Riscului In Afacerile Mici Si Mijlocii. Studiu DE Caz LA S.c Select Com S.r.l. Galati
RISCULUI ÎN AFACERILE MICI ȘI MIJLOCII.
STUDIU DE CAZ LA S.C SELECT COM S.R.L. GALAȚI
CUPRINS
CAP.I. AFACERILE MICI ȘI MIJLOCII – DEFINIȚII, SFERĂ DE CUPRINDERE
1.1. Definiții ale afacerilor mici și mijlocii
1.2. Oportunitățile afacerilor mici și mijlocii
1.2.1. Criterii de evaluare a oportunităților
1.2.2. Erori care se fac în evaluarea oportunităților
1.3. Cum putem intra în sfera afacerilor
1.3.1. Pornirea unei afaceri
1.3.1.1. Cadrul înființării unei afaceri
1.3.1.2. Avantajele înființării unei noi afaceri
1.3.1.3. Dezavantajele înființării unei noi afaceri
1.3.2. Cumpărarea unei afaceri
1.3.2.1. Avantajele cumpărării unei afaceri existente
1.3.2.2. Dezavantajele cumpărării unei afaceri existente
1.3.2.3. Cine vinde o afacere ?
1.3.2.4. Cum putem cumpăra o afacere ?
1.3.3. Ce este concesionarea ?
1.3.3.1. Tipuri de concesionare
1.3.3.2. Avantaje și dezavantaje ale concesionării
1.4. Factorii ce influențează eșecul unei afaceri și cum
CAP. II. GESTIUNEA RISCULUI
2.1. Riscul și percepția lui socială
2.2. Tipuri de risc
2.3. Strategii de gestionare a riscului
2.4. Prevenirea riscului din furturi
2.4.1. Prevenirea furturilor comise de către clienți
2.4.2. Prevenirea furturilor comise de către salariați
2.4.2.1. Cauzele furtului de către salariați
2.4.2.2. Prevenirea furtului de către salariați
2.4.3. Prevenirea spargerilor
2.5. Asigurarea împotriva riscului
2.5.1. Conținutul economico-financiar, funcțiile și rolul
2.5.2. Etapele procesului de asigurare
2.5.3. Condiții de asigurare
2.5.4. Criterii de alegere a societății de asigurare
2.6. Tipuri de asigurări
CAP. III. PREZENTAREA S.C. „SELECT COM” S.R.L.
3.1. Prezentare generală
3.2. Prezentarea sistemului informațional
3.3. Prezentarea structurii organizatorice
3.4. Analiza diagnostic a activităților economico-sociale
3.4.1. Documentare preliminară
3.4.2. Identificarea și interpretarea simptomelor semnificative
3.4.3. Evidențierea cauzală a principalelor aspecte
CAP. IV. PREVENIREA RISCULUI LA S.C. „SELECT COM” S.R.L.
CAP. V. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I
AFACERILE MICI ȘI MIJLOCII -DEFINIȚII, SFERĂ DE CUPRINDERE, OPORTUNITĂȚI
1.1. DEFINIȚII ALE AFACERILOR MICI ȘI MIJLOCII
Viața socială ne obligă să lucrăm, să inițiem afaceri, să desfășurăm o activitate utilă. Ce înseamnă de fapt o afacere (business)?
Englezii folosesc cuvântul „afaceri” pentru a defini mai multe categorii de relații interumane, inclusiv dintre cele care nu au un conținut patrimonial.
Afacerea poate fi definită ca un raport între doi oameni care tratează pentru a-și impune unul altuia interesele morale sau materiale.
Ea aparține unui singur întreprinzător care își asumă întregul risc sau mai multor persoane asociate care se înțeleg să împartă într-un anumit mod drepturile și obligațiile.
Afacerile sunt răspândite în domeniul productiv, comercial, financiar din sectorul privat sau public (tabelul 1.1.).
TABELUL 1.1. – Domeniul afacerilor
De-a lungul anilor, modul de a face o afacere a evoluat. În ultimele 3 decenii, peisajul lumii afacerilor a devenit de nerecunoscut.
Astăzi, succesul afacerii depinde de reacțiile elastice la schimbările pieței, de capacitatea de a implementa rapid noile soluții, de a reorganiza, de a lua operativ decizii.
Inițierea unei afaceri nu este o treabă simplă, mai ales dacă ne gândim că se poate câștiga foarte mult, dar se și poate pierde enorm. În S.U.A., 90% din noile afaceri mici ies din afaceri prin faliment în primii doi ani de la înființare.
Înainte de a ne lansa într-o afacere este necesară întocmirea unui studiu preliminar care să informeze asupra perspectivelor viitoare atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Această muncă nu este ușoară, dar nu este inutilă, deoarece ne ferește de eșec.
Fiecare tip de afacere are anumite trăsături specifice, anumite secrete care, luate în calcul, asigură succesul. Însă cel care inițiază o afacere trebuie să nu facă lucruri care sunt inacceptabile din punct de vedere legal sau social. Nu trebuie folosite orice mijloace numai pentru a reuși în afaceri.
Urmărirea evoluției sectorului afacerilor mici și mijlocii, stimularea dezvoltării acestuia au impus stabilirea criteriilor de încadrare a lor în categoria celor mici sau mijlocii.
Nu există o definiție în sens statistic și/sau juridic unanim acceptată pentru afacerile mici și mijlocii.
Într-un studiu realizat de P.A. Neck vizând afacerile mici și mijlocii sunt contabilizate peste 50 de definiții în sens statistic date acestora, în 75 de țări.
Una dintre cele mai vechi definiții ale micilor afaceri este cea dată prin Legea micilor afaceri, din 1934 din S.U.A.: „o mică afacere este aceea care este deținută și condusă în mod independent și nu este dominantă în sfera ei de activitate”.
Comitetul pentru Dezvoltare Economică, organizație științifică semnificativă, arată că o afacere este mică atunci când îndeplinește cel puțin două din următoarele condiții:
Conducere independentă (în mod obișnuit, managerul este și proprietarul afacerii);
Capitalul este achiziționat și proprietatea este deținută de o persoană sau de un număr redus de persoane;
Domeniul de activitate este în principal local. Personalul și proprietarul sunt din aceeași localitate. Piețele trebuie să fie locale;
Mărimea relativă în cadrul ramurii – o afacere este mică în comparație cu altele considerate mari. Ea poate fi mică într-un domeniu și mare într-altul.
Dintre cele patru criterii, cei mai mulți consideră că cel de-al patrulea este cel mai important.
Criteriile utilizate sunt cantitative și/sau calitative favorizând proliferarea unor standarde foarte diferite de la o țară la alta, de la o ramură la alta, de la un autor la altul.
Fiecare dintre criterii dezvăluie o latură sau alta a afacerilor mici și mijlocii, prezentând avantaje și dezavantaje în caracterizarea dimensiunii lor.
Astfel, numărul de angajați constituie un criteriu cantitativ preferat în definirea afacerilor mici și mijlocii, datorită, în primul rând simplității și relativei lui stabilități, fiind utilizat singur sau în combinație, în cele mai multe țări ale lumii. În ciuda accesibilității, aplicarea lui unitară la sectoare de activitate diferite, ignoră corelația care există între prezența capitalului fix și a muncii vii (mijloacele fixe moderne de mare randament, conduc la reducerea necesarului de personal și invers). S-ar ajunge în acest fel ca o utilizare unilaterală a criteriului să se concretizeze în sprijinirea unor întreprinderi puternice. O altă limită a criteriului constă în aceea că nu reflectă decât numărul angajaților permanent, nu și pe cel al personalului sezonier sau al membrilor familiei care activează temporar sau permanent în cadrul firmei, fără a fi efectiv angajați.
Determinarea dimensiunii afacerilor mici și mijlocii în raport de valoarea capitalului, deși teoretic este reprezentativă, ridică și ea numeroase probleme de operaționalizare. Evaluarea capitalului este dificilă în condițiile în care, adesea nu există o delimitare clară între proprietatea personală a patronului-manager și cea a firmei lui. De asemenea, sunt situații în care capitalul fix folosit este realizat de proprietar, fiind parțial folosit sau afectat de un grad de uzură fizică și/sau morală avansat.
Cuprins tot în categoria criteriilor cantitative, cifra de afaceri răspunde în general, dezideratului de a defini afacerile mici și mijlocii într-o manieră sintetică și ușor de aplicat. Reprezentativitatea acestui criteriu poate fi pusă însă sub semnul întrebării în cazul comparațiilor între afaceri mici și mijlocii aparținând unor sectoare de activitate diferite (spre exemplu: industria și comerțul). Pe de altă parte, îndeosebi în țările cu economie în tranziție sau caracterizate de instabilitate, criteriul cifrei de afaceri, asemenea tuturor criteriilor exprimate în termeni financiari, devine ușor perisabil, necesitând actualizări permanente datorită ratei înalte de inflație.
Valoarea producției, capacitatea de producție și cota de piață alcătuiesc o grupă de indicatori calitativi secundari prin aria și frecvența lor de aplicare. Primii doi indicatori caracterizează, în general, sectoarele productive și permit comparații doar între întreprinderi dispunând de condiții asemănătoare de combinare a factorilor de producție. Criteriul cotei de piață are un grad mare de relativitate, dimensiunea afacerii fiind în relație directă cu tipul pieței de referință (piață locală, piață națională, piața produsului, etc.). În plus, cuantificarea cotei de piață este relativ greu de realizat concret pentru întreprinderile mici și mijlocii.
Definițiile cantitative ale afacerilor mici și mijlocii, în ciuda limitelor amintite, înlesnesc o abordare relativ unitară a lor și slujesc scopului concret de identificare a afacerilor de mici dimensiuni ce pot face obiectul programelor și măsurilor speciale de sprijinire.
În România, potrivit Ordonanței nr. 25/25.07.1993, modificată în 14.10.1994 privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, aceste criterii cantitative sunt numărul de angajați și cifra de afaceri anuală. Astfel, indiferent de domeniul de activitate, aceste cifre sunt prezentate în tabelul 1.2.
TABELUL 1.2. – Criterii de mărime a micilor afaceri în România
Pornind de la premisa că dimensiunea unei afaceri nu este doar o rezultantă a volumului și calității combinațiilor de resurse de care aceasta dispune, ci a mediului economic în care își desfășoară activitatea, specialiștii au propus și o serie de criterii calitative. Potrivit acestei abordări moderne, definirea afacerilor mici și mijlocii trebuie să includă și influențele sectorului de activitate, a tehnologiei utilizate, a configurațiilor organizatorice și manageriale existente pe piață, a gradului de dependență față de afacerile mari, în vederea unei mai bune înțelegeri a evoluției acestui sector.
Concluzia care se desprinde din analiza mulțimii definițiilor date afacerilor mici și mijlocii, constă în aceea că nu este posibilă și nici nu este de dorit aducerea lor la același numitor, deoarece aceasta ar echivala cu ignorarea trăsăturilor lor fundamentale – dinamism, mobilitate și diversitate.
Prin urmare granițele sectorului de afaceri mici și mijlocii nu pot fi riguros delimitate decât pentru perioade scurte de timp. Evoluția acestui sector trebuie analizată dintr-o perspectivă dinamică, racordată la realitățile mediului economic și cu ajutorul unor criterii continuu adaptabile ca număr și conținut.
Concret, o analiză comparativă realizată încă din 1975 de K.E. Auciello sub aspectul criteriilor preponderent utilizate în 39 de țări în curs de dezvoltare și în 15 țări dezvoltate (tabelul 1.3.) relevă faptul că, definiția caracterizată de dualitatea număr de angajați – capital, reprezintă definiția vedetă (19 țări).
TABELUL 1.3. – Criterii utilizate în definirea întreprinderilor mici și mijlocii pe categorii de țări
Datele din tabel pun în evidență diferențe semnificative între categorii de țări analizate. Astfel, în țările dezvoltate (în 10 dintre ele, respectiv 66,6%) predomină utilizarea criteriilor simple: număr de angajați și capital. În țările în curs de dezvoltare (22 dintre ele, respectiv 56,4%) sunt preferate criteriile combinate, menite să conducă la o definire mai riguroasă a dimensiunilor întreprinderilor mici și mijlocii.
Paleta largă a criteriilor și intervalele diferite aferente fiecăruia fac dificilă utilizarea lor ca elemente de referință obiective, de largă recunoaștere, îngreunând considerabil elaborarea de analize comparative internaționale, lipsite de o bază unitară de raportare. Pe de altă parte, o omogenizare forțată a tratării întreprinderilor mici și mijlocii prin utilizarea unei singure definiții fără a ține cont de specificul ramurii în care acestea activează, de contextul național, ar duce la o abordare superficială ce nu ține cont de realități.
1.2 OPORTUNITĂȚILE AFACERILOR MICI ȘI MIJLOCII
Întreprinzătorii de succes sunt pătrunlocii, constă în aceea că nu este posibilă și nici nu este de dorit aducerea lor la același numitor, deoarece aceasta ar echivala cu ignorarea trăsăturilor lor fundamentale – dinamism, mobilitate și diversitate.
Prin urmare granițele sectorului de afaceri mici și mijlocii nu pot fi riguros delimitate decât pentru perioade scurte de timp. Evoluția acestui sector trebuie analizată dintr-o perspectivă dinamică, racordată la realitățile mediului economic și cu ajutorul unor criterii continuu adaptabile ca număr și conținut.
Concret, o analiză comparativă realizată încă din 1975 de K.E. Auciello sub aspectul criteriilor preponderent utilizate în 39 de țări în curs de dezvoltare și în 15 țări dezvoltate (tabelul 1.3.) relevă faptul că, definiția caracterizată de dualitatea număr de angajați – capital, reprezintă definiția vedetă (19 țări).
TABELUL 1.3. – Criterii utilizate în definirea întreprinderilor mici și mijlocii pe categorii de țări
Datele din tabel pun în evidență diferențe semnificative între categorii de țări analizate. Astfel, în țările dezvoltate (în 10 dintre ele, respectiv 66,6%) predomină utilizarea criteriilor simple: număr de angajați și capital. În țările în curs de dezvoltare (22 dintre ele, respectiv 56,4%) sunt preferate criteriile combinate, menite să conducă la o definire mai riguroasă a dimensiunilor întreprinderilor mici și mijlocii.
Paleta largă a criteriilor și intervalele diferite aferente fiecăruia fac dificilă utilizarea lor ca elemente de referință obiective, de largă recunoaștere, îngreunând considerabil elaborarea de analize comparative internaționale, lipsite de o bază unitară de raportare. Pe de altă parte, o omogenizare forțată a tratării întreprinderilor mici și mijlocii prin utilizarea unei singure definiții fără a ține cont de specificul ramurii în care acestea activează, de contextul național, ar duce la o abordare superficială ce nu ține cont de realități.
1.2 OPORTUNITĂȚILE AFACERILOR MICI ȘI MIJLOCII
Întreprinzătorii de succes sunt pătrunși de ideea oportunității unei afaceri.
Afacerile oferă oportunitatea de:
a face ce-ți place;
Într-o afacere pornită pe cont propriu, tu ești propriul tău stăpân. Recompensele afacerii proprii constau în libertatea de a lua decizii, de a-ți asuma riscuri, de a-ți întrece competitorul.
a-ți manifesta spiritul creator;
Întreprinzătorul care pornește o afacere poate fi asemuit cu un artist care își creează opera. El poate oricând să manifeste spirit înnoitor în idei, concepții, în soluții.
O afacere reflectă trăsăturile celui ce o inițiază, dar și limitele acestuia.
a-ți utiliza întregul potențial;
Afacerea poate fi privită ca un instrument de exprimare a propriei personalități. Singurele bariere în fața succesului sunt creativitatea și voința pe care le poți angaja în afacere și nu restricțiile impuse de organizația în care muncești.
a obține profit nelimitat.
În cazul în care afacerea are succes, profitul revine în întregime întreprinzătorului. Odataă identificată oportunitatea, este impetuos necesar ca ea să fie evaluată în mod corespunzător.
Necesitatea evaluării se impune din cel puțin două motive.
În primul rând, evaluarea obiectivă reduce probabilitatea ca decizia de a intra în afaceri să se bazeze doar pe intuiție. Desigur, întreprinzătorii de succes au de multe ori o intuiție deosebită în evaluarea șanselor viitoare. Însă această trăsătură nu este caracteristică tuturor întreprinzătorilor. Uneori, întreprinzătorii pot avea o viziune fixă asupra potențialului produsului sau serviciului oferit, ceea ce le îngustează orizontul. Astfel, ei pot vedea doar obiectivul urmărit, nu și piedicile în realizarea acestuia.
În al doilea rând, investitorii sunt de regulă, foarte riguroși atunci când investesc în afaceri și nu vor lua în considerare afacerile care nu au pregătită documentația necesară, care să evalueze probabilitatea de succes a afacerii. Dintre sute de afaceri, investitorii aleg doar câteva în care să investească. Având o vastă experiență în evaluarea afacerilor, ei au și un „simț” deosebit al afacerilor de succes. Prin evaluare, întreprinzătorul trebuie să confirme așteptările pozitive ale investitorilor și să infirme orice îndoieli pe care le-ar putea avea aceștia.
1.2.1. Criterii de evaluare a oportunităților
Pentru ca oportunitățile să devină afaceri viabile, ele trebuie să îndeplinească anumite criterii. Acestea pot fi uneori foarte particulare, cum ar fi amplasarea strictă într-o zonă geografică prestabilită sau realizarea unui produs specific. Însă trebuie luată în considerare o serie de criterii generale de evaluare. Printre cele mai importante sunt: durata de viață, mărimea pieței, protecția față de concurenți, investiția cerută, gradul de risc.
Durata de viață. Fiecare oportunitate are o durată de viață specifică ce depinde de natura afacerii respective. Prin acest criteriu se evaluează perioada de timp în care afacerea este profitabilă. Intervalul de timp în care o investiție are un potențial maxim de succes este denumit „fereastra oportunității”. Această fereastră se deschide și se închide în funcție de condițiile pieței și ale afacerii în sine. Analiza atentă a duratei de viață a oportunității și a profitului estimat în diferitele sale faze poate oferi o imagine a potențialului oportunității.
Mărimea pieței. Un criteriu esențial în evaluarea oportunităților îl reprezintă mărimea pieței. Acest lucru este important din două motive. În primul rând, piața unui produs trebuie să fie suficient de mare pentru a fi atractivă. În al doilea rând mărimea pieței poate influența nivelul investițiilor cerute pentru exploatarea ei. De regulă, este de preferat o piață mai mare. Totuși, uneori este preferabilă o piață mai mică, întrucât piețele mari atrag concurenții puternici, iar investițiile necesare pot fi destul de mari. Prin concentrarea pe o nișă de piață specializată, o firmă nouă poate elimina cheltuielile ocazionate de distribuția extensivă a produselor și organizarea vânzărilor. Nișele de piață pot fi servite excelent de firmele noi, cu resurse limitate.
Protecția față de concurenți. Pentru ca o idee de afaceri să devină o oportunitate viabilă ea trebuie protejată de concurență. Cel mai sigur mod îl constituie protejarea prin patente, mărci de fabrică sau de comerț. De multe ori însă este foarte dificil de asigurat protecția față de concurenți pe întreaga durată de viață a produsului.
Investiția cerută. O oportunitate este mai viabilă dacă investiția directă cerută nu este prea mare. În cele mai multe cazuri, o oportunitate costisitoare nu aduce recompense substanțiale întreprinzătorului inițial. Finanțările succesive reduc participarea acestuia la un nivel care nu îi răsplătește efortul realizat și riscul asumat.
Gradul de risc. Deși orice afacere presupune un anumit risc, acesta nu trebuie să fie prea mare. Gradul de risc al unei afaceri depinde de nivelul capitalului cerut, perioada de timp, gradul de noutate al produsului, gama de fabricație, alternativele de utilizare a produsului, gradul de imitare al acestuia. Dacă întreprinzătorul deține o singură afacere, gradul de împrăștiere a riscului va fi redus. Întreprinzătorul, pe de altă parte, finanțând mai multe proiecte își va asuma un risc mai moderat.
Originalitatea. O afacere va avea cu atât mai mare succes cu cât este mai originală. Originalitatea poate varia foarte mult, de la o simplă adaptare la o idee cu totul nouă. O afacere originală se deosebește de alta mai puțin originală prin gradul de inovare cerut în faza inițială. Această distincție se bazează pe necesitatea introducerii unui nou procedeu tehnologic pentru realizarea produsului sau serviciului respectiv și pe nevoia servirii a noi segmente de piață. Originalitatea este determinată de perioada de timp în care ideea rămâne unică. Ea se poate realiza de cele mai multe ori prin diferențierea produsului. Prețul constituie o problemă atunci când produsul oferă avantaje superioare celor ale produselor concurenților, obținute prin diferențiere.
1.2.2. Erori care se fac în evaluarea oportunităților
Etapa transformării unei idei în oportunitate poate fi elementul crucial în înțelegerea dezvoltării viitoarei afaceri. De aceea, întreprinzătorul trebuie să evite următoarele greșeli care se pot face în procesul evaluării oportunităților.
Subiectivismul. Multor întreprinzători le lipsește obiectivitatea atunci când evaluează potențialul unei afaceri. Tehnicienii în special sunt înclinați să supraevalueze calitățile produsului sau serviciului respectiv. Ei par să scape din vedere o evaluare mai detaliată. Prin investigarea riguroasă însă a tuturor ideilor se poate evita acest lucru.
Cercetarea superficială a pieții. Destul de mulți întreprinzători nu realizează importanța studiului pieței atunci când pun bazele unei noi afaceri. Alții nu înțeleg că trebuie să aibă în vedere durata ciclului de viață atunci când se introduce un produs sau un serviciu nou.
Nici un produs nu se vinde instantaneu și nici nu va avea succes o veșnicie. Întreprinzătorii trebuie nu numai să proiecteze ciclul de viață al produsului, ci să și recunoască faptul că introducerea unui produs la momentul potrivit este deosebit de importantă în succesul afacerii. Sincronizarea este crucială.
Neînțelegerea corespunzătoare a cerințelor tehnice. Introducerea unui nou produs presupune de multe ori folosirea unei tehnici noi. Neanticiparea dificultăților tehnice care pot apărea în proiectarea și realizarea noului produs pot duce la eșec. Întreprinzătorii nu pot prevedea totul atunci când studiază proiectul înainte de a-l iniția. Apariția unor dificultăți tehnice neașteptate duce în mod frecvent la irosirea timpului și creșterea costurilor.
Estimări financiare optimiste. O greșeală obișnuită care se face la introducerea unui nou produs este estimarea foarte optimistă a fondurilor cerute pentru realizarea proiectului. Uneori, întreprinzătorii sunt ignoranți în domeniul financiar sau sunt victimele unor cercetări necorespunzătoare. Destul de des costurile necesare introducerii produsului nou sunt estimate doar la jumătate din necesități.
Ignorarea aspectelor legale. Orice afacere trebuie să se supună multor restricții legale. Normele de protecție a securității muncii sunt unele dintre ele. De asemenea, produsele trebuie în așa fel realizate sau comercializate astfel încât să nu încalce cerințele privind protecția consumatorului. Protejarea patentelor și mărcilor este un alt element important. Dacă aceste aspecte nu vor fi luate în considerare, pot apărea complicații neplăcute.
1.3. CUM PUTEM INTRA ÎN SFERA AFACERILOR
Apar în fiecare an tot mai multe mici afaceri particulare. Unele se dezvoltă, altele dispar. O parte din cele existente, la un moment dat își schimbă proprietarul, fiind vândute.
Se înființează societăți pe acțiuni, bănci, al căror capital este obținut prin subscripție publică, mari societăți cu capital de stat își vând o parte din acțiuni. Le cumpărăm și am devenit coproprietari la o astfel de societate.
Un viitor proprietar va trebui, deci, să aleagă între diferite căi de a intra în afaceri. În principal, alegerea se face între a porni o afacere nouă sau a cumpăra una deja existentă. Fiecare direcție are, la rândul ei, mai multe variante. Putem să dechidem o afacere singuri sau cu câțiva asociați.
Putem să cumpărăm o afacere completă sau doar o parte din ea. De asemenea, fiecare are avantaje și dezavantaje. Vom decide în funcție de dispoziția noastră în fața riscurilor, de ocaziile care ni se oferă și poate în primul rând de fondurile de care putem dispune.
Înainte de a hotărî, va trebui să ne răspundem la câteva întrebări:
Dorim să pornim o afacere și să o ridicăm de la zero sau am prefera să cumpărăm și să preluăm una care deja există?
Ce experiență de afaceri avem și în ce domeniu de activitate?
Unde ar putea fi amplasata o astfel de afacere?
Dacă am dori să cumpărăm, există astfel de afaceri?
Ce modalități de plată avem la dispoziție?
Care sunt posibilitățile de a obține un eventual credit?
Dar înainte de toate trebuie să știu: sunt suficient de sănătos pentru a intra în afaceri? Doresc asta suficient de mult?
A conduce o afacere nu este cel mai ușor și mai comod lucru din lume, iar în cazul unei nereușite, vor apărea persoane care vor spune: „Nu ai dorit suficient de mult să faci asta!” Și poate că vor avea dreptate.
1.3.1. Pornirea unei afaceri
Deschiderea unei afaceri noi apare ca o sămânță plantată pe un teren. Întreprinzătorul are la început o idee pe care dorește să o pună în aplicare și să o dezvolte.
Înființarea unei noi afaceri înseamnă apariția unei noi entități, care va trebui concepută, organizată și condusă astfel încât să poată activa și rezista singură, alături de celelalte organizații sau societăți existente.
Asta nu înseamnă neapărat că ideea trebuie să fie nouă, dar maniera în care ea este aplicată poate fi. Atunci când și ideea este nouă, rezultatele pot fi deosebite.
1.3.1.1. Cadrul înființării unei afaceri
Înființarea unei afaceri noi poate oscila într-un cadru foarte larg, legat de obiectivele întreprinzătorului, care este dorința sa, de abilitățile și posibilitățile sale de a investi într-o afacere.
Orice nouă afacere cere anumite eforturi, dar corespunzător cu afacerea, mărimea lor diferă mult, de la foarte mici la foarte mari, pentru o singură persoană. La fel, riscul asumat poate fi foarte mare, cuprinzând atât bani, cât și timp consumat în afacere.
Cuprinzând toate aceste aspecte într-o privire, puteți investi singur, și veți fi singurul proprietar al afacerii, dar și singurul deținător al riscului, sau investiția poate fi împărțită în mod egal sau inegal.
Orice potențial viitor proprietar al afacerii va lua, fără îndoială, în calcul nivelul riscului pe care și-l asumă și nivelul investiției necesare. Iată câteva variante posibile.
Risc unic minim, investiție inițială minimă. Multe persoane în afara activității de bază, au și un hobby, o pasiune, o altă activitate care le face plăcere. Există mulți fotografi amatori, cu abilități dezvoltate în timp la nivelul celor profesioniști.
Există persoane cu îndemânări dezvoltate în croitorie, legătorie, pe care le pot folosi pentru a obține un venit suplimentar, sau pentru a testa rentabilitatea acestor activități înaintea deschiderii unei afaceri într-un asemenea domeniu.
Investiția e minimă și în cele mai multe cazuri ea a fost deja făcută anterior, iar riscul este aproape inexistent. Activitatea de bază susține oricum existența. Am putea numi asta mai degrabă o pregătire a afacerii.
Risc individual redus, investiție crescută. Atunci când meseria de bază poate face obiectul unei mici afaceri, nimic nu ar putea să ne oprească. Un instalator priceput, care va cumpăra câteva scule personale își va putea desfășura activitatea pe cont propriu. Asemenea, un depanator TV sau de tehnică de calcul ar putea face la fel.
Niciunul dintre ei nu are nevoie de un spațiu sau de amenajări deosebite, propria casă fiind suficientă pentru început.
În cazul în care calitatea serviciilor va fi corespunzătoare, afacerea nu are nici un motiv să nu reușească.
Risc individual mare, investiție inițială mare. Crearea unei entități de afaceri de unul singur, cum ar fi un magazin, un mic restaurant sau hotel, o societate productivă, va cere un nivel de investiții mai ridicat.
În același timp, riscul va fi și el mai mare. Succesul afacerii va fi dependent de amplasarea ei, răspunsul clienților și în foarte mare măsură de calitatea ofertei noastre. Rezultatele pot fi însă proporționale cu investiția și cu riscul asumat.
Risc împărțit, investiție inițială minimă. Doi sau mai mulți parteneri, care vor fi singurii angajați, pot deschide o afacere în care să înfrunte împreună riscul. Firmele de consultanță, contabilitate, avocatură și multe altele se pretează foarte bine în această direcție.
Risc împărțit, investiție inițială crescută. Afacerile ce solicită o investiție mai mare și implică și un nivel semnificativ al riscului se fac în cele mai multe cazuri prin asocierea mai multor parteneri.
Deseori partenerii au contribuții de natură diferită în înființarea afacerii: spațiu, utilaje, echipamente, mijloace de transport, posibilitați de furnizare a materiei prime, bani lichizi.
Nivel mare de împărțire a riscului, investiție semnificativ crescută. Când afacerea urmărită este de o amploare mai mare, fondurile necesare cresc și obținerea lor se poate realiza prin vânzarea publică de acțiuni. Acest procedeu va distribui și riscul afacerii în aceeași măsură.
În multe cazuri însă, vânzarea de acțiuni se face doar în limita maximă de 49% din volumul total, pentru a asigura întreprinzătorului controlul asupra afacerii.
1.3.1.2. Avantajele înființării unei noi afaceri
Dacă dorim toți să facem afaceri, asta este pentru că vom avea anumite avantaje. ,Este posibil să avem mulți bani, să avem mai mari satisfacții.
Unii vor intra în competiție pentru câștiguri, dar și pentru plăcerea de a concura, de a-și dovedi calitățile. Am văzut însă că există mai multe căi pe care putem intra în afaceri.
Prin comparație cu celelalte, înființarea unei afaceri noi are anumite particularități.
Afacerea este creația întreprinzătorului. Întreprinzătorul este liber să-și aleagă domeniul în care va face afacerea, să stabilească singur cum va funcționa aceasta și ce valoare va avea. Pentru asta, cea mai bună cale este să o ia de la zero, cu înființarea afacerii.
Întreprinzătorul are un vis, o idee, iar decizia de a porni în afaceri și munca susținută vor face ca visul să prindă contur, să devină realitate. Experiența dezvoltării unei afaceri dintr-o idee originală poate fi ea însăși o mare satisfacție. Proprietarul simte că tot ce s-a realizat este a lui, material și sentimental.
Controlul total al întreprinzătorului. Toate deciziile privind înființarea și apoi funcționarea unei afaceri sunt luate numai de către proprietar, cu toate că procesul decizional poate fi influențat de o serie de factori exteriori. Proprietarul trebuie să știe să aleagă eventualele sfaturi sau opinii utile activității lui, ignorând și minimizând efectele celorlalte influențe.
Satisfacția întreprinzătorului. În vreme ce un succes este revendicat de cât mai mulți „realizatori”, la eșecuri nu se alătură nimeni. În cazul unei afaceri nou înființate, un succes este cu atât mai mare și-i oferă întreprinzătorului o mult mai mare satisfacție, fiind numai rezultatul muncii și abilității lui, neputând fi pus pe seama unui proprietar anterior.
Proprietarul este deci unicul realizator al propriului succes.
Nu moșteniți adversități. Dacă afacerea pornește de la zero, „foaia este albă”. Deci nu moșteniți nici un fel de probleme din trecut ale afacerii, deși ele vor apărea în mod sigur pe parcurs, dar vor fi noi, create și apoi rezolvate de dumneavoastră.
O afacere mai veche ar putea o reputație care să creeze probleme și pentru care nu sunteți cu nimic vinovat.
O idee nouă merită un start nou. Când întreprinzătorul are o idee cu adevărat nouă, cumpărarea unei afaceri, care apoi să fie transformată poate fi foarte dificilă. O idee unică, nouă poate conduce la o afacere „proaspătă”, foarte profitabilă.
Posibilitatea primirii unei asistențe specializate. Sunt multe țări în lume în care noile afaceri sunt ajutate pentru a se dezvolta prin asistență în management, marketing sau prin susținerea lor în prima fază în așa-numitele „incubatoare de afaceri”.
Această susținere, experimentată cu succes in S.U.A. și Europa Occidentală începe să se facă simțită și în țara noastră prin intermediul Centrului Internațional de Studii Antreprenoriale (C.I.S.A.), înființat la București.
Pe baza unui program, aceste incubatoare vor încuraja micile firme prin oferirea unor facilități de spații, servicii de birotică, consulting și training.
Costurile de înființare pot fi mai mici. Când înființăm o nouă afacere, investiția inițială poate fi mai mică decât atunci când cumpărăm una existentă. Avem astfel posibilitatea de a ne limita strict la posibilitățile concrete pe care le avem, pentreu ca apoi în timp să ne putem extinde și dezvolta.
Personal calificat. Cumpărătorul nu trebuie să recruteze, selecteze și instruiască salariații care lucrează în afacere. Vânzătorul a avut grijă de acest lucru. Salariații reprezintă cel mai adesea cel mai important activ al firmei, în special imediat după cumpărare.
1.3.1.3. Dezavantajele înființării unei noi afaceri
J. Galsworthy spunea că „prima condiție a victoriei este sacrificiul”. Într-adevăr, atunci când ceva este ușor de dobândit, când totul este „roz”, parcă lipsește bucuria, satisfacția de a-l obține. Când acel ceva a fost realizat după multă trudă, gustul succesului se simte mai intens.
Înființarea unei afaceri nu este un lucru facil. Apar multe obstacole ridicate de concurenți, de lipsa banilor sau de noi înșine.
Cunoscând câteva din posibilele piedici, vom ști să ne ferim de ele și poate satisfacția de a avea succes va fi mai mare.
Bariere de intrat în afaceri. Accesul în lumea afacerilor nu este un drum plin de flori. Costul poate fi ridicat, legislația în vigoare este vastă și trebuie cunoscută; urmează să găsim furnizori pentru afacerea ce o deschidem și să obținem eventualele credite. De multe ori, astfel de bariere se ridică asemenea unui zid în fața investitorului, dar el trebuie să le învingă.
O idee nouă e neverificată pe piață. Putem să fim încântați de ideea noastră, ea poate fi creativă și novatoare, dar cum va răspunde pe piață ? Va merge ? Evoluția unei afaceri pornite dintr-o idee nouă nu este întotdeauna ușor de prevăzut. Numai testând-o, ea își poate dovedi viabilitatea.
Piața poate fi puternic concurențială. Când dechidem o afacere într-o sferă în care altele există deja, nu trebuie să ne gândim că ceilalți proprietari de afaceri vor fi bucuroși. Ei vor face tot ce le stă în putere pentru a-și păstra clienți, iar noi pentru a-i atrage.
Formarea unui nume cunoscut, a unei clientele stabile vor cere timp și eforturi. În lipsa unor clienți câștigați pentru noi, însă, afacerea nu se va dezvolta.
Muncă grea, de unul singur. Înființarea unei afaceri noi presupune, în cele mai multe cazuri, multe ore de muncă din partea întreprinzătorului.
De multe ori, trebuie să defășoare o mulțime de activități, unele dintre ele pentru prima dată. El nu are suportul serviciilor sau departamentelor unei firme. Va apela la sprijinul unor colaboratori spacializați, dar fiecare ban se cântărește cu grijă.
Finanțarea este uneori dificilă. Ideea care se dorește a fi aplicată poate necesita spații, diverse utilaje, mijloace de transport sau materii prime. Dacă fondurile disponbile nu sunt suficiente se poate apela la credite. Oricare bancă, la solicitarea unui credit, verifică minuțios viabilitatea ideii întreprinzătorului și posibilitățile reale ale acestuia de a rambursa banii împrumutați. Obținerea creditelor, dobânzile și inflația mereu în creștere ridică serioase probleme oricărui proprietar de mică afacere. Așa încât, mare atenție la întocmirea planului de afaceri! Planul de afaceri este cheia care poate deschide ușa creditelor sau semnalul de alarmă care să ne oprească de a risipi banii.
1.3.2. Cumpărarea unei afaceri
Pentru a deveni proprietarul unei afaceri nu este neapărat necesar să se pornească de la zero. Există multe ocazii de a deveni proprietar sau coproprietar al unei afaceri deja existente. Un cumpărător poate achiziționa o firmă existentă în întregime sau poate deveni asociat pe mai multe căi. Asta înseamnă să se găsească ocazia de a cumpăra, dar înseamnăși un câștig de timp.
Chiar cumpărarea documentației de înființare și înregistrare a unei firme și tot înseamnă un pas înainte făcut și un timp câștigat. Iar ocaziile sunt tot mai multe în această direcție. Trebuie doar urmărite și exploatate repede, dar foarte atent. Paginile ziarelor de specialitate, Camerele de Comerț sunt doar două surse posibile de informare. Comparativ cu alte căi de a intra în afaceri, cumpărarea unei afaceri existente va avea părți mai bune și mai puțin bune. În general, discutând de înființarea unei afaceri noi, această modalitate de achiziționare a afacerii se prezintă ca planul opus al unei balanțe. O parte din avantajele uneia devin dezavantajele ale celeilalte și invers, ceea ce era neconvenabil la prima variantă, poate deveni acum un atu în opțiune.
1.3.2.1. Avantajele cumpărării unei afaceri existente
În primul rând desigur, se evită astfel o mulțime de drumuri și de neplăceri ocazionate de înființarea și înregistrarea unei firme. Dar numai atât?
Dacă afacerea este prosperă, ea poate fi și în continuare. În cazul în care proprietarul anterior a reușit să facă afacerea profitabilă, să fie cunoscută, se va porni de la acest nivel. Existența unor relații stabilite cu furnizori, clienți și bănci poate fi un real câștig, dacă reușim să le menținem. Fiecare nou proprietar va face modificările pe care le consideră necesare, dar raportul între nou și vechi trebuie condus de așa manieră, încât să se păstreze clienții vechi și să atragă alții noi. Acest lucru nu va fi întotdeauna foarte ușor.
Dacă nu este acumulată o experiență suficient de vastă și se cumpără o afacere profitabilă este bine să nu se facă modificări esențiale, până când nu se învață mai mult despre modul în care trebuie acționat.
Obținerea unor câștiguri imediate. Dacă se înființează o afacere nouă, se va consuma un anumit timp pentru planificarea și „creșterea” ei. O afacere existentă aduce câștiguri din ziua achiziționării ei. Astfel, în timp ce se învață și se deprinde modul de a face afaceri, se obțin și anumite câștiguri. Asta poate fi important, mai ales dacă nu există alte surse de venituri.
Amplasament corespunzător. Firmele existente au adesea o foarte bună amplasare întrucât vechiul întreprinzător a avut posibilitatea de a alege dintr-un număr mai mare de variante decât sunt posibile în prezent. Specialiștii în marketing afirmă că există doar trei factori importanți în succesul unei afaceri cu amănuntul: „amplasamentul, amplasamentul și amplasamentul”.
Deși oarecum exagerată, această afirmație reliefează faptul că amplasarea este un factor deosebit de important în succesul unei afaceri. Dacă firma este amplasată într-o zonă bună, este de preferat cumpărarea afacerii.
Echipamentele sunt instalate și capacitatea de producție este cunoscută. Achiziționarea unor echipamente poate crea presiuni asupra fondurilor și timpului cumpărătorului. Când ele sunt deja instalate, cel puțin timpul este economisit. Uneori, și prețul de achiziție al acestora poate fi sub costul de înlocuire și poate fi mai eficientă concentrarea asupra problemelor operative. De asemenea, incapacitatea de producție se poate determina cu exactitate înainte de a fi cumpărată, adaptându-se apoi la necesitățile cumpărătorului.
Fostul proprietar a stabilit un proces de producție, poate după multe încercări succesive, iar cumpărătorul va porni de la această experiență acumulată.
Existența angajaților și a furnizorilor. Afacerea cumpărată are deja un personal angajat. Aceștia au o anumită experiență și pot ajuta cumpărătorul să realizeze câștiguri, în timp ce el învață totul despre afacere.
În plus, afacerea are un număr de furnizori stabili, care pot aproviziona afacerea chiar dacă în paralel, cumpărătorul va investiga alte surse, mai convenabile. Asta poate elibera de presiunea căutării în timp scurt a unor surse de aprovizionare.
Vad comercial, o clientelă stabilă. Nici o afacere nu poate rezista dacă nu are clienți. Când aceștia există și sunt stabili, înseamnă că s-a cumpărat, în fapt, un segment de piață. Atunci când afacerile existente controlează o parte importantă din piață, poate fi mai avantajos să cumperi o afacere, decât să deschizi una nouă și să le concurezi pe cele existente. Clienții existenți reduc riscul proprietarului și pot construi o bună bază pentru dezvoltarea viitoare.
Experiența anterioară a afacerii. Performanțele anterioare ale afacerii în anii precedenți oferă noului proprietar nu numai informații în momentul cumpărării, ci și un ghid în perioada ce urmează, până când se acomodează cu afacerea. De asemenea, aici se pot regăsi influențele asupra costurilor și veniturilor ale unor decizii luate anterior.
Înregistrările anterioare pot constitui și un avantaj în cazul solicitării unor credite, pentru finanțarea achiziției sau a unor extinderi.
1.3.2.2. Dezavantajele cumpărării unei afaceri existente.
După cum am mai menționat, o parte din posibilele avantaje al înființării unei afaceri noi se manifestă ca potențiale dezavantaje în alternativa cumpărării unei afaceri existente.
Afacerea poate fi neprofitabilă. Orice proprietar care dorește să-și vândă afacerea o va prezenta în cea mai favorabilă lumină. În spatele ei se poate ascunde însă, o afacere neprofitabilă. În înregistrările contabile pot fi făcute unele artificii, astfel încât nu întotdeauna este ușor să depistăm anumite datorii sau alte nereguli în care este implicată firma.
Cumpărătorul nu trebuie să uite că are datoria de a pune cele mai potrivite întrebări și de a se informa. Vânzătorul nu-și va afișa în nici un caz „petele negre”. Este indicat a se apela la consultanța unor specialiști în contabilitate, științe juridice, mici afaceri înainte de a se lua o hotărâre.
Pot exista, de asemenea, unele datorii ale firmei către personalul ei, făcute la angajare. Odată cu firma se preiau și aceste datorii. În procesul actual de privatizare din țara noastră, unele societăți cu capital de stat se vând angajaților, cu prevederea că nu se vor face concedieri timp de doi ani. Dar dacă societatea se va dovedi nerentabilă, cine va putea garanta aceste locuri de muncă; cine va dori să cumpere acțiunile în acest interval?
„Probleme” ala afacerii acumulate în timp. O afacere poate arăta bine la prima vedere, dar ea are totuși și un trecut. Imaginea ei, creată de fostul proprietar în ochii furnizorilor sau ai clienților, poate să nu fie cea mai bună. Decizii din trecut ale fostului proprietar au putut deteriora unele relații, cu efect pe termen lung sau au putut lăsa urme în interiorul firmei. Spre exemplu: un proprietar poate să facă economii la cheltuielile de întreținere. Acest lucru îi reduce costurile și îi mărește profitul. Utilajele sale vor deveni însă „obosite” și pe termen lung măsura se va dovedi neeconomică. Starea lor va fi însă mascată cât mai bine când va dori să vândă firma.
Modificările pot schimba cursul afacerii. Afacerea existentă funcționează și a căpătat în timp o anumită traiectorie. Dacă noul proprietar va încerca să facă anumite modificări, este posibil ca acestea să se lovească de inerția angajaților sau, mai periculos, să îndepărteze clientela.
În unele cazuri, anagajații simt într-un nou proprietar o amenințare, mai ales dacă el este nevoit să ia unele măsuri nepopulare.
Sau este posibil să fi dorit ei înșiși să cumpere firma și nu au avut posibilitatea. Vor simți că li s-a furat o ocazie și e posibil ca productivitatea să scadă mult.
Stocurile pot fi învechite. Afacerea cumpărată fiind în funcțiune este aproape sigur că va avea unele stocuri. Apare posibilitatea ca între acestea unele să fie învechite, să fie demodate.
Reflectarea stocurilor în evidențele contabile nu este suficient de edificatoare. Trebuie avut în vedere dacă ele sunt vandabile și dacă da, care este prețul lor pe piață.
Conturile active ale afacerii. În momentul vânzării, o firmă poate prezenta conturi active, pe care proprietarul va dori să le vândă. La fel ca și stocurile însă, ele pot fi vechi și pe măsură ce vechimea lor este mai mare, scade probabilitatea de a fi încasate, deci scade valoarea lor.
Nu toată munca și satisfacția sunt ale întreprinzătorului. Prin cumpărarea și conducerea cu succes a unei afaceri, proprietarul va obține profit și va fi mulțumit. Dar va lipsi acea satisfacție pe care o provoacă perioada de la început, când fiecare pas ce se parcurge de la apariția ideii de afacere și până la materializarea ei este privit ca o mare izbândă.
1.3.2.3. Cine vinde o afacere?
Când se dorește intrarea în lumea afacerilor prin achiziționare unei firme existente, se caută desigur cea mai potrivită alegere în raport cu intențiile cumpărătorului. În timp ce se analizează cu atenție „sănătatea afacerii”, o întrebare trebuie să fie prezentă și trebuie căutat răspunsul: „de ce este afacerea de vânzare?”. Pentru a căuta câteva răspunsuri posibile, se va încerca să se grupeze categoriile de ofertanți de afaceri și să se determine ce-i poate conduce la a vinde.
Proprietarii de mici afaceri. Cel care vinde poate fi o persoană care, determinată de un motiv sau altul, dorește să renunțe la afacerea sa. Este important pentru un cumpărător ca alături de cele expuse de vânzător să poată descoperi și eventualele motive ascunse. Fostul proprietar poate fi împins la vânzare de diverse probleme, fără legătură cu afacerea, cum ar fi problemele de sănătate sau cele conjugale.
Sau poate dorește să se retragă din afaceri, să-și schimbe cariera, ori are nevoie de bani sau de timp pentru o altă investiție. Uneori este posibil să își recunoască pur și simplu insuccesul.
Toate acestea însă pot fi recunoscute deschis. Dar pot apărea dispute între asociați și atunci unul dintre ei va dori să-și vândă partea. Dacă nu se cunoaște acest lucru, ceilalți s-ar putea să nu primească cumpărătorul cu brațele deschise. Sau poate evoluția afacerii în zona respectivă nu este cea mai favorabilă și proprietarul simte asta foarte repede și se grăbește să vândă. Va trebui căutat atent răspunsul la întrebarea „de ce vinde?”.
Firmele mari. Uneori, companiile mari vând o parte din afacerile lor, care pot constitui mici afaceri. Motivele pot fi foarte diverse. Dacă compania – mamă adoptă o nouă strategie, este posibil ca una dintre micile sale unități să nu mai corespundă scopului pe termen lung. Vor renunța în acest caz la ele. De asemenea, în perioada de recesiune economică, unele companii se restrâng la activitatea de bază, abandonând unele părți mai mici. În cazul în care o mare firmă este ea însăși vândută, noul proprietar poate să nu considere importantă contribuția unităților mici și să le vândă pentru a-și recupera o parte din investiție.
Concesiunea. Un concesionar poate vinde o parte din afacerea sa, ori în întregime. Motivele pot fi oricare dintre cele valabile pentru un proprietar al unei mici afaceri. În plus, el poate fi pur și simplu dezamăgit de sistemul concesionării. Poate nu se simte suficient de independent. Cel ce i-a acordat concesiunea va fi , în general, de acord, pentru că afacerea lui în zonă trebuie să continue și să aibă un nou concesionar.
Acordul său va reprezenta și un factor motivațional pentru alți concesionari, care vor vedea că în cazul în care doresc, vor putea ieși eventual din afacere.
Vânzările forțate. Micile afaceri care eșuează oferă ocazii de a achiziționa mijloacele lor. În funcție de legislația existentă la un moment dat și de statutul firmei eșuate, vânzarea forțată poate lua diverse forme. Oricum, aceasta este mai mult o modalitate de a cumpăra mijloace decât a achiziționa o afacere în întregime.
1.3.2.4. Cum putem cumpăra o afacere?
Intrarea în afacere prin cumpărare poate avea în vedere achiziționarea în întregime a unei firme sau doar a unei părți din aceasta, mai mare sau mai mică. Vor diferi, desigur, atât volumul investiției efectuate, cât și responsabilitatea, riscul și participarea la conducerea afacerii.
Achiziționarea unei afaceri în întregime. Aceasta presupune cumpărarea unei firme de la proprietarul ei, cu tot ce deține acesta. Nu va porni de la zero, afacerea va avea un nou proprietar, care va face posibil unele modificări. Este de asemenea, o modalitate de extindere pentru un întreprinzător ce deține o afacere, dar dorește mai mult.
Achiziționarea unei afaceri din afara ei (BUY-in). Dacă se dorește participarea la o afacere, dar nu cumpărarea uneia în întregime, există posibilitatea cumpărării unei părți a unei afaceri, devenind un nou partener sau acționar. Această modalitate se poate utiliza în mai multe situații. În micile afaceri, se întâlnește în asociațiile cu caracter profesional, legate de contabilitate, medicină, consultanță.
Dacă unul din parteneri se retrage, nu este nevoie să se dizolve asociația, ea se reîntregește prin cooptarea unui partener nou. La fel, unele firme care au nevoie de bani pentru o investiție oarecare, îi pot obține prin acceptarea de parteneri sau acționari care pot oferi acești bani.
Achiziția unei afaceri din interiorul ei (BUY-out). În unele situații, afacerea care este de vânzare este cumpărată chiar de angajații acesteia. În acest caz, cumpărătorii au avantajul de a cunoaște foarte bine afacerea, deoarece au văzut-o funcționând, și mai mult, au contribuit la succesul ei. Legătura sentimentală față de afacere face ca, angajații să dorească să cumpere firma în care lucrau.
Această variantă este întâlnită în privatizarea societăților cu capital de stat și a fost folosită în țările occidentale în anii 1980. Va fi și una din variantele prin care o parte din societățile românești cu capital de stat vor fi privatizate, începutul fiind deja făcut (metoda Mebo: Management Employment Buy Out).
Achiziția unei afaceri atât din interiorul, cât și din exteriorul ei. Uneori, angajații unei firme supuse vânzării ar dori să cumpere firma, dar banii lor nu sunt suficienți. Din această cauză ei cooptează parteneri din afară. Acționarii veniți din afara firmei își reduc în acest fel riscul, contând pe experiența celor care au lucrat în afacere sau chiar au condus-o. Această variantă de achiziție a unei firme e cunoscută sub numele BIMBO (Buy In Management Buy Out) și este în fapt o combinație a celor două anterioare.
Desigur, în țara noastră piața micilor afaceri este încă foarte puțin dezvoltată. Pe măsură ce numărul și forța firmelor particulare va crește, evident se vor înmulți și tranzacțiile de acest fel. Privatizarea societăților comerciale cu capital de stat, va conduce de asemenea, la desprinderea unor mici afaceri din ele, ce vor putea fi vândute și cumpărate ca întreg sau fracționat.
1.3.3. Ce este concesionarea?
Concesionarea reprezintă în esență o metodă de a face afaceri pe o relație continuă între o parte, pe care o vom numi concedent, și o altă parte, numită concesionar, prin care primul permite celuilalt să folosească un nume de fabricație sau să vândă produse într-o anumită zonă geografică, într-o astfel de manieră încât concesionarul poate lucra în propria sa afacere, cu respectarea însă a aspectelor convenite între părți.
Concesiunea se poate referi, în multe cazuri, la o simplă înțelegere de a vinde produsele concedentului într-o anumită zonă geografică, pentru care concesionarul obține exclusivitatea desfacerii.
În timp, canalele de vânzare cu amănuntul ale multor produse au fost dezvoltate prin această modalitate, a concesionării.
În paralel, creșterea continuă a cererii pentru servicii a produs o explozie a concesiunilor în acest domeniu. În permanență apare necesitatea unor noi servicii, în orice zonă geografică, apar noi idei de afaceri, care se concesionează.
Astfel spus, esența relațiilor de concesionare este un acord contractual ce reglementează libertatea aceluia căruia i se acordă – concesionarului – să facă sau să folosească ceva ce este dreptul sau proprietatea celui ce acordă concedentul.
Întreprinzătorul concesionar va plăti o sumă convenabilă, și în schimb va avea dreptul de a vinde un produs sau un serviciu, să folosească un nume de marcă, o anumită tehnologie, posedate de către concesionar.
Cel puțin două trăsături vor particulariza concesionarea de acordarea unei licențe, spre exemplu:
succesul concesionării presupune o relație permanentă între cel ce acordă concedent – și cel ce o preia – concesionar;
concesionarul va renunța în momentul preluării concesiunii la o parte din independența sa,acceptând în totalitate standardele de calitate, procedurile și direcțiile specifice impuse de concedent.
Totuși, în ultima perioadă, termenul concesionare se folosește mai frecvent pentru cazurile în care concedentul oferă ”afacerea completă”, conținând nume, management, marketing, asistență.
1.3.3.1. Tipuri de concesionare
De-a lungul dezvoltării acestui mod de a face afaceri, s-au manifestat mai multe tipuri de concesonări, care există azi în paralel.
Concesionarea distribuirii produselor
Concesionarea distribuirii produselor implică o înțelegere prin care concedentul acordă concesionarului dreptul de a desface anumite produse într-o rețea de distribuție selectivă, limitată.
Acest sistem este larg întâlnit în industria de automobile, a produselor petroliere, a băuturilor răcoritoare, a cosmeticilor și se poate stabili în diverse forme:
Sistemul de concesionare între producător și vânzătorul cu amănuntul, prin care un producător concesionează un întreg stoc de produse pentru desfacerea cu amănuntul. În acest caz, principalul rol al concesionarului este de a asigura într-o zonă de piață, bine definită, un punct de desfacere prin care consumatorii să poată obține cu ușurință produsele fabricantului.
Sistemul de concesionare între producător și vânzătorul en-gross este forma cea mai utilizată de către companiile ce produc băuturi nealcoolice sau bere. Producătorul furnizează concentratele către un vânzător en-gross autorizat, care adaugă eventual unele ingrediente, ambalează produsul și îl distribuie vânzătorilor cu amănuntul din zona pentru care este autorizat.
Sistemul de concesionare între vânzătorul en-gross și vânzătorul cu amănuntul, prin care concedentul en-gross-ist își recrutează concesionarii dintre vânzătorii cu amănuntul dintr-o anumită zonă, cărora le furnizează, uneori în exclusivitate, unele produse.
Concesionarea mărcii și a numelui de comercializare
Concesionarea mărcii și a numelui de comercializare presupune existența unei mărci cunoscute, garanție a succesului pe piață. Concesionarul va prelua în acest caz, dreptul de a se identifica cu marca concedentului, de a desface produsul sau de a presta servicii sub acest nume.
Este un sistem care s-a bucurat de o mare creștere în ultimii 30 de ani, fiind binecunoscute lanțurile de hoteluri și restaurante înființate în întreaga lume în această perioadă.
În acest sistem, concesionarul poate aduce unele modificări produsului sau serviciului concesionat dar, ca și în alte tipuri de concesionări va fi dependent de linia de marketing și de calitatea trasată de concedent.
Concesionarea completă a afacerii
Azi, termenul de concesionare este folosit frecvent pentru a descrie concesionarea completă a afacerii. Acest tip de concesionare presupune o relație mult mai adâncă între concedent și concesionar decât o simplă înțelegere referitoare la un produs sau la o marcă de fabricație.
Asociația Internațională a Concesionarilor descrie acest tip ca fiind o relație continuă în care concedentul furnizează prilejul autorizat de a face afaceri și de a beneficia de asistență în pregătire, vânzare și conducere în schimbul unei anumite plăți din partea concesionarului.
Acest tip de concesionare merge deci dincolo de „desfacerea produselor” și numele mărcii. În concesionarea completă a afacerii se cuprind elemente ca:
nume de marcă
specificații complete ale produsului sau serviciilor
analiza amplasării afacerii
achiziționarea echipamentelor necesare derulării afacerii
sprijin financiar pentru stabilirea afacerii
sisteme operaționale și manuale
sistemul de conducere
pregătire și înființare a afacerii
asistență continuă, inclusiv cercetare, dezvoltare și consultanță în management
marketing local și național
aprovizionare
rezultate ale cercetării pieței
procesul de control al calității
sistemul de comunicare duplex între concedent și concesionar.
Concesionarul va prelua deci, în acest mod, dreptul de a folosi toate elementele funcționale ale afacerii. Concesionarea afacerilor complete s-a dezvoltat cel mai rapid dintre toate tipurile de concesionare, fiind foarte răspândită printre restaurantele cu mâncăruri rapide, firme de servicii în afaceri, instituții educaționale, firme de închiriere mașini și în general, în toate domeniile industriale sau servicii cu creșteri semnificative.
1.3.3.2. Avantaje și dezavantaje ale concesionării
Întotdeauna a existat și va exista în fiecare individ o dorință puternică de a deține propria afacere, care să aibă în totalitate succes. Concesionarea poate face posibil acest lucru pentru un mare număr de oameni.
Orice om își dorește o anumită stabilitate financiară, o siguranță. Poate cel mai important motiv pentru care concesionarea a căpătat o atât de mare răspândire în lume este dat de binefacerile reciproce pe care le acordă atât concedentul cât și concesionarului.
Dincolo de orice, reușita concesionarului va însemna și succesul concedentului. Dar, ca întotdeauna, unde este bine, nu se poate să nu fie și ceva rău; unde sunt avantaje, există și dezavantaje.
AVANTAJE PENTRU CONCESIONAR
Concesionarul are prilejul de a deține o mică afacere într-un interval relativ scurt și datorită identificării ei cu produsul consacrat și cu numele mărcii, deja testate și apreciate pe piață, pornirea poate fi mai ușoară.
Când un individ cumpără o concesiune, el cumpără o marcă dovedită a fi competitivă, o reputație bine stabilită și recunoașterea clienților, toate în același timp.
Altfel spus, concesionarul „cumpără” experiența concedentului în care este inclusă și posibilitatea de a evita toate greșelile comise anterior de acesta, ceea ce reprezintă un lucru foarte important.
Concedentul este cel care se va ocupa de o serie întreagă de probleme care, începând cu selectarea amplasării afacerii și alegerea furnizorilor, dar și instruirea în domeniul afacerilor, cercetarea și dezvoltarea domeniului ales, analiza concurenței, folosirea celor mai adecvate tehnici de marketing.
Statistic, numărul concesionărilor care au dat faliment este mai mic decât al altor tipuri de afaceri începute. Spre exemplu, în S.U.A., rata anuală a falimentelor pentru afaceri concesionate este de 5-7%, mult mai scăzută față de rata falimentului firmelor în general.
DEZAVANTAJE PENTRU CONCESIONAR
Întotdeauna, ceea ce câștigăm este diferența dintre succes și eșec, diferența dintre avantaj și dezavantaj.
Sigur, afacerea concesionată nu este rodul ideii dumneavoastră, nu reprezintă creația dumneavoastră. Este ideea altcuiva, pe care dumneavoastră o veți implementa și conduce.
Acest lucru este posibil să producă unele insatisfacții, dar menținerea la înălțime a unui nume cunoscut și apreciat poate compensa această direcție.
Potențialul concesionar trebuie să cunoască faptul că o parte din libertatea de acțiune și decizie vor fi sacrificate în favoarea concedentului.
Concedentul va trasa drumul pe care concesionarul va trebui să-l urmeze, ca și nivelul de calitate ce trebuie respectat. Uneori, în acest scop, concesionarul va trebui să achiziționeze echipamente și chiar materie primă numai de la concedent.
De asemenea, în calitate de concesionar va trebui să informeze periodic concedentul asupra situației financiare a afacerii, ceea ce pentru unii ar putea fi stânjenitor. Clienții afacerii nu vor fi în totalitate ai dumneavoastră.
În calitate de concesionar, sunteți dependent de imaginea concedentului și de stabilirea acestei imagini. În cazul concesionărilor pe termen scurt, acest lucru este mai puțin semnificativ, dar în cazul unei concesionări pe termen lung, o imagine ce se deteriorează vă poate afecta.
AVANTAJE PENTRU CONCEDENT
În condițiile în care ați creat și dezvoltat deja o afacere, veți dori – în mod justificat – să o extindeți.
Concesionarea poate fi pentru dumneavoastră un mod de a vă extinde într-un timp relativ scurt.
Cheltuielile indirecte ale dezvoltării vor fi împărțite în acest fel cu concedentul și rapida expansiune poate fi ușor de consolidat.
Din alt punct de vedere, dezvoltarea afacerilor are de mai multe ori o piedică în dificultatea recrutării, motivării și recompensării angajaților.
Sigur, acum forța de muncă este suficientă calitativ, dar cantitativ?
Întâlnim în multe cazuri un paradox: exces de forță de muncă și în același timp lipsă de forță de muncă. Un exces cantitativ și o lipsă de ordin calitativ.
Prin concesionare, aceste considerente pot fi soluționate, concesionarul fiind motivat de faptul că recompensele sale vor fi strict dependente de rezultatele afacerii sale.
DEZAVANTAJELE CONCEDENTULUI
Acordând concesiunea unei afaceri într-o anumită zonă veți păstra multe obligații privind asistența comercială și tehnică pe întreaga durată a concesionării, ceea ce vă va solicita un anumit efort financiar.
În același timp, concesionarul va fi mai independent decât conducătorul unei filiale convenționale și inevitabil, controlul dumneavoastră asupra lui mai redus.
De asemenea, cazul în care concesionarul nu va fi în măsură să-și conducă atent afacerea, un eventual faliment al acestuia ar putea afecta numele și prestigiul dumneavoastră.
1.4. FACTORII CE INFLUENȚEAZĂ EȘECUL UNEI AFACERI ȘI CUM POATE FI EVITAT ACESTA
Chiar dacă o persoană are abilități de mic întreprinzător și o anumită experiență în domeniu, afacerea se poate să nu reușească datorită unor factori independenți de el, dintre care cei mai mulți sunt: lipsa unui plan strategic pentru afacere, accesul la capital, ciclul afacerii, inflația și dobânzile, reglementările guvernamentale, incompetența în management, investiții prea mari în mijloace fixe, planificare necorespunzătoare, extindere neplanificată, lipsa unui inventar periodic, atitudini neadecvate ale întreprinzătorului.
Fiecare întreprinzător are modul său specific de a iniția și dezvolta o afacere, însă prevenirea eșecului acesteia este guvernată de un număr relativ redus de reguli.
Cunoașterea afacerii în profunzime. Înainte de a se lansa într-o afacere, orice întreprinzător trebuie să se asigure că știe o serie de elemente teoretice și practice despre lumea afacerilor. Pe parcurs el trebuie să-și recunoască propriile defecte și lipsuri și să acționeze în așa fel încât acestea să nu influențeze mersul afacerii. Întreprinzătorul trebuie să-și cunoască foarte bine afacerea, deoarece afacerea mică funcționează fără „plasă de protecție” și orice greșeală poate conduce la eșecul ei.
Desfășurarea afacerii după un plan. Nici o afacere nu se poate desfășura la întâmplare. Aceasta ar conduce la haos și eșec rapid. Totul trebuie să se desfășoare după un plan care să conțină, măsuri înlănțuite logic și închegate într-un tot.
Planificarea în afaceri nu trebuie înțeleasă doar ca ce dorești să faci, ci ceea ce trebuie să faci în mod ferm. Acțiunile întreprinse în orice zi, la orice oră, trebuie să se desfășoare după un plan. Munca după un plan bine gândit garantează succesul afacerii, în timp ce munca făcută la voia întâmplării conduce la eșec.
Înțelegerea formulărilor de tip financiar. Întreprinzătorul nu trebuie să fie specialist în finanțe sau contabilitate, dar trebuie să fie în stare să judece sau să analizeze veniturile și vânzările. Nimeni nu va împrumuta bani unui incompetent din punct de vedere financiar și nici o afacere nu va avea succes, dacă se va cheltui mai mult decât se câștigă.
Administrarea resurselor financiare. Pentru a reuși demararea și dezvoltarea unei afaceri, trebuie să se urmărească permanent obținerea unui profit maxim., prin imprimarea unui autentic stil de afacere, tuturor activităților desfășurate. Un rol esențial îl are o administrare rațională a resurselor financiare.
Căutarea asistenței profesionale. Pentru domeniile pe care întreprinzătorul nu le poate acoperi, trebuie să apeleze la o echipă de consultanți competenți.
Flexibilitatea în afacere. Întreprinzătorul trebuie să fie flexibil și adaptabil la cerințele mediului. Flexibilitatea în afaceri îl va ajuta să acționeze eficient în mediul înconjurător care este foarte dinamic.
CAPITOLUL II
GESTIUNEA RISCULUI
2.1. RISCUL ȘI PERCEPȚIA LUI SOCIALĂ
Riscul se definește, în general, ca pericol potențial sau ca o pierdere posibilă. Când vorbim de pericole sau de pierderi avem în vedere o serie de evenimente nedorite cu consecințe materiale, spirituale sau financiare grave, cu vătămări corporale sau deteriorări ale stării de sănătate. În cazuri extreme acestea se manifestă prin decese sau calamități naturale. Deoarece pericolele sunt potențiale, iar pierderile sunt posibile, aceste evenimente sunt incerte. Ele se pot întâmpla într-o anumită perioadă de timp sau niciodată.
Riscul este o situație în care există posibilitatea unei deviații nedorite de la rezultatul scontat, așteptat sau sperat. În afaceri, riscul reprezintă pierderile asociate cu bunurile tangibile și intangibile ale firmei și câștigurile potențiale ale afacerii.
Inițiind o afacere, întreprinzătorul își asumă anumite riscuri. Unele sunt inerente desfășurării afacerilor, altele se produc din cauze neprevăzute. Întreprinzătorul trebuie să știe cum să se protejeze de asemenea riscuri printr-o politică de asigurare eficientă.
Se poate afirma că trăim în prezent într-o „societate a riscului”, sensibilă la risc și pătrunsă de sentimentul expunerii crescânde la diferite riscuri. Întreaga viață economico-socială se confruntă atât cu riscuri cunoscute, dar a căror gravitate crește, cât și cu apariția unor noi riscuri. Astfel, tehnologiile mai vechi sau mai noi sunt resimțite ca generând pericole crescânde și având consecințe catastrofice din ce în ce mai greu de controlat. Pe plan mondial, are loc o amplificare fără precedent a pagubelor provocate de accidentele din marile complexe industriale. În plus, au apărut riscuri noi, necunoscute acum câteva decenii, ca riscurile atomice civile, rezultate din funcționarea centralelor atomice sau riscurile cosmice, ce privesc diferitele tipuri de corpuri cerești artificiale. Alte evenimente, deși preexistente apar ca riscuri noi datorită progresului metodelor și tehnicilor de analiză ale pericolelor datorate diferitelor fenomene. Astfel, au apărut ca riscuri folosirea azbestului în construcții și alte domenii sau perturbări în stratul de ozon al planetei.
Odată cu evoluția societății, a științei și a tehnicii au apărut și mijloace eficiente de prevenire și limitare a consecințelor evenimentelor ce amenință bunurile și persoanele. Cu toate aceste măsuri există încă asemenea evenimente ce nu pot fi prevăzute, prevenite sau stopate în decursul desfășurării lor. Însăși evoluția societății a produs noi evenimente generatoare de pagube semnificative ca mărime, datorate de exemplu, intensificării transporturilor terestre și aeriene, concentrării în spații restrânse a unor instalații și utilaje de mare valoare, ori apariția marilor aglomerări urbane.
2.2. TIPURI DE RISC
Riscurile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere.
1. Din punct de vedere al caracterului lor, riscurile pot fi pure și speculative.
Riscul pur reprezintă incertitudinea generată de unele evenimente imprevizibile, care poate avea ca urmare suferirea sau nu a pierderilor. Riscul pur se întâlnește atunci când există posibilitatea înregistrării unor pierderi, însă probabilitatea producerii acestui eveniment este necunoscută. Exemple de risc pur sunt focul, moartea unui salariat cheie, falimentul unui client sau furnizor, furtul. Întreprinzătorul nu se poate opune producerii acestor evenimente. Totuși multe din aceste riscuri pot fi analizate statistic și sunt prin urmare asigurabile.
Riscul speculativ reprezintă incertitudinea generată de unele acțiuni voluntare și care se poate materializa în câștig sau pierdere. Cumpărarea de dolari cu speranța că va crește cursul dolarului, investiția fiind considerată speculativă întrucât întreprinzătorul și nu destinul a determinat această pierdere. Acest risc nu este asigurabil.
2. Din punct de vedere al cauzelor producerii, riscul se poate datora incendiilor, inundațiilor, cutremurelor, furturilor, etc.
3. Din punct de vedere al posibilității de asigurare, întâlnim riscuri asigurabile și riscuri neasigurabile.
4. Din punct de vedere al naturii lor, riscurile pot fi: riscuri privind piața, riscuri privind proprietatea, riscuri privind personalul, riscuri privind clienții.
a) Riscuri privind piața. Riscurile privind piața pot apărea ca urmare a schimbărilor negative în cadrul pieței țintă și a eforturilor de marketing. Multe din aceste schimbări pot afecta poziția competitivă a firmei și potențialul de creștere pe termen lung. Ele se dezvoltă cel mai adesea în ritm lent, devenind în final complet distructive. Aceste riscuri nu sunt în general asigurabile prin polițe de asigurare normale. Printre cele mai elocvente astfel de riscuri sunt: întreruperile în aprovizionare, deteriorarea condițiilor economice și reducerea cererii de produse.
Întreruperile în aprovizionare se datorează fiurnizorilor și ele pot provoca mari pierderi în procesul de producție sau vânzare.
Deteriorarea condițiilor economice poate avea un efect negativ asupra afacerii prin rate ale inflației ridicate, creșterea ratei dobânzii, reducerea veniturilor.
Întreprinzătorii sunt extrem de vulnerabili la aceste riscuri, gestionarea riscului fiind destul de dificilă.
Reducerea cererii de produse. Fiecare produs are un anumit ciclu de viață. Pentru a nu intra în faza de declin și a se expune astfel acestui risc, întreprinzătorul trebuie să înnoiască și să modernizeze în mod continuu produsele.
b) Riscuri privind proprietatea. Dacă riscurile privind piața au un caracter intangibil, cele privind proprietatea au un caracter tangibil. Cele mai multe dintre aceste riscuri sunt asigurabile. Câteva dintre cele mai importante dintre aceste riscuri sunt: focul, dezastrele naturale, spargerile, tâlhăriile și furtul din magazine.
Focul. Clădirile, echipamentele și stocurile pot fi distruse parțial sau total de foc. Desigur, gradul de risc depinde de tipul afacerii. Întreprinzătorul poate reduce efectul distrugător al focului printr-o politică de prevenire a incendiilor și de asigurare.
Dezastrele naturale. Inundațiile, cutremurele, furtunile puternice și alte calamități sunt imprevizibile și pot afecta grav activitățile firmei. Deși se pot lua unele măsuri preventive nu se pot face prea multe pentru preîntâmpinarea acestor dezastre. De aceea, asigurarea este cea mai bună soluție.
Spargerile. Firmele sunt locuri atractive pentru spărgători. Întreprinzătorul poate diminua efectul spargerilor prin folosirea unor sisteme de alarmă, agenți protguard, iluminare adecvată și asigurare.
Tâlhăriile prin actele de violență și intimidare sunt mult mai periculoase, întrucât pun în pericol viața angajaților și a clienților. Împotriva tâlhăriilor se pot folosi aceleași metode ca în cazul spargerilor și în plus folosirea oglinzilor și camerelor de luat vederi.
Furtul din magazine. Pierderile datorate furturilor reprezintă un mare pericol pentru întreprinzător. Autorii furturilor pot fi profesioniști sau clienți obișnuiți. Profesioniștii sunt dificil de identificat și înțeles. În plus, ei se concentrează asupra produselor de valoare, care se vând rapid. Clienții obișnuiți pot fura și ei. Fie că sunt copii care nu-și dau seama de gravitatea faptului, fie că sunt cleptomani, consumatori de droguri sau clienți nemulțumiți că au stat prea mult la rând și fură din buzunare, ei pot produce mari pagube. Împotriva hoților din magazine se pot lua o serie de măsuri de prevedere: instruirea salariaților, avertizarea scrisă, folosirea de oglinzi convexe pentru a elimina unghiurile moarte, utilizarea de sisteme de alarmă, dispunerea articolelor scumpe în locuri special amenajate, expunerea ordonată pentru a se putea observa rapid furtul, dirijarea fluxului clienților spre casierie. Evident, și asigurarea este o soluție bună.
c) Riscul privind personalul. Această categorie de risc se datorează acțiunii salariaților. Ei pot comite atât furturi propriu-zise cât și falsuri. Acestea se pot datora angajării unor persoane fără a le verifica atent înainte de angajare; obișnuinței cu un nivel de trai mai ridicat, politicii de personal neadecvată – care crează salariaților impresia că nu sunt plătiți suficient și vor fura în completare; relațiilor necorespunzătoare dintre întreprinzător și salariați – care vor crea o atmosferă de neîncredere; oportunității de a fura prin lipsa unei metode de prevenire a furtului de către salariați; condițiile economice – care fac imposibil un trai decent. Împotriva furturilor se pot lua măsuri ca: separarea sarcinilor de plată, recepție, controlul stocurilor; ținerea unei bune evidențe și verificarea ei periodică; închiderea fișetelor și birourilor; plătirea corectă a salariaților; atenție la cei mai de încredere salariați – care pot fura de fapt cel mai mult; pedepsirea salariaților care au fost prinși furând; nefolosirea a doi membri ai aceleiași familii în același loc; verificarea prin sondaj a recepției materialelor. Împotriva fraudelor se poate lupta prin următoarele mijloace: verificarea cecurilor anulate, aprobarea personală de întreprinzător a reducerilor de preț și a creditelor, semnarea personală a tuturor cecurilor.
Riscurile privind personalul sunt în cea mai mare parte asigurabile.
d) Riscurile privind clienții. Clienții sunt sursa principală de profit, însă prezintă și anumite riscuri. Multe dintre aceste riscuri sunt datorate rău platnicilor sau nemulțumirii clienților.
Rău platnicii. Dacă întreprinzătorul vinde pe credit s-ar putea ca unele sume de bani să nu le mai recupereze. Acționarea în justiție este în acest caz singura soluție.
Nemulțumirea clienților. Întreprinzătorul poate fi expus și riscului nemulțumirii clienților, din cauza calității necorespunzătoare a produselor sau depășirii termenelor de garanție. Evitarea unei asemenea situații este singura măsură de asigurare împotriva acestui risc.
2.3. STRATEGII DE GESTIONARE A RISCULUI
Întreprinzătorul nu trebuie să riște mai mult decât își poate permite să piardă. Printr-o analiză atentă el își poate asigura investiția pentru acele bunuri care au o valoare deosebită și să evite pierderile potențiale neînsemnate.
Întreprinzătorii au la dispoziție patru strategii de gestionare a riscului: evitarea riscului, prevenirea riscului, transferul riscului și asumarea riscului.
Evitarea riscului presupune refuzul de a întreprinde o acțiune în care riscul pare să fie prea costisitor. De exemplu, închirierea unui mijloc de transport în loc de cumpărarea lui evită riscul pierderii datorită accidentelor rutiere. De asemenea, depunerea zilnică a banilor la bancă evită pierderile datorate furturilor.
Prevenirea riscului ( reducerea riscului, controlul pierderilor) constă în utilizarea de diferite metode pentru reducerea probabilității producerii anumitor evenimente și diminuarea efectului celor care se petrec. Tehnica principală folosită o reprezintă prevenirea prin diferite măsuri de siguranță și protecție. Întreprinzătorii pot preveni riscul accidentării salariaților, de exemplu – prin instructaje de protecția muncii. Verificarea tehnică a mijloacelor de transport și a stării sănătății conducătorilor auto reduce riscul producerii accidentelor rutiere. De asemenea, instalarea sistemelor de alarmă și angajarea agenților protguard diminuează posibilitatea furturilor.
Transferul riscului presupune mutarea riscului către altă persoană sau organizație. Cea mai cunoscută formă de transfer al riscului este asigurarea, care este procesul prin care societatea de asigurare este de acord să plătească unei persoane sau organizații despăgubirea datorată pierderii înregistrate contra unei prime de asigurare.
Asumarea riscului (absorbția riscului) constă în absorbirea riscului deoarece este imposibilă asigurarea împotriva tuturor pierderilor posibile. În general se absorb riscurile în care pierderea nu este mare. De exemplu, dacă firma are mai multe mijloace de transport, pe cele vechi poate să nu le asigure întrucât consideră că are posibilități financiare de a-și asuma riscul pierderii din accidente de circulație. În unele cazuri, asumarea riscului ia forma autoasigurării. Aceasta poate fi definită ca acceptarea planificată a riscului pierderii. Prin autoasigurare, întreprinzătorul își constituie un fond de rezervă destinat eventualelor pierderi. De regulă, întreprinzătorii nu au suficiente fonduri pentru a constitui acest fond.
Alegerea unuia sau a mai multor dintre aceste metode este o problemă de gestiune a riscului. O gestionare raționare a riscului presupune luarea în considerare a costului global al riscului, în așa fel încât să se poată obține o protecție cât mai largă, cu cele mai mici costuri.
Recomandări privind elaborarea unui program eficient de gestionare a riscului:
revizuirea tuturor situațiilor financiare pentru identificarea activelor și riscurilor cheie care trebuie asigurate;
familiarizarea cu termenii și documentația specifică asigurării;
vizitarea firmei după un program normal și discutarea cu personalul a problemelor privind operațiile realizate și identificarea condițiilor și practicilor de nesiguranță;
determinarea cauzelor potențiale de producere a pierderilor;
estimarea valorică a pierderilor potențiale directe și indirecte;
eșalonarea polițelor de asigurare existente în vederea prevenirii riscului;
stabilirea politicilor de gestionare a riscului: identificarea acelor pierderi potențiale care trebuie acoperite prin asigurări și ale acelora care pot fi evitate sau reduse;
elaborarea măsurilor de prevenire și reducere a pierderilor.
În vederea acoperirii prejudiciilor aduse de manifestarea diferitelor riscuri, se pot constitui mai multe tipuri de fonduri bănești: fonduri de autoprotecție, fonduri centralizate de rezervă, fonduri de asigurare.
Fondurile de autoprotecție (autoasigurare) se pot constitui și utiliza în mod descentralizat și independent de către persoane fizice, dar mai ales de agenții economici. Acestă posibilitate de protecție are o serie de dezavantaje (nivelul lor este redus și nu permit acoperirea integrală a unor pagube de mari dimensiuni; constituirea descentralizată, în condițiile producerii aleatoare a riscului conduce la importante imobilizări de fonduri atât la nivel micro, cât și macro) și de aceea, este o metodă practicată doar în cazuri speciale.
Fondurile centralizate de rezervă și/sau asigurare se constituie atât în formă naturală – sub forma rezervelor materiale de stat, cât și sub formă bănească – servind atât la acoperirea pagubelor provocate de calamități naturale și accidente (aspectul de asigurare) cât și pentru finanțarea unor acțiuni noi, neprevăzute inițial (aspectul de rezervă). În formă bănească, fondul de rezervă se constituie în bugetul central al statului și în bugetele locale, ca rezervă bugetară.
Fondul de asigurare propriu-zisă este cea mai importantă formă a fondurilor destinate protecției împotriva consecințelor producerii diferitelor riscuri. El se constituie în mod centralizat, din primele de asigurare încasate de la asigurații persoane fizice sau juridice și se utilizează de către societățile de asigurare pentru acoperirea pagubelor suferite de asigurați, pe baze mutuale, pierderile fiind astfel repartizate asupra tuturor participanților la constituirea fondului.
Spre deosebire de fondul de rezervă, fondul de asigurare se constituie numai în formă bănească, are altă sursă de formare – contribuția persoanelor amenințate de producerea riscurilor – și alte destinații, fiind utilizat pentru acoperirea pagubelor produse bunurilor, plata sumelor asigurate cuvenite persoanelor victime ale producerii riscurilor asigurate și acoperirea răspunderii asiguraților pentru prejudicii aduse terțelor persoane.
2.4. PREVENIREA RISCULUI DIN FURTURI
Anual, micii întreprinzători pierd sume importante de bani din cauza furturilor comise de clienți, salariați, spargerilor și tâlhăriilor. Experții au dificultăți în a face statistici exacte în acest sens, întrucât multe delicte nu sunt declarate. Statisticile din S.U.A. arată că micile întreprinderi sunt de 35 ori mai expuse pericolului delictelor decât marile companii. Deși toate firmele suferă pierderi din furturi, impactul delictelor asupra firmelor mici este mult mai mare.
Unele tipuri de afaceri sunt mai expuse delictelor decât altele. Comercianții cu amănuntul sunt cei mai expuși (cca. o pătrime din totalul furturilor din S.U.A.). Desigur, și în cadrul magazinelor cu amănuntul ponderea furturilor diferă, după cum există și alte afaceri care suferă din cauza furturilor. Întreprinzătorii trebuie să ia măsuri de siguranță înainte de a fi prea târziu.
2.4.1. Prevenirea furturilor comise de către clienți
Cea mai obișnuită formă de furt o constituie furturile comise de clienți. Comercianții cu amănuntul sunt cei mai expuși unui astfel de furt. Pierderile cauzate de astfel de clienți se răsfrâng în cele din urmă asupra consumatorului și reprezintă, în S.U.A. cca 3% din prețul mediu al mărfurilor.
Cel ce fură are exact înfățișarea unui client. El poate fi un copil în căutarea unei noi jucării sau un adult în criză de bani. Oricine poate fura, dacă are prilejul, abilitatea și dorința de a o face.
Din fericire pentru micii întreprinzători, cei mai mulți hoți sunt amatori și fură pentru că li se ivește ocazia. Mulți fură din impuls și acesta poate fi chiar începutul. Un manager atent, sprijinit de un personal pregătit în acest sens, poate identifica hoții potențiali și evita astfel, multe incidente de acest gen.
Prin acordarea unei mai mari atenții prevenirii furturilor decât pedepsirii autorilor se asigură firmei o poziție mai puternică în privința protejării mărfurilor și asigurarea continuității funcționării firmei. Desigur, nici un plan de prevenire nu este perfect. Când se înregistrează un furt, vinovatul trebuie pedepsit, altfel firma va fi considerată o pradă ușoară.
Există mai multe modalități de prevenire a furturilor datorate clienților.
Pregătirea salariaților. Una dintre cele mai eficiente căi de prevenire a furturilor o reprezintă pregătirea personalului pentru a fi capabil să cunoască obișnuințele hoților și să fie alertați la un posibil furt. Salariații trebuie să supravegheze atent clienții agitați, neobișnuiți. Cum hoții evită personalul și alți clienți, apropierea salariaților de aceștia le va arăta că sunt urmăriți. Chiar și când sunt foarte numeroși, vânzătorii nu trebuie să uite acest lucru.
Toți salariații trebuie să fie atenți la bagajele clienților și la hainele acestora. Casierii trebuie să fie familiarizați cu prețurile pentru a nu favoriza furtul.
Salariații trebuie să urmărească grupurile ce intră în magazin și se dispersează pentru a nu atrage atenția. De asemenea, vor trebui supravegheați atent clienții care examinează îndelung mărfurile și nu cumpără nimic.
Șeful magazinului trebuie să facă un program uniform de supraveghere a clienților, pauzele fiind eșalonate pentru a nu exista prea puțin salariați în magazin și a înlesni furtul. Costul pregătirii salariaților pentru prevenirea furturilor este recuperat prin rata redusă a furturilor comise.
Amenajarea magazinului. Un magazin bine amenajat poate fi, de asemenea, un obstacol eficient în prevenirea pierderilor prin furturi. Un iluminat corespunzător va permite o mai bună supraveghere a clienților, în timp ce unul semiobscur invită clienții neonești să fure fără a fi descoperiți.
Tejghelele trebuie să aibă spații între ele pentru a nu crea o barieră între clienți și salariați. Afișajele trebuie să fie în așa fel puse încât să nu stingherească buna vedere a intrării în magazin.
Articolele scumpe trebuie aranjate în locuri speciale și cu un salariat în imediata lor apropiere. Toate lucrurile trebuie aranjate în ordine pentru a putea observa ușor mărfurile sustrase.
Casele trebuie amplasate în așa fel încât casierii să aibă o vedere clară asupra intrării magazinului. Ușile inutile ale magazinului trebuie închise, iar cele care nu pot fi închise din motive de protecție contra incendiilor trebuie echipate cu dispozitive de alarmă.
Dispozitivele mecanice. Un astfel de sistem de protecție contra furturilor poate fi scump, însă lipsa lui poate fi și mai costisitoare. Oglinzile cu două fețe permit supravegherea clienților, fără a fi văzuți. Totuși unii experți afirmă că nu trebuie pusa bază prea mare pe dispozitivele mecanice. Ele pot fi din punct de vedere psihologic eficiente, însă numai pe termen scurt. Pentru a avea eficiență maximă, ele pot fi instalate un timp, apoi scoase și iar introduse.
Alte posibilități mecanice de prevenire sunt camerele de televiziune cu circuit închis, pereții cu oglinzi convexe, găuri în pereți. Camerele cu circuit închis sunt însă și costisitoare și obositoare pentru operatori. Se poate folosi pentru supraveghere o singură cameră, spre exemplu, celelalte funcționând fără operatori, pentru a da impresia de supraveghere. Nu este exclusă nici posibilitatea folosirii uniformelor de polițiști pentru a descuraja hoții, mai ales în orele de vârf.
2.4.2. Prevenirea furturilor comise de către salariați
Majoritatea pierderilor cauzate de sustrageri sunt rezultatul furturilor săvârșite de salariați și nu de hoți. Aceste furturi se răsfrâng asupra cumpărătorilor. Un studiu efectuat în S.U.A. arată că prețurile cu amănuntul cresc din acest motiv cu 15%. De asemenea, se consideră că 30% din falimente se datorează furturilor salariaților. Acești hoți nu sunt descoperiți deoarece fură atunci când întreprinzătorul este foarte ocupat cu activitățile zilnice și neglijează siguranța magazinului. Apoi, unii întreprinzători nu pot crede că salariații lor, în care au încredere, fură, ceea ce face ca salariatul neonest să i se ofere prilejul de a fura.
2.4.2.1. Cauzele furtului de către salariați
Salariații fură de la firma la care sunt angajați din mai multe motive. Ei pot avea anumite deprinderi costisitoare (alcool, jocuri de noroc, etc.).
Alții consideră că nu sunt plătiți suficient și își completează diferența. S. Kantor afirmă că există patru motive care îi determină pe salariați să fure: lăcomia, nevoia, tentația și prilejul favorabil – firma putându-le controla pe ultimele două.
Pentru a minimiza pierderile datorate salariaților, întreprinzătorul trebuie să cunoască modul în care tentația și prilejul favorabil determină furtul. Câteva condiții duc la lipsuri majore în siguranța magazinului.
Încrederea în salariați. Studiile arată că cel mai des fură salariații tineri, însă vechii salariați pot aduce prejudicii mai mari. În multe afaceri mici întreprinzătorul vede salariații vechi ca pe niște parteneri și lucrează cu ei ca într-o atmosferă de familie. Un astfel de sentiment – nu de dorit – poate duce la o breșă în siguranța firmei. Ironia sorții face ca cei mai harnici și mai devotați salariați să fie primii suspecți. Cei în care ai cea mai mare încredere pot fura cel mai mult. Mulți întreprinzători refuză să o creadă, însă acești salariați au cea mai mare accesibilitate la chei, registre de casă, seifuri. Din cauza vechimii, acești salariați dețin poziții cheie și sunt familiarizați cu activitatea, așa că ei cunosc unde sunt punctele slabe ale controlului și procedurilor de siguranță. datorită cunoștințelor și poziției lor, acești salariați sunt cei mai în măsură să fure. Deci, cei în care ai cea mai mare încredere sunt cei mai potriviți să fure. Întreprinzătorul nu trebuie să aibă o încredere oarbă în nici un salariat, iar încrederea să se bazeze pe realizările precedente și pe onestitatea probată.
Întreprinzătorul trebuie să fie atent la salariații care muncesc fără întrerupere, neluându-și nici concedii de odihnă și nici de boală. Ei ezită să o facă deoarece se tem că vor fi descoperiți. Lucrând își pot acoperi furtul.
Nu trebuie lăsați nesupravegheați nici salariații nemulțumiți. Aceștia – nesatisfăcuți de salariile primite sau de faptul că nu au fost promovați – se pot răzbuna pe întreprinzător, furând. Salariații neonești vor fura atât cât consideră ei că ar trebui să fie plătiți. Ei își justifică acțiunile prin raționament. Întreprinzătorii trebuie să privească cu suspiciune salariații care duc o viață peste posibilitățile lor.
Atmosfera organizatorică necorespunzătoare. De mai multe ori managerii creează neintenționat o atmosferă care îi încurajează pe salariați să nu fie onești. Neintroducerea controlului formal invită la furt. Nimic nu încurajează mai mult la furt decât conștiința că nu ești prins. Se consideră că salariații fură din patru motive: din nevoie; din raționament; oferirea prilejului de a fura; cunoașterea faptului că există o mică probabilitate de a fi prins.
Salariații pun accent pe ceea ce face întreprinzătorul și nu pe ceea ce spune. Dacă va introduce un sistem de control complet pe care însă îl va ignora apoi, salariații vor considera că siguranța nu este importantă. Mărfurile, materialele nu pot fi transferate fără a fi înregistrate. Nu trebuie să fie nici o excepție, nici pentru șef și nici pentru rudele sale. Managerul trebuie să instituie o procedură de control clară și să stabilească pedepse pentru încălcarea ei, pentru a descuraja furturile.
Lipsa siguranței fizice. Un alt factor ce determină salariații să fure îl constituie condițiile fizice necorespunzătoare. Întreprinzătorul care acordă o atenție redusă distribuirii cheilor, combinațiilor seifurilor, etc. invită la furt. De asemenea, neînchiderea ușilor și geamurilor sau neinstalarea unui sistem de alarmă expune firma furturilor dinăuntru și dinafară.
Multe furturi se înregistrează în timpul manipulării mărfurilor. Dacă același salariat care pregătește comenzile de aprovizionare are pe mână și facturile, poate fi tentat să modifice documentele și deci să fure mărfuri.
O altă posibilitate de a fura se ivește în momentul efectuării curățeniei. Odată cu colectarea gunoaielor se pot fura și mărfuri valoroase.
Controlul impropriu al numerarului. Fără un sistem de control al numerarului logic și practic, firma poate înregistra furturi. Salariații neonești vor descoperi repede că există o posibilitate scăzută de a fi descoperiți și vor fura numerar, fără a fi pedepsiți.
Casierii au cea mai mare accesibilitate la numerarul firmei și, în consecință sunt cei mai supuși tentației de a fura.
Unii întreprinzători permit prea mult salariaților să opereze în registrul de casă și să urmărească plățile clienților, invitând la furt, deoarece este greu de identificat autorul.
Verificarea zilnică a registrului de casă poate evita furtul.
Întreprinzătorul nu trebuie să încredințeze aceluiași salariat funcțiile de manipulare, înregistrare și contabilizare a fondurilor. Un funcționar neonest va putea fura fără a fi descoperit. Dacă firma este prea mică pentru a face aceste delimitări se poate introduce un sistem de control adecvat.
Deoarece puțini dintre salariații care fură sunt declarați vinovați, povara de a-i descoperi revine întreprinzătorului. De aceea el trebuie să ia toate măsurile pentru a-i descuraja să fure.
2.4.2.2. Prevenirea furtului de către salariați
Salariații vor evita să fure dacă se vor lua anumite măsuri preventive.
Selectare unui personal onest. Prin angajarea unor salariați onești, managerul poate face un pas mare pentru evitarea furturilor de către salariați. De regulă, firmele se preocupă doar de angajarea unor salariați competenți. Aceștia sunt indispensabili pentru succesul afacerii, însă angajarea lor este nepotrivită, dacă ei se vor transforma în hoți. O politică de selecție a personalului bine organizată reduce probabilitatea de angajare a unor salariați neonești. În acest sens pot fi folosite teste de aptitudini și de lucru, profiluri psihologice, teste poligrafice (unde este cazul), referințe detaliate. Odată angajat, salariatul trebuie orientat în direcția muncii pe care o va efectua. Trebuie să i se arate importanța calității performanțelor și integrității la locul de muncă.
Introducerea controlului intern. Baza unui sistem de siguranță eficient o constituie elaborarea unui program de control intern menit să împiedice furturile. Împărțirea sarcinilor între salariați previne controlul întregului domeniu de către un singur salariat. Însă, dacă mai mulți salariați țin aceeași evidență, posibilitatea de a fura scade. Întreprinzătorul nu trebuie să permită salariaților să transporte mărfurile fără comenzi de aprovizionare sau facturi. Toate documentele interne trebuie numerotate. Lipsa unui număr poate crea suspiciuni.
Inspecțiile neanunțate sunt un mijloc bun de evaluare a nivelului de siguranță a procedurilor. Elementul de surpriză poate combate furtul de către salariați. Pot fi introduse și erori deliberate pentru a verifica onestitatea salariaților.
Evitarea rolului de „copoi”. Deși managerul trebuie să mențină un anumit grad de suspiciune privind activitățile desfășurate de salariați, el trebuie să trateze personalul cu respect. Salariații își pierd curând încrederea în managerul care sacrifică curtoazia și considerația în favoarea siguranței. Întreprinzătorul trebuie să reziste tentației de a face pe detectivul, încercând să rezolve delicte care nu există. Dacă suspectează un salariat, trebuie să ceară ajutorul poliției, consultanților profesioniști și societăților de asigurare.
2.4.3. Prevenirea spargerilor
Cea mai mare amenințare a siguranței micilor afaceri o reprezintă spargerile – intrările prin efracție într-o clădire pentru a fura. Spargerile sunt în creștere și pericolul este mare pentru că autorii lor sunt greu de depistat. Întreprinzătorii care nu iau măsuri de siguranță invită spărgătorii să fure. Unele afaceri sunt mai expuse spargerilor decât altele, prin natura stocurilor pe care le dețin, prin amplasare sau amenajare tehnică.
Cel mai important instrument de luptă împotriva spargerilor îl reprezintă mijloacele fizice de prevenire a intrărilor prin efracție.
Există patru elemente-cheie care determină gradul de siguranță fizică: lacătele, sistemele de alarmă, iluminatul adecvat și seifurile.
Lacătele. Toate ușile, geamurile și celelalte intrări trebuie asigurate cu lacăte care nu pot fi distruse, instalate de un profesionist. Este recomandat ca acestea să fie schimbate periodic.
Menținerea controlului asupra cheilor este un alt element esențial al siguranței fizice. Lacătele sunt inutile, dacă cheile au ajuns pe mâini neautorizate.
Sistemele de alarmă. În selectarea sistemului de securitate trebuie apelat la laboratoare de specialitate. De asemenea, trebuie avută în vedere capacitatea de a-l utiliza a vânzătorului. Probabil că cea mai bună posibilitate de evaluare a sistemului de securitate este modul de funcționare a acestuia la cei care l-au cumpărat deja.
Iluminatul adecvat. O bună iluminare – atât interioară cât și exterioară – poate fi un bun obstacol în calea spărgătorilor. Majoritatea spărgătorilor acționează noaptea, când pot opera în întuneric fără a fi observați. Reflectoarele pot fi folosite pentru iluminatul exterior deoarece pot fi concentrate asupra intrărilor sau aleilor. Lămpile cu vapori de mercur pot fi folosite pentru iluminatul parcărilor.
Interioarele bine iluminate previn spargerile. Cine nu își poate permite angajarea unei patrule de siguranță poate folosi un câine dresat.
Seifurile. Managerul precaut nu păstrează numerarul la sediul firmei, ci îl depozitează la bancă. Cei mai mulți întreprinzători au nevoie de un seif pentru a păstra hârtii importante, documente, numerar și alte valori deosebite, deoarece lacătele și fișetele nu le protejează în mod satisfăcător. Seifurile pot fi de două feluri: antiincendii și antispargeri. Cele dintâi pot să nu fie obstacole pentru spărgători. Celelalte sunt mai bine amplasate.
2.5. ASIGURAREA ÎMPOTRIVA RISCULUI
Asigurarea reprezintă transferul riscului pur prin intermediul unui contract încheiat între două părți (întreprinzătorul și societatea de asigurare). Societatea de asigurarea acceptă riscul plătirii unei mari sume de bani asiguraților săi contra unei prime de asigurare de mărime relativ mică. Prin această procedură întreprinzătorul poate transfera – în întregime sau parțial – incertitudinea financiară pentru multe din riscurile pure.
2.5.1. Conținutul economico-financiar, funcțiile și rolul asigurărilor
Ca activitate economică, asigurările au o serie de trăsături specifice, care le conferă un loc aparte în economie. Asigurările au apărut și se dezvoltă datorită existenței unor riscuri comune, care afectează economia și populația. Existența acestora duce la formarea comunității de risc fomată din persoane fizice și juridice amenințate de producerea riscurilor și interesate de acoperirea pagubelor, care își apără în comun interesele, participând la o organizare specializată. Astfel apare mutualitatea – acoperire în comun a riscului – toți membrii comunității de risc contribuind la formarea fondului de asigurare, de care însă vor beneficia numai unii din membrii, cei la care s-a produs riscul. De aceea, nu există o egalitate între mărimea contribuției suportate de fiecare asigurat (prima de asigurare) și cuantumul indemnizației (despăgubire sau sumă asigurată) primită de el de la fondul de asigurare.
Fondul comun apărut prin raporturile de asigurare, se constituie în mod descentralizat, din surse specifice – primele plătite de fiecare asigurat. El se utilizează la nivelul fiecărei organizații de asigurare, pentru destinații specifice, ca plata despăgubirilor și sumelor asigurate, constituirea fondurilor de rezervă caracteristice domeniului, acoperirea cheltuielilor și realizarea profitului, precum și pentru formarea la nivel național, a fondurilor de protecție a asiguraților.
Asigurările constituie, în același timp, o componentă a sistemului financiar. În procesul constituirii și repartizării fondului de asigurare, apar raporturi economice, în formă bănească, între participanții la asigurare – organizațiile de asigurare ca persoane juridice pe de o parte și asigurați, persoane fizice și juridice pe de altă parte. Statul participă la aceste raporturi fie direct – ca deținător de capital în sistem, fie indirect, prin relațiile între societățile de asigurare – ca agenți economici cu obligații față de buget și bugetul statului.
Ținând cont de aceste elemente, asigurările pot fi definite drept raporturi economice, în formă bănească, având drept scop transferul unor riscuri între asigurați – persoane fizice și juridice și asiguratori – persoane juridice, raporturi prin care se constituie și se utilizează, pe baze mutuale, fondul de asigurare, cu mod de formare și cu destinații specifice fiecărei ramuri de asigurare (bunuri, persoane, răspundere civilă).
Ca parte componentă a sistemului financiar, asigurările îndeplinesc aceleași funcții ca și finanțele, cu manifestări specifice acestui domeniu de activitate.
Funcția de repartiție a asigurărilor cuprinde două faze: mobilizarea și repartizarea fondului de asigurare. În etapa mobilizării, acest fond se constituie din primele plăți de asigurați. Repartizarea fondului de asigurare are loc în direcțiile cunoscute: compensarea pagubelor și plata sumelor asigurate, constituirea rezervelor specifice din sistem, acoperirea cheltuielilor și obținerea profitului societăților de asigurare, formarea unor fonduri centralizate de protecție a asiguraților.
Funcția de control a asigurărilor se manifestă în procesul formării, repartizării și utilizării fondului de asigurare. În etapa formării fondului, la încheierea asigurării se pot cunoaște și controla: sfera și valoarea bunurilor asigurate, eficacitatea măsurilor de prevenire a riscului, nivelul de responsabilitate al angajatorului în promovarea activității de asigurare și a spiritului de prevedere, corectitudinea determinării tarifelor de primă, etc., în procesul repartizării și utilizării fondului de asigurare se exercită un control asupra modului de stabilire și încasare a primelor și a altor venituri; asupra existenței obligației de plată, a calculului și a plății despăgubirilor; al respectării măsurilor de prevenire a riscului; al modului de gestionare a fondului de asigurare; asupra realizării obligațiilor față de buget, etc.
Manifestarea funcțiilor asigurărilor are aspecte particulare, în comparație cu alte componente ale sistemului financiar:
Transferul de resurse către asigurator are caracter definitiv numai dacă la asigurat nu s-a produs riscul. Reversibilitatea resurselor mobilizate la fondul de asigurare este posibilă, dar în mod selectiv și în condițiile unei inegalități față de sumele mobilizate, reflectând în acest caz, existența unor raporturi bazate pe rambursabilitate;
Elementul de contraprestație poate lipsi, dar poate și exista, în cazul compensării prejudiciului suferit de asigurat;
Deși acoperirea pagubelor și plata sumelor asigurate satisfac interese individuale, interesul colectiv apare totuși în contextul mutualității și al efectelor pozitive pe plan economico-social ale utilizării fondului de asigurare.
Rolul economico-social al asigurărilor se manifestă în mai multe direcții.
Acoperirea pagubelor produse asiguraților permite reconstituirea patrimoniului acestora, desfășurarea neîntreruptă a producției și circulației PIB și păstrarea integrității avuției naționale.
Asigurările au de asemenea, și un impact asupra economiei și pieței financiare. Astfel, asigurările sunt o ramură prestatoare de servicii, deoarece obiectul activității lor este un bun necorporal – securitatea, protecția asiguraților. Asigurările constituie de asemenea, o ramură creatoare de valoare adăugată și o activitate creatoare de locuri de muncă.
Asigurările apar și ca un important intermediar financiar. Disponibilitățile și mai ales rezervele specifice ale societăților de asigurare, provenite din primele de asigurare și aflate la dispoziția asiguratorilor, uneori pentru perioade mari de timp, sunt fructificate de aceștia – inclusiv prin plasamente pe piață. Așadar, asiguratorii apar ca intemediari financiari între asigurați și piața financiară.
2.5.2. Etapele procesului de asigurare
Etapele procesului de asigurare sunt următoarele: identificarea riscurilor ce pot fi acoperite, obținerea acoperirii pentru pierderile potențiale majore și corelarea valorii primei de asigurare cu probabilitatea pierderii.
1. Identificarea riscurilor ce pot fi asigurate se face numai după o cercetare minuțioasă. Mai întâi întreprinzătorul trebuie să facă asigurările prin efectul legii și apoi, eventual, celelalte categorii de riscuri.
2. Obținerea acoperirii pentru pierderile potențiale majore. De multe ori întreprinzătorul nu poate să-și permită decât asigurarea împotriva pierderilor majore, fără a subestima magnitudinea pierderilor potențiale.
3. Corelarea valorii primei de asigurare cu probabilitatea pierderii. Costul asigurării trebuie să fie, pe cât posibil, proporțional cu probabilitatea producerii evenimentului asigurat.
2.5.3. Condiții de asigurare
Pentru a fi asigurabilă, o anumită situație trebuie să îndeplinească anumite condiții:
1. Să fi fost calculată și estimată paguba care va fi asigurată, iar costul asigurării să poată fi – din punct de vedere economic – realizabil. Societatea de asigurare trebuie să aibă date privind frecvența pierderilor cauzate de un anumit pericol. Aceste informații trebuie să acopere o perioadă îndelungată de timp și să se bazeze pe un număr mare de cazuri. Societățile de asigurare pot prevedea în mod obișnuit, chiar exact, cât de multe pierderi se vor înregistra în viitor, pe baza acestor informații. Pornind de la aceste considerente, nu se va putea asigura, de exemplu, un oraș întreg împotriva incendiului, deoarece intră în calcul prea multe variabile. Totuși, este posibil să se asigure o anumită clădire.
Polița de asigurare
Polița de asigurare este un contract de asigurare încheiat între un asigurat și un asigurator prin care acesta din urmă se obligă, în schimbul plății primei de asigurare de către asigurat, să achite primului o anumită sumă de bani, în cazul producerii anumitor fenomene și evenimente, în condiții dinainte stabilite.
Prima de asigurare reprezintă prețul plătit de către asigurat și este specificat în poliță. Ea este plătită anual, în mai multe rate stabilite de comun acord. Nivelul primei se bazează, în principal, pe probabilitatea pierderii în asigurări, specifică unui anumit fel de risc. De exemplu, întrucât incendiul reprezintă un pericol mai mare pentru construcțiile din lemn decât pentru cele din cărămidă, primele de asigurare tind să fie mai mari pentru construcțiile cu structură din lemn. Societățile de asigurare trebuie să colecteze suficienți bani sub formă de prime pentru a putea plăti despăgubiri deținătorilor de polițe și acoperi propriile cheltuieli, precum și să obțină și un anumit profit. Polița stabilește suma asigurată, adică suma de bani pe care asiguratorul o va plăti în situația în care asiguratul va suferi pierderi determinate de cauzele acoperite prin contractul de asigurare. Suma asigurată reprezintă limita valorică a răspunderii asiguratorului servind, ca regulă și drept bază de tarifare în funcție de care se calculează prima de asigurare.
Suma pe care asiguratul caută să o acopere de la asigurator se numește despăgubire. Aceasta nu poate depăși mărimea efectivă a daunei și nici suma asigurată prevăzută.
Recuperarea reprezintă suma de bani plătită efectiv de asigurator și este stabilită adesea prin negocieri între părțile contractante.
Persoanele din cadrul unei societăți de asigurare care calculează pierderile așteptate și costul primelor de asigurare se numesc agenți de asigurare. În stabilirea primelor de asigurare aceștia iau în considerare trei factori: rata estimată a pierderilor – adică ceea ce se așteaptă să plătească societatea de asigurare în cazul despăgubirilor; cheltuielile societății – taxele și salariile; rata dobânzii (la asigurările de viață).
2. Să fie posibilă identificarea riscului asigurat în timp, loc și pe cauze. Nu se face asigurare pentru „orice”. Nu se va face, de asemenea, o asigurare pentru un eveniment deja întâmplat.
3. Situația asigurată să fie sub controlul asiguratorului. Aceasta înseamnă desigur, că polițele nu plătesc pierderile care sunt produse intenționat de asigurat sau cauzate în direcția asiguratului ori determinate cu concursul asiguratului. De exemplu, o poliță de asigurare contra incendiului exclude pierderile din incendierea proprie a asiguratului. Este posibil totuși, ca asiguratul să-și incendieze firma proprie din diferite motive.
4. Să existe o comunitate de pericole. De exemplu, trebuie să existe suficiente persoane fizice sau juridice care realizează o anumită activitate, pentru a putea fi asigurat. Cele mai multe asigurări se bazează pe legea mediilor. Asta înseamnă că pe măsură ce numărul riscurilor potențiale dintr-o anumită categorie crește, numărul de pierderi reale din această categorie este mai apropiat de datele prevăzute pentru aceste riscuri, care se bazează pe experiența anterioară. Totuși, legea mediilor nu poate fi aplicată riscurilor neobișnuite (acelea care amenință un număr redus de subiecți).
5. Pericolul nu trebuie să afecteze pe toți asigurații simultan. O societate de asigurare trebuie să-și extindă activitatea asupra unei arii geografice suficient de mari. Astfel, un singur incendiu într-o anumită zonă poate forța societatea să plătească toate polițele pe loc.
6. Pierderea posibilă să fie serioasă din punct de vedere financiar. O societate de asigurare nu-și poate permite să facă polițe de câțiva lei. În consecință, mai multe polițe au o cauză deductibilă, ceea ce înseamnă că societatea de asigurare va plăti numai acea parte a unei pierderi care este mai mare decât un anumit nivel (deductibil) stabilit prin poliță. Deductibilitatea reprezintă o pierdere mică pe care asiguratul consimte să o suporte. Printr-o asigurare de viață, de exemplu, se poate prevedea ca asiguratul să plătească medicului stomatolog o sumă, urmând ca sumele mai mari să le plătească societatea de asigurare.
Etapele sistemului de control al răspunderilor potențiale
și al limitelor inferioare ale costurilor asigurărilor.
1. Definirea obiectelor. Succesul unui asemenea sistem depinde de: definirea clară a obiectivelor, stabilirea precisă a autorității, eficiența comunicării.
2. Identificarea și analiza riscului. Întreg inventarul firmei este expus pierderilor. Studierea atentă a tuturor situațiilor generatoare de riscuri contribuie atât la identificarea cât și la evitarea acestora. Adesea, societatea de asigurare acordă asistență de specialitate gratuită sau tarife reduse. Evitând pierderea, nici firma, nici societatea de asigurare nu vor suferi pierderi.
3. Luarea în considerare a alternativelor de control. Eliminarea, reducerea sau controlarea expunerii este esențială pentru elaborare unui program de gestionare al riscului.
4. Construirea unei scheme de control a pierderilor. Unele firme atribuie salariaților responsabilități privind controlul pierderilor. O astfel de atitudine ajută la reducerea frecvenței și severității pierderilor.
5. Relevarea riscurilor ascunse. Micii întreprinzători nu se pot complace în riscuri. De aceea, trebuie să revizuiască în mod constant expunerile la riscuri în vederea identificării acelora mai ușor de emis.
2.5.4. Criterii de alegere a societății de asigurare
Societatea de asigurare se alege în funcție de următoarele criterii:
stabilitatea financiară a societății;
experiența societății în domeniul de asigurare respectiv;
dorința societății de a oferi o acoperire mai largă;
capacitatea societății de a oferi servicii referitoare la situațiile asigurate.
2.6 TIPURI DE ASIGURĂRI
În abordarea și tratarea acestui capitol vom prezenta tipurile de asigurări propuse persoanleor juridice de două firme de asigurare prezente pe piața românească, una cu capital majoritar de stat și cealaltă cu capital privat, și anume ASTRA S.A., respectiv ALLIANZ-ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A.
ASIGURĂRI DE BUNURI
Întreprinzătorul trebuie să fie preocupat de recuperarea bunurilor distruse, furate, etc., precum și de pierderile datorate accidentelor suferite de terțe persoane în situația în care folosesc bunurile sau serviciile sale. Aceste două grupe mari de riscuri pot fi acoperite cu o paletă largă de asigurări. Întreprinzătorul trebuie să aleagă acel pachet de asigurări care este cel mai potrivit afacerii sale. Unii mici întreprinzători nu au suficienți bani pentru a plăti prime de asigurare care să le acopere bunurile și de aceea sunt nevoiți să accepte riscul neasigurării. Abilitatea de a stabili un nivel adecvat de acoperire a riscului și de a plăti primele de asigurare corespunzătoare este un factor esențial în inițierea și continuarea unei mici afaceri.
Asigurarea bunurilor acoperă clădirile și alte construcții destinate activităților sociale sau economice: sedii administartive, magazine, depozite de mărfuri și materiale, secții și ateliere de producție, etc.
În plus, asigurarea de bunuri acoperă și conținutul clădirilor mai sus-menționate:
Mijloace fixe: mașini, utilaje, echipamente, agregate, instalații tehnologice, motoare, transformatoare, unelte, mobilier, aparatură de comandă și control, etc.
Mijloace circulante: mărfuri în depozite și magazine, materii prime și materiale, semifabricate, produse finite – inclusiv ambalajele acestora.
Acest tip de asigurare poate compensa și pierderile asiguratului în urma reducerii cifrei de afaceri, pierdere rezultată din întreruperea activității ca urmare a producerii unui risc/eveniment acoperit de polițele de asigurare pentru riscuri generale a bunurilor (clădiri, alte construcții sau conținutul acestora).
Allianz – Țiriac Asugurări S.A. propune pentru asigurarea riscurilor generale trei tipuri de polițe:
Polița standard: incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor, a unor părți ale acestora sau a obiectelor transportate sau impactul cu acestea;
Polița standard există: cutremur de pământ, inundații și aluviuni provenind din revărsarea apelor de suprafață, precum și din precipitații atmosferice temporare, inclusiv din topirea zăpezii sau gheții; furtună, uragane, vijelie, tornade, grindină, furtul prin efracție și/sau acte de tâlhărie;
Polița toate riscurile: vandalism, terorism, prăbușire și/sau alunecare de teren, greutatea zăpezii și/sau gheții, izbirea din exterior de către autovehicule; undă de șoc provocată de avioane; avalanșe de zăpadă; cădere accidentală de corpuri; riscuri politice (greve și tulburări civile) și acțiuni ale unor grupuri rău-voitoare.
În plus, asigurarea de bunuri acoperă anumite riscuri specifice anumitor domenii de activitate.
Despăgubirile se pot acorda pentru:
daună totală: suma asigurată sau valoarea din momentul producerii riscului;
daună parțială: costul refacerii, reparației, restaurării, înlocuirii sau completării părților avariate sau distruse.
Mijloace circulante (marfă, materii prime, etc.)
daună totală: valoarea la data producerii riscului asigurat a cantității distruse în întregime sau dispărute ca urmare a furtului prin efracție;
daună parțială: valoarea din momentul producerii riscului a pierderii de cantitate sau de calitate (deprecierii) sau, după caz, costul reparațiilor ori costul de înlocuire sau recondiționare a bunurilor distruse sau avariate de riscurile asigurate.
Întreprinzătorul are posibilitatea să-și facă diferite feluri de asigurări care se încadrează în două categorii principale: asigurări facultative de bunuri și asigurări facultative de persoane.
ASIGURĂRI AUTO
Forme de asigurare auto oferite de Alianz-Țiriac Asigurări S.A.:
asigurare de avarii și furt a autovehiculelor (CASCO);
asigurare de accidente a persoanelor din autovehicule;
asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule (RCA obligatorie);
asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, excedent pentru limitele răspunderii RCA obligatorie;
asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, cu valabilitate în afara teritoriului României (Carte Verde);
asigurarea de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș pentru marfa transportată (CMR);
asigurarea de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate numai pe teritoriul României.
Riscuri asigurate:
– prejudiciile de care asiguratul sau persoanele cuprinse în asigurare răspund – în baza legii – față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule pe teritoriul României (cazul RCA/RCA excedent) sau pe teritoriul țărilor menționate în poliță (cazul asigurării Carte Verde);
– se asigură societățile care efectuează transporturi internaționale cu autovehicule, pentru cazurile de răspundere a transportatorilor în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate (pe teritoriul României și în străinătate);
– avarii și furt – în cazul poliței CASCO, respectiv:
ciocniri, loviri, răsturnări, zgârieri, căderi, inclusiv căderea pe autovehicul a unor corpuri;
incendiu, explozie, afumare, pătare, carbonizare și alte diverse distrugeri ca urmare a incendiului;
furtul autovehicului sau al unor părți componente ale acestuia, pagubele cauzate autovehiculului sau părților componente ale acestuia ca urmare a furtului;
deces sau invaliditate permanentă totală sau parțială produsă ca urmare a circulației autovehiculului sau a accidentelor acestuia – în cazul încheierii asigurării de accidente a conducătorilor auto și altor persoane aflate în autovehicul.
Despăgubirile acordate de societatea Allianz-Țiriac acoperă, după caz, costul reparațiilor și/sau al înlocuirii pieselor avariate, sau plata integrală a sumei asigurate (în caz de avariere totală), pentru asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor, sau plata sumelor datorate terțelor persoane păgubite prin accidente de autovehicule în cazul asigurării de răspundere civilă auto. În cazul asigurării de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș, despăgubirile se acordă în funcție de paguba totală sau parțială.
Polița de avarii și furt (CASCO) încheiată la această societate de asigurare acoperă atât cazul în care vinovat de producerea avariilor la autovehiculul asigurat este conducătorul acestuia, cât și în cazul în care vinovat este conducătorul altui autovehicul.
În limita sumei asigurate, societatea acoperă cheltuielile efectuate în vederea transportului autovehiculului avariat la atelierul de reparații care poate efectua reparația, cel mai apropiat de locul accidentului sau la locul de adăpostire al autovehiculului, dacă acesta nu poate fi deplasat prin forță proprie. La cererea asiguratului, societatea poate achita direct contravaloarea avariilor produse ca urmare a unui eveniment asigurat direct atelierelor de reparații cu care a încheiat contracte de decontare financiară.
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ FAȚĂ DE TERȚI
Societatea de asigurare ASTRA S.A. acoperă următoarele tipuri de riscuri:
– acoperirea sumelor pe care asiguratul este obligat să le plătească terților persoane păgubite, cu titlu de dezdăunare (daune materiale, vătămări corporale, deces);
– cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde în baza legii asiguratul, soțul (soția) asiguratului și care locuiesc împreună cu acesta, precum și persoanele pentru care acesta este obligat să răspundă potrivit legii (copii minori, elevi și ucenici aflați sub supravegherea asiguratului), referitor la accidentarea persoanelor sau avarierea bunurilor în sau în legătură cu apartamentul asiguratului.
ASIGURAREA DE RISC FINANCIAR
Asigurarea creditelor se referă la mai multe categorii de risc:
1. Asigurarea riscurilor ce decurg din contractele din contractele de leasing cu utilizatorii:
asigurarea de risc financiar constă în acoperirea riscului:
de neplată a ratelor de leasing și/sau a valorii reziduale la scadența contractuală;
de neintrare în posesie de către utilizator.
asigurarea pentru riscuri generale/avarii și furt a obiectului de leasing.
2. Asigurarea riscurilor ce decurg în contractele comerciale (de vânzare/cumpărare/distribuție/consignație) cu plata la termen integral sau în rate:
asigurarea de risc financiar constă în acoperirea pierderilor financiare pe care asiguratul le înregistrează ca urmare a nerecuperării totale sau parțiale a creanțelor, ca urmare a incapacității de plată sau falimentul debitorilor;
asigurarea pentru riscuri generale a bunurilor ce fac obiectul contractelor respective.
3. Asigurarea riscurilor ce decurg din contracte de credit bancar și/sau comercial ce au ca destinație achiziționarea de către persoane fizice a bunurilor casnice sau a automobilelor:
asigurarea riscului financiar constă în acoperirea riscului de nerambursare a creditului la termenul contractual;
asigurarea pentru riscuri a bunurilor ce fac obiectul creditului.
CAPITOLUL III
PREZENTAREA S.C. „SELECT COM” S.R.L. GALAȚI
3.1. PREZENTARE GENERALĂ
Societatea „SELECT COM” care are ca profil de activitate comerțul en-gross și en-detail cu produse electrice și electrocasnice, s-a înființat în luna mai 1999, având un capital social de 2.000.000 lei divizat în 20 de părți sociale, în valoare de 100.000 lei fiecare. În cursul anului 2000 are loc o majorarea capitalului social de la 2.000.000 la 80.000.000 lei.
Societatea este înmatriculată la Camera de Comerț și Industrie a României – Oficiul Registrului Comerțului Galați sub nr. J.37/1420/1991 fiind persoană juridică română cu sediul în GALAȚI str. T. Vladimirescu nr. 104.
Conform Statutului, societatea are ca obiect de activitate următoarele:
Domeniul de activitate principală
Comerț; Comerț cu ridicata cu produse electrice, electrocasnice;
Activități secundare
Comerț: comerț intermediar, cu ridicata și cu amănuntul a următoarelor produse: produse agricole, animale, flori, plante, pomi decorativi, brăduți, fructe și legume, produse chimice, cherestea, materiale lemnoase, mașini și echipamente industriale, mobilă, articole de menaj, fierărie, sticlărie, papetărie, produse alimentare, carne și preparate din carne, mezeluri, pește, pâine, produse de patiserie, lactate, produse de origine animală, îmbrăcăminte, încălțăminte, electrice, electronice, cosmetice, combustibili, autovehicule, lubrefianți, produse petroliere, piese și accesorii pentru autovehicule.
Servicii: transport rutier și de persoane – intern și internațional, jocuri de noroc, electronice și electromecanice, biliard, poker, tranzacții imobiliare, reparații, administrare și finisări imobiliare, intermedieri, închirieri, vânzări-cumpărări autovehicule și echipamente agricole, articole electrice, electronice, electrocasnice, realizarea și funcționarea de programe, baze de date activități informatice, servicii prestate întreprinderilor, impresariat artistic, intermedieri și comisionări în diferite afaceri, organizare de petreceri, agenție de turism, alimentație publică, bar, bufet, restaurant, motel, hotel.
Import – export: bunuri alimentare și nealimentare, bunuri de larg consum, bunuri de folosință îndelungată; produse achiziționate de la terți și, în general, toate mărfurile admise de lege.
Durata societății este nelimitată, începând de la data înmatriculării ei la Registrul Comerțului.
În prezent, principala activitate a firmei S.C. „SELECT COM” S.R.L. este comerțul cu ridicata cu surse de iluminat, corpuri de iluminat și accesorii/mărci ROMLUX Târgoviște și ELBA Timișoara – aproximativ 99% din cifra de afaceri.
Firma are contracte în derulare cu cei mai mari producători de surse și corpuri de iluminat, cât și de material electric, astfel:
S.C. ELBA S.A. Timișoara
S.C. INSTA S.A. Focșani
S.C. ARTIC Găești
S.C.GRUP ROMET Buzău
PHILIPS
R & R TRADING GROUP
Menționăm că în baza de date a firmei figureză 300 de firme cu care întreține relații comerciale permanente și 100 de firme cu care întreține relații comerciale ocazionale.
În tabelul de mai jos s-a prezentat lista clienților organizaționali (persoane juridice) semnificativi (aproximativ 5% din cifra de afaceri anuală).
TABELUL 3.1. – Clienți
După cum se poate observa, localizarea principală a pieței actuale a firmei este zona de nord – est a țării – județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Galați.
Sistemul de distribuție actual (din punct de vedere al produsului) are la bază un canal de distribuție indirectă sau canal P-I-C- / Producător (P) de surse de iluminat, corpuri de iluminat și accesorii – Intermediar (I): Comerciant cu ridicata S.C. SELECT COM S.R.L. – Consumatori (C): Clienți organizaționali din zona de NE a țării.
Modalitate de realizare a distribuției: prin depozitul propriu situat în municipiul GALAȚI.
În ceea ce privește concurența, în domeniul comercializării de surse de iluminat, corpuri de iluminat și accesorii există un număr foarte mare de firme concurente la nivel național, ce desfac produsele prin magazine sau depozite proprii. Firma analizată încearcă să se diferențieze față de concurenți prin produsele oferite, servicii, personal, preț și imagine.
Stategia de dezvoltare are ca principale opțiuni:
diversificarea sortimentului de marfă
păstrarea poziției pe piață prin servicii competitive, cote accesibile și facilități de plată și post-vânzare
un sistem adecvat de publicitate (afișe, firme luminoase, reclamă mass-media) pentru consolidarea încrederii cumpărătorilor
realizarea unui sistem informațional de marketing și a unei logistici adecvate.
Strategia de dezvoltare are în vedere concurența preț calitate și competitivitatea societății. Elementele semnificative pentru opțiunile strategice ale S.C. SELECT COM S.R.L. sunt reprezentate de:
menținerea volumului activității pe piață pe baza unui program susținut de investiții, promovare, astfel încât să se treacă la o strategie a creșterii;
adoptarea unei strategii concentrate, de adresare către segmentele de clienți cu potențial ridicat de cumpărare, cu mărfuri, servicii, prețuri specifice acestor categorii;
adaptarea operativă la evoluția cerințelor pieței: societatea urmărește o strategie adaptabilă intervenind operativ cu modificări în activitățile nerentabile astfel încât să țină pasul cu schimbările pieței.
Politici de preț
Datorită rolului decisiv pe care le au prețurile în opțiunea cumpărătorilor, politica de adaos comercial a societății este flexibilă noilor condiții de piață, în funcție de cotele practicate de concurență.
Prețurile de vânzare cuprind prețul producătorului și adaosul societății. În acest adaos sunt incluse toate cheltuielile generate de circulația mărfii de la producător la consumator (inclusiv costurile de transport, manipulare, energie,etc.). Cotele deadaos comercial sunt stabilite de compartimentul comercial, iar media adaosului practicat de societate este de aproximativ 30%.
Societatea urmărește creșterea volumului încasărilor si menținerea pe piață prin acordarea de reduceri de prețuri pentru sortimentele de mărfuri mai puțin vandabile și prin practicarea unor cote de adaos stimulative pentru o serie de produse noi.
Politici de promovare
În condițiile existenței unei game variate de factori perturbatori ai fluxurilor de cumpărători, S.C. „SELECT COM” S.R.L. are în vedere valorificarea unor conjuncturi favorabile apărute pe piața națională. Astfel că își orientează efortul spre atragerea consumatorilor (din rândul celor ce aparțin concurenței sau neconsumatorilor relativi) și apoi menținerea lor și după încetarea acțiunii factorilor conjuncturali, în condițiile posibilității apariției a noi situații favorabile.
3.2. PREZENTAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL
Sistemul informațional are un rol deosebit în cadrul sistemului de management al S.C. „SELECT COM” S.R.L. Datorită creșterii complexității structurale și funcționale a întreprinderii, managerul este în permanență pus să decidă, dar, mai mult ca oricând, deciziile lui trebuie să fie optime sau cât mai aproape de cele optime.
Sistemul informațional este o componentă a sistemului de conducere cu impact din ce în ce mai mare asupra funcționalității și eficienței economice, prin prelucrarea informațiilor existente urmărindu-se satisfacerea anumitor obiective stabilite de conducerea firmei. Acesta pregătește și fundamentează științific deciziile pe care conducerea urmează să le ia la nivel operativ, tactic și strategic.
O importanță deosebită în cadrul sistemului informațional o prezintă sistemul informatic. Sistemul informatic cuprinde: tehnica electronică de calcul, datele, informațiile, fluxurile și procedurile informaționale din întreprindere care beneficiază în mod direct de intervenția sistemelor automate de calcul.
Deși inferior sistemului informațional din punct de vedere cantitativ, sistemul informatic este superior pe plan calitativ, însă nu cuprinde decât informațiile necesare.
Sistemul informațional al S.C. „SELECT COM” S.R.L. nu se bazează foarte mult pe sistemul informatic existent deoarece gradul de prelucrare a datelor este redus, existând un decalaj mare între producerea fenomenului economic și momentul analizei acestuia în vederea luării de decizii.
La conceperea, elaborarea și proiectarea unui sistem informațional trebuie să se respecte unele principii de bază ca:
1. Asigurarea bazei informaționale necesară pentru derularea eficientă atât a proceselor de management cât și a celor de execuție;
2. Sistemul informațional trebuie corelat cu structura organizatorică;
3. Necesitatea unei proiectări și funcționări unitare a tuturor componentelor sistemului informațional;
4. Concentrarea sistemului informațional asupra furnizării informațiilor privind abaterile esențiale de la obiective, norme, standarde;
5. Asigurarea unui timp corespunzător de reacție decizională și operațională pentru beneficiarii de informații;
6. Obținerea a maximum de informații finale din fondul de informații primare;
7. Realizarea de sisteme informaționale a căror parametri constructivi și funcționali să le confere flexibilitate ridicată;
8. Evaluarea și compararea efectelor cantitative și calitative ale unui sistem informațional cu costurile realizării și funcționării lui.
Pentru buna desfășurare a procesului de conduceere sunt necesare numeroase informații din interiorul și exteriorul firmei care trebuie prompt sesizate, verificate, corectate, corelate, sistematizate și puse la dispoziția organele de decizie, execuție și control. De un real folos în această direcție poate fi proiectarea unui sistem informatic de gestiune a datelor care este capabil să preia cea mai mare parte a lucrărilor menționate, să ușureze munca omului și să-i asigure, totodată, un randament superior.
3.3 PREZENTAREA STRUCTURII ORGANIZATORICE
Conducereea societății se exercită de către asociatul unic, acesta având – potrivit legii – următoarele drepturi și obligații:
stabilește structura organizatorică a societății, numărul de posturi necesare desfășurării activității, angajează și concediază personalul angajat, stabilește drepturile și obligațiile acestuia;
alege administratorii și cenzorii societății și le stabilește salarizarea cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzută de lege;
stabilește salarizarea personalului angajat cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzută de lege;
stabilește bugetul de venituri și cheltuieli și programul de activitate pentru exercițiul viitor;
hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare;
hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții, depozite, unități de desfacere, etc.;
hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social;
hotărăște cu privire la modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;
hotărăște cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea societății;
analizează și se pronunță asupra gestiunii administratorilor.
Administrarea societății se va realiza de asociatul unic sau la nevoie, poate numi un administrator, acesta având drepturile și obligațiile prevăzute de lege și de actul constitutiv și anume:
administrează patrimoniul societății și răspunde pentru păstrarea integrității acestuia;
încheie operații economice și financiare în contul societății pentru realizarea obiectului de activitate;
asigură aprovizionarea și desfacerea mărfurilor și celorlalte produse care fac obiectul activității societății;
negociază cu furnizorii prețurile de cumpărare a mărfurilor și stabilește – în limitele legale – prețurile de desfacere cu ridicata și amănuntul;
organizează – în conformitate cu legea contabilității – evidența tehnico-operativă și contabilă a societății, ținerea corectă a registrelor contabile și întocmirea bilanțului și a contului de profit și pierderi;
prezintă asociatului unic spre aprobare, bilanțul și contul de profit și pierderi, urmând ca după aprobarea acestuia să le depună în termenele legale la administrația financiară, registrul comerțului și să le publice în Buletinul Oficial;
aduce la îndeplinire hotărârile asociatului unic, prevederile din statutul societății, cât și a dispozițiilor legale;
administratorul este răspunzător de îndeplinirea tuturor obligațiilor prevederilor Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare;
gestiunea societății este controlată de asociatul unic.
Compartimentul contabilitate înregistrează documentele primare, întocmește documentele centralizatoare și notele contabile pe a căror bază se obțin balanțele sintetice, analitice și fișele șah. Lucrările ce se desfășoară în cadrul compartimentului contabilitate sunt:
verificarea și înregistrarea sintetică și analitică pe gestiuni și categorii de mărfuri și conturi de mărfuri;
verificarea și înregistrarea sintetică și analitică pe grupe gestiuni a mijloacelor fixe;
verificarea înregistrărilor sintetice și analitice a furnizorilor și clienților;
înregistrarea obligației de plată și virarea diferitelor taxe și impozite datorate către bugetul statului;
verificarea înregistrărilor sintetice și analitice a veniturilor și cheltuielilor, precum și a rezultatului financiar obținut.
Societatea va ține evidența contabilă a activității economico – financiare, va întocmi bilanțul și contul de beneficii și pierderi, în conformitate cu Normele Metodologice elaborate de Ministerul finanțelor.
Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului contabil. Din beneficiul prevăzut în bilanțul contabil se scade impozitul legal, rezultând beneficiul cuvenit societății, care se repartizează de asociatul unic, pe destinațiile hotărâte de acesta. Asociatul unic poate încasa în avans dividende.
Societatea ține registrele prevăzute de lege.
3.4 ANALIZA DIAGNOSTIC A ACTIVITĂȚILOR ECONOMICO-SOCIALE
3.4.1. Documentare preliminară
Prezentarea evoluției activității economico-socială (în perioada 01.01.2007 – 31.12.2008)
Evoluția activităților S.C. SELECT COM S.R.L. este evidențiată cu ajutorul unui sistem de indicatori economico-financiari (de volum cantitativ), tehnico-economici și calitativi (de eficiență) pe un interval de timp cuprins între 01.01.2007 – 31.12.2008. Datele informative sunt preluate din „Bilanțurile financiar-contabile” întocmite la 31.12.2007 și 31.12.2008 și cuprind date esențiale, după cum urmează:
TABELUL 3.2. – Situația patrimonială a S.C. „SELECT COM” S.R.L.
– lei –
Potrivit datelor din tabelul nr. 3.2. se constată creșteri semnificative în ceea ce privește elementele de activ ale patrimoniului unității (cu 300,96% față de 2007) cât și în ceea ce privește elementele de pasiv. Aceste creșteri sunt determinate, pe de o parte (pentru total activ) de recuperarea în bună măsură a creanțelor de la diverși clienți și furnizori debitori, de creșterea fondului de marfă, a disponibilului în bancă, în valută (pe seama creșterii vitezei de rotație a capitalului circulant). Pe de altă parte, pentru total pasiv se constată o creștere a datoriilor față de furnizori, ceea ce desemnează un aspect negativ, diminuat însă de perceperea acestor datorii ca o sporire a diversității furnizorilor – cu care s-au încheiat contracte de aprovizionare și fondului de marfă aprovizionat, de o sporire a prețurilor la mărfuri.
TABELUL 3.3. – Contul „Profit și pierdere”
– lei –
Din tabelul nr. 3.3 se observă că în anii 2007 și 2008 s-a înregistrat profit, în anul 2008 observându-se o creștere a acestuia cu 3671,64%. Acest fapt dă o notă bună activității de ansamblu a societății și se poate spune că a fost determinat în principal de obținerea unor venituri totale superioare cheltuielilor totale.
TABELUL 3.4. – Situația stocurilor și producției în curs
– lei –
După cum se poate observa, stocurile de mărfuri și ambalaje au crescut simțitor în anul 2008 față de anul 2007, ceea ce se poate explica prin creșterea numărului clienților pe care firma îi are și deci, prin necesitatea de a oferi prompt acestora mărfurile solicitate. Reamintim că firma se aprovizionează de la distanțe mari (Târgoviște, Timișoara) și constituirea unor stocuri corespunzătoare este absolut necesară.
TABELUL 3.5. – Situația creanțelor și datoriilor
– lei –
Situația creanțelor și datoriilor denotă interesul conducerii firmei pentru recuperarea creanțelor și plata datoriilor, atât a celor referitoare la furnizori, cât și a celor legate de personal, bugetul statului, etc.
TABELUL 3.6. – Alte date informative
– lei –
TABELUL 3.7. – Indicatori de eficiență %
– lei –
Analiza ratelor de rentabilitate pe total societate anul 2008
a) Rata rentabilității comerciale
b) Rata rentabilității financiare
c) Rata rentabilității economice
Analiza ratelor de rentabilitate pe total societate anul 2007
a) Rata rentabilității comerciale
b) Rata rentabilității financiare
c) Rata rentabilității economice
Din analiza rentabilității (comerciale, financiare, economice) se constată o creștere a acesteia în 2008 față de 2007.
Rezultatul poate fi apreciat favorabil fiind obținut ca urmare a influenței factorilor calitativi.
Totuși se poate observa că societatea nu și-a mobilizat toate eforturile, existând încă repere pe seama căror creșterea profitului și a rentabilității ar fi putut fi mai mari.
Analiza ratei rentabilității față de cheltuielile de circulație totale
Concluzii:
Acțiunea favorabilă a volumului de activitate asupra profitului s-a manifestat atât direct (mii lei) cât și indirect prin nivelul costurilor fixe () reprezentând astfel factorul cu cea mai puternică influență pozitivă.
Indirect, creșterea volumului de activitate în contextul unei baze materiale și structurii organizatorice date conduce la diminuarea nivelului minim al costurilor fixe, respectiv al nivelului total. Orice diminuare a nivelului cheltuielilor asigură (la o cotă de adaos comercial dată) o creștere a profitabilității relative și absolute a firmei.
Sporind CA, folosirea intensivă a potențialului uman și material disponibil, eficientizarea consumului de resurse, orientarea corespunzătoare a politicii și logicii comerciale constituie rezervă potențială de creștere a profitabilității S.C „SELECT COM” S.R.L.
Din analiza indicatorilor economico-financiari prezentați rezultă următoarele corelații:
1. Corelația dintre indicele CA, indicele fondului de salarii și indicele numărului de personal.
< 157,6% > 100%
2. Corelația dintre indicele productivității și indicele fondului de salarii.
104,7% < 144,5%
3. Corelația dintre indicele profitului și indicele CA
157,6% < 3671,6%
În urma analizei economico-financiare prezentată se constată o serie de aspecte pozitive și negative ce vor fi reliefate în “Tabelul simptomelor semnificative”.
3.4.2. Identificarea și interpretarea simptomelor semnificative
TABELUL 3.8. – Simptome semnificative rezultate din analiza indicatorilor economico-financiari prezentați anterior
– lei –
Desigur că acestea sunt numai o parte din aspectele pozitive și negative ale activității firmei. O analiză laborioasă, detaliată și axată pe investigarea diferitelor activități, compartimente, se poate face de cadrele specializate din interiorul firmei, în colaborare cu tehnicieni din firme de specialitate, deoarece presupune culegerea unui volum mare de informații și bineînțeles o echipă bine pregătită.
3.4.3. Evidențierea cauzală a principalelor aspecte pozitive și negative
TABELUL 3.9. – Reliefarea cauzală a principalelor aspecte pozitive în perioada 2007-2008
– lei –
TABELUL 3.9. – Reliefarea cauzală a principalelor aspecte negative în perioada 2007-2008
– lei –
Se observă că principalele puncte slabe au în vedere creșterile înregistrate la cheltuielile cu mărfurile, la cheltuielile de circulație, ceea ce evidențiază scăparea din vedere a managerilor a unor elemente cheie de creștere a acestor cheltuieli (sporirea prețului la energie, combustibili, telefonie) și adoptarea unor măsuri de preîntâmpinare a fenomenului.
CAPITOLUL IV
PREVENIREA RISCULUI LA S.C. SELECT COM S.R.L. GALAȚI
Prevenirea riscurilor reprezintă o preocupare importantă a conducerii S.C. SELECT COM S.R.L. De aceea, societatea și-a pus problema asigurării anumitor riscuri care pot apărea. Pentru început s-a căutat un răspuns la întrebarea „ce asigurăm?”. Aceasta este problema dificilă la prima vedere dar poate fi rezolvată relativ simplu, dacă se conștientizează cât mai clar, de la bun început, ceea ce se dorește a se obține în final. Scopul este acela de a obține cea mai bună protecție la un preț rezonabil. Nu are sens să se asigure fiecare posibil accident, pentru că există riscul de a rămâne fără nici un ban. Obiectivul în cazul asigurării este acela de a proteja firma de un dezastru financiar major. Anticiparea evenimentelor viitoare este extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Sunt foarte multe incertitudini de care trebuie ținut seama, dar și unele lucruri care pot fi evaluate ca certe.
Pentru a lua o decizie cu privire la riscurile care ar trebui asigurate, conducerea societății a analizat o mare cantitate de date pentru a evalua probabilitatea de apariție a diferitelor evenimente nedorite. S-a examinat, de exemplu, numărul cazurilor de furturi sau accidente auto care s-au întâmplat într-o perioadă dată de timp. Apoi s-au clasificat aceste date în grupe de riscuri. Prin această metodă s-a obținut prioritatea de acoperire a nevoilor firmei.
Astfel, s-a optat pentru încheierea unor contracte de asigurare cu Societatea de Asigurare Reasigurare ASTRA S.A. Societatea este singura societate cu capital majoritar de stat de pe piața asigurărilor din România ce a preluat, administrează și dezvoltă un portofoliu important de clienți, persoane fizice și juridice. Din cercetările de piață a rezultat că societățile de asigurări cu capital majoritar de stat oferă o siguranță mai mare și au o mai mare solidaritate financiară. Acesta este și principalul motiv pentru care managerii S.C. „SELECT COM” S.R.L. au optat pentru această societate de asigurare. ASTRA S.A. se bucură de avantaje, dintre care cel mai important este volumul mare de lichidități pe care îl posedă, ceea ce îi permite dezdăunări rapide și sigure și în general o dinamică financiară mai amplă.
Pentru că cea mai mare amenințare a siguranței micilor afaceri o reprezintă spargerile – intrările prin efracție într-o clădire pentru a fura – s-a optat pentru încheierea unui contract de asigurare pentru cazurile de furt prin efracție sau prin acte de tâlhărie, în condițiile de mai jos.
Asiguratorul acoperă despăgubiri pentru:
a) Pagubele produse prin furtul prin efracție sau prin folosirea cheilor mincinoase a bunurilor asigurate aflate la adresa indicată în poliță, cu condiția să fie îndeplinite următoarele măsuri de siguranță și pază:
– ușile exterioare ale localului (încăperilor) în care se află bunurile asigurate să fie încuiate cu dispozitive de închidere și protejare cu sisteme de alarmă împotriva forțării;
– ușile exterioare ale localului (încăperilor) în care se află bunurile asigurate, care au geamuri, să fie apărate cu sisteme de alarmare, ori cu obloane de lemn și bare de fier, ori cu obloane de fier sau grilaje de fier, încuiate cu dispozitive de închidere;
– încăperile situate la parterul clădirii în care se află bunurile asigurate sau prin care se pătrunde la acestea să aibă toate geamurile, atât la uși, cât și la ferestre, apărate cu sisteme de alarmare, ori cu obloane de lemn și bare de fier sau cu obloane de fier sau grilaje de fier.
b) pagube produse prin spargerea sau deteriorarea cu prilejul furtului sau tentativei de furt prin efracție a pereților, acoperișului, tavanelor, ușilor, ferestrelor și dușumelelor, la clădiri sau alte construcții aparținând asiguratului, precum și a mobilierului.
c) pagube produse prin furtul prin acte de tâlhărie a bunurilor asigurate aflate la adresa indicată în poliță, dacă acestea s-au săvârșit prin acte de violență sau amenințări, în condițiile prevăzute de Codul penal, asupra uneia sau mai multor persoane din conducerea sau din serviciul asiguratului;
d) pagube produse bunurilor asigurate prin întrebuințarea cheilor originale, însă numai dacă acestea au fost obținute prin acte de tâlhărie comise așa cum se prevede la lit.c).
Asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru:
pagube săvârșite de orice angajat sau presupus al asiguratului;
pagube cauzate prin furt simplu sau furt cu întrebuințare de chei originale, cu excepția cazului când au fost obținute prin acte de tâlhărie comise așa cum se prevede la lit.c) a capitolului anterior;
să comunice organelor Poliției și Asiguratorului orice informație care ar putea conduce la găsirea bunurilor furate și să facă demersurile necesare pentru descoperirea făptașilor și redobândirea bunurilor furate și să facă demersurile necesare pentru descoperirea de la asigurator;
să ia măsurile necesare pentru păstrarea și paza bunurilor rămase;
să comunice imediat Asiguratorului identitatea autorilor furturilor și/sau găsirea bunurilor furate și, dacă este cazul, să restituie total sau parțial, despăgubirea primită.
În caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la lit. a) și b), asiguratorul are dreptul să refuze plata despăgubirii dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei. În cazul în care bunurile nu au fost găsite, despăgubirile se acordă numai dacă de la data înștiințării asiguratorului au trecut 30 de zile.
Plata despăgubirilor în aceste cazuri se face numai cu condiția ca asiguratul să dea o declarație în care să arate că se obligă să restituie total sau parțial, după caz, despăgubirea primită, în condițiile și în conformitate cu prevederile alineatului de mai jos.
Dacă înainte de plata despăgubirii – inclusiv în perioada celor 30 de zile de mai sus – bunurile au fost găsite, despăgubirile se acordă numai pentru eventualele pagube ca urmare a furtului prin efracție sau actelor de tâlhărie.
După plata despăgubirii:
– dacă bunurile au fost găsite neavariate și complete, asiguratul este obligat să înapoieze asiguratorului despăgubirea primită;
– dacă bunurile au fost găsite avariate și/sau incomplete, asiguratul este obligat să restituie diferența dintre despăgubirea primită și pagubele produse bunurilor respective;
– dacă bunurile au fost găsite doar în parte, asiguratul este obligat să restituie contravaloarea bunurilor găsite.
În cazul în care organul de cercetare penală înștiințează asiguratul despre identificarea autorilor furtului, acesta este obligat să comunice acestor organe numele asiguratorului care a plătit sau urmează să plătească despăgubirea pentru bunurile furate, în scopul conservării dreptului de regres al asiguratorului.
Asiguratorul nu acordă despăgubiri dacă organele poliției nu confirmă furtul sau tentativa de furt prin efracție sau prin acte de tâlhărie, ori dacă la acestea nu s-a înregistrat o reclamație în legătură cu furtul sau tentativa de furt prin efacție sau prin acte de tâlhărie.
Din despăgubirea stabilită, asiguratorul va scădea pentru fiecare eveniment, o franșiză egală cu 5%.
S.C. „SELECT COM” S.R.L. s-a asigurat și pentru cazurile de fenomene naturale, astfel:
A. Cutremur
Asiguratorul asigură bunurile asiguratului pentru pagubele produse de cutremur:
– prin cutremur se înțelege o mișcare bruscă și neașteptată a scoarței terestre datorată unei cauze endogene;
– mișcările telurice înregistrate în 72 de ore succesive oricărui eveniment asigurat vor fi atribuite aceluiași fenomen teluric, iar pagubele vor fi considerate ca fiind „un singur eveniment asigurat”;
– din despăgubirea stabilită, asiguratorul va scade, din urma asigurată o franșiză egală cu 2%.
B. Inundație
Asiguratorul asigură bunurile asiguratului pentru pagubele produse de inundație, aluviuni sau pătrunderea fortuită a apei în spațiul asigurat.
Asiguratorul nu va plăti despăgubiri pentru daunele produse de:
– creșterea nivelului mării datorită fluxului sau mareei;
– producția și distribuția anormală sau lipsa de distribuție a energiei electrice, termice sau hidraulice, cu excepția cazului în care acestea sunt efectul direct al inundației, aluviunii sau pătrunderii fortuite a apei în spațiul asigurat.
Asiguratorul va plăti despăgubiri pentru:
– bunurile aflate sub cerul liber, cu excepția clădirilor, altor construcții, utilaje și instalații care, în mod normal, funcționează, în astfel de condiții;
– bunurile depozitate la o înălțime mai mică de 0,12 metri deasupra solului.
Din despăgubirea stabilită, asiguratorul va scădea, pentru fiecare eveniment, o franșiză egală cu 5%.
C. Fenemone atmosferice
Asiguratorul asigură bunurile asiguratului pentru pagubele produse de vijelie, ploaie torențială, grindină, furtună, uragan cu condiția ca pagubele să fie produse direct bunurilor prin pătrunderea cu violență a fenomenelor menționate prin rupturi, spărturi, crăpături sau neetanșeități provocate acoperișului, pereților sau mijloacelor de închidere.
Asiguratorul nu va plăti despăgubiri pentru daune produse de:
– revărsarea cursurilor sau întinderilor de apă naturale sau artificiale, inundarea țărmului de către apa de mare;
– formarea de pâraie, acumularea exterioară de apă, ruperea sau revărsarea sistemelor de descărcare pluvială.
Asiguratorul nu va plăti despăgubiri pentru bunurile aflate sub cerul liber, cu excepția clădirilor, altor construcții, utilaje și instalații care, în mod normal, funcționează în astfel de condiții.
Din despăgubirea stabilită, asiguratorul va scădea, pentru fiecare eveniment, o franșiză egală cu 5%.
D. Greutatea stratului de zăpadă
Asiguratorul asigură bunurile asiguratului pentru pagubele produse de suprasarcina stratului de zăpadă și prăbușirea totală sau parțială a acoperișului sau pereților ca urmare a acestei cauze.
Asiguratorul nu va plăti despăgubiri pentru daune produse de îngheț, chiar dacă este urmare a fenomenului acoperit.
Din despăgubirea stabilită, asiguratorul va scădea, pentru fiecare eveniment, o franșiză egală cu 5%.
Având în vedere că societatea are ca obiect de activitate și distribuția, managerii au luat decizia de a încheia și o asigurare privind autovehiculele, asigurare a cărei caracteristici au fost prezentate în capitolul anterior.
S-a extins acoperirea acordată prin polița de bază pentru cazurile de incapacitate temporară de muncă urmare a unui accident de muncă.
Prin incapacitate temporară de muncă se înțelege accidentul care îl împiedică în totalitate pe angajat să efectueze activitatea de încadrare pe o perioadă de timp limitată. În asigurare este cuprinsă atât spitalizarea, urmată de o perioadă de convalescență cât și tratamentul ambulatoriu datorat unei afecțiuni posttraumatice, care nu necesită spitalizare.
În cazul de incapacitate temporară de muncă asiguratorul plătește:
a) 20% din suma asigurată pentru invaliditate permanentă pentru o perioadă maximă de 180zile/an sub forma unei indemnizații zilnice de spitalizare/tratament ambulatoriu, care se achită astfel:
– în cazul perioadelor de spitalizare/tratament ambulatoriu mai scurte de 30 de zile, la terminarea acestora;
– în cazul perioadelor mai lungi de 30 de zile, lunar, dar nu mai devreme de terminarea primelor 30 de zile de concediu medical prescris de medic.
În cazul spitalizării, numărul zilelor de convalescență nu poate depăși numărul zilelor de spitalizare.
În cazul tratamentului ambulatoriu, numărul maxim de zile de plată a indemnizației/eveniment este de 180 de zile.
b) cheltuielile pentru medicamente și tratament se acoperă în limita a 10% din suma asigurată pentru limită unică pentru cazurile de invaliditate permanentă, boli profesionale, cât și pentru cele de incapacitate temporară de muncă.
Cuantumul lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă nu poate depăși venitul mediu lunar al persoanei în cauză pe ultimele trei luni de activitate înainte de accident.
Nu intră sub acoperirea tratarea în spital a unor boli cronice preexistente, internarea cu scop de investigare, probele funcționale efectuate cu această ocazie, convalescența, reabilitarea, cura de dezintoxicare, geriatria și altele de acest fel.
Asiguratorul are dreptul să examineze prin medicii specialiști orice angajat ale cărui vătămări corporale constituie baza unei cereri de despăgubire, ori de câte ori consideră că este necesar. În acest scop, solicitantul despăgubirii este obligat să depună la asigurator o avizare asupra evenimentului ce a condus la incapacitatea temporară de muncă, în termen de de cel mult 5 zile de la ieșirea din spital sau de la data primirii certificatului medical.
Asiguratorul are dreptul să refuze plata despăgubirii pentru perioada de convalescență în măsura în care nu îi sunt puse la dispoziție documentele încheiate de către organele medicale competente în legătură cu accidentul suferit și actele emise de unitatea sanitară la care a fost internat, precum și în situațiile în care se dovedește că persoana care a suferit accidentul prestează în timpul concediului medical alte activități decât cele recomandate potrivit afecțiunii suferite.
CAPITOLUL V
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
1. Definirea afacerii, domeniile de manifestare, inițierea unei afaceri, crearea unei afaceri noi sau cumpărarea unei afaceri existente, tipologia afacerilor, criteriile prin care delimitează afacerile mici și mihjlocii, dimensiunile acesteia, toate sunt preocupări ale lumii noi în România – lumea afacerilor.
2. Oportunitățile afacerilor și evaluarea lor după durata de viață, mărimea pieței, protecția față de concurenți, investiția coerentă și gradul de risc ajută întreprinzătorii la transpunerea oportunității în afaceri viabile.
3. Cadrul înființării unei afaceri, avantajele și dezavantajele afacerilor noi, avantajele și dezavantajele cumpărării unei afaceri existente, avantajele și dezavantajele concesionării, factorii care influențează eșecul unei afaceri și cum poate fi evitat eșecul în afaceri – contribuie la clarificarea mediului de afaceri, pentru cei care abordează atât teoretic, cât și în planul practicii afacerilor.
4. Se trece la fondul central al problemelor studiate de noi: tipuri de risc, strategii de gestionare a riscului, prevenirea furtului, asigurările pentru diferite riscuri.
5. Lucrarea se constituie pe baza bibliografiei și a documentației unor firme de asigurări de prestigiu, ca un adevărat studiu competent și eficient al asigurărilor – domeniu puțin studiat și cu o practică restrânsă în țara noastră: condițiile de asigurare, polița de asigurare, criterii de alegere a unei societăți de asigurare, tipuri de asigurări (de bunuri, auto, de persoane, asigurări de risc financiar și asigurarea de răspundere civilă față de terți).
6. Prezentarea studiului de caz S.C. „SELECT COM” S.R.L. GALAȚI este fundamentată pe analiza diagnostic (internă) a acestei societăți pe anul 2007 și 2008 și arată potențialul și rezultatele firmei și căile sale privind asigurarea ca domeniu esențial de gestionare a riscurilor.
7. Principalii indicatori și nivelul lor de realizare se prezintă astfel:
– creșterea semnificativă a patrimoniului unității în 2008 față de 2007 cu 200,96% pe seama vânzărilor de mărfuri, a încasărilor de creanțe de la clienți, creșterea depunerilor în cont (valută) la bancă, ș.a.;
– în pasiv s-a dublat capitalul social, iar profitul a crescut de 40 de ori, totalul împrumuturilor și al datoriilor fiind sporite de aproape 5 ori, au sporit datoriile față de furnizori;
– au crescut stocurile de mărfuri și ambalajele pe seama creșterii numărului de clienți și a cerințelor acestora;
– rentabilitatea economică, comercială și financiară este în creștere în 2008 față de 2007. Acțiunea favorabilă a creșterii volumului de activitate se manifestă direct prin profit cât și prin reducerea nivelului costurilor fixe pe unitate de produs și pe totalul cifrei de afaceri.
8. Identificarea și interpretarea simptomelor semnificative ce rezultă din analiza indicatorilor economici, financiari, reprezintă o contribuție importantă la ridicarea nivelului calitativ, științific al lucrării. La acesta se adugă identificarea cauzală a principalelor aspecte pozitive și negative, a punctelor tari și punctelor slabe ale S.C. „SELECT COM” S.R.L. GALAȚI.
9. Unitatea comercială analizată dorește însă să se protejeze de un dezastru financiar major. A fost preferată Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A. care acoperă o siguranță mai mare și are o mai mare solidaritate financiară.
10. Abordarea asigurărilor este una din opțiuni în toate aspectele vieții economice și sociale din România, acest domeniu stimulând educația economică, economisirea, prevenirea și gestionarea riscurilor.
BIBLIOGRAFIE
1. Auciello, K.E., „Employment Generation Through Stimulation of Small Scale Industry. Definitions”, Georgia Institute of Technology, Atlanta, 1975
2. Constantinescu, D.A.; Dobrin, M., „Introducere în asigurări”, Ed. Tehnică, București, 1998
3. Constantinescu, D., „Cunoștințe economice fundamentale”, Ed. Universitaria, Craiova, 2007
4. Fry, L.F., „Entrepreunership. A Planning Approach”, West Publishing Company, 1993
5. Ganguly, P., „U.K. Statistics and International Comparison”, Harper Row, Londra, 1985
6. Kotler, P., „Principiile marketingului”, Ed. Teora, București, 1999
7. Kuratko,D.F.; Hotgets,R.M., „Entrepreneurship: A Contempary Approach”, The Dryden Press, New York, 1998
8. Longenecker, J.g.; More, C.W.; Petty, J.W., „Small Business Management. An Entrepreneurship Emphasis”, South Western Publishing Co., Cincinnati, 1994
9. Macovei, Gh., „Managementul afacerilor mici și mijlocii”, Ed. Panfilius, Iași, 2007
10. Megginson, L.C.; Scott, C.R.; Megginson, W., „Succesfull Small Business Management”, Irwin, Homewood II, 1991
11. Neck, P.A., „Small Enterprise Development. Policies and Programmes”, Development Series no.14, International Labour Organization, Geneva, 1977
12. Nica, P.; Sau, C.; ș.a., „Managementul firmei”, Ed. Condor, Chișinău, 1994
13. Pauly, D.; et.cl., „Stealing from the Boss”, Newsweek, 26 decembrie 1993
14. Pick, H.B.; Abrahamson, R.L., „Small Business Management”, John Wiley Sons, New York, 1990
15. Prutianu, Șt.; Munteanu, C., „Inteligența Marketing Plus”, Ed. Polirom, Iași, 1998
16. Rainnie, R., „Your Flexible Fried. Small Firms in the 1980’s”, Local Economy Research Unit, Hartfield Polytechnic, 1998
17. Rusu, C.; ș.a., „Managementul afacerilor mici și mijlocii”, Ed. Logos, Chișinău, 1993
18. Sandu, P. „Management pentru întreprinzători”, Ed. Economică, București, 1997
19. Stolze, W.J., „An Entrepreneur’s Guide”, Rock Beach Press, Rochester, NY, 1989
20. Siropolis, N., „Small Business Management”, Houghton Mifflin Co., Boston, 1994
21. Scarborough, N.M.; Zimmerer, T.S., „Effective Small Business Management”, Merrill Publishing Company, Columbus, 1991
22. Sasu, C., „Enciclopedia întreprinzătorului”, Ed. Economică, București, 1999
23. Timmons, J.A., „New Ventures Creation: Entrepreneurship in the 1990’s”, Irwin, Homewood II, 1990
24. Toma, M.; Chivulescu, M., „Ghid pentru diagnostic și evaluare a întreprinderii”, Ed. Romfel, București, 1999.
BIBLIOGRAFIE
1. Auciello, K.E., „Employment Generation Through Stimulation of Small Scale Industry. Definitions”, Georgia Institute of Technology, Atlanta, 1975
2. Constantinescu, D.A.; Dobrin, M., „Introducere în asigurări”, Ed. Tehnică, București, 1998
3. Constantinescu, D., „Cunoștințe economice fundamentale”, Ed. Universitaria, Craiova, 2007
4. Fry, L.F., „Entrepreunership. A Planning Approach”, West Publishing Company, 1993
5. Ganguly, P., „U.K. Statistics and International Comparison”, Harper Row, Londra, 1985
6. Kotler, P., „Principiile marketingului”, Ed. Teora, București, 1999
7. Kuratko,D.F.; Hotgets,R.M., „Entrepreneurship: A Contempary Approach”, The Dryden Press, New York, 1998
8. Longenecker, J.g.; More, C.W.; Petty, J.W., „Small Business Management. An Entrepreneurship Emphasis”, South Western Publishing Co., Cincinnati, 1994
9. Macovei, Gh., „Managementul afacerilor mici și mijlocii”, Ed. Panfilius, Iași, 2007
10. Megginson, L.C.; Scott, C.R.; Megginson, W., „Succesfull Small Business Management”, Irwin, Homewood II, 1991
11. Neck, P.A., „Small Enterprise Development. Policies and Programmes”, Development Series no.14, International Labour Organization, Geneva, 1977
12. Nica, P.; Sau, C.; ș.a., „Managementul firmei”, Ed. Condor, Chișinău, 1994
13. Pauly, D.; et.cl., „Stealing from the Boss”, Newsweek, 26 decembrie 1993
14. Pick, H.B.; Abrahamson, R.L., „Small Business Management”, John Wiley Sons, New York, 1990
15. Prutianu, Șt.; Munteanu, C., „Inteligența Marketing Plus”, Ed. Polirom, Iași, 1998
16. Rainnie, R., „Your Flexible Fried. Small Firms in the 1980’s”, Local Economy Research Unit, Hartfield Polytechnic, 1998
17. Rusu, C.; ș.a., „Managementul afacerilor mici și mijlocii”, Ed. Logos, Chișinău, 1993
18. Sandu, P. „Management pentru întreprinzători”, Ed. Economică, București, 1997
19. Stolze, W.J., „An Entrepreneur’s Guide”, Rock Beach Press, Rochester, NY, 1989
20. Siropolis, N., „Small Business Management”, Houghton Mifflin Co., Boston, 1994
21. Scarborough, N.M.; Zimmerer, T.S., „Effective Small Business Management”, Merrill Publishing Company, Columbus, 1991
22. Sasu, C., „Enciclopedia întreprinzătorului”, Ed. Economică, București, 1999
23. Timmons, J.A., „New Ventures Creation: Entrepreneurship in the 1990’s”, Irwin, Homewood II, 1990
24. Toma, M.; Chivulescu, M., „Ghid pentru diagnostic și evaluare a întreprinderii”, Ed. Romfel, București, 1999.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Riscului In Afacerile Mici Si Mijlocii. Studiu DE Caz LA S.c Select Com S.r.l. Galati (ID: 146082)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.