Rolul Autoritatilor Locale In Colectarea Si Gestionarea Veniturilor Bugetare
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. Rolul autorităților locale în colectarea și gestionarea veniturilor bugetare
1. 1. Organizarea finanțelor publice locale
1. 2. Contribuția bugetelor locale în cadrul veniturilor bugetare
1. 3. Tipologia veniturilor bugetare
1. 3. 1. Impozitele directe
1. 3. 1. 1. Impozitele reale
1. 3. 1. 2. Impozitele personale
1. 3. 1. 2. 1. Impozitele pe venit
1. 3. 1. 2. 2. Impozitele pe avere
1. 3. 2. Impozitele indirecte
CAPITOLUL II Tehnici și metode de așezare și percepere a veniturilor fiscale de la persoanelor fizice
2. 1. Modalități de stabilire a impozitelor
2. 2. Tehnici de așezare și percepere a impozitelor locale în România
2. 3. Tehnici de așezare și percepere a impozitelor locale în Franța
CAPITOLUL III Analiza comparativă între comuna Vatra Moldoviței – România și comuna Urcel – Franța
3. 1. Prezentarea primăriilor Vatra Moldoviței și Urcel
3. 2. Ponderea impozitelor și taxelor pe proprietate în veniturile fiscale, curente și totale
3.2.1. Ponderea impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței
3.2.2. Ponderea impozitului pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței
3.2.3. Ponderea taxei asupra mijloacelor de transport deținute de persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței
3. 3. Analiza comparativă între comuna Vatra Moldoviței și Urcel
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Funcționarea unei unități teritoriale – stat, regiune, județ, comună nu se poate imagina fără aportul cetățenilor, atât persoanelor fizice, cât și persoane juridice. Orice formație socio-teritorială, care oferă cetățenilor ce o compun mijloace de existență conform nivelului de viață dorit, trebuie să ”primească”, la rândul ei, o contribuție din partea fiecăruia, în funcție de legile proprii dictate de ansamblul societății. Acest aport al contribuabililor unei unități administrativ-teritoriale este reflectat prin impozite și taxe, fie ele directe sau indirecte. Astfel, prin decizii publice se creează baza financiară a statului respectiv sau a unităților administrativ-teritoriale ale acestuia, reflectate în bugetul statului, respectiv bugetele locale, care permit toate realizările sociale și materiale ale instanței teritoriale respective.
Impozitarea este un instrument important al suveranității naționale, deoarece lipsa unor venituri ar împiedica conducerea unui stat de a-și pune în aplicare politicile în anumite domenii. De asemenea, ca instrument de reglare economică, impozitarea este folosită pentru a impulsiona dezvoltarea unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare sau de frânare a producției sau consumului unor mărfuri, precum și la încurajarea exportului sau descurajarea importului anumitor bunuri.
Este foarte greu de imaginat o societate fără impozite, deoarece acestea sunt sursa principală de finanțare a acelei societăți. Adesea apar critici la adresa fiscalității ce vizează în special efectele economice ale impozitului punând în discuție administrarea acestuia, modalitățile de aplicare și procedurile de elaborare a deciziei politice. Actual, în domeniul fiscal, problema impozitelor și taxelor este abordată din punctul de vedere al contribuabililor care suportă plata acestora, însă și din partea aparatul fiscal prin care se realizează colectarea impozitelor și a taxelor.
Într-o accepțiune generală, impozitele reprezintă o prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului. Impozitul este o prelevare obligatorie și definitivă realizată de către stat, prin organele abilitate, asupra averii sau bunurilor individuale ale colectivității, plata acestuia fiind reflectată prin unități monetare. El constituie o sursă de finanțare a cheltuielilor de interes general ale statului și ale administrației locale, îndeplinind în același timp rolul de instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor.
Nivelul impozitelor trebuie gândit astfel încât cuantumul realizat din colectarea acestor taxe să satisfacă parțial nevoile societății, dar în același timp să poată fi suportate de către contribuabili. Un nivel prea ridicat al impozitelor aduce neajunsuri, descurajează inițiativa, creează indirect noi modalități de evaziune și fraudă fiscală și generează inflația. De aceea, se stabilește un nivel rațional al impozitelor dincolo de care s-ar înregistra descreșteri în randamentul acestora.
Impozitele și taxele locale influențează în mod direct sau indirect persoanele fizice sau juridice, indiferent de modul de desfășurare a activității și de sursa de realizare a veniturilor impozabile, de aceea este important să fim informați corect în legătură cu mecanismele folosite la realizarea impunerii, cât și despre utilitatea sumelor plătite de către fiecare contribuabil.
Tema aleasă "Analiza tehnicilor de așezare și percepere a veniturilor fiscale de la persoanele fizice. Analiză comparativă între România și Franța" abordează o serie de aspecte din domeniul fiscalității, cu privire la modalitățile de percepere a impozitelor și taxelor locale la Primăria Vatra Moldoviței din România, cât și cele de la Primăria Urcel din Franța. Pentru elaborarea lucrării am avut în vedere reglementările legale fundamentale din domeniul fiscal, respectiv Codul fiscal, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare, precum și alte reglementări principale cu caracter sau incidență fiscală.
Am ales această temă: "Analiza tehnicilor de așezare și percepere a veniturilor fiscale de la persoanele fizice. Analiză comparativă între România și Franța" deoarece impozitele fac parte din viața noastră, guvernată de domeniul fiscal și este corect să știm pentru ce plătim aceste taxe, ce se întâmplă cu banii pe care îi dăm și cui folosesc. În același timp este interesant să vedem ce se întâmplă și dincolo de granițele țării noastre, într-o țară considerată mult mai dezvoltată decât România, pentru că toți suntem contribuabili, plătitori de impozite și taxe, în calitate de persoane fizice sau juridice, într-o mai mică sau mai mare măsură.
În acest context, lucrarea de față, prin conținutul său științific, practic, legislativ, încearcă să aducă în actualitate principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu așezarea și perceperea principalelor impozite și taxe locale la Primăriile Vatra Moldoviței și Urcel, cu impact economico-social asupra persoanelor fizice cât și a celor juridice.
Primul capitol al lucrării este unul introductiv cu ajutorul căruia se realizează o imagine asupra tematicii ce urmează a fi dezbătute. Am încercat să prezint câteva considerații generale privind rolul autorităților locale în colectarea și gestionarea veniturilor bugetare, structura teritorială și organizarea finanțelor publice locale, după care am continuat cu noțiuni generale privind impozitele. În subcapitolul ”Tipologia veniturilor bugetare” am prezentat aspecte teoretice despre impozitele directe și indirecte, precum și despre componentele acestora: impozitele reale și impozitele personale cu impozitele pe venit și pe avere.
Al doilea capitol continuă cu prezentarea tehnicilor și metodelor de așezare respectiv percepere a veniturilor fiscale atât în România, cât și în Franța punând accentul pe impozitele care urmează să fie încasate de la persoanele fizice și juridice în cursul anului 2011.
Lucrarea se încheie cu un studiu comparativ între comuna Vatra Moldoviței – România și comuna Urcel – Franța privind impozitele și taxele locale plătite de persoanele fizice și juridice, cum ar fi: impozitul pe clădiri – persoane fizice, impozitul pe clădiri – persoane juridice, impozitul pe teren – persoane fizice, impozitul pe teren – persoane juridice, impozitul pe terenul extravilan, impozitul pe mijloacele de transport – persoane fizice, impozitul pe mijloacele de transport – persoane juridice, precum și ponderea acestora în veniturile fiscale, curente și totale ale primăriilor. Analiza este realizată pe o perioadă de 5 ani, mai exact 2007 – 2011.
Mai întâi am realizat o scurtă prezentare a primăriilor, după care am analizat evoluția fiecărui impozit din 2007 și până în 2010. Deoarece structura bugetului local a fost modificată în anul 2011 în secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare, analiza previziunilor cu privire la impozitelor locale am reflectat-o separat, încercând să fac o comparație cu impozitele și taxele colectate la Primăria Urcel din Franța, care are aceeași structură a bugetului local.
În această lucrare mi-am propus să prezint impozitele și taxele locale ca sursă semnificativă de formare a veniturilor bugetelor locale, datorită faptului că ele influențează comportamentul contribuabililor, dar și pentru că dețin o pondere destul de mare în cadrul veniturilor fiscale ale României. Impozitele și taxele locale constituie resurse indispensabile funcțiilor și sarcinilor statului și constituie "baza economică" a funcționării lui, precum și a instituțiilor sale.
CAPITOLUL I. Rolul autorităților locale în colectarea și gestionarea veniturilor bugetare
1. 1. Organizarea finanțelor publice locale
Conceptul de finanțe reflectă procesele și relațiile economice – bănești prin care se constituie, repartizează și utilizează fondurile monetare necesare funcționării statului și altor entități economico-sociale.
În lumea contemporană finanțele publice sunt foarte importante pentru viața economică și socială a fiecărei țări. Ele și-au câștigat această poziție prin faptul că, în numeroase țări ale lumii, prin intermediul instrumentelor financiare, s-a ajuns să se utilizeze la dispoziția autorităților publice centrale și locale între 30% și 60% din produsul intern brut.
Finanțele locale au în componența sa următoarele: finanțele publice locale, finanțele regiilor autonome și ale societăților comerciale constituite cu aportul autorităților administrației publice locale precum și alte resurse financiare locale.
Comunitățile locale reprezintă colectivități umane, delimitate teritorial din punct de vedere politic și administrativ, care au autorități publice diferite de cele ale statului. Autonomia financiară a acestora este absolut necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care-i asigură suportul material al funcționării.
Este necesară organizarea distinctă a finanțelor locale pe baza autonomiei financiare deoarece:
– comunitățile locale cunosc în orice moment posibilitățile lor proprii cu privire la resursele bănești de proveniență publică și de asemenea, nevoile privind cheltuielile care trebuie acoperite;
– permite scutirea finanțelor centrale de o serie de cheltuieli;
– reduce numărul și amploarea fluxurilor bănești între cele două nivele structurale ale finanțelor publice;
– acordă posibilitatea de a urmări mai bine modului de folosire a fondurile financiare publice constituite;
– finanțele locale satisfac mai eficient cerințele publice privind utilitățile din teritoriu, precum: construirea sau repararea de drumuri și poduri, poliția, iluminatul stradal, gospodăria comunală și alte necesități ale populației.
În România, organizarea teritorială a finanțelor publice este așezată pe împărțirea țării în unități administrativ-teritoriale. Structura teritorială pe nivele ierarhice este următoarea:
– județe,
– municipii,
– orașe,
– comune.
Organele financiare locale, care funcționează în aceste structuri, acoperă prin activitatea lor întregul teritoriu al României îndeplinind atribuortul autorităților administrației publice locale precum și alte resurse financiare locale.
Comunitățile locale reprezintă colectivități umane, delimitate teritorial din punct de vedere politic și administrativ, care au autorități publice diferite de cele ale statului. Autonomia financiară a acestora este absolut necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care-i asigură suportul material al funcționării.
Este necesară organizarea distinctă a finanțelor locale pe baza autonomiei financiare deoarece:
– comunitățile locale cunosc în orice moment posibilitățile lor proprii cu privire la resursele bănești de proveniență publică și de asemenea, nevoile privind cheltuielile care trebuie acoperite;
– permite scutirea finanțelor centrale de o serie de cheltuieli;
– reduce numărul și amploarea fluxurilor bănești între cele două nivele structurale ale finanțelor publice;
– acordă posibilitatea de a urmări mai bine modului de folosire a fondurile financiare publice constituite;
– finanțele locale satisfac mai eficient cerințele publice privind utilitățile din teritoriu, precum: construirea sau repararea de drumuri și poduri, poliția, iluminatul stradal, gospodăria comunală și alte necesități ale populației.
În România, organizarea teritorială a finanțelor publice este așezată pe împărțirea țării în unități administrativ-teritoriale. Structura teritorială pe nivele ierarhice este următoarea:
– județe,
– municipii,
– orașe,
– comune.
Organele financiare locale, care funcționează în aceste structuri, acoperă prin activitatea lor întregul teritoriu al României îndeplinind atribuții cu caracter financiar în toate localitățile. Ele sunt îndrumate și controlate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și de către Controlul Financiar de Stat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Structurile teritoriale precum și modul de organizare a administrației publice locale reprezintă un factor important care influențează finanțelor publice locale.
Autoritatea deliberativă în unele țări membre ale Uniunii Europene este reprezentată la primul nivel de guvernare locală de Consiliul municipal, însă există și unele diferențe, spre exemplu, în Franța și Italia, autoritatea deliberativă este numită Consiliul comunal, în Olanda Adunarea municipală, în Irlanda, Consiliu, iar în România – Consiliu local. De obicei, majoritatea organelor deliberative la nivel de municipalitate sunt alese prin vot universal direct. Mandatul autorităților deliberative poate fi cuprins între 3 – 6 ani: 3 ani în Estonia, Lituania și Malta, 4 ani în România, Grecia, Spania, 5 ani în Italia și Irlanda, iar 6 ani în Franța, Belgia și Luxemburg.
În România, administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor
publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Autoritățile administrației publice prin care se îndeplinește autonomia locală în comunele și orașele din țară sunt consiliile locale, comunale și orășenești, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă sarcinile publice din comune și orașe, în condițiile prevăzute de lege. Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului și în funcție de populația comunei sau a orașului. Mandatul consiliului local este de 4 ani.
Primarul, care reprezintă autoritatea executivă, este ales pentru un mandat de 4 ani. Acesta este șeful administrației locale și consimte în fața consiliului buna funcționare a acesteia. Primarul este reprezentantul comunei sau orașului în relațiile cu persoanele fizice sau juridice din țară și străinătate cu care intră în contact, precum și în fața justiție.
Fiecare județ din România are un consiliu județean, ca autoritate deliberată a administrației publice locale, care coordonează activității consiliilor comunale și orășenești în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean are la conducerea sa un președinte, care este șeful administrației publice județene și care răspunde de buna funcționare a acesteia.
În scopul asigurării autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale au dreptul
să instituie și să perceapă impozite și taxe locale, să elaboreze și să aprobe bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în condițiile legii.
În Franța unitățile administrativ-teritoriale sunt: regiunea, departamentul, comunitatea de comune și comuna. Franța se compune din 27 regiuni, 101 departamente și aproximativ 36.770 comune.
Descentralizarea administrației publice a demarat în urmă cu 20 de ani. În martie 1982, legile prezentate de către Gaston Deferre, Ministrul de Interne și al Descentralizării, la vremea respectivă, au marcat o adevărată "rupere" a organizării politice și administrative franceze.
Regiunile și departamentele care "s-au născut" datorită acestor legi au propria lor entitate socială și politică. Legile respective au modificat relațiile între stat și colectivitățile locale și au modernizat "arhitectura" instituțiilor locale ale Franței.
Cele 27 de regiuni (22 metropolitane și 5 "de peste mări" – d'outre-mer (DOM) – Guyane, Guadeloupe, Martinique, Reunion și ultima care a devenit departament în urma referendumului – Mayotte) sunt administrate de un consiliu regional, prezidat de un președinte împreună cu 4 până la 15 vice-președinți. Consiliul este asistat de un comitet economic și social, format din reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor și independenți.
Cele 101 departamente, între care și cel care cuprinde Parisul, plus cele din afara Franței, sunt administrate de un consiliu general, ales pe o perioadă de 6 ani, prin sufragiu universal, iar jumătate din consilieri pot fi realeși pe o perioadă de trei ani. În ceea ce privește comunele ele sunt în număr de peste 36.000, circa 90 la sută au sub 2.000 de locuitori.
1. 2. Contribuția bugetelor locale în cadrul veniturilor bugetare
Sistemul veniturilor bugetare cuprinde totalitatea veniturilor care alimentează bugetul statului, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul fondurilor speciale. Veniturile bugetului statului român formează un sistem unitar, deoarece exprimă relații economice și, după încasarea lor, ele își pierd individualitatea și sunt cheltuite pentru înfăptuirea acțiunilor social-culturale, dezvoltarea economiei naționale, apărarea țării, întreținerea și funcționarea organelor statului, etc.
Sistemul veniturilor bugetare cuprinde instrumente foarte importante care sunt folosite pentru înfăptuirea politicii economice, sociale și financiare a statului.
În procesul distribuirii primare a produsului național brut, veniturile bugetare ale statului sunt procurate de la companiile naționale, societățile comerciale cu capital de stat și de la regiile autonome, pe când în procesul de redistribuire a produsului național brut, bugetul este alimentat cu venituri de la agenții economici cu capital mixt sau privat, de la unitățile cooperatiste, precum și din impozitele și taxele colectate de la populație.
Sistemul veniturilor bugetare este conceput, aplicat și legiferat astfel încât să îndeplinească două obiective importante:
– trebuie să alimenteze bugetul de stat și bugetele locale cu venituri suficiente funcționării lor eficiente;
– trebuie să stimuleze agenții economici și cetățenii în activitatea lor economică și socială.
Sistemul veniturilor bugetului statului și ale bugetelor locale este astfel conceput încât să încurajeze activitatea eficientă a societăților, îndeplinirea indicatorilor economici cantitativi și calitativi, dezvoltarea echilibrată a ramurilor economice, a județelor, municipiilor, orașelor și comunelor țării. Totodată, sistemul veniturilor bugetare realizează echilibrarea și stabilitatea bugetului de stat, a bugetelor locale, precum și controlul financiar. Acest control contribuie la apărarea integrității patrimoniului public și privat, consolidarea gestiunii economico-financiare, îmbinarea intereselor generale cu cele locale, cu ale societăților, ale cetățenilor și apărarea legalității.
În România, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, în conformitate cu structura sistemului bugetar. Resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem de bugete, și anume:
– bugetul de stat;
– bugetele locale;
– bugetul asigurărilor sociale de stat;
– bugetele fondurilor speciale (bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj);
– bugetul Trezoreriei statului;
– bugetele instituțiilor publice autonome;
– bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat;
– bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;
– bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;
– bugetul fondurilor externe nerambursabile;
– bugetele societăților bancare, de asigurări și reasigurări.
Bugetele locale reprezintă relații economico-bănești ce apar în procesul repartiției venitului național în momentul constituirii și repartizării de fonduri centralizate cu notificare generală la și de la dispoziția unităților administrativ-teritoriale, în scopul satisfacerii intereselor colectivitățiilor locale. Aceste bugete pot fi întâlnite și sub denumiri precum: bugete ale unităților administrativ-teritoriale, bugete ale comunelor sau bugete ale consiliilor locale.
Bugetele locale cuprind venituri și cheltuieli, având structura unor balanțe financiare. Veniturile din bugetele locale sunt constituite din veniturile proprii reprezentate de impozitele și taxele locale ( impozitul pe clădiri, pe terenuri, taxă asupra mijloacelor de transport, taxă pentru publicitate, etc.), care dețin o pondere între 30% și 40% din totalul veniturilor bugetelor locale. Diferența pentru completare o constituie veniturile de echilibrare ce provin din bugetul de stat, realizate în teritoriu.
Întrucât acordarea mijloacelor de echilibrare de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează prin intermediul bugetelor județene și cel al municipiului București, este important ca la dispoziția consiliilor județene și a Consiliului general al municipiului București să existe criterii și tehnici clare, corecte și adecvate, cu ajutorul cărora să se efectueze repartizarea echitabilă a resurselor financiare de echilibrare pe bugetele unităților administrativ-teritoriale, ale comunelor, ale orașelor, ale municipiilor și ale sectoarelor municipiului București. În contextul acestei structuri, veniturile bugetelor locale se constituie din:
I. Venituri curente
A) Venituri fiscale
A1 Impozit pe venit, profit și câștiguri din capital
A11 Impozit pe venit, profit și câștiguri din capital de la persoane fizice
– Impozit pe profit
A12 Impozit pe venit, profit și câștiguri din capital de la persoane juridice
– Cote și sume defalcate din impozite
A2 Impozit pe salarii – restanțe
A3 Impozite și taxe pe proprietate
– Impozite pe clădiri
– Impozite pe terenuri
– Taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru
– Alte impozite și taxe pe proprietate
A4 Impozite și taxe pe bunuri și servicii
– Sume defalcate din TVA
A5 Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii
– Taxe hoteliere
A6 Taxe pe servicii specifice
– Impozit pe spectacole
– Alte taxe și servicii specifice
A7 Taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau desfășurarea de activități
– Taxe asupra mijloacelor de transport
– Alte taxe și tarife
A8 Alte impozite și taxe fiscale
B) Venituri nefiscale
B1 Venituri din proprietate
B2 Vânzări de bunuri și servicii
II. Venituri de capital
III. Operațiuni financiare
IV. Subvenții
– Subvenții de la bugetul de stat
– Subvenții de la alte administrații
Din cele prezentate mai sus rezultă că veniturile proprii ale bugetelor locale sunt formate în principal din impozite și taxe locale, datorate de locuitorii acelor localități, precum și de contribuabilii, persoane juridice.
Contribuția bugetelor locale în cadrul veniturilor bugetare este una foarte importantă deoarece bugetele locale dețin o pondere de aproximativ 30% din totalul veniturilor bugetului general consolidat. Acest procentaj reiese din calculul efectuat dintre totalul bugetului centralizat al unităților administrativ-teritoriale, care este de 207.050,2 milioane lei, raportat la totalul bugetului general consolidat în sumă de 677.030,95 milioane lei, înmulțit cu 100, date preluate din Bugetul General Consolidat din anul 2010.
1. 3. Tipologia veniturilor bugetare
Conținutul și rolul impozitelor
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a introduce impozite îl are statul și el se exercită, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori și, în anumite condiții, prin organele de stat locale.
Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil. În schimbul acestora, plătitorii impozitelor nu pot cere statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege. Această sursă este, pentru salariați și funcționarii publici – salariul, pentru agenții economici – profitul realizat, pentru proprietarii funciari – renta, pentru deținătorii de hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni etc.) – venitul realizat din acestea (dividende, dobânzi ș.a.), venitul obținut din drepturile de autor. Micii meșteșugari și liber-profesioniștii suportă impozitele din venitul realizat de pe urma activitățiilor desfășurate.
Impozitul îndeplinește, în economie, trei roluri distincte. Rolul cel mai important al acestuia este pe plan financiar, deoarece el constituie mijlocul principal de procurare al resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Pe plan economic, impozitele se pot manifesta ca un instrument de încurajare sau descurajare a unor activități economice din unele sectoare, ramuri sau agenți economici, în sensul că acestea pot fi folosite pentru a influența persoanele fizice și pe cele juridice în luarea deciziilor economice.
Din punct de vedere social, prin intermediul impozitelor, statul redistribuie o parte din produsul intern brut în societate respectând politica socială a guvernului și asigurarea protecției sociale la nivelul societății. Astfel, impozitele constituie principalele instrumente de care statul dispune pentru redistribuirea veniturilor și a averii.
În cadrul finanțelor publice clasice impozitul se caracterizează prin următoarele:
– rentabilitatea: este asigurată pe două căi:
interzicerea exonerărilor și excepțiilor de la plata impozitelor;
ponderea majoritară acordată impozitelor indirecte;
– suportabilitatea: stabilirea impozitului trebuie făcută la nivelul sacrificiului minim al plătitorului de impozite. În acest caz se consideră că stabilirea impozitului peste nivelul cerut de realizare a echilibrului bugetar reprezintă un sacrificiu inutil cerut contribuabililor. În plus, stabilirea mărimii impozitului trebuie făcută în strânsă legătură cu capacitatea de plată a contribuabilului;
– egalitatea: finanțele clasice recomandă un impozit egal, deci proporțional, pe baza respectării principiului „egalității în impozit și nu al egalității prin impozit”
Sporirea volumului încasărilor din impozite și taxe se realizează prin creșterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere precum și a majorării cotelor de impozitare.
Elementele impozitului
Subiectul impozitului îl constituie persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. La impozitul pe salariu, subiectul impozitului este muncitorul sau funcționarul, la impozitul pe profit – agentul economic, etc. Subiectul impozitului este denumit contribuabil, în vorbire curentă și în reglementările fiscale.
Persoana care suportă efectiv impozitul se numește suportatorul sau destinatarul impozitului. Există frecvente cazuri în care cel ce suportă impozitul este o altă persoană decât subiectul impozitului.
Materia (salariu, averea, profitul etc.) supusă impozitării o constituie obiectul impunerii.
Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul, din venit sau din avere.
Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se folosește o anumită unitate de măsură, care poartă denumirea de unitate de impunere. Drept unitate de impunere există: unitatea monetară pentru impozitul pe venit, hectarul de teren la impozitul funciar, metrul pătrat de suprafață utilă la impozitul pe clădire, bucata, kg, litrul etc. la unele taxe de consumație.
Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul se stabilește în sumă fixă sau în cote procentuale ( proporționale, progresive sau regresive ).
Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. Neplata la termen atrage după sine majorări de întârziere. Există, de asemenea și alte sancțiuni, cum ar fi: – popriri (pe salarii), sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma impozitului neachitat la termenul stabilit prin lege, etc.
Prin asietă ( mod de așezare a impozitului ) se înțelege totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.
Clasificarea impozitelor
În practica fiscală se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă, ci și în ceea ce privește conținutul lor.
Pentru a sesiza mai ușor efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, financiar, social și politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii științifice.
Cele mai frecvente criterii de clasificare utilizate, așa cum se poate vedea în figura 1.3. Reprezentarea clasificării impozitelor după trăsăturile de fond și de formă, sunt:
După trăsăturile de fond și de formă, impozitele pot fi grupate în:
– impozite directe
– impozite indirecte.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. În cazul acestor impozite, subiectul și suportătorul impozitului sunt, în intenția legiuitorului, una și aceeași persoană, deși, practic, uneori acestea nu coincid.
Din punct de vedere al criteriilor ce stau la baza așezării, impozitele directe pot fi grupate în impozite reale si impozite personale.
Impozitele reale se referă la anumite obiecte materiale: pământ, clădiri, fabrici, magazine etc., în care se face abstracție de situația personală a subiectului impozitului. Ele sunt cunoscute și sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece așezarea lor se face asupra produsului brut al obiectului impozabil, fără a se face legătura cu situația subiectului impozitului.
Impozitele personale (subiective) se referă la veniturile sau averea persoanei, în corelație cu situația subiectului impozitului.
Figura nr. 1.3. Reprezentarea clasificării impozitelor după trăsăturile de fond și de formă
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii (transport, spectacole, activități hoteliere etc.), al importului, ori exportului etc. ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri, în cazul impozitelor indirecte. Prin lege se atribuie calitatea de subiect al impozitului unei altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestuia.
b) După obiectul impunerii avem:
– impozite pe venit;
– impozite pe avere;
– impozite pe consum.
c) În funcție de scopul urmărit de stat există:
– impozite financiare
– impozite de ordine.
Impozitele financiare sunt introduse în scopul creării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Impozitele de ordine urmăresc limitarea unei anumite acțiuni sau atingerea unui scop fără caracter fiscal (limitarea consumului de băuturi alcoolice si tutun).
d) Din punct de vedere al frecvenței lor există:
– impozite permanente
– impozite incidentale (întâmplătoare).
Impozitele permanente se încasează regulat (periodic), iar impozitele incidentale o singură dată (de pilda, impozitul pe avere).
e) După instituția care le administrează avem:
– impozite ale administrației centrale de stat
– impozite ale organelor administrației locale (administrativ-teritoriale).
1. 3. 1. Impozitele directe
Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere și au ținut pasul cu dezvoltarea economiei, întrucât acestea se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activități, fie pe venit sau pe avere. Totuși, impozitele directe au cunoscut o extindere și o diversificare mai mare abia în epoca modernă.
Impozitele directe prezintă următoarele trăsături distinctive:
– sunt impozite nominative, ce cad în sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice;
– se stabilesc în funcție de veniturile sau averea contribuabililor, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege;
– au un cuantum și termene de plată precis stabilite, acestea fiind aduse din timp la cunoștința plătitorilor;
– subiectul fi suportatorul sunt, în intenția legiuitorului, una și aceeași persoană;
– tehnica de percepere a celor mai multe impozite directe este cea a rolului „nominativ ";
– sunt transparente deoarece elementele care privesc asieta fiscală pot fi ușor identificate de contribuabili;
– sunt pretabile la dublă impunere;
– sunt pasibile de reacții psihologice.
Impozitele directe sunt mai echitabile și mai de preferat decât impozitele indirecte, fiind individualizate, având un cuantum și termene de plată precis stabilite, precum și pentru faptul că sunt aduse din timp la cunoștiința plătitorilor.
1. 3. 1. 1. Impozitele reale
Impozitele de tip real au cunoscut o largă răspândire în epoca modernă. Astfel, în primele stadii de dezvoltare ale epocii modeme când pământul constituia forma de bază a bogăției și principalul mijloc de producție, într-o serie de țări europene a fost introdus impozitul funciar (pe pământ). Pentru stabilirea acestuia se foloseau diferite criterii ca, de exemplu: numărul plugurilor utilizate în vederea lucrării pământului, întinderea terenurilor cultivate și calitatea acestora, mărimea arenzii, prețul pământului etc. Asemenea criterii nu permiteau stabilirea reală și corectă a capacității de plată a proprietarului funciar, deoarece se aveau în vedere numai unii dintre factorii care influențează nivelul producției agricole.
Cu timpul și clădirile au devenit parte a averii imobiliare pentru care s-a introdus impozitul pe clădiri. Stabilirea acestui impozit se făcea în baza unor criterii exterioare (suprafața construită, mărimea curții, numărul ușilor și a ferestrelor etc.), ceea ce nu permitea o impunere echitabilă, deoarece nu ofereau o dimensiune completă asupra obiectului impozabil.
Dezvoltarea industriei, comerțului și a profesiilor libere a condus la introducerea impozitului pe aceste activități. Nici în acest caz impozitul stabilit nu era dimensionat în funcție de capacitatea contributivă reală a plătitorului, deoarece aprecierea se făcea după diferite criterii de ordin exterior si anume: natura întreprinderii, numărul muncitorilor, forța motrice instalată etc.
Relațiile de credit, dezvoltarea băncilor și a comerțului cu hârtii de valoare au impus introducerea impozitului pe capitalurile bănești care se stabilea fie în funcție de volumul dobânzilor pe care debitorul le plătea, fie în funcție de volumul dobânzilor pe care creditorul le încasa pentru capitalul dat cu împrumut.
În zilele noastre, impozitul de tip real se practică într-o serie de țări în curs de dezvoltare pentru exploatațiile agricole. Astfel, sarcina fiscală este dimensionată în funcție de produsul brut sau cel mediu prezumat și nu cel net real (venitul) al obiectelor impozabile. Dezavantajul este pentru micii producători care nu au condiții să realizeze un venit mai mare decât cel mediu.
Neajunsurile acestor impozite sunt: lipsa de uniformitate în stabilirea lor, posibilități largi de evaziune fiscală, cuprinderea în procesul de impunere numai a unei părți din materia impozabilă.
Actualmente, în practica fiscală internațională există foarte puține impozite reale, majoritatea statelor lumii efectuând de-a lungul timpului operațiuni de „cosmetizare” a impozitelor reale prin „personalizarea acestora”.
1. 3. 1. 2. Impozitele personale
Trecerea de la impozitele reale la cele personale s-a făcut treptat, aceasta devenind o necesitate, deoarece impozitele indirecte erau tot mai apăsătoare pentru cei cu venituri mici. Cum impozitele reale prezentau o serie de carențe, se simțea nevoia unei schimbări și anume aceea de a asigura impunerea progresivă a veniturilor sau a averii, precum și introducerea minimului neimpozabil sau a unor scutiri pentru contribuabilii cu familii numeroase.
Drept urmare, s-a procedat la o diferențiere a sarcinii fiscale, în funcție de mărimea obiectului impozabil și de situația personală a fiecărui plătitor, ceea ce a marcat trecerea la sistemul impozitelor personale.
Impozitele personale se întâlnesc sub forma a două categorii: impozitele pe venit și a impozitele pe avere.
1. 3. 1. 2. 1. Impozitele pe venit
În cadrul reformei fiscale, ca o componentă a reformei economice impuse de aderarea României la principiile economiei de piață, de armonizarea legislativă necesară îndeplinirii condițiilor procesului de aderare la Uniunea Europeană, în domeniul impunerii veniturilor persoanelor fizice, s-a urmărit înlocuirea multiplelor impozite care se percepeau în mod separat pentru diferitele categorii de venituri cu un impozit unic pe venitul anual global.
Impozitul pe venit este plătit de persoane fizice și juridice (societăți de capital) care realizează venituri din diferite surse. Introducerea acestuia a fost posibilă atunci când s-a înregistrat o suficientă diferențiere a veniturilor obținute de diferite categorii sociale.
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice
Impozitul pe venit este plătit de fiecare persoana fizică care are domiciliul sau rezidența într-un anumit stat, precum și cele nerezidente, care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, fiind deci o impunere individuală. Sunt scutiți de la plata impozitului pe venit, în mod frecvent, suveranii și familiile regale, diplomații străini acreditați în țara respectivă, instituțiile publice și persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul minim neimpozabil.
Stabilirea cuantumului impozitului se face fie cu luarea în considerare a unor factori sociali, cum ar fi: starea civilă a plătitorului de impozit, vârsta, numărul persoanelor aflate în întreținerea sa, etc., fie fără a se ține cont de aceștia.
În practica fiscală există două sisteme de așezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice și anume:
– sistemul impunerii separate;
– sistemul impunerii globale.
Sistemul impunerii separate poate fi găsit sub forma unui impozit unic pe venit, cu posibilitatea impunerii diferențiate (în funcție de natura venitului), sau prin introducerea mai multor impozite, fiecare în parte vizând venitul obținut dintr-o anumită sursă.
Acest sistem prezintă avantajul simplicității, preciziei și lejerității constrângerii în cazul progresivității fiscale, însă comportă și o serie de impedimente, cauzate în special de faptul că are un randament fiscal scăzut, generează costuri ridicate de aplicarea și dezavantajează persoanele care au o singură sursă de venit.
Sistemul impunerii globale presupune însumarea veniturilor realizate de o persoană fizică și supunerea venitului cumulat unui singur impozit, indiferent de sursa de proveniență a acestora. Acest sistem este frecvent întâlnit în țări ca SUA, Germania, Franța, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria etc.
Pentru a realizarea calcularea corectă a impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizează cote proporționale sau progresive. Uneori, se practică impunerea veniturilor în cote proporționale, apoi impunerea în cote progresive, dar cea mai frecventă metodă este cea în cote progresive pe tranșe de venit.
În România, cel mai important impozit suportat de către persoanele fizice este impozitul pe salariile individuale, care de la 1 ianuarie 1991 a înlocuit impozitul pe fondul total de salarii.
Impozitul lunar se determină prin stopaj la sursă, aplicându-se cota de 16% asupra bazei de calcul rezultată ca diferență între venitul net din salarii, aferent unei luni, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii și a cheltuielilor profesionale și deduceri personale.
În general, impunerea are ca obiect venitul efectiv determinat ca diferență între totalul veniturilor încasate din activitatea desfășurată și cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor. Pentru a determina venitului impozabil, contribuabilii trebuie să depună declarația de impunere pentru veniturile realizate în anul fiscal precedent până la 31 ianuarie a fiecărui an.
Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.
Veniturile sub formă de dividende se impozitează cu o cotă de 16% din suma acestora, obligația calculării și reținerii acestora revenind persoanei juridice care plătește dividendele.
Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei și a contribuțiilor obligatorii calculate, reținute și suportate de persoana fizică.
Veniturile sub formă de premii se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu. Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net. Venitul net se calculează la nivelul câștigurilor realizate într-o zi de la același organizator sau plătitor.
Obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine plătitorilor de venituri.
Nu sunt impozabile veniturile obținute din premii și din jocuri de noroc, în bani și/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilită în sumă de 600 lei, realizate de contribuabil:
a) pentru fiecare premiu;
b) pentru câștigurile din jocuri de noroc, de la același organizator sau plătitor într-o singură zi.
Impozitele pe veniturile persoanelor fizice se stabilesc, de regulă, pe baza declarației de impunere a contribuabilului sau pe baza elementelor de care dispun organele fiscale.
Perceperea impozitelor se realizează prin stopaj la sursă, fie direct de la contribuabili.
Impozitul pe profitul persoanelor juridice
În practica fiscală internațională, impozitarea profitului obținut de societățile de capital permite evidențierea următoarelor situații:
– cote de impunere diferențiate în funcție de proprietarul capitalului social;
– cote de impunere diferențiate în raport de natura activităților din care se obține profit;
– cote de impunere stabilite în funcție de cifra de afaceri a societăților comerciale;
– cote diferite, după cum impozitul este un venit al bugetului de stat sau al bugetelor locale;
– cota de impunere unică.
În țările dezvoltate, ponderea impozitelor pe veniturile persoanelor juridice în totalul veniturilor fiscale este mai mare decât ponderea impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, situație valabilă și pentru România și alte țări în tranziție. În schimb, în țările în curs de dezvoltare starea materială precară a majorității populației face ca aportul impozitului pe veniturile persoanelor fizice să fie redus.
În România, conform legii, societățile comerciale se pot constitui ca:
– societăți în nume colectiv,
– societăți în comandită simplă,
– societăți în comandită pe acțiuni,
– societăți pe acțiuni,
– societăți cu răspundere limitată.
Cel mai des întâlnite sunt societățile pe acțiuni, ale căror obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar acționarii răspund numai în limita capitalului pe care îl dețin, dar și societățile cu răspundere limitată.
Cota de impozit pe profitul persoanelor juridice este de 16% aplicată la profituri impozabile, care se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, scăzându-se veniturile neimpozabile și adunând cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor.
Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și la care impozitul pe profit datorat pentru activitățile prezentate este mai mic de 5% din veniturile respective, sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate.
Contribuabililor cărora li se aplică această cotă trebuie să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile corespunzătoare acestor activități. Atunci când perioada impozabilă începe sau se încheie în cursul anului, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat, se efectuează comparația impozitului pe profit aferent perioadei respective cu impozitul minim anual, recalculat în mod corespunzător pentru aceeași perioadă.
Sistemul de impunere pe profit în România se află într-o continuă evoluție determinată de necesitatea găsirii unui raport optim între stimularea creșterii economice și participarea agenților economici la constituirea veniturilor statului.
1. 3. 1. 2. 2. Impozitele pe avere
Impozitul pe avere se afla în strânsă legătură cu dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. În practica fiscală se întâlnesc următoarele forme de impozit pe avere:
impozite asupra averii propriu-zise,
impozite pe circulația averii
impozitul pe sporul de avere sau pe creșterea valorii averii.
Impozitele asupra averii propriu-zise sunt impozite stabilite asupra averii, dar plătite din venitul obținut de pe urma acesteia, cât și impozite instituite pe substanța averii. Cele mai frecvente impozite asupra averii întâlnite în practica sunt: impozite pe proprietăți imobiliare și impozite asupra activului net. Primele se întâlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor și clădirilor. Cotele de impunere sunt, în general, scăzute și au ca bază de impunere valoarea de înlocuire, valoarea declarată de proprietar sau veniturile capitalizate privind bunurile respective. În această categorie intră și proprietatea funciară pentru care impozitul aplicat este conceput și ca un instrument de influențare a modului de folosință a terenului respectiv. Impozitul asupra activului net se aplică la întreaga avere mobilă și imobilă pe care o deține un contribuabil.
Impozitele pe circulația averii se aplică atunci când are loc trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile de la o persoana la alta. Astfel, întâlnim:
– impozitul pe succesiuni,
– impozitul pe donații,
– impozitul pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile,
– impozitul pe hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni etc.),
– impozit pe circulația capitalurilor etc.
Cele mai des întâlnite sunt impozitele pe succesiuni, donații și pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile.
Impozitele asupra creșterii valorii averii sunt aferente sporului de valoare înregistrat la unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Astfel, există impozitul pe plusul de valoare imobiliară și impozitul pe sporul de avere realizat pe timp de război.
Impozitul pe plusul de valoare imobiliară a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare înregistrată de anumite bunuri imobiliare ( terenuri, clădiri ) în intervalul de timp de la cumpărare și până la vânzare, fără ca proprietarul să fi efectuat o cheltuială în acest scop.
Impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război are ca obiect averea dobândită în timpul sau ca urmare nemijlocită a războiului. În unele țări ( de exemplu: Germania și Italia după primul război mondial, iar în Franța, Italia, Marea Britanie și S.U.A. după cel de-al doilea ) a fost introdus impozitul pe supraprofitul de război.
1. 3. 2. Impozitele indirecte
Impozitele indirecte sunt percepute cu prilejul vânzării de bunuri și prestării de servicii, al importului sau exportului de mărfuri. Ele vizează în mod direct cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri.
În perioadele când o economie înregistrează un curs ascendent, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal foarte ridicat. În schimb, în perioadele de criză, când producția și consumul înregistrează scăderi, încasările realizate din impozitele indirecte urmează aceeași evoluție, împiedicând realizarea echilibrului bugetar sau conducând la mărirea deficitului bugetar.
Impozitele indirecte se varsă către bugetul de stat din partea comercianților și a industriașilor, însă sunt suportate și de către consumatori, fenomen care afectează veniturile reale ale acestora, mai exact le micșorează puterea de cumpărare. În cazul impozitelor indirecte nu se întâlnește o constrângere politică, precum în cazul perceperii celor directe, ci una de ordin economic.
Impozitele indirecte se deosebesc de cele directe prin câteva trăsături:
– îmbracă, în principal forma impozitelor pe consum, deoarece se percep la vânzarea anumitor mărfuri sau la prestarea unor servicii;
– nu au un caracter nominativ, ele se dobândesc de la toți cei care consumă bunuri din categoria celor impuse, independent de veniturile, averea sau situația personală a acestora;
– în cazul impozitelor indirecte nu se acordă facilitățile fiscale cunoscute la așezarea impozitelor directe (reduceri sau scutiri de impozit pentru cei cu sarcini sociale);
– perceperea impozitelor indirecte necesită un cost relativ redus, ceea ce justifică preferința unui stat pentru impozitele indirecte;
– cotele de impozit nu sunt diferențiate în funcție de venitul, averea sau situația personală a celui care cumpără bunurile sau serviciile care fac obiectul impozitelor indirecte;
– subiectul și suportătorul nu sunt una și aceeași persoană; în calitatea de plătitori ai impozitelor indirecte apar, de regulă, întreprinzătorii, iar în calitatea de suportători, consumatorii bunurilor sau serviciilor ce cad sub incidența acestor impozite.
– tehnica de percepere este diferită de cea a impozitelor directe, în cazul lor nefiind posibilă deschiderea „rolului nominativ”.
Cele mai importante avantaje ale impozitele indirecte, din cauza cărora unele țări le preferă, sunt următoarele:
– datorită modului de așezare și percepere, impozitele indirecte limitează evaziunea fiscală;
– impozitele indirecte se regăsesc în prețul mărfurilor și sunt suportate în mod treptat de către contribuabili;
– plata impozitelor indirecte este voluntară și facultativă deoarece cumpărarea unui bun este, de asemenea, voluntară;
– productivitatea destul de ridicată și operativitatea cu care procură resursele financiare pentru stat.
Concomitent cu aceste avantaje impozitele indirecte prezintă și o serie de deficiențe, precum:
– principala critică adusă fiscalității indirecte este legată de lipsa de echitate a acesteia. Impozitele indirecte au un caracter regresiv și exercită o presiune fiscală mai mare asupra categoriilor sociale cu venituri mici;
– o altă critică adusă impozitelor indirecte vizează randamentul instabil al acestora generat de sensibilitatea lor în raport de conjunctură economică;
– unele dintre impozitele indirecte (taxele vamale, spre exemplu) sunt criticabile și din punct de vedere al costului de percepere al lor.
Clasificarea impozitelor indirecte după forma pe care o îmbracă:
taxele de consumație:
taxe speciale de consumație sau accizele;
taxe generale pe vânzări: impozitul pe cifra de afaceri unic și taxa pe valoarea adăugată;
monopolurile fiscale;
taxele vamale;
alte taxe.
Taxele de consumație
Taxele de consumație sunt impozite indirecte care sunt incluse în prețul de vânzare al mărfurilor fabricate sau importate și comercializate în interiorul unei țări, în care se percepe impozitul.
Taxele de consumație corespund prelevările fiscale care „răspund cel mai bine definiției impozitelor indirecte, în măsura în care se aplică în momentul schimburilor de bunuri și/sau servicii sau derulării unor operațiuni de cesiune a elementelor de patrimoniu" fiind incluse în prețul de vânzare al mărfurilor și serviciilor care circulă în interiorul unei țări.
Taxele de consumație sunt cunoscute și se găsesc sub forma taxelor speciale de consumație sau accize, precum și sub forma taxelor generale pe vânzări: impozitul pe cifra de afaceri unic și taxa pe valoarea adăugată.
Accizele sau taxele specifice de consumație se stabilesc asupra unor produse cu pondere mare și constantă în consum, cu cerere neelastică, cum ar fi: băuturile alcoolice, vinuri, berea, cidrul, produse din tutun, produsele petroliere, ceaiuri, cafea, apele minerale și cele gazoase, autoturisme, blănuri, bijuterii, parfumurile, aparate electrocasnice, camere video, telefoane mobile, etc.
Taxele de consumație pe produs se calculează în sumă fixă pe unitatea de măsură sau în baza unor cote procentuale aplicate asupra prețului de vânzare. Produsele provenite din import trebuie impozitate cu aceleași taxe, ca și produsele indigene, iar cele destinate exportului, de regulă, nu sunt impozitate. Nivelul cotelor utilizate pentru calcularea accizelor diferă de la o țară la alta și de la un produs la altul.
În România, accizele se împart în două categorii:
– accize armonizate aplicate la produse care sunt supuse obligatoriu accizelor în țările membre ale Uniunii Europene precum: berea, vinurile, băuturile fermentate altele decât berea și vinurile, produsele intermediare, alcoolul etilic, produsele din tutun, uleiurile minerale și energia electrică;
– celelalte accize aplicate altor produse decât cele de mai sus.
Taxele generale pe vânzări sunt impozitele care se aplică asupra volumului total al vânzărilor. Impozitul pe cifra de afaceri se întâlnește sub două forme: impozitul cumulativ (multifazic) și impozitul unic (monofazic).
Impozitul multifazic presupune faptul că mărfurile sunt supuse impunerii în toate etapele prin care acestea trec, din momentul ieșirii lor din faza de producție și până când ajung la consumator.
În cazul impozitului monofazic, impunerea se realizează o singură dată, indiferent de numărul fazelor prin care trece produsul supus impozitării, în momentul în care marfa trece de la producător la consumatorul final.
Din punctul de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri poate îmbrăca două forme: impozit pe cifra de afaceri brută și impozit pe cifra de afaceri netă.
Impozitul pe cifra de afaceri brută se calculează la fiecare fază a circuitului mărfii la valoarea întreagă a mărfii vândute, aceasta cuprinzând și impozitele plătite la verigile anterioare.
Impozitul pe cifra de afaceri netă (taxa pe valoarea adăugată) se calculează la nivelul fiecărei verigi, doar asupra valorii adăugate de către fiecare participant la procesul de producție și a circulației mărfii respective. Baza de calcul pentru taxa pe valoare adăugată o reprezintă prețul de vânzare al mărfurilor sau al valorii serviciilor prestate.
În România, taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 24% asupra bazei de calcul pentru orice operațiune care nu este scutită de TVA, însă există și cota redusă de 9% care se aplică pentru:
– dreptul de intrare la muzee, case memoriale, monumente istorice, târguri, expoziții;
– manualele școlare, cărți, ziare și alte publicații de uz școlar;
– livrări de proteze cu excepția celor dentare și a produselor ortopedice;
– medicamente de uz uman și veterinar;
– facturi pentru cazarea în sectorul hotelier, inclusiv închirierea de terenuri pentru amenajarea de camping-uri.
Principalele trăsături ale taxei pe valoarea adăugată, din care rezultă o serie de avantaje, sunt următoarele:
– este un impozit indirect, suportat de către consumatorii finali ai bunurilor și serviciilor;
– este un impozit general întrucât se aplică, de regulă, la toate tranzacțiile privind bunurile și serviciile;
– este un impozit unic cu plata fracționată, corespunzătoare valorii adăugate în fiecare fază de producție;
– este un impozit neutru în raport cu numărul stadiilor prin care trece produsul și nu influențează consumatorul în a reduce consumul;
– este un impozit transparent care permite exercitarea dreptului de deducere și de taxare a investițiilor și exporturilor;
– asigură o mai mare ritmicitate a veniturilor la buget prin accelerarea decontărilor.
Taxa pe valoarea adăugată are însă și o serie de dezavantaje, dintre care, cel mai important este regresivitatea acesteia, mai ales atunci când se aplică într-o cotă unică.
Sumele defalcate din TVA sunt orientate spre subvenționarea energiei termice livrate populației, finanțarea cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, susținerea sistemului de protecție a copilului, creșelor, centrelor județene și locale de consultanță agricolă, drumuri județene și comunale. Aceste sume sunt repartizate din încasările realizate la bugetul de stat și sunt orientate către bugetele locale pe destinații speciale.
CAPITOLUL II Tehnici și metode de așezare și percepere a veniturilor fiscale de la persoanelor fizice
2. 1. Modalități de stabilire a impozitelor
Așezarea și perceperea impozitelor și taxelor se poate realiza numai prin utilizarea și punerea în funcțiune a unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici și instrumente fiscale prin aplicarea cărora să fie respectate principiile fiscale. Impozitele și taxele, ca o componentă a sistemului fiscal, reprezintă veniturile bugetului de stat care provin de la persoanele fizice și juridice.
În momentul în care se stabilește mărimea impozitului, organele fiscale trebuie să înștiințeze contribuabili despre cuantumul impozitului datorat statului și termenele de plată ale acestuia. După aceasta se trece la încasarea impozitelor. De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor:
– strângerea impozitelor datorate statului de către unul dintre persoanele importante ale fiecărei localități;
– încasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari (arendași);
– perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscal) al statului.
Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat în perioada epocii moderne și se aplică și în prezent. Existența unui asemenea aparat face ca perceperea impozitelor să se realizeze prin următoarele metode:
– metoda plății directe care presupune încasarea impozitelor datorate organele fiscale direct de la plătitori;
– metoda impunerii de către organele fiscale, cu emiterea înștiințării de plată pentru încasare, revenind contribuabilului obligația se a efectua plata datorată în termenul stabilit prin înștiințare;
– prin stopaj la sursă;
– prin aplicarea de timbre fiscale.
Perceperea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori cunoaște două modalități, și anume:
– plătitorul se deplasează la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului (impozit portabil),
– organul fiscal este obligat să se deplaseze la domiciliul contribuabililor pentru a le solicita să achite impozitul (impozitul cherabil) .
Statul trebuie să acționeze astfel încât să dea dovadă de transparență în toate măsurile întreprinse pentru identificarea și evaluarea materiei impozabile, determinarea și perceperea impozitelor. Eficiența acestor măsuri poate fi susținută de o arie restrânsă de manifestare a evaziunii fiscale și de un grad cât mai mare de încasare a impozitelor. Locul unde poate fi găsită o evaziune fiscală pe scară mai extinsă, demonstrează că activitatea aparatului fiscal nu se desfășoară la parametri corespunzători.
Gradul de colectare (încasare) a impozitelor (Gci) poate fi determinat cu ajutorul relației:
Gci = Siî / Sipb * 100, în care:
Siî= suma impozitelor încasate;
Sipb = suma impozitului prevăzut în bugetul aprobat (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale etc.)
Acest indicator poate fi calculat separat pentru fiecare impozit, pe grupe de impozite (directe și indirecte) ori pe total impozite înscrise în buget. Cu cât gradul de colectare se apropie mai mult de 100% cu atât poate fi vorba de o activitate de mai bună calitate a aparatului fiscal.
Stopajul la sursă constă în faptul că impozitul se reține și se varsă la stat de către o altă persoană și nu cea supusă efectiv. Spre exemplu:
– întreprinderile sunt obligate să rețină de la salariații săi impozitul datorat la stat și să-l verse la bugetul acestuia;
– editurile și diferitele publicații sunt obligate să rețină din drepturile de autor impozitul pe venit, pentru a-l vărsa statului;
– băncile și alte instituții financiare rețin impozitul pentru dobânzile cuvenite deținătorilor de hârtii de valoare sau titularilor de depozite.
Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practică în cazul taxelor datorate statului pentru acțiunile legate de justiție și, de asemenea, pentru unele taxele privind actele, certificatele și diferitele documente eliberate de notariate publice și de organe ale administrației de stat.
2. 2. Tehnici de așezare și percepere a impozitelor locale în România
Cadrul legislativ al impozitelor și taxelor locale, instituit în acord cu prevederile Constituției României și ale Legii administrației publice locale, realizează o revizuire a întregului cadru legislativ existent până în iunie 1994, în conformitate cu principiile constituționale ale autonomiei locale.
Prin Constituția României, în sfera impozitelor și taxelor, se arată că acestea și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, în timp ce impozitele și taxele locale se stabilesc de către consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.
În legătură cu impozitele și taxele locale, se pot evidenția două aspecte principale:
– cuantumul acestora nu se fundamentează pe valoarea reală a bunurilor care fac obiectul impunerii, ci pe valori inferioare acesteia, stabilite după anumite criterii sau norme de evaluare a bazei impozabile și care se revizuiesc periodic;
– alimentează integral bugetele locale ale unităților administrativ – teritoriale.
În categoria impozite și taxe locale sunt cuprinse următoarele:
– impozitul pe clădiri;
– impozitul pe teren;
– taxa asupra mijloacelor de transport;
– taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor,
– taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
– impozitul pe spectacole;
– taxa hotelieră;
– taxe speciale;
– alte taxe locale.
Impozitul pe clădiri
Acest impozit anual, stabilit de la 1 ianuarie 1995, se datorează de către persoane fizice sau juridice pentru clădirile aflate în proprietatea lor, situate în România, indiferent de locul unde sunt amplasate și de destinația îndeplinită de acestea. Impozitul pe clădiri se datorează către bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea.
Pentru clădirile aparținând persoanelor fizice, valoarea impozabilă a clădirii se stabilește în funcție de:
suprafața construită desfășurată a clădirii, exprimată în metri pătrați;
valorile impozabile pe metrul pătrat de suprafață construită desfășurată.
Potrivit articolului ”Supraimpozitarea pentru cei cu cel puțin două clădiri” al Agerpres prim-ministrul Emil Boc a declarat că ”supraimpozitarea se va aplica pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2010, banii astfel obținuți mergând la autoritățile locale. Astfel, impozitul va fi cu 65% mai mare pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% mai mare pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu și cu 300% mai mare pentru cea de-a treia clădire și următoarele, în afara celei de la adresa de domiciliu.
De asemenea, Guvernul a decis și dublarea impozitului pe mașinile cu motoare care au capacitatea cilindrică de peste 2000 cmc.”
Identic cu această declarație a domnului Emil Boc este Hotărârea consiliului local al comunei Vatra Moldoviței pentru anul 2011 care se pare că ține cont de procentele anunțate de Guvern, aplicând aceleași cote.
Impozite percepute de Primăria Vatra Moldoviței
Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 34 privind impozitele și taxele locale pentru anul 2011, impozitele se stabilesc astfel:
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii. Valoarea impozabilă (lei) se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a clădirii (mp) cu valoarea impozabilă corespunzătoare (lei/mp), conform legii nr. 571/2003 actualizată.
Valoarea impozabilă se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate cu coeficienții de corecție următori:
Valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcție de anul terminării, cu 20% pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință și cu 10% pentru o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de ani, inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.
În cazul clădirii utilizate ca locuință, a cărei suprafață depășește 150 mp, valoarea impozabilă a acesteia se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 mp sau fracțiune din aceștia.
În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se consideră cel în care au fost terminate aceste ultime lucrări.
Impozitul obținut prin înmulțirea valorii impozabile cu 0,1% se majorează cu procentul corespunzător tipului de clădire și a dotării cu instalații sau fără instalații. Impozitul astfel calculat se stabilește la nivel de leu fără subdiviziuni conform legii.
Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează astfel:
– cu 65% pentru prima clădire în afara celei de domiciliu;
– cu 150% pentru cea de-a doua clădire în afară celei de la adresa de domiciliu;
– cu 300% pentru cea de-a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Orice persoană care dobândește, construiește, înstrăinează, extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă, are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al administrației publice locale în termen de 30 zile de la momentul în care s-au produs acestea. Depunerea peste termenul de 30 zile sau nedepunerea declarațiilor de impunere, constituie contravenții și se sancționează cu amendă conform legii.
Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de 10%.
Impozitul anual pe clădiri, de până la 50 lei (RON) inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza Comunei Vatra Moldoviței, suma de 50 lei (RON) se referă la impozitul pe clădiri cumulat.
Pentru plata cu întârziere se calculează majorări de întârziere de 2 % pentru fiecare lună (conform Ordonanței nr. 39 /2010) de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Impozitul și taxa pe clădiri datorate de către persoanele juridice
Impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare aprobată de Consiliul Local asupra valorii de inventar a clădirii:
– reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință ( 01.01.2008 – 31.12.2010), cota de impozitare este de 1,5%;
– nereevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință (31.12.2007), cota de impozitare este de 10 %;
– în cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
Impozitul astfel calculat se stabilește la nivelul de leu fără subdiviziuni conform legii.
Impozitul pe clădiri se plătește anual, în 2 rate egale până la datele de 31 martie, 30 septembrie inclusiv. Neplata în termen atrage după sine majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de 10%.
Orice persoană juridică care dobândește, construiește, demolează, distruge, modifică sau înstrăinează o clădire are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii. Depunerea peste termenul de 30 de zile sau nedepunerea declarațiilor de impunere, constituie contravenții și se sancționează cu amenda conform legii.
În cazul unei clădiri care face obiectul contractului de leasing financiar impozitul pe clădire se datorează de către locatar.
Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ – teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.
În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere de către locatar din punct de vedere fiscal, acesta are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei noi declarații fiscale în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor.
Impozitul pe teren
Impozitul pe terenurile situate în intravilan destinate construcțiilor se stabilește anual prin înmulțirea: suprafeței terenului exprimată în hectare cu nivelurile (sumele) corespunzătoare prevăzute de lege, pe zone de impozitare. Impozitul astfel calculat se majorează cu procentul de majorare aprobat de Consiliul Local.
Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 34 privind impozitele și taxele locale pentru anul 2011, impozitul pe terenurile situate în intravilan, alte categorii de folosință decât cea de terenuri cu construcții se stabilește anual prin înmulțirea suprafeței terenului exprimată în hectare cu nivelurile (sumele) corespunzătoare prevăzute de lege, pe zone de impozitare și categorii de folosință, iar rezultatul se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător rangului localității.
Impozit/taxa astfel calculate se majorează cu procentul de majorare aprobat de Consiliul Local.
Impozitul pe terenurile situate în extravilan se stabilește anual prin înmulțirea: suprafeței terenului exprimată în hectare cu nivelurile (sumele) corespunzătoare prevăzute de lege, pe zone de impozitare și categorii de folosință, iar rezultatul se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător rangului localității.
Impozit/taxa astfel calculate se majorează cu procentul de majorare aprobat de Consiliul Local.
Impozitul astfel calculat se stabilește la nivel de leu fără subdiviziuni conform legii.
Având în vedere că pentru terenurile amplasate în extravilan există zonare, nivelul impozitului este cel aferent zonei A și B de impozitare indiferent de zona în care este amplasat terenul.
Impozitul/taxa pe teren se plătește anual, în 2 rate egale până la datele de 31 martie, 30 septembrie inclusiv. Neplata în termen atrage după sine majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de 10%.
Orice persoana care dobândește, modifică de la o categorie de folosință la alta sau înstrăinează un teren are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii. Depunerea peste termenul de 30 de zile sau nedepunerea declarațiilor de impunere, constituie contravenții și se sancționează cu amendă conform legii.
În cazul unui teren care face obiectul contractului de leasing financiar impozitul pe teren se datorează de către locatar. Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ – teritoriale, concesionate, închinate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe teren, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței.
Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularilor dreptului de proprietate asupra acestora, precum și schimbarea categoriei de folosință se pot face numai pe bază de documente, anexate la declarația făcută.
Pentru plata cu anticipație a impozitului/taxei pe teren datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de 10 %.
Impozitul/taxa anual pe teren datorat aceluiași buget local de către contribuabilii persoane juridice, de până la 50 lei inclusiv se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleași unități administrativ teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul/taxa pe teren cumulată.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unității administrativ – teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Pentru calculul venitului impozabil în vederea eliberării de adeverințe de către serviciul impozite și taxe în anul 2010 se vor folosi următoarele valori:
– teren arabil – 130,00 lei/ha;
– fond forestier -130,00 Iei/ha;
– pășuni – 50,00 lei/ha;
– fânețe – 60,00 lei/ha.
Impozitul asupra mijloacelor de transport
În cazul mijloacelor de transport mai mici de 12 tone impozitul se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracțiune din aceasta cu nivelurile prevăzute de lege – Hotărârea 956/2009.
În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone și a unei combinații de autovehicule (un autovehicul articulat sau tren rutier) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone impozitul se stabilește în sumă fixă în lei/an în funcție de numărul axelor, de masa totală maximă autorizată și de sistemul de suspensie cu care sunt dotate, respectiv nivelurile prevăzute de lege. Nivelul impozitului se majorează numai prin hotărâre a Guvernului.
Împozitul asupra mijloacelor de transport se plătește anual, în 2 rate egale până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv. Neplata în termen atrage după sine majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Orice persoană care dobândește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru, are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.
Depunerea peste termenul de 30 de zile sau nedepunerea declarațiilor de impunere, constituie contravenții și se sancționează cu amendă conform legii.
În cazul unui mijloc de transport care face obiectul contractului de leasing financiar impozitul pe mijloc de transport se datorează de către locatar.
Impozitul asupra mijloacelor de transport anual datorat aceluiași buget local de către contribuabilii persoane fizice, de până la 50 lei inclusiv se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe mijloace de transport pentru care impozitul este datorat, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijloacele de transport cumulat al acestora.
Pentru categoriile de autovehicule de transport marfa prevăzute la art. 263 alin. (4) din Codul fiscal, impozitul anual se stabilește în suma fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de numărul de axe, de masa totală maxima autorizată și de sistemul de suspensie cu care sunt dotate.
În cazul în care contribuabilii nu depun documentele care să ateste sistemul suspensiei, impozitul pe mijloacele de transport se determină corespunzător autovehiculelor din categoria "vehicule cu alt sistem de suspensie".
Taxă pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se calculează prin înmulțirea numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metru pătrat, a suprafeței afișajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită prin Hotărârea Consiliului Local.
Taxa se plătește anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 5 noiembrie, inclusiv. Pentru plata cu întârziere se datorează majorări de întârziere calculate pe fiecare zi până în ziua plății inclusiv.
Taxa astfel calculată se stabilește la nivel de leu fără subdiviziuni conform legii.
Taxa pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localității unde acestea sunt utilizate
Conform art 283 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal actualizată și a Hotărârii Consiliului Local, se stabilește modul de calcul și plată a taxei pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor care folosesc infrastructura publică locală, pe raza Comunei Vatra Moldoviței unde acestea sunt utilizate, existente în patrimoniul persoanelor fizice la data de 1 ianuarie a fiecărui an.
Consiliul Local poate institui taxe pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localității unde acestea sunt utilizate, și pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător existente în patrimoniul persoanelor fizice, conform art. 283 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Taxa se aplică echipamentelor și utilajelor precizate în anexa la hotărârea de consiliu local. Taxa instituită este anuală, se calculează pentru fiecare echipament aflat în patrimonial contribuabililor – persoane fizice și se achită până cel târziu la data de 31 martie a anului de referință.
În cazul înstrăinării taxa stabilită în sarcina fostului proprietar se da la scădere pe baza actului de înstrăinare cu începere de la întâi a lunii următoare celei în care s-a făcut înstrăinarea. Contribuabilii au obligația depunerii documentelor justificative în vederea radierii din evidențele fiscale.
Facilități pentru persoane fizice
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizațiilor, precum si alte taxe prevăzute la art. 282 si art. 283 nu se aplica pentru:
a) veteranii de război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. I al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum șt celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte legi.
Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) si art. 4 alin. (I) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, nu datorează:
a) impozitul pe clădiri pentru locuința situată la adresa de domiciliu;
b) impozitul pe teren aferent clădirii prevăzute la lit. a);
c) taxa asupra mijloacelor de transport aferenta unui singur autoturism tip hycomat sau a unui mototriciclu.
Impozitul pe clădiri si impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război și văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit.
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa pentru eliberarea unei autorizații pentru desfășurarea unei activități economice nu se datorează de către persoanele cu handicap grav sau accentuat și de persoanele încadrate în gradul I de invaliditate.
2. 3. Tehnici de așezare și percepere a impozitelor locale în Franța
Revoluția franceză din 1789 aduce noi modificări în fiscalitatea din acele timpuri și acest eveniment este momentul în care se formează primul cod al impozitelor ”La Constituante”, parte din constituția franceză. În anul următor se creează impozitul de repartiție a cărui așezare este pe proprietățile funciare. Un an mai târziu, în 1791, se instaurează ”contribuția imobiliară”, impozit care viza să taxeze contribuabilii în funcție de chiria plătită și câteva luni mai târziu ” la contribution des patentes” adică un impozit asupra activității industriale și comerciale. În 1798 apare pentru prima dată impozitul pe numărul de uși și de ferestre care este scos abia în anul 1926. Aceste impozite numite ”les quatre vieilles” în traducere ”cele patru bătrâne” putem spune că sunt la originea sistemului fiscal francez.
Impozitele locale, precum ”taxa de locuit” (la taxe d’habitation) și ”taxa funciară” (la taxe foncière), sunt impozite percepute în beneficiul colectivităților locale. Tariful de impozitare este votat în fiecare an de către consiliul local și poate varia de la un an la altul.
”La taxe d'habitation” – taxa de locuit
Acest impozit este încasat anual în contul comunei (sau al grupului de comune din care poate face parte) și respectiv al județului unde este situată locuința respectivă. Taxa contribuie, de asemenea, la finanțarea serviciilor prestate pentru locuitori cât și dotării echipamentelor și a bunurilor colective. Oricare ar fi caracteristica, proprietar, locatar, chiriaș cu titlu gratuit, taxa de locuință este datorată atât pentru reședința principală cât și pentru eventuale reședințe secundare. Ea este bazată pe o valoare locativă cadastrală definită de stat cunoscând variații de la o comună la alta (în funcție de mărimea procentelor aplicabile).
”La taxe foncière sur les propriétés bâties” – taxa funciară pentru terenurile cu construcții
Taxa funciară aplicabilă proprietăților cu construcții este în sarcina proprietarilor (eventual beneficiarii de uzufruct), în nici un caz în sarcina locatarilor, fie ei particulari sau întreprinderi. La fel ca și taxa de locuit, ea este definită prin referință la valori cadastrale, la nivel național, fiecare comună aplicând un coeficient procentual, în funcție de hotărâri municipale, însă sub reglementarea Codului General de Impozite (CGI).
”La taxe foncière sur les propriétés non bâties” – taxa funciară pentru terenurile fără construcții
Este supusă aceluiași sistem de evaluare ca și taxele de mai sus (evaluare cadastrală plus aplicarea procentelor individuale pentru fiecare comună).
Finanțarea bugetelor locale se realizează din resurse susceptibile ce pot fi ordonate în trei categorii distincte:
– resurse proprii;
– dotările și subvențiile provenind de la stat sau de la alte colectivități locale;
– împrumuturi.
Resursele proprii sunt constituite în mod tradițional din resursele fiscale și din veniturile din exploatare.
În exercițiul de protecție al componentelor unei societăți (cetățeni, actori economici, cadru social, cadrul natural), statul legiferează și acordă eventuale scutiri în ceea ce privește participarea la bugetul său a contribuabililor mai sus amintiți. Întreaga legislație aplicabilă caz după caz dezvoltă un complex cod general de impozite.
Pentru a menține echilibrul bugetar necesar colectivităților locale, trebuie compensate pierderile rezultate din cazurile speciale de reduceri și scutiri. Astfel, apare un mecanism de compensări și alocații atribuite de stat colectivităților locale. Exemplu :
– dacă prin aplicarea reducerilor atribuite persoanelor cu venituri modeste, suma totală a taxelor de locuit poate să fie inferioară necesităților bugetului municipal, atunci statul intervine prin mecanismul de alocații și compensări, reechilibrând funcționarea serviciilor municipale.
– de asemenea, în domeniul întreprinderilor, măsurile fiscale de stimulare a activității economice (reduceri pentru o perioadă de 5 până la 10 ani a taxelor locale), pot dezechilibra bugetul unei colectivități. Tot prin sistemul de alocări și compensații, statul intervine pentru menținerea necesarului bugetar.
În ceea ce privește tehnica de așezare a taxelor funciare și de locuit, în Franța, acestea sunt definite în funcție de rentabilitatea locativă, dată de lege, și nu în funcție de valoarea materială a bunului supus impozitării. Taxele la nivel de fiecare comună sunt rezultatul produsului dintre valoarea locativă definită prin lege și un coeficient definit și votat de consiliul local, în funcție de nevoile bugetare.
Indicații generale cu privire la stabilirea impozitelor la Primăria Urcel – Franța
Statul de notificări al procentului de impozitare trebuie să fie trimis în trei exemplare serviciilor prefectorale înainte de 30 aprilie 2011. Totodată, dacă informațiile indispensabile la stabilirea bugetului nu sunt comunicate înainte de 15 aprilie, acest stat trebuie să fie trimis într-un termen de 15 zile începând de la data comunicării acestor informații. Procentajul de impunere votat de consiliul municipal pentru 2011 trebuie să fie înscris în coloana 10 a cadrului 2, chiar dacă este egal cu cel din 2010, așa cum putem observa din Anexa nr 1.
Cadrul nr.1 Resurse cu procent constant
1. Baze de impozitare efectivă din 2010
Prezentarea bazelor din anul precedent în coloana 1 permite aprecierea evoluției bazei impozabile, prin comparare cu bazele previzionale din 2011 afișate în coloana 4. Bazele taxei de locuit cuprind, de asemenea, bazele impozabile la taxa pentru locuințele neocupate, așa cum se poate vedea în tabelul 2.1. Venituri fiscale cu procent constant pentru anul 2011 prezentat mai jos, care conține informații preluate din ”Etat de notification des taux d`imposition des taxes directes locales pour 2011” Primăria Urcel – Franța.
Tabel 2.1. Venituri fiscale cu procent constant pentru anul 2011
2. Procentul de referință comunal din 2010
Conform art. 1640C al Codului General de Impozite (CGI), procentele afișate pentru 2010 sunt, în funcție de caz, procentele votate în 2010 sau procente de referință recalculate, pentru a se ține seama de transferul de fiscalitate județeană, regională și de o parte din cheltuielile de gestiune anterior percepute de stat. Regulile de determinare a procentelor de referință pot să se rezume astfel:
Tabel 2.2. Reguli de determinare a procentelor de referință
¹ Coeficientul corector de 0,88074 este aplicat pentru a se ține cont de transferul unei cote-părți din cheltuielile de gestiune și de anularea unor reducerii.
Procentul de referință al taxei funciare pentru terenurile construite (TFB – Taxe foncière sur les propriétés bâties) a comunelor corespunde sistematic cu procentul votat în 2010. Pentru comunele membre ale unui Institut Public de Cooperații Intercomunale (EPCI – Établissement Public de Coopération Intercommunale) cu fiscalitate profesională unică în 2011, procentele afișate pentru fiecare taxă sunt cele votate pentru exercițiul anului 2010. Aceste procente nu sunt obiectul nici unei corecții. Pentru comunele care nu sunt membre ale unui EPCI cu fiscalitate profesională unică, procentul de referință al taxei de locuit (TH – Taxe d'habitation) afișată pe statul de notificare ține cont de partea județeană aplicată în 2010 pe teritoriul comunei multiplicată cu 1,0340. În cazul apartenenței la un EPCI cu fiscalitate adițională, numai o fracțiune din procentul județean revine comunei. În ceea ce privește taxa funciară pentru proprietățile fără construcții (TFNB – Taxe foncière sur les propriétés non bâties ), procentul de referință afișat corespunde procentului comunal votat în 2010, multiplicat cu 1,0485. În privința cotizației funciare a întreprinderilor (CFE – Cotisation foncière des entreprises), procentul afișat corespunde, în principiu, procentului comunal votat în 2010, mărit cu fracțiune din procentul județean din 2009 și cu fracțiune din procentul regional 2009 plus procentul de cotizație de perecuație din 2009 înmulțit cu 0,88074, conform tabelului 2.2..
3. Bazele de impunere previzionale din 2011
Se exprimă după reevaluarea forfetară a valorilor locative funciare din 2011 și a deducției efectuate de exonerările decise de consiliul municipal sau de legislație. Bazele taxei funciare asupra proprietăților neconstruite cuprind și pe cele ale tinerilor agricultori care beneficiază de o scutire din partea comunei. Bazele taxei de locuință sunt ajustate când regimul de reduceri a județului din 2010 nu coincide cu regimul de reduceri ale comunei cu aceeași valoare din același an.
4. Bazele taxei de locuit relative locuințelor neocupate
Comunele, altele decât cele în care se aplică taxa anuală pe locuințe neocupate conform art. 232 din Codul General de Impozite (CGI), pot prin deliberarea luată înainte de 1 octombrie al anului precedent celui de impozitare, să adauge la taxa de locuință pentru partea comunală și părțile venind de la EPCI fără fiscalitate proprie, locuințele neocupate de mai mult de 5 ani, la 1 ianuarie din anul impunerii. Bazele taxei de locuit relative locuințelor libere indicate în acest cadru, pentru informație, sunt deja conținute în bazele previzionale ale taxei de locuit pentru 2011 indicate în coloana 4. Acestea trebuie considerate ca indicative pentru comunele care le instaurează pentru prima oară în 2011, deoarece sunt estimate pe baza unui fișier de locuințe libere a anului precedent, care nu ține cont de actualizări susceptibile să excludă câteva locuințe libere de la impozitarea taxei de locuință, efectuată în cursul anului 2011.
5. Părțile de cotizații pentru valoarea adăugată a întreprinderii (CVAE) impozabile la profitul comunei
Fiecare colectivitate percepe produsul cotizației pentru valoarea adăugată a întreprinderii (CVAE – Cotisation sur la Valeur Ajoutée des Entreprises) încasat din valoarea adăugată produsă și impozabilă pe teritoriul său, diminuată dacă este cazul cu scutirile aplicabile înmulțite cu un procent maximum de 1,5 % și multiplicate cu fracția care îi revine ( 26,5% pentru o comună izolată; Instituțiile Publice de Cooperații Intercomunale (EPCI) cu fiscalitate adițională și comunele lor membre își împart 26,5% din CVAE proporțional cu procentul intercomunal și de la media de procent intercomunal al comunelor membre, ponderate cu importanța relativă a bazelor reținute pentru calculul de la compensația vărsată acestor comune în timpul anului 2010). Comunele membre EPCI cu fiscalitate profesională unică nu încasează CVAE.
Suma afișată corespunde CVAE, datorată și neintegrată și nu în partea corespunzând scutirilor conform art. 1586/4 al CGI, nici în partea corespunzând scutirilor prevăzute la art. 1647C/5B al CGI, nici în partea corespunzând exonerațiilor compensate.
Cadrul nr. 2 Decizii ale consiliului municipal
I.
Acest cadrul al statului de notificări privind procentele impozitelor directe locale pentru 2011 de la Primăria Urcel se împarte în două părți și anume:
Produsul taxelor directe locale previzionate pentru 2011 așa cum se poate vedea și în tabelul 2.3. cu același nume;
Calcului procentelor din 2011 prin aplicarea variației proporționale reprezentat în tabelul 2.4. care îi poartă numele.
Tabel 2. 3. Produsul taxelor directe locale previzionate pentru 2011
6. Produsul taxei adiționale la taxa funciară pe proprietățile neconstruite în profitul comunelor.
Această taxă este percepută de către toate comunele care nu fac parte dintr-un EPCI cu fiscalitate profesională unică. Ea se aplică proprietăților neconstruite, vizate la art. 1519 I al CGI. Procentul acestei taxe este egal cu suma procentelor județene și regionale de taxă funciară pe proprietățile neconstruite aplicate în 2010 pe teritoriul comunal înmulțit cu un coeficient de 1,0485 care corespunde transferului de costuri de gestiune.
7. Produsul din care este compus impozitul forfetar pentru întreprinderile din rețea (IFER)
Corespunde la suma produselor susceptibile să revină comunei cu titlu de componente de impunere forfetară pe întreprinderile din rețeaua vizată la articolele 159 D până la 1519H din CGI. Componentele impozitului forfetar pentru întreprinderile din rețea (IFER – Impôt Forfaitaire sur les Entreprises de Réseaux) referitoare la gaz natural ( art. 1519H din CGI) nu sunt menționate deoarece nici un produs n-a fost încă perceput în 2010 de către stat și/sau colectivitățile teritoriale. Detalierea acestui produs pe componente ale IFER figurează în pagina a a statului de notificații (Anexa nr. 2). Fără obiect pentru comunele membre ale unui EPCI de fiscalitate profesională unică (sau membre ale unui EPCI de fiscalitate eoliană unică fiind vorba de componente ale IFER relative la eoliene terestre și hidroeoliene). Sumele IFER previzionate corespund celor încasate de stat în 2010, în funcție de regulile aplicabile în 2010.
8. Produsul de la cotizația pentru valoarea adăugată a întreprinderilor (CVAE)
Suma scrisă în zona corespunzând produsului de la CVAE este parte din următoarele:
– parte din cotizația pentru valoarea adăugată a întreprinderilor (CVAE – Cotisation sur la Valeur Ajoutée des Entreprises) impozabilă în profitul comunei (corespunzând la CVAE datorată, conform punctului 5 din tabelul 2.1.),
– parte din CVAE corespunzând reducerilor vizate la 1586/4 din CGI,
– parte corespunzând scutirilor prevăzute la art.1647/C5B din CGI,
– parte din CVAE corespunzând scutirilor compensate conform punctului 14 din tabelul 2.5. Valoarea CVAE a fost obținută plecând de la regulile de repartizare aplicabile în 2010 și nu ține cont de noile criterii de repartizare definite de Legea de Finanțe din 2011. Această valoare este o estimare.
9. Produsul dotării de compensații a reformei taxei profesionale (DCRTP – Dotation de Compensation de la Réforme de la Taxe Professionnelle)
Articolul 78 al Legii nr. 2009 – 1673 de Finanțe pentru anul 2010 a prevăzut așezarea unei dotări bugetare în sarcina statului, care caută să compenseze pentru fiecare colectivitate, pierderile de venituri legate de reforma taxei profesionale. Detaliul de calcul al acestei dotări de compensare al reformei taxei profesionale este prezentat în Anexa nr. 3 alăturată Statului de Notificații.
10. Garanție individuală de venituri (GIR – Garantie Individuelle de ressources)
În completarea DCRTP, art.78 al Legii nr. 2009 – 1673 de Finanțe pentru 2010 instaurează un dispozitiv de fonduri de garanție individuală de venituri pentru a compensa pierderile de venituri ale fiecărei colectivități, pierderi constatate după reformă și după ce se ia în considerare DCRTP. Fondurile naționale de garanție individuală de resurse sunt în număr de trei și sunt alimentate de către veniturile colectivităților care sunt avantajate de reformă. Sumele menționate corespund deci unei dotări pentru comunele care constată o pierdere a veniturilor după reformă și o prelevare pentru cele ale căror resurse după reformă s-au găsit mărite.
II.
Tabel 2. 4. Calcului procentelor din 2011 prin aplicarea variației proporționale
*TH : taxa de locuit; TFB: taxa funciară pentru terenurile cu construcții; TFNB: taxa funciară pentru terenurile fără construcții; CFE: cotizația funciară a întreprinderilor.
11. Diferența dintre produsul previzionat și produsul cu procent constant
Această diferență reprezintă variația presiunii fiscale. Ea crește sau se diminuează în proporție cu coeficientului calculat în coloana 8 a tabelului 2.4. Calcului procentelor din 2011 prin aplicarea variației proporționale. Dacă consiliul municipal reține aceasta variație, zisă proporțională, regulile de legatură între procente sunt obligatoriu respectate.
Dacă o variație diferențiată este decisă, procentul taxei funciare pentru terenurile neconstruite nu poate să fie mărit mai mult sau diminuat mai puțin decât procentul taxei de locuit. Printre altele, procentul de cotizație funciară al întreprinderilor (CFE) nu poate să fie mărit față de procentul anului precedent într-o proporție superioară măririi procentului taxei de locuit sau, dacă ea este mai puțin ridicată, procentul în discuție, nu poate fi mărit mai mult decât procentul mediu ponderat al taxelor de locuit și al taxelor funciare, sau trebuie să fie diminuat într-o proporție cel puțin egală, fie cu diminuarea procentului taxei de locuit sau al procentului mediu ponderat al taxei de locuit și a taxelor funciare, sau la cea mai importantă diminuare a acestor două procente.
Procentele de impozitare trebuie să fie definite cu două decimale, sau cu trei decimale, atunci când procentul este inferior la 1. Ultima decimală este mărită cu o unitate dacă cea care urmează este egală sau superioară la 5.
Cadrul nr. 3 Informații complementare
Cadrul nr. 3 al Statului de notificări privind procentele impozitelor directe locale pentru 2011 cuprinde informații suplimentare cu privire la modalitățile de compensare a necesităților bugetului local și de stabilire a bazelor neimpozabile la Primăria Urcel, așa cum se pot vedea în tabelul 2.5. Detalii despre alocațiile compensatoare și bazele neimpozabile.
Tabel 2. 5. Detalii despre alocațiile compensatoare și bazele neimpozabile
* ZFU: zonă liberă urbană; ZUS: zonă urbană liberă.
12. Detalii de alocații compensatoare
Pierderile de venituri rezultând din exonerații decise prin lege sunt compensate de către stat în felul următor și actualizate în funcție de dispozițiile legii de finanțe pe 2011. Modalitățile de calcul ale acestor alocații pot fi explicate de serviciul de fiscalitate directă locală (SFD) de la Direcția Județeană de Finanțe Publice sau de la Trezoreria Generală. Pentru comunele care nu sunt membre ale unui EPCI cu fiscalitate profesională unică, părțile transferate de fiscalitate sunt luate în cont pentru calculul unor compensații.
Taxa pe locuință și taxa funciară pe proprietățile construite
a. compensarea de exonerări acordate persoanelor cu condiții modeste: alocațiile de compensare sunt egale cu produsul de bază exonerată în 2010 înmulțit cu procentul taxei de locuință sau al taxei funciare pe proprietățile construite din 1991.
Taxa funciară pe proprietățile construite
b. compensarea deducției de 30 % aplicată pentru anumite locuințe apartinând societăților de HLM (locuințe cu chirie scăzută) sau SEM (societăți de economie mixtă) situate în zone urbane sensibile (ZUS), este egală cu produsul deducției din 2011 înmulțit cu procentul funciar pentru 2010. Compensarea exonerației anumitor localuri care sunt subiect a unor contracte de reabilitare începând cu 01.01.2005, este egală cu produsul de bază exonerată în 2011 înmulțită cu procentul funciar din 2010. Compensația de exonerație a anumitor imobile situate în zonă liberă urbană (ZFU) este egală cu produsul de bază exonerat în 2011 înmulțit cu procentul funciar construit în 1996, din 2003 sau în 2005 (zona liberă urbană din prima, a doua sau a treia generație), se adaugă de asemenea, în județele de peste mări (DOM) alocații de stat legate de construcțiile antiseismice și alocațiile de exonerații de taxă funciară pentru proprietățile construite în zonele libere de activitate.
c. compensarea exonerației de lungă durată în ceea ce privește unele construcții finanțate cu ajutorul creditelor de stat și alte locuințe sociale.
Taxa funciară pentru proprietățile neconstruite
– compensarea exonerației pentru terenurile împădurite obiect al art. 1395 al CGI, este egală cu produsul de bază al exonerării de anul trecut cu procentul taxei funciare pentru proprietățile neconstruite din același an.
– compensarea exonerației pentru terenurile agricole, egală cu produsul bazelor exonerate în 2006 cu procentul taxei funciare pentru proprietățile neconstruite în 2005 (însă bazele exonerate ale anului înmulțit cu procentul din 1994 pentru Corsica).
– compensarea exonerației pentru terenurile situate în zone mlăștinoase, în site ”Natura 2000” sau în departamentele de peste mări (DOM) cu titlu de ”Parcuri Naționale” sau zona liberă de activități (art. 1395 H din CGI)
Fiscalitate profesională
a. o dotație unică regrupează cele 4 alocații care aveau ca scop să compenseze exonerațiile specifice ale taxei profesionale. Aceste alocații compensatoare erau următoarele:
– compensarea relativă a plafonării procentului din 1983;
– compensarea relativă a reducerii fracțiunii impozabile din salarii;
– compensarea relativă la reducerea de 16% de bază;
– compensarea relativă la reducerea fracției impozabile a veniturilor.
Dotația unică reprezintă suma celor 4 alocații de mai sus calculate în titlul anului 2010. Începând cu 2011 ea va face obiectul unei reactualizări anuale.
b. compensarea pentru reducerea de jumătate a bazei aplicate întreprinderilor create în 2010 și impozitate pentru 2011. Această compensare pentru exonerarea de CFE urmează vechii alocații calculate pe exonerația de taxă profesională corespondentă. Calculul este simplificat din cauza suspendării mecanismului de refacere care conducea la reducerea sumei de compensații în anumite cazuri.
c. alocațiile legate de amenajarea teritoriilor sunt egale cu produsul dintre baza exonerată de CFE în 2011 cu procentul de taxă profesională din 1994, sau pentru anumite operații, produsul din 1997 (zonă de revitalizare rurală), sau 1996 (zonă de redinamizare urbană), sau din 1996 sau 2005 (zonă liberă urbană) și 2009 (zonă liberă din județele de peste mări).
d. compensații relative la scutirea de 25% a bazei și a exonerațiilor de anumite investiții realizate de întreprinderile mici și mijlocii (PME – Petites et Moyennes Entreprises), în Corsica.
13. Baze netaxate
Acestea sunt împărțite astfel:
– bazele de taxe funciare și în unele cazuri de CFE exonerate ca urmare a deciziilor consiliului municipal
– baze exonerate de drept pentru anumite imobile situate în zone libere urbane și în zone urbane sensibile (reducere de 30%) sau întreprinderi situate în zone de redinamizare urbane, de revitalizare rurală sau în zone libere urbane. Această sumă integrează bazele exonerate de taxă funciară a anumitor localuri care sunt subiect al unui contract de reabilitare începând cu 01.01.2005 și în ceea ce privește DOM, bazele exonerate de drept pentru zonele libere de activitate sau pentru construcțiile antiseismice.
– baze exonerate prin lege în titlul terenurile agricole pentru o valoare de 20% (100% în Corsica).
14. CVAE – scutiri și exonerări
După determinarea valorii adăugate prin implantare, scutirile și exonerările trebuie să fie luate în cont pentru a se determina partea de CVAE ce revine în final colectivității beneficiare. Sunt menționate sub această rubrică:
– valoarea adăugată localizată scutită prin fundamentul articolului 1586/4 din CGI și în cazul în care e nevoie, partea de scutiri prevăzută la art. 1647C/5B al CGI pentru partea sa imputată pentru CVAE.
– valoarea adăugată localizată exonerată în absență de deliberări contrarii și compensată la colectivitate.
– valoarea adăugată exonerată prin deliberarea colectivității și necompensată.
Tabel 2.6. Elemente utile pentru votul procentelor și majorări speciale a procentului pentru cotizația funciară a întreprinderilor
Anul cu titlu în care diminuarea fără legătură a fost aplicată
Anul cu titlu în care procentul precedent diminuării fără legătură a fost mărit
15. Elemente utile pentru votul procentelor
Procentul plafon comunal: în aplicarea art.1636B/7 al CGI, procentele de taxă funciară și de locuit votate de o comună, nu pot să fie mai mari de două ori și jumătate decât procentul mediu constatat în anul precedent pentru aceeași taxă în ansamblul comunelor din județ, sau de două ori și jumătate decât procentul mediu constatat la nivel național dacă acesta este mai mare. Procentul de cotizație funciară al întreprinderilor votat de o comună nu poate depăși de două ori procentul mediu al acestei taxe constatate anul precedent la nivel național pentru ansamblul de comune, așa cum se poate vedea în tabelul 2.6. Elemente utile pentru votul procentelor și majorări speciale a procentului pentru cotizația funciară a întreprinderilor.
Procentul plafoanelor comunale nu trebuie să depășească în 2011:
– procentul comunal din 2010 mărit cu cel al EPCI (coloana 16) nu poate să depășească procentul plafon. Procentele comunale sunt deci limitate la concurență în cazul necesar, în așa fel ca plafoanele să fie respectate. Totuși, dacă comuna membră al unui sindicat care a fiscalizat contribuția sa, decide pentru 2011 să se retragă din sindicat sau să se opună la fiscalizarea ei, ea trebuie să se adreseze serviciilor de fiscalitate locală de la Direcția Departamentală de Finanțe Publice sau la Trezoreria Generală pentru a modifica procentele înscrise în coloana 3.
16. Majorarea specială
Majorarea specială a procentului de cotizație funciară a întreprinderilor poate să fie votată dacă procentul comunal este inferior procentului mediu de cotizație funciară a întreprinderilor comunal în 2010 și dacă procentul mediu ponderat al taxei de locuit și a taxei funciare a comunei în 2010 este superior sau egal aceleiași medii la nivel național. Majorarea specială este cel mult egală cu 5% din procentul mediu al cotizației funciare a întreprinderilor din comune în 2010.
17. Reduceri fără legătură
Comunele ale căror procente din 2010 a taxei de locuit și/sau taxelor funciare sunt superioare procentului mediu național a fiecărei taxe și procentului de cotizație funciară al întreprinderilor din 2010 al comunei, aceste comune deci pot diminua unul sau mai multe din procentele lor de bază fără a fi nevoie să diminueze în paralel procentul cotizației funciare al întreprinderilor sau procentului de la taxa funciară pe terenurile neconstruite.
În cazul în care procentul de cotizație funciară al întreprinderilor este inferior procentului mediu național, comunele pot diminua procentul lor al taxei de locuit până la nivelul procentului național al acestei taxe, (conform coloanei 13) fără a avea nevoie să diminueze în paralel procentul lor de cotizație funciare al întreprinderilor sau al celui de taxă funciară al proprietăților neconstruite.
Aceste dispoziții nu interzic utilizarea majorării speciale a procentului de cotizație funciară a întreprinderilor.
Pentru comunele membre EPCI dotate sau nu cu fiscalitate proprie, procentele comunale din 2010 sunt majorate pentru fiecare taxă cu procentele din 2010 ale EPCI (conform coloanei 16).
În cei trei ani care urmează unei diminuări fără legătură, comuna nu poate să mărească în mod liber procentele următoare:
– procentul funciar al terenurilor neconstruite nu poate fi mai mare celui din 2010, majorat cu jumătate de variația în creștere al procentului de la taxa de locuit; procentul cotizației funciare al întreprinderilor nu poate să fie mai mare ca procentul cotizației funciare din 2010 majorat cu jumătate din variația în creștere al procentului de taxă de locuință sau cu jumătatea variației în creștere a procentului mediu ponderat al taxelor funciare și de locuit, dacă ea este mai mică.
– comuna nu poate să diminueze fără legătură procentele sale în cursul celor trei ani care urmează măririi procentului prevăzut mai sus.
Modalitatea de aplicare a taxelor în sistemul evaluării rentabilității bunului imobiliar este modificată de la caz la caz. Printre aceste modificări cele mai importante sunt în funcție de condiția socială și vârsta proprietarului, precum și de veniturile de care dispune. Scutirile și reducerile temporare aplicate taxelor de locuit cât și taxelor funciare se întâlnesc pentru clădirile noi (în primii 3 ani după sfârșitul șantierului). În ceea ce privește terenurile neconstruite, replantarea și regenerarea pădurilor conduc spre diferite forme de exonerare temporară.
Un element important care trebuie amintit este acela că veniturile din taxele și impozitele locale colectate pe teritoriul Franței se plătesc la Trezoreria Publică după care sunt virate la stat. Cetățenii francezi primesc la domiciliul fiscal un aviz de impozitare asupra taxei pe care o datorează împreună cu mandat poștal în care sunt inscripționate date personale ale contribuabilului precum și valoarea impozitului de plătit. Anexa nr. 4 a acestei lucrări conține un exemplar de aviz cu impozitul pe locuință, unde se poate observa foarte bine transparența informațiilor pe care statul le acordă cetățenilor săi, prin explicarea detaliată a modalității de calcul a impozitului, precum și a termenilor întâlniți în acest document.
Prin aplicarea riguroasă a legislației financiare, caz după caz, obiect după obiect, eveniment după eveniment, și mai ales în respectul identității fiecărui contribuabil economic, se crează o complexitate a Codului General de Impozite, dar și a fiscalității statului francez.
CAPITOLUL III Analiza comparativă între comuna Vatra Moldoviței – România și comuna Urcel – Franța
3. 1. Prezentarea primăriilor Vatra Moldoviței și Urcel
Vatra Moldoviței – Scurtă prezentare
Comuna Vatra Moldoviței este situată în partea central-vestică a județului Suceava, la 21 km de municipiul Câmpulung Moldovenesc și 34 km de Gura Humorului.
Comuna a fost atestată documentar în anul 1443 formându-se ca o comunitate liberă la hotarele pădurilor Mănăstirii Moldovița, prin stabilirea păstorilor ardeleni în transhumanță și a fost populată în a doua jumătate a secolului al VI-lea de huțuli. Aceștia au devenit populația majoritară începând cu anii 1700, iar cultura și civilizația lor originală domină și astăzi comuna. Huțulii sunt o etnie de sine stătătoare în Carpații Orientali și Nordici, având ca strămoși dacii liberi și păstorii valahi, dar urmând un alt curs al istoriei.
Prezența Mănăstirii Moldovița a fost, de-a lungul istoriei, inima economică și activitate culturală a comunei. Resursele naturale, pădurea și pășunile au permis dezvoltarea unei economii legate de exploatarea lemnului și creșterea animalelor.
Comuna Vatra Moldoviței, în forma ei administrativă actuală care datează din 1968, este situată în partea central-vestică a județului Suceava, în centrul Obcinilor Bucovinei, în bazinul hidrografic al Moldoviței, afluent al Moldovei. Teritoriul comunei se desfășoară pe un ecart altitudinal cuprins între 600-1380 m, fiind traversat în partea centrală de valea Moldoviței. Are în componența sa Vatra Moldoviței – centru administrativ, Ciumârna și Paltin.
Datorită amplasării Mănăstirii Moldovița în inima localității, turismul este la rândul său o ramură economică bine dezvoltată, atrăgând an de an foarte mulți vizitatori care se cazează de cele mai multe ori la pensiunile din comuna.
Încondeierea ouălor cu ocazia Sărbătorilor Pascale este o activitate de tradiție în zona, comuna Vatra Moldoviței fiind recunoscută atât la nivel național cât și internațional pentru frumusețea ouălor încondeiate. Dezvoltarea turismului din zona implică o activitate economică în domeniul comerțului și a serviciilor.
Primăria Vatra Moldoviței este structurată organizațional în mai multe compartimente, specializate pe diverse domenii de activitate. Printre cele mai importante compartimente este cel juridic, deservit de către secretarul comunei și consilierul juridic. Acest compartiment asigură legalitate tuturor actelor administrative emise de către primărie și soluționează cererile de retrocedare depuse în baza legilor proprietății.
Un alt serviciu important pentru funcționarea instituției este cel financiar-contabil în cadrul căruia se stabilesc și se încasează creanțele bugetare, se elaborează bugetul de venituri și cheltuieli pentru fiecare exercițiu financiar, balanțele trimestriale și bilanțul anual privind veniturile și cheltuielile unității, se întocmesc statele de plată și se plătesc salariații instituției.
Serviciul de asistență socială este asigurat de către 2 funcționari care au responsabilitatea de a monitoriza îndeaproape persoanele bolnave cu gradul I de handicap din comună, a copiilor cu dizabilități, orfani sau cu părinții plecați în străinătate. Asistenții sociali întocmesc anchete cerute de judecătorii, Direcția generală pentru Protecția Copilului , Direcția de Asistență Socială sau de către alte instituții sau persoane fizice care se confruntă cu astfel de probleme.
Celelalte compartimente care funcționează în cadrul primăriei sunt: serviciul de asistență socială, compartimentul de urbanism, serviciul pentru protecția mediului, serviciul social și cultural, compartimentul agricol și cel de stare civilă, așa cum reiese și din organigrama primăriei, prezentată în cadrul anexelor.
Urcel – Scurtă prezentare
Comuna Urcel este situată la 15 km de orașul Laon, reședința județului L’Aisne la aproximativ 150 km nord-est de Paris.
Menționat pentru prima oară în anul 973 sub numele de Urcer, satul a rămas în toată perioada evului mediu sub o puternică influență al episcopatului de Laon. Biserica comunei, monument istoric fondată de Cavalerii Ordinului de Malta în secolul al XIII-lea, este cea mai importantă mărturie a influenței religioase din evul mediu.
În perioada de dezvoltare industrială ( 1750 – 1930 ) satul Urcel a devenit cel mai important centru de olărit din nordul Franței. În aceeași perioadă extracția și prelucrarea sulfatului de potasiu, precum și fabrica de cărămidă angajau peste 150 de muncitori.
În epoca contemporană ( 1980 ) a văzut declinul micilor industrii locale atât din cauza celor două războaie modiale, care au distrus o mare parte a departamentului L’Aisne, cât și din cauza concentrării producției industriale în orașele Laon și Soisson.
În prezent, în afară de sediul Camerei de Meserii a județului, întreaga populație este încadrată în viața economică a orașului Laon. Comuna Urcel a devenit o regrupare de reședințe de locuit cu mici dotări terțiale și de comerț ( primărie, poștă, școală, cabinete medicale, farmacie, restaurant, două magazine și câțiva artizani ).
Din punct de vedere cultural, viața socială a comunei a fost dominată de influența religioasă și de personalitatea ” Le comte Maxime de Sars” născut la Urcel și recunoscut ca valoros istoric francez.
Consiliul municipal al primăriei Urcel este format din 15 funcționari publici, cu studii superioare și fac parte din mai multe comisii locale sau organisme intercomunale, cum ar fi: comisia de finanțe, comisia de lucru, comisia de revizuire a planului de urbanism, centre comunale de acțiuni sociale, comisii comunale de impozite directe și centre școlare, etc.
Comuna Urcel organizează în fiecare an ”Festivalul Orhidei” și de asemenea ”Festivalul lemnului” în perioada verii, dovadă a spiritului de inițiativă a asociaților locale.
Din cele două prezentări ale comunelor, Vatra Moldoviței și Urcel, putem deduce sursele bugetelor locale și necesitățile lor.
Structura bugetelor locale
În România începând cu data 01.01.2011 structura bugetelor locale a luat următoarea formă:
– secțiunea de funcționare care este obligatorie la toate bugetele, cu exceptia bugetelor fondurilor externe nerambursabile și a bugetelor împrumuturilor externe și interne, care cuprind venituri necesare finanțării cheltuielilor curente;
– secțiunea de dezvoltare care este obligatorie la toate bugetele cu excepția bugetelor fondurilor externe nerambursabile, care cuprind veniturile și cheltuielile de capital.
Aceeași structură a bugetelor locale este întâlnită și în Franța, însă începutul unei astfel de organizări s-a realizat cu mult timp înaintea României.
În categoria impozitelor și taxelor locale ale comunei Vatra Moldoviței aplicate persoanelor fizice sunt cuprinse:
– impozitul pe clădiri;
– impozitul pe teren;
– taxa asupra mijloacelor de transport;
– taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
– taxa pentru căsătorie în zilele de sâmbătă și duminică ( introdusă din anul 2008 )
– taxe speciale;
– alte taxe locale.
Pentru comuna Urcel din Franța, categoria de impozite și taxe care sunt în responsabilitatea primăriei, este mult mai limitată decât la Vatra Moldoviței cuprinzând doar 5 impozite, și anume :
– taxa de locuire;
– taxa funciară pentru terenurile cu clădiri;
– taxa funciară pentru terenurile fără clădiri;
– taxa de cimitir;
– cotizația funciară a întreprinderilor.
3. 2. Ponderea impozitelor și taxelor pe proprietate în veniturile fiscale, curente și totale
În acest subcapitol îmi propun să oglindesc principalelor impozite și taxe întâlnite la primăria Vatra Moldoviței în perioada 2007 – 2010. Cu ajutorul datelor din conturile de execuție bugetară a instituției am realizat o analiză a evoluțiilor acestora, așa cum se poate vedea în tabelul 3.1. Evoluția impozitelor și taxelor pe proprietate în perioada 2007 – 2010, tabelul 3.2. Ponderea impozitelor și taxelor pe proprietate în venituri fiscale, curente și totale pentru perioada 2007 – 2010, reprezentarea grafică nr. 3.1. , precum și în celelalte tabele și grafice care urmează.
Tabel 3.1. Evoluția impozitelor și taxelor pe proprietate în perioada 2007 – 2010
– lei –
Sursa: Informații preluate din conturile de execuție bugetară ale Primăriei Vatra Moldoviței pentru perioadele 2007 – 2010
Tabel 3.2. Ponderea impozitelor și taxelor pe proprietate în venituri fiscale, curente și totale pentru perioada 2007 – 2010
Graficul 3.1. Reprezentarea grafică a evoluției ponderilor impozitelor pe proprietate în venituri fiscale, curente și totale
Din analizele efectuate în cele două tabele cât și în graficul de mai sus putem observa o scădere bruscă a ponderilor impozitelor și taxelor pe proprietate în veniturile curente și fiscale aferente anului 2008 față de anul 2007. După un an mai puțin favorabil din punct de vedere financiar, dar și organizatoric, deoarece în 2008 a fost ales un alt primar pentru comună împreună cu noi consilieri, a urmat 2009 în care se pot observa creșteri ușoare ale taxelor și impozitelor, care s-au continuat și în anul bugetar 2010. Se poate observa de asemenea, că importanța impozitelor și taxelor pe proprietate în venituri fiscale nu mai este la fel ca din 2007 când acestea dețineau o pondere de 6,94%, valoare care nu a mai fost atinsă pe parcursul anilor următori.
Contrar acestor fluctuații ale ponderilor impozitelor și taxelor pe proprietate în veniturile fiscale și curente este evoluția ponderii impozitelor supuse analizei în veniturile totale. Aceasta este în creștere ușoară pe toată perioada analizată, având o valoare de 3,30% în anul 2007, mărindu-se în 2008 cu 0,24% față de anul precedent, ajungând la un procent de 3,75% în 2009 și apoi la 3,81% în ultimul an supus analizei.
Reprezentarea grafică de mai sus scoate în evidență creșterea constantă care s-a realizat în anii 2009 și 2010 privind ponderea impozitelor și taxelor pe proprietate în veniturile fiscale, curente și totale reflectând o nouă politică adoptată de consiliul local, cât și cote ale impozitelor mai mari.
3.2.1. Ponderea impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței
În urma analizei valorilor absolute a impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice la Primăria Vatra Moldoviței pentru perioada 2007 – 2010 a rezultat o evoluție dar și o involuție a acestuia, așa cum se poate vedea în tabelul 3.3. Evoluția impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice în perioada 2007 – 2010 la Primăria Vatra Moldoviței, tabelul 3.4. Ponderea impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței în perioada 2007 – 2010, cât și în reprezentarea grafică 3.2. a ponderilor impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice în venituri curente și totale întocmită cu ajutorul rezultatelor din cele două tabele de mai jos. Informațiile cu ajutorul cărora am realizat analiza evoluției impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice au fost preluate din conturile de execuție ale bugetului local de la Primăria Vatra Moldoviței din perioada cuprinsă între 2007 și 2010.
Tabel 3.3. Evoluția impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice în perioada
2007 – 2010 la Primăria Vatra Moldoviței
– lei –
Sursa: Informații preluate din conturile de execuție bugetară ale Primăriei Vatra Moldoviței în perioada 2007 – 2010
Tabel 3.4. Ponderea impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței în perioada 2007 – 2010
Graficul 3.2. Reprezentarea grafică a ponderilor impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice în venituri curente și totale
După o diminuare semnificativă a valorilor impozitului pe clădiri aferent persoanelor fizice și juridice înregistrată în 2008, se observă o redresare a acestuia în următoarele perioade bugetare. Ponderea impozitul pe clădiri de la persoanele fizice în veniturile curente, cât și în cele totale nu reușește pe parcursul anilor 2009 și 2010 să atingă din nou valoarea pe care o avea acesta în anul 2007, înainte de scăderea bruscă din anul următor. Acesta avea o valoare de 1,70% în primul an supus analizei și ajunge la 0,85% în următorul an. Putem observa o diferență destul de mare ce atinge o cotă de 0,85%, adică jumătate din cât reprezenta în anul 2007.
În ceea ce privește evoluția impozitului pe clădiri aferent persoanelor juridice se poate vedea o creștere constantă pe parcursul celor 4 ani analizați care nu este influențată de fluctuațile pe care le înregistrează impozitul datorat de persoanele fizice. Ponderea impozitului în discuție în veniturile curente și totale pleacă de la o valoare de 0,53% în totaluri veniturilor curente și respectiv 0,32% în veniturile totale în anul 2007 și se mărește în fiecare an cu aproximativ 0,12% până în 2010 când înregistrează valoarea de 1,03%, respectiv 0,69% în veniturile totale. Această creștere se consideră normală din punct de vedere fiscal dar și financiar al contribuabililor acestei comune.
Un posibil motiv al evoluției sau involuției impozitului ar fi creșterea bazei de impozitare datorită unei perioade favorabile locuitorilor prin plecărilor acestora peste hotare unde au realizat venituri mai mari.
3.2.2. Ponderea impozitului pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței
Cu ajutorul informațiilor preluate din conturile de execuție ale bugetului local al primăriei în discuție, în tabelele 3.5. Evoluția impozitului pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în perioada 2007 – 2010 la Primăria Vatra Moldoviței și 3.6. Ponderea impozitului pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței în perioada 2007 – 2010 am reflectat o analiză asupra situației impozitului pe teren din perioada în discuție atât în valori absolute, cât și relative.
Pe baza datelor și a procentelor din cele două tabele care urmează am realizat reprezentarea grafică 3.3. a ponderilor impozitului pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în venituri curente și totale în perioada supusă analizei.
Tabel 3.5. Evoluția impozitului pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în perioada
2007 – 2010 la Primăria Vatra Moldoviței
– lei –
Cu ajutorul valorilor prelucrate în acest tabel am aflat procentele pe care le deține impozitul pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale comunei care face obiectul analizei și le-am reflectat în tabelul ce urmează.
Tabel 3.6. Ponderea impozitului pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței în perioada 2007 – 2010
Folosind procentele rezultate în urma calculelor efectuate am încercat o reprezentare grafică pentru a observa mai bine evoluția impozitului analizat.
Graficul 3.3. Reprezentarea grafică a ponderilor impozitului pe teren aferent persoanelor fizice și juridice în venituri curente și totale
Impozitul supus analizei a cunoscut o regresie în ceea ce privește ponderea acestuia în veniturile fiscale și totale de-a lungul perioadei 2007 – 2010. Dacă luăm în calcul ponderea impozitul pe teren de la persoanele fizice în totalul veniturilor curente putem vedea că acesta scade în fiecare an cu aproximativ același procent de 0,20% până în 2010, an în care înregistrează o creștere de 0,21% față de anul precedent, atingând valoarea de 1,34%, procent mai mic decât cel pe care îl înregistra în 2007, de 1,53%.
3.2.3. Ponderea taxei asupra mijloacelor de transport deținute de persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței
Conform Conturilor de execuție bugetară ale primăriei în perioadele analizate, taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice și juridice a contribuit tot mai mult la formarea venituri bugetului local, așa cum se poate vedea din tabelul 3.7. Evoluția taxei asupra mijloacelor de transport aferentă persoanelor fizice și juridice în perioada 2007 – 2010 la Primăria Vatra Moldoviței, precum și din tabelul 3.8. Ponderea taxei asupra mijloacelor de transport aferentă persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței în perioada 2007 – 2010.
Tabel 3.7. Evoluția taxei asupra mijloacelor de transport aferentă persoanelor fizice și juridice în perioada 2007 – 2010 Moldoviței
– lei –
Tabel 3.8. Ponderea taxei asupra mijloacelor de transport aferentă persoanelor fizice și juridice în veniturile curente și totale ale Primăriei Vatra Moldoviței în perioada 2007 – 2010
Pe baza datelor din cele două tabele prezentate mai sus am realizat graficul 3.4. Reprezentarea grafică a ponderilor taxei asupra mijloacelor de transport aferentă persoanelor fizice și juridice în venituri curente și totale pentru a reliefa mai bine evoluția impozitului supus analizei.
Graficul 3.4. Reprezentarea grafică a ponderilor taxei asupra mijloacelor de transport aferentă persoanelor fizice și juridice în venituri curente și totale
Analiza în valori absolute a taxei asupra mijloacelor de transport aferentă persoanelor fizice și juridice înregistrează creșteri semnificative de la o perioadă la alta înfluențând în același timp și ponderea ei în veniturile curente și totale. Ponderea impozitul datorat de persoanele fizice în veniturile curente pleacă în 2007 de la un procent de 0,74% și crește cu 1,10% în 2008, apoi cu 0,84% în 2009 și atinge valoarea de 3,14% în 2010. Se poate observa o creștere enormă a acestei taxei, diferență dintre valoarea procentului său în 2007 și cea atinsă în anul 2010 este de 2,40%. Putem spune că acest impozit este singurul care înregistrează o evoluție semnificativă pentru veniturile comunei. Motivul cel mai probabil al acestei evoluții, satisfăcătoare pentru bugetul local, este mărirea bazei de impozitare. Acest fenomen s-a produs din cauza aderării României la Uniunea Europeană care a favorizat comerțul cu autoturisme second-hand din alte țări membre.
Ponderea taxei datorate de persoanele juridice urmărește aceeași pantă ca și în cazul impozitului datorat de persoanele fizice crescând în fiecare an și realizând o diferență de aproximativ 1% între valoarea realizată în anul 2007 și cea din 2010.
3. 3. Analiza comparativă între comuna Vatra Moldoviței și Urcel
Taxe și impozite aplicate persoanelor fizice și juridice în 2011 în cele două comune
În ceea ce privesc metodele și tehnicile de așezare și percepere a veniturilor fiscale de la persoanelor fizice și juridice, precum și a impozitelor și taxelor colectate în cele două comune supuse analizei și indirect în cele două țări din care fac parte, am încercat o reprezentare a acestora așa cum se poate vedea în tabelul 3.9. Taxe și impozite înregistrate la comunele Vatra Moldoviței – România și Urcel – Franța, în tabelul 3.10. Diferențe în tehnicile de realizare a veniturilor fiscale ale bugetelor locale și graficul 3.5. Valori previzionale ale impozitelor și taxelor de la primăriile Vatra Moldoviței și Urcel.
Tabelul 3.9. Taxe și impozite înregistrate la comunele Vatra Moldoviței – România și Urcel – Franța
* aplicat asupra unei baze impozabile care diferă de la o regiune la alta
** valoare stabilită în funcție de cursul valutar leu/euro din data de 01.07.2011 anunțat de BNR
În România începând cu 1 ianuarie 2011 structura bugetelor locale are o nouă formă fiind împărțită în două secțiuni: de funcționare și de dezvoltare. Aceeași structură a bugetelor locale este întâlnită și în Franța, însă începutul unei astfel de organizări s-a realizat cu mult timp înaintea României.
În ceea ce privesc impozitele și taxele locale, după cum se poate vedea din tabelul de mai sus, comuna Vatra Moldoviței are ca principale impozite aplicate persoanelor fizice și juridice următoarele:
– impozitul pe clădiri;
– impozitul pe terenul intravilan;
– impozitul pe terenul extravilan;
– taxa asupra mijloacelor de transport.
Pentru comuna Urcel, categoria de impozite și taxe care sunt în responsabilitatea primăriei, este mult mai limitată cuprinzând doar 4 impozite principale, și anume :
– taxa pe locuință;
– taxa funciară pentru terenurile cu clădiri;
– taxa funciară pentru terenurile fără clădiri;
– cotizația funciară a întreprinderilor.
Din cele prezentate mai sus putem observa că există impozite specifice fiecărei localități. Dacă la primăria Vatra Moldoviței se fac încasări din impozitul asupra autoturismului pe care îl deții, această taxă nu este întâlnită la comuna Urcel, deoarece în Franța, cu aproximativ 10 ani în urmă această cotizație a fost eliminată.
În ceea ce privesc impozitele asupra clădirilor cât și a terenurilor deținute, baza de impozitare este stabilită diferit în cadrul celor două comune. În localitatea Urcel, dacă ești proprietarul unei clădiri cu un teren în spatele acestuia ești obligat la plata a două impozite: o dată ”la taxe d`habitation” pentru locuința folosită ca domiciliu și a doua oară, la plata taxei funciare pentru terenurile cu construcții, care se aplică și asupra terenului pe care este așezată clădirea respectivă. În România, terenul pe care este construită locuința este scos din circuitul agricol și taxat cu cota impozitului pe clădiri, iar restul terenului, care poate fi agricol sau fânețe, este impozitat cu cota aferentă categoriei din care face parte, mult mai redusă decât cea aplicată asupra clădirilor.
Dacă la primăria Vatra Moldoviței mai avem și alte taxe aplicate persoanelor fizice și juridice, la comuna Urcel aveam doar una, și anume, taxa de cimitir. Această cotizație este plătită de locuitorii comunei în cazul în care una dintre rudele lor decedează. Taxa de cimitir este stabilită și se plătește pentru metri pătrați de pământ în care defunctul este înmormântat. Consiliul local al comunei stabilește cuantumul acestei taxe și este aplicată în funcție de domiciliul defunctului. De exemplu, pentru cei cu domiciliul în localitate taxa este de 50 €, iar pentru cei care vin din afara localității de 100 €.
Ca o particularitate a impozitelor percepute de comuna Vatra Moldoviței este taxa pentru căsătorie în zilele de sâmbătă și duminică (introdusă din anul 2008) în cuantum de 50 lei plătită de către cuplurile care solicită efectuarea actelor de stare civilă înafara programului primăriei.
Tot din tabelul de mai sus putem observa o taxă percepută la comuna Urcel sub denumirea de ”cotizația funciară a întreprinderilor” care ar putea fi similară cu impozitul pe teren aferent persoanelor juridice întâlnit la primăria Vatra Moldoviței. Acest impozit a apărut în Franța la începutul anului 2011 în urmă dispariției taxei profesionale, care la fel, era aplicată întreprinderilor. Cotizația funciară a întreprinderilor a fost introdusă pentru a acoperi pierderile bugetului local rezultate în urma dispariției taxei profesionale și totodată pentru a completa veniturile comunei și a echilibra bugetul.
Graficul 3.5. Valori previzionale ale impozitelor și taxelor de la primăriile Vatra Moldoviței și Urcel
Pentru a avea o imagine mai clară asupra taxelor și impozitelor percepute de către cele două primării supuse analizei și a valorilor care se așteaptă să fie încasate în decursul anului 2011, am realizat o reprezentare grafică, așa cum se poate vedea în graficul 3.5. Valori previzionale ale impozitelor și taxelor de la primăriile Vatra Moldoviței și Urcel.
Graficul este realizat pe baza datelor din tabelul 3.9. Taxe și impozite înregistrate la comunele Vatra Moldoviței – România și Urcel – Franța, punând în lumină cele mai importante impozite și taxe de la cele două comune și anume: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe terenul extravilan aferente Primăriei Vatra Moldoviței, precum și taxa de locuit, taxa funciară pentru terenurile cu clădiri și taxa funciară pentru terenurile fără clădiri încasate de Primăria Urcel. Din cele prezentate în graficul de mai sus, putem observa că valorile taxelor aferente comunei din Franța sunt mult mai mari decât cele ale primăriei din România, însă nu este echitabil să facem o comparație din acest punct de vedere, deoarece bazele acestor impozite diferă de la o țară la alta, respectiv de la o comună la alta. Pentru a înțelege mai bine aceste diferențe am realizat tabelul 3.10. Diferențe în tehnicile de realizare a veniturilor fiscale ale bugetelor locale.
Tabel 3.10. Diferențe în tehnicile de realizare a veniturilor fiscale ale bugetelor locale
Identificarea bazei impozabile a fost o problemă mult dezbătută și modificată de-a lungul timpului de către autoritățile fiscale. Încă de la apariția impozitelor au fost nelămuriri în privința acesteia, spre exemplu în Franța în anii 1800 impozitul asupra locuinței era stabilit în funcție de numărul de uși și de ferestre ale acesteia. Astăzi, valoarea impozabilă este determinată de serviciile fiscale în funcție de o evaluare locativă și un nivel de confort stabilită după terminarea construcției, mai exact spus, în funcție de valoarea care ar putea fi încasată de către proprietar în cazul în care acesta ar da-o spre închiriere.
În România, valoarea asupra căreia se așează impozitul pe clădiri este dată de produsul obținut după înmulțirea suprafeței construite desfășurate a clădirii în metri pătrați cu valoarea de construcție în lei/mp. Ceea ce este inechitabil pentru că costul de construcție la metru pătrat variază foarte mult în timp, depinzând de energiile electrice consumate, de forța de muncă utilizată și de eventualele creșteri ale inflație.
În ceea ce privește modalitatea de plată a impozitelor și taxelor datorate de către contribuabilii celor două comune, există o particularitate a sistemului de plăți aplicat în Franța și anume că orice plată efectuată de o persoană fizică spre organele statului, cât și între stat și diferitele instanțe teritoriale (regiune, județ, comună) se execută doar prin intermediul Trezoreriei Publice, fără să existe posibilitatea efectuării unei plăți direct la primărie, cum se procedează în România.
O dată cu informatizarea generală a sistemului de taxare a persoanelor fizice s-a creat “o adresă unică “ de impozitare pentru fiecare cetățean. Spre exemplu: taxa funciară aplicată pe diverse bunuri imobiliare este plătită la adresa de impozitare unică, chiar dacă contribuabilul posedă bunuri în diferite instanțe teritoriale. Direcția Generală a Finanțelor Publice de care depinde ”adresa unică” distribuie după încasare produsul taxei. Atribuirea acestei adrese unice fiscale a creat posibilitatea identificării contribuabilului printr-un număr fiscal.
În Franța, sumele încasate din impozite și taxe locale aferente persoanelor fizice sunt virate către trezoreria statului. După efectuarea tuturor încasărilor și a formării bugetului de stat, sumele rezultate, sunt distribuite în funcție de linia ierarhică, mai concis, de la stat sumele sunt distribuite către regiuni, de acolo împărțite departamentelor ce compun regiunea respectivă și în final la comunele care aparțin din punct de vedere administrativ de județ.
Departamentul, regiunea sau statul acordă treptat comunei Urcel banii care au fost încasați prin trezorerie. În felul acesta se asigură funcționarea zilnică a primăriei cât și a dotărilor comunale (iluminat public, creșă, grădinițele de copii, școli, etc).
În ceea ce privesc investițiile și lucrările generale prevăzute în buget, sumele de bani sunt distribuite de la regiune, județ sau stat către colectivitatea locale prin intermediul contabilului de la trezorerie, care plătește direct executanții lucrărilor, după un control riguros și verificări efectuate asupra contractelor stabilite dinainte.
Din cele prezentate mai sus putem spune că există mari diferențe între modul de organizare și funcționare al administrației publice locale în Franța față de România. Consider că unele metode de aplicare și de colectare ale impozitelor ar putea fi preluate și folosite de către autoritățile administrative ale statului român.
CONCLUZII
Administrația publică locală, fundamentată pe dispoziții constituționale, reprezintă totalitatea serviciilor publice locale, organizate și recunoscute de lege, cu misiunea de administrare a interesele proprii ale colectivităților locale, prin autorități administrative autonome, cu putere de decizie, alese de către acestea și sub controlul de legalitate al statului.
Potrivit dispozițiilor legale și constituționale, a fost hotărât faptul că unitățile administrativ teritoriale, în calitatea lor de persoane juridice și autonome, sunt obligate să-și întocmească un buget propriu format din resurse suficiente, proporțional cu capacitățile ce le revin legal și de care dispun în mod liber. Veniturile financiare locale sunt constituite și gestionate prin intermediul bugetelor locale, elaborate, aprobate și executate, în condițiile păstrării echilibrului financiar, potrivit Legii finanțelor publice locale și a Legii administrației publice locale.
În condițiile descentralizării autorităților publice la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, un rol foarte important revine procesului de colectare a resurselor bugetare. Acestea au posibilitatea să stabilească impozite și taxe cu ajutorul cărora să-și acopere cheltuielilor de funcționare.
Așezarea și perceperea impozitelor și taxelor se poate realiza numai prin utilizarea și punerea în funcțiune a unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici și instrumente fiscale prin aplicarea cărora să fie respectate principiile fiscale. Impozitele și taxele, ca o componentă a sistemului fiscal, reprezintă veniturile bugetului de stat care provin de la persoanele fizice și juridice.
Resursele Finanțele publice locale provin din două categorii:
– impozite pe existența materială (impozite funciare și pe clădiri);
– impozite bazate pe existența temporală (activitatea umana din industrie, agricultură sau servicii). În ambele cazuri persoanele fizice sunt direct obligate la contribuție, fie ca reprezentanți ai bunurilor materiale, în calitate de contribuabili care plătesc în mod constant impozitele pe terenuri, clădiri, fie ca producători de activitate industrială sau socială, în calitate de administratori de întreprinderi.
Dacă impozitele pe existența materială încasate de colectivitățile locale nu sunt extensibile, spre exemplu terenurile nu pot ”crește în suprafață”, însă putem densifica construcțiile, impozitele bazate pe activitatea umană sunt mult mai dinamice. Dezvoltarea activitățiilor umane, agricultura intensivă, evoluțiile tehnologice, implică dezvoltarea relațiilor sociale culminând în perioada contemporană cu explozia mijloacelor de comunicație. Activitatea umană înțeleasă în acest sens este taxată de stat, persoanele fizice fiind direct afectate prin simplul fapt că sunt consumatori. Acest fenomene sunt întâlnite atât în Franța, cât și în România. Reglementările românești cu privire la impozitele și taxele locale îngreunează mecanismul de calcul al acestora. Astfel, pentru a calcula impozitului pentru clădirea deținută de o persoană fizică este o adevărată aventură, existând multiple posibilități, în funcție de: folosință, confort (cu sau fără instalații, apă, electricitate, încălzire centrală, etc.), tipul construcției, mărimea (câte nivele sau câte camere), poziția (mansardă, subsol), anul construirii, zona localității unde este situată clădirea, rangul localității, coeficienți de corecție, majorări sau scutiri stabilite de Consiliul Local, numărul clădirilor pe care le ai în proprietate, deoarece de la prima construcție înafara celei de la adresa de domiciliu, procentul impozitului este de 65%, etc. Calculul impozitului pe teren impune o diversitate de reguli de calcul, în funcție de: categoria de folosință (teren arabil, pășune, fânețe, vie, livadă, pădure, teren cu apă, teren construibil, neproductiv, etc), zona în cadrul localității (intravilan sau extravilan) și rangul acesteia, precum și în funcție de hotărârile Consiliul Local cu privire la majorarea taxelor locale.
Dacă privim atent asupra tehnicilor de calcul ale impozitelor locale la Primăria Urcel putem observa că sunt la fel de complicate ca și în România. Pentru a calcula impozitele asupra clădirilor cât și a terenurilor deținute, baza de impozitare este stabilită diferit de la o regiune la alta. În localitatea Urcel, dacă ești proprietarul unei clădiri cu un teren în spatele acestuia ești obligat la plata a două impozite: o dată ”la taxe d`habitation” pentru locuința folosită ca domiciliu și a doua oară, la plata taxei funciare pentru terenurile cu construcții, care se aplică și asupra terenului pe care este așezată clădirea respectivă. Cu toate aceste fiscalitatea franceză oferă contribuabililor săi o metodă foarte bună de informare în privința bazei impozabile și a cotelor aplicate prin documentul care le este trimis la domiciliu. Acesta cuprinde două pagini rezervate explicațiilor tehnicilor de impozitare care ajută fiecare cetățean francez, fie el din comuna Urcel sau din Paris, cu studii superioare sau minime, să înțeleagă pentru ce plătește suma respectivă. Conceptul de transparență a informațiilor este bine înțeles și aplicat de către francezi și consider că ar fi bine dacă România ar prelua acest aspect, deoarece prin transparență a informațiilor se transmite indirect încrederea și atunci contribuabilii nu ar mai fi tentați să ascundă unele informații și să favorizeze evaziunea fiscală.
Impozitarea persoanelor fizice ca reprezentanți ai bunurilor materiale, a evoluat lent, iar echitatea impusă bazei de impozitare la metru pătrat (teren sau construcție) crează o relativă egalitate între contribuabili. Nu putem afirma același lucru despre impozitarea persoanelor juridice, ca producători de activitate, inegalitățile fiind flagrante. Diferențele teritoriale accentuate ale capacității umane în industrie, agricultură, tehnologie, arta, viață socială nu mai necesită a fi demonstrate.
Pentru a menține un nivel egalitar al cadrului de viață socială al contribuabililor, statul, mai ales în Franța, intervine în activitatea financiară a colectivităților locale. Deși bugetele locale sunt definite prin vot al fiecărei colectivități, statul legiferează componența acestora și impune un control de redistribuție (prin ”Tresor public” în Franța sau prin Fisc în România). De asemenea, statul participă prin mecanismul subvențiilor la dotarea materială a colectivităților locale. În acest fel se tinde la diminuarea presiunii fiscale impusă de autoritățile locale contribuabililor ei, în special persoanelor fizice.
Gestiunea fiscală a administrațiilor locale, care în funcționarea ei cotidiană se sprijină pe proprii ei contribuabili, persoanele fizice, este din ce în ce mai tehnică din punct de vedere fiscal și aici intervine necesitate de personal calificat. Statul intervine din nou pentru diminuarea presiunii fiscale asupra contribuabililor săi prin centralizarea mijloacelor de plată și percepere a impozitelor. Apariția în Franța a contabilului de Trezorerie explică cel mai bine această necesitate. Inegalitățile persistă și vor mai persista, în ceea ce privește presiunea fiscală impusă de colectivitățile locale contribuabililor săi. Cercetări recente din Franța încearcă să introducă în conceptul de buget și gestiune a colectivităților locale noțiunea de solidaritate financiară.
În definitiv colectivitatea are ca mod de existență, la origine, solidaritatea, fie exprimată prin impozitarea locală a persoanelor fizice sau prin alte metode.
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Autoritatilor Locale In Colectarea Si Gestionarea Veniturilor Bugetare (ID: 146135)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.