Rolul Administratiei Publice Locale In Asigurarea Unui Climat de Ordine Si Liniste Publica In Randul Cetatenilor.studiu de Caz

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

I.ROLUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

1.1 Noțiunea de administrației publică și trăsăturile ei

1.2 Caracteristici generale ale administrației publice

1.3 Structura administrației publice

1.4 Principiile generale de organizare a sistemului administrației publice

1.5 Funcțiile sistemului administrației public în statul de drept

1.6 Raporturile dintre sistemul administrației public și principalele elemente ale sistemului social

CAPITOLUL II

II. ROLUL ȘI LOCUL SERVICIILOR PUBLICE ÎN CADRUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

2.1 Organizarea și funcționarea serviciilor publice locale .

2.2 Serviciul public privit prin prisma cetățeanului ca principal beneficiar al acestuia

2.3 Necesitatea și obligativitatea asigurării serviciilor publice locale de către autoritățile publice locale

2.4 Concluzii asupra necesității și importanței asigurării de servicii publice de către autoritățile publice locale

CAPITOLUL III

III.CERCETARE A ROLULUI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE ÎN ASIGURAREA ORDINI ȘI LINIȘTEI PUBLICE A CETĂȚENILOR

3.1 Cercetare rolul administrației publice locale în asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în rândul cetățenilor

3.2 Concluzii asupra performanței administrației publice locale în asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în rândul cetățenilor

CONCLUZII FINALE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Abordarea unuei teme precum ,, Rolul administrației publice locale în asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în rândul cetățenilor "este justificată atât de cerințele mediului social, cât și de evoluția viziunilor științifice privind identificarea modalităților optime de eficientizare a activității administrației publice locale.

În cadru lucrarii se motivează necesitatea amplificării rolului pe care administrația publică locală trebuie să-l joace în vederea organizări unui climat de ordine și liniște publică în rândul cetățenilor . Administrația publică, datorită poziției pe care o are în raport cu puterea politică, poate asigura continuitatea și eficiența acestei activității, susținând eforturile întreprinse de organizațiile neguvernamentale din domeniu.

De aceea, este necesar ca statul, societatea, prin diferite activității, să asigure șanse și oportunități egale de realizare a drepturilor fiecărui individ, instituind mediul favorabil pentru toți.

La nivel local cele mai grave probleme rămân a fi capitalul uman și social slab dezvoltat, insuficiența specialiștilor calificați în toate domeniile administrării locale, lipsa condițiilor favorabile pentru dezvoltarea economiei locale, infrastructura socială deteriorată, insuficiența investițiilor, inclusiv în domeniul public.

Analiza administrației publice locale a permis identificarea problemelor cu care se confruntă acest domeniu: activitatea administrației publice locale este subminată în mod serios de lipsa de cunoștințe necesare exercitării competențelor, imperfecțiunea sistemului de administrație publică carențe în relațiile cu puterea centrală. Necesitatea exprimării unui punct de vedere asupra importanței și necesității asigurării de către autoritățile administrației publice locale a unor servicii publice locale performante. Performanța fiind privită prin prisma atingerii unui nivel maxim al gradului de satisfacție al cetățenilor unei colectivității în condițiile utilizării eficiente a tuturor resurselor de care colectivitatea dispune.

Autoritățile publice locale activează în condițiile unei lipse de planificare strategică a domeniului, în absența unor politici naționale clar definite față de obiectivele reformei, sau în temeiul unor proceduri care stabilesc priorități și direcții majore de dezvoltare, reieșind mai degrabă din opțiuni politice pe termen scurt, decât pe temeiul unor analize consistente și serioase.

CAPITOLUL I. ROLUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

1.1. Noțiunea de administrației publică și trăsăturile ei

Administrația publică reprezintă un subsistem al sitemului global pentru a servi societatea, trebuie bine organizată și condusă în mod corespunzător. Termenul de „a organiza” provine din limba franceză (organiser) și înseamnă a întreprinde metodic măsurile necesare pentru a asigura o desfășurare cât mai eficientă a unei acțiuni.

Organizarea administrației publice este activitatea desfășurată pe baze științifice de stabilire a structurii și funcționarii acesteia în scopul îndeplinirii în condiții optime a sarcinilor ce-i revin de satisfacere tot mai deplină a cerințelor sociale.

Organizarea administrației publice are menirea de a mobiliza și utiliza resurse disponibile, umane , materiale și financiare, necesare și totodată suficiente cantitativ și calitativ, pentru realizarea de către administrație a sarcinilor ce-i revin în condiții de maximă eficiență.

Ideea de organizare a fost în repetate rânduri subliniată în literatura de specialitate, aratându-se că administrația publică este o activitate de organizare a executării și de executare în concret a legilor și celorlalte acte ale organelor statului. În unele situații, sarcinile de organizare ale administrației depășesc sfera acesteia.

De astfel, organele administrației publice, ca și celelalte organe de stat, nu sunt altceva decât forme organizatorice prin care se înfăptuiește activitatea statală. Însuși statul este o formă de organizare socială a unei colectivități umane. În prezent în toate statele se manifestă o preocupare constantă pentru organizarea activității statale și a vieții sociale în general. Fără organizare nu este de conceput desfășurarea în condiții corespunzătoare a relațiilor sociale în societatea contemporană.

Valoarea organizării se apreciază după rezulatele acesteia, prin prisma eficienței activității administrației, a randamentului realizat, în raport cu mijloacele utilizate pentru obținerea rezultatului.

Organizarea trebuie să aibă un caracter realist și un temenic fundament științific care se obține în primul rând printr-o amplă, profundă și atentă documentare socială, tehincă etc.

Organizarea științifică reprezintă un considerabil progres pentru administrație ea punând la baza oricărei activității o idee realistă, rațională, urmărindu-se ca orice acțiune să fie utilă și eficientă în realizarea unei necesități sociale.

Amploarea și complexitatea organizării sunt dependente de nivelul la care se realizează aceasta.Cu cât organul administrației publice cuprinde un personal mai numeros, iar competența sa este mai largă cu atât și organizarea este mai complexă. În ideea sporirii randamentului adică a obținerii de rezultate maxime cu eforturi minime,, cu alte cuvinte făcându-se cheltuieli cât mai mici, organizarea se efectuează și în vederea raționalizării aparatului administrativ, a simplificării acestuia. Operația trebuie realizată în mod judicios pe baza unor criterii științific alese, spre a se evita orice fel de exagerări, care pot avea consecințe ngative pentru administrația publică.

Administrația publică reprezintă totalitatea serviciilor publice, prin mijiocirea cărora se înfăptuiesc sarcinile puterii executive în vederea asigurării satisfacerii intereselor generale ale particularilor și ale statului .

În concepția constituțională franceză tradițională administrația era înțeleasă drept ,,acțiune a puterii prin procedee de putere publică”. De asemenea, se consideră că administrația publică reprezintă activitatea de prestare a serviciilor publice, un ansamblu de servicii publice.

S-a ajuns la noțiunea de administrație publică plecându-se de la constatarea că societatea omenească, organizată sub formă de stat, înființează o serie de servicii publice prin mijlocirea cărora se înfăptuiesc sarcinile puterii executive în vederea asigurării satisfacerii intereselor generale ale particularilor și ale statului. Totalitatea acestor servicii alcătuiesc administrația publică.

Înțelegând prin administrație publică aceea activitate care constă în principal în organizarea și asigurarea executării, dar și în executarea nemijlocită a prevederilor Constituției, ale tuturor actelor normative și ale celorlalte acte juridice emise de autoritățiile statului de drept, activitate realizată de către autoritățile administrației publice, desprindem pe de o parte poziția administrației publice în cadrul diferitelor activității ale autorităților statale sau ale colectivităților locale, iar, pe de altă parte, descifrăm cele două elemente componente esențiale și indispensabile ale administrației publice, și anume elementul structural-organic și elementul funcțional.

Elementul structural-organic desemnează totalitatea acelor autorități sau organe ale statului reunite, de regulă, într-un sistem unitar corespunzător puterii executive pe care o exercită și a atribuțiilor comune acesteia pe care le îndeplinesc.

Elementul funcțional este reprezentat de un anumit tip de activitate fundamentală prin care se realizează sau se exercită puterea publică numită și activitate administrativă sau executivă.

Datorită faptului că administrația publică ca activitate se realizează printr-o multitudine de forme organizatorice care grupează categorii întregi de oameni (personalul), sistemul administrației publice este un sistem de organizare socială bazat pe relații care există între acești oameni ce realizează o activitate specifică.

Acest sistem de organizare socială, există și funcționează în cadrul unui macrosistem de organizare socială a societății globale, considerată la nivel național sau la nivelul unor unități teritorial administrative.

În cadrul acestui sistem macrosocial există și funcționează diferite alte forme de organizare în afara sistemului administrației publice, constituind, pentru acesta din urmă, mediul social în care există și funcționează.

Raporturile sociale în cadrul sistemului administrației publice și între acest sistem și societatea globală, dau dimensiuni sociologice specifice administrației publice. Trebuie luate în considerare raporturile care există între sistemul administrației publice și societatea globală, urmărindu-se determinările și influențele societății globale ca mediu social asupra sistemului administrației publice și rolul pe care acest sistem îl are în evoluția societății globale.

Astfel, așa cum reține doctrina, "sistemul administrației publice se construiește pentru realizarea unor activității de organizare a executării și de executare a legii, care se referă la întreaga populație a țării și se aplică pe întreg teritoriul statului și în unitățile teritorial-administrative ale acestuia. În acest sens, sistemul administrației publice se va construi pentru a realiza activității care interesează întreaga populație, comună, orașul, municipiul și județul, pentru realizarea unor activității care privesc colectivitățile sociale constituite în respectivele unități teritorial-administrative".

De aici și celelalte noțiuni:

 organ al administrației publice – organe de stat care realizează sarcinile puteri executive; acte administrative – actele juridice adoptate sau emise de organele administrației publice;

 răspunderea administrativă – răspunderea juridică pentru nerespectarea normelor administrative;

 sancțiunea administrativă – sancțiunea ce se aplică celui care a încălcat o normă

de drept administrativ;

 norme de drept administrativ – acele norme juridice care reglementează modul de naștere, modificare și stingere a raporturilor juridice de drept administrativ;

 raporturi juridice de drept administrativ – acele raporturi juridice care se stabilesc între organele administrației publice, precum și între aceasta și persoanele fizice și juridice.

În mod curent se folosește noțiunea de administrație publică în loc de putere executivă.

Societatea omenească organizată în stat suveran are interesul, dar și calitatea, ca între persoanele fizice și juridice să domnească ordinea, înlăturând dezordinea, să păzească granițele țării și securitatea statului, să asigure o instruire a populației circulația cetățenilor, asigurarea venituri interesează întreaga populație, comună, orașul, municipiul și județul, pentru realizarea unor activității care privesc colectivitățile sociale constituite în respectivele unități teritorial-administrative".

De aici și celelalte noțiuni:

 organ al administrației publice – organe de stat care realizează sarcinile puteri executive; acte administrative – actele juridice adoptate sau emise de organele administrației publice;

 răspunderea administrativă – răspunderea juridică pentru nerespectarea normelor administrative;

 sancțiunea administrativă – sancțiunea ce se aplică celui care a încălcat o normă

de drept administrativ;

 norme de drept administrativ – acele norme juridice care reglementează modul de naștere, modificare și stingere a raporturilor juridice de drept administrativ;

 raporturi juridice de drept administrativ – acele raporturi juridice care se stabilesc între organele administrației publice, precum și între aceasta și persoanele fizice și juridice.

În mod curent se folosește noțiunea de administrație publică în loc de putere executivă.

Societatea omenească organizată în stat suveran are interesul, dar și calitatea, ca între persoanele fizice și juridice să domnească ordinea, înlăturând dezordinea, să păzească granițele țării și securitatea statului, să asigure o instruire a populației circulația cetățenilor, asigurarea veniturilor bănești necesare acoperirii cheltuielilor funcționării organelor sale, gospodărirea domeniului public și alte necesități pentru buna funcționare a acestui angrenaj care este statul. Pentru realizarea acestor sarcini, statul înființează servicii publice, de menținere a ordinii, de educație, finanțe publice, de pază a granițelor țării, administrarea domeniului public. Toate aceste servicii publice, organizate într-un sistem de organe, alcătuiesc administrația publică. Raporturile sociale dintre organele administrației publice, președinte cum și dintre acestea și particulari (persoane fizice sau juridice) sunt reglementate de normele dreptului administrativ și devin raporturi juridice de drept administrativ – raporturi de drept administrativ.

1.2 Caracteristici generale ale administrației publice

Administrația publică are ca obiect realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societății organizate în stat și care sunt formulate în legi de către organele puterii legiuitoare, precum și executarea hotărârilor judecătorești, date în temeiul legii.

Caracterizând administrația publică drept o activitate în principal organizatorică, desprindem poziția sa de intermediar între planul conducerii politice și planul în care se realizează valorile politice, deciziile politice.

Fără a le detalia, redăm caracteristicile generale ale administrației publice, astfel cum au fost ele formulate de Henry Puget .

a) Administrația constituie un corp intermediar, creat în vederea acțiunii, ea este facută pentru a acționa și de aceea este subordonată

În calitate de corp intermediar creat pentru acțiune, administrația este subordonată. Iată prima caracteristică: ea este totdeauna subordonată guvernului, care îi prescrie ce trebuie să facă, îi numește șefii și îi furnizează mijloacele.

Într-o societate veritabil civilizată, ea este subordonată dreptului, legii, care îi stabilește obiectivele, îi fixează limitele, îi impune respectul unor garanții.

Ea trăiește sub o autoritate, nefiind un organism independent sau, mai bine spus, administrația nu este în întregime un organism autonom.

Cu toate acestea, chiar subordonată, administrația păstrează, așa după cum am mai spus, o parte din putere, care îi este proprie.

Legile, regulamentele, stabilesc arbitrariul administrației, ea este supusă legilor generale. Peste tot există reguli care stabilesc organizarea și determină principiile de funcționare a serviciilor, peste tot există un drept administrativ descriptiv.

Administrația, instrumentul Statului, respectiv al colectivităților locale, posedă totdeauna puteri de care nu dispun particularii: puterea de rechiziție asupra oamenilor și lucrurilor, puterea de a percepe impozite, de a utiliza oamenii pentru serviciul militar, de a lua bunuri imobiliare prin procedura de expropriere.

Astfel de puteri sunt adesea stabilite prin lege, amploarea lor variaza, rigoarea controlului este diferită. Însă administrația păstrează totdeauna o marjă de libertate, ea are aprecierea oportunității, trebuie să se conformeze legii, dar îi aparține și aprecierea dacă, în circumstanțele care se prezintă, ea trebuie să acționeze sau să se abțină.

Ori de câte ori nu are prescripții imperative și ori de câte ori survin evenimente excepționale, posibilitățile sale se lărgesc.

Administrația se mișcă într-o rețea de legi. Ea are totuși o anumită inițiativă și o competență decizională limitată.

Administrația îndeplinește două mari categorii de sarcini: unele de execuție, altele de elaborare.

Executarea implică interpretarea unor texte, căutarea mijloacelor și executarea, coordonarea între activitățile diverse și procedee diferite, adaptarea mijloacelor și procedurilor la împrejurări.

Elaborarea comportă pregătirea de către administrație a textelor care devin obligatorii pentru această administrație, odată ce sunt acceptate de guvern sau organele legislative. Ea pregătește texte apoi, în cadrul dispozitiilor în vigoare, stabilește liniile generale față de care își conformează acțiunea, pregătește alegerea unei politici administrative.

În sferele sale superioare, administrația orientează activitatea de executare pe care ansamblul autorităților și agenților săi trebuie să o realizeze. În orice caz, administrația este supusă legii, ea este dependentă de guvern, ea trebuie să se conformeze opțiunilor Parlamentului, posedând totuși o autoritate secundară; nu este numai subordonată, ci și puternică.

Administrația dă un ajutor tehnic șefului Statului, Parlamentului, miniștrilor, colaborând cu aceștia; ea face cunoscute nevoile și posibilitățile și poate contracara, în mediul sau de acțiune, excesul.

Ea trebuie ținută în mână de puterea politică, prin vigilența cetățenilor și grație jocului contradicțiilor și libertăților publice. Când administrația încetează să servească și vrea să domine, se ajunge la abuz. Astfel, administrația are ca primă caracteristică aceea de a fi subordonată și nu de a se dovedi puternică.

b) A doua caracteristică pe care o prezintă administrația este aceea de a fi ierarhizată și ordonat

Administrația este ierarhizată, adică divizată pe verticală și în tranșe orizontale, în grade sau etaje; organul situat la unul din aceste etaje exercită o autoritate asupra organelor situate la etajele inferioare și este, la rândul său, supus autorității organului superior, dacă acesta există.

Ierarhia administrativă, care imită ierarhia militară, este un procedeu pentru a asigura coeziunea și disciplina administrației; ea permite guvernului să conducă administrația iar, în interiorul administrației, facilitează transmiterea ordinelor prin rele succesive, repartizarea responsabilităților și supravegherea executării.

În acest cadru ierarhic se exercită puterea de comandament, de control și disciplină. Aceste puteri derivate din ierarhie se manifestă mai energic asupra funcționarilor numiți. Există și agenți ai administrației care sunt aleși.

Puterile autorităților superioare sunt exercitate uneori asupra personalului, dar de cele mai multe ori puterea autorității superioare se manifestă asupra actelor emise de autoritatea inferioară.

Această putere ierarhică, prin intermediul controalelor, care sunt o consecință și o manifestare a ei, tinde spre asigurarea unității de acțiune a aparatului administrativ.

Controlul care se exercită asupra administrației este de natură diferită; el poate fi pur administrativ, operat din interiorul administrației însăși și direct legat de puterea ierarhică, dar el poate fi executat și de un judecător, caz în care se atașează de ideea puterii suverane de control și justiție, care aparține suveranului sau poporului și este delegată tribunalelor.

c) În toate țările, administrația nu este numai subordonată și ierarhizată ea este, de asemenea, remunerată, civilă, laică, egalitară;

Administrația este remunerată. Există doar puțini agenți ai administrației care nu primesc o retribuție, un salariu din bugetul public. Funcțiile publice gratuite sunt o excepție.

Administrația este în mare parte civilă. Există, însă, în toate țările o armată și o administrație militară, acestea servind sarcinilor speciale pe care le are armata.

Nevoile publice, altele decât cele pe care le implică forțele armate, sunt rezolvate prin administrația civilă. În societățile moderne nu există decât în mod excepțional o confuziune între funcțiile civile și cele militare.

În cazuri excepționale, autoritatea militară intervine legalmente în materie civilă, în urma unei relații deschise de autoritatea civilă, sau după proclamarea stării de urgență. Unii militari sunt însărcinați cu funcții civile, în special în funcții de autoritate, în perioadele de criză sau de dictatură.

Administrația este laică, pentru că ea folosește un personal care nu este clerical și care nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase.

Există, totuși, încă, țări în care laicitatea nu se manifestă în întregime, unde cultul are un caracter de serviciu public, chiar de învățământ. În Anglia, biserica anglicană este recunoscută ca biserică de Stat. Italia și Spania au un organ concordiar.

Administrația este egalitară, în sensul că ea furnizează servicii tuturor, fără a face distincție de origine, de rasă, de partide politice, principiu care nu este întotdeauna și pretutindeni aplicabil.

d) Administrația este în toate țările formalistă, scrisă și birocratică

Administrația acționează după anumite proceduri, conform unor precedente. Există un tradiționalism administrativ care poate antrena rutina și care duce la un ritm lent.

Administrația este scrisă, ea are la bază documente, fapte, decizii, consemnate în documente conservate în scris.

Administrația acționează din birourile sale, adică din interiorul localurilor unde este instalată și unde personalul său este instalat în mici grupe, denumite birouri.

Formalismul și birocratismul sunt proprii, fie că vrem sau nu, oricărei administrații dezvoltate; este variabil numai gradul și trebuie evitate exagerările care au ca rezultat instaurarea unui regim birocratic.

e) Administrația este permanentă, ea necesită, din ce în ce mai mult, cunoaștere și tehnicitate.

Administrația face loc reprezentanților aleși ai populației, ea folosește auxiliari, agenți temporari, dar folosește, mai ales, funcționari permanenți; prin această permanență a funcționarilor, administrația are o continuitate, formează corpuri.

Deoarece sarcinile administrației au devenit din ce în ce mai delicate, necesitatea cunoașterii, a competenței, a tehnicității speciale este imperioasă.

Administrația, cu multiplele sale specialități, trebuie să folosească veritabili tehnicieni; ingineri, medici, juriști, economiști, psihologi etc., dar chiar personalul pur administrativ trebuie să aibă, cel puțin la eșaloanele superioare, o formație extrem de solidă și trebuie să-și însușească în serviciul pe care-l ocupă o parte din tehnicitate.

f) Administrația este compartimentată vertical și orizontal

După cum vom vedea în partea de analiză destinată structurilor, administrația este divizată în grupe de servicii, astfel: pe ministere, în fiecare minister pe direcții și în cadrul direcțiilor pe birouri; alături de ministere sunt stabilimente publice, agenții independente, societăți naționale sau corporații publice, cu serviciile din cadrul lor, cu birourile lor.

Administrația este împărțită apoi prin transe orizontale, administrații centrale, servicii exterioare sau "in-the-field", serviciile colectivităților locale.

Această compartimentare și aceste diviziuni verticale și orizontale face să se nască mari probleme de coordonare și comunicare, de centralizare și descentralizare, de concentrare și desconcentrare.

g) Administrația publică este într-o continuă expansiune

Alături de aspectele esențiale ale administratiei publice însăși, se produce un fenomen de ordin general: administrația se dilată, ea este în expansiune.

De peste o jumătate de secol, în toate tările lumii, administrația se dezvoltă, se extinde: există o creștere a serviciilor publice. Pretutindeni Statul intervine din ce în ce mai mult în viața națiunii.

S-a trecut de la Statul-jandarm la Statul-providența; corelativ, serviciile publice au crescut în număr și în volum. Vechile servicii publice se lărgesc, se amplifică, așa, de exemplu, apărarea națională, poșta, transporturile.

Anterior secolului XX, nu există, practic, un serviciu public de învățământ sau de asistență. Acum au apărut servicii publice noi, servicii publice de aviație civilă și militară, servicii de cercetare atomică. Multe alte domenii, care în trecut erau o chestiune particulară, astăzi s-au organizat în servicii publice.

În fine, au apărut noi servicii sociale și servicii economice. Alături de serviciile publice ale Statului, există numeroase servicii ale colectivităților locale.

Expansiunea administrativă rezultă dintr-o tendință internă a administrației, o tendință naturală de a se extinde, de a prolifera; este tendința generală pe care o semnală Spinoza: "totul tinde a persevera în eul sau și de a mări acest eu".

Orice șef de birou aspiră să devină șef de serviciu, șeful de serviciu să devină director, mărește numărul funcționarilor publici, lărgește câmpul activităților, pentru a justifica mărirea serviciilor, avansarea conducătorilor acestora. Aceasta este însă o cauză accesorie și o explicație insuficientă.

Cauza vine din tendința Statului de a face față unor noi nevoi sociale, de a oferi condiții de viață mai bune membrilor săi, împotriva diferitelor riscuri ale vieții.

Lumea întreagă a parvenit la o "vârstă administrativă". Această vârstă se caracterizează prin numărul și volumul serviciilor publice și prin complexitatea administrației.

De altminteri, procedeele administrative proprii nu sunt singurele utilizate. Administrația, și mai ales administrația economică, recurge la procedee de drept privat.

Dezvoltarea serviciilor publice are consecințe majore. Numărul agenților, numărul funcționarilor a crescut. Cheltuielile pentru servicii au crescut și, deci, trebuie găsite resurse, trebuie extinse serviciile. Buna funcționare a administrației, a serviciilor publice, a devenit un element de liniște, după cum proasta stare și mersul defectuos al serviciilor publice este la originea multor crize politice și chiar revolte populare.

Statul trebuie să se preocupe din ce în ce mai mult de numărul mare de agenți și, în același timp, nu trebuie să uite că atunci când administrația este prea dezvoltată, ea constituie o putere și caută să obțină avantaje.

Statul modern, prevăzut cu un aparat administrativ enorm, trebuie să fie tare, să nu piardă controlul administrației, să nu fie lovit de neputință, în ciuda gigantismului său, sau tocmai din cauza acestuia.

Mai mult ca oricând, în lumea actuală trebuie să fie asigurate caracterul egalitar și neutralitatea administrației financiare.

Contactele administrației cu cei administrați s-au multiplicat prin faptul că administrația și-a asumat noi sarcini și intervenții în viața particularilor.

Felul în care se organizează realizarea administrației publice ca activitate se reflectă în structura sistemului administrației publice.

Înțelegând prin structura atât modul în care sunt ordonate elementele unui sistem cât și relațiile ce se stabilesc între acestea, în procesul realizării funcțiilor sistemului respectiv, teoria și practica au sugerat numeroase tipuri de structuri.

1.3 Structura administrației publice

În ceea ce privește administrația publică, multitudinea autorităților administrative ale statului și ale colectivităților locale determină ordonarea lor, în vederea realizării funcțiilor pe care acestea le au, în baza a două criterii și anume: criteriul teritorial, căruia îi corespunde structura ierarhică și criteriul competenței materiale sau funcțional, căruia îi corespunde structura funcțională.

Criteriul teritorial

Într-o viziune tradițională, acest criteriu stă la baza împărțirii autorităților administrației publice în autorități centrale și autorități locale, după raza teritorială în care poate acționa autoritatea publică respectivă.

Într-o concepție relativ mai nouă, motivarea structurii teritoriale a administrației publice o constituie colectivitatea de cetățenie pentru care acționează, ale căror interese le gestionează respectiva autoritate a administrației publice.

Astfel, autoritățile administrației publice centrale acționează în interesul întregii colectivități umane existente în sistemul social global, deci la nivelul statului, iar autoritățile administrației publice locale au în vedere soluționarea intereselor colectivităților locale, deci într-o anumită parte a teritoriului, interese care, bineînțeles, sunt armonizate cu interesele generale.

Având în vedere acest raționament, ne putem da seama mai bine care este deosebirea dintre autoritățile administrației publice locale (consiliile locale și primari) și diversele servicii publice desconcentrate ale administrației publice centrale de specialitate (ministere și alte organe de specialitate) care acționează într-o anumită zonă teritorială și care sunt structuri exterioare (teritoriale) ale anumitor autorități administrative centrale (de stat).

Față de această explicație este necesar să precizăm că în cadrul structurii teritoriale a autorităților administrației publice nu este recomandabil a se cultiva o departajare strictă între autoritățile administrației publice locale și ele centrale, respectiv serviciile publice desconcentrate.

Relațiile dintre aceste autorități sunt foarte variate, ele exprimând fie o centralizare accentuată, fie o autonomie diferențiată. Caracteristica pregnantă, esențială, este însă colaborarea între ele, asigurată în principal prin prefect, autoritate a administrației publice creată în acest scop.

Organizarea administrativ-teritorială constituie o problemă importantă în ceea ce privește criteriul teritorial, necesar a fi abordată în contextul studierii structurilor administrației publice.

Orice organizare administrativ-teritorială are menirea de a asigura creșterea eficienței activității autorităților publice, sporirea inițiativei și operativității acestora în serviciul public, îmbunătățirea legăturilor dintre autoritățile centrale și locale, în special cu unitățile de bază, asigurarea unui control mai eficient și a unui sprijin mai competent unităților administrativ-teritoriale.

Viața a demonstrat că progresul general al societății este indisolubil legat de organizarea judicioasă a teritoriului și a administrației locale, care favorizează amplasarea rațională a investițiilor publice pe cuprinsul țării, dezvoltarea armonioasă a diferitelor zone și localități.

Organizarea administrativă a teritoriului țării interesează nu numai administrația publică, ci întregul sistem de autorități și servicii publice. Modul în care este înfăptuită organizarea administrativ-teritorială influențează profund însuși conținutul activității diferitelor autorități publice.

O delimitare corespunzătoare a unităților administrativ-teritoriale asigură condițiile necesare pentru accesul și participarea populației la activitatea autorităților publice, pentru raționalizarea și simplificarea aparatului birocratic.

Criteriul funcțional sau al competenței materiale

Acest criteriu stă la baza împărțirii autorităților administrației publice în autorități cu competență generală și autorități cu competență de specialitate, determinând astfel o altă structură a administrației publice, și anume structura funcțională a acesteia.

Activitatea administrativă a statului, dar și a colectivităților locale, cuprinde o multitudine de sarcini, care se pot realiza (din punct de vedere teoretic) fie printr-o singură grupare de funcționari, fie prin amenajarea mai multor grupări specializate funcțional. În cea de-a doua situație, se realizează o distribuție funcțională, specializată, a sarcinilor autorităților administrației publice, atribuindu-li-se o competență specifică, astfel încât fiecare autoritate are obiectul său de activitate.

Bineînțeles, că problema structurării pe specific de activitate (structura funcțională) se pune atât pe plan central cât și pe plan local. Astfel, cât privește administrația de stat, pe plan central avem ministerele și celelalte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului și ministerelor sau care funcționează ca autorități administrative autonome, iar pe plan local avem serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, a căror activitate este condusă de prefect, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Structura pe specific de activitate (structura funcțională) a sistemului autorităților administrației publice are o însemnătate deosebită, deoarece, în mare măsură, de modul cum este așezată această structură depinde eficiența activității acestora.

Spre exemplu, se consideră a fi deosebit de importantă, în această ordine de idei, problema stabilirii numărului optim, cât mai apropiat de nevoile reale, de ministere și organe centrale de specialitate ale administrației publice, cunoscut fiind faptul că atât un număr prea mic, cât și un număr prea mare de ministere poate crea dificultăți în capacitatea de administrare a autorităților administrației publice.

Așadar, autoritățile administrației publice alcătuiesc în statul de drept un subsistem în cadrul sistemului autorităților publice, astfel cum acesta a fost stabilit prin Constituție, pe criteriul separațiunii celor trei puteri, legislativă, executivă și judecătorească și cărora le corespund trei categorii de autorități publice.

În principiu, structura organizatorică și funcțională a sistemului autorităților administrației publice este alcătuită prin subordonare – din treaptă în treaptă a diverselor autorități care realizează activitatea administrativă a statului sau a colectivităților locale, față de o autoritate de vârf – Guvernul, ca autoritate centrală a puterii executive, care asigură exercitarea, în conformitate cu legea, a administrației publice pe întreg teritoriul țării.

Analiza criteriilor de construire a structurilor administrației publice ne conduce la următoarea structură organizatorică a sistemului autorităților administrației publice:

Din punct de vedere al competenței teritoriale (criteriul teritorial), găsim următoarele autorități:

●Autorități centrale, pentru care, competența se întinde asupra întregului teritoriu al țării: Guvernul, ministerele și celelalte organe centrale ale administrației publice;

●Autorități teritoriale, pentru care competența se întinde asupra unei părți din teritoriul național. Acestea sunt serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale;

●Autorități locale, pentru care competența se întinde asupra unei unități administrativ-teritoriale (județ, oraș, comună). Acestea sunt consiliile locale și primarii.

Din punct de vedere al competenței materiale (criteriul funcțional), întâlnim:

□Autorități cu competență generală, care exercită administrația publică în orice domeniu de activitate: Guvernul, consiliile locale și primarii;

□Autorități ale administrației publice de specialitate, care realizează administrația publică într-o anumită ramură sau domeniu de activitate: ministerele și celelalte organe centrale de specialitate ale administrației publice subordonate Guvernului sau autonome, precum și serviciile publice descentralizate ale acestora, din teritoriu;

Așadar, din punct de vedere al structurii organizatorice, subordonarea autorităților administrației publice față de autoritatea de vârf – Guvernul – se face, de regulă, din treaptă în treaptă pe două linii, care corespund la două subsisteme ce compun sistemul autorităților administrației publice, și anume: prin subsistemul autorităților administrației publice cu competență generală și prin subsistemul autorităților specializate ale administrației publice.

Pentru autoritățile locale, alese, autonome, nu este vorba de subordonarea ierarhică, de aceea controlul activității lor este unul de tutelă administrativă și nu un contro ierarhic.

1.4 Principiile generale de organizare a sistemului administrației publice

Administrației publice creatoare, este pusă la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continuu o nevoie cu caracter general, căreia inițiativa privată nu ar putea să-i dea decât satisfacție incompletă și intermitentă. Un aspect foarte important, care trebuie subliniat, este acela conform căruia principiile generale de organizare a sistemului administrației publice recunoscute de doctrina administrativă sunt :

– principiul centralizării;

– principiul descentralizării.

Centralizarea presupune concentrarea tuturor sarcinilor administrative din teritoriul unei țări în persoana statului, sarcini a căror îndeplinire este asigurată printr-o administrație ierarhizată și unificată .

Descentralizarea este acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale,comunale, orășenești și județene se realizează de către autorități liber alese de către cetățenii colectivității respective. Având la dispoziție mijloace financiare proprii și beneficiind de putere autonomă de decizie, acest sistem răspunde ideii de libertate .Conform Cartei Europene a Autonomiei Locale , adoptată la Strasbourg la 15octombrie 1985 descentralizarea serviciilor publice se manifestă prin deplasarea serviciilor publice de la centru către comunitățile locale. Descentralizarea asigură cadrul necesar asigurării de servicii publice conform cerințelor cetățenilor și generează libertatea locală care are ca rezultat dezvoltarea colectivității locale. Conform articolului 120 din Constituția României "Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice". Centralizarea și descentralizarea se operează mai ales în profitul sau detrimentul colectivităților locale, dar afectează și modelează ansamblul aparatului administrativ, făcându-se resimțită în toate serviciile, cu o intensitate care diferă de la o țară la alta și de la serviciu la serviciu .

Scopul descentralizării este crearea de unități administrabile și delegarea autorității, permițând astfel luarea de decizii mult mai repede și mult mai flexibile, care se adaptează și la cerințele cetățenilor.

Sistemul administrativ descentralizat acordă atribuții largi pentru organele inferioare; colectivitățile locale, de regulă, au în fruntea lor autorități alese; puterea de decizie aparținând, în majoritatea cazurilor, acestora.

Autonomia locală se îmbină cu descentralizarea locală , aceasta presupune că în unitățile administrativ teritoriale există autorități administrative locale, autonome, alese de colectivitățile locale, care satisfac interesele publice locale, precum și autorități ale administrației teritoriale de stat, desconcentrate la nivelul circumscripțiilor teritoriale, care exercită, prin delegare, unele atribuții statale, dar satisfac și interese ale colectivităților locale .

Autonomia locală este forma modernă de exprimare a principiului descentralizării administrative. Aceasta este asociată cu stabilirea unui statut distinct al colectivității locale, politice, administrative și financiare a autorităților locale. Acesta prevede că principiul autonomiei locale trebuie să fie recunoscut în legislația internă și, dacă este posibil, în Constituție, autorităților acestora, în raport cu administrația de stat și cu autoritățile care exercită funcțiile acestuia în unitățile administrativ – teritoriale .

1.5. Activitățile administrației publice

Activități executive cu caracter de dispoziție

Denumirea primei categorii de activități, anume cele executive cu caracter de dispoziție, relevă caracterul deosebit al puterii conferite de lege administrației publice de a organiza executarea legii.

Pe baza acestor activități se organizează executarea legii și se stabilește conduita pe care trebuie să o urmeze diferitele persoane fizice și juridice.

Prin aceste activități persoanelor fizice și juridice li se impune de către administrație un comportament permisiv sau restrictiv, iar în anumite cazuri se poate interveni cu sancțiuni pentru nerespectarea dispozițiilor legale.

În acest cadru de organizare a executării legii se înscrie și activitatea de poliție administrativă care cuprinde măsurile de menținere a ordinii și liniștii publice, și cele privitoare la securitatea și salubritatea care trebuie să existe într-o societate civilizată .

Nerespectarea măsurilor de poliție administrativă necesită aplicarea unor sancțiuni contravenționale sau a unor sancțiuni penale după cum este vorba de săvârșirea unor contravenții sau a unor infracțiuni.

Denumirea de activități executive cu caracter de dispoziție exprimă în plan funcțional puterea conferită de lege administrației publice de a organiza executarea legii, iar în plan organizatoric exprimă noțiunea de autoritate publică administrativă, autor al actelor administrative, principala modalitate de manifestare a unei voințe juridice.

În cadrul procesului decizional de organizare a executării și de executare a legii, deci de aplicare a legii, este necesară o vastă și complexă activitate de documentare, de consultare a altor instituții. Aceste activități constituie administrația consultativă și de documentare.

La rândul lor, activitățile prin care se dezbat problemele în legătură cu care urmează să fie luate anumite decizii constituie administrația deliberativă.

Apoi, sunt activitățile de executare directă a legii, care formează administrația activă.

Activități executive cu caracter de prestație

Realizarea valorilor politice exprimate în lege se face de administrația publică și prin activități ce constituie diferite prestații de interes general, realizate în baza și în executarea legii, din oficiu sau la cererea persoanelor fizice sau juridice, inclusiv a diferitelor organe ale statului.

Actul prestator, prin care se asigură calitatea vieții în cadrul colectivităților locale, se realizează prin administrația publică din domeniul salubrității și ocrotirii mediului ambiant, furnizarea de gaze, de curent electric, servicii telefonice, radio, televiziune, poștă, transport în comun, construcții și închirieri de locuințe, asistență medicală, activități culturale, educative etc.

Organele, instituțiile administrației publice au sarcina de a satisface interesele cetățenilor și colectivității, iar realizarea prestațiilor respective are caracterul unor servicii publice pe care administrația le pune la dispoziția publicului. Aceste prestații se înfăptuiesc tot în baza și în executarea legii și reprezintă forme specifice de executare în concret a legii, de realizare a politicii statului prin administrația publică.

Administrația publică poate fi considerată în cazul serviciilor publice, atât din punct de vedere formal-organizatoric, dar și material-funcțional, ca o totalitate de servicii menite a satisface multiplele și variatele interese și nevoi ale fiecărui cetățean și ale societății în ansamblu.

Activitățile executive cu caracter de prestație realizate de administrația publică derivă din noile funcții ale statului în epoca contemporană, pe lângă funcțiile tradiționale de reglementare a activității membrilor societății și de executare și respectare a acestor reguli.

Activitățile de prestație sunt legate de puterea statului, fiind prevăzute în lege și în actele juridice emise pe baza și în executarea legii, în sarcina administrației publice.

Prestația ca serviciu public, conturează mai bine specificul administrației publice ca activitate și ca sistem de organe cu legături specifice între ele și care au ca sarcină principală, realizarea administrației publice ca activitate de organizare a executării și de executare a legii.

1.6 Funcțiile sistemului administrației publice în statul de drept

Administrația publică fiind o activitate în principal organizatorică, aceasta are, așa cum am mai arătat, poziția de intermediar între planul conducerii politice și planul unde se realizează valorile politice, deciziile politice. Această caracteristică nu exclude activitatea de conducere în administrația publică – ca activitate creatoare – ci, dimpotrivă, o presupune la anumite dimensiuni și în cadrul unor limite.

Mobilul activității administrației publice este atât satisfacerea, în mod regulat și continu, a unor cerințe esențiale, comune întregii colectivități umane, care exced prin amploarea lor posibilitățile particularilor, cât și satisfacerea unor cerințe care, prin natura lor, sunt nerentabile și nimeni nu s-ar oferi să le asigure.

Astfel, se poate aprecia că activitatea de conducere realizată de către administrația publică se desfășoară la un nivel subordonat, inferior conducerii realizate prin Parlament, dar superior conducerii ce se realizează la nivelul regiilor autonome sau societăților comerciale care au drept obiect activități productive de prestări servicii sau social-culturale, în calitate de producători direcți ai valorilor materiale și spirituale.

Deciziile administrației publice sunt obligatorii, fără a se cere acordul acelora cărora li se aplică. Administrația publică, spre deosebire de cea privată, poate utiliza, atunci când este necesar, mijloace de constrângere statală. Administrația publică face parte din sfera activităților publice, fiind o activitate socială, desfășurată în interes general și în regim de putere publică.

Administrația publică fiind o activitate în principal organizatorică, aceasta are, așa cum am mai arătat, poziția de intermediar între planul conducerii politice și planul unde se realizează valorile politice, deciziile politice. Această caracteristică nu exclude activitatea de conducere în administrația publică – ca activitate creatoare – ci, dimpotrivă, o presupune la anumite dimensiuni și în cadrul unor limite.

Activitățile de organizare a executării și de executare în concret a legii, care alcătuiesc administrația publică, pot fi grupate în două mari categorii. În prima categorie sunt activitățile executive cu caracter de dispoziție, iar în cea de-a doua categorie sunt incluse activitățile cu caracter de prestație. Pornind de la asemenea observații de ordin general, Prof. Ioan Alexandru descifreaza următoarele funcții ale administrației publice în cadrul sistemului social global:

În prim plan (determinată de poziția pe care o are administrația în raport cu puterea

politică) se află funcția de mecanism intermediar de execuție, ce are menirea de a organiza și a asigura execuția – în ultimă instanță folosind autoritatea sa sau chiar constrângerea. Această funcție primară are mai multe laturi, și anume:

funcția de pregătire a deciziilor politice sau chiar de colaborare la adoptarea lor;

funcția de organizare a executării deciziilor politice;

funcția de executare directă, în concret a deciziilor politice;

funcția de asigurare a executării deciziilor politice, care se realizează fie prin

convingere, fie la nevoie, folosind forța de constrângere;b#%l!^+a?

funcția de purtător al cererilor, dorințelor și necesităților membrilor societății în fața

autorităților competente să adopte decizii asupra acestora.

Toate aceste funcții, care nu reprezintă altceva decât demultiplicări ale funcției primare pe care o are administrația publică, de mecanism intermediar de execuție al valorilor politice, subliniază rolul administrației publice de colaborator al puterii politice în organizarea societății și reglementarea funcționării ei.

Pe un plan mai îndepărtat, pot fi conturate funcțiile derivate ale administrației publice,

care se referă la scopurile acțiunilor desfășurate de aceasta. În condițiile statului de drept administrația publică are drept scop înfăptuirea deciziei politice, reflectată în legi și celelalte acte normative ale autorităților statului și ale colectivităților locale. În acest plan putem distinge:

funcția de instrument de conservare a valorilor materiale și spirituale ale societății.

Această funcție asigură continuitatea și perenitatea societății. Prin această funcție, teoretic, administrația poate fi supusă unei anumite inerții și tendințe de imobilism, în sensul că poate manifesta spirit refractar față de nou, fiind favorabilă menținerii ordinii stabilite;

funcția de organizare și coordonare a adaptărilor ce se impun datorită transformărilor

ce se produc inerent în evoluția diferitelor componente ale societății, în special, în structura economică a acesteia.

Problematica funcțiilor administrației publice a fost și poate fi abordată din multiple puncte de vedere. Ceea ce credem că se degajă din toate aceste analize este faptul că administrația publică îndeplinește importante funcții cu caracter politic, legate de existență, organizarea și funcționarea statului și a colectivităților locale, fără de care nu se poate concepe o societate modernă; în epoca contemporană, mai ales – ea are funcții cu un pronunțat caracter de ocrotire a colectivităților umane, în ultimă instanță, a fiecărui membru al societății. După unii autori, funcția administrativă a ocrotirii existenței omului duce la posibilitatea unei antropologii a administrației.

Pentru a-și realiza funcțiile sale, în conținutul procesului de conducere din administrația publică, se regăsesc – în proporții diferite, determinate de nivelul ierarhic al administrației respective – toate atributele conducerii. Astfel, pornind de la doctrina administrativă a lui Henri Fayol, care afirmă că "administrer c'est prévoir, commander et contrôler", vom observa că și administrația publică, în realizarea funcțiilor sale, trebuie să prevadă și să programeze; să organizeze procesul de execuție; sa decidă, dar să și pregătească variante de decizii pentru decidentul politic; să coordoneze procesul de execuție și, în sfârșit, să controleze întreaga activitate de punere în executare și realizare a valorilor politice.

1.7 Atribuțele conducerii sistemului administrației public în statul de drept

Previziunea și programarea

Atribuțiile administrației publice privind previziunea și programarea sau planificarea se reduc – din punct de vedere teoretic – la pregătirea proiectelor, decizia în această materie fiind atributul puterii politice. În practica socială se poate remarca însă, de la etapă la etapă, și în funcâie de regimul politic și forma de guvernământ, o influență mai mare sau mai mică a administrației asupra programelor de dezvoltare ce se stabilesc pe termen lung, mediu sau scurt.

Așa după cum spuneam, administrația publică este supusă regulilor continuității, una din funcțiile ei fiind asigurarea continuității și perenității societății. De aceea, putem afirma că în mare măsură ți datorită mijloacelor material-tehnice și umane de care dispune, administrația publică influențează stabilirea prognozelor și a programelor. Trebuie, de asemenea, avută în vedere tentația administrației de a prezenta opțiunea pentru viitor într-o variantă unică, considerată ca fiind optimă.

Organizare

Atribuțiile administrației publice în materie de organizare reprezintă în mod indiscutabil – din punct de vedere cantitativ și calitativ – una din cele mai importante laturi prin care administrația își realizează funcțiile sale în cadrul sistemului social. Cunoscut fiind faptul că limitele și conținutul activității administrative derivă din atribuțiile autorităților publice stabilite prin Constituție și alte acte normative și observând natura acestora, vom putea constata că, în cadrul administrației publice, activitățile ce țin de latura organizatorică au o pondere mai mare în raport cu celelalte laturi sau atribute ale procesului de conducere.

În acest sens, Constituția României precizează în art.101(1) ca principală atribuție a Guvernului este asigurarea realizarii politicii interne și externe a țării și exercitarea conducerii generale a administrației publice, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. Legea pentru organizarea și funcționarea Guvernului ți a ministerelor nr. 90/2001, precum și Legea administrației publice locale nr. 215/2001 prevăd, de asemenea, importante atribuții de organizare pentru autoritățile administrației publice centrale de specialitate și pentru autoritățile administrației publice locale.

Atributul de comandă

Atributul de comandă se regăsește în activitatea administrației publice în două planuri: administrația publică colaboreaza la adoptarea deciziilor politice prin pregătirea acestora; administrația publică adoptă deciziile administrative care au ca obiect crearea cadrului organizatoric și a condițiilor concrete în vederea implementării deciziilor politice.

În legătură cu primul aspect este necesar să menționăm mai întâi că administrația publică are sarcina de a informa sistematic, ritmic și complet, puterea politică asupra stării sistemului în ansamblul său. Informațiile trebuie – datorită cantității și complexității lor să fie prelucrate și transformate în informații utilizabile. Culegerea și prelucrarea informațiilor trebuie să se desfășoare potrivit exigențelor stabilite de cei care le întrebuințează, însă în orice caz administrația publică, realizând acest atribut, nu trebuie să se transforme într-un filtru obstacol în fața efortului puterii politice de a cunoaște realitățile mediului social. Informația realizată de administrație trebuie să faciliteze puterii politice opțiuni documentate. Informația colectată și prelucrată de administrația publică cu scopul de a o face utilizabilă, accesibilă trebuie să fie pusă la dispoziția întregii societăți (a se vedea art.31 din Constituție). Mai ales, în condițiile declanșării unei reforme politice și administrative, fiecare cetățean are dreptul de a cunoaște cum se derulează procesul de organizare a executării și de executare în concret a opțiunilor politice, transpuse în legi și alte acte normative. Avem astfel în vedere că România este un stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, liberă dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate (art.1 din Constituție).

Referindu-ne la cel de-al doilea aspect, pe care îl reprezintă atributul de comandă în activitatea administrației publice, consemnăm că aceasta adoptă decizii administrative care au drept obiect crearea cadrului organizatoric și a condițiilor concrete în vederea finalizării deciziilor politice.

Coordonarea

Coordonarea ca atribut al conducerii în cadrul administrației publice se regăsește aproape la toate nivelurile structurilor administrative și constă în armonizarea și sincronizarea acțiunilor desfășurate în vederea organizării, executării și de executare în concret a deciziilor politice transpuse în legi și alte acte normative. Fără coordonare nu este posibilă acțiunea eficientă a diferitelor elemente ale mecanismului administrativ, iar realizarea funcțiilor administrației ar fi periclitată, lucru ce ar avea repercursiuni asupra întregului sistem social.

Coordonarea asigură integrarea dinamică a acțiunilor diferitelor elemente ale administrației publice, în scopul realizării acestora în mod ritmic, proporțional și eficient.

Controlul

Controlul constituie, de asemenea, un aspect important al activității administrative; el are menirea de a măsura rezultatele acțiunii administrative în aplicarea deciziilor politice și de a reprograma activitățile, făcând corecțiile necesare. Controlul trebuie să determine o intensificare a realizării acțiunilor administrative de natură a asigura îndeplinirea funcțiilor administrației publice.

1.8 Raporturile dintre sistemul administrației public și principalele elemente ale sistemului social

Administrația publică, constituind un proces continuu, este supusă regulilor actualizării funcțiilor, ca o garanție a adaptării sale la condițiile permanent dinamice oferite de mediul social. De aceea, administrația publică nu trebuie să constituie un scop în sine, ea trebuie să servească realitățile sociale în dinamica lor. De aici, observația că administrația publică nu înseamnă oriunde sau oricând același lucru.

Având în vedere vastitatea problematicii influențelor reciproce între administrația publică și celelalte elemente ale sistemului social, ne vom limita a sublinia, pe de o parte, raporturile între administrația publică și principalele elemente ale sistemului politic iar, pe de altă parte, raporturile administrației publice cu mediul juridic.

A. Analizând raporturile dintre administrația publică și principalele elemente ale sistemului politic încercăm a descifra câteva repere ce pot particulariza modalitățile de realizare a funcțiilor administrației publice în România contemporană, în condițiile reconstrucției democratice a statului de drept.

a) Fără a intra în prezentarea detaliată a sistemului politic, ne vom opri mai întâi asupra raporturilor dintre administrația publică și partidele politice, astfel cum acestea sunt reflectate în Constituție și celelalte acte normative ce guvernează organizarea și funcționarea administrației publice.

Este de menționat mai întâi ca suveranitatea națională aparține poporului român și ca acesta o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum și ca nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu (art.2 Constituție).

În condițiile în care pluralismul reprezintă o garanție și o condiție a democrației constituționale, partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea numai în condițiile legii, ele fiind menite a contribui la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând cu strictețe suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației (art.2 din Constituție).

Dacă mai amintim și prevederile art.29 din Constituție, potrivit cărora libertatea gândirii și a opiniilor nu poate fi îngrădită și că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrar convingerilor sale, precum și prevederile art.37 din Constituție, care consacră dreptul de asociere liberă în partide politice, mai puțin pentru unele partide care militează împotriva pluralismului politic, vom putea formula o primă observație importantă, și anume aceea că partidele și formațiunile politice ca elemente ale sistemului politic nu se supraordonează administrației publice, așa cum se petreceau lucrurile în statul totalitar. Deși se declară în textele Constituției ca întreaga putere politică aparține poporului, se preciza apoi rolul conducator al clasei muncitoare și al partidului unic în conducerea întregii societăți, situație în care întreaga activitate a administrației avea drept obiectiv realizarea voinței politice a partidului unic.

Așadar, voința partidelor politice nu se poate impune administrației publice decât filtrată prin sita prevederilor Constituției, a legilor și celorlalte acte normative, din care reiese tehnologia transformării opțiunilor politice în decizii politice iar apoi în norme juridice, acestea din urmă fiind singurele obligatorii pentru administrația publică.

În ipoteza în care un partid devine prin alegeri majoritar în Parlament și, prin urmare, se poate forma un guvern monocolor, opțiunile politice ale acestui partid pot relativ ușor să se metamorfozeze în norme de drept, devenind astfel obligatorii pentru administrația publică, dar va trebui să nu se uite ca prin norma imperativă Constituția stabilește ca deputații și senatorii, în exercitarea mandatului, sunt în serviciul poporului (art.66 Constituție) și nu doar a partidului din care provin (este vorba de un mandat reprezentativ și nu unul imperativ). Primul-ministru și membrii Guvernului nu-și pierd calitatea de deputați sau senatori (art.68 Constituție), prin urmare nu sunt doar în slujba partidului lor, ci a întregului popor, așa cum rezultă, de altfel, și din textul jurământului pe care sunt obligați a-l depune pentru a fi validați (art.103 raportat la art.82 din Constituție).

În mod similar, consilierii locali și primarii sunt validați după depunerea jurământului, potrivit căruia slujesc Constituția, legile și binele locuitorilor care i-au ales.

Toate aceste reguli juridice care se constituie, alături de altele, în principii fundamentale ale statului de drept, trebuie cu sfințenie respectate pentru a se obstacula tentația pe care ar putea-o avea un partid politic, devenit majoritar în Parlament și constituind un guvern monocolor, de a-și transforma "aleșii" în "activiști ai partidului" sau structurile administrației publice centrale sau locale în "organe de partid", centrale sau locale.

b) Relațiile dintre administrația publică și sistemul politic includ însă, pe lângă relația partid-administrație publică si relațiile dintre aceasta și puterea legislativă.

În condițiile statului de drept, așa după cum arătăm mai sus, puterea aparține poporului, care o exercită suveran prin organele sale reprezentative și prin referendum (art.2 Constituție). Organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, astfel că, din punct de vedere funcțional, putem aprecia că administrația publică se subordonează autorității legiuitoare, administrația publică fiind chemată să execute legea nemijlocit sau să organizeze executarea acesteia.

Pentru aceasta, legislativul este autorizat să stabilească structurile organizatorice și modul de funcționare al administrației, alegând sau numind autoritățile administrației publice, conducerile acestora; adoptă norme de organizare și funcționare pentru toate autoritățile administrației publice, în măsura a răspunde scopurilor pentru care ființează administrația, funcțiilor acesteia. În acest fel, puterea legislativă se comportă ca un element prin care se realizează integrarea tuturor sferelor administrației publice.

Acțiunea legislativului asupra administrației se poate exprima în diverse forme, cum ar fi: stabilirea unor reglementări directe, forma unor interdicții, recomandări etc.

Ceea ce se poate constata și experiența a demonstrat este faptul că întărirea puterii legislative constituie o condiție esențială a realizării unei administrări eficiente a treburilor statului și societății.

B. Raporturile dintre administrația publică și grupele de presiune. Grupele de presiune sunt grupuri sociale organizate, care urmăresc realizarea unor obiective proprii. Când autoritățile componente ale sistemului administrației publice iau anumite decizii care privesc aceste grupări sociale, acestea exercită o anumită presiune asupra lor.

C. Prezentarea unor aspecte privind raportul dintre administrația publică și mediul juridic sau, cu alte cuvinte, cadrul juridic al administrației publice, ne va permite să caracterizăm și mai exact modul în care se realizează funcțiile administrației în cadrul statului de drept.

Pornind de la ideea potrivit căreia limitele și caracterul administrației, reflectate în funcțiile sale, depind în mod necesar atât de regimul politic și forma de guvernamant, cât și de nivelul dezvoltării relațiilor economice, vom observa mai întâi ca administrația publică nu poate fi concepută în afara organizării statale a societății. Pentru acest motiv, este imposibil ca administrația publică să fie separată de drept. Abordarea sistemică presupune cuprinderea cvasi-integrală a tuturor verigilor administrației publice în cadrul unei structuri relativ unitare, amenajată în funcție de colectivitatea umană pe care o servește.

Astfel stând lucrurile, se poate aprecia ca în statul de drept administrația publică poate determina crearea unor condiții favorabile de gestionare a tuturor colectivităților locale, a serviciilor social-culturale și economice, potrivit intereselor și nevoilor celor administrați.

Principiile fundamentale ce stau la baza statului de drept presupun un anume cadru normativ, prin care se realizează organizarea și funcționarea administrației publice și prin care se stabilește în primul rând sistemul principial-juridic ce guvernează întreaga administrație publică.

Având în vedere că administrația publică este prin esența sa o acțiune îndreptată spre un anumit scop, iar scopurile prin urmare și funcțiile ei se stabilesc conștient pe baza legitaților dezvoltării sociale și a intereselor cetățenilor, vom observa că acestea (scopurile, funcțiile) primesc de cele mai multe ori o confirmare juridică.

Mai mult, dreptul este chemat să stabilească cu precizie modul de derulare a acțiunii administrației publice în vederea atingerii scopurilor, deci cadrul normativ ce statuează tehnologiile, procedurile potrivit cărora administrația publică acționează în vederea realizării funcțiilor, scopurilor sale.

Astfel, administrația publică, acționând în vederea realizării funcțiilor sale, trebuie să prevadă și să programeze, să organizeze procesul de execuție, să decidă, dar să și pregătească variante de decizii pentru decidentul politic, să coordoneze procesele de execuție și, în sfârșit, să controleze întreaga activitate de realizare a valorilor politice transpuse în norme juridice; toate acestea constituie un proces administrativ unic, între acțiunile administrației existând o riguroasă succesiune și interacțiune, stabilite prin norme juridice.

Rezultă astfel că, în întreaga sa activitate, administrația publică se subordonează normelor juridice, rațiunea existenței sale fiind organizarea executării și asigurarea înfăptuirii acestora.

Față de multitudinea și complexitatea problematicii posibile într-o analiză detaliată a raporturilor dintre administrația publică și mediul juridic, optăm în acest cadru pentru prezentarea sistematică a principiilor de bază ce se desprind din legislația noastră cu privire la amenajarea și funcționarea administrației publice, principii care stau la baza întregii activități administrative a statului și a colectivităților locale.

Principiul suveranității naționale, trebuie înțeles în sensul că puterea politică

aparține și trebuie să aparțină poporului. Dacă primele două elemente definitorii ale statului teritoriul și populația au un caracter obiectiv material, cel de-al treilea element esențial, și anume suveranitatea națională, are un caracter subiectiv volițional și înseamnă că dreptul de comandă aparține poporului.

Așa cum se precizează în art.2(1) din Constituție, "Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum".

Dacă în cazul referendumului suntem în prezența unei forme de comandă directă, de guvernare directă de către popor, în cazul exercitării suveranității naționale prin organele sale reprezentative putem vorbi de o guvernare indirectă sau reprezentativă, ceea ce înseamnă ca poporul, deleagă dreptul de comandament unor puteri delegate, care sunt puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.

Separația puterilor – constituie un principiu fundamental al statului de drept, el

deducându-se din întreaga economie a textelor din Constituție și legile organice, din distribuirea competentelor, a atribuțiilor între autoritățile publice.

În virtutea acestui principiu, celor trei puteri le corespund categorii diferite de autorități publice, și anume: puterea legislativă se exercită prin Parlament; puterea executivă prin Președinte, Guvern, autorități administrative centrale și locale, iar puterea judecătorească prin Curtea Supremă de Justiție, Curți de Apel, tribunale și judecătorii.

Diviziunea tripartită, în cele trei puteri, respectiv în cele trei categorii de autorități publice, nu trebuie apreciată ca având caracter rigid, în sensul că activitatea fiecăreia are loc separat, rupta total de celelalte. Dimpotriva, între ele există zone de interferență, de colaborare sau de control reciproc.

Formele și modalitățile de realizare a acestui principiu în activitatea administrației publice sunt prevăzute în Constituție și legile organice.

Principiul supremației Constituției sau legalității, fixează cadrul activității

autorităților statului în limita legilor, asigură stabilitatea juridică, drepturile și libertățile omului și înseamnă subordonarea tuturor activităților autorităților publice, voinței supreme a poporului, consemnată în principiile și normele pactului fundamental statuat în Constituție.?

Așadar, statul însuși își îngrădește activitatea sa. Acțiunea statului trebuie să fie conformă regulilor de drept, statul legal fiind acela în care activitatea diferitelor autorități este subordonată legilor.

Ca o garanție a principiului supremației Constituției și a legii, pot fi amintite alte două principii derivate și anume acela al controlului constituționalității legilor, exercitat prin Curtea Constituțională (art.140 din Constituție) și principiul controlului jurisdicțional al acțiunii administrației publice.

O ultimă problemă ce dorim să o menționăm în legătura cu aplicarea principiului supremației Constituției sau al legalității, de natură a explica conținutul acestuia, formele de concretizare a lui în activitatea administrativă a statului, este aceea a publicității actelor normative și realizării cerințelor de tehnică legislativă în redactarea lor.

Prin publicitatea acestor acte trebuie să înțelegem nu numai aducerea la cunoștința cetățenilor, ci și explicarea detaliată și competența a acestor acte normative tuturor celor chemați să le transpună în viață.

Cerința publicității actelor normative este reglementată atât prin art.78 din Constituție, cât și prin alte acte normative. Nepublicarea acestor acte constituie o practică ilegală și se poate transforma într-un obstacol în calea aplicării eficiente a legii. Asigurarea publicării actelor normative constituie o garanție a aplicării prezumției nemo censetur ignorare legem (nimeni nu poate invoca necunoașterea legii). Prin urmare, necunoașterea legii nu poate fi invocată drept cauză a încălcării normei de drept.

Egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, fără

privilegii și discriminări, este un principiu prin care se stabilește că nimeni nu este mai presus de lege (art.16 din Constituție) și, de aceea, în întreaga lor activitate, autoritățile administrației publice, alături de celelalte autorități publice, sunt chemate să asigure deplină egalitate în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale pentru toți cetățenii țării, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. În acest fel se garantează posibilitatea participării tuturor cetățenilor la viața politică, economică, socială și culturală.

Unitatea poporului, ca fundament al statului, unitate generată de egalitatea între

cetățeni și consacrarea pluralismului în societatea românească, ca o condiție și în același timp o garanție a democrației constituționale, formează un alt principiu ce se degajă din prevederile Constituției (art.4 si 8 din Constituție).

Așadar, manifestarea pluralismului și activitatea partidelor politice trebuie să se desfășoare în condițiile legii. Partidele sunt acele forme de asociere politică chemate să contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, dar numai în condițiile respectării suveranității naționale, a integrității teritoriale, a ordinei de drept și principiilor democrației.

Activitatea partidelor politice, ca de altfel și a altor forme de asociere politică sau apolitică, trebuie să contribuie la asigurarea unității poporului, ca fundament al statului; în caz contrar, activitatea acestora fiind anticonstituțională, este supusa rigorilor legii, de a cărei aplicare este răspunzătoare administrația publică, potrivit prerogativelor sale de putere executivă.

2 .Rolul și locul serviciilor publice în cadrul administrației publice locale

Organizarea și funcționarea serviciilor publice locale

Serviciul public este un organism administrativ creat de stat, județ sau comună, cu o competență și puteri delimitate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administrației publice creatoare, pus la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continuu o nevoie cu caracter general, căreia inițiativa privată nu ar putea să-i dea decât satisfacție incompletă și intermitentă.

Conform legislației românești principalele servicii aflate în gestiunea autorităților

locale pot fi grupate astfel:

Servicii publice cu caracter statal:

serviciul de pază;

serviciul public de protecție civilă;

serviciul de autorizare a construcțiilor

serviciul public de stare civilă;

serviciul public pentru administrarea creșelor;

servicii publice sociale;

serviciul public comunitar de evidență informatizată a persoanei;

Servicii de utilități publice:

serviciul public de alimentare cu apă și serviciul public de canalizare;

serviciul public de producere, transport, distribuție și furnizarea energiei termice în sistem centralizat;

serviciul public de salubritate;

serviciul public de iluminat public;

serviciul public de administrare a domeniului public și privat;

serviciul public de transport public local de călători;

serviciul public de întreținere a spațiilor verzi;

serviciul public pentru întreținerea, repararea și exploatarea străzilor.

3. Servicii publice cu caracter comercial:

serviciul public de exploatare a piețelor publice agroalimentare;

serviciul public de administrare și exploatare a parcărilor publice;

serviciul public de administrare și întreținere a cimitirelor;

serviciul public de ecarisaj;

serviciul public de administrare portuară.

Modalităților de gestionare a serviciilor publice locale și a prestatorilor de servicii

publice la nivel local. b#%l!^+a?

Serviciile de utilități publice la nivel local sunt înființate, organizate și gestionate de către administrațiile publice locale, respectiv de către consiliile locale, consiliile județene sau de către asociațiile de dezvoltare intercomunitară înființate conform prevederilor legale iar interesul general al comunităților locale este prioritar,în satisfacerea cât mai completă a cerințelor utilizatorilor, protejarea intereselor acestora, întărirea coeziunii economice-sociale la nivelul comunităților locale, precum și dezvoltarea durabilă a unităților administrativ teritoriale.

Gestionarea serviciului public poate fi făcută de o persoană publică (stat, comunități locale, instituții) sau de o persoană privată (fizică sau juridică) .

Noțiunea de gestiune desemnează administrarea patrimoniului sau a unor bunuri ale unei persoane de către reprezentantul ei sau totalitatea operațiunilor efectuate de un gestionar privind primirea, păstrarea și eliberarea bunurilor materiale sau a valorilor bănești dintr-o societate comercială sau instituție .

Modalitățile prin care se realizează organizarea și gestionarea serviciului public la nivel local sunt: gestiunea direct, delegarea și gestiunea privată.

Organismele care prestează servicii publice pot fi grupate în trei categorii: autorități ale administrației publice,instituții publice,regii autonome de interes public.

Această grupare se întemeiază pe următoarele deosebiri:

– activitatea autorităților administrației publice se caracterizează prin adoptarea și emiterea de acte administrative, activitatea instituțiilor publice este mai mult o activitate de reglementare, iar cea a regiilor autonome este preponderent economică;

– mijloacele financiare necesare desfășurării activității autorităților publice și, în mai mică măsură a instituțiilor publice, se asigură de la bugetul statului, iar regiile autonome își asigură mijloacele bănești, în mare măsură, din veniturile obținute din activitatea proprie;

– autoritățile administrației publice și, în mai mică măsură, instituțiile publice furnizează servicii în mod gratuit, în timp ce regiile autonome prestează servicii contra cost.

Practica a făcut să se creadă că gestionarea serviciilor publice nu poate fi realizată decât de către persoane juridice de drept public, respectiv de către stat, județ, oraș sau comună. Pe măsură ce tipul serviciilor ce trebuie asigurate s-a diversificat , statul și colectivitățile locale s-au văzut în imposibilitatea de a presta aceste servicii, și prin urmare au fost nevoite să încredințeze prestarea acestor servicii publice unor persoane de drept privat.

În funcție de forma de organizare a prestatorilor de servicii publice locale distingem următoarele categorii de prestatori: autorități ale administrației publice locale, instituții publice, regii autonome, societăți comerciale, agenții economice specializate.

2.2. Serviciul public privit prin prisma cetățeanului ca principal beneficiar al acestuia.

Este important ca serviciul public să fie privit prin prisma cetățeanului ca principal beneficiar al acestuia, calitatea unui serviciu fiind apreciată în funcție de gradul de satisfacție exprimat de cetățeni.

Gradul de civilizație și bunăstare al unei colectivități locale depinde de diversitatea și calitatea serviciilor publice.

Administrația publică locală trebuie să răspundă solicitărilor venite din partea cetățenilor săi în vederea asigurării bunăstării sociale a acestora.

Colectivitatea locală devine o entitate funcțională cu management propriu, bazat pe relații de parteneriat între cetățenii electori –consumatori de servicii publice, pe de o parte iar pe altă parte cu prestatorii de servicii (funcționari sau operatorii privați/publici).

Parteneriatul social reprezintă o alternativă pe care o are la îndemână o colectivitate locală. Descentralizarea serviciilor publice trebuie să se întemeieze pe parteneriatul social, astfel urmărindu-se implicarea cetățenilor , participarea acestora, la luarea deciziilor care privesc în mod direct sau indirect colectivitatea locală.

Cetățenii sunt cei care furnizează autorităților locale informații privind necesitățile la nivel local și pot veni cu soluții în ceea ce privește rezolvarea unor probleme importante pentru colectivitatea locală. Cetățenii unei colectivități se află în relații cu autoritățile administrației publice, deoarece calitatea de cetățean scoate în evidență competența autorităților administrației publice în satisfacerea intereselor acestora.

Relațiile ce se stabilesc între autoritățile administrației publice și cetățeni pot fi:

relații de cooperare (colaborare),

relații de utilizare a serviciilor publice (deci, de prestații din partea administrației către cetățeni)

relații de autoritate (sau de subordonare a cetățenilor față de organele administrației publice).

Analizând aceste categorii de relații, vom evidenția necesitatea democratizării permanente a administrației publice în ideea stabilirii unei legături sistematice între cetățeni și administrație .

Este important ca cetățenii să fie implicați în gestionarea serviciilor publice . Acest aspect poate fi realizat prin intermediul următoarelor modalități:

dreptul cetățenilor de a fi informați

democrația reprezentativă

participarea prealabilă de decizie

participarea la gestionarea serviciilor publice

preluarea gestiunii

gestionarea plângerilor și reclamațiilor

Dreptul cetățenilor de a fi informați este consfințit prin lege. Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht în 1992, prevede drepturi, obligații și participarea la viața politică a cetățenilor, cetățenia europeană vizează consolidarea imaginii și a identității Uniunii Europene și implicarea mai profundă a cetățeanului în procesul de integrare europeană.

Tratatul de la Amsterdam specifică că orice cetățean european și orice persoană fizică sau juridică, având sediul într-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene, în limita rațiunilor de interes public sau privat. Informarea cetățeanului este considerată o prioritate de către instituțiile europene.

Constituția României în articolul 31 alin precizează în mod imperios:

– alin. (1) „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit"”.

– alin.(2) „Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”.

În baza acestui drept consfințit prin lege administrațiile publice locale au obligația de a pune la dispoziția cetățenilor documentele necesare cunoașterii modului de organizare și funcționare a serviciilor publice locale.

Democrația reprezentativă constă în faptul că cetățenii sunt reprezentați în

consiliile locale de către consilierii aleși prin vot și care formează autoritatea deliberativă numită consiliul local. Această formă de manifestare are dezavantajul că nu asigură automat și competența necesară funcționării serviciilor publice.

Participarea prealabilă de decizie presupune că înaintea adoptării unei hotărâri

cetățenii să fie consultați. Legea administrației publice menționează că primarul "poate propune consiliului local consultarea populației prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit" .

Principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit prin referendum local constituie o componentă a autonomiei locale.

În vederea consultării cetățenilor săi pe anumite probleme de interes local unitatea administrativ-teritorială poate organizata cu acești cetățeni consultări, audieri publice și dezbateri publice, în condițiile legii.

Consultarea cetățenilor în ceea ce privește adoptarea unor decizii importante pentru colectivitatea locală urmărește:

– sporirea responsabilității administrației publice locale față de cetățean;

– implicarea activă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative;

Participarea la gestionarea serviciilor publice nu este reglementată în legislația

românească. Participarea sporadică, în forme mai mult sau mai puțin reglementate nu constituie o formă de participare la gestiune .

Preluarea gestiunii. Forme incipiente de preluare a gestiunii serviciilor publice au

existat și anterior; astfel Legea nr. 10/1974 prelua serviciul public de salubritate de la primării și-l transfera cetățenilor care erau obligați, sub sancțiunea amenzii, să execute măturatul, degajarea zăpezii, curățenia spațiilor verzi etc., în fața locuințelor.

Astăzi nu putem vorbi de preluarea gestiunii serviciilor publice de către cetățeni decât sub aspectul participării usagerilor la o societate comercială în calitate de acționari ai acelui serviciu public;

Deși legea permite înființarea serviciilor publice de către autoritățile administrației publice locale în practică nu s-a confirmat .

Gestionarea plângerilor și reclamațiilor. Dreptul cetățenilor – uzageri de a se

plânge cu privire la cantitatea și calitatea serviciilor publice a constituit un principiu modern de funcționare a administrației locale.

Cetățenii pot depune plângerile fie la primărie, fie acolo unde își are sediul prestatorul de serviciu. În primul caz, datorită birocrației plângerea va parcurge un traseu lung, dar cu posibilitate de soluționare; în cel de-al doilea caz, cererea este analizată mai rapid, dar fără șanse de rezolvare.

Factorii cheie în promovarea intereselor cetățenilor. Pentru a indica echilibrul de

putere în favoarea consumatorilor, cei care reprezintă interesele lor au identificat cinci factori cheie care oferă un suport structural pentru promovarea intereselor consumatorului. Acestea sunt principiile de: acces, alegere, informare, corectare și reprezentare. Principii ce fac parte din teoria promovării intereselor consumatorului .

Alegerea servicilor trebuie să fie posibilă, pentru a stabili măsuri pentru suveranitatea consumatorului, oferindu-le cât mai multe informații, atât pentru a le permite să facă alegeri raționale. De asemenea, ei au nevoie de mijloace pentru a transmite reclamațiile, nemulțumirile lor, când lucrurile merg prost, și pentru a primi corecțiile adecvate dar și de anumite mijloace cu care să se asigure că interesele lor sunt corect reprezentate în fața celor care iau decizii ce le afectează bunăstarea lor.

Aceste cinci principii au fost întâi dezvoltate în relația cu bunurile și serviciile dezvoltate pe piață. Opțiunea consumatorului joacă un rol cheie aici. Cetățenii au diferite cerințe și preferințe, diferite capacități pentru a plăti și diferite opinii despre ceea ce constituie valoarea banilor.

Analiza gradului de satisfacție a cetățeanului. Pentru a evalua gradul în care

administrația locală reușește să-și satisfacă proprii cetățeni aceasta trebuie să analizeze aspecte referitoare la:

– imaginea autorității publice locale vizând aspecte ca: performanța, corectitudine, amabilitate, viteza de reacție, flexibilitate și adaptabilitate în rezolvarea unor probleme punctuale, deschidere față de schimbări, aprecierea cetățenilor;

– gradul de implicare al autorității publice locale în angrenarea cetățenilor în emiterea de propuneri necesare luării de decizii;

– gradul de accesibilitate la serviciile publice;

În vederea măsurării gradului de satisfacție oferit de serviciile publice, autoritățile publice își pot defini o serie de indicatori proprii interni cum ar fi:

– numărul de plângeri;

– numărul de plângeri rezolvate;

– timpul mediu de rezolvare a unei plângeri;

– receptivitatea funcționarilor publici față de solicitările cetățenilor,

– implementarea unor metode noi de relaționare cu cetățenii;

– timpul de eliberare a unor avize și acorduri, etc.;

– gradul de acoperire al serviciului public.

1.3. Necesitatea și obligativitatea asigurării serviciilor publice locale de către autoritățile publice locale

Satisfacerea interesului public este funcția fundamentală a organizațiilor publice, care se concretizează prin a oferi membrilor propriei organizații bunuri și servicii publice. Prin aceasta se înțelege ca nici unul dintre membrii grupului nu poate fi exclus de la posibilitatea de a beneficia de acțiunea funcției menționate.

Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure binele general al colectivităților pe care le reprezintă, în acest sens ele pot decide asupra modalității de gestionare a serviciilor publice pe care trebuie să le asigure, indiferent dacă serviciul public este încredințat unei persoane publice sau private.

Nevoile cetățenilor sunt diverse și în continuă schimbare în funcție de dezvoltarea societății și de gradul de cultură în continuă creștere al cetățenilor. Progresul tehnic determină noi trebuințe ale cetățenilor, nevoi pe care serviciile publice trebuie să le satisfacă.

Principiul egalității serviciilor public este derivat din conceptul potrivit căruia cetățenii unei colectivități au aceleași drepturi și obligații, și prin urmare, toți trebuie să beneficieze de serviciile publice organizate de autoritățile administrației publice locale.

Aceasta instituie obligativitatea de a nu se face nicio diferență între utilizatori în ceea ce privește accesul la serviciile publice, cât și în ceea ce privește serviciul oferit în sine. Însă, această egalitate a drepturilor nu trebuie să însemne uniformitatea prestației.

Principiul de egalitate a accesului și tratamentului nu interzice diferențierea modului de furnizare a serviciului public cu scopul de a lupta contra inegalităților economice și sociale. Prestațiile pot fi diferențiate în timp și spațiu și trebuie să fie realizate în funcție de diversitatea utilizatorilor. Principiul egalității semnifică faptul că toate persoanele interesate pot solicita și beneficia de satisfacerea unei anumite nevoi, în mod egal , fără diferențieri sau discriminări .

Principiul adaptabilității presupune ca serviciile prestate cetățenilor să fie conform cerințelor exprimate de aceștia. În situația în care cerințele cetățenilor privitoare la serviciile publice devin mai exigente, furnizorii serviciilor publice trebuie să-și adapteze prestațiile la noile cerințe. Serviciile publice sunt supuse progresului și evoluțiilor tehnologice și sociale, deci prestările lor trebuie să crească fără încetare calitativ și cantitativ .

Relația directă dintre serviciul public și cetățean, diversificarea continuă a nevoilor acestuia determină pe prestatorii serviciilor publice să opteze pentru flexibilitatea acestora. Pornind de la ideea că nevoia socială crește în permanență sub aspect cantitativ și calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerințe .

Adaptarea serviciului public la necesitățile membrilor unei colectivități are la bază cadrul legal de organizare și funcționare a respectivului serviciu. Cadrul legal privind înființarea și funcționarea unui serviciu public este aprobat de către autoritățile administrației publice locale, acestea fiind cele care decid asupra necesității și oportunității înființării, dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public.

Un aspect important în organizarea serviciilor publice îl reprezintă controlul manifestat de colectivitatea locală asupra acestora. Colectivitatea nu poate interveni în funcționarea serviciului, dar își păstrează competența de a controla serviciile publice dacă gestionarul respectiv își realizează sarcinile în conformitate cu cerințele interesului general.

Funcția cea mai importantă a controlului este de a semnala permanent dacă performanțele sunt sau nu la nivelul așteptărilor. Abaterile care sunt puse în evidență cu această ocazie servesc managerului pentru a lua măsuri de corecție .

Controlul asigură transparență prin culegerea informațiilor, prelucrarea acestora și transmiterea lor către factorii de decizie permițând luarea unor decizii corecte, reprezintă un element important al dezvoltării locale. Prin control sunt adoptate deciziile optime.

Informațiile oferite de control trebuie să fie corecte și complete, sarcina administrației publice locale este aceea de a lua deciziile cele mai corecte.

2.4. Concluzii asupra necesității și importanței asigurării de serviciilor publice de către autoritățile publice locale

Serviciile furnizate de autoritățile locale cetățenilor săi trebuie să fie bazate pe principii de egalitate, imparțialitate, continuitate, transparență, consultare. Îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite trebuie să reprezinte pentru autoritățile locale o politică permanent iar orientarea spre cetățean reprezintă un nou principiu al dezvoltării locale.

Un proces de dezvoltare locală trebuie să definească și să rezolve nevoile celor pentru care a fost creat. Cetățenii din comunitate devin principalii "clienți" ai dezvoltării locale. Eforturile de dezvoltare locală vor trebui să ducă la maximizarea beneficiilor tuturor părților implicate.

Pentru a asigura servicii publice performante administrațiile publice locale trebuie să identifice mecanismele prin care serviciile publice să funcționeze pe criterii de utilizare optimă a resurselor umane și materiale comparativ cu rezultatele urmărite.

Se impune promovarea parteneriatului social în vederea asigurării unui echilibru în relația cetățean-autoritate locală, prin parteneriat social cetățeanul fiind implicat în luarea deciziilor privitoare la rezolvarea necesităților pe care administrația publică locală le are în materie de servicii publice locale.

Relațiile dintre autoritatea locală și cetățean trebuie să fie relații de cooperare, prin intermediul acestora cetățenii vin în sprijinul autorității locale printr-o participare activă la soluționarea problemelor privind serviciile publice locale.

Prin efectuarea unor sondaje periodice, de preferat anual, administrația publică locală își poate folosi în mod optim resursele în vederea asigurării unui nivel maxim de satisfacție al cetățenilor săi.

Interesul primordial ce trebuie acordat de autoritatea locală trebuie să fie reprezentat de performanța spre care trebuie să tindă nivelul de civilizație al comunității respective.

CAPITOLUL III

CERCETARE A ROLULUI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE ÎN ASIGURAREA ORDINI ȘI LINIȘTEI PUBLICE A CETĂȚENILOR

Cercetare rolul administrației publice locale în asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în rândul cetățenilor.

Analiza competitivității reprezintă un element important, competitivitatea fiind asociată cu creșterea standardelor de viață precum și cu capacitatea unei colectivități locale

de a-și menține promisiunile față de cetățenii săi.

În cadrul acestui capitol am realizat o cercetare asupra serviciilor publice asigurate de administrația locală al comunei Dulcești. Studiul a pornit de la prezentarea istoriei, datelor geografice și a demografiei.

În cadrul acestui capitol am analizat evaluarea ca element fundamental în promovarea unor servicii ale administrația locale performante.

Evaluarea trebuie să cuprindă o descriere corectă a performanțelor politicii, a caracteristicilor analizate și o apreciere a acestora în raport cu anumite criterii sau standarde relevante. Tipic, evaluarea privește unul sau mai multe din următoarele dimensiuni ale unei politici :

1. nevoia de aplicare a acelei politici;

2. formularea politicii;

3. implementarea politicii și măsura în care ea oferă bunurile sau serviciile propuse;

4. impactul sau rezultatele politicii;

5. eficiența politicii.

Evaluarea este o etapă sau un stadiu distinct în procesul de înfăptuire a unei politici publice, care în mod tipic apare după începerea procesului de implementare a acelei politici.

Rolul ei principal nu este acela de căutare de noi alternative, ci de feedback. Evaluare trebuie întreprinsă doar dacă are utilitate directă și are sens în cazul în care contribuie la înțelegerea unei probleme sociale, la schimbarea percepțiilor despre modalitățile de soluționare a ei sau la propunerea unor căi de reformă în intervenția publică.

Funcțiile generale ale evaluării sunt :

1.evaluarea produce informații de încredere privind performanța unei politici: măsura în care valorile, oportunitățile, nevoile grupurilor sociale au fost întâmpinate prin înfăptuirea acelei politici;

ae2. evaluarea contribuie la clarificarea și la mai buna înțelegere a valorilor care au condus la alegerea scopurilor și obiectivelor. Această funcție se realizează prin operaționalizarea acestora sau prin compararea valorilor acceptate cu valori alternative;

3. evaluarea contribuie la înțelegerea mai bună a problemei, la definirea altor politici alternative (dacă ea conduce la concluzia că politica respectivă trebuie abandonată și înlocuită cu o alta).

inUn alt aspect important dezvoltat în cadrul cercetării îl reprezintă noțiunea de competitivitate în raport cu serviciile administrație locale.

Competitivitatea unei națiuni este gradul în care aceasta poate, în condițiile pieței libere și corecte, să producă bunuri și servicii care să facă față testului piețelor internaționale și, în același timp, să crească veniturile reale ale cetățenilor săi. Competitivitatea la nivel național se bazează pe un nivel superior al productivității și pe capacitatea economiei de a transfera producția către activități cu productivitate ridicată, care să genereze la rândul lor nivele crescute ale veniturilor reale.

Extrapolând competitivitatea la nivelul unei comunități, putem aprecia că ea reprezintă gradul în care populația sa se bucură de standarde înalte de viață. Competitivitatea este asociată cu creșterea standardelor de viață, extinderea oportunităților de angajare și cu capacitatea unei colectivități locale de a-și menține promisiunile față de cetățenii săi.

În condițiile globalizării activității economice, concurența între comune duce la creșterea competitivității fiecăruia dintre acestea. Competiția între comune se manifestă astfel:

– comunele mari sunt mult mai expuse competiției globale pentru că ele dețin poziții de monopol în anumite sectoare de activitate;

– în cazul comunelor mijlocii și mici globalizarea creează posibilitatea dezvoltării unor domenii specifice de activitate.

Performanța administrației publice poate fi determinată de o manieră subiectivă, stabilind un raport între cheltuielile pe care ea le ocazionează și calitatea subiectivă.

Calitatea subiectivă a autorităților publice reprezintă un indice care se compune din b#%l!^+a?scorurile înregistrate în ceea ce privește birocrația, transparența, eficacitatea și corupția. Acest indice compozit este pus în relație cu cheltuielile publice destinate „serviciilor publice generale” pe locuitor.

Tipuri de evaluare

Din punct de vedere al mecanismelor prin care se realizează evaluarea, literatura de

specialitate a identificat trei tipuri de evaluări:

evaluări administrative care sunt cele mai cunoscute și cele mai discutate. Un motiv

important este acela că pentru realizarea lor s-au pus la punct tehnicile de cercetare cele mai sofisticate. În literatura dedicată lor, sunt menționate patru principale feluri de evaluare administrativă: a performanței; a impactului; a eficienței; a procesului. Evaluarea performanței (produsele eforturilor făcute sau rezultatele aplicării acelei politici) vizează cantitatea sau nivelul de activitate pe care l-au generat eforturile depus.

evaluarea impactului este gradul în care performanța realizată întâmpină nevoia de

acel bun sau serviciu, altfel spus gradul în care politica are efectele intenționate. Prin utilizarea ei se încearcă să se determine măsura în care, ca urmare a aplicării acelei politici, s-au realizat schimbări în grupurile țintă.

evaluarea eficienței vizează metodele alternative de a atinge un anumit rezultat.

Poate fi el obținut cu un cost mai scăzut. Ca urmare, această evaluare se concentrează asupra raportului dintre eforturile depuse și impactul atins (eficacitatea acelei politici publice). Cu cât este mai mic acest raport dintre resursele folosite (eforturile) și rezultatele obținute (eficacitatea), cu atât e mai mare eficiența acelei politici.

Prezentarea comunei Dulceștiformații de încredere privind performanța unei politici: măsura valorilSursa: Imagine preluată de pe site-ul comunei www.comunadulcești.ro

il Principalele caracteristici ale comunei Dulcești

Comuna Dulcești este situată în partea de est a județului Neamț, în zona de contact dintre regiunea vestică a podișului Moldovei, pe partea dreaptă a râului Moldova. Această comună cuprinde 6 sate: Dulcești, Brițcani, Cârlig, Corhana, Poiana și Roșiori cu o populație de 1.142 gospodării având o medie de aproximativ 3 persoane pe familie. Ele au o dispunere asemănătoare, răsfirată pe structura reliefului. Gospodăriile sunt dispuse în parcele cu suprafața medie de aproximativ 4.500 mp care cuprind partea construită și curtea precum și o grădină pentru cultura mică care asigură necesarul casnic de legume, fructe etc.

Construcțiile sunt în stare foarte bună sau bună în proporție de 93%, cu un singur nivel (98%), din cărămidă,piatră și lemn, cu o suprafață locuită medie de 80-150 mp. Comuna Dulcește dispune de electrificare (sunt racordate 1.130 gospodării), gaze naturale, acces la rețea de telefonie fixă , mobilă și cablu TV. Iar principala îndeletnicire a populației este în agricultură și meșteșug rural. Totodata comuna dispune de un oarecare potențial pentru dezvoltarea turismului,datorită patrimoniului cultural existent în comună.

Așezarea geografică

Relieful: Comuna Dulcești este situată din punct de vedere geografic în podișul Moldovei, pe terasa a doua a râului Moldova. Altitudinea medie este de 300 m. Satele, sunt situate în lungul râului Moldova și a pârâului Valea Neagră.

Solul:Din punct de vedere geotehnic localitățile componente ale comunei sunt amplasate pe un teren argilos macroporic.

Apele:Din punct de vedere hidrografic teritoriul comunei aparține bazinului râului Moldova, care constituie și limita de est a comunei. Prin afluenții săi, pâraiele Valea Neagră și Brițcani, râul Moldova colectează apele din precipitații și din izvoare de pe cuprinsul teritoriului. Pârâul Valea Neagră formează în aval de satul Dulcești o serie de iazuri, prin baraje artificiale amplasate pe cursul apei. b#%l!^+a?

Rețeaua hidrografică este bogată și se caracterizează printr-o alimentare pluvială intensă a pâraielor, prin predominarea apelor mari primăvara, înregistrându-se undebit maxim în lunile aprilie-mai și unul minim la sfârșitul verii și începutul toamnei.Primăvara, când se suprapune perioada de ploi cu cea a topirii zăpezilor se produc inundații afectând zonele adiacente albiei majore a pâraielor.

Flora și fauna: Condițiile geografice, climatice și de sol încadrează teritoriul comunei în categoria celor favorabile culturilor agricole și întreținerii pășunilor și fânețelor necesare creșterii animalelor. Vegetația din zonă este caracteristică regiunilor de dealuri joase, formată din ierburi, arbuști și păduri de foioase (fag, arin, plop și mesteacăn),iar la înălțimi mai mari din păduri de fag, carpen, stejar.

Vegetația ierboasă naturală este reprezentată prin: firuța, iarba vântului, lucernă, trifoi. Din punct de vedere faunistic întâlnim viețuitoare precum veverița, căprioara, mistrețul, vulpea, șerpi, iar din categoria păsărilor amintim: ciocănitoarea neagră, roșie și verde, pițigoiul, scatiul,alunarul, sticletele, privighetoarea, mugurarul, vrabia, corbul, uliul și gaița.

Clima:Fiind situată în zona subcarpatică, teritoriul comunei se încadrează în zona de climă temperat continentală prezentând asemănări atât cu climatul de munte din vest cât și cu cel din zona deluroasă Mediile anuale ale temperaturilor aerului sunt de 7-8°C. Precipitațiile medii din zonă sunt de cca. 600-700 ml/mp.iar cea mai mare frecvență o au vânturile de vest și nord. Zona cu vânturile cele mai intense este Frățești – Călina.or sociale au fos

^+a

? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Evoluția istorică a comunei

Prima atestare documentară a comunei Dulcești datează din 23 august 1455, documentul aflându-se la Suceava – Cetatea de Scaun. Actul precizează că „PetruVoievod (domn al Moldovei în aceea perioadă era Petru Aron) dăruiește lui Tudor Limbă Dulce satele:Bărboși, Beșcureni și Frătești, pe Pârâul Negru".

Tudor Limbă Dulce era fiul lui Duma Nemțeanul care primise (în 17 ianuarie 1438) de la Ilieș Vodă satul Roșiori (acum în componența comunei Dulcești). Duma Nemțeanul era un om bun și vorbea frumos, fiind poreclit Limbă Dulce. De aici este posibil să vină și numele de Dulcești, locuitorii fiind cunoscuți ca „oameni cu limba dulce" și care știu să vorbească frumos.

Populația comunei Dulcești

La recensământul din anul 2002, conform datelor statistice prezentate de primăria din comună, populația acesteea alcătuia reprezintă 4851 locuitori, 48.98% bărbați și 51.02% femei. Persoanele sub 15 ani alcătuiau 38% pe când persoanele peste 59 de ani alcătuiau 32.53% din populația totală. În 2002 densitatea populației la nivelul comunei era de 81,5 locuitori pe km2. În tabele se prezintă structura populației pe sexe și vârstă, în comună conform recensământului din 2002.

Sursa: date statistice preluate de la primăria comunei Dulcești

Grafic 3.1..Populația pe sexe și vârstă în comuna Dulcești la recensământul din 2002

Sursa:Prelucrare proprie conform datelor din tabelul 3.1.

Conform graficului 3.1 observăm în primul rând că predomină populația cu vârsta cuprinsă între 15-59 ani, din care barbații, cu 27,23%, se află într-o pondere puțin mai mare decât femeile , 24,86%. Fiind urmați de cei cu vârsta de 60 de ani și peste, femeile aflându-se intr-o pondre mai mare decît bărbații. Populația sub 15 ani deține pondere cea mai mică, cu b#%l!^+a?o medie de 7%.

Tabel 3.2. Structura etnică a populației în comuna Dulcești la recensământul din 2002

Sursa: date statistice preluate de la primăria comunei Dulcești

Grafic 3.2 Structura etnică a populației în comuna Dulcești la recensământul din 2002

Sursa: Prelucrare proprie conform tabelului 3.2.

Din graficul reiese faptul că etnia romîna se află în majoritate față de celelalte două tipuri de etnii existente în comună, respectiv în proporție de 75%, maghiarii se găsesc într-un procnt de 2% , iar populația de etnie nedeclarată se regăsesc în proporție de 23%.

Tabel 3.3. Structura confesională a populației în comuna Dulcești la recensământul din 2002

Sursa: date statistice preluate de la primăria comunei Dulceșt

Grafic 3.3 Structura confesională a populației în comuna Dulcești

Sursa: Prelucrare proprie date coform tabeluli 3.3.

Conform graficului 3.3, religia predominantă este cea ortodoxă, 85,82%, urmată de cea romano-catolică cu 13,42%, iar celelalte tipuri de religii existente se află în minoritate.

Având în vedere structura nefavorabilă a populației pe grupe de vârste, situația pentru următorii 12- 14 ani ar putea să se schimbe , asta dacă într-un scenariu optimist s-ar putea să se ateste o creștere a numărului populației. Acest fapt depinde în cea mai mare măsură de condițiile de trai ale populației.

Populația comunei Dulcești în perioada ultimelor 15-17 ani a cunoscut o serie de schimbări , preponderent negative. Acestea s-au manifestat, în special, printr-un spor natural negativ și emigrarea populației către destinații cu condiții de viață mai bune, fiind cauzate în cea mai mare măsură de înrăutațirea situației economice .

Aceste cauze împreună cu schimbarea mentalității populației a condus la scăderea natalității , rata totală de fertilitate în comună pentru perioada 2009-2010 s-a situat la un nivel mediu de 1,7 copii născuți de către o femeie pe parcursul vârstei fertile, față de 2,1 nivel care ar asigură reproducerea simplă a populației. Un aspect pozitiv al structurii demografice al populației comunei este tendința usoară și deocamdată nestabilă de creștere a numărului copiilor.

Conform estimărilor la 1 ianuarie 2009 populația stabilă a comunei Dulcești constituia 3500 persoane, 18.70% dintre acestea fiind sub 18 ani iar densitatea populației în limitele comunei este de 45.4 locuitori/km2.

În cazul în care nu va fi extinsă gama activităților economice, nu va fi renovată infrastructura, nu vor fi reparate și reamenajate instituțiile educaționale și de cultură, numărul și structura demografică a populației comunei nu se va îmbunătăți și va fi înregistrat un nivel negativ al numărului de populație.

Deasemenea conform informațiilor culese de la primăria comunei se observă o b#%l!^+a?evoluție a numărului de locuitori din anul 2006 până în anul 2018. Conform graficului 3.4, este prezentată evoluția populației din anul 2006 până în anul 2018.

Grafic 3.4: Evoluția numarului de locuitori până în anul 2018

Sursa: Date preluate de la primăria comunei Dulcești

Conform datelor prezentate în acest grafic observăm că populația comunei în primii trei ani cunoaște o descreștere , de la o populație de 3750 de locuitori în anul 2006 ajungând în 2008 la un număr de populație de aproximativ 3620 de locuitori până în anul 2010 când s-a ajuns la o populație de aproximativ 3420 de locuitori. Descreșterea se datorează emigrării populației în țări străine și scăderii numărului natalității.

Totodată se observă o creștere ușoară până în 2013 când populația atinge un număr de locuitori de 3600 și se prognozează o creștere a numărului demografic până în anul 2018.

Diagnosticul economico-social asupra comunei

În diagnoza spațiului rural Dulcești se folosesc 5 criterii de analiză respectiv așezare geografică, infrastructura, populația și forța de muncă, economia, mediul înconjurător, turismul, tradiții, obiceiuri și orice alt aspect care ajută la formarea unei imagini cât mai reale.

În ceea ce privește așezare geografică, infrastructura Comunei Dulcești deține un cadru natural/geografic deosebit, fiind situată în podițul Moldovei cu relief în lungul râului Moldova și pârâului Valea Neagră deține o rețea hidrografică bogată ce se caracterizează printr-o alimentare fluvială intensă a pâraielor cu o varietate a formelor de relief, flora și faună diversificată .

Astfel teritorul comunei este unul favorabil culturilor agricole și întreținerii pășunilor și fânețelor necesare creșterii animalelor datorită condițiile geografice, climatice și de sol. În schimb partea rea este că deține o rețea de comunicații electronice slab răspândită, o lipsă a rețelei de distribuție a apei și a rețelei de canalizare.

Cu privire la situația demografică în comuna Dulcești există resurse umane cu calificare variată iar datorită situării într-o zonă cu influențe religioase considerabile, caracteristicile de bază ale populației sunt respectul și încrederea în oameni și este o zonă fără conflicte sociale.

Deasemenea populația comunei Dulcești în perioada ultimelor 15-17 ani a cunoscut o serie de schimbări , preponderent negative. Acestea s-au manifestat, în special, printr-un spor natural negativ și emigrarea populației către destinații cu condiții de viață mai bune, fiind cauzate în cea mai mare măsură de înrăutățirea situației economice .

Astfel, prognozele social – economice vor intermedia evoluțiile posibile demografice, fiind ele favorabile sau nefavorabile, fiind capabile totodată să orienteze dinamica numărului populației în direcțiile deja menționate.

Din punct de vedere economic, comuna Dulcești deține părți bune datorită vechilor tradiții în prelucrarea resurselor locale, deasemenea există importante oportunități de valorificat industrial în zonă și activități specifice zonei: cultivarea plantelor, creșterea animalelor: bovine, ovine, caprine, porcine, păsări, comerț, construcții, fabricarea lemnului și produselor din lemn și pluta, fabricarea articolelor împletitură de pai, alte materiale.

Deasemenea reprezintă un atu care poate duce la o dezvoltare, forța de muncă existentă, în special tineri și femei disponibili să dezvolte activități economice neagricole, a existenței materiei prime, a desfășurării agriculturii ecologice și a produselor tradiționale ce pot fi valorificate prin activitățile de turism. Iar un alt punct foarte important în dezvoltarea economică o are elaborarea Strategiei de Dezvoltare Rurală Durabilă, Planului de Acțiune, și a Portofoliului de Proiecte.

Dar sunt părți negative care pot să nu permită comunei să se dezvolte datorită echipamentelor și tehnologilor de producție învechite, pentru că sunt investiții reduse de capital străin în economia locală, existența unui număr mare de ferme de semisubzistență, datorită îmbătrânirii populației și a locurilor de muncă insuficiente.

Totodată și datorită numărului scăzut a activităților meșteșugărești și artizanale a infrastructurii slab dezvoltată și datorită unei scăzute valorificări a resurselor naturale și a materiilor prime din mediul rural.

Comuna Dulcești se bucură de un mediu inconjurător neafectat datorită poziției comunei în zona muntoasa și deluroasă-aer curat și apă naturală, curată de izvor și a existenței unor programe de susținere a investițiilor în domeniul protecției mediului și de reabilitare a sistemelor de epurare a apelor uzate și management al deșeurilor. Dar acesta poate fi afectat de creșterea numărului de autoturisme în comuna ce duce la un mediu poluant.

Dar Dulcești deține un potențial mare turistic natural și arhitectural, cu atracții turistice: bisericile, situri arheologice, cu tradiții, obiceiuri folclorice, port popular deosebit și arhitectura tradițională bine conservate și diversificate, existența unor evenimente culturale și obiceiuri culinare specifice zonei și nu în ultimul rând deține un potențial deosebit în legătură cu activități de pescuit, vânătoare sau alte sporturi (golf, echitație).

Dar toată bogăția comunei culturale pot fi afectată datorită preocupările de artă populară care nu se transmit și către generația următoare ceea ce pune în pericol continuitatea și păstrarea vie a unor elemente valoroase de cultură a locurilor și calitatea scăzută a serviciilor și a informațiilor turistice.

Deasemenea deține o infrastructură de transport, telecomunicații și dotare tehnică necorespunzătoare, cu o lipsă a unei infrastructuri turistice de informare, centre de marketing și consultanță în turism, materiale de promovare turistică, servicii de ghizi, iar interesul și spiritul antreprenorial este scăzut al populației rurale față de activitățile din turism, toate acestea conducând la nondezvoltarea comunei.

De aceea am considerat în urma acestui diagnostic am considerat că cea mai bună metodă de analiză a performanței serviciilor publice oferite de administrația dulceștene o reprezintă cercetarea bazată pe percepția pe care cetățenii o au vis-a-vis de calitatea serviciilor oferite de administrația locală.

Etapele cercetări

Principalele etape parcurse în cadrul acestei cercetări sunt:

 Stabilirea ipotezelor;

 Stabilirea colectivității asupra căreia se va aplica studiul, astfel încât rezultatele obținute să fie relevante;

 Stabilirea metodelor și instrumentelor necesare colectării informațiilor necesare analizei;

 Colectarea informațiilor;

 Analiza și interpretarea rezultatelor.

Identificarea percepției reale pe care o are cetățeanul dulceștean, în calitatea sa de

actor principal în dezvoltarea durabilă a comunei , față de cum este și cum ar trebui să fie calitatea serviciilor publice oferite de administrația publică locală.

Cercetarea a fost extinsă asupra majorității serviciilor oferite de administrația locală, tocmai din dorința de a le putea evalua pe fiecare în parte precum și pentru a putea emite o concluzie asupra performanței în ansamblu a administrației publice locale.

Realizarea acestei cercetării a pornit de la ideea că pentru eficientizarea serviciilor,

administrația locală trebuie să se aplece către cetățean, creșterea gradului de satisfacție al acestuia față de serviciile oferite reprezentând piatra de temelie a unei administrații performante.

Dezvoltarea comunității locale este influențată în mod direct de buna gestionare a

serviciilor publice. În acest sens cercetarea își propune să pună pe primul plan aprecierea cetățenilor față de serviciile publice oferite în prezent de administrația locală și pornind de la

aceste aprecieri să-și revizuiască strategia în domeniul serviciilor publice în perioada următoare.

Serviciile publice sunt mijloacele prin care se realizează dezvoltarea unei colectivități.

Pornind de la aceste considerente am apreciat că aplicarea unui chestionar cetățenilor din comuna Dulcești reprezintă un instrument de cercetare care permite identificarea aspectelor necesare efectuării unei analize concrete.

În vederea cunoașterii gradului de satisfacție al cetățenilor față de serviciile oferite de administrația publică locală am recurs la elaborarea unui structurat în 13 solicitări. Chestionarul a fost aplicat asupra a 307 de persoane. La proiectarea eșantionului s-au avut în vederea trei criterii, respectiv vârsta și sexul cetățenilor, precum și nivelul de pregătire al acestora în perioada 9-31 ianuarie 2015, în condiții de obiectivitate maximă.

Constituirea eșantionului a urmărit acoperirea întregii suprafețe a comunei Dulcești astfel încât să se obțină o reprezentativitate cât mai bună. La baza cercetării a stat chestionarul prezentat în anexa nr. 1.

La construcția chestionarului am avut în vedere următoarele aspecte:

 asigurarea confidențialității în vederea obținerii unui grad ridicat de sinceritate al persoanelor respondente;

 utilizarea următoarelor tipuri de întrebări:

– întrebări de identificare prin care se cere respondentului sa menționeze sexul, vârsta, studiile;

– întrebări introductive menite să formalizeze respondentul cu subiectul investigației, să trezească interesul acestuia;

– întrebări de trecere spre conținutul propriu-zis al chestionarului;

– întrebări bifurcate care direcționează spre întrebările următoare în funcție de răspunsul dat la aceasta întrebare;

– întrebări de control cu rolul de a verifica dacă respondentul a înțeles sensul întrebărilor anterioare și dacă răspunsurile date până atunci sunt sincere, b#%l!^+a?

– întrebări standard sau închise( da, nu, nu știu sau foarte mult, puțin, forte puțin,deloc);

– întrebări care conțin răspunsuri posibile;

– întrebări deschise care dau posibilitatea respondentului să formuleze el însuși răspunsul și să dea propriile explicații.

Graficul 3.5. Structura respondenților după sex. Prelucrare proprie

Grafic3.6.Structura respondenților după vârstă.Prelucrare proprie

Grafic3.7. Stuctura respondenților după studii. Prelucrare proprie

Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării au fost:

1. Să stabilească gradul de satisfacție al cetățenilor față de serviciile publice oferite de administrația publică locală.

a. Întrebarea nr. 4 are ca indicator gradul de apreciere al activității administrației publice cu o scală de evaluare cu patru trepte;

b. Întrebarea nr. 8 are ca indicator nivelul de satisfacție față de 22 de servicii publice oferite de administrația locală cu o scală de evaluare cu cinci trepte pentru fiecare serviciu menționat;

2. Să identifică modalitățile de îmbunătățire a calității serviciilor publice locale și implicit creșterea gradului de satisfacție al cetățenilor.

a. Întrebarea nr. 5 are ca indicator stabilirea factorului de decizie cu cel mai important rol în dezvoltarea serviciilor publice locale, indicator măsurat prin șapte variante de răspuns;

b. Întrebarea nr. 6 are ca indicator rolul parteneriatului public privat în dezvoltarea serviciilor publice locale exprimat prin numărul răspunsurilor favorabile;

c. Întrebarea nr. 7 are ca indicator stabilirea domeniilor în care parteneriatul public privat ar fi necesar, măsurat prin 12 variante;

d. Întrebarea nr. 9 are ca indicator nivelul de importanță al celor 22 de servicii publice oferite de administrația locală pentru dezvoltarea viitoare a municipiului cu o scală de evaluare cu patru trepte pentru fiecare serviciu menționat;

e. Întrebarea nr. 10 are ca indicator sursa principală de informație pentru cetățeni, cu cinci variante de răspuns.

f. Întrebarea nr. 11 are ca indicator gradul de satisfacție al cetățenilor față de activitatea directă a primăriei exprimată prin nouă variante fiecare măsurată pe o scală cu cinci trepte:

g. Întrebarea nr. 12 are rolul de a determina care sunt primele trei servicii care îi nemulțumesc cel mai tare pe cetățenii comunei;

h. Întrebarea nr. 13 a fost inclusă în scopul de a determina primele trei direcții prioritare în b#%l!^+a?dezvoltarea viitoare a comunei;

Scopul principal al evaluării rezultatelor studiului este acela de:

 a scoate în evidență măsura în care cetățenii sunt mulțumiți sau nu de activitatea administrației publice locale și implicit modul în care aceștia apreciază calitatea serviciilor publice oferite de către aceasta;

 de a evidenția dacă în opinia cetățenilor parteneriatul public privat reprezintă un element în dezvoltarea serviciilor publice locale și care ar fi, în opinia acestora, sectoarele în care acesta s-ar putea aplica cu succes;

 a stabili care sunt direcțiile principale pe care responsabili cu administrația publică ar trebui să le urmeze în următoarea perioadă;

3.2 Concluzii asupra performanței administrației publice locale în asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în rândul cetățenilor

Din datele analizate în urma centralizării celor 307 chestionare se desprinde o caracteristică foarte importantă și anume aceea că cetățenii sunt interesați de serviciile de care au dreptul să beneficieze și pe care autoritățile administrației publice sunt obligate să li le ofere.

Aprecierea activității administrației publice ca fiind în ansamblu mulțumitoare reprezintă un punct critic deoarece în acest moment actorii principali în dezvoltarea locală pot considera că acest nivel de mulțumire trebuie menținut sau din contră poate reprezenta un imbold spre accelerarea dezvoltării locale.

Dezvoltarea locală un proces administrativ, social și economic, care produce acumulări cantitative și calitative, menite să conducă la ridicarea bunăstării sociale și individuale.

Grafic 3.8. Aprecierea activități administrației locale. Prelucrare proprie

După cum a rezultat din cercetarea efectuată consiliul local și primarul reprezintă, în viziunea cetățenilor, actorii principali în dezvoltarea serviciilor publice locale. Serviciile publice sunt orientate cu precădere în satisfacerea unor nevoi de bază a comunităților locale.

Grafic 3.9. Rolul cel mai important în dezvoltarea serviciilor locale. Prelucrare proprie

Un aspect pozitiv menționat de aceasta cercetare îl reprezintă accepțiunea pozitivă manifestată de cetățeni fată de parteneriatul public privat, 60,3% dintre cei chestionați afirmând că parteneriatul public privat este o soluție viabilă în dezvoltarea serviciilor publice private.

Grafic 3.10. Parteneriatul public privat în domeniul serviciilor publice locale.Prelucrare proprie

Rentabiliza servicii publice, pentru cetățeni reprezintă o problemă din cauză că resursele consiliilor locale sunt insuficiente în raport cu nevoile cetățenilor, iar pe de-altă parte trebuie să se facă față unor exigențe sporite privind calitatea serviciilor oferite. Pentru înlăturarea acestor constrângeri parteneriatul public – privat reprezintă soluția viabilă și durabilă în vederea asigurării unor servicii publice de calitate, care să răspundă cerințelor cetățenilor. Parteneriatul public-privat are ca obiectiv public proiectarea, finanțarea, construcția, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreținerea, dezvoltarea și transferul unui bun sau serviciu public, după caz.

Grafic 3.11. Sectoare ce necesită constituirea de parteneriate publice locale.Prelucrare proprie

Pornind de la gruparea aprecierilor calității serviciilor publice exprimată de către cetățeni în cadrul itemului nr. 8 din chestionar se constată că există o corespondență între calitatea acestora, exprimată de respondenți, și alocațiile bugetare acordate din bugetul local pentru întreținerea și modernizarea acestor servicii.

Pornind de la gruparea importanței serviciilor cetățenii în cadrul itemului nr. 9 din chestionar se constată că pentru cetățenii toate servicile publice prezintă o importanță maximă pentru dezvoltarea viitoare a comunei.

Principala sursă de informare al cetățenilor reprezintă avizierul, buletin informativ de la primărie, vecini, prieteni și în ultimul rând internetul.

Cetățenii sunt mulțumiți de activitatea primarului. Primăria soluționează problemele cetățenilor cu promtitudine, monitorizează și evaluează cu eficacitate calitatea serviciilor publice, pune la dispoziția cetățenilor canale directe de comunicare accesibile tuturor, sprijină parteneriatul public și privat, participă la proiecte pe termen lung, accesează fonduri europene pentru dezvoltarea turismului și păstrarea patrimoniului cultural.

Perspectivele dezvoltării comunei pe termen mediu au făcut obiectul Planului Local de Dezvoltare Durabilă, aprobat în anul 2008. Cadrul conceptual al Planului Local de Dezvoltare Durabilă se prezintă astfel:

Partea I. Strategia locală de dezvoltare durabilă – Evaluarea potențialului sistemului socio-economic pentru implementarea modelului de dezvoltare socio-ecomonica durabilă, cuprinde:

I.1 Evaluarea capitalului natural

1.1 Calitatea factorilor de mediu

1.2 Resursele de apă

1.3 Resursele minerale

1.4 Resursele de sol

1.5 Biodiversitatea și ariile protejate

1.6 Pădurile

I.2 Structura sistemului economic

I.2.1 Industrie

I.2.2 Agricultură

I.2.3 Comerț

I.2.4 Transporturi

I.2.5 Servicii

I.2.6 Infrastructura de bază – apă și canalizare, infratsructura rutieră, furnizare de energie

I.2.7 Comunicațiile

I.2.8 Tehnologia informațiilor

I.2.9 Turismul

I.2.10 Managementul deșeurilor

I.2.11 Servicii financiare

I.2.12 Amenajarea teritoriului

I.3 Capitalul social b#%l!^+a?

3.1 Populația și dezvoltarea direcțiile

3.2 Sănătatea populației

Mecanisme administrative și economice de evaluare a performanței serviciilor publice locale

3.3 Educația

3.4 Societatea și rolul diferitelor categorii sociale

3.5 Așezările umane

Obiective

1. Principii strategice

2. Direcții strategice de dezvoltare – Direcțiile de acțiune pentru implementarea modelului de Dezvoltare socio-economică durabilă în conformitate cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene.

3. Domenii prioritare de acțiune

Partea a II-a. Planul local de acțiune

II.1 Considerații generale

II.2. Principii și condiții

II.3. Obiective generale

II.4. Măsuri de întărire a capacității instituționale

II.5. Proiecția financiară

II.6. Structuri instituționale pentru monitoring și evaluare

II.7. Obiective specifice și proiecte identificate

Partea a III-a. Portofoliul de proiecte prioritare

În prezent administrația locală dulceșteană a demarat procedurile privind accesarea de fonduri externe nerambursabile în vederea elaborării unei noi strategii de dezvoltare a comunei care va trebui să corespundă necesităților de dezvoltare a acesteia pe criterii de performanță.

În acest sens au fost definite obiective strategice de lansare a turismului cultural în Comuna Dulcești ce au în vedere încheierea unui parteneriat amplu și corelarea tuturor inițiativelor cu privire la prezentul și viitorul turismului cultural, cu participarea efectivă a autorităților publice, a societății civile și a sectorului privat în vederea atragerii resurselor și investitorilor autohtoni, publici și privați, pentru realizarea și promovarea acestui tip de turism și în final, pentru creșterea numărului de turiști precum și a veniturilor directe și indirecte din turism.

Ținând cont de faptul că resursele proprii ale bugetului local sunt insuficiente pentru promovarea și derularea unor proiecte majore ca impact pentru comună, administrația publică locală a identificat și a accesat fonduri externe nerambursabile. Prin atragerea fondurilor nerambursabile șansele dezvoltării locale pe termen scurt și mediu sunt asigurate.

Concluzia care se desprinde din cercetarea efectuată este aceea că administrațiile publice locale trebuie să fie permanent preocupate de calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor săi. O administrație performantă presupune servicii publice performante. Performanța serviciilor publice presupune că acestea sunt competitive sub aspect social și economic pentru colectivitate.

Analiza performanței administrației locale trebuie să pornească de la situația existentă exprimată cu ajutorul unor indicatorilor specifici fiecărui serviciu public.

Un aspect important în analiza comparativă a unităților administrativ teritoriale îl reprezintă diferențele de performanță pe care acestea le înregistrează, cauza acestor diferențe

fiind determinată de structura demografică, mărimea, normele și valorile proprii ale colectivității, nivelul de dezvoltare, și nu în ultimul rând, structura economiei locale.

Administrația locală este obligată să asigure, pe lângă serviciile de utilități publice, o serie de alte servicii (sănătate, învățământ, stare civilă, apărare civilă, protecție și pază, servicii culturale și sportive, servicii de agrement, etc).

În cazul acestor servicii performanța este în concordanță directă cu gradul de satisfacție al cetățenilor și costurile totale pentru asigurarea lor.

Astfel, serviciul public de sănătate are ca obiectiv un nivel al sănătății ridicat și

implicit o speranță de viață mai mare.

În ceea ce privește serviciul public de educație, autoritățile locale trebuie să urmărească asigurarea unei perioade cât mai îndelungate de școlarizare pentru toți copiii precum și descoperirea acelor valori care pot fi benefice pentru colectivitate. Promovarea unui sistem de promovare al valorilor în învățământul local poate avea un efect benefic pe termen lung.

În domeniul ordinii publice performanța poate fi apreciată prin diminuarea aproape de zero a faptelor antisociale.

Concluzii finale

Abordarea sistemică a dezvoltării locale trebuie să devină un demers de analiză și concepție, având ca punct de plecare o reflecție asupra finalității colectivităților teritoriale diferențiindu-se, astfel, de abordare tradițională a managementului unei organizații publice.

Obiectivul principal al autorităților publice locale îl reprezintă creșterea calității actului administrativ.Creșterea calității actului administrativ este sinonimă cu perfomanța serviciilor publice.

Autoritățile administrației publice locale trebuie permanent să-și adapteze politicile publice în domeniul serviciilor publice astfel încât gradul de satisfacție al cetățenilor săi să fie maxim.

Dezvoltarea durabilă presupune că nevoile generației actuale trebuie satisfăcute fără a compromite capacitatea generațiilor următoare de a le satisface pe ale ei. Acesta este un obiectiv fundamental al Uniunii Europene, enunțat în tratat și determinant pentru toate politicile și activitățile sale. Dezvoltarea durabilă în noua strategie a Uniunii Europene are drept scop îmbunătățirea capacității Terrei de a favoriza viața în toate diversitatea sa și de a funcționa pe baza principiilor democrației, egalității între sexe, solidarității, statului de drept și respectării drepturilor fundamentale – libertatea și egalitatea de șanse pentru fiecare. Noua strategie vizează ameliorarea continuă a calității vieții și a bunăstării pe Terra a generațiilor actuale și viitoare. În acest sens, se promovează o economie dinamică, ocuparea deplină a forței de muncă, un nivel ridicat al educației, protecția sănătății, coeziunea socială și teritorială, în așa fel încât să fie asigurată protecția mediului la nivel mondial, în pace și siguranță, cu respectarea diversității culturale.

Administrația publică locală din România se află într-o perioadă intensă de modernizare, în care are oportunitatea de a recupera decalajele de dezvoltare față de statele membre dezvoltate ale Uniunii Europene. Pentru a avea succes în acest demers ambițios, intervențiile publice trebuie corect cuantificate, atât la nivel central, cât și la nivel local, pentru a putea stimula dezvoltarea într-un mod sustenabil. Pentru a crește eficiența intervențiilor publice, este nevoie de strategii de dezvoltare multi-anuale coerente, capabile să transpună viziunea comunității în practică pe un orizont mediu de timp.

Strategia de dezvoltare trebuie utilizată de autoritățile locale ca un adevarat instrument de politică publică în rezolvarea problemelor de la nivelul localității și în asigurarea dezvoltării sustenabile a acesteia pe o perioadă medie și lungă de timp. În aceste condiții strategia actualizată trebuie privită ca o politică publică la nivel local și din această perspectivă trebuie să fie în concordanță cu documentele strategice și de politici publice de la

nivel regional și național.

Prin implementarea unor proiecte se va crea pentru cetățenii săi condiții mai bune de trai prin:

 asigurarea unor servicii publice de calitate;

 asigurarea a unui mediu curat, mai puțin poluat;

 dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materială turistică ;

 crearea de locuri de muncă; b#%l!^+a?

 surse suplimentare de venit la bugetul local.

Un alt scop urmărit de autoritățile locale este acela de a integra comuna Dulcești într-un circuit turistic în vederea promovării sale ca centru al turismul cultural.

În baza datelor prezentate mai sus rezultă necesitatea stabilirii strategiei de dezvoltarea comunei e bazată pe asigurarea unui mediu de calitate pentru dulceștenii, având la bază o economie locală dinamică.

Strategia de dezvoltare a comunei Dulcești trebuie să aibă la temelie următorii piloni:

 dezvoltarea în continuare a infrastructurii primare și asigurarea accesului în condiții

de egalitate a tuturor cetățenilor;

 construcția de locuințe;

 protecția mediului;

 reducerea sărăciei.

Construirea acestor piloni poate fi realizată cu parcurgerea unor trepte ce stau la baza dezvoltării durabile a comunei cum ar fi:

 îmbunătățirea mediului de afaceri prin atragerea de noi investitori și sprijinirea celor existenți;

 dezvoltarea de parteneriate publice private împreună cu mediul privat în toate sectoarele de activitate;

 promovarea turistică și culturală a comunei Dulcești;

 modernizarea în continuare a căilor rutiere;

 protejarea, reabilitarea și valorificarea patrimoniului comunei Dulcești;

 dezvoltarea infrastructurii de învățământ, sănătate, cultură;

 promovarea unor măsuri pentru susținerea persoanelor defavorizate;

 combaterea infracționalității prin dezvoltarea de politici în domeniul securității cetățenilor;

 implicarea societății civile și a mass-media în promovarea proiectelor comunității.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru, I., – Administrația publică, Editura Lumina Lex, București,2007

Alexandru, -Teze și propuneri referitoare la controlul activității organelor administrației de stat, în Revista Română de Drept, nr.11/1978

Alexandru, I. și colectivul, – Drept Administrativ, Editura Economică, București, 2002, p.110.

I.Alexandru, -Structuri, mecanisme și instituții administrative. Analiza comparativă, vol.I, ed.II, Ed.Sylvi, București, 1996

J.M.Aubry, – Le milieu juridique. Traité de science administrative, Mouton, Paris, 1966

Bălan, E.,- Instituții de drept public, Editura All Beck, București, 2003

Bălan, E.,- Drept Administrativ și Procedură Administrativă, Editura Universitară, București, 2002

N.Cicu, I.Alexandru, -Perfecționarea continuă a aparatului de stat și reflectarea sa pe plan legislativ, în Drept românesc contemporan, Ed.Științifică și Enciclopedică, București 1977

Charles Debbasch, – Fonction administrative et missions d'administration, Paris, Libr. Dalloz, 1975

Ioan Deleanu,- Separația puterilor în stat, dogmă sau realitate, Revista Dreptul nr.2-3/1991

Ioan Deleanu, -Drept constitutional si institutii politice, Bucuresti, 1991; F.B.Vasilescu, Constitutionalitate si constitutionalism, Ed.National, Colectia juridica, Bucuresti, 1998

Dincă, D., – Managementul serviciilor publice,Suport de curs, București, 2007

H.Fayol, -Administration Industrielle en générale. Prévoyance, organisation, commendement, coordonation, contrôle, in Buletin de Société de l'Industrie minérale, 1916; La doctrine administrative dans l'Etat, conférence au 2ème Congrès des Sciences adminis-tratives, Bruxelles, Goemere Bruxelles, 1923

Bernard Gournay, – Introduction à la Science Administrative, Presse de la Fondation Nationale des Sciences Politiques, Paris, 1978

R. Ionescu, – Drept administrativ, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1970

Antonie Iorgovan, – Tratat de drept administrativ, București, 2001

Matei, L.,- Managementul Public, Editura Economică, București, 2006

Matei, L.,- Dezvoltare locală. Concepte și mecanisme, Editura Economică, București, 2009

Matei, L., – Managementul Public, Editura Economică, București, ediția 2001

Paul Meyer, -Systemic Aspects of Public Administration, G.E.C., Gad Publishers, Copenhagen, 1973

Miroiu, A.,- Introducere în analiza politicilor publice; material disponibil la adresa http://adrianmiroiu.files.wordpress.com/2008/04/capitolul-7.pdf

Ioan Muraru, -Constitutia Romaniei – comentata si adnotata, Regia Autonoma "Monitorul Oficial", Bucuresti, 1992; M.Constantinescu, I.Muraru, Drept parlamentar, Ed.Grammar, Bucuresti, 1994

Alexandru Negoiță , – “ Drept administrativ “, Ed. .Sylvi ,București , 1998

Al.Negoiță,- Judicioasa stabilire și buna realizare a sarcinilor administrației de stat în contextul științei administrative, în Revista română de drept nr.7, 1971

Negulescu, P.,- Tratat de Drept Administrativ Român, Editura Tipografiile Romane Unite, București 1934

Nicola, I., – Managementul Serviciilor Publice Locale, Editura All Beck, București, 2003

M.T.Oroveanu, -Introducere în știința administrației de stat, Editura Enciclopedica romana, Bucuresti, 1975

M.T.Oroveanu,- Organizare și metode în administrația de stat, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Parlagi, A., Iftimoaie, C., – Servicii publice locale, Editura Economică, București, 2001

V.Patulea,- Coordonatele juridice de evolutie a institutiei descentralizarii administrative, in revista Dreptul nr.9/1991

Plumb, I., Androniceanu, A., Abăluță, O., op. cit., capitolul 3

Valentin Prisăcaru, – Tratat de drept administrativ român, București, 1996

N.Popa,- Teoria generala a dreptului, Ed.Actami, Bucuresti, 1996; Ilie Iovanas, Drept administrativ si elemente ale stiintei administratiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977

N.Popa, Op.cit., Ion Craioveanu, -Teoria generala a dreptului, ed.II, 1998, M.Vararu, Tratat de drept administrativ roman, Editura Librariei Socec & Co., Bucuresti, 1928

Prahoveanu, E., Matei, A.-,, Economie și politici economice, Editura Economică, București, 2004

Henry Puget, -Les institutions administratives étrangères, 1969

Rossi, P.H., Lipsey, M.w.,Freeman, H.E.,- Evaluation. A Systematic Approach, Seventh edition, SagePublication, 2004

Fl.Vasilescu, – Separatia puterilor in regimurile politice contemporane, Revista Dreptul nr.8/1990

Cărții și articole

Carta adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985, obligă statele membre să ratifice

garantarea independenței

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), semnat la Maastricht la 7 februarie 1992,a

intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de către statele membre ale Uniunii Europene

la 2 octombrie 1997, intrând în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam modifică și completează Tratatul de la Maastricht.

Art. 50 alin. 2 din Legea 215/2001 privind administrația publică locala publicata în

Monitorul Oficial nr. 204 din 23.04.2001, modificată și completată prin Legea 286/2006;

Art. 68 lit. c din Legea 215/2001 privind administrația publică locala publicata în

Monitorul Oficial nr. 204 din 23.04.2001, modificată și completată prin Legea 286/2006

President’s Commission on Industrial Competitiveness, Global Competition: The New

Reality, Washington DC, Government Printing Office, 1985, la adresa

http://www.channelingreality.com/Competitiveness/Global_Competition_New_Reality_typed.pdf

Legii

Legea 215/2001 privind administrația publică locala publicata în Monitorul Oficial nr.

204 din 23.04.2001, cu modificarile și completările ulterioere

ANEXA 1. Chestionarul

CHESTIONAR

Privind serviciile publice în satul Dulcești

Scopul acestui chestionar este acela de a realiza un studiu științific asupra serviciilor

publice locale în satul Dulcești în vederea aprecierii gradului de satisfacție manifestat de cetățenii comunității asupra serviciilor publice de care ei beneficiază.

Cu respect vă rugăm să aveți amabilitatea să răspundeți întrebărilor din prezentul

chestionar. Datele furnizate de dumneavoastră sunt și vor rămâne anonime.

Modul de completare: Răspunsurile corespunzătoare opiniei dumneavoastră vor fi

marcate cu litera "X" în căsuța corespunzătoare.

Care este categoria de vârstă în care vă încadrați?

Sexul

Care este ultima formă de învățământ pe care ați absolvit-o?

Cum apreciați activitatea administrației locale?

Cine credeți că are rolul cel mai important în dezvoltarea serviciilor

locale ? (marcați o singură opțiune).

Considerați parteneriatul public privat în domeniul serviciilor publice

locale ca fiind o soluție viabilă în dezvoltarea acestora ?

În care din următoarele sectoare considerați necesară constituirea de

parteneriate publice locale? (puteți marca mai multe opțiuni)

8. Pe o scară de la 1 la 5 cum apreciați calitatea următoarelor servicii ?

1 – foarte slabă;

5 – foarte bună.

9. Cum apreciați importanța următoarelor servicii pentru dezvoltarea viitoare a satului?

10. Care sunt modalitățile prin care vă informați asupra activității serviciilor publice locale? (puteți marca mai multe opțiuni).

11. În ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile de mai jos pe o scară de la 1 la 5,

(1 însemnând dezacord total, 5 însemnând acord total) ?

12. Care considerați care sunt primele 3 servicii care vă nemulțumesc cel mai tare? Vă rugăm să le precizați în ordinea descrescătoare a insatisfacției pentru dvs. (primul = cel de care sunteți cel mai nemulțumit; al doilea = următorul de care sunteți nemulțumit, etc.).

13. Care considerați care sunt primele 3 priorități în dezvoltarea pe termen mediu și lung a satului Dulcești? Vă rugăm să le precizați în ordinea descrescătoare a importanței pe care o acordați dvs. (primul = cel de care considerați a fi cel mai important; al doilea = următorul ca importanță, etc.).

BIBLIOGRAFIE

Alexandru, I., – Administrația publică, Editura Lumina Lex, București,2007

Alexandru, -Teze și propuneri referitoare la controlul activității organelor administrației de stat, în Revista Română de Drept, nr.11/1978

Alexandru, I. și colectivul, – Drept Administrativ, Editura Economică, București, 2002, p.110.

I.Alexandru, -Structuri, mecanisme și instituții administrative. Analiza comparativă, vol.I, ed.II, Ed.Sylvi, București, 1996

J.M.Aubry, – Le milieu juridique. Traité de science administrative, Mouton, Paris, 1966

Bălan, E.,- Instituții de drept public, Editura All Beck, București, 2003

Bălan, E.,- Drept Administrativ și Procedură Administrativă, Editura Universitară, București, 2002

N.Cicu, I.Alexandru, -Perfecționarea continuă a aparatului de stat și reflectarea sa pe plan legislativ, în Drept românesc contemporan, Ed.Științifică și Enciclopedică, București 1977

Charles Debbasch, – Fonction administrative et missions d'administration, Paris, Libr. Dalloz, 1975

Ioan Deleanu,- Separația puterilor în stat, dogmă sau realitate, Revista Dreptul nr.2-3/1991

Ioan Deleanu, -Drept constitutional si institutii politice, Bucuresti, 1991; F.B.Vasilescu, Constitutionalitate si constitutionalism, Ed.National, Colectia juridica, Bucuresti, 1998

Dincă, D., – Managementul serviciilor publice,Suport de curs, București, 2007

H.Fayol, -Administration Industrielle en générale. Prévoyance, organisation, commendement, coordonation, contrôle, in Buletin de Société de l'Industrie minérale, 1916; La doctrine administrative dans l'Etat, conférence au 2ème Congrès des Sciences adminis-tratives, Bruxelles, Goemere Bruxelles, 1923

Bernard Gournay, – Introduction à la Science Administrative, Presse de la Fondation Nationale des Sciences Politiques, Paris, 1978

R. Ionescu, – Drept administrativ, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1970

Antonie Iorgovan, – Tratat de drept administrativ, București, 2001

Matei, L.,- Managementul Public, Editura Economică, București, 2006

Matei, L.,- Dezvoltare locală. Concepte și mecanisme, Editura Economică, București, 2009

Matei, L., – Managementul Public, Editura Economică, București, ediția 2001

Paul Meyer, -Systemic Aspects of Public Administration, G.E.C., Gad Publishers, Copenhagen, 1973

Miroiu, A.,- Introducere în analiza politicilor publice; material disponibil la adresa http://adrianmiroiu.files.wordpress.com/2008/04/capitolul-7.pdf

Ioan Muraru, -Constitutia Romaniei – comentata si adnotata, Regia Autonoma "Monitorul Oficial", Bucuresti, 1992; M.Constantinescu, I.Muraru, Drept parlamentar, Ed.Grammar, Bucuresti, 1994

Alexandru Negoiță , – “ Drept administrativ “, Ed. .Sylvi ,București , 1998

Al.Negoiță,- Judicioasa stabilire și buna realizare a sarcinilor administrației de stat în contextul științei administrative, în Revista română de drept nr.7, 1971

Negulescu, P.,- Tratat de Drept Administrativ Român, Editura Tipografiile Romane Unite, București 1934

Nicola, I., – Managementul Serviciilor Publice Locale, Editura All Beck, București, 2003

M.T.Oroveanu, -Introducere în știința administrației de stat, Editura Enciclopedica romana, Bucuresti, 1975

M.T.Oroveanu,- Organizare și metode în administrația de stat, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Parlagi, A., Iftimoaie, C., – Servicii publice locale, Editura Economică, București, 2001

V.Patulea,- Coordonatele juridice de evolutie a institutiei descentralizarii administrative, in revista Dreptul nr.9/1991

Plumb, I., Androniceanu, A., Abăluță, O., op. cit., capitolul 3

Valentin Prisăcaru, – Tratat de drept administrativ român, București, 1996

N.Popa,- Teoria generala a dreptului, Ed.Actami, Bucuresti, 1996; Ilie Iovanas, Drept administrativ si elemente ale stiintei administratiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977

N.Popa, Op.cit., Ion Craioveanu, -Teoria generala a dreptului, ed.II, 1998, M.Vararu, Tratat de drept administrativ roman, Editura Librariei Socec & Co., Bucuresti, 1928

Prahoveanu, E., Matei, A.-,, Economie și politici economice, Editura Economică, București, 2004

Henry Puget, -Les institutions administratives étrangères, 1969

Rossi, P.H., Lipsey, M.w.,Freeman, H.E.,- Evaluation. A Systematic Approach, Seventh edition, SagePublication, 2004

Fl.Vasilescu, – Separatia puterilor in regimurile politice contemporane, Revista Dreptul nr.8/1990

Cărții și articole

Carta adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985, obligă statele membre să ratifice

garantarea independenței

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), semnat la Maastricht la 7 februarie 1992,a

intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de către statele membre ale Uniunii Europene

la 2 octombrie 1997, intrând în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam modifică și completează Tratatul de la Maastricht.

Art. 50 alin. 2 din Legea 215/2001 privind administrația publică locala publicata în

Monitorul Oficial nr. 204 din 23.04.2001, modificată și completată prin Legea 286/2006;

Art. 68 lit. c din Legea 215/2001 privind administrația publică locala publicata în

Monitorul Oficial nr. 204 din 23.04.2001, modificată și completată prin Legea 286/2006

President’s Commission on Industrial Competitiveness, Global Competition: The New

Reality, Washington DC, Government Printing Office, 1985, la adresa

http://www.channelingreality.com/Competitiveness/Global_Competition_New_Reality_typed.pdf

Legii

Legea 215/2001 privind administrația publică locala publicata în Monitorul Oficial nr.

204 din 23.04.2001, cu modificarile și completările ulterioere