 – identifică și clasifică taxele vamale;
C3 – identifică bunuri scutite de taxele vamale;
C4 – calculează valoarea în vama, acciza, comisionul vamal, taxa vamală și TVA-ul produsului;
C5 – analizează și interpretează rezultatele obținute;
Concluzionând, matricea de specificație indică ceea ce urmează a fi testat – competențele de evaluat prin raportare la conținuturile evaluării. Ea trebuie să precizeze competențele educaționale formate prin procesul didactic pentru fiecare unitate tematică parcursă într-o anumită perioadă de timp.
3.5. CALITATEA EVALUĂRII
Evaluarea educațională, ca și alte activități ale educației instituționalizată nu poate evita alinierea la standardele calității. Mai mult, se justifică dezvoltarea unui mecanism propriu de asigurare a calității care să arate politicile și managementul evaluării școlare. Aceasta propune :
Definirea standardelor calitative ale evaluării;
Evaluarea calității procedurilor de evaluare;
Abilitarea cadrelor didactice cu sistemele conceptuale și metodologice specifice evaluării academice;
Asumanrea responsabilității pentru calitatea evaluării;
Modernizarea sistemului de înregistrare și comunicare a rezultatelor obținute de elevi.
În sistemul de învățământ este nevoie de protejarea, menținerea și creșterea calității
evaluării. După marii critici actuali de psihopedagogie din țara noastră, un număr de indicatori calitativi pot aduce servicii în această direcție și pot inspira concepția și practicile evaluative ale cadrelor didactice:
Evaluarea este concepută și se aplică diferențiat potrivit funcțiilor pe care și le asumă: diagnostică, prognostică; de informare; de selecție; de certificare; de orientare și consiliere.
Evaluarea este utilizată ca factor reglator al interacțiunii predare – învățare, și nu doar ca o componentă finală a procesului de formare.
Tipurile de evaluare sunt corelate și valorificate echilibrat.
Există o corespondență clară între obiectivele învățării, ceea ce se predă și se învață, și cunoștințele, capacitățile și atitudinile evaluate.
Sarcinile de evaluare vizează competențe profesionale specifice;
Focalizarea probelor pe sarcini reale .
Proiectarea probelor de evaluare se realizează profesional, asigurându-se condițiile necesare de validare și fidelitate.
Metodele sunt folosite astfel încât efectul lor să arate potențialul celui evaluat.
Notele sunt acordate transparent și obiectiv, pe baza rezultatelor învățării și a criteriilor privind nivelul de performanță.
Elevii primesc un feed-beck evaluativ sistematic care le permite să-si organizeze procesul de învățare.
Implicarea elevilor în procese de evaluare și autoevaluare.
Probele de evaluare sunt controlate pentru a se asigura că nu există influiențe subiective care pot defavoriza grupuri particulare.
Transparența criteriilor și procedurilor de evaluare.
Crearea unui climat cu impact emoțional pozitiv, motivat și securizat.
CONCLUZII
Dacă într-o economie centralizată, principalul utilizator al situațiilor financiare ale unei întreprinderi este Guvernul, care folosește informațiile în scopuri fiscale și statistice, în învățământ, grupurile de utilizatori sunt mai largi și includ: conducerea, angajații, autoritățile fiscale și, nu în ultimul rând, publicul alcătuit din părinți și elevi.
Cultura este sistemul de idei vii pe care le posedă fiecare epocă, iar școala trebuie să realizeze o sinergie în exercitarea funcțiilor sale fundamentale de transmiterea culturii, prin asigurarea fundamentului cunoștințelor generale și pregătirea pentru formarea profesioniștilor și a viitorilor oameni de știință.
Funcția de învățare nu trebuie privită restrictiv la transferul de cunoștințe. Ea include deopotrivă componenta de formare, de modelare a personalității fiecărui elev. Școala, fiind o instituție specializată în transmiterea de cunoștințe și de modelare a tinerei generații, poate contribui, într-o măsură mult mai mare decât alte instituții, la progresul social.
După anul 1990, reforma învățământului a fost una dintre prioritățile declarate ale societății românești. Învățământul a fost unul dintre domeniile în cadrul căruia s-au întreprins un număr mare de schimbări de natură legislativă, instituțională și de conținut.
Dezvoltarea învățământului a cunoscut numeroase și profunde transformări dominate de ideea înnoirii.
În prim-plan s-au impus două întrebări fundamentale: „Ce se învață?” și „Cum se învață?” . Un lucru deloc întâmplător, pentru că ceea ce învață elevii și modul în care ei învață constituie însuși inima învățământului. Este foarte important ca atenția să fie focalizată pe aceste componente, una de esență, alta de formă, ambele decisive însă în construcția cunoștințelor.
Dacă programa/curriculum arată, cu precădere, ce tipuri de cunoștințe merită să fie asimilate cu prioritate de-a lungul anilor de școală, metodologia didactică indică modul cum își construiesc elevii respectivele cunoștințe, modalitățile concrete pe care ei se folosesc în acest scop. Aceste aspecte sunt tot mai importante în prezent, când elevii trebuie să învețe a învăța, într-un mod nou, și când, în mod corespunzător, cei de la catedră trebuie să învețe a preda într-un mod nou și să evalueze nu numai cunoștințe ci și deprinderi formate.
În aceste condiții, se impune însușirea unor noi modalități de lucru care să contribuie substanțial la sporirea calității eforturilor de predare – învățare – evaluare.
Activitatea instructiv-educativă se traduce într-un fapt de modelare fină și necontenită, de transformare cumulativă a diferitelor laturi ale personalității celui care învață. Acesta este un climat propice unei adevărate umanizări, adică a cultivării în copilul care tinde să devină om, a ceea ce este omenesc, specific speciei umane, ajutându-l să reproducă în mintea și aptitudinile sale individuale, o parte din cunoștințele și inteligența, din imaginația și inventivitatea, din sensibilitatea și atitudinile înmagazinate de genul uman în valorile culturii, ce servesc drept suport activității de educație, cu tendința de a se transforma în autoeducație.
Cum procesul de învățământ este orientat, cu prioritate, spre obiective de cunoaștere și de acțiune, sarcina educatorilor și totodată strategia acestora vizează contribuția permanentă la influențarea capacității de a acționa, în sensul însușirii unor deprinderi de acțiune, care să plaseze elevul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată.
Spre deosebire de didactica tradițională, care obișnuia să definească obiectivele prin verbe „a ști”, „a cunoaște”, „a înțelege”, „a sesiza”, „a aprecia”, „a crede” etc, ceea ce reprezintă enunțuri generale, vagi și susceptibile de interpretări subiective, desemnând operațiuni greu de măsurat, în prezent, se conturează tot mai mult formarea competențelor, determinarea lor, în modul cel mai explicit posibil, cu multă claritate și precizie.
Educatorii, prin metodele folosite, influențează formarea unor atitudini, trezesc anumite trăiri emoționale, cultivă anumite sentimente și interese, dezvoltând anumite convingeri pentru urmarea profesiei de contabil, economist sau finanțist. Mai mult decât atât, ei trebuie să îi ajute pe elevii de liceu să știe să calculeze corect taxele și impozitele datorate statului, care în ultimii ani sunt din ce în ce mai mari.
BIBLIOGRAFIE
***, Legea Contabilității nr. 82/1991, republicată în M. Of. nr. 629/26.08.2002;
***, Legea nr. 129/1999 privind modificarea Ordonanței de urgență a guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României, M. Of. 344/20 iulie 1999;
***, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, M. Of. 173/29.07.1997;
***, Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, M. Of. nr. 597/13.08.2002;
***, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, M. Of. 927/2003;
***, Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, M. Of. 350/19.04.2006;
***, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, M. Of. nr. 627/20.06.2006;
***, Legea Educației Naționale nr.1/2011, M. Of. 18/10.01.2011, reactualizată în mai 2015 ;
***, Legea nr.187/2015, privind aprobarea Ordonanța de urgență a guvernului nr. 6/2015 privind modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codului fiscal, M. Of. 499/07.07.2015;
***, Ordonanța de urgență a guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României, M. Of. 213/1993, aprobată și modificată prin Legea nr. 102/1994;
***, Ordonanța de urgență a guvernului nr. 58/2010 privind modificarea Codului fiscal, M. Of. 431/28.06.2010;
***, Ordonanța de urgență a guvernului nr. 6/2015 privind modificarea Codului fiscal, M. Of. 250/14.04.2015;
***, Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare fiscală nr. 629/2005 privind aplicarea sistemului de tranzit comun pe teritoriul României, M. Of. 356/27.04.2005;
***, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1954/2005 privind aprobarea Clasificației indicatorilor privind finanțele publice, M. Of. 1176/27.12.2005;
Anghelache, G., Belean, P., Risiti, L., Ginguță, A., FINANȚELE PUBLICE ALE ROMÂNIEI, Editura Economică, București, 2007;
Belean, P., Anghelache, G., Finanțele publice ale României, Editura Economică, București, 2005;
Bontaș, I., Tratat de PEDAGOGIE, Editura ALL, București, 2007;
Cristea, S., Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;
Condor, I., Drept fiscal și financiar, Editura Economică, București, 1996;
Cucoș, C., PEDAGOGIE, Ediția a II a, Editura POLIROM, Iași, 2006;
Dascălu, Cornelia, ș.a., Convergența contabilității publice din România la standardele internaționale de contabilitate pentru sectorul public, Editura CECCAR, București, 2014;
Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1995;
Joița, E., Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Editura Arves, Craiova, 2003;
Lupu, N., Finanțe publice, Editura Moldavia, Bacău, 2002;
Manolescu, M., Neacșu, I., Potolea, D., Molan, V., Cursuri universitare, București, 2014-2015;
Mason și Bramble, 1997, Schreerens, Glas și Thomas, 2003, Gall și Borg, 2007;
Miricescu, E., Nica, A., Cataramă, D.F., Tatu, L., Șerbănescu, C., Fiscalitate. De la lege la practică. Ediția a VIII a , Editura C.H. Beck, București, 2013;
Moșneanu, N.R., FINANȚE PUBLICE, Editura Universitară, București, 2011;
Moșneanu, T., Roman, C., Finanțele instituțiilor publice, Editura Economică, București, 2011;
Neacșu, I., Instruire și inovare, Ediția a II a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999;
Nicula, I., Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2000;
Stan, C., Autoevaluare și evaluare didactică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 2001;
Ștefănescu, C., Evaluarea în procesul de instrucție și educație, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005;
Toma, M., Alexandru, F., Finanțe și gestiune financiară de întreprindere, Ediția a II a, Editura Economică, București, 2003;
Văcărel, I., Georgescu F., Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007;
Vintilă, G., Fiscalitate – Metode și tehnici fiscale, Editura Economică, București, 2004;
IPSASB, Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, traducere, Editura CECCAR, 2014;
www.contabilul.ro;
www.dreptoline.ro;
www.edu.ro;
www.mfinante.ro.
Anexa 1
Acciza
01.01.2015
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stadiul Cunoasterii In Materia Impozitelor Si Taxelor In Romania (ID: 146910)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.