S.c. Albalact S.a

Introducere

Așa cum în orice domeniu și situație este necesară cunoașterea unor informații, pentru a putea face evaluări, pentru a putea stabili diagnostice și a trage anumite concluzii ca mai apoi să poată fi stabilite modalitățile de rezolvare și îndreptare a situațiilor, astfel încât să fie atins nivelul de performanță dorit. La fel este și în cazul entităților. Pe baza informațiilor prezentate de entitate și cu ajutorul anumitor metode poate fi deteminată performanța financiară a acesteia, atât de importantă pentru toți actorii participanți în cadrul entității. Persoanele care sunt implicate în activitatea acesteia sunt interesate în aflarea diagnosticului pentru a-și atinge scopul urmărit.

Performanța reprezintă o realizare deosebită, un rezultat dat de eficiența și profitabilitatea unei acțiuni. În ce privesc entitățile, performanța este dată de rezultatul acțiunilor desfășurate de acestea – la nivelul activității de exploatare, financiare și extraordinare. În cadrul întreprinderilor, aceasta este înțeleasă diferit, în funcție de interesele specifice, astfel acționarii sunt interesați de rentabilitatea investiției, salariații de cât de stabilă este întreprinderea, creditorii sunt interesați de solvabilitate, iar furnizorii de perenitatea piețelor si a activităților.

Această lucrare constă într-o prezentare a conceptelor privind performanța financiară la nivelul unei întreprinderi, precum și metodele și modalitățile utilizate pentru analiza acesteia, pentru a putea identifica astfel situația entității în perioadele de timp analizate. Studiul de caz pe care îl vom întocmi în acest sens este menit să scoată în evidență o situație concretă a modului în care se analizează performanța financiară a unei întreprinderi, pentru a identifica rentabilitatea și capacitatea performantă a acestei.

Astfel, informațiile relevante vor fi organizate și prelucrate pe parcursul a șase capitole: în primul capitol se dorește a se prezenta aspectele genrale cu privire la performanța financiară, în cel de-al doilea capitol vor fi tratate aspectele generale privind instrumentele de măsurare a acestei performanțe prin intermediul indicatorilor, în cel de-al treilea capitol se va face referire la indicatorii clasici utilizați pentru măsurarea acesteia, iar în utimul capitol se va ilustra, pe baza unui studiu de caz la societatea S.C. ALBALACT S.A. pe parcursul a doi ani, modul de realizarea a analizei performanței financiare cu ajutorul indicatorilor și pe baza informațiilor cuprinse în Contul de Profit și Pierdere.

Capitolul 1. Delimitări conceptuale privind performanța financiară

Ce este performanța financiară?

Din punct de vedere etimologic, performanța este definită ca fiind o ”realizare deosebită într-un domeniu de activitate.”

Într-o accepțiune generală, prin performanță se înțelege:

rezultatul unei acțiuni;

reușită, success într-un anumit domeniu;

acțiune care duce la succes.

Yachtman și Seashore, definesc performanța ca reprezentând ”capacitatea întreperinderii de a exploata mediul înconjurător pentru a achiziționa resurse rare și esențiale funcționării sale”, iar criteriile care sunt utilizate pentru a o măsura și aprecia sunt: cifra de afaceri, productivitatea, costurile de producție, penetrarea pieței și importanța gestiunii.

Performanța este definită de Maria Niculescu, ca fiind ”o stare de competitivitate a întreprinderii atinsă printr-un nivel de eficacitate și de productivitate (eficiență), care îi asigură o prezență durabilă pe piață.” În cadrul întreprinderii, aceasta este înțeleasă diferit, în funcție de interesele specifice, astfel acționarii sunt interesați de rentabilitatea investiției, salariații de cât de stabile este întreprinderea, creditorii sunt interesați de solvabilitate, iar furnizorii de perenitatea piețelor si a activităților.

Iulia Jianu definește performanța ”în sens strict, performanța este un efect, un rezultat al acțiunii; în sens larg, se poate considera că un rezultat nu este nimic în sine, el fiind dependent de mijloacele sale; performanța este ansamblul etapelor logic elementare ale acțiunii, ale intenței rezultatului efectiv.”

Conceptul de performanță poate fi definit și cuantificat cu ajutorul unui ansamblu de indicatori sau criterii de natură calitativă: profit, rentabilitate, rată de creștere, imagine de marcă, etc.

Standardele Internaționale de Contabilitate, nu prezintă o definiție concretă a performanței, ci ea este văzută prin prisma eficienței și a profitabilității.

Abordările performanței financiare

Performanța este văzută prin prisma a trei abordări:

în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor;

în funcție de productivitatea și eficacitatea întreprinderii;

în funcție de crearea de valoare.

În ce privește performanța realizată ca urmare a atingerii obiectivelor, aceasta este văzută ca fiind tot ceea ce contribuie pentru a realiza obiectivele strategice. Astfel, performanța nu înseamnă rezultat, ci este echivalentă ce ceea ce ne-am dorit, deci conținutul acesteia este strâns legat de fixarea obiectivelor, iar performant este considerat cel ce își atinge obiectivele.

Performanța în funcție de productivitate și eficacitate, rezultă din faptul că, prductivitatea este dată de raportul dintre rezultatele obținute și mijloacele folosite pentru a obține acele rezultate, iar eficacitatea reprezintă raportul dintre rezultatele obținute și cele așteptate, și astfel performanța = productivitate + eficacitate. Cu toate acestea, unii autori nu sunt de acord cu această aboradre, deoarece performanța se confundă cu productivitatea și eficacitatea, iar definirea acesteia nu se poate rezuma doar la acești termeni. Chiar dacă o întreprindere este productivă, nu înseamnă că ea este și performantă, iar eficiența reprezintă expresia valorică a productivității.

Performanța în funcție de crearea de valoare, este dată de ceea ce contribuie la îmbunătățirea cuplului valoare – cost, și anume ceea ce determină creșterea valorii și diminuare costului. Întreprinderea poate să creeze atât o valoare externă, atunci când are o valoare de piață mai mare decât valoarea contabilă a activelor pe care le are în patrimoniu, cât și o valoare internă, dată de valoarea adăugată economică. Un rol important în asigurarea, menținerea, precum și dezvoltarea performanței îl are clientul. Performanța este dată de capacitatea pe care o are societatea de a crea valoare pentru cleinții săi, pentru acționari, salariați, și mediul natural, iar aceasta nu rezultă doar din calitățile intrinseci ale produselor, ci și din componența prestațiilor care le însoțesc. Această abordare este cunoscută în prezent, sub numele de dezvoltare durabilă, având trei obiective: creșterea performanței financiare a companiei, dezvolatrea eficacității mediului înconjurător și favorizarea dezvoltării sociale.

Ca o concluzie la cele trei abordări prezentate, se poate afirma că ”performanța este o stare de competitivitate a întreprinderii care îi asigură prezența durabilă pe piață; performanța este un indicator al unui potențial de rezultate viitoare care apare ca urmare a satisfacerii obiectivelor strategice; deci performanța nu caracterizează o situație de moment, ea se referă întotdeauna la viitor.”

Importanța cuantificării performanței financiare

Interesul măsurării performanței rezultă din faptul că acesta:

oferă posibilitatea de apreciere a rezultatelor obținute, în raport cu eforturile care au fost depuse;

servește la justificarea investirii unor mijloace suplimentare;

stabilește angajamentele fiecăruia la îmbunătățirea gestiunii;

înlesnește determinarea acțiunilor importante, și ajută la elaborarea planurilor de a le pune în aplicare.

Măsurarea performanțelor se află în strânsă corelație cu obiectivele fiecărui partener, astfel cum se poate observa în următoarul tabel:

Capitolul 2. Aspecte generale privind instrumentele de măsurare a performanței financiare

2.1. Sursa informațiilor pentru analiza performanței financiare

Analiza performanței financiare are drept sursă de informații Contul de Profit și Pierdere.

Contul de profit și pierdere ”reprezintă un document contabil de sinteză, prevăzut de Legea Contabilității, care măsoară performanțele activității întreprinderii în cursul perioadei analizate, concentrând veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată și explicând modul de formare a rezultatelor.”

Contul de profit și pierdere: cuprinde atât informații legate de rezultatele activitatii financiare, pe care o desfășoară agentii economici, și care se concretizează fie în profit (beneficii) sau în pierdere. Această raportare oferă imaginea de ansamblu cu privire la situația patrimoniului în expresie baneasca, permite posibilitatea de a cunoaște rezultatele financiare, atât global, cât si pe elementele sale componente, precum și a factorilor care au determinat aceste rezultate.

Acesta are un dublu interes: prin intermediul lui se determină rezultatul global, precum și formularea unei opinii de ansamblu cu privire la performanțele economico-financiare ale perioadei; prezintă în mod detaliat elementele de cheltuieli și venituri, care au dus la realizarea rezultatului.

Contul de profit și pierdere cuprinde cele trei rezultate intermediare: rezultatul din exploatare – provenit din activitatea obișnuită a întreprinderii, rezultatul financiar – ține de activitatea financiară a întreprinderii, rezultatul extraordinar – dat de activități întâmplătoare, neobișnuite.

În ce privește măsurarea rezultatului, aceasta poată fi privită din trei puncte de vedere diferite:

din punct de vedere patrimonial – rezultatul exercițiului reiese ca urmare a comparării valorii unei întreprinderi de la sfârșit cu cea de la începutul unui exercițiu, prin utilizarea acelorași metode de evaluare; rezultatul contabil poate fi abordat din două perspective: atât ca efect al tranzacțiilor (diferența dintre venituri și cheltuieli), cât și prin prisma îmbogățirii sala patrimoniale (diferența dintre capitalurile proprii de la sfârșitul și începutul exercițiului);

din punct de vedere economic – rezultatul exercițiului provine din diferența dintre venituri și cheltuieli (profit/pierdere);

din punct de vedere financiar – rezultatul exercițiului rezultă ca urmare a comparării fluxurilor de încasări cu fluxurile de plăți (variația trezoreriei).

În ce privește modul de structura acestuia, există două criterii de reprezentare:

După forma de prezentare:

sub formă de tablou bilateral – cheltuielile și pierderile fiind în partea stângă, iar veniturile și profiturile în partea dreaptă (cont);

sub formă verticală – prezintă formarea pe faze a rezultatului exercițiului (listă).

După conținutul informațional:

cont de rezultate – veniturile și cheltuielile sunt prezentate după natură sau origine;

cont de rezultate – veniturile și cheltuielile sunt prezentate după destinație.

Modalitatea aleasă de prezentare a contului de profit și pierdere de profesioniștii contabili din țara noastră, este cea sub formă de listă, deoarece aceasta pune în evidență rezultatul obținut după fiecare tip de activitate realizată de întreprindere. Acest model de prezentare separă rezultatul din exploatare de cel financiar și extraordinar, iar rezultatul net este dat de corectarea sumei acestor trei rezultate cu impozitul pe profit.

Formatul Contului de Profit și Pierdere, conform situațiilor financiare, este următorul:

2.2. Elementele de performanță fianciară

În acceptiunea Standaredelor Internaționale de Raportare Financiară, precum și a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.1802/2015, elementele ce au legătură cu evaluarea performanței financiare sunt veniturile, cheltuielile, precum și rezultatele unei întreprinderi, acestea fiind regăsite în Contul de Profit și Pierdere.

2.2.1. Veniturile

În ce privesc veniturile, acestea sunt considerate ca fiind creșteri ale beneficiilor economice, ce au fost înregistrate pe parcursul unei perioade, sub formă de intrări sau creșteri al e unor active, sau rodalitatea aleasă de prezentare a contului de profit și pierdere de profesioniștii contabili din țara noastră, este cea sub formă de listă, deoarece aceasta pune în evidență rezultatul obținut după fiecare tip de activitate realizată de întreprindere. Acest model de prezentare separă rezultatul din exploatare de cel financiar și extraordinar, iar rezultatul net este dat de corectarea sumei acestor trei rezultate cu impozitul pe profit.

Formatul Contului de Profit și Pierdere, conform situațiilor financiare, este următorul:

2.2. Elementele de performanță fianciară

În acceptiunea Standaredelor Internaționale de Raportare Financiară, precum și a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.1802/2015, elementele ce au legătură cu evaluarea performanței financiare sunt veniturile, cheltuielile, precum și rezultatele unei întreprinderi, acestea fiind regăsite în Contul de Profit și Pierdere.

2.2.1. Veniturile

În ce privesc veniturile, acestea sunt considerate ca fiind creșteri ale beneficiilor economice, ce au fost înregistrate pe parcursul unei perioade, sub formă de intrări sau creșteri al e unor active, sau reduceri ale unor datorii, concretizate în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât contribuțiile angajaților. Veniturile sunt recunoscute în Contul de Profit și Pierdere, doar atunci când generează o creștere într-o manieră credibilă creșterea beneficiilor viitoare, recunoaștere ce se realizează simultan cu creșterea unui activ sau diminuarea unui pasiv. Acestea pot fi grupate: după caracterul lor – ordinare și extraordinare, iar în cadrul acestora, după natură, precum și după sursa generatoare de venituri.

2.2.2 Cheltuielile

Cheltuielile reprezintă diminuaări ale beneficiilor economice de-a lungul unei perioade, concretizate sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorilor unor active sau creșteri ale unor datorii, care duc la diminuarea capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea către acționari. Recunoașterea acestora are loc atunci când beneficiile economice viitoare se reduc și când se diminuează un activ, crește o datorie si dacă această modificare se poate evalua în mod credibil. Criteriile după care pot fi cheltuielile structurate sunt: după natura activității – ordinare și extraordinare, după evenimentul ce generează reducerea beneficiilor economice viitoare.

O primă structură a Contului de Profit și Pierdere, este de tip vertical, în care cheltuielile sunt ierarhizate după natura acestora – exploatare, financiare, extraordinare, iar elemental folosit pentru a se compara cheltuielile este producția exercițiului.

Clasarea cheltuielilor după destinație – exploatare, desfacere, administrare, determină un rezultat dat de compararea costului vânzărilor cu producția vândută, iar în acest caz elementul folosit pentru compararea cheltuielilor este producția vândută.

2.2.3. Rezultatele

Rezultatele pot fi exprimate sub formă de profit – situație în care veniturile exced cheltuielile sau sub formă de pierdere – situație când cheltuielile exced veniturile.

Prezentarea rezultatelor poate fi diferită, în funcție de modul de clasificare a cheltuielilor, care au stat la baza acestora. Astfel, în funcție de modul de formare, rezultatele pot fi grupate în două categorii:

rezulate obținute prin clasificarea cheltuielilor după natura lor;

rezultate obținute prin clasificarea cheltuielilor după funcție.

2.3. Definirea și clasificarea indicatorilor

Instrumentele de măsurare a performanței sunt indicatorii. Conform Dicținarului explicativ al limbii române, indicatorul este un ”aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații” sau mai este considerat a fi o ”expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene.”

Criteriile de clasificare a indicatorilor sunt considerate a fi următoarele:

În funcție de poziționarea lor față de acțiune:

Indicatorii activității;

Indicatori de pilotaj.

În funcție de structura ierarhică:

Indicatorii acticității;

Indicatori reportați către societățile-mamă de filiale.

În funcție de conținut:

Indicatori ai resurselor;

Indicatori ce fac referire la consumul de resurse;

Indicatori ai rezultatului;

Indicatori de eficiență și eficacitate.

Pentru a evalua performanța se utilizează cinci dimensiuni ale performanței financiare și economice, și anume:

creșterea – valoarea adăugată;

rentabilitatea – excedentul brut din exploatare / cifra de afaceri;

productivitatea – valoarea adăugată / active imobilizate brute;

îndatorarea – datorii financiare/ capacitatea de exploatare;

solvabilitatea – datorii financiare / valoarea netă a activelor imobilizate.

2.4. Evoluția indicatorilor

Fiecare epocă are criteriul său caracteristic în ce privește evaluarea performanțelor. Un criteriu de apreciere a perfomanței este profitul, și anume ceea ce rămâne întreprinderii după ce acoperă cheltuielile.

Indicatorii de performanță utilizați începând cu anul 1990 în SUA, și cu 1995 în Europa, în principal, au fost cei de creare de valoare, iar dinamica acestora de-a lungul diferitelor perioade de timp este următoarea:

După cum se poate observa și în tabel, în prezent specialiștii sunt preocupați de indicatorii utilizați în măsurarea dezvoltării durabile. Indicatorii de performanță în condițiile dezvoltării durabile, precum și obiectivele acestei dezvoltări, sunt considerați a fi:

Capitolul 3. Analiza generală a perfomanței financiare

În ce privește analiza performanței financiare a unei întreprinderi, aceasta se măsoară cu ajutorul indicatorilor calculați pe baza informațiilor cuprinse în Contul de Profit și Pierdere.

Analiza performanțelor financiare poate fi impărțită astfel:

În funcție de obiectivele pe care entitatea le urmărește în cadrul analizei performanței financiare:

analiza în ansamblu a performanței financiare;

analiza pe nivele a performanței financiare;

analiza evoluției performanțelor financiare;

analiza structurii performanțelor financiare.

analiza performanței financiare cu ajutorul ratelor:

analiza ratelor de profitabilitate comercială;

analiza ratelor de rentabilitate economică și financiară;

analiza ratelor brusiere.

În funcție de sursele de proveniență a informațiilor cu privire la performanțele finanicare:

analiza simplă a performanțelor financiare – pe baza informațiilor din Contul de Profit și Pierdere;

analiza complexă a performanțelor financiare – alte informații decât cele cuprinse în Contul de Profit și Pierdere.

Analiza performanței financiare se realizează pe patru nivele de activitate, după cum urmează:

nivelul de exploatare;

nivelul financiar;

nivelul extraordinar;

nivelul global.

În ce privește analiza nivelului de exploatare, se urmărește evidențierea volumului activității principale, respective a activității de exploatare, folosindu-se indicatorii calculați pe baza Contului de Profit și Pierdere, precum și a notelor explicative, în unele cazuri.

3.1. Indicatorii clasici utilizați pentru măsurarea performanței financiare

3.1.1. Soldurile intermediare de gestiune

Informațiile cuprinse în Contul de Profit și Pierdere cu privire la cele trei tipuri de activități – exploatare, financiară, extraordinară, permite calculul unor solduri de acumulări bănești potențaile, care au ca scop remunerarea factorilor de producție, precum și finanțarea activității viitoare, acestea fiind denumite solduri intermediare de gestiune (solduri în cascadă).

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă ”mărimi rezultative obținute prin contrapunerea în calculele economice a diferiților indicatori, în funcție de legăturile reciproce care există între aceștia.”

Pe baza acestor solduri, se realizează analiza activității, precum și rentabilitatea entității, ce contribuie la caracterizarea comportamentului economic al acesteia. Ele îmbracă forma unor marje de acumulări bănești, ce prezintă modul de formare a rezultatului exercițiului, pe baza veniturilor și cheltuielilor ce corespund fiecărei categorii de activități, prezentând astfel Contul de Profit și Pierdere într-o altă formă, mai apropiată ce ceea ce presupune analiza financiară.

Clasificarea veniturilor, cât și a cheltuielilor după natură, permite :

calcularea soldurilor intermediare de gestiune, oferind informații în aprecierea performanțelor pe diferite nivele ale circuitului economic;

centralizarea diverselor agregate financiare, atât la nivel sectorial, cât și la nivel national.

Clasificarea acestor elemente după destinație permite:

determinarea performanțelor pe diferite funcții ale entității;

calculul ușor al pragului de rentabilitate.

Indicatorii ce pot fi calculați pe baza informațiilor cuprinse în Contul de Profit și Pierdere, cu structurarea cheltuielilor după natură, și care reprezintă de fapt soldurile intermediare de gestiune, ce sunt calculate în cascadă, sunt următorii:

Marja comercială (MC) – reflectă valoarea nou create în activitatea de comerț, de entitățile ce au un profil comercial. Acest indicator reprezintă principalul indicator cu ajutorul căruia se apreciază performanțele unei activități comerciale și rezultă prin scăderea din veniturile din vânzarea de mărfuri a cheltuielilor privind desfacerea mărfurilor. Totodată, reprezintă elementul de bază în evaluarea performanțelor financiare a unei întreprinderi, și oferă informații cu privire la politica comercială promovată.

MC = VM – CD

Producția exercițiului (Qv) – reflectă activitatea productivă globală a unei întreprinderi, data de producția care a fost valorificată pe piață în cadrul unui exercițiu financiar, de producția obținută și necomercializată sau de cea desinată consumului intern.

QE = Qv + Qs + QI

Cifra de afaceri netă (CAN) – reflectă sub formă valorică afacerile unei entități din activitatea de bază, cea care este principal activitate generatoare de profit. Acesta este principalul indicator care măsoară volumul de activitate al unei întreprinderi, pe două ramuri: producție și comercializare. Subvențiile de exploatare oferite pentru a acoperi o parte din prețul de vânzare a bunurilor și serviciilor, sunt incluse în cifra de afaceri. Cifra de afaceri netă poate fi majorată fie prin creșterea prețurilor practicate, fie printr-un volum sporit la bunurilo vândute.

CAN = VM + Qv + SECAN

Valoarea adăugată (VA) – reprezintă creșterea de valoare ca urmare a utilizării factorilor de producție, în special muncă și capital, peste valoarea materialelor și a serviciilor pe care entitatea le-a procurat de la terți. Acest indicator are o importanță deosebită în ce privește distribuirea veniturilor unei întreprinderi, reprezentând sursa de acumulări bănești pe care entitatea o poate folosi pentru a remunera atât participanții direcți, cât și cei indirecți la activitatea sa, și anume: personalul prin salariile acordate, statul prin impozitele și taxele plătite, capitalul ethnic prin amortizare și provizioane, capitalul împrumutat prin dobânzi și capitalul propriu prin autofinanțare si dividende pentru acționari. În ce privește modul de calcul al valorii adăugate în mărimi absolute, există două metode:

Metoda substractivă:

VA = Marja comercială + Producția exercițiului – Consumuri intermediare

Metoda aditivă

VA = Cheltuieli cu personalul + Impozite și taxe + Dobânzi + Amortizare + Dividende + Profit reinvestit

În mărimi relative, valoarea adăugată se calculează cu ajutorul ratelor valorii adăugate:

gradul de integrare economică: x 100

rata variației:

valoarea adăugată pe un salariat:

valoarea adăugată la 1000 lei active imobilizate:

Rezultatul exploatării – reflectă perfomanțele activității de exploatare a entității, independent de politica financiară și cea fiscală, dar fiind influiențat de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor. Acest sold exprimă în mărimi absolute, rentabilitatea activității de exploatare, după ce sunt deduse toate cheltuielile de exploatare din veniturile ce revin acestei activități. Rentabilitatea activității de exploatare exprimată în mărimi absolute, rezultată din raportul dintre rezultatul exploatării și valoarea adăugată, ajută la compararea entităților care promovează politici de amortizare diferite.

Rezultatul financiar – cu toate că acesta nu apare separate ca un sold intermediar, intră în componența rezultatului curent, împreună cu rezultatul exploatării, determinându-se ca diferență dintre veniturile și cheltuielile financiare. Acest sold, evidențiază calitatea gestiunii financiare a unei entități, precum și activitățile de exploatare și strategia de dezvoltare a entității.

Rezultatul curent – exprimă rezultatul tuturor operațiilor curente ale întreprinderii, fiind calculat atât cu ajutorul rezultatului din exploatare curentă, cât și cu cel al activității financiare, fapt ce permite astfel aprecierea impactului politicii financiare asupra rentabilității entității. Acest sold nu este influiențat de elementele extraordinare, și permite astfel analiza dinamicii rezultatului curent al unei entități pe parcursul mai multor exerciții finanicare.

În ce privește interpretarea rezultatului curent obținut, sunt posibile următoarele cazuri:

Rezultatul curent este aproximativ zero: RE ≈ 0

În această situație trebuie atins pragul minim de rentabilitate, care nu poate să asigure rentabilitatea, deoarece, în acest punct, atât veniturile din exploatare cât și cele financiare permit doar acoperirea cheltuielilor ce corespund acestor activități.

Cazul I – pragul de rentabilitate curentă ”levier financiar”

Redresarea rapidă a situației financiare a întreprinderii este dată de exploatarea foarte rentabilă, iar astfel cheltuielile se diminuează concomitant cu îmbunătățirea rezultatului curent. În acest caz, riscul entității depinde de perenitatea profitului exploatării.

Cazul II: pragul de rentabilitate curentă ”supraviețuire”

Starea de funcționare a entității este data de echilibrarea activității de exploatare cu politica financiară a entității, fără asumarea unui risc financiar. Transformarea progresivă se află în strânsă legătură cu nivelul investițiilor realizate, precum și cu starea pieței.

Cazul III: pragul de rentabilitate ”transformare”

Pierderile din exploatare ale entității sunt acoperite din veniturile rezultate din plasamentele financiare. Entitatea poate să renunțe în situația în care activitatea de exploatare este nerentabilă, în favoarea celei financiare.

Rezultatul curent este pozitiv: RC > 0

Aceste cazuri sunt considerate ca fiind ideale, deoarece întreprinderea degajă renatbilitate din activitatea ei, iar rezultatul exploatării și cel financiar nu vor înregistra niciodată valori negative.

Cazul IV: profit curent ”bun manager al întreprinderii”

Reprezintă situația ideală pentru o entitate productivă, iar datorită unui echilibru bun al politicii financiare, rezulatul aferent activității din exploatare nu este absorbit de cheltuielile financiare. În acest caz, efectul de levier îi va permite entității să își amelioreze rentabilitatea financiară, fără să fie afectată de riscul financiar.

Cazul V: profit curent ”supermarché” sau ”holding”

Acesată situație este întâlnită cu precădere la entitățile care au o activitate generatoare de lichidități, pentru care urmărește să gasească cele mai bune plasamente posibile, supraveghind în mod continuu expansiunea trezoreriei, precum și gestiunea trezoreriei. În cazul în care entitatea este un holding, aceasta urmărește să maximizeze dividendele percepute de către filialele acesteia.

Cazul VI: profit curent ”monopol”

Entitatea are o poziție privilegiată pe piață, datorită unei activități de exploatare foarte rentabilă, ce degajă lichidități sporite, și permite astfel obținerea unor profituri suplimentare, nu doar acoperirea cheltuielilor financiare.

Rezultatul curent este negative: RC < 0

Entitatea se confruntă cu numeroase dificultăți, deoarece activitatea curentă a entității nu degajă rentabilitate.

Cazul VII: deficit curent ”redresare”

În această situație, entitatea își acopere cheltuielile din exploatare cu ajutorul veniturilor din exploatare, reușind astfel să își regleze rezultatul exploatării, dar în schimb înregistrează un nivel ridicat al cheltuielilor financiare.

Cazul VIII: deficit curent ”dilemă”

Această situație este specifică entităților a căror activitate de exploatare nu este rentabilă, dar rezultatul financiar este echilibrat. Entitatea se află în această ”dilemă” în cazul în care dispune de noi atuuri comerciale, dar va trebui să se îndatoreze pentru a putea să aibă resursele necesare pentru realizarea investițiilor.

Cazul IX: deficit curent ”criză”

Situația caracterizează entitățile aflate în dificultate. În acest caz, exploatarea nu este rentabilă, iar cheltuielile financiare ridicate afectează deficitul curent. Entitatea trebuie să își folosească resursele proprii, și să urmărească depistarea cauzelor deficitului de exploatare, pentru a-și putea astfel îmbunătăți situația.

Rezultatul extraordinar – reflectă rezultatul pe care entitatea îl obține din operațiile care nu au legătură cu activitatea curentă, normală a acesteia și permite astfel posibilitatea măsurării influienței pe care elementele extraordinare le au asupra rezultatului global al entității.

Rezultatul brut al exercițiului – exprimă rentabilitatea activității entității în mărimi absolute, după ce au fost deduse cheltuielile totale din veniturile financiare dintr-un exercițiu financiar.

Rezultatul brut = Venituri totale – Cheltuieli totale = (Venituri din exploatare + Venituri financiare + Venituri extraordinare) – (Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare + Cheltuieli extraordinare) = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul extraordinar

Rezultatul net al exercițiului – reflectă rentabilitatea netă sau pierderea activității entității exprimată în mărimi absolute, după ce au fost deduse din veniturile totale cheltuielile totale, precum și impozitul pe profit.

Acesta se poate calcula în mărimi absolute, cu ajutorul următoarelor metode:

metoda sustractivă:

Rezultatul net al exercițiului = Rezultatul brut al exercițiului – Impozitul pe profit

metoda aditivă:

Rezultatul net = Profit reinvestit + Dividende + Remunerea suplimentară a personalului + Acoperiri de pierderi

Capacitatea de autofinanțare – reflectă lichiditățile potențiale pe care le generează activitatea unei entității de-a lungul unui exercițiu, și care ar putea fi folosite pentru autofinanțare, acest indicator exprimând independența financiară a entității. Acest indicator exprimă potențialul financiar de creștere economică a unei întreprinderi, fiind sursa internă de finanțare, pe care activitatea industrială și cea comercială o generează, cu scopul de a asigura:

finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;

majorarea fondului de rulment;

finanțarea parțială sau totală a investițiilor noi;

rambursarea împrumuturilor care au fost contractate;

remunerarea capitalurilor care au fost investite.

Metodele care pot fi utilizate pentru determinare capacității de autofinanțare sunt: metode deductivă și cea adițională.

Capacitatea de autofinanțare calculată prin metoda deductivă se determină ca diferență dintre veniturile încasabile și cheltuielile plătibile. Are ca punct de pornire rezultatul brut al exploatării, la care vor fi adăugate toate veniturile susceptibile de a fi încasate, și din care apoi vor fi scăzute cheltuielile susceptibile de a fi plătite.

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare + Venituri financiare – Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare – Impozitul pe profit

Cu ajutorul metodei adiționale, sunt puse în evidență elementele contabile, care nu sunt generatoare de fluxuri monetare, antrenate fiind de calculul capacității de autofinanțare. Pentru calculul acestuia, se pornește de la rezulatul net la care se adaugă cheltuielile calculate neplătite la o anumită scadență, și scad veniturile.

CAF = Rezultatul net + Cheltuieli calculate cu amortizări și provizioane – Venituri calculate reluări asupra amortizărilor și provizioanelor

Capacitatea de finanțare ce rezultă după distribuirea dividendelor reprezintă autofinanțarea globală a entității, care evidențiază capacitatea reală a entității de a se autofinanța, după deducerea dividentelor cu care îi va remunera pe asociați/acționari.

Autofinanțarea globală are două elemente componente: autofinanțarea de menținere – ce reprezintă autofinanțarea folosită pentru a menține potențialul productiv, și autofinanțarea de dezvoltare – este partea din autofinanțarea brută, din care rezultă sursele proprii ale entității. Autofinanțarea netă este în principal dată de profitul net ce a fost repartizat pentru fondurile proprii, deci din ceea ce rămâne după participarea personalului la profit și după ce au fost remunerați acționarii.

3.1.2. Ratele privind performanța financiară

Analiza structurii performanțelor financiare pune în evidență mutațiile structurale produse în cadrul performanțelor financiare.

În cadrul determinării structurilor de performanțe financiare se va proceda la o analiză a structurii performanțelor în cascadă prin calcularea următoarelor rate de structură și anume:

Ratele generale de structură ale rezultatelor, veniturilor și cheltuielilor;

Ratele interne de structură ale veniturilor și cheltuielilor ;

Rate combinate de structură ale veniturilor și cheltuielilor.

Noi ne vom referi pentru început la ratele generale de structură ale rezultatelor, veniturilor și cheltuielilor.

Ratele generale de structură ale rezultatelor, veniturilor și cheltuielilor

Ratele generale ale rezultatelor

Pentru acestă rată se va determina ponderea fiecărei categorii de venit pe toate cele trei nivele de activitate în rezultatul brut al exercițiului (RBE). Acestea sunt:

Rata rezultatului de exploatare ) determinată ca ponderea rezultatului exploatării (REXP) în total rezultat brut al exercițiului (RBE):

Rata rezultatului financiar ) determinată ca ponderea rezultatului financiar (RF) în total rezultat brut al exercițiului (RBE):

Rata rezultatului extraordinar ) determinată ca ponderea rezultatului extraordinar (REXP) în total rezultat brut al exercițiului (RBE):

100

Rata rezultatului net al exercițiului ) determinată ca ponderea rezultatului net al exercițiului (REXP) în total rezultat brut al exercițiului (RBE):

100

Rata impozitului pe profit () determinată ca ponderea impozitului pe profit (IP) în total rezultat brut al exercițiului (RBE):

100

Ratele generale ale veniturilor

Pentru acestă rată se va determina ponderea fiecărei categorii de venit pe toate cele trei nivele de activitate, iar în total acestea vor reprezenta veniturile realizate de entitate (VT). Cele trei nivele de activitate sunt:

Rata veniturilor din exploatare ) determinată ca ponderea veniturilor din exploatare (VEXP) în total venituri (VT):

100

Rata veniturilor financiare ) determinată ca ponderea veniturilor financiare (VF) în total venituri (VT):

100

Rata veniturilor extraordinare ) determinată ca pon ponderea veniturilor extraordinare (VEX) în total venituri (VT):

100

Ratele generale ale cheltuielilor

Pentru acestă rată se va determina ponderea fiecărei categorii de cheltuieli pe toate cele trei nivele de activitate, iar în total; acestea vor reprezenta cheltuielile realizate de entitate (VT). Cele trei nivele de activitate sunt:

Rata cheltuielilor din exploatare ) determinată ca ponderea cheltuielilor din exploatare (CEXP) în total cheltuielilor (VT):

100

Rata cheltuielilor financiare ) determinată ca ponderea cheltuielilor financiare (CF) în total cheltuielilor (VT):

100

Rata cheltuielilor extraaordinare ) determinată ca pon ponderea cheltuielilor extraordinare (VEX) în total cheltuielilor (VT):

100

Ratelor interne de structură ale veniturilor și cheltuielilor

Pentru nivelul de exploatare trebuie calculate:

Ratele interne ale structurii veniturilor din exploatare:

Rata cifrei de afaceri nete ) arată ponderea cifrei de afaceri nete (CAN) în total venituri din exploatare (VEXP):

100

Rata variației stocurilor ) arată ponderea variației stocurilor (Qs) în total venituri din exploatare (VEXP):

100

Rata producției de imobilizări ) reflect ponderea producției de imobilizări () în total venituri de exploatare (VEXP):

100

Rata altor venituri din exploatare ) arată ponderea altor venituri din exploatare ) în total venituri din exploatare (VEXP):

100

Ratele interne ale structurii cheltuielilor din exploatare:

Rata cheltuielilor materiale ) arată ponderea cheltuielilor materiale (CM) în total cheltuieli de exploatare (CEXP):

100

Rata cheltuielilor cu lucrările și serviciile executate de terți ) arată ponderea cheltuielilor cu lucrările și serviciile executate de terți (LT) în total cheltuieli de exploatare (CEXP):

100

Rata cheltuielilor alte impozite, taxe și vărsăminte assimilate ) arată ponderea cheltuielilor cu alte impozite, taxe și vărsăminte assimilate (IT) în total cheltuieli de exploatare (CEXP):

100

Rata cheltuielilor cu personalul (RCP) în total cheltuieli de exploatare (CEXP):

100

Rata altor cheltuieli din exploatare ) arată ponderea altor cheltuieli de exploatare ) în total cheltuieli de exploatare (CEXP):

100

Rata ajustărilor de valoare privind activele ) arată ponderea ajustărilor de valoare privind activele (Aja) în total cheltuieli de exploatare (CEXP):

100

Rata ajustărilor privind provizioanele ) arată ponderea ajustărilor privind provizioanele (Ajp) în total cheltuieli de exploatare (CEXP):

100

Ratele interne ale structurii veniturilor financiare:

Rata veniturilor din investiții financiare ) arată ponderea veniturilor din investiții financiare (VIF) în total venituri financiare (VF)

100

Rata veniturilor din active imobilizate ) arată ponderea veniturilor din active imobilizate (VAI) în total venituri financiare (VF)

100

Rata veniturilor din dobânzi ) arată ponderea veniturilor din dobânzi (VD) în total venituri financiare (VF)

100

Rata altor venituri financiare ) arată ponderea veniturilor din altor veniturilor financiare (Avf) în total venituri financiare (VF)

100

Ratele interne ale structurii cheltuielilor financiare:

Rata ajustărilor de valoare privind investițiile financiare ) arată ponderea ajustărilor de valoare privind investițiile financiare (AjIF) în total cheltuieli financiare (CF):

100

Rata cheltuielilor cu dobânzile ) arată ponderea cheltuielilor cu dobânzile (CHD) în total cheltuieli financiare (CF):

100

Rata altor cheltuieli financiare ) arată ponderea altr cheltuieli financiare (Acf) în total cheltuieli financiare (CF):

100

În funcție de felul cum sunt prezentate informațiile, în ceea ce privesc performanțele furnizate prin Contul de Profit și Pierdere, modul de calcul al ratelor de structură ale rezultatelor/veniturilor/cheltuielilor se poate calcula chiar dacă se pastrează idea generală de calcul al unor ponderi în totalul elementelor respective.

Ratele de structură pe baza veniturilor totale

Un aspect la fel de important al analizei structural a performanțelor financiare îl reprezintă analiza raporturilor în care se găsesc diferitele elemente de performanță financiară față de veniturile totale ale exercițiului financiar.

Cu alte cuvinte se referă la elementele generale de venituri cheltuieli, rezultate pe cele trei activități dar și pe total activitate.

Analiza structurală a fiecărui rezultat parțial (intermediar) va arăta contribuția fiecărei componente pentru obținerea rezultatului economic respectiv.

Din analiza în dinamică a ratelor de structură ale veniturilor/cheltuielilor/rezultatelor se pun în evidență contribuția și importanța fiecărei activități (exploatare, financiare, extraordinare) la generarea de rezultate precum și contribuția și importanța fiecărui element de venit și cheltuială, la generarea de rezultate cu putere de sinteză superioare.

Ratele de profitabilitate

Performanțele unei entități reflectate prin metoda ratelor reprezintă contribuția indicatorilor de rezultate la exprimarea performanțelor financiare ale entității.

Cea mai relevantă metodă de exprimare a acestor tipuri de performanțe se află în confruntarea efectelor de natura profitului (rezultatelor) împreună cu eforturile financiare ocazionate de obținerea acestuia.

Performanțelor financiare ale entității prin sistemul de rate arată o formă de calculare sintetică a eficienței activității economice prin evaluarea raportului efect/efort și pretinde utilizarea în acest sens a ratelor de profitabilitate. Profitabilitatea înseamnă „abilitatea firmelor de a genera câștig” (Charles H. Gibson, 1998:385). Reglementările contabile în vigoare (O.M.F.P. 1752/2005, Nota 9) menționează faptul că „indicatorii de profitabilitate exprimă eficiența entității în realizarea de profit din resursele disponibile”

Măsura profitabilității unei entități se poate aprecia în funcție de răspunsurile următoare:

Orice activitate care este profitabilă este și rentabilă ?

Există activități care sunt rentabile însă nu înregistrează creștere economică ?

O companie care înregistrează creștere economica poate fi și rentabilă ?

O companie care este rentabila poate fi si profitabila ?

Exista entități care sunt profitabile dar sa nu fie rentabile ?

Pe baza relației de mai jos putem raspunde la aceste întrebări a indicatorilor de profitabilitate/rentabilitate/creștere.

După cum se știe și în viața de zi cu zi că nu orice activitate care este rentabilă este și profitabilă. Se știe că există activități profitabile dar care nu sunt rentabile. Nu orice activitate care decurge în condiții de rentabilitate înregistrează și o creștere economică.

Analiza ratelor de profitabilitate este reprezentată de următoarele categorii de rate:

Rate ale profitabilității comerciale;

Rate de rentabilitate;

Rate bursiere (de creștere).

Rate ale profitabilității comerciale

La început pentru a determina gradul de profitabilitate al unei activități economice sunt necesare calcularea marjelor de profit și a ratelor de marjă

Acești indicatori caracterizează eficiența activității comerciale și competitivitatea produselor firmei, reflectată mai ales prin politica de prețuri și pusă în evidență prin calculul ratelor profitabilității comerciale.

În funcție de sfera de cuprindere a rezultatului activității economice se poate identifica cateva forme ale ratelor de profitabilitate comercială:

Rata marjei brută a profitului ) (Gross Profit Margin) care arată eficiența activității entitșții, dar totodată și capacitatea acesteia de a genera profit din cifra de afaceri. Aceasta se rezultă prin raportarea rezultatului brut generat de întreaga activitate (RBE) la cifra de afaceri netă (CAN):

100

Rata marjei netă a profitului ) (Net Profit Margin) care aratăprofitul net obținut la 100 de lei cifră de afaceri netă exprimând astfel contribuția veniturilor la întărirea capacității de autofinanțare a entității. Aceasta se exprimă prin raportarea rezultatului activității după impozitare (Rezultatul net al exercițiului – RNE) la cifra de afaceri netă (CAN):

100

Rata marjei brută a profitului din exploatare ) (Operating Profit Margin) arată capacitatea entității de a degaja profit din activitatea de exploatare și se exprimă prin raportarea rezultatului activității de exploatare (REXP) la cifra de afaceri netă (CAN):

100

Rata marjei brută din vânzări ) arată capacitatea entității de a degaja profit din vânzări prin raportarea profitului strict obținut din vânzări (rezultatul brut afferent cifrei de afaceri nete – ) și vânzările propriu zise (CAN):

100

Rata marjei comerciale ) aratată prin relația dintre marja comercială (MC) și vânzările de mărfuri (VM) exprimă procentul de adaos commercial practicat de entitate, după relația:

100

O analiză a acestor rate a profitabilității comerciale au ca și scop:

creșterea ratelor profitabilității comerciale în dinamică ceea ce reprezintă o creștere a gradului de profitabilitate comercială și totodată asigură condițiile pentru creșterea rentabilității activității și o creștere viitoare a firmei.

toată analiza acestor rate are o sensibilitate în ce privește domeniul de activitate, mărimea companiei, poziția acesteia în cadrul sectorului și nu în ultimul rând strategia adoptată de aceasta la un moment dat pe o piață particulară.

chiar dacă se va face comparații cu media pe ramură sau media pe sector, aprecierea acestor rate trebuie efectuată într-un cadru particular, specific fiecărei entități în parte.

Analiza ratelor de rentabilitate

Până acum am putut deduce că există în mod clar o diferență între ratele profitabilitate și ratele care reflectă rentabilitatea activității unei entități. Ambele categorii au rolul de a exprima performanțele financiare ale entității în mărimi relative, și ambele categorii reflectă până la urmă eficiența activității.

Din prezentată mai sus, privind conceptele de profitabilitate/rentabilitate, pornind de la relația de cauzalitate și incluziune dintre ele; putem observa câteva diferențe cum ar fi:

Profitabilitatea este un factor de intercondiționare, o cauză pentru apariția stării de rentabilitate ;

Ratele de rentabilitate se situează în avalul ratelor de profitabilitate.

Literatura de specialitate americană folosește cele două concepte (ratele de rentabilitate și cele de profitabilitate) de cele mai multe ori ca fiind sinonime.

În Romînia abordările în materie de concepte de rentabilitate există. Sunt preluate de diferiți autori români pentru calcularea performanțelor financiare pe baya contului de profit si pierdere și a situațiilor financiare.

Analiza ratelor de rentabilitate se împarte în doua mari categorii și anume:

Analiza ratelor rentabilității financiare

Analiza ratelor rentabilității economice

Analiza ratelor rentabilității financiare

Aceasta arată gradul de remunerare a capitalului investit într-o entitate de investitorii săi.

După cum bine știm și aceste rate la rândul lor se prezintă sub următoarele forme:

Rata rentabilității capitalului propriu;

Rata rentabilității capitalulu angajat.

Rata rentabilității capitalului propriu (ROE) – Return on Common Equity) arată eficiența utilizării capitalurilor acționarilor,determinându-se ca raport între profitul net obținut de către entitate (RNE) și capitalul propriu (CPR) după cum se poate vedea:

100

Acest indicator trebuie analizat din mai multe considerente:

Arată gradul de alocare a fondurilor acționarilor în activitatea curentă iar totodată și eficiența cu care firma angajează capitalul acționarilor în afaceri;

Reflectă rentabilitatea capitalului acționarilor creând o măsură a entității de a putea aloca dividendele cuvenite acestora la timp;

Investitorul poate estima câștigul pe o unitate de capital investit în acțiuni sau profitul care îi revine unui proprietar pentru investiția lui în firmă;

Analiza acestei rate de rentabilitate a capitalurilor proprii are ca și scop:

pentru acționari/investitori – devine stimulativă o creștere a acestei rate pentru creșterea capitalului social (astfel investitorii vor ști dacă să mai sprijinească dezvoltarea entității sau să renunțe pentru o perioadă de timp la o parte din dividende ;

pentru manageri – doar prin creșterea acestei rate a rentabilității capitalului, managerii își pot păstra poziția fiind susținuți în continuare de acționari.

Rata rentabilității capitalului permanent sau al capitalului angajat ) ilustrează profitul obținut de entitate din capitalul investit în afacere. Este determinată ca raport între rezultatele obținute de entitate înainte de deducerea dobânzilor și a impozitului pe profit (EBIT) și totalul capitalului investit în entitate atât de acționari cât și de creditorii pe termen lung (capital permanent sau capital angajat – CPM).

100

Capitalul permanent sau angajat se gasește în structurile bilanșiere la ”Total active minus datorii curente” recomandate de O.M.F.P. 1752/2005 la postul F.

Analiza acestei rate de rentabilitate a capitalului angajat/permanent are ca și scop un obiectiv de atins de către acționari cât și de creditorii financiari prin creșterea acestei rate pentru a demonstra că sunt eficiente investițiile făcute în entitatea respectivă.

Analiza ratelor rentabilității economice

Rata rentabilității economice măsoară performanțele totale ale activității unei firme, independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal.

Această rată se poate determina sub mai multe forme si anume:

Rata rentabilității activelor;

Rata rentabilității economice;

Rata puterii de câștig a activelor;

Rata rentabilității cheltuielilor.

Rata rentabilității activelor (ROA – ”Return an Total Assets”) este cea mai răspândită rată din cadrul ratelor rentabilității economice. Măsoară gradul de rentabilitate al întregului capital investit în entitate și se determină ca raport între rezultatul net al exercițiului (RNE) și totalul activelor entității (AB).

100

Rata rentabilității economice în sens general (RRE) arată contribuția activelor la obținerea rezultatelor brute și se determină ca raport între rezultatul brut al exercițiului (RBE) și totalul activului bilanțier (AB):

100

Rata puterii de câștig a activelor (BEP – ”Basic Earnings Power Ratio”) determinată ca raport între rezultatele obținute de entitate înainte de deducerea dobânzilor și a impozitului pe profit (EBIT) și totalul activelor entității (AB):

100

Rata rentabilității cheltuielilor (RRC) pune în evidență eficiența consumului total de resurse exprimat prin cheltuieli, și se determină prin raportarea rezultatului net al exercițiului (RNE) la cheltuielile totale ale entității (CT).

100

Analiza acestei rate de rentabilitate economică are ca și scop:

creștere a ratei marjei nete a profitului și a a vitezei de rotație a activelor reprezintă căile principale de creștere a rentabilității activelor.

creștere a ratelor de rentabilitate economică înfățișează un management eficient al resurselor controlate de entitate cu implicații asupra creșterii viitoare de valoare a entității.

Capitolul 4. Studiu de caz: S.C. ALBALACT S.A.

4.1. Descrierea societății

Societatea comercială SC. ALBALACT SA. a fost înființată în anul 1991 și are ca principal obiect de activitate fabricarea produselor lactate și brânzeturilor. Datorită numărului de angajați: 722 angajați și a valorii cifrei de afaceri, societatea este încadrată în cadrul companiilor mari. Principalii clienți sunt persoane fizice.

Firma Albalact este cea mai mare companie de lactate din Romania, având capital majoritar românesc, fiind totodată și al doilea mare jucator din piața locală a produselor lactate. Tradiția pe care compania o are în industria lactatelor este de peste 40 de ani, iar în prezent produce lactate de cea mai bună calitate, în fabrica Oiejdea din judetul Alba, aceasta fiind una dintre cele mai mari și mai moderne investiții greenfield care există în Europa Centrala și de Est. Întreprinderea produce totodată și o gamă variată de brânzeturi, în fabrica Rarăul din Campulung Moldovenesc, care a intrat în patrimoniul entității în 2008, societatea Rarăul având traditie în ce privește producția de brânză și de cașcaval.

În prezent, firma Albalact are pe piața românească o gamă foarte variată de produce, cu peste 140 de sortimente de lapte și produse lactate, sub brand-uri sale, acestea fiind în număr de șapte – Zuzu, Zuzu Max, Fulga, Fruzu, De Albalact, Rarăul, Poiana Florilor. Albalact deține un portofoliu cu cuprinde numeroase produse din lapte, de la lapte proaspat pasteurizat și UHT, la iaurturi proaspete albe sau cu fructe, la smantana, lapte batut, lapte pentru copii , kefir, sana, unt, branză telemea, branză dulce de vaca, branză de burduf, branză topita, cașcaval.

Albalact are ca și misiune să ofere consumatorilor tot ce e mai bun din lapte, la nivelul standardelor europene de calitate – produse proaspete și sanatoase.

Firma Albalact are grijă în ce privește calitatea produselor, natura acestora, prospețimea, tradiția românească, acestea fiind îmbinate cu o tehnologie avansată, împreună cu viziuni europene și având cele mai bune surse de lapte din Alba, precum și din Bucovina.

Alături de produsele sale, firma Albalact a creat două brand-uri autohtone – Fulga si Zuzu – care au caștigat foarte repede încrederea consumatorilor români, fiind în preznet în topul celor mai apreciate brand-uri. Totodată, Albalact a ridicat și brand-ul Rarăul, iar împreună cu el și brânzeturile care se produc în inima Bucovinei. Albalact reprezintă dovada că industria de lactate cu produse românești a înaintat foarte tare, ajungând sa fie astăzi la nivel european a investițiilor în domeniu.

Valorile pe care entitatea le promovează sunt: sunt performanța, calitatea, inovația, precum și respectul și angajamentul atât pentru consumatori cât și pentru partenerii de afaceri, implicarea în ce privește dezvoltarea tehnologiei de fabricație, având ca scop garantarea calității, precum și siguranța produselor.

Obiectivul entității este să își poată consolida poziția pe piața internă, să se extindă ulterior și să dezvolte și alte produse lactate proaspete și gustoase.

Albalact este lider de piața atât pe segmentul laptelui proaspat pasteurizat, cu laptele Zuzu, cât și cu untul de masă Albalact. Compania ocupă locul doi cu smântâna Albalact. Laptele UHT Fulga a ajutat compania Albalact să ajungă pe locul doi pe segmentul UHT.

4.2. Analiza performanței financiare cu ajutorul indicatorilor clasici la S.C. ALBALACT S.A.

4.2.1. Analiza performanței financiare utilizând soldurilor intermediare de gestiune

Principalii indicatori financiari ai societății comerciale S.C. ALBALACT S.A. pentru anii 2012 și 2013 sunt:

Așa cum se observă și din tabelul de mai sus societatea înregistrează o creștere a principalilor indicatori financiari, aceasta fiind mai puternică în cazul cifrei de afaceri, care crește în anul 2013 cu 23,1%, față de anul precedent, iar în cazul rezultatului net, acesta crește cu 14.8% față de anul 2012.

Necesitatea formulării unor concluzii pertinente privind situația întreprinderii impune analiza indicatorilor selectați, pe baza informațiilor din Conyul de Profit și Pierdere, motiv pentru care rezultatele financiare ale societății vor fi urmărite pe parcursul a doi ani succesivi: 2012 și 2013.

Metoda adiționala

CAF0 = 7.320.697 + 12.738.804 – 216.497 = 19.843.004

CAF1 = 8.400.362 + 13.662.327 – 233.248 = 21.828.441

Metoda deductivă

CAF0 = 25.612.128 + 464.114 – 2.814.297 + 5.675.980 – 7.681.125 – 1.413.796 = 19.843.004

CAF1 = 25.071.434 + 1.786.823 – 976.661 + 4.728.499 – 7.341.992 – 1.439.662 = 21.828.441

Marja comercială reprezintă surplusul pe care îl câștigă agentul economic din vânzarea mărfurilor, după ce a intrat și el in posesia lor, prin cumpărarea de la furnizor.

În ambele perioade analizate, MC este negativă, fiind un aspect nefavorabil pentru societate; se manifestă totodată, o tendință nefavorabilă de scădere a marjei comerciale.

Cauze:

vânzarea unor cantități mari de mărfuri la un preț mai mic;

adaosul comercial practicat de societate are un nivel mic, fiind în scadere;

acordarea unor reduceri clienților.

Valoarea adăugată reprezintă creșterea de valoare realizată de societate, rezultată din utilizarea factorilor de producție, peste valoarea bunurilor și serviciilor cumpărate de societate de la terți. VA reprezintă sursa de acumulări bănești din care se vor plăti datoriile către stat, bănci, diverși creditori, către salariați, acționari și pe cât posibil se va repartiza o anumită sumă pentru autofinanțare.

În perioada analizată, valoarea adăugată înregistrează valori pozitive, fiind un aspect benefic pentru societate. Se manifestă o tendință favorabilă de creștere.

Cauze:

bună utilizare a factorilor de producție;

cresșterea producției exercițiului;

creșterea mai rapidă a cifrei de afaceri decât a producției fabricate.

Excedentul brut de exploatare reflectă capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor, de rambursare a datoriilor către bugetul statului și de remunerare a acționarilor. EBE înregistrează valori pozitive, aspect favotabil pentru societate. Se observă totuși o tendință nefavorabilă de scădere.

Cauze:

creșterea cheltuielilor cu impozite și taxe;

creșterea cheltuielilor cu personalul într-o proporție mai mare decât creșterea valorii adăugate.

Capacitatea de autofinanțare reprezintă potențialul financiar de creștere economică a societății comerciale, sursa internă de finanțare, generată de activitatea comercială a unității după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadență. Ea este un surplus financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii.

În perioada analizată, firma are o capacitate de autofinantare pozitivă, înregistrandu-se o tendință de creștere, aspect economic favorabil.

Cauze:

existența unui surplus monetar rezultat din diferența dintre încasările și datoriile perioadei;

creșterea capitalului propriu.

Rezultatul (profitul) din exploatare reflectă mărimea absoluta a rentabilității activității de exploatare. Rezultatul din exploatare înregistrează valori pozitive, manifestându-se o tendință favorabilă de creștere.

Cauze:

creșterea veniturilor din exploatare, concomitent cu reducerea cheltuielilor într-o proporție mult mai mare;

înregistrarea unui profit din activitatea de exploatare.

Rezultatul curent este determinat atât de rezultatul din exploatare cât și de rezultatul financiar. În perioada analizată, rezultatul curent înregistrează valori pozitive, manifestându-se o tendință favorabilă de creștere.

Cauze:

rezultatele pozitive înregistrate în activitatea de exploatare reprezentate prin rezultatul din exploatare aflat în creștere, într-o măsură mai mare decât a scăzut rezultatul financiar, acesta fiind negativ.

Rezultatul net exprimă mărimea a rentabilității financiare, după deducerea din profitul brut a impozitului pe profit. În perioada analizată, rezultatul net înregistrează valori pozitive, manifestându-se o tendință favorabilă crescătoare.

Cauze:

creșterea cifrei de afaceri;

înregistrarea rezultatului profit.

4.2.2. Analiza performanței financiare pe baza ratelor

4.2.2.1. Ratele generale de structură ale rezultatelor, veniturilor și cheltuielilor

Ratele generale ale rezultatelor

În ce privesc ratele generale ale rezultatelor, care corespund activităților desfășurate de întreprindere – exploatare, financiară, extraordinară, raportate la rezultatul brut înregistrat fiecare în perioadă analizată, se observă o creștere a acestor rezultate, ca urmare a creșterii veniturilor aferente acestor activități, într-o proporție mai mare decât creșterea cheltuielilor – cazul rezultatului din exploatare, dar în cazul rezultatului financiar veniturile scad într-o proporție mai mare decât cheltuielile, în special cele referitoare la dobânzi.

Ratele generale ale veniturilor

Ratele privind veniturile din exploatare prezintă o tendință de creștere, aspect pozitiv, ca urmare a creșterii cifrei de afaceri și a producției realizate, dar în ce privesc veniturile financiare, acestea manifestă o tendință de scădere, aspect negativ, datorită diminuării veniturilor din dobânzi, precum și alte venituri financiare.

Ratele generale ale cheltuielilor

Rata cheltuielilor din exploatare raportată la totalul cheltuielilor, prezintă o tendință de creștere, fiind nefavorabil pentru societate, ca urmare a creșterii consumurilor materiale, a prestațiilor externe. Cheltuielile financiare scad de la o perioadă la alta, aspect pozitiv, atât cele privind dobânzile, cât și celelalte cheltuieli, dar nu suficient de mult astfel încât să determine un rezultat financiar pozitiv.

4.2.2.2. Ratele interne de structură a veniturilor și cheltuielilor

Ratele interne ale structurii veniturilor din exploatare

În ce privește analiza acestor elemente, se poate observa o tendință de creștere la fiecare în parte, fiind un aspect favorabil pentru societate, ca urmare a creșterii cererii pentru produse, a creșterii productivității, a creșterii numărului de salariați și a înzestrării tehnice.

Ratele interne ale structurii cheltuielilor de exploatare

Analiza acestor elemente reflectă creșterea cheltuielilor, fiind un aspect nefavorabil, determinată de creșterea consumurilor cu materialele și cu prestațiile externe, ca urmare a majorării prețurilor și tarifelor practicate de terți.

Ratele interne ale structurii veniturilor financiare

Ratele aferente veniturilor financiare, manisfestă o tendință de scădere, aspect negativ, în special cele referitoare la dobânzi, ca urmare diminuării ratei dobânzii aplicate la disponibilul existent în conturi la bănci.

Ratele interne ale structurii cheltuielilor financiare

Rata privind cheltuielile cu dobânzile manifestă o tendință de scădere, aspect pozitiv, ca urmare a rambursării creditelor.

4.2.2.3. Analiza ratelor profitabilității comerciale

Rata marjei brute și nete înregistrează o tendință de scădere, aspect nefavorabil, datorită creșterii rezultatului brut generat de întreaga actvitate într-o proporție mai mică decât creșterea cifrei de afaceri, datorită înregistrării unui rezultat financiar negativ, și a creșterii consumurilor materiale și cu terții, iar în ce privește rata privind profitul din exploatare, aceasta este în creștere, aspect favorabil, datorită creșterii rezultatului din exploatare, ca urmare a majorării veniturilor mai mult decât au crescut cheltuielile.

4.2.2.4. Analiza ratelor rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare măsoară capacitatea firmei de a realiza profit în urma utilizării capitalului propriu. Rentabilitatea financiară remunerează acționarii societății, fie prin acordarea de dividende, fie prin majorarea rezervelor, care de fapt reprezintă o crestere a valorii intrinseci a acțiunilor societății. S-a manifestat o tendință de creștere a ratei rentabilității financiare de la o perioadă la alta, ca urmare a creșterii profitului net și a creșterii vitezei de rotație a capitalurilor proprii, adică modificarea cifrei de afaceri într-un ritm superior modificării capitalurilor proprii, ceea ce înseamnă fructificarea superioară a capitalului propriu, sporirea eficienței utilizării acestuia.

4.2.2.5. Analiza ratelor rentabilității economice

În ce privește rata privind rentabilitatea activelor și cea generală privind rentabilitatea economică, acestea sunt în scădere ca urmare a înzestrării tehnice, și totodată a creșterii activelor mai mult decât a crescut rezultatul net înregistrat de entitate.

Rata de rentabilitate economică brută, măsoară gradul societatii de a-și reînoi capitalul investit. E bine ca rezultatul obtinut sa fie cât mai mare pentru a semnifica o perioada de reînoire a capitalului cât mai scurtă. În cazul analizat, rezultatele obținute sunt pozitive, manifestându-se o tendință de scădere nefavorabilă pentru societate, datorită scăderii execedentului brut din exploatare, ca urmare a diminuării producției în curs de execuție. Rata rentabilității nete este în creștere, datorită majorării rezultatului din exploatare, determinat de creșterea cifrei de afaceri și a producției exercițiului.

Concluzii

În concluzie, în cadrul acestei lucrări au fost tratate aspecte cu privire la analiza performanței financiare și indicatorii utilizați pentru măsurarea acesteia pentru a identifica starea unei entități în materie de profitabilitate și eficiență.

Performanța financiară a unei entități a fost privită doar prin prisma profitului, dar în prezent, se pune accent pe maximizarea valorii de piață a entității. Astfel, performanța este asimilată cu noțiunea de eficiență – efectul maxim obținut, cu un anumit nivel al cheltuielilor sau atingerea scopului sorit cu un efort minim, și cu noțiunea de eficacitate – satisfacerea exigențelor și asteptărilor externe.

Sistemul de indicatori ce pot fi calculați pentru a analiza performanța financiară, oferă informații atât managerilor, cât și terților cu privire la eficiența activității de producție și comercializare, la eficiența gestionări resurselor materiale și umane, la rentabilitatea obținută, precum și la creșterea valorii firmei în perioada analizată.

În această lucrare au fost abordate modele considerate pertinente în analiza performanței financiare a unei entități. Astfel, au fost tratate în primul rând aspectele conceptuale privind performanța financiară, intsrumentele de măsurare și indicatorii principali folosiți pentru deteminarea acesteia, iar ultimul capitol, cu ajutorul studiului de caz, am dorit să evidențiem modul de calcul și de interpretare a indicatorilor prezentați anterior în partea teoretică.

Performnanța financiară este importantă pentru toți cei cu care entitatea este în contatct, pentru a le putea asigura elemntele necesare atingerii obiectivele, cum ar fi: salarii, dividende, impozite, dobânzi, și autofinanțarea.

Concluziile finale cu privire la principalii indicatori calculați sunt următoarele:

Cifra de afaceri a societății a crescut cu 23,08% în anul 2013, comparativ cu anul 2012.

Rezultatul net al companiei a crescut cu un procent de 14,75% în anul 2013, față de anul 2012.

Producția exercițiului este pozitivă și se manifestă o tendință favorabilă de creștere.

Valoarea adăugată este pozitivă și înregistrează o tendință favorabilă de creștere, în special datorită creșterii producției.

Excedentul brut din exploatare înregistrează valori pozitive.

Firma are o capacitatea de autofinanțare pozitivă, înregistrând tendințe de creștere.

Ratele de rentabilitate economice brute sunt pozitive. Rata de rentabilitate financiară înregistrează o tendință favorabilă de creștere.

Creșterea valorii adăugate, datorită creșterii compoziției tehnologice și a randamentului mijloacelor fixe.

Creșterea productivității medii anuale, datorită creșterii productivității orare și a creșterii numărului de zile lucrate.

Creșterea rentabilității economice, datorită creșterii vitezei de rotație a capitalului permanent prin cifra de afaceri și a ratei rentabilității vânzărilor.

Creșterea rentabilității financiare, determinată de creșterea vitezei de rotație a capitalului propriu prin cifra de afaceri și a ratei marjei nete de rentabilitate.

Poziția absolută a societății este bună, acest lucru evidențiind capacitatea societății de a-și adapta producția la cerințele pieței.

Bibliografie

Achim, Monica, Analiză economico-financiară, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010.

Borlea, Sorin Nicolae, , Analiza performanței financiare și a riscului întreprinderii http://www.ccisalaj.ro/proj/modul1.pdf.

Bușe, Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005.

Jianu, Iulia, Evaluarea, prezentarea și analiza performanței întreprinderii – O abordare din prisma Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, Editura CECCAR, București, 2007.

Niculescu, Maria, Diagnostic financiar, vol.2, Editura Economică, București, 2005

Popa, Dorina, Analiză financiară aprofundată, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2012 – http://distance.iduoradea.ro/file.php/3257/Analiza_fin_masterat.pdf.

http://www.albalact.ro/viziune,-misiune,-valori.html.

http://www.conta.ro/dictionar_online_Contul%20de%20profit%20si%20pierderi.htm.

http://dexonline.ro/definitie/performanta.

http://dexonline.ro/definitie/indicator.

http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/AplicatiiDec/bilant_SC_1213_XML_v100_170414.pdf.

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_1802_2014.pdf.

http://static.cfnet.ro/media/omfp-1752-2005-reglementari-contabile-vconsolidata-14-01-2008.pdf?472f20.

Bibliografie

Achim, Monica, Analiză economico-financiară, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010.

Borlea, Sorin Nicolae, , Analiza performanței financiare și a riscului întreprinderii http://www.ccisalaj.ro/proj/modul1.pdf.

Bușe, Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005.

Jianu, Iulia, Evaluarea, prezentarea și analiza performanței întreprinderii – O abordare din prisma Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, Editura CECCAR, București, 2007.

Niculescu, Maria, Diagnostic financiar, vol.2, Editura Economică, București, 2005

Popa, Dorina, Analiză financiară aprofundată, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2012 – http://distance.iduoradea.ro/file.php/3257/Analiza_fin_masterat.pdf.

http://www.albalact.ro/viziune,-misiune,-valori.html.

http://www.conta.ro/dictionar_online_Contul%20de%20profit%20si%20pierderi.htm.

http://dexonline.ro/definitie/performanta.

http://dexonline.ro/definitie/indicator.

http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/AplicatiiDec/bilant_SC_1213_XML_v100_170414.pdf.

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_1802_2014.pdf.

http://static.cfnet.ro/media/omfp-1752-2005-reglementari-contabile-vconsolidata-14-01-2008.pdf?472f20.