Rolul Turismului In Dezvoltarea Economica Durabila a Judetului Hunedoara
Rolul turismului în dezvoltarea economică durabilă a județului Hunedoara
CUPRINS
Introducere :
Capitolul 1. Conceptul de turism
1.1.Definire și concepte
1.2.Dezvoltarea turismului – istoria turismului
1.3.Factori de influență ai activității de turism
1.3.1. Criterii de clasificarea factorilor de influență ai activității de turism :
1.4.Locul și rolul turismului în economie
1.4.1. Contribuția turismului la creșterea economică
1.4.2. Rolul economic al turismului
1.4.3. Rolul social al turismului
1.4.4. Rolul cultural-educativ
1.4.5. Rolul politic
1.5. Tipuri și forme ale turismului
1.6. Oferta turistică
1.6.1 Caracteristicile ofertei
1.7. Potențialul turistic
1.7.1. Componente ale potențialului turistic natural
1.7.2. Componentele potențialului turistic antropic
1.8. Produsul turistic
Capitolul 2. Impactul turismului asupra dezvoltării economice durabile
2.1. Conceptul de dezvoltare durabilă în turism
2.2.Influențele turismului asupra activității economice
2.3. Perspective ale dezvoltării durabile în turism
2.4.Obiectivele și efectele dezvoltării durabile
Capitolul 3. Județul Hunedoara – Tărâm de frumusețe și istorie
3.1.Prezentarea județului Hunedoara
3.1.1.Așezare, limite
3.1.2.Stema județului
3.1.3 Relieful
3.1.4. Clima
3.1.5. Vegetația și fauna
3.1.6. Hidrografia
3.1.7. Solurile
3.1.8. Scurt istoric
3.1.9. Etnografie și folclor
3.2. Potențialul turistic și valorificarea acestuia în județul Hunedoara
3.2.1.Potențialul turistic natural
3.2.2. Potențial turistic antropic
3.2.3.Potențialul turistic de odihnă, tratament și agrement
3.2.4.Potențialul turistic etno-folcloric :
3.3.Infrastructura turistică
3.4.Analiza SWOT a a turismului în județul Hunedoara
3.5.Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului în județul Hunedoara
3.6. Infrastructura de transport
3.7.Tipuri și forme de turism practicate în județul Hunedoara
3.8. Structuri de primire și cazare turistică în municipiul Hunedoara
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
Turismul este considerat azi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă imortanță a vieții economice și sociale.
Turismul reprezintă o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse dar mai ales a celor naturale: frumusețea peisajelor, calitățile curative ale apelor minerale sau termale, condițiile de climă.
Turismul asigură prosperitatea unor zone defavorizate și poate fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate.
Turismul prezintă impacturi asupra mediului economic, social, politic și natural.
Turismul, care este un mare consumator de muncă vie, joacă un rol important în economie. Turismul creează noi locuri de muncă și astfel participă la atragerea excedentului de forță de muncă din alte sectoare și contribuie în acest fel la atenuarea șomajului.
Turismul are și o semnificație socio-umană: acționează, prin natura pe care o are, în mod direct asupra turiștilor și asupra populației din zonele vizitate.
Se vorbește tot mai mult despre turismul durabil care a fost mai întâi cu mediul natural, cu cel socio-cultural și economic, pentru a se ajunge la concluzia că cele trei domenii sunt interdependente și inseparabile. Dacă durabilitatea presupune permanență atunci turismul durabil se raportează la o folosire optimă a resurselor, a diversității biologice, minimizarea impacturilor ecologice, culturale, sociale negative, în paralel cu maximizarea beneficiilor produse de conservare și de comunitățile locale.
Călătoriile și turismul reprezintă la ora actuală o piață globală, de dimensiuni uriașe, unde se manifestă cererea consumatorilor pentru o imensă varietate de produse și servicii. Nu doar dimensiunile și ritmurile sale de creștere fac această piață foarte atractivă, ci și potențialul său de viitor, nici pe de parte epuizat.
Finalizarea ciclului de pregătire universitară, în conformitate cu reglementările europene în acest sens, prevede elaborarea unei lucrări de licență aferente domeniului și respectiv programului de studiu parcurs în vederea susținerii examenului de absolvire. Alegerea și stabilirea temei de licență reprezintă o etapă importantă în cadrul pregătirii superioare de specialitate și implică o responsabilitate atât din partea absolventului cât și a îndrumătorului.
Pentru alegerea temei am avut în vedere pasiunea mea pentru călătorii, de vizitarea monumentelor istorice, vestigiilor istorice, petrecerea timpului liber în natură, în zone de agrement și relaxare, în stațiuni balneo-climaterice, așezăminte religioase și festivaluri etno-folclorice. Din această cauză am ales dezvoltarea durabilă a județului Hunedoara ca temă de licență, în primul rând că este județul meu natal, iar în al doilea rând pentru că este un județ bogat în floră și faună, în locuri minunate de petrecere a timpului liber, în monumente și castele, deci județul Hunedoara deține multe obiective istorice și culturale, foarte multe atracții turistice, multe obiceiuri și tradiții. Din aceste motive mi-am ales această lucrare.
Lucrarea cuprinde trei capitole structurate astfel:
În primul capitol descriu conceptul de turism, definesc turismul , turistul, călătorul, voiajul, călătoria, drumeția, istoricul turismului de la apariție până în prezent, factorii care influențează activitatea turistică și care este locul și rolul turismului în economie, voi descrie tipurile și formele de turism, inclusiv formele moderne de turism și potențialul turistic.
Capitolul al doilea va conține concepte de dezvoltare durabilă în turism , influențe ale turismului asupra activității economice cum ar fi: cazarea , transportul și seviciile, și demersuri pentru un turism durabil, toate cu un impact a turismului asupra dezvoltării economice durabile.
Ultimul capitol v-a descrie ce rol joacă turismul în dezvoltarea economică durabilă a județului HUNEDOARA, tipuri și forme specifice de turism și impactul lor asupra dezvoltării economice .
CAPITOLUL 1
CONCEPTUL DE TURISM
1.1.Definire și concepte
Numeroși specialiști consideră turismul ca fiind un fenomen specific epocii contemporane, și primele încercări de al defini și de al caracteriza datează din decolul al XIX-lea. Sensul termenului, chiar dacă pare ușor de înțeles, sarcina definirii fenomenului în sine s-a dovedit sa fie una dificilă.
Cuvântul „turist”, etimologic vorbind, provine din termenul englez ,,tour” (călătorie), sau ,,to tour” , ,,to make a tour” (a călători, a face o călătorie), acest termen a fost creat în Anglia, în jurul anilor 1700, ca să desemneze acțiunea de voiaj în Europa- în general și în Franța – în special. La rândul său, acest termen derivă din cuvântul francez ,,tour”(călătorie, plimbare, mișcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Acest termen francez are rădăcini și mai adânci, derivând din cuvântul grec ,,tournos” și, respectiv, din cel latin ,,turnus” și înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul ,, turism” a derivat și cel de ,,turist”, adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.
Profesorul elvețian dr.W.Hunziker, a fost cel care a elaborat o definiție a turismului – acceptată pe plan mondial, acesta apreciind că : ,, Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare” (1940).
O formulare interesantă cu privire la turism este specificată și în Dictionnaire Touristique International ( 1969 ) : ,, Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații , societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor “.
Tot în Dicționarul turistic internațional ( 1980 ) se precizează că :,, Turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a țintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale” .
Tot de termenul ,, turist “ se mai poate scrie că ar mai avea unele aspecte cum ar fi :
După Profesorul englez F.W.Ogilvie , in 1933 , consideră ca fiind turiști ,, … toate persoanele care satisfac cel puțin două condiții, și anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depășește un an și cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câștige”. Tot așa se pronunța și compatriotul său A.C.Norwal ( 1936 ) , considerând că turistul „ este acea persoană care intră într-o țară străină pentru alt scop decât de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care cheltuiește , în țara unde se stabilește temporar, banii câștigați în altă parte “.
Dacă am sintetiza cele enunțate, s-ar înțelege prin turism :
ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară, pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament ;
industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un nivel calitativ și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general.
Turistul este un vizitator temporar ce stă cel puțin 24 de ore în țara pe care o vizitează și motivele de călătorie se grupează în : loisir ( recreere, sănătate, sport, odihnă, studiu sau religie ), afaceri, familie, misiuni și reuniuni.
Excursionistul este un vizitator temporar care călătorește pentru propria lui plăcere și stă mai puțin de 24 de ore în țara pe care o vizitează.
Călătorul sau turistul în tranzit este considerată orice persoană care străbate o țară, chiar dacă rămâne mai mult de 24 de ore, dar cu condiția ca opririle să fie de scurtă durată și să aibă alte scopuri decât cele turistice.
Sunt considerați turiști persoanele care :
Efectuează o călătorie de agrement ( vacanță, concediu);
Se deplasează în stațiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate ;
Se deplasează în alte localități în scopul de a participa sau de a asista la competiții sportive ;
Călătoresc în scopuri profesionale ( conferințe internaționale, reuniuni stiințifice sau misiuni religioase);
Se deplasează în scopuri culturale.
1.2.Dezvoltarea turismului – istoria turismului
Călătoria propriu-zisă a început o dată cu practica războaielor și a schimburilor de bunuri. Ea a căpătat un scop ofensiv : cucerirea unui trai mai bun, uneori în detrimentul semenilor mai slabi. Se poate afirma că originea călătoriei poate fi plasată în Comuna Primitivă atunci când, mânați de necesități materiale, oamenii căutau la distanță ceea ce nu puteau găsi în preajma locuinței lor. Aceste călătorii nu pot fi identificate cu călătoriile în scop turistic, dar ele au trezit dorința de deplasare și curiozitatea oamenilor de a cunoaște ceea ce se află dincolo de locul în care își desfășurau existența.
Acum 2000 de ani înaintea lui Hristos, în India și Mesopotamia, călătoriile în scop comercial au fost considerate foarte importante încă de la începuturile civilizației. Portul Lothal ( sudul Indiei ) a fost un centru comercial esențial, situat între civilizațiile de pe valea Indului și cele sumeriere.
Anul 600 î.Hr. – cea mai veche formă de turism sub formă de agrement poate fi datată din această perioadă de timp, în Imperiul Babilonian și cel Egiptean. În Babilon a existat un muzeu de antichități, deschis pentru public. Egiptenii, pe de altă parte, organizau ceremonii religioase, la care participau credincioșii devotați. Mulți oameni vizitau orașele mari pentru a admira opere de artderată orice persoană care străbate o țară, chiar dacă rămâne mai mult de 24 de ore, dar cu condiția ca opririle să fie de scurtă durată și să aibă alte scopuri decât cele turistice.
Sunt considerați turiști persoanele care :
Efectuează o călătorie de agrement ( vacanță, concediu);
Se deplasează în stațiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate ;
Se deplasează în alte localități în scopul de a participa sau de a asista la competiții sportive ;
Călătoresc în scopuri profesionale ( conferințe internaționale, reuniuni stiințifice sau misiuni religioase);
Se deplasează în scopuri culturale.
1.2.Dezvoltarea turismului – istoria turismului
Călătoria propriu-zisă a început o dată cu practica războaielor și a schimburilor de bunuri. Ea a căpătat un scop ofensiv : cucerirea unui trai mai bun, uneori în detrimentul semenilor mai slabi. Se poate afirma că originea călătoriei poate fi plasată în Comuna Primitivă atunci când, mânați de necesități materiale, oamenii căutau la distanță ceea ce nu puteau găsi în preajma locuinței lor. Aceste călătorii nu pot fi identificate cu călătoriile în scop turistic, dar ele au trezit dorința de deplasare și curiozitatea oamenilor de a cunoaște ceea ce se află dincolo de locul în care își desfășurau existența.
Acum 2000 de ani înaintea lui Hristos, în India și Mesopotamia, călătoriile în scop comercial au fost considerate foarte importante încă de la începuturile civilizației. Portul Lothal ( sudul Indiei ) a fost un centru comercial esențial, situat între civilizațiile de pe valea Indului și cele sumeriere.
Anul 600 î.Hr. – cea mai veche formă de turism sub formă de agrement poate fi datată din această perioadă de timp, în Imperiul Babilonian și cel Egiptean. În Babilon a existat un muzeu de antichități, deschis pentru public. Egiptenii, pe de altă parte, organizau ceremonii religioase, la care participau credincioșii devotați. Mulți oameni vizitau orașele mari pentru a admira opere de artă, în special cu caracter religios sau monumental. În India, regii călătoreau în interesul imperiului. Brahmanii și oamenii obișnuiți călătoreau și ei, la rându-le în scopuri religioase. Mii de aristocrați și plebea se aglomerau în Sarnath sau Sravasti pentru a fi întâmpinați de zâmbetul celui luminat – martirul Buddha.
Anul 500 î.Hr. în civilizația greacă – călătorii greci mergeau în locurile în care existau temple dedicate zeilor, pentru a le aduce ofrande. Grecii se delectau, de asemeni, cu diferite festivaluri religioase, iar în mod treptat, aceste activități s-au legat din ce în ce mai mult de plăcerea de a călători în mod particular, în activități sportive. Atena avea să devină un centru important pentru mulți călători, dorind să vadă atracții majore, precum Partenonul. Au fost înființate hanuri și dependințe portuare pentru a răspunde nevoilor turiștilor. Curtezanele erau principalul „serviciu” de divertisment.
Aceasta marchează și era nașterii textelor turistice. Herodot poate fi considerat părintele cărților de călătorie, fiind primul care a pus pe hârtie anumite experiențe din diferite destinații ale regiunii Mării Mediterane. Au apărut și primele ghiduri turistice scrise, descriind, în principal, destinații precum Atena, Sparta sau Troia . Apar și semnele care indicau direcția spre un anumit han sau obiectiv, dispuse de-a lungul principalelor căi de acces.
Imperiul Roman – inexisteța unor granițe standard și siguranța călătorilor pe mare oferită de protecția patrulelor romane, facilitează primele călătorii în Imperiul Roman. Drumurile principale, laolaltă cu hanurile apărute de-a lungul lor – care sunt percursoarele motelurilor moderne , promovează și favorizează creșterea turismului. Romanii obișnuiau să călătorească în Sicilia, Grecia, Rhodos, Troia sau Egipt. Începând cu anul 300 d.Hr., Țara Sfântă a devenit o destinație populară. Romanii introduc ghidurile turistice scrise, numite „itineraria”, cu liste de hoteluri și notițe privind calitatea acestora. Au fost construite case secundare, în preajma Romei, folosite de către aristocrați ca reședințe de primăvară sau vară. Foarte la modă erau reședințele în jurul orașului Napoli, la sud de Roma. Napoli atrage deopotrivă intelectualii sau personalitățile retrase din viața socială sau politică. Cumae a atras partea superioară a societății, așa cum Baiae atrăgea plebea.
Evul Mediu – călătoriile devin periculoase și dificile pentru cei care călătoresc din motive comerciale sau profesionale. Europenii încearcă să găsească noi rute care să-i facă faimoși sau pentru a găsi noi piețe de desfacere pentru produsele lor. Muzicieni sau fețe religioase încearcă să răspândească mesajele lor mutându-se din loc în loc. Călătoriile în scop de expansiune a sferei de influență sunt deja o obișnuință.
Marele turism – apare în prima jumătate a secolului al XVII- lea și este o consecință directă a principiilor Renașterii. Sub conducerea reginei Elisabeta I, tinerii învățăcei de la curtea Marii Britanii sunt încurajați să părăsească regatul și să-și continue studiile în diferite orașe sau țări, pentru a dobândi experiență sau pentru a învăța alte limbi, obiceiuri. Mai târziu, această tradiție devine una comună, o pesoană bine educată fiind obișnuită să călătorească perioade mai lungi, împreună cu un tutore, completând un Grand Tour. Călătoriile de plăcere apar laolaltă cu cele în scopuri educaționale, aristocrația și chiar pătura de jos a societății, doresc să vadă civilizații sau orașe precum Veneția, Paris sau Florența. Până la sfârșitul secolului al XVIII- lea, turismul așa cum îl cunoaștem astăzi, se dezvoltă în etape, luând locul celui educațional. Activitatea turistică este inhibată de începerea Războaielor Napoleoniene, pentru aproximativ 30 de ani, marcând astfel sfârșitul modei Grand Tour.
Dezvoltarea SPA-urilor
SPA-urile prezintă anumite forme din cele mai vechi timpuri, băile romane sau terapiile englezești sunt asociate cu o stare de sănătate mai bună. Astfel, resorturile de gen de pe uscat se aglomerează, permițând celor de pe malul mării să ia avânt. Introducerea vapoarelor cu aburi din secolul XIX, înseamnă lărgirea orizontului turistic. Resorturile de la mai mare depărtare devenind, cel puțin pentru perioada verii, un loc de întâlnire pentru mulți nobili.
Turismul în secolul XX
Primul război mondial permite acumularea la scară largă de noi informații privind teritorii mai puțin cunoscute, crescând curiozitatea potențialilor turiști. Emigrarea masivă spre Statele Unite ale Americii dă startul unui turism permanent, noi căutători de terenuri sau de aur, mișcându-se constant pe continentul nord-american. Pe vechiul continent, apariția mașinilor permit călătoriile pe distanțe mai lungi, într-un timp mult mai scurt, astfel, resorturile de pe malurile mărilor devenind destinații populare.
Mai târziu în secolul XX, apar avioanele și vapoarele de croazieră care definitivează produsul turistic. Apar noi oportunități de afaceri, noi zone turistice beneficiază de investiții din ce în ce mai mari. Destinațiile exotice precum insulele din Pacific sau Asia de sud-est se dezvoltă laolaltă cu cele mai puțin convenționale, precum Patagonia, Tibet sau Alaska. Turismul se diversifică și ia amploare, ajungând în forma în care îl cunoaștem astăzi, cu ajutorul internetului și a colaborării internaționale.
1.3.Factori de influență ai activității de turism
1.3.1. Criterii de clasificarea factorilor de influență ai activității de turism :
După natura sau conținutul acestora :
Factori economici : veniturile populației, oferta turistică, prețurile și tarifele produselor turistice.
Factori tehnici : performanțele mijloacelor de transport, dotările tehnice existente,în unitățile hoteliere, de alimentație, tehnologiile folosite în construcții.
Factori sociali: urbanizarea și timpul liber.
Factori demografici:evoluția numerică a populației, structura pe vârste, modificarea duratei medii de viață, structura pe sexe, categorii socio-profesionale.
Factori psihologici, educativi și de civilizație: nivelul de instruire, setea de cultură, temperamentul, caracterul individual, dorința de cunoaștere.
Factori naturali : așezarea geografică, relieful, clima, poziția față de principalele căi de comunicație.
După durata acțiunii lor în timp :
Factori cu acțiune permanentă : creșterea timpului liber, modificarea veniturilor, mișcarea demografică.
Factori sezonieri : succesiunea anotimpurilor, structura anului școlar sau universitar, activitatea în agricultură.
Factori conjuncturali : crizele economice, politice, confruntările armate, catastrofele naturale, condițiile meteorologice.
După importanța sau rolul lor în determinarea fenomenului turistic :
Factori primari : veniturile populației, oferta, prețurile, timpul liber, mutațiile demografice ;
Factori secundari : climatul internațional, formalitățile de viză sau frontieră, diverse facilități.
În funcție de direcția lor de acțiune :
Factori exogeni : creșterea veniturilor, evoluția numerică a populației, sporirea gradului de urbanizare , etc ;
Factori endogeni : lansarea de noi produse, diversificarea gamei de servicii oferite, nivelul tarifelor, facilitățile de preț, pregătirea personalului, etc.
După profilul de marketing :
Factori ai cererii turistice : veniturile, urbanizarea, timpul liber.
Factori ai ofertei turistice : condițiile naturale, baza materială, costul prestațiilor, diversitatea și calitatea serviciilor ;
Factori ai confruntării cerere-ofertă : distribuția angențiilor de voiaj, calitatea infrastructurii, sistemul legislativ.
1.4.Locul și rolul turismului în economie
1.4.1. Contribuția turismului la creșterea economică
Fenomenul turistic, prin natura sa, este foarte complex cu implicații sociale, politice, culturale și economice. Industria călătoriilor și turismului, spre deosebire de alte sectoare de prestări de servicii, este o ramură de consecință, a cărei dezvoltare în fiecare etapă dată va fi permanent într-o strânsă corelare cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale.
Turistul, din punct de vedere economic, este consumator de bunuri și beneficiază de servicii și din cheltuielile acestuia și, implicit, din mijloacele financiare rezultate prin activitatea unităților economice ale industriei turismului – transport, cazare, alimentație, agrement, etc- o parte revine direct acestor unități sub formă de profit și de fonduri bănești pentru plata salariilor lucrătorilor ocupați în unitățile respective, altă parte intră în bugetul statului sau în cel local sub formă de impozite, taxe, etc., iar a treia parte este absorbită direct în alte ramuri ale economiei pentru plata produselor și bunurilor livrate și a serviciilor prestate de aceste sectoare pentru necesitățile industriei turismului.
Efectele economice ale consumului turistic trebuie evaluate și prin prisma veniturilor realizate de forța de muncă angrenată direct sau indirect în industria turismului : procesul de servire a turiștilor face apel la o forță de muncă numeroasă, cu un profil variat de calificare, ale cărei cheltuieli de consum sporesc ca rezultat al creșterii nivelului de trai datorită utilizării mai raționale și mai complete a forței de muncă pe măsura dezvoltării turismului.
Ce impact are turismul asupra economiei?
Dacă analizăm turismul ca sector economic distinct, se constată că este inclusă o gamă variată de servicii, începând cu serviciile de publicitate , cele de promovare , informare , de cazare și alimentație publică, de tratament balnear și de agrement.
Pentru țara noastră- în etapa actuală, ca urmare a prezenței unor resurse turistice neexploatate și insuficient de puse în valoare, turismul se constituie ca ramură cu posibilități însemnate de creștere și rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forța de muncă disponibilă prin restructurarea economică.
Turismul contribuie, pe lângă satisfacerea nevoilor materiale ale oamenilor, și la satisfacerea nevoilor spirituale . „ Orice pas al unei călătorii devine o aventură a cunoașterii ; la fiecare pas mori și învingi de bucurie, ineditul te face să renaști, natura te reînalță pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol “. ( Vasile Glăvan )
O clasificare a ramurilor economiei naționale duce la identificarea rolului turismului în economia națională :
Sectorul primar : include agricultura, care se ocupă cu creșterea animalelor, silvicultura, vânătoarea, pescuitul, industria extractivă.
Sectorul secundar : care include industriile de prelucrare : industria grea, industria ușoară, industria producției și furnizării de energie, industria alimentară, etc.
Sectorul terțiar : compus din sectorul serviciilor – comerț, transporturi, alimentație publică, turism, serviciile și activitățile care nu produc bunuri materiale, instituțiile de cultură, învățământ, asistență socială și medicală, sportul, etc.
Turismul este constituit ca o ramură dinstinctivă a economiei naționale.
Elementele locului turismului sunt :
Este o componentă a sectorului terțiar deoarece conținutul său include activități de natura serviciilor cum ar fi : transportul, alimentația, tratamentul, oferirea de informații, și de caracteristicile sale comune sectorului terțiar cum ar fi : consumul mare de muncă, intangibilitatea, nematerialitatea, nestocabilitatea, care sunt comune tuturor componentelor sectorului terțiar;
Are un caracter de ramură de interferență care este rezultatul diversității activităților ce dau un conținut prestațiilor turistice și prezenței unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei : transporturile, alimentația publică, tratamentul balneo-medical și ocrotirea sănătății ;
Este o ramură de sinteză pentru că desfașurarea activităților turistice necesită intrări din alte ramuri ca industria construcțiilor- și indirect : industria materialelor de construcții, sticlei, lemnului, construcții de mașini, chimică, industria energetică-alimentară, textilă, agricultura, transportul, telecomunicațiile, gospodărire comunală, cultură și artă, etc.;
Dezvoltarea turismului nu se poate asigura armonios decât într-o strânsă corelare cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale. La obținerea unui produs participă aproape toate ramurile economiei în mod direct sau indirect.
Cercetările care au fost făcute asupra rolului turismului subliniză faptul că are un impact considerabil asupra economiei societăților și culturile diferitelor țări. Acțiunea sa se manifestă pe mai multe ramuri : economic, social, cultural și politic.
Evaluarea consecințelor turismului devine o sarcină dificilă și complexă, mai ales în absența unui instrument specific de analiză și a unor informații pertinente, dar și datorită unor imprecizii în delimitarea și conceptualizarea economică a fenomenului.(Rodica Minciu )
Organizațiile internaționale ce activează în domeniul turismului : WTO, WTTC, EUROSTAT – au propus elaborarea și utilizarea unui Cont Satelit al Turismului ( CST ) combatibil cu Sistemul Contabilității Naționale adoptat de ONU, Banca Mondială și alte instituții specializate. CST își propune determinarea efectelor turismului asupra PIB, forței de muncă, balanței de plăți, etc. Pornind de la faptul că orice activitate turistică presupune un consum de resurse și o producție de bunuri și servicii ce antrenează și alte ramuri ale economiei precum agricultura, construcțiile , transportuile, comerțul, etc. Conferința Mondială pentru Măsurarea Impactului Economic al Turismului, organizată în 1999 la Nisa – Franța, sub egida Organizației Mondiale a Turismului ( OMT ), a pus la punct metodologia de aplicare a Contului Satelit, ca fiind o modalitate complexă de reliefare a contribuției turismului la dezvoltarea economică și de reprezentare statistică unitară. În cursul anului 2000 au avut loc numeroase sesiuni ale OMT pentru explicarea caracterului strategic al CST și a importanței lui în proiectarea strategiilor în domeniul turismului. Necesitaea aplicării lui a izvorât dintr-o lipsă acută de informații la nivelul guvernelor, înterprinzătorilor și populației cu privire la rolul, importanța și dimensiunile turismului în economiile naționale și în economia mondială. OMT încurajează țările în elaborarea CST și le oferă și asistență de specialitate.
1.4.2. Rolul economic al turismului
Turismul reprezintă un factor stimulator al sistemului economic global generând efecte (roluri ) pozitive directe și indirecte.
Rolul economic direct al turismului este subliniat de :
Contribuția turismului la creșterea produsului intern brut PIB și a venitului național datorită creșterii volumului încasărilor din turism care au fost realizate de prestatorii direcți – unități de cazare, alimentație publică, agrement, transportatori cât și a agențiilor de turism ca urmare a sporului de producție ;
Contribuția turismului internațional la reechilibrarea balanței comerciale de plăți ca urmare a creșterii volumului încasărilor valutare care rezultă din vânzarea serviciilor turistice pe valută și din exportul intern ;
Contribuția turismului la valorificarea unor categorii de resurse ca frumusețea peisajului, condițiile de climă, calitățile curative ale apelor minerale sau termominerale, monumentele de artă, vestigiile istorice, tradițiile populare, care găsesc în turism cea mai bună valorificare, poate unică ;
Contribuția turismului la creșterea prosperității zonelor în care se dezvoltă turismul – favorizând dezvoltarea infrastructurii în zonă, valorificarea resurselor, a forței de muncă și altele.
Rolul economic indirect al turismului este rezultatul faptului că : dezvoltarea turismului determină dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale : acțiunea de stimulare a dezvoltării altor ramuri, acestea se pot concretiza în :
locurile de muncă indirecte create în alte sectoare prin dezvoltarea turismului ;
creșterea veniturilor indirecte și a produsului indirect din alte ramuri ;
creșterea investițiilor din alte sectoare de activitate, a veniturilor suplimentare
obținute de acestea prin promovarea potențialului turistic al unei zone și intensificarea circulației turistice ;
efectele în planul sănătății, refacerii capacității de muncă a resurselor umane ;
efectele în planul dezvoltării teritoriale echilibrate, datoria mutațiilor fluxurilor turistice.
1.4.3. Rolul social al turismului
Turismul contribuie la crearea de noi locuri de muncă în: turism și în celelalte ramuri care se dezvoltă datorită dezvoltării turismului – și la apariția de noi meserii cum ar fi cel de animator în turism, și pe această cale reducerea șomajului.
Turismul mai contribuie și la refacerea capacității fizice și psihice a oamenilor, cu consecințe pozitive asupra productivității muncii.
1.4.4. Rolul cultural-educativ
Vizitarea unei zone îi oferă turistului posibilitatea de a dobândi noi cunoștințe de geografie, istorie, științele naturii, artă, literatură, etc.
Contactul turiștilor cu zone sau țări cu nivel mai ridicat de cultură și civilizație poate avea efecte pozitive asupra acestora.
1.4.5. Rolul politic
Turismul, este considerat „mesager al păcii” contribuie la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare aparținând diferitelor culturi.
Aportul turismului la progresul economico – social, intensitatea acțiunilor sale diferă semnificativ de la o țară la alta, în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată față de el.
1.5. Tipuri și forme ale turismului
Asocierea serviciilor definesc formele de turism cum ar fi : transportul, cazarea, alimentația, tratamentul, agrementul, etc, și modul de comercializare a acestora.
Formele de turism se grupează după criterii și posibilități astfel :
Locul de proveniență sau originea turiștilor : turism intern și turism internațional
După modalitatea de comercializare a vacanțelor :
Turism organizat – când se angajează anticipat prestațiile principalelor servicii legate de călătorie și sejur ;
Turism pe cont propriu – când vizitatorul hotărăște singur durata deplasării, asupra destinației, modul și mijlocul de transport și perioada de ședere ;
Turismul semiorganizat sau mixt – îmbinarea celor două forme prezentate mai sus.
c)În funcție de gradul de mobilitate a turistului :
Turism itinerant sau de circulație – cu șederi scurte de 1-2 zile în același loc, gradul de mobilitate este ridicat, iar programul cuprinde vizitarea mai multor locuri ;
Turism de sejur – gradul de mobilitate este redus , vacanța se petrece în aceiași localitate , indiferent de durată .
d)Din punct de vedere al periodicității sau frecvenței de manifestare a cererii :
Turism continuu sau permanent care se organizează pe întreaga durată a anului cum ar fi : turismul cultural sau cel de afaceri ;
Turismul sezonier se referă la anumite condiții naturale sau evenimente culturale, artistice sau sportive, și se grupează în : turismul de iarnă , turismul de vară și turismul ocazional.
e)După mijlocul de transport folosit : drumeții, turism: rutier, feroviar, naval și aerian.
f)În funcție de motivația deplasărilor :
Turismul de agrement este cea mai întâlnită formă de turism, fiind un prilej de cunoaștere a noi locuri , istoria și obiceiurile lor și din acest punc de vedere se interferează cu așa-numitul turism cultural ;
Turismul de odihnă și recreere cu un caracter mai puțin dinamic , sejurul este mai lung , legat de o anumită localitate cu particularități specifice ;
Turismul de tratament și cură balneară este o forma specifică a turismului de odihnă, pentru a preveni anumite îmbolnăviri și din această cauză este legat de anumite stațiuni cunoscute pentru proprietățiile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru nămoluri ;
Turismul sportiv care este agreat de anumite categorii ale populației. El acoperă toate categoriile de sporturi : de la cele nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare și pescuit ;
Turismul științific este cu caracter ocazional , se referă la participarea la congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, obiective hidroenergetice, vizitarea unor peșteri, rezervații naturale, monumente ale naturii, acestea din urmă având un interes științific ;
Turismul de cumpărături sau shopping tourism – determinat de deplasările ocazionale, în alte localități sau țări ,în vederea achiziționării unor produse în condiții avantajoase față de cele oferite pe plan local ori național sau a unor produse pe care nu le oferă piața locală.
g)După caracteristicile socio-culturale ale cererii :
Turismul particular ( privat ) se adresează unor persoane cu venituri ridicate care dispun de o a doua reședință cum ar fi case de vacanță la munte sau la mare;
Turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilități financiare relativ limitate. Acești turiști solicită forme ieftine de cazare și mijloace de transport în comun de unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de transport. În această categorie se încadrează și cei care solicită bilete prin sindicat ;
Turismul pentru tineret este o formă particulară a turismului social, care se adresează categoriilor tinere ale populației. Această formă de turism apelează la tabere de creație, cantonamente, vacanțe la prețuri medii și submedii, fiind utilizate mijloacele de transport mai ieftine, forme suplimentare de cazare, pensiuni ;
Turismul de afaceri este forma de turism care se practică de catre angajați în interes de servici, în interiorul sau în afara țării de reședință, care include participarea la întâlniri de afaceri, expoziții , conferințe sau reuniuni.
h)După categoria de vârstă și ocupația turiștilor : turism pentru tineret, populația activă și pensionari.
i)După caracteristicile prestației turistice principale preferate de turist în cadrul sejurului :
Turismul de sejur pe litoral care este practicat pentru cura heliomarină, sporturi nautice, odihnă și recreere, tratament balnear ;
Turism de sejur în stațiunile montane cuprinde turismul practicat în vacanțe si weekend aproape în tot timpul anului și iarna pentru practicarea sporturilor de sezon :
schi, sanie, patinaj, snowbord, etc.
Turismul în stațiunile balneo-climaterice care reprezintă un sector major în cadrul industriei turistice românești, datorită particularităților sale specifice. O treime din apele termale și minerale de care beneficiază Europa este concentrată în România, iar efectele acestora pentru sănătate au fost atestate de-a lungul secolelor ;
Turismul cu caracter special : vânătoare și pescuit sportiv, congrese, conferințe .
Se mai pot menționa, tot după caracteristicile socio-economice ale cererii și ale clientelei și : turismul politic, turismul urban și turismul rural.
Turismul politic – participarea la evenimentele politice însemnate sau la sărbători naționale.
Turismul urban – petrecerea timpului liber sau a vacanțelor în orașe pentru vizitarea acestora sau pentru desfășurarea unor activități diverse : vizionarea de spectacole, expoziții, vizitarea de muzee, etc.
Turismul rural reprezintă una din cele mai reușite soluții în ceea ce privește armonizarea cerințelor turismului cu exigențele protejării mediului și dezvoltării durabile și se definește în sens larg prin dorința de a petrece vacanța în mijlocul naturii, de întoarcere la viața și obiceiurile tradiționale. Agroturismul este mai strict din punc de vedere al condițiilor ce se impun pentru petrecerea vacanței și presupune șederea în locuința țărănească, consumarea de produse agricole și de participarea într-o anumită măsură la activitățile agricole specifice.
După caracteristicile geografice ale zonelor în care sunt amplasate și de categoria valorilor turistice, satele turistice se grupează în : etnofolclorice, de creație artistică, peisagistice și climatice, viti-pomicole, pescărești și vânătorești, pastorale, pentru practicarea sporturilor de iarnă.
j)După vârsta participanților : turismul pentru preșcolari, elevi, tineret, adulți si cei de vârsta a III-a.
1.6. Oferta turistică
Oferta turistică, categorie corelativă a pieței turistice, constituie în multe situații, mobilul determinant al efectuării actului turistic.
Dinstincția care trebuie evidențiată între oferta și producția turistică pornește de la definirea celor doi termeni. Astfel, oferta turistică este reprezentată de cadrul și potențialul natural și antropic, echipamentul de „ producție ” a serviciilor turistice, ansamblul bunurilor și serviciilor destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activitățile specifice, infrastructura turistică și condițiile de comercializare.
Producția turistică este dată de ansamblul de servicii care mobilizează forța de muncă, echipamentul turistic și bunurile materiale și care se materializează într-un consum efectiv.
Oferta turistică , în cocluzie, presupune nu numai producția turistică ci și existența factorilor naturali.
Relația ofertă turistică – producție turistică este marcată de o serie de particularități și care o diferențiază de aceeași relație existentă pe piața bunurilor materiale :
producția turistică poate fi cel mult egală cu oferta, în timp ce pe piața bunurilor materiale, oferta este cel mult egală cu producția ;
oferta turistică există și independent de producție, pe când producția turistică nu se poate realiza în afara ofertei ; în schimb, oferta bunurilor materiale nu se poate detașa de existența unei producții ;
structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producției turistice, în timp ce structura ofertei de bunuri reflectă structura producției respective ;
oferta turistică este fermă – există atâta timp cât există și elemente care o compun, pe când, producția turistică e efemeră, ea există atâta timp cât manifestă consumul și încetează odată cu încheierea acestuia.
Relația dintre cele două elemente este foarte complexă, de intercondiționare reciprocă, oferta fiind sursă a producției turistice, iar producția fiind cea care-i dă viață, adică mobilizează forța.
1.6.1 Caracteristicile ofertei
Din definițiile prezentate rezultă că : oferta turistică are un caracter complex și eterogen, fiind alcătuit din mai multe componente, care se pot structura astfel :
potențialul turistic, ca element de atracție a cererii turistice format din totalitatea resurselor naturale și antropice ale unei zone ;
echipamentul turistic, alcătuit din ansamblul activelor fixe și circulante care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor ;
serviciile prestate turiștilor și bunurile oferite acestora spre consum, bunuri cu destinație turisttică exclusiv ;
forța de muncă care transformă din potențiale în efective celelalte elemente sus menționate.
Complexitatea ofertei turistice ( și a producției, în egală măsură ), este dată și de numărul mare de prestatori sau „ fabricanți ” ai produselor turistice. Faptul că produsul turistic este format dintr-un ansamblu de servicii, fiecare cu specificul său, face aproape imposibilă furnizarea de către un singur producător a tuturor prestațiilor generate de consumul turistic. De aceea , prestatorii sunt puternic specializați, au profile diferite, uneori chiar interese diferite și cel mai adesea un mod de organizare dinstinct. Astfel, la realizarea prodului turistic participă societăți comerciale care au ca obiect de activitate cazarea, masa, transportul, agrementul, „fabricarea ” călătoriilor turistice – touroperatori; de asemenea pot participa organisme și asociații cu vocație socială, organisme locale și teritoriale, etc.
Pe lângă această specializare puternică a prestațiilor de servicii turistice, trebuie să menționăm și faptul că între aceștia predomină întreprinderile mici și mijlocii, fapt care a și dus la o fărâmițare excesivă a ofertanților de servicii turistice. Se poate constata, că nu se poate exclude posibilitatea regrupării lor în organisme puternice, bine individualizate, care pot domina piața turistică la un moment dat.
O altă caracteristică a ofertei turistice, cu multiple implicații în realizarea actului turistic, o reprezintă rigiditatea acesteia. Această particularitate este datorată, în primul rând, inadaptabilității ( adaptabilității reduse ) la variațiile atât cantitative cât și calitative ale cererii turistice.
Imposibilitatea deplasării ofertei, care presupune mobilitatea consumatorului și nu a produsului turistic, constituie o altă particularitate a ofertei turistice. De asemenea, oferta turistică nu poate fi stocată – odată necomsumată, ea se pierde, aspect care presupune cheltuieli suplimentare pentru agenții economici ofertanți în sensul promovării produselor turistice și adaptării acestora la mutațiile intervenite în structura cererii.
Oferta turistică este dependentă de echipamentele turistice, de numărul și structura forței de muncă. În industria turistică, investițiile, atât materiale cât și umane, sunt foarte costisitoare, fapt care nu permite înlocuirea rapidă a acestora pentru a se adapta la mobilitatea cererii turistice.
1.7. Potențialul turistic
Potențialul turistic este o parte a ofertei turistice și constituie, datorită valorii, originalității și diversității componentelor sale, condiția esențială dezvoltării turismului.
„ Potențialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamlul elementelor ( naturale și antropice ) ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitarea și primirea turiștilor ” (Rodica Minciu).
Aceste elemente naturale sau antropice sunt privite ca „ atracții turistice” sau „resurse turistice”, termeni al căror conținut diferă.
Termenul de „atracții turistice” se referă la elementele naturale sau antropice care pot atrage vizitatorii într-un loc, care produc impresii, de exemplu : o plajă, un munte, o cascadă, un monument de artă, un obiectiv istoric, etc.
Termenul de „ resurse turistice ” este mai complet, desemnând atât atracția propriu-zisă, cât și implicațiile de ordin economic ale acestora, „materia primă ” care urmează să fie supusă unui proces de prelucrare în vederea obținerii produsului turistic.
Potențialul turistic reprezintă oferta turistică potențială a unui teritoriu dat ( figura 1.1) :
Fig:1.1 Reprezentarea potențialului și ofertei turistice
Valorificarea potențialului turistic presupune existenta alături de resursele naturale și antropice și a bazei materiale specifice, precum și a infrastructurii. Patrimoniul turistic (figura 1.2 ) este deci rezultatul combinării tuturor acestor elemente :
Fig 1.2 Elementele patrimoniului turistic
1.7.1. Componente ale potențialului turistic natural
a)Relieful – prin felul său, este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă.
Principalele atracții ale reliefului sunt :
treptele și formele de relief ( relieful glaciar, carstic, vulcanic, etc.);
stâncile cu forma bizară;
fenomenele geologice , etc.
Relieful este, ca atracție turistică de sine stătătoare și stimulează practicarea drumeției, alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului, cât și ca suport pentru alte elemente de potențial cum ar fi : hidrografie, floră, faună, etc.
b) Clima are o contribuție la crearea ambianței favorabile călătoriei prin :
– regimul precipitațiilor;
-temperatura și umiditatea aerului;
-nebulozitatea atmosferei;
-brizele montane și marine.
Clima este constituită ca o condiție de bază pentru practicarea unor forme de turism :
sporturile de iarnă prin prezența, consistența și menținerea stratului de zapadă;
cura heliomarină;
climatoterapia.
c)Hidrografia contribuie și ea la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor elemente de potențial turistic : râuri, fluvii, lacuri naturale – inclusiv cele terapeutice – și antropice, mări, delte și estuare, ape minerale si termominerale și favorizează practicarea turismului de sfârșit de săptămână, de pescuit, de cură heliomarină, de practicarea sporturilor nautice, de tratament balnear.
d)Vegetația care este reprezentată prin păduri, pajiști, arborete și reprezintă :
– o atracție turistică în sine : parcuri naturale – ca destinații de vacanță, parcuri dendrologice, rezervații științifice ;
– turismul de odihnă, recreere, agrement reprezintă un interes deosebit și un element care sporește atractivitatea celorlalte componente ale potențialului turistic.
e)Fauna prezintă o importanță din punct de vedere turistic :
– cinegetică și piscicolă – prin bogăția și varietatea speciilor ;
– estetică – prin contribuirea la creșterea atractivității zonelor vizitate;
– științifică – prin existența unor specii rare sau pe cale de dispariție protejate în rezervații și parcuri zoologice și constituie o motivație pentru practicarea turismului de vânătoare și pescuit sportiv, științific, de cunoaștere.
f)Rezervațiile naturale prezintă o importanță prin :
– aspect estetic – ca element de atractivitate;
– cognitiv-științific ca bază a turismului profesional și de cunoaștere.
O structură a potențialului turistic natural este prezentată în figura 1.3.
Fig.1.3 Componentele potențialului turistic natural
1.7.2 Componentele potențialului turistic antropic
România dispune de un valoros și bogat potențial antropic, fiind rezultatul existenței și istoriei de peste două milenii a poporului român în acest spațiu geografic.
Gruparea componentele potențialului turistic antropic (figura 1.4 ), care se evidențiază prin atractivitatea și valoarea lor :
a ) Potențialul cultural-istoric format din :
vestigii arheologice și monumente istorice și de artă;
elemente de etnografie și folclor;
instituții și evenimente cultural-artistice;
b) Potențialul tehnico-economic;
c) Potențialul socio-demografic;
STRUCTURA
POTENȚIALULUI
TURISTIC ANTROPIC
Cultural-istoric Tehnico-economic Socio-demografice
-vestigii arheologice: -amenajări hidroenergetice: – populație;
grecești,dacice, baraje,lacuri de acumulare – așezări :
romane,medievale; -canale de navigație,drumuri -urbane;
-monumente istorice de și poduri; -rurale.
artă si arhitectură; -diferite unități economice:
-elemente de etnografie ferme agricole,centre viticole
și folclor; etc.
-instituții și evenimente.
Cultural-artistice
Fig1.4 Structura potențialului turistic antropic
1.8. Produsul turistic
Conceptul de produs turistic
Produsul turistic cuprinde un ansamblu de produse și servicii valorificate în cadrul unei ambianțe specifice create de factori naturali într-o anumită regiune. Rolul produsului turistic este să corespundă nevoilor multilpe ale turiștilor, asigurând un benefiu pentru organizator, îndeplinind două funcții inseparabile și complementare :
funcția obiectivă ( concretă )- legată de performanțele fizice ale produsului ;
funcția subiectivă ( psihologică )- determinată de satisfacțiile oferite prin consumul produsului turistic .
O definiție a produsului turistic ar fi : „ Produsul turistic este marfa specială, confecționată prin relații inter-comunicare de un producător și proprietar colectiv ( proprietarul agenției , proprietarul cazării, proprietarul mijloacelor de transport, turistul, natura și cultura ), niciodată o consumabilă în întregime, care este compusă din obiecte, servicii, imagini, reprezentări și amintiri împreună cu valorile atașate acestora, care se vinde și se cumpără numai atunci când descrierea produsului turistic ( imaginea ) generată de vânzător este identică sau mult asemănătoare cu reprezentarea anticipată a produsului turistic, preexistentă la cumpărător ” (Emil Pop ).
Produsul turistic este o combinație în variante multiple a :
elemntelor de atractivitate – resurse turistice naturale și antropice- pe care le oferă o zonă ( destinație dată) ;
serviciilor specifice și nespecifice ( rezultat al acțiunii forței de muncă asupra bazei materiale generale și specifice ) .
Prin produs turistic se înțelege totalitatea bunurilor și serviciilor oferite turiștilor de către una sau mai multe întreprinderi turistice cum ar fi : agenții de turism sau prestatorii direcți – hotel, restaurant, etc.
Produsul turistic este o formă de comercializare a ofertei turistice. Elementele sale componente : transport, cazare, alimentație, agrement, tratament balnear , etc. Se poate comercializa sub formă de pachet turistic sau separat. Între componentele produsului turistic există o relație de interdependență, fiecare dintre acestea având un rol important în crearea satisfacției clienților.
Posibilitățile multiple de combinare a elementelor de atractivitate cu prestările de servicii oferă posibilitatea diferențierii produselor turistice contribuind și la sporirea gradului de atractivitate a produselor turistice oferite chiar în cadrul aceleiași destinații de vacanță sau forme de turism.
Caracteristici ale produselor turistice :
sunt eterogene – rezultat al dependenței serviciilor de dotările materiale și persoana prestatorului ;
sunt complexe – rezultat al combinării în variante multiple a elementelor componente ;
sunt nestocabile – elementele care le compun , de exemplu : locurile din avion, zăpada, nopțile de cazar , etc., nu pot fi stocate ;
se produc pe măsură ce se manifestă consumul ;
au caracter sezonier, cu excepția reuniunilor, afacerilor și, parțial, turismul de sfârșit de săptămână sau cel balnear.
CAPITOLUL 2
IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII ECONOMICE DURABILE
2.1. Conceptul de dezvoltare durabilă în turism
În ultima perioadă a fost adoptat și în ramura turismului conceptul de „ dezvoltare durabilă”, care este utilizat și în alte sectoare de activitate. Pentru turism, acest concept a fost enunțat de U.I.C.N.- Uniunea Internațională de Conservare a Naturii- astfel :
„ Dezvoltarea durabilă este un proces care se desfășoară fără a distruge sau epuiza resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de reânnoire a lor, renunțându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în așa fel, încât de ele să beneficieza și generațiile viitoare ”.
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică al căror fundament îl reprezintă asigurarea echilibrului între sistemele socio-economice și potențialul natural.
Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare ( WCEF ) în raportul „ Viitorul nostru comun ”, cunoscut și sub numele de „ Raportul Bruntland ” : „ dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi ”.
Dezvoltarea durabilă este un obiectiv general al Uniunii Europene care guvernează toate politicile și activitățile Uniunii. Ea se referă la menținerea capacității Pământului de a susține viața în toată diversitatea ei și este fundamentată pe principiul democrației, egalități între sexe, solidarității , respectului față de lege și față de drepturile fundamentale ale omului , inclusiv libertatea și egalitatea de șanse.
Există trei principii majore de dezvoltare durabilă :
Durabilitatea ecologică, care asigură o dezvoltare suportabilă , și menține toate procesele ecologice esențiale, cu precădere cele ale diversității resurselor biologice ;
Durabilitatea socială și culturală care garantează o dezvoltare economică favorabilă membrilor societății, compatibilă cu cultura și valorile de cultură și civilizație existente, cu păstrarea identităților comunitate ;
Durabilitatea economică, având un rol în asigurarea unei dezvoltări economice eficiente, resursele fiind astfel gestionate, încât să existe și în viitor.
Durabilitatea economică a turismului se definește ca un model de dezvoltare care asigură :
Ameliorarea calității vieții în așezările umane care primesc turiști ;
Posibilitatea de a oferi vizitatorilor experiențe de primă calitate ;
Păstrarea calității mediului ambiant, element esențial pentru vizitatori și gazde.
Avantajele promovării unui turism durabil, pentru protejarea mediului, are următoarele aspecte :
Turismul durabil favorizează înțelegerea efectelor activităților de turism asupra mediului natural, cultural și uman ;
Asigură realizarea unei planificări și zonări a teritoriului care să permită o dezvoltare turistică adaptată la capacitatea de suport a ecosistemelor ;
Orientează realizarea unor dotări și instalații de agrement, care poate fi benefică și pentru populația locală și poate contribui astfel cu fonduri la conservarea siturilor arheologice, clădirilor și vestigiilor istorice ;
Favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut ;
Respectă și asigură cerințele de protecție a mediului, dovedind importanța resurselor naturale și cultural-istorice, pentru creșterea bunăstării economice și sociale a comunității locale.
Conceptul de turism durabil este determinat de procesul de creștere a populației, de dorința de ridicare a nivelului de trai dar și de cunoaștere a capacității de suport a mediului.
Dezvoltarea durabilă se bazează pe următoarele principii manageriale esențiale :
-redistribuirea activității economice și realocarea resurselor, satisfacerea nevoilor esențiale ale vieții și creșterea economică ; acces legal la resurse, creșterea efortului tehnologic și folosirea rațională a acestora ; stabilirea unei rate minime de exploatare și de consumare a resurselor „ inepuizabile ”; stabilirea limitelor ecologice, a standardelor și normelor de consum, cu reducerea consumurilor nejustificate ; menținerea unui optim de populație, creșterea demografică fiind în concordanță cu potențialul ecosistemelor exploatabile ; conservarea resurselor de bază și păstrarea arealelor naturale care susțin patrimoniul genetic al florei și faunei; controlul comunitar, rolul comunității locale asupra luării deciziilor de dezvoltare locală; asigurarea unui management al tuturor resurselor care să pună accent pe calitate.
Dacă se pornește de la punctele cheie ale dezvoltării durabile, impactul activităților turistice ar presupune : creșterea viabilității unor localități cu resurse naturale reduse, utilizarea terenurilor slab productive agricol, prin realizarea unor dotări turistice corespunzătoare ,creșterea veniturilor bănesți ale locuitorilor în condițiile reducerii pășunatului și a exploatărilor silvice ; creșterea puterii economice a localităților, prin obținerea de noi venituri din noi taxe și impozite locale ; încurajarea activităților tradiționale, mai ales cu caracter artizanal și de mică industrie tradițională ; dezvoltarea unui comerț specific bazat pe produsele economice locale și meșteșugărești;
În dezvoltarea durabilă, turismului îi revine rolul de a observa și promova obiectivele generale ale societății , se poate fundamenta echilibrul dintre activitățile turistice și cele ale dezvoltării durabile.
Strategia națională de dezvoltare economico-socială durabilă pe termen mediu privește turismul ca un sector prioritar și este capabil să contribuie la relansarea și redresarea economică a României.
În ultimii 50 de ani turismul a devenit una din cele mai importante industrii aflată în continuă dezvoltare. Turismul a devenit o mare problemă culturală și de mediu în multe zone datorită dezvoltării puternice pe termen scurt care nu ține cont de schimbările pe termen lung pe care le produce. Conceptele, care au fost puse cap la cap, alcătuiesc o strategie de turism durabil și au fost proiectate și testate pentru a evita deteriorarea echilibrului zonelor unde se desfășoară activități turistice și sunt potrivite pentru a fi aplicate și în România. Timp de mulți ani, România a fost ținută separat de sistemul turistic internațional din motive politice, dar acum, cu ajutorul strategiilor de turism durabil poate începe obținerea de beneficii din turism cu evitarea greșelilor care s-au făcut în alte zone. Se are în vedere că turismul nu poate să garanteze rezolvarea tuturor problemelor ariilor protejate din România. Turismul este o afacere riscantă, nu toți anii sunt de succes și nu toate regiunile pot fi de succes ( din punct de vedere al activităților turistice ). Pentru a fi o reușită, este nevoie de o abordare echilibrată care să aibă în centrul atenției valorile culturale și naturale, este nevoie de sprijinul autorităților locale și centrale. În acest context, nu este momentul pentru dispute sau rivalități, este nevoie de idei bune și management corect.
Conceptul de dezvoltare durabilă impune performanțe pe trei planuri :
De ordin economic – creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor ;
De ordin ecologic – reciclarea, evitarea degradării mediului, reducerea sustragerii terenurilor din circuitul agricol ;
De ordin social – creșterea numărului locurilor de muncă, practicarea unei meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului, ca măsuri de regenerare fizică, psihică, etc.
Conceptul de turism durabil este legat de procesul de creștere a populației, a nivelului său de trai și a capacității de suport a mediului natural.
2.2.Influențele turismului asupra activității economice
Turismul este reprezentat, astăzi, ca una din componentele esențiale ale sectorului terțiar, fiind constituit din prestații de servicii, apartenența la acest sector derivând din modul de realizare a unora din trăsăturile sale definitorii ca mobilitate, dinamism sau capacitate de adaptare la exigențele fiecărui turist, precum și din particularitățile produsului turistic, acesta fiind rezultatul combinării armonioase a mai multor servicii cu trăsături specifice și mecanisme proprii de utilizare.
Organizația Mondială a Turismului – într-un studiu realizat în anul 1980 – împarte efectele turismului asupra economiei în trei categorii după cum urmează :
Efecte globale : asupra economiei naționale, în general, stimulării producției, folosirii forței de muncă ;
Efecte parțiale : asupra echilibrului balanței de plăți , nivelul ratei de schimb, masei monetare și circulației băneșri, modului de distribuție a veniturilor, dezvoltării regionale,mediului rural, mișcării demografice ;
Efecte externe : asupra calității mediului , formării profesionale, obiceiurilor de cosum, instruirii și educației, schimbărilor sociale și culturale.
Dimensiunea fenomenului turistic , prin prezentarea multifuncționalității acestuia evidențiază interdependența dintre dezvoltarea turismului și creșterea economică , proces care intensifică și antrenează cererea pentru o serie de bunuri și servicii, care altfel nu ar fi fost produse sau prestate . structura cheltuielilor turistice reflectă impulsul pe care aceste cheltuieli îl dau sectoarelor ce concură la realizarea produsului turistic, procesul de creștere a veniturilor având loc cu precădere în aceste sectoare dar și în alte sectoare ale economiei, prin intermediul intrărilor succesive de bani, încasați de la turiști, încasări ce reprezintă venituri derivate ale acestor sectoare.
2.3. Perspective ale dezvoltării durabile în turism
În procesul actual de instituționalizare a noilor structuri organizatorice din turismul românesc , s-a omis introducerea în discuție a unei concepții clare de dezvoltare în perspectivă a turismului.
În teoria și practica reformei din turismul românesc, introducerea conceptului de „dezvoltare durabilă” ar avea capacitatea de a ne permite o evaluare corectă a nivelului real de evoluție turistică la care ne situăm și stabilirea unor elemente necesare de evaluare și fundamentare anticipată a perspectivei.
În condițiile încorporării principiilor dezvoltării durabile în strategia de dezvoltare a României, valorificarea superioară a resurselor turistice se impune cu pregnanță. Aceasta presupune atât o valorificare complexă și eficientă în contextul unui „ turism intensiv ”, cât și o protejare și conservare a resurselor turistice, multe dintre ele epuizabile într-un viitor apropiat.
Sistemul economiei de piață și stilul de viață tind să creeze un mediu omogen, iar tradițiile culturale strict legate de resurse locale și de nevoile reale impuse de factori naturali au un rol important în păstrarea sănătății , a diversității parametrilor ecologici naturali. De aceea , dezvoltarea durabilă trebuie să prezinte anumite soluții, modele de dezvoltare alternative, tehnici curate, nepoluante, schimbarea modelelor de producție și de consum actuale care contribuie la distrugerea echilibrelor geochimice ale Terrei.
Pe termen lung, costurile financiare pentru susținerea unui turism durabil pot apărea ca fiind ridicate, iar costurile ulterioare pentru refacerea ecologică sunt mult mai mari, iar de multe ori efectele negative asupra naturii sunt ireversibile.
Obiectivele strategice sunt acele stimulente oferite de către guvern pentru dezvoltări turistice care prezintă instrumente folosite în realizarea obiectivelor stabilite prin ploitica dezvoltării durabile în domeniul turismului.
Principalele obiective politice în cadrul strategiei de turism sunt : dezvoltarea unui sector turistic, care sub toate aspectele și la toate nivelurile, să se situeze la o calitate ridicată și nu neapărat la costuri ridicate ; încurajarea folosirii turismului în schimburile culturale și economice ; repartizarea beneficiilor turismului atât direct , cât și indirect ; conservarea resurselor naturale și culturale ca parte și premise ale dezvoltării turismului, care să reflecte tradițiile locale ; acordarea unui larg sprijin sectoarelor unde se intersectează turismul local cu cel internațional prin politici și programe de dezvoltare printr-un sistem de facilități financiar – economice ; maximizarea încasărilor valutare pentru a asigura excedentul balanței de plăți ;atragerea turiștilor cu posibilități financiare ridicate ; creșterea populației ocupate, în general, și în mod deosebit direct sau indirect în turism ; încurajarea regiunilor periferice prin creșterea veniturilor și a populației ocupate și de aici oprirea emigrației.
Orice plan de acțiune trebuie să includă pe lângă arealul protejat și regiunea înconjurătoare și integrarea pe cât posibil în strategia națională a dezvoltării durabile a turismului. Această elaborare a planurilor se bazează pe o largă cooperare între ecologi, organizatori în turism și populația locală, iar planurile respective includ stabilirea clară a scopurilor de protecție, discuții și acorduri privind scopurile dezvoltării durabile a turismului cu alți parteneri.
Turismul trebuie să fie durabil astfel prejudiciile activităților turistice asupra mediului, care vor avea un impact negativ asupra societății, vor tinde să distrugă însăși baza pe care s-a clădit prosperitatea acestui sector.
În ceea ce privește rolul statului în asigurarea durabilității turismului, politicile guvernelor în materie de dezvoltare și promovare a turismului trebuie să fie axate pe următoarele elemente :
crearea unui cadru politic global vizând dezvoltarea durabilă a turismului ;
un plan director, delimitând zonele prioritare ce urmează a fi puse în valoare, cu determinarea tipului produselor turistice adaptabile la condițiile fiecărei zone și cu luarea în considerare a capacităților optime ale structurilor de primire turistică ;
o reglementare concisă și rațională relativ la amenajarea turistică a teritoriului, care trebuie riguros aplicată ;
o politică de investiții și de incitații pentru atragerea investitorilor care să țină cont de exigențele durabilității ;
elaborarea normelor și reglementărilor specifice sectorului turismului și controlarea lor pentru a menține nivelurile dorite ale calității mediului și ale calităților prestațiilor turistice .
Sectorul privat poate și este chemat să contribuie la asigurarea durabilității turismului. În acest scop, întreprinderile private trebuie să integreze în deciziile lor cristeriile economice, sociale, culturale și ecologice referitoare la investiții, gestiune, marketing și resurse umane. Sectorul privat are datoria : să evalueze cu precauție repercursiunile posibile ale planurilor de investiții asupra mediului ; să conceapă strategii vizând reducerea la minimum a riscurilor și efectelor negative ale planurilor de investiții asupra mediului natural și asupra comunităților locale ; să elaboreze și să aplice programe vizând reducerea la minimum a consumului de resurse și a producției de deșeuri, maximizând calitatea produselor turistice ; să subordoneze activitățile lor intereselor generale de gestionare a mediului ; să respecte norme și reglementări legale, naționale și internaționale referitoare la calitatea mediului .
În ceea ce privește asociațiile profesionale și organizațiile non – guvernamentale, ele trebuie să promoveze la rândul lor aceste criterii în cercul membrilor ce le compun.
Pornind de la orientările manifestate în plan internațional și în contextul aderării la Uniunea Europeană, în ultimii ani România a făcut eforturi pentru crearea cadrului legislativ și instituțional propice dezvoltării regionale. Importanța deosebită care trebuie acordată problematicii dezvoltării regionale se datorează impactului aderării asupra creșterii economice și ocupării forței de muncă, respectiv existența unor factori favorizanți (deschiderea unor noi piețe, extinderea cooperării imternaționale, folosirea avantajului comparativ ), dar și existența riscului de creștere a ratei șomajului datorită intensificării competiției și creșterii presiunilor de ajustare a sectoarelor sensibile.
Dezvoltarea regională este un parteneriat între administrație, economie și comunitate. Principalele domenii vizate de politicile regionale sunt : dezvoltarea întreprinderilor ; piața forței de muncă ; atragerea investițiilor ; transferul de tehnologie ; dezvoltarea sectorului IMM- urilor ; îmbunătățirea infrastructurii; calitatea mediului înconjurător; sănătate; educație ; învățământ ; cultură.
Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională sunt următoarele :
diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzierilor în domeniul economic și social a zonelor mai puțin dezvoltate, ca urmare a unor condiții istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum și preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre ;
corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea inițiativelor și prin valorificarea resurselor locale și regionale, în scopul dezvoltării economico – sociale durabile și al dezvoltării culturale a acestora ;
stimularea cooperării interregionale, interne și internaționale, transfrontalere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum și participarea regiunilor de dezvoltare la structurile și organizațiile europene care promovează dezvoltarea economico – socială și instituțională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaționale la care România este parte .
Păstrarea tuturor funcțiunilor turistice ale parcurilor naționale, ale rezervațiilor biosferei trebuie să aibă la bază elaborarea unor planuri de dezvoltare turistică care să nu se limiteze la aceste spații naturale și să se înscrie într-un context regional mai larg.
Acțiunile izolate de amenajări parțiale exclud realizarea unui turism durabil. Toate dotările și echipamentele turistice se vor realiza într-un stil în deplină armonie, cu mediul local, prin utilizarea unor materiale de construcție locale, tradiționale. Trebuie dezvoltate mijloacele de transport cât mai silențioase, non – poluante, prin utilizarea unor surse de energie alternative.
Se impun, pe viitor , tipuri de vacanțe care cer cheltuieli energetice reduse, care să exploateze la minimum resursele existente și care să contribuie la conservarea și protecția mediului. Educația turiștilor și a pupulației locale despre dezvoltarea durabilă are un rol foarte important adoptându-se treptat un mod de viață comparabil cu cel occidental în ceea ce privește protecția mediului, lucru deosebit de util pentru cerințele de dezvoltare a generațiilor următoare. Respectarea acestor minime cerințe cere o angajare politică, economică, a tuturor factorilor interesați de dezvoltarea turismului, realizarea unui sprijin financiar real, deschiderea colaborărilor între organismele internaționale, naționale și locale. Astfel se poate realiza un turism bazat pe dezvoltarea durabilă eficient cu rezultate bune pentru viitor. Dezvoltarea durabilă în turism se poate realiza, în cea mai mare masură, prin resursele economico – financiare proprii ale agenților economici cu capital de stat, privat și mixt, ca și prin atragerea capitalului străin. Aceste surse vor fi folosite pentru dezvoltarea și modernizarea bazei materiale turistice, ridicarea calității și diversificarea prestațiilor turistice, inclusiv pregătirea personalului din domeniul turismului, precum și pentru acțiuni promoționale ale ofertelor turistice românești.
Sprijinul statului și administrațiilor publice locale prin alocarea de fonduri bugetare este necesară în extinderea și modernizarea infrastructurii turistice fără de care nu se poate realiza progresul turismului românesc. Acest sprijin este necesar pentru dinamizarea dezvoltării generale a turismului, în sensul asigurării unui sistem de pârghii și mecanisme economico – financiare și de facilități acordate atât întreprinderilor din domeniu turismului, cât și turiștilor.
2.4.Obiectivele și efectele dezvoltării durabile
Obiectivele generale ale dezvoltării turismului românesc, pentru trecerea la economia de piață se pot contura astfel :
creșterea competitivității ofertei turistice prin valorificarea potențialului turistic, modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico – materiale specifice ;
perfecționarea cadrului organizatoric și legislativ necesar dezvoltării unui turism competitiv ;
diversificarea și creșterea calității serviciilor turistice ;
schimbarea imaginii în Europa și în lume despre România, ca țară turistică ;
comercializarea produselor turistice românești pe piața internațională ;
asigurarea condițiilor pentru o practicare a turismului de către diverse categorii ale populației ;
dezvoltarea turismului pentru tineret ;
perfecționarea pregătirii profesionale a forței de muncă din turism
În scopul realizării obiectivelor amintite este necesară însă aplicarea pe scară largă a cadrului legislativ creat în domeniu, precum și adoptarea unor noi reglementări juridice, cum ar fi : Legea turismului, Legea creditului, Legea protecției consumatorului, etc.
În ceea ce privește efectele dezvoltării durabile se au în vedere :
Efectele pozitive de ordin economic – valoarea adăugată în turism este considerabilă și datorită faptului că importul de materii prime pentru această ramură este nesemnificativ ; nu este o ramură energo – intensivă ; utilizează în mare măsură materii prime autohtone practic inepuizabile ; permite transferarea în valută a unor produse neexploatabile pe altă cale.
În etapa de formare a capitalului o parte din nevoile de valută convertibilă pot fi satisfăcute prin turism, relativ repede și cu eforturi minimale. Cursul de revenire în turism este avantajos comparativ cu alte ramuri, pentru că realizându-se un export invizibil ( în interiorul țării ) produsele turistice nu se mai încarcă cu cheltuieli de ambalare, transport, asigurare și nu sunt grevate de taxe vamale. Turismul prezintă o parte însemantă a consumului intern antrenând, direct sau indirect, importante cantități de produse industriale prin aplicarea desfacerilor de mărfuri cu amănuntul și prestărilor de servicii.
Efectele favorabile de ordin social – creșterea vieții prin mutațiile macro – structurale generate de dezvoltarea turismului cu următoarele efecte scontate :
asigurarea condițiilor ca largi categorii sociale ale populației să fie integrate într-o formă de activitate turistică ;
îmbunătățirea condițiilor de trai în toate zonele turistice, efectele fiind resimțite la nivelul turismului ți al populației rezidente ;
prevenirea sau înlăturarea efectelor de stres resimțite de populație în condițiile de creștere considerabilă în perioada actuală ;
schimbarea mentalității oamenilor cu privire la relațiile dintre sat și oraș, la caracterul benefic al impactului între culturile celor două medii de viață, la necesitatea participării la diferite acțiuni turistice care nu vor trebui considerate ca un „ lux ”, ci ca o necesitate de viață.
Efecte ecologice scontate – dezvoltarea conșiinței ecologice a populației :
sporirea atractivității resurselor turistice ;
limitarea accesului turistic de masă în unele zone ecologice sensibile (rezervații ale biosferei, parcuri naturale și naționale ) ;
diminuarea efectelor distructive rezultate din activitatea economică sau circulația turistică necontrolată asupra resurselor turistice.
Acceptarea ideii dezvoltării durabile a turismului românesc nu întâmpină obstacole de fond. Dificultatea constă în precizarea elementelor operaționale adaptate actualei perioade de tranziție .
În România o atenție deosebită se acordă programului de restructurare și dezvoltare durabilă a formelor de turism.
Procesul de restructurare a turismului, conceput ca sistem, are o reușită condiționată de capacitatea de sincronizare a respectivului proces la nivelul subsistemelor componente : subsistemul social, subsistemul regional și subsistemul managerial – educațional. Acest proces are ca direcții de acțiune :
Revitalizarea turismului balnear
Orientarea investitorilor români și străini pentru realizarea de noi obiective turistice în zona montană
Dezvoltarea accentuată a turismului cultural și automobilistic
Modernizarea infrastructurii stațiunilor de pe litoralul românesc al Mării Negre și din Delta Dunării
Divesificarea și restructurarea formelor de turism și ale programelor turistice.
Dezbaterea strategiilor sectoriale , care compun strategia de dezvoltare durabilă a turismului în România, trebuie să definească mai bine , elementele de eficientizare din punct de vedere ecologic a activităților economice, precum și problema reciclării, în vederea asigurării unei protecții mai eficiente a mediului înconjurător.
Analiza dezvoltării durabile implică o abordare sistematică a triadei economic – social – ecologic . O serie de specialiști adaugă încă o variabilă, respectiv sistemul tehnologic, atât din perspectiva creșterii eficienței în utilizarea resurselor, cât și a producerii de tehnologii și utilaje depoluante sau pentru protecția mediului înconjurător, toate acestea având efecte majore asupra dezvoltării turismului la nivel național .
CAPITOLUL 3
Județul Hunedoara – Tărâm de frumusețe și istorie
3.1.Prezentarea județului Hunedoara
Pământul ce se întinde de la Mureș la Jiu, din Zărand în Poiana Ruscă și până la hotarele Orăștiei, străjuit de înălțimile mărețe ale Retezatului și Parângului, reprezinză o unitate armonioasă și distinctă pe harta României, numită din punct de vedere administrativ „ Județul Hunedoara ” .
Locuit din cele mai vechi timpuri, acest ținut, prin frumusețea peisajului, variatele bogății ale solului, întinsele păduri și terenuri roditoare au determinat o intensă activitate economică. Exploatarea zăcămintelor de fier din preajma Hunedoarei, a metalelor prețioase din Apuseni și din albia râurilor constituia o îndeletnicire de primă importanță pentru daci, romani și, apoi, români. Acest colț de țară are o istorie multimilenară, ale cărei vestigii ce apar azi dezgropate de sub cuvertura de pământ groasă de câțiva metri, nu și-au dezvăluit încă toate tainele. Aici era centrul vieții politice și religioase, pe timpul dacilor : la Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei. La Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost capitala Daciei romane.
Pe tot întinsul județului Hunedoara se află urmele istoriei noastre zbuciumate. La Hunedoara a trăit Iancu de Hunedoara, erou al luptei împotriva turcilor. La Țebea, era gorunul lui Horia, care, împreună cu mormântul lui Avram Iancu stau mărturie a luptei poporului român pentru dreptate și libertate.
Semeția munților, covorul verde al pădurilor și pășunilor, pământul roditor din lungul văilor joase,cărbunele, fierul, cuprul, aurul și argintul din zona munților, sunt frumuseți și bogății ale naturii acestor locuri. Retezatul, Parângul, Apusenii, Poiana Ruscă, Vulcanul, sunt plini de atracții turistice de primă mână. Orașele județului dețin obiective turistice de importanță nu doar locală, ci și națională și chiar internațională. Oamenii satelor, fie că sunt moți, pădureni, hațegani sau momârlani au muncit pământul și au păstrat portul și datinile strămoșești.
Acest ținut de legendă, istorie și civilizație, trebuie să fie iubit și prețuit de toți românii. Încercând să-l cunoaștem mai bine, îl vom îndrăgi și mai mult. Nu este exagerat deloc dacă se spune că județul Hunedoara deține mai multe obiective istorice și culturale, mai multe atracții turistice și mai multe obiceiuri și tradiții decât o țară întreagă.
Relația omului cu natura a arealului hunedorean și prin influențele benefice din ambele părți, s-au dezvoltat așezări umane din luncile văilor până sus, în crestele munților. Specificul zonei sub raportul bogățiilor naturale și a hărniciei dovedite a hunedorenilor a făcut ca un număr mare de așezări să se dezvolte îmbrățișând haina urbanismului, ceea ce situează județul Hunedoara pe locul întâi, cu cel mai mare număr de orașe și municipii, dintre toate județele României. 14 este cifra din care se împarte în mod egal șapte municipii (Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Brad, Lupeni, Vulcan) și șapte orașe (Simeria, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Aninoasa, Uricani), 55 de comune cu 457 de sate.
3.1.1.Așezare, limite
Județul Hunedoara este situat în partea central – vestică a României și este traversat de paralela de 460 latitudine nordică și meridianul de 230 longitudune estică. Se învecinează cu județele Arad, Alba, Vâlcea, Gorj, Caraș-Severin, Timiș. Este situat pe cursul mijlociu al râului Mureș și al principalului său afluent , Streiul, precum și în zona cursului superior al Jiului și Crișului Alb. Suptafața totală a județului Hunedoara este de 706 267 ha, ceea ce reprezintă aproximativ 3 % din teritoriul țării, ocupând locul 9 ca mărime între județele țării. Din punct de vedere al provinciilor istorice, este situat la contactul dintre Transilvania și Banat, cu excepția localităților Salciva și Pojoga din cadrul comunei Zam, care se înscriu în Banatul istoric, celelalte localități ale județului fac parte din provincia Transilvania. Cadrul natural predominant muntos, cu o mare suprafață împădurită ( locul 3 între județele țării ) cu munți înalți și mijlocii care îl înconjoară din toate părțile, poate fi asemuit cu o cetate de piatră ce închide între zidurile sale Valea Mureșului și depresiunile Petroșani, Hațeg și Brad.
3.1.2.Stema județului
Fig .3.1 Stema județului Hunedoara
Stema județului se compune dintr-un scut tripartit în furcă răsturnată.
În primul cartier, pe roșu , este reprezentat un personaj stând în picioare, ținând în mâna dreaptă un scut oval , cu mâna stângă spijinind sabia, toate de argint, costumația scutul și arma fiind specifice luptătorilor daci.
În cel de- al doilea cartier , pe albastru, este reprezentat un personaj purtând costum specific împăraților romani, ținând în mâna stângă un document în formă de sul , totul de argint. Cele două personaje , Decebal și Traian, vorbesc despre istoria antică, relevând procesul de formare a poporului român.
În cel de-al treilea cartier , pe aur, se află un corb negru ținând în cioc un inel de argint, cu piatră roșie și stând pe o ramură verde de stejar. Corbul cu inel în cioc , blazonul familiei Corvin, amintește rolul important pe care l-a avut în istoria neamului nostru Iancu de Hunedoara.
3.1.3 Relieful
Relieful județului este variat, predominant muntos, cu înălțimi ce coboară de la 2500 m în sud ( Munții Retezat și Parâng ), la 200 m în valea Mureșului. Între masivele din sud ale munților Retezat – Godeanu, Parâng și Șureanu și cele din nord ale munților Poiana Ruscă și Apuseni (Metaliferi ), se găsesc depresiuni cu șesuri și terase înalte, iar de-a lungul Mureșului se află o zonă depresionară mai largă. Încadrate de masive muntoase, se găsec două depresiuni : cea înaltă, deluroasă a Petroșanilor ( pe Valea Jiului ), și cea joasă a Hațegului.
3.1.4. Clima
Din punct de vedere al unităților climatice, județul Hunedoara se caracterizează printr-un climat de munte ( cu 8 luni reci și umede și 4 luni temperate în zonele înalte și cu 5 luni reci și umede și 7 luni temperate la altitudini mijlocii ) și de un climat continental moderat de deal, în restul teritoriului ( cu 4 luni reci și umede și 8 luni temperate ), cu excepția văii Mureșului și a depresiunii Hațegului. Aceste complexe condiții climatice sunt determinate de varietatea reliefului ( etajare, compartimentare și fragmentarea lui, orientarea față de punctele cardinale ). Iernile sunt relativ umede, în timp ce verile sunt însorite, cu un regim pluviometric echilibrat.
3.1.5. Vegetația și fauna
Vegetația este una dintre elementele cadrului natural care reflectă foarte bine variația altitudinală a reliefului pentru că este direct influențată de acesta și de condițiile topoclimaterice foarte variate generate de relief. De aceea , având în vedere predominanța relieful muntos, județul Hunedoara ocupă locul 3 pe țară, cu cele 312382 ha de păduri, adică 44,23 % din suprafața județului.
Pășunile și fânețele naturale reprezintă 35,76 % din suprafață, cele mai extinse suprafețe desfășurându-se în ariile montane.
Județul Hunedoara este caracterizat print-o mare varietate a vegetației, a cărei repartiție altitudinală este condiționată de relief și condiții topoclimatice specifice. Vegetația alpină, cu perioade de vegetație scurte, este mai extinsă în zonele înalte ale Munții Retezat, Godeanu, Parâng, și se dezvoltă pe soluri primare, în condițiile unui climat aspru. Elementul caracteristic al acestui etaj altitudinal îl constituie prezența pajiștilor cu rogoz de munte, rugină, părușcă, ce alternează cu tufărișuri pitice de merișor, afin, argințică. Vegetația sub alpină, cu suprafețe extinse în Munții Retezat, Godeanu, Țarcu, Parâng și Șureanu, conservă în parte trăsăturile vegetației alpine, o serie de plante ierboase : iarba stâncilor, păiușul pestriț, țăpoșica, la care se adaugă prezența ienupărului, jneapănului, sălciilor pitice și a smârdarului. În zona alpină și subalpină a Munților Retezat sunt localizate câteva specii endemice,în cuprinsul acestui etaj altitudinal existând specii declarate monumente ale naturii : floarea de colț (figura 3.4), ghințura galbenă, papucul doamnei, orhideea, argințica, angelica și bujorul de munte (figura 3.5).
Pădurile de conifere, fag, cele amestecate de fag și gorun, reprezintă cele trei etaje ale vegetației forestiere.
Repartiția, densitatea și bogăția faunei județului Hunedoara sunt în legătură directă cu altitudinea reliefului, specificul florei și impactul factorului antropic asupra arealelor de dezvoltare ale acesteie. Principalele specii faunistice ale României se regăsesc și pe teritoriul acestui județ. În zona montană trăiesc capra neagră (figura 3.2), vulturul pleșuv brun, acvila, cerbul carpatin, ursul carpatin, cocoșul de munte (figura 3.3), râsul, lupul, vulpea, vidra, precum și o serie de endemisme. În zonele cu dealuri trăiesc cerbul lopătar, ursul, căpriorul, mistrețul, iepurele, dihorul, veverița, râsul, pisica sălbatică, bizamul, ierușca dar și păsări ca ciocănitoarea pestriță, pițigoiul, scorțarul, gaița, cinteza, cioara de semănătură, stăncuța, coțofana, grangurul, privighetoarea, sitarul, potârnichea, corbul, etc., alături de care apar specii de curând statornicite rața sălbatică, pescărușul, fazanul.
Fig 3.2 Capre negre Fig 3.3 Cocoșul de munte
3.4 floare de colț
Fig 3.5 Bujorul de munte
3.1.6. Hidrografia
Rețeaua hidrografică a județului Hunedoara aparține, în cea mai mare parte, bazinului râului Mureș, și în mai mică măsură, bazinelor hidrografice ale Jiului și Crișul Alb. Rezultat al structurii și varietății reliefului, densitatea rețelei hidrografice este cuprinsă între 0,5 km/km2 și 1,1 km/km2, valorile cele mai ridicate aparținând bazinelor superioare ale Streiului și Jiului de Vest. Rețeaua hidrografică a județului Hunedoara aparține, din punct de vedere al tipului de alimentare, tipului moderat din zăpada scursă superficial și alimentare subterană, cu valori oscilante specifice regiunii munților înalți din sud, culoarul Orăștiei și depresiunii Hațegului, precum și restului zonelor care reprezintă cea mai mare parte a județului.
3.1.7. Solurile
Formarea și repartiția solurilor au fost influențate de configurația orografică a județului Hunedoara, remarcându-se și o etajare pe verticală a acestora.
Zonele montane (cu altitudini de peste 1700 m) dețin soluri scheletice, în timp ce solurile brune tipice, podzolite, solurile montane acide și podzolurile, sunt tipice zonelor ocupate de munții cuprinși între 1000-1700 m altitudine, în special cei din sudul județului. O caracteristică a munților din nordul ți vestul județului o reprezintă asocierea dintre solurile anterior menționate cu rendzinele și terra rossa formate pe calcare. Dealurile înalte le corespund solurile brune și brun-roșcate de pădure, slab sau puternic podzolite sau podzolite secundar, pe terasele și dealurile piemontane din depresiuni, fiind frecvente asocierile de cernoziomuri, soluri brune de terasă, solurile brune, brun – roșcate de pădure. De-a lungul râurilor, cu lunci extinse există soluri aluviale, gleice și cernoziomuri levigate.
3.1.8. Scurt istoric
Istoria aceste regiuni este extrem de bogată în evenimente, încă din paleoloticul mijlociu, existând dovezi ale așezărilor umane din a doua etapă a epocii fierului, purtând amprenta civilizației geto-dacice și apoi a civilizației daco-romane, ca și a unirii în primul mileniu a organizării prestatale de la Strei, Dobra și Hunedoara.
Fiecare epocă istorică și-a pus amprenta prin vestigii, pe acest vechi ținut românesc. Vestigii ale omului din paleolitic se găsesc în peșterile Ciclovina și Ohaba Ponor, iar în Peștera Cizmei s-au găsit desene rupestre atribuite neoliticului.
În Turdaș, lângă Orăștie, se găsesc vestigii ale culturii neolitice. În Munții Orăștie (Masivul Șureanu ), la Grădiștea Muncelului , se găsește Sarmizegetusa Regia, capitala regilor daci Burebista și Decebal. În depresiunea Hațeg se găsec ruinele capitalei Daciei Romane , Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Țara Hațegului este nucleul de etnogeneză a poporului român, este izvorul istorie românești, locul unde , cum spunea Nicolae Iorga, s-a hotărât acum două mii de ani, care e limba pe care o vom vorbi, care a sufletul care ne va sălășlui în trupul nostru tracic, care vor fi prieteniile și dușmăniile noastre față de multe neamuri ale lumii.
La poalele Munților Poiana Rusca, în orațul Hunedoara , se găsește impozantul castel al familiei Corvin, cea mai bine păstrată clădire medievală din sud-estul Europei. Tot aici se găsesc și cele mai vechi monumente creștine din Evul Mediu : bisericile din Densuș, Streisîngeorgiu, Strei, Sântămăria Orlea, Gurasada, adevărate capodopere ale culturii europene timpurii.
În secolul al XIII-lea, Hunedoara devine autoguvernantă. În următoarele secole au fost scrise importante pagini de istorie : bătălia împotriva otomanilor condusă de Iancu de Hunedoara ( în secolul al XV- lea), răscoala iobagilor condusă de Horia, Cloșca și Crișan ( 1784 ), participarea la evenimentele revoluției din 1848 – 1849 sub conducerea lui Avram Iancu, participarea masivă la cele două războaie mondiale.
Teritoriul acesta este și locul de origine și manifestare a unor mari persomalități : Nicolae Olahus, ( secolul al XV – lea ), Matei Corvin, Ioan Budai Deleanu, Aurel Vlaicu, Ovidiu Densușeanu, Silviu Dragomir.
3.1.9. Etnografie și folclor
Pe fondul evoluției generale social-economice a comunităților umane au apărut particularități locale în ceea ce privește arhitectura, portul și obiceiurile, folclorul, dansurile, etc., conturându-se cu timpul mai multe ținuturi georgrafice : Țara Zărandului ( „ Țara moților crișeni„), Ținutul Orăștiei, Zona Văii Mureșului , Ținutul Pădurenilor, Zona Țării Hațegului și Valea Jiului.
3.2. Potențialul turistic și valorificarea acestuia în județul Hunedoara
3.2.1.Potențialul turistic natural
Potențialul turistic al componentelor geologice :
Peștera Bolii
situată în munții Șureanu, în apropierea DN 66 Deva – Petroșani;
numele i se trage de la familia nobilară Bolia care deținea pământul din jurul peșterii;
pârâul Jupâneasa se pierde în calcarele jurasice ale unor peșteri, devenind un pârâu subteran, pentru ca apoi să reapară în peștera de la Cetatea Bolii, sub numele Galbina; la ieșirea din peșteră, pârâul Galbina se unește cu izvorul Balta Băniței;
apa a săpăt în stâncă un gol cu lungimea de 455 m și o diferență de nivel între insurgența și resurgența de 2 – 3 m;
deschiderea maximă de la insurgență este de 10 m și largă la bază de 20 m, fiind orientată spre est – nord – est;
lărgimea maximă este atinsă la o distanță de 75 m de insurgență, înălțimea se menține între 10 – 12 m cu o direcție generală est – nord – est spre vest – sud – vest;
în trecut, putea fi vizitată călare, mai târziu (1960) s-au amenajat poduri de trecere peste pârâu;
aici au loc manifestări artistice, continuând tradiția mai veche ce datează din perioada interbelică; sala mare a fost denumită „Sala de concert și dans”;
se recomandă vizitarea vara și toamna când apa este mai scazută.
Peștera cu corali
situată pe valea Scoroței,în Retezatul calcaros, la o distanță de 12 km față de localitatea Câmpul Lui Neag;
face parte din rezervația naturală speologică cu același nume;
se întinde pe o lungime de 83 m și prezintă formațiuni coraloide;
distrusă în mare parte de vizitatori, prezintă urme ale numeroaselor concrețiuni – clusterite, stalactite, draperii și cruste.
Cascada Clocota
situată în partea sud – estică a stațiunii Geoagiu-Băi, aproape de centrul orașului;
accesul se poate face pe doua căi – pe poteca ce coboară din drumul ce duce spre orașul Geoagiu sau prin stațiune, pe o straduță îngustă ce se desprinde de drumul dintre Hotelul Diana și centrul civic al stațiunii;
se formează pe râul Clocota;
deși nu are dimensiuni mari, impresionează prin cădere și amplasament.
Potențial turistic al reliefului
Parcuri și rezervații naturale
Rezervația naturală – numită Parcul dendrologic Simeria :
Este considerat unul dintre cele mai frumoase monumente ale naturii din lume.
A fost înființat la începutul sec.al XVIII-lea, în jurul castelului nobiliar Gyulay din vechiul sat Biscaria, astăzi orașul Simeria.
Este situat pe malul râului Mureș și este apreciat de specialișii în domeniul silvic și botanic ca fiinf un monument național reprezentativ în arta parcurilor și, totododată, cea mai veche și mai valoroasă colecție de plante lemnoase exotice și autohtone din țară ;
-este unicat în această parte a Europei Centrale și de sud-est, datorită speciilor exotice rare care se găsesc în acest parc ;
-stilul de amenajare și construcție este cel englezesc cu tentă romantică ;
-primele specii exotice au fost introduse pe la mijlocul sec. Al XVIII-lea, când a fost plantată o primă alee cu castani ;
-colecția dendrologică a parcului avea la începultul anului 1949 peste 250 specii de arbori, iar în prezent în parc există 2165 de specii diferite de plante și arbori exotici rari pentru această zonă a Europei ;
-parcul are o supafață de 70 ha ;
-încă din anul 1954 a fost declarat „ monument al naturii ”;
-parcul găzduiește mii de arbori , unii foarte rari pentru această parte a Europei : 17 specii de magnolii din China, conifere din America, Japonia, Himalaya, nuci exotici din Coreea, Japonia, China, stejar piramidal, chiparos de baltă, arbore de plută, eucalipt ;
-arboretumul este declarat arie protejată de interes național fiind încadrată în secțiunea – rezervații și monumente ale naturii .
Momentul prielnic pentru vizitarea Parcului dendrologic este în timpul „ Simfoniei magnoliilor ” începând cu cea de-a doua jumătate a lunii martie și până la începutul lui iulie, perioadă în care înfloresc cele zece specii de magnolii ale Arboretumului Simeria.
Parcul Național Retezat
situat în masivul Retezat – Godeanu, în partea de vest a Carpaților Meridionali;
ocupă o suprafașă totală de 38.138 ha;
altitudinea e cuprinsă între 800 si 2.509 m;
înființat în 1935;
în prezent, parcul are statut de arie naturală protejată de interes național și internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a Biosferei din anul 1979;
din luna septembrie 2004, a devenit membru al fundatței „PAN Parks”, iar din anul 2007 este protejat ca propunere de sit pentru rețeaua ecologică europeană „Natura 2000”, în vederea conservării habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar;
urmarește protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico – geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic și peisagistic;
teritoriul său deține: 20 de vârfuri de peste 2.000 m, peste 80 de lacuri glaciare, aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 de taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 de specii de mamifere, 185 de specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii de amfibieni;
pe teritoriul său se gasesc: cel mai adânc lac glaciar din România – lacul Zănoaga, și cel mai întins lac glaciar din România – lacul Bucura;
oferă posibilitatea vizitării sale în scopuri științifice, educative, recreative și turistice.
Rezervația științifică Gemenele – Tăul Negru
situată în centrul Parcului Național Retezat;
este o arie naturală protejată de interes național și corespunde categoriei I – rezervație științifică;
înființată în 1935 și inclusă în Rețeaua Internațională a Rezervațiilor prin programul de ocrotire a biosferei, coordonat de UNESCO, în 1979;
ocupă o suprafață totală de 1.630 ha;
este foarte importantă deoarece cuprinde una dintre ultimele păduri primare neafectate existente în Europa și tot aici se află și singura zonă de pădure antică amestecată;
are regim strict de protecție, prin care habitatele sunt păstrate în starea lor naturală, fiind permise doar activitațile științifice, cu acordul Academiei Române.
Rezervația Naturală Peștera Sura Mare
situată pe raza satului Ohaba, valea pârâului Ponor;
exploatată pentru prima dată în 1929;
arie naturală protejată de interes național, corespunde categoriei a IV-a IUCN – rezervație naturală de tip speologic;
face parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina;
are o lungime totală de 4.500 m, intrarea are mari dimensiuni – 37 m înalțime și 12 m lățime;
galeria principală are 2 – 3 m lățime și 30 m înalțime, este străbătută de râul Ohaba, care formează o serie de cascade și un lac interior;
există mai multe săli, dintre care cea mai mare are 45 m lungime, 35 m lățime și 30 m înalțime;
stalagmitele din peșteră au dimensiuni de 4 – 5 m înalțime și blocuri de prăbușire;
adăpostește una din cele mai mari colonii de lilieci din sud-vestul Europei, printre aceștia a fost identificat Pipistrellus pipistrellus – cel mai mic exemplar de liliac din Europa;
se remarcă prin aspectele spectaculoase oferite de defileul subteran.
Rezervația Naturală Dealul și Peștera Bolii
situată în munții Șureanu, în apropierea DN 66 Deva – Petroșani;
este arie naturală protejată de interes național și corespunde categoriei – rezervație naturalî de tip mixt;
face parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina;
ocupă o suprafață totală de 10 ha;
Dealul Bolii este un pinten calcaros izolat, cu pereți abrupți, care domină prin altitudine și peisajul din jur;
pe vârful dealului se mai păstrează zidurile de apărare ale Cetății Bănița, verigă importantă în lanțul de cetăți din munții Orăștie;
peștera se dezvoltă în interiorul dealului;
reprezintă cea mai vizitată peșteră din județ, datorită cavernamentului de mari dimensiuni;
flora include numeroase endemisme și specii sudice.
Rezervația Naturală Pădurea Chizid
situată pe raza municipiului Hunedoara, județul Hunedoara;
arie naturală protejată de interes național și corespunde categoriei – rezervație naturală de tip botanic;
suprafață totală 50 ha;
important document fitogeografic privitor la etajarea forestieră și un vestigiu al diversității ecosistemelor inițiale;
căi de acces: DN 68B, care unește municipiile Deva și Hunedoara sau din stația CFR Hunedoara.
Rezevația Naturală Bejan
așezată în imediata apropiere a cartierului Micro 15, municipiul Deva, județul Hunedoara;
arie naturală protejată de interes național și corespunde categoriei – rezervație naturală de tip forestier;
suprafața totală 70 ha;
are o deosebită valoare științifică, deoarece pe suprafața sa coabitează opt din cei nouă reprezentanți indigeni ai genului Quercus (stejari);
datorită conviețuirii îndelungate a acestora, s-a facilitat apariția unor hibrizi ai speciilor de quercinee, prezența lor facând rezervația unică.
Rezervația Naturală Fânețele cu narcise de la Nucșoara
situată în satul Nucșoara, comuna Sălașu de Sus, depresiunea Hațegului și străjuită de Munții Retezat în partea de sud, județul Hunedoara;
arie naturală protejată de interes național și corespunde categoriei – rezervație naturală de tip botanic;
suprafața totală de 20 ha; face parte din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului;
narcisele sunt plante erbacee, a căror tulpină are în partea superioară o singură floare, mare, de culoare galbenă ( denumită științific Narcissus radiiflorus) sau albă ( Narcissus radiiflorus);
înfloresc în luna mai și la începutul lunii iunie, creând astfel un peisaj feeric;
a devenit spațiul în care se desfășoară anual tradiționalul Festival al narciselor, prilej cu care numeroși turiști vin aici să se relaxeze și să admire această încântare oferită de natură.
Peștera Bolii
situată în munții Șureanu, în apropierea DN 66 Deva – Petroșani;
numele i se trage de la familia nobilară Bolia care deținea pământul din jurul peșterii;
pârâul Jupâneasa se pierde în calcarele jurasice ale unor peșteri, devenind un pârâu subteran, pentru ca apoi să reapară în peștera de la Cetatea Bolii, sub numele Galbina; la ieșirea din peșteră pârâul Galbina se unește cu izvorul Balta Băniței;
apa a săpat în stâncă un gol cu lungimea de 455 m și o diferență de nivel între insurgență și resurgență de 2 – 3 m;
deschiderea maximă de la insurgență este de 10 m și largă la bază de 20 m, fiind orientată spre est – nord – est;
lărgimea maximă este atinsă la o distanță de 75 m de insurgență, înălțimea se menține între 10 – 12 m cu o direcție generală est – nord – est spre vest – sud – vest;
în trecut, putea fi vizitată călare, mai târziu (1960) s-au amenajat poduri de trecere peste pârâu;
aici au loc manifestări artistice, continuând tradiția mai veche ce datează din perioada interbelică; sala mare a fost denumită „Sala de concert și dans”;
se recomandă vizitarea vara și toamna când apa este mai scazută.
Lacul Bucura
situat în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei;
orientat pe direcția nord – sud;
face parte din Parcul Național Retezat și este situat la o altitudine de 2.040 m;
cel mai mare lac glaciar din România, având urmăoarele dimensiuni: lungime 550 m, lățime medie 160 m, perimetrul de circa 1.390 m, lățimea maximă 225 m;
volumul estimat este de 625.000 mc;
adâncimea maximă a apei este de 15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac;
este alimentat de 5 izvoare principale, iar apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă;
populația piscicolă este autohtonă și formată în principal din păstrăv;
trasee spre lac: Clopotiva – Gura Apei – Drăcșanu – Râul Lăpușnicul Mare (Râul Mare) – Cascada Fetele Voilesei – Gura Bucurei (o ora) – Lacul Lia – Lacul Bucura; Gura Zlata – Cioaca Arădeșului – Lacul Zănoaga – Poarta Bucurei – Lacul Bucura (8 ore); Cabana Pietrele (Pietrile) – pe Valea Stănișoarei – Lacul Stănișoara (2.015 m) – Lacul Pietrile (1.990 m) – Curmătura Bucurei – Lac Bucura (3 ore); Cabana Pietrele (Pietrile) – pe la refugiul Poiana Târsii – Lacul Pietrile (1.990 m) – Saua Bucurei – Lacul Bucura (3 ore).
Lacul Cinciș
situat la 10 km de municipiul Hunedoara, în munții Poiana Ruscă;
amplasat la altitudinea de 300 m;
lac de acumulare cu dimensiuni de: 261 ha, 40 m adâncime;
amenajat pe amplasamentul satului Cinciș, de unde în anul 1962 au fost strămutate peste 800 de familii;
când apele lacului scad, turla unei biserici aflate la 25 de metri sub apă iese la suprafață;
localnicii spun că lacul ar fi bântuit și în timp s-au observat fenomene stranii – furtuni iscate din senin în mijlocul lacului, oile nu se apropie de lac, iar în miez de noapte se vedeau uneori spiritele celor morți cum bântuie suprafața apei.
3.2.2. Potențial turistic antropic
Potențialul turistic cultural – istoric :
Muzee și case memoriale
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
situat pe Bulevardul 1 Decembrie, nr. 39, municipiul Deva, județul Hunedoara;
înfiintat la sfârșitul anilor 1880;
se dorea păstrarea vestigiilor arheologice, a documentelor istorice, numismatice, obiectelor de etnografie și de științele naturii, descoperite, colectate sau achiziționate de pe teritoriul comitatului Hunedoara;
după anul 1882, profilul arheologic al colecțiilor devine predominant datorită cercetărilor de teren întreprinse în zona cetăților dacice din Munții Orăștiei, la Bănița, Cozia, Câmpuri Surduc, Micia, Strei și Deva;
după Unirea Transilvaniei cu România, județul Hunedoara a preluat muzeul „Societății istorice, arheologice și de istorie naturală a județului Hunedoara” precum și biblioteca și arhiva acestei societăți; preia denumirea de „Muzeul Județului Hunedoara”;
în perioada interbelică colecțiile muzeului se îmbogățesc prin cercetările arheologice întreprinse la Zlatna – Corabia, Casolt, Hobița, Micia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa;
muzeul funcționeză în clădirea monument istoric, Magna Curia;
pe teritoriul județului Hunedoara are următoarele secții: Secția de arheologie Sarmizegetusa, Secția de etnografie și artă populară Orăștie (strada Aurel Vlaicu, nr. 1), Secția de etnografie și artă populară Brad (strada Closca, nr. 2), Casa memorială Aurel Vlaicu, Casa memorială Crișan și Casa muzeu Avram Iancu.
Muzeul Aurului Brad
situat pe strada Independenței nr. 3 din municipiul Brad;
fondat în urmă cu 100 de ani, este singurul de acest gen din Europa și unul dintre cele 3 existente în toată lumea;
aici sunt expuse cele mai valoroase 18 kilograme de aur din lume;
au fost strânse în jur de 1.300 de exponate, provenind din țări diferite, de pe toate continentele;
se remarcă exponatele din aur nativ, provenite din minele munților Metaliferi, constituind una din cele mai importante colecții din lume;
Dansatoarea de Flamenco, harta României sau șopârlele din aur sunt doar câteva dintre exponatele care pot fi admirate aici;
piesele sunt cu atât mai rare cu cât au fost scoase din adâncurile pământului exact în formele pe care astăzi la vedem la muzeu;
sunt expuse și obiecte arheologice descoperite în zona Brad – Crișcior, care dovedesc existența omului în urma cu 5.000 de ani și extragerea aurului încă de acum 2.000 de ani;
se poate vizita în zilele lucratoare între orele 08.00 – 14.00, iar în celelalte zile cu programare anticipată.
Casa Memorială Aurel Vlaicu
situată în fosta comună Binținți, astăzi Aurel Vlaicu, lângă orașul Orăștie, județul Hunedoara;
Aurel Vlaicu a trăit între 1882 – 1913 și a fost „cel dintâi zburător al Ardealului”;
Adăpostește o colecție de obiecte legate de activitatea de aviator și inventator a lui Aurel Vlaicu;
cuprinde: un gramofon, un magneton, membrane de telefon, cazan cu aburi construit de Vlaicu, schițele de proiect referitoare la invenții personale;
lângă casa memorială se află Expoziția Memorială „Aurel Vlaicu”.
Casa Memorială Crișan
situată în localitatea Ribița, comuna Crișan;
Crișan s-a născut în anul 1732, în casa care a dăinuit până în anul 1935;
e cunoscut în istorie drept conducător al Răscoalei țăranilor români din Transilvania, din anul 1784, împreună cu Cloșca și Horea;
a fost reconstruită în anul 1979, având ca model fotografii din trecut;
arhitectura este specifică începutului de secol XVIII; fundația e din piatră (aici e amplasată și pivnița), iar cele două camere și cămara sunt din bârne de lemn; casa este acoperită cu paie, ceea ce îi conferă un farmec aparte;
prima cameră prezintă succint câteva date și documente privitoare la istoria locală, contextul economico – social din Transilvania în preajma Răscoalei și principalele evenimente legate de aceasta; a doua cameră este o reconstituire a unui interior de casă de secolul XVIII, iar în cămară sunt expuse obiecte și unelte specifice epocii și ținutului.
Cetăți, castele,situri , monumente istorice
Cetatea Devei
situată pe Dealul Cetății, municipiul Deva;
construită în secolul al XIII-lea, pe locul unei locuințe dacice de tip oppidium;
a fost mentionată documentar sub denumirea de „Castrum Deva”;
a avut mai mulți proprietari: familia Hunedoreștilor, Francisc Gesthy, principii Transilvaniei Gabriel Bethlem, Stefan Bethlem, Gh. Rakokzi I si A. Barcsay; după 1687 a fost ocupată de trupele austriece; asediată de iobagi, în 1784, în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan; în anul 1817 a fost restaurată de împăratul Francisc I, dar după 1848 a fost reocupată de soldați austrieci și distrusă în urma unei explozii;
cuprindea: edificiul central de pe culmea dealului și trei incinte prevăzute cu porți și întărite cu turnuri de apărare și contraforturi;
astăzi se mai păstrează: locurile de fixare a porților masive de lemn care blocau accesul spre interiorul cetății, un zid inferior de incintă care urcă pe coasta dealului și înconjoară întreaga cetate, porți, zid prevăzut cu creneluri și amenajat pentru arme grele de foc, construit în secolul al XVII-lea, un bastion semicircular în care se vede o încăpere acoperită cu calotă de cărămida, contraforturi masive, turnul de apărare, camera corpului de gardă, depozitele, dependințele gospodărești, toate înconjurate de pereți înalți și prevăzute cu mijloace de apărare;
accesul se face din parcul orașului, urcând cele 113 trepte la capătul cărora se desprind două alei ce duc la cetate, sau cu telecabina, singurul ascensor înclinat din România, care, din punct de vedere al lungimii traseului – 278 m și a diferenței de nivel – 158 m, este primul din Europa.
Castelul Corvinilor
situat pe strada Castelului nr. 1 – 3 din municipiul Hunedoara;
ridicat în secolul al XV-lea, de Ioan de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri;
din punct de vedere arhitectural, aparține stilului gotic;
construcție impunătoare, prevazută cu turnuri, bastion și donjon (figura 3.6);
a avut numeroși proprietari, care i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare;
câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției sunt: Galeria și donjonul – ultimul turn de apărare (turnul „Ne boisa”), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan Capistrano, un vestit călugăr de la curtea castelului), Sala Cavalerilor (o mare încapere de recepții), Turnul buzduganelor, Bastionul alb (care servea drept depozit de bucate) și Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (portretul lui Matei Basarab și Vasile Lupu);
în aripa numită Matia, se deslușește vag o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice ca își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara (Corvini);
în curte s-a mai păstrat o capelă și o fântână adâncă de 30 m;
conform legendei, fântâna ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă; după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ținut de cuvânt; se credea că inscripția de pe zidul fântânii înseamna „Apă ai, inimă n-ai”; în realitate, conținutul descifrat de specialiști este: „Cel care a scris această inscripție este Hasan, care traiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”;
astăzi funcționează ca muzeu și este un monument unic pe teritoriul țării noastre.
Fig. 3.6 Castelul Corvinilor
Cetatea Orăștiei
situată pe strada N. Bălcescu, municipiul Orăștie, județul Hunedoara;
construită în preajma anului 1300;
atestată documentar în 1544 de către Sebastian Munster, iar pe la 1560 de către Giovanandrea Gromo;
a fost distrusă de năvălirile turcești, parțial sau total, în repetate rânduri;
în anul 1572, principele Transilvaniei Stefan Bathori încredințează cetatea spre grijă și pază Universității Săsești din Sibiu, deplângând starea de paragină în care se găsea;
formată din: zid de piatră întărit în interior cu arcade, șanț de apă, turnuri și bastioane plasate în exteriorul incintei;
bastioanele erau folosite pentru păstrarea prafului de pușcă, a alimentelor, tortura dușmanilor și răufăcătorilor, un bastion avea chiar și cuptor de copt pâinea;
ultima restaurare a avut loc în 1735, când și-a pierdut rolul militar;
astăzi, partea centrală a cetății este ocupată de cele două biserici, reformată și luterană; biserica reformată calvină reprezintă cel mai vechi edificiu religios funcțional al orașului.
Cetatea Sarmizegetusa Regia
situată pe raza localității Grădiștea Muncelului;
amplasată la altitudinea de 1.200 m;
inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO;
a fost capitala statului dac și cea mai mare dintre fortificațiile dacice, centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei; cuprindea citadelele: Costești-Cetățuie, Blidaru, Bănița, Căpâlna, Piatra Roșie;
se întindea pe o suprafață de 30.000 mp;
construită pe cinci terase, cu ziduri groase de piatră, de 3 m, și o înalțime de aproximativ 4 – 5 m;
are o configurație mai neobișnuită, de hexagon cu laturile inegale;
la vest se vede o așezare civilă, întinsă pe o suprafață de 3 km, în care se observă locuințe, ateliere, magazii, hambare, rezezervoare de apă;
zona sacră era situată la est de poarta cetății, legată de aceasta printr-un drum pavat; printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular;
arheologi și istorici susțin că ele erau folosite pentru măsurarea timpului, un fel de templu calendar;
civilii locuiau pe lângă fortăreață, pe terasele construite în josul muntelui, nobilimea avea apă în rezidentele lor, adusă prin țevi ceramice;
inventarul arheologic găsit la sit dovedește că societatea dacică avea un standard înalt de viață;
a atins apogeul în timpul domniei lui Decebal, regele dacilor.
Situl arheologic Sarmizegetusa
situat pe teritoriul administrativ al satului Grădiștea de Munte, comuna Orăștioara de Sus;
punctul sitului se numește "Dealul Grădiștii";
se întinde pe o suprafață de 6 km;
situl antic este construit în întregime pe terase antropogene;
săpăturile arheologice sistematice au evidențiat trei zone funcțional diferite: cetatea, zona sacră, așezarea civilă;
așezarea civilă este cel mai mare habitat cunoscut până astăzi în lumea dacică, ocupând zeci de terase artificiale, dintre care au fost cercetate până în prezent numai câteva; aici se aflau grupuri de locuințe, ateliere meșteșugărești, depozite, hambare, instalații de captare și distribuire a apei potabile;
în partea estică a sitului s-a descoperit în 1988 un atelier monetar; cele mai multe ateliere descoperite sunt ateliere de fierărie, dar au fost descoperite și cercetate și ateliere ceramice sau pentru fabricarea sticlei;
pe teritoriul acestui sit au fost găsite numeroase bijuterii, monede, obiecte de aur și argint ce fac parte din Tezaurul dacic.
Furnalul vechi de la Govăjdia
situat în satul Govăjdia, comuna Ghelari, județul Hunedoara;
construit începând cu anul 1806, la confluența pâraielor Nădrap și Runc pe locul atelierelor Limpert;
pus în funcțiune în 1813, după terminarea anexelor care condiționau funcționarea furnalului;
în anul 1841 se monta prima cale ferată îngustă cu șine din fontă, avea o lungime de 246,8 m și lega silozurile de minereu și mangal peste podul de încărcare cu gura furnalului;
a funcționat până la sfârșitul secolului XX;
astăzi se mai pot vedea fragmente din calea ferată construită de austrieci la Govăjdia, de asemenea s-a conservat destul de bine și furnalul;
este monument istoric de interes național.
Gorunul lui Horea
situat în locul numit "Panteonul morților", satul Țebea, comuna Baia de Criș, județul Hunedoara;
gorun (stejar de deal) vechi de circa 400 de ani;
are circumferința 9 m;
sub acest copac, în anul 1784, Horea i-a chemat la luptă pe moții adunați, îndemnându-i la răscoală;
împotriva distrugerii prin uscare și putrefacție, în anul 1924 a fost legat cu cercuri de oțel și cimentat în interior;
pentru a permite dezvoltarea coroanei, trunchiul arborelui a fost retezat la înălțimea de 9 m de unde s-a dezvoltat o creangă laterală;
la aproximativ 30 m (spre nord), este îngropat Avram Iancu.
Așezarea romană de la Germisara
situată în apropierea localității Geoagiu Băi;
cunoscută datorită proprietăților curative ale apelor termale;
toponimicul este traco – getic, indicând astfel folosirea băilor înaintea venirii romanilor;
în trecut, cuprindea castrul militar cu canabae și termae-le;
unitatea militară, găzduită aici, se numea Numerus Singulariorum Britannicorum și apăra drumurile care legau Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Micia de Apulum;
în vecinătatea castrului se afla o așezare civilă și o necropolă romană;
complexul termal din perioada romana este situat în punctul "Dâmbul Romanilor";
mamelonul de travertin și tuf calcaros pe care au fost identificate termae-le are formă circulară și diametrul de 90 – 95 m;
romanii au amenajat o rețea de canale de dirijare a apei de la sursă spre bazinele săpate în pământ și căptușite cu scândură aflate la baza mamelonului sau în imediata vecinatate;
această amenajare a devenit loc de cult, fapt demostrat de descoperirile făcute: monede de bronz și argint, opt plăcuțe votive din aur dedicate zeităților tămăduitoare și protectoare ale apelor termale, o statuie a zeiței Diana și altare votive.
Potențialul turistic religios :
Mănăstirea Prislop
situată în apropiera satului Silvașu de Sus ( figura 3.7);
reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania;
mentionată pentru prima oară în documente la 1360, este așezată pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula și se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului;
se cunoaște faptul că în secolul al XVI – lea era deja în ruină; în anul 1564 a fost zidită "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Țara Românească; e posibil ca vechiul lăcaș să fi fost situat în pădure; Zamfira a acționat sigur la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați; piatra funerara a Zamfirei, sfărâmată în bucăți, poate fi vazută aici;
edificiul a fost înzestrat cu odoare scumpe și moaște, din toate acestea doar o icoană a rezistat până în prezent;
se spune că în secolul al XVII-lea aici a funcționat școala de învățătură bisericească de la Prislop;
tot atunci, a viețuit aici Sfântul Ioan de la Prislop, un sihastru care și-a săpat o peșteră într-o stâncă din apropierea mănăstirii, unde s-a nevoit până la moarte; astăzi, peștera poate fi vizitată de credincioșii veniți în pelerinaj;
în secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco – catolică;
în 1948 este trecută la ortodocși, iar starețul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca; în 1950, fiind transformată în mănăstire de maici, acesta rămâne ca duhovnic până în 1959, când comuniștii au risipit forțat obștea și Părintelui i-au stabilit domiciliul forțat la București; prigonit de regim, acesta a trecut la cele sfinte în 1989 și a fost înmormântat la Prislop, după propria sa dorință;
din 1976 este din nou mănăstire de maici;
astăzi, mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară.
Fig.3.7 Mănăstirea Prislop
Mănăstirea Colț
situată pe Valea Râușorului, teritoriul satului Suseni, la 3 km distanță de satul Râu de Mori, județul Hunedoara;
lângă mănăstire se mai găsesc cetatea și biserica Colț, importante monumente istorice;
poartă hramul "Duminica Tuturor Sfinților";
cetatea și biserica mănăstirii au fost construite între 1310 – 1315 și au aparținut familiei Cândeștilor;
biserica se remarcă prin amplasarea unui turn peste altar și prin resturile de pictură murală din interior;
primii sihastri s-au așezat aici în secolul al XV – lea, au întemeiat așezarea de călugări "Râul de Mori"; în secolul al XVII – leau au fost alungați de calvini;
după revoluția din 1989, Episcopia Aradului a hotărât să reînființeze viața monahală la Cetatea Colț;
în anul 1995 schitul a căpătat viață prin formarea primului nucleu de călugări, condus de către ieromonahul Calinic;
Mănăstirea Crișan
situată în satul Crișan, teritoriul administrativ al comunei Ribița, la 7 km nord de orașul Brad și 46 km de Deva;
întemeiată în secolul al XVI – lea;
poartă hramul "Nașterea Maicii Domnului";
a funcționat până după răscoala din 1784, fiind părăsită datorită unei alunecări de teren;
după anul 1989 mănăstirea a fost reânființată datorită strădaniei ieromonahului Visarion Neag;
din anul 1992 începe un amplu proces de restaurare – se ridică noua biserică din zid, altarul de vară, ansamblul de chilii pentru personal, trapeza, bucătărie și alte anexe gospodărești.
Biserica ortodoxă Ghelari
situată în localitatea Ghelari, județul Hunedoara;
prima atestare a unei biserici ortodoxe datează din anul 1700, era amplasată în zona numită "valea caselor";
poartă hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil";
în secolul al XVIII-lea a fost înălțată o biserica în zona "Deal", construită de un anume George Berencz; deși de cult calvin, a ridicat biserica pentru a mulțumi preoților ortodocsi că i-au vindecat soția;
între anii 1939 – 1973 a fost construită altă biserică;
dimensiuni impresionante de: 47 m lungime, 21 m lățime, 47 m înălțime;
planul este bizantin, cruce greacă înscrisă prezentând cupola, altar, naos, pronaos și 7 turle;
pictorul principal, al noii biserici, a fost Constantin Nițulescu;
picturile au o semnificație deosebită – imaginile ilustrează scene din Săptămâna Patimilor, iar ostașii ce-l batjocoresc pe Hristos poartă straiele popoarelor, care au asuprit poporul român din Transilvania;
fresca este realizată în stil "buno fresco"; fiecare Sfânt pictat se orientează în funcție de persoana care îl privește;
iconostasul este poleit în aur, la fel ca și icoanele, pentru această operațiune folosindu-se peste 4 kg de aur;
în 1988 încep lucrări de consolidare care duc la pictarea bisericii pe exterior și pavarea ei cu marmură.
3.2.3.Potențialul turistic de odihnă, tratament și agrement
Stațiunea Straja
situată în masivul Vâlcan, pe valea Jiului, la aproximativ 8 km de localitatea Lupeni și 20 km de orașul Petroșani;
amplasată la o altitudine de 1.380 m, Vârful Straja având o înălțime de 1.445 m;
rangul de stațiune l-a primit în anul 2002;
climatul este specific zonei de munte, cu o temperatură medie anuală de 2 grade Celsius;
precipitațiile sunt cuprinse între 1.200 mm – 1.400 mm/an; predomină vânturile de vest;
zăpada este prezentă din decembrie până în aprilie;
dispune de 7 pârtii de schi: Pârtia Canal, Pârtia Lupului – grad de dificultate ridicat, Pârtia Mutu – grad de dificultat mediu, Pârtia Telescaun (poate fi folosită în întregime doar în condițiile în care a nins abundent), Pârtia Sfântul Gheorghe, Platoul Constantinescu și Platoul Soarelui – pentru începători (au o pantă domoală ideală pentru cei care schiază pentru prima dată; pârtiile au o lungime de până la 1.700 m, sunt dotate cu telescaun, iar 4 dintre ele și cu nocturnă;
aici se desfășoară anual competiția de schi Cupa Veteranilor;
în perioada fără zăpadă se pot practica drumețiile și traseele montane, precum și vizitarea Schitului Straja, în care intrarea se face printr-un tunel lung de 50 m; pereții sunt pictați în întregime cu Calendarul Bisericesc și scene din Vechiul și Noul Testament;
posibilitățile de cazare sunt multiple, în hoteluri, cabane, pensiuni sau vile.
Stațiunea Parâng
situată la 8 km distanță de Petroșani;
atestată ca stațiune turistică de interes național în anul 2009;
amplasată la altitudinea de 1.400 m;
climatul este specific zonei de munte, stratul de zăpadă fiind prezent din decembrie până în aprilie;
este unul dintre cele mai importante puncte de atracție pe harta schiului românesc;
există 10 pârtii de schi, toate dotate cu teleschi sau telescaun și unele dintre ele și cu nocturnă;
posibilitățile de cazare sunt numeroase, există 1.200 locuri de cazare, în cabane, vile sau la particulari.
Stațiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi
situată la 19 km de Orăștie, 46 km de Deva, în depresiunea Geoagiu, la poalele sud – estice ale Munților Metaliferi, județul Hunedoara;
parte a orașului Geoagiu Bai;
cunoscută din perioada antică sub numele de Germisara, în perioada romana sub numele de Thermal Dodonae (romanii au folosit în scop curativ izvoarele de aici și au ridicat statui lui Aesculap și zeiței Hygieia);
climatul este reconfortant, moderat și tonic, fiind caracterizat prin ierni blânde, fără geruri și veri moderate din punct de vedere termic;
factorii curativi sunt: apele minerale slab radioactive, ușor carbogazoase, bicarbonatate, magneziene și calcice;
se pot trata: afecțiuni reumatismale degenerative (pareze, sechele după poliomielită), afecțiunile post – traumatice și neurologice periferice, ginecologice, gastrite, ulcere dar și hepato – biliare sau renale;
policlinica balneară este dotată cu echipamente moderne de tratament, se aplică o serie de proceduri precum băi termale cu apă minerală în bazine și la cadă, kinetoterapie, băi de plante, împachetări cu nămol, hidroelectro și termoterapie, gimnastică medicală și masaj;
accesul cu autoturismul – DN7 de la Sibiu, Timișoara sau DN 1 si DN 7 de la Cluj Napoca cu abatere de pe DN 7 în orașul Geoagiu spre stațiune; cu trenul – halta Geoagiu sau gara Orăștie apoi cu mijloace auto până în stațiune.
Stațiunea Băile Călan
situată la 2 km nord de orașul Călan, pe șoseaua DN 66, județul Hunedoara;
amplasată la altitudinea de 230 m deasupra nivelului mării;
e posibil ca aceste ape tămăduitoare, ale băilor, să fi fost folosite înainte de ocupația romană, deoarece, pe aceste meleaguri au trăit dacii, iar așezarea s-a numit Idata; au fost numite de către romani, Băile "Aquae";
izvorele de la "Aquae" erau cunoscute, ele fiind însemnate pe harta "Tabula Peutengeriana" printr-un desen format dintr-o clădire cu curte centrală, acest semn de pe hartă indica băi termale importante;
astăzi se mai poate vedea un bazin roman, săpat în stâncă, cu dimensiuni de: perimetrul aproximativ 94 m, lungimea de 14,2 m, lățimea de 7,5 m și adâncimea de 4 m;
în prezent apa termominerală este utilizată în cinci bazine dintre care unul este acoperit;
temperatura apelor este cuprinsă între 27 – 29 grade Celsius;
apa este termominerală, bicarbonată, clorurată, calcică, sodică, magneziană cu o culoare galben roșiatică, indicând un conținut ridicat de fier;
se tratează: reumatismul degenerativ, spondiloza, artroza, poliartroza, tendinoza, tendomioza, tendoperiostoza, periartritis humeroscapularis, bolilor reumatice inflamatorii (stări dureroase ale încheieturilor), unele boli de piele și a neurasteniei;
posibilități de agrement: loc de joacă pentru copii, teren de tenis, teren de volei, bazine, discotecă în aer liber;
se pot vizita: Biserica de la Strei (5 km), Biserica de la Streisîngeorgiu (4 km), Mănăstirea Prislop (20 km), Biserica și Castelul de la Sîntamaria Orlea (27 km), Biserica de la Densuș (39 km), Castelul Corvineștilor (16km), Parcul Dendrologic de la Simeria (14 km), Rezervația de zimbri din pădurea Slivuț – Hațeg (18 km), Peștera Cioclovina (18km), Piatra Roșie – ruine din complexul cetăților dacice (25 km).
Pârtia Râușor din Râu de Mori
situată pe teritoriul administrativ al localității Râul de Mori;
turiștii se pot caza în cabanele, vilele sau pensiunile din zonă;
caracteristicile pârtiei sunt: nivel mediu de dificultate, 1.200 m lungime, altitudinea de plecare 1.200 m și cea de sosire 850 m, înclinație 22%, diferență de nivel 350 m, lățime medie de 45 m și suprafața de 2ha;
capacitatea pârtiei este de 1.000 – 1.200 de persoane;
deservită de un teleschi mono-post, dotată cu nocturnă și tunuri de zăpadă artificială;
zona dispune de centru pentru închirierea echipamentului sportiv.
Pârtiile din Parâng
situate în stațiunea de iarnă Parâng;
stațiunea Parâng oferă condiții excelente pentru sporturile de iarnă și locuri de cazare confortabile, în cabane, vile sau la particulari;
în stațiunea Parâng există mai multe pârtii de schi, create atât pentru cei ce practică acest sport la un nivel minim, cât și pentru cei avansați;
Pârtia Telescaun 1 și 2
grad mediu și ușor de dificultate, 2.827 m lungime, altitudinea de plecare 1.685 m și cea de sosire 1.073 m;
capacitatea pârtiei este 600 – 650 de persoane;
dispune de instalație nocturnă, pe Pârtia Telescaun 2, și este deservită de telescaun și teleschi;
Pârtia Parâng
grad mediu de dificultate, lungime 2.400 m, altitudinea de plecare 1.685 m și cea de sosire 1.073 m, înclinație de 23%, diferență de nivel 612 m, lățime medie 45 m și suprafață de 5 ha;
capacitatea pârtiei este 900 – 1.000 de persoane;
este deservită de un telescaun cu două locuri;
Pârtia Poiana Mare
nivel de dificultate ușor, 250 m lungime, înclinație 21%, altitudinea de plecare 1.550 m și cea de sosire 1.430 m, diferența de nivel 70 m, lățimea medie 45 m și suprafața de 1 ha;
capacitatea pârtiei este de 600 – 650 de persoane și este dotată cu un teleski mono-post;
Pârtia Spre Saivane
grad mediu de dificultate, lungime 900 m, altitudinea de plecare 1.550 m și cea de sosire 1.300 m, înclinație de 22%, diferență de nivel 250 m, lățime medie 40 m și suprafață de 3 ha;
capacitatea pârtiei este 600 – 700 de persoane;
este deservită de un teleschi mono-post și dotată cu nocturnă;
Pârtia Sub Teleferic
grad foarte ușor de dificultate, 367 m lungime, altitudinea de plecare 1.685 m și cea de sosire 1.582 m, înclinație 16%, diferență de nivel 103 m, lățime medie de 30 m și suprafața de 1 ha;
pârtiile dispun de centru de închiriere echipament sportiv și există posibilitatea achizitionării unor gustări sau băuturi calde.
Bazinul de înot Hunedoara
situat pe strada Avram Iancu nr. 12 din municipiul Hundeoara;
complexul este format din două bazine;
unul dintre ele, având 25 m lungime, 6 culoare, o adâncime de 1,90 m și o temperatură a apei 23 de grade Celsius, este destinat campionatelor naționale și internaționale, dar și pentru agrement și întreținerea condiției fizice;
al doilea bazin este destinat copiilor, având o lungime de 15 m, o adâncime de 1 m, iar temperatura apei de 29 de grade Celsius;
în cadrul complexului se desfășoară cursuri de inițiere în înot;
mai are în dotare: sala de fitness, sauna, masaj, solar, magazin cu materiale sportive;
Arsenal Park – Orăștie
Complexul de vacanță include 200 de locuri de cazare, iar turiștii excentrici pot dormi pe paturi amplasate pe afeturi de tun în Camera Tun, în TAB-uri, în camere simple de Ofițer sau luxoase în Apartamente Colonel și în Vile General. Arsenal Park se întinde pe o suprafață de 88 de hectare, fiind situat în mijlocul unei păduri de foioase de la marginea municipiului Orăștie. Aleile complexului turistic sunt străjuite de 70 de tunuri, TAB-uri, transportoare șenilate, dispositive antirachetă, mitraliere și tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanță militară, o locomotivă, un avion IAR 93, un elicopter Kamov Ka 26. Acesta este cel mai mare muzeu de tehnică militară din România deschis publicului.
Oaspeții au la dispoziție un areal vast de terenuri pentru exploatare și o mulțime de activități care să îi țină antrenați: instrucție militară, lupte de airsoft și paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft și paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul șenilat, concursuri de drezină, închiriere mașini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway, etc.
Adrenalina și relaxarea se completează în cel mai fericit mod la Arsenal Park. Activitățile antrenante alternează cu sesiuni odihnitoare pentru trup și minte la Arsenal SPA – cel mai modern centru spa din vestul și centrul țării. SPA-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze și cu infraroșu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă și cu înot contracurent, o cameră de relaxare și camere pentru masaj și tratamente corporale.
3.2.4.Potențialul turistic etno-folcloric :
Fig 3.8 Harta zonelor etnografice
Varietatea și frumusețea cadrului natural , îndeosebi bogăția elementelor cu caracter artistic, etnografic, istoric , ce îi crează județului Hunedoara un potențial turistic remarcabil iar obiectivele se grupează în 5 zone principale (figura 3.8) : Ținutul Pădurenilor , Țara Zarandului, Valea Mureșului, Țara Hațegului și Valea Jiului. Fiecare zonă etnografică se individualizează pregnant.
Țara Zărandului sau „ Țara moților crișeni ”se întinde la nord și sud de Crișul Alb. Casele tradiționale sunt construite din lemn festonat și îmbinat la capete, cu fundații înalte și acoperiș țuguiat. Costumul popular este simplu , cu broderii nesofisticate cu flori, cruciulițe și benzi de culoare neagră (figura 3.9). Femeile poartă pieptar negru din piele acoperit cu broderii compacte, bărbații poartă „sarică ” ( bundă din piele de oaie ). Meșteșugurile sunt bine dezvoltate existând aici rotari, brutari, olari, spătari, fluierari, etc. Cântece mai frecvente sunt „Cântecele Iancului ” iar dintre dansuri „ Țarina ” și „ Călușerul ”.
Fig. 3.9 Port popular din Țara Zărandului
Ținutul Orăștiei se întinde de-o parte și de alta a văilor Geoagiului și Grădiștei, fiind o insulă de piatră în cadrul arhitecturii de lemn specifică zonelor învecinate. La construcțiile vechi chiar și pereții și acoperișul sunt de piatră. Dintre meșteșugurile specifice sunt cojocăritul, confecționarea țesăturilor de casă din in și din cânepă și ciopliturile din lemn. Costumul este asemănător cu cel din Mărginimea Sibiului, fiind întâlnit mai ales în zonele înalte ale ținutului (figura 3.10 ). Dintre cântecele specifice zonei demne de amintit sunt „ Bocetul fetei ” și „ Lele de la Orăștie ” iar dintre dansuri „ Călușerul ” și „ Învârtitele ”.
Fig. 3.10 Port popular din Ținutul Orăștiei
Zona Văii Mureșului se întinde între Simeria – Zam – Dobra , fiind o zonă de interferență. În această zona apar biserici din lemn ( Lăpugiu, Tisa, Rădulești, Brâznic, Bejan ) construite în secolul XVII. Localitatea Tisa pe Mureș este vestită pentru ambarcațiunile din lemn. Costumele populare din cânepă au o bogată ornamentație a mânecilor. Femeile poartă năframă iar bărbații căciulă(figura 3.11). Dintre cântecele specifice amintim „ Bocetul feciorului”, strigătele pe fond muzical, dansuri mai cunoscute sunt „ Linele ” și „ Învârtitele ” iar dintre obiceiuri „ Colindul laic cu duba ”.
Fig. 3.11 Port popular din Valea Mureșului
Ținutul Pădurenilor corespunde zonei estice a Munților Poiana Ruscă la nord de Țara Hațegului. Fiind o zonă mai izolată, aici se păstrează numeroase aspecte arhaice ale elementelor de cultură materială. Casele tradiționale prezintă acoperișuri care sunt de două sau trei ori mai înalte decât pereții. Portul popular este deosebit. Femeile poartă pe cap o broboadă albă, ce atârnă pe spate aproape până jos, la gât având salbe, bani sau mărgele. Cămașa este o adevărată operă artistică. Poartă brâu iar peste brâu un lanț, pieptar, peste care urmează șuba scurtă cu glugă. Portul din Ținutul Pădurenilor este considerat mai arhaic și mai bine conservat în întreaga țară în special costumul femeiesc. Felul în care își încing mijlocul femeile din Ținutul Pădurenilor este unul din cele mai complicate și mai interesante cu semnificații care merg până în perioada neolitică. Bărbații poartă cămăși de pânză albă legată cu curea, cioareci din lână albă, iar pe umeri o șubă. Prin colorit și motive decorative se imprimă deosebiri costumelor, în funcție de vârsta celor care le îmbracă( figura 3.12). Pădurenii practică și arta prelucrării lemnului ( cruci de lemn de-a lungul satelor, furci de tors, teci de cuțite ). De asemenea, turnatul cositorului după o tehnică proprie, arhaică este folosit și la aplicarea de catarame și ținte pe fâșii de piele. Așa se confecționează renumitele podoape pentru femei, cingătoarea sau boltul, o piesă tipică portului pădurenesc. Dintre cântecele și dansurile specifice amintim „ Brâiele pădurenești ”. zona pădurenilor reprezintă un adevărat tezaur etnografic, în special în satele Cerbăl, Bunila, Toplița, Lunca Cernii de Jos.
Fig. 3.12 Port popular din Ținutul Pădurenilor
Zona Țării Hațegului prezintă un mare interes, îndeosebi „ scoarțele ” din perimetrul satelor Băești – Pui, precum și portul popular elegant cu alb și negru. În Țara Hațegului portul popular, păstrează numeroase elemente legate de vechiul costum dacic, așa cum se vede pe columna lui Traian cum ar fi șuba înfundată, opinca cu gurgui și gluga(figura 3.13). Încrustările din lemn, mai ales furcile plate ( de la Clopotiva ) și unele piese de arhitectură populară se remarcă prin originalitate și un simț artistic special. „ Hațeganele ” și „ Călușerul ” formează piese predilectice ale melosului popular, alături de balade : Balada lui Pătru Mantu, Balada lui Văleanu , Balada Streiului, etc.
Fig.3.13 Port popular din Țara Hațegului
Zona Văii Jiului sau Ținutul Momârlanilor corespunde cu izvoarele Jiului între Țara Hațegului și Oltenia. „Momârlanii ”, nume dat de hațegani și gorjeni ciobanilor din Valea Jiului, aveau un tip de arhitectură specifică, în prezent în dispariție : casa cu ocol întărit. Costumul popular, în care predomină albul și negrul, este asemănător zonei Orăștiei, evidențiindu-se cusăturile sub formă de dungi rolii pe pânză albă(figura 3.14). Cântecele și dansurile reflectă influențe din zone limitrofe.
Fig. 3.14 Port popular din Valea Jiului
3.3.Infrastructura turistică
Județul Hunedoara dispune de o infrastructură turstică variată care în general răspunde cerințelor dar care nu este întotdeauna adaptată posibilităților și caracteristicilor potențialului pe care îl deservește sau valorifică.
O componentă de prim ordin a infrastructurii turistice este reprezentată de structurile de cazare, urmate de cele de alimentație publică. De asemenea, se completează cu structurile de tratament și de agrement, foarte importante pentru desfășurarea activităților turistice prin prisma duratei sejurului. O ultimă categorie dar nu lipsită de importanță este cea a infrastructurii de transport, atât generale cât și pentru turism.
3.4.Analiza SWOT a turismului din județul Hunedoara
3.5.Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului în județul Hunedoara
Se vizează în principal valorificarea și promovarea durabilă a patrimoniului cultural și a resurselor naturale cu potențial turistic și îmbunătățirea calității turistice de cazare și agrement în vederea creșterii atractivității regiunii, dezvoltarea economiilor locale si crearea de noi locuri de muncă.
Principalele domenii de intervenție :
Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și crearea sau modernizarea infrastructurilor conexe.
Turismul cultural reprezintă unul dintre domeniile importante ale turismului și se situează înaintea piețelor tradiționale și a altor nișe turistice cum sunt artele. Cercetările efectuate arată că turiștii care practică turismul cultural cheltuiesc cu 38 % mai mult pe zi și au o durată a sejurului cu 34 % mai lungă decât turiștii care practică tipurile tradiționale de turism.
Restaurarea, protejarea și conservarea patrimoniului cultural mondial și modernizarea infrastructurii conexe. Județul Hunedoara se încadrează la Satele cu biserici fortificate din Transilvania .
Restaurarea, protejarea și conservarea patrimoniului cultural național și modernizarea infrastructurii conexe, cu potențial turistic important cum ar fi : restaurarea clădirilor cu elemente arhitectonice tradiționale, rețeaua de străzi, centre culturale, muzee, parcuri, parcări, drumuri, etc., în vederea introducerii lor în circuite turistice.
Restaurarea, protejarea și conservarea patrimoniului cultural din mediul urban prin crearea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurilor specifice în valorificarea durabilă a resurselor naturale și pentru creșterea calității serviciilor turistice.
Amenajarea obiectivelor turistice natural cu potențial turistic : chei, peșteri, lacuri glaciare, etc.
Valorificarea potențialului turistic montan prin construcția infrastructurii necesare : reabilitarea și amenajarea căilor de acces către principalele obiective turistice naturale, refugii alpine, marcarea traseelor turistice, panouri informative, platforme de campare, posturi Salvamont.
Dezvoltarea turismului balnear prin îmbunătățirea, modernizarea și dotarea bazelor de tratament, dezvoltarea rețelelor de captare și transport a izvoarelor minerale.
Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul creșterii atractivității României , a județului Hunedoara în mod special, ca destinație turistică.
Crearea unei imagini pozitive a României ca destinație turistică prin definirea și promovarea brandului turistic național, atragerea investitorilor și a altor parteneri strategici în vederea dezvoltării industriei turistice și creșterii atractivitășii sale. Introducerea de noi metode de promovare și diversificarea materialelor promoționale pentru crearea unei imagini turistice complexe și reale.
Dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor turistice specifice și a acțiunilor de marketing specific cu scopul de a dezvolta conceptul de recreere turistică în județul Hunedoara și de a crește numărul de vacanțe petrecute aici.
Investiții pentru dezvoltarea sau înființarea de Centre de Informare și Promovare Turistică prin construcții, achiziționare de echipament IT și software și racordarea la un sistem național de informare și statistică turistică, cu acces public on-line. Această acțiune va fi complementară cu sprijinul centrelor de informare turistică locală din zonele rurale din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.
3.6. Infrastructura de transport
Principalele căi rutiere din cadrul județului sunt DN 7 ( 68 ) în lungul Văii Mureșului , care asigură legăturile est – vest, DN 66care realizează legătura spre sudul țării prin Defileul Jiului , DN 68 A care se desprinde din DN 7 spre sud – vest , în localitatea Săcămaș, asigurând traficul spre Lugoj – Timișoara și DN 76 care facilitează traficul spre Oradea, pornind din localitatea Șoimuș.
Județul Hunedoara este tranzitat de magistralele feroviare 200 : Brașov – Sibiu – Simeria – Deva – Arad – Curtici ( componentă a coridorului european IV : Dresda – Budapesta – Curtici – București – Constanța ) și 202 : Simeria – Petroșani – Filiași ( care asigură legătura între Trasilvania și Oltenia ) și de căile ferate neelectrificate 212 : Ilia – Lugoj și 317 : Brad – Arad.
3.7.Tipuri și forme de turism practicate în județul Hunedoara
Varietatea resurselor atractive naturale și antropice prezente în proporții variate, gradul diferențiat de accesibilitate al rețelei rutiere, precum și poziția în teritoriu, face din Hunedoara un punct turistic nodal de atragere și dispersie a fluxurilor turistice și constituie premise favorabile practicării unei palete variate de tipuri și forme de turism. În acest caz este posibilă dezvoltarea de forme noi, prin crearea condițiilor adecvate facilitării practicării lor. Se face trecerea spre conturarea profil turistic complex și a unor areale cu funcții turistice specializate sau complexe.
Turismul cultural
Județul Hunedoara reprezintă spațiul unde se întâlnesc și se întrepătrund obiective turistice antropice unice, înconjurate de un peisaj diversificat care pot fi susținute și promovate prin contribuția specialiștilor din diferite domenii cât și prin investiții în infrastructură și reconversie profesională a angajaților din alte sectoare.
Transformarea regiunii în destinații turistice atractive, prin obiectivele antropice, se împletesc activități precum practicarea sporturilor de iarnă, destinderea prin utilizarea resurselor minerale, vizitarea unor locuri aparte, monumente, muzee, edificii religioase, participarea la evenimente.
Turismul cultural prezintă toate elementele necesare desfășurării acestuia pe teritoriul județului Hunedoara și poate fi privit ca alternativă de dezvoltare a regiunii, absorbind personalul disponibilizat în urma restrângerii activității din unele parcuri industriale importante sau chiar închiderea lor.
Turismul cultural îmbracă, mai frecvent, trei forme de practicare : turismul urban, turismul rural și turismul religios.
Turismul urban cu largi posibilități de practicare cum ar fi : muzeele, edificiile religioase ( catolice, ortodoxe, refoemate ), numeroase vestigii istorice ( romane, medievale ), arhitectura centrului istoric, instituții de artă și cultură, monumente ( statui, busturi ).
Ca urmare a creșterii duratei timpului liber și a fragmentării concediilor și vacanțelor, în ultimii ani s-a înregistrat o creștere semnificativă a numarului de mini-vacanțe ( city break ) petrecute în orașele cu o ofertă turistică diversificată. Prin combinarea city break-urilor cu traseele turistice tematice sau mixte în spațiul județean ar permite o accesare funcțională a celorlalte centre urbane sau rurale, respectiv areale și obiective naturale cu resurse atractive valoroase diseminate în cadrul spațiului județean.
Turismul rural are o puternică tentă culturală prin valorificarea obiceiurilor, tradițiilor sau folclorului local, componente ale civilizației rurale încă bine conservate în multe dintre localitățile rurale, îndeosebi în localitățile din zona montană. Pe lângă valorile peisagistice li se adaugă posibilitățile cunoașterii obiceiurilor și tradițiilor din zonă, a manifestărilor cultural – artistice (nedeiele ), a unor ocupații, meșteșuguri, ritualuri tradiționale, vizitarea unor case memoriale ( Aurel Vlaicu , Ion Budai Deleanu ), a bisericilor vechi din lemn, a locurilor care păstrează vestigii ale civilizației daco-romane.
Turismul religios valorifică obiectivele religioase ale județului prin manifestările organizate de acestea (hramuri, pelerinaje ). Forma aceasta de turism este favorizată de existența unor importante lăcașuri de cult. Obiectivul reprezentativ de acest tip, cu o manifestare receptată cu mult în afara limitelor județului, este Mănăstirea Prislop, participarea la diverse sărbători religioase atrăgând vizitatori nu doar din județ, ci și din întrega țară. Fluxul de turiști spre centrele religioase cu rezonanță au un impact în creștere, turismul religios poate fi stimulat prin îmbunătățirea condițiilor de acces, care pot avea un impact relevant în acest sens iar economia locală poate fi strâns conectată și adaptată la cerințele clientelei pelerinajelor religioase.
Turismul climateric
Aceasta este o formă a turismului curativ și este favorizat de existența unui climat montan cu atribute curative ( ionizare și oxigenare puternică, radiație solară cu valori ridicate, umiditate relativă ridicată ) prezent în zona montană, precum și de condițiile meteorologice deosebite ale județului.
Turismul recreativ montan
Se poate practica datorită varietății resurselor disponibile, care determină posibilitatea practicării unor forme diverse de turism : alpinismul, turismul de drumeție, turismul cinegetic și de agrement piscicol.
Turismul de agrement hibernal : pentru sporturi de iarnă – schi, bob, sanie, patinaj, beneficiază de posibilități de afirmare și diversificare în zona montană dar amenajările în acest sens sunt însă puține, slab diversificate și modeste calitativ.
Alpinismul este o altă formă de turism recreativ montan ce se poate practica în mai multe areale din zona muntoasă accesibilă din județ. Se impune o dotare adecvată a traseelor, amenajarea arealelor de escaladă, edificarea unor baze turistice pentru găzduirea practicanților.
Turismul de drumeție îi pune în valoare, în primul rând, morfopeisagistica spațiului montan unde peisajul este spectaculos și variat morfologic ce se constituie într-o resursă atractivă majoră. Culmile înalte și prelungi din munți, sectoarele de chei și defileuri reprezintă repere vizate frecvent pentru adepții unei astfel de forme de practicare a turismului. Datorită avantajului net al spațiului montan din acest punct de vedere, nici spațiul depresionar propriu-zis nu este privat de practicarea drumeției, cu atât de mult cu cât traseele montane au ca bază de plecare localitățile situate în zona depresionară sau în cea de contact cu aceasta.
Turismul cinegetic este favorizat de existența unui patrimoniu cinegetic deosebit, în special în privința faunei mari, organizat și gestionat în cadrul unor fonduri de vânătoare, oferind astfel locații propice pentru practicarea acestei forme de agrement care are și rolul complementar în diversificarea ofertei unor areale. Deși este practicat de un număr mai redus de persoane, dar cu venituri mari, turismul cinegetic este foarte eficient economic.
Turismul extrem cum ar fi : zborurile cu parapanta, zborurile cu deltaplanul, motocrosul, river rafting-ul, etc., își poate găsi locuri de practicare favorabile în zona montană unde declivitatea pantelor, diferențele de nivel pe alocuri apreciabile sau fragmentarea terenului, coroborate cu aportul favorabil al componentei dinamice – curenții de are – sau de natură hidrografică sunt propice practicării unor astfel de activități.
Turismul mixt sau polivalent
Acest turism este rezultatul dintre asocierea spațială a două sau a tuturor tipurilor precedente în vederea unei satisfaceri rapide și comlexe a nevoilor turștilor. Cea mai frecventă este asocierea dintre turismul recreativ și cel cultural în cadrul turismului rural, devenit o formă cu impact în continuă creștere la nivelul județului.
La nivelul județului se mai practică și alte forme de turism :
Turismul științific când se organizează periodoc manifestări cu participare internă și internațională, la nivelul instituțiilor administrative, economice sau culturale cu prezențe similare în domeniu. Un alt exemplu îl constituie lista vestigiilor arheologice descoperite pe teritoriul județului Hunedoara, care poate reprezenta un punct de reper pentru continuarea și intensificarea cercetărilor arheologice în această zonă.
Turismul cultural – științific specializat și de vizitare care este favorizat de existența unor obiective sau areale naturale, cu valoare științifică sau culturală semnificativă, care s-ar putea constitui, în puncte de focalizare a unei cereri turistice motivate de studierea acestora în scop științific sau formativ-didactic în diverse domenii, cum ar fi istorie – arheologie.
Ecoturismul poate reprezenta o modalitate viabilă de practicare a turismului. La baza derulării acestei forme de turism- care presupune conștientizarea ecologică și activitățile legate de natură, inclusiv observarea florei și faunei- stau ariile naturale protejate, afirmarea sa contribuind în același timp venituri pentru populație.
Turismul de afaceri, festivalier și de evenimente este o altă formă de turism sau pseudoturism care decurge din oportunitățile de afaceri multiple existente pentru diferite categorii de oameni de afaceri care în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Hunedoara, Agenția de Dezvoltare Vest sau cu alte organizații de promovare economică, organizează diferite manifestări, expoziții de prezentare, întâlniri, conferințe, congrese, demonstrații, întâlniri de afaceri pentru un public tot mai larg. Județul Hunedoara a fost promovat drept gazdă a unor manifestări de diverse tipuri : culturale, expoziții, artistice, târguri, concursuri de dansuri populare, festivaluri de muzică și teatru, manifestări sportive, etc. , se mai pot adăuga o gamă largă de sărbători populare și festivaluri, prin care să se valorifice resursele etnografice specifice diferitelor areale.
Turismul de tranzit răspunde de traversarea județului de drumuri județene care face legătura cu drumul european, conectând astfel localitățile județului pe toate direcțiile cu restul țării.
Turismul recreativ se ocupă cu deplasările de la sfârșit de săptămână spre locurile aparținând cadrului natural. Mă refer din nou , și pentru acest tip de turism la oportunitățile oferite de zona județului Hunedoara.
O analiză efectuată de specialiști olandezi, care au fost contractați de Consiliul Județean Hunedoara să elaboreze Strategia de Turism a județului, au identificat și alte forme de turism menite să contribuie la dezvoltarea zonei prin valorificarea resurselor antropice din zonele monoindustriale ale regiunii : turismul voluntar, turismul de film și turismul industrial.
Turismul de film
Castelul Corvinilor a fost în ultimii ani, gazda și subiectul a multor producții prestigioase de cinema care prezintă monumente faimoase ale României, istorie universală și ficțiune. Una din avantajele producției de film în județul Hunedoara sunt multiple și imediate, aceasta oferă beneficii financiare pentru castel, iar agenții economici au beneficii prin oferirea de servicii de calitate pentru solicitările de cazare și mese ale echipelor de filmare. Într-un mod indirect, vizionarea filmelor atrage turiștii care doresc să vadă ei înșiși locurile.
Turismul voluntar este o combinație între munca voluntară cu activitățile de tursim. Aceste activități ar putea include ajutorul la excavarea arheologică, paleontologică sau prezervarea vieții sălbatice în Munții Retezat sau drumurile montane. Aceasta este o formă socială de turism care poate sublinia caracterul social al unei zone și o sursă de venit și o creație de talent, poate ajuta la dezvoltarea zonei însăși și ar putea fi o combinație cu turismul rural.
3.8. Structuri de primire și cazare turistică în municipiul Hunedoara
Unități de primire turistică
Numărul de unități de primire turistică
În continuare voi prezenta datele de susținere a analizei privind structurile de primire și cazare turistică a municipiului Hunedoara , am obținut date statistice numai pentru municipiul Hunedoara, precum și asupra fluxului de turiști înregistrat în perioada analizată. Aceste date acoperă elementele de referință aferente caracterizării nivelului actual capacitiv al facilităților de cazare turistică, precum și a modului de evoluție a acestora, pe perioada 2000 – 2012.
Figura 3.15 este primul indicator statistic care se referă la unitățile de cazare turistică, și oferă o imagine relevantă a modului în care a evoluat capacitatea de cazare turistică în această perioadă. Având în vedere numărul total al unităților de cazare, se observă o variație fluctuantă a acestora. În anul 2012 există înregistrate 5 unități de cazare, față de 3 unități în anul 2000 ceea ce înseamnă o creștere de 66 %.
Fig .3.15 Evoluția numărului total de unități de primire turistică
Având în vedere evoluția individuală pe tipuri de unități, se observă apariția din anul 2005 a vilelor turistice, care reprezintă, factorul determinant în creșterea numărului de unități de cazare. Trebuie remarcată absența motelurilor, hostelurilor, taberelor și pensiunilor agroturistice. Această distribuire pe tipuri de structuri a unităților de cazare evidențiază, la nivelul anului 2012, existența unui număr de 2 hoteluri, 2 vile turistice și 1 pensiune turistică urbană ( Fig.3.16)
Fig.3.16 Evoluția numărului de unități de cazare turistice, pe tipuri de unități
Capacitatea de cazare turistică
La nivelul municipiului Hunedoara, în anul 2012 , capacitatea de cazare turistică existentă a cumulat un număr de 290 locuri egal cu numărul de locuri din anul precedent. Evoluția numărului de locuri de cazare, înregistrată în perioada 2000 – 2012, a vut o evoluție foarte oscilantă, marcând o scădere pronunțată în anul 2005, după care a înregistrat o creștere constantă, astfel încât la finalul anului 2012 a ajuns la o valoare ușor superioară celei din 2000 (figura3. 17) . Se trage o concluzie : capacitatea de cazare a facilităților individuale a variat de la un an la altul, deci au fost modificări structurale care s-au manifestat în cadrul tipurilor individuale de facilități de cazare.
Oscilațiile mari de capacitate pe categorii individuale în perioada de analiză este reflectată într-un mod relevant prin graficul din figura următoare.
Graficul din figura 3.18 exprimă cu claritate faptul că tipul de facilitate turistică care asigură cel mai mare număr de locuri de cazare au fost hotelurile. Scăderea din anul 2005 se datorează dispariției din circuitul turistic a unuia dintre cele două hoteluri, care a reintrat în activitate în 2012. În anul 2006 iese din circuitul turistic și cabana, dar vilele turistice – 1 în 2005 și 2006 și 2 în continuarea perioadei – oferă locuri de cazare turistică suplimentară.
Fig. 3.17 Evoluția capacității de cazare turistică
La nivelul anului 2012, cele 290 de locuri, aferente tuturor capacităților de cazare, erau repartizate pe tipuri de facilități turistice – 66 locuri (23 %), pensiuni turistice urbane – 28 locuri (10 %).
Fig. 3.18 Evoluția capacității de cazare turistică, pe tipuri de unități
Capacitatea de cazare turistică în funcțiune
Modul de utilizare a capacităților de cazare existente este reflectat prin intermediul indicatorului capacitatea de cazare turistică în funcțiune. Acest indicator exprimă numărul de zile cât au fost ocupate efectiv locurile de cazare aflate la dispoziție în perioada analizată.
Graficul din figura 3.19 reflectă evoluția indicatorului la nivelul tuturor facilităților de cazare , se poate observa că utilizarea capacității a avut o evoluție variabilă, în cadrul căreia poate fi identificată aceeași scădere accentuată din perioada 2004 – 2005.
Fig.3.19 Evoluția capacității de cazare utilizată
Informații suplimentare pot fi obținute prin orientarea analizei către modul de utilizare pe tipuri de facilități de cazare. Graficul următor – figura3.20 exprimă acest aspect. Și în acest caz se detașează net facilitatea de tip hotel, printr-o pondere preponderentă față de celelalte facilități. Se remarcă evoluția ascendentă a utilizării capacității de cazare pentru facilitățile tip vile turistice, după anul 2005.
Fig. 3.20 Evoluția utilizarii capacităților de cazare turistică pe tipuri de unități
Circulația turistică
Datele statistice cu privire la circulația turistică au la bază sosirile turiștilor în structurile de cazare, respectiv ale celor care se cazează în afara localității de domiciliu sau a reședinței pentru cel puțin o noapte. Celelalte categorii de persoane cum sunt : vizitatorii, persoanele cazate în cabanele proprietate privată din zonele de agrement sau care nu apelează la o structura de cazare oficială, nu sunt consemnate.
Graficul din figura 3.21 exprimă evoluția generală a sosirilor turistice în perioada vizată, respectiv 2001 – 2012. Se observă aceeași scădere dramatică în anul 2004, urmată de o creștere constantă până în 2007 și de o evoluție fluctuantă, în jurul valorii de 8000 de locuri, în perioada următoare.
Fig. 3.21 Evoluția numărului total de sosiri în facilitățile de cazare turistică
Dacă se continuă analiza din punt de vedere al sosirilor pe tipuri de facilități de cazare turistică ( figura 3.22 ) evidențiază o evoluție așteptată pentru hoteluri. După o primă traiectorie ascendentă, aferentă primilor doi ani ( 2001 – 2002 ), urmează o scădere accentuată pentru următorii ani ( 2003 – 2004 ), datorită ieșirii din circuitul turistic a unuia din cele două hoteluri. În perioada următoare, se remarcă o creștere a sosirilor pentru hoteluri, precum și o tendință ascendentă a sosirilor, pentru vile turistice.
Fig. 3.22 Evoluția numărului de sosiri pe tipuri de facilități de cazare
Durata medie a sejurului
La nivelul localităților, indicele de utilizare a capacității de cazare relevă o distribuție nuanțată, în relație directă cu o serie de factori precum oferta turistică de ansamblu, oferta de cazare, tipul sau forma de turism practicată, accesibilitatea locației în cauză. În acest fel, durata medie a sejurului este un indicator relevant, care oferă informații privind o serie de elemente caracteristice ale accesării unităților turistice. Acest indicator poate să fie mult ameliorat în condițiile realizării condițiilor de tratament balnear, în sensul trecerii spre perioade mai mari de staționare – între 12 și 15 zile – aferente efectuării unui ciclu complet de tratament.
Datele suport ale analizei sunt calculate pe baza valorilor referitoare la numărul de sosiri în unități turistice, respectiv a valorilor referitoare la numărul de înnoptări în unitățile turistice, prezentate în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1.
Numărul mediu de înnoptări în unitățile de turistice, pe ani
Ca o concluzie se evidențiază că, în mod general, municipiul Hunedoara nu a reprezentat un obiectiv turistic în sine, ci un loc de tranzit.
Concluzii
Turismul , care este o ramură a sectorului terțiar dar în același timp și o ramură de interferență, reprezintă o variantă strategică pentru economia națională. Sunt cunoscute efectele sale benefice în plan social, cultural și asupra mediului natural.
Pe plan social , turismul răspunde unei nevoi umane : de odihnă, recreere, cunoaștere, îngrijire a sănătății, destindere, îmbogățire a orizontului cultural, comunicare, etc., ceea ce antrenează o pondere ridicată a populației la circuitul turistic. Turismul mai este considerat un important indicator al calității vieții și un mijloc de creștere a acesteia.
Turismul, deține un loc aparte , în larga paletă a formelor sale : muntele a reprezentat din totdeauna o destinație preferată pentru refacer, aventură, odihnă sau alte nevoi socio-culturale.
Turismul durabil descrie toate formele de turism alternativ care respectă, preservează și menține durabil valoarea resurselor naturale, sociale și culturale ca destinații turistice și în același timp limitează impactul negativ pe care turismul de masă ar putea să-l producă. Apariția ecoturismului, ca o formă distinctă a turismului, are menirea de a respecta integritatea peisajelor naturale, a biodiversității ecologice, în concordanță cu cerinșele anumitor segmente de turiști, care doresc să-și petreacă vacanța în natură. Valorificarea cadrului natural reprezintă una dintre cerințele fundamentale ale ecoturismului.
Chiar dacă județul Hunedoara deține un patrimoniu ecoturistic deosebit, cu potențial mare de valorificare, ecoturismul este încă un segment destul de îngust al pieței turistice, confruntat cu numeroase probleme, cum ar fi : slaba cooperare la nivel local, promovarea modestă la nivel național și internațional, existența unei oferte limitate, slab diversificate, slaba dezvoltare a infrastructurii specifice ecoturismului la nivelul ariilor protejate, migrația forței de muncă, nivelul redus de pregătire al celor angajați în domeniu, etc.
Potențialul turistic absolut remarcabil conturează un profil turistic al județului ce poate fi definit prin diversitate și multiculturalism. Varietatea și densitatea obiectivelor turistice este atât de mare încât încercarea de a le clasifica sau grupa se dovedește un demers nu tocmai simplu. Ca arii majore de interes sau din punct de vedere al motivației turiștilor pot fi grupate în :
areale culturale – cu accent pe religie, arhitectură, istorie, și ca principale repere sunt cetățile, castelele , bisericile, mănăstirile, muzeele, reminescențele cetăților dacice;
areale naturale – sunt legate de pitorescul peisajelor în ansamblul lor, respectiv cu accent deosebit pe zona montană, pe anumiți factori curativi – apă, aer – și de mare perspectivă, rezervațiile naturale;
areale mixte sau complexe – unde se suprapun sau se completează cele două variante anterioare.
Din acest motiv, tipurile și formele de turism care se pot practica în județul Hunedoara sunt numeroase și se îmbină foarte mult, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv dar care presupune multă atenție și selectivitate în prezentarea și promovarea produselor turistice.
Multiculturalismul și-a pus amprenta asupra vieții economice, sociale i culturale contribuin la această mare diversitate actuală și densitate foarte mare de obiective grupate pe un spațiu restrâns, ceea ce se constituie într-un alt atu din punct de vedere al valorificării turistice.
Specificul dominant al potențialului turistic al județului Hunedoara – cel cultural istoric- se pretează și este în același timp imperios necesar a fi valorificat pe baza principiilor dezvoltării durabile. Se înțelege că tipul de turism de bază ce se poate practica pentru valorificarea acestui potențial este cel cultural – itinerant, care presupune o durată medie a sejurului mai redusă la nivel de localitate iar acțiunile de ameliorare a acestei probleme trebuie să țină seama de aceste caracteristici. Numeroasele rezervații naturale exisatente în județ ar putea fi valorificate prin circuite tematice în spiritul ecoturismului sau ca tip de sine stătător.
BIBLIOGRAFIE
Cărți, cursuri, monografii
Resurse web
BIBLIOGRAFIE
Cărți, cursuri, monografii
Resurse web
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Turismului In Dezvoltarea Economica Durabila a Judetului Hunedoara (ID: 146389)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.