Sisteme de Vanzari cu Plata In Rate In Cresterea Performantelor Intreprinderii Comerciale

Lucrare de disertație

Sistemul de vânzâri cu plata în rate

în creșterea performanțelor

întreprinderii comerciale

Studiu de caz – MARINADEN SRL –

Cuprins

Introducere

Cap. 1 Globalizarea și internaționalizarea sistemelor de distribuție a mărfurilor

Comerț – abordare conceptuală, rol în economia națională și mondială

Globalizarea și consecințe asupra comerțului în România

Întreprinderea cu profil comercial – oportunități și restricții în mediul global

Sisteme de distribuție și comercializare

Sisteme de vânzare cu plata în rate

1.5.1 Sisteme de vânzare cu plata în rate aspect contabile

Cap. 2 Performanța întreprinderii comerciale – indicatori de măsurare și evaluare

2.1. Performanța întreprinderii – abordare conceptuală

2.2. Particularități ale performanței în întreprinderile cu profil comercial

2.3. Situațiile financiare anuale sursă de informații în măsurarea performanței

2.3.1. Performanța activității prin bilanț

2.3.2. Performanța activității prin contul de rezultat

2.4. Vânzările cu plata în rate – sursă de performanță și avantaj concurențial

Cap. 3 Studiu de caz – SC Marinaden SRL

Concluzii

Summary

Under current conditions, every enterprise, regardless of ownership, profile or size, needs to adapt to market requirements and the dynamic and complex socio-economic environment, to improve its economic performance and ability to better respond to competition.

The thesis entitled „ Sales system with payment in installments increase the performance of commercial enterprises” represents at this moment a topic of interest for any company because it discusses and analyzes the efficiency of sales systems with payment in installments as a means of increasing the performance of the enterprise.

In the first chapter , called „Global and International approach of distribution systems for products ” , I have tackled the subject of trade in a conceptual way and the vital role it has in the national and worlwide economy, the consequences of trade globalization in Romania, opportunities and constraints in the global trading environment for commercial enterprises and the distribution , marketing and sales systems with payment in installments.

Trading is the set of activities that establish links between manufacturers and consumers.In other words it defines a continous activity of buying goods and reselling them in order to obtan a profit. Thus, the trading process is expanding and contains not just the movement of products , but also a large and various range of services , complementary or not.

In the current context of market economy , an economic unit can only obtain remarkable results if the finished goods,executed works or provided services are of top quality, at an affordable price and if they offer the client several options for sale , one of them being the credit.

The second chapter , entitled „Performance of commercial enterprises – indicators for measuring and evaluation” , theoretically treats this subject and its analysis based on yearly financial statements.

Measuring and reporting the perfomance of both the past and the anticipated future , is a essential management method where the strategic and operational complexities of today require an ongoing dialogue with investors , costumers , suppliers and employees. Reporting is a key ingredient in building, supporting and continuously improving the participation of interested partners. Enterprises are focusing more and more on the importance of dealings with external partners ,customers,investors as the foundation of their success in business.

Financial statements contribute to a better, efficient communication of opportunities and economic challenges, enviromental or social , that face an enterprise , than simply answering the inquirries of interested partners.

Also , this chapter introduces the concept of sales with payment in installments as a source of performance and competitive advantage.The loan becomes an active tool in stimulating the economic development by means of encouraging the action of certain phenomena , depending on the objectives that need to be achieved.

The third chapter : „Sales system with payment in installments increase the performance of the commercial enterprise – SC Marinaden SRL ” summarizes in the beginning the economic unit and further analyzes the performance of the businness following the implementation of sales systems with payment in installments , in 2012-2013.

Introducere

Lucrarea intitulată „Sistemul de vânzâri cu plata în rate în creșterea performanțelor întreprinderii comerciale” rерrеzіntă în соndіțііlе aсtualе, un ѕubіесt dе іntеrеѕ реntru maјоrіtatеa întrерrіndеrіlоr deoarece tratează și analizează eficiența sistemul de vânzâri cu plata în rate în creșterea performanței societății.

În primul capitol, denumit Globalizarea și internaționalizarea sistemelor de distribuție a mărfurilor am abordat ca și subiect comerț într-o abordare conceptuală și rolul acestuia în economia națională și mondială, globalizarea cu consecințele asupra comerțului în România, 

oportunitățile și restricțiile în mediul global a întreprinderii cu profil comercial, sistemele de distribuție și comercializare respectiv sistemul de vânzare cu plata în rate.

Comerțul este ansamblul de activități prin care se stabilesc legături între producători și consumatori, cu alte cuvinte el stabilește o activitate continuă de cumpărare a mărfurilor și revânzarea lor în scopul obținerii unui profit. Astfel, actele de comerț își lărgesc sfera cuprinzând nu numai circulația mărfurilor ci și prestarea unor variate game de servicii complementare sau nu, bunurilor furnizate.

În соntехtul aсtual al есоnоmіеі dе ріață, о unіtatе есоnоmісă роatе ѕă оbțіnă rеzultatе dеоѕеbіtе în соndіțііlе соnсurеnțеі numaі daсă рrоduѕеlе fіnіtе rеalіzatе, luсrărіlе ехесutatе șі ѕеrvісііlе рrеѕtatе ѕunt dе о сalіtatе bună, la un рrеt aссерtabіl și dacă oferă clientului mai multe variante de vânzare, precum este și creditul.

Cel de-al doilea capitol, intitulat Performanța întreprinderii comerciale – indicatori de măsurare și evaluare tratează teoretic acest subiect precum și  analiza acesteia pe baza informațiilor din situațiile financiare anule.

Măsurarea și raportarea performanței, atât a celei trecute cât și a celei anticipate, este o metodă managerială esențială unde complexitățile strategice și operaționale din zilele noastre, impun un dialog continuu cu investitorii, clienții, furnizorii și angajații. Raportarea constituie un ingredient-cheie în construirea, susținerea și perfecționarea continuă a participării partenerilor interesați. Întreprinderile pun accentul din ce în ce mai mult pe importanța relațiilor cu partenerii externi, clienții, investitorii, ca fundament al succesului lor în afaceri.

Situațiile financiare contribuie la comunicarea mult mai eficientă a oportunităților și a provocărilor economice, de mediu și sociale cu care se confruntă o întreprindere decât răspunsul pur și simplu la cererile de informații ale partenerilor interesați.

Tot în acest capitol am prezentat conceptul de vânzare cu plata în rate ca sursă de performanță și avantaj concurențial. Creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acțiunea anumitor fenomene, în funcție de obiectivele urmărite a se realiza.

Capitolul trei, intitulat Sistemul de vânzâri cu plata în rate în creșterea performanțelor întreprinderii comerciale – SC Marinaden SRL prezintă încă de la început pe scurt unitatea economică, iar în continuare analizează performanța activității ca urmare a implementării sistemului de vânzare cu plata în rate, în perioada 2012-2013.

Motivația, importanța cercetării și metodologia cercetării

Firmele de comerț pentru a deveni competitive și pentru a face față concurenței din ce în ce mai puternice trebuie să iasă din starea actuală și să-și reinventeze propriile activități și structuri, așezate pe baze noi, radical schimbate față de cele vechi. În consecință se urmărește să se realizeze o analiză a mediului aflat într-un ritm alert al schimbărilor și a principalelor opțiuni strategice și manageriale adoptate de firmele de comerț, printre care și implementarea sistemului de vânzare cu plata în rate.

Lucrarea de față urmărește propunerea și elaborarea unei metodologii de evaluare a sistemelor de vânzare cu plata în rate în creșterea performanței întreprinderii comerciale.

Subiectul prezentului studiu este motivat, în primul rând, prin faptul că cercetarea sistemului de vânzare cu plata în rate trebuie plasată în contextul economic actual și, în al doilea rând, prin necesitatea reînnoirii și perfecționării instrumentelor de evaluare a performanței cu scopul de a reflecta cât mai bine rezultatele obținute de o entitate economicã, în funcție de cerințele deținătorilor de interese.

Analiza studiului de caz a avut drept obiectiv identificarea atuurilor și hadicapurilor la

nivelul firmelor de comerț, investigarea prin discuții cu factorii responsabili în management,

studierea documentelor interne ale firmelor de comerț.

Propunerea metodologică de evaluare a performanței managementului întreprinderii cuprinde două paliere: evaluarea performanței din prisma potențialului și evaluarea performanței din prisma rezultatelor.

CAPITOLUL I

Globalizarea și internaționalizarea sistemelor de distribuție a mărfurilor

Comerț – abordare conceptuală, rol în economia națională și mondială

În contextul său istoric, prezența comerțului, s-a făcut necesară încă din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. Comerțul și-a îmbogățit conținutul și formele de exercitare în evoluția sa istorică. ,,Activitatea de comerț, pe măsura dezvoltării societății a suferit profunde modificări, transformându-se dintr-o simplă activitate de intermediere într-o activitate creatoare de utilități”.

Comerțul este o componentă a pieței prin natura relațiilor pe care el le presupune și prin celelalte atribute care definesc piața și se înscrie în distribuția mărfurilor, este asociat acesteia, atât prin aspectele sale de cumpărare și revânzare a mărfurilor efectuate pentru intermedierea schimbului dintre producători și consumatori, cât și prin operațiunile tehnico-economice pe care le efectuează în deplasarea fizică a mărfurilor (Fig. nr.: 1.1. Structura comerțului).

Fig. 1.1. Structura comerțului

Sursa: D. Patriche, V. Ionescu, M. Popescu- Economia comerțului , Editura Uranus, București, 2002, p 32

Comerțul are o importanță strategică pentru dezvoltarea echilibrată și viabilă a sistemelor economice și sociale din orice . Acesta este un sector de activitate precis, cu un grad ridicat de complexitate, structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul cărora roluri importante revin distribuției cu amănuntul, depozitării mărfurilor și aprovizionării cu ridicata, precum și activităților de import-export. Într-o asemenea accepțiune, comerțul reprezintă una dintre cele mai importante laturi ale economiei moderne, devenind elementul central al economiei de piață, indiferent de forma acesteia.

Pornind de la asemenea premise, cunoașterea domeniului respectiv, interpretarea fenomenelor care stau la baza actelor de schimb și conturarea proceselor manageriale specifice ridică probleme complexe pentru a căror rezolvare sunt necesare cunoștințe și analize științifice de amploare, în cadrul cărora trebuie apelat atât la vastul instrumentar teoretic oferit de disciplinele de specialitate, cât și la experiența practică acumulată de-a lungul anilor, comerțul reprezentând una dintre cele mai vechi îndeletniciri omenești.

La toate acestea se adaugă faptul că, în viitor, modificarea schimburilor care vor crea noi și importante oportunități de afaceri, va impune reacții deosebit de rapide din partea firmelor, capacitatea de a interpreta corect noile schimbări și puterea de a înfrunta o piață puternic concurențială și generatoare de continue restructurări. Toate acente laturi ale economiei moderne, devenind elementul central al economiei de piață, indiferent de forma acesteia.

Pornind de la asemenea premise, cunoașterea domeniului respectiv, interpretarea fenomenelor care stau la baza actelor de schimb și conturarea proceselor manageriale specifice ridică probleme complexe pentru a căror rezolvare sunt necesare cunoștințe și analize științifice de amploare, în cadrul cărora trebuie apelat atât la vastul instrumentar teoretic oferit de disciplinele de specialitate, cât și la experiența practică acumulată de-a lungul anilor, comerțul reprezentând una dintre cele mai vechi îndeletniciri omenești.

La toate acestea se adaugă faptul că, în viitor, modificarea schimburilor care vor crea noi și importante oportunități de afaceri, va impune reacții deosebit de rapide din partea firmelor, capacitatea de a interpreta corect noile schimbări și puterea de a înfrunta o piață puternic concurențială și generatoare de continue restructurări. Toate acestea necesită o bună cunoaștere a problematicii comerciale, a comerțului și a structurilor sale.

Cunoașterea unor aspecte referitoare la definirea comerțului, condițiile în care a apărut, conținutul său, precum și funcțiile sale în cadrul unei economii moderne sunt de o deosebită importanță.

 În economia actuală, comerțul a devenit element principal al mecanismului de piață. Pentru a putea aborda sistemul de definire al comerțului, trebuie să ținem seama de următoarele elemente: 
– de existența actului de schimb; 
– de cadrul în care se realizează actul de schimb;
– de specificul procesului managerial pe care il presupune realizarea schimbului.   
Prin comerț se înțelege oferta unor mărfuri, în schimbul unor mijloace de plată (bani) sau alte mărfuri de schimb, unde prețul acestor mărfuri este stabilit după raportul pe piață dintre "cerere" și "ofertă", ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor.

În  accepțiunea clasică comerțul poate fi definit ca un conținut complex care determină o funcție economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde dar în condiții potrivite consumatorilor cu privire la locul, timpul, cantitatea, sortimentul, și prețul acceptat de aceștia. 
Comerțul în accepțiunea modernă este definit ca un ansamblu de activități care privesc un produs din momentul investiției sau din momentul creării, până la distrugerea sa în procesul de consum indiferent care ar fi forma acestui consum (intermediar sau productiv/ consum final). 

Noțiunea de comerț potrivit opiniei lui Dumitru Patriche exprimată în lucrarea “Bazele comerțului” se referă la faptul că comerțul are: “un conținut complex, determinând o funcție economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în același stadiu fizic, dar în condiții convenabile consumatorilor. În același timp, aceeași noțiune definește profesiunea unui corp de agenți economici, care acționează în cadrul pieței, asigurând actele de schimb”.

Sub aspect juridic, noțiunea de comerț definește transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producției sau direct între producător și consumator, care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerț.

În economia actuală, comerțul a devenit un sector creator, dar nu este un sector creator de bunuri propriu zise ci un sector creator de utilități.  Cercetarea încercărilor de conceptualizare și definire a conținutului activității de comerț scoate în evidență faptul potrivit căruia comerțul este într-adevăr un sector creator de utilități el fiind un reprezentant în serviciul utilizatorilor și al producătorilor, cuprinzând o parte importantă, ce nu poate fi neglijată, a fluxului monetar din fiecare . Mai mult, în economiile moderne, prin crearea sistemului de piață comerțului îi revine rolul instrumentului de reglare a mecanismului de piață, organizând procesul confruntării dintre forțele cererii și ale ofertei și asigurând materializarea respectivelor confruntări în acte de vânzare-cumpărare, prin antrenarea a numeroase și complexe mase de agenți economici. În această calitate, comerțul acționează prin concepte, noțiuni și acte specifice, îndeplinind o serie de funcții extrem de importante în fluxul circulației mărfurilor de la producător către consumator.

Globalizarea și consecințe asupra comerțului în România

Globalizarea reprezintă un proces care a avut și continuă să aibă un mare interes iar părerile specialiștilor în domeniu sunt împărțite: unii văd în globalizare un mit, un proces încheiat, alții consideră că aceasta se află încă într-o fază incipientă, care dă naștere unei noi stări a globalității, ale cărei trăsături sunt departe de fi pe deplin cunoscute. A devenit însă evident faptul că, globalizarea constituie destinul implacabil spre care se îndreaptă omenirea, toți fiind afectați într-o măsură mai mare sau mai mică de desfășurarea sa ireversibilă.

Creșterea gradului de integrare, a interdependențelor la scară planetară este caracteristica dominantă a acestui sfârșit de secol și reprezintă trăsătură caracteristică globalizării.

Globalizarea economiei mondiale ar putea fi definită ca fiind „un process de creștere a interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în diferite sfere ale vieții economice, politice, cultural-sociale.”. Așadar criteriul de bază al definirii globalizării îl constituie creșterea interdependenței în diferite sectoare ale vieții social- politice și economice.

Aceasta nu lasă prea multe șanse statelor de a trăi izolat. Pe de o parte, populația resimte nevoia de a fi reprezentată și condusă pe scena internațională, iar pe de altă parte, evoluțiile dintr-o zonă a lumii au un impact rapid, surprinzător de rapid asupra alteia.

În opinia mea, globalizarea este un set de procese care, pe de o parte, generează o multitudine de legături ce transced statele și societățile, iar, pe de altă parte, intensifică legăturile dintre statele suverane, care devin mai integrate și mai interconectate, formând comunitatea mondială modernă.

Globalizarea pe care o percepem noi astăzi, este un proces generat de realități inconfundabile, care încă de la începuturile ei, a îmbrăcat forme deosebit de complexe și uneori greu de descifrat. Deși există o anumită continuitate în evoluția sa, o putem considera o formă istorică distinctă, caracterizată de existența unor fluxuri și rețele globale care cuprind toate domeniile sociale, și a unor relații de putere socială , politice și economice tot mai bine organizate și reglementate prin noi infrastructuri de control sau forme de guvernare multistratificată.

Caracteristica principală a globalizării o constituie fluxul rapid, în continuă creștere și adeseori generator de discrepanțe, de bunuri, servicii, capital, idei, informații, tehnologie, cultură.

Din păcate, efectele negative ale globalizării nu sunt identificate (voit sau nu) din timp sau nu sunt conștientizate într-atât încât să nu lase spațiu și timp de manifestare forțelor ostile ale securității la nivel mondial.

Globalizarea este modalitatea de abordare pe termen lung a marilor probleme 

contemporane, determinate de interacțiunea multiplelor procese și fenomene: tehnice, politice, sociale, culturale și preconizarea soluționării lor într-o largă perspectivă de comunitatea internațională.

Termenului de globalizarea îi sunt atribuite numeroase semnificații. Prin globalizare putem întelege dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescândă asupra economiilor naționale.

Globalizarea este definită ca un set de structuri și procese economice, sociale, tehnologice, politice și culturale care reies din caracterul schimbător al producției, consumului și comerțului de bunuri.

Abordată din punct de vedere economic și financiar, globalizarea poate fi definită drept întărirea și lărgirea legăturilor dintre economiile naționale pe piața globală a bunurilor, serviciilor și mai ales a capitalurilor.

Factorii economico-comerciali care au influențat adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale include libera circulație a mărfurilor, liberalizarea serviciilor, liberalizarea piețelor de capital, liberalitatea investitorilor străini de a înființa firme și alți factori cu caracter legislativ și administrativ favorabili globalizării.

În cadrul tendințelor și experiențelor internaționale privitoare la promovarea comerțului în cadrul procesului de globalizare se distinge la nivel macroeconomic necesitatea:

adaptării sistemului institutional la cerințele economiei de piață și asigurarea

convergenței acțiunilor;

adaptării legislației la cerințele dinamice ale economiei de piață;

dezvoltării unui mediu de afaceri favorabil pe plan mondial prin adoptarea de măsuri financiar-valutare stimulative;

încheierii de acorduri bi si multilaterale cu țări și grupări economice regionale.

La nivel microeconomic, necesitatea face referire la:

existența unui proces de pregătire a operatorilor economici în insușirea celor mai moderne tehnici și proceduri comerciale;

multiplicarea formelor de asistență tehnică pentru cunoașterea mediului microeconomic favorabil în vederea exploatării lui în mod eficient;

creșterea și diversificarea volumului de informații, precum și accesul rapid la acesta;

organizarea și facilitarea contactelor de afaceri;

accesul liber la logistica modernă, utilizată pe plan mondial, pentru dezvoltarea tranzacțiilor comerciale.

În ceea ce privește situația comerțului României după 1989, în condițiile globalizării și după suprimarea monopolului de stat în domeniul comerțului, intrarea și ieșirea agenților economici în astfel de activități au fost în linii mari, liberalizate.

În decurs de un secol, România și-a refăcut unitatea națională, a trecut de o economie predominant agrară la una industrială (în 1945, avea încă cel mai mare procent de populație rurală din Europa – 80% – pe locul următor situându-se Ungaria – 70%). Dar, în același timp, țara despre care în perioada interbelică se scria cu invidie că are „petrol și grâu” este astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctul de vedere al PIB pe cap de locuitor, iar nivelul producției sale industriale ( în medie pe ultimii zece ani) se situează undeva la nivelul a 60% din producția anului 1989 – cel mai prost an al regimului planificat.

Una din problemele cu care se confruntă acum România este generată de întârzierea startului în cursa globalizării. Trăind în spațiul comunist, al economiei dirijate și controlate de stat de sub semnul mitului muncitorului și al industriei, România s-a aflat printre ultimele țări care beneficiază de revoluția transporturilor, a comunicațiilor, a productivității muncii, și, în final, a informației.

La prima vedere, se poate spune că globalizarea este un fel de stare perpetuă de tranziție, pentru că ritmul schimbărilor presupune adaptări permanente. Dar această "tranziție" generată de globalizare este una constructivă și nu poate fi comparată cu tranziția dificilă și greoaie de la comunism la capitalism.

Procesul de integrare în Uniunea Europeană este cea mai concretă formă de conectare directă și profundă a României la fenomenele globalizării. Construcția ideii europene nu poate fi ruptă de evoluția globalizării astfel că România are șansa de a intra direct în centrul acestor mișcări care vor configura societatea globală de mâine.

În concluzie se poate aprecia că fenomenul globalizării odată declanșat nu mai poate fi

oprit, aceasta fiind o realitate probabilă ireversibilă și orice țară care își pregătește temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu ea deoarece a devenit simbolul vremurilor în care trăim.

Întreprinderea cu profil comercial – oportunități și restricții în mediul global

Întreprinderea poate fi definită drept o entitate rezultată în urma unei interacțiuni continue între resursele materiale, financiare și umane care alcătuiesc conținutul său omogen și o serie de elemente extreme de variate, care alcătuiesc mediul extern. Într-o astfel de abordare întreprinderea apare ca o componentă a mediului social-economic.

În sens economic, o întreprindere ca agent economic – indiferent de dimensiune, formă de proprietate și organizare – produce bunuri și servicii destinate vânzării pe piață, scopul fiind obținerea de profit.

Întreprinderea este veriga organizatorică unde se desăvârșește fuziunea între factorii de producție cu scopul producerii de bunuri economice în structura, calitatea și cantitatea impuse de cererea de pe piață și obținerii unui profit.

O uniune de întreprinderi, constituită sub o singură conducere și gestiune financiară definește întreprindere comercială .

O întreprindere exercită una sau mai multe activitãți, în unul sau mai multe locuri (sedii – unități locale ale întreprinderii). În mod convențional sunt asimilate întreprinderilor, persoanele fizice și asociațiile familiale care desfășoară activități economice pe bază de liberă inițiativă potrivit legii, instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale.

Activitatea întreprinderii generează două grupuri de fluxuri:

intrări de factori de producție;

ieșiri de bunuri, servicii etc., produse și puse la dispoziția celorlalți agenți economici.

Urmărind în permanență să sporească eficiența economică a activităților, pe termen scurt, mediu sau lung, să crească vânzările, să câștige noi piețe de desfacere și să dezvolte noi capacități de producție, dând un răspuns adecvat mișcărilor concurenței, de-a lungul timpului, firmele au căutat noi oportunități de afaceri.

În condițiile actuale, fiecare întreprindere, indiferent de forma de proprietate, profil sau dimensiune, trebuie să se adapteze la cerințele pieței și ale mediului socio – economic, dinamic și complex în care își desfășoară activitatea, să-și îmbunătățească performanțele economice și capacitatea de răspuns la reacțiile concurenței. În plus, întreprinderea funcționează într-un mediu intern și internațional greu previzibil și dinamic, care a suportat în ultimul timp numeroase mutații: globalizarea piețelor, accentuarea schimbărilor tehnologice și tehnice , intensificarea concurenței, diversificarea cererii, caracterul limitat al resurselor. Pentru a supraviețui, întreprinderea trebuie să aibă capacitatea de a sesiza toate aceste transformări, oportunități sau constrângeri, de a valorifica schimbarea și de a se adapta la exigențele unui mediu într-o continuă schimbare. În acest context, formularea unei strategii realiste, coerente și explicite, dobândește o importanță capitală pentru întreprindere, întrucât aceasta permite să influențeze, prin anticipație, evoluția mediului înconjurător, optimizarea structurii financiare, minimizarea costurilor adaptabilității strategice și îmbunătățirea rezultatelor economico – financiare.

 O întreprindere nu poate supraviețui și dezvolta într-o economie liberă și concurențială, decât în măsura în care este capabilă să răspundă într-o manieră durabilă nevoilor pieței, iar acest lucru presupune identificarea dorințelor clienților și a motivațiilor reale, respectiv asigurarea promptă a unei oferte de produse și servicii adecvate.

Sisteme de distribuție și comercializare

Economia de piață reprezintă acel tip de economie în care piața și concurența hotărăsc

ce bunuri și servicii se produc, în care raportul dintre cerere și ofertă determină principiile de prioritate în producerea bunurilor și serviciilor și în care, piața, cu legitățile ei, joacă rolul decisiv în reglarea întregii activități economice din societate.

Se consideră că esențialul în definirea economiei de piață este dacă piața, schimbul, în general, stau la temelia organizării economice a unei țări. Potrivit acestor interpretări , activitatea comercială desemnată, într-o economie de piață, prin “distribuție și vânzare”, constituie o verigă importantă în viața economică, pentru ca ea leagă producția cu consumul.

Abordând activitatea fiecărei întreprinderi producătoare într-o optică nouă, prin prisma economiei de piață, distribuția mărfurilor apare ca o funcție indispensabilă ce asigură drumul optim al produselor întreprinderii spre locurile unde ele întâlnesc cererea.

Termenul de distribuție desemnează ansamblul mijloacelor și al operațiunilor care asigură punerea la dispoziția utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor și serviciilor realizate de către întreprinderile producătoare. Sau, altfel spus, distribuția reprezintă procesul prin care bunurile și serviciile sunt puse la dispoziția consumatorilor intermediari sau finali, asigurându-li-se acestora facilitățile de loc, timp, mărime, potrivit cerințelor pe care le manifestă în cadrul pieței.

Mijloacele și operațiunile desemnate prin termenul de distribuție se clasifică în două categorii, ce pot fi consemnate prin noțiunile de “distribuție comercială” și “distribuție fizică”. Distribuția comercială constă în a transfera titlul de proprietate asupra produsului de la producător la consummator, aceasta poate fi asigurată prin intermediul agenților de distribuție. Aceștia pot fi individuali, ca de exemplu vânzătorii din întreprindere, sau pot fi întreprinderi de comerț cu ridicata, societăți comerciale ce se ocupă de comerțul prin corespondență sau de comerțul cu amănuntul etc. Distribuția fizică, la rândul său, constă în a pune, din punct de vedere material, bunurile și serviciile la dispoziția consumatorilor, cu ajutorul mijloacelor de transport și al stocajului, aceasta mai este întâlnită în literatura de specialitate și sub denumirea de logistică comercială.

Conceptul de distribuție are în vedere un proces larg, care începe în momentul în care produsul este gata pentru a fi lansat pe piață și se sfârșește o dată cu consumarea actului de vânzare la consumatorul final. În acest interval de timp și spațiu au loc o serie de activități economice, cum ar fi: livrarea mărfurilor, transportul acestora, depozitarea și conservarea lor, stocarea, vânzarea cu ridicata și cu amănuntul etc.; mobilizarea resurselor materiale, financiare și umane necesare realizării procesului respectiv; stabilirea modalităților de transfer a titlurilor de proprietate și asigurarea practică a acestor titluri etc. Toate acestea au drept scop satisfacerea corespunzătoare a nevoilor consumatorilor și, prin aceasta, creșterea cifrei de afaceri, generatoare de profit, a fiecărei firme implicate în tranzacțiile comerciale.

Modalitățile de trecere a unui produs din sfera producției în sfera consumului formează circuitul de distribuție al acestuia. Circuitul de distribuție sau circuitul comercial include atât producătorul cât și consumatorul, precum și toți intermediarii cu caracter comercial implicați în transferul respectiv.

Fig. 1.2. Structura circuitelor de distribuție

Sursa: A. Dayan: Manuel de la distribution, Les Editions d’Organisation, , 1987, p.23

În economia modernă producția și consumul nu mai sunt practic posibile fără prezența distribuției. Prin poziția pe care o ocupă în mecanismul proceselor economice – ca activitate de intermediere între producție consum – distribuția îndeplinește un rol deosebit de important economic si social.

Sisteme de vânzare cu plata în rate

Relațiile de credit au existat încă din economiile premonetare, când au apărut și s-au dezvoltat raporturile marfă-bani. Creditul a apărut pe baza dezvoltării producției de mărfuri și se leagă de un anumit stadiu de dezvoltare al schimbului, când vânzătorul preda valori de întrebuințare în schimbul unor promisiuni că va primi cândva o valoare.

Acesta a devenit unul din mecanismele fundamentale ale vieții economice începând din 1850, după revoluția industrială, făcând posibilă anticiparea cumpărărilor, și, astfel, exercitând un efect multiplicator asupra activității economice.

Pe parcursul dezvoltării științei economice au fost formulate diverse concepții și păreri cu privire la credit. Platon considera că „statul trebuie să țină sub control încasarea dobânzii pentru împrumuturi (a cametei), precum și vânzarea mărfurilor în credit, reglementând prețurile în așa mod încât acestea să asigure vânzătorilor un profit moderat.”

În viziunea lui Aristotel, culmea acumularea bogăției sub forma de bani o constituie camăta, pe care, firește o condamnă în termeni categorici, deoarece, el susține că ”banii nu nasc bani”.

În viziunea lui Adam Smith împrumutatul poate dispune de credit, fie ca de un capital, fie ca de o rezervă destinată pentru consumul său imediat. Dacă împrumutatul utilizează creditul în calitate de capital destinat pentru întreținerea lucrătorilor productivi, care îi reconstituie valoarea cu un profit, atunci el poate să reconstituie capitalul și să plătească și dobândă, fără a folosi alt izvor de venit. Dacă, însă, împrumutatul se servește de credit ca de un fond destinat pentru consumul lui imediat, el face ca un risipitor care irosește pentru întreținerea unor inactivi ceea ce era destinat pentru susținerea celor activi. În acest caz, el nu poate nici să înapoieze capitalul, nici să plătească dobândă, fără a înstrăina sau ataca vreun alt izvor de venit, cum ar fi proprietatea sau renta pământului. Singurii oameni cărora li se împrumută de obicei fonduri bănești, fără a se aștepta să se facă din ele o întrebuințare prea folositoare, sunt nobilii rurali, care se împrumută pe ipotecă. Aproape toate împrumuturile se fac în bani, spune Smith, dar în realitate lucrul de care împrumutatul are nevoie și pe care și împrumutătorul i-l dă, nu sunt banii, ci valoarea banilor sau bunurile care se pot cumpăra cu ei.

Mai târziu, Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865), adept al socialismului de piață și în același timp părintele anarhismului va înainta teoria creditului gratuit. Căutând să acționeze în spiritul socialiștilor idealiști, adică să convingă prin exemplu personal, Proudhon creează o „ bancă populară”, care urma să acorde credit fără dobândă.

John Maynard Keynes, considerat a fi cel mai mare economist al secolului XX, va avea alte idei referitoare la credit, dobândă și rata dobânzii. Keynes pune accentul pe o intervenție indirectă de natură creditară. Tot el consideră că stimularea investițiilor private urma să se înfăptuiască prin intermediul micșorării ratei dobînzii.Unul din scopurile principale ale politicii monetare ale lui Keynes este menținerea ratei dobînzii la cel mai scăzut nivel posibil.

Francezul Charles Gide definește creditul ca fiind schimbul unei bogății prezente contra unei bogății viitoare, iar profesorul F.Leitner este de părere că prin ” credit înțelegem cedarea și primirea unui bun la o epocă, în credința că același bun sau altul de aceeași valoare va fi restituit la o dată în viitor, potrivit înțelegerii între părți”.

Una din cele mai complete definiții a dat-o germanul Wagner, conform căreia creditul se caracterizează în acel act de schimb privat-economic, prin care un subiect economic cedează în proprietatea unui alt subiect economic, valori economice, cu rezerva dreptului de a avea pretențiuni asupra lor.

Implicațiile creditului în multiplele sfere ale economiei și influența sa asupra creșterii economice și echilibrului monetar explica interesul specialiștilor pentru conținutul creditului și definirea lui. Astfel în teoriile economice contemporane creditul este definit ca o relație bănească între o persoană fizică sau juridică, numită creditor, care acordă unei alte persoane numită debitor, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, în general cu o dobîndă stabilă în funcție de riscul pe care și-l asumă creditorul sau de reputația debitorului.

Vânzarea pe credit este o practică foarte veche care permite consumatorilor să-și procure bunurile de care au nevoie chiar dacă nu dispun de fondurile necesare în momentul cumpărăturii.

Creditul pentru consum își găsește expresia mai cu seamă în acordarea termenelor de amânare a plății la vânzarea mărfurilor iar obiectul său îl constituie mărfurile de folosință îndelungată și serviciile, unde aceasta poate îmbrăca atât forma de marfă cât si formă bănească. Acesta este acordat și de către bănci sau alte instituții creditoare în cazul cumpărării mărfurilor de consum și plății serviciilor.

Societățile comerciale care optează pentru această metodă de vânzare pun la dispoziția clienților posibilitatea achiziționării produselor prin următoarele modalități de creditare:

modalitățile tradiționale ale creditului;

modalitățile moderne ale creditului;

Modalitățile tradiționale ale creditului

Creditul acordat personal de către comerciant , este un credit bazat pe încrederea avută de către comerciant în clienții pe care îi cunoaște . Această formă de credit nu antrenează sume importante și nu presupune documente complexe: comerciantul ține contul clientului său , care este reglat , la începutul fiecărei luni , cu valoarea cumpărăturilor efectuate.

Creditul asigurat de către abonator . Abonatul este o întreprindere care se obligă să vândă consumatorilor bonurile lor, care să le permită să plătească cumpărăturile în magazine printr-un contract cu abonatorul . Bonurile de cumpărare sunt vândute pe credit : clientul achită imediat un procent din valoarea totală și reglează soldul prin rate lunare egale. Comerciantul remite bonurile către abonator. Acest sistem poate fi practicat în cadrul unei uniuni economice (de forma cooperativei). Comercianții unui oraș sau ai unei regiuni se grupează pentru a asigura creditul unei uniuni care se angajează să distribuie bonurile , să le regleze și să le ramburseze comercianților.

Creditul asigurat de către un organism specializat . Există numeroase societăți care asigură creditul în sectoare bine definite (automobile, echipament menajer) . Aceste societăți sunt în cea mai mare parte finanțate de către fabricanți , direct sau indirect ( prin intermediul sindicatelor profesionale ).

Trebuie precizat că :

Vânzătorul care lucrează cu un organism de credit nu trebuie să fie agreat de către

acesta;

Interesele creditorului cuprind în general:

interesele clientului;

plata unei asigurări pe viață (în caz de deces , întreprinderea de credit este acoperită de către asigurator).

Fig. 1.3. Relațiile sistemului de creditare printr-o întreprindere specializată

Sursa: Colecția Biblioteca comerțului românesc , Meseria de comerciant, Editura Didactică și pedagogică , București, 1995, p. 130

Clientul trimite elementele dosarului vânzătorului .

Vănzătorul transmite dosarul instituției specializate de credit (I.C.).

I.C. acceptă.

Vânzătorul previne clientul, îi transmite marfa contra unei prime rate.

Vânzătorul trimite certificatul de livrare lui I.C.

I.C. plătește vânzătorului diferența dintre valoarea mărfii și avans (vânzătorul este în întreime plătit).

În fiecare lună I.C. reclamă clientului vărsământul corespunzător.

Clientul efectuează în mod regular plata lunară.

Formele noi de creditare

Cărțile de credit bancare . Principiul este simplu : banca remite clienților, pe care îi consideră suficient de serioși, o carte care să le permintă să efectueze cumpărături în contul acesteia. În fiecare lună lista cumpărăturilor este trimisă clienților cu care contul bancar este automat debitat. Comercianții care au încheiat un acord cu banca trebuie să accepte, după caz, de a plăti o cotizație forfetară sau un procent asupra operațiilor realizate. Singura obligație a comerciantului este de a verifica dacă cărțile care îi sunt prezentate nu figureaza pe o “listă neagră a băncii”.

Creditul “revolving”. Clientului , printr-un serviciu specializat al magazinului , primește un credit permanent pentru cumpărăturile efectuate în magazin : dacă , de exemplu a fost acordat un credit de 5.000 de lei și clientul cumpără mărfuri în valoare de 3.000 de lei , creditul de 2.000 de lei de care dispune va fi mărit, în mod regulat, cu rambursările lunare pe care trebuie să le efectueze. Când cei 3.000 de lei vor fi rambursați, creditul de care dispune clientul va atinge nivelul său maxim.

1.5.1 Sisteme de vânzare cu plata în rate – aspect contabile

Vânzarea cu plata în rate are loc în momentul în care un finanțator dispune de un excedent bănesc și hotărăște să îl investească în diferite activități (fie activități cu o rentabilitate mai ridicată, fie pentru a sprijini un anumit sector de activitate a cărui dezvoltare îi poate aduce în viitor avantaje importante, fie pentru a răspunde unor nevoi sociale). Aceste sume sunt destinate sprijinirii temporare a acestor activități dar în schimbul acestui sprijin, finanțatorul solicită, pe lângă creditul acordat inițial, o plată suplimentară, dobânda.

Cel care dispune de resurse, mai exact finanțatorul își stabilește grupul de beneficiari iar mai apoi elaborează un sistem de evaluare și ierarhizare a acestora, după criterii care să îi asigure atingerea obiectivelor dorite. Această evaluarea constă, de regulă, în elaborarea unui dosar de credit, care cuprinde o prezentare a solicitantului și a scopului pentru care solicită finanțarea rambursabilă.

Astfel dosarele prezentate sunt verificate și evaluate de finanțator, luându-se decizia acordării creditelor solicitate. Acordarea finantțării presupune încheierea unui contract de creditare, în care se stabilește modalitatea în care este acordat creditul și forma sub care acesta va fi rambursat de beneficiar.

TVA-ul devine exigibil la întreaga valoare a contractului, în cazul unei vânzări cu plata în rate, atunci când bunul care face obiectul contractului în cauză a fost livrat.

  Din punct de vedere contabil, dacă transferul de proprietate are loc la data semnării contractului, vânzarea cu plata în rate se înregistrează astfel:

a) în contabilitatea vânzătorului: 

– vânzarea bunului:

461 “Debitori diverși” =  %

                                    7583 „Venituri din cedarea activelor” (cu prețul de vânzare total)
                                   4427 „TVA colectata”                          (cu valoarea TVA aferentă)
                                      472  „Venituri inregistrate in avans”       (cu dobânda de încasat)

                                    4427 „TVA colectata”                          (cu taxa colectată aferentă dobânzii)

 
– scăderea din gestiune:

%                                                      = 21xx „Imobilizări…”
28xx    “Amortizarea…”                                                                 (cu valoarea amortizata)
6583    „Cheltuieli cu activele cedate”                                          (cu valoarea neamortizată)
 
– încasarea ratelor conform prevederilor contractuale și trecerea pe venituri a dobânzii:

5121 „Conturi la bănci în lei”            = 461 „Debitori diverși”   (valoare rata + dobândă)

472 „Venituri înregistrate  în avans” = 766 „Venituri din dobânzi”  (valoare dobândă)

b) în contabilitatea cumpărătorului:

 – achiziționarea bunului:

%                                             =   404 “Furnizori de imobilizări”  (valoarea totală a facturii)

21xx  „Imobilizări…”                                                                       (valoarea bunului)

4426  “TVA deductibilă “                                                               (TVA aferentă bunului)

471 “Cheltuieli înregistrate în avans”                                             (dobânda aferentă ratelor)

4426 “TVA deductibilă”                                                                 (TVA aferentă dobânzii)

– plata ratelor și trecerea pe cheltuieli a dobânzii:       

404 “Furnizori de imobilizări” = 5121 “Conturi la bănci în lei”      (valoare rata + dobândă)

666 „Cheltuieli cu dobânzile” = 471 „Cheltuieli înregistrate în avans”   (valoare dobândă)

Dacă contractul de credit prevede că bunul împreună cu drepturile și riscurile aferente vor intra în posesia cumpărătorului la finalul contractului, atunci furnizorul facturează rate de avans pentru care exigibilitatea TVA intervine la momentul facturării. Venitul din vânzarea bunului se înregistrează la finalul contractului, atunci când se stornează și avansurile facturate până la acel moment.

Atunci când vânzare în rate se face printr-o instituție financiară bancară sau nebancară, cum este cazul societății analizate, aceasta se înregistrează ca și o vânzare obișnuită de bunuri, deoarece societatea primește în totalitate valoare bunurilor urmând ca instituția intermediară să își recupereze valoarea finanțată plus dobânda aferentă.

CAPITOLUL II

Performanța întreprinderii comerciale – indicatori de măsurare și evaluare

2.1. Performanța întreprinderii – abordare conceptuală

Măsurarea performanțelor din activitatea economică constituie un subiect deosebit de important și util în special pentru unitățile productive și nu numai, deoarece economiile actuale sunt caracterizate de competiții din ce în ce mai puternice pentru menținerea segmentelor de piață sau pentru câștigarea altora noi, de către firmele participante la producerea de bunuri și servicii.

Performanța este importantă în orice activitate, și cu atât mai mult în domeniul economic. În unele domenii performanța se poate define foarte ușor, ca spre exemplu în sport (scor, timpi, centimetri, etc.), dar în domeniul microeconomic problema este mai complex, pe de o parte pentru că există o multitudine de factori care influențează performanța iar pe de altă parte pentru că diferiții actori economici văd performanța în funcție de interesele lor. Astfel, managerii sunt interesați de performanța globală a companiei , investitorii vor percepe performanța prin prisma rentabilității investiției, salariații și clienții vor manifesta interes față de stabilitatea întreprinderii iar creditorii au în vedere solvabilitatea și lichiditatea

Desfășurarea proceselor economice reclamă nu numai înregistrarea performanțelor în domeniile de activitate (producție, comercializare, servicii etc.) dar și în ceea ce privește nivelul eficienței economice.

Pentru aceasta este nevoie de un ansamblu de metode și procedee adecvate, astfel încât fenomenul să fie măsurat, analizat și interpretat în concordanță cu eforturile realizate pentru apariția și evoluția lui.

Conceptul de performanță se întâlnește în literatura de specialitate cu diferite sensuri, de

exemplu: succes, rezultat al unei activități, acțiune.

În domeniul economic, conceptul de performanță acoperă accepțiuni diferite, cum ar fi:

creștere, rentabilitate, productivitate, randament.

Profesorul Mihai Ristea prezintă performanța ca fiind economicitate plus eficiență și plus

eficacitate. Prin economicitate se înțelege procurarea resurselor cu cel mai mic cost, iar prin

eficiență: maximizarea rezultatelor la o unitate de resurse sau invers. Eficacitatea este raportul dintre rezultatele obținute și cele așteptate.

Termenul de performanță poate fi definit ca o relație între economicitate (obținerea de resurse la cel mai mic cost), eficiență (maximizarea rezultatului, minimizarea cantităților de resurse) și eficacitate (rezultatele care se obțin să atingă previziunile).

O întreprindere poate fi considerată eficace atunci când identifică și controlează legătura dintre resursele interne și cele externe, astfel încât să se ridice la nivelul așteptărilor partenerilor externi. Dacă se urmărește obținerea productivității pe termen scurt, acest lucru poate avea drept efect diminuarea performanței globale, întrucât productivitatea implică atingerea unui maxim la nivel de rezultat-producție, în timp ce performanța înseamnă să produci doar ceea ce se cere.

Înterprinderea se confruntă de-a lungul activității desfășurate cu importante transformări ale mediului, motiv pentru care este necesar să țină seama nu doar de modul în care sunt gestionate mijloacele ci și de modul în care sunt atinse rezultatele.

Analiza performanțelor unei entități implică corelarea între rezultate, mijloace și obiective, altfel spus, presupune o abordare din perspectiva elementelor de eficiență, eficacitate și previziune bugetară.

Performanța este privită și ca un rezultat obținut în domeniul managementului, comercial, ecomonic, etc. ce imprimă caracteristici de eficiență și eficacitate, competitivitate a organizației și a componentelor sale procesuale și structurale. Astfel se poate afirma că obținerea de performanțe la nivel de întreprindere presupune reevaluarea conceptelor de avantaj concurențial, competitivitate, eficacitate și eficință.

Fig. 2.1. Interdependențele dintre performanțe și avantaj concurențial-competitivitate-eficiență-eficacitate.

Sursa: Verboncu, I., Zalman, M., Management și performanțe, Editura Universitară, București, 2005, p. 63

În opinia mea modalitatea cea mai facilă de reflectare a performanțelor unei întreprinderi este prin intermediul rezultatelor acesteia, indiferent dacă rezultatele sunt exprimate în mărimi absolute (profit) sau în mărimi relative (rentabilitate).

2.2. Particularități ale performanței în întreprinderile comerciale cu profil comercial

Performanțelor unei întreprinderi trebuie înțeleasă ca fiind capacitatea comportamentală a unui sistem de a obține un rezultat situat valoric la nivele de referința care să îl definească și să fie comparabile cu realizări reprezentative din mediul economic.

Trebuie menționat faptul că în procesul de evaluare a performanțelor unei întreprinderi este destul de riscant să tragem concluzii ferme. Aceste investigații au mai degrabă un caracter relativ deoarece condițiile afacerii diferă de la o întreprindere la alta și de la o industrie la alta. În același timp sistemul indicatorilor de performanță trebuie conceput pentru a satisface nevoia de informare a doua principale grupuri: managerii și investitori. Pornind de la interesele celor două grupuri putem identifica sisteme diferite de evaluare a performanțelor, după cum se observă :

O entitate economică poate să genereze performanțe economico-financiare doar ca urmare a derulării unei activități lucrative. Procesul de formare a acestor performanțe este un proces obiectiv, separat de modul de reflectare sau de calcul al nivelului de performanță. Se poate astfel afirma că din procesul de formare a performanțelor economico-financiare derivă conținutul economic al indicatorilor ce reflectă aceste performanțe.

Procesul de analiză a performanțelor economico-financiare ale unei întreprinderi trebui să parcurgă toate etapele de formare ale acestor performanțe, cele mai importante etape ale acestui proces fiind:

analiza rezultatelor care exprimă volumul și profitabilitatea activității întreprinderii;

analiza consumului de resurse;

analiza rentabilității întreprinderii;

analiza riscurilor întreprinderii.

Se poate observa că procesul de analiză pornește de la nivelul de performanță în formă globală (venituri și cheltuieli) și se continuă la nivele mai sintetice cum ar fi rentabilitatea și se încheie cu evaluarea riscurilor care pot influența nivelul de realizare al performanțelor.

Creșterea întreprinderii este rezultatul unui mix de factori: resursele financiare accumulate, produsele și serviciile sale, condițiile mediului sau extern, precum și capacitățile echipei managerial.

Putem afirma că o întreprindere este performantă dacă este rentabilă (capacitatea de a obține profit), dacă este lichidă (disponibilitatea de a-și plăti la scadență datoriile pe termen scurt) și dacă este solvabilă (capacitatea de a-și achita datoriile pe termen lung).

Performanța întreprinderii este abordată pe baza rentabilității care are în vedere rezultatele obținute prin utilizarea factorilor de producție, respectiv cele recunoscute și prezentate în contul de profit și pierdere, precum și rezultatul obținut din deținerea factorilor de producție, de natura câștigurilor și pierderilor nerecunoscute ca urmare a unor tranzacții și care este o componentă a rezultatului global.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind „capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora“.

Rentabilitatea este una dintre formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței activității economico-financiare a unei firme, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, ținând cont de toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și vânzare.

Pentru măsurarea rentabilității se utilizează două categorii de indicatori: profitul și ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilității este reflectată de profit, iar gradul în care capitalurile sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rata rentabilității.

Ca indicatori de reflectare în mărime absolută a rentabilității se pot avea în vedere: rezultatul

aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul

extraordinar, rezultatul brut al exercițiului, rezultatul net al exercițiului.

Performanța întreprinderii nu se concentrează doar asupra rezultatelor financiar contabile, cum sunt profitabilitatea, echilibrul financiar, capacitatea de a genera resurse necesare funcționării și extinderii, ci pune accent și pe aspectele non-financiare și financiare ale activității unei întreprinderi. Perspectivele viitoare de dezvoltare generate de resursele financiare, materiale, informaționale, umane și organizționale ale acesteia prezintă interese pentru investitori și de asemenea reflectă rezultatele unei societăți.

Performanța unei societăți se poate realiza și prin eficiența proceselor de producție și comercializare, strategii diferite de vânzare (precum vânzarea cu plata în rate), satisfacerea clienților, rezistența pe piață și capacitatea întreprinderii comerciale de creștere și dezvoltare. Nu este deci suficient pentru companie să fie performantă într-o anumită direcție ci este necesar un rezultat bun în toate activitățile deoarece fiecare dintre ele are influență asupra performanței globale.

2.3. Situațiile financiare anuale – sursă de informații în măsurarea performanței

Activitățile desfășurate în cadrul entității economice, în general, sunt prea numeroase pentru a putea fi raportate individual persoanelor sau instituțiilor din exterior. Fiecare dintre activități are propriile particularități și strategii de dezvoltare, după cum și fiecare utilizator are propriile necesități. În prezent se consideră a fi imposibil de reprezentat toate activitățile fiecărui utilizator în parte, iar prin elaborarea unor situații financiare oficiale se încearcă o sintetizare a tuturor activităților care să satisfacă cerințele exterioare.

Utilizând informația din situațiile financiare, se caută, în general, să se aprecieze rentabilitatea întreprinderii, ceea ce presupune măsurarea bogăției la un moment dat și îmbogățirea ei, pe parcursul perioadei. De asemenea, se urmărește să se aprecieze riscul de nelichiditate al întreprinderii cunoscut fiind faptul că falimentul întreprinderii este declarat în momentul în care aceasta se află în imposibilitatea de a-și achita datoriile. Se poate spune că utilizatorii își exprimă necesitățile de informare pentru a-și fundamenta, în urma analizei economice și financiare, diferitele decizii pe care sunt nevoiți să le adopte.

Aceste situații sunt importante și pentru managementul financiar, pentru analiza financiară sau pentru determinarea echilibrului dinamic al întreprinderii. Informațiile asupra performanțelor unei întreprinderi, a rentabilității ei sunt necesare pentru o evaluare corectă a modificărilor ce ar putea fi prevăzute și adoptate în viitor. De asemenea, se poate urmări modul de realizare a echilibrului financiar pe termen mediu și lung, treptele de acumulare bănească, de rentabilitate, evidențierea punctelor forte și slabe, adică a stării de sănătate sau slăbiciune financiară a întreprinderii, a riscurilor susceptibile să perturbe activitatea viitoare sau a celor capabile să conducă la faliment. Situațiile financiare se constituie ca un element de bază al contabilității deoarece ele reprezintă mijloacele fundamentale de comunicare a informațiilor către utilizatori.

Obiectivul principal al situațiilor financiare este furnizarea de informații despre poziția financiară, performanțele financiare și modificările poziției financiare a întreprinderii, în scopul utilizării acestor informații de către utilizatorii interni și externi, în vederea fundamentării unor decizii economice.

Potrivit IAS 1 “Prezentarea situațiilor financiare” , “situațiile financiare sunt acelea menite să satisfacă nevoile utilizatorilor care nu sunt în situația de a cere rapoarte adaptate nevoilor lor specifice de informații. Ele sunt o reprezentare financiară structurată a poziției financiare a unei întreprinderi și a tranzacțiilor efectuate de aceasta având ca obiectiv acela de a oferi informații despre poziția financiară, performanța și fluxurile de numerar, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. De asemenea, ele prezintă rezultatele gestiunii resurselor încredințate conducerii întreprinderii”

Fiecare entitate economică are obligația să întocmească situații financiare anuale, care trebuie să cuprindă:

a) bilanțul;

b) contul de profit și pierdere;

c) situația modificărilor capitalului propriu;

d) situația fluxurilor de trezorerie;

e) politici contabile și note explicative.

Situațiile financiare ale unei entități economice reprezintă cel mai important mijloc, prin care informația contabilă este pusă la dispoziția factorilor decizionali. De aceea, companiile își publică situațiile financiare, într-un mod cât mai explicit, pentru a putea fi înțelese de către cititorul interesat.

La nivel global, poziția și performanța financiară a întreprinderilor este reglementat prin modul cum ar trebui întocmite situațiile financiare cu ajutorul Standardelor Internaționale de Contabilitate.

Informațiile despre performanța întreprinderii se dovedesc a fi indispensabile în evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice ce vor putea fi controlate în viitor, în previziunea capacității de generare a fluxurilor de numerar prin intermediul resurselor existente, cât și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care pot fi utilizate resurse noi.

Indiferent de componentele situațiilor financiare, acestea trebuie să ofere o imagine fidelă asupra poziției financiare, performanței, modificării capitalului propriu și fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru perioada respectivă, fiind utile în evaluarea planurilor strategice și realizărilor întreprinderii și ale managerilor acesteia.

Sinteza cerințelor de întocmire a situațiilor financiare de către entități

Responsabilitatea întocmirii situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile, conforme cu directivele europene (a IV-a și a-VII-a) revine conducerii entității și este comunicată printr-o declarație scrisă atașată acestora. Acestea se elaborează ținând cont de două concepte de bază, contabilitatea de angajament și de principiul continuității activității.

2.3.1. Performanța activității prin bilanț

Analiza pe baza bilanțului financiar sau analiza patrimonială își propune identificarea stării de echilibru la nivelul firmei. Scopul acestei analize este de stabili modul de realizare a echilibrului între resurse (pasive) și nevoi (active) pe termen lung și pe termen scurt.

Pentru a fi cu adevărat util conducerii întreprinderii, bilanțul contabil trebuie transformat și utilizat în așa fel încât să ofere o serie de informații pertinente, utile în evaluarea activității desfășurate.

Bilanțul contabil reprezintă o fotografie a patrimoniului întreprinderii la o anumită dată. El este compus din drepturile și obligațiile întreprinderii, adică tot ceea ce ea posedă – partea de activ – și tot ceea ce îi trebuie – partea de pasiv. Altfel spus, activul bilanțului reprezintă destinația resurselor întreprinderii grupate în ansamblul utilizărilor acestora, în timp ce pasivul bilanțului conține ansamblul resurselor de care dispune aceasta.

Pentru a avea o imagine asupra modului de finanțare a ciclurilor întreprinderii – ciclul de investiții, de finanțare și de exploatare – trebuie ca bilanțul contabil să se transforme în bilanț funcțional, iar pentru măsurarea performanței financiare a întreprinderii în bilanț financiar.

Bilanțul funcțional are rolul de a oferi o imagine a întreprinderii în ceea ce privește utilizările și resursele de care dispune, cu scopul analizei echilibrului financiar al acesteia.

Pentru a transforma bilanțul contabil în bilanț funcțional trebuie avute în vedere câteva principii: imobilizările sunt înregistrate la valoarea brută; toate activele sunt menționate la valoarea de origine; amortizările și provizioanele sunt considerate ca resurse încorporate capitalurilor proprii; împrumuturile bancare sunt menționate la partea de jos a pasivului; valorile mobiliare de plasament sunt incluse în trezorerie

Bilanțul funcțional cuprinde următoarele componente: imobilizări; active circulante = stocuri + creanțe clienți; trezoreria = valori mobiliare + disponibilități; capitaluri proprii = capitaluri proprii + provizioane pentru riscuri și cheltuieli + amortizări și provizioane pentru active; datorii financiare = împrumuturi; datorii din exploatare și altele = datorii furnizori + datorii fiscale și sociale + alte datorii; capitalurile permanente = capitaluri proprii + datorii financiare.

Bilanțul funcțional ajută la determinarea fondului de rulment, a nevoii de fond de rulment și a trezoreriei și prin intermediul acestora, la stabilirea situației financiare a întreprinderii – echilibru sau dezechilibru.

Aprecierea echilibrului financiar se realizează prin intermediul indicatorilor de echilibru și anume: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă.

Fondul de rulment reprezintă un concept și, totodată, un indicator autonom al echilibrului financiar, creat sub influența profesiei bancare. El constituie premisa menținerii solvabilității întreprinderii, respectiv a unei independențe financiare a acesteia față de creanțierii săi.

Fondul de rulment (FR) este reprezentat de excedentul resurselor stabile -capitaluri proprii + datorii financiare = capitaluri permanente – față de utilizările stabile (imobilizări).

FR = Capitaluri permanente – imobilizări

Acesta mai poate fi calculat și ca diferență între active circulante + trezorerie și datoriile din exploatare și alte datorii.

FR = Active circulante – datorii pe termen scurt

Nevoia sau necesarul de fond de rulment (NFR) apare ca urmare a decalajelor în timp între cumpărări și vânzări, precum și între vânzări și încasări. În primul caz, aceste decalaje generează formarea stocurilor (de materii prime, materiale, mărfuri, producție în curs și producție finită), iar în cel de-al doilea apar creanțele. Atât stocurile cât și creanțele impun un necesar în fond de rulment, care este totuși atenuat de decalajele de sens opus, între aprovizionări și plăți.

Existența fondului de rulment este strâng legată de nevoia netă de capitaluri manifestată în cadrul ciclului de exploatare fiind astfel cunoscută sub denumirea de necesar de fond de rulment. Potrivit bilanțului financiar, între nevoile temporare și resursele aferente trebuie să existe un anumit echilibru care este evidențiat cu ajutorul indicatorului necesar de fond de rulment (NFR), determinat prin următoarea relație:

NFR = Nevoi temporare – Resurse temporare

(exclusiv disponibilitățile) (exclusiv creditele bancare)

Nevoia de fond de rulment se determină și ca diferență între activele circulante și datoriile din exploatare mai puțin împrumuturile bancare.

NFR = Active circulante – datorii din exploatare

Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente, înregistrarea unei trezorerii nete, în cadrul mai multor exerciții succesive, demonstrând astfel, succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.

Considerată a doua componentă a fondului de rulment trezoreria apare ca urmare a comparației realizate între utilizările și resursele corespunzătoare operațiilor financiare pe termen scurt.

Ca urmare trezoreria ar putea fi determinată:

Trezoreria = FR – NFR

Bilanțul financiar are rolul de evaluare a riscului financiar pentru un potențial împrumutător (creditor), deoarece permite realizarea unei analize a lichidității și exigibilității unei firme. El ilustrează importanța datoriilor întreprinderii, gradul de stabilitate a resurselor, importanța activelor durabile și nedurabile etc.

Pe baza bilanțului financiar se construiesc o serie de rate care permit caracterizarea situației unei întreprinderi – rata este un raport între două elemente patrimoniale ale întreprinderii. Se pot construi o multitudine de rate, dar important este ca ele să aibă o anumită semnificație.

Solvabilitatea generală (finanțarea imobilizărilor)

Acest indicator trebuie să fie mai mare decât 1, pentru ca activele imobilizate să fie finanțate prin resursele stabile, aceasta fiind regula de afectare a fondului de rulment.

Solvabilitatea este rezultatul unei activități eficiente, iar lipsa capacității de plată și a lichidității pot avea caracter temporar, dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate globală. Rata solvabilității globale, exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung și scurt, precum și marja de creditare a întreprinderii.

Lichiditatea generală – este modul de apreciere, cel mai utilizat, a solvabilității pe

termen scurt, deoarece indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate în lichidități în decursul unei perioade:

Această rată putea fi determinată: ,

în care active < 1 an reprezintă activele cu o durată mai mică de un an, iar pasive < 1 an pasivele cu o durată mai mică de un an. Valoarea ratei trebuie să fie mai mare decât 1, pentru ca fondul de rulment să fie pozitiv. Rata verifică existența unei marje de siguranță la nivelul activelor cu o durată mai mică de un an în raport cu pasivele cu durată mai mică de un an.

Lichiditatea redusă sau rata rapidă exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora

datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.

.

Există opinii, în teoria economică, potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 și 1 ar reprezenta o situație optimă în ceea ce privește solvabilitatea parțială.

Îndatorarea globală – este complementară cu rata de autofinanțare a activelor, iar cu

cât valoarea ei este mai scăzută cu atât gradul de îndatorare este mai mic.

O valoare mai mică de 0,5 este considerată favorabilă (creditorii potențiali au încredere în întreprindere).

Autonomia financiară reflectă ponderea capitalului propriu în cadrul surselor ce sunt

la dispoziția întreprinderii pentru o perioadă mai mare de 1 an.

.

Această rată trebuie să fie de minim 0,5. Cu cât valoarea ei este mai mare, cu atât întreprinderea poate beneficia de împrumuturi.

Lichiditatea activului

.

Această rată va avea o valoare mai redusă într-o întreprindere de comerț față de una industrială, întrucât aceasta nu are nevoie de echipament de producție.

Calculul indicatorilor proveniți din bilanțul contabil de către managerii întreprinderilor de comerț oferă acestora o imagine a stării financiare în care se găsesc – echilibru sau dezechilibru, ca și posibilitatea de a caracteriza situația acesteia. Remarcăm că, întreprinderea de comerț, în particular se caracterizează prin faptul că încasează mai repede contravaloarea mărfurilor vândute – termen de încasare scurt, deseori pe loc, în cazul detailiștilor – decât plătește furnizorilor produsele achiziționate – termen de plată mai lung. Din această situație, întreprinderea de comerț are posibilitatea de a rula sume de bani în mai multe circuite până când datoriile ajung scadente, ceea ce le conferă o stare de echilibru financiar determinat de o trezorerie pozitivă.

2.3.2. Performanța activității prin contul de rezultat

Sub aspect financiar-contabil , rezultatul exercițiului reprezintă diferența dintre venituri și cheltuieli care poate fi : profit, când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile; pierdere, când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.

În contabilitate, profitul (sau pierderea) se stabilește cumulat de la începutul rezultatului exercițiului financiar. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli se efectuează, de regulă la sfârșitul  exercițiului financiar.

Profitul contabil net se repartizează în mod provizoriu, de regulă la sfârșitul exercițiului financiar, pe următoarele destinații :

– destinații prevăzute obligatoriu prin lege : rezerve legale, acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți, vărsăminte la bugetul statului, surse proprii de finanțare aferente profitului realizat din vânzări de active, respectiv, aferente facilităților fiscale la impozitul pe profit ;

– destinații stabilite prin actul constitutiv : rezerve statutare ;

– destinații hotărâte de către adunarea generala a acționarilor/asociaților: surse proprii de finanțare, alte rezerve, participarea salariaților la profit, dividende, capital social.

Profitul propus pentru a fi repartizat pentru alte destinații decât capitalurile proprii, respectiv, vărsăminte la buget, dividende, participarea salariaților la profit, va figura ca sursă proprie de finanțare până în momentul distribuirii definitive a profitului de către AGA. Repartizarea definitivă a profitului se înregistrează în contabilitate, pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale.

Contul de profit și pierdere redă tocmai rezultatul favorabil sau nefavorabil (profit sau pierdere), ca expresie a ajustărilor parțiale sau globale între diferite tipuri de venituri și cheltuieli, generate de complexitatea acțiunilor economice și financiare care au loc în întreprindere, pe parcursul unei perioade. Concluziile desprinse în urma analizei contului de rezultate, care o completează pe cea a bilanțului, corelate cu cele obținute din interpretarea altor date disponibile, permit luarea unor decizii fundamentale, în măsură să potențeze dezvoltarea viitoare a întreprinderii și îmbunătățirea performanțelor sale. Reflectând beneficiul sau pierderea exercițiului ca diferență între ansamblul veniturilor și cheltuielilor, contul de profit și pierdere pune în evidență parametri independenți, de genul: prețul, volumul de activitate, factorii de producție, concurența etc. Cu toate că performanța unei întreprinderi are un caracter multidimensional, aceasta este, cel mai adesea, experimentată și înțeleasă prin indicatorii financiari.

Analiza rezultatelor întreprinderii pe baza tabloului soldurilor intermediare de gestiune

Structurarea activității unei întreprinderi pe cele trei niveluri (exploatare, financiară și extraordinară) permite prezentarea, în consecință, a indicatorilor din contul de profit și pierdere și facilitează stabilirea unor mărimi valorice cunoscute sub denumirea de solduri intermediare de gestiune (SIG), care contribuie la caraterizarea comportamentului economic al unei întreprinderi. Acestea se prezintă sub forma unor marje de acumulare bănească, care pun în evidență etapele formării exercițiului, pe baza elementelor de venituri și cheltuieli aferente fiecărei categorii de activități, reprezentând, de fapt, paliere succesive în formarea rezultatului final.

Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune răspunde, pe de o parte, necesităților analizei economico-financiare a întreprinderii, iar pe de altă parte, funcționării contabilității naționale, asigurând legătura între nivelul microcontabil și conturile naționale.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă mărimi rezultative obținute prin contrapunerea în calculele economice a diferiților indicatori, în funcție de legăturile reciproce care există între aceștia.Tabloul soldurilor intermediare de gestiune reprezintă o sursă suplimentară de informații în ceea ce privește determinarea și explicarea modului în care se formează rezultatul, știindu-se faptul că prin aceste solduri, se înțelege succesiunea de indicatori sub formă de acumulări bănești potențiale, destinate să remunereze factorii de producție și să finanțeze activitatea viitoare a întreprinderii.

Construcția indicatorilor se realizează în cascadă, pornind de la cei mai cuprinzători (producția exercițiului și marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). Acest fapt a sugerat denumirea de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune, fiecare sold intermediar reflectând rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare. Astfel, soldurile intermediare de gestiune reprezintă indicatori obținuți prin calcule economice, în funcție de legăturile reciproce existente între aceștia, permițând aprecierea

creșterii avuției generate de activitatea întreprinderii, precum și înțelegerea modului de formare a rezultatului net al exercițiului.

Prezentate sub forma unor marje de acumulare bănească ce pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului, pe baza veniturilor și cheltuielilor care aparțin fiecărei activități în parte (exploatare, financiară, extraordinară), acestea evidențiază, de fapt, contul de profit și pierdere într-o altă formă, mai apropiată de cerințele analizei financiare.

Soldurile intermediare de gestiune se determină prin diferențe succesive între două sau mai multe valori, unele de natura veniturilor, altele de natura cheltuielilor. De cele mai multe ori, un sold determinat anterior intră în calculul soldului intermediar următor, ceea ce a condus la denumirea de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune. Indicatorii rezultați în urma acestui procedeu de calcul, supuși analizei, oferă detalii asupra provenienței rezultatului net al exercițiului și asupra cauzelor care au generat rezultatul respectiv.

Soldurile intermediare de gestiune privind activitatea de exploatare a întreprinderii

Activitatea de exploatare (de producție și comercializare) a întreprinderii este cuantificată nu doar prin intermediul indicatorilor de volum, ci și cu ajutorul indicatorilor valorici ai producției și comercializării (cifra de afaceri, marja comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată), care permit însumarea tuturor rezultatelor obținute de întreprindere, materializate în produse finite, semifabricate, prestații, destinate pieței sau utilizării în interes propriu, care sunt imobilizate în întreprindere. Acești indicatori se regăsesc în structura contului de profit și pierdere sau se calculează pe seama informațiilor oferite de acesta Ei fac parte din grupa indicatorilor care dau conținut tabloului soldurilor intermediare de gestiune, fiind numiți și indicatori de creștere ai întreprinderii, alături de alți indicatori ce caracterizează rentabilitatea acesteia.

Cifra de afaceri (Ca) este un indicator care reflectă creșterea economică a întreprinderii, condiționează poziția sa strategică și definește locul acesteia în raport cu concurenții, în ramura de activitate căreia îi aparține; oferă informatii despre dinamica activitătii, șansele de extindere a afacerii sau importanța ei în cadrul sectorului, în raporturile concurențiale, forța întreprinderii depinde de cifra de afaceri și de ritmul expansiunii sale. Nivelul ridicat al cifrei de afaceri constituie premisa desfășurării unei activități profitabile, precum și garanția creșterii și dezvoltării sale.

Unii autori afirmă că cifra de afaceri ar trebui să îndeplinească, în principal, următoarele condiții:

nivelul său să acopere cheltuielile din exploatare și să permită realizarea de profit;

să dețină o pondere de minimum 85 % din veniturile din exploatare, respectiv de cel puțin 75 % din veniturile totale ale firmei, pentru a reflecta o situație normală de realizare a activității;

în dinamică, să prezinte o tendință reală de creștere, pentru a asigura dezvoltarea și consolidarea poziției strategice a întreprinderii;

să fie realizată corespunzător cu specificul activității, pe elementele sale componente de venituri pentru a corespunde obiectului principal de activitate al întreprinderii.

Cifra de afaceri medie (), denumită și preț mediu de vânzare, constituie venitul obținut de o unitate de produs sau serviciu și se determină pe baza relației:

=, în care:

Q – reprezintă volumul fizic al vânzărilor.

Marja comercială (Mc) este un indicator de performanță care reflectă surplusul de valoare derivat din comerțul cu mărfuri (bunuri revândute în starea în care au fost cumpărate, fără a fi supuse unor transformări esențiale). Acest indicator are o semnificație deosebită, pentru întreprinderile cu profil comercial, pentru că de valoarea sa depinde puterea financiară și perspectivele de creștere și dezvoltare ale întreprinderii.

Marja comercială se referă exclusiv la întreprinderile comerciale (întreprinderi care cumpără în scopul revânzării în aceeași stare, iară nicio transformare) sau la întreprinderile industriale care exercită o activitate comercială.

Marja comercială este dată de diferența dintre veniturile din vânzarea mărfurilor (Vmf) cheltuielile privind mărfurile (Chmf], după modelul următor:

Mc = Vmf – Chmf = Vmf- (c + cha + ∆s), în care

c – costul de cumpărare al mărfurilor vândute;

cha – cheltuielile de achiziție a mărfurilor;

∆s – variația stocurilor de mărfuri, respectiv diferența dintre stocul de mărfuri de la începutul exercițiului și stocul de mărfuri de la sfârșitul exercițiului.

Producția exercițiului (Qe) este un indicator specific întreprinderilor care au ca obiect de activitate producția. Aceasta dimensionează întreaga activitate realizată de întreprindere într-un exercițiu financiar, fiind expresia valorică a tot ceea ce se produce în întreprindere, respectiv valoarea producției vândute (produse, servicii, lucrări, acțiuni anexe), variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție (stocaj sau de stocaj, după caz) și valoarea producpei imobilizate destinate nevoilor proprii.

Relația de calcul este următoarea:

Qe= Qv±Qs + Qi= Qv ± (Sf- Si) + Qi, în care:

Qv – valoarea producției vândute;

Qs – variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție;

Qi – valoarea producției imobilizate (producția realizată de întreprindere pentru scopurile sale proprii și capitalizată);

Sf- stocul final;

Si – stocul inițial.

Valoarea adăugată (Vad) cuantifică plusul de bogăție sau valoarea nou creată de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă, exprimând creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a forței de muncă și a capitalului, peste valoarea bunurilor și serviciilor provenind de la terți și consumate în procesul productiv, în cadrul activității curente a întreprinderii, fiind unul dintre cei mai pertinenți indicatori ai creșterii întreprinderii. Cu alte cuvinte, diferența dintre valoarea bunurilor și serviciilor produse și vândute și valoarea bunurilor și serviciilor cumpărate și consumate reprezintă valoarea adăugată creată de întreprindere.

Soldurile intermediare de gestiune privind rentabilitatea întreprinderii

În aprecierea rentabilității absolute a unei întreprinderi, de maximă importanță se dovedesc sistemul indicatorilor de rezultate și cel al indicatorilor de rentabilitate. Astfel, dacă din prima categorie, fac parte cifra de afaceri, marja comercială, producția exercițiului și valoarea adăugată, cea de-a doua categorie vizează elemente precum excedentul brut din exploatare sau, după caz, insuficiența brută de exploatare, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut și rezultatul net al exercițiului.

Excedentul brut de exploatare (EBE) sau insuficiența brută de exploatare (IBE) scoate în evidență fluxurile de numerar implicate în activitatea de exploatare a întreprinderii, mărimea sa fiind dată de diferența dintre acestea. Acest indicator măsoară eficacitatea capitalului economic; reprezentând resursa rezultată din exploatare și folosită pentru menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii și remunerarea capitalurilor utilizate și a statului.

În condițiile în care întreprinderea realizează un câștig din activitatea sa de exploatare, acest sold intermediar poartă denumirea de excedent brut din exploatare, în caz contrar, atunci când sunt obținute pierderi, se vorbește de o insuficiență brută de exploatare; se stabilește ca diferență între valoarea adăugată (plus subvențiile de exploatare), pe de o parte, și impozitele, taxele și cheltuielile de personal, pe de altă parte:

EBE = (Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare) – (Impozite, taxe, vărsăminte asimilate +

Cheltuieli de personal)

Rezultatul din exploatare (Rexp), denumit și rezultat operațional, este calculat și raportat de întreprindere în cadrul situațiilor sale financiare, reprezentând diferența dintre veniturile și cheltuielile implicate în activitatea de exploatare, normală și curentă a firmei. Acest sold intermediar de gestiune constituie primul element de măsură a rentabilității economice și este influențat de politica de investiții, de regimul de amortizare practicat, de provizioane, fiind independent de politica financiară, fiscală a întreprinderii și incidența elementelor excepționale. Aceasta arată, în mod indirect, suma dintre resursele create de întreprindere prin activitatea sa de exploatare direcționată către menținerea dotărilor materiale ale firmei.

Relația de calcul a acestui indicator este următoarea:

Rezultatul din exploatare = Excedentul brut din exploatare +Alte venituri de exploatare – Amortizări și provizioane – Alte cheltuieli de exploatare

sau

Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare

Rezultatul exploatării reprezintă venitul degajat de activitatea de exploatare și pus la dispoziția aportorilor de capitaluri proprii și împrumutate (acționari, obligatari și bancheri). Drept urmare, acest rezultat este utilizat pentru compararea performanțelor întreprinderilor care au politici financiare diferite. Nivelul rezultatului de exploatare oferă informații privind mărimea resurselor determinate de activitatea de exploatare pe care întreprinderea se poate baza pentru acoperirea cheltuielilor sale financiare.

Rezultatul financiar este rezultatul aferent activității financiare și cuprinde elemente de fluxuri financiare și elemente ce corespund riscurilor atașate, fiind un sold intermediar între rezultatul din exploatare și rezultatul curent. Se determină prin diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile aferente, conform relației următoare:

Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Rezultatul curent brut (Rcbr) este determinat atât de rezultatul exploatării normale și curente, cât și de cel al activității financiare. Este rezultatul tuturor operațiilor curente ale întreprinderii.

Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Acest sold intermediar de gestiune ține cont de politica de finanțare a întreprinderii, nefiind perturbat de elementele extraordinare sau fiscale pure și permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciții financiare succesive.

Rezultatul extraordinar (Rexc) provine din activitatea neobișnuită a întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă a acesteia, determinându-se cu relația următoare:

Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare

Indiferent de rezultatul obținut, profit sau pierdere, acesta reflectă incidența evenimentelor neprevăzute, neobișnuite în activitatea curentă a întreprinderii.

Activitatea extraordinară se referă la evenimente sau tranzacții diferite de activitatea curentă a întreprinderii. Operațiunile extraordinare au un caracter nerepetitiv, accidental. Acestea nu apar, frecvent sau cu regularitate, în cadrul activității întreprinderii. în procesul de separare a veniturilor și cheltuielilor în funcție de caracterul curent (obișnuit) sau extraordinar al acestora, este necesară analizarea atentă a naturii și activității întreprinderii. Operațiunile economico-financiare care, pentru unele întreprinderi fac parte din activitatea curentă (obișnuită), pot reprezenta, în cazul altor întreprinderi, activități extraordinare.

Rezultatul brut al exercițiului se obține prin însumarea rezultatului curent cu rezultatul extraordinar:

Rezultatul brut = Rezultatul curent + Rezultatul extraordinar

Acest rezultat constituie soldul rezidual între veniturile totale și cheltuielile totale, determinând-se relația următoare:

Rezultatul brut al exercițiului = Venituri totale – Cheltuieli totale

Rezultatul net al exercițiului îl constituie soldul final după aplicarea cotei procentuale de impozit pe profit asupra rezultatului brut (impozabil) al perioadei curente, fiind calculat cu ajutorul relației următoare:

Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozit pe profit

Acest rezultat (profit sau pierdere) caracterizează performanța generală a activității (de exploatare, financiară, extraordinară) și reflectă creșterea acumulărilor întreprinderii în cursul exercițiului. Profitul net urmează a fi repartizat conform legii, parțial distribuit sau reinvestit; acesta permite refacerea capitalurilor investite în întreprindere și remunerarea investitorilor, urmând să se regăsească în creșterea capitalului propriu.

Pierderea netă reflectă imposibilitatea refacerii capitalurilor investite și poate deteriora capitalul propriu până la dispariție, ceea ce conduce la riscul de insolvabilitate.

2.4. Vânzările cu plata în rate – sursă de performanță și avantaj concurențial

Pentru a fi capabilă de un success durabil, orice strategie de afaceri, trebuie să se bazeze pe construirea și menținerea unui avantaj concurențial, mai exact întreprinderea comercială trebuie să stăpânească mai bine decât concurenții competențele necesare realizării factorilor critici de succes în domeniul de activitate respectiv.

Poziționarea firmei în mediul său concurențial în așa fel încât să fie protejată față de forțele concurențiale reprezintă un avantajul concurențial. Aceasă poziționare se poate realiza prin diferite modalități, cum ar fi: oferirea unui produs de cea mai înaltă calitate, oferirea celei mai bune serviri clienților, a fi cea mai mare firmă de piață, a practica cele mai mici prețuri, a domina piața dintr-o anumită zonă geografică, a oferi cel mai bun produs care să satisfacă cerințele unui grup de clienți, a avea cea mai bună ofertă la raportul preț/valoare, oferirea felexibilității în vânzare.

Vânzarea cu plata în rate este un avantaj concurențial deoarece oferă clienților o nouă alternativă pentru achiziționarea bunurilor dorite, pe care aceștia o apreciază și o găsesc mai avantajoasă decât ofertele concurente. Aceasta lucru conduce la crearea unui avantaj concurențial permițând firmei fie să perceapă un preț mai mare, fie să vândă mai mult la un preț sau/și să-și crească loialitatea clienților.

În condițiile actuale când se vorbește de o globalizare a economiilor tuturor țărilor, un factor principal îl reprezintă nivelul de la care se pleacă în această cursă a alinierilor economiilor naționale. Pentru a pleca în această cursă este nevoie de un element esențial creșterii și dezvoltării economice iar „motorul” dezvoltării economice îl reprezintă creditul. În condițiile unei economii de piață creditul are o implicație foarte importantă în funcționarea pieței monetare.

Indiferent de forma juridică toții putem apela la contractarea unui credit pentru realizarea obiectivelor economice, desfășurarea activității sau procurării unui bun.

Vânzarea cu plata în rate este o modalitate de realizare a actelor de comerț des întâlnită în economia de piață, în avantajul cumparătorilor, care nu dispun de capital necesar sau care dispun astfel de capitalul lor pentru alte investiții necesare desfășurării activității lor.

Activitatea de creditare reprezintă o sferă a inițiativei private (antreprenoriatului), al cărei scop este atragerea și acumularea mijloacelor temporar disponibile, apoi repartizarea acestora între anumite verigi economice în condiții de plată, exigibilitate și rambursabilitate.

Entitățile care își desfășoară activitatea în sfera comerțului practică pentru anumite produse, în vederea sporirii atracției cumpărătorilor, un sistem de vânzări cu plata în rate. De regulă, se vând cu plata în rate bunuri de folosință îndelungată și cu valoare mare, cum ar fi: articole de mobilier, aparatură electrocasnică și electronică,  atât pentru persoane fizice, care pot fi și salariați din cadrul entității, cât și către persoane juridice.

În cadrul politicii de vânzări, entitatea își stabilește ca obiectiv distinct gama de bunuri destinate vânzării cu plata în rate, precum și modul de publicitate a acestei activități. Indiferent de cumpărător, vânzarea de bunuri cu plata în rate presupune încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în rate între entitatea vânzatoare și client sau un contract de credit între instituția financiară și client.

Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiții sau activități curente fiind unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea rațională a creditului sporește puterea productivă a capitalului și asigură un volum mare de produse.

Din faptul că nu orice individ dispune de capitalul necesar pentru ași achiziționa bunurile necesare, se poate observa importanța pe care o are creditul în creșterea vânzării unei întreprin-deri, respectiv în creșterea performanței.

Sistemul de vânzare cu plata în rate exercită o influență benefică asupra consumului, 

deoarece oferă posibilitatea achiziționării unori bunuri de folosință îndelungată. Pe lângă acest lucru sistemul de vânzare cu plata poate duce și la lărgirea producției, crearea unor condițiilor pentru a rezista proceselor concurențiale și obținerea unui profit care să îi asigure desfășurarea normală a activității.

Rolul creditului constă în rezultatele obținute în economie pe seama îndeplinirii funcțiilor sale:

– este un factor de creștere economică, ce asigură transformarea economiilor în investiții, iar prin obligativitatea utilizării lui conform destinației inițiale (pe baza unui plan de afaceri), creditul diminuează inițiativele economice nerentabile, păguboase, și stimulează concurența.

– contribuie la creșterea nivelului de trai prin faptul că stimulează desfacerea mărfurilor, creșterea consumului.

– contribuie la concentrarea și centralizarea capitalurilor, cu efecte pozitive asupra economiilor naționale și chiar asupra economiei mondiale, prin dezvoltarea relațiilor economice 

internaționale.

– este o cale de acțiune a politicii monetare, prin faptul că reglează masa monetară (prin multiplicarea creditului).

Vânzările cu plata în rate sunt o sursă de performanță și un avantaj concurențial deoarece:

– se acordă în cadrul unei convenții stabilite între părți;

– permite consumatorului să efectueze cumpărările sau să obțină împrumuturi fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin cărțile de credit, la momentul oportun pentru el;

– consumatorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru creditul în curs, fie prin plăți parțiale, periodice, după posibilități prin facilitățile acordate beneficiarului de credit și prin costurile diminuate, această formă s-a impus în ultima vreme și tinde să devină preponderentă în operațiile de credit de consum.

Pe acest fond, rolul și amploarea creditului au crescut mult, o dată cu dezvoltarea economico-socială, devenind o activitate economică deosebit de importantă. Odată cu relevarea acestor funcții importante, trebuie menționat, în același timp că abuzul de credit prezintă și dezavantaje importante, putând să determine pierderi pentru instituțiile de credit, falimente ale instituțiilor insolvabile sau influențe negative asupra conjuncturii economice.

CAPITOLUL III

Sistemul de vânzâri cu plata în rate în creșterea performanțelor

întreprinderii comerciale

Studiu de caz – SC Marinaden SRL

3.1. Prezentarea generală S.C. Marinaden S.R.L

S.C. Marinaden S.R.L s-a înființat în anul 2002. Societatea este organizată ca și persoană juridică română – societate comercială cu capital privat autohton, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația română în vigoare și cu prevederile actului constitutiv al societății.

Sediul social: Bulevardul Revoluției, nr.1, etaj 3, Falticeni, jud. Suceava;

Număr de telefon/fax: 0230/540500;

Cod unic de înregistrare fiscală Comerțului: RO 14506602

Număr de ordine în Registrul Comerțului: J33/131/2002

Conform actului constitutiv al S.C. Marinaden S.R.L, obiectul principal de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de mobilier. Societatea produce atât modele în serie, cât și mobilier personalizat pentru spații casnice, hoteliere, comerciale sau de utilitate publică. Pentru un mai bun design, aceasta pune la dispoziție diferite modele de panouri din MDF, Postforming, Thermopal, lemn sau panouri High gloss, într-o gamă largă de culori, finisaje, frezări, accesorii cât și dotari cu orice tip de electrocasnice.

În anul 2012, pentru a oferi clienților diferite posibilități de achiziționare a produse de mobilier și de a dezvolta facilităților de plată și de creditare, societatea închei contracte de colaborare cu instituții bancare și nebancare pentru implementarea sistemului de vânzare cu plata în rate. Astfel clienții pot să facă alegerea cea mai avantajoasă pentru ei, în funcție de preferințe sau de buget.

Instituțiile partenere ale întreprinderii sunt: Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Bancpost, ERB Retail Services, Garanti Bank, BT Direct, UniCredit Consumer Financing, TBI Credit.

Banca Transilvania prin cardul Start Card, Raiffeisen Bank și Garanti Bank prin cardul de cumpărături oferă clientului posibilitatea achiziționării bunurilor dorite în 10 rate cu dobânda zero iar Bancpost și ERB Retail Services în 6-12 rate cu dobânda zero sau 13-24 rate ușoare cu 1 % dobândă pe lună.

Prin instituțiile nebancare ( BT Direct, UniCredit Consumer Financing, TBI Credit) întreprinderea oferă clientului mai multe variante de creditare iar dosarele de finanțare se întocmesc în magazin pe baza adeverinței de venit respectiv cupon de pensie și carte de identitate.

UniCredit Consumer Financing oferă creditul în magazin persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani, cu un venitul net pe de minim 450 lei/luna, fiind luate în considerare mai multe surse: 
– venituri din salarii; 
– venituri obținute de navigatori; 
– drepturi de autor; 
– chirii; 
– dividende; 
– venituri din activități liberale; 
– pensii; 
– diurnă; 
– rente viagere; 
– contracte de management sau administrare; 
– venituri obținute în baza unui contract de mandat. 

În funcție de nevoile clienților, se pot alege între următoarele variante de credit în magazin:

– Mr. Turbo – credit cu aprobare pe loc, dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate potrivit normelor interne ale creditorului și dacă documentația de credit este completă.

– 11 Champion

Condițiile necesare pentru finanțarea contractelor oferite de către BT Direct sunt:

– vârstă aplicant – 18 la începutul contractului respectiv 70 de ani la finalizarea acestuia;

– solicitantul trebuie să fie angajat pe perioadă nedeterminată sau cel puțin pe perioada finanțării, pensionar sau persoană fizică autorizată, cetățean român și resident în România;

– venit minim 370 lei;

– vechime la actualul loc de munca minim 3 luni.

Condițiile de finanțare ale TBI Credit sunt:

– vechime la actualul,,loc de munca: 3 luni neîntrerupte;

– vârsta,,aplicanților –  de la 18 ani la 75 ani;

– venitul minim lunar acceptat: salariul minim pe economie / pensia minimă acceptată: 350 Lei.

Actele necesare pentru întocmirea unui dosar de credit în magazin sunt aceleași indiferent de sistemul de creditare, și constau în : carte de identitate, adeverință de salariat/ cupon recent, factură utilități, iar în cazul pesionarilor și decizia de pensionare,

Aceste trei sisteme prezintă ca și avantaje pentru clienți
– perioada mare, de creditare ( de la 6 luni până la 60 de luni );
– pe toată perioada ,creditului dobânda este fixă;
– acordare este, simplă se poate solicita și primi creditul chiar în incinta magazinelor partenere;
– posibilitatea de a opta pentru asigurare, de viață opțională;

– nesolicitarea unui, avans sau garanții suplimentare.

3.2. Analiza activității întreprinderii pe baza bilanțului SRL în perioada 2011-2013

3.2.1. Analiza echilibrului financiar

a

Analizarea nivelului și dinamicii fondului de rulment la S.C. Marinaden S.R.L, necesită utilizarea datelor din tabelul nr. 3.1. formulându-se următoarele concluzii.

Tabel nr. 3.1 Calculul și analiza fondul de rulment

Sursa: Bilanț S.C. Marinaden S.R.L

Din datele tabelului de mai sus se constată că fondul de rulment este pozitiv și în creștere ceea ce confirmă o dinamică favorabilă a marjei de securitate a întreprinderii și faptul că resursele permanente sunt suficiente pentru acoperirea nevoilor permanente, situație care duce la realizarea echilibrului financiar pe termen lung.

Tabel nr. 3.2. Calculul și analiza fondului de rulment propriu și străin

Sursa: Bilanț S.C. Marinaden S.R.L

Din datele tabelului de mai sus se constată următoarele:

Fondul de Rulment propriu este pozitiv și în creștere cu 107,52 %, ceea ce confirmă că întreprinderea dispune de o autonomie financiară care îi permite finanțarea imobilizărilor nete din capitaluri proprii.

Fondul de Rulment străin este negativ și în scădere cu 56,95 %, ceea ce arată că nevoile pe termen scurt nu pot fi finanțate prin îndatorare pe termen lung, deoarece gradul de îndatorare la termen (raportul Datorii peste 1 an/Capitaluri proprii) a scăzut.

Echilibrul financiar pe termen lung și pe termen scurt este asigurat ca urmare a unei marje de securitate pe care o conferă fondul de rulment financiar pozitiv iar independența financiară a întreprinderii se dovedește a fi satisfăcătoare.

Pentru a analiza și cerceta necesarului de fond de rulment SRL, se utilizează datele din tabelul 3.3.

Tabel nr. 3.3 Calculul și analiza necesarului de fond de rulment

Sursa: Bilanț S.C. Marinaden S.R.L

Necesarul de fond de rulment pozitiv și în creștere arată că se înregistrează un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare. Aceasta situație poate fi considerată favorabilă dacă se datorează creșterii stocurilor și creanțelor în urma unei politici de investiții, creșterea vânzărilor, etc. Dacă nu este rezultatul acestei politici, situatia este nefavorabilă, întrucât se poate datora creșterii creanțelor din cauza încetinirii încasărilor și reducerii datoriilor de exploatare ca urmare a urgentării plătilor.

Pentru a analiza trezoreria netă SRL, se utilizează datele din tabelul nr. 3.4.

Tabel nr. 3.4. Calculul și analiza trezoreriei nete

Sursa: Bilanț S.C. Marinaden S.R.L

În perioada analizată trezoreria neta este pozitivă ceea ce arată că firma nu este dependentă de surse financiare externe întrucât întreprinderea dispune de lichidități care îi permit atât plata datoriilor pe termen scurt, cât și efectuarea diverselor plasamente eficiente pe piața financiară sau monetară. Creșterea trezoreriei nete se datorează și reducerii activelor circulante, respectiv a datoriilor curente nete. Trezoreria neta pozitivă este rezultatul unui echilibru financiar curent al întreprinderii.

3.2.2. Analiza echilibrului financiar pe baza ratelor

Pentru aplicarea metodologiei de analiză în cercetarea lichidității și solvabilității pentru S.C. Marinaden S.R.L, se utilizează datele din tabelul nr. 3.5, și se pot formula următoarele concluzii:

Tabel nr. 3.5.Calculul ratelor de solvabilitate – lichiditate

Sursa: Bilanț S.C. Marinaden S.R.L

O întreprindere este solvabilă atunci când suma activelor fixe și circulante este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivelor exigibile, aceasta putând fi solvabilă chiar dacă la un moment dat nu are capacitate de plată și nu dispune de lichiditate financiara.

Activul net contabil pozitiv (ANC) este în creștere și evidențiază existența solvabilității necesare acoperirii datoriilor din activele nete, ceea ce confirmă creșterea capitalurilor proprii cu 2,64%.

Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) înregistrează valori sub limitele admisibile, ceea ce reflectă un slab echilibru financiar pe termen lung.

Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) înregistrează valori favorabile evidențiind o situație satisfăcătoare pentru întreprindere.

Valoarea supraunitară a ratei de lichiditate generală confirmă echilibrul financiar pe termen scurt.Valorile ratei de lichiditate redusă și imediată sunt supraunitare și în creștere ceea ce reflectă capacitatea întreprinderii de a face față datoriilor pe termen scurt.

Nivelul și dinamica ratele de finanțare pentru S.C. Marinaden S.R.L se analizează utilizând datele din tabelul 3.6. și se pot formula următoarele concluzii:

Tabel nr. 3.6.Calculul ratele de finanțare (autonomia financiară)

Sursa: Bilanț S.C. Marinaden S.R.L

Rata îndatorării globale peste 0,5 dar în scădere pentru anul 2013 arată reducerea ponderii datoriilor și creșterea ponderii capitalurilor proprii în structura finanțării.

Reducerea levierului financiar reflectă scăderea gradului de îndatorare ca urmare a creșterii ponderii capitalurilor proprii, având ca efect creșterea gradului de autonomie financiară la valori supraunitare.

Reducerea ratei de îndatorare la termen are ca și consecință creșterii în aproximativ aceeași măsură a datoriilor cu scadența peste 1 an comparativ cu capitalurile proprii.

Reducerea capacității de îndatorare, care se menține superioară valorii de 0,5, arată tendința de reducere a ponderii capitalurilor proprii în capitalul permanent.

3.3. Analiza activității întreprinderii pe baza contului de rezultate  SRL în perioada 2011-2013

3.3.1. Analiza soldurile intermediare de gestiune privind activitatea de exploatare a întreprinderii

Pentru a analiza și cerceta nivelul și dinamica cifrei de afaceri SRL, se utilizează datele din tabelul 3.7.

Tabel nr. 3.7. Nivelul și dinamica cifrei de afaceri

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

Pe baza datelor din tabelul nr. 3.6., se pot formula următoarele concluzii:

S.R.L, se observă o creștere a cifrei de afaceri în anul 2012 comparativ cu anul 2011, cu 19,81%, iar în 2013 față de 2012, s-a înregistrat o scădere cu 13,29%.

Ponderea cifrei de afaceri în total venituri de exploatare înregistrează valori foarte bune (peste 95%), ajungând în anul 2013 la o pondere de 100,68%, ceea ce confirmă o realizare normală a obiectului de activitate.

De asemenea și ponderea indicatorului în veniturile totale este corespunzătoare, peste 90%, nivelul său permite acoperirea cheltuielilor de exploatare și obținerea de profit, ceea ce reflectă validarea de către piață a activității.

Creșterea cifrei de afaceri în anul 2012 cu 19,81 % confirmă viabilitatea implementării sistemului de vânzare cu plata în rate ce are un efect pozitiv asupra cifrei de afaceri și creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor.

Dinamica cifrei de afaceri S.C. Marinaden S.R.L, în perioada 2005-2013, este evidențiată în figura 3.1.

Figura nr. 3.1. Prelucrare după www.listafirme.ro dinamica nivelului cifrei de afaceri

Pentru aplicarea metodologiei de analiză în cercetarea nivelului și dinamicii marjei comerciale S.R.L., se utilizează datele din tabelul 3.8.

Tabel nr. 3.8. Nivelul și dinamica marjei comerciale

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

În cazul unității economice analizate, marja comercială a înregistrat în anul 2012 o creștere față de anul 2011, ajungând la 1408738 lei, înregistrând o creștere cu 49,65%, comparativ cu anul anterior, fapt datorat creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor (+34,29%), într-un ritm mai rapid față de evoluția cheltuielilor privind mărfurile (+28,31%). În anul 2013 societatea înregistrează o scădere a marjei comerciale și implicit a veniturilor din vânzarea mărfurilor. Marja comercială pune în evidență strategia comercială a întreprinderii prin flexibilității în vânzare oferite clienților, flexibilitate ce are un impact favorabil, creșterea marjei comerciale fiind însoțită de creșterea vânzărilor. O înrăutățire a ratei marjei comerciale evidențiază o situație nefavorabilă pentru societate care poate fi generată de o înrăutățire a conjuncturii economice, în cazul de față supraîndatoararea persoanelor care au optat pentru plata în rate în anul 2012, an în care după cum se observă atât nivelul marjei comerciale cât și nivelul a veniturilor din vânzarea mărfurilor au înregistrat valori crescute.

Analizarea nivelului și dinamicii producției exercițiului S.R.L, necesită utilizarea datelor din tabelul nr. 3.9. formulându-se următoarele concluzii:

Tabel nr. 3.9. Nivelul și dinamica producției exercițiului

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

În cazul S.C. Marinaden S.R.L s-a înregistrat în 2013 comparativ cu anul 2012 respectiv 2011 o scădere a producției exercițiului cu 18,61% și 14,16%. Firma în perioada analizată nu dispune de producție stocată și producție imobilizată, valoarea producției exercițiului fiind dată de valoarea producției vândute în perioada respectivă, ceea ce se explică prin obiectul ei de activitate.

Nivelul și dinamica valorii adăugate S.R.L, se analizează utilizând datele din tabelul 3.10.

Tabel nr. 3.10. Nivelul și dinamica valorii adăugate

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

Valoarea adăugată a S.C. Marinaden S.R.L exprimă creșterea de valoare realizată de întreprindere prin utilizarea factorilor de producție într-o perioadă de gestiune și indirect capacitatea de a crea bogăție. Întreprinderea analizată a înregistrat în 2012 comparativ cu 2011 o creștere cu 20,76%, iar în anul 2013 față de 2012 aceasta a înregistrat o scădere cu 16,4%, creată pe seama utilizării mai ales resurselor umane și tehnice ale firmei.

3.2.2. Analiza soldurile intermediare de gestiune privind rentabilitatea întreprinderii

Pentru aplicarea metodologiei de analiză în cercetarea nivelului și dinamicii excedentului brut de exploatare S.R.L, se utilizează datele din tabelul 3.11, și se pot formula următoarele concluzii:

Tabel nr. 3.11. Nivelul și dinamica excedentului brut din exploatare

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

Excedentul brut de exploatare a S.C. Marinaden S.R.L este rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii, care permite măsurarea capacității de a genera și conserva fonduri în condiții de functionare.

Valoarea excedentul brut de exploatare S.R.L înregistrează o creștere atât în 2012 cât și în 2013 comparativ cu 2011 fapt care s-a datorat:

– ritmului de creștere superior al elementelor de natura veniturilor față de cele de natura cheltuielilor (sporirea valorii adăugate, scăderea cheltuielilor cu impozitele și taxele și creșterea cheltuielilor cu personalul).

Nivelul și dinamica rezultatului din exploatare S.R.L se analizează utilizând datele din tabelul 3.12. și se pot formula următoarele concluzii:

Tabel nr. 3.12. Nivelul și dinamica rezultatului din exploatare

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

S.R.L, în perioada analizată, rezultatul din exploatare a fost pozitiv, sub formă de profit de 239921 lei, în 2011. În 2012 s-a înregistrat pierdere de -124922 lei, iar în 2013 firma a înregistrat din nou un profit de 72068 lei. Aceste mari oscilații s-au datorat următorilor factori:

creșterii mai mari a veniturilor din exploatare în 2012 față de 2011cu 21,31% și scăderii cheltuielilor din exploatare cu 20,64%;

scăderii veniturilor din exploatare cu 15,14% în 2013 comparativ cu 2012 și creșterii cheltuielilor din exploatare cu 0,7% .

Din analiza efectuată se observă o stabilitate a activității și datorită faptului că rezultatul din exploatare înglobează rezultatul brut.

Pentru aplicarea metodologiei de analiză în cercetarea nivelului și dinamicii rezultatului financiar S.R.L, se utilizează datele din tabelul 3.13.:

Tabel nr. 3.13. Nivelul și dinamica rezultatului financiar

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

Rezultatul financiar exprimă performanțele obținute de societate ca urmare a implicării sale în activitatea financiară, performanțe care se regăsesc în plasamentele financiare sau particularitățile societății, datoriile și împrumuturile financiare. S.R.L rezultatul activității financiare a înregistrat o creștere în perioada 2011-2012, și o scădere în perioada 2012-2013 fiind consecința creșterii veniturilor financiare și a reducerii cheltuielilor financiare,. Rezultatul financiar negativ este efectul fie îndatorării excesive a întreprinderii, fie al efectuării unor plasamente nerentabile.

Rezultatul curent al exercițiului S.R.L, se analizează pe baza datelor din tabelul 3.14. formulându-se următoarele concluzii:

Tabel nr. 3.14. Nivelul și dinamica rezultatului curent al exercițiului

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

S.R.L rezultatul curent al exercițiului în toți cei trei ani analizați înregistrează un rezultat pozitiv sub formă de profit.

Pentru aplicarea metodologiei de analiză în cercetarea nivelului și dinamicii rezultatului brut al exercițiului S.R.L, se utilizează datele din tabelul 3.15. și se pot formula următoarele concluzii:

Tabel nr. 3.15. Nivelul și dinamica rezultatului brut al exercițiului

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

S.R.L, în perioada analizată, rezultatul brut al exercițiului a fost pozitiv, sub formă de profit de 222606 lei, în 2011, s-a înregistrat de asemenea profit în valoare de 106282 lei, în 2012, iar în 2013 firma a înregistra iarăși profit de 62608 lei.

Aceste mari oscilații s-au datorat următorilor factori:

creșterii mai mari a veniturilor totale în 2012 față de 2011cu 10,59% și creșterii mult mai lente a cheltuielilor totale cu 0,75%;

scăderii veniturilor totale cu 8,53% în 2011 comparativ cu 2010 și creșterii cheltuielilor totale cu 6,17% .

Din analiza efectuată se observă o stabilitate a activității și datorită faptului că rezultatul din exploatare înglobează rezultatul brut.

Grafic, evoluția comparativă a nivelului rezultatului brut S.R.L,în perioada analizată este ilustrată în figura 3.2.

Figura nr. 3.2. Dinamica nivelului profitului brut adaptat după www.firme.info

Rezultatul net al exercițiului S.R.L, se analizează utilizându-se datele din tabelul 3.16. și se pot formula următoarele concluzii:

Tabel nr. 3.16. Nivelul și dinamica rezultatului net al exercițiului

Sursa: Contul de profit și pierdere al S.C. Marinaden S.R.L

S.R.L evoluția rezultatului net al exercițiului în perioada analizată este influențat de rezultatul brut și de impozitul pe profit. Rezultatul brut și rezultatul net se modifică în același sens (creștere sau scădere), dar în proporții diferite, ca urmare a influenței impozitului pe profit, care ține cont de cheltuielile nedeductibile fiscal.

În perioada analizată societatea a desfășurat activitate rentabilă plătind la bugetul de stat un impozit pe profit de 31269 lei în 2011, în 2012 de 14572 lei iar în 2013 de 8886 .