Dezvoltarea Durabilă a Comunei Tarlisua, Judetul Bistrita Nasaud

Bibliografie

1. Bănărescu, P.,V. Tatole, 1986, Concepțiile moderne asupra speciilor și ocrotirea naturii, Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător, V. 30, Nr. 2, Ed. [NUME_REDACTAT], București, pg. 67.

2. Băncilă, I., 1958, [NUME_REDACTAT] Orientali, Ed. Științifică, București, pg. 68.

3. Bleahu, M.,1999, Este posibilă dezvoltarea durabilă globală pe termen lung, Lucrările celui de-al II-lea Congres – Dezvoltarea în pragul mileniului III.

4. Bleahu, M., 1956, Pitorescul regiunilor carstice din România, SRSC, București, pagina 54.

5. Bleahu, M., 1976, Peșteri din România, Ed. Științifică, București, pg. 23.

6. Bleahu, M., 1998, Ocrotirea naturii și a mediului, Culegere de articole în vol. „Ecologie-natură-om”, Ed. Metropol, București, pg. 41.

7. Boșcaiu, N., Gh. Coldea, C. Horeanu, 1994, [NUME_REDACTAT] a plantelor vasculare dispărute, periclitate, vulnerabile și rare din flora României, Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător, V. 98, Nr. 1, Ed. [NUME_REDACTAT], pg. 45-56.

8. , P., A. Philips, M. Green, B. Amos, 1994, [NUME_REDACTAT] and the IUCN system of protected area management categories.

9. Bunescu, V., V. Miclăuș, 1962, Câteva date privitoare la solurile pășunilor alpine și subalpine din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Cluj, pg. 13, 71-79.

10. Buta, I., [NUME_REDACTAT], 1979, [NUME_REDACTAT], Ghid turistic, Ed. Sport-Turism, București, pg. 21.

11. Chintăuan, I., V. Ștefan, [NUME_REDACTAT], Gh. Coldea, 2004, Arii protejate din [NUME_REDACTAT], Ed. Supergraph, [NUME_REDACTAT], pg. 224.

12. Coste I., I. Borza, G. Arsene, 2001, Ecologie generală și agricolă, d. Orizonturi universitare, Timișoara.

13. Cristea V. și [NUME_REDACTAT], 2004, De la biodiversitate la OMG-uri?, Ed. Eikon, Cluj-Napoca.

14. Cristea, V., 1996, Ocrotirea naturii în România, Ocrotirea naturii și protecției mediului în România, Ed. Univ. Press, Cluj-Napoca, pg. 315.

15. Donita N., A. Popescu, [NUME_REDACTAT]-Comanescu, [NUME_REDACTAT], I. Biris, 2005, Habitatele din Romania, [NUME_REDACTAT] Silvica, Bucuresti, 21-36.

16. Georgescu C., 1999, Dezvoltarea durabilă pentru o țară în tranziție – România, Lucrările celui de-al II-lea Congres – Dezvoltarea în pragul mileniului III.

17. [NUME_REDACTAT], I. Razec, 1997, Cercetări privind calitatea furajelor de pajiști, Lucrări șt. ale S.C.C.P. Măgurele-Brașov, vol. 50 de ani de cercetare.

18. Ghidra V., M. Botu, R. Ssestrș, I. Botu, 2004, Biodiversitate și bioconservare, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

19. Ivașcu G., 1999, Conceptul și imperativul dezvoltării durabile, publicat în Lucrările celui de-al II-lea Congres – Dezvoltarea în pragul mileniului III.

20. Korevaar H., R.H.M. Geets and W. DE Visser, 2004, Reintroduction of grasslands species, [NUME_REDACTAT] in , vol.9, 246-248.

21. Krautzer B., W. Graiss, G. Peratoner and C. Partl, 2004, Evaluation of site-specific and comercial seed mixtures for alpine pastures, [NUME_REDACTAT] in , vol.9, pg. 270-272.

22. Krautner, Th., 1938, Des kristaline Massif von Țibleș, [NUME_REDACTAT] Geolologic, București, pg. 164-287.

23. Krautner, H., 1968, Vederi noi asupra masivului cristalin al Tibleșului, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], București, pg.13.

24. MOISUC A., I. SAMFIRA, P. CARRERE, 2001, Pajiști naturale și exploatații ecologice, Ed. AGROPRINT, .

25. [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, nr. 423/ 17.06.2003, Ordin pentru aprobarea strategiei privind organizarea activităților de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung.

26. Motcă GH., I. Oanceam, [NUME_REDACTAT],(l994), [NUME_REDACTAT], Ed. [NUME_REDACTAT].

27. Niculescu M. E.,1999, Dezvoltarea durabilă la începutul mileniului III, Lucrările celui de-al II-lea Congres – Dezvoltarea în pragul mileniului III.

28. Nyarady, A., 1963, Contribuții la studiul și cartarea pajiștilor subalpine din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București, pg. 819-824.

29. Nyarady, A., 1966, Răspândirea și caracteristicile ecologico-fitocenologice ale stațiunilor cu Festuca porcii Hackel, Catalog de semințe, [NUME_REDACTAT] Cluj, pg. 81-92.

30. Ponozeanu, T., Munții în atenția [NUME_REDACTAT] Unite, www.agriculturaromâniei.ro

31. Ponozeanu, T., Ziua internațională a Muntelui la Academia de [NUME_REDACTAT] și Silvice, www.agriculturaromâniei.ro

32. Porcius, F., 1885, Flora din fostul district românesc al Năsăudului în Transilvania, în [NUME_REDACTAT] Române, Memorii și notițe, București, pg. 99.

33. Puia I, V. Popescu, St. Erdelyi, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (1976), Productivitatea unor ecosisteme de pajiști montane și alpine din România, în Lucrări științifice. ale S.C.C.P . Măgurele-Brașov, vol II.

34. Puia și colab., 2001, Agroecologie și ecodezvoltare, [NUME_REDACTAT], Cluj – Napoca.

35. Resmeriță, I., 1970, Flora, vegetația și potențialul productiv pe [NUME_REDACTAT], Ed. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

36. Rotar, I. și L.Carlier, 2005, [NUME_REDACTAT], Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

37. Rotar I., [NUME_REDACTAT] și N. Sima, 2003, Practicum de praticultură, Ed. Poliam, Cluj-Napoca.

38. Safta, I., 1937, Pășunile și fânețele, îngrijirea și exploatarea lor, Ed. [NUME_REDACTAT].

39. Safta, I., 1943, Cercetări geobotanice asupra pășunilor din Transilvania, Ed. [NUME_REDACTAT].

40. Schimid, B., 2003, Biodiversität: dynamisch, kostbar und schützenswert, Agrarforschung 7(11-12): 528-533,

41. Scotton, M., L. Vescovo and A Carbonari, 2003, Grassland seed harvesting for ecological restoration, [NUME_REDACTAT] in , vol.8,pg. 588-591

42. Țurca, I., A.J. Kovacs, C. Roșu, C. Ciubotariu, T. Chifu, [NUME_REDACTAT], C. Bărbulescu, V. Cardașol, D., Popovici, N. Simtea, GH. Motcă, I. Dragu, M. Spirescu, 1987, Principalele tipuri de pajiști din R. S. România, Ed. Poligrafică “[NUME_REDACTAT]”, pg. 25-27.

43. Vintilă, C., Agricultura ecologica nu poate înlocui agricultura clasică, www.revista–ferma.ro/index–editoria.html.

44. Wilson, E. O., F. M. Peter, 1988, Biodiversity, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Washington, D.C., pg. 54.

45. Legea nr. 5/2000, Privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a-III-a.

46. Legea nr. 462/2001, Privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Dezvoltarea durabilă a [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Năsăud

REZUMAT

În acestă lucrare, intitulată: "Dezvoltarea durabilă a comunei Târlișua", este vorba despre una dintre cele mai mari probleme actuale ale omenirii, și anume: dezvoltarea durabilă și punerea în practică a acesteia. Aceasta se referă la utilizarea rațională a resurselor Terrei, pentru a permite generațiilor următoare să beneficieze și ele de acestea. Acest considerent derivă din faptul că multe dintre resurse nu sunt inepuizabile sau regenerabile, iar o utilizare irațională a acestora ar conduce la epuizarea lor.

Dezvoltarea durabilă este necesară ȋn fiecare țară și ȋn fiecare unitate administrativ-teritorială, de aceea ȋn lucrarea ce urmează este prezentată o strategie de dezvoltare a comunei Târlișua, comună situată ȋn nordul județului Bistrița-Năsăud (acesta face parte din Regiunea de [NUME_REDACTAT]-Vest, din cadrul planului de dezvoltare regională a României).

Lucrarea este structurată pe trei capitole:

[NUME_REDACTAT] 1, este prezentată o parte introductivă, despre ceea ce inseamnă de fapt dezvoltarea durabilă, conștientizarea unor țări despre importanța acesteia și istoricul, se face referire la politicile care guvernează acest tip de dezvoltare, sunt enumerate principiile care stau la baza dezvoltării durabile și strategiile de dezvoltare care au fost aplicate ȋn acest sens.

De asemenea se prezintă problemele cu care se confruntă omenirea și este prezentată detaliat problematica protecției mediului ȋnconjurător. Bineȋnțeles sunt prezentate și măsurile propuse de UE, ȋn vederea dezvoltării durabile ȋn țările membre și implementarea unor programe de cooperare, ȋn acest sens, ȋn țările care nu fac parte din această organizație.

[NUME_REDACTAT] 2, se face referire la cadrul natural și condițiile social-economice ale comunei Târlișua și premisele unei dezvoltări durabile ȋn această zonă. Sunt prezentate detaliat: elementele cadrului natural: relief, climă, sol, hidrografie, vegetație, faună și resurse naturale ale comunei, organizarea administrativă a comunei și infrastructura, precum și contextul socio-economic al comunei (sunt prezentate elementele care pot servi pentru o dezvoltare durabilă, ȋn special a turismului și agriculturii).

[NUME_REDACTAT] 3, este prezentată viziunea și obiectivele de dezvoltare a comunei. Este realizată analiza SWOT, unde este detaliat potențialul de dezvoltare a comunei (punctele tari și oportunitățile), precum și punctele slabe și amenințările și deasemenea este prezentată o strategie de dezvoltare a comunei, care cuprinde obiectivele propuse, direcțiile de dezvoltare și soluțiile practice, ȋn vederea realizării unei dezvoltării durabile.

SUMMARY

In this work, entitled: "Sustainable development of Târlișua village", it is presented one of the biggest current problems of humanity, namely "sustainable development"and implementation of it. This development refers to the rational use of Earth resources, to allow future generations to benefit from them also. This consideration derives from the fact that, many natural resources are not inexhaustible and renewable and their irrational use would lead to exhausted of it.

Sustainable development is necessary in each country and each administrative-territorial region, so in work which follows, is presented a development strategy of Târlișua village which is lying in the nord of the Bistrița- Năsăud county (this is part of the north west-region development, of the regional development plan).

Work is divided in three chapters:

[NUME_REDACTAT] 1, is presented an introductory part about what sustainable development actually means, awareness of some countries about the importance of it and the history, it refers to the policies that govern this type of development, lists the principles that are underlying sustainable development and is presented some development strategies that have been applied in this. Also is described the problems facing humanity and environmental protection issues is presented in detail. Of course, are described and the measures proposed by UE in member countries for sustainable development and implementation of cooperation programs, in this regard, in countries that are not part of this organization.

[NUME_REDACTAT] 2, are described the natural and socio-economic conditions of the village Târlișua and are presented premises for sustainable development area. Are detailed the natural elements: relief, climate, soil, hydrography, vegetation, fauna and natural resources of the village, the administrative organization of the village and infrastructure, and also, socio-economic context of the village (are presented elements that can serve for a sustainable development, especially of tourism and agriculture).

[NUME_REDACTAT] 3, is shown the vision and development objectives of Târlișua village. SWOT analysis is conducted, where is detailed development potential of the village (strengths and opportunities), as well as weaknesses and threats and also is presented a development strategy of the village, which includes objectives, directions and developing practical solutions, all for achieve a sustainable development.

[NUME_REDACTAT] fonetic

Dicționar

substantiv

tilling

adjectiv

plowing

[NUME_REDACTAT] fonetic

Dicționar

adjectiv

common

joint

mutual

ordinary

collective

communal

general

usual

vulgar

base

everyday

universal

current

frequent

rife

low

mediocre

banal

Dicționar

substantiv

cone

INTRODUCERE

Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri științifice aprofundate pe plan internațional și a căpătat valențe politice precise în contextul globalizării.

Se cunoaște faptul că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crescândă de resurse naturale din partea sistemului socio-economic și de a absorbi efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune și deșertificare, poluarea solului, apei și aerului, reducerea suprafeței sistemelor forestiere tropicale și a zonelor umede, dispariția sau periclitarea existenței unui număr mare de specii de plante și animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată a resurselor naturale neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice și calității vieții oamenilor în zone vaste ale planetei.

Conceptul de dezoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizația umană este un subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile de materie și energie din cadrul acesteia, de stabilitatea și capacitatea ei de autoreglare.

Politicile publice care se elaborează pe această bază, urmăresc restabilirea și menținerea unui echilibru rațional, pe termen lung, între dezvoltarea economică și integritatea mediului natural în forme înțelese și acceptate de societate.

Fiecare dintre noi, conștient sau nu, putem contribui la dezvoltarea durabilă. De fapt, putem spune că avem o gândire durabilă atunci când aruncăm deșeurile din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.

La nivel industrial, lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Astfel multe fabrici folosesc deșeuri drept combustibil, iar în anumite localitați se încearcă implementarea unor sisteme de încălzire casnică pe baza arderii deșeurilor. Companiile sunt primele care au conștientizat importanța economică ( dar și ecologică ) a recuperării și refolosirii deșeurilor.

Principiile dezvoltării durabile în condiții ecologice sunt:

regenerarea resurselor naturale și păstrarea stocului lor natural la un nivel acceptabil;

reducerea poluării la un „nivel minim de siguranță”;

respectarea limitelor pentru conservarea biodiversității;

evitarea ireversibilității efectelor proceselor economice prin:

strategii orientate către prevenirea riscurilor;

orientarea dezvoltării tehnologice în direcția protejării mediului;

orientarea schimbărilor instituționale și a deciziilor economice în direcția protejării mediului;

distribuția veniturilor în mod echitabil și rezonabil.

Durata îndelungată a procesului de dezvoltare durabilă este generată de următorii factori:

creșterea populației pământului;

scăderea constantă a resurselor globale;

lipsa unor acorduri internaționale asupra exploatării excesive a resurselor naturale;

existența unui decalaj îndelungat în cadrul proceselor din ecosisteme;

existența unor aspecte încă neînțelese ale relației mediu-economie;

implicarea factorului uman: oamenii trebuie să aibă necesitățile de bază satisfăcute (asigurate) pentru a fi interesați într-un scop altruist cum este dezvoltarea durabilă;

toate națiunile trebuie să fie dispuse să coopereze și să contribuie financiar la acest proces;

existența și a altor probleme etice.

Rezultă că dezvoltarea durabilă nu poate fi concepută decât ca o relație între următoarele elemente:

Cultura, din care rezultă ce funcții ale societății și ce schimbări de comportament sunt esențiale pentru aplicarea dezvoltării durabile;

Structura, care trebuie să precizeze organizarea modului de realizare a dezvoltării durabile.

Tehnologia, care trebuie să stabilească mijloacele tehnologice prin care se poate realiza dezvoltarea durabilă.

Capitolul 1

1.1 Dezvoltarea durabilă

Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde necesităților prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

Pe scurt, regula echivalentă ar fi: “Lasă locul în același fel în care ți-ar place să-l găsești” și, eventual, “puțin mai bine”.

Mediul înconjurător este considerat în momentul de față o prioritate pe plan internațional, nefiind exclus nici din preocupările economiei naționale. Dezvoltarea economică implică problemele create de către mediul înconjurător a cărei condiționare este chiar viabilitatea pe termen lung a procesului in sine.

1.1.1 Conceptul de dezvoltare durabilă

De la [NUME_REDACTAT] și până în prezent, teoria economică analizează dezvoltarea propriu -zisă. După douăzeci de ani de creștere economică, abia în anii 1970 apar primele preocupări de redefinire a conceptului de dezvoltare.

În anul 1972 în urma Conferinței de la Stockholm s-a căzut de acord asupra problemelor cu care s-au confruntat de – a lungul timpului cum ar fi, deterioararea mediului natural, de prevenire a agravării dezechilibrelor ecologice și de asigurare a echilibrului ecologic pe Terra.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost promovat în anul 1980 de către [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] având un impact restrâns asupra gândirii la nivel guvernamental. De aceea se consideră că elaborarea acestui concept este legată de înființarea în cadrul ONU, în anul 1983, a [NUME_REDACTAT] privind [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], aceasta fiind însărcinată să elaboreze o strategie pe termen lung privind mediul înconjurător să dea un fundament unui sistem de factori a mediului, luând în considerare relațiile dintre populație, resurse, mediu și dezvoltare și să definească problematica pe termen lung și eforturile corespunzătoare pentru abordarea tematicii protecției mediului. Aceste obiective și strategii au fost prezentate în [NUME_REDACTAT] în 1987 care a fost supus dezbaterilor [NUME_REDACTAT] de la Rio de Janeiro în 1992.

[NUME_REDACTAT] Unite privind Mediul și Dezvoltarea a reunit, între 3 și 14 iunie 1992 la Rio de Janeiro, 145 de președinți , prim – miniștri sau vicepreședinți , fiind socotită cea mai amplă reuniune a secolului XX. Cele mai importante documente adoptate la această conferință sunt : Declarația de la Rio asupra Mediului și Dezvoltării numită și „[NUME_REDACTAT]”, Planul de acțiune intitulat „ Agenda XXI”, Convenția cadru privind schimbările climatice , Declarația privind pădurile și Declarația privin deșertificarea.

Cu ocazia [NUME_REDACTAT] de la Rio de Janeiro din 1992, dezvoltarea economică și protecția mediului au fost fundamentate pe un concept nou cunoscut sub numele de dezvoltare durabilă.

Dezvoltarea durabilă înseamnă, în plan material, menținerea posibilitățiilor și condițiilor de viață pentru generațiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel puțin la nivelul celor existente pentru generația actuală, precum și redresarea factorilor de mediu afectați de poluare. În plan spiritual dezvoltarea durabilă înseamnă conservarea moștenirii faptelor de cultură realizate de cei din trecut și cei de azi, și dezvoltarea capacității în viitor.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] privind [NUME_REDACTAT] de la Johannesburg din anul 2002 în perioada 26 august – 6 septembrie, s-au strâns 104 conducători ai statelor lumii ce au avut ca rezultate principale următoarele:

Declarația de la Johannesburg;

Planul de implementare al [NUME_REDACTAT] privind [NUME_REDACTAT];

[NUME_REDACTAT] de la Johanesburg s-a avut în vedere întărirea celor mai importanți factori ai dezvoltării durabile: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului la nivel local, regional, național și global.

[NUME_REDACTAT] de implementare se urmărește aplicarea unor măsuri sigure la toate nivelurile și cooperăriile naționale care fiind exprimat în Principiului 7 al Declarației de la Rio privind cei 3 factori ai dezvoltării durabile. Așadar eforturile sunt axate pe:

Modificarea modelelor de producție și consum;

Protejarea sănătății;

Protejarea bazei de resurse naturale privind dezvoltarea economică și socială;

Eradicarea sărăciei.

Un important și deosebit progres l-a avut sprijinul pentru înființarea unui fond de solidaritate mondială privind eradicarea sărăciei.

Conform definiției date de [NUME_REDACTAT] Mediu și Dezvoltare, dezvoltarea durabilă indică faptul că volumul total al capitalului, format din capital fizic (mașini, drumuri, hoteluri), capitalul uman (sănătatea oamenilor, cunoștiințele și calificare lor) și capitalul natural (pădurile, aerul, apa și solul) rămâne constant sau crește în timp.

Conceptul de dezvoltare durabilă presupune realizarea unei interdependențe între cele trei modalități principale de atingere a acestui deziderat: educație, cercetare științifică, acțiuni politice. Ideea de dezvoltare durabilă rezultă din încercarea de a sublinia interdependența dintre creșterea economică și calitatea mediului. Cauza aparițiilor problemelor de mediu este determinată de câștigul consumatorilor individuali de resurse naturale care este realizat pe cheltuiala comunității, ceea ce înseamnă că resursele naturale sunt consumate peste limita intereselor comune, astfel încât rezervele sunt de cele mai multe ori în pragul epuizării.

Dezvoltarea durabilă își propune să realizeze cinci tipuri de abordări, pentru rezolvarea celor trei categorii de obiective: sociale, economice și ecologice.

Obiective sociale :

Crearea de noi locuri de muncă;

Asistență socială ;

Consulatrea publicului pentru luarea decizilor.

Obiective economice:

Creșterea eficienței utilizării resurselor ;

Scăderea consumului resurselor neregenerabile ;

Internalizarea costurilor de mediu.

Obiective ecologice:

Evaluarea impactului asupra mediului a activității antropice;

Menținerea calității resurselor.

Obiectivele dezvoltării durabile presupun realizarea a cinci categorii de abordării:

Abordarea economică se bazează pe principiul generării unui venit maxim în condițiile menținerii capitalului (natural, uman, economic) , dezvoltarea durabilă referindu-se la valoarea capitalului ( natural și uman).

Abordarea ecologică se bazează pe susținerea stabilității sistemelor biologice naturale și antropizate, dezvoltarea durabilă este abordată sub forma unei populații în continuă creștere și a unui consum de resurse ce diminuează stocurile și potențialul de refacere. În tendința de a oferi cât mai multe oportunități generațiilor viitoare se înscrie și conservarea biodiversității globale indiferent de avantajele cunoscute în prezent pentru câteva specii.

Abordarea socio-culturală se bazează pe menținerea stabilității sistemelor sociale și culturale pentru determinarea unei echități intra- și intergeneraționale prin păstrarea diversității culturale și încurajarea pluralismului de idei , efect al unei educații permanente și care vizează amplificarea potențialului uman.

Abordarea moarală și spirituală are o durabilitate ce este pusă în relație cu valorile etice ale comportamentului uman , ca factor de sporire a eficienței muncii sociale

Abordarea temporală abordată în sensul perfecționării măsurării durabilității prin intermediul unui sistem de indicatori prin intermediul cărora să se evidențieze mărimea proceselor de înlocuire și reînnoire în raport cu cele de depreciere , primele să depășească sau cel mult să fie egale pe termen scurt, comparativ cu cealaltă parte a ecuației.

Potrivit FAO ( Organizația pentru Alimentație și Agricultură), dezvoltarea durabilă presupune amenajarea și conservarea resurselor naturale și satisfacerea nevoilor generațiilor actuale și viitoare, conservarea terenurilor, apelor și patrimoniului fito și zootehnic, utilizarea de materiale nepericuloase pentru mediu. Așadar durabilitatea nu se limitează doar la aspecte ecologice ale dezvoltării durabile, din contră, concepția are un caracter global, toți factorii agronomici, economici și sociali fiind de o importanță egală și se referă la optimizarea resurselor și la gestiunea mediului.

Avându-se în vedere complexitatea și dificultățiile de realizare practică a dezvoltării durabile, astfel încât aceasta poate fi definită prin unitatea în dinamică a următoarelor coordonate: ecologică, economică, tehnico – tehnologică, social – umană, politică, culturală, legislativă , și spațială.

Coordonata ecologică abordează procesul creșterii economice prin prisma necesității prevenirii dezechilibrelor ecologice, a menținerii echilibrului dinamic în cadrul fiecărui ecosistem și pe ansamblul biosferei, în condițiile asigurării compatibilității mediului creat de om cu mediul natural.

Nici o activitate economică nu poate fi concepută, fără luarea în considerare a ecologicului, în măsura în care mediul natural contribuie la procesul creșterii economice. La crearea bunăstării, a bogăției contribuie capitalul creat de om , capitalul uman și capitalul natural.

În calitate de factor generator de bogăție, dezvoltarea durabilă trebuie să asigure protejarea capitalului natural , menținerea unui nivel minim al acestuia adică a capitalului natural critic.

Dezvoltarea durabilă propune mai multe reguli de sustenabilitate bazate pe menținerea unui nivel minimal al capitalului natural:

O anumită resursă naturală are funcțiuni multiple: economice, biologice, recreative, progresul tehnic neputând fi aplicat în mod unitar tuturor acestor funcțiuni;

Utilizarea de resurse naturale reînoibile nu trebuie să fie mai mare decât rata de reînoire uzuală proprie a resursei respective;

Resursele epuizabile trebuie tratate în permanență prin prisma eventualei lor înlocuiri de către resursele reînoibile;

Emisia de deșeuri trebuie să fie inferioară capacității de asimilare a acestora de către mediu.

Contribuția capitalului natural critic la dezvoltarea economică prezentă și viitoare depinde de menținerea stocurilor de resurse naturale și de limitarea poluării mediului natural, ceea ce presupune o mai bună gestionare a resurselor naturale și controlul asupra poluării asupra mediului. „Viitorul este a celor care vor gospodării cum se cuvine natura și o vor menține sănătoasă și curată".

Coordonata economică constituie coordonata esențială a dezvoltării durabile de care depinde satisfacerea într-o măsură crescândă a nevoilor umane.

Fiind principala formă a activității umane, economia asigură prin intermediul factorului muncă, transferul de substanțe și energie din mediul natural pe care-l folosește pentru producerea de bunuri economice destinate consumului productiv și neproductiv.

Coordonata tehnico-tehnologică reprezintă factorul decisiv al creșterii economice, care prin progresul calitativ pe care îl imprimă celorlalți factori de producție, contribuie la producerea de bunuri, constituind liantul ce asigură compatibiltatea dintre coordonatele dezvoltării durabile.

Coordonata social-umană reprezintă legătura dintre procesul creșterii economice, bunăstarea individului și prosperitatea societății omenești.

Dezvoltarea durabilă abordează conceptul calității vieții sub aspect economic, social și ecologic promovând ideea echilibrului între creșterea economică, echitatea socială, eficiența și conservarea mediului înconjurător.

Coordonata politică- garantează afirmarea democrației. Aceasta are rolul de organizare, coordonare și control al ansamblului acțiunilor sociale ale unei țări, în funcție de interesele partidelor, claselor și grupurilor sociale aflate la putere.

În țara noastră se impune înlăturarea conflictelor de interese economice și politice, reconcilierea dintre aceste două coordonate ale dezvoltării durabile prin exercitarea drepturilor și obligațiilor membrilor societății. Dar este necesară și recăpătarea încrederii populației în instituțiile publice, mai ales prin reducerea corupției și abuzurilor, acestea fiind fenomene caracteristice perioadei actuale.

Coordonata educațională – este recunoscută ca fiind cel mai eficient mijloc de care dispune societatea omenească pentru a răspunde provocărilor viitorului, deoarece progresul depinde din ce în ce mai mult de cercetare, inovare și adaptare a noilor generații la cerințele prezente și viitoare.

Accesul la educație este condiția participării active și creatoare a oamenilor, în special a tinerilor, la viața economico – socială și culturală de la toate nivelurile socității.

În prezent cunoașterea și nevoia de a înțelege și de a găsi și fundamenta noi soluții progrsează într- un ritm rapid. Drept urmare este necesar ca educația să fie extinsă la laturile formale și informale , fără a se neglija rolul familiei și al comunității locale.

Coordonata culturală constă în formarea unui orizont de cultură generală, a unui nou mod de gândire, de comportament al oamenilor în raport realitățile economice și sociale și cu mediu natural dar și în relațiile dintre ei, de afirmare a unei cunoștințe economice, ecologice și civice.

Coordonata legislativă – crearea cadrului instituțional și juridic necesar dezvoltării durabile.

Coordonata spațială – se referă la asigurarea compatibilitățiilor criteriilor de optimizare la toate nivelurile structurale ale economiei – național, regional și mondial. Această coordonată este generată de procesul globalizării economiei mondiale și de integrarea României în U.E.

1.1.2 Caracteristicile politicii de dezvoltare durabilă

Se pot distinge două caracteristici ale politicii de dezvoltare durabilă:

O abordare integrată, multi-sectorială a fiecărei zone: Dezvoltarea durabilă trebuie să fie multidisciplinară în concepere și multisectorială în aplicare, cu o clară delimitare teritorială. Ea trebuie să se aplice pentru toate zonele UE.

Trebuie să se bazeze pe o abordare integrată, adaptată legilor și directivelor de adaptare și dezvoltare a agriculturii, de diversificare economică, de management al resurselor naturale, de sporire a exigențelor de mediu și de promovare a culturii, turismului și recreerii.

Abordare descentralizată și simplificată: Politica de dezvoltare durabilă trebuie să se bazeze pe relații de parteneriat și cooperare între toate nivelele implicate (local, regional, național și european).

Accentul trebuie pus pe participare și abordare directă, cu stimularea creativității și solidarității în comunitățile rurale. Dezvoltarea durabila trebuie să fie condusă de comunitatea locală în acord cu directivele UE (simplitate, transparență și eficiență).

Principalul obiectiv al politicii de dezvoltare rurală este menținerea comunităților rurale în stare viabilă:

Competitivitatea agriculturii este esențială dar nu suficientă;

Diversificarea economică, accesul la servicii și protecția mediului sunt necesare pentru a asigura succesul și durabilitatea dezvoltării rurale.

De asemenea, dezvoltarea rurală trebuie privită din perspectiva globală a spațiului european.

Pentru a stopa declinul zonelor rurale este nevoie de organizarea acestui spațiu astfel încât să devină mai puțin dependent de centrele economice.

Dificultățile cu care se confruntă zonele rurale din spațiul european:

Dintre acestea pot fi amintite:

Modificarea ponderii agriculturii:

Agricultura, cunoaște un declin (doar 5,3% din forța de muncă lucrează în agricultură față de 21% în 1960). Până nu demult principala sursă de locuri de muncă și de venituri era agricultura. Actualmente, chiar și în zonele predominant rurale, mai puțin de un sfert din populație lucrează în agricultură.

Apariția de noi agenți economici:

Oferta de locuri de muncă în alte ramuri decât agricultură depinde foarte mult de nivelul serviciilor în cel mai apropiat oraș și de calitatea forței de munca pe piață locală. Deși au o structură diversă, cele mai multe zone nu pot oferi alternative viabile agriculturii deoarece fie sunt periferice, fie lipsește infrastructura, fie nu sunt atractive pentru investitorii moderni.

Cele mai multe firme sunt mici și foarte vulnerabile la competiție. În mod evident, realizarea practică a unui astfel de sistem necesită adoptarea a numeroase măsuri specifice, timp dar mai ales voință politică. Practica ultimilor ani a demonstrat, din păcate, că implementarea unui proces generos de dezvoltare se lovește atât de concepțiile învechite ale planificatorilor economici, susținători, pe deplin, a uneia sau alteia din teoriile clasice sau neoclasice, dar mai ales de interesele financiare a unor grupuri, din sfera politico-economică, ce-și văd periclitate profiturile viitoare prin adoptarea principiilor dezvoltării durabile. Cu toate aceste impedimente, societatea, în ansamblu, a acceptat acest nou tip de dezvoltare și pas cu pas, lupta pentru adoptarea practică a lui.

Dezvoltarea sectorului de servicii:

Sectorul serviciilor a fost sursa multor locuri de muncă și a cunoscut o creștere în ultimii ani. Deși nu au o pondere mare, serviciile contribuie la îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale (educație, sănătate, etc.) precum și la creșterea economică a zonelor rurale (bănci, comunicații, etc). Principalii factori care contribuie la slaba dezvoltare a sectorului servicii sunt:

densitatea scăzută a populației;

infrastructura inadecvată;

costurile ridicate;

lipsa transportului public;

slaba dezvoltare a telecomunicațiilor.

Turismul în zonele rurale:

În ceea ce privește turismul în zonele rurale se constată o mare variație, atât ca intensitate cât și ca impact. Turismul rural are slabe efecte economice datorită lipsei de participare a populației locale, salariilor scăzute și caracterului sezonier al activităților. În plus, dezvoltarea necontrolată a turismului poate avea efecte negative asupra mediului înconjurător și peisajelor. Zonele cu o calitate redusă a serviciilor nu pot beneficia de o dezvoltare a turismului rural până nu-și rezolvă probleme fundamentale ca: transportul, educația, igiena și aprovizionarea. Gradul de accesibilitate este iarăși foarte important. Aceasta poate să însemne că zonele mai periferice vor beneficia mai puțin de turism rural.

Demografia:

Peste tot populația aptă de muncă în zonele rurale este în declin, acest declin atingând cele mai mari rate în zonele de munte și în ariile cu populație mai puțin densă, deoarece oamenii migrează spre orașe în căutarea unui loc de muncă și a unor condiții mai bune de viață.

Mediul înconjurător:

În zonele rurale principalii utilizatori ai pământului sunt fermierii iar agricultura are un impact major asupra mediului înconjurător. Deși activitățile agricole contribuie la protecția mediului înconjurător și a peisajului în general, procedeele intensive ce au avut în ultimii 20 de ani au avut multe efecte negative. Agricultura intensivă constă în folosirea crescândă a fertilizanților și pesticidelor care generează poluarea solului și apei freatice. Irigațiile contribuie și ele la acest fenomen. Dejecțiile animalelor (porcine și bovine) pot fi, de asemenea, foarte dăunătoare mai ales pentru apele subterane. Eutroficarea (cauzată de poluarea cu fosfați și nitrați) a devenit o problemă majoră pentru apele de suprafață din nord-estul Europei. Habitatul natural și biodiversitatea se reduc continuu datorită agriculturii intensive.

Pe de altă parte, abandonarea cultivării pământului, mai ales în zonele sensibile ca cele montane sau mediteraniene, conduce la eroziunea solului și la sărăcirea biodiversității.

1.1.3 Obiectivele dezvoltării durabile

Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un echilibru al interacțiunii dintre patru sisteme: economic, uman, ambiental și tehnologic, într-un proces funcțional dinamic și flexibil. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltări de lungă durată care poate fi susținută de către cele patru sisteme. Pentru ca modelul să fie operațional, trebuie ca această susținere sau viabilitate să fie aplicabilă la toate subsistemele ce se circumscriu celor patru dimensiuni ale dezvoltării durabile, adică, plecând de la energie, transporturi, agricultura, industrie și până la investiții, așezări umane și conservarea biodiversității.

Nivelul optim corespunde acelei dezvoltări de lungă durată care poate fi exprimată prin:

redimensionarea creșterii economice, având în vedere o distribuție mai echitabilă a resurselor și accentuarea laturilor calitative ale soluției;

eliminarea sărăciei în condițiile satisfacerii nevoilor esențiale pentru un loc de muncă, hrană, energie, apă, locuință și sănătate;

asigurarea creșterii demografice a populației la un nivel acceptabil (creștere demografică controlată);

conservarea și sporirea resurselor naturale, păstrarea diversității ecosistemelor;

supravegherea impactului activităților economice asupra mediului;

reorientarea tehnologiilor și abordarea controlului riscurilor;

descentralizarea formelor de guvernare, creșterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul și dezvoltarea pe plan național și internațional;

Dezvoltarea durabilă este o abordare care are ca scop echilibrarea problemelor sociale, economice și impactul acțiunilor noastre asupra mediului înconjurător.

Dezvoltarea durabilă impune revizuirea nevoilor prezente:

securitate economică: adăpost, mâncare, educație, spații libere,reprezentare politică;

contactul cu natura, fără a compromite posibilitățile generației viitoare;

reducerea folosirii resurselor neregnerabile ca: petrolul, uleiul și gazul, reducând deșeul;

reducerea poluării;

protecția sistemelor naturale.

1.1.4 Principii ale dezvoltării durabile

Prin dezvoltare durabilă este exprimată integrarea armonioasă a dezvoltării economice, a guvernării responsabile a asigurării sociale și a legăturii om – natură aceste aspecte fiind relevate de către principiile dezvoltării durabile formulate în cadrul Agendei XXI a Conferinței ONU pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro.

Declarația de la Rio pune în evidență 18 principii pentru dezvoltarea durabilă:

Oamenii trebuie să se afle în centrul tuturor inițiativelor de dezvoltare;

Căutarea soluțiilor pentru rezolvarea problemelor să se facă printr-o abordare holistică, să se faci apel la știință și tehnologie;

Încurajarea comunităților umane de a-și recunoaște valorile culturale, morale și spirituale;

Capacitatea comunităților de autodeterminare prin respectarea drepturilor la propria dezvoltare;

Suveranitatea națională presupune asigurarea securității oamenilor și calității mediului;

Egalitatea dintre sexe;

Pacea, ordinea și unitatea națională;

Justiția socială, echitatea spațială care să asigure distribuția echitabilă a resurselor și oferirea de oportunități egale pentru toți membrii societății;

Participarea democratică la luarea decizilor;

Viabilitatea instituțională care să asigure convergența de interese a diferitelor grupuri;

Dezvolarea economică viabilă, bazată pe echitate între comunități, vârste, clase sociale, grupuri etnice, zone geografice, generații, etc;

Distribuția populației umane astfel încât să nu depășescă capacitatea de suport a mediului;

Sănătatea ecologică, prin cunoașterea naturii ca o moștenire comună pentru generațiile viitoare;

Echitatea între zone bio-geografice în managementul resurselor naturale;

Cooperarea globală a națiunilor pe Terra.

Principiile de la Rio ne dau parametriii în care trebuie să vizualizăm propria dezvoltare durabilă, ținând cont de particularitățile noastre ca națiune, de cultură și de obiceiurile țării noastre, de specificul local. Aceste principii ne ajută să apropiem noțiunea de dezvoltare durabilă, să o personalizăm în funcție de necesitățile locale și să o implementăm.

1.1.5 Strategii de dezvoltare durabilă

Strategia de dezvoltare durabilă a fost adoptată în 2001 la întâlnirea internațională de lucru de la Gothenburg (Suedia), ca strategie pe termen lung ce concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniile: economic, social și protecția mediului și care a cunoscut o apreciere semnificativă în următorii ani.

O strategie de dezvoltare durabilă este un ansamblu coordonat de procese participative care permit progresul permanent în domeniul analizei, dezbaterii, consolidării capacităților, a planificării și a mobilizării resurselor existente, conciliind obiective economice, sociale și de mediu ale societății pe termen lung și scurt datorită punerii în aplicare a unor strategii care se susțin una pe alta când aceasta este posibil, iar în caz contrar precedând la arbitraje. Ea se constituie într-un instrument ce servește la transpunerea acțiunii concrete ale alegerilor făcute după modalități, realiste, eficace ți durabile.

Substanța strategiei de dezvoltare durabilă este dată de principiile ce guvernează materia, aceasta conducând pe de-o parte la identificarea realistă a rezultatelor scontate, iar pe de alta, la crearea instrumentelor necesare implementării efective ale acesteia.

Aceste principii pun accentul pe însușirea proceselor strategice de către partenerii locali, pe participarea efectivă, a acestora la toate nivelele și pe existența unei voințe politice la nivel înalt.

Strategia dezvoltării durabile reprezintă cadrul de referință pentru facilitarea luării unei decizii când anumite alegeri sunt incompatibile.

Strategii din cele care au reușit sunt cele care:

Au definit clar prioritățile;

Se înscriu într-o optică pe termen lung;

Vizează promovarea coerenței între diferitele cadre de planificare existente deja;

Favorizează apropierea la nivel local;

Traduc un angajament la nivel național.

Strategiile care au eșuat sunt cele care:

Au focalizat pe un aspect particular;

S-au limitat la inițiative punctuale și izolate;

Sunt rezultatul unor demersuri descendente;

Sistemul de integrare a diferitelor strategii sectoriale existente este fundamental pentru o coordonare eficace. De eficiența acestuia depinde nu doar gradul de succes al strategiei dar și nivelul economiei de resurse și de capacități ce poate rezulta în urma procesului în sine.

Prin cadrul de dezvoltare inițiat în 2001 au fost identificate 4 priorități:

Schimbarea climatică și utilizarea energiei „curate”( adică surselor de energie care nu dăunează mediului);

Sănătatea publică;

Gestionarea responsabilă a resurselor naturale;

Sistemele de transport și utilizarea terenurilor.

Pentru tratarea acestor priorități au fost stabilite trei direcții de acțiune, ce structurează și eficientizează strategia de dezvoltare durabilă și care, în același timp se completează reciproc. Acestea cuprind:

(A). propuneri ce influențează mai multe sectoare;

(B). măsuri de realizare a obiectivelor pe termen lung;

(C). revizii progresive a gradului de implementare a strategiei;

Prima direcție de acțiune ( A)- măsurile aferente au în vedere următoarele aspecte:

Toate propunerile legislative majore trebuie să închidă o evaluare a potențialelor costuri și beneficii economice, sociale și de mediu;

Programelor comunitare de cercetare și dezvoltare trebuie să se axeze mai mult pe dezvoltarea durabilă.

A doua direcție de acțiune ( B)- este strâns corelată cu prioritățiile indentificate, astfel încât pentru fiecare prioritate a fost creat un set corespunzător de măsuri de acțiune.Tabelul de mai jos arată această corespondență.

A treia direcție de acțiune ( C)- prevede ca măsuri de realizare:

revizuire anuală a strategiei, care are loc în cadrul întâlnirii din fiecare primăvară a [NUME_REDACTAT];

o revizuire a strategiei la schimbarea fiecărui mandat al Comisiei;

organizarea, de către Comisie, a unui forum cu părțile interesate (la fiecare doi ani).

Aplicabilitatea strategiei este în mod direct legată de măsura în care aceasta conciliază aspirațiile Statului, a societății civile și a sectorului privat. Aceste componente socitale trebuie să participe împreună la elaborarea acestui proiect de viitor al societății economice.

Strategia dezvoltării durabile este în fapt un sistem care trebuie să cuprindă următoarele elemente:

Un cadru al organizărilor întâlnirilor regulate dintre partenerii implicați și un instrument de negociere la nivel național și descentralizat permițând stabilirea unor punți între aceste nivele;

O viziune comună a dezvoltării durabile și un ansamblu de obiective strategice;

Un ansamblu de mecanisme flexibile destinate atingerii obiectivelor fixate (sistem de informare, mijloace de comunicare și analiză, angajare la nivel internațional, dispozitive de coordonare, pentru integrarea diferitelor politici, bugetarea, mecanisme de dezvoltare);

Principii și norme susceptibile adoptate de către sectoarele vizate;

Activități experimentale destinate favorizării învățării și însușirii obiectivelor strategiei la nivel local.

1.1.6 Principiile unei amenajări de dezvoltare durabilă

În ceea ce privește elaborarea unei amenajări durabile a teritoriului, vor trebui luate în considerare principiile următoare, care vizează o dezvoltare durabilă și echilibrată din punct de vedere regional.

1. Promovarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei dezvoltări socio-economice echilibrate și de îmbunătățire a competivității.

Deciziile și investițiile cu efecte teritoriale se orientează prin raportare la un model de dezvoltare policentrică atât la nivel național cât și la nivel regional. Presupune atractivitatea, în materie de investiții economice a orașelor va trebui îmbunătățită, iar cea a regiunilor slabe structural va trebui întărită. Aceasta se referă în special la regiunile cu industrie veche și la regiunile rurale.

2. Promovarea încurajării dezvoltării generate de funcțiunile urbane și de îmbunătățirea relațiilor dintr orașe și sate.

Sistemele urbane și centrele urbane de mărime mică și mijlocie din regiunile rurale trebuie să fie dezvoltate în așa fel încât accesul la funcțiunile urbane să fie înlesnite.

Parteneriatele oraș- sat au de jucat un rol din ce în ce mai important mai ales în domeniul unei structuri echilibrate, al dezvoltării rețelelor de transporturi publice și diversificării economiei zonale rurale, al creșterii productivităii infrastructurii. Condițiile pentru un parteneriat oraș- sat eficient rezidă într-o bună colaborare între colectivitățiile teritoriale pe picior de egalitate.

3. Promovarea unor condiții accesibile mai echilibrate.

O politică de amenajare mai echilibrată din punct de vedere regional trebuie să asigure o mai bună interconexiune a orașelor mici și mijlocii, cât și a spațiilor rurale, la principalele axe și centre de transport.

4. Facilitarea accesului la informație și cunoaștere.

Apariția societății informaționale este astăzi fenomenul cel mai căutat al remodelării structurii regionale. Trebuie realizate îmbunătățiri ale rețelelor de comunicații iar tarifele nu ar trebui să fie prohibitive. Crearea de bănci de date în linie, va trebui să fie favorizată pentru a înlesni comunicarea regiunilor.

5. Reducerea degradării mediului.

Politica de amenajare trebuie să acorde o atenție deosebită practicilor agricole și silvicole mai puțin distrugătoare, promovării sistemelor de transport și de energie care să favorizeze mai mult mediul ambientaș, regenerarea zonelor urbane degradate și reabilitatea acestora.

6. Valorificarea și protecția resurselor și patrimoniului natural.

Resursele naturale contribuie nu numai la echilibrul ecosistemelor ci și la atractivitatea regiunilor, la valoarea lor recreativă și la calitatea generală a vieții. Acestea trebuie să fie protejate și valorificate. Strategiile integrate prin gestiunea resurselor de apă trebuie să includă protecția apelor de suprafață și a apelor subterane, controlul activității agricole în materie de fertilizare și irigare. În materie de protecție a calității apelor potabile din pânzele freatice, este de asemenea esențial să se stabilească o corespondență între expansiunea rețelelor de alimentare cu apă cu cele de eliminare a apelor uzate.

7. Valorificarea patrimoniului cultural ca factor de dezvoltare.

Valorificarea patrimoniului cultural care este atractivitatea regională și locală pentru investitori, pentru turism și populație, este un factor important de dezvoltare economică și contribuie astfel în mod semnificativ la întărirea identității regionale.

8. Dezvoltarea resurselor energetice în menținerea securității.

Amenajarea teritoriului susține promovarea resurselor de energie regenerabile ca sisteme coerente în teritoriu și respectuoase cu mediul, cât și completarea rețelelor de transport al energiei la nivel național.

9. Promovarea unui turism de calitate și durabil.

Amenajarea teritoriului trebuie să aibă în vedere utilizarea ocaziilor de dezvoltare care decurg din turism mai ales în cazul regiunilor defavorizate. Vor trebui promovate, cu prioritate forme de turism de calitate și durabil. O cunoaștere aprofundată a ecosistemelor și a locurilor cu potențial turistic este necesară la fel ca și unele instrumente pentru ghidaj public.

10. Limitarea preventivă a efectelor catastrofale naturale.

Catastrofele naturale cum ar fi cutremurele de pământ, uraganele, inundațiile, avalanșele, alunecăriile de teren, sunt cauza în fiecare an a unor pagube considerabile cu consecințe grave pentru viața și sănătatea persoanelor, pentru economie, pentru structurile urbane și pentru peisaje

1.1.7 [NUME_REDACTAT]

Realitățile din zilele noastre arată că secolul XX este perioada în care au avut loc dezvoltarea industrială și agricolă, comercială și turistică ce au determinat apariția unei poluări și chiar a unor degradări ireversibile a factorilor de mediu.

Mediul înconjurător cuprinde atât factori naturali care acționează asupra oragnismelor vii cât și factori culturali care acționează asupra omului și a activităților sale. Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai mult, un dezechilibru ecologic.

[NUME_REDACTAT], o definiție a mediului înconjurător a apărut în 1973 prin Legea nr.9 ([NUME_REDACTAT]), aceasta lege fiind votată la un an de la Conferința ONU asupra mediului ce a avut loc la Stockholm. În această lege mediul apare definit ca „toatalitatea factorilor naturali (apă, aer, sol, pădure, orice altă vegetație terestră și acvatică, rezervații și monumente ale naturii) și a celor creați de factorul uman (așezări omenești) în strânsă intercțiune, influențând echilibrul ecologic și determinând condițiile de viață pentru om, de dezvoltare a societății”.

Tot mai des, o parte din materiile prime produse, se regăsesc în aer, apă și în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenței dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice și a utilizării unor combustibili inferiori. Sunt evacuate în atmosferă importante cantități de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri și oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetației, în general, și direct sau indirect asupra omului.

La începutul acestui mileniu, lumea se află în schimbare. Schimbările care au avut loc și vor avea loc, creează, speranțe pentru o remediere treptată a mediului înconjurător. „Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul și subsolul și formele de viață pe care aceste ecosisteme le creează și le susțin este imaginea cea mai comună pe care omul obișnuit și-o face atunci când vorbește despre mediul înconjurător. Totalitatea factorilor naturali, determină condițiile de viață pentru regnurile vegetale, animale și pentru exponentul său rațional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol si elementele biotice: flora și fauna.

Componentele biotice reprezintă viața, organismele ce le dezvoltă pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetației și animalelor depinzând atât de factori tereștri, cât și cosmici (radiația solară de exemplu) ceea ce ne ajută să înțelegem implicațiile care pot urma unor modificări fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelaș timp.

În 1995 [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT] a elaborat „ Strategia protecției mediului în România”. Această strategie a reclamat elaborarea Programului de acțiuni pentru protecția mediului în [NUME_REDACTAT] și de Est- ce a fost aprobat de [NUME_REDACTAT] din Lucerna, Elveția, în data de 28-30 aprilie, ale cărei principii au fost adoptate și de țara noastră.

Principiile strategiei protecției mediului sunt:

Conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate a oamenilor prin măsuri de prevenire a poluării prin introducerea și utilizarea tehnologiilor „curate” în toate activitățiile;

Dezvoltarea durabilă. Degradarea mediului semnifică reducerea potențialului existent de regenerare a naturii, înrăutățirea calității și diminuarea refacerii factorilor de mediu;

Evitarea poluării prin măsuri preventive, aplicând tehnologii nepoluante;

Conservarea moștenirii valorilor culturale și istorice;

„Cine poluează plătește”- principiu ce stă la baza politicii de mediu multor țări;

Eliminarea poluanților și menținerea ecosistemelor.

Conceptul actual de „mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze și să urmărească funcționarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.

Prin „resurse naturale” se înțelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:

resurse neregenerabile – minerale și combustibili fosili;

resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;

resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală și a valurilor.

În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmărește nu numai folosirea rațională a tuturor aceste resurse, ci și corelarea activității de sistematizare a teritoriului și localităților cu măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producție cât mai puțin poluante și echiparea instalațiilor tehnologice și a mijloacelor de transport generatoare de poluanți cu dispozitive și instalații care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător, recuperarea și valorificarea optimă a substanțelor reziduale utilizabile.

Astfel noțiunea de “mediu înconjurător” cuprinde de fapt, toate activitățile umane în relația om-natură, în cadrul planetei Terra. Când se vorbește de progres sau de sărăcie, se vorbește de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurător care caracterizează planeta noastră la un moment dat.

Între toate acestea și poluarea, degradarea apei și a aerului, amenințarea păturii de ozon, deșertificarea, deșeurile toxice și radioactive și multe altele, există o strânsă interdependență. În toate civilizațiile care s-au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant agricolă, "pământul era baza economiei, vieții, culturii, structurii familiei și politicii”, viața era organizată în jurul satului, economia era descentralizată, astfel că fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar.

Energia cheltuită corespundea în esență lucrului forței musculare, umană sau animală, rezervelor de energie solară înmagazinată în păduri, utilizării forței hidrauliuce a râurilor sau mareelor, forței eoliene. Natura reușea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul să susțină velele, râurile să pună în mișcare roțile, deci sursele de energie utilizate de civilizațiile agricole erau regenerabile.

Odată cu sporirea populației globului, ce a decurs paralel cu perfecționarea organizării sociale și, în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i smulge lacom bogățiile ascunse, începe să aibă tot mai mult succes. Peste un miliard și jumătate din populația actuală a Terrei aparține civilizației industriale.

A fost un sistem social multilateral și bogat care a influențat fiecare aspect al vieții omenești. Creșterea economică, enorm accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, țiței, gaze naturale.

[NUME_REDACTAT] observă: “Pentru prima dată o civilizație consumă din capitalul naturii, în loc să trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.

Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de energie, s-a ajuns, în unele țări industrializate, la un grad de bunăstare ridicat, constatându-se practic că apare, cu iminență, amenințarea consecințelor acțiunii umane asupra mediului, adică poluarea lui la nivel global.

Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existența prea multor automobile, avioane cu reacție și nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcționează după tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă și energie, fenomene care sunt determinante, în ultima instanță, de necesități crescânde ale unei populații aflate în stare de explozie demografică și îndeosebi de existența marilor aglomerări urbane.

Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și reprezintă rezultatul interferențelor unor elemente naturale – sol, aer, apa, climă, biosferă – cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interacționează și influențează condițiile existențiale și posibilitățile de dezvoltare viitoare a societății.

Orice activitate umană și implicit existența individului este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum și a fiecărei componente a sa în parte, își pun amprenta asupra nivelului existenței și evoluției indivizilor.

Ansamblul de relații și raporturi de schimburi ce se stabilesc între om și natură, precum și interdependența lor influentează echilibrul ecologic, determină condițiile de viață și implicit condițiile de muncă pentru om, precum și perspectivele dezvoltării societații în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conținutul activității cât și crearea condițiilor de existență umană.

În concluzie, se poate afirma că mediul trebuie adaptat și organizat pentru a răspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natură a unor resurse și prelucrarea lor pentru a deservi populația (pentru a satisface doleanțele acestora). Această dependență cunoaște un mare grad de reciprocitate, datorită faptului că nevoile umane se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică mediului.

Asigurarea unei calități corespunzătoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate supraviețuirii și progresului – reprezintă o problema de interes major și certă actualitate pentru evoluția socială. În acest sens, se impune păstrarea calității mediului, diminuarea efectelor negative ale activității umane cu implicații asupra acestuia.

Poluarea și diminuarea drastică a depozitelor de materii regenerabile în cantități și ritmuri ce depășesc posibilitățile de refacere a acestora pe cale naturală au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.

Protecția mediului este o problemă majoră a ultimului deceniu dezbătută la nivel mondial, fapt ce a dat naștere numeroaselor dispute între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înființarea unor organizații internaționale ce au ca principale obiective adoptarea unor soluții de diminuare a poluării și creșterea nivelului calității mediului în ansamblu.

Cercetările amănunțite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de acțiuni și măsuri care prevăd:

cunoașterea temeinică a mediului, a interacțiunii dintre sistemul economic și sistemele naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rațional si cu maxim de economicitate;

prevenirea și combaterea degradării mediului provocată de om, dar și datorate unor cauze naturale;

armonizarea intereselor imediate și de perspectivă ale societății în ansamblu sau a agenților economici privind utilizarea factorilor de mediu.

Pentru protejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare și stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.

În ceea ce privesc modalitățile de protejare trebuie soluționate trei categorii de probleme:

crearea unui sistem legislativ și institutuțional adecvat și eficient care să garanteze respectarea legilor în vigoare;

evaluarea costurilor acțiunilor de protejare a mediului și identificarea surselor de suportare a acestora;

elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan național și internațional referitor la protejarea mediului.

În ceea ce privește evaluarea costurilor și stabilirea modului în care aceste sunt suportate se poate susține că protejarea mediului este costisitoare și nu pot fi întotdeauna identificați factorii poluării. Datorită acestei situații costurile de protejare a mediului se împart între societățile comerciale potențiale poluatoare și stat. Fondurile alocate protejării mediului diferă de la o țară la alta în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecareia.

Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificați toți factorii de mediu și zonele în care pot apărea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare și stabilirea responsabilităților pentru derularea proiectelor.

Presiunea activității omului asupra mediului natural crește foarte rapid. De asemenea, se accelerează dezvoltarea industrială, schimburile, circulația mărfurilor, spațiul ocupat, parcurs și utilizat pentru activitățile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluție își pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului și a componentelor sale.

Un alt factor care dăunează mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejeră în spațiile verzi. Comportamentul individului poluează mediul într-o măsură mai mare sau mai mică, fie sub forma activității cotidiene, fie a consumurilor turistice.

Prin dezvoltarea activității umane sunt afectate toate componentele mediului în proporții diferite. Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile si rezervațiile, precum și biosfera.

În consecință, conservarea funcțiilor igienico-sanitare, recreativă și estetică ale elementelor componente ale mediului natural constituie garanția unei dezvoltări continue a societății umane.

În concluzie se poate afirma faptul că: „O societate durabilă este cea care își modelează sistemul economic și social astfel încât resursele naturale și sistemele de suport ale vieții să fie menținute”.

Măsuri propuse de UE

Potrivit ultimelor reglementări se impun șase tipuri de măsuri în schemele de dezvoltare durabilă:

acordare de sprijin pentru adaptări structurale în sectorul agricol (investiții în ferme agricole, selectarea tinerilor fermieri, instruire;

sprijin pentru fermierii din zone agricole defavorizate;

remunerarea activităților agricole de protecție a mediului înconjurător;

acordare de investiții în prelucrarea și desfacerea produselor alimentare;

acordare de sprijin pentru refacerea pădurilor;

sprijin pentru măsurile de promovare a adaptării zonelor rurale la practicarea agriculturii și pentru conversia lor;

Capitolul 2

2.1 Cadrul natural și condițiile socio-economice, ale comunei Târlișua, [NUME_REDACTAT] – Năsăud și premisele dezvoltării rurale durabile

2.1.1 Localizarea și cadrul natural ȋn care se găsește unitatea administrativ-teritorială [NUME_REDACTAT] una dintre cele 4 comune de pe valea Ilișua, este situată în partea de nord a județului Bistrita-Năsăud, la limita acestuia cu județul Maramureș, într-o zonă depresionară de la poalele versantului sudic al munților Țibleș.

Comuna a fost atestată documentar în anul 1562. Sub raport geografic, comuna Târlișua reprezintă o forma de tranziție între podiș și lanțul munților Carpați, dar bine delimitată de unitățile geografice din jurul ei.

Cea mai mare parte din teritoriul administrativ al comunei este alcătuit de fapt din [NUME_REDACTAT], în est, care fac trecerea spre munții Țibleș și dealurile Ciceului, în partea de nord vest, care fac tranziția spre [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] derulos, puternic fragmentat de influența râului Ilișua, se caracterizează prin versanți abrupți și lunci înguste, aceasta fiind rezultatul unor procese de versanți cauzate de factorii geologici si meteorologici, de lungă durată, care mai ales, ȋn epoca modernă, au interacționat cu activități antropice agresive asupra vegetației lemnoase. Relieful comunei Târlișua are o structură verticală, în alcatuirea lui aflându-se trei zone: de luncă, piemontană(deluroasă) si montană.

Principalele unitați de relief sunt:

[NUME_REDACTAT];

[NUME_REDACTAT];

[NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] sculptată în cursul superior al râului Ilișua, poate fi asemănată cu un inel de legatură între ,,[NUME_REDACTAT]" si [NUME_REDACTAT]. Este alcatuită din formațiuni miocene si oligocene, din care apar trei șiruri de creste. Formele de relief întalnite sunt: lunci, terase si versanți. Luncile sunt înguste ca urmare a structurii geologice (gresie durț). Terasele însoțesc cursul văii, mai bine dezvoltată fiind terasa a doua de 12 m. Versanții au înclinație până la 30-45º si fac trecerea spre [NUME_REDACTAT] în est si [NUME_REDACTAT] în vest. Dealurile au aspect de culmi paralele cu latudinea medie de 700 de m. [NUME_REDACTAT] poate fi considerată unitate Montană ca urmare a altitudinii de 975 de m. Pe teritoriul județului [NUME_REDACTAT] se include numai compartimentul estic al culmii și cel sudic. Abruptul sudic este mai bine scos în evidență prin prezența câtorva bazine depresionare de eroziune.

[NUME_REDACTAT], situate la est de depresiunea Breaza sunt constituite din alternanța orizonturilor dure de tufuri cu formațiuni miocene fiabile (conglomerate, marne, argile si nisipuri ), au un relief fragmentat, brăzdat de văi.

[NUME_REDACTAT] fac parte din lanțul grupei vulcanice maramureșene, aflat în partea de nord a comunei și constituie relieful major al hotarului. Prezintă trei vârfuri care domină orizontul: Acer, Țibleș și Bran. Aceștia sunt de natură vulcanică fiind alcătuiți din andezite, diorite, gabrouri,dominate de măgura Țibleșului.

Teritoriul având un relief destul de accidentat, topoclimatul joacă un rol important în privința favorabilității condițiilor climatice pentru vegetația diferitelor specii și soiuri de plante. Din punct de vedere geologic regiunea aparține oligocenului superior si stratele sunt formate din gresie si argile marnoase. Stratele au grosimea de 3 m și o înclinație sudică ce ajunge uneori la 50-60º. Cauza acestei înclinari este erupția munțiilor Țibleș care a ridicat regiunea din jur.

Elementele geologice, înclinarea stratelor și condițiile climatice au influențat asupra formelor de teren. În cadrul bazinului Ilișua, predomină rocile sedimentare, precum argilele marmuroase, în alternanță cu nisipuri cu intercalații de conglomerate și nivelele cinetice, la care se adaugă în nord roci de origine magmatică, iar dea lungul văilor aluviuni recente (bolovănișuri, nisipuri si pietrișuri).

Rețeaua hidrografică

Aparține bazinului [NUME_REDACTAT]. Principalul colector este valea Ilișua, formată din confluența pe teritoriul satului Târlișua, a văii Strâmba cu [NUME_REDACTAT]. Bazinul râului Ilișua, cu o suprafață de 353 de km și o altitudine medie de 439 metrii, ocupă jumatatea estică a bazinului hidrografic Someș-Crasna, Ilișua, find unul dintre afluenții cei mai importanți ai [NUME_REDACTAT]. Bazinul hidrografic Ilișua se desfășoară în [NUME_REDACTAT] și în dealurile din sudul acestuia reprezentate de dealurile Suplaiului, Năsăudului si [NUME_REDACTAT]. Acest afluent al [NUME_REDACTAT] se include în categoria afluenților cu raport însemnat de apă. Scurgerea sezonieră reprezintă variații de la un anotimp la altul. Cele mai mari valori ale scurgrii apei sunt înregistrate primăvara. În timpul verii, în perioadele secetoase, debitul scade foarte mult.

Majoritatea afluenților ( Agrieș, Răcăteș, Zâmbrița, Mihăileasca) sunt încă subsecvenți cu asimetrii pronunțate ale profilelor transversale și flancații de cuestre. La baza cuestrelor si abrupțurilor de natură litologică s-au format mici terase de glacisuri.

În depresiunea Târlișua cursul văii a fost parțial îndiguit înlaturandu-se sinuozitățiile prea pronunțate si despletiturile. Acest fenomen apare mai pronunțat între Târlișua și Borleasa imediat în amonte de confluența cu Zâmbrița .

Apele bazinului au calitați potabile. Remarcabile ca debit si calitate sunt apele cantonate în glacisurile piemontane de la baza abrupțiilor structurale, generate de orizonturile mai masive de gresii, atât în bazinul principal al văii colectoare, cât și al afluenților mărunți. S-au identificat la Târlișua resurse de ape minerale bicarbonate clorurate sodice, calcice, magnezice cu bioxide de carbon. Izvorul din [NUME_REDACTAT] are o mineralizare ridicată, apa este alcalină cu debit redus. Apele minerale bicarbonate sunt legate genetic de marea varietete a rocilor paleogene a curgerilor de lavă și de vechiile aparate vulcanice.

Aceste ape minerale, luate în ansamblu, pot fi utilizate în afecțiuni gastro-intestinale-hepatice, diabet etc.

[NUME_REDACTAT] poziția sa geografică, comuna Târlișua se încadrează în sectorul de climă temperat-continentală moderată, influențată de configurația reliefului, de altitudine, înclinarea pantelor si expoziția acestora. Media anuală a temperaturii este de 4-6 ° C în partea nordică a comunei si de 6-8 º C în cea sudică. Precipitațiile atmosferice, căzute în sezonul estival, de obicei neregulat și sub formă de averse locale, reprezintă cca 60% din totalul precipitațiilor anuale. Media lor anuală este cuprinsă intre 700-1000 mm/an. Primele înghețuri apar în a doua jumatate a lunii octombrie si ultimile în a doua jumatate a lunii martie. Vânturile dominante sunt de obicei uscate si vin din direcțiile E si N-E.

[NUME_REDACTAT] bazinul superior al [NUME_REDACTAT], cele două tipuri de vegetație, lemnoasă și ierboasă sunt bine reprezentate structural si cantitativ. Tipul de vegetație dintr-o regiune este determinat de poziționarea acesteia pe glob, de factorii orografici, pedo-climatici, ecologici și antropogeni locali. Vegetația lemnoasă oglindește în general complexul factorilor macroclimatici, iar cea ierboasă reacționează la acțiunea factorilor microclimatici.

Vegetația lemnoasă- arealul ocupat de pădurile de conifere si foioase, componenta cea mai importantă a vegetației lemnoase, depășește 60% din suprafața acestuia. Etajul coniferelor, prezent în dealurile piemontane în [NUME_REDACTAT], este reprezentat de molid (Picea excelsa), brad (Abies alba,) pin (Pinus silvestris) și exemplare rare de larice (Larix decidua).

Cele trei brațe principale ale [NUME_REDACTAT], Strâmbulici, Izvor și Molișet, au dezvoltat păduri compacte de foioase formate preponderent din fag montan (Fagus silvatica).) Rar pot fi întâlnite exemplare de paltin de munte (Acer pseudoplatanus), jugastru (Acer campestre), frasin(Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus montana).

La bordura pădurilor de foioase pot fi întalnite diferite specii de arbuști: alun (Corylus avellana), corn (Cornus mas), măcieș (Rosa canina), păducel (Crataegus monogyma), salba moale (Euonymus europaea), spin porumbar (Prunus spinosa), soc roșu (Sambucus racemosa).

In zona alpină cresc pâlcuri de jnepeni (Juniperus communis) si afini (Vaccinium myrtilius), iar în tăieturi, zmeur (Rubus sp.). Malurile văilor sunt tivite, fragmentar si discontinue, de arbori specifici zonelor umede: arinul (Alnus glutinosa), plopul tremurator (Populus tremula), răchita. (Salix sp.). Intervenția factorului uman în zonele intens populate ale bazinului a dus la modificări importante ale suprafețelor ( defrișări, exploatare).

Vegetația ierboasă în etajul inferior cresc asociații ierboase de: horstii (Suzula pilosa), tătănesa (Symphytum officinale), vulturică (Hieracium pilosella). Pe terenurile defrișate s-au format pajiști montane secundare (Agrosti festucetum montani), pe care cresc în asociații, graminee si leguminoase de mică valoare furajeră, îndeosebi pe terenuri intens si irațional pășunate: iarba vântului (Agrostis capillaris), păiușul roșu (Festuca rubra), tăpoșica (Nardus stricta), dar si trifoiul alb (Trifolium repens) sau trifoiul roșu (Trifolium pratense). Este frecventă si leurda (Aelium usinum), salvia (Salvia glutinosa), vinarița (Asperna adorata), colțișor (Cardamine bulbifera), plămânarița (Pulmonaria rubra), murul (Rubus hirtus).

În culturile agricole cresc numeroase buruieni: nemțișorul de câmp (Delphinum consolida), neghina (Agrostema gitago), mohorul (Setaria sp.), pălămida (Cirsus arvense), susaiul (Sonchus arvensis), volbura (Convolvulus arvensis) etc.

Pe terenurile umede cresc plante hidrofile și mezohidrofile: ruginia (Juncus effuses), rogozul (Carex decidua), păiușul de locuri umede (Deschampesia caepitosa), coada vulpii (Alopecurus pratensis), pălămida (Cirsium arvense).

Există o bogată vegetație ierboasă cu calități terapeutice, care este utilizată doar pe plan local.

[NUME_REDACTAT] comunei este populat de o faună bogată si diversă, reprezentată de mamifere: bursucul ( Meles meles), căprioara (Capreollus capreollus), cerbul carpatin (Cervus elaphus), dihorul (Putorius putorius), jderul (Martes martes), lupul (Canis lupus), mistrețul (Sus scropha), râsul (Rar felix lynx), ursul (Ursus arctos), veverița (Sciurius vulgaris), vulpea (Vulpes vulpes); păsări: alunarul (Nucifraga cariocatactes), buha (Bubo maximus), ciocănitoarea pestriță (Dendrocopos medius), cucul (Cuculus canoris), mierla neagră (Trudus merulus), negroică (Dryocopus martius), pițigoiul mare (Parus major), pițigoiul de munte (Parus montanus), sturzul cântător (Turchul philomerus), uliul păsărar (Accipites nesus), vrabia (Passer domesticus); pesti: păstrăv, mreana, clean (Leuciscus cephalus), scobar (Chondrastoma nasus), dar si rozătoare: șoareci, șobolani; reptile: șerpi, șopârle; batracieni: broaște etc.

În urmă cu o sută de ani, pe cursul superior al [NUME_REDACTAT] si Lunca existau păstravi si vidre. De mare importanață și interes este și fauna cinegetică aflată în grija paznicilor de vânătoare ai A.J.V.P.S. Bistrița. Pe raza comunei există doua fonduri de vânătoare Agrieș 3 si Târlișua 4 cu o suprafață productivă de 13.330 care include toate tipurile de teren : pădure, arabil, pășune, fânaț, luciu de apă (inclusiv 259 de ha de pădure aparținând comunei Zagra si 347 de ha aparținând unor proprietari din Spermezeu si comunei Spermezeu) aflate în exploatarea grupei Tarlisua a A.J.V.P.S. Bistrița.

Resursele naturale ale comunei

Principalele resurse naturale rezidă în bogăția pădurilor, pășunilor si fânețelor.O deosebită importanță o are si lemnul utilizat atât pentru foc cât și pentru construcție. Nu sunt neglijate nici fuctele de pădure, ciupercile, plantele medicinale, vânatul etc. Resursele de ape minerale bicarbonate clorurate sodice, calcice, magnezice cu bioxid de carbon aflate în comuna Târlișua . Izvorul din [NUME_REDACTAT] are o mineralizare ridicată, apa este alcalină, cu debit redus. Apele minerale bicarbonate sunt legate genetic de marea varietete a rocilor paleogene a curgerilor de lavă și de vechiile aparate vulcanice. Aceste ape minerale pot fi utilizate în afecțiuni gastro-intestinale, hepatice, diabet, etc.

Varietatea reliefului, climatul de adăpost, bogățiile solului și subsolului au favorizat viețuirea umană pe aceste meleaguri, în mod neîntrerupt, din Paleoliticul mijlociu până astăzi și constituie garanția posibilității dezvoltării durabile prin agricultură rațională, turism, meserii tradiționale, etc.

2.1.2 Organizarea administrativa a infrastructurei comunei [NUME_REDACTAT] Târlișua este constituită din 10 sate: Târlișua centru de comună, Borleasa, Răcăteșu, Cireaș, Oarzâna, [NUME_REDACTAT], Șendroaia, Agrieș, Agrieșel și Molișet.

[NUME_REDACTAT] are 4781 de locuitori, 1199 de gospodării, 1232 de clădiri după cum urmează:

[NUME_REDACTAT] are 1370 de locuitori, 323 de gospodării, 327 de clădiri;

[NUME_REDACTAT] are 1051 de locuitori, 267 de gospodării, 278 de clădiri;

[NUME_REDACTAT] are 129 de locuitori, 267 de gospodării, 278 de clădiri;

[NUME_REDACTAT] are 602 de locuitori, 80 de gospodării, 81 de clădiri;

[NUME_REDACTAT] are 331 de locuitori, 70 de gospodării, 73 de clădiri;

[NUME_REDACTAT] are 126 de locuitori, 37 de gospodării, 39 de clădiri;

[NUME_REDACTAT] are 209 de locuitori, 56 de gospodării si 58 de clădiri;

[NUME_REDACTAT] Sătească are 154 de locuitori, 45 de gospodării, 47 de cădiri;

[NUME_REDACTAT] are 293 de locuitori, 71 de gospodării, 74 de clădiri;

[NUME_REDACTAT] are 341 de locuitori, 94 de gospodării, 105 de clădiri;

Principalele elemente de infrastructură constau în:

Alimentarea cu energie electrică;

Alimentarea cu apă;

Telefonie mobilă;

Drumul județean;

Drumul comunal si străzi;

Modul de folosință al terenului aferent comunei Târlișua este:

Terenuri agricole în total de 6589 din care:

1384 terenuri arabile;

3094 pășuni;

2129 fânețe;

Terenuri neagricole în total de 9485 din care:

6548 păduri și alte terenuri forestiere;

246 terenuri cu ape si ape cu sulf;

272 căi de comunicații;

53 terenuri ocupate cu construcții si curți;

2366 terenuri degradate si neproductive.

În total există 16.083 de ha de teren.

2.1.3 Contextul social si economic specific comunei [NUME_REDACTAT] Târlișua a cunoscut o instabilitate ȋn evoluția sectorului economic în ultimii ani. În mod special aceasta s-a produs datorită degradării sectorului productiv, parcelarea excesivă a terenului și practicarea unei agriculturi de subzistență. Totodată, alte forme de anteprenoriat capabile să-și antreneze forța de muncă eliberată sau să utilizeze resursele locale nu au fost dezvoltate.

Condițiile în care se dezvoltă în prezent localitatea, impune anumite restricții, cum ar fi: terenuri agricole amplasate departe de locuințe, relief accidentat, un număr mare de persoane plecate în străinatate sau în zonele urbane în căutarea unui loc de muncă (în special tinerii), piață locală de consum limitată. O alternativă bună pentru utilizarea resurselor locale, fără a le degrada este recomandată pentru dezvoltarea turismului. Aceasta trebuie însă să se dezvolte pe fondul unei diversificări a economiei locale, intensificarea sferei serviciilor și promovarea diverselor forme de antreprenoriat.

Legat de aspectul evoluțiilor demografice, corelate cu antrenarea factorului uman în activitățile economice și sociale, este necesară previziunea forței de muncă, care va demonstra care sunt resursele de muncă și elementele constitutive ale acestora, care este gradul de activitate economică a populației și care va fi numărul populației ecomice active. Așadar disponibilitatea forței de muncă, precum și capacitatea de atragere spre localitate a tinerilor după diverse cicluri de instruire, vor determina în continuare un oarecare grad de dezvoltare economică și socială a comunei.

2.1.4 Cultură, traditii si turism

[NUME_REDACTAT] este o zonă de un pitoresc aparte unde se ȋmbina tradiția cu modernul, unde se păstrează valori folclorice si etnografice de o rară originalitate. În primul rând putem vorbi de o aură culturală derivată din statutul sau de locul natal al creatorului romanului romȃnesc modern, prozatorul [NUME_REDACTAT] (1885-1944). În al doilea rȃnd, ea face parte dintr-o etnitate etnografică de mare originalitate, [NUME_REDACTAT]. Aici oamenii, casele, portul, graiul și obiceiurile au ceva deosebit față de localitățile ȋnvecinate. Din cercetările ȋntreprinse asupra portului popular din zona Bistriței rezultă că aceasta s-a dezvoltat în strânsă legătură cu condițiile social –economice ale populației.

Portul popular

În comuna Tȃrlișua costumul popular este purtat azi de puțini oameni din zonă, cu precădere în localitățile unde tradițiile populare au fost ridicate la rang de artă. Portul popular al tinerilor de azi e diferit de cel al tinerilor din trecut. Înainte portul era confecționat după sezon, din pȃnză de casă, din pănură de lȃnă dată ȋn piuă pentru a se indesa, din care se confecționau sumanele, cioarecii si obiectele pentru opinci. Costumul popular a cunoscut multe schimbări ȋn ultima perioadă, datorită influențelor din Maramureș, județ cu care comuna Tȃrlișua se invecinează.

Sunt totuși persoane din zonă, ȋnvățători, preoți si interpreți de muzică traditională care ȋncearcă o revigorare a costumului popular și scoaterea acestuia la lumină. Astăzi tinerii ȋmbracă costumul popular doar la sărbatorile mari de peste an, sau cand sunt organizate spectacole folclorice si serbări cȃmpenești. La inceputul secolului XX, cămășile femeilor erau peste cot, cu alesături cu mărgele, iar la mȃneci se terminau cu cipcă. Barbații purtau cămașă cu guler pe care erau alesături cusute cu mărgele. Feciorii aveau șar atȃt la guler cȃt și pe umăr, la mȃneci și pe poală. Curelele (brȃiele) feciorilor erau din piele. Unii mai ȋnstăriți purtau brȃu cusut cu mărgele și clop cu păun ȋn zilele de sărbătoare. Ceilalți purtau brȃu simplu din piele si clop simplu, ȋngradit cu bentiță din mărgele. Pieptarele erau cu ciucuri la bărbați și mărgele la femei.

Poalele femeilor se confecționau din pȃnză de casă. Zadiile se țeseau ȋn război ȋn diferite culori, fie din lȃnă, fie din alt material. De asemenea frȃnghiile cu care se legau zadiile erau confecționate tot ȋn război. Femeile aveau in picioare opinci, iar ȋn zilele de sărbătoare purtau papuci din piele.

Credințe și obiceiuri în ciclurile vieții

În județul Bistrița – Năsăud există câteva obiceiuri tradiționale care au păstrat până astăzi formele ample de desfășurare, în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale și cu manifestări spectaculoase precum:

[NUME_REDACTAT] un prilej de ȋntalnire al tinerilor ȋn postul Crăciunului. Șezătorile se organizau după terminarea muncilor agricole de toamnă, în debutul [NUME_REDACTAT] și țineau până la sfârșitul [NUME_REDACTAT]. Întrunirea avea loc seară de seară, cu excepția zilelor de marți și duminică. Începea imediat după ce se ȋnsera și ținea uneori pȃnă dimineața, la cȃntatul cocoșilor. Aici se adunau fetele sau femeile căsătorite, bineînteles fiecare separat Se canta, se spuneau ghicitori și bancuri, se juca, și se făceau diverse descântece atunci când se observa că nu vin feciorii. Feciorii vizitau în fiecare seară șezătorile, umblând în grupuri, dintr-o șezătoare în alta. În sat erau cȃte 2 sau 3 șezători ȋntr-o noapte, iar unele dintre gazde erau aceleași an la rand. Astăzi șezătorile sunt tot mai rare.

[NUME_REDACTAT] o altă valoare culturală cu care acesta zonă se poate mândri. Jocul este prezent în toate manifestările din viața satului, la petreceri, la nunți si la sarbătorile cele mai importante din parcursul anului. Până la construirea căminelor culturale, jocul se organiza, pe perioada verii, in curtea sau șura unui sătean, iar pe perioada iernii intr-o casă. Fetele se plimbau în grupuri prin centrul satului așteptând să fie chemate de feciori, deoarece ele singure nu puteau să intre în joc. Pe lângă tineretul care participa la joc se mai adunau si femeile din sat, unele având în joc fete sau flăcăi altele nepoți sau nepoate.

Jocul dura 5-6 ore, cu scurte pauze, după care fetele erau conduse acasă de băieți, înainte de ,, sfințitul soarelui’’. Uneori erau conduse până la poarta, alteori intrau în casă unde erau serviți și cu câte un pahar de țuică. Tradiția jocului se mai păstrează și astăzi în zona noastră mai ales în sărbătorile de peste an, dar și la anumite evenimente: nunți, botezuri sau festivaluri cu această temă.

[NUME_REDACTAT] un obicei vechi, la care participă atât tinerii căsătoriți, cât și cei necăsătoriți. Principalul scop era profețirea norocului pentru anul ce urmează, apoi petrecerea, cunoașterea mai indeaproape a persoanelor care il serbeaază, iar la urmă ȋncuscrirea sau ȋnrudirea.

În vechime se serba în seara spre Sfȃntul Vasile sau ȋn ajunul [NUME_REDACTAT]. Conducătoarea acestei petreceri era o babă, care se pricepea foarte bine la asemenea lucruri, sau stăpâna casei, sau și o fată mai pricepută. Ursitoarea așternea masa și aducea mai multe obiecte precum: cuțit, sare, pâine, cărbune, apă, pieptene, inel, piatră, și le așeza pe toate una lângă alta. Apoi punea tot pe acea masă diferite vase: blide, talgere, oale, scafe, pe care le așeza pe toate cu fundul in sus. Făcând acestea, ea spune fetei care vroia să-și afle ursitul să iasă până-n tindă și să intre când o va striga. Ursitoarea și fetele celelalte ascundea obiectele sub vase, apoi se puneau în jurul mesei. Fata era chemată înauntru și ridica unul din vase. Ursitoarea lua de sub vas obiectul ascuns și, ursind, zicea: “-Fata mea, tu ai ridicat un cuțit. Aceasta ȋnseamnă că ursitul, adică bărbatul tău, va fi un om aprig. El va avea o limbă ca și tăișul cuțitului, cu care adeseori va tăia inima ta!” Astfel, una dupa alta, veneau toate fetele, iar ursitoarea le explica și le profețea. În urmă cu aproximativ 80 de ani în [NUME_REDACTAT], Vergelul se organiza în ajunul [NUME_REDACTAT]. Pe parcursul anilor, obiceiul s-a pierdut, dar în urmă cu 10 ani în satul Agrieșel s-a hotărât reorganizarea lui. Au intervenit unele schimbări față de cum era în vechime. Acum este un spectacol organizat mai mult pentru cei căsătoriți oferindu-le prilej de a se întalni și a petrece.

Obiceiurile de iarnă

În fiecare an, de sărbătorile de iarnă, copiii merg cu turca, cu steaua sau colindul pe la casele oamenilor pentru a le face urări și pentru ai face pe aceștia să simtă sărbatoarea Crăciunului. În schimb aceștia primesc bani, fructe sau dulciuri, în funcție de fiecare familie.

În zona noastră aceste tradiții se mai păstrează și în ziua de astăzi.

Sărbătorile de primăvară

Primăvara este în ciclul calendaristic dătătoare de viață, un veșnic început. Obiceiurile legate de renașterea naturii semnifică dorința omului de a i se permite să pătrundă taina „tinereții fără bătrânețe”, de aceea, la inceput de primăvară, localnicii așează pe stâlpii porții, glie cu rămurele de răchită înfipte în ea.

Sărbătoarea mărțișorului, mărțișorul sau [NUME_REDACTAT], numită și Mărțișoara, martie cel mic, cap de primăvară sau mărtușul, și-a luat numele de la luna care începe în Ziua de 1 Martie, lună numită în popor și Mărțișor. Începuturile și originea acestei datini se pierd în timp, semnificațiile sale fiind aceleași, chiar dacă obiceiurile legate de ea diferă de la o regiune la alta și cu vremea s-au schimbat.

Demult, mărțișorul era un ban de aur, argint sau o para de care erau legate două fire răsucite: unul roșu, altul alb sau negru cu alb ori mai multe fire de argint și de aur și se purta fie legat la mâna stângă, fie la gât. Îl purtau copiii, dar și fetele și tinerele neveste. Cu timpul banul a fost înlocuit cu mici obiecte de aur sau argint. Azi, locul lor a fost luat, în mare parte de un fel de amulete cu semnificații de tot felul, serioase, sentimentale ori hazlii.

După credința populară, firul alb și cel roșu făceau ca fața celei care-și legase mărțișorul să nu fie „înnegrită” de razele soarelui de vară și să rămână „albă ca și crinul” și rumenă ca trandafirul”. Dacă mărțișorul era purtat de un copil, acesta avea să fie curat și sănătos ca argintul și apărat de friguri. Purtarea mărțișorului trebuia să respecte și ea un anumit ritual: se punea de dimineață, înainte de răsăritul soarelui și se purta la mână sau la gât, până la Florii când zgardele se legau de pomii din grădină,

Altă sărbătoare, cea de la 22 aprilie ([NUME_REDACTAT]) aducea ideea că la miezul nopții de 22 aprilie se deschide cerul pentru o clipă, iar oamenilor care au surprinde acest moment unic, li s-ar împlini orice dorință.

Se aduc din crânguri ramuri de stejar, salcâm, jugastru, plop și se puneau la casă, la streașină la porți sau fântâni. Motivația punerii de ramuri verzi în ziua de Sângiorz constă în special în aportul lor de apărare a sănătății oamenilor și animalelor contra relelor. Atât crengile cât și ramurile erau lăsate acolo până se uscau sau erau aruncate în foc, pe apă, la loc curat, pe ogor ori date animalelor ca hrană.

Sărăatorile de toamnă

[NUME_REDACTAT], pe fundalul sărbătorilor religioase, întâlnim vechi reprezentări mitice, ce conțin toate practicile rituale precreștine. Multe dintre acestea au fost asimilate de pietatea populară creștină. Sâmedru, Filipii și Indreiu cu lupii sunt în zonă sărbători de toamnă ținute cu sfințenie de localnici.

[NUME_REDACTAT] (Sâmedru) sau Ziua răilor (26 octombrie). Tradiția populară ne spune că Sâmedru ([NUME_REDACTAT]) este divinitatea care încheie recolta anului, în timp ce Sângeorzul ([NUME_REDACTAT]) este cel care descuie vara și înfrunzește pădurea. [NUME_REDACTAT], localnicii leagă aceste două sărbători. În intervalul dintre ele gospodarii puteau să-și lucreze hotarul cu ajutorul slugilor. Gazdele mari, oameni care aveau mult pamânt, își luau slugi ca să-i ajute la lucru. Intrau la Sângeorz și ieșeau la Sâmedru, când li se dădea și plata. Și era la Agrieș obiceiul, ca în fiecare an, pentru munca lor, slugile să primească din partea gospodarului "un fartai de pamânt" (25 ari) pe care-l lucra și de pe care culegea toamna roadele. Și pentru că munca era prețuită, cei ce lucrau primeau de asemenea și un rând de haine: cămașă, cioareci, suman, obiele și căciulă. Era mandrie mare să fie munca platită în acest fel și mare bucurie era când duminica și în sărbători, cei ce au muncit un an întreg, să meargă la biserică și la hora satului, cu hainele primite ca plată.

Filipii (14-16 noiembrie). La sfârșit de toamnă, in comuna Tarlisua sunt câteva zile consacrate, adică zile în care nimeni nu îndraznește să lucreze. Printre acele zile sunt și cele numite Filipii. Acestea se țineau la Agrieș trei zile, la lăsatul secului pentru postul Crăciunului. În zilele Filipilor, la fel ca și la [NUME_REDACTAT] de iarnă și Indreiu lupilor, oamenii respectau cu sfințenie anumite interdicții, legate de obiectele casnice cum ar fi: foarfeci, pieptene, fusul și furca de tors, acul etc. Credeau bătrânii satului că toate aceste obiecte, folosite în zilele de Filipi, atrag furia lupilor. Nimeni nu îndraznea să le atingă sau să le întrebuințeze. Aceste sărbători se țin mai ales de către cei care au oi, dar și de ceilalți săteni, pentru ca gospodăria lor să le fie păzită de lup.

Indreiu cu lupii ([NUME_REDACTAT], 30 noiembrie). În mentalitatea populară a locuitorilor din Agrieș, se consideră că Indreiu încheie zilele lupului din cursul anului. Tocmai de aceea și în această zi se "leagă" gura lupului prin aceleași gesturi rituale întâlnite la Filipi. Nu se pronunță cuvântul lup pentru a nu atrage prin rostirea lui, dorința animalului de a-și forma haita în sat și în gospodăria omului. De fapt, sătenii nu pronunță acest cuvânt niciodată când se află la masă, pentru a le fi ferită gospodaria de lupi. Tot la [NUME_REDACTAT], agrieșenii cercetau cum va fi vremea și dacă anul următor va fi mănos sau nu. Astfel ei aveau diferite practici de descoperire. Oamenii semănau boabe de grȃu într-un blid cu lut și se așezau într-un vas cu apă crenguțe de cireș. Grâul trebuia să încolțească iar crenguțele să înflorească până la Crăciun, semn că anul următor va fi roditor.

Cantecele populare

Cultura populară, în diferitele sale forme de manifestare a constituit întotdeauna pentru poporul nostru un izvor de energie morală. Manifestările folclorice au apărut din nevoia poporului de a-și exprima propria spiritualitate în imagini artistice specifice , s-au desfășurat în directa legatură cu cele mai importante și semnificative momente din viața oamenilor . În comuna Tȃrlișua se desfășura an de an Festivalul concurs interjudețean de interpretare a muzicii populare romȃnești dedicat rapsozilor populari "La poale de Țibleș". În organizarea [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT]-Năsăud, Festivalul va ajunge in acest an la cea de-a 8-a editie. Festivalul are ca scop descoperirea și punerea în valoare a doinelor și cântecelor populare autentice, a obiceiurilor populare și promovarea costumului popular din zona de proveniență a participanților.

[NUME_REDACTAT] se mȃndrește și cu un ansamblu folcloric numit "Glanetașul". Grupul a fost înființat de artista [NUME_REDACTAT] din Agrieș și învățătoarea [NUME_REDACTAT] din Agrieșel, în luna mai 2004. Acest demers a venit la îndemnul domnului [NUME_REDACTAT], directorul [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT]-Năsăud, care a lansat o amplă campanie de revigorare a culturii tradiționale în satele județului Bistrița-Năsăud. Până la mijlocul anului 2005, grupul a fost coordonat de artista [NUME_REDACTAT] și învățătoarea [NUME_REDACTAT], după care a rămas în grija acesteia din urmă. Denumirea grupului folcloric vine de la doi vestiți clarinetiști, carea au cȃntat ȋn localitate în perioada 1920-1970. Acestia erau Vasile din Laz și mai târziu Alexandru din Laz – Agrieș, cărora oamenii le spuneau clanetiști sau glanetiștii. Denumirea mai are la bază și personajul din romanul Ion, scris de [NUME_REDACTAT] (născut în Târlișua), Ion al glanetașului. Grupul are în componență taraful tradițional, solisti instrumentiști, soliști vocali și rapsozi populari. De la înființare până în prezent, grupul folcloric Glanetașul a participat la diferite festivaluri concurs de folclor din țară cu soliștii vocali și instrumentiști, obținând numeroase premii, la spectacole folclorice, la concerte de colinde, la emisiuni televizate sau radio.

[NUME_REDACTAT] „Bucătăria tradițională agrieșeană”

Prima ediție a avut loc in iulie 2010, ȋntr-un cadru rustic, la o gospodărie tradițională de pe Valea lui Negrei. Aici au fost gătite produse ecologice, care au arătat priceperea țărăncilor în tainele artei culinare precum și ospitalitatea agrieșenilor. Alimentele de bază în vechea bucătărie țărănească din Agries sunt: mămăliga, pâinea, porcul tăiat și afumat, laptele cu derivatele lui, ouăle și carnea păsărilor din curte, legumele și cartofii, fructele uscate sau afumate (mere, pere, prune) și grăsimile. În perioade mai scurte se consumă și carnea de miel (primăvara), de oaie (toamna) și accidental cea de vită. Aceste alimente se consumă și în zilele noastre fiind alimente de bază pe lângă cele din comerț. Mămăliga (coleșă), până la aclimatizarea porumbului în zonele noastre, era preparată din mei sau din orz. Se servește cu: brânză, fie de oi, fie de vaci, pregătită într-o farfurie în care se alternează pături subțiri de mămăligă cu brânza presărată între ele și untura topită (unsoare), lapte, jumări de ouă numite „papă”, diferite tocănițe: de pui, de găină sau din carnea altor păsări de curte (rațe, gâște, curci), din carne de oi, de miel, de vită, de porc (proaspătă sau afumată), varză călită („cureci fript”), fasole frecată, tocăniță din ciuperci, mămăligă în ulei din sămânță de floarea soarelui sau bostan prăjit cu ceapă sau usturoi numită „drobgi”, „pogace” din mămăligă, constând din mămăliga rămasă de la o masă, făcută în formă de turtă groasă și prăjită pe sobă sau pe plita cuptorului, balmoșul, pregătit la fel ca și mămăliga din făină de porumb, dar fiartă în zer de oi. Sarmalele („găluștele”), odinioară erau gătite cu păsat de porumb, carne tăiată mărunt și înfășurată în varză crudă sau iarna erau înfășurate în varză murată, punând în oală, între ele, la fiert, câte o bucată din capul afumat de porc. Cartofii se pregătesc în ciorbe, tocănițe cu cârnaț sau costițe afumate, cartofi răntălăți, salata de cartofi etc.

Activitățile oamenilor din această zonă

Agricultura s-a practicat ȋncă de la ȋntemeierea satelor pe suprafețe variabile în timp dar în conditii grele. În 1750 de pildă, se ara cu pluguri trase de 4-6 boi, iar fertilizarea cu gunoi de grajd, deși necesară, nu se făcea din cauza dificultății de a-l transporta. Se practica in schimb tȃrlirea (de la numeroasele tȃrle de oi din care se găseau ȋn trecut pe meleagurile acestei zone, vine practic și numele comunei Tȃrlișua). Din păcate, astăzi se mai găsesc foarte puține oi ȋn acestă zonă.

Nevoia de terenuri agricole, determinate ȋn bună măsură de sporul demografic, i-a silit pe oameni sa despădureasca versanții cu expunere sud-estică și declivitate mai puțin accentuată, folosind diferite unelte sau ȋntreruperea activității biologice a copacilor prin secuire sau inconjurare, respectiv jupuirea trunchiurilor de scoarță pe o porțiune de cȃțiva centimetri de la bază, grăbind astfel uscarea copacilor.

Pe terenurile cu declivitate mare, unde folosirea plugului era dificilă, se lucra manual, cu sapa de laz. Urme ale acestuia mod de exploatare a pămȃntului se mai văd ȋncă pe [NUME_REDACTAT], Zapodie, Runc, Secătura, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] s.a. Puțin productivă și greu de lucrat, partea arabilă a hotarelor era cultivată cu porumb, grȃu de primăvară și ovăz.

Torsul și țesutul- Erau unele dintre ocupațiile de bază ȋn cadrul gospodăriei. Materialele necesare pentru tors și țesut proveneau din culturile de cȃmp: in și cȃnepa și din lȃna oilor.

Morăritul- Reprezintă o altă activitate a oamenilor de la țară, prin care se asigură producția de făină necesară fiecărei familii. Existau doar una sau cel mult două mori într-un sat, unii oameni fiind nevoiți să parcurgă o distanță de 4 sau 5 km pana la moara și trebuiau să aștepte ore ȋn șir pȃnă să le vină rȃndul la măcinat. Astăzi, mai există o singură moară ȋn comună, care funcționează pe bază de curent la care oamenii mai merg să-și macine graul.

Creșterea animalelor- era o altă activitate de bază a sătenilor, ȋn special păstoritul. Primavara avea loc ȋnsȃmbratul oilor adică oamenii iși adună oile și le trimiteau la o stȃnă, de unde pe parcursul anului de 3 sau 4 ori, ȋn funcție de cantitatea de lapte și de cȃt de lungă era toamna, mergeau să-și aducă lapte, brȃnză și zăr. Locuri de pășunat și păduri bogate in jir fiind suficiente, creșterea animalelor – oi, capre, porci, bivoli, vaci, boi și cai, a fost de mare folos. În anul 1957 au fost ȋnființate ȋntovărășiri zootehnice. În anul 1977 a fost ȋnființată [NUME_REDACTAT] de Animale ȋn care au fost cuprinse 890 de gospodării, din cele 995 care se ocupau cu agricultura.

Albinăritul- este o ocupație arhaică practicată de locuitorii așezărilor de la izvoarele Ilișuei, sub forma vȃnării famililor sălbatice de albine, sau a creșterii domestice, după metode primitive sau moderne. Deși comuna dispune de o bogată bază meliferă, apicultura este practicată astăzi exclusiv pentru nevoi casnice, ȋn acestă zonă

Muzee sătești

Colecția ornitologică „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]” din Târlișua, cuprinde peste 100 de lucrări, este personală, fiind amenajată în una dintre camerele casei sale. Pot fi văzute aici exemplare de rațe, uliu, mierlă, graur, pupăză, buhă, vultur, cocoș de munte, acvilă, ciuf pitic, corb și două rarități: barză neagră și cioară albă.

Colecția etnografică „[NUME_REDACTAT] Găurean”- ilustrează modul de viață și de gândire al locuitorilor din Agries. Lucruri vechi ale țăranilor de altădată sunt depozitate în casa parohială. Cei interesați pot vedea ustensile pentru prelucrea plantelor (meliță, vârtelniță, sucală, suveică), stative, mașină de tors, fusăriță, țăsală pentru lână. De asemenea, sunt expuse piese din îmbrăcămintea de sărbătoare și muncă (cămăși, pieptare înfundate, zadii, cioareci, cușme, năframe, sumane, curele de piele, unele vechi de peste 120 de ani ) și piese de mobilier țărănesc: lăzi de zestre. [NUME_REDACTAT] Găurean aduce prin această colecție un omagiu, țăranilor din Agrieș, a acelor țărani autentici care se sting încetul cu încetul.

Colecția etnografică „[NUME_REDACTAT] Pop”- scoate la iveală, cele mai rustice și arhaice obiecte, care pun ȋn relief, viața țăranului de altădată. Este amplasată ȋn clădirea unei foste școli din satul Agrieșel, care din păcate s-a desfințat. Astăzi clădirea este folosită ca și muzeu, dar și pentru desfășurarea Vergelului sau a altor festivaluri care au loc ȋn Agrieșel.

Tȃrgul

Tȃrgul reprezintă pentu lumea de la țară, principalul mod de aprovizionare cu cele de folos pentu tot parcursul saptamanii, ȋn special produse alimentare, haine și obiecte din agricultură.

Pe langă zilele obișnuite, în care sunt tȃrguri, mai sunt și așa numitele „tȃrguri de țară”, care au loc în unele sărbători sau anumite zile calendaristice, ȋn care toată lumea știe că ȋn satul respectiv este tȃrg de țară. Tȃrgul de țară sau bȃlciul este locul unde are loc schimbul comercial si este mult mai amplu spre deosebire de o zi obișnuită de tȃrg.

Se poate afirma faptul că această comună, dispune așadar de un bogat potențial turistic, deoarece arhaicul și tradițiile se mai păstrează încă și astăzi, iar împletirea tradițiilor cu o modernizare cumpătată, în ceea ce privește turismul și agricultura, inseamnă și o dezvoltare durabilă.

Capitolul 3

3.1 Viziunea și obiectivele privind dezvoltarea durabilă a comunei Târlișua, județul Bistrița-Năsăud

3.1.1 Obiectivele cercetării

Astăzi, ne aflăm într-o perioadă de timp în care se pune un accent deosebit pe ocrotirea naturii și promovarea biodiversității. Astfel, în țările dezvoltate s-au inițiat numeroase programe de tip pilot, care au ca scop dezvoltarea durabilă a unor regiuni și ocrotirea mediului înconjurător. Tot la inițiativa acestora s-au demarat diferite programe și în țările aflate în curs de dezvoltare sau cele sărace, finanțate de diferite organizații guvernamentale și nonguvernamentale. Poluarea mediului se produce atât în țările dezvoltate cât și în cele sărace, dar acestea din urmă nu prezintă suportul financiar pentru inițierea unor acțiuni de protejare a mediului și din această cauză este necesară intervenția țărilor aparținătoare Nordului. În țările în curs de dezvoltare, cum este și cazul țării noastre, se tinde spre o agricultură de tip intensiv și se cere apariția de programe de dezvoltare durabilă, care să identifice echilibrul între componenta economică și ecologică.

Astfel este necesară apariția unei dezvoltări durabile, deoarece dacă unele probleme de mediu nu vor fi soluționate, omenirea se ȋndreaptă cu pași siguri spre un dezastru global. Obiectivele generale care se urmăresc a fi ȋndeplinite pentru comuna Tȃrlișua se referă la:

inventarierea zonei pentru a găsi punctele tari, punctele slabe, dar deasemenea și oportunitățile și amenințările cu care se confruntă zona- așadar efectuarea unei analize SWOT;

prezentarea unei strategii de dezvoltare a comunei Tȃrlișua, cu obiective reale și măsuri practice ce pot fi aplicate ȋn cazul zonei;

implementarea unui management al resurselor umane, ȋn vederea conștientizării populației despre necesitatea unei dezvoltări durabile a comunei, deoarece omul reprezintă factorul cheie pentru ca să poată fi duse la ȋmplinire toate obiectivele propuse (am putea spune deci că este necesară schimbarea mentalității oamenilor, pentru a ajunge la standarde europene, atȃt ȋn privința agriculturii, cȃt și ȋn privința celorlalte ramuri ale economiei).

3.1.2 Analiza SWOT a zonei

[NUME_REDACTAT] realizată de primăria Tȃrlișua, la nivelul comunei, pune în evidență punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările specifice zonei și mediului organizatoric.

Analiza SWOT la nivelul Comunei Tȃrlișua:

3.1.3 Strategia de dezvoltare locală economico-socială a comunei [NUME_REDACTAT] este structurată pornind de la următorii factori:

Obiectivele majore (strategice) ale dezvoltării comunei Târlișua;

Direcțiile de dezvoltare ale obiectivelor strategice;

Măsurile și soluțiile cu caracter practic pentru o dezvoltare durabilă.

Aceasta vizează: „Dezvoltarea durabilă și echilibrată a zonei, implicit a comunei, prin crearea și susținerea unui mediu economico – social competitiv, stabil, sănătos și diversificat, care să asigure cresterea economică continuă și creșterea calității vieții cetățenilor”.

Planificarea dezvoltării locale are o importanță deosebită pentru dezvoltarea localităților în concordanță cu dorințele cetățenilor lor. Procesul de dezvoltare a unei comunități trebuie să vizeze în primul rând ceșterea nivelului de trai al oamenilor , îmbunătățirea standardelor de viață și al confortului, facilitarea accesului la servicii și utilități conforme standardelor.

Pe de altă parte nu trebuie să uităm niciodată că durabilitatea proiectelor de dezvoltare depinde în cea mai mare măsură de implicarea oamenilor în realizarea lor, iar implicarea este majoră dacă respectivul proiect aduce bunăstare, dacă rezolvă problema, dacă satisface o necesitate.

Orice planificare pornește de la o situație actuală, care este starea comunității la momentul zero al planificări: care sunt resursele de care dispunem, ce este favorizant pentru localitatea sau regiunea în discuție, ce avem de imbuătățit, care sunt pericolele în calea progresului, care sunt factorii favorizanți pe care îi vom putea fructifica. Noi trebuie să avem ȋn vedere acești factori și să vedem ce soluții putem să gasim pentru a rezolva problemele existente.

3.1.3.1 Obiective strategice specifice comunei [NUME_REDACTAT] de dezvoltare a comunei Tȃrlișua pentru perioada 2007-2013, a avut ȋn vedere o serie de linii strategice vizȃnd sprijinirea dezvoltării economice prin promovarea parteneriatului public privat, ridicarea standardului de viață a locuitorilor din comună, întărirea coeziunii sociale și reducerea sărăciei, creșterea nivelului de competivitate și atractivitate a zonei, crearea de oportunități și facilități pentru potențialii investitori, diversificarea serviciilor publice oferite cetățenilor, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii fizice și a celorlalte utilități publice, eficientizarea potențialului forței de muncă din zonă, protecția mediului înconjurător și dezvoltarea infrastructurii de mediu.

Strategia de dezvoltare locală a comunei Târlișua este concepută și prevăzută pentru a sprijini atingerea obiectivelor de dezvoltare economico-socială ale localității în concordanță cu acțiunile Programului de Dezvoltare 2007-2013.

Obiectivele specifice ale Strategiei de [NUME_REDACTAT] a comunei Târlișua sunt: integrarea europeană, educație și cultură, protecție socială, sănătate, agricultură si dezvoltare rurală, turism, infrastructura, protecția mediului înconjurător.

Dezvoltarea infrastructurilor de acces și informare

Modernizarea (asfaltarea) DN 171 Uriu-Spermezeu-Târlișua-Suciu de Sus;

Modernizarea (pietruirea) DC 38 D Agrieș-Molișet; DC 36 B [NUME_REDACTAT]-Strâmbulici; drum neclasificat Târlișua-Oarzâna, Târlișua-Răcăteș;

Introducerea în toate localitățile a internetului;

Acoperirea întregului teritoriu comunal pentru telefonia fixă si/ sau mobilă;

Dezvoltarea economică durabilă a comunei

Restrucructurarea și eficientizarea ramurilor economice tradiționale:

Constituirea asociațiilor de producători;

Constituirea fermelor agricole (zootehnice) de bovine, ovine și caprine;

Construirea unei ferme piscicole (pescărie) la [NUME_REDACTAT];

Diversificarea activităților agricole: legumicultură în solarii, albinărit, pomicultură;

Mecanizarea și biotehnologizarea agriculturii locale;

Exploatarea lemnului strict corelată cu reâmpădurirea;

Valorificarea superioară a lemnului pe plan local: cherestea, producerea mangalului, lemn pentru construcții integrate (case de lemn, foioare etc.);

Diversificarea activitățiilor economice prin introducerea în profilul comunei a unor ramuri si subramuri noi:

Culegerea și prelucrarea fructelor de pădure;

Fabrică de produse lactate;

Culegerea și prelucrarea plantelor medicinale din flora spontană;

Distilarea băuturilor alcolice (îmbutelierea și comercializarea unei mărci locale „ Țibleșu”);

Crearea unui abator pentru procesarea cărnii;

Afirmarea socială a comunei

Ridicarea standardului de educație și cultură a locuitorilor:

Integrarea tuturor copiilor în învațământul preșcolar;

Îmbunătățirea calității învățământului primar și gimnazial prin modernizarea infrastructurii; asigurarea personalului calificat, fidelizarea personalului;

Revitalizarea activităților culturale in bibliotecile și căminul cultural;

[NUME_REDACTAT] culturale „[NUME_REDACTAT]”

[NUME_REDACTAT] etnografic Târlișua;

Imbunătățirea sănătății și asistenței sociale:

Construirea unui spital comunal funcțional;

Angajarea și fidelizarea personalului medical;

Constituirea de puncte medicale dotate cu aparatura de strictă necesitate (urgențe) deservite de asistenți medicali în Agrieș și Borleasa;

Asigurarea resurselor pentru a asista social persoanele in vârsta de peste 70 de ani singure si bolnave;

Reducerea migrației forței de muncă locale și eliminarea consecințelor negative ale acesteia (depopularea, dezintegrarea familiilor, probleme ale copiilor):

Creșterea numărului locurilor de muncă prin diversificarea activităților economice și sociale în comună;

Stimularea inițiativei private de afirmare economică;

Conservarea și valorificarea patrimoniului cultural al comunei

Conservarea prin practicarea adecvată a tradițiilor, obiceiutilor și folclorului:

Introducerea în programa școlară a unei discipline de etnografie locală;

Înființarea în cadrul școliilor din Agrieș și Târlișua a unor cercuri etnografice cu activități de inițiere în confecționarea costumelor populare;

Înființarea, în cadrul căminului cultural a unui grup folcloric cu repertoriu năsăudean;

Organizarea de manifestări menite a valorifica zestrea spirituală a comunei (reuninunea anuală a „[NUME_REDACTAT]”);

Estetizarea spațiului comunal

Estetizarea arhitecturală

Orientarea spre constructii ce păstrează elemente arhitecturale tradiționale;

Betonarea curților si aleelor de acces în gospodării;

Estetizarea anexelor gospodărești (grajdiuri, cotețe);

Curățarea permanentă a rigolelor (șanțurilor) de drenaj stradal;

Trasarea si asfaltatea trotuarelor;

Estetizarea împrejmuirilor (gardurilor);

Estetizarea peisagistică

Curățarea malurilor râurilor;

Plantarea de-a lungul râurilor a sălciilor și a arinilor ca mijloc de protecție și estetizare;

Împădurirea suprafețelor de teren dezgolite de vegeteție, afectate de alunecări sau defrișări;

Protecția patrimoniului natural și conservarea mediului

Exploatarea rațională a resurselor naturale (sol, vegetație, faună cinegetică, roci) în condițiile conservării echilibrului si estetizării peisajului

Exploatarea selectivă a masei lemnoase urmată de reîmpăduriri imediate;

Conservarea peisajului de tip parc (alternanța de poieni și suprafețe împădurite) recunoscut prin estetica si atractivitatea turistică;

Evitarea pășunatului intensiv;

Protecția faunei cinegetice contra braconajului;

Protecția mediului ca premiză a unu habitat curat

Eliminarea definitivă a practicii tradiționale de depozitare a deșeurilor din gospodării pe malul râurilor;

Stocarea gunoiului de grajd în bazine betonate pentru o mai bună utilizare și a eliminării poluării pȃnzelor freatice;

Interzicerea aruncării în râuri sau a depozitării neadecvate a rumegușului rezultat din prelucrarea masei lemnoase;

Organizarea unei rampe ecologice de depozitare a deșeurilor la nivel comunal.

Interrelaționarea eficientă cu unitățile politico-administrative învecinate în vederea realizării unor obiective comune

[NUME_REDACTAT] Intercomunitare (microregiunii) Țibleș (AIȚ)

Inițierea de contracte cu primarii comunelor Zagra, Telciu, Dragomirești, Ieud și [NUME_REDACTAT];

Lansarea unor obiective comune privind:

Realizarea de legături rutiere între comunele asociației;

Dezvoltarea turismului rural si montan;

Păstoritul;

Economia forestieră;

Protecția și conservarea mediului;

Propunerea de construire a [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

3.1.3.2 Direcțiile de dezvoltare ale obiectivelor strategice ale comunei

Dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene

Dezvoltarea infrastructurii de transport

Extinderea, modernizarea și sistematizarea rețelei stradale;

Construirea unei rețele de drumuri care să deservească nevoile curente ale locuitorilor și ale agenților economici fără să afecteze starea mediului înconjurător;

Realizarea unui sistem de transport modal care să coreleze transportul feroviar și cel rutier (de persoane sau de mărfuri);

Reabilitarea căilor de acces pentru pietoni – trotuare;

Imbunătățirea sistemelor de management în domeniul protecției mediului

Folosirea surselor alternative de energie;

Stoparea degradării mediului ambiant datorită activităților economice;

Reducerea impactului asupra solului generat de depozitarea neconformă a diverselor categorii de deșeuri;

Creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor;

Informarea populației asupra riscurilor cauzate de deversarea apelor uzate în locuri neamenajate, asupra utilizării durabile a resurselor de apă și a prevenirii poluării.

Dezvoltarea capitalului uman și îmbunătățirea calității vieții

Adaptarea forței de muncă disponibilă la cerințele actuale ale pieței.

Identificarea nevoilor de formare profesională a adulților;

Colaborea cu AJOFM în derularea programelor de formare profesională în domenii care au căutare pe piața forței de muncă;

Crearea și dezvoltarea de activități sociale și economice.

Dezvoltare de parteneriate public-privat;

Susținerea activităților culturale existente ce se derulează regulat în comună – serbări tradiționale, zilele comunei;

Inițierea unor proiecte de dezvoltare locală finanțabile din [NUME_REDACTAT] (POR și POS).

Îmbunătățirea gradului de școlarizare

Renovarea școlilor, grădinițelor și a anexelor acestora;

Derularea de programe de consiliere pentru prevenirea delicvenței și a abandonului școlar;

Asigurarea accesului la un sistem educațional perfomant, flexibil și adaptat condițiilor din mediul rural.

Consolidarea durabilă a economiei și transformarea structurală a mediului de afaceri, a turismului și agriculturii

Echiparea teritoriului cu clădiri funcționale.

Amenajarea de piețe și spații pentru organizarea de târguri și desfacerea produselor;

Dezvoltarea activităților recreative și de agrement, prin construcția unei săli de sport, a unor spații de joacă pentru copii și a unei baze sportive multifuncționale în localitatea Târlișua;

Dezvoltarea mediului de afaceri local.

Dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri autohton prin menținerea și sprijinirea investitorilor existenți;

Atragerea de noi investitori în scopul creșterii competitivității mediului economic local;

Identificarea, delimitarea spațială și dezvoltarea unor noi suprafețe care să fie utilizate pentru activități economice – industrie și servicii;

Dezvoltarea unor structuri locale de sprijinire a afacerilor din zonă -centre de afaceri, incubatoare de afaceri, parcuri industriale;

Susținerea și stimularea micilor producători de produse tradiționale și a meșteșugarilor.

Asigurarea unei infrastructuri pentru activitățile turistice

Încurajarea dezvoltării de spații de cazare;

Valorificarea resursele naturale prin intermediul parteneriatelor public private;

Dezvoltarea infrastructurii necesare pentru activitățile turistice – căi de acces spre obiective, alimentare cu apă, canalizare, curent electric;

Promovarea potențialului economic, turistic, cultural

Promovarea comunei ca locație de interes pentru investiții în rândul investitorilor străini și sprijinirea firmelor autohtone în procesul de internaționalizare – încurajarea exportului;

Înfrățirea cu localități din alte state membre ale UE și cooperarea cu acestea, participarea la proiecte și rețele interregionale și europene;

Realizarea unor programe de pregătire pentru practicanții de agroturism;

Realizarea unui drum de acces spre [NUME_REDACTAT], pentru a pune în valoare potențialul turistic al zonei.

Dezvoltarea agriculturii ca sursă de venit

Încurajarea restructurării fermelor de semisubzistență pentru o mai bună utilizare a resurselor umane si a factorilor de producție;

Stimularea dezvoltării fermelor ecologice;

Informarea producătorilor cu privire la oportunitățile de dezvoltare și modificările legislative;

Promovarea avantajelor oferite de asociațiile de proprietari în lucrarea terenurilor;

Încurajarea practicilor de agricultură durabilă, adaptate condițiilor climaterice și solului din comună.

3.1.3.3 Măsurile și soluțiile cu caracter practic pentru o dezvoltare durabilă a [NUME_REDACTAT]

Din punctul meu de vedere, comuna Târlișua are un vast potențial de dezvoltare, este nevoie doar de oameni capabili și care să inițieze acțiuni favorabile ȋn sensul unei dezvoltări de succes. Acest lucru se poate realiza prin intermediul localnicilor, dar este nevoie și de specialiști care să fie capabili să ȋmpletească domeniile de activitate: turism, industrie, agricultură (cu atât mai mult ȋn cadrul acestei ramuri, este nevoie de comasarea mai multor discipline pentru un real succes. Este așadar nevoie de: Fitotehnie, [NUME_REDACTAT], Agrotehnică, Agrochimie, Botanică, Genetică și Ameliorare, Fitopatologie și Entomologie, Zootehnie, deoarece doar prin aplicarea cunoștințelor lor ȋn practică și interrelaționarea lor se pot obține rezultate bune, care să ofere prosperitate, dar să protejeze și mediul ȋnconjurător, implicit toate elementele lui).

Așadar, pe lângă dezvoltarea infrastructurii, a locurilor de muncă și a turismului, care au fost prezentate anterior, este nevoie și de intervenția omului ȋn sistemele agricole, care reprezintă pionul unei dezvoltări regionale durabile.

Dezvoltarea durabilă a pajiștilor

Se impune astfel apariția de programe care să pună în valoare pajiștile având ca obiective următoarele:

creșterea cantitativă a producției de masă verde;

realizarea unui covor ierbos valoros;

sporirea calității furajului obținut;

conservarea și sporirea fertilității solului;

ocrotirea biodiversității;

dezvoltarea acțiunilor de cercetare.

Lucrări de ȋngrijire a pajiștilor ȋn vederea ȋndeplinirii obiectivelor

Curățarea pajiștilor

Curățarea pajiștilor presupune:

îndepărtarea resturilor depuse de ape, a resturilor vegetale neconsumate de animale în anul precedent, pietrelor, cioatelor, împrăștierea dejecțiilor solide, pietrelor de pe pajiștile situate pe terenurile înclinate;

resturile plantelor neconsumate se elimină după pășunat, deoarece acestea ajung să disemineze și să prolifereze în dauna speciilor valoroase, diminuând valoarea furajeră a pajiștilor;

nivelarea, fertilizarea și supraînsămânțarea cu specii corespunzătoare pentru corectarea denivelărilor și golurilor care pot să apară;

Îndepărtarea vegetației lemnoase

Lipsa lucrărilor curente de îngrijire și îmbunătățire a pajiștilor determină instalarea speciilor lemnoase care își măresc, treptat, gradul de acoperire.

Defrișarea vegetației lemnoase se realizează pe baza unor studii de impact și a unei documentări cât mai riguroase cu privire la organizarea și executarea lucrărilor.

Condiții care trebuie urmărite la realizarea defrișărilor:

defrișări fără restricții care se pot face pe ternuri cu panta mai mică de 100 ;

pe terenurile cu panta între 10 – 300, defrișările se execută în benzi cu lățimea variabilă între 50 și , orientate pe direcția curbelor de nivel, ce alternează cu benzi nedefrișate, cu lățimea de 5- 25 m;

nu se distruge vegetația lemnoasă existentă pe pajiștile naturale situate pe terenuri cu pante mai mari de 300, cea de pe versanții predispuși alunecării, din apropierea ogașelor și ravenelor, care au un rol antierozional important.

Combaterea buruienilor

Cauzele care determină îmburuienarea pajiștilor sunt condițiile staționale (regimul aero-hidric defectuos al solului; troficitatea scăzută a solului, inundații periodice și scurgerea pe versanți a apei de ploaie) și lipsa unui management adecvat al pajiștii (cositul fânețelor cu întârziere; pășunatul liber, nerațional; folosirea unilaterală a unor îngrășăminte sau târlitul excesiv; lipsa lucrărilor curente de întreținere sau aplicarea lor cu întârziere).

În pajiști, metodele de combatere a buruienilor se diferențiază în:

metode preventive (amendarea și fertilizarea minerală rațională; întrebuințarea gunoiului de grajd bine fermentat; cositul la timp al fânețelor; pășunatul pe tarlale; împrăștierea dejecțiilor solide rămase pe pajiști; pășunatul alternativ; folosirea în exclusivitate a unor semințe curate; distrugerea mușuroaielor);

metode curative indirecte (vizează favorizarea dezvoltării plantelor valoroase prin toate mijloacele în dauna celor nevaloroase) și directe (cosiri repetate, aplicare de substanțe chimice).

Distrugerea mușuroaielor

Pajiștile naturale și în special, cele situate la altitudini mari sunt adesea acoperite cu mușuroaie, care pot ocupa până la 80-90%.

Prezența mușuroaielor în pajiști depreciază valoarea acestora prin:

scăderea producției, deprecierea calității, ca urmare a vegetației nevaloroase ce crește pe mușuroaie;

împiedicarea mecanizării diferitelor lucrări și îngreunarea pășunatului.

Lucrări radicale

Pe pajiștile naturale degradate, pe care lucrările de suprafață și alte măsuri ca supraînsămânțarea nu mai au efectele scontate, este necesară aplicarea unui complex de lucrări ce presupun măsuri de îmbunătățire radicală sau regenerare a pajiștilor și măsuri de prevenire a eroziunii solului. Decizia aplicării metodei de refacere radicală a pajiștii presupune o mare responsabilitate având în vedere implicațiile economice și ecologice pe care le generează. În consecință, fundamentarea acestei decizii trebuie să se facă pe baza unor studii de impact și economice bine documentate, care să justifice eficiența economică și ecologică a lucrării.

Aplicarea metodelor ce presupun desțelenirea pajiștilor naturale este recomandată în următoarele situații: în regiunile bogate în precipitații, pe soluri cu o grosime a stratului arabil mai mare de și cu pânza de apă freatică la adâncimea de cel puțin , pe pante cu înclinare mai mică de 150.

Înființarea de pajiști semănate, la care pregătirea terenului se realizează cu mobilizarea totală a stratului de sol

Pregătirea terenului prin această tehnologie presupune desțelenirea din toamnă prin arat și este recomandată pe solurile cu un strat gros de țelină. În acest caz, pentru a realiza o mărunțire mai bună a țelinei, este recomandabil ca arătura (25-) să fie precedată de una sau două discuiri (8-). Concomitent cu arătura se încorporează în sol și îngrășămintele pe bază de fosfor și potasiu, gunoiul de grajd și amendamentele.

Înființarea de pajiști semănate, la care pregătirea terenului se realizează cu mobilizare parțială a solului

Această tehnologie presupune distrugerea vechiului covor vegetal prin folosirea unor erbicide cu acțiune sistemică pe bază de glyphosate sau a unor erbicide de contact, pe bază de diquat sau paraquat, urmată de pregătirea terenului cu mobilizarea parțială a solului. Ea este recomandată să fie aplicată pe ternurile cu o pantă mare, unde mobilizarea totală a stratului de sol (desțelenirea) ar putea genera procese de eroziune a solului. Rezultate bune se obțin în cazul în care vara, după prima recoltare (cosit su pășunat), covorul vegetal este distrus prin erbicidare și apo discuit. În primăvara anului următor se execută pregătirea patului germinativ și nivelarea, urmată de semănat. Dintre variantele cu mobilizare parțială a solului, cele mai bune rezultate se obțin prin folosirea grapei cu discuri.

Dezvoltarea durabilă a solului

De asemenea este necesar să contribuim la ocrotirea solului și ȋmbunătățirea ȋnsușirilor lui, deoarece reprezintă temelia dezvoltării durabile a agriculturii și economiei naționale. Este necesar așadar să se lupte ȋmpotriva:

eroziunii solului și a terenurilor degradate;

distrugerii texturii și structurii;

fenomenului de "oboseală a solului";

parcelelor de teren nefolosite pentru agricultură sau activități horticole.

Măsuri de combatere a eroziunii solului

Cu toate măsurile de prevenire a eroziunii solului sunt cele mai eficiente și economice, ele se aplică sporadic, astfel majoritatea pajiștilor de deal se găsesc în diferite grade de eroziune.

Această degradare îmbracă forme atât de eroziune în suprafață, cât și forme de eroziune în adâncime. Combaterea acestor forme implică pe de o parte, executarea măsurilor de regenerare a covorului vegetal, iar pe de altă parte a unor lucrări speciale și a plantațiilor agro-silvice pe ogașe și ravene.Refacerea covorului vegetal a pajiștilor pe terenuri în pantă afectate de eroziune se efectuează în primul rând cu scopul de a crea pajiști cu o vegetație bine încheiată, care să stablilizeze terenul.Acest lucru duce implicit la îmbunătățirea compoziției botanice și la obținerea unor recolte mai mari și de caliatate superioară.

Pentru reușita însămânțărilor și înființarea pajiștilor bine înierbate trebuie să se țină seama de următaorele considerente:

să se creeze condițiile corespunzătoare pentru dezvoltarea plantelor cultivate pe ternurile slab productive, cu umiditatea redusă și cu pntele puternic însorite;

să se aibă în vedere ca înierbarea să atingă un dublu scop și anume: realizarea unui covor ierbos bine încheiat pentru stăvilirea eroziunii solului și în aceași timp să se obțină și producții mari de nutrețuri cu valoare furajeră mare;

se se aibă în vedere nivelul competiției care există între plantele însămânțate și cele din vegetația spontană care sunt mai bine adaptate la condițiile existente;

la alegerea speciilor să se aibă în vedere și modul de folosire, astfel ca pentru pășuni să se includă specii cu talie joasă, rezistente la pășunat, iar pentru fânețe specii cu talie înaltă;

Regenerarea covorului vegetal al pajiștilor situate pe terenurile erodate nu se poate realiza în condiții secetoase fără efectuarea unor lucrări agrotehnice, care au rolul de a crea condiții favorabile pentru încorporarea semințelor și a îngrășămintelor, în vederea răsăririi și creșterii ulterioare a plantelor.

Astfel, pregătirea terenului trebuie aplicată diferențiat, în funcție de inclinarea pantei, de starea în care se găsește covorul vegetal, precum și de orografia terenului.Pentru evitarea eroziunii solului se vor executa lucrări de mobilizare superficială a solului, cum ar fi discuitul și grăpatul.

Dezvoltarea durabilă a pădurilor

Bineînțeles, trebuie să asigurăm și o exploatare durabilă și rațională a pădurilor, deoarece dispariția pădurilor este o problemă globală care afectează ecosistemele, contribuie la încălzirea globală și la înmulțirea calamităților naturale. Pădurile reprezintă o sursă de hrană, combustibil și materiale de construcții. Ele adăpostesc animalele salbatice, previn eroziunea solului, filtrează apa, controlează epidemiile și reduc încalzirea globală prin captarea și stocarea dioxidului de carbon. De aceea trebuie să intervenim ȋn favoarea:

protejarea florei și faunei din parcurile naturale;

intervenției cu procese de ȋmpădurire ȋn zonele intens defrișate;

luptei ȋmpotriva defrișărilor excesive și iraționale;

supravegherii silvopatologice și a stării fitosanitare a pădurilor;

monituringului forestier.

Dezvoltarea durabilă a turismului

Durabilitatea, pentru turism la fel ca și pentru alte industrii, are trei aspecte independente: economic, social-cultural și de mediu. Dezvoltarea durabilă implică permanență, ceea ce înseamnă că turismul durabil presupune utilizarea optimă a resurselor (inclusiv a diversității biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural și ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităților locale, economiilor naționale și asupra conservării naturii. Ca o consecință firească, durabilitatea se referă și la structurile manageriale necesare în vederea îndeplinirii acestor deziderate.
Scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor naționale și regionale de dezvoltare economică și socială. Acțiunile pot acoperi scopuri economice (creșterea veniturilor, diversificarea și integrarea activităților, controlul, potențarea și zonarea dezvoltării), scopuri sociale (ameliorarea sărăciei și a inegalității distribuției veniturilor, protecția patrimoniului socio-cultural indigen, participarea și implicarea comunităților locale) ori scopuri ecologice (protejarea funcțiilor ecoturismelor, conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității).

Dezvoltarea durabilă a agriculturii

Iar ȋn ultimul rând, și poate cel mai important, lucrul esențial pentru o dezvoltare durabilă ȋl reprezintă integrarea cerințelor dezvoltării durabile ȋn agricultură, deoarece constituie calea spre performanța economică, ecologică și socială.

Totuși, această agricultură durabilă nu poate fi „pur ecologică“ deoarece aceasta trebuie să folosească din plin, dar judicios, realizările chimiei și biologiei pentru a ridica randamentul culturilor. Folosirea rațională a îngrășămintelor și a celorlalte substanțe chimice este obligatorie pentru că, să nu uităm unul din principalele obiective ale agriculturii durabile este asigurarea securității alimentare, iar aceste substanțe chimice contribuie la sporirea recoltei cu aproximativ 40%, comparativ cu alte metode tehnologice, iar acest lucru nu poate fi neglijat în politica de asigurare a populației cu alimente.

Dar, în același timp, un obiectiv la fel de important al agriculturii durabile este și protecția mediului și de aceea agricultura trebuie să devină un ecosistem mai puțin poluant. Acest lucru se poate realiza prin conceperea unui tip de progres tehnic care să înlăture neajunsurile agriculturii de tip industrial și care să pună în centrul preocupărilor sporirea factorului biologic, prin utilizarea bioingineriei și biotehnologiilor în creșterea producției vegetale și animale. În concluzie, am putea spune că agricultura durabilă este un concept cu definiție largă. Pentru a sintetiza acest concept vom enumera principalele obiective pe care trebuie să le îndeplinească o agricultură durabilă:

asigurarea securității alimentare (satisfacerea nevoilor umane de alimente și fibre);

conservarea calității mediului și a resurselor naturale de care depinde agricultura;

utilizarea mai eficientă a resurselor reînnoibile și nereînnoibile;

susținerea viabilității activităților agricole și creșterea calității vieții fermierilor și a membrilor societății în ansamblu;

Pentru a se realiza o exploatație agricolă durabilă a comunei Târlișua ar trebui îndeplinite următoarele cerințe:

creșterea dimensiunii exploatațiilor agricole prin cumpărare de pământ, arendarea terenurilor agricole, darea în arendă, îndeosebi de către posesorii de terenuri neagricultori sau de proprietarii vârstnici, asocierea micilor producători, cu menținerea proprietății asupra pământului și a altor factori de producție;

utilizarea îngrășămintelor chimice și a produselor farmaceutice în cantități raționale;

acordarea unor facilități financiare pentru ca agricultorii să aibă posibilitatea să-și achiziționeze utilaje agricole moderne, soiuri și hibrizi performanți, îngrășăminte chimice etc;

acordarea de consultanță agricultorilor prin centre de informare și perfecționare, astfel încât, să fie la curent cu noile tehnologii și nu în ultimul rând cu starea actuală a agriculturii atât din punct de vedere economic cât și ecologic.

Efectele economice, sociale și ecologice ale organizării exploatațiilor agricole durabile sunt numeroase atât la nivel macroeconomic cât și microeconomic ducând spre performanță.

Iată principalele efecte:

1. Efectul practicării agriculturii durabile la nivel macroeconomic este asigurarea securității alimentare a populației. Datorită stării actuale în care se află agricultura noastră, problema nu se pune din punct de vedere al excedentelor și să se recurgă la scoaterea unor terenuri din folosința agricolă pentru a putea stopa supraproducția. [NUME_REDACTAT] se pune problema utilizării tuturor terenurilor agricole, cultivarea și întreținerea acestora cu ajutorul unor tehnologii adecvate cum sunt cele ale agriculturii durabile. Acest lucru reprezintă o mare problemă și ȋn comuna Tărlișua, deoarece, ȋn fiecare an sunt abandonate importante suprafețe de teren.

2. Un efect la fel de important este asigurarea sănătății oamenilor. Prin practicarea agriculturii durabile se reduc cantitățile de produse fitosanitare, prin urmare acestea se găsesc în produsele agricole într-un procent care nu afectează sănătatea.

3. Formarea și dezvoltarea unor exploatații agricole durabile vor duce la creșterea veniturilor agricultorilor și nu în ultimul rând, la o îmbunătățire a calității vieții în mediul rural.

4. Creșterea calității produselor agricole de origine vegetală și animală, ca urmare a controlului strict al utilizării fungicidelor și îngrășămintelor chimice.

5. Ca urmare a practicării agriculturii durabile și implicit al investițiilor făcute și a sprijinului acordat de stat, are loc creșterea numărului de locuri de muncă create și menținute în zonele respective și în același timp, creșterea numărului de tineri stabiliți în mediul rural.

6. Va avea loc îmbunătățirea prelucrării și marketingului produselor agricole și implicit creșterea valorii adăugate pe produs.

7. Dezvoltarea aptitudinilor și capacităților profesionale ale producătorilor agricoli și altor persoane implicate în activități agricole.

8. Ca urmare a organizării exploatațiilor agricole pe baza unei dezvoltări durabile la nivel macroeconomic, va avea loc dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii conexată însă cu cerințele dezvoltării agriculturii.

Acestea sunt principalele efecte ale practicării agriculturii durabile. Totuși, există o dilemă în ceea ce privește implicațiile. Populația va trebui să fie bine informată pentru a o determina să participe la cheltuielile pe care le implică practicarea și dezvoltarea unei agriculturi durabile și indirect la cheltuielile care se vor reflecta în prețurile produselor agricole și alimentare.

Agricultorii dacă vor produce durabil și ecologic vor obține o producție mai mică, iar atunci ei vor trebui să-și recupereze cheltuielile și producția nerealizată prin preț.

Un lucru îl știm sigur, dacă va fi practicată agricultura durabilă ȋn comuna Târlișua două cerințe macroeconomice importante se vor îndeplini: asigurarea sănătății mediului natural, cât și a populației.

CONCLUZII

O dezvoltare durabilă înseamnă a realiza un echilibru între om și natură. Și trebuie să se încerce prin acestă dezvoltare, o îmbunătățire a relației om – natură, precum și creșterea standardului de viață a generațiilor actuale fără a reduce șansa viitoarelor generații de a veni în întâmpinarea propriilor nevoi. De asemenea, localnicii trebuie să conștientizeze importanța biodiversității și, prin programe de instruire inițiate de autoritățile în măsură, să-și însușească cunoștințe referitoare la modul de protecție și exploatare durabilă a comunei Târlișua.

Dar pe lȃngă conștientizarea nevoii unei dezvoltări durabile, oamenii trebuie să treacă la fapte pentru a ȋncerca să schimbe comuna. Ei trebuie să ia inițiativă, să găsească propuneri și soluții și să le pună ȋn practică.

Iar lucrul cel mai important este să exploateze rațional și să contribuie la o dezvoltare durabilă eficientă, ȋn special a:

pajiștilor;

solului;

pădurilor;

turismului;

agriculturii.

Toate aceste elemente pentru care este nevoie de o dezvoltare durabilă sunt ȋntr-o strȃnsă relație ȋntre ele, iar dacă se va reuși aceasta atunci putem vorbi ȋntr-adevăr de o dezvoltare durabilă.

Dezvoltare durabilă nu trebuie privită doar ca și un moft sau ca un mijloc de ȋmbunătățire a condițiilor de trai (de exemplu nu trebuie să realizăm o agricultură durabilă, doar gȃndindu-ne la profitul pe care ȋl putem obține de pe urma acesteia), ci trebuie privită ca o necesitate a zilelor noastre. Această necesitate derivă din considerentul că resursele Terrei nu sunt inepuizabile, iar dezastrele și calamitățile din jurul nostru reprezintă furia naturii, deoarece oamenii prin activitățile nesăbuite și necontrolate asupra componentelor ei ȋi perturbă firescul.

Așadar, răspunsul naturii pentru ignoranța și iraționalitatea umană nu este unul tocmai plăcut. Multe dintre bolile umane și calamitățile petrecute ȋn lume ar fi putut fi evitate, dacă omul ar fi respectat legile naturii și ar fi protejat-o. Dar egoismul uman, a făcut ȋn așa fel ȋncȃt ca fiecare să ne gȃndim doar la bunăstarea proprie, nu și a mediului ȋnconjurător (astăzi, noi am uitat că toate realizările noastre depind de mijloacele pe care le avem, nu numai de noi ȋnșine).

Așadar, ȋn concluzie, pot să afirm faptul că schimbarea și stoparea furiei naturii și a componentelor ei, stă ȋn fiecare din noi. Împreună putem să ȋnvingem dezastrul ce ne amenință, iar separat ȋi putem grăbi izbucnirea. Așadar ce vom alege?……Asta depinde de numai de noi…..

Bibliografie

1. Bănărescu, P.,V. Tatole, 1986, Concepțiile moderne asupra speciilor și ocrotirea naturii, Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător, V. 30, Nr. 2, Ed. [NUME_REDACTAT], București, pg. 67.

2. Băncilă, I., 1958, [NUME_REDACTAT] Orientali, Ed. Științifică, București, pg. 68.

3. Bleahu, M.,1999, Este posibilă dezvoltarea durabilă globală pe termen lung, Lucrările celui de-al II-lea Congres – Dezvoltarea în pragul mileniului III.

4. Bleahu, M., 1956, Pitorescul regiunilor carstice din România, SRSC, București, pagina 54.

5. Bleahu, M., 1976, Peșteri din România, Ed. Științifică, București, pg. 23.

6. Bleahu, M., 1998, Ocrotirea naturii și a mediului, Culegere de articole în vol. „Ecologie-natură-om”, Ed. Metropol, București, pg. 41.

7. Boșcaiu, N., Gh. Coldea, C. Horeanu, 1994, [NUME_REDACTAT] a plantelor vasculare dispărute, periclitate, vulnerabile și rare din flora României, Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător, V. 98, Nr. 1, Ed. [NUME_REDACTAT], pg. 45-56.

8. , P., A. Philips, M. Green, B. Amos, 1994, [NUME_REDACTAT] and the IUCN system of protected area management categories.

9. Bunescu, V., V. Miclăuș, 1962, Câteva date privitoare la solurile pășunilor alpine și subalpine din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Cluj, pg. 13, 71-79.

10. Buta, I., [NUME_REDACTAT], 1979, [NUME_REDACTAT], Ghid turistic, Ed. Sport-Turism, București, pg. 21.

11. Chintăuan, I., V. Ștefan, [NUME_REDACTAT], Gh. Coldea, 2004, Arii protejate din [NUME_REDACTAT], Ed. Supergraph, [NUME_REDACTAT], pg. 224.

12. Coste I., I. Borza, G. Arsene, 2001, Ecologie generală și agricolă, d. Orizonturi universitare, Timișoara.

13. Cristea V. și [NUME_REDACTAT], 2004, De la biodiversitate la OMG-uri?, Ed. Eikon, Cluj-Napoca.

14. Cristea, V., 1996, Ocrotirea naturii în România, Ocrotirea naturii și protecției mediului în România, Ed. Univ. Press, Cluj-Napoca, pg. 315.

15. Donita N., A. Popescu, [NUME_REDACTAT]-Comanescu, [NUME_REDACTAT], I. Biris, 2005, Habitatele din Romania, [NUME_REDACTAT] Silvica, Bucuresti, 21-36.

16. Georgescu C., 1999, Dezvoltarea durabilă pentru o țară în tranziție – România, Lucrările celui de-al II-lea Congres – Dezvoltarea în pragul mileniului III.

17. [NUME_REDACTAT], I. Razec, 1997, Cercetări privind calitatea furajelor de pajiști, Lucrări șt. ale S.C.C.P. Măgurele-Brașov, vol. 50 de ani de cercetare.

18. Ghidra V., M. Botu, R. Ssestrș, I. Botu, 2004, Biodiversitate și bioconservare, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

19. Ivașcu G., 1999, Conceptul și imperativul dezvoltării durabile, publicat în Lucrările celui de-al II-lea Congres – Dezvoltarea în pragul mileniului III.

20. Korevaar H., R.H.M. Geets and W. DE Visser, 2004, Reintroduction of grasslands species, [NUME_REDACTAT] in , vol.9, 246-248.

21. Krautzer B., W. Graiss, G. Peratoner and C. Partl, 2004, Evaluation of site-specific and comercial seed mixtures for alpine pastures, [NUME_REDACTAT] in , vol.9, pg. 270-272.

22. Krautner, Th., 1938, Des kristaline Massif von Țibleș, [NUME_REDACTAT] Geolologic, București, pg. 164-287.

23. Krautner, H., 1968, Vederi noi asupra masivului cristalin al Tibleșului, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], București, pg.13.

24. MOISUC A., I. SAMFIRA, P. CARRERE, 2001, Pajiști naturale și exploatații ecologice, Ed. AGROPRINT, .

25. [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, nr. 423/ 17.06.2003, Ordin pentru aprobarea strategiei privind organizarea activităților de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung.

26. Motcă GH., I. Oanceam, [NUME_REDACTAT],(l994), [NUME_REDACTAT], Ed. [NUME_REDACTAT].

27. Niculescu M. E.,1999, Dezvoltarea durabilă la începutul mileniului III, Lucrările celui de-al II-lea Congres – Dezvoltarea în pragul mileniului III.

28. Nyarady, A., 1963, Contribuții la studiul și cartarea pajiștilor subalpine din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București, pg. 819-824.

29. Nyarady, A., 1966, Răspândirea și caracteristicile ecologico-fitocenologice ale stațiunilor cu Festuca porcii Hackel, Catalog de semințe, [NUME_REDACTAT] Cluj, pg. 81-92.

30. Ponozeanu, T., Munții în atenția [NUME_REDACTAT] Unite, www.agriculturaromâniei.ro

31. Ponozeanu, T., Ziua internațională a Muntelui la Academia de [NUME_REDACTAT] și Silvice, www.agriculturaromâniei.ro

32. Porcius, F., 1885, Flora din fostul district românesc al Năsăudului în Transilvania, în [NUME_REDACTAT] Române, Memorii și notițe, București, pg. 99.

33. Puia I, V. Popescu, St. Erdelyi, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (1976), Productivitatea unor ecosisteme de pajiști montane și alpine din România, în Lucrări științifice. ale S.C.C.P . Măgurele-Brașov, vol II.

34. Puia și colab., 2001, Agroecologie și ecodezvoltare, [NUME_REDACTAT], Cluj – Napoca.

35. Resmeriță, I., 1970, Flora, vegetația și potențialul productiv pe [NUME_REDACTAT], Ed. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

36. Rotar, I. și L.Carlier, 2005, [NUME_REDACTAT], Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

37. Rotar I., [NUME_REDACTAT] și N. Sima, 2003, Practicum de praticultură, Ed. Poliam, Cluj-Napoca.

38. Safta, I., 1937, Pășunile și fânețele, îngrijirea și exploatarea lor, Ed. [NUME_REDACTAT].

39. Safta, I., 1943, Cercetări geobotanice asupra pășunilor din Transilvania, Ed. [NUME_REDACTAT].

40. Schimid, B., 2003, Biodiversität: dynamisch, kostbar und schützenswert, Agrarforschung 7(11-12): 528-533,

41. Scotton, M., L. Vescovo and A Carbonari, 2003, Grassland seed harvesting for ecological restoration, [NUME_REDACTAT] in , vol.8,pg. 588-591

42. Țurca, I., A.J. Kovacs, C. Roșu, C. Ciubotariu, T. Chifu, [NUME_REDACTAT], C. Bărbulescu, V. Cardașol, D., Popovici, N. Simtea, GH. Motcă, I. Dragu, M. Spirescu, 1987, Principalele tipuri de pajiști din R. S. România, Ed. Poligrafică “[NUME_REDACTAT]”, pg. 25-27.

43. Vintilă, C., Agricultura ecologica nu poate înlocui agricultura clasică, www.revista–ferma.ro/index–editoria.html.

44. Wilson, E. O., F. M. Peter, 1988, Biodiversity, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], Washington, D.C., pg. 54.

45. Legea nr. 5/2000, Privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a-III-a.

46. Legea nr. 462/2001, Privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.