Riscurile Intalnite In Activitatea Unei Entitati Economice. Studiu de Caz S.c. Pam Design S.a

INTRODUCERE

Din perspectiva mea, lucrarea de licență ar trebui să întruchipeze maturitatea cunoștințelor unui absolvent a trei ani de studii de licență. Când spun acest lucru mă refer la bagajul de experiențe adunate in toți acești ani. De aceea, consider că domeniul de interes a lucrării de licență ar trebui să cuprindă subiecte pentru care studentul are abilități aparte. Subiectul lucrării de licență ar trebui să reflecte interesul, preocuparea, atașamentul, necesitatea de a ști mai mult.

Altfel spus, riscul este o siguranță a îndoielii. Este e siguranță deoarcere există, iar incertitudinea constă în faptul că este aproape imposibil de previzionat cu precizie.

Oamenii de succes sunt cei care învață pentru tot restul vieții deoarece sunt conștienți ca ziua de ieri a trecut și nu va mai reveni. Astăzi se întâmplă ce vor ei, iar ziua de mâine depinde de modul în care își vor lua deciziile.

Modul fiecăruia de a percepe riscul poate conduce la multe decizii de management al riscului, care nu de fiecare dată sunt cele mai corecte. Gradele incertitudinii percepute se reduc atunci când riscurile devin acceptabile în colectivitate.

Ca atare, percepția riscului este legată existența unei soluții adecvate și de senzația de emoție care o escortă. Un investitor este atras de câștigul posibil vizavi de frica de a pierde.

De asemenea, cultura joacă un rol foarte important in modul de percepție a riscului. Când au fost propuse căile ferate, oponenții au preconizat dezastre, realitatea fiind inversă : dezastrele aeriene depășind ca spectaculozitate.

Preocuparea economică presupune riscuri. Riscul poate fi definit, în general, ca un eveniment imprecis și probabil, care poate implica pagube, pierderi. De regulă, analiza riscului începe cu evidențierea termenului de incertitudine, de nesiguranță cu privire la viitor.

Noțiunile de risc și incertitudine se întâlnesc combinate în rapoarte diferite. Incertitudinea devine o posibilă sursă de risc, în special atunci când provine dintr-o informare incompletă sau când se apelează la surse de informații incomplete.

Probabilitatea și riscul în economie sunt concepte diferite. Probabilitatea arată care sunt șansele de producere a unui eveniment. Înseamnă că pentru fiecare eveniment, există o anumită probabilitate de producere. Riscul este o caracteristică specifică probabilității. Atât probabilitatea, cât și riscul pot fi analizate obiectiv și subiectiv.

Lucrarea de licență începe cu capitolul intitulat „Riscurile în investițiile internaționale”. Managerii și investitorii din toată lumea, fie că sunt naționale sau internaționale, se confruntă zilnic cu schimbări de natură financiară, comercială, politică și tehnologică, ce au un impact major asupra complexității riscurilor ce trebuie înfruntate. Am identificat tipurile de riscuri ce pot apărea, acestea fiind : macroriscurile economice, riscurile de politică economică, riscurile de natură competitivă, riscurile de resurse.

Capitolul II, intitulat „Riscurile în afaceri” cuprinde cele mai importante definiții ale riscului întâlnite în literatura de specialitate și clasificarea acestuia.

Capitolul III este dedicat noțiunii de management al riscului, concept puțin cunoscut in țara noastră, din cauza faptului că oamenii de afaceri din România omit acest lucru. În acest capitol am definit conceptul de management al riscului și am prezentat factorii ce influențează acest proces.

În continuare, am decis sa prezint in capitolul IV riscul economic, riscul financiar și riscul de faliment. De la definiții, clasificări, până la factorii ce influențează aceste riscuri și la diagnosticul fiecărui tip de risc.

Partea a treia a lucrării prezintă un studiu de caz realizat pe firma „PAM Design”, o firmă de web design. În cadrul acestui capitol am efectuat o analiză financiară a firmei, având în vedere riscurile ce o amenință : riscul economic, riscul financiar și riscul de faliment.

CAPITOLUL I

RISCURILE ÎN INVESTIȚIILE INTERNAȚIONALE

Managerii și investitorii din toată lumea, fie că sunt naționale sau internaționale, se confruntă zilnic cu schimbări de natură financiară, comercială, politică și tehnologică, ce au un impact major asupra complexității riscurilor ce trebuie înfruntate. Deseori se întâmplă ca mediul de de afaceri să genereze noi tipuri de risc care necesită includerea în pachetul derulării afacerii pe plan național și internațional. Schimbările au drept efect reducerea timpului de reacție al companiilor, pe de o parte, și majorarea magnitudinii riscului în afaceri, pe de altă parte.

Modalitățile de dezvoltate a afacerilor în afara granițelor țării de origine sunt diferite și au evoluat în timp, de la cele tradiționale care se axau pe export, la unele mai exigente.

Riscurile asociate afacerilor internaționale sunt grupate în patru categorii. Așadar, vom avea:

Macroriscurile economice se referă la riscurile care nu pot fi influențate de firmă, care se diferențiază de la o țară la alta, dar și la nivel de regiune, dar care pot fi ți globale. Această categorie cuprinde : războaie, dezastre naționale și transformări exogene la nivelul forțelor pieței (modificări în cursul valutar, ale costurilor forței de muncă, prețurilor mărfurilor).

Riscurile de politică economică sunt generate de îndoiala referitoare la acțiunile viitoare ale guvernelor țărilor de origine sau de gazdă ale întreprinderilor. Acest tip de risc cuprinde : modificările reglementărilor fiscale, investițiilor străine directe, fie că sunt de intrare sau ieșire în/dintr-o țară, cerințelor de performanță și al legislație antitrust.

Riscurile de natură competitivă care decurg în urma incertitudinii asociate reacțiilor competitorilor realizarea și punerea în practică a strategiei firmei. Toate întreprinderile sunt subjugate acestor riscuri, din cauza că situațiile de monopol sau piață perfectă sunt aproape inexistente. Implicațiile acestor riscuri sunt foarte complexe deoarece concurenții pot avea comportament și reacții diferite care sunt corespunzătoare cu piețe diferite.

Riscurile de resurse se referă la riscurile ce pot apărea în urma adoptării unei strategii ce necesită resurse pe care firma nu le dispune, nu le poate obține și nici economisi. O resursă de acest gen, ce este considerată o raritate este talentul managerial, dar riscurile de resurse poate fi cauzat din lipsa tehnologiei adecvate sau chiar a capitalului.

Indiferent de categoria de risc, toate acestea diferă de la o țară la alta și sunt supuse schimbării de-a lungul anului. Astfel, strategia generală a firmei necesită să se bazeze pe elasticitate, pentru că variația și volatilitatea creează oportunutăți ce trebuie apreciate împreună, și nu despărțit.

Unele riscuri caracteristice tuturor firmelor, iar altele doar pentru cele implicate în activitățile creatoare de valoare adăugată aflate în afara graniței, iar unele pentru o singură firmă.

Sursele riscurilor pentru firmele internaționale se clasează astfel :

Catastrofe majore (inundații, cutremure);

Dezastre ecologice;

Incendii care pun în pericol activitatea firmei;

Calitatea produselor;

Modificări la nivelul factorilor competiționali pe piață;

Impactul eșecurilor la nivelul produsului, clienților, furnizorilor, tehnologiei;

Evenimente legate de forța de muncă

După cum se poate observa în clasificarea de mai sus, aceste surse ale riscurilor nu sunt neapărat valabile firmelor internaționale, ci pentru orice firmă. De asemenea, sursele generatoare de riscuri ca și impactul lor, sunt diferite de la un caz la altul.

Riscurile asociate investițiilor străine directe sunt următoarele :

riscul pieței globale;

riscul pieței locale;

riscul proiectului;

riscul macroeconomic și politic al țării gazde;

riscul de reglementare instituțională;

riscul sectorului de activitate.

Aceste riscuri pot fi grupate și altfel. Cum ar fi :

riscul unilateral, care accentuează probabilitatea apariției unei pierderi (riscul de expropriere, riscul blocării fondurilor);

riscul bilateral, care deține atât o latură pozitivă, cât și una negativă (riscul valutar, riscul de politică economică al țării gazdă).

Până acum, literatura de specialitate internațională care aborda managementul riscului se focaliza în două mari direcții, și anume :

Aducerea de argumente pro și contra în privința gestionării riscurilor;

Identificarea și descrierea modalităților prin care se pot gestiona diverse riscuri la care sunt expuse întreprinderile.

Prima direcție privește realizarea unei sinteze concentrate a argumentelor pro și contra gestionării riscurilor, cu prioritatea celor financiare. Riscul a fost definit ca variabilitatea fluxurilor de numerar așteptate ale firmei în contextul apariției diferitelor surse de risc, astuparea lui conduce la reducerea riscului total al firmei, dar nu are drept consecință și mărirea valorii sale.

Între argumentele contra unei politici de gestiune a riscurilor se situează și următoarele :

acționarii sunt mai apți să își diversifice riscul, față de managerii firmei;

managementul riscului nu generează valoare suplimentară firmei;

managementul derulează deseori activități de gestiune a riscului ai căror principali beneficiari sunt managerii, și nu acționarii;

managerii nu se află în situația de a „bate” piața;

motivația managerilor de a reduce variabilitatea fluxurilor de numerar ale firmei este adesea stimulată de rațiuni contabile;

teoreticieni pieței eficiente consideră că investitorii dispun de abilitatea de a vedea prin „vălul contabil” și că au capacitatea de ține cont de riscul firmei în evaluarea titlurilor emise de acesta.

Argumentele pro cele mai importante ale politicii de gestiune a riscurilor sunt următoarele :

reducerea fluxurilor de numerar viitoare ale firmei îmbunătățește capacitatea de planificare a acesteia, care va permite și ea realizarea unor investiții sau activități care altfel nu ar fi luate în considerare;

reducerea riscului fluxurilor de numerar viitoare reduce posibilitatea ca acestea să se reducă sub un minim absolut necesar derulării normale a operațiunilor firmei;

managementul dispune de un avantaj comparativ față de acționari, în ceea ce privește cunoașterea riscului total al firmei;

în general, piețele se află în dezechilibru iar managerii dispun de o poziție mai bună decât acționarii în recunoașterea situațiilor de dezechilibru, astfel că pot derula activități care să conducă la creșterea valorii firmei.

Ceea de-a doua considerație, i-au fost formulate trei modalități de protejare a firmei împotriva riscului. Acestea sunt următoarele :

Firmele pot evita riscul, prin operațiuni pe piețe care nu sunt supuse anumitor tipuri și surse de risc;

Firmele pot micșora posibilitatea sau amploarea pierderilor;

Firmele își pot transfera riscul, folosindu-se de următoarele variante :

Acoperirea, care are ca scop vânzarea câștigurilor potențiale din modificările favorabile ale factorilor de risc pentru acoperirea pierderilor cauzate de evoluțiile nefavorabile ale acelorași factori de risc;

Asigurarea, care se referă la încheierea unui contract prin care o altă parte își asumă riscul;

Diversificarea, care are drept partajarea și, în cele din urmă reducerea riscurilor;

Clasarea riscurilor în cadrul investițiilor străine de portofoliu este mai puțin dezvoltată în literatura de specialitate. Lucru posibil din cauza faptului că principalul risc recunoscut și la care investițiile străine de portofoliu sunt expuse este cel rezultat din fluctuația cursurilor de schimb. Anumiți specialiști consideră că acestuia i se adaugă și riscul politic.

CAPITOLUL II

RISCURILE ÎN AFACERI

2.1 Aprecieri istorice și prezentarea conceptului de risc în afaceri

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „riscul reprezintă posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; un pericol posibil; un pericol eventual, mai mult sau mai puțin previzibil; un eveniment probabil, generator de pierderi”.

În timp, riscul a însemnat o chestiune deosebit de interesantă pentru investigarea și cercetarea, chiar dacă primele concluzii în legătură cu perceperea, aprecierea și gestiunea lui au fost formulate de abia în epoca iluminismului.

Noțiunea de risc a fost definită și dezvoltată, de-a lungul timpului, de multi specialiști din domeniul economic, în tentativa de a găsi o definiție exactă a acestui concept. În continuare, am prezentat cele mai importante definiții, pentru a putea constata diferitele opinii ale vremurilor, dar și modul în care a evoluat conceptul de risc.

Începând cu teoria clasică, putem constata că acesta prezintă riscul ca pierderea ce apare în urma adoptării unei decizii sau privind introducerea unei variante de acțiune.

La începutul secolului XX, Alfred Marshall susținea că agentul economic este îndrumat în activitățile sale de „mărimea profitului așteptat și mărimea variabilă a riscului de acțiune”.

Michael Rouach și Gerard Naulleau au definit riscul ca fiind „angajamentul care poartă o incertitudine implicită, cu o probabilitate de profit sau pierdere”.

Pe plan național s-a dezvoltat un anume interes pentru noțiunea de risc. Costin Kirițescu și Emilian Dobrescu au gândit următoarea definiție cu privire la risc: „examinarea în termeni probabilistici a posibilității de a obținere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile într-o afacere: un eveniment viitor și probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi”.

Noțiunea „risc” este folosită în limbajul de zi cu zi cu sensul de pierdere. Abordările teoretice fac diferență între riscul speculativ și riscul pur. Riscul pur nu ia în considerare probabilitatea de câștig, reducându-se la desemnarea pericolului unei pierderi. Modelele de risc pur

includ daunele potențiale ale incendiilor, inundațiilor sau ale cutremurelor sau posibilitatea deceselor pre-timpuriu ca urmare a accidentelor sau îmbolnăvirilor mortale. Afacerile sau jocurile de noroc implică risc speculativ.

În general, noțiunea este folosită pentru a descrie evenimente sau situații cu efecte sau consecințe incerte. În domenii ca managementul financiar, managementul investițiilor sau statistica, riscul, ca noțiune, face înaintarea la posibilitatea și probabilitatea unor schimbări ale rezultatelor față de valorile sau nivelurile estimat primar. În alte situații, de exemplu pe piața asigurărilor, conceptul de risc este asociat cu cea de pierdere.

În ziua de azi, noțiunea de risc pare a fi sinonim cu cel de activitate. Deși prezent peste tot în mediul de afaceri, riscul nu poate fi tot timpul găsit și devansat. Evenimentele ce pot prejudicia rezultatele și veniturile ulterioare realizării unei investiții sunt într-un număr așa de mare și tipuri atât de diferite încât descoperirea lor prematură este o adevărată provocare chiar și pentru cei mai capabili manageri.

2.2 Tipologia riscurilor în afaceri

Ierarhizarea, gruparea și criteriile folosite pentru a identifica tipurile de riscuri în afaceri variază în literatura de specialitate, de la un autor la altul, în funcție de viziunea proprie asupra noțiunii de risc. Așadar, vom întâlni : riscuri externe și riscuri interne, riscuri locale și riscuri globale, micro și macroriscuri, riscuri de țară, de firmă sau de proiect, riscuri subiective și riscuri obiective, riscuri de preț, riscuri pure, riscuri virtuale și riscuri directe, risc economic (de exploatare), riscuri financiare (riscul îndatorării, riscul de faliment, riscul rate dobânzii, riscul cursului calutar), riscul contractul, riscul operațional, riscul de credit, riscul comercial, riscul de marketing, riscul politic, riscul culural, riscul administrativ, riscul social.

Figuri 2.1. Clasificarea riscurilor

În Figura 2.1. este reprezentată o abordare și o ierarhizare estimativă a riscurilor, ținându-se cont de implicațiile economice pe care le poate cauza producerea unui risc.

În funcție de posibilitatea de producere și mărimea șocului asupra performanțelor firmei, se întâlnesc următoarele tipuri de riscuri: riscuri cu probabilitate mică de apariție și cu impact mic, riscuri cu probabilitate mare de apariție si impact mare, riscuri cu probabilitate mare de apariție și impact mic, riscuri cu probabilitate mică de apariție si impact mare. Impactul poate fi pozitiv ori negativ, la nivel operațional, de bază, sau la nivel strategic, de vârf.

Cele mai importante tipuri de riscuri la care este expusă întreprinderea sunt:

Riscul de îndatorare care se referă la structura de finanțare a firmei și se manifestă când rentabilitatea economică a întreprinderii îndatorate este inferioară ratei medii a dobânzii aferente pierderii creditelor acordate. Când firma își majorează volumul de credite ea este obligată să obțină profit mai mare care să-i permită remunerarea și rambursarea creditelor.

Riscul de exploatare este legat de structurarea costurilor în costuri fixe și costuri variabile, determinând o dependență mai mare sau mai mică a rezultatelor la evoluția vânzărilor si producției. O întreprindere ce are cheltuieli fixe foarte mari este mult mai expusă la risc pentru că dacă aceste cheltuieli se distribuie pe o cantitate limitată de produse vor avea loc pierderi majore. Daca cererea de piață si activitatea firmei permit o producție mare, cheltuielile fixe se împart asupra unei producții suficiente putându-se obține profit.

Riscul de faliment este urmarea insolvabilității firmei și poate provoca chiar dispariția întreprinderii. Crizele de solvabilitate nu duc tot timpul la faliment, deseori firma își asigura supraviețuirea, dar și în acest caz sunt antrenate costuri caracteristice care pot impiedica activitatea viitoare a firmei.

Riscul cursului de schimb valutar este un risc financiar caracteristic legat de evoluția cursului de schimb a monedei naționale. Toate firmele care desfășoară operații în devize sau monedă străină este expusă riscurilor de pierdere legata de evoluția nefavorabilă a cursului de schimb între momentul încheierii unei tranzacții și momentul efectuării efective a plății.

Riscul tehnic corespunde funcționării în situații și parametri normali a componentelor sistemului tehnic și tehnologic al întreprinderii.

Riscul de piață se referă la riscul unei investiții, unei categorii de afaceri. Diferă de la o industrie la ala sau chiar în domeniul aceleiași industrii.

Riscul ratei dobânzii este un risc financiar legat de evoluția ratei dobânzii. Firmele sunt expuse efectelor nefavorabile date de modificarea ratelor dobânzii pe piața de capital. Acest risc afectează firma care angajează credite noi cât și cele împrumutătoare.

Riscul economic-comercial apare în urma unor fenomene conjuncturale și a unor reglementări noi.

Riscul de preț se referă la modificările ce au loc în structura și nivelul prețurilor serviciilor și bunurilor oferite de firmă pe piață ca urmare a modificărilor prețurilor la resursele folosite de aceasta. Riscul de preț are ca surse prețurile producției industriale (prețul energiei electrice, gazului natural și combustibililor), rata dobânzii și cursul de schimb.

Riscul de credit are loc în cazul instituțiilor financiare, fiind caracteristic operațiunilor care au loc în aceste enitități. Acest tip de risc este unul particular riscului operațional, risc care se întâlnește la oricare afacere, dar care diferă prin amploare și structură de la un domeniu la altul.

Riscul operațional este legat de expunerea privind pierderile financiare datorate nefuncționării activității interne ale unei firme, fie la tendințe, evenimente sau schimbări externe ce nu au putut fi prevenite de sistemul intern de organizare și control. Principalele elemente ale riscului operațional cuprind riscuri de personal, procesual, al tranzacției, tehnologic și de control în care se pot desfășura acțiune ca: incompetența, depășirea limitei, eroarea, defecte de sistem, informare și comunicații care afectează rezultatele întregii entități.

Riscul social se referă la neînțelegerile care apar, în sens restrâns, la personalul angajat și, în sens larg, la nivelul pieței de muncă (greve, șomaj, confruntări de interese).

Riscul pur se referă la pierderile, de ordin financiar și fizic, probabile sau posibile cu care s-ar putea întâlni o firmă.

Riscul cultural depinde de schimbările apărute în cultura firmei și în impactul pe care îl are în sistemul economic.

CAPITOLUL III

MANAGEMENTUL RISCULUI

3.1. Aprecieri istorice și prezentarea conceptului de managementul riscului

Termenul de managementul riscului, este un termen nou, domeniul de activitate fiind recunoscut abian prin anii 1929, 1930, cand noțiunea de managementul riscului și termenii de referință asociați au fost definiți pentru prima oară. Dezvoltarea aceste ramuri de management a afacerilor a fost influențată de crizele economice ale anilor 30. Abia atunci, majoritatea celor care și-au văzut afacerile decimate sau pornite pe calea dezastrului, au început sa caute soluții ptr diminuarea pierderilor. Această catastrofă economică a reușit să modifice perspectiva economică a lumii, dar a lăsat în urma ei, oamenii pe gânduri și așa s-a născut noua metodă de a negocia cu și pentru recuperarea pagubelor neașteptate.

În timp ce conceptul de acceptare a riscului aparține civilizațiilor de origine gracă și arabă, noțiunea de monitorizare a riscului este unul relativ nou, conturându-se abia în anii 1950-1960.

De-a lungul timpului, modelele teoretice și practice au demonstrat că managementul riscului reprezintă, în primul rând, o problemă de organizare a protecției împotriva principalelor amenințări, și anume: financiare și umane (Figura 3.1.)

Figura 3.1. Managementul riscului

Conform statisticilor mondiale, un management neadecvat al riscurilor asociate afacerilor face ca 11 din 20 de afaceri să reziste în primul an de existanță iar, dintre acestea, numai două să atingă 5 ani de activitate. Un management eficient al riscurilor reprezintă o condiție a succesului.

3.2. Etapele procesului de management al riscului. Factorii care influențează acest proces.

3.2.1 Etapele procesului de management al riscului

Riscul poate fi definit ca o combinație dintre probabilitatea apariției unui eveniment și consecințele acestuia. Dar, consecințele unui eveniment pot fi pozitive, de oportunitate pentru profit și negative, de amenințare a succesului. Astfel, managementul riscului este privit de multe ori atât din aspectul pozitiv, cât și cel negativ al riscurilor.

În domeniul siguranței, este recunoscută, în general, ideea potrivit căreia consecințele sunt doar negative și astfel, managementul siguranței riscurilor are în vedere focalizarea asupra prevenței și atenuării riscurilor.

Managementul riscului este o parte centrală a managementului strategic al oricărei organizații. Este procesul prin care organizațiile tratează riscurile într-o manieră metodică, atașând activităților lor scopul de a obține un profit sigur din fiecare activitate, dar și trecând dincolo de portofoliul tuturor activităților.

Principalul obiectiv al unui management al riscului eficient este identificarea și tratarea riscurilor prin maximizarea valorii tuturor activitășilor organizației. Acest obiectiv duce la creșterea probabilității de eșec și a incertitudinii firmei de a nu-și atinge scopurile principale.

În Figura 3.2, de pe următoarea pagină, am prezentat etapele procesului de management al riscului.

Evaluarea riscului este definită ca fiind întrgul proces de analiză și comparare a riscului.

Analiza riscului este formată din identificarea, descrierea și estimarea riscului.

Compararea riscului apare atunci când analiza riscului a ajuns la sfârșit și este necesară compararea riscurilor estimate cu criteriile stabilite de către firmă. Criteriile se pot referi la costuri și câștiguri, factorii socio-economici și de mediu, la prevederi legale, etc.

Comunicarea riscului. Diferite nivele din cadrul firmei necesită diferite informații obținute în urma procesului de management al riscului. Dar această comunicare nu se realizează numai în interiorul firmei, ci și în exteriorul ei (în cazul stakeholder-ilor).

Tratamentul riscului este procesul ce se ocupă cu selectarea și implementarea măsurilor de modificare a riscului. Elementul cel mai important al tratamentului riscului îl reprezintă controlul riscului, dar nu se oprește aici, având în componență și: transferul riscului, evitarea riscului, etc. Orice sistem de tratament al riscului să fie înzestrat minimum cu următoarele:

operațiuni efective și eficiente ale firmei;

controale interne efective;

concordanță cu legi și reguli.

Monitorizarea riscului se referă la oferirea siguranței în ceea ce privește controlul activităților firmei și că procedurile sunt înțelese și respectate. Monitorizarea riscului are în vedere dacă măsurile luate rezultă în ceea ce se urmărea, dacă procedurile adoptate și informațiile colectate pentru evaluarea riscului sunt specifice, etc.

3.2 Etapele procesului de managementul riscului

3.2.2. Factorii care influențează procesul de management al riscului

Factorii de risc sunt lipsuri, iregularități ale organizației, deficiențe, care împreună cu apariția unor situații vor antrena consecințe nefavorabile pentru firmă.

După cum se poate observa în Figura 3.3., managementul riscului este influențat de mai mulți factori, unii reprezentând elemente de analiză, alții obiective concrete. În continuare vom prezenta factorii cei mai importanți, cum ar fi:

Figura 3.3. Factorii care influențează procesul de management al riscului

Practica internațională recunoscută în domeniu enumeră o serie de factori de risc deja consacrați:

lipsa de coeziune a echipei de conducere;

neînțelegerea strategiei de către salariați;

nedelimitarea clară a atribuțiilor în cadrul întreprinderii;

lipsa de fluiditate a circuitului informațional/informatic;

nerespectarea reglementărilor;

întreruperea exercițiului/exploatării datorită plecării unei persoane cheie, pierderea unor acte/dosare importante, dezastre naturale, greve prelungite;

lipsa încrederii în activitatea privind achizițiile care îi va pune într-o situație delicată pe cei ce vor lua decizii;

necompetitivitatea personalului/serviciilor/produselor;

lipsa controlului posturilor;

incompetența managementului general/de linie;

lipsa de încredere față de manager;

probleme de imagine;

nerespectarea angajamentelor;

conflicte de interese;

fraude, etc.