Rolul Organziatiei Mondiale a Comertului (omc)in Reglementarea Si Evolutia Comertului International

ROLUL OMC LA DEZVOLTAREA COMERTULUI INTERNATIONAL

ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A COMERȚULUI

Scurt istoric

Ideea înființării Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, din inițiativa Organizației Națiunilor Unite.

Scopul urmărit a fost de a stabilii reguli și principii privind relațiile comerciale internaționale care să asigure o anumită disciplină și un mediu favorabil privind desfășurarea acestora, prin reducerea treptată a tuturor barierelor tarifare și netarifare, precum și a altor restricții discriminatorii.

În urma însărcinării Consiliului Economic și Social al ONU, o comisie formată din reprezentanți ai 23 state de membre ONU a inițiat un proces de elaborare a unei Carte privind viitoarea OMC , precum și o serie de negocieri cu privire la reducerea taxelor vamale și a altor restricții din cadrul comerțului internațional. Aceste demersuri de negociere s-au finalizat prin semnarea la data de 30 octombrie 1947 a Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT), care a intrat în vigoare în data de 1 ianuarie 1948.

GATT a fost un tratat multilateral interguvernamental prin care țările membre se obligă să respecte anumite principii și reguli în domeniul relațiilor comerciale: să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale și să înlăture restricțiile cantitative sau de altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.

Țările care au semnat inițial GATT, denumite membre fondatoare, sunt cele 23 de țări implicate în cadrul negocierilor acordului: Australia, Belgia, Brazilia, Birmania, Canada, Ceylon, Chile, Cuba, SUA, Franța, India, Liban, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeelandă, Pakistan, Olanda, Rhoedezia de Sud, Anglia, Siria, Cehoslovacia, Uniunea Sud-Africană și b#%l!^+a?China.

La momentul 31 decembrie 1994 numărul statelor participante la GATT a atins cifra de 140, fiind reprezentate de: 128 părți contractante (membri cu drepturi depline) și 12 membri de facto (foste colonii pe teritoriul cărora au fost puse în aplicare prevederile acordului înainte de câștigarea independenței și care au dreptul să devină părți contractante după câștigarea independenței politice).

Momentul înființării OMC este reprezentat de adoptarea Acordului de la Marrakech din data de 15 aprilie 1994, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1995. Până la acest moment, GATT nu a avut un statut de organizație internațională, dar a întreținut legături cu organizațiile specializate ale ONU.

Acordul GATT

Inițial, obiectivul principal al GATT a fost crearea de condiții favorabile pentru desfășurarea schimburilor comerciale între țările membre. Pe parcursul timpului, datorită creșterii numărului de țări care au aderat la acest acord, în special țările în curs de dezvoltare, obiectivele și atribuțiile GATT s-au lărgit, vizând, în special, sprijinirea procesului de dezvoltare a comerțului exterior al acestor țări.

Astfel, începând cu anul 1964, acordul a fost completat cu Partea a patra (Comerț și b#%l!^+a?dezvoltare) care vizează cu predilecție țările în curs de dezvoltare, iar începând cu anul 1968 a fost creat organismul comun de comerț internațional GATT-UNCTAD.

Până la crearea OMC, activitatea GATT s-a desfășurat în cadrul următoarei structuri organizatorice: Sesiunea părților contractante (forul superior al GATT, alcătuit din membrii cu drepturi depline și care se întrunea în sesiuni ordinare sau extraordinare – la cererea părților contractante), Consiliul reprezentanților (organ executiv, format din reprezentanți ai țărilor membre cu drepturi depline care își exercita atribuțiile între Sesiunile părților contractante), comitete și grupuri de lucru specializate pe anumite problematici, precum:

– Comitetul pentru comerțul cu produse industriale;

– Comitetul pentru agricultură și comerțul cu produse agricole;

– Comitetul pentru comerț și dezvoltare;

– Comitetul pentru practicile antidumping;

– Comitetul pentru textile.

De asemenea, GATT a dispus de un Secretariat, cu sediul la Geneva, structură organizatorică însărcinată cu atribuții administrative care a desfășurat și o importantă activitate publicistică. În plus, GATT a organizat un Centru de comerț internațional, transformat ulterior în Centrul comun de comerț internațional GATT-UNCTAD. b#%l!^+a?

Funcționarea GATT s-a bazat pe respectarea următoarelor principii care rezultă din textul acordului (Anexa 1):

Principiul nediscriminării în relațiile comerciale dintre părțile contractante

Acest principiu implică acordarea reciprocă între părțile contractante a clauzei națiunii celei mai favorizate (care asigură nediscriminarea statelor), precum și a tratamentului național în materie de impozite și reglementări interne (care asigură nediscriminarea mărfurilor și a persoanelor).

În cadrul GATT, aceste două clauze se acordau pe cale multilaterală, cu excepția SUA, care a fost adepta variantei bilaterale.

b) Interzicerea de către părțile contractante, în relațiile reciproce, a restricțiilor cantitative sau a altor măsuri cu efecte similare la importul și exportul de mărfuri;

c) Aplicarea nediscriminatorie a restricțiilor cantitative (sau a altor măsuri cu efecte similare) în relațiile comerciale dintre părțile contractante, în măsura în care, în anumite situații, acestea sunt admise ca derogări de la principiul menționat anterior;

d) Eliminarea sau limitarea subvențiilor la export în relațiile comerciale dintre părțile contractante;

e) Protejarea economiilor naționale de concurența străină se realizează, în principiu, cu ajutorul tarifelor vamale, care nu trebuie să fie însă prohibitive;

f) Folosirea de către părțile contractante a consultărilor ca metodă fundamentală pentru evitarea prejudicierii intereselor comerciale ale acestora; b#%l!^+a?

g) Adoptarea deciziilor de către părțile contractante prin consens general; deciziile se supun la vot numai atunci când nu se realizează consensul general sau la cererea uneia dintre părțile contractante (fiecare parte contractantă dispunând de 1 vot).

De la aceste principii au fost instituite o serie de derogări și excepții. Cele mai importante dintre acestea vizează:

a) recunoașterea sistemului preferințelor vamale în vigoare la data semnării acordului, cu condiția ca limitele acestor preferințe să nu fie extinse ulterior de către părțile contractante;

b) admiterea creării de zone de liber-schimb și de uniuni vamale, cu tarife vamale externe comune, la care să participe două sau mai multe părți contractante, cu condiția să nu fie instituite noi bariere și liberalizarea comerțului să afecteze majoritatea comerțului între părți;

c) negocierea de protocoale preferențiale între țările în curs de dezvoltare, părți contractante la GATT (de exemplu Protocolul celor 16 ) și instituirea, prin derogare de la clauza națiunii celei mai favorizate, a Sistemului generalizat de preferințe vamale nereciproce și nediscriminatorii în favoarea țărilor în curs de dezvoltare , precum și negocierea Sistemului global de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare, membre ale „Grupului celor 77”;

d) autorizarea țărilor în curs de dezvoltare – părți contractante la GATT – de a promova b#%l!^+a?măsuri de politică comercială cu caracter protecționist pentru apărarea economiei naționale, și în special a industriei, de concurența puternică a țărilor dezvoltate;

e) admiterea temporară de restricții cantitative (sau alte măsuri netarifare cu efecte similare) în relațiile comerciale dintre părțile contractante la importul unor produse care ar periclita producția internă sau în scopul de a contribui la echilibrarea balanței de plăți (măsuri de salvgardare).

Negocierile comerciale inițiate de GATT s-au desfășurat în cadrul unor conferințe, denumite și runde de tratative.

În principal, aceste tratative au vizat negocieri tarifare și netarifare.

În ceea ce privește negocierile tarifare, acestea respectă următoarele principii:

– participă doar părțile interesate – fiecare parte contractantă are dreptul de a decide dacă participă sau nu la negocierile comerciale;

– principiul reciprocității concesiilor – nici unei părți nu i se poate cere să facă concesii unilaterale, între părțile contractante trebuind să se acorde concesii de egală valoare; de la acest principiu există o derogare în favoarea țărilor în curs de dezvoltare (Sistemul global de preferințe); b#%l!^+a?

– toate părțile contractante beneficiază de rezultatele negocierilor tarifare în virtutea clauzei națiunii celei mai favorizate, cu excepția derogărilor, indiferent dacă participă sau nu la negocieri; în ceea ce privește alte acorduri negociate (netarifare sau din domeniul juridic), aplicarea acestora depindea de măsura în care statele aderau la acestea;

– retragerea concesiilor convenite pe cale multilaterală în cadrul GATT nu se poate face de nici o parte contractantă pe cale unilaterală decât numai cu condiția acordării altor concesii de egală valoare; de la această regulă există o derogare legiferată în cadrul unui acord în favoarea țărilor în curs de dezvoltare – măsuri de salvgardare în scopul dezvoltării.

Concesiile tarifare se referă la: eliminarea totală a taxelor vamale de import la anumite produse, reduceri directe de taxe vamale la import (cu un procent convenit), consolidarea taxelor vamale (în principal, vizează menținerea taxei la nivelul existent pe o perioadă determinată de timp).

Negocierile netarifare au determinat înlăturarea sau atenuarea obstacolelor netarifare din calea schimburilor comerciale dintre țările contractante (de exemplu, Acordul cu privire la achizițiile publice – achizițiile de peste 150.000 DST sunt realizate în baza unei licitații la care pot participa în condiții egale și nediscriminatorii atât furnizorii interni, cât și cei străini). De asemenea, negocierile netarifare au condus la instituirea unor coduri de conduită privitoare la condițiile în care pot fi folosite anumite obstacole netarifare în relațiile comerciale dintre părțile contractante.

În acest context, o importanță deosebită este deținută de Acordul privind subvențiile la export și taxele compensatorii, precum și de Codul antidumping.

Pe parcursul existenței sale, GATT a întreprins următoarele runde de tratative: Runda de b#%l!^+a?la Geneva (aprilie-octombrie 1947), Runda de la Annecy (Franța, 1949), Runda de la Torquay (Anglia, 1950-1951), Runda de la Geneva (1955-1956), Runda Dillon (1960-1962), Runda Kenedy-Geneva (1964-1967), Runda Tokyo (1973-1979) și Runda Uruguay (1986- 1994).

Participarea României

La invitația Secretariatului GATT, România a participat în calitate de observator în cadrul acordului încă din anul 1957. Din luna iulie 1966, între Camera de Comerț și Industrie a României și Centrul internațional de comerț al GATT a fost stabilită o legătură cu caracter tehnic.

Cererea oficială a României de aderare la GATT ca membru cu drepturi depline a fost depusă în luna iulie 1968. În urma examinării acesteia de către Consiliul reprezentanților, afost constituit un grup de lucru (format din reprezentanți din 27 de țări participante la GATT) care a negociat cu țara noastră condițiile de aderare.

În octombrie 1971, Consiliul reprezentanților a aprobat raportul grupului de lucru și protocolul de aderare rezultat în urma negocierilor.

România a semnat protocolul de aderare la GATT în data de 15 octombrie 1971, b#%l!^+a?devenind astfel membru cu drepturi depline.

În cadrul GATT, România a participat în cadrul Rundelor Tokyo și Uruguay (în cadrul acestei runde participând efectiv la negocieri).

După anul 1989, datorită schimbărilor intervenite în sistemul economic românesc, angajamentele cantitative stipulate de protocolul de aderare (importurile României din părțile contractante, luate împreună, nu trebuia să se situeze sub ritmul general al importurilor, prevăzut în planurile cincinale) nu au mai putut fi respectate.

Ca urmare, a fost inițiat un proces de renegociere a protocolului de aderare la GATT. Acest proces nu a fost finalizat niciodată, deoarece România a devenit membru OMC, nemaipunându-se astfel problema încheierii unui nou protocol de aderare la GATT.

În ceea ce privește aderarea la OMC, din data de 1 ianuarie 1995 România are calitatea de membru originar, deoarece a îndeplinit cumulativ condițiile impuse în acest sens: avea calitatea de parte contractantă la GATT-1947, a acceptat și ratificat documentele Rundei Uruguay (Acordul de la Marrakech, acordurile comerciale multilaterale și listele de angajamente și concesii anexate GATT-1994, precum și listele de angajamente specifice anexate la GATS).

Astfel, România nu a mai fost nevoită să parcurgă etapele obișnuite privind aderarea la OMC. b#%l!^+a?

OMC – creare, stadiu actual

Actul final al Rundei Uruguay, care a marcat nașterea OMC, este documentul prin care participanții la negocieri:

– au convenit Acordul de creare a OMC, precum și o serie de declarații și decizii ministeriale;

– se angajează să supună acceptării, conform procedurilor naționale, acordul privind crearea OMC.

OMC este concepută ca o organizație independentă, în afara sistemului ONU dar care conlucrează cu instituții și organizații cu caracter economic, inclusiv cele din sistemul ONU.

OMC este forul multilateral de punere în aplicare a ansamblului măsurilor de liberalizare a comerțului cu mărfuri, servicii, și drepturi de proprietate intelectuală, de desfășurarea de noi runde de negocieri pentru extinderea liberalizării în comerțul cu produse agricole, industriale și cu servicii, precum și de supraveghere multilaterală a punerii în aplicare a prevederilor referitoare la regulile, disciplinele și practicile de comerț convenite.

OMC are un caracter permanent și înlocuiește structura juridică și instituțională a GATT, care din 1948 a funcționat pe o bază contractuală.

OMC are o sferă mult mai largă de cuprindere decât GATT (Anexa 2), incluzând, pe lângă reglementarea comerțului cu mărfuri, și reglementarea comerțului cu servicii (Acordul GATS), precum și aspecte ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS).

Structura instituțională a OMC cuprinde: Conferința ministerială (care se întrunește cel puțin o dată la 2 ani), Consiliul General (conduce activitatea OMC între Conferințele b#%l!^+a?ministeriale – acesta cuprinde și 2 Organisme distincte pentru revizuirea politicii comerciale și pentru reglementarea diferendelor dintre statele membre), Consilii (Consiliul pentru comerțul cu mărfuri, Consiliul pentru aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală, Consiliul pentru comerțul cu servicii), Comitete de lucru (precum Comitetul pentru comerț și dezvoltare, Comitetul pentru restricții de balanțe de plăți, Comitetul pentru buget, finanțe și administrație).

În plus, OMC are în subordine un Secretariat însărcinat, în principal, cu atribuții administrative.

Până în prezent au avut loc următoarele Conferințe ministeriale: Singapore (9-13 decembrie 1996), Geneva, (18-20 mai 1998), Seattle, 30 noiembrie – 3 decembrie 1999), Doha (9-13 noiembrie 2001), Cancún (10-14 septembrie 2003).

În perioada 13-18 decembrie 2005 s-a desfășurat la Hong Kong o nouă Conferință ministerială.

În cadrul OMC, luarea deciziilor are la bază principiul consensului, după modelul GATT. Consensul se referă la situația în care, în cadrul unei reuniuni de negociere, nici un stat membru nu obiectează în mod oficial cu privire la decizia propusă. Totuși, există situații în care consensul nu poate fi atins, situația în care decizia este luată prin vot.

În prezent, OMC are 148 de țări membre și 33 de țări cu statut de observator. Sediul b#%l!^+a?organizației este la Geneva, în clădirea fostului GATT, organizația dispune pentru anul 2005 de un buget de 169 milioane franci elvețieni și de un personal format din 630 funcționari. Începând cu data de 01.09.2005, Directorul general al OMC este domnul Pascal Lamy.

Mecanismul de examinare a politicilor comerciale

Mecanismul de examinare a politicilor comerciale a fost creat în decembrie 1988, la Montreal, și a intrat în vigoare la data de 12 aprilie 1989. Acest mecanism face parte din categoria instrumentelor juridice multilaterale, fiind obligatoriu pentru toți membrii OMC. Obiectivul central urmărit prin acest acord este asigurarea respectării de către toți membrii OMC a regulilor și angajamentelor comerciale multilaterale și plurilaterale, în vederea evitării diferendelor de ordin comercial între statele membre. Rezolvarea acestor diferende se realizează în conformitate cu anumite reguli și proceduri speciale, obligatorii pentru toți membrii OMC. Aplicarea acestor reguli este asigurată de Organismul unic de reglementare a diferendelor, constituit în cadrul Consiliului General al OMC. Procesul de reglementare vizează utilizarea unor metode specifice, precum consultarea, panelul de experți, concilierea, medierea și arbitrajul. De asemenea, procedura poate include și faza examinării în apel care presupune instituirea unui organ de apel format din 7 membrii.

Revenind la mecanismul de examinare a politicilor comerciale, trebuie menționat că acesta se bazează pe o serie de raportări periodice, în funcție de perioadele țintă ale comerțului mondial: din 2 în 2 ani în cazul SUA, Japoniei, Canadei, UE; iar pentru celelalte din 4 în 4 ani sau din 6 în 6 ani – situația României până în momentul aderării la UE. b#%l!^+a?

Examinările desfășurate în baza mecanismului menționat se realizează de către Organismul pentru revizuirea politicilor comerciale, din cadrul Consiliului General al OMC. În perioada 28-29 decembrie 2005 au avut loc la Geneva – sediul OMC – o serie de întâlniri privind discutarea formei finale a Raportului elaborat de Secretariatul OMC cu privire la Revizuirea politicii comerciale a României. Cu acest prilej, România a fost reprezentată de o delegație formată din membrii ai ministerelor și ai altor instituții relevante în acest domeniu, inclusiv din partea Consiliului Concurenței. Reprezentanții OMC au recunosc progresele realizate de România în procesul de liberalizare a politicii sale comerciale față de momentul raportului anterior pentru România întocmit de OMC – 1999. Această liberalizare a asigurat o contribuție pozitivă la atingerea performanțelor economice din ultimii ani.

De asemenea, au fost evidențiate o serie de aspecte pe care România le are în continuare de rezolvat, precum lupta împotriva corupției, liberalizarea transportului civil și maritim, domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală, îmbunătățirea angajamentelor multilaterale pentru bunuri și servicii.

Politica în domeniul concurenței și Organizația Mondială a Comerțului

Acordurile încheiate în cadrul OMC conțin o serie de prevederi relevante pentru politica în domeniul concurenței. Un exemplu este reprezentat de prevederile care vizează tratamentul special și diferențial. Aceste prevederi au ca scop sporirea oportunităților comerciale prin asigurarea accesului la piețe, protejarea de către membrii OMC a intereselor statelor în curs de dezvoltare, o mai mare flexibilitate a angajamentelor, perioade mai lungi de tranziție, asistența tehnică. Majoritatea țărilor membre OMC au adoptat în plan național legislații în domeniul concurenței. În viziunea OMC, acest cadru legal oferă mijloacele necesare combaterii practicilor anticoncurențiale, inclusiv fixarea prețurilor sau alte înțelegeri de tip cartel, abuzul de poziție dominantă, concentrările economice care restricționează concurența, ori înțelegerile dintre furnizori și beneficiari (înțelegerile verticale) care împiedică deschiderea pieței către alți concurenți.

Alături de legislația din domeniu, conceptul de politică în domeniul concurenței înglobează și celelalte măsuri întreprinse în vederea promovării concurenței în economiile naționale, așa cum sunt reglementările sectoriale și politicile de privatizare. Ideea proiectării unui cadru multilateral privind politica în domeniul concurenței a generat diferențe de opinii între statele membre OMC. Unele dintre aceste sunt de părere că un astfel de cadru ar contribui la implementarea politicii în domeniul concurenței și ar reduce potențialul de conflict din acest domeniu. Alte state nu îmbrățișează această idee, fiind adeptele unei abordări bilaterale/regionale în această arie de interes.

Cu privire la aceste aspecte, s-a ajuns la un rezultat cu ocazia Conferinței ministeriale de la Doha, care a recunoscut necesitatea unui cadru multilateral care să îmbunătățească rolul politicii în domeniul concurenței asupra comerțului și dezvoltării internaționale, precum și nevoia unei asistențe tehnice îmbunătățite și formării de competențe în acest domeniu. Negocierile pe acest subiect au fost proiectate să înceapă după Conferința ministerială de la Cancún.

Cu toate acestea, concluziile Conferinței ministeriale de la Cancún au relevat faptul că în acest domeniu nu s-a ajuns la un numitor comun între statele membre. Grupul de lucru b#%l!^+a?privind interacțiunea dintre comerț și politica în domeniul concurenței a fost însărcinat să clarifice motivele de divergență existente, în vederea definitivării modalităților concrete de începere a negocierilor. Acest Grup de lucru a fost înființat la Conferința Ministerială de la Singapore din decembrie 1996.

În perioada 1997-1998, Grupul de lucru s-a concentrat asupra unei Liste de probleme propuse spre analiză, care a fost redactată în cadrul primei întâlniri a grupului. În principal, analiza efectuată a vizat:

• relația dintre obiectivele, principiile, conceptele, scopul și instrumentele comerciale și politica în domeniul concurenței, precum și relația dintre acestea și creșterea/dezvoltarea economică;

• inventarierea și analizarea instrumentelor existente, standardelor și activităților privind comerțul și politica în domeniul concurenței, inclusiv experiența acumulată în implementarea acestora;

• interacțiunea dintre comerț și politica în domeniul concurenței, inclusiv considerații referitoare la următoarele subpuncte:

– impactul practicilor anticoncurențiale ale întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi în domeniul comerțului internațional;

– impactul monopolurilor de stat, drepturilor exclusive și politicilor de reglementare sectorială asupra politicii în domeniul concurenței și comerțului internațional; b#%l!^+a?

– relația dintre aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală și politica în domeniul concurenței;

– relația dintre investiții și politica în domeniul concurenței;

– impactul comerțului asupra politicii în domeniul concurenței.

Rezultatele analizei realizate de către Grupul de lucru au fost prezentate într-un raport întocmit în luna decembrie 1998. De asemenea, raportul prezintă poziția statelor membre OMC asupra unor subiecte precum relația de sprijinire reciprocă dintre liberalizarea comerțului și politica în domeniul concurenței, categoriile de practici anticoncurențiale ce pot avea un impact negativ asupra comerțului internațional și asupra investițiilor, precum și potențialele contribuții ale politicii în domeniul concurenței pentru dezvoltarea economică. În plus, în colaborare cu UNCTAD și Banca Mondială, Grupul de lucru a organizat o serie de b#%l!^+a?simpozioane având ca subiect elemente aflate pe agenda sa de lucru.

Conform deciziei Consiliului general al OMC, în anul 1999 au fost adăugate alte trei subiecte pe agenda Grupului de lucru:

• relevanța principiilor OMC privind tratamentul național, transparența și tratamentul națiunii celei mai favorizate asupra politicii în domeniul concurenței și reciproca;

• abordări asupra promovării cooperării și comunicării între membrii OMC, inclusiv în domeniul cooperării de ordin tehnic;

• contribuția politicii în domeniul concurenței în îndeplinirea obiectivelor OMC, inclusiv promovarea comerțului internațional.

Un document deosebit de important care reflectă o parte dintre concluziile Grupului de lucru este reprezentat de Nota întocmită de Secretariatul general OMC cu privire la relevanța principiilor fundamentale ale tratamentului național, clauzei națiunii celei mai favorizate și transparenței asupra politicii în domeniul concurenței. Aplicarea principiului tratamentului național obligă statele membre OMC să nu creeze dezavantaje concurențiale pentru companiile, produsele sau serviciile altor state membre OMC față de proprii naționali, produse sau servicii.

În ceea ce privește produsele, singura modalitate acceptată privind protecția împotriva concurenței străine este reprezentată de utilizarea tarifelor vamale. Măsurile interne adoptate b#%l!^+a?de către un stat nu trebuie să favorizeze produsele autohtone față de cele străine.

În privința serviciilor, nu se poate face o distincție între măsurile interne și cele de ordin vamal pe care o țară le poate întreprinde. Asigurarea tratamentului național este realizată prin procesul de liberalizare a comerțului cu servicii. Astfel, fiecare țară parte la acordul GATS va respecta o serie de angajamente asumate (stipulate în programele naționale) care au ca efect asigurarea tratamentului național față de prestatorii străini de servicii și față de serviciile prestate de către aceștia. În domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, tratamentul național a fost considerat în mod tradițional baza dreptului public internațional. Acordul TRIPS nu face excepție de la această regulă.

De la acest principiu există o serie de excepții care vizează, în principal, următoarele domenii: achizițiile publice de bunuri și servicii (această excepție nu este aplicabilă membrilor OMC care sunt părți semnatare ale Acordului privind achizițiile publice), normele privind protejarea moralei publice sau menținerii ordinii publice, excepțiile de securitate.

Principiul tratamentului națiunii celei mai favorizate este, de asemenea, prezent în cele trei acorduri principale ale OMC: GATT, GATS și TRIPS.

Aplicarea acestuia a asigurat trecerea de la acordurile bilaterale la cele multilaterale. În plus, obligativitatea ca orice schimbare să fie aplicată tuturor membrilor OMC reprezintă un element de stabilitate și predictibiliate a sistemului care asigură propagarea măsurilor de liberalizare și îngreunează retragerea acestui tip de măsuri. De la acest principiu există o serie de excepții, majoritatea regăsindu-se și în cazul principiului tratamentului național. În plus, există excepții specifice: zonele de liber schimb, uniunile vamale și preferințele vamale în b#%l!^+a?favoarea sau între statele în curs de dezvoltare.

În cadrul GATS, statele membre OMC au dreptul să întocmească o listă cu excepții de la tratamentul națiunii celei mai favorizate a cărei valabilitate nu poate depăși, în principiu, o perioadă de 10 ani. În cazul TRIPS excepțiile sunt legate, în principal, de acordurile internaționale generale privind asistența judiciară sau aplicarea legii, care nu vizează în mod special drepturile de proprietate intelectuală; tratamentul acordat în baza acordurile existente înainte de TRIPS, care au fost notificate și care nu conduc la o discriminare nejustificabilă.

Principiul transparenței aplicat în cadrul acordurilor OMC impune:

– obligația publicării, sau cel puțin asigurării condițiilor privind publicitatea, a tuturor reglementărilor, și, ca regulă generală, neaplicarea acestora înainte de îndeplinirea acestei obligații. În legătură cu acest aspect, există prevederi care impun administrarea imparțială a acestor reglementări, precum și dreptul de revizuire a deciziilor luate în baza lor;

– prevederi privind notificarea diverselor forme de acțiuni guvernamentale către OMC și alte state membre.

Aplicarea acestui principiu în cadrul acordurilor OMC urmărește:

a) promovarea unei abordări bazată pe reguli în ceea ce privește politica comercială și măsurile adoptate la nivel național. În acest domeniu, o condiție fundamentală pentru aplicabilitatea normelor legale este reprezentată de publicarea tuturor prevederilor legale și, acolo unde este posibil, de neaplicarea lor înainte ca cei vizați de acestea să aibă posibilitatea familiarizării cu acestea. În acest scop, un sprijin important este constituit de existența prevederilor privind administrarea imparțială a acestui tip de reglementări, precum și posibilitatea revizuirii de către un organism independent a deciziilor care privesc aplicarea lor; b#%l!^+a?

b) furnizarea de informații tuturor părților din domeniul economic în scopul maximizării oportunităților create de regulile și obligațiile asumate în cadrul OMC cu privire la accesul la piețe, protecția drepturilor de proprietate intelectuală sau alte domenii relevante;

c) facilitarea monitorizării respectării obligațiilor impuse în cadrul OMC și, astfel, evitarea diferendelor;

d) facilitarea negocierilor comerciale viitoare având ca scop liberalizarea comerțului internațional.

Excepția de la aplicarea acestui principiu vizează confidențialitatea informațiilor. Statele membre OMC nu sunt obligate să facă publice acele informații a căror dezvăluire ar conduce la împiedicarea aplicării legii sau la afectarea interesului public. De asemenea, sunt exceptate de la obligațiile principiului transparenței informațiile care ar prejudicia interesele comerciale legitime ale anumitor întreprinderi, publice sau private.

Comentariile statelor membre ale Grupului de lucru privind interacțiunea dintre comerț și politica în domeniul concurenței au relevat, în principal, următoarele:

– adoptarea acestor principii în aplicarea legislației/politicii în domeniul concurenței va stimula comerțul și investițiile, asigurând tratamentul egal sub toate jurisdicțiile naționale în ceea ce privește firmele naționale și străine;

– a fost notat faptul că, în multe dintre cazuri, aceste principii sunt deja adoptate în b#%l!^+a?procesul de aplicare a legislațiilor în domeniul concurenței;

– în aplicarea acestor principii trebuie făcută o distincție între piețele unde există o legislație în domeniul concurenței, și cele care nu dispun de astfel de reglementări;

– problematica relevanței acestor principii asupra politicii în domeniul concurenței va fi analizată în continuare, inclusiv prin tratarea unor aspecte instituționale precum accesul la instanțele judecătorești sau aplicarea discreționară a reglementărilor.

La nivelul OMC, noțiunea de ajutor de stat se regăsește, în mare parte, în cadrul conceptului de subvenție. În acest sens, Acordul OMC privind subvențiile și măsurile compensatorii asigură o definire detaliată. Astfel, în înțelesul acestui acord, subvenția semnifică:

a) contribuția financiară a unui guvern sau a oricărui alt organism public din cadrul unui stat membru OMC atunci când:

– este implicat un transfer de fonduri (finanțări directe, împrumuturi și infuzie de capital), posibile transferuri directe de fonduri sau privind datoriile (de exemplu, garanțiile pentru împrumuturi);

– statul renunță sau nu colectează anumite venituri care, în mod normal, ar trebui încasate (stimulentele fiscale – de exemplu, creditele fiscale);

– statul furnizează bunuri sau servicii, altele decât cele privind infrastructura generală, sau b#%l!^+a?atunci când statul achiziționează bunuri;

– statul realizează plăți în cadrul unui mecanism de finanțare, sau încredințează/direcționează către un organism privat îndeplinirea uneia sau mai multor funcții descrise la subpunctele anterioare care, în mod normal, ar fi de competența statului, iar practica adoptată diferă de cele urmate în mod obișnuit de alte state; sau

– există orice formă de sprijin privind veniturile sau prețurile, în sensul art. XVI din GATT 1994;

b) prin urmare, este conferit un beneficiu.

Acordul se referă atât la mărfurile din domeniul agriculturii, cât și la produsele industriale, cu excepția cazurilor când subvențiile sunt în concordanță cu Acordul OMC privind agricultura. De asemenea, acordul realizează o distincție între subvențiile specifice și cele nespecifice. Pe scurt, o subvenție este specifică dacă este accesibilă unei singure întreprinderi sau unui grup de întreprinderi din cadrul jurisdicției unei autorități care acordă respectiva subvenție. Doar subvențiile specifice sunt subiectul regulilor stabilite în cadrul prezentului acord. Acordul stabilește trei categorii de subvenții: interzise, acționabile și neacționabile. Deși ultimele două tipuri de subvenții sunt, în principiu, permise, utilizarea lor poate genera, în anumite condiții, efecte negative.

Subvențiile interzise (categoria roșie) sunt reprezentate de acele subvenții condiționate, în drept sau în fapt, prin una sau mai multe criterii, de performanța la export sau de utilizarea bunurilor naționale, față de cele importate. Acest tip de subvenție este subiectul unor proceduri de stingere a diferendelor. În acest sens, Organismul pentru reglementarea diferendelor din cadrul OMC are stabilit un anumit termen de acțiune. În cazul în care, în urma procedurii, se ajunge la concluzia că subvențiile sunt de tipul celor interzise, statul membru OMC care le practică este obligat să renunțe la acestea fără întârziere. Dacă b#%l!^+a?renunțarea la aceste subvenții nu este realizată în termenul prevăzut de respectivele proceduri, statul care a formulat plângerea este autorizat să întreprindă măsuri compensatorii.

Subvențiile „acționabile” (categoria galbenă) sunt reprezentate de acele subvenții prin a căror utilizare un stat membru OMC poate genera efecte negative pentru alți semnatari ai acordului, precum: prejudicii asupra industriei naționale a unor state semnatare, anularea sau afectarea directă sau indirectă a beneficiilor acordate unor state semnatare – în special, beneficiile legate de concesiile obligatorii privind tarifele. Se presupune că există un „prejudiciu important” atunci când practica reclamată asigură o subvenționare de peste 5% a produsului în cauză. Statul care a recurs la practica subvenționării trebuie să dovedească că aceasta nu aduce prejudicii importante statului petant. Statele membre care sunt afectate de subvențiile acționabile pot adresa problematica în atenția Organismului pentru reglementarea diferendelor. Atunci când astfel de efecte negative sunt dovedite, statul membru care a recurs la practica subvenționării trebuie să retragă subvențiile sau să îndepărteze efectele negative.

Subvențiile „neacționabile” (categoria verde), care pot fi subvenții nespecifice sau subvenții specifice, implică asistență pentru domeniul cercetării industriale și activității de dezvoltare pre-concurențială, asistență acordată zonelor dezavantajate sau anumite tipuri de asistență pentru adaptarea facilităților existente în vederea respectării cerințelor cu privire la mediul înconjurător impuse de lege și/sau reglementări. Totuși, în cazul în care un stat membru consideră că o subvenție neacționabilă determină efecte adverse importante pentru industria sa națională, poate proceda la consultări cu statul care practica respectiva subvenție, b#%l!^+a?iar în cazul unui eșec al acestui demers poate apela la Comitetului pentru subvenții și măsuri compensatorii pentru o rezolvare a problemei în cauză.

Acordul tratează și condițiile utilizării măsurilor (taxelor) compensatorii privind bunurilor subvenționate importate. Astfel, sunt stabilite reguli cu privire la inițierea cazurilor privind măsuri compensatorii, investigațiile realizate de autoritățile naționale, precum și reguli de evidență care să asigure prezentarea de către toate părțile interesate a informațiilor și argumentelor relevante. Acordul prezintă o serie de reguli privind calcularea cuantumului subvenției, aceasta reprezentând baza pentru determinarea prejudiciilor asupra industriei naționale a statului afectat. Acordul impune luarea în considerare a tuturor factorilor economici relevanți pentru evaluarea stării industriei și pentru stabilirea unei legături cauzale între importurile subvenționate și presupusul prejudiciu. Investigațiile privind măsurile compensatorii trebuie finalizate fără întârziere pentru cazurile de subvenții de minimis (subvenția de până la 1% ad valorem) sau în cazul în care volumul importurilor subvenționate, actual sau potențial, sau cel al prejudiciului este neglijabil. Cu excepția circumstanțelor extraordinare, investigațiile trebuie să fie finalizate în termen de 1 an de la data inițierii și, în nici un caz, mai târziu de 18 luni. Toate taxele compensatorii trebuie să fie înlăturate în termen de 5 ani de la impunerea acestora, cu excepția cazului în care autoritățile ajung la concluzia că expirarea aplicării taxelor va conduce în mod sigur la continuarea subvenționării sau la reapariția prejudiciului.

Acordul recunoaște faptul că subvențiile pot juca un rol important în programele de dezvoltare economică a țărilor în curs de dezvoltare, precum și în transformarea economiilor planificate în economii de piață. Astfel, țările mai puțin dezvoltate și țările în curs de b#%l!^+a?dezvoltare, care au un PNB pe cap de locuitor de mai mic de 1.000 USD, sunt exceptate de la regulile privind subvențiile interzise la export. De asemenea, pentru aceste țări există o perioadă de exceptare de la alte subvenții interzise. Pentru alte țări în curs de dezvoltare, interzicerea subvențiilor pentru export se va aplica în termen de 8 ani de la intrarea în vigoare a Acordului privind înființarea OMC, existând, de asemenea, o perioadă de exceptare (mai mică decât cea pentru țările cel mai puțin dezvoltate) privind recurgerea la alte subvenții interzise. Investigațiile privind măsurile compensatorii pentru produsele provenind dintr-un stat membru în curs de dezvoltare vor fi închise dacă nivelul total al subvențiilor nu depășește 2% (și în cazul anumitor state în curs de dezvoltare, 3%) din valoarea produsului, sau dacă volumul importurilor subvenționate reprezintă mai puțin de 4% din totalul importurilor unui produs similar în țara semnatară. În cazul țărilor care parcurg un proces de transformare de la o economie centralizată la cea de piață, acestea vor renunța la subvențiile interzise în termen de 7 ani de la data intrării în vigoare a acordului.

De asemenea, acordul instituie reguli cu privire la procedura notificării și monitorizării subvențiilor.

Astfel, statele membre OMC trebuie să notifice anual subvențiile specifice acordate sau menținute în cadrul teritoriului lor. Notificarea va conține în mod obligatoriu informații privind: forma subvenției (finanțare directă, împrumut, reduceri fiscale etc), cuantumul subvenției pe unitate de produs (dacă această informație este imposibil de furnizat, trebuie precizată valoarea totală bugetată pentru respectiva subvenție), obiectivul urmărit și/sau scopul subvenției, durata de acordare și/sau orice termen limită privind acordarea subvenției, date statistice care să permită evaluarea efectului practicii subvenționării asupra comerțului. În cazul în care un stat membru OMC consideră că o măsură a unui alt stat membru, care nu a fost notificată de către acesta, produce efectele unei subvenții, îi poate aduce în atenție această problemă. Dacă subvenția în cauză nu va fi notificată cu promptitudine de către statul incriminat, statul afectat poate aduce el însuși presupusa subvenție în atenția Comitetului pentru subvenții și măsuri compensatorii. Statele membre OMC sunt obligate să notifice fără întârziere toate acțiunile preliminare sau finale întreprinse cu privire la taxele compensatorii.

De asemenea, statele membre vor depune rapoarte bianuale cu privire la orice acțiune întreprinsă în vederea aplicării de taxe compensatorii, în perioada de 6 luni înainte de data depunerii raportului. De asemenea, statele membre vor notifica care sunt autoritățile naționale competente în vederea inițierii și desfășurării investigațiilor privind măsurile compensatorii, precum și procedurile naționale aferente.

Comitetul pentru subvenții și măsuri compensatorii este încredințat cu atribuții privind supravegherea acestor notificări. Astfel, acesta va examina notificările în cadrul unor sesiuni speciale, ținute o dată la 3 ani. Notificările depuse în anii intermediari (notificări de actualizare) vor fi examinate de către Comitet cu ocazia întâlnirilor ordinare.

Concluzii

Sistemul de comerț internațional promovat de OMC are în centru următoarele principii:

– combaterea discriminărilor

– aplicarea tratamentului națiunii celei mai favorizate și a tratamentului național;

– libertatea comerțului

– obținută gradual, prin intermediul negocierilor;

– predictibilitate

– natura obligatorie a acordurilor și procedurilor pentru membrii OMC, precum și asigurarea transparenței;

– promovarea concurenței loiale;

– încurajarea dezvoltării și reformei economice, vizând, în special, țările mai puțin dezvoltate și în curs de dezvoltare.

În viziunea OMC, acest sistem aduce o serie de beneficii, cele mai importante fiind reprezentate de: rezolvarea constructivă a diferendelor, reducerea costurilor de trai, creșterea veniturilor și sporirea posibilităților de alegere în ceea ce privește bunurile/serviciile și calitatea acestora.

Anexa 1

Ultima variantă a acordului GATT (1994), în prezent anexa 1B a Acordului OMC, prezintă următoarea structură:

PARTEA a I-a

Art. I:Tratamentul națiunii celei mai favorizate

Art. II: Programul privind concesiile

PARTEA a II-a

Art. III: Tratamentul național în materie de impozitare și reglementări interne

Art. IV: Prevederi speciale privind producțiile cinematografice

Art. V: Libertatea de tranzit Art.

VI: Taxele antidumping și de protecție Art.

VII: Evaluarea vamală Art.

VIII: Taxe și alte formalități în legătură cu importul și exportul Art.

IX: Mărcile de origine

Art. X: Publicarea și administrarea reglementărilor comerciale

Art. XI: Eliminarea generală a restricțiilor cantitative

Art. XII: Restricțiile privind salvgardarea balanței de plăți

Art. XIII: Administrarea nediscriminatorie a restricțiilor cantitative

Art. XIV: Excepții de la regula de nediscriminare

Art. XV: Acordurile de schimb

Art. XVI: Subvențiile

Art. XVII: Societățile comerciale de stat

Art. XVIII: Asistența guvernamentală privind dezvoltarea economică

Art. XIX: Acțiunea de urgență privind importurile anumitor produse

Art. XX: Excepții generale

Art. XXI: Excepții de securitate Art.

XXII: Consultarea

Art. XXIII: Nulitatea sau prejudicierea

PARTEA a III-a

Art. XXIV: Aplicarea teritorială — traficul la frontieră — uniunile vamale și zonele de liber schimb

Art. XXV: Acțiunea colectivă a părților contractante

Art. XXVI: Acceptarea, intrarea în vigoare și înregistrarea

Art. XXVII: Suspendarea sau retragerea concesiilor

Art. XXVIII: Modificarea programelor

Art. XXVIII bis: Negocierile asupra tarifelor

Art. XXIX: Relația acordului cu Carta de la Havana

Art. XXX: Amendamente

Art. XXXI: Retragerea

Art. XXXII: Părțile contractante

Art. XXXIII: Aderarea

Art. XXXIV: Anexe

Art. XXXV: Neaplicarea acordului între anumite părți contractante

PARTEA a IV-a: Comerț și Dezvoltare

Art. XXXVI: Principii și obiective

Art. XXXVII: Angajamente

Art. XXXVIII: Acțiunea colectivă

ANEXE

Anexa A: Lista teritoriilor vizate de aliniatul 2 (a) al art. I

Anexa B: Lista teritoriilor ale Uniunii franceze vizate de aliniatul 2 (b) al art. I

Anexa C: Lista teritoriilor vizate de aliniatul 2 (b) al art. I în ceea ce privește uniunea vamală a Belgiei, Luxemburgului și Olandei

Anexa D: Lista teritoriilor vizate de aliniatul 2 (b) al art. I în ceea ce privește SUA

Anexa E: Lista teritoriilor acoperite de acordurile preferențiale dintre Chile și țările învecinate, vizate de aliniatul 2 (d) al art. I

Anexa F: Lista teritoriilor acoperite de acordurile preferențiale dintre Liban și Siria, precum și țările învecinate vizate de aliniatul 2 (d) al art. I

Anexa G: Date privind fixarea limitelor maxime de preferință vizate de aliniatul 4(9) al art. I

Anexa H: Cota procentuală a comerțului exterior total utilizat pentru realizarea determinării vizate de art. XXVI (având la bază media anilor 1949- 1953)

Anexa I: Note și prevederi suplimentare

Anexele acordului privind crearea OMC (Acordul de la Marrakech)

Anexa 1A – Acordurile comerciale multilaterale pentru bunuri

1. Acordul General pentru Tarife și Comerț – GATT 1994

2. Protocolul Rundei Uruguay anexat la GATT – 1994

3. Acordul cu privire la agricultură

4. Acordul cu privire la măsurile sanitare și fitosanitare

5. Acordul cu privire la textile și îmbrăcăminte

6. Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerțului

7. Acordul cu privire la măsurile ce vizează investițiile legate de comerț

8. Acordul privind aplicarea art. VI din GATT (codul antidumping)

9. Acordul cu privire la punerea în aplicare a art. VII din GATT (evaluarea vamală)

10. Acordul cu privire la inspecția înainte de expediere

11. Acordul cu privire la regulile de origine

12. Acordul cu privire la procedurile în materie de licențe de import

13. Acordul privind subvențiile la export și taxele compensatorii

14. Acordul cu privire la salvgardare

Anexa 1B – Acordul General pentru Comerțul cu Servicii (GATS)

Anexa 1C – Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS)

Anexa 2 – Memorandumul de acord cu privire la regulile și procedurile ce guvernează reglementarea diferendelor

Anexa 3 – Mecanismul de examinare a politicilor comerciale

Anexa 4 – Acordurile comerciale plurilaterale

a) Acordul cu privire la aeronavele civile

b) Acordul privind achizițiile guvernamentale

c) Acordul internațional privind produsele lactate

d) Acordul internațional privind carnea de bovină

Bibliografie:

– Nicolae Sută, Sultana Sută-Selejean, „Comerț internațional și politici comerciale contemporane”, Editura economică 2003;

– OMC, Grupul de lucru privind interacțiunea dintre comerț și politica în domeniul concurenței, „The fundamental WTO principles of national treatment, most-favourednation treatment and transparency” (WT/WGTCP/W/114), 1999;

– OMC, Agreement on subsidies and countervailing measures;

– OMC, Understanding WTO, ediția 2005;

– ONU, Trade and Development Board, Commission on Investment, Technology and Related Financial Issues, Intergovernmental Group of Experts on Competition Law and Policy, „Ways in which possible international agreements on competition might apply to developing countries, including through preferential or differential treatment, with a view to enabling these countries to introduce and enforce competition law and policy consistent with their level of economic development”, 5 septembrie 2005;

– informații prezentate de site-urile: www.wto.org și www.unctad.org

Bibliografie:

– Nicolae Sută, Sultana Sută-Selejean, „Comerț internațional și politici comerciale contemporane”, Editura economică 2003;

– OMC, Grupul de lucru privind interacțiunea dintre comerț și politica în domeniul concurenței, „The fundamental WTO principles of national treatment, most-favourednation treatment and transparency” (WT/WGTCP/W/114), 1999;

– OMC, Agreement on subsidies and countervailing measures;

– OMC, Understanding WTO, ediția 2005;

– ONU, Trade and Development Board, Commission on Investment, Technology and Related Financial Issues, Intergovernmental Group of Experts on Competition Law and Policy, „Ways in which possible international agreements on competition might apply to developing countries, including through preferential or differential treatment, with a view to enabling these countries to introduce and enforce competition law and policy consistent with their level of economic development”,