Sistemul de Transfer de Fonduri Utilizate Pentru Spalarea Banilor Si Finantarea Terorismului
Introducere
În perioada de final a mileniului doi și începutul mileniului trei, multe din evoluțiile pozitive, rezultate ale progresului științific și ale dezvoltării economice înregistrate de societatea contemporană sunt afectate de activități infracționale.
Marile deturnări de fonduri, crima organizată, traficul de droguri, de ființe umane, de arme, terorismul, penetrarea sistemelor informatice și folosirea lor în scopuri criminale, corupția și spălarea banilor sunt probleme grave care afectează toate statele lumii.
În domeniul criminalității economico-financiare s-au amplificat fenomenele de transferuri ilegale de capital, fraudele de proporții, actele de contrabandă și evaziune fiscală, înșelăciune, furturile și înselăciunile prin intermediul cardurilor, al internetului și calculatoarelor.
Scopul comiterii unui număr mare de infracțiuni este acela de a genera profituri pentru persoanele fizice și juridice care le săvârșesc. După obținerea acestor profituri, se efectuează spălarea de bani, care reprezintă procesarea rezultatelor actelor criminale pentru ascunderea originii ilicite a fondurilor. Acest proces este de o importanța critică, pentru că, dă posibilitatea infractorilor de a folosi aceste profituri, fară a pune în pericol sursa de proveniență.
Activitățile de crimă organizată includ traficul de droguri și persoane generând sume uriașe. Evaziunea fiscală, corupția, schemele de fraudare electronică, fraudele bursiere pot, de asemenea, produce profituri mari și creează premisele de a face legitime câștigurile ilicite prin săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
Prin natura sa, spălarea de bani nu este cuprinsă în statisticile economice obișnuite. Totuși, ca și alte aspecte ale economiei subterane, au fost făcute estimări brute ale fenomenului spălarii banilor în vederea cuantificării acestui proces.
Fondul Monetar Internațional a stabilit că dimensiunea fenomenului spălarii banilor în lume se înscrie undeva între 2 și 5 procente din PIB-ul mondial. Aceste procente indică faptul că spălarea de bani atinge valori între 590 miliarde și 1500 miliarde USD. Prima cifră este echivalentul producției totale a unei economii de mărimea Spaniei.
Conform Institutului Național de Justiție al S.U.A., pe plan mondial oamenii cheltuiesc peste 500 de miliarde de dolari pe an pe stupefiante ilegale, din care 120 de miliarde de dolari numai în Statele Unite, doar din traficul cu heroină, cocaină și canabis. Mergând mai departe cu raționamentul, se apreciază că traficanții de stupefiante spală aproximativ 100 miliarde de dolari numai în această țară, o mare parte a activității fiind canalizată prin intermediul instituțiilor financiare.
Cu toate că traficul de stupefiante este principalul furnizor al industriei de spălare a banilor, o evaluare a problemei trebuie să ia în considerare și banii spălați care provin din alte infracțiuni precum fraude, manipularea titlurilor de valoare, jocuri de noroc ilegale, mită, extorcare, evaziune fiscală, vânzări ilegale de arme, etc.
Ca urmare, adăugând și sumele provenite din astfel de infracțiuni, se estimează că sumele de bani spălați anual numai în S.U.A. se ridică la 300 miliarde de dolari. Cifra corespunde într-o oarecare măsură cu cea apreciată de Trezoreria S.U.A., care localizează fondurile spălate anual între 100 și 300 miliarde de dolari.
1. Fenomenul spălării banilor și a finanțării terorismului. Considerații generale
1.1. Conceptul de spălarea banilor
Criminalitatea organizată se manifestă în diferite forme precum traficul de droguri, spălarea banilor, traficul de persoane, însă dintre acestea, spălarea banilor ocupă un loc aparte deoarece sumele de bani obținute în mod illicit de către grupările de crimă organizată trebuie investite în circuite financiare legale pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor ilicite desfășurate pentru obținerea acestora.
Spălarea banilor este procesul sau complexul de acțiuni prin care infractorii încearcă și uneori reușesc să ascundă originea reală a veniturilor ce provin din activitățile lor ilegale.
Potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, prin spălarea banilor se înțelege:
,, a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni”(art.23).
Spălarea banilor este un proces prin care se dă sau se încearcă a se da o aparență de legalitate unor profituri obținute ilegal de către infractorii care, fără a fi compromiși, beneficiază ulterior de veniturile respective.
Definirea acestui fenomen s-a reușit prin explicarea în câteva cuvinte a modului de acțiune și a scopului operațiunilor de spălare a banilor, care în timp, prin semnarea și ratificarea ,,Convenției Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope”de la Viena din anul 1988 a dobândit caracter de lege în cele mai multe din statele lumii : ”spălarea banilor presupune conversia sau transferul de bunuri în scopul de a disimula sau deghiza originea ilicită a acestora”.
Detaliind această definiție, prin analiza fenomenului din punct de vedere economic, ”spălarea banilor presupune ansamblul de tehnici și metode economice și financiare prin care banii sau alte bunuri obținute din activități ilicite, frauduloase, precum economia subterană sau corupția, sunt desprinse de originea lor, pentru ca apoi să li se dea o aparentă proveniență justificată legal și economic, în scopul investirii lor în economia reală.”
Directiva Consiliului Europei nr. 308 din 10 iunie 1991 pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor stipulează:
„Spălarea banilor” înseamnă următoarea acțiune, atunci când este săvârșită cu intenție:
a) transformarea sau transferarea de proprietate, cunoscând că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infractionala sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a proprietății sau în scopul sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea unei astfel de activități, pentru a se sustrage consecințelor legale ale acțiunilor sale;
b) ascunderea sau disimularea naturii, sursei, amplasării, dispunerii, mișcării, drepturilor reale cu privire la proprietate sau la posesia acesteia, cunoscând că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracțională;
c) dobândirea, posesia sau folosirea unei proprietăți, cunoscând, la data primirii, că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la o asemenea activitate;
d) participarea, asocierea, tentativa de comitere și sprijinirea, încurajarea, înlesnirea, sfătuirea în vederea comiterii oricăreia dintre acțiunile menționate în paragrafele anterioare.”
1.2. Evoluția fenomenului de spălare a banilor
Spălarea banilor nu este o activitate recent ci, tendința de a ascunde originea ilicită a unor sume și de a conferi acestora o aparentă legalitate și implicit onestitate și respectabilitate posesorilor acestor sume, are origini vechi.
Pot fi amintiți în acest context negustorii și cămătarii din Evul Mediu care, pentru a ascunde dobânzile primite pentru împrumuturile pe care le atribuiau, în condițiile în care biserica catolică interzisese cămătaria, apelau la o gamă variată de trucuri financiare, care corespund în mare parte și azi tehnicilor de reciclare a fondurilor.
Termenul de spălare a banilor a început să fie folosit în anii 1920 când în SUA unele grupuri infracționale precum Al Capone și Bugsy Moran au deschis spălătorii, fie auto, fie de rufe, care aveau rolul de a spăla „banii murdari” obtinuți din surse ilicite, respectiv trafic cu băuturi alcoolice, organizarea ilegală de jocuri de noroc, etc.
Mașina de spălat (laundromat) transformă rufele murdare în rufe curate, similar cu operațiunea de spălare a banilor care asigură transformarea banilor murdari în bani curați prin mixarea banilor murdari proveniți din activități criminale, cu cei obținuți din plățile efectuate de cei care foloseau automatele de spălat rufe.
Probabil că, tocmai de la aceste activități a rămas și denumirea de ,,money laudering” care în timp a căpătat și o consacrare juridică.
Comunitatea internațională alertată de amploarea și consecințele globale ale activității de spălare a banilor proveniți din infracțiuni a inițiat o serie de măsuri în plan legislativ și instituțional menite să combată și să prevenă acest pericol care amenință atât țările cu economii puternice, cât și țările sărace sau în tranziție către economia de piață.
Prima măsură de acest fel la nivel internațional a constituit-o Convenția ONU privind traficul ilicit de droguri și de substanțe psihotrope din 1988 de la Viena, care conține prevederi importante privind incriminarea spălării banilor, identificarea și urmărirea veniturilor obținute din infracțiuni, blocarea și sechestrarea bunurilor, asistență legală mutuală.
După aceasta a urmat Declarația de Principii de la Basel adoptată în luna decembrie a aceluiași an de către autoritățile de supraveghere bancară ale Grupului celor 10 țări membre:Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Suedia și Statele Unite ale Americii, care conținea recomandări menite a preveni folosirea sistemului financiar pentru spălarea banilor.
La inițiativa Grupului celor 7 țări puternic industrializate format din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unita ale Americii, în anul 1989 s-a înființat un organism interguvernamental intitulat ,,Grupul de Acțiune Financiară Internațională” (GAFI/FATF) al cărui scop principal era dezvoltarea și promovarea politicilor de combatere a spălării banilor.
Acest Grup a elaborat ,,Cele 40 de Recomandări asupra spălării banilor” care au statuat teoretic și au pus bazele sistemului preventiv și de combatere a spălării banilor, acoperind atât sistemul justiției penale și al aplicării legii, cât și sistemul financiar și reglementarea sa, precum și colaborarea internațională în domeniu. GAFI a mai adoptat și cele 8 recomandări speciale privind finanțarea terorismului.
Grupul de acțiune financiară în domeniul spălării banilor (GAFI) este un organism interguvernamental ce dezvoltă și promovează politici de combatere a spălării banilor. În mod curent este alcătuit din 26 țări (țări însemnate din punct de vedere financiar din Europa, America de Nord și Asia) și 2 organisme internaționale.
Consiliul Europei a adoptat Convenția 141 privind spălarea, depistarea, sechestrarea și confiscarea produselor provenite din infracțiuni, în anul 1990, ratificată de Parlamentul României în 2002, ale cărei prevederi importante se refereau la situațiile în care infracțiunea generatoare de bani murdari se comite în străinătate, modul de aplicare a măsurilor asiguratorii, cooperarea judiciară și asistența tehnică.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 10 iunie 1991 Directiva nr. 308 pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, modificată ulterior prin directiva nr.97 din 4 decembrie 2001.
În octombrie 2001 Comitetul de la Basel privind Supravegherea Bancară a elaborat măsuri prudențiale de identificare a clientului pentru sectorul bancar.
De asemenea, un alt organism implicat în activitatea de combatere a spălării banilor este Grupul EGMOND creat în anul 1955, care avea ca scop îmbunătățirea interacțiunii între FIU-uri în domeniul ilor (GAFI) este un organism interguvernamental ce dezvoltă și promovează politici de combatere a spălării banilor. În mod curent este alcătuit din 26 țări (țări însemnate din punct de vedere financiar din Europa, America de Nord și Asia) și 2 organisme internaționale.
Consiliul Europei a adoptat Convenția 141 privind spălarea, depistarea, sechestrarea și confiscarea produselor provenite din infracțiuni, în anul 1990, ratificată de Parlamentul României în 2002, ale cărei prevederi importante se refereau la situațiile în care infracțiunea generatoare de bani murdari se comite în străinătate, modul de aplicare a măsurilor asiguratorii, cooperarea judiciară și asistența tehnică.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 10 iunie 1991 Directiva nr. 308 pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, modificată ulterior prin directiva nr.97 din 4 decembrie 2001.
În octombrie 2001 Comitetul de la Basel privind Supravegherea Bancară a elaborat măsuri prudențiale de identificare a clientului pentru sectorul bancar.
De asemenea, un alt organism implicat în activitatea de combatere a spălării banilor este Grupul EGMOND creat în anul 1955, care avea ca scop îmbunătățirea interacțiunii între FIU-uri în domeniul comunicațiilor, al schimbului de informații și al coordonării activităților de instruire.
1.3. Etapele procesului de spălare a banilor
Spălarea banilor reprezintă un proces dinamic care se desfășoară în trei etape, și anume:
obținerea și mișcarea fondurilor obținute în mod direct sau indirect din infracțiuni,
ascunderea urmelor sau a originii veniturilor pentru a se evita orice suspiciuni sau investigații și,
disponibilizarea banilor și reinvestirea lor în activități legale.
În etapa inițială sau de plasare a spălării banilor, infractorul introduce profitul său ilegal în sistemul financiar. Această etapă presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar, necesară pentru evitarea controlului de către organele legii; reprezintă „scăparea”, la propriu, de numerar obținut prin activitatea ilegală, pentru separarea fondurilor obținute din surse ilicite, care ar putea fi supravegheate de organele de anchetă și îndepărtarea fizică a veniturilor inițiale derivate din activitatea ilegală.
Este cea mai vulnerabilă etapă a spălării banilor, deoarece implică colectarea și manevrarea unei mari cantități de numerar. Infractorul introduce profitul său ilegal în sistemul financiar, prin împărțirea sumelor mari de numerar în sume mici și mai puțin suspecte.
În procesul de plasare a fondurilor, deseori sunt folosite instituțiile financiare netradiționale, precum: casele de schimb valutar, societățile de valori mobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile, serviciile de încasare a cecurilor, serviciile de transmitere de fonduri.
În alte țări casele de schimb valutar oferă și alte servicii financiare: vânzare de mandate de plată și cecuri de casă, transferuri electronice de fonduri, schimb de devize pentru cecuri, care pot oferi un paravan pentru tranzacții ilicite.
În țara noastră, casele de schimb au un singur obiect de activitate, schimbul valutar.
Metoda prin care se plasează fonduri ilicite în acest caz este efectuarea schimbului valutar fără întocmire de documente ori violarea memoriei computerului pentru a nu se mai putea reconstitui șirul de tranzacții încheiate, ambele părți având câștiguri ilicite: reciclatorul scapă de o sumă mare de lei și primește o cantitate mai mică de bancnote străine, iar casa de schimb comite evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor din operațiunile efectuate.
Agențiile de transmitere a fondurilor sunt utilizate pentru transferarea fondurilor pe plan intern sau internațional, prin mijloace electronice, cecuri, curieri, fax sau rețele de computere. Faptul că valoarea banilor poate fi deplasată dintr-un loc în altul, deseori fără deplasarea fizică a monedelor constituie principala caracteristică a acestui sistem.
În cadrul cazinourilor amalgamarea fondurilor ilegale cu cele legale sunt favorizate de faptul că jocurile de noroc sunt activități desfășurate cu numerar, oferind participanților anonimat.
Agenții de bursă pot fi manipulați de reciclatori prin oferirea de avantaje în schimbul utilizării numerarului pentru achiziționarea de acțiuni sau mărfuri, prin evitarea raportărilor tranzacțiilor cu numerar.
În cazul exportului ilegal de valută transportul fizic se realizează cu diferite mijloace de transport, fără a se respecta legislația cu privire la raportarea sumelor ce ies din țară și au ca destinație țări în care nu se pune problema justificării sumelor în numerar; după depunerea în bănci, aceste sume fac cale întoarsă, utilizându-se transferul electronic.
Aceasta se poate face prin împărțirea sumelor mari de bani în sume mai mici, care sunt apoi depozitate direct într-un cont bancar sau folosite în cumpărarea unor instrumente financiare (cecuri, bilete la ordin, etc.).
După intrarea fondurilor în sistemul financiar, are loc a doua etapă-stratificarea. În această etapă, infractorul realizează o serie de preschimbări sau mișcări ale fondurilor pentru a le îndepărta cât mai mult de sursa din care provin, cea mai uzitată cale fiind cea a transferului electronic într-o serie de conturi din diverse bănci de pe întreg globul.
Moduri de stratificare:
-după ce numerarul a fost depus în instituții financiare fără a fi detectat, contra acestui numerar reciclatorii procură instrumente financiare (cecuri de călătorie, scrisori de credit, mandate de plată etc.), pe care le reconvertesc apoi în numerar;
-transferurile electronice. O dată ce numerarul a fost depus în conturi bancare, acesta poate fi transferat în orice colț al lumii în timp record.
Multe entități se servesc în ultimul timp de internet pentru a propune servicii de spălare de bani, dând uneori aparența de servicii financiare extrateritoriale sau de posibilități de plasament legale. Dat fiind caracterul din ce în ce mai mobil de acces la internet, un client are posibilitatea de a accesa virtual contul său din orice loc din lume.
După ce a reușit să traverseze primele două etape ale procesului de spălare a banilor, infractorul sau grupul infracțional trece la a treia etapă, integrarea, în care fondurile intră în circuitul economic legal, reprezintă mișcarea fondurilor astfel spălate prin intermediul organizațiilor legale, prin care se creeaza impresia unei legalități aparente bogăției acumulate în mod criminal. Spălătorul de bani poate acum să investească legal fondurile pe piața imobiliară, a bunurilor de lux sau a afacerilor, la alegere.
Dacă procesul de stratificare are succes, schemele de integrare vor așeza rezultatele spălării la loc în economie în așa fel încât ele vor reintra în sistemul financiar apărând ca fonduri normale și curate de afaceri.
Prin intermediul ei profiturile reciclate sunt plasate în economia reală legitimă, iar rezultatele obținute din activități ilegale sunt legale. Profiturile au o acoperire legală, iar reciclatorul le poate folosi achiziționând bunuri la vedere.
Metodele de integrare sunt:
-Achiziționarea de bunuri imobiliare sau a unor afaceri în pierderi, după care, utilizând fondurile ilicite, aceste bunuri sau afaceri sunt revândute la valoarea lor reală;
-Posibilitatea creditării de către asociați a propriei societăți comerciale, care merge mereu în pierdere. Se scot din firmă sume, încărcând costurile, în final realizându-se pierderi; cu sumele care s-au scos din firmă dar neimpozitate, asociații creditează firma proprie, încasând chiar și dobânzi pentru sumele cu care au împrumutat societatea;
-Bunurile achiziționate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăți de tip captiv, după care sunt revândute realizând un profit substanțial tot proprietarului inițial;
-Împrumuturi fictive acordate de o companie de fațadă; o astfel de companie înregistrată într-un paradis fiscal este controlată de o companie din țară, iar fondurile companiei de fațadă sunt de fapt, fonduri reciclate ale companiei din țară;
-Folosirea de facturi false pentru import sau export.
Cele trei etape se pot desfășura distinct, dar pot avea loc și simultan sau, mai des, se pot suprapune. Prin procedeele lor ilicite, infractorii pot investi în sectoarele economiei în care activele pot fi utilizate ulterior ca mașini de spălare a banilor. În plus, într-o economie în care tehnologia avansată și globalizarea permit transferul rapid de fonduri, lipsa de control asupra acestui fenomen infracțional poate submina stabilitatea financiară.
1.4. Puncte vulnerabile în procesul de spălare a banilor
În cadrul procesului de spălare a banilor s-au identificat anumite puncte vulnerabile, puncte dificil de evitat de către cel care spală banii și în consecință ușor de recunoscut, respectiv:
-intrarea numerarului în sistemul financiar;
-trecerea numerarului peste frontiere;
-transferurile în cadrul și dinspre sistemul financiar.
Formele preferate de investiții efectuate în timpul fazei spălării banilor au avut o anumită evoluție de-a lungul timpului în sensul că înainte de adoptarea legislației pentru combaterea spălării banilor, criminalitatea organizată și-a stabilit proprietățile legale, investind în proprietăți imobiliare sau în industrii caracterizate de prezența firmelor mici, a unei tehnologii slabe și în general în piețe cu un anumit grad de protecție. Odata cu introducerea pedepsei de confiscare a proprietăților obținute din infracțiuni, preferințele infractorilor s-au întors de la imobiliare, mai vizibile decât alte tipuri de bunuri, înclinația infractorilor de a investi în bunuri financiare părând sa crească. În egală măsură pare să fi crescut și piața pentru intermedierea serviciilor profesioniștilor.
2. Relația dintre spălarea banilor și finanțarea terorismului
Tehnicile folosite pentru finanțarea terorismului sunt, în principiu, asemenătoare celor utilizate pentru disimularea surselor și folosirea lor în scopul spălarii banilor.
Fondurile utilizate pentru susținera terorismului pot proveni atât din surse legitime, cât și din activitati criminale, și, fără îndoială, ascunderea surselor în finanțarea terorismului este o parte importantă a acestui proces, fără a avea legatură cu proveniența – licită sau ilicită.
Dacă sursa poate fi ascunsă, aceasta rămâne valabilă și pentru finanțarea unor activități teroriste viitoare, însă este important pentru teroriști și disimularea folosirii fondurilor astfel încât finanțarea activităților să rămână nedescoperită.
Incriminarea finanțării terorismului și a actelor de terorism și organizațiilor teroriste reprezintă una din recomandarile FATF menită a fi aplicată de către toate țările, iar ca finalitate, FATF a stabilit că cele 9 Recomandări Speciale, coroborate cu cele 40 de Recomandări, să constitue cadrul de bază pentru prevenirea, detectarea și incriminarea spălării banilor și finanțării terorismului.
Eforturile de combatere a finanțării terorismului din partea țărilor trebuie să fie concentrate pe extinderea prevederilor privind spălarea banilor din reglementarile proprii asupra organizațiilor non-profit, în special a fundațiilor și a celor de caritate, pentru a se asigura că astfel de organizații nu sunt folosite direct sau indirect în finanțarea terorismului.
Aceste eforturi necesită o atentă supraveghere a sistemelor alternative de transmitere a banilor, ca de exemplu, Hawala și trebuiesc finalizate prin luarea de măsuri pentru împiedicarea unor astfel de organizații de a le folosi în activități de spălare de bani și finanțarea terorismului.
După cum am arătat, diferența semnificativă între spălarea de bani și
finanțarea terorismului este aceea că fondurile implicate în finanțarea terorismului
pot proveni atât din surse licite, cât și din surse ilicite.
În consecință, aceasta diferență necesită legi speciale pentru combaterea finanțării terorismului, și în orice caz, având în vedere fondurile obținute din surse ilegale, acestea pot fi cuprinse în cadrul reglementărilor generale privind combaterea spălării banilor, ele depinzând de infracțiunile “predicat” pentru spălarea banilor.
În cele ce urmează, voi prezenta schematic similitudinile și diferențele între spălarea banilor și finanțarea terorismului.
În fapt, lupta împotriva finanțării terorismului s-a dovedit și se va dovedi mult mai anevoioasă datorită particularităților fenomenului privind finanțarea terorismului.
2.1. Asemănări și deosebiri
Asemănări
Politica publică este orientată în vederea dezvăluirii și eliminării organizațiilor;
Ambele pot lăsa urme financiare care pot conduce la investigații asupra lor;
Obțin beneficii având drept paravan companiile scoica și băncile off-shore;
Utilizează transferurile electronice pentru mutarea banilor în diferite jurisdicții;
Utilizează diferite activități criminale;
Comerțul bazat pe: trafic de droguri, arme, metale pretioase si alte bunuri, trafic de fiinte umane;
Contrabanda cu țigări și bani cash;
Falsificarea banilor și a bunurilor;
Extorcare și răpire;
Diferențe
2.2. Efectele spălării banilor și a finanțării terorismului asupra economiei mondiale cât și naționale
Principalele fluxuri financiare au fost deturnate către economia subterană prin atragerea în sfera de activitate a criminalității organizate a unor sectoare sensibile ale economiei naționale și mondiale. Prin această activitate se produc disfuncții și pagube cu consecințe grave în sfera economică și socială, deformându-se realitatea economică.
Spălarea internațională a banilor este capabilă să impună costuri considerabile economiei mondiale prin:
-Deteriorarea operațiunilor eficiente ale economiilor naționale și prin promovarea unor politici economice mai proaste, în special în anumite țări;
-Coruperea lentă a pieței financiare și reducerea încrederii publice în sistemul financiar internațional, mărind astfel riscurile și instabilitatea acestui sistem.
-Ca o consecință a primelor două puncte reducerea ritmului de creștere a economiei mondiale.
Activitățile desfășurate de organizațiile criminale atrag resurse economice considerabile și aceste resurse sunt sustrase din economia normală, reducându-i astfel productivitatea și ritmul ei de creștere.
Cei ce doresc să spele bani nu caută în general cea mai ridicată rată a beneficiului de pe urma capitalului spălat, ci un amplasament sau o investiție care să permită mai ușor reciclarea banilor obținuți pe căi ilegale, chiar atunci când aceasta înseamnă acceptarea unor rate ale beneficiilor mai scăzute.
Deci, aceste mișcări pot avea loc adesea în direcții opuse celor propuse în baza unor principii economice. Banii se pot mișca de la țări cu politici economice bune și rate de beneficiu la țări cu politici economice mai slabe și rate mai scăzute de beneficiu, astfel părând că sfidează legile economice.
Aceasta înseamnă că, din cauza spălării banilor, capitalul mondial de creștere se reduce nu numai din cauza efectelor infracțiunilor asupra alocării resurselor, ci și din cauza alocării profiturilor de pe urma acestor activități.
În afară de această problemă a alocării optime sau, cel puțin, eficiente a resurselor, o cantitate mare de capital spălat poate provoca o instabilitate inerentă a economiei mondiale. Fondurile totale de capital controlate de către organizațiile criminale sau de elemente criminale, sau de către agenții lor pot fi atât de ridicate, încât transferul unei fracțiuni chiar mici din acestea de la o țară la alta ar putea avea consecințe economice importante.
La nivel național, intrările și scurgerile mari de capital ar putea avea influențe cu variabile semnificative, cum sunt cursurile de schimb și ratele dobânzilor sau chiar prețurile unor anumite fonduri de capital în care sunt investiți banii, cum sunt pământul și casele. În anumite țări, în care s-au identificat activități de spălare a banilor, a avut loc o creștere a prețurilor fondurilor active care adesea nu pot fi explicate prin modificările din politica acelor țări.
Când cursul de schimb fluctuează în mod liber, influxul unor cantități mari de bani spălați ar duce la o depreciere și la o dilatare a bazei monetare a țării. Într-o țară în care au loc scurgeri de capital efectele ar fi inverse.
Aceste mișcări de capital care provin din activitățile de spălare a banilor, mai ales atunci când sunt considerate a fi de natură temporară, ar putea avea efecte destabilizatoare internaționale, din cauza naturii integrate a piețelor financiare globale. Această integrare presupune că dificultățile financiare ivite într-un centru se pot răspândi ușor la alte centre financiare, transformând astfel o problemă națională într-una internațională.
Efectele destabilizatoare ar putea lua naștere din cauză că aceste mișcări de capital nu ar reflecta diferențele între principiile economice dintre țări. Astfel, s-ar trimite semnale derutante către comunitatea economică mondială.
Coordonarea internațională a politicii economice nu poate reuși pe deplin dacă nu tratează cauzele acestor fluxuri de capital. Aceste cauze sunt, bineînțeles, activitățile ilegale și, poate tot atât de important pentru coordonarea politicii internaționale, diferențele între sistemele de control și de reglementări dintre diverse țări.
Un aspect interesant al spălării banilor pe plan internațional, care merită să fie menționat, este rolul jucat de bancnotele de dolari americani în acest proces. Încă din 1984, Președintele Comisiei SUA pentru crima organizată a estimat că 5 miliarde de dolari sub formă de bancnote sunt scoși anual din Statele Unite.
Evaluări recente indică sume mult mai mari. Alte probe indirecte arată că fonduri mari în dolari SUA sunt păstrate în străinătate. Există o mare diferență între cantitatea totală de dolari bancnote emisă de autoritățile americane și care ar trebui să fie în circulație și sumele care se raportează a fi în mâinile americanilor, conform unor examinări periodice efectuate de către Sistemul Federal de Rezerve al SUA.
Richard Porter de la Sistemul Federal de Rezerve al SUA a estimat că suma păstrată în străinătate este de cel puțin 200 de miliarde dintr-un total de aproximativ 350 de miliarde. Nu se știe câți dintre aceștia au părăsit SUA din cauza activităților de spălare a banilor.
De aici rezultă implicații macroeconomice importante. În primul rând, deținerea acestor dolari de către străini presupune că un împrumut nepurtător de dobândă este dat guvernului SUA din cauză că acesta nu plătește nici o dobândă celor care îl dețin.
În al doilea rând, prin reducerea cererii de bani în monedă locală, în țările unde se păstrează dolarii, deținerea acestora ridică rata inflației în țările respective. În cele din urmă se creează o anumită instabilitate potențială pentru sistemul financiar mondial din cauza posibilității ca, la un moment dat, acești dolari să fie eliberați în schimbul altor valute străine (dacă, de exemplu, s-ar prevede o scădere semnificativă a valorii dolarului.
Transparența și starea de sănătate a piețelor financiare sunt elemente cheie în funcționarea eficientă a economiilor și ambele pot fi periclitate de spălare a economiilor și ambele pot fi periclitate de spălarea banilor.
Bani obținuți pe căi criminale pot corupe niște funcționari publici care iau decizii privind piața financiară a țărilor. Dacă se întâmplă ca piețele financiare să fie deteriorate, aceasta ar putea fi de lungă durată, deoarece credibilitatea piețelor se poate reduce instantaneu, dar durează un timp îndelungat să se refacă. Astfel, țările care nu depun eforturi considerabile pentru controlarea spălării banilor impun consecințe externe negative pentru alte țări.
Aceste consecințe ale spălării internaționale a banilor trebuiesc stopate, dar alternativa de a ignora problema nu este o soluție. Comunitatea internațională a făcut eforturi considerabile pentru a găsi o cale de reducere a spălării internaționale a banilor. Concluzia la care s-a ajuns în urma numeroaselor conferințe organizate pe această temă este impunerea unui cod de conduită comun tuturor țărilor care participă la sistemul financiar internațional.
Fenomenul spălării banilor nu a fost însă stopat și este departe de a fi ținut sub control. Comunitatea internațională și autoritățile naționale fac eforturi considerabile în acest sens. Au fost încheiate tratate și convenții, au fost înființate organisme speciale, toate cu un singur scop: prevenirea și combaterea acestui fenomen.
3. Strategii și politici de prevenire a spălării banilor și finanțării terorismului la nivel internațional
3.1. Modalități de spălare a banilor și finanțării terorismului
Regulile de bază ale spălării banilor sunt:
Anonimatul- este una din regulile spălării banilor prin care tranzacția cu valori obținute din infracțiuni trebuie să fie asemănătoare altor tranzacții legale din mediul sau locul unde acestea au loc. În esență, numerarul nu trebuie să lase nicio pistă care să conducă la originea sa.
În economiile în care se folosește des numerarul pentru achiziții de mai mică sau mai mare valoare, dispunerea de acesta nu reprezintă niciun risc pentru infractor. Totuși, în majoritatea țărilor, aproape toate tranzacțiile cu sume mari sunt realizate nu cash, ci prin utilizarea altor mijloace de plată precum cecurile, polițele bancare, cărțile de credit, de aceea cheltuirea sau depozitarea unor sume mari de bani în numerar creează suspiciuni.
Din această cauză, infractorii au creat tehnici și metode variate de inserare a numerarului în sistemul financiar, și anume:
-structurarea, adică divizarea sumelor mari în sume mai mici și depunerea acestora de către mai multe persoane în diverse conturi bancare sau utilizarea sumelor respective în vederea achiziționării altor instrumente de plată, cum ar fi titlurile la purtător sau ordinele de plată;
-contrabanda cu numerar, prin simpla scoatere ilegala din țară a unei cantități de bani în numerar și introducerea acesteia într-o altă țară, în general cu reguli mai puțin stricte, de obicei prin curieri sau prin ascunderea cantității pe vase cargo;
-amestecul fondurilor ilegale cu cele care provin dintr-o afacere legală cu numerar, sume care apoi sunt depozitate împreună.
Viteza- circulația rapidă a valorilor, pentru a nu putea fi detectate. Odată ce numerarul a intrat în sistemul financiar, fie că se află sau nu în țara de origine, spălătorul poate utiliza avantajele create de progresele informatice (IT), metodele moderne de transmitere a banilor, pentru a-i pune rapid în circulație.
Transferurile bancare electronice pot mișca sume mari de bani aproape oriunde în lume în doar câteva minute, fără ca deținătorul lor să fie nevoit să treacă pe la bancă sau să implice angajații băncii.
Complexitatea. Prin împărțirea fondurilor sale în mai multe tranzacții si viteza acestor operatiuni, spălătorul face dificilă și uneori imposibilă munca investigatorilor de a reconstitui drumul banilor. Transferurile dintr-un cont în mai multe conturi aflate în alte țări și redirecționarea ulterioară dinspre acele țări creează un circuit complex multinațional electronic, care face dificilă urmărirea lor de către organelle de cercetare.
Secretul. În ciuda faptului că secretul bancar are un scop legitim și o justificarea comercială, acesta poate conduce la apariția unor paradisuri financiare, ce oferă protecție infractorilor, la nivel mondial existând aproximativ un million de corporații anonime, ce impun un secret financiar strict și apără investitorii străini de investigații și anchete judiciare.
3.2. Tehnici de disimulare a originii ilicite a veniturilor
– supraevaluarea prețului unui bun printr-o factură de valoare mai mare decât valoarea sa reală sau printr-o factură partial sau în totalitate falsă;
– tranzacții comerciale false inserate în cadrul unei afaceri legale prin: tranzacții cu numerar dintr-o valută în alta în mod repetat și rapid, folosirea unor conturi bancare multiple, deschiderea și închiderea repetată a acestora, transferuri electronice bancare din contul unor persoane juridice în contul unor persoane fizice, efectuarea de transferuri externe a unor valori mari folosind multiple instrumente monetare, cecuri bancare sau de călătorie, operațiuni de credit, investiții, constituirea de garanții fictive, etc;
– metoda împrumutului returnat. O parte din fondurile transferate pe căi ilicite în străinătate revin sub formă de împrumut infractorului sau firmei pe care o controlează. Această operațiune este urmată apoi de returnarea sumei împrumutate, la care se adaugă dobânzile convenite de parti și eventual penalități de intarziere, ce conduc la sume din ce în ce mai mari, care intra astfel in circuitul legal;
– polițele de asigurare, prin schimbări frecvente ale beneficiarilor, plata unor prime mai mari decât cele normal datorate și solicitarea ulterioară ca rambursarea să fie făcută către o terță persoană, recepționarea primelor de asigurare prin brokeri sau intermediari financiari din centre offshore care nu respectă regulile de publicitate sau evidență, la care de fapt intentionat nici nu sunt obligati contractual.
3.3. Sisteme utilizate în spălarea banilor
1. Paradisurile fiscale
În general, oamenii de afaceri, dar nu numai, caută acele oportunități de afaceri care generează profituri și randamente maxime, acestea depinzând, pe tot cuprinsul globului, de nivelul taxelor și impozitelor aplicate de stat.
Acestea sunt cu atât mai mari cu cât veniturile sunt mai mari. De nivelul taxelor și impozitelor aplicate de un stat, depinde atragerea capitalurilor străine și rămânerea capitalului autohton.
Prin natura lor, oamenii sunt tentați să plătească taxe și impozite mai mici sau chiar tind să nu le plătească. Pentru a atrage fonduri cât mai mari, unele state și teritorii recurg la o politică
fiscală minimală, acordând facilități fiscale, mergând până la scutirea de taxe sau niveluri foarte mici ale acestora.
Astfel, în literatura de specialitate acestea sunt denumite paradisuri fiscal și alături de taxe mici sau lipsa acestora, paradisurile fiscale au și un nivel ridicat al securității privind informațiile bancare și personale, iar banca centrală impune cerințe minime băncilor existente.
Paradisurile fiscale autentice au o legislație foarte strictă în ceea ce privește secretul bancar, astfel încât la adapostul acestuia mulți infractori și chiar teroriști își ascund averile, chiar dacă aceste legislații încalcă prevederile internaționale și legile altor țări.
Principalele căi ce alimentează paradisurile fiscale cu sume importante de bani sunt: criminalitatea organizata, marii evazionisti, traficul de arme; coruptia politica si activitati financiare legate de activitati teroriste.
Facilitățile oferite de paradisurile fiscale au determinat apariția societăților offshore.
Acestea având sediul social într-un paradis fiscal și beneficiind de facilitățile oferite, chiar dacă nu-și desfăsoară activitatea în țara de reședință, își vor inregistra toată activitatea în paradisul fiscal.
Înregistrarea unor astfel de companii se poate realiza în orice altă țară, dar tocmai avantajele fiscale determină aparitia societăților off-shore în paradisurile fiscale.
Înregistrarea acestor companii este deosebit de facilă, utilizându-se numai două tipuri de documente – memorandumul de asociere (asemanator contractului de societate) și articolul de asociere (statutul de societate) care cuprind regulile de functionare a companiei.
Aceste companii sunt supuse aprobarii Oficiului de înregistrare a companiilor, de aceastî înregistrare ocupându-se birourile de avocati, iar deținătorii acestor companii nu sunt cei reali, fiind utilizate nume fictive.
Paradisurile offshore sunt țări sau teritorii, adesea insule sau grup de insule, care acceptă implantări fictive de companii, utilizate ca simple cutii poștale, zone cu reglementări elastice privind controlul schimburilor valutare și mari libertăți privind impozitele și care oferă, în același timp, aproape fără excepție, un secret bancar impenetrabil și multe drepturi în acest sens companiilor private.
În momentul în care banii sunt transformați într-o formă care poate fi transferată sau cu care se poate face contrabandă, cel mai adesea aceștia iau calea unui centru offshore.
Acest sistem oferă reale avantaje practice pe care infractorii le cunosc.
În primul rând, fondurile sunt plasate în zonele geografice protejate de jurisdicții ce nu admit influența jurisdicțiilor în care s-a obținut profitul. Prin implicarea unei alte jurisdicții, apar mai multe bariere legale și financiare în calea organelor de investigație, atât sub aspectul obținerii, cât și al conservării ori valorificării probei care să poată fi admisă în instanță.
În al doilea rând, sunt încă multe țări care facilitează primirea banilor din exterior indiferent de sursa acestora sau a modului de transmitere, bani ce pot intra direct și discret în sistemul bancar convențional, întrucât nu există nicio obligație de plată a taxelor, nu există o dovadă a capitalului social, niciun acord de dublă impunere, nicio obligație de a ține registre contabile, nu există administratori sau acționari înregistrați, nu se cunosc persoanele care dețin puterea de decizie în companie, nu se cunoaște identitatea adevăratului beneficiar, etc.
De obicei, proprietarii companiilor nu au reședința în țările unde și-au înființat societatile, aceste persoane fiind reprezentate prin împuterniciți, care primesc dispoziții prin mijloace codificate convenite anterior.
Paradisurile fiscale reprezintă una din cele mai comune și utilizate proceduri pentru fraudă și evaziune fiscală la nivel internațional.
3. Companiile scoică. În esență, companiile scoică sunt acelea care există doar pe hârtie. Documentele de înființare ale companiei pot cuprinde un cont bancar valid și ceva mai mult decât numele sau adresa avocatului sau agentului care se ocupă cu înființarea companiei, împuternicit și poate câțiva acționari.
Sunt acele companii care nu au active independente sau operațiuni comerciale proprii si care sunt utilizate de proprietarii acestora pentru a-și desfășura afacerile sau pentru a menține controlul asupra altor companii. O companie scoică este înregistrată în țara în care este înființată, dar nu este tranzacționată pe piața de capital și nu operează de sine stătător.
Întrucât companiile scoică nu sunt ilegale, spălătorii de bani, evazioniștii și finanțatorii terorismului le pot relativ usor converti si utiliza pentru ascunderea provenienței ilicite a veniturilor. Aceste companii sunt ușor de înființat și pot fi conectate cu alte companii scoică din lume.
Dacă o companie scoică este înființată într-o jurisdicție cu o legislație strictă sub aspectul protejării secretului bancar, este aproape imposibil să se identifice adevarații proprietari sau administratori ai societății și, de aceea, este imposibil să se urmărească fondurile ilicite care sunt returnate către beneficiarul real.
O tehnică folosită cu succes de infractori este înființarea de companii scoică pentru a le putea vinde acțiunile investitorilor externi. Acești investitori externi sunt de fapt intermediari folosiți de spălătorii de bani. Achiziționarea acțiunilor se face cu documentația legală necesară și banii intră astfel în mod legal în posesia infractorilor.
De obicei, înființarea companiilor scoică se face nu de proprietari, ci de agenți, care selectează jurisdicțiile ce oferă avantajele unei înființări rapide, costuri mici de înmatriculare, clauze minime sau care caută acele zone geografice care facilitează apariția companiilor „pe țeavă”, locații unde nu se solicită informații despre proprietari sau care interzic dezvăluirea unor astfel de informații.
4. Folosirea liber-profesioniștilor. Avocații, notarii, contabilii și alti liber-profesionisti realizează un număr semnificativ de activitati în sprijinul clienților lor, organizând și administrându-le afacerile financiare si comerciale.
Înainte de toate, ei acordă asistență persoanelor fizice și juridice în domenii precum investițiile, înființări de companii, administrare, management, optimizarea situației lor fiscale și alte operatiuni legale. În plus, consultanții legali pregătesc și, dacă este necesar, strâng documentația necesară pentru înființarea de societăți comerciale.
În multe situatii, pentru beneficii materiale substantiale, astfel de profesioniști pot fi direct implicați în desfășurarea de tipuri specifice de tranzacții financiare, de exemplu, păstrarea fondurilor sau plata prețului de achiziționare sau vânzarea de bunuri imobiliare. Unii din acești liber-profesioniști ajung să se specializeze în identificarea unor societăți comerciale sau locații offshore pentru utilizarea lor în scheme de spălare a banilor, producând toată documentația de specialitate necesară, ce oferă o aparență de legalitate afacerilor.
În esență, liber-profesioniștii folosiți ca intermediari dețin cunoștințe și competențe ce pot fi utilizate de infractori pentru transformarea profiturilor ilegale în venituri legale.
Sistemele alternative de transmitere a banilor.
Hawala (versiunea Indiană) sau Hundi (utilizat de comunitățile pakistaneze), Poei Quan,Fie Ch’un (adoptat de comunitățile chineze).
Sistemul Hawala a luat naștere în Sudul Asiei, dar acesta s-a extins în jurul lumii urmând modelul imigrării din acea regiune către Europa, Orientul Mijlociu, Estul și Sudul Africii, America de Nord și de Sud, si alte regiuni din Asia. Hawala este o metodă tradițională de transfer al fondurilor în Sudul Asiei, iar utilizarea acesteia este cunoscută incă de la introducerea practicilor bancare în Vest de acum câteva sute de ani.
În sistemul Hawala, fondurile sunt transferate între persoane fizice „hawaladari” care colectează fondurile la sfârșitul fiecărei operațiuni și alți hawaladari care, pe de altă parte, distribuie fondurile.
Sistemul este construit pe o relație de încredere care nu este întotdeauna legată de rudenie sau alte conexiuni. Persoanele fizice operează, de obicei, independent unul față de altul, mai bine decât ca parte a unei organizații mai mari.
Hawala este considerat de către cei implicați, un sistem cu mijloace eficiente de mișcare a fondurilor, aurul jucând adesea un rol important în tranzactiile Hawala. Operațiunile sunt dificil de urmărit datorită lipsei evidențelor, iar în cazul în care acestea există, ele sunt condificate.
Sistemele alternative de transmitere rapidă a banilor (SAT) permit ca banii sã circule în jurul lumii fãrã a utiliza sistemul bancar conventional. SAT poate fi utilizat în scopuri legale si ilegale si poate exista în forme diverse. De obicei sunt pãstrate evidente ale tuturor tranzactiilor, dar acestea pot fi fãcute în dialect, prescurtate sau printr-un limbaj nefamiliar investigatorilor si de aceea poate fi dificil sau imposibil de interpretat.
Din motive evidente, SAT este un sistem atractiv și folosit pe scarã largã de cãtre rețelele crimei organizate si infractorii periculosi. SAT este utilizat nu numai pentru a spãla veniturile obtinute din infractiuni, dar si pentru a evita taxele fiscale si obligațiile vamale.
Existã și o îngrijorare la nivel internațional asupra faptului că SAT poate fi folosit ușor în finanțarea terorismului. Se estimează faptul că există în Europa mii de bancheri SAT, majoritatea aparținând comunitătilor asiatice, iar clienții lor sunt persoane fizice obișnuite și nu infractori.
Deși este o afacere discretă, bancherii din economia subteranã sunt probabil cunoscuti în cadrul comunitãtii și respectați pentru serviciile pe care le oferã în transmiterea banilor care au fost câstigati în strãinãtate cãtre familiile de acasă, adesea la o ratã de schimb mai bunã si cu un comision mai scãzut decât cel aplicat de bãnci sau de sistemele oficiale de transmitere rapidã de bani.
Transferurile de bani sunt, de obicei, folosite de către persoane care nu pãstreazã o relație traditionalã cu banca si care vor să transfere banii în tara lor de origine, cu minimum de cheltuieli.
Prin intermediul unei rețele internaționale de agenții localizate peste tot în lume, o persoanã poate transfera electronic bani rapid, cu încredere, convenabil și la prețuri atractive unor alte persoane aflate în una din cele peste 150 de tãri.
6. Cazinourile și Internetul.
Un cazino este un club comercial de jocuri care oferă mai multe tipuri de jocuri, de exemplu jocuri mecanice, care solicitã monezi sau jetoane pentru a fi activat.
Cazinourile sunt vulnerabile de a fi manipulate de cãtre spãlãtorii de bani datoritã vitezei si naturii intensive a jocurilor cu numerar si datoritã faptului cã într-un numãr mare de tãri cazinourile furnizeazã clientilor lor o gamã largă de servicii financiare.
Acestea servicii disponibile la cazinouri sunt similare, în multe cazuri cu cele furnizate de bãnci si pot include conturi de debit sau credit, facilitãti pentru transmiterea sau primirea de fonduri direct de la alte institutii, precum si servicii de schimb valutar si de încasare în numerar a cecurilor.
Cazinourile din România încã nu aplicã servicii formale financiare, dar nu putem exclude cã acestea ar putea fi interesate în serviciile respective într-o scurtã perioadã de timp.
Riscul spãlãrii banilor este foarte mare datoritã faptului cã Internetul folosit în aceste cluburi oferã accesul usor si aproape universal, eliminã contactul fatã-în-fatã si este extrem de rapid si eficient în eliminarea frontierelor. Există trei caracteristici ale Internetului care împreună tind să agraveze anumite riscuri convenționale de spălare a banilor:
accesul ușor prin Internet;
contactul dintre client și instituție este unul depersonalizat;
rapiditatea tranzacțiilor electronice.
7. Societãtile cu titluri nominale si la purtãtor.
Certificatele de actionar sunt documente care dovedesc dreptul de prioritate asupra companiei sau societății comerciale. În majoritatea tãrilor, detinãtorul de actiuni este înregistrat si orice transfer de actiuni cãtre o altã persoanã trebuie sã fie înregistrat într-un registru oficial. Totusi, unele jurisdictii oferã posibilitatea detinerii sau transferului actiunilor într-o formã “la purtãtor”.
Aceste actiuni la purtãtor conferã drepturi de proprietate asupra companiei mai mult decât detinerea actualã a actiunilor. În cazul acestor actiuni “la purtãtor” nu existã nici o înregistrare cu privire la actionar si cel care se aflã în posesia fizicã a certificatului de actionar este proprietarul unei părți corespunzătoare din societatea comercială.
Atunci când identitatea acționarilor nu este înregistratã la emiterea și transferarea unei acțiuni, dreptul de proprietate este anonim. Astfel de companii reprezintã mijloace excelente pentru primirea, detinerea si transferul averii în mod anonim, la adăpostul controlului financiar sau al organelor judiciare.
8. Folosirea organizațiilor non-profit.
Organizațiile non-profit adună sute de miliarde de dolari anual de la donatori si distribuie acesti bani -după plata costurilor lor administrative- către beneficiari. Atât cheltuielile lor administrative, cât și cuantumul și necesitatea cheltuielilor beneficiarilor pot fi exagerate și dificil de apreciat utilitatea lor.
Folosirea cu rea-credintã a organizatiilor non-profit pentru spălarea banilor și finantarea terorismului este o modalitate frecvent folosită de rețelele crimei organizate, de multe ori aceste entități fiind create special în astfel de scopuri.
Problema aceasta a captat antentia Grupului de Actiune Financiarã Internationalã (GAFI), G8 si Natiunilor Unite, precum si a autoritãtilor nationale din mai multe regiuni.
3.4. Tipologii de spălare a banilor
1. Spălarea banilor obtinuți din contrabandă și evaziune fiscală, prin intermediul sistemului bancar de către grupuri infracționale organizate, specializate în înființarea și folosirea firmelor fantomă pentru a transfera ilegal în strainatate fondurile obținute din astfel de activități ilegale.
Exemplu: În urma activităților de cercetare efectuate de către ofițeri de poliție judiciară din cadrul DIF, a rezultat ca inculpații Nanaa Amar și Nanaa Hasan, în calitate de administrator și respectiv proprietar al S.C. TEROM S.A. Iasi, au creat un prejudiciu de aproximativ 88 mld lei prin realizarea unor circuite financiare fictive și incheierea unor contracte defavorabile cu firme OFF-SHORE pe care le controlau direct sau prin interpusi.
Din cercetări a mai rezultat că numitul Nanaa Hasan a coordonat un grup infracțional organizat, care prin intermediul a 3 firme fantomă, care aveau deschise conturi curente la Sucursala RIB Moșilor, a transferat ilegal în străinatate, în perioada ianuarie – mai 2003 suma de 23,12 mil.USD si 2,03 mil. EURO, pe baza unor documente financiar bancare false.
În baza probatoriului administrat, Tribunalul Municipiului București a emis mandate de arestare preventivă în lipsa pentru cei doi inculpați, la solicitarea Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casatie și Justitie – DIICOT, retinând în sarcina acestora săvârșirea infracțiunilor de crimă organizată, spălare de bani, înșelăciune, fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
2. Transferarea succesivă a unor mari sume de bani din conturile curente ale societăților comerciale ce desfășoară activități aparent legale, în contul unor firme fantomă pe baza unor operațiuni comerciale fictive, diminuând astfel baza impozabilă și generând fictiv TVA deductibil.
Exemplu: Ofițerii de poliție din cadrul DIF, au identificat și documentat activitățile ilegale săvârșite de un grup infractional organizat, coordonat de cetațeanul romano-sirian OMAR HAYSSAM, care a acționat în perioada mai 2002-martie 2005, pentru săvârșirea de infracțiuni cu consecințe deosebit de grave, pentru bugetul statului.
În urma cercetărilor efectuate de catre ofițeri de politie judiciară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui număr de 17 persoane, care au constituit sau sprijinit grupul infractional organizat (OMAR MOHAMAD, OMAR MUKHLES, OMAR HAYSSAM, BASSAM NASTA s.a. ), pentru săvârșirea infracțiunilor de crimă organizată, spălare de bani, evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, înșelăciune, fals și uz de fals.
Pentru firmele de tipul fantomă interpuse în circuitele financiare s-au realizat din dispoziția fraților OMAR, de către juriști sau contabili la firmele din grupul Manhattan, activități de înregistrare mențiuni la Oficiul Registrul Comerțului, încheierea de contracte de închiriere spațiu cu destinația sediu firmă, ridicarea de documente cu regim special, deschiderea de conturi curente și efectuarea de operațiuni la băncile unde își aveau conturi curente și firmele la care aceștia erau acționari.
3. Crearea de circuite financiare și comerciale fictive prin folosirea de societăți de tipul fantomă, în scopul obținerii de rambursări ilegale de TVA.
4. Tipologii de spălare a banilor provenind din traficul de persoane și traficul de migranți
Traficul de persoane și traficul de migranți constituie activități de crimă organizată generatoare de fonduri uriașe ce se cer reinvestite în circuitul financiar.
Traficul de persoane reprezintă o problemă care trebuie abordată atât prin prisma necesității combaterii activităților de crimă organizată cât și din unghiul garantării protecției drepturilor fundamentale ale omului, în cadrul cărora dreptul la viață și dreptul de a nu fi supus la tortură, tratamente inumane și degradante și-au conservat o poziție fundamentală.
În luna mai 2005, la Varșovia, Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, (CE TS 197) a fost deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei la cel de-al 3-lea summit al șefilor de state și de guverne.
În contrast cu traficul de migranți, unde accentul de ilegalitate cade pe trecerea ilegală a frontierei, traficul de persoane ridică în principal probleme pe terenul garantării drepturilor fundamentale ale omului, respectiv al dreptului de a nu fi ținut în sclavie sau exploatat.
Traficul de persoane presupune, cel mai adesea, preexistența unui grup criminal organizat, deoarece săvârșirea acestei infracțiuni nu poate avea loc fără îndeplinirea unor activități multiple, prin uzitarea forței, coerciției fraudei, înșelăciunii etc.iar aducerea la îndeplinirea a acestor activități nu poate avea loc decât în mod organizat, pe o perioadă mai lungă de timp, în care grupurile sau rețelele de crimă organizată testează oportunitățile oferite de piață serviciilor sexuale, dar și a vulnerabilității situației femeilor și copiilor din țară și medii unde nu există alternativă, permițându-se mai facil implantarea germenilor acestui flagel infracțional.
Traficul de persoane nu presupune, în mod necesar, existența caracterului transnațional al activităților infracționale, diferitele acțiuni prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii putând fi desfășurate și în cadrul aceluiași stat, de regulă, prin dislocarea victimelor din mediul rural în mediul urban.
Observând nivelul ridicat al profiturilor obținute de grupările criminale prin activitățile de trafic de persoane și de trafic de migranți, în decembrie 2004, experții MONEYVAL și experții FATF, în colaborare cu FIU-ul din Rusia, Rosfinmonitoring, au prezentat unele tipologii de spălare a banilor provenind din comiterea acestor infracțiuni.
Pentru început, experții FATF au constatat că deși traficul de persoane generează fonduri semnificative în numerar, comportamentul victimelor este guvernat de legea tăcerii, astfel încât devine extrem de dificilă cuantificarea flagelului.
În anul 2004, se estima că în Serbia profiturile din prostituție se ridică la aproximativ 40 milioane pe an, fără a se include în această sferă produsele traficului de femei, însumând cifre semnificativ mai mari.
De asemenea, ca urmare a desfășurării mai multor investigații financiare, s-a observat, urmărindu-se circuitul banilor murdari, că aceștia sunt, în general, investiți în țara de origine a traficanților, în timp ce costurile de transport sunt suportate între traficanții din țara de origine, de tranzit și de destinație.
Există, însă, unele tehnici de spălare a banilor frecvent folosite de către traficanți, astfel, serviciile de transmitere electronică a banilor sunt folosite pentru transferarea produselor provenind din trafic de persoane, fiind de observat anumite particularități în utilizarea acestora structurarea fondurilor (smurfing).
În alte situații, spălătorul de bani inițiază un număr mare de tranzacții prin utilizarea mai multor sisteme în aceeași perioadă de timp, folosirea unor documente de identitate false sau folosirea actelor de identitate ale victimelor procesului de spălare a banilor, transmiterea banilor de către mai mulți expeditori aceluiași destinatar din străinătate.
Alte tehnici de spălare a banilor folosite de către traficanți sunt:
utilizarea curierilor pentru transferarea în străinătate a unor sume de bani mai mari.
Exemplu: Curierii sunt folosiți frecvent pentru efectuarea diferitelor plăți și pentru mutarea banilor din țările unde sunt obținuți aceștia în țările de origine ale traficanților. Curierii pot fi folosiți doar pentru perioadă de timp sau chiar numai pentru efectuarea unei singure tranzacții: de cele mai multe ori, însă, curierii prezintă conexiuni evidente cu grupurile criminale.
Spre exemplu, FIU-ului din Belgia i-au fost furnizate informații despre transferuri de bani efectuate de cetățeni din Ecuador și Republica Dominicană prin intermediul sistemului internațional de plăți în Belgia. Timp de câteva luni, aceștia au schimbat de mai multe ori pe zi sume de până în 500 Euro la aceleași case de schimb valutar.
Operațiile efectuate la casele de schimb valutar erau urmate de plăți în conturile unor persoane din Ecuador și Republica Dominicană care nu desfășurau nici un fel de activitate economică în Belgia, astfel încât plățile erau lipsite de justificare economică. S-a descoperit că destinatarii acestor sume de bani erau de fapt, binecunoscuți traficanți de droguri.
utilizarea unor structuri bancare subterane. Este binecunoscut faptul că operațiunile bancare subterane sunt dificil de depistat și urmărit prin prisma naturii lor.
Funcționarea sistemului presupune, însă, existența unei rețele organizate de corespondenți, între care să existe un nivel ridicat al disciplinei interne și al încrederii reciproce, sistem care este folosit pe scara largă, de reprezentanții diferitelor comunități etnice.
Spre exemplu, autoritățile vamale din China au descoperit că profiturile obținute de o binecunoscută rețea de traficanți au fost depozitate în sistemul bancar subteran și transferat, apoi din New York în Banghok Thailanda sau Hong Kong și în China, utilizându-se nume false
3. achiziționarea de proprietăți imobiliare, autovehicule de lux sau a altor bunuri mobile înregistrate pe numele altor personae.
4. investiții în afaceri care permit circulația facilă a unor sume mari în numerar.
Dificultățile investigării spălării banilor provenind din traficul de persoane se datorează, în principal faptului că plățile sunt făcute în numerar, de obicei în afara teritoriilor țărilor în care sunt săvârșite infracțiunile predicat, prin intermediul unor mijloace care fac dificilă urmărirea acestor fonduri dar și datorită faptului că traficanții își adaptează metodele de spălare pentru a evita controlul autorităților.
3.5. Modalități de prevenire și combatere a fenomenului de spălare a banilor
Activitățile internaționale ale organizațiilor criminale și spălarea internațională a banilor au determinat, ca o reacție de apărare a autorităților, înființarea unor organisme internaționale și încheierea unor convenții și tratate pentru prevenirea și combaterea fenomenului de spălare a banilor murdari.
Unul din aceste organisme cu atribuții în prevenirea și combaterea spălării internaționale a banilor este Grupul EGMONT.
Acesta este o asociație profesională a instituțiilor naționale cu atribuții de aplicare a legilor privind prevenirea și combaterea spălării banilor; care are drept scop eficientizarea cooperării între aceste organisme cu profil similar având în vedere caracterul transfrontalier al infracțiunilor de spălare a banilor.
În baza articolului 18 din Legea nr. 21/1998, Oficiul Român pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, este membru al Grupului EGMONT din mai 2000. El beneficiază în felul acesta de avantajul realizării unui schimb de informații cu organisme similare, membre ale Grupului, din țări precum: S.U.A, Franța, Anglia, Italia, Belgia, Olanda, Japonia, Bulgaria, Cehia, Croația, Grecia, Lituania, Letonia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ungaria, etc.
Grupul Operativ de Acțiune Financiară (F.T.A.F.)
A fost înființat în luna iulie 1989 la Paris de către șefii de state ai celor șapte țări puternic industrializate și președintele Comisiei Comunității Europene, cu scopul de a declanșa lupta comună împotriva spălării banilor.
Alte opt țări au aderat la FATF (Suedia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveția, Austria, Spania și Australia), în intenția de a se lărgi experiența și a putea fi exprimate punctele de vedere și concluziile desprinse din lupta împotriva spălării banilor, la nivel național și internațional.
În perioada 1990-1998 grupul a desfășurat multiple acțiuni de analiză, toate fiind menite să fundamenteze un sistem unitar pentru prevenirea folosirii mecanismelor financiare în scopul spălării banilor.
Inițiativa creării Grupului Operativ de Acțiune Financiară evidențiază preocuparea constantă a organismelor internaționale pentru întărirea și diversificarea acțiunilor comune ale tuturor statelor, în așa fel încât să nu fie omis din strategia comună de luptă contra spălării banilor.
Țări de pe întreg mapamondul s-au afiliat grupului pentru a crea o strategia comună. Aceste țări s-au grupat în funcție de regiunile geografice, astfel:
Grupul Asia/Pacific : a ținut al doilea seminar în martie 1999 la Tokyo. În timpul acestei reuniuni a fost înființat un grup de lucru pentru studiul amenințări în termeni de spălare a banilor pe care-l reprezintă operațiunile bancare clandestine și sistemele paralele de remitere de fonduri. Raportul definitiv a fost prezentat cu ocazia reuniunii de la Bangkok din luna martie 2000.
GAFICeste instanța regională de tip GAFI în Caraibe. GAFIC organizează și ea un program asupra tipologiilor de spălare a banilor. acest grup a terminat propriul studiu asupra spălării banilor pe baza tranzacțiilor internaționale recurgând la instituțiile financiare naționale și extrateritoriale și un alt studiu asupra vulnerabilității față de cyber-criminalitate. acesta preconizează să organizeze, într-un viitor apropriat, o conferință asupra zonelor libere și rolul lor potențial în spălarea banilor.
GABAES : este grupul anti-spălare a banilor din Africa de Est și Sud înființat în august 1999 de către țările din regiune.
GAIBA : reprezintă Grupul de acțiune interministerial contra spălării banilor creat în decembrie 1999 de țările din Africa de Vest și Centrală.
Conform rapoartelor GAFI în Orientul Mijlociu există un anumit număr de factori favorabili spălării banilor în timp ce puține jurisdicții au pus în aplicare un program complet de măsuri anti-spălare, în această regiune neexistând vreun organism pentru prevenirea și combaterea spălării banilor.
Organizația Internațională a Poliției Criminale Interpol creată în anul 1923 și în prezent având 190 de state membre, își dovedește pe deplin eficiența, fiind una dintre principalele organizații internaționale care luptă pentru stoparea criminalității internaționale și a spălării profiturilor ce sunt obținute din activități criminale.
În perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2000, reprezentanții țărilor membre ale organizației și-au dat întâlnire la Rhodos în Grecia cu prilejul celei de-a 69-a sesiuni a Adunării Generale.
În raportul de activitate al organizației, pe anul 1999, prezentat de dl. Dr. Raymond Kendall, secretarul general al Interpolului, s-au evidențiat eforturile depuse pentru perfecționarea schimbului de informații operative între țările membre și Secretariatul General și a mijloacelor tehnice utilizate, în vederea sporirii eficienței în lupta cu criminalitatea internă și internațională.
De asemenea a fost dezvoltată baza de date referitoare la operele de artă furate, precum și cea referitoare la amprentele digitale, domeniu în care Secretariatul general utilizează deja sistemul AFIS care va deveni operațional până la sfârșitul anului 2000. În raport s-a acordat, de asemenea, o atenție deosebită modului în care s-a realizat cooperarea Interpolului cu alte organizații internaționale, inclusiv Europol.
S-au prezentat o serie de proiecte importante puse în aplicare de Interpol și de care țările membre pot dispune pentru combaterea terorismului, corupției, criminalității organizate, traficului de droguri și de carne vie, falsului de monedă, etc.
La 26 mai 1999 a fost semnat la București Acordul de cooperare pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, ratificat de șapte state din regiune și care a intrat în vigoare la 1 februarie 2000. Recent, în baza acestui acord a fost înființat Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în sud-estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere. Astfel a fost creat un nou organism regional cu atribuții în lupta pentru combaterea infracționalității internaționale.
Criminalitatea informatică nu mai este de mult o noutate. Poliția europeană a început să reacționeze în fața acestei amenințări. Germania dispune de propria sa patrulă pe Internet care monitorizează 24 de ore din 24 rețeaua în privința activităților ilegale și cooperează îndeaproape cu Unitatea de reacție la Urgențele pe Computer.
În Anglia, unde o brigadă națională de combatere a infracțiunilor prin computer va începe să funcționeze de anul viitor, există in cadrul Scotland Yard-ului o unitate specializată în combaterea criminalității prin computer.
Combaterea cyber-criminalității este departe de a fi eficientă iar poliția este departe de un adevărat început al acestei lupte. Cooperarea internațională a agenților de aplicare a legii se derulează într-un ritm lent într-un domeniu în care escrocii pot străbate frontierele, prin rețea, în interval de câteva secunde. Pentru a se putea opune criminalității informatice, agenții de aplicare a legii au nevoie de reglementări juridice în acest domeniu. Acest lucru s-a încercat să se realizeze în luna mai 2000 la Paris la Conferința G 8 privind infracționalitatea pe Internet, deși fără prea mult succes.
Conferințele, tratatele și convențiile încheiate, având ca scop combaterea criminalității internaționale sunt deosebit de importante, cooperarea între agențiile și organismele de aplicare a legilor fiind cea mai eficientă armă în lupta pentru stoparea fenomenului infracțional internațional și spălarea profitului produs de acesta. Iterez câteva dintre acestea:
Convenția Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, sechestrarea și confiscarea câștigurilor provenite din infracțiuni.
Proiectul Convenției a fost elaborat în cursul a nouă reuniuni ale Comitetului de experți astfel că, la reuniunea din septembrie 1990, Comitetul Miniștrilor a aprobat textul propus și a decis să-l deschidă spre semnare la 8 noiembrie 1990.
Unul din scopurile acestei Convenții este de a facilita cooperarea internațională în ceea ce privește asistența în scop de investigare, depistare, sechestrare și confiscare a produsului oricărui tip de infracționalitate, îndeosebi infracțiunile grave și în special cele în materie de stupefiante, traficul de arme, actele de terorism, traficul de copii și de femei tinere, precum și alte infracțiuni care aduc profituri importante.
Convenția din 1990 se străduie să prevadă un ansamblu complet de reguli aplicabile tuturor fazelor procedurii, de la primele investigații, până la pronunțarea și executarea hotărârilor de confiscare și să pună în aplicare mecanisme suple, dar eficace, care să permită o cooperare internațională cât mai largă posibil, pentru a priva elementele criminale de instrumentele și foloasele activității lor criminale.
Un alt obiectiv important urmărit a fost crearea unui instrument care să oblige statele să introducă măsuri eficace în legislația lor internă pentru a combate criminalitatea gravă și a-i priva pe infractori de produsul activității lor ilicite, deoarece aceștia profită de vidul juridic existent în multe legislații naționale pentru a se sustrage depistării și sancțiunilor. Elaborarea unui instrument eficace de cooperare internațională, care să nu țină cont de diferențele fundamentale între legislațiile interne ar fi imposibilă.
Cooperarea efectivă trebuie, de altfel, să țină cont de faptul că sistemele pot să nu fie asemănătoare, dar că ele tind către aceleași obiective. Iată de ce, în cadrul Convenției au fost puse pe același plan ambele sisteme de confiscare.
Părțile sunt obligate să adopte măsuri care se dovedesc necesare pentru a le permite să identifice și să caute bunurile supuse confiscării și să prevină orice operațiune de transferare sau înstrăinare cu privire la aceste bunuri. Totodată Convenția obligă părțile să adopte măsurile legislative și alte măsuri care să permită folosirea unor tehnici speciale de investigație menite să faciliteze identificarea și căutarea produsului infracțiunii, precum și strângerea de probe.
Introduce totodată și o noutate în domeniul asistenței judiciare în materie penală, respectiv facultatea statelor de a comunica, fără o solicitare prealabilă, unei alte părți informații privind instrumentele și produsele unei infracțiuni atunci când ele apreciază că prin comunicarea acestor informații partea în cauză ar putea fi ajutată să angajeze sau să ducă la bun sfârșit investigații sau alte proceduri.
Importanța identificării și confiscarea produselor infracțiunii a fost evidențiată cu ocazia multor reuniuni internaționale, la cel mai înalt nivel, îndeosebi în ceea ce privește combaterea unor forme grave ale criminalității organizate. Elaborarea acestei convenții a creat mari posibilități organismelor însărcinate cu aplicarea legii, acestea având instrumente mult mai eficiente pentru stoparea criminalității și produselor infracționale.
Cele 40 de recomandări ale Grupului de Acțiune Financiară Internațională asupra spălării capitalurilor
Cele 40 de recomandări au apărut din nevoia de a acoperi toate aspectele relevante ale luptei împotriva spălării banilor. Recomandările au fost inițial elaborate în 1990, dar în 1996, ele au fost revizuite pentru a reflecta schimbările care au survenit în această problemă.
Aceste 40 de recomandări au pus bazele cadrului pentru eforturile de combatere a spălării banilor și sunt concepute pentru o aplicare universală, toate țările fiind încurajate să le adopte. Ele acoperă sistemul justiției penale și aplicării legii; sistemul financiar și reglementarea sa, precum și colaborarea internațională.
Țările au sisteme juridice și financiare diferite și astfel nu pot lua toate deciziile identice. Recomandările sunt, prin urmare, principiile pentru acțiune în acest domeniu, pentru ca țările să le aplice conform condițiilor lor specifice și cadrelor constituționale care, mai degrabă, le permit țărilor o măsură de flexibilitate, decât le prescriu fiecare detaliu. Măsurile nu sunt neapărat complexe sau dificile, cu condiția să existe o dorință politică de a acționa. Și nici nu compromit libertatea de a se angaja în tranzacții legale sau de a amenința dezvoltarea economică.
Aceste măsuri sunt esențiale pentru crearea unui cadru efectiv de combatere a spălării banilor. Pentru aceasta, fiecare țară ar trebui să ia imediat măsuri pentru ratificarea și implementarea completă a Convenției Națiunilor Unite din 1988 împotriva traficului ilicit de droguri, narcotice și substanțe psihotrope.
Un program eficient de aplicare a celor 40 de recomandări ar trebui să conțină colaborarea multilaterală sporită și asistență juridică reciprocă în cazurile de cercetare și urmărire a spălării banilor, acolo unde este posibil.
Potrivit celor 40 de recomandări fiecare țară trebuie să ia măsuri, inclusiv legislative, pentru a permite incriminarea spălării banilor, urmărindu-se să se extindă sfera infracțiunilor ce vor fi catalogate drept contravenții de spălare a banilor.
Cele 40 de recomandări susțin necesitatea supunerii corporațiilor – nu numai angajații lor – la răspunderea penală în domeniul spălării banilor. Astfel aceste recomandări ar trebui aplicate nu numai băncilor ci și instituțiilor financiare non-profit , de exemplu: birourile de schimb valutar. Guvernele ar trebui să se asigure că aceste instituții sunt supuse acelorași legi de combatere a spălării banilor ca toate celelalte instituții financiare și că aceste legi și reglementări sunt aplicate efectiv.
Una din obligațiile prevăzute de aceste recomandări în sarcina instituțiilor financiare, este obligația de identificare și înregistrare a identității clienților lor, atunci când stabilesc relații de afaceri cu aceștia. Instituțiile financiare ar trebui să păstreze pentru cel puțin 5 ani, toate înregistrările necesare, care să le dea posibilitatea de a răspunde ușor cererilor de informații ale autorităților competente, inclusiv înregistrări privind identitatea clientului.
Conform acestor recomandări instituțiile financiare ar trebui să acorde o atenție specială tuturor tranzacțiilor mari, neobișnuite, complexe și tuturor modelelor de tranzacții neobișnuite, care nu au nici un scop legal vizibil sau unul aparent economic. Dacă instituțiile financiare suspectează că unele fonduri își au originile într-o activitate infracțională, ar trebui să raporteze prompt suspiciunile lor autorităților competente.
Adoptarea și implementarea de către state a acestor recomandări ar determina o armonizare a diferitelor legislații în acest domeniu al spălării banilor, armonizare ce ar duce la creșterea eficienței activității pentru prevenirea și combaterea spălării banilor.
Directive ale Consiliului Europei
Directiva 97/5 cuprinde transferuri de credit și sume de până la 50000 Euro. Aceasta stabilește cerințe minime de asigurare a unui nivel adecvat de informații despre client. Cu privire la efectuarea cerințelor de execuție privind limita de timp, sunt stabilite interzicerea deducțiilor neautorizate și rambursarea pentru transferurile pierdute sau ratate. Statele membre trebuie să se asigure că există supunere efectivă și să refacă procedurile pentru soluționarea disputelor între ordonatori, beneficiari și instituții.
Directiva 98/26, privind finalitatea soluționării, pune temelia sistemelor de plată pentru valori mari și sisteme de decontare a valorilor mobiliare din punct de vedere legal, fiind dorită eliminarea, pe cât posibil, a riscurilor în astfel de sisteme.
Directiva 91/308, aceasta este o piesă esențială a legislației privind spălarea banilor, care cuprinde 3 obiecte: creșterea încrederii publice în sistemul financiar, lupta împotriva crimei organizate și contribuirea la funcționarea liniștită a pieței interne.
Astfel utilizarea instituțiilor de credit și financiare în scopul spălării câștigurilor rezultate din activitățile criminale poate periclita foarte serios solidaritatea și stabilitatea instituțiilor respective și încrederea în sistemul financiar, în întregimea lui, conducând la pierderea încrederii publicului.
De asemenea spălarea banilor are o influență evidentă asupra creșterii crimei organizate, în general, și a traficului de droguri în particular, în timp ce există o tot mai mare convingere în privința necesității combaterii spălării banilor, ca cel mai eficient mijloc de eliminare a acestei forme de activitate criminală, care constituie o amenințare specială la adresa societății statelor membre.
Fiecare stat membru al Comunității are obligația de a adopta măsuri corespunzătoare și de a pedepsi încălcarea unor asemenea măsuri, în maniera potrivită pentru a asigura aplicarea deplină a acestei directive.
Adoptarea acestei directive a însemnat un pas înainte pentru autoritățile competente să prevină și să combată spălarea de bani. Alături de alte documente internaționale această directivă creează cadrul legal necesar pentru stoparea fenomenului crimei organizate și implicit spălarea banilor.
4. Prevenirea și combaterea spălării banilor în România
4.1. Considerații generale
Conform raportului întocmit de MONEYVAL în cursul anului 2012 România și-a îmbunătățit legislația și capacitatea de a îngheța și confisca averile ilicite însă sistemul financiar este vulnerabil în fața fenomenului spălării banilor.
Criza economico-financiară și măsurile de austeritate impuse în încercarea de a trece peste această perioadă au intensificat fenomenul de spălare a banilor, nu atât din punct de vedere al numarului de acțiuni, cât al sumelor introduse sau scoase din țară.
Astfel, în primele 6 luni ale anului 2013, la cererea ONPCSB, procurorii au pus sechestru pe conturi de peste 18,1 mil. euro, suma sechestrată fiind de 10 ori mai mare decât în anul 2012, cazurile suspecte de spălare a banilor fiind descoperite în urma analizei a 3 milioane de raportări de tranzacții în numerar, pentru 38,2 mld. euro intrate în țară și 33,6 mld. Euro ieșite.
Sumele sechestrate de procurori în urma solicitarilor analiștilor financiari ai Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălarii Banilor (ONPCSB) au fost în primul semestru al anului 2013 de aproape 10 ori mai mari decât în tot snul 2012, deși numărul dosarelor penale deschise a fost același.
Conform raportului de activitate al Oficiului în primul semestru al anului 2013 au fost primite 22 de rapoarte de tranzacții suspecte conținând operațiuni neefectuate, în 6 cazuri, plenul ONPCSB a decis suspendarea operațiunilor pentru sumele de 8.944.700 euro, 72.750 dolari și 40.525.448 lei.
Tentativele de introducere pe căi ilegale a unor sume importante de bani în România ar putea fi justificate și de restricțiile impuse în anumite paradisuri fiscale, precum Cipru, care în primavara anului 2013 au decis supraimpozitarea conturilor de peste 100.000 euro, dar și a încercărilor de limitare a evaziunii fiscale din Grecia și alte state europene, cu atât mai mult cu cât tipologia spălării banilor presupune transferul sumelor de bani dintr-o firmă în alta, prin multe altele intermediare pâna se pierde urma banilor.
Conform statisticilor publicate în raportul de activitate al ONPCSB pe primul semestru al anului 2013, au fost analizate aproximativ 3 milioane de raportări de tranzacții în numerar, pentru 38.178 milioane euro intrate în țară și 33.630 milioane euro ieșite din țară.
Din datele financiare colectate, prelucrate și analizate la nivelul Oficiului reiese ca principala infracțiune generatoare de fonduri ilicite a fost evaziunea fiscală, cu o pondere de 74% din cazurile în care procesul de analiza a relevat indicii temeinice de spălare de bani, cele mai vulnerabile domenii de activitate la fapte de spălare de bani fiind comerțul interior, comerțul exterior, domeniul imobiliar și serviciile.
Sub aspect legislativ și instituțional, România se înscrie, în acești ultimi ani, în tendința global de dezvoltare a unor mecanisme adecvate și eficiente de coordonare a politicilor naționale în lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului, în care sunt angrenați, ca principali actori, Unitatea de Informații Financiare și autoritățile de aplicare a legii.
România, în calitate de Stat Membru al Consiliului Europei, a parcurs trei
runde de evaluare a experților desemnați de către MONEYVAL, pe probleme de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, ultima misiune de evaluare având loc în perioada 2007-2008.
Echipa de experți evaluatori a prezentat la sfârșitul vizitei on-site un scurt rezumat cuprinzând principalele constatări asupra stadiului aplicării în sistemul românesc de prevenire și combatere a spălării banilor a standardelor internaționale.
Una dintre principalele concluzii a fost faptul că de la cea de-a doua evaluare a României și până în prezent au fost înregistrate progrese majore, legislația de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului a fost implementată, în linii mari, în conformitate cu cerințele internaționale în domeniu, incluse în noua Metodologie de evaluare, iar Legea nr. 656/2002, cu modificările și amendamentele ulterioare, furnizează o bază solidă pentru regimul de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului în România.
În ceea ce privește activitatea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, evaluatorii au apreciat că instituția „este un FIU de tip administrativ, care îndeplinește un rol de conducere în dezvoltarea, coordonarea și implementarea sistemului de CSB/CFT. În efectuarea activităților sale, ca o administrație independentă în subordinea Guvernului, primește, obține fără limite, analizează și difuzează informații către organismele relevante. FIU-ul a introdus un nou sistem de securitate avansat, extinzându-și accesul la bazele de date aflate în cadrul altor autorități și a introdus o nouă infrastructură IT și măsuri de securitate în legătură cu protecția rețelei IT împotriva accesului neautorizat. FIU-ul din România este acum responsabil și pentru supravegherea CSB/CFT a entităților financiare non-bancare (DNFBP) și pentru combaterea finanțării terorismului. Evaluatorii au fost de părere că FIU-ul operează efectiv cu partenerii internaționali și demonstrează o bună cooperare în privința prevederilor legale și a schimbului de informații.”
4.2. Situația României cu privire la fenomenul de spălare a banilor. Scurt istoric.
România, ca țară în tranziție, s-a confruntat după 1990 cu o puternică escaladare a activității organizațiilor criminale. Studiile efectuate asupra anumitor cazuri ce privesc fenomenul infracțional din România, după anul 1990, caracterizat de săvârșirea unor infracțiuni cu caracteristici mafiote, acțiuni premeditate și bine organizate, tâlhăria în plină zi cu utilizarea armelor de foc, sechestrarea de persoane, impunerea unor taxe de protecție, contrabanda și evaziunea fiscală organizată ș.a., ne conduc la concluzia că avem de-a face cu structuri de crimă organizată, chiar dacă într-o fază incipientă de organizare.
Bandele românești de crimă organizată s-au dezvoltat mai ales începând cu anul 1990, în unele medii defavorizate, în cartierele mărginașe ale marilor orașe, dar mai ales în zonele cu populație preponderent de etnie rromă.
De altfel, se cunoaște potențialul criminogen mai dezvoltat al acestei etnii decât a restului populației României, grevat atât pe frustrarea rromilor datorită respingerii lor de către societate, dar și pe elementele de incultură, lipsă de educație, tendință de a sfida legea și ordinea, agresivitate, labilitate afectivă și deviație morală.
Pentru această etnie, legea țării în care locuiește stă în permanență în urma legii proprii, țigănești, conform căreia se organizează adevăratele tribunale (staboare), unde sunt judecați cei care încalcă normele interne.
În legea țigănească nu vor fi încriminate niciodată aceste fapte care nu aduc atingere directă persoanelor din această etnie și intereselor comunității rrome. Bandele cu preocupări mafiote, cele care compun așa-zisa ,,lume interlopă”, s-au implicat în mai tot felul de activități ilegale, acționând atât independent cât și integrate filierelor internaționale de crimă organizată.
În primul rând, în lumea interlopă, atât din București cât și din alte centre urbane mari, s-au constituit acele grupuri de „duri” cu „înclinație” spre săvârșirea infracțiunilor cu violență: tâlhării, omoruri la comandă sau perceperea unor „taxe de protecție” de la oameni de afaceri. Sunt cunoscute din presă cazurile de omor la comandă ale căror victime au fost, în general, oameni de afaceri implicați în diverse operațiuni ilegale.
Exemplific, în acest sens, crima din strada Precupeții Vechi, prima de acest fel după anul 1990, execuția din strada Mieilor și uciderea patronului de la discoteca Why Not. Din această categorie fac parte și „recuperatorii”, angajați de diverși oameni de afaceri, care au de încasat sume de bani de la debitori și care în schimbul unui comision reușesc să recupereze datoria, prin amenințări și presiuni la care sunt supuși datornicul și familia sa.
Bandele criminale constituite pe teritoriul României sunt angrenate de către rețelele internaționale de crimă organizată și în traficul de droguri, acestea asigurând transportul, depozitarea, dar mai ales distribuția „cu amănuntul”.
De asemenea, prin poziția sa geografică, România se află în raza rutelor de transport a drogurilor, pe culoarele de deplasare a autoturismelor de lux furate din Occident, precum și ale traficului de carne vie.
Ca urmare, bandele mafiote s-au implicat activ și în traficul cu autoturisme de lux, precum și în rețelele de prostituție și migrațiune ilegală, dovedindu-se a fi verigi eficiente ale mafiei internaționale.
Activități ilegale în care mai sunt implicate structurile bandelor de crimă organizată românești sunt traficul cu arme, muniții și substanțe radioactive provenite din spațiul ex-sovietic, falsificarea de monedă, furturi comise în paguba firmelor de stat sau private, înșelăciuni ș.a.
Din câștigurile fabuloase obținute, bandele mafiote își asigură protecția prin „cumpărarea” unor polițiști, reprezentanți ai justiției, persoane din serviciile secrete, politicieni ș.a. Este de notorietate faptul că ancheta, în cazul clanului „Cămătarilor”, a scos la iveală legăturile strânse pe care mafioții le aveau cu persoane din categoriile menționate.
În ultima perioadă s-a observat tendința bandelor criminale, și în special a șefilor acestora, de a-și crea o imagine onorabilă, prin investirea profiturilor ilegale în afaceri aparent legale.
Tendința este, ca vârfurile crimei organizate să fie oameni cu o oarecare educație, să participe la întâlniri mondene și să se apropie tot mai mult de vârfurile ierarhiei politice și economice ale societății.
Odată făcuți acești pași, va putea fi realizată conexiunea dintre cele două structuri de crimă organizată din România, clanurile mafiote și criminalitatea „gulerelor albe”, ceea ce va reprezenta înrobirea cu adevărat a țării față de structurile criminale.
Începând cu anul 1990, în România s-au desăvârșit afaceri ilegale de proporții uriașe: fraude cifrate la sute de milioane de dolari săvârșite la Banca „Dacia Felix",Banca ,,Furnica”, Credit Bank, Bankcoop, Bancorex, privatizarea frauduloasă a unor societăți comerciale, contrabanda cu țigări derulată prin portul Constanța, Aeroportul Otopeni și punctele de trecere a frontierei de la Giurgiu, Borș, Albita etc., traficul de droguri și substanțe radioactive, contrabanda cu produse petroliere, alcool și cafea, prostituție, trafic ilegal cu opere de artă etc.
Pe fondul situației economico-sociale începând cu primele zile ale anului 1990, s-au creat grupuri de interese specializate în operațiuni de contrabandă atât pentru export cât și pentru import, în operațiuni de speculă cu produse deficitare, în prestarea unor servicii de transport, alimentație publică.
Astfel profitându-se de prețurile scăzute, la care se găseau pe piața internă o serie de produse industriale, precum; dispozitive, aparate electrice, dar și bunuri de consum, au fost achiziționate și, fără a exista autorizații, fără a se plătii taxe, mărfurile au fost vândute pe piețele din țările apropiate, obținându-se sume importante care, în funcție de anumite oportunități, au fost tezaurizate sau folosite pentru dezvoltarea activității.
Într-un mod asemănător, s-au derulat și operațiuni de „import”, piața românească fiind invadată de mărfuri slab calitative, dar cu forme și utilități dorite de populație. În același timp au apărut activități particulare de transport-taxi, apoi comercializarea în regim de alimentație publică a unor produse de calitate îndoielnică, mici tonete, puncte volante sau preluarea din depozitele statului la prețuri modice a unor mărfuri deficitare și comercializarea lor imediată la prețuri de speculă.
Toate aceste activități s-au desfășurat practic fără nici o restricție în primul semestru al anului 1990, momentul apariției primelor reglementări privind activitatea economică privată fiind astfel categoric depășit de reacția mult mai rapidă a unor categorii profesionale în formare.
Începând cu anul 1991, au fost înființate un număr considerabil de societățile private, o pondere importantă având-o societățile cu participare de capital străin.
Majoritatea investițiilor au provenit din țările Orientului Mijlociu și Apropiat, obiectul de activitate al acestor mici firme a fost în exclusivitate comerțul cu bunuri importate din țările de origine ale asociaților. Astfel piața românească a fost invadată de produse alimentare, băuturi, țigări, cafea, produse textile, încălțăminte de o calitate îndoielnică dar la prețuri care au atras populația cu venituri modeste.
Fără a avea o pondere importantă în această etapă, analizând din punct de vedere al economiei subterane, trebuie amintiți și micii comercianți autohtoni care au urmărit specularea unor momente prielnice pentru realizarea unor achiziții de mărfuri, au organizat mici puncte de vânzare cu evitarea sau sustragerea de la plata impozitelor.
Concluzionând, putem spune că, în perioada 1990-1993, principala formă de manifestare a economiei subterane a fost frauda fiscală, iar elementul care a favorizat dezvoltarea sa a fost lipsa cadrului legislativ adecvat.
Evoluția ulterioară a economiei subterane a fost marcată pentru anii 1993-1995 în principal de cristalizarea unui sistem legislativ economic, dar și coercitiv, precum și de concurența dintre participanți, situație care a impus schimbarea modului de operare și lărgirea sferei de cuprindere a activității ilegale.
Astfel, apariția legislației privind organizarea și funcționarea societăților comerciale și a cadrului instituțional adecvat, respectiv a Camerei de Comerț și a Registrului Comerțului, organizat pe principii unitare, cu un sistem de evidență informatizat, a permis cunoașterea evoluției numărului de agenți economici, a obiectului de activitate declarat și a structurii acționarilor sau asociaților.
Înființarea în cadrul Ministerului Finanțelor a Gărzii Financiare reînființarea Curții de Conturi, reorganizarea unor sectoare ale poliției funcție de evoluția fenomenului de criminalitate economică au constituit realizări evidente.
Activitatea economică subterană a căpătat noi dimensiuni, având câteva ținte precise precum: acapararea pieței pentru produsele de larg consum și obținerea de fonduri pentru achiziționarea unor importante active comerciale și industriale.
Pentru atingerea acestor obiective au fost utilizate mijloace și procedee foarte diverse, ca formarea unor lanțuri de firme fantomă, jocurile piramidale, obținerea unor credite în condiții nelegale, penetrarea sistemului bancar, corupția etc.
Încercând o clasificare, firmele fantomă au reprezentat cel mai utilizat mijloc de manifestare a economiei subterane pentru această etapă, atât din punct de vedere al momentului apariției lor, cât mai ales al consecințelor economice negative generate.
Acțiunile de contrabandă, de distribuție pe piață a unor produse cu origine și calitate îndoielnică, evaziunea fiscală, sustragerea de la taxele vamale, solicitarea unor rambursări necuvenite de la bugetul statului au fost săvârșite în principal prin utilizarea unor firme.
Din punct de vedere al modului de decontare, trebuie subliniat că toate aceste tranzacții au utilizat numerarul, generând disfuncții importante pentru circuitul monedei naționale.
Lipsa unor reglementări legale, carențele existente în cele în vigoare, coroborate cu lipsa de cooperare a factorilor responsabili cu înființarea societăților comerciale au fost speculate de diverși comercianți inventivi care au înființat o mulțime de firme, care, deși, aparent funcționează legal, nu sunt de găsit la sediile declarate.
Precum fantomele din povești, aceste firme există, dar nu se văd, nu pot fi atinse, de aceea, ele nu se regăsesc în economia reală, de la suprafață, locul lor predilect de acțiune constituindu-l economia subterană, invizibilă.
Astfel de firme sunt marii actori ai evaziunii fiscale, ai contrabandei, ai bancrutei frauduloase și ai altor infracțiuni considerate ca generatoare de bani murdari.
Din experiența de până acum rezultă că specialiștii în firme fantomă sunt, în special, cetățenii străini, în special din lumea orientală. De altfel, imensele sume obținute din economia subterană sunt schimbate în valută și transferate, cu destul de multă ușurință, în străinătate, fără a exista o contraprestație a acestor transferuri, conducând în felul acesta la dezechilibrarea și mai accentuată a balanței de plăți.
Rămânând în aceeași sferă de activitate, trebuie amintite jocurile piramidale de tip CARITAS. Aceste activități direct legate de economia subterană au cunoscut în intervalul analizat o dezvoltare puternică, speculând naivitatea, neștiința și dorința de îmbogățire imediată. Aceste operațiuni au generat profituri neînregistrate, au subminat sistemul bancar și au determinat presiuni necontrolate asupra monedei naționale.
Analizând fiecare tip de operațiune în parte, se constată că, pe lângă elementele ajutătoare deja prezentate, respectiv necorelările și contradicțiile legislative, multe din acțiuni au fost posibile datorită fenomenului de corupție.
Prin dimensiunea și caracterul organizat, se poate afirma că facilitarea unor operațiuni nelegale în scopul obținerii unor foloase necuvenite de către diferite categorii de funcționari a devenit, în anii 1993-1995, o piedică evidentă în funcționarea instituțiilor statului, s-a deformat iremediabil sensul și scopul anumitor decizii macroeconomice.
Concluzionând, putem spune că, în intervalul analizat, economia subterană a căpătat dimensiuni considerabile și a cristalizat rețelele specializate. Sfera de activitate a cuprins, pe lângă evaziunea fiscală și munca la negru, elemente certe ale crimei organizate.
Trebuie subliniat că în continuare s-a menținut o anumită demarcație între activitățile în care au fost implicați cetățeni străini, respectiv import-exportul unor bunuri de larg consum, controlul pieței valutare, și cele în care au fost implicați rezidenți.
Activitatea criminală a căpătat contur atât prin întrepătrunderea cu activitățile comerciale, cât și prin forme directe de manifestare – furturi și vânzări auto, prostituție, trafic de droguri.
4.3. Rolul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
Rolul primordial al Oficiului este acela de a depista produsul rezultat din afacerile ilegale derulate de grupările crimei organizate, întrucât banii murdari care circulă, practic la vedere, constituie obiectivul care dă forță infractorilor aflați foarte aproape sau chiar în intimitatea structurilor de putere ce le garantează și le acoperă activitățile infracționale.
Mai mult, în ultimii ani s-a constatat că proliferarea infracțiunii de fraudă lezează economia în ansamblul ei, cauzează imense pierderi financiare, slăbește stabilitatea socială, amenințp structurile democratice, determină pierderea încrederii în sistemul economic, corupe și compromite instituțiile economice și sociale.
Aceasta presupune o analiză financiară detaliată a datelor și informațiilor primite de Oficiu.
În cadrul Oficiului se primesc și se analizează date și informații din care rezultă suspiciuni referitoare la spălarea banilor și/sau finanțarea actelor de terorism. Atunci, când din analiza efectuată se constată existența unor indicii temeinice de săvârșire a infracțiunii de spălare a banilor, Oficiul sesizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar când se constată operațiuni suspecte de finanțare a actelor de terorism, în plus se sesizează și Serviciul Român de Informații.
În anumite situații, reglementate de Ordonanțe de Urgență a Guvernului nr.131/2006, competența de cercetare a sesizărilor O.N.P.C.S.B. aparține Direcției Naționale Anticorupție (de ex.infracțiunea premisă constă într-o evaziune fiscală de peste 1.000.000 Euro sau într-o faptă de corupție).
Oficiul este condus de un președinte, numit de Guvern din rândul membrilor plenului Oficiului, care are calitatea de ordonator principal de credite, ajutat de 3 consilieri.
Plenul Oficiului este structura deliberativă și de decizie, fiind format din câte un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Băncii Naționale a României, Curții de Conturi și Asociației Române a Băncilor, numit în funcție pe o perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului.
După primirea sesizărilor, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate solicita motivat Oficiului completarea acestora, dacă apreciază că informațiile sunt insuficiente.Dacă informațiile prevăzute nu sunt completate timp de 5 ani, ele se clasează în cadrul Oficiului.
Oficiul are obligația de a pune la dispoziție Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sau, după caz, Directiei Naționale Anticorupție, la solicitarea acestora, datele și informațiile pe care le-a obținut potrivit dispozițiilor prezentei legi.
Conform prevederilor art.12 din Legea 508/2004, modificată, o altă instituție cu atribuții în domeniul combaterii spălării banilor este Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care primește sesizări din partea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
După primirea acestora, DIICOT instrumentează aspectele sesizate în cadrul unor dosare penale aflate în supravegherea structurii centrale ori a celor teritoriale. De asemenea, prin ordonanță, procurorii deleagă ofițeri de poliție judiciară special numiți, din cadrul I.G.P.R-Direcția de Combatere a Criminalității Organizate (Direcția de Investigare a Criminalității Economice) în vederea efectuării de activități de cercetare penală în cauzele respective, aceștia desfășurând activitățile procesuale și procedurale numai în limita celor dispuse prin ordonanță de către magistrați, cu respectarea prevederilor Codului de Procedura Penală.
Însă, pentru a putea fi probată comiterea infracțiunii de spălare a banilor, trebuie dovedit că sumele de bani, ce formează obiectul sesizării au o sursă ilegală, deci provin din comiterea altor fapte de natura penală, denumite infractiuni premise:evaziune fiscală, trafic de droguri, înșelăciune, trafic de persoane, trafic de organe
Conform Raportului de Evaluare al ONPCSB din 2014, Oficiul are următoarele atribuții principale:
– prevenirea și combaterea spălării banilor;
– prevenirea și combaterea finanțării terorismului;
– supravegherea on-site și off-site;
– supravegherea în domeniul implementării sancțiunilor internaționale;
-prevenirea proliferării nucleare,
iar misiunea sa constă în protejarea integrității, stabilității și reputației sistemului financiar și în asigurarea cetățenilor prin coordonarea componentei de intelligence a sistemului de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, contrabandă, infracțiuni privind piața de capital etc.
4.4. Cooperarea internațională în prevenirea spălării banilor și combaterii terorismului.
În concordanță cu standardele internaționale relevante, următoarele principii generale trebuie implementate de către diferitele țări, pentru a se asigura căi și canale pentru schimbul de informatii, cât și implementarea cooperării internaționale la fiecare nivel al investigării fenomenului de spălare a banilor și de finanțare a terorismului:
• când o autoritate dintr-o anumită țară primește cereri de furnizare de informații din partea unei autorități a altei țări, aceasta trebuie să fie în măsură de a furniza cu celeritare informații autorității din respectivă;
• când o autoritate din țara A deține informatii care ar fi utile unei alte autorități dintr-o țară B, aceasta trebuie să furnizeze în mod spontan și promt informațiile către țara B;
• când o autoritate din țara A este chemată de o altă autoritate din țara B să obțina informații sau documente, sau să conducă o anchetă sau o investigație, sau să execute orice altă acțiune utilă procesului de analiză, investigare sau inculpare privind spălarea banilor, autoritatea din țara A trebuie să fie în masură să execute această cerere.
Aceste schimburi de informații cu, sau furnizarea de asistentă și cooperare cu, o autoritate străină nu trebuie să fie subiect al unor prevederi restrictive. Este unanim acceptat faptul că autoritatea solicitantă trebuie să fie subiect al unor condiții certe din legislație.
De exemplu, aceasta trebuie să indeplinească, pentru furnizarea de asistență urmatoarele condiții:
să indeplinească aceleași funcții ca și autoritatea solicitată;
să descrie în solicitare condițile și scopul în care informațiile solicitate vor fi folosite și, care, odată transmise de către autoritatea solicitată, trebuie să fie utilizate de către autoritatea solicitantă în concordanță cu scopul din cerere;
este subiect al cerințelor de confidențialitate similare cu cele la care este supusă autoritatea solicitantă;
este și această într-o poziție care să permită schimbul reciproc de informații.
Cooperarea internațională între F.I.U.-uri
Întrucat fenomenul spălării banilor este unul transnațional, detectarea operațiunilor legate de acesta depinde din ce în ce mai mult de informațiile obținute de la alte F.I.U.-uri din diferite țări si de abilitățile acestora de a colecta informații și de a coopera, eficient și rapid, cu partenerii externi. În plus, țarile trebuie să țină cont de posibilele consecințe atunci când aleg o anumită structură organizatorică pentru înființarea unui F.I.U.
Abilitatea acestora de a coopera la nivel internațional depinde de principiul recunoașterii reciproce între autorități care au aceleași funcții și se bazează pe aceleași principii (bazate pe condițiile și funcțiile emise de Grupul Egmont).
Consecința este ca fiecare F.I.U. trebuie să aibă funcțiile principale în concordanță atât cu definiția dată de Grupul Egmont cât și cu principiile acestuia.
Astfel trebuie să fie recunoscută drept F.I.U. de către celelalte F.I.U.-uri member. Fiecare F.I.U. trebuie să fie abilitat prin lege de a avea competențe să realizeze schimb de informații cu celelalte instituții similare străine.
În particular acesta trebuie să fie capabil de a furniza informații atât la cerere cât și din proprie initiativă. Acest schimb are la baza o formă de cooperare întâlnită în practică sub forma de memorandumuri de cooperare (MoU – memorandum of understanding).
Cooperarea între autoritățile de supraveghere
În concordanță cu principiile emise, Comitetul Basle a emis principii suplimentare care se aplică tuturor autorităților de supraveghere, aceste principii fiind incluse în documentul “Customer Due Diligence” din 2001.
Autoritățile din țările de reședință trebuie să permită supraveghetorilor din țara de origine a sucursalelor băncilor străine să verifice conformitatea cu procedurile și politicile privind cunoașterea clientelei din tările de origine.
Autoritățile de supraveghere sau cele de audit străine trebuie să aibă acces, în țara de reședință, la informatii privind conturile clientilor, precum și la alte informații extinse atunci când este necesar.
Spălarea banilor reprezintă o serioasă problemă a unei națiuni și, indiferent cât de controlat este sistemul de către autorități, aceasta continuă să aibe un efect negativ asupra economiei.
Este imperativ necesar ca toate instituțiile implicate să coopereze, eforturile acestora trebuind să se concentreze nu numai pe descoperirea și confiscarea veniturilor rezultate din infractiuni ci, indeosebi, pe prevenirea infracțiunilor astfel încât acestea să nu mai poata genera venituri ilicite.
Este crucial a reaminti că spălarea banilor este o infractiune derivată, astfel încât este necesară o abordare a fenomenului prin eforturi multi-dimensionale și multi-disciplinare, luând în considerare tipurile de infracțiuni “predicat” pentru spălarea banilor și relațiile simbiotice dintre acestea, în special, cu traficul de droguri si de persoane.
Cazuistică
Unul din dosarele penale privind spălarea banilor finalizat de Direcția de Cercetări Penale din I.G.P. este cel al turcului Keser Mehmet Fatih. În cei aproape opt ani în care a desfășurat în România afaceri necurate, el a realizat o avere enormă: patru apartamente pe numele său în Constanța, trei pe numele concubinei sale în același oraș, un autoturism „Mercedes” și unul „BMW”, o fabrică de încălțăminte, barul și restaurantul „Classis”, fabrica de saci de la „Tomitext” SA, o vilă, toate acestea în același oraș, Constanța iar în București două apartamente și o vilă precum și un supermarket.
De asemenea, el a solicitat și a obținut de la autoritățile române carnet de membru ca vânător și permis de port-armă, având la dispoziție un întreg arsenal: o armă „Mossberg”, calibru 12mm, cu alice, două arme „Unsadu” cu glonț calibru 7,62mm, „Marcin” cu glonț calibru 30-33mm, un pistol „Walter” calibru 9mm, cu gaze, o armă cu aer comprimat pentru tir și 800 cartușe.
Afacerile pe care Keser Mehmet Fatih le-a derulat în România au început în decembrie 1994 când a înființat prima societate comercială: SC „Rom Turk Impex” SRL cu sediul în Constanța iar după 3 ani a înființat SC „Rulex International” SRL. În 1998 holdingul Keser se mărește prin înființarea SC „Petrom International Impex” SRL cu sediul la hotelul „OVIDIU”. Keser înființat și în capitală mai multe societăți comerciale printre care „Total 92 Impex” SRL, iar la 9 noiembrie 1999 a preluat în calitate de asociat unic și administrator SC „Sufletul Nopții” SRL, pe care, după patru luni, a concesionat-o conaționalului său Dikici Erkut.
Cercetările polițiștilor constănțeni și bucureșteni au stabilit că societatea-mamă SC „ Rulex Internațional Impex” SRL, nu avea nici un angajat și nu a desfășurat în România nici o activitate productivă. Aceasta a fost creată pentru a face „export”, de la gume de mestecat până la sape de foraj. Firmele create de Keser au fost de la început destinate a fi umbre ale afacerilor sale murdare în România.
SC „ Rulex Internațional Impex” SRL a efectuat de la înființare până la 2 iunie 1999, 51 de exporturi de produse cum ar fi: blue-jeans, gumă de mestecat, alune, textile, pervaze din lemn, vopsea auto, material textil cauciucat, grâu de panificație, sodă, sape și prăjini de foraj, valoarea exporturilor fiind evaluată la 478 miliarde lei.
Pentru a se pierde urma banilor, turcul a creat o constelație de firme în jurul cărora plutește o negură densă și care se pare că nu au funcționat niciodată: SC „D.J.M. Rania” SRL Constanța, SC „DINA LUX” SRL Constanța, SC „LYXRO” SRS, SC „Tubil Prod Com” SRL. Patronii și administratori acestor societăți sunt fie dați în urmărire generală, fie au plecat din România sau nu au fost niciodată în România. Exporturile de mărfuri s-au făcut prin vămile Constanța Sud, Constanța Port Vechi și Constanța Port cu mijloace de transport auto închiriate de la diferite societăți din Constanța și Brașov, iar ca beneficiari ai transporturilor apar societăți precum „Birlic Dis Cigaret – Istambul” precum și alte societăți din Turcia, dar în fapt mărfurile erau transportate până în zona liberă Burgos din Bulgaria, la ordinul altor societăți comerciale. Keser Mehmet Fatih a creat un asemenea păienjeniș tocmai pentru a face pierdute urmele afacerilor sale murdare.
Sistemul achiziționării de mărfuri de către firma SC „Rulex Internațional Impex” SRL era specializat pe achiziții de bunuri cu valoare redusă, care erau procurate de la societăți fictive sau pe baza unor facturi false. În perioada 23 decembrie 1998 – 6 aprilie 1999, SC „ Uliszy Internațional” SRL din Constanța administrată de Ibsar Igidogar, a achiziționat de la furnizorii „Uztel” SA Ploiești și SC „Gruison Grup” SA Constanța, 138.010 kg. Fier vechi (sape de foraj uzate) și 68 de bucăți sape „Frieland” de adâncime mare, valoarea acestora fiind de 549.236 dolari. Cantitatea de fier vechi a fost livrată de către SC „Budur Impex” SRL București, , SC „ Uliszy Internațional” SRL încasând 704.459.085 lei. Marfa în cauză a fost apoi livrată către SC „Rulex Internațional Impex” SRL la valoarea totală de 96.833.131. 180 lei din care TVA reprezenta 17.461.180 lei. În acest mod, de la vânzarea mărfii la prețul de fier vechi și până la evidențele SC „Rulex Internațional Impex” SRL, acesteia i s-a mărit în mod artificial valoarea cu 318%, implicit TVA – ul, care a fost încasat și care nu a fost colectat la firma furnizoare. Keser a procedat în acest mod cu toate mărfurile pe care le exporta, încasând TVA la valori extrem de mari.
În luna februarie 1999 Keser a cesionat firma SC „Rulex Internațional Impex” SRL conaționalului său Azinorik Firat care i-a făcut împuternicire lui Podpaniuc Cătălin să reprezinte firma SC „Rulex”. După ce colectau banii pentru „export” Keser și Podpaniuc se prezentau la bancă cu gențile și depuneau dolarii în contul firmei. Pentru a-și legaliza depunerile foarte mari ei întocmeau tabele cu un număr rezonabil de persoane. De obicei ei depuneau între 50.000 și 800.000 de dolari și cum sumele depuse în numerar nu pot depăși 10.000 de Euro fără a fi anunțat Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, cererile de depunere erau însoțite de respectivele tabele. Banii reprezentau, chipurile, valoarea exporturilor efectuate de societatea SC „Rulex Internațional Impex” SRL. Motivația transferului valutei peste hotare era avansul pentru marfă. Au fost în acest fel scoși din țară 35.175.792,60 $ și contravaloarea în dolari a 87.251.645.051 lei. Banii nu au fost folosiți niciodată pentru plata vreunui avans și nu vor fi folosiți vreodată în investiții în România.
Lipsa unei legi în domeniul spălării banilor până în ianuarie 1999, carențele legislative românești în domeniul exportului, corupția ce înflorește la toate nivele societății românești sunt doar câteva din cauzele ce au făcut posibile aceste cazuri de contrabandă și evaziune fiscală în România. Societatea românească a fost privată în acest mod de milioane de dolari ce au ieșit din țară, aflându-se la ora actuală în conturile din paradisurile fiscale în loc să fie investite în economia națională.
Cazul „Luis Roland”
Luis Roland, fost director general al Gărzii Civile în Spania, a fost acuzat de următoarele:
Folosirea fondurilor speciale ale Gărzii Civile în interese personale, fără a exista un control asupra modului de utilizare;
Realizarea unor investiții imobiliare personale, cu bani proveniți din fondurile speciale ale Gărzii Civile;
Solicitarea și primirea de comisioane pentru adjudecarea preferențială a unor lucrări de construcții și de altă natură, realizate în patrimoniul Ministerului de Interne;
Însușirea sumei de 200 milioane pesetas sub pretextul că a fost plătită Agenția Internațională Kroll pentru o așa-zisă informare despre Maria Conde, fostul președinte al Băncii Banesto, care, de fapt, nu s-a realizat. Fapta este considerată fraudă de stat;
Vânzări de arme în mod ilegal și fraudulos în Angola;
Existența a două conturi secrete în bănci din Geneva, pentru realizarea unor afaceri personale în valoare de peste 100 milioane pesetas;
Se apreciază că sumele delapidate de acesta în perioada cât a fost director general al Gărzii Civile, 1985 – aprilie 1994, se ridică la peste 100 milioane dolari.
Urmare a acestor acuzații, în aprilie 1994 s-a dispus chemarea lui în fața justiției și suspendarea pașaportului.
Luis Roland nu s-a prezentat argumentând că este bolnav și, concomitent, profitând de funcția pe care o deținea și-a organizat fuga.
Pentru a i se pierde urma, a utilizat o gamă variată de metode și tehnici, printre care emiterea de mai multe pașapoarte cu identități diferite, folosirea a cel puțin șase bilete de avion cu destinații diferite în Europa și America Latină, închirierea fictivă de diverse autoturisme, și rezervarea de camere la hotel în diverse capitale, unde nu s-a prezentat niciodată. Cunoscând și dispunând de tot aparatul din Ministerul de Interne, a reușit să dispară fără urmă.
Un alt caz este cel al unui contabil din S.U.A. care spăla banii a nu mai puțin de 900 din clienții săi, toți traficanți de droguri. Săptămânal el recicla 5-6 milioane de dolari.
Schema prin care a reușit să spele acești bani timp de doi ani de zile este următoarea: banii erau primiți săptămânal la biroul său. La sfârșitul săptămânii el transporta banii cu avionul personal în Panama, unde era așteptat de mai multe dube blindate ale unei bănci. Banii erau depuși într-un cont al unei corporații din Antilele Olandeze prin contul numărul 1 din Panama.
După o scurtă perioadă de timp, fondurile erau transferate electronic în contul unei corporații panameze dintr-o bancă situată în Insula Marelui Cayman.
Pentru a face schema de spălare imposibil de detectat contabilul dispunea transferarea banilor în contul numărul doi din Panama, în creditul unei alte corporații panameze.
Apoi contabilul achiziționa certificate de depunere din fondurile depuse în banca din Panama și garanta cu aceste obligațiuni împrumuturile pe care le aranja la băncile din S.U.A.
În acest fel fondurile necesare traficanților de droguri pentru a achiziționa proprietăți imobiliare, acțiuni de bursă, automobile, etc., erau „împrumutate” de la bănci din S.U.A.
Se observă în acest caz ușurința crescută cu care se poate face pierdută urma a milioane de dolari în conturi din diverse paradisuri fiscale și implicarea băncilor și a altor instituții și corporații din aceste paradisuri fiscale în afacerile murdare ale traficanților de droguri. Se mai poate reține coruperea și în acest mod pierderea încrederii în profesiuni tradiționale cum este cea de contabil și bancher.
Organizația Khalil Kharfan DEA (Divizia New York) și Oficiul de Investigații din Districtul de Sud din New York au efectuat o investigație pe termen lung asupra activității de spălare de bani și trafic de droguri al acestei organizații, care opera în Columbia, Puerto Rico, Florida și New York.
La un moment dat, investigația a relevat faptul că organizația spăla peste 100 milioane dolari proveniți din traficul de droguri. Organizarea era extrem de sofisticată și utiliza câteva canale de comunicare pentru expedierea și transferul fondurilor în toata lumea.
Celula columbiană, care avea membrii rezidenți în Puerto Rico, Florida, New Jersey și New York, precum și afaceri internaționale și conturi în bănci din Panama, Israel, Elveția și Columbia, își folosea membrii pentru deschiderea de conturi în numele unor societăți fantomă, permițând astfel ca fondurile să fie depuse și apoi transferate.
În urma investigației au fost confiscate fonduri de un milion dolari.
Concluzii
Evenimentele de zi cu zi ne determină tot mai mult să ținem seama de faptul că nu putem să ne asigurăm securitatea, ca stare obligatorie pentru progres și prosperitate, fără de cel de lângă noi și în nici un caz împotriva acestuia. Depindem tot mai mult unii de alții, avem nevoie de solidarități împărtășite pentru a combate amenințările la adresa viitorului nostru. O serie de probleme politice, economice, de securitate și culturale pot fi mult mai bine abordate și rezolvate într-un cadru relativ omogen, unde există o anumită coeziune și o experiență comună de dezvoltare. Regiunile pot oferi cadrul propice pentru stabilirea unor mecanisme de cooperare, care contribuie la climatul internațional de securitate.
Spălarea banilor reprezintă un factor major de contaminare a întregii economii: acest fenomen poate eroda integritatea instituțiilor financiare ale unei țări prin influențarea cererii de numerar, nivelului ratei dobânzii și ratei de schimb valutar și, în același timp, poate genera inflație.
Prin procedeele lor ilicite, infractorii pot investi în sectoare ale economiei unde activele pot fi utilizate ulterior ca mașini de spălare a banilor. În plus, într-o economie în care tehnologia avansată și globalizarea permit transferul rapid de fonduri, lipsa de control asupra spălării de sume mari de bani poate submina stabilitatea financiară. Mai mult, într-o țară cu o situatie financiară precară, scoaterea a milioane și chiar miliarde de dolari anual din procesul normal de creștere economică reprezintă un real pericol.
Strategiile de spălare a banilor includ tranzacții care, prin volum, sunt foarte profitabile, și deci atractive pentru instituțiile financiare legale sau alte persoane juridice folosite ca intermediari de către persoanele fizice care doresc sa transforme fondurile „murdare” în fonduri „curate”. Spălarea banilor orientează banii din economia ilegală și îi plasează, prin investiții, în economia legală, bazându-se pe capacitatea și performanța sistemului financiar de a transfera capital și active în cantități mari și în timp scurt.
Pentru a se bucura de roadele activităților ilicite, fie că este vorba de trafic cu droguri, trafic de arme, contrabandă, bancrută frauduloasă sau înșelăciune în domeniul financiar-bancar, infractorii trebuie să găsească o cale pentru a ascunde sau disimula natura ilicită a câștigurilor lor și a le insera în circuitul financiar legal, acest lucru realizându-se în urma spălării acestor câștiguri. Toate acestea nu fac decât să influențeze negativ economia mondială, sistemul financiar mondial, mediul politic și administrativ, avînd un impact deosebit de negativ asupra principalilor factori de dezvoltare economică.
Crima organizată intervine în mod direct asupra unităților economice afectând capacitățile productive, resursele materiale și bănești, buna desfășurare a procesului economic și în final, profitul obținut, prin șantajul practicat pentru plata taxei de protecție, furtul de bani și materii prime, însușirea utilajelor și tehnologiei precum și concurența neloială.
Pentru combaterea spălării banilor și a crimei organizate în sens larg au fost create structuri specializate la nivel central și local. Sensibilizarea opiniei publice în legatură cu activitățile din sfera grupurilor de crimă organizată reprezintă un important pas spre diminuarea acestui flagel cu atât mai mult cu cât impactul activităților ilicite este resimțit de către fiecare dintre noi.
În contextul extrem de îngrijorător al expansiunii fenomenului de criminalitate organizată, organele de poliție din state diferite au găsit noi metode de identificare și dejucare a planurilor acestor grupări, mai ales datorită faptului că sistemul legislativ a permis desfășurarea acestor activități în condiții legale.
Membrii grupurilor de crimă organizată cunosc foarte bine legislația în materie și este de presupus faptul că vor încerca întotdeauna să se folosească de lacunele sistemului legislativ pentru a-și pune la adăpost activitățile ilicite. Transparența sistemului legislativ poate fi uneori un impediment în sensul că de conspirativitatea metodelor și a mijloacelor transpuse în cadrul legal depinde în mare măsură succesul anihilării grupurilor de crimă organizată. Nu în ultimul rând reușita unei astfel de activități este data și de capacitatea ofițerilor de poliție de a interacționa cu structuri similare din toata lumea.
Bibliografie
Costică Voicu- Spălarea banilor murdari , Editura Sylvi
Costică Voicu- Criminalitatea Afacerilor
Charles B. De Witt, director la Institutul Național de Justiție al Statelor Unite, compendiu de cercetare, Spălarea de bani pe plan internațional: domeniile de cercetare și anchetare își unesc forțele, septembrie 1992
Dan Drosu- Saguna, Tratat de drept financiar si fiscal , ed. All Beck SA 2001
M. Mirela, Codul de procedura fiscala, comentarii și explicații
Nicolae Hoanta, Evaziunea fiscala,ed. Tribuna Economică București 1997
Octavian Căpățână , Tratat de drept al comerțului internațional,București 1995
Robert J.Kelly, Natura crimei organizate și operațiunile specifice, S.U.A., 1987
Theodor Mrejeru, Dumitru Andreiu, Petre Florescu, Dan Safta, Marieta Safta, Evaziunea fiscală,ed. Tribuna Economica 2000
Revista Finanțe publice și contabilitate – nr.3/ 2003, nr.1/2002, editată de Ministerul Finanțelor Publice
Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Generală de Stategii Integrate Europene și Relații Publice Spălarea banilor
Manual de instruire privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului-Giuseppe Lombardo, Dumitru Cismaru
Manual privind abordarea pe bază de risc și indicatori de tranzactii suspecte, Elaborat și editat de către Ofiiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor (FIU România),în colaborare cu Inspectorul General al Informațiilor Financiare (FIU Polonia),prin Proiectul RO/2007-IB/JH/05 „Combaterea spălării banilor și a fianțării terorismului”,finanțat de Uniunea Europeană, București 2010.
Strategii de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului-Teză de doctorat-Academia de studii economice București
www.inm-lex.ro/arhiva/fisiere/pag_34/det_415/1380.docSpălarea banilor și finanțarea terorismului -Procuror dr. Nicolae LUPULESCU
www.coe.int/…/legal_cooperation/combating_economic_crime/3_technical_cooperation/carpo/Pctc_2007_6_EN.pdf,
FATF, Money Laundering and Terrorist Financing Typologies 2004-2005, publicat pe website-ul fatf-gafi org
http://www.onpcsb.ro/html/prezentare.php
http://www.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/infractiuni_spalare_bani.pdf
http://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/directia-de-investigare-a-fraudelor.
http://www.scrigroup.com/finante/SITUATIA-ROMANIEI-CU-PRIVIRE-L82235.php
Legea 656/2002 republicată 2012 pentru prevenirea și sanționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.
Legea 39/2003-privind prevenirea și combaterea criminalității organizate
Legea 535/2004-privind prevenirea și combaterea terorismului
Legea 508/2004,modificată prin O.U.G. nr.7/2005(aprobată de Legea nr.162/2005), prin O.U.G. nr.131/2006 -privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sistemul de Transfer de Fonduri Utilizate Pentru Spalarea Banilor Si Finantarea Terorismului (ID: 146713)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.