Spatiul Urban Romanesc In Arealul Boldesti Scaieni

CUPRINS

SECTIUNEA I

Argument

1.Spaṭiul urban românesc-consideraṭii generale

1.1. Spaṭiul urban-clarificãri conceptuale

1.2. Civilizația urbanã între trecut ṣi prezent

1.3. Istoricul spațiului urban românesc

2.Arealul Boldesti-Scaieni-prezentare generala(aspect monografice)

2.1. Istoricul localitãții.Inființarea oraṣului.Numele.

2.2. Aspecte geografice

2.3. Demografia ṣi cultura-trecut/prezent

2.4.Industria oraṣului-amintiri din ruine

SECTIUNEA II

1.Familia –trecut/prezent

2.Obiceiuri si tradiții familiale româneṣti-trecut/prezent

3.Boldesti-Scaieni-tradiții familiale locale, obiceiuri pãstrate din bãtrâni

Concluzii

1.Spaṭiul urban românesc-consideraṭii generale

1.1. Spaṭiul urban-clarificãri conceptuale

Oraṣul este definit ca fiind acea unitate administrativ-teritorialã de bazã, alcãtuit din una sau mai multe localitãṭi, dintre care, cel puṭin una, este urbanã. Ca sistem socio-economic ṣi geografic, oraṣul se identificã prin douã mari componente: cea teritorialã ṣi cea demograficã ṣi socio-economicã. Din punct de vedere teritorial, oraṣul are în componenṭa sa vatra-spaṭiul aferent zonei clãdirilor de locuit, intravilanul-suprafaṭa aferentã constucṭiilor, zonelor funcṭionale, cu excepṭia terenurilor agricole ṣi extravilanul înglobând restul suprafeṭelor din aflate în administrarea oraṣului. Cea de-a douã componentã vizeazã grupurile etnice ṣi activitãṭile sociale, politico-administrative ṣi economice ce se desfãṣoarã pe teritoriul oraṣului.

Funcṭiile, caracterul ṣi dimensiunile oraṣului variazã, între dezvoltarea sa ṣi a teritoriului cãruia îi aparṭine fiind o strânsã corelaṭie. Zona urbanã se caracterizeazã printr-o concentrare mare de clãdiri- blocuri, birouri, magazine, fabrici, terenuri sportive sau terenuri artificiale de tipul drumurilor sau trotuarelor, cu întrebuinṭãri diverse. Potrivit normelor statisticii populaṭiei ṣi a reglementãrilor pe linia administraṭiei centrale, în România, o localitate poate fi consideratã oraṣ dacã are un anumit numãr de locuitori, de regulã peste 5000, ṣi îndeplineṣte concomitent anumite standard atât în ceea ce priveṣte dezvoltarea economicã, cât ṣi a infrastructurii sau a dotãrilor edilitare.

In România, oraṣele reprezintã adevãrați poli de concentrare a populaṭiei , a activitãṭilor economice ṣi culturale.

Conform Institutului Național de Statisticã , la 1 iulie 2007, populația urbanã reprezenta 55,20% din totalul populației, tara noastrã continuând sã fie plasatã în rândul celor mai slab urbanizate tãri din Uniunea Europeanã.

1.2. Civilizația urbanã între trecut ṣi prezent

Oamenii de ṣtiintã considerã începutul urbanizãrii, consemnat încã din Antichitate, ca fiind primul mare impuls al istoriei. Printr-o formã proprie de dezvoltare ṣi de viațã materialã ṣi spiritualã, civilizația urbanã s-a detaṣat treptat de cea ruralã.

Oraṣul a cunoscut de-a lungul timpului o schimbare a structurii sale ṣi , ca urmare, se cuvine sã facem distincția între tipurile de oraṣ legate de formațiuni social-economice-oraṣul antic, oraṣul medieval, oraṣul capitalist ṣi oraṣul socialist.Transformãrile au loc sub impulsul procesului de industrializare care antreneazã întreaga unitate a a vechiului oraṣ traditional.

In ultimele decenii ale secolului XX se naṣte regiunea urbanã propriu-zisã, ce apare nu atât ca o destrãmare sau ca o extindere a oraṣului, cât , ca un nou tip de aṣezare umanã, de organizare a spațiului.

1.3. Istoricul spațiului urban românesc

Cea mai puternicã influențã asupra istoricului spatiului urban românesc , care a imprimat acestuia transformãrile cele mai evidente a avut-o factorul politic.

In scopul omogenizãrii memoriei sociale, acesta fiind principalul mecanism ideologic la care a recurs Regimul Comunist din România, spațiul fizic a fost restructurat prin tendințe de uniformizare care sã dea viațã în realitate “utopiei” moderne a oraṣului socialist.

Se urmãrea “sistematizarea teritorialã urbanã”, o reconstrucție urbanã care urmãrea chiar ṣi distrugerea unor cartiere întregi care prin obiective cu valoare culturalã deosebitã ar fi oferit identitatea spațialã care se dorea anulatã.

Societatea civilã avea o pondere neînsemnatã în modelarea spațiului urban românesc dictat de obicei de aplicarea deciziilor administrative, decizii ce reprezentau efectul manipulãrilor ideologice.

Furnizarea unor indici noi de identificare culturalã a reprezentat temeiul amploãrii cu care se practica schimbarea denumirilor strãzilor sau arterelor principale.

Linia de demarcație între spațiul public ṣi cel privat era foarte ambiguã tot în sensul introducerii coercitive a noului stil de viațã, ceea ce duce la o schimbare a conotațiilor locuinței, a depersonalizãrii spațiilor de locuit. Dupã 1989 apare interesul transormãrii fie în locuințe permanente, fie în case de vacanțã a caselor rãmase mostenire sau a imobilelor pierdute abuziv , încercându-se recuperarea acestora.

Se manifestã aṣadar fenomenul advers , de conservare a locuinței tradiționale, de delimitare fizicã de exterior prin diferite mijloace, de ocrotire a teritoriului familial.

Politicul nu a fãcut decât sã accentueze efectele distructive ale altui factor determinant în modelarea spațiului citadin: factorul economic.

Un impact deosebit asupra urbanizãrii tãrii noastre l-a avut industrializarea forțatã ce a marcat îndeosebi transformãri de tip cantitativ, în detrimentul celor calitative, impregnând la nivel urban douã tipuri de fenomene: pe de o parte exodul populației cãtre periferii sau cãtre zone animate de activitãți economice noi, pe de altã parte apariția de noi centre urbane determinate de industrii care sã le susținã economic.

Anul 1989 s-a manifestat ca prag economic printr-o transformare rapidã a societãții de tip socialist intr-una de tip capitalist. Dovezi ale acetor transformãri în peisajul urban stau pânã în zilele noastre stagnarea construcțiilor de tip mastodont începute în vechiul regim ṣi transpunerea dorinței de privat prin apariția decupajelor urbane , de tipul talciocurilor ṣi bazarurilor.

Aceeaṣi pierdere a identitãții spațiale a avut loc ṣi prin noul fenomen apãrut la nivel urban, fenomen opus omogenizãrii din perioada comunistã. Restructurarea spatiului urban nu s-a fãcut prin adaptarea la modelele tradiționale, ci printr-o aglomerare a simbolurilor si proprietãților modernitãții.

Dincolo de politic ṣi economic, o influențã deosebitã asupra oraṣelor manifestã de factorul cultural.

Spațiul public înglobeazã simboluri ṣi practici culturale variate,unele pozitive, altele cu rol negativ.

Benefice sunt valorile culturale representative pentru o comunitate sau pentru o națiune, integrate culturii publice prin mijloace adaptate strategiilor de marketing. Muzeele, bibliotecile, casele memorial reprezintã spații care popularizeazã aceste valori la care au acces nu doar elitele, ci ṣi publicul larg.

Evenimentele culturale de tipul festivalurilor, târgurilor , expozițiilor nu fac altceva decât sã reliefeze conservarea specificului local ṣi sã conteste oraṣul modern,deṣi tendința actualã este de înlocuire a principiilor tradiționale prin interes comercial ṣi marketing.

Decupajele vegetale ale oraṣelor, de tipul grãdinilor,parcurilor apar locuri de manifestare a unor evenimente culturale care permit dezvoltarea sociabilitãții, a informalitãții, incipitul apariției unor noi ritualuri publice.

La polul opus apar manifestãrile “subculturii”, de tipul picturilor murale sau ale mãrcilor grafice de tip graffiti, mãrci ale unor valori si simboluri reprezentative pentru grupuri care deṣi au pondere socialã, nu au acces la surse de producere ṣi reproducere a spațiului citadin, asemeni culturilor locale sau globale.

Componentele fizice ṣi non-fizice (aspectele morfolgice unice, densitatea populației, stilurile specific, interacțiunea social ṣi culturalã) ale oraṣului alcãtuiesc “harta mintalã de bazã”

Bazatã atât pe experiența personalã, cât ṣi pe cea colectivã, “harta mintalã” diferã de la un individ la altul ṣi orienteazã plasarea individului în spațiul citadin.

2. Arealul Boldesti-Scaieni-prezentare generalã (aspecte monografice)

2.1. Istoricul localitãții.Inființarea oraṣului.Numele.

Această localitate este una dintre cele mai vechi comune din județul Prahova. Localitatea Boldeṣti este menționată cu mulți ani înaintea Scăieniului, prima dată într-un registru săsesc din 1503, unde se amintește despre “satele din Țara Românească ce făceau comerț cu Brașovul” (printre sate este pomenit și “Boldeștii din județul Saac”). A doua oară numele este menționat într-un zapis din 1546. O componentă a orașului Boldești-Scăieni, amplasată pe dealul din estul orașului, în apropiere de satul Gâlmeia a comunei Plopu, este cartierul Seciu. În scripte, numele Seciu apare la 1 septembrie 1632, pe un zapis pentru biserica din Seciu. Cât privește fostul cătun aflat în prelungirea Scăieniului, Balaca, actualul cartier dinspre sud al orașului Boldești-Scăieni, apare în acte într-un inventar din 1802 al mănăstirii Târgșor. Scãieni este consemnat în douã acte întocmite între lunile ianuarie 1590 și mai 1591.

In iunie 1968, după noua împărțire administrativă a țării, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri (HCM) numărul 1116, din iunie 1968, s-a înființat noul oraș Boldești-Scăieni, alcătuit din contopirea comunelor Boldești și Scăieni, la care se adăugau și satele Seciu și Balaca.

Se pare că o veche familie de boieri Boldescu exista încă din anii 1490- 1500, iar numele Boldești apare cam de pe atunci și se perpetuează.

2.2. Aspecte geografice

 Orașul Boldești-Scăeni este așezat în partea de sud-est a României, la 12 km de orașul Ploiești, reședința județului Prahova, la 15 km de orașul Vălenii de Munte și la 70 km de București, capitala României.

Orașul Boldești-Scăieni se află situat la o altitudine de 250-300 m față de nivelul mării, pe malul stâng al văii Teleajenului, având o lungime de peste 11 km de la un capăt la altul.

Boldești-Scăieni se învecinează cu șapte localități: în partea de est cu comuna Plopu, la vest: cu comuna Păulești; la nord: cu comuna Măgurele; la sud: cu comuna Bucov; la sud-vest: cu comuna Blejoi: la nord-est: cu comuna Bălțești și la nord-vest: cu comuna Lipănești și Găgeni.

Orașul este compus din patru cartiere distincte: Boldești și Scăieni (cartierele mari) și Balaca cu Seciu (cartierele mici, foste sate).

 Relieful este predominant cu zonă deluroasă, respectiv Dealul Mare, unde este cultivată vița de vie, pomi fructiferi, culminând cu pădure de stejar, fag și tei în zonele mai înalte, respectiv zona Seciu, Galmeia și Atârnați. 
          La poalele dealurilor se află o zonă de câmpie de peste 500 ha, unde se cultivă cereale (grâu, porumb, mazăre, orzoaică). 
          În partea de vest, de la nord la sud, orașul este străbătut de râul Teleajen. 

2.3. Demografia ṣi cultura-trecut/prezent

Ca orice oraș apărut mai tânăr pe harta țării noastre, orașul Boldești-Scăieni se prezintă cu o populație relativ mică, având în vedere că în România există câteva comune largi, cu un număr de locuitori chiar mai mare decât acest oraș prahovean. Numărul total al locuitorilor acestei localități era de 11.272, în anul 2004. Populatia judetului Prahova a scazut in ultimii ani.In urma recensamantului din octombrie 2011, populația a scãzut în Boldesti-Scaeni – de la 11.491 de persoane la 10.792 de persoane.

Până la finele secolului al XIX-lea, principala ocupație a locuitorilor localităților Boldești, Scăieni, Seciu și Balaca era în exclusivitate agricultura/viticultura și creșterea vitelor, dar după 1880 începe concesiunea masivă a terenurilor petrolifere din zonă, de către societățile “Astra Română”, “Steaua Română” și “Româno-Americana”. Când a început extracția petroliferă, mulți bărbați din oraṣ au devenit muncitori petroliști, sondori, mecanici, sudori, strungari, instalatori, electricieni, șoferi pentru mașinile de transport greu, fierari-betoniști, montatori de sonde (primele sonde având turle de lemn), iar după construirea celorlalte întreprinderi, mai mult de jumătate din locuitorii de aici lucrau în aceste întreprinderi.

După 1940, numărul celor cuprinși în munca industrială s-a mărit, deoarece boldeștenii și scăienarii au început să facă naveta și spre întreprinderile petrolifere din Ploiești, spre uzina de la Plopeni și sondele de la Hârsa, Pleașa și Băicoi. În anii dictaturii comuniste, exploatarea petrolului s-a intensificat iar numărul celor cuprinși în această industrie a crescut. Paralel, a crescut și numărul femeilor angajate ca funcționare pe la birourile schelei Boldești, la birourile fermelor agricole, în toate întreprinderile locale și în CFR. Numărul intelectualilor era încă destul de mic, socotindu-i pe cei câțiva învățători, profesori, contabili, medici, ingineri petroliști, asistenți medicali, zootehniști, ofițeri de diferite grade, elevi în cursurile superioare, studenți și restul funcționarilor. Inițial, ei erau puțini. Acest număr a evoluat însă în mod considerabil spre sfârșitul secolului al XX-lea și la începutul secolului nostru, când au apărut profesii și servicii cu profiluri noi.

În prezent, în oraș se află o Casã de Cultură, în Scăeni și un cămin cultural în localitatea componentă Seciu.
     La Casa de Cultură Scăeni, care poartă numele poetului Mihai Eminescu, se află biblioteca orașului cu program zilnic, și tot aici își desfășoară activitatea ansamblul de cântece și jocuri populare "Voinicelul", înființat în martie 2009, un cor al elevilor, o echipă de dansuri moderne, interpreți de muzică ușoară și populară. Aceștia prezintă spectacole, atât în oraș, cu ocazia diferitelor evenimente, cât și în cadrul județului și în orașul Leova, R. Moldova, cu care, orașul Boldești-Scăeni este înfrățit din anul 2004.     
     În domeniul sportului orașul Boldești-Scăeni deține o bază sportivă ce însumează un teren de fotbal în Boldești și altul în Scăeni, două terenuri minifotbal în Boldești și Seciu, dotate cu gazon artificial și nocturnă, un teren de baschet și minifotbal în Scăeni cu suprafața de bitum. Liceul Scăeni și Școala nr.1, Boldești, dețin două săli de sport moderne în care, pe lângă faptul că elevii își desfășoară orele de sport, se mai antrenează și echipele de baschet și handbal ale orașului. 
     Stadionul din Boldești a fost înființat în anul 1938 având denumirea de stadionul Petrolistul Boldești, unde, pe parcursul vremii, echipa Petrolistul Boldești, aparținând Schelei de Petrol, a activat în Liga a III-a națională (divizia C) până în anul 2007, când a fuzionat cu echipa Kaproni, devenind Petrolistul Kaproni Boldești, care, la rândul ei, s-a desființat în luna iunie 2010. 
     În luna noiembrie 2009 stadionul Petrolistul Boldești a fost preluat de Primăria orașului, atribuindu-i denumirea de "Stadionul Viorel Mateianu" în memoria marelui fotbalist și antrenor Viorel Mateianu, originar din comuna Lipănești, care și-a început cariera la vârsta de 14 ani la echipa Petrolistul Boldești. 
     În prezent pe această bază sportivă își desfășoară activitatea Clubul Sportiv Boldești cu o echipă de seniori, care activează de un an în Liga județeană, divizia B, și două echipe de juniori între 12 și 18 ani.

2.4.Industria oraṣului-amintiri din ruine

In acest subcapitol, ne vom opri asupra uneia dintre cele mai reprezentative Fabrici ale oraṣului, ale cãror ruine par sã spunã încã o poveste.

Intreprinderea de geamuri Scaieni

O imagine dezolanta ti se infatiseaza azi la trecerea prin Scaieni- o grãmadã de moloz si de amintiri pare sa fi luat locul maiestuoasei fabrici de geamuri de altadata.

Sa incercam sa tesem in randurile urmatoare , din amintiri, imagini si manuscrise vechi, nostalgica ei poveste.

Undeva,pe la 1968, aparea in judetul Prahova, cel de-al 13-lea oras al sau , cel mai tanar dintre toate: Boldesti-Scaieni. Baza industriala puternica (prin extractia petrolului si prezenta fabricii de hartie) l-a propulsat pe locul III in topul oraselor cu o pondere economica insemnata.

In randul celor patru mari unitati industriale, Intreprinderea de Geamuri Scaieni ocupa locul I.

Inceputurile au botezat-o Fabrica de Geamuri Scaieni (FGS), dar gloria (ajunsese intr-o anumita perioada cea mai mare fabrica de geamuri din tara) a denumit-o Intreprinderea de Geamuri Scaieni. Decaderea se simtea prin ritmul alert prin care devenea din ce in ce ,mai putin cunoscuta prin desele schimbari de nume: Scaiglass S.A., S.C.Scaiglass S.R.L., s.c.Ges S.A.Scaieni, S.C. Transferoviar S.R.L, Ges Glass S.R.L, etc.

Existenta ei pe taramul acestei localitati fusese hotarat insa prin conjuncturi istorice, geografice si economice.Sticla isi etalase importanta inca din vechime fiind principalul material utilizat indeosebi in constructii.

Modernitatea o cerea. Localitatea Boldesti-Scaieni parea o imbinare a tuturor surselor si resurselor necesare fabricarii ei: forta de munca, gaze bogate de sonda, in apropiere (Valenii de Munte) se afla sursa de nisip usor transportabila pe calea ferata ce uneste cele doua localitati, curentul electric era asigurat de linia electrica de inalta tensiune de la posturile TRAFO ale schelei Boldesti, iar apa industriala se gasea din belsug in puturile de joasa adancime din apropiere.

Si iata ca destinul i-a dat viata in aprilie 1934 cand a inceput constructia primului cuptor de topire si de tragere a geamului. Ceea ce era si mai important este ca aceasta fabricuta era de fapt prima industrie de geamuri romaneasca din Vechiul Regat. Neexistenta personalului romanesc specializat in industria sticlei a atras dupa sine apelarea la specialisti germani care au proiectat cuptorul. La inceput, totul era primitiv (geamul se rupea manual provocand de multe ori accidente tragice). Treptat halele se mareau, apareau imbunatatiri, iar efectele in cresterea productiei si in sporirea numarului de muncitori nu intarziau sa apara.

In 1948 fabrica se uneste cu sectia de la Blejoi, specializata in geam colorat. Modernizarile dese reduc treptat si gradul de periclitate , astfel ca de la 60 de muncitori cati avea initial, in 1965, nu mai putin de 1200 de oameni lucrau in productie.

Traseul ascendent, modernizarile tehnologice, bugetul favorabil (peste 80% din totalul productiei se exporta) a facut din mica fabricuta de altadata o putere economica ce putea sustine numeroase alte investitii la nivelul orasului: un liceu industrial, un club, o cantina, un camin pentru nefamilisti, cai de acces astfaltate, linie ferata interioara si chiar un hotel ramas neterminat.

Din perioada 1993-2000, productia insa incepe sa scada. Poate concurenta, diminuarea cererii de pe piata internationala, intelegeri tainuite ale unor societati romanesti cu societati occidentale sau cine stie ce alte motive au dus la ingenuncherea fabricii pana la faliment. Solutii salvatoare se impunea a fi luate. S-a recurs pentru inceput la comercializarea produselor de geamuri, de vata de sticla si de alte produse de sticla, s-a colaborat cu alte firme (motivul schimbarilor de denumire) si pentru o perioada a mai capatat o gura de oxigen spre a supravietui. S-a concentrat pe producerea si comercializarea gemului securizat, a carui cerere pe piata era mult superioara celei de geam clasic. Trecerea de la un sistem traditional total lipsit de experienta dinamicii capitaliste la un sistem de privatizare a fost un soc si pentru aceasta fabrica.

Clientela a jucat un rol important atat la ridicarea, cat si la coborarea prestigiului fabricii.

Treptat, dupa o istorie lunga de 73 de ani , in care fabrica a reprezentat un nucleu de energii (umana, termica, electrica), situatia devenea din ce in ce mai ingrijoratoare: clientele scadea si apareau primele liste cu persoanele intrate in somaj. Majoritatea cu studii medii si cu calificarea de sticlar, reprofilarea lor pe alte posturi devenea aproape imposibila.

Daca in 1991 cifra de afaceri a fabricii era de 10-20 de mil de euro, cu un capital social de 6,3 miliarde RON, in 2005 cifra a scazut cu 10-20 mil de euro, iar capitalul social ajunge la 4.928.000 RON. In 2004 este preluata de la AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului) de catre un consortiu de firme controlat de omul de afaceri Fahti Taher. In 2006, in urma unei licitatii, intreprinderea este achizitionata la un pret minim de SC Trans Expedition Feroviar S.R.L.-Bucuresti. Dupa ce in primele luni din 2007, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 2,2 mil de euro, in acelasi an insa fabrica intra in faliment. S-a ajuns ca 240 de tone din patrimoniul societatii sa fie vandut la fier vechi si doar zidul viu format din salariatii societatii postat in fata camioanelor pregatite sa iasa din fabrica, a oprit in cele din urma vanzarea.

Doua edificii mai poarta inca dovada prestigiului de care s-a bucurat IGS: Liceul Industrial si monumentul “Rupatorul de geam”.

Infiintata in 28 iunie 1862, scoala pregatea absolventi ce urmau sa devina samotori si operatori in industria geamului. Deschisa oficial in toamna sub denumirea de Grup Scolar Materiale de Constructie , scoala numara initial 60 de elevi, majoritatea copii ai muncitorilor Fabricii de Geamuri. Infiintarea cursurilor serale aveau ca baza nevoia urgenta de asemenea cadre in fabrica. Liceul si-a schimbat de mai multe ori titulatura, cea mai apropiata de profilul sau real fiind cea din 1990-Grup Scolar Industria Sticlei Boldesti-Scaieni.

Cel de-al doilea edificiu, fantoma trecutului acestei fabrici, este monumentul “Rupatorul de geam”, o statuie realizata in stil modern, confectionata din inox si amplasata initial in curtea Intreprinderii, pentru ca astazi sa troneze in curtea liceului din Scaieni. Conceputa de C.P.Balan, statuia, care la vremea respectiva a avut o valoare considerabila, are insa si un istoric destul de interesant. Undeva prin 1981, directorul de atunci al fabricii, Constantin Olteanu il invita pe profesorul C.P.Balan in incinta fabricii de geamuri cerandu-i sa realizeze , dupa un model vazut in timpul unei vizite personale la o fabrica de geamuri din Franta , o statuie reprezentativa pentru aceasta fabrica.

Vizitand halele de lucru in cautarea scenei reprezentative, privirea li s-a oprit asupra unui lucrator de geam, o persoana care smulgea foaia de geam abia turnata si o lasa sa cada lin pe dispozitivul care o transporta spre asamblare. Statuia astfel inspirata ilustreaza asadar un rupator de geam si o masina de tras geam din care iese o folie uriasa de geam.

Placa memoriala fixata pe soclul statuii aminteste trecatorilor:”Rupatorul de geam” este un simbol care va aminti vesnic romanilor de faptul ca in aceasta localitate a existat una dintre cele mai mari fabrici de geamuri din Europa, o intreprindere moderna care a fost desfiintata in mod deliberat de cei care au nesocotit nevoile tarii. Statuia este si un omagiu dedicat miilor de muncitori si functionari care, de la anul infiintarii fabricii (1934) pana la desfiintarea ei (2009) au lucrat din greu aici, unii fiind raniti sau murind la datorie in accidente de munca regretabile”

Mult mai edificatoare sunt marturiile celor care au lucrat acolo:

M.S> a fost angajata a fabricii in perioada 1969-1976. Nostalgic,ea marturiseste:

,, M-am angajat in fabrica de geamuri in anul 1969.

Am fost placut surprinsa de curatenia si spatiile verzi din curtea fabricii, care erau frumos intretinute cu flori si plante provenite din serele proprii ale fabricii.

Fabrica avea mai multe sectii de geam-sectia I, II, III plus geamul laminat.

La sectia I-a se facea pe comanda geam termopan care atunci era foarte putin solicitat.

La sectia a II-a si a III-a se facea geam tras cu grosimile de 2, 3, 4, 5si 6 mm care in cea mai mare masura mergea la export. Foarte putin, numai cel refuzat la export era pentru consumul intern.

La sectia de geam laminat se facea geamul laminat (mat) si geamul armat cu plasa de sarma.

Tot geamul care mergea la export era finisat si taiat la dimensiunile cerute, in atelierele de taiere ale fabricii unde erau si ambalate in lazi de lemn si incarcate in vagoane.

In aceasta fabrica se mai facea si vata de sticla cu care se facea instalatia tevilor.

Se lucra in trei schimburi, la foc continuu, dar toti salariatii erau multumiti si erau motivate salarial si premiati dupa merit.

Totul se datora domnului director de atunci, Olteanu Constantin care era un bun conducator si un bun gospodar.

Am parasit aceasta fabrica in 1976 si de atunci nu am mai fost niciodata in interiorul acestei fabrici care acum, din exterior, am vazut ca a ajuns o ruina.

Candva era mandria acestei localitati si a tarii.”

Intr-adevar, iata cum din ruine razbat inca imagini, vorbe, trairi, fapte – amintiri ce sunt adanc sapate in sufletul locuitorilor micului oras, dar,mai ales, a celor pentru care Fabrica de Geamuri a reprezentat o a doua casa.

Timpul va incetosa si mai mult istoria acestei unitati si cu siguranta, intr-o zi, hatisul trecutului o va inghiti. Doar cuvinte vechi dintr-o monografie sau de pe o piatra monumentala vor mai pomeni sters despre Intreprinderea de Geamuri Scaieni.

Bibliografie:

Cãrți:

Vulcãnescu,Romulus, Introducere în etnologie, Editura Academiei, Bucureṣti, 1980

Gafu, Cristina, Aspecte ale cercetãrii etnologice în spațiul urban românesc, Editura Karta-Graphic,Ploieṣti, 2011

Bălan, Cristian Petru, Monografia orașului Boldești-Scăieni (Meleagul viselor ce trebuie împlinite), Ediția I , Editura Premier, Ploiești ,2007

Webografie:

http://www.adrvest.ro/attach_files/cap%20V.pdf

http://pbs.infoprimarie.ro/?section=articolePage&idCapitol=16&lang=Ro

http://ro.wikipedia.org/wiki/GES_Sc%C4%83ieni

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bolde%C8%99ti-Sc%C4%83eni

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-12-01/pretul-fabricii-de-geamuri-ges-scaieni-redus-de-avas-cu-50-la-suta-la-5-1-milioane-de-dolari.html