Relansarea Cresterii Economice

Relansarea creșterii economice

Obiectivul principal al strategiei reformării economiei si relansării creșterii economice, numit si obiectiv strategic național, este crearea unei economii de piață, funcționale, compatibilă ca mecanism, structural și legislativ cu economiile țărilor care fac parte din Uniunea Europeană.Este o economie cultural-informațională modernă, în care ramura educațională să reprezinte cheia de bază a dezvoltării economice și sociale. Analiza economiei include, ca si problemă importantă, comportamentul derivat ca rezultat al structurii slabe institutionale. Clarificarea dreptului de proprietate, coerența legislației economie si inversarea trendului economiei necontabilizate sunt considerate finnd probleme fundamentale ale strategiei.

Dezvoltarea economică pe termen mediu are la bază mai multe idei de bază, dintre care cea mai fundamentală este finalizarea și consolidarea construcției istituționale a economiei de piață. În acest sens se are în vizor în primul rand clarificarea durabilă a conceptului de proprietate. Pentru tingerea acestui scop se vor continua eforturile de privatizare, se va incheia reforma sistemului bancar, va fi incurajată concurența, mai ales prin suportul cofinanțării unor acțiuni prin programe ale Bancii Mondiale și ale Uniunii Europene.

Lângă premisa fndamentală a dezviltării economice pe termen mediu se găsesc și alte premise, cum ar fi: definirea obiectivelor ale mixului de politici macroeconomice, a creșterii ofertei reale și a reducerii cererii naționale. Soluțiile care sunt folosite la realizarea acestot premise sunt exclusiv financiare, adica de natură bugetară si moentară:

Redimensionarea raportului între impozite directe si indirecte

Diminuarea fiscalitatii privind angajarea forței de muncă

Repartizarea rațională a cheltuililor bugetare

Păstrarea deficitului bugetar la cota 3% din PIB

Creșterea neinflaționistă a bazei monetare

Scăderea ratei dobânzii reale

Flotarea controlată a cursului de schimb

Creșterea rezervei valutare a BNR la echivalentul 4-5 luni de import.

Instrumenstele politicii bugetare sunt cheltuielile publice. Acestea sunt diversificate și servesc la achiziționarea de bunuri și servicii necesare instituțiilor publice, asigura resursele bănestia unor categorii sociale ori susținerea financiară a dezvoltării unor ramuri ori domenii de activitate.

Funcțiile politicii bugetare ca și cele ale politicii fiscale sunt cele de stabilizare macroeconomica, de alocare a resurselor si de redistribuire a veniturilor. Acestea actioneaza prin obiectivele caracteristce în plan bugetar, corelate cu cele care sunt definite în contextul general al politicii statuli. Noile orientări ale politicii fiscal-bugetare sau avute în vedere în cadrul strategiei guvernului actal privesc cerinte majore ale indeplinirii scopurilor inscrise sub forma angajamentelor fața de electorat, conjugate cu scopurile specifice ale Uniunii Europene:

Reorganizarea cheltuielilor publice, prn reorientarea si relocarea acestora in concordanta cu obiectivele prioritare ale fiecărei etape.

Dezvoltarea pe termen mediu si lung a cheltuielilor publice

Alocarea unor resurse financiare aditionale in domeniul sănătații, educației, protecției mediului si infrastructurii.

Patrarea deficitului bugetar la nivelul compatibil cu criteriile de convergentă stabilite în vederea intrării în zona monedei europene.

Marirea rolului stabilizator al finanțelor publice, prin cpnsolidarea acestoraȘ evitarea apariției efectului de evictiune si scăderea presiunilor exercitate de deficitul contului curent; reducerea deficitelor strcturale si crearea condițiilor necesare pentru funcționarea proporționată a stabilizatorilor automați.

Creșterea veniturilor bugetare, prin marirea bazei de impozitare si îmbunătățirea colectării impozitelor si taxelor, a contribuabililor pentru asigurările sociale.

Dezvoltarea mecanismului de responsabilizare a ordonatorilor de credite bugetare față de modul în care sunt cheltuite resursele financiare publice.

Continuarea procesului de descentralizare și replicare mai activă a entităților locale în procesul de alocare a resurselor publice.

Rolul politicilor fiscal-bugetare în procesul de creștere economică

Noțiunea de creștere economică este unul dintre cele mai importante din cadrul economiilor economice contemporane și clasice, iar teoria de creștere economică are o importanță specială in studierea comportamentelor sistemelor economice pentru întelegerea evolutiei variabilelor macroeconomice. Dezvoltarea economică este foarte importana pentru organelede guvernământ din toate tările si reprezintă o prioritatein analizele economiștilor din diferite perioade ca obiectiv al politicii economice datorită șsanselor de crestere economică și socială pe care le poate oferi.

In general, putem defini creșterea economică ca fiind capacitatea unei tări de a furniza cantități în creștere de bunuri și servicii, ceea ce reflectă crețterile intr-o anumită perioadaă de timp, ale indicatorilor macroeconomici rezultativi, pentru că nivelul indicatorilor cat și populatia, consumatoare și producătoare de bunuri și servicii sunt variabile în raport cu timpul.

Evaluarea dezvoltării economice ca proces global incepe de la principalele agregate macroeconomice ale sistemului conturilor naționale, reprezentate de PIB sau venituril national. Conturile naționale formează “intrări” pentru politicile macroeconomice , pentru evaluarea, monitorizarea și analiza acestora și permit crearea modeleleor si previiunile pe termen scurt, mediu si lung al evoluției economiei.

Proesperitatea unui popor este dat de nivelul PIB ului, care reprezintă valoarea brută a producției finale de bunuri și servicii produse intre-o perioada de timp de căttre agenții economici care își desfășoară activitatea pe granițele naționale.

Rolul PIB ului se datoreaza faptului ca

PIB ul nominal reprezintă indicatorul cel mai important pentru definirea politicilor macroeconomice și analiza performanțelor economiei țarii;

PIb ul evidentiază creșterea economică a unei tări;

Deflatorul PIB ului alături de indicele prețurilor de consum sau al prețurilor de producție insdustriale este indicator ce permite analiza mișcarii preturilor și inflației.

După cum afirma Keynes, guvernul poate influența evoluția ecnomieie prin politica fiscal expansionistă care include o reducere deliberate a ratei taxelor si a impozitelor sau o mărire a prețurilor transferabile, cum ar fi ajustarea de șomaj sau ajutoare sociale, pentru a stimula consumull extra de investiții. In cadrul aceleiași politici guvernul poate influenta creșterea propriilor sale cheltuieli cu bunuri și servicii. Keynes indică că politicile guvernamentale de austeritate reduc cererea agregată și adâncesc decalajul recesionist, sporind , sporind șomajul, astfel facnadu-se revenirea la echilibru mult mai dificilă.

Conform primului principiu, politica economică trebuie direcționată către acele oobiective pe care le poate servi foarte bine. Astfel: politica fiscal-bugetară reprezintă un instrument principal pentru influențarea creșterii economiceș instrumentele de politică monetară sunt foarte des folosite pentru controlarea inflației; deprecierea cursului de schimb ajutș cel mai ine la promovatea exporturilorș scăderea deficitului bugetar este folositoare pentru controlul cererii globale,

Al doilea principiu afrima că unele efecte nedorite sunt inevitabile. Cum ar fi, de exempplu restrângerea ofertei monetare pentru cresterea ratei dobânzii și pentru reducerea inflației care poate avea ca rezultat scăderea tututror cheltuielilor, inclusiv a celor de investiții, acest lucru poate conduce la creșterea perderilor înregistrate de anumite societăți comperciale si, implicit, la mărirea presiunilor exercitate asupra bugetului.

Potrivit celui de al treilea principiu, resursele limitate ale economiei, dar si modul său specific de organizare nu este posibil să realizeze toate obiectivele dorite, intr-un anumit interval de timp.De aceea, vor trebui alese obiectivele prioritare, ceea ce este foarte dificil, data fiind complexitatea vieții economico-sociale.

Unii autori afirmă ca există trei directii importante atunci când se discută despre rolul moacroeconomic al politicii fiscal-bugetare. Cel trei direcții fiind:

Furnizarea stabilizatoril izolați care să protejeze economia de extinderea șocurilor din cererea agregată.

Stabilizarea nivelului produsului automat în jurul nivelului de echilibru, prin modificarea discreționară a cheltuielilor publice.

Planificarea finanțării a cheltuielilor publice încât să mențină un nivel sustenabil de indatorare publică in economie.

Efectele politicii fiscale si bugetare de relansare economică:

Politica de relansare bugetară se poate desfașura prin intermediul achizițiilor publice sau a taxelor. Primul effect constă în creșterea cererii interne, fie prin creșterea veniturilor disponibile ale agenților economici, fie prin datorita creșterii cheltuielillor publice.

Datorită majorării cererii va crește producția internă. Efectul de multiplicare este mai mic decât in cazul unei economii închise deoarece o parte a cererii se adresează produselor importante.

Creșterea productiei mobilizează o creștere a ofertei locurilor de muncă.

Somajul va fi redus datoită cresterii ofertei locurilor de muncă.

Majorarea cererii interne exercita o presiune inflaționistă asupra economiei, aceste enomen duce la accentuarea inflației.