Rolul Presei Militare In Promovarea Culturii Organizationale

CUPRINS

Pagină albă

INTRODUCERE

Elaborarea și fundamentarea unei lucrări de disertație este posibilă numai cu condiția unei îndrumări științifice calitative, realizate cu profesionalism și a unor condiții adecvate activității de cercetare specifice temei abordate, respectiv rolul presei militare în promovarea culturii organizaționale.

Comunicarea este un proces real și continuu în dezvoltarea oricărei societăți și perpetuarea unei culturi. Realitatea cotidiană generează o presiune tot mai mare, iar comunicarea eficientă este un element cheie în cultura organizațională.

Lucrarea de față își propune abordarea rolului presei militare în promovarea culturii organizaționale. Demersul analitic este dezvoltat pe o bază teoretică, structurată în patru capitole, ultimul conținând și studiul de caz.

În primul capitol se analizează termenul de cultură și comportamentul organizațional. Capitolul întai este structurat în trei subcapitole reprezentative pentru a înțelege organizațiile că sisteme sociale și culturale, cultura organizațională prin prisma structurilor și modelelor culturale, cât și trăsături ale comportamentul organizațional.

Capitolul al doilea abordează importanța comunicării în sistemul organizațional militar. Structura și caracteristicile procesului de comunicare este un sistem complex în organizația militară, comunicarea eficientă este cea mai benefică abordare într-un sistem militar.Obstacolele în calea unei comunicări eficiente pot apărea atât din partea superiorilor, cât și a subordonaților.

Armata reprezintă un sistem a cărui bună funcționare este necesară cu cooperarea a celorlalte sisteme importante existente, iar relația dintre armată și societate este un subcapitol ce analizează toate părțile componente ale relaționării dintre cele două.

Pornind de la nevoia de informare, încercăm să stabilim o legătură între societate și armată romană, conștientizând că nu pot exista una fără cealaltă.

Comunicarea publică este o funcție de bază a oricărei organizații. Rolul strategiei de comunicare este de a planifica strategic gestionarea unor informații de a atinge obiectivele strategice și operaționale. Într-un subcapitol se analizează toate aspectele strategiei de comunicare și obiectivele acesteia în cadrul sistemului militar.

O organizație fără cultură este asemenea unei școli fără studenți sau națiune fără istorie. Cultura poate fi văzută ca o structură genetică a unei națiuni ce ghidează modalitățile de gândire, învățare, credințe, valori, comportamente și transmitere a cunoștințelor către generațiile următoare.

Al treilea capitol dezvoltă și analizează valorile organizației militare atât prin prisma culturii militare cât și a istoriei presei militare românești.

Ultimul capitol Rolul presei militare în promovarea culturii organizaționale conține o aprofundare a presei militare contemporane și a importanței acesteia în viața personalului militar și a civililor.

Observatorul militar este cea mai cunoscută publicație militară și are un caracter educativ și formativ atât pentru personalul armatei române cât și pentru societate.

Presa militară s-a adaptat la noi evoluții tehnologice plecând de la foi, gazete, reviste, până la promovarea valorilor militare în mediul online.

Relația dintre cultura militară și mass-media este extrem de complexă și foarte puțin dezbătută în zilele noastre. Mass-media tinde să aloce tot mai puțin spațiu culturii și valorilor militare și civile, iar presa militară este o publicație cu un tiraj foarte mic, răspândită doar în instituțiile cu specific militar.

Obiectul studiului de caz este a determina importanța presei militare în societate, în ce măsură publicația poate transmite militarilor un caracter educativ și îmbunătățirea relației dintre presa militară și presa generalistă.

Cultura și comunicarea în epoca contemporană funcționează concomitent, iar impactul noilor tehnologii și mijloacelor de comunicare ajută armata română să întărească încrederea societății în această instituție și să încurajeze personalul civil să îmbrace uniforma militară.

În lucrare am încercat să ofer un tablou cât se poate de imparțial, de detaliat și complex al modului în care presea militara promovează cultura organizațională și poate schimba mentalități atât în rândul militarilor, cât și în rândul civililor.

Pagină albă

CAPITOLUL 1

CULTURĂ ȘI COMPORTAMENTUL ORGANIZAȚIONAL

În orice activitate a unei organizații sau companie procesul de comunicare este continuu și esențial și permite mersul fluid al unei organizații, asigură acesteia funcționalitatea în vederea atingerea unui scop anume.

Societatea este ea însăși o organizație globală, un sistem structurat pe domenii diferite, iar comunicarea apare ca un proces decisiv pentru această coordonare.

Organizațiile sunt extrem de diverse în funcție de scopuri, de mecanismele de coordonare și autoritate, de modurile de legitimare ori mijloacele tehnologice și informatice folosite. De la administrațiile publice la întreprinderi economice (industriale, comerciale sau de servicii) de la asociațiile de diverse tipuri (partide, asociații profesionale, culturale, religioase, etc.) la grupuri etnice, familiale, toate sunt “ansambluri umane formalizate și ierarhizate în vederea asigurării, coordonării și cooperării membrilor lor pentru atingerea unor scopuri date”.

Orice organizație are propriile ansambluri de formalități, comportamente de conformitate, informații ce nu pot fi explicate și înțelese în afara organizației și configurărilor sale.

Comunicarea cunoștințelor și informațiilor nu se reduce la o simplă transmitere, trebuie să țină seamă de formalitățile și normele organizației, relațiile afective, de reprezentările, de decalajele lingvistice și socioculturale care pot afecta mesajul transmis.

Comunicarea organizațională cuprinde stilul de conducere și procesul decizional, marchează etapele comunicării și transmiterii de informații în funcție de perceperea puterii, influențează motivația, crește performanța, acoperă nevoile de formare și informare să reacționeze la o realitate dinamică, integratoare și imperativă.

Scopul comunicării organizaționale este de informare, instruire, convingere, fidelitate și motivare pentru a crea o legătură consolidată între conducere, control, atribuirea și repartizarea de sarcini, argumente, adaptare și nu în ultimul rând accesul la date și informații.

Obiectivele activități de comunicare organizațională vizează imaginea publică, credibilitatea publică, vizibilitatea, atragerea de resurse, armonizarea și integrarea socială, dezvoltarea sferei publice, consolidarea proceselor de democratizare socială.

Comunicarea organizațională este o ramură a informării și a relațiilor publice, aceasta include comunicarea managerială și comunicarea internă.

Există și alte componente ale comunicării organizaționale, cum ar fi: publicitate, propagandă, marketing, informare publică, afaceri publice, diplomația publică, lobby, manipulare, protecția informațiilor, comunicare operațională.

1.1 Organizatiile ca sisteme sociale si culturale

Organizația este un sistem social extrem de dinamic care cuprinde elemente de cunoaștere, culturale, norme și reguli. Mai precis, organizația este “o entitate socială, conștient coordonată, cu granițe relativ identificabile, care funcționează pe baze relativ continue pentru atingerea unui scop (set de scopuri) comun și conștient de către membrii săi”

Pentru a discuta despre organizații trebuie identificat termenul de “sistem”, conform teoriei lui Ludwig von Bertalanffy (primul teoretician care a articulat principiile teoriei generale a sistemelor) un sistem este “un set de elemente care se află în relații de interacțiune”.

Studiul organizațiilor ca formă socială a intrat în preocupările sociologilor spre sfârșitul anilor 30’ și a fost studiat în câmpul științelor sociale de către Max Weber, Talcott Parsons, James March și Philip Selznic.

Talcott Parsons în teoriile sale susține că organizațiile sunt sisteme sociale caracterizate de aceleași exigențe ca și instituțiile.

Parsons distinge trei niveluri majore de structură organizatorică: în partea de jos este sistemul tehnic (muncitori, profesori în sălile de clasă, oamenii de știință din laboratoare, etc), partea media,e cea care cuprinde sistemul managerial și face legătura între activitatea organizației și administrarea afacerilor interne, iar în partea de sus este sistemul instituțional, a căror funcție este de a se referă la organizare, norme și reguli. Astfel, susținerea unor valori de vârf înseamnă o cotă de reușită mai mare în orice tip de structură sau organizație.

Parsons subliniază în teoriile sale explicit că organizațiile nu sunt preocupate doar de profit, producție și servicii, rezultatele activității lor trebuie să se asocieze unor standarde cerute de societatea în care trăiesc și domeniul de activitate.

Astfel, organizațiile îndeplinesc următoarele funcții, caracteristice sistemelor sociale: funcția de reproducere a normelor și valorilor, funcția de adaptare și funcția de integrare.

Funcția de reproducere a normelor și valorilor are rolul în înțelegerea și asocierea principilor și normelor de valori care definesc organizația, realizează legătura dintre cultura societății în ansamblu și cultura organizației.

Funcția de adaptare face trimitere la mobilizarea resurselor materiale, economice, umane. Funcția de adaptare și integrare armonizează componentele organizației, evaluează cunoștințele tuturor membrilor și aptitudinile lor, dezvoltă adeziuni, implicarea și loializarea membrilor.

O organizație este și rezultatul unui proces cultural care îi asigură o identitate, este o entitate complexă care înglobează toate manifestările comportamentale ale membrilor săi, nu doar a influențelor tehnico-economice sau sociale, dar și a elementelor de natura culturală.

Cuvântul cultura în sensul său etnografic cel mai răspândit desemnează un complex de științe, credințe, informații, meșteșuguri, morala, legile, arta, cât și alte aptitudini și deprinderi dobândite de om în viața privată și publică ca membru al societății pe timp de pace și de război.

Iată o reprezentare grafică a componentelor culturii organizaționale: (Fig. 1)

Fig.1

Cultura organizațională este și ea transmisă asemeni unei legende, se perpetuează prin procesul de socializare, norme, valori și tradiții culturale.

Cultura este tematizată în funcție de organizație ca proces de transmitere către noii membrii, cuprinzând proceduri, abilități, deprinderi, sarcini de lucru, obiecte de interes, cunoștințe despre munca în echipă, etc.

Cu cât un nou membru se adaptează mai repede și își asumă cultura unei organizații, cu atât se integrează mai repede, crește nivelul de performanță, se familiarizează cu procedura, obține satisfacție în munca sa și crește nivelul de loialitate.

Problema culturii organizaționale este abordată și în literatura românească, în special de profesorul Gh. Gh. Ionescu, care o definește ca pe un "sistem de valori, de prezumții, de credințe și de norme împărtășite de membrii unei organizații".

Phyllis G. Holland, deși o numește cultura corporațiilor, arată că o cultură organizațională reprezintă un set unic de caracteristici care diferențiază o organizație de alta. Autoarea împărtășește concepția lui Talcott Parson ca, în fapt, cultura unei corporații stabilește un sistem de valori ce cuprinde ritualuri, mituri, legende și acțiuni.

Pentru descrierea unei culturi organizaționale, Holland stabilește șapte caracteristici:

Autonomia individuală.Gradul de responsabilitate, independentă și facilitățile oferite pentru exercitarea inițiativelor pe care le au indivizii într-o organizație.

Structura. Numărul de reguli și de norme folosite pentru controlul și pentru evaluarea angajaților.

Suport. Gradul de asistentă și facilitățile oferite de manageri subordonaților.

Identificare. Gradul în care angajații se identifică cu organizația sau cu domeniul lor profesional.

Recompensarea performanțelor. Modelor. Modul în care se acordă recompensele.

Toleranța conflictelor. Gradul în care sunt tolerate conflictele în relațiile dintre persoane și dintre grupuri de lucru precum și capacitatea de a fi onești și deschiși fată de neînțelegerile apărute.

Toleranța riscului. Gradul în care angajații sunt încurajați să fie agresivi în sensul bun al cuvântului, inventivi și caută riscul.

Cunoașterea culturii organizaționale este necesară și utilă pentru că constituie cel mai folositor element anticipativ.

Termenul de "cultură" are mai multe semnificații și este într-o continuă însușire de elemente noi și pusă să se adapteze unor condiții de schimbare sau îmbogățire, devine și ea un subsistem al culturii naționale reflectând multe din conținuturile valorice ale modelelor culturale unei națiuni.

Culturile naționale sunt clasificate de către Jacques Demorgon astfel:

compoziții comunitare legitimate de componențe culturale originale și originare;

culturi regale și imperiale caracterizate caracterizate de norme determinate de ierarhii ereditare;

culturi naționale de piață cuprinzând comportamente guvernate de norme rezultate de organizările administrative;

culturi informaționale mondiale, rezultat al tendinței spre globalizare prin interiorizarea normelor standardizate de comportament în afaceri.

Cultura este transmisă indivizilor prin socializare, ce reprezintă un proces de schimburi de valori, norme și tradiții ce sunt lăsate moștenire generațiilor următoare.

Cultura este tematizata în funcție de termenii de socializare și de domeniul în care aceasta se instaurează, dezvoltă termeni specifici, norme, proceduri, deprinderi, etc.

Potrivit multor specialiști la nivelul unei comunități se pot delimita patru categorii de culturi:

națională;

economică;

pe ramuri de activitate economică;

organizațională.

G.Hofstede subliniază că cultura organizațională poate fi gândită ca un subsistem de culturi valorice ale modelelor culturale unei națiuni. Managementul practicat în diverse țări este orientat spre o direcție în funcție de valorile și culturile acesteia. Accentul este pus pe individ, plecând de la premisa că fiecare parte produce și reprezintă întregul amalgam cultural.

Analizând puterea individului și rolul său în socializare și dezvoltare culturală, reiese explicarea unor fenomene de masă în funcționarea organizațiilor, precum și ierarhia de valori stabilite în cadrul relațiilor interumane.

1.2 Cultura organizațională, structuri și modele culturale

Pentru a analiza impactul și importanța culturii organizaționale este necesar a cunoaște complexitatea acesteia atât în interiorul unei organizații, cât și la nivelul individului. Specialiștii care au analizat cultura organizațională și structurile acesteia au definit-o astfel:

Cultura înseamnă concepțiile managerilor de vârf ai unei companii despre cum trebuie să acționeze și să-i dirijeze pe ceilalți angajați, dar și cum trebuie condusă afacerea (J.Lorsch).

Cultura reprezintă setul de valori aparținând organizației care-i ajută pe membrii acesteia să înțeleagă scopul pe care și-l propune, modalitatea de acțiune și ceea ce se consideră a fi important (R.Griffin).

Cultura organizațională este o colecție de convingeri și reacții organice aproape instinctive.de eroi și personaje negative, de realizări, interdicții și de porunci (F.Nancy).

Cultura reprezintă ansamblul de valori și credințe împărtășite de personalul unei organizații, având anumite semnificații și oferindu-le reguli pentru un comportament acceptat (Stanley Davis).

Operațional, cultura este definită ca totalitatea principiilor de baza ce reunesc membrii ai unei comunități. Toate acestea legate de calitățile psihice, arată înțelegerea și acordul unui grup, modul în care iau deciziile și abordează problemele (R.Kilman).

Cultura organizațională este construită din forma principiilor sau postulatelor de baza care au fost create, descoperite sau dezvoltate de un anumit grup, învățând să-și rezolve problemele de adaptare la mediul extern și de integrare internă, care s-au dovedit suficient de eficiente pentru a fi considerate valabile și care, în consecință, pot fi predate noilor membrii ca fiind modalitatea corectă de a percepe, de a gândi și de a simți în legătura cu aceste probleme (R.Tessier, Y.Tellier).

Deal și Kenenedy (1983) au construit o tipologie a culturilor pornind de la gradul de risc asumat și viteza transmiterii mesajului. Această clasificare cuprinde:

cultura procesuală ce implică un grad minim de risc și o viteză lentă a feedback-ului;

cultura riscului maxim cu un risc major, dar de asemenea cu un feedback lent

cultura jocului dur, ce este caracterizată prin riscuri minime și feedback imediat

cultura autoritară caracterizată un feedback imediat cu riscuri ridicate.

Diversitatea formelor de comunicare derulate în cadrul organizațiilor solicită încadrarea lor în anumite clasificări, utilizând mai multe criterii.

în funcție de direcție, comunicarea poate fi: descendentă, ascendentă, orizontală și diagonală.

după modul de transmitere, comunicarea poate fi: scrisă, verbală, nonverbală.

după modul de desfășurare, comunicarea poate fi: reciproc directă, reciproc indirectă, unilaterală directă și indirectă

după gradul de oficializare, comunicarea poate fi formală și informală.

Structura în planul de organizare al unei companii reprezintă alocarea responsabilităților, coordonarea dintre funcții și atribuțiile acestora, corelarea rolurilor pentru a defini misiunea, strategia, tehnologia, formele de manifestare a puterii sau dimensiunile organizației.

Max Weber a dezvoltat un sistem al tipurilor de structuri astfel:

structura centrată pe lider, este concentrată pe o persoană carismatică ce se identifică cu liderul echipei având funcții slab definite, raporturi de autoritate întâmplătoare, subiective și se bazează pe ideologia individului excepțional;

structura patriarhală, se bazează pe ideea de tradiție, cultura fiind una ce ține de relațiile de rudenie, iar criteriile de selecție și de promovare sunt cele ereditare.

structura birocratică este caracterizată printr-un grad ridicat de formalizare urmând o autoritate ierarhică pe scară piramidală. Este caracterizată de relații neutre, lipsa de afectivitate și funcții strict delimitate. Modelul pur birocratic este în opinia lui Weber cel mai eficient mod de exercitare a controlului și puterii.

structura tehnocratică este bazată pe competențe, cultura organizației încurajează colaborarea, lucrul în echipă, participarea tuturor membrilor în luarea deciziilor.

structurile de cooperare ce sunt caracterizate prin participare comună în îndeplinirea obiectivelor, egalitatea competențelor și a responsabilităților.

structurile în rețea se întemeiază pe parteneriatul între mai multe organizații individuale care își conservă scopul și obiectivele, devenind o structură flexibilă și complementară cu toate organizațiile asociate, organizația este condusă de manageri ce se autoguvernează.

Structura fiecărei organizații este de cele mai multe ori cea care face diferența dintre o organizație stabilă și uniformă în detrimentul celor dezorganizate și haotice.

În fiecare tip de structură există o cultură a organizației ce caracterizează nivelul conducerii strategice și al performanțelor. De asemenea în funcție de structura adoptată se pot preconiza și șansele de stabilitate și atingere a obiectivelor în cadrul unei organizații.

Structura organizației generează la rândul ei modelul cultural după care funcționează organizația, elabolând un management al resurselor umane specific.

Jean Nizet și François Pichault au elaborat o tipologie a practicilor de management al resurselor umane de tip obiectivant pentru modelele de management al resurselor umane corespunzătoare configurației organizaționale.

Modelele sunt următoarele: modelul arbitrar, modelul obiectivant, modelul individualizat, modelul convenționalist, modelul valorilor.

Aceste trăsături caracteristice sunt general valabile pentru orice organizație, indiferent de apartenența culturală sau structurile sale.

Cu cât o organizație are o cultură proprie mai dezvoltată, matură și mai bine definită, de asemenea dacă are un model bine stabilit după care se ghidează, aceasta are un impact mult mai mare asupra angajaților, respectiv și un grad mai mare de responsabilizare a acestora. Propriul model al culturii organizaționale corespunde unui model de valori și moduri de comportament care orientează viața în organizație.

Așadar comunicarea organizațională și structurile sale le caracterizăm astfel:

Comunicare internă – care are în vedere rezolvarea unor probleme de omogenizare a grupului și inovare tehnologică, coordonare între membrii organizației.

Comunicare managerială – decizie, organizare, motivare, control;

Comunicarea organizațională propriu-zisă (în cadrul org. Formală și informală – vertical, ascendent, descendent, orizontal, oblic).

Comunicare externă – procese care vizează adaptarea la mediul extern și comunicare cu membrii din exteriorul organizației. În cadrul acesta distingem:

Comunicarea de marketing care care ca scop crearea și menținerea mărcii – identitatea organizatiei pe piață și provovarea acesteia.

Comunicarea organizației cu mediul social , iar acesta este domeniul în care se manifestă relatile publice.

Comunicarea internă strategică este ansamblul de acțiuni de comunicare planificată, cu obiective prestabilite, prin care se mențin în colectivul de angajați informarea, performanța, încrederea în organizație și în superiorii ierarhici.

Etape ale comunicării strategice:

cercetare;

planificare – obiective, strategii și tactici (activități de diseminare a informației, organizarea de evenimente);

execuție;

evaluare.

1.3 Comportamentul organizațional

Capacitatea unei organizații de a executa strategia depinde de infrastructura hard- structura organizatorică, și de infrastructura soft – cultura și normele sale (Amar Bhide).

Comportamentul organizațional studiază atitudinile și reacțiile oamenilor ce constituie o organizație, indiferent de mărimea sau domeniul de activitate.

Comportamentul și rolul managerilor într-o organizație stimulează comportamentul colectiv și individual pentru a ajunge la un numitor comun, respectiv o bună funcționare a organizației.

Kurt Lewin semnalează faptul că fiecare acțiune întreprinsă este subordonată nevoilor proprii, iar exprimarea comportamentală se bazează pe interacțiunea dintre obiectivele și intențiile personale.

Scopul unui comportament adecvat este de a crea un mediu de activitate prielnic,de a stimula devotamentul angajaților și implicarea acestora pentru o executare strategică corectă.

„Stilul de conducere în leadership-ul organizațional este determinat de comportamentul fatã de sarcini (gradul de implicare al liderilor în prezentarea obligațiilor și responsabilităților indivizilor sau grupurilor cu care lucreazã) și de comportamentul relațional (nivelul de implicare a liderului în comunicarea și acordarea suportului angajaților). Pe baza acestor discriminatori sunt structurate patru tipuri de stiluri de conducere: participativ, delegativ, directiv și consultativ. „

Comportamentul organizațional este influențat de mai multe componente, printre care și atitudinea individului față de propria persoană.

Componentele se pot clasifica astfel:

afective – emoțiile și sentimentele care ne plasează față de o situație;

cognitive – percepția și gândirea;

intenționale – cum intenționam să ne comportăm în situația respectivă.

Atitudinile indivizilor preced comportamentele și situarea față de obiectivele organizației.

Trăsăturile de personalitate duc de asemenea la definirea comportamentului organizațional. Cele mai utile trăsături de personalitate ce duc la dezvoltarea unui comportament organizațional eficient sunt:

stilul de rezolvare al problemelor

autoritarismul

stima de sine

autocontrolul

motivația

Elton Mayo evidențiază din studiile sale concluzia că factorii sociali și umani influențează randamentul și productivitatea muncii indiferent de condițiile materiale de muncă.

Comportamentul organizațional trebuie să fie adaptiv fiecărei situații în care un superior este pus în postura de a decide pentru subordonații pe care îi coordonează.

Modelele de comportament certifică ipoteza lui K. Lewin care susține că structurarea relațiilor sociale, producerea și reproducerea lor implică întotdeauna un fundament cultural atât la nivel organizațional cât și personal.

Pagină albă

CAPITOLUL 2

IMPORTANȚA COMUNICĂRII ÎN SISTEMUL ORGANIZAȚIONAL MILITAR

Comunicarea în organizațiile militare are aceleași componente ca procesul de comunicare din orice altă organizație, însă există caracteristici specifice domeniului (armată, justiție, poliție, biserică, etc.).

Comunicarea predominantă este cea de grup, ce are un rol determinant în elaborarea, transmiterea și operaționalizarea deciziilor manageriale din organizația militară.

În comunicarea de grup se va ține mereu cont de caracteristicile specifice ale grupului, respectiv structură, coeziune, compunere, dimensiune, rol.

Liderul militar poate influența calitatea comunicării, atât în calitatea sa de inițiator și coordonator al comunicării, cât și în cea de receptor.

Organizația militară funcționează după câteva aspecte definitorii care sunt și trăsături importante ale comunicării: normativizare, formalizare, rigurozitate, ritualizare și conformism.

Conducătorul militar se va confrunta cu o serie de bariere comunicaționale pe care va trebui să le depășească.

„Eliminarea barierelor comunicaționale și atenuarea efectelor negative ale factorilor de influență ai comunicării trebuie să constituie o preocupare permanentă a organizației militare, care-și propune să practice o conducere performantă, bazată pe antrenarea întregului personal atât la stabilirea obiectivelor și elaborarea deciziilor, cât și la îndeplinirea lor”.

2.1 Structura și caracteristicile procesului de comunicare

Comunicarea reprezintă întregul proces de înțelegere, schimb de informații, relații și interacțiune, atitudini și comportament social între membrii unei societăți.

Funcțiile comunicării au fost analizate prin prisma elementelor componente ale procesului de comunicare. „R. Jacobson și M. Halle extind aria funcțiilor comunicării la șase:

funcția poetică, având în vedere mesajul și în care atenția receptorului este concentrată asupra semnificativului, cu aspectul său poetic sau grafic.

funcția expresivă, emotivă, evidențiind stările afective ale emițătorului.

funcția comunicativă – persuasivă-retorică, centrată pe receptor și anume obținerea unei anume relații din partea acesteia în sensul dorit de emițător.

funcția metalingvistică, ce privește codul care servește la transmiterea mesajului.

funcția fatică, ce se referă la caracteristicile canalului de comunicare, la controlul bunei sale funcționări.

funcția referențială, care are în vedere contextul comunicării, alături de referința mesajului”.

Comunicarea este eficientă în cadrul unei organizații sau grup când se face pe lider la subordonați dar și de la subordonați la lider. În organizația militară se adoptă același principiu comunicațional, cu toate acestea, pentru fiecare tip de comunicare există caracteristici specifice domeniului militar.

Din perspectiva Teoriei Comunicării, organizația” este un tip de grup care are:

structură formalizată de comunicare;

un scop bine definit, care este acceptat de toți membrii organizației;

un sistem de procedee standardizate pentru recrutarea și excluderea membrilor, pentru luarea deciziilor, pentru comunicarea cu mediul exterior (comunicarea de masă).

Comunicarea internă este orice comunicare menită să creeze o înțelegere comună și să cultive un spirit de comunitate în cadrul unui grup bine identificat și distinct.

În sistemul militar comunicarea internă este cel mai complex domeniu, deoarece este greu de controlat dacă toți membrii aplică aceeași strategie comunicațională și dacă răspândesc informațiile doar din perspectiva organizației (fără implicare personală).

„Personalul de conducere utilizează în organizația militară circa 60-80% din timpul de muncă pentru diverse forme ale comunicării; de aceea, în instituțiile de învățământ militar din toată lumea, comunicarea constituie o disciplină independentă, având și o teorie proprie: teoria generală a comunicării.”

Comunicarea în organizația militară trebuie să aibă capacitatea de autoreglare ,aceasta comunicare are caracter formal.

Comunicarea verbală și interacțiunea între superiori și subordonați este accentuată față de alte organizații instituționale, insistându-se pe loialitatea față de organizație și pe ascultarea superiorilor.

Comunicarea verticală se realizează între diferite niveluri de conducere și între comandanți (șefi) și subordonații lor. Este o comunicare intensă concentrată pe motivația subordonatului ce se va ghida după valorile, convingerile și aspirațiile superiorului acestuia. Este posibil ca un subordonat să aibă altă viziune decât șeful său, însă va dobândi înțelegerea faptului că această situație nu este creația superiorului său, ci a realității mediului de activitate în care acesta este încadrat.

Comunicarea verticală transmite dispoziții și directive, poate îmbunătăți și delimita responsabilitățile angajaților.

Acest tip de comunicare livrează un flux continuu de informații și stabilește o flexibilitatea a culturii militare.

Comunicarea orizontală este și ea un tip de comunicare formală din cadrul organizației militare și are loc între comandanți (șefi) sau executanți aflați pe același nivel ierarhic (servicii, birouri). Această comunicare este de tip circular și asigură colaborarea și transmiterea informațiilor pentru o bună colaborare între superiori sau executanți.

Comunicarea oblică se realizează între cadre care se situează pe niveluri diferite și operează cu diferite activități pentru un scop comun.

Comunicarea informală există în afară comunicării formale fiind de multe ori o comunicare la fel de eficientă, aceasta se întreprinde atât în organizație cât și în afară ei.

Există în structura militară și comunicare neoficială, descrisă ca fiind liberă, rapidă și nerestricționată de organizarea ierarhică. De cele mai multe ori, informațiile neoficiale se referă la succesele sau eșecurile organizației, acțiunile întreprinse de armată și structurile ei, dificultățile cu care se confruntă semenii și eforturile depuse pentru depășirea lor, de asemenea se pot comunica și schimbările ce pot apărea în organizație, aspectele legate de viața personală a managerilor sau a membrilor grupurilor de muncă.

Așadar, comunicarea este un instrument indispensabil în structura militară atât pentru atingerea obiectivelor organizației cât și pentru realizarea coeziunii subunităților, unităților și mărilor unități, precum și a cooperării dintre acestea și în același timp pentru dezvoltarea și implementarea unei culturi educative în rândul militarilor.

Conducătorul militar trebuie să stăpânească foarte bune abilități de comunicare pentru a transmite și a optimiza procesul comunicării în organizația militară.

În organizația militară comunicarea de grup are rol în elaborarea, transmiterea și operaționalizarea deciziilor manageriale. Pentru a avea o comunicare de grup eficientă trebuie să ținem seama de natura grupului.

Colectivitățile umane din organizatia militară se împart în două categorii:

agregatele,

grupurile funcționale.

Un agregat reprezintă un număr de persoane care, din întâmplare se află în același loc, în același moment, probabil desfășurând aceeași activitate, dar nu neapărat în mod colectiv.

Un grup funcțional reprezintă doi sau mai mulți indivizi care se află în interacțiune în mod intenționat în încercarea de a îndeplini un scop comun.

„În cadrul organizației militare, grupurile acționează ca intermediari între individ și societate și influențează individul prin valorile acceptate și prin standardul comportamental al grupului căruia îi aparține.”

2.2 Obstacole în calea unei comunicări eficiente

Comunicarea poate fi perturbată sau blocată și poate genera o sursă de conflict, drept pentru care este utilă identificarea factorilor care distorsionează sau împiedica comunicarea eficientă.

Barierele de comunicare se pot datora unor factori fizici permanenți sau socioculturali.

Barierele în procesul de comunicare se pot clasifica în trei categorii general valabile: bariere de limbaj, bariere de percepție, bariere de mediu.

Barierele de limbaj pot apărea atunci când:

persoana sau persoanele cărora li se transmite un mesaj nu înțeleg sensul cuvintelor și le asociază cu alți termeni;

există diferența de pregătire și experiență între interlocutori, așadar unul sau mai mulți membri nu înțeleg mesajul transmis;

mesajul exprimat nu este credibil, așadar afirmația va fi pusă la îndoială

colectivul nu se identifică cu mesajul liderului sau și se poate interpreta în alt sens comunicarea

Barierele de percepție țin de tonul și intonația în care este trimis mesajul, alături de auz, văz și miros care ne ajută să interceptăm un mesaj. Recepția și interpretarea mesajelor sunt diferite în funcție de personalitatea, structura fizică și mentală, de mediul în care evoluează fiecare individ.

Bariere de mediu sunt cele ce influențează capacitatea de a intercepta ceea ce se spune, dar există elemente mult mai subtile, cum ar fi climatul la locul de muncă sau locația de unde transmite mesajul. Acești factori pot periclita sau facilita comunicarea eficientă.

Diferența de personalitatea poate fi și ea considerată deseori o barieră în blocajele de comunicare. Oamenii sunt diferiri și dezvoltă pe parcursul vieții influența moștenirii genetice, a mediului și a experienței individuale.

Diferențele de statut și de cultură pot crea blocaje când indivizii aparțin unor medii diferite decât majoritatea.

În cadrul structurilor militare nu se ține cont de mediile culturale, sociale, religioase din care fac parte membrii. Statutul dat de gradul fiecăruia poate fi un ajutant în procesul de comunicare. Un emitent cu statut înalt este, de regulă, considerat corect și bine informat, iar mesajele lui fiind interpretate ca atare.

Comunicarea, în general cea organizațională în instituțiile militare, poate fi este îngreunată de către managerii sau coordonatorii comunicării din următoarele motive:

documentare insuficientă;

tendința de a supradimensionă explicațiile;

tendința de a transforma dialogul în monolog;

lipsa de încredere în partener sau de interes față de părerea acestuia;

utilizarea unui ton inadecvat și intimidarea partenerului sau a subalternilor;

lipsa de abilitate în dirijarea dialogului;

obiective neclare;

există tendința de a-i împărți pe cei din jurul nostru în categorii stereotipe: buni, răi, deștepți, incompetenți;

tendința de generalizare și de extindere a unor fapte asupra întregului colectiv;

prejudecăți ce duc la ideea că cei din subordine nu pot avea idei sau sugestii bune pentru rezolvarea unor probleme generale;

tendința de a nu asculta o idee nouă, pentru a nu perturba ordinea deja stabilită.

Există de asemenea și obstacole în calea unei comunicări eficiente generate de subordonați, printre care se pot enumera următoarele:

frica de a își exprima propriile opinii;

ideea că problemele subordonaților nu îl interesează pe superiori;

tendința de a considera că orice idee, implică automat existența unei defecțiuni;

Pentru o comunicare eficientă, participanții trebuie să pună întrebări și să încurajeze exprimarea reacțiilor. Prin comunicarea interactivă mesajul ajunge mai repede și este înțeles mai bine.

Emitentul trebuie să urmărească primirea feed-back-ului, pentru că prin aceasta se facilitează rezultatul acțiunii întreprinse și de asemenea poate analiza impactul mesajului trimis.

Când emitentul nu este interesat de rezultatul feed-back-ului, participanții au tendința să vadă procesul de comunicare ca un inamic și fie îl ignoră, fie primește un mesaj distorsionat.

2.3 Relația dintre armată și societate

„Societatea este o vastă conspirație pentru a sculpta individul într-un fel de statuie și a-l plasa în nișa cea mai convenabilă pe care o are. ”

Considerăm societatea drept un mod organizat de existență în sfera fenomenelor vieții.

Societatea implică apartenența la toate nivelele organizării sale: individ, familie, diverse tipuri de grupuri, instituții, localități, societate globală, umanitate, ca al satului, al comunei, al orașului, al comunității etnice și religioase sau ca membru într-o organizație non-guvernamentală, într-un sindicat, într-o organizație patronală sau într-un alt tip de asociație, organizație, fundație etc.

Între aceste nivele de organizare și coordonare a indivizilor într-o societate, denumite subsisteme, se pot stabili relații de subordonare și supraordonare, de influență reciprocă, de competiție sau de cooperare.

Societatea civilă reprezintă în viziunea lui, Ernest Gellner acel ansamblu de instituții nonguvernamentale diverse, suficient de puternice pentru a contrabalansa statul și care, fără a-l împiedica să-și îndeplinească rolul de menținere a păcii și de a judeca imparțial cu privire la interesele majore, este totuși capabil să-l împiedice să domine și să atomizeze restul societății.

Într-un regim democratic, societatea civilă joacă un rol esențial și modelează realizarea unui sistem social viabil, asigură manifestarea pluralității de interese ale indivizilor și colectivităților, stimularea comportamentelor participative, formarea și dezvoltarea unei culturi civice, formarea ideii de supremație a dreptului și de guvernământ limitat.

Prin teologizarea sistemelor și a subsistemelor în funcție de gradul lor de implicare politică se poate analiza următoarea schemă:

Societatea este împărțită în societate politică și societate civilă. Societatea politică are ca scop exercitarea puterii, în timp ce societatea civilă desemnează membrii societății politice (vezi Anexa 1).

“În societatea civilă, după opinia mea, ar trebui să între acele structuri și grupuri care nu își propun să ajungă la putere, ci își propun să apere interesele cetățeanului în relațiile cu statul. Oricare partid, chiar dacă nu este la guvernare, aspiră la putere sau chiar exercită puterea.”

Analizând această părere putem concluziona că între societatea politică și societatea civilă, trebuie să existe o cooperare pentru a a crea o relație bună de coordonare și execuție a puterii. Diversitea politică și socială poate face ca toți cetățenii dispună de drepturile și libertățile fundamentale.

„Controlul civil al armatei reprezintă un ansamblu de concepte, proceduri, legi, standarde și tradiții prin care se exercită autoritatea politică civilă asupra forțelor armate ale unei țări. Legitimitatea controlului civil este asigurată de legitimitatea procesului democratic (electoral), prin intermediul căruia voința populară este delegată autorității politice. Controlul civil, ca practică se regăsește în conținutul, natura și modul de manifestare a raporturilor dintre armată și societate.”

Armata reprezintă un sistem a cărui bună funcționare este necesară cu cooperarea celorlalte sisteme importante existente într-o țară, respectiv sistemul economic, social, politic, diplomatic, științific, cultural etc.

ERGOMAS este o asocieatie internațională științifică, independent politic și ideologic, care are ca activitate cercetarea relațiilor de colaborare dintre societate și sitemul militar.

ERGOMAS susține că o societate democratică se încrede în idealuri precum: egalitatea oamenilor indiferent de gen, rasă, religie, libertatea grupării, a ideilor, cuvântului, presei.

O societate care respectă legile și reglementările aprobate de parlamentul său este o societate care va avea mereu niște relații pașnice cu toate celelalte societăți naționale din lume.

Armata reprezintă un grup uman constituit în vederea îndeplinirii misiunilor de apărare a statului de drept și pentru obținerea victoriei în cazul unui război sau a unei situații de criză majoră. Specificitatea funcției sociale a armatei constă în faptul că pe timp de pace se depun eforturi pentru pregătirea în vederea unui eventual război, al cărui termen nu se cunoaște, iar pe timp de război problematica armatei se situează în fruntea tuturor funcțiilor care se îndeplinesc în cadrul societății.

„Misiunea oșteanului nu este numai a asigura paza legilor și țara, ci și a răspândi prin sate lumina și acel sentiment al datoriei și al amorului către țară “- considera locotenentul Gheorghe Anghelescu, ministru de Război, în 1861. Încă din cele mai vechi timpuri armata romană a reprezentat un mijloc de educare și de mândrie a românilor. Armata a fost cea ce a ferit și apărat țara de război, dar și singura speranță către viitor când boli severe au cotropit țara (febra recurentă, tifosul exantematic). Soldații curățau zonele infestate pentru a preveni răspândirea bolilor contagioase.

2.4 Rolul strategiei de comunicare

Comunicarea strategică este o funcție de bază a oricărei organizații. Această comunicare este mereu în schimbare și este un mod în care informația este distribuită într-un mod complet și uniform, atât în interior, cât și în exteriorul organizației.

Rolul strategiei de comunicare este de a transmite informații publicului țintă, iar atingerea obiectivelor strategice și operaționale reprezintă cartea de vizită a unei instituții.

Așadar, strategia de comunicare este o parte integrantă a responsabilității de management ce ține atât de imagine, cât și de priorități.

Obiectivele unei strategii de comunicare derivă din orientările fundamentale ale organizației în domeniile: industrial; social; financiar și comercial. În figura nr. 2 sunt reprezentate strategiile de comunicare pe care le poate adopta o organizație.

Fig.2

Strategia de comunicare este realizată în cadrul departamentului de comunicare, în colaborare cu partea de management a organizației.

Este un document ce vizează ansamblul organizației, ce reflectă filozofia organizației în ceea ce privește domeniul comunicării, al imaginii organizației, cultura organizațională, relația cu alte organizații cât și comunicarea între structurile de activitate.

Strategia de comunicare se elaborează pe baza obiectivelor stabilite în domeniul în care organizația activează și poate fi pe o perioadă de 3-5 ani. Strategia adoptată reflectă imaginea și mesajul transmis despre organizație.Se va acorda o maximă atenție acestor două aspecte.

Mijloacele de informare ce urmează a fi utilizate pot conține campanii instituționale, comunicate de presă, acțiuni directe adresate către o anumită categorie de public.

Pentru o strategie eficientă se va porni de la o analiză actuală a situației existente, cu obiective clare, cu activități detaliate și menite a duce la atingerea obiectivelor pe termen lung. Pentru a realiza obiectivele unei strategii de comunicare, organizația poate avea două strategii distincte și, în același timp, complementare: strategia de comunicare instituțională și strategia de comunicare

internă.

.

Strategia de comunicare internă se adresează membrilor organizației și este indicat ca aceasta să circule doar în interiorul acesteia. Se va ține cont de următoarele:

Analiza SWOT structurează foarte bine elementele esențiale ce țin de companie și de poziționarea acesteia și poate fi cel mai simplu mod de observarea a oportunităților ce pot fi exploatate și a tehnicilor ce pot fi utilizate.

Principiile activității de relații publice în întreprinderea unei strategii de comunicare sunt următoarele:

Principiul transparenței;

Principiul obiectivității și al echidistanței;

Principiul coerenței;

Principiul complementarității;

Principiul descentralizării;

Principiul utilității;

Principiul diferenței;

Principiul parteneriatului;

Principiul eficienței.

Strategia de comunicare a Ministerului Apărării Naționale în perioadă este la ora actuală pentru perioada anilor 2013-2016 și este în conformitate cu următoarele referințe:

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;

Strategia de Securitate Națională a României, 2006;

Strategia Națională de Apărare a Țării, 2008;

Ordinul ministrului apărării naționale nr. M148 din 7 decembrie2012 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind activitatea de informare și relații publice în Ministerul Apărării Naționale, cu modificările ulterioare.

Strategia de comunicare a Ministerului Apărării Naționale în perioada 2013-2016 este elaborată de Direcția informare și relații publice prin care sunt stabilite obiectivele de comunicare ale instituției militare și modalitățile de realizare a echilibrului între activitățile de informare publică și cele de informare internă.

Această strategie promovează direcțiilor generale de acțiune ale Armatei României, creșterea gradului de informare și a nivelului de înțelegere a problematicii asociate domeniului militar.

Toate structurile vor prelua și adapta obiectivelor de comunicare, corespunzător specificului fiecărui eșalon și particularităților audiențelor cărora li se adresează.

Obiectivele Strategiei de comunicare a Ministerului Apărării Naționale în perioada 2013-2016 vizează:

menținerea sprijinului public cu privire la participarea Armatei României la misiuni și operații speciale în afara teritoriului statului român;

menținerea sprijinului public cu privire la instituția militară și la alocarea resurselor financiare necesare;

informarea publică cu privire la transformarea instituției militare, măsurile de restructurare și operaționalizare, politicile și direcțiile de acțiune din domeniul resurselor umane și la programele de achiziții și modernizare cu tehnică militară;

prezentarea clară, explicită și cuprinzătoare a rolului, importanței și semnificațiilor apărării naționale;

informarea completă și oportună a audiențelor interne și externe cu privire la amplasarea sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu, ce constituie o lărgire a stabilității naționale și internaționale, pe baza principiilor indivizibilității securității aliate și solidarității colective;

informarea și promovarea profesiei militare în vederea creșterii gradului de interes al tinerilor față de aceasta;

dezvoltarea relațiilor inter-instituționale la nivelul comunităților locale în scopul menținerii unor relații informarea populației asupra misiunilor și activităților militare, invitarea reprezentaților comunităților la militare, participarea militarilor la acțiuni publice de interes local și umanitar, prezentarea și promovarea profesionalismului militarilor.

Audiențele cărora le sunt adresate activitățile de informare și relații publice ale MApN sunt:

audiențe naționale;

audiențe internaționale;

audiențe interne.

Strategia de comunicare a Ministerului Apărării Naționale specifică subiectele specifice portofoliului instituției militare sau asociate ce pot fi dezbătute de către mass-media, respectiv:

Participarea trupelor românești la misiuni și operații în afara teritoriului statului român;

Continuarea/inițierea programelor strategice pentru tehnica de luptă și echipamente noi necesare categoriilor de forțe ale Armatei României;

Misiunile și activitățile din agenda NATO;

Derularea programului de amplasare a unor elemente ale scutului antirachetă;

Intervenția Armatei României la urgențe civile;

Demersurile legislative privind o nouă lege a salariilor și a pensiilor militare;

Disfuncții organizatorice sau de înzestrare ale Armatei României.

În relația cu mass-media cele mai reprezentative categorii de comunicatori ai instituției militare sunt constituite din:

comandanții/șefii, semnifică autoritatea, puterea decizională și asumarea responsabilității actului de comandă);

cadrele militare și soldații/gradații profesioniști ,semnifică, în percepția publică, îndeplinirea datoriei față de țară;

elevii/studenții din instituțiile militare de învățământ care demonstrează valențele opțiunii pentru cariera militară, având ca reper fundamental îndeplinirea datoriei față de țară;

personalul civil care lucrează în armată reprezintă imaginea MApN ca parte integrantă a societății în ansamblu);

membrii familiilor militarilor ;

personalul militar în rezervă și în retragere, semnifică credibilitate, experiență, stătut și prestigiu);

veteranii, invalizii și văduvele de război, reprezintă imaginea vie a tradițiilor de luptă ale Armatei României, fiind exemple pentru spiritul de sacrificiu dovedit pe câmpurile de luptă,

veteranii și invalizii din teatrele de război și urmașii celor decedați, endorseri

mediul academic, artistic și societatea civilă ,denotă credibilitate, transfer pozitiv de imagine, prestigiu).

Activitățile de informare și relații publice pentru informarea tuturor categoriilor de audiențe vor avea la bază următoarele teme generale:

Armata României – parte integrantă a societății românești și administrator eficient al fondurilor publice;

Armata României parcurge etapa de integrare operațională deplină în NATO și UE în scopul transformării, modernizării și profesionalizării structurii de forțe pentru realizarea capabilităților cu un grad ridicat de sustenabilitate, disponibilitate și interoperabilitate;

Armata României – vector important al promovării imaginii României în lume;

Armata României – instituție fundamentală a statului român.

Atingerea impactului maxim asupra grupurilor de audiență se realizează prin platforme:internetul, Intraman, conturile de rețele sociale,

producțiile de presă scrisă, televiziune și radio ale Trustului de Presă MAPN.

Strategia de comunicare a Ministerului Apărării Naționale face referire la toate acțiunile de comunicare și evenimentele urmează să fie promovate cât și întărirea valorilor ce fundamentează încrederea în Armata României.

Pagină albă

CAPITOLUL 3

VALORILE ORGANIZAȚIEI MILITARE

Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale.

Constituția României stabilește prin art.117 rolul primordial al armatei în funcționarea democratică a acestei națiuni și este caracterizată de trăsături foarte bine stabilite atât la nivel organizatoric cât și funcțional.

Trăsăturile caracteristice ale armatei romane reprezinta un factor de stabilitate în societate bine reglementat atât ierarhic cât și funcțional, flexibil la adaptarea noilor norme, neutru politic, cu un grad ridicat de incredere din partea populatiei. Datorita imaginii sale credibile,a devenit un sistem de referință pentru celelalte instituții ale statului și întreaga societate.

Aceste trăsături sunt reflectate atât prin prisma instituției și istoriei, cât și prin intermediul mass-media.

Asistăm în ultimele decenii la o serie de fenomene și procese bazate pe tehnologia informației, comunicare și cunoaștere.

Structurile militare țin cont de această tendința și încearcă să se adapteze noilor mijloace de comunicare și informare pentru a face față acestor tendințe, a promovarea culturii și valorilor militare.

3.1 Cultura organizațională militară

"Cultura este singurul mijloc de afirmare, și în fața omenirii de astăzi, și în fața istoriei de mâine." – Mircea Eliade

Termenul cultură provine din antropologie și a fost utilizat pentru a reprezenta în termeni generali, elementele fizice și spirituale pe care o anumită colectivitate umană le-a transmis de la o generație la alta.

Cultura organizațională poate fi văzută ca un părinte ce ghidează procesele de învățare și transmitere a cunoștințelor către generațiile următoare.

Cultura organizațională este modelată de elementele culturale predominante la nivel național.

Organizațiile sunt sisteme culturale orientate spre scopuri. Scopul unei organizații este cheia înțelegerii structurii și culturii ei specifice împreunată cu valorile, ele fiind strâns legate de idealurile caracteristice unui grup uman.

Ovidiu Nicolescu consideră că, “cultura unei organizații rezidă în ansamblul valorilor, credințelor, aspirațiilor, așteptărilor și comportamentelor conturate în decursul timpului în fiecare organizație, care predomină în cadrul său și care îi condiționează direct și indirect funcționalitatea și performanțele.”

Edgar Schein vede cultura organizațională ca fiind “un model al prezumțiilor de bază învățat, descoperit sau dezvoltat de către un anumit grup, o anumită colectivitate, în procesul de învățare a cum să-și rezolve cu succes problemele de adaptare externă și integrare internă, care a funcționat suficient de bine o anumită perioadă pentru a fi validat și care urmează să fie transmis noilor membri ca fiind modul corespunzător de a percepe, gândi și simți vis-à-vis de acele probleme.”

Din viziunea lui Edgar Schein reiese ca fiecare organizație are o cultură proprie dobândită în timp ce reflectă scopul organizației, modul de abordare a problemelor, practicile de conducere și subordonare, stilul managerial, atitudinea față de situațiile de risc și conflict, competiția între alte organizații, consumatori sau publicul vizat și, desigur, membrii.

Componentele culturii organizaționale în viziunea lui E. Schein sunt următoarele:

regulile de comportament aplicate la întâlnirile dintre oameni, ce facilitează comunicarea, exprimate prin limbaj, modalități de exprimare a stimei și respectului

normele aplicate în interiorul structurilor organizaționale;

valorile dominante referitoare la scopuri comune;

filozofia politicii organizaționale în relația cu salariații și clienții;

regulile funcționării eficiente;

spiritul și climatul existent în organizație și exprimate prin ambient, confort și modul în care membrii organizației relaționează cu cei din exteriorul ei.

Cultura organizațională a armatei este bazată pe un sistem de conducere strict, de sus în jos, cu un lanț de comandă organizat în conformitate cu principiul centralizării și formării de personal, are la baza proceduri de socializare și modalități morale și represive de control al comportamentului.

Organizațiile militare sunt, conform culturii și rațiunii lor interne, organizații ierarhice.

Disciplina în sistemul militar semnifică faptul că membrii organizației vor acționa în favoarea scopului colectiv, nu cel personal.

Există simboluri specifice și simboluri culturale care definesc identitatea armatei, respectiv:

drapelul fiecărei unități militare,

uniforme diferite pentru fiecare categorie de arme,

insigne specifice fiecărei structuri,

ceremoniale,

semne de armă.

Uniforma militară a unei armate naționale conține un simbol al statului respectiv, sub aspectul tradițiilor, al autorității instituționalizate, al apartenenței la un anumit spațiu geografic și spiritual și al continuității idealurilor.

Există deosebiri de culoare, de însemne, de tipuri de ținute – de oraș, de ceremonie, de paradă, de instrucție ale uniformelor pe care militarii unei armate le poartă.

Uniforma militară poate comunica diferențierea unei categorii sociale, autoritatea și ierarhia, un anumit comportament, o anumită competență.

Portul uniformei militare reprezintă cea mai mare mândrie pentru orice cetățean ce posedă statutul de militar dar și un indicator al apartenenței la o armată națională, care, în fond, este o expresie a identității naționale.

În cultura militară se evidențiază importanța formării de personal ce asimilează pe baza studiului patru competențe esențiale:

competența de conducător de oameni și structuri militare;

competența de luptător;

competența de educator;

competența de cetățean.

3.2 Valorile predominante în organizația militară

„Onoarea se manifestă prin păstrarea jurământului făcut și prin îndeplinirea datoriei, prin purtarea demnă și prin fapte corecte în toate actele vieții tale, fie ca om fie ca militar, prin mândrie, respect și încredere de sine”. General C.N. Hîrjeu

Mediul militar este un mediu aparte, care generează un model de comportament și un sistem de valori foarte bine definit.

Valorile unui mediu organizațional este ceea ce definește instituția pe termen lung și orientează personalul într-un grup unitar și sistem comun de valori.

Gordon Allport realizează o clasificare ce conține șase tipuri de valori ce caracterizează un individ:

– Teoretice – valorizare a adevărului și investigației cognitive;

– Economice – valorizare a utilității și profitului;

– Estetice – forma și exprimarea artistică;

– Sociale – prețuire a oamenilor și a relațiilor dintre ei;

– Politice – valorizare a puterii și influenței asupra altora;

– Religioase – prețuire a transcendentului, a vieții și universului.

Aceste valori sunt determinate de mediul specific de viață (educația, mediul de muncă, familia) și nivelul de analiză de unde deprinde aceste valori (la nivel individual, valori ale unei societăți, ale unei culturi, ale unei instituții).

Liderii militari apără și perpetuează valorile instituționale, tradițiile și patrimoniul nostru.

Cadru militar se caracterizeze prin capacitate crescută de adaptare la noi standarde, ca urmare a schimbărilor frecvente ce au loc la nivel instituțional și social; capacitatea de adecvare a comportamentului la cerințele noului set de roluri, precum și prin operativitatea intrării în rol.

Deontologia militarului reprezintă ansamblul regulilor după care de ghidează militarii, reprezintă un cod al moralei profesionale, al principiilor și normelor specifice ce implică exercitarea acestei profesii.

Îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare sunt stabilite prin constituție, legile și statutul cadrelor militare.

Îndatoririle principale ale cadrelor militare sunt următoarele:

să fie loiale și devotate statului român și forțelor sale armate, să lupte pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieții, să respecte și să apere valorile democrației constituționale;

să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și șefilor, fiind responsabile de modul în care îți îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate.

Armata trebuie să urmărească legitimitatea să și să prezinte populației valorile pe care aceasta le posedă și promovează.

Valorile cele mai de preț ale armatei române și ale țării noastre sunt caracterizate prin:

Demnitate

Onoare

Curaj

Sinceritate

Cinste

Dreptate

Datorie

Loialitate

Devotament.

Aceste valori morale ale profesiei militare au devenit și obligații profesionale a căror încălcare se sancționează disciplinar.

Imaginea instituției militare prin cultura și valorile sale trebuie să transmită un sentiment de siguranță, disciplină, devotament și capacitate de autodisciplina prin neutralitatea sa politică.

3.3 Istoria presei militare românești

În România presa ilustrată a fost mai greu de publicat datorită costurilor și dificultăților tehnice cat si tehnologiilor care au aparut cu dificultate la noi in tara.

Primele publicații ilustrate a fost tiparite in scopul de educare a publicului românesc, respectiv: Icoana lumei a lui Gheorghe Asachi și Ilustrațiunea, Jurnal universal a lui Carol Pop de Szathmari și Al. Zane.

Nicolae Iorga, în Istoria presei românești, a semnalat și a explicat apariția unor periodice ilustrate considerate de el semnificative pentru istoria românilor din secolul al XIX-lea.Printre aceste periodice se numara urmatoarele:

Icoana Lumii, Gheorghe Asachi, septembrie 1840 ,publicatie menita sa educe poporul prin ilustratii;

Ghimpele (1866-1879);

Resboiului –publicatiei omagiala adusa ofițerilor căzuți pe câmpul de luptă;

Universul, Luigi Cazavillan apărut în 1884,

Universul ilustrat (1893-1897)

Resboiul, al cărui prim număr apare pe 23 iulie 1877 redactat de Gr. H.Grandea, poate fi considerată o inițiere a presei militare în presa scrisă. Această ilustrației de presă promova valori nemaiîntâlnite până atunci în peisajul presei românești. Era un început în istoria presei. În aceasta erau prezentați conducătorii armatelor beligerante, conducătorii statelor beligerante, soldații români și scene de front în care este implicată și armata română.

Imaginile din această publicație erau însoțite de articole motivante, note biografice și relatarea momentelor de luptă în care s-a evidențiat armata romană.

Publicația a fost tipărită până la 27 iunie 1879, când Gr. H.Grandea renunță la implicarea sa și întreaga publicație susținuta de acesta se prăbușește.

În 1872 Alexandru V.Beldiman fondează la Iași ziarul Adĕverul cu colaborarea lui A.D, Holdban, ca prim-redactor (Anexa 3).

În primul număr al Adĕverului, Beldiman face mai multe afirmații considerate inadmisibile. Printre afirmațiile sale controversate se numără:

„Dinastia a fost visul de aur al unei întregi generații. Însuși Cuza a sacrificat totul pentru realizarea lui.În zadar! Dinastia s`a născut din plebiscitul din 66, care a fost comedie nedemna, căci poporul n`a avut de ales între mai mulți, ci să dea formă quasi-legala unei alegeri dejà făcute…”

Beldiman a colaborat cu alte ziare ca Resboiul împărtășind ideile sale împotriva regelui Carol și cerând alungarea sa.Cu ajutorul publicației sale România a fost comentat de presa germană, trăgând un semnal de alarmă, considerau afirmațiile lui Beldiman un pericol ținând cont de progresele curentului anti-dinastic din România. Ziarul Adĕverul răspundea la toate articolele publicate de Kölnische Zeitung încurajând tinerii gazetari să reacționeze.

Istoria presei scrise a suferit numeroase cenzurări de-a lungul timpului.

Regimul monarhiei autoritare a inițiat o serie de măsuri politice, economice, legislative pentru a-și întări autoritatea. Carol al II-lea a instituit un decret către autoritățile militare, fiind împuternicite să cenzureze „presa și orice publicațiuni, având dreptul de a împiedica apariția oricărui ziar sau publicație”

În 1938 s-a înființat Direcția Generală a Presei și Propagandei (DGPP) care avea ca scop supraveghea și controlul Societății Radiofonice, Serviciului Cinematografelor, Direcției Presei și Societății Rador.

Revista România Militară a apărut în 1869, este considerată părintele publicațiilor militare, cuprindea informații complexe despre știință, artă și istoria militară.Această publicație a fost sistată din motive financiare până în 1920 și-a reluat locul în fruntea presei militare.

„După cel de-al Doilea Război Mondial, la fel ca toată presa militară și România Militară (Revista militară generală în 1947, Cultura militară în 1948, Probleme de artă militară, începând cu 1959) a fost supusă servituților ideologice ale epocii, revenind la normalitate după decembrie 1989, sub un nou nume, Gândirea militară românească.”

Prima emisiune militară de televiziune era de 15 minute și s-a transmis la TVR pe 30 martie 1968 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, care voia să vadă "ceva cu armata la televizor". Din toamnă, probabil și sub impulsul invadării Cehoslovaciei, emisiunea, sub genericul "De strajă patriei", a început să se transmită săptămânal (până în 1989), duminica la prânz, având 30 de minute, din care 10 minute filmate în teren și restul discuții, interviuri în direct din studio, toate realizate de ofițeri reprofilați în universul televiziunii din presa militară scrisă. 

Presa militară românească ca și presa scrisă civilă are o istorie foarte frumoasă și bogată printre care s-ar remarcat:

REVISTA ARMATEI, apărută în perioada 1883–1914, la București, o dată pe lună (până în 1885), bilunar (până 1898), după care revine la apariție lunară. Scopul declarat al acestei publicații: „să contribuie la instrucțiunea și educațiunea armatei “. Abordează probleme de strategie și tactică militară, precum și de organizare militară. Publică informații din armatele străine și cuprinde un număr însemnat de aplicații la arme și eșaloane diferite, precum și informații privind marile manevre.

AERONAUTICĂ, apare în perioada 1926–1949, lunar, la București. Este revista Subsecretariatului de stat al Aerului, iar în primii ani abordează o problematică largă privind aviația militară și civilă, sportul aviatic și alte domenii adiacente aviației. După 1929 preia tematica „Aeronauticii romane “și se profilează pe probleme privind: tehnica aero și marina; armament și muniții specifice; aparatură specială; instrucția de specialitate; îndrumări pentru personalul navigant, informații cu caracter tehnic, recenzii, bibliografii, etc.

SPIRIT MILITAR MODERN, revista de psihologie, pedagogie, sociologie și etica apare la București în perioada noiembrie 1939–aprilie 1942, cu o frecvență de patru numere pe an. Conține studii, dezbateri, informări, recenzii semnate de nume de prestigiu ale culturii romane precum: Nicolae Iorga, generalii Radu Rosetti și Grigore Constandache, Ștefan Odobleja, Nichifor Crainic, Iosif Gabrea, C. Narly s.a. În anul 1993, revista își reia activitatea, de această dată ca publicație oficială a Ministerului Apărării Naționale, fiind singura revistă de psihologie, sociologie și educație militară din România.

REVISTA GRANICERILOR a aparut in Bucuresti in anul 1920 si era editată de Corpul Grănicerilor si se adresa soldaților și gradaților. Continea mesaje despre actiunile intreprinse de acestia , acțiunile de reținere a infractorilor și contrabandiștilor ca obiect de studiu pentru comportarea grănicerilor în paza frontierei. Revista continea si un spatiu destinat eroilor din din primul război mondial, amintiri și evocări din Primul Război Mondial, poezii ale unor militari, ordine de zi, legi și instrucțiuni militare, cronici, recenzii etc.

În anul 1922 revista și-a sistat apariția dar din anul 1932 a reapărut sub titlul „Grănicerul“editată lunar de de Brigada IV Grăniceri, apoi de Comandamentul Corpului Grănicerilor și în ultimii ani ai existenței de Comandamentul Trupelor de Grăniceri.

Într-un articol din gazetă(numărul din 30 noiembrie 1945) se arăta: „Vrem o armată a poporului – gata să se jertfească contra dușmanului dinafară ce ar încerca să încalce independența patriei sau acelora ce înlăuntrul țării ar căuta să năruie libertatea poporului“.

Din ianuarie 1953 – problematica gazetei a fost preluată de publicația De Strajă Patriei editată de ministerul securității Statului iar între anii 1956-1960 .În luna aprilie 1960 revine – după o perioadă destul de mare de absență revista „Grănicerul“

care va apărea până-n anul 1982. Așa cum se preciza în primul număr s-a subintitulat „organ al Comandamentului Trupelor de grăniceri“. Tot în acest număr se publica un material orientativ sub semnătura adjunctului ministrului Forțelor Armate și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei în care erau schițate rolul și sarcinile sale.

Prin tematica abordată se adresa soldaților, gradaților precum și unui cerc restrâns de subofițeri grăniceri.

MONITORUL OASTEI a apărut la București (1860–1946), în unele perioade săptămânal și de mai multe ori pe săptămână, bilunar și lunar. Cuprinde „înalte ordine “(porunci de zi), deciziuni ministeriale, chestiuni administrative și de personal din armată, legi, regulamente militare. Până în 1880, în MONITORUL OASTEI se publicau și anumite studii, lecții, conferințe cu caracter militar. Din 1885 are două părți: prima parte oficială iar cea de-a doua regulamentară.

ROMÂNIA – primul cotidian militar, apare la data de 2 februarie 1917 marchează un moment de referință în istoria presei: apariția primului cotidian militar, "organ al apărării naționale, editat la Iași prin grija Marelui Cartier General. Între 1916 și 1918, pe fondul sistării apariției revistelor militare, publicația a constituit principala reprezentare a armatei pe tărâmul presei. Având ca director pe scriitorul Mihail Sadoveanu și prim-redactor pe poetul Octavian Goga, grupând în jurul său scriitori și publiciști recunoscuți –Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ion Agârbiceanu, Ion Minulescu, Vasile Voiculescu, Eugen Lovinescu, Demostene Botez, Radu D. Rosetti și alții.

 ROMÂNIA s-a afirmat că un valoros organ politico-militare, de informație, reportaj și comentariu. 

„Cititori de gânduri și făuritori de vise, unde trecătoare din valul nestatornic al sufletului românesc cerem o părticică de muncă pentru pregătirea marelui praznic. Vrem deci să semnăm credința pe tot cuprinsul acestui pământ, să vorbim cu soldatul și cu civilul și să ne facem de-a lungul satelor și orașelor vestitorii cântecului de biruință care se urzește ceas de ceas “– notă Octavian Goga, în primul număr al cotidianului.

Scopul său a fost de a întări moralul armatei și al poporului, de a alimenta izvorul speranței și încrederii în triumful cauzei drepte.

"ROMÂNIA a consemnat faptele de eroism ale soldaților români, a dedicat pagini jertfei și patriotismului dovedit de armata noastră în încleștările aprige cu ocupanții, a susținut libertatea, independența și unitatea patriei.”

Despre tributul de sânge plătit de ostașii români în luptele crâncene din Moldov, ziarul publică numeroase mărturii străine, a publicat interviuri cu personalități militare și politice din tabăra aliata, telegrame, trimise conducerii statului și armatei române de șefii de state și guverne, comentarii ale marilor cotidiane, inclusiv recunoașteri din partea coaliției adverse. Frecvența aproape zilnica aveau comunicatele Marelui Cartier General, care țineau la curent opinia publică despre schimbările produse pe frontul românesc.

Cotidianul militar a susținut ideea solidarității de luptă manifestată de românii din provinciile aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei, a denunțat ororile comise de forțele dușmane în teritoriile ocupate.

 ROMÂNIA a reflectat marile evenimente și procese internaționale ale timpului, salutând căderea țarismului, exprimând convingeri asupra iminenței disoluției Austro-Ungariei.

Până la finalul apariției sale, la 31 martie 1918, primul cotidian militar n-a uitat să înfiereze condițiile nedrepte pe care trebuia să le suporte țara noastră în urma încheierii păcii româno-germane de la sfârșitul Primului Război Mondial.

Pagină albă

CAPITOLUL 4

ROLUL PRESEI MILITARE ÎN PROMOVAREA CULTURII ORGANIZAȚIONALE

În toată istoria modernă de la Napoleon încoace, toate armatele moderne au avut nevoie de un mijloc de comunicare specific, propria lor presa militară.

Încă din cele mai vechi timpuri s-a sesizat nevoia comandanților și șefilor să comunice cu subordonații care deveneau pe zi ce trece tot mai mulți, printr-un mijloc mai apropiat de ei, să dispună de un vector mediatic prin care se comunice, nu să dea ordine, iar aceștia, dincolo de ce se aude sau se scrie ca zvon sau speculație, simt nevoia să afle și varianta oficială a evenimentelor.

Presa militară, ca și cea civilă, a avut o ascensiune odată cu evoluția tehnologică, plecând de la foi, gazete, ziare, reviste până la emisiunile radiofonice dedicate soldaților, filme și televiziuni produse de militari și destinate militarilor cât și nu în ultimul rând au apelat la mijloacele de socializare și comunicare prin intermediul internetului.

Diferența a constat în faptul că programele de televiziune și radio militare românești s-au adresat vreme de 38 de ani nu exclusiv militarilor (cum era cazul ziarelor, gazetelor sau revistelor), ci și societății civile, deoarece, chiar dacă erau realizate și finanțate de Ministerul Apărării Naționale, erau difuzate nu pe canale speciale, ca la americani, britanici sau germani, ci pe posturile naționale de televiziune și radio".

Obiectivul studiului este de a determina în ce măsură publicația săptămânală a Ministerul Apărării Naționale –, Observatorul militar” – are caracter educativ și asigură un cadru formal pentru personalul Armatei României, cât și importanța și necesitatea presei militare pentru promovarea unei culturi în rândul organizației.

Strategiea de comunicare reglementează și îndrumă presa militară pentru a răspunde obligației constituționale de a pune la dispoziția cetățenilor atât militari cât și civili date și informații complete, exacte și oportune, despre politica de securitate și apărare națională, aspectele militare ale tratatelor și acordurilor internaționale la care România este parte.

4.1 Observatorul militar – caracter educativ și formativ pentru personalul armatei române

Pe 23 iulie 1859, este înființată publicația centrală a Ministerului Apărării Naționale „Observatorul militar” de către colonelul Ion Voinescu și locotenentul Grigore Lipoianu.

Apăruta în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, este primul săptămânal militar românesc ce purta pecetea reformelor înfăptuite în Armata României, în acea vreme, constituind un mijloc de informare pentru ofițeri, cadeți și subofițeri cu aspectele teoretice și practice ale profesiei militare.

S-a numit „Observatorul militar” în perioada 23 iulie – 3 decembrie 1859. Gazeta a publicat articole cu caracter istoric, evoluția științei și artei militare pe plan național și internațional, probleme ale instruirii trupelor, informații militare din țară și străinătate, armament și tehnică de luptă. A militat pentru unirea celor două armate din Moldova și Tara Românească. Între 1945 și 1952 apare sub titlul, Glasul Armatei”, organ pentru cultură și educație ostășească.

Până în octombrie 1946 a avut o apariție săptămânală sau bisăptămânală, dată de la care a devenit cotidian. Între 1952 și 1990 este continuat de, Apărarea Patriei” publicație a Ministerului Apărării Naționale, cu apariție zilnică până în 1965, după care devine săptămânală. Din 1990 până în anul 1991 apare sub titlul, Armata Poporului pentru ca în perioada 1991–1994 să devină, Armata României” Revine la primul titlu, „Observatorul militar”, în anul 1994 până în prezent.

Idealurile pentru care a luptat „Observatorul militar” au fost susținute, amplificate și promovate de numeroase alte publicații, precum: „România militară”, „Spirit militar modern”, „Revista armatei”, „Lumea militară ilustrată”, „Viața militară”, „Viața armatei” și săptămânalul „La datorie”, cel care a realizat prima ediție a unei gazete militare în zilele Revoluției din decembrie 1989. Acestor publicații li se alătură cotidianul „Glasul armatei”, devenit, succesiv, „Apărarea patriei”, „Armata poporului” și „Armata României”. Azi, „Observatorul militar”, continuatorul acestor frumoase tradiții publicistice, este portdrapelul presei militare românești.

Jurnaliștii militari au fost cronicarii oștirii ai poporului român, militând cu arma cuvântului pentru independența, libertatea și integritatea patriei. Ei au fost martori și au imortalizat prin forța cuvântului scris și a aparatului de fotografiat sau a camerei de filmat marile bătălii de la Plevna, Grivița și Smârdan, de la Mărăști, Oituz și Mărășești, de la porțile Bucureștilor, Oarba de Mureș, Sfântul Gheorghe, Cărei și Satu Mare și astfel au scris istoria românilor și au pus temelia presei militare românești.

Aflați pe câmpurile de luptă, jurnaliștii în uniformă n-au ezitat să acționeze ca soldați și ofițeri ai Armatei Române.

În anii care au urmat războiului, în pofida vicisitudinilor vremurilor pe care le-au trăit, ziariștii militari au dat dovadă de profesionalism și au militat pentru modernizarea armatei, apărarea demnității și onoarei ostășești. Spre laudă și cinstea lor, din rândurile acestora s-au afirmat oameni valoroși, scriitori și jurnaliști de renume în literatură și publicistică românească.

După 22 decembrie 1989, săptămânalul Ministerului Apărării Naționale, revista „Spirit militar modern”, emisiunile militare de radio și televiziune au sprijinit procesul de transformare a armatei, informând corect și oportun militarii și opinia publică despre mutațiile intervenite în domeniile securității și apărării naționale a României.

În ultimii ani, „Observatorul militar” a fost portdrapelul presei militare române. Concomitent, jurnaliștii militari au fost prezenți și în teatrele de operații din Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Afganistan și Irak, realizând prin materialele lor publicistice o imagine corectă, inedită și necesară a eforturilor, devotamentului, profesionalismului și spiritului de sacrificiu al militarilor români.

Analizând descrierea și apariția numeroaselor publicații militare de-a lungul timpului observăm că toate aceste publicații pe lângă rolul lor informativ și formativ foarte bine definit, însăși prin numele lor și remarcăm identitatea națională pronunțată care ne definește ca neam.

Predomină promovarea valorilor care ne caracterizează ca neam cât și valorile specifice organizației militare, respectiv: naționalismul, dreptatea, datoria, disciplina, loialitate, onoare, integritate, etc.

Observatorul militar este principalul produs de presă al Ministerului Apărării Naționale.

Structura redacțională a ziarului "OBSERVATORUL MILITAR" este formată din personal specializat în problemele și instituția militară. (Anexa 4)

Obiectivele principale ale publicației vizează:

să informeze personalul armatei asupra preocupărilor principale ale conducerii ministerului și asupra măsurilor de adaptare a Forțelor Armate ale României la standardele euroatlantice;

să inducă o imagine pozitivă a instituției militare în opinia publică din țară și din străinătate;

să promoveze un dialog real între armată și societatea civilă; să susțină efortul de modernizare al armatei;

să prezinte aspecte relevante ale contribuției Forțelor Armate ale României la misiunile internaționale;

să promoveze un dialog real între armată și societatea civilă;

să susțină efortul de modernizare al armatei;

să prezinte aspecte relevante ale contribuției Forțelor Armate ale României la misiunile internaționale.

Atât în trecut cât și în prezent „Observatorul militar" promovează valorile naționale și spiritul de datorie civică. Ziarul este săptămânal de informare publică, internă, națională și internațională; 24 pagini, color.

Publicul țintă este pentru comunicarea internă, externă și cu mediile internaționale.

Pentru comunicarea internă: cadrele cu funcții de conducere din Ministerul Apărării Naționale, cadrele militare active, funcționarii publici și personalul civil, elevii și studenții din instituțiile militare de învățământ, soldații și gradații profesioniști.

Pentru comunicarea cu societatea civilă: reprezentanții mass-media scrise și audiovizuale, formatorii de opinie, analiștii militari, gestionării sistemelor mass-media electronice, tinerii care doresc să urmeze cariera militară, familiile militarilor, veteranii de război și familiile acestora.

Pentru comunicarea în mediile internaționale: delegațiile militare străine; personalități militare străine care pot fi contactate, reprezentanții mass-media străine cu care se poate intra în contact, ofițerii români de stat major aflați la post în diferite comandamente NATO.

Structura paginilor „Observatorul militar" este următoarea:

1. Copertă. O fotografie reprezentativă din activitățile inserate în numărul respectiv, trimiteri la subiectele din pagini.

2. Agenda săptămânii. Informarea opiniei publice cu privire la cele mai recente misiuni executate de militarii români, activități ale militarilor sau ale liderilor acestora în spațiul național și internațional.

3. Eveniment. Informarea opiniei publice cu privire la cele mai recente misiuni executate de militarii români, activități ale militarilor sau ale liderilor acestora în spațiul național și internațional.

4. Linia întâi. Informarea opiniei publice cu privire la cele mai recente misiuni executate în Afganistan de către militarii români.

5. Interviu. Atenția acordată de instituția militară personalităților din mediul militar.

6. Instrucție. Informarea militarilor și a opiniei publice asupra modului de instruire specific armelor și specialităților.

8. Soldați și gradați profesioniști. Informarea militarilor asupra activităților specifice desfășurate și a problemelor cu care se confruntă, dar și atragerea tinerilor către sistemul militar.

9. Alma mater. Informarea publicului țintă privind activitatea elevilor și studenților în instituțiile de învățământ militar.

Cercetare, tehnica secolului XXI. Prezentarea celor mai noi tehnologii și implementarea lor fie în armata noastă, fie în alte armate.

10. Subofițeri sau maiștri militari. Informarea militarilor asupra activităților specifice desfășurate și a problemelor cu care se confruntă, dar și atragerea tinerilor și SGP-iștilor către o carieră militară.

Sănătate, medicină. Informarea personalului MApN și a cititorilor interesați asupra actului medical din armată.

Femeia în armată. Informare asupra creșterii gradului de cunoaștere a femeilor care au ales cariera militară sau care sunt angajate ca PCC.

11. Istorie, Pro memoria, veterani, cadre în rezervă. Prezentarea de materiale istorice furnizate de istorici militari sau de veterani de război, cadre în rezervă și în retragere.

Timpul liber. Informare asupra unor modalități de petrecere a concediilor, a timpului liber, precum și cunoașterea capacităților MApN pentru relaxare, destindere sau tratament.

12-13. Fotoreportaj. Cunoașterea aspectelor practice legate de pregătirea militarilor în unități, poligoane, misiuni naționale sau internaționale.

14. Lumea de azi. Informarea prin articole de presă cu privire la rolul științei geopolitice în plan mondial.

16. Impresii, Literatură. Sensibilizarea publicului țintă la faptul că militarii, pe lângă mânuirea armei, mânuiesc și condeiul.

Istorie, Pro memoria. Prezentarea de materiale istorice furnizate de istorici militari sau de veterani de război, cadre în rezervă și în retragere.

17. La dispoziția dumneavoastră, Vă interesează! Răspunsuri concrete și soluționări legate de unele probleme întâmpinate de personalul din MApN.

18. Cultură. Pagină de informare culturală

19. Arma condeiului. Comentarii asupra unor teme de actualitate din mediul militar.

20. Impact. Informarea cu privire la licitații, locuri de muncă, decese, acțiuni sau mesaje umanitare, urări.

21. Caleidoscop. Pagină de relaxare, de folosire a timpului liber în mod plăcut.

22. Ce facem cu banii noștri. Informare asupra unor comportamente economico-finaciare, sfaturi practice, delectarea în timpul liber.

23. Sport. Prezentarea evenimentelor sportive militare organizate pe teritoriul național sau internațional, cunoașterea sportivilor militari.

24. Personalități. Atenția acordată de instituția militară personalităților din lumea militară și civilă.

4.2 Importanța și necesitatea presei militare

Presa militară ca și orice alt mijloc de comunicare are un rol foarte important în educația și cultura militarilor, fiind în primul un formator de opinie și nu în ultimul rând un mijloc de comunicare cu rol formativ dedicat în special în promovarea culturii organizaționale.

În Observatorul Militar se regăsesc în anumite rubrici – „Arma condeiului”, „Personalități”, „Cultura” care sunt menite sa promoveze dezvoltarea și creația personalului militar.

Misiunea publicațiilor pe lângă cea formativă și educativă este de a sprijini comandanții/șefii prin comunicarea/transmiterea de informații corecte, în timp util și într-un mod plăcut, personalului instituției militare, cetățenilor, instituțiilor și organizațiilor legal constituite, pentru a îmbunătății gradul de conștientizare și înțelegere a publicului față de problematica militară, rolul, obiectivele, misiunile, operațiile și activitățile desfășurate, contribuind astfel la promovarea și consolidarea credibilității instituției militare.

Presa românească reflectă doar activitățile întreprinse de armată pe teritoriul țării sau în teatrele de operații în timp ce presa militară scrie pagini întregi despre pregătirea militarilor, dificultățile întâmpinate în sistem și teatrele de operații.

Produsele presei militare deși sunt de interes național și constituie un factor important nu ajung la publicul larg datorită tirajelor reduse.

Presei militare i se atribuie o strategie publicistică diferită față de presa autohtonă, deoarece conține termeni de specialitate și funcționează în conformitate cu politică de securitate și apărare a statului român.

Deseori în mass-media se fac articole pe tema militară doar la defilarea trupelor în zilele de sărbătoare sau la intervenția militarilor în caz de calamități, însă armata este un subiect de interes național constant.

Pentru a spori încrederea românilor în armată și implicarea acestora în apărarea țării, populația are nevoie de argumente constante.

Mass-media este menită să informeze cetățenii, însă în același timp îi și poate dezinforma sau uneori manipula.

Existența unei prese militare mai vizibilă în rândul populației poate declanșa sentimentul de responsabilitate și de apartenență la ce numim interes național.

În cazul participării armatei române în teatrele de operații din Irak și Afganistan mass-media din România, a scris despre acțiunile militare la care românii au luat parte, nu și despre eforturile de cele mai multe ori inumane la care au fost supuse cadrele militare.

Familiile celor decedați și personalul rănit din teatrele de operații nu au mai reprezentat subiecte de interes pentru mass-media, în timp ce presa militară le aduce mereu omagii și îi susține pe acești eroi ai zilelor noastre.

Jurnaliștii români s-au deplasat în teatrele de operații pentru a face din „război” un subiect senzațional, nu pentru a prezenta complexitatea politico-militară și strategică a participării armatei în teatrele de operații, în timp de jurnaliști militari, în publicațiile de specialitate analizează complet și complex fiecare acțiune militară și repercusiunile acesteia.

Prezența în emisiunile sau materialele media a militarilor profesioniști este foarte redusă și de cele mai multe ori de dimensiuni reduse.

Trustul de presă MApN încearcă prin mijloacele sale de presă scrisă, televiziune și radio să redacteze atât materiale cu specific militar pentru militari, cât și materiale cu specific militar de interes național.

În situații de criză, presa trebuie să aibă sarcini bine stabilite pentru a putea controla fenomenul dezorganizat ce se declanșează odată cu conflictul.

Presa militara și jurnaliștii ei specializați în problemele de tip conflict, este singura care în cazul unei situații de criză poate gestiona transmiterea informațiilor în mod corect, fără a stârni panică în rândul populației.

Așadar presa militară este foarte importantă pentru structurile militare, însă poate deveni la fel de importantă pentru întreaga națiune.

4.3 Promovarea valorilor în presa militară

„… Schimbarea este o caracteristică a culturii militare datorită variatelor influențe ce afectează în mod constant valorile, comportamentele și convingerile care o definesc” (John Hillen, 1999) Plecând de la afirmația fostul secretar de stat adjunct pentru afaceri politico-militare SUA și făcând o analogie cu presa și rolul ei formativ și informativ, concluzionăm că presa militară pentru a își îndeplini rolul trebuie să fie într-o continuă schimbare pentru a întări convingerile, comportamentele și valorile militare.

Centrul militar istoric USA descrie în mod detaliat pe două site-uri de promovare a profesiei de militar cele șapte valori ale armatei, respectiv: loialitatea, datoria, respectul, altruismul, onoarea, integritatea și curajul.

Presa americană este și ea specializată ca și presa noastră militară, însă spre deosebire de presa generalistă din România, ei fac din militarii lor adevărați eroi. Își promovează cu maxim interes și demnitate structurile militare.

Valori ale armatei americane sunt promovate intens în toate media atât pentru a încuraja înrolarea în armata americană și a motiva actuali militari să fie mândri de meseria lor, există chiar și site-uri destinate doar promovării acestor valori.

În presa din România valorile instituției militare sunt foarte puțin promovate, aproape inexistente, însă în presa militară aceste sunt un mereu abordate.

Valorile predominante în presa militară sunt următoarele:

naționalismul,

dreptatea,

datoria,

disciplina,

loialitate,

onoare,

integritate

Trustul de presa al Ministerului Apărării desfășoară activități și produse planificate, organizate, desfășurate și realizate în conformitate cu actele normative care reglementează activitatea de informare și relații publice și contribuie la îndeplinirea obiectivelor de comunicare al Ministerului Apărării Naționale.

Ministerul Apărării Naționale urmărește ca prin difuzarea de informații corecte, complete și oportune să ofere opiniei publice, personalului armatei, mass-media, organismelor guvernamentale și neguvernamentale, posibilitatea de a analiza și a înțelege problematica domeniului apărării.

Principalele produse realizate de trustul de presă al MAPN sunt:

Website-ul Ministerului Apărării Naționale www.mapn.ro

Portalul video „Armata TV”;

MApN Online – principala publicație electronică destinată informării interne a personalului;

Comunicate, știri, informații, documentare și materiale de presă;

Revista presei;

Strategii, sinteze, analize;

Pachete integrate de informare publică distribuite către mass-media;

Postarea de materiale video pe diferite site-uri sociale (YouTube);

Materiale video despre participarea militarilor români în teatrele de operații, precum și transmiterea acestora pentru a fi difuzate pe NATOCHANNEL.TV;

Emisiunea TV „PRO PATRIA” (TVR 1);

Emisiunea TV „Info militar” (TVR Info);

Revista de prezentare a Armatei României “Romanian Defence”

Filmul de prezentare a Ministerului Apărării Naționale;

Producțiile video și fotografice, realizate de Grupurile mobile de informare publică din Studioul Radio-TV M 100 și de Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale, cu ocazia diverselor evenimente care au loc în armată;

Materialele video pentru televiziune, realizate de Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale, pe tematici de interes ale instituției militare;

Emisiunea radio „Voci de Acasă” (Radio România Internațional);

Emisiunea radio „Jurnalul Armatei” (Radio România Actualități);

Emisiunea radio „Actualitatea militară” (Radio România Actualități, Radio România Regional);

Emisiunea radio „Jurnal militar” (Antena Satelor);

Filmele documentare realizate de Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale;

Săptămânalul „Observatorul militar”, principala publicație de informare internă a personalului Ministerului Apărării Naționale;

Revistele „Viața Militară” și „Spirit Militar Modern”, publicații de specialitate editate de Ministerul Apărării Naționale;

Publicațiile structurilor centrale, ale categoriilor de forțe ale armatei și ale structurilor subordonate acestora.

Toate aceste producții ale trustul de presă al MApN sunt în conformitate cu Strategia de comunicare a Ministerului Apărării Naționale, unde se specifică „vor urmări promovarea și întărirea valorilor care fundamentează încrederea în Armata României”

S-a analizat articolul principal de pe prima pagină a ziarului Observatorul Militar pe perioada 03 ianuarie2013-10 septembrie 013, respectiv 34 de numere ale ziarului militar și s-au observat următoarele:

În cele 34 de ediții articolul principal are de fiecare dată un rol informativ, doar de 15 ori rol formativ-informativ;

Publicația descrie diferite structuri militare și modul lor de instrucție;

Mesajele de pe prima pagină sunt scurte, concise și în majoritatea cazurilor au un impact emoționant;

Sprijină militarii în desfășurarea instrucțiilor;

Transmit un mesaj pozitiv și naționalist.

Cele mai des valori promovate sunt onoarea, demnitatea, sacrificiul, admirația față de țară.

4.4 Promovarea instituției militare în mediul online

Ministerul Apărării Naționale deține o pagină oficială pe internet unde se regăsesc toate informațiile despre structura MApN, Statul Major General, informații de interes public, organizare, conducere, structuri, biroul de presă și aparițiile media, produsele presei militare, Eroi naționali, contact, etc.

Pe site-ul oficial sunt publicate atât activitățile întreprinse de instituția militară, cât și comunicate de presă.

Internetul este cel mai utilizat mijloc de informare, iar dezvoltarea rapidă Social Media a creat oportunitatea de a promova instituția militară la costuri reduse, într-un mod foarte eficient.

În urma accesări site-ului www.trafic.ro, care este un site de analiză a numărului de utilizatori ai unui site, reiese că site-ul www.mapn.ro se află pe locul 11 în topul site-urilor instituționale accesate, în perioada 24iunie 2014 și 01 iulie a avut un număr de 5861 vizualizări, iar numărul maxim de accesări într-o zi a fost de 22343 utilizatori la data 19ianuarie2011.

Față de anul 2012 s-a înregistrat o creștere a numărului de vizitatori ale acestui site.

Mijloacele de socializare au început să acapareze atenția a cât mai multor persoane. Facebook este cea mai cunoscută rețea de socializare, iar pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (MApN) este cea mai bine întreținută pagină instituțională în social media din România, cu peste 53.875 aprecieri la data de 01 iulie 2014.

Ministerul Apărării Naționale a creeat pagini oficiale în rețelele de socializare la începutul lunii august 2012, răspunzând nevoilor de comunicare și transmitere a informației către publicul larg și creșterii masive a traficului în mediul on-line.

Decizia de a comunica în mediul on-line prin rețelele de socializare a fost una firească dacă ținem seama de argumentele care ne-au condus la această decizie: costuri reduse, eficiență mare și prezența unei categorii de public căreia noi vrem să ne adresăm atunci când vorbim de cariera militară – publicul tânăr..

Acest demers al Ministerul Apărării Naționale încurajează și promovează valorile organizației militare. În urma declarației purtatorilor de cuvânt, reiese că s-a remarcat importanța promovării instituției militare în cel mai utilizat mijloc de comunicare, rețelele de socializare.

CONCLUZII

Orice societate pentru o bună funcționalitate trebuie să stabilească un rol pentru fiecare individ în parte. Educația variază de la o societate la alta în funcție de cultura acesteia.

Socializarea joacă un rol foarte important în rolul societate pentru că stă la temelia culturala a acesteia. Individul este o ființă socială, corespunzătoare tipului de societăți în care acesta s-a dezvoltat.

Cultura influențează modelele de comportament, atitudinile generale, valorile spațiului social și structurile organizaționale în care un membru al societății își întemeiază o carieră.

Transmiterea culturii la nivel de națiune se transmite prin educație, în timp ce la nivel organizațional se transmite prin întregul procedeu de conducere și structurare ale mediului în care acesta alege să își desfășoare activitatea.

Comunicarea reprezintă cel mai complex proces de transmitere a informațiilor. Comunicarea directă între managerul unei organizații și angajați, între funcționarul public și cetățean este cea mai dificilă formă de comunicare și cuprinde un procedeu diferit în funcție de fiecare instituție în parte și mesajul care urmează a fi transmis.

Comunicarea în mediul organizațional se realizează analizând specificul cultural definitoriu, modelele de comportament ale angajaților, valorile organizației, informațiile specifice ale acesteia, nevoile specifice ale fiecărei categorii de angajați.

Comunicarea organizațională este menită a depăși barierele personale specifice fiecărei persoane implicate și structurarea unui proces de comunicare îndreptat spre creșterea performanțelor.

Armata este o instituție a statului de drept, cu misiuni complexe și de o largă diversitate într-o societate democratică, drept pentru care se acordă o atenție deosebită comunicării eficiente în sistemul organizațional militar.

Comunicarea organizațională în mediul militar constituie ansamblul de tehnici și măsuri aplicate comunicații pentru a atinge idealul de bunăstare, înțelegere, standarde organizaționale menite să perpetueze valorile militare și să promoveze profesia militară.

Obstacolele intervenite în procesul de comunicare vin partea superiorilor, cât și a subordonaților, așadar procedeul de comunicare trebuie să fie mereu într-un proces de îmbunătățire atât individual cât și colectiv.

Pornind de la nevoia de informare s-a creat o legătură strânsă între societate și armată romană, conștientizând că nu pot exista una fără cealaltă. Armata influențează viața socială, iar societatea civilă are un control indirect asuprea organismului militar.

Armata pe lângă funcția ei de securitate și apărare are o înclinație spre tradiție și istorie, a jucat un rol major în dezvoltarea istoriei României și evoluția noastră ca neam.

Încrederea în instituția militară este un efect al prezentării pozitive a rolului Armatei în istoria României, însă pentru a pastra această încredere, instituția militară trebuie să constituie, să transmită valorile fundamentale care o caracterizează (independență, suveranitate, integritate teritorială).

Strategia de comunicare a MApN încurajează perpetuarea valorilor militare și a îmbunătățirii dialogului între militări și civili. Realizarea obiectivelor de comunicare și valorificarea oportunităților media, o cerință permanentă și obligatorie pentru comandanți/șefi și pentru personalul de informare și relații publice de la toate eșaloanele.

Profilul de imagine al Armatei Române este caracterizat de următoarele trăsături principale:

ARMATA – instituție fundamentală a statului român;

ARMATA – ambasador al imaginii României în lume;

ARMATA – model de transformare structurală și calitativă;

ARMATA – parte integrantă a societății românești.

Aceste trăsături principale sunt stipulate în Strategia de comunicare a Ministerului Apărării Naționale în perioada 2013-2016 și reprezintă principii de care ar trebuii să țină cont fiecare cadru militar când transmite un mesaj în cadrul instituțional sau exteriorul sau.

Istoriei presei militare românești se remarcă prin apariția publicistică de tip revistă Resboiul, al cărui prim număr apare pe 23 iulie 1877 redactat de Gr. H.Grandea și poate fi considerată părintele presei militare.

Rolul presei militare în promovarea culturii organizaționale este foarte promovat în publicațiile militare.

Observatorul militar este cea mai cunoscută publicație militară și are un caracter educativ și formativ pentru personalul armatei române cât și pentru societate. Este un produs de presă scrisă în tiraj limitat însă prezența lui aduce un aport valoros promovării valorilor militare.

Cultura și comunicarea în epoca contemporană funcționează concomitent, iar impactul noilor tehnologii și mijloacelor de comunicare încurajează populația să aleagă profesia militară și să aibă încredere în această instituție.

Armata Română sa adaptat ușor noilor mijloace tehnologice și a simțit importanța unei vizibilități mai mari în sfera publică. Astfel s-au înființat și site-urile instituției, cât și paginile de promovare și informare în mediul online și mijloacele de socializare.

Pagină albă

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de autor

Alexa Ioana Valeria , Particularitatii ale comunicarii in interiorul sistemului militar; Perspective ale Securitatii si Apararii in Europa –Sesiunea anuala de comunicari stintifice , Editura UNIVERSITĂȚII NAȚIONALE DE APĂRARE „CAROL I”, Bucuresti , 2009

Bîlbîie Raduț , Teodor Mihaela, Elita culturala si presa , Editura Militara, Bucuresti, 2013

Comandor dr. Marian MOȘNEAGU,Colonel dr. Petrișor FLOREA,Dr. Cornel ȚUCĂ, Armata si societatea civila, Pitești, 28 iulie 2012, Editura Istros, 2012

Comandor dr. Marian MOȘNEAGU,Colonel dr. Petrișor FLOREA,Dr. Cornel ȚUCĂ, Armata si societatea civila, Pitești, 28 iulie 2012, Editura Istros, 2012

Const.Mile ,Adĕverul 1888-1913,Atelierele Soc.Anon. pe actiuni,1898

Cosma Daniela ;Carutasu Vasile , Profesia militara si piata muncii din Romania, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, Sibiu

Culda Lucian , Situația națiunilor. Surse de insecuritate, București, Editura Licorna, 1999

Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997.

Friedberg Erhard , Organizatia in Tratat de sociologie ,Editura Humanitas , Bucuresti

Gellner, Ernest, Condițiile libertății. Societatea civilă și rivalii ei, Ed. Polirom, Buc., 1998

Ioan Scurtu, Doina Smârcea, Constantin Mocanu, Documente privind istoria României între anii1918-1944, București, Editura Enciclopedică, 1995

Ionescu Gheorge, Dimensiunile culturale ale managementului, Ed. Economică, Bucuresti, 1996,

Lochard, Guy, Comunicare mediatică, Editura Institutul European, Iași, 1998

Marinescu, Paul, Managementul instituțiilor de presă din România, Editura Polirom, Iași, 1999

Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II noiembrie 1933-septembrie

Mostoflei Constantin; Dr. Petre Dutu Petre, Liderul militar in Romania , Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” , București, 2007

Nicolae Iorga, Istoria presei românești, tipărită de Sindicatul Ziariștilor din București, 1922

Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economicã, București, 2000

Niculae Tudorel,Gherghita Ion ,Gherghita Diana, Comunicarea organizationala si managementul situatiilor de criza , Editura Ministerului Administrației și Internelor ,2006

Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Șansa, București, 1996.

Popescu, Dan, Arta de a comunica, Editura Economică, București, 1999

Prutianu, Ștefan, Comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, 1997

Robbins, P.Stephen- Organization Theory, Prentice Hall Inc, Englewood Cliffs, New Jersey, 1987

România în contextul internațional la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Studii și comunicări, Editura Centrului Tehnic – Editorial al Armatei, București, 2005.

Schein , Edgar H., Organizational Psychology, Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall Inc., 1980

Schein, E., Organizational Culture and Leadership, Editura Jossey-Bass , San Francisco, 1992

Sima, Tudora, Fenomene psihosociale contemporane, Editura Victor, București, 2004,

Stanciu Stefan,Ionescu Mihaela Alexandra ,Cultură si comportament organizational, Editura Comunicare.ro, 2005

Șoitu, Laurențiu, Comunicare și acțiune, Editura Institutul European, 1997

Talașman Doina, Oamenii din spatele uniformei, în „Restituiri. Studii și comunicări“, editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2003

Teza de doctorat Macovei Crenguța Mihaela, Relatia valori-identitate de sine in formarea ofiterului modern,Universitatea Bucuresti,Scoala doctorala de Psihologie,Bucuresti,2009

Articole, publicații, lucrări de cercetare

http://blogdeseminar.files.wordpress.com/2010/10/culturaorganizationala-stefan-stanciu-mihaela-ionescu.pdf

http://www.scritub.com/management/Comportament-organizational-Is2221610226.php

http://articole.famouswhy.ro/comunicarea_de_grup_este_necesara_in_structurile_armatei

http://www.mapn.ro/

www.trafic.ro

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteCOM/planif/4.htm#-ftnref3,

http://digitaldiplomacy.ro/comunicare-social-media-mapn/

http://www.history.army.mil/LC/The Mission/the_seven_army_values.htm

http://www.army.mil/values/

http://www.mapn.ro/structuri/dirp/misiune.php

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/memoria-cartii-postale-ce-spune-si-ce-nu-spune-presa-militara-5184028/

http://www.presamil.ro/OM_info.htm

http://www.presamil.ro/om/2013/2013_23.pdf

http://www.presamil.ro/SMM/2004/06-07/Periodice%20militare.htm

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/comunicare/STRATEGIA-DE-COMUNICARE63888.php

http://ro.wikipedia.org/wiki/Analiza_SWOT#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Analiza_SWOT.png

http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2003/a3.pdf

http://www.answers.com/topic/randolph-bourne#ixzz35a8wHAsU

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/armata_si_societatea_civila.pdf

Documente legislative

Strategia de comunicare a Ministerului Apărării Naționale în perioada 2013-2016

Constituția României

ANEXE

ANEXA 1

„Structura organizațiilor societății civile:

organizarea intrasectorială:

– în țară, există cel puțin o rețea de organizații ale societății civile;

– cooperarea între organizațiile societății civile este împiedicată de conflictele intrasectoriale (primează competiția neloaială, propriul interes și nu rezolvarea problemelor de interes comun).

relațiile organizațiilor societății civile cu sfera guvernamentală:

– administrația publică nu se implică suficient în colaborarea cu societate civilă;

– este tolerată existența organizațiilor non-guvernamentale fictive, a celor care comit ilegalități și a celor care “vânează proiecte” în interesul propriu;

– colaborarea cu administrația publică centrală și locală, cu partidele politice are un caracter ad-hoc, fiind determinată în mare măsură de contactele personale;

– reprezentanții societății civile consideră că aceasta va putea fi definită ca democratică numai atunci când organizațiile sale vor avea posibilitatea de a prelua unele dintre responsabilitățile ce revin sferei guvernamentale, în timp ce reprezentanții acesteia din urmă opun rezistență unei astfel de idei.

relațiile organizațiilor societății civile cu cetățenii și cu proprii membri:

– baza membrilor este activă;

– membrii organizațiilor societății civile sunt mai puțin dispuși să se afilieze la alte alianțe în interesul cetățenilor, dar sunt mult mai dispuși la formarea de alianțe pentru a promova interesele comune ale sectorului.

distribuția geografică:

– organizațiile societății civile nu sunt distribuite în mod uniform în regiunile din țară. Datele culese în ultimii ani relevă o concentrare a acestora, în ordine, în: Transilvania, București (din punct de vedere statistic, este mult mai eficientă considerarea Capitalei independent de regiunea din care face parte) și Moldova.

resurse financiare:

– reprezintă factorul decisiv pentru funcționarea organizațiilor societății civile: există astfel de organizații care și-au încetat activitatea din cauza lipsei de fonduri;

– organizațiile societății civile nu depind exclusiv nici de resursele financiare ale sectorului privat românesc, nici de fondurile publice românești;

– politicile de finanțare stabilite de administrația publică locală și centrală coincid în prea mică măsură cu nevoile organizațiilor societății civile.

factori care orientează activitatea organizațiilor societății civile:

– managementul intern este decisiv în derularea activităților societății civile;

– la baza structurii organizațiilor societății civile stă diversitatea culturală;

– în ceea ce privește activismul, organizațiile societății civile nu recurg la demonstrații violente ca mijloace curente pentru promovarea intereselor proprii în sfera publică.”

ANEXA 2

Indice cronologic al principalelor periodice militare:

Observatorul militar. Ziar politic si stiintific; aparitie saptamanala; Bucuresti (23 iulie-3 decembrie 1859).

Monitorul oastei. Ziar oficial al Tarii Romanesti (Principatelor Unite, Romaniei); publicatie periodica oficiala militara; aparitie saptamanala, bilunara lunara; Bucuresti (1860-1946).

Romania militara. Revista de stiinta, arta si istorie militara, revista generala, revista militara; aparitie lunara; Bucuresti (ianuarie 1864-august 1947).

Revista armatei. Aparitie lunara, bilunara; Bucuresti (aprilie 1883-decembrie 1914).

Revista artileriei. Aparitie lunara; Bucuresti, Timisoara, Pitesti (1887-1916) si (1921-1952).

Cercul publicatiunilor militare. Aparitie lunara, saptamanala; Bucuresti (ianuarie 1890-decembrie 1904). Continua cu Buletinul armatei si marinei(1905-1913).

Revista infanteriei. Aparitie lunara; Bucuresti (1897-1949).

Revista sanitara militara. Buletin oficial al Societatii stiintifice a ofiterilor corpului sanitar militar roman; Organ al Directiei Medicale a Ministerului Apararii Nationale si al Societatii de medicina si farmacie militara; aparitie lunara; Bucuresti (1897- in prezent).

Memorialul geniului. Aparitie trimestriala, lunara; Bucuresti (1905-1907) si (1921-1927); continua sub titlul Revista geniului ( 1927-1949).

Idealul armatei. Ziar militar independent; periodicitate neregulata, de doua sau trei ori pe luna; Bucuresti (ianuarie 1907-1916).

Virtutea militara. Foaie bilunara a ofiterilor inferiori veterani din Razboiul de independenta (1877-1878), buletin al Societatii Ofiterilor Veterani. Foaie de studii, informatiuni si recenzii militare; aparitie saptamanala, lunara; Bucuresti (1906-1916) si (1926-1928).

Buletin de informatii. Destinat cunoasterii armatelor straine; aparitie saptamanala, lunara; Bucuresti (1912-1933).

Revista subofiterilor. Aparitie lunara; Bucuresti (1913-1953).

Biruinta. Buletinul Cercului militar al subofiterilor din rezerva din Romania Mare; aparitie neregulata; Bucuresti (1916-1938).

Romania. Organ al apararii nationale; cotidian; Iasi (2 februarie 1916-23 martie 1918). Primul cotidian militar din Romania.

Revista intendentei si administratiei armatei. Aparitie lunara; Bucuresti (1921-1948).

Gazeta voluntarilor. Organul Uniunii fostilor voluntari romani din Transilvania si Bucovina (din timpul Primului Razboi Mondial); Aparitie saptamanala, bilunara; Cluj (1923-1933).

Buletinul Uniunii Ofiterilor in Rezerva si Retragere, sectia Ilfov. (Scutul tarii intre 1930-1933); aparitie lunara; Bucuresti (1925-1942).

Revista cavaleriei. Continua Buletinul cavaleriei (1921-1924) care a fost precedat de Stafeta (1914-1916), de regula 6 numere pe an; Sibiu (1925-1948).

Aeronautica. Publicatie lunara profesionala a Comandamentului Aero; aparitie lunara; Bucuresti (1926-1949).

Buletinul pregatirii premilitare si al educatiei fizice. Organul oficial de publicitate al Inspectoratului Pregatirii Premilitare; aparitie lunara; Bucuresti (1926-1944).

Revista marinei. Publicatie lunara profesionala a Marinei Militare; aparitie lunara, trimestriala; Bucuresti (1926-1949).

Antigaz. Buletin al Directiei Chimice Militare; aparitie lunara; Bucuresti (1927–1943).

Lumea militara ilustrata. Organ al Asociatiei Scriitorilor si Autorilor Militari Romani. Revista de stiinta generala si militara, educatie nationala, istorie, literatura, arte si informatiuni; apare lunar; Bucuresti (1935-1945).

Buletinul Muzeului Militar National. Apare bianual; Bucuresti (1937-1942).

Spirit militar modern. Revista de psihologie, pedagogie, sociologie militara si etica; aparitie trimestriala; Bucuresti (1939-1942). Reapare in 1993. Din 2003 devine revista lunara.

Gazeta militara. Organ independent in serviciul apararii nationale; aparitie saptamanala ; Bucuresti (1939-1944).

Marina noua. Gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1945-1954). Continuata de Flota patriei (1954-1960); (1970-1982)

Inainte. Ziarul unitatilor din Muntenia, Oltenia si Dobrogea. Gazeta de educatie ostaseasca (1946-1960); (1970-1982).

Scutul patriei. (pana in 1954 Infratirea); gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1948-1960) si (1970-1982). Dupa 1990 este editata de Armata a 4-a „Transilvania“ si apoi de Corpul 4 Armata Teritorial.

De veghe. Gazeta de educatie ostaseasca a Comandamentului Apararii Antiaeriene a Teritoriului; aparitie saptamanala; Bucuresti (1949-1982).

Apararea patriei. Organ central al Ministerului Apararii Nationale; cotidian (1952-1965), saptamanal (februarie 1965-1990); precedat de Observatorul militar (1859) si de Glasul armatei (1945-1952); a continuat cu Armata poporului (1990-1991), Armata Romaniei (1991-1994) si Observatorul militar din 1994.

Viata militara. Revista ilustrata de literatura si arta; aparitie lunara; Bucuresti (1954-2002).

Buletinul Academiei Militare Generale. (Buletinul Academiei Militare); aparitie trimestriala; Bucuresti (1959-in prezent)

Revista Trupelor de Uscat. Organ al Ministerului Apararii Nationale; continua Revista armelor (1954-1958), doua numere pe trimestru; este continuata de Revista Fortelor Terestre; Bucuresti (1958-in prezent)

Probleme de arta militara. Revista teoretica a Ministerului Apararii Nationale; continua revista Cultura militara (1948-1958), Bucuresti (1959-1989); continua cu Gandirea militara romaneasca (1989-in prezent).

Granicerul. Gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1960-1982).

Buletin de informare documentara. Intocmit de Oficiul de Informare Documentara al Ministerului Apararii Nationale; aparitie trimestriala; Bucuresti (1967-2000).

Slujim patria. Gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1982-1990).

La datorie. Gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1982-1993).

Revista de istorie militara. Continua Lupta intregului popor (1986-1990); editata de Ministerul Apararii Nationale; sase numere pe an (1990-in prezent).

Marina romana. Revista editata de Statul Major al Fortelor Navale; lunara (1990-in prezent).

In slujba patriei. Editat de Armata a-2-a si apoi de Corpul 10 Armata Teritorial; aparitie saptamanala (1991-inprezent)

Parasutistii. Buletin al trupelor de parasutisti; Editat de Scoala de Aplicatie pentru Parasutisti; aparitie lunara (1995-in prezent).

Veteranul de razboi. Editat de A.N.V.R. filiala Bacau; aparitie trimestriala (1996-in prezent).

Cer senin. Publicatie editata de Statul Major al Fortelor Aeriene; aparitie lunara (1998-in prezent).

Curierul Armatei. Editat de Corpul 1 Armata Teritorial (1998-in prezent).

Rezerva ostirii romane. Revista de informare, opinie si cultura; editata de Uniunea Nationala a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere; aparitie semestriala (1999-in prezent).

ANEXA 3

Lucrari reprezentative de presa militara

Lucrari aparute inainte de anul 1945:

Lucrari aparute in perioada 1945-1990:

Lucrari aparute dupa 1990 :

Anexa 3

ANEXA 4

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de autor

Alexa Ioana Valeria , Particularitatii ale comunicarii in interiorul sistemului militar; Perspective ale Securitatii si Apararii in Europa –Sesiunea anuala de comunicari stintifice , Editura UNIVERSITĂȚII NAȚIONALE DE APĂRARE „CAROL I”, Bucuresti , 2009

Bîlbîie Raduț , Teodor Mihaela, Elita culturala si presa , Editura Militara, Bucuresti, 2013

Comandor dr. Marian MOȘNEAGU,Colonel dr. Petrișor FLOREA,Dr. Cornel ȚUCĂ, Armata si societatea civila, Pitești, 28 iulie 2012, Editura Istros, 2012

Comandor dr. Marian MOȘNEAGU,Colonel dr. Petrișor FLOREA,Dr. Cornel ȚUCĂ, Armata si societatea civila, Pitești, 28 iulie 2012, Editura Istros, 2012

Const.Mile ,Adĕverul 1888-1913,Atelierele Soc.Anon. pe actiuni,1898

Cosma Daniela ;Carutasu Vasile , Profesia militara si piata muncii din Romania, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, Sibiu

Culda Lucian , Situația națiunilor. Surse de insecuritate, București, Editura Licorna, 1999

Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997.

Friedberg Erhard , Organizatia in Tratat de sociologie ,Editura Humanitas , Bucuresti

Gellner, Ernest, Condițiile libertății. Societatea civilă și rivalii ei, Ed. Polirom, Buc., 1998

Ioan Scurtu, Doina Smârcea, Constantin Mocanu, Documente privind istoria României între anii1918-1944, București, Editura Enciclopedică, 1995

Ionescu Gheorge, Dimensiunile culturale ale managementului, Ed. Economică, Bucuresti, 1996,

Lochard, Guy, Comunicare mediatică, Editura Institutul European, Iași, 1998

Marinescu, Paul, Managementul instituțiilor de presă din România, Editura Polirom, Iași, 1999

Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II noiembrie 1933-septembrie

Mostoflei Constantin; Dr. Petre Dutu Petre, Liderul militar in Romania , Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” , București, 2007

Nicolae Iorga, Istoria presei românești, tipărită de Sindicatul Ziariștilor din București, 1922

Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economicã, București, 2000

Niculae Tudorel,Gherghita Ion ,Gherghita Diana, Comunicarea organizationala si managementul situatiilor de criza , Editura Ministerului Administrației și Internelor ,2006

Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Șansa, București, 1996.

Popescu, Dan, Arta de a comunica, Editura Economică, București, 1999

Prutianu, Ștefan, Comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, 1997

Robbins, P.Stephen- Organization Theory, Prentice Hall Inc, Englewood Cliffs, New Jersey, 1987

România în contextul internațional la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Studii și comunicări, Editura Centrului Tehnic – Editorial al Armatei, București, 2005.

Schein , Edgar H., Organizational Psychology, Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall Inc., 1980

Schein, E., Organizational Culture and Leadership, Editura Jossey-Bass , San Francisco, 1992

Sima, Tudora, Fenomene psihosociale contemporane, Editura Victor, București, 2004,

Stanciu Stefan,Ionescu Mihaela Alexandra ,Cultură si comportament organizational, Editura Comunicare.ro, 2005

Șoitu, Laurențiu, Comunicare și acțiune, Editura Institutul European, 1997

Talașman Doina, Oamenii din spatele uniformei, în „Restituiri. Studii și comunicări“, editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2003

Teza de doctorat Macovei Crenguța Mihaela, Relatia valori-identitate de sine in formarea ofiterului modern,Universitatea Bucuresti,Scoala doctorala de Psihologie,Bucuresti,2009

Articole, publicații, lucrări de cercetare

http://blogdeseminar.files.wordpress.com/2010/10/culturaorganizationala-stefan-stanciu-mihaela-ionescu.pdf

http://www.scritub.com/management/Comportament-organizational-Is2221610226.php

http://articole.famouswhy.ro/comunicarea_de_grup_este_necesara_in_structurile_armatei

http://www.mapn.ro/

www.trafic.ro

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteCOM/planif/4.htm#-ftnref3,

http://digitaldiplomacy.ro/comunicare-social-media-mapn/

http://www.history.army.mil/LC/The Mission/the_seven_army_values.htm

http://www.army.mil/values/

http://www.mapn.ro/structuri/dirp/misiune.php

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/memoria-cartii-postale-ce-spune-si-ce-nu-spune-presa-militara-5184028/

http://www.presamil.ro/OM_info.htm

http://www.presamil.ro/om/2013/2013_23.pdf

http://www.presamil.ro/SMM/2004/06-07/Periodice%20militare.htm

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/comunicare/STRATEGIA-DE-COMUNICARE63888.php

http://ro.wikipedia.org/wiki/Analiza_SWOT#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Analiza_SWOT.png

http://www.armyacademy.ro/reviste/4_2003/a3.pdf

http://www.answers.com/topic/randolph-bourne#ixzz35a8wHAsU

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/armata_si_societatea_civila.pdf

Documente legislative

Strategia de comunicare a Ministerului Apărării Naționale în perioada 2013-2016

Constituția României

ANEXE

ANEXA 1

„Structura organizațiilor societății civile:

organizarea intrasectorială:

– în țară, există cel puțin o rețea de organizații ale societății civile;

– cooperarea între organizațiile societății civile este împiedicată de conflictele intrasectoriale (primează competiția neloaială, propriul interes și nu rezolvarea problemelor de interes comun).

relațiile organizațiilor societății civile cu sfera guvernamentală:

– administrația publică nu se implică suficient în colaborarea cu societate civilă;

– este tolerată existența organizațiilor non-guvernamentale fictive, a celor care comit ilegalități și a celor care “vânează proiecte” în interesul propriu;

– colaborarea cu administrația publică centrală și locală, cu partidele politice are un caracter ad-hoc, fiind determinată în mare măsură de contactele personale;

– reprezentanții societății civile consideră că aceasta va putea fi definită ca democratică numai atunci când organizațiile sale vor avea posibilitatea de a prelua unele dintre responsabilitățile ce revin sferei guvernamentale, în timp ce reprezentanții acesteia din urmă opun rezistență unei astfel de idei.

relațiile organizațiilor societății civile cu cetățenii și cu proprii membri:

– baza membrilor este activă;

– membrii organizațiilor societății civile sunt mai puțin dispuși să se afilieze la alte alianțe în interesul cetățenilor, dar sunt mult mai dispuși la formarea de alianțe pentru a promova interesele comune ale sectorului.

distribuția geografică:

– organizațiile societății civile nu sunt distribuite în mod uniform în regiunile din țară. Datele culese în ultimii ani relevă o concentrare a acestora, în ordine, în: Transilvania, București (din punct de vedere statistic, este mult mai eficientă considerarea Capitalei independent de regiunea din care face parte) și Moldova.

resurse financiare:

– reprezintă factorul decisiv pentru funcționarea organizațiilor societății civile: există astfel de organizații care și-au încetat activitatea din cauza lipsei de fonduri;

– organizațiile societății civile nu depind exclusiv nici de resursele financiare ale sectorului privat românesc, nici de fondurile publice românești;

– politicile de finanțare stabilite de administrația publică locală și centrală coincid în prea mică măsură cu nevoile organizațiilor societății civile.

factori care orientează activitatea organizațiilor societății civile:

– managementul intern este decisiv în derularea activităților societății civile;

– la baza structurii organizațiilor societății civile stă diversitatea culturală;

– în ceea ce privește activismul, organizațiile societății civile nu recurg la demonstrații violente ca mijloace curente pentru promovarea intereselor proprii în sfera publică.”

ANEXA 2

Indice cronologic al principalelor periodice militare:

Observatorul militar. Ziar politic si stiintific; aparitie saptamanala; Bucuresti (23 iulie-3 decembrie 1859).

Monitorul oastei. Ziar oficial al Tarii Romanesti (Principatelor Unite, Romaniei); publicatie periodica oficiala militara; aparitie saptamanala, bilunara lunara; Bucuresti (1860-1946).

Romania militara. Revista de stiinta, arta si istorie militara, revista generala, revista militara; aparitie lunara; Bucuresti (ianuarie 1864-august 1947).

Revista armatei. Aparitie lunara, bilunara; Bucuresti (aprilie 1883-decembrie 1914).

Revista artileriei. Aparitie lunara; Bucuresti, Timisoara, Pitesti (1887-1916) si (1921-1952).

Cercul publicatiunilor militare. Aparitie lunara, saptamanala; Bucuresti (ianuarie 1890-decembrie 1904). Continua cu Buletinul armatei si marinei(1905-1913).

Revista infanteriei. Aparitie lunara; Bucuresti (1897-1949).

Revista sanitara militara. Buletin oficial al Societatii stiintifice a ofiterilor corpului sanitar militar roman; Organ al Directiei Medicale a Ministerului Apararii Nationale si al Societatii de medicina si farmacie militara; aparitie lunara; Bucuresti (1897- in prezent).

Memorialul geniului. Aparitie trimestriala, lunara; Bucuresti (1905-1907) si (1921-1927); continua sub titlul Revista geniului ( 1927-1949).

Idealul armatei. Ziar militar independent; periodicitate neregulata, de doua sau trei ori pe luna; Bucuresti (ianuarie 1907-1916).

Virtutea militara. Foaie bilunara a ofiterilor inferiori veterani din Razboiul de independenta (1877-1878), buletin al Societatii Ofiterilor Veterani. Foaie de studii, informatiuni si recenzii militare; aparitie saptamanala, lunara; Bucuresti (1906-1916) si (1926-1928).

Buletin de informatii. Destinat cunoasterii armatelor straine; aparitie saptamanala, lunara; Bucuresti (1912-1933).

Revista subofiterilor. Aparitie lunara; Bucuresti (1913-1953).

Biruinta. Buletinul Cercului militar al subofiterilor din rezerva din Romania Mare; aparitie neregulata; Bucuresti (1916-1938).

Romania. Organ al apararii nationale; cotidian; Iasi (2 februarie 1916-23 martie 1918). Primul cotidian militar din Romania.

Revista intendentei si administratiei armatei. Aparitie lunara; Bucuresti (1921-1948).

Gazeta voluntarilor. Organul Uniunii fostilor voluntari romani din Transilvania si Bucovina (din timpul Primului Razboi Mondial); Aparitie saptamanala, bilunara; Cluj (1923-1933).

Buletinul Uniunii Ofiterilor in Rezerva si Retragere, sectia Ilfov. (Scutul tarii intre 1930-1933); aparitie lunara; Bucuresti (1925-1942).

Revista cavaleriei. Continua Buletinul cavaleriei (1921-1924) care a fost precedat de Stafeta (1914-1916), de regula 6 numere pe an; Sibiu (1925-1948).

Aeronautica. Publicatie lunara profesionala a Comandamentului Aero; aparitie lunara; Bucuresti (1926-1949).

Buletinul pregatirii premilitare si al educatiei fizice. Organul oficial de publicitate al Inspectoratului Pregatirii Premilitare; aparitie lunara; Bucuresti (1926-1944).

Revista marinei. Publicatie lunara profesionala a Marinei Militare; aparitie lunara, trimestriala; Bucuresti (1926-1949).

Antigaz. Buletin al Directiei Chimice Militare; aparitie lunara; Bucuresti (1927–1943).

Lumea militara ilustrata. Organ al Asociatiei Scriitorilor si Autorilor Militari Romani. Revista de stiinta generala si militara, educatie nationala, istorie, literatura, arte si informatiuni; apare lunar; Bucuresti (1935-1945).

Buletinul Muzeului Militar National. Apare bianual; Bucuresti (1937-1942).

Spirit militar modern. Revista de psihologie, pedagogie, sociologie militara si etica; aparitie trimestriala; Bucuresti (1939-1942). Reapare in 1993. Din 2003 devine revista lunara.

Gazeta militara. Organ independent in serviciul apararii nationale; aparitie saptamanala ; Bucuresti (1939-1944).

Marina noua. Gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1945-1954). Continuata de Flota patriei (1954-1960); (1970-1982)

Inainte. Ziarul unitatilor din Muntenia, Oltenia si Dobrogea. Gazeta de educatie ostaseasca (1946-1960); (1970-1982).

Scutul patriei. (pana in 1954 Infratirea); gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1948-1960) si (1970-1982). Dupa 1990 este editata de Armata a 4-a „Transilvania“ si apoi de Corpul 4 Armata Teritorial.

De veghe. Gazeta de educatie ostaseasca a Comandamentului Apararii Antiaeriene a Teritoriului; aparitie saptamanala; Bucuresti (1949-1982).

Apararea patriei. Organ central al Ministerului Apararii Nationale; cotidian (1952-1965), saptamanal (februarie 1965-1990); precedat de Observatorul militar (1859) si de Glasul armatei (1945-1952); a continuat cu Armata poporului (1990-1991), Armata Romaniei (1991-1994) si Observatorul militar din 1994.

Viata militara. Revista ilustrata de literatura si arta; aparitie lunara; Bucuresti (1954-2002).

Buletinul Academiei Militare Generale. (Buletinul Academiei Militare); aparitie trimestriala; Bucuresti (1959-in prezent)

Revista Trupelor de Uscat. Organ al Ministerului Apararii Nationale; continua Revista armelor (1954-1958), doua numere pe trimestru; este continuata de Revista Fortelor Terestre; Bucuresti (1958-in prezent)

Probleme de arta militara. Revista teoretica a Ministerului Apararii Nationale; continua revista Cultura militara (1948-1958), Bucuresti (1959-1989); continua cu Gandirea militara romaneasca (1989-in prezent).

Granicerul. Gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1960-1982).

Buletin de informare documentara. Intocmit de Oficiul de Informare Documentara al Ministerului Apararii Nationale; aparitie trimestriala; Bucuresti (1967-2000).

Slujim patria. Gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1982-1990).

La datorie. Gazeta de educatie ostaseasca; aparitie saptamanala (1982-1993).

Revista de istorie militara. Continua Lupta intregului popor (1986-1990); editata de Ministerul Apararii Nationale; sase numere pe an (1990-in prezent).

Marina romana. Revista editata de Statul Major al Fortelor Navale; lunara (1990-in prezent).

In slujba patriei. Editat de Armata a-2-a si apoi de Corpul 10 Armata Teritorial; aparitie saptamanala (1991-inprezent)

Parasutistii. Buletin al trupelor de parasutisti; Editat de Scoala de Aplicatie pentru Parasutisti; aparitie lunara (1995-in prezent).

Veteranul de razboi. Editat de A.N.V.R. filiala Bacau; aparitie trimestriala (1996-in prezent).

Cer senin. Publicatie editata de Statul Major al Fortelor Aeriene; aparitie lunara (1998-in prezent).

Curierul Armatei. Editat de Corpul 1 Armata Teritorial (1998-in prezent).

Rezerva ostirii romane. Revista de informare, opinie si cultura; editata de Uniunea Nationala a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere; aparitie semestriala (1999-in prezent).

ANEXA 3

Lucrari reprezentative de presa militara

Lucrari aparute inainte de anul 1945:

Lucrari aparute in perioada 1945-1990:

Lucrari aparute dupa 1990 :

Anexa 3

ANEXA 4