Relatiile cu Tertii Si Reflectarea Acestora In Contabilitate
CUPRINS
Capitolul I 1
1.1 Relatiile cu tertii 1
1.2 Tipuri de creanțe și datorii 1
Capitolul II 5
2.1 Contabilitatea relatiilor cu tertii 5
2.2 Relatiile cu statul, personalul 9
2.3 Functionarea principalelor conturi 10
Capitolul III 14
3.1 Prezentarea generala a firmei 14
3.2 Contabilitatea generala cu tertii in luna decembrie 2011 (registrul jurnal, tertii, creante, datorii inclusiv reevaloarea lor la sfarsitul anului) 20
3.3 Analiza creantelor si datoriilor fata de terti 2009- 2011 33
CONCLUZII ȘI PROPUNERI 45
BIBLIOGRAFIE 47
Capitolul I
Relațiile cu terții
Pe parcursul desfășurării activității lor, agenții economici intră în relații cu terțe personae fizice sau juridice.
Asemenea relații generează drepturi (creanțe) și obligații (datorii) fie cu personae fizice sau juridice din afara unității, fie cu persoane (fizice) din interiorul unității.
Terții reprezintă în contabilitate, persoanele fizice sau juridice cu care unitatea patrimonială intră în relații pentru realizarea obiectului său de activitate (furnizori, clienți, salariați, bugetul statului, etc.). Relațiile respective se reflectă în contabilitatea unității patrimoniale sub forma creanțelor și datoriilor, a căror durată de decontare este pe termen scurt (până la un an).
Ele apar in funcție de natura raporturilor pe care le generează activitatea de producție și comercializare în cadrul diverselor procese economice care se desfășoară în intreprindere. Astfel, în procesul de aprovizionare intreprinderea intră în relații cu furnizorii de materii prime și materiale, de imobilizări corporale și necorporale, fiind necesară reflectarea în contabilitate a datoriilor și creanțelor față de aceștia. În procesul vanzării produselor, prestării serviciilor sau executării lucrărilor (procesul desfacerii), intreprinderea intră în relații cu diverși clienți, fiind necesară de asemenea reflectarea în contabilitate a creanțelor și datoriilor față de aceștia.
În general, în cadrul activității economice se realizează schimburi de valori. Aceasta presupune că una din părți oferă bunul sau serviciul spre vânzare, iar cealaltă remite contravaloarea acestuia. Putem astfel deosebi două fluxuri de valoare de sens contrar, adică fluxul bunurilor și a serviciilor și contrafluxul valorilor de schimb, în general al banilor.
1.2 Tipuri de creanțe și datorii
Datoria este obligația contractată de un terț și care presupune plata ulterioară a unei sume de bani, livrarea unui bun, prestarea unui serviciu sau efecutarea unei lucrări în folosul acestuia.
Datoriile se pot concretiza în forme complexe și variate fie în cadrul unor relații de decontare ale unității patrimoniale care generează obligații față de persoane fizice sau juridice (furnizorii, clienții, salariații, etc.) pentru livrările sau prestațiile ca echivalent al acestora, fie în cadrul unor obligații bănești ce decurg din reglementări legale (impozite și taxe la buget, contribuții la asigurări și protecția socială etc.).
Datoriile se pot clasifica după mai multe criterii:
După natura operațiilor ce le generează pot fi:
datorii comerciale
datorii financiare
datorii fiscale
datorii salariale și sociale
alte datorii
După conținutul economic și obiectul datoriilor pot fi:
datorii față de furnizori
datorii față de clienți pt. avansurile primite
datorii față de buget
datorii din efecte comerciale
datorii față de salariați
datorii față de asigurările și protecția socială
datorii față de acționari
alte datorii
În general, ansamblul obligațiilor în relațiile cu terții constituie în esență relațiile cu creditorii unei unități patrimoniale.
Creanța se concretizează în dreptul de a pretinde plata unei sume de bani, prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrări. Ele se nasc din relațiile comerciale cu clienții sau din alte operațiuni cu parteneri ocazionali.
Creanțele se pot clasifica după mai multe criterii:
După natura operațiilor care le generează pot fi:
creanțe comerciale
creanțe financiare
alte creanțe
După conținutul economic și obiectul creanțelor pot fi:
creanțe asupra clienților pentru produse vândut, lucrări executate și servicii prestate;
creanțe asupra furnizorilor generate de avansurile acordate de către cumpărător;
creanțe generate de deținerea unui bilet la ordin, cupoane, bonuri de tezaur;
diverse creanțe asupra debitorilor din operații necomerciale.
Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de valori avansate urmând să plătească un echivalent corăspunzător constituie debitorii unei unități patrimoniale.
Operațiile ciclului de exploatare efectuate de o intreprindere se identifică cu operațiile cu caracter ordinar și repetitiv pe termen scurt și care contribuie la , realizarea obiectului ei de activitate.
Ciclul de exploatare este format dintr-o secvență de operațiuni ce se desfășoară regulat între momentul cumpărării de factori de producție și vânzarea de bunuri și servicii pe piață. În intreprinderile comerciale, fazele ciclului de exploatare sunt reduse: cumpărarea este urmată de stocajul mărfurilor în vederea revînzării lor ulterioare. În schimb, în intreprinderile industriale durata ciclului de exploatare este mai lungă, în funcție de sectorul de activitate al intreprinderii. În cursul activității de producție, utilajele și alte echipamente industriale, stocurile de materii prime și materiale sunt combinate și consumate sub acțiunea factorului-muncă: capitalul avansat se transformă în producție în curs de execuție și apoi în produse finite. Vânzarea acestor produse asigură reconstituirea capitalului sub formă de lichidități, utilizate pentru reluarea ciclului de exploatare. Deci, fluxul de exploatare, cu cele trei componente: cumpărări și producție-vânzări, nu este rupt de fluxul de finanțare și de fluxul de investire, ci se află conectat la acestea.
Activitatea de exploatare antrenează structurile patrimoniale cu un grad ridicat de mobilitate, cum sunt activele de exploatare (stocuri din cumpărări și din producție proprie, creanțe-clienți și efecte comerciale de primit) și datorii din exploatare (furnizori, efecte comerciale de plătit, datorii salariale etc.), fiecare din aceste forme particulare trecând rapid dintr-o formă în alta:
O bună gestiune a intreprinderii presupune cunoașterea unor indicatori care măsoară viteza de rotație a stocurilor și durata creditului comercial (clienți și furnizori).
Echilibrul financiar al intreprinderii este în relație directă cu creanțele și datoriile generate din activitatea de exploatare, respectiv de raportul între creanțele – clienți și intervalul lor de încasare și datoriile – furnizori și intervalul lor de plată. Intreprinderea vinde pe credit, și acest credit „îngheață" pe moment capitalurile circulante. Pe de altă parte, intreprinderea cumpară pe credit și poate astfel beneficia de capitalurile furnizorilor. O gestiune financiară eficientă constă în apropierea duratei creditului acordat clienților de cea obiținută de la furnizori.
Gestiunea activității de exploatare trebuie să aibă ca finalitate un volum preponderent de rezultat din exploatare pozitiv (profit) în rezultatul exercițiului și să asigure secreția de lichidități (trezorerie pozitivă) pentru intreprindere.
Capitolul II
2.1 Contabilitatea relațiilor cu terții
Contabilitatea furnizorilor și clienților este organizată în cadrul Compartimentului contabilitate, relații financiar – bancar valutare.
Acest compartiment se află în subordinea directorului economic(contabilului șef) sau a unei alte persoane împuternicită să îndeplinească această funcție.
În conformitate cu reglementările în vigoare se precizează că:
,,Contabilitatea furnizorilor și clienților se ține pe categorii precum și pe fiecare persoană fizică sau juridică". Astfel în contabilitatea analitică furnizorii și clienții se grupează astfel: interni și externi, iar în cadrul acestora pe vechimea datoriei / creanței:
– termen lung: peste 5 ani;
– termen mediu: de la 1 la 5 ani;
– termen scurt: sub 1 an.
Furnizorii societății sunt grupați astfel:
401 1 ,,Furnizori interni".
401 2 ,,Furnizori externi".
În ceea ce privește termenul de plată furnizorii societatea se încadrează în categoria cu decontare sub 1 an, adică pe termen scurt. Relațiile cu furnizorii interni și externi se desfășoară pe baza contractelor încheiate cu aceștia. Clienții societății sunt grupați astfel:
411 1 ,,Clienți interni".
411 2 ,,Clienți externi".
În funcție de termenul de plată, clienții societății se încadrează în categoria celor pe termen scurt – sub 1 an. După un an creanțele aferente clienților neîncasați se transferă în contul 416 ,,Clienți incerți", cont deschis de asemenea pe analitice:
416 1 ,,Clienți incerți interni.
416 2 ,,Clienți incerți externi".
Relațiile cu clienții interni se desfășoară pe baza contractelor de vânzare – cumpărare, pentru clienții tradiționali și pe bază de comandă cu rol de contract, pentru clienții mici(SRL, SNC). Totalitatea contractelor încheiate cu partenerii, clienții externi sunt contracte de lohn. În cadrul structurilor analitice ale conturilor de ,,Clienți" și ,,Furnizori" prezentate se ține evidența pe termene și respectiv pe fiecare client / furnizor în parte.
Evaluarea creanțelor șl datoriilor
Datoriile și creanțele curente se evaluează la valoarea nominală, valoare la care acestea se înregistrează în contabilitate. Periodic, cu ocazia inventarierii, datoriile și creanțele legate de furnizori și clienți (cel puțin o dată pe an) se compară nivelul acestora cu cel existent la furnizori și clienți, prin transmiterea la aceștia a extraselor de cont, confirmare de solduri. Clientul sau furnizorul transmite înapoi o confirmare din partea sa. Evidența furnizorilor și clienților se ține cu ajutorul calculatorului, pe fiecare furnizor și client în parte. Astfel lunar se face analiza plăților făcute furnizorilor și a încasărilor de la clienți. Aceste două liste, cu analiza furnizorilor și clienților sunt prezentate în cadrul unei ședințe la care participă și directorul general și șeful de desfaceri.
Aceste liste cuprind fișe a fiecărui client și furnizor care împreună formează lista totală a clienților, respectiv lista totală a furnizorilor. Legat de clienți, lista acestora cuprinde facturile neâncasate care trebuiesc să fie egale ca valoare cu soldul contului respectiv din balanța de verificare. Aceste fișe se formează pe baza documentelor de plată și încasare și pe baza extrasului de cont primit de la bancă.
În cazul în care se constată clienți de la care nu a fost încasată creanța în mai puțin de un an, aceștia se trec din contul 411 ,,Clienți" în contul 416 ,,Clienți incerți".
Se poate ataca în instanță un astfel de client, iar sentința judecătorească definitivă favorabilă societății dă dreptul acesteia să dispună de contul clientului prin încasarea sumei egale cu datoria clientului. Dacă sentința judecătorească definitivă nu dă acest drept, Consiliul de Administrație al societății aprobă suportarea pe cheltuieli a clienților neâncasați. Evaluarea creanțelor și datoriilor în valută se face la cursul de schimb din ziua respectivă, curs comunicat de B.N.R. Diferențele de curs valutar între data înregistrării în contabilitate a creanțelor și datoriilor și data încasării, respectiv a plății lor se înregistrează în contul de cheltuieli 665 ,,Cheltuieli din diferențe de curs valutar", după caz. La închiderea exercițiului financiar cu ocazia evaluării bilanțiere, diferențele de curs valutar stabilite față de data înregistrării în contabilitate a creanțelor și datoriilor se înregistrează în conturile 476 ,,Diferențe de conversie – activ" sau 477 ,,Diferențe de conversie – pasiv", după caz. La deschiderea exercițiului financiar următor acestea se reiau, neadmițându-se compensări între acestea. Pentru diferențele de conversie nefavorabile se pot constitui provizioane pentru deprecierea creanțelor. În cazul facturilor exter se înregistrează în contul de cheltuieli 665 ,,Cheltuieli din diferențe de curs valutar", după caz. La închiderea exercițiului financiar cu ocazia evaluării bilanțiere, diferențele de curs valutar stabilite față de data înregistrării în contabilitate a creanțelor și datoriilor se înregistrează în conturile 476 ,,Diferențe de conversie – activ" sau 477 ,,Diferențe de conversie – pasiv", după caz. La deschiderea exercițiului financiar următor acestea se reiau, neadmițându-se compensări între acestea. Pentru diferențele de conversie nefavorabile se pot constitui provizioane pentru deprecierea creanțelor. În cazul facturilor externe neachitate către furnizor și la care se constată diferențe nefavorabile, legislația româna dă dreptul constituirii de provizioane care reprezintă actualizarea la 31.XII a acestor facturi neachitate. Conform legislației, societatea constituie astfel de provizioane aferente diferențelor din facturile externe. Pe măsura achitării lor, aceste provizioane se diminuează transformându-se în venituri și se include în baza de impunere, respectiv în profit impozabil.
Regimul reducerilor
Reducerile de preț se referă atât la cele primite de societate de la furnizor, cât și la cele acordate clienților. Reducerile acordate de aceasta sunt: scontul de decontare în valoare de 5%, acordat pentru achitarea cumpărăturilor înaintea termenului normal de exigibilitate și remizele și risturnurile acordate clienților fideli, în valoare de 1% și respectiv 3%. Aceste reduceri se acordă în momentul facturării. Reducerile primite de societate de la furnizori sunt doar pentru plata anticipată sau la timp a facturilor. Valoarea acestei reduceri este de până la 20% aplicată la valoarea totală a facturii. Această reducere este primită la facturare.
Plata datoriilor și încasarea creanțelor
Modalități de plată și de încasare cu numerar și fără numerar. Documentele pe care societatea le utilizează pentru efectuarea plăților și încasărilor în numerar sunt:
– dispoziția de încasare către casieria;
– dispoziția de plată către casieria;
– chitanța.
Dispoziția de încasare către casierie este întocmită de către Compartimentul contabilitate, relații financiar – bancar valutare pentru încasarea unei creanțe de la client în numerar. Această dispoziție de încasare se trimite casieriei care încasează apoi suma înscrisă în act de la client. Dispoziția de plată către casierie este întocmită de către același compartiment și este utilizată pentru ridicarea numerarului din casierie necesar pentru plata furnizorului sau pentru efectuarea unor achiziții de mică valoare.
Chitanța este un document care face dovada încasării unei sume de bani de către casieria unității beneficiare, respectiv a plății unei sume furnizorului, fiind în acest caz emisă de acesta.
Plățile și încasările fără numerar. Stingerea datoriilor între societate și terți se face prin intermediul conturilor la bănci. Pentru aceasta se utilizează ordinul de plată, atât pentru achitarea furnizorilor cât și pentru încasarea creanțelor de la clienți, caz în care este întocmit de client.
Pentru achitarea furnizorilor, societatea completează ordinul de plată și îl depune la banca care o reprezintă, iar aceasta ia legătura cu banca la care furnizorul are deschis cont, pentru transferarea sumei de bani din contul societății în contul furnizorului. În cazul încasării creanțelor de la clienți, aceștia sunt cei care dau ordin băncii care îi reprezintă de a transfera suma de bani în contul societății .
Ordinul de plată este utilizat de societate atât pentru achitarea datoriilor față de diverși furnizori, cât și pentru achitarea datoriilor față de stat:
– impozit pe salarii;
– impozit pe profit, etc.
Modalități de plată și încasare prin efecte comerciale
Efectele comerciale sunt înscrisuri solemne care intervin în relațiile comerciale cu furnizorii și clienții, având ca funcție principală acordarea sau primirea unui credit comercial, dar în același timp și funcția de instrument și mijloc de trezorerie.
Efectele comerciale utilizate în decontarea drepturilor și obligațiilor sunt:
– cecul;
– biletul la ordin.
Pentru a-și achita datoriile față de furnizor, societatea emite un CEC pe numele furnizorului său, CEC prin care aceasta dă ordin băncii sale de a achita suma de bani înscrisă în CEC beneficiarului (furnizorului). Pentru încasarea creanțelor de la clienți, aceștia completează un CEC pe numele societății, dând ordin băncii lor de a achita datoria din contul lor la bancă.
Plata și încasarea prin acreditiv
Acreditivul este utilizat de societate pentru achitarea datoriilor față de furnizorii Externi, dar și pentru încasarea creanțelor de la clienții externi.
De exemplu, în relațiile firmei cu clientul CJG Handels – Suedia decontarea se face prin acreditiv.
Cu acest client firma a încheiat un contract de lohn, contract în care a fost stabilit ca plata să se facă prin acreditiv. Pentru ca societatea să poată încasa contravaloarea bunurilor vândute, ea trebuie să depună la banca sa, unde se află deschis contul de acreditiv următoarele documente:
– factura fiscală;
– aviz de însoțire a mărfii;
– invoice (factura externă);
– declarația vamală;
– declarația de încasare valutară.
Aceste documente fac dovada că societatea a expediat produsele și astfel se dispune plata. În cazul în care aceasta importă bunuri din străinătate, ea solicită ca plata să fie făcută prin acreditiv, acreditiv ce este deschis la banca furnizorului și se află la dispoziția acesteia.
În acest caz, societatea va transmite băncii sale documentele și conținutul acestora pe care furnizorul trebuie să le prezinte la banca sa, ca dovadă a expedierii mărfurilor. După ce aceste documente sunt verificate pe rând de banca exportatorului, banca care deservește societatea o va informa de sosirea documentelor și va transmite apoi suma de plată băncii exportatorului, care o va achita acestuia.
Decontarea prin compensare
Compensarea este o formă de decontare a drepturilor de creanță cu obligațiile, prin care doi sau mai mulți parteneri acceptă să-și stingă reciproc datoriile și creanțele.
Exemplu:
S.C. Ricky Dani S.A. are o datorie față de S.C. SPECIAL, iar S.C. SPECIAL are o datorie față de S.C. Ricky Dani S.A.
În acest caz aceste două societăți acceptă să-și compenseze reciproc datoriile cu creanțele. Pe baza facturilor care reflectă datoriile și creanțele celor două societăți se întocmește un Protocol de compensare, încheiat pentru o anumită sumă, care se semnează apoi de ambele părți.
Compensarea se poate face de asemenea între mai mulți parteneri.
Exemplu:
S.C. Ricky Dani S.A. are o datorie față de S.C. SPECIAL SA, aceasta are o datorie față de S.C. COMINA S.A., iar aceasta din urmă față de S.C. RICKY DANY S.A. Pentru efectuarea compensării se va întocmi Protocolul de compensare care va fi semnat pe rând de cele trei societăți pentru acceptare și va consemna valoarea de compensat între semnatarii Protocolului.
2.2 Relatiile cu statul, personalul
Una dintre cele mai mari cheltuieli înregistrate de majoritatea companiilor o reprezintă chleltuielile privind salariile (costul forței de muncă) și taxele și impozitele legate de aceste sume. În anumite ramuri, cum ar fi serviciile bancare și de transport aerian, cheltuielile privind forța de muncă reprezintă mai mult de jumătate din clteltuielile totale de exploatare. Contabilitatea salariilor este importantă datorită sumelor mari implicate și faptului că angajatorul trebuie să respecte o serie de legi și norme complexe privind impozitele pe salarii. Angajatorul este obligat să se conformeze regulamentelor privind activitatea de raportare și evidență contabilă și răspunde de sumele reținute din drepturile salariale ale angajaților și de sumele datorate în contul impozitelor pe salarii.
În plus, sistemul de evidență contabilă a salariilor poate fi subiectul unor contestații și fraude. Fiecare angajat trebuie plătit la timp și solicită o explicație detaliată a sumelor pe care le primește. Sistemul de evidență contabilă a salariilor impune un control intern riguros și o prelucrare și distribuire eficientă a cecurilor, precum și o raportare corectă către organele de stat.
Această secțiune se va axa pe datoriile, evidențele și cerințele de control intern legate de contabilitatea salariilor. Desi exemplele din această secțiune corespund sistemului manual de evidență, pentru a ilustra concepțiile de bază, majoritatea agenților economici (inclusiv micile intreprinderi) utilizează computerul pentru prelucrarea datelor legate de contabilitatea salariilor. Cele trei tipuri de datorii legate de contabilitatea salariilor sunt:
– datorii legate de recompensarea salariaților (personalului),
– datorii legate de reținerile din salariile angajaților
– datorii legate de impozitele pe salarii datorate de angajator.
Este important să se facă distincție între salariați (personal) și colaboratori (angajați prin contract, independenți). Principiile contabilității salariilor se aplică numai pentru personalul companiei. Compania plătește angajaților un salariu calculat orar sau lunar, aceștia fiind sub supravegherea și controlul său direct. Colaboratorii independenți nu sunt angajați ai companiei, astfel încît nu sunt incluși în evidențele contabile privind drepturile salariale.
Aceste persoane oferă servicii firmei contra unei taxe, însă nu se află sub controlul și supravegherea directă a acesteia. Cîteva exemple de colaboralori independenți sunt contabilii publici autorizați, agențiile de publicitate și juriștii.
Factorul muncă reprezintă un element determinant în procesul de creare a bogăției. De aceea, mutațiile tehnologice și din societate au determinat redefinirea rolului factorului uman în cadrul oricărei organizații, în particular al intreprinderii, preocupate de o mai bună gestiune a „resurselor umane".
Prezentarea factorului muncă în documentele contabile trebuie să reflecte rolul personalului în intreprindere, însă integrarea ființei umane în universul valorilor economice și reflectarea acesteia în contabilitate ridică numeroase probleme conceptuale și metodologice, dar, în aceeași măsură, filosofice și morale.
Creșterea preocupărilor teoretice și metodologice, legate de reflectarea în contabilitate a capitalului uman și a modului cum acesta participă la crearea bogăției, a făcut posibilă conturarea unui nou domeniu, contabilitatea resurselor umane, care își asumă trei funcții majore:
să furnizeze o informație cifrică privind costul și valoarea indivizilor ca resurse ale unei organizații;
să servească la luarea unor decizii, în special cele privind recrutarea, selecția și formarea personalului, adică să furnizeze un mijloc de evaluare a politicilor de gestiune a resurselor umane;
de a motiva decidenții în ce manieră să adopte o perspectivă a resurselor umane, adică să incite patronii sa-și „imagineze" salariații ca o resursă a organizației, resursă ce poate sa-și sporească valoarea sau să se deprecieze, în funciție de modul cum este gestionată.
Pentru a putea fi contabilizat, capitalul uman trebuie comensurat valoric. Noțiunea de valoare a capitalului uman nu este aceeași pentru diferiții parteneri ai intreprinderii. Astfel, administratorii firmei sunt interesați de costul resurselor umane, pe când investitorii preferă cunoașterea valorii resurselor umane, ca o componentă a valorii globale a elementelor necorporale ale firmei (o parte din valoarea fondului comercial).
2.3 Functionarea principalelor conturi
Înregistrarea creanțelor și datoriilor în legătură cu personalul și asimilate
Taxa pe valoarea adăugată este o datorie sau o creanță a societății comercială față de bugetul de stat. Ea apare ca o consecință a derulării operațiilor de vânzare-cumpărare, motiv pentru care contabilitatea operațiile privind regularizarea și decontarea T.V.A. sunt prezentate în acest capitol.
Printre documentele pe baza cărora se înregistrează T.V.A. se pot enumera:
– factura;
– autofactura;
– registrul bunurilor de capital;
– jurnalul pentru vânzări;
– jurnalul pentru cumpărări;
– decontul de T.V.A.
Jurnalul pentru vânzări servește ca document de stabilire lunară sau trimestrială a T.V.A. colectată și este completat pe baza documentelor privind vânzările de valori materiale , prestările de servicii și executările de lucrări. Jurnalul pentru cumpărări servește ca document de stabilire lunară sau trimestrială a T.V.A. deductibilă și se completează pe baza documentelor privind cumpărările de valori materiale, prestări servicii sau lucrări. La sfârșitul fiecărei perioade fiscale se totalizează T.V.A. deductibilă din Jurnalul pentru cumpărări și T.V.A. colectată din Jurnalul pentru vânzări în vederea regularizării acesteia. Perioada fiscală este luna calendaristică. Prin derogare perioada fiscală poate fi trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere care nu a depășit plafonul de 100.000 euro calculată la cursul valutar stabilit de Banca Națională a României la închiderea exercițiului (31 decembrie) Documentul pe baza căruia se raportează T.V.A., rezultată în urma regularizării, este decontul de T.V.A., care se depune și T.V.A. se plătește (dacă este cazul), pentru fiecare perioadă fiscală, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă. Dacă T.V.A. deductibilă este mai mare decât T.V.A. colectată, înseamnă că societatea comercială a plătit/va plăti furnizorilor mai multă T.V.A. decât a încasat/va încasa de la clienții săi, diferența respectivă urmând a fi recuperată de la bugetul statului. Apare astfel în structura patrimonială de activ (creanță) T.V.A. de recuperat:
% = 4426 TVA deductibilă
4427 TVA colectată
4424TVA de recuperat
Dacă T.V.A. colectată este mai mare decât T.V.A. deductibilă, înseamnă că societatea comercială a încasat/va încasa de la clienți mai mult decât a plătit/va plăti furnizorilor săi, diferența respectivă urmând a fi plătită bugetului de stat. Apare astfel structura patrimonială de pasiv (datorie) T.V.A. de plată:
4427 TVA colectată = %
4426 TVA deductibilă
4423 TVA de recuperate
Înregistrarea operațiilor privind decontările cu bugetul statului
Desfășurarea activității economice a societăților comerciale conduce la apariția în patrimoniul acestora a datoriilor și creanțelor față de bugetul statului și față de alte organisme publice. Datoriile fiscale sunt concretizate în impozite, taxe și contribuții ce pot fi clasificate în:
– impozite directe, suportate direct de cei care le plătesc: impozitul pe profit,
impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende, impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, terenuri etc.), fonduri speciale;
– impozite indirecte, suportate de consumatorul final, incluse deci în prețul bunurilor și serviciilor: taxa pe valoarea adăugată, accize, taxe vamale, taxe pentru jocuri de noroc, taxe pentru eliberare de licențe, autorizații de funcționare etc.
Creanțele fiscale sunt legate de eventuale subvenții de primit și vărsăminte efectuate în plus la bugetul statului. Evidența contabilă a datoriilor și creanțelor fiscale se ține cu ajutorul conturilor din clasa 4 Conturi de terți, grupa 44 „Bugetul de stat, fonduri speciale și conturi asimilate”, în cadrul căreia se regăsesc conturi atât cu funcție contabilă de pasiv, conținut economic de datorii fiscale, cât și conturi cu funcție contabilă de activ, conținut economic de creanțe fiscale. Principalele obligații fiscale ce trebuie decontate cu bugetul statului sunt:
a) impozitul pe profit care se calculează prin aplicarea procentului de impozit potrivit cadrului legal în vigoare la diferența între veniturile obținute, din livrări de bunuri mobile, servicii prestate și lucrări executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv câștigurile din orice sursă și cheltuielile pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
b) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor care se calculează prin aplicarea cotei legale de impozit la veniturile din orice sursă, cu excepția:
– veniturilor din variația stocurilor;
– veniturilor din producția de imobilizări corporale și necorporale;
-veniturilor din exploatare, reprezentând cota-parte a subvențiilor guvernamentale și a altor resurse pentru finanțarea investițiilor;
– veniturilor din provizioane și ajustări de valoare;
– veniturilor rezultate din anularea datoriilor și a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale;
– veniturilor realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii.
c) impozitul pe veniturile din salarii și alte veniturile asimilate, calculate pentru fiecare lună, este stabilit și reținut de angajatorii care au sediul sau domiciliul în România, la data generării acestor venituri indiferent de persoanele la care se referă;
d) impozitul pe dividende calculat ca procent aplicat sumei distribuite la dividende din profitul net al exercițiului încheiat sau din rezerve;
e) accizele care sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat, pentru o serie de produse provenite din producția internă sau externă:
f) alte taxe și impozite (impozitul pe terenuri, clădiri etc.)
Înregistrările contabile specifice decontărilor cu bugetul statului sunt:
1. înregistrare impozit pe profit:
691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” = 4411 „Impozit pe profit”
16% x Profit fiscal
2. impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:
698 „Alte cheltuieli cu impozitele care = 4418 „Impozit pe venit
nu apar în elementele de mai sus”
”
3,5% x Venituri realizate
3. înregistrare impozit pe salarii:
421 „Personal salarii datorate” = 444 „Impozit pe salarii”
16% x Venit bază de
calcul
4. înregistrare impozit pe dividende:
457 „Dividende de plată” = 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate””
16% x Dividende
4. înregistrare accize:
635 „Cheltuieli cu alte impozite, = 446
taxe și vărsăminte asimilate „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”
5. plată obligații către bugetul statului:
% = 5121 „Conturi la bănci în lei”
441 „Impozit pe profit”
444 „Impozit pe salarii”
446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”
Capitolul III
3.1. Prezentarea generală a firmei
România, țară europeană cu 20,3 milioane locuitori are o suprafață de 238.391 km2, din care 28% este acoperită cu păduri (70% fiind în munți). Fagul este specia lemnoasă principală (30%), urmată de esențe moi (24,5%), stejar (19,3%), etc. Începutul industriei românești de mobilă este după anul 1900. Astfel, în anul 1915 funcționau 12 fabrici de mobilă și 70 de tâmplării, iar în anul 1944 erau 73 fabrici de mobilă și 86 de tâmplării – care produceau uși, ferestre și piese de mobilă. Din anii '50 a început construcția a noi fabrici de mobilă, cu mașini și utilaje la nivelul perioadelor respective, iar în anul 1990 se realiza mobilă în 497 fabrici care funcționau, în principal, în structurile organizatorice ale unor combinate sau mari întreprinderi de prelucrare a lemnului. După anul 1990, toate aceste unități de producție a mobilei au fost reorganizate ca societăți comerciale, care sunt și în prezent în funcțiune.
În anul 2010 erau înregistrate peste 4000 societăți comerciale având ca obiect principal de activitate fabricarea mobilei, din care circa 100 sunt întreprinderi mari, circa 200 sunt întreprinderi mijlocii, iar celelalte sunt întreprinderi mici. În afară de acestea, funcționează ateliere de mobilă cu mai puțin de 10 angajați, precum și unități de producție pentru mobilă în cadrul unor societăți comerciale cu alt obiect principal de activitate. Fabricile românești de mobilă au fost proiectate și realizate ca sisteme complet integrate, fără cooperări cu alte fabrici sau secții specializate în producția de prefabricate din lemn și de componente. În ceea ce privește utilarea acestora, majoritatea fabricilor și-au modernizat parțial dotările, dar fără să ajungă la nivelul performanțelor pe plan extern, ceea ce afectează nivelul productivității muncii și al calității produselor. Privind tipurile de mobilă fabricate, acestea acoperă toata gama de mobilier: pentru locuințe, pentru birouri, pentru școli, pentru spații comerciale și social-culturale, accentul fiind pus atât pe mobila de epocă, imitând stiluri vechi, cât și pe mobila modernă, corespunzător cerințelor pieței interne și externe.
Structura principalelor sortimente de mobilă românească este prezentată în tabelul nr.1 :
Tabel nr. 1
Sursa: http://www.apmr.org/industry
Peste 50% din producția de mobilă este din lemn de fag, 20% – din stejar, 15% – din rășinoase și restul, din alte esențe lemnoase. Forța de muncă folosită în industria mobilei este de circa 97.000 persoane, care reprezintă 4,8% din totalul forței de muncă din industria României. În industria mobilei din România, 97% din societățile comerciale sunt cu capital privat. Nu există monopol în producția de mobilă sau în comercializarea acesteia, iar exportul de mobilă este liberalizat în totalitate. Volumul exportului de mobilă românească (vezi Fig. nr.3.1), în anul 2010, a fost de 614,4 mil. USD, din care 85,25% s-a livrat în țările Uniunii Europene. Producătorii români de mobilă și-au concentrat exporturile, în anul 2010, spre 12 piețe țintă. În topul țărilor spre care s-au orientat exporturile românești de mobilă, se situează Germania (cu o pondere de 21,41% în total export mobilă), Olanda (11,71%), Italia (11,19%) și Austria (8,53%). În privința condițiilor de fabricare a produselor de mobilă, până în prezent 36 standarde naționale de profil au fost adaptate la standardele europene și internaționale, respectiv la nivelul CEN – 18 standarde și la nivelul ISO – 18 standarde. Legislația specifică include reglementări în domeniul protecției mediului, certificării, calității, protecției consumatorilor și folosinței generale. Industria mobilei trăiește aproape numai din exporturi, iar Uniunea Europeană este principala piață a producătorilor români. Cu toate acestea, industria începe să-și revină, iar Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR) consideră că vânzările de mobilă ar putea crește cu 10% în anul 2012.
Societatea comercială SPECIAL SA a fost înființată în anul 1991 ca societate pe acțiuni prin HG 1296/1991. Denumirea societății este Societatea Comercială SPECIAL SA. În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte acte denumirea societății va fi urmată de cuvintele „societate pe acțiuni” sau de inițialele „S.A.”, de capitalul social, de numărul de înmatriculare și de sediu. SPECIAL SA SA este persoană juridică română și este înmatriculată la Camera de Comerț și Industrie SIBIU cu numărul J32/67/1991, Cod Fiscal RO 788511, Cont deschis la Banca Comercială Română, cod CAEN 3614. Sediul societății se află la următoarea adresă: STR.NICOVALEI NR.6 , SIBIU.
SC SPECIAL SA se încadrează în categoria Întreprinderilor Mici și Mijlocii, dispunând în prezent de un număr de 200 de angajați, din care 171 muncitori direct productivi, 9 muncitori-personal de întreținere, 4 maiștri, 12 angajați TESA și 9 angajați ca personal auxiliar. Echipa managerială este compusă din patru directori (Director general adjunct , Director Economic, Director Tehnic și Director Comercial) și Administratorul unic al societății .
Forma de proprietate este privată, la data de 31.12.2011 structura acționariatului prezentându-se după cum urmează:
Tabel nr.2 Structura acționariatului
Numărul total al acțiunilor este de 158 690 acțiuni, iar valoarea nominală este de 17,78 RON. Capitalul social subscris și vărsat la data de 31.12.2011este de 28 223 RON. Societatea își desfășoară activitatea pe o suprafață totală de 14 782 mp, din care construită 5 874 mp și 8 908 mp alte terenuri. În conformitate cu statutul său de funcționare, obiectul de activitate principal al societății este producerea de mobilă și piese de mobilier din lemn masiv din rășinoase și pal melaminat.
Obiectul de activitate principal poate fi detaliat după cum urmează:
Producerea de mobilă de bucătărie;
Producerea de mobilier de dormitor;
Comercializarea produselor pe piețele externe prin export direct și indirect;
Executarea de lucrări privind întreținerea și repararea utilajelor.
Misiune, obiective
Misiunea societății este de a procesa materia primă și materialele, utilizând forța de muncă și dotarea tehnică, spații și tehnologie în vederea fabricării pieselor de mobilier. Este o firmă specializată în fabricarea mobilei. Firma va folosi tehnica și tehnologia specifică domeniului de activitate și va perfecționa această tehnologie pentru a fi competitivi cu concurenții firmei. Se va preocupa de angajați prin recrutarea, dezvoltarea și recompensarea persoanelor cu calități excepționale și loialitate față de firmă. Obiectivele generale care decurg din politica firmei au în vedere:
producerea celor mai durabile și apreciate produse comparativ cu cele ale concurenților;
păstrarea piețelor de aprovizionare și desfacere, precum și a forței de muncă;
costuri cât mai mici în procesul producerii mobilei cu o productivitate cât mai ridicată, gestionare cât mai bună a energiei, materiei prime și materialelor;
stabilizarea personalului, căutând noi și noi forme de motivare, condiții de muncă, alte facilități (cantină, prime pentru invenții, inovații, sporuri de fidelitate);
pentru crearea condițiilor favorabile realizării performanțelor economico-financiare ale unității, limitarea tendinței de fluctuație a personalului direct productiv.
Strategiile urmate pentru îndeplinirea obiectivelor propuse sunt direcționate pe:
informarea cât mai performantă privind tendințele piețelor occidentale, din punct de vedere al design-ului, finisajelor și prețurilor, pentru a putea fi cât mai competitivi pe termen lung;
producția în euro pe om activ din fabrică, tehnologia, gradul de dotare tehnică și, nu în ultimul rând, așezarea fabricii în normelor europene de protecție a mediului (valorificarea superioară a deșeurilor);
dotarea tehnologică și de protecție a mediului care să facă față competiției europene;
îmbunătățirea ofertelor de pe piață;
înnoirea utilajelor și echipamentelor de producție.
Structura organizatorică
Ca rezultat al organizării, prin diviziunea muncii pe verticală și orizontală, se obține structura organizatorică a unei firme, numită și organigramă. Așadar, unitățile de muncă (compartimentele, direcții, divizii, servicii etc.), rezultate prin diviziunea muncii și ansamblul relațiilor de autoritate și cooperare constituie structura organizatorică a unei firme. În aceste condiții, structura organizatorică a unei firme poate fi caracterizată prin posturi/locuri de muncă, sfera de autoritate a managerilor, compartimente, niveluri ierarhice și relații interumane..
Principalii factori care influențează structura organizatorică sunt:
Strategia
James Stoner consideră că impactul strategiei unei firme asupra structurii sale organizatorice se concretizează în următoarele:
– strategia presupune sarcini organizatorice care sunt elementele de bază ale structurii organizatorice (sarcini de un înalt nivel tehnic);
– strategia influențează alegerea celorlalte sarcini; pe rând, toate acestea influențează structura.
Mediul extern
Am amintit care sunt principalele componente ale mediului, care își pun amprenta asupra activității firmei, după Modelul PESTLE, respectiv componentele acestuia sunt factorii politici, economici, sociali, tehnici, legislativi și de mediu natural;
Natura tehnologiilor
Ca regulă generală, companiile care, prin obiectul lor de activitate, utilizează tehnologii complexe, recurg la producția de masă sau serie mare de fabricație (industria auto, industria navală, industria chimică, petrol, gaze naturale etc.), includ în structura lor active de mare complexitate și care se localizează fizic după criteriile impuse de fluxul tehnologic; în astfel de firme vom întâlni de regulă organigrame mai complexe și structurate pe un număr mai mare de nivele ierarhice. Prin antiteză, în cazul firmelor din domeniul prestărilor de servicii, cum ar fi consultanță, servicii financiare, turism etc., întrucât tehnologiile utilizate sunt relativ mai simple, organigramele pe care le vom întâlni sunt relativ mai „standardizate”, cu un număr mai redus de nivele ierarhice etc.
Resursele umane
Calificarea, experiența și motivarea angajaților au un rol important în definirea configurației structurale a unei firme; evident că numărul de salariați va influența considerabil numărul de nivele ierarhice și sfera de autoritate pe diverse nivele; în plus, constituirea de echipe distincte pentru obiective distincte, vor conduce la o anumită configurație a organigramei.
Tipul de structură organizatorică adoptat este cel funcțional, caracteristic firmelor mici și mijlocii în care activitățile și sarcinile sunt clar delimitate .
Principalele atribuții ale Administratorului unic sunt cele legate de:
identificarea de noi piețe;
aprovizionare și desfacere;
reprezentare firmă în relațiile cu partenerii interni și externi (la întâlnirile cele mai importante participă și Directorul adjunct împreună cu Administratorul);
asigură comenzi și contracte;
veghează ca angajamentele privind prețul, calitatea și termenele să fie respectate în relațiile cu partenerii;
încasează contravaloarea produselor.
Funcția imediat următoare este cea a Directorului adjunct, care are următoarele atribuții:
stabilirea programului de lucru și a necesarului de personal;
stabilirea ordinii la introducerea în fabricație a comenzilor;
răspunde în mod direct de calitatea, cantitatea produselor, precum și de respectarea termenelor comenzilor.
Directorul tehnic răspunde de:
întreținerea parcului de mașini, instalații electrice, PSI,
investiții;
urmărește și asigură încadrarea în consumurile normate de materii prime, materiale, combustibil, energie și forță de muncă;
analizează oportunitatea și eficiența propunerilor referitoare la dotarea cu noi utilaje, instalații și scule ;
asigură funcționarea, folosirea rațională, întreținerea, repararea și modernizarea mijloacelor fixe.
Directorul economic răspunde de:
partea financiar-contabilă a firmei;
urmărește respectarea prețurilor stipulate în contract;
monitorizarea cursului de schimb;
încasarea în termene a facturilor;
organizează și asigură exercitarea controlului financiar operativ și controlului gestionar de fond, asupra gospodăririi mijloacelor materiale și bănești;
Directorul comercial răspunde de:
organizează și răspunde de elaborarea și fundamentarea programelor de aprovizionare tehnico – materială și de desfacere;
conlucrează direct cu Administratorul unic privind piața pentru aprovizionare, cât și pentru vânzarea produselor pe intern;
organizează, coordonează și răspunde de întreaga activitate comercială a societății;
Avantajele unei asemenea structuri sunt următoarele :
claritatea și simplitatea repartizării sarcinilor;
rapiditate în luarea deciziilor și transmiterea ordinelor;
permite folosirea experienței asociate cu specializarea funcțională;
control ușor al activității ;
simplifică procesul de recrutare, perfecționare și conducere a personalului din fiecare compartiment;
coerența deciziilor adoptate la managementul de vârf.
Dezavantajele structurii pot fi sintetizate astfel :
pune probleme de coordonare funcțională;
poate duce la conflicte și rivalități între funcții;
poate provoca super specializarea;
trimite responsabilitatea profitului sau pierderilor către vârful structurii organizatorice;
favorizează centralizarea excesivă.
Desfășurarea activității de marketing internațional, ca și cele de marketing intern, necesită prezența în structura de organizare a întreprinderii a unui compartiment specializat pentru îndeplinirea acestor atribuții, cu personal de specialitate în domeniu. Practica organizatorică a întreprinderii a scos în evidență prezența compartimentului cu astfel de atribuții în diverse locuri ale organismelor acestora. Principalele modele de organizare a întreprinderii pentru activitatea de marketing internațional sunt:
– compartimentul de relații externe este integrat în sectorul de vânzări al unității;
– compartimentul respectiv este independent și de sectorul vânzări și de cel de marketing, fiind subordonat direcției generale a întreprinderii;
– compartimentul de relații externe este un element al unei divizii internaționale a întreprinderii;
– unitatea are mai multe compartimente de relații externe subordonate diviziilor de producție .
În cazul firmei SC SPECIAL SA compartimentul de relații externe este integrat în departamentul de marketing al întreprinderii, acesta fiind direct subordonat Directorului adjunct.
Relațiile societății cu partenerii interni și externi
Produsele realizate de S.C. SPECIAL S.A. se adresează următoarelor segmente de piață:
1. persoane fizice
2. persoane juridice
3. spitale, azile de bătrâni și cămine de copii:
4. școli, licee, grădinițe:
5. spații comerciale
6. farmacii
Principalii clienți ai S.C. SPECIAL S.A. sunt următorii:
– mobilier dormitor, bucătărie, living ELVILA BUCUREȘTI, IMAR ARAD, ALFA ORADEA, MOBEX TG. MUREȘ, ALPROM PITEȘTI, SILVAROM BUCUREȘTI, STAER INTERNAȚIONAL GALAȚI;
– mic mobilier, IGHENAR VICOV, PADEM RM. VÂLCEA, CONAC SEINI, PLANETINO NEGREȘTI OAȘ;
– mobilier birou, mobilier hol: HANDELS – SUEDIA (COLABORARE DE 20 DE ANI), DAILLY AIR CARGO – OLANDA, SPORT – THIEME GmbH -GERMANIA, HEFA CJG, IKEA – SUEDIA, HOLSAG -GERMANIA.
Un alt partener cu care în 1999 s-a început o colaborare și care în prezent cunoaște o intensă dezvoltare este firma franceză SALOMON cu care se realizează în cooperare elemente de mobilier din lemn.
Furnizorii societății comerciale de la care aceasta se aprovizionează cu materii prime și materiale sunt:
Furnizori interni:
– Arabesque Srl
– S.C. Riky Dani Com Srl București
– S.C. SEA ROMÂNIA SRL;
– FOREST TRADING;
Furnizori externi:
– Rhone Poulenc;
– BASF Elastogram GmbH;
– Arco chemie;
– Dow Europe;
– ICI Poliurethanes;
– Witco Chemical.
3.2 Contabilitatea generală cu terții in luna decembrie 2011 (registrul jurnal, terții, creanțe, datorii inclusiv reevaluarea lor la sfarșitul anului)
Contabilitatea furnizorilor
Pentru a reflecta cât mai bine operațiile specifice din contabilitatea furnizorilor am grupat înregistrările contabile pe cele două tipuri de furnizori: interni și externi.
Contabilitatea furnizorilor interni
Pentru exemplificarea relațiilor cu furnizorii interni am luat în considerare o perioada 1– 31 decembrie 2011, operațiile fiind următoarele:
La data de 01.12.2011 se achiziționează de la furnizorul S.C . Arabesque S.R.L pal melaminat în valoare de 8.000 lei, TVA 24% și feronerie în valoare de 6.000lei, TVA 24% cu factura nr. 162.
La data de 02.12.2011 se acorda un avans furnizorului, S.C. Furniture S.A conform ordinului de plata nr. 78, in valoare de 1.000 lei,
La data de 04.12.2011 se achiziționează un utilaj de la furnizor S.C Conglomerat C&C S.A. in valoare de 20.000lei TVA 24% conform facturii nr. 3068.
La data de 05.12.2011 se decontează avansul acordat, iar diferența se achita din contul de la bancă, conform ordinului de plata nr.72.
La data 08.12.2011 se achita furnizorul de materii prime si materiale S.C Arabesque S.R.L din contul de la banca , cu ordinul de plata nr.74 , in valoare de 1.660 lei.
La data de 10.12.2011 se aprovizionează cu materii prime de la furnizorul S.C Guban S.A. in valoare de 1.000 lei pe baza facturii nr.28 in care sunt consemnate și reducerile primite de la furnizor in valoare de 49,40lei, TVA 24% care sunt calculate astfel:
Pe baza facturii de reducere primită de la furnizor, a extrasului de cont și a ordinului de plată nr. 29 se înregistrează scontul primit de la furnizor de 4% și se achită obligațiile față de aceasta
La data de 16.12.2011 se recepționează mărfuri de la furnizor sosite fără factură ,pe baza avizului de însoțire a mărfii nr.27 . Cantitatea mărfurilor recepționate este de 2.000 kg adeziv, prețul negociat fiind de 0,2 lei / kg, TVA 24% , valoarea estimată a obligațiilor fiind de 496 lei .
La data de 18.12.2011 se primește factura de la furnizorul de mărfuri cu următoarea situație: valoarea mărfurilor, ca urmare a încadrării lor la o calitate superioară, este de 2000 kg x 0,22 lei / kg, 440 lei total,TVA 24%.
La data de 29.12.2011 se achită datoria față de furnizorul de mărfuri, pe baza ordinului de plată nr.62,in valoare 523 lei.
Se achiziționează obiecte de inventar in valoare de 100 lei, TVA 24%,conform facturii care cuprinde și cheltuielile de transport de 10 lei.
Deoarece achitarea furnizorului de obiecte de inventar societatea este obligată la plata unei penalizări de 3% care se plătește la achitarea datoriei față de furnizor, pe baza ordinului de plată nr. 76, la data de 04.12.2011.
La data de 05.12.2011 se înregistrează factura pentru curentul electric consumat in valoare de 500 lei TVA 24% și factura pentru reparațiile efectuate de terți la utilajele de producție in valoare de 100lei, TVA 24% .
La data de 06.12.2011 se achită factura pentru curentul electric in valoare de 500 lei, TVA 24%, pe baza ordinului de plata nr.137.
La data de 07.12.2011 se achită factura cu reparații in valoare de 100 lei, TVA 24%, din casă, pe baza chitanței nr.27.
Tabel nr. 3
Contabilitatea furnizorilor externi
Înregistrările contabile cu privire la contabilitatea furnizorilor externi se referă la perioada 06-31 decembrie 2011, deoarece doar în această perioadă s-au înregistrat operații de aprovizionare cu materiale din străinătate. Pe lunile octombrie și noiembrie firma a dispus de o cantitate suficientă de materii prime necesare producției, iar în unele situații a folosit și materii prime din țară.
La data de 06.12.2011 se achiziționează din import materiale în valoare de 1.000 $, conform facturii externe nr. 176.
Se întocmește declarația vamală de import în care se înscrie taxa vamală de 10% și apoi se înregistrează TVA-24%. Plata taxei vamale și a TVA se face din contul curent la bancă pe baza ordinului de plată nr. 67.
Pentru plata furnizorului extern se cumpără valută: 1.000 $ la cursul de 2,87 lei / $, la data de 20.12.2011, comision bancar 1%.
La data de 20.12.2011 se plătește furnizorul extern pe baza ordinului de plată extern în valoare de 1.000 $.
Cursurile de schimb ale dolarului american sunt:
– la 06.12.2011: 2,84 lei
– la 20.12.2011: 2,87 lei
– la data de 21.12.2011, pe baza cererii de deschidere de acreditiv de 6000lei, virat din contul de la bancă.
La data de 25.12.2011 se achiziționează și se recepționează materii prime de la furnizorul extern în valoare 5000 lei.
După ce furnizorul depune la bancă documentația ce atestă livrarea mărfurilor, are loc plata furnizorului extern prin acreditiv.
Soldul acreditivului rămas neutilizat, în valoare de 1000lei se virează în contul de la bancă, pe baza ordinului de plată nr. 82, la data de 30.12.2011.
La data de 31.12.2011 se constată o datorie față de furnizorul Bayer AG în valoare de 1.000 DM la cursul zilei de 1,4lei / DM. În momentul contractării datoriei cursul de schimb a fost de 1,33lei / DM, constatându-se astfel o diferență nefavorabilă. Concomitent cu înregistrarea acestei diferențe nefavorabile se va constitui și un provizion.
S.C. SPECIAL Registru jurnal
Tabel nr. 4
Contabilitatea clienților
Pentru a reflecta cât mai bine operațiile specifice din contabilitatea clienților, am grupat înregistrările contabile în funcție de:
relațiile cu clienții interni,
relațiile cu clienții externi,
vânzarea cu amănuntul,
utilizarea efectelor comerciale.
Contabilitatea clienților interni
Pentru exemplificarea relațiilor cu clienții interni, am luat în considerare o perioada 01–31 decembrie 2011, deoarece firma efectuează în paralel operații de aprovizionare și operații de vânzare.
La data de 06.12.2011 se înregistrează obținerea de produse finite în valoare de 5000 lei, pe baza bonului de predare nr. 67.
La data de 10.12.2011 se livrează mărfuri în valoare de 300 lei, TVA 24%, conform facturii nr. 139.
Se scad din gestiune mărfurile vândute, conform fișei de magazie nr. 27, valoarea de cumpărare a mărfurilor fiind de 250 lei.
La data de 15.12.2011 se livrează clientului S.C. Proinvest SRL. produse finite în valoare de 280 lei, valoare negociată, rabat acordat pentru defecte 3 lei, remize acordate 12 lei, TVA – 24%. Scadența este la 25.12.2011.
La aceeași dată se scad din gestiune produsele finite livrate, la preț de înregistrare de 200 lei.
S.C. SPECIAL acordă clientului S.C. Proinvest SRL un scont de 2%, deoarece acesta achită datoria mai devreme, respectiv la 20.12.2011, pentru care întocmește o factură de reducere în valoare de 63,07 lei.
Se încasează, la data de 20.12.2011, contravaloarea produselor finite vândute în valoare de 315,35 lei, conform ordinului de plată nr. 67.
La data de 25.12.2011 se încasează creanța de la client pentru mărfurile vândute, în valoare de 372 lei, conform ordinului de plată nr. 728.
La data de 28.12.2011 se livrează mărfuri în valoare de 250, TVA – 24%, conform avizului de însoțire a mărfii nr.26.
La data de 10.12.2011 se trimite factura pentru mărfurile livrate în valoare de 310 lei, TVA – 24%.
Clientul își achită datoria, la data de 15.12.2011, pe baza ordinului de plată nr. 79.
La data de 19.12.2011 se primește un avans de la clientul S.C. Proinvest SRL în valoare de 1000lei, conform ordinului de plată nr. 678.
La data de 23.12.2011 se livrează produse finite clientului S.C. Dacia Proinvst SRL., în valoare de 1500 lei, TVA – 24%, conform facturii nr. 823 și se acordă un scont de 3% din valoarea facturii.
La data de 28.12.2011 se decontează avansul acordat, iar diferența se achită din contul din bancă, conform ordinului de plată nr. 285.
La data de 28.12.2011 se descarcă gestiunea pentru produsele finite livrate, în valoare de 1200 lei.
La data de 28.12.2011 se deschide acțiune judecătorească asupra clientului S.C. Sarmex S.R.L. pentru o creanță de 2380 lei din care TVA 460,65 lei, conform somației de plată.
La data de 10.12.2011 se înregistrează obținerea de produse finite în valoare de 1500 lei, pe baza bonului de predare nr. 83.
La data de 15.12.2011 se facturează societății Alma S.R.L. următoarele:
– Produse finite: 300 lei;
– Transport : 30lei;
– TVA – 24% : 79,20 lei.
La data de 28.12.2011 clientul își achită datoria în valoare de 409,20 lei pe baza ordinului de plată nr.626.
La data de 28.12.2011 se scad din gestiune produsele finite vândute.
La data de 31.12.2011 se constituie provizion pentru deprecierea creanței fată de S.C. Sarmex S.R.L. în valoare de 2380 lei.
Tabel nr. 5
Contabilitatea clienților externi
Relațiile Societății cu partenerii externi se desfășoară doar pe baza contractelor de lohn. Astfel evidența materiilor prime, materialelor și a utilajelor aduse de client pentru realizarea produselor se ține cu ajutorul conturilor din afara bilanțului din clasa 8 „Conturi speciale”, respectiv cu conturile:
8032 „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare”:
8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”.
Evidența cu ajutorul acestor conturi se ține doar cantitativ, nu și valoric.
Exemplu:
– se primesc materii prime spre prelucrare în cantitate de 2.000 m, pe bază de contract (textil).
„Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare” = 2.000 m
– se primesc utilaje de la clientul extern, utilaje necesare realizării produselor finite, în cantitate de 20 bucăți, pe baza actului de predare-primire în custodie.
„Valori materiale primite în păstrare sau custodie” = 20 bucăți
La predarea acestor materiale, mijloace fixe ale clientului, înregistrările vor fi:
– se înregistrează predarea materialelor prelucrate clientului, în cantitate de 2.000 m (textil).
= 8032 „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare” 2.000 m
– se returnează clientului utilajele primite, în cantitate de 10 bucăți, pe baza „Bonului de predare, transfer, restituire”.
= 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie” 20 bucăți
Evidența acestor materiale și utilaje se ține într-o gestiune separată. Acestea se inventariază cel puțin de 2 ori pe an și se confirmă cu evidența clientului extern. Pentru unele produse care se realizează în sistem lohn pentru clientul extern, societatea adaugă o parte din materia primă a produsului.
Exemplu:
1. se primește de la client materie primă – textil, necesară pentru realizarea produsului pernă camping, în cantitate de 1.000 m
8032 = 1.000 m
– pentru realizarea produsului, societatea adaugă materie primă – spumă poliuretanică pe care o produce. Astfel secția prelucrare a firmei în urma obținerii spumei poliuretanice o va preda la magazie pe bază de „Notă de predare”, considerând-o semifabricat, deoarece intră în alcătuirea produsului final.
341 = 711 100
– secția valorificare va prelua semifabricatul și îl va da în consum, pentru realizarea produsului finit, pe bază de bon de consum.
600 = 341 100
Produsele finite obținute se predau la magazie de unde sunt preluate de către client.
În cazul în care se obține profit din realizarea acestor produse înregistrarea va fi:
348 = 711 X
Dacă se obține pierdere, înregistrarea va fi:
711 = 348
cu valoarea calculată.
Comercializarea mărfurilor cu amănuntul
Societatea își valorifică producția obținută in urma fabricației prin magazinele de prezentare din centrele comerciale si cel din sediul societății, comercializarea făcându-se la prețul cu amănuntul.
1. La data de 16.12.2011 se înregistrează transferul de produse finite în gestiunea magazinului de prezentare in valoare de 300 lei, conform notei de transfer nr.66.
2. La aceiași dată se înregistrează adaosul comercial de 20% si TVA24%, incluse in prețul de vânzare cu amănuntul.
Adaos comercial =300×20%=60 lei.
TVA =(300+60)x24%=86.40 lei.
Se înregistrează vânzarea mărfurilor cu plata în numerar depus la casieria societății, în valoare de 446.40 lei.
Se scad din gestiune mărfurile vândute pe baza raportului de gestiune nr.78.
Tabel nr. 6
Contabilitatea efectelor comerciale
Am tratat separat contabilitatea efectelor comerciale deoarece am considerat că, înregistrările contabile pot fi astfel mai bine evidențiate .
La data de 20.12.2011 societatea achiziționează mărfuri de la S.C. Zekas S.R.L. in valoare de 5.000 lei, TVA 24% conform facturii nr.78, cu termen de plată până la data de 20.12.2011.
La aceiași dată societatea vinde societății Proinvest S.R.L. mărfuri în valoare de 7.000 lei , TVA 24% , termen de plată până la data de 20.12.2011.
Pentru efectuarea decontărilor între cele două societăți societatea trage o cambie asupra societății Proinvest S.R.L. în beneficiul societății Zekas S.R.L. dobânda aferenta cambiei acceptate este de 10%.
La data de 10.12.2011 societatea Zekas S.R.L. depune cambia la bancă pentru scontare ,scontul acordat fiind de 3% din valoarea cambiei.
La data de 20.12.2011 se scad din gestiune mărfurile vândute la preț de achiziție de 5.000 lei.
Tabel nr. 7
3.3 Analiza creanțelor și datoriilor față de terți 2009- 2011
În elaborarea strategiilor întreprinderilor existente trebuie să se pornească de la cunoașterea exactă a situației economico-financiare.
Analiza economico-financiară a avut întotdeauna o zonă de suprapunere cu contabilitatea, prin faptul că ambele culeg, prelucrează și transmit informații necesare procesului de luare a deciziilor, existând numeroase situații când analiza economico- financiară s-a bazat pe informația de natură contabilă, așa cum și soluția contabilă a necesitat o analiză financiară.
Scopul analizei financiare îl constituie întocmirea diagnosticului financiar al întreprinderii, în vederea evidențierii punctelor forte și punctelor slabe, adică a stării de sănătate sau de slăbiciune financiară a întreprinderii, precum și a potențialului managementului financiar.
Obiectivele analizei financiare sunt complexe și se individualizează în funcție de subiect și scopul urmărit, astfel, analiza corelată a creanțelor cu obligațiile întreprinderii permite aprecieri asupra echilibrului financiar al acesteia, precum și fundamentarea strategiilor de finanțare.
În toate cazurile, analiza se bazează în principal pe bilanț și contul de profit și pierdere, care constituie documentele de gestiune a fiecărei întreprinderi.
Analiza dinamicii creanțelor comerciale
Pentru analiza dinamicii creanțelor comerciale vom lua în calcul situația comparativă a datelor din bilanț la finele anilor 2001, 2002, 2003 prezentând următorul tabel.
Tabel nr. 8
Figura nr. 1 Structura creanțelor comerciale la S.C. SPECIAL S.A.
Evoluția creanțelor comerciale estre evident descrescătoare în anul 2011, această situație putând fi interpretată pozitiv, ceea ce înseamnă că societatea nu se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește recuperarea creanțelor, fie din pricina scăderii valorii clienților incerți, fie datorită livrărilor de produse condiționate de încasarea precedentelor facturi, ceea ce denotă o gestionare eficienta a creanțelor la nivel de societate sau interpretată negativ datorită pierderii unui număr de clienți.
Analiza dinamicii datoriilor comerciale
Pentru analiza dinamicii comerciale se vor lua în calcul datele din situația comparativă prezentând următorul tabel:
Figura nr.2- Structura datoriilor comerciale la S.C. SPECIAL S.A.
În anul 2009 datoriile comerciale erau în valoare de 794.033.585 mii lei , în anul 2010 valoarea lor scade la 354.813.705 mii lei iar în anul 2011 valoarea lor ajunge la 168.979.351 mii lei, această situație poate fi interpretată pozitiv indiferent la ce an ne raportăm, întrucât nu exista dificultăți în ceea ce privește plata datoriilor către furnizori, sau situația poate fi interpretată negativ din punct de vedere al aprovizionării, care dacă este redusa duce la scăderea stocurilor și implicit a veniturilor din exploatare, deci înregistrează o cifră de afaceri mai mica, așa cum reiese din Contul de profit și pierdere.
Analiza structurii creanțelor si datoriilor comerciale
Din punct de vedere structural analiza creanțelor și datoriilor comerciale se efectuează pe baza metodei ratelor sau ponderilor cum mai sunt denumite în unele lucrări de specialitate.
Tabelul nr.10 – Structura creanțelor și datoriilor comerciale la SC SPECIAL SA
Figura nr. 3- Structura ponderii creanțelor comerciale la S.C. SPECIAL S.A.
Figura nr.4 – Structura ponderii datoriilor comerciale la S.C. SPECIAL S.A.
Analiza situației financiare a SC SPECIAL SA
Indicatori de echilibru financiar
Întreprinderea apare în două ipostaze, cea de împrumutat prin cumpărările pe credit și avansurile primite și cea de împrumutător prin vânzările pe credit și avansurile acordate.
Creditele – clienți și avansurile acordate furnizorilor reprezintă o alocare de resurse ale întreprinderii și exprimă pentru gestiunea viitoare o nevoie de finanțare, în timp ce creditele-furnizori și avansurile primite de la clienți reprezintă o sursă de finanțare a ciclului de exploatare a întreprinderii.
Interesul oricărei societăți comerciale este reprezentat de atingerea punctului de echilibru financiar; indicatorii care constituie expresia acestui punct fiind:
Fondul de rulment -ca performanță a potențialului financiar.
Din punct de vedere financiar, fiecare element de activ reprezintă o alocare de fonduri bănești în vederea constituirii unei structuri de producție adecvate intențiilor productive ale întreprinderii.
Elementele de activ sunt structurate după gradul lor de lichiditate (posibilitatea de a fi transformate în bani) în intenția de a obține cea mai rapidă recuperare a capitalurilor investite și o rentabilitate ridicată. În bilanț se înscriu mai întâi activele cel mai puțin lichide, care au perioada cea mai mare de recuperare.
Datorită rotației lente a capitalurilor investite în aceste active, ele se mai numesc și alocări permanente.
Activele circulante (stocuri, creanțe, disponibilități), care sunt mult mai lichide decât imobilizările, a căror capitaluri investite se recuperează după încheierea unui ciclu de exploatare.
Pasivul bilanțului reflectă din punct de vedere financiar, sursele de proveniență ale capitalurilor proprii și împrumutate. Structurarea pasivelor se face în funcție de gradul de exigibilitate (însușirea lor de a deveni scadente la un anumit termen). Se înscriu mai întâi capitalurile proprii, apoi cele din reinvestiri ale acumulărilor anterioare (rezerve) si din surse publice (subvenții, provizioane reglementate). Aceste sume nu au o scadență, nu sunt exigibile și de aceea se mai numesc surse permanente (stabile).
În această categorie se înscriu și datoriile financiare, respectiv împrumuturile contractate pe termen lung cu scadentă mai îndepărtată.
Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori, decontări) sunt cele mai exigibile, fapt pentru care se numesc surse ciclice, temporare.
Alocările permanente (în imobilizări) sunt acoperite din surse permanente (capitaluri proprii și datorii financiare). Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente de alocare a fondurilor bănești, cu atât întreprinderea dispune de o marjă de securitate.
Acest surplus de surse permanente degajat de ciclul de finanțare al investițiilor poate fi rulat pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor.
Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung si a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.
Fondul de rulment reflectă deci marja de siguranță a întreprinderii, având în vedere decalajele care apar între momentele încasării creanțelor de la clienți și cele ale efectuării plăților către furnizori și creditori.
O întreprindere, pentru a fi solvabilă, trebuie să asigure echilibrul surselor de aceeași natură, componente ale activului și pasivului, respectiv echilibrul surselor relativ permanente, cu durată mai mare de un an (activ imobilizat și capital permanent) și sursele mobile, cu durată mai mică de un an (activ circulant și obligații pe termen scurt).
Fondul de rulment net, permanent sau global, corespunde de fapt valorilor de rulment, respectiv activelor circulante cu lichiditate mai mică de un an.
El se stabilește astfel :
FRN = Capital permanent – Active imobilizate
FRN = Active circulante– Datorii financiare pe termen scurt
Rezultă că fondul de rulment net reflectă excedentul de capital permanent față de activele imobilizate, excedent ce se folosește la acoperirea financiară a activelor circulante.
Știind componența capitalului permanent (propriu și împrumuturi pe termen lung și mediu) se poate defini :
FR propriu = FRN – DTLM,
FR străin = FRN – Fr propriu
Legat de această modalitate de calcul a fondului de rulment net apar următoarele situații :
a) A circ. = DTS deci FRN = 0
b) A circ. > DTS deci FRN > 0
c) A circ.< DTS deci FRN < 0
Prima corelație denotă inexistența FRN, reprezintă un fel de “prag critic financiar”, ceea ce reclamă eforturi deosebite pentru a sigura sincronizarea relativă dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea datoriilor. Sunt necesare măsuri pentru creșterea mai rapidă a vitezei de rotație a activelor circulante, a vitezei de rotație a stocurilor.
Cea de a doua corelație confirmă existența fondului de rulment, respectiv degajarea unei părți a capitalului permanent pentru acoperirea financiară a activelor circulante.
Pentru a releva dacă fondul de rulment concură normal la echilibrul financiar al firmei trebuie stabilit în ce proporție contribuie la acoperirea financiară a activelor circulante, în speță a stocurilor.
Ultima inegalitate arată că firma se află într-o severă dificultate financiară, reprezintă un semnal al crizei de faliment. O redresare nu este exclusă, există două direcții de acțiune :
– renegocierea împrumuturilor;
– accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante.
Deci, analiza FR permite aprecierea pe de o parte a potențialului, pe de alta a echilibrului financiar în măsura în care se cunosc trei elemente: valoarea FR; gradul de lichiditate al activelor; gradul de exigibilitate al pasivelor.
FR are putere cognitivă limitată și nu reprezintă un criteriu exclusiv de fundamentare a echilibrului financiar.
În același context al potențialului financiar se ia în considerare și nevoia de fond de rulment.
Aceasta reprezintă activele circulante (total active circulante de exploatare, mai puțin disponibilități) care urmează a fi acoperite cu fond de rulment.
Diferența dintre fondul de rulment net și nevoia de fond de rulment este cunoscută în practica financiară ca trezorerie netă.
Tabel nr. 11
Trezoreria netă pe parcursul a 3 ani (2009 și 2011) a fost pozitivă (FR >NFR), avand o evoluție crescătoare, excedentul de finanțare se regăsește sub forma de disponibilități bănești plasat în depozite bancare. Această situație favorabilă se concretizează într-o îmbogățire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune de lichidități care-i permit atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât și efectuarea diverselor plasamente eficiente și în deplină siguranță pe piața monetară sau financiară.
Analiza corelației creanțe – datorii
Creanțele și datoriile comerciale reprezintă principalele elemente pe seama cărora se formează fluxuri bănești ale întreprinderii (de intrare și de ieșire), datorită acestui fapt fiind necesară analiza corelată a acestora din punct de vedere al sumelor de încasare și de plată.
Punctul de plecare în analiză îl constituie cel al ponderii creanțelor comerciale, respectiv al datoriilor comerciale, în totalul datoriilor, așa cum reiese din situația existentă la SC SPECIAL SA.
Tabelul nr.12 Corelația cifra de afaceri – creanțe comerciale
În perioada analizată , creanțele și datoriile scad într-un ritm superior celui aferent cifrei de aferent, ceea ce influențează favorabil fluxul de disponibilități. Această influență este evidențiata si de raportul dintre creanțe și datorii, care este în descreștere si subunitar, fapt ce determina diminuarea gradului de imobilizare a capitalului circulant al firmei.
Pentru aprofundarea analizei am recurs la calculul următorilor indicatori:
Durata de recuperare(imobilizare) a creanțelor (DI) :
reprezintă un număr mediu de zile în care fondurile financiare sunt imobilizate în gestiunea clientului.
SdI
DI = —————— x 360
RdI sau CA
SdI – soldul mediu al creanțelor
RdI – rulajul debitor al conturilor de creanțe
CA – cifra de afaceri
Durata de rambursare (folosire) a resurselor atrase DF :- reprezintă numărul mediu de zile în care întreprinderea folosește ca surse de finanțare atrase ceea ce datorează furnizorilor.
Relația de calcul pentru acest indicator este:
ScF
DF = ——————— x 360
RcF sau CA
ScF – soldul mediu al datoriilor
RcF – rulajul creditor al conturilor de datorii
CA – cifra de afaceri
Evoluția celor doi indicatori în perioada analizată a înregistrat o scădere accentuată în anul 2011 față de anul 2009, astfel durata de imobilizare a creanțelor s-a diminuat cu 108 zile în anul 2010 față de 2009 si cu 29 zile in anul 2011 fata de anul 2010, iar durata de folosire a surselor atrase a scăzut cu 88 in anul 2010 fata de anul 2009 si cu 35 zile in anul 2011fata de anul 2010.
Evoluția acestor indicatori se apreciază în mod favorabil, atât prin reducerea duratei de imobilizare a creanțelor care asigura resursele necesare pentru finanțarea curenta, cat si prin reducerea duratei de achitare datoriilor fata de terții creditori, asigurând astfel relații durabile si solide cu aceștia.
Analiza poate fi aprofundată în privința relațiilor de decontare cu clienții și pe fiecare client în part, pentru care se poate calcula durata medie de încasare clientului respectiv, conform următoarei formule:
Soldul debitor al clientului
Durata de încasare a clientului = ————————————— x 360
Cifra de afaceri realizată de client
Rezultatele obținute se pot compara cu durata generală de încasare a clienților, iar depășire peste anumite limite rezonabile trebuie să fie motivul declanșării unor acțiuni operative de corectare a abaterilor.
Un aspect deosebit care trebuie atins în cadrul analizei datoriilor și creanțelor comerciale are în vedere gradul de vechime al acestora.
Ponderea principală o dețin creanțele și datoriile comerciale cu o vechime de până la 90 zile, ceea ce asigură o frecvență corespunzătoare a încasărilor și plăților.
Analiza lichidității și solvabilității SC SPECIAL SA
Lichiditatea – reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta fiind ți un criteriu de grupare a posturilor în bilanț.
Se exprimă prin rapoarte între elementele de activ, în sensul că se poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de disponibilități bănești și cât pot să devină lichide imediat(ex. creanțele, stocurile de produse finite, etc.).
Solvabilitatea – reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor sale bănești, respectiv de a-și onora plățile la termenele scadente.
Având în vedere definițiile celor două noțiuni, lichiditatea patrimoniului constituie premisa asigurării solvabilității.
Scopul analizei lichidității și solvabilității îl constituie identificarea stării societății comerciale la un moment dat, pentru a preveni insolvabilitatea acesteia și a adopta măsurile necesare pentru a asigura stingerea obligațiilor, pentru realizarea analizei celor doi indicatori fiind recomandată folosirea metodei ratelor.
Pentru caracterizarea lichidității unei firme se impune compararea pasivelor pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeași perioadă.
În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute și sub denumirea de rate de trezorerie și au rolul de a măsura capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.
Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:
Rata lichidității generale – reprezintă raportul dintre activele circulante și datoriile financiare pe termen scurt :
Active circulante
R lg = ────────────
Datorii curente
Se apreciază că situația lichidității generale este satisfăcătoare, după unele surse, în condițiile încadrării acestei rate în intervalul 1,2 și 1,8, iar după altele, în intervalul 2 și 2,2.
În cazul inegalității R lg < 1 înseamnă că activele circulante nu asigură lichiditățile necesare stingerii datoriilor pe termen scurt, practic firma se află într-o situație financiară critică.
asemenea situație poate avea o redresare probabilă în condițiile:
– reînnoirii scadențelor datoriilor;
– asigurării unui grad al lichidității activelor circulante care să devanseze exigibilitatea datoriilor;
– accelerarea rotației activelor circulante, a stocurilor.
Rata de lichiditate curente (intermediare)
Active circulante – Stocuri
R lc = ————————————
Datorii curente
Această rată este de obicei subunitară. Intervalul considerat ca satisfăcător pentru această rată este de 0,65-1.
Rata lichidității imediate- cunoscută sub denumirea de „test acid”. Disponibilități + valori încasabile pe termen scurt
R li = ──────────────────────────────
Datorii curente
În literatura economică, această rată este cunoscută și sub denumirea de rata solvabilității imediate. Un nivel ridicat al acesteia indică o solvabilitate mare, dar poate fi consecința unei utilizări mai puțin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în același timp o garanție a solvabilității, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.
Din contră, o valoare redusă a lichidității imediate poate fi compatibilă cu menținerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităților sale, deținând în schimb, valori de plasament, creanțe, stocuri cu un grad mare de lichiditate, etc.
Ideal se consideră ca valoarea coeficientului să fie egală cu 1 ceea ce ar echivala cu faptul că fondul de rulment acoperă în întregime stocurile, altfel spus la nici o parte a acestora nu concură datoriile pe termen scurt.
Rata solvabilității patrimoniale:
Capital propriu
R sp = ————————————
Capital propriu + credite totale
Valoarea minimă a ratei solvabilității patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze în limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situația poate fi considerată normală.
Rata solvabilității generale:
Active totale
Rsg = ————————
Datorii totale
Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate și active circulante). Cu cât valoarea ratei solvabilității generale este mai mare decât 1 cu atât situația financiară de ansamblu a societății este mai bună.
Ratele de lichiditate stabilesc o relație între activele curente și pasivele curente ale unei firme și indică capacitatea firmei de a-și onora obligațiile financiare pe termen scurt.
Concluzii și propuneri
Echilibrul economico-financiar al societății reprezintă un sistem de corelații prin care se stabilesc anumite proporționalități în cadrul și dintre diferite fluxuri financiare, el constituind o premiză, dar și o consecință a desfășurării normale a activității societății.
Pentru asigurarea echilibrului economico-financiar trebuie optimizate toate componentele activității începând cu aprovizionarea, depozitarea, vânzarea produselor, metodele de evidență și control și terminând cu marchetingul și managementul. Fiecare verigă a sistemului funcțional furnizează informații necesare procesului decizional, însă date despre situația patrimonială la sfârșit de exercițiu financiar și despre rezultatele obținute în cadrul acestuia sunt furnizate doar cu ajutorul sistemului contabil.
Structurile de creanțe și datorii comerciale nu sunt numeroase, însă practica a demonstrat că activitatea contabilă, sub aspect analitic, cunoaște o paletă foarte întinsă de acțiune, acest lucru fiind argumentat de conturile analitice de clienți și furnizori care permit o cunoaștere detaliată a raporturilor individuale cu partenerii de afaceri.
Prin diferite măsuri trebuie eliminate toate datoriile și creanțele comerciale mai vechi de un an, pentru eliberarea resurselor imobilizate sau evitarea penalităților de întârziere, de aceea anumite eforturi trebuie canalizate în direcția soluționării relațiilor cu terții, care din diferite motive afectează activitatea întreprinderii, mai ales sub aspectul trezoreriei.
Fiecare client incert trebuie analizat individual pentru a determina gradul de recuperabilitate.
Situația economico- financiară existentă la SC SPECIAL SA se află în faza de creștere, în care profitabilitatea este în creștere, dar creșterea este așa de lenta încât necesită o injecție periodică de resurse financiare externe.
Posibilitatea de a face rost de bani se limitează la creșterea profitului reinvestit și la noi împrumuturi. Aceste surse la un loc alcătuiesc rata de susținere a creșterii și exprimă dependența creșterii față de resursele financiare .
SC SPECIAL SA a respectat anumite limite în ceea ce privește dorința de creștere atât cât i-au permis condițiile de piață, fiind totodata nevoită să satisfacă cerințele tot mai mari ale clienților in ceea ce privește raportul calitate – preț, pentru a-și menține piața de desfacere și a nu pierde clienții.
SC SPECIAL SA se preocupă permanent să atragă cât mai mulți bani prin luarea unor importante decizii. Societatea are nevoie de bani pentru producție, desfacere, bani pe care-i investește în cele necesare desfășurării activității de producție, în: echipamente, utilaje, mașini, materii prime, materiale, energie, stocuri, vânzări pe credit, în manoperă.
Pentru rezolvarea acestei probleme managerul societății trebuie să ia și să urmărească tot timpul : Decizia de investiție și Decizia de finanțare.
Cele două decizii se condiționează una pe cealaltă, dacă banii sunt investiți profitabil, finanțatorii (acționari, creditori) vor fi fericiți și vor dori să reinvestească cel puțin o parte din câștiguri în continuare, pe de altă parte excesul de capital stimulează proiecte de creștere și dezvoltare tot mai ambițioase care atrag resursele financiare respective. De aceea felul în care banii sunt folosiți, investiți, gestionați, respectiv mărimea profiturilor și viteza obținerii lor influențează decisiv volumul și ușurința procurării resurselor necesare.
Trezoreria netă pe parcursul anilor 2009 – 2011 a fost pozitivă (FR >NFR) excedentul de finanțare se regăsește sub forma de disponibilități bănești plasată în depozite bancare. Această situație favorabilă se concretizează într-o îmbogățire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune de lichidități care-i permit atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât și efectuarea diverselor plasamente eficiente și în deplină siguranță pe piața monetară sau financiară.
Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciții succesive, demonstrează că SC SPECIAL SA are rentabilitate economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești sub formă de depozite bancare pentru întărirea poziției pe piață.
In concluzie, pentru îmbunătățirea indicatorilor de performanta economica se impune urmărirea riguroasa a cheltuielilor, in scopul reducerii lor și mai ales eliminarea cheltuielilor nedeductibile care in perioada analizata au afectat negativ profitul net, si respectiv posibilitatea ca societatea să-și continue programul de modernizare cu forțe proprii.
BIBLIOGRAFIE
Nicolaescu Cristina, CONTABILITATE FINANCIARĂ ,VOL. 2; Editura Teora 2002
State Violeta, Contabilitatea financiară a societăților comerciale. Elemente de teorie și aplicații practice, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2008, p.49
***Legea Contabilității nr. 82/1991, republicată
*** OMFP nr 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene
Codul fiscal
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Relatiile cu Tertii Si Reflectarea Acestora In Contabilitate (ID: 145883)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.