Relatiile Administratiei Publice Locale CU Autoritatile Publice Centrale In Procesul DE Descentralizare

RELAȚIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE CU AUTORITĂȚILE PUBLICE CENTRALE ÎN PROCESUL DE DESCENTRALIZARE

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. REFLECȚII TEORETICE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA AUTORITĂȚILOR LOCALE ÎN R MOLDOVA

1.1. Noțiuni generale privind organizarea și funcționarea autorităților publice locale
1.2. Principii de funcționare a autorităților publice locale

1.3. Delimitarea competențelor dintre administrația publică centrală și

administrația publică locală

CAPITOLUL II. DESCENTRALIZAREA – PRINCIPIU FUNDAMENTAL AL ASIGURĂRII FUNCȚIONĂRII EFICIENTE A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

2.1. Rolul și importanța procesului de descentralizare în administrația publică
2.2.Evaluarea procesului de descentralizare în R Moldova

2.3. Experiențele internaționale de descentralizare

CAPITOLUL III. EVALUAREA RAPORTURILOR DINTRE ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ȘI ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ ÎN PROCESUL DESCENTRALIZĂRII

3.1. Evoluția relațiilor dintre administrația publică central și administrația publică locală în plan istoric în R Moldova

3.2. Analiza procesului decizional la nivel local

3.3. Sugestii privind îmbunătățirea relațiilor dintre administrația publică locală și cea centrală

CONCLUZII, RECOMANDĂRI

ANEXE

INTRODUCERE

Republica Moldova a devenit un stat suveran și independent în 1991. În momentul constituirii ca stat, administrația țării, împreună cu cetățenii, și-a asumat misiunea de a asigura un nivel demn de viață tuturor locuitorilor, a dezvolta economia și cultura, a promova educația, a instaura economia de piață.

Dar principala sarcina a unui stat democratic este de a crea condiții favorabile pentru realizarea drepturilor și libertăților cetățenilor săi. Administrația publică are ca scop de a crea un dispozitiv prin care orice problemă s-ar rezolva cel mai eficient la nivel local făra implicarea autorităților centrale. Însă totuși există probleme care pot fi rezolvate doar la nivel național, cu implicarea fondurilor și a resurselor centrale. Aceste probleme ar trebui să includă asigurarea integrității teritoriale, independența, crearea unui cadru unificat, dezvoltarea și punerera în aplicare a politicilor externe și de comerț, recunoașterea constituțională și garanția drepturilor și libertăților fundamentale a cetațenilor, adoptarea și punerea în aplicare a programelor de stat în domeniul științei, culturii, educației, sănătații, protecției sociale, ordine și securitate, etc. Dar, în același timp, punerea în aplicare a acestor sarcini trebuie să se realizeze nu doar la nivel central, dar și într-o unitate teritorială respectivă. Anume aici ar trebui creat în primul rând condițiile pentru punerea în aplicare a drepturilor și libertăților garantate de stat, precum și oportunitatea de a trăi confortabil. Este necesar ca zilnic să se asigure siguranță, asistență medicală primară, un nivel de educație obligatoriu, locuri de muncă.

Administrația publică reprezintă una din cele mai importante instituții ale societății moderne. Astăzi este atât o formă de autoorganizare, ca parte a societății civile, precum și un element din sistemul economic de piață, completează lacunele pieței în ceea ce privește furnizarea de servicii pentru rezidenți și coordonarea activității eonomice.

În ultimii decenii ani Republica Moldova, ca și în alte state în curs de dezvoltare, au avut loc schimbări de ordin social-politic și administrativ, și respectiv administrația locala a fost supusă unor schimbări majore. Dezvoltarea autonomiei locale și respectiv a colectivităților locale este și va fi o prioritate de baza a Moldovei. În procesul de administrare locală intervin schimbări importante, ce țin de implimentarea unor reforme radicale în domeniul administrației locale. Scopul reformelor de descentralizare este de a forma din administrația publică locală o structură eficientă și modernă în prestarea de servicii de calitate comunităților pe care le reprezintă.
Descentralizarea reprezintă apropierea deciziei de cetățean și crearea premizei pentru întărirea capacităților administrative a autorităților administrației publice locale prin:

Soluționarea problemelor indiferent de specificul și resursele disponibile;

Organizarea și coordonarea de către autoritățile locale a serviciilor publice corespunzător nevoilor locale;

Utilizarea eficientă a resurselor materiale, financiare, naturale și umane apte să răspundă necesităților prioritare colectivităților locale pe care le cunosc mai bine ca cele centrale;

Cresterea operativității luării deciziilor și participarea cetățenilor la acest proces.

Toate aceste dimensiuni a procesului de descentralizare atestă existența unor proceduri legate de organizarea și funcționarea autorităților publice prin prisma unor teorii deja cansacrate în domeniul administrației publice, a unor doctrine și tradiții europene, practicarea cărora furnizează indicatori de evaluare și modele recomandabile, politici cizelate și cristalizate pe parcursul evoluției democrațiilor moderne.

Procesul introducerii reformelor în toate aspectele vieții sociale reprezintă o schimbare majoră a conștiinței civice, prin forme democratice de organizare a societății care anume acum se confruntă cu aspirații conservatoare prin înțelegerea simplificată a relației om-societate și cetățean-stat. Conștientizarea corectă a caracteristicilor autorităților locale și mecanismul de intereactiune cu guvernul permite acestora să funcționeze eficient.

În prezent reforma administrației publice locale necesită îmbunătățirea semnificativă a prestării serviciilor municipale în redistribuirea puterii ca impact de reglementare a dezvoltării proceselor de stabilire a relațiilor autoritătilor publice locale de diferite nivele. Eficacitatea autorităților locale se datorează voinței de a face față provocărilor în condiții dinamice și schimbătoare a reformării sistemului administrației publice locale.

Actualitatea temei alese se datorează creșterii interesului în problemele de organizare a autorităților locale care continua fără încetare precum și dezvoltarea administrației publice locale ca una din prioritățile statului. Administrația publică locală a Republicii Moldova are rădăcini istorice, chiar dacă situația actuală diferă mult de cea care s-a dezvoltat mai devreme, nu trebuie să uităm de experiența istorică în crearea și reglementarea autorităților locale.
Sistemul administrației publice locale este prevăzut în Constituția Republicii Moldova și se definește ca o ramură independentă a științei de drept care s-a dezvoltat relativ bine. Problema de formare a sistemului administrației publice locale atrage mulți specialiști care încearcă să defineasă locul și importanța autorităților publice locale.

Scopul lucrării date nu este de a studia doar bazele teoretice de organizare a administrației publice locale dar de a face o analiză a relațiilor care s-au stabilit pe parcursul timpului între administrașia publică locală și autoritățile publice centrale a Republicii Moldova în procesul de descentralizare. Obiectivel studiului au condus la formularea următoarelor sarcini:

Studiul administrației publice locale ca un sistem de control aparte;

Înțelegerea rolului și locului administrației publice locale în procesul de descentralizare;

Criteriile de delimitare a competențelor dintre administrația publică locală și administrația publică centrala.

Totodată procesul de modernizare a administrației publice se încadrează în demersul similar al țărilor europene. Fiecare țară se află într-un anumit stadiu de modernizare, ținând cont de noile relații și anume accentuarea procesului de globalizare și intensificarea procesului de extindere europeană. Republica Moldova în prezent reușește să realizeze mai multe obiective importante: să creeze și să atragă noi agenți economici privați, să mențină cultura antrprenorială dinamică, să creeze parteneriate cu diferite sectoare în ceea ce privește procesul de dezvoltare locală, să adapteze activitățile economice locale avantajelor comparative din localitate.

Este incontestabil faptul că buna guvernare este o artă, iar orice artă a guvernării are nevoie de instrumente adecvate, punctuale și consistente cu scopul pe care îl urmaresc. Succesul oricărei activități de administrare a treburilor publice se află în raport direct proporțional cu însușirea unor tehici de gestionare, management calitativ, stabilirea a unor criterii și standarde de furnizare a unor servicii cetățenilor. S-ar părea că multe chestiuni ce țin de organizarea și funcționarea autorităților publice sunt ușor de înțeles și simplude realizat. Totuși este de menționat că în relitate situația este alta și deseori dispersarea responsabilităților în cadrul autorițășilor de pe diferite niveluri reduce eficiența guvernării prin birocratizarea actului guvernării și crearea unor sisteme unice de guvernare. Este nevoie de multe schimbări și îmbunătățiri în sistemul relațiilor admistrației publice locale cu cele centrale din Republica Moldova ca rezultatele să fie pe măsura asteptărilor cetățenilor. Cu acest scop, vin noile reforme care au ca obiectiv adoptarea și implimentarea valorilor administrative care definesc principiile de bază în formarea relațiilor administraței publice în general și anume: transparența, predictibilitatea, responsabilitate, adatabilitatea și eficiența, valori care trebuie să se regăsească în institușiile și procesele administrative la toate nivelurile.

Orice schimbare în sistemul relațiilor dintre administrația publică locală și autoritățile publice centrale trebuie să se orienteze pe funcționarea sistemului, pe ansamblu, spre satisfacerea cerințelor cetățenilor, să asigure o mai bună informare a acestora, să coopereze cu cei cărora li se adresează și să întărească controlul public al administrației, să urmarească consolidarea și lărgirea cadrului de implicare a societății civile ăn procesul de stabilire a raporturilor de organizare a administrației publice locale cu autoritățile publice centrale.

Examinând literatura de specialitate și analizând diferite surse informaționale pot constata că puțină atenție se acordă relațiilor dintre diferite nivele ale administrației publice, aceste considerente determinând alegerea temei abordate în lucrarea de față. Astfel pot menționa că teza a fost structurată în trei capitole.În introducere au fost folosite precizări terminologice, capitolul unu vine cu o descriere generală administrației publice locală, principii de organizare și criteriile de delimitare a administrației publice locale de cele centrale. În capitolul doi se analizeaza procesul de descentralizare și importanța acestuia. . Reieșind din experienta altor țări și metodele care sau folosit în depășirea situației similare Moldovei  și ținând cont de direcțiile proprietare ale politicii externe la etapa actuală, am analizat în capitolul trei relațiile dintre autoritățile administrației publice locale cu autoritățile publice centrale în procesul de descentralizare.

CAPITOLUL I. REFLECȚII TEORETICE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA AUTORITĂȚILOR LOCALE ÎN R MOLDOVA

1.1. Noțiuni generale privind organizarea și funcționarea autorităților publice locale

În toată lumea, o parte considerabilă a activităților economice se desfășoară sub conducerea și responsabilitatea administrativă, financiară și legală a autorităților locale. Intensitatea implicării autorităților în activitatea economică depinde de la țară la țară și de tradițiile istorice, de mediul social și de contextul politic din țara respectivă. Transferul către comunitățile locale și către reprezentanții lor aleși a dreptului și răspunderii de a decide asupra unor elemente ale dezvoltării economice este una dintre cele mai importante activități în administrația publică din Republica Moldova.

Administrația publică, sub diverse forme, a apărut o dată cu societatea umană din necesitatea de conviețuire în comun a indivizilor. În același timp, nu putem numi conducerea din perioada prestatală ca administrație în sensul deplin al acestui cuvânt, cu toate că esența ei rămâne a fi aceeași: de a organiza și dirija viața socială spre binele și în interesul majorității membrilor societății date, intru satisfacerea nevoilor sociale prin prestarea serviciilor de interes vital.

Administrația publică e o îmbinare extinsă a teoriei și practicii. Obiectivul ei principal este de a susține o mai bună înțelegere a Guvernului și a relațiilor lui cu societatea, pe care o guvernează, și care încurajează politicile publice mai sensibile la necesitățile sociale și de a stabili practici manageriale orientate spre eficacitatea și calitatea profund umane ale cetățenilor”.
Orice administrație publică națională, regională și locală este chemată să satisfacă interesele generale a comunității, prin activități cu carecter de prestație și cu caracter de dispoziție.

Administrația publică reprezintă o formă de organizare și dezvoltare a relațiilor socio-economice, urbanistice, de producție etc., nemijlocit în unitățile teritoriale, de către puterea executivă a statului. Nivelul de dezvoltare a relațiilor socio-economice nemijlocit în teritoriu, depinde de măsura în care statul își exercită rolul în organizarea și conducerea în complexitate a proceselor nemijlocit în unitățile teritoriale și, respectiv în societate. Însă rolul și funcțiile administrației publice locale, nu se reduc doar la exercitarea în teritorii a puterii statului. Rolul și funcțiile administrației publice locale sunt mult mai largi și diverse în teritoriu, decât cele prevăzute în Legea cu privire la administrația publică locală.[1]

1.Legea privind administrația publică locală nr. 436 din  28.12.2006 // Monitorul Oficial nr. 32-35/116 din 09.03.2007 

Nivelul de exercitare a puterii statului în teritoriu și alte funcții îndeplinite de autoritățile publice diferă în orice stat, în funcție de gradul de dezvoltare economică, de forma de guvernământ, de nivelul democrației.

În literatura de specialitate sunt și alte concepții privind funcțiile statului, cum ar fi funcția guvernamentală și funcția administrativă. În corespundere cu această concepție ambele funcții de administrare și guvernare sunt componente ale aceleiași puteri executive, deoarece se realizează de către autoritățile publice care fac parte din structura Guvernului. De aceea susținem ideea, că administrația țării este încredințată administrației de stat prin niște autorități statale „autorități ale administrației publice centrale și locale”, care au menirea de a administra în interesele statului.

Figura 1. Autoritățile administrației publice centrale și locale

Deci, la general, conceptul de administrare se înțelege ca o activitate de conducere, de îndeplinire a voinței, a unor scopuri și interese, a unor sarcini prestabilite de o persoană, un organ sau în ansamblu de organe. O definiție clară a administrației publice a fost dată de savantul Jean Rivero, care prin administrație publică înțelege un ansamblu de organe prin al căror se execută și se soluționează probleme social-economicepublice. [2]

2. Jean Rivero, „Droit administrativ”, Daltoz, Paris, 1987

În opinia mai multor cercetători Administrația publică noțiunea de administrașie publică este înțeleasă diferit. Astfel dupa A. Iorgovan „administrația publică presupune acea activitate care constă în principal în organizarea și asigurarea executării, dar și în executarea nemijlocită a prevederilor Constituției, ale tuturor actelor normative și ale celorlanle acte juridice emise de autoritățile statului de drept, activitate realizată de către autoritățile administrației publice. ”[3]
Savantul Andre de Laubadere caracterizează administrația publică ca un ansamblu de autorități, agenți și organisme însărcinate sub impulsul puterii publice, să asigure multiplele intervenții ale statuluui modern în unitățile administrative-teritoriale.[4]

Rezumând poziția savanților, administrația publică se poate defini ca o varietate de activități ale unui ansamblu de organe învestite prin Constituție, legi, ordonanțe, regim de putere publică, să aducă la îndeplinire legile sau, în limitele legii, să realizeze valorile politice, sociale și economice etc., să optimizeze interesul unităților teritoriale locale și interesul general al societății.
Din definiție se evidențiză și obiectul administrației publice, aducerea la îndeplinire a legilor și relizarea în complex a relațiilor politice, sociale, economice, urbanistice din teritoriu și optimizarea tuturor intereselor din societate.

La nivel de elementul structural administrația publică locală se compune din structurile administrației publice centrale și cele ale administrașiei publice locale îndeplinind diferite funcții și interese. La nivel central administrația publică centrală, exprimată prin totalitatea autorităților de specialitate, coordonează și realizează, sub conducerea guvernului, interesele generale ale societății întregii țări.Pe de altă parte administrația publică locală care reprezintă totalitatea autorităților publice locale, constituite în condițiile legii pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor unei unități administrativ-teritoriale.

În mod general, societatea constitue un sistem economico-social, un ansamblu de procese, relații și activități umane aflate în interacțiune dinamică având ca scop crearea bunurilor materiale și spirituale menite să asigure existența și progresul social. Statul este un organism artificial care a fost creat pentru a atinge scopurtile și obiective propuse, însă populația statului fiind foarte variată se costitue ca colectivități teritoriale careîn ansamblu formează o colectivitate națională. Aceste colectivități având diferite interese atât de ordin general sau local, cât și individual formează fundamentul societății nationale.

3. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994 Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1 din 27.08.1994
4. Andre de Laubadere, „Traite de droit administratif”, Paris, L.G.D.J. 1973.

Administrația publică, ca sistem de organizare sociala există și funcționează în cadrul sistemului social fie la nivel național, fie la nivel de unități administrativ – teritoriale, interacționând cu alte forme de organizare ce constitue mediul social.

Unul din criteriile care stau la baza organizării administrației publice locale este criteriul unității teritoriale, iar al doilea – criteriul competenței dezvoltării în complex a tuturor părților și relațiilor social – economice și culturale, de prducție și urbanism din teritoriu. Acest sistem de relații și elemente ale unității teritoriale alcătuesc baza comună atât pentru structura de stat, cât și pentru organizarea organizarea administrativă a teritoriului. Pornind de la acest criteriu ca sistem de relații dintre unitățile teritoriale, administrația publică se divizează în organe centrale (administrația centrală – guvern, ministere, departamente), care îșî exercită atribuțiile de dezvoltare social-economică, social- cultural pe întreg teritoriul statului, și organe locale, alcătuită din consilii și pprimari de toate nivelele în sate, orașe, raioane, municipii, care exerccită procesul de dezvolatare, gestionare a relațiilor în complex, în limitele unităților teritoriale concrete.
Conform art.107 din Constituția Republicii Moldova, administrația publică centrală se definește ca organele centrale de specialitate ale statului stabilind că acestea sînt ministerele care se crează și realizează în viața politică, social-economică a statului. Ele traduc în viață, în temeiul legii, politica Guvernului, hotărîrile și dispozițiile lui, conduc domeniile încredințate și sînt responsabile de activitatea lor. Aliniatul 2 al aceluiași articol din Constituție, prevede că în scopul conducerii, coordonării și exercitării controlului în domeniul organizării economiei și în alte domenii care nu intră nemijlocit în atribuțiile ministerelor, se înființează, în condițiile legii, și alte autorități administrative.

Spre deosebire de administrația publică centrală, administrația publică locală este formată pentru satisfacerea intereselor economice, culturale ale locuitorilor unei unități administrațiv teritoriale. Din această administrație fac parte consiliile și primarii de toate nivelele în sate, orașe, raioane și municipii. Art.112 din Constituția Republicii Moldova definește administrația publică locală ca un sistem de autorități ierarhice din teritoriu cu competențe generale și specializate. Reprezentanții acestei autorități sunt consiliile locale și primarii aleși de colectivele locale respective, care activează în condițiile legii ca autorități administrative autonome și rezolvă nemijlocit problemele social –economice din sate și orașe. Conform art.109 din Constituția Republicii Moldova administrația publică locală este o structură nestatală formată prin intermediu și cu caracter autonom, care pernit colectivităților teritoriale și indivizilor săi
să – și soluționeze o parte din probleme social – economice, culturale, urbanistice independent prin intermediul autorităților reprezentative constituete de ele înșeși.

Într-un stat de drept organizarea administrației publice locale are menirea să rezlove probleme sociale în favoarea cetățenilor prin intermediul unor autorități alese prin vot secret, direct, egal și liber exprimat de către cetățeni. Ca urmare scopul principal al organizării și funcționării administrației publice locale reprezintă exercitarea prerogativelor puterii publice, de către reprezentanții colectivităților umane, prin aplicarea unor politici publice în interes general cu eforturi materiale, umane și financiare minime dar cu eficiență mare. Prin prisma celor relevate, menționăm că autonomia privește atât organizarea și funcționarea administrației publice locale, cât și gestiunea colectivităților pe care le reprezintă.

Sistemul de administrare publică locală în Republica Moldova este organizat pe două nivele distincte în cadrul unităților administartiv – teritoriale de nivelul I și II. Potrivit art.1 din Legea privind administrarea publică locală, nr 436-XVIdin 28.12.2006, acestea sunt:

Autorități ale administrației publive locale de nivelul I

Autorități ale administrașiei publice locale de nivelul II

Tabelul nr.1 Autoritățile administrației publice locale

Competențele cu care sunt investite autoritățile administrației publice loace este deplină și integră. Ea nu poate fi pusă în cauză sau limită de o altă autoritate ierarhic superioară, decât în condițiile legii.

Autoritățile administrației publice locale nu pot fi supuse puterii autorităților centrale prin faptul că ele nu sunt numice de centru , dar sunt alese de cetățeni cu drept de vot din unitățile administrativ – teritoriale.

În concluzie putem spune că administrația publică locală joacă un rol important în sistemul administrației publice. Ea reflectă infrastructura fizică și regimul politic care sprijină eforturile comunității și cetățenilor în domeniul economic, social și cultural.

1.2. Principii de funcționare a autorităților publice locale

Administrația publică locală cunoaște o evoluție continuă . Ea constitue totalitatea oragnelor cu competență generală sau specială formate pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor unei unități administrativ – teritoriale.

În conformitate cu art. 109 al Costituției Republicii Moldova și art. 3 al Legii privind administrația publică locală nr. 436-XVI „Administrația publică locală în unități administrativ – teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării administrative, ale eligibilității autorităților administrației publice locale și ale consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.”[1]

O administrație locală modernă își formulează preeminența prin principiului autonomiei locale. Prin prisma acestui principiu putem menționa că capacitatea de a administra și de a emite reguli sunt două lucruri distincte, deși indidolubile. Deaceea Anibal Teodorescu definește autonomia locală „un drept al unităților administrativ – teritoriale de a–și satisface interesele proprii fără amestecul organelor centrale de conducere, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia.”
Deși Constituția Republicii Moldova nu definește noțiunea de autonomie locală, aceasta o
găsim în Carta europeană a autonomiei locale[2], care, în art. 3, spune:

“1. Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților publice locale de a soluționa și de gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice.

1.Legea privind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006//publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32 35/116 din 09.03.2007
2.Carta europeană a autonomiei locale a fost adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, dar a intrat în vigoare la 1 septembrie 1988. Republica Moldova a semnat carta la 2 mai 1996, a ratificat-o la 2 octombrie 1997 și a intrat în vigoare la 1 februarie 1998

2. Acest drept se exercită de consilii sau adunări, compuse din membri aleși prin vot liber, secret, egal,direct și universal, care pot dispune de organe executive și deliberative care răspund în fața lor. Această dispoziție nu aduce atingere, în nici un fel, posibilității de a recurge la adunări cetățenești, referendum sau orice altă formă de participare directă a cetățenilor, acolo unde aceasta este permisă de lege. ”

Asfel conceptul de autonomie locală implică o serie de consecințe, și anume: necesitatea ca atribuțiile de bază ale colectivităților locale să fie reglementate la nivel constituțional sau legal; consfințirea legală a plenitudinii de competență a colectivităților locale în probleme de interes local; asigurarea caracterului deplin al exercițiului atribuțiilor ce le revin colectivităților locale, prin neintervenția altor oragane sau autorități în procesul decizional și consultarea colectivităților locale în problemele de planificare și decizie.

Pricipiul autonomiei local presupune dreptul unei colectivități de a guverna singură în orice situație, respectarea componenței materiale și teritoriale, legal, stabilite, respectarea și îndeplinirea programului de guvernare, acceptat în Parlament, conform art.96 din Constituția Republicii Moldova. Autonomia locală este concepută ca o putere de decizie într-o sferă de activitate și de dezvoltare a relațiilor locale care trebuie oprimizate în conformitate cu cerințele altor unități administrativ teritoriale superioare.

Principiul autonomiei locale își are cea mai pronunțată manifestare în materie de servicii publice. Cele mai concludente prevederi, în acest sens, se conțin în Legea serviciilor publice de gospodărie comunală. Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 1402-XV din 24.10.02[3]:
“ Autoritățile administrației publice locale au competența exclusivă privind înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul funcționării serviciilor publice de gospodărie comunală, precum și crearea, administrarea și exploatarea bunurilor proprietate publică din infrastructura edilitară a unităților administrativ-teritoriale respective.” În art. 17 din Legea nr. 1402-XV din 24.10.02 se stipulează că, alegerea formei de gestiune a serviciilor publice de gospodărie comunală (1.gestiune directă; 2.gestiune indirectă sau concesionare) se face prin decizie a autorităților administrației publice locale, în funcție de natura serviciului furnizat/prestat, de interesele curente și de perspectivă ale populației și unităților administrativ-teritoriale, precum și de mărimea și complexitatea sistemelor publice de gospodărie comunală.
În concluzie, putem menționa că, autonomia locală ca principiu în Republica Moldova nu este promovat consecvent în actele normative ce reglementează organizarea și funcționarea autorităților publice locale. Totuși autonomia locală stă la baza existenței autorităților locale.

3. Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 1402-XV din 24.10.2002 // Monitorul Oficial alRepublicii Moldova nr. 14-17 din 07.02.2003.

Principiul descentralizării administrative

Pentru o dezvoltare mai eficientă a inițiativelor sociale și a comunității, pentru a stabili un dialog între Guvern și societatea în mai multe țări europene se aplică principiul descentralizării.
Principiul descentralizării administrative presupune un proces de redistribuire sau de transfer a funcției, puterii de la centru la nivelurile inferioare de guvernare. Descscentralizerea administrativă este cel mai studiat mecanism, în special în țările europene, ca cea mai bună modalitate de soluționare unor probleme, cum ar fi: încetinirea creșterii economice, incapacitatea guvernului de a finanța serviciile publice locale, pierderea eficienței în implimentarea a serviciilor publice, dorința cetățenilor de a participa în procesul decizional a autorităților locale, slabirea generală a dezvoltării sectorului public, precum și presiunea internațională asupra sistemelor nedemocratice prea centralizate a țării.

Potrivit art. 9 al Legii privind descentralizarea administrativă [4], descentralizarea administrativă reprezintă un proces continuu , progresiv, care evoluează odată cu extinderea capacităților administrative a unităților administrativ – teritoriale în vederea gestionării eficiente a serviciilor publice aflate în responsabilitatea acestora.

Descentralizarea serviciilor publice constă, în opinia lui Andre Laubadere, reprezintă acordarea unei anumitei autonomii serviciilor publice, conferindu-le personalitare juridică, scoaterea de sub controlol ierarhic și plasarea acestui serviciu sub regulile tutelei administrative.
Din acest considerent, putem menționa că autoritățile publice locale nu mai sunt subordonate celor centrale, iar actele lor nu mai pot fi anulate de către aceștia decât prin prezența autorităților specializate constitușional.

Tutela administrativă are caracter excepțional, în sensul că trebuie prevăzute de lege cazurile în care se exercită, fiind deosebită fundamental de controlul ierarhic. Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală în capitolul IX reglementează organizarea controlului administrativ al activității autorităților administrației publice local.

Principiul descentralizării serviciilor publice prevede acordarea unei autonomii relative unor
servicii publice față de administrația publică. În general, descentralizarea serviciilor publice se
realizează prin constituirea unor instituții publice sau a unor instituții de utilitate publică, înzestrate cu personalitate juridică, bazate pe proprietatea publică ori privată, a persoanelor fizice sau a unor persoane juridice. Descentralizarea serviciilor publice presupune, scoaterea acestora de sub controlul ierarhic superior și plasarea lor sub regulile tutelei administrative (controlului administrativ.

4. Legea privind descentralizarea administrativă Nr. 435-XVI din 28.12.2006// Monitorul Oficial Nr. 29-31/ 91 din 02.03.2007

Argumentele în favoarea descentralizării serviciilor publice sunt:

a) descentralizarea prestării serviciilor și responsabilitățile financiare (descentralizare financiară)
fac ca administrația publică să fie mult mai responsabilă de nivelul și calitatea serviciilor prestate de ea, ținând seama de deosebirile care există între comunități;

b) descentralizarea încurajează experimentarea și inovațiile în acordarea serviciilor publice care răspund așteptărilor cetățenilor, condițiilor economice, demografice, climaterice;

c) descentralizarea furnizării serviciilor publice și deciziile financiare acordă posibilitatea de a corela mai strâns nivelul și calitatea serviciilor furnizate cu prețul achitat de beneficiarul acestui
serviciu, în așa fel mărind responsabilitatea administrației publice, sensibilitatea și, în final, legalitatea serviciilor publice.

Totodată descentralizarea administratuvă prezintă și dezavantaje:

a. într-un regim puternic descentralizat acțiunea puterii centrale este slabită

b. Deseori în alegerea autorităților descentralizate se introduce politica de partid care devine vicioasă
c. Uneori în localitătile mici e greu de găsit specialiști ăn domeniul administrației publice
d. Descentralizarea sporește colectivităților locale cu buget propriu, fap ce complică realizarea unui control asupra bunurilor publice.

Astfel rezumând la cele menționate, constatăm că descentralizarea este un proces flexibil și prezintă un mecanism important în îmbunătățirea calității guvernării și dezvoltării durabile a țării.

Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale

Eligibilitatea autorităților administrației publice locale reprezintă baza constituirii autorităților publice locale.

Pentru rezolvarea problemelor de integrare a relațiilor din teritoriu la diverse nivele locale, colectivitățile locale deleagă reprezentanților dreptul de a- și administra liber și a dezvolta în complex problemele economice și sociale. Acești reprezentanți în urma alegerilor obțin un mandat de reprezentare colectivă.

Potrivit art. 119 din Codul Electoral[5]: „primarii orașelor(municipiilor), satelor(comunelor) și consilierii în consiliile raionale orășănești și sătești(comunale) se aleg prin vot universal, direct, secret și liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani, care începe efectiv din ziua efectuării alegerilor locale generale”.

5. Codul electoral Nr. 1381-XIII din 21.11.9Monitorul Oficial al R.Moldova nr.81/667 din 08.12.1997

Principiul eligibilității se caracterizează prin forma de liberalism economic și social al unităților teritoriale, constitue un instrument juridic, grație căruia poporul, colectivitățile locale își rezolvă liber procesul de dezvoltare social – economic.

În concluzie menționăm că eligibilitatea autorităților administrației publice locale presupune alegerea directă sau indirectă cu respectarea principiilor democrației reprezentative a autorităților locale care urmează să dezvolte relațiile social – economice din teritoriu.

Principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit
Relațiile între cetățeni și autoritățile publice locale reprezintă principalul indice în determinarea performanțelor comunităților precum și evaluarea democrației locale.
Principiul consultării cetățenilor în problemele de interes deosebit constitue un element vital în funcționarea autonomiei locale.

În Republica Moldova acest principiu este stipulat atât în art. 109 din Constituție cât și de art.8 al Legii nr.436-XVI privind administrația publică locală, poartă aceiași denumire ” Consultarea cetățenilor”- și specifică: „În problemele de importanță deosebită pentru unitatea administrativ-teritorială, populația poate fi consultată prin referendum local, organizat în condițiile Codului electoral. În problemele de interes local care preocupă o parte din populația unității administrativ-teritoriale pot fi organizate, cu această parte, diverse forme de consultări, audieri publice și convorbiri, în condițiile legii”. Acest articol reglementează doar anumite forme de consultăre , dar nu interzice și folosirea altora.

Consultarea cetățenilor se poate manifesta prin mai multe metode cum sunt: informarea, care cuprinde furnizarea de informații din oficiu la cererea autorităților publice locale, consultarea directă a cetățenilorcare poate fi făcută prin dezbateri publice, participarea la ședințele de lucru a autorităților locale și consultarea prin referendum.

Referendumul local cu privire la problemele de interes deosebit poate fi organizat în comune , orașe sau la nivel de raion. Dreptul de a stabili domeniul problemelor ce pot fi supuse referendumului local revine consiliului loacal sau raional, în unele cazuri la propunerea primarului sau a președintelui de raion.

Dar nu orice problemă poate fi supusă unui referendum local, deaceea autoritățile publice locale consultă cetățenii pe problemele locale ăn alte frome cum sunt: a. Consultarea permanentă. Conform Legii privind transparența în procesul decizional nr. 239- XVI din 13.11.2008, noțiunea de transparență presupune oferirea, în vederea informării în mod deschis și explicit, de către autoritățile publice a tuturor informațiilor privind activitatea lor și consultarea cetățenilor, asociațiilor constituite în corespundere cu legea, altor părți interesate în procesul de elaborare și de adoptare a deciziilor. [6]

b. Întrunirile ad-hoc. La inițiativa primarului (președintelui de raion), a consilierilor locali (raionali) sau a organizațiilor societății civile pot fi convocate întruniri ad-hoc pentru consultări în chestiuni concrete de pe agenda ședinței autorității administrației publice locale, sau în alte probleme de interes social.

c. Audieri publice. Cel puțin o dată pe an, autoritățile administrației publice locale organizează audieri publice pentru consultare cu organizațiile societății civile în chestiunile de pe agendă sau în probleme de aprobare a bugetului local, de dispunere de bunuri, de efectuare a lucrărilor de proiectare, construcții, de aprobare a programelor și planurilor de dezvoltare social-economică, de protecție a mediului înconjurător sau în alte probleme de interes social, prevăzute la art. 14 din Legea privind administrația publică locală.

Principiul consultării cetățenilor este strâns legat de principiul transparenței, care presupune o obligație legală a autorităților locale de a asigura accesul cetățenilor la informațiile cu privire la procesul decizional, acesul liber al cetățenilor la procedura și la actele administrative, furnizarea de infornații despre activitatea autorităților administrației publice locale, legiuitorul adoptă la 11.05.2000 Legea nr.982 X-IV privind accesul la informație.[7]

În concluzie principiul consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes deosebit rezultă din principiul autonomiei locale, dar totuși emiterea ambelor în legea admistrației publice locale face și mai mult să întărească democrația la nivel local.

Totuși, pe lîngă principiile general-obligatorii de organizare și funcționare a autorităților publice locale putem enumera și unele principii potrivit cărora se formează și funcționează autoritățile administrației publice locale. Printre acestea enumeram principiul stabilității, principiul organizării, principiul finalității și principiul integrării.

Analizând aceste principii fundamentale de organizare și funcționare a autorităților administrației publice locale putem menționa că rolul principal al administrației publice locale este de rezolva treburile publice și de a asigura informarea colectivităților locale, conform cerintelor exprimate de aceștea.

6.Legea privind transparența în procesul decizional Nr. 239 din  13.11.2008//Monitorul Oficial Nr. 215-217/798 din 05.12.2008
7. Legea privind accesul la informație Nr. 982 din 11.05.2000//Monitorul Oficial Nr. 88-90/664 din 28.07.2000

1.3. Delimitarea competențelor dintre administrația publică centrală și administrația publică locală

Competențele administrației publice se definește ca un ansamblu de atribuții legale pe care le exercită o autoritate publică în scopul realizării sarcinilor sale. În sens juridic larg competența se definește toate actele și faptele care produc efecte juridice, iar în sens restrâns numai actele juridice pe care le poate emite o autoritate publică în condițiile sau cazurile prevăzute de lege.
Distincția dintre administrația publică centrală și administrația publică locală are la bază mai multe criterii cumulative. Ele au în vedere competențele teritoriale și materiale a organelor ce compun administrația publică și natura interesului pe care îl promovează.

În conformitate cu art. 1 din Legea privind descentralizarea administrativă, competențe ale administratiei publice sunt ansamblu de drepturi și obligații ale autorităților publice în domeniul de activitate care le sunt stabilite. Pentru îndeplinirea competențelor sale, autoritățile locale au la îndemină resurse financiare, instituționale, patrimoniale și umane. Toate împreună, determină capacitatea administrativă a fiecărei autorități în parte.

Prin art. 4 din Carta Europeană a Autonomiei locale, se vorbeste depre principiul subsidiarității, care menționează că colectivitățile locale dispun, în cadrul legii, de întreaga competență de a lua inițiantiva pentru orice chestiune care nu este exclusă din domeniul competențelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorități centrale.

Structura administrației publice este constituită din organe de conducere, care realizează activități în interesul întregii colectivități umane existente în sistemul global, deci la nivelul central (administrația publică centrală) și organe care realizeză activități în interesul colectivităților constituite în unități administrativ-teritoriale cum sunt comunele, satele, orașele, municipiile, raioanele(administrația publică locală).

Organe administrației publice centrale au o competență pe întreg teritoriul statului. Ele formează în unitățile administrativ-teritoriale diferite organe după specificul activității pe care o desfășoară. Aceste organe locale sunt structuri exterioare sau teritoriale ale administrației centrale.
Autoritățile administrației publice centrale constitue un subsistem din cadrul sistemului administrației publice, în modalitatea în care a fost stabilit de Constituție având la bază principiul separației puterii statului –legislativă, executivă și judecătorească.

Astfel guvernul, ministerele, și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale conform art. 107 din Constituția Republicii Moldova reprezintă organele de conducere care produc legi, acte normative și dispoziții pentru a conduce și a administra domeniile de activitate.
În situația Republicii Moldova care și-a trasat calea spre integrarea europeană, iar extinderea Uniunii Europene i-a oferit oportunitatea de a dezvolta o relație de apropiere continuă cu statele membre ale comunității europene precum și aprofundarea cooperării politice, economice și sociale, Guvernul și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale au ca obiectiv compararea experiențelor și căutarea soluțiilor la problemele comune printr-un efort susținut de coordonarea politicilor economice interne la cele europene și internaționale.
Potrivit strategiei de reformă a administrației publice centrale reevaluarea rolului autorităților administrației publice în raport cu societatea reprezintă elementul-cheie ce ține de democratizarea țării și sporirea aspirațiilor de integrare europeană[8]. Prin urmare realizarea acestei reforme, ar face ca administrația publică centrală să corespundă standardelor europene, să contribuie la satisfacerea necesităților societății, la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor.
Autoritățile administrației publice centrale conform strategiei de reformă sunt responsabile de crearea unui cadru eficient și efectiv de implimentare a politicilor reglementate de stat, să înlăture barierele administrative artificiale. În acest context autoritățile administrației publice centrale sunt orientate spre: optimizarea unui proces decizional eficient, îmbunătățirea managementului resurselor umane în sectorul public, crearea unui corp profesionist, compact și motivat de funcționari publici. Autoritățile administrației publice centrale sunt responsabile de dezvoltarea întregului stat, astfel ele determină politica statului, coordonează activitatea administrației publice locale în procesul de formare a mecanismulor de reglementare a statului, promovează aceste mecanisme, supraveghează și controlează realizarea lor, elaborează cadrul economico-financiar și juridic pentru eficientizarea activității economice, precum și elaborează sistemul complex de reglementare de stat a relațiilor economice externe în vederea întegrării economiei naționale în economia mondială.

Rațiunea fundamentală a administrației publice centrale o reprezintă ca asigurarea realizării liniilor politice interne și externe a țării, inițierea de proiecte legislative, adoptarea de hotărâri pentru aplicarea acestora, vegherea ca toate autoritățile administrației publice să acționeze cu operativitate și profesionalism. Deci, autoritățile administrației publice centrale elaborează strategiile privind transferul de competențe către autoritățile publice locale și proiectele de acte normative pentru punerea lor în aplicare. Totodată autoritățile administrației publice centrale identifică resursele necesare și costurile aferente de care dispun autoritățile publice locale.

8. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei de reformă a administrației publice centrale în Republica Moldova, Nr.1402 din 30.12.2005// Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 1-4 din 06.01.2006

Însă există domenii de activitate în care autoritățile administrației publice centrale au în subordinea sa organe locale de conducere care permit o mai bună îndeplinire a necesităților
cetățenilor din colectivitățile locale.

Competențele autorităților publice locale se conformează după unele principii:

Transferurile de competențe nu implică retragerea niciunei atribuții a colectivităților locale, din contra, ele conferă noi atribuții;

Transferurile de competențe nu trebuie să aducă preeminențe statului, ci să permită să consacre mai mult misiunilor sale fundamentale, legate de suveranitate, apărare, justiție și securitate.

Transferurile de competențe nu trebuie să permită unei colectivități să-și exercită tutele asupra altei colectivități.

Transferurile de competențe trebuie să fie definite în funcție de vocația fiecărui nivel de colectivitate.

Cadrul normativ care reglementează competențele autorităților administrației publice locale în Republica Moldova include un spectru larg de acte normative, printre care enumerăm Legea privind administrația publică locală, Legea privind descentralizarea administrativă și alte legi care atribuie autorităților locale competențe în diferite domenii de activitate.

În conformitate cu legislația actuală din domeniul administrației public locale, autoritățile publice locale ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul I sunt consiliile locale alese, ca autorități deliberative, și primarii aleși, ca autorități executive. La rândul lor, autoritățile publice locale ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul II sunt consiliile raionale, în calitate de autorități deliberative, și președintele raionului, în calitate de autoritate executivă. În acest context, conform Legii privind administrația publică locală Nr. 436-XVIdin 28.12.2006, sunt stipulate competențele autorităților publice locale de nivelul I și II, care sunt delimitate în două tipuri ale autorităților publice locale: deliberative și executive.

Astfel, menționăm că autoritățile administrației publice locale exercită competențe proprii, delegate și de cooperare. În conformitate cu art. 4 din Legea privind descentralizarea administrativă Nr. 435-XVI din 28.12.2006, autorităților publice locale li s-au stabilit următoare domeniii de activitate:

Tabelul nr.2 Domeniile de activitate ale autorităților publice locale.

Totuși pentru realizarea acestor competențe este nevoie de resurse financiare, dar din anumite motive nu sunt stabilite sursele de unde să ia resurse pentru a le îndeplini. Astfel, autoritățile publice locale au fost abilitate cu competențe pentru realizarea cărora nu dispun de patrimoniu și resurse financiare sau umane necesare sau de capacități adecvate. Aceste activități bazate pe cooperare se efectuează în baza unor acorduri semnate între părți cu drepturi și obligații reciproce, în strictă conformitate cu resursele bugetare. Actele de cooperare stabilesc sursele de finanțare și a limitelor de decizie pentru fiecare nivel de autoritate publică în parte, precum și a termenilor de realizare a acestora.

Conform Legii privind finanțele publice locale[9] la capitolul delimitarea competenței în domeniul efectuării cheltuielilor publice stabilește un spectru îngust de competențe pentru autoritățile publice locale de nivelul I și II. Totodată, Legea Nr. 436-XVI din 28.12.2006, prevede că autoritățile administrației publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competențe autorităților publice locale fără o evaluare inaintată a impactului financiar pe care aceste competențe lar putea produce, fără o consultare a autorităților locale de nivelul corespunzător și fără ca colectivitățile locale să fie asigurate cu mijloace financiare necesare. Din aceste motive apare nemulțumirea cetățenilor asupra îndeplinirii competențelor inaintate autoritățile publice locale.

9. Legea privind finanțele publice locale Nr. 397 din  16.10.2003//Monitorul Oficial Nr. 248-253/99 din 19.12.2003

Astfel menționăm unele domenii de activitate care nu necesită resurse financiare suplimentare:

Tabelul nr.3 Domeniile de activitate ale autorităților publice locale de nivelul I care nu necesită resurse financiare și umane suplimentare

Există totuși numeroase situații când legile adoptate prevăd pentru autoritățile administrației publice locale responsabilități fără ca să fie indicată sursa de finanțare. Drept exemple servesc prevederile stipulate în art.35 din Legea cu privire la poliție[10], art.56 din Legea privind statutul ofițerului de informații și securitate[11], art.30 din Legea cu privire la statutul judecătorului[12], art.21 din Legea cu privire la statutul militarilor[13], art.23 din Legea cu privire la trupele de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne[14].

În conformitate cu aceste prevederi, autoritățile publice locale sunt obligate să asigure cu locuință judecătorii, polițiștii, ofițerii de informație și securitate, militarii.

În ceea ce privește, competențele de activitate a autorităților publice locale în domeniul sănătății, educației, protecției sociale și a administrării patrimoniului local putem menționa că acestea nu constitue domeniul propriu de competență a autorităților publice locale fiind în exclusivitate în competența statului și a autorităților publice centrale.

Cu toate aceste, art.8 din Legea finanțelor publice locale nr. 397/2003 stabilește că de la bugetele locale sunt finanțate întreținerea instituțiilor de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, mediu de cultură generală, liceal, școlilor-internat, complementar (extrașcolar).

10. Legea cu privire la poliție, nr.416-XII din 18.12.90// Veștile nr.12/321,1990

11. Legea cu privire la statul ofițerului de informații și securitate, nr.170-XVI din 19.07.2007//Monitorul oficial nr.171-174/667 din 02.11.2007

12. Lege cu privire la statutul judecătorului, nr. 544-XIII din20.07.95 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.59-60/664din 26.10.1995

La rândul său, art.45 din Legea privind invățământul, stabilește următoare competențe pentru autoritățile publice locale: a. Supravegherea respectării legislației învățământului în teritoriu;

b. evidența copiilor de vârstă preșcolară;

c. asigurarea protecției sociale a cadrelor didactice; asigurarea cu transport gratuit al elevilor la și de la instituțiile de învățământ în localitățile rurale.

În ceea ce privește, competențele în domeniul sănătății, acestea nu pot fi transferate la nivel local, fiind un serviciu care se bucură de reglementare constituțională, fiind garantat și asigurat direct de stat. Dar potrivit art. 3 și 6 din Legea privind ocrotirea sănătății[15] și art. 5 al Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației[16], autoritățile publice locale sunt împuternicite cu unele competențe: a. Coordonarea activității persoanelor fizice și juridice în ceea ce privește desfășurarea activităților de igienă;

b. elaborarea și aprobarea programelor de asigurare sanitaro-epidemiologică a populației;

c. organizarea și desfășurarea măsurilor de salubrizare și igienizare a teritoriului localităților;

d.dezvoltarea și menținerea conform regulilor sanitare a sistemelor publice de alimentare cu apă potabilă a populației.

În concluzie putem spune că rolul autoritățile publice locale se schimbă în fincție de problemele economice, sociale, culturale care continuă să crească, autoritățile locale devin un factor major al dezvoltarii localităților, cu toate aceste și administrația publică centrală are un rol primordial în dezvoltarea localităților prin transferul de competențe și resurse financiare.

13.Lege cu privire la statutul militarilor, nr. 162-XVI din22.07.2005// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.129-131/618 din 30.09.200518 Legea cu privire la sistemul
14. Lege cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MinisteruluiAfacerilor Interne, Nr.806-XII din 12.12.91
15. Legea privind ocrotirii sănătății Nr. 411 din 28.03.1995// Monitorul Oficial Nr. 34 din 22.06.1995
16. Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației nr. 1513-XII din 16.06.93// Monitorul Oficial nr.60-61/259 din 01.04.2003

CAPITOLUL II. DESCENTRALIZAREA – PRINCIPIU FUNDAMENTAL AL ASIGURĂRII FUNCȚIONĂRII EFICIENTE A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

2.1. Rolul și importanța procesului de descentralizare în administrația publică

Dicționarul explicativ al limbii române definește termenul „descentralizare” ca „acțiune de a da independență administrativă organelor locale ale unei administrații, a trece în competența organelor locale unele atribuții de conducere care înainte reveneau centrului”. De asemenea, prin descentralizare se înțelege „acțiunea de a transfera o parte a puterii și a funcțiilor la nivel inferior al unei organizații, întreprinderi, societăți, a transforma o conducere de la centrală în una locală”.
Termenul descentralizare implică dispersia a ceva concentrat în jurul unui singur punct. Cu referire la sistemul de administrare publică, descentralizarea reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităților locale sau serviciilor publice să se administreze între ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare.

Astfel prin descentralizare, percepem un proces continuu de autoanaliză și reformă a unui stat, prin care se urmărește distribuirea optimă a responsabilităților și resurselor între administrația locală și cea centrală.

Descentralizarea în administrația publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de către funcționarii numiți de la centru, dar de cei aleși de popor. În acest fel statul le conferă anumite drepturi de exercitare a puterii în unele probleme autorităților publice. Regimul juridic pe care îl reglementează se fundamentează pe un patrimoniu propriu al unităților administrativ teritoriale, prin care se asigură cu mijloace necesare pentru satisfacerea intereselor locale.

Procesul de descentralizare se efectuează în beneficiul cetățeanului prin întărirea puterii și rolului administrației publice locale în scopul dezvoltării economico-sociale durabile a unităților administrativ-teritoriale. Din acest considerent trebuie să înțelegem că descentralizarea în sine nu indică o slăbire a puterii autorităților la nivel central, ci doar reprezintă un instrument eficient îmbunătățire a calității guvernării.

Gradul de descentralizare administrativă depinde în mare parte de numărul de servicii publice date în compentența autorităților publice. Acesta depinde de modul cum sunt organizate autoritățile publice locale și de raporturile lor cu cele centrale. O alta caracteristică este forma în care se exercită tutela administrativă.

Descentralizarea este unul dintre principiile fundamentale ale organizării administrației publice în țările dezvoltate. Originele sale se află în ideea că odată cu îngustarea gamei de sarcini, crește nivelul performanțelor și a rezultatelor. Pe baza acestei teorii majoritatea autorităților centrale din țările dezvoltate încearcă să transfere anumite funcții autorităților locale. În acest mod autorităților centrale le revin funcții cum ar fi apărarea națională, politică macroeconomică, sferă monetară și sistemul judiciar. Însă la rindul său învățământul preuniversitar, asistența socială, alimentarea cu apă și infrastructură rutieră sunt doar câteva din serviciile publice pentru care autoritățile administrației publice locale sunt dispuse să ia decizii.Principalul scop al descentralizării este de a oferi servicii publice de cea mai bună calitate, la un preț redus, concomitent cu modernizarea structurilor care furnizează aceste servicii.
Descentralizarea pleacă de la premisa că autoritățile publice locale sunt în măsură să răspundă necesităților cetățenilor, prin faptul că cunosc mai îndeaproape problemele cetățenilor, dar și cele mai bune căi pentru dezvoltarea acestora. Continuarea procesului de descentralizare vă asigura îmbunătățirea managementului serviciilor publice și cresterea calității acestora. Aceasta va asigura o alocare mai coerentă a responsabilităților, resurselor finaciare ți drepturilor legate de serviciile oferite.

Descentralizarea în sine înseamna dreptul de a administra interesele pe care le are populația în limitele unității administrativ teritoriale. Din acest considerent rolul procesului de descentralizare
este unul fundamental. Astfel descentralizarea este folosită pentru a consolida capacitățile autorităților administrativ teritoriale, a îmbunătăți managementul și calitatea serviciilor prestate cetățenilor, se aplică pe întreg teritoriu ceea ce presupune o dezvoltare mai rapidă a relațiilor dintre autorităților publice locale și cele centrale. În urma aplicării procesului de descentralizare se va obține o continuare a organizării și funcționării administrației publice. Se va corela reforma administrației publice centrale cu cea a administrației publice locale, se vor produce înlocuiri în structurile ierarhizate cu structuridescentralizate, transparente și dinamice, întemeiate pe baza legii , a drepturilor și a libertăților civile.

Descentralizarea are o importanță majoră în ceea ce privește abilitarea autorităților publice locale cu puteri reale și în dezvoltarea veritabilă a regiunilor, desconcentrând și activitatea economică pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Descentralizarea corectă și eficientă este esențială în procesul de descentralizare administrației publice prin faptul că presupune o delimitare clară a atribuțiilor și surselor de venit ale autorităților centrale și locale după anumite reguli. Descentralizarea nu trebuie privită ca un scop în sine , ci ca pe un mijloc de creare a unei guvernări locale deschise și eficiente, având la bază pricipiile libertății, respectului și participării.

Un ultim argument adus în favoarea importanței procesului de descentralizare constă în faptul că prin acesta se poate realiza o organizare și o funcționare mult mai bună a statului, și a autorităților publice îndeosebi. O aplicare corectă a descentralizării, acordarea unei atenții crescute a procesului de împlimentare a politicilor și strategiilor de descentralizare va succede cu siguranță la obținerea rezultatelor.

2.2. Evaluarea procesului de descentralizare în R Moldova

Un avantaj în tranferarea puterii de la u nivel superior al administrației publice la un nivel mai inferior, face ca dezvoltarea vieții sociale să fie nu după un plan oficial aplicat pe întreg teritoriu,dar într-un mod natural în funcție de interesele și necesitățile localnicilor. Aceasta reprezintă o definiție esențială a descentralizării. În prezent, termenul de descentralizare este utilizat pe larg în toate sferele vieții sociale, economice și culturale din Republica Moldova. Tranziția de la un stat centralizat la unul democratic descentralizat, a devenit una din prioritățile țării noastra în procesul de dezvoltare.

În acest sens, pricipiu de bază și obiectiv politic major, fenomenul descentralizării a devenit obiectivul în formularea concluziilor privind delimitarea responsabilităților pentru diferiți actori sociali, luarea deciziilor în procesul de administrare precum și controlul acestora.

De precizat că descentralizarea nu este doar de natură economică, dar și politică, prin faptul că ea este adeptul democrației în sine. Deci ea permite un control mai bun a aleșilor locali de către alegători precum și o înțelegere mai bună a problemelor și nevoilor oamenilor. În final, descentralizarea este un factor avantajant al dezvoltării, punând în valoare cu succes resursele specifice, rețelele de comunicare ale unei comunități și favorizând cooperarea intra și intercomunitară.
Descentralizarea necesită o gândire socială. În acest sens, cei care realizează administrarea la nivel local trebuie să fie capabili să priceapă aspectele economice, sociale, politice, financiare și administrative. Asfel diverși cercetători au încercat să elaboreze diferite metode de evaluare a descentralizării unei țări. Unul din cercetători este C.Dissescu care spunea că descentralizarea este nu un opus al centralizării dar o dinimuare a concentrării puterii. Din acest considerent efectele descentralizării vor fi cu atât mai mari cu cât serviciile vor fi prestate la nivelul cel mai apropiat de cetățeni, fără amestecul puterii centrale.

Necesitate evaluarii procesului de descentralizare rezidă din factorii care determină direcțiile și succesul sau eșecul politicilor sociale: mediul economic, apartenența politică, cultura politică. Totuși analizând datele din Republica Moldova care ilustrează procesul de descentralizare putem spune că descentralizarea se manifestă mai mult asupra reconfigurării dezvoltării colectivităților locale. Acestea se referă la concentrarea sărăciei în anumite localități, declin în dezvoltare, dar și reducerea a sărăciei, diminuarea decalajelor de dezvoltare. În literatura de specialitate se folosesc mai multe modele de evaluare a dezvoltării social-economice a colectivităților locale. Astfel, modelul contextualist analizează structura democrafică, veniturile cetățenilor, nivelul de dezvoltare și structură economiei sau mărimea localității. Moldelul partizan, ia în considerare apartenența politică a primarilor. În acest caz se evaluază politicile elaborate în domeniul impozitelor și politicilor de redistribuire. Acest model se observă foarte bine în SUA unde partidele politice se subordonează intereselor locale. Modelul culturii politice se axează pe existență normelor și valorilor ce influențează activitatea publică.

În condițiile Republicii Moldova reper pentru evaluarea dezvoltării social-economice al colectivităților locale pot fi utilizați indicatorii modelului contextualist, prin faptul că efectele descentralizății se resimt la nivelul fiecărei colectivități locale. Aceasta se manifestă prin:

Gradul de conșientizare a cetățenilor privind rolul lor în procesul administrării. Implicarea cetățenilor poate sublini atributele organelor guvernamentale în ceea ce privește controlul și metodele de constrângere. Se poate îmbunătăți performanța și imaginea instituțiilor democratice, reducând corupția. În același timp administrația publică va fi pregătită să încurajeze cetățenii să-și exprime opiniile. Participarea cetățenilor în procesul de administrare este un instrument important în activitățile de dezvoltare social-economică.

Deschiderea administrației publice locale față de aplicarea gestionării treburilor publice
În acest sens se referă la politicile de dezvolatre bazate pe mijloacele instituționale și capitale, care prevăd modalități de selectare a a obietivelor reieșind din necesitățile de mijloace de financiare.

Resursele și capitalul relațional. Aici menționăm accesibilitatea relațiilor sociale folosite în conducerea unei localități.

Elementele care în cea mai mare măsură descriu termenul de descentralizare sunt ” separarea competențelor statului de cele ale autorităților publice locale, sau delegarea de competențe autonome autorităților locale, sub propria răspundere și în favoarea comunității.” Deci descentralizarea oferă instrumente eficace de responsabilizare a administrației publice locale în fața populației, de facilitare a participării lor, de lupta împotriva corupției, de garantare a echității și de combatere a descriminării.

În Republica Moldova procesul de descentralizare conform Strategiei Naționale de descentralizare[1] poate fi evaluat după următoarele criterii: a. Îmbunătățirea sistemului de alegeri la nivelul administrației publice locale;

b. Clarificarea regimului controlului administrativ de legalitate, a sistemului de audit, cu respectarea autonomiei locale;

c. Lărgirea participării publice în procesul decizionalla nivel local.

În concordanță cu aceste criterii putem să spunem că procesul de descentralizare are și unele lacune în ceea ce privște dezvoltarea. Un motiv în acest caz este lipsa unui mecanism eficient de descentralizare administrativă și financiară, abordarea formalistă a unor principii constituționale precum și folosirea unor politici de centralizare.

Dar totodată derularea coerentă și strategică a reformelor în APL va asigura creșterea rapidă a calității și eficienței serviciilor furnizate pe plan local, astfel încât administrațiile locale să poată răspunde exigențelor populației și dezvoltării locale. Furnizarea de servicii locale de calitate va fi ameliorată, ca urmare a creșterii veniturilor colectate la nivel local, în urma susținerii dezvoltării capacității de valorificare a potențialului local și implementarea de măsuri pentru atragerea de resurse externe, investiții și parteneriate public-private în zona de competență a autorităților locale, acestea devenind unități primare și de bază ale politicilor locale și a procesului decizional.
În concluzie un factor primordial în procesul de descentralizare îl constituie managementul
reformei și procesul de transpunere a acesteia în practică. Descentralizarea urmărește schimbarea unor procese și structuri complexe și, mult mai important, a modului de gîndire. În consecință, pentru ca procesul descentralizării să aibă succes, este necesar ca un număr mare de grupuri-țintă să-și exprime sprijinul și angajamentul în recunoașterea necesității schimbărilor și în implementarea acestora. În pofida declarării descentralizării drept direcție prioritară în prezent lipsesc careva acțiuni concrete în această direcție. De asemenea, descentralizarea și consolidarea autonomiei locale lipsește cu desăvârșire din discursurile publice ale liderilor locali ale Republicii Moldova, ceea ce generează o stare de incertitudine în privința perspectivelor progresului în domeniului dat.

1.Legea Nr. 68 din 05.04.2012 pentru aprobarea Strategiei naționale de descentralizarev și a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei naționale de descentralizare pentru anii 2012–2015

2.3. Experiențele internaționale de descentralizare

În ultimile decenii tot ma multă atenție se acordă politicilor de descentralizare. Aceasta se datorează faptului că descentralizarea este deosebit de răspândită în tările în curs de dezvoltare din cauza mai multor motive, și anume: apariția pluralismului politic în Africa, aprofundarea procesului de democratizare în America Latină, tranziția la economia de piață în Europa de Est și țările din fosta Uniune Sovietică, necesitatea îmbunătățirii calității serviilor locale furnizate cetățenilor din Asia de Est, precum și tensiunile etnice în alte țări( Bosnia, Herțegovina, Rusia, Etiopia). În prezent procesul de descentralizare are loc în țările din Europa și din spațiul CSI, care au făcut parte din blocul socialist. Însă din diferite cauze democrafice, istorice, culturale, politice au determinat natura și domeniul de aplicare a reformei. Principalul motiv pentru care are loc descentralizare este faptul că acest proces va duce la îmbunătățirea eficienței și a performanței de dezvoltare a nivelului administrației publice. În concluzie sistemul administrației publice trebuie să devină anticipative, dinamice, complexe și flexibile. După care a dus la modernizarea sistemului prin schimbarea rolului puterii centrale în favoarea puterii locale. Din punct de vedere a acestui proces, descentralizarea a dus la organizarea politică și economică a statelor.
Astfel experiența japoneză în domeniul descentralizării este una importantă prin faptul că rolul principal îl au autoritățile locale. Așa cum se observă, unul din factorii de succes al Japoniei, îl constitue puterea de care se bucură comunitățile locale în toate sferele de activitate.
Procesul de descentralizare în Japonia a fost promovat de la începutul anilor ’90, însă au fost și numeroase discuții și examinări după Marea reformă a sistemului administrației publice locale din 1947, acestea au fost doar înercări pînă în 1999 când a fost stabilit Actul de Promovare a Descentralizării, care reprezintă prima reformă fundamentală în acest domeniu. În acest context au fost scoase în evidență următoarele probleme: a. Transferul de autoritate de la nivelul central la autoritățile locale; b. Eliminarea sau reducerea controlului asupra administrației publice locale de către autoritățile centrale. Astfel promovarea procesului de descentralizare devine o problemă majoră care a fost susținută atât de oamenii de rând , cât și de politicieni, reprezentanți ai sferei economice și mass-media. Datorită acestor mișcări, în anul 1993 sunt adoptate un șir de rezoluții cu privire la promovarea procesului de descentralizare, ca mai apoi în 1995 să între în vigoare Legea privind promovarea descentralizarii.Aceasta lege definește conceptele și direcțiile de bază privind descentralizarea, fiind stabilite și dispozițiile privind Planul de promovare a descentralizării, precum și Comitetul de promovare a descentralizării.
Aspectele majore abordate de prezenta lege, au fost următoarele: a. Desființarea Agenției de delegare a funcțiilor; b. Stabilirea clară a rolului autorităților centrale și respectiv, a celor locale; c. Tranferul puterii de la centru la autoritățile locale; d. Revizuirea reglementărilor privind organizarea și funcțioarea administrației publice locale. Astfel în urma împlimentării a acestei reforme s-a observat o un impact pozitv în ceea ce privește realizarea obiectivului de stabilire a egalității între administrația centrală și locală. Totuși la capitotul descentralizare Japonia continuă să se confrunte cu anumite probleme chiar dacă un șir de reforme au fost implimentate, cum ar fi crearea impozitelor ordinare non-statutare cu destinație specială și simplificarea procedurii de acordare a impozitelor.

În 2006 în Japonia a fost adoptată o nouă lege- Legea cu privire la promovarea reformei de descentralizare, care a stabilit direcțiile de bază a reformei de descentralizare, și anume:
a. Transferul de autoritate de către autorităâile locale; b. Raționalizarea instituirii de taxe locale; c. Examinarea problemelor legate de sistemul financiar, cum ar fi subvenționarea, alocarea taxelor locale, precum și distribuirea surselor de venituri fiscale între administrația centrală și locală.
Experiența Japoniei în procesul de descentralizare scoate în evidență mai multe aspecte necesare pentru implimentarea cu succes a politicilor de descentralizare. Astfel un factor important ramâne a fi resursele umane, a căror formare și instruire continuă precum și rezultatele politicii de descentralizare a localnicilor sprijină și ajută la promovarea cooperării dintre autoritățile locale și centrale. Deasemenea, succesul modelului japonez în domeniul descentralizății a fost condiționat și de perioada de creștere economică rapidă, care s-a bucurat și de suportul politic al țărilor donatoare, care ajută guvernele centrale în elaborarea politicilor și consolidarea capacităților locale.

Experiența Poloniei de a consolida autonomia locală, de a promova democrația locală, de a dezvolta guvernământul local și de a răspunde cerințelor manifestate la nivel național este una de succes și demnă de urmat. Procesul de descentralizare, în Polonia, a fost început din anul 1990 care a avut la bază asigurarea autonomiei locale și reforma organizării teritoriale. Obiectivul principal al reformei poloneze era îndeplinirea exigențelor Cartei Autonomiei Locale a Consiliului Europei, semnată de Polonia în 1994. Reforma poloneză se referea la acordarea competențelor necesare colectivităților locale, astfel încât să corespundă nevoilor cetățenilor și să poată fi accesate fonduri europene. Polonia este un stat unitar. Din acest motiv nu poate fi compusă din unități teritoriale autonome.

Conform Constituției, reglementările de stat a Poloniei asigură descentralizarea puterii publice și vizează trei direcții prioritare. Mai întâi de toate, acestea au inclus schimbările politice, pentru crearea unui sistem democratic,de exemplu drepturile individuale, libertățile civile și libertățile politice. În al doilea rând s-a bazat pe sistemul economic, care avea drept obiectiv stabiliraea unei economii de piațăbazată pe proprietate privată. În al treilea rând , au înclus ale sistemului de guvernare, în special descentralizarea.

În Polonia, descentralizarea și reforma administrativă din 1990 a produs putine schimbări în structura administrativă teritorială. Astfel în acea perioadă, administrația centrală era compusă din 49 voievodate, 267 districte noi și cuprindea 3300 de comune. Rezultatul principal fiind transferul puterii, de la nivelul central la cel local. Scopul a fost de a permite administrației locale: dezvoltarea infrastructurii, înbunătățirea calității vieții ale localnicilor. Pentru aceasta Actul de Guvernare Locală le-a dat comnelor dreptul de proprietate privată, dreptul de a colecta impozite, dreptul de a gestiona resursele lor financiare, și de acționa în limitele unu cadru juridic cu privire la toate domeniile de dezvoltare și gestionarea comunei. Cu toate acestea, reforma din 1990 s-a ciocnit cu diferite probleme de ordin politic, urmând ca în 1998, Parlamentul Republicii Polonia să adopte un șir de legi în care sunt prevăzute principiile de bază ale autonomiei locale: descentralizarea administrativă, delimitarea clară a competențelor, autonomia financiară și decizională, iar ca rezultat în 1999 este stabilită o nuoă structură administrativ-teritorială, autoguvernarea. Astfel , în Polonia din 1999 funcționează sistenul de administrație publică locală constituită din: 16 voievodate care sunt divizate în 373 de districte, iar acestea la rândul lor sunt împărțite în 2489 comune.

Punerea în aplicare a reformei a constituit o voință politică a coaliției de guvernare, care a dorit să restructureze sistemul administrativ din Polonia, dar și scopul de a îmbunătăți condițiile vieții publice.

Procesul de descentralizare în Polonia, a fost realizat cu succes, prin faptul, că s-a ținut cont de: a. Aspectul legislativ- care se baza pe pregătirea proiectelor de legi care reglementa normele și procedurele de punere în aplicare a reformei; b. Activitatea operațională- înființarea structurilor responsabile de punere în aplicare a reformei; c. Monitorizareaetapei de pregătire și implimentare; d.evaluarea implimentării precum și informarea publicului cu privire la reformă.
Polonia reprezintă un caz exemplar de reformă în domeniul descentralizării efectuată prin modalitatea administrativă și prin impunerea reformei din partea Guvernului, iar succesul s-a datorat prezenței voinței politice, sprijinul elitei politice și al mass-media, precum și a implimentării propriilor modele în administrația publică locală.

Reformarea administrației publice locale a fost unul dintre cele mai importante obiective a procesului de tranziție a Franței. Structura administrativă a Franței contemporane este rezultatul unor politici teritoriale care a centralizarea a fost principalul obiectiv. Acest sistem era dominat de ideea că puterea administrativă a autorităților centrale domină unifor pe întreg teritoriu țării.
După secole întregi de centralism, în anul 1982 au urmat un șir de reforme administrative care încercau să construiască un sistem descentralizat.

Afirmarea drepturilor și libertăților unităților administrativ-teritoriale, o nouă repartiție între nivelurile administrative, noi competențe acordate adunărilor alese ale unitășilor administrativ-teritoriale, reorganizarea sistemului finanțelor publice locale, evitarea formării profesionale doar la Paris, deschiderea către noi sfere de dialog, stabilirea unui sistem economic unic pornind de la colectivitățile locale și elaborarea de strategii econice locale reprezintă elemente ale reformei administrative, care permit înțelegerea faptului că factorii economici, politici, sociali și culturali contribuie la descentralizare.

Organizarea administrativă franceză din zilele noastre este complexă și ramificată. Se distind strucurile centrale si teritoriale, fără a neglija tutela exercitată asupra colectivităților descentralizate. Structurile centrale exercită o influentă decisivă asupra funcționării administației publice locale franceze. Totuși administrația locală este în drept să se administraze liber prin consilii alese și în condițiile legii.

Însă într-o țară cu tendințe istorice de centralizare administrativă, procesul de descentralizare a avut dificultăți în implimentare. În cazul Franței descentralizarea este doar o formă de de a fi statului neavând trecere decât față de administrație.

Procesul de reformare a sistemului ungar de descentralizare s-a desfăsurat pe tot parcusul anililor ’90. Reforma s-a concentrat pe funcțiile democratice și autonome ale guvernărilor locale, precum și stabilirea guvernărilor locale.

În Ungaria, sistemul de autoguvernare este divizat în două nivele: local și regional. Nu există relații ierarhice între cele două tipuri de autoguvernări locale (conform Constituției, drepturile fundamentale ale tuturor entităților locale sunt egale). Diferența între ele constă doar în sarcinile administrative care le sunt îmcredințate.

Un element-cheie al transformărilor administrative este legislația în domeniu. Astfel în 1992 a fost votată Legea administrației publice, care avea la bază principii profesionalecare au lichidat sistemul vechi, bazat pe criterii politice. Deasemenea a asigurat împărțirea clară a funcțiilor și rolurilor politicienilor, au fost stabilite responsabilitățile angajaților din sectorul public.
Pe parcursul anului 1999, au fost rezolvate mai multe probleme în ceea ce constă tranziția și construirea unor cadre juridice și politice fundamentale care să se adecveze unei democrații de piață.
Descentralizarea fostului stat centralizat a evoluat prin democratizarea structurii politiceși a societățiicivile ungare. Au existat diverse probleme cum ar fi cunoștințelor și competențelor profesionale care să satisfacă noile cerințe al colectivităților, dar guvernarea a încercat mereu să soluționeze aceste probleme utilizând politici regionale ca o metodă continuă de descentralizare și transfer a puterii de la nivel central la nivel local.

Analizând procesul reformei administrației publice locale în unele țări din Europa, observăm că descentralizarea și crearea unui sistem democratic în adminstrarea locală reprezintă principalul factor în dezvoltarea reformelor administrației publice în general. Pentru toate țările descentralizarea a constituit un proces continuu și dificil, implimentând treptat startegiile democratizării. Aceste exemple de descentralizare sunt valabile și pentru Rebublica Moldova, prin faptul că începând cu anii ’90 s-a aflat în căutarea unui sistem eficient și democratic de administrației publică locală. Însă cu toate acestea, nu s-au obținut rezultate din mai multe motive. Unele din acestea fiind: cadrul legal necorespunzător, lipsa de pregătire a politicienilor în domeniu, constrângeri fiscale severe precum și impolsibiliatea luării deciziilor democratice.

CAPITOLUL III. EVALUAREA RAPORTURILOR DINTRE ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ȘI ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ ÎN PROCESUL DESCENTRALIZĂRII

3.1. Evoluția relațiilor dintre administrația publică central și administrația publică locală în plan istoric în Reprublica Moldova

Trecerea de la un sistem totalitar de administrație la un sistem democratic presupune existența unei perioade de tranziție pe parcursul căreia au avut loc numeroase procese de transformări în rezultatul căruia administrația publică capătă noi calități și valori.

Perioada de tranziție în sfera administrației publice reflectă o stare deosebită a întregului sistem de administrare, cuprinzând rețeaua autorităților administrației publice, atribuțiile acestor autorități, raporturile existe în autoritățile administrației publice de diferite niveluri, între autoritățile administrației publice și celelalte elemente ale sistemului.

Perioada de tranziție reprezintă o premisă în analiza relațiilor care s-au dezvoltat între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, fiind bazată pe principiul cenntralismului democratic. Totodată, aceasta presupune crearea de noi structuri ale puterii și organizarea funcționării ei precum și depășirea contradicțiilor dintre sarcinile de edificare a administrației publice moderne.

În procesul de democratizare a societății un rol aparte îl are procesul de constituirea sistemului integru central-local de conducere a statului. Schimbările care au avut loc au condus la consolidarea organelor centrale și locale. Conform literaturii de specialitate, oragnizarea statului și sistemului politic general în Republica Moldova rezultă dintr-o istorie lungă de mai multe secole.

Atitudinea față de stat, față de puterea oficială în societate a constituit întotdeaună temelia oricărui sistem politic. Astfel, în perioada conducerii sovietice, sistemul de autorități publice sovietice supranumit ’’forma organizatorică a dictaturii proletariatului’’ consă într-un regim rigid de totalitarism politic, ideologic de comandă și administrare birocratică a societății.

Conducerea totală a statului se efectua indirect de către executivele sovietelor, a guvernului și a structurilor lui. Fiind o parte componentă a întregului sistem ce domnea în Uniunea Sovietică, sovietele din Moldova aveau aceliași caracteristici. Conținutul și esența actelor emise se răsfrângeau peste tot teritoriul controlat de Administrația sovietică.

Sovietele în acea perioadă reprezentau baza politică a statalității. Deși mereu se vorbea despre principiile democrației: eligibilitatea clară, fiecare om are dreptul la opinie publică, minoritatea se supune majorității, în realitate era cu totul altceva. Aceste principii nu au condus la dezvoltarea democrației și a societății din motiv că sovietele în esență rămâneau a fi totalitare.

Analiza surselor istorice demonstrază că activitatea sistemului sovietic n-a evoluat, din motiv că organul suprem al republicii era Sovietul Suprem, care emitea legi. Legile emise erau aprobate de către Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice, care mai apoi erau primite de către organele legiuitoare ale republicilor unionale ’’surori’’.

În Uniunea Sovietică relațiile între administrația publică central și cea locală se bazau pe principiul centralizării totale. Astfel organele administrației publice erau aranjate pe scara ierarhică și oranele superioare de cinducere dictau celor care se aflau pe scara inferioara. Autoritatea venea din parte guvernului central, pe când atribuțiile tuturor autorităților inferioare erau aduse la minumum și avea o esență formală.

Mai târziu însă, după anii’80 au ănceput schimbări în ceea ce privește restructurarea relațiilor intre autoritățile administrației publice. Dar această încercare a ținut mai mult dse psihologia omului care nu își schimbă viziunea peste noapte. Procesul de democratizare a început cu mulți ani în urmă, dar elemente sovietice mai persistă și în prezent. După alegerile din 1990, alegeri democratice, Sovietul Suprem al RSSM s-a transformat în Parlamentul Republicii Moldova, ia sovietele au dispărut cu totul de pe arena politică. Sistemul sovietic s-a autolichidat imediat după proclamarea independenței Republicii Moldova din 27 august 1991.

Reieșind din perspectivele cerințelor și nevoilor societății, regândirea organizării și funcționării administrației publice a condus la transformarea radicală a sistemului de relații între autoritățile publice centrale și autoritățile administrației publice locale. Astfel după proclamarea independenței în 27 august 1991 s-au evidențiat trei etape a dezvoltării relațiilor între diferite nivele ale administrației publice.

Deci, prima etapă cuprinde perioada dintre iunie 1990 până în august 1994. Ea ține de inițierea și dezvoltarea democratică a societății. Se asociază cu experiența primului Parlament, care s-a preocupat de facilitarea transformărilor în sistemul politic, economic, spiritual, ce au contribuit la o recunoaștere a rolului administrației publice în sistemul social. Această etapă este cunoscută și ca ’’perioada de tranziție’’, pentru că măsurile întreprinse erau destinate să elimine formele supercentralizate de guvernare și să creeze condiții necesare pentru a dezvolta o administrație publică modernă. Realizarea în practică a a prevederilor Declarației de Suveranitate din 23 iunie 1990 [1], Decretului cu privire la puterea de stat din 27 iulie 1990 [2], precum și a Legii cu privire la instituirea funcției prezidențiale din 3 septembrie 1990[3], și îndeosebi, Declarației de Independență din 27 august 1991[4] a influențat direct administrația publică, care cu toate că rămînea deocomdată afectată de moștenirea trecutului, se deschideau, în același timp, niște orizonturi atractive ale schimbărilor exprimate în reprezentări despre o administrație publică modernă.

În ceea ce privește evoluția relațiilor cu autoritățile administrației publice locale, putem menționa că acestea se bazau pe principiul de autoadministrare locală și economie locală. Totodată în această perioadă s-au efectuat schimbări de ordin general, fostul Soviet sătesc era numit primărie, iar președintele acestuia- primar. Astfel primarii au obținut puterea de a rezolva de sinestătător problemele de ordin local, fără intervenția statului.

Această perioadă și-a atins anumite scopuri în unele elemente democratice precum sunt autoadministrarea și introducerea de metode noi de conducere.

A doua etapă cuprinde perioadă dintre august 1994 pînă în noiembrie 1998. Această perioadă se asociază cu cu aplicarea Constituției Republicii Moldova. Conținutul principal al acestei etape, în primul rând, este faptul că administrația și-a găsit reglementarea constituțională. Astfel ao fost stabilite principiile de bază a administrației publice: autonomia locală; descentralizarea serviciilor publice; eligibilitatea autorităților administrației publice locale; consultarea cetățenilor în probleme locale de interes deosebit. Administrația publică în Republica Moldova în viziunea constituțională ăncetează să fie doar o putere de stat, ea fiind împărțită în administrația de stat și administrația locală.

Legile privind organizarea administrativ-teritorială, administrația publică locală, organizarea alegerilor locale, taxele și impozitele locale au pus bazele unui nou sistem de administrare locală, dar cu anumite deficiențe în implimentare. Aceasta se întâmpla deoarece în Legea privind administrația publică locală nu erau stipulate strict competențele guvernului, ca administrație publică centrală, și administrația publică locală, care era reprezentată de către consiliile locale și primarii satelor, orașelor(nivelul I) și a Comitetelor Executive Raionale(nivelul II). Guvernul putea numi, schimba, destitui în colectivitățile locale, putea anula actele administrative emise de autoritățile publice locale.

1. Declarația de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova Nr.148-XII din 23.06.90

"Vesti" Nr. 8/192, 1990

2. Decret cu privire la puterea de stat Nr. 201 din 27.07. 1990// Veștile Nr. 8/208 din 11.12.1990

3. Legea cu privire la instituirea funcției de Președinte al RSSM și la introducerea unor modificări și completări în Constituția R.S.S Nr. 250 din 03.09.1990//Veștile Nr. 9/231 din 03.09.1990

4. Legea privind Declarația de independență a Republicii Moldova Nr. 691din 27.08.1991// Monitorul Oficial Nr. 011: 103;118 din 27.08.1991

În această perioadă Legea acorda administrațiilor publice locale autonomie financiară, în domeniul formării și executării bugetului local, dar totodata se menținea regimul centralizat de de colectare a impozitelor și apoi alocarea surselor financiare colectivităților locale, de către Ministerul Finanțelor prin intermediul Comitetelor Executive Raionale. De asemenea, legea n delimita clar competențele Consiliului Raional și Consiliul local în organizarea și prestarea serviciilor publice care în general erau aceleași.

În acest context, pentru perioada aceasta, era caracteristic, pe de o parte,inițierea administrației publice la unii parametri europeni, cum ar fi baza constituțională și legală a autonomiei locale, precum și existența unui grad ridicat de centralizare în activitatea administrativă din cauza tărăgânării împlimentării practice a noilor raporturi dintre administrația publică centrală și cea locală.

A treia etapă cuprinde perioada din noiembrie 1998 și până în mai 2003. În această perioada

s-a pus accentul pe optimizarea organizării administrativ-teritoriale, pe reorganizarea instituțională și funcțională de la toate nivelurile administrației publice. Astfel, în locul celor 40 de raioane au fost create 12 unități administrativ-teritoriale de nivelul II, din ele 10 județe, municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia. În noile dimensiuni teritoriale au început să se implimenteze și noi mecanisme de administrare, folosindu-se pârghiile desconcentrării administrative prin instituția Prefectului și serviciilor desconcentate ale autorităților publice centrale de specialitate în teritoriu, precum și descentralizarea și autonomia locală.

Delimitarea neclară a competențelor între organele descentralizate și cele desconcentrate, lipsa de experiență a funcționarilor locali, dar și stilul de lucru neadcvat noilor condiții, al unor funcționari din administrația centrală, au declanșat diverse nemulțumiri între prefecți și consiliile locale, precum și între unele consilii locale și unele organe ale administrației publice centrale.

Odată cu schimbarea raporturilor din cadrul Parlamentului au loc modificări la toate nivele ale administrației publice. Astfel substituirea prefectului cu instituția președintelui comitetului executiv raional, alegerea primarului de către consiliul local și exercitarea de către aceste a funcției de președinte al consiliului, posibilitatea demiterii din funcție a președintelui, vicepreședintelui și a secretarului comitetului executiv de către Parlament în caz că aceștea nu pot să fie demiși de către consiliul raional și altele.

În concluzie putem menționa că această etapă se caracterizează prin relații de colaborare a autorităților administrației publice centrale cu cele locale, prin faptul că Executivul, dar și societatea civilă aveau ca scop îmbunătățirea sistemului de administrație publică locală, prin ajustarea legislației naționale la standardele europene privind administrarea publică locală.

O ultimă etapă în dezvoltarea relațiilor dintre administrația publică centrală și autoritățile administrației publice locale este din mai 2003 și până în prezent. Această perioadă se caracterizează prin revenirea la vechea structura administrativ-teritorială, în care nu s-au luat în considerare argumentele de ordin științific, nu s-a pus la bază necesitățile populației, nu s-au căutat noi soluții de dezvoltare armonioasă a teritoriului Republicii, ci s-a încercat realizarea unor interese ideologice, corporative, utilizându-se în acest scop doar declarații fără calcule privind avantajele sau dezavantajele care se vor obține, iar în administrația publică centrală au venit la conducere unele grupe de persoane neinițiate în problemele organizării statale a puterii, precum și a organizării administrative a teritoriului.

La această etapă are loc o delimitare mai clară a competențelor dintre diferite niveluri ale administrației publice, inclusiv dintre nivelul unu și doi ale administrației publice locale, promovarea bunelor relații interbugetare între centru și unitățile administrativ-teritoriale, modalitățile de efectuare a controlului administrativ a autorităților administrației publice locale. În totalitatea lor ele vizează sistemul de relații dintre administrația publică centrală și cea locală, crearea condițiilor mai favorabile de exercitare a autonomiei locale în condițiile descentralizării și consolidării capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale.

În concluzie, putem spune că perioada de tranziție administrativă exprimă în continuarea dezvoltarea sistemului de relații între administrația publică centrală și locală, susținute de organismele europene și internaționale, care acordă asistență organizatorică, informațională, metodico-consultativă în ajustarea sistemului de administrație publică al Republicii Moldova la standardele europene.

3.2. Analiza procesului decizional la nivel local

De calitatea deciziilor depinde și calitatea actului administrativ, astfel încât trebuie să avem întotdeauna în atenție scopul și resursele disponibile în luarea deciziei. În general, Republica Moldova suferă schimbări esențiale în toate domeniile de activitate care facilitează amplasarea ei ca stat în rândul țărilor dezvoltate. Dar aceste schimbări de ordin politic, economic, social pot fi înfăptuite doar prin o bună organizare și funcționare a administrației publice.

Andre de Laubadere definește administrația publică ca un ansamblu de autorități, de agenți și organisme angajate să asigure multiplele intervenții ale statului modern.[1]

Eficiența administrației publice depinde în mare parte de procesul decizional și deciziile administrative ce sunt produsul acestuia. Decizia administrativă reprezintă elementul central al activității desfășurate de structurile administrației publice pentru realizarea sarcinilor de conducere și organizare.

În concepția lui Fayol a administra înseamna a planifica, a organiza, a coordona, a controla și a conduce[2], deci putem spune că administrația publică este un sistem complex ce are ca bază decizia administrativă la toate etapele activității sale.

Astfel decizia este un element caracteristic al activității umane din cadrul administrației publice, ea este elementul principal al oricărei activități umane, este un proces al gândirii, ce are ca finalitate atingerea unui scop și selectarea mijloacelor pe care urmează să le folosească pentru atingerea acestui scop.

De multe ori, omul este pus în fața unui număr, mai mare sau mai mic, de probleme fie de mediul extern sau mediul intern, având capacitatea de a compara, evalua, alege și a decide care este soluția optimă pentru a atinge un succes.

În general, prin conceptul de decizie se înțelege un sistem complex de alegere a unei variante decizionale din mai multe posibile, în vederea realizării unui obiectiv al administrației publice și care influențează activitatea a cel puțin unei alte persoane din sistem, a sistemului în ansamblu sau a societății. Procesul de luare a deciziei presupune:

– Stabilirea scopurilor si obiectivelor – furnizează criterii de formare a deciziilor;

– Identificarea problemei;

– Dezvoltarea de soluții alternative – analizarea soluțiilor din trecut, înnoirea soluțiilor trecute cu vederea, urmărirea soluțiilor adoptate de concurenta;

– Evaluarea si alegerea unei alternative – ia în considerare elementele de certitudine, incertitudine si risc;

– Implementarea deciziei;

– Evaluarea si controlul proceselor.

Deoarece unul din aspectele unei decizii corecte este modul în care aceasta a fost luată, trebuie să analizăm procesul în detaliu. Primul aspect important este acela ca procesul decizional nu reprezint un proces rapid, ci mai degraba un proces care survine dupa o anumită perioadă de timp și care implică parcurgerea anumitor etape într-o ordine specifică (fig. 2). Aceste etape și succesiunea lor reprezintă procesul decizional.

Fig. 2 Etapele și succesiunea procesului decizional

Din punct de vedere juridic , decizia este definită ca un act administrativ care reprezintă acea formă a activității administrative a statului sau a colectivităților locale care, constă în manifestarea voinței, ce emană de la o autoritate a administrației publice în realizarea voinției puterii legislative și prin care se dă naștere, se modifică sau se sting drepturi și obligații. În acest sens, decizia apare ca o dublă subordonare față de interesul general și față de legalitate. Subordonarea față de legalitate este impusă de principiul legalității, principiul fundamental al statului de drept.

Astfel, clasificarea deciziilor administrative ca acte juridice de drept administrativ se realizează după mai multe criterii:

După autoritatea decidentă pot fi decizii administrative ale Guvernului, ministerelor și celorlalte organe centrale de specialitate ale administrației publice și decizii administrative ale consiliilor locale, ale primăriilor sau serviciilor descentralizate ale administrației publice locale.

După sfera sau efectele pe care le produc: decizii care produc efecte asupra unor persoane din afara administrației publice sau asupra unor persoane fizice sau juridice din cadrul structurii proprii; decizii care se referă la o persoană sau un grup definit de persoane(acte individuale); sau se referă la o categorie nedifinită de persoane (acte cu caracter normativ).

După competența teritorială, deciziile pot fi emise : de organele administrației publice centrale( ce au putere pe întreg teritoriul țării); de organele administrației publice locale (au putere juridică numai în unitatea administrativ-teritorială).

În literatura de specialitate se evidențiază o tendință continuă de modelare a procesului de luare a deciziilor, pe de o parte dezvoltarea alternativelor de luare a deciziilor, pe de altă parte propunerea de noi modele integratoare, astfel pot fi întilnite următoarele modele :

Modelul rațional are un caracter normativ

Modelul incremental are un caracter discriptiv, descrie cum are loc procesul de luare a deciziilor(prin negocieri, târguială, compromis)

Modelul examinării mixte(autor Etzione), pleacă de la distincția dintre alegeri strategice și decizii operaționale

Modelul coșului de gunoi (autor March și Olson), înțelegerea acestui model este faptul că se bazează pe predictibilitatea relațiilor între diverși actori.

Specificitatea procesului decizional depinde de multitudinea situațiilor, domeniilor care necesită luarea deciziilor. Astfel, unul din obiective administrației publice centrale, cît și a celei locale este asigurarea unui proces decizional transparent, echitabil, eficace și eficient.

La momentul actual autoritățile administrației publice au ca obiectiv satisfacerea intereselor generale ale societății la cel mai înalt nivel, fie prin stabilirea cadrului legal, fie prin asigurarea cu serviciile publice necesare. În acest context, deciziile administrative care vor fi elaborate de autoritățile administrației publice centrale și locale vor prezentă acea acțiune sau inacțiune a acestora pentru realizarea principalului scop.

În ceea ce privește, procesul decizional la nivel local se bazează pe mai multe principii:

Asigurarea transparenței procesului decizional prin publicarea tuturor proiectelor de decizii pe paginile de Internet și panourile de informare;

Consolidarea dialogului și consultarea societății civile prin intermediul mai multor instrumente: mese rotunde, conferințe, seminare, întruniri publice, sondaje;

Asigurarea accesului cetățenilor la informațiile publice;

Îmbunătățirea procesului de gestionare a petițiilor;

Perfecționarea procesului de comunicare cu autoritățile publice centrale;

f. Crearea unui mecanism eficient de colaborare cu societatea civilă în implementarea strategiilor locale. Analiza procesul decizional la nivel local s-a dezvoltat ca domeniu de cercetare în interiorul disciplinei relațiilor dintre autoritățile administrației publice centrale cu autoritățile administrației publice locale, fiind concentrată pe rolul ființelor umane, ce acționează individual sau în grup, și a procesului decizional în influențarea alegerilor de politici publice.

1. Popa Victor, Drept Public, Academia de Administrare Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, Chișinău 1998

2. Oroveanu T. Mihai, Tratat De Știința Administrației, Editura Cerna, București 1996

Activitatea de bază a autorităților administrației publice locale este de a asigura un proces decizional transparent și participativ, însă acesta este aplicat selectiv și fragmentat, de către organele administrației publice locale, din motiv că: fie nu cunosc prevederile legale, fie nu le respectă, fie nu au resurse necesare.

O analiză a procesului decizional la nivel local poate fi efectuată prin mai multe metode: studii pentru evaluarea și analiza situației actuale de participare a cetățenilor, precum și a societății civile în monitorizarea activității administrației publice și a procesului decizional, sondaje de cercetare etc.

Compania Magenta Consulting pentru Centrul Național de Asistență și Informare a ONG-urilor din Moldova a efectuat un studiu cu tema „ Evaluarea și analiza situației actuale privind participarea cetățeanului în monitorizarea activității APL și procesul decizional în raioanele Orhei, Rezina, Telenești, Taraclia, Șoldănești”. Scopul studiului a fost de a monitoriza activitatea APL și procesul decizional, precum și evaluarea opiniilor cetățenilor privind cetățenilor asupra subiectelor vizate.

Consiliul Național de Participare a efectuat mai multe studii, sondaje de opinie privind analiza procesului decizional la nivel local și evaluarea calității guvernării. Cu toate acestea, cercetările s-au bazat pe problemă participării cetățenești la procesul decizional local.

Conform acestui studiu în opinia reprezentanților APL, cetățenii pot participa în procesul de luare a deciziilor prin participarea la ședințele APL-75%, iar altă modalitate este prin depunerea petițiilor/cererilor către APL-63%. 9% din participanți la cercetare au menționat că se organizează diferite seminare și training-uri pentru sporirea nivelului de cunoașterea despre sistemul de lucru al APL și posibilitățile cetățenilor de participare la viața publică, iar alții 45% au spus că cunosc despre aceste activități și au participat la ele, iar cei care nu au participat, au invocat lipsa de timp.

Potrivit, Legii privind accesul la informație nr.982-XIV,[3] care crează cadrul legal pentru facilitarea informării, consultării și participîrii cetățenești, având drept scop crearea cadrului normativ general al accesului la informațiile oficiale; eficientizarea procesului de informare a populației și a controlului efectuat de către cetățeni asuprea activității autorităților publice și a instituțiilor publice, precum și stimularea formării opiniilor și participării active a populației la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic. Astfel în același studiu s-a reflectat și cunoașterea de către populație a dreptului de acces la informațiile publice. Rezultatele studiul reflectă că cetățenii în general cunosc despre dreptul la informațiile de interes public– circa 85%, însă în ceea ce privește respectarea dreptului de acces la informațiile publice este mai puțin îmbucurătoare. Deci, cea mai mare parte consideră că acest drept este respectat pe deplin și parțial- circa 58%, și alții au remarcat că acest drept nu este respectat deloc-circa 30%.

Transparența APL și a procesului decizional se reflectă prin următoarele activități: ședințe deschise, accesul la date/documente; permisul persoanelor de a vedea bugetul local și declarațiile financiare; participarea publicului; publicarea veniturilor Primarului,vice-primarului, membrilor Consiliilor raionale; promovarea legislației locale.

Republica Moldova este una din țările care dispune de un act normativ special în domeniul informării, consultării și participării cetățenești. Așadar, potrivit Legii privind transparența în procesul decizional[4], se stabilește normele aplicabile pentru asigurarea transparenței în procesul decizional din cadrul autorităților administrației publice locale și centrale, altor autorități publice și reglementează raporturile lor cu cetățenii, cu asociațiile constituite în corespundere cu legea, cu alte părți interesate în procesul participării la procesul decizi

Conform studiului efectuat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale IDIS „Viitorul” se menționează că majoritatea autorităților administrației publice locale aplică selectiv și fragmentar legislația privind transparența în procesul decizional. Cele mai des întilnite abateri fiind lipsa unei pagini web cu rubrica destinată trasparenței decizionale, neiformarea părților interesate referitor la inițierea elaborării unei decizii, lipsa consultărilor publice sau consultarea formală asupra proiectelor de decizie, enexistența unor mecanisme instituționalizate de cooperare și de parteneriat dintre societatea civilă (mediul de afaceri) și autoritățile publice, majoritatea actelor emise și adoptate de către autoritățile publice locale nu sunt aduse la cunostință comunității, sau sunt comunicate selectiv, etc.

În concluzie, menționăm că legea privind transparența în procesul decizional, și legea privind accesul la informațiile publice rămâne a fi una problematică, mai ales la nivel raional și local. Multe autorități nu implică cetățenii în procesul de luare a deciziilor. la nivel local nu est estabilit un dialog activ între administrația publică și cetățeni, despre un management eficient al informării, consultării și participării publicului în procesul decizonal. Dar, totodata administrația publică locală este binevoită să stimuleze implicarea cetățenilor la procesul decizional pentru soluționarea problemelor din localitate, în special printr-un nivel sporit de transparență, dar și prin stimularea prin participarii active a acestora la ședințe. Analizând procesul decizional, precizăm că o administrare eficientă, este atunci cind informarea publicului are loc la toate etapele procesului de luare a deciziilor.

3.Legea privind accesul la informație Nr. 982 din 11.05.2000//Monitorul Oficial Nr. 88-90/664 din 28.07.2000

4.Legea privind transparența în procesul decizional Nr. 239 din  13.11.2008//Monitorul Oficial Nr. 215-217/798 din 05.12.2008

3.3. Sugestii privind îmbunătățirea relațiilor dintre administrația publică locală și cea centrală

Administrația publică reprezintă cartea de vizită a unui stat și nu poate fi eficientă, dacă nu se axează pe principiile fundamentale universale ale serviciului public – Legalitate, Profesionalism, Transparență, Imparțialitate, Independență, Responsabilitate, Stabilitate, Loialitate. Doar folosind aceste criterii sistemul administrativ va juca un rol-cheie necesar în realizarea scopurilor agreate atât la nivel local, cât și la nivel național și global, și va răspunde necesităților consolidării manageriale și administrative în domeniul public.

Peste tot în lume, adminsitrația publică are ca obiectiv îmbunătățirea serviciilor publice și prestarea acestora la cel mai înalt nivel. Viziunea modernă asupra rolului autorităților publice demonstrează că autoritatea este chemată să servească cetățenilor și nu invers. Aceasta se răsfrânge mai mult asupra administrației publice locale, deoarece această instituție este mai aproape de cetățeni.

Toate instituțiile locale prestează servicii cetățenilor săi, numărul și natura serviciului pote varia. Furnizarea oricărui serviciu de calitate joacă un rol esențial în stabilira unor relații între autoritățile locale și cele centrale. Eficacitatea, eficiența și calitatea serviciilor prestate întotdeauna s-a considerat ca fiind cheia stabilirii unor relații democratice între autoritățile publice de diferite nivele.

Modul de instituționalizare a administrației publice, aspectele privind delimitarea competențelor, relațiile de colaborare cu partenerii sociali și de dezvoltare, mediul academic și științific, precum și gradul de implicare a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor, evidențiază particularitățele de dezvoltare a sistemului administrației publice centrale și locale.

Esența interacțiunii dintre autoritățile centrale și autoritățile locale definește gradul de descentralizare a puterii și de democratizare a unei societăți moderne.

Din acest considerent, menționăm că relațiile care s-au stabilit între administrația publică centrală și cea locală, sunt relații de subordonare, de cooperare ori de control. Conform, art.6 din legea privind administrația publică locală, între autoritățile administrației publice centrale și cele locale, între autoritățile publice de nivelul I și II, nu există raporturi de subordonare, decât în cazurile prevăzute de lege. Astfel, raportul dintre autoritățile centrale și cele locale, caracterizate prin grade diferite de dependență față de centru, pe baza princiipiilor care domină organizarea administrației publice, impun cu strigență exercitarea unor forme adecvate de cooperare și colaborare între acestea, menite să asigure funcționalitatea administrației publice în limitele legii. În acest scop trebuie stabilite relațiile care există între autoritățile administrației publice centrale și cele locale apoi de elaborat unele strategii de dezvolatre a acestor relații.

Pentru dezvoltarea și modernizarea relațiilor care sunt stabilite între autoritățile administrației publice locale și administrația publică centrală, o importanță deosebită o au practicile europene de elaborare și implimentare a politicilor publice în domeniul bunei guvernări. În procesul de integrare a statului nostru în spațiul european, orice experiență de modernizare nu trebuie de neglijat. Astfel, în Republica Moldova, procesul de descentralizare și reforma administrativ-teritorială a produs și schimbări în relațiile administratiei publice centrale și locale. Autoritățile adminsitrative, regulile juridice sau nejuridice, mijlocele materiale sau umane ale administrației publice nu pot fi realizate fără stabilirea relațiilor dintre administrația publică centrală și cea locală ca element ale unui sistem, astfel menționăm:

a. Relații de subordonare între Guvern și celelalte autorități ale administrației publice centrale. Se caracterizează printr-un raport de subordonare dintre Guvern, ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale. Guvernul are competența de a controla activitatea ministerelor precum și a emite acte juridice obligatorii pentru acestea.

b. Relații între Guvern și autoritățile publice locale. În acest tip de relații Guvernul respectă principiul autonomiei locale și a descentralizării serviciilor publice, dar totodată are și competența de a administra și autoritățile locale.

c. Relații dintre ministere, celelate organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale. Aceste relații sunt de cooperare

d. Relații între autoritățile administrației publice locale. Aceste raporturi se stabilesc conform legii privind administrația publică locală care prevede că există o relație de autoritate între consiliu și primărie.

Esența descentralizării administrativă se caracterizează prin faptul că transferarea unor autorități la nivel local este pentru a soluționa mai operativ și calitativ problemele ce țin de comunitatea respectivă.

Actual, Republica Moldova are drept scop extinderea procesului de administrație publică, care ca obiectiv este stabilit îmbunătățirea serviciilor publice prestate cetățenilor și ajustarea lor la standardele moderne aplicate în spațiul european. Transparența și responsabilitatea, descentralizarea puterii și aplicarea pe larg a tehnologiilor informaționale trebuie să fie elmentele principale în caracterizarea administrației publice în noul secol de administrare.

Primul și cel mai important pas în dezvoltarea relațiilor administrației publice centrale cu cele locale este de a obține un sprijin în procesul de orgnizare și prestare a serviciilor. Pentru acesta este nevoie ca autoritățile publice locale să dispună de resurse materiale și financiare suficiente pentru a asigura un nivel minim de asistență socială, educație, pensii. Totodată ecestea au nevoie de surse proprii de venit.

În stabilirea raporturilor dintre autoritățile administrației publice locale și celei centrale este necesar de folosit cele mai bune metode de dezvoltare organizațională a acestora, deci:

a. perfecționarea structurii organizatorice, astfel încât fiecare autoritate să funcționeze suplu și eficint;

b. asigurarea autornomiei locale și a descentralizării serviciilor publice în teritoriu fără implicarea autorităților centrale;

c. elaborarea unui plan de formare a funcționarilor publici locali (alocarea de fonduri necesare din buget, planificarea fiecărui funcționar, urmărirea și evaluarea cunoștinșelor dobândite în procesul de instruire);

d. analiza periodică a organigramei instituțiilor administrației publice locale;

e. îmbunătățirea comunicării, colaborării și circuitul informațional între diferite nivele ale administrației publice locale și centrale;

f. eficientizarea raporturilor dintre autoritățile publice centrale și cele din comune, orașe și municipii;

g. participarea la dezvoltarea parteneriatelor regionale, a programelor și sistemelor de implimentare alături de celelalte autorități ale administrației publice locale și centrale.

În contextul, îmbunătății relațiilor între autoritățile administrației publice locale cu cele centrale este nevoie de a organiza diferite seminare, training-uri, mese rotunde cu participarea diferitor autorități delegate atât din partea autorităților locale (primari, vice-primari, consilieri, cetățeni) cât și autorități centrale (deputați, miniștri, și alte organe de specialitea centrală) pentru a vedea în realitate cu ce probleme se confruntă în realitate cetățenii și autoritățile locale.

Transparența și responsabilitatea, descentralizarea puterii și aplicarea pe larg a tehnologiilor informaționale trebuie să fie elmentele principale în caracterizarea administrației publice în noul secol de administrare. Deaceea raporturile autorităților publice locale și cele centrale trebuie să se bazeze pe principiile autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și soluționării în rezolvarea problemelor întregului stat. Autoritățile centrale trebuie să consulte, înainte de a adopta orice decizie, autoritățile publice locale, în toate problemele care le privesc în mod direct. Uneori au tendința de a stopa anumite acțiuni din partea autorităților locale care sunt contra intereselor generale ale cetățenilor.

În concluzie, putem spune că raporturile și relațiile administrației publice de diferite neveluri stau la baza dezvoltării unui stat, deaceea conducerea centrală trebuie să folosească pârghiile eficiente pentru o dezvoltare normală a acestor relații.

CONCLUZIE