Rolul Politicilor Fiscal Bugetare In Procesul de Crestere Economica

Rolul politicilor fiscal-bugetare în procesul de creștere economică

Noțiunea de creștere economică este unul dintre cele mai importante din cadrul economiilor economice contemporane și clasice, iar teoria de creștere economică are o importanță specială in studierea comportamentelor sistemelor economice pentru întelegerea evolutiei variabilelor macroeconomice. Dezvoltarea economică este foarte importana pentru organelede guvernământ din toate tările si reprezintă o prioritatein analizele economiștilor din diferite perioade ca obiectiv al politicii economice datorită șsanselor de crestere economică și socială pe care le poate oferi.

In general, putem defini creșterea economică ca fiind capacitatea unei tări de a furniza cantități în creștere de bunuri și servicii, ceea ce reflectă crețterile intr-o anumită perioadaă de timp, ale indicatorilor macroeconomici rezultativi, pentru că nivelul indicatorilor cat și populatia, consumatoare și producătoare de bunuri și servicii sunt variabile în raport cu timpul.

Evaluarea dezvoltării economice ca proces global incepe de la principalele agregate macroeconomice ale sistemului conturilor naționale, reprezentate de PIB sau venituril national. Conturile naționale formează “intrări” pentru politicile macroeconomice , pentru evaluarea, monitorizarea și analiza acestora și permit crearea modeleleor si previiunile pe termen scurt, mediu si lung al evoluției economiei.

Proesperitatea unui popor este dat de nivelul PIB ului, care reprezintă valoarea brută a producției finale de bunuri și servicii produse intre-o perioada de timp de căttre agenții economici care își desfășoară activitatea pe granițele naționale.

Rolul PIB ului se datoreaza faptului ca

PIB ul nominal reprezintă indicatorul cel mai important pentru definirea politicilor macroeconomice și analiza performanțelor economiei țarii;

PIb ul evidentiază creșterea economică a unei tări;

Deflatorul PIB ului alături de indicele prețurilor de consum sau al prețurilor de producție insdustriale este indicator ce permite analiza mișcarii preturilor și inflației.

După cum afirma Keynes, guvernul poate influența evoluția ecnomieie prin politica fiscal expansionistă care include o reducere deliberate a ratei taxelor si a impozitelor sau o mărire a prețurilor transferabile, cum ar fi ajustarea de șomaj sau ajutoare sociale, pentru a stimula consumull extra de investiții. In cadrul aceleiași politici guvernul poate influenta creșterea propriilor sale cheltuieli cu bunuri și servicii. Keynes indică că politicile guvernamentale de austeritate reduc cererea agregată și adâncesc decalajul recesionist, sporind , sporind șomajul, astfel facnadu-se revenirea la echilibru mult mai dificilă.

Conform primului principiu, politica economică trebuie direcționată către acele oobiective pe care le poate servi foarte bine. Astfel: politica fiscal-bugetară reprezintă un instrument principal pentru influențarea creșterii economiceș instrumentele de politică monetară sunt foarte des folosite pentru controlarea inflației; deprecierea cursului de schimb ajutș cel mai ine la promovatea exporturilorș scăderea deficitului bugetar este folositoare pentru controlul cererii globale,

Al doilea principiu afrima că unele efecte nedorite sunt inevitabile. Cum ar fi, de exempplu restrângerea ofertei monetare pentru cresterea ratei dobânzii și pentru reducerea inflației care poate avea ca rezultat scăderea tututror cheltuielilor, inclusiv a celor de investiții, acest lucru poate conduce la creșterea perderilor înregistrate de anumite societăți comperciale si, implicit, la mărirea presiunilor exercitate asupra bugetului.

Potrivit celui de al treilea principiu, resursele limitate ale economiei, dar si modul său specific de organizare nu este posibil să realizeze toate obiectivele dorite, intr-un anumit interval de timp.De aceea, vor trebui alese obiectivele prioritare, ceea ce este foarte dificil, data fiind complexitatea vieții economico-sociale.

Unii autori afirmă ca există trei directii importante atunci când se discută despre rolul moacroeconomic al politicii fiscal-bugetare. Cel trei direcții fiind:

Furnizarea stabilizatoril izolați care să protejeze economia de extinderea șocurilor din cererea agregată.

Stabilizarea nivelului produsului automat în jurul nivelului de echilibru, prin modificarea discreționară a cheltuielilor publice.

Planificarea finanțării a cheltuielilor publice încât să mențină un nivel sustenabil de indatorare publică in economie.

Efectele politicii fiscale si bugetare de relansare economică:

Politica de relansare bugetară se poate desfașura prin intermediul achizițiilor publice sau a taxelor. Primul effect constă în creșterea cererii interne, fie prin creșterea veniturilor disponibile ale agenților economici, fie prin datorita creșterii cheltuielillor publice.

Datorită majorării cererii va crește producția internă. Efectul de multiplicare este mai mic decât in cazul unei economii închise deoarece o parte a cererii se adresează produselor importante.

Creșterea productiei mobilizează o creștere a ofertei locurilor de muncă.

Somajul va fi redus datoită cresterii ofertei locurilor de muncă.

Majorarea cererii interne exercita o presiune inflaționistă asupra economiei, aceste enomen duce la accentuarea inflației.