Salarizarea Si Inegalitatea de Venituri In Societate. Analiza Comparativa
Salarizarea și inegalitatea de venituri în societate. Analiză comparativă
Introducere …………………………………………………………………………………………………………….
I. Salarizarea și mecanismele sale …………………………………………………………………………….
1.1. Analiza teoretico –metodologică privind salarizarea………………………………………………..
1.2.Formarea salariului în economia de piață………………………………………………………………..
1.3. Salarizarea și formele sale …………………………………………………………………………………..
II.Inegalitatea de venituri în societate…………………………………………………………………………..
2.1. Distribuția veniturilor în societate……………………………………………………………………………
2.2.Măsurarea inegalității de venituri ………………………………………………………………………….
2.3.Factorii care determină inegalitatea veniturilor………………………………………………………….
III. Dinamica salariului și pragul de sărăcie ……………………………………………………………….
3.1. Nivelul de dezvoltare economică și dinamica salariului………………………………………….
3.2. Sărăcia absolută și relativă ……………………………………………………………………………………….
3.3. Exemple de politici sociale ………………………………………………………………………………………
IV. Analiză comparativă privind salarizarea și inegalitatea veniturilor ……………………………
4.1. Obiectivele cercetării ……………………………………………………………………………………………..
4.2. Metodologia cercetării…………………………………………………………………………………………….
4.3. Rezultatele cercetării ……………………………………………………………………………………………….
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………….
Introducere
În teoria și practica economică, problematica salarizării deține un loc de o importanță deosebită. Fiind legată de relațiile ocazionate de angajarea, utilizarea și plata muncii ca factor de producție, suscită puternic și perpetuu atenția.
Creșterea economică este un instrument standard pentru a măsura performanța unei economii. Acesta este obiectivul principal al politicii guvernamentale al fiecărei țări, fie ea dezvoltată sau în curs de dezvoltare. Realizarea acestui obiectiv aduce prosperitate și crește standardul de viață. Pe de altă parte, creșterea economică are și aspecte negative, prin costurile generate de nevoia unei ajustări rapide la noile condiții și la schimbările apărute în economie. Astfel, creșterea economică poate duce la creșterea inegalității veniturilor și a bunăstării dintr-o societate, în condițiile în care beneficiile nu sunt asimilate în mod egal de toate clasele sociale. Kuznets a determinat o curbă în formă de U inversat pentru asocierea dintre dezvoltarea economică și inegalitatea veniturilor. Cu alte cuvinte, perioadele de creștere economică sunt în general însoțite de o creștere a inegalităților, dar apoi se ajunge la un punct dincolo de care dezvoltarea economică ridicată este asociată cu scăderea inegalităților. În analiza distribuției veniturilor, alături de creșterea economică, nu pot fi trecuți cu vederea factori precum investițiile străine directe sau deschiderea comercială.
Lucrarea de față – Salarizarea și inegalitatea în venituri în societate. Analiză comparativă tratează problematica veniturilor populației din perspectiva modului de constituire și a inegalității distribuției lor. Demersul lucrării consta în prezentarea detaliată a conceptului de salarizare și a modului de formare a salariului în economia de piață, analiza inegalității de venituri în societate și prezentarea unui caz concret de aplicare a conceptelor teoretice în realitatea contemporană. Analiza se derulează pe două planuri: unul teoretic-metodologic și unul practic- analiză comparativă cu obiective, metodologie și rezultate.
I. Salarizarea și mecanismele sale
În prezent se asistă la creșterea interesului pentru politica de recompensare. Acest fapt izvorăște din convingerea tot mai evidentă din domeniu și anume că remunerația este nu numai o consecință ci și o premisă a unei activități economico – sociale eficiente. În acest sens, concluzia practică ce s-a impus pe plan mondial este că politica salarială, elaborată în conformitate cu prevederile legale și perfect armonizată cu politica generală a întreprinderii, este de natură să stimuleze creșterea eficienței economice.
Prin urmare, o politică eficientă în domeniul salarizării este necesară din două motive principale. Acestea sunt:să se înscrie în politica de ansamblu a întreprinderii și să răspundă cerințelor generale, obiective ale creșterii eficienței activității desfășurate si să asigure accentuarea cointeresării salariaților nu numai pentru realizarea de performanțe individuale, ci îndeosebi pentru un aport sporit la performanță globală a întreprinderii pe termen mediu său lung.
De asemenea, astăzi, în multe țări ale lumii, dezvoltarea managementului resurselor umane trece printr-o profundă schimbare, în conformitate cu strategiile în domeniul salarizării, care servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor salariale, private în general, ca instrumente specifice, operaționale de realizare a obiectivelor strategice. Politicile salariale constituie din acest punct de vedere, un ansamblu de decizii de acțiuni direcționale privind obiectivele pe care orice organizație și le propune în domeniu salarizării, precum și mijloacele de realizare a acestora. Deși administrarea salarizării este adesea considerată ca o funcție specializată, totuși, la fel ca și alte aspecte ale managementului resurselor umane, dezvoltarea unei politici salariale sau abordarea pe baze științifice a acesteia este o activitate complexă care impune luarea în considerare a tuturor laturilor de esență ale salariului, a sarcinilor și funcțiilor de bază ale acestuia, a corelațiilor acestuia cu cele mai diferite variabile economice și sociale, precum și a implicațiilor acestora asupra tuturor intereselor, de cele mai multe ori divergente ale agenților economici.
Figura nr. 1. Politici de salarizare
Sursă: Elaborat de autor, conform http://legislatiamuncii.manager.ro/a/7585/analiza-politicii-salariale-pe-care-o-are-o-firma.html
Dacă la nivel macroeconomic, politica salarială este concepută ca o componentă a strategiei economice generale, alături de politica ocupării forței de muncă, de politica fiscală, monetară, bugetară și de credit, la nivel microeconomic politica salarială constituie parte intrinsecă a strategiei firmei. Acest fapt implică o latură internă și una externă fiindcă are în vedere:
– modelarea și susținerea prin salariu a raporturilor de muncă din interiorul întreprinderii, respectiv a raportului dintre conținutul muncii desfășurate și modalitățile de plată;
– o anumită aliniere realizată prin mecanismele de piață între nivelul și structura salariilor plătite și cele practicate de alte firme, cel puțin pentru profesiile sau meseriile de bază.
Figura nr. 2. Sistemul de salarizare
Sursă: Elaborat de autor, conform http://legislatiamuncii.manager.ro/a/7585/analiza-politicii-salariale-pe-care-o-are-o-firma.html
1.1. Analiza teoretico -metodologică privind salarizarea
În abordarea din punct de vedere teoretic a conceptului de salariu se au în vedere în primul rând precizarire cu privire la principala reglementare internațională ce fundamentează sistemul de plată a muncii prestate. Astfel, în acest sens se face referire la paragraful din Declarația universală a drepturilor omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, care statuează faptul că "orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației sale, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare și la protecție împotriva șomajului"."Toți au dreptul, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru o muncă egală". "Oricine muncește are dreptul la o remunerare echitabilă și satisfăcătoare, care să-i asigure lui și familiei sale o existență corespunzătoare demnității umane și completată, dacă este cazul, prin orice alte mijloace de ocrotire socială".
Atât din cele menționate mai sus cât și din alte prevederi ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, rezultă că, la stabilirea salariilor și a altor venituri din muncă, este necesar să se țină seama de anumite principii, care să fie respectate atunci când se fundamentează sistemul de plată a muncii prestate.
Sunt necesare si cateva notiuni cu privire la etimologia cuvântului salariu. Denumirea de origine latină “salarium” reprezenta la romani suma de bani care se oferea soldaților în campanile militare pentru procurarea sării atunci când nu se acorda cantitatea de sare cuvenită în natură.“Salariul, indiferent de denumirea sa, reprezintă suma de bani dată de patron salariatului în temeiul unui contract individual de muncă pentru muncă efectuată sau ce trebuie efectuată și pentru serviciile îndeplinite sau ce trebuie îndeplinite.”
Grupul American de Consulting pentru Business Practice definește salariul ca “o recompensă acordată fiecărui angajat în schimbul contribuției sale la succesul firmei”. În timp ce definiția românească pune accent pe efortul ce trebuie recompensat, cea americană precizează că numai rezultatele se recompensează. Poate că această diferență de optică explică parțial și diferența de dezvoltare dintre cele două țări. Prin sistemul de salarizare se înțelege un ansamblu coerent de măsuri, guvernat de legea cererii și a ofertei, conceput pe baza unor principii economice și sociale, luate în considerare simultan și interconectat, prin care se diferențiază salariile individuale într-o întreprindere sau ramură.
În economia de piață, orice firmă particulară se bucură de libertatea de a-și concepe propriul său sistem de salarizare. În cazul firmelor de stat sau cu capital permanent de stat, există încă o oarecare îndrumare centrală privind întocmirea sistemelor de salarizare, fie pe ansamblul sistemului, fie pentru anumite componente ale sale. În ambele cazuri însă, un rol important îl joacă sindicatele care, în calitate de reprezentante ale salariaților, cooperează cu patronatul la conceperea sau cel puțin definitivarea sistemului de salarizare, prin negocierile care se desfășoară în vederea încheierii contractelor colective de ramură. Toate firmele, indiferent de regimul de proprietate, sunt obligate să respecte salariul minim brut pe economie, stabilit prin lege.
Am în vedere în cele ce urmează prezentarea câtorva definiți asupra sistemului de salarizare.
Sistemul de salarizare este reprezentat de:
totalitatea reglementărilor ce stabilesc condițiile în care agentul economic angajator își execută contraprestația reprezentată de plată muncii față de activitatea îndeplinită de fiecare salariat potrivit cu felul muncii la care s-a obligat prin contractul individual de muncă (G. Brehoiu, A. Popescu)
operații sau activități succesive, care constau în determinarea și plata salariului
relevarea situației salariatului – aprecierea (stabilirea) salariului în expresie absolută și relativă
compunerea salariului pe elemente constitutive, existente sau posibile
achitarea salariilor (N. Dobrotă, Dicționar de Economie).
In cele ce urmeaza se va prezenta intru-un tabel salariul brut si contributiile angajatorului la fondul de salarii.
Figura nr 3. Formarea salariului
Sursă: http://www.seminarii.ro/seminarul-salarizare-si-revisal-pentru-institutii-publice-99.html
În ceea ce privește cadrul legislativ ce reglementează acest domeniu în România se au in vedere respectarea urmatoarelor legi, ordonante:
Legea nr. 13/1991 – privind contractul colectiv de muncă (MO p.I nr. 32/9.02. 1991)
Legea nr. 14/1991 privind salarizarea (MO p.I nr. 32/9.02.1991), abrogată prin Codul Muncii
Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică (MO p. I, nr. 266/16.07.1998)
OU nr. 8/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învățământ, și pentru abrogarea unor dispoziții din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică (MO p.I, nr. 83/23.02.2000)
OU nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar (MO p.I, nr. 138/31.03.2000, abrogă ½ din Legea 154)
OU nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici ()MO nr. 949/24.12.02)
Legi speciale: justiție, diplomație, armată, Academie, președinte, priministru etc.
Codul Muncii (Legea nr. 53/2003, MO nr. 72/5.02.2003, modificat prin Ordonanța de Urgență nr. 65/5.07.2005) actualizat în 2015
Elaborarea oricărui sistem de salarizare trebuie să aibă în vedere următoarele principii generale considerate simultan pentru a satisface toate părțile interesate în raporturile de muncă:
formarea salariului este supusă mecanismelor pieței muncii și implicării agenților economico-sociali;
principiul negocierii salariului;
principiul existenței sau fixării salariilor minime;
principiul la muncă egală salarii egale;
principiul salarizării după cantitatea muncii;
principiul salarizării în funcție de nivelul de calificare profesională;
principiul salarizării după calitatea muncii ;
principiul salarizării în funcție de condițiile de muncă;
principiul liberalizării salariilor;
caracterul confidențial al salariului.
1.2.Formarea salariului în economia de piață
Formarea salariului este supusă mecanismelor pieței muncii și implicării agenților economico-sociali. Salariul rezulta, în principal, din raportul care se formează pe piața muncii intre ofertă și cererea de forța de muncă. Stabilirea salariului se face prin participarea cererii și ofertei, dar și a sindicatelor și statului, a căror acțiune de intervenție în materie de salarizare se înscriu în limtele unor norme și competende de ansamblu.
Formarea salariului are loc în cadrul unor relații complexe prilejuite de angajarea, uitlizarea și remunerarea muncii ca factor de producție. Din acest punct de vedere problemele care au preocupat teoria și practica economică sunt cele referitoare la nivelul său mărimea salariului, precum și cele privind formele de salarizare practicate în economia de piață.
În economia de piață alocarea resurselor de muncă se realizează prin intermediul pieței muncii care reprezintă spațiul economic în cadrul căruia se confrunta cererea de muncă cu oferta de muncă și au loc negocieri cu privire la angajară salarială. Tranzacțiile intre posesorii de capital și cei ai forței de munca au loc pe baza principiilor economiei de piață și a unor reglementări juridice specifice cu referire la comportamentul, celor doi parteneri : cumpărătorul și vânzătorul de forța de muncă. Pe această piață, un rol important revine sindicatelor, ca reprezentanți ai ofertanților de forța de muncă, și patronatului, ca purtătorul cererilor de muncă la nivel macroeconomic și microeconomic. Negocierile între cei doi parteneri vizează realizarea echilibrului de interese, în condițiile existente pe piața muncii a unui anumit raport între cererea și oferta de muncă.
Piața muncii se afla în strânsă interdependenta cu fluxurile de pe celelalte piețe (bunurilor și serviciilor, capitalului, monetare, valutară), la nivel național și internatioonal. Este o piață derivată. Piața bunurilor și serviciilor da semnale cu privirea la cererea de factor de producție munca. La rândul ei, piața muncii influențează piața bunurilor și serviciilor, deoarece veniturile obținute ca urmare a unui grad mai mare de ocupare a forței de munca stimulează cererea și, în consecință, oferta de bunuri economice. Faptul că salariul deține o pondere importanta în totalul venitului unei economii naționale constituie, evident, un factor de influența asupra derulării fluxurilor de pe celelalte piețe.Cererea și oferta de muncă sunt mărimi dinamice care reflectă legăturile dintre dezvoltarea economico-socială ca sursa a cererii și populația activă ca sursa a ofertei de muncă.Piața muncii se afla într-o strânsă interdependenta cu fluxurile de pe celelalte piețe și are o serie de particularități :
este mai complexă, mai organizată și mai reglementata ;
prețul specific, adică salariul, se formează atât pe baza raportului cerere-oferta de muncă, cât și a negocierilor dintre sindicate și patronat, guvernul intervenind doar pentru atenuarea stărilor conflictuale ;
este o piață contractuală datorită modului specific de formare a prețului, adică a salariului ;
are un grad ridicat de rigiditate datorită specificului ofertei de munca ;
este o piață cu concurenta imperfectă.
Toate aceste particularități îi conferă pieteti muncii un caracter specific în distribuirea și utilizarea eficienta, în activitățile economico-sociale, a factorului de producție munca.
Piața muncii cuprinsă în ansamblul pieței naționale îndeplinește următoarele funcții :
alocarea resurselor de muncă. A forței de munca pe ramuri, subramuri, domenii de activitate, zone geografice, meserii, în dependență de volumul și structura cererii de munca existente, la un moment dat ;
furnizează informații cu privire la cererea și oferta de muncă, în diferite sectoare de activitate, la nivelul salariului dat
instituțiile pieței muncii estimează tendințele de evoluție a cererii și ofertei de munca pe termen mediu și lung ;
prin propriile mecanisme, asigura protecție economică și socială șomerilor, pe o perioadă delimitată.
Toate aceste funcții ale pieței muncii au un rol important în ocuparea, orientarea, mobilitatea forței de muncă, în asigurarea unui venit, pe durata limitată, celor ce sunt șomeri.
1.3. Salarizarea și formele sale
Formele de salarizare practicate în prezent în România sunt următoarele:
salarizarea după timpul lucrat sau în regie
salarizarea în acord direct
salrizarea în acord indirect
salarizarea globală
salarizarea în acord progresiv
slarizarea prin cote procentuale
1.Salarizarea după timpul lucrat sau în regie
Această formă de salarizare este cea mai veche și cea mai simplă formă de salarizare. Ea s-a practicat după apariția monedei ca mijloc de plată.
În acest sistem, salariul se calculează și se plătește în raport cu timpul efectiv în care s-a prestat munca(oră, zi, săptămână, luna). Numărul orelor lucrate peste timpul normal de lucru sau în zilele nelucrătoare, adică orele suplimentare, sunt plătite cu majorare care poate ajunge la 100%. Salarizarea este strict proporțională cu timpul lucrat, neinfluențata de producția obișnuită. Creșterea productivității muncii în acest timp operează în favoarea patronului, iar descreșterea ei, invers, în defavoarea lui. În mod frecvent, salarizarea după timpul lucrat se practică în atelierele meșteșugărești unde meșterul poate să exercite personal controlul, precum și pentru salarizarea personalului care desfășoară activități gospodărești în întreprindere. La locurile de munca unde cantitatea producției și ritmul de munca nu depind de efortul muncitorului, această formă de salarizare este cea mai indicată. Acolo unde calitatea produselor prezintă mai mare importanță decât cantitatea lor, salarizarea după timp este mai indicată, întrucât muncitorul lucrează liniștit, atent la calitate, nefiind presat de timp.
Principalele avantaje ale salarizării după timpul lucrat sunt următoarele:
salariul se calculează foarte simplu, ușor de înțeles;
salariații au mai multă siguranță în privința sumei pe care o primesc, deoarece ea nu variază în proporție directă cu producția;
de obicei există mai puține posibilități de fricțiune intre conducere și salariați;
se reduc mult cheltuielile administrative pentru calculul și contabilitatea salariilor.
Această formă are însă și unele dezavantaje:nu stimulează suficient muncitorii pentru creșterea producției și a productivității muncii salariile fiind calculate uniform pe niveluri de calificare, nu pot ține seama de abilitate, energie, de inițiativa și de productivitate din această cauză, salariile realizate de muncitori nu pot fi în raport direct cu producția individuală, cu efortul depus, cu calitatea muncii prestate, stimulând astfel spre mediocritate nu spre performanța;exista chiar tendita de încetinire a ritmului de lucru în condițiile unei supravegheri neeficiente a lucrului și atunci când exista dorința de a presta ore suplimentare salarizate cu majorare.
2. Salarizarea în acord direct
Salarizarea în acord direct se poate face cu bucată sau pe bază de norme de timp.
a) Salarizarea în acord direct cu bucata consta în aceea că pentru executarea
unei lucrări, piese sau operații, se fixează o normă de timp și un salariu pe bucata. Acest salariu pe bucată se stabilește pornind de la salariul de încadrare pe oră. Dacă norma de timp pe o bucată este mai mică de o oră, se împarte salariul pe oră la numărul de bucăți ce revin unei ore. Dacă, din contră, este mai mare de o oră, se înmulțește salariul pe oră cu timpul normei de timp de munca exprimat în ore.
b) În salarizarea în acord pe baza normei de timp plata muncitorului se face pe baza timpului de munca normat. Muncitorul primește salariul de încadrare pe timpul stabilit prin norma, chiar dacă a efectuat lucrarea într-un timp mai scurt. Aceasta înseamnă că poate influența în sensul micșorării costurilor generale pe unitatea de produs. Nu poate influența însă costurile directe pe uniateta de produs.
3. Salarizarea în acord indirect
Caracteristica salarizării în acord indirect este aceea că ea se referă la salariații care, deși nu participa nemijlocit la transformarea obiectului muncii, ca cei salarizați în acord direct, au o contribuție importantă, ajutându-i pe aceștia, creându-le condiții favorabile pentru desfășurarea fără întreruperi a activității lor. Influențând în mare parte rezultatele muncitorilor salarizați în acord direct, este corect ca salarizarea celor ce îi servesc să depindă de realizările acestora. Salarizarea în acord indirect se face proporțional cu nivelul mediu de îndeplinire a normelor de muncă de către muncitorii salarizați în acord direct.
4. Salarizarea globală
Salarizarea globală este cunoscută mai mult sub denumire de salarizare în acord global. Această formă de salarizare s-a practicat ori de câte ori o activitate nu se putea presta decât în colectiv, de exemplu în construcții. Șeful colectivului primește totalul salariilor pe care îl repartizează membrilor colectivului, ținând seama de categoria de încadrare și timpul de participare la lucru al fiecărui participant.
5. Salarizarea în acord progresiv
În această formă salariul crește mai repede decât producția realizată de muncitor, tariful majorându-se progresiv după o scară anumită pentru producția realizată. Acest sistem este utilizat la locurile de muca unde există un interes deosebit pentru creșterea producției. Întrucât este foarte tentantă, pentru a se evita epuizarea forțelor, se aplică în situații speciale, pe timp limitat, cu aprobarea sindicatelor.
6. Salarizarea prin cote procentuale
Formă de salarizare prin cote procentuale are ca scop stimularea activității comerciale privind vânzarea de produse sau de prestații de servicii. Persoanele antrenate în astfel de activități nu fac parte din personalul permanent al întreprinderii, cu contract de munca pe durata nedeterminată. Legătura lor cu întreprinderea este stabilită prin contracte speciale de prestări de servicii, de ex. vânzări de cărți, etc. Salarizarea lor se face cu o cotă procentuala stabilită prin contractul amintit.
II. Inegalitatea de venituri în societate
Inegalitatea economică poate fi considerată atât o cauză cât și un efect al crizei economice mondiale. Reprezintă o cauză deoarece nu este o problemă nouă. Dacă ne uităm în cursul istoriei a apărut odată cu, schimburile dintre producători și consumatori care de-a lungul secolelor s-au dezvoltat atât în lărgime cât și în profunzime. Noi și noi teritorii au fost atrase în sfera pieței, produse din ce în ce mai numeroase, în cantități sporite și tot mai sofisticateau intrat în sectorul schimbului. Pe acest fundal istoric, conturat în liniile sale cele mai generale, inegalitățile sociale șieconomice dintre oameni s-au diversificat.Și poate fi considerat un efect deoarece odată cu criză economică au crescut distorsiunile pe piață cum ar ficele asociate cu puterea de monopol, tratament fiscal preferențial, distorsiuni care subminează eficiența economică șiduc la inegalitate. Economiștii încă nu au explicații pentru acest fenomen îngrijorător. Jospeph Stigliz spunea într-un articol dinVanity Fair că “Motivul pentru care inegalitatea există este din cauza faptului că cei 1% din top vor acest lucru”.Întimp ce cei 1% și-au văzut veniturile crescând cu 18% în ultima decadă, cei din clasa de mijloc și-au văzut veniturile diminundu-se.
Inegalitățile sociale și sărăcia sunt realități inerente oricărei societăți umane cu un grad minim de diversificare, deoarece bunurile de valoare (materiale sau simbolice) nu sunt și nici nu pot fi distribuite în mod egal membrilor societății. Inegalitatea averilor face ca un procent mic al populației să dețină un procent disproporționat din avuția respectivei societăți, în timp ce la capătul opus al scalei sociale se află întotdeauna un procent mai mare sau mai mic de oameni ce au insuficiente resurse pentru a supraviețui sau supraviețuiesc în condiții precare. Sărăcia are evidente efecte negative asupra tuturor societăților, dar aceasta influențează într-un grad diferit țările bogate și cele sărace, această afirmație aproape axiomatică fiind demonstrată de evoluțiile economice, sociale, politice, culturale etc. diferite din acestea. Mai mult decât atât, în societățile contemporane avem de-a face cu o localizare a sărăciei în anumite zone ale lumii, zone ce s-au zbătut în ultimele secole să găsească soluțiile pentru a ieși din „periferiaˮ lumii moderne dar aceste eforturi au fost, în majoritatea cazurilor, fără succes. Țările din Europa răsăriteană au fost, la rândul lor, preocupate să reducă decalajele existente față de jumătatea vestică a continentului.
Efectele negative ale polarizării sociale, adică ale existenței unei prăpăstii între cei bogați și cei săraci, sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, gânditorii greci fiind primii ce ne avertizează că inegalitățile din societate sunt deosebit de periculoase pentru stabilitatea unei societăți, mai ales a instituțiilor ei politice. Analizând principalele forme de guvernare ale cetăților din vremea să, Aristotel consideră că la nivelul fiecărei societăți pot fi identificate trei clase: o clasă a oamenilor avuți, una a oamenilor săraci și una intermediară între cele două extreme, aceasta fiind cea care, prin moderația să, asigură stabilitatea politică. Celelalte două clase constituie un permanent pericol la adresa stabilității societății respective: clasa avută este formată din persoane care, datorită situației deținute prin naștere, sunt obișnuite să comande altor persoane și să nu se supună, decât în foarte mică măsură, disciplinei ce trebuie să domnească în orice societate civilizată; la cealaltă extremă, persoanele foarte sărace sunt private de foarte multe lucruri de la o vârstă foarte fragedă, ceea ce determină obișnuința de a se supune asemenea unor sclavi și de a trăi în promiscuitate. Societățile moderne au dezvoltat forme mult mai complexe de inegalitate decât societățile din Antichitate, trei dintre acestea fiind importante aici: este evident că avem de-a face cu o inegalitate materială, economică, determinată de avere sau de veniturile obținute de către indivizi, care se reflectă apoi în stilul de viață, condițiile de locuire apoi putem observa o inegalitate socială (de prestigiu său stătut social) și în mod evident avem de-a face cu o inegalitate politică, adică cu un potențial diferit de a influența deciziile ce se iau la nivelul societății.
. Distribuția veniturilor în societate
Oricare ar fi forma în care indivizii sau familiile își obțin veniturile, rezultatul este foarte inegal. Distribuția venitului poate fi privită din diferite puncte de vedere: geografic-spatial, funcțional său personal.
1.Din punct de vedere geografic spațial este vorba de măsurarea diferențelor venitului între locuitorii diferitelor regiuni. Rezultatele acestui tip de studiu pot fi prezentate într-un tabel sau cu o hartă.
2.Distribuția funcțională este o formă de a arăta diferența veniturilor obținute de către proprietarii factorilor de producție în funcție de poziția lor în societate. Astfel se obișnuiește să se înfățișeze partea din venitul național percepută de angajați, proprietarii pământului și ai capitalului.
O modalitate importanta de apreciere a ingalitatilor este Curba lui Lorenz. Aceasta este o formă grafica de a arăta distribuția venitului unui popor. În cadrul ei se face legătura între procentele acumulate ale populației și cele ale venitului ei. Pe axa absciselor este reprezentată populația “ordonată” de formă ca la stânga se găsesc ratele cele mai scăzute ale venitului, iar la dreapta cele mai înalte. Axa ordonatelor reprezintă veniturile.În desen sunt exemplificate două țări imaginare, una în albastru și alta în roșu. Distribuția venitului țării în albastru este mai inegala decât a țării în roșu. În cazul țării în albastru, 40% din populația cea mai săracă primește un venit inferior lui 20% dintotalul întregii țări. În schimb în țara în roșu 40% din populația cea mai săracă primește un venit superior lui 20% din totalul întregii țării. Linia diagonală neagră arata situația unei țări în care toți și fiecare individ în parte ar fi obținut exact același venit; ar însemna echitatea absolută. Cu cât curba lui Lorenz este mai apropiată de diagonală, cu atât este mai echitabila distribuția venitului în acea țară.
Figura nr. 4. Curba lui Lorentz
Sursă: ECONOMIA DE PIATA Avantaje si dezavantaje, ISBN: 84-607-2111-6, Dr. D. Juan Carlos Martínez Coll, Universitatea din Málaga http://www.eumed.net/ecorom/index.htm
În desen sunt exemplificate două țări imaginare, una în albastru și alta în roșu. Distribuția venitului țării în albastru este mai inegală decât a țării în roșu. În cazul țării în albastru, 40% din populația cea mai săracă primește un venit inferior lui 20% din totalul întregii țări. În schimb în țara în roșu 40% din populația cea mai săracă primește un venit superior lui 20% din totalul întregii țării. Linia diagonală neagră arata situația unei țări în care toți și fiecare individ în parte ar fi obținut exact același venit; ar însemna echitatea absolută. Cu cât curba lui Lorenz este mai apropiată de diagonală, cu atât este mai echitabilă distribuția venitului în acea țară.
O altă formă de a observa curba lui Lorenz este estimând area suprafeței dintre curba și diagonală. Cu cât această parte este mai mică, cu atât mai echitabila este distribuția venitului țării reprezentate.Indicele Gini, este un indice de concentrare a bogăției și echivalează dublul ariei de concentrare. Valoarea sa este între 0 și 1. Cu cât indicele Gini este mai apropiat de 1, cu atât mai mare va fi bogăția; cu cât este mai apropiat de 0, cu atât este mai echitabila distribuția venitului în acea țară.
Figura nr 6. Indicele lui Gini
Sursă:Institut du Nouveau Monde http://inm.qc.ca/blog/le-coefficient-de-gini/
2.2. Măsurarea inegalității de venituri
Coeficientul lui Gini este o măsură a dispersiei statistice folosită mai ales pentru a reprezenta disproporții în distribuirea veniturilor sau averilor. Este definită prin raportul de valoare între 0 și 1 — reprezentată ca procentaj și se numește indicele lui Gini. Cu atât mai scăzut este coeficientul, cu cât deosebirile în distribuire sunt mai mici. Mondial, valorile Gini se întind între 0,232 (23,2%) în Suedia și 0,707 (70,7%) în Namibia. Totuși, nu toate țările au fost evaluate.Coeficientul lui Gini a fost inventat de statisticianul italian Corrado Gini și publicat în 1912 în cartea lui întitulată „Variabilitate și mutabilitate” (italiană Variabilità e mutabilità).
2.3. Factorii care determină inegalitatea veniturilor
Inegalitatea veniturilor este o consecință naturală a funcționării pieței, în sensul că piața acordă prime celor ce reușesc și aplică sancțiuni celor ce nu reușesc. Rezultă că, într-o măsură importantă, inegalitatea veniturilor nu numai că este imanentă funcționarii pieței, dar este chiar necesară. Nivelarea veniturilor, ca „soluție” de eradicare a inegalității veniturilor, este la fel de dăunătoare ca și polarizarea exagerată a polilor de bogăție și sărăcie.
Cauzele care conduc la inegalitatea veniturilor sunt:
diferențele de abilitate: unii indivizi sunt înzestrați cu o abilitate mai mare decât alții (fie în mod natural – talente speciale, fie prin calificarea profesională);
diferențele de performanțe în muncă (unii indivizi obțin rezultate mai mari sau mai bune în aceeași activitate decât alții);
diferențele în asumarea riscurilor (unii indivizi aleg un risc mai mare, care aduce și un câștig mai mare, alții preferă un câștig mai mic, dar care comportă și un risc mai mic);
diferențele de salarizare ca urmare a desfășurării activității economice în condiții de muncă speciale (toxicitate, noapte, șantier, muncă grea etc);
diferențele în educație și instruire (unii indivizi aleg venituri mai mari pentru viitor- se instruiesc mai mulți ani în școli -, alții preferă venituri mai mici, dar actuale – intră direct în activitatea economică);
diferențele de experientă în profesie (care conduc la diferențe în venituri, de exemplu, prin plata unui spor de vechime în muncă);
diferențele în averea moștenită (unii indivizi moștenesc o avere mai mare decât alții, ceea ce le conferă un statut social, sub aspectul veniturilor, mai avantajos în comparație cu cei care moștenesc mai puțin sau deloc);
diferențele de șansă (în aceleași condiții economice și sociale, unii indivizi se pot bucura de șansa unui câștig, în timp ce alții nu au această șansă, de exemplu, la sistemele legale de loterie.
Pe lângă cauzele analizate mai sus, există și cauze subiective ale acestei inegalități, cauze care conduc la discriminare în distribuirea veniturilor. Prin discriminarea economică se înțelege situația în care factori de producție echivalenți primesc o remunerație diferită pentru contribuții egale la produsul social. Există mai multe surse ale discriminării economice:
Discriminarea de către patroni (agenți economici care declanșează și organizează activitatea economică). Un exemplu ar fi faptul că unii patroni angajează femei sau tineri sau lucrători de culoare etc.
Discriminarea între salariați este o discriminare pe care o aplică insă salariații, atunci când decizia economică depinde de ei (de exemplu, nu se acceptă că șefii să fie femei sau tineri sub o anumită vârstă).
Discriminarea statistică – se referă la modul în care sunt stabilite, de către guvern, diferitele compensaŃii sau nivelurile de taxe și impozite (se determină o medie a veniturilor care funcționează drept criteriu de departajare, așa încât cei situați sub această medie vor fi dezavantajați, iar cei situați peste medie vor fi avantajaŃi sau invers, în funcție de materia economică la care se aplică aceste cifre medii).
Instrumentul economic prin care se măsoară inegalitatea veniturilor în societate este Curba Lorenz.
Capitolul III. Dinamica salariului și pragul de sărăcie
Pentru a avea în vedere operarea cu termenii de dinamică salarială și prag de sărăcie, este esențial să facem o încadrare a acestora în economia socială. Astfel , se are in vedere faptul că economia socială pune în prim plan grija față de individ și problemele sociale ale acestuia, în acord cu principiul solidarității și ajutorului reciproc. Economia socială urmărește dezvoltarea economică și socială a unei comunități și al cărui scop principal este asigurarea bunăstării colective și în special a celor care sunt descurajați pe piața muncii din cauza unor situații nefavorabile. Economia socială este o piață reală și sustenabilă ce produce bunuri economice și oferă servicii nonmarfă pentru toți cei interesați de valorile acesteia, în vederea îmbunătățirii nivelului de trai și dezvoltării activităților economice care sunt creatoare de noi locuri de muncă și aducătoare de venit.
Dezvoltarea economiei sociale presupune crearea de mai multe locuri de muncă pentru toți cei care sunt vulnerabili pe piața muncii și în același timp ieșirea din sărăcia absolută. Atât economia socială cât și politicile sociale sunt îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale cum ar fi: sărăcie, șomaj, marginalizare și excluziune socială, delincvență, risc social, violență socială, lipsa de locuințe, alienare, probleme de sănătate, dificultăți în asigurarea educației, dificultăți ale familiei cu copii etc. Este important să menționez ca economia socială și protecția socială se completează și se sprijină reciproc pentru atingerea unui scop comun și anume bunăstarea întregii colectivități. Bunăstarea implică un standard de viață decent, normal atât la nivel individual cât și la nivelul întregii societăți. Bunăstarea este o componentă esențială a situației umane, reflectând un sistem de nevoi corelat cu contextul economico-social în care se integrează fiecare om din perspectiva proprietății, nivelului de consum, stării material-financiare, ierarhiei sociale și culturale. Dacă toate acestea nu sunt corelate eficient, atunci apar minusuri pe toate planurile (personale, familiale, profesionale, educaționale, sociale etc.) care pot genera nemulțumiri, neîmpliniri, frustrări și deci instalarea sării de sărăcie.
Evaluarea sărăciei presupune, și se bazează în general pe existența unor niveluri bine definite ale standardului de viață pe care se consideră că trebuie să le atingă orice persoană (gospodărie, grup, etc.) pentru a nu fi considerată săracă, denumite praguri de sărăcie. Există anumite niveluri de consum din diferite categorii de bunuri (hrană, îmbrăcăminte, adăpost, etc.) sub care supraviețuirea este pusă în pericol, deși este greu de determinat ce anume reprezintă aceste niveluri pentru fiecare persoană în parte. Nu numai atât dar, în cele mai multe societăți, și aici le avem în vedere chiar și pe cele mai sărace, noțiunea de "sărăcie" depășește noțiunea de minim de supraviețuire. Nu că ar fi contestată existența unui prag de sărăcie, dar apar o serie de controverse în ceea ce privește poziționarea și interpretarea lui.
Literatura de specialitate face distincție între două mari categorii de praguri ale sărăciei, praguri „absolute“ și praguri de sărăcie „relative“. Din punct de vedere al veniturilor, pragurile absolute de sărăcie presupun un nivel fix al puterii de cumpărare, nivel care este suficient pentru a cumpăra un anume pachet fix, bine determinat, de necesități de bază. Cu alte cuvinte, pragurile de sărăcie absolute reprezintă un minim absolut al veniturilor (sau al consumurilor) stabilite într-o manieră obiectivă, sub nivelul căruia individul (sau gospodăria) este considerată săracă. Acestea sunt fixate în timp la un moment dat și actualizate sistematic ținând cont de evoluția în timp a prețurilor. De cealaltă parte, pragul de sărăcie relativ este definit în termeni de nivel de venituri sau consum tipice în cea mai mare parte a societății. Puterea de cumpărare a pragului relativ de sărăcie se schimbă în timp odată cu nivelul veniturilor, cheltuielilor sau al consumului societății.
„Distincția esențială între cele două măsurători nu constă în valoarea monetară specifică a pragului de sărăcie respectiv, ci mai degrabă în cum aceste praguri se actualizează în timp. Pragurile absolute rămân constante, în timp ce pragurile relative cresc pe măsură ce standardul de viață crește”. Altfel spus pragurile relative reprezintă venituri mai mici în comparație cu alți indivizi, membri ai aceleiași societăți pentru care se face estimarea. În timp ce pragurile absolute se actualizează la intervale mari de timp, pragurile relative se actualizează de la sine, sistematic, ori de câte ori se efectuează cercetarea
3.1. Nivelul de dezvoltare economică și dinamica salariului
Ca forma de manifestare a dinamicii macroeconomice, dezvoltarea economică presupune un ansamblu de transformări cantitative, structurale și calitative, atât în economie cât și în cercetarea științifica și tehnologiile de fabricație, în mecanismele și structurile organizatorice de funcționare a economiei, în modul de gândire și comportamentul oamenilor. În acest context, apare conceptul de dezvoltare economică durabilă, ce reprezintă aceea forma de dezvoltare economică în cadrul căreia se urmărește că satisfacerea cerințelor prezente, de consum, să nu compromită sau să prejudicieze pe cele ale generațiilor viitoare.
Preocupările tot mai accentuate privind dezvoltare economică durabila sau viabila, la nivelul fiecărei țări și la scară mondială, sunt legate de un complex de probleme cu care se confruntă, în prezent omenirea, și anume: sărăcia în mijlocul belșugului; degradare mediului înconjurător, extinderea necontrolată a urbanizării; nesiguranța ocupării unui loc de muncă; înstrăinarea tineretului; înlăturarea valorilor tradiționale; inflația, șomajul, crize monetare, economice și geografice etc.
Economiile naționale sunt celulele de bază ale economiei mondiale și funcționează ca entități rezultate din dezvoltarea schimbului reciproc de activități între membrii unei comunități umane, pe ansamblul teritoriului unui stat național. Momentul decisiv pentru procesul de formare a economiei naționale l-a reprezentat formarea pieței interne, naționale. Formarea pieței a fost determinată de dezvoltarea factorilor de producție, diviziunea muncii. dezvoltarea producției de schimb, revoluțiile interne, formarea statelor centralizate, sistemul de guvernare.
Diviziunea mondială a muncii,specializarea internațională în producție au creat necesitatea stabilirii unor raporturi economice între statele-națiune,între agenții economici. Relatiile Economice Internationale- R.E.I. reprezintă legăturile dintre economiile naționale dintre agenții economici de pe glob, legături care se formează în virtutea diviziunii mondiale a muncii. Aceste relații se desfășoară într-un cadru economic și juridic foarte bine determinat. Existența și dezvoltarea REI presupune intervenția activă a statului, intervenție concretizată prin:încheierea de acorduri comerciale, de cooperare; înființarea unor reprezentanțe oficiale peste graniță.
Fluxurile economiei internaționale stau la baza formării Pieței Mondiale.Piața Mondială nu este o noțiune geografică, ci una economică. Ea reprezintă ansamblul tranzacțiilor care au loc între agenții economici de pe întregul glob. În economia contemporană, globalizarea a devenit un fenomen evident. Faptul că un produs purtând aceeași marcă este fabricat în mai multe țări sau că în consiliile de administrație ale multora dintre cele mai mari firme pot fi găsiți membri de naționalități diferite, nu mai constituie ceva nou, ceva excepțional.
3.2. Sărăcia absolută și relativă
Sărăcia reprezintă unul dintre conceptele preluate de către științele sociale din limbajul comun. Aici, sensul acestui concept era suficient de exact, deși era mai mult conceptual decât explicit. Intrată în sfera preocupărilor morale și politice ale colectivității, sărăcia s-a bucurat de un interes special din partea cercetătorilor din domeniul științelor sociale.
Sărăcia este în același timp unul dintre conceptele cele mai înșelătoare. Larg utilizată în cunoașterea comună, asociată de regulă cu un fond înalt emoțional, sărăcia pare fiecăruia dintre noi un concept foarte clar. Ceea ce se regăsește, totuși, în cele mai multe dintre studii, este definirea sărăciei ca o privare economică. Susținerea acestui concept se face prin faptul că sărăcia caracterizează persoanele lipsite de resursele materiale care să le poată asigura consumul necesar de bunuri și servicii. Timp de peste 200 de ani unii dintre cei mai eminenți sociologi au dat o serie de definiții sărăciei.
Peter Saunders în lucrarea sa „Spre un cadru credibil al sărăciei: de la sărăcia în ceea ce privește veniturile la privare” sintetizează caracteristicile celor mai influente abordări. Definițiile cuprind cele două funcții-cheie, pe care le consideră că formează nucleul de bază al oricărei definiții a sărăciei. Prima este că sărăcia reprezintă o situație în care nevoile de bază nu pot fi satisfăcute din resursele disponibile. Acesta este energic susținută de Adam Smith când se referă la „indispensabilul necesar”, de Rowntree în celebrul său „necesitățile minime pentru a întruni doar eficiența fizică”, sau de „capabilitatea de bază” a lui Sen. A doua funcție cheie este că orice definiție dată sărăciei trebuie să înglobeze percepțiile comunității despre sărăcie. În acest sens amintește referirile lui Henderson la atitudinea comunității, ale lui Townsend la activitățile, condițiile și înlesnirile agreate pe scară largă, sau încrederea în percepția socială a lui Mack și Lansley.
1. Adam Smith (1776): „Prin necesar, înțeleg nu numai mărfurile, care sunt indispensabil necesare pentru susținerea vieții, dar orice obicei, oricât de neînsemnat, dar care e considerat, de către oamenii credibili, că este nepotrivit să lipsească. Un tricou, de exemplu, strict vorbind nu este o necesitate a vitală … Dar, în ziua de azi … pentru un muncitor zilier onorabil ar fi rușine să apară în public fără un tricou, lipsa acestuia fiind calificată ca o stare scandaloasă de sărăcie.”
2.Seebohm Rowntree (1899): „[O familie este considerată săracă dacă] … veniturile totale sunt insuficiente pentru a obține minimul necesar pentru a întruni doar eficiența fizică.”
3. William Beveridge (1942): „În ceea ce privește venitul minim necesar unei persoane în vârstă aptă de muncă pentru subzistență pe perioada sistării câștigurilor salariale, este suficient să se țină seama de alimente, îmbrăcăminte, combustibil, lumină și diverse cheltuieli de uz casnic, precum și chiria, plus o marjă ce trebuie admisă pentru ineficiența cheltuielilor”
4. Ronald Henderson (1975): „În măsura în care sărăcia este definit prin referire la un standard de trai minim acceptabil, este un concept relativ. [Ea cere] o judecată de valoare [care] trebuie să țină cont de productivitatea din economie și de atitudinea comunității. Sarcina de a stabili un standard minim de trai este dificilă având în vedere diversitatea de stiluri de viață și valorile societății australiene, cât și multitudinea de aspecte care trebuie să fie luate în considerare, cum ar fi: mâncare, adăpost, îmbrăcăminte, sănătate și educație.”
5. Peter Townsend (1979): „Persoane fizice familiile și grupele din populație se poate spune că sunt în sărăcie, atunci când acestea nu au resurse pentru a obține tipuri de dietă, să participe la activități și să aibă condiții de locuit și înlesniri care sunt obișnuite, sau cel puțin pe scară largă încurajate sau aprobate, în cadrul societăților cărora le aparțin.”
6.Joanna Mack și Stewart Lansley (1985): „Sărăcia este o lipsa forțată a necesităților percepute social.”
7.Amartya Sen (1992): „Sărăcia [este] eșecul în a ajunge la anumite niveluri minim acceptabile în ceea ce privește capabilitățile de bază. Funcționarea relevantă pentru aceasta … poate varia de la cele elementare fizice cum ar fi bine hrănite, îmbrăcate și adăpostite în mod adecvat, evitând îmbolnăvirile ce pot fi prevenite, etc. pentru realizări sociale mai complexe, cum ar fi participarea la viața comunității, fiind în stare să apară fără jenă în public, și așa mai departe.”
Pragurile de sărăcie absolută derivă din evaluarea nevoilor umane considerate a fi esențiale, și reprezintă nivelul minim estimat al cheltuielilor necesare satisfacerii acestor nevoi. În acest fel ele definesc limita minimă a resurselor considerate a fi necesare asigurării existenței unei persoane sau gospodării. Într-o accepțiune mai îngustă, limita minimă a resurselor reprezintă resursele necesare supraviețuirii fizice iar, într-o accepțiune mai largă, reprezintă resursele pe care le implică existența oamenilor ca membri ai societății. În țările slab dezvoltate resursele pe care le implică existența oamenilor ca membri ai societății și cele necesare strict supraviețuirii fizice sunt relativ apropiate. Toate metodele de determinare a pragului absolut al sărăciei au la bază normele de consum alimentar recomandate de nutriționiști. Diferența dintre metode constă în modul în care aceste norme sunt transpuse în cheltuieli de consum alimentar considerate a fi minim necesare, precum și de modalitatea în care se face estimarea cheltuielilor nealimentare (de bunuri și servicii).
Figura nr.7. Praguri de sărăcie absoluta si relativă
Sursă: http://cursdeguvernare.ro/saracia-%E2%80%93-o-radiografie-pragul-de-saracie-in-apropierea-salariului-minim-pe-economie.html
Cele mai des utilizate dintre metodele absolute sunt următoarele:
• aportul de energie alimentară (FEI);
• costul nevoilor de bază (CBN);
• metoda insuficienței consumului (CI);
• metoda bugetului standard (BS).
Toate aceste metode definesc un set de bunuri alimentare nealimentare și servicii, care se consideră că asigură un nivel de trai adecvat societății pentru care se face estimarea. Setul de bunuri definite se convertește apoi în valori monetare, definind astfel un prag al sărăciei sub care o persoană este considerată a fi săracă.
În tabelul 3.1 sunt prezentate principalele caracteristici ale acestor patru metode, cu accent pe definirea fiecăreia dintre ele, concepția generală asupra sărăciei, precum și principalele părți slabe și critici care li se aduc. Tabelul conține de asemenea modul de calcul al pragului de sărăcie aferent fiecărei metode.
Tabelul 3.1 Pragul de sărăcie în perspectivă absolută
Sursă: Bellù și Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, 2005, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/44647/
Prin contrast față de pragurile de sărăcie absolute, pragurile de sărăcie relative, așa cum sunt cel mai des definite, se calculează de regulă prin referire la veniturile (sau cheltuielile) curente ale populației, mai precis un anumit procent din acestea.
Cel mai des utilizate în această abordare sunt două metode: prima vizând nivelul veniturilor, iar cea de-a doua poziția veniturilor. Metodele se bazează pe definirea unui prag relativ în vederea estimării bunăstării în sensul larg acceptat de societatea pentru care se face estimarea. Pragul relativ se bazează fie pe veniturile, fie pe cheltuielile individuale sau ale gospodăriei. Scopul final este estimarea unui prag al sărăciei. În cazul ambelor metode, definiția „relativă” a sărăciei poate face pragul sărăciei sensibil atât la modul în care este distribuit venitul în rândul populației, precum și la nivelul veniturilor medii.
Tabelul 3.2 Pragul de sărăcie în perspectivă relativa
Sursă: Bellù și Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, 2005, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/44647/
În Tabelul 3.2 sunt prezentate principalele caracteristici ale acestor două metode, cu accent pe definirea fiecăreia dintre ele, concepția generală asupra sărăciei, precum și principalele părți slabe și critici care li se aduc. Tabelul conține de asemenea modul de calcul al pragului de sărăcie aferent fiecărei metode.
3.3. Exemple de politici sociale
Conceptul de protecție socială a fost prima oară introdus de către John K. Galbraith și definește politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populației, prin măsuri ce urmăresc alinierea acestor categorii la un nivel de trai decent. El considera că prevederea dreptului de protecție a celor care nu-și pot găsi un loc de muncă de a avea un venit garantat sau alternativ, trebuie să devină în timp o prioritate. Ca element de drept internațional, Organizația Internațională a Muncii a adoptat Convenția nr. 102/1952 în care definește conceptul de "securitate socială".
Într-un stat democratic, protecția socială reprezintă un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea în aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecințelor unor evenimente considerate "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populației.
Protecția socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viața acceptat pentru toți oamenii.Există numeroase sisteme naționale de protecție socială, formate în mod diferit din punct de vedere istoric. Acestea au în vedere riscurile sociale de acoperit cât și categoriile de persoane care exprima nevoia de protecția socială, astfel: protecția șomerilor, protecția handicapaților, protecția copilului și a tinerilor, protecția socială a persoanelor vârstnice,etc.
În funcție de condițiile concrete cât și de nevoile diferite care se solicita respectiv se accepta a fi acoperite dintre riscurile sociale, exista o diversificare a modalităților de realizare a protecției sociale.
La fundamentarea și promovarea politicilor sociale se au în vedere următoarele principii:
-protectia demnității umane;
-eliminarea oricărei forme de discriminare în întreaga politică de protecție socială;
-promovarea parteneriatului social ca mijloc de control și eficientizare a tuturor măsurilor de politica și de protecție socială;
-flexibilitatea, respectiv adaptarea măsurilor de protecție socială la necesitățile reale ale grupurilor și persoanelor;
-orientarea obiectivelor și măsurilor de politica și protecție socială în direcția capacitării, mobilizării și participării tuturor forțelor sociale la relansarea creșterii economice, munca fiind prima sursă a bunăstării și libertății individului, sursa cea mai stabilă a sănătății economiei;
-descentralizarea treptată a protecției sociale și odată cu aceasta, angrenarea în activitatea de protecție socială a agenților economici, unităților administrației publice locale, a institutilor guvernamentale și organizațiilor neguvernamentale, societăților de caritate și persoanelor fizice, prin contribuții materiale, financiare și sociale ale acestora într-un cadru legal adecvat.
Diversitatea și cuantumul prestațiilor și ale serviciilor sociale sunt condiționate de starea economiei, de resursele financiare existente la un moment dat, de necesitatea construirii cadrului administrativ de aplicare, cu deosebire în ceea ce privește formarea personalului de specialitate.Programele de protecție socială, administrate de stat, sunt finanțate pe principiul repartiției, compensației între generații, de resurse obținute din contribuții, impozite și taxe, pe baza principiului responsabilității și al solidarității colective.
Politica socială definește setul de politici publice ce urmăresc realizarea protecției sociale și a bunăstării.Ca disciplină de studiu, politica socială are o arie multidisciplinară, ce folosește concepte și metode din economie, știința politică, sociologie, asistență socială, psihologie, management, filozofie și drept. Politica socială studiază fenomene ce cuprind acțiunile și politicile sociale guvernamentale, ca serviciile și prestații sociale.Politica socială studiază o gamă largă de fenomene sociale și economice legate de bunăstarea la nivel individual, familial sau la nivelul colectivității.
Economie sociala pentru o viata mai buna- Institutil de Politici Sociale
Obiectivul general al proiectului il reprezinta dezvoltarea structurilor economiei sociale si consolidarea capacitaților, competentelor si cunostintelor pentru grupurile vulnerabile prin infiintarea unui numar de 5 structuri de economie sociala (SES) in regiunile Bucuresti-Ifov, Centru si Vest si asigurarea asistentei necesare crearii de 33 noi locuri de munca, din care 23 pentru persoane vulnerabile.
Fiecare dintre cele 5 structuri vor beneficia de asistenta financiara si operationala pentru demararea afacerii, realizarea obiectului de activitate, eficientizarea productiei si desfacerea marfurilor/serviciilor astfel incat sa se asigure sustenabilitatea acestora. Prin aceasta abordare centrata, pe de o parte, pe crearea si coordonarea structurilor si pe de alta parte pe infiintarea de noi locuri de munca si pregatirea profesionala a angajatilor, cei 5 parteneri si-au propus sa contribuie la dezvoltarea economiei sociale prin crearea unui mediu de afaceri inclusiv si coeziv.
Obiectul de activitate al celor 5 SES va fi: servicii de nutritie si cosmetica corporala, productia si comercializare cu amanuntul a produselor proaspete de covrigarie/patiserie, activitati de editare a ziarelor, furnizarea de servicii de spalatorie si curatatorie de haine ecologica, servicii de curatenie si intretinere spatii verzi si cladiri.
Partenerii isi propun sa infiinteze în cadrul structurilor proprii sau independent de acestea intreprinderi sociale atat in sfera serviciilor, cat si in cea a productiei, structuri capabile sa furnizeze servicii competitive ce pot fi valorificate la nivel local asigurand profitabilitatea afacerii.
Proiectul va contribui la reducerea muncii la negru, va contribui la cresterea ratei de ocupare a persoanelor din zonele în care sunt infiintate aceste structuri si va contribui la cresterea nivelului de calificare al persoanelor vulnerabile încadrate în cadrul structurilor nou formate.
Efectele pozitive generate pe termen lung:
– sustenabilitatea locurilor de munca create în cadrul SES;
– contributia adusa la dezvoltarea economiei locale prin infiintarea a 5 SES profitabile, din care 3 SES in mediul rural (Centru si Vest) si 2 SES in mediul urban (Centru si Bucuresti Ilfov);
– cresterea increderii in sine a persoanelor vulnerabile din cele 3 regiuni prin experientele pozitive de integrare a unui numar de 23 pers.;
– cresterea gradului de acceptare a persoanelor vulnerabile la angajare si scaderea discriminarii prin prezentarea de bune practici;
– promovarea incluziunii sociale si prezentarea beneficiilor in randul companiilor clasice a unor modele de buna practica a SES.;
– promovarea unui stil de viata sanatos pentru personele care provin din grupurile vulnerabile.
In cadrul proiectului au fost special selectate o serie de tipuri de afaceri complementare, ca obiect de activitate pentru o parte din SES create, tocmai pentru dovedi faptul ca si persoanele vulnerabile pot performa intr-un mediu nou si competitiv, atat timp cat primesc sprijinul necesar, beneficiaza de un pogram de lucru flexibil in raport cu nevoile lor si de competentele si abilitatile profesionale de care au nevoie pentru a performa.
IV. Analiză comparativă privind salarizarea și inegalitatea veniturilor
În elaborarea acestui capitol s-a avut in vedere o abordare comparativa a situatiei in Romania inainte si dupa criza in ceea ce priveste salarizarea si inegalitatea veniturilor. Pentru început vor fi prezentate principalele aspecte privind criza economico-financiare traversate de Romania.
Efectele crizei financiare internaționale s-au extins și asupra economiei României. Totuși, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost puțin afectat intrucât nu a fost expus la active toxice, precum și datorită măsurilor prudențiale și administrative adoptate de-a lungul timpului de către Banca Naționala a României. Indirect însă, criza financiară internațională și mai ales consecința ei evidentă – recesiunea din țările dezvoltate – se extinde asupra economiei românesti pe mai multe canale.
Pe canalul comercial, încetinește creșterea exporturilor sau chiar le reduce. Producția industrială este corelată cu evoluția economiei mondiale.
Pe canalul financiar, limitează accesul la finanțare externă, și astfel restrânge volumul creditării, și generează dificultăți în serviciul datoriei externe private.
Pe canalul cursului de schimb, reducerea finantărilor externe s-a reflectat în deprecierea monedei naționale. Volatilitatea crescută a fost urmată de o relativă stabilitate.
Pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a investitorilor din țările esteuropene. Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piața monetar-valutară a unor momente de panică și atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din România, care a făcut necesară intervenția BNR.
Cauza principala este consumul excesiv pe datorie. Populatia nu poate fi blamata, dar poate fi pe viitor mai bine informata si cu siguranta mai precauta privind asteptarile asupra veniturilor proprii. In schimb, guvernul poate fi criticat pentru ca a facut o eroare strategica monumentala: intr-o perioada de crestere economica, a consumat toata aceasta crestere si s-a mai si indatorat suplimentar. Deficitul bugetar a crescut de la 1,3% din PIB in 2004 la 2,6% anul trecut si probabil peste 3% anul acesta. Cum guvernul a ajuns sa se imprumute de sute de milioane de euro cu scadenta la o saptamana, singura concluzie logica este ca nu mai sunt bani nici pentru cheltuieli curente, pentru cele bugetate deja pe anul in curs.
Desi criza a inceput in America si a fost cauzata chiar de sectorul imobiliar, si a trecut oceanul in aceeasi forma, in România nu se poate vorbi de o piata imobiliara afectata de criza mondiala, pentru simplul motiv ca o scadere a preturilor la terenuri si cladiri, chiar si cu 30 – 40%, nu ar face decât sa aduca lucrurile mai aproape de normal.
Tot asa, evolutiile negative din industria textila, unde unii responsabili afirma ca vor fi pierdute circa 60.000 de locuri de munca, nu pot fi integral puse pe seama crizei, dat fiind ca era previzibil ca, odata cu cresterea salariilor in România, productia in lohn se va reloca in zone mai ieftine din Europa de Est sau in Asia. Asadar, nu tot ce e rau in economia româneasca poate fi pus in cârca crizei mondiale.
Aceasta din urma a afectat doua puncte nevralgice ale “lantului trofic” al unei afaceri: finantarea prin creditare si puterea de absorbtie a pietei de desfacere. Exista, asadar, sectoare ale industriei, comertului si serviciilor care, sub influenta conjuncturii din piata unica europeana, se resimt in mod dur si concret. Este si firesc sa fie asa, dat fiind ca exporturile românesti catre Uniunea Europeana reprezinta 70% din totalul exporturilor, iar importurile din statele membre UE se ridica pâna la 68,4%.
Pe lista neagra a domeniilor economiei românesti se mai numara prelucrarea lemnului, sticlei si ceramicii fine, industria chimica si productia de medicamente (exemple, in acest sens, sunt Antibiotice Iasi, al carei profit a scazut cu peste 27%, Arpechim, Combinatul Chimic de la Târgu Mures si Oltchim). Exista insa si sfere ale economiei românesti care, cel putin pâna acum, par sa faca fata cu bine crizei mondiale. Este vorba, in special, de cele care au in centru consumul de bunuri de folosinta imediata, de la care românul nu vrea sa se restrânga.
Producția industrială a fost puternic afectată de scăderea cererii externe. Conform graficului de mai jos, atât exportul, cât și importul și indicele producției industriale au scăzut incepând cu luna octombrie 2008 și accentuându-se în anul 2009.
Figura nr. 8. Importul si exportul 2008-2009
(Sursa: INSSE, UniCredit Research)
Reducerea exporturilor a condus la scăderea producției și la o contracție a cererii interne.
Din figura de mai jos se observa scăderea investițiilor nete, a lucrărilor de construcții noi, de utilaje, precum și a altor cheltuieli, incepând cu anul 2008.
Figura nr 9. Evolutia investitiilor nete
(Sursa: INSSE,UniCredit Research)
Scăderea producției a condus la scăderea cifrei de afaceri (c.a) din comerț și servicii, incepând cu luna iulie 2008 și accentuandu-se în anul 2009, după cum se vede în figura nr 10:
Aceasta a condus implicit la falimentarea unor întreprinderi și la creșterea somajului, după cum se vede (potrivit aceleeași surse) din figura de mai jos :
Figura nr 11.Evolutia somajului
Din tabelul de mai jos reiese că datoria externă pe termen scurt, mediu și lung a crescut de la an la an, iar incepând cu 2007, s-a accentuat și mai mult (conform BNR)
(Sursa: BNR, UniCredit Research)
Figura nr.12.Total datorie externă
Efectele crizei
Unele dintre cele mai importante efecte ale crizei din Romania sunt:
Scăderea producției industrial : dependența de cererea internațională. Sectorul industrial
face parte din lanțul producției internaționale ( 70% din exportul României este în zona EURO )
Diminuarea exporturilor și a importurilor
Diminuarea fluxului de capital străin
Deprecierea și volatilitatea ridicată a RON
Creșterea primei de risc și a costului de finanțare.CDS, dobânzi ridicate pe piața interbancară.
Distribuția veniturilor din România este marcată de nivelul general scăzut și de gradul relativ înalt de inegalitate, conform standardelor europene. România este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai scăzute și mai inegale venituri.
Inegalitatea veniturilor a înregistrat o creștere semnificativă în perioada de tranziție la economia de piață, atât în prima parte a tranziției, în condițiile unui puternic declin economic, cât și după anul 2000, în condițiile unei creșteri economice susținute. Inegalitatea este percepută ca foarte înaltă și nedreaptă de majoritatea populației, din cauza decalajelor mari dintre condițiile de viață ale celei mai mari părți a populației și viața în condiții de lux a celor bogați. Părerea larg răspândită că distribuția veniturilor și a bogăției este nedreaptă derivă și din faptul binecunoscut că multe dintre veniturile și averile mari provin din activități sau din capital acumulat în economia subterană, prin încălcarea legii sau prin exploatarea slăbiciunii sistemului juridic, precum și din fapte de corupție.
Creșterea mare a veniturilor realizate de unele categorii de populație, în timp ce mulți săraci nu au nici oportunitatea și nici posibilitatea/capacitatea de a obține un loc de muncă, cu atât mai puțin a unuia care să permită realizarea de venituri decente, este percepută, de asemenea, ca nedreaptă. Distribuția veniturilor este caracterizată și prin diferențele mari dintre veniturile patronilor, salariaților și ale unora dintre lucrătorii independenți, pe de o parte, și cele ale agricultorilor, șomerilor și ale majorității pensionarilor, pe de altă parte, între veniturile din mediul urban și din mediul rural, din București și celelalte regiuni, iar unele dintre aceste decalaje se adâncesc.
Toate acestea au condus la ideea că are loc și un process de polarizare socială, sugerată și de faptul că unele categorii de populație, care în mod tradițional fac parte din clasa de mijloc (profesori, medici, funcționari publici etc.), au câștiguri salariale relativ scăzute. Sunt câteva dintre numeroasele motive pentru care este importantă promovarea unor politici economice și sociale menite să îmbunătățească actuala distribuție a veniturilor și să prevină creșterea în continuare a inegalității și polarizării.
Așa cum subliniază însă G.A. Cornia, ignorarea inegalității înalte și în creștere poate avea costuri economice, sociale și politice mari. Unul dintre principalele mecanisme pe care politica economică și socială le poate utiliza pentru a reduce inegalitatea este redistribuirea veniturilor prin impozite și contribuții sociale și prin transferuri (prestații) sociale. Amploarea redistribuirii și arhitectura sistemului fiscal și de protecție socială sunt factori importanți ai inegalității și polarizării veniturilor. Redistribuirea presupune însă mobilizarea unui volum mare de de resurse și poate avea un impact negativ asupra eficienței economice, poate afecta competitivitatea și oferta de forță de muncă. Este un domeniu în care decidenții politici se confruntă cu nevoia asigurării echilibrului dintre echitate și eficiență, astfel încât evaluarea impactului redistribuirii asupra inegalității și polarizării constituie un important reper în elaborarea unor politici fiscale și de protecție socială eficiente.
Obiectivele cercetării
Creșterea inegalității constituie un subiect de interes pentru decidenții din politica socială și economică și pentru cercetători din întreaga lume, precum și pentru instituțiile internaționale, chiar dacă există și puncte de vedere conform cărora creșterea inegalității este inevitabilă, un effect al progresului tehnologic actual, sau este văzută chiar ca un factor al creșterii economice, datorită potențialului său motivațional.
Asadar, principalul obiectiv al acestei lucrari si implicit al acestei analize este prezentarea situatiei privind inegalitatea veniturilor si a salarizarii, inainte si dupa criza din Romania. Prezentarea celor doua ipostaze are in vedere comparatia dintre cele doua luandu-se in considerare contextele specifice.
Metodologia cercetării
Principalele aspecte de ordin metodologic ale măsurării impactului redistribuirii asupra inegalității și polarizării se referă la categoriile de venituri și la estimarea acestora, la indicatorii inegalității și ai polarizării și la metoda de estimare a efectului redistribuirii și componentelor sale.
Măsurarea impactului redistribuirii asupra inegalității și polarizării veniturilor se bazează pe estimarea, pentru fiecare din cele patru categorii de venituri, a coeficientului Gini (unul pentru inegalitatea verticală și șase pentru inegalitatea intergrupe), a indicelui Foster-Wolfson al bipolarizării și a șase indici Esteban-Ray ai polarizării pe subpopulații.
Cea mai cunoscută și cea mai simplă metodă de măsurare a impactului redistribuirii, aplicată și în analiza sărăciei, se bazează pe diferența dintre indicatorii inegalității și polarizării estimați pentru veniturile gospodăriilor “înainte și după redistribuire”. Efectul total absolut al redistribuirii este estimat ca diferență între indicatorii inegalității și polarizării veniturilor disponibile (IVD) și cei ai veniturilor brute totale fără transferuri sociale, inclusiv pensile (IVBT-TS), adică diferența dintre inegalitatea și polarizarea veniturilor de care dispun gospodăriile și cele ale veniturilor de care ar dispune în situația ipotetică a absenței redistribuirii.
In aceasta cercetarea s-a avut in vedere prezentarea statistica a acestor indici si analiza lor prin comparatie. Realizarea acestei comparatii a avut la baza Raportul extins al Presedentiei Romaniei privind Riscuri și inechități sociale în România
4.3. Rezultatele cercetării
În studiul consacrat măsurării inegalității și polarizării indicatorii au fost estimați pentru anii 1995, 2000, 2006, 2007 și 2008, care acoperă o perioadă marcată de o diminuare severă a veniturilor populației, urmată o creștere puternică a acestora. În condițiile unui puternic declin economic și ale inflației înalte, veniturile disponibile medii reale ale gospodăriilor, estimate pe adult echivalent, au fost cu 25% mai mici în 2000 decât în 1995, scăderea fiind determinată de scăderea nivelului real al salariilor și pensiilor (cu 11% și respectiv, 18%), de scăderea efectivului salariaților (de la 6,2 la 4,6 milioane) și creșterea numărului de pensionari (de la 5,2 la 6,2 milioane) și de persoane ocupate în agricultură, în special în agricultura de subzistență, precum și de persistența unui nivel înalt al șomajului (în jurul unui milion de șomeri). Începând cu anul 2001, veniturile au crescut an de an, astfel încât în 2008 veniturile medii erau de două ori mai mari decât în 2000. În perioada 2001-2008, ritmul mediu anual de creștere a veniturilor disponibile medii a fost de 9%, însă în 2007 și 2008 rata de creștere a fost mult mai mare: 13% și, respectiv, 18%. În 2008, câștigurile salariale, pensiile de asigurări sociale de stat și pentru agricultori au fost, în medie, de peste două ori, de 2,5 ori și, respectiv, de cinci ori mai mari decât în 2000. Pe fondul acestei evoluții a nivelului veniturilor, a crescut și inegalitatea și polarizarea acestora: toți indicatorii atestă faptul că în anii 2006-2008 distribuția veniturilor era mai inegală și mai polarizată decât în 1995 și 2000. Creșterea inegalității și a polarizării a fost mai accentuată între 2000 și 2006, după care acestea au înregistrat o scădere semnificativă în 2007 și 2008. În ceea ce privește perioada cuprinsă între 1995 și 2000, indicatorii arată o creștere a polarizării și a inegalității intergrupe, însă coeficientul Gini sugerează că inegalitatea verticală nu s-a modificat.
Distribuția veniturilor populației din România este marcată de nivelul general scăzut și de gradul relativ înalt de inegalitate și polarizare. Distribuția a devenit mai inegală și polarizată în cursul tranziției la economia de piață, în perioada de accentuat declin economic, dar și în perioada de creștere economică, cu unele întreruperi ale acestei tendințe legate în principal de alegeri. La început inegalitatea a crescut din cauză că cele mai multe gospodării au suferit pierderi de venituri generate de inflația înaltă și de recesiunea economică, de comprimarea sau încetarea activității unor mari unități industriale, de pierderea masivă de locuri de muncă și de scăderea dramatică a efectivului de salariați. O parte a celor disponibilizați din industrie au intrat în șomaj, iar o altă parte sau pensionat sau au devenit agricultori, în principal în agricultura de subzistență, cu toții având venituri mult mai mici decât câștigurile salariale pierdute. Prin urmare, distribuția veniturilor realizate de gospodării din câștiguri salariale a devenit din ce în ce mai polarizată, având în vedere că aproape jumătate din populație trăiește în gospodării fără venituri din salarii. A crescut și inegalitatea veniturilor din muncă. În același timp, unele gospodării au devenit bogate sau foarte bogate, prin mijloace corecte sau incorecte. În cea de-a doua parte a perioadei, în care a avut loc relansarea creșterii economice, creșterea veniturilor din proprietate și a veniturilor din salarii sau din activități independente, în cazul unor profesii, activități și locuri de muncă, concomitent cu persistența unui număr mare de de gospodării cu venituri mici și foarte mici, legate de lipsa calificării și oportunităților de ocupare, ca și de sarcina familială, au fost principalii factori ai creșterii inegalității și polarizării veniturilor.
România are un sistem de protecție socială dezvoltat, care asigură prestații sociale menite să ofere protecție împotriva tuturor categoriilor de riscuri acoperite de sistemele moderne de protecție socială. Totuși, în condițiile nivelului actual de dezvoltare economică și ale structurii ocupaționale a populației, nevoile de protecție sunt foarte mari și resursele care pot fi alocate în acest scop sunt foarte restrânse, astfel încât nivelul prestațiilor sociale este scăzut. Chiar și în aceste condiții, sistemul de protecție socială, redistribuirea veniturilor în general, are o contribuție importantă în reducerea inegalității și polarizării veniturilor. Înainte de declanșarea actualei crize economice, inegalitatea era cu o treime mai mică decât ar fi fost în absența redistribuirii, iar polarizarea era la jumătatea celei estimate în ipoteza în care redistribuirea nu ar fi avut loc.
Cu toate acestea redistribuirea nu este suficientă pentru diminuarea nivelului efectiv al inegalității și pentru a preveni creșterea excesivă a acesteia și accentuarea polarizării veniturilor. Desigur, contribuția redistribuirii poate fi îmbunătățită, prin creșterea nivelului de protecție și a eficienței mecanismelor de redistribuire, prin asigurarea resurselor necesare, inclusiv prin colectarea mai bună a impozitelor și contribuțiilor sociale, și prin favorizarea protecției sociale la împărțirea roadelor creșterii economice. Politicile de reducere a inegalității și polarizării trec însă dincolo de redistribuirea veniturilor.
Este necesară promovarea unor politici orientate spre creșterea ocupării populației în vârstă de muncă, în special a celei care întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă, spre îmbunătățirea structurii ocupării, reducerea ocupării în economia informală, în special a ocupării „la negru”, și spre stimularea participării la muncă, toate acestea fiind politici care pot contribui la scăderea populației cu venituri mici. Retribuirea corespunzătoare a profesorilor, medicilor, funcționarilor publici și specialiștilor de înaltă calificare ocupați în instituțiile publice și politicile orientate spre susținerea profesiilor liberale pot contribui la formarea și consolidarea clasei de mijloc și la reducerea polarizării sociale. Dezvoltarea și modernizarea agriculturii, a economiei rurale în general, și dezvoltarea regională sunt de importantă crucială pentru combaterea sărăciei și reducerea inegalității, iar perfecționarea educației și formării profesionale constituie un factor care poate contribui la reducerea inegalității și polarizării pe termen lung.
Totodata, am facut apel si la studiile realizate de catre Econtext . Siteul ne arata ce salarii se estima inainte de criza ca vor fi in 2012 si cat sunt ele acum. In fiecare judet din Romania. Pe scurt, la ce valoare credeam in 2009 ca vor ajunge salariile din acest an si la cat au ajuns ele, in realitate.
La cat se estima in urma cu trei ani ca vor ajunge salariile in 2012 si la cat au ajuns ele, de fapt! Ne referim la salariul mediu net. Toate datele au fost preluate de la Comisia Nationala de Prognoza (CNP). Econtext nu este la prima analiza referitoare la salarii. Iata aici si alte analize importante, publicate recent de Econtext:
Pe ansamblu, fata de estimarile din 2009, salariile sunt mai mari in 27 de judete, la acelasi nivel intr-un singur judet si mai mici in 14 judete. Asadar, balanta este mai accentuata in tabara cresterilor salariale. In 27 de judete salariile sunt mai ridicate in acest an, fata de valoarea la care credeam ca vor ajunge in 2009, inainte de criza. Iar pe primul loc se pozitioneaza Argesul. In 2009, CNP estima ca salariul angajatilor argeseni va ajunge in 2012 la o valoare medie de 1.418 lei. De fapt, salariul mediu din acest an va ajunge la 1.622 lei. Cu 204 lei mai mult ca la estimarea veche! Pe urmatorul loc se plaseaza angajatii din Timis. CNP estima in 2009 ca salariile timisenilor vor ajunge in acest an la valoare medie de 1.429 lei. In realitate, potrivit datelor actuale, salariul timisenilor se va situa in acest an la 1.608 lei. Cu 179 de lei mult. Dar sa vedem si partea neagra a topului. Cea mai mare dezamagire are loc in Olt. In 2009, CNP estima ca salariile muncitorilor din Olt vor urca in acest an pana la 1.447 lei. Din nefericire, salariul mediu se plaseaza in acest an la 1.367 lei. Cu 80 de lei mai putin.
Figura nr 13.Trecut si prezent-salarii
România este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai înalt nivel al inegalității. In 2008, coeficientul Gini estimat pentru distribuția veniturilor bănești disponibile din România (36%) era cu 11 puncte procentuale mai mare decât veniturile estimate pentru Cehia și Ungaria (cel mai scăzut nivel înregistrat în statele membre ale UE), iar raportul dintre veniturile ce revin celor mai ”bogați” și celor mai săraci 20% dintre locuitori (7:1) era de două ori mai mare.
Inegalitatea veniturilor este percepută ca fi ind foarte înaltă de majoritatea populației din România, având în vedere că, potrivit Barometrului de Opinie Publică, cea mai mare parte a populației consideră că societatea românească ar trebui să fi e mai egalitară decât în prezent (Bădescu, 2003). Această percepție derivă din creșterea mare a inegalității în perioada tranziției la economia de piață.
Creșterea inegalității în procesul tranziției la economia de piață este în mare parte justifi cată de faptul că aceasta implică și tranziția de la distribuția egalitară la o distribuție potrivită regulilor și mecanismelor pieței: o distribuție caracterizată printr-o mai mare diferențiere a veniturilor, impusă de nevoia de a recompensa difi cultatea, complexitatea și responsabilitatea muncii și rezultatele acesteia, inovativitatea, educația, talentul, spiritul antreprenorial și asumarea riscului în afaceri, recompensă considerată una dintre condițiile utilizării efi ciente a factorilor de producție și un motor al dezvoltării economice. Inegalitatea este considerată ca fi ind prea mare și nedreaptă din cauza decalajului enorm dintre condițiile de viață ale majorității populației și viața luxoasă, în multe cazuri ostentativ afișată, a celor bogați, a faptului binecunoscut că multe dintre averile și veniturile mari și foarte mari provin din activități sau din capital acumulat în economia subterană, prin încălcarea legii sau prin exploatarea slăbiciunii sistemului juridic, precum și din fapte de corupție, în timp ce mulți săraci nu au nici oportunitatea și nici posibilitatea/capacitatea de a obține un loc de muncă, cu atât mai puțin a unuia care să permită realizarea de venituri decente.
Nivelul general de trai scăzut în România, comparativ cu cel înregistrat în alte țări europene, accentuează sentimentul că distribuția veniturilor este injustă, ceea ce afectează comportamentul economic și social, precum și coeziunea socială. Din considerente care țin deopotrivă de echitate și efi ciență, inegalitatea și, în special creșterea excesivă, scăpată de sub control a acesteia, ar trebui să fi e un subiect permanent de preocupare pentru decidenții din politica socială și economică, precum și pentru cercetătorii din domeniul social și din economie. Adoptarea și aplicarea unor politici sociale și economice orientate spre readucerea și menținerea inegalității în limite rezonabile necesită informații privind nivelul și tendințele de evoluție ale acesteia, cunoașterea cauzelor și factorilor determinanți, precum și a legăturii cu dezvoltarea economică și socială.
În România, distribuția veniturilor a intrat în mai mică măsură în preocupările cercetării economice. Evaluări consistente referitoare la inegalitatea veniturilor și a consumului au fost realizate în a doua parte a anilor 1990, datorită disponibilității unei noi surse de date relevante colectate prin anchetele statistice în gospodării. Date și informații referitoare la indicatorii inegalității au fost publicate în câteva rapoarte și studii realizate sub egida Băncii Mondiale, PNUD, UNICEF, a Comisiei Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, a Ministerului Muncii și a Institutului Național de Statistică.
Doi dintre indicatorii inegalității sunt estimați anual de Institutul Național de Statistică în cadrul sistemului indicatorilor privind incluziunea socială. Studiul ale cărui rezultate sunt prezentate parțial în articol, face parte dintrun proiect de cercetare privind distribuția veniturilor, având ca prim obiectiv măsurarea inegalității și polarizării veniturilor (Molnar, 2009). Sunt prezentate în articol probleme de ordin metodologic privind măsurarea inegalității, rezultatele estimării principalilor indicatori ai inegalității în perioada 1995-2008 și evaluarea impactului redistribuirii asupra inegalității. Măsurarea inegalității veniturilor implică soluționarea a două probleme metodologice: (i) defi nirea și calculul veniturilor (ii) alegerea indicatorilor inegalității.
Prin măsurarea inegalității veniturilor se are în vedere una dintre componentele defi nitorii ale inegalității sociale, categoria de venituri utilizată dealtfel în majoritatea studiilor consacrate evaluării inegalității, respectiv veniturile disponibile ale gospodăriilor estimate pe adult echivalent, reprezentând cel mai bun estimator al bunăstării gospodăriilor din perspectiva resurselor acesteia. Veniturile disponibile sunt estimate pe baza informațiilor colectate prin statistica bugetelor de familie (Ancheta Integrată în Gospodării și Ancheta Bugetelor de Familie), conform metodologiei cărora, veniturile disponibile ale fi ecărei gospodării reprezintă suma veniturilor obținute de membrii gospodăriei din toate sursele (veniturile brute totale) mai puțin plățile făcute de gospodării în cadrul redistribuirii (impozite și contribuții sociale). Veniturile brute totale cuprind venituri bănești (câștigurile salariale, venituri bănești din activități independente în agricultură și neagricole, venituri din proprietate, venituri bănești din prestații/transferuri sociale, transferuri de la alte gospodării și alte venituri bănești) și venituri în natură (valoarea unor benefi cii în natură primite de salariați și benefi ciarii unor scheme de protecție socială și valoarea produselor alimentare și nealimentare consumate de gospodărie din resurse proprii, respectiv din producția proprie, din transferuri de la alte gospodării sau primite ca plată pentru munca în gospodărie). Spre deosebire de practica actuală a EUROSTAT, care utilizează veniturile bănești disponibile în evaluarea inegalității, veniturile prezentate în studiul realizat cuprind și veniturile în natură. Întrucât consumul de produse agroalimentare din resurse proprii reprezintă o componentă importantă a consumului gospodăriilor din România, în special al celor care realizează un nivel scăzut al veniturilor bănești, neluarea în considerare a acestei componente conduce la o supraevaluare a inegalității în România.
Prin utilizarea veniturilor disponibile estimate cu includerea veniturilor în natură, se obține o mai bună evaluare a inegalității, iar în cazul distribuției veniturilor din România aceasta înseamnă o inegalitate mai mică decât cea estimată pe baza veniturilor bănești. O altă componentă a veniturilor în natură, chiria imputată (valoarea consumului corespunzător utilizării locuinței afl ate în proprietatea gospodăriei) nu este luată în considerare în calculul veniturilor, fi ind posibil ca indicatorii inegalității să arate un grad mai mic de inegalitate decât cel real, având în vedere că aproape toate gospodăriile Statistică social – economică Revista Română de Statistică nr. 7 / 2010 ocupă propria locuință, iar gospodăriile cu un nivel mai înalt al veniturilor dețin în general și locuințe mai bune.
Același efect de minimalizare a inegalității derivă din faptul că, din cauza sezonalității producției agricole și a designului eșantionului Anchetei bugetelor de familie, cheltuielile efectuate pentru producția gospodăriei nu pot fi deduse din valoarea micii producții agricole a gospodăriilor și implicit din veniturile bănești și în natură realizate din această sursă, iar importanța relativă a acestor cheltuieli este mai mare în cazul gospodăriilor situate în partea inferioară a distribuției veniturilor. Veniturile gospodăriilor au fost ajustate în funcție de componența gospodăriei cu ajutorul unei scale de echivalență utilizate și în măsurarea sărăciei absolute în România. Numărul de unități ”adult echivalent” din fi ecare gospodărie este stabilit pe baza relației , unde A și C reprezintă numărul de adulți și de copii din gospodăria respectivă. Cei doi parametri, α = 0,5 și θ = 0,9, care exprimă raportul dintre cheltuielile de consum aferente unui copil și unui adult și economiile de scară din consumul unei gospodării în funcție de dimensiunea acesteia, au fost estimați pe baza informațiilor privind cheltuielile de consum ale gospodăriilor .
CONCLUZII
Potrivit datelor Eurostat și INS, 8,5 milioane de români traiesc cu puțin peste o sută de euro pe lună. Suntem, astfel, a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Într-o țară cu atâta sărăcie, așa cum arată specialiștii, în 2009, cei mai bogați 20% dintre români au realizat venituri de 6,7 ori mai mari decât cei mai săraci 20%. Suntem din nou pe locul doi în UE la inegalitate veniturilor, în urma Letoniei (7,3). Cu mult mai bine stau, sub media UE de 4,9, țări precum Slovenia (3,2), Ungaria si Cehia (3,5), Slovacia (3,6), Austria, Finlanda și Suedia (3,7). Mai mult, potrivit topului Forbes din 2011, cei mai bogați 500 români au o avere totală de 25,1 miliarde de euro, mai mult de o cincime din PIB-ul României. De asemenea, datele arată cât de greșit este discursul public din România împotriva redistribuirii. Conform statisticilor, un sfert din populatie nu a fost afectată de sărăcie datorită existenței transferurilor sociale. Dacă în anul 2010 nu s-ar fi plătit pensiile și celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populație (47,4%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative. Atmosfera din România ar fi devenit irespirabilă din punct de vedere social.Costurile inegalității și lipsei de oportunități nu sunt doar morale sau sociale, ele înseamnă bani pierduți pentru România. Să luăm doar exemplul efectului pe care neintegrarea populației Roma pe piața forței de muncă îl are asupra economiei.
Conform datelor care stau la baza Strategiei UE pentru incluziunea romilor adoptate de Parlamentul European în 2011, dacă s-ar putea crește rata ocupării forței de muncă în rândul romilor la nivelul ratei populației majoritare, per total, rata ocupării forței de muncă ar crește într-o proporție de 5 până la 10%.
După calculele Băncii Mondiale, integrarea romilor în România ar putea aduce o creșterea a PIB cu 4-6%. Ca să ajungă din sărăcie în clasa mijlocie, copiii romi, precum și copiii de la țară au nevoie de o mână întinsă de către societate, au nevoie de un sistem de educație care să funcționeze și în avantajul lor.
România, în anii de maximă expansiune economică, inegalitatea veniturilor a crescut, iar de creștere s-au putut bucura mult prea puțini. Prioritățile sunt susținerea unei creșteri economice care să se reflecte în nivelul de trai și lupta împotriva inegalității de acces la servicii publice de calitate, care astăzi accentuează vulnerabilitățile și adâncește disparitățile inter- și intra-regionale. Egalitatea de oportunitate nu înseamnă însă doar un sprijin pentru cei aflați în nevoie, dar și un teren de joc echilibrat pentru cei care astfel pot face mai mult și mai bine. Înseamnă a lupta împotriva inechității de acces la resurse de capital pentru micii întreprinzători.
Un studiu al Băncii Mondiale făcut referitor la începutul tranziției de la socialism la capitalism (cu date comparate între perioadele de dinainte și de după 1990) plasa România în grupul țărilor ce au înregistrattransferuri de avuțiemoderate, alături de Polonia, Cehia, Letonia și Belarus. Din grupul țărilor cu modificări relativ mici făceau parte Slovacia, Slovenia și Ungaria iar în grupul în care inegalitățile s-au acumulat mai rapid au intrat Bulgaria, Estonia și Lituania, alături de Rusia, Ucraina și Moldova.
Criteriul de departajare l-au constituit evoluțiile ponderilor la nivel național alecvintilelor de venituri ( cele cinci grupurile succesive de câte 20% din populație ordonate după mărimea veniturilor). Acestea s-au modificat cu mai puțin de un procent în cel mai bun caz, două procente în cazul mediu și mai pronunțat în varianta diferențierii mai rapide a veniturilor.
În grupul din care făcea parte și România, cincimea cu veniturile cele mai scăzute rămânea, însă, în toate cazurile undeva între 9% și 10%, în timp ce cincimea cu cele mai mari venituri se situa la 35% – 37%. Adică inegalitatea era mai mică decât în Marea Britanie ( reper al OCDE, cu 7% și, respectiv 40%).
Creșterea coeficientului Gini ne plasa sub Bulgaria și Cehia, dar peste Polonia, Ungaria și Slovacia. În toate țările, pierderile relative de venituri s-au acumulat către cincimea cea mai bogată a populației, pe fondul unei diminuări cu circa un sfert a nivelului de trai.
România a marcat o diminuare de 24% a veniturilor gospodăriilor de muncitori, 20% în cazul celor de agricultori și 23% la pensionari.
Ar fi de subliniat că pensionarii din România beneficiau, la egalitate cu cei din Polonia de cea mai mare rată de înlocuire a veniturilor din muncă (88%), cu excepția Ungariei ( 92% ). Asta în timp ce țări precum Cehia (61%), Letonia(59%) sau Lituania (58%) se situau pe cu totul alt palier.
Ceea ce explică și o bună parte dintre nemulțumirile actuale, în pofida politicii susținute propensionari din ultimii ani (creșterea pensiilor după 2006 a depășit cu mult creșterea salariilor, apoi pensiile au fost menținute, pe când salariile nu).
Măsura imparțială a inegalității. Azi, când clasa mijlocie suportă singură politicile sociale. Pentru măsurarea inegalității din societate, se folosește și coeficientul Gini. Avantajul coeficientului Gini este că nu depinde de mărimea populației și nici de situația socială sau politică. Un coeficient Gini de 0,50 semnifică faptul că un sfert din populație deține trei sferturi din avuția națională iar restului de trei sferturi îi revine numai un sfert.
Evoluția inițial lentă în sensul creșterii inegalității, plecată de la valori ale coeficientului Gini situate aproape de reperul ”socialist” de 20% s-a accelerat după criza din 1997- 1998. Pragul ”capitalismului european” de 30% a fost traversat în 2001, pentru ca cele mai recente estimări să ne plaseze la circa 35%. Respectiv peste Franța și Olanda și aproape de Marea Britanie și Italia.
Pentru referință, trebuie menționat că SUA se află, împreună cu Turcia la nivelul de 40%. Fostele mari centre de putere ale comunismului mondial, Rusia și China, împart în prezent o poziție ”supracapitalistă”, cu 45%, mai aproape de Africa subsahariană decât de democrațiile occidentale. Prin contrast, Suedia a înaintat pe calea egalizării veniturilor până la un coficient Gini de 23%.
În România, nu doar raportul dintre cei mai bogați și cei mai săraci cetățeni s-a deteriorat, dar și clasa mijlocie, poziționată în cvintilele 2,3 și 4 a avut de suferit din redistribuirea produsului realizat la nivel național. Practic, clasa mijlocie a suportat în cea mai mare măsură politica socială de susținere a celor mai săraci, în timp ce contribuția celor mai avuți a fost relativ redusă.
Problema nu este că am evoluat în sensul unei anumite creșteri a inegalităților ci faptul că am depășit măsura europeană în materie și nu se întrevăd semnele unei politici de stopare și inversare a evoluției către reperul standard european de 30%.
Oarecum paradoxal, rezolvarea nu se poate face prin mijloace unilaterale și ”matematice” de creștere a venitului minim ci, mai degrabă, prin majorarea contribuției grupului celor mai avuți la politica de protecție socială, susținută, acum mai degrabă tot de cei cu venituri mai mici.
La nivel mondial, in prespectiva, economiștii FMI au realizat studii a căror concluzie este că 'distribuția bogăției este importantă în sine, întrucât creșterea veniturilor săracilor are un efect multiplicator ce nu se produce atunci când cresc și mai mult veniturile celor care sunt deja înstăriți', a explicat Lagarde. Drept urmare, a continuat ea, 'politicile de redistribuire a veniturilor nu sunt contraproductive pentru creșterea economică', o ideea care până de curând 'nu făcea parte din gândirea convențională'.
Referindu-se la un raport recent al organizației Oxfam, ce subliniază că 1% din persoanele cele mai înstărite din lume vor deține împreună în anul 2016 o avere mai mare decât averea însumată a celorlalte 99%, laureatul Premiului Nobel pentru Economice, Robert Shiller, a vorbit despre necesitatea reformării sistemului economic, 'dar nu într-un mod comunist', indicând faptul că este vorba nu doar de o problemă ce ține de incapacitatea economiei de a distribui mai echitabil bogăția, ci și de o chestiune politică. O altă problemă a fost sesizată de directoarea organizației Oxfam Internacional, Winnie Byanyma, care a atras atenția că cei înstăriți își folosesc resursele și pentru a influența deciziile politice în propriul lor beneficiu. Ea a estimat că în anul 2013 în Statele Unite s-au cheltuit circa 400 de milioane de dolari în activități de lobby. Pe de altă parte, responsabila Oxfam a amintit de evaziunea fiscală pe scară extinsă practicată de mediul de afaceri, mai ales cu ajutorul paradisurilor fiscale. Totuși, dincolo de punctele lor de vedere diferite, participanții la dezbatere au căzut de acord asupra faptului că inegalitatea economică în lume a sporit după criza din anul 2008. O posibilă soluție de reducere a decalajelor, propusă de Winnie Byanyma, este cea aplicată cu succes în Brazilia, respectiv
Bibliografie
Economie politică (Macroeconomie) – Prof. Univ. Dr. Ploae Victor Editura Muntenia, 2004.
“Microeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002
E. Burdus, Ghe. Caprarescu,Fundamentele managementului organizatiei, editia a II-a, Ed. Economica, Bucuresti,2007 .
Declarația universala a drepturilor omului http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_Omului.pdf
Joseph E. Stiglitz, The Price of Inequality: How Today's Divided Society Endangers Our Future http://www.amazon.com/The-Price-Inequality-Divided-Endangers/dp/0393345068
Crompton, Rosemary (1998). Class and stratification. An introduction to current debates, Polity Press, Cambridge, pp 27, accesat la http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=39087&fileId=S0950017099210276
Economia de piata, Avantaje si dezavantaje, ISBN: 84-607-2111-6, Dr. D. Juan Carlos Martínez Coll, Universitatea din Málaga http://www.eumed.net/ecorom/index.htm
Codul muncii-editia a XXX-a-23 ianuarie 2015,Editura Best Publishing , 2015
Institut du Nouveau Monde http://inm.qc.ca/blog/le-coefficient-de-gini/
V.Munteanu,Mariana Bucur,S.M.Irimia,Anca Butnariu; Economie., Editura Sedcom Libris Iași 2005.
A. Athanasiu, L. Dima, Dreptul muncii, Ed. All Beck, București, 2005
Constanta Aurelia Chitiba ,Economia Mondiala in viziunea globala ,Editura Pro Universitara , 2015
Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, 2001
Elena Zamfir, Cătălin Zamfir, Politici sociale, România în context european, 1995, http://bibliotecadesociologie.ro/carti/
Peter Saunders, Towards a Credible Poverty Framework: From Income Poverty to Deprivation, 2004, https://www.sprc.unsw.edu.au/media/SPRCFile/DP131.pdf
Metode și tehnici de evaluare a sărăciei, http://www.revistacalitateavietii.ro/2009/CV-3-4-2009/10.pdf
Bellù și Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, 2005, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/44647/
Madalina Botan , Conflicte de stiri ,Editura Institutului European , 2014
Economie si politici sociale , Lect.univ.dr. Daniela VARJAN, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=374&idb
http://politicisociale.ro/economie-sociala-pentru-o-viata-mai-buna-posdru1736-1s147641
ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice Riscuri și inechități sociale în România http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf
http://old.econtext.ro/finante-banci/bani/html
Mirela Cerkez, Politici publice succes sau esec ? Un ghid al modelelor de evaluare ,Editura Institutul European 2012
Institutul National de Statistică www.insse.ro
Institutul de Prognoză Economică www.ipe.ro
“Microeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002
“Macroeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale www.mmuncii.ro
Jhonn E. Peeper Jr. Ceea ce conteaza cu adevarat ,Editura Erika Publishing, 2015
Legislatia Muncii http://legislatiamuncii.manager.ro/a/107/tipuri-de-salarizare.html
www.ec.europa.eu/eurostat
www.contabilul.ro
www.fisc.ro
www.mediafax.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Salarizarea Si Inegalitatea de Venituri In Societate. Analiza Comparativa (ID: 146459)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.