Romania Si Dezvoltarea Economica In Profil Teritorial

Economie

Romania Si Dezvoltarea Economica In Profil Teritorial

Byadmin ianuarie 1, 2024

Romania si dezvoltarea economica in profil teritorial

Capitolul 1 : Dezvoltarea economică în profil teritorial

1.1 Regiunile economice și importanța lor

În teoria economică contemporană a existat de multe ori tendința unei separații nete între micro și macroeconomie, problemele consumatorilor individuali sau ale firmelor și interacțiunea lor pe piața fiind adeseori tratate izolat de comportamentul agregatelor macroeconomice, de funcționarea economiei ca întreg. Totuși o gama largă de probleme situate între aceste două extreme – problemele regiunilor, ale economiei locale și ale zonelor urbane – a solicitat o viziune integrata a celor două abordări.

Abordările din știința regională se caracterizează prin adoptarea unor metode și tehnici riguroase, sistematice în analiza fenomenelor și proceselor în care spațiul, distanța și localizarea joacă un rol important.

Studiul la scară regională al comportamentului agregatelor macroeconomice își propune să găsească răspunsuri la întrebări precum:

Ce factori determină rezultatele activității economice și gradul de ocupare al forței de muncă intr-o regiune?

De ce nivelul de trai este mai ridicat în unele regiuni decât in altele?

Din ce cauză unele regiuni înregistrează ritmuri mai accentuate de creștere economica decât altele?

Care sunt factorii ce influențează migrația interregională?

De ce persista în unele regiuni rate mai înalte ale șomajului decât în altele?

Modul de analiză și interpretare a acestor probleme derivă din teoriile și tehnicile elaborate inițial pentru înțelegerea comportamentului economiei naționale. O astfel de procedură poate fi considerată acceptabilă deoarece economiile regiunilor se aseamănă in multe privințe cu economiile naționale. Cu toate acestea există o serie de diferențe semnificative între regiuni și națiuni diferente ce nu pot fi ignorate:

– economiile regionale sunt mult mai deschise decât economiile naționale în cadrul cărora sunt localizate, comerțul interregional este scutit de taxe și alte bariere comerciale, toate regiunile unei țări utilizează aceeași moneda;

forța de munca și capitalul au un grad mai mare de mobilitate între regiuni decât între țări;

gradul ridicat de interdependență între regiunile din cadrul granițelor unui stat joacă un rol important în analiza regională.

Economia regională are ca principală rațiune a existenței sale, nevoia de a furniza o bază tehnico-metodologică rațională, științifică pentru strategiile și politicile regionale adică pentru stabilirea unui ansamblu coerent de obiective și căi de atenuare a dezechilibrelor regionale în condițiile dinamicii economico-sociale și instrumentelor adecvate de îndeplinire a obiectivelor stabilite. Din punct de vedere conceptual, terminologic, unii specialiști asociază politicii regionale, în planul acțiunii noțiunea de “amenajarea teritoriului”. În unele țări (de exemplu in Franța) acest termen (amenagement du territoire) a dobândit și un conținut economic, in timp ce în alte țari îi corespund termeni ca: “ramornung” – organizare spațială în Germania, “physical planning” – planificare naturală în Anglia, “ordinacion del territorio” – organizarea teritoriului în Spania, termeni ce au o conotație exclusiv spațială.

Regiunea reprezintă elementul fundamental în știința regională în general și în economia regională ca disciplină da bază în cadrul acesteia, în mod particular , în legătură cu care se emit teorii, se pun la punct metode și tehnici de investigare, se definesc obiective și măsuri, instrumente pentru îndeplinirea lor etc. Cei trei tei termeni fundamentali cu care operează analiza regională sunt:

aria: termenul generic pentru orice parte a spațiului bidimensional, fiind util în analiza economico-socială spațială (exemplu: spațiul geografic în care producția unui anumit producător este vândută);

zona: suprafață cu caracteristici diferite în raport cu spațiul înconjurător (zona administrativă și de afaceri dintr-un oraș);

regiune: este un termen mult mai precis, implicând o suprafață în spațiul economic național suficient de cuprinzătoare structural pentru a funcționa independent deși, în realitate, ea are strânse legături cu restul economiei.

Delimitarea regiunilor nu este deloc o sarcină ușoară, oricare ar fi criteriul utilizat: economic, administrativ, geografic, cultural, istoric etc., nu există metodologii întru-totul satisfăcătoare, compromisul fiind inevitabil. Metoda clasica de conceptualizare a regiunilor distinge trei tipuri:

Regiuni omogene prin prisma unor caracteristici unificatoare a unor criterii cheie, cum ar fi:

criteriul economic (ex.: venit/locuitor, sector industrial dominant comun, rate ale șomajului relativ uniforme etc.);

criteriul geografic (topologie sau climat similar, o resursă naturală comună);

criteriul social-politic (o anumită “identitate” regională, o dezvoltare istorică comună).

Regiuni nodale (polarizate) când interesul pentru uniformitate este minim iar coeziunea este rezultatul fluxurilor interne, al relațiilor, interdependențelor polarizate de obicei către un anumit domeniu (nod).

Regiuni pentru planificare (programare) unde unitatea derivă dintr-un anumit cadru instituțional-administrativ și din aplicarea unor politici și programe specifice de dezvoltare regională.

În cazul în care se urmărește stabilirea unui sistem clar de competențe pe plan administrativ-instituțional, când se are in vedere dezagregarea programelor economice naționale în programe la nivel regional, un criteriu foarte important este cel al vecinătății, care presupune ca regiunile sistemului național să acopere întreaga suprafață a tării, fără a exista suprapuneri.

Pe lângă grupările bazate pe structura administrativ-teritorială s-au cristalizat și anumite grupări tipologice menite să reducă, pe baza unor caracteristici de dezvoltare economico-socială, la câteva categorii mari mozaicul de regiuni ce compun teritoriul național. Utilitatea lor este evidențiată de rolul pe care îl au în fundamentarea politicilor regionale adecvate acestor categorii reprezentative ale regiunii.

Experiența internațională a dus la conturarea de grupări tipologice cu grade diferite de detaliere. Totuși în cadrul lor se poate distinge existența câtorva categorii de regiuni a căror probleme se situează in centrul atenției politicilor regionale din diferite țări:

Regiuni agricole aflate în dificultate au, in general, o poziție periferică in raport cu o regiune centrală, ocupă o suprafață relativ întinsă dar populația lor este mai puțin numeroasă sau este dispersată. Lor li se pot adăuga regiunile izolate (ex.: unele regiuni montane) ce nu dispun de o infrastructura corespunzătore. Rămânerea în urmă a acestor regiuni poate fi exemplificată prin lipsa de resurse, prin condiții mai puțin propice dezvoltării comparativ cu alte regiuni. Nivelul venitului pe locuitor este scăzut gradul de subocupare și rata șomajului ridicate, surse de venituri fiscale sărace, productivitatea muncii redusă. Adesea populația migrează mai întâi de la sate spre marile centre urbane, înainte de a părăsi regiunea însăși. Problemele de ajustare structurală ale acestor regiuni sunt, uneori, într-o puternică dependență de sectorul primar, ceea ce le diminuează suplețea in adaptare, in timp ce producția lor principală se caracterizează printr-o slabă elasticitate in raport cu veniturile.

Regiunile industriale aflate in declin sau “abandonate” sunt caracterizate prin scăderea ratei de activitate, creștere lentă a veniturilor pe locuitor, emigrație ridicată, simptome evidente ale dificultăților cu care se confruntă aceste regiuni. În cadrul lor se constată frecvent existența unor infrastructuri și a unei populații active îmbătrânite, cu un grad de poluare ce poate descuraja noile investiții, un climat social nesatisfăcător. Cauzele se pot regăsi in efectul de “situare” (unele sectoare tind să se degradeze mai mult în anumite regiuni decât in altele rezultând un deficit global), efectul “structural” (întreprinderile dintr-o regiune sunt specializate în sectoare “în pierdere de viteză” în raport cu rezultatele înregistrate pe plan național), efectul invers avantajului comparativ (principalele sectoare de activitate dintr-o regiune sunt acelea care obțin rezultate mediocre in raport cu celelalte regiuni, ceea ce conduce la înregistrarea unui maxim al dezavantajului comparativ).

Regiunile care suportă “presiunea” unei creșteri rapide sunt cele în care resursele cunosc o exploatare foarte intensă, în aceeași manieră ca și infrastructurile (rețele de transport, locuințe), in același timp cererea de forța de muncă este excesivă. Cu toate că situația ocupării, veniturilor sau impozitelor este favorabilă apare o disfuncționalitate socială, care se traduce prin lungimea excesivă a traseului locuința – loc de munca, poluare sonoră etc. În aceste regiuni creșterea economică antrenează randamente descrescătoare și, in final, costurile marginale devin superioare avantajelor marginale.

1.2 Regiuni economice în România

România are o bogata experiența în practica organizării administrativ-teritoriale. De-a lungul istoriei au fost adoptate forme dintre cele mai variate evident corespunzătoare cerințelor dezvoltării social-economice și politice din etapele respective. În organizarea teritoriului României s-a folosit experiența trecutului și s-a ținut cont de cerințele actuale și de perspectivă ale dezvoltării țarii. Un prim criteriu l-a constituit astfel analiza complexă a factorilor naturali, economici, demografici și tehnici, a intercondiționării acestora pe ansamblul teritoriului țarii și pentru fiecare zonă în parte.

Criteriul complexității a dat posibilitatea ca în organizarea județelor, municipiilor, orașelor sa se țină seama de condițiile economice, social-politice și geografice concrete, inclusiv aspectele privind componenta națională a populației, legături culturale tradiționale, perspectivele pe care le au diferitele zone și localități, potrivit dezvoltării țarii in ansamblu. În cadrul abordării complexe, un rol important l-a avut criteriul omogenității naturale și social-economice.

Criteriul centralității s-a folosit la amplasarea reședințelor de județ în teritoriu, urmărindu-se ca acestea să ocupe, pe cât posibil, o poziție geografică centrală, pentru a înlesni legaturile cu toate localitățile din cuprinsul județului. În concordanță cu acest criteriu o serie de orașe de mărime mijlocie mai puțin dezvoltate sub raport economico-social, au fost preferate pentru poziția lor centrala în cadrul teritoriului, ca reședință de județ, beneficiind astfel de o dezvoltare corespunzătoare.

Criteriul istoric s-a constituit, de asemenea, printre criteriile de baza ale delimitării județelor. El se regăsește în delimitarea unor vechi județe și în denumirea lor.

Adoptarea unor asemenea criterii încearcă asigurarea unui acord deplin în organizarea administrativ-teritorială și in schimbările calitative intervenite in dezvoltarea țării, asigurând condiții pentru ridicarea rolului și sporirea atribuțiilor localităților.

Pe lângă organizarea administrativ-teritorială în județe se identifică pe teritoriul României zone compuse din județe sau părți de județe cu caracteristici similare prezentându-se din punct de vedere economic ca având același grad de dezvoltare. Analiza trebuie concentrată în identificarea zonelor vulnerabile sau defavorizate, zone în care factorii ce condiționează dezvoltarea se situează sub anumite praguri critice. Pentru identificarea zonelor defavorizate s-au folosit următoarele categorii de criterii:

– criterii geografice, in raport cu zonele în cauza, prezintă condiții dificile de relief, condiții dificile de climă, resurse de apă subterană necorespunzătoare, sol slab productiv;

– criterii demografice, zonele vulnerabile fiind acelea în care se constată tendințe de depopulare, spor natural puternic negativ, îmbătrânire demografică, număr mic de persoane pe gospodărie;

– criterii economice, față de care zonele respective se caracterizează printr-un număr redus de locuri de muncă, dezvoltare slabă a activităților neagricole;

– criterii sociale, zonele defavorizate prezentând disfuncții ale vieții comunitare, insatisfacții privind mediul construit etc.

Între zonele cu problemele cele mai dificile din punct de vedere al unuia sau mai multor criterii ce află: Moldova de nord-est, Podișul Bârladului, Munții Apuseni, Podișul Someșului, sud-vestul Olteniei, Teleormanul, Bărăganul, Delta Dunării etc.

În prezent în România pot fi puse in evidență câteva categorii de regiuni de maxim interes pentru strategiile și politicile regionale:

– regiuni cu excedent de forță de muncă și posibilități reduse sau dezavantajose de ocupare a acesteia (Moldova centrală și de nord);

– zone cu grad ridicat de poluare (Copșa Mică, Suceava, Baia Mare);

– regiuni cu nivel redus de dezvoltare economică (Vaslui, Sălaj, Giurgiu);

– zone ce vor fi supuse restructurării industriale prin măsuri de reconversie (Valea Jiului);

– zone a căror resurse necesită amenajări complexe pentru desfășurarea unor activități de producție și servicii (turism și agrement), protecția mediului (delta, litoral, zone montane);

– zone de granița a căror dezvoltare economică poate fi facilitată prin folosirea avantajelor complementarității resurselor și potențialului productiv din regiunile aparținând unor țari vecine;

– zone libere, privite ca un instrument complementar de dezvoltare economică prin impulsionarea atragerii de capital străin.

Problematica acestor zone, ca și a întregului spațiu național regional structurat, este abordată în cadrul “Strategiei de dezvoltare economico-socială a județelor și municipiului București în perspectiva 1995-2004” concepută ca o componentă a strategiei de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. Aceasta abordează problematica dezvoltării economico-sociale a României într-o viziune complexă în care strategiile proprii ale județelor sunt integrate într-o strategie unitară a dezvoltării regiunilor la nivelul întregii țări, luându-se in considerare fluxurile verticale ascendente și descendente intre Guvern și administrația publică locală și legăturile pe orizontală între unitățile administrativ-teritoriale. Strategia cuprinde două etape: 1995-1999 și 2000-2004 care reflectă nu numai opțiunile și prioritățile perioadei de relansare (restructurare, retehnologizare, îmbunătățirea infrastructurilor, crearea de zone libere) ci și posibilitatea viitoare de a accentua dezvoltarea județelor rămase in urmă.

1.3 Perspective ale dezvoltării regionale in România

Realizarea analizei regionale a dezvoltării economice poate reprezenta o rampă de lansare pentru întreaga economie românească aflată astăzi într-un important impas. Există foarte multe exemple in istorie în care sunt arătate căi de redresare a economiei unei țari plecând de la nivel regional. Marea Britanie realizează în anii 60 consilii de planificare economică regională capabile să aplice politici regionale coerente specifice problemelor fiecărui teritoriu: rata crescută a șomajului, dezvoltare economică cu ritmuri mai scăzute, rate scăzute ale natalității, migrație puternică a populației etc. Organizarea teritoriului Elveției în cantoane sau al Germaniei în landuri sunt expresia aplicării unor politici regionale puternice care au dat roade și care se îmbunătățesc permanent în funcție de realitățile economice existente.

Pentru România împărțirea administrativ-teritorială a fost realizată în anul 1958 și ea s-a păstrat, cu câteva mici modificări, până astăzi cuprinzând 41 de județe și municipiul București. Existența unui număr mare de teritorii mici, cu o populație relativ redusă (400000-700000 locuitori) nu se impune ca o ipoteză favorabilă unui demers regional cu atât mai mult cu cât țara noastră, aflată mult timp într-un regim economic supercentralizat, nu are nici experiența unei abordări regionale a problemelor existente. Există multe nivele de abordare din care se evidențiază trei: la nivelul județelor, la nivelul regiunilor istorice (Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat-Crișana, Dobrogea) sau la nivelul unor grupuri compacte de județe cu probleme și oportunități similare.

După o alegere riguroasă a nivelului la care se va aborda analiza se poate trece , într-un pas următor, la identificarea problemelor cu care se confruntă fiecare regiune in parte, la calculul principalilor indicatori pentru fiecare regiune, la comparații intre regiuni și într-o ultimă fază la elaborarea unor concluzii clare astfel încât măsurile ce se vor adopta să aibă o țintă precisă și o eficiența sporită.

În mod cert nu există soluții tip pentru problemele regionale ale unei țări dar aplicarea unor planuri și politici adecvate specifice fiecărei regiuni poate duce la, nivel macroeconomic, la o creștere importantă a rezultatelor țării în cauză.

Motivația principală a politicii regionale constă în asigurarea echității sociale a populației situate în diverse zone ale țării. Instrumentele utilizate de guvern urmăresc să influențeze distribuția teritorială a activității economice astfel încât discrepanțele teritoriale în privința șomajului și standardului de viață să se atenueze. Din punct de vedere al interesului guvernului pentru dezvoltarea economică pe teritoriu, pot fi deosebite: regiuni de dezvoltare specială, regiuni dezvoltate (acestea fiind de regulă, bogate in resurse, dens populate sau având particularități de interes special), regiuni de dezvoltare medie, regiuni sărace, subdezvoltate (în aceste din urmă zone pot apărea doar sucursale ale firmelor, având puține locuri de muncă, și care, în perioade recesiune, se închid).

Există două aspecte de care trebuie să se ține seama în stabilirea politicii regionale a României:

– aspectul social caracterizat prin apariția sau persistența șomajului, migrația forței de muncă tinere sau a celei de calitate, diminuarea veniturilor reale ale populației și, implicit, a consumului, ceea ce descurajează investițiile, comerțul etc.;

– aspectul economic legat îndeosebi de eficiența economică a întreprinderilor aflate în zone sărace.

În acest sens putem da exemplul anilor 1993-1995 când în România șomajul are o răspândire relativ uniformă pe teritoriu (gradul de concentrare al numărului de șomeri pe județe este foarte redus). Totuși județele: Vaslui, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț, prezintă rate ale șomajului mai ridicate decât media pe țară spre deosebire de județele Gorj, Călărași, municipiul București unde șomajul prezintă cele mai reduse cote. Pentru județele din prima categorie (cu șomaj ridicat), guvernul și-a manifestat, in iunie 1995, intenția de a iniția măsuri de reducere a numărului de șomeri. Acesta constituie, după 1989, fie și ca intenție, o primă abordare a problemelor economice prin prisma politicii regionale.

Guvernul are de ales între a promova omogenizarea dezvoltării economice pe teritoriu, de cele mai multe ori, de natură socială (păstrarea specificului local, descurajarea tendinței de depopulare și a consecințelor acesteia) și criteriul economic de eficiență care să se încline balanța spre asigurarea libertății firmelor de a lua ființă și de a se dezvolta în zonele în care eficiența este maximă (datorită apropierii resurse sau de piețe de desfacere, existența forței de muncă etc.). Dacă există suficiente motive în favoarea sprijinirii dezvoltării economice a unor regiuni, motive care adesea au în vedere interese strategice, perspective pe termen lung, resurse de viitor etc., la care se adaugă motivații de natură socială, atunci următoarele instrumente pot fi aplicate în respectivele regiuni:

– alocarea de către guvern a fondurilor necesare înființării unor întreprinderi de stat sau pentru încurajarea sectorului privat;

– reduceri de impozite pentru noile întreprinderi;

– asistență legată de utilizarea forței de muncă (reconversie profesională, cursuri de perfecționare etc.);

– oferte avantajoase de terenuri sau de utilaje achiziționate în prealabil din fonduri guvernamentale și vândute apoi acelor firme care acceptă să-și desfășoare activitatea în regiunile defavorizate;

– asistență managerială acordată de instituțiile guvernului întreprinderilor din zonele sărace

Capitolul 2: Metode statistice pentru analiza în profil teritorial

2.1 Metode de analiza datelor

Statistica clasică este axată pe studiul unui număr restrâns de caracteristici măsurate pe o mulțime mică de indivizi. Ea a dezvoltat noțiunile de estimație și test fondate pe ipoteze probabiliste foarte restrictive. Totuși in practică indivizii observați sunt frecvent descriși printr-un număr mare de caracteristici. Metodele de analiza datelor permit un studiu global al indivizilor și al variabilelor, utilizând in general reprezentări grafice sugestive. Cercetarea asemănărilor sau diferențelor între indivizi poate fi unul dintre obiectivele analizei: se consideră că doi indivizi se aseamănă când pofilele lor conform diferitelor caracteristici sunt apropiate; este posibil cu ajutorul unor metode factoriale să prezentăm aceste asemănări între indivizi pe un grafic. Descrierea relațiilor între caracteristici poate fi un alt obiectiv al analizei: două caracteristici sunt considerate corelate dacă ele variază în același fel la indivizi diferiți.

Analiza indicatori la nivelul județelor poate scoate în evidență aspecte importante referitoare la diferențele existente între anumite zone ale țarii, putând astfel identifica zonele defavorizate, zonele cu dezvoltare medie precum și zonele cu dezvoltare mai ridicată. Vom urmări în acest capitol doar câțiva indicatori, o analiza completă urmând a fi făcuta în capitolul 4, încercând să scoatem în evidentă cele mai importante metode de analiză a datelor și aplicarea lor.

Obiectul analizei datelor îl reprezintă evidențierea structurii din ansamblul valorilor individuale ale tuturor variabilelor prevăzute în programul de observare, prin tranziția de la datele de observație la valori sintetice, fără să se formuleze aprioric ipoteze referitoare la structura variabilelor sau a observațiilor efectuate. Datorită volumului mare de date culese, datorită complexității acestora, structurile lor nu pot fi cunoscute fără să facă apel la metode specifice de generare, analiză si sinteză. Aceste analize de generare și sinteze sunt progresiv orientate în funcție de scopul demersului întreprins: îmbunătățirea cunoștințelor într-un domeniu; ca mijloc de reflectare, diagnosticare, previziune, planificare, ca mijloc de cristalizare a deciziilor, ca mijloc de selecție. Deci, obiectivul principal al analizei datelor îl reprezintă evidențierea caracteristicilor esențiale ale unui ansamblu de date observate.

Datele statistice culese și sistematizate într-o anumită modalitate au o destinație comună și anume evidențierea cât mai precisă a unei direcții (unui domeniu) în vederea declanșării unei acțiuni. De exemplu, din ansamblul datelor referitoare la economia națională structurate pe județe, dacă se dorește cunoașterea aspectelor referitoare la populație, atenția va fi concentrată asupra tuturor informațiilor privindu-le pe acestea. Ansamblul datelor observate, neprelucrate, pot fi simple (de exemplu cele referitoare la indicatorul populația ocupată în diferite județe sau localități) sau multiple (observarea simultană în timp a mai multor componente a populației). De asemenea, datele statistice pun în evidență elemente cantitative (măsuri, rații, nivele de încredere), sau calitative (clase, categorii), elemente omogene sau eterogene și se pot descompune în date explicate sau explicative (de exemplu explicarea datelor referitoare la populația ocupată prin date ce descriu populația totala, populația aptă de muncă, număr de șomeri). Datele concentrate în baze de date sau în alte forme de sistematizare conțin în mod logic toate elementele prezentate mai sus. Acestea pentru a fi analizabile prin metode de analiză a datelor, trebuie să satisfacă anumite cerințe cum ar fi: omogenitatea și exhaustivitatea, cerințe ce permit comparabilitatea observațiilor și a variabilelor.

Operațiile fundamentale de analiza a datelor constau în extragerea volumului de date necesare din baza de date sau din formele de sistematizare adoptate, in vederea analizării, sintetizării și recordării acestora (transformării lor în date inițiale). Obiectul concret al analizei datelor îl reprezintă descrierea continuă a unui sistem de informații cuprinse într-un sistem de tabele statistic; studiul separat sau global al tuturor informațiilor relative la un subiect dat pentru explicarea stării, pentru diagnosticare, pentru punerea în legătură a diferitelor date etc. în perspectiva declanșării unei acțiuni. De exemplu în cazul analizei forței de muncă, dacă diagnosticul se referă la rate înalte ale neocupării în anumite zone ale țării, obiectivul ce urmează a fi declanșat este remedierea diferențelor, analiza permițând în acest caz cuantificări specifice.

Prin urmare, analiza datelor constă în descompunerea formelor de sistematizare a datelor culese, în tabele de date analizabile prin metode matematice specifice, cu scopul declanșării unor decizii, selecții (clasamente), previziuni, planificări, reflecții sau simple dezvoltări a cunoștințelor.

Deoarece metodele de analiză operează cu masive de date foarte complexe, se face apel la metode matematice specifice, la sisteme de programe și utilitare informatice care permit descompunerea datelor și efectuarea sintezelor numerice și grafice.

În orice demers întreprins există o fază de analiză si una de sinteză. Sintetizarea datelor constă în adunarea (agregarea) elementelor esențiale, a trăsăturilor cele mai semnificative, sau a acelora mai puțin singulare care să poată fi comunicată fiind cel mai bun rezultat al analizei în vederea declanșării deciziei. Noțiunea analiza datelor sub aspect conceptual este respectată atât în faza de analiză cât și în aceea de sinteză. Distincția poate fi făcuta dacă ținem seama de complexitatea și volumul datelor prelucrate, dar acestea nu afectează principiile de bază.

Prin definiție analiza datelor face parte din categoria metodelor statistice și nu din categoria metodelor experimentale. Metodele statistice, care permit abordarea unei clase mult mai largi de probleme decât metodele experimentale se structurează în metode ale statisticii inductive și metode ale statisticii deductive. Ea operează numai asupra înregistrărilor și nu modelează aprioric o anumită situație dată.

Majoritatea datelor sub forma următoare: n unități numite “indivizi” sunt descrise de p variabile numerice. Când n și p sunt mari, se caută sintetizarea acestei mulțimi de informații sub o formă exploatabilă și inteligibilă.

O primă etapă constă în descrierea separată a rezultatelor obținute pentru fiecare variabilă, descrierea unidimensională, fază necesară dar nu și suficientă în orice studiu statistic. Vom considera că ne interesează o singură o singură variabilă, numită si caracteristică care posedă un număr de valori obținute prin cercetare statistică. Sinteza acestor date se face sub formă de tabele, grafice și rezumate numerice. Este ceea ce se cheamă curent statistica descriptivă. Se utilizează tabele statistice, reprezentări grafice (diagrame în dreptunghiuri, histograme etc.).

După descrierile unidimensionale se studiază în general corelațiile între variabilele observate: ceea ce se numește curent studiul corelațiilor. Metodele și indicii de dependența diferă după natura (calitativă, ordinală, numerică) a variabilelor studiate. Această etapă a analizei trebuie să cuprindă: studiul grafic al corelației, calculul coeficientului de corelație liniară și testarea semnificației lui, analiza corelațiilor parțiale, corelații multiple dacă este cazul.

În majoritatea situațiilor nu se observă o singură variabilă asupra unui individ, ci un număr adesea ridicat. Studiul separat al fiecărei din aceste variabile după tehnicile expuse anterior este o fază indispensabilă in procesul de exploatare a datelor dar, totuși, insuficient; intr-adevăr, studiul separat al fiecărei variabile lasă deoparte corelațiile care pot exista între ele, și care adesea sunt aspectul cel mai important. Datele trebuie deci analizate ținând cont de caracterul lor multidimensional; analiza în componente principale este atunci o metodă specifică, puternică, pentru a explora structura unor astfel de date.

Demersul analizei datelor, până la utilizarea rezultatelor finale, în vederea declanșării unei acțiuni presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Elaborarea datelor: în această etapă sunt selectate variabilele cu care se caracterizează obiectul de studiu și care pot fi observate cu mare precizie; se identifică și se aleg cele mai adecvate procedee de observare (culegere automată, anchete, sondaje); se prevăd valorile posibile ale variabilelor pentru memorare (arhivare); în cazul marilor sisteme informatice sau a bazelor de date se simulează modelele de analiză în vederea utilizării lor ulterioare.

2. Memorarea (arhivarea) datelor: în cazul marilor sisteme de informații înregistrarea datelor se face în conformitate cu planurile elaborate pentru administrarea datelor. Datele pot fi astfel înregistrate încât să fie accesibile utilizatorilor prin sistemul de gestiune a bazelor de date.

3. Administrarea datelor statistice: această etapă se referă în principal la: actualizarea datelor, verificarea, codificarea, trierea, agregarea datelor, procedurile de extragere și codificare în vederea elaborării tuturor tabelelor necesare.

4. Analiza unidimensională (univariată): obiectul analizei unidimensionale îl reprezintă descrierea datelor fiecărei variabile, independent unele de altele. Metodele utilizate vor fi diferite în funcție de natura variabilelor (cantitativă, calitativă, calitativă cu variante multiple, temporale), în acest sens se utilizează reprezentări grafice specifice (histograme, diagrame, circulare) și se calculează indicatori specifici.

5. Analiza bidimensională (bivariată): obiectul acestei analize îl reprezintă studiul dependenței dintre două variabile; acest studiu permite aprofundarea relației de cauzalitate dintre variabile luate două câte două. Acest mod de analiză diferă după natura variabilelor (cantitativă, calitativă). În această etapă în mod frecvent se utilizează diagrama norului de puncte, stereograme, curbe de regresie etc.

6. Analiza n-dimensională (n-variată): obiectul acestei analize îl formează reprezentarea simultană a relațiilor dintre cele n variabile fără să se efectueze prelucrări prealabile. Metodele utilizate sunt în general grafice. Această analiză nu se aplică decât în cazul unui număr redus de variabile (de maximum 10).

7. Analiza factorială: obiectul acestei analize îl formează reprezentarea observațiilor într-un spațiu euclidian de dimensiuni reduse: analiza în componente principale, analiza corespondențelor, analiza corespondențelor multiple. Analiza factorială se utilizează în mod deosebit atunci când ansamblul de date prezintă mari dimensiuni.

8. Analiza tipologică sau clasificarea: obiectul analizei tipologice îl constituie construirea sau recunoașterea claselor (formelor sau grupelor) de observații ale variabilelor. În analiza tipologică sunt cuprinse: modele de formare a clasamentelor de observații, modele de recunoaștere a formelor. Analiza tipologică se aplică în cazul unui ansamblu mare de date de observație.

Utilizatorul metodelor de analiză a datelor explorează datele în mod secvențial, interactiv și iterativ. Sintezele obținute dintr-o etapă sunt utilizate (uneori sunt puncte de pornire) în etapele următoare. În literatura de specialitate se vorbește de tipuri de explorări de date existente la frontiera sistemelor expert. Etapele prezentate au implicații directe în cel puțin trei aspecte: al conținutului metodelor, al tehnologiei informatice, al practicii sociale și științifice (al preocupărilor pentru elaborarea programelor informatice standard).

2.2 Descrierea unidimensională a indicatorilor forței de muncă la nivelul județelor

Aplicarea metodelor da analiză a datelor prezentate mai sus poate scoate în evidență aspecte deosebit de importante ale dezvoltării regionale în România. Putem lua un exemplu pentru a scoate în evidență importanța acestor metode în elaborarea politicilor regionale la nivel de județe.

2.2.1 Indicatorii medii și de poziție

Trebuie făcute o serie de precizări metodologice cu privire la conținutul economic al indicatorilor forței de muncă:

Populația totală se împarte în 3 grupe de vârstă demoeconomice: 0-15 ani; 15-65 ani; peste 65 ani;

Resursele de muncă exprimă totalitatea persoanelor care dispun de ansamblul capacităților fizice și intelectuale care le permit să desfășoare o activitate utilă;

Resursele de muncă = populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă – populația în limitele vârstei de muncă dar incapabilă de a desfășura o activitate utilă + populația înafara limitei vârstei de muncă dar care desfășoară o activitate utilă.

Populația activă cuprinde numărul populației care a depășit o anumită vârstă (15 ani) și care într-o anumită perioadă de referință îndeplinesc condițiile de a fi considerați în categoria ocupat sau neocupat;

În categoria ocupat sunt cuprinși cei care se încadrează în una din situațiile: angajat cu contract de muncă, angajat sau lucrător în propria unitate, indiferent dacă este absent sau prezent;

În categoria neocupat sunt cuprinși cei care îndeplinesc cumulativ condițiile: nu au un loc de muncă, sunt apți pentru muncă, disponibili pentru muncă și în căutarea unui loc de muncă;

Rata șomajului se calculează ca raport între numărul șomerilor și populația curent activă.

Deosebit de important pentru o analiză corectă este calculul indicatorilor ce caracterizează tendința centrală: media, indicatorii de poziție (mediana, cuartile, modul ); precum si indicatorii statistici ai împrăștierii: amplitudinea, abaterea medie liniară, dispersia, abaterea medie pătratică. Influența tuturor factorilor, indiferent de natura și direcția lor, la nivelul la care se face analiza, este reflectată sintetic de indicatorii cu care se caracterizează tendința centrală. Indicatorii ce caracterizează tendința centrală au rolul ca în comparație cu ei să putem clasifica nivelul unui anumit indicator dintr-un județ sau grup de județe. Astfel putem împărți cele 41 de județe in funcție de poziția lor față de media unui anumit indicator: sub media pe țara sau peste media pe tară.

Prezentarea sintetică a acestor indicatori este arătată în tabelul următor:

Media valorilor individuale ale caracteristicilor este expresia numerică a sintetizării într-un singur nivel reprezentativ a tot ceea ce este tipic, esențial și obiectiv în apariția, manifestarea și dezvoltarea fenomenului analizat.

Valoarea medie a unei caracteristici este semnificativă în cazul în care la nivelul fiecărei unități de observare acțiunea acelorași factori esențiali ar fi predominantă. În caz contrar, când acțiunea factorilor întâmplători este puternică, valoarea medie calculată prezintă un însemnat grad de incertitudine. Cu cât gradul de complexitate al unui fenomen este mai mare cu atât gama factorilor de influență este mai largă și implicit cu atât este mai mare variabilitatea unei serii de repartiție. Asta înseamnă că utilizarea corectă în analiză a indicatorilor tendinței centrale necesită operații de verificare a stabilității și reprezentativității lor în raport cu valorile individuale ale caracteristicilor înregistrate. Prin urmare, valoarea medie a unei caracteristici este reprezentativă pentru colectivitatea la care s-a înregistrat aceasta numai în măsura în care ea este calculată din date omogene. Se observă din aceste grafice județele în care valorile indicatorilor ating maximul, minimul sau valorile medii.

Putem trage chiar din această fază a analizei o serie de concluzii importante: județe cu rată a șomajului ridicată sunt Botoșani, Hunedoara, Neamț, Suceava; județe cu rate înalte ale ocupării forței de muncă: Arad, Bihor, Gorj, Maramureș, Timiș. Ținând cont de faptul că rata șomajului la sfârșitul anului 1996 a fost pe ansamblul țarii de 6,6% putem observa că valori apropiate de aceasta se înregistrează în județele: Ialomița, Teleorman și Dîmbovița. Valorile caracteristicilor cele mai apropiate de mediile corespunzătore sunt: pentru populația totală 535,124 (înregistrată la județul Maramureș), pentru populația ocupată 221,9 (înregistrată la județul Dîmbovița) iar pentru rata șomajului 6,7% (deasemenea înregistrată la județul Dîmbovița).

Făcând o apreciere la nivelul regiunilor istorice se observă că in Moldova rata șomajului înregistrează valori peste media pe țară aici înregistrându-se și maximul de 13,1% în județul Neamț. Cauzele acestui fapt sunt multiple și ele trebuie căutate atât la nivelul fiecărui județ (slaba rentabilitate a agenților economici fapt ce a condus la masive disponibilizări, slaba implicare a autorităților locale în dezvoltarea de programe antișomaj ,nivel scăzut al pregătirii profesionale, lipsa programelor de reconversie profesională, satisfacerea nevoilor materiale doar din ajutoarele sociale, munca fără forme legale ) cât și la nivel central (lipsa de interes a guvernului pentru orientarea investițiilor în aceste zone, neaplicarea unor programe regionale specifice acestor probleme).

În Muntenia rata șomajului înregistrează, în general, valori sub medie fapt datorat unei mai puternice ocupări, în special în agricultură, dar și a atitudinii guvernului de a menține în activitate agenți economici cu pierderi pentru a preîntâmpina mișcări sociale.

Pentru Transilvania situația ocupării forței de muncă se prezintă mai bine decât în celelalte regiuni, totuși, existând și aici zone cu probleme (Valea Jiului) unde se pot de asemenea aplica programe de reconversie profesională și orienta investiții pentru ocuparea forței de muncă disponibile.

Mediana reprezintă acea valoare a caracteristicii situată la mijlocul seriei, cu valorile individuale aranjate în ordine crescătoare sau descrescătoare. Cu alte cuvinte mediana împarte numărul unităților la care s-a făcut observarea în două părți egale. În cazul în care seria are un număr par de termeni mediana se calculează în mod convențional ca medie aritmetică a celor doi termeni din mijlocul seriei. Din acest punct de vedere, pentru indicatorul populația ocupată, valoarea mediană se calculează ca medie a valorilor înregistrate în județele Alba și Buzău, putând aprecia că aceste doua județe se află chiar la mijloc pe ansamblul țării. Pentru rata șomajului, județele ale căror valori sunt în centrul seriei sunt Dîmbovița și Sibiu.

Cuartilele sunt acele valori ale caracteristicii care împart seria ordonată în patru părți egale. Prima valoare este egala cu minimul seriei, a treia cu valoarea mediană iar ultima cu valoarea maximă. Cuartilele permit și o caracterizare calitativă a valorilor indicatorilor la nivelul județelor: județe cu rată a șomajului foarte mare a căror valori sunt cuprinse între Q3 și Q4: Neamț, Vâlcea, Botoșani etc.; județe cu rată a șomajului mare cu valori cuprinse între Q2 și Q3: Sălaj, Mureș, Dîmbovița; județe cu rată a șomajului redusă, cu valori cuprinse între Q1 și Q2: Vrancea, Teleorman, Covasna; județe cu rată a șomajului foarte redusă cu valori cuprinse între Q1 și minim: București, Timiș, Gorj, Arad.

Pentru o serie de frecvențe în diagrama diferențială cuartilele corespund absciselor în care dreptele paralele cu 0y împart diagrama în patru arii egale cu 25%.

2.2.2 Indicatorii statistici ai împrăștierii

Caracteristicile statistice care definesc aceeași colectivitate prezintă grade și forme de variație diferite în funcție de natura, direcția și intensitatea acțiunii factorilor esențiali și întâmplători. De asemenea ele pot fi analizate la niveluri diferite, după cum unitățile de observare sunt simple sau complexe pentru întreaga colectivitate sau numai pentru o parte a acesteia. În consecință calculul indicatorilor tendinței centrale trebuie să fie însoțit de verificat de omogenității valorilor individuale din care aceștia s-au calculat. Acest deziderat este realizat cu ajutorul indicatorilor statistici ai împrăștierii (ai dispersiei) valorilor individuale înregistrate. Totodată, indicatorii împrăștierii stau la baza calculului altor indicatori cu care se caracterizează asimetria, excesul, interdependența între factorii de influență.

Indicatorii împrăștierii permit soluționarea unor probleme de cunoaștere statistică cum ar fi: verificarea reprezentativității valorilor medii a caracteristicilor într-o serie statistică; analiza gradului de omogenitate a valorilor individuale ale seriei; analiza în timp și/sau în spațiu a mai multor serii de repartiție după caracteristici independente și/sau interdependente; selectarea factorilor semnificativi de influență după care se structurează unitățile unei colectivități; separarea acțiunii factorilor esențiali de acțiunea factorilor întâmplători și, în mod implicit, identificarea modalității de acțiune a factorilor esențiali în diferite grupe; caracterizarea statistică a formei de repartiție a unei caracteristici etc.

Prin urmare, măsurarea și analiza variabilității datelor statistice, cunoașterea legităților statistice necesită calculul și analiza indicatorilor variației. Acești indicatori sunt clasificați în teorie și în practică după mai multe criterii:

– după numărul variantelor cuprinse în metodologia lor de calcul (sau după gradul lor de generalitate) se identifică indicatori simpli și indicatori sintetici ai împrăștierii;

după metodologia de calcul și forma de exprimare deosebim indicatori ai împrăștierii calculați ca mărimi absolute (exprimați în unitatea de măsură a caracteristicii studiate) și indicatori ai împrăștierii calculați ca mărimi relative în raport cu valoarea unui indicator al tendinței centrale, de obicei în raport cu media. Aceștia din urmă sunt exprimați sub forma unor coeficienți sau în procente;

– după modul de sistematizare a datelor complexe deosebim indicatori ai împrăștierii calculați pentru serii de distribuție unidimensionale și indicatori ai împrăștierii calculați pentru serii de distribuție multidimensionale. Pentru măsurarea variabilității valorilor individuale dintr-o distribuție unidimensională se calculează indicatori simpli și sintetici ai împrăștierii, exprimați în mărimi absolute relative.

Indicatorii simpli

Acești indicatori se caracterizează, în principal, prin aceea că se calculează în cifre absolute sau relative, prin compararea valorilor individuale extreme sau prin compararea fiecărei valori individuale cu valoarea lor medie. Ei permit o caracterizare aproximativă și parțială a variației. De aceea este necesar să se completeze informațiile oferite de acești indicatori cu indicatorii sintetici ai împrăștierii. Principalii indicatori simpli ai împrăștierii sunt amplitudinea variației și abaterile individuale.

Amplitudinea variației este expresia cantitativă a domeniului de variație al unui fenomen și se calculează ca mărime absolută și/sau relativă.

Se observă că amplitudinea pentru populația totală este influențată de mărimea foarte mare a indicatorului pentru municipiul București. Eliminând această valoare rezultă o diferență între județul cel mai populat și cel mai puțin populat de 636.227 locuitori. Pentru rata șomajului amplitudinea variației este 10,8% valoare considerată mare, putând astfel concluziona că diferențele între județe privind rata șomajului sunt mari iar indicatorul este neomogen pe teritoriul țării. Se observă că amplitudinea variației se exprimă în unitatea de măsură a caracteristicii analizate. De asemenea, potrivit conținutului său, amplitudinea poate fi utilizată pentru analiza comparativă a variației sau a împrăștierii numai în cazul când seriile pentru care se calculează se referă la aceeași caracteristică înregistrată pentru aceeași perioadă de timp, în unități de spațiu diferite sau pentru aceeași unitate de spațiu, dar pentru perioade de timp diferite. De exemplu putem compara amplitudinea unui indicator în cele trei regiuni istorice: Moldova, Muntenia, Transilvania.

Datele pentru Muntenia sunt deformate datorită municipiului București, de aceea valorile lui pentru primii trei indicatori au fost excluse dar pentru ultimii doi au fost incluse în calculul amplitudinii. Din analiza tabelului se observă că populația totală are împrăștierea cea mai mare pentru județele din Muntenia, din acest punct de vedere Moldova fiind cea mai omogenă. Interesantă este situația pentru rata șomajului și salariul net în Muntenia: dacă rata șomajului prezintă diferențe mari între județele acestei regiuni salariul net are valoarea cea mai omogenă în comparație cu celelalte regiuni. Acest lucru se întâmplă datorită valorii ratei șomajului din județul Vâlcea, atipică pentru regiunea în care se află. Eliminând această valoare rezultă o amplitudine a ratei șomajului pentru Muntenia de doar 6,5%, valoare ce caracterizează mult mai bine împrăștierea valorilor individuale.

Amplitudinea relativă a variației se exprimă în coeficient sau, de regulă, în procente și se calculează ca raport între amplitudinea absolută a împrăștierii și nivelul unui indicator al tendinței centrale. De obicei, pentru calculul acestui indicator se ia ca bază de comparație valoarea medie a caracteristicii. Din metodologia de calcul se observă ca amplitudinea ca indicator al variației nu este suficient de semnificativă pentru analiza împrăștierii valorilor individuale, deoarece ea ține seama numai de valorile extreme ale caracteristicii, cu toate că variația fenomenului analizat presupune luarea în considerare a tuturor valorilor individuale și frecvențelor de apariție. Sunt frecvente cazurile în care valorile extreme sunt foarte îndepărtate de valorile intermediare, ceea ce ar conduce la concluzii aberante, lucru arătat și mai sus, dacă s-ar utiliza numai amplitudinea ca măsură a împrăștierii sau a variației. Se observă că, pe ansamblul țării, pentru numărul de salariați de obține valoarea ce mai mare a împrăștierii caracterizată prin acest indicator iar pentru salariul mediu net cea mai mică. Pentru regiunile istorice valorile indicatorului amplitudinea relativă a variației sunt prezentate în tabelul următor:

Abaterile individuale ca indicatori ai împrăștierii sau ai variației exprimă cu câte unități de măsură sau de câte ori (sau cât la sută) valoarea individuală a caracteristicii este mai mare sau mai mică decât mărimea unui indicator al tendinței centrale. Aceasta însemnă că abaterile individuale sunt exprimate în cifre absolute sau relative și se calculează în funcție de fiecare valoare individuală și nivelul mediu.

În funcție de scopul cercetării în locul mediei se poate lua mediana, modul etc. Abaterile individuale relative se calculează ca raport între abaterile individuale absolute și nivelul mediu al caracteristicii. Ele se exprimă sub formă de coeficienți sau în procente. La analiza variației prezintă interes, într-o distribuție unidimensională, abaterile maxime pozitive sau negative.

Din metodologia de calcul a abaterilor individuale se observă de asemenea, că acestea cu toate că oferă în comparație cu amplitudinea posibilități mai largi de informare, au totuși o încărcătură informațională limitată, deoarece gradul de variabilitate al unei caracteristici depinde nu numai de abaterile variantelor de la media lor, ci și de frecvența de apariție a acestora.

B. Indicatorii sintetici

Indicatorii sintetici ai împrăștierii caracterizează într-o singură expresie numerică întreaga variație a unei caracteristici, urmărită în colectivitatea analizată. Potrivit metodologiei lor de calcul indicatorii sintetici de împrăștiere țin seama de toate abaterile individuale și reflectă întreaga variație a caracteristicii înregistrate la nivelul colectivității. Putem cu ajutorul lor să analizăm împrăștierea valorilor indicatorilor forței de munca caracterizând astfel mărimea diferențelor între județe. În acest scop ei se calculează ca medii simple sau ponderate ale abaterilor variantelor caracteristicilor de la media lor. În funcție de metodologia lor de calcul, de încărcătura lor informațională, în teoria și practica statistică se calculează și se analizează frecvent următorii indicatori sintetici ai împrăștierii: abaterea medie, abaterea mediană, abaterea medie pătratică, dispersia și coeficientul de variație.

Abaterea medie (sau abaterea medie liniară sau abaterea medie absolută) se calculează ca o medie aritmetică simplă sau ponderată a abaterilor absolute ale termenilor seriei de la media sau mediana lor.

Conținutul și metodologia de calcul a abaterii medii impun următoarele observații: se exprimă în unitatea de măsură a caracteristicii, în cazul seriilor de distribuție de frecvențe pe intervale în locul variantelor vor fi considerate centrele intervalelor, pentru ușurarea calculului trebuie avut în vedere că într-o serie de distribuție suma algebrică a abaterilor absolute pozitive este egală cu suma algebrică a abaterilor absolute negative, în acest caz ne putem limita numai la valorile individuale ale caracteristicii superioare valorii medii. În calculul abaterii medii se utilizează frecvent media aritmetică, deoarece în mod curent tendința centrală se exprimă cu ajutorul mediei aritmetice și implicit trebuie să se definească și variația baza abaterilor valorilor individuale înregistrate față de media lor aritmetică. Știind că suma abaterilor valorilor individuale de la medie este nulă, pentru a evita acest lucru, în calculul abaterii medii se iau în considerare abaterile individuale în valori absolute. Procedura de calcul a abaterii medii este justificată în măsura în care pentru caracterizarea variabilității prezintă interes numai mărimea abaterii dar nu și sensul ei.

Abatere mediană (sau abatere echiprobabilă) reprezintă mediana valorilor absolute ale abaterilor calculate fie în raport cu media aritmetică fie în raport cu mediana valorilor individuale înregistrate. Abaterea mediană se mai numește și abaterea probabilă sau echiprobabilă, deoarece are o șansă din două de a fi depășită. Prin urmare 50% din observații sunt cuprinse în intervalul celor două abateri probabile centrate pe mediană. Ea este mai puțin utilizată în practică deoarece nu elimină dezavantajele abaterii medii.

Abaterea medie pătratică (sau abaterea standard, sau abaterea tip) se calculează ca o medie pătratică a abaterilor valorilor individuale de la media lor aritmetică. Abaterea medie pătratică, ca măsură a împrăștierii, este mai semnificativă decât ceilalți indicatori ai împrăștierii prezentați anterior. Acesta se datorează faptului că determinarea ei are ca punct de pornire pătratele abaterilor care sunt într-un fel valori mai semnificative decât abaterile simple luate în valoare absolută, deoarece accentuează efectul abaterilor mari.

Abaterea medie pătratică se exprimă în unitatea de măsură concretă a caracteristicii urmărite, iar valoarea acesteia este cu atât mai mare cu cât este mai mare împrăștierea valorilor individuale ale caracteristicii cercetate. Valoarea acestui indicator este influențată de ordinul de mărime al valorilor individuale ale caracteristicii.

Coeficientul de variație se calculează ca raport între abaterea medie pătratică și media aritmetică, reprezentând expresia relativă a abaterii tip.

Coeficientul de variație reprezintă o măsură sintetică a omogenității distribuțiilor statistice după o anumită caracteristică și ia valori în intervalul [0; 100%]. De asemenea, se observă că valorile mici ale coeficientului de variație semnifică faptul că valoarea medie a caracteristicii calculate are un grad ridicat de reprezentativitate, iar colectivitatea este omogenă. În cazul în care colectivitatea este eterogenă și, deci, media este mai puțin reprezentativă, valorile coeficientului se apropie de valoarea maximă 100%. Coeficientul de variație este considerat un util test de verificare a reprezentativității mediei aritmetice calculate. Acest test nu este operabil în cazul în care media se apropie de zero.

În funcție de informațiile de care se dispune, omogenitatea împrăștierii valorilor individuale într-o distribuție se poate caracteriza și cu alți coeficienți fără ca aceștia să aibă un alt conținut. Astfel se poate utiliza în locul abaterii medii pătratice, abaterea medie liniară calculată pe baza mediei aritmetice sau cea pe baza medianei. Acești indicatori nu aduc informații suplimentare ei putând fi totuși utilizați în funcție de scopul analizei.

Practica statistică a demonstrat că în cazul în care coeficienții de variație prezintă valori mai mari decât 30-35% asupra omogenității colectivității și reprezentativității mediei se pun semne de întrebare. În asemenea situații se impune regruparea unităților după o altă caracteristică.

Dispersia este un alt indicator sintetic de împrăștiere cu o largă utilizare în analiza statistică a fenomenelor de masă. Ea reprezintă momentul centrat de ordinul doi și se calculează ca o medie aritmetică simplă sau ponderată a pătratelor abaterilor valorilor individuale de la media lor aritmetică.

Dispersia prezintă o serie de trăsături importante:

– ca măsură a împrăștierii valorilor individuale față de medie, mărimea dispersiei are următoarea semnificație: cu cât acesta este mai mare, cu atât este mai mare variația valorilor individuale, și invers valorile reduse ale dispersiei arată omogenitatea ridicată a colectivității după caracteristica urmărită;

– dispersia, spre deosebire de ceilalți indicatori ai variației nu ale unitate de măsură cu conținut economic real;

– comparând relațiile de calcul ale dispersiei cu cele ale abaterii medii pătratice se observă ușor că aceasta din urmă se calculează prin intermediul primei.

Se poate aprecia că la nivelul întregii țări împrăștierea indicatorilor populația totală, populația ocupată, număr de salariați și rata șomajului este mare, coeficientul de variație depășind 35% (chiar 67% pentru numărul de salariați). Există deci diferențe semnificative din aceste puncte de vedere între județe fapt ce este evidențiat prin migrația forței de muncă din zonele cu rată a șomajului mare către zonele unde pot găsi locuri de muncă. Pentru salariul mediu net se poate aprecia că acesta prezintă valori omogene pe întreg teritoriul, coeficientul de variație al indicatorului fiind doar de 11%. Deci cu toate că distribuția în teritoriu a ocupării forței de muncă nu este omogenă, diferențele in ceea ce privește plata muncii nu sunt semnificative.

Se poate face o analiză și la nivelul provinciilor istorice, calculând aceeași indicatori sintetici ai împrăștierii (din calculul indicatorilor pentru Muntenia a fost exclus municipiul București considerat atipic).

Moldova

Muntenia

Transilvania

Observăm că există deosebiri semnificative între cele trei regiuni: în Moldova valorile indicatorilor observați sunt omogene, toți coeficienții de variație fiind sub 30-35% apreciind astfel că nu există deosebiri majore între județele din această zonă ( niveluri înalte ale ratei șomajului, populație totală, populație ocupată, număr de salariați peste media pe țară, nivel scăzut al salarizării); în Muntenia deosebiri importante existând la nivelul numărului de salariați și al populației ocupate, rata șomajului putând fi considerată omogenă pe ansamblul regiunii; în Transilvania există deosebiri importante atât la nivelul numărului de salariați dar și la nivelul ratei șomajului, fapt neîntâlnit în celelalte regiuni, Transilvania fiind cea mai neomogenă din punct de vedere al indicatorilor luați în calcul.

Analiza unidimensională a acestor indicatori scoate în evidență doar aspectul cantitativ scoțând în evidență nivele, scoruri nefăcându-se referire la eventualele corelații și cauzalități

2.3 Descrierea bidimensională a datelor și măsuri ale corelației între variabile

După descrierile unidimensionale se studiată în general corelațiile între variabilele observate, ceea ce se numește curent studiul corelațiilor. Metodele și indicii de dependență variază după natura (calitativă, ordinală, numerică) a variabilelor studiate. Măsurarea legăturilor sau calculul corelației este etapa analizei statistice care arată gradul de corespondență între două sau mai multe caracteristici, modul în care datele reale înregistrate se concentrează sau se împrăștie în jurul liniei de regresie.

Intensitatea legăturii se poate măsura cu ajutorul coeficientului de corelație și al raportului de corelație.

Domeniul de variație al coeficientului de corelație este intervalul [-1, 1]. Acest coeficient prezintă avantajul de a fi un indicator abstract, independent de forma de exprimare a datelor inițiale. Semnul indicatorului arată direcția legăturii, semnul minus indică o legătură inversă între variabile, iar semnul plus semnifică o legătură directă.

r nu măsoară decât caracterul liniar al unei legături, și folosirea lui trebuie rezervată norilor cu punctele repartizate de o parte și de alta cu o tendință liniară. Coeficientul de corelație este foarte sensibil la valorile extreme ale indivizilor și deci nu este “robust”

În situația în care legătura dintre cele două variabile nu este liniară ca indicator al intensității legăturii se utilizează raportul de corelație definit astfel:

unde ŷi reprezintă estimația variabilei rezultative pe baza modelului de regresie. Domeniul de variație al indicatorului este intervalul [0, 1], apropierea de valoarea 1 indicând existența unei legături intense.

Observând indicatorii mai sus prezentați este interesantă reprezentarea grafică a județelor în sistemul de axe reprezentate de doi indicatori:

Analizând aceste grafice putem observa poziția fiecărui județ față de cei doi indicatori luați ca bază de comparație.

Tabelul corelației între rata șomajului și salariul mediu net:

+–––––––––-+––––––––––––+–––––-+–––––-+

+–––––––––-+––––––––––––+–––––-+–––––-+

| NUM . (IDEN | EFF. P.ABS MEDIA ABATEREA | 4 5 | 4 5 |

+–––––––––-+––––––––––––+–––––-+–––––-+

| 4 . rata șomajului | 42 42.00 6.74 2.73 | 1.00 -0.13 | |

| 5 . salariul mediu net | 42 42.00 308851.31 36213.52 | -0.13 1.00 | |

| 1 . populația totala | 42 42.00 538.28 287.76 | -0.12 0.36 | -0.08 0.35 |

| 2 . populația ocupata | 42 42.00 223.31 115.03 | -0.14 0.39 | -0.10 0.38 |

| 3 . nr. de salariați | 42 42.00 97.45 65.48 | -0.17 0.51 | -0.12 0.50 |

+–––––––––-+––––––––––––+–––––-+–––––-+

Astfel în sistemul de axe salariul mediu net X rata șomajului se detașează județe cu situație favorabilă: Brașov, Gorj, Constanța, Argeș, municipiul București; județe cu situație nefavorabilă: Neamț, Botoșani; județe în care deși rata șomajului este mare și nivelul salarizării este peste medie: Galați, Hunedoara; situație inversă (nivele scăzute ale șomajului și salarizării) întâlnind în județele Arad, Satu Mare, Timiș. Valorile indicatorilor pentru celelalte județe se depărtează mai puțin, într-un sens sau altul, de la media pe țară. Această analiză bivariată scoate în evidență zone defavorizate, zone din care se așteaptă o deplasare a forței de muncă, cum ar fi Moldova, județele Brăila și Tulcea precum și zonele în care se va îndrepta această forță de muncă: centrul Munteniei (Argeș, Prahova, București), județe cu economie dezvoltată sau în expansiune Constanța, Brașov, Gorj. Teoretic între cele două variabile ar trebui să existe o corelație inversă puternică: cu cât rata șomajului este mai mare cu atât nivelul salariului mediu net ar trebui să fie mai mic. Această corelație nu se respectă datorită condițiilor speciale din România (zone monoindustriale în care aproape întreaga populație este ocupată într-un singur sector de activitate: minerit, siderurgie). Nivelul salariului în aceste zone trebuie să acopere cheltuielile unei gospodării în care doar capul familiei muncește, ceilalți membri ai familiei neputându-și găsi un loc de muncă datorită specificului zonei.

Tabelul corelației între rata șomajului populația totală

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

| NUM . (IDEN) | EFF. P.ABS MEDIA ABATEREA | 1 4 | 1 4 |

––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

| 1 . populația totala | 42 42.00 538.28 287.76 | 1.00 -0.12 | |

| 4 . rata șomajului | 42 42.00 6.74 2.73 | -0.12 1.00 | |

| 2 . populația ocupata | 42 42.00 223.31 115.03 | 0.99 -0.14 | 0.99 -0.16 |

| 3 . nr. de salariați | 42 42.00 97.45 65.48 | 0.95 -0.17 | 0.96 -0.19 |

| 5 . salariul mediu net | 42 42.00 308851.31 36213.52 | 0.36 -0.13 | 0.35 -0.09 |

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

Din reprezentarea grafică se pot observa județele cu efectiv mare al populației grupate în două categorii: cu rate înalte ale neocupării (Neamț, Suceava, Galați Cluj, Bacău) și cu ocupare bună a forței de muncă (Constanța, Argeș, Prahova, București). Pe de altă parte județele în care, deși numărul populației este redus, rata șomajului este ridicată (Tulcea, Sălaj, Harghita). Acest fapt este datorat specificului zonei în care aceste județe se află: Delta Dunării, zone deluroase sau montane sărace în resurse. Deasemenea sunt prezentate și județele care nu au un număr mare al populației totale dar reușesc o bună ocupare a acesteia (Covasna, Giurgiu, Călărași, Mehedinți).

Tabelul corelației între salariul mediu net și populația ocupată:

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

| NUM . (IDEN) | EFF. P.ABS MEDIA ABATEREA | 2 5 | 2 5 |

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

| 2 . populația ocupata | 42 42.00 223.31 115.03 | 1.00 0.39 | |

| 5 . salariul mediu net | 42 42.00 308851.31 36213.52 | 0.39 1.00 | |

| 1 . populația totala | 42 42.00 538.28 287.76 | 0.99 0.36 | 0.99 -0.26 |

| 3 . nr. de salariați | 42 42.00 97.45 65.48 | 0.97 0.51 | 0.97 0.54 |

| 4 . rata șomajului | 42 42.00 6.74 2.73 | -0.14 -0.13 | -0.10 -0.08 |

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

Putem scoate în evidență din graficul prezentat faptul că în 11 județe salariul mediu net și populația ocupată depășesc mediile înregistrate pe ansamblul țării. De asemenea în 16 județe se înregistrează pentru acești doi indicatori valori inferioare mediei. Se pot observa din această analiză puternice diferențe atât între județe cât și între zone geografice (zonă de câmpie, zonă de deal, zonă de munte).

Tabelul corelației între numărul de salariați și rata șomajului

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

| NUM . (IDEN) | EFF. P.ABS MEDIA ABATEREA | 3 4 | 3 4 |

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

| 3 . nr. de salariați | 42 42.00 97.45 65.48 | 1.00 -0.17 | |

| 4 . rata șomajului | 42 42.00 6.74 2.73 | -0.17 1.00 | |

| 1 . populația totala | 42 42.00 538.28 287.76 | 0.95 -0.12 | 0.96 0.15 |

| 2 . populația ocupata | 42 42.00 223.31 115.03 | 0.97 -0.14 | 0.97 0.10 |

| 5 . salariul mediu net | 42 42.00 308851.31 36213.52 | 0.51 -0.13 | 0.50 -0.05 |

+––––––––––+––––––––––––+–––––-+–––––-+

Această corelație respectă în general caracteristicile corelației populația totală-rata șomajului deoarece proporția salariaților în populația totală este aproximativ aceeași pe ansamblul țării. Trebuie remarcat ca județele în care acesta proporție este mai mică sunt, în general, în zone de câmpie unde forța de muncă se îndreaptă spre agricultură.

Tabelul corelației între populația totală și populația ocupată

+––––––––––––+––––––––––-+–––––-+–––––-+

+––––––––––––+––––––––––-+–––––-+–––––-+

| NUM . (IDEN) LIBELLE COURT | EFF. MOYENNE EC.TYPE | 1 2 | 1 2 |

+––––––––––––+––––––––––-+–––––-+–––––-+

| 1 . (popt) populația totala | 42 538.28 287.76 | 1.00 0.99 | |

| 2 . (popo) populația ocupata | 42 223.31 115.03 | 0.99 1.00 | |

| 3 . (salr) nr. de salariați | 42 97.45 65.48 | 0.95 0.97 | -0.18 0.54 |

| 4 . (som ) rata șomajului | 42 6.74 2.73 | -0.12 -0.14 | 0.15 -0.16 |

| 5 . (sal ) salariul mediu net | 42 308851.31 36213.52 | 0.36 0.39 | -0.26 0.31 |

+––––––––––––+––––––––––-+–––––-+––––+

Fără îndoială că există o strânsă legătură între acești doi indicatori, reprezentarea grafică punând în evidență județe cu puternic potențial de forță de muncă (București, Cluj, Prahova, Constanța, Argeș, Hunedoara) în comparație cu județe mai mici în care potențialul de forță de muncă este redus (Giurgiu, Sălaj, Covasna, Tulcea, Ialomița, Călărași).

2.4 Analiza în componente principale

Studiem cu ajutorul acestei metode un tabel indivizi X variabile în cazul în care toate variabilele sunt numerice. Vom prezenta mai întâi o abordare explorativă ce permite descrierea indivizilor în multiplele lor dimensiuni și vizualizarea acestor relații între variabile. Vom studia apoi analiza în componente principale. Această metodă permite obținerea unei hărți a indivizilor în funcție de asemănările dintre ei și a unei hărți a variabilelor în funcție de corelațiile lor. Este deasemenea posibilă obținerea unei reprezentări simultane pe o hartă a indivizilor și variabilelor. Mai mult, este util să completăm reprezentare grafică a datelor cu ajutorul unei tipologii a indivizilor.

2.4.1 Analiza explorativă a datelor multidimensionale

Tabelul prezentat în capitolul anterior va servi drept fir conducător pentru această prezentare. Liniile tabelului reprezintă județele României iar coloanele indicatori cu privire la forța de muncă: 1.populația totală, 2.populația ocupată, 3.numărul de salariați, 4.rata șomajului, 5.salariul net.

Cei 42 de indivizi pot fi reprezentați împreună cu cele 5 caracteristici printr-un grafic de forma următoare:

2.4.2 Analiza descriptivă a variabilelor

Analizei explorative îi urmează o analiză descriptivă în care sunt prezentate câteva statistici elementare și matricea corelațiilor între variabile. Trebuie precizat că dispersiile sunt calculate împărțind prin numărul de indivizi, n, și nu prin n-1 deoarece este vorba despre o analiză geometrică a datelor și nu există inferență statistica (nu se studiază un eșantion pe baza căruia se trag concluzii pentru întreaga populație).

Tabelul statisticilor elementare:

+––––––––––––-+–––––––-+–––––––-+

| NUM . VARIABILĂ EFECTIV | MEDIA ABATEREA | MINIM MAXIM |

+––––––––––––-+–––––––-+–––––––-+

| 1 .populația totala 42 | 538.28 287.76 | 231.87 2037.28 |

| 2 .populația ocupata 42 | 223.31 115.03 | 97.70 800.60 |

| 3 .nr. de salariați 42 | 97.45 65.48 | 33.00 434.00 |

| 4 .rata șomajului 42 | 6.74 2.73 | 2.30 13.10 |

| 5 .salariul mediu net 42 | 308851.31 36213.52 | 249355.00 400745.00 |

+––––––––––––-+–––––––-+–––––––-+

Tabelul corelațiilor între variabile

| popt popo salr som sal

––+––––––––––––

popt | 1.00

popo | 0.99 1.00

salr | 0.95 0.97 1.00

som | -0.12 -0.14 -0.17 1.00

sal | 0.36 0.39 0.51 -0.13 1.00

––+––––––––––––

Putem face următoarele remarci:

– variabila număr de șomeri este corelată negativ cu toate celelalte variabile;

– toate celelalte variabile sunt corelate pozitiv, aceasta însemnă că la o primă analiză județele pot fi ordonate de la cele mai mari la cele mai mici, acest lucru reieșind și din graficele prezentate;

– variabilele grupului: populație totală, populație ocupată și număr de salariați sunt bine corelate între ele;

Putem rezuma și vizualiza această primă analiză printr-o clasificare ierarhică ascendentă a variabilelor luând drept indice de similaritate între variabile, corelațiile lor. Corelațiile negative vor fi luate în valoare absolută. În prima etapă se grupează variabilele cele mai corelate populația totală și populația ocupată. În a doua etapă se caută cea mai puternică corelație care a mai rămas, este vorba despre corelația între populația ocupată și numărul de salariați, această ultimă variabilă unindu-se cu grupul format în prima etapă. Următoarea corelație se realizează între variabilele numărul de salariați și salariul mediu. Ultima variabilă rata șomajului este cel mai puțin corelată cu restul variabilelor ea grupându-se ultima. Acest procedeu de agregare iterativ se vizualizează printr-o dendogramă-arbore de clasificare:

Populația totală

Populația ocupată

Nr. de salariați

Salariul mediu net

Rata șomajului

2.4.3 Metoda analizei în componente principale (A.C.P.)

Analiza în componente principale constă în căutarea unui număr mic de variabile noi necorelate între ele care să rezume cât mai bine posibil datele de plecare inițiale. În acest scop se va proiecta norul de indivizi pe o serie de axe (drepte) ortogonale două câte două. Aceste vor avea proprietatea realizării unui maxim al inerției norului de proiecții corespunzător fiecărei axe. Căutăm astfel o axă, cu proprietatea că ajustează norul de puncte în sensul minimizării sumei pătratelor distanțelor la această axă.

Prima axă principală: căutăm să facem ca o dreaptă 1 să treacă cât mai bine prin mijlocul norului de puncte. Se măsoară împrăștierea norului în jurul unei drepte cu ajutorul inerției:

unde este proiecția ortogonală a punctului pe dreapta pe care notăm. Dreapta 1 caută să minimizeze inerția lui raportată la și se numește prima axă principală a norului .

Se poate arăta că dreapta 1 trece prin originea O, centrul de greutate al norului al datelor centrate reduse și este generată de vectorul unitar , vector propriu normat al matricei R a corelațiilor între variabilele asociat la cea mai mare valoare proprie .

Prima componentă principală: este o nouă variabilă definită pentru fiecare individ i prin lungimea algebrică a proiecției punctului pe axa 1. Valoarea lui este deci egală cu produsul scalar dintre vectorii și . Astfel avem:

Prima componentă principală este centrată fiind combinație liniară de variabile centrate. Se poate arăta că dispersia sa este egală cu .

Dispersia primei componente principale este egală cu inerția norului de puncte proiectate pe 1 în raport cu centrul de greutate O.

Corelațiile între variabilele și componenta principală pot fi calculate cu ajutorul formulei:

Se deduce că similaritatea lui față de mulțimea de variabile este egală cu

Pentru a măsura calitatea globală a primei componente principale considerată ca rezumat al datelor se folosește formula de descompunere a inerției totale pe care am construit-o. Vectorii fiind protecția ortogonală a vectorilorpe dreapta 1 avem:

Inerția totală a lui :

și se descompune deci în două părți:

și reprezintă inerția totală a norului de puncte {} a proiecțiilor punctelorpe axa . Această cantitate reprezintă inerția explicată de axa și este egală cu . Al doilea termen este inerția și reprezintă inerția reziduală a norului în jurul axei .

Calitatea globală a primei componente principale se măsoară prin partea de inerție explicată 1/p. Se regăsește asimilaritatea componentei principale cu mulțimea de variabile.

A doua axă principală se construiește căutând o axă ortogonală la și care minimizează inerția . Această a doua axă principală, , trece prin origine O și este generată de vectorul vectorul propriu normat al matricei de corelații R asociat la ce de a doua valoare proprie .

Notăm cu și proiecțiile punctelor pe axa și respectiv pe planul format de (,). Vectorii și sunt de asemenea proiecțiile lui pe axele și . Din descompunerea :

se deduce inerția norului:

unde inerția norului în raport cu planul format de dreptele și . Se poate spune că această inerție este minimă în raport cu toate planurile posibile. Planul format de dreptele și se numește primul plan principal. El este planul ce trece cel mai bine posibil prin mijlocul norului în sensul criteriului inerției.

A doua componentă principală este o nouă variabilă definită pentru fiecare individ i astfel: lungimea algebrică a segmentului . A doua componentă principală este centrată și de dispersie :

În plus corelația între și este nulă. Corelațiile între variabilele , se calculează astfel:

Ecuațiile inerției și dispersiei exprimă faptul că partea de inerție explicată prin a doua axă principală este egală cu și aceea explicată prin planul ( ) este .

Calitatea reprezentării indivizilor pe a doua axă principală și pe primul plan principal se măsoară cu ajutorul pătratelor cosinusurilor unghiurilor formate între vectorii, axa și planul (, ).

Pentru :

Pentru (,) :

Extinzând raționamentele făcute până acum obținem o mulțime de p axe principale generate de vectorii proprii ortonormați (aranjate în ordine descrescătoare). Componentele principale sunt definite prin:

Ele reprezintă coordonatele punctelor în noul reper. Se poate demonstra că ele sunt centrate, de dispersie și necorelate între ele. Punctele pot fi exprimate în acest nou reper astfel:

Formulele următoare sunt foarte utile și se deduc direct din procesul de construire a componentelor principale. Astfel avem formula de reconstituire a datelor :

formula de reconstituire a matricei corelațiilor dintre variabile:

Formula de descompunere a pătratelor distanțelor de la un punct la origine

Calculul corelațiilor între variabilele și componentele principale :

Deducem că asemănarea componentei principale față deeste egală cu:

și anume partea de inerție explicată de axa principală .

Revenind la exemplul numeric, în care variabilele sunt populația totală, populația ocupată, numărul de salariați rata șomajului și salariul net, iar indivizii sunt ce 42 de județe ale României putem analiza următoarele rezultate ale unei analize în două componente principale.

Coordonatele, contribuțiile și cosinusurile indivizilor față de cele două componente principale:

+–––––––––––+––––-+––––+––––+

|–––––––––––+––––-+––––+––––|

| JUDEȚ P.REL DISTO | 1 2 | 1 2 | 1 2 |

+–––––––––––+––––-+––––+––––+

| alba 2.38 1.01 | -0.28 0.90 | 0.1 2.1 | 0.08 0.85 |

| arad 2.38 3.50 | -0.40 1.30 | 0.1 4.1 | 0.05 0.48 |

| argeș 2.38 2.47 | 1.39 0.61 | 1.4 0.9 | 0.78 0.15 |

| bacău 2.38 1.55 | 1.11 -0.51 | 0.9 0.6 | 0.80 0.17 |

| bihor 2.38 2.44 | 0.72 1.35 | 0.4 4.4 | 0.21 0.75 |

| bistrița-năsăud 2.38 2.82 | -1.61 -0.46 | 1.9 0.5 | 0.92 0.07 |

| botoșani 2.38 5.32 | -1.42 -1.48 | 1.5 5.3 | 0.38 0.41 |

| brașov 2.38 5.32 | 1.48 1.12 | 1.6 3.0 | 0.41 0.23 |

| brăila 2.38 1.10 | -0.92 -0.38 | 0.6 0.4 | 0.78 0.13 |

| buzău 2.38 0.81 | -0.60 -0.37 | 0.3 0.3 | 0.45 0.17 |

| caraș-severin 2.38 1.34 | -1.07 -0.18 | 0.8 0.1 | 0.85 0.02 |

| călărași 2.38 3.15 | -1.49 0.80 | 1.6 1.6 | 0.70 0.20 |

| cluj 2.38 2.35 | 1.28 -0.74 | 1.2 1.3 | 0.69 0.23 |

| constanta 2.38 4.86 | 1.86 0.40 | 2.6 0.4 | 0.71 0.03 |

| covasna 2.38 4.15 | -1.69 1.08 | 2.1 2.8 | 0.68 0.28 |

| dîmbovița 2.38 0.14 | -0.03 0.06 | 0.0 0.0 | 0.01 0.03 |

| dolj 2.38 1.15 | 0.86 -0.37 | 0.5 0.3 | 0.65 0.12 |

| galați 2.38 6.32 | 1.27 -0.80 | 1.2 1.5 | 0.25 0.10 |

| giurgiu 2.38 3.74 | -1.61 1.02 | 1.9 2.6 | 0.69 0.28 |

| gorj 2.38 6.85 | 0.42 1.99 | 0.1 9.7 | 0.03 0.58 |

| harghita 2.38 2.50 | -1.38 -0.40 | 1.4 0.4 | 0.76 0.06 |

| hunedoara 2.38 9.45 | 1.26 -1.12 | 1.2 3.1 | 0.17 0.13 |

| ialomița 2.38 2.19 | -1.41 0.43 | 1.5 0.5 | 0.91 0.08 |

| iași 2.38 3.26 | 0.97 -1.16 | 0.7 3.3 | 0.29 0.41 |

| ilfov 2.38 4.25 | -1.15 -0.22 | 1.0 0.1 | 0.31 0.01 |

| maramureș 2.38 2.15 | 0.06 1.37 | 0.0 4.6 | 0.00 0.87 |

| mehedinți 2.38 2.75 | -0.98 1.12 | 0.7 3.1 | 0.35 0.46 |

| mureș 2.38 0.87 | 0.22 -0.70 | 0.0 1.2 | 0.06 0.57 |

| neamț 2.38 5.73 | -0.36 -2.37 | 0.1 13.6 | 0.02 0.98 |

| olt 2.38 0.97 | -0.21 0.90 | 0.0 2.0 | 0.05 0.84 |

| prahova 2.38 4.87 | 2.16 0.11 | 3.5 0.0 | 0.96 0.00 |

| satu-mare 2.38 2.17 | -1.01 0.72 | 0.7 1.3 | 0.47 0.24 |

| sălaj 2.38 3.22 | -1.78 -0.16 | 2.3 0.1 | 0.98 0.01 |

| sibiu 2.38 0.33 | -0.42 -0.07 | 0.1 0.0 | 0.53 0.01 |

| suceava 2.38 3.55 | 0.26 -1.79 | 0.0 7.8 | 0.02 0.91 |

| teleorman 2.38 0.59 | -0.66 0.14 | 0.3 0.1 | 0.74 0.04 |

| timiș 2.38 3.55 | 1.06 1.27 | 0.8 3.9 | 0.31 0.45 |

| tulcea 2.38 4.98 | -1.98 -0.67 | 2.9 1.1 | 0.79 0.09 |

| vaslui 2.38 2.79 | -1.13 -1.10 | 0.9 3.0 | 0.46 0.43 |

| vâlcea 2.38 5.10 | -0.69 -1.86 | 0.4 8.4 | 0.09 0.68 |

| vrancea 2.38 1.84 | -1.07 0.36 | 0.8 0.3 | 0.62 0.07 |

| bucurești 2.38 82.51 | 8.97 -0.18 | 59.5 0.1 | 0.98 0.00 |

+–––––––––––+––––-+––––+––––+

Coordonatele variabilelor pe cele două componente principale:

–––––––-+––––––––––––+––––––––––-

VARIABILE | CORELAȚIA VARIABILĂ-FACTOR |COORDONATE ÎN COMP.PRINCIPALE

–––––––-+––––––––––––+––––––––––-

DENUMIRE | 1 2 0 0 0 | 1 2 0 0 0

–––––––-+––––––––––––+––––––––––-

populația totala | 0.96 -0.14 0.00 0.00 0.00 | 0.54 -0.14 0.00 0.00 0.00

populația ocupata | 0.97 -0.11 0.00 0.00 0.00 | 0.54 -0.12 0.00 0.00 0.00

nr. de salariați | 0.99 -0.06 0.00 0.00 0.00 | 0.55 -0.06 0.00 0.00 0.00

rata șomajului | -0.22 -0.96 0.00 0.00 0.00 | -0.12 -0.97 0.00 0.00 0.00

salariul mediu net | 0.57 0.16 0.00 0.00 0.00 | 0.32 0.16 0.00 0.00 0.00

–––––––-+––––––––––––+––––––––––-

Valorile proprii și procentul în care explică variația:

+–––+––––+–––-+–––-+

+–––+––––+–––-+–––-+

| 1 | 3.2205 | 64.41 | 64.41 |

| 2 | 0.9770 | 19.54 | 83.95 |

| 3 | 0.7624 | 15.25 | 99.20 |

| 4 | 0.0343 | 0.69 | 99.88 |

| 5 | 0.0059 | 0.12 | 100.00 |

+–––+––––+–––-+–––-+

Valorilor proprii =3,2205 și =0,9770 au procentul cumulat 83,95% deci ele sunt valori proprii dominante deci putem aprecia că două componente principale sunt suficiente pentru explicarea variației celor cinci variabile analizate. Calitatea reprezentării prin proiecțiile pe planul Axa1Xaxa2 este de 0,8395. Celor două valori proprii le corespund doi vectori și ortogonali, ale căror valori se găsesc în tabel în coloana “Coordonate în componente principale”. Se poate verifica că suma pătratelor coordonatelor fiecărui vector este aproximativ 1 iar produsul scalar este aproximativ 0. Acești vectori proprii generează două axe și . Prin proiectarea variabilelor pe aceste axe se obțin cele două componente principale ale căror valori se găsesc în tabel în coloana ”Componente principale”.

Calitatea reprezentării indivizilor pe cele două componente principale se găsește în tabelul indivizilor în coloana “Cosinus”; cu cât această valoare este mai aproape de unu cu atât indivizii sunt mai bine explicați de cele două axe. De exemplu de unde rezultă o bună reprezentare pe prima axă.

Deosebit de sugestivă este reprezentarea grafică simultană a indivizilor și variabilelor, reprezentare ce se numește biplot.

Luând câteva precauții în ceea ce privește scara de reprezentare este posibil să suprapunem primul plan principal și cercul de corelații și să obținem astfel o interpretare îmbogățită.

Harta indivizilor se construiește pornind de la proiecțiile punctelor pe primul plan principal (,) ce au drept coordonate pe axele principale, valorile și . Graficul punctelor A(,) ne dă astfel cel mai bun rezumat al datelor într-un plan. Această hartă a indivizilor verifică interpretarea axelor dată anterior: județele se așează de-a lungul primei axe în funcție de rata neocupării forței de muncă: de la cele cu șomaj ridicat (Neamț, Botoșani, Suceava, Vaslui, Vâlcea) la cele cu ocupare mare a forței de muncă (Gorj, Arad, Maramureș, Bihor); iar în lungul celei de-a doua axe în funcție de numărul populației: cu număr ridicat (București, Prahova, Constanța, Brașov, Bacău) sau cu număr redus al populației (Tulcea, Harghita, Sălaj, Giurgiu).

Harta variabilelor pornește de la reprezentarea variabilelor într-un plan cu ajutorul punctelor . Se obține un grafic numit cercul de corelație. Se observă clar corelația pozitivă intre variabilele populația totală, populația ocupată, număr de salariați, salariul net și prima componentă principală. A doua componentă principală opune județe cu rată înaltă a șomajului, județelor cu rate scăzute.

2.5 Clasificarea indivizilor

Scopul metodelor de clasificare este construirea unei partiții sau a unui șir de partiții formate dintr-o mulțime de obiecte pentru care se cunosc distanțele dintre ele două câte două.

Există variate metode de clasificare: clasificarea ierarhică totală, clasificarea ierarhică ascendentă și descendentă, clasificarea mixtă. Dintre acestea vom prezenta clasificarea ierarhică ascendentă cu ajutorul criteriului lui Ward, metodă ce conduce la un alt procedeu de a rezuma datele: construirea unei tipologii/partiții de indivizi în clase, astfel că indivizii ce aparțin aceleiași clase sunt asemănători (similari), în timp ce indivizii ce aparțin aceleiași clase sunt deosebiți (disimilari).

Să considerăm o împărțire a mulțimii de indivizi în k clase de efective . Notăm cu tipologia corespunzătoare norului de puncte asociat N={} și centrele de greutate ale acestor clase.

Inerția totală a norului N se descompune astfel:

Primul termen din dreapta se numește inerția interclase și măsoară felul în care clasele se depărtează unele de altele. Acest termen îl notăm cu I() și reprezintă inerția explicată de tipologie. Al doilea termen se numește inerția interclase și măsoară omogenitatea claselor. Calitatea tipologiei se măsoară cu ajutorul raportului dintre inerția interclase și cea totală.

Criteriul lui Ward: când în tipologia se înlocuiesc două clase și prin reunirea lor există o diminuare a inerției interclase. Această micșorare poate fi calculată și este egală cu:

Acest criteriu este utilizat pentru a măsura distanța între două clase și și se numește criteriul de agregare a lui Ward.

Algoritmul de clasificare ascendentă ierarhică este iterativ. La etapa curentă se pleacă de la o partiție a mulțimii de indivizi în k clase și se regrupează câte două clase și minimizând criteriul lui Ward D(,). În timpul acestei iterații, inerția interclase scade cu o cantitate egală cu D(,). În etapa inițială fiecare individ formează o clasă și inerția totală este atunci egală cu inerția interclase. La etapa finală nu mai există decât o singură clasă și inerția interclase este nulă. Suma pierderilor inerției interclase a diferitelor etape este deci egală cu inerția totală.

Aplicând acest algoritm exemplului numeric ales putem observa clasificarea ierarhică a celor 42 de județe, prin gruparea lor două câte două și formarea de noi clase. Inițial fiecare județ formează o clasă, apoi, prin grupare se ajunge la a 83-a clasă ce cuprinde toate județele.

Clasificarea ierarhică directă (vecini reciproci)

Clasa Efectiv Indice de nivel

43 15 19 2 0.00138

44 11 9 2 0.00158

45 6 33 2 0.00164

46 32 41 2 0.00166

47 13 4 2 0.00201

48 43 12 3 0.00249

49 30 1 2 0.00280

50 10 36 2 0.00441

51 38 21 2 0.00552

52 7 39 2 0.00581

53 22 18 2 0.00609

54 50 34 3 0.00638

55 14 8 2 0.00848

56 5 26 2 0.00858

57 48 23 4 0.00882

58 51 45 4 0.00894

59 47 17 3 0.01055

60 35 29 2 0.01126

61 54 16 4 0.01246

62 24 28 2 0.01257

63 3 55 3 0.01332

64 37 56 3 0.01456

65 27 49 3 0.01532

66 46 2 3 0.01981

67 44 61 6 0.02056

68 62 59 5 0.02088

69 60 40 3 0.03427

70 52 58 6 0.03661

71 66 57 7 0.04090

72 68 31 6 0.04594

73 63 20 4 0.06148

74 25 67 7 0.06517

75 74 65 10 0.06708

76 73 64 7 0.12870

77 71 75 17 0.13918

78 69 70 9 0.18714

79 72 53 8 0.26597

80 76 79 15 0.29956

81 78 77 26 0.36962

82 80 81 41 1.01791

83 42 82 42 2.01255

Numerele de identificare ale claselor inițiale:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

alba olt mehe damb sibi tele buza brai cara ilfo ialo cala giur

14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26

cova arad vran satu sala bist harg tulc vasl boto valc neam suce

27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39

gala hune prah dolj baca cluj mure iasi mara biho timi gorj bras

40 41 42

cons arge bucu

Reprezentarea grafică a clasificării ierarhice directe:

Din acest grafic se pot trage concluzii foarte importante privind repartiția teritorială a celor 5 indicatori, neuitând faptul că județele di aceeași grupă de bază prezintă caracteristici asemănătoare, deci, se confruntă cu aceleași probleme și se pot supune acelorași politici regionale specifice : Bucureștiul face notă aparte, valorile indicatorilor pentru capitală fiind foarte diferite de valorile pentru fiecare județ, se observă grupul județelor cu valori foarte bune ale indicatorilor (Argeș, Constanța, Brașov, Gorj). Acest grup se unește cu un alt grup în care deasemenea valorile indicatorilor aleși pentru analiză înregistrează valori ridicate (Timiș, Bihor, Maramureș). Urmează o grupă medie deasemenea formată din două subgrupe: prima are în componență județele Iași, Mureș, Cluj, Bacău, Dolj, Prahova, iar a doua Hunedoara și Galați. Urmează grupele județelor în care valorile indicatorilor sunt sub medie: grupa județelor din Moldova (Botoșani, Suceava, Vaslui, Neamț) la care se adaugă Vâlcea, Tulcea, Harghita, Sălaj, Bistrița-Năsăud, restul județelor împărțindu-se în două grupe a căror componență se observă în grafic.

Această clasificare nu scoate în evidență clar grupele de județe cu diferite valori ale indicatorilor aleși pentru analiză. În acest scop este mai adecvată gruparea în 5 grupe astfel încât, în planul celor două componente principale să apară, împreună cu cei cinci indicatori, cele 42 de județe grupate corespunzător. Este interesant de comparat indicatorii statistici pentru cele 5 grupe precum și analiza componenței fiecărei grupe.

Caracterizarea statistică a indicatorilor în cele cinci clase:

1 . populația totala

–––––-+––––+––––––––-+–––––––+

+–––––+––––+––––––––-+–––––––+

| CLASSE 1 / 5 | 16 | 438.219 122.622 | 231.872 692.645 |

| CLASSE 2 / 5 | 12 | 390.387 98.415 | 261.040 584.780 |

| CLASSE 3 / 5 | 7 | 747.139 77.912 | 604.263 868.099 |

| CLASSE 4 / 5 | 6 | 607.372 111.641 | 396.990 747.122 |

| CLASSE 5 / 5 | 1 | 2037.280 0.000 | 2037.280 2037.280 |

+–––––––––-+––––––––-+–––––––+

| TOTAL | 42 | 538.277 287.756 | 231.872 2037.28 |

+–––––+––––+––––––––-+–––––––+

2 . populația ocupata

+–––––+––––-+––––––––-+–––––––+

+–––––+––––-+––––––––-+–––––––+

| CLASSE 1 / 5 | 16 | 184.113 55.544 | 97.700 300.700 |

| CLASSE 2 / 5 | 12 | 157.175 39.018 | 109.100 237.000 |

| CLASSE 3 / 5 | 7 | 309.971 31.531 | 263.500 364.400 |

| CLASSE 4 / 5 | 6 | 262.783 38.558 | 187.100 302.800 |

| CLASSE 5 / 5 | 1 | 800.600 0.000 | 800.600 800.600 |

+–––––+––––-+––––––––-+–––––––+

| TOTAL | 42 | 223.309 115.033 | 97.700 800.60O |

+–––––+––––-+––––––––-+–––––––+

3 . nr. de salariați

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

| CLASSE 1 / 5 | 16 | 72.375 26.301 | 33.000 134.000 |

| CLASSE 2 / 5 | 12 | 60.833 14.017 | 43.000 89.000 |

| CLASSE 3 / 5 | 7 | 133.286 28.192 | 101.000 184.000 |

| CLASSE 4 / 5 | 6 | 139.667 18.154 | 102.000 159.000 |

| CLASSE 5 / 5 | 1 | 434.000 0.000 | 434.000 434.000 |

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

| TOTAL | 42 | 97.452 65.477 | 33.000 434.000 |

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

4 . rata șomajului

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

| CLASSE 1 / 5 | 16 | 4.650 1.397 | 2.500 7.000 |

| CLASSE 2 / 5 | 12 | 9.242 1.792 | 7.600 13.100 |

| CLASSE 3 / 5 | 7 | 8.114 1.565 | 5.500 11.100 |

| CLASSE 4 / 5 | 6 | 6.233 3.008 | 2.300 10.800 |

| CLASSE 5 / 5 | 1 | 3.400 0.000 | 3.400 3.400 |

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

| TOTA | 42 | 6.736 2.726 | 2.300 13.100 |

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

5 . salariul mediu net

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

| CLASSE 1 / 5 | 16 | 297410.156 18422.646 | 268479 328670 |

| CLASSE 2 / 5 | 12 | 289729.750 27792.865 | 249355 351250 |

| CLASSE 3 / 5 | 7 | 302347.594 14807.678 | 282194 319996 |

| CLASSE 4 / 5 | 6 | 376086.500 18068.264 | 341671 400745 |

| CLASSE 5 / 5 | 1 | 363485.000 0.000 | 363485 363485 |

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

| TOTAL | 42 | 308851.312 36213.520 | 249355 400745 |

+–––––+––––+––––––––-+––––––-+

Sugestivă este și reprezentarea grafică a claselor:

Se observă, din graficul anterior, componența celor cinci grupe de județe în funcție de cele două variabile artificiale construite în etapa analizei în conponente principale:

1.Grupa județelor cu rate ridicate ale șomajului și nivel scăzut al salarizării are următoarea componență: Neamț, Vâlcea, Botoșani, Vaslui, Tulcea, Bistrița-Năsăud, Buzău, Harghita, Ilfov, Sălaj, Brăila, Suceava. Putem aprecia pentru această grupă un nivel al dezvoltării scăzut, cu o corelație inversă privitoare la rata șomajului și nivelul salarizării. Rezultă patru zone geografice cu probleme: nordul Moldovei (Neamț, Botoșani, Suceava, Vaslui); estul României (Buzău, Brăila, Tulcea); Oltenia (Vâlcea); centrul Transilvaniei (Bistrița-Năsăud, Harghita, Sălaj). Pentru aceste zone este necesară aplicarea de politici specifice antișomaj.

2. Grupa județelor cu dezvoltare medie, în care rata șomajului și nivelul salarizării sunt apropiate de media pe țară este compusă din: Dîmbovița, Teleorman, Satu Mare, Ialomița, Alba, Sibiu, Olt, Giurgiu, Călărași, Covasna, Mehedinți, Caraș-Severin, Arad, Maramureș.

3. Grupa județelor cu nivele înalte ale salarizării și rate mici ale neocupării forței de muncă; în această grupă sunt cuprinse județele cu gradul cel mai înalt de dezvoltare: Argeș, Brașov, Timiș, Constanța, Prahova, Bihor, Maramureș, Gorj. Pentru aceste județe se poate aprecia o bună dezvoltare din punctul de vedere al forței de muncă, media ratei fiind de 6,23% iar media salariului net 376.086 lei, cea mai ridicata dintre cele cinci grupe.

4. Grupa județelor cu nivel înalt al salarizării dar și cu rate ridicate al șomajului are în componență: Prahova, Galați, Dolj, Bacău, Mureș, Hunedoara, Iași. Aceste județe au o bună dezvoltare industrială, unele dintre ele fiind puternice centre siderurgice (Galați, Hunedoara), județe cu urbanizare puternică (Bacău, Prahova) sau centre regionale de tradiție (Dolj, Iași, Mureș).

5. Ultima grupă este formată din municipiul București, care are valori ale populației totale, populației ocupate și numărului de salariați atipice celorlalte județe. Caracterul său special, capitala țării, face imposibilă realizarea de comparații cu alte zone. Totuși în ceea ce privește rata șomajului Bucureștiul se poate încadra între județele cu rate scăzute, iar din punct de vedere al salarizării nivelul pentru bucurești este chiar mai mic decât cel înregistrat în grupa județelor dezvoltate.

Această analiză conduce la următoarele concluzii: este neapărat necesară aplicarea unor politici regionale coerente pentru o cât mai bună uniformizare a valorilor indicatorilor forței de muncă în sensul ridicării nivelului în zonele mai puțin dezvoltate pentru evitarea unei puternice migrații a forței de muncă. Totodată este necesară o grupare a județelor în jurul unor centre puternic dezvoltate, formându-se astfel mai multe zone de dezvoltare, cu fonduri și administrare proprii. Se creează astfel premisele unei descentralizări și unei mai bune gestionări a problemelor locale.

Capitolul 3: Analiza dezvoltării economice în profil teritorial în România

3.1 Regiunea – celula dezvoltării pe ansamblu a României

Dezvoltarea economică României după anul 1989 este caracterizată de tranziția de la o economie centralizată, în care întreaga capacitate de producție era în proprietatea statului iar planificarea de la centru era principalul mijloc de conducere a activității, spre o economie de piață liberă în care sectorul privat trebuie să dețină segmentul cel mai important. Mijlocul prin care s-a încercat trecerea de la un sistem economic la altul a fost privatizarea întreprinderilor de stat prin diferite mijloace: privatizarea în masă, în care fiecare persoană peste 18 ani a primit un număr de acțiuni al societății pentru care a optat, privatizarea prin licitație publică, privatizarea prin bursă etc.

Instabilitatea situației politice, credibilitatea scăzută în exterior, deciziile guvernamentale greșite, ezitări în realizarea reformei sunt doar câțiva factori care au dus la nerealizarea obiectivelor propuse. Era evident faptul că nu se putea realiza o privatizare integrală cu capitalul autohton. De aceea s-a trăit cu speranța că deschiderea României către Europa, dar nu numai, va aduce o infuzie de capital străin care relanseze economia românească, să o facă competitivă atât în plan intern cât și extern. Acest deziderat s-a realizat doar în mică măsură și, deosebit de important, doar în puține regiuni ale țării.

A discuta despre starea actuală a economiei românești, atât la nivel global cât și la nivel regional, poate însemna enumerarea unui întreg șir de nereușite, ezitări și nu în ultimul rând fraude. Situația actuală, privită în termeni realiști, este aproape de dezastru: scăderea constantă a riscului de țară, eficiența redusă a sectorului de stat, starea din ce în ce mai precară a sectoarelor în care România deținea primele locuri, scăderea nivelului de trai; și cel mai important: neîntrevederea niciunei soluții viabile de redresare. Toate acestea ne îndreptățesc să afirmăm că trebuie luate măsuri ferme și neîntârziate de relansare economică.

Privind la experiența statelor vest-europene, dar și a unor țări din fostul bloc comunist, care au reușit, după al doilea război mondial sau după căderea “cortinei de fier” de la sfârșitul anilor ’80, să se impună din punct de vedere economic, este de remarcat faptul că avântul economic nu a început din vârful piramidei, adică de la nivel central, ci s-a încercat o puternică descentralizare, oferindu-se o foarte mare autonomie la nivel local și regional. Abordarea în acest sens a tuturor problemelor economice, sociale, culturale, sportive, educative etc., a fost, se pare, una din cheile dezvoltării economice în Europa postbelică.

Există foarte multe avantaje ale acestei politici, toate acestea izvorând din practica țărilor dezvoltate: o înțelegere mult mai corectă a nevoilor, capacităților, resurselor, tradițiilor și specificului fiecărei zone în parte, eliminarea verigilor intermediare între centru și agenții economici, conștientizarea apartenenței la o comunitate regională, sporirea competiției etc.

Realizarea pentru România a unei politici regionale coerente, eficiente și de durată trebuie să plece de la o cunoaștere foarte aprofundată a realităților prezente. O înțelegere eronată a problemelor regionale actuale poate avea efecte inverse celor dorite. De aceea în primul rând trebuie făcută o identificare a zonelor cu caracteristici asemănătoare ce pot fi incluse într-o zonă cât mai omogenă.

Se poate pleca de la două împărțiri bine cunoscute ale teritoriului României: împărțirea în provincii istorice (Moldova, Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Banat-Crișana, Transilvania) sau actuala împărțire teritorială în județe plus municipiul București. Apreciem că aceste două împărțiri nu avantajează deoarece prima conține zone mari, eterogene, iar a doua zone prea mici, cu unul două centre urbane puternice. Apare deci eventualitatea unei grupări a județelor alăturate în scopul creării unor “celule de dezvoltare” mai puternice din punct de vedere economic. Gruparea județelor are dublu scop:

– încercare de a ajuta județele cu mari probleme prin cooptarea lor la un mecanism economic mai eficient, reușind o gestionare mai bună în plan local a activității economice;

crearea de zone de dezvoltare conform specificului regiunii (agricole, industriale, de transport, turistice etc.).

3.2 Indicatorii ce caracterizează dezvoltarea în profil teritorial

Pentru a caracteriza dezvoltarea economică a unui județ am ales 15 indicatori prezentați de Anuarul Statistic al României:

1. Sporul natural al populației: reprezintă diferența între numărul născuților vii și numărul deceselor înregistrată într-un județ într-o perioadă (un an). Indicatorul se prezintă ca rată la 1000 de locuitori.

Repartizarea datelor in profil teritorial s-a făcut după următoarele criterii:

– pentru născuți-vii si născuți-morți, după domiciliul mamei;

– pentru decese, după domiciliul persoanei decedate (domiciliul mamei sau al întreținătorului pentru decesele care s-au produs la o vârsta de sub 1 an).

2. Populația ocupată în agricultură: reprezintă totalitatea persoanelor ce îndeplinesc condiția de a fi ocupate în ramura agricultură. Pentru asigurarea comparabilității s-a calculat ca procent din populația ocupată totală a județului.

3. Populația ocupată în industrie: reprezintă totalitatea persoanelor ce îndeplinesc condiția de a fi ocupate în ramura industrie. Pentru asigurarea comparabilității s-a calculat ca procent din populația ocupată totală a județului.

Repartizarea populației ocupate pe județe si pe ramuri ale economiei naționale s-a făcut în funcție de localitatea în care aceștia își desfășoară activitatea.

4. Populația totală: la nivelul unităților teritoriale (județe) datele cu privire la populație se refera la populația stabila. Populația stabila a unei localități la 1 iulie cuprinde:

– persoanele care la data de 1 iulie aveau domiciliul permanent în localitatea respectiva, cu excepția persoanelor care la data respectiva aveau reședința temporara în alte localități;

– persoanele care la data de 1 iulie aveau domiciliul permanent în alte localități, dar care la data respectiva aveau reședința temporara în localitatea respectivă.

5. Populația ocupată totală: populația ocupată cuprinde, potrivit metodologiei balanței forței de munca, toate persoanele, dintr-un județ, care, în anul de referința, au desfășurat o activitate economico-sociala aducătoare de venit, cu excepția cadrelor militare și a persoanelor asimilate acestora (personalul M.Ap.N., M.I., S.R.I., militari in termen), a salariaților organizațiilor politice, obștești si a deținuților.

Populația ocupata cuprinde, conform metodologiei "Anchetei trimestriale asupra forței de munca în gospodarii", toate persoanele de 15 ani și peste, dintr-un județ, care au desfășurat o activitate economica sau sociala producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o ora în perioada de referința (săptămâna înaintea înregistrării), în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natura sau alte beneficii.

6. Numărul mediu al salariaților: – salariat, persoana care-și exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – în schimbul unei remunerații sub forma de salariu, plătit în bani sau natura, sub formă de comision etc. Repartizarea salariaților pe județe s-a făcut în funcție de localitatea în care aceștia își desfășoară activitatea.

7. Rata șomajului: reprezintă raportul dintre numărul șomerilor (înregistrați la oficiile forței de munca si șomaj) și populația activa (șomeri + populație ocupata, definita conform metodologiei balanței forței de munca).

8. Rata șomajului pentru populația feminină: se interpretează la fel ca indicatorul rata șomajului cu precizarea că nu se calculează în populația totală ci în populația feminină.

9. Câștigul salarial net lunar: se calculează prin scăderea din câștigul salarial nominal brut a impozitului aferent.

Câștigul salarial nominal brut cuprinde:

– salariile, respectiv drepturile în bani și în natura cuvenite salariaților pentru munca efectiv prestata (inclusiv pentru timpul lucrat suplimentar), potrivit formei de salarizare aplicată, sporurile și indemnizațiile acordate ca procent din salariu sau în sume fixe, alte adaosuri la salarii potrivit legii, sumele plătite pentru timpul nelucrat (indemnizațiile pentru concediile de odihna și de studii, zile de sărbătoare și alte zile libere, sumele plătite din fondul de salarii pentru concediile medicale), premiile, primele de vacanta și alte sume plătite din fondul de salarii potrivit prevederilor legislației în vigoare sau contractelor colective de munca;

– sumele plătite din profitul net si din alte surse.

Pentru asigurarea comparabilității indicatorului în cei trei ani pentru care se face analiza, acesta s-a exprimat în prețurile anului 1994, prin deflatarea cu indicele prețurilor de consum.

10. Locuințe terminate la 10.000 de locuitori: reprezintă numărul de locuințe ale căror construcție a fost terminată în perioada de referință, la nivelul unui județ, raportat la 10.000 de locuitori ai acelui județ.

11. Numărul de medici la 1.000 de locuitori: reprezintă numărul de medici ce revine la 1.000 de locuitori la nivelul unui județ.

Datele privind personalul medical se refera numai la unitățile din sectorul public (de stat. În numărul medicilor este inclus și personalul corespunzător din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne si din Serviciul Roman de Informații.

12. Producția agricolă: reprezintă valoarea în milioane lei a producției agricole vegetale și animale dintr-un an la nivelul unui județ. Pentru comparabilitate indicatorul este exprimat în prețurile anului 1994, deflatarea făcându-se cu ajutorul indicelui prețurilor produselor agricole.

13. Linii de cale ferată în exploatare: lungimea liniei CFR în exploatare include numai liniile deschise traficului de mărfuri și pasageri, pe care transporturile respective se fac pe bază de legitimații de călătorie sau scrisori de trăsură. Pentru asigurarea unei comparabilități între județe s-a raportat valoarea indicatorului la suprafața județului.

14. Rata criminalității: în materie penală, datele se referă la numărul de persoane, dintr-un județ, condamnate definitiv pentru infracțiunile săvârșite, raportat la 100.000 locuitori. În cazul persoanelor condamnate pentru mai multe infracțiuni, în statistica judiciara s-a înregistrat infracțiunea cea mai gravă.

15. Numărul abonamentelor telefonice: reprezintă numărul de posturi telefonice existent într-un județ într-un an. În numărul abonamentelor telefonice sunt cuprinse abonamentele persoanelor fizice și juridice (inclusiv abonamente pentru faxuri și telefonie mobilă). Pentru asigurarea comparabilității între județe s-a raportat valoarea indicatorului la 1.000 locuitori.

Se poate aprecia că acești 15 indicatori pot caracteriza corect nivelul de dezvoltare al unui județ sau al unei regiuni. De asemenea urmărirea lor în dinamică poate crea o imagine a evoluției dezvoltării economice din zona respectivă.

3.3 Analiza regională a dezvoltării economice a României

Pentru o corectă analiză am împărțit teritoriul României în zone de dezvoltare:

– zona 1: nordul Moldovei, cuprinde județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași;

– zona 2: sudul Moldovei, cuprinde județele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați;

– zona 3: estul Munteniei și Dobrogea, cuprinde județele Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Tulcea, Constanța;

– zona 4: vestul Munteniei, cuprinde județele Prahova, Giurgiu, Dîmbovița, Argeș, Teleorman, municipiul București;

– zona 5: Oltenia și Valea Jiului, cuprinde județele Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Hunedoara;

– zona 6: Banat-Crișana, cuprinde județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare;

– zona 7: nord-vestul Transilvaniei, cuprinde județele Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Alba, Cluj;

– zona 8: centrul și sud-estul Transilvaniei, cuprinde județele Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna.

În continuare se urmărește nivelul celor 15 indicatori pentru 41 de județe, în cele 8 zone de dezvoltare avute în vedere pentru a putea aprecia situația dezvoltării lor economice (în anii 1994,1995, 1996). Se face precizarea că datele pentru județul Ilfov au fost incluse în municipiul București.

Sporul natural al populației

Se evidențiază o diminuare a sporului natural, și așa negativ, al populației în perioada 1994-1996. În zonele 1 și 2 (Moldova) încă se mai înregistrează diferențe pozitive între numărul născuților vii și numărul deceselor acest lucru datorându-se numărului ridicat de nașteri, în principal datorită tradițiilor acestei zone a țării. Totuși și aici sporul s-a diminuat constant putând aprecia că în anii viitori el va deveni negativ.

Cele mai mari scăderi sunt înregistrate în zonele 3, 4, 5, 6, zone ce acoperă o mare parte a teritoriului, cu precizarea că centrul Munteniei este cel mai afectat, valoarea indicatorului în 1996 fiind de –23.2, ceea ce înseamnă o scădere a populației cu 23 de locuitori la mie. Unul din factorii determinanți ai acestei situații este în primul rând scăderea nivelului de trai al populației dar și o slabă implicare a statului prin măsuri de conștientizare și susținere a populației, în sensul ajutorului dat tinerelor mame și familiilor cu mai mulți copii. Pentru aceste zone se impun măsuri de sporire a natalității, evitându-se astfel o puternică îmbătrânire a populației. O redresare a situației demografice nu este posibilă fără o implicare a statului. Astfel, trebuie pus accentul pe dirijarea de fonduri în zonele enumerate mai sus, atât fonduri guvernamentale dar în principal fonduri locale.

Totuși evoluția sporului natural al populației se înscrie în limitele țărilor est europene (Polonia 1,1; Ungaria –3,7; Slovacia 1,7; Cehia –2.1; Bulgaria –5,3) dar fenomenul de scădere a natalității poate duce, dacă este constant în timp, la mari probleme demografice, principalele consecințe fiind scăderea potențialului de muncă, îmbătrânirea demografică și, în final, scăderea productivității sociale a muncii.

2. Populația ocupată

Se prezintă structura populației ocupate pe cele 3 ramuri: agricultură, industrie, servicii, știut fiind faptul că într-o economie dezvoltată cea mai mare parte a populației este ocupată în servicii, procentul următor fiind în industrie, iar agricultura ocupând cel mai mic procent di forța de muncă.

Datorită tradițiilor agrare ale țării noastre cea mai mare parte a populației ocupate se îndeletnicește cu agricultura. Dintre cele 8 zone identificate, zona 3 are procentul cel mai ridicat al populației ocupate în agricultură, acest fapt datorându-se în special reliefului. În general structura populației ocupate pe cele trei ramuri este influențată de relief. Un factor important în determinarea acestei structuri este și situația economică generală a țării: puternicele disponibilizări din industrie, un sistem de serviciilor defectuos și ineficient, slabe posibilități de reconversie către alte ramuri determină ca populația să se ocupe în special cu agricultura.

Analiza în dinamică a evoluției indicatorilor scoate în evidență mutațiile structurale ale populației ocupate: migrarea din sectorul agricultură către servicii în zonele 1, 2, 3, 6, 8; din agricultură în industrie în zona 4; din agricultură către industrie și servicii în zona 5,7. Aceasta relevă că totuși structura se modifică în favoarea populației ocupate în servicii, putând aprecia că, măcar ca sens, modificările sunt încurajatoare.

Totuși România se află, din acest punct de vedere, mult în urma țărilor dezvoltate (Germania 3,2%, Italia 7,1%, Spania 9,2%, Franța 4,7% populație ocupată în agricultură) și chiar a țărilor est europene (Cehia 6,5%, Polonia 22,0%, Slovacia 9,2%, Ungaria 8,9%).

Ca măsuri de îmbunătățire a acestei situații se identifică în primul rând diversificarea și îmbunătățirea serviciilor oferite, încurajarea sectorului privat în industrie, eficientizarea activității în agricultură în sensul ridicării nivelului productivității muncii. Desigur că vor exista zone în care agricultura va deține întotdeauna un rol important (zonele 3, 4, 6) datorită specificului reliefului, dar pe ansamblu o zonă în care ponderea populației ocupate cu agricultura este mai mare decât ponderea populației ocupate în servicii, indică un nivel scăzut de dezvoltare. Astfel în Transilvania și Banat situația este mai bună decât în restul țării, în zona 8 procentele fiind sensibil în favoarea industriei și serviciilor. Se adeverește faptul că tradițiile și influențele acestor zone sunt mai aproape de vestul decât de estul Europei.

Studiile privind strategiile de restructurare sectorială prezentate până în 1996 în ședințele Comitetului Interministerial de către Consiliul de Coordonare, Strategie și Reformă pun în evidență următoarele aspecte:

– masive disponibilizări din industrie, dat fiind obiectivul major de creștere a productivității muncii pe măsura privatizării și retehnologizării acestei ramuri;

– reducerea ocupării forței de muncă prin desființarea unor forme organizate care asigurau prestările de servicii în agricultură: achiziții, desfaceri, transporturi, depozitare, protecție sanitară etc.

3. Rata șomajului

Pentru o corectă analiză la nivel regional a situației forței de muncă și în special a ratei șomajului este necesară, în prealabil o înțelegere a problemelor la nivelul întregii țări și o urmărire a fenomenului în timp pentru a identifica sensul și amploarea luate de acestea. Una din marile probleme ale României în perioada de tranziție este rata de neocupare a forței de muncă. Restructurarea sectoarelor economice, închiderea societăților nerentabile, privatizarea au dus la un important aflux de șomeri. Trecerea de la sistemul economiei planificate în care fiecare persoană ce depășea 16 ani era obligată, în cazul în care nu urma o instituție de învățământ, să muncească, iar statul asigura un loc de muncă, la economia de piață liberă în care oferta de forță de muncă este mai mare decât cererea a determinat în România, mai mult decât în alte țări, rate ridicate ale neocupării datorită și lipsei unor măsuri specifice în acest sens.

Concludente în ce privește diversitatea de situații ca și în ceea ce privește situația României, în 1994, privită prin prisma pieței muncii, ni se par următoarele concluzii bazate pe rezultatele anchetei privind forța de muncă: șomajul afecta în 1994 (îndeosebi), tinerii în vârstă de mai puțin de 24 de ani, femeile, absolvenții de învățământ profesional, tehnic de maiștri și liceal, locuitorii din mediul urban (cu excepția municipiului București) și cei care nu au lucrat niciodată sau care au fost concediați dintr-o întreprindere a industriei prelucrătoare (textile, lemn, construcții de mașini). O persoană care, fără să se țină seamă de efectele structurale, cumulează aceste caracteristici este denumită șomer tip. Acest fenomen este deosebit de periculos deoarece scoate de pe piața muncii tocmai forța de muncă tânără, pregătită, receptivă la schimbări, capabilă să realizeze eficientizarea unei activități economice. O țară care-și aruncă tinerii în afara forței de muncă, care se ancorează în trecut, nu are viitor.

În ceea ce privește structura pe sectoare populația ocupată este supraestimată în mediul rural, în special în agricultură, prin însumarea ajutorilor familiali. Industria, localizată în zonele urbane, a concediat 10% din angajați, în condițiile creșterii producției cu 1,3%. Aceste concedieri corespund mai mult surplusului forței de muncă decât unor reale transformări structurale. Se remarcă o rată de activitate feminină ridicată în comparație cu multe țări vestice 57,2% față de 71,2% pentru bărbați. Totuși, datorită ritmului scăzut al reformei și inerției puternice, economia românească nu înregistrează șomajul ca pe un flagel.

Încă din 1990, când a început tranziția în România, a fost evident că rata șomajului va crește, pentru ca economia centralizată să se adapteze la cerințele economiei de piață. Recesiunea economică di ultimii 7 ani, manifestată prin severa reducere a investițiilor și a producție, a dezorganizării relațiilor dintre agenții economici, pierderea unor piețe importante, s-a soldat cu o pronunțată scădere a numărului populației ocupate de la 10840 mii în anul 1990 la 9493 mii la începutul anului 1996 ceea ce înseamnă o scădere cu 12,43%. Resursele de muncă, în ușoară creștere (0,3%) înregistrau 13275,5 mii persoane, spor datorat în principal creșterii numărului populației în vârstă de muncă (53,7 mii), această categorie reprezentând 93% din totalul creșterii.

Diminuarea populației ocupate în intervalul 1990-1996 cu peste 1,3 milioane de persoane a avut loc mai ales pe seama numărului de salariați care se reduce cu o pătrime (da la 8156 mii la 6160 mii).

Dinamica pieței muncii în România are multe similitudini cu a altor țări în tranziție. Reducerea numărului de angajați în sectorul de stat, în special în industrie (cum s-a arătat și în secțiunea precedentă) concomitent cu scăderea productivității muncii pe cap de locuitor și creșterea prețurilor a dus la o scădere a veniturilor reale pe cap de locuitor.

Creșterea numărului de șomeri în anul 1991 s-a datorat nu numai dezechilibrelor economice ci și legiferării protecției sociale a șomerilor. Criteriile de includere în categoria șomer, și deci primirea de ajutor social, au determinat înregistrarea ca șomeri a unor persoane din populația activă care nu au fost niciodată înregistrate ca populație ocupată. Astfel, la sfârșitul anului 1992 se înregistrau 600 mii de șomeri, în condițiile în care numărul locurilor de muncă s-a redus cu numai 300 mii.

Rata maximă a șomajului s-a înregistrat în luna martie 1994: 11,4%, numărul total al șomerilor aflați în evidența oficiilor de muncă era de 1291,3 mii. Există însă numeroase disparități teritoriale determinate pe de o parte de nivelul resurselor de muncă disponibile, excedentare de regulă în județele din estul țării, și pe de altă parte, de nivelul de dezvoltare economică, favorabil îndeosebi județelor din centrul și vestul țării. Astfel amplitudinea în jurul ratei medii pe economie se situa între valoarea minimă de 7,7% în județul Cluj, 8,3% în județul Timiș și 32% în județul Vaslui. Trebuie făcută precizarea că în zonele în care se desfășoară activități sezoniere (în special în zonele agricole de câmpie) în sezonul rece rata șomajului crește, în medie, cu 2% în acest sezon.

În comparație cu țările vecine, la sfârșitul anului 1996, rata șomajului era de 6,6%, sub valoarea majorității țărilor în tranziție (Ungaria 10%, Polonia 14,6%, Bulgaria 10,8%, Slovenia 13,5%), valori apropiate de acestea înregistrându-se doar în zona 1 (nordul Moldovei).

Pentru viitor nivelul ratei șomajului va fi influențat de evoluția în ansamblu a economiei naționale, de și de ritmul privatizării și restructurării care se vor extinde în toate domeniile de activitate. Ajustările structurale ale economiei vor conduce la disponibilizări ale forței de muncă, disponibilizări ce vor corecta desigur dimensiunile șomajului ascuns care persistă în unele domenii de activitate.

Din punct de vedere regional, problema șomajului nu este generală. Există zone în care șomajul întradevăr este o problemă foarte importantă, dar și zone în care șomajul nu depășește limitele normale. Grafic situația ratei șomajului în cele 8 zone și municipiul București, în perioada 1994-1996 se prezintă astfel:

Această prezentare grafică scoate în evidență zonele în care șomajul atinge cote foarte înalte. De asemenea pune în evidență rata șomajului pentru populația feminină, indicator deosebit de important în sensul că o altă problemă legată de neocuparea forței de muncă este populația feminină, segment sensibil datorită caracteristicilor sale speciale.

Zona 1: rata șomajului 16,36% în 1994; 14,78% în 1995; 10,9% în 1996 – valorile cele mai înalte de pe întreg teritoriul țării. Zona de nord a Moldovei este o zonă cu mari probleme din acest punct de vedere, cu o populație numeroasă, cu puține resurse, cu o economie slab dezvoltată. Din această zonă se înregistrează cele mai multe plecări către alte zone, plecări în căutarea unui loc de muncă. Politicile antișomaj trebuie îndreptate în special către această zonă. De exemplu, pe ansamblul anului 1994, în județul Botoșani rata șomajului a fost de 18.5%, aproape dublu față de media pe țară, iar în anul 1995, în același județ se înregistra cea mai mare rată a șomajului din întreaga țară. De asemenea cea mai mare valoare se înregistra în anul 1996 în județul Neamț. Chiar dacă trendul ratei șomajului în această zonă este descendent valorile sunt totuși mult peste media pe țară.

Zona 2: înregistrează de asemenea valori ridicate ale ratei șomajului, totuși mai mici decât în zona precedentă. Aceste valori mari sunt datorate județului Vaslui (24,1% în 1994 – cea mai mare valoare a ratei șomajului înregistrată într-un județ) unde de înregistrează valori mari ale neocupării. Celelalte județe din zonă înregistrează valori aproape de, sau chiar sub, media pe țară. Acest fapt este influențat de discrepanțele existente între județele zonei. Dacă județele Galați și Bacău dispun de o industrie puternică, de resurse importante, județul Vaslui, unul dintre cele mai sărace din țară, este mult în urma primelor. Gruparea lor în aceeași zonă are drept scop tocmai eliminarea sau cel puțin diminuarea diferențelor dintre județe.

Zonele 3 și 4: valorile ratei șomajului în aceste zone sunt, în toți anii, apropiate de media pe țară. Specificul geografic, predomină zona de câmpie, precum și o puternică dezvoltare industrială fac ca ocuparea în aceste zone să fie mai bună decât în Moldova. Totuși și aici există județe unde rata neocupării este peste media pe țară: Tulcea, Brăila, Giurgiu. Chiar și trendul ratei șomajului în această zonă urmează evoluția de pe ansamblul țării.

Zona 5: este zona care cuprinde și Valea Jiului, zonă minieră monoindustrială. Dacă partea sudică este ocupată de câmpii, agricultura ocupând o mare parte din forța de muncă, în partea de nord, mai precis în județul Hunedoara, se înregistrează cele mai mari rate ale șomajului pentru populația feminină. Dezvoltarea exclusivă a mineritului a făcut ca în aceste zone femeile să-și găsească foarte greu de lucru. Un alt factor determinant al acestei situații a fost nivelul foarte ridicat al salarizării din minerit, fapt ce a determinat ca în familiile de mineri să lucreze doar capul familiei. Atunci când a început restructurarea și în acest sector al economiei șomajul a atins cote alarmante: 10.80% pe total și 15.9% pentru populația feminină în 1996 în județul Hunedoara. Dacă ținem cont de politica guvernamentală din acea perioadă, care susținea mineritul, sector nerentabil, doar în scop electoral sau de teama unor mișcări sociale, putem aprecia că rata șomajului în această zonă putea fi mai mare. Masuri de reformă hotărâte, închiderea minelor nerentabile, restructurări și disponibilizări masive, lipsite de programe de protecție socială coerente pot duce în Valea Jiului la o rată a șomajului de 30-40%, valoare extrem de mare pentru România.

Zonele 6, 7, 8: sunt zone unde șomajul atinge valori apropiate de media pe țară. În zona 6 (Banat-Crișana) se înregistrează cele mai scăzute rate ale șomajului din întreaga țară (4,12% pentru populația masculină și 4,96% pentru populația feminină). Apropierea de granița vestică a țării, precum și tradițiile și istoria acestor locuri fac din parte vestică a țării poate cea mai echilibrată zonă din punct de vedere economic. Județele cu valorile ratei șomajului cele mai scăzute din țară se găsesc în aceste zone (Timiș 2,5%, Arad 2,7%, Maramureș 2,8%, Covasna 4,3%, Bihor 2,9% – valori pentru 1996 când media pe țară a fost 6,6%). Există, însă, și județe unde rata șomajului depășește puțin media pe țară (Bistrița-Năsăud 8,4%, Cluj 8,1%, Mureș 8,2%). Se observă de asemenea o omogenitate a șomajului pe sexe diferențele fiind de maxim 1,5-1,7%. Evoluția în timp a ratei șomajului în aceste zone se înscrie în evoluția generală de scădere.

Municipiul București este o zonă urbană întinsă, cu o populație cât a unei zone formată din 4-5 județe. Datorită mărimii sale el este atipic oricărui oraș reședință de județ. De aceea el trebuie analizat separat și în condiții diferite cu a celor 8 zone identificate. Ratele șomajului sunt evident sub media pe țară (5.70% în 1994, 5.1% în 1995 3.40% în 1996), și urmează trendul general descrescător.

Datorită situației prezentate anterior în cele 8 zone și municipiul București, din punct de vedere a neocupării forței de muncă trebuie adoptate măsuri specifice atât centrale cât mai ales regionale. Trebuie identificate sursele care alimentează șomajul și măsurile de combatere a lui.

Cele mai vulnerabile categorii în raport cu riscul șomajului din România sunt aceleași care se regăsesc în țări cu o îndelungată experiență în ceea ce privește protecția șomerilor:

femeile, care în evidența oficiului de șomaj dețin o pondere de 56,2%;

tinerii în vârstă de până la 30 de ani, cu o pondere de 60%;

muncitorii, îndeosebi cei lipsiți de calificare, sau calificare îngustă, pregătiți să practice segmente din anumite meserii, dețin o pondere de peste 85%.

Potrivit surselor guvernamentale (anchete trimestriale în gospodării cu privire al ocuparea forței de muncă AMIGO) numărul șomerilor de sex feminin reprezintă 52% din totalul șomerilor (valori mai ridicate în Valea Jiului și nordul Moldovei cu până la 60-65%), iar rata șomajului feminin este de 1,3 ori mai mare decât în rândul bărbaților.

Din aceeași sursă rezultă că șomerii tineri dețin o rată a șomajului de 3 ori mai mare decât rata medie și reprezintă jumătate din totalul șomerilor, cea mai mare parte a acestora având domiciliul în mediul rural. Majoritatea șomerilor au pregătire liceală (35,1%) sau profesională (32,4%). Durata medie a șomajului a fost relativ ridicată, de circa 18 luni, mai mult de jumătate (51,7%) din rândul șomerilor aflându-se în șomaj de mai mult de 1 an de zile. Valori mai mari se înregistrează în aceleași zone în care șomajul este ridicat.

Numărul persoanelor disponibile să lucreze, dar descurajate în căutarea unui loc de muncă din diverse motive (eșecuri anterioare, nepricepere în căutarea unui loc de muncă, nesiguranța de a fi angajat din cauza vârstei) prezintă o tendință de reducere, dar numără totuși 200 mii persoane din care peste jumătate tineri.

Pentru a scoate în evidență importanta combaterii șomajului în anumite zone ale țării este de remarcat faptul că în cele circa 7 milioane de gospodării românești (cu o medie de 3,2 membri de familie) apariția unui șomer în gospodărie arunca întreaga familie în sărăcie. Guvernul a încercat aplicarea, până în 1994, de măsuri pasive la nivelul întregii țări constând în acordarea ajutoarelor de șomaj și apoi a altor tipuri de indemnizații: alocații de sprijin, ajutoare pentru integrarea profesională orientate către tinerii absolvenți. Aceste măsuri au fost generale și nu zonale fapt ce a dus la situații neașteptate în care multe persoane preferau munca la negru, în același timp primind și ajutoarele oferite de stat. În primul rând guvernul trebuia să acționeze în zone în care rata șomajului atingea cote alarmante, oferind aici ajutoare de integrare profesională, cursuri de calificare și recalificare, susținerea investițiilor ce pot aduce noi locuri de muncă. Soluționarea problemei șomajului prim măsuri la nivel global nu este posibilă. Doar cunoașterea specificului fiecărui județ sau zone în parte și aplicarea de măsuri diferențiate în funcție de acesta poate duce la soluțiile cu finalitatea dorită.

Una din măsurile de combatere a șomajului și reintegrare profesională a fost, începând cu anul 1991, organizarea de cursuri de formare și reconversie profesională a șomerilor. La baza acestor activități a stat Programul anual, întocmit la nivelul fiecărui județ și centralizat la nivel național, cuprinzând meseriile și activitățile, pe domenii de activitate, pentru care urmau să se organizeze cursuri de calificare, recalificare și perfecționare. Un centru de calificare, recalificare și perfecționare organizat la nivelul unui județ, pregătește în medie 1500 persoane pe an față de un oficiu de forță de muncă care pregătește în medie 650 de persoane pe an. Nici aici nu au fost făcute diferențieri pe zone, existând același număr de centre atât în județul Vaslui (cea mai mare rată a șomajului) cât și în județul Timiș (cele mai scăzute).

O altă măsură venită să preîntâmpine efecte șomajului a fost și creditarea în condiții avantajoase (cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată trimestrial) pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, condiționată prin lege, pentru crearea de noi locuri de muncă în activități productive, servicii sau turism, locuri pe care acestea au obligație să le ocupe cel puțin 50% cu șomeri. Creditele acordate până în prezent au fost în valoare de 176,6 miliarde lei conducând la creare a peste 21 mii locuri de muncă din care 61% au fost ocupate de șomeri. Din totalul de 2450 proiecte aprobate, 78% au fost orientate către industrie 11% către construcții și 11% către servicii.

La repartizarea sumelor destinate creditării au avut prioritate județele în care rata șomajului depășește media pe țară și cu deosebire în cele 12 județe care fac obiectul “Programului special de combatere a șomajului” (Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Dolj, Hunedoara, Iași, Neamț, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vâlcea), unul din singurele programe regionale aplicate de guvern. Se observă că din acest program au fost emise județe cu grave probleme economice și sociale: Brăila, Giurgiu, Ialomița, Teleorman, afectate și ele de închidere și restructurarea în special a sectorului industrial.

Printre măsurile de combatere a șomajului inițiate de oficiile de muncă și șomaj se înscrie și activitatea de mediere prin care se încearcă să se echilibreze raportul dintre cererea și oferta pe piața forței de muncă. În perioada 1995-1996, stabilizarea sau chiar reducerea numărului de șomeri și respectiv a ratei șomajului sunt susținute de locurile de muncă create în sectorul privat, dar și de implicarea salariaților din cadrul oficiilor de forță de muncă și șomaj în activitatea de mediere: depistarea locurilor de muncă vacante, culegerea de informații în legătură despre aceste locuri de muncă, oferirea de informații în legătură cu forța de muncă disponibilă aflată în evidența compartimentului de mediere, oferirea informațiilor în legătură cu posibilitățile de formare profesională. Dintr-un total de 2150 persoane încadrate la oficiile de forță de muncă și șomaj, pentru care cheltuielile cu salariile dețin 1,7% din cheltuielile efectuate din fondul de șomaj, înseamnă că un salariat deservește 2070 șomeri în evidență, din care 1480 indemnizați.

În aprilie 1997, prin ordonanță guvernamentală, se stabilesc principalele măsuri pentru combaterea șomajului: orientare profesională, instruirea în modalități de căutare a unui loc de muncă, instruirea antreprenorială și profesională, înființarea de centre de consultanță și dezvoltare de afaceri.

Urmărind experiența țărilor vest europene putem alege noi măsuri, mai eficiente, de combatere a șomajului. Astfel, pentru șomerii de lungă durată, în trei țări, Belgia, Danemarca și Regatul Unit s-au identificat următoarele măsuri:

4. Analiza regională salarizării

Situația veniturilor salariale în cele opt zone și municipiul București în perioada 1994-1996 este prezentată sintetic în tabelul următor. Se face precizarea că valorile sunt prezentate în prețurile anului 1994, deflatarea făcându-se cu ajutorul indicelui prețurilor de consum corespunzător fiecărui an.

Se observă puternice diferențe între zone din punct de vedere al salarizări: zona 1 deține ultimul loc în toți anii cu valori cu peste 10 mii lei sub salariul mediu din celelalte zone diferența maximă fiind de chiar 38 mii lei adică cu 25% mai puțin. Zona cu salariul mediu cel mai ridicat este zona 5, fapt explicat de nivelul ridicat al salariului din minerit această zonă cuprinzând și Valea Jiului. Din nou se observă o diferențiere între estul și vestul țării în sensul că salariul din zonele 1, 2, 3 este mai mic decât în zonele 7, 8. Se observă totuși o creștere a salariului real, în prețurile anului 1994, în întreaga perioadă 1994-1996 în toate zonele. Municipiul București înregistrează cel mai mare salariu mediu fapt explicat de poziția sa de capitală.

Analizând în dinamică evoluția salariului mediu în cele 8 zone și municipiul București, se observă că cea mai mare creștere s-a înregistrat în zona 8 (sud-estul Transilvaniei) 25,9% iar cea mai mică creștere s-a înregistrat în zonele 1 și 3, 21,5%, zonele cu cele mai slabe dezvoltări.

5. Producția agricolă în cele 8 zone

Prezentarea datelor se face în graficul următor, cu precizarea că valorile sunt în prețurile anului 1994, deflatarea făcându-se cu ajutorul indicelui prețurilor produselor agricole.

Agricultura, și în special cultura plantelor, este un sector care depinde în primul rând de resursele funciare. Din acest punct de vedere zonele 3, 5, 6 sunt avantajate ele fiind situate în cele două mari zone de câmpie ale țării (Câmpia Română și Câmpia de Vest) ele producând aproape 44% din producția agricolă a României. Cea mai mare pondere o deține zona 5 cu 16% din producția totală. Totuși diferențele dintre zone nu sunt exagerat de mari de aceea se poate aprecia că fiecare zonă își poate asigura din surse proprii un anumit tip de producție agricolă, specific tipului de relief în care se află.

Din punct de vedere agricol se impune o altă grupare în funcție de specificul fiecărei zone în parte:

– județele din Câmpia Română, cu potențial economic predominat agricol (cerealier, zootehnic), industrie conexă agriculturii (îngrășăminte chimice și utilaje agricole, industrie alimentară), cu resurse umane ușor excedentare: Dolj, Olt, Teleorman, Călărași, Giurgiu, Ialomița. Cuprinzând cea mai mare parte a Câmpiei Române această grupare se evidențiază prin faptul că principala ocupație este agricultura. Deține circa 22,3% din suprafața agricolă și doar 17% din suprafața totală a țării. De asemenea realizează 25% din producția agricolă a țării

– județe din podișul Getic, cu potențial agricol preponderent zootehnic, cerealier și pomi-viticol: Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dîmbovița, Prahova. Această grupare deține circa 14% din producția agricolă deși deține o pondere de 16% din suprafața agricolă a țării. Relieful preponderent înalt a favorizat în special dezvoltarea culturii pomilor fructiferi, a viței de vie și a zootehniei. Agricultura, potențialul turistic și gradul actual de folosire a resurselor de muncă denotă încă posibilități de valorificare în sensul colaborării mai active cu zonele limitrofe.

– județele din sud-vestul țării: Caraș-Severin, Hunedoara, Arad, Timiș. Această grupare se împarte în două părți distincte: județele Caraș-Severin și Hunedoara cu potențial agricol mai slab, bazat în principal pe creșterea animalelor și cultura pomilor fructiferi, județele Arad și Timiș cu puternic potențial agricol, ce concură în ceea ce privește producția agricolă cu județe specializate în această direcție, care realizează cele mai mari producții anuale.

– județele Bihor, Satu-Mare, Maramureș și Sălaj se caracterizează printr-o diversitate a reliefului pronunțată. De aceea agricultura a atins forme mai intensive în județele Bihor și Satu-Mare cu relief preponderent de câmpie (6% din producția totală) și unde s-au executat lucrări hidrotehnice de canalizări desecări și irigații. Relieful și clima din această zonă sunt favorabile și culturii viței de vie și pomilor fructiferi, cu o pondere peste media pe țară.

– județele din Moldova: Suceava, Neamț Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea au o agricultură mai extinsă în Podișul Moldovei și Subcarpați. Astfel cerealele predomină în culturile de câmp ale județelor Botoșani, Iași, Vaslui iar plantele tehnice în Suceava, Neamț Botoșani, Iași. O caracteristică a agriculturii în această zonă este cultura viței de vie cu numeroase podgorii cele mai importante fiind localizate în județele Iași, Vrancea și Vaslui. Ponderea producției agricole a zonei în totalul național este de 22%, fiind una di zonele în care agricultura deține un rol important în ceea ce privește ocuparea populației.

– gruparea județelor Brăila, Buzău, Tulcea, Constanța se găsește, în mare parte, în zonă de câmpie favorabilă culturii plantelor, cuprinzând partea de nord-est a Câmpiei Române și provincia istorică Dobrogea. Ponderea terenurilor arabile reprezintă circa 70% din suprafața județelor. Zona participă cu 10% la producția totală, agricolă a țării, cultura cerealelor fiind preponderentă. De asemenea, datorită condițiilor climatice și de relief favorabile, s-a dezvoltat și cultura viței de vie (în județul Constanța), și pomii fructiferi (în Dobrogea).

– gruparea județelor transilvănene: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu deține 15,8% din producția agricolă a țării, cea mai mare pondere având-o județul Mureș cu o pondere de 3%. Totuși în această zonă agricultura este pe locul al doilea, ponderea terenurilor agricole fiind diferențiată pe județe: mai întinse (peste media pe țară) în Cluj, Alba, Mureș sau mai restrânse (16-25% din suprafața totală) în Brașov, Covasna, Harghita. Producția agricolă se compune în principal din cereale (Câmpia Transilvaniei), plante tehnice (în zonele depresionare) și creșterea animalelor. De asemenea importantă in această zonă este și cultura viței de vie în special în zonele de podiș.

6. Alți indicatori economici care caracterizează dezvoltarea economică regională: pentru a caracteriza și alte aspecte ale dezvoltării economice regionale vom face o analiză în componente principală bazată pe următorii 5 indicatori observați în cele 41 de județe și la nivelul celor 8 zone identificate în anul 1996:

– locuințe terminate la 10.000 locuitori;

– numărul de medici la 1000 locuitori;

– lungimea căilor ferate la 100 km2;

– rata criminalității la 100.000 locuitori;

– abonamente telefonice la 1000 locuitori;

Principalii indicatori statistici, calculați din valorile la nivelul județelor, sunt prezentați în tabelul următor:

+––––––––––––––+–––––––-+–––––+

| NUM . IDEN – INDICATOR EFECTIV | MEDIA ABATEREA MEDIE| MINIM MAXIM |

+––––––––––––––+–––––––-+–––––+

| 1 . v1 – locuințe terminate 41 | 13.24 5.97 | 3.90 29.80 |

| 2 . v2 – numărul de medici 41 | 1.57 0.63 | 0.90 3.60 |

| 3 . v3 – cai ferate 41 | 4.97 2.58 | 0.80 17.68 |

| 4 . v4 – rata criminalității 41 | 486.54 114.03 |209.00 763.00 |

| 5 . v5 – abonamente telefonice 41 | 119.32 40.47 | 73.00 303.00 |

+––––––––––––––+–––––––-+–––––+

Graficul următor prezintă, în cadranul a două variabile artificiale numite componente principale, situația județelor din punctul de vedere al celor 5 indicatori luați în calcul:

Județele care urmează sensul săgeții au valori ridicate pentru indicatorul reprezentat de aceasta. Județele care se opun sensului indicatorului reprezentat prin săgeată se situează în zona valorilor mici ale indicatorului. Astfel se poate aprecia că județele cu rate înalte ale criminalității sunt Mehedinți (cea mai mare valoare din țară), Ialomița, Călărași, Gorj, Vrancea, Olt, Bacău. La polul opus se situează județele Giurgiu (cea mai mică valoare din țară), Buzău Argeș. Se observă o rată a criminalității mai ridicată în estul țării și mai scăzută în Transilvania.

În ceea ce privește numărul de medici, valorile cele mai ridicate se înregistrează în județele mai dezvoltate și importante centre medicale: București, Iași, Prahova, Timiș, iar județele mai slab dezvoltate: Brăila, Giurgiu, Tulcea, Teleorman dispun de un corp medical mai puțin numeros. Aceeași situație se întâlnește și la abonamentele telefonice la 1000 de locuitori și caile ferate în exploatare, din aceste puncte de vedere tot județele cu o economie mai dezvoltată deținând primele locuri.

Mari diferențe între județe există din punct de vedere al locuințelor construite la 10.000 de locuitori: valori ridicate în Bihor, Călărași, Ialomița, Vrancea, Neamț, adică în județe cu dezvoltare mai redusă, codașe din acest punct de vedere fiind Caraș-Severin, Arad, Bihor, Covasna, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, adică județele din Transilvania. În județul de pe primul loc (Ialomița) s-au construit în 1996 de 7,64 ori mai multe locuințe decât în județul de pe ultimul loc (Caraș-Severin).

Această analiză în componente principale scote în evidență județele în care valorile celor 5 indicatori reflectă o situație mai bună, deci o dezvoltare economică și socială ridicată:

Timiș, Prahova, Argeș, Iași, Mureș, Constanța dar și județe în care indicatorii reflectă o slabă dezvoltare: Giurgiu, Tulcea, Brăila, Buzău, Harghita, Teleorman. Pentru acestea din urmă trebuie aplicate măsuri de diminuare a diferențelor existente, specifice fiecărui județ și fiecărui domeniu de activitate.

La nivelul zonelor tabelul indicatorilor statistici este următorul:

+––––––––––––––+–––––––-+–––––-+

| NUM . IDEN. INDICATOR EFECTIV | MEDIA ABATEREA MEDIE| MINIM MAXIM |

+––––––––––––––+–––––––-+–––––-+

| 1 . C2 – locuințe terminate 9 | 13.13 4.23 | 6.81 19.73 |

| 2 . C3 – numărul de medic 9 | 1.75 0.68 | 1.06 3.50 |

| 3 . C4 – cai ferate 9 | 6.11 4.17 | 3.62 17.68 |

| 4 . C5 – rata criminalității 9 | 451.44 114.21 | 226.00 637.00 |

| 5 . C6 – abonamente telefonice 9 | 133.78 62.04 | 94.00 303.00 |

+––––––––––––––+–––––––-+–––––-+

În componente principale valorile indicatorilor în zonele considerate se prezintă ca în graficul următor:

Interpretare analizei nu diferă foarte mult de cea realizată la nivelul județelor. Zonele 1 și 2 (Moldova) precum și 3 (estul Munteniei) prezentând cele mai mici valori pentru numărul de medici, abonamente telefonice și rețeaua de căi ferate dar valori ridicate pentru numărul de locuințe terminate. Zona 5 înregistrează valori medii ale indicatorilor cu excepția ratei criminalității unde înregistrează cele mai ridicate valori.

Comparând acești indicatori cu cei înregistrați în țările europene avem o imagine a locului ocupat de România. Dacă în România în 1996 reveneau 552 de locuitori la un medic în Austria erau 391, în Bulgaria erau 288, în Grecia 257, în Polonia 431, în Ucraina 233, în Federația Rusă 225.

În ceea ce privește procentul din PIB alocat pentru învățământ și educație în anul 1996 pentru România a fost de 3,6% comparativ cu Bulgaria 5,6%, Republica Cehă 5,9%, Italia 5,2%, Poloni 5,5%, Ungaria 6,4 %. Se observă că în România acest procent este net inferior, consecințele acestui fapt se vor vedea în 10-15 ani, calitatea procesului de învățământ fiind una din condițiile esențiale ale dezvoltării în orice țară.

Din punct de vedere al lungimii și densității căilor ferate în exploatare România are 47,8 km la 1000 de km2 în timp ce alte țări europene aveau 74,7 Slovacia, 59,3 Slovenia, 119,6 Cehia, 38,7 Bulgaria, 67,2 Austria.

Capitolul 4: Concluzii

4.1 Strategii și măsuri de redresare a zonelor defavorizate

Analiza făcută anterior a scos în evidență importanța și mijloacele de realizare ale unor decizii la nivel regional, cu efecte benefice la nivelul întregii țări. De aceea măsurile guvernamentale trebuie îndreptate către regiuni conform specificului fiecăreia și nu trebuie adoptate decizii la nivel global, considerate universal valabile pe întreg teritoriul țării.

La începutul anului 1999 a întrat în vigoare legea numărul 20 privind regimul zonelor defavorizate. Prin aceasta sunt statuate criteriile ce trebuie îndeplinite de o zonă a României pentru a fi declarată defavorizată, precum și facilitățile acordate potențialilor investitori.

Pornind de la acest act normativ, precum și ca urmare a faptului că zonele declarate până acum defavorizate sunt miniere, Guvernul României a elaborat recent o strategie ce vizează politici, măsuri ți resurse pentru reducerea impactului social prin reconstrucția economică a zonelor miniere.

Organismele direct implicate pentru transpunerea în practică a inițiativelor guvernamentale sunt: Agenția Națională pentru Dezvoltarea și Implementarea Programelor de Reconstrucție a Zonelor Miniere (ANDIPRZM) și Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională (ANDR). După aproape 9 ani au fost, în sfârșit, realizate mecanismele de acțiune pentru sprijinirea zonelor defavorizate. Problema care se pune este aceea dacă sunt acestea suficiente pentru atragerea investitorilor în așa măsură încât să fie realizată o dezvoltare economică. Pentru a pute oferi un răspuns pertinent, vom prezenta mai întâi modul cum funcționează cele două mecanisme desemnate de Guvern, și apoi efectul acțiunilor legislative în rândul investitorilor români și străini.

Înființată în august 1997, ANDIPRZM a început să funcționeze abia în august 1998. Până în prezent acest organism a inițiat o serie de programe cu scopul de a diminua efectele sociale rezultate din urma restructurării sectorului minier. Astfel un prim proiect denumit “Diminuarea impactului social în zonele miniere afectate de procesul de restructurare” este evaluat la 20 de milioane de dolari (8,8 milioane dolari provin de la Banca Mondială; 2,7 milioane de la bugetul de stat; patru milioane de la bugetele locale; un milion de la Fond Revolving; 2,35 milioane de la Donori; 1,15 milioane prin contribuția beneficiarilor de program). Termenul de implementare a acestuia este de doi ani, cu începere din semestrul al doilea al anului 1999 și finalizare în semestrul al doilea al anului 2001.

Cel de al doilea program cuprinde două proiecte:

a) ”Fondul de reconstrucție a regiunilor miniere afectate” (MAAR) evaluat la 10 milioane ECU, este finanțat de Uniunea Europeană și are drept obiectiv consolidarea instituțională, crearea de locuri de muncă sau afaceri, sprijinirea dezvoltării locale. Termenul de realizare este de 18 luni de la data semnării memorandumului, iar deschiderea finanțării se va face în luna martie 1999.

b) ”Ocupare și protecție socială” finanțat de Banca Mondială – este evaluat la 8,5 milioane de dolari și este prevăzut a se realiza până la data de 31 decembrie 1999.

Cel de al treilea program are drept scop crearea unui mediu instituțional atractiv prin declararea zonelor miniere ca zone defavorizate. Procesul este în curs de desfășurare, până în prezent 23 de zone miniere fiind declarate zone defavorizate. Mai sunt avute în vedere încă 11 zone miniere, pentru care s-a întocmit un proiect de hotărâre de guvern prin care să fie declarate zone defavorizate.

Ultimul program are drept obiectiv reconstrucția zonelor miniere cu finanțare din fonduri speciale, prevăzute a se aloca prin Legea bugetului de stat. El a fost evaluat la 300 miliarde lei și va fi constituit din vărsămintele provenite din privatizare.

Un alt organism desemnat de Guvern pentru implementarea strategiei sale este Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională (ANDR). Deși a fost înființată pe baza Legii nr. 15/1998 a început să funcționeze efectiv abia în ianuarie 1999. Principala responsabilitate a ANDR este de a elabora strategia și planurile naționale de dezvoltare regională, criteriile, si modul de alocare a resurselor din fondul de național pentru dezvoltare regională precum și criteriile de selectare a proiectelor de dezvoltare regională. Opt regiuni, desemnate de ANDR vor beneficia, în perioada 1999-2000, de un program complex în valoare de 33 milioane euro din partea Comisiei Europene.

Suma alocată programului intitulat “Phare pentru politici regionale și coeziune economică și socială” va avea următoarea destinație: 18 milioane vor fi alocate investițiilor, iar 15 milioane asistenței tehnice. Banii vor fi primiți în baza Memorandumului Financiar semnat între România și Comisia Europeană, în luna octombrie 1998, iar beneficiarii vor fi Guvernul României, autoritățile și colectivitățile locale și regionale.

Programele sunt atrăgătoare și toată lumea este entuziasmată de ele. Din păcate însă, ele se află în stadiul de proiecte, iar până la implementare șomerii mai au de așteptat. În schimb, Centrala Confederativă a Sindicatelor Miniere (CNCSMR), direct interesată de rezolvarea problemelor sociale din zonele miniere, a inițiat deja o serie de acțiuni. Astfel, un prim program denumit PAIR (Programul American de Investiții în zonele miniere) a primit recent acordul de principiu al Guvernului român. El cuprinde investiții în valoare de 12 miliarde de dolari, care se vor derula pe o perioada de 12-15 ani, cu o medie de un miliard de dolari anual. Un avantaj deosebit este faptul că, pentru acești bani, se solicită o garanție guvernamentală de doar 4,2% pe an. Oamenii de afaceri interesați să investească în zonele miniere românești sunt atât americani, cât și europeni, iar programul în care se vor implica vizează mai multe domenii: exportul de energie electrică, produse alimentare și lemn, dezvoltarea agroturismului și a infrastructurii etc. Prin aplicarea PAIR vor fi create circa 20.000 locuri de muncă anual, ritm ce se va menține și în următorii 10 ani.

Entuziasmul sindicatelor nu este, din păcate, împărtășit de toți oamenii de afaceri din România. Cea mai mare parte a acestora preferă să rămână în expectativă. Această atitudine este generată de instabilitatea legislativă cronică din ultima vreme, criza economică prelungită, abrogarea facilităților fiscale, care i-au obligat să-și reducă foarte mult activitatea.

În prezent sunt semnalate doar încercări timide de înființare a unor societăți în orașele Filipeștii de Pădure, Petroșani, Lupeni, Uricani în domeniile: confecții textile, pielărie, tâmplărie, reciclarea gunoiului menajer, ateliere electromecanice etc., care vor crea în total 2.700 locuri de muncă.

Părerea oamenilor de afaceri autohtoni este că în actualul context economico-legislativ nu se poate susține decât o poziție de principiu, și anume aceea de a sprijini migrația forței de muncă spre zone cu industrii mai performante și care resimt această necesitate, în detrimentul unor încercări revigorare a activităților din zonele defavorizate, activități ce, în prezent nu au o perspectivă clară și apropiată de redresare.

Probabil că într-o economie care funcționează în condiții de normalitate, astfel de facilități ar stârni un interes enorm din partea investitorilor autohtoni sau străini. Conjunctura actuală este însă extrem de nefavorabilă. Criza economică prelungită și abrogarea sistematică, în ultimii ani, a facilităților fiscale pentru întreprinzători, au afectat profund capacitatea lor de a face investiții. Ca urmare, în etapa actuală de evoluție se pune accentul pe consolidarea firmelor competente și pe definitivarea programelor de investiții deja angajate, în scopul măririi competitivității acestora. Cu alte cuvinte este puțin probabilă demararea în viitorul apropiat a unor investiții în zonele defavorizate.

Zonele defavorizate înființate de curând au ca scop dezvoltarea potențialului pe care îl au anumite regiuni prin oferirea de stimulente pentru investitori. Deși aceste zone au fost înființate cu bune intenții, stimulentele nu sunt reglementate în mod clar și nu există nici un fel de garanții pentru investițiile pe termen lung. Există prevederi pentru 10 sau 20 de ani care însă nu par credibile în această perioadă de permanente schimbări în legislație.

Acordarea unor facilități fiscale pentru cei care doresc să investească în zonele defavorizate este, în principiu, o prevedere legislativă salutară. Ceea ce trebuie să facă însă Guvernul este să recâștige încrederea oamenilor de afaceri prin oferirea garanției că, în România, cadrul economico-legislativ va fi cât de curând stabilizat. În caz contrar, cu toate facilitățile acordate, nimeni nu va avea curaj să investească.

4.2 Cele două tranziții actuale ale României și necesitatea adoptării

unor strategii adecvate

În etapa actuală, țara noastră este angrenată în două procese de tranziție: pe de o parte, tranziția de la sistemul socialist spre un alt sistem economico-social (care în mod firesc, ar trebui să fie superior față de cel anterior și neimpus din afara țării); pe de altă parte, tranziția de la țară asociată la cea de țară membră a Uniunii Europene. Deși prima tranziție a demarat în 1990 (după răsturnarea regimului politic comunist), iar cea de-a doua – în 1995 (prima intrare în vigoare, la 1 februarie, a Acordului European de Asociere a României la Comunitățile Europene), este de așteptat ca aceste două procese să se deruleze, în mare măsură, în mod concomitent și într-o strânsă interdependență.

Prin tranziția parcursă de România de la Socialism spre un alt sistem economico-social, se restructurează întreaga viață internă a țării, iar prin tranziția de la situația de situația de țară asociată la cea de țară membră a Uniunii Europene, urmează a se realiza principala restructurare în domeniul relațiilor externe ale țării, pe baza asimilării normelor comunitare și a asigurării condițiilor necesare pentru aplicarea lor. Cele două tranziții se interferează sub multiple aspecte. De aceea, strategiile elaborate și folosite pentru parcurgerea celor două tranziții trebuie să țină seama de interdependența manifestată între ele. Această interdependență prezintă mai multe aspecte.

În primul rând, ambele tranziții presupun realizarea, în țara noastră, a unui sistem politic efectiv democratic, având un conținut asemănător cu sistemul politic din existent în țările membre ale UE. Locul central, în cadrul sistemului politic actual, îi revine statului de drept, menit să asigure un tratament egal tuturor cetățenilor si să susțină realizarea intereselor naționale. Or, la noi, în perioada postdecembristă, a proliferat considerabil corupția, a crescut distanța între vorbă și faptă la mulți oameni politici, iar din exterior au devenit frecvente presiunile pentru acceptarea de privilegii în favoarea unor minorități. De asemenea, asigurarea unei evoluții sănătoase a României, pe plan intern și pe plan extern, impune consolidarea statului de drept, încât acesta să aibă capacitatea de a sluji pe deplin interesele țării, ale tuturor cetățenilor. Desigur, aceasta presupune eliminarea politicianismului și promovarea, cu perseverență, a profesionalismului și moralității în întreaga viață politică a țării.

În al doilea rând, cele două tranziții actuale presupun crearea, în România, a unui sistem economico-social asemănător cu cel al țărilor membre ale UE, atât în privința structurilor principale, cât și în privința mecanismului de funcționare. Deși în alte țări comunitare se mențin numeroase particularități cu privire la sistemul economico-social, aceasta prezintă, în toate țările membre ale UE, câteva trăsături fundamentale comune:

a) realizarea unei eficiențe economice înalte, pe baza valorificării posibilităților oferite de progresul tehnico-științific contemporan;

b) asigurarea echității sociale, prin formarea veniturilor tuturor participanților la activitatea economică în raport cu rezultatele obținute, precum și redistribuirea unor venituri către stat;

c) menținerea echilibrului ecologic și folosirea resurselor naturale în concordanță cu cerințele unei dezvoltări economice durabile;

d) folosirea unui mecanism cu înaltă funcționalitate, prim îmbinarea pieței cu intervenția adecvată a statului.

Ca urmare, realizarea, în România, a unui sistem economio-social care să întrunească trăsăturile menționate ar înlesni integrarea țării în UE.

În al treilea rând, ambele tranziții parcurse de țara noastră sunt menite să asigure efecte sociale favorabile. Atât tranziția de la socialism spre alt sistem economico-social cât și tranziția determinată de integrarea in UE presupun numeroase restructurări în viața economică internă și în relațiile economice externe ale țării. Aceste restructurări au efecte considerabile asupra procesului instructiv educativ, ocupării forței de muncă , asigurării unor condiții decente de viață pentru populație. De aceea, se impune ca cele două tranziții actuale ale României să fie însoțite de o creștere economică susținută, care să permită reducerea și apoi eliminarea marilor decalaje economice existente între țara noastră și țările membre ale UE. Fără asigurarea premisei menționate, există riscul ca efecte sociale negative acumulate în cursul tranziției postsocialiste (privarea multor copii și tineri de instruirea necesară, șomajul cronic de masă, sărăcirea majorității populației, amplificarea corupției și violenței), să se accentueze prin integrarea țării în UE.

În al patrulea rând realizarea celor două tranziții actuale ale României presupune asigurarea unui cadru legislativ-instituțional adecvat și utilizarea lui deplină. Acest cadru trebui să favorizeze și să consacre restructurările necesare cu privire la sistemul politic, sistemul economico-social, sistemul relațiilor externe ale țării. Este firesc ca, sub toate aspectele menționate, țara noastră să realizeze o apropiere simțitoare față de țările membre ale UE, inclusiv prin asimilarea adecvată a sistemului de norme comunitare. Totodată este firesc ca această apropiere să nu afecteze păstrarea și afirmarea personalității României în contextul integrării europene.

Realizarea celor două tranziții actuale ale României într-o strânsă îmbinare, pe baza interdependenței dintre aceste procese, reprezintă o necesitate deosebit de stringentă. Prin elaborarea și înfăptuirea unei strategii naționale adecvate pentru cele două tranziții în care este angrenată țara noastră, s-ar realiza o interacțiune care ar potența efectele favorabile ale ambelor tranziții și le-ar limita pe cele nefavorabile.

Conturarea unei asemenea perspective ar orienta mai eficient activitatea cetățenilor și organelor statului, ceea ce ar amplifica rezultatele pozitive ale celor tranziții parcurse de România, concomitent cu evitarea celor negative. Cerința menționată este întrunită, în mare măsură, de Programul de bază de macrostabilizare și de dezvoltare a României până în anul 2000, în care se prevede că Guvernul va grăbi procesul de restructurare și de aderare, conform marilor opțiuni: consolidarea democrației, a statului de drept și dezvoltării competitivității economice. Însă pentru a genera rezultate preponderent favorabile, cele două tranziții actuale ale României ar trebui să fie derulate încât să fie atenuate și apoi eliminate marile decalaje economice dintre țara noastră și țările membre UE. Or, acesta presupune nu grăbirea celor două tranziții, ci realizarea lor pe baza unei strategii riguroase, ținând seama inclusiv de interdependența dintre tranziția postsocialistă și aderarea țării la UE.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Romania Si Dezvoltarea Economica In Profil Teritorial (ID: 146405)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Romania Si Dezvoltarea Economica In Profil Teritorial

Copyright Notice

Intocmirea Si Prezentarea Situatiilor Financiare la Sc

Managementul Public

Analiza Comportamentului Cetatenilor Fata de Deseurile Electrice Si Electronice

. Gestiunea Si Tipologia Riscurilor Bancare

Evidenta Marfurilor la Societatile Comerciale

Diagnosticarea Activitatii de Evaluare a Performantelor Profesionale

Copyright Notice

Similar Posts