Sistemul Fiscal In Italia

CUPRINS

Sistemul fiscal în Italia

Rezumat: Lucrarea de față își propune, prin intermediul a patru capitole, formarea unei viziuni de ansamblu asupra sistemului fiscal din Italia. Astfel, în prima parte a lucrării se va face referire la subiecte privind impozitele și taxele practicate pe teritoriul statului italian, precum și cota și plata aferentă acestora. În cea de a doua parte, sunt analizate veniturile fiscale din perioada 2009-2014 prin intermediul mai multor indicatori de nivel și structură. În ultimul capitol, sunt prezentate concluziile referitoare la studiul de caz.

Cuvinte cheie: Italia, Fiscalitate, Sistem Fiscal, Impozite, Taxe

Cod/uri JEL: H71

Introducere

În orice economie, scopul principal al unui sistem fiscal este de a constitui o sursă stabilă și solidă de venituri publice. Pe de altă parte, un sistem fiscal trebuie să aibă ca obiective susținerea dezvoltării economice a țării și sprijinirea categoriilor sociale defavorizate. Realizarea acestor obiective trebuie să fie însoțită de preocuparea permanentă a administrației fiscale pentru creșterea eficienței sale.

Deoarece sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor, încasărilor și altor plăți, el reprezintă sursa principală de formare a bugetului de stat, buget fără de care existența unui stat este practic de neconceput. În funcție de cum este dusă politica fiscală în cadrul unui stat este stimulat sau stopat interesul cetățenilor de a duce o activitate economică. Prin urmare, dacă impozitele nu sunt prea mari toți agenții economici dezvoltă o economie bazată pe concurență loială, fără evaziune fiscală, ceea ce duce la o economie stabilă.

Pornind de la aceste considerente, lucrarea de față își propune prin intermediul a patru capitole, formarea unei viziuni de ansamblu asupra sistemului fiscal din Italia.

În capitolul al doilea, voi aborda o serie de aspecte generale cu privire la noțiunea de fiscalitate, de prelevări fiscale, la definirea sistemului fiscal, precum și caracterizarea sistemului fiscal din Italia, trecându-se de la o privire de ansamblu a fiscalității la o prezentare în amănunt a impozitelor. Impozitul pe venit, pe profit, pe proprietate, taxa pe valoare adăugată și alte taxe și impozite, toate fac parte din sistemul fiscal Italian.

Capitolul al treilea este dedicat studiului practic, unde am analizat principalele trăsături ale sistemului fiscal al uneia dintre cele mai dezvoltate state ale Uniunii Europene, Italia. Metodele de analiză pe care le-am folosit sunt bazate pe indicatori sintetici fiscali, perioada de analiză fiind din anul 2009 până în anul 2014 inclusiv.

Capitolul al patrulea al lucrării este destinat concluziilor referitoare la studiul practic, unde în urma unei analize a celor mai recente date publicate, se poate observa următoarea situație: sistemul fiscal Italian este unul stabil, politica fiscală este una transparentă și nediscriminatorie, iar veniturile fiscale obținute de-a lungul perioadei analizate au avut în general o tendință ascendentă, fapt dovedit prin calculul indicatorilor.

Motivul pentru care am ales această temă este acela că Italia este una dintre cele mai dezvoltate economii din Uniunea Europeană și deține un rol important în economia europeană. Cunoașterea procedeelor, reglementărilor și prelevărilor fiscale implementate pe teritoriul Italiei, duce la o observare mai bună a procesului de formare a bugetului de stat, aceste reglementări și procedee fiscale având un rol decisiv în asigurarea stabilității economice și în atragerea investițiilor în sectorul privat.

Literatura de specialitate

Definirea fiscalității

Apariția și evoluția fiscalității poate fi caracterizată ca un proces complex și de durată, început odată cu destrămarea comunei primitive, apariției statului și a proprietății private, scindarea societății în clase sociale, dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor marfă bani.

Putem definii fiscalitatea ca fiind totalitatea reglementărilor și practicilor referitoare la colectarea și distribuirea impozitelor și taxelor.

În economiile moderne, statele colectează impozite și taxe atât pentru finanțarea cheltuielilor, cât și pentru îndeplinirea funcțiilor fiscalității, și anume :

Funcția de control, această funcție monitorizează felul în care este respectată legea fiscală;

Funcția de distribuire a fondurilor, prin intermediul căreia se realizează distribuția veniturilor între membrii societății.

A treia funcție a fiscalității este de mobilizare a resurselor bănești la dispozitia statului.

Sursa de formare a prelevărilor fiscale este avuția națională și produsul intern brut.

De asemenea, fiscalitatea poate fi utilizată ca pârghie de intervenție în scopul stabilizării nivelului de ocupare a forței de muncă și a capacităților, a prețurilor și a balanței de plăți, căt și pentru realocarea mai eficientă a resurselor din societate.

Rolul fiscalității este în strânsă legătură cu funcțiile sale, astfel, din punct de vedere financiar, fiscalitatea este principalul instrument de atragere a resurselor financiare ale statului precum și de stimulare a investițiilor și de folosire a întregului potențial al țării. Pe plan social, fiscalitatea urmărește influențarea comportamentului indivizilor, precum și protejarea celor mai defavorizate categorii sociale.

Definirea prelevărilor fiscale

Prelevările fiscale constituite ansamblul încasărilor realizate prin intermediul impozitelor și taxelor fiscale. Cele trei categorii de prelevări fiscale sunt principala modalitate de finanțare a autoritaților publice.

1. Impozitul – Este o formă de prelevare obligatorie, care se aplică asupra veniturilor și averilor persoanelor fizice și juridice, cu scopul acoperirii unor cheltuieli publice.

De aici putem desprinde faptul că impozitul este o prelevare, cu următoarele caracteristici:

Este de natură bănească, deoarece contribuabilii efectuează, transferuri de putere de cumpărare (materiale și nu în natură) către autoritățile de stat, în funcție de anumite criterii, în vederea acoperirii cheltuielilor publice;

Este o prelevare obligatorie, transferul de valoare fiind impus prin legi tuturor persoanelor care obțin venituri, posedă avere sau efectuează cheltuieli;

Prelevarea este pusă la dispoziția statului, pentru că transferul bănesc este dirijat spre acoperirea necesităților de resurse financiare ale statului pentru efectuarea de servicii publice, distribuirea veniturilor și averilor între membrii societății;

Prelevare ce nu are echivalent, deoarece nu există un raport direct și imediat între impozit și serviciul public furnizat de stat;

Caracter definitiv, rezultă din nerambursabilitatea sa financiară, pentru că puterea de cumpărare odată transferată nu va mai fi restituită de către stat;

Nu are o destinație precizată, odată colectate de stat, impozitele se depersonalizează, fiind utilizate la acoperirea unor servicii publice generale (apărare națională, ordine și siguranță internă, învățămănt, sănătate, etc.);

2. Taxa – Reprezintă “un transfer de valoare obligatoriu la dispoziția statului, cu echivalent, titlu definitiv și destinație specială, datorat conform dispozițiilor legale de către persoanele fizice și juridice în schimbul unui serviciu public instituțional” (Mutașcu, 2008: 127)

Potrivit definiției, se poate aprecia că taxa este o prelevare de natură:

Pecuniară, deoarece persoanele fizice și juridice efectuează către instituțiile de stat transferuri de putere de cumpărare, existând un raport direct între transferul de valoare și serviciul public furnizat de către stat;

Obligatorie, transferul de valoare fiind impus de stat în măsura în care beneficiarul acestuia, prin solicitarea unui serviciu instituțional, dorește să-și exercite un drept legal;

Prelevarea este pusă la dispoziția statului, pentru că transferul bănesc este dirijat spre acoperirea necesităților de resurse financiare ale statului pentru efectuarea de servicii publice, distribuirea veniturilor și averilor între membrii societății;

Cu echivalent, existând un raport direct și imediat între transferul de valoare efectuat și serviciul public furnizat de către instituțiile statului (de obicei valoarea serviciului este inferioară cuantumului taxei plătite);

Caracter definitiv, rezultă din nerambursabilitatea sa financiară, pentru că puterea de cumpărare odată transferată nu va mai fi restituită de către stat;

Are o destinație precizată, fiind colectată de instituțiile statului în vederea furnizării unor servicii publice speciale de natură juridică, administrativă, industrială sau ecologică;

Este datorată de persoane fizice sau juridice, deoarece mobilizările financiare cad în sarcina persoanelor ca beneficiare de servicii publice;

Cu plată neregulată, deoarece încasarea acestora de către stat nu se face cu o anumită frecvență.

3. Contributia – Reprezintă un transfer de valoare obligatoriu la dispoziția statului, fără echivalent, cu titlu definitiv și destinație precizată, în vederea acoperirii unor costuri publice de interes comunitar.

Din definiție se desprinde faptul că aceasta este o prelevare:

Pecuniară, deoarece persoanele fizice și juridice efectuează către stat transferuri de putere de cumpărare în schimbul unor servicii publice de interes comunitar sau social;

Are caracter obligatoriu, pentru că transferul de valoare este impus de către stat prin legi tuturor persoanelor fizice și juridice;

Este la dispoziția statului, întrucât transferul bănesc este orientat în vederea furnizării unor servicii publice comunitare sau sociale;

Nu are echivalent, deoarece nu există un raport direct și imediat între transferul de valoare efectuat și serviciul public furnizat de către stat, și este posibil ca subiectul plătitor să utilizeze sau nu respectivul serviciu;

Caracter definitiv, rezultă din nerambursabilitatea sa financiară, pentru că puterea de cumpărare odată transferată nu va mai fi restituită de către stat;

Are destinație precizată, întrucât este mobilizată de stat în vederea furnizării unor servicii publice de natură comunitară sau socială;

Este datorată de persoane fizice sau juridice, deoarece obligațiile de plată cad în sarcina acestora ca beneficiare de servicii publice cu caracter socio-comunitar;

Cu plată regulată, deoarece colectarea acestora se face de către stat cu o anumită frecvență stabilită reglementat.

Elemente tehnice ale prelevărilor fiscale

Documentul care atestă existența unui raport juridic între stat pe de o parte și persoanele fizice și juridice pe de altă parte, poartă denumirea de titlu de creanță fiscală. Acesta cuprinde o serie de componente cu ajutorul cărora se particularizează o anumită prelevare fiscală.

Denumirea – Ilustrează numele prelevării fiscale.

Subiectul activ (beneficiarul) – Reprezintă subiectul îndreptățit prin lege să încaseze cuantumul prelevării fiscale, reprezentat de autoritatea statului (autoritate publică centrală, autoritățile publice locale sau alte organisma cu caracter public).

Subiectul pasiv (contribuabilul sau subiectul prelevării fiscale) – Este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să plătească statului cuantumul prelevării fiscale.

Suportatorul – Reprezintă persoana fizică sau juridică din ale cărei venituri se suportă prelevarea fiscală.

Obiectul impozabil – Este reprezentat de materia supusă impunerii, a cărei deținere determină individualizarea obligației de plată a prelevării fiscale. Există trei categorii de obiecte impozabile: venitul, averea și cheltuiala (consumul).

Unitatea de impunere – Reprezintă unitatea de măsură în care se exprimă dimensiunea materiei impozabile (metrul pătrat, tona, kilogramul, etc).

Cota de impunere – Constituie valoarea prelevării fiscale stabilită pentru fiecare unitate de impunere, exprimată fie în valoare absolută, fie în valoare relativă.

Asieta fiscală – Exprimă modul de așezare al impozitelor. Ea include ansamblul măsurilor întreprinse de organele fiscale în vederea identificării și evaluării obiectului impozabil, stabilirii mărimii prelevării fiscale și perceperii acesteia.

Debitul fiscal – Reprezintă cuantumul total al prelevării fiscale pe care contribuabilul trebuie să îl plătească autorității de stat, fiind rezultatul operațiunilor efectuate în cadrul asietei fiscale.

Termenul de plată – Indică scadența fiscală, adică data limită până la care se poate plăti debitul fiscal.

Sistemul fiscal

Procesul de satisfacere a nevoilor umane precum și dezvoltarea societății au avut ca și efect apariția și dezvoltarea conceptului de sistem fiscal. Anumite nevoi umane nu pot fi satisfăcute prin intermediul pieteii, în cadrul economiilor de schimb, ci doar de către autoritatea publică, finanțarea acestora realizându-se în totalitate din resurse financiare procurate în mare parte de către sistemul fiscal.

Așadar, sistemul fiscal este un sistem complex, incluzând în structura sa următoarele trei componente:

Totalitatea impozitelor, taxelor și a altor venituri fiscale pe care statul le percepe.

Mecanismul fiscal, care cuprinde totalitatea metodelor, tehnicilor și instrumentelor fiscale cu ajutorul cărora se asigura perceperea prevelărilor fiscale.

Aparatul fiscal, cuprinde organele specializate care pun în mișcare mecanismul fiscal în vederea perceperii veniturilor bugetare.

Orice sistem fiscal prezintă urmatoarele caracteristici:

Exclusivitatea aplicării – Presupune faptul că el se aplică într-un teritoriu geografic determinat, fiind colector pentru un buget unic.

Autonomia tehnică – Un sistem fiscal este considerat autonom atunci când acesta conține toate regulile necesare de așezare, lichidare și încasare pentru a fi pus în aplicare.

Pentru a fi eficient, sistemul fiscal trebuie sa îndeplinească anumite funcții. Dintre funcțiile sistemului fiscal, cele mai revelante sunt :

Funcția de asigurare a veniturilor bugetare necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Funcția de stimulare a activităților economice (scutiri, reduceri, amânări de la plata unor obligații fiscale, etc) și de blocare a unor activități economice dăunătoare (alcoolul, tutunul, etc).

Funcția socială, prin care statul acordă sprijin anumitor categorii sociale defavorizate.

Funcția de control a sistemului financiar, prin care se asigură respectarea legii.

Funcția de reglare, prin intermediul căruia statul intervine în mod indirect asupra activității economice cu ajutorul unor pârghii economice sau financiare.

Rolul sistemului fiscal, privit din punct de vedere social, este generat de redistribuirea produsului intern brut, prin intermediul căruia sunt generate efecte utile, bunuri publice pentru întreaga societate (educație, sănătate, asistență, etc).

Din punct de vedere financiar, se asigură nevoile de resurse financiare ale autorităților publice pentru finanțarea activităților acestora.

Rolul informațional al sistemului fiscal este dat de faptul că, veniturile și cheltuielile publice ale unei țări oferă o imagine globală, fiind un mijloc de informare a opiniei publice, a organelor de control și a celor legislative cu privire la modul în care sunt gestionate resursele publice.

Sistemul fiscal în Italia

Sistemul fiscal italian, sintetizat într-un cod fiscal general, este actualizat în fiecare an prin buget (Legge Finanziaria) de către autoritatea financiară, care face parte din Ministerul Economiei si Finanțelor.

Acest sistem se bazează pe impozitarea directă (Impozitul pe venit – IRPEF, impozitul pe profit – IRPEG, impozitul pe veniturile rezultate din afacerile pe plan local – IRAP) și pe cea indirectă (Taxa pe valoare adăugată, accize și alte taxe).

Persoanele rezidente sunt impozitate pe venitul global realizat în țară și în străinătate, iar cele nerezidente sunt impozitate numai pe veniturile realizate în Italia.

Impozitele directe

Impozitul pe venit (IRPEF) reprezintă un impozit aplicat asupra veniturilor percepute într-un an. IRPEF este de tip progresiv, adică, aceasta crește în funcție de nivelul veniturilor obținute de contribuabili.

Atunci când o persoană este angajată pe baza unui contract de muncă sau realizează venituri din activități independente, aceasta este obligată la plata impozitului pe venit. Acesta se plătește pe venitul câștigat în Italia sau în străinătate (În cazul acesta, persoana trebuie să fie rezident permanent în Italia). Un rezident străin va plăti în Italia impozit doar asupra venitului câștigat în Italia. Cotele de impozitare sunt următoarele:

Pentru a determina venitul impozabil se va scădea din venitul total sumele deductibile (valoarea totală a contribuțiilor de asigurări sociale, etc.), precum și deducerea privind locuința principală. În funcție de venitul impozabil se calculează IRPEF brut (aplicând acestuia cotele spuse anterior). IRPEF net (efectiv) se calculează, scăzând din IRPEF brut sumele scutite „le detrazioni”. Scutirile se acordă în funcție de situația personală sau familială a contribuabilului sau în funcție de tipul de venit dobândit, spre exemplu, în cazul în care contribuabilul face dovada că a suportat cheltuieli medicale, cheltuieli funerare, cheltuieli de asigurare, cheltuieli de școlarizare, cheltuieli ocazionate de obținerea unui credit pentru achiziționarea unei locuințe, etc.. De asemenea, angajatul poate beneficia de scutiri pentru membrii de familie aflați în întreținere (dacă acestea, în anul anterior, au obținut un venit mai mic de 2.840,51 Euro).

Nu sunt supuse impozitului IRPEF următoarele venituri:

Salariul de până la 8.000 euro/an;

Pensiile de până la 7.500 euro/an primite de pensionarii cu vârstă de până la 75 de ani;

Pensiile de până la 7.750 euro/an primite de pensionarii cu vârstă de 75 de ani sau peste;

Alocația de întreținere acordată de foștii soți de până la 7.500 euro/an;

Venituri asimilate veniturilor rezultate din muncă angajată de până la 4.800 euro;

Venituri din terenuri care să nu depășească suma de 185,92 euro.

IRES (L'imposta sul reddito delle società), impozitul pe profit, este un impozit proporțional și personal, cu rata de 27,50%.

În conformitate cu articolul 73 din codul fiscal, persoanele impozabile sunt :

Societăți cu răspundere limitată, societățile cooperative și societățile de asigurare cu reședință în Italia.

Entități publice și private, altele decât societăți, precum și trusturi, a căror obiectiv este activitatea comercială;

Entități publice și private, altele decât societățile, și trusturi, rezidenți în Italia, care nu au ca obiect exercitarea activității comerciale;

Companii și organizații de toate tipurile, inclusiv trusturi, cu sau fără personalitate juridică , care nu au reședința în statul Italian.

IRES, stabilit prin Decretul legislativ nr. 344/2003, a înlocuit "Impozitul pe venitul persoanelor juridice” (IRPEG) și a intrat în vigoare din data de 1 ianuarie 2004.

Impozitul local pe activități de producție (IRAP) – a fost introdus în anul 1997 și reprezintă o taxă aplicată în fiecare perioadă taxabilă asupra valorii producției realizate de corporațiile rezidente italiene. Legea Reformei a împuternicit guvernul să elimine progresiv IRAP. Această eliminare trebuie înfăptuită în mod gradual, permițând între timp deducerea progresivă a costurilor cu munca și a altor costuri din baza impozabilă.

Acesta este singurul impozit plătit de firme care este proporțional cu cifra de afaceri și nu se aplică asupra profitului. Este de așteptat ca 90% din veniturile obținute din IRAP să se atribuie regiunilor pentru a finanța Fondul Național de Sănătate. în anul 2011, veniturile obținute din IRAP au finanțat 30% din cheltuielile de sanătate.

Baza impozabilă pentru IRAP reprezintă echivalentul valorii producției realizate într-o regiune anume.

Baza de impozitare se stabilește diferit în funcție de faptul dacă persoana impozabilă este:

Întreprindere comercială;

Agricultor;

Entitate non-comercială sau un organism public;

Bancă sau o societate de asigurare;

Suma care trebuie plătită este obținută prin aplicarea la baza de impozitare, numită valoarea netă de producție, o rată în conformitate cu articolul 16 din Decretul legislativ 446 din 1997. Acest articol prevede la primul paragraf, rata de 3,90% (anterior 4,25%), al doilea paragraf prevede o rată de 8,50% pentru administrația publică și al treilea paragraf prevede capacitatea de a ridica sau coborâ prima rată de până la un maxim de 1%.

Orice proprietar, rezident sau nerezident, care deține o proprietate reală situată în interiorul teritoriului Italiei, trebuie să plătească anual taxa municipală pe proprietăți imobiliare (Imposta comunale sugli Immobili – ICI). Baza impozabilă reprezintă echivalentul sumei valorii estimate a proprietății imobiliare, în funcție de tipul și de clasa ei, așa cum este determinată de Oficiul Cadastral. Municipalitatea pe raza căreia este situată proprietatea stabilește rata taxei între 0.04% și 0.07%.

Impozitele indirecte

TVA – Taxa pe valoare adăugată (IVA – Imposta sul Valore Aggiunto) începând cu 1 ianuarie 1970, TVA a fost adoptată de către țările membre ale Pieței Comune, urmărindu-se eliminarea impunerii în cascadă (Impuneri repetate), care se practică prin impozitul pe cifra de afaceri.

TVA este un impozit indirect, deci un impozit stabilit nu pe avere, posesiunile ori veniturile unui contribuabil, ci asupra vânzării bunurilor ori prestării serviciilor.

Taxa pe valoare adăugată – se aplică pentru cesiunile de bunuri și mărfuri, pentru prestările de servicii efectuate în Italia, în cadrul activităților de întreprindere, pentru activitățile profesionale și în general, la nivelul importurilor.

Cesiunea de bunuri – cuprinde operațiunile realizate cu titlu oneros, care presupun un transfer de proprietate sau constituirea de drepturi reale de folosință asupra bunurilor de orice natură.

Prestările de servicii – sunt acele prestări efectuate contra unei remunerații care rezultă din contracte de muncă, de antrepriză, de transport, de mandat, de expediere (transport de mărfuri), de agenție, de depozit și , în general, cele care implică obligația de a face, de a nu face sau de a permite.

Prin activitatea de întreprindere se înțelege exercitarea cu titlu de profesie obișnuită, chiar dacă neexclusivă, a următoarelor activități:

Activități industriale destinate producerii de bunuri și servicii;

Activități de intermediere în circulația bunurilor;

Activități de transport terestru, aerian sau pe apă;

Activități bancare sau de asigurare;

Prin desfășurarea de activități profesionale sau artistice se înțelege desfășurarea în mod obișnuit, chiar neexclusiv, al oricărei activități de lucrător independent de către persoana fizică sau societăți civile ori de asociații constituite de persoane fizice.

Operațiunile care intră în prevederile mai sus menționate sunt supuse plății TVA.

Cu toate acestea, deși îndeplinesc criteriile menționate mai sus, anumite operațiuni sunt scutite, deoarece se referă la activități cu caracter social de interes general, cum ar fi, printre altele:

Operațiuni de credit și finanțare, de asigurari;

Operațiuni referitoare la acțiuni, obligațiuni sau alte titluri;

Operațiuni relative la organizarea și desfășurarea de loterii;

Serviciile de transport public urban și de ambulanță;

Serviciile de poștă și telegrafie, transport și eliminare a reziduurilor;

Serviciile medicale și paramedicale, etc.

Exporturile de mărfuri și de bunuri nu sunt impozabile.

Cota normală este de 22%, iar cota redusa este de 10% sau 4% pentru:

Servicii hoteliere;

Restaurante, cafenele;

Anumite produse alimentare;

Produse agricole;

Produse de prima necesitate;

Constructii care faciliteaza accesul la proprietate;

Editarea;

Resedinta principala.

Distinct de taxa pe valoarea adăugată, există taxe speciale de consumație care se aplică numai anumitor produse, aceste taxe se numesc accize. Scopul acestora de a forma resurse la dispoziția statului. De asemenea, accizele pot fi folosite și ca pârghii fiscale pentru controlarea consumului, în sensul descurajării consumului acelor produse care dăunează sănătații.

Plătitorii accizelor sunt agenții economici care importă produsul pentru vânzare, producătorii sau vânzătorii acestuia. Ca și în cazul taxei pe valoare adăugată, suportatorul este cel care cumpără produsul respectiv. Acciza se calculează, de regula, în două moduri, astfel, cota de impunere poate fi:

Cotă fixă în lei sau în euro pe unitatea de măsura;

Cotă procentuală care se aplică asupra bazei de impozitare.

Exemple de accize practicate în Italia:

Alcool etilic: 800.01 euro/hectolitru;

Vinuri liniștite: 0;

Vinuri spumoase: 0;

Băuturi intermediare: 68,51 euro/hectolitru;

Benzină fără plumb: 564 euro/1000 litri;

Motorină: 423 euro/1000 litri;

Electricitate: 3.1 euro/1Mwh;

Țigarete: 105.30 euro/1000 Țigarete.

Studiu de caz și rezultate

Metodologia de analiză

Prin analiză se întelege operațiunea de descompunere faptică sau mentală, a unui întreg în elementele sale componente și examinarea amănunțită a fiecărui element în parte (Buglea, 2006:9).

Analiza folosește o serie de metode și procedee specifice menite să contribuie la realizarea obiectivului. Gruparea metodelor se face utilizând criteriile laturilor fundamentale ale analizei și anume latura calitativă și cea cantitativă. Așadar metodele utilizate pot fi grupate în :

Metode ale analizei calitative, care vizează esența fenomenului analizat, adică surprinderea legăturilor cauzale existente între factorii ce influențează fenomenul respectiv;

Metode ale analizei cantitative, care au ca obiect cuantificarea influențelor factorilor care explică fenomenul.

Analiza calitativă “se bazează în bună parte pe abstracție stiințifică și au ca obiect stabilirea elementelor, factorilor și cauzelor care influențează un fenomen, a relațiilor de condiționare dintre factori și fenomen sau chiar dintre elemente și factorii inșiși” (Florea, 2002:15). Metodele de analiză calitativă sunt: diviziunea, modelarea, comparația și gruparea.

Diviziunea sau descompunerea rezultatelor asigură profunzimea studierii indicatorilor economico-financiari, pentru a localiza factorii și cauzele acțiunii lor în timp și spațiu, în scopul unei evaluări pertinente a realității.

Modelarea reprezintă un instrument al cunoașterii bazat pe reproducerea simplificată a realității în care, prin luarea în considerare a aspectelor esențiale și ignorarea celor neesentiale se face o sinteza, o generalizare a fenomenului.

Comparația permite analiza oricărui rezultat al activității întreprinderii prin raportare la un criteriu sau o bază de referință. Pentru ca rezultatele analizei să fie fiabile este necesar ca datele să aibă un conținut omogen, să fie exprimate într-un etalon comparabil și să respecte principiul permanenței metodelor de calcul.

Gruparea presupune împarțirea entității studiate în grupe relativ omogene în funcție de o anumită caracterstică de grupare, care depinde de scopul analizei și de specificul fenomenului cercetat.

Metodele cantitative de analiză a fenomenelor urmăresc identificarea factorilor de influență asupra acestora și a legăturilor cauzale, în scopul măsurării nivelului influenței și al sensului în care se transmite această influență. Pentru separarea influențelor factorilor se pot folosi diferite metode, în funcție de forma matematică pe care o îmbracă relațiile dintre factori. Metodele de analiză cantitativă sunt: metoda substituțiilor în lanț, metoda bilanțieră, metodele statistice, modelarea fenomenelor economice, metoda grilelor de evaluare, metoda ABC, metoda scorurilor, metoda grilelor de evaluare, tehnica profilelor, metoda calculului marginal și metode sociologice.

Metoda substituțiilor în lanț se folosește pentru cuantificarea contribuției diferiților factori la formarea și modificarea unui anumit fenomen sau rezultat. Metoda se aplică atunci când în modelul economic, între factorii de influență există relația matematică de produs sau raport. Principiile metodei substituțiilor în lanț sunt următoarele:

Ordinea de așezare a factorilor este: factori cantitativi, de structură și calitativi;

Pentru determinarea influenței unui factor asupra fenomenului cercetat, se substituie numai mărimea factorului respectiv, ceilalți factori rămănând constanți.

Pentru analiza sistemului fiscal din Italia am ales analiza pe baza de indicatori sintetici fiscali.

Analiza veniturilor fiscale în Italia în perioada 2009-2014

În acest capitol mi-am propus să analizez două categorii de indicatori: de nivel și de structura. Voi urmări detaliat evoluția acestor două categorii de indicatori pe seama datelor ilustrate în tabelele și graficele de mai jos.

Scopul acestui studiu de caz este focalizat pe analiza veniturilor fiscale ale bugetului de stat. Pentru a asigura comparabilitatea rezultatelor, datele sunt cele publicate de către Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economica (OECD), precum și date publicate standartizat de către Worldbank. De asemenea, pentru analiza dinamicii, valorile absolute sunt redate în moneda euro.

Pentru analizarea veniturilor fiscale ale bugetului de stat, în perioada 2009-2014, s-au avut în vedere indicatori de stare și de dinamică, sub aspectul nivelului și al structurii, cum sunt:

Nivelul și dinamica veniturilor fiscale ale bugetului central de stat;

Nivelul și dinamica presiunii fiscale globale;

Ponderea și dinamica veniturilor fiscale în totalul veniturilor fiscale;

Ponderea și dinamica tipurilor de venituri fiscale în totalul veniturilor fiscale;

Nivelul și ponderea veniturilor fiscale directe și indirecte în total venituri fiscale;

Nivelul și dinamica presiunii fiscale ale impozitelor directe și indirecte.

Evoluția veniturilor și a presiunii fiscale.

În această parte voi urmări evoluția veniturilor fiscale în Italia, prin intermediul nivelului și dinamicii acestor venituri în total venituri, dar și prin intermediul evoluției presiunii fiscale.

În ceea ce privește evoluția veniturilor fiscale în perioada 2009-2014, aceasta este predominant crescătoare (a se vedea tabelul 3.1 și graficele 3.1 și 3.2).

Tabelul 3.1 Nivelul și dinamica veniturilor fiscale ale bugetului de stat

Din graficul 3.1, putem observa o evoluție ascendentă a veniturilor fiscale, de asemenea, se poate spune același lucru și despre produsul intern brut din Italia, având o scădere în anul 2013 dar reluându-și tendința de creștere anul următor.

După cum se poate observa, veniturile fiscale au o evoluție ascendentă de la 658.7 mld. Euro în 2009 la 701.8 mld. Euro în 2014.

Dinamica veniturilor fiscale este oscilantă (Grafic 3.2). Se poate observa o evoluție ascendentă din 2009 pana în 2012, în anul 2010 înregistrându-se o creștere de 1.26 puncte procentuale, care continuă și în anul 2011 ajungându-se la 1.64 puncte procentuale.

În anul 2012, nivelul veniturilor fiscale crește în continuare, ajungându-se la 2.64 puncte procentuale. După acest an, în 2013, se înregistreazâ o scădere de 0.8 puncte procentuale, adică 5.6 mld. Euro în mărime absolută, urmănd ca tendința de creștere să fie reluată anul următor, în 2014, cu 1.66 puncte procentuale.

Referitor la evoluția presiunii fiscale globale în perioada 2009-2014, aceasta este oscilantă, predominând însă perioadele de creștere (a se vedea tabelul 3.2 și graficul 3.3).

Tabel 3.2 Nivelul și dinamica presiunii fiscale globale

Presiunea fiscală exprimă gradul de supunere a contribuabilului la suportarea sarcinii

fiscale stabilite prin lege. Mărimea presiunii fiscale, în acest caz, arată ce parte

procentuală din venitul, care constituie materia impozabilă, va fi sustrasă pentru nevoile

generale ale societății.

În graficul 3.3, sunt prezentate variațiile indicatorului presiunii fiscale globale. Putem observa că începând cu anul 2010, acest indicator indică o scădere de 1 punct procentual, această scădere continuănd și anul următor, în 2011, cu 0.2 puncte procentuale.

În anul 2012, dinamica presiunii fiscale înregistrează o creștere semnificativă de 3.1 puncte procentuale, ajungând la 42.7%, urmănd a-și menține nivelul în următorii ani, având variații ale dinamicii scăzute de 0.2 puncte procentuale.

Modificarea în proporții diferite dar același sens a veniturilor fiscale și a produsului intern brut, a avut ca rezultat o variație sinuoasă a presiunii fiscale, tendința generală fiind de creștere a presiunii fiscale, datorită dinamicii ascendente a nevoilor de resurse financiare aferente acoperirii cheltuielilor bugetare totale.

Tabel 3.3 Nivelul și dinamica veniturilor fiscale în total venituri

Referitor la dinamica ponderii veniturilor fiscale în venituri totale, din graficul 3.5 putem observa următoarea situație :

Începând cu anul 2010, se înregistrează o depreciere cu 0.2 puncte procentuale, continuând și în anii următori cu 0.4 puncte procentuale în 2011, 0.6 în 2012 și 0.9 puncte procentuale în 2013, ceea ce înseamna că în acești ani, veniturile fiscale au contribuit mai puțin la veniturile totale ale Italiei în perioada analizată.

În anul 2014 se înregistrează o creștere a ponderii veniturilor fiscale în total venituri cu 1%.

Structura veniturilor fiscale după trăsăturile de formă și fond

În acest subcapitol voi prezenta veniturile fiscale după trăsăturile de formă și fond. Astfel, veniturile fiscale sunt reprezentate de structura impozitelor în funcție de locul ocupat de prelevările fiscale, ele fiind împarțite în impozite directe și indirecte, aceastea la rândul lor fiind alcătuite din mai multe impozite (Tabel 3.4, 3.5 și 3.6).

Structura veniturilor fiscale din Italia reflectă faptul că această țară face parte din categoria țărilor dezvoltate, stabile economic, cu o politică fiscală transparentă și un sistem fiscal stabil. În această țară este eliminată discriminarea, acest lucru reiese din faptul că fiscalitatea directă are cea mai mare pondere în totalul prelevărilor fiscale.

Tabel 3.4 Nivelul veniturilor fiscale pe categorii

Tabel 3.5 Ponderea veniturilor fiscale pe categorii în total venituri fiscale

Tabel 3.6 Dinamica veniturilor fiscale pe categorii

Referitor la dinamica ponderii tipurilor de venituri fiscale în totalul veniturilor, în anul 2010, comparativ, cu anul 2009 se observă următoarea situație:

Impozitul pe venituri și profit a crescut cu 0.5%;

Contribuțiile sociale au scăzut cu 0.6%;

Impozitul pe proprietate a scăzut cu 22.8%;

Impozitul pe bunuri și servicii a scăzut cu 0.8%;

T.V.A a crescut cu 11.4% ;

Alte taxe au crescut cu 0.5%.

În anul 2011, comparativ, cu anul 2010 se observă o creștere a ponderii impozitelor pe proprietate cu 10.1%, această creștere continuând și în anul următor cu 19%. În anul 2012 se înregistrează o scădere a veniturilor obținute din T.V.A cu 4.9%, această scădere continuând și în anul următor cu 1.7%.

Comparativ cu anul 2013, în anul 2014 avem următoarea situație :

Impozitul pe venit și profit iși menține nivelul;

Contribuțiile sociale scad cu 1.2%;

Impozitul pe proprietate scade cu 2.1%;

Impozitul pe bunuri și servicii crește cu 1.7%;

Veniturile din T.V.A cresc cu 0.9%;

Alte taxe au crescut cu 3.3%.

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/și juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere.

Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producători, comercianți sau prestatori de servicii și suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor impozabile.

Analiza structurii veniturilor fiscale prin evidențierea ponderii veniturilor directe și a veniturilor indirecte în totalul veniturilor fiscale ale statului, ne permite să apreciem politica fiscală urmată, echitatea fiscală, gradul de dezvoltare economică a statului și transparența deciziilor de natură fiscală.

În tabelul 3.7, se observă faptul că diferența dintre veniturile fiscale directe și cele indirecte este destul de mare, ponderea cea mai mare în totalul veniturilor fiscale având-o veniturile fiscale directe.

Tabel 3.7 Structura veniturilor fiscale pe impozite directe și indirecte

Din graficul 3.8, putem observa faptul că ponderea veniturilor directe este mai mare decât cea a veniturilor indirecte, de asemenea, se poate observa o tendință generală de păstrare a nivelului, astfel, în anul 2010 și 2011, se înregistrează o scădere a ponderii veniturilor fiscale directe cu 1.53, respectiv 1.57 puncte procentuale, generând astfel creșterea ponderii veniturilor fiscale indirecte din aceeași ani cu aceeași valoare.

Din tabelul 3.7, rezultă faptul că impozitele directe și cele indirecte au avut o evoluție ascendentă cu o mică scădere în anul 2013, ajungând de la 538.6 mld Euro cele directe în anul 2009 la 570.2 în anul 2014, iar cele indirecte de la 120.1 mld. Euro la 131.6 în 2014.

Tabel 3.8 Nivelul și dinamica presiunii fiscale a impozitelor directe și indirecte

Presiunea fiscală ne arată măsura în care veniturile populației sunt ajustate prin intermediul impozitării, și de asemenea, ne arată gradul cu care bugetul de stat iși procură veniturile pe calea prelevării de impozite. Ea poate fi analizată atât pentru impozitele indirecte cât și pentru cele directe.

Daca analizăm cele două componente ale presiunii fiscale directe, adică veniturile fiscale directe și Produsul Intern Brut, putem afirma că în perioada de analiză 2009-2014 presiunea fiscală este discontinuă, cu tendințe alternative de creștere și scădere dupa cum se poate observa și în graficul 3.10 și 3.11.

Aceste tendințe de scădere și creștere sunt rezultate de modificări ale veniturilor fiscale directe și a Produsului Intern Brut. Astfel presiunea fiscală directă prezintă scăderi și creșteri succesive, ajungând la valoarea maximă în anul 2014 cu 34.7 puncte procentuale (Tabel 3.8).

Presiunea fiscală indirectă înregistrează un nivel mai scăzut comparativ cu cea directă, astfel, în anul 2014 avem o valoare maximă de 8.0 puncte procentuale.

Concluzii

Sistemul fiscal italian, sintetizat într-un cod fiscal general, este actualizat în fiecare an prin buget (Legge Finanziaria) de către autoritatea financiară, care face parte din Ministerul Economiei si Finanțelor. Conform principiului “Supremației legii”, politica fiscală este sub competența parlamentului, Constituția prevede că “nici o obligație de natură personală sau financiară nu poate fi supusă impozitării de către o altă persoana, cu excepția legii”.

Acest sistem se bazează pe impozitarea directă (Impozitul pe venit – IRPEF, impozitul pe profit – IRPEG, impozitul pe veniturile rezultate din afacerile pe plan local – IRAP) și pe cea indirectă (Taxa pe valoare adăugată, accize și alte taxe).

Actualele tendințe de reformă fiscală în Italia sunt :

Reducerea contribuțiilor sociale pentru noii angajați și pentru veniturile mici din salarii;

Reducerea impozitului pentru tranșa a doua de venit;

Mai multe stimulente pentru capitalizarea profitului. Stimulente pentru riscul de capital;

Scăderea TVA pentru sectoarele cu muncă intensivă;

Reclasificarea catorva taxe ca fiind taxe ecologice;

Reforma prevede și eliminarea graduală a Impozitului Regional pentru Activitățile Productive (IRAP).

Veniturile fiscale anuale sunt de peste 650 de mld. Euro, din care majoritatea provin doar din 4 taxe: IRPEF (Impozitul pe venit), IRPEG (Impozitul pe profit), IVA (Taxa pe valoare adăugată) și taxe pe uleiuri minerale.

Sistemul fiscal italian este considerat unul stabil, politica fiscală fiind una transparentă și nediscriminatorie. Prin calculul indicatorilor: presiune fiscală, ponderea veniturilor fiscale pe categorii în totalul veniturilor fiscale și ponderea impozitelor directe și a celor indirecte în totalul veniturilor fiscale, în cazul Italiei, se constată chiar caracteristicile enumerate mai sus.

Transparența și nediscriminarea se manifestă prin ponderea foarte ridicată în cadrul veniturilor fiscale a impozitelor directe. Nu orice stat își permite să aplice o politică fiscală bazată pe sistemul impunerii directe, ci doar statele dezvoltate și stabile din punct de vedere economic. Acest fapt se explică prin aceea că impozitele directe presupun cunoașterea modalității de impunere de către contribuabili și respectarea cu strictețe a legilor de către aceștia. În cazul statelor slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, aceste reguli sunt trecute cu vederea și astfel se ajunge la evaziune fiscală. Italia face parte din categoria țărilor industrializate, care aplică o politică fiscală bazată pe impunerea directă.

Per ansamblu, pe baza rezultatelor studiului de caz, se observă o creștere a veniturilor fiscale, atingând valoarea maximă în anul 2014. Această tendință reflectă un sistem fiscal bine pus la punct, eficient, capabil să genereze venituri importante la bugetul de stat. Presiunea fiscală în Italia este în crestere, dar e vorba de o crestere puțin sensibilă, de ordinul a câteva procente; veniturile fiscale reprezentând aproximativ jumătate din produsul intern brut, ceea ce înseamnă că o fracțiune importantă din produsul intern brut este constituită din ansamblul prelevărilor fiscale.

De asemenea, ponderea veniturilor fiscale în veniturile totale este ridicată, în jurul valorii de 90%, situație normală și asemănătoare cu cea a statelor dezvoltate. Pe perioada de analiză, observăm că tendința e de scadere, urmata de o crestere în ultimul an a ponderii veniturilor fiscale în total venituri.

O altă concluzie care se desprinde din analiza datelor cuprinse în studiul de caz, e că impozitele directe reprezintă cea mai mare parte a veniturilor fiscale, în timp ce impozitele indirecte au o pondere mult mai scăzută. Această situație este caracteristică statelor dezvoltate, după cum am mai menționat anterior. Ponderea impozitelor directe tinde să se reducă în primii de studiu, în timp ce impozitele indirecte cunosc o evoluție simetric opusă, însă în ultimii ani ponderea impozitelor directe au din nou o tendință de creștere, în timp ce evolutia ponderii impozitelor indirecte este de scădere.

O ultimă remarcă ar fi că presiunea fiscală diferențiată pe venituri fiscale directe și venituri fiscale indirecte înregistrează valori apropiate de cele menționate anterior: presiunea fiscală a veniturilor directe este mare (aproximativ 34%), în timp ce presiunea fiscală a impozitelor indirecte se situează în jurul valorii de 8%, cu o creștere în primii ani, iar mai apoi înregistrând o tendință de scădere.

Listă bibliografică

Breban Vasile (1983), Dicționar explicativ al limbii romane, Editura Enciclopedica, București

Corduneanu Carmen (1998), Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București

Donath, Liliana (2004), Finanțele publice și elementele de administrare a impozitelor, Editura Marineasa, Timișoara.

Mutașcu Mihai Ioan (2008), Finanțe Publice, Editura Mirton, Timișoara.

Mutașcu Mihai Ioan (2008), Elemente de teorie fiscală, Editura Mirton, Timișoara.

Strunga Constantin (2003), Politici Educaționale, Editura Politehnica, Timișoara

Talpos Ioan, Enache Cosmin (2001), Fiscalitate aplicată, Editura Orizonturi Universitate, Timișoara

OECD (2014), Revenue Statistics 2014, OECD Publishing, Paris.

Date publicate standartizat de către OECD (Organizatia Economică de Cooperare și Dezvoltare), http://www.oecd.org

Date publicate standartizat de către Worldbank http://www.worldbank.org

Date publicate standartizat de către http://www.tradingeconomics.com

Government Statistics Yearbook 2014

International Financial Statistics 2014