Solutii de Fructificare a Economiilor Cadrelor Militare In Context Socio Economic

CUPRINS

INTRODUCERE 7

CAPITOLUL I PARTICULARITĂȚI ALE PROCESULUI DE ECONOMISIRE ÎN ACTUALUL CONTEXT SOCIO-ECONOMIC 8

1.1. Procesul de economisire 8

1.1.1. Procesul de economisire – conceptualizări 8

1.1.2. Cauze ale economisirii 8

1.1.3. Posibilitățile de economisire ale cadrelor militare în contextul socio-economic actual. 9

1.2. Venitul 10

1.2.1. Conceptul de venit si veniturile fundamentale 10

1.2.2. Clasificarea veniturilor publice 12

1.2.3. Evaluarea și constatarea venitului 14

1.3. Consumul 14

1.3.1. Consumul personal 15

1.3.2. Factorii de influență ai consumului in viziunea Keynes 16

1.3.3. Teorii ale consumului și economisirii 18

1.4. Economiile 19

1.4.1. Aspecte conceptuale 19

1.4.2. Venit, consum, economii – analiza corelațiilor 20

CAPITOLUL II OPORTUNITĂȚI DE FRUCTIFICARE A ECONOMIILOR CADRELOR MILITARE ÎN CONTEXT SOCIO-ECONOMIC 21

2.1. Veniturile de bază ale cadrelor militare 21

2.2. Cadrul normativ cu privire la posibilitățile de investiții ale cadrelor militare 22

2.3. Concepte generale și principii ale plasamentelor de capital 22

2.3.1. Plasamente de capital – concepte generale 22

2.3.2. Principiile plasamentelor de capital 23

2.4. Forme ale plasamentelor de capital 23

2.4.1. Plasamente bancare 23

2.4.2. Plasamente in acțiuni 24

2.4.3. Plasamente in aur 25

2.4.4. Plasamente în opere de artă 26

2.4.5. Plasamente imobiliare 27

Capitolul III: Studiu privind solutii de fructificare a economiilor cadrelor militare in actualul context socio-economic

3.1. Context

3.2. Obiectivele studiului

3.3. Ipotezele studiului

INTRODUCERE

Contextul economic global actual caracterizat prin mișcări imprevizibile ale fluxurilor de capital, generate de un grad înalt de incertitudine ce însoțește în prezent evoluția economiei mondiale evidențiază importanța pe care o are fructificarea economiilor în maximizarea veniturilor.

Tema abordată are o importanță deosebită în actualul context socio-economic, deoarece există o legatură foarte strânsă între dorința oamenilor de a-și majora veniturile și alegerea instrumentului adecvat pentru investiție.

Obiectivul principal al acestei teme este de a crea o strategie de informare, educare și îndrumare a cadrelor militare despre posibilitățile de fructificare a economiilor acumulate, cu scopul de a obține venituri mai ridicate pe viitor. Pentru a putea fructifica economiile este nevoie de un bagaj minim de cunoștințe financiare.

Lucrarea de licență cu tema „Soluții de fructificare a economiilor cadrelor militare în context socio-economic“ își propune să analizele cele mai avantajoase și mai puțin riscante soluții de fructificare a economiilor și este structurată pe trei capitole, primele două abordând, din punct de vedere teoretic, „Particularități ale procesului de economisire în actualul context socio-economic“ – capitolul I și „Oportunități de fructificare a economiilor cadrelor militare în context socio-economic“ – capitolul II, iar în capitolul III, partea practica, „Studiu privind soluții de fructificare a economiilor cadrelor militare în actualul context socio-economic“.

În primul capitol voi prezenta procesul de economisire, prin care mi-am propus să analizez importanța și rolul central al economisiri în procesul finanțării și dezvoltării economice. Ulterior prezentării procesului de economisire, voi prezenta conceptul și formele de venituri și consumuri. Voi încheia acest capitol prin prezentarea economiilor, care prin fructificarea lor reprezintă punctul de plecare în maximizarea veniturilor.

În cel de-al doilea capitol voi prezenta care sunt veniturile de bază ale cadrelor militare, din care aceștia își pot acumula economii care urmează a fi investite. Voi aborda, în continuare, posibilitățile legale de a investi ale personalului militar din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională apelând la Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. În ultima parte a acestui capitol voi trece în revistă formele plasamentelor de capital cu ajutorul cărora se vor fructifica economiile cadrelor militare.

Această lucrare nu reprezintă un ghid de investiții, ci oferă informații minime cadrelor militare care doresc să-și majoreze veniturile lunare prin intermediul fructificării economiilor acumulate, dar nu dețin cunoștințe în domeniu. Există multiple soluții de fructificare a economiilor dar voi încerca să le prezint pe cele mai rentabile.

CAPITOLUL I

PARTICULARITĂȚI ALE PROCESULUI DE ECONOMISIRE ÎN ACTUALUL CONTEXT SOCIO-ECONOMIC

Procesul de economisire

Procesul de economisire – conceptualizări

Economisirea reprezintă procesul de reținere din venituri a ceea ce rămâne după consum. Diferența dintre venituri și consum o constituie economiile. Acestea sunt sumele de bani care rămân la dispoziția menajelor după consum.

Economisirea reprezintă, indiferent că este publică sau privată, acele sume rămase din venitul încasat după ce acesta a fost restrâns datorită sumelor ce sunt necesare pentru acoperirirea cheltuielilor de consum.

Economisirea națională este suma dintre economisirea publică și cea privată. Economisirea privată reprezintă la rândul ei suma dinte totalul economisirii indivizilor și al economisirii companiilor.

Economisirea publică reprezintă acea sumă ce rămâne după scăderea cheltuielilor bugetare (cheltuieli cu achizițiile, plăți de transfer, cheltuielile de capital) din veniturile bugetare (taxe și impozite colectate la bugetul de stat etc.).

Atunci când veniturile la bugetul de stat sunt mai mari decât cheltuielile bugetare, putem spune că înregistrăm un excedent bugetar sau o economisire publică pozitivă, iar în cazul în care suma veniturilor este mai mică decât suma cheltuielilor înregistrăm un deficit bugetar.

Economisirea deține un rol foarte important în formarea capitalului țării care este deraminata de rata națională de economisire. Atunci când rata națională de economisire crește și capitalul țării crește, iar economia se bucură de o creștere accentuată a producției, dar când nu se economisește, capitalul scade sau rămâne constant și unitățile productive falimentează.

Cauze ale economisirii

Dorințele indivizilor de a economisi diferă foarte mult în funcție de profilul comportamental al fiecăruia, structura socială din care fac parte dar și de dimensiunea venitului lunar al acestora.

Principalii factori care determină indivizii să economisească sunt:

necesitatea achiziționării bunurilor de folosință îndelungată sau a imobilelor;

dorința de a acumula capital pentru vârsta pensionării;

dorința de a putea călători și a merge în vacanțe;

pentru constituirea resurselor bănești necesare în unele situații de urgență sau de criză;

pentru educația și studiile copiilor și pentru a le crea acestora un viitor cât mai sigur;

pentru a-și îmbunătăți stilul de viață și pentru a-și satisface mai multe dorințe;

dorința de a se îmbogăți;

deoarece o sumă economisită poate asigura realizarea unor proiecte de afaceri fără a fi nevoie de împrumuturi;

pentru a lasa moștenire copiilor și nepoților o avere cât mai mare pe care aceștia la rândul lor să continuie să o fructifice.

Există, însă, și factori care au un efect negativ și îi descurajează pe indivizi să economisească, cum ar fi:

randamentele scăzute ce pot fi obținute din sumele economisite;

teama că ar putea pierde banii sau că ar putea fi furați;

datorită inflației, deoarece în România, banii își pierd valoarea de la o lună la alta. În țara noastră rata anuală de inflație pe anul 2015 a fost de 2,1%;

datorită introducerii impozitului, introdus în anul 2010, pe dobânda acordată indivizilor care își țin economiile în bănci, dobânda fiind oricum foarte mică, în 2015 de aproximativ 2%/an.

Majoritatea acestor cauze care împiedică economisirea, cum ar fi inflația și impozitul pe dobândă nu sunt rezultatul activității agenților economici pe piață, ci rezultatul unor politici publice dăunătoare pentru economie. Orice relansare economică, orice progres, trebuie să plece în mod necesar de la un stoc de resurse care a fost economisit în prealabil.

Posibilitățile de economisire ale cadrelor militare în contextul socio-economic actual.

Începând cu sfârșitul anului 2015 și începutul anului 2016, o mulțime de factori au contribuit la amplificarea veniturilor populației și au încurajat economisirea.

Factorii care au influențat populația să economisească începând cu anul 2016, sunt următorii: scăderea prețurilor bunurilor și serviciilor datorită scăderii T.V.A.-ului de la 24% la 20% cota standard și 9% pentru alimente; majorarea salariilor și soldelor personalului bugetar cu 10% și a personalului din sistemul sanitar cu 25%; creșterea salariului minim pe economie la 1.250 lei de la 1 mai 2016; alocarea de către Guvern a fondurilor pentru programul prima casă.

Figura nr. 1 – Factorii care au influențat economisirea în anul 2016

Datorită acestor diminuări ale cheltuielilor pentru consum și acestor creșteri salariale, cei mai mulți militari au apreciat următoarele: au reușit să-și achiziționeze mai usor locuințe datorită programului prima casă; veniturile au fost suficiente pentru a-și asigura un trai decent și chiar pentru a acumula economii; au reușit să-și plaseze economiile în investiții ce vor aduce un venit suplimentar pe viitor.

În concluzie, începand cu anul 2016 criza economică din ultimii ani devine tot mai puțin evidentă și încurajează cadrele militare să realizeze economii. Efectele pozitive ale acestui an, au fost resimțite în primul rând prin scăderea T.V.A.-ului și continuată de majorarea salariilor și soldelor.

Venitul

Conceptul de venit si veniturile fundamentale

Venitul este ceea ce obține un individ sau o colectivitate ca fruct al capitalului său, ca remunerare a muncii. După modul cum este măsurat acest venit, prin expresia sa monetară în prețuri curente sau prin valoarea sa în natură,în funcție de puterea de cumpărare pe care o realizează se poate vorbi de venit nominal sau real. ( nota – Marius bacescu, angelica bacescu, macroeconomie intermediara ed bucuresti 2004 pag65)

Venitul reprezintă totalitatea sumelor primite de la persoane fizice sau juridice sub formă de creștere a activelor sau diminuare a datoriilor, care duc la majorarea capitalului propriu, cu excepția contribuțiilor aduse de proprietarii societații.

De subliniat este că, taxa pe valoarea adăugată, accizele și celelalte sume care nu reprezintă un beneficiu economic al unei interprinderi și care nu influențează capitalul ei, nu intră în componența venitului.

Formarea veniturilor fundamentale, în primul rând, rezultă din forța și mecanismul piețelor, unde rolul principal este interprinzătorul, acesta fiind un proiectant al întregului angrenaj de producție în economia de piață, care are funcția de a combina eficient factorii de producție, iar in al doilea rând formarea veniturilor fundamentale rezultă din confruntările claselor sociale care participă la activitatea economică: proprietari, interprinzători, salariați, manageri, etc.

Veniturile fundamentale reprezintă sumele care le întâlnim sub formă de salarii, dobânzi, profituri și rente. (schema)

,,Salariul este venitul ce remunerează, proporțional cu timpul lucrat sau cu sarcina exercitată, persoana care este legată de un utilizator de muncă printr-un contract de închiriere a serviciilor. Acesta din urmă poate fi explicit sau poate rezulta dintr-o relație de dependență economică. În funcție de calitatea beneficiarului de venit, salariul este susceptibil și de diferite alte denumiri: leafă – funcționari civili; soldă – militari; retribuție – cadre superioare; simbrie – personal casnic”. (nota – nita dobrota economie politica ed economica 1997 pag 234)

Salariul reprezinta principala forma de venit pentru cea mai mare parte a populatiei din tara noastra.

,,Profitul este partea ramasa din venitul total ce revine întreprinzatorului dupa ce s-au scazut toate cheltuielile aferente venitului respectiv” (nota Enache, Constantin, Mecu Constantin, Economiepoliticã, vol. 1, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2004.)

Profitul are urmatoarele forme:

a) profitul brut – reprezentat de partea care ramâne din venitul total dupa ce au fost scazute cheltuielile de productie;

b) profitul net – partea care rezulta din profitul brut dupa ce s-au scazut celelalte cheltuilei decat cele de productie (chirie, dobanzi, impozitele si taxele);

c) profitul normal – reprezinta remunerarea serviciilor întreprinzatorului;

d) profitul pur – reprezinta profitul obtinut de unii interprinzatori care detin o pozitie de monopol in producerea si vanzarea produselor.

Dobânzile sunt acele venituri obținute dupa darea în folosință a mijloacelor bănești sau a echivalentelor acestora. Dobânzile cuprind veniturile

corespunzatoare conturilor de depozit, veniturile din împrumuturile acordate unor persoane fizice sau juridice și veniturile din procurarea unor titluri de datorii.

În opinia lui J.M.Keynes ,,dobânda este recompensa pentru renunțarea la lichiditați pentru o perioadă determinată și concomitent prețul pe care

împrumutătorul acceptă să-l plătească pentru a achiziționa lichiditatea”.

Renta este acel venit fundamental care revine posesorului oricărui factor de producție, a cărui ofertă este rigidă sau foarte puțin elastică; este venitul pretins de proprietar pentru transferarea dreptului de folosință și de uzufruct a factorilor de producție cu însușiri speciale către alte persoane. Pentru utilizatorul factorului respectiv, renta constituie plata pentru folosirea temporară a acestui factor, pe bază de contract. ((nota ec politica-nita D. Pag 259)

Clasificarea veniturilor publice

Cu ajutorul clasificației veniturilor publice se pot evidenția diferențele generale dintre diverse categorii de venituri publice și modul de administrare al acestora .

Veniturile se clasifică după mai multe criterii, astfel:

a) După proveniența veniturilor, se deosebesc:

-venituri ale statului;

-venituri ale unităților administrativ-teritoriale;

-venituri ale instituțiilor publice.

b) După modul în care sunt integrate veniturile publice în diverse categorii de bugete, se disting:

-veniturile bugetare cuprinse în bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele locale;

-veniturile extrabugetare, care sunt incasate, administrate și utilizate de către instituțiile publice, conform legii.

c) După modul de formare a veniturilor, se disting:

-veniturile ordinare, care intervin permanent la formarea veniturilor publice;

-veniturile extraordinare, care se formeaza doar atunci când veniturile ordinare nu sunt suficiente pentru finanțarea cheltuielilor publice aprobate.

d) După modul de prelevare a sumelor datorate bugetului, se găsesc:

-veniturile fiscale, care se realizează prin prelevarea obligatorie a unor încasări ce provin din impozite directe și indirecte;

-venituri nefiscale;

e) După natura aportului în crearea resurselor financiare publice, se evidențiază:

-veniturile curente, rezultate din resursele permanente prin care se formează veniturile publice (veniturile fiscale și nefiscale);

-veniturile din capital, ce provin din valorificarea unor bunuri care aparțin statului si instituțiilor publice, venituri ce rezulta din privatizări;

-subvenții sau transferuri alocate de la bugetul de stat, bugetele locale și bugetele instituțiilor publice, conform legii.

f) După formele de prelevare, se disting:

– veniturile ce provin din taxe, amenzi, impozite, contribuții, dobânzi, penalități, varsăminte din disponibilitați și restituiri de fonduri din finanțări anterioare.

Evaluarea și constatarea venitului

Venitul se calculează la valoarea venală a compensațiilor încasate sau care urmează a se încasa, exceptând scăderile și reducerile acceptate de întreprindere. Valoarea care provine din tranzacții se negociază între vînzător și client și cuprinde totalitatea mijloacelor bănești cu ajutorul cărora se poate schimba un activ sau se poate achita o datorie în cazul efectuării unei operații comerciale între societăți independente care au acceptat tranzacția.

În unele cazuri, suma venitului poate fi mai mică sau mai mare decât valoarea produselor, mărfurilor și serviciilor vîndute. Astfel, în cazul când mărfurile se vând la prețuri reduse, adică cu o sumă mai mică decât prețul obișnuit de vînzare, mărimea venitului va fi mai mică decât valoarea venală.

Constatarea venitului se face doar atunci când agentul economic are certitudinea obținerii acestuia. În unele situații, astfel de certitudine apare numai după încasarea mijloacelor bănești sau după ce au fost înlăturate unele incertitudini de natură diversă.

Mare parte din întreprinderi, încasează venit datorită vânzării de produse finite, mărfuri sau prestare de servicii. Veniturile se constată prin metoda exercițiului, în perioada de gestiune în care a fost obținut, indiferent de momentul în care au fost încasate mijloacele bănești. O societate poate primi mijloace bănești nu doar atunci când a constatat venitul, ci și în perioada precedentă, și în cea ulterioară.

Venitul se constată în momentul când sunt transmise produsele cumparătorului vândute pe credit și valoarea produselor este plătită în rate. Dacă plata nu va fi efectuată până la sfârșitul perioadei curente, datoria va fi înregistrata ca și creanță în activul bilanțului contabil.

In afară de venitul rezultat din vânzarea produselor finite, mărfurilor și prestarea serviciilor, întreprinderile obțin, de asemenea, venituri sub formă de dobânzi, redevențe și dividende.

Consumul

Consumul reprezintă utilizarea unei parti din venit de către fiecare persoana pentru a achizitiona bunuri materiale și servicii care sunt folosite pentru satisfacerea nevoilor proprii și funcționării societății. Consumul cuprinde totalitatea serviciilor, informatiilor si bunurilor materiale achizitionate de catre agentii economici cu scopul obtinerii de profit.

Consumul reprezinta actul final al activitatii economice , care consta in folosirea bunurilor economice, de catre populatie si stat, in scopul satisfacerii nevoilor personale si sociale. Consumul este determinat de oferta de bunuri si servicii si de veniturile consumatorilor. ( nota www.socio-umane.ct-asachi.ro )

Consumatorul este agentul economic care actioneaza pe piata pentru a-si procura bunurile si serviciile necesare satisfacerii nevoilor.

Consumul poate fi productiv, care reprezinta folosirea mijloacelor de productie pentru crearea de noi bunuri materiale, si neproductiv, care reprezinta acel consum ce nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. (nota de subsol macroeconomie intermediara pag 70)

Consumul personal

Consumul personal reprezintă serviciile și bunurile de consum care sunt primite sau achiziționate de persoane fizice și juridice pentru satisfacerea trebuințelor personale.

Consumul personal constituie un element important al calității vieții și este format din consumul de bunuri și servicii destinate satisfacerii nevoilor oamenilor. Structura, cantitatea și calitatea bunurilor și serviciilor consumate reliefează gradul de satisfacere a multiplelor nevoi ale populației.

Consumul personal este principala componentă a cererii agregate, cerere manifestată de sectorul personal pentru bunuri și servicii necesare traiului. Aceasta înseamnă că în consumul personal vom include de la bunurile alimentare și nealimentare până la serviciile culturale sau medicale. De asemenea, vom include și cheltuielile pentru bunurile de folosință îndelungată, de la mobilă, aparatură de uz casnic și până la automobile, cheltuieli care aparent ar putea fi incluse în investiții. (nota macroec. interm. pag 101)

Totalitatea cheltuielilor de consum cuprind: cheltuieli bănești pentru achiziționarea produselor alimentare, mărfurilor și pentru plata serviciilor; contravaloarea prestațiilor de servicii reduse la preț sau gratuite, de la agenții economici; contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii. Cheltuielile în natură se evaluează la nivelul prețurilor actuale corespunzătoare fiecărui produs în parte. (schema)

Consumul produselor alimentare se exprimă în unități fizice pe locuitor și este considerat cel mai important consum al populației. Media anuală a consumului produselor alimentare pe locuitor este reprezentată de alimentele destinate nevoilor umane, indiferent de forma și sursa de aprovizionare, dar și de locul unde sunt consumate.

Comportamentul idividului în consum și economisire se explică prin urmatoarele împrejurări: (Gheorghe Popescu, Cristian Florin Ciurlau, macroeconomie Ed economica 2013 pag 236)

Decizia de a consuma este influențată de venitul și averea rezultată din munca prestată;

Înclinația marginală spre consum depinde de poziția pe care o ocupă individul pe scara ciclului său de viață;

Creșterea cheltuielilor pentru consum este determinată de creșterea venitului din munca prestată ;

consumul este cu atât mai mare cu cât este mai mare ponderea vieții active în viața totală;

individul consumă o fractiune din avere în fiecare an, conform speranței de viață în anul respectiv;

John Maynard Keynes susține ca agenții caută mai întâi să-și satisfacă nevoile lor prezente de consum iar apoi dacă ramane venitul pe care ei l-au perceput, aceasta constituie o economisire.

Factorii de influență ai consumului in viziunea Keynes

În viziunea keynesistă, cheltuielile pentru consum sunt influențate atât de factori obiectivi, cât și de factori subiectivi. (nota macro ec popescu pag 241)

Factorii obiectivi care influenteaza cheltuielile pentru consum sunt:

Nivelul și dinamica salariului sau a veniturilor, în general. Consumul

personal depinde de mărimea veniturilor nominale și, in mod deosebit, de

mărimea venitului net personal.

Modificarea așteptărilor, privind raportul dintre cheltuielile de

consum, atat in prezent, cat și in viitor, determinată de schimbarea puterii de cumpărare a banilor sau de apariția riscurilor.

Modificarea politicii fiscale, in momentul in care este utilizată ca instrument pentru o repartitie echilibrata a veniturilor sau pentru achitarea datoriei publice;

Modificarea neprevăzuta a prețurilor diferitelor elemente de capital fix

sau circulant, pe termen scurt, poate influenta reducerea înclinației spre

consum atunci când prețurile se afla la un nivel mai mare decat cel anticipat;

Creditul de consum care influențează cheltuielile pentru consum prin

intermediul ratei dobânzii. Pentru creditul destinat cumpărării de bunuri de consum, intre consum si rata dobanzii există o relație negativă;

Anticipările consumatorilor cu privire la evoluția raporturilor dintre

veniturile prezente și cele viitoare, dintre prețurile curente și cele viitoare,

dintre oferta actuală de bunuri de consum și cea viitoare. Dacă se anticipează

că veniturile vor crește, consumul prezent se va micșora, crescând înclinația

spre economii.

Factorii subiectivi care influenteaza cheltuielile pentru consum sunt:

Dorința oamenilor de a-si crea rezerve de bani pentru situații

neasteptate. Acest factor determină o diminuarea a cheltuielilor pentru consumul curent, în favoarea consumului viitor;

Constituirea rezervelor bănești pentru asigurarea bătrâneții sau pentru a proteja anumite persoane;

Dorința de a obține in viitor dobânzi sau alte beneficii din participarea la unele acțiuni cu ajutorul cărora urmează să se realizeze pe viitor proiecte de afaceri;

Instinctul de ridicare a standardului de viață al oamenilor, prin marirea

treptată a cheltuielilor de consum, datorita unor rezerve bănești acumulate în

timp;

Senzația de independență și de libertate de mișcare pe baza existenței

unor sume mari de bani economisite;

f) Dorința de a lăsa avere moștenitorilor;

g) Manifestarea, la unele persoane, a avaritiei si zgârceniei, cu scopul de a-si diminua cheltuielile;

Factorii subiectivi de care depinde marimea cheltuielilor pentru consum au in vedere institutii sociale si caracteristici psihologice ale naturii umane, care, este putin probabil sa sufere schimbari majore pe o perioada de timp indelungata.

Teorii ale consumului și economisirii

Teoriile principale cu privire la consum și economisire sunt teoria ciclului de viață și teoria venitului permanent.

Reprezentată de Franco Modigliani, teoria ciclului de viață afirmă că oamenii își planifică consumul și economisirea pe termen lung, pentru a-și distribui cât mai bine sursele în scopul satisfacerii trebuințelor pe durata întregii vieți.

Teoria ciclului de viață își propune să descopere care sunt posibilitățile de consum și cum o persoană le va putea distribui de-a lungul întregii vieți. Această teorie susține că un individ dorește să consume constant pe toată durata sa de viață, fără a avea oscilații mari de la un an la altul.

Venitul din muncă reprezintă rezultatul produsului dintre numărul de ani ai vieții active și venitul anual din această perioadă. Consumul total poate fi mai mare decât venitul din muncă doar în anumite situații, acest venit fiind limita superioară a consumului total. Conform teoriei ciclului de viață, consumul nu depinde de venitul curent, ci de venitul total.

Pe timpul perioadei active, cheltuielile destinate consumului sunt finanțate din venitul curent, iar pe timpul perioadei de pensionare, de economiile acumulate în viața activă. Economiile făcute în timpul vieții ajută individul să-și creeze bogația din care își va finanța cheltuielile pentru perioada pensionării.

Ilustrată de Milton Friedman, teoria venitului permanent completează teoria ciclului de viață și afirmă că indivizii își adaptează comportamentul de consum în funcție de oportunitățile de consum pe termen lung, nu de consumul curent.

Această teorie, susține că, raportul dintre consum și venit, pe termen lung este constant deoarece venitul permanent depinde de venitul mediu pe termen lung.

Venitul permanent este rata stabilă a consumului pe care un individ o poate obține pe durata vieții, ținând seama de nivelul actual al bogației și al venitului câștigat în prezent și viitor.

Cresterea venitului permanent este inferioară sporului venitului în anul curent față de cel din anul precedent. Milton Friedman estimează venitul permanent ca o medie ponderată a veniturilor realizate în mai multe perioade anterioare și în cea curenta.

Teoriile ciclului de viață și venitului permanent cu privire la consum și economisire sunt complementare pentru că teoria ciclului de viață acordă, în timp, o atenție mai mare mobilurilor economisirii, argumentant necesitatea includerii bogației în funcția de consum, iar teoria venitului permanent se focalizează asupra modului în care indivizii își formează anticiparile asupra veniturilor viitoare. ( nota- ghe popescu macroec pag 238)

Economiile

Aspecte conceptuale

Economiile reprezintă mijloacele bănești care rezultă din venit după finanțarea cheltuielilor pentru consum. Venitul se împarte, în general, în cheltuieli pentru consum și cheltuieli pentru investiții.

Economiile sunt folosite de către persoanele fizice și juridice pentru investiții sau sunt păstrate în siguranță într-un depozit bancar, fiind utilizate doar atunci când este nevoie.

Economii trebuiesc considerate și acele profituri pe care firmele nu le împart ca dividente la asociați, ci le folosesc pentru investiții. De asemenea cheltuielile pe care le fac familiile pentru bunurile de consum de folosință îndelungată pot fi considerate mai degrabă economii decât consum, deoarece ele nu se consumă imediat , ci produc avantaje pe o perioadă mai lungă de timp. Continuând raționamentul, putem să consideram drept economii și cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare, deoarece ele nu sunt altceva decat tot niste investiții ce vor aduce avantaje pe termen îndelungat ( nota macroeconomie intermediara pag 81)

Exista diferente intre conceptul de economisire și cel de economii, economisirea fiind un proces care se formeaza dealungul unei perioade de timp, reprezentând o suma de venituri, iar economiile fiind veniturile stranse la finalul unei perioade de timp reprezintand astfel un rezultat al economisirii.

Economiile se impart in economii brute si economii nete.

Economiile brute se exprima ca procent din produsul intern brut si reprezintă soldul contului de folosinta a venitului pentru gospodaria populației. Principalul scop al economiilor brute este de a calcula partea ce rezulta din venitul disponibil brut care nu este destinata cheltuielilor de consum.

Economiile brute sunt in general destinate pentru formarea bruta a capitalului, mai exact pentru investitiile brute. Atunci cand din economiile brute se scade amortizarea, rezulta economiile nete, la randul lor destinate formării nete a capitalului, adica investitiilor nete. Investițiile nete sunt partea din venit utilizata in vederea sporirii capitalului fix și stocurilor.

Venit, consum, economii – analiza corelațiilor

In analiza corelatiilor dintre venitul disponibil al menajelor, consum si economii se folosesc urmatorii indicatori: (nota ghe popescu macr pag 231)

Rata medie a consumului – exprima acea parte din venitul menajelor ce se cheltuie pentru consum intr-un anumit moment sau spatiu socioeconomic.

Consumul creste sau scade, intr-o proportie mai mica, in functie de cresterea sau reducerea venitului menajelor,

Rata medie a economisirii – exprima acea parte din venitul menajelor ce este destinat economisirii;

Rata marginala a consumului – exprima cresterea consumului in functie de cresterea venitului disponibil pentru menaje si procentul de crestere al consumului atunci cand creste venitul disponibil.

Rata marginala a economisirii – exprima marimea cresterii economiilor in functie de o anumita crestere a venitului menajelor si procentul de crestere a economiilor atunci cand creste venitul menajelor dar si sporul de economii pe unitate de spor de venit disponibil.

In general rata marginala a consumului este superioara ratei marginale a economisirii.

Economiile apar doar atunci cand venitul disponibil devine superior consumului. Atat consumul, cat si economiile sunt functii crescatoare fata de venitul disponibil. (de verificat daca este modificata)

CAPITOLUL II

OPORTUNITĂȚI DE FRUCTIFICARE A ECONOMIILOR CADRELOR MILITARE ÎN CONTEXT SOCIO-ECONOMIC

Veniturile de bază ale cadrelor militare

Veniturile de baza ale cadrelor militare care îșî desfașoara activitatea în sistemul național de aparare, ordine publica și siguranța naționala, rezulta din solda lunară a acestora.

Solda lunară reprezintă suma de bani cu ajutorul careia sunt plătiți lunar militarii în temeiul unui contract de muncă pentru munca prestată și pentru serviciile îndeplinite. Solda reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

Solda lunară este compusă din solda funcției de bază, indemnizații, compensații, sporuri, prime și alte drepturi salariale. Solda funcției de bază cuprinde solda de funcție, solda de grad, gradații și solda de comandă. (Floristeanu Elena, salarizarea personalului, ed aft-2014 pag 90)

Personalul militar este salarizat în raport cu urmatoarele criterii: responsabilitațile postului, munca depusă, importanța socială a muncii, condițiile concrete în care se desfasoară munca, rezultatele obținute și criteriile de ierarhizare a soldelor de bază, respective de evaluare a posturilor. (legea 284/2010)

Solda lunară a fiecarui militar se împarte în consum și economii. Mărimea unei economii pe o lună a unui cadru militar depinde de mărimea soldei lunare a acestuia și cheltuielile pe care le are de făcut.

Solda lunară este venitul de bază al cadrelor militare din care aceștia îșî acopera cheltuielile necesare și acumuleaza economii pentru o investiție ce va aduce profit pe viitor. Economiile sunt acele profituri care rezultă dintr-un venit prin evitarea cheltuielilor inutile.

Cheltuielile necesare reprezintă cheltuielile bănești pentru cumpărarea alimentelor, plata impozitelor, taxelor, chiriei, întreținerii locuinței, plata creditelor dar și pentru cumpărea de bunuri de folosința îndelungată, mobila, aparatură de uz casnic, automobil etc.

Cadrul normativ cu privire la posibilitățile de investiții ale cadrelor militare

Conform Legii nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, cap.2, secțiunea a 3-a, art. 30, lit. b), cadrelor militare în activitate le este interzis să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societați comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societaților comerciale din subordinea Ministerului Apărarii Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legatură cu aceasta. (Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare, cap.2, secțiunea a 3-a, art. 30, lit. b)

Potrivit acestor prevederi legale, cadrele militare pot opta doar pentru plasamente care se adresează persoanelor fizice. Pentru alegerea plasamentelor optime, se va avea în vedere raportul dintre rentabilitate și risc.

Concepte generale și principii ale plasamentelor de capital

Plasamente de capital – concepte generale

Plasamentul de capital reprezintă un anumit mod de valorificare a capitalului în cadrul posibilitaților pe care le oferă economia țarii respective privind o asemenea valorificare. Ele fac parte integranta din circulația monetară realizată în economia fiecarei țari. (nota- Teodor Rosca moneda si credit, casa de editura “sarmis” cluj-napoca 1996 pag 250) Plasamentul este o investiție a unei sume de bani cu scopul de a o fructifica.

Orice plasament financiar în active financiare sau active reale cu scopul de a obține profit, reprezintă o investiție. (Micul dicționar enciclopedic, Editura Științifică și Pedagogică București 1996-bibliografie)

Fiecare investitor iși doreste sa realizeze un profit cat mai însemnat, numai că piata a demonstrat faptul că foarte puțini au cunoștiințe financiare riguroase care îi încurajează să îșî asume un risc mai ridicat pentru a obține si venituri mai mari. Este indicat ca militarii care doresc să-și investească economiile într-un anumit domeniu, să-și formeze un bagaj vast de cunoștiințe despre acel domeniu pentru a nu-și pierde banii investiți. Fiecare investitor care dorește ca pe viitor să realizeze profit, trebuie să fie conștient că exista și riscul de a pierde.

Cei mai mulți specialiști susțin că cea mai buna investiție pe care o putem face este cea în dezvoltarea personală deoarece orice investitor, la început, are nevoie de cunoștiințe cât mai multe pentru a avea succes.

Principiile plasamentelor de capital

Plasamentele de capital, au la bază urmatoarele principii:

obiective bine fixate care se stabilesc de către specialiștii financiari în funcție de forma de plasament. Obiectivul principal este de a obține un venit cât mai mare;

Orice plasament de capital presupune aprecierea unor riscuri. “ Aprecierea riscurilor se rezolvă prin repartizarea lor, in sensul că plasamentele se fac la mai multe firme, se creează depozite la mai multe banci și pot fi consultați mai mulți experți financiari. Printr-o asemenea repartizare a riscurilor se reduce posibilitatea globală de pierdere, dar, în același timp și șansa de câștig;” (nota moneda si credit pag 250)

Verificarea continuă a situației în care se află plasamentul pentru a preveni unele complicații;

Crearea unor acțiuni de plasare pe etape. Acest principiu îndruma investitorii să acționeze pe etape pentru a păstra un raport convenabil între cerere și ofertă;

Flexibilitatea plasamentului. Orice plasament trebuie să fie flexibil pentru a se adapta rapid în cazul unor schimbari.

Respectarea legalității;

Forme ale plasamentelor de capital

Plasamente bancare

Plasamentul în depozite bancare reprezintă depunerea capitalurilor disponibile în bănci, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. Din perspectiva bancilor, plasamentele bancare reprezinta plasarea disponibilitaților banești sub forma de credite și derivate ale acestora, urmărind obținerea unui profit cu un risc minim. (nota moneda si credit pag 252)

Băncile comerciale atrag sumele economisite de diferiți indivizi cărora le plătește dobânda în funcție de perioada pe care este constituit depozitul și le utilizeaza pentru acordarea de credite. Depozitul banca nu este doar o soluție de păstrare a banilor, ci și o modalitate de fructificare a acestora.

Conform art. 2 alin.(3) lit. a) din O.G. nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de Garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificarile și completările ulterioare, prin depozit se ințelege orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situații tranzitorii derivând din operațiuni bancare curente și pe care instituția de credit trebuie sa îl ramburseze, potrivit condițiilor legale și contractuale aplicabile, precum și orice obligație a instituției de credit evidențiata printr-un titlu de creanța emis de aceasta. (nota de subsol O.G. nr. 39 din 28 august 1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de Garantare a depozitelor in sistemul bancar),

Conturile de depozit sunt, prin natura lor, menite să asigure fructificarea unor economii pe un termen mai îndelungat. Băncile comerciale deschid pentru clienții lor conturi de economii simple sau în anumite sisteme care să asigure regularitate în procesul de economisire.(nota- Petre Brezeanu, finantele personale in romania, ed. C.H.Beck bucuresti 2011 pag 62)

Plasamente in acțiuni

Acțiunile sunt titluri ce atestă un drept de proprietate asupra unei parți a capitalului social al societații emitente. Proprietarul acțiunilor este proprietarul unei parți din societatea emitenta, parte corespunzatoare cu numarul de acțiuni deținute. (nota pag 35 Finantele Personale)

    Plasamentele în acțiuni sunt investiții care vizează obținerea de profit, dar nu sunt investiție garantate ci reprezintă o opțiune a investitorului care dorește să-și fructifice resursele financiare disponibile.

      Deținatorii de acțiuni au dreptul de a fi informați cu privire la evoluția economico-financiară a firmei, au dreptul de a participa la Adunarea Generală a Acționarilor, în cadrul cărora se decide activitatea entitații și se votează consiliul de administrație al societații.

Deținatorii de acțiuni au statut de proprietari ai societații la care dețin acțiunile și primesc în fiecare an un procent din profitul societații, sub formă de dividente, în funcție de numărul de acțiuni deținute și de suma alocată pentru plata dividentelor.

Pentru a avea succes, militarii care doresc să-și fructifice economiile cu ajutorul plasamentelor in acțiuni, trebuie să se informeze foarte bine despre domeniul și societatea în care doresc să investeasca. Specialiștii le recomandă investitorilor să apeleze la o Societate de Servicii de Investiții Financiare pentru a îi indruma în achiziția de acțiuni de la o societate cu performanțe financiare ridicate.

Acțiunile emise de diferite societați se cumpără și se vând prin intermediul Bursei de Valori din București. Firmele emit acțiuni care urmează a fi vândute deoarece au nevoie de bani pentru a se dezvolta.

,,Bursa este o instituție care asigură sistemele si mecanismele necesare pentru vânzarea și cumpărarea acțiunilor firmelor. Cu alte cuvinte, bursa este locul în care se întalnesc cei care vor sa vândă cu cei care vor să cumpere acțiuni." (Nota ghid de investitii pag83 POZA)

Plasamente in aur

Aurul este un metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, fiind descoperit acum mii de ani si folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede si bijuterii. (nota dictionar aurul)

Aurul reprezinta o soluție foarte bună de investiție, fiind considerat un refugiu pe timpul perioadelor de criză, întrucât acesta a reușit să-și conserve valoarea de-a lungul timpului.

Plasamentele în aur sunt de mai multe tipuri: (nota de subsol finantele personale in rom)

Deținerea fizică de aur în lingouri, monede de aur pur, bijuterii sau opere de artă;

Deținerea fizică in proprietate indirectă, la bancă sau brokeri specializați: în forme fungibile și în forme infungibile;

Derivate legate de aur (tranzacționate pe piețele bursiere): contracte forward, contracte futures și contracte options;

Acțiuni ale firmelor miniere care extrag aur;

Din punct de vedere istoric, valoarea aurului a avut o evoluție extrem de variată, cunoscând lungi perioade de stabilitate ce au fost urmate de etape de creșteri foarte mari. În ultimii ani, valoarea aurului a cunoscut o creștere destul de mare iar apoi a scazut brusc, după cum se poate vedea și în graficul atașat. Maximul absolut a fost atins în anul 2011, cu o valoare puțin peste 1900 dolari pe uncie, apoi prețul a scăzut cu 40%, până în vecinătatea valorii de 1100 de dolari pe uncie in 2016.     

http://economie.hotnews.ro/stiri-burse-20346977-sapte-motive-pentru-care-aurul-tot-ieftinit-apropie-pragul-1-000-uncie.htm

Diviziile de ,,private banking’’ le ofera clienților posibilitatea de a investi în aur prin intermediul băncilor, acest tip de investiție fiind susținut prin neimpozitarea veniturilor obținute din tranzacții. (nota L. Dezmir, Investitia in aur (partea I), online: http://milionarulmioritic.com/2009/12/23/investitia-in-aur-partea-i/)

În concluzie, investiția în aur reprezintă o bună metodă de a păstra o parte din active și de a le proteja, astfel, pe termen lung de efectele inflației și de incertitudinile viitorului.  Pe de altă parte, însă, această investiție nu este sigura pentru că pe termen mediu sau scurt poate suferi pierderi semnificative. (nota http://ideisibani.ro/riscmic/siguranta-investitia-in-aur/)

 Foarte important este momentul la care se investește in aur, căci cu cât prețul de cumpărare este mai mic, cu atât este mai mică probabilitatea să urmeze o nouă scădere majora. În momentul de fața, în 2016 prețul aurului a scăzut foarte mult, ceea ce înseamna ca este o perioadă foarte bună de a investi.

Plasamente în opere de artă

Plasamentele în opere de artă sunt printre cele mai preferate investiții ale persoanelor cu potențial financiar mai ridicat. Investiția in opere de artă se poate face în doua metode:

Investiția directă in opere de artă, unde un investitor achiziționează una sau mai multe lucrari de artă pe care le vinde in viitor la un preț mai ridicat față de cel de la cumpărare.

Investiția în artă prin fonduri de investiții specializate, unde este nevoie de experiența unor specialiști în artă pentru selectarea operelor în care vor investi, iar costurile de tranzacționare sunt mult negociate, ținând cont de volumul tranzacționat;

Operele de artă sunt considerate a fi investiții sigure, valoarea acestora crescând în timp. În cazul investițiilor în opere de arta trebuie consultați experți în domeniu, iar achiziția lor trebuie să se desfășoare prin intermediul licitațiilor, magazinelor de tip anticariat sau galeriilor de artă.

Investiția în opere de artă este o investiție profitabila în care cel mai important factor este timpul. Vânzarea unei opere de artă într-un interval mai scurt de un an de la achiziția ei poate să nu ofere randamentele așteptate.

Plasamente imobiliare

O alta soluție a cadrelor militare de a-și fructifica economiile este aceea de investii pe piața imobiliară.

Ca posibilități de investiție în imobiliare putem lua în considerare achiziționarea sau construirea unei locuințe cu scopul închirierii pe termen lung în vederea amortizării investiției într-o anumită perioadă de timp, urmată apoi de obținere a profitului. Perioda de amortizare în România, în acest moment este de 10-12 ani.

O altă modalitate de investitie imobiliara ar fi cumpărarea de terenuri sau locuințe, iar, în funcție de evoluția prețului pieței de consum, există posibilitatea creșterii prețului acestora, ceea ce ar conduce, de asemenea, la obținere de profit.

Astfel de investiții necesită economii mai mari, experiență în domeniul imobiliar, toleranță la risc și răbdare.

Sunt considerate investiții imobiliare urmatoarele proprietăți:

terenurile deținute, mai degrabă, în scopul creșterii pe termen lung a valorii capitalului, decât în scopul vânzării pe termen scurt, pe parcursul desfășurării normale a activității;

O cladire aflată în proprietatea entitații și închiriată în temeiul unuia sau mai multor contracte de leasing operațional;

O cladire care este liberă, dar care este deținută pentru a fi închiriată în temeiul unuia sau mai multor contracte de leasing operațional

Proprietați imobiliare în curs de construire sau amenajare în scopul utilizarii viitoare ca investiții imobiliare;

În prezent este mult mai avantajos să investești în imobile decât să iți păstrezi banii la bancă, deoarece profitul de investiție este mai mare decât dobânda oferită de bănci.

Specialiștii sunt de părere că investițiile în imobiliare destinate închirierii vor fi în continuare rentabile și recomandă celor care au economii la bancă să le folosească în acest scop.