Rolul Familiei In Dezvoltarea Inteligentei Emotionale a Prescolarului din Mediul Social Dezavantajat

Rolul familiei în dezvoltarea inteligenței emoționale a preșcolarului din mediul social dezavantajat

CUPRINS

CAPITOLUL I

PARTEA TEORETICĂ

PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII PSIHICE

LA ȘCOLARUL MIC

,,Copiii trebuie crescuți pentru ei nu pentru părinți”

Nicolae Iorga

I. 1. CONTEXTUL GENERAL AL EVOLUȚIEI COPILULUI

Perioada preșcolară (3 – 6/7 ani) se caracterizează printr-o dezvoltare complexă și interesantă cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare. Marea majoritate a copiilor sunt cuprinși în învățământul preșcolar, cadrul grădiniței depășind orizontul restrâns al familiei și punând în fața copiilor cerințe noi.

Preșcolaritatea este perioada descoperirii realității fizice, a realității umane, dar mai ales perioada autodescoperirii. Concomitent, se dezvoltă bazele personalității copilului și capacitățile de cunoaștere.

In colectivitate, copilul este nevoit să se adapteze la cerințele externe, să depășească contradicțiile dintre acestea și posibilitatile sale de a răspunde în mod eficient, să renunțe la unele dorințe de moment pentru a desfășura acțiuni care pot să nu-l satisfacă, să asimileze și să adopte comportamente bazate pe norme sociale riguroase cu efect nemijlocit pentru socializarea copilului. (Emil Verza, 2000). Deși jocul rămane activitatea dominantă, acesta începe să se coreleze cu sarcinile de ordin instructiv – educative.

Astfel, vom asista la complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii față de mediul înconjurator, în sfârșit la perfecționarea formelor de activitate ale copilului.

Dacă până acum copilul se confundă cu alte persoane, mai ales cu mama sa, de data aceasta el trebuie să-i recunoascã acesteia o individualitate proprie, ceea ce îl va face să trăiască o experiență tulburătoare, să fie capabil de a-i iubi și pe alții, nu doar pe sine. Adulții își diversifică mult rolurile față de copil, ei informează, îndrumă, pretind, dirijează, controlează, crează momente tensionale, frustrante dar și momente de destindere, de răsplată, fapt care îi dă posibilitatea copilului să învețe din experiența adultului.

Lărgirea cadrului relațional constituie una din premisele dezvoltării psihice a copilului în toate planurile. Exuberanța motorie și senzorialã a acestei etape se va asocia cu îmbogațirea și flexibilizarea limbajului și dezvoltarea gândirii. Afectivitatea se organizează și ea în forma complexă a sentimentelor.

Achiziționarea unor deprinderi alimentare igienice, de îmbrăcaminte sporesc gradul de autonomie a copilului. Cu timpul crește dorința și tendinta școlarului de a fi de folos adulților. Ca urmare, a celor două medii în care trăiește (familial și institutional, școala) apare și pericolul dedublării comportamentului copilului. Astfel el poate fi calm, liniștit destins, – la școală, iritat, nervos, răsfățat, capricios – in familie și invers. In aceste condiții, unitatea exigențelor educative devine esențială.

I.2. DEZVOLTAREA BIOFIZICĂ ȘI CONSOLIDAREA AUTONOMIEI PERSONALE

Începutul vieții școlare este, în același timp, începutul activității de învățare, care îi cere copilului nu numai un efort intelectual considerabil, ci și o mare rezistență fizică. Sub aspectul dezvoltatii fizice, sunt de reținut, în primul rând, indicii creșterii ponderale și staturale. Relativ lentă la inceput, în primii doi ani de școlaritate când diferența de la un an la altul nu depășeste 2 kilograme, creșterea în greutate se accentuează ulterior, în ultimii doi ani când diferența de greutate urcă, de la un an la altul, de la două la patru kilograme, pe ansamblul vârstei micii școlaritãți creșterea ponderală înscriindu-se între 20 și 29 kilograme, pentru băieți, respectiv, între 19 și 28 kilograme pentru fete.

Dacă în perioada anterioară, specific era ritmul alert al creșterii în înălțime al copilului, în noul stadiu creșterea se realizează diferențiat. O evoluție asemănatoare, ca formă și raporturi între ani și între sexe, cunoaște creșterea în înălțime (talie), care la băieți, se situează între 113 si 132 cm, iar la fete intre 111 si 131 cm. Se intensifică în organism metabolismul calciului care are importante neplăceri, poate să genereze unele dificultăți în fluxul actului alimentar si să inducă modificari, pasagere sau persistente, actului vorbirii.

În școlaritate toate subsistemele organismului suportă modificări importante. Cea mai spectaculoasă modificare, este întâlnită la nivelul sistemului nervos. Celulele sistemului nervos se diferențiază, cresc sub raport morfologic, își perpetuează funcțiile. Totodată creierul își mărește volumul. În această etapă, important este și procesul de diferențiere a neuronilor care formează straturile, creșterea numărului fibrelor mielinice și a fibrelor intercorticale. Încă cea mai importantă modificare o reprezintă schimbarea raportului de forță dintre sistemul nervos periferic și sistemul nervos central.

Atitudinea adultului față de particularitățile sistemului muscular trebuie să fie atentă, pe de o parte să evite supunerea copiilor la eforturi fizice grele, îndelungate dar pe de altă parte să le stimuleze mișcarea care va duce la dezvoltarea mușchilor, centrilor nervosi care le reglează.

,,Importanța sa activă este dezvoltarea comportamentelor implicate în constituirea autonomiei care cuprinde deprinderi , obișnuințe organizate în formațiuni complexe. Dintre acestea cele mai semnificative sunt comportamentele alimentare, de îmbrăcare, igienice si ludice" . (Emil Verza, 2000, pag. 95)

In ceea ce privesțe alimentația, în primul rând este importantă așezarea și ținuta la masă, utilizarea tacâmurilor, corelarea cu cei din jur și respectarea regulilor de igienă. La sfârșitul perioadei preșcolare sunt evidente acumulări de deprinderi mai active. Între 5 și 7 ani copilul trece printr-o diminuare a poftei de mâncare, adesea datorate de lipsa de varietate a regimului alimentar sau de tensiuni afective.

Conduitele de imbrăcare, igiena și toaleta implică numeroase deprinderi dar și competențe implicate în decizia de a alege îmbrăcamintea în funcție de o serie de factori: de a se păstra curat de a se spăla si de a folosi toaleta.

Igiena alimentară de spalare a mâinilor înainte de masă și după folosirea toaletei, spălarea, baia, tăierea unghiilor, pieptănarea părului și spălarea dinților oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice și formarea imaginii de sine.

Dezvoltarea motorie este deosebit de importantă pentru sporirea autonomiei. Jocurile de mișcare și de construcții, cele de desen și de modelare a plastilinei, alături de celelalte comportamente ocupaționale, contribuie le creșterea preciziei mișcărilor, la consolidarea fizică și la dezvoltarea abilităților motorii. Ele facilitează însușirea normelor comportamentale și disciplinarea conduitelor.

I.3. DEZVOLTAREA PSIHICĂ; ASPECTE SPECIFICE ALE DEZVOLTĂRII PROCESELOR PSIHICE

Condițiile dezvoltării psihice trebuie raportate la vârsta copilului și la mediul in care trăiește.

Perioada preșcolară poate fi impãrțită in trei perioade

a preșcolarului mic ( 3-4 ani )

a preșcolarului mijlociu ( 4-5 ani )

a preșcolarului mare ( 5-6-7 ani )

Subperioada preșcolară mică este caracterizată printr-o creștere a intereselor, aspirațiilor și dorințelor în satisfacerea plăcerii de exploatare a mediului. Atitudinea copilului, la aceastã vârstă, față de realitate este circumspectă, deoarece predomină încă egocentrismul.

În plan afectiv este instabil, trece cu rapiditate de la o stare la alta, trăiește foarte intens emoțiile. Aceeași instabilitate o întâlnim și la nivelul motricitătii, este neîndemanatic face miscări bruște, insuficient coordonate. Manifestă interes pentru adulți, adresează acestuia numeroase întrebări în lanț, un raspuns devenind pretext pentru o nouă întrebare. Acest joc mintal este practic, cu multã voluptate fapt care îi exasperează adeseori pe adulți.

Receptivitatea preșcolarului mijlociu față de lume îi dezvoltă percepția. Se amplifică limbajul, puterile imaginative și creative ale copilului. Se conturează caracterul voluntar ale celor mai multe din procesele psihice (memorie, imaginație, etc). Preșcolarul mijlociu renunță uneori la dorințele sale trecătoare, demonstrează că are loc un început al organizării voinței. El devine mai sensibil la evenimentele din jurul său și este capabil sã facă aprecieri, relativ corecte față de comportamentul altora.

Subperioada preșcolară mare se caracterizează printr-o manifestare, a unei mai mari adaptări și inteligențe, ca urmare a înțelegerii mai adecvate a situațiilor și a raporturilor de cauzalitate în producerea evenimentelor. De pe acum începe pregătirea pentru școală, pentru noile responsabilități care îi vor reveni și mai ales pentru competiția școlară căreia va trebui să-i facă față.

Devine mai atent, imită discret conduitele adulte și participă la activitațile care îl interesează cum ar fi: desenul, muzica, artizanatul, colajele, construcțiile sau mozaicul. Crește interesul pentru serbări, teatru, poezie și în general pentru organizarea de acțiuni apropiate de cele adulte. (Emil Verza, ,,Omul, joaca si distracția” , Bucuresti , 1978)

Una dintre nevoile fundamentale pe care o resimte copilul la această vârstă este nevoia de mișcare. Se are în vedere nu atât mișcarea referitoare la contracțiile musculare sau la deplasările în spațiu, ci mișcarea introdusă în actul motor. Preșcolarul găseste o adevarată plăcere în a intreprinde tot felul de acțiuni: imită ceea ce fac adulții, își însoțeste și subliniază cuvintele prin gesturi, își exprimă stările emoționale prin mimică și pantimimică. Datorită libertății și spontaneității, motricitătii dar și armoniei ei, această perioadă a fost numită „vârsta grației". Spre vârsta de 6 ani când copilul se pregătește pentru școală, grația se estompează în favoarea forței. Prin toate aceste comportamente acționale, prin contactul nemijlocit cu obiectele din jur se îmbogățește experiența copilului și se înlesnește accesul la cunoașterea unor noi calități a fenomenelor, ceea ce stimulează dezvoltarea activitații psihice.

La vârsta școlară mică asistăm la o mare extensie a spațiului în care se "mișcă" copilul. Interiorul locuinței va fi complectat cu exteriorul ei la care se va adăuga interiorul și exteriorul școlii. Astfel el va „cuceri" nu doar strada din fața casei ci și strada pe care merge la școală. Copilul vrea să afle, să stie cât mai multe lucruri, curiozitatea lui este vie și permanentă. Ca urmare procesele senzorial — perceptive sunt „obligate" să suporte o serie de transfomări. Inainte de intrarea în școală copilul se caracterizează prin instabilitate emoțională, predominand afectele. Dinamica sentimentelor este legată de creșterea gradelor de conștiință a propriei activități și a relației cu ceilalți. Se dezvoltă propriile dorințe si aspirații. În această perioadă are loc creșterea sensului moral – afectiv al conduitei generale, dezvoltarea sentimentelor și stărilor afective legate de relațiile afective impuse de școală și aprecierea socială a acțiunilor lor. Tot în această perioadă se dezvoltã sentimentele intelectuale.

Copilul înțelege și resimte tot ceea ce se întâmplă în familie, conflicte, certuri, despărțiri. Sunt semnificative pentru copil relațiile pozitive cu părinții sau, dimpotrivă, atitudinile de renegare, de rejectare a unora din părinți. Relațiile afectuoase dintre părinte și copil, cât și relațiile dintre părinți conduc la structurarea pozitivă a personalității. Pentru a alege conduita educațională corectă, adecvată părintele trebuie să își cunoască foarte bine copilul. Această cunoaștere trebuie să țină cont de părerea celorlalți, a învățătorului, a psihologului și medicului. Utile pentru activitatea educațională a părintelui sunt și cunoștințele legate de caracteristicile de vârstă.

Școala și activitatea de învățare, prin cerințele specifice determină modificări în toate planurile activității psihice a copilului. În această perioadă, la nivelul personalității se structurează trebuințele, intereselinteresele și atitudinile. Evoluția personalității se realizează concomitent cu dezvoltarea interrelațiilor sociale și valorificarea noilor experiențe de viață. Dezvoltarea intereselor sociale sunt determinate de viața socială, în general și viața școlară, în particular. Am văzut că relațiile defectuoase dintre părinți și copii au efecte negative (agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate, anxietate etc.). Toate acestea se răsfrâng negativ la nivelul întregii activități școlare. Armonizarea relațiilor părinte-copil, o viață de familie echilibrată și afectuoasă dezvoltă trăsături de personalitate opuse celor enumerate mai sus: copilul are încredere în forțele proprii, se adaptează ușor vieții școlare și dobândește un real echilibru emoțional. Rolul învățătorului este foarte important. El devine "model" pentru școlar, este cel care îl face să înțeleagă mai repede și mai bine informațiile transmise. Modul în care el apreciază școlarul (corectitudinea, lipsa favoritismului) dezvoltă la copii simțul propriei valori.

Dezvoltarea sociabilității școlarului mic se manifestă evident tot în activitatea școlară prin relațiile cu ceilalți copii și se dezvoltă prin joc. La acest nivel de vârstă jocul capătă valențe noi. Copiilor le plac jocurile cu subiect, cu roluri. Jocul devine mai bine organizat, regulile sunt respectate mai riguros, iar spre finalul acestei perioade sporește caracterul competitiv al acestuia.

Perioada școlarului mic se caracterizează, din punct de vedere social, prin apariția prieteniilor, copiii devenind mai puțin dependenți de părinți și mai interesați de colegi, de prieteni.

Prietenia se leagă prin apariția unor interese și activități comune. Ei își dezvoltă comportamente asemănătoare, preferă același gen de literatură, se exprimă asemănător, au aceleași păreri despre anumite persoane. Dezvoltarea socială, spre sfârșitul acestei etape, pregătește terenul pentru cea imediat următoare – pubertatea.

Sensibilitatea copilului se adâncește și se restructurează. Astfel sensibilitatea vizuală și cea auditivă trec pe primul plan, deoarece ele captează prioritar informațile. Sensibilitatea tactilă este mai puțin coordonată și se subordonează văzului și auzului. Se dezvoltă mai mult auzul verbal și cel muzical fapt care dă posibilitatea recunoașterii obiectelor după auz sau după sunetele pe care le scot la atingere, lovire, ciocnire.

Senzatiile sunt subordonate și integrate percepțiilor.

Percepțiile se desprind treptat de particularitățile concrete ale situațiilor, centrarea pe obiect, pe caracteristicile lui reale, obiective, find mult mai evidentă. De o mare importantă în dezvoltarea percepției formei obiectelor este modelajul ca și încercarea de redare prin desen.

Reprezentarile dau posibilitatea copilului să evoce situații și obiecte în absența acestora. Cu cât descrierea unui obiect este mai bogată, cu atât ea se bazează pe un suport intuitiv sugestiv și cu atât reprezentarile școlarului vor fi mai clare si mai stabile.

Intelectul este deosebit de sensibil la modificări, transformări reorganizări și este supus unei evoluții constante și determinante pe întreaga durată a vieții omului.

Gandirea școlarului este preconceptuală sau cvasiconceptuală. Ea operează cu ajutorul reprezentărilor și a percepțiilor. Caracterul intuitiv al gândirii produce dificultăți în desprinderea de imagine și în reflectarea ansamblului elementelor cu care se operează. H. Wallon este de parere că în perioada școlară mică cunoasterea și gândirea se antrenează în structuri insulare. L.S. Vîgotski descrie zone de examinare de maxim interes în jurul cărora devin active formele intelectuale ale operativității gândirii și de organizare a cunoștințelor. J.Piaget consideră ca școlaritatea este o perioadă de organizare și pregatire a dezvoltarii gândirii.

Limbajul impune gândirii exigențele sale culturale, contribuind în felul acesta la restaurarea ei. Prin intermediul limbajului, copilul își lărgeste contactul cu cei din jur, realizează noi achiziții odată cu îmbogațirea experiențelor sale de vârstă. De la limbajul situativ, specific antepreșcolarității, se face trecerea la limbajul contextual. Specific pentru școlari mici este, nu doar predominarea uneia sau alteia dintre cele două forme de limbaj ci și apariția treptată din limbajul monologat a unei noi forme și anume a limbajului interior. În planul emiterii sau a articulării ca urmare a insuficentei dezvoltări și sincronizări a mișcărilor elementelor aparatului fono-articulator, se mai mențin unele dificultăți concretizate în omisiuni, deformări , substituiri, inversiuni de sunete si uneori silabe și cuvinte. Materialul necesar desfășurării normale a gândirii și limbajului este furnizat de realitate, de povestirile adulților, dar și de propria memorie a copiilor.

Memoria capată caracteristici psihice și sociale importante, mai cu seamă datorită vorbirii. Psihologi ca Decroly, Claparede si J. Piaget au subliniat virulența memoriei în joc. Ca urmare a memoriei, copilul intuiește cerința fixării sarcinilor de joc. Activă este și în învățarea de poezii și în reproducerea lor. Reproducerea are însă unele aspecte în care se evidentiază o oarecare rigiditate. Astfel copilul nu poate continua recitarea unei poezii dacă este întrerupt. Dacă la vârsta antepreșcolară predomină memorarea involuntară și cea mecanică, în preșcolaritate devin tot mai evidente formele intenționate și logice ale memorării. Ele sunt posibile mai cu seamă mai ales ca efect al dezvoltării gândirii și limbajului ce contribuie la ordonarea si dinamizarea întregii activități psihice pe măsura dezvoltării calităților memoriei conținutul celor memorate se îmbogățește iar reactualizarea acestuia se declanșează mai ușor.

Imaginația la copilul școlar mic contribuie la constructorii posibilului la înțelegerea vieții anterioare.

Afectivitatea parcurge și ea un traseu interesant în dezvoltarea școlară. Unele stări afective, se dezvoltă și pe bază de imitație, când copiii adoptă trăirile celorlalți, în special ale mamei. Îi este teamă de acele animale de care îi este teamă și mamei, îi plac anumite alimente pe care le preferă și mama sau alt membru al familiei. În colectivitatea de la școală sau în cea de joacă spectrul stărilor afective ale copilului se extind de la nivelul membrilor familiei la învățătoare și cu copiii care vin în contact. Apare comportamentul copilului în așa numitul „sindrom al bomboanei amare” (copilul primeste o recompensă nemeritată și constientizează acest fapt emoție penibilă). 

J. Piaget a analizat constituirea schemelor morale prin modele parentale, dar acordând importanța rolul imperativ al regulilor prin acțiunea consecințelor.

Copilul interiorizează din viața de familie sau școală și interiorizează recompensele ori pedepsele, iar părinții și învățătoarea au întotdeauna dreptate.

Colectivul generează securitate, situații de emoții comune, de veselie, entuziasm, mândrie, stări de vinovație, etc. Toate aceste aspecte apar și se dezvoltă în relația copilului cu părinții, adulții și se concretizează în formele conștiinței morale și a imaginii de sine.

I.4. FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA NUCLEULUI DE PERSONALlTATE LA ȘCOLARII MICI

Spre deosebire de antepreșcolaritate care a fost debutul personalității, școlaritatea este perioada formării inițiate a personalității, perioada apariției primelor relații și atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului. La vârsta școlarității, ,,tabloul" copilului este total modificat. Locul motivelor biologice este luat treptat de motivele și trebuințele sociale ale acestuia. Comportamentele copilului încep să devină unitare, coerente.

Școlarul mic devine capabil de a se întrista atunci când este recompensat pe nedrept (apariția „ sindromului bomboanei amare ", la care ne-am referit mai inainte). Un rol important in formarea personalitații il are jocul mai ales cel bazat pe roluri.

La fel de importante pentru formarea personalității școlarului sunt și stilurile comportamentale parentale. Acestea se impun ca modele însușite de copil prin imitație. Părinții pot fi mai calmi sau mai irascibili, mai permisivi, mai indulgenți sau mai restrictivi și punitivi. Ei se pot comportă într-un fel sau altul în funcție de copil, de comportamentul copilului la un moment dat sau de situația creată. Stilul parental influențează gradul de reținere sau de agresivitate al copilului, comportamentul lui prosocial, el facilitează sau perturbă elaborarea imaginii și conceptiei despre sine a școlarului, sau el poate favoriza sau intârzia elaborarea valorilor morale sau dezvoltarea competenței sociale.

Psihologul american ( W.C. Becker 1964 ) a propus tip model al stilurilor parentale, bazate pe trei dimensiuni polare:

– permisivitate – restrictivitate

– căldură – ostilitate

– detașare calm – implicare emoțional anxioasă

Acest model sugerează posibilitatea combinării celor trei dimensiuni, combinare din care derivă nu numai multitudinea stilurilor comportamentale, ci și multitudinea efectelor practicării lor.

Dacă am lua in considerare fiecare dimensiune separat de celelalte am ajunge la erori. De exemplu, am putea crede că două mame permisive iși cresc copii la fel. În realitate, dacă una este calmă cu copiii iar cealaltă rece, ostilă efectele vor fi total diferite. Astfel :

– părintele calm permisiv și cald => democrat

– părintele ostil restrictiv și rece => autoritar

– părintele calm permisiv si ostil => indiferent

Combinarea dimensiunilor arată existenta unor diferențe critice în stilurile parentale. Acestea sunt cele care contribute la formarea personalității copilului școlar mic.

Cele mai importante achiziții la nivelul personalitații școlarului mic sunt: extensia "Eului ", formarea conștiinței morale, socializarea conduitei

I. 4. 1. EXTENSIA EULUl

Psihologul american Gordon W. Alport, care a studiat procesul elaborarii ontogenetice a „Eului ", a arătat ca până la 3 ani acesta a parcurs trei mari etape:

– simțul Eului corporal

– simțul unei identități de sine continue

– respectul față de sine și mândria

În perioada școlară se mai adaugă două aspecte importante care sporesc individualitatea copilului. Este vorba despre ceea ce Alport numeste “existența Eului" și imaginea Eului. Existența Eului presupune lărgirea sferei sale de cuprindere și determină gradul de dezvoltare a personalității copilului. Al doilea aspect se caracterizează printr-un început rudimentar de conștiință a copilului care începe să-și dea seama ce asteaptă părinții de la el.

I. 4. 2. CONȘTIINTA MORALÃ

Apariția conștiinței morale a copilului școlar mic este strâns legată de imaginea de sine a acestuia. Copilul își formează imaginea de sine prin preluarea ei de la părinți așa încât să intre și atitudinile, exigențele, interdicțiile și explicațiile părinților. Conștiința morală reprezintă una din achizițiile cele mai importante ale școlaritații, deoarece ea permite copilului să se conformeze exigențelor sociale ce-i sunt impuse. Una dintre căile formării conștintei morale este cea a dezvoltării sentimentelor de dragoste, atașament, admirație față de adulți .

Jean Piaget consideră că există un paralelism între constituirea conștiinței logice și a conștiinței morale. Se poate spune că la preșcolari și școlarii mici întâlnim o conștiintă morală primitivă controlată mai ales pe sentimente și nu pe rațiune, de sisteme de valori împrumutate de la adulți și nu pe sisteme de valori personale și nici colective.

I. 4. 3. SOCIALIZAREA CONDUITEI

Contextul în care are loc socializarea conduitei școlarului mic este contextul social, relațional. El este forțat să facă pasul de la existența solitară la existenta colectivă, de la atitudinea „fiecare pentru sine” la atitudinea „fiecare pentru alții”, iar din poziția de „spectator” la activitatea altuia, la cea de actor deci în interacțiunile sociale active.

La începutul preșcolarității (3 ani), ”altul” este perceput ca o amenințare. La vârsta de 4 ani „celălalt” devine obiect de identificare, copilul dorind sa fie și să acționeze așa cum este și așa cum acționează acesta. La 5 ani ,,altul” este perceput ca partener egal de activitate dorințele lui fiind luate in considerare.

Pe acest fond interrelațional încep să se formeze unele trasături caracteriale. Contradicția dintre dorințele și aspirațiile extinse ale copilului și posibilitățile sale de satisfacere pot duce spre instalarea unor trasături caracteriale pozitive (sensibilitatea pentru adevăr, încrederea în forțele proprii) sau negative (minciuna, laudăroșenia). De exemplu, dacă într-o familie se cultivă nesăbuit dorințele, pretențiile copilului, dar se neglijează dezvoltarea initiațivei, implicării personale în activitate, echilibrul, apar grave disfuncționalități în relațiile copiilor cu cei din jurul său, ce iau ”criza negativismului infantil”.

Socializarea conduitelor copiilor și apariția unor trăsături caracteriale are loc în contextul jocului și al activităților obligatorii, iar relațiile interpersonale și cele de grup sunt principalele modalitãti de relaționare.

Diverși autori sunt tentați să deosebească două forme de socializare a școlarilor. Prima este sociabilitatea (adaptarea socială) și constituie latura pasivă a conduitelor sociale iar cea de-a doua este capacitatea socială concretizată în autonomie, inițiative, pericole de a face ceva. Educarea sociabilității se face prin încredințarea unor sarcini și responsabilități sociale, prin antrenarea copiilor în jocuri și activități colective sau prin recompensarea lor pozitivă.

II ROLUL FAMILIEI ÎN SOCIETATE

II. 1. FAMILIA ÎN TRECUT ȘI ASTĂZI

Una dintre caracteristicele speciei noastre este că ființa umană nu trăiește singură, izolată în mediul ei. Datorită inteligentei sale și capacității extraordinare de comunicare pe care i-o oferă limbajul, ființa umană și-a organizat viața în colectivități și grație acestui fapt nu numai că a putut să supraviețuiască, dar a ajuns efectiv stăpânul planetei noastre.

Dintre toate grupele de interes, aceea care se impune atât sociologului cât și psihologului și istoricului, este familia.

Dincolo de ereditatea filogenetică, familia este aceea care transmite copilului, prin cod genetic, specificitatea ce ține de genotip. Ea este primul media social și primul cadru „fizic” cu care ia contact copilul și în același timp exercită primele influențe educative și cele mai constante in timp. (R. M. Niculescu, 1999)

II. 2. FAMILIA – MEDIU NATURAL DE DEZVOLTARE A COPILULUI

În esență, copilul este o ființa în evoluție, o ființă a cărei activitate este apreciată după mediul familial în care se dezvoltă, mai tolerant sau mai sever, mai tandru sau mai aspru, mai calm sau mai conflictual. Familia este cea care răspunde trebuințelor elementare ale copilului, de afecțiune si de protecție. Aceasta este condiția sine que non pentru că această ființă fragilă să învețe să se construiască pe sine în raport cu ceilalți, să efectueze primele experiențe sociale și experimentale. Familiile se deosebesc între ele prin ceea ce psihopedagogii numesc, formula specifică dată de numărul și vârsta membrilor ce o alcătuiesc, de starea economică si culturală, de gradul de coeziune a membrilor săi, de prezența ambilor părinți sau de absența unuia dintre ei, de prezenta altor persoane care intervin în creșterea copiilor.

Pentru copil în mod ideal familia reprezintă „trinitatea” în care el constituite ființa cea mai mica, în stare să cunoască adulții să-i imite și să raspundă solicitării acestora.

Într-o familie numeroasă, cu mulți copii, frați și surori, în succesiunea venirii lor pe lume, fiecare la rându-i a fost „cel mai mic” și deci mai protejat. Ea este ca o cetate ce are rolul primar de a asigura apărarea copilului în fața unor agresiuni din afară, lipsuri, experințe dure cu mediul ambiental, pentru că treptat să-și subțieze zidurile pe măsură ce copilul crește și devine mai rezistent asigurându-i pregătirea și integrarea afectivă în viața socială.

Mediul familial nu acționează numai prin aspectele economice sau culturale; în interiorul familiei se conturează curenti afectivi ale caror efecte sunt suportate de toți membrii care o compun. Cea care primează însă în mediul familial este calitatea legăturii dintre părinți. Fluctuațiile raporturilor familiale, situațiile particulare cum ar fi pierderea unui părinte, divorțul, recăsătoria, adopțiunea, induc un dezechilibru și o instabiltate în universul copilului care își pun amprenta pe existenta sa ulterioară. Așa se explică faptul că la scară redusă fiecare copil constituie oglinda universului familial în care s-a dezvoltat, ca psihologia să nu se poată explica prin legile generale conturate de psihologia dezvoltarii ci presupune și in mod specific de a reacționa la mediu.

Astfel, mediul familial acționează asupra copilului ajutându-l să se încadreze și să se dezvolte în mediul celor care-l înconjoară. Într-un mediu familial dizarmonic este dificil să se dezvolte și să crească o personalitate care își structurează unitatea sa interioară.

De aceea, instituțiilor preșcolare și școlare le revine un rol deosebit în a echilibra, armoniza, compensa efectele nefavorabile exercitate de anumite medii familiale asupra dezvoltarii copilului.

În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și în atitudini, ordinea, cumpătarea, grija fată de lucrurile încredințate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun copiilor ce e bine si ce e rău, ce e drept si ce e nedrept, ce e frumos si ce e urât în comportamente. Aceste noțiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său și a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg și prieten.

Destinul și fericirea fiecărui copil sunt strâns legate de familie: aici el se naște, este educat, capătă forță. Familia este parte componentă a societății, în cadrul căreia are loc dezvoltarea caracterului copilului, formarea personalității viitorului cetățean. Sănătatea psihică și fizică, moralitatea individului și, în final, semnificația socială a personalității lui depind de educația în familie.

Familia este primul mediu social pentru copil, având un rol important și, în mare măsură, hotărâtor în educația lui. Familia condiționează asimilarea de către copil a regulilor și a normelor de comportament, formează stereotipul de atitudine față de mediul înconjurător. Un copil sănătos este cea mai mare fericire pentru părinți. Educația unui copil sănătos este datoria părintească și civilă a tuturor oamenilor. Încă din copilărie este necesar a forma o atitudine conștiincioasă față de sănătatea personală. Copiii nu se nasc cu cunoștințe despre ce e rău și ce e bine. Toate acestea ei le învață de la maturi, în special de la părinți.

Părinții trebuie să-și educe copiii nu numai prin cuvânt, dar și cu faptă, prin exemplul relațiilor din familie, prin modul lor de viață. Autoritatea părinților influențează în mare măsură educația copiilor.

În prezent, se remarcă două tendințe ale părinților la nivel național. Pe de o parte există o categorie de părinți, care se informează, sunt la curent cu noutățile nu doar din medicină ci și din alte domenii, totul pentru ca copilul lor să fie sănătos și să crească armonios. Acolo unde pregătirea lor este insuficientă (suport în efectuarea temelor) caută ajutor specializat (meditații la diverse materii unde copilul întâmpină dificultăți). O a doua categorie, din păcate foarte numeroasă, este cea împovărată de grijile materiale, cu o situația financiară precară. Situația economică de la nivel național determină prezența a tot mai multor șomeri. Cei care au un loc de muncă sunt dispuși să lucreze ore suplimentare pentru a îi convinge pe patroni că sunt angajați care merită păstrați. În tot acest timp, câte 8-10 ore pe zi, mii de copii rămân nesupravegheați. Rămâne la latitudinea lor dacă să facă sau nu temele, dacă să meargă sau nu în oraș cu prietenii. Părinții se pot implica puțin în supravegherea lor, după programul de muncă. Astfel, ceea ce ar trebui ca acești copii să facă (și aici intră și pregătirea pentru școală) este de foarte multe ori neglijat.

Modul sănătos de viață este o noțiune complexă și include mai multe componente de bază: respectarea regulilor și a normelor igienice, regimul de instruire, de muncă, de odihnă, de alimentare, activitățile motorii, lipsa deprinderilor dăunătoare, comportamentul ecologic corect.

II. 3. ELEMENTE DEFINITORII ALE VIEȚII AFECTIVE A COPILULUI DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ

Afectivitatea apare în acest caz ca un teren de întâlnire a incitaților de natură biologică și a reglementărilor sociale și intelectuale. Astfel, dacă trebuința de hrană și curățenie exprimă dezechilibru la nivelul organismului la un moment dat, existența sa nu este total independentă față de mediul social. Între fiziologic și social se produce o permanentă reglare pe planul trebuințelor, emoțiilor, dorințelor sentimentelor.

În primă instanță, echilibrul afectiv al copilului pare să fie condiționat tocmai de satisfacerea trebuințelor sale primare (hrană și curățenie, însoțite însă de atitudinea afectuoasă a adultului), vorbele calde, mângâierile, mimică și gestică ce au darul de a mări plăcerea copilului față de satisfacerea acestor trebuințe care devin tot mai umane.

Dacă la început adultul participă la bucuriile și tristețile sale, ulterior copilul află că și el poate fi o sursă de mulțumire și plăcere pentru cei apropiați. De accea caută și provoacă ocazii pentru a le produce plăcere, bucurie, pentru a se simți iubiți. Trebuințele organice se vor insera treptat într-o serie de dorințe sociale, iar acest proces de socializare începe să evidențieze participarea emoțională a copilului, element care constituie debutul vieții sale afective. Surâsul, râsul, aprecierea mamei induc copilului reacții de bucurie stimulând efectuarea activităților care sunt agreate de adult. Apariția unor persoane cunoscute poate provoca jenă și timiditate, iar eșecul în realizarea unor acte solicitate de părinți cum ar fi recitarea unor poezii sau recomandarea proprie prin nume și vârstă pot induce emoții negative de timiditate, tristețe sau chiar frică. De accea adultul, trebuie să intervină prin cuvinte ameliorative la situația de neplăcere căci exprimarea nemulțumirii, admonestarea ori luarea în derâdere pot alimenta ulterior anumite stări de dezadaptare cum ar fi frustrările, tristețea, resentimentele.

H. Wallon studiind antagonismul dintre emoții și viața motorie și intelectuală a explicat modalitatea prin care viața emoțională poate apărea simultan ca declanșatoare și inhibitoare a procesului de adaptare. Acest fapt se explică prin aceea că anumite automatisme și reprezentări nu funcționează niciodată fară incitații afective. Această concluzie are o importanță deosebită pentru educație în sensul că educarea vieții afective (emoționale) nu se poate limita la diminuare sau eliminarea efectelor negative ale emoțiilor ci trebuie să meargă spre socializarea lor, utilizind efectele lor dinamogene. Eliminarea efectelor negative înseamnă evitarea riscurilor brutale care ar putea conduce la anxietate, mohorâre, agresivitate. Bucuria, calmul, încurajarea, constituie condițiile unei dezvoltări echilibrate.

La copilul școlar sentimentele apar ca expresie a unei angajări a personalitații, ca unitate, ele se învață, în cursul raporturilor interpersonale. Ph. Malrieu afirmă că: ‘’sentimentele se formează in același timp cu marile atitudini ale personalitații, ele sunt instituite in sensul sociologic al acestui termen prin comportamente sociale ce variază in funcție de civilizații.

II.4. FAMILIA — MEDIU AFECTIV FAVORIZANT DEZVOLTĂRII NORMALE A COPILULUI

Paul Osterrieth consideră că poate astăzi se exagerează specificitatea și constanța care se atribuie rolului deținut de fiecare dintr părinți, tabloul tradițional al familiei modificându-se în ultimele decenii, grație puternicei industrializări (pag.132 — 133). Locul unde copilul învață să fie iubit și să iubească cu mult inainte de a fi în stare să facă ceva practic, rămâne totuși familia.

Familia, ca mediu afectiv constituie școala sentimentelor deoarece copilul se simte iubit si deci are sentimentul de protecție, de siguranță simtindu-se membru al familiei se integrează in normele și regulile grupului, conformandu-se autoritătii care se exercită asupra sa.

Respectarea acestor norme presupune un continu autocontrol, iar ulterior sentimentul de siguranță și integrare îi dă încrederea de a avea initiațive proprii și de a acționa conform acestora. Reversul acestei evoluții firești, atitudinea de neacceptare, atunci când nu se iau în considerare valorile proprii ale copilului, posibilitățile și limitele lui reale, conduc la o atitudine de supraprotecție sau uneori de respingere din partea părinților și la inconștiență și instabilitate din partea copilului.

Anxietatea, dependența prelungită, agresivitatea, labilitatea sunt cateva trăsături care caracterizează o personalitate slabă. Pentru copilul neformat și cu existența nesigură mama este reprezentantă lumii, a vieții tuturor generațiilor trecute și viitoare, hrana și spiritul acestei lumi în care a intrat.

Comportamentul mamei îl va influența cât timp va trăi. Încă există mame demisionare, mame cu o atitudine inconstantă, labilă, uneori tiranică. Având în vedere însă faptul că la început copilul trebuie să se identifice cu mama și numai apoi îi apare dorința de libertate și de a deveni „alt fel", mama trebuie să primească informații de psihologia și pedagogia copilului care sa-i orienteze conduita educativă.

Procesul de identificare cu imaginile parentale, adaptarea apoi a unei atitudini asemănătoare sau opuse celor observate la părinți, îndepărtarea mai târziu de aceste modele este o condiție pentru dezvoltarea biopsihică a copilului și afirmarea originalității Eului propriu, un Eu care adună în el sinteza unor generații.

Carența (insuficiența afectivă maternă) sau decesul mamei constituie o gravă frustare pentru copil, aceasta cu atât mai mult cu cât înseamnă nu numai dispariția ființei iubite, ci și prăbușirea sentimentului de siguranță. Absența mamei poate atrage consecințe grave pentru dezvoltarea individului mai ales în ceea ce priveste elaborarea personalității sale afective și în domeniul inițierii pentru viața concretă. Deznădejdea copilului trebuie respectată, dar rolul mamei poate și trebuie suplinit de tată și de bunici. Rolul patern în acest caz nu se rezumă la un înlocuitor al mamei. El devine o personalitate centralã care polarizează forțele complexe ce contribuie la formarea caracterului, a personalității copiilor săi.

Puterea, agresivitatea, autoritatea excesivă evidențiată în multe anchete psihosociologice ca fiind trăsături generale atribuite figurii paterne, nu constituie elemente cu un efort benefic supra formării copilului. Este nevoie de suplețe, prezență, angajare autentică, generozitate și sensibilitatea tatălui în realizarea copilului ca om.

Stima morală a copilului față de pãrinți, afirmarea demnității proprii prin creațiile și realizările lor, valorizarea socială sunt numai câteva dominante care se conturează treptat pe parcursul dezvoltării variabile profund influențat de climatul afectiv din familie. Prin tot ceea ce fac părinții ei trebuie să dovedească nu doar că știu să dea lecții, ci și că trebuie să se dedice unui ideal.

Pentru ca să aibă copilul dorințe bogate și superioare, familia trebuie să-i ofere în primul rând experiențe complexe și în introducerea sa în viața socială începand cu cunoașterea naturii, a operelor estetice, activitaților intelectuale. Numai o familie echilibrată cu simțul responsabilității fiecărui membru, unul față de altul, va realiza o disciplinare a afectivității fapt care în esență nu poate fi separat de celelalte dimensiuni ale educației, în speță educația intelectuală și morală.

O altã componentă, a sentimentului de apartenență la familie, de acceptare de valoarea care condiționeaza siguranța resimțită de copil este autoritatea exercitată de adult. Paul Osterrith afirma că: „exercitarea autoritatii adulte comportă un nedezmintit aspect pozitiv, chiar din punctul de vedere subiectiv al copilului: nu exista oare împrejurari cand e bine și liniștitor să asculti, să afli cum trebuie sa procedezi.”

A fi acceptat de un grup înseamnă a cunoaște dispozițiile și regulile care guvernează viața grupului, copilul are mare nevoie să știe ce este permis și ce este oprit înainte de a putea lua singur decizii, iar dacă nu știe să respecte anumite limite riscă "să-și instrăineze afecțiunea grupului și să se izoleze de cei care îl fac conștient de propria valoare și forță".

Autoritatea, este cea care întărește sentimentul de siguranță al copilului. Ea, nu numai că îl ocrotește pe copil împotriva unor pericole externe pe care acesta le poate ignora, dar mai ales îl ocrotește împotriva pericolelor psihice în care îl pun propiile-i impulsuri." Notiunea de acceptare a copilului, se înrudrește strâns cu aceea de considerație pozitivă" internațională. Eficacitatea și valoarea acesteia din urmă, în perspectiva psihoterapiei și dezvoltării persoanei, au fost subliniate de Carl Rogers. Ea definesțe esențial stima, considerația acordată individului, indiferent de comportarnentele sau calitatea prestației lui.

Sentimentul de siguranță depinde de urmãtoarele condiții: protecție împotriva loviturilor din afară, satisfacerea trebuințelor elementare, coerența și stabilirea cadrului de dezvoltare.

Sentimentul de a fi acceptat de ai săi ca membru al familiei : să fie iubit, să dăruiască dragostea, să fie izvor de bucurie și de multumire pentru adulti; sã fie condus si indrumat.

Ca ființã umanã : să i se accepte caracteristicile individuale, să aibă posibilitatea de acțiune și experiență personală , să aibă asigurată o anumită arie de liberate.

II.5.INFLUENȚA MODELELOR COMPORTAMENTALE PARENTALE ASUPRA PERSONALITĂȚII ȘCOLARULUI MIC

“Copiii au nevoie mai mult de modele, decât de critică”

Joseph Joubert

Familia este factorul cu cea mai mare contribuție, de care școala trebuie sa țină seama. Se stie că pentru marea majoritate a școlarilor, școala este cel de-al doilea factor care exercită influențe puternice asupra formarii personalitații lor.

În mod natural familia emite primul factor care contribuie la structurarea componentelor de

bază ale personalității copilului. Paul Osterrith notează: „Copilul se gasește astfel introdus de la început într-un eșantion foarte reprezentativ al societății, cu diversitatea ei de persoane, cu încrucișarea de generații, cu prezența la un loc a trecutului și a viitorului și cu profundă solidaritate care leagă între ei pe toți membrii … ”

Părinții contribuie la dezvolatrea psihică a copiilor lor, nu atât prin vorbe cât prin faptele lor, prin viața comună și interacțiunile de fiecare zi. Shaffer Ann Birch, a descris modelele interacționale ale copiilor cu părinții, care apar ca răspuns la activitățile acestora din urmă și joacă un rol important în dezvoltarea color mici.

Contribuția mare a familiei la modelarea comportamentelor copiilor și la dezvoltarea personalitații lor se explică pe de o parte prin capacitatea de învățare și deosebita lor receptivitate la ceea ce vine de la părinți și pe de altă parte prin felul în care părinții răspund nevoilor lor. Legătura afectivă foarte puternică ce se stabilește între copil și mama sa îl face pe acesta să preia foarte repede și ușor gesturi, mișcări, acțiuni, expresii faciale, structuri verbale, atitudini și comportamente sociale.

Procesul acesta este însă dependent și de modul în care părinții reactionează la manifestarile copilului. Acest aspect diferențiază puternic dezvoltarea copilului față de familie, față de cadrul specific instituțiilor de ocrotire.

Dragostea părinților față de copii îi face să reacționeze într-un mod specific la cerințele lor, iar acestora din urmă să trecă de la răspunsuri generate de pulsiunile lor fiziologice la conduite socializate.

Se știe că cei mici imită imediat ceea ce fac părinții, chiar dacă gesturile nu li se potrivesc totdeauna; comportamentele însă se vor selecta și vor fi păstrate numai cele necesare, acestea fiind apoi repetate și consolidate.

Comportamentele care se însușesc prin învățare intenționată se vor înmulți și se vor complica treptat, odată cu creșterea copilului. P. Osterrieth sublinia faptul că: „nici o altă instituție, oricât ar fi de calificată, nu este atât de direct sensibilă la exprimarea trebuințelor, la manifestarea slăbiciunilor sale, a potențialului de dezvoltare a copilului, fiindcă nici o altă instituție nu cuprinde ființe atât de legate de copil, în mod atât de direct și atat de vital ca tata sau mama. ”

Cercetătorii au evidențiat unele din cele mai frecvente și mai semnificative reacții ale părinților, cum ar fi „răspunsul prin contingenta”, care este reacția imediată și pozitivă la provocarile care vin din partea copilului: un suras, intinderea mainilor catre adult, etc. O astfel de reacție a părinților a fost numită „raportare socială” și constă în faptul că un copil care se află prima dată în fața unei situații sau a unui obiect cu totul nou este în primul rând atent la reacțiile părinților și apoi își construiește propriul răspuns.

Succesul acțiunilor educative ale părintilor sunt condiționate de climatul socio-afectiv din familie și de concepția educativă după care părinții se orientează. Din acest punct de vedere există evidente diferențe între familii și rezultatele acțiunilor lor educative.

Cercetările au evidențiat mai mult dimensiunile de analiză și caracterizarea climatului, dintre acestea, mai ales trei sunt cele mai folosite, și anume:

acceptare – respingere ;

permisivitate-restrictivitate ;

căldură afectivă – indiferență afectivă;

Acceptarea inseamnă în primul rând a privi copilul ca pe o ființă distinctă, care se manifestă atât în concordanță cu ce-și doresc părinții, cât și altfel decât după prescripțiile lor. Osterrieth spune că: „A accepta înseamnă a accepta dorința aprinsă de a explora și a face incercari cu mainile lui, a accepta acest efort de descoperire și inventie care incepe chiar din leagan și nu se termină niciodată.”

Copilul acceptat de către părinții lui va beneficia de interacțiuni pozitive cu aceștia, se va dezvolta armonios, va avea încredere in sine, va comunica ușor, se va integra bine în grupuri, va manifesta comportamente sociale adecvate în toate împrejurările.

Celalalt pol al acestei dimensiuni, respingerea, are marcante influențe negative asupra copilului. P. Symonds a constatat la copiii respinși de familiile lor prezintă următoarele particularități: instabilitate afectivă, iritabilitate, lipsa de interes pentru școală, antagonism social, perceperea autorității parentale ca fiind dură și ostilă. Acești copii manifestă frecvent comportamente agresive, revoltă, ostilitate inclinație către vagabondaj și furt.

În ceea ce privește cea de-a doua dimensiune, permisivitatea – restrictivitatea ea are efecte polare asupra atitudinilor și comportamentelor copiilor încă de la vârste mici. Permisivitatea se referă la faptul că dezvoltarea copilului presupune trăirea de către acesta a unor experiențe variate și posibilitatea de a acționa fară teama permanentă de pedeapsă din partea părinților. „Nu există explorare sau experiență fară inițiative personale și deci fară libertate” spune P.Osterrieth. Părinții trebuie să accepte, spune același autor, și „riscurile pe care și le asumă copilul în setea lui de aventură”, să înțeleagă că este necesar „…a lăsa copilul în pace, a nu-l obliga să poarte tot timpul zgardă, a lăsa frâu liber determinărilor proprii; momentele de libertate nu sunt deloc lipsite de consecințe favorabile pentru evoluția lui.”

În asemenea condiții copilul își dezvoltă inițiative, curajul independenta, încrederea în sine. Totodată familia îi apare ca locul în care se simte liber și în care nu-l pândesc la tot pasul dezaprobări, interdicții, pedepse.

Părinții restrictivi au asupra copiilor lor manifestări inverse celor de mai sus. Ei sunt convinși ca numai așa vor asigura cea mai bună educație. Deseori ei văd lumea din afara familiei ca fiind amenințătoare, periculoasă și atunci își pun restricții la interacțiunea cu aceasta.

Tind să-și protejeze exagerat copiii și să-i țină ca într-un incubator și fără voia lor, contribuie la instalarea neîncrederii în sine a acestora, la construirea unor imagini false asupra societății în ansamblu. Comportamentele care apar la acești copiii sunt de retragere din câmpul relațiilor sociale, de evaziune, evitare, pasivitate, dependentă de altul etc.

A treia dimensiune, căldura afectivă – indiferență are, la rândul ei, puternice influențe asupra dezvoltarii psihice. Copilul trebuie să știe ca părinții sunt bucuroși că îl au și că reprezintă o valoare pentru ei.

P.Osterrieth atrăgea atenția asupra faptului că „dragostea trebuie să se exprime printr-un limbaj limpede … însă un limbaj care nu e alcătuit numai din cuvinte” (pag.62). Cele mai frecvente manifestări ale dragostei părinților față de copiii lor sunt : calitatea îngrijirilor, gingașia contactelor zilnice, plăcerea jocului cu copilul , bunăvoința, bucuria cu care este întâmpinat copilul la revenire acasă, interesul pe care îl arată față de faptele copilului, timpul zilnic pe care îl consacră comunicarii, jocului și acțiunilor comune cu copilul.

Un copil iubit de părinții săi este securizat afectiv și dezvoltarea lui psihică este favorizată. Ross Campbel spune că: „o împlinire adecvată a nevoilor emoționale este piatra de temelie a unei educații eficiente.”

În aceste condiții, copilul se dezvoltă ca o persoană autonomă puternică, încrezătoare în sine și în alții, simțindu-i totodată, alături pe părinții lor în orice situatie s-ar afla. „Fiindcă este un mediu mai ales afectiv, familia constituie o adevãratã școalã a sentimentelor; in acest fel familia modelează personalitatea copilui in dimensiunile sale fundamentale.”. Copilul trebuie să simtă iubirea necondiționată a părinților și nu doar pe aceea legată numai de succesele lui și de respectarea strictă a cerințelor lor. .

Indiferența afectivă a părinților față de copiii lor poate avea mai multe cauze: imaturitatea afectivă, nepotrivită cu rolurile parentale, suprasolicitările profesionale: lipsa unor cunoștinte cu privire la nevoile afective ale copiilor; prezența unor trăsături de personalitate cum ar fi: comoditatea, nesiguranța și scepticismul în legătură cu eficiența educației, neglijarea generală a relațiilor cu alții. R. Vincent considera că părinții "… sunt suficient de disponibili pentru copiii lor."

Cele mai frecvente rezultate ale indiferenței afective parentale sunt : lipsa de orientare în viață, nesiguranța comportamentelor, lipsa de incredere in oameni, tendința de a realiza atașamente afective față de prsoane din afara familiei, fără a exista discernamânt în alegeri, lipsa modelelor de conduită adecvată în situații dificile.

Prin urmare familia este un mediu foarte necesar dezvoltarii fizice și psihice a copilului. Ea îndeplinește roluri formative specifice și de neînlocuit. Dar familiie nu sunt egale din punctul de vedere al prestațiilor educative. În acelasi timp oricât de bogată ar fi viața de familie și oricât de bune ar fi relațiile din cadrul ei, familia singură nu poate asigura toate nevoile de dezvoltare ale copiilor.

De aceea, intrarea în școală a copilului va intregi gama acțiunilor și relaților necesare dezvoltării sale. De acum încolo evoluția lui depinde de modul în care vor acționa împreună școala și familia. Dar copiii care provin din familii așa de diferite se comportă diferit și trebuie tratați diferențiat. Sub influența familiei pot apărea cel putin urmatoarele situatii:

a. copiii au comportamente pozitive, corespunzătoare numai

pentru unele situatii ;

b. unii pot manifesta conduite neadecvate, negative

c. la alții pot să lipsească unele atitudini și comportamente pentru că familia nu are ocazii să le formeze

Învătățoarele vor lucra altfel cu copiii care se manifestă diferențiat au nevoi deosebite de dezvoltare, cer intervenții educaționale chiar individualizate. În cazul celor ce provin din familii care au avut influențe pozitive dominante și comportamentele lor sunt eficiente și pozitive, școala urmărește consolidarea lor și extinderea în noi situații.

Dacă unii copiii au deja formate atitudini de respect pentru alții învățătoarea nu trebuie să piardă ocazia valorizării copilului și astfel, să-l facă să se simtă mândru că le stăpanește și cu sigurantă acesta le va repeta și le va îmbogăți. De asemenea față de achizițiile din familie ale copilului, școala trebuie să urmărească dezvoltarea altora noi, pentru care ea are mai bune condiții. Prin urmare, școala completează și lărgește educația în familie dar o și depășește prin nivelul activităților instructiv-educative și competența învățătoarelor.

Un alt mod de acțiune al școlii este cel de stopare a comportamentelor care nu se mai potrivesc în conjuncturile din afara familiei. Nu se mai admite copilului tendința de acaparare a adultului numai pentru sine și nici cerința de a i se acorda numai lui atentie. Este știut faptul că fără voia sa familia poate genera răsfăț. Venit în școală, copilul respectiv așteaptă permanent atenție, ajutor, recompense, admirație etc. La fel cei supraprotejați nu întreprind nimic din proprie inițiativă și cer să fie îmbrăcați, hrăniți etc. Dacă nu se întâmplă ceea ce vor, devin mofturoși, neliniștiți, nervoși și uneori agresivi.

În cazul copiilor care provin din familii cu mari carențe educative și manifestă comportamente negative, școala trebuie să acționeze în vederea contracarării cu hotărâre a acestora. Ei imită cu promptitudine comportamentele celor din familie și le manifestă și la școală. Sunt agresivi, vorbesc urât, mint, își însușesc ce nu este al lor etc.

Cu ei se lucrează greu. Este necesară o anumită toleranță la început și apoi multă rabdare și perseverență. Învățătoarele atașate profesiei se simt responsabile pentru educarea acestor copii și manifestând o dragoste necondiționată, asemănătoare cu a părinților, reusesc să descopere ce este pozitiv în personalitatea acestor copii și să restructureze atitudinile și comportamentele lor.

Anca Munteanu precizează că: „ … școala nu diminuează deloc importanța educației in familie”, ci ea întregește și amplifică prestația părinților, dar în același timp ea exercită influențe hotărâtoare pentru dezvoltarea pozitivă a copiilor și pentru pregătirea lor pentru școală și viață.

III INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

III.1. CE ESTE INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ?

“Să nu ai control asupra emoțiilor tale este ca și cum nu ai naviga cu o corabie fără cârmă, sortită să se sfărâme atunci când intră în contact cu prima stâncă întâlnită în cale”

Mahatma Gandhi

S-a scris mult despre inteligența emoțională. În special în ultima perioadă, odată cu conștientizarea rolului său în adaptarea la cotidian, la mediul în perpetuă schimbare, la cerințele mereu noi ale sociatății.

Ce este inteligența emoțională voi încerca să clarific în acest capitol cu asjutorul studiilor efectuate de cercetători.

Unul dintre cele mai simple teste care evidențiază și preconizează cât de bine se pot adapta copiii în viitor, este următorul: unui copil I se arată o acadea și I se spune că o poate primi chiar în momentul acela, dar dacă așteaptă o anumită perioadă de timp până când se va întoarce supraveghetorul va primi două acadele. Este un test de inteligențăță emoțională. Copiii care își pot controla emoțiile, sentimentele și au suficientă răbdare pentru a primi două acadele se dovedesc nu doar a fi mai capabili din punct de vedere emoțional, ci și mai competenți în viața de toate zilele. Aceste descoperiri au fost cuprinse de Daniel Goleman în cartea sa “Inteligența emoțională”.

“Termenul de inteligență emoțională a fost folosit pentru prima dată într-o teză de doctorat în S.U.A. în 1985. Wayne Leon Payne considera că inteligența emoțională este o abilitate care implică relaționarea creativă cu stările de teamă, durere și dorință.”

Cu toată noutatea conceptului, componente ale sale pot fi identificate încă din antichitate: “Cunoaște-te pe tine însuți”, “Nu fă altuia ce ție nu-ți place”, “IUbește-ți aproapele ca pe tine însuți” pot fi văzute ca elemente ale concepului de inteligență emoțională.

Dealtfel, D. Wechsler, autorul celebrei baterii de evaluare a nivelului de inteligență, a remarcat faptul că adaptarea individului la mediul înconjurător este determinată de două tipuri de elemente: cognitive și non-cognitive. Aspectele non-cognitive ale adaptării includeau conform părerii sale factori de ordin afectiv, personal și spcial, fiind esențiale pentru reușita individului.

Începând din anul 1990 s-au pornit o serie de studii referitoare la inteligența emoțională. Mihaela roco prezintă în cartea sa cele trei mari direcții care s-au conturat în definirea inteligenței emoționale:

I. În 1990 și în 1993, Mayer și Salovez consideră că inteligența emoțională implică:

Abilitatea de a percepe cât mai correct emoțiile și de a le și exprima;

Abilitatea de a accede și de a genera emoții atunci când ele facilitează gândirea;

Abilitatea de a cunoaște și de a înțelege emoțiile pentru a promova dezvoltarea intelectuală.

II. În 1992, Reuven Bar-On a grupat elementele inteligenței emoționale astfel:

Aspectul intrapersonal:

Conștientizarea propriilor emoții;

Optimism (asertivitate) – Abilitatea de a apăra ce este bine și disponibilitatea de exprimare a gândurilor, a credințelor, a sentimentelor într-o manieră nondistructivă;

Respect – considerație pentru propria persoană;

Autorealizare – Abilitatea de a realiza prorpiile capacități și potențialități;

Independență – Abilitatea de a te direcționa și controla singur în propriile gânduri și acțiuni.

Aspectul interpersonal:

Empatie – Abilitatea de a fi conștient și de a înțelege sentimentele celor din jur

Relații interpersonale – Abilitatea de a stabili și de a menținerelații interpersonale pozitive

Responsabilitate socială – Abilitatea de a își demonstra propria creativitate ca un membru în grupul social de care aparține

Adaptabilitate:

Rezolvarea problemelor – Abilitatea de a fi conștient de probleme și de a le defini pentru a genera soluții effective;

Testarea raelității – Abilitatea de a stabili, a evalua corespondențele între ceeea ce este trăirea și care sunt obiectivele existente;

Flexibilitate – Abilitatea fe a își ajusta gândurile, emoțiile și comportamentul pentru a schimba situația și condițiile

Controlul stresului:

Toleranța la stress – Abilitatea de a te împotrivi evenimentelor și situațiilor stresante fără a te poticni și abilitatea de a face față acestora în mod activ și pozitiv

Controlul impulsurilor – Abilitatea de a rezista sau de a amâna impulsivitatea și de a goni tentația care te face să acționeză în grabă

Dispoziția generală:

Fericire – Abilitatea de a te simți satisfăcut de propria viață, de a te simți bine în companoia celor din jur sau singur

Optimism – Abilitatea de a vedea partea pozitivă din evenimente, de a menține atitudinea pozitivă în ciuda adversităților.

III. Este o direcție reprezentată de Daniel Goleman. În viziunea lui, constructele inteligenței emoționale sunt:

Conștiința de sine, identificată de el cu încrederea de sine;

Autocontrolul, dorința de adevăr, conștiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea;

Motivația – dorința de a cuceri, dăruirea, inițiativa, optimismul;

Empatia – capacitatea de a îi înțelege pe alții, diversitatea, capacitatea politică;

Aptitudinile sociale – influența, comunicarea, managementul conflictului, conducerea, colaborarea, cooperarea, capacitatea de lucru în echipă.

Cu toate acestea, există încă o confuzie referitoare la inteligența emoțională. Este ea înnăscută sau se dezvoltă pe parcursul vieții? Și în această ultimă situație, ce anume determină dezvoltarea ei? Psihologii nu se contrazic în definiții, cu toate acestea ating laturi diferite ale noțiunii.

În opinia mea, este posibil ca inteligența emoțională să fie un construct pe ceva înnăscut care nu este necesar să se și dezvolte. Acel element înnăscut este o formă primară de adaptare la mediu și se dezvoltă odată cu Eul. Ceea ce contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale este în primul rand familia. Aceasta este elemental cu care copilul stabilește relațiile primare, relații care ulterior se dovedesc de o importanță majoră.

III. 2. PROFILUL PSIHOLOGIC AL PERSOANELOR CU UN NIVEL RIDICAT AL INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

“Nu țineți în voi furia, jignirea sau durerea.

Acestea vă vor fura energia și vă vor împiedica să iubiți”

Leo Buscaglia

Jack Block a stabilit patru profiluri tipologice pentru bărbați și femei, astfel:

Profilul psihologic al unui bărbat cu un cotient intelectual înalt (I.Q.)

Trasături: ambițios, productiv, perseverent,calm, imperturbabil cu privire la ceea ce îl privește, consideră că nu este vulnerabil, predictibil în funcție de situație (se poate prevedea cum va reacționa în diferite situații), critic, condescendent, dificil, inhibit, stânjenit în experiența senzuală și sexuală, inexpresiv în plan emoțional, neprietenos.

Profilul psihologic al unui bărbat cu abilitate sau un cotient emoțional înalt (E.Q.)

Trăsături: echilibru social în relațiile umane, capacitate de angajare în rezolvarea problemelor altor persoane, se poate dedica unor cauze nobile, responsabil din punct de vedere social și are în vedere latura morală a împrejurărilor în care este implicat, simpatic și grijuliu în relațiile interpersonale. Are o viață afectivă bogată și nuanțată, se simte confortabil cu sine și cu alții în universal social în care trăiește.

Profilul psihologic al unei femei cu un cotient intelectual înalt (I.Q.)

Trăsături: are încredere în intelect, are fluență în exprimarea gândurilor, apreciază valorile intelectuale, dând dovadă de interese pentriu valorile intelectuale și estetice, predispusă la anxietate, exacerbarea greșelilor proprii și vinovăție, tendințe de introversiune și orientare către propria persoană, ezită să își exprime sentimentele în mod deschis.

Profilul psihologic al unei femei cu abilitate sau un cotient emoțional înalt (E.Q.)

Trăsături : afirmativă, pozitivă, își exprimă direct sentimentele, sociabilă, capacitate de adaptare la stress, echilibrată social, face ușor cunoștințe noi, se simte confortabil cu sine însuși, este jucăușă, naturală și spontană în plan sexual, foarte rar se simte anxioasă.

Referitor ca la capacitatea de exprimare a sentimentelor, Goleman descrie în lucrarea sa “Inteligența emoțională” incapacitatea de expresie emoțională – alexitimia. Aceasta se referă la o abilitate limitată de a recunoaște propriile emoții și de a le exprima verbal, dar implică și pericolul încetării perceperii senzațiilor fizice dintr-o anumită cauză emoțională, o imaginație săracă și un stil cognitive extern.

Conceptul a fost studiat și de alți cercetători, deoarece a fost vazut ca un factor de risc pentru o serie de probleme medicale și de sănătate înrudite. Alexitimicii sunt practic inabili de a identifica, a înțelege și a descrie propriile emoții, iar construcția termenului se bazează pe aceste principale deficiențe ale funcționalității emoționale.

III. 3. DIRECȚII ALE EDUCĂRII LA COPII A

INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

“Copiii noștri ne oferă ocazia de a deveni părinți așa cum ne-am dorit mereu să fim.”

Louise Hart

Părinții joacă un rol cheie în stabilirea bazelor inteligenței emoționale a copilului lor, deoarece ei reprezintă adevarate modele. Modul în care părinții reacționează în anumite situații și își exprimă sentimentele are urmări asupra dezvoltării inteligenței emoționale a copilului.

Pentru ca un părinte să fie capabil să își educa proprii copii în ceea ce privește inteligența emoțională, el va trebui la rândul lui să exerseze principalele dimensiuni ale inteligenței emoționale:

Conștiința propriilor emoții: să fie capabil să le recunoască și să le denumească, să fie capabil să înțeleagă cauza lor.

Controlul emoțiilor: să fie capabil să își stăpânească furia și să își tolereze frustrările; eventual să își exprime sentimentele și emoțiile negative fără agresivitate, să își poată manipula și gestiona stresul, să nu fie dominat de anxietate socială.

Motivarea personală: să fie responsabili, să fie mai puțin impulsiv și mai mult controlat.

Empatia: ssă își înțeleagă copii și să poată privi și din perspectiva lor, să învețe să își asculte copii, să fie sensibili la sentimentele copiilor și să le ofere acestora siguranța că au fost înțeleși.

Dirijarea relațiilor interpersonale: să poată rezolva conflicte și să negocieze neînțelegerile, să fie deschis și abil în comunicare, să fie atent și implicat în educația copiilor, să fie echilibrat, stabil, suportiv, să fie democratic, să fie abil în relaționare.

Inteligența emoțională a copiilor nu poate fi dezvoltată decât dacă părinții au un anumit profil psihologic, între care caracteristicile enumerate mai sus să se regăsească. În acord cu acest fapt, părinții vor fi capabili să le dezvolte copiilor potențialul emoțional și social, învățându-i să adopte și să își dezvolta la rândul lor caracteristici ale inteligenței emoționale.

Să își identifice sentimentele personale și să le diferențieze;

Să învețe mai mult despre modul în care își pot exteriorize sentimentele;

Să își dezvolta empatia – Abilitatea de a își pune sentimentele în acord cu alții;

Să citească limbajul trupurilor și alte aspecte nonverbale, pentru a înțelege comunicarea;

Să învețe să asculte;

Să învețe să fie constructivi (afirmativi).

Educația eficientă depinde de capacitatea părintelui de a realize un echilibru între dragoste și autoritate, între a fi bland dar și hotărât în același timp. Echilibrul funcționează perfect atunci când dragostea și autoritatea se îmbină într-o abordare globală.

De asemenea, mediul emoțional cel mai prielnic este unul echilibrat și suportiv, care să le ofere siguranța că oricând, pot veni și pot cere ajutorul părinților fără tema că vor fi sancționați pe nedrept, fără teama că părinții prea irascibili sau prea ocupați nu au timp pentru problemele lor. Cuvintele rostite în momente tensionate pot afecta copiii mai mult decât s-ar crede. Copiii învață modurile de relaționare de la părinți, iar astfel de exemple nu le pot spune decât că și ei pot face așa ceva. Pericolul de a dezvolta un stil de relaționare similar este mare.

CAPITOLUL II

CERCETARE

II. 1. INTRODUCERE

Ultimii ani au fost marcați de studiile efectuate de cercetători în vederea evidențierii celor mai importante aspecte ale dezvoltării emoționale. Este dovedit științific faptul că un nivel ridicat al adaptabilității la noile cerințe ale mediului aflat în permanentă schimbare este determinat în principal de nivelul de dezvoltare afectivă.

Acest studiu își propune să descopere influența directă a familiei în nivelul de dezvoltare intelectuală.

Experiența pe care am acumulat-o lucrând cu copiii (și în special cu cei de vârstă școlară mică) m-a determinat să abordez această temă și această manieă de lucru.

Desigur, subiectul este atât de masiv și de mult inserat în viața noastră, ne afectează atât de mult prin importanța sa, încât este mult prea greu să înțelegem fenomenul doar din rândurile acestui studiu. Cu toate acestea am încercat să accord sufficient spațiu de dezvoltare fiecăruia dintre subiecți.

II. 2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Proiectul urmărește atingerea următoarelor obiective:

Obiectiv teoretic:

Identificarea efectelor directe ale unui suport familial afectiv corespunzător în dezvoltarea emoțională a copilului de vârstă școlară mică.

Obiectiv practic:

Identificarea unor situații critice / puncte nevralgice intervenite în procesul de dezvoltare emoțională.

II. 3. SUBIECȚI UTILIZAȚI ÎN CERCETARE

Subiecții copii utilizați în cercetare, sunt în număr de 9. Alături de ei, la cercetare participă și familiile acestora, respectiv părinții. Deoarece în 3 dintre cazuri copiii sunt crescuți în familii monoparentale, numărul total de persoane investigate este de 22.

În ceea ce îi privește pe copii, pentru a păstra o proporție egală între genuri și vârste, am ales 4 fete și 4 băieți, cu vârste cuprinse între 9 și11 ani.

De asemenea, am încercat să aleg familii aparținând diverselor categorii socio-profesionale și financiare, pentru a ilustra cât mai bine diversitatea problematicii.

II. 4. IPOTEZELE CERCETĂRII

Din perspectiva legăturii dintre părinți și copii, am constatat că dacă părinții sunt conștienți de propriile emoții și sunt capabili să și le gestioneze, atunci nivelul lor de dezvoltare a empatiei este mai ridicat, implicit vor dirija relațiile dintre ei și copii pe direcția dezvoltării unui stil asertiv.

Punctele nevralgice în comportamentul cotidian al copilului sunt legate fie de o serie de probleme în istoria părinților, fie de o serie de evenimente din istoria familiei care nu au putut fi gestionate.

II. 5. DESCRIEREA METODOLOGIEI

În cercetare am utilizat metoda studiului de caz, iar subordonate acesteia am folosit ca tehnici:

Interviul;

Observația;

Metoda testelor;

Anamneza.

De asemenea, o parte a cercetării mele este bazată pe cunoașterea empirică, informații acumulate în timp. Aceste informații au fost utilizate în lucrarea de față pentru a explica mai bine o serie de fenomene specifice procesului educației, fenomene altfel greu de înțeles pentru cei care nu cunosc problematica de față.

Voi detalia pe rând toate aceste tehnici, pentru a clarifica o serie de aspecte.

Modalitatea de înregistrare (notare) a datelor culese a fost următoare (conform principiului confidențialității):

F1 – familia 1, F2 – familia 2 ș.a.m.d.

T – tatăl, M – mama, C – copil , I – intervievatorul

Astfel, răspunsul tatălui din familia 1 va fi “semnat” F1T, iar al mamei – F1M

Interviul a fost folosit ca tehnică de investigare a situației de fapt și a cauzelor care au determinat această stare. Cu ajutorul interviului am oferit posibilitatea redării cât mai fidele a unor opinii personale ale copiilor și ale părinților acestora, „înregistrării” sentimentelor legate de relația cu familia, munca / școala, colectivul de colegi, cu alte cuvinte o radiografie a capacității de adaptare la mediu. Întrebările interviului au fost structurate în așa mod, încât să surprindă aceste trăiri și printr-o succesiune firească să nu activeze mecanismele defensive ale acestor persoane. Având în vedere confidențialitatea datelor oferite de ei, nu s-au făcut înregistrări ale conversațiilor, însă pe parcurs am notat răspunsurile lor, utilizând sistemul de notare mai sus amintit. În virtutea aceleiași confidențialități, am exclus o parte din datele din istoria personală, considerate de mine ca având o relevanță minimă, unul dintre motive fiind lipsa acordului persoanelor, care nu au dorit ca aceste aspecte să fie amintite în lucrare.

Observația am utilizat-o ca adjuvant al interviului. Am urmărit reacțiile persoanelor la anumite întrebări, în special cele legate de subiecte sensibile (familie, sentimente), considerând că limbajul trupului și în special al feței sunt indicii prețioase pentru descrierea unei stări afective legate de situația prezentă a fiecărui tânăr. Rezultatele observației vor putea fi văzute în partea de colectare a datelor, pe parcursul și la finalul fiecărui interviu, cât și în partea de interpretare a datelor, unde vor fi de folos în conturarea unui profil psihologic al fiecărei persoane. Pe parcursul interviului ele vor fi notate cu caractere italice.

Anamneza este o metodă de reconstituire a istoriei unei persoane. În funcție de domeniul în care este aplicată capătă specificitate (istoricul social, medical, educațional, financiar etc.). Datele din anamneza persoanelor intervievate au fost reconstituite pe baza discuțiilor. Motivul pentru care am individualizat-o de metoda interviului (deși au fost folosite împreună) este că din interviu am putut surprinde o multitudine de informații, dintre acestea, cele de ordin social am simțit că vor fi mai ușor de accesat mai târziu dacă vor fi separate.

Testele psihologice au fost folosite pentru a da mai multe informații despre aspectele de interes strict diagnostic. Testele pe care le-am utilizat în această cercetare sunt: testul arborelui, testul Draw a Person (DAP), testul familiei. De asemenea am folosit dou chestionare. Primul a servit la evidențierea nivelului de implicare a părinților în educația copilului. Al doilea a servit la identificarea punctelor nevralgice ale evoluției copilului.

Testul arborelui.

Testul arborelui, unul dintre cele mai cunoscute și mai utilizate în psihanaliză și psihoterapie, mizează pe legătura dintre personalitatea fiecărui om și modul în care aceasta se reflecta în desenul unui arbore. Acest test se bazează pe faptul că libertatea completă pe care subiectul o are îi dă posibilitatea de a își exprima gândurile cele mai ascunse.
Elemente ale desenului care sunt analizate:

– așezarea arborelui în pagină, dimensiunea acestuia

– tipul de arbore desenat: plop, stejar, palmier, chiparos

– linia solului

– rădăcini (prezența/absența și felul acestora), tulpina, coroana cu ramuri, flori, frunze și fructe

– încadrarea sau nu într-un peisaj

Testul Draw a Persoan (DAP) este un test proiectiv, care investighează personalitatea în ansamblul ei, privind și aspecte de ordin psihiatric. Administrarea constă într-o cerință foarte simplă, și anume : « Desenați o persoană ». Orice întrebare din partea subiectului trebuie prevenită, deoarece caracteristica principală a testelor proiective este o structurare cât mai vagă din partea persoanei care administrează testul. Structurarea se va face de către subiect în mintea sa, oferind astfel o imagine cât mai completă a personalității sale. Nu există ,,corect” sau “greșit”.

DAP este bazat pe presupunerea că un individ va fi forțat să structureze această situație relativ nestructurată în concordanță cu dinamica bazală, tipică și unică a personalității sale, relevând datele esențiale despre el însuși prin abordarea de către el a sarcinii de desenare a unei persoane. Se presupune că în desenul unei persoane vor fi prezente într-o anumită măsură, atât imaginea despre sinele real, cât și cea despre sinele ideal. El va putea să prezinte o persoană semnificativă pentru el. În timpul examinării trebuie observat îndeaproape comportamentele subiectului, înregistrând verbalizările spontane. Întregul comportament complex dezvăluit în timpul situației de testare are nevoie să fie cercetat, evaluat și inhterpretat. Conștientizarea totalității personalității în interiorul cadrului de testare este de o importanță capitală în interpretarea rezultatelor la testul DAP. În timpul testării DAP, subiectul poate fi prea preocupat de calitățile artistice ale desenelor . Poate fi asigurat în acest caz că nu este vorba de un test de abilități artistice și că aceste abilități nu vor fi luate în considerare la corectarea și interpretarea testului. Se pare că este cel mai bine să se explice subiectului curios că dsesnele DAP sunt folositoare în înțelegerea gândirii și a afectivității subiectului.

Când prima figură este desenată, se cere să se deseneze o figură de sex opus. Trebuie evitat să se folosească termenul de „bărbat” sau „femeie”, permițându-i subiectului să definească prima figură. Testul nu are limită de timp, totuși copiilor rareori le ia mai mult de 10-15 minute pentru a desena. Testul este complet noninvaziv, ca și Testul Arborelui. Manualul de interpretare oferă scale de evaluare pentru fiecare element în parte.

Testul Desenul familiei este de asemenea un test proiectiv nonverbal. A fost standardizat pentru populația românească de Colette Jourdan Ionescu și de Joan Lachance. Sarcina este de asemenea simplă: se cere subiectului să deseneze o familie. Nu se dau informații suplimentare, lăsânduțl pe acesta să își strucctureze singur sarcina în minte.

În timpul adminisrtării testului sunt observate imaginea afișată, limbajul, atitudinea, spontaneitatea și inițiativa subiectului, maniera de relaționare, adatparea la situația de testare, gradul de cooperare, gradul de atenție, nivelul de anxietate, reacția în fața dificultăților.

Testul urmărește câteva aspecte deosebit de relevante pentru conturarea unui profil, și anume: familia desenată vs familia reală, cu ce personaj se identifică subiectul, aspectul dezvoltării (nivelul graphic al personajului care a ieșit cel mai bine), aspectul global (amplasarea, înălțimea, proporțiile dintre segmentele corpului, trasajul, dispunerea, stereotipia elementelor, factorii regresivi, dispunerea personajelor, culoarea, detaliile corporale);

II. 6.ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

STUDII DE CAZ

Familia 1

Anamneza: familia este alcătuită din 4 membri – soțul. În vârstă de 34 de ani, soția, în vârstă de 30 de ani și doi copii, unul în vârstă de 10 și altul de 12 ani. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 14 ani. Nu au avut de la bun început locuință proprie, au locuit cu părinții soției, apoi cu cei a soțului. Aceștia au putut să îi sprijine în acest sens, ambii soți fiind singuri la părinți. În anul 1998 au reușit să cumpere o garsonieră, deși soția era însărcinată deja cu al doilea copil. 3 ani mai târziu, tot cu ajutorul părinților, au reușit să cumpere o locuință cu 3 camere, putând astfel să le ofere copiilor câte o cameră pentru fiecare (visul acestora). În tot acest timp, cei doi soți au avut servicii stabile.

Ambii sunt absolvenți de studii superioare, el lucrând ca translator la o companie multinațională, iar ea ca designer la o companie română. El are dese plecări în străinătate care îi oferă posibilitatea unor câștiguri suplimentare (diurna) și astfel posibilitatea de economisire.

Ambii copii au fost înscriși de mici la grădinița cu program prelungit, iar de la vârsta de 7 ani la școală. Deoarece planurile pentru cumpărarea apartamentului nu permiteau angajarea unei bone chiar și pentru 4 ore zilnic, cei doi au apelat din nou la ajutorul bunicilor pentru a îi supraveghea pe copii. Din păcate vârsta înaintată a acestora și faptul că nu au decât studii medii îi împiedică să îi ajute la efectuarea temelor. De acest aspect se ocupă mama lor, după orele de serviciu. Recunoaște că este greu, dar are pretenția ca cei doi copii să fie bine instruiți de aceea este exigentă în această privință.

Observații preliminare: interviul a fost luat amândurora, tatăl fiind într-un scurt concediu medical. Copiii nu au participat la discuții, subliniindu-le faptul că discuția va rămâne sub anonimat. Cei doi au fost deschiși la discuții.

În interviu voi reproduce doar o parte din informații (cele excluse din partea de anamneză).

I – Spuneți că aveți doi copii. Ce vârstă au?

F1M – Unul are 10 și unul 12 ani.

I – Care este cel mai frumos lucru atunci când ai un copil?

F1M – Cred că faptul că poți da viață. Este minunat să vezi ce poți face

(zâmbind)…eu eram tânără când ne-am căsătorit … de fapt eram amândoi tineri … și nu eram hotărâți să facem copii. Dar când am rămas însărcinată am fost foarte fericită. Și deși eram încă studentă, și a fost foarte greu fiecare moment m-a bucurat. Și fiecare prim lucru pe care a reușit să îl facă sau primă vorbă pe care au reușit să o spună a fost o încântare. Plus că nu sunt două momente la fel. Avem doi copii și foarte multe lucruri la cel de al doilea au fost diferite.

I – Care a fost cel mai greu lucru?

F1M – Categoric sesiunea care m-a prins când eram însărcinată și prima baie (râde înveselită și continuă) daca nu era mama să mă ajute nici nu i-aș fi făcut baie. Era așa de mic și îmî era frică parcă s-ar fi rupt. Iar în sesiune … a fost groaznic. Eram obosită tot timpul și mai mai că adormeam la examene. Atunci am și copiat mult la examene. (râd amândoi). În plus, nu mă puteam concentra să învăț.

I – Știați ceva despre cum se crește un copil?

F1T – Soția da, pentru că era atentă la televizor la toate emisiunile medicale (este foarte preocupată să fim sănătoși, să mâncăm bine și sănătos) și printre acestea erau unele și pentru femeile însărcinate. După ce a rămas și ea însărcinată, a cumpărat cărți. În loc să învețe citea despre sarcină (soția zâmbește, mândră). Eu în schimb nu știam nimic. A avut ea însă grijă să mă informeze … „știai că …”? și îmi mai punea câte o întrebare și îmi mai explica câte ceva … uite așa am învățat și eu.

I (zâmbind)– Constat că primul copil, de fapt prima sarcină, v-a marcat.

Numai de ea vorbiți.

F1T – Nu este doar asta. A fost ce-i drept primul nostru copil și a avut un aport însemnat la maturizarea noastră. Dacă primul pas l-am făcut când ne-am mutat împreună (înainte de căsătorie) și a trebuit să conviețuim unul cu celălalt, al doilea mare pas a fost această sarcină, care ne punea de tineri într-o postură destul de importantă … adică zic eu … cea mai importantă – cea de părinți. Mulți oameni au sfătuit-o să renunțe și să facă avort, însă părinții ne-au sprijinit. Nu am vrut nici unul să renunțăm la copil, chiar dacă eram atât de tineri. A contat și faptul că eu eram deja angajat și cu facultatea terminată, ne dădea un plus de siguranță.

I – Bun, dar acum sunetți părinții a doi copii, frumoși după cum i-am văzut. Ce este cel mai greu?

F1M – Acum? Nimic nu este ușor, dar nimic nu este atât de greu încât să poți spune că nu mai poți. Cel puțin asta este părerea mea. Am încercat să nu exagerăm în nici o privință (și aici intră și cheltuielile, pentru că suntem economi și i-am învățat și pe ei la fel). Nu le-am refuzat micile plăceri ale copilăriei dar ei știu tot timpul că este posibil să nu avem bani pentru câte ceva ce le place. Sunt strictă cu programul de lecții (aici mă ajută enorm soțul că mi-a dat nu doar mână liberă dar imi acordă credit total în fața copiilor, nu ne contrazicem în fața lor și tot ce avem de discutat în contradictoriu facem între patru ochi).

F1T – Adevărul este că am deplină încredere în ea. A dovedit că este matură. Este exigentă în privința educației, are un fler foarte bun, un tact înnăscut, se descurcă de minune.

I – Cum arată o zi obișnuită pentru ei?

F1T – Aici ea este experta. (râde). Ea le-a alcătuit programul.

F1M – Noi ne trezim la 6.30 dimineața, înaintea lor cu 30 de minute și ne

pregătim. Apoi de la 7 dimineața se trezesc ei. Cel mic se pregătește de școală, are ore

dimineața. Cel mare termină temele pentru ziua respectivă. Știe că dacă termină are voie o oră la calculator. Nu stă singur, vine bunica sa (mama mea) care are grijă să nu „calce strâmb”. (zâmbește). La 11 pleacă la școală. La 12 vine cel mic de la școală și stă cu cealaltă bunică până la ora 4 când vin eu. Uneori reușesc să vin și mai devreme, alteori întârzii. Avem noroc cu mamele noastre. După ora patru facem teme, iar apoi ne uităm la filme (zâmbind adică ei se uită, ziua adulților nu s-a încheiat). Au serialele lor preferate care nu se difuzează așa de târziu. Este mai greu să le cenzurez filmele, așa că de multe ori prefer să descarc de pe internet filme pentru copii sau desene animate de Walt Disney. Oricum, asta este cel mai greu.Am setat si programele de internet (google) astfel incat sa nu se poată intra pe anumite situri cu caracter pornografic. Facem ce putem.

I – Aveți activități împreună?

F1M – Da, duminica, de obicei mergem undeva. Fie la un grătar, fie la patinoar, fie la înghațată, iar dacă nu avem bani, pur și simplu îm parc sau la plimbare. Ei știu că duminca este ziua în familie. Băiatul mai mare ar vreau uneori să iasă cu prietenii, dar îi spunem întotdeauna că nu duminica. Sau, în cel mai rău caz, se întâlnește și cu ei, dar ieșim și noi împreună. Oricum, suntem fericiți că le plac aceste ieșiri. Au devenit cumva un simbol al nostru – duminica. Daca avem bani chiar mâncăm în oraș, dacă nu doar ne plimbăm. S-a întâmplat să mergem la pescuit toți patru.

I – Aveți vreun principiu de viață pe care încercați să îl transmiteți copiilor?

F1M (repede) – Da. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Încercăm să îi învățăm să îi respecte pe cei din jur. Eu merg pe principiul că respectul față de tine îl arăți și astfel … arătând bună cuviință față de alții, adică mă respect atât de mult încât nu îmi permit un comportament vulgar sau antisocial. Și mai vrem să îi învățăm să țină unul la celălalt. Să fie uniți și să se ajute.

I – Vă mulțumesc pentru ajutor și vă doresc mult succes.

Observațiile: cei doi soți au dat dovadă de mai multă cooperare decât mă așteptam, ceea ce m-a determinat să cred că sunt mândri de faptul că au doi copii minunați, bine educați. Sunt de asemenea conștienți că este meritul lor și acest interviu le-a dat posibilitatea de a arăta și altora. Pe parcursul interviului au fost degajați, nu au arătat nici cea mai ușoară urmă de agitație.

Familia 2

Anamneza: Este o familie monoparentală. Mama crește singură o fetiță de 10 ani. În urmă cu 15 ani s-a căsătorit cu tatăl fetei. Au divorțat în urmă cu 3 ani, fostul soț recăsătorindu-se în urmă cu un an.

Mama este angajată la o firmă de construcții, pe post de contabilă. Are un salariu bun spune ea, care îi permite să o crească singură pe fata. Dar chiar și așa, tatăl contribuie la întreținerea acesteia prin sume pe care i le dă fetei lunar.

Fata este elevă în clasa a III-a la o școală din apropiere. Din spusele sale este o elevă de mijloc, nu ia premiu dar nici probleme la învățătură nu are. De educația sa se ocupă nu doar mama, ci și tatăl, deoarece împart custodia fetei. Aceasta își iubește părinții dar se înțelege bine și cu soția tatălui. Este o fetiță veselă și foarte jucăușă, îi place să facă farse, în special adulților apropiați, pe seama cărora se amuză copios.

Divorțul a fost suportat destul de bine (cel puțin în aparență); este uneori supărată pentru faptul că nu poate petrece timpul cu ambii părinți în același timp.

Interviul:

I – Câți ani are fiica dumneavoastră?

F2M – Are 10 ani.

I – De cât timp o creșteți singură?

F2M – De trei ani. Eu și soțul meu am divorțat atunci.

I – Au fost probleme majore se pare…

F2M – Da, au fost. Însă nu aș vrea să discut despre asta. A trebuit să accept noua situație pentru interesul fiicei mele. Nu trebuie să știe că ce probleme am avut, ci doar că suntem aici pentru ea.

I – Spuneți-mi un lucru plăcut despre viața de familie în trei. Ceva de care vă aduceți acum aminte.

F2M – Îmi plăceau serile petrecute împreună. Când noi ajungeam acasă și pregăteam masa … o învățasem și pe fata noastră să ne ajute. Era o activitate la care participa întreaga familie. După masă întotdeauna un film.

I – Acum ați divorțat din păcate. Cum ați reușit să continuați o relație în termeni pozitivi? A fost greu?

F2M – A fost foarte greu. Dacă nu era fetița nu aș fi reușit. Cred că eram prea supărată. Eu am adus-o pe lume dar de multe ori ea mă aduce cu piciorele pe pământ (râde) … este destul de greu să menținem o astfel de relație, mai ales după tot ce s-a întâmplat între noi, însă încerc să nu fiu foarte apropiată de noua familie. Doar politețea cuvenită tatălui fiicei mele și soției sale. Nu îl vorbesc de rău în fața ei. Am făcut-o o dată în timpul divorțului și fata s-a supărat pe mine. A fost destul de greu să aflu de ce s-a supărat pentru că eu nu știam că mă auzise. Și îl iubește foarte mult. Într-un final am descoperit că ea a auzit conversația pe care eu am avut-o cu o prietenă căreia mă confesam. Am vorbitcu fata dar am simțit că dărâmasem ceva.

I – Cum a reușit fata să treacă peste divorț?

F2M – A fost nevoie de multă răbdare din partea tuturor. Era destul de mică, la 7ani nu realizezi chiar tot. Am încercat să îi explicăm că mama și tata nu vor mai sta împreună, că tata se va muta. Nu i-am spus că vă și locui cu altcineva. Afăcut tot posibilul să o asigurăm că ea va rămâne fetița noastră și că o vom iubi întotdeauna, indiferent unde locuim. I-am povestit de multe alte familii care au trecut prin aceeași problemă. Nu știu dacă a înțeles pe loc, dar cred că mai întâi s-a acomodat și apoi a înțeles cu adevărat. Și faptul că tatăl său nu a ieșit din viața ei a fost deosebit de important. De asemenea am avut noroc cu faptul că era prea mică să fie audiată la Tribunal, cred că asta ar fi fost o altă traumă. Iar noi ne-am înțeles să împărțim custodia ei.

I – Aveți program comun, toți trei?

F2M – Nu prea … evit chestia asta. Mă doare prea mult. Dar îi încurajez pe ei să iasă și să petreacă timp împreună.

I – Cum decurge o zi în familia dumneavoastră?

F2M – De dimineață ne trezim. Fiica mea are ore de dimineață. Eu plec la serviciu înaintea ei cu o jumătate de oră. Ea pleacă la școală și termină orele în jurul prânzului. Atunci merge la o doamnă care o supraveghează 4 – 5 ore pe zi. Nu cere mult, și mă ajută și soțul meu cu plata. Am avut noroc când am gasit-o. Mai ales că o poate ajuta și la o parte din teme. Doamna este pensionată de boală (are o infirmitate la un picior) dar asta nu o împiedică să facă lecții cu ea. Ceea ce îmi prinde bine. La ora 5 o iau de la ea și mergem acasă. De multe ori pleacă ea singură, deoarece nu este în drumul meu și ne întâlnim acasă. Aici îi verific temele, mâncăm și seara fie își învață (anul ăsta e mai greu, au început să învețe), fie ne uităm la TV. Nu are încă un calculator, a cerut pentru Crăciunul următor. Dar nu îi voi putea lua dacă nu mă ajută și tatăl ei. Oricum, este bine pentru că am ferit-o până acum de jocuri pe calculator și internet.

I – Cum vă vedeți fetița? Cum mi-o puteți descrie?

F2M – Oooooooo … păi pot vorbi o lună despre ea. (râde amuzată) este veselă, întotdeauna știe cum să mă binedispună. Nu este premianta clasei dar este foarte isteață. Nu este nevoie să fii neapărat geniu și asta oricum nu îți garantează fericirea. Este foarte matură, cred că divorțul a maturizat-o. Este un copil cuminte,nu prea îmi iese din cuvânt, deși am muncit mult ca să ajung la performanța asta. Are inițiativă, o văd și în fața casei că are tendința de a fi liderul celor de vârsta ei. Nu prea îmi place că aduce mulți copii și multe animale în casă. Se joacă cu ele. Îi este milă de toate pisicuțele și de toți cățeii flămânzi. Dar nu îi spun nimic că tot eu și cu tatăl ei am învățat-o. Iar copiii …. Când erau mai mici era și mai greu pentru că trebuia să îi supraveghem. Odată o fetiță mi-a plecat cu un ruj. (râde) Cât l-am mai căutat … era nou –nouț. Este prietenoasă, puția cam gălăgioasă, de multe ori dacă vede că nu este ascultată încearcă să aducă multe argumente pentru ca ceilalți sa facă așa cum spune ea. Cred că se va face avocat!

I – Îmi place că ați spus doar lucruri bune despre ea. Este evident că o iubiți.

F2M – Este lumina ochilor mei. Îmi place să fiu mamă și îmi dă multe satisfacții. Sunt mândră de ea.

I – Dacă ar trebui să schimbați ceva în viața dumneavoastră, ce anume ați face?

F2M – Cred că mi-aș dedica mai mult timp mie … așa poate aș ieși și eu mai des din casă. Dar acum nu se poate. Înca are nevoie de supraveghere. Adevărul este că îmi dedic aproape tot timpul liber creșterii ei. Nu mai ies atât de des cum ieșeam înainte. De acum însă mai crește și o mai pot luat cu mine, la picnicuri de exemplu. Astfel încât să pot să mă relaxez și în același timp să îi acord și ei atenție.

I – Aveți vreun principiu după care o educați?

F2M – Da. Îi spun mereu că trebuie să fie corectă cu ea însăși, să se respecte și să aibă grijă de ea. Îmi place să știu că își cunoaște drepturile de copil pentru că așa și le va cunoaște pe cele de adult. Și mai știe că vreau să își dea silința să învețe cât de bine poate. Cine știe, poate că viitorul ei este mai luminos. Îi spun mereu că am încredere în ea și iau de bun ce spune (chiar dacă uneori o controlez fără ca ea să știe … s-ar simți jignită). O respect și îi arăt asta.

I – Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

Observații: doamna a dat dovadă de cooperare. S-a dovedit a fi foarte atentă la ce spune. Este o persoană ordonată și atentă la detalii. Fetița nu a fost prezentă la interviu, iar testarea psihologică s-a desfășurat după aceea.

Familia 3

Anamneza: Este o familie formată din 3 persoane – părinții și o fetiță de 11 ani. Cei doi părinți, în vârstă de 36 si 39 de ani sunt căsătoriți de 13 ani. Au sărbătorit în urmă cu câteva zile a treisprezecea aniversare a căsătoriei lor. Este o familie înstărită, dețin o pensiune și un restaurant, veniturile lor depășesc nivelul mediu pe economie. De afacerea familiei se ocupă în special tatăl, în grija mamei rămânând casa și copilul. Afirmă că este „un job full time” (un serviciu care îți ocupă tot timpul) dar este mulțumită. Casa este nouă, construită de curând și are multe facilități. Deoarece are o persoană care o ajută la curățenie, mama se implică activ în tot ceea ce îl privește pe copil. Dealtfel, tatăl este prezent în familie seara, în rest nu se întâlnesc.

Soția a urmat un curs pentru mamele tinere înainte de a o naște pe fetiță și apoi un altul când aceasta avea 3 ani. Afirmă că a învățat enorm de multe lucruri de acolo, de la cele mai mărunte până la aspecte importante legate de dezvoltarea copilului. Cursurile au constituit un moment important în viața ei și spune că a simțit că face ceva cu adevărat pentru copil.

La vârsta de 3 ani și jumătate fetița a fost înscrisă la o grădiniță. Inițial la program de 4 ore, iar apoi la program de 8 ore, deoarece în acea perioadă mama lucra. Începând cu vârsta de 6 ani, când a fost trecută la grupa pregătitoare, a înscris-o la program de 4 ore (grădiniță).

La 7 ani a intrat în clasa I. Este printre primii elevi din clasă (acum este clasa a IV-a). O iubește nespus pe învățătoarea sa în care a investit foarte multă încredere. Mama sa este cea care se ocupă de educația ei.

Interviul: a fost luat doar mamei deoarece soțul se afla la muncă. Mama a afirmat că acesta vine destul de des după ora 7 seara, astfel încât ar fi fost dificil să stabilesc o întâlnire cu ambii.

I – Câți ani are fiica dumneavoastră?

F3M – Are 11 ani. Este clasa a IV-a.

I – Îi place școala?

F3M – Da. Este unul dintre cei mai buni elevi din clasă. Și ține foarte mult la învățătoare. Mi-a spus aceasta că o tot invită acasă la noi.

I – Dacă v-aș cere 3 atribute ale vieții dumneavoastră de familie … care ar fi acestea?

F3M – Caldă, calmă și … cu disponibilitate de comunicare.

I – Mi-ați dat trei aspecte pozitive.

F3M – Da … sunt o norocoasă cu soțul meu. Ne înțelegem foarte bine și ne potrivim perfect. În treisprezece ani de căsnicie am reușit să evităm conflicte majore.

I – Este excelent! Cum reușiți?

F3M – Comunicăm foarte mult, deși în aparență nu avem timp. Orice decizie care ne privește pe amândoi o luăm împreună. Nu prea avem timp pentru noi dar ce avem îl folosim ca să ne simțim bine. Aici trebuie să recunosc că am un merit. Fapul că stau acasă și am și ajutor îmi dă posibilitatea să mă ocup de familie mai mult decât dacă aș fi angajată. Iar eu chiar profit de timpul acesta. Seara când vine soțul acasă întotdeauna este o persoană care să îl asculte. De asemenea, vacanțele sunt o regulă în familie. Nu mergem niciodată în același loc. Și, pentru că soțul meu nu este foarte interesat de instituțiile culturale, îmi rămâne mie sarcina de a face vizite cu fata la muzee, la teatru, la expoziții. O dată la 2-3 luni o duc undeva. Ultima oară am fost la o expoziție de reptile vii. Înainte am fost la grădina zoologică și înainte de asta la o expoziție de desene ale unor copii. Cred că este important și că avem o situație financiară bună, pentru că ne dă o oarecare siguranță. Nu trebuie să ne îngrijorăm că mâine nu avem cu ce plăti ratele la bănci. În plus, îi putem oferi copilului nostru ce are nevoie. De când a fost mică afăcut înot. Apoi, mai târziu am dat-o la lecții de pian. I-a prins foarte bine, a început să simtă altfel muzică. Acum ea a vrut să se înscrie la lecții de dans. Am lăsat-o, de fapt mă bucur că a avut inițiativă în acest sens.

I – Ce este cel mai greu în educația unui copil?

F3M (zâmbind) – Pentru noi, este ciudat dar am constatat că cel mai greu este să nu îi oferim totul pe tavă. Am învățat la cursul pentru mămici nu doar cum să mă joc cu fata, dar și cum să reacționez în fața unor dorințe copilărești. A fost cel mai greu să îi rezist. Și pentru tatăl ei în continuaere este cel mai greu lucru. Iar fata știe că este iubită și că el îi face multe pofte și de multe ori nu îmi mai cere mie, profită și îi cere lui direct. Dacă nu am grijă să vorbesc cu el înainte se întâmplă să îi cumpere cine știe ce sau să îi dea bani pentru diverse lucruri.

I – Care este cel mai frumos lucru în a fi părinte?

F3M – Pentru mine să am un copil a fost cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla. Timpul petrecut cu copilul meu este cel mai frumos. Așa am auzit primele ei cuvinte, i-am vazut primii pași pe care i-a făcut. Au fost momente unice și pline de emoție pentru mine. Am reușit să prind într-o poză un moment în care încerca să stea în picioare, era unul dintre primele ei „drumuri”.

I – Îmi puteți descrie în trei cuvinte relația dumneavoastră cu fata?

F3M – Pe scurt, iubire, ghidușie, respect.

I – Care credeți că sunt atuurile dumneavoastră și ale soțului dumneavoastră pentru a reuși în educația copilului?

F3M – În primul rând faptul că îi acordăm atenția de care are nevoie. Apoi, faptul că suntem deschiși către ceea ce copiii de vârsta ei consideră că este important, astfel „micșorăm” diferența de vârstă. Dacă ea se simte apropiată de noi și dacă nu ne simte pe noi distanți, atunci va avea curaj să vină să ceară ajutor când va greși sau când pur și simplu va avea nevoie. Se va simți înțeleasă și vom construi relația în condiții bune.

I – Spuneți că tatăl ei este plecat toată ziua. Cum vă petreceți sfârșiturile de săptămână?

F3M – În familie de cele mai multe ori. Avem musafiri de foarte multe ori pentru că suntem oameni sociabili. Și la noi în familie se dau destul de multe petreceri. De asta am vrut să facem un salon special pentru întâlnirile de acest gen.

I – Îmi puteți spune un principiu după care vă conduceți în educația fetei dumneavoastră?

F3M – Da. Ceea ce consider eu că este cel mai important lucru – îi respect individualitatea. Știu că este unică și nu o pot compara cu nimeni, oricât aș vrea. Și am mai învățat ceva: de multe ori când îmi povestește ceva îmi dau seama că poate exagerează, su nu respectă tot adevărul. Dar am realizat că în acele momente ea așa vede lucurile. Și oricât am încercat să îi impun varianta mea, nu a mers. Și am ajuns la o concluzie. O ascult, apoi pot să îi spun cum văd eu lucrurile. Și ea măcar are și varianta mea. în același timp0 se simte și ea ascultată.

I – Dar o învățătură pe care încercați să i-o transmiteți?

F3M – Nu se obține orice lucru cu ușurință. Și de multe ori este greu să obținem ceea ce vrem. Dar asta nu înseamnă că trebuie să trișăm. Cred că să fie cinstită. Și să admită că sunt oameni diferiți de ea, care pot gândi altfel.

I – Cum v-ați descrie fata?

F3M – Este vesela, jucaușă, prietenoasă. Are foarte multă inițiativă, este foarte curioasă. Este conștiincioasă, foarte competitivă, îi plac jocurile unde poate să participe la vreo întrecere. Este miloasă față de animale (dă mâncare și porumbeilor) și îi place să își ajute colegii. Cred că va avea tendința să fie totuși prea darnică, pentru că unele colege profită de ea. Este politicoasă dar nu respectă cu adevărat decât pe cei pe care îi simte că o respectă la rândul lor. Iar în fața persoanelor pe care le admiră vrea tot timpul să arate ce are ea mai bun (de la haine, la rezultate la școală, la ce șotii a mai făcut … de toate).

I – Mi-ați spus că ați făcut cursuri pentru „profesia” de mămică. Spuneți-mi un lucru pe care l-ați învățat de acolo.

F3M – Doamne! Am învățat atâtea lucruri care mi-au prins enorm de bine. Am învățat ceea ce spuneam mai devreme … că fetița mea este o individualitate și că eu trebuie să o dezvolt; cum să ma joc cu ea, cum să reacționez la diverse probleme, cum să abordez situațiile dificile, care trebuie să fie relația cu cadrele didactice … în fine, o mulțime de lucruri. Am fost foarte mulțumită de cursul acela. Am învățat să apreciez faptul că am un copil sănătos, pentru că am văzut mame cu copii bolnavi, care aveau nevoie de foarte mult ajutor.

I – Vă mulțumesc mult pentru atenție și vă doresc succes.

Familia 4

Anamneza: Sunt o familie formată din mamă, tată și un băiat în vârstă de 9 ani. Cei doi părinți sunt căsătoriți în urmă cu 12 ani. Tatăl este de curând șomer (maximum o lună, șomaj tehnic), iar soția este croitoreasă la o firmă de confecții haine de piele. Serviciul mamei este obositor și nu respectă un program de muncă de 8 ore. Deoarece orele suplimentare sunt plătite, mama preferă să lucreze maximum de ore suplimentare pe lună pentru a câștiga bani în plus. De curând tatăl a fost trecut în șomaj împreună cu ceilalți colegi de muncă, și în urmă cu 3 săptămâni a fost angajat fără acte la o firmă de construcții.

Din discuțiile purtate cu părinții reiese că în urmă cu 9 ani l-a născut pe băiatul lor. Stăteau cu chirie într-un apartament, deoarece nici unul dintrei ei nu avea locuință proprie. De atunci au schimbat locuința de 3 ori. Acum stau cu chirie într-o garsonieră (nu își permit o locuință cu 2 camere) și au un împrumut la bancă ce le consumă un sfert din salariul soției. Din spusele celor doi soți, băiatul își petrece cea mai mare parte a zilei singur, deoarece ambii părinți sunt la serviciu și nu au nici o persoană disponibilă să îi ajute.

Observații: discuțiile au fost purtate cu ambii părinți. Atât casa, cât și vestimentația lor are aspect sărăcăcios, deși curate și bine întreținute. Cei doi soți au fost cooperanți pe tot parcursul interviului, cu toate acestea a trebuit să le explic amănunțit care este rostul testării psihologice pe care am făcut-o copilului, deoarece nici unul dintre ei nu mai fusese evaluat psihologic până în momentul respectiv. După ce le-am explicat despre scopul și metodele de testare am avut acordul lor.

Interviul s-a desfășurat în absența copilului.

I – Câți ani are fiul dumneavoastră?

F4M – Are 9 ani. Este clasa a III-a.

I – Îi place școala?

F4T (râzând) – Nu mi-a plăcut mie, nu îi place nici lui. Deși ar trebui să învețe mai bine, că nu te angajează nimeni dacă nu ai școală.

I – Este mic încă. Nu e prea devreme să vorbiți despre serviciu? Poate ar trebui să vorbim despre ce vrea să învețe. Ce spune învățătoare despre el?

F4M – În general este mulțumită de faptul că este destul de isteț, zice ea. Dar face atâtea probleme la școală, nu stă cuminte, că trebuie să tot merg când mă cheamă. Odată a trebuit să mă învoiesc de la serviciu, ceea ce nu se permite la noi. Învățătoarea spune că dacă ar sta cuminte și s-ar strădui să învețe ar putea lua și premiu.

I – Are probleme la școală?

F4T – Face multe prostii. Săptămâna trecută s-a bătut cu un coleg așa de rău că învățătoarea m-a chemat și pe mine și pe mama aceluia. Acum două săptămâni a înjurat o colegă. Nu este săptămână să nu facă ceva.

I – Cum vă înțelegeți cu el acasă?

F4M – Acasă este cuminte. Gândiți-vă că el este un copil cu cheia de gât. Vine acasă, își face temele (uneori), se uită la televizor, se joacă, iese afară … nu am avut probleme niciodată de când l-am lăsat singur.

I – Acesta este un lucru bun. Cum ați reușit?

F4T – L-am învățat că atunci când nu suntem noi acasă trebuie să se poarte ca un om mare. Să aibă grijă să nu intre cineva în casă, să nu strice ceva … lucruri din astea.

F4M (către soțul său) – Ei, lasă, că l-ai și certat din cauza asta!

F4T – Normal că l-am certat! El trebuie să învețe să fie stăpânul casei cât noi suntem plecați. Cum putem fi liniștiți altfel? În acest moment atmosfera a devenit destul de tensionată, cei doi părinți realizând faptul că sunt în fața unei persoane necunoscute. S-au cenzurat imediat după care discuția s-a putut relua.

I –Se întâmplă des să rămână singur în casă?

F4M – Se întâmplă destul de des. Noi suntem plecați la serviciu și nu avem cu cine îl lăsa. Doar că este un copil și nu avem siguranța că el nu face prostii.

I – El ce spune despre faptul că rămâne singur?

F4T – Lui îi convine. Este liber să se joace cât vrea, noi avem liniște… și …Mulțumim lui Dumnezeu, nu s-a îmtâmplat niciodată nimic rău. Acum a mai crescut, nu mai sunt așa de multe probleme.

I – Vă urez succes în continuare. Mulțumesc pentru timpul acordat.

Observații: Interviul a fost mult mai scurt decât primele, deoarece părinții au fost mult mai puțin cooperanți. Au dovedit destul de multă indiferență față de educația copilului, mai mult pentru aspecte formale. Pe tot parcursul interviului au avut o atitudine rece, ușor ostilă, dar politicoasă. A trebuit să li se explice foarte amănunțit despre ce este vorba în testele de evaluare psihologică.

Familia 5

Anamneză: studiul de caz al acestei familii nu conține interviul deoarece este o familie destrămată, copiii fiind părăsiți de părinți și dați în grija unei Organizații nonguvernamentale.

Situația lor socială este următoarea: părinții minorei au avut o relație de concubinaj din anul 1995. nu s-au căsătorit până în prezent. Au locuit la Bacău până în anul 2006. relația celor doi parteneri a fost tensionată în ultimii ani, acesta fiind consumator de băuturi alcoolice. Tot de atunci au început episoadele de violență conjugală ale căror victime erau în egală măsură mama și fata.

În anul 2006 mama, împreună cu fiica sa, în urma unui astfel de episod extrm de violent, cele două au trebuit să părăsească locuința. Au fost sprijinite de un ONG care avea un centru pentru femeile victime ale violenței în familie. În anul imediat următor, mama a plecat din centrul pentru femei abuzate pentru a lucra în străinătate, copilul rămânând în grija personalului din fundație. Relația copilului cu mama nu s-a mai mentinut, convorbirile telefonice periodice nefiind suficiente.

Din anul 2007 mama nu a mai venit în țară iar convorbirile telefonice sunt tot mai rare (o dată pe lună). Afirmă de la o lună la alta că poate va veni, însă echipa centrului afirmă că este puțin probabil și că este vorba de un abandon.

Discuția avută cu fata va rămâne sub imperiul confidențialității, însă în urma acestei conversații și a testelor aplicate voi efectua profilul psihologic.

Observații: atitudinea avută de fată pe tot parcursul discuției arată faptul că este un copil timid, sperios, dar cu mare nevoie de a fi iubită și protejată. S-a atașat cel mai mult de una dintre îngrijitoarele de la centrul pentru femei abuzate, substitut pentru mamă. A fost util faptul că eu sunt persoană de gen feminin, deoarece este reticentă în fața bărbaților (urmările traumelor suferite din partea tatălui). Nu are încredere în persoanele străine.

Familia 6

Anamneza arată că sunt o famile formată din cei doi părinți și un copil în vârstă de 9 ani. Sunt căsătoriți din anul 1996. Soții sunt amândoi absolvenți de studii superioare (filologie și dpert) și au împreună o firmă de avocatură și traduceri autorizate. Deoarece acum sun în plină extindere (afirmă ei) familia a trecut pe planul doi pentru o perioadă.

Au un băiat în vârstă de aproape 11 ani care este îngrijit de o bonă. Deoarece părinții nu au foarte mult timp liber pleacă dimineața și se întorc seara acasă, când de cele mai multe ori copilul lor este obosit.

Băiatul este elev în clasa a IV-a și mama acestuia afirmă că este încântată de faptul că este inteligent, are rezultate bune la școală și foarte responsabil.

În acest caz am efectuat două interviuri – primul s-a desfășurat doar cu mama, al doilea cu bona copilulu, deoarece am considerat că este o prezență semnificativă în viața copilului. Acronimul pentru ea este B.

Interviu 1:

I – Am înțeles că sunteți căsătorită.

F6M – Da, soțul meu lucrează acum.

I – Și aveți și un copil.

F6M – Da. Are 11 ani. Acum este la tenis.

I – Face sport?

F6M – Da. Face tenis de câmp și volei. Este înscris și la un curs de dans.

I – Cine l-a înscris?

F6M – Bona, dar la cererea lui. Noi îi plătim cursurile.

I – Cum este copilul dumneavoastră?

F6M – Este cuminte, bona spune că nu întâmpină prea multe probleme cu el. Este foarte conștiincios și toată ziua își găsește câte o ocupație. Cred că din cauza asta este așa de obosit seara. Este tipicar cu hainele lui, nu îi place să îi cumpăr haine dacât dacă mă însoțește. Este prietenos, tot timpul este înconjurat de colegi. Știu că aceștia vin pe acasă pentru că mi-a spus că îi aduce. Eu sunt mulțumită că se joacă aici pentru că au spațiu de joacă mult. Cartierele nu au astfel de spații de joacă iar pe străzi estze periculos.

I – Dacă v-aș cere să caracterizați atmosfera din casă în 2-3 atribute, care ar fi acelea?

F6M (râzând) – Dimineață sau seara? Dimineață suntem foarte grăbiți. La ora 8 trebuie să ieșim din casă. Seara suntem obosiți. Eu ajung mai repede, pe la 5, dar soțul meu ajunge și la ora 7. Muncește foarte mult.

I – Copilul stă cu bona în tot acest timp?

F6M – Da. De când vine de la școală până pe la 6-7 seara. Uneori și mai mult, deoarece mai întârziem.

I – Cum se înțelege cu fiul dumneavoastră?

F6M – Spune că este adorabil. Nu se plânge de el și nici el de ea. Fac lecțiile împreună, îl duce la muzee, la grădina zoologică, la teatru … asta a fost înțelegerea când am angajat-o. Să se ocupe și de partea asta. Se plânge că nu au timp să facă tot ce își propun.

I – Pare minunat. Neplăceri aveți în ceea ce privește educația copilului?

F6M – Nu prea, dar de asta am angajat-o pe bonă. Ne înțelegem bine cu ea. Dar și salariul este consistent. De fapt, orice pentru fiul nostru.

I – Spuneți că sunteți ocupată. Și soțul dumneavoastră la fel. Daca ar fi să aveți un program mai lejer, care ar fi lucrurile pe care le-ați face împreună cu el?

F6M – Mi-ar plăcea să fac lecțiile cu el și să mergem împreună la plimbare. Nu îmi rezerv niciodată timp pt noi trei. Și nici soțul meu. Viața în mediul în care lucrăm noi trece ca vijelia. Uneori stau și mă gândesc că uneori poate am să regret, dar adevărul este că îmi place foarte mult ceea ce fac. Și faptul că se câștigă destul de mult mă motivează. Soțul meu … la fel.

I – Mi-ați spus de timpul petrecut în familie. Vă aduceți aminte de ultima dată când ați petrecut timp împreună?

F6M – Crăciunul acesta. A fost foaret frumos, pentru că am mers la schi toți trei. Pentru prima dată fiul meu a învățat să schieze și a fost încântat. Nu știu de ce a fost mai fericit: de schi sau de faptul că a petrecut timpul cu noi. Înainte să plecăm din stațiune a propus să mai rămânem o săptămână. A zis că cere el scutire medicală pentru școală. Ne-a surprins pentru că el este foarte conștiincios și nu ar lipsi de la școală pentru nimic în lume. Știa că nu vom accepta așa ceva, dar a încercat.

I – Cred că din punct de vedere material fiului dumneavoastră nu îi lipsește nimic. Ar fi ceva ce ați adăuga în viața lui?

F6M – Financiar? Nu! Noi strângem bani pentru că vrem să ne mutăm într-o mai mare în care să ăi facem și lui un apartament. Cred însă că are nevoie de sprijinul nostru. Cum nu i-l putem oferi întotdeauna direct, pentru că suntem ocupați, am angajat o bonă,de la o firmă. Am cerut o persoană cu un anumit profil , am dorit ceva anume. Trebuia să fie în stare să facă lecții cu fiul nostru, să fie alături de el în nenumărate momente când noi nu eram, să se ocupe și de educația extrașcolară (v-am spus că merg împreună la teatru, la muzee …)

I – Care este sportul preferat al fiului dumneavoastră?

F6M – Cred că tenisul. Mi-a povestit că instructorul îl va trimite la concurs pentru că este cel mai bun din grupă.

I – Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

Interviu 2:

I – Am înțeles că sunteți bona lui …. De când lucrați pentru familia sa?

B – De când era copilul în clasa I. Avuseseră înainte o altă bonă, apoi am venit eu.

I – Cum vi se pare copilul?

B – Este un copil bun. Mă înțeleg bine cu el chiar dacă uneori este mai dificil.

I – În ce sens dificil?

B – Este cam sensibil… supărăcios. Vrea să se facă doar cum este dorința lui. Nu ține întotdeauna cont de ce vor cei din jur.

I – Cum merg activitățile extrașcolare? Am auzit că mergeți prin vizite, pe la muzee, teatru. Nu toți copiii au parte de așa tratament.

B – Da, știu. Părinții sunt pretențioși, vor să fie bine educat. Este bine așa. Îi plac activitățile astea. Este curios din fire și de multe ori trebuie să fiu și eu atentă la ce vedem ca să știu să îi explic. Vrea să i se cumpere cărți cu care îi place să meargă la școală să arate tuturor ce știe. Este tot timpul în căutarea atenției celor din jur și asta îi oferă posibilitatea să primească atenție. De fapt, își folosește toate cunoștințele pentru a se făli.

I – Este ascultător sau vă face probleme?

B – Nu întotdeauna mă ascultă. De multe ori este așa de încăpățânat încât nu vrea să mă asculte deloc. Nici un argument nu este suficient de puternic. Uneori este nevoie să iau atitudine fermă și să nu îl întreb (în situațiile când știu care îi este dorința și știu că nu trebuie să facem cum vrea el nu îl mai întreb, ci sunt fermă).

I – Am înțeles că face sport…

B – Daaaaaaaaaaaa …. Ar face toate sporturile dacă ar putea.

I – Care sport îi place cel mai mult?

B – Voleiul. Este absolut încântat de faptul că cei din echipă se poartă frumos cu el și îl tratează ca pe un egal. Îi place și tenisul. Acolo are și performanță, antrenorul spune că este cel mai bun din echipa din oraș și că va merge la un concurs județean cu el.

I – Ce spune învățătoarea? Cum este la școală?

B – Spune că este mereu în cautarea atenției celor din jur. Ar face eforturi mari. De fapt și face. Îi aduce acasă, se paortă frumos cu ei, le dă dulciuri. Mi-a milă de el uneori, pentru că nu toți îi răspund așa de frumos. El însă este fericit dacă este înconjurat de copii.

I – Părinții lui știu că este în căutarea atenției permanent?

B – Am vorbit cu ei, știu, dar nu știu cât pun preț pe asta. Poate mama lui. Tatăl nu prea. Mama mai stă seara de vorbă cu el despre ce a făcut pe timpul zilei. Doar că el este așa de obosit, vă dați seama: școală, lecții, sport, joacă. Când să le facă pe toate? Este un copil ocupat!

I – Ce îi place să se joace cu prietenii lui?

B – Nu știu dacă are un joc preferat prea mult timp. Jocurile vin și trec. Acum de curând venise cu niște pistoale cu apă, ud din cap până în picioare. A fost polițist. (râde amuzată).

I – Sunteți o persoană importantă în viața lui. Știți?

B – Da, știu. Este normal să fie așa. Pe tot timpul zilei sunt singurul adult care stă în preajma lui, împreună cu învățătoarea. Nici nu mă mir. De Crăciun pleacă întotdeauna în stațiuni de iarnă. Și el întotdeauna mă sună să îmi ureze sărbători fericite. Este foarte legat de mine.

I – Se ceartă cu copiii?

B – Da. Se ceartă destul de des. Nu toți sunt dispuși să facă întotdeauna ce vrea el. Și ies scandaluri. Nu este un copil rău, doar că nu este capabil încă să asculte și de alții.

I – Mama lui este informată cu privire la ceea ce se întâmplă zilnic în viața lui?

B – Da, se interesează. Eu zilnic îi povestesc ce facem. Dar nu mă grăbesc să fac eu caracterizări. Ea este cea cu școală, ea să tragă concluziile. Eu nu am studii de specialitate dar văd când un copil are nevoie de prezența părinților. Copilul acesta cere foartă multă atenție. Eu îi dau cât pot dar eu nu sunt mama lui.

I – Bine. Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

Observații: Atât mama cât și bona copilului au fost cooperante în timpul discuțiilor. Diferențele pe care le-am remarcat erau în implicarea în viața copilului. Pe de o parte părinții, care sunt evident foarte ocupați și nu sunt dispuși să se implice mai mult. O observație interesantă este că cei tei petrec seara timp împreună, momente de care mama nu a amintit deși ar fi avut ocazia în timpul interviului. De asemenea, o dovadă că prezența părinților în viața fiului lor este insufientă am primit de câteva ori în timpul celor două interviuri, prin prisma reacțiilor copilului descrise de cele două femei, care dovedeau că are nevoie de mai mult. Din ceea ce am observat bona a remarcat acest lucru (afirmația fiind făcută chiar de ea), însă motivele pentru care părinții se implică atât de puțin pot fi multe.

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Datele culese cu ajutorul interviului și al testelor le voi prezenta în acest capitol.

Familia 1

Alcătuită din patru membri, F1 lăsa impresia unei familii unite, cu legături afective strânse. Părinții, foarte implicați în activitatea de educare a copiilor, era evident că este rolul cel mai important din viața lor de adulți. Acest lucru se reflectă și în maniera în care consideră să își educe copiii și în rezultatele pe care le obțin cu aceștia.

Din răspunsurile pe care le-au dat la chestionarele aplicate reiese același lucru.

Profil de personalitate mama:

Este sociabilă, comunicativă, bine integrată în grupurile sociale, în care își dorește să se afirme, amabilă, prietenoasă.

Are un temperament sangvinic, echilibrat, cu atitudini pozitive fata de sine și față de alții, sigură pe ea, cu atitudini asertive în grup, nu se arata dominatoare în relațiile cu ceilalți.

Este echilibrată, stabilă din punct de vedere emoțional, dar rezervată în ceea ce privește expresivitatea emoțională (nu-și afișeaza trăirile emoționale negative, uneori are tendința de a fi prudentă, circumspectă), cu capacitate bună de control al emoțiilor, sentimentelor și comportamentelor.

Capacitatea de integrare în grup este bună, cu dorințe de afirmare. Își dorește foarte mult o familie unită și un mediu armonios din punct de vedere afectiv, acesta fiind idealul său.

Spirit analitic, îi place să își observe propriile trăiri, să le „înregistreze” și să le analizeze mai târziu. Afirmă că asta o ajută să își dezvolta personalitatea. Este interesată de evoluția personală dar în lipsa unui mediu favorizant ar resimți foarte greu acest lucru, deoarece într-o oarecare măsură este dependentă de acest mediu. Din acest punct de vedere are o istorie familială favorizantă, care a permis dezvoltarea unei personalități armonioase.

Profil de personalitate tatăl:

Este o persoană cu un temperament coleric – sangvinic, ceea ce determină un comportament tonic; este sociabil, comunicativ, sensibil, dar agitat, nerăbdător, orgolios, tonic, încapățânat, generos, posesiv, uneori nepăsător. Are înclinație către activitățile relaționale (în grupurile de prieteni); narcisic vestimentar, cu trebuințe de afirmare în grup.

Este devotat familiei și este capabil de sacrificii mari pentru a își vedea soția și copiii fericiți. Rezultatele la chestionare arată faptul că este conștient de propria persoană și de trăirile sale emoționale. Resimte mai dificil faptul că trebuie să își controleze anumite emoții sau să aibă o activitate echilibrată, firea sa extrem de activă fiind un impediment în acest sens.

Este ambițios iar proiectele de viitor sunt importante pentru el, ceea ce îl ajută să se și concentreze asupra lor. Mediul familial este pentru el “cel mai bun remediu împotriva oboselii și supărărilor”, deci unul dintre cele mai importante elemente din viața sa.

Profil de personalitate C1.1. (10 ani):

Copil sociabil, comunicativ, care relaționează ușor cu cei din jur. Este echilibrat, fără comportamente dezadaptative, cu control bun al agresivității. Este vioi, sensibil, receptiv și uneori are maniere de copil răsfățat. Este ușor rezervat în exprimarea liberă a trăirilor emoționale. Are trebuințe de a se afirma și de a fi apreciat, motiv pentru care este conștiincios și colaborează ușor. Capacitatea de adaptare la medii, situații și persoane noi este bună. Are nevoie de afecțiune și este conștient că părinții i-o pot oferi. Este un copil mămos, lipicios atent cu cei pe care îi iubește.

Rezultatele școlare relevă faptul că băiatul este adaptat cerințelor școlare, făcând față cu succes acestora. Limbajul este dezvoltat în limitele vârstei, ceea ce eficientizează comunicarea. Spirit inventiv dar cu capacitate de structurare încă slabă.

Este conștiincios în îndeplinirea sarcinilor școlare, se conformează tuturor cerințelor, deși acest lucru îl solicită și îi cere mai mult timp. Este perseverent, motiv pentru care în anul precedent a reușit să aibă rezultate destul de bune.

Profil de personalitate C1.2.:

Copil liniștit, calm, temperament flegmatic – sangvinic. Manifestă interes pentru ce este nou în jurul său, este curios. Se adaptează ușor la situații noi. Este un copil ordonat, care face orice lucru în manieră proprie. Este meticulos și exact; manierat. Are un limbaj sigur și un vocabular bogat, deoarece citește mult. Uneori este un critic neîntrecut, tocmai pentru că are o minte ascuțită și nu suportă ipocrizia. Își exprimă relativ ușor stările emoționale. Atașamentul său afectiv pentru cei din jur nu este permanent. Este foarte pretențios cu părinții săi, în schimb este la fel de docil atunci când i se cere să facă ceva. Nu caută ajutor și nu îi place să depindă de ajutorul cuiva. Este optimist și curajoas, nu își schimbă prea des cursul acțiunilor și nu prea îi place să urmeze sfaturile celor din jur.

Cu un simț al datoriei foarte bine conturat, se remarcă printr-o conduită morală superioară vârstei.

Familia 2

Alcătuită din două persoane (mama și fiica) oficial este o familie monoparentală. De fapt din punctul de vedere al fetei, din familie fac parte trei persoane (și tatăl său). Relațiile dintrei cei doi părinți, departe de a fi detensionate nu se puteau desfășura la parametrii normali, din cauza istoriei conflictuale.

Răspunsurile pe care le-au dat la chestionare dovedesc faptul că cei doi părinți au nevoie de sprijin în rezolvarea unor chestiuni legate de relația lor.

Profil de personalitate mama:

Este o persoană cu un temperament flegmatic cu note de sangvinic. Ordonată, calculată, este atentă la detalii, de multe ori am observând în timpul interviului că cenzura anumite manifestări emoționale.

Istoria conflictuală a familiei sale (divorțul), sentimentele cel puțin contradictorii pe care le are față de fostul soț, au determinat dezvoltarea unor mecanisme defensive (negarea), care afectau relația cu fata sa și cu tatăl acesteia.

Maniera de autoprezentare este pozitivă, posibil și ca modalitate de mascare a unor trăiri mai puțin acceptabile (gelozia față de noua soție, trăiri de inferioritate de și de neputință față de situația familială). Cu toate acestea, este o persoană sociabilă, adaptată social, din spusele sale foarte apreciată la serviciu.

Evaluarea psihologică și discuțiile avute relevă un fond afectiv tensionat, ca urmare a evenimentelor din istoria personală (în special divorțul). Se simte dezamăgită de atitudinea fostului său soț, față de care are o atitudine ambivalentă (pe de o parte își dorește să reia legăturile cu el, pe de altă parte trăiește stări negative determinate de rejecția acestuia). Raportarea la prezent este de autoîncurajare, mascând tendințe depresive. Viața interioară este bogată. Agresivitatea este controlată.

Comportamentul social este pozitiv. Este sociabilă, prietenoasă, cu tendințe demonstrative, dovedind trebuințe de acceptare din partea celorlalți. Capacitatea de adaptare este bună, dovedind acest lucru la locul de muncă unde este apreciată de colegi, totuși este precaută în stabilirea de noi relații.

Este ambițioasă, conștiincioasă, doritor să se afirme în grupurile și mediile formale, de unde dorește să primească respect. Perseverentă în respectarea principiilor sale, preferă să renunțe la apartenența unui grup care i le pune în pericol. În general nu îi este teamă de afirmarea părerii proprii, chiar dacă aceasta nu este în concordanță cu a celorlalți. Este orgolioasă și ușor ofensabilă.

Investește toată energia sa în creșterea fetei sale, deterrminând dificultăți în conservarea unei cantități de energie pentru propria persoană. Acest lucru poate crea diverse neplăceri și greutăți în adaptarea la situații mai dificile (menținerea unei relații amiabile cu soțul său).

Profil de personalitate C2.1.:

Este un copil în vârstă de 10 ani, cu o dezvoltare normală din punct de vedere cognitiv. Resimte nevoia de a se afirma în grupul de prieteni (motiv pentru care se autoinvestește cu diverse roluri – mic apărător al altora, lider în grup).

Se observă și la ea ca și la mama sa (cel mai probabil copiate) mecanisme defensive – negația față de problema centrală a familiei: lipsa tatălui. Dealtfel, așa cum era de așteptat, în ceea ce privește relația cu tatăl său și cu noua lui soție este ușor tensionată. Fata nu se simte acceptată pe deplin. Acest lucru crează o stare de anxietate în privinmța relației dintre cei trei. Pe de altă parte, începe să conștientizeze faptul că relația părinților săi biologici este departe de imaginea pe care și-o crease în timp. Intuiește tensiunile dintre ei și are sentimente contradictorii față de acestea (pe de o parte simte nevoia de amândoi și certurile lor îi crează frustrări, pe de altă parte simte nevoia să intervină pentr a fi de partea unuia sau altuia). Această stare de fapt, nesesizată de mamă este trăită de fată mascat.

Simte nevoia de suport afectiv din partea adulților semnificativi, în limitele normalului pentru vârsta sa. Este activă, sociabilă, comunicativă, cu trebuințe puternice de afirmare și de a fi apreciată, încearcă să iși etaleze calitățile și originallitatea pentru a se evidenția, este conștiincioasă, ambițioasă, echilibrată din punct de vedere comportamental, critică în raport cu exprimarea liberă a trăirilor afective, dar încăpățânată, sarcastică, narcisică. Răspunde cu o atitudine ostilă la frustrări și la agresiuni. Resimte nevoia de a se proteja împotriva conflictelor; în general acționează cu calm. Modalitățile sale de compensare a carențelor familiale se manifestă așadar în mediu cotidian sub forme totuși acceptate de cei din jurul ei (de exemplu tendința de a îi proteja pe cei pe care îi simte neajutorați, faptul că își asumă sarcina de a îi apăra).

Familia 3

Este o familie formată din trei persoane. La o privire superficială este prototipul familiei fericite. Cu toate acestea, am observat lipsa unui element extrem de important: mama suplinea prin prezența sa absența tatălui. Resursele financiare suficiente și interesul mamei pentru creșterea și educarea fetiței au determinat o atitudine pozitivă față de acest lucru.

Profil de personalitate mama:

Este o persoană în vârstă de 36 de ani. este sociabilă, comunicativă, un temperament sangvinic cu o ușoară notă de flegmatic. Dispoziția afectivă predominantă este pozitivă. Este o persoană dinamică, cu multe proiecte și cu multe activități. Cea mai importantă este însă creșterea copilului său, asumarea rolului de mamă fiind cel mai important aspect al acestui moment din viața sa.

Are atitudini pozitive fata de sine si fata de altii, este sigură pe ea, cu dorință de independență, nu este arata dominatoare în relațiile cu cei din jur. Echilibrată, stabilă din punct de vedere emoțional, dar uneori rezervată în ceea ce privește expresivitatea emoțională.

Capacitatea de adaptare la medii și solicitări noi este bună. Are o conduită asertivă, cu control bun al agresivității și se face o prezență plăcută celor din jur. Emoțiile negative le exprimă prin plâns (din spusele ei este destul sensibilă și ca reacție plânge).

Relația cu soțul este optimă din spusele ei, poate pentru că implicarea sa în bunul mers al acestei relații este maximă.

Profil de personalitate C3

Pubera sensibilă, senzitiva, temperament ambivert, cu trăiri afective puternice; este activă, impresionabilă, ambivalentă în controlul agresivității.

Dezvoltată conform vârstei, rezultatele școlare sunt bune, dar cu o dezvoltare grafomotrica usor deficitară. Limbajul este caracterizat prin fluență, exprimarea – cursivă corectă din punct de vedere gramatical.

Trăirile afective sunt puternice, este atașată de mamă și de tată. Socializarea este bună. Interesele sunt doar pentru viitorul imediat, aspect normal pentru vârsta sa, dar nu își dozează eficient efortul voluntar (în funcție de necesitatea impusă de dificultatea sarcinii).

Are o atitudine pozitivă atât față de egali și cât și față adulți dar revendică respect. În situațiile în care se simte respinsă, adoptă o atitudine rezervată. Este selectivă în alegerea prietenilor și capabilă să mențină o relație de prietenie (stabilitate). Este impresionabil și resimte nevoia de a se face util, de a fi valorizat.

Acceptă și respectă aspectele pozitive și negative proprii, dar are tendința de corectare doar în fața criticilor constructive.

Familia 4

Formată din trei membri, a patra familie trece prin momente dificile, cauzate de pierderea locului de muncă al tatălui. Acesastă stare de fapt a determinat apariția unor episoade tensionate. Ceea ce am remarcat la acestă familie este concepția conform căreia copiii sunt „adulți în miniatură”, cu alte cuvinte dificultatea adaptării la nevoile reale ale copilului. Determinat de acest lucru este atitudinea părinților față de situația școlară a copilului – cuplabilizarea acestuia din cauza neînțelegerii adevăratelor motive care stau la baza dificultăților.

Coroborat cu acest lucru este faptul că cei doi soți nu au nici o rudă degradul II dispusă să îi ajute. Interviul a relevat faptul că nici nu au încercat soluții alternative, iar în acets moment este deja foaret dificil din cauza somajului tatălui. În virtutea principiului mai sus menționat, copilul este responsabilizat mai mult decât ar fi normal pentru vârsta sa. Comportamentele din mediul școlar pot fi puse pe seama unei nevoi inconștiente de a atrage atenția asupra sa sau a unei nevoi de desfășurare a vârstei psiho-biologice reale.

Un alt aspect este acela că ambii părinți au o serie de idei preconcepute legate de diverse aspecte din viață, atitudine care arată capacitatea lor reală de a înțelege diverse fenomene – este mai ușor pentru ei să preia principiile altora decât să își elaboreze unele proprii bazate pe adevăratele nevoi ale familiei.

Profil de personalitate mama:

Este o personalitate sociabilă în anumite limite. Are un temperament de tip flegmatic, este ușor rigidă în comportament, rezervată în stabilirea de noi contacte, și are tendințe de a îi ține pe oameni la distanță, ceea ce dă o notă de răceală relaționării.

Ținuta sa este foarte corectă și îngrijită. Atitudinea față de cei din jur este pozitivă, însă uneori are tendințe de subapreciere a acestora, de generalizare a unor însușiri preconcepute (de tipul toți copiii sunt „șmecheri”).

Relaționarea este normală cu anumite rezerve. Nu intră în conflicte cu colegii dar nici nu are tăria de a spune în față unui om ceea ce gândește referitor la el, fie pentru a nu îl jigni, fie pentru a evita confruntările deschise. Are tendința de a se auto-prezenta pozitiv, cel mai probabil pentru a masca unele trăiri afective mai puțin acceptabile social.

Este conservatoare, iar părerea grupului social este importantă, deoarece știe că oamenii judecă. În genere se gândește înainte de a acționa, nu acționează niciodată sub impulsul momentului.

Din punct de vedere profesional este absolventă de școală profesională, lucrează la o firmă care impune un program solicitant. Firea sa răbdătoare o ajută în acest sens, din spusele ei fluxul de personal fiind mare la intreprinderea respectivă tocmai din acest motiv.

Relația cu fiul său este tensionată, acesta provocând – din afirmațiile sale nenumărate probleme de disciplină – motiv pentru care sunt certuri frecvente. Nu este înclinată să îi dea dreptate copilului, din motivul ideilor preconcepute pe care le are despre firea copiilor. Aceștia, „trebuie să asculte de adult”. Reproșurile pe care i le face fiului său sunt de fapt o reflectare a unor trăiri de inferioritate raportate la eșecurile resimțite în rolul de mamă.

Profil de personalitate tatăl:

Are un temperament coleric, impulsiv, cu rezistență scăzută la frustrare. Este o personalitate dominatoare, cu control deficitar al agresivității (descărcările sunt conjuncturale, sub forma agresivității verbale).

Cu toate acestea are o viață interioară bogată, este puternic atașat de soție și de copil, pe care simte nevoia să îi protejeze. Încearcă să transmită un model parental acestuia, învățându-l cum „să devină bărbat”.

Relaționarea cu grupul de egali este în limitele normalului. Este o persoană cu interes pentru activitățile concrete, ancorate în realitate. Este puțin interesat de analiza persoanei sale, a emoțiilor, și puțin capabil de introspecție.

Pierderea locului de muncă a determinat apariția unor stări de anxietate legate de faptul că nu va mai putea sprijini material familia (sentimente de inferioritate și de neputință legate de pierderea rolului de principal întreținător financiar al familiei).

Profil de personalitate C4:

Copil, temperament coleric, impulsiv, agitat, tonic, însă cu rezistență scăzută la frustrare și episoade de heteroagresivitate verbală (dar cu tentă demonstrativă, cu rol de atragere a atenției). Manifestă tendințe de manipulare a celor din jur (față de adulți adoptând atitudini de „băiat model”, prezentând o figură veselă, atractivă, mimică mobilă, expresivă, iar față de colegi folosind atitudini de superioritate fizică, uneori chiar forța).

Capacitatea de adaptare la mediu este bună, nevoile sale de valorizare și autovalorizare, de afirmare în fața adulților determinându-l să depună eforturi (este harnic, are inițiativă), în același timp făcând eforturi de cenzurare a agresivității în fața persoanelor semnificative de la care așteaptă aprecieri pozitive, recompense verbale. Știe să se facă apreciat de colegi și adulți, iar calitățile sale de lider informal l-au ajutat în diverse situații. Este sociabil, comunicativ, stabilește ușor contacte cu cei din jur.

Relaționarea în mediu formal este deficitară, din cauza greutăților pe care le întâmpină în respectarea regulamentelor.

Familia 5

Această familie, ne arată două forme de abuz aflate la poli opuși: cea mai brutală și cea mai bine mascată. Prima este abuzul fizic și emoțional al tatălui asupra celor două persoane (mamă și fiică). A doua este abuzul mamei asupra fiicei sale – abandonul.

Motivele pentru care mama a abandonat odată cu fiica sa și rolul de mamă sunt importante, deoarece pot fi două: o serie de trăiri de inferioritate trăite de aceasta față de rolul de mamă și o serie de eșecuri care să confirme inabilitatea sa, incapacitatea mamei de a face față propriilor traume din relația cu tatăl fetei.

Cel mai probabil aici este vorba de un complex de factori. Am apelat la această scurtă analiză deoarece nu există nici o probă fizică (test) pentru evaluarea psihologică a mamei.

În ceea ce privește rezultatele psihologice asupra fiicei sale le voi analiza în rândurile care urmează.

Profil de personalitate C5.

Copil în vârstă de aproape 9 ani, cu dificultăți de acomodare la cerințele din mediul școlar, motiv pentru care este copil NES (nevoi educaționale speciale). Prezintă dificultăți de analiză și sinteză. Are tendința de a simplifica fenomenele și evenimentele după similarități. Integrează greu structurile noi în sisatemul celor vechi. În general rezolvarea de probleme se realizează în manieră algoritmică. Din informațiile obținute de la educatorii din centru, atenția și memoria se află de asemenea sub media corespunzătoare vârstei biologice. Rezultatele în raționamentul logico-matematic sunt slabe. Interesele sale se află în zona concret-intuitivului.

Este temătoare, sensibilă și de accea vulnerabilă, cu prag scăzut al rezistenței la frustrare. Relaționarea este încordată datorită nivelului ridicat de anxietate. Ne se simte confortabil în medii noi și în situații dificile de accea adaptarea se realizează dificil. Este susceptibilă de reacții de retragere în momente tensionate sau când se simte amenințat. Este impulsivă, nu are răbdare, uneori cu reacții nestăpânite.

Totuși, datorită nevoii de a se face remarcată și de a fi apreciată este cooperantă la programul de asistență și cel instructiv-educativ (în limita posibilităților). Manifestă preocupare pentru adaptarea sa la mediile sociale (școala și centrul).

Evaluarea psihologică relevă un Eu contractat, determinat de sentimente de inadecvare, de trăiri de slăbiciune și de sentimente de inferioritate. Este dominată de trăirile afective și manifestă tendințe de închidere, defensă. Toate acestea trădează nevoia de stabilitate, de suport emoțional și de afecțiune.

Are un comportament rigid, capacitate scăzută de expresivitate afectivă, dar face eforturi să se integreze. Manifestă conștiinciozitate în ceea ce privește prezența la școală și nu se eschivează de la efectuarea îndatoririlor școlare. Totuși resimte nevoia de ajutor.

În centru s-a acomodat, dar nu și la școală, unde o perioadă de timp a creat probleme în acest sens. Se simțea marginalizată, ignorată de copii, cu toate eforturile învățătoarei de a o face să îi accepte pe cei din jur. A fost recomandată pentru a se prezenta la psihologul școlii cu care a a început un program de consiliere.

Familia 6

Din punct de vedere financiar această familie este de nivel bun. Veniturile familiei sunt suficiente pentru a își permite anumite facilități inaccesibile altor familii.

Bona este o femeie cu studii medii. Este atașată de copilul familiei și face tot posibilul să își îndeplinească îndatoririle cu conștiinciozitate.

Atât mama cât și tatăl sunt persoane foarte ocupate care petrec foarte puțin timp cu copilul lor. Informațiile despre copil le iau de la bonă. Tot aceasta merge și la ședințele cu părinții sau la serbări (!)

Mama a acceptat să completeze chestionarul și să fie evaluată psihologic.

Profil de personalitate mama:

Este o persoană sociabilă, comunicativă, optimistă, cu nevoie de valorizare și de autovalorizare, interesată de ascensiune socială, de afirmare, ambițioasă, orgolioasă. Este interesată de educația formală pe care o folosește ca pârghie pentru depășirea propriilor potențialități. Manifestă tendințe de control atent al comportamentelor sale și control intelectual asupra impulsurilor fizice (în special agresive). Are un fire hiperexactă (este preocupată de detalii, conștiincioasă, serioasă, perfecționistă, cu un spirit de observație bine dezvoltat).

Relaționarea cu cei din jur este optimă datorită manierei asertive de prezentare. Își asumă responsabilitatea propriilor acțiuni și nu se teme să aibă păreri diferite de restul grupului, dar le exprimă doar dacă îi sunt solicitate. Este ambițioasă, dispusă să depună eforturi pentru a își atinge scopurile, manifestă dorință de ascensiune socială. Are nevoie de valorizare și autovalorizare, și are tendințe de supraestimare.

Relația cu familia este insuficient dezvoltată în acest moment. Timpul petrecut împreună este insuficient pentr stabilirea unor legături eficiente între ea și fiul său în special. Are tendința de a își proiecta conștient propriile nevoi asupra copilului, de aceea de cele mai multe ori acestea nu coincid cu ale fiului său.

Profil de personalitate C6:

Copil sociabil, echilibrat, liniștit; stabilește relativ ușor contacte cu cei din jur, este prietenos, ca urmare a trebuințelor de acceptare în grupuri formale și informale. Astfel, are o atitudine pozitivă față de colegi și adulți. În situațiile în care se simte respins, adoptă o atitudine rezervată. În fața persoanelor străine anxietatea este mascată de o atitudine deschisă, zâmbitoare. Este impresionabil și resimte nevoia de a se face util, de a fi valorizat. Este încăpățânat, sensibil, cu rezistență relativ scăzută la frustrare.

Resimte nevoia de un model parental; legătura afectivă cu mama este puternică dar nu suficient pentru a îi satisface nevoia de atenție și de suport afectiv. De aceea, băiatul este într-o permanentă căutare a atenției celor din jur, atitudine vizibilă chiar și pentru persoane din afara familiei (învățătoarea). Pentru a atrage atenția acestora și pentru a primi aprobarea adulților, este dispus să facă eforturi considerabile.

CONCLUZII

La începutul cercetării îmi propuneam două obiective, unul teoretic (identificarea efectelor directe ale unui suport familial afectiv corespunzător în dezvoltarea emoțională a copilului de vârstă școlară mică.), iar altul practic (identificarea unor situații critice / puncte nevralgice intervenite în procesul de dezvoltare emoțională).

Mă voi referi la aceste două obiective întâi, și anume modul în care au fost atinse.

În ceea ce privește obiectivul teoretic, consider că a fost atins deoarece pe parcursul cercetării, în special în timpul interviului am abordat maniera și gradul de implicare a părinților în educația copiilor cât și a conduitei socio – emoționale a copiilor.

Obiectivul practic s-a realizat tot prin interviu, de data aceasta cu ajutorul chestionarelor care ne oferă informații suplimentare referitoare atât la conduita emoțională a copiilor, cât și la implicația părinților.

Cât privește ipotezele pe care la începutul părții practice îmi propuneam să le cercetez, acestea sunt. Punctele nevralgice în comportamentul cotidian al copilului sunt legate fie de o serie de probleme în istoria părinților, fie de o serie de evenimente din istoria familiei care nu au putut fi gestionate. Dacă părinții sunt conștienți de propriile emoții și sunt capabili să și le gestioneze, atunci nivelul lor de dezvoltare a empatiei este mai ridicat, implicit vor dirija relațiile dintre ei și copii pe direcția dezvoltării unui stil asertiv.

Familia 1

O familie în care cei doi părinți și-au asumat în totalitate rolul social aferent. Cu toate acestea dovedesc faptul că sunt capabili să gestioneze atât relațiile sociale (prieteni, diverse grupuri, serviciu) cât și cele parentale.

Cei doi soți au un stil asertiv, nonagresiv sociabil, ceea ce a indus și copiilor o dezvoltare asemănătoare. Au un control adecvat al agresivității, și, fără a fi conformiști, respectă regulile. Nu există în acest sens dificultăți de adaptare în diverse medii, copiii dovedind o capacitate de adaptare mediu-bună.

De asemenea, sunt sociabili, chiar dacă nu întotdeauna pot fi în preajma copiilor de vârsta lor. Evaluările psihologice și discuțiile cu ei relevă faptul că nevoile de afecțiune și suport emoțional sunt satisfăcute cel mai mult în mediul familial, ceea ce este un indiciu important al unei relații sănătoase, optime dintre părinți și copii.

Familia 2

Această familie este una care a trecut prin momentul divorțului, separarea oficială a părinților, tatăl fiind recăsătorit. Fata celor doi soți are o relație foarte bună cu ambii părinți. Dificultatea în relaționarea cu tatăl (și anume negarea față de lipsa lui din cadrul vechii familii – refuză să vorbească despre asta, ca și cum problema nu ar exista) nu este decât o problemă a mamei reflectată și perpetuată prin prisma fetei.

Totdată, atitudinea acesteai în prezența copiilor de vârsta ei arată că nevoia sa de a avea o prezență masculină este compensată prin aceste comportamente.

Pe de altă parte mama, întâmpină dificultăți în acceptarea situației prezente, coportament defensiv în fața unei situații care nu a putut fi gestionată în trecut (soțul său a avut o relație extraconjugală cu cea care în prezent îi este soție).

Mama încearcă astfel să își cenzureze anumite trăiri mai puțin pozitive legate de aceste eveniment. Discuțiile cu ea și evaluarea psihologică arată că sentimentele de furie și trăirile de neputință legate de faptul că nu a putut împiedica destrămarea familiei, ca și sentimentul de vinovăție legat de divorț sunt prezente mascat în comportamentul față de fostul soț și soția acestuia, dar și față de fata sa.

Fata trăiește o stare de anxietate în privința relației dintre ea și părinți pe de o parte, și dintre părinți pe de altă parte. Totodată, conștientizarea faptului că relația părinților săi biologici este departe de imaginea pe care și-o crease în timp și intuirea tensiunilor dintre ei îi crează sentimente contradictorii (pe de o parte simte nevoia de amândoi și certurile lor îi crează frustrări, pe de altă parte simte nevoia să intervină pentr a fi de partea unuia sau altuia). Această stare de fapt este nesesizată de mamă, însă este trăită destul de puternic de către copil și arată faptul că problemele nerezolvate din familie, generează probleme la nivelul conduitei observabile a copiilor, conduită care este de fapt expresia trăirilor afective.

Familia 3

Este o familie formată din trei persoane, părinții și copilul. La analiza acestei familii, și la întocmirea profilului de personalitate al membrilor săi observam faptul că prezența tatălui este insuficientă, datorită afacerii pe care o conduce. Cu toate acestea, prezența mamei compensează prin calitate. Mama se arată foarte interesată de educația copilului său, de aceea este dispusă să facă cursuri de pregătire în vedere îmbunătățirii acestei educații.

Relația dintre cei doi soți se bazează pe comunicare din spusele mamei, iar educația pe care o dă fiicei sale este rodul unui efort comun, în ciuda prezenței insuficiente a tatălui.

Evaluarea psihologică a fetei relevă faptul că se simte în siguranță în mediul familial. Conduita sa socială arată că are o stimă de sine adecvată dar resimte nevoia de atenție din partea celor din jur. Știe însă întotdeauna cum să se înconjoare de această atenție.

Familia 4

Este o familie care trece prin momente dificile atât din punct de vedere financiar cât și din punct de vedere afectiv.

Pierderea locului de muncă al tatălui a creat în ultima perioadă (afirmă ei) o stare de tensiune generată de insecuritatea financiară.

În afara acestor aspecte doresc să menționez că stilul educațional al acestora este ambivalent. Pe de o parte are un aspect rigid, copilului nefiindu-i permise decât anumite momente de distracție, în virtutea unui principiu, și anume că copiii sunt adulți în miniatură. Astfel, copilul este responsabilizat mai mult decât ar fi normal pentru vârsta sa. Comportamentele din mediul școlar pot fi puse pe seama unei nevoi inconștiente de a atrage atenția asupra sa sau a unei nevoi de desfășurare a vârstei psiho-biologice reale.

De asemenea, ambii părinți au o serie de idei preconcepute legate de diverse aspecte din viață, atitudine care arată capacitatea lor reală de a înțelege diverse fenomene – este mai ușor pentru ei să preia principiile altora decât să își elaboreze unele proprii bazate pe adevăratele nevoi ale familiei.

Dificultățile copilului în planul conduitei observabile sunt gestionarea emoțiilor negative, control insuficient al agresivității și încălcarea unor regulamente din mediul școlar, ceea ce demonstrează capacitate de adaptare redusă în medii informale.

Aceste dificultăți sunt rezultatul prezenței în mediul familial al unor factori perturbatori (insecuritate financiară, control inadecvat al emoțiilor negative și educație bazată pe principii inadacvate, care nu acordă copilului timpul necesar maturizării într-un ritm natural).

Totodată, dificultățile resimțite de familie sunt rezultatul unor momente dificile care nu pot fi gestionate de părinți, reproșurile făcute de unul celuilalt nefiind decât expresia unor trăiri de neputință.

Familia 5

Așa cum am spus la momentul analizei familiei, aceasta ne oferă exemplul celor două forme extreme de abuz: abandonul și abuzul fizic. Rezultatul este un copil al cărui singură preocupare este să facă față unor traume din istoria personală și să facă față condițiilor din mediul actual, să se adapteze la acestea.

Este evident faptul că fata are dificultăți de acomodare la medii noi cel mai probabil ca efect al lipsei siguranței oferite de prezența familiei și de un mediu familial adecvat. Despre aceste efecte s-ar putea vorbi mult mai mult decât aș putea acoperi cu spațiul acordat acestei lucrări, de aceea am atașat un plan de consiliere pentru copilul acestei familii.

Familia 6

Deși o familie cu condiții financiare excelente, părinții apar ca niște persoane puțin interesate de fiul lor. Cel mai probabil rolul de părinte vine după cele sociale (așa s-ar explica atenția insuficientă pe care o acordă copilului lor). Efectele în plan concret sunt o nevoie resimțită acut de copil în a capta atenția, aprecierea, acceptarea și afecțiunea celor din jur, lucru obserat și de cei din jurul lui.

La prima vedere copilul are o acomodare optimă la condițiile de mediu. Realitatea pe care am descoperit-o pe parcursul cercetării evidențiază faptul că părinții nu își acceptă acest rol, ceea ce determină lacune în suportul afectiv pe care ar trebui să îl primească copilul lor. Acest fapt determină anxietate ridicată, în special în cazul în care nu primește atenție (reflectare a nevoii de atenție pe care o are și pe care ar trebui să o satisfacă părinții)

Așa cum reiese din cele analizate până în acest punct, influența familiei asupra copiilor și mai ales a trăirilor afective ale acestora este covârșitoare.

Este evident faptul că dificultățile întâmpinate de copii în socializare, în exprimarea unor emoții mai mult sau mai puțin pozitive devine un aspect copun și vizibil de către persoanele din jur. Am văzut cum copiii copiază mecanismele defensive ale părinților și le transpun în forme noi, pe care le cultivă și le dezvoltă în continuare în mediul lor.

De asemenea am văzut cum persoanele care au tendința de a avea un comportament asertiv, au crescut și educat copiii în același mod. Caracteristica comună a acestor copiii este controlul adecvat al agresivității și empatia (în special față de animalele pe care le „salvează” aducându-le în casă sau hrănindu-le).

BIBLIOGRAFIE

1.Ann Birch (2000) – „Psihologia dezvoltării" Editura tehnică, București

2.Arica Munteanu (1988) – „Psihologia copilului și adolescentului" Ed. Augusta , Timișoara

3.Jourdan-Ionescu Colette, Joan Lachance (2006).Desenul familiei. București Editura Profex

4.Lazarescu P.L., Ezechil L.(2002)- Laborator preșcolar" Editura V&1 Integral , București

5. Niculescu R. H. (1999) – ,Pedagogie școlara – sinteze Editura Pro Humanitas, București.

6. Osterrieth P. (1973) – Copilul și familia" Editura didactică și pedagogică , București

7. Piaget J. ( 1965) –"Psihgologia copilului " EDP, București

8. Rose Vincent (1972) – “Cunoașterea copilului" EDP , București

9. Revista invățămantului preșcolar, nr.3 -4/2005

10. Revista invățămantului preșcolar, nr.3-4\2006

11. Ilioara, Maria. (1981). Metodica predări desenului la clasele I-IV, EDP București .

12. Iolanda Mitrofan (2001). Terapia de familie Editura Sper

13. Verza E. , Verza F.E. (2000) – „Psihologia varstelor" Editura Pro Humanitas, București

14. Verza E. (1978) – „Omul joaca și distracția " Editura Didactică și Pedagogică, București

15. Băban, A. (2001) Consiliere educațională, UBB, Cluj

16. Clinciu, A, Cocoradă E., Luca M., Pavalache – Ilie M., Usaci D., Psihologie educațională, Editura Universității Transilvania, Brașov

17. Hazes, N., Orrell, S., (1997). Introducere în psihologie. Editura All, București

18. Radu, I., (1974). Psihologie școlară. Editura Științifică, bucurești

19. Gerald, M., Deary, J., Whiteman, M., (2005) Psihologia personalității, Trăsături, cauze, consecințe, Editura Polirom, Iași

20. Cosmovici, A., (1998). Psihologie școlară. Editura Polirom, Iași

21. Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura:Curtea Veche

22. Elias, M., Tobias S., Friendlander B., Inteligența emoțională în educația copiilor, Editura Curtea Veche

BIBLIOGRAFIE

1.Ann Birch (2000) – „Psihologia dezvoltării" Editura tehnică, București

2.Arica Munteanu (1988) – „Psihologia copilului și adolescentului" Ed. Augusta , Timișoara

3.Jourdan-Ionescu Colette, Joan Lachance (2006).Desenul familiei. București Editura Profex

4.Lazarescu P.L., Ezechil L.(2002)- Laborator preșcolar" Editura V&1 Integral , București

5. Niculescu R. H. (1999) – ,Pedagogie școlara – sinteze Editura Pro Humanitas, București.

6. Osterrieth P. (1973) – Copilul și familia" Editura didactică și pedagogică , București

7. Piaget J. ( 1965) –"Psihgologia copilului " EDP, București

8. Rose Vincent (1972) – “Cunoașterea copilului" EDP , București

9. Revista invățămantului preșcolar, nr.3 -4/2005

10. Revista invățămantului preșcolar, nr.3-4\2006

11. Ilioara, Maria. (1981). Metodica predări desenului la clasele I-IV, EDP București .

12. Iolanda Mitrofan (2001). Terapia de familie Editura Sper

13. Verza E. , Verza F.E. (2000) – „Psihologia varstelor" Editura Pro Humanitas, București

14. Verza E. (1978) – „Omul joaca și distracția " Editura Didactică și Pedagogică, București

15. Băban, A. (2001) Consiliere educațională, UBB, Cluj

16. Clinciu, A, Cocoradă E., Luca M., Pavalache – Ilie M., Usaci D., Psihologie educațională, Editura Universității Transilvania, Brașov

17. Hazes, N., Orrell, S., (1997). Introducere în psihologie. Editura All, București

18. Radu, I., (1974). Psihologie școlară. Editura Științifică, bucurești

19. Gerald, M., Deary, J., Whiteman, M., (2005) Psihologia personalității, Trăsături, cauze, consecințe, Editura Polirom, Iași

20. Cosmovici, A., (1998). Psihologie școlară. Editura Polirom, Iași

21. Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura:Curtea Veche

22. Elias, M., Tobias S., Friendlander B., Inteligența emoțională în educația copiilor, Editura Curtea Veche