Rolul Activitatilor Extrascolare In Dezvoltarea Competentelor Sociale la Scolarul Mic
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. Educația nonformală ca dimensiune a procesului de învățare
I.1. Clarificări conceptuale: educația permanentă, educația adulților, educația nonformală
I.2. Repere argumentative legate de importanța activităților extrașcolare la nivel național și internațional
I.3. Modalități de utilizare a resurselor educației nonformale pentru dezvoltarea comportamentului de învățare la copil. Particularități ale profilului psihopedagogic al școlarului mic (dezvoltare socio-emoțională
I.4. Concluzii
Capitolul II. Abordări strategice și didactice ale activității extrașcolare prin raportare la evaluarea competențelor sociale
II.1. Tipuri și medii de desfășurare a activității extra-școlare
II.2. Noile domenii de competențe cheie. Competențele sociale. Delimitări conceptuale
II.3. Specificul predării, învățării și evaluării rezultatelor activităților extrașcolare
II.4. Concluzii
Capitolul III. Demersuri argumentative și aplicative legate de dezvoltarea, implementarea și evaluarea programelor educaționale de educație nonformală
III.1. Specificul proiectării curriculare a activităților extrașcolare
Concluzii finale
Bibliografie generală
Introducere
Lucrarea de față, cu titlul „Rolul activităților extrașcolare în dezvoltarea competențelor sociale la școlarul mic“ se raportează la particularitățile activităților realizate în contextul educației nonformale precum și la competențele dezvoltate prin intermediul acestor activități.
Lucrarea analizează o problemă actuală, tot mai dezbătută și anume cea a formelor educației și a complementarității acestora, precum și contextele diferite în care învață omul. Aceasta a condus la formarea unor inițiative la nivel național, de tipul săptămânii dedicate educației nonformale în școli. Programele educaționale propuse în cadrul educației nonformale dezvoltă parteneriate între școli și diferite instituții sau organizații ce ocupă un rol important în această arie. Finalitățile surprinse în cadrul acestei ințiative sunt: crearea unor modalități mai eficiente cu rol în explorarea intereselor elevilor, diversificarea tipurilor de activități pentru care aceștia optează, implicarea partenerilor sociali alături de școală în inițierea unor activități extrașcolare pentru promovarea educației dincolo de predarea în clasă.
Alegerea acestei teme a fost determinată de faptul că activitatea extrașcolară are o importanță deosebită în dezvoltarea armonioasă a școlarului mic. Datorită formelor sale specifice, activitatea extrașcolară dezvoltă gândirea critică și totodată conduce la implicarea in totalitate a elevilor, determinându-i să își asume responsabilitățile din mediul social, rezultând astfel o relaționare între componenta cognitivă și cea comportamentală.
În primul capitol, cu titlul „Educația nonformală ca dimensiune a procesului de învățare“ s-a urmărit prezentarea educației nonformale ca dimensiune a procesului de învățare, modalitățile de utilizare a resurselor educației nonformale pentru dezvoltarea comportamentului de învățare la copil, și implicit rolul activităților extrașcolare. O idee foarte importantă desprinsă din primul capitol este construită în jurul conceptului de „nonformal“, care desemnează o realitate educațională fie formalizată, fie neformalizată, însă întotdeauna cu efecte formative.
Al doilea capitol, cu titlul „Abordări strategice și didactice ale activității extra-școlare prin raportare la evaluarea competențelor sociale“ analizează particularităților activităților extrașcolare, competențele dezvoltate în cadrul acestor activități, precum și relaționarea acestora cu specificul dezvoltării școlarului mic.
Partea practică corespunde capitolului trei, cu titlul „Demersuri argumentative și aplicative legate de dezvoltarea, implementarea și evaluarea programelor educaționale de educație nonformală“. La nivelul acestuia s-au propus două programe educaționale de educație nonformală. Acestea au fost realizate pentru niveluri de vârstă dferite și anume: 6-8 ani respectiv 8-10 ani. Activitățile propuse în cadrul celor două programe urmăresc dezvoltarea socială a școlarilor mici.
Partea teoretică a lucrării se reflectă în partea practică. Realizarea activităților planificate în cele două programe a luat în considerare specificul și particularitățile activităților extrașcolare și particularitățile individuale ale școlarilor mici. În proiectarea fiecărei activități din cele două programe educaționale s-a urmărit dezvoltarea competențelor specifice domeniului dezvoltării socio-emoționale.
Evaluare programelor se va putea realiza prin cele două chestionare propuse, unul pentru copiii implicați ca beneficiari direcți, și unul pentru profesori ca participanți la proiectarea propriu-zisă.
Capitolul I. Educația nonformală ca dimensiune a procesului de învățare
I.1. Clarificări conceptuale: educația permanentă, educația adulților, educația nonformală
Atât educația formală, cât și educația informală și cea nonformală contribue la dezvoltarea competențelor sociale ale școlarului mic. Importanța educației nonformale se reflectă în ideea că învățarea nu se produce doar în contexte individuale, ci și prin interacțiunea cu ceilalți în diferitele contexte sociale.
Sorin Cristea (1998) definea educația ca fiind „activitatea psihosocială proiectată la nivelul unor finalități pedagogice care vizează realizarea funcției de formare-dezvoltare permanentă a personalității umane prin intermediul unei acțiuni pedagogice structurată la nivelul corelației subiect/educator – obiect/educat, desfășurată într-un câmp pedagogic deschis (Cristea, 1998, p. 119).
Se poate afirma ideea că educația reprezintă o activitate complexă realizată pe baza cooperării dinte cei doi implicați în actul învățării și anume educatorul și educabilul, în vederea formării celui din urmă, a dezvoltării personalității acestuia.
Conform Legii Educației Naționale, Titlul I, Art. 4, „educația și formarea profesională a copiilor, tinerilor și adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și atitudini, necesare pentru:
a) împlinirea și dezvoltarea personală prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe parcursul întregii vieți;
b) integrarea socială și participarea cetățenească activă în societate;
c) ocuparea unui loc de muncă și participarea la funcționarea și dezvoltarea unei economii sustenabile.“ (Sursa: http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/14847, data și ora accesării: 24.04. 2014, 09:00, Legea Educației Naționale, Titlul I)
Conceptul de învățare permanentă, pe parcursul întregii vieți reprezintă un concept actual al științelor învățării, dar și al politicilor educaționale.
Valeria Negovan (2007), surprinde în semnificația conceptului de învățare permanentă următoarele aspecte:
continuitate a învățării, începând din copilărie și încheindu-se la vârsta a treia;
extensiune a conținuturilor abordate în învățare;
înocuirea conceptului calificării cu un altul al dezvoltării competențelor;
accentuarea realizării posibilităților individuale și nu a achizției de cunoaștere (Negovan, 2007).
Educația perrmanentă se poate realiza atât în contexte formale, cât și în contexte informale și nonformale. Scopul acestei educații este de a forma și dezvolta competențele cheie, competențele specifice și competențele avansate, necesare oricărui individ dintr-o societate.
Dezvoltarea educației permanente ocupă o arie tot mai largă la nivel european. Conform Art. 2 din proiectul Legea educației permanente, care propune reglementarea cadrului general al educației permanente „Educația permanentă reprezintă totalitatea activităților de învățare realizate de-a lungul vieții, de la educația timpurie, până la educația după pensionare, în scopul dezvoltării cunoștințelor, abilităților și competențelor dintr-o multiplă perspectivă: personală, civică, socială sau ocupațională“ (Legea educației permanente, 2011).
Pentru a evita ambiguitățile referitoare la conceptele „educație permanentă“ și „educația adulților“, s-a făcut distincția între acestea și anume: educația adulților reprezintă un ansamblu integrat într-un proiect global al educației permanente, cu alte cuvinte, invățarea adulților reprezintă o componentă importantă a învățării permanente.
Pentru ca un individ să-și înțeleagă mai bine locul în societate și rolul într-un grup, educația acestuia nu trebuie să se limiteze la perioada școlarității ci trebuie să urmărească toate nivelurile de vârstă.
Odată cu vizarea tuturor dimensiunilor existenței, educația trebuie să surprindă toate competențele și să consolideze toate formele de dezvoltare ale personalității.
Educația adulților vizează achiziția de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi, dezvoltarea aptitudinilor și a capacității creative. Așadar, adultul învață cum să-și valorifice aptitudinile, cum să inoveze noile condiții de viață și muncă, pentru a-și dezvolta propria persoană. Atunci când vorbim despre conceptul de educație a adulților nu ne referim la a adăuga ci la a dezvolta potențialul deja existent; vorbim deci de transformarea ierarhiilor și nu de achiziție.
Educația adulților se centrează pe dezvoltarea capacității de a acționa și a competenței de a comunica. Atât adultul cât și copilul au o caracteristică fundamentală comună și anume învățarea. Important de respectat în proiectarea activităților de învățare sunt diferențele psihopedagogice ale adultului și ale copilului.
O diferențiere între conceptul de educație pentru copil și cel de educația adultului constă în faptul că, în educația copilului principalul furnizor de informații este reprezentat de instituția școlară. Spre deosebire de copil și adolescent, adultul are mai multe responsabilități ceea ce înseamnă că el trebuie să realizeze un echilibru între acestea și cerințele învățării. Din cauza responsabilităților adulții întâmpină diverite piedici în participarea la activitățile de învățare. Aceste piedici pot fi reprezentate de lipsa timpului, a banilor, probleme legate de orar, de îngrijirea copiilor etc.
În realizarea procesului de instruire la adulți se va ține seama de capacitățile de învățare, nivelul anterior de școlarizare, mediul în care trăiește și gradul de cultură existent, activitatea socială și economică pe care o desfășoară, concepția pe care adultul o are despre sine, despre lume. Caracteristica generală a învățării la adulți este reprezentată de responsabilitatea cu care ei doresc să-și însușească noi cunoștințe și deprinderi. Pentru adult activitatea de învățare reprezintă un act interior, iar pentru ca aceasta să aibă loc și să fie totodată benefcică, individul va căuta să găsească o dependență reciprocă între proiectele sale și dorința de a realiza. Spre deosebire de învățarea care îl are în centrul atenției pe copil, învățarea adultului înseamnă aprofundare, creație, fiind axată pe situații concrete. Așadar, învățarea adultului are la bază experiența acestuia. Adultul nu este un simplu receptor pasiv, ci el caută, descoperă cunoștințe, fiind unul dintre agenții implicați în propria educație. (Sursa: www.scribd.com, data și ora accesării: 02.05.2014, 10:00, Educația adulților)
Educația adulților se realizează prin inetermediul diferitor programe. Unul dintre acestea este programul Socrates.
În lucrarea Educația adulților (2010), Luca F. realizează o prezentare a acestui program. Autorul evidențiază faptul că acest program reprezintă o oportunitate în domeniul educației, oferind adulților posibilitatea de a se pregăti mai bine pe diferite domenii. Acest fapt este posibil datorită punerii în contact și schimbului de experiențe a persoanelor cu pregătiri și culturi diferite.
Programul Socrates contribuie la dezvoltarea noastră ca persoană, având ca scop îmbunătățirea nivelului de educație și dezvoltarea unor abilități noi în context european,ndență reciprocă între proiectele sale și dorința de a realiza. Spre deosebire de învățarea care îl are în centrul atenției pe copil, învățarea adultului înseamnă aprofundare, creație, fiind axată pe situații concrete. Așadar, învățarea adultului are la bază experiența acestuia. Adultul nu este un simplu receptor pasiv, ci el caută, descoperă cunoștințe, fiind unul dintre agenții implicați în propria educație. (Sursa: www.scribd.com, data și ora accesării: 02.05.2014, 10:00, Educația adulților)
Educația adulților se realizează prin inetermediul diferitor programe. Unul dintre acestea este programul Socrates.
În lucrarea Educația adulților (2010), Luca F. realizează o prezentare a acestui program. Autorul evidențiază faptul că acest program reprezintă o oportunitate în domeniul educației, oferind adulților posibilitatea de a se pregăti mai bine pe diferite domenii. Acest fapt este posibil datorită punerii în contact și schimbului de experiențe a persoanelor cu pregătiri și culturi diferite.
Programul Socrates contribuie la dezvoltarea noastră ca persoană, având ca scop îmbunătățirea nivelului de educație și dezvoltarea unor abilități noi în context european, multinațional.
În aceeași lucrare sunt prezentate și activități ce pot fi desfășurate prin acest program. Oportunitățile oferite prin intermediul acestor activități sunt:
oportunitatea de a folosi tehnologia informațională în educație;
oportunitatea învățării limbior străine;
oportunitatea de a cunoaște și înțelege diferite culturi;
oportunitatea de a participa la activități care implică schimburi informaționale și răspândire de bune practici și metode novatoare;
oportunitatea de implicare în domeniul educației în Europa.
O parte din sub-programele ce intră în alcătuirea programului Socrates și vizează toate nivelurile educației sunt: Comenius, Erasmus, Grundtvig, Minerva.
Grundtvig este un program care urmărește dezvoltarea capacității adulților de a participa la viața comunitară, precum și dezvoltarea aptitudinilor intelectuale. Un aspect foarte important ce poate fi urmărit în cadrul acestui program este îmbunătățirea capacității adulților de a-și găsi un loc de muncă, acest fapt fiind posibil datorită dobândirii ori actualizării unor competențe generale. Obiectivele specifice acestui program sunt: creșterea nivelului de atractivitate, accesibilitate și eficacitate a participării adulților la diverse activități de învățare, creșterea motivației pentru învățare a unor grupuri dezavantajate și totodată stimularea procesului de includere a acestora în societate (în special a indivizilor care nu au atins nivelul educației de bază), promovarea experiențelor și practicilor obținute în contexte informale și formale, creșterea numărului de persoane implicate în educația adulților precum și implicarea unor instituții în diverse programe de cooperare europeană. (Fanica, 2010)
Modalitatea de realizare a activității de formare-dezvoltare a personalității umane desfășurată într-un timp și spațiu pedagogic stabilit din punct de vedere social constituie formele generale ale educației.
Formele generale ale educației sunt: educația formală, educația informală și educația nonformală.
Conceptul de „educație nonformală“, necesită o reflecție asupra importanței activităților care îi sunt specifice și în același timp o descriere a raportului dintre acesta și educație.
Sorin Cristea definește educația ca fiind „obiectul de studiu specific pedagogic/ științelor pedagogice. Datorită complexității, profunzimii și amplitudinii sale, educația este studiată și de alte științe socioumane înrudite cu pedagogia. Conceptul pedagogic de educație urmărește cunoașterea științifică, la un grad înalt de generalitate și abstractizare, a unei realități psihosociale cu o foarte mare arie de extindere în timp și spațiu și de desfășurare complexă și contradictorie la nivel de sistem și de proces”. ( Cristea, 2003, p. 70).
La sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70, educația nonformală a fost considerată o sintagmă care s-a impus în discursul internațional despre educație.
Educația nonformală este asociată conceptului de învățare pe tot parcursul vieții (en. Lifelong learning) și conturează importanța educației desfășurată în afara cadrului formal al sistemului de învățământ. Această formă a educației poate fi realizată prin activități care nu fac obiectul curriculumului școlar, dar care răspund tuturor intereselor și necesităților de cunoaștere, de comunicare și de dezvoltare ale unui grup. (Costea, 2009)
Prin învățare pe tot parcursul vieții se înțeleg totalitatea activităților de învățare realizate în vederea îmbogățirii cunoașterii, a înțelegerii asupra lumii, a schimbărilor de comportament, a clarificării propriilor valori etc.
Conform Art.330. din Legea Educației, învățarea pe tot parcursul vieții se realizează în contexte de învățare formale, nonformale și informale. „Învățarea în contexte nonformale este considerată ca fiind învățarea integrată în cadrul unor activități planificate, cu obiective de învățare, care nu urmează în mod explicit un curriculum și poate diferi ca durată. Acest tip de învățare depinde de intenția celui care învață și nu conduce în mod automat la certificarea cunoștințelor și competențelor dobândite“ (Sursa: http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/14847 , data și ora accesării: 29.04.2014, 14:00, Legea Educației Naționale, Titlul V – Învățarea pe tot parcursul vieții, Art. 330).
Pe lângă beneficiile pe care complementaritatea educației formale și nonformale le oferă individului, educația nonformală contribuie la realizarea a două finalități pe care statul le asimilează învățării permanente și anume: promovarea cetățeniei active și sprijinirea dezvoltării economice.
O altă definiție a educației nonformale este oferită de autorul Sorin Cristea: „Educația nonformală reprezintă ansamblul acțiunilor pedagogice proiectate instituțional prin structuri flexibile, organizate la nivel școlar și extrașcolar, aflate în raporturi de complementaritate cu cele realizate riguros în plan formal și de deschidere față de informațiile provenite din mediul informal” ( Cristea, 2003, p. 158).
Caracteristic acestui tip de educație este așadar activitatea extrașcolară care are ca finalitate dezvoltarea competențelor sociale. În continuare ne vom ocupa cu definirea, prezentarea și argumentarea importanței activităților prevăzute de educația nonformală atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
I.2. Repere argumentative legate de importanța activităților extrașcolare la nivel național și internațional
Activitățile specifice educației nonformale sunt activități proiectate, realizate și dezvoltate pe două coordonate pedagogice și anume: una situată în interiorul școlii, dar în afara clasei, respectiv a programului didactic obligatoriu; a doua, situată în afara școlii.
Proiectarea pedagogică realizată la nivel instituționalizat precum și organizarea acțiunilor la nivel structural prin corelația funcțională dintre educator și educat reprezintă caracteristicile comune ale educației nonformale și ale educației formale. Diferența dintre aceste două forme ale educației este marcată de prezența următoarelor note specifice educației nonformale: proiectarea pedagogică este neformalizată și prevede programe deschise spre interdisciplinaritate și educație permanentă; organizarea facultativă și neformalizată cu profilarea conținuturilor dependentă de alegerile elevilor și ale comunităților școlare și locale; flexibilizarea strategiilor, modurilor și formelor de organizare care sunt orientate special spre inovație și experiment. (Cristea, 2003)
Un aspect foarte important care ridică nivelul de implicare al elevilor în aceste tipuri de activități, este modul de evaluare, acesta fiind facultativ, neformalizat, cu accente psihologice, neavând ca finalitate acordarea de calificative sau note oficiale.
Important este faptul că termenul de nonformal desemnează o realitate educațională fie formalizată, fie neformalizată, însă întotdeauna cu efecte formative.
Educația nonformală vine în ajutorul persoanelor care doresc să se documenteze și specializeze într-un anumit domeniu; astfel instituțiile școlare își extind competența dincolo de zidurile lor prin programe special elaborate în acest scop. ,,De exemplu, în Franța, asemenea extensiune nu neglijează nici o grupă de populație, inclusiv vârsta a treia de care se ocupă cu o masivă angajare. Astfel, s-au pus în circulație expresii care desemnează realități sub vechea denumire de extensie universitară (de exemplu, extension courses)“ ( Cozma, 1988, p. 50).
Conform materialului Metode creative folosite în activitățile de tineret, realizat de Fundația Life, educația nonformală prezintă o serie de caracteristici: dezvoltarea procesului de învățare, renunțând la constrângerea specifică cadrului școlar; oferirea unei utilități practice imediate a cunoștințelor teoretice însușite; posibilitatea desfășurării în contexte diferite; cadrul de învățare și conținutul sunt lejere; utilizeazarea metodelor care stimulează implicarea copiilor în diversele activități extrașcolare; procesul învățării este facultativ; autoritatea este aleasă de membrii grupului și nu impusă.
Cosnultând Strategia Europa 2020 – Extrase care pot susține voluntariatul, educația nonformală și tineretul în FSE, întâlnim câteva fragmente din Comunicarea Comisiei Europene pentru Europa 2020, din Programul Național de reformă al României 2011 – 2013. Europa 2020 reprezintă o strategie asumată de către Comisia Europeană pentru viitoarea perioadă și stă la baza programării tuturor fondurilor europene pentru perioada 2014 – 2020. Fragmentele pot fi folosite pentru susținerea voluntariatului, educației nonformale și lucrului cu tinerii. (Sursa: www.tinapse.ro, data și ora accesării: 02.05.2014, 15:00).
Una dintre principalele direcții de acțiune ale MECTS (Ministerul Educației, Cercetrării, Tineretului și Sportului) pentru depășirea blocajelor sistemului educațional românesc este următoarea: „Stimularea învățării pe tot parcursul vieții, inclusiv prin finalizarea și adoptarea Strategiei naționale de învățare permanentă. Impact estimat: creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar; creșterea interesului pentru învățare în contexte informale și nonformale și recunoașterea rezultatelor obținute prin acest tip de învățare“ (Sursa: www.tinapse.ro, data și ora accesării: 07.05.2014, 12:00).
Recunoașterea rezultatelor obținute la activitățile extrașcolare prevăzute în cadrul educației nonformale va constitui o reală stimulare a elevilor. Activitățile extrașcolare reprezintă un important pion în acțiunea de depășire a blocajelor din sistemul românesc actual.
Un prim argument care să susțină această idee este dat de natura și specificul educației nonformale care prin marea varietate, caracterul opțional sau facultativ, flexibilitatea sporită, diferențierea conținuturilor și a tehnicilor de lucru, determină satisfacerea în mai bune condiții a obiectivelor propuse.
Al doilea argument este reprezentat de implicarea mai profundă în actul organizării diferitelor activități extrașcolare a însăși persoanei educate; această implicare întinzându-se pe o arie extinsă: obiective, conținuturi, administrare etc. )
În Programul de învățare pe tot parcursul vieții 2007 – 2013, se conturează ideea că educația pe tot parcursul vieții a devenit în ultimii ani o prioritate a sistemelor de învățământ la nivel global.
Deși educația formală deține rolul de bază, educația nonformală împreună cu învățarea permanentă contribuie la personalizarea și dezvoltarea aptitudinilor care să se plieze cerințelor pieții și societăți, dar vin și în sprijinul celui care învață.
Dezvoltarea Comunității ca o societate avansată bazată pe cunoaștere, în conformitate cu obiectivele Strategiei de la Lisabona reprezinta obiectivul general al Programului de învățare pe tot parcursul vieții.
Prin susținerea și completarea acțiunilor de către statele membre, acest program favorizează schimburile reciproce, cooperarea și mobilitatea între sistemele de educație și de formare din cadrul Comunității, având ca obiectiv formarea lor ca model de calitate la nivel mondial.
Conform www.euractiv.ro (data și ora accesării: 07.05.2014, 13:00) pentru o parte din țările europene, educația nonformală reprezintă o componentă a politicilor educaționale; sunt însă și state în care mediul privat sau ONG-urile reprezintă principala sursă de inițiativă pe această temă și unde abia încep să se contureze strategiile privind relația formal-nonformal-informal.
În România conceptul de educație nonformală nu este încă definit într-o formulă care să fie universal acceptată și recunoscută, activitățile care pun accent pe dezvoltarea unor abilități personale și profesionale în afara școlii încep să ia amploare. Educația nonformală este populară în rândul tinerilor, în timp ce în alte țări, este destinată tuturor categoriilor de vârstă.
O problemă actuală, tot mai dezbătută a tipurilor de educație și a complementarității acestora, precum și a ideii că omul învață în contexte diverse precum: acasă, la școală, în grupul de prieteni, prin joc, la locul de muncă, in general prin interacțiunea cu alte persoane – au dus la formarea unor inițiative la nivel național, de tipul săptămânii dedicate educației nonformale în școli. „Școala altfel“ este un program în cadrul căruia se dezvoltă parteneriate între școli și diferite instituții sau organizații ce ocupă un rol important în această arie. Finalitățile surprinse în cadrul acestei ințiative sunt: crearea unor modalități mai eficiente cu rol în explorarea intereselor elevilor, diversificarea tipurilor de activități pentru care aceștia optează, implicarea partenerilor sociali alături de școală în inițierea unor activități extrașcolare pentru promovarea educației dincolo de predarea în clasă.
În continuare ne vom raporta la unul dintre programele propuse la nivel național, vom face o trecere în revistă a structurii acestuia, a activităților propuse, a parteneriatelor implicate precum și a competențelor dezvoltate în urma aplicării acestui program.
Analizând Procedura operațională a inspectoratului privind organizarea și desfășurarea programului ,,Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!“, desfășurat în perioada 7-11 aprilie 2014, vom găsi un subtitlu numit „Descrierea procedurii operaționale“ în care se prezintă următoarele: programul „Școala altfel: Să știi mai multe să fii mai bun!“ este conceput în urma unei analize de nevoi, sub formă de proiect; s-a realizat în urma consultării elevilor reprezentanților legali, a cadrelor didactice, precum și a comunității locale și a altor instituții și organizații partenere.
Scopul acestui program constă în implicarea atât a preșcolarilor și a școlarilor, precum și a cadrelor didactice în activități care să corespundă intereselor și preocupărilor preșcolarilor/școlarilor, să scoată în evidență talentele și capacitățile acestora în domenii diferite, și altele decât cele prezente în curriculum național și să stimuleze participarea la diferite tipuri de acțiuni în contexte nonformale.
Tipurile de activități care au putut fi organizate în cadrul acestui program sunt: activități culturale, activități tehnico-științifice, activități sportive, activități de educație pentru cetățenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare activități de educație pentru sănătate și stil de viață sănătos, activități de educație rutieră, educație pentru reacții corecte în situații de urgență, activități de educație ecologică și de protecție a mediului, activități de colectare selecctivă, economisirea energiei, energie alternativă, etc.
De asemenea, se prezintă și variatele forme sub care vor fi organizate aceste activități: ateliere de teatru, arte plastice, dans, muzică, educație media și cinematografică; competiții organizate la nivelul școlii, al grupurilor de școli, al sectorului sau al municipiului; dezbateri, activități de voluntariat, campanii de diferite tipuri, schimburi de experiență, proiecte comunitare, vizite de studii, tabere, parteneriate educaționale și tematice la nivel de unități de învățământ, pe plan intern și internațional.
Urmărind activitățile propuse în cadrul acestui program, din 2013-2014, constatăm că acestea urmăresc dezvoltarea competențelor sociale. Datorită diversității ariilor de desfășurare, activitățile extrașcolare conduc la:
Stimularea interesului pentru nou, pentru cunoaștere așadar pentru școală în general;
Activizarea copiilor;
Dezvoltarea abilităților de comunicare;
Identificarea și dezvoltarea aptitudinilor copiilor;
Descoperirea talentelor copiilor;
Dobândirea abilităților practice în situațiile pe care le vor întâmpina mai departe în viața de zi cu zi;
Dezvoltarea unui comportament adecvat social;
Raportându-ne la activitățile de voluntariat, acestea oferă experiență și implicit îmbunătățirea CV-ului;
Creșterea stimei de sine;
Dezvoltarea capacității de integrare într-un grup;
Dezvoltarea capacității de adaptare la situații noi, complexe;
Îmbunătățirea relației educant-educat, etc.
În continuare, am surprins câteva idei legate de abordarea activităților extrașcolare la nivel internațional. La nivel european au existat mai multe inițiative prin care s-au punctat câteva prevederi generale privind depășirea barierelor dintre educația formală și nonformală, recunoașterea formelor de educație nonformală și recunoașterea faptului că aceasta cresc șansele tinerilor de a-și dezvolta noi competențe și de a-și găsi un loc de muncă.
Spre exemplu, în Franța activitățile extracurriculare sunt foarte bine dezvoltate chiar de către stat.
În Lituania, educația nonformală este un pion principal, reprezentând pentru autorități componenta prin care se formează persoane inteligente, creative și cel mai important apte pentru a oferi soluții flexibile, aceasta ducând la implicarea lor în viața publică.
În Olanda educația nonformală este bine dezvoltată, o parte mare a activităților tinerilor se desfășoară în parteneriat cu școala .
Polonia deține o strategie națională pentru tineri, desfășurată în perioada 2003-2012, educația nonformală fiind o componentă importantă a acesteia.
Arlene Watson a publicat în “Prince George Citizen”, din 16 septembrie 1999, un articol despre activitățile extrașcolare. Autoarea apreciază faptul că, odată cu implicarea în activități extracurriculare, elevii își pot dezvolta încrederea, iar aptitudinile sociale le pot crește. Astăzi există o varietate de cluburi și grupuri începând înca din școala primară. Câteva exemple de activități: programe sportive, corul școlii, consiliul elevilor, cenacluri, cluburi de șah, cluburi de știință, cluburi literare.
Arlene Watson (1999) subliniază ideea că elevii care se implică în diferite tipuri de activități extrașcolare sunt capabili să-și dezvolte identitatea și încrederea; astfel vor fi capabili mai târziu să reziste stresului. Activitățile extrașcolare pot trezi interesul elevului de a veni la școală.Unii elevi utându-se în urmă cu 10 ani și punandu-și întrebarea „ce-mi amintsc din școală?“ cu siguranță nu vor răspunde „matematica“. Întotdeauna se vor lega de una dintre activitățile extrașcolare la care au participat. Bineînțeles că nu fiecare elev vrea să fie implicat. Unii dintre ei sunt foarte fericiți petrecandu-și timpul liber singuri, în timp ce unii elevi pot avea nevoie de o mică încurajare. Activitățile extrașcolare ajută la dezvoltarea spiritului școlar sau de echipă. Acestea oferă beneficii și elevilor, dar și coordonatorilor. Programe ca cele de meditații, de exemplu în care un elev mai bun meditează alt elev mai puțin pregătit, pot preveni unele probleme ale elevilor mai puțin pregătiți. Alte programe pot ajuta la întărirea relațiilor dintre elev și cadrul didactic. În publicație se regăsește un exemplu în care, Lindsey Williams, absolventă la P. Todd Secondary School a făcut parte dintr-un program sportiv, iar în ultimul an de liceu a ajuns să antreneze echipa școlii primare.
Absolventa spune că elevii care nu se implică în activități extrașcolare au multe de pierdut, iar cei ce se implică au șansa de a cunoște noi oameni și acest lucru este o oportunitate care îi va ajuta mai târziu să își îmbunătațească aptitudinile de comunicare. Aceste aptitudini vor fi benefice pe viitor în privința găsirii unui loc de munca. Tatăl ei a spus în același interviu că implicarea fetei lui în activități extrașcolare i-a dat oportunitatea de a încerca noi activități și la școală și la nivelul comunității.
În lucrarea Lifelong Learning Programme- Introduction Into Non-Formal Education, autorii Rumen Valchev, Anna Pilavaki, Lubica Cerna (2009), abordează problematica diversității definițiilor asociate educației nonformale. Ei afirmă faptul că educația nonfomală deține înțelesuri dferite pentru mai mulți autori din diferite țări. Pentru majoritatea autorilor din țările din lumea a treia educația nonformală înseamnă orice program extrașcolar dat de ministerul educației de la niveul țării respective, pentru alții înseamnă programe educaționale date de agenții nonguvernamentale, iar pentru alții sunt comprimate toate activitățile date de ministerul muncii, sănătății, tineretului și sportului, culturii, muncii etc. Alții includ în cadrul educației nonformale programe de învățare individuală pentru diferite grupuri cu un anumit specific de învățare.
Aceste diferite interpretări arată pe de o parte, ce rol important ocupă educația în zilele noastre, iar pe de altă parte arată că ideile de educație și proces educațional fac parte din viața de zi cu zi.
Autorii lucrării „Learning Programme- Introduction Into Non-Formal Education“ apreciază faptul că pot fi distinse patru forme ale educației nonformale determinate de relația dintre școala normală și colegiu. Conform cercetatorilor de la UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) aceste tipuri de educație nonformală sunt: educația paranormală, educația populară, educația pentru dezvoltarea personală și antrenarea profesională. Acestea constituie patru segmenete relativ autonome în cadrul câmpului educațional ce diferă una de alta pentru că: răspund diferit la nevoile educaționale; servesc clientele diferite; sunt organizate de diferite agenții educaționale; iar cea mai importantă, au relații diferite cu sistemul educațional formal.
În continuare, prezentăm activitățile de dezvoltare personală, așa cum sunt ele descrie de către autorii lucrării „Learning Programme- Introduction Into Non-Formal Education“.
Învățarea pentru dezvoltarea personală presupune recrutarea unei game largi de activități de la o țară la alta. În țările dezvoltate aceasta duc la o largă gamă de practici de învățare organizate de instituțiile culturale (muzee, biblioteci, centre culturale) prin cluburi cercuri, activitati promovând timpul liber, activități ce duc la observarea mediului înconjurător, cântând sau ascultând muzică , centre sportive, prin instituții de limbă. La origini dezvoltarea educației nonformale a fost inspirată în mare parte de satisfacerea cerințelor unor grupuri ce nu au beneficiat de educația formală în școli. Deși această idee nu a dispărut, este umbrită de „cerințele pieții”. Cerințele pieții presupun schimbarea fundamentală în societate implicând redistribuirea de roluri între stat și societatea civilă privind redefinirea relației dintre individual si colectivitate.
Având în vedere aceste forme variate pe care le pot lua activitățile extrașcolare, dar și programele educaționale, este necesară o trecere în revistă a resurselor educației nonformale, precum și a modalităților de utilizare a acestora în dezvoltarea comportamentului de învățare. Un rol important în formarea și mai apoi în dezvoltarea comportamentului de învățare la copil este constituit de respectarea particularităților de vârstă și individuale ale acestora în conceperea sarcinililor de lucru. De aceea, considerăm importantă o analiză atentă a profilului psihopedagogic al școlarului mic.
I.3. Modalități de utilizare a resurselor educației nonformale pentru dezvoltarea comportamentului de învățare la copil. Particularități ale profilului psihopedagogic al școlarului mic (dezvoltare socio-emoțională)
Conținutul activităților extrașcolare nu este fixat de programa școlară ci de interesele și dorințele elevilor. Acest conținut poate fi adaptat mai ușor partcularităților individuale și de vârstă ale elevilor decât activitățile din contextul formal, în cadrul cărora toți elevii trebuie să respecte aceleași sarcini. Așadar, formele de organizare a activităților extrașcolare, precum și conținuturle acestora sunt flexibile în funcție de vârsta, nivelul de pregătire, interesele elevilor.
Datorită formelor sale specifice, activitatea extrașcolară dezvoltă gândirea critică și totodată conduce la asumarea responsabilităților din mediul social, rezultând astfel o relaționare între componenta cognitivă și cea comportamentală. Deoarece domeniul extracurricular acoperă o arie foarte largă de activități cu o tipologie variată , el oferă o multitudine de oportunități creative și inovative, ce pot fi adaptate în funcție de centrul de interes al elevilor.
Conceptul de învățare
Alături de joc, muncă și creație, învățarea este o activitate fundamental, caracteristică fiecărei etape de vârstă, care de cele mai multe ori se desfășoară în mod organizat, instituționalizat, programat.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române (1998), „a învăța = a transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.; a trage o învățătură, a căpăta experiență“ (DEX, 1998, p. 542).
„Conceptul de învățare poate fi abordat, în sens larg, ca modalitate prin care organismele vii se adaptează la condițiile mediului. Astfel, modalitățile de reacție de care dispune încă de la naștere un organism, se diversifică, devin mai numeroase și mai complexe și se stabilizează prin învățare“ (Ilica, Herlo, Binchiciu, Uzum, Curetean, 2005, p. 106).
Din perspectivă pedagogică, învățarea reprezintă procesul prin care elevii asimilează cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi și totodată își dezvoltă anumite funcții psihice, trăsături, însușiri, capacități de formare a personalității.
Mica școlaritate este perioada în care regimul de viață al copilului se modifică substanțial deoarece începând cu această perioadă, activitățile elevului vor respecta un anumit orar, anumite planuri și programe pentru diversele activități. Mediul școlar este diferit față de mediul familial, în care climatul este unul intim, protector, iar atenția profesorului în activitățile școlare/ extrașcolare nu se va îndrepta doar asupra unuia dintre elevi, ci se va proiecta asupra unei clase întregi de elevi, sau asupra unui grup de elevi. Coordonatorii activităților prevăzute de educația nonformală au însă un rol mai discret, putând fi numiți modelatori sau animatori. Acești educatori nonformali trebuie să dispună în primul rând de mult entuziasm, multă flexibilitate și creativitate.
Un aspect foarte important este acela că învățarea școlară îl pune pe elev în situația de a căuta procedee și mijloace de rezolvare concrete, practice. Învățarea în perioada școlară mică presupune pornirea de la practică, ajungând la noțiuni generale, care vor antrena pregătirea copilului pentru ulterioarele activități ce vor fi mult mai complexe. Astfel, activitățile prevăzute de educația nonformlă care pun elevul de cele mai multe ori în contexte concrete, reale ajută la construirea acestei baze.
Valeria Negovan (2007) abordează în lucrarea „Psihologia învățării- forme, strategii, stil“ caracterul multidimensional al învățării, care se reflectă în cele trei domenii: cognitiv, psihomotor și afectiv.
Domeniul cognitiv se referă la cunoștințe și semnificații și este structurat pe trei niveluri: factual, care este reprezentat de un concept singular; al înțelegerii – reprezentat de două sau mai multe concepte și al aplicației care împreunează două sau mai multe concepte pentru a construi unul nou. Rezultatele învățării cognitve urmăresc o ordine ierarhică și sunt reprezentate de: percepții preverbale, informații factuale, semnificații, concept, principiu, urmate de forme mai complexe: rezolvare de probleme, gândire creativă, teorii, cunoștințe sistematizate.
Domeniul psihomotor cuprinde deprinderi și abilități. Acest domeniu include trei niveluri și anume imitarea, exercițul și obișnuirea. Rezultatele învățării psihomotorii sunt forme simple: deprinderile locomotorii, manuale, manipulatorii, expresii faciale, abilități verbale, grafice, postural, gesture, precum și forme complexe reflectate în actorie, expresia muzicală, artistică, tehnică, artizanală.
Domeniul afectiv este reprezentat de credințe și cuprinde trei niveluri, două niveluri cognitive: conștientizarea, diferențierea și unul comportamental, numit integrare. Ca rezultate ale acestui tip de învățare întâlnim produsele simple precum: plăcere, neplăcere, preferințe, precum și produse complexe: atitudini, discriminări și judecăți de valoare.
Fiecare domeniu descrie o dimensiune diferită a învățării. După aria activității psihice în care are loc învățarea se disting: învățarea perceptivă, învățarea motrică, învățarea conceptelor, învățarea verbală și învățarea socială.
La vârsta școlară mică, dezvoltarea acestor trei domenii este strâns legată de activitățile desfășurate de elevi atât în contextual educației formale cât și în contextual educației nonformale.
Dezvoltarea domeniului cognitiv se află în strânsă legătură cu conținutul activităților extrașcolare care de cele mai multe ori reprezintă o continuare, la un nivel mai înalt, a cunoștințelor însușite de elevi în cadrul lecțiilor. Datorită conținuturilor adaptate în funcție de interesele elevilor, activitățile extrașcolare constituie un reprezentant al motivației școlare.
„Multiplele forme de activitate și cu deosebire cercurile științifice tehnice și altele constituie tot atâtea posibilități de aprofundare a unor domenii științifice prin depășirea conținutului disciplinelor cuprinse în programul școlar, precum și de cultivarea interesului pentru diferitele ramuri ale științei și tehnicii“ (Săftoiu, 2011, p. 15).
Activitățile extrașcolare răspund așadar, nu doar nevoii dezvoltării afective și psihomotorii ci și a dezvoltării cognitive a școlarului mic, prin aceste conținuturi ale domeniilor științifice.
Învățarea socială este cea care se reflectă cel mai bine în activitățile extrașcolare surprinse în contextul educației nonformale. Acest tip de învățare este definită ca fiind un proces de asimilare a experienței, ce are ca finalitate schimbări la nivelul conduitei, de asimilare a experienței definite prin norme, roluri sociale, în atitudini și modele comportamentale realizate în contexte sociale dferite. Teoria învățării sociale susține idea că un comportament este învățat prin experiență cu mediul. Principalul mod prin care se realizează învățarea socială este expunerea model și imitația. Factorii care favorizează imitarea modelului sunt: întărirea comportamentului, interacțiunea cu acesta, similitudinea și recompensele. (Negovan, 2007)
Modalitățile de utilizare a resurselor educației nonformale pentru dezvoltarea comportamentului de învățare la copil sunt raportate la o bună cunoaștere a profilului psihopedagogic al școlarului mic, fapt care ne-a determinat să realizăm o analiză mai specifică a dezvoltării socio-emoțională a acestuia.
Atât trăsăturile fizice, cât și cele psihice care caracterizează o anumită vârstă formează particularitățile de vârstă. Faptul că fiecare copil reprezintă o individualitate, descrisă prin trăsături psihice și fizice proprii, impune cunoașterea trăsăturilor individuale ale acestora. În organizarea activităților prevăzute în contextul educației formale, precum și în a activităților din contextul nonformal, învățătorul trebuie să cunoască particularitățile fiecărui stadiu al dezvoltării psihice și să acționeze în funcție de acestea pe tot parcursul desfășurării procesului.
În jurul vârstei de șapte ani, în viața copilului se întâmplă un eveniment nou, acela al intrării în școală. Începând cu integrarea copilului în mediul școlar, întreaga dezvoltare fizică și psihică a copiluli va fi influențată de acest factor. Școlaritatea mică, sau cea de-a treia copilărie reprezintă durata primului ciclu de instrucție școlară. În această perioadă se acumulează informații noi, cunoștințe și se definesc capacitățile psihice care reprezintă baza următoarelor etape ale viitorului profesional. Familia și școala trebuie să reprezinte principalul sprijin venit în dezvoltarea tuturor posibilităților acestui stadiu.
Tinca Crețu (2009), afirmă faptul că la șase ani se constată o tensionare provenită din contactul inițial cu școala precum și de efortul de adaptare la acest nou mediu. După vârsta de șapte ani, dacă faza anterioară a fost depășită, urmează o perioadă de adaptare și de trăire interioară a evenimentelor cotidiene. Aceste trăiri interioare pregătesc, pentru vârsta de opt ani, o extindere caracteristică în relația cu mediul, manifestată prin curiozitate. Autocunoașterea și autonomia sunt capacități noi ce apar în jurul vârstei de nouă ani; acestea ajută copilul să devină mai ordonat, mai perseverent și totodată îi poate induce copilului nevoia de organizare a timpului. La vârsta de zece ani își fac simțită prezența: siguranța în rezolvarea diverselor sarcini școlare, echilibrul relațiilor, calmul, autocontrolul.
Așadar, intrarea copilului în mediul școlar precum și activitățile prevăzute de acest nou mediu reprezintă factorii care generează schimbările majore în planul personalității.
Atât activitățile prevăzute de educația formală, cât și cele prevăzute de educația informală și nonformală, ce vor presupune cerințe progresive vor conduce la dezvoltarea capacităților și deprinderilor formate anterior și la generarea altora. Comparativ cu perioada preșcolarității, perioada școlarității oferă elevilor posibilitatea de a desfășura activități mai complexe și de a stabili relații mai conștiente. Școala oferă contexte diverse, în care elevii pot demonstra autonomia și independența.
Un rol important în dezvoltarea caracterului îl ocupă relațiile cu colegii. Acest tip de relație consolidează sociabilitatea, dezvoltând atitudini precum sentimentul apartenenței la grup, respectarea punctului de vedere al unui coleg, colaborarea și cooperara. Clasa din care face parte va reprezenta sursa unei alte experiențe sociale decât cea din mediul familial.
Viața de grup oferă elevului posibilitatea de a înțelege că o normă sau o regulă „este produsul înțelegerii între oameni și că ea poate fi modificată dacă toți sunt de acord“ (Crețu, 2009, p. 236).
Până la vârsta de zece ani se fundamentează principiul respectării normelor morale. Respectarea normelor se realizează în condițiile în care activitățile care implică acest lucru produc plăcere elevilor. La fel de important este și faptul că cei mici vor ajunge la concluzia că pentru a fi acceptat într-un grup, ei trebuie să respecte regulile impuse. Se poate totodată ca elevii să participe la realizarea și stabilirea regulilor grupului precum și la controlul îndeplinirii lor. De aici rezulă rolul activităților extrașcolare în dezvoltarea personalității școlarului mic. (Crețu, 2009)
Particularitățile gândirii școlarului mic
Schimbarea majoră care se petrece în planul gândirii odată cu intrarea în școală este reprezentată de dobândirea caracterului operatoriu. Piaget a considerat că perioada dintre 7 și 8 ani și 11 și 12 ani este perioada fundamentării operațiilor concrete. În această perioadă se formează caracterul operatoriu al gândirii școlarului mic. Acțiunile reale interiorizate și transformate în acțiuni mentale, se transformă acum în operații ceea ce înseamnă că elevul va beneficia de o schemă de desfășurare care nu are în vedere doar conținutul informațional ci poate prevedea și contexte noi. Operațiile și noțiunile științifice stăpânite permit elevilor sesizarea cu ușurință a eventualelor greșeli în gândire, a contradicțiilor apărute între două judecăți precum și să distingă diferența dintre real și imaginar, să rezolve probleme.
Caracteristicile dezvoltării afectivității la școlarul mic
În lucrarea „Psihologia vârstelor“, autoarea Tinca Crețu susține ideea lui P. Osterrieth, care referindu-se la evoluția afectivității între 7 și 10 ani, a afirmat că dezvoltarea intelectuală și cea socială care domină acum, eclipsează dezvoltarea afectivă.
Erik Erikson identifică pentru această perioadă “stadiul de latență”, în cursul căruia libidoul este orientat către toate părțile organismului, dezvoltând capacitatea elevilor de a se implica în cât mai multe activități atât școlare cât și extrașcolare. Așadar o primă particularitate a afectivității școlarului mic o reprezintă evoluția sa latentă în care emoțiile, trăirile, sentimentele elevilor sunt mai puțin exteriorizate. Acum, copiii merg pe raportul eficiență- inferioritate; ei oscilează între a fi prompt sau a aștepta, între a fi atras de mediul școlar și a se teme, între a fi încântați de noii colegi și dezamăgit etc.
Autoarea Ursula Șchiopu consideră că acum se produce o reversibilitate afectivă care pregătește maturizarea specifică acestui stadiu.
O altă particularitate a dezvoltării afectivității la școlarul mic o reprezintă înglobarea unor sentimente complexe ce rezultă în urma relațiilor și a activităților noi. Astfel, sentimentele față de familie se consolidează. Acum, elevii stabilesc relații de prietenie cu cei de aceeași vârstă, fiind conștienți de ceea ce stă la baza acesteia.
Dezvoltarea voinței și a deprinderilor specifice reprezintă condițiile fundamentale atât pentru reușita școlară, cât și pentru dezvoltarea autonomiei în desfășurarea activităților extrașcolare. (Crețu, 2009)
Cunoașterea particularităților psihopedagogice ale elevilor determină baza succesului în activitățile instructiv-educative. Învățătorul nu trebuie să fie doar persoana care transmite cunoștințe, ci trebuie să se apropie de elevi, valorficându-le orice tip de resursă.
Raportându-ne la aceste particularități psihopedagogice, putem să concluzionăm modul în care învață copilul la vârsta școlară mică, având în vedere aspectul cognitiv, creativ, limbajul precum și gândirea logică. Gândirea elevilor este permanent solicitată atât în activitățile școlare, cât și în cele extrașcolare. La vârsta școlarului mic, gândirea este dominată de concret. Tot aici sunt prezente intuiția și operațiile concrete care impun procesului de predare-învățare să se bazeze pe efectuarea de acțiuni concrete, care se structurează și interiorizează, devenind treptat operații logice. La început, copiii rezolvă sarcini utilizând ipoteze, urmând ca odată cu trecerea timpului să devină capabili pentru a explica, a argumenta, a dovedi adevărul judecăților sale.
În perioada micii școlarități se dezvoltă și creativitatea. Psihologii susțin faptul că la baza unor performanțe creative se află gândirea logică, așadar principala componentă cognitivă a creativității este gândirea. Școlarii mici dispun de calități precum: curiozitate, receptivitate, imaginație, dorința de a lucra, de a investiga precum și nevoia de succes și apreciere. Aceste calități formează o mediere între procesul de predare al cadrului didactic și procesul de învățare al elevilor, ducând la buna însușire a noilor priceperi și deprinderi de către elevi.
Tot în această perioadă elevii își dezvoltă limbajul. Odată cu intrarea în școală, limba devine o disciplină organizată, cuprinzând atât limbajul oral, cât și cel scris. Școlarii mici învață să asculte explicațiile învățătorului atunci când rezolvă probleme de aritmetică, când desenează chiar și când privesc o imagine astfel formându-și conduita de ascultare. Copilul își dezvoltă limbajul și în contextul altor activități școlare de muncă, istorie, desen, observare a naturii prin cunoașterea unei noi terminologii care variază de la domeniu la domeniu. Așadar putem concluziona faptul că activitățile extrașcolare contribuie la dezvoltarea limbajului. Pot apărea însă și unele erori de pronunție și scriere, erori ce vor fi înlăturate cu timpul atât prin activitate recuperatorie cât și prin munca de predare-învățare.
Într-o legătură strânsă cu limbajul și gândirea se află și imaginația. Ascultând o poveste, școlarul mic va fi capabil să o repovestească, introducând modificări în desfășurarea acțiunilor. Imaginația elevilor este stimulată de contactul cu natura, fabulație, joc, compunere, povestire precum și de activități muzicale, practice, de muncă. La începutul micii școlarități imaginația deține un conținut redus, dar pe măsură ce trece timpul ea devine mai bogată, ca rezultat al muncii școlare.
Dezvoltarea reglajelor voluntare și a deprinderilor
Vârsta micii școlarități este vârsta la care, copiii se află sub conducerea adulților atunci când este cazul luării unei decizii importante și dificile. În restul situațiilor cum ar fi: situațiile de joc, de învățare, de autoservire, reglajele lui voluntare funcționează foarte bine. După vârsta de 9 ani, copilul își va fixa scopuri, și va fi capabil să se mobilizeze voluntar în vederea atingerii lor.
Începând cu această vârstă se poate vorbi cu adevărat despre voință deoarece acum copilul poate urmări singur scopurile, respecta regulile. Tot în această perioadă se vor dezvolta mai bine deprinderile de desen, pictură. Elevii vor executa mai rapid detaliile, desenele având o organizare generală mai bună. (Crețu, 2009)
I.4. Concluzii
Acest capitol, intitulat „ Educația nonformală ca dimensiune a procesului de învățare“ a avut în vedere: clarificarea conceptelor „educație permanentă“, „educația adulților“, „educație nonformală“; argumentarea importanței ativităților extrașcolare; precum și prezentarea modalităților de utilizare a resurselor educației nonformale pentru dezvoltarea comportamentului de învățare la copil. Acestea au condus la necesitatea prezentării unor aspecte legate de profilul psihopedagogic al școlarului mic.
O idee importantă desprinsă din acest capitol este reprezentată de faptul că educația adulților este un ansamblu integrat într-un proiect global al educației permanente, cu alte cuvinte, invățarea adulților reprezintă o componentă importantă a învățării permanente. Spre deosebire de învățarea care îl are în centrul atenției pe copil și în care principalul furnizor de informații îl reprezintă școala, învățarea adultului înseamnă aprofundare, creație, fiind axată pe situații concrete.
Una dintre aspectele importante conturate pe baza acestui capitol este aceea că educația nonformală poate fi asociată conceptului de învățare pe tot parcursul vieții și evidențiază importanța educației desfășurată în afara cadrului formal al sistemului de învățământ. Educația nonformală presupune activități care nu fac obiectul curriculumului școlar, dar care răspund tuturor intereselor și necesităților de cunoaștere, de comunicare și de dezvoltare ale indivizilor.
Specifice educației nonformale sunt activitatățile extrașcolare care datorită diversității ariilor de desfășurare, conduc la cultivarea aptitudinilor elevilor la o gamă variată de domenii, ceea ce determină și dezvoltarea cognitivă. Învățarea școlară plasează elevul în situația de a găsi mijloace și procedee pentru soluționarea concretă, practică a anumitor probleme.
Am observat faptul că, în Romnânia, educația nonformală este populară în rândul tinerilor, spre deosebire de alte țări precum Franța, Lituania, Olanda, Polonia în care această formă a educației este foarte bine dezvoltată și urmărește toate nivelurile de vârstă.
Învățarea în perioada școlară mică presupune pornirea de la practică, ajungând la noțiuni generale, care vor pregăti copilului pentru ulterioarele activități mai complexe. Astfel, activitățile prevăzute de educația nonformlă care pun elevul de cele mai multe ori în contexte concrete, reale ajută la construirea acestei baze.
Posibilitatea abordării unei game variate de domenii, de moduri și locuri de desfășurare, de parteneriate fac ca activitățile extrașcolare să contribuie la dezvoltarea competențelor sociale ale școlarilor mici. Deoarece evaluarea acestor competențe se realizează prin raportarea lor la abordările strategice și didactice ale activităților extrașcolare s-a simțit nevoia prezentării acestor competențe sociale, precum și a specificului predării, învățării și evaluării activităților din contextual educației nonformale, aspecte ce vor fi urmărite în capitolul următor.
Capitolul II. Abordări strategice și didactice ale activității extrașcolare prin raportare la evaluarea competențelor sociale
II.1. Tipuri și medii de desfășurare a activității extrașcolare
Activitățile extrașcolare prezintă unele particularități care țin de conținutul și durata lor, de mediul de desfășurare, de gradul de implicare al elevilor, de formele de organizare, de metodele utilizate, precum și de evaluarea rezultatelor. Vom prezenta în continuare, elementele particulare ale activităților extrașcolare prin raportare la mediile de desfășurare a acestora.
Sorin Cristea (2003) prezintă caracteristicile educației nonformale, subliniind atât faptul că proiectarea pedagogică este neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate și educație permanentă, cât și faptul că organizarea este neformalizată, iar conținuturile sunt alese în funcție de propunerile elevilor, ale comunităților locale și școlare. Autorul conturează ideea că activitățile specifice educației nonformale sprijină în mod direct și indirect activitățile întâlnite la nivelul sistemului și procesului de învățământ. El oferă o clasificare a acestor activități, plasându-le pe două coordonate pedagogice: una situată în interiorul școlii dar în afara sălii de clasă și a programului obligatoriu, iar alta situată în afara școlii.
„Activitățile specifice educației nonformale, proiectate, realizate și dezvoltate în afara clasei, sunt organizate într-un cadru foarte variat, aflat în concordanță cu diversitatea opțiunilor exprimate la diferite intervale de timp, în diferite contexte spațiale: cercuri pe discipline de învățământ, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice/ transdisciplinare; cenacluri literare, dezbateri tematice; ansambluri sportive, artistice, culturale etc.; întreceri, competiții, concursuri, olimpiade școlare/ universitare“ (Cristea, 2003, p. 158).
În perspectiva lui Sorin Cristea (2003), activitățile proiectate, realizate și dezvoltate în afara școlii sunt clasificate pe două categorii distincte și anume: activități perișcolare și activități parașcolare. Activitățile perișcolare au ca scop valorificarea educativă a timpului liber. Acestea pot avea resurse tradiționale – se pot desfășura sub forma unor excursii, vizite, tabere, cluburi, universități, vizionări de spectacole etc. și resurse moderne – desfășurate sub formă de videotecă, mediatecă, discotecă, radio, televiziune școlară, instruire asistată pe calculator etc.
„Activitățile parașcolare organizate în mediul socioprofesional, ca soluții alternative de perfecționare, reciclare, instruire permanentă, instituționalizate special la nivel de presă pedagogică, radio-televiziune școlară, cursuri, conferințe tematice – cu programe speciale de educație permanentă etc“ (Cristea, 2003, p. 158).
Rezultă, așadar, flexibilitatea metodologiei și anume a strategiilor, formelor și modurilor de orgaizare, toate acestea ducând spre inovație și experiment .
Activitățile extrașcolare propun de obicei activitățile cu rol complementar orelor desfășurate la clasă. Nu putem vorbi despre una sau mai multe arii de desfășurare, acestea fiind greu de delimitat. Activitățile pot lua forma unor excursii și vizite la teatru, operă, balet, cinematograf, muzeu; excursii și vizite la instituții publice sau alte obiective de interes comunitar, vizite la alte școli, diverse activități artistice alese în funcție de centrul de interes al elevilor, echipe sportive și cluburi tematice, activități pentru protecția mediului, etc.
Activitățile a căror desfășurare necesită deplasări în alte locuri impuse de diversele tematici, au ca finalitate satisfacerea în mai bune condiții a scopului propus. Spre exemplu, în vizita la muzeu, elevii vor intra în contact direct cu muzeograful care le va oferi informații și le va putea răspunde la orice curiozitate ori neînțelegere. Instituțiile sau organizațiile care pot realiza diverse actvități de învățare în contexte nonformale sunt: cluburi și palate ale copiilor; instituții precum: biblioteci, muzee, centre culturale, teatre, cinematografe, case de cultură; centre de educație și formare profesională; Biserici; asociații profesionale; firme; organizații atât nonguvernamentale cât și guvernamentale, etc.
În acest context, putem vorbi deci despre cunoașterea în situație concretă. Învățământul clasic, prevederile impuse privind instruirea ignoră contextul real al invățării, acesta fiind limitat doar la nivelul clasei. În lucrarea Educația cognitivă. Fundamente. Metodologie, autoarea Elena Joița (2002), apreciază faptul că “scopurile formării elevilor cer acum mai evident pregătirea pentru integrarea activă în realitatea socială complexă, prezentă și de perspectivă, deci elevul trebuie să cunoască acest mediu în mod real, sub diferitele lui aspecte, aducându-l în școală, în conceperea și realizarea învățării” (Joița, 2002, 117).
Educația nonformală oferă această posibilitate, sprijinind deci cunoașterea în situație concretă și propunând o învățare experențială.
Utilizând metodele clasice în contextul formării conceptelor, procesul cunoașterii este abordat în esența lui relativ limitat, acesta rămânând la un standard abstract. Activitatea și contextul în care se realizează învățarea sunt dependente una față de cealaltă, deoarece cogniția nu este separată de învățare, ci este parte integrantă. Activitățile extrașcolare prevăzute de educația nonformală, pot oferi aceste situații, contexte care facilitează aspectele actului de învățare.
Raportându-ne la procesul instruirii, situația de cunoaștere, de învățare, de acțiune, creată, desfășurată în contextul real propune elevilor condițiile necesare învățării și anume: conținutul, resursele, cadrul organizatoric, îndrumarea, metodele și mijloacele adecvate, timpul, relațiile de comunicare și cel mai important cooperarea în grup.
„Învățarea situațională (situativă) este studiul elevului asupra a cum se dezvoltă cunoașterea unei probleme, teme în timpul activității, în situația creată specific, cum antrenează și utilizează, corectează mecanismele procesării informațiilor, rezolvării sarcinii, pentru ca apoi să stocheze în memorie scheme, relații ș. a.“ (Joița, 2002, p. 118).
Vîgotski, care la începutul secolului XX, a pus bazele constructivismului social consideră că procesele care au loc la nivelul gândirii implică interacțiunea cu mediul, înțeleasă ca proces social, de comunicare. Activitățile organizate în contextul educației nonformale sunt deci în strânsă legătură cu ideea lui Vîgotski, care spune că dezvoltarea este interrelaționată cu tranzacția socială. El este cel care admite că înaintea dezvoltării va sta întotdeauna învățarea socială. Tot el apreciază că procesele de achiziție ale informațiilor apar mai întâi la nivel interpsihic (ca activitate de colaborare, socială), iar mai apoi la nivel intrapsihic (ca activitate independentă, interiorizată). În acest sens, rolul pe care îl au cadrele didactice este acela de a încuraja cooperarea dintre elevi. Sprijinirea eforturilor depuse de aceștia este un alt aspect pe care cadrele didactice trebuie să îl aibă in evidență. Încurajarea și sprijinirea eforturilor elevilor vor fi posibile numai prin organizarea unor activități care pun bine în relație educația formală cu educația nonformală.
În lucrarea Educația cognitivă. Fundamente. Metodologie, Elena Joița (2002) menționează căteva idei pedagogice de bază fondate de L. Vîgotski, printre care următoarea: “zona proximei dezvoltări” poate fi atinsă de către orice elev, dacă sunt însușite următoarele:
găsirea unui mediu social favorabil care poate sa îl antreneze;
crearea de către profesor a unui context pentru învățare, pentru a încuraja și totodată pentru a ușura activitatea de descoperire a cunoașterii;
experiența dobândită în exteriorul școlii trebuie inclusă în experiența școlară a elevilor;
cooperarea în învățare și rezolvarea și a altor probleme ale vieții reale este susținută de munca în grup.
Zona proximei dezvoltări implică ideea cum că dezvoltarea cognitivă se poate realiza cu ajutorul cadrului didactic, care nu trebuie să se raporteze doar la ceea ce știe acum elevul, ci plasându-l în medii socioculturale, elevii vor putea să atingă un nivel mai mare al achizițiilor. Deoarece activitățile extrașcolare sunt menite să aducă elevii în contexte socioculturale diferite, încurajând activitatea de descoperire a cunoașterii, putem sublinia complementaritatea celor două forme ale educației: educația formală și educația nonformală. Această complemetaritate conturează așadar ideile din lucrările lui Vîgotski, care spun că înțelegera este de origine socială și dezvoltarea cognitivă individuală reprezintă un proces centrat pe transformarea cunoștințelor reglate social și mediate.
„Instruirea cere să fie creat un mediu social adecvat, pentru realizarea obiectivelor ei, la care să se raporteze și cu care să interacționeze (la nivel instituțional, comunitar, social), pentru care să formeze într-un anume mod elevii, de la care să aștepte o anumită susținere. Cunoașterea și învățarea sunt șiruri de situații specifice rezolvate, procese bazate pe acțiuni anume în situații anume, rezultate cumulative ale experiențelor variate, rezolvate individual sau în grup“ (Joița, 2002, p. 121).
Atunci când vorbim despre educația nonformală, ne putem raporta și la conceptul de constructivism social, deoarece acesta conturează natura socială a cunoașterii, pe baza interacțiunilor sociale, a utilizării limbajului. Constructivismul social are la baza sa realitatea veritabilă. Acest tip de constructivism definește cunoașterea ca fiind un produs al modului de dialogare în grup, învățarea reprezentând o construcție a cunoașterii în context social, iar rolul elevului este de co-participant la activitățile de învățare. Constructivismul social se află în corelație cu abordarea situațională a cunoașterii și învățării.
În lucrarea O pedagogie pentru învățământul primar. Conspecte psihopedagogice pentru examenul de definitivare și gradul didacticII, INVĂȚĂTORI- INSTITUTORI, coordonatorii Anton Ilica, Dorin Herlo, Viorel Binchiciu, Corina Uzum, Ana Curetean (2005, p. 21) surprind și competențele de bază pe care trebuie să le dețină fiecare persoană:
capacitatea de a comunica; de a-și asuma responsabilitățile pe care le presupun integrarea într-un grup, dând dovadă de spirit de echipă, de inițiativă;
competențe privind lucrul cu calculatorul;
cunoașterea limbilor străinte;
spiritul antreprenorial;
cultura tehnologică;
competențe sociale.
Toate aceste competențe pot fi cu ușurință surprinse în educația nonformală, datorită domeniului extracurricular care acoperă o serie largă de activități pe diferite arii.
Elevii pot participa la cercuri de limbi străine, la schimburi de experiență, la parteneriate educaționale și tematice la nivel de unități de învățământ, pe plan internațional- pentru dezvoltarea cunoașterii limbilor străine; la cercuri de TIC, pentru formarea sau dezvoltarea competenței de a lucra cu calculatorul; pot vizita firme, fabrici, afaceri de unde vor afla, discutând cu managerii, directorii, angajatorii, persoanele de succes cum să-și dezvolte spiritul antreprenorial, etc. Participând la aceste activități și la multe altele pe care educația nonformală le oferă, elevilor li se dezvoltă în primul rând competențele sociale.
Datorită acestor tipuri și medii de desfășurare a activităților surprinse în contextul educației nonformale, elevii participă la o multitudine de activități, desfășurate în spații dversificate care implică realizarea unor parteneriate diferite deci relaționarea copiilor cu persoanele din jur. Toate acestea conduc la dezvoltarea competențelor sociale. Devine astfel necesară prezentarea necesității raportării evaluării impactului programelor de educație nonformală la aceste competențe, dar și analiza modului în care ele pot fi operaționalizate din punct de vedere conceptual.
II.2. Noile domenii de competențe cheie. Competențele sociale. Delimitări conceptuale
În toate etapele vieții, oamenii fac parte din diferite grupuri sociale, ceea ce implică interacțiunea lor cu ceilalți. La baza acesteia se află competențele sociale care se dezvoltă odată cu participarea elevilor la cât mai multe activități fie ele școlare, fie extrașcolare.
Înainte de a prezenta aspectele legate de competențele sociale, se simte nevoia delimitării conceptului „competență“.
Conform lui Marin Manolescu (2010), conceptul de competență este relativ nou și încă nu s-a ajuns la o definiție unanim acceptată. Datorită complexității sale, competența este greu de format și evaluat dar și de definit.
Miron Ionescu definește în lucrarea Instrucție și educație (2003) competența astfel: “Ansambluri integrate de capacități și abilități de aplicare, operare și transfer al achizițiilor, care permit desfășurarea eficientă a unei activități, utilizarea în mod funcțional al cunoștințelor, principiilor și deprinderilor dobândite, în diferite contexte formale, neformale și informale” (Ionescu, 2003, p. 93).
Așadar, competența reprezintă o disponibilitate acțională a elevului, ce are la bază atât experiența cât și resurse bine conturate.
Același autor mai ofereră o definiție a competenței, care spune că prin competență se înțelege „o abilitate însușită grație asimilării de cunoștințe pertinente și experienței, care constă în circumscrierea și rezolvarea unor probleme specifice.“
Observăm așadar faptul că în formarea competențelor un rol important îl ocupă și prestațiile anterioare ale individului.
Conform Cadrului european de referință al competențelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, „competențele cheie reprezintă un pachet multifuncțional, transferabil de cunoștințe, abilități și atitudini de care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală, incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă.“
Aceste competențe trebuie dezvoltate până la finalizarea educației obligatorii și trebuie să reprezinte un fundament pentru învățarea în continuare ca parte a învățării pe tot parcursul vieții.
Domeniile de competențe-cheie adoptate în curriculum românesc pentru învățământul obligatoriu (delimitate în același mod de către Comisia Europeană, 2002) sunt următoarele :
Competențe de comunicare în limba română;
Competențe de comunicare în limbi străine;
Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologie;
Competențe digitale;
„A învăța să înveți”;
Competențe sociale și civice;
Spirit de inițiativă și antreprenoriat;
Sensibilizare culturală și exprimare artistică.
Aceste domenii de competențe se reflectă convergent în ceea ce este definit în curriculum-ul preșcolar prin sintagma domenii de dezvoltare.
Conceptul de „domeniu de dezvoltare” a fost utilizat în secolul XX pentru a indica dezvoltarea copilului încă din primele clipe de viață. Domeniile de dezvoltare au fost prezentate detaliat în lucrarea Repere fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, care abordează, totodată, și relaționarea acestora cu conținutul domeniilor experențiale din structura Curriculumului pentru învățământul preșcolar: domeniul estetic și creativ, domeniul om și societate, domeniul limbă și comunicare, domeniul științe, domeniul psiho-motric.
Domeniile de dezvoltare sunt prezente din preșcolaritate și se reflectă în conținutul raportului de evaluare a elevilor pe care învățătorul îl completează începând cu clasa pregătitoare. Conform Ghidului metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare, aceste domenii sunt: Dezvoltarea fizică și motrică; Dezvoltarea socială și emoțională; Dezvoltarea cognitivă; Dezvoltarea limbajului și a comunicării; Dezvoltarea capacităților și atitudinilor de învățare.
Noile domenii de competențe cheie relaționează cu domeniile de dezvoltare în care se urmărește atingerea unor standarde și indicatori de evaluare a competențelor elevilor. În continuare am realizat o prezentare prin enumerare a acestor relaționări:
Așadar, domeniul de competență-cheie „Comunicare în limba română“ relaționează cu domeniul „Dezvoltarea limbajului și a comunicării“.
Domeniul „Competențe matematice și competențe de bază în științe tehnologice“ relaționeaza cu „Domeniul dezvoltării cognitive“.
Raportând-ne la domeniul competențelor digitale, observăm că acesta este în strânsă legătură cu domeniul „Dezvoltarea capacităților și atitudinilor de învățare.“
Domeniul de competență cheie „A învăța să înveți” relaționează cu domeniul “Dezvoltarea capcacităților și atitudinilor de învățare“.
Domeniul „Competențe sociale și civice” relaționează cu domeniul “Dezvoltarea socială și emoțională“.
Domeniul de competență cheie cu privire la spirit de inițiativă și antreprenoriat corespunde cu domeniul „Dezvoltarea limbajului și a comunicării”, dar poate corela și cu domeniul “Dezvoltarea socială și emoțională“.
„Sensibilizare cultural și exprimare artistică“ relaționează cu unul dintre domeniile de dezvoltare și anume: „Dezvoltarea limbajului și a comunicării“.
Dezvoltarea umană reprezintă procesul prin care un individ trece, începând de la naștere și până la vârsta maturității, printr-o multitudine de schimbări atât cantitative cât și calitative; cu alte cuvinte, omul achiziționează capacități noi și dobândește noi moduri de a le organiza.
Datorită dezvoltării, ființa umană trece prin anumite schimbări ce se produc într-o ordine logică, astfel încât fiecare achiziție pregătește achiziții noi; orice achiziție prezentă într-o anumită etapă de dezvoltare, are la bază achizițiile anterioare și vor fi completate de achizițiile specifice stadiului de dezvoltare. Aceste aspecte nou achiziționate se vor reflecta în comportamentul individului aflat în acest proces continu de dezvoltare. ( Bontaș, 2007)
Proiectarea curriculumului românesc este centrată pe competențe și urmărește atât identificarea competențelor-cheie cât și dezvoltarea acestora.
Competențele cheie ce urmează a fi identificate urmăresc atingerea a trei obiective de bază atât la nivelul individului, cât și la nivelul societății: „împlinire și dezvoltare personală pe parcursul întregii vieți, cetățenie activă și incluziune, inserție profesională“ (Stoica, Mihail, 2007, p. 165).
Așadar aceste competențe-cheie trebuie: să asigure individului urmărirea propriilor obiective în viață, ce au la bază interesele personale și dorința de a învăța pe tot parcursul vieții; să permită fiecăruia participarea ca cetățean activ în societatea în care trăiește; să ofere tuturor posibilitatea de a avea un loc de muncă adecvat.
Dezvoltarea competențelor cheie are în vedere asigurarea tuturor persoanelor a unei educații de bază și caracterul necesar și totodată favorabil fiecărui individ.
Activitățile surprinse în contextul educației nonformale vizează în cea mai mare parte dezvoltarea socială și emoțională a elevilor. În continuare vom prezenta domeniul „Dezvoltarea socială și emoțională “ după modul în care acesta este prezentat în lucrarea Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani, evidențiind și legătura lui cu conținuturile domeniilor experențiale din structura Curriculumului. (Curriculum pentru învățămâtul preșcolar (3-6/7 ani), 2008)
Domeniul „Dezvoltarea socială și emoțională”- vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a interacționa cu adulții si copiii. Interacțiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur. Dezvoltarea emoțională vizează în special capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine, deosebit de important pentru acest domeniu. În strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de învățare. Dimensiunile acestui domeniu sunt dezvoltarea socială care urmărește: dezvoltarea abilităților de interacțiune cu adulții, dezvoltarea abilităților de interacțiune cu copiii de vârstă apropiată, acceptarea și respectarea diversității, dezvoltarea comportamentelor prosociale; dezvoltarea emoțională care vizează dezvoltarea conceptului de sine, dezvoltarea controlului emoțional, dezvoltarea expresivității emoționale. (Curriculum pentru învățămâtul preșcolar (3-6/7 ani), 2008)
Această lucrare urmărește rolul pe care activitățile extrașcolare îl au în dezvoltarea competențelor sociale la școlarul mic.
Deoarece specificul dezvoltării începe la vârsta de șase – șapte ani deci la vârsta micii școlarități, în continuare, vom prezenta specificitatea dezvoltării sociale dar și emoționale pentru această vârstă, surprinse în lucrarea Ghid metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare, coordonator prof. uiv. Dr. Marin Manolescu (2011).
Pentru a face față cu succes mediului școlar, copiii trebuie să stăpânească unele aptitudini și abilități de bază. Școala este mediul propice pentru exprimarea competențelor sociale și emoționale și totodată oferă posibilitatea dezvoltării acestora.
“Școlarul mic, de șase ani, care întră în școală, trebuie să fie capabil să perceapă, să înțeleagă, exprime, interpreteze, dar și să regleze gesturile emoționale în noul context social” (Manolescu, 2011, p. 43). Așadar, abilitățile și aptitudinile de bază dezvoltate în școală au rolul de a-l ajuta pe micul școlar în integrarea socială, înt-un grup în care va fi capabil să relaționeze cu toți membrii. Încă din perioada preșcolarității, copiii își insușesc competențele sociale dar și emoționale de bază, fapt care le permite să-și construiască și mențină primele prietenii. Aceasta reprezintă totodată perioada în care se structurează la nivelul personalității trebuințele, interesele, atitudinile dar și în care se dezvoltă dorințele, aspirațiile proprii precum și interesele sociale ale copiilor.
Atât dezvoltarea socială a copiilor de 6-7 ani , cât și dezvoltarea emoțională prezintă o serie de caracteristici. Caracteristicile dezvoltării sociale sunt, conform ghidului metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare, următoarele: își selectează prietenii apropiați de vârsta lor, după interesele comune, plasându-i printre primele locuri; doresc să obțină rolul de lider, iar pentru aceasta intră în competiție cu alți copii; se integrează în cadrul unui grup și colaborează cu toți membrii acestuia, în scopul realizării unor sarcini; acceptă jocurile cu reguli; poate întreține o conversație mai lungă cu alți copii; apare gelozia în relația cu frații. În contextul educației nonformale se urmărește și dezvoltarea emoțională a copiilor. Caracteristicile acestui tip de dezvoltare sunt următoarele: identifică cu ușurință majoritatea emoțiilor precum și cauza acestora; își pot face simțită prezența minciuna, furtul, sfidarea regulilor, acestea reprezentând tulburări emoționale; își manifestă furia și supărarea; înțeleg emoțiile celor din jur deoarece aceasta este vârsta la care se dezvoltă empatia, apare instabilitatea în raportul supunere-dominare.
Deoarece specificul dezvoltării începe de la șase-șapte ani, în continuare vom prezenta succint stadiile dezvoltării psiho-sociale, morale și cognitive surprinse la vârsta micii școlarități.
Vom începe cu teoria psihosocială a lui Erik Erikson. Ceea ce face importantă această teorie este descrierea făcută dezvoltării emoționale de-a lungul vieții. Pentru Erikson dezvoltarea socială constă în derularea, pe toată perioada existenței umane, a opt stadii. Ideea principală este că transformarea personalității umane se realizează în urma crizelor din fiecare stadiu. Crizele specifice ficărui stadiu sunt: (0-1 an) încredere-neîncredere; (2-3 ani) autonomie-rușne și îndoială; (4-5 ani) inițiativă-culpabilitate; (6-11 ani) competență- inferioritate; adolescență (12-18 ani) identitate-confuzie de rol; tinerețe (20-30 ani) intimitate-izolare. Specific vârstei școlare mici este raportul competență – inferioritate. În acest stadiu, copilul manifestă cunoștințe și deprinderi specifice culturii din care face parte. Rezultatele favorabile acestui stadiu sunt reprezentate de competențe și achiziții precum și de încrederea în propriile capacități. Rezultatele nefavorabile se reflectă în reacțiile nefavorabile ale celorlalți care pot determina sentimente de inadecvare și inferioritate. (Cădariu, 2005)
Teoria lui Piaget a oferit un mod de înțelegere a dezvoltării umane și surprinde dezvoltarea inteligenței pe întreaga durată a vieții. Conform lui Piaget, dezvoltarea inteligenței este stadială și cuprinde următoarele niveluri: stadiul senzorio-motor (0-2 ani), stadiul preoperațional (2-7 ani) și stadiul operațional (7-15-16 ani). Stadiul ce vizează vârsta micii școlarități este stadiul operațional, care la rândul său prezintă două momente: stadiul operațional concret și operațional formal. Între 7 și 12 ani, copilul se află în stadiul operațional concret ceea ce înseamnă că elevul este capabil să execute pre și semi operații mintale 7-8 ani și operații concrete după 8 ani; tot aici apare și gândirea de tip noțonal și cea categorială (Curs Psihologia vârstelor, Mihaela Boza).
Lawrence Kohlberg este cel care s-a ocupat de studiul dezvoltării morale. Modelul stadial al dezvoltării morale este structurat pe 3 nivele. Nivelul preconvențional (copilăria mijlocie) care cuprinde două stadii: stadiul1 – pedeapsă și orientarea spre obediență în care „regulile sunt respectate pentru a putea fi evitată pedeapsa. Consecințele unei acțiuni determină măsura în care acea acțiune este bună sau rea. Interesele și punctele de vedere ale celorlalți nu sunt luate în considerare, în sens mai larg, copilul este egocentric” și stadiul 2- orientarea instrumental relativistă în care: „se acordă atenție trebuințelor celorlalți, dar numai în cazul în care rezultatul este favorabil individului însuși“ (Cădariu, 2005, p.122). Nivelul convențional (aproximativ 13-16 ani) cu stadiile 3- orientare de tipul „băiat bun/ fată bună“ în care va fi judecată ca fiind corectă sau greșită potrivit intențiilor autorului și stadiul 4- orientarea spre lege și ordine în care autoritatea și regulile sunt profund respectate. Nivelul post convențional (aproximativ 16-20 ani) cu Stadiul 5- orientare de tipul contractului social bazat pe lege în care binele este judecat în funcție de opiniile majorității și Stadiul 6- Principiile universale ale conștiinței de sine la nivelul căruia principiile etice autoalese sunt cele care dictează acțiunile personale.
Pentru ca activitățile extrașcolare să fie eficiente, iar elevi să se poată implica în rezolvarea lor, proiectarea trebuie să se raporteze la aceste stadii ale dezvoltării. Activitățile extrașcolare prezintă partcularități la nivelul predării, învățării și evaluării. În continuare vom prezenta aceste caracteristici întâlnite la nivelul predării, învățării și evaluării activităților întâlnite în contextul educației nonformale.
II.3.Specificul predării, învățării și evaluării rezultatelor activităților extrașcolare
Pe lângă dezvoltarea comportamentului de învățare, activitățile extrașcolare urmăresc dezvoltarea abilităților creative ale elevilor, în baza aptitudinilor personale. Acestea contribuie la crearea unei educări armonioase, ceea ce conduce la formarea și dezvoltarea culturii generale a elevului, la trecerea de la un nivel mediu de educație la performanță, deci la formarea unei personalități de succes.
În lucrarea O pedagogie pentru învățământul primar. Conspecte psihopedagogice pentru examenul de definitivare și gradul didactic II, INVĂȚĂTORI- INSTITUTORI, coordonatorii Anton Ilica, Dorin Herlo, Viorel Binchiciu, Corina Uzum, Ana Curetean, (2005, p. 21), conturează în capitolul Educația și dezvoltarea durabilă a societății între exigențele prezentului și cele ale viitorului. Dinamica relației educație de bază – educație permanentă – autoeducație, tipuri fundamentale de învățare, necesare pe tot parcursul vieții. Acestea sunt:
a învăța să știi” – acesta se referă la a învăța cum să acumulezi cunoștințe; dobândirea instrumentelor cunoașterii;
“a învăța să faci” – deoarece acționarea cu îndemânare favorizează demersurile formative ale individului; prin intermediul acestui tip de învățare, omul relaționează cu mediul înconjurător;
“a învăța să trăiești împreună cu alții” – odată cu învățarea acționării cu îndemânare, individul este capabil să trăiască cu alte personae; se favorizează cooperarea cu alții, participând la diferite activități extrașcolare;
“a învăța să fii, să devii” – omul învață să fie și să devină pentru a-și dezvolta personalitatea și pentru a reuși să fie din ce în ce mai autonom.
Prin diversitatea activităților sale, educația nonformală surprinde toate aceste tipuri de învățare atât de necesare dezvoltării omului și contribuirii acestuia la progresul societății din care face parte.
„Conținutul și metodologia educației nonformale evidențiază următoarele note specifice care apar la nivel funcțional-structural pe fondul unui plus de flexibilitate – realizat în raport cu educația formală – și de deschidere- asumat în raport cu educația informală:
a) proiectarea pedagogică neformalizată, cu programe deschise spre inter-disciplinaritate și educație permanentă – la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic etc;
b)organizația, facultativă, neformalizată, cu profilare dependentă de opțiunile elevilor și ale comunităților școlare și locale, cu deschideri speciale spre experiment și inovație;
c) evaluarea facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale“ (Cristea, 1998, p. 135).
Modele de învățare
Având în vedere aceste aspecte spcifice ale educației nonformale, ne putem raporta la modelele învățării care se pliază în acest context.
În lucrarea Psihologia învățării, Valeria Negovan (2007) abordează învățarea din prisma dezvoltării personale și profesionale a ființei umane. În acest sens, autoarea surprinde următoarele modele de învățare: învățarea organizațională, învățarea activă, învățarea exprențială, învățarea prin acțiune, învățarea prin colaborare, învățarea autodirijată.
Se poate vorbi cu ușurință despre aceste forme și în cadrul educației nonformale, deoarece activitățile surprinse în cadrul acestei forme de educație vizează o învățare activă, experențială, colaborativă, prin acțiune și totodată autodirijată.
Învățarea organizațională – Organizațiile care învață surprind problema învățării organizaționale atât ca proces tehnic cât și ca proces social. Aspectul tehnic surprinde procesarea și interpretarea informațiilor dar și răspunsul la informațiile existente în interiorul și exteriorul organizațiilor. Aspectul social are în vedere modul în care indivizii construiesc semnificațiile experienței lor de muncă. Așadar, învățarea reprezintă efectul interacțiunilor sociale din cadrul mediului natural de muncă. Acest tip de învățare se diferențiază de învățarea individuală prin următoarele particulartăți: este situațională, focalizată pe practici comune, predominant informală, nu necesită neapărat predarea, are un caracter neregulat și de asemenea permite aparița contradicțiilor între individ și grup.
Învățarea activă – modelul acestei învățări are la bază premisele că toate activitățile de învățare presupun două tipuri de experiență: „a observa“ și „a face precum“ și două tipuri principale de diaog: dialogul cu sine și dialogul cu ceilalți.
Învățarea experențială – acest model este construit pe asumțiile lui Dewey care a accentuat ideea că învățarea trebuie să se bazeze pe experiență, ale lui Lewin care a susținut importanța implicării active a omului în învățare precum și pe cele ale lui Piaget care a definit inteligența ca fiind rezultatul interacțiunii dintre individ și mediu.
Învățarea prin acțiune – experiența managerilor care învață constituie baza acestui mod de învățare. Rolul celor care învață este de a rezolva problemele atât indivdual cât și în grup, de a delimita problemele reale, acționarea în scopul soluționării problemelor precum și de a recurge la diverse conexiuni și combateri. Principala diferență dintre abordarea programelor tradiționale și abordarea programelor de învățare prin acțiune o constituie faptul că programele tradiționale pornesc cu o programă, pe când celelalte impun studenților sa realizeze o programă proprie.
Învățarea autodirijată susține ideea că adultul preia controlul asupra propriei sale învățări, prin stabilirea propriilor scopuri și metode de învățare. Auto-dirijarea este un concept definitoriu pentru învățarea adulților.
Învățarea prin colaborare – este un model de predare învățare ce are ca particularitate faptul că se lucrează în echipe mixte din punct de vedere al nivelului de achiziții, al rasei și al sexului, recompensele fiind orientate spre grup și nu spre individ.
Munca în echipă înseamnă să înveți să primești un feedback profesional înspre direcția performanțelor și a comportamentului, să oferi feedback, să experimentezi potențialul colaborării cu diferiți indivizi, să accepți ajutorul altor persoane precum și să oferi ajutor, să apreciezi munca celorlalți membri, să stabilești relații cu diverse persoane.
Independența în gestionarea resurseor interne și externe ale învățării, autodirijarea precum și autonomia reprezintă idei fundamentale în învățarea permanentă, pe tot parcursul vieții. (Negovan, 2007)
Toate aceste tipuri de învățare sunt specifice activităților surprinse în cadrul educației nonformale deoarece elevii: învață în cadrul unei echipe, unui grup, interacționând cu colegii sau cu alte persoane implicate în activități; dialoghează și stabilesc relații cu aceștia; intervin în soluționarea problemelor propunând scheme proprii.
Autoarea Elena Joița a abordat tematica învățării colaborative și susține ideea că acest tip de învățare are valoare de principiu în învățarea constructivistă. „Acest fapt se datorează caracteristicii acesteia de a include și aspectul social în definitivarea construcției“ (Joița, 2006, p. 106).
În lucrarea Instruire interactivă- Repere pentru reflecție și acțiune (2013), Mușata Bocoș abordează problematica învățării colaborative/ prin colaborare. Ea definește învățarea colaborativă ca fiind un termen ce acoperă o diversitate de abordări educaționale care presupun combinarea eforturilor intelectuale atât ale elevilor cât și ale profesorilor.
Învățarea cooperativă este o metodă didactică bazată pe organizarea, în funcție de obiectivele operaționale, a unei munci colective fondate pe complementaritate, ce are ca scop asigurarea aspectului social al înnvățării. Această metodă vizează dezvoltarea comportamentelor sociale ale elevilor. „Ea valorizează nevoia elevilor de a munci împreună ca o adevărată echipă, de a se corecta reciproc, de a-și actualiza și revizui cunoștințele anterioare, de a-și exersa gândirea divergentă. Învățarea prin cooperare s-a constituit ca metodă de învățământ tocmai din dorința de a evita individualizarea exagerată a instruirii și neglijarea dimensiunii sociale a învățării, prin derularea de procese cognitive și socio-afective interpersonale și grupale” (Bocoș, 2002, p. 202).
Autoarea oferă argumente care susțin ideea că învățarea cooperativă/ prin cooperare este o metodă didactică activă. Cele mai importante argumente sunt următoarele: presupune interacțiuni verbale și socio-afective între elevi, datorită cărora se dezvoltă competențe sociale și intelectuale, astfel asigurându-se progresul cognitiv; dezvoltă atitudinea deschisă, activă a elevilor; valorizează schimburile și mizează pe o logică a învățării care ține cont de alegerile și părerile elevilor; aceștia învață unii în relație și împreună cu alții.
O altă particularitate a activităților extrașcolare o repreintă modul de predare. În continuare vom analiza câteva metode specifice acestor activități.
Lucian Ciolan (2008) propune drept metode de predare: învățarea bazată pe proiect, învățarea bazată pe probleme și învățarea aventură.
Învățarea bazată pe proiect este cunoscută și sub numele de metoda proiectului și presupune implicarea activă a elevilor pe parcursul întregii activități desfășurată. În cadrul acestui tip de învățare, elevii pot observa faptul că o problemă nu are doar o singură soluție.
Învățarea bazată pe probleme constituie o modalitate prin care elevii preiau rolul de „rezolvatori de probleme“. Această metodă îi pune pe elevi în situația de a identifica o problemă și implicit de a-i găsi soluțiile. În aceste două etape, intervin achizițiile anterioare ale învățării și capacitățile de analiză și sinteză. Avantajele acestei metode sunt: formarea gândirii pragmatice și formarea atitudini active față de problemele cu care se vor confrunta.
Învățarea-aventură mai este cunoscută și sub denumirea de învățare de tip expediționar. Aceasta încurajează curiozitatea despre lumea înconjurătoare prin crearea de situații de învățare care implică teme de reflecție, un timp pentru experimentare precum și instrumente pentru a interpreta datele obținute. Acest tip de învățare susține idea conform căreia învățarea este un proces individual de descoperire și în același timp un proces social. Putem afirma faptul că învățarea reprezintă atât un proces individual, cât și unul social de descoperire. Foarte important pentru contextul educației nonformale este faptul că, această metodă se aplică cu success în învățarea în afara sălii de clasă. (Ciolan, 2008)
În contextul educației nonformale, devine reprezentativă reflecția asupra modului în care sunt evaluate rezultatele predării învățării. De aceea, pentru a ști la ce anume ne raportăm când ne gândim la acest proces, este necesară o reconsiderare a definițiilor date evaluării. “Evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile, permițând luarea unor decizii ulterioare” (Cucoș, 2006, p. 367).
Așadar, în concepția autorului, actul evaluării se ghidează după trei coordonate: măsurarea rezultatelor școlare, urmată de aprecierea acestora și în ultimă etapă adoptarea măsurilor ameliorative.
„Analiza conceptului de evaluare pedagogică îmbină perspectiva sociologică, realizabilă în termeni de sistem, cu cea psihologică, angajată la nivelul procesului de învățământ” (Cristea, 1998, p. 148).
Evaluarea la nivelul educației nonformale este neformalizată, facultativă, presupunând urmărirea, gestionarea aspectelor psihologice care au un caracter stimulativ în dezvoltarea competențelor sociale la elevi. Așadar, conceptul de „evaluarea pedagogică“, prin prisma celor două perspective, cea sociologică și cea psihologică, poate fi umărit și realizat în același timp și la nivelul activităților extrașcolare, accentul fiind pus pe observarea și mai apoi pe dezvoltarea caracteristicilor ce pot influența competențele sociale ale elevilor.
În lucrarea Educația cognitivă. Fundamente. Metodologie, Elena Joița (2002) prezintă o imagine de ansamblu asupra tehnicilor de evaluare formative. Dintre acestea am selectat doar acele tehnici și instrumente care vizează măsurarea competențelor sociale. Acestea sunt: anunțarea competenței de atins după un șir de sarcini, anunțarea obiectivului ce urmează a fi realizat printr-o anumită acțiune, apelul la rezolvarea situațiilor problematice din cadrul unui grup, prin cooperare, prezentarea cunoștințelor în diverse contexte, elaborarea unor scenarii acționale ca rezolvare, analiza și mai ales conștientizarea reușitelor anterioare, cunoașterea motivelor și a procedurilor folosite de ceilalți colegi, întrebări privind procedurile utilizare.
Portofoliul educațional reprezintă o altă metodă de evaluare a rezultatelor activităților extrașcolare.
Consultând Titlul II din Legea Educației Naționale, vom regăsi în Secțiunea 1. Dispoziții generale privind evaluarea, Art. 73 – (1): „Portofoliul educațional cuprinde totalitatea diplomelor, a certificatelor sau a altor înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite sau a participării la activități de învățare, în diferite contexte, precum și produse sau rezultate ale acestor activități, în contexte de învățare formale, nonformale și informale. Portofoliul educațional este elementul central al evaluării învățării. Utilizarea lui debutează începând cu clasa pregătitoare și reprezintă cartea de identitate educațională a elevului.“ ( Sursa: http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/14847 , data și ora accesării: 14.05.2014, 10:00)
Așadar, portofoliul educațional reprezintă un instrument al evaluării educației nonformale, o modalitate prin care rezultatele eforturilor depuse in activitățile extrașcolare sunt centralizate.
Tot în Legea Educației Națonale se adue la cunoștnță faptul că în urma evaluării rezultatelor învățării în contexte nonformale pot fi oferire diverse dimplome și certificate. Acestea produc același efect ca și diplomele și certificatele obținute în contextul formal de educație și formare profesională în scopul ocupării unor locuri de muncă sau în vederea continuării educației și formării profesionale în sisteme formale.
Pentru a urmări calitatea activităților extrașcolare prevăzute de educația nonformală, Ministerul Educației, direcțiile de învățământ, dar si diversele organizații guvernamentale și non-guvernamentale, special acreditate organizează competiții, concursuri, festivaluri.
Persoanelor care participă la acțiuni desfășurate în context nonformale și doresc să își certifice competențele dobândite la nivelul acestor activități, le sunt puse la dispoziție o serie de modalități legale în acest sens (de exemplu, existența unor centre abilitate de evaluare).
Evaluarea competențelor sociale
Raportându-ne la evaluarea competențelor din zona profesionalului, evaluarea se centrează pe performarea individuală.
Evaluarea competențelor dobândite reprezintă dn ce în ce mai mult un element-cheie, care va sta la baza succesului achizițiilor ulterioare.
Competența reprezintă un potențial care trebuie probat/demonstrat în situații concrete. Pentru a putea fi evaluată, competența necesită stuații concrete în care cel ce învață va demonstra faptul că este capabil să valorifice ceea ce a învățat. Stuațiile în care cel ce învață dovedește o competență sunt integrate în „familii de situații”. Fiecare competență beneficiază de o astfel de familie de situații. Acestea reprezintă situații echivalente (au aceeași valoare deomnstrativă), ceea ce înseamnă că este suficient ca un elev să rezolve o singură problemă din categoria respectivă pentru a deduce faptul că el este capabil să rezolve orice altă problemă diferită.
Conform autorului Marin Manolescu (2010), competența se exprimă în performanțe. Performanțele unui student arată nivelul la care competențele au fost însușite de către acesta. Competențele nu se pot măsura, ci se apreciază și se descriu.
În această perioadă în care se dorește din ce în ce mai mult modernizarea, teoria și practica pedagogică doresc înlocuirea paradigmei tradiționaliste a evaluării bazate pe cantitate, pe obiectivitate, cu evaluarea calitativă. Așadar, standardele la care se raportează rezultatele învățării în contextul evaluării pe competențe, trebuie să fie de natură calitativă. În pedagogia modernă, aceste standarde sunt reprezentate de descriptorii de performanță. (Manolescu, 2010)
Adrian Stoica și Roxana Mihail (2006) afirmă faptul că , competența este privită ca un produs major al educației, al formării și al experienței, și nu ca parte dominant innăscută, naturală cum este, spre exemplu, inteligența. Ei sunt și cei care realizează diferența dintre competență și performanță, menționând că, competența reprezintă ceea ce un individ poate realiza în circumsatanțe ideale, în timp ce performanța este ceea ce realizează în circumstanțele reale.
În continuare, vom face referire la metodele de evaluare a competențelor sociale și de grup. Aeste metode sunt: observarea sistematică a elevilor, investigația, proiectul, portofoliul, studiul de caz, jurnalul reflexiv.
Raportându-ne la metodele de evaluare complementare utilizate în evaluarea performanțelor școlare, am selectat o metodă care se pliază și în activitățile extrașcolare, și anume observarea sistematică a comportamentului elevilor. Aceasta este o metodă care permite cunoașterea personalității elevilor, constând în notarea metodică și fidelă a comportamentului atât individual, cât și colectiv. Observația permite, în evaluare, obținerea unor informații în legătură cu stările emoționale în care se află elevul și implicit a efectelor lor asupra prestației acestuia. Această metodă presupune conturarea unor caracteristici importante în dezvoltarea competențelor sociale, precum încrederea în sine, adaptabilitatea, cooperarea într-un grup.
Investigația reprezintă un instrumentul care facilitează aplicarea, într-un mod creativ, a cunoștințelor însușite, explorând situații noi. Aeastă metodă de evaluare plasează elevul în situația de a căuta soluții la exigențe diferite.
Portofoliul este o metodă de evaluare care oferă o imagine completă a progresului înregistrat de copii de-a lungul unei perioade de timp și care este relevant pentru creativitatea elevilor. Portofoliul este ”un element de motivare și de deschidere ale apetitului de colectare a unor elemente relevante pentru cunoașterea și amplificarea experienței (artistice, științifice, tehnice etc.) a elevului ce se cere a fi întărită” (Cucoș, 2006, p. 388).
Proiectul constituie o metodă complexă de evaluare ce se poate aplica cu ușurință în cadrul activităților extrașcolare, putând avea o conotație practică, constructivă, creativă. Toți cei implicați în astfel de activități vor stabili împreună strategia de evaluare a proiectului. (Cucoș, 2006)
Studiul de caz reprezintă o metodă utilizată în predarea și învățarea disciplinelor socio-umane. Această metodă se pliază și în contextul educației nonformale, deoarece în aceeași măsură poate fi utilizată și ca metodă de verificare a capacităților elevilor de a realiza demersuri de emitere a unor judecăți de valoare precum și de formare și dezvoltare a trăsăturilor de personalitate.
Jurnalul reflexiv reprezintă cea mai sugestivă metodă de verificare a competențelor sociale. Ea reprezintă atât o formă de autoevaluare, cât și o formă de inerevaluare. Această metodă presupune însemnările elevului asupra aspectelor trăite în procesul cunoașterii.
În lucrarea Ghidul metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare (2011), autorii susțin ideea că evaluarea competențelor sociale și emoționale prezintă o serie de particularități în raport cu alte domenii ale dezvoltării datorită faptului ca nu cunoștințele sunt cele care se măsoară ci dimpotrivă comportamentele care se preiau fie prin învățare, fie prin imitație. Această evaluare se realizează pe perioade extinse de timp, pe baza unor observații periodicce și a unor criterii foarte bine stabilite care ajută la conturarea punctelor forte și a celor slabe din dezvoltarea copilului. În acest proces de evaluare a competențelor sociale familia se implică direct și activ surpinzând la rândul ei comportamentele copilului în cele mai diverse situații.
Rezultatele obținute reprezintă factori anticipativi pentru adaptarea copiilor la mediul școlar și implicit pentru dezvoltarea personalității.
Competențele sunt descrise prin anumite standarde; aceste standarde prezintă diverși indicatori, iar dacă aceștia sunt realizați, atunci competența este prezentă.
În aceeași lucrare, autorii prezintă standardele și indicatorii specifici domeniului dezvoltării socio – emoționale. În continuare voi prezenta cele nouă standarde ale domeniului, și implicit indicatorii corespunzători fiecărui standard.
Primul standard descris este “Stabilirea de relații pozitive cu copiii de vârstă apropiată și cu adulții”. Relaționarea cu persoanele din jur reprezintă baza competenței sociale. Indicatorii acestui standard sunt: interacționarea în contexte diferite din propria inițiativă; soluționarea eventualelor probleme apărute în interacțiunea cu copiii, adultul nefiind implicat; manifestarea respectului și a comportamentului adecvat față de părinți.
Cel de-al doilea standard este denumit astfel: “Demonstrarea de comportamente prosociale” și se referă la acele acțiuni orientate spre ajutorarea celor din jur. Comportamentele prosociale se conturează prin învățare socială și presupune cooperarea, încrederea, ajutorarea etc. Indicatorii care descriu acest standard sunt: manifestarea de abilități cooperatoare în grup; manifesarea comportamentelor de întrajutorare față de persoanele din jur, manifesarea unei atitudini pozitive față de persoane care provin din medii socioculturale diferite.
Al treilea standard se referă la demonstrarea autocunoașterii și deține ca și indicatori: cunoașterea informațiilor cu caracter personal; oferirea informațiilor despre propriile caracteristici și despre propriile preferințe. Autocunoașterea reprezintă capacitatea de a integra într-un mod unitar toate impresiile, informațiile și trăirile despre sine. Un aspect deosebit de important este acela că o imagine de sine pozitivă determină creșterea performanțelor școlare, dezvoltarea de relații pozitive cu cei din jurul său.
Manifestarea încrederii în sine reprezintă cel de-al patrulea standard al domeniului dezvoltării socio-emoționale. Acesta întărește ideea că, un copil cu încredere de sine se va implica mult mai mult în rezolvarea diferitelor sarcini, va fi mai independent și mai responsabil, decât un copil ce manifestă neîncredere în forțele proprii. Indicatorii specifici acestui standard sunt: demonstrarea imaginii pozitive despre sine, exprimarea liberă a ideilor și opiniilor, manifestarea încrederii în sine la implicarea în activități și relații noi.
Alt standard al acestui domeniu este: “Demonstrarea responsabiltății personale”. Pentru a fi responsabili, copiii trebuie să-și satisfacă propriile nevoi fără a încălca satisfacerea drepturilor și nevoilor persoanelor din jur. Indicatorii standardulu sunt: manifestarea grijii față de obiecte diferite, aprecierea rezultatelor acțiunilor proprii, corectarea consecințelor acțiunilor sale.
“Manifestarea independenței propriilor acțiuni” reprezintă un standard al dezvoltării socio-emoționale. Acesta este important prin aceea că urmărește capacitatea copilului de a iniția comportamente precum și capacitatea de a răspunde în mod voluntar la acțiunile celorlalți. Acest standard poate fi verificat cu ajutorul următorilor indicatori: manifestarea inițiativei, alegerea de variante adecvate, manifestare de deprinderi de autoservire.
Se amintește și de standardul: “Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor”. Acesta se referă la capacitățile elevului de a recunoaște propriile emoții, precum și emoțiile celorlalți. Ca și indicatori, acest standard prevede: recunoașterea emoțiilor proprii, dar și pe ale altor persoane; denumirea emoțiilor, înțelegerea cauzelor și consecințelor emoțiilor.
Foarte important pentru copil este și exprimarea emoțională. Aceasta presupune utilizarea adecvată a emoțiilor în diferite contexte sociale; astfel, copilul se va integra cu ușurință în grupuri, realizând interacțiuni sociale. Acest standard este îndeplinit, dacă se ating următorii indicatori: conștientizarea propriilor trăiri emoționale, transmiterea corectă a mesajelor cu încărcături emoționale, manifestarea empatiei.
Ultimul standard descris în lucrararea Ghid metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare (2011) este “Controlul propriilor emoții”. Este foarte important ca cei mici să înțeleagă și recunoască emoțiile, însă este la fel de important ca ei să dețină un control asupra propriilor emoții. Copiii cu un nivel ridicat al controlului emoțional, se integrează cu ușurință într-un cerc de prieteni, fiind mai repede acceptați. Indicatorii care definesc acest standard sunt reprezentați de controlul manifestărilor emoționale, așteptarea înainte de acționare și utilizarea strategiilor de reglare emoțională.
Evaluarea competențelor acestui domeniu se raportează la nivelul copilului, al părintelui și al cadrului didactic și vizează diferite tipuri de instrumente.
La nivelul copilului, evaluare se poate realiza prin fișe de observație a comportamentelor, prin jocul de rol, prin dramatizări, analiza produselor diverselor activități, interviu, instrumente psihologice aplicate de către psihologi. La nivelul părținților, evaluarea se poate realiza utilizând chestionarul, interviul liber și instrumentele psihologice. Evaluarea la nivelul cadrelor didactice poate fi realizată prin chestionare și interviu (Manolescu, 2011).
Fiecărui standard îi revin trei indicatori. Pentru a observa dezvoltarea elevilor din punct de vedere social și emoțional, se vor urmări nivelul de realizare al fiecărui indicator. Indicatorul poate fi: realizat, în curs de realizare sau nerealizat.
Aceste standarde pot fi urmărite cu ușurință atât în activitățile școlare, zilnice ale elvilor la clasă cât și în cadrul activităților extrașcolare din contextul educației nonformale.
II.4. Concluzii
Capitolul al doilea numit „Abordări strategice și didactice ale activității extrașcolare prin raportare la evaluarea competențelor sociale“ a cuprins prezentarea tipurilor și mediilor de desfășurare a activităților extrașcolare și prezentarea domeniilor de competențe cheie. Capitolul a abordat și problematica predării, învățării și evaluării activităților specifice educației nonformale.
Activitățile extrașcolare sunt plasate pe două coordonate pedagogice: una situată în interiorul școlii, dar în afara sălii de clasă și a programului obligatoriu, iar alta situată în afara școlii.
Un aspect foarte important stabilt la nivelul activităților extrașcolare îl reprezintă faptul că acestea presupun implicarea elevilor în diferite grupuri sociale, ceea ce determină interacțunea lor cu ceilalți. Copiii descoperă lumea, cresc și devin adulți, datorită interacțiunii sociale. La baza acesteia stau competențele sociale care vor fi prezente și se vor dezvolta odată cu implicarea elevilor în cât mai multe activități extrașcolare.
Am observat de asemenea faptul că aceste comptetențe specifice dezvoltării socio-emoționale sunt descrise prin anumite standarde care prezintă diverși indicatori. Pentru a confirma prezența unei competențe se va urmări realizarea indicatorilor. În concluzie, competențele nu se pot măsura, ci se apreciază și se descriu.
Învățarea în contextul educației nonformale se realizează prin metode active, menite să contribuie la dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor. Activitățile extrașcolare vizează o învățare activă, experențială, colaborativă, prin acțiune și totodată autodirijată.
Evaluarea competențelor acestui domeniu se raportează la nivelul copilului, al părintelui și al cadrului didactic și vizează diferite tipuri de instrumente.
Capitolul III. Demersuri argumentative și aplicative legate de dezvoltarea, implementarea și evaluarea programelor educaționale de educație nonformală
III.1. Specificul proiectării curriculare a activităților extrașcolare
Capitolul III înglobează specificul proiectării curriculare a activităților extrașcolare. Acest capitol cuprinde două programe educaționale, specifice educației nonformale.
Primul program se numește „Sunt mare deci responsabil“ și este destinat elevilor claselor a III-a și a IV-a. Acesta urmărește organizarea rațională și plăcută a timpului liber, dezvoltând în același timp competențele sociale ale elevilor.
Cel de-al doilea program educațional propus se numește „Împreună reușim“ și are ca grup țintă elevii claselor pregătitoare, I și a II-a. Programul are ca scop dezvoltarea abilităților sociale, completarea procesului instructiv-educativ, precum și organizarea rațională și plăcută a timpului liber al elevilor. Atât primul, cât și cel de-al doilea program răspund diferitelor nevoi ale copiilor.
Proiectele se vor desfășura la nivel municipal și vor implica parteneriate cu diferite instituții.
PROGRAM EDUCAȚIONAL
Denumirea programului: SUNT MARE, DECI RESPONSABIL
Motto: “Ajutându-i pe ceilalți, te ajuți pe tine!”
Viziunea
Programul se va desfășura la nivel municipal, în cadrul școlilor ce cuprind clasele primare I-IV și va avea ca grup țintă elevii claselor a III-a și a IV-a. Perioada de desfășurare a programului este de două săptămâni. Acest program se bazează pe educația nonformală și va contribui la dezvoltarea gândirii, aptitudinilor, a abilităților sociale, la completarea procesului instructiv-educativ, precum și la organizarea rațională și plăcută a timpului liber al elevilor. Prin activitățile propuse în cadrul acestui program, copiii vor învăța jucându-se și cel mai important își vor forma un sistem de valori propriu, definit prin umanism, deschidere, toleranță.
Inițializarea
Programul se va desfășura în contextul educației nonformale, așadar la baza lui vor fi activitățile extrașcolare. Activitățile specifice educației nonformale sunt activități proiectate, realizate și dezvoltate pe două coordonate pedagogice și anume: una situată în interiorul școlii, dar în afara clasei, respetiv a programului didactic obligatoriu; a doua, situată în afara școlii. Proiectarea pedagogică realizată la nivel instituționalizat precum și organizarea acțiunilor la nivel structural prin corelația funcțională dintre educator și educat reprezintă caracteristicile comune ale educației nonformale și ale educației formale. Specific acestor activități extrașcolare este munca în grup. Munca în grup presupune cooperarea în rezolvarea unor sarcini, vizând în special aspectul social al învățări, dar și dezvoltarea comportamentului social al elevilor.
Programul își propune dezvoltarea competențelor: cognitive, afective, sociale.
Programul va fi prezentat conducerii școlii, care are rolul de a-l analiza și aviza.
Resurse umane implicate în program:
Elevii claselor a III-a și a IV-a, cadrele didactice, părinții, reprezentanți ai Clubului copiilor și ai Casei de cultură, elevi proveniți din medii defavorizate social și profesori ai acestora – Școla specială.
Toți membrii implicați sunt consțienți de necesitatea unui sistem de valori propriu definit prin umanism, deschidere, toleranță precum și de importanța nevoii copiilor de apartenență la grup.
Resursele pe care membrii grupului de inițiativă le pot oferi acestui program sunt următoarele:
Deoarece programul presupune și o activitate în aer liber, așadar o excursie, părinții sunt cei care vor oferi resursele necesare bunei desfășurări a acesteia.
Casa de cultură va oferi spațiul potrivit organizării unei expoziții.
Conducerea școlii, cadrele didactice, coordonatorii programelor din cadrul Clubului copiilor,vor oferi resursa umană, precum și diverse materiale didactice necesare derulării programului.
Programul se va desfășura în spații adecvate precum: ateliere de lucru, Casa de cultură, Școala specială, dar și în aer liber (excursie).
Planificarea
Programul răspunde în primul rând nevoii copiilor de apartenență la grup. Importanța încurajării acestui sentiment social de apartenență al copilului ajută la dezvoltarea unei imagini de sine construită pe baza valorii de sine, la dezvoltarea competenței de a fi folositor, iar cel mai important, atitutindea față de ceilalți va fi definită de încredere și cooperare. Experiențele pe care elevul le-a întâmpinat reflectă în modul în care acesta se apreciază pe sine și în care îi apreciază pe ceilalți.
Programul răspunde și nevoii de activizare a elevilor în mediul social, dar și nevoii
de incluziune în societate, de activizare a copiilor defavorizați social.
Obiectivele programului sunt:
Stimularea interesului pentru nou, pentru cunoaștere, pentru școală în general;
Formarea unui sistem de valori propriu definit prin umanism, deschidere, toleranta;
Formarea capacității de a-i asculta cu respect pe ceilalți;
Consolidarea capacităților de a forma și exprima părerile personale;
Susținerea și promovarea produselor elaborate ca urmare a exersării talentului elevilor;
Dezvoltarea gândirii, limbajului, creativității;
Formarea competenței de participare la viața publică, dialogând cu persoane de diferite vârste și cu diferite statuturi sociale.
Programul se va desfășura pe durata a două săptămâni. În fiecare săptămână se vor realiza două activități a câte 2-3 ore fiecare și vor acoperi domeniile: artistic, cultural, cetățenie democratică și responsabilitate socială, abilități de viață, educația ecologică și protecția mediului.
Etape – activități ale programului.
ETAPA I se va desfășura în prima săptămână de derulare a programului.
Aceasta va conține două activități:
“Meșteri de jucării”
“Împreună, reușim!”
ETAPA II se va desfășura în cea de-a doua săptămână și va cuprinde următoarele activități:
„Expoziția noastră”
„După faptă și răsplată!”
Activitatea 1.
Maeștri de jucării
Tipul activității: Activitate extrașcolară
Scopul: Dezvoltarea priceperilor și deprinderilor privind lucrul manual, într-un mediu stimulativ pentru cooperarea în cadrul unui grup.
Resurse
Umane: colectivul clasei, cadrul didactic, profesorul coordonator al atelierului,
Temporale: 3 ore
Spațiale: Locul de desfășurare: Atelierul de lucru manual – Clubul copiilor
Argument
Am ales să încep prezentarea argumentului prin următorul motto:” Creativitatea nu este o evadare din disciplină, este o evadare însoțită de disciplină.”- Jerry Hirshberg. Motto-ul exprimă modul frumos de îmbinare a creativității și a disciplinei școlare. Creativitatea este specifică tuturor copiilor deoarece vârsta școlară mică, este vârsta la care potențialul creativ al elevilor se află într-o continuă dezvoltare.
Activitatea “Meșteri de jucării” are ca scop formarea de priceperi și deprinderi privind abilitățile practice ale elevilor. La vârsta preșcolarității, chiar și la clasele a IIIa și a IV-a, jocul mai ocupă încă un loc important, adunând în jurul său două coordonate importante ale procesului instructiv-educativ: munca și creativitatea. La această vârstă copiii sunt interesați să realizeze obiecte proprii, folosindu-și imaginația, priceperea și îndemânarea. Această activitate oferă condiții favorabile dezvoltării creativității.
Elevilor le este oferită oportunitatea de a alege materialul din care vor realiza lucrarea, culoarea acestuia precum și modelul păpușii.
Această activitate încurajează și lucrul în echipă.
Elevii vor învăța deci să-și creeze propriile jucării, dar elementul de noutate îl constituie faptul că, în următoarea activitate pe care o vor desfășura va trebui ca ei să învețe alți copii să realizeze aceste jucării.
Obiectivele activității:
Stimularea capacității creatoare a copiilor prin lucru manual.
Formarea simțului și gustului estetic.
Formarea capacității de a integra frumosul și în viața persoanlă.
Conceperea de lucrări care implică originalitatea, creativitatea, imaginația.
Adoptarea unor atitudini civice și de punere în evidență a unor valori morale.
Dezvoltarea abilităților de interacțiune și interrelaționare socială.
Competențele sociale dezvoltate și indicatorii comportamentali specifici:
Descrierea activității:
Elevii clasei a IIIa, sau a IV-a, se vor deplasa la Clubul copiilor din același oraș. Atelierul de creativitate este spațul în care elevii își vor desfășura activitatea. Fiecare copil își va aduce de acasă diverse tipuri de ață. În acest atelier, profesorul îi va iniția în arta construirii păpușilor din ață. Elevilor li se va comunica la începutul activității faptul că va trebui să fie foarte atenți , pentru că la rândul lor vor fi “profesorii” altor elevi.
Activitatea va dura 3 ore. La începutul primei ore, elevii vor face cunoștință cu profesorul de la atelier, cu care vor purta o conversașie legată de jucăria lor preferată; vor prezenta materialele pe care le-au adus de acasa și vor avea ocazia să vizualizele lucrările ( păpușile) realizate de alți copii. În a doua parte a primei ore, elevilor li se vor prezenta procesele de realizare ale păpușilor, profesorul explicându-le și demonstrându-le în același timp etapele de lucru. Următoarele două etape sunt destinate realizării de păpuși. Fiecare elev este liber să realizeze ce model de păpușă dorește. Atât cadrul didactic al clasei, cât și profesorul de la atelier îi vor monitoriza pe elevi, oferindu-le ajutorul dacă le va fi solicitat.
Evaluarea activității se va realiza prin:
Proiect-realizarea unui album cu fotografii realizate în timpul desfășurării activității, dar și cu păpușile realizate de către elevi, fișă de observație, convorbire- impresii, întrebări.
Activitatea 2
Împreună reușim!
Motto: „Fericit, ori nefericit, omul are nevoie de alt om,
căci nu trăiește decât pe jumătate când trăiește doar pentru el.”
(Jacques Delille)
Tipul activității: Activitate extrașcolară
Scopul: Dezvoltarea competențelor sociale prin promovarea comunicării, întrajutorării și deschiderii față de semeni.
Resurse
Umane: colectivul clasei, cadrul didactic, elevii defavorizați social ai școlii speciale din oraș, cadrele didactice ale școlii speciale.
Temporale: 3 ore
Spațiale: Locul de desfășurare: Școala specială
Argument
Inițierea acestei activități a fost determinată de realitatea existentă privind problematica elevilor defavorizați social (elevi proveniți din familii dezorganizate, elevi cu situație materială precară) din cadrul unei școli, dar și de numărul relativ mare al elevilor care se confruntă cu astfel de stuații. Activitatea se va desfășura in parteneriat cu Școala specială, cadrele didactice și conducerea școlii.
Această activitatea răspunde și nevoii copilului de apartenență la un grup. Deoarece activitățile de grup trebuie realizate în cadrul unui larg sistem de relații socio-educaționale și în concordanță cu problemele reale ale mediului social în care se află școala, am ales potrivit desfășurarea acestei activități în parteneriat cu Școala specială. Activitatea dorește să încurajeze fundamentarea unor valori precum: altruismul, responsabilitatea, respectul pentru alții. Pe tot parcursul activității se va pune accent pe stabilirea de relații de cooperare, întrajutorare între elevii celor două școli.
Am considerat reprezentativ pentru această activtate, motto-ul “Fericit ori nefericit, omul are nevoie de alt om, căci nu trăiește decât pe jumătate când trăiește doar pentru el” (Jacques Delille), tocmai pentru că este foarte important ca elevii să conștientizeze faptul că, în societate sunt și persoane mai puțin fericite, mai puțin sănătoase care au nevoie de ajutorul lor.
Prin intermediul acestei activități avem în vedere satisfacerea nevoii copiilor defavorizați social de a aparține unui grup, de a colabora și munci în cadrul acestuia. Odată stabilite aceste relații de cooperare, întrajutare între copii celor două școli, cei defavorizați social nu se vor mai simți marginalizați iar atitudinea lor față de ceilalți copiii va fi cracterizată prin încredere.
Faptul de a fi acceptați în cadrul unui grup și de a coopera cu alți elevi, le va mări încrederea în sine a elevilor defavorizați din punct de vedere social.
Prezentarea jucăriilor realizate într-o expoziție la Casa de cultură, îi va motiva în primul rând pe elevi să lucreze cât mai frumos și responsabil, iar în al doilea rând acest lucru va reprezinta dovada faptului că munca le va fi răsplătită.
Un aspect foarte important în cadrul acestei activități îl reprezintă rolul de lider pe care elevii îl vor ocupa, atunci când vor îndruma pe ceilalți elevi în realizarea păpușilor. Odată puși în ipostaza de reprezentant al grupei, elevii vor adopta o atitudine pozitivă și de suport și vor promova disciplina, precum și implicarea activă și eficiența lucrului în echipă.
Obiectivele activității:
Promovarea dialogului și comunicării, a deschiderii față de semeni.
Dezvoltarea spiritului de colaborare, de lucru în echipă .
Promovarea parteneriatului între instituțiile școlare.
Stimularea capacității creatoare a copiilor prin lucru manual.
Formarea capacității de a integra frumosul și în viața persoanlă.
Conceperea de lucrări care implică originalitatea, creativitatea, imaginația.
Competențele sociale dezvoltate și indicatorii comportamentali specifici:
Descrierea activității:
Activitatea se va desfășura în colaborare cu Școala specială. Această școală acoperă învățământul pentru elevii defavorizați social. Elevii Școlii generale, vor merge însoțiți de cadrul didactic la Școala specială. Aici vor organiza o activitate de lucru manual și anume confecționarea de păpuși din ață. Această activitate o completează pe prima, în care elevii au învățat să construiască astfel de păpuși, rolul lor fiind acum de a învăța pe alții procesul realizării acestor păpuși. Ativitatea se va desfășura pe parcursul a 3 ore. Înainte de a începe activitatea, unul dintre copiii școlii generale va susține o comunicare în fața colegilor săi, a colegilor de la școala partener, precum și a cadrelor didactice, în care va urmări prezentarea școlii de la care provin, a clasei precum și a scopului și motivului pentru care ei se află acolo.
Elevii vor fi informați încă de la început de faptul că produsele lor vor fi expuse în cadrul unei activități la Casa de cultura a orașului, unde vor participa și ei.
În prima jumătate de oră, elevii vor cunoaște copiii Școlii speciale, și vor lua “în grijă”, pentru 3 ore, pe unul dintre aceștia. Elevii vor prezenta păpușile lucrate la atelierul de creație, acestea reprezentând modelele. Următoarea etapă ( 2ore) este etapa în care elevii vor realiza împreună păpușile. Cadrele didactice vor asista și vor acorda ajutor pe întreaga desfășurare a activității. În ultima jumătate de oră, fiecare elev al Școlii speciale va prezenta propria jucărie, căreia îi va pune un nume. Păpușile vor fi prezentate într-o expoziție ce va avea loc în săptămâna următoare, la Casa de cultură a orașului, în cadrul altei activități extrașcolare organizată cu aceeași elevi.
Evaluarea activității se va realiza prin:
Proiect-realizarea unui album cu fotografii realizate în timpul desfășurării activității, dar și cu păpușile realizate de către elevi;
Fișe de monitorizare a activității;
Expoziție;
Realizarea unei compuneri, de către elevi care să surprindă experiența trăită alături de copiii proveniți din medii defavorizate.
Activitatea 3
„Expoziția noastră”
Tipul activității: Activitate extrașcolară
Timp alocat: 3 ore
Scopul: Formarea priceperilor și deprinderilor elevilor, cu privire la modul de organizare al unui moment artistic-expoziția; dezvoltarea capacităților de colaborare în cadrul unui grup.
Resurse
Umane: colectivul clasei, cadrul didactic, elevii defavorizați social ai școlii speciale din oraș, cadrele didactice ale școlii speciale, părinți, alți elevi ai școlilor, directorul Casei de cultură.
Temporale: 3 ore
Spațiale: Locul de desfășurare: Casa de cultură.
Argument
La baza acestei activități se află nevoia de recunoaștere a efortului depus de elevi în procesul realizării jucăriilor.
Un aspect foarte important este acela că, elevii se vor implica în realizarea și desfășurarea expoziției. Primind sarcini precum: realizarea etichetelor cu numele celor care au creat păpușile, aranjarea păpușilor în sala de expoziție, susținerea unui momentartstic, elevii vor conștientiza rolul important pe care îl au în cadrul grupului, dar și al școlii din care fac parte. Astfel, cu cat elevii vor simți mai mult faptul că sunt membri importanți ai grupului, vor recunoaște mai mult valoarea contribuției lor la bunăstarea grupului, vor manifesta mai mult respect față de ceilalți, cu atat va fi mai puternica încrederea în sine, dar și identificarea cu grupul. Odată cu însușirea acestor valori, se va putea concluziona faptul că elevii vor fi pregătiți pentru soluționarea viitoarelor probleme ale vieții și pentru a învăța din noile experiențe.
La fel de important este și faptul că, în realizarea acestor tipuri de activități, cadrul didactic va reprezenta un membru organizator, ca și elevii, având însă un rol suplimentar de lider, de a organiza desfășurarea activității în cele mai bune condiții.
Această activitate este importantă și pentru faptul că va contribui la construirea de relații interumane pozitive care vor conduce la trăirea unei vieți creative și productive.
Prin valorificarea acestui tip de activitate, elevii vor învăța să-și asume rolul de reprezentant al unei echipe, de “învățător”, vor învăța să-și exprime opinii, să argumenteze precum și să asculte cu respect opiniile celorlalți.
Un alt aspect foarte important este reprezentat de faptul că prin intermediul acestor activități de grup, elevii îsi formeazaă competența de participare la viața publică, dialogând argumentativ cu persoane ce ocupă funcții diferite.
Obiectivele activității sunt:
Promovarea dialogului și comunicării, a deschiderii față de semeni.
Dezvoltarea spiritului de colaborare.
Formarea simțului și gustului estetic.
Formarea capacității de a integra frumosul și în viața persoanlă.
Implicarea în acțiuni sociale.
Participarea elevilor la organizarea expoziției.
Competențele sociale dezvoltate și indicatorii comportamentali specifici:
Descrierea activității:
Actvitatea se va desfășura în parteneriat cu Casa de cultură și Școala specială. În urma activității 2, în care elevii au mers la Școala specială au rezultat păpuși de diferite forme și culori, care pe parcursul acestei activități vor fi prezentate într-o expoziție. Expoziția va purta numele “Creatorii propriilor noastre jucării” și se va desfășura la Casa de cultură. Vor fi invitați atât colegii de la alte clase din școală cât și părinții elevilor implicați în activitate.
La începutul acestei activități, înainte de deschiderea expoziției elevii vor avea ocazia să viziteze casa de cultură, sala de spectacole a acesteia, precum și să afle numeroase informații despre istoricul acesteia de la însuși directorul casei de cultură.
Elevii se vor implica și în realizarea expoziției, ei fiind cei care reazlizează etichete cu numele elevilor care au creat lucrările, dar și cei care ajută la așezarea lucrărilor în sală.
Un rol foarte important în activitate îl vor avea copiii Școlii speciale, care își vor prezenta lucrarea: numele păpușii, procesul de realizare, materialul din care este realizat, argumentare cu privire alegerea făcută.
Surpriza pregătită de elevii Școlii generale va fi reprezentată de momentul artistic pe care îl vor susține în deschiderea expoziției. Acesta va consta într-o serie de cântece și poezii pe tema Copilărie și va fi desfășurat în sala de expoziție a lucrărilor.
Evaluarea activității se va realiza prin:
Expoziție;
Proiect- realizarea unui album cu fotografii realizate în timpul expoziției;
Înregistrare video a activității;
Convorbire- impresii, întrebări.
ACTIVITATEA 4
„După faptă și răsplată!”
Tipul activității: Activitate extrașcolară
Timp alocat: o zi
Scopul: consolidarea cunostințelor copiilor cu privire la frumusețile țării, la educarea dragostei și a respectului pentru frumusețea naturii.
Resurse
Umane: colectivul clasei, cadrul didactic, doi părinți.
Temporale: o zi
Spațiale: Locul de desfășurare: puncte turistice din Moldova.
Argument
Excursia reprezintă o activitate foarte importantă atât pentru școlarii mici, cât și pentru cei mari, deoarece contactul direct cu realitatea este cel care contribuie cel mai mult la îmbogățirea cunoștințelor micilor școlari și totodată oferă mediul potrivit pentru dezvoltarea competențelor sociale. Elevii trebuie învățați să fie receptivi la nou și să aprecieze frumusețea naturii, a lumii precum și a valorilor din trecut. Cunoscând aceste frumuseți elevilor li se va cultiva gustul estetic, ajungând să iubească frumosul, natutra, țara.
Într-o excursie, cadrul didactic devine un bun prieten sau chiar un părinte care răspunde zecilor de întrebări adresate de către copii, astfel actul comunicării devenind un lucru normal.
Caracterul atractiv al excursiei sporește dacă ea se îmbină cu alte forme de activitate precum cântecul, jocul și ghicitorile; astfel elevii se vor manifesta dezinvolt, vor scăpa de rețineri.
Un alt aspect foarte important îl reprezintă faptul că excursia sprijină procesul de învățământ în diferite moduri. Poate reprezenta un fond de imagini senzoriale care vor contribui la o învățare de lungă durată. În excursie, cuvintele și informațiile din timpul orelor devin realitate. Luând contact direct cu unele aspecte legate de viața unor personalități, de bogățiile și frumusețile naturii, de monumete, elevilor li se consolidează cunoștințele și astfel li se va îmbogăți cultura generală.
La fel de important este și faptul că excursia consolidează deprinderile de comportare civilizată, de igienă personală de circulție, de securitate. .
Excursiile au un caracter relaxant, constituind un prilej de destindere. Prin intermediul acestui tip de activitate se va suda colectivul de elevi.
Dupa trecerea anilor, elevii iși vor aminti cu plăcere de colegi, de învățător, de locurile pe care le-au vzitat precum și de întâmplările din timpul drumețiilor.
Obiectivele activității:
Dezvoltarea spiritului de colaborare, de lucru în echipă .
Cultivarea respectului față de natură și a gustului estetic.
Implicarea în jocurile propuse.
Competențele sociale dezvoltate și indicatorii comportamentali specifici:
Descrierea activității
Această activitate extrașcolară va lua forma unei excursii și se va desfășura la nivelul unei singure clase. Vor participa elevii, cadrul didactic pecum și doi dintre părinți. Trăind într-o zonă cu nenumărate frumuseți naturale, bogate vestigii istorice, mânăstiri, localități natale ale personalităților, excursia va fi organizată în zona Moldovei. Învățătorul va fi cel care va stabili scopul excursiei, data, ora plecării, echipamentul necesar. Elevii vor avea roluri precum: întocmirea listei cu cei care vor participa la excursie, liste cu regulile ce trebuie respectate, pregătirea unor jocuri cu rol în socializarea dintre elevi, confecționarea diverselor materiale necesare bunei desfășurări a excursiei.
Buna desfășurare a excursiei este condiționată și de disciplina ei. Este obligatorie instituirea unei discipline, acceptată și respectată de către toți membrii grupului. Foarte important este reamntirea, din partea cadrului didactic a regulilor de circulație, securitate și comportament care trebuie respectate. Pentru a trezi interesul elevilor, activitatea se va populariza prin prezentarea intinerariului urmat de descrieri geografice. În timpul desfășurării vizitelor, cadrul didactic va dirija observarea în mod sistematic și va îndruma elevii să rețină sau noteze numele personalităților, să noteze aspectele pe care ei le consideră a fi interesante, precum și să fotografieze locurile care le plac cel mai mult. Datele culese se vor valorifica la disciplinele la care se pretează, astfel consolidându-se cunoștințele elevilor, dar și în realizarea unui portofoliu. Astfel se va îmbogăți și cultura generală a elevilor.
La fel de important de amintit este faptul că, oricât de simplu ar părea planul unei excursii, pot apărea întâplările neașteptate (spre exemplu: unul din drumuri să se afle în reparație sau apariția unei defecțiuni a autocarului). La toate aceste situații neprevăzute cadrul didactic trebuie să găsească soluțiile cele mai bune pentru a putea realiza obiectivele instructiv-educative.
Pentru a dezvolta competențele sociale, dar și cele afective ale elevilor, pe parcursul excursiei se vor desfășura diferite jocuri.
Unul dn jocuri va fi propus de către cadrul didactic, urmând ca, în funcție de timpul disponibil, elevii să propună și alte jocuri.
Jocul propus de cadrul didactic este: „Jocul cu zarul afectiv” pentrut înțelegerea stărilor afective de bază prin trăiri proprii și dramatizare. Această activitate în grup încurajează exprimarea verbală a stărilor afective de bază (bucurie, tristețe, mânie, surpriză, frică, dezgust) și contribuie la dezvoltarea atitudinii empatice. Elevii se așează în cerc, și povestesc pe rând trăiri personale legate de starea afectiva indicata de zar, apoi o interpretează. Elevii se vor întoarce spre seară înapoi în locul de unde au plecat, adică în fața școlii.
Evaluarea activității se va realiza prin:
Proiect- realizarea unui album cu fotografii realizate în timpul excursiei;
Convorbire- impresii, întrebări;
Realizarea unui portofoliu care va cuprinde: o compunere cu titlul “În excursie” care va conține: descrierea locurilor vizitate, a aspectelor plăcute și mai puțin plăcute din timpul excursiei, o compunere cu titlul “Prietena mea, natura”, vederi achiziționate în excursie, fotografii, fișele biografice ale personalităților despre care s-a vorbit, sau ale căror case au vizitat.
PROGRAM EDUCAȚIONAL
Denumirea programului: SUNTEM PRICEPUȚI ȘI HARNICI
Motto: “Harnicul găsește întotdeauna de lucru!”
Viziunea
Acest programul se va desfășura la nivel municipal, în cadrul școlilor ce cuprind clasele primare I-IV și va avea ca grup țintă elevii clasei pregătitoare, I, și a II-a. Perioada de desfășurare a programului este de două săptămâni. Programul se desfășoară în contextul educației nonformale și are ca scop dezvoltarea abilităților sociale, completarea procesului instructiv-educativ, precum și organizarea rațională și plăcută a timpului liber al elevilor. Prin activitățile propuse în cadrul acestui program, copiii vor învăța jucându-se.
Scopul programului: Formarea capacității copiilor de a înțelege și aprecia diferitele meserii pe care le desfășoară oamenii pentru a fi folositori unii altora.
Inițializarea
La baza acestui program vor fi activitățile extrașcolare. Activitățile specifice educației nonformale sunt activități proiectate, realizate și dezvoltate pe două coordonate pedagogice și anume: una situată în interiorul școlii, dar în afara clasei, respetiv a programului didactic obligatoriu; a doua, situată în afara școlii. Proiectarea pedagogică realizată la nivel instituționalizat precum și organizarea acțiunilor la nivel structural prin corelația funcțională dintre educator și educat reprezintă caracteristicile comune ale educației nonformale și ale educației formale. Specific acestor activități extrașcolare este munca în grup. Munca în grup presupune cooperarea în rezolvarea unor sarcini, vizând în special aspectul social al învățări, dar și dezvoltarea comportamentului social al elevilor.
Activitățile extrașcolare sunt cele mai atractive și mai accesibile activități pentru elevi, le imprimă un anumit comportament, o anumită ținută adecvată situației, dezvoltând sentimente deosebite. Implicarea în activitățile cultural-artistice, literare, științifice și sportive, contactul cu alți elevi, cu publicul, le dezvoltă elevilor sentimentul de încredere în forțele proprii, curajul, spiritul comunitar, competițional, precum și aptitudinile artistice, trăsăturile specifice de caracter.
Programul își propune dezvoltarea competențelor: cognitive, afective,sociale.
Programul va fi prezentat conducerii școlii, care are rolul de a-l analiza și aviza.
Resurse umane implicate în program:
Elevii claselor pregătitoare, I și a II-a, cadrele didactice, directorul școlii, părinți, reprezentant al Poliției, medic, profesor, pompier, brutar, croitoreasă, mecanic auto.
Toți membrii implicați sunt consțienți de necesitatea formării și dezvoltării comportamentului social la școlarii mici, precum și de formarea capacităților acestora de a aprecia și înțelege importanța diferitelor meserii.
Resursele pe care membrii grupului de inițiativă le pot oferi acestui program sunt dintre cele mai diverse:
Școala va oferi spațiul potrivit vizionării filmulețelor educative (sala de spectacole), precum și spațiul necesar derulării activității de desen pe asfalt.
Conducerea școlii, cadrele didactice, reprezentanul Poliției, medicul, profesorul, pompierul, brutarul, croitoreasa, mecanicul auto, vor oferi resursa umană, precum și diverse materiale didactice necesare derulării programului.
Brutăria va oferi spațiul de derulare a uneia dintre activități.
Programul se va desfășura în spații adecvate precum: curtea școlii, sala de teatru a școlii, curtea școlii, brutăria.
Planificarea
Programul răspunde în primul rând nevoii copiilor de a cunoaște meserii și de a avea cât mai multe informații despre acestea, astfel educându-se respectul față de mună.
Acestă activtate oferă colectivelor de elevi și îndrumătorilor lor ocazii de implicare activă, utilă, conștientă, în care să se împletească efortul și plăcerea de a învăța.
Prin intermediul activităților propuse în acest program, este urmărită și dezvoltarea competențelor sociale. Ca formă de realizare, activitățile acestei săptămâni, pot fi sub formă de jocuri, dialoguri și dezbateri libere, vizionare de filmulețe educative, jocuri de rol, îmbinate cu activiăți practice menite să antreneze curiozitatea și dorința elevilor la participare.
Ținând cont de faptul că școala înseamnă în primul rând educație, programul are în vedere pregătirea elevilor ca buni cetățeni într-o lume mai bună, promovarea toleranței, cooperării și soluționarea situațiilor conflictuale.
La fel de important pentru copii este și identificarea greșelilor coportamentale și înțelegerea/dobândirea unor valori sociale precum: empatia, cooperarea, comunicarea, întrajutorarea.
Vârsta micii școlarități este vârsta la care copiii stabilesc relațiile de prietenie și încep să înțeleagă calitățile care duc la întreținerea relației în timp. Astfel, într-una din activitățile propuse, elevii vor recunoaște aceste calități și vor argumenta necesitatea lor.
Programul mai răspunde și nevoii de incluziune în societate, nevoii de cooperare și de activizare a copiilor.
Obiectivele programului sunt:
stimularea, prin modalități variate, exprimarea propriilor gânduri și sentimente referitoare la anumite teme de interes comun;
dezvoltarea atitudinii pozitive și responsabile față de muncă;
evidențierea modelelor de bună practică prezente în cadrul programului;
dezvoltarea abilităților sociale pozitive, civice și responsabile ale copiilor;
evidențierea cauzelor care conduc la efecte nedorite pentru a le putea evita;
promovarea imaginaței și a creativității verbale a elevilor;
valorificarea cunoștințelor, priceperile și deprinderile dobândite, aplicându-le în situații concrete;
înțelegerea relației școală – comunitate;
conștientizarea necesității implicării active în situații și contexte diferite;
dezvoltarea abilităților elevilor de a proiecta și desfășura în echipă activități variate, în cadrul școlii și în comunitate;
dezvoltarea capactății de exprimare liberă în fața unui public mai numeros;
Programul se va desfășura pe durata a două săptămâni. În fiecare săptămână se vor realiza două activități a câte 3-4 ore fiecare și vor acoperi domeniile: cultural, cetățenie democratică și responsabilitate socială, abilități de viață, educația sanitară.
Etape – activități ale programului.
ETAPA I se va desfășura în prima săptămână de derulare a programului.
Aceasta va conține două activități:
“Tainele profesiilor și meseriilor”
“Suntem mari, noi acum suntem brutari”
ETAPA II se va desfășura în cea de-a doua săptămână și va cuprinde următoarele activități:
„Meserii, în desene pe asfalt”
„Vizionăm, discutăm și din asta învățăm!”
Activitatea 1.
Tainele profesiilor și meseriilor
Tipul activității: Activitate extrașcolară
Scopul: Formarea capacității copiilor de a înțelege și aprecia diferitele meserii și profesii pe care le desfășoară oamenii pentru a fi folositori unii altora.
Resurse
Umane: colectivul clasei, cadrul didactic, invitați: reprezentant al Poliției, medic,profesor, pompier, brutar, croitoreasă, mecanic auto.
Temporale: 3 ore
Spațiale: Locul de desfășurare: Sala de spectacol a școlii.
Argument
„Eu vreau să fiu doctoriță!”, „Eu vreau să mă fac muzician!”, „Eu vreau să mă fac polițist!”. Acestea sunt expresii pe care le cunoaștem cu toții și pe care, la vârsta copilăriei, le-am spus fie prietenilor, părinților, bunicilor, fie învățătorilor. Așadar, această activitate a luat naștere datorită nevoii copiilor de a cunoaște, înțelege și aprecia diferitele meserii și profesii.
Activitatea vizează îmbunătățirea competențelor sociale, nivelul cooperarii, nivelul comunicării verbale și nonverbale, nivelul creativității prin participarea copilului la conversația inițiată atât de cadrul didactic, cât și de invitați. Prin intermediul conversației cu cadrul didactic, elevii vor preciza meseriile cunoscute, meseriile părinților și meseria preferată, argumentând alegerea făcută. Reprezentantul Poliției, medicul, profesorul, pompierul, brutarul, croitoreasa, mecanicul auto, vor fi cei care vor da un plus de culoare activității. Faptul că reprezentanții diferitelor meserii și profesii vor veni în școală, purtând uniformele specifice, și vor descrie fiecare domeniul în care lucrează va reprezenta în primul rând un element de surpriză și noutate, iar în al doilea rând ocazia perfectă în care elevi vor putea afla mai multe informații despre o anumită profesie sau meserie.
Proiectul oferă cadrelor didactice și reprezentanților comunității locale ocazia implicării active și utile, în dezvoltarea atitudinilor pozitive, civice și responsabile ale elevilor.
Obiectivele activității sunt:
Dezvoltarea atitudinii pozitive, civice și responsabile.
Stimularea, prin modalități variate, exprimarea propriilor gânduri și sentimente referitoare la diferitele meserii și profesii.
Conștientizarea necesității implicării active în situații și contexte diferite.
Dezvoltarea capacității de a inițializa o conversație, adresând întrebări.
Înțelegerea relației școală – comunitate.
Dezvoltarea interesului pentru informații.
Formarea deprinderii de a căuta informații.
Stimularea dorinței de cunoaștere .
Dezvoltarea unei atitudini pozitive, civice și responsabile.
Dezvoltarea capacității de a se exprima liber în fața unui public mai numeros.
Competențele sociale dezvoltate și indicatorii comportamentali specifici:
Descrierea activității:
Această activitate se va desfășura în sala de spectacole a școlii și va dura 3 ore. Elevilor li se va prezenta scopul activității ș faptul că, in cea de-a doua jumătate a activității vor avea parte de o surpriză. În prima parte a activității, elevii împreună cu cadrul didactic vor discuta pe baza meseriilor cunoscute ,vor prezenta meseriile părinților și meseria lor preferată.
În cea de-a doua jumătate a activității, vor fi poftiți în clasă invitații: reprezentantul Poliției, medicul, profesorul, pompierul, brutarul, croitoreasa, mecanicul auto. Elevilor li se va comunica la începutul activității faptul că va trebui să fie foarte atenți , pentru ca mai apoi va trebui să adreseze întrebări invitaților. Invitații vor prezenta succint meseriile lor, evidențiind importanța acestora pentru societate; apoi elevii vor adresa întrebări.
Evaluarea activității se va realiza prin:
Proiect-realizarea unui album cu fotografii din timpul activității;
Publicarea fotografiilor reușite, pe panoul clasei respectiv școlii;
Realizarea de către elevi a unei compuneri libere, în care se va urmări prezentarea aspectelor importante și interesante din cadrul activității Tainele meseriilor și a profesiilor.
Activitatea 2
Suntem mari, noi astăzi suntem brutări!
Motto: „Omul harnic, muncitor, de pâine nu duce dor”
Tipul activității: Activitate extrașcolară
Scopul: Formarea capacității copiilor de a înțelege și aprecia meseria de brutar precum și de a se exprima liber.
Resurse
Umane: colectivul clasei, cadrul didactic, patronul și persoanlul brutăriei.
Temporale: 4 ore
Spațiale: Locul de desfășurare: Brutăria din oraș
Argument
În argumentarea alegerii acestei activității pornesc de la ideea că „nimic nu poate contribui mai mult la îmbogățirea cunoștințelor elevilor decat contactul direct cu realitatea“. Această activitate are ca scop consolidarea cunoștințelor elevilor cu privire la meseria de brutar, precum și petrecerea timpului liber într-un mod plăcut și util dezvoltării personale. Programul oferă elevilor ocazia de a vizita brutăria precum și de a asista la procesul de realizare al pâinii. Entuziasmul și bucuria elevilor va consta în oportunitatea de a participa ei înșiși, alături de brutari la realizarea acestui proces. Un lucru foarte important, care conturează alegerea acestei activități este reprezentat de crearea posibilității reale pentru implicarea și asumarea de responsabilități ale elevilor în actul muncii.
Prin intermediul acestei activități de grup, care presupune implicarea activă a elevilor în procesul realizării pâinii, elevii își formează competența de participare la viața publică, dialogand atât cu persoane de vârstă diferită, cât și cu colegii.
Pe tot parcursul realizării activității se va pune accent pe competențe sociale precum: stabilirea de relații pozitive cu colegii și cu adulții, manifestarea încrederii în sine, demonstrarea responsabilității personale și a comportamentului prosocial. Se vor urmări și gradul de adaptarea la situația propusă și gradul de atenție al elevilor pe tot parcursul activității.
Obiectivele activității:
Capacitatea de a colabora eficient cu membrii echipei și cu personalul brutăriei.
Înțelegerea importanței meseriei de brutar.
Dezvoltarea atitudinii pozitive și responsabile față de muncă.
Capacitatea de a se exprima liber în fața unor persoane nou întâlnite.
Competențele sociale dezvoltate și indicatorii comportamentali specifici:
Descrierea activității:
În urma activității Tainele meseriilor și a profesiilor, elevii împreună cu cadrul didactic au hotărât să desfășoare o activitate în mediul uneia dintre meseriile prezentate și anume la o brutărie. În acest context, elevii se vor deplasa împreună cu cadrul didactic la una din brutăriile din oraș. În prima parte a activității, copiii îi vor întâlni pe munctori și pe proprietarul care îi va ghida în turul brutăriei și le va explica rolul fiecărui muncitor dar și al fiecărui aparat din brutărie. Elevii vor asista la procesul de realizare al pâinii și vor inițializa conversații cu brutarii. Aceștia le vor demonstra și explica fiecare proces, împărtășindu-le micile secrete.
În cea de-a doua parte a activității, elevii vor intra în rolul de brutari. Înainte de aceasta însă, elevilor li se vor prezinta regulile de igienă și de protecție a muncii, necesaare unei bune desfășurări a activității. Elevii vor primi echipament adecvat și vor fi împărțiți pe 4-5 grupe. Fiecare brutar va supraveghea și îndruma o subgrupă de elevi. La finalul activității elevii vor lua acasă pâinea muncită de ei.
Evaluarea activității se va realiza prin:
Proiect- realizarea unui album cu fotografii di timpul desfășurării activității;
Fișe de monitorizare a activității,realizarea unei compuneri, de către elevi care să surprindă experiența trăită în brutărie;
Publicarea celor mai bune compuneri în revista școlii.
.
Activitatea 3
Meserii, în desene pe asfalt
Tipul activității: Activitate extrașcolară
Scopul: Dezvoltarea priceperilor și deprinderilor privind desenul pe asfalt, într-un mediu care dezvoltă capacitatea de cooperare.
Resurse
Umane: colectivul clasei, cadrul didactic, directorul școlii.
Temporale: 3 ore
Spațiale: Locul de desfășurare: Sala de spectacole și curtea școlii.
Argumentul
Motto-ul:” Creativitatea nu este o evadare din disciplină, este o evadare însoțită de disciplină.” este reprezentativ pentru această activitate deoarcece exprimă modul frumos de îmbinare a creativității și a disciplinei școlare. Creativitatea este specifică tuturor copiilor pentru că vârsta școlară mică, este vârsta la care potențialul creativ al elevilor se află într-o continuă dezvoltare.
Această activitate contribuie la dezvoltarea aptitudinilor, creativității, a abilităților sociale, la completarea procesului instructiv-educativ, precum și la organizarea rațională și plăcută a timpului liber al elevilor.
Important în această activitate este crearea unui spațiu sigur de joc, de comunicare, relaxare și învățare nonformală, aici spațiul fiind reprezentat de curtea școlii.
Obiectivele activității:
Promovarea dialogului și comunicării;
Dezvoltarea spiritului de colaborare;
Formarea capacității de a integra frumosul și în viața persoanlă;
Petrecerea timpului liber într-un mod plăcut și util dezvoltării personale.
Competențele sociale dezvoltate și indicatorii comportamentali specifici:
Descrierea activității:
Activitatea se va desfășura în sala de spectacole și în curtea școlii. În prima parte a activității, elevii vor viziona un diafilm audio cu titlul: ”Bondocel își alege o meserie”. În cadrul acestui diafilm, vor fi prezentate diferite profesii și meserii, însoțite de ilustrații. După vizionarea acestui diafilm, elevii vor merge în curtea școlii unde vor desena pe asfalt meseria preferată. La finalul activității, fiecare elev își va prezenta desenul și va argument alegerea făcută.
ACTIVITATEA 4
Vizionăm, discutăm și din asta învățăm!
Tipul activității: Activitate extrașcolară
Scopul: Dezvoltarea valorilor sociale ale elevilor și a atitudinii pozitive și responsabile față de unele aspecte întâlnite în viața cotidiană.
Resurse
Umane: colectivul clasei, cadrul didactic.
Temporale: 3 ore
Spațiale: Locul de desfășurare: sala de spectacole a școlii.
Obiectivele activității:
Exprimarea propriilor gânduri și sentimente referitoare la anumite teme de interes comun;
Dezvoltarea unor atitudini pozitive și responsabile față de unele aspecte întâlnite în viața cotidiană;
Identificarea calităților necesare întreținerii unei relații de prietenie;
Exprimarea propriilor păreri în legătură cu aspectele negative identificateă în filmulețe.
Identificarea cauzele care conduc la efecte nedorite pentru a le putea evita;
Competențele sociale dezvoltate și indicatorii comportamentali specifici:
Descrierea activității:
Activitatea se va desfășura în sala de spectacole a școlii. Aici elevii vor viziona filmulețe educative precum: Oița – film educativ pentru copiii mici și mari, The snowman, Prietenii din pădure, Samariteanul milos. Elevii, împreună cu învățătoarea vor discuta pe marginea filmelor, pentru identificarea valorilor și atitudinilor sociale precum și a cauzelor care duc la manifestarea comportamentelor nedorite.
Vor fi urmărite valori sociale de tipul: empatie, întrajutorare, cooperare, comunicare precum și gradul de adaptarea la situația propusă și gradul de atenție al elevilor pe tot parcursul activității.
Evaluarea programelor
Programele se vor putea evalua prin două chestionare propuse, unul pentru copiii implicați în program și unul pentru profesori. Elevilor claselor pregătitoare și I, li se vor administra oral chestionarele, de către cadrul didactic.
CHESTIONAR PENTRU ELEVI
Numele și prenumele: __________________________________
Cum s-a numit programul la care ai participat?
_______________________________________________
Care dintre cele patru activități propuse în cadrul programului ți-a plăcut cel mai mult?
___________________________________________________________________________
Motivează alegerea făcută.
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Ai fost informat cu privire la regulamentul și activitățile ce urmează a fi desfășurate în cadrul programului?
□Da
□Nu
Sugerează alte activitați la care ți-ar fi plăcut să participi în cadrul acestui program.
_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Relația ta cu colegii de clasă s-a îmbunătățit în urma participării la aceste activități?
□Da
□Nu
□Nu tocmai
□Deloc
Dar relația cu profesorul?
□Da
□Nu
□Nu tocmai
□Deloc
Ți-ai făcut noi prieteni pe parcursul desfășurării activității?
□Da
□Nu
Păstrezi legătura cu ei?
□Da
□Nu
Ai întâmpinat dificultăți pe parcursul desfășurării activităților?
□Da
□Nu
Dacă da, care au fost acele dificultăți?
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Consideri că profesorul a fost cel care te-a ajutat să depășesti dificultățile?
□Da
□Nu
□Nu am întâmpinat dificultăți
Cu ce crezi că te-a ajutat participarea la acest program?
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Ți-ar plăcea să participi mai des la astfel de programe?
□Da
□Nu
Consideri că evaluarea în cadrul activităților propuse s-a realizat corect?
□Da
□Nu
□Nu tocmai
□Deloc
Care consideri că sunt aspectele pozitive/plăcute ale programului?
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Care consideri că sunt aspectele negative/neplăcute ale programului?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
CHESTIONAR PENTRU PROFESORI
Considerați că scopul și obiectivele activităților propuse în cadrul acestui program au fost atinse?
□Da
□Nu
Ce obiective au fost mai greu de atins?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Care sunt factorii ce au determinat atingerea obiectivelor activităților?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Care au fost dificultățile întâmpinate pe parcursul desfășurării programului?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Ați observat o îmbunătățire a relației dintre elevi în urma participărilor acestora la activitățile propuse?
□Da
□Nu
Dar relația dumneavoastră cu elevii clasei s-a îmbunătățit?
□Da
□Nu
Ce alte propuneri aveți pentru a îmbunătăți relația profesor-elev?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Școala dispune de resurse suficiente pentru acest tip de program?
□Da
□Nu
Ați întâmpinat dificultăți în stabilirea parteneriatelor cu instituțiile implicate?
□Da
□Nu
Dacă da, în ce au constat aceste dificultăți?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Apreciați pe o scală de l la 5 (1-eficiență scăzută, 5-eficiență ridicată) gradul de eficiență privind comunicarea între dumneavoastră și partenerii implicați în program.
1 2 3 4 5
Cu ce alți parteneri ați dori să colaborați pe viitor pentru proiectarea unor astfel de programe?
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Elevii au manifestat interes pentru activitățile din cadrul programului?
□Da
□Nu
□Nu tocmai
□Deloc
Apreciați pe o scală de la 1 la 5 (1- grad scăzut de satisfacție, 5-grad ridicat de satisfacție) gradul de satisfacție a elevilor în raport cu calitatea activităților propuse în cadrul acestui program.
1 2 3 4 5
Care sunt problemele cu care s-au confruntat elevii pe parcursul desfășurării programului?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Elevii v-au cerut ajutorul pentru a putea depăși dificultățile apărute?
□Da
□Nu
Care au fost competențele care nu s-au dezvoltat în cadrul acestui program?
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Enumerați câteva aspecte pe care le-ați îmbunătăți în proiectarea activităților unui astfel de program.
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Care considerați că sunt aspectele pozitive ale programului?
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Care considerați că sunt aspectele negative ale programului?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Concluzii finale
Lucrarea de față, cu titlul „Rolul activităților extrașcolare în dezvoltarea competențelor sociale la școlarul mic“ s-a raportat la particularitățile activităților realizate în contextul educației nonformale, precum și la competențele dezvoltate prin intermediul acestor activități.
Educația reprezintă o activitate complexă realizată pe baza cooperării dinte cei doi implicați în actul învățării și anume educatorul și educabilul, în vederea formării celui din urmă, a dezvoltării personalității acestuia.
Educația nonformală poate fi asociată conceptului de învățare pe tot parcursul vieții și evidențiază importanța educației desfășurată în afara cadrului formal al sistemului de învățământ. Educația nonformală presupune activități care nu fac obiectul curriculumului școlar, dar care răspund tuturor intereselor și necesităților de cunoaștere, de comunicare și de dezvoltare ale indivizilor. Aceste activități sunt proiectate, realizate și dezvoltate pe două coordonate pedagogice și anume: una situată în interiorul școlii, dar în afara clasei, respetiv a programului didactic obligatoriu; a doua, situată în afara școlii. Învățarea în contexte extrașcolare plasează elevul în situația de a găsi mijloace și procedee pentru soluționarea concretă și practică a anumitor probleme.
Baza succesului în activitățile instructiv-educative este reprezentată de cunoașterea particularităților psihopedagogice ale elevilor. Învățătorul nu trebuie să fie doar persoana care transmite cunoștințe, ci trebuie să se apropie de elevi, valorficându-le orice tip de resursă.
Posibilitatea abordării unei game variate de domenii, de moduri și locuri de desfășurare, de parteneriate fac ca activitățile extrașcolare să contribuie la dezvoltarea competențelor sociale ale școlarilor mici.
Un aspect foarte important întâlnit la nivelul activităților extrașcolare îl reprezintă faptul că acestea presupun implicarea elevilor în diferite grupuri sociale, ceea ce determină interacțunea lor cu ceilalți. Copiii descoperă lumea, cresc și devin adulți, datorită interacțiunii sociale. La baza acesteia stau competențele sociale care vor fi prezente și se vor dezvolta odată cu implicarea elevilor în cât mai multe activități extrașcolare.
Am concluzionat că aceste competențe specifice dezvoltării socio-emoționale sunt descrise prin anumite standarde care prezintă diverși indicatori. Pentru a confirma prezența unei competențe se va urmări realizarea indicatorilor comportamentali la elevi. În concluzie, competențele nu se pot măsura, ci se apreciază și se descriu.
Învățarea în contextul educației nonformale se realizează prin metode active, menite să contribuie la dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor. Activitățile extrașcolare vizează o învățare activă, experențială, colaborativă, prin acțiune și totodată autodirijată.
Programele educaționale propuse în cadrul acestei lucrări au urmărit realizarea unor parteneriate între școli și diferite instituții sau organizații care ocupă un rol important în această arie. Finalitățile surprinse în cadrul acestei ințiative au fost: crearea unor modalități mai eficiente cu rol în explorarea intereselor elevilor, diversificarea tipurilor de activități pentru care aceștia optează și implicarea partenerilor sociali alături de școală în inițierea unor activități extrașcolare pentru promovarea educației dincolo de predarea în clasă. Un aspect considerat important în evaluarea programelor educaționale propuse a fost elaborarea chestionarelor pentru profesori și elevi, care permite o revizuire permanentă a curriculum-ului educației nonformale dezvoltat la nivel instituțional.
Considerăm că este foarte important ca profesorii să se implice în proiectarea programelor educaționale în contextul educației nonformale deoarece ei ar trebui să fie cei care cunosc cel mai bine particularitățile elevilor și pot exersa, în acest fel, calitatea de conceptor de curriculum care conferă eficiență acestor programe.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Academia Română, Institutul de lingvistică „Iordan I.“ (1998), DEX – Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a II-a, București: Editura Univers Enciclopedic
Bocoș, M. (2002), Instruire interactivă- Repere pentru reflecție și acțiune, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană
Bontaș, C. (2007), Psihologia vârstelor. Curs pentru studenți, Constanța: Editura Ovidius University Press
Boza, M. (2011) Psihologia vârstelor-Suport curs, Iași
Cădariu, L. (2005), Dezvoltarea umană. Stadiile dezvoltării umane. Note de curs. Ediția a 2-a adăugită și revizuită, Reșița: Editura PRO Marketing
Ciolan, L. (2008), Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Iași: Editura Polirom
Crețu, T. (2009), Psihologia vârstelor. Ediția a III-a revăzută și adăugită, Iași: Editura Polirom
Cristea, S. (1998), Dicționar de Termeni Pedagogici, București: Editura Didactică și Pedagogică
Cristea, S. (2003), Fundamentele științelor educației – Teoria generală a educației, București: Editura Litera Internațional
Costea, O., Cerkez, M., Sarivan, L. (2009), Educația nonformală și informală-realități și perspective în școala românească, București: Editura Didactică și Pedagogică
Cozma, T. (1988), Școala și „Educațiile paralele”, Iași: Editura Universității „Al. Ioan Cuza“
Cucoș, C. (2006), Pedagogie. Ediția a II-a revăzută și adăugită, Iași: Editura Polirom
Ilica, A., Herlo, D., Binchiciu, V., Uyum, C., Curetean, A. (2005), O pedagogie pentru învățământul primar. Conspecte psihopedagogice pentru examenul de definitivare și gradul didactic II, INVĂȚĂTORI- INSTITUTORI, Arad: Editura Universității Aurel Vlaicu
Joița, E. (2002), Educația cognitivă. Fundamente. Metodologie, Iași: Editura Polirom
Joița, E. (2006), Instruirea constructivistă – o alternativă. Fundamente. Strategii, București: Editura Aramis.
Luca, F. (2010), Educația adulților, București: Editura Ale.
Manolescu, M. (2013), Ghid metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare
Manolescu, M. (2010), Teoria și metodologia evaluării, București: Editura Universitară
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (2008), Curriculum pentru învățămâtul preșcolar (3-6/7 ani)
Negova, V. (2007), Psihologia invățării. Forme, strategii și stil, București: Editura Universitară
Stoica, A., Mihail, R. (2006), Evaluarea educațională. Inovații și perspective, București: Editura Humanitas Educațional
Văideanu, G. (1998), Pedagogie: note de curs, București: Editura Fundației ”România de Mâine”
Valchev, R., Cerna L. (2009), Introduction Into Non-Formal Education, Sofia: Editura Open Education Centre
Watson, A. (1999), Extra-curricular activities add to school life, Canada: Prince George Citizen
SURSE WEB
http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/14847 (Legea Educației Naționale)
http://www.ismb.edu.ro/documente/proiecte/Educatie_permanenta/Scoala_Altfel.pdf; (Procedura operațională a inspectoratului privind organizarea și desfășurarea programului ,,Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!“)
http://www.scribd.com/doc/26601115/educatia-adultilor (Educația adulților);
www.euractiv.ro;
www.europa.eu;
http://infed.org/mobi/what-is-non-formal-education/(Smith, M. K. (2001), Whatis non-formal education?, The Encyclopaedia of Informal Education)
www.life.org.ro (Fundația Life – Centrul de resurse și informații pentru organizații (2010), Metode creative folosite în activitățile de tineret – Suport de curs)
www.nonformalii.ro (Gavriliță, A., Dumitrescu, V. (2012), Educația nonformală);
www.tinapse.ro ( http://www.tinapse.ro/home/pentru-cei-care-cred-in-voluntariat-educatie-nonformala-si-tineret/documente-de-suport/strategia-europa-2020-extrase-care-pot-sustine-voluntariatul-educatia-nonformala-si-tineretul-in-fse/?searchterm=Strategia%20Europa%202020) (Strategia Europa 2020 – Extrase care pot susține voluntariatul, educația nonformală și tineretul în FSE”).
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Academia Română, Institutul de lingvistică „Iordan I.“ (1998), DEX – Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a II-a, București: Editura Univers Enciclopedic
Bocoș, M. (2002), Instruire interactivă- Repere pentru reflecție și acțiune, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană
Bontaș, C. (2007), Psihologia vârstelor. Curs pentru studenți, Constanța: Editura Ovidius University Press
Boza, M. (2011) Psihologia vârstelor-Suport curs, Iași
Cădariu, L. (2005), Dezvoltarea umană. Stadiile dezvoltării umane. Note de curs. Ediția a 2-a adăugită și revizuită, Reșița: Editura PRO Marketing
Ciolan, L. (2008), Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Iași: Editura Polirom
Crețu, T. (2009), Psihologia vârstelor. Ediția a III-a revăzută și adăugită, Iași: Editura Polirom
Cristea, S. (1998), Dicționar de Termeni Pedagogici, București: Editura Didactică și Pedagogică
Cristea, S. (2003), Fundamentele științelor educației – Teoria generală a educației, București: Editura Litera Internațional
Costea, O., Cerkez, M., Sarivan, L. (2009), Educația nonformală și informală-realități și perspective în școala românească, București: Editura Didactică și Pedagogică
Cozma, T. (1988), Școala și „Educațiile paralele”, Iași: Editura Universității „Al. Ioan Cuza“
Cucoș, C. (2006), Pedagogie. Ediția a II-a revăzută și adăugită, Iași: Editura Polirom
Ilica, A., Herlo, D., Binchiciu, V., Uyum, C., Curetean, A. (2005), O pedagogie pentru învățământul primar. Conspecte psihopedagogice pentru examenul de definitivare și gradul didactic II, INVĂȚĂTORI- INSTITUTORI, Arad: Editura Universității Aurel Vlaicu
Joița, E. (2002), Educația cognitivă. Fundamente. Metodologie, Iași: Editura Polirom
Joița, E. (2006), Instruirea constructivistă – o alternativă. Fundamente. Strategii, București: Editura Aramis.
Luca, F. (2010), Educația adulților, București: Editura Ale.
Manolescu, M. (2013), Ghid metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare
Manolescu, M. (2010), Teoria și metodologia evaluării, București: Editura Universitară
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (2008), Curriculum pentru învățămâtul preșcolar (3-6/7 ani)
Negova, V. (2007), Psihologia invățării. Forme, strategii și stil, București: Editura Universitară
Stoica, A., Mihail, R. (2006), Evaluarea educațională. Inovații și perspective, București: Editura Humanitas Educațional
Văideanu, G. (1998), Pedagogie: note de curs, București: Editura Fundației ”România de Mâine”
Valchev, R., Cerna L. (2009), Introduction Into Non-Formal Education, Sofia: Editura Open Education Centre
Watson, A. (1999), Extra-curricular activities add to school life, Canada: Prince George Citizen
SURSE WEB
http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/14847 (Legea Educației Naționale)
http://www.ismb.edu.ro/documente/proiecte/Educatie_permanenta/Scoala_Altfel.pdf; (Procedura operațională a inspectoratului privind organizarea și desfășurarea programului ,,Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!“)
http://www.scribd.com/doc/26601115/educatia-adultilor (Educația adulților);
www.euractiv.ro;
www.europa.eu;
http://infed.org/mobi/what-is-non-formal-education/(Smith, M. K. (2001), Whatis non-formal education?, The Encyclopaedia of Informal Education)
www.life.org.ro (Fundația Life – Centrul de resurse și informații pentru organizații (2010), Metode creative folosite în activitățile de tineret – Suport de curs)
www.nonformalii.ro (Gavriliță, A., Dumitrescu, V. (2012), Educația nonformală);
www.tinapse.ro ( http://www.tinapse.ro/home/pentru-cei-care-cred-in-voluntariat-educatie-nonformala-si-tineret/documente-de-suport/strategia-europa-2020-extrase-care-pot-sustine-voluntariatul-educatia-nonformala-si-tineretul-in-fse/?searchterm=Strategia%20Europa%202020) (Strategia Europa 2020 – Extrase care pot susține voluntariatul, educația nonformală și tineretul în FSE”).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Activitatilor Extrascolare In Dezvoltarea Competentelor Sociale la Scolarul Mic (ID: 146116)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.