Sisteme Informatice de Gestiune Si Evidenta Stocurilor

Introducere

CAPITOLUL I Concepte de bază

1.1 Noua economie. Revoluția Internetului.

1.2 Introducere in managementul lanțului de aprovizionare

1.2.1 Definiții

1.2.2 Evoluția rețelei de aprovizionare

1.2.3 Factori decizionali

1.2.4 Activități logistice esențiale (cheie)

1.2.5 Cum funcționează?

1.3 Stocuri și depozite

1.3.1Stocuri

1.3.2 Depozite

1.4 Sisteme informatice de gestiune și evidența stocurilor

1.5 Modele de afaceri implicate

INTRODUCERE

Progresele realizate în domenii precum, telecomunicații, software și în alte domenii ale informației, au schimbat radical modul de viață al populației și mediul de afaceri într-un fel greu de imaginat în urmă cu 30 de ani. În urma acestor transformări s-a realizat trecerea de la era industrială la era informațională (digitală). În era informațională, industria digitală creează o societate bazată pe cunoaștere, înconjurată de o economie globală de înaltă tehnologie. Aceasta influențează modul în care debitul de producție și sectorul serviciilor funcționează, astfel încât sa devină mai eficicient și convenabil.

Imediat după apariția calculatoarelor electronice s-a observat faptul că performanțele acestora cresc spectaculos în fiecare an. O problema care a apărut in același timp a fost accesul de la distanta la resursele acestora. A devenit necesar schimbul de informații la distanță între mai multe calculatoare și astfel au apărut rețelele de calculatoare ce conțin mai multe calculatoare sau terminale plasate la distanță și care interacționează prin intermediul unui sistem de transfer de date.

Internetul poate fi definit ca totalitatea calculatoarelor și rețelelor de calculatoare ce comunică între ele. Principalele funcții sau servicii oferite de rețeaua de internet sunt transferul de fișiere, conectarea de la distanță, rețeaua world wide web care oferă acces la fișiere, documente, imagini și sunete din întreaga lume și poșta electronică.

Aceste funcții au facilitat transferul de informații transformând radical relațiile și procesele de afaceri, făcându-le mai ușor de gestionat având ca urmare o reacție mult mai rapidă la cerințele clienților și tendințele pieței.

Această lucrare propune prezentarea fundamentelor economice pentru proiectarea, dezvoltarea și implementarea unui sistem de gestiune a stocului modularizat, respectiv proiectarea concreta a unei aplicații informatice de gestiune a stocurilor. Prin aplicație de gestiune a stocurilor se înțelege o aplicație bazată pe tehnologia client/server, menită să înfățișeze într-un timp foarte scurt imaginea stocurilor existente la momentul interogarii, pe rafturile depozitelor (de o acuratețe foarte apropiata de 100%).

Metoda utilizată în stabilirea cerințelor aplicației are la bază un studiu al pieței aplicațiilor care oferă servicii de planificare a resurselor companiilor și a sistemelor de gestionare a stocurilor. Rezultatele studiului s-au finalizat prin enunțarea avantajelor și dezavantajelor aplicațiilor studiate pentru o mai bună modelare și înțelegere a cerințelor beneficiarilor, la fel ca adaugarea unor caracteristici ce aduc valoare adaugată în capitalismul acerb al secolului 21.

Lucrarea este organizată pe structura a patru capitole:

În primul capitol am prezentat aspectele fundamentale ale logisticii si ale aplicațiilor de gestiune, precum și companii care folosesc astfel de aplicații și care doresc să eficientizeze procesele deja existente, urmând calea naturală a progresului tehnologic. Acest prim capitol are ca scop să asigure cititorilor o bază de întelegere a fenomenelor ce declanșează nevoia de eficientizare a sistemelor de gestiune.

Cel de-al doilea capitol se dorește a fi un liant între fundamentarea teoretică din punct de vedere economic și dezvoltarea efectivă a aplicației. În prima jumatate a acestui capitol am vorbit la modul general despre arhitectura unui sistem de gestiune, prezentând pașii care ar trebui urmați în implementarea unui astfel de sistem, urmând ca în a 2-a jumatate a capitolului să explic tehnologiile utilizate pentru realizarea aplicației.

În capitolul al treilea am realizat o prezentare succintă a procesului pe care s-a bazat dezvoltarea aplicației, proces structurat pe două dimensiuni: dimensiunea temporală (care induce fazele de lansare, elaborare, construcție, tranziție) și componentele procesului (modelarea afacerii, identificare cerințelor, analiza și proiectarea, implementarea și testarea).

După fundamentarea tehnico-economică a aspectelor teoretice, în capitolul al patrulea am prezentat cazul concret de implementare al unui astfel de sistem intr-o companie din domeniu, analizand costurile, implicatiile, beneficiile si organizand un chestionar despre interesul unei posibile investitii in acest sistem.

Lucrarea se încheie cu un capitol de concluzii și perspective în care am subliniat importanța temei abordate în cadrul acestei lucrări în procesul de dezvoltare a mediului de afaceri. În cadrul acestui ultim capitol am adus argumente în favoarea dezvoltării afacerilor electronice, considerând că acest tip de afaceri are un potențial foarte mare datorită avantajelor care le oferă atât consumatorilor, cât și vânzătorilor. De asemenea, am prezentat și direcțiile de dezvoltare ulterioară a aplicației, știut fiind faptul că realizarea unei aplicații constă într-un proces continuu de analiză și adaptare la nevoile mereu schimbătoare ale utilizatorilor.

CAPITOLUL I Concepte de bază

Revoluția Internetului.

Revoluția internetului reprezintă o transformare complexă dar bruscă de la industria tradiționala la economia digitală (bazată pe Internet, bunuri și servicii digitale, noi modele de afaceri, noi moduri de muncă), globalizare, inovare și dezvoltare durabilă.

Procesele principale care au loc în noua economie sunt următoarele:

dezvoltarea accelerată a comunicațiilor avansate;

„explozia” Internetului;

dezvoltarea comerțului electronic;

apariția unor noi modele de realizare a afacerilor și restructurarea/re-ingineria firmelor;

promovarea de noi reguli și forme de organizare, bazate pe inovare;

extinderea formelor de activitate și de muncă la distanță.

Trebuie menționat faptul că noua economie se bazează pe trei principii definitorii:

acces (și răspuns) instantaneu;

servicii personalizate;

prezența simultană în mai multe locuri (ubicuitate).

Noua economie marchează o transformare fundamentală în istoria dezvoltării societății omenești, și se estimează că durata tranziției de la societatea industrială la societatea globală rețelizată,  bazată pe cunoștințe, va fi între 20 și 30 ani.

Informația este resursa principală în noua economie și de aceea suportul și nucleul acesteia sunt tehnologiile informaționale și comunicațiile avansate, iar motorul ei este Internetul. De aceea se spune că noua economie este o economie a tuturor tipurilor de afaceri construite în jurul Internetului.

Internetul are un rol cheie în furnizarea de informații privind disponibilitatea de produse și servicii și prețurile acestora în toată economia. Noile tehnologii Internet contribuie direct la expansiunea comerțului electronic, a noilor modele de afaceri și e-business și la dematerializarea produselor și serviciilor.

Piața Internetului rămâne o piață de cucerit de către întreprinderi, o posibilitate pentru noi oportunități, inclusiv prin diversificarea serviciilor oferite și promovarea de servicii noi, personalizate și atractive, pe care tehnologiile informaționale și de comunicații le fac posibile, ceea ce stimulează concurența și competitivitatea prin apariția de noi actori pe piețele tradiționale.

Internetul reduce importanța distanței și timpului. „Moartea distanței” și „comprimarea timpului”, care sunt unele din „efectele Internetului”, pot fi considerate printre cele mai importante schimbări care modelează în prezent societatea omenească.

Apariția Internet-ului este, probabil, cel mai important eveniment de la sfârșitul secolului XX din punct de vedere al impactului în economie și societate.

După unii autori prezența pe Internet a firmelor poate fi realizată în șase stadii:

„Conectare on-line” – în această fază, compania are o simplă pagină web, în spatele căreia nu există o structură reală.

„WebSite structurat” – website-ul are o structură mai elaborată, se poate folosi un motor de căutare după cuvinte cheie, se pot vizualiza informații despre companie și se pot schimba mesaje în mod interactiv cu aceasta.

„Încercări de e-commerce” – compania încearcă să vândă on-line informații, mărfuri, etc. Sistemul nu este conectat la bazele de date interne de pe Intranet. Este lent, costisitor și nu este sigur. Nu există posibilitatea trecerii de la sistemul „back-end” al companiei proprii la sistemul „back-end” al altei firme.

„Realizarea de e-business” – Website-ul are o legătură directă cu sistemul de pe Intranet, permite extragerea de informații din bazele de date interne și folosește protocoale securizate de transmitere a datelor între compania proprie și client sau către o altă organizație. Se pot face economii și poate începe obținerea de profit bazat pe utilizarea tehnologiilor on-line.

„E-business extensiv” – Folosind orice dispozitiv care conține un cip (telefon celular, mașină, etc) personalul companiei, clienții și furnizorii se pot conecta la datele companiei și pot transmite sau primi informațiile dorite pentru e-business.

„O lume – Un calculator” – Toate dispozitivele bazate pe cipuri vor fi interconectate și se va crea o resursă de informații uriașă. Dispozitivele sunt capabile să schimbe între ele orice tip de informații.

Introducere in managementul lanțului de aprovizionare

1.2.1 Definiții

Lanțul de aprovizionare înglobeaza activitățile de design, fabricare, livrare și utilizare ale companiilor fie că vorbim de produse sau de servicii. Afacerile depind de lanțurile de aprovizionare in care se află, pentru a putea obține ceea ce au nevoie pentru a supraviețui și evolua. Fiecare afacere face parte dintr-unul sau mai multe lanțuri de aprovizionare și are de jucat un rol foarte important în fiecare dintre acestea.

Gestionarea fluxului de marfuri intre 2 puncte, de regula intre origine si destinatie, cu scopul de a satisface cerintele clientilor sau nevoile corporatiilor, este în primul rand o definitie sumara a termenului “logistica” iar în al doilea rand reprezinta o cursa spre profit, în care timpul si costurile sunt factorii ce se cauta a fi redusi, dar la care se adauga si alti factori a coror importanta creste ca pondere de la an la an, precum impactul asupra mediului si impactul asupra societatilor.

Managementul lanțului de aprovizionare, așa cum poate fi tradus “ad literam” din alte limbi, reunește operațiuni și resurse din mai multe domenii de activitate: planificare, aprovizionare, achiziții, stocuri, depozite, transport, servicii clienți, iar sinergia activitatilor acestor departamente trebuie sa aibă ca rezultat asigurarea unui flux coerent și neîntrerupt al produselor și serviciilor de la furnizori până la clienții finali.

“Logistica inseamna sa ai obiectul potrivit, la locul potrivit, în momentul potrivit” – Logistics World.

În secolul 21, “momentul potrivit” are o semantica ce poate deveni cu usurinta cliseu si inseamna, în general în mediul industrial si corporatist, ACUM sau în perioada imediat urmatoare. De asemenea, în piata capitalista costurile reprezinta celalalt factor decisiv, care nude putine ori face diferenta în alegerea unui anumit furnizor.

Astfel ca lupta celor ce activeaza în acest moment se da cu timpul si costurile.

Urmarind acesti factori în lantul de aprovizionare al companiilor ce lucreaza în domeniul distributiei de tip vanzare cu ridicata, B2B, intre angrosist si vanzator cu amanuntul, am sesizat oportunitati în reducerea timpului si costurilor de livrare ale detinatorilor si operatorilor de depozite prin implementarea unui sistem cu rol de asistenta în activitati.

Termenul de lanț de aprovizionare a apărut la sfârșitul anilor 1980, iar până la momentul respectiv se foloseau termenii Logistică și Managementul Operațiunilor. În momentul de față sunt multe definiții ale lanțului de aprovizionare insă cele mai renumite dintre ele sunt oferite de consacrați în domeniu:

Un lanț de aprovizionare este reprezentat de o aliniere de companii care aduc un produs sau un serviciu pe piață. – de la Lambert, Stock, and Ellram în cartea Fundamentals of Logistics Management (Lambert, Douglas M., James R. Stock, and Lisa M. Ellram, 1998, Fundamentals of Logistics Management, Boston, MA: Irwin/McGraw-Hill)

Un lanț de aprovizionare constă în toate entitățile implicate direct sau indirect în îndeplinirea cerinței unui client. Lanțul de aprovizionare nu include doar facilitățile de producție și furnizorii, ci și transportatorii, depozitele, angrosiștii, vânzătorii și chiar consumatorii. Din Chopra and Meindl în cartea Supply 2 Essentials of Supply Chain Management: Strategy, Planning, and Operations Chopra, Sunil, and Peter Meindl, 2001.

Trebuie menționat că este o diferență între logistică și managementul lanțului de aprovizionare. Logistica face referire în principal la activitățile desfășurate în interiorul unei organizații iar managementul lanțului de aprovizionare este extins la rețeaua de companii care lucrează împreună și care își coordoneaza activitățile pentru a livra produsul sau serviciul pe piață.

Luate individual, lanțurile de aprovizionare au nevoi diferite aflate in conflict în anumite momente. Spre exemplu, menținerea unui nivel ridicat al satisfacției clienților prin viteza de livrare care necesită stocarea unor cantități ridicate de stocuri, dar și nevoia de a opera eficient din punct de vedere economic, care cere o reducere a cantității de stocuri. Cererile diferite ale acestor părți pot fi îmbunătățite doar dacă sunt luate împreună ca părți ale unui ansamblu mai mare.

Lanțurile de aprovizionare eficiente necesită îmbunătățiri simultane atât la nivelul serviciilor cu clienții cât și la eficiența cu care operează companiile din lanțul de aprovizionare. Serviciul clienți, la nivel fundamental, constă în menținerea aproape de maxim a ratei de îndeplinire a comenzilor, în timpul cerut de clienți, cu o rata de retur a produselor (indiferent de motiv) cât mai scăzută. Eficiența internă a organizațiilor dintr-un lanțt de aprovizionare, înseamnă că acest organizații obțin un randament ridicat al investițiilor în stocuri și alte active, precum și faptul ca găsesc în mod constant modalități de a reduce costurile cu operațiile și vânzările.

1.2.2 Evoluția

Participanții la o rețea de aprovizionare iau în continuu decizii care afecteaza eficiența sistemului. Fiecare organizație are ca scop maximizarea eficienței sistemului, prin realizarea unei combinații de succes prin externalizare, parteneriate și expertiză internă. În cadrul economiei actuale de o viteză foarte ridicată, companiile se concentrează pe punctele lor forte în cadrul rețelei de aprovizionare, externalizând restul activităților.

Nu a fost dintotdeauna așa. În piețele de producție în masă, foarte lente, ale epocii industriale era un fenomen foarte comun ca organizațiile de succes să încerce să dețină o parte cât mai mare a rețelei de aprovizionare din care făceau parte. Acest fenomen este cunoscut în literatura de specialitate sub numele de “integrare verticală”. Scopul integrării verticale a fost de a obține maximum de eficiență prin economii de scară.

Fig. 1 Rețele vechi și rețele noi

În prima parte a secolului XX, compania Ford Motor deținea în totalitate toate facilitățile de producție și transport de care avea nevoie pentru a aproviziona uzinele de mașini. Deținea și opera minele din care extragea minereul de fier, pe care îl prelucra în propriile combinate siderurgice, mai departe se produceau partile pentru mașini care intrau în uzinele de asamblare de unde ieșeau sub forma de produse finite, mașini. Mai mult decât atât dețineau chiar și fermele de cultivare a inului din care se faceau tapițeriile, dar și padurile din care se produceau parțile de lemn ale mașinilor.

Cel mai faimos și reprezentativ exemplu este uzina de la River Rouge Michigan, un monument al integrarii verticale, în care pur și simplu minereul de fier intra pe o poarta alaturi de in și de lemn, iar pe altă poartă ieșeau mașinile gata de condus. Cea mai glorioasa performanță a companiei a fost în anul 1926 în care Henry Ford susținea că o mașina era gata la doar 81 de ore din momentul in care minereul de fier a fost extras din mină (Henry Ford – Today and Tomorrow 1926).

Globalizarea, piețele foarte competitive și viteza evoluției tehnologice, împing astăzi dezvoltarea rețelelor de aprovizionare către parteneriate în care multiple companii lucrează împreună, fiecare concetrându-se pe ceea ce face cel mai bine. Corporațiile miniere extrag minereul, companiile de transport îl transportă, combinatele siderurgice il prelucrează, companiile de producție se concentrează fie pe producția de părți sau asamblarea finală. Astfel angajații companiilor pot ține pasul cu evoluțiile tehnologice, învățând și obținând abilitățile necesare pentru a ramâne competitivi în domeniul lor.

Companii care cândva operau propriile depozite sau flote auto, trebuie acum să ia in considerare dacă este mai rentabil sa externalizeze aceste procese către companii mult mai eficiente, concentrându-se pe puntele forte pentru a rămâne competitivi.

1.2.3 Factorii decizionali ai unui lanț de aprovizionare

Fiecare lanț de aprovizionare conține propriul set (unic) de cerințe și provocări operaționale, dar în principal problemele rămân aceleași și se reduc la indicatori de performanță generali. Companiile dintr-un lanț de aprovizionare trebuie sa ia decizii cu privire la acțiunile lor din 5 arii:

Producția – Ce produse sunt cerute pe piață? Cât de mare e cererea și care este termenul de livrare? Această arie include crearea unui program de producție și a unui calendar de producție punând în balanță, capacitatea de producție a fabricilor/uzinelor, volumului de muncă, controlul calității și întreținerea echipamentelor.

Inventarul (stocurile) – Ce cantitate de materiale trebuie stocată pentru fiecare etapă a lanțlui de aprovizionare? Ce cantitate de materie prima, prefabricate si produse finite trebuie stocata? Scopul fundamental al stocului este de a acționa ca un tampon în fața insecurității termenelor de livrare. Pastrarea unor cantități ridicate de stocuri poate fi costisitor și deci întrebarea cheie în acest caz este: care sunt cantitățile optime de stocuri și când trebuie lansate comenzile?

Locația – Unde ar trebui plasate facilitățile de producție și depozitele? Unde sunt locațiile care oferă cele mai optime soluții în funcție de costuri și termen de livrare? După ce s-au luat decizii cu privire la aceste probleme, pot fi determinate căile optime pentru ca produsul să ajungă la client.

Transport – Cum ar trebui mutate stocurile? Transportul aerian și terestru prin autovehicule este în general sigur și rapid, dar prezintă costuri ridicate. Transportul maritim și pe caile ferate este mult mai ieftin dar prezintă în general un timp de livrare mai mare. Când este cel mai bine sa folosim fiecare modalitate de transport?

Informația – Câte date trebuie colectate și câtă informație poate fi împărtășită? Informațiile exacte și transmise la timp pot face obiectul unei cooronari perfecte. Cu informații bune, oamenii pot lua decizii optime în legatură cu producția, locația, stocurile și transportul.

Fig. 2 Cei 5 factori decisivi ai unui lanț de aprovizionare

Suma acestor decizii va defini pe viitor capabilitatea și eficiența lanțului de aprovizionare. Avantajele, dezavantajele precum și capacitățile unei companii de a concura într-o piață depind foarte mult de eficiența lanțului de aprovizionare. Dacă strategia unei companii este de a satisface o piață din punct de vedere al prețului , ar trebui sa foloseasca un sistem proiectat pentru costuri reduse, dar daca dorește să ofere servicii de calitate și de rapiditate mare, ar trebui să proiecteze un sistem de aprovizionare bazat pe sensibilitate.

1.2.4 Activități logistice esențiale (cheie)

Activitățile necesare pentru a facilita fluxul unui produs sau serviciu de la punctul de origine la punctul de consum sunt urmatoarele:

Serviciu clienți

Prognoza și planificarea cererii

Gestiunea stocurilor

Transferul informațiilor logistice (comunicații)

Manipularea mărfurilor

Procesarea comenzilor

Împachetarea

Servicii de sprijin

Achiziții

Logistică inversă

Transport

Depozitare

Fig. 3 Diagrama de implicare a costurilor activităților logistice

Serviciul clienți este definit ca o filozofie orientată spre client, care integrează și administrază elementele interfaței clienților intr-un mix optim de cost-serviciu. Serviciul clienți este producția sistemului logistic. Acesta implică livrarea produsului potrivit, la clientul potrivit, la locul potrivit, în condiția potrivită la locul potrivit cu costurile cele mai mici posibile. Un serviciu de clienți bun, crește satisfacția clienților care este producția întregului proces de marketing.

Prognoza și planificarea cererii este de mai multe feluri. Prognoza de marketing poate fi bazată pe promoții, prețuri, competiție și multe altele. Prognoza producției este bazată pe prognoza de marketing, vânzări și stocurile curente. În principal prognoza logistică are loc pentru a afla cât trebuie comandat de la furnizori, ce cantiate trebuie transportată sau stocată în piețele pe care compania le servește.

Gestiunea stocurilor implică costul de oportunitate plătit pentru stocurile depozitate pentru a obține un serviciu client ridicat incluzând capitalul blocat in stocuri, costurile variabile cu depozitarea și uzura morală (imposibilitatea de vânzare). Aceste costuri pot varia intre 14% și 50% din valoarea inventarului anual, procentajul cel mai mare fiind prezent in domeniile de înaltă tehnologie, automobile sau produse sezonale care devin foarte repede uzate sau demodate.

Comunicațiile logistice cresc în rapiditate, grad de complexitate și automatizare, afișând o matrice de interfețe ce asigura procesele de comuncație între organizații și clienți sau furnizori; între departamentele majore ale organizației și alții. Comunicarea este cheia pentru funcționarea eficientă a oricărui sistem, fie că este vorba de sistemul de distribuție al unei organizații fie ca vorbim de întreaga rețea de aprovizionare. Comunicarea excelentă într-un sistem de aprovizionare poate reprezenta un avantaj competitiv însemnat.

Manipularea mărfurilor este o arie vastă care încorporeaza toate aspectele mișcării materiilor prime, parților în lucru sau a produselor finite într-o fabrică sau într-un depozit. Deoarece o companie poate suporta costuri fără a adauga valoare la mutarea și manipularea produselor, un obiectiv principal al mutării materialelor este evitarea manipulării de orice fel, pe cât de mult posibil. Asta include minimizarea distanței de transport, punctelor înguste, nivelurilor de stocuri, pierderilor, accidentelor și a daunelor. O analiză atentă a fluxlui de material poate oferi o soluție de gestionare a materialelor care să aducă economii semnificative companiei.

Procesarea comenzilor reprezintă sistemul pe care compania îl pune la dispoziția clienților care doresc sa achiziționeze produse și interfața care permite angajaților să verifice situația comenzilor, sa comunice informații clienților despre situația comenzilor și nu în ultimul rând să se asigure ca marfurile ajung la dispoziția clienților. Principalele părți din plasarea comenzilor include verificarea inventarului, situația financiară a clientului, facturarea și metodele de a primi banii. Astfel procesarea comenzilor a devenit un proces automatizat. Din cauză ca procesarea comenzilor este un ciclu cheie in relația clienților cu compania, are un impact mare asupra percepției serviciului și a satisfacției clienților.

Împachetarea (protejează și promovează) este o formă foarte utile de a adauga valoare produselor și serviciilor, atât în timp ce acesta se află în gestiunea companiei cât și când intră în posesia clienților. Ambalajul poate oferi informații importante consumatorilor (utilizatorilor), un ambalaj estetic poate atrage interesul cumpărătorilor, un ambalaj calitativ ofera protecție în timpul transportului și stocării, un ambalaj proiectat inteligent poate reduce volumul, fiind mai ușor de transportat și stocat. Acestea din urma sunt importante pentru produsele transportate pe distanțe lungi și prin mai multe moduri de transport (aerian, maritim, terestru). Ambalajul poate facilita mișcarea și depozitarea fiind proiectat special pentru configurația depozitului sau al echipamentelor de manipulare.

Servicii de sprijin (și piese de schimb). În continuarea suportului producției prin mișcarea materialelor în lucru sau a produselor finite, logistica mai este responsabilă și de a oferi servicii post-vânzare. Aceste servicii pot include livrarea de piese de schimb la anumiți distribuitori (sau chiar direct către client), stocarea pieselor de schimb cel mai des utilizate/uzate (în anumite cazuri, consumabilele) astfel încât să ofere un timp de reparație rezonabil. Timpii morți sunt destul de costisitori pentru clienții industriali care trebuie sa oprească producția pentru așteptarea reparațiilor.

Achiziții. Odată cu amplificarea fenomenului de externalizare, funcția de achiziție joaca un rol din ce în ce mai important în organizații. Majoritatea industriilor occidentale platesc între 40% și 60% din venituri pe marfuri și servicii din surse externe ale companiei. Procesul de achiziție reprezintă cumpărarea materialelor și serviciilor din exteriorul companiei pentru a compensa pentru lipsa operațiunilor (marketing, logistică, etc.)

Logistica inversă este procesul logistic de eliminare a produselor noi sau folosite din punctul initial al supply chain-ului, cum ar fi retururi de la clienti, suprastoc, marfa expirata, si redistribuirea lor folosind reguli de management de colectare din care va rezulta maximizarea valorii la sfarsitul capacitatii lor utile originale.

Ce este de fapt transportul mărfurilor? Majoritatea specialiștilor îl consideră un set de activitati logistice de bază, care se desfășoară în aproape orice canal de marketing și constă în crearea utilitaților de loc și de timp. De fapt clientul nu utilizează doar simpla deplasare spațială a mărfurilor, ci cumpară un set de activități la care participă o serie de componente: participanții primari (furnizorii), transportatorii, guvernul (prin reglemetarile legislative impuse în acest domeniu) și publicul, prin nevoile și cerințele sale. Importanța transporurilor se realizează pe două căi și anume: la nivel macro și microeconomic. Factorii care influențează pe acesta din urmă sunt: utilitatea de loc, de timp, de formă, impactul asupra competitivității, contribuția la costuri si prețuri, efectul de pârghie asupra profitului, impactul asupra unor activități logistice și influența asupra altor laturi ale activității organizației.

Depozitarea mărfurilor, respectiv stocarea acestora, este strâns legată de procesele de transport. Activitățile de extracție și prelucrare a materiilor prime, a semifabricatelor se desfășoară, de regulă, în localități diferite, situate la anumite distanțe unele de altele. În plus, există de regula un anumit interval de timp între terminarea unui proces de producție și începutul altuia. O parte din acest timp este alocată transportului, iar cealaltă este consumată cu operațiuni pregatitoare: expediere, întocmire a documentelor de transport, încarcare – descărcare, depozitare etc. Depozitarea mărfurilor este echivalentă cu un transport în timp al acestora și nu în spațiu. Ea constituie o componentă importantă a distribuției mărfurilor, iar necesitatea depozitarii si durata acesteia sunt determinate de condiții naturale, considerate economice și alte considerente.

1.2.5 Cum funcționează?

Scopul sau misiunea unei rețele de aprovizionare poate fi definită folosind cuvintele: „creșterea tranzitului, simultan cu reducerea inventarului și a cheltuielilor operațiionale” Goldratt, Elyiahu. Prin creșterea tranzitului înțelegem rata de vânzări către clientul final. În funcție de piața servită, vânzările sau tranzitul apar pentru diferite motive, spre exemplu: într-o piață, clienții pun preț pe serviciile ridicate și vor plăti un preț mai mare, în timp ce în alte piețe consumatorii caută doar cel mai mic preț.

Așa cum am vazut mai sus, sunt 5 factori decisivi în legatură cu care companiile trebuie să ia decizii. Aceste decizii le vor defini capabilitățile de producție, stocare, transport și informație. Acești factori pot fi transformați și în indicatori de performanță care pot influența cerințele unui anumit lanț de aprovizionare.

Un lanț de aprovizionare eficient, cere înțelegerea fiecărui indicator și cum poate fi acesta influențat sau cum se poate opera cu acești indicatori. Fiecare factor are capacitatea de a influența în mod direct rețeaua de aprovizionare și de a permite apariția unor noi capabilități.

Următorul pas este de a dezvolta un sistem de verificare a rezultatelor care pot fi obținute prin amestecul diferitelor combinații dintre acești factori.

Stocuri și depozite

1.3.1 Stocuri

Stocurile reprezintă cantități de resurse materiale sau produse (finite sau într-un stadiu oarecare de fabricație) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităților economice într-un anumit volum și o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare.

Managementul inventarului (stocurilor) reprezină un set de tehnici folosite pentru a gestiona cantiatea de stocuri în cadrul diferitelor companii dintr-o rețea de aprovizionare. Obiectivul este de a reduce costurile cu stocurile pe cat de mult posibil, în timp ce păstrăm nivelul calității serviciilor cerute de clienți.

Principalele roluri ale managementului materialelor sunt:

determinarea necesarului, gestionarea și planificarea stocului;

achiziționarea, depozitarea și distribuirea.

Deseori, în acest context se vorbește despre dispoziția, repartizarea și gestionarea materialelor. Rolul activității de dispoziție a materialelor este determinarea termenelor finale și a cantităților prevăzute în comenzile de fabricație și achiziție, ca bază a activității popriu-zise de organizare a producției. Pentru a putea realiza un anumit număr de bucăți dintr-un produs, trebuie calculat necesarul.

Tema planificării stocului este atât de cuprinzătoare, încât departamentele de producție, marketing și cel financiar trebuie să ajungă la un acord comun în privința procedurii aplicate. În plus, există și opinii diferite, chiar conflictuale, opinii ce trebuie analizate în cadrul unui proces de planificare pentru a ajunge la o soluție de compromis favorabilă întreprinderii. În principiu, departamentul de producție este interesat de realizarea la costuri minime a produselor, ceea ce duce, ca tendință, la un grad ridicat de repetabilitate și implicit la loturi și stocuri mari de marfă.

Principala sarcină a departamentului marketing este aceea de a supraveghea ca întreprinderea să acopere cerințele pieței, lucru ce se poate realiza fie prin stocuri mari de produse finite (doar pentru piețele mari și stabile de desfacere) sau prin stocuri mici de produse finite, astfel putându-se realiza o rezervă de capacitate, pentru realizarea unei producții adaptate cerințelor clientului.

Importanța stocurilor în procesul de producție

Procesul de producție propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbații cum ar fi: instabilitatea personalului, prezența rebuturilor, existența timpilor morți datorați defectării utilajelor etc.

În felul acesta, producția devine un rezultat aleator al unei combinații de fenomene care au loc în conformitate cu legile probabilității. Nici un proces de producție nu e fiabil dacă este supus direct acțiunii perturbatoare a parametrilor ce apar în mod aleator. Este deci absolut necesar de a elimina aceste influențe directe, adică să se deconecteze sistemul de la fluctuațiile externe. Elementul care asigură deconectarea și care joacă rolul de tampon, de amortizor al variațiilor îl reprezintă stocurile.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deținători, de formare și evidență a acestora, cât și probleme de recepție, de depozitare și păstrare, de urmărire și control, de redistribuire și mod de utilizare.

Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea producției materiale și a consumului.

Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acțiunea mai multor factori care le condiționează existența și nivelul de formare, le stabilizează funcția și scopul constituirii. Între aceștia amintim:

contradicția dintre specializarea producției și caracterul nespecializat al cererii;

diferența spațială dintre producție și consum;

caracterul sezonier al producției sau al consumului; pentru majoritatea produselor producția este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situația este inversă;

periodicitatea producției și consumului, a transportului;

necesitatea condiționării materialelor înaintea intrării lor în consum;

punerea la adăpost față de dereglările în procesul de aprovizionare-transport sau față de factorii de forță majoră (stare de necesitate, calamități naturale, seisme, caracterul deficitar al resurselor);

necesitatea executării unor operații specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau consum al materialelor (recepție, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea loturilor de livrare, pregătirea materialelor pentru consum ș.a.m.d.);

necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

Ținând seama de această dublă influență a procesului de stocare, este necesară găsirea de modele și metode în vederea formării unor stocuri, care prin volum și structură, să asigure desfășurarea normală a activității din economie, dar în condițiile unor stocări minim necesare și a unor cheltuieli cât mai mici.

Rolul determinant al stocurilor este evidențiat de faptul că acestea asigură certitudine, siguranță și garanție în alimentarea continuă a producției și ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu cel al producției, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:

ˇ investirea unei părți din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;

ˇ capitalul investit în stocuri e ușor de evidențiat;

ˇ asigurarea desfășurării neîntrerupte a procesului de producție;

ˇ asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este întotdeauna posibilă și eficientă din punct de vedere economic;

ˇ comenzile onorate de către furnizorii din alte localități nu pot fi introduse imediat în procesul de fabricație;

ˇ anticiparea unei creșteri a prețurilor (exceptând speculațiile) etc.

În cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire:

A. Din punct de vedere al producției stocurile pot fi de trei feluri:

a) cel de materii prime și materiale destinat consumului unităților de producție; este vorba de stocul de producție, stoc în amonte;

b) cel de produse finite, destinate livrării către beneficiari; este vorba de stocul de desfacere, stoc în aval;

c) cel destinat asigurării funcționării continue a unor mașini sau a unor linii de fabricație; este vorba de stocul interoperațional.

Ponderea cea mai mare o deține stocul de producție.

B. din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi:

a) stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare și de ieșire ale produselor între două stadii succesive ale procesului tehnologic;

b) stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble folosite de serviciul de întreținere , necesare înlocuirii rapide a lor în caz de avarie la instalațiile vitale ale întreprinderii;

c) stocuri speculative; sunt mai puțin legate de activitatea agenților economici și se referă în general la produse și materiale rare, a căror valoare nu este fluctuantă.

C. Din punct de vedere al modului de depozitare, care ține seama și de unele proprietăți fizico-chimice ale elementelor. Așa avem: produse periculoase, voluminoase, fragile etc.

D. Din punct de vedere al modului de gestionare avem:

a) stocuri cu gestiune normală;

b) stocuri cu afectare direct (comandate special pentru o anume comandă);

c) stocuri fără gestiune(din magaziile intermediare, cu supraveghere globală);

d) stocuri de produse consumabile;

E. Din punct de vedere al formării și destinației lor stocurile pot fi:

a) stoc curent;

b) stoc de siguranță;

c) stoc de pregătire sau de condiționare;

d) stoc pentru transport intern;

e) stoc de iarnă;

1.3.2 Depozite

Depozitarea constă în cumpărarea, stocarea, prelucrarea si vinderea/revinderea marfurilor catre beneficiari. Această operație se realizează în depozite de marfuri special amenajate.

Depozitarea a fost inițial considerată o activitate necesară dar generatoare de costuri, modificandu-se substanțial pe parcursul secolului XX, ajungand ca pentru secolul XXl să se considere ca obiectiv ideal în privința depozitarii, reducerea neîncetată a stocurilor de marfuri care nu se află în mișcare , până când se va realiza o mișcare cvasi-continuă. Scopul final este înlaturarea necesității de a depozita, în orice punct al rețelei , inclusiv între unitatile de producție , între acestea și clienti.

Depozitarea mărfurilor se va modifica în viitor, sub influența mutațiilor din domeniul relațiilor cu furnizorii, al producției și al distribuției. Amploarea schimbarilor din domeniul depozitării va depinde in secolul XXl , de capacitatea de inovare a managerilor, pentru creșterea eficienței activității și a nivelului de servire a clienților.

Depozitul de marfuri este un element de baza a comertului cu ridicata este o unitate comerciala operativa cu sau fara personalitate juridica. Suprafata unui depozit reprezinta suprafata utilizata efectiv pentru depozitarea marfurilor inclusiv cea pentru manipularea lor. Suprafata de depozitare se poate structura astfel:

1. Suprafata principală de funcționare:- suprafata utilă – auxiliară – de pregătire

2. Suprafata secundară de funcționare: birouri; spatii legate de administrarea depozitului; spatii sociale, sanitare; spatii prestari servicii diverse; pucte de vânzare cu amanuntul.

Funcțiile depozitelor:

acumularea de stocuri de mărfuri de la unitățile producătoare

conditionarea si pastrarea marfurilor

constituirea asortimentului comercial

asigurarea controlului calitativ al marfurilor.

realizarea unora din operatiile de pregatire a marfurilor în vederea vânzarii

Tehnologia în depozite cuprinde în principal pe urmatoarele grupe de operatiuni :

primirea, receptionarea si sortarea marfurilor ;

manipularea interioara a produselor ;

depozitarea si pastrarea lor ;

formarea loturilor de marfuri comandate de beneficiari;

executarea livrarilor

Tipologia depozitelor

1. În funcție de rolul îndeplinit: depozite de păstrare, depozite de distribuție

2. După caracterul activitatii principale pe care o îndeplinesc: de colectare de repartizare, de pastrare , de tranzit

3. Dupa gradul de specializare- strict specializate ,specializate , depozite combinate , depozite generale; mixte

4. Dupa forma de proprietate: depozite private ,de stat

Factorii care influenteaza amplasarea depozitelor

– repartizarea teritoriala a productiei

– repartizarea teritoriala a consumului

– nivelul de dezvoltare si organizare a transporturilor

– organizarea activitatii comerciale

Principiile de depozitare :

– dimensionarea, delimitarea spatiilor

– asigurarea unui flux rational al marfurilor si al lucratorilor în cadrul depozitului ;

– utilizarea intensiva a spatiilor si asigurarea unor conditii rationale de pastrare a marfurilor ;

– amplasarea rationala a marfurilor în depozit si identificarea rapida a locurilor de depozitare;

– desfasurarea îantregii activitati cu o eficienta maxima.

Dotarea depozitului cu mobilier si utilaje comerciale se realizeaza pentru exploatarea rationala a volumului util al depozitelor, reducerea timpului necesar formarii comenzilor, usurarea muncii lucratorilor

1.4 Sisteme informatice de gestiune și evidența stocurilor

Sisteme

Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente (componente) interdependente, între care se stabilește o interacțiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv. Interacțiunea dinamică dintre elemente se materializează în fluxurile stabilite între acestea, fluxuri implicând resursele existente.

Conform teoriei sistemelor orice organism economic este un sistem deoarece:

1) Prezintă o structură proprie constând dintr-o mulțime de elemente constitutive care interacționează între ele pe principii funcționale;

2) Fluxurile existente între componentele organizatorice implică resursele organismului economic. În cadrul oricărui organism economic se produc:

• fluxuri materiale (de materii prime, semifabricate, produse finite etc)

• fluxuri financiare

• fluxuri informaționale

3) Mulțimea componentelor organizatorice și interacțiunea dintre acestea urmăresc realizarea unui anumit obiectiv global: funcționarea firmei în condiții optime sau atingerea unor obiective.

Lucrările în domeniul sistemicii au condus la definirea unui model care promovează viziunea sistemică asupra întreprinderii pe care o consideră formată din următoarele trei subsisteme:

Subsistemul decizional valorifică informațiile oferite de subsistemul informațional în fundamentarea deciziilor.

Subsistemul informațional joacă un dublu rol: pe de o parte asigură toate informațiile necesare luării deciziilor pe toate nivelurile de responsabilitate, conducere și control iar pe de altă parte asigură căile de comunicare între celelalte subsisteme, deoarece deciziile formulate de subsistemul de conducere sunt transmise factorilor de execuție prin subsistemul informațional (flux descendent).

Subsistemul operativ (în cadrul căruia se desfășoară procesele economice specifice domeniului de activitate a agentului economic) are loc culegerea datelor care apoi sunt transmise subsistemului informațional (flux ascendent) în vederea stocării și prelucrării datelor necesare obținerii informațiilor utilizate în fundamentarea deciziilor la nivelul subsistemului decizional (de conducere).

Subsistemul decizional necesită informații specifice necesare fundamentării pe de o parte a deciziilor strategice iar pe de altă parte deciziilor tactice și operaționale.

Fig 4. Sistem cibernetic

Sistemul cibernetic al întreprinderii

Din schema prezentată se poate privi o întreprindere ca un sistem cibernetic în care există trei componente: procesul, informația și decizia, și care deși supus unor perturbații, poate fi considerat că își reglează singur funcționarea.

Sistemele informatice de gestiune sunt definite în literatura de specialitate, urmărind două abordări:

plecând de la informație și de la suportul acesteia;

plecând de la funcția pe care sistemul informatic de gestiune trebuie să o realizeze.

în primul caz, sistemele informatice de gestiune reprezintă ansamblul informațiilor utilizate în cadrul firmei, a mijloacelor și procedurilor de identificare, culegere, stocare și prelucrare a informațiilor.

în cea de a doua abordare a definirii sistemelor informatice de gestiune se pornește de la scopul acestuia și anume oferirea informației solicitate de utilizator în forma dorită și la momentul oportun în vederea fundamentării deciziilor.

Sistemele informatice de gestiune (SIG) presupun definirea: domeniilor de gestiune, datelor, modelelor, regulilor de gestiune.

Domeniile de gestiune corespund fiecăreia dintre activitățile omogene desfășurate în cadrul firmei – cercetare-dezvoltare, comercială, de producție, de personal, financiar-contabilă – cu luarea în considerare a interacțiunilor dintre ele. Mai mult, abordarea acestor domenii se realizează într-o viziune ierarhică conducând la identificarea următoarelor nivele:

Tranzacțional în cadrul căruia se efectuează operații elementare;

Operațional unde se desfășoară operații curente, deciziile luate la acest nivel sunt curente, de
rutină;

Tactic corespunzând activităților de control și deciziilor pe termen scurt;

Strategic caracteristic deciziilor pe termen lung și/sau care angajează global firma.

Datele reprezintă "materia primă" a oricărui sistem de gestiune. Sunt avute în vedere toate datele vehiculate și prelucrate indiferent de natura lor, caracterul lor formal sau informal sau de suporturile pe care se află.

Modelele de gestiune regrupează procedurile proprii unui domeniu. Putem exemplifica prin modelul:

Contabil, specific domeniului financiar-contabil;

Tehnologiei de fabricație specifică domeniului producției;

De vânzări specific domeniului comercial.

Regulile de gestiune permit prelucrarea datelor și utilizarea informațiilor în conformitate cu obiectivele sistemului.

În cadrul unei firme cu activitate de producție și/sau comercială pot fi identificate următoarele reguli de gestiune:

aprovizionarea se realizează când stocul efectiv scade sub stocul normat;

o materie primă se stochează în una sau mai multe gestiuni;

pentru produsele de calitatea a doua prețul se reduce cu 5% etc.

evaluarea materialelor se realizează conform metodei FIFO;

Modele de afaceri implicate

Companii terțe care oferă servicii logistice: Persoanele decizionale ale marilor companii considerau costurile logistice obligatorii, dar in ultimii ani acest lucru s-a schimbat, stapanirea logisticii fiind considerata un potential avantaj pe piata.

Companii care ofera solutii logistice: cu puncte de lucru proprii(depozite) și sisteme informatice dezvoltate in regie proprie. Logistica externalizata se imparte in general in 3 tipuri de servicii: logistica contractuala, expediere de marfuri si transport.

Fig.6 Segmentele lantului de aprovizionare pentru logistica contractata, expediere de marfuri si transport.

Domeniul de activitate: compania care cuprinde pe lângă domeniile de activitate principale transporturi terestre, transporturi aeriene, maritime și logistică.

Forma de Organizare:

Combinația de servicii oferite să permită reacționarea rapida și flexibila la necesitățile clientului. Serviciul de stocare si livrare de la distanta sa poata fi compatibila cu serviciul de livrare al altor companii de transport, pentru a acoperi o plaja cat mai mare de optiuni ale clientilor.

Serviciile IT moderne sunt condiția esențială pentru soluții logistice eficiente. Iar abordarea profesională a activităților de dezvoltare reprezintă cheia satisfacției clientilor.