Rolul Operatiunilor de Depozit In Activitatea Bancilor Comerciale
„Rolul operațiunilor de depozit în activitatea băncilor comerciale”
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei reiese din rolul și importanța operațiunilor de depozit în activitatea băncilor comerciale. Locul și rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relația economii investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică. Băncile comerciale joacă un rol deosebit de important în economie, atrăgînd economiile disponibile ale persoanelor fizice și juridice sub formă de depozite și direcționînd aceste mijloace, sub formă de credite, spre cei care au nevoie de aceste fonduri pentru desfășurarea activității. În executarea rolului de atragere, concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora prin procesul de acordare a creditelor, băncile, ca verigi de bază ale sistemului bancar, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură și facilitează efectuarea plăților, oferă servicii de gestionare a riscului și reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.
Operațiunile de depozit sunt obiectul cercetării a investigației în cauză, preocupîndu-se de evidențierea principalelor beneficii ale depozitelor în activitatea băncilor comerciale și a perspectivelor de dezvoltare a acestora în cadrul sistemului bancar autohton.
Scopul și sarcinile tezei constău în cercetarea complexă a operațiunilor de depozit, evidențierea principalelor beneficii ale depozitelor asupra activității băncilor comerciale, elucidarea rolului și importanței lor, determinarea funcțiilor, operațiunilor, resurselor atrase a băncilor comerciale, precum și structura, clasificarea tipurilor de depozite existente în cadrul sistemului bancar autohton. Scopul trasat s-a realizat prin înaintarea unor obiective concrete. Printre cele mai prioritare obiective se înscriu:
studierea complexă și multilaterală a aspectelor metodologice privind resursele atrase de băncile comerciale, obiectivul dat s-a realizat prin analiza rolului și funcțiilor băncilor comerciale în atragerea resurselor financiare;
analiza componenței și funcțiilor resurselor atrase;
definirea și elucidarea operațiunilor de depozit în activitatea băncilor comerciale, specificînd tipurile de depozite bancare în cadrul băncilor comerciale;
analiza garantării și gestiunii depozitelor bancare;
evidențierea perspectivelor de dezvoltare și atragere a depozitelor în sistemul bancar din Moldova;
determinarea tipurilor și particularităților de depozite în activitatea băncilor din sistemul UE, îndeosebi în Germania, Marea Britanie, Franța și Elveția;
înaintarea perspectivelor de dezvoltare a depozitelor în sistemul bancar autohton.
Metodologia cercetării științifice. Pentru realizarea scopului propus și a obiectivelor trasate, în calitate de metode de cercetare au fost utilizate metoda științifică, metoda comparativă, metoda analitică , metoda descriptivă și altele. Investigația efectuată se bazează pe studierea legislației, a materialului teoretic și științific existent în domeniu. La cercetarea temei s-a ținut cont mai cu seamă de legislația Republicii Moldova, dar și a altor state, cum ar fi Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția și altele. În calitate de material teoretic și științific au servit lucrările științifice autohtone, cât și lucrările în domeniu din străinătate. În acest sens a fost studiat material teoretic și practic din Republica Moldova, România. Astfel, un interes deosebit au prezentat lucrările următorilor autori marcanți: Andronache V., Casian I., Cociug V., Cocriș V., Grigoriță C., Hoanță N., Patraș M., și alți autori.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Pe de o parte, semnificația lucrării constă în faptul că s-a realizat abordarea și cercetarea științifică a criteriilor de clasificare, a conținutului, noțiunilor și esenței operațiunilor de depozit a băncilor comerciale. Pe de altă parte, au fost abordate și aspectele practice ale operațiunilor de depozit, în special cu referire la situația actuală în Republica Moldova, în scopul reliefării perspectivelor de dezvoltare a depozitelor în sistemul bancar autohton.
Sumarul compartimentelor tezei. Conținutul tezei de licență este expus în trei capitole, care cuprind toate aspectele operațiunilor de depozit a băncilor comerciale, inclusiv perspectivele de dezvoltare a depozitelor în sistemul bancar din Republica Moldova. Teza de licență conține: introducerea, ca inițiere în studiu; încheierea ce include concluziile și recomandările formulate în cadrul investigației; anexele ca suport explicativ-ilustrativ practic al aspectelor principale abordate în teză; bibliografia, expusă în dependență de suportul documentar utilizat în teză; adnotarea și cuvintele-cheie.
În Introducere au fost expuse opiniile ce vizează actualitatea și importanța temei investigate. De asemenea, sunt argumentate și motivate scopurile și obiectivele tezei. O atenție relevantă s-a atras la semnificația teoretică și la valoarea aplicativă a lucrării.
Capitolul 1 – „Aspecte metodologice privind resursele atrase de băncile comerciale” – în acest capitol a fost realizată studierea complexă și multilaterală a aspectelor metodologice privind resursele atrase de băncile comerciale, prin analiza rolului și funcțiilor băncilor comerciale în atragerea resurselor financiare, precum și analiza componenței și funcțiilor resurselor atrase.
În Capitolul 2 – „Operațiunile de depozit în activitatea băncilor comerciale” – am prezentat concepțiile științifice asupra definirii și elucidării operațiunilor de depozit în activitatea băncilor comerciale, specificînd tipurile de depozite bancare în cadrul băncilor comerciale; precum și analiza garantării și gestiunii depozitelor bancare.
Capitolul 3 – „Perspective de dezvoltare și atragere a depozitelor în sistemul bancar din Moldova” – în acest capitol sunt evidențiate principalele perspective de dezvoltare și atragere a depozitelor în sistemul bancar din Moldova. De asemenea au fost determinate tipurile și particularitățile de depozite în activitatea băncilor din sistemul UE, îndeosebi în Germania, Marea Britanie, Franța și Elveția; iar cu referire la Republica Moldova au fost înaintate perspective de dezvoltare a depozitelor în sistemul bancar.
În compartimentul „Concluzii și propuneri” sunt expuse rezultatele cercetării, sunt sistematizate concluziile principale ale lucrării și sunt trasate propuneri de perfecționare a politicii de depozit in cadrul sistemului bancar național.
CAPITOLUL I. ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND RESURSELE ATRASE DE BĂNCILE COMERCIALE.
1.1.Rolul și funcțiile băncilor comerciale în atragerea resurselor financiare
Apariția băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerțului cu cetățile îndepărtate și acumularea capitalului monetar în special pe această bază, expresie a dezvoltării producției manufacturiere și a expansiunii generale a economiei. Legate de nevoile comerțului și desfășurând principalele operațiuni prin intermediul efectelor comerciale, în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale.
În epoca contemporană, locul și rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relația economii investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică. Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonică consideră ca un rezultat necesar al evoluției societății, obținerea de economii ale agenților economici sau persoanelor, reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă și destinată utilizării viitoare. Agenții economici își găsesc resursele necesare realizării investițiilor pe două căi: fie prin utilizarea propriilor economii, fie prin recurgerea lacreditele ce le sunt acordate prin bănci, în procesul de reciclare și valorificare a capitalurilor monetare în economie.
Economia de piață presupune existența unui sistem bancar ce ar trebuie să asigure mobilizarea rezervelor monetare ale economiei și îndreptarea lor către desfășurarea unor activități economice rentabile și eficiente.
Banca poate fi definită ca o instituție care mobilizează mijloace bănești disponibile, finanțează și creditează persoanele fizice și juridice, organizează și efectuează decontările și plățile în cadrul economiei naționale și în relațiile cu alte state în scopul obținerii de profit [30, p. 213].
Conform Legii cu privire la instituțiile financiare nr. 550-XIII din 21.07.95 (MO al RM nr.1/2 din 01.01.96) noțiunea de bancă este tratată astfel: “Banca este o instituție financiară care acceptă de la persoane fizice sau juridice depozite sau echivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrumente de plată, și care utilizează aceste mijloace integral sau parțial pentru a acorda credite sau a face investiții pe propriul cont și risc”[2].
Denumirea de bancă comercială provine de la activitatea sa comercială: cumpără și vinde resurse. O bancă “cumpără resurse”, prin atragerea depozitelor clienților. Prețul pentru banii atrași sub formă de depozite constituie dobânda pe care o plătește banca clienților. Banca “vinde resurse” prin acordarea de credite clienților în urma cărora solicitanții de credite plătesc pentru folosirea acestor împrumuturi o dobândă. Dobânzile la resursele cumpărate de bancă sunt mai mici în comparație cu dobânzile plătite de creditorii de resurse de la bănci. Diferența dintre aceste dobânzi formează profitul băncii comerciale. Băncile facilitează formarea capitalului disponibil în economie și permit coordonarea procesului economisire – investire în scopul sporirii volumului total de resurse alocate economiei[17, p.12].
O bancă comercială urmărește scopul de a obține profit potențial și suplimentar din principalele sale activități, oferind clienților o gamă largă de produse și servicii financiare.
Băncile, ca instituții specializate, se ocupă de realizarea și organizarea diferitelor acțiuni bancare, obiectul de activitate fiind gestionarea acestora, iar obținerea profitului bancar fiind scopul final. Instrumentul de gestionare a operațiunilor bancare sunt banii.
Într-o economie de piață, sistemul bancar exercită un rol deosebit și anume de a atrage, a concentra economiile societății și de a canaliza acestea prin procesul de acordare a creditelor, efectuând cele mai optime investiții. În efectuarea acestui rol, băncile, ca verigi de bază ale sistemului bancar, supraveghează modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură și ușurează efectuarea plăților, oferă o gamă largă de servicii pentru gestionare a riscului și reprezintă canalul principal de transmisie în implementarea politicii monetare. Prin acțiunea de colectare a resurselor financiare, simultan cu plasarea lor pe piață, prin cadrul creditelor și al altor operațiuni pe piața financiară, băncile au rolul de intermediar între deținătorii de capitaluri și utilizatorii acestora.
Băncile, în calitatea lor de intermediari financiari, au un rol important, pe de o parte, emit propriile lor titluri, negociale, în scopul mobilizării activelor monetare disponibile în economie, iar pe de altă parte, achiziționează pe cele emise de agenții nebancari[17, p.13].
În exercitarea acestei diversități de operații, băncile acționează individual, pe cont propriu, depunătorii și creditorii neavând nici o legătură de drept între ei. Băncile gestionează depozitele și mijloacele de plată din economie. Astfel colectând depozitele, băncile au responsabilitatea gestionării eficiente a acestora, cu randament maxim, în beneficiul propriu și al depunătorilor.
Băncile comerciale sau de depozit au o activitate diversificată, desfășurând o gamă largă de operațiuni bancare, pe care le modifică și le adoptă în funcție de cerințele pieței și de propria strategie. Cu toate acestea operațiunile de baza sunt reprezentate de constituirea depozitelor bancare și utilizarea lor în scopul acordării de credite clienților săi. Pentru a analiza operațiunile băncii (delimitate în operațiuni de activ, operațiuni de pasiv și operațiuni desfășurate în afara bilanțului) este necesară cunoașterea structurii bilanțului bancar care reflecta, în pasiv, constituirea resurselor, iar în activ utilizarea acestora.
Pentru a putea exista ca entitate juridică, orice societate bancară are mai întâi nevoie de dotarea cu capitaluri de către acționari și apoi de retragerea de pe piață de resurse disponibile. Volumul operațiunilor active ale unei bănci (credite, plasamente pe piața interbancară, titluri de stat, alte active), structura activelor și maturitatea lor (pe termen lung sau pe termen scurt) sunt determinate de volumul, structura și maturitatea resurselor atrase de bancă (operațiuni pasive). Operațiunile pasive sunt destinate constituirii resurselor băncilor [20, p.73].
Resursele sunt de două feluri: resurse proprii și resurse atrase. Aceste operațiuni se evidențiază în pasivul bilanțier sub forma următoarelor posturi: capitalul propriu; depozite bancare la vedere și la termen; împrumuturi de la Banca Centrală și de la alte instituții.
Partea principală a resurselor băncii o constituie resursele atrase. Ponderea majoritară din resursele atrase o constituie resursele depozitare sau depozitele care reprezintă resurse bănești depuse la bancă de către clienți, persoanele fizice sau juridice care sunt păstrate pe conturile lor și pot fi folosite în conformitate cu legislația în vigoare.
Activitatea bancară se intersecteză cu activitatea economică, pătrunzînd mecanismul economic al acesteia, având în același timp rolul de servire a procesului decizional, precum și luarea măsurilor cu referire la politica monetar-financiară a statului.
Rolul băncilor, în cadrul unei economii, poate fi analizat, în primul rând, prin utilizarea conceptului de intermediere între agenții debitori și creditori în economie, iar, în al doilea rând, prin funcțiile tradiționale de finanțare, colectare a depozitelor și de gestionare a mijloacelor de plată [27, p.54].
Pentru a evidenția rolul băncilor, este necesară situarea acestora în cadrul sistemului financiar, al căror element principal îl constituie. Pe plan financiar există două categorii de participanți, ale căror preocupări sunt complementare, respectiv cei care au necesități de finanțare și care doresc procurarea de resurse, pe de o parte, și cei cu capacități de finanțare și care doresc plasarea eficientă a resurselor lor [25, p.72].
În Republica Moldova funcționarea băncilor comerciale este reglementată în principal prin Legea instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995.[2] Obiectivul acestei legi constă în faptul de a proteja interesele deponenților, în apărarea secretului depozitelor, neadmiterea în sistemul financiar a riscului excesiv, înaintarea unui sector financiar competitiv și influent și facilitatea activă a forțelor de piață în prestarea serviciilor financiare. În baza acestei legi, băncile exercită o multitudine de activități financiare:
acceptă depozite (la vedere sau în termen) cu sau fără dobândă;
cumpără, împrumută sau vând pe cont propriu ori din contul clienților: instrumente ale pieței financiare, precum cecurile, cambiile, certificatele de depozit; titluri de valoare; futures și opțiuni financiare referitor la valorile mobiliare și ratele dobânzii existente; instrumente privind rata dobânzii și rata de schimb;
acordă credite factoring cu sau fără drept de regres, de consum, execută tranzacții comerciale etc.;
acordă servicii de decontări și încasări;
administrează și emit instrumente de plată precum cărțile de credit, cecurile de călătorie, cambiile bancare;
cumpără și vând mijloace bănești, inclusiv valută (curs valutar);
leasing financiar;
acordă servicii aferente creditului;
efectuează operațiuni în valută: deschid conturi în valută, prestează servicii de încasări și decontări în valută, acordă credit în valută, încheie contracte futures de vânzare a valutei;
acordă servicii fiduciare, presupune gestionarea și investirea fondurilor fiduciare, administrează și păstrează valori mobiliare și alte valori etc;
acordă servicii de gestionare a portofoliului de investiții;
plasează și subscriu titluri de valoare
efectuează operațiuni cu obligațiuni;
orice alte activități financiare permise de BNM.
Conform activității specifice pe care o desfășoară, băncile comerciale au diverse funcții:
Fig. 1.1.Clasificarea funcțiilor Băncilor Comerciale
Sursă: elaborată de autor în baza suportului teoretic
Funcția de depozit prevede următoarele operațiuni:
operațiuni de depozit la termen și la vedere, în cont cu numerar și cu titluri, ce constau din atragerea resurselor financiare de la persoanele fizice și juridice, cu scopul păstrării, acumulării și fructificării lor;
operațiuni de depozitare și păstrare a obiectelor de valoare ce se află în proprietatea persoanelor fizice și juridice.
Funcția de investiții prevede următoarele acțiuni:
acordarea de credite în moneda națională și în valută pentru persoanelor fizice și juridice din țară și din străinătate;
procurarea activelor financiare în nume propriu.
participarea în calitate de acționar la formarea unor entități bancare sau nebancare în țară sau peste hotare;
Funcția comercială prevede următoarele operațiuni:
operațiuni de schimb valutar și operațiuni de arbitraj pe piețele monetare internaționale din cont propriu ori din contul clienților;
efectuarea de încasări și plăți în moneda națională și în valută, formate în urma activităților de import, export, servicii de decontări interne și internaționale, operațiuni cu caracter necomercial, financiar și alte operațiuni legate de încasări și plăți între persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate;
cumpărare și vânzare a valutei, în țară și în străinătate; efecte de comerț exprimate în moneda națională și în valută;
participarea la tranzacții externe financiare de plăți și de credit, încheind cu bănci și instituții financiare străine angajamente și convenții de plăți;
emiterea efectelor de comerț precum biletele de ordin, cambiile, cecurile în favoarea unor beneficiari din țară și din străinătate;
operațiuni de scontare și rescontare a efectelor de comerț;
operațiuni cu valorile mobiliare corporative și cu cele emise de stat;
emiterea de obligațiuni, ce asigură mobilizarea împrumuturilor prin emiterea obligațiunilor, asigură emiterea și plasează obligațiunile pe piața secundară;
prestarea serviciilor bancare, expertiza economic, tehnică și financiară a diferitelor proiecte, oferirea asistenței în probleme de gestiune financiară și de evaluare etc.
Ținând seama de rolul și funcțiile băncii comerciale, activitățile financiare ale băncilor comerciale pot fi clasificate în tipurile de operațiuni [27, p.29]:
operațiuni pasive – atragerea de depozite și alte fonduri rambursabile, emitere și administrare de mijloace de plată,inclusiv monedă electronică, contracte de credit etc., la fel reprezintă operațiunile care modifică pasivul bilanțului bancar și se caracterizează prin formarea resurselor bancare atât a celor proprii, cât și a resurselor atrase [16, p.25] (fig.1.1).
operațiuni active – reprezintă operațiunile de plasare a resurselor atrase sub diferite forme precum: operațiunile de creditare, de investire în valori mobiliare etc;
operațiuni de intermediere – activități de intermediere între cele pasive și active (servicii de decontări, operațiuni de cumpărare/vânzare a valorilor mobiliare, operațiuni de schimb valutar, servicii de păstrare a unor bunuri ale clienților, servicii de transportare a mijloacelor bănești, operațiuni de casă etc).
Fig.1.2. Operațiunile băncilor comerciale
Sursa: elaborat de autor în baza informației existente în domeniu
Pentru a putea exista ca entitate juridică, orice societate bancară are mai întâi nevoie de dotarea cu capitaluri de către acționari și apoi de retragerea de pe piață de resurse disponibile. Volumul operațiunilor active ale unei bănci (credite, plasamente pe piața interbancară, titluri de stat, alte active), structura activelor și maturitatea lor (pe termen lung sau pe termen scurt) sunt determinate de volumul, structura și maturitatea resurselor atrase de bancă (operațiuni pasive). Operațiunile pasive sunt destinate constituirii resurselor băncilor.
Resursele băncilor constau din resurse proprii și în marea majoritate din resurse împrumutate din economie de regulă împrumutate de la persoane fizice, persoane juridice, inclusiv resurse împrumutate de la Banca Centrală (B.N.M.). Resursele sunt de două feluri: resurse proprii și resurse atrase. Aceste operațiuni se evidențiază în pasivul bilanțier sub forma următoarelor posturi: capitalul propriu; depozite bancare la vedere și la termen; împrumuturi de la Banca Centrală și de la alte instituții. Banca licențiată precum orice altă unitate financiară funcționează în baza cadrului legislativ emis în corespundere cu cererile economiei de piață, luându-se în considerație necesitățile economiei. Banca funcționează în baza legii, ce permite atragerea resurselor bănești, temporar disponibile din economia națională și investirea mijloacelor în ramurile principale ale economiei. Societățile bancare trebuie să aibă un grad înalt de lichiditate și să dispună de capital propriu suficient pentru diferite cazuri excepționale.
Resursele proprii ale băncii comerciale sunt formate din capitalul subscris de acționari și din beneficiile divizate și aflate în diferite fonduri de rezervă sau de risc [20, p.125].
Deținerea capitalului propriu contribuie în mare măsură la asigurarea stabilității băncii și a eficienței activității ei [16, p.58]. El are o deosebită importanță, mai ales în etapa inițială de activitate a băncii, atunci când fondatorii suportă cele mai mari cheltuieli, investind atât în emiterea acțiunilor, cât și în mijloace fixe ca seifuri, mobilă, imobile, programe și tehnologii bancare etc. Formarea și creșterea capitalului duce la lărgirea activității financiare a băncii.
După gradul de stabilitate, resursele proprii sunt cuprinse din resursele stabile, ce pot fi plasate pe termen lung. La rîndul său, acestea sunt constituite din:
capitalul social,
fondul de rezervă,
primele legate de capitalul social.
Un alt component sunt resursele temporare care pot fi plasate pe termen foarte scurt, acestea constituindu-se din:
rezervele pentru pierderi la credite,
dividendele de plată;
fonduri și rezerve constituite temporar etc.
Capitalul bancar joacă un rol principal pe parcursul funcționării unei bănci, la constituire, în perioada de activare și la lichidare. Datorită acestui rol important, capitalul este punctul esențial în managementul bancar.
Termenul de „capital” pentru bancheri are o însemnătate deosebită. El se referă la mijloacele investite de către fondatorii băncii și este compus în general din capitalul acționar, rezerve și beneficiul nerepartizat [30, p.275].
Capitalul propriu al băncii reprezintă o parte din resursele financiare a fiecărui agent economic [29, p.139]. Formarea capitalului reprezintă principala etapă și una din primele care stă la baza resurselor financiare necesare unei bănci. Capitalul propriu este un element necesar resurselor financiare a oricărei bănci. Constituirea capitalului este o etapă obligatorie, ce semnifică începutul activității băncii.
Mărimea resurselor proprii ce se află la îndemîna băncii determină tipurile de activități ale băncii. Normativele economice, în general, sunt formate pe baza mărimii resurselor proprii ale băncii. Resursele proprii se utilizează pentru dezvoltarea de mai departe a bazei materiale a băncii, pe contul acestor resurse se achiziționează clădiri, echipamentul necesar etc [25, p.151].
În pasivul bilanțului se află totalitatea surselor de formare a rezervelor bancare, care sunt strînse și întrebuințate pentru executarea operațiunilor active. Mijloacele proprii ale băncilor reprezintă totalitatea fondurilor care asigură o stabilitate a funcționarii băncii și o independență economic.
Aceste mijloace proprii sunt formate din fondul de rezervă, fondul statutar, fondul de reevaluare a mijloacelor fixe, profitul nerepartizat din perioadele curente și precedente.
El este important mai ales în etapa primară a activității financiare a băncii, atunci când fondatorii execută un șir de cheltuieli necesare pentru a începe activitatea bancară, precum: arenda, procurarea utilajului, procurarea terenului pentru construcție, remunerarea muncii ș. a. [27, p.65]. În afară de aceasta, din aceste resurse sunt formate rezervele principale necesare băncii. Capitalul propriu îndeplinește trei funcții importante:
1) funcția de protecție înseamnă protecția deponenților și a creditelor băncii. În acest caz de falimentare a băncii, din acest fond sunt achitate toate obligațiile față de clienții băncii. Aceasta este funcția primordială a capitalului propriu.
2) funcția operativă constă în asigurarea mijloacelor financiare pentru desfășurarea acti-vității băncii în mod normal. În cadrul acestei funcții se asigură caracteristica operațiunilor bancare în dependență de sarcinile băncii.
3) funcția de reglementare se referă la interesul tuturor categorii de clienți ai băncii pentru a asigura o funcționare cu succes a băncii, la respectarea legislației în vigoare. Însă la nivel teoretic aceste funcții diferă de cele expuse anterior:
protejează deponenții de micșorarea gradului de lichiditate și sporirea insolvabilității băncii;
abordarea pierderii neprevăzute pentru a menține încrederea că în condiții de criză banca își va putea continua activitatea;
servește la achiziția clădirilor și echipamentelor pentru desfășurarea activității;
servește ca limită impusă pentru extinderea nejustificată a activității.
Din toate cele expuse rezultă că funcția primordială a capitalului bancar constă în asigurarea stabilității băncii [26, p.56].
Trebuie de menționat faptul că funcțiile, rolul și mărimea capitalului propriu au specificul lor în comparație cu alte domenii de activitate din economie [25, p.69]. Acest specific al băncii este influențat de un șir de circumstanțe:
sistema asigurării de stat a depozitelor în măsura respectivă reduce pericolul de retragere a depozitelor și permite băncii să-și mențină cota mijloacelor proprii, însă, într-o mărime mai redusă, necesară pentru asigurarea lichidității.
băncile, ca intermediar pe piața financiară, atrag sume mari de capital străin sub forma depozitelor populației, instituțiilor de stat, agenților economici, precum și garantează gestiunea efectivă și păstrarea acestor rezerve, acordând deponenților servicii specializate și încredințîndu-il cu un profit, sub formă de dobândă, pentru capitalul depus.
activele băncii, expuse sub diferite forme de obligații monetare, de obicei, sunt mai lichide și mai ușor realizabile pe piață decât activele companiilor nefinanciare, înghețate în active materiale. Acest lucru garantează băncii posibilități de acumulare a resurselor bănești mobilizate și la fel reduce necesitatea în mărimea capitalului propriu.
Din aceste cauze băncile și alte instituții financiare pot păstra o pondere relativ mică a capitalului propriu în totalul resurselor, cu toate că rolul capitalului propriu în componența garantarea băncilor și a eficienței activității lor. Din contul acestor resurse sunt formate rezervele de bază necesare băncii. Cu toate că, drept sursă principală de finanțare a cheltuielilor necesare pentru lărgirea activității, servește profitul obținut din activitate, băncile deseori recurg la emiterea de acțiuni sau împrumuturi pentru finanțarea investițiilor în valori mari.
1.2. Componența și funcțiile resurselor atrase
Resursele atrase sunt cunoscute în literatura de specialitate ca fiind capitalul de împrumut, adică fondurile pe care populația le încredințează băncii sub formă de depozite la vedere sau la termen. Acestea constituie principalele fonduri care alimentează operațiunile de credit ale băncii. Încercarea de a crește cât mai mult volumul acestor depozite este principala activitate de atragere de resurse.
Resursele băncilor sunt constituite din resurse proprii și resurse atrase.
Banca comercială, ca oricare altă instituție financiară, activează în baza legii care-i permite atragerea mijloacelor bănești, temporar disponibile, din economia națională și investirea acestora în ramurile economiei în care este necesar. Deoarece societățile bancare fac afaceri preponderent cu mijloacele bănești ale depunătorilor, este indispensabil ca aceste instituții să aibă un grad înalt de lichiditate, adică să poată acoperi cererea solicitanților care au depus banii la prima creanță. În acest scop băncile trebuie să dispună de capital propriu. Resursele proprii ale băncii comerciale sunt constituite din capitalul subscris de acționari și din beneficiile distribuite și înglobate în diferite fonduri de rezervă sau de risc [25, p.152].
Reieșind din funcția de intermediere financiară băncile comerciale nu pot să-și desfășoare activitatea de creditare fără a atrage resurse financiare de la populație și agenți economici (firme, alte bănci comerciale, banca centrală). Resursele atrase reprezintă totalitatea mijloacelor bănești care sunt utilizate de către bancă în procesul desfășurării activității, dar care nu-i aparțin cu drept de proprietate și care necesită rambursare [30, p. 674].
Clasificarea resurselor atrase:
După sursa de proveniență:
Resurse depozitare/ depository resources – acumulate din depozitele persoanelor fizice și juridice; pe care banca le poate avea în portofoliul ei. Dintre acestea fac parte: conturile de disponibilități ale agenților economici, ale persoanelor fizice, ale instituțiilor financiare și publice, ale băncilor și Trezoreriei statului; depozitele la vedere și la termen ale persoanelor fizice și juridice; certificatele de depozit; depozite ale instituțiilor financiare internaționale; depozitele corespondente ale altor bănci; sumele în tranzit între unitățile băncii;
Resurse nedepozitare/ non-depository resources – sunt acele resurse pe care banca le poate procura în situații dificile, cum ar fi lipsa de lichidități. Dintre acestea fac parte:
împrumuturi de la Banca Națională a Moldovei;
împrumuturile de pe piața interbancară de la alte bănci;
-vânzarea temporară a bonurilor de trezorerie și a altor titluri de stat sau a valorilor mobiliare corporative pe care le are în portofoliul ei;
– emiterea obligațiunilor, cambiilor bancare.
După termen:
La termen – sunt resursele pentru care e cunoscută data rambursării;
La vedere – nu este cunoscută data rambursării.
După cost:
Resurse plătibile – resurse bonificate cu dobândă (pentru conturi de depozit);
Resurse neplătibile – resurse pentru care banca nu achită dobânda (pentru contul de decontare).
Fig. 1.3.Clasificarea resurselor atrase
Sursă: elaborată de autor în baza suportului teoretic
Funcțiile resurselor atrase:
Finanțează activitatea băncii;
Stau la baza exercitării funcției principale a băncii și anume de depozitare;
Formează imaginea băncii.
Fig. 1.4. Funcțiile resurselor atrase
Sursa: elaborat de autor în baza informației existente în domeniu
În procesul de atragere a resurselor clenților, băncile comerciale deschid conturi pentru aceștia, cu scopul ținerii evidenței fluxurilor financiare.
Contul bancar reprezintă un mecanism de formare a resurselor și de stingere a obligațiilor clienților în procesul economic, a reflectării circuitelor în sistemele de compensări și plăți, a relațiilor cu diverse întreprinderi atît pe plan național cît și internațional. Principala utilizare a conturilor este aceea de înscriere, la un anumit moment, prin înregistrare unei sume într-o parte a contului și la un alt moment în partea opusă a contului. Contul bancar este un cont analitic deschis de bancă pe numele titularului de cont, prin care se efectuează operațiuni de încasări și/sau plăți ale mijloacelor bănești [20, p.73].
Conturile ce se pot deschide clienților în procesul de atragere a resurselor pot fi grupate în două tipuri: conturi curente și conturi de depozit.
Conturile curente sau conturile de decontare (checking accounts) se deschid persoanelor fizice ori juridice pentru înregistrarea operațiunilor curente de încasări și plăți în numerar, transferul fondurilor între băncile clienților care reprezintă încasări și plăți, precum și alte activități generate de derularea și acordarea creditelor, formarea și retragerea depozitelor, diferite servicii prestate pentru populație și agenții economici. Contul curent este cel mai utilizat cont bancar, deoarece prin el se desfășoară întreg fluxul bancar al clienților și permite o informare operativă asupra lichidității imediate a acestuia [25, p.155].
Contul curent începe să funcționeze prin creditare, adică depunerea unei sume în numerar la casieria băncii de către titular, transferul din alt cont al titularului (retragere de depozit, creditare), transferul unui fond de la altă bancă, bonificare de dobândă etc. Contul curent funcționează pe baza principiilor:
garantarea permanentă a disponibilităților, adică a soldului creditor;
capacitatea juridică a titularului de a dispune de plăți în proporția în care activele din cont sunt libere de gaj sau alte obligații dispuse de autoritatea publică.
Deși contul curent începe să activeze prin creditare, la fel ca un cont de pasiv, la terminarea zilei poate avea sold debitor, precum un cont de activ, ca urmare a creditelor folosite. În decursul unei zile poate avea atît sold creditor cît și debitor, contul funcționînd ca o “suveica” care garantează în primul rînd utilizarea fondurilor proprii și apoi a celor împrumutate. Asemenea conturi care pot avea ambele solduri: creditoare sau debitoare, se numesc bifuncționale (cu posibilități de overdraft). Disponibilitățile din contul curent sunt foarte volatile și nu pot fi utilizate de bancă ca resurse de creditare, din această cauză la soldurile creditoare nu se bonifică dobândă ori chiar dacă se acordă, aceasta este destul de mică [22, p.49]. Pentru operațiunile exercitate în contul clientului, banca percepe comisioane potrivit tarifelor publicate. Comisioanele pot fi calculate asupra rulajului creditor al contului curent sau operațiune cu operațiune, după practica băncii.
Investițiile financiare ale clienților făcute la bănci cu scop de mărire a capitalului sunt cunoscute sub numele de depozite bancare la termen și se înregistrează în conturi de depozite. Contul de depozit reprezintă un cont de pasiv care se creditează cu sumele constituite ca depozite și se debitează cu acele sume care sunt ieșite din cont la lichidarea depozitului. Depozitele pot fi în lei sau în valută și se formează în baza unei convenții scrise între bancă și client în care se înscrie: suma, scadența și dobînda, inclusiv și modalitatea de plată a acesteia [3]. La scadență depozitul și dobânda se transferă în contul curent, dacă nu există o clauză de reînnoire automată. Dobânda poate fi transferată și lunar în contul curent, în funcție de opțiunea clientului, dar aceasta este ceva mai mică decât dobânda transferată la scadență. Clientul poate renunța la investiția făcută și în virtutea dreptului de proprietate poate solicita retragerea depozitului înainte de scadență, caz în care clientul va beneficia de tratamentul aplicat contului curent.
Constituirea și utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcții ale băncii. Păstrarea disponibilităților bănești ale clienților reprezintă funcția primordială a băncilor, caracterizată printr-o relație specială dintre persoanele fizice și juridice, pe de o parte, și bănci, pe de altă parte. Respectiva relație prevede că persoana cedează unele atribuții de administrare a averii sale sau încredințează efectuarea operațiunilor legate de gestiunea disponibilităților monetare băncii, păstrându-și dreptul de dispoziție asupra sumelor aflate la păstrare în banca comercială.
Pe de o parte, din atribuția ce și-a asumat-o de a păstra disponibilitățile clienților, băncile au cheltuieli importante la achitarea dobânzilor bonificate și alte cheltuieli administrative, pe de altă parte, băncile acumulează un sold minim permanent de mijloace bănești, ce pot fi folosite în procesul creditării, investițiilor de către bănci.
Depozitul bancar constituie mijloacele bănești încredințate unei bănci spre păstrare, fără specificarea unui termen sau până la un termen anumit fixat, deponentul având dreptul să-și retragă conform termenului stabilit mijloacele bănești cu o dobândă stabilită[3].
Actualmente practica bancară utilizează diverse conturi de depozitare și numărul lor continuă să crească. Acest proces este condiționat de tendința băncilor de a satisface cerințele clienților și de atrage economiile lor în conturile băncii. Ponderea cea mai mare a resurselor atrase o alcătuiesc mijloacele acumulate în conturile de depozit. În majoritatea țărilor conturile de depozit sunt clasificate după următoarele modalități:
a) timpul depozitării până la momentul retragerii resurselor;
b) categoria deponenților;
c) categoria valutei în care se deschide contul de depozit;
d) modul de calcul și de achitare a dobânzii.
Constituirea și utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcții ale băncii. Păstrarea disponibilităților bănești ale clienților reprezintă funcția primordială a băncilor, caracterizată printr-o relație specială dintre persoanele fizice și juridice, pe de o parte, și bănci, pe de altă parte.
Depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase de ea cu obligația de ale rambursa în anumite condiții de termen și plată.
Băncile care tind la o dezvoltare rapidă, prin creșterea depozitelor bancare , trebuie să ia în considerare factorii esențiali în creșterea depozitelor, factori care pot fi controlați (efectul de promovare, serviciile oferite, dobânzile bonificate) și factori care nu pot fi controlați – de natură economică [19, p.55].
Toate băncile au posibilitatea să-și controleze depozitele prin intermediul ratei dobânzii. Nivelul depozitelor trebuie corelat însă cu posibilitățile privind plasamentele profitabile și oportunitățile de investiții, precum și de situația economică a țării. Pentru atragerea de depozite, băncile au început să facă apel la serviciile de marketing de dezvoltare a produselor bancare, precum și prin bonificarea unor dobânzi atrăgătoare în funcție de natura depozitelor și prin oferta agresivă de certificate de depozit de economii.
Până la constituirea Fondului de Garantare a depozitelor în sistemul bancar, nu toate băncile erau agreate de clienți, însă odată cu crearea Fondului, deponenții s-au văzut nevoiți să-și diminueze economiile în limita plafonului garantat, depunând practic la orice bancă. Plafonul mic de garantare a dus la o dispersie a economiilor în sistemul bancar, a mărit numărul de operațiuni și a limitat concurența în sistemul bancar, reducând și șansele băncilor de a promova afaceri mari.
Resurse depozit sunt acele resurse pe care banca le poate avea în portofoliul ei, dintre acestea amintesc: conturile de disponibilități ale agenților economici, persoanelor fizice, instituțiilor financiare și publice, ale băncilor și trezoreriei statului reprezintă resursa cea mai ieftină pentru bancă. Prin aceste conturi se derulează toate încasările și plățile, prin virament și în numerar în contul și în numele titularului de cont [23, p.23]. Posesorii pot dispune în orice moment de sumele existente în sold, sunt bonificate în procente mici de către bancă.
Această resursă se încadrează în categoria pasivelor cu volatilitate ridicată, banca putând dispune temporar în limita unui sold mediu permanent (sold care rămâne în contul clienților). Aceste solduri permanente sunt folosite de bancă fie pentru fructificare, prin acordare de credite pe termen foarte scurt, fie ca surse de lichidități.
Dacă clienții au putere economică mare, sumele vehiculate prin aceste conturi sunt mari, iar soldul mediu permanent va fi mare, deci o resursă ieftină de care banca poate profita. Pentru atragerea acestor clienți, băncile trebuie să reducă comisioanele aferente operațiunilor făcute din aceste conturi și să crească calitatea serviciilor oferite acestor clienți.
Depozitele de economii la vedere sunt depozite ale persoanelor fizice și juridice, cu grad ridicat de lichiditate pentru posesorii lor, de aceea banca bonifică dobânzi mici [3]. Utilizarea acestora ca resurse de creditare se face eu precauție de către bancă, deoarece aceste depozite au un grad ridicat de volatilitate. Pentru a le utiliza pe perioade mai mari de timp, unele bănci impun clienților săi să fie anulate cu câteva zile înainte în cazul în care se solicită retragerea unor sume mai mari. Acest tip de depozit constituie o resursă ieftină pentru bănci.
Resursele depozitare formează cuantumul majoritar al resurselor atrase din motivele:
Formează funcția principală a băncii – de depozitare.
Relațiile depozitare stau la baza relației între bancă și client.
Sunt cele mai ieftine din toate resursele atrase.
Existența necesității unui depozit pentru efectuarea decontărilor bancare.
Prin intermediul depozitelor se realizează posibilitatea de economisire a populației.
Volumul depozitelor formează volumul încrederii în bancă.
O sursă importantă, utilizată de banca comercială pentru menținerea lichidității și completarea resurselor financiare necesare, reprezintă creditele interbancare.
Creditele interbancare sunt centralizate atunci când Banca Națională a Moldovei acordă credite băncilor comerciale, iar creditele interbancare descentralizate sunt în cazul când o bancă comercială sau altă instituție financiară acordă credite băncii comerciale.
Banca Națională a Moldovei poate oferi băncilor comerciale următoarele tipuri de credite interbancare:
credite directe;
credite overnight;
credite de lombard;
credite sub forma acordurilor REPO.
Creditele interbancare centralizate reprezintă în esența un mijloc de realizare a politicii monetare creditare a Băncii Naționale a Moldovei și un mijloc de administrare a lichidității băncii.
Creditele directe sunt acordate de Banca Națională a Moldovei băncilor comerciale pentru cooperativele de construcție a locuințelor, pentru complexul agroindustrial și în alte scopuri. Aceste credite sunt acordate băncilor la о rată de bază a dobînzii stabilite de Banca Naționala a Moldovei, echivalentă cu rata de baza a Băncii Naționale a Moldovei la creditele pe termen lung în vigoare la data acordării. Ca surse de asigurare a creditelor acordate băncilor comerciale servesc mijloacele din contul corespondent Loro, rezervele obligatorii și hîrtiile de valoare de stat disponibile din portofoliile proprii ale băncilor [8].
Creditul overnight se acordă de Banca Națională a Moldovei peste noapte băncilor comerciale în scopul efectuării plăților acestora, precum și în scopul menținerii rezervelor obligatorii [9]. BNM acordă credite overnight, în lei moldovenești cu termen de rambursare în prima sesiune de decontare a următoarei zile operaționale și astfel acest credit se consideră credit cu termen de o zi. Pentru a avea acces la acest tip de credite, băncile comerciale trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
să încheie un contract privind prestarea acestor operațiuni cu BNM;
să nu aibă restanțe la creditele contractate anterior și aflate în gestiune de lombard și operațiuni de piață deschisă în ultimele 2 luni;
să dispună de garanții în volum corespunzător.
Creditul de lombard reprezintă cumpărarea de către BNM a activelor eligibiie vândute de către o bancă comercială la un preț determinat, urmată de recumpărarea acelorași active de către banca comercială de la Banca Națională a Moldovei la un preț determinat de recumpărare, în timp de maximum cinci zile. In alți termeni, Banca Națională a Moldovei, în scopul administrării lichidității băncii comerciale, acordă un credit pe un termen de maximum cinci zile, asigurat cu active eligibile [10].
Operațiunea REPO (REPO (engl. repurchase agreements-operations semnifică „aranjament, acord de răscumpărare") reprezintă operațiuni de vânzare a valorilor mobiliare de stat cu răscumpărarea ulterioară a acelorași hârtii la o dată anumită sau la vedere și la un preț anumit, stabilit la data vânzării.
BNM efectuează operațiunile de piață deschisă în conformitate cu art.15 și 42 ale Legii cu privire la BNM [1] și cu Regulamentul cu privire la operațiunile de piață deschisă ale BNM nr. 57, din 11.09.1997 [6], în scopul realizării politicii monetar-creditare, dezvoltării pieței de valori mobiliare de stat și administrării lichidității băncilor.
BNM poate fi atât cumpărătorul inițial al valorilor mobiliare de stat (REPO de cumpărare), cât și vânzător inițial (REPO de vânzare). Prin operațiunea REPO de cumpărare banca comercială atrage resurse financiare temporare în scopul menținerii lichidității ei. In scopul alimentării băncilor cu lichidități este utilizată operațiunea de cumpărare a hârtiilor de valoare de stat. În scopul creditării băncilor comerciale BNM utilizează acordul REPO de cumpărare [1].
Operațiunile REPO de cumpărare sunt de două tipuri:
operațiuni REPO de cumpărare la rata variabilă, unde cererile sunt satisfăcute la ratele REPO propuse de către bănci;
operațiuni REPO de cumpărare la rata fixată, unde cererile acceptate se satisfac la rata anunțată de BNM.
Pe lângă creditele interbancare centralizate, băncile comerciale pot obține credite interbancare decentralizate de la băncile comerciale.
Creditul interbancar reprezintă atragerea și repartizarea de către bănci între ele a resurselor bănești temporar disponibile pentru administrarea lichidității și obținerea de profit.
La etapa stabilizării oricărui sistem bancar, principala sursă de formare a resurselor bancare pentru majoritatea băncilor reprezintă nu atragerea depozitelor, cum se obișnuiește în societatea dezvoltată din punct de vedere economic, ci utilizarea creditelor interbancare ca resurse temporar disponibile. Deci creditele interbancare de obicei se utilizează pe larg în perioadele de tranziție la economia de piață [21, p.57]. Condițiile de acordare a creditelor interbancare și rambursarea creditelor pe piața interbancară sunt stabilite de bănci în mod independent. Una dintre condiții este evaluarea băncii debitoare ca subiect al acestor operațiuni și relații de credit.
Un factor important pentru desfășurarea operațiunilor de credit reprezintă existența contului corespondent, relațiile corespondente cu banca debitoare, reputația sau locul băncii debitoare pe piețele monetare și financiare, situația financiară a acestora, clientela, rețeaua de corespondență și rețeaua de filiale [25, p.154]. Alegerea bănci debitoare este dictată de specificul băncii, de gama de operațiuni efectuate de aceasta și de serviciile prestate.
Posibilitatea acordării creditelor interbancare depinde de permanența și siguranța relațiilor corespondente dintre bănci, de stilul și modelul de lucru al băncii. Mărimea creditului depinde de volumul încasărilor bănești ale băncii, de operațiunile efectuate, precum și de starea financiară a debitorului.
Creditele interrbancare sunt de 2 tipuri:
credite pentru acoperirea necesităților temporare în mijloace bănești de obicei pe termen scurt si ultra scurt inclusiv overnight.
credite pe termen lung care stau la baza relațiilor corespondență între 2 bănci.
Toate creditele interbancare au următoarele particularități:
Sunt asigurate – asigurarea poate fi în funcție de înțelegerea comună între 2 bănci sub forma de depozite depuse de banca împrumutătoare
Toate creditele sunt temporare și vor fi rambursate;
Creditele sunt plătibile cu dobândă care este mai mare decât dobânda la creditele centralizate;
Se acordă de bănci în baza analizei structurii financiare a băncii debitoare deoarece pentru banca creditoare ea este identificată ca oricare alt client ce implica anumite riscuri.
Creditele interbancare sunt acordate în baza contractelor încheiate între bănci. Contractul de creditare se încheie în baza convențiilor generale ale băncilor privind colaborarea lor pe piață. Contractul de credit trebuie să prevadă următoarele: părțile participante la contract: banca debitoare și banca creditoare; suma creditului acordat, termenul acordării, destinația, modalitățile de rambursare și de achitare a dobânzii; asigurarea creditului; drepturile și obligațiile părților privind îndeplinirea condițiilor contractului; termenul de valabilitate al contractului și alte condiții.
De regulă, obiectul de creditare reprezintă necesitatea de resurse financiare curente în lichidități. La calcularea sumei creditului, banca creditoare ia în considerare mărimea capitalului statutar al băncii debitoare, precum și siguranța financiară și legală a băncii.
Un alt factor important în cadrul creditării interbancare reprezintă rambursarea în termen, calitativă și integrală. Asigurarea creditului se stabilește de către bancă individual. De obicei, drept garanții servesc disponibilitățile bănești aflate în contul corespondent al băncii debitoare la banca creditoare, valorile mobiliare de stat și alte garanții.
Un rol însemnat are determinarea ratei dobânzii la creditele interbancare. La determinarea acestei rate se iau în considerare rata de bază stabilită de BNM pentru creditele acordate pe termen scurt și lung, nivelul siguranței dintre băncile respective, costul resurselor bancare creditare, termenul de creditare, tipul creditului și alte informații.
În scopul atragerii de resurse bănești, băncile comerciale pot emite titluri financiare cum ar fi: certificate de depozit și de economii, cambii bancare, obligațiuni bancare.
Certificatele de depozit/de economii, cambiile bancare sunt titluri de valoare ale pieței monetare și au o circulație de până la un an. Certificatele de depozit/de economii sunt titluri de valoare care confirmă că o anumită sumă de bani a fost depozitată la bancă și care oferă dreptul deponentului sau succesorului juridic de a primi la scadență sau la vedere suma depozitului și a dobânzii [12].
Spre deosebire de contul obișnuit de depozit, certificatele de depozit/de economii pot fi negociabile. Deținătorul certificatului îl poate vinde oricând înainte de scadență pentru a obține numerar. Certificatele de depozit pot fi eliberate numai persoanelor juridice înregistrate pe teritoriul Moldovei. Certificatele de economii sunt eliberate numai cetățenilor Moldovei.
Un sistem bancar stabil, eficient și viabil care asigură mobilizarea disponibilităților monetare ale economiei naționale, orientîndu-le spre desfășurarea activităților financiare eficiente constituie o premisă importantă pentru dezvoltarea economică a unui stat. Băncile se tratează ca fiind instituții “specifice”, funcționînd din contul mijloacelor atrase și prestînd servicii financiare de intermediere a fluxurilor mijloacelor bănești din economia unei țări. Astfel, asigurarea stabilității sistemului bancar și siguranței fiecărei bănci în parte, în primul rînd, în scopul protejării intereselor deponenților, constituie obiectivul de bază al oricărei bănci comerciale.
În concluzie, conchidem că pentru a-și desfășura activitatea de creditare, de efectuare de plasamente pe piața interbancară și pentru a presta diverse servicii și de a pune la dispoziția populației produse bancare diverse, băncile sunt condiționate de constituirea de resurse, a căror structură și maturitate influențează în fapt buna funcționare a societăților bancare.
Locul cel mai important în cadrul resurselor bancare este ocupat, după cum am demonstrat pe parcursul acestei lucrări, de depozitele la termen și la vedere. Banca are rolul de a mobiliza capitalurile și economiile temporar disponibile și mai apoi de a le redistribui către cei care au nevoie de resurse pentru realizarea investițiilor, achiziționarea de bunuri necesare uzului personal sau casnic, acoperirea unor nevoi de finanțare externă etc.
Resursele atrase au un rol important, începând de la constituirea băncii și continuând cu perioada de funcționare, până la lichidarea acesteia, resursele atrase devenind în prezent componentele financiare esențiale asupra cărora acționează managementul bancar, prin intermediul funcțiilor pe care le îndeplinește. Resursele depozitare formează cuantumul majoritar al resurselor atrase din motivele că anume ele formează funcția principală a băncii, și anume de depozitare, la fel sunt cele mai ieftine din toate resursele atrase și nu în ultimul rînd deoarece volumul depozitelor formează volumul încrederii în bancă.
CAPITOLUL II. OPERAȚIUNILE DE DEPOZIT ÎN ACTIVITATEA BĂNCILOR COMERCIALE.
2.1. Clasificarea depozitelor bancare în cadrul băncilor comerciale
”Bogăția reprezintă economiile multora în mîinile unuia singur” menționează Eugene Debs [24, p. 137]. Astfel, se poate menționa că băncile joacă un rol important în economie, atrăgînd economiile disponibile ale persoanelor fizice și juridice sub formă de depozite și direcționînd aceste mijloace, sub formă de credite, spre cei care au nevoie de aceste fonduri pentru desfășurarea activității.
Faptul că funcția de depozitare este o funcție esențială a băncii comerciale reiese din definiția indicată în Legea cu privire la instituțiile financiare nr 550-XIII din 21.07.1995: “banca – instituție financiară care acceptă de la persoane fizice sau juridice depozite sau echivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrumente de plată, și care utilizează aceste mijloace total sau parțial pentru a acorda credite sau a face investiții pe propriul cont și risc”[2].
Potrivit aceleeași legi, depozitul este definit ca fiind o sumă de bani depusă care:
-urmează să fie rambursată fie la vedere, fie la termen, cu sau fără dobîndă ori cu orice alt beneficiu, fie în condițiile convenite în comun de către deponent (persoană care depune bani) sau de împuternicitul acestuia și de banca ce ecceptă banii;
-nu se raportă la datorii subordonată, la dreptul de proprietate ori la servicii, inclusiv serviciiile de asigurare;
-este atestată sau nu de orice evidență scrisă ori de orice chitanță, certificat, notă sau un alt document al băncii care acceptă banii [2].
Altfel spus, depozitul bancar reprezintă o sumă de bani depusă spre păstrare la o bancă, pentru care aceasta din urmă se obligă să plătească o dobîndă. Depozitele sunt la vedere atunci cînd sumele depuse pot fi retrase oricînd, și la termen, caz în care sumele nu pot fi retrase decît la expirarea termenului pentru care au fost constituite.
Băncile orientate spre dezvoltare, care mizează anume pe creșterea depozitelor bancare, trebuie să țină cont de un șir de factori de influnță, factori ce pot fi controlați, aceștia fiind: promovarea, serviiciile aferente oferite, dobînzile bonificate. De asemenea, banca trebuie să țină cont și de factorii de natură economică care nu pot fi controlați.
Fiecare bancă are posibilitatea de a controla depozitele prin intermediul ratei dobînzii. Nivelul depozitelor trebuie să fie în concordanță cu oportunitățile de investiții și cu posibilitățile privind plasările profitabile ale resurselor [20, p.67]. Capitalul atras constituie 80-90 % din capitalul băncii, și este destinat pentru desfășurarea operațiunilor active, acordării creditelor, în principal.
Activitatea de depozitare se caracterizează printr-o relație specială dintre persoanele fizice și juridice, pe e o parte, și bănci, pe de altă parte. Această relație prevede cedarea de către persoană a unor atribuții de gestionare a averii sale sau încredințarea efectuării operațiunior legate de gestiunea disponibilităților monetare băncii, păstrînd totuși dreptul său de dispoziție asupra sumelor aflate în păstrare la banca comercială. Asumîndu-și atribuția de a păstra disponibilitățile clienților, băncile au cheltuieli importante ce țin de achitrea dobînzilor și alte cheltuieli administrative, pe de o parte. Pe de altă parte, băncile acumulează un sold minim permanent de mijloace bănești, ce pot fi folosite în procesul creditării, investițiilor [19, p.79].
Partea principală a resurselor băncii o constituie resursele atrase. Ponderea majoritară din resursele atrase o constituie resursele depozitare sau depozitele care reprezintă resurse bănești depuse la bancă de către clienți, persoanele fizice sau juridice care sunt păstrate pe conturile lor și pot fi folosite în conformitate cu legislația în vigoare. Depozitul reprezintă resursele acceptate de bancă la inițiativa unei persoane numite deponent sau client cu stabilirea dobînzii sau fără și cu acordarea dreptului băncii de a dispune de aceste resurse în procesul ei de acțiune[30, p. 221].
Constituirea și utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcții ale băncii. Păstrarea disponibilităților bănești ale clienților reprezintă funcția primordială a băncilor, caracterizată printr-o relație specială dintre persoanele fizice și juridice, pe de o parte, și bănci, pe de altă parte.
Actuamente practica bancară oferă o gamă largă de tipuri de depozite, numărul lor continuînd să crească. Acest proces este determinat de tendința băncilor de a satisface cerințele clienților și de a atrage economiile lor în conturile băncii.
Depozitele au următoarele caracteristici specifice:
Reprezintă capacitatea de exercitare a băncii, a funcției sale, funcția de depozitare;
Formează gradul de încredere a populației în bancă;
În caz de faliment al băncii, deponenții sunt rambursați primii;
Stau la baza formării relației dintre bancă și client;
Se consideră cea mai ieftină resursă [25, p. 257].
Fig. 2.1. Caracteristicile specifice ale depozitelor
Sursă: elaborată de autor în baza suportului teoretic
Depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase de ea cu obligația de ale rambursa în anumite condiții de termen și plată [29, p. 135].
Serviciile de casă acordate de către bănci conform definiției constau în următoarele:
În limita resurselor aflate în contul de depozit se plătesc toate cecurile trase de către deponent sau numele unei terțe persoane.
Să țină evidența și să sumeze toate sumele depuse la bancă pe numele deponentului la soldul depozitului.
Există o clasificare privind depozitele bancare bazate pe patru momente (Anexa 1):
Timpul depozitării pînă la momentul retragerii resurselor din cont.
După persoana deponentului și conturile depunătorilor.
După modul de calcul și de achitare a dobânzii depozitele.
În fucție de valuta în care se depun [26, p.183].
După termen depozitele se împart în:
Depozite la vedere – reprezintă un cont slab remunerat sau neremunerat, destinat să primească sume de la titular în vederea unei utilizări pe termen scurt, soldul contului este creditor și poate fi retras în orice moment, fără preaviz. În lipsa unei scadențe definite, durata constituirii contului la vedere depinde denevoile și bunul plac al titularului. Depozite la vedere sunt depozitele care trebuie să fie rambursate la prima cerere a clientului fără o înștiințare prealabilă, pot fi:
la vedere de economii – sunt utilizate de persoanele care doresc să economisească, dar totodată să-ți păstreze lichiditatea economiilor sale;
depozitele curente – sunt utilizate pentru acumularea de mijloace;
depozite sub formă de conturi curente.
În comparație cu depozitele la termen în cadrul depozitelor la vedere nu este necesar anunțul prealabil al băncii pentru extragerea sumei, dobânda fiind mai mică sau lipsind. Depozitele la vedere au cea mai mare lichiditate, sunt caracterizate prin elasticitate,având în vedere ca depunătorii pot dispune în orice moment de utilizarea lor pentru plățile în contsau retrageri în cont, potrivit intereselor lor, dar cele la termen creează pentru bănci o bazăsigură de fructificare în procesul de creditare pe termene, corelate cu natura și durata acestor resurse.
Depozite la termen reprezintă o sumă depusă de titular și blocată ladispoziția băncii până la o anumită scadență stabilită prin contract, la momentul constituirii depozitului. Spre deosebire de depozitele le vedere, depozitul la termen este remunerat la un nivel mai ridicat, care să compenseze mobilizarea fondurilor depuse. Nivelul dobânzii se stabilește între deponent și bancher înfuncție de puterea de negociere a fiecăruia ținând cont de mărimea sumei depuseți de scadență. De regulă nivelul ratei dobânzii este apropiat de cel al ratei dobânzii pe piața monetară pentru o perioadă asemănătoare. Retragerea excepțională înainte de scadență se sancționează printr-o pierdere de dobândă.
Depozite la termen pot fi clasificate în:
depozitele de economii – care se caracterizează prin sumă de depunere și termen standardizat, deponentul fiind o persoană fizică;
depozite la termen clasice – care se caracterizează prin termen și volum de depunere individualizat și persoana deponentă este o persoană juridică;
O varietate a depozitului la termen este și certificatul de depozit, destinat să atragă mijloace pe un termen exact stabilit. Pentru prima dată el a fost introdus în 1961 de o bancă americană. Deținătorilor de conturi li se oferă un certificat nominal special, în care este indicată scadența și rata dobînzii. Certificatul de depozit este o dovadă scrisă a depunerii în bancă a unei sume de bani suficient de mari, în care se indică termenul obligatoriu de rambursare de către bancă și mărimea supraplății [29, p. 152].
Certificatele de depozit se acordă doar persoanelor juridice, ele pot fi: nominale sau la purtător. Dreptul de primire a depozitului conform certificatului de depozit poate fi transferat unei terțe persoane. Certificatele de depozit se emit de către bănci cu o rată a dobînzii stabilită în contract, pe un termen fixat sau la vedere. Pentru persoanele fizice se utilizează certificatele de economii, oferite de băncile comerciale pe un termen stabilit sau la vedere.
Certificatul de depozit reprezintă o adeverință scrisă a băncii privind depunerea mijloacelor bănești care acordă dreptul posesorului ei să-și încaseze suma indicată în certificat plus o dobândă după un termen de scadență menționat [30, p.176]. Certificatul de depozit în comparație cu contractul de depozit are lichiditate datorită caracteristicilor specifice pentru valorile mobiliare de stat [28, p.231]:
Formalism – totalitatea drepturilor pe care le acordă valorile mobiliare de stat sunt încorporate în denumirea ei. Spre exemplu: certificatul de depozit încorporează dreptul la rambursabilitate, scadență și încasare de dobândă.
Caracter autonom – toate drepturile pot fi exercitate de deținătorul valorilor mobiliare de stat necondiționat de alți deținători.
Caracter negociabil – hîrtiile de valoare pot fi cumpărate și vîndute pe piață de la emisiune și pînă la scadența lor.
Există certificate de depozit de 2 feluri:
Pentru certificatele de depozit cu dobîndă (pentru persoanele juridice):
D=[(Vn*RD)/(100*360)]*n (1)
unde: D – suma dobînzii;
VN – valoarea nominală
RD – rata dobânzii.
n – termenul de scadență;
A=VN+D (2)
unde: A – prețul certificatului de depozit.
Pentru certificatele de depozit cu scont: se rambursează valoarea de scont mai ieftin.
PE = VN/1+(n*RD/365*100) (3)
unde: PE – preț de emisiune.
Tabelul 2.1.Diferența dintre depozit și certificat de depozit
Sursă: elaborat de autor în baza suportului teoretic
După persoana deponentului deosebim:
depozitele persoanelor fizice
depozitele persoanelor juridice
depozitele statului
În dependență de deponent de obicei depunerile sunt repartizate pe conturi care sunt de următoarele tipuri:
Conturile persoanelor fizice.
Conturile corporațiilor.
Conturile guvernului.
Conturile organelor locale ale statului.
Conturile organelor financiare.
Conturile depunătorilor străini.
În prezent, practica bancară cunoaște diferite conturi de depozitare, acest proces este condiționat de tendința băncii de a satisface cerințele diverse în servicii bancare a diferitor grupe de clienți și de a atrage economiile și capitalul lor în conturile bancare. În аfаră de fаptul că depozitele se deosebesc după termenul de depozitare, ele se deosebesc și după condițiile de depunere și de retragere a sumelor din conturile deschise, precum și în funcție de condițiile de plаtă a dobînzii cu sаu fără oferirea unor servicii adăugătoare din partea băncii [31, p.126].
Resursele din conturile de decontare și curente ale persoanelor juridice sunt depozite la vedere deoarece ele pot fi retrase de către deponent în orice moment pentru efectuarea plăților sau achitarea altor datorii ale deponentului [25, p.153].
Pentru atragerea mai multor clienți băncile diversifică condițiile de utilizare a diferitor tipuri de conturi și pentru asigurarea mișcării mijloacelor pe aceste conturi sunt folosiți:
Banii în numerar.
Transferurile.
Cecurile etc.
Pentru soldurile conturilor de decontare și curente, deobicei, se plătește o dobîndă foarte mică, iar de mai multe ori în conformitate cu legislația și contractul încheiat între client și bancă, dobănda nu se plătește în general. În practica băncilor străine unde se face o diferență între depozite și depuneri la vedere precum și posibilitatea plății unei dobînzi pentru sumele aflate în aceste conturi băncile diversifică numărul și calitatea serviciilor legate de administrarea unui cont sau altuia.
Contul curent este un acord încheiat între două părși care efectuiază operații de decontare și care au stabilit că toate operațiile atît debitoare atît și creditoare să fie înregistrate într-un singur cont pe parcursul unei perioade date [29, p.113].
De obicei contul curent se utilizează în cazul relațiilor apărute între bănci și client și reprezintă depozitul care reflectă lichiditatea sau insuficiența capitolului circulant a unei firme sau agent economic.
Contul curent are un caracter dublu și anume [23, p.125]:
În calitate de cont el este utilizat în conformitate cu mecanizmul general de folosire a mecanismelor băncii.
În calitate de acord el reglează relațiile dintre client și bancă, bazată pe reguli specifice diferite de celelalte conturi tradiționale.
Creditul lui arată veniturile clientului prin înregistrarea tuturor plăților executate în folosul clientului, iar în debit se trec cheltuielile clientului cu privire la scoaterea numerarului, procurarea hîrtiilor de valoare, achitarea plăților față de alți furnizori, stat și alți clienți.
Soldul acestui cont reprezintă diferența dintre debit și credit.
Contul cu soldul debitor e considerat ca neasigurat sau sold neacoperit și reprezintă creditul acordat de bancă clientului, soldul creditor reprezintă mărimea contului clientului.
Contul curent se deschide de obicei clientului solvabil în care banca are încrederea deplină.
În practica bancară se utilizează frecvent conturile curente cu drepturile la “overdraft” – depășirea contului în bancă sau soldul debitar pe contul de pasiv [29, p. 305]. Deci, banca acordă credit clienților sau sub formă plății documentației de decontare în valoare mai mare decît resursdele proprii ale clientului în cont. Mărimea overdraftului se stabilește prin înțelegerea dintre bancă și client (se mai numește overdraft autorizat) și de obicei ea este în mărimea veniturilor lunare ale cientului cu prevederea sursei terminalului și dobînzii pentru contul respectiv. De asemenea se întîlnește și overdarft-ul neautorizat, atunci cînd clientul prezintă la bancă documentele pe plată cu valoarea mai mare decît soldul în cont fără permisiunea băncii. În aceste cazuri la sfîrșitul zilei de lucru banca întocmește o listă a overdrafturilor neautorizate și pentru fiecare caz aparte hotărăște acordarea creditului sau interzicerea acordarii lui [28, p.67].
Conform modului de calcul și de achitare a dobânzii depozitele se clasifică în:
depozite la vedere și conturi curente fără dobânzi;
depozite cu dobânzi.
Modul de calcul al dobânzilor poate fi atît simplu, cît și capitalizat. Dobânzile bonificate de către bănci la conturile de depozit depuse spre fructificare se calculează după formula clasică:
D = (S*T*Rd)* 360(365)*100 (4)
unde: D – suma dobânzii;
S – soldul contului de depozit;
T – timpul pentru care se calculează dobânda (în zile);
Rd – rata procentuală a dobânzii.
Băncile propun clienților dobânzi capitalizate la depozite în cazul stimulării atragerilor de resuse bănești disponibile. Băncile vor calcula dobânda bonificată în mod capitalizat utilizând următoarea formulă:
D=S*(1+Rd)*t (5)
unde: S – suma totală a depozitului;
Rd este stabilită în funcție de perioada supusă capitalizării;
t – timpul (numărul capitalizărilor).
Soldul contului de depozit poate să rămână nemodificat într-o anumită perioadă de timp sau poate suferi modificări de la o zi la alta, ca urmare a plăților și încasărilor, respectiv a depunerilor sau a retragerilor operate prin contul respectiv.
Din moment ce mijloacele atrase sunt folosite ca sursă principală pentru acordarea de credite, băncile comerciale respectă în permanență următoarele principii: termenul, lichiditatea, riscul nerambursării, profitabilitatea. Când resursele sunt plasate, se studiază în profunzime: perioada de plasare, posibilul risc de nerambursare a respectivelor resurse, apărut în urma plasării și dacă rata profitului la credite va acoperi cheltuielile suportate de bancă în scopul atragerii acestor mijloace [27, p.172].
În fucție de valuta în care se depun, depozitele se împart în:
Depozite în monedă națională;
Depozite în valută.
Băncile nu fixează restricții depunătorilor privind numărul de conturi de depozit deschise și sumele depuse. Depunătorii efectuează operațiuni de primire și restituire a depozitelor în acele bănci în care au fost deschise conturile respective. La deschiderea conturilor de depozit solicitantul depune o cerere adresată băncii comerciale, în care menționează tipul contului de depozit și data deschiderii lui. După aprobarea cererii se elaborează și se semnează contractul de depozit, care conține condițiile deschiderii, gestionării și înhiderii contului de depozit. Contractul de depozit mai include drepturile și obligațiunile băncii și ale titularului de cont de depozit, modalitatea de calcul și de achitare a dobânzilor, cât și alte condiții [26, p.120].
Retragerea depozitelor poate fi efectuată numai de depunătorii (titularii contului de depozit) de vârstă majoră. Depunătorul poate delega dreptul său de depozit altei persoane numai prin procură autentificată, în care se menționează datele de identificare ale persoanei respective și cota de primire a depozitului (parțial sau în integral), termenul de gestionare a contului de depozit și alte condiții [24, p. 216].
Depunătorii au dreptul de a face dispoziții testamentare privind depozitele personale pentru cazuri de deces. Suma de depozit poate fi atribuită prin dispoziția testamentară unei sau mai multor persoane care intră sau nu în cercul de moștenitori legitimi, precum și persoanelor juridice sau statului. în dispoziția testamentară se va indica numele și prenumele persoanei căreia i se atribuie depozitul, data întocmirii și legalizării documentului respectiv.
Toate băncile comerciale licențiate din sistemul bancar al Republicii Moldova acceptă depozite de la persoanele fizice și juridice, pe diverse perioade, la diferite rate ale dobînzii. Portofoliul de depozite al băncilor din sistem este diversificat în dependență de preferințele clienților pentru a cîștiga fidelitatea acestora.
BC “VictoriaBank” S.A. este prima Bancă Comercială din Moldova care a pus bazele procesului de dezvoltare a unui sistem bancar în Moldova încă din 22 decembrie 1989 [33]. Pe lîngă multitudinea funțiilor și operațiunilor pe care le îndeplinește, VictoriaBank oferă depozite atît pentru persoanele fizice, cît și pentru cele juridice, astfel, nominalizăm următoarele:
Depozitele pentru persoanele fizice (Anexa 2):
Depozitul "Victoria Maxim" – oferă un plan de economisire și acumulare a mijloacelor bănești pe o durată lungă. Caracteristicile acestui depozit sunt:
Este un depozit flexibil ce permite alegerea proprie a modalității de depunere a banilor în funcție de mijloacele bănești disponibile;
Nu e nevoie de adunat mijloacele bănești din timp pentru a iniția deschiderea unui depozit. E suficient doar depunerea sumei inițiale de minim 1000 lei;
Capitalizarea lunară a dobânzii;
Retragerile din cont și plata dobânzii se fac în funcție de modalitatea aleasă ce este stabilită în contract.
Depozitul "De Paști 2015" – oferă deponenților rate avantajoase la termene scurte. Caracteristicile acestui depozit sunt:
Se constituie pe termene de 3, 6 și12 luni;
Există posibilitatea de a efectua vărsăminte suplimentare în primele 2 luni, lunar 50% din soldul de la sfârșitul lunii precedente;
Retrageri parțiale din cont nu se permit;
Suma minimă de constituire: 1000 MDL sau 100 USD/EUR;
Achitarea dobânzii are loc lunar, la contul curent, de card sau se capitalizează.
Depozitul "DISPONIBIL" – oferă o economisire avantajoasă. Caracteristicile acestui depozit sunt:
Poate fi constituit pe o perioadă: de la 9 – 18 luni și de la 18 – la 60 luni.
Suma minimă de constituire: 5000 MDL sau 500 USD/EUR.
Vărsăminte suplimentare se permit nelimitat, iar după 3 luni de la deschiderea depozitului, deponentul poate să retragă parțial mijloace bănești, lunar în mărime de până la 20% din suma depozitului.
Rata dobânzii poate fi modificată doar o dată, la începutul fiecărui trimestru (adică în ianuarie, aprilie, iulie și octombrie a fiecărui an).
Achitarea dobânzii are loc lunar, la contul curent sau de card sau se capitalizează.
Depozitul "SuperFlex"- oferă acces nelimitat la fondurile depuse. Caracteristicile acestui depozit sunt:
Suplimentarea depozitul în orice moment, fără limite.
Retragerea banii înainte de termen fără pierderi, cu condiția de a păstra minimul în cont.
Retragerea dobînzii lunar sau optarea pentru capitalizarea sau transferul ei la contul de card.
Rata depozitului este flotantă.
Suplimentarea automată a depozitul de pe contul salarial.
Depozitul Pe Cardul Multifuncțional – presupune un Card Multifuncțional care include mai multe funcții care pot fi de folos în orice gestiune cu banii, începând de la luarea unui credit până la obținerea unei dobînzi mari pentru banii nefolosiți. Cardul Multifuncțional ne permite să avem mai multe conturi in același timp, fiecare având beneficiile sale funcționale:
Contul de Card/de Credit
Cont de Depozit
Cont curent BONUS – Dobânda pentru Banii Nefolosiți
Cont curent în EURO
Depozit la vedere.
Depozitele pentru persoanele juridice:
În monedă națională (Anexa 3):
Ratele de dobândă sunt flotante.
Condiții suplimentare (vărsăminte, retrageri sau capitalizarea dobânzii), dar și acceptarea unor sume mai mici decât cele minime specificate pot fi obținute de către clienți prin negocierea ratei dobânzii în sensul diminuării acestuia.
La rezilierea contractelor în primele 3 luni dobânda nu se calculează, iar ulterior dobânda se recalculează la rata de 1% pentru contractele în lei.
Pentru sume foarte mari ratele sau condițiile suplimentare sunt negociabile.
În valută (Anexa 4):
Ratele de dobândă sunt flotante.
La rezilierea contractelor în primele 3 luni dobânda nu se calculează, iar ulterior dobânda se recalculează la rata de 0.15% pentru contractele în valută.
Analizînd tabelul 2.1, și anume condițiile de atragere a depozitelor de la persoanele fizice de către BC “VictoriaBank” S.A., observăm că cele mai atractive sunt depozitele în monedă națională, precum depozitul De Paști pe termenul de la 3 la 6 luni, cu rata fixă anuală de 15%, dezavantajul acestui depozit este faptul că nu pot fi efectuate retrageri parțiale din cont.
Un alt depozit avantajos pentru persoanele fizice este depozitul Victoria Maxim cu termenul de la 5 la 10 ani, avînd rata anuală de 15%, dezavantajul acestui depozit fiind rata flotantă.
În urma analizei tabelului 2.2, putem constata că pentru persoanele juridice, rata anuală a depozitelor în monedă națională e mai mică decît pentru persoanele fizice și este în creștere odată cu mărirea termenului de păstrare, și anume la 3 luni rata este de 4,5%, pe cînd la un termen de 3 ani și mai mult rata este de 9,5%.
Rata depozitelor în valută se deosebește considerabil de rata depozitelor în monedă națională, valoarea ei fiind cuprinsă în limitele 1% – 2,75%.
Activitatea de depozitare este una dintre principalele activități ale băncii, întrucît această idee reiese însăși din definiția acestei instituții, pe care o gasim în Legea cu privire la instituțiile financiare [2].
În prezent, tot mai mulți conștientizează importanța circulației banilor, de aceea este o tendință de găsire a modalităților de investire a economiilor. Una din aceste modalități este de a depozita mijloacele bănești în băncile comerciale.
Depozitele constituie ponderea principală în cadrul capitalului atras de către bănci, acesta fiind utilizat pentru acordarea creditelor și pentru a face investiții în propriul nume și pe propriul risc al băncii.
2.2. Garantarea și gestiunea depozitelor bancare
Activitatea de garantarea a depozitelor poate fi regăsită în majoritatea țărilor în forma sa implicită sau explicită, însă rațiunea existenței acesteia rămâne aceeași. Acțiunea de garantare a depozitelor poate fi tradusă pe întelesul tuturor ca fiind asigurarea pe care toate persoanele care constituie depozite o au, asigurare valabilă pentru situațiile în care banca la care și-au constituit depozitele intră în starea de solvabilitate, astfel toată suma plasată sub farma depozitelor sau o parte a acesteia va fi recuperată.
Noțiunea de garantarea a depozitelor este foarte ușor de înțeles: o entitate asigură valoarea depozitelor depuse la bănci, indiferent de situația financiară ulterioară a instituției la care s-au constituit depozitele [30, p. 334].
Garantarea depozitelor constituie un element cheie al dispozitivului de securitate financiară, dispozitiv care asigură protecția deponenților împotriva pierderii investițiilor efectuate și pentru a se evita retragerile cauzate în special de panică, retrageri care ar putea eroda stabilitatea sistemului financiar și a sistemului economic.
Obiectivul principal al garantării depozitelor bancare are ca scop principal asigurarea stabilității sectorului bancar prin prevenirea contaminării și a crizelor sistemice. De asemenea alte obiective constau în asigurarea unui grad de protecție a consumatorului (deponenților), încurajarea acțiunii de economisire, eliminarea avantajelor deținute de unele bănci (mărime, statut juridic), dar și ușurarea ieșirii băncilor din sistem.
În Republica Moldova Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a fost constituit la 01 iulie 2004 în baza Legii Republicii Moldova nr. 575-XV din 26.12.2003 privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar [3]. Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB), numit în continuare Fond, este un sistem de protecție a depunerilor populației sub forma depozitelor la instituțiile de credit din Republica Moldova, în cazul în care acestea se află în imposibilitatea de a onora obligațiile față de deponenți.
Fondul poate fi administrator delegat sau acționar la o bancă aflată în dificultate, atunci când BNM decide implementarea măsurilor de stabilizare în cazul unei bănci.
Fondul este constituit ca persoana juridică de drept public și are ca obiect, în condițiile și limitele prevăzute de Lege, garantarea depozitelor persoanelor fizice din băncile autorizate de Banca Națională a Moldovei [34].
Fondul se constituie ca persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chișinău, la formarea mijloacelor căruia sînt admise și obligate să participe băncile autorizate de Banca Națională a Moldovei.
Fondul garantează depozitele în monedă națională și în valută străină deținute de rezidenți și nerezidenți persoane fizice în băncile autorizate.
În Republica Moldova nu sînt garantate următoarele depozite [3]:
depozitele administratorilor băncii;
depozitele persoanelor fizice acționari ai băncii care dețin minimum 5% din capitalul ei;
depozitele soților și rudelor de gradul întii și al doilea ale persoanelor consemnate mai sus;
depozitele persoanelor fizice terțe care activează în numele persoanelor consemnate anterior;
depozitele persoanelor fizice ce dețin, în întreprinderi afiliate și societăți dependente, funcții similare celor enumerate mai sus;
depozitele persoanelor fizice care au obținut de la aceeași bancă dobinzi sau alte avantaje financiare in condiții preferențiale;
titlurile de creanță la purtător;
depozitele declarate ilicite prin hotărire judecătorească. Fondul suspendă plata depozitelor persoanelor fizice cărora li s-a intentat acțiune în instanță privind legalitatea depunerilor, iar hotărirea judecătorească nu a devenit definitivă;
toate instrumentele care intră în noțiunea de capital reglementat al băncii.
Nivelul de garantare a depozitelor presupune faptul că în cazul în care depozitele unei bănci autorizate devin indisponibile, Fondul garantează plata acestora fiecărui deponent, indiferent de numărul și mărimea lor sau de valuta în care s-au constituit, plafonul de garantare fiind de 6000 lei moldovenești [34]. Data indisponibilității depozitelor se consideră data de retragere a licenței și de inițiere a procesului de lichidare silită a băncii în legătură cu insolvabilitatea.
Depozitele în valută străină sînt garantate prin plata echivalentului lor în lei moldovenești la cursul oficial, de la data constatării indisponibilității depozitelor, al leului moldovenesc față de valuta străină respectivă [25, p. 189].
Plafonul de garantare poate fi modificat prin hotărîre a Consiliului de administrație al Fondului pentru a fi ajustat la mărimea mijloacelor financiare disponibile ale Fondului. Plafonul de garantare intră în vigoare la 3 luni din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a hotărîrii Consiliului de administrație al Fondului privind modificarea plafonului de garantare [3].
Mărimea obligației băncii față de deponent se calculează prin însumarea tuturor depozitelor acestuia, inclusiv a dobînzilor datorate și neplătite la data constatării indisponibilității depozitelor. Dacă banca deține o creanță asupra deponentului, mărimea obligației băncii față de acesta se reduce cu mărimea obligației lui, expirate și neplătite, față de bancă. În cazul unui depozit comun, partea fiecărui deținător stipulată în contract se ia înconsiderare la calcularea mărimii obligației băncii în funcție de plafonul de garantare. În absența unei astfel de prevederi în contractul de depozit, depozitul comun se împarte egal între deponenți. În cazul în care depozitul este contractat în favoarea unui terț (beneficiar), acesta din urmă beneficiază de garanție dacă el este identificat ori identificabil înainte de data deciziei privind indisponibilitatea depozitului. În cazul în care există cobeneficiari, se vor aplica prevederile referitoare la depozitul comun [21, p. 98]..
Fondul are cont curent la Banca Națională a Moldovei, în care se acumulează mijloacele financiare următoare [3]:
vărsămintul obligatoriu anual;
contribuțiile inițiale ale băncilor;
contribuțiile trimestriale ale băncilor;
contribuțiile speciale ale băncilor;
imprumuturi;
veniturile din lichidarea creanțelor sale;
veniturile din investirea mijloacelor sale;
veniturile din aplicarea penalităților de intirziere;
alte venituri (donații, subvenții bugetare, ajutoare etc.).
Vărsămintul obligatoriu anual se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor curente prevăzute de bugetul Fondului. În cazul insuficienței acestor mijloace pentru acoperirea cheltuielilor curente, insuficiența se acoperă din veniturile din investirea mijloacelor sale. În caz de surplus al vărsămintul obligatoriu anual, surplusul se utilizează la plata depozitelor garantate în condițiile legii.
Fondul investește mijloace financiare disponibile numai în titluri emise de Guvern sau de Banca Națională a Moldovei.
Mijloacele Fondului nu pot fi utilizate în alte scopuri decît în cele prevăzute de lege.
La planificarea bugetului Fondului, Consiliul de administrație stabilește anual, nu mai tirziu de finele lunii noiembrie a anului de gestiune, vărsămintul obligatoriu anual in formă de rată procentuală din suma totală a depozitelor garantate. Banca efectuează acest vărsămint pină la 31 decembrie al anului de gestiune [3].
În termen de 90 de zile de la data de eliberare a licenței de desfășurare a activităților financiare, banca depune în Fond o contribuție inițială unică în mărime de 0,1% din capitalul inițial al acesteia. Societățile bancare constituite în urma unei fuziuni sau a unei alte modalități de transformare se scutesc de plata contribuției inițiale.
Banca licențiată depune în Fond o contribuție trimestrială de 0,25% din suma totală a depozitelor garantate în funcție de plafonul stabilit înregistrate în bilanțul băncii la sfîrșitul fiecărui trimestru. Contribuția trimestrială pe care trebuie să o plătească banca se calculează prin înmulțirea a 1/90 din contribuția consemnată cu numărul de zile calendaristice care au trecut de la data admiterii băncii în trimestrul corespunzător la formarea mijloacelor fondului. Banca plătește contribuția trimestrială în termen de 15 zile lucrătoare de după încheierea trimestrului de gestiune. Calculul contribuției trimestriale îl efectuează banca în modul stabilit de Fond. Comisia de cenzori a băncii, precum și auditorii ei externi, verifică corectitudinea calculării sumei totale a depozitelor garantate.
În cazul insuficienței mijloacelor Fondului pentru compensarea plății depozitelor garantate de acesta, băncile plătesc o contribuție specială în condiții stabilite de Consiliul de dministrație. Contribuția se calculează în funcție de depozitele înregistrate în ultima zi a trimestrului precedent. Echivalentul în lei al depozitelor în valută se calculează la cursul oficial al leului moldovenesc de la acea dată față de valuta respectivă. Contribuția specială plătită într-un trimestru nu poate fi mai mare de dublul contribuției trimestriale plătite în acel trimestru.
În cazul în care Fondul a acumulat, pentru plata depozitelor garantate, mijloace care echivalează cu 7% din totalul depozitelor garantate înregistrate în sistemul bancar la ultima dată gestionară, Consiliul de administrație poate decide suspendarea plății contribuțiilor trimestriale. Dacă mijloacele Fondului au scăzut sub nivelul prevăzut, plata contribuțiilor trimestriale este reluată. În cazul în care banca nu plătește contribuțiile în intervalul de timp stabilit, Fondul încasează în mod incontestabil din contul ei sumele datorate și penalitatea de întîrziere în mărime de 1% din sumele datorate [34].
Fondul poate contracta împrumuturile numai dacă mijloacele destinate garantării depozitelor, inclusiv contribuțiile speciale, sînt insuficiente pentru efectuarea integrală a plăților către deponenți. Fondul poate face împrumuturi de la Ministerul Finanțelor și/sau de la instituțiile financiare.
Contribuțiile și vărsămintele obligatorii anuale plătite nu se restituie băncii, nici chiar în cazul lichidării sau reorganizării ei.
Fondul compensează plata depozitelor în cazul în care acestea devin indisponibile. În scop de facilitare a încheierii tranzacțiilor de vînzare a băncii, de predare a activelor și de predare a obligațiilor acesteia, Fondul poate acorda finanțare băncii-cumpărător/băncii care preia activele și obligațiile printr-un transfer direct al mijloacelor [18, p.136]. În cazul în care suma obligațiilor predate aferente depozitelor garantate este mai mare decît valoarea activelor predate, Fondul poate acorda băncii-cumpărător/ băncii care preia activele și obligațiile mijloace necesare pentru a echilibra astfel de tranzacții prin egalarea valorii activelor cu valoarea obligațiilor predate aferente depozitelor garantate. Finanțarea poate fi acordată în cazul în care Fondul estimează că costurile acesteia sînt egale sau mai mici decît costurile eventuale legate de plata depozitelor garantate nemijlocit de către Fond, inclusiv toate costurile administrative și de personal. Ca urmare a finanțării acordate de Fond, obligațiile acestuia privind plata depozitelor garantate se consideră stinse în valoarea mijloacelor acordate [34].
În cazul indisponibilității depozitelor, lichidatorul trimite Fondului, în termen de 5 zile de la data de retragere a licenței băncii conform Legii instituțiilor financiare nr.550-XIIIdin 21 iulie 1995, lista creanțelor aferente depozitelor garantate cuprinzînd informația completă privind depozitele respective în modul stabilit de Fond [2].
În cazul indisponibilității depozitelor băncii față de care este intentat proces de lichidare în legătură cu insolvabilitatea, Fondul, în termen de 7 zile de la data de primire a listei creanțelor, publică în subdiviziunile ei separate și în cel puțin 2 ziare de circulație națională o informație privind plata depozitului indisponibil, perioada în cursul căreia va avea loc plata, denumirea băncii, după caz, mandatate să efectueze plata, condițiile și formalitățile necesare obținerii depozitelor garantate.
În maxim 7 zile de la data primirii informației, Fondul începe plata depozitelor garantate, plățile pot fi efectuate în numerar, prin transfer sau prin alte forme de plată, nemijlocit de către Fond ori prin intermediul băncii-mandatar.
În cazuri excepționale și speciale, cu acordul Guvernului, Fondul poate prelungi cu cel mult 30 de zile termenul, dar nu poate invoca limitele de timp menționate pentru a nu garanta depozitul unui deponent care nu a fost capabil să solicite la timp garanția.
Dacă se constată că Fondul din anumite motive a efectuat plăți în sume ce depășesc valoarea creanței sau plafonul garantat, Fondul cere deponentului restituirea sumelor plătite în plus și întreprinde măsuri în vederea recuperării acestora. Fondul se subrogă în dreptul deponenților persoane fizice pentru o sumă egală cu sumele pe care le-a plătit drept compensare a depozitelor garantate. Obligația băncii față de deponenți se reduce cu sumele plătite de Fond pentru compensarea depozitelor garantate.
Banca este obligată să comunice deponenților informațiile necesare referitoare la Fond, în special cele privitoare la tipurile de depozite garantate, la nivelul și modul de calcul al garanției, la condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru obținerea unei compensații din partea Fondului. Toate aceste informații trebuie să fie disponibile la toate sediile băncilor, afișate la un loc vizibil și expuse într-o formă accesibilă [1].
Banca nu are dreptul să avizeze publicul referitor la tipurile de depozite garantate sau la niveluri de garantare neprevăzute de Legea cu privire la garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar.
Ca și celelalte bănci din Republica Moldova, VictoriaBank oferă o serie de depozite cu diferite condiții care să satisfacă necesitățile fiecăruia, astfel, aceste depozite sunt garantate de Legea nr.575-XV din 26.12.2003 privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar [3].
Mărimea obligației băncii VictoriaBank față de deponent se calculează prin adunarea tuturor depozitelor, inclusiv a dobânzilor neplătite și datorate la data constatării indisponibilității depozitelor. Dacă banca deține o creanță asupra deponentului, mărimea obligației băncii față de acesta se reduce cu mărimea obligației lui, expirate și neplătite, față de bancă. Fondul va efectua plata depozitului garantat în cazul în care administratorul insolvabilității consideră inoportună compensarea depozitului garantat cu datoria față de VictoriaBank, având în vedere avantajele care pot fi obținute prin vânzarea acestei datorii la prețul de piață [33].
În cazul unui depozit comun, partea fiecărui deținător, stipulată în contract, se ia în considerare la calcularea mărimii obligației băncii în funcție de plafonul de garantare din prezentele informații. În absența unei astfel de prevederi în contractul de depozit, depozitul comun se împarte egal între deponenți. Echivalentul în lei al depozitelor în valută se calculează reieșind din cursul oficial al leului față de valuta respectivă la data constatării indisponibilității depozitelor [34].
Încasarea compensației se face de către titularii de depozite. Compensarea plății depozitelor deschise în favoarea unei persoane minore se efectuează către părinții, adoptatorii sau tutorii/curatorii acestuia. Plata depozitelor garantate poate fi efectuată și altor persoane în conformitate cu legislația Republicii Moldova (în baza procurii, ertificatului de moștenitor, etc.).
În situația în care mărimea obligației băncii VictoriaBank față de deponent este mai mică decât nivelul plafonului garantat, Fondul va acorda deponentului o compensație egală cu mărimea obligației băncii [33]. În cazul în care mărimea obligației este mai mare decât nivelul plafonului garantat, Fondul va acorda deponentului o compensație egală cu nivelul plafonului de garantare.
În concluzie conchidem că depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase de ea cu obligația de a le rambursa în anumite condiții de termen și plată. Cota procentuală de bază în structura pasivelor o ocupă depozitele bancare. Spectrul lor variază de la o bancă la alta, dar de regulă ele reprezintă diferite modificări ale depozitelor la vedere (depozite tranzacționale) și depozitelor la termen. Depozitele bancare au un dublu caracter:
– pe de o parte constituie obligațiuni ale băncilor față de depunători, care rezultă din mobilizarea capitalului temporar disponibil al clienților;
– pe de altă parte, depozitele bancare reprezintă pentru depunători creanțe față de bancă, pe care aceștia le pot utiliza in orice moment pentru efectuarea de plăți către terți prin operarea în cont.
Atragerea de depozite este principala funcție a unei bănci în general și ale unei bănci comerciale în special. În funcție de natura și termenul pe care au fost depuse, depozitele pot fi la vedere sau la termen.
Depozitele la vedere reprezintă soldurile conturilor de disponibil sau curente ale agenților economici pe care aceștia le utilizează pentru diferite plăți sau în care încaseaza diferite sume de bani și pe care băncile le remunerează cu o dobîndă mai mică decît nivelul mediu al acesteia sau nu le remunerează. Ele au un caracter oscilator avînd în vedere că titularii pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru plăți sau retragerea lor, potrivit propriilor interese. În practică, plațile din depozite se înregistrează ca încasări în alte conturi, iar plățile în conturi către alte bănci se compensează parțial prin încasări în conturile clienților efectuate de către alte bănci.
Astfel se poate afirma că suma soldurilor succesive ale conturilor de depozit ramîne la dimensiuni relativ apropiate în condițiile unei variații mari a volumului fiecărui depozit de la zi la zi. În consecință, se poate vorbi de un sold mediu permanent al depozitelor ce poate fi folosit drept resursă de creditare de către bancă. Oricum, băncile trebuie să manifeste prudență în utilizarea acestor depozite întrucît încadrarea resurselor din depozitele la vedere în proporții exagerate poate crea dificultăți băncilor, dacă deponenții ar solicita retrageri sau plăti în volume neprevăzute.
Reducerea depozitelor la vedere și cresterea celor la termen s-a datorat în special reglementării depozitelor prin norme bancare cu caracter special care au avut ca obiect, în special, un regim de dobînzi scăzut sau chiar nebonificarea de dobînzi la depozitele la vedere. Aceasta a determinat migrarea depozitelor deponenților către modalitățile de plasament mai avantajoase cum sunt depozitele la termen sau relatiile de credit obligatar (cumparare de obligatiuni).
Băncile au creat instrumente de mobilizare a disponibilităților și pentru agenții economici prin plasarea acestora pe termen. Dintre acestea amintim certificatele de depozit emise de bănci cu valori nominale și scadențe diferite și care sunt remunerate cu dobînzi la nivelul pieței. Plasamentele în astfel de hîrtii sunt avantajoase datorită rentabilității, flexibilității scadenței, lichidității înalte date de posibilitatea negocierilor pe piață. Certificatele de depozit pot fi destinate și publicului larg, caz în care funcția lor este de economisire și se caracterizează prin valori nominale reduse la care se adaugă celelalte avantaje.
Depozitele la termen apar datorită excedențelor dintre nevoia și resursele de finanțare ale întreprinderilor pe o perioadă de timp sau datorită economiilor populației. Ele au la bază o convenție între deponent și depozitar (banca comercială) în care deponentul se obligă să lase la dispoziția băncii respective fondurile o perioadă de timp (numită termen), iar banca să-i bonifice o dobîndă. Aceasta din urma are un nivel mai mare față de dobînda bonificată de bancă la depozitele la vedere, nivel care se apropie de media pieței. Deponentul poate denunța convenția retrăgîndu-și înainte de termen depozitul, el fiind penalizat de către bancă prin bonificarea unei dobînzi, care în general se situează la nivelul celei bonificate la depozitele la vedere. Și în cazul acestor depozite băncile trebuie să manifeste prudență datorită ultimei situații menționate. Dar spre deosebire de cele la vedere, depozitele la termen creează o bază sigură de fructificare în procesul de creditare pe termene corelate cu natura și durata acestor resurse.
CAPITOLUL III. PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE ȘI ATRAGERE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR DIN MOLDOVA.
3.1. Tipurile și particularitățile depozitelor în activitatea băncilor din sistemul UE
Sistemul financiar european este un model de stabilitate și garanții mari, în ciuda problemelor actuale ale monedei unice. Pentru a fi siguri în siguranța aproape absolută a fondurilor lor, investitorii au căutat întotdeauna să plaseze economiile în una din instituțiile financiare ale Europei. În ciuda tendințelor mici în dezvoltarea economiei din Moldova, ca și în alte țări din CSI, există încă unele neîncrederi în sistemul financiar local. Acesta este motivul, pentru care mulți investitori preferă să plaseze economiile sale în țările europene, cel puțin pentru diversificarea riscurilor [24, p. 165].
Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală pentru zona euro (în zona euro intră țările, care au adoptat moneda euro).
Fig. 3.1. Țările din Uniunea Europeană
Sursa: site-ul oficial al Uniunii Europene, http://europa.eu/about-eu/countries/index_en.htm, accesat 09.05.2015
Una dintre sarcinile importante ale BCE este de a stabili și a pune în aplicare politica monetară europeană. Aceasta include utilizarea instrumentului ratei dobânzii. Obiectivul principal al BCE este stabilitatea prețurilor, sau a nivelului inflației de maxim 2% pentru zona euro (inflație pe baza IAPC, indice armonizat al prețurilor de consum) [18, p. 96]. BCE oferă băncilor posibilitatea de a împrumuta bani de la ea, în cazul, cînd acestea au deficit de fonduri. Băncile, la rîndul lor, plătesc dobândă la credit, care se numește rata de refi sau rata de refinanțare.
Atunci când se face referire la rata dobânzii europeană, adesea se referă la rata de refi BCE. Nivelul acestei rate de refinanțare este, prin urmare, într-adevăr prețul, pe care băncile plăteasc, pentru a împrumuta fonduri de la Banca Centrală Europeană. Acest "preț de achiziție" este un factor important pentru bănci, atunci când stabilesc ratele dobânzii, pe care le percep, atunci când împrumuta bani. Prin ridicarea sau coborârea ratelor de refinanțare, BCE poate exercita o influență indirectă asupra nivelurilor de interes, care le aplică băncile [18, p.276].
În figurile 3.2 și 3.3 sunt prezentate graficele evoluției ratei medii a dobînzii pe o perioadă lungă (anii 1998-2015) și pe un termen de 1 an (04/2014 – 04/2015)
Fig. 3.2. Graficul European al ratei dobânzii al BCE – grafic pe termen lung (1998-2015)
Sursa: elaborat de autor în baza informației existente în domeniu
Fig. 3.3. Graficul European al ratei dobânzii al BCE – grafic pe termen scurt
(04/2014 – 04/2015)
Sursa: elaborat de autor în baza informației existente în domeniu
Consiliul guvernatorilor BCE a decis, la 05 martie 2015 să mențină rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare la nivelul de 0,05%. Din Figura 3.2 se observă, că valoarea medie a ratei dobânziiîn zona euro este de2,35 la sută din 1998 până în 2015, ajungând la nivelul cel mai înalt de 4,75 la sută în luna octombrie 2000 și un nivel record de 0,05 la sută în luna septembrie anul 2014. Rata dobânzii în zona euro este raportată de către Banca Centrală Europeană.
Astăzi, băncile europene oferă clienților săi o gamă largă de depozite. Cu toate acestea, ele toate au o latură comună – o rată a dobînzii foarte mică (de la 0,5% pînă la 2%). În același timp, în multe bănci din Germania dobândă nici nu se achită. Și având în vedere, că în zona euro este prezentă inflația, deși mică, aceste depozite pot fi numite depuneri cu contribuții procentuale negative ale remunerării.
Diferite țări europene oferă diferite procente, dar ele sunt oricum scăzute. Băncile din Marea Britanie oferă o rată de 1% – 1,5%, Belgia și Elveția 0,1% – 0,5%, Germania 0% – 0,8%, Olanda 0,2% – 0,9%, Spania 0,3 % – 1% (Anexa 5).
În Anexa 6 sunt prezentate ratele dobânzilor pe termen lung pentru statele membre ale UE, exprimate în euro, pentru statele membre a zonei euro și în monedele naționale, pentru statele membre care nu au adoptat moneda euro la data publicării.
Ca urmare a lichidării riscurilor excesive în bănci și creării condițiilor necesare pentru menținerea stabilității financiare a acestora, Uniunea Europeană urmărește protejarea depunătorilor fiecărei instituții de credit și asigurarea stabilității sistemului bancar în ansamblul său.
Garantarea depozitelor este un element esențial pentru realizarea pieței interne și un element complementar indispensabil pentru sistemul de supraveghere a instituțiilor de credit, datorită solidarității pe care o creează între toate instituțiile aceleiași piețe financiare în cazul, în care una dintre acestea se află în dificultate [18, p. 278].
Astfel, pe data de 30 mai 1994 a fost primită Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului, privind sistemele de garantare a depozitelor [15].
Prezenta directivă impunea, în principiu, fiecărei instituții de credit să adere la un sistem de garantare a depozitelor. Deasemenea impunea introducerea și recunoașterea oficială, de către fiecare stat membru, a unuia sau mai multor sisteme de garantare a depozitelor pe teritoriul propriu. Directiva preciza procedura, care trebuie urmată atunci când o instituție de credit nu îndeplinește obligațiile care îi revin în calitate de membru al sistemului de garantare a depozitelor; autoritățile competente iau măsuri corespunzătoare, inclusiv sancțiuni care pot ajunge până la revocarea autorizației instituției de credit, cu scopul de a garanta, că aceasta din urmă își îndeplinește obligațiile. În cazul retragerii unei autorizații, depozitele deținute în momentul retragerii rămâneau acoperite de sistemul de garantare.
Statele membre trebuiau să asigure, că depozitele agregate ale fiecărui depunător au o acoperire de cel puțin 50 000 de euro în caz de indisponibilitate a depozitelor. Comisia avea posibilitatea, de a adapta aceste sume, în funcție de inflația din Uniunea Europeană, referindu-se la indicele armonizat al prețurilor de consum.
Directiva preciza, ce informații trebuie furnizate depunătorilor. Aceste informații cuprind prevederile sistemului de garantare a depozitelor sau ale oricărui alt mecanism aplicabil, inclusiv suma și aria de acoperire oferite de sistemul de garantare a depozitelor. În cazul, în care un depozit nu este garantat de un sistem de garantare a depozitelor, depunătorul trebuia să fie informat în această privință de către instituția sa de credit. Informațiile furnizate trebuiau să fie clare și accesibile. Depunătorul putea obține la cerere informații, privind condițiile de compensare.
Termenele de plată a creanțelor verificate în mod corespunzător erau de trei luni, care se număra de la data, la care autoritățile competente constată indisponibilitatea. Acest termen cu o durată maximă de șase luni putea fi prelungit în circumstanțe excepționale și pentru cazuri speciale.
Directiva 94/19/CE le permitea persoanelor, care economisesc, să beneficieze de o acoperire de bază a depozitelor lor [15]. Cu toate acestea, criza financiară declanșată în octombrie 2008 a generat numeroase incertitudini, privind garantarea depozitelor. Era important, așadar, să se consolideze această acoperire prin creșterea nivelului minim de garantare și prin punerea bazelor unui cadru comunitar de garantare a depozitelor. Consiliul a convenit, că restabilirea încrederii în sectorul financiar și a bunei funcționări a acestuia constituie o prioritate.
În acest sens, pe data de 11 martie 2009, a fost adoptată Directiva 2009/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 94/19/CE, privind sistemele de garantare a depozitelor, în ceea ce privește plafonul de garantare și termenul de plată a compensațiilor.
Elementele-cheie ale acestei directive erau următoarele [14]:
Mai bună acoperire: depozitele bancare din orice stat membru trebuiau garantate până la suma de 100 000 EUR pentru fiecare deponent. Acest lucru însemna, că 95% din toți titularii de conturi bancare din UE vor primi toate economiile înapoi, dacă banca lor eșuează.
Plăți mai rapide: deținătorii de conturi bancare urmau să primească rambursările sale în termen de șapte zile. Aceasta a fost considerată o îmbunătățire majoră, deoarece mulți titulari de conturi, așteptau săptămîni, chiar luni, înainte de a primi banii înapoi. Pentru a facilita o astfel de plată a compensațiilor într-o perioadă scurtă, managerii sistemelor de garantare a depozitelor urmau să fie informați din timp, cu privire la problemele băncii de către autoritățile de supraveghere.
Mai puțină birocrație: de exemplu, dacă locuiți în Portugalia și aveți cont la o bancă Suedeză cu sediul în țara dată, sistemul portughez ar rambursa suma, la rîndul său, sistemul suedez ar rambursa apoi schemei portugheze. Aceasta ar fi fost o îmbunătățire puternică față de situația anterioară, în care toată corespondența trebuia să fie făcută prin schema din țara, în care se află sediul băncii. Noua abordare însemna mai puțină birocrație și plăți mai rapide.
Mai bună informare: deținătorii de conturi bancare urmau să fie mai bine informați, cu privire la acoperirea și funcționarea programului lor.
Astfel, într-o lume a banilor făcuți din nimic, iluzia stabilității a fost menținută și prin "garantarea" depozitelor bancare ale populației de către stat. Criza financiară globală declanșată în 2007 a schimbat, însă, din mers regulile.
Băncile, mai mult sau mai puțin sistemice, au avut nevoie de susținere financiară din partea guvernelor pentru a se menține pe linia de plutire, dar costurile extrem de ridicate au început să-și producă efectele. Toate pachetele de salvare îndreptate către sectorul bancar au avut doar efecte temporare, deoarece nu au abordat un aspect fundamental: calitatea și valoarea activelor din bilanțurile instituțiilor financiare. "Valoarea" activelor, precum și "valoarea" garanțiilor din spatele acestora, au fost umflate artificial pe fondul creșterii necontrolate a creditării.
Revenirea cotațiilor activelor bancare către valori mai "pământene" nu a fost posibilă din cauza necesității de a păstra echilibrul bilanțier, în condițiile în care pasivul este alcătuit, în cea mai mare parte, din depozitele clienților.
Acum s-a ajuns la un punct fundamental de răscruce în Europa: lansarea "experimentului" privind eliminarea completă a garantării depozitelor bancare de către stat, pe fondul legislației care stabilește procedura de bail-in a creditorilor instituțiilor bancare. Oricât ar părea de ciudat și neverosimil, "țara experimentală" nu este vreo țară de la periferia Europei sau de la periferia zonei euro. Nu, este vorba de Austria, țară care face parte din așa-numitul "nucleu dur" al zonei euro [18, p. 123].
În prezent, pragul de garantare al depozitelor bancare din Austria este de 100.000 de euro, din care prima jumătate este acoperită de către bănci, iar restul de către guvernul federal. Noua lege, care va intra în vigoare în iulie 2015, a fost elaborată conform noilor norme europene și elimină obligațiile guvernamentale în ceea ce privește garantarea depozitelor. Acestea vor fi "asigurate" de un fond constituit prin contribuțiile instituțiilor bancare.
În conformitate cu reglementările actuale, băncile sunt obligate să contribuie la formarea surselor de rambursare a depozitelor doar după apariția unui caz de insolvență bancară. Noua lege instituie contribuții obligatorii anuale, a căror valoare depinde de gradul de risc individual al băncilor.
Din păcate, orizontul de constituire a noului fond de garantare este destul de îndepărtat (anul 2024), iar valoarea acestuia va fi de circa 1,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 0,8% din valoarea cumulată a depozitelor bancare.
Noua inițiativă a guvernului de la Viena a determinat cotidianul german online Deutsche Wirtschafts Nachrichten să scrie, că "deponenții vor fi nevoiți să se informeze foarte bine, cu privire la situația băncii unde plasează economiile", dar "această sarcină este deosebit de dificilă, din cauza rapoartelor financiare confuze și a complexității interdependențelor din sistemul bancar"[41].
Anumite categorii ale depozitelor se vor bucura de o protecție sporită. Aici este inclusă garantarea integrală a depozitelor constituite în monedă străină, precum și a depozitelor marilor companii. De asemenea, depozitele cu o valoare de până la 500.000 de euro, rezultate în urma vânzării unor proprietăți imobiliare, vor fi garantate integral pentru o perioadă de trei luni de la data constituirii. Alte depozite garantate integral vor fi cele rezultate din moșteniri sau a sumelor obținute prin partaj în urma divorțului.
O schimbare importantă se referă la perioada de rambursare a sumelor din depozitele garantate. Aceasta se va reduce la 5 zile, de la 20 de zile în prezent.
Având în vedere gradul extrem de redus de acoperire a depozitelor bancare de către noul fond de garantare, legea include posibilitatea atragerii unor surse externe de finanțare prin împrumuturi.
Forma finală a legii va oferi un cadru de referință pentru viitorul fondurilor de garantare a depozitelor bancare din Europa. Orizontul de timp, al cărui moment zero pentru Uniunea Europeană va fi la începutul anului viitor, mai oferă suficient timp pentru informare și pregătire.
În continuare vom examina particularitățile depozitelor unor țări ale Uniunii Europene.
Germania
Germania este un stat membru al Uniunii Europene, care a adoptat moneda euro.
Sistemul bancar al Germaniei, reprezentînd un conservatorism cu adevărat german, este considerat unul dintre cele mai stabile și organizate în lume. Nu este surprinzător, că celebra „DeutscheBank” germană este una dintre cele mai bogate și mai sigure bănci din lume.
Tipuri de depozite în Germania:
Depozite la vedere – cea mai lichidă, dar dezavantajoasă formă. Dobînda anuală atinge rata de 0%- 0,5%.
Depozite pe termen. Acest tip de depozite se referă la sume mari. În cazul, în care clientul nu are nevoie de extragerea sumei la sfârșitul termenului, contractul se prelungește automat pentru același termen. Valoarea dobînzii depinde de mărimea sumei depuse, de termenul și de situația pieței.
Anterior, cea mai populară formă de depozite era considerată depozitele de economii. Particularitatea acestui depozit constă în oformarea unui livret de economii. Clientul poate extrage o anumită sumă la fiecare 30 de zile, fără a notifica banca în prealabil. Pentru extragerea unor sume mari, etse nevoie de a anunța banca cu 3 luni înainte. Pentru depuneri considerabile banca oferă clientilor săi bonusuri.
Deschiderea unui cont bancar în Germania poate să decurgă destul de dificil. Formal, nu există nici un obstacol pentru acest lucru, și în legislația bancară a Germaniei nu sunt restricții pentru deschiderea de conturi de către cetățenii străini. Dar, de fapt, există mulți factori, care transformă acest proces dacă nu în unul nereal, atunci extrem de complicat și anevoios.
Deoarece în Germania, ratele dobânzilor la depozite fluctuează în jurul valorii de zero, populația țării transferă miliarde de euro pe conturi de economii mult mai profitabile în alte țări.
La sfârșitul lunii iulie 2014 mai mult de 20% din economiile populației germane în conturi curente (Girokonto, unul dintre cele mai populare tipuri de conturi) a revenit pentru băncile străine, care operează în Germania.
În luna iulie 2014, rata medie anuală a depozitelor în Germania a scăzut la un minim istoric de 0,5%. Rata medie din zona euro a fost de 1,32%. Inflația în Germania era la nivelul de 0,6%. Acest lucru înseamnă, că rentabilitatea depozitelor germane nu mai acoperă inflația și banii de pe conturile curente se devalvează.
Marea Britanie
Sistemul bancar din Marea Britanie este unul dintre cele mai vechi și cele mai dezvoltate din lume. Pentru sistemul financiar al Angliei caracteristic un nivel ridicat de specializare, o infrastructură bine dezvoltată și o relație strânsă cu piața financiară globală. Astfel, depozitele din Anglia au fost ferm înrădăcinate în mintalitatea multora ca un „refugiu liniștit” pentru fondurile acumulate.
Însă Băncile britanice niciodată nu au putut să se lăude cu rate ale dobînzilor extrem de mari. Pentru a deschide un depozit în lire sterline, cu o rată de 2% este foarte dificil – în ciuda faptului, că inflația în Marea Britanie este nu mai puțin de 4%. Dacă vorbim despre depozitele în dolari sau euro, dobînda este și mai mică.
În același timp, dacă vă hotărîți să plasați economiile în Anglia, merită de accentuat, că străinii nu sunt bineveniți. Pentru a deschide un cont în Anglia nu este suficient doar documentul de identificare, trebuie, de asemenea, să fie documentată adresa de reședință în Marea Britanie – și aceastea sunt doar cerințele minime, care de multe ori nu sunt limitate. Dar chiar dacă se reușește să se „străbată” toți pașii birocrației, aceasta încă nu este cheia succesului – puteți fi refuzat să deschideți un cont fără explicații. Un model similar se observă în Elveția, Germania, Franța și alte țări din Europa de Vest.
Divizarea tipurilor de depozite în depozite la vedere și depozite la termen este o regulă comună pentru majoritatea țărilor europene.
În Anglia există diferite tipuri de conturi de depozit și de economii. Gama tipurilor de depozite a fost extinsă încă de la începutul anilor 80, când un număr de decrete guvernamentale a eliminat restricțiile activităților bancare și a contribuit la o creștere bruscă a concurenței în sectorul bancar.
Astfel, tipurile de depozite sunt următoarele:
Depozit de economii cu o avertizare prealabilă de retragere de 7 zile. Conceput pentru utilizarea relativ rapidăa activelorstocate, iar pentru deponent o importanță mai mare o are asigurarea lichidități, decât ca o formă de obțienere a venitului.
Cont de economii cu contribuții regulate. Conceput pentru a atrage economiile pe termen mediu. Este deosebit de atractiv pentru cuplurile tinere care intenționează să se căsătorească sau pentru familiile recent create. Destinat pentru economiile pentru achiziționarea de mobilier, vehicule, excursii turistice, etc.
Cont de investiții cu un procent ridicat. Prevăzut pentru păstrarea pe un termen lung a banilor și este destinat în, primul rând, pentru persoanele înstărite în varsta.
Depozit cu o sumă fixă și o durată determinată între 14 zile și 18 luni.
Depozit cu dobândă flotantă. Contul este prevăzut pentru sume de depuse pe termen mediu și lung. Termenul de depunere – de la 7 zile la 18 luni. Pe parcursul primului an dobînda este fixă, iar apoi se aplică o rată flotantă, "dependentă" de ratele de pe piața monetară.
Certificatele de depozit, care pot fi transmise. Ca și în SUA, acestea sunt niște instrumentele a pieței de bani "en-gros", folosite de investitori mari, în cea mai mare parte decompaniile de afaceri.
În prezent, în Marea Britanie, împreună cu băncile specializate, de atragerea economiilor se ocupă, practic toate instituțiile de credit și de orientare financiară. Printre acestea se numără băncile comerciale, companiile de asigurări, fondurile de pensii, companiile de încredere, etc.
Franța
Sistemul bancar francez este considerat unul dintre cele mai avansate și sigure din lume. În țară sunt mai bine de 400 de bănci, iar așa denumiri, precum Societe General și Banque de France vorbesc de la sine.
Băncile franceze niciodată nu s-au manifestat prin dobînzi foarte mari la depozite. Dacă e să ne reîntoarcem cu cinci ani în, apoi rata de 4% era considerată o raritate, dar scăderea aici nu s-a oprit, ajungînd pînă în prezent la nivelul de 1,8%.
Spre deosebire de alte state, unde acționează secretul bancar, băncile Franței se găsesc sub controlul complet al statului și nu numai că nu au dreptul de a ascunde informațiile despre depozite lor, dar, în plus, sunt obligate să informeze autoritățile corespunzătoare despre tranzacțiile semnificative, în special ceea ce privește clienții străini. Obiectivul principal al acestei măsuri – este lupta cu efectuarea plăților ilegale, spălarea de bani, finanțarea activităților infracționale etc. În plus, în ciuda faptului că normele privind deschiderea unui cont bancar în Franța sunt considerate egale pentru toți – atât pentru rezidenți cît și pentru străini – în fapt, această regulă este adesea încălcată, iar plasarea unui depozit în Franța poate fi o sarcina dificilă.
Pentru a deschide un cont de depozit sau o contribuție, de la potențialul investitor se va cere Pașaportul (Passeport), un permis de ședere, dacă este disponibil, sau documente justificative precum, că potențialul investitor într-adevăr locuiește pe teritoriul Franței. În calitate de dovezi pot servi facturile – dovadă de achitare a plăților comunale, energiei electrice și gazelor naturale [18, p.114].
Principalele tipuri de depozite ale băncilor din Franța sunt următoarele:
Contul pentru extragerea banilor de pe el și achitarea cumpărăturilor. Astfel de cont este necesar practic fiecărei persoane, care vine în Franța. Deschiderea unui astfel de cont este necesar și pentru obținerea unei vize, este o condiție obligatorie pentru a fi admis pe teritoriul Franței. Avînd o viză de tipul D Viziter, este interzis de a lucra în Franța, astfel, acest cont permite accesul la o sursă de bani pentru a trăi în țara dată.
Contul de depozit la vedere, cu dobândă calculată pentru depozitarea banilor, permite, totodată, achitarea plăților pentru achiziții. Deosebirea acestui cont este faptul, că rata dobânzii este foarte scăzută.
Cont de depozit la termen, fără posibilitatea de a face achitări direct din cont. Pentru a obține banii de pe cont, ca regulă, este necesar de sucursala băncii. Ratele dobânzilor la acest cont sunt cele mai mari.
Deschizînd un cont într-o bancă franceză, trebuie de menționat faptul, că aproape toate instituțiile financiare din această țară permit investitorului să gestioneze de la distanță propriul cont financiar. Astfel, folosind un nume de utilizator și parolă, investitorul are posibilitatea, fără a vizita o instituție financiară, să plătească facturile, achizițiile și serviciile, să transfere banii către un alt cont, precum și a solicita un card de debit, de plată sau un carnet de cecuri [28, p. 336]. Pe teritoriul Franței colaborează holding-urile financiare internaționale HSBC și BNP, ce au un parteneriat foarte strâns.
Elveția
În decembrie 1992 Elveția a votat prin referendum împotriva statutului de membru al SEE (Spațiului Economic European) și ulterior și-a menținut și dezvoltat relațiile cu UE pe bază de acorduri bilaterale.
Nu este un secret faptul, că Elveția a cîștigat reputația a celui mai respectabil centrul financiar din Europa. Acest fapt se datorează tradițiilor multiseculare ale afacerilor bancare, neutralității statului, stabilității politice și economice. Francul elvețian este una dintre monedele cele mai sigure de pe glob, iar depozitele în băncile din Elveția mereu au atras atenția investitorilor. Primele bănci private elvețiene au apărut prin anii 1680, iar proprietarii acestor bănci garantau cu propria avere depozitele clienților.
Băncile din Elveția se caracterizează prin faptul, că gama lor de produse este extrem de diversificată și adaptată nevoilor clienților în condiții de extremă siguranță. De aceea, Elveția gestionează circa o treime din fondurile off-shore la nivel mondial [41].
Dar totul își are prețul său – băncile europene niciodată, inclusiv acum, nu au putut oferi rate mari la depozite. La momentul actual, ratele din băncile Elvețiene au scăzut în mod semnificativ și au atins nivelul de 0,25% – 1%, în unele ajungînd chiar nivelul 0 (zero).
Comparativ cu băncile conservatoare ale Europei "vechi", care includ și cele elvețiene, băncile Europei "noi" oferă relații față de clienții străini mult mai loiale. De exemplu, pentru a deschide un cont în cea mai mare bancă privată din Letonia „Rietumu”, este nevoie doar de un document de identificare – pașaport sau carte de identitate, în timp ce, pentru a obține un cont în Elveția – este necesară prezentarea dovezilor de proveniență a sumei investite, deasemenea este necesară existenșa soldului minim pe cont de 200000 USD/EURO/CHF [42].
Făcînd o remarcă la cele expuse mai sus, veniturile pasive din depozitele bancare atrag fiecare persoană, care vrea să economisească bani pentru a procura ceva mai scump, case de locuit sau foi turistice. Iar alegerea programelor de acumulări este foarte mare. În același timp, mulți oameni sunt interesați de problema de rentabilitatea depozitelor înalte în țări, și de ce oamenii bogați încearcă să păstreze fondurile sale în conturile din Anglia sau Elveția?
Face de remarcat faptul, că cele mai profitabile depozite sunt în țările CSI – Rusia, Belarus, Ucraina și nu în ultimul rînd Moldova. În cazul, unde profitabilitatea în monedă națională este de 15-20%, iar în valută străină -. 8-12% pe an. Mai mult ca atât, o astfel de politică a fost stabilită pentru bănci de mai mult timp. Pentru a estima mărimea acestor rate, este suficient de a le compara cu propunerile din SUA (1,05%), Canada (2%) și Anglia (1,25%). De regulă, 3% – este plafonul pentru toate băncile din Statele Unite și țările dezvoltate din Europa de Vest. Acolo depozitul este considerat nu ca un mijloc de îmbogățire, ci mai degrabă ca o metodă de acumulare și stocare a banilor cu protecție de calitate. Iar mentalitatea europenilor este că, câștigarea veniturilor suplimentare poate fi obținută numai prin dezvoltarea propriei afaceri, deoarece nu banii lucrează, ci oamenii.
Astfel, termenul "turism financiar" este mult mai aplicabil țărilor care nu au ajuns încă în dezvoltarea sa la nivelul Europei de Vest. În ceea ce privește motivul pentru care oamenii bogați păstrează banii în băncile din Europa, acest lucru se datorează siguranței lor mare, deoarece multe instituții financiare activează deja mai mult de 150 de ani. În plus, prezența conturilor în băncile europene – este un plus semnificativ în reputația, care deschide noi oportunități pentru investiții mai profitabile și cooperare cu parteneri de renume [42].
Unii analiști financiari, evaluînd dinamica ratelor și afișînd-o la starea economiilor țărilor luate în parte, au ajuns la concluzia că ratele extrem de ridicate se observă înainte de criză și nu în ultimul rînd, un rol destul de important îl joacă aspectele politice.
3.2. Perspective de dezvoltare a depozitelor în sistemul bancar autohton
Pierderile, pe care le suportă în ultima perioadă de timp moneda națională în fața valutelor străine, naște și mai multe griji moldovenilor, privind cum să conserveze în timp valoarea leului sau, cel puțin, să limiteze deprecierea acestuia. Cel mai accesibil mod pentru oricine are ceva bani strânși deoparte este depozitul bancar.
18,08 lei pentru un dolar și 20,0 lei pentru un euro este cursul valutar stabilit de Banca Națională a Moldovei pentru ziua de 01.05.2015, o depreciere cu 31% și 7% corespunzător, comparativ cu 01.05.2014. Atât a pierdut leul în fața monedei americane și europene în termen de un an.
Desigur, în condițiile unei deprecieri continue a monedei naționale, cel mai simplu mijloc de apărare ar fi convertirea leilor în valute străine. Însă și în această privință există o incertitudine, dat fiind că cetățeanul de rând nu poate ști până unde va merge deprecierea leului, cum a fost în februarie 2015 (21 lei pentru un dolar și 24 lei pentru un euro), și dacă nu cumva peste un anumit timp tendința nu se va inversa. Mai ales, dacă același cetățean trebuie să mai și depoziteze pentru siguranță și ceva procente banii într-o bancă, neavând dreptul să-i retragă o perioadă de timp, fără a pierde din dobânda pentru care i-a și depozitat de fapt.
Din cauza crizei financiare în sectorul bancar din perioada decembrie 2014- februarie 2015 și a deprecierii spontane și neașteptate a leului față de valuta străină, de frica pierderii banilor depuși în bănci, marea majoritate a deponenților au extras banii din depozite, pentru ai converti în dolari sau euro. Astfel băncile comerciale au obținut o scădere considerabilă a soldului depozitelor în lei moldovenești.
Cele mai mari scăderi ale soldului depozitelor în moneda națională au avut loc la Banca de Economii (-180 milioane lei), Banca Socială (-134 milioane lei) și Unibank (-53 milioane lei).
La sfîrșitul linii martie 2015 BNM a publicat datele statistice privind structura depozitelor din sectorul bancar.
Astfel, soldul total al depozitelor la sfârșitul trimestrului I constituia 66,8 miliarde lei, în scădere cu 2,6 miliarde lei față de sfârșitul lunii februarie (2015). Depozitele acceptate în lei moldovenești totalizau 29,1 miliarde lei, iar cele în valută (recalculate în lei) – 37,7 miliarde lei.
Depozitele persoanelor fizice constituiau 15,8 miliarde de lei pentru depozitele în moneda națională (în scădere cu 5 milioane de lei față de luna precedentă) și 19,2 miliarde lei pentru depozitele acceptate în valută (recalculate în lei), înregistrând o scădere de peste 1,1 miliarde lei pe parcursul lunii martie.
Așa dar, pentru a atrage și completa deficitul de lei moldovenești, băncile au crescut rata dobînzii pentru moneda națională, ajungînd în luna mai pînă la 16%, și au scăzut rata dobînzii pentru valută.
Astfel, soldul depozitelor în valută (recalculate în lei) s-a micșorat la toate instituțiile financiare. Cel mai mult s-a diminuat soldul depozitelor în valută la Victoriabank (-385 milioane lei), Moldindconbank (-199 milioane lei) și Moldova Agroindbank (-170 milioane lei). Aceste micșorări ale soldului depozitelor în valută pot fi explicate prin aprecierea monedei naționale în această perioadă, dar și prin migrarea depozitelor populației din valută la cele în monedă națională, depozite care au devenit mai atractive pe parcursul ultimelor luni.
Privind per ansamblu la depozitele acceptate de la populație, liderul a rămas neschimbat – Moldova Agroindbank, portofoliul căreia depășește valoarea de 9,2 miliarde lei. MAIB este urmată de către Moldindconbank (7 miliarde lei) și Victoriabank (6,3 miliarde lei).
Tabelul de mai jos ilustrează evoluția portofoliilor de depozite atrase de la populație de către băncile comerciale din Moldova.
Tabel 3.1. Evoluția portofoliilor de depozite atrase de la populație
în februarie-martie 2015
Sursa: http://www.bancamea.md/news/grafic-evolutia-depozitelor-populatiei-in-martie-2015-6-banci-inregistreaza-diminuarea-portofoliilor-in-lei, accesat 10.05.2015
În luna martie 2015, rata medie ponderată la depozitele noi la termen, atrase în moneda națională a constituit 11.61 la sută, majorându-se cu 5.67 puncte procentuale față de martie 2014 (Fig. 3.4).
Fig. 3.4. Ratele dobânzii la depozitele noi la termen pe sistemul bancar (% anual)
Sursa: site-ul oficial al BNM, http://www.bnm.md/md/dynamics_credits_deposits/2015,
accesat 10.05.2015
Comparativ cu luna februarie 2015, rata medie a dobânzii la depozitele atrase la termen în moneda națională în perioada de raportare a crescut cu 2.73 puncte procentuale.
Depunerile cu termen de la 3 până la 6 luni, care au fost atrase la o rată medie a dobânzii de 13.55 la sută, în luna de raportare au fost cele mai atractive, constituind 40.2 la sută din totalul depozitelor atrase la termen în moneda națională (Fig. 3.5).
Fig. 3.5. Structura depozitelor pentru luna martie 2015, pe scadențele contractuale (%)
Sursa: site-ul oficial al BNM, http://www.bnm.md/md/dynamics_credits_deposits/2015?redirect=1, accesat 10.05.2015
Ponderea depozitelor atrase la termen în moneda națională de la persoanele fizice a constituit în perioada respectivă 75.5 la sută din totalul depozitelor atrase la termen în moneda națională, majorându-se cu 4.3 puncte procentuale față de luna precedentă. Rata medie ponderată a dobânzii aferente acestora a constituit 13.54 la sută (Fig.3.6). Rata medie la depozitele acordate persoanelor juridice a constituit 5.67 la sută, reflectând o creștere cu 0.19 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară.
Fig. 3.6. Ratele dobânzii la depozite la termen acordate în moneda națională, pentru luna martie 2015, pe scadențele contractuale (% anual)
Sursa: site-ul oficial al BNM, http://www.bnm.md/md/ , accesat 10.05.2015
Rata medie ponderată a dobânzii la depozitele noi la termen atrase în valută străină în perioadade referință a constituit 2.63 la sută. Comparativ cu luna februarie 2015, rata medie a dobânzii la depozitele în valută străină atrase în luna de raportare s-a diminuat cu 0.75 puncte procentuale. (Fig. 3.7).
Fig. 3.7. Ratele dobânzii la depozite la termen acordate în valută străină, pentru luna martie 2015, pe scadențele contractuale (% anual)
Sursa: site-ul oficial al BNM, http://www.bnm.md/md/ , accesat 10.05.2015
În continuare vom prezenta cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Republica Moldova pentru depozitele la termen în lei, în vigoare la 04 mai 2015. În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele bancare destinate copiilor sau pensionarilor.
Top depozite 3 luni
16% – rata dobânzii oferită de către Eximbank (depozitul Primavera). Depozitul nu permite depuneri sau retrageri de bani din cont. Suma minimă de constituire: 5.000 MDL.
15% – dobândă oferită de către depozitul Primăvara (EuroCreditBank). Se permit depuneri de mijloace bănești în cont, retrageri – nu sunt posibile. Suma minimă de constituire 1.000 MDL.
14,5% – dobândă oferită de multiple bănci: Moldova Agroindbank (depozitul Clasic), Moldindconbank (depozitul Allegro) și Energbank (depozitul De Paști). Depuneri suplimentare (în primele 2 luni) permite doar Moldindconbank, retrageri nu se permit la nici o opțiune. Rata dobânzii este fixă pentru toate produsele enumerate anterior.
Top depozite 6 luni
15% – dobândă oferită de următoarele bănci comerciale: Moldindconbank (depozitul Allegro), Moldova Agroindbank (depozitul Clasic), Mobiasbanca GSG (depozitul Golden Etalon), Energbank (depozitul De Paști) și Victoriabank (depozitul De Paști 2015). Depuneri suplimentare permite Moldindconbank și Victoriabank, retrageri nu permite nici o opțiune. Rata dobânzii este fixă la toate depozitele enumerate anterior.
14,5% – rata anuală a dobânzii oferită de către depozitul Primavera (Eximbank GVB). Nu se permit depuneri sau retrageri parțiale de bani din cont.
14% – rata oferită de ProCredit Bank prin intermediul produsului ProClasic. Nu se permit depuneri sau retrageri. Rata dobânzii – fixă. Suma minimă de constituire – 20.000 MDL.
Top depozite 12 luni
15,75% – rata dobânzii (flotantă) oferită de către Mobiasbancă GSG (depozitul Golden Etalon). Nu se permit depuneri sau retrageri de mijloace bănești. Suma minimă de constituire – 5.000 MDL.
15,5% – dobândă oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Oferta de primăvară), Moldindconbank (depozitul Allegro) și FinComBank (depozitul De Sărbători). Toate produsele permit depuneri suplimentare la cont. Rata dobânzii fixă – pentru primele 6 luni.
15% – dobândă oferită de depozitul Primavera (Eximbank GVB). Nu se permit depuneri sau retrageri parțiale de bani din cont. Suma minimă de constituire – 5.000 MDL.
Comparând rata depozitelor bancare din Republica Moldova, se observă că ea depășește considerabil pe cele ale țărilor din Uniunea Europeană. Aceasta se datorează inflației relativ mari și datorită costurilor mari a banilor atrași prin depozite și a finanțărilor externe care includ dobânzi mari privind riscurile de țară. Potrivit analiștilor, rata depozitelor crește de obicei în țările cu o economie redusă și în perioade de criză financiar-economică.
În figura de mai jos este arătată evoluția comparativă a ratei medii a depozitelor din Republica Moldova și a țărilor baltice în perioada 2006-2013.
În prezent cea mai mică rată a dobânzii la depozite este în Estonia, unde rata pentru un depozit în euro este de 0,32%, în Lituania pentru un depozit în lati rata medie este de 0.77%, iar în Letonia pentru un depozit în lati rata este de 0.37%.
Fig. 3.8. Evoluția comparativă a ratei medii a depozitelor din Republica Moldova și a țărilor baltice în perioada 2006-2013
Sursa: elaborat de autor în baza informației existente în domeniu
Banii economisiți “la ciorap” versus banii depuși la bancă este o dilemă ce rezultă prioritar din frica de a pierde. Trebuie însă de menționat că în Republica Moldova, la fel ca în toate țările din lume, există un Fond de garantare a depozitelor [34], ce are grijă să restituie banii clienților persoane fizice în cazul în care banca se află în proces de lichidare.
Acest Fond garantează depozitele în monedă națională și în valută străină deținute de persoane fizice rezidente și nerezidente.
Data, la care depozitele se consideră că nu pot fi restituite de către bancă, este data de retragere a licenței și de inițiere a procesului de lichidare silită a băncii, în legătură cu insolvabilitatea.
Astfel, în cazul în care depozitele nu pot fi restituie de către banca insolvabilă, Fondul de garantare a depozitelor garantează plata acestor depozite fiecărui deponent. Garantarea se face indiferent de numărul și mărimea depozitelor sau de moneda în care s-au constituit, plafonul de garantare fiind de 6 000 lei moldovenești [3].
Comparativ cu garanțiile oferite deponenților în sistemul bancar din țările vecine sau cele din Uniunea Europeană, plafonul de garantare oferit de Fondul din Moldova este unul foarte modest. Astfel, dacă în țara noastră se oferă 6 mii lei per deponent sau echivalentul a circa 370 euro, atunci în România, acest plafon este de 100 mii euro (ca și în majoritatea țărilor UE), în Ucraina – circa 18 mii euro, iar în Rusia – aproximativ 17 mii euro [37].
Conform estimărilor EXPERT-GRUP, în Republica Moldova plafonul de garantare ar urma să fie crescut, în una sau câteva etape, până la minim circa 50.000 lei, iar pe termen mediu și lung – s-ar impune o creștere semnificativ mai mare.
Aceste calcule au fost efectuate, reieșind din mărimea economiei RM și astfel a potențialului circuitului monetar din sectorul bancar, dar și ținând cont de practica țărilor dezvoltate din regiune. Plafonul minim de aproximativ 50,000 lei a fost recomandat reieșind din următoarele – 12 salarii medii pe economie în RM sau de 2 ori * Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Pe termen mediu și lung ar fi fost necesară o mărire mult mai semnificativă, ținând cont de experiența țărilor vecine, dar și de capacitatea de migrare a capitalului.
Creșterea minimului garantat ar avea un impact economic important, prin mărirea încrederii în sectorul bancar și disponibilității fondurilor pentru creditările ulterioare pentru dezvoltarea economiei; totodată ar avea și un impact social, prin garantarea securității economiilor (de exemplu: pentru persoanele care fac economii pentru pensie, sau pentru studiile copiilor).
În prezent, o bună parte din cetățenii Republicii Moldova fac depozite în țări din UE, sau Rusia, iar în Moldova împart suma care doresc să o depună personal în câteva depozite mai mici, înregistrate pe mai mulți membri ai familiei. Deci, în loc de o depunere mare la o singura bancă – fac mai multe depuneri în câteva bănci diferite (depozitele fiind garantate separat pentru fiecare persoană fizică în fiecare bancă separat) etc.
Totuși, în raportul anual pentru 2014 al Fondului de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar al Republicii Moldova (FGDSB) a fost menționat, că Plafonul de garantare a depozitelor bancare, în valoare de 6.000 lei, nu va fi majorat.
Motivul stipulat de către fond este nerespectarea normativului pentru suficiența capitalului ponderat la risc de către 2 bănci comerciale:
Pe parcursul anului de raportare normativul „Coeficientului suficientei capitalului ponderat la risc” nu a fost respectat de către două bănci licențiate (Banca de Economii S.A. și B.C. "Banca Socială" S.A.), fapt ce a determinat imposibilitatea majorării plafonului de garantare [34].
"Majorarea plafonului de garantare de către Consiliul de Administrație al Fondului va fi posibilă în cazul cînd toate băncile licențiate vor respecta normativele stabilite de legislația în vigoare, îndeosebi normativele stabilite de Banca Națională a Moldovei”, se menționează în raportul FGDSB [37].
În concluzie, putem remarca faptul, că băncile din străinătate sunt mai sigure decât cele din Moldova, anume prin faptul că garantează cu sume mult mai mari banii, pe care deponenții îi încredințează unei bănci, care devine ulterior falită. Trebuie să fim prudenți și informați, atunci când alegem o bancă din țară sau când dorim să deschidem un cont de depozit în străinătate.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Analiza și generalizarea materialului expus în prezenta investigație științifică permit formularea unui spectru larg de concluzii generale, concluzii care, în viziunea noastră, urmează să determine, la maximum, aplicabilitatea practică a ideilor expuse pe parcurs. Pe lângă concluziile și opiniile proprii, în a căror expunere și formulare am întâlnit un anumit grad de dificultate, generat de complexitatea și specificul studiului întreprins și de multitudinea conceptelor în acest domeniu, venim, în special, cu susținerea anumitor opinii și poziții pe care le-am materializat pe parcursul lucrării, opinii și concepte pe care le considerăm corecte și benefice întru aplicarea corectă a normelor cu referire la subiectul luat în vizor. În această ordine de idei, la categoria concluziilor generale la care facem referire sunt atribuite următoarele avantaje și dezavantaje, atît în țară, cît și în străinătate:
În țară. Avantaje:
Posibilitatea deschiderii conturilor de depozite în monedă națională foarte bine remunerate.
La deținerea unei sume mai mari este posibilă constituirea mai multor depozite, pentru ca fiecare dintre ele să beneficieze de garanția FGDSB.
Pentru persoanele, care locuiesc în Moldova, nu există barieră lingvistică în momentul, în care hotărăsc să aleagă o bancă prezentă în RM, un fapt care facilitează comunicarea cu instituția financiară.
Deschiderea, modificarea, închiderea și efectuarea operațiunilor în conturile persoanelor fizice pot fi efectuate atât de către titularul contului, cât și de reprezentantul acestuia.
Băncile pot realiza prolongarea automată a depozitului în baza mandatului privind reconstituirea depozitului.
Băncile nu aplică comisioane sau taxe aferente deschiderii și deservirii contului de depozit.
Titularul contului obține gratuit un card bancar pentru transferul dobânzii.
Dezavantaje:
Economiile sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor (FGDSB) în limita a 6 mii lei per deponent.
Pentru depozitele la termen cel mai mare dezavantaj îl reprezintă retragerile limitate.
În străinătate. Avantaje:
Depozitele constituite la orice bancă din Uniunea Europeană sunt garantate în limita a 100.000 de euro/ deponent/bancă.
Pentru cei care muncesc în străinătate, au afaceri sau studiază în universități din Uniunea Europeană există posibilitatea diversificării investițiilor într-o serie de produse destinate în mod normal numai rezidenților.
Evoluția internetului poate suplini distanța fizică între deponent și bancă.
Persoanele care dețin un depozit în străinătate pot obține de la banca respectivă o dobândă mai bună pentru un împrumut.
Dezavantaje:
Constituirea unui depozit la o bancă în străinătate impune după sine plata impozitului pe veniturile obținute din dobânzi. Cota de 16% se aplică și în acest caz.
dobândă înaltă atrage după sine și impunerea de către bancă a unei sume maxime. Acesta poate fi cuprinsă între 50.000 și 10.000 de euro. Băncile europene care remunerează cel mai bine depozitele sunt cele care activează în țările cele mai afectate de criza datoriilor suverane, precum Grecia, Spania și Portugalia.
Chiar și cele mai mari bănci din Europa oferă dobânzi în jurul valorii 0(zero).
Teoretic, orice cetățean al Uniunii Europene poate alege o bancă din interiorul UE pentru a deschide un depozit, dar instituția poate refuza să-l deschidă, dat fiind că este o relație strict comercială.
Băncile solicită întotdeauna un act de identitate – carte de identitate sau pașaport. Dar sunt instituții care pot cere detalii suplimentare – istoricul bancar, pentru a putea verifica faptul că deponentul nu este înregistrat ca rău platnic. Totodată, s-ar putea să se ceară și date, privind venitul.
De asemenea, banca ar putea cere depunerea unei sume fixe în cont, ca depozit inițial, care poate varia de la 100 de euro la 50.000 de euro. Pentru încasarea dobânzii, administrarea contului curent nu este gratuită. Dacă se solicită și un card de debit, cheltuielile cresc și mai mult.
Bariera lingvistică nu numai că poate îngreuna relația cu banca, dar poate crea dificultăți în înțelegerea contractului, care va fi semnat.
Depozitul se caracterizează printr-o varietate de factori, printre care este valuta depozitului, perioada depozitului și nu în ultimul rând tipul depozitului. Este foarte important de luat în considerație puterea de cumpărare a valutei și de economisit mijloacele bănești printr-un depozit optim, ce va acoperi pierderile acumulate de rata inflației. Majoritatea instituțiilor financiare cer depunerea unei sume minime, așa ca înainte să beneficiem de un depozit este necesar de a lua cunoștință cu toate detaliile și condițiile impuse.
Republica Moldova se află în topul țărilor cu cele mai înalte dobânzi la depozitele bancare, fapt ce relevă costul înalt al resurselor atrase de către bănci. La rândul său, acestea formează principala componentă a ratelor reale ale dobânzilor la credite.
Astfel, băncile sunt nevoite să motiveze populația să-și plaseze economiile în depozite aplicând dobânzi relativ înalte. Activitatea respectivă este constrânsă pe de o parte de nivelul mic al veniturilor populației (PIB per capita în Republica Moldovaeste unul din cele mai mici din regiune) și confidența scăzută a populației în sistemul bancar. Prin urmare, rata de economisire bancară este una din cele mai mici din regiune.
Totodată, insuficiența unor produse bancare atractive și ineficiența eforturilor de marketing, la fel, ar putea influența negativ înclinarea populației spre plasarea economiilor sale în bănci.
Băncile comerciale sunt în principal finanțate din depozite și au o cotă scăzută a depozitelor mai mari de un an (doar în jur de 5-10% din depozitele atrase de băncile comerciale au scadența de peste 1 an) , rezultând într-o oferta redusă de finanțare pe termen lung pentru sectorul privat.
Ținînd cond de factorii ce determină atragerea și dezvoltarea depozitelor, am stabilit următoarele recomandări:
Dezvoltarea unor produse noi de economisire pe termen lung, care ar putea fi mai atractive pentru populație. Acestea ar putea fi anumite scheme individuale de acumulări, conceptul cărora constă în stimularea populației de a face economii pe termene mai lungi de timp (3-5 ani) cu posibilitatea de a primi ulterior un credit în condiții avantajoase.
Extinderea fondului de garantare a depozitelor cu ajutorul unei componente garantate de stat.
Intensificarea și eficientizarea comunicării dintre bănci și populație.
BIBLIOGRAFIE
Actele legislative, Hotărârile Parlamentului, Hotărârile Guvernului
Lege cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-57/624 din 02.10.1995
Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21.07.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1/2 din 01.01.1996
Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr. 575-XV din 26.12.2003 //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 30-34/169 din 20.02.2004
Lege privind reglementarea valutara nr.62-XVI din 21.03.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.127-130/496 din 18.07.2008
Actele normative, materialele statistice, regulamentele BNM/ CNVM, instrucțiunile și normele interne
Regulamentul cu privire la deținerea cotei substanțiale în capitalul băncii nr.42/09-01 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.80/104 din 12.12.96
Regulament cu privire la operațiunile de piață deschisă ale Băncii Naționale a Moldovei cu valori mobiliare de stat nr. 57 din 11.09.1997// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.62 din 1997/cu modificările și completările ulterioare.
Regulament cu privire la condițiile, modul de emisiune și circulație a certificatelor bancare de depozit și a cambiilor bancare, aprobat prin hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.94 din 31.03.2005//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67-68/248 din 06.05.2005/ cu modificările și completările ulterioare.
Regulamentul cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova aprobat prin HCA al BNM Nr.153 din 25.12.97 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.8/24 din 30.01.98
Regulament privind modul de acordare de către Banca Națională a Moldovei a creditelor overnight din 28.12.00 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.14-15/62 din 08.02.01
Regulament cu privire la facilitatea de lombard, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.28 din 18.10.1995, în vigoare din 25.01.1996 /Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.5-6/1 din 25.01.1996/cu modificările și completările ulterioare.
Regulament cu privire la operațiunile de piață deschisă ale Băncii Naționale a Moldovei cu valori mobiliare de stat nr. 57 din 11.09.1997// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.62 din 1997/cu modificările și completările ulterioare.
Regulament cu privire la condițiile, modul de emisiune și circulație a certificatelor bancare de depozit și a cambiilor bancare, aprobat prin hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.94 din 31.03.2005/Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67-68/248 din 06.05.2005/ cu modificările și completările ulterioare.
Regulament privind modul de acordare de către Banca Națională a Moldovei a creditelor overnight din 28.12.00 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.14-15/62 din 08.02.01
Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994.
Directiva 2009/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2009.
Sursele literare și statistice
Andronache V., Banca și operațiunile comerciale – spețe și soluții practice în raporturile dintre bancă și client, București, Editura Universitară, 2006, 287 p.
Basno C., Operațiuni bancare – instrumente și tehnici de plată, București, Editura Didactică și Pedagocică, R.A., 1996, 253 p.
Brezeanu P., Finanțe europene, Editura C.H.Beck, București, 2007, 472 p.
Casian I., Bazele Activității Bancare: Lecții de sinteză, Chișinău, 2011, 112 p.
Cobzari L., Cucu M., Aspecte privind stabilitatea sistemului bancar, Chișinău, Editura ASEM, 2008, 224 p.
Cociug V., Mistrean L., Operațiuni bancare: concepte, scheme, aplicații, Editura ASEM, Chișinău, 2006, 252 p.
Cocriș V., Chirleșan D., Managementul bancar și analiza de risc în activitatea de creditare, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2007, 380 p.
Dedu V., Gestiune bancară, București, Editura Didactică și Pedagocică, 1996, 213 p.
Floricel C., Relații valutar-financiare internaționale. Editura Didactică și pedagogică, București, 1998, 367 p.;
Grigoriță C., Activitate bancară, Chișinău, Editura Cartier, 2002, 408 p.
Hoanță N., Bani și Bănci, București, Editura Economica, 2001, 280 p.
Ionescu L., Economia și rolul băncilor, Institutul Bancar Român, vol. I, București, Editura Economică, 1997, 215 p.
Negruș M., Plăți și garanții internaționale, Ed.a 2-a, revăz. și completată București, 2000, 471 p.
Patraș M., Dicționar economic rus-român, Chișinău, Editura enciclopedică „Gh. Asachi”, 1994, 470 p.
Patraș M., Patraș C., Dicționar economic și financiar bancar englez-român, Chișinău, Editura Litera, 2002, 824 p.
Pecican E. Ș., Piața valutară, bănci și econometrie, Editura Economica, București, 2000, 320 p.
Surse electronice
Site-ul oficial al Băncii Naționale a Moldovei, http://bnm.md/, accesat 21.01.15
Site-ul oficial al BC „VictoriaBank” SA, http://www.victoriabank.md/ro/start/, accesat 13.02.15
Site-ul oficial al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, http://fgdsb.md/, accesat 20.03.15
Site-ul oficial al Biroului Național de Statistică http://www.statistica.md/ category.php?l=ro&idc=146&, accesat 13.04.15
http://protlc.net/operatiuni-de-depozitare-concept-tipuri-si-caracteristica/ accesat 17.04.15
http://bancamea.md/dictionar-financiar-bancar/ accesat 13.03.15
http://agora.md/stiri/1903/garantarea-depozitelor-intre-cresterea-increderii-in-banci-si-pierderea-simtului-de-prudenta/ accesat 03.03.15
http://www.bani.md/expert-grup-fondul-de-garantare-a-depozitelor-trebuie-majorat-pana-la-50-000-de-lei/ accesat 10.03.15
http://incomemagazine.ro/articles/depozite-in-ar-vs-in-str-in-tate/ accesat 03.04.15
http://old.econtext.ro/finante-banci/banci/topul-european-al-dobanzilor-ce-dobanzi-ofera-bancile-din-statele-europene-pentru-depozitele-la-termen.html/ accesat 12.04.15
http://www.noi.md/md/news_id/13879/ accesat 11.04.15
http://www.bank.md/ accesat 10.04.15
ANEXE
Anexa 1
Figura 2.1. Clasificarea depozitelor bancare
Sursă: elaborată de autor în baza suportului teoretic
Anexa 2
Tabel 2.1. Condiții de atragere a depozitelor de la persoane fizice
de către BC „VictoriaBank” SA
Sursa:site-ul oficial al BC „VictoriaBank” SA, http://www. victoriabank.md, accesat 26.03.2015
Anexa 3
Tabel 2.2. Condiții de atragere a depozitelor în monedă națională de la persoane juridice de către BC „VictoriaBank” SA
Sursa:site-ul oficial al BC „VictoriaBank” SA, http://www. victoriabank.md, accesat 26.03.2015
Anexa 4
Tabel 2.3. Condiții de atragere a depozitelor în valută de la persoane juridice
de către BC „VictoriaBank” SA
Sursa:site-ul oficial al BC „VictoriaBank” SA, http://www. victoriabank.md, accesat 26.03.2015
Anexa 5
Fig. 3.4. Dobînzile la depozitele la termen a țărilor din UE, pentru anii 2012 și 2014
Sursa: elaborat de autor în baza informației existente
Anexa 6
Tabel 3.1. Ratele dobânzilor pe termen lung pentru statele membre ale UE
Sursa: BCE și Comisia Europeană, „Statistical Data Warehouse (SDW)”
BIBLIOGRAFIE
Actele legislative, Hotărârile Parlamentului, Hotărârile Guvernului
Lege cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-57/624 din 02.10.1995
Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21.07.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1/2 din 01.01.1996
Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr. 575-XV din 26.12.2003 //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 30-34/169 din 20.02.2004
Lege privind reglementarea valutara nr.62-XVI din 21.03.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.127-130/496 din 18.07.2008
Actele normative, materialele statistice, regulamentele BNM/ CNVM, instrucțiunile și normele interne
Regulamentul cu privire la deținerea cotei substanțiale în capitalul băncii nr.42/09-01 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.80/104 din 12.12.96
Regulament cu privire la operațiunile de piață deschisă ale Băncii Naționale a Moldovei cu valori mobiliare de stat nr. 57 din 11.09.1997// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.62 din 1997/cu modificările și completările ulterioare.
Regulament cu privire la condițiile, modul de emisiune și circulație a certificatelor bancare de depozit și a cambiilor bancare, aprobat prin hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.94 din 31.03.2005//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67-68/248 din 06.05.2005/ cu modificările și completările ulterioare.
Regulamentul cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova aprobat prin HCA al BNM Nr.153 din 25.12.97 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.8/24 din 30.01.98
Regulament privind modul de acordare de către Banca Națională a Moldovei a creditelor overnight din 28.12.00 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.14-15/62 din 08.02.01
Regulament cu privire la facilitatea de lombard, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.28 din 18.10.1995, în vigoare din 25.01.1996 /Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.5-6/1 din 25.01.1996/cu modificările și completările ulterioare.
Regulament cu privire la operațiunile de piață deschisă ale Băncii Naționale a Moldovei cu valori mobiliare de stat nr. 57 din 11.09.1997// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.62 din 1997/cu modificările și completările ulterioare.
Regulament cu privire la condițiile, modul de emisiune și circulație a certificatelor bancare de depozit și a cambiilor bancare, aprobat prin hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.94 din 31.03.2005/Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67-68/248 din 06.05.2005/ cu modificările și completările ulterioare.
Regulament privind modul de acordare de către Banca Națională a Moldovei a creditelor overnight din 28.12.00 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.14-15/62 din 08.02.01
Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994.
Directiva 2009/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2009.
Sursele literare și statistice
Andronache V., Banca și operațiunile comerciale – spețe și soluții practice în raporturile dintre bancă și client, București, Editura Universitară, 2006, 287 p.
Basno C., Operațiuni bancare – instrumente și tehnici de plată, București, Editura Didactică și Pedagocică, R.A., 1996, 253 p.
Brezeanu P., Finanțe europene, Editura C.H.Beck, București, 2007, 472 p.
Casian I., Bazele Activității Bancare: Lecții de sinteză, Chișinău, 2011, 112 p.
Cobzari L., Cucu M., Aspecte privind stabilitatea sistemului bancar, Chișinău, Editura ASEM, 2008, 224 p.
Cociug V., Mistrean L., Operațiuni bancare: concepte, scheme, aplicații, Editura ASEM, Chișinău, 2006, 252 p.
Cocriș V., Chirleșan D., Managementul bancar și analiza de risc în activitatea de creditare, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2007, 380 p.
Dedu V., Gestiune bancară, București, Editura Didactică și Pedagocică, 1996, 213 p.
Floricel C., Relații valutar-financiare internaționale. Editura Didactică și pedagogică, București, 1998, 367 p.;
Grigoriță C., Activitate bancară, Chișinău, Editura Cartier, 2002, 408 p.
Hoanță N., Bani și Bănci, București, Editura Economica, 2001, 280 p.
Ionescu L., Economia și rolul băncilor, Institutul Bancar Român, vol. I, București, Editura Economică, 1997, 215 p.
Negruș M., Plăți și garanții internaționale, Ed.a 2-a, revăz. și completată București, 2000, 471 p.
Patraș M., Dicționar economic rus-român, Chișinău, Editura enciclopedică „Gh. Asachi”, 1994, 470 p.
Patraș M., Patraș C., Dicționar economic și financiar bancar englez-român, Chișinău, Editura Litera, 2002, 824 p.
Pecican E. Ș., Piața valutară, bănci și econometrie, Editura Economica, București, 2000, 320 p.
Surse electronice
Site-ul oficial al Băncii Naționale a Moldovei, http://bnm.md/, accesat 21.01.15
Site-ul oficial al BC „VictoriaBank” SA, http://www.victoriabank.md/ro/start/, accesat 13.02.15
Site-ul oficial al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, http://fgdsb.md/, accesat 20.03.15
Site-ul oficial al Biroului Național de Statistică http://www.statistica.md/ category.php?l=ro&idc=146&, accesat 13.04.15
http://protlc.net/operatiuni-de-depozitare-concept-tipuri-si-caracteristica/ accesat 17.04.15
http://bancamea.md/dictionar-financiar-bancar/ accesat 13.03.15
http://agora.md/stiri/1903/garantarea-depozitelor-intre-cresterea-increderii-in-banci-si-pierderea-simtului-de-prudenta/ accesat 03.03.15
http://www.bani.md/expert-grup-fondul-de-garantare-a-depozitelor-trebuie-majorat-pana-la-50-000-de-lei/ accesat 10.03.15
http://incomemagazine.ro/articles/depozite-in-ar-vs-in-str-in-tate/ accesat 03.04.15
http://old.econtext.ro/finante-banci/banci/topul-european-al-dobanzilor-ce-dobanzi-ofera-bancile-din-statele-europene-pentru-depozitele-la-termen.html/ accesat 12.04.15
http://www.noi.md/md/news_id/13879/ accesat 11.04.15
http://www.bank.md/ accesat 10.04.15
ANEXE
Anexa 1
Figura 2.1. Clasificarea depozitelor bancare
Sursă: elaborată de autor în baza suportului teoretic
Anexa 2
Tabel 2.1. Condiții de atragere a depozitelor de la persoane fizice
de către BC „VictoriaBank” SA
Sursa:site-ul oficial al BC „VictoriaBank” SA, http://www. victoriabank.md, accesat 26.03.2015
Anexa 3
Tabel 2.2. Condiții de atragere a depozitelor în monedă națională de la persoane juridice de către BC „VictoriaBank” SA
Sursa:site-ul oficial al BC „VictoriaBank” SA, http://www. victoriabank.md, accesat 26.03.2015
Anexa 4
Tabel 2.3. Condiții de atragere a depozitelor în valută de la persoane juridice
de către BC „VictoriaBank” SA
Sursa:site-ul oficial al BC „VictoriaBank” SA, http://www. victoriabank.md, accesat 26.03.2015
Anexa 5
Fig. 3.4. Dobînzile la depozitele la termen a țărilor din UE, pentru anii 2012 și 2014
Sursa: elaborat de autor în baza informației existente
Anexa 6
Tabel 3.1. Ratele dobânzilor pe termen lung pentru statele membre ale UE
Sursa: BCE și Comisia Europeană, „Statistical Data Warehouse (SDW)”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Operatiunilor de Depozit In Activitatea Bancilor Comerciale (ID: 146284)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.