Scurt Istoric In Domeniul Asigurarilor

CAPITOLUL I Scurt istoric în domeniul asigurărilor

Originile asigurărilor sunt atît de îndepărtate, încît este practic imposibil de a stabili o dată exactă de apariție a acestora.

Apariția și evoluția operațiunilor de asigurare

Cel mai vechi document scris despre asigurări, cunoscut până acum, își are originea acum aproximativ 6500 de ani. Meșteșugarii tăietori de piatră din Egiptul de Jos au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuția tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau pe membrii colectivității.

Cea dintâi asigurare obligatorie cunoscută a fost instituită de Solon, înțeleptul legislator atenian (640-558 î.e.n.), care a obligat societățile politice și meșteșugărești să constituie un fond comun, alimentat prin cotizații lunare, care să repare prejudiciile apărute în interiorul grupului.

Spre deosebire de alte popoare, în Roma Antică s-a dezvoltat preponderent asigurarea reciprocă în cadrul diverselor uniuni profesioniste, colegii, fondate pe baza unui statut. Conform regulilor stabilite, fiecare membru ce adera la colegiu, era obligat să depună o plată de intrare, iar apoi să achite lunar o primă anumită. În cazul decesului membrului acestui colegiu, din fondul acumulat, se ahita o sumă necesară pentru înmormîntare. E interesant de menționat, că în statutul colegiului Lanuvian erau stipulate temeiurile de refuz de plata sumei asigurate, la care se atribuiau – sinuciderea și neachitarea primelor la termenele cuvenite.

Datorită evoluției dreptului roman, în Roma antică a apărut primul contract de asigurare, care se numeacontract de Împrumut. Era vorba de un împrumut care acoperea sau garanta un transport de mărfuri cu destinație îndepărtată. Dacă mărfurile nu ajungeau la destinație în bune condiții, cel care garanta cu bani pierdea definitiv dreptul de rambursare a sumei împrumutate.

În Evul mediu, în țări precum Germania, Anglia, Irlanda, Danemarca s-au organizat CHILDE care funcționează pe principiul întrajutorării și acordau despăgubiri în caz de pagube și pierderi.

Cele mai vechi asociații mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, câte una la 20 de gospodării, care acopereau, pe principiul reciprocității, daunele din pierderile de animale. Primele operațiuni de asigurare maritimă au apărut în porturile italiene, în secolul al XIV-lea.

O formă deosebită de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine, apărute în Franța, în secolul al XVII-lea și răspândite apoi în Olanda, Anglia și Germania. Fiind legat de asigurările de viață, în acest sistem, participanții la împrumut primeau în locul dobânzilor rente viagere.

Dezvoltarea traficului de călători pe calea ferată a condus la apariția în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea, a primei societăți specializate în acest domeniu – RAILWAY PASSENGERS COMPANY.

Practica asigurărilor de viață își demonstrează începuturile prin înființarea, la 26 iulie 1706, a Societății amicale pentru asigurări veșnice (Amiable Society for a Perpetual Assurance).

De la începutul secolului al XVIII-ea și până în secolul al XlX-ea, pe plan internațional s-au practicat trei mari forme de asigurări: maritime, de incendiu și de viață. Progresele acestora sunt strîns legate de dezvoltarea activității economice și evoluția dreptului.

Prima poliță de asigurare maritimă dovedită până azi a fost semnată în anul 1347 la Genova, iar prima intervenție a statului pe piața asigurărilor datează din anul 1435. Prin ordonanța de la Barcelona, dată de Jacques I d'Aragon se reglementau clauzele contractului de asigurări maritime. Douăsecole mai tîrziu, creșterea puterii maritime engleze este însoțită de o dezvoltare foarte importantă a camerelor de asigurări maritime, care vor conduce la apariția societății Lloyd's.

La sf.sec.XIX etnograful, istoricianul și arheologul american L.Morgan (1818-1881) și economistul german F. Enghels (1820-1895), au elaborat periodizarea cultural-istorică, conform căreia, societatea umană în dezvoltarea sa a parcurs trei epoci: sălbăticia, barbaria, civilizația, fiecare la răndul său incluzînd trei trepte: inferioară, mijlocie, superioară. Riscul apare la sfîrșitul treptei inferioare al sălbăticiei, cînd omul sălbatic începe să conștientizeze ce este riscul. Doar sălbaticul care nu înțelege ce e moartea, nu are sentimentul fricii față de ea. Sărind de pe o stîncă pe alta, el nu înțelege că riscă cu viața.

Asigurarea apare în forma sa naturală ca protecție împotriva foamei în anumite perioade ale anului. Oamenii primitivi congelau sau uscau alimentele, făcînd rezerve pentru zilele grele. Punctul de pornire al acestei etape, e considerat nu începutul demarării procesului delimitării omului de maimuță, dar apariția Homo sapiens, aproximativ 40 mii ani î.e.n.

Ca punct final vom considera perioada apariției mărfii-intermediar, cu alte cuvinte, a produsului destinat schimbului, aproximativ 8 mii ani î.e.n. Apariția mărfii-intermediar corespunde epocii barbare, ce este legat de apariția statelor. Se elaborează legi, ce sunt reguli de viață atotcuprinzătoare pe teritoriul unui stat oarecare. Unele din primele legi ce a ajuns în zilele noastre, au fost legile adoptate în Mesopotamia aproximativ în anul 2000 î.e.n. Ca document economic mai clar și mai clasic, sunt legile lui Hammurabi, adoptate aproximativ în anul 1800 î.e.n. Această perioadă în dezvoltarea asigurărilor a durat pînă în a.550 î.e.n., cînd în statul Lidian au apărut primele monede de aur. Apariția banilor metalici marchează începutul civilizației. Din momentul intrării în epoca civilizației, asigurarea capătă în mod vădit caracter sau formă bănească.

Deci, putem face concluzia, că asigurarea nu s-a putut organiza decît pe acea treaptă de dezvoltare a societății umane în care au apărut plusprodusul, ca sursă de creare a fondului de asigurare și banii cu funcțiile lor de mijloc de plată și de acumulare.

Scurtă privire istorică asupra asigurărilor în România

În România, asigurarea de bunuri, persoane și răspundere civilă are o vechime de peste 120 de ani. Evoluția acesteia în timp poate fi concentrată în trei mari perioade: 1871-1948; 1949-1991; 1991 și până în prezent, fiecare perioadă caracterizată prin diferite tipuri de organizații de asigurare, cu diferite tipuri de proprietate și metode de conducere.

Primele organizații, care au avut și caracter de mutualitate și întrajutorare, au fost breslele din Transilvania, înființate în secolul al XIV-lea. Tot în Transilvania va apărea, în anul 1844, prima organizație de asigurare propriu-zisă întemeiată de către Asociația Meseriașilor din Brașov, sub denumirea de Institutul General de Pensii din Brașov, având caracter specific de asigurări de viață. Se apreciază că în Transilvania condițiile istorice au permis ca influența unor mari societăți de asigurare ale timpului (Assicurazioni Generali și Riunioni Adriatica di Sicurenza), a căror rază de activitate s-a extins și în această parte a țării noastre, populația Transilvaniei să cunoască mai înainte, decât populația din alte regiuni ale țării, instituția asigurărilor.

Prima societate de asigurări a fost înființată prin înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871 și a purtat denumirea „Dacia". Până la acea dată, comerțul de asigurare era exercitat de reprezentanțe ale unor societăți de asigurare austriece, italiene, engleze și maghiare. După doi ani, adică în 1873, a fost înființată a doua societate de asigurare, „România”, care, în anul 1881 a fuzionat cu „Dacia”, consti-tuindu-se astfel societatea „Dacia – România", care a devenit una dintre cele mai puternice societăți de asigurare din România.

Datorită eficienței organizării și funcționării societății „Dacia – România", asigurătorii străini prezenți pe piața asigurărilor din România în acea vreme au fost nevoiți să-și cedeze portofoliile de asigurări acestei societăți și să-și retragă reprezentanțele de pe teritoriul românesc. A urmat constituirea altor societăți de asigurare, precum: „Generala", în anul 1907, specializată în asigurarea transporturilor maritime de cereale, societatea „Agricola", în anul 1907, care practica asigurări legate de agricultură. în anul 1920 s-a constituit societatea „Steaua României”, care a fuzionat în anul 1922 cu „Ancora”, iar în 1932, a preluat portofoliul românesc al societății „Pheonix" din Viena.

Societățile mai sus menționate, împreună cu multe altele, au creat în România o veritabilă piață de asigurări, care s-a extins și în alte state. Spre exemplu, primele societăți de asigurare din Bulgaria au apărut ca filiale ale societăților „Dacia -România" (1881) și „Naționala" (1889), perioadă în care asigurătorii români au atins apogeul.

O mențiune care merită consemnată în istoria comerțului cu asigurări în România, este înființarea, pe lângă Ministerul Comerțului și Industriei, în anul 1930, a Oficiului pentru Supravegherea întreprinderilor Private, care încheiau asigurări sau reasigurări în țară. Se pune, astfel, în practică, necesitatea constatată la nivel mondial, de intervenție a statul în materia asigurărilor, prin diferite organisme și instituții, în vederea efectuării controlului și supravegherii operațiunilor de asigurare în ansamblul lor.

Mai trebuie reținut că, pe teritoriul românesc, în afară de societățile comerciale de asigurare, comerțul cu asigurări mai era practicat și de către societățile mutuale de asigurare, al căror obiect era concentrat pe asigurările mutuale de animale și de culturi agricole, precum și de către instituții publice de asigurări, dintre care cea mai reprezentativă a fost Casa de Asigurări a Ministerului de Interne și a funcționat în perioada 1870-1948, înființându-se pe bazele acesteia Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat.

Procesul constituirii și evoluția societăților de asigurare în România s-a desfășurat pe fundalul fenomenului de centralizare, migrare și expansiune a capitalului în asigurări. Astfel, în anul 1871, când a luat naștere prima societate de asigurări în vechea Românie, denumită Dacia, cu un capital de 3 milioane de lei, interesul stârnit în rândul populației a fost deosebit. Susținută cu entuziasm de V. Boerescu, ministrul afacerilor externe, membru al primului consiliu de administrare a societății, Dacia a avut o contribuție însemnată în procesul de modernizare a României.

Fenomenul asigurărilor private s-a stins în țara noastră în anul 1948, când au fost naționalizate societățile de asigurare și societățile mutuale și au continuat să funcționeze până la 1 septembrie 1949, când toate acestea au fost dizolvate și lichidate, iar portofoliul și rezervele tehnice au fost preluate de societatea generală sovieto-română de asigurări pe acțiuni, „Sovromasigurarea", înființată în același an.

În anul 1953, societatea „Sovromasigurarea" a fost și ea lichidată și în locul ei a luat ființă A.D.A.S., fiind singura instituție de asigurare din țara noastră. Așa se face că, în perioada 1949-1990, domeniul asigurărilor a constituit monopolul statului, iar politica acestuia punea accent pe obținerea beneficiilor din activitatea de asigurare și nu pe satisfacerea nevoilor asiguraților. Astfel se explică faptul că, în perioada menționată, formele de asigurare în România sunt extrem de reduse (asigurarea obligatorie și foarte puține forme de asigurare de persoane).

Monopolul statului pe piața asigurărilor a încetat în decembrie 1990, când, prin

H.G. nr. 1279/1990 s-a desființat Administrația Asigurărilor de Stat, activitatea acesteia fiind preluată de trei societăți comerciale de asigurări pe acțiuni:

a) Asigurarea Românească S.A., a preluat portofoliul asigurărilor facultative de viață, asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme și a altor asigurări;

b) Societatea de Asigurare și Reasigurare Astra S.A. căreia i-au fost transmise asigurările cu participare A.D.A.S. în străinătate și cele aferente asigurărilor și reasigurărilor externe;

c) Carom S.A., care a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor, în cazurile de pagube produse în România, când răspun

derea revine unor asigurați la asigurători din străinătate și în cazurile de daună produse în străinătate de asigurați la societăți de asigurare din țara noastră.

Patria reasigurărilor este considerată Germania. Prima companie de reasigurare a fost fondată de Cologne în anul 1846, apoi a apărut Societatea de reasigurare de la Munhen. În 1885 apare "Societatea rusă de reasigurare", ce se ocupă de reasigurarea riscurilor de incendii. Din sec. XIX-lea pe pozițiile din frunte se află uniuni de asigurare de tip cartel și concern. Un cartel puternic a fost creat în 1874 la Berlin, ce purta caracter interanțional și era constituit din 16 societăți de asigurare (rusești, suedeze, austriece ș.a.) În anul 1920 el îngloba deja 230 societăți din 26 de țări. Factorii determinanți, care au condus la apariția asigurărilor contemporane, sunt cei economici și sociali, dar cel mai important – apariția unei activității raționale capitaliste cu orientare spre valorile raționalității formale.

Dintre factorii economici vom menționa :

Schimbarea condițiilor economice generale. Trecerea de la o economie exclusiv agricolă la una diversificată (breasla, industrie, comerț) a dus la creșterea și adîncirea raporturilor dintre oameni și implicit, a cauzelor generatoare de pagube. De asemenea, importanța banilor în relațiile comerciale a favorizat ideea compensației bănești a pagubelor;

Dezvoltarea schimburilor internaționale. Succesul marilor tîrguri și înmulțirea expedițiilor pe mare au arătat necesitatea asigurării mărfurilor șinavelor împotriva riscurilor în timpul transportării.

La rîndul lor, factorii sociali se referă la:

Accentuarea procesului de urbanizare. Concentrarea populației în orașe și apariția noilor tipuri de locuințe au încurajat apariția evenimentelor producătoare de pagube;

Organizarea breslelor care a favorizat solidaritatea acestor grupuri, în care membrii lor își acordau ajutor reciproc în caz de pagube.

Dezvoltarea societății a dus, pe de o parte, la creșterea avuției naționale, iar pe de altă parte, a plasat omul în procese de producție mai complexe, cu un grad de periculozitate mărit. A sporit astfel interesul omului pentru acțiunile de previziune. Secolul XIX-lea e marcat de o nouă etapă în dezvoltarea asigurărilor, fapt legat de implicarea activă a statului în asigurări. Înțelegănd rolul enorm economic și social al asigurărilor, statul dorește să se folosească de avantajele lor în interes propriu.

În anul 1949, se înființează Societatea Sovieto-română de asigurări SOVROMASIGURARE, care a preluat întregul portofoliu și rezervele tehnice matematice ale societăților de asigurări naționalizate.

În anul 1952, s-a creat Administrația Asigurărilor de Stat – ADAS, cu capital integral românesc, fiind specializată în operații de asigurare, reasigurare și comisariat de avarie. ADAS avea sediul central la București, sucursale, agenții și puncte de lucru în fiecare județ, se afla sub conducerea generală a Ministerului de Finanțe, efectua asigurări de bunuri, persoane și răspundere civilă prin efectul legii și pe baze contractuale.

Dacă până în anii 60 primele încasate proveneau mai ales din asigurarea prin efectul legii, treptat, asigurările facultative au devenit precumpănitoare, iar asigurările în lei se află pe primul loc față de cele în valută.

Asigurarea unor importante categorii de bunuri din agricultură, toate bunurile aparținând CAP-urilor, animalele aparținând gospodăriilor din mediul rural, clădirile și construcțiile organizaților cooperatiste asigurate prin efectul legii, erau asigurate în completare pe baza contractelor.

Chiar dacă sumele asigurate la animale și culturi agricole se situau cu mult sub valorile reale, asigurarea acestor categorii de bunuri a jucat un rol pozitiv în economia națională în acoperirea unei părți din daunele provocate de factorii naturali.

Revoluția din 1989 a constituit un moment de răscruce în istoria României, ale cărui implicații s-au reflectat în domeniul asigurărilor prin măsurile instituite pe plan organizatoric și funcțional, începând cu anul 1991.

Conform Legii privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale în domeniul asigurărilor, activitatea de asigurare în țara noastră se desfășoară prin trei categorii de societăți:

a) societăți de asigurare, reasigurare;

 b) societăți de intermediere și agenții de intermediere;

 c) societăți care prestează alte sarcini privind activitatea de asigurare.

În România se pot constitui societăți de asigurare cu capital românesc și mixt, iar societățile de asigurare străine pot înființa reprezentanțe în țara noastră.

La 31 decembrie 1990, ADAS s-a desființat, în locul său luând ființă trei societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor:

a) ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ – ASIROM, care a preluat activele aferente asigurărilor facultative de viață, prin efectul legii, a autovehiculelor, alte asigurări pasivele corespunzătoare, bunurile imobiliare aparținând ADAS,

b) ASTRA care a preluat activitatea societăților mixte cu participarea ADAS din străinătate și pasivele corespunzătoare;

c) CAROM care a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea, plata despăgubirilor pagubelor produse în România, dacă presupune răspunderea asiguraților la societăți de asigurare din străinătate.

Istoricul reglementărilor din domeniul asigurărilor

În doctrina de specialitate se precizează că primele reglementări referitoare la asigurări au fost cuprinse în legile Rhodosului din secolul al IX-lea î.e.n. Aceste legi nu reglementau faptele de asigurare în conținutul lor actual, dar făceau referiri la

„avaria comună” în exercitarea comerțului maritim și tratau problemele legate de împărțirea și suportarea riscului avarierii sau distrugerii navelor.

Prima reglementare mai detaliată a asigurărilor se pare că este Ordonanța din 1453, emisă în Barcelona, care a fost cel dintâi act normativ ce a încercat să legifereze asigurările maritime. în Anglia, primul act normativ ce legifera raporturile de asigurare îl constituie „Elisabetan Act”, adoptat în anul 1601. în Franța, prima reglementare privind asigurările o constituie Ordonanța din 1681 a lui Ludovic al IV-lea, urmată de adoptarea, în 9 aprilie 1898. a Legii privind asigurarea victimelor accidentelor de muncă.

În România, cel dintâi act normativ în materia asigurărilor a fost înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871, Decret prin care a fost autorizată și înființarea primei societăți de asigurare, „Dacia”. Au urmat apoi:

Codul Comercial din 1887;

Legea pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementare a contractului de asigurare din 7 iulie 1930, cu modificările ulterioare din: 9 aprilie 1931, 12 martie 1932 și 10 aprilie 1936';

Legea pentru convertirea în lei a anumitor prestări prevăzute în unele contracte de asigurare, din 27 martie 1937;

Decretul-lege din 29 martie 1941 privind interzicerea de constituire de noi societăți de asigurare în România,

Decretul-lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea riscului de război în asigurările de viață;

Decretul nr. 470/1971 privind organizarea și funcționarea Administrației Asigurărilor de Stat;

Decretul nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat

Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor;

Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România;

Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor;

Noul cod civil (Legea nr. 287/2009 privind Codul civil').

Ultimele trei reglementări, respectiv Legea nr. 136/1995, Legea nr. 32/2000 și noul Cod civil reprezintă principalele acte normative ce reglementează comerțul cu asigurări, iar pentru realizarea armonizării legislației românești cu cea a Uniunii Europene în materie, acestea au fost modificate pentru a fi în concordanță cu reglementările europene în domeniu. Prin art. 192 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil au fost abrogate art. 9-47 din Legea nr. 136/1995 și, astfel, principalele reguli privind contractul de asigurare și diferitele forme de asigurare sunt consacrate în noul Cod civil.

Datorită multitudinii reglementărilor pe care le reclamă comerțul asigurărilor, unele state au concentrat regulile din acest domeniu în acte normative deosebit de ample pe care le-au intitulat „Coduri de asigurare”.

Istoria asigurărilor în România

Activitatea în domeniul asigurărilor în țara noastră se caracterizează în prezent prin existența a peste 60 de societăți de asigurare care au un profil variat de activitate, încercarea de autodefinire a fiecăreia și hotărârea lor de a face față concurenței pe piața asigurărilor. Cele mai multe s-au constituit ca societăți de asigurare, câteva dintre ele înregistrându-se însă și cu activitate de asigurare-reasigurare.

În anul 1991 a luat ființă Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare în cadrul Ministerului Finanțelor, având rolul de a supraveghea aplicarea dispozițiilor legale în domeniul asigurărilor, de a preveni starea de insolvabilitate a societăților comerciale din domeniul asigurărilor și de apărare a drepturilor asiguraților.

În baza Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 148, din 10 aprilie 2000, activitatea și atribuțiile Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare au fost preluate de comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care are următoarele atribuții:

elaborează sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestui domeniu și avizează actele administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurare;

supraveghează situația financiară a asigurătorilor, în vederea protejării intereselor asiguraților sau ale potențialilor asigurați, scop în care poate dispune efectuarea de controale ale activității asigurătorilor sau brokerilor de asigurare;

ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice;

participă în calitate de membru la asociațiile internaționale ale autorităților de supraveghere în asigurări și reprezintă România la conferințe și întâlniri internaționale referitoare la supravegherea în asigurări;

aprobă acționarii semnificativi și persoanele semnificative ale asigurătorului. În conformitate cu criteriile stabilite prin norme,

aprobă divizarea sau fuzionarea unui asigurător înregistrat în Româniaș

aprobă transferul de portofoliu;

poate solicita prezentarea de documente și informalii referitoare la activitatea de asigurare, atât la asigurători, cât și de la orice altă persoană care are legătură cu activitatea acestora;

participă la elaborarea planului de conturi, a normelor și metodelor contabile, după consultarea cu asociațiile profesionale ale operatorilor din asigurări;

îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege.

În secolul al XX-lea asistăm la o perfecționare continuă a mecanismului de asigurare. Una din cele mai importante trăsături ce caracterizează dezvoltarea sistemului mondial de asigurări la ora actuală este globalizarea pieții mondiale de asigurări, care se prezintă printr-un proces de lichidare treptată a barierelor economice și legislative ce separau piețile de asigurări a unor state. Unul din exemplele elocvente ce confirmă această tendință,este crearea unui spațiu de asigurări unic în țările Uniunii Europene. 

Caracteristic pentru piața mondială de asigurări este: existența unui număr important de companii de asigurare ce funcționează în diverse forme organizațional-juridice, concentrarea la ele a unui capital și active enorme, o gamă extrem de largă de operațiuni și produse de asigurare oferite, existența unei legislații dezvoltate ce ține de domeniul asigurărilor și a unui sistem de supraveghere de stat viabil, existența diverselor asociații și uniuni a asigurătorilor și asiguraților, un sistem dezvoltat al intermediarilor, firme de consultații și de raiting.

Situația actual a pieței de asigurări în România

Piața asigurărilor din România (primele brute subscrise) a atins, în primul trimestru al anului 2014, un nivel de 2,05 miliarde lei, în scădere cu 3,43% față de intervalul similar al anului trecut, anunta Autoritatea de Supraveghere Financiara. Valoarea primelor brute subscrise (PBS), în perioada ianuarie-martie 2014, reprezintă 1,26% din Produsul Intern Brut (PIB) estimat de INS pentru primul trimestru al acestui an.

Primele brute subscrise pe clase de asigurări. Pe segmentul asigurărilor generale, valoarea PBS a înregistrat, în primele trei luni ale anului, o scădere de 2,09% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013, potrivit datelor preliminarii raportate de societățile supravegheate și reglementate de ASF. 

Clasa X (RCA + CMR) deține cea mai mare pondere (44,53%) din totalul primelor brute subscrise la categoria asigurări generale. Valoarea primelor brute subscrise în această clasă s-a cifrat la 744,34 milioane lei, în creștere cu 10,03% față de valoarea înregistrată în primul trimestru al anului 2013. A doua clasă de asigurare ca pondere (25,04%) a fost clasa III – Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare (CASCO). Primele brute subscrise în această clasă au înregistrat o scădere de 1,01% față de trimestrul I 2013, până la 418,55 milioane lei.

La nivelul întregii piețe, prima de asigurare medie anualizată, înregistrată în primul trimestru al anului 2014, pentru RCA, a fost de 468 de lei față de 462 de lei în primul trimestru al anului trecut.

Pe segmentul asigurărilor de viață, PBS au înregistrat o scădere de 8,91% față de primul trimestru al anului 2013, până la 382,28 milioane lei.

Primele brute subscrise în clasa AI – Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare au avut o pondere de 66,66% din totalul asigurărilor de viață, însumând 254,83 milioane lei, în scădere cu 6,18% față de primul trimestru al anului 2013.

Indemnizațiile brute plătite pe clase de asigurări. Indemnizațiile brute plătite (IBP) – despăgubirile achitate de către asigurători – în primul trimestru al anului 2014 au totalizat 1,31 miliarde lei, în creștere cu 0,93% față de perioada similară din anul 2013.

IBP aferente categoriei asigurări generale s-au ridicat la valoarea de 1,13 miliarde lei, în creștere cu 2,25% față de primele 3 luni ale anului 2013, iar indemnizațiile brute, maturități și răscumpărări plătite pentru asigurări de viață au fost în valoare de 183,12 milioane lei, mai puțin cu 6,53% față de perioada similară din anul 2013.

Pe segmentul asigurărilor generale, valoarea cea mai mare a indemnizațiilor brute plătite, în primul trimestru al anului 2014, a fost aferentă clasei X (Asigurare pentru răspundere civilă pentru vehicule), în sumă de 534,57 milioane lei (în creștere cu 4,39% față de primul trimestru al anului 2013). Ponderea acestor indemnizații a reprezentat 47,15% din total.

A doua pondere a indemnizațiilor brute plătite pentru asigurări generale (33,57% din total) a fost înregistrată în clasa III CASCO (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare). Indemnizațiile plătite pentru această clasă au fost de 380,58 milioane lei.

Rata daunei pentru asigurări generale a înregistrat, la sfârșitul primului trimestru al anului 2014, o crestere față de perioada similară din 2013 și a urcat până la 73,11% față de 65,37%.

Rata daunei exprimă raportul dintre primele câștigate de asigurători și despăgubirile înregistrate în perioada de referință.

În trimestrul analizat, numărul dosarelor de daună avizate pentru RCA a fost de 70.344, în scădere cu 9% față de aceeași perioadă a anului 2013.

Societăți de asigurări – cote de piață. În primele 3 luni ale acestui an, 37 de societăți de asigurare desfășurau activități în domeniu (20 de societăți practicau doar asigurări generale, 9 doar asigurări de viață, iar 8 au practicat activități pe ambele categorii de asigurări).

Primele 10 societăți de asigurare au generat aproape 80% din valoarea totală a primelor subscrise, atât pe segmentul asigurărilor generale, cât și pe cel al asigurărilor de viață.

Situația petițiilor. În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2014 au fost primite, la Direcția Protecția Asiguraților din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, un număr total de 4.692 de petiții, dintre care au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate și soluționate 3.128 de petiții. Dintre acestea, 2.841 de petiții au fost transmise de către asigurați/păgubiți și 287 solicitări au fost trimise de către service-urile auto. Restul petițiilor au avut ca obiect solicitări de informații, reveniri/completări la petiții deja analizate, solicitări care nu intră în sfera de competență a ASF.

Numărul petițiilor reprezintă 1,52% din numărul total de daune avizate în această perioadă (205.047) și 0,02% din numărul total al contractelor de asigurare aflate în vigoare.

Societățile de asigurare care au înregistrat cel mai mare număr de reclamații în primul trimestru al anului 2014