Resursele de Apa din Bazinul Hidrografic al Raului Crasna

CUPRINS

Capitolul I – Aspecte introductive …………………………………………………… 3

Așezarea geografică și limitele zonei de studiu …………………………………………… 4

Istoricul cercetărilor geografice …………………………………………………………… 4

Capitolul II – Factorii naturali și antropici care condiționează

formarea resurselor de apă …………………………………………………………………… 7

Clima ……………………………………………………………………………………… 7

Precipitațiile atmosferice …………………………………………………………… 7

Temperatura aerului ……………………………………………………………… 11

Evaporația ………………………………………………………………………… 13

Secetele meteorologice …………………………………………………………… 14

Geologia ………………………………………………………………………………… 15

Caractere generale ………………………………………………………………… 15

Influența structurii geologice asupra scurgerii …………………………………… 18

Relieful …………………………………………………………………………………… 18

Tipuri genetice de relief …………………………………………………………… 18

Principalele caracteristici morfometrice …………………………………………… 20

Influența reliefului asupra scurgerii ……………………………………………… 21

Vegetația și rolul acesteia în desfășurarea proceselor hidrologice ……………………… 22

Zonele de vegetație ………………………………………………………………… 22

Rolul vegetației în desfășurarea proceselor hidrologice …………………………… 25

Solurile și importanța lor hidrologică …………………………………………………… 26

Solurile zonale …………………………………………………………………… 26

Influența solurilor asupra scurgerii ………………………………………………… 28

Factorul antropic ………………………………………………………………………… 29

Influența îndiguirilor ……………………………………………………………… 29

Rolul acumulărilor ………………………………………………………………… 31

Capitolul III – Regimul hidrologic al râurilor

din bazinul hidrografic Crasna ……………………………………………………………… 34

Structura și compoziția rețelei hidrografice ……………………………………………… 34

Caracteristici morfometrice ale cursurilor de apă și ale bazinelor hidrografice ………… 36

Profilul transversal al albiilor în secțiunile stațiilor hidrometrice

și nivelurile maxime înregistrate în anii cu cele mai mari debite ………………………… 37

Sursele de alimentare …………………………………………………………………… 42

Scurgerea maximă ……………………………………………………………………… 43

Scurgerea maximă multianuală, anuală și lunară ………………………………… 44

Viiturile ………………………………………………………………………… 48

Scurgerea medie ………………………………………………………………………… 56

Perioadele caracteristice scurgerii medii ………………………………………… 56

Debitele medii anuale și multianuale măsurate și reconstituite ………………… 58

Debitele medii lunare multianuale măsurate și reconstituite …………………… 60

Scurgerea minimă ………………………………………………………………………… 62

Scurgerea minimă multianuală, anuală și lunară ………………………………… 62

Fenomenul de secare al râurilor ………………………………………………… 64

Scurgerea solidă ………………………………………………………………………… 65

Regimul termic și fenomenele de îngheț ………………………………………………… 67

Apele subterane ………………………………………………………………………… 72

Capitolul IV – Utilizarea, calitatea și protecția resurselor de apă ……………… 75

Utilizarea resurselor de apă …………………………………………………………… 75

Utilizarea apelor de suprafață …………………………………………………… 75

Utilizarea apei subterane ………………………………………………………… 75

Chimismul și calitatea apelor …………………………………………………………… 75

Calitatea apelor de suprafață …………………………………………………… 76

Calitatea apelor subterane ……………………………………………………… 76

Aspecte privind protecția resurselor de apă …………………………………………… 76

Concluzii ……………………………………………………………………………… 78

Bibliografie …………………………………………………………………………… 80

Capitolul I – Aspecte introductive

Elaborarea unei sinteze hidrologice a oricărui bazin hidrografic presupune prelucrarea statistică prin metode matematice și grafice a unui cumul de observații sistematizate ale parametrilor hidrologici ce caracterizează bazinul respectiv.

Acest studiu este impus de faptul că zona este puțin studiată, dar și de faptul că acest bazin hidrografic are o importanță geografică și economică locală deosebite.

Lucrarea de față își propune să surprindă câteva din problemele cele mai importante privind caracteristicile hidrografice și cele legate de variația spațio – temporală a resurselor de apă, obiective care se pot realiza utilizând datele prelucrate prin metodele statistice și grafice moderne. In acest sens studiul este însoțit de numeroase grafice și tabele, care ilustrează rezultatele analizeiresurselor de apă, arătând răspândirea acestora în cadrul bazinului hidrografic al Crasnei.

Rețeaua hidrografică, ca parte componentă a mediului fizico – geografic caracterizat prin factori climatici care determină caracteristicile hidrologice (regimul precipitațiilor, variațiile de temperatură, evapotranspirația ș.a.) și factori neclimatici care influențează regimul scurgerii și configurația rețelei (constituția geologică, aspectul reliefului, învelișul edafic, covorul vegetal), este în același timp și o rezultantă a interacțiunii acestor factori cu rolul determinant pe care îl are în prezent factorul antropic.

Cunoașterea acestei componente a mediului fizico – geografic prin care se realizează scurgerea de suprafață a căpătat forme concrete odată cu dezvoltarea economică de la sfârșitul secolului al XIX -lea, când apar primele observații sistematice pe cursurile de apă. Evoluția societății în ansamblu, studiile meteorologice complexe solicitate, apariția unor noi discipline ca știință au impus și în acest domeniu de cunoaștere un ritm alert de dezvoltare materializat astăzi printr-o activitate laborioasă, dar eficientă privind hidrometria apelor de suprafață, atât la nivel național, cât și în bazinul Crasnei.

Hidrometria apelor de suprafață implică în primul rând efectuarea unui complex de observații și măsurători în sistem staționar sau expediționar pe cursurile de apă și în al doilea rând prelucrarea materialului primar rezultat în vederea sintezelor și prognozelor hidrologice necesare elaborării studiilor pentru proiectarea, execuția și exploatarea lucrărilor hidrotehnice și de hidroameliorații, în organizarea și sistematizarea teritoriului. Acest grad de utilizare a apei de suprafață solicită pe o scară tot mai mare asigurarea unui fond de date hidrometrice.

Doresc să mulțumesc domnului lector. dr. Ionuț Minea pentru sfaturile utile care m-au ajutat să definitivez această lucrare și pentru îndrumările oferite în momentele de impas din întreaga mea activitate de până acum.

Așezarea geografică și limitele zonei de studiu

Teritoriul pe care îl drenează râul Crasna împreună cu afluenții săi face parte din bazinul hidrografic al Bârladului, fiind situat în Podișul Moldovei, în partea estică a Podișului Bârladului, constiuind limita cu bazinul hidrografic Prut, în subunitatea Podișul Central Moldovenesc.

Bazinul hidrografic are o formă alungită de la nord la sud și se întinde pe o suprafață de 527 km2, ceea ce reprezintă 7,3% din suprafața bazinului hidrografic Bârlad, iar cursul de apă al râului Crasna are o lungime de 61 km, conform Atlasului Cadastrului Apelor din România, 1992.

Principalele bazine hidrografice cu care se învecinează bazinul hidrografic Crasna sunt: la nord (bazinul hidrografic Jijia, prin intermediul bazinului Covasna și bazinul hidrografic Bohotin) și est bazinul hidrografic Prut, sud și sud – est cu bazinele hidrografice Albești și Idrici, iar la vest cu bazinul râului Vaslui.

În nordul bazinului hidrografic Crasna altitudinea maximă o are Dealul Fundul Covasna (414,6 m), în partea vestică se întâlnesc cele mai însemnate înălțimi: Dealul Velnița Chircești (424,8 m), Dealul Popești (411,6 m), Dealul Mirenilor (352,7 m), Dealul Ierburoaia (225,2 m), iar în est altitudinile sunt mai reduse: Dealul Stana (358,2 m), Dealul Curteni (375,9 m), Dealul Podgoriilor (302,6 m) și Dealul Pribeasca (324,6 m).

Aportul de apă nu este proporțional cu suprafața bazinului, fiind un râu tipic de silvostepă, cu o scurgere foarte redusă și un debit asemenea, în primul rând datorită condițiilor fizico – geografice.

Râul Crasna, cu excepția râului Hrușca și Lohan, nu mai are afluenți importanți din stânga, în timp ce dinspre dreapta primește râurile Cetățuia, Gănești, Blăgești, Bălțați și Burghina.

I.2.Istoricul cercetărilor geografice

Cercetările cu caracter hidrologic în bazinul hidrografic al Crasnei au început să se efectueze în ultimele decenii odată cu dezvoltarea hidrologiei ca știință și mai ales după ce s-au constatat multiplele ei aplicatii practice.

În data de 14.I.1961 se înființează stația hidrometrică de la Vinețești pe râul Crasna (prima stație din acest bazin), la aproximativ 20 de ani, în data de 1.I.1981, se înființează stația hidrometrică de la Mânjești pe râul Crasna și la Curteni pe râul Lohan înființată la data de 1.VIII.1966.

La stațiile hidrometrice din bazinul Crasnei, în afară de observațiile zilnice și orare în timpul viiturilor, ale variațiilor de nivel, se execută măsurători de debite lichide, observații de temperatură a apei, a fenomenului de îngheț, măsurători de debite de aluviuni în suspensie, analize fizico – chimice ale apei și în ultimii ani cantitățile de precipitații atmosferice.

Pe lângă observațiile și măsurătorile ce se execută în mod current, se urmăresc cantitațile de precipitații cu ajutorul pluviografelor și pluviometrelor, precum și grosimea și densitatea zăpezii în parcele și pe aliniamente. Aceste măsurători se efectuează în scopul determinării cu mare precizie a componentelor bilanțului hidrologic.

Teritoriul bazinului Crasnei a oferit condiții geografice naturale care au atras omul din cele mai vechi timpuri. Astfel, pădurea larg răspândită, bogată în vânat, relieful cu altitudini nu prea mari, prielnic pentru agricultură, posibilitățile de adaptare în cazurile de primejdie, condițiile climatice, sursele de apă, au constituit principalii factori care au favorizat răspândirea așezărilor omenești.

Cercetările arheologice efectuate pe bază de săpături și sondaje indică o locuire destul de intensă a acestui teritoriu din comuna primitivă, mai ales din Neolitic (Poghirc P., 1972).

Din diverse documente vechi, rezultă că în cadrul acestui bazin hidrografic, pădurile au ocupat în trecut suprafețe mult mai întinse decat cele de astăzi.

Figura nr. 1 Poziția geografică a bazinului hidrografic Crasna

CAPITOLUL II – Factorii naturali și antropici care condiționează

formarea resurselor de apă

Factorii naturali care determină și condiționează existența scurgerii pe râuri sunt cei climatici și cei care se referă la particularități geologice, de relief, de sol, de vegetație și de activitatea antropică. Cei climatici sunt factori dinamici, cu rol determinant în formarea scurgerii, pe când ceilalți sunt factori condiționali, care doar o favorizează. Formarea și regimul resurselor de apă sunt determinate de condițiile fizico – geografice și geologice.

Factorii climatici au ponderea cea mai mare și în condițiile naturale și exercită o influență directă în definirea regimului hidrologic al râurilor. Astfel regimul termic al aerului influențează regimul temperaturii apei și implicit apariția și dezvoltarea fenomenelor de iarnă de-a lungul râurilor care, la rândul lor, influențează regimul scurgerii. Cantitatea și calitatea precipitațiilor determină volumul scurgerii lichide, iar repartiția precipitațiilor în timpul anului, intensitatea cu care cad și intensitatea topirii zăpezilor influențează regimul scurgerii lichide și solide. Umiditatea și dinamica maselor de aer intensifică sau diminuează consumul apei prin procesul evapotranspirației.

Factorii antropici modifică regimul apelor de suprafață, dar și al celor subterane, în primul rând prin reducerea debitelor acestora, iar în cazul apelor de suprafață, prin executarea de lucrări hidotehnice, ori prin debite constante de-a lungul unui an datorită unei acumulări situate în amonte, ori prin debite mai mari concentrate într-o perioadă scurtă de timp datorită îndiguirilor.

Prin executarea a o serie de lucrări de amenajare și gospodărirea apelor (lacuri de acumulare, sisteme de irigații, corectări de albii), factorul antropic joacă un rol din ce în ce mai însemnat în modificarea regimului natural al râurilor din acest bazin.

Clima

Bazinul hidrografic Crasna, datorită poziției sale geografice și intervenției celorlalți factori climatogeni, este din punct de vedere climatic, predominant influențat de masele de aer euro – asiatice și mai puțin de cele vestice și nordice. Drept urmare se accentuează caracterul temperat continental al climei, având uneori nuanțe excesive. În consecință, amplitudinile termice sunt mari (ajungând la 71 0C), precipitațiile sunt în general reduse, mai mici decât media din Podișul Moldovei, iernile sunt reci (coborând până la -32,0 0C) și uscate, iar verile sunt fierbinți (până la 39,0 0C) și secetoase.

Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice, principalul element component al climei, ale cărei influențe au și importanță practică (în agricultură, hidrotehnică, urbanistică, transporturi), se reflectă în peisajul geografic al fiecărei zone.

Cunoașterea cantităților, a ritmului anual și multianual și a variabilității precipitațiilor de-a lungul timpului, a frecvenței, formei (lichide sau solide) și intensității sub care cad, explică influențele centrilor de acțiune atmosferică.

Particularitățile condițiilor naturale: relief depresionar, rețea hidrografică săracă și vegetație de silvostepă, dau regimului precipitațiilor multe din caracteristicile specifice climatului continental.

Regimul anual al precipitațiilor atmosferice cunoaște variații importante, precipitațiile medii lunare multianuale fiind în creștere, în general, din luna ianuarie sau februarie până în luna iunie, după care descresc până în luna ianuarie.

Regimul pluviometric de tip continental este evidențiat în Figura nr. 2, cu maximul multianual în luna iunie, (76,8 mm, reprezentând 14,4% din cantitatea medie multianuală) și un minim multianual în luna februarie (23,5 mm, reprezentând 4,4% din cantitatea medie multianuală).

De regulă, în luna ianuarie și/sau februarie, se înregistrează cantitățile cele mai reduse de precipitații din cursul unui an.

Figura nr. 2 Regimul mediu lunar și media multianuală a precipitațiilor atmosferice

la Stația Meteorologică Vaslui

anotimpul în care cad cele mai mari cantități de precipitații este vara, 39,4% din total, primavăra cu 24,3%, toamna cu 21,7% și iarna, în care s-au înregistrat cele mai mici cantități, 14,6% din total.

Tabel nr. 1 Precipitațiile atmosferice medii lunare multianuale și medii multianuale

la Stația Meteorologică Vaslui (mm)

după C.M.R. Moldova

Figura nr. 3 Cantitățile medii multianuale de precipitații atmosferice anotimpuale

(% din media multianuală) la Stația Meteorologică Vaslui

Aportul principal la cantitatea medie multianuală a precipitațiilor, îl au precipitațiile lichide din perioada caldă a anului (aprilie – septembrie) în proporție de 67,7%, determinate fie de advecția maselor de aer umed și instabil, fie de procesele termo – convective ce produc averse frecvente. În perioada rece a anului, datorită frecvenței mari a maselor de aer continental uscat și a slăbirii convecției termice, cantitatea de precipitații scade la 32,3% din totalul anual.

Figura nr. 4 Ponderea cantității de precipitații atmosferice în sezonul rece și cald,

la Stația Meteorologică Vaslui

Tabel nr. 2 Cantități maxime de precipitații atmosferice căzute în 24 de ore la Vaslui

și media multianuală lunară (mm)

după Larion D. (2004)

Maxima absolută multianuală de precipitații în 24 de ore s-a înregistrat la Vaslui în luna iulie 1980, când s-au măsurat 91,1 mm. Cantitățile maxime în 24 de ore, în lunile de vară, au ajuns la 78 – 152% față de media lunară multianuală (Larion D., 2004).

Precipitațiile medii multianuale depășesc 530 mm, dar, în funcție de altitudinea reliefului, acestea sunt inegal distribuite în timp.

Figura nr. 5 Variația anuală a cantităților de precipitații înregistrate

la Stația Meteorologică Vaslui

Temperatura aerului

Temperatura aerului, ca și regimul ei anual, este determinată de un complex de factori în care rolul principal îl are radiația solară și circulația generală a atmosferei, la care se adaugă particularitățile generate de condițiile fizico –geografice regionale sau locale. Toate aceste influențe, precum și variația valorilor medii și extreme ale temperaturii aerului, măsurate la Stația Meteorologică Vaslui, indică un climat temperat continental, cu nuanțe excesive.

Figura nr. 6 Graficul evoluției temperaturilor medii lunare și media multianuală

la Stația Meteorologică Vaslui

Temperaturile medii lunare ale aerului cresc din luna ianuarie (-2,6 0C) până în luna iulie (21,0 0C), după care înregistrează o scădere continuă până în luna ianuarie.

Din analiza șirului de valori atrage atenția temperatura medie anuală minimă (7,9 0C, în anul 1985) și maximă (11,0 0C, în 1990 și 2000).

Din punct de vedere termic zona se caracterizează prin ierni reci (-1,6 0C), veri călduroase (20,2 0C) și primăveri (9,9 0C) cu temperaturi apropiate de media multianuală (9,6 0C), de regulă mai mici decât ale anotimpului de toamnă (9,7 0C).

Cele mai multe medii lunare se situează deasupra mediei multianuale în intervalul aprilie – octombrie, iar în perioada noiembrie – martie, acestea nu depășesc 4,0 0C.

Tabel nr. 3 Temperatura medie lunară multianuală și medie multianuală a aerului

la Stația Meteorologică Vaslui (0C)

C.M.R. Moldova

Temperaturile extreme ale aerului sunt deosebit de importante pentru evaluarea climei unei regiuni. Valori spectaculoase se înregistrează la intervale mari de timp. Temperatura maximă absolută înregistrată la Vaslui a fost de 38,9 0C, în luna august 1951, iar minima absolută a fost de -32,0 0C, în luna februarie 1911 (Larion D., 2004). Interesante sunt maximele absolute înregistrate, care au oscilat între 15,0 – 38,90C (cu o amplitudine de 23,90C), și minimele absolute ce au variat între -32,0 – 6,20C (cu o amplitudine de 38,20C), care pun în evidență un ecart mai mare de desfășurare al minimelor absolute.

Figura nr. 7 Variația temperaturilor maxime și minime absolute la Stația Meteorologică Vaslui

în perioada de iarnă, la vaslui, temperaturile au atins 22,7 0c și au coborât până la -32,0 0c (în luna februarie 1990, respectiv 1911). vara temperaturile au coborât până la 2,4 0c (în luna iunie 1904) și au atins 38,9 0c (în august 1951).

Tabel nr. 4 Extreme termice absolute înregistrate la Stația Meteorologică Vaslui (0C)

după Larion D. (2004)

temperatura medie diurnă coboară sub 0 0c pe întreaga suprafață a podișului bârladului, de la 5 – 10 decembrie până la 25 februarie (în sud) și până la 5 martie (în nord). înghețul este posibil, în medie, de la 15 – 20 octombrie, până în a doua decadă a lunii aprilie. în acest timp de 110 – 125 zile, temperatura minimă diurnă este 0 0c, iar circa 35 – 42 zile au temperaturi maxime de peste 0 0c. timp de 270 – 290 zile, temperatura medie depășește 0 0c, iar între 15 aprilie – 15 octombrie (185 zile) depășesc 10 0c. în acest interval, în 80 – 95 zile, temperatura maximă este de peste 25 0c, iar în 18 – 25 zile chiar peste 30 0c.

Evaporația

Evaporația este procesul de trecere a vaporilor de apă în atmosferă, ca urmare a desprinderii celor mai mobile molecule de la suprafața apei, zăpezii, gheții, solului umed, picăturilor sau cristalelor de gheață.

Intensitatea evaporației este direct dependentă de temperatură și se intensifică odată cu încălzirea. Deoarece o parte din vaporii de apă revin în faza lichidă sau solidă, evaporația este de fapt diferența a două fluxuri de molecule: a celor care se desprind și a celor care revin. Se deosebesc: evaporația la suprafața apei, la suprafața solului liber, la suprafața zăpezii și gheții.

Masa de apă care se evaporă într-o unitate de timp se numește viteză de evaporare. Aceasta crește simțitor dacă se îndepărtează vaporii de la suprafața apei. Vântul joacă acest rol și deci intensifică evaporarea apei.

Evaporația este un proces complex, în urma căruia apa, prin absorbția de căldură, trece din stare lichidă în stare gazoasă (sub formă de vapori).

Vaporii de apă din atmosferă rezultă în exclusivitate prin procesul de evaporare de la suprafața planetei, deoarece diverse reacții fizico – chimice (respirație, arderi, etc.) nu participă decât într-o foarte slabă proporție la îmbogățirea în apă a atmosferei.

În arealul bazinului hidrografic Crasna, nu se efectuează măsurători evaporimetrice nici pe suprafața lacului de acumulare Mânjești, nici la nivelul solului. În această situație am folosit valorile măsurate la platforma evaporimetrică Solești (situată la vest de bazinul hidrografic Crasna, pe cursul râului Vaslui), efectuate în perioada aprilie – octombrie.

Conform tabelului următor, evaporația, atât cea de la nivelul solului cât și cea de la nivelul lacului, pe platforma evaporimetrică Solești, crește începând cu luna aprilie până în luna iulie inclusiv, iar scăderea valorilor măsurate încep cu luna august, scăderea fiind mai rapidă decât creșterea.

Evaporația apei este influențată de o serie de factori meteorologici și de natura suprafeței de evaporare. Evaporarea se exprimă în mm uniformi repartizați pe o anumită suprafață sau în l/m2. După perioadă, putem distinge evaporări: orare, zilnice, lunare, sezoniere, anuale și multianuale, caracterizate prin valorile: minime, medii, maxime și cu diferite probabilități.

Tabel nr. 5 Media evaporației lunare multianuale la Solești (l/m2)

(1979 – 2008)

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Figura nr. 8 Graficul evaporației medii lunare la stația Solești (1979 – 2008)

Evaporația apei este una din cele mai importante faze ale circulației apei în natură. Dacă partea cea mai mare din această evaporare (85%) se situează la nivelul mărilor și oceanelor, o proporție deloc neglijabilă se produce pe suprafața continentală (15%).

În evaluarea scurgerilor hidrologice prezintă interes deosebit cunoașterea evaporării totale precum și evaporarea de la suprafața liberă a apei.

Din valorile de mai sus observăm că sunt diferențe între evaporația de pe suprafața lacului și cea de la nivelul solului, acestea având valori apropiate în lunile aprilie, septembrie și octombrie (când aceasta este chiar egală). Din aceleași valori observăm totodată că evaporația la nivelul lacului este mai însemnată cantitativ, decât cea la nivelul solului, mai puțin în luna septembrie.

În cazul ambelor platforme evaporimetrice, maximul se înregistrează în luna iulie (7,3 l/m2 pe lac și 5,7 l/m2 la sol), iar minimele în luna octombrie (1,9 l/m2).

Geologia

Sub raport structural și litologic, subunitatea la care ne referim corespunde părții sudice a Platformei Moldovenești, cu o constituție omogenă și o slabă mobilitate tectonică. Ca și pentru întreg teritoriul Moldovei extracarpatice, acestea conditionează structura bietajată a platformei și dispoziția monoclinală a sedimentelor cuverturii.

Modul de alimentare pe cale subterană a unui râu este dictat de structura geologică a bazinului hidrografic aferent râului.

Aspecte generale

Formațiunile geologice ce apar la zi în această regiune sunt de vârstă neogenă (sarmațiană și meoțiană) și cuaternară.

Sarmațianul este reprezentat prin etajele Basarabian și Kersonian. Basarabianul apare numai în partea inferioară a versanților și este reprezentat prin două orizonturi întâlnite în aflorimente și foraje:

orizontul marno – nisipos de apă dulce, cu o reducere a asociației de foraminifere, dar bogat în ostracode;

orizontul nisipos, marnos, cu intercalații subțiri de gresii oolitice cu Mactra vitaliana fabreana, Cardium fittoni, Tapes Vasluiensis, sau Cerithium disjunctum.

Grosimea depozitelor basarabiene este de circa 400 m.

Depozitele Kersoniene, situate în continuarea depozitelor basarabiene sunt reprezentate de argile marnoase, argile și argile nisipoase cenușiu – verzui, având la partea inferioară intercalații subțiri de marne calcaroase.

Meoțianul apare în continuarea depozitelor basarabiene și este reprezentat prin argile marnoase și nisipuri.

Cuaternarul este reprezentat prin etajul Holocen, format din pietrișuri, nisipuri, nisipuri argiloase, dezvoltate în zona luncilor și albiilor minore.

Depozitele Basarabiene sunt cele mai vechi sedimente care aflorează în partea de nord a bazinului Crasnei.

Seria completă a Basarabianului a fost explorată prin foraje adânci în care s-au separat trei complexe: complexul de Cryptomactra în bază (100 – 300 m grosime) alcătuit din marne calcaroase compacte, marne cenușii cu nisip fin cu Cryptomactra pes anserin; complexul cu faună de apă dulce, alcătuit din marne argiloase cenușii predominante la partea inferioară, cu intercalații de argile nisipoase și de nisipuri cenușii sau gălbui, tot mai frecvente la partea superioară unde se individualizează un pachet de 15 – 20 m de nisipuri albe (nisipuri de Bârnova). Acest complex acoperă o zonă largă orientat est – nord-est, vest – sud-vest cuprins între o linie nordică ce trece prin Dobrovăț, Șcheia, Avrămeștii de Sud și o linie sudică ce unește localitățile Codăești, Negrești, Băcești; complexul greso – oolitic din argile și nisipuri în care se intercalează gresii oolitice. Aflorimente din acest complex apar în partea superioară a cuestelor la Suhuleț, Ipatele, Tăcuta, Codăești și Ciortești.

Kersonianul apare pe versanții dealurilor dintre văile Crasna și Rebricea și al celor de la sud de valea Bârladului. Spre nord apar sporadic pe înălțimile mari, punctul cel mai nordic fiind Dealul Păun (407,2 m).

Kersonianul este alcătuit din argile marnoase, argile și argile nisipoase, cenușiu – verzui, care se pot urmări pe dreapta văii Bârladului, în aval de Vaslui, pe valea Crasnei între Mînjești și Târzii, pe interfluviul Crasna – Elan la Oțeleni și Hoceni.

după scara: 1:200.000

după Saulea E. (1966, 1968)

Figura nr. 9 Harta geologică a zonei

Legenda hărții geologice:

Spre extremitatea nord – estică a regiunii unde depozitele kersoniene sunt fosile la partea superioară a versanților se poate separa un pachet de argile și nisipuri având în partea mijlocie nivele de nisipuri cineritice galben – verzui cu moluște de facies continental care este atribuit Meoțianului.

La sud și sud – vest de zona de aflorare a kersonianului cu flora caracteristică, pe o mare suprafață apar alternanțe de argile și nisipuri cu intercalații de gresii, atribuite seriei chersonian – meoțian. Aceste depozite se caracterizează prin nivele de nisipuri, cinerite cu hornblende. Cineritele andezitice formează culmile dintre valea Siretului și văile Berheciului, Zeletinului și Tutovei cu deschideri importante la Satul Nou și Ruseni.

Influența structurii geologice asupra scurgerii

Influența factorului geologic asupra scurgerii apelor trebuie să fie privită sub două aspecte:

litologice –legate în special de compoziția, textura și succesiunea tipurilor de roci și

structurale – incluzând faliile și cutele, mai ales, care întrerup continuitatea, uniformitatea sau succesiunea tipurilor de roci. Factorul geologic influențează mișcarea apei și dezvoltarea unui anumit tip al rețelei de drenaj.

Apa din precipitații este în contact cu suprafața pământului din momentul în care cade, până când se pierde prin evaporație, evapotranspirație sau infiltrație și cât timp curge pe versanți și prin rețeaua hidrografică.

Din punct de vedere hidrologic, o expresie globală a factorilor geologic și de relief este dată de starea de drenaj într-un areal, care este în strânsă corelație cu permeabilitatea rocilor de bază, cu gradul de fisurare, cu tectonica și cu energia de relief.

Relieful

Varietatea formelor de relief din cadrul bazinului hidrografic al Crasnei prezintă o mare importanță în desfășurarea proceselor hidrologice.

Relieful imprimă rețelei hidrografice viteza și direcția de scurgere, lungimea, panta, și diverse alte caracteristici morfometrice. Altitudinea reliefului, mai mare în cursurile superioare ale râurilor se împarte în valorile altitudinilor medii ale bazinelor de receptie respective.

Și aici ca și în celelalte regiuni se remarcă legea zonalității verticale în desfășurarea tuturor proceselor hidrologice.

În sectoarele inferioare ale cursurilor de apă panta mică a reliefului imprimă o viteza de scurgere tot mai mică a apei de suprafață și subterane fapt ce are repercursiuni directe asupra creșterii infiltrării și evaporației și micșorării volumului viiturilor. În cursul superior, odată cu creșterea altitudinii, are loc o creștere a valorii pantelor ceea ce determină creșterea scurgerii lichide de suprafață și subterană, diminuarea evaporației și infiltrației și în consecință creșterea debitului de vârf al viiturilor.

Relieful structural este foarte bine reprezentat peste tot în cuprinsul județului Vaslui, bine individualizat în special pe culmile interfluviilor înalte, unde și paralelismul dintre înclinarea stratelor spre sud – est corespunde cu suprafețele plane ale reliefului.

Dintre culmile structurale menționăm plaiul de la obârșia Lohanului, numit Poiana Mare, a cărui altitudine absolută variază în jur de 400 m, Dealul Cetățuii și Dealul Busnei.

Structura geologică a teritoriului de aici determină și prezența numeroaselor tipuri de cueste (de la cele normale până la cele inverse și secundare), precum și diversitatea tipurilor de văi:

subsecvente – cursul mediu și inferior al râurilor Crasna și Lohan, ambele puternic asimetrice, unul dintre versanți fiind abrupt și cu aspect de cuestă;

obsecvente – adică a celor a căror direcție este opusă înclinării stratelor geologice, deși sunt numeroase, mai ales pe suprafața cuestelor normale, văile sunt scurte și au o evoluție morfologică foarte activă. Aici se încadrează văile pâraielor de pe stânga Crasnei mijlocii și a Lohanului inferior

Relieful de cueste, a cărui geneză este legată de structura monoclinală a podișului, impune asimetrii morfologice care, alături de platourile structurale, dau nota geomorfologică caracteristică a acestei unități fizico – geografice. Energia de relief a fronturilor de cueste este în funcție de puterea de incizie a râurilor adiacente, care au determinat detașarea acestora, și de prezența stratelor de roci mai dure la nivelul interfluviilor, care au permis conservarea unor altitudini mai mari.

Relieful sculptural cuprinde forme denudaționale, a căror geneză și trăsături definitorii sunt condiționate de acțiunea agenților externi și mai ales a apelor.

Este dat de ansamblul de culmi ce coboară spre văile principale și secundare.

Formarea reliefului sculptural a fost ușurată de faptul că în faciesul litologic domină nisipurile, argilele nisipoase și argilele asupra cărora ploile și apele curgătoare acționează intens

Alături de formele sculpturale majore, au o mare dezvoltare și formele rezultate în urma diverselor procese de versant (alunecări de strate, prăbușiri de teren, șiroiri ori crearea de către organismele torențiale a râpelor de diverse dimensiuni). Asemenea procese geomorfologice se întâlnesc nu numai pe versanții cu cueste, ci pe orice versant de vale, datorită abundenței stratelor de nisipuri și argile, a defrișării pădurilor (mai ales în trecut) și a practicării neraționale a agriculturii până la sfârșitul celui de al doilea război mondial.

Bazinetele de denudație (eroziune) constituie un element specific al zonei și al Podișului Central Moldovenesc și poartă amprenta structurii geologice, fiind formate de râuri care au creat intrânduri cvasi – circulare în cuestele principale și la baza platourilor sculpturale.

Interfluviile sculpturale sunt reprezentate mai ales prin culmi interfluviale secundare, alungite, desprinse din sectoarele interfluviale mai înalte. Versanții sculpturali sunt în același timp și forme structurale, deoarece denudația evidențiază structura, care se reflectă mai departe în morfometria și morfodinamica acestora.

Alunecările de strate și prăbușirile de teren, ca și văile torențiale sunt mereu active, iar în perioadele ploioase și după iernile cu multă zăpadă iau pe alocuri mari proporții.

Ravenele prezente în zona de studiu sunt asociate cu alunecările de teren, deoarece microrelieful deluvial frământat concentrează scurgerea, iar cornișele de desprindere favorizează incizarea rigolelor. Ravene de mari dimensiuni se dezvoltă în general pe fronturile unor cueste.

Cele mai numeroase degradări de teren și eroziuni ale solului sunt pe stânga văilor Crasna și Lohan, unde aceste procese geomorfologice acționează pe suprafețe întinse, producând uneori pagube însemnate agriculturii, căilor de comunicații și centrelor populate.

Relieful de acumulare este reprezentat prin terase, șesuri, conuri de dejecție, glacisuri etc.

Terasele văilor principale au o răspândire redusă, mai bine conturându-se doar terasele inferioare (de 3–7 m și de 15–20 m), cum sunt cele de pe cursul inferior al văilor Crasna și Lohan.

Șesurile, ca cele mai bine reprezentate și mai noi forme de acumulare, există pe toate văile, indiferent de lungimea acestora. Lățimea lor este foarte mare în comparație cu albia râului care le-a format și care le străbate (1 – 2 km în cazul Crasnei), iar panta lor este extrem de redusă (15 – 25‰). Mare este și grosimea aluviunilor depuse în șesuri, 5 – 8 m în cursul inferior al Crasnei. Lățimea șesurilor și grosimea aluviunilor din cuprinsul lor dovedesc că de la sfârșitul ultimei glaciații cuaternare și până în etapa actuală, procesele de eroziune, transport și sedimentare desfășurate de cursurile principale și afluenții acestora au fost puternice. Aceste procese se produc și acum, în perioadele cu viituri și inundații, fiind revărsate pe șesuri cantități însemnate de aluviuni.

Conurile de dejecție, glacisurile și depozitele coluviale sunt microforme ale reliefului de acumulare care au de asemenea o largă răspândire. Ele abundă la poalele tuturor cuestelor, dar nu lipsesc nici de la baza oricărui deal mai amre sau mai mic. În punctele de confluență ale afluenților cu cursul principal s-au format conuri de dejecție cu structură complexă.

Suprafețele de nivelare sunt reprezentate prin platforma plaiurilor înalte (350 – 430 m), foarte bine realizată spre izvoarele Lohanului, apoi spre marginea de sud a interfluviului Crasna – Vaslui și la sud de cuesta Lohanului inferior (care constituie limita sud – estică a Podișului Central Moldovenesc).

Principalele caracteristici morfometrice

Privit în ansamblu, relieful județului Vaslui se caracterizează printr-o fragmentare medie cuprinsă între 0,7 – 1,2 km și o energie medie de relief care variază între 100 m în partea de sud – est în depresiunile Huși și Elan și 250 – 310 m în partea nordică și nord – vestică a județului.

Ca altitudini absolute, relieful variază între 414,6 m în nordul bazinului hidrografic în Dealul Fundul Covasna, 424,8 m în nord – vestul bazinului hidrografic în Dealul Velnița Chircești și 80 m în zona de confluență cu râul Bârlad.

Peste tot relieful are aspect de dealuri înalte, cu paiuri ușor ondulate la partea lor superioară, care uneori au până la 3 – 4 km lungime și 1 – 2 km lățime. Relieful cel mai coborât se află în zona localității Crasna.

Energia maximă a reliefului depășește 200 m în cursul mijlociu al Crasnei.

Deși orizontul de gresie calcaroasă se află aici sub 300 m altitudine, totuși suprafața dealurilor înalte are în general aspect structural, slaba înclinare spre sud – est a stratelor geologice coincizând cu aplecarea lină în aceeași direcție a plaiurilor. În categoria reliefului structural intră dealurile Draxeni și Poiana Mare – Lohan. Celelalte dealuri intră în categoria formelor sculpturale de relief.

Văile torențiale și alunecările de strate, care se dezvoltă pe cuestele ce flanchează masivele deluroase de aici, reduc necontenit suprafața acestora. Un exemplu în această privință îl constituie pătrunderea văii torențiale de la obârșia pârâului Ruginosu (din bazinul hidrografic Prut) în arealul dealului Poiana Mare – Lohan, întorcând, prin captare recentă, un afluent al Lohanului către sud – est, spre partea nordică a Depresiunii Huși. Asupra aceluiași masiv deluros acționează dinspre vest și văile torențiale de pe stânga Crasnei, în special văile torențiale din dreptul localităților Bunești, Armășeni, Averești, Plopi și Tăbălăiești, reducându-i suprafața.

Spre obârșia pâraielor torențiale dezvoltate pe relieful cuestelor, bazinul de recepție ia aspect de jumătate de cuib de rânducnică, care popular poartă numele de hârtop, cum sunt cele de pe cuestele Crasnei și Lohanului. Aproape că nu există hârtop care să nu aibă în cuprinsul lui un sat, de obicei foarte vechi, deși relieful este foarte frământat și într-o continuă evoluție.

Fixarea satelor în hârtoape nu s-a făcut întâmplător, ci a fost impusă de condițiile istorice și sociale din trecut, populația găsind aici adăpost, apă potabilă, piatră și lemn de foc și pentru construcții, terenuri bune pentru cultura viței de vie și a pomilor fructiferi, posibilități de dezvoltare a apiculturii și nu numai.

Panta mică a șesurilor și regimul hidrologic continental al rețelei hidrografice, care avea o frecvență mare a inundațiilor și o scurgere foarte lentă a apelor revărsate, au făcut ca centrele populate să nu se fixeze în cuprinsul lor, ci periferic. Cu toată stăruința de a se dezvolta un sat în jurul gării Crasna, până la urmă cele câteva gospodării de acolo au fost mutate dincolo de șosea, pe coasta dealului vecin dinspre est, din cauza neajunsurilor provocate îndeosebi de inundațiile din vara anilor 1969 și 1970.

Influența reliefului asupra scurgerii

Varietatea reliefului influențează repartiția teritorială a abundenței scurgerii. Aceasta influență are un caracter dublu:

o influență directă – care se exercită prin fragmentarea și pantele reliefului pe care se formează scurgerea superficială și

o influență indirectă – prin care se realizează zonalitatea verticală a climei, a scurgerii și abundenței apelor freatice.

Scurgerea are cele mai ridicate valori în zonele mai înalte datorită precipitațiilor abundente, creșterii umidității aerului și scăderii temperaturii lui odată cu creșterea altitudinii. Se adaugă fragmentarea reliefului și pantele care grăbesc procesul de concentrare a apei spre albiile râurilor.

Vegetația și rolul acesteia în desfășurarea proceselor hidrologice

Zonele de vegetație

Pe teritoriul bazinului hidrografic Crasna interferează două zone de vegetație: una de păduri de foioase și una de stepă și silvostepă.

Zona de pădure ocupă arealele cu altitudini ce depășesc 300 m. Dezvoltarea vegetației forestiere a fost și este favorizată de prezența unui climat mai umed și mai răcoros și de soluri argilo – iluviale (cenușii, brune și podzolice).

Extinderea culturilor agricole și pomi – viticole a creat discontinuități în aria pădurilor, care pe alocuri au rămas sub forma unor fâșii ce acoperă cu precădere culmile dealurilor și partea superioară a versanților. Numai spre izvoarele Crasnei, în nord – est, pădurile coboară mult, îndeosebi pe versanții cu expoziție nordică și nord – vestică.

În zona pădurii, variația compoziției floristice impune delimitarea a două subzone, care se întrepătrund pe un spațiu destul de larg.

Subzona de gorun – fag, este caracteristică mai mult părții nord – vestice a județului Vaslui, unde influențele climatice sunt mai pregnant central – europene, iar relieful mai înalt.

În această subzonă se întâlnesc următoarele specii: gorunul (Quercus petraea), fagul (Fagus silvatica), carpenul (Carpinus betulus), fiecare din ele putând ajunge pe alocuri dominante sau chiar să formeze masive pure. Obișnuit, însă, ele sunt însoțite de paltin (Acer pseudoplatanus), arțar (Acer platanoides), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus montana) sau tei (Tilia tomentosa, T. cordata).

Pădurea fiind masivă, arbuștii și vegetația ierboasă au o dezvoltare redusă. Dintre arbuști, o participare mai frecventă o are alunul (Corylus avellana), sângerul (Cornus sanguinea) și voniceriul (Evonymus europaeus).

Suzona de gorun – stejar, corespunde teritoriului cu relief de altitudine mijlocie (de 250 – 300 m, uneori coborând și mai jos, acolo unde versanții sunt umbriți) și este reprezentată prin două areale mai importante:

unul în partea centrală a Colinelor Tutovei, ca o continuare spre sud – est a zonei anterioare;

altul pe dealurile Crasnei, Hușului și Fălciului, sub forma unei fâșii înguste.

În cuprinsul acestei subzone, pădurile sunt limitate aproape exclusiv la culmile dealurilor și apar ca păduri puternic amestecate (șleauri), în cuprinsul cărora, pe lângă gorun – care este dominant pe înălțimi, și stejar (Quercus robur) – în părțile mai joase, se întâlnesc: jugastrul (Acer campestre), arțarul, glădișul (Acer tataricum), teiul și ulmul de câmp (Ulmus campestris).

În părțile mai înalte sau mai umbrite apar sporadic și carpenul, paltinul ori fagul, veniți din subzona anterioară, iar în părțile mai joase și mai însorite, în componența pădurilor intră și specii de stejari termofili, ca stejarul pufos (Quercus pubescens, Q. virgiliana) și stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora).

Pădurile din această subzonă sunt mai luminoase, cu poieni, astfel încât stratul arbuștilor și vegetația ierboasă sunt mai bine reprezentate. Între arbuști, mai des se întâlnește alunul, voniceriul, lemnul râios (Evonymus verrucosa), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), cornul (Cornus mas), sângerul, dârmozul (Viburnum lantana), călinul (Viburnum opulus), clocotișul (Staphylea pinnata), mărul pădureț (Malus silvestris), părul sălbatic (Pyrus communis), măceșul (Rosa canina), păducelul (Crataegus monogyna), porumbarul (Prunus spinosa), scumpia (Rhus cotinus) și altele.

Zona de stepă și silvostepă este răspândită pe teritoriul cu relief mai jos de 250 m. Și aici se pot distinge două subzone: de silvostepă și stepă.

Subzona silvostepei are cea mai mare extindere. Caracteristic silvostepei de aici este prezența peticelor răzlețe de pădure pe fondul ierbos xeromezofit. Este vorba de pădurici de amestec, intens poienite, adesea brăcuite și ruderalizate de om și de animale, formate îndeosebi din stejar, stejar pufos, stejar brumăriu, tei, jugastru, ulm, la care se adaugă un număr mare de arbuști și de elemente din vegetația ierboasă.

Pajiștile primare au fost aproape complet înlocuite de culturi, iar acolo unde aceste pajiști se mai păstrează (pe terenurile improprii pentru agricultură) au fost intens degradate și ruderalizate prin pășunat intens, încât astăzi cu greu mai poate fi reconstituită compoziția lor inițială. Remarcăm totuși prezența păiușului (Festuca vallesiaca, F. pratensis), coliliei (Stipa capillata, S. joannis) și a pirului (Agropyron cristatum), iar pe imașurile mai erodate și mai intens pășunate, prezența bărboasei (Andropogon ischaemum) și a firuței (Poa bulbosa, P. pratensis). Aceste graminee împreună cu câteva specii de leguminoase, ca lucerna sălbatică (Medicago falcata, M. sativa, M. lupulina), trifoiul sălbatic (Trifolium pratense, T. arvense, T. campestre, T. medium), ghizdeiul (Lotus corniculatus), sulfina (Melilotus officinalis), sparceta (Onobrychis viciaefolia), măzărichea (Vicia sativa, V. cracea) și altele, sunt cele mai valoroase din punct de vedere furajer. Însă, abundența speciilor din alte genuri și familii (crucifere, composee, labiate, boraginacee, cariofilacee, scrofulariacee, umbelifere) din care multe sunt buruieni sau plante toxice, reduce mult din calitatea pajiștilor.

Subzona stepei se suprapune reliefului de dealuri joase și de terase și corespunde maximului de continentalism climatic – cu precipitații reduse (400 – 450 mm anual) și cu temperaturile medii anuale cele mai ridicate (9,5 – 10,0 0C).

Pajiștile de stepă primară nu se mai păstrează decât pe porțiuni reduse, iar compoziția lor floristică este aproape asemănătoare cu a celor de silvostepă. Vegetația lemnoasă este reprezentată doar prin pâlcuri sau tufișuri de arbuști spinoși, ca: porumbarul, măceșul, păducelul, migdalul pitic (Amygdalus nana) sau caragana (Caragana mollis).

Vegetația intrazonală este reprezentată prin vegetația șesurilor, a luncilor și a bălților. Plantele ierboase ocupă suprafețele cele mai întinse și, datorită condițiilor variate de microrelief și apelor freatice, ele se grupează în asociații mezofite (pe scruntare, pe grinduri și pe șesuri), higrofite (în locurile mai joase și cu înmăștiniri frecvente), hidrofite (în zonele cu bălți) și halofite (pe terenurile sărăturoase).

Șesurile și mari părți din lunci sunt acoperite cu asociații de plante mezofite, ca: iarba câmpului (Agrostis alba), păiuș (Deschampsia caespitosa), coada vulpii (Alopecurus pratensis), firuță, pir sau zâzanie (Lolium perenne).

Plantele higrofite și hidrofite cresc mai puțin în luncile bazinului hidrografic Crasna. În aceste asociații vegetale se întâlnesc frecvent: rogoz (Carex sp.), papură (Typha latifolia), stuf (Phragmites communis), pipirig (Scirpus lacistris), mana apei (Glyceria aquatica, G. fluitans), săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), limbaria (Alisma plantago), lintița (Lemna trisulea, L. minor), broscărița (Potamogeton natans), sau diverse alge.

Pe cursul inferior al Crasnei, acolo unde sunt terenuri sărăturoase, crește o vegetație halofilă și hidrohalofilă de asemenea cu valoare furajeră slabă.

În lunci există și o vegetație lemnoasă, reprezentată prin plop (Populus alba, P. nigra), salcie (Salix fragilis), arin negru (Alnus glutinosa), grupată în păduri și crânguri sau ca indivizi izolați. Pe lângă aceste esențe moi mai există stejar, ulm, glădiș, etc.

De subliniat este și faptul că peste tot in cuprinsul județului Vaslui cresc și plante medicinale, care reprezintă circa 30% din componentele învelișului vegetal.

Dintre acestea, unele sunt foarte numeroase: teiul alb, măceșul, păducelul, pojarnița (Hypericum perforatum), sovârvul (Origanum vulgarae), pecetea lui Solomon, coada șoricelului (Achillea setacea), cicoarea (Cichorium ihtybus), spânzul (Helleborus purpurescens), dobița (Genista tinctoria), care constituie o importantă sursă pentru populație.

De asemenea, o răspândire apreciabilă au și plantele melifere, cum sunt teiul, salcâmul, cireșul sălbatic, ca și florile de câmp, plantele agricole și pomii fructiferi, care contribuie la dezvoltarea intensă a apiculturii din localitățile situate în preajma pădurilor cu poieni și fânețe, a culturilor de floarea – soarelui, etc.

Solurile și importanța lor hidrologică

Condițiile variate de relief, de climă și de vegetație, la care se adaugă, local, diversitatea faciesului litologic, excesul de umiditate și acțiunea omului au determinat apariția unei game variate de soluri zonale și intrazonale.

Solurile zonale. Au cea mai mare dezvoltare și în răspândirea lor se reflectă interferența dintre zonalitatea orizontală – determinată de caracteristicile climatice și ale vegetației, și verticală – datorită variației înălțimii reliefului.

În arealul bazinului hidrografic Crasna, sunt identificate două mari grupe de soluri: solurile de pădure și solurile cernoziomice de stepă și silvostepă.

Solurile de pădure formează un areal întins unde relieful este mai înalt, clima mai răcoroasă și mai umedă, iar vegetația dominantă dată de pădurea de foioase. Aceste soluri au o extindere mai mare decât subetajul pădurilor de foioase de aici, dovedind că în trecutul nu prea îndepărtat domeniul forestier era mai larg răspândit decât acum, dar că prin defrișări a cedat locul culturilor agricole.

Principalele tipuri de soluri din această grupă sunt:

solurile brune cenușii de pădure, slab până la moderat podzolite, au o răspândire redusă în dealurile Crasnei. Prezența acestor soluri reflectă influența climatului temperat – continental mai puțin răcoros și ploios ca în nord – vest.

solurile cenușii de pădure ocupă partea centrală și sud – estică a dealurilor Crasnei unde clima are un vădit caracter continental sud – est european, iar relieful coboară sub 300 m.

Grupa cernoziomurilor cuprinde cernoziomuri levigate, cernoziomuri tipice și cernoziomuri carbonatice datorită accentuării caracteristicilor continentale ale climatului, iar înălțimea reliefului se reduce.

Din această grupă de soluri fac parte:

cernoziomurile levigate (slab, moderat și puternic), care sunt soluri caracteristice regiunilor de silvostepă și au o largă răspândire în zona reliefului colinar de joasă altitudine (sub 250 m);

cernoziomurile tipice, care ocupă sectoarele cu climat și vegetație de stepă propriu-zisă, în special suprafața teraselor inferioare. Solurile cernoziomice, în diferite stadii de evoluție, mai există și pe versanții dealurilor din zona cernoziomului levigat și chiar a solurilor de pădure, determinate de procesele geomorfologice de pantă, care împiedică evoluția solului până la timpul zonal.

cernoziomurile carbonatice, cele mai puțin evoluate soluri zonale cu carbonați și efervescență de la suprafață, au cea mai redusă participare la învelișul pedologic de aici.

Acestea pot fi considerate zonale numai unde apar ca petice, fiind formate pe depozite aluviale de vârstă recentă și în condiții climatice de stepă secetoasă.

Privite în ansamblu, solurile zonale ăși păstreză caracterele tipice numai pe formele netede sau slab înclinate ale reliefului.

În unele areale, datorită reliefului puternic fragmentat, cu pante aflate în diverse stadii de degradare pedologică și geomorfologică, solurile sunt mai mult sau mai puțin erodate și de aceea fertilitatea lor agricolă este mai redusă.

Dintre sourile zonale, fertilitatea cea mai ridicată în agricultură o au cele din grupa cernoziomurilor, urmate de cele din grupa soiourilor cenușii de pădure.

Celelalte soluri de pădure corespund îndeosebi pentru utilizare silvică și pomicolă, aici existând și condiții climatice corespunzătoare. Deoarece în culturile agricole ele au o fertilitate mai redusă, pentru o astfel de utilizare trebuie să li se administreze cantități importante de îngrășăminte organo – minerale. De altfel și pentru solurile din grupa cernoziomurilor adaosul rațional de îngrășăminte organo – minerale și practicarea unei tehnici agricole chibzuite contribuie la mărirea substanțială a producției.

Solurile intrazonale sunt formate în condiții speciale de relief cu exces de umiditate și sunt puțin răspândite. Sunt mult mai slab dezvoltate, profilul lor fiind scurt și neconturat încă. Dintre acestea, menționăm regosolurile – pe versanți și solurile aluviale, lăcoviștile și sărăturile – pe văi.

Regosolurile sunt formațiunile podolice cele ami puțin evoluate și apar în areale reduse pe versanții puternic înclinați, unde procesul de formare a solului este depășit de eroziune. Se ajunge astfel la roca de bază slab înțelenită de către vegetația pionieră (asociații de firuță, păiuș, pir, etc.), din a cărei descompunere rezultă o cantitate mică de humus.

Astfel de soluri apar frecvent sub formă de petice, pe versanții văilor.

Solurile aluviale au răspândire largă pe șesurile și luncile tuturor arterelor hidrografice.

Ele s-au format pe aluviunile lut-argiloase cu drenaj slab până la moderat, unde se dezvoltă asociațiile vegetale mezofite și mezohigrofite. În funcție de gradul de solificare, se întâlnește întreaga gamă de soluri aluviale, de aluviuni recent înțelenite și soluri aluviale incipiente, cu carbonați de la suprafață și cu conținut redus de humus, până la cernoziomuri aluviale, cu carbonații levigați din partea superioară a profilului, cu conținut mare de humus și cu fertilitate ridicata, cum sunt cele de pe grindurile rar sau deloc inundate.

În cele mai multe locuri, solurile aluviale sunt gleizate în partea lor inferioară, din cauza pânzelor freatice aflate la mică adâncime.

Atunci când nivelul apelor subterane ajunge la cota terenului, se formează solurile hidromorfe.

Solurile hidromorfe – de tipul lăcoviștelor aluviale calcaroase și al solurilor de mlaștină, sub vegetația mezohidrofită și hidrofită, fiind răsopândite mai mult local.

Dacă lăcoviștile mai sunt prielnice dezvoltării pajiștilor și culturilor târzii de primăvară, solurile de mlaștină și semimlaștină nu pot fi folosite decât dacă sunt drenate.

Solurile halomorfe – de tipul sărăturilor de luncă, care se formează în condiții de exces de umiditate stagnantă, bogată în săruri solubile (cloruri, sulfați, etc.) apar local în lunci și șesuri.

Ele au o fertilitate agricolă extrem de redusă și numai în urma unor lucrări special de desalinizare și aplicarea de amendamente cu gips, însoțite de irigare cu apă dulce, pot deveni rentabile.

Diversitatea solurilor din bazinul hidrografic Crasna constituie o premisă favorabilă dezvoltării unei economii agricole variate – de la cultura cerealelor și a plantelor tehnice, până la cultura legumelor și a zarzavaturilor.

Influența solurilor asupra scurgerii

Prin numeroasele lor caracteristici solurile influențează procesul scurgerii superficiale, chimismul apelor și alimentarea subterană a râurilor atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.

Procesele esențiale ale solificării cum sunt formarea și descompunerea materiei organice, bioacumularea și respectiv circuitul biologic al substanțelor nutritive sunt direct influențate de condițiile bioclimatice, de rocile și de relieful în cadrul cărora se formează.

Bazinul hidrografic al Crasnei prezintă un înveliș de sol destul de variat determinat de condițiile mediului geografic și în special de diversitatea rocilor din substratul geologic, formele de relief, nuanțările climei și vegetației.

În solurile de pădure, aproximativ 30% din cantitatea de apă provenită din precipitații este reținută, restul scurgându-se prin orizontul afânat de la suprafață format din frunze parțial descompuse.

Acesta este stratul acvifer care alimentează în principal rețeaua hidrografică prelungind în timp alimentarea bogată de la suprafață din perioada scurgerii maxime.

Solurile cenușii s-au dezvoltat pe seama depozitelor loessoide, pe nisipuri, argile și marne nisipoase. În procesul de formare a acestor soluri un rol important îl are și pădurea de foioase care dă anual mari cantități de materie organică.

În general în zonele ocupate de aceste soluri, cantitatea de precipitații căzută depășește consumul de apă din sol. Acest fapt permite formarea unui curent de apă care circulă gravitațional și care prin infiltrație, ajunge în stratul acvifer freatic. Cernoziomurile propriu-zise, dar mai ales în diverse stadii de transformare, sunt caracteristice stepei și silvostepei cu un climat temperat continental și au o largă răspândire în acest bazin hidrografic.

Cernoziomurile sunt în general soluri cu textură mijlocie sau structură glomerurală relativ stabilă, caracterizându-se printr-o permeabilitate moderată, dar și o capacitatea semnificativă de reținere a apei. Aceasta permite ca în perioadele cu ploi abundente sau de topire a zăpezilor, să fie reținută în sol o mare cantitate de apă, diminuându-se scurgerea superficială. Surplusul de apă rămas după saturarea solului, prin infiltrare îmbogățește scurgerea subterană.

Factorul antropic

Influența activităților antropice este dată pe de o parte de îndiguirile executate în lungul albiilor minore, dar și de amplasarea unei acumulări, acestea influențând direct regimului hidrologic.

Influența îndiguirilor

Cel mai important efect al influenței îndiguirilor asupra regimului de scurgere este de dezatenuare a viiturilor. Luncile inundabile, înainte de îndiguire, se comportau ca bazine de acumulare naturale, care aveau un efect important în atenuarea viiturilor.

Prin încorsetarea cursului de apă cu diguri, aceste rezervoare naturale sunt scoase din funcțiune și ca urmare apare o nouă distribuire a debitului în sectoarele aval, unde debitul maxim are în această situație valori mai mari și pericolul inundațiilor devine mai mare pe tot cursul aval de îndiguire.

În sectorul îndiguit are loc o nouă distribuție a debitelor și vitezelor, iar panta longitudinală a luciului de apă se modifică.

Trebuie făcută precizarea că odată cu noua distribuție a debitelor, are loc concentrarea apelor mari în general, ceea ce face în anumite condiții ca acviferul subteran sa nu ajungă la saturație, iar în perioadele în care sursa subterană ar trebui să susțină scurgerea de suprafață, acest fenomen are loc dar cu ponderi reduse, tocmai datorită lucrărilor hidrotehnice.

Acest lucru se observă și în evoluția nivelurilor piezometrice măsurate în forajele hidrogeologice, comparativ, între anii dinaintea și de după executarea lucrărilor hidrotehnice, acolo unde acestea există.

Modificări importante se observă și în privința proceselor de albie. În unele porțiuni din sectorul îndiguit se constată colmatări intense ale albiei reprofilate, ceea ce mărește pericolul depășirii digurilor la viitură, iar în alte porțiuni, de regulă acolo unde traseul albiei principale prezintă sinuozități pronunțate și direcția de scurgere la ape mari diferă mult de cea la ape medii în albia principală, eroziunea malurilor este deosebit de activă în perioada imediat următoare vârfului undei de viitură.

Îndiguirile pe lungimi reduse de câțiva kilometri se comportă hidraulic ca și lucrările de dirijare în albie la poduri. În sectorul amonte de îndiguire se produc depuneri, în sectorul îndiguit afuieri, iar în cel aval de îndiguire se produc iarăși depuneri.

Îndiguirile pe lungimi mari de zeci de kilometri permit o scurgere la ape mari mai liniștită, datorită faptului că panta longitudinală a apei nu se modifică prea mult, ci suferă doar o translație în sus și este relativ continuă. Pe sectoare cu pante mici și curent cu turbiditate mare, cu toată îngustarea albiei, care dă un spor de viteză, se produc colmatări intense atât în albia principală, cât mai ales în zona dig – mal, datorită îndeosebi vegetației existente. Această colmatare atrage după sine necesitatea supraînălțării continue a digurilor, ceea ce face ca, în multe cazuri, după o perioadă de timp, patul albiei reprofilate prin îndiguire să aibă cote superioare incintelor îndiguite. Aval de sectoarele lungi îndiguite, au loc creșteri considerabile ale debitelor, pentru că efectul de dezatenuare a viiturilor este mult mai puternic la digurile lungi.

Un avantaj al lucrărilor hidrotehnice este acela de reducere a pericolului formării zăpoarelor pe sectoarele îndiguite, decât înainte de îndiguire.

Față de aceste efecte ale influenței îndiguirii asupra scurgerii râurilor, se impune ca la proiectarea unor lucrări să se aleagă distanța dig – mal și trasee ale digurilor cât mai potrivite pentru a reduce din neajunsuri. Uneori apare rațional, folosirea compartimentelor din incintă ca poldere de atenuare a viiturilor, iar în sectorul superior al cursului de apă să se amenajeze bazine de acumulare.

Cursul râului Crasna este îndiguit pe o lungime de 18 km, iar cel al Lohanului pe 2 km.

În lungul cursurilor de apă din bazinul hidrografic Crasna sunt executate lucrări de îndiguire și de regularizare a albiei doar în aval de acumularea Mânjești, pe râul Crasna și pe ultimii kilometri ai râului Lohan, înainte de vărsarea în Crasna.

Rolul acumulărilor

Acumularea Mânjești are formă alungită, conform direcției de curgere a râului principal pe care este situată (Crasna). Pe lângă funcția piscicolă, iazurile situate pe cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor au și rol de atenuare a undelor de viitură, oferind astfel protecție împotriva inundațiilor.

Lucrările la acumularea Mânjești s-au finalizat în anul 1977. În analiza acumulărilor lacustre, un interes deosebit îl reprezintă problema colmatării acestora. Acumularea are o rată de sedimentare mică, de 3,0 – 3,5 cm/an, în comparație cu alte acumulări din Podișul Bârladului (Acumularea Pușcași situată pe râul Racova).

Se poate concluziona că rata medie de colmatare a lacurilor a crescut în ultimii ani ca urmare a desființării arealelor amenajate antierozional, dar și prin aplicarea Legii fondului funciar nr. 18 din 1991, când s-au creat condițiile necesare degradărilor de teren. Această lege conține două prevederi care nu sunt de natură să creeze condiții favorabile activității de combatere a eroziunii solului. Fenomenul de fărâmițare al terenurilor este în curs de derulare și tinde să se accentueze. Importante sunt și defrișările practicate în zonă și mai ales în bazinul amonte acumulărilor.

Precipitațiile și emisarii care debușează în lac sunt surse de alimentare cu caracter general și de durată, în timp ce izvoarele constituie surse locale, limitate în timp, fiind influențate de capacitatea de înmagazinare și cedare a stratului acvifer.

Evacuarea apei din lac se produce prin emisarii de scurgere: evacuatori, goliri de fund, deversor de ape mari, folosințe: sisteme de irigații, prin evaporație și prin infiltrare.

În Podișul Bârladului, datorită caracterelor fizico – geografice specifice, nu sunt întrunite condiții favorabile formării lacurilor naturale. Singura categorie de lacuri naturale au constituit-o lacurile de meandre părăsite, care însoțeau luncile râurilor în care s-au format, cu adâncimi de până la 2,0 m. În timp, în urma lucrărilor de hidroameliorație, au fost majoritar asanate, terenul fiind redat agriculturii.

Datorită regimului scurgerii, regimului precipitațiilor și condițiilor climatice cu nuanțe excesive, sunt create premize favorabile producerii frecvente a viiturilor. În acest context s-a impus construirea bazinelor de acumulare care au ca scop principal atenuarea viiturilor, dar și utilități precum: piscicultură, irigații, agrement și nu numai.

Amplasarea acumulării s-a realizat ținând cont de substratul litologic (care trebuie să fie predominant argilos) pentru a preîntâmpina eventualele pierderi.

Tabel nr. 6 Caracteristicile principalelor lacuri din bazinul hidrografic Vaslui

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Regimul hidrologic al acumulărilor antropice este legat pe de o parte, de regimul scurgerii naturale al râului pe care au fost amenajate, iar pe de altă parte, de manevrele de golire sau umplere impuse prin respectarea condițiilor de proiectare.

Factorul antropic a influențat și influențează procesele hidrologice din cadrul bazinului hidrografic al Crasnei, fie indirect – printr-o activitate îndreptată spre alte obiective dar care au avut consecințe și în acest domeniu, fie direct – printr-o activitate conștient organizată pentru o mai bună gospodărire a întregului potențial economic.

Datorită defrișărilor, dispariției iazurilor, utilizării neraționale a versanților în trecut, inundațiile râurilor s-au intensificat astfel că o serie de așezări atestate documentar în lungul văii Crasnei în orânduirea feudală nu mai apar consemnate. Când pădurile erau mai puțin defrișate, variațiile de nivel ale Crasnei erau mai mici, revărsările ocupând suprafețe mai restrânse, astfel încât existau condiții de folosire a terenurilor până în albia minoră (Poghirc P., 1972).

În cadrul activității organizate direct în scopul cunoașterii regimului hidrologic actual, în locurile reprezentative de pe râuri s-au înființat stații hidrometrice la care se observă și se înregistrează diferitele caracteristici hidrologice care prin generalizare sunt raportate la suprafețe mai mari.

Cunoscându-se regimul actual al râurilor și ținându-se cont de cauzele care au generat efectele negative, a intervenit activitatea conștientă a omului îndreptată spre folosirea rațională a teritoriului, gospodărirea cât mai judicioasă a apelor și influențarea regimului râurilor în sens pozitiv.

În prezent terenurile agricole se prelucrează după metode agrotehnice raționale care favorizează menținerea umidității în sol. Acest fapt precum și lucrările de plantare ale livezilor pe versanți, lacurile de acumulare, îndiguirile realizate și în curs de realizare, influențează din ce în ce mai mult regimul scurgerii râurilor.

CAPITOLUL III – Regimul hidrologic al râurilor

din bazinul hidrografic Crasna

Structura rețelei hidrografice

Bazinul hidrografic al râului Crasna face parte din unul din cele mai importante bazine hidrografice din țara noastră – Siret, prin lungimi și suprafețe drenate.

Râul Crasna, afluent de stânga al râului Bârlad, este situat în partea de est a României. Suprafața bazinului hidrografic Crasna reprezintă 7,30% din cea a Bârladului, care are suprafața bazinală și lungimea cea mai mare dintre afluenții Siretului.

Aportul de apă nu este proporțional cu suprafața bazinului, fiind un râu tipic de silvostepă, cu o scurgere foarte redusă și un debit asemenea, în primul rând datorită condițiilor fizico – geografice. Apa care circulă pe suprafața terenului, folosește un sistem ramificat de văi și depresiuni naturale care dau din una în alta, alcătuind rețeaua hidrografică. Rețeaua hidrografică naturală se completează cu canale, cu lacuri de acumulare și se reduce cu formațiuni neproductive ca bălți și mlaștini.

Râurile fiind cursuri naturale permanente se caracterizează printr-o serie de elemente componente care se succed dinspre amonte spre aval:

izvorul (obârșia) sau locul de unde ia naștere râul;

albia de scurgere sau cursul râului;

vărsarea sau locul unde apele râului se contopesc cu o altă unitate acvatică.

Izvoarele râurilor se determină în majoritatea cazurilor cu aproximație și de cele mai multe ori sunt generate de intersecția suprafeței terenului cu un strat acvifer.

Cursul râurilor se poate diviza în mod convențional în trei sectoare și anume: cursul superior, mijlociu și inferior.

Vărsarea râurilor sau gura de vărsare este mai bine definită decât izvorul și de aceea distanțele pe cursul râurilor se măsoară de la vărsare către izvor.

În rețeaua hidrografică sunt cuprinse nu numai apele curgătoare permanente, ci și văile seci ale torenților (rețeaua hidrografică temporară), ravenele și ogașele, precum și diferite canale executate de om în diverse scopuri.

În sens mai larg, prin rețea hidrografică se înțelege totalitatea unităților hidrografice dintr-un bazin de recepție: cursuri permanente, temporare, lacuri naturale, artificiale, precum și mlaștinile.

Râul Crasna izvorăște din Dealul Fundul Covasna (414,6 m), iar de la o altitudine de 340 m cursul se definește și se varsă în râul Bârlad la o altitudine de circa 80 m.

Din punct de vedere morfologic, bazinul hidrografic Crasna se situează în zona est – nord-estică a Podișului Bârladului, fiind limitat la nord – de bazinul hidrografic Jijia, prin intermediul bazinului Covasna și bazinul hidrografic Bohotin, la est – de bazinul hidrografic Prut, la sud și sud – est – de bazinele hidrografice Albești și Idrici, iar la vest – cu bazinul hidrografic al râului Vaslui.

În trecut râul Crasna avea un caracter semipermanent. Seca în anii secetoși, dar în același timp putea produce inundații la viituri, motiv pentru care a fost amenajată acumularea Mânjești.

Cel mai important afluent al Crasnei este Lohanul, pe care îl primește în partea sud – vestică a localității Pâhna.

scara: 1:200.000

Figura nr. 11 Rețeaua hidrografică a bazinului hidrografic Crasna

Râul Crasna (cod cadastral XII – 1 – 78 – 19) primește din stânga un număr redus de afluenți:

Hrușca (XII – 1 – 78 – 19 – 2) și

Lohan (XII – 1 – 78 – 19 – 7).

Din dreapta primește următorii afluenți:

Cetățuia (Ionițești) (XII – 1 – 78 – 19 – 1),

Gănești (Drăgălina) (XII – 1 – 78 – 19 – 3),

Blăgești (XII – 1 – 78 – 19 – 4),

Bălțați (Seaca) (XII – 1 – 78 – 19 – 5)

Burghina (Părtănoși, Anghelina) (XII – 1 – 78 – 19 – 6)

Doar pe râul Crasna și Lohan sunt înființate stații hidrometrice, după cum urmează:

pe râul Crasna la: Vinețești (la 14.I.1961);

Mânjești (la 1.I.1981); iar

pe râul Lohan la: Curteni (la 1.VIII.1966).

Caracteristici morfometrice

ale cursurilor de apă și ale bazinelor hidrografice

Râul Crasna, după Atlasul Cadastrului Apelor din România (1992), are o lungime de 61 km și o suprafață de 527 km2.

Afluent de stânga al Bârladului, râul Crasna are la izvoare o altitudine de 320 m, iar în aval de 80 m. Cu altitudini mai însemnate ale izvoarelor sunt râurile Bălțați și Burghina, ambele cursuri conturându-se de la peste 330 m.

Pe râurile din bazinul hidrografic Crasna, pantele medii au valori cuprinse între 4‰ (pe colectorul principal) și 16‰ (pe cursurile râurilor Cetățuia și Bălțați).

Densitatea medie a rețelei hidrografice în bazinul hidrografic Crasna este de 0,32 km/km2, cursurile de apă cadastrate însumând 167 km lungime. Lungimea totală a arterelor hidrografice care brazdează județul Vaslui, exceptând Prutul, este apreciată la 1.960 km, cu o densitate medie de 0,37 km/km2, neuniform repartizată, superioară mediei pe țară (0,33 km/km2).

Coeficientul de sinuozitate al bazinului hidrografic este de 1,23, suprafața fondului forestier însumează 8.515 ha, iar bazinul de recepție este asimetric spre dreapta, caracteristică întâlnită și în cazul altor afluenți ai Bârladului, asimetria fiind datorată scăderii altitudinii Podișului Bârladului spre bazinul hidrografic Prut.

Dintre puținii afluenți pe care îi are râul Crasna, cel mai important este Lohanul, având cea mai mare suprafață și lungime a cursului de apă, 112 km2 (reprezentând puțin peste 21% din suprafața colectorului), respectiv 35 km lungime.

Atrage atenția râul Blăgești, care este singurul dintre afluenții Crasnei care are la rândul său un afluent cadastrat. Acesta este Gugu (afluent de dreapta al Blăgeștiului), cu o lungime de 6 km, 227 m altitudine la izvoare, 140 m altitudine la vărsare, 1,07 coeficient de sinuozitate și cu o pantă medie de 15‰. Privind bazinul hidrografic Gugu, acesta are o suprafață de 12 km2, o altitudine medie de 206 m și o suprafață a fondului forestier de 82 ha. Datele privind cursul de apă și bazinul hidrografic al râului Gugu, sunt după Atlasul Cadastrului Apelor din România (1992).

Stațiile hidrometrice au suprafețe de recepție mai mici decât cele ale bazinelor hidrografice, totodată și lungimi ale cursurilor de apă mai reduse, acestea fiind prezentate în tabelul nr. 8.

Tabel nr. 7 Caracteristici ale cursurilor de apă și ale bazinelor hidrografice

după Atlasul Cadastrului Apelor din România (1992)

Tabel nr. 8 Stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Crasna

și caracteristicile bazinelor de recepție

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Profilul transversal al albiilor în secțiunile stațiilor hidrometrice și nivelurile maxime înregistrate în anii cu cele mai mari debite

Profilul transversal reprezintă intersecția unui râu cu un plan vertical perpendicular pe direcția de curgere a apelor.

În anumite cazuri particulare, profilul transversal poate fi asimilat cu un dreptunghi, trapez, parabolă sau combinații ale acestor figuri geometrice. El este variabil și diferă atât de la un râu la altul, cât și în lungul aceluiași râu, fiind influențat de forma și structura văii.

Prin intermediul nivelului apelor mijlocii se pot defini la un curs de apă într-un profil transversal: albia minoră și albia majoră.

Albia minoră este caracterizată prin scurgeri permanente, secțiune prin care se scurg apele mici și mijlocii (limitată la nivelul debitelor medii multianuale), fiind delimitată prin cele două maluri cu înclinări care variază de la poziția verticală până la 1/5, în funcție de structura geologică. Între albia minoră și curentul de apă există o interacțiune puternică tot timpul și drept urmare apar afuieri (eroziuni accentuate ale albiei) și depuneri, astfel că profilul transversal în acest caz are o evoluție în funcție de aceste procese.

Lățimile albiilor minore și majore variază foarte mult de la un curs la altul, precum și de la un sector la altul al aceluiași râu.

În ceea ce privesc reprezentările grafice ale profilelor transversale în secțiunile stațiilor hidrometrice, importante sunt nivelurile maxime înregistrate, care observăm că s-au produs la 28.VII.1999 la Vinețești (H= 448 cm) și la 11.VIII.2006 la Curteni (H= 395 cm).

Tabel nr. 9 Cotele de atenție, de inundație și de pericol

la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Crasna

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Având în vedere nivelurile la care sunt stabilite acum cotele de atenție, de inundație și de pericol, în cazul nivelului maxim istoric înregistrat la Vinețești, acesta a fost sub cota de inundație, dar peste cea de atenție. În aceeași situație au fost și nivelurile maxime înregistrate în anii cu cele mai mari debite ale perioadei 1976 – 2006, mai puțin nivelul din anul 1985, care a fost mult sub cota de atenție.

La Curteni, nivelurile anilor cu cele mai mari debite au depășit cota de atenție în 1989, cota de inundație în anii 1991 și 1999 și cota de pericol în anii 1988 și 2006.

Tabel nr. 10 Nivelurile înregistrate la viiturile cu debitele cele mai mari

la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Vaslui

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Sursele de alimentare

Alimentarea râurilor este influențată, în primul rând, de condițiile climatice existente în cadrul bazinului hidrografic. În condițiile în care evaporarea și evapotranspirația nu depășesc cantitatea de precipitații, poate avea loc scurgerea la suprafața scorței. La scară planetară sunt foarte importante zonele climatice prin care trece râul, iar la scară locală sunt luate în calcul treptele altitudinale prin care se desfășoară cursul de apă. În funcție de aceste caracteristici, alimentarea poate fi nivală, pluvio – nivală, pluvială, subterană sau combinații ale acestora.

În bazinul hidrografic Crasna apele de suprafață sunt alimentate din două categorii de surse:

precipitații (ploi, zăpezi) și

acvifere subterane (ape suprafreatice, freatice și de stratificație).

Alcătuirea geologică, condițiile climatice și celelalte aspecte ale mediului au condiționat o mare varietate de ape subterane (sub presiune și libere) și de suprafață (concentrate în râuri și lacuri). Acestea prezintă importanță geografică, teoretică și practică, datorită proprietăților lor fizico – chimice. De asemenea, ele interesează și prin volumul reținut ca și pentru posibilitățile ușoare de utilizare, ca în cazul apelor de suprafață. În plus, asupra acestora din urmă, în prezent există multiple și variate informații permițând o bună cunoaștere a regimului lor hidrologic.

Ca și aerul pe care îl respirăm, apa se găsește pretutindeni pe planeta noastră: pe pământ, în/sub pământ, în aer, în corpul viețuitoarelor, ubicuitate asigurată prin împlinirea ciclului hidrologic.

Prezența sa în toate geosferele Terrei este explicabilă prin faptul că este corpul cu cea mai mare mobilitate, putând trece ușor de la starea gazoasă la cea lichidă sau solidă și invers. Energiile care generează ciclul hidrologic sunt:

una de origine cosmică – cea solară,

alta de origine telurică – gravitația, ele acționând continuu și simultan.

Sursele de suprafață asigură alimentarea din precipitații. Scurgerea anuală a râurilor fiind asigurată în proporție de 70 – 90%, în primul rând funcție de cantitatea de precipitații din cursul unui an și de temperaturile înregistrate. În cazul bazinelor hidrografice mai mari, proporția de participare nu este uniform repartizată nici latitudinal nici altitudinal. Astfel, procentul de participare a zăpezilor la realizarea scurgerii crește de la nord spre sud, unde ajunge la 50 – 52% din totalul acestui tip de alimentare.

De asemenea, în context general, aportul total al precipitațiilor la formarea scurgerii scade cu creșterea altitudinii, făcând loc alimentării subterane.

Topirea zăpezilor determină apariția apelor mari de primăvară, fază deosebit de importantă pentru regimul râurilor. Apele mari rezultate din topirea zăpezilor sunt asociate adesea cu viiturile provenite din ploi, de regulă, la sfârșitul primăverii și începutul verii.

Apele scurse de pe versanți sporesc debitele pâraielor și râurilor și implicit le ridică nivelul, formând viituri, iar dacă nivelul apei îl depășește cu mult pe cel al malurilor, se produc inundații.

Râurile pot fi considerate un produs al climei în condițiile specifice ale peisajului geografic și ale activității umane.

Alimentarea pluvială este specifică lunilor mai și iunie, când în regiunile joase se produc viiturile de la începutul verii. Apele cele mai mici se produc în perioadele de toamnă și iarnă, când deficitul este completat, într-o oarecare măsură, de apele subterane.

Sursele subterane contribuie mult mai puțin la constituirea scurgerii de suprafață (10 – 30%). Participarea surselor este condiționată de mai mulți factori printre care amintim: caracteristicile reliefului, constituția litologică, valoarea coeficientului de filtrație și nu în ultimul rând, cantitatea și tipurile de precipitații.

Apele freatice constituie cele mai importante surse de alimentare cu apă a râurilor, mai ales în perioadele cu umiditate deficitară. La secetă prelungită, singura sursă de apă, care alimentează talvegul, este reprezentată de apa subterană cu caracter freatic. Apele subterane dețin o cantitate ridicată de apă, ceea ce face ca alimentarea râurilor să se facă cu un debit constant întregul an.

În general, aportul apelor subterane în realizarea scurgerii de suprafață crește de la sud spre nord și totodată cu altitudinea. Acest aport este foarte scăzut în zonele în care apele freatice sunt slab reprezentate.

Interesant de urmărit este aportul sezonier diferențiat, în special, în zonele de luncă. În perioadele secetoase, când scurgerea de suprafață este minimă, se realizează o alimentare dinspre subteranul freatic spre râu. În perioadele de scurgere maximă alimentarea se face dinspre râu spre acviferul freatic, mai ales când coeficientul de înmagazinare permite acest lucru.

Având în vedere cele de mai sus și apreciind tipurile de alimentare, rezultă că în bazinul hidrografic Crasna predomină tipul de alimentare pluvială moderată, cu o pondere nivală ceva mai ridicată în sud.

În vederea folosirii cât mai judicioase a rezervelor de apă se impune cunoașterea lor aprofundată, fapt pentru care în continuare vom prezenta detaliat apele subterane și cele de suprafață urmărind să scoatem în evidență variația celor mai reprezentativi parametri ai acestora.

Scurgerea maximă

Valorile maxime reprezintă una din problemele principale ale hidrologiei, cunoașterea valorilor ei fiind necesară la proiectarea, executarea și exploatarea construcțiilor hidrotehnice, la alegerea locurilor de amplasare a podurilor, la corectarea albiilor și îndiguirea cursurilor de apă, în vederea protejării terenurilor împotriva inundațiilor, precum și în alte domenii ale economiei.

Analiza provenienței celor mai mari debite maxime anuale înregistrate conduce la concluzia că ploile au rolul hotărâtor în producerea lor, fie singure, fie însoțite de unele topiri de zăpezi. Ca urmare, în calculul debitelor maxime se pornește de regulă de la șirurile de debite maxime anuale.

Scurgerea maximă multianuală, anuală și lunară

Figura 12 arată că debitele maxime anuale cele mai importante cantitativ sunt înregistrate la stația hidrometrică Vinețești, atingând în 1988 debitul de 31,2 m3/s, în 1991 debitul de 25,8 m3/s, iar în 1999 debitul maxim multianual al perioadei (1976 – 2006), 43,6 m3/s.

Debitele maxime au evoluat în perioada menționată între 0,760 m3/s (4.VI.1987) și cel din 28.VII.1999, cu o medie a debitelor maxime de 10,4 m3/s, tendința acestora fiind într-o foarte ușoară scădere, aproape staționară.

Figura nr. 12 Hidrograful debitelor maxime anuale la stațiile hidrometrice Curteni (râul Lohan),

Vinețești și Mânjești (râul Crasna)

Figura nr. 13 Variația multianuală a debitelor maxime

la stația hidrometrică Vinețești, râul Crasna, în perioada 1976 – 2006

La stația hidrometrică Curteni debitele maxime au evoluat în perioada 1976 – 2006 între 0,113 m3/s (23.VI.1990) și 29,7 m3/s (3.VI.1988), acesta fiind și debitul maxim multianual al perioadei. Debite însemnate s-au înregistrat și în anii 1999 (15,2 m3/s) și 2006 (28,0 m3/s), media debitelor maxime fiind de 5,70 m3/s, tendința acestora fiind în creștere, spre deosebire de cele de la Vinețești.

Figura nr. 14 Variația multianuală a debitelor maxime

la stația hidrometrică Curteni, râul Lohan, în perioada 1976 – 2006

În aval de acumularea Mânjești, la stația hidrometrică cu același nume, debitele maxime anuale în perioada 1981 – 2006 au evoluat între 0,084 m3/s (16.VII.1983) și 11,0 m3/s (9, 10.VI.1988), având o medie a debitelor maxime anuale de 4,16 m3/s. Pe lângă debitul maxim multianual, debite însemnate s-au înregistrat în 1984 (8,50 m3/s) și 1999 (8,33 m3/s).

Având în vedere că stația hidrometrică este în aval de acumulare, debitele maxime sunt controlate, tendința acestora fiind în scădere.

Figura nr. 15 Variația multianuală a debitelor maxime

la stația hidrometrică Mânjești, râul Crasna, în perioada 1981 – 2006

Întocmai ca și alte fenomene hidrologice, scurgerea maximă este foarte complexă, ea fiind influențată de o serie de factori, ca: forma și dimensiunea bazinului hidrografic, litologia, solurile, gradul de acoperire cu vegetație, panta versanților și a albiei, lățimea și configurația luncii sau existența lacurilor.

Maximele anuale se produc cu precădere în lunile: iunie, aprilie și martie – în cazul stației hidrometrice Vinețești; august, iunie și septembrie – la Mânjești și în lunile iunie, aprilie și februarie – la Curteni. Făcând excepție de stația hidrometrică Mânjești, pentru că este amplasată în aval de acumulare, putem spune că în bazinul hidrografic Crasna, debitele maxime se produc de regulă în lunile iunie, aprilie și martie/februarie (Fig. nr. 15); luna iunie fiind cea în care media multianuală a cantităților de precipitații este cea mai mare din an (77,6 l/m2).

Figura nr. 16 Ponderea lunilor în care s-au înregistrat debitele maxime anuale

la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Crasna

În general, în perioada de scurgere maximă se înregistrează două unde. Prima se produce la sfârșitul iernii și începutul primăverii, fiind caracteristică alimentarea dublă, atât din precipitații cât și din topirea zăpezii. Are loc la altitudini mai joase pe cursul mijlociu și inferior al râurilor. A doua se suprapune peste perioada de topire mai târzie a zăpezilor, din cursul superior, aflat de obicei la altitudini mai mari.

Maximele se pot produce în orice anotimp, dar cel mai frecvent se înregistrează primăvara, uneori la sfârșitul iernii, când topirea zăpezilor este însoțită de precipitații bogate.

Tabel nr. 11 Debite maxime lunare multianuale și debitul maxim multianual

la stațiile hidrometrice Vinețești (1976 – 2006), Mânjești (1981 – 2006) și Curteni (1976 – 2006)

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Din analiza debitelor maxime lunare, observăm că cele mai mari cinci debite maxime lunare multianuale se produc în intervalul lunilor mai – septembrie, la statiile hidrometrice Mânjești și Curteni și în luna aprilie și perioada lunilor iunie – septembrie, la stația hidrometrică Vinețești.

Regimul scurgerii râurilor este influențat de vremea generată prin deplasarea maselor de aer, vreme ce este caracterizată la un moment dat printr-o anumită formă și intensitate a precipitațiilor, evaporației, umidității și temperaturii aerului. Analiza acestor influențe generale, regionale și locale, sunt necesare în vederea interpretării regimului elementelor și fenomenelor climatice și pentru aprecierea potențialului climatic de care dispune zona.

Regimul natural al apelor de suprafață din bazinul hidrografic Crasna este determinat în cea mai mare parte de condițiile fizico – geografice și geologice ale zonei. Dintre factorii fizico – geografici rolul principal îl joacă condițiile climatice al căror efect este apreciat la circa 80 – 90%.

Cel mai important aspect în ceea ce privește cunoașterea regimului hidrologic îl constituie analiza scurgerii lichide și repartiția ei teritorială. Scurgerea lichidă, privită în ansamblu, pune în evidență întreaga cantitate de apă transportată pe râuri.

Scurgerea lichidă în manifestarea ei în timp și spațiu este condiționată de o serie de factori fizico – geografici dintre care cei climatici (precipitațiile în primul rând) sunt cei mai importanți. Alături de aceștia în perioada actuală își face simțită prezența și influența antropică.

Din analiza materialului hidrometric, se poate concluziona că în bazinul Crasnei, ploile au rolul principal în producerea celor mai mari debite anuale.

La stația hidrometrică Curteni, perioada cu cele mai mari valori ale debitelor maxime anuale, între 11,4 și 29,7 m3/s, s-a înregistrat în intervalul 1988 – 1991, prioadă în care s-a înregistrat și debitul maxim multianual minim, în 1990.

La Mânjești identificăm două perioade cu valori mari ale debitelor maxime anuale. Una între 1981 – 1985, cu debite cuprinse între 5,70 și 8,50 m3/s, perioadă în care s-a înregistrat și debitul maxim multianual minim, în 1983 și una între anii 1988 – 1989, perioadă care cuprinde și maximul multianual al perioadei de studiu, în 1988 și debitul maxim de 6,72 m3/s în 1989.

La Vinețești, importantă este perioada 1988 – 1996, deci imediat după producerea debitului maxim multianual minim al perioadei de studiu, în care debitele evoluează între 14,1 m3/s și 31,2 m3/s (următorul debit ca valoare după maximul periodei de studiu de 43,6 m3/s).

Atrag atenția lunile în care s-au produs maximele și minimele perioadei de studiu la stațiile hidrometrice. Atât unele cât și celelalte se produc doar în lunile iunie și iulie. Putem astfel concluziona că, râurile bazinului hidrografic Crasna au caracter torențial.

Table nr. 12 Data înregistrării debitelor minime și maxime

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Evoluția nevoilor practicei inginerești de folosire a apelor, în general, și de apărare împotriva fenomenelor hidrologice periculoase, îndeosebi, a impus și în cunoașterea scurgerii maxime a apei o evoluție corespunzătoare.

Primul element al scurgerii maxime asupra căruia s-a îndreptat atenția a fost debitul maxim generat de ploile torențiale sau de topirea zăpezilor, adică acel debit care a fost necesar pentru dimensionarea evacuatorilor de ape mari ai lucrărilor. Preocupări pentru soluții generale, cu aplicabilitate mai largă și care sintetizează cunoștințe ale vremii au apărut la mijlocul secolului al XIX –lea.

Se pot efectua calcule pentru diferite probabilități, în funcție de lucrările ce urmează a fi executate. Pentru gospodărirea rațională a volumelor de apă în cazul realizării unei acumulări, importante sunt debitele cu asigurări de 80 – 90%.

Viiturile

Viiturile constituie unul din fenomenele hidrologice caracteristice râurilor din țara noastră. Pe majoritatea râurilor, cu excepția perioadei de iarnă, pe râurile din Moldova și din zona alpină, viiturile se produc în tot cursul anului. Frecvența cea mai mare se constată însă în perioada iunie – august, atunci când sunt condiții de alimentare bogată a râurilor din precipitații.

Apele care formează viiturile au proveniență pluvială și subterană redusă. În timpul viiturilor pe râuri se transportă volume mari de apă ale căror debite instantanee pot atinge valori excepționale.

Debitele maxime, duratele totale și volumele maxime sunt principalele elemente definitorii ale hidrografelor viiturilor și ele constituie baza pentru calculul și construirea acestora.

Inundațiile, alături de scurgerea medie și apele mici, constituie parte componentă legică a fenomenului scurgerii. Cu toate că reprezintă fenomene deosebite prin amploare, intensitate, frecvență sau pagube produse, ele nu trebuie considerate ca fiind fenomene anormale.

Trei factori principali provoacă apariția viiturilor:

climatologici (precipitații, topirea zăpezilor, topirea gheții, precipitații și topire);

parțial climatologici (scurgerea fluvială și mareele, furtunile marine);

alții (cutremure, alunecări de teren, avarierea acumulărilor).

La intensificarea viiturilor contribuie anumite condiții: cele existente în bazinul hidrografic, cele specifice rețelei hidrografice și albiei.

Totodată, cauzele care determină apariția viiturilor pot fi naturale sau accidentale.

În cele ce urmează am reprezentat grafic câte cinci viituri, de la Vinețești și Curteni, cele mai însemnate ca debit maxim din perioada 1976 – 2006.

Tabel nr. 13 Parametrii caracteristici viiturilor înregistrate

la stațiile hidrometrice Vinețești și Curteni

La Vinețești debitele celor mai mari cinci viituri au fost în anii 1985, 1988, 1991, 1995 și 1999. Acestea variază între 23,0 – 43,6 m3/s, cu o durată a viiturilor cuprinsă între 96 – 252 ore, timpul de creștere de 27 – 83 ore și timpul de descreștere de 69 – 198 ore. Întotdeauna timpul de descreștere este mai mare decât cel de creștere. Volumele totale ale viiturilor au valori între 1,13 – 5,26 mil. m3.

La Curteni cele mai mari cinci debite ale perioadei au fost în anii 1988, 1989, 1991, 1999 și 2006, iar debitele maxime ale viiturilor variază între 11,4 – 29,7 m3/s, durata viiturilor de 60 – 108 ore, timpul de creștere de 17 – 51 ore, timpul de descreștere de 43 – 64 ore și volume totale de 0,570 – 1,17 mil. m3.

Figura nr. 17 Hidrograful viiturii din 17 – 25.VI.1985,

la stația hidrometrică Vinețești, râul Crasna

Figura nr. 18 Hidrograful viiturii din 1 – 11.VI.1988,

la stația hidrometrică Vinețești, râul Crasna

Figura nr. 19 Hidrograful viiturii din 9 – 18.VI.1991,

la stația hidrometrică Vinețești, râul Crasna

Figura nr. 20 Hidrograful viiturii din 31.VIII – 4.IX.1995,

la stația hidrometrică Vinețești, râul Crasna

Figura nr. 21 Hidrograful viiturii din 25.VII – 3.VIII.1999,

la stația hidrometrică Vinețești, râul Crasna

Figura nr. 22 Hidrograful viiturii din 1 – 5.VI.1988,

la stația hidrometrică Curteni, râul Lohan

Figura nr. 23 Hidrograful viiturii din 8 – 11.IX.1989,

la stația hidrometrică Curteni, râul Lohan

Figura nr. 24 Hidrograful viiturii din 8 – 12.VI.1991,

la stația hidrometrică Curteni, râul Lohan

Figura nr. 25 Hidrograful viiturii din 22 – 25.VI.1999,

la stația hidrometrică Curteni, râul Lohan

Figura nr. 26 Hidrograful viiturii din 11 – 13.VIII.2006,

la stația hidrometrică Curteni, râul Lohan

Scurgerea medie

Scurgerea medie a apei râurilor pe o perioadă lungă, denumită și scurgere medie multianuală sau plurianuală sau, pe scurt și în mod curent, scurgere medie, caracterizează în modul cel mai general bogăția de ape a râurilor. Dacă pe o lungă perioadă scurgerea naturală a apei râurilor, atât de variabilă în timp, ar putea fi acumulată și redistribuită cu un debit constant, acest debit constant nu ar fi altul decât debitul mediu pe o lungă perioadă.

Scurgerea medie a apei râurilor se determină ca valoare medie aritmetică a debitelor medii zilnice, lunare, anuale dintr-o perioadă de mai mulți ani, astfel încât media pe această perioadă să fie suficient de stabilă, pentru condiții fizico – geografice date, pe măsura acumulării de noi date. Scurgerea medie se exprimă, pentru necesități de comparabilitate, în debite specifice (l/s/km2) sau straturi de apă (mm).

Tabel nr. 14 Debitele medii multianuale măsurate (Q),

debitele specifice medii multianuale (q) și suprafața bazinului hidrografic (F)

la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Crasna în perioada 1976 – 2006

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Cunoașterea bilanțului hidrologic prezintă atât importanță teoretică cât și practică. Importanța teoretică rezultă din faptul că este unul din criteriile de bază în raționarea hidrologică a unei regiuni. Din punct de vedere practic, bilantul hidrologic prezintă importanță pentru faptul ca oferă posibilitatea de stabilire a distribuției apei în natură în scopul utilizării sale mai raționale.

Perioadele caracteristice scurgerii medii

Acestea se referă la anotimpurile anului, distingând astfel: perioada de iarnă, de primăvară, de vară și de toamnă.

Râurile din Podișul Moldovei sunt cuprinse în tipul de regim pericarpatic estic (Ujvári I., 1959), caracterizat printr-o scurgere foarte variată în timpul anului, determinată de așezarea sa în partea de est a țării, la adăpostul Carpaților Orientali, ceea ce asigură un plus de continentalizare surselor de alimentare.

În funcție de caracteristicile locale ale scurgerii, impuse de condițiile fizico – geografice și de alimentare diferite, în Podișul Moldovei se individualizează mai multe subtipuri:

Subtipul Suceava

Subtipul Vaslui, caracteristic râurilor din Podișul Central Moldovenesc și se diferențiază de subtipul precedent printr-un regim instabil în scurgerea de iarnă (se transportă între 12 și 21% din volumul anual); acesta face ca deseori, primăvara, perioada apelor mari să pară atenuată. Toamna se înregistrează scurgerea anotimpuală minimă, reprezentând între 12 și 15% din volumul anual.

Subtipul Jijia

Subtipul Tutova – Elan

Subtipul Covurlui.

Perioada de iarnă

Se suprapune anotimpului rece când media zilnică a temperaturii aerului coboară sub 0 0C, iar precipitațiile cad sub formă de zăpadă. În aceste condiții scurgerea superficială este diminuată sau lipsește cu desăvârșire datorită înghețului și stratului de zăpadă.

În consecință, în această perioadă se înregistrează debite reduse pe majoritatea cursurilor de apă. Spre sfârșitul iernii, pot apărea topiri timpurii ale zăpezii, ceea ce face ca scurgerea să înregistreze valori sporite și să se înregistreze chiar viituri spre debutul primăverii. În aceste condiții scurgerea de iarnă totalizează între 24 – 26% din total.

Perioada de primăvară

Este anotimpul în care creșterea temperaturilor medii zilnice depășește 0 0C și se produce topirea stratului de zăpadă. De obicei în această perioadă se produc creșteri bruște ale nivelurilor și implicit ale debitelor.

Mărimea debitelor este influențată de rezerva de apă din zăpadă, intensitatea topirii zăpezii, gradul de saturare a solului și de intensitatea eventualelor ploi din timpul topirii zăpezii. Spre sfârșitul perioadei, datorită asocierii topirii zăpezilor cu producerea precipitațiilor, au loc frecvente viituri.

În această perioadă se înregistrează scurgerea maximă anotimpuală, cu o pondere de 38 – 40% din scurgerea medie a perioadei de studiu. Astfel se constată faptul că scurgerea medie multianuală de primavară se caracterizează prin cele mai mari debite, acestea depășind de 4,6 – 4,8 ori valoarea debitelor medii anuale, fără a lua în calcul și valorile stației hidrometrice Mânjești.

Tabel nr. 15 Repartiția pe anotimpuri a scurgerii medii anuale măsurate

(1976 – 2006)

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Perioada de vară

Se suprapune anotimpului cald, când regimul precipitațiilor este redus, iar evapotranspirația înregistrează valori accentuate și se produc scăderii ale debitelor.

De obicei, în această perioadă, în bazinele cu suprafețe mici și mai ales pe cursul superior al râurilor apare fenomenul de secare temporară. De asemenea, tot în această perioadă există și posibilitatea înregistrării unor viituri datorate scurgerii superficiale generate de unele ploi torențiale cu caracter local.

Anotimpul de vară, beneficiind atât de maximul pluviometric din luna iunie, cât și de secetele lunii august, are o pondere la formarea scurgerii medii multianuale de 19 – 23%.

Perioada de toamnă

Deși marchează uneori o creștere a scurgerii lichide, datorată pe de o parte precipitațiilor iar pe de altă parte evapotranspirației, care înregistrează valori din ce în ce mai scăzute, este perioada în care în bazinul hidrografic Crasna se înregistrează cele mai mici valori ale scurgerii (13 – 16%). Posibilele viituri din această perioadă nu ating amploarea celor din primăvară.

Valorile prezentate caracterizează doar stațiile hidrometrice Vinețești și Curteni, pentru că valorile de la Mânjești sunt influențate antropic.

Acestea indică fără excepție că perioada maximă a scurgerii se înregistrează primăvara, datorită topirii zăpezii și precipitațiilor relativ bogate, iar cea minimă toamna, datorită, pe de o parte, precipitațiilor reduse și secetei din ultima perioadă, iar pe de altă parte, infiltrației mult mai intense din lunile de toamnă.

Conform acestei ierarhii, tipul de repartiție anotimpuală a scurgerii lichide medii în regiunea de studiu este primăvară – iarnă – vară – toamnă.

Dacă luăm în calcul și valorile stației hidrometrice Mânjești, repartiția anuală, făcând o medie a bazinului hidrografic Crasna, este primăvară – vară – iarnă – toamnă, ultimele două anotimpuri având ponderi foarte apropiate în repartiția scurgerii.

Debitele medii anuale și multianuale măsurate și reconstituite

Reprezintă media aritmetică a valorilor șirului de debite medii lunare sau anuale, suficient de lung pentru precizia necesară. Acestea au permis elaborarea sintezelor ce fac posibilă determinarea debitelor medii în orice profil de râu, chiar dacă nu există date directe.

Analiza șirurilor de date, reprezentând debitele medii anuale în perioada 1976 – 2006, relevă existența unui fond general de creștere până la nivelul anilor 1981 și 1982, pentru stațiile hidrometrice Vinețești, respectiv Mânjești.

Un alt aspect ce poate fi observat este creșterea amplitudinii de variație a debitelor de la un an la altul. De obicei debitele medii anuale cele mai importante corespund anilor în care precipitațiile au însumat valori însemnate.

Atrag atenția amplitudinile debitelor medii anuale ale anilor 1982 și 1983 la stația hidrometrică Mânjești, când s-au înregistrat 0,958 m3/s, respectiv 0,045 m3/s, reprezentând debitul mediu anual maxim și mediu anual minim al perioadei 1976 – 2006. O situație asemănătoare s-a produs la Curteni, unde în 1987 s-a înregistrat debitul mediu anual maxim (0,144 m3/s), iar în 1988 cel minim (0,020 m3/s).

Cele mai reduse debite medii anuale s-au înregistrat la Curteni (0,020 m3/s, în 1988), mai mici și decât cele din aval de acumularea Mânjești (0,045 m3/s, în 1983).

Cele mai mari debite medii anuale depașesc de 2,1 – 2,5 ori valorile debitelor medii multianuale, iar cele mai mici debite medii anuale reprezintă 11,9 – 35,2% din valorile debitelor medii multianuale.

Tendința debitelor medii anuale măsurate, pentru toate cele trei stații hidrometrice, este în scădere.

Deoarece pentru gospodărirea apelor sunt necesare valorile debitelor medii în condiții naturale, valorile scurgerii în ultimii ani, influențate de activitatea umană, au fost reconstituite înainte de a fi folosite la calculul debitului mediu.

Pentru stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Crasna, doar debitele medii lunare de la stația hidrimetrică Mânjești au fost reconstituite.

De cele mai multe ori debitele medii anuale măsurate și reconstituite au valori apropiate. Diferențe mai mari între acestea s-au înregistrat în anii 1982, 1984, 1992 – când debitele măsurate au fost mai mari decât cele reconstituite și în anii 1981, 1985, 1991 – când cele reconstituite au fost mai mari decât cele măsurate.

Pentru perioada de studiu, 1976 – 2006, debitul mediu multianual măsurat este de 0,377 m3/s, iar cel reconstituit de 0,419 m3/s, cu circa 11% mai însemnat cantitativ.

Figura nr. 27 Hidrograful debitelor medii anuale măsurate

la stațiile hidrometrice Vinețești și Mânjești (râul Crasna) și Curteni (râul Lohan)

Figura nr. 28 Hidrograful debitelor medii anuale măsurate și reconstituite

la stația hidrometrică Mânjești (râul Crasna)

Debitele medii lunare multianuale măsurate și reconstituite

În evoluția debitelor medii lunare multianuale se evidențiază cele de la Curteni, care se încadrează între 0,028 m3/s (octombrie) și 0,142 m3/s (martie), cu o medie multianuală de 0,068 m3/s, mediile lunare depășind doar în lunile martie și aprilie 0,100 m3/s.

La celelalte două stații hidrometrice debitele au valori mai însemnate, apropiate în intervalul aprilie – iunie și în luna noiembrie.

Figura nr. 29 Hidrograful debitelor medii lunare multianuale

la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Crasna

La Vinețești debitele evoluează între 0,115 m3/s (august) și 0,726 m3/s (martie), cu o medie multianuală de 0,341 m3/s. În analiza debitelor medii lunare putem împărți anul în două perioade: intervalul lunilor ianuarie – iunie în care scurgerea are cele mai însemnate debite, între 0,264 – 0,726 m3/s și intervalul iulie – decembrie, când debitele au valori între 0,115 – 0,305 m3/s, cu o scurgere mai redusa. Prima parte a anului având o medie de 0,465 m3/s, iar a doua de 0,218 m3/s, reprezentând doar 46,9% din cea a primei perioade.

La Mânjești debitele medii lunare multianuale au evoluat în perioada de studiu între 0,137 – 0,705 m3/s, cu medie mutianuală de 0,377 m3/s, apropiată de cea de la Vinețești, însă cu un alt caracter și o altă evoluție, lunile fiind împărțite în trei perioade. Prima reprezintă intervalul ianuarie – aprilie, cu o creștere constantă, a doua intervalul aprilie – august, cu o variație a debitelor în dinți de ferăstrău și perioada august – decembrie, caracterizată printr-o scădere continuă a debitelor medii lunare.

Comparativ, între Vinețești și Mânjești, putem concluziona că în intervalul noiembrie – mai la Vinețești debitele medii lunare multianuale sunt mai însemnate cantitativ, iar în perioada iunie – octombrie mai reduse, datorită în primul rând manevrelor efectuate la acumularea Mânjești.

Ca și în cazul debitelor medii anuale, doar debitele medii lunare de la stația hidrometrică Mânjești sunt reconstituite.

Debitul mediu lunar multiaunal reconstituit maxim este de 0,914 m3/s, mai însemnat decât cel măsurat (0,705 m3/s), manifestându-se în luna martie, respectiv august, având valori apropiate doar în lunile iunie, iulie și noiembrie, în funcție de valorile evaporației.

În lunile iulie – octombrie debitele măsurate au valori mai mari decât cele reconstituite, iar în intervalul noiembrie – iunie, mai reduse. Desigur că valorile debitelor medii lunare multianuale sunt influențate direct de manevrele efectuate la acumularea Mânjești, în vederea asigurării unui debit salubru în aval, în perioadele cu precipitații reduse.

Figura nr. 30 Hidrograful debitelor medii lunare măsurate și reconstituite

la stația hidrometrică Mânjești (râul Crasna)

Scurgerea minimă

Debitele minime au o importanță deosebită în primul rând în situația în care pe cursul râului sunt amplasate acumulări la care se efectuează manevre permanent. Astfel minimele sunt utile pentru gospodărirea judicioasă a volumelor de apă, prin asigurarea unui debit minim permanent pe cursul râului în aval de acumulare și prin asigurarea debitelor anuale de apă necesare consumatorilor (alimentări cu apă, ferme piscicole sau suprafețe irigate), avându-se în vedere totodată și factorii care influențează regimul hidrologic.

Scurgerea minimă multianuală, anuală și lunară

Creșterea vertiginoasă a consumului de apă din râuri pentru agricultură, industrie și alte domenii ale economiei reclamă cunoaștere detaliată a rezervelor minime de apă.

Scurgerea minimă pe râurile din bazinul Crasnei este condiționată de întregul complex de factori fizico – geografici, fiind direct influențată de cantitatea, durata, intensitatea, forma sub care cad și repartiția în timp a precipitațiilor. Alimentarea râurilor în această perioadă rămâne aproape în exclusivitate pe seama apelor subterane. Asemenea condiții se realizează și în perioda rece a anului când precipitațiile cad sub formă de zăpadă, din cauza temperaturilor scăzute și a blocării unei cantități de apă sub formă de gheață.

Cele mai însemnate debite minime anuale s-au înregistrat la Mânjești, cu amplitudinea cea mai mare, unde debitele au variat între 0,000 – 0,110 m3/s. Tot aici se individualizează debitele minime anuale din perioada 1996 – 2003, când acestea au avut valori de peste 0,040 m3/s.

Figura nr. 31 Hidrograful debitelor minime anuale la stațiile hidrometrice Curteni (râul Lohan),

Vinețești și Mânjești (râul Crasna)

La Curteni s-au înregistrat cele mai mici debite minime anuale, cu valori între 0,000 – 0,010 m3/s, cu amplitudinea cea mai redusă, în comparație cu valorile celorlalte stații hidrometrice.

Stația hidrometrică Vinețești se remarcă prin faptul că nu a înregistrat niciodată fenomenul de secare, însă amplitudinea debitelor minime anuale este semnificativă, 0,001 – 0,080 m3/s.

Figura nr. 32 Ponderea lunilor în care s-au înregistrat debitele minime anuale

la stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Crasna

În privința scurgeii minime lunare, în perioada 1976 – 2006, cele mai frecvente debite lunare minime anuale s-au produs în lunile august la Vinețești și Curteni, iar la Mânjești în decembrie, în peste 30% din situații la toate cele trei stații hidrometrice.

Lunile în care nu s-a înregistrat niciodată minime anuale sunt martie, aprilie și decembrie – la Vinețești și Curteni, adăugându-se la ultima stație hidrometrică lunile octombrie și noiembrie. La Mânjești situația este diferită, apariția acestora fiind condiționată de manevrele efectuate la acumulare.

Reformulând o parte din aspectele prezentate putem concuziona următoarele: la Vinețești, în lunile august, iulie și septembrie (ordonate descrescător în funcție de ponderea lor) s-au înregistrat 62% din minimele anuale ale perioadei de studiu 1976 – 2006; la Mânjești, în lunile decembrie, noiembrie și ianuarie s-au produs 68% din minime; iar la Curteni, în lunile august, februarie și ianuarie s-au produs tot 68% din minimele anuale.

Fenomenul de secare a râurilor

O fază deosebit de importantă a scurgerii minime o reprezintă secarea râurilor. Râurile, sau sectoare ale acestora, care prezintă fenomenul secării, sunt numeroase în Podișul Moldovei, datorită condițiilor climatice și geologice existente. Perioade cu astfel de fenomene se manifestă și pe cursurile de apă din bazinul hidrografic Crasna.

Din analiza datelor înregistrate la stațiile hidrometrice și din observațiile pe teren rezultă că fenomenul de secare se produce preponderent vara, în lunile august, iulie și iunie, la Curteni, în anii 1987, 1992, 1993, 1995, 1996, 1998. Perioada de secare se consumă de regulă într-o zi, dar poate ajunge și la 38 zile într-un an, ca în 1987. La această stație hidrometrică putem concluziona că fenomenul de secare poate apare în circa 20% din ani.

Și la Mânjești s-a înregistrat fenomenul de secare, dar numai în anii 1986 și 1990, cu o manifestare de 8, respectiv 7 zile, fenomen influențat desigur antropic.

Nu numai în situația scurgerii minime se observă clar importanța sursei de alimentare subterană, care este mai însemnată în bazinul superior. Aceste surse de alimentare sunt importante prin caracterul lor continuu, asigurând astfel scurgerea permanentă a cursurilor superioare, în timpul lipsei totale a alimentării din surse de suprafață. Astfel încât la stația hidrometrică Vinețești, în perioada 1976 – 2006, nu s-a înregistrat fenomenul de secare, cu toate că suprafața bazinului de recepție este mai redusă.

Tabel nr. 16 Debitele minime multianuale și durata manifestării

după Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Scurgerea solidă

Geneza aluviunilor

Apa din precipitații, provenită din ploi sau topirea zăpezii, în scurgerea ei la suprafața reliefului, în funcție de condițiile fizico – geografice, antrenează particule de sol sau de rocă afânată sau slab cimentată. Aceste materiale, prin organizarea scurgerii lichide, ajung în cea mai mare parte în râuri, unde se amestecă și uneori, la viituri însemnate le depune în albia majoră, formează scurgerea lichidă.

Materialul care formează viitoarele aluviuni este antrenat în proporție de circa 90% de pe suprafața bazinului de alimentare care este supusă unui proces continuu de degradare datorită variației elementelor climatice. Condițiile cele mai favorabile pentru transportul în râu a unor cantități mari de aluviuni apar în perioada apelor mari de primăvară. Astfel, stratul superficial al solului și rocilor, prin îmbibarea cu apă și datorită înghețului și dezghețului succesiv din timpul iernii se degradează și șuvoaiele de apă provenite din topirea zăpezii antrenează produsele acestei degradări. Condițiile favorabile proceselor de spălare a solului apar și în perioada de vară, când datorită uscării terenului se produce micșorarea coeziunii particulelor, se formează praful și când, după o perioadă de secetă urmează o ploaie torențială, particulele de praf și granulele mai mari de roci și soluri sfarâmate sunt transportate către firul văii, în râu.

Determinarea caracteristicilor debitului solid este o problemă de importanță deosebită în cadrul complexului de studii hidrologice legate de gospodărirea rațională a apelor.

Turbiditatea

În bazinul Crasnei, frecvența viiturilor, caracterul predominant torențial al ploilor, înclinarea versanților (frecvent peste 100), prezența rocilor friabile (nisipuri, nisipuri argiloase și argilo – nisipoase) și a unor soluri cu rezistență redusă, modul de utilizare agricolă a terenurilor și coeficientul mic de împădurire crează condiții favorabile pentru dezvoltarea proceselor de eroziune areolară și liniară.

Produsele proceselor de eroziune a solurilor și a rocilor de pe versanți ajung în rețeaua hidrografică determină gradul de turbiditate al apei față de scurgerea lichidă în general redusă.

Aluviunile în suspensie

Transportul aluviunilor prin albia râurilor se face sub formă de suspensie și rostogolire. În literatura de specialitate (Poliacov B. V., 1951) se menționează că pentru râurile de deal și câmpie, volumul aluviunilor în suspensie reprezintă circa 95% din volumul scurgerii solide. Ca urmare, de această formă a scurgerii solide ne vom ocupa și noi.

Cantitatea de aluviuni în suspensie, în regimul hidrologic al râului Crasna și al afluenților acestora este de mare importanță teoretică și practică. Pentu cunoașterea acestei caracteristici am analizat datele de la stația hidrometrică Vinețești în intervalul 1976 – 2006.

Figura nr. 33 Hidrograful debitelor solide medii anuale și media multianuală

la stația hidrometrică Vinețești

Analizând valorile debitului solid, se observă că media multianuală este de 0,227 kg/s, iar debitele medii anuale sunt cuprinse între 0,024 – 1,43 kg/s.

Perioada cu cele mai reduse debite solide medii anuale este 2000 – 2006, când debitele au evoluat între 0,024 – 0,085 kg/s.

Cele mai mari valori medii anuale ale turbidității apei, pentru intervalul de timp analizat, sunt în perioada 1988 – 1991 și 1995 – 1997, când debitele au depășit media multianuală. În prima perioadă s-au înregistrat cele mai însemnate debite solide, cuprinse între 0,251 – 1,43 kg/s (în 1991), iar în a doua valorile acestora au fost mai reduse, evoluând între 0,236 – 0,659 kg/s. In general debitele solide medii anuale nu depășesc media multianuală, acestea reprezentând circa 68% din valorile medii anule.

În 8 luni dintr-un an debitele solide medii multianuale sunt situate sub media multianulă de 0,227 kg/s.

Ecartul evoluției debitelor medii multianuale lunare este cuprins între 0,055 – 0,760 kg/s, maximul înregistrându-se în luna iunie, iar minimul în octombrie.

Perioada producerii debitelor solide maxime se suprapune celei în care se produc și cele maxime lichide și totodată în aceeași lună în care s-a înregistrat media maximă lunară a precipitațiilor (iunie).

Figura nr. 34 Hidrograful debitelor solide medii multianuale lunare și media multianuală

la stația hidrometrică Vinețești

Regimul termic și fenomenele de îngheț

Utilizarea resurselor de apă dintr-un bazin hidrografic pentru diferite folosințe social – economice presupune o bună cunoaștere a regimului termic și de îngheț. Pentru analiza regimului termic s-au luat în considerare doar măsurătorile efectuate în stratul de la suprafața apei, care datorită scurgerii turbulente a apei exprimă suficient de bine caracteristicile termice ale întregii mase de apă.

La analiza fenomenelor de îngheț trebuie luat în considerare faptul că la Mânjești, lucrările hidrotehnice executate au modificat, total sau parțial, atât regimul de scurgere, cât și cel de îngheț.

Temperatura medie anuală a apei râurilor

Aceasta, în timp, pe suprafața Podișului Moldovei, reflectă în mare măsură regimul termic al aerului atmosferic, urmărind îndeaproape variațiile acestuia. Astfel, temperaturile medii anuale ale apei au valori cuprinse între 8 și 12 0C, scăzând odată cu altitudinea și latitudinea. Bazinul hidrografic Bârlad fiind secționat de izoterma de 11 0C.

Acțiunea directă a energiei solare determină, ca și în cazul temperaturii aerului, și la nivelul apei să se înregistreze valori maxime ale temperaturii ziua și vara și minime, noaptea și iarna.

Amplitudinile termice caracteristice apelor de suprafață au valori mult mai apropiate decât amplitudinile termice ale aerului.

Analiza variației diurne a temperaturii apei, în perioada fără îngheț, scoate în evidență că valorile cele mai coborâte se înregistrează dimineața, după care urmează o creștere continuă până la amiază și apoi o scădere treptată până dimineața (Pantazică, 1974). Astfel, maximele diurne ale temperaturii apei în sezonul cald al anului se produc după ora 15, în timp ce minimele apar după ora 6, deci dimineața.

Dinamica locală a aerului și radiația solară pot determina o inversare între valorile temperaturii apei față de cele ale aerului în lunile de vară (aceste situații apar când mișcarea aerului este intensificată, apa puternic ventilată având o capacitate sporită de evaporare, ceea ce duce la un consum suplimentar de căldură, ce are drept consecință scăderea temperaturii stratului de aer adiacent, sau când deasupra bazinului pătrund mase de aer mai reci, în timp ce sub efectul capacității calorice apa își menține o temperatură mai mare), eventual de mărire a ecartului în lunile de primăvară, când sub influența surselor de alimentare, superficiale sau subterane, se produc modificări importante în regimul diurn al temperaturii apei.

Evoluția temperaturii apei în timpul anului

Aceasta se face în funcție de variația radiației solare și de intensitatea și sensul în care se face schimbul de căldură cu atmosfera.

Iarna, temperatura medie a apei oscilează între 0,2 și 0,8 0C, iar temperatura medie lunară cea mai coborâtă se înregistrează în luna ianuarie.

Primăvara temperatura medie sezonieră oscilează între 6 și 10 0C. În martie, în raport cu februarie, temperatura medie lunară crește cu 2 0C. În cadrul primăverii, temperatura medie înregistrează, de la o lună la alta, ca și în cazul aerului, creșteri de 4 – 6 0C, rezultând, între lunile martie și mai, un salt spectaculos de 9 – 14 0C.

Vara, temperatura medie a apei râurilor oscilează între 16 și 24 0C. Între lunile anotimpului cald, temperatura medie are, în general, diferențe mici, ca și anotimpul de iarnă, de 1 – 2 0C. În luna iulie se înregistrează, pe toate râurile din Podișul Moldovei, temperatura medie cea mai ridicată, cu diferențe valorice impuse de altitudine și de latitudine.

Toamna, datorită rezervei de căldură acumulată în anotimpul anterior de către apă și de mediul înconjurător, temperatura medie este cu 1 – 3 0C mai ridicată decât primăvara. În intervalul lunilor septembrie – noiembrie se marchează o scădere de 9 0C până la 11 0C.

În timpul anului, frecvența mediilor decadale cu valori caracteristice, scade odată cu creșterea temperaturii. Astfel, numărul de decade cu temperatura medie mai mică de 10 0C crește de la sud la nord, de la 9 la 24 0C, iar a celor cu temperatura medie ≥ 20 0C scade pe aceeași direcție de la 5 la 0 0C.

În Podișul Moldovei, peste 12 decade din an au temperatura medie a apei râurilor ≥ 15 0C. Cea mai ridicată temperatură medie decadală depășește 25 0C în partea de sud – est a podișului și coboară sub 20 0C în nord – vestul acestuia.

Temperatura maximă absolută a apei râurilor este influențată de caracterele morfologice ale albiilor minore și de regimul scurgerii.

Regimul de îngheț al apei râurilor

Apare atunci când temperatura apei coboară și se menține sub 0 0C. În general, în Podișul Bârladului înghețul se produce în fiecare an sub toate formele sale de manifestare (ace de gheață, gheață la mal, pod de gheață, sloiuri, etc.). În cele mai multe cazuri, fenomenele legate de îngheț apar în a doua jumătate a lunii noiembrie și dispar în general la sfârșitul lunii februarie. În anii foarte geroși aceste limite se extind, ele durând în medie între 60 și 90 de zile.

Apariția și menținerea temperaturii sub 0 0C, generează fenomenul de îngheț și drept urmare, râurile trec în faza regimului de iarnă. Se admite convențional ca început al perioadei de iarnă, înregistrarea temperaturilor negative ale aerului și ca sfârșit, creșterea nivelului apelor de primăvară.

Intensitatea și durata fenomenului de îngheț sunt determinate de o serie de factori, cum sunt: suma temperaturilor zilnice negative ale aerului, compoziția chimică a apei, viteza apei, debitul, viteza vântului, compoziția litologică a malurilor, grosimea stratului de zăpadă de pe gheață, prezența izvoarelor calde, condițiile morfometrice și nu numai.

Cele mai răspândite formațiuni de gheață care apar pe cursurile râurilor, sunt: – ace de gheață,

– gheața la mal și

– podul de gheață.

Tabel nr. 17 Principalele informații privind apariția și durata fenomenele de iarnă

în bazinul hidrografic Crasna

Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad

Datele de la stațiile hidrometrice au permis determinarea statistică a caracteristicilor referitoare la apariția, durata și dispariția fenomenelor de îngheț. O primă constatare se referă la faptul că în bazinul hidrografic Crasna se produc toate fenomenele de iarnă, predominând de exemplu la Curteni, în proporție de peste 81% podul de gheață, iar la Vinețești același fenomen are o pondere de peste 40% din numărul mediu anual al zilelor cu îngheț. După acest fenomen urmează zaiul, gheața la mal și acele de gheață, ca durată de manifestare.

Data medie a apariției podurilor de gheață este în prima decadă a lunii decembrie pe afluentul principal și în ultima decadă a aceleeași luni la stațiile hidrometrice de pe râul principal.

Cea mai timpurie apariție a zaiului se înregistrează în bazinul superior la Vinețești în a doua decadă a lunii noiembrie, la Curteni în cea de a treia, iar la Mânjești niciodată.

În ceea ce privește dispariția fenomenelor de îngheț, se remarcă faptul că la nivelul bazinului, râurile se eliberează de gheață, în medie, în a treia decadă a lunii februarie și prima decadă a aceleeași luni în aval de acumulare.

Manifestarea fenomenelor de iarnă la Mânjești în alte perioade decât la celelalte stații hidrometrice este determinată de prezența acumulării din amonte, ceea ce implică o diminuare a fenomenelor de îngheț, distanța relativ scurtă nepermițând maselor de apă să preia caracteristicile termice ale mediului.

În condițiile fizico – geografice specifice bazinului hidrografic Crasna fenomenele de iarnă sunt prezente în intervalul noiembrie – februarie.

În cadrul regimului de iarnă al râurilor se pot observa trei faze caracteristice: procesul formării gheții, înghețul complet și dezghețul.

Procesul formării gheții

După răcirea stratului superficial al apei, apar primele formațiuni de gheață, care au aspectul unei pojghițe subțiri asemănătoare unui lichid uleios. Când viteza apei în râuri este mică, odată cu acele de gheață se formează și gheața la mal, care poate să apară sub trei aspecte: formațiuni temporare sau gingii (apar de obicei noaptea și ziua se topesc), formațiuni permanente și punți de gheață.

Dacă suprarăcirea apei continuă, se formează cristale de gheață în jurul particulelor de aluviuni în suspensie și de fund, cristale ce se unesc și alcătuiesc gheața interioară, care poate apare sub forma de gheață spongioasă sau gheață de fund.

Când apa în râuri are temperatura cu câteva zecimi sub 0 0C, în timpul ninsorilor se formează năboiul de zăpadă, care de multe ori dă naștere unei mase amorfe ce plutește, denumită inie.

Înghețul complet al râurilor

Dacă temperatura apei continuă să rămână negativă, sloiurile de gheață cresc ca număr și dimensiuni, reducând viteza curentului de apă și se formează podul de gheață. În iernile geroase, gheața crește în grosime putând apare înghețul până la fund, când alimentarea subterană este foarte mică sau lipsește și pantele sunt foarte line.

Factorul principal care influențează creșterea grosimii gheții este temperatura aerului.

Dezghețul râurilor

Spre sfârșitul iernii, odată cu creșterea progresivă a temperaturii aerului, grosimea gheții se micșorează sub acțiunea factorilor termici (energia solară, ploile calde, vânturile, etc.) și a factorilor mecanici (presiunea apei pe partea inferioară a gheții, acțiunea mecanică a unor sloiuri și corpuri plutitoare, etc.). Topirea gheții se desfășoară în mod diferit de la un râu la altul și este în funcție de: viteza și caracterul apelor mari de primăvară, temperatura apei, caracteristicile morfometrice ale albiei, etc.

Imediat după topirea zăpezilor, are loc ridicarea podului de gheață, ca urmare a creșterii volumului de apă din albie. Odată cu creșterea nivelurilor, podul de gheață se sfarmă în blocuri de gheață de diferite dimensiuni. Aceste sloiuri se îngrămădesc în zonele caracterizate prin îngustări ale albiei, prezența insulelor, pantă redusă a râului, prezența meandrelor cu rază de curbură mică, ramificări în brațe ale râului, existența unor praguri de fund, a podurilor, a unor obstacole, etc., formând blocaje de ghețuri (zăpoare) care obturează secțiunea de scurgere, provocând înălțarea importantă a nivelurilor apei în amonte. Zăpoarele pot avea ca efecte negative: inundarea centrelor populate, distrugerea malurilor, deformarea albiei sau periclitarea construcțiilor hidrotehnice.

Prevenirea formării zăpoarelor se face prin înlăturarea blocajelor și prin distrugerea și îndepărtarea sloiurilor. Zăpoarele odată formate pot fi distruse sub acțiunea presiunii apei din amonte și prin intervenția omului. În cazuri excepționale, dacă zăpoarele iau proporții mari, se recurge la minarea sau dinamitarea lor, însă în cazul bazinului hidrografic Crasna nu se impun asemenea măsuri.

Necesitatea cunoșterii fenomenului de îngheț

Cunoașterea fenomenului de îngheț prezintă importanță deosebită pentru proiectarea, execuția și exploatarea construcțiilor hidrotehnice, gospodărirea apelor, navigație, combaterea inundațiilor datorate blocajelor de gheață și în general pentru combaterea tuturor efectelor distructive provocate de gheață.

La proiectarea construcțiilor hidrotehnice (baraje, diguri, stăvilare, epiuri, prize, pile, etc.) este luată în calcul forța de împingere a gheții, iar în execuție și exploatare acestea sunt protejate prin pereți întăriți și nu numai, de efectul izbirii sloiurilor și prin grătare, dispozitive de golire, etc., de efectul aglomerării năboiului și sloiurilor.

Presiunea exercitată de gheață poate fi statică (provocată de împingerea gheții dilatate) și dinamică (exercitată de blocurile de gheață în mișcare).

Efectele gheții

Existența gheții în râuri are ca efecte:

micșorarea debitelor de apă,

ridicarea nivelurilor și

modificarea sensibilă a cheii limnimetrice.

În perioadele de iarnă când temperatura aerului se menține un timp mai îndelungat sub 0 0C, suprafața apelor curgătoare și a lacurilor își schimbă structura. În cazul apariției primelor fenomene de îngheț pe râu, la început se înregistrează ușoare scăderi ale nivelurilor și debitelor datorită stocării unui volum de apă în formațiunile de gheață, iar momentul instalarii fenomenului se caracterizează prin creșteri și descreșteri ale nivelurilor râurilor.

Un efect al gheții în gospodărirea apelor îl constituie diminuarea cantităților de apă disponibile pentru folosințe. Dacă ne referim la lacurile de acumulare, stratul de gheață reprezintă un volum de apă înmagazinat, de care nu pot beneficia sistemele de alimentare cu apă sau uzinele hidrotehnice.

Rolul formațiunilor de gheață asupra regimului hidrologic al râurilor

În bazinul hidrografic Crasna, apariția și dezvoltarea formațiunilor de gheață pe râuri, sunt însoțite de o serie de consecințe negative, care influențează regimul hidrologic al râurilor. Repartiția fenomenelor de îngheț din perioada rece a anului, dată de frecvența mare a zilelor cu temperaturi negative, are ca prim efect diminuarea scurgerii lichide, prin blocarea unui volum important de apă ce provine din precipitațiile atmosferice, sub formă de ninsoare, într-un strat de zăpadă și de gheață. În condițiile în care la nivelul bazinelor precipitațile sunt cantonate sub formă de strat de zăpadă, iar pe râuri apar fenomene de îngheț, se înregistrează așa numita fază de regim a apelor mici de iarnă (Ujvari, 1959).

Prezența formațiunilor de gheață determină creșterea rugozității, ceea ce provoacă micșorarea vitezei de curgere a apei, având consecințe în diminuarea nivelurilor și a debitelor (Zaharia Liliana, 1999). Un alt aspect important este determinat de modificările induse la nivelul morfologiei albiei minore, prin acțiunea erozivă a sloiurilor și a podului de gheață asupra patului și malurilor.

Apele subterane

Podișul Central Moldovenesc este în general deficitar în ceea ce privesc resursele acvifere subterane, atât freatice cât și de adâncime.

Cele mai importante ape subterane sunt acumulate în fisurile și golurile complexului calcaro – gresos, precum și în nisipurile dinspre suprafața interfluviilor.

În această subunitate se găsesc de asemenea ape subterane lenticulare în intercalațiile permeabile locale, situate la adâncimi variabile și adesea deschise pe versanți.

Acviferul freatic

Apa subterană freatică a fost semnalată atât în depozitele de platou sau din zona versanților, unde apare sub formă de mustiri sau chiar de mici izvoare, cât și în depozitele aluvionare ale râului Crasna.

În cazul primelor formațiuni menționate nu există strate acvifere propriu-zise, apa circulând preferențial, iar refacerea rezervelor și alimentarea izvoarelor și mustirilor realizându-se exclusiv pe seama precipitațiilor.

În zona de luncă însă, apa subterană este cantonată într-un strat acvifer relativ bine individualizat, cu extindere continuă, a cărui alimentare se realizează atât din precipitații cât și din schimbul hidrodinamic cu râul.

De altfel, aluvionarul din lunca râului Crasna a făcut obiectul unui studiu hidrogeologic pe baza de foraje definitivate, în anul 1981, pentru o posibilă alimentare cu apă a localității Averești. S-au executat trei foraje cu adâncimi cuprinse între 17 și 20 m în care s-au măsurat debite exploatabile între 0,7 – 1,2 l/s, dar analizele de laborator indicau, din punct de vedere fizico – chimic, o apă la limita potabilității.

Acviferul de adâncime

În Podișul Central Moldovenesc acviferul de adâncime este cantonat aproape în exclusivitate în hidrostructuri aparținând Sarmațianului. Cercetarea acestora s-a realizat prin câteva foraje aparținând rețelei hidrogeologice de stat, dar și prin foraje executate de terți. Analiza rezultatelor evidentiază importante diferențieri zonale, cantitative și calitative. Diferențierile cantitative sunt evidente mai mult pe orizontală și sunt determinate de granulometria diferită a depozitelor sarmațiene preponderent constituite din nisipuri și pietrisuri în vest, la contactul cu Orogenul Carpatic, față de granulometria mai fină în est.

Diferențierile de facies marin (salmastru, slab salmastru sau dulcicol) al depozitelor basarabiene sau chersoniene, determină și diferențierile de ordin calitativ. În depozitele basarabiene au fost identificate două nivele cu faună dulcicolă de moluște. Primul, constituit din nisipuri și argile, argile, gresii calcaroase și cantonat sub “Calcarul de Repedea”, este cunoscut sub numele de “Argilele și nisipurile de Bârnova”. Al doilea nivel, preponderent argilo – nisipos, este constituit din argile, argile nisipoase și nisipuri.

Depozitele chersoniene au un nivel caracteristic (“Nisipurile de Păun”) format în facies deltaic și alcătuit din nisipuri, argile nisipoase și argile.

La Oltenești, pe valea Lohanului, un foraj executat la 150 m a interceptat până la 92 m depozite chersoniene și între 92 – 150 m depozite basarabiene.

Au fost identificate 5 (cinci) strate acvifere după cum urmează: 32,0 – 39,5 m; 89,0 – 92,0 m; 94,0 – 100,0 m; 118,0 – 121,0 m și 133,0 – 136,0 m.

Nivelul piezometric s-a stabilizat la 9,5 m, iar debitul maxim este de 3,05 l/s la o denivelare de 12,8 m.

Principalii parametri hidrogeologici au următoarele valori calculate:

coeficientul de filtrație, Kmed= 0,97 m/zi, care reprezintă echivalentul vitezei de circulație a unui curent de apă subterană sub acțiunea unui gradient hidraulic unitar, printr-o secțiune unitară în mediu poros saturat. Acest parametru este o noțiune cantitativă care indică ușurința cu care apa poate circula și traversa un strat mai mult sau mai puțin permeabil.

raza de influență, Rmax= 160 m, care reprezintă distanța pe direcția de curgere a curentului subteran, către puț, măsurată pe orizontală de la axa puțului până la un punct unde încetează efectul dinamic. Prezintă importanță pentru dimensionarea corectă a amplasării puțurilor de exploatare în cadrul unui front de captare.

transmisivitatea, T= 21,80 m2/zi, este parametrul care reprezintă potențialul convențional al unui strat acvifer și este exprimat prin produsul dintre coeficientul de filtrație mediu și grosimea stratului acvifer.

Din punct de vedere calitativ, apa se înscria la vremea respectivă în parametrii de potabilitate, cu excepția ionilor de natriu care prezentau ușoare depășiri.

Un foraj executat la Averești, săpat la 150 m și definitivat la 140 m, a investigat o serie de strate acvifere poros – permeabile. În cadrul acestor strate, predominante sunt depozitele nisipos – argiloase în procent de peste 40%, conform analizelor granulometrice anexate.

Din punct de vedere stratigrafic, forajul a străbătut strate predominant argiloase, de vârstă Sarmațian mediu și superior, între 100 și 150 m, caracteristice acestei părți a Podișului Central Moldovenesc, confirmate în special pentru acest interval, de analizele micropaleontologice.

Potențialul hidrogeologic a fost evidențiat prin pompări experimentale, testul de eficacitate și testul de performanță. Nivelul piezometric (13,0 m) este ascensional. Debitul optim de exploatare se situează în jurul valorii de 1,0 l/s, dar denivelarea corespunzătoare este destul de mare (62,0 m) ceea ce face ca eventuala exploatare să fie relativ dificilă.

Din punct de vedere calitativ, analizele fizico – chimice, evidențiază indicatori care se înscriu de cele mai multe ori în stasul de potabilitate, cu excepția oxidabilității (14,07 mg/l) și a durității (45 0G). Neexistând analize bacteriologice, nu putem face referiri exprese la potabilitatea apei.

Capitolul IV – Utilizarea, calitatea și protecția resurselor de apă

Utilizarea resurselor de apă

Resursele de apă din bazinul hidrografic al Crasnei (de suprafață și subterane) au folosință complexă. Ele sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor populație rurale, zootehnie, irigații și piscicultură. Alimentările cu apă se fac de regulă prin realizarea de captări de suprafață sau subterane.

Utilizarea apelor de suprafață

România este cunoscută ca o țară în care tradiția construirii de baraje și amenajarea de lacuri este foarte veche.

Începând cu secolul XV și în ținuturile țării noastre se manifestă interesul pentru amenajarea râurilor cu mici acumulări și căderi de apă. Sunt documente de epocă, unde Moldova era descrisă ca bogată în iazuri, unele dintre ele existând, probabil, cel puțin din vremea lui Ștefan cel Mare (lacurile: Hârlău, Belcești, Șipote, Dinischean), altele amenajate mai târziu, în special în timpul domniilor lui Alexandru Lăpușneanu și Vasile Lupu.

Momentan apele de suprafață sunt folosite în primul rând în irigații, atât cele din albia râului Crasna cât și cele din acumularea Mânjești, lacul fiind folosit și pentru practicarea pisciculturii.

Utilizarea apei subterane

Deși presupun studii mai aprofundate și lucrări mai complicate, captările subterane ocupă, în perioada actuală, un rol prioritar în realizarea sistemelor de alimentare cu apă, față de cele de suprafață. Sunt o serie de elemente care fac ca această categorie să fie preferată:

calitatea superioară,

gradul sporit de protecție naturală (în special la cele de adâncime),

poluarea redusă sau inexistentă,

tratarea apei doar în situații deosebite.

Din exploatările în funcțiune enumerăm:

Gugești – din foraje;

Dolhești și Mânjești – din drenuri;

Tanacu și Târzii – din drenuri.

Chimismul și calitatea apelor

Apa reprezintă un factor ecologic de importanță deosebită pentru viața vegetală și animală și pentru cea a omului. Folosirea nerațională a resurselor de apă sau poluarea acestora de către om, poate da naștere unor implicații defavorabile în alimentarea cu apă a centrelor populate, a terenurilor agricole sau a bazinelor piscicole. Acestea au loc prin:

utilizarea excesivă a îngrășămintelor chimice pe bază de azot și fosfor și a pesticidelor în agricultură, fapt care a condus la acumularea de reziduuri agrochimice în sol,

localitățile populate, datorită lipsei instalațiilor de tratare a apelor reziduale și

amplasarea patformelor de gunoi în imediata apropiere a albiilor minore.

Calitatea apelor de suprafață

S-au semnalat depășiri ale limitei pentru următorii indicatori de calitate: reziduu fix (exprimă cantitatea de săruri dizolvate din apa râurilor, caracterizând, prin urmare, gradul de mineralizare a acesteia) și NO2. Gradul de poluare este mai pronunțat în lunile de varǎ când substanțele organice reduc concentrația de oxigen dizolvat în apǎ ca urmare a proceselor biochimice.

Acumularea Mânjești aparține clasei a II-a de calitate, cu impurificare slabã, având o stare ecologicã bunã.

Potrivit estimărilor efectuate pe baza relațiilor cu debitul lichid, mineralizarea apelor râurilor din regiunea de studiu se menține la un nivel ridicat, consecință a litologiei caracteristice, dominată de argile și marne salinizate și scurgerii lichide modeste. În bazinul Crasnei, mineralizarea medie anuală este moderată, datorită perioadelor cu debite mai mari, însă în timpul apelor mici, mai ales a celor de toamnă, valorile reziduului fix cresc peste pragul de 500 mg/l, corespunzător mineralizării ridicate.

În privința îmbunătățirii calității apelor de suprafață, se vor monitoriza permanent agenții economici cu deversări directe sau în rețelele de canalizare.

Calitatea apelor subterane

Principalele cauze pentru care majoritatea apelor freatice nu corespund cerințelor pentru a fi utilizate direct în scopuri potabile sunt: poluarea apelor de suprafață, condițiile și procesele hidro-geochimice naturale care favorizează trecerea în soluție a diferiților anioni și cationi, prezența în sol a pesticidelor, azotului și fosforului, efectele conservării fostelor complexe zootehnice și mineralizarea materiei organice din sol datorită irigațiilor.

În general, poluarea freaticului este un fenomen ireversibil și, ca atare, depoluarea acestui tip de apă este anevoioasǎ, dacă nu chiar imposibilă. Totuși, pentru a asigura încadrarea în valorile indicatorilor în limitele impuse de Legea 458/2002 și Legea 311/2004, se va implementa Planul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării din surse agricole la nivel bazinal și va continua monitorizarea freaticului din zona de influență a agenților economici.

Aspecte privind protecția resurselor de apă

Ca orice ecosistem, și râurile sunt dependente de sursa de energie solară, care asigură existența vieții acvatice, dar aceasta este influențată puternic și de resursele care ajung în apă din ecosistemele terestre învecinate sau chiar de procesele fizico – chimice și biologice care se desfășoară în interiorul apelor.

Deși productivitatea biologică a apelor curgătoare este mai mică decât a celor stătătoare și a majorității ecosistemelor terestre, randamentul cu care sunt utilizate aceste producții de către viețuitoarele acvatice este mult mai mare. Astfel, orice râu are capacitatea de autoepurare, fiind capabil să primească și să prelucreze substanța organică prin intermediul elementelor sale, mai ales vii, specializate. Orice exces de substanță organică ce ajunge în apele râurilor, provenind din industrie, agricultură sau activitățile casnice, poate fi prelucrat, dar numai între anumite limite. Cercetarea structurii ecosistemelor acvatice poate arăta nu numai dacă apele acestora sunt supraîncărcate cu substanțe organice sau de altă natură, dar poate și să precizeze dacă acestea sunt capabile să facă față acestor presiuni antropice. În situația în care este depășită capacitatea apelor de a suporta presiunea exercitată prin încărcarea organică excesivă, are loc un fenomen de degradare severă, care poate ajunge chiar până la moartea biologică a acestora. Iar acolo unde capacitatea de supraviețuire a plantelor și animalelor este afectată, nici omul nu se va bucura de o altă soartă.

În urma analizelor efectuate s-a constat că acumulările respectă condițiile impuse de tipul de folosință pentru care au fost create.

Concluzii

Din cele prezentate în capitolele precedente rezultă că bazinul hidrografic al Crasnei constituie o unitate cu un regim propriu care ridică probleme importante din punct de vedere teoretic și practic pentru suprafața pe care o drenează.

Legea zonalității verticale în desfășurarea tuturor proceselor hidrologice se manifestă și în acest bazin. Astfel în sud, panta mică a reliefului imprimă o viteză de scurgere mică a apei, fapt care are drept consecințe directe creșterea infiltrației și evaporației și diminuarea volumului viiturilor. Odată cu creșterea altitudinii, spre nord, are loc o creștere a valorii pantelor, ceea ce determină creșterea scurgerii lichide de suprafață și subterane, diminuarea evaporației, infiltrației și implicit creșterea debitului de vârf al viiturilor.

Alimentarea râurilor este de tipul pluvial – moderată, cu o pondere nivală ceva mai ridicată în sud, iar aportul apelor subterane în realizarea scurgerii de suprafață crește de la sud spre nord și totodată cu altitudinea.

Din analiza bilanțului hidrologic reiese că pierderile de apă din bazin, reprezentate prin scurgere plus evaporație, sunt mari în raport cu aportul de apă din precipitații. Un consumator de apă important este evapotranspirația.

În vederea creșterii rezervei de apă din bazin s-au luat o serie de măsuri pentru sporirea umidității aerului, reducându-se valoarea evaporației prin construirea lacului de acumulare Mânjești, prin folosirea irigațiilor și prin extinderea suprafețelor împădurite.

Scurgerea medie multianuală reflectă interacțiunea complexă a factorilor fizico – geografici din cadrul bazinului, dar mai ales influența factorilor climatici și a factorului antropic.

Debitele medii lunare și anuale cresc de la izvor spre vărsare, odată cu creșterea numărului de afluenți și a suprafeței bazinului de recepție.

Scurgerea medie sezonieră se realizează în proporție de 24 – 26% în anotimpul de iarnă, 38 – 40% în anotimpul de primăvară, 19 – 23% în anotimpul de vară și 13 – 16% în anotimpul de toamnă. Repartiția scurgerii medii pe anotimpuri este determinată de modul în care se combină principalele surse de alimentare.

Maximul se produce de obicei în intervalul mai – septembrie, interval în care se transportă 33 – 35% din debitele lunare medii multianuale, cu excepția debitelor de la stația hidrometrică Mânjești, situată în aval de acumulare, unde ponderea acestui interval este de 56%. Pe cursul superior al râului Crasna, la Vinețești, unul din cele cinci debite maxime multianuale se înregistrează în luna aprilie, fiind declanșat de topirea zăpezilor acumulate în anotimpul rece precum și de ploile care cad.

Scurgerea maximă provocată în acest bazin, de ploi, dar și de ploi și topirea zăpezilor și mai rar numai din topirea zăpezilor este influențată de o serie de factori ca: forma și dimensiunea bazinului, alcătuirea litoligică, gradul de acoperire cu vegetație sau panta versanților și a albiei. Caracteristici pentru scurgerea maximă din perioada 1976 – 2006 sunt anii 1988, 1991 și 1999 la Vinețești, 1988, 1999 și 2006 la Curteni și 1984, 1988 și 1999 la Mânjești.

Debitele maxime anuale cu asigurare de 1%, deci care se pot produce odată la o sută de ani în bazinul hidrografic Crasna, au valori de 270 m3/s la Vinețești, 270 m3/s la Mânjești și de 140 m3/s la Curteni. Viiturile cele mai mari care s-au produs în bazinul Crasnei în perioada 1976 – 2006 au fost cele din iulie 1999 la Vinețești, iunie 1988 la Curteni și Mânjești.

Datorita gradului lacului de acumulare, unda de viitură din 1988 a fost atenuată, iar efectele ei au fost mult diminuate.

Scurgerea minimă în bazinul Crasnei este condiționată de asemenea de întregul complex de factori fizico – geografici, dintre care cea mai mare pondere o au cei climatici la care se adaugă alcătuirea litologică și influența factorului antropic. Caracteristici pentru scurgerea minimă din perioada 1976 – 2006 sunt anii 1977, 1987 și 1994 la Vinețești, 1987, 1992, 1993, 1995, 1996 și 1998, când râul a secat la Curteni și 1986, 1987 și 1990 la Mânjești. Cele mai frecvente debite lunare minime anuale s-au produs în perioada de vară (iulie – august) când în unele cazuri râurile seacă.

În ceea ce privește scurgerea solidă pe râurile din bazinul Crasnei, aceasta este direct influențată de caracterul litologic, de intensitatea precipitațiilor și de gradul de acoperire a solului cu vegetație.

Lucrările de amenajare (îndiguiri, terasări, plantații de vii și livezi) neexecutate pe baza unei metodologii corecte au dus la distrugerea stratului de sol, la declanșarea unor puternice alunecări, materialul erodat fiind transportat de apele din precipitații în albiile râurilor producând turbidități foarte mari. Cel mai mare debit solid mediu multianual lunar a fost de 0,760 kg/s în luna iunie, iar debitul mediu anual maxim a fost de 1,43 kg/s în 1991.

Având în vedere cele prezentate, se impune utilizarea judicioasă a apelor, atât a celor de suprafață cât și a celor subterane, pentru asigurarea succesului în lupta îmoptriva secetei și prevenirea inundațiilor, dar și pentru alimentarea cu apă potabilă a localităților.

Bibliografie

Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică M., Ungureanu Al., Chiriac D. (1980) – Podișul Moldovei. Natură, om, economie, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Băloiu V. (1980) – Amenajarea bazinelor hidrografice și a cursurilor de apă, Editura Ceres, București.

Bîlă M. (1959) – Curs de hidrologie, Institutul Politehnic Timișoara, Timișoara.

Constantinescu M., Goldstein M., Haram V., Solomon Ș. (1956) – Hidrologie, Editura Tehnică, București.

Diaconu C., Lăzărescu D. (1980) – Hidraulică și hidrologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Diaconu C. (1988) – Râurile, de la inundații la secetă, Editura Tehnică, București.

Diaconu C., Șerban P. (1994) – Sinteze și regionalizări hidrologice, Editura Tehnică, București.

Diaconu S. (1999) – Cursuri de apă. Amenajare, impact, reabilitare, Editura *H*G*A*, București.

Giurma I. (2003) – Viituri și măsuri de apărare, Editura „Gh. Asachi”, Iași.

Giurma I. (2004) – Hidrologie specială, Editura Politehnium, Iași.

Giurma I., Crăciun I., Giurma Handley R. (2006) – Hidrologie, Editura Politehnium, Iași.

Gugiuman I., Cîrcotă V., Băican V. (1973) – Județele Patriei. Județul Vaslui, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Hâncu S., Stănescu P., Platagea Gh. (1971) – Hidrologie agricolă, Editura Ceres, București.

Ioniță I. (2000) – Geomorfologie aplicată. Procese de degradare a regiunilor deluroase, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași.

Iosub P., Zugravu A. (1980) – Județele Patriei. Vaslui. Monografie, Editura Sport – Turism, București.

Larion D. (2004) – Clima municipiului Vaslui, Editura Terra Nostra, Iași.

Minea I., Romanescu Gh. (2007) – Hidrologia mediilor continentale. Aplicații practice, Casa Editorială Demiurg, Iași.

Mustățea A. (2005) – Viituri excepționale pe teritoriul României. Geneză și efecte, Editura Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, București.

Morariu T., Pișota I., Buta I. (1970) – Hidrologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Panaitescu E. V. (2008) – Acviferul freatic și de adâncime din bazinul hidrografic Bârlad, Casa Editorială Demiurg, Iași.

Pantazică M. (1980) – Clima și apele din Podișul Moldovei, din volumul Podișul Moldovei, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Pișota I., Buta I. (1975) – Hidrologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Popa R. (1997) – Elemente de hidrodinamica râurilor, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Romanescu Gh. (2003) – Hidrologie generală, Editura Terra Nostra, Iași.

Romanescu Gh. (2003) – Dicționar de hidrologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Romanescu Gh. (2006) – Hidrologia uscatului, Editura Terra Nostra, Iași.

Saulea E. (1966) – Harta geologică. Iași (scara 1:200.000), Comitetul de Stat al Geologiei – Institutul Geologic, București.

Saulea E. (1968) – Harta geologică. Bârlad (scara 1:200.000), Comitetul de Stat al Geologiei – Institutul Geologic, București.

Savin C. (1996) – Dicționar științific poliglot, Editura Tipored, București.

Stănescu I. (2000) – Hidrologie, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași.

Sorocovschi V., Buta I. (1994) – Hidrometrie (măsurători și calcule hidrologice), Editura Universității “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.

Ujvári I. (1959) – Hidrografia R. P. R., Editura Științifică, București.

Ujvári I. (1972) – Geografia apelor României, Editura Științifică, București.

Vladimirescu I. (1978) – Hidrologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Zăvoianu I. (1999) – Hidrologie, Editura Fundației „România de Mâine”, București.

(1971) Râurile României. Monografie hidrologică, Editura I.N.M.H., București.

(1981) Îndrumar tehnic pentru măsurarea debitelor de apă, Consiliul Național al Apelor.

(1992) Atlasul Cadastrului Apelor din România. Partea 1 – Date morfo-hidrografice asupra rețelei hidrografice de suprafață, Ministerul Mediului, București.

(1997) Instrucțiuni pentru stațiile și serviciile hidrologice. Debite de apă și aluviuni, Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, București.

(1997) Îndrumar pentru stațiile hidrometrice pe râuri, Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, București.

Studii hidrologice, Arhiva Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad, Iași.

Studii hidrologice, Arhiva Sistemului de Gospodărire a Apelor Vaslui.