Reglementarea Activitatilor Economice Si Sociale cu Impact Asupra Mediului

Reglementarea activităților economice și sociale cu impact asupra mediului

Cuprins

Introducere

Capitol 1 Procedura de evaluare și autorizare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului

1.1 Studiu de impact

1.1.1 Definitie

1.1.2 Realizarea studiului de impact

1.1.3 Cerințe de legalitate a studiului de impact

1.1.4 Consecințele absenței studiului de impact

Capitol 2 Autorizarea studiului de impact în România

2.1 Procedura actuală de autorizare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului

2.2 Valabilitatea acordului și autorizației de mediu

2.3 Revizuirea și suspendarea acordului și autorizației de mediu

Capitol 3 Impactul asupra mediului

3.1 Procedura de evaluare a impactului asupra mediului

3.2 Studiul de impact ecologic

3.3 Publicitatea procedurii de autorizare

Introducereb#%l!^+a?b#%l!^+a?

Realitățile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri și transformari ale civilizației omenesti, dar și cele mai complexe și uneori nebanuite efecte asupra vietii.

Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii.

În prezent, că urmare a exploziei demografice și a dezvoltarii fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie prima și energie pentru productia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensa a resurselor pamantului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfecționarea și modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri științifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu și pe cele energetice.

Ca urmare a industrializarii și cresterii productiei de bunuri au sporit mult materialele ce afecteaza mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regasesc în aer, apa și în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, că urmare a prezentei dioxidului de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice și a utilizarii unor combustibili inferiori; sunt evacuatein atmosfera importante cantitati de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, saruri și oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte daunatoare asupra vegetatiei,in general, și direct sau indirect asupra omului.

La acest sfarsit de secol și inceput de mileniu, lumea se afla în efervescenta. Schimbarile care au avut loc și vor avea loc, creeaza, intr-o viziune optimista, sperante și pentru remedierea fie și treptata a mediului nconjurator.

În tumultul generalizat al schimbarilor, trebuie sa tragem inca un semnal de alarma legat de mediul nconjurator și de supravietuirea omului și a existentei vietii pe Terra.

"Mediul natural", adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul și subsolul, formele de viața pe care aceste ecosisteme le creeaza și le sustin este imaginea cea mai comuna pe care omul obisnuit si-o face atunci cand vorbeste despre mediul nconjurator.

0 padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare în parte un "ecosistem" b#%l!^+a?care se interconditioneaza reciproc și se readapteaza continuu în cautarea unui anumit echilibru.

Totalitatea factorilor naturali, determina condițiile de viața pentru regnurile vegetale, animale și pentru exponentul sau rational – omul, reprezentând mediul natural.

În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol.

Componentele biotice reprezinta viața, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului ecologic.

Ele apar sub forma vegetatiei și animalelor depinzand atat de factori terestri, cat și cosmici (radiația solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa intelegem implicatiile care pot urma unor modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelas timp.

Mediul înconjurator apare că o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul natural, dar și activitatea și creatiile omului, acesta ocupand o dubla pozitie: de consumator și de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de "mediu înconjurator" are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca, sa analizeze și sa urmareasca functionarea sistemelor protejate în toata complexitatea lor.

Prin "resurse naturale" se întelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurator ce pot fi folosite în activitatea umană:

• resurse neregenerabile – minerale și combustibili fosili;

• resurse regenerabile – apa, aer, sol, ftora, fauna salbatica;

• resurse permanente – energie solara, eoliana,geotermala și a valurilor.

În întreaga activitate a mediului înconjurator se urmareste nu numai folosirea rationala a tuturor aceste resurse, ci și corelarea activității de sistematizare a teritoriului și localitatilor cu masuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de productie cat mai putin poluante și echiparea instalatiilor tehnologice și a mijloacelor de transport generatoare de poluanti cu dispozitive și instalatii care sa previna efectele daunatoare asupra mediuluiinconjurator, recuperarea sivalorificarea optima a substantelor reziduale utilizabile.

Astfel notiunea de "mediu înconjurator" cuprinde de fapt, toate activitățile umane în relatia om-natura,in cadrul planetei Terra.

Cand se vorbeste de progres sau de saracie, se vorbeste de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurator care caracterizeaza planeta noastra la un moment dat, caci între toate acestea și poluarea, degradarea apei și a aerului, amenintarea paturii de ozon, b#%l!^+a?b#%l!^+a?desertificarea, deseurile toxice și radioactive și multe altele, exista o stransa interdependenta.

În toate civilizațiile care s.au dezvoltat pana în secolul al XVII-Iea, de natura predominant agricola, "pamantul era baza economiei,vietii, culturii, structurii familiei și politicii", viața era organizata în jurul satului, economia era descentralizata, astfel că fiecare comunitate producea aproape tot ce ii era necesar.

Energia cheltuita corespundea în esenta lucrului fortei musculare, umana sau animala, rezervelor de energie solara înmagazinata în paduri, utilizarii fortei hidrauliuce a valurilor sau mareelor, fortei eoliene.

Natura reusea pana la urma sa refaca padurile taiate, vântul care umlă velele, raurile care puneau în miscare rotile, deci sursele de energie utilizate de civilizațiile agricole erau regenerabile.

Odata cu sporirea populatiei globului, ce a decurs paralel cu perfectionarea organizarii sociale si , în special odata cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele doua secole, încercarea omului de a domina în lupta aspra cu natura, de a-i smulge lacom bogatiile ascunse, începe sa aiba tot mai mult succes.

Peste un miliard și jumatate din populația actuala a Terrei aparține civilizației industriale.

Industrializarea a fost mai mult decât cosuri de fabrica și linii de asamblare. A fost un sistem social multilateral și bogat care a inftuențat fiecare aspect al vietii omenesti. Cresterea economica, enorm accelerata, se bazeaza în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuita prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: carbuni, țiței, gaze naturale.

Alvin Tofler observa cu sarcasm: "Pentru prima data o civilizație consuma din capitalul naturii,in loc sa traiasca din dobanzile pe care le dadea acest capital!".

Problema rezidurilor activităților umane a luat proporții îgrijoratoare, prin acumularea lor provocând alterarea calității factorilor de mediu. Aceste alterari sunt cauza unor dezechilibre în faună și floră și implicit asupra sănătății și bunului mers al colectivității umane din zonele supraaglomerate.

Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazata pe consumarea resurselor neregenerabile de energie, s-a ajuns,in unele țări industrializate, la un grad de bunastare ridicat, b#%l!^+a?constatându-se practic că apare, cu iminența, amenințarea consecințelor acțiunii umane asupra mediului, poluarea lui la nivel global.

Deteriorarea mediului ambiant este cauzata de: existența prea multor automobile, avioane cu reacție și nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care functioneaza dupa tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apa și energie, fenomene care sunt determinante, în ultima instanta, de necesitati crescande ale unei populatii aftate în stare de explozie demografica si indeosebi de existența marilor aglomerari urbane.

Mediul inconjurator reprezinta un element esential al existentei umane și reprezinta rezultatul interferentelor unor elemente naturale- sol, aer, apa, clima, biosfera- cu elemente create prin activitatea umana.

Toate acestea interacționeaza și influențeaza condițiile existentiale și posibilitatile de dezvoltare viitoare a societatii.

Orice activitate umana și implicit existența individului este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum și a fiecarei componente a sa în parte, isi pun amprenta asupra nivelului existentei și evolutiei indivizilor.

Ansamblul de relatii și raporturi de schimburi ce se stabilescintre om și natura, precum și interdependenta lor influențeaza echilibrul ecologic, determina condițiile de viața și implicit condițiile de munca pentru om, precum și perspectivele dezvoltarii societati n ansamblu. Aceste raporturivizeaza atat continutul activității cat și crearea condițiilor de existența umana.

Asigurarea unei calități corespunzatoare a mediului, protejarea lui – că necesitate supravietuirii și progresului – reprezinta o problema de interes major și certa actualitate pentru evolutia sociala.in acest sens, se impune pastrarea calității mediului, diminuarea efectelor negative ale activității umane cu implicatii asupra acestuia.

Poluarea și diminuarea drastica a depozitelor de materii regenerabile în cantitati și ritmuri ce depasesc posibilitatile de refacere a acestora pe cale naturala au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.

Protecția mediului este o problema majora a ultimului deceniu dezbatuta la nivel mondial, fapt ce a dat naștere numeroaselor dispute între țările dezvoltate și celor în curs de dezvoltare.

Acest lucru a impus înfiintarea unor organizatii internationale ce au că principale obiective adoptarea unor soluții de diminuare a poluarii și cresterea nivelului calității b#%l!^+a?b#%l!^+a?mediului în ansamblu.

Cercetarile amanuntite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de acțiuni și masuri care prevad:

• cunoasterea temeinica a mediului, a interactiunii dintre sistemul economic și sistemele naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rational și cu maxim de economicitate

• prevenirea și combaterea degradarii mediului provocata de om, dar și datorate unor cauze naturale

• armonizarea intereselor imediate și de perspectiva ale societati în ansamblu sau a agentilor economici privind utilizarea factorilor de mediu

Pentru protejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare și stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.

În ceea ce privesc modalitatile de protejare trebuie solutionate trei categorii de probleme:

• crearea unui sistem legislativ și institututional adecvat și eficient care sa garanteze respectarea legilorin vigoare.

• evaluarea costurilor acțiunilor de protejare a mediului și identificarea surselor de suportare a acestora. b#%l!^+a?

• elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan national și international referitor la protejarea mediului. în ceea ce priveste evaluarea costurilor și stabilirea moduluiin care aceste sunt suportate se poate sustine că protejarea mediului este costisitoare și nu pot fi întotdeauna identificati factorii poluarii. Datorita acestei situatii costurile de protejare a mediului se împart între societatile comercipective.

În ceea ce privesc modalitatile de protejare trebuie solutionate trei categorii de probleme:

• crearea unui sistem legislativ și institututional adecvat și eficient care sa garanteze respectarea legilorin vigoare.

• evaluarea costurilor acțiunilor de protejare a mediului și identificarea surselor de suportare a acestora. b#%l!^+a?

• elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan national și international referitor la protejarea mediului. în ceea ce priveste evaluarea costurilor și stabilirea moduluiin care aceste sunt suportate se poate sustine că protejarea mediului este costisitoare și nu pot fi întotdeauna identificati factorii poluarii. Datorita acestei situatii costurile de protejare a mediului se împart între societatile comerciale potentiale poluatoare și stat. Fondurile alocate protejarii mediului difera de Ia o tara Ia alta în functie de nivelul de dezvoltare al fiecareia.

Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificati toti factorii de mediu și zonele în care pot aparea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare și stabilirea responsabilitatilor pentru derularea proiectelor.

Presiunea activității omului asupra mediului natural creste foarte rapid. De asemenea, se accelereaza dezvoltarea industriala, schimburile, circulația marfurilor, spatiul ocupat, parcurs și utilizat pentru activitățile umane este din cein ce maivast. Aceasta evolutie isi pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului și a componentelor sale.

Un alt factor care dauneaza mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejerain spatiile verzi. Comportamentul individului polueaza mediul intr-o masura mai mare sau mai mica, fie sub forma activității cotidiene, fie a consumurilor turistice.

Prin dezvoltarea activității umane sunt afectate toate componentele mediuluiin proportii diferite. Între aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile și rezervatiile, precum și biosfera.

În concluzie, se poate afirma că mediul trebuie adaptat și organizat pentru a raspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natura a unor resurse și prelucrarea lor pentru a deservi populația (pentru a satisface doleantele acestora). Aceasta dependenta cunoaste un mare grad de reciprocitate, datorita faptului că nevoile umane se adapteaza într-o masura mai mare sau mai mica mediului.

Capitol 1 Procedura de evaluare și autorizare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului

1.1 Studiu de impact b#%l!^+a? b#%l!^+a?

1.1.1 Definitie

Printre mijloacele juridice, folosite pe scară tot mai largă în vederea asigurării protecției mediului și conservării naturii, se numără și procedura studiului de impact ecologic. E valuarea consecințelor potențiale pentru mediu și, pe această bază, elaborarea unor măsuri menite să conducă la eliminarea sau diminuarea acestora, în limitele admisibile, au devenit astăzi obligatorii pentru toate activitățile economico-sociale. De altfel, potrivit art. 4, lit. b din Legea nr. 137/1995, procedura de evaluare a impactului asupra mediului reprezintă a „modalitate de implementare” a principiilor generale ale domeniului.

Originalitatea acestei proceduri constă în obiectivul său de a contribui, de o manieră mai mult sau mai puțin eficace, că decidenții publici și privați să integreze mediul în strategia lor de acțiune și de a evita astfel că lucrările ori activitățile să nu degradeze iremediabil mediul.

De aceea, studiul de impact are o dublă finalitate, care corespunde aplicării a două principii fundamentale ale dreptului mediului: cel al prevenirii și cel al dezvoltării durabile.

Impactul de mediu reprezintă o modificare negativă considerabilă a caracteristicilor fizice, chimice sau structurale ale componentelor mediului actual.

Principiul prevenirii este, probabil, cel mai vechi dintre principiile dreptului mediului. În fața catastrofelor ecologice și pentru că acestea să nu se repete, statele trebuie să prevadă consecințele actelor lor și să acționeze în consecință.

Instrumentul direct utilizat pentru prevenirea efectelor nedorite este autorizarea prealabilă pentru activitățile punctuale și planificarea pentru previziunea acțiunilor și formularea programelor. Dar planificarea și autorizarea prealabilă nu sunt suficiente, singure, pentru luarea în considerare a efectelor proiectelor asupra mediului. că atare, chiar dacă responsabilii ar reflecta la consecințele actelor lor asupra mediului, absența unui studiu aprofundat ar împiedica luarea în calcul, în mod serios a cerințelor protecției mediului.

Iată de ce studiul de impact, că procedură formală și organizată, a apărut că indispensabil pentru a garanta că pretenția să devină o realitate și să nu rămână o simplă declarație de intenție. Dimpotrivă, principiul dezvoltării durabile este cel mai recent dintre principiile dreptului mediului.

Cerința integrării mediului în politicile sectoriale are nevoie de un instrument juridic – studiul de impact – care să fie aplicat atât planurilor și programelor, cât și lucrărilor și activităților.

Abordarea integrată a mediului nu se poate realiza decât prin adaptări instituționale complexe, care să permită mediului să fie reprezentat în toate structurile administrative de decizie și grație unei proceduri de studiu de impact, să se însereze în toate deciziile afectând mediul.

Acest amestec între obiectivul dezvoltării durabile și obiectivul prevenirii face din studiul b#%l!^+a?de impact un instrument deosebit de eficace al acțiunii de protecție a mediului.

Introducerea procedurii a născut o nouă piață, din ce în ce mai bogată. În privința celui care efectuează studiul pot fi întâlnite trei situații:

a) efectuarea studiului de impact de un organism public, oficial recunoscut;

b) monopolul autorităților publice;

c) organisme ori specialiști independenți, abilitați de stat să realizeze asemenea studii.

În sfârșit, că instrument specific, studiul de impact îndeplinește următoarele scopuri:

a) permite autorității administrative care trebuie să aprobe proiectul să facă o deplină cunoștință de cauză;

b) ajută responsabilul lucrării să conducă operația proiectate în cele mai bune condiții;

c) constituie un studiu asupra consecințelor pe care le poate antrena proiectul asupra mediului.

1.1.2 Realizarea studiului de impact

Instituția studiului de impact exprimă, în principiu, cerința că persoana (fizică sau juridică) care solicită eliberarea unei autorizații administrative să asigure efectuarea unei evaluări a efectelor proiectului său asupra mediului și a soluțiilor posibile pentru a reduce ori elimina eventualele inconveniente.

Apărută în S.U.A., procedura este deosebit de răspândită în țările lumii, fiind reglementată corespunzător de legislațiile naționale și făcând obiectul unei practici administrative semnificative.

Astăzi aproape toate statele care au o lege a mediului integrează cvasiautomat și dispoziții asupra studiului de impact. Se poate spune că studiul de impact reprezintă astăzi principalul instrument juridico-științific al politicilor din mediu. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

De altfel, în plan internațional, Declarația Conferinței de la Rio de Janeiro privind mediul și dezvoltarea (iunie 1992) a consacrat studiul de impact că un instrument esențial al politicilor mediului (principiul 17).

De asemenea, la 25 februarie 1991, la Espoo (Finlanda) a fost adoptată, sub auspiciile ONU. Convenția referitoare la evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier. a nivelul U.E. (CEE), la 27 iunie 1985 s-a adoptat Directiva nr. 337, privind evaluarea consecințelor proiectelor publice și private asupra mediului.

Prin natura sa, studiul de impact nu este, în primul rând, o regulă de fond, ci una de formă, special protejată. Este, mai degrabă, cum se susține în literatura franceză, o simplă regulă ordinară de procedură administrativă, necontencioasă dar cu un conținut obligatoriu. Sub aspectul conținutului minimal, sunt avute în vedere patru elemente principale:

a) analiza stării inițiale a locului și mediului său (inventarul a ceea ce există);

b) evaluarea efectelor posibile ale proiectului asupra mediului;

c) justificarea economico-socială și a oportunității acestuia pentru părți;

d) măsurile menite să compenseze și să limiteze vătămările, care pot fi completate cu cerințe suplimentare prin dispozițiile speciale ale unor acte normative.

Pe această din urmă cale, se pot amplifica și diversifica, ori, eventual, preciza exigențele studiului de impact. că atare, evaluarea impactului ecologic este un mecanism care oferă autorităților competente posibilitatea să adopte o decizie determinată de informații asupra repercursiunilor ecologice ale activității în cauză; pe această cale are loc o evidentă îmbunătățire a rezoluției finale.

Experiențele legislațiilor naționale indică afirmarea a trei mari sisteme fundamentale în privința necesității și modului de realizare a studiului de impact.

Astfel, un prim sistem, american, se caracterizează printr-o mare suplețe în alegerea activităților supuse studiului de impact.

Sunt supuse evaluării numai lucrările cu un evident și semnificativ impact asupra mediului și pentru acesta este necesar un studiu preliminar.

Așa cum arată și numele, este sistemul practicat în S.U.A.

Sistemul listei introduce o oarecare stabilitate juridică, întrucât situațiile în care este cerut un asemenea studiu sunt determinate.

În cazul listei pozitive, activitățile ori lucrările supuse evaluării sunt expres prevăzute de lege, restul fiind scutite de această cerință.

Lista negativă stabilește activitățile care nu necesită studiul de impact, toate celelalte fiind supuse acestei proceduri.

În sfârșit, sistemul mixt (existent în Franța) este foarte complicat, dispensând, pe de o parte, apriori un număr de lucrări de la această cerință, pe altele numai de la o anumită valoare (sub 2 milioane FF), iar, pe de alta, utilizând un amestec de listă negativă și listă pozitivă.

În privința criteriilor utilizate pentru stabilirea categoriilor de obiective (activități, lucrări, amenajări) supuse ori exceptate procedurii studiului de impact sunt folosite frecvent două: natura acestora, ori, respectiv, anumite praguri tehnice și financiare sau tipuri de lucrări (acestea putând să opereze și cumulativ).

Unele legislații naționale (Franța, de exemplu), în funcție de criteriul gravității impactului ecologic, disting între obiectivele supuse studiului de impact și lucrările, operațiile și amenajările cărora li se aplică procedura simplificată a notei de impact (în ambele cazuri, fiind întocmite liste b#%l!^+a?adecvate).

Introducerea procedurii a născut o nouă piață, din ce în ce mai bogată. În privința celui care efectuează studiul pot fi întâlnite trei situații:

a) efectuarea studiului de impact de un organism public, oficial recunoscut;

b) monopolul autorităților publice;

c) organisme ori specialiști independenți, abilitați de stat să realizeze asemenea studii.

Juridicitatea studiului de impact decurge din faptul că acesta poate fi contestat și deci poate genera un contencios. Astfel, poate fi contestat:

a) mai întâi, de administrație în urma controlului efectuat, fie prin elaborarea unui ghid al instrumentării, fie prin instruirea obligativității unui aviz asupra studiului;

b) de către public (în virtutea solidarității ecologice: teritoriale și integrității), ceea ce presupune accesul la document și consultarea cu cetățenii;

c) de judecător, pe calea controlului jurisdicțional.

În țările în care s-a dezvoltat, procedura studiului de impact ecologic este însoțită de un contencios din ce în ce mai bogat.

Instanța poate dispune anularea studiului, de exemplu pentru lipsa publicității ori pentru insuficiența acestuia.

Se constată, totuși, o anumită rezervă a judecătorului în evaluarea elementelor științifice, aceasta reducându-se, de obicei, la identificarea existenței celor patru elemente ale conținutului minimal obligatoriu. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

1.1.3 Cerințe de legalitate a studiului de impact

Respectarea legislației de mediu, în vigoare, prin aplicarea anumitor planuri și programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului în funcție de caracteristicile acestora, ale efectelor planurilor și programelor și ale zonei posibil să fie afectate, și asta presupune:

 •elaborarea Raportului de mediu;

•consultarea publicului și a autorităților interesate de efectele implementării planurilor și programelor; 

• luarea în considerare a Raportului de mediu și a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional.

  Raportul de mediu este parte integrată a documentației planurilor și programelor care identifica, descrie și evaluează efectele posibile, semnificative, asupra mediului ale aplicării acestora și alternativele raționale, luând în considerare obiectivele și aria geografică aferentă. Reprezintă un studiu de mediu necesar obținerii autorizației de funcționare / închiderii / tranzacționării unui obiectiv sau amplasament, studiu care include toate elementele analizei tehnice a aspectelor de mediu pentru luarea unei decizii privind dimensionarea impactului de mediu potențial sau efectiv pe un amplasament. Se obțin informații asupra cauzelor și consecințelor efectelor negative, anterioare sau prezente, asupra mediului și constă în identificarea surselor de informații, culegerea, analizarea și interpretarea prin studiu a informațiilor disponibile.

  O alta cerință de legalitate este efectuarea raportul de amplasament, care este o lucrare ce însoțește documentația necesară activității de autorizare integrată în domeniul protecției mediului a unui obiectiv sau la încetarea activității acestuia. Acesta este necesar pentru evidențierea stării amplasamentului unui obiectiv, inclusiv situația poluării existente înainte de intrarea în funcțiune a unei instalații/obiectiv și pentru a oferi un punct de referință și comparativ la încetarea activității. Raportul de amplasament la încetarea activității permite titularului și autorității de reglementare să stabilească dacă s-a produs un impact major asupra mediului în timpul funcționarii instalației/instalațiilor unui obiectiv și dacă sunt necesare lucrări de remediere. El confirmă dacă amplasamentul a fost readus la o stare satisfăcătoare.Raportul de amplasament prezintă punctul de referință față de care se efectuează determinări ulterioare în vederea depistării unei posibile deteriorări a amplasamentului, vulnerabilitățile; în cazul închiderii, titularul este obligat la refacerea amplasamentului și aducerea acestuia la starea inițială.

  Evaluare adecvată : În derularea procedurilor de obținere a actelor de reglementare pentru proiecte, planuri/programe este necesară procedura de evaluarea adecvată atunci când acestea pot afecta în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar.

  În conformitate cu legislația în vigoare, în speță OUG nr. 164/2008, evaluarea adecvată reprezintă "procesul menit să identifice, să descrie și să stabilească, în funcție de obiectivele de conservare și în conformitate cu legislația în vigoare, efectele directe și indirecte, sinergice, cumulative, principale și secundare ale oricărui plan ori proiect, care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul unei arii naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinație cu alte planuri sau proiecte";

Autoritatea de mediu poate decide continuarea procedurii cu studiul de evaluare adecvată dacă există incertitudinea cu privire la existența unui efect semnificativ sau în cazul unui singur răspuns afirmativ în coloana B a listei de control întocmită conform anexei nr. 1 a Ordinului 19/2010.

  Soluțiile alternative ale planului/proiectului identificate în această etapă, inclusiv „alternativă zero”, care înseamnă că nu se realizează nici o intervenție, sunt evaluate distinct, autoritatea competență luând în considerare acea soluție alternativă care are impactul negativ cel mai redus asupra ariei naturale protejate de interes comunitar și care asigura integritatea acesteia. 

Etapă măsurilor compensatorii, atunci când nu există soluții alternative și când impactul negativ persistă. Măsurile compensatorii reprezintă „ultima soluție” pentru implementarea unui plan/proiect.

 Legislație specifică: 

-OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011;

  -Ordin MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;

  -OUG nr. 164/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Actele de reglementare sunt: avizul de mediu, acordul de mediu, avizul Natură 2000, autorizație de mediu, autorizație integrată de mediu, autorizație privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizație privind activități cu organisme modificate genetic. Avizul b#%l!^+a?b#%l!^+a?de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competență pentru protecția mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus adoptării.

  O altă problemă de acest gen o constituie cea a controlului studiului de impact de către administrație. Soluția optimă în acest sens ar fi aceea că studiul să fie realizat de o autoritate imparțială, un expert ori un organism public.

Totuși, în condițiile în care acest lucru rămâne un deziderat, de regulă ministerului de resort i se acordă un drept de aviz obligatoriu, în condiții date.

1.1.4 Consecințele absenței studiului de impact

Conform directivei CEE din 27 iunie 1985, controlul realizării acestuia este asigurat prin procedura de transmitere obligatorie către administrația publică. Dar această măsură s-a dovedit insuficientă în practică.

În consecință, legislațiile europene naționale au prevăzut sancțiuni riguroase pentru absența studiului de impact la baza autorizației administrative, mergând până la suspendarea din oficiu a executării acesteia.

În dreptul românesc, absența studiului de impact, în cazul obligativității acestuia, conduce la anularea autorizației și/sau acordului de mediu.

Capitol 2 Autorizarea studiului de impact în România

2.1 Procedura actuală de autorizare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului

În conformitate cu art. 9 din Legea 137/1995 privind protecția mediului, autorizarea activităților economico-sociale cu impact asupra mediului se face prin intermediul a două categorii de acte administrative:

a) acordul de mediu și

b) autorizația de mediu

Ele fac parte din categoria actelor administrative individuale, prin care se stabilesc drepturi și/sau obligații determinate pentru subiectul căruia i se adresează. Sunt „autorizații libere”, în sensul că, fiind emise în baza unui drept de apreciere al autorităților publice de mediu, au prin definiție, un caracter precar și revocabil.

Acordul de mediu este definit de lege drept actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condițiile de realizare a unui proiect sau a unei activități din punct de vedere al impactului b#%l!^+a?asupra mediului.

În privința câmpului de aplicare, acordul este obligatoriu pentru investiții noi, modificarea celor existente și pentru activitățile expres prevăzute în anexa nr. II a Legii protecției mediului.

Instituția studiului de impact exprimă, în principiu, cerința ca persoana (fizică sau juridică) care solicită eliberarea unei autorizații administrative să asigure efectuarea unei evaluări a efectelor proiectului său asupra mediului și a soluțiilor posibile pentru a reduce ori elimina eventualele inconveniente. Apărută în S.U.A., procedura este deosebit de răspândită în țările lumii, fiind reglementată corespunzător de legislațiile naționale și făcând obiectul unei practici administrative semnificative.

Astăzi aproape toate statele care au o lege a mediului integrează cvasiautomat și dispoziții asupra studiului de impact. Se poate spune că studiul de impact reprezintă astăzi principalul instrument juridico-științific al politicilor din mediu.

De altfel, în plan internațional, Declarația Conferinței de la Rio de Janeiro privind mediul și dezvoltarea (iunie 1992) a consacrat studiul de impact ca un instrument esențial al politicilor mediului (principiul 17).

Deasemenea, la 25 februarie 1991, la Espoo (Finlanda) a fost adoptată, sub auspiciile ONU. Convenția referitoare la evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier. a nivelul U.E. (CEE), la 27 iunie 1985 s-a adoptat Directiva nr. 337, privind evaluarea consecințelor proiectelor publice și private asupra mediului.

Raportul privind impactul asupra mediului reprezintă un studiu de evaluare a impactului asupra mediului a unui proiect de investiții, cerut de HG 445/08.04.2009 și b#%l!^+a?b#%l!^+a?necesar obținerii acordului de mediu, actul administrativ emis de către autoritatea competență pentru protecția mediului prin care se stabilesc condițiile și după caz, măsurile pentru protecția mediului care trebuie respectate în cazul proiectului supus evaluării.

Raportul privind impactul asupra mediului identifica, descrie și evaluează efectele directe și indirect ale unui proiect asupra factorilor: fiinite umane, fauna, sol, apă, aer, climă și peisaj, bunuri materiale și patrimoniu cultural și a interacțiunii dintre aceștia.

Prin natura sa, studiul de impact nu este, în primul rând, o regulă de fond, ci una de formă, special protejată. Este, mai degrabă, cum se susține în literatura franceză, o simplă regulă ordinară de procedură administrativă, necontencioasă dar cu un conținut obligatoriu. Sub aspectul conținutului minimal, sunt avute în vedere patru elemente principale:

a) analiza stării inițiale a locului și mediului său (inventarul a ceea ce există);

b) evaluarea efectelor posibile ale proiectului asupra mediului;

c) justificarea economico-socială și a oportunității acestuia pentru părți;

d) măsurile menite să compenseze și să limiteze vătămările, care pot fi completate cu cerințe suplimentare prin dispozițiile speciale ale unor acte normative.

Pe această din urmă cale, se pot amplifica și diversifica, ori, eventual, preciza exigențele studiului de impact.

Ca atare, evaluarea impactului ecologic este un mecanism care oferă autorităților competente posibilitatea să adopte o decizie determinată de informații asupra repercursiunilor ecologice ale activității în cauză; pe această cale are loc o evidentă îmbunătățire a rezoluției finale.

Este vorba de activități aparținând a 8 domenii (transporturi, energie, construcții hidrotehnice, eliminarea deșeurilor, ambalajelor și recipientelor, apărarea națională, sport, turism, agrement, industrie, alte lucrări sau instalații) care, prin natura lor în raport cu anumiți parametri tehnico-funcționali prezintă un pericol potențial pentru mediu.

Lista activităților care se supun procedurii de evaluare a impactului pentru obținerea acordului și/sau autorizației de mediu se completează de către autoritatea centrală pentru protecția mediului că orice activitate nouă, necunoscută la data întocmirii listei.

Pentru alte activități decât cele enumerate mai sus, autoritatea competentă pentru protecția mediului va stabili dacă aceste activități pot avea un impact deosebit asupra mediului.

În acest scop, va folosi unele criterii de selecție, cum sunt:

-caracteristicile proiectului sau activității (ca dimensiunea proiectului, utilizarea resurselor naturale, generarea de deșeuri, poluarea și tulburarea vecinității, riscul de accidente etc.);

-amplasarea proiectului sau a activității (luându-se în considerare sensibilitatea zonelor geografice posibil a fi afectate prin investiția proiectată, în special în ceea ce privește:

-utilizarea actuală a terenului;

-disponibilitatea relativă, calitatea și capacitatea de regenerare a resurselor naturale din zonă;

-capacitatea mediului natural de asimilare noxelor, acordând atenție deosebită zonelor umede, zonelor de coastă, zonelor montane sau forestiere, rezervațiilor și parcurilor naturale, zonelor protejate prin lege, celor în care normele în vigoare existente sau propuse pentru protecția mediului);

-calitatea factorilor de mediu, evaluarea impactului produs asupra mediului.

După cum se poate observa, legea română utilizează sistemul listei pozitive, în sensul menționării activităților care sunt supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru liberarea acordului și/sau autorizației de mediu, restul nefiind supuse unei atare cerințe.

Autorizația de mediu este obligatorie la punerea în funcțiune a obiectivelor noi care au acord de mediu.

Activitățile care nu implică lucrări de construcții-montaj necesită numai autorizație de mediu, cu excepția defrișărilor de vegetație forestieră din afara fondului forestier și importul și exportul plantelor și animalelor din fauna și flora spontană.

Definiția legală o caracterizează că fiind actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condițiile și parametrii de funcționare, pentru activitățile existente și pentru cele noi, pe baza acordului de mediu.

Acordul și/sau autorizația de mediu au un caracter exclusiv, în sensul că prin procedura lor de eliberare se realizează o coordonare și o sinteză prealabilă a tuturor celorlalte avize (legea prevăzând că ele se eliberează după obținerea tuturor celorlalte avize necesare).

Solicitarea acordului de mediu este obligatorie pentru proiecte de investitii noi și pentru orice modificare sau extindere care poate avea efecte semnificative asupra mediului, inclusiv pentru proiectele de dezafectare. Acordul de mediu sta la baza acordarii b#%l!^+a?b#%l!^+a?ulterioare finalizarii proiectului a autorizației de mediu.

Deasemenea autorizația de mediu este obligatorie la punerea în funcțiune a proiectelor de activități noi pentru care a fost emis acordul de mediu, precum și pentru funcționarea sau modificarea funcționarii activităților existente cu impact asupra mediului.

În funcție de impactul asupra mediului al activităților supuse autorizarii, autoritatile publice pentru protectia mediului vor aplica proceduri diferentiate de emitere a autorizațiilor de mediu.

Suntem în fața unor „avize conforme”, în sensul că acestea trebuie cerute de organul care emite acordul și/sau autorizația de mediu, iar opiniile pe care le conțin sunt obligatorii. că și studiul de impact, “avizele necesare” nu constituie acte administrative de sine-stătătoare, ci doar operațiuni administrative foarte importante.

Ele condiționează legalitatea acordului și autorizației de mediu, iar nu existența acestora. Conform art. 9 alin. nr. 3 din Legea nr. 137/1995, acordul sau autorizația de mediu nu se emite în cazul în care nici o variantă de proiect sau de program de conformare nu prevede eliminarea efectelor negative asupra mediului, raportate la standardele și la reglementările în vigoare.

În privința competenței de eliberare, aceasta aparține, în funcție de natura activității cu impact asupra mediului, ministerul de resort sau agenției județene de protecție a mediului competentă teritorial.

Acordul și autorizația de mediu privind instalațiile cu risc nuclear major – centrale nuclearo-electrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear și depozite finale de combustibil nuclear ars, se emit de către Guvern.

În baza celor două acte administrative, titularul dobândește dreptul de a realiza proiectul sau desfășura activitatea respectivă. Întotdeauna autorizațiile sunt eliberate sub rezerva drepturilor terților și nu creează dreptul câștigat de a polua. Poluatorul trebuie să-și asume răspunderea civilă și penală a actelor sale și nu se va putea adăposti în spatele autorizației administrative care i-a fost eliberată pentru a se justifica în privința unei vătămări a drepturilor terților.

În sfârșit, acestea sunt eliberate sub controlul instanțelor de contencios administrativ, singurele care pot să judece activitatea administrației.

2.2 Valabilitatea acordului și autorizației de mediu

b#%l!^+a?

Acordul de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competență pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect;

Autorizația de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competență pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune.

Autorizația integrată de mediu reprezintă actul administrativ emis de autoritatea competență pentru protecția mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalație, în anumite condiții, care să garanteze că instalația corespunde prevederilor privind prevenirea și controlul integrat al poluării.

Astfel autorizația poate fi emisă pentru una sau mai multe instalații ori părți ale acesteia, situate pe același amplasament și exploatate de același operator.

Valabilitatea celor două categorii de acte administrative este de maximum 5 ani (art. 9 alin. 2 din Legea nr. 137/1995). Între aceste limite, termenul de valabilitate este stabilit în raport de datele concrete ale obiectivului și este precizat în acord sau, după caz, în autorizație.

Spre deosebire de aceste prevederi ale legii române, în unele legislații occidentale (cea franceză, de exemplu), acest tip de autorizații administrative sunt eliberate, în general, fără durată de valabilitate, ele putând fi modificate mai ales pentru a se ține seama de tehnicile, exigențele ori reglementările noi.

Acordul de mediu reprezinta decizia autoritatii competente pentru protectia mediului, care da dreptul titularului de proiect sa realizeze proiectul.

Acordul de mediu este un act tehnico-juridic eliberat in scris prin care se stabilesc conditiile de realizare a proiectului, din punct de vedere al protectiei mediului.

Acordul integrat de mediu este un act tehnico-juridic emis de autoritatea competenta de protectie a mediului, conform dispozitiilor legale in vigoare, care acorda dreptul de a stabili conditiile de realizare a unei activitati inca in etapa de proiectare, care sa asigure ca instalatia corespunde cerintelor legislatiei in vigoare.

Acordul poate fi eliberat pentru una sau mai multe instalatii ori parti ale instalatiilor situate pe acelasi amplasament. b#%l!^+a?

Avizul de mediu este necesar pentru adoptarea/aprobarea planului/programului de către autoritatea competență (Consiliul local, Consiliul Județean, Guvern, Parlament).

În privinta câmpului de aplicare, acordul este obligatoriu pentru investitii noi, modificarea celor existente si pentru activitatile expres prevazute în anexa nr. II a Legii protectiei mediului. Este vorba de activitati apartinând a 8 domenii (transporturi, energie, constructii hidrotehnice, eliminarea deseurilor, ambalajelor si recipientelor, apararea nationala, sport, turism, agrement, industrie, alte lucrari sau instalatii) care, prin natura lor în raport cu anumiti parametri tehnico-functionali prezinta un pericol potential pentru mediu.

         Lista activitatilor care se supun procedurii de evaluare a impactului pentru obtinerea acordului si/sau autorizatiei de mediu se completeaza de catre autoritatea centrala pentru protectia mediului ca orice activitate noua, necunoscuta la data întocmirii listei. Pentru alte activitati decât cele enumerate mai sus, autoritatea competenta pentru protectia mediului va stabili daca aceste activitati pot avea un impact deosebit asupra mediului. În acest scop, va folosi unele criterii de selectie, cum sunt: caracteristicile proiectului sau activitatii (ca dimensiunea proiectului, utilizarea resurselor naturale, generarea de deseuri, poluarea si tulburarea vecinitatii, riscul de accidente etc.); amplasarea proiectului sau a activitatii (luându-se în considerare sensibilitatea zonelor geografice posibil a fi afectate prin investitia proiectata, în special în ceea ce priveste: utilizarea actuala a terenului; disponibilitatea relativa, calitatea si capacitatea de regenerare a resurselor naturale din zona.

        Procedura de reglementare si competentele de emitere a acordului de mediu sunt prevazute în H.G. nr.1213/2006 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice si private si Ordin nr.860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu.

         Etapele din procedura de reglementare se desfasoara conform Ordinului nr.863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului. În cazul în care proiectele supuse evaluarii impactului asupra mediului au impact transfrontier se aplica prevederile Conventiei Espoo ratificata prin Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Conventiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontiera adoptata la Espoo la 25 februarie 1991 si procedura de reglementare se desfasoara conform prevederilor Ordinului nr.864/ 2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontiera si de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontiera.

      Acordul de mediu se emite pentru: parcari pentru stationarea unui numar mai mare de 1000 de vehicule (de catre minister), iar pentru un numar mai mic de 1000 de locuri de catre agentiile teritoriale; uzine de gaz, cocserii, instalatii de lichefierea carbunelui – de catre agentiile teritoriale; depozite de resurse minerale de interes national – de catre minister, iar pentru celelalte – de catre agentiile teritoriale; tehnologii de fabricatie, echipamente, aparatura în domeniul protectiei mediului – de catre minister; constructii civile – de catre agentiile teritoriale.

Solicitarea si obtinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau private ori pentru modificarea sau extinderea activitatilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact semnificativ asupra mediului.

Acordul de mediu se emite în paralel cu celelalte acte de reglementare emise de autoritatile competente, potrivit legii.

Acordul de mediu este valabil pe toata perioada punerii în aplicare a proiectului; el îsi pierde valabilitatea daca lucrarile de investitii pentru care a fost emis nu încep în termen de doi ani de la data emiterii, cu exceptia proiectelor cu finantare externa pentru care acordul de mediu îsi pastreaza valabilitatea pe toata perioada desfasurarii acestora, pâna la finalizarea investitiei.

     Autorizatia pentru mediu (reglementata prin Ordinul nr. 437 din 17.07.1991 al Ministerului Mediului) era considerata actul legal, tehnico-juridic care reglementeaza din punctul de vedere al protectiei mediului functionarea tuturor obiectivelor si desfasurarea tuturor activitatilor.

Era obligatorie pentru toate activitatile si obiectivele competentei de emitere, modificare ori suspendare apartinea agentiilor de supraveghere si protectie a mediului judetean si a municipiului Bucuresti, iar retragerea sa se efectua de ministerul de resort .

Într-o atare perspectiva, se poate constata ca, desi nu exista o baza legala precisa si completa, pe calea unor acte ministeriale a fost instituita o procedura de evaluare a incidentelor obiectivelor economico-sociale asupra mediului în doua etape:

a) o data, în faza de proiect, pe calea acordului de mediu;

b) apei, la momentul începerii activitatii respective, sub forma autorizatiei de functionare. b#%l!^+a?

        Monopolul întregului proces de evaluare si autorizare apartinea Ministerului Mediului si organismelor din sistemul sau, fapt care a corespuns, unei anumite conceptii, planificante si hipercentralizante asupra vietii economico-sociale.

       Solicitarea si obtinerea autorizatiei de mediu sunt obligatorii atât pentru desfasurarea activitatilor existente, cât si pentru începerea activitatilor noi, conform prevederilor art. 5 din Ordinul nr.1798/2007 al Ministrului Mediului si Devoltarii Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu, publicat în MO 808/27.11.2007 (link catre actul respectiv aflat in sectiunea legislatie) .

       Lista activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului conform Anexei nr. 1, din Ordinul nr. 1798/2007 al Ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu, publicat în MO 808/27.11.2007 .

     Autorizatia de mediu este obligatorie la punerea în functiune a obiectivelor noi care au acord de mediu (lista activitatilor pentru care este obligatorie obtinerea autorizatiei de mediu fiind cuprinsa în anexa nr. 2 a Ordinului nr. 125/1996).

Activitatile care nu implica lucrari de constructii-montaj necesita numai autorizatie de mediu, cu exceptia defrisarilor de vegetatie forestiera din afara fondului forestier si importul si exportul plantelor si animalelor din fauna si flora spontana.

Definitia legala o caracterizeaza ca fiind actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite conditiile si parametrii de functionare, pentru activitatile existente si pentru cele noi, pe baza acordului de mediu.

Acordul si/sau autorizatia de mediu au un caracter exclusiv, în sensul ca prin procedura lor de eliberare se realizeaza o coordonare si o sinteza prealabila a tuturor celorlalte avize (legea prevazând ca ele se elibereaza dupa obtinerea tuturor celorlalte avize necesare).

Suntem în fata unor "avize conforme", în sensul ca acestea trebuie cerute de organul care emite acordul si/sau autorizatia de mediu, iar opiniile pe care le contin sunt obligatorii. Ca si studiul de impact, "avizele necesare" nu constituie acte administrative de sine-statatoare, ci doar operatiuni administrative foarte importante.

Ele conditioneaza legalitatea acordului si autorizatiei de mediu, iar nu existenta acestora. Conform art. 9 alin. nr. 3 din Legea nr. 137/1995, acordul sau autorizatia de mediu nu se emite în cazul în care nici o varianta de proiect sau de program de conformare nu prevede eliminarea efectelor negative asupra mediului, raportate la standardele si la reglementarile în vigoare.

În privinta competentei de eliberare, aceasta apartine, în functie de natura activitatii cu impact asupra mediului, ministerul de resort 15515t1915p sau agentiei judetene de protectie a mediului competenta teritorial.

Acordul si autorizatia de mediu privind instalatiile cu risc nuclear major – centrale nuclearo-electrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear si depozite finale de combustibil nuclear ars, se emit de catre Guvern.

În baza celor doua acte administrative, titularul dobândeste dreptul de a realiza proiectul sau desfasura activitatea respectiva.

Întotdeauna autorizatiile sunt eliberate sub rezerva drepturilor tertilor si nu creeaza dreptul câstigat de a polua. Poluatorul trebuie sa-si asume raspunderea civila si penala a actelor sale si nu se va putea adaposti în spatele autorizatiei administrative care i-a fost eliberata pentru a se justifica în privinta unei vatamari a drepturilor tertilor.

În sfârsit, acestea sunt eliberate sub controlul instantelor de contencios administrativ, singurele care pot sa judece activitatea administratiei.

Autorizatia se emite de catre autoritatea teritoriala pentru protectia mediului pentru toate activitatile, cu exceptia cazurilor care fac obiectul unor reglementari speciale, cum ar fi: centrale nuclearo-electrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear, depozite finale de combustibil nuclear ars, precum si importul, tranzitul, exportul de deseuri de orice natura, importul si exportul de culturi de microorganisme, de plante si animale din flora si fauna spontana.

Categorile de obiective si activitati care necesita acorduri de mediu si/sau autorizatii de mediu sunt stabilite în legislatia mediului.

Activitatile desfasurate de structurile componente ale sistemului de aparare, ordine publica si securitate nationala sunt exceptate de la obtinerea autorizatiei de mediu .

Acordul de mediu este decizia autoritatii competente pentru protectia mediului, care dă dreptul titularului de proiect sa realizeze proiectul.

Procedura de emitere a acordului de mediu se desfasoara in conformitate cu prevederile Ordinului  nr. 860 din 26 septembrie 2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu cu modificările și completările ulterioare
Acordul de mediu se solicita pentru proiecte de investitii noi sau la modificarea celor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, aferente activitatilor si/sau instalatiilor cu impact asupra mediului. 
Toate solicitarile de acorduri de mediu, insotite de fisa tehnica privind conditiile de protectia mediului (anexa la certificatul de urbanism, conform prevederilor legislatiei in b#%l!^+a?vigoare privind autorizarea lucrarilor de constructii) necesara pentru obtinerea Acordului Unic, se depun la autoritatea publica pentru protectia mediului pe raza careia se afla amplasamentul ales al proiectului. 
Legislație:
– OUG 195/2005 privind Protecția Mediului.
– HG 1213/2006 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului  pentru anumite proiecte publice si private
– Ordinul M.A.P.M. nr. 860/2002 privind procedura de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu cu modificările și completările ulterioare
– Ordinul M.A.P.M. nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului. 
Actele necesare obținerii acordului de mediu

– Cerere 
– Fisa Tehnica de mediu, conform Ordin 1430/2005, care se elibereaza odata cu certificatul de urbanism de catre comisiile de acorduri unice : 
-certificat de urbanism 
-acte doveditoare ale dreptului de folosinta (copie) 
-plan de situatie anexa la certificatul de urbanism (copie) 
-plan de incadrare in zona (copie) 
-dovada platii tarifului initial de avizare conform anexei 5 din Ord.860/2002- -memoriu tehnic conform normativului de continut (anexa II.2) din Ord. 860/2002 pentru proiectele care se incadreaza in Anexa I.1 sau I.2 din ordinul mentionat mai sus.
-Anunt public conform modelului din  Ordinul 1037/2005 ,de modificare și completare  a Ordinului 860/2002 .
Pentru proiectele supuse etapei de incadrare, tarifele corespunzatoare etapelor de definire a domeniului sau de analiza calitatii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului nu se percep inainte de incadrarea proiectului. La solicitarea titularului, autoritatile publice competente pentru protectia mediului pot acorda consultatii de specialitate, contra platii tarifului aferent. 
Taxa pentru emiterea acordului de mediu se achita inainte de eliberarea acestuia, dar nu inainte de parcurgerea etapei de incadrare a proiectului.

Acordul de mediu este valabil pe toata perioada punerii in aplicare a proiectului, dar isi pierde valabilitatea daca lucrarile pentru care a fost eliberat nu incep in maxim 2 (doi) ani de la data emiterii respectivului acord. 

Autorizatia/autorizatia integrata de mediu se emite dupa obtinerea celorlalte avize, acorduri, autorizatii, dupa caz, ale autoritatilor competente, potrivit legii.

Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa pentru activitatile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protectiei mediului.

Functionarea fara autorizatie integrata de mediu este interzisa pentru activitatile supuse legislatiei privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.

Autorizatia de mediu este valabila cinci ani, iar autorizatia integrata de mediu este valabila zece ani.

Prin exceptie, autorizatiile de mediu si autorizatiile integrate de mediu emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de actiuni sunt valabile pe toata perioada derularii programului/planului.

Autorizatia de mediu este obligatorie pentru activitati ca: cele industriale, indiferent de profil sau de capacitati, transport auto, naval, aerian, pe cale ferata, cu mijloace de transport în comun; producerea de energie electrica si termica; activitati de gospodarire a apelor; activitati de învatamânt, cultura si ale cultelor, aparare nationala; spalatorii chimice; cimitire si crematorii umane.

Legislatia mediului stabileste si obiective si activitati care necesita studiu de impact. Prin aceasta se contribuie la prevenirea unui risc ecologic potential.

Sunt necesare studii de impact asupra mediului pentru orice activitate sau obiectiv care poate sa aiba un impact deosebit asupra mediului prin natura, dimensiunea sau amplasarea sa (activitatile de transport, de productie, transport si stocare de energie, de eliminare a deseurilor si ambalajelor, de sport, turism si agrement etc.

În vederea obtinerii acordului de mediu, titularul proiectului sau al activitatii este obligat sa depuna la autoritatea teritoriala pentru protectia mediului urmatoarele acte: -cererea pentru eliberarea acordului de mediu;

-descrierea proiectului sau a activitatii, cu principalele informatii din care sa rezulte date privind impactul asupra mediului;

– nota privind stadiul de realizare a programului asupra mediului, nota privind stadiul de realizare a programului de conformare existent, daca este cazul;

-dovada platii taxei de autorizare; dovada ca a facut publica solicitarea prin cel putin una dintre metodele de informare (afisajul în zona obiectivului si la sediul administratiei publice locale, publicarea în ziare de tiraj, prezentarea prin posturile de b#%l!^+a?radio si televiziune, comunicari scrise, transmise nominal persoanelor si asociatiilor interesate). Indiferent de metoda utilizata, la sediul autoritatii teritoriale pentru protectia mediului se va afisa o prezentare rezumativa a proiectului sau a actiunii propuse dezbaterii publice.

Înainte de punerea în funcțiune a investițiilor aferente activităților cu impact semnificativ asupra mediului pentru care s-a obținut acord de mediu / acord integrat de mediu, titularii sunt obligați să depună solicitarea și să obțină autorizația de mediu / autorizația integrată de mediu.

Deasemenea, trebuie precizat faptul că, începând din 21 iulie 2013, autorizația de mediu are valabilitatea de cinci ani și nu zece ani cum era pana acum.

În conditiile in care autorizatia de mediu a fost emisa anterior acestei date, valabilitatea ramane de 10 ani, iar daca este supusa revizuirii termenul nu se modifica.

Trebuie menionat ca aceste termene, de 5 Și 10 ani, au tot fost modificate de-a lungul anilor, astfel ca daca in 2008 autorizaȚiile se emiteau cu termen de valabilitate de 5 ani, in 2009 termenul a fost modificat Ia 10 ani, iar in 2013 se revine Ia 5 ani.

Astfel ca autorizatiile care au fost emise in 2008 iși pierd valabilitatea in cursul anului 2013, iar cei care le-au obtinut in acel an trebuie sa vina la APM pentru reautorizare.

Funcționarea fără autorizație de mediu sau autorizație integrată de mediu este interzisa și reprezinta contraventie, amenda fiind de 60.000 lei.

2.3 Revizuirea și suspendarea acordului și autorizației de mediu

Conform legii, acordul și autorizația de mediu pot fi revizuite în următoarele cazuri:

a) dacă apar elemente noi, necunoscute la data emiterii; b#%l!^+a?

b) în cazul reînnoirii acestora (când se poate cere și cere și refacerea raportului privind studiul de impact asupra mediului).

Cu ocazia revizuirii sunt supuse reevaluării practic toate elementele acestor acte administrative, inclusiv termenul de valabilitate.

Suspendarea

Acordul sau autorizația de mediu se suspendă pentru neconformarea cu prevederile precizate în acestea. Procedura de suspendare presupune o somație prealabilă, cu termen, iar această stare se menține până la eliminarea cauzelor care au determinat suspendarea, dar nu mai mult de 6 luni. După expirarea termenului de suspendare, autoritățile pentru protecția mediului pot dispune, după caz, fie oprirea execuției proiectului sau încetarea activității, fie, respectiv, continuarea lor în noile condiții (art. 10 alin. 2 și 3 din Legea nr. 137/1995).

Litigiile generate de eliberarea, revizuirea sau suspendarea acordului sau autorizației de mediu sunt supuse regimului contenciosului administrativ, în condițiile Legii nr. 29/1990. În contenciosul de legalitate, jurisdicțiile administrative nu se pot niciodată substitui administrației pentru a reface un act ilegal.

Acestea pot fie să anuleze actul, fie să respingă acțiunea. Cererea nu este suspensivă de executare a deciziei administrative, cu excepția cazului în care contestarea la executare a fost admisă, în condițiile legii.

Conform art. 11 din Legea contenciosului administrativ, pentru a stabili legalitatea acordului sau autorizației de mediu, instanța de judecată are obligația de a pune și problema legalității operațiunilor tehnico-administrative prealabile, concomitente sau posterioare emiterii actului administrativ atacat (avize, studii de impact, realizarea procedurii de dezbatere publică).

Revizuirea autorizației de mediu se realizeaza ori de cate ori exista o schimbare de fond a datelor care au stat la baza emiterii ei. Titularul va informa în scris A.N.P.M. despre acest lucru, iar A.N.P.M. va emite o autorizație de mediu revizuita, incluzand acele date care s-au modificat, sau va decide reluarea procedurii de emitere a unei noi autorizații de mediu.

La expirarea termenului de valabilitate a unei autorizații de mediu, aceasta se prelungeste, cu conditia ca datele care au stat la baza emiterii ei sa nu se fi modificat și valabilitatea totală sa nu depășească 5 ani.

Agenția Națională Protecția Mediului verifica și vizeaza anual situația conformarii pe baza unui proces verbal de constatare a conformarii cu prevederile autorizației.

Autorizatiile de mediu nevizate anual isi pierd valabilitatea în situația schimbarii titularului, denumirii sau formei juridice a societății, cand activitatile se desfasoara în aceleasi conditii pentru care a fost emisa autorizația de mediu, aceasta se transfera pentru noul titular sau pentru noua denumire a societății.

b#%l!^+a?

Capitol 3 Impactul asupra mediului

3.1 Procedura de evaluare a impactului asupra mediului

Printre mijloacele juridice, folosite pe scară tot mai largă în vederea asigurării protecției mediului și conservării naturii, se numără și procedura studiului de impact ecologic.

Evaluarea consecințelor potențiale pentru mediu și, pe această bază, elaborarea unor măsuri menite să conducă la eliminarea sau diminuarea acestora, în limitele admisibile, au devenit astăzi obligatorii pentru toate activitățile economico-sociale.

De altfel, potrivit art. 4, lit. b din Legea nr. 137/1995, procedura de evaluare a impactului asupra mediului reprezintă a „modalitate de implementare” a principiilor generale ale domeniului.

Originalitatea acestei proceduri constă în obiectivul său de a contribui, de o manieră mai mult sau mai puțin eficace, ca decidenții publici și privați să integreze mediul în strategia lor de acțiune și de a evita astfel ca lucrările ori activitățile să nu degradeze iremediabil mediul.

De aceea, studiul de impact are o dublă finalitate, care corespunde aplicării a două principii fundamentale ale dreptului mediului: cel al prevenirii și, cel al dezvoltării durabile. Principiul prevenirii este, probabil, cel mai vechi dintre principiile dreptului mediului. În fața catastrofelor ecologice și pentru ca acestea să nu se repete, statele trebuie să prevadă consecințele actelor lor și să acționeze în consecință.

Instrumentul direct utilizat pentru prevenirea efectelor nedorite este autorizarea prealabilă pentru activitățile punctuale și planificarea pentru previziunea acțiunilor și formularea programelor. Dar planificarea și autorizarea prealabilă nu sunt suficiente, singure, pentru luarea în considerare a efectelor proiectelor asupra mediului.

Ca atare, chiar dacă responsabilii ar reflecta la consecințele actelor lor asupra mediului, absența unui studiu aprofundat ar împiedica luarea în calcul, în mod serios a cerințelor protecției mediului.

Înțeleasă ca etapă preliminară și absolut necesară a autorizării, această procedură cunoaște mai multe faze de derulare, după cum urmează: b#%l!^+a?

a) faza preliminară;

b) faza propriu-zisă;

c) faza de analiză și validare.

Organizarea și decizia asupra aplicării fazelor procedurii aparțin autorității pentru protecția mediului.

După cererea, însoțită de descrierea proiectului, adresată de către titularul proiectului sau al activității autorităților pentru protecția mediului, urmează operația de încadrare a acțiunii propuse în tipurile de activități care se supun sau nu studiului de impact asupra mediului. Concertarea intereselor în prezență se realizează prin analiza scopului acțiunii propuse, cu participarea autorității pentru protecția mediului, a titularului, a unor experți și reprezentanți ai administrației publice locale care pot fi afectați de modificările de mediu de punerea în aplicare a acesteia (art. 11 lit. c din Legea protecției mediului).

Competența de coordonare a autorității de mediu se exprimă prin dreptul și obligația acesteia de a întocmi îndrumarul cu probleme care trebuie urmărite în raportul privind studiul de impact asupra mediului, care va fi comunicat titularului o dată cu lista celorlalte avize necesare să fie obținute.

Raportul de mediu reprezintă partea esențială a evaluării de mediu prevăzută de HG b#%l!^+a?1076/2004 și reprezintă un instrument important pentru integrarea considerațiilor de mediu în pregătirea și luarea în considerare a potențialelor efecte semnificative asupra mediului a planurilor și programelor supuse procedurii de obținere a avizului de mediu.

Conținutul cadru al raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului este cel recomandat în partea II a Anexei 2 din Ordinul 860/2002. Informațiile minime pe care trebuie să le conțină un raport și pe care trebuie să le furnizeze în mod obligatoriu titularul de proiect se referă la:

• descrierea proiectului, care trebuie să conțină date despre:

a. amplasament;

b. soluții tehnice adoptate;

c. mărimea proiectului.

• descrierea măsurilor pentru evitarea, reducerea și remedierea efectelor negative asupra mediului, dacă este posibil;

• date necesare pentru identificarea și evaluarea principalelor efecte pe care proiectul le poate avea asupra mediului;

• prezentarea alternativelor studiate de titularul de proiect și argumentarea alegerii.

Raportul la un studiu de evaluare de impact asupra mediului trebuie să aibă următoarele calități pentru a fi considerat bun:

-să conțină o descriere clară a proceselor urmărite;

-să prezinte o structură clară și o secvență logică a informațiilor, de exemplu:

– impactul potențial, condițiile existente, impactul prognozat (tip, extindere, mărime), posibilitățile de diminuare a impactului, mărimea și importanța impactului rezidual;

-să conțină trimiteri bibliografice la sursele de informații folosite ;

-să fie concis, cuprinzător și obiectiv;să fie imparțial;

-să includă o descriere completă a proiectului propus;

-să folosească diagrame, ilustrații, fotografii și alte materiale grafice;

-să folosească o terminologie consecventă;

-să acopere în mod corespunzător aspectele complexe;

-să conțină o descriere adecvată a metodelor folosite pentru studierea fiecărui aspect de mediu;

-să demonstreze consultarea corespunzătoare a tuturor factorilor interesați;

-să prezinte programul de măsuri pentru limitarea efectelor și pe cel de monitoring;

-să evidențieze modul în care se respectă cerințele altor reglementari.

Evaluarea impactului asupra mediului este un proces menit se identifice, să descrie și să stabileasca, în finctie de fiecare caz și în conformitate cu legislatia în vigoare, efectele directe și indirecte, sinergice, cumulative, principale și secundare ale activității asupra sanatatii oamenilor și a mediului precum și stabilirea de masuri privind diminuarea acestora.

3.2 Studiul de impact ecologic. Studiu de caz la SC Izoplast SRL

Omul, prin activitatea lui, a început să modifice mediul natural, creându-și un mediu artificial mai propice lui. Dar, odată cu dezvoltarea tot mai intensă a activității umane și cu transformarea continuă a mediului natural, echilibrul dintre factorii de mediu a început să se altereze, influențând biosfera și deci viața omului.

Modificarea artificială a mediului înconjurător se materializează, în final, prin reziduurile activității umane, care devin tot mai abundente și pot provoca dezechilibre cu urmări grave pentru om.

Pentru a preîntâmpina acest fenomen este necesar ca omul să cunoască efectele activității lui asupra echilibrului dintre factorii de mediu și să-și dirijeze în așa fel activitatea încât acest echilibru să fie menținut între anumite limite acceptabile din punct de vedere ecologic.

Expansiunea economică și cea demografică va constitui un potențial de presiune dramatic asupra resurselor naturale și a sistemelor biologice.

Soluția de remediere acceptată și reglementată de forurile internaționale este simplă și tranșantă: oprirea poluării mediului prin luarea unor măsuri de protecție adecvate fiecărui caz în parte și acționarea pentru depoluarea zonelor contaminate de predecesorii noștri.

Complexitatea caracteristică procesului modern și diversificarea extremă a tehnologiilor industriale fac ca problemele poluării să nu poată fi tratate global. Ele ne obligă la cercetarea și găsirea de soluții pentru fiecare ramură industrială și chiar pentru diferite întreprinderi ale aceleiași ramuri.

O prezentare generală a impactului potențial pe care industria extractivă îl poate avea aupra diferitelor componente ale mediului înconjurător este prezentată în tabelul de mai jos:

Impactul produs asupra mediului înconjurător de activitatea extractivă și măsuri de reducere

Fiecare acțiune care compune activitatea extractivă poate produce, ca urmare a emisiei directe și indirecte, următoarele tipuri de poluare atmosferică:

poluanți anorganici minerali: pulberi (fracțiuni sedimentabile), aerosoli (fracțiuni zburătoare);

poluanți chimici inerți sau reactivi.

În general, cauza principală a poluării atmosferice este producerea de pulberi conexe: la operațiile de descopertare a masivului, exploatare, transport și prelucrarea primară a materialelor; din eroziuni superficiale datorate vântului.

Subordonat se produc poluanți chimici primari (CO, NO, CO2, HC, SO2) și micropoluanți (aldehide, benzen), proveniți din combustia motorinei și benzinei:

utilajele de șantier folosite pentru extragerea și transportul produselor de carieră;

dificultăți de trafic și emisii de la mijloacele de transport.

Emisiile pot fi de mai multe tipuri:

-ordinare, accidentale;

-localizate, distribuite;

-continue, discontinue, tranzitorii;

-directe și indirecte,

-în funcție de diferitele faze ale procesului productiv, de metodele și tehnicile de exploatare, transport și prelucrare.

Răspândirea în atmosferă a pulberilor depinde de mai mulți factori, printre care:

-meteorologici;

-morfologici (amplasarea carierei față de morfologia înconjurătoare, amplasarea carierei față de stratele acvifere);

-natura stratului superficial și asperitatea terenului.

În continuare sunt prezentați câțiva indicatori legați de importanța impactului, în ordine descrescătoare a gravității impactului.

Tipul de materiale ce cauzează alterări directe a fiziologiei aparatului respirator (amoniac, siliciu);

-materiale inerte fine sau foarte fine (nisip);

-materiale inerte grosiere (pietriș);

-materiale extrase în blocuri (marmură, materiale de construcții).

Condiții anemometrice cu zone sensibile la distanțe mici de carieră

-vânt calm;

-briză lejeră sau briză puternică;

-vânt moderat;

-vânt puternic sau foarte puternic.

Condiții de umiditate relativă

-suprafață cu ploi staționale reduse;

-suprafață cu ploi staționale medii;

-suprafață cu ploi staționale ridicate.

Sensibilitatea ambientală în raport cu circuitul economic

-zone locuite;

-zone agriole;

-zone de pășune.

Amplasarea carierei

-cariere de versant;

-carieră de luncă;

-balastieră. b#%l!^+a?

Tehnologia de transport

-transport auto sau pe cablu;

-transport auto cu încărcătură protejată;

-bandă transportatoare protejată.

Intervenții de atenuare a emisiilor sunt intervenții care au drept scop reducerea formării de pulberi, cu ajutorul dispozitivelor speciale și corecțiilor de optimizare în diferite faze productive, de pregătire și de exploatare:

dispozitive de combatere a pulberilor prin aspirare;

cicluri de lucru umede; eficiență maximă a instalațiilor de perforare;

dimensionarea corectă a încărcăturilor explozive și programarea detonării;

utilizarea transportului cu benzi izolate și acoperite;

evitarea sfărâmării puternice a materialului;

reducerea eroziunii naturale în halde;

asanarea suprafețelor.

Intervenții de limitare a emisiilor se referă la acele intervenții de limitare a emisiilor care presupun un nivel ridicat de cunoaștere a variabilelor care influențează dispersia agenților poluanți, în special condițiile meteorologice locale. Printre acestea se menționează:

crearea de bariere vegetale cu funcțiune de filtru împotriva pulberilor;

localizarea agenților poluanți în zone autoprotejate.

Procedee de control a emisiilor inseamnă cunoașterea caracteristicilor meteorologice staționale și anuale ale zonei, cu ajutorul prelucrării statistice a datelor anemometrice și pluviometrice, culese pe o perioadă semnificativă de la stațiunile meteorologice din zonă;

evidențierea eventualelor zone sensibile la poluarea cu pulberi; monitorizarea în câmp a poluării cu pulberi și urmărirea prin procedee de măsurare și analize standard.

Orice acțiune care compune activitatea extractivă poate intra în interacțiune cu apele de suprafață sau subterane. În general, fazele răspunzătoare de fenomene de dezechilibru și degradare majoră sunt cele de exploatare (înțeleasă ca întregul ciclu productiv) și de construire a haldelor.

Fenomenele de exploatare se referă, în general, la următoarele aspecte:

modificări ale morfologiei originale;

modificări ale compoziției apei, ca o consecință a deversării de deșeuri, existând riscul de poluare.

Consecințele variațiilor morfologice asupra ambientului hidric depind de :

amplasarea sub aspect morfologic a carierei;

amplasarea carierei față de formațiunile acvifere.

Fenomene de degradare determinate de variațiile morfologice

Activitatea răspunzătoare de producerea daunelor majore este, în general, extragerea materialelor în balastieră, executată în absența unei corelații între volumele transportate cu capacitatea de transport a apei, asociată unei amplasări adecvate a carierei.

Extragerea materialelor din cursurile de apă poate provoca:

reducerea până la dispariția completă a materialului de terasă aluvionar, cu multiple consecințe (erodarea fundului apei, reducerea capacității de autoepurare a apelor);

reducerea aprovizionării cu materiale litoide de-a lungul litoralului;

modificări plano-altimetrice cu multiple consecințe (dezechilibrarea malurilor, compromiterea ecosistemului fluvial), cu efecte nelimitate, nu numai în sectorul âîn care se lucrează, ci extinse și în amonte și în aval.

Poluarea datorată producerii sterilului

Este provocată, în general, de reziduurile din instalațiile de prelucrare brută a materialului (spălare și sortare preliminară), în locurile din imediata vecinătate a zonei de prelucrare. Printre cauzele care creează probleme majore se numără șlamurile de spălare, care nu sunt utilizabile, iar apa de spălare nu este suficient limpezită.

Aceste operațiuni nu conduc, de regulă, la o poluare chimică, dar pot altera unele caracteristici ale apei, producând:

turbiditate, cu urmări, în cazurile cele mai grave, asupra faunei și florei acvatice și disturbarea funcționalității eventualelor lucrări de captare și distribuire a apei pentru irigații, în zonele din aval de halde;

colorit neplăcut al apei.

Activitatea extractivă, înțeleasă ca modificare a morfologiei suprafeței și deplasare de material, poate altera regimul apelor subterane ca urmare a variațiilor de permeabilitate a terenului (de exemplu, detensionarea formațiunilor acvifere de sub excavații sau prin decopertarea formațiunilor cu permeabilități diferite) și, în consecință, a nivelului piezometric și a capacității hidrice. b#%l!^+a?

Efectele sunt majore pentru stratele acvifere locale (cu extindere redusă) și depind în mare măsură de dimensiunile carierei, propagându-se de multe ori la distanțe relativ mari față de aceasta.

Poluarea formațiunilor acvifere

Cazurile de poluare propriu-zisă a formațiunilor acvifere datorită activității extractive desfășurate în carieră sunt destul de rare.

Intervenții de minimizare a impactului

Extragerea materialelor inerte din râuri și fluvii, se realizează de cele mai multe ori atunci când este necesară și o bună gospodărire a apelor, iar exploatarea trebuie să se încadreze într-un context de planificare și programare care se referă la întregul curs de apă sau la nivelul de planificare al bazinului. În consecință, studiile pe care se bazează proiectul trebuie să demonstreze necesitatea extragerii în scopul unei bune gestionări a cursului de apă.

Este necesar să se elaboreze următoarele tipuri de studii:

studiul hidraulic cu estimarea aportului de apă meteorică;

studiul geomorfologic și topografic, cu profile longitudinale și transversale prin zona vizată;

evaluarea pe baza compoziției litologice și morfologice a bazinului și a cantității de material solid transportat pe fundul apei;

studiul hidrogeologic, cu evidențierea zonelor de alimentare a stratelor acvifere, a adâncimii nivelului piezometric, a direcției de curgere, a forajelor și a altor utilizări potențiale ale apei.

Intervențiile de atenuare a impactului în cazul instalațiilor de spălare cu producere de șlamuri pot consta în:

funcționarea instalațiilor de spălare în circuit închis, capabile astfel să recicleze apele la terminarea tratamentului;

reciclarea șlamurilor.

Față de un risc potențial pentru resursele de apă subterană, este evident că un program de exploatare trebuie să conțină un plan de protecție a acestora, bazat pe rezultatele unui studiu hidrologic aprofundat, care să se finalizeze, în termeni cantitativi, cu caracteristicile hidrodinamice și vulnerabilitatea apelor din zona de influență a activității extractive.

Programul de cercetare trebuie să se bazeze pe următoarele elemente:

cercetarea caracterului geotehnic pentru confirmarea situației stratigrafice și pentru caracterizarea fizico-mecanică a terenului;

cercetări hidrogeologice pentru definirea regimului și caracterizarea apelor subterane;

controlul periodic asupra calității apelor în forajele și piezometrele existente.

Impactul asupra solului și subsolului poate avea următoarele forme de manifestare:

modificarea morfologiei;

modificarea caracteristicilor hidrologice;

modificarea caracteristicilor hidrogeologice;

modificarea utilizării solului.

Asemenea modificări pot conduce la degradarea solului și subsolului, fiind cauza fenomenelor de dezechilibru ecologic, alterând procesul de evoluție naturală a solului și peisajului.

Degradarea datorată modificărilor geomorfologice și hidrologice constă în:

surpări ale taluzurilor și, uneori, a versanților pe care se desfășoară activitatea extractivă;

eroziunea taluzurilor și versanților, fenomen care provoacă o creștere a stării de dezechilibru și este una dintre cauzele apariției fenomenelor de instabilitate.

Exemple de fenomene de instabilitate provocate de o desfășurare incorectă a activității de extragere sau de haldare, pot fi:

instabilitatea taluzurilor ca urmare a dimensionării incorecte sau a nerespectării elementelor geometrice (înclinare și înălțime excesive în raport cu caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor);

instabilitatea taluzurilor provocată de absența lucrărilor de drenaj a apelor subterane și/sau superficiale;

instabilitatea haldelor datorată configurației geometrice incorecte sau acumulării de material steril în exces, rezultând astfel o înclinare prea mare;

instabilitatea versantului pe care s-a depus halda, datorită depășirii capacității portante.

Degradarea datorată modificărilor hidrogeologice

Modificarea regimului apelor subterane în care se desfășoară activitatea extractivă în carieră poate conduce la următoarele efecte:

poluarea apelor subterane;

modificări ireversibile ale circulației apelor subterane, care se datorează modificărilor de permeabilitate ale formațiunilor în care se desfășoară activitatea extractivă.

Degradarea datorată modificării utilizării solului b#%l!^+a?

Activitatea extractivă conduce la modificarea inevitabilă a utilizării solului. Această modificare poate fi temporară sau permanentă, în sensul că în primul caz este posibilă, la sfârșitul exploatării, refacerea suprafețelor inițiale (terenuri agricole, păduri), iar în al doilea caz se prevede o destinație finală diferită de cea inițială (zonă productivă, zonă de agrement, zonă utilizată ca bazin de retenție în cazul inundațiilor).

Intervenții de minimizare a impactului

Pentru stabilirea intervențiilor de reducere a impactului activității extractive asupra solului și subsolului este necesar să se execute cercetări geomecanice și geotehnice, care să stea la baza proiectului de exploatare și recuperare ambientală a carierei și a lucrărilor conexe. Astfel de studii trebuie să conducă, în primul rând, la cunoașterea aprofundată a situației morfologice și hidrogeologice și a caracteristicilor de rezistență ale rocilor cu care se lucrează.

Programul de cercetare și studiu trebuie să cuprindă:

Cercetări pentru definirea modelului geomecanic și geotehnic:

colectarea de la suprafață a datelor disponibile;

ridicarea topografică a zonei;

date fotogrammetrice;

profile geologice, geostructurale și geomorfologice.

Studii și analize pentru definirea modelului geomecanic și geotehnic:

-studiu geologic cuprinzând descrierea mineralogică și litologică a formațiunilor de roci, a caracterului geomorfologic și geostructural, a condițiilor hidraulice superficiale și subterane;

-evidențierea modelului geomecanic și geotehnic, cuprinzând determinarea schemei stratigrafice și hidrauluice, a cinematicii posibile de rupere, a condițiilor de contur (suprasarcini, acțiuni seismice), a parametrilor fizici și de rezistență mecanică a formațiunilor;

-verificarea numerică privind confirmarea condițiilor de stabilitate precedente intervenției și în condițiile de modificare pe care această intervenție le comportă.

În faza de executare a lucrărilor poate apărea necesitatea, în funcție de nivelul de risc atribuit fenomenelor potențiale de instabilitate, de programare și realizare a unui plan de control al evoluției acestor fenomene, de verificare a eficacității eficienței în timpul lucrărilor inginerești pentru evitarea producerii alunecărilor.

Toate tipurile de activități extractive influențează negativ vegetația, flora și fauna, în general întregul ecosistem din zona în care se realizează activitatea.

Este vorba despre un impact direct sau indirect, imediat sau ulterior, al cărui efect se limitează rareori numai la locul de efectuare a activității extractive, acesta extinzându-se și asupra teritoriilor din jur. De regulă, afectarea unui singur factor de mediu are efecte asupra întregului sistem ambiental.

Transformarea impactului în degradare depinde atât de caracteristicile și de dimensiunile activității extractive (dimensiunile carierei), cât și de metodele de exploatare și tehnicile de extragere folosite (cu utilaje mecanice, cu ajutorul explozivilor), dar și de caracteristicile ambientale ale zonei (cazurile extreme privind acest aspect se referă la zonele cu o valoare naturalistică foarte ridicată sau la zonele deja compromise).

Faza de organizare a șantierului de exploatare la zi impune executarea unor activități (amenajarea căilor de acces și de comunicație cu cele existente, realizarea platformelor de lucru, construcția incintelor și uneori modificarea drenajului natural), fiecare dintre acestea constituind elemente de disturbare, modificare și întrerupere a continuității mediului.

Descopertarea zăcământului constituie o acțiune cu caracter distructiv, căreia îi corespunde excavarea solului vegetal și a vegetației, cu repercusiuni posibile și asupra habitatului și faunei locale. Acest efect este extrem de grav în cazul mediilor naturale cu o mare valoare.

Extragerea produce efecte evidente atunci când se realizează cu ajutorul explozivilor, fie prin poluare sonoră, fie prin emanarea unor cantități mari de pulberi, care provoacă daune majore asupra vegetației prezente în zonele învecinate. Extragerea cu mijloace mecanice produce o poluare sonoră datorită funcționării utilajelor (zgomot permanent).

Transportul și prelucrarea materialelor extrase provoacă, înainte de toate, poluare sonoră și emanare de pulberi, cu efecte asupra vegetației și faunei din zonă.

O altă activitate responsabilă de diferite mutații ale caracteristicilor fizico-chimice și ale habitatului fluvial este deversarea în cursurile de apă a reziduurilor sub formă de șlam provenite din spălarea materialelor sau de la tăierea blocurilor de rocă.

În acest caz, consecințele sunt reprezentate de creșterea turbidității, variații ale pH-ului apei (dacă apa reziduală este bogată în carbonați sau componenți aditivi). Această alterare poate avea efecte negative puternice asupra biocenozei și habitatului cursului de apă. b#%l!^+a?

Evaluarea cantitativă a efectelor activității extractive asupra componentelor mediului natural (vegetație, floră, faună, ecosistem) este foarte complexă și datorită interdependenței spațiale și temporale a diferiților factori. Gravitatea impactului se poate clasifica după câteva criterii, printre care:

vulnerabilitatea mediului înconjurător;

posibilitatea de atenuare a impactului (când este posibil, prin alegerea adecvată a metodelor și tehnicilor de exploatare);

persistența degradării (totală sau imediată; reversibilă sau ireversibilă);

posibilitățile de recuperare ambientală.

În general, este important ca exploatarea și recuperarea să se realizeze după un proiect bine stabilit, bazat pe o cunoaștere reală a situației ambientale a teritoriului în care se desfășoară activitatea extractivă.

Zona de desfășurare a activității, precum și zonele adiacente trebuie să fie studiate în detaliu în ceea ce privește flora, fauna și ecosistemul, folosind o serie de instrumente de lucru, cum ar fi:

recensământul speciilor vegetale și animale, cu evidențierea eventualelor populații care au caracter de raritate sau unicitate, studierea eventualelor „slăbiciuni” ale comunității, a capacității de adaptare a diferitelor specii;

caracterizarea ecosistemului prin descrierea principalilor factori climatici (precipitații, temperatură, vânturi, umiditate) a componentelor solului în raport cu morfologia, geologia, ciclul apei;

evidențierea raporturilor existente între sol, vegetație, faună și cauzele care conduc la degradarea ecosistemului și stabilirea posibilităților de recuperare autonomă în timp.

Cu ajutorul informațiilor obținute în acest fel se va putea realiza:

optimizarea amplasării carierei (utilajelor), în funcție de necesitățile de salvare a unor sectoare de suprafață cu o biocenoză unică sau rară;

alegerea dimensiunilor carierei nu numai în funcție de extinderea zăcământului, dar și de capacitatea de suportabilitate a ecosistemului;

alegerea metodelor și tehnicilor de exploatare astfel încât să favorizeze operațiile de ameliorare (când este posibil din punct de vedere tehnic, este preferabil ca cele două activități să se realizeze simultan);

elaborarea unui proiect real de recuperare a zonei.

Alte acțiuni realizate în scopul minimizării impactului sunt cele care se referă la reducerea producerii de deșeuri și încercarea de reutilizare a acestora.

Tehnicile de inginerie naturalistică sunt astăzi mult răspândite în intervențiile de recuperare ambientală, datorită scopurilor tehnice, ecologice, estetice și economice pe care le urmăresc lucrările specifice.

Finalitatea tehnică a acestei discipline relativ noi este aceea de a proteja și consolida terenurile supuse eroziunii cu ajutorul mijloacelor naturale, apelând la următoarele tipuri de lucrări:

acoperirea terenului cu iarbă și plante;

creșterea gradului de rugozitate a terenului;

consolidarea terenului prin acțiunea rădăcinilor;

tratarea apei prin intermediul activității plantelor;

frânarea vânturilor, a zăpezilor, a avalanșelor și reducerea vitezei de șiroire a apelor superficiale.

Finalitatea ecologică a ingineriei naturalistice este:

reactivarea florei și faunei terenului;

dezvoltarea asociațiilor vegetale; ameliorarea microclimei și a capacității de tratament a apei în teren.

Finalitatea estetică se referă la :

limitarea zonelor de afectare a peisajului;

introducerea în peisaj a unor intervenții antropice, tolerate de mediul natural.

Finalitatea economică a ingineriei naturalistice:

renaturalizarea cu costuri reduse de materiale și energie.

În ingineria naturalistică sunt implicate forțe și mijloace ale naturii. Forțele constructive ale apei și ale terenului sunt influențate pozitiv de implicarea plantelor, care sunt utilizate ca materiale de construcții vii, folosindu-se semințe, plante întregi, părți de plante cu rădăcini, grupuri de plante. Scopul urmărit este acela de a determina creșterea unor comunități vegetale care sunt adaptate locului de cultivare.

Însă nu întotdeauna doar plantele sunt suficiente pentru stabilizarea unei suprafețe. Îmbinarea sistemelor constructive biologice cu diferite materiale de construcție oferă diferite combinații de metode de intervenție. Caracteristicile biotehnice ale plantelor conduc, în diferite etape, la reinstalarea unei vegetații naturale. Pentru atingerea stadiului de dezvoltare dorit, intervențiile de inginerie naturalistică impun lucrări cu o durată variabilă, în funcție de tipul de intervenție și de caracteristicile ambientului respectiv. b#%l!^+a?

Efectele potențiale pe care activitatea extractivă le poate avea asupra peisajului sunt multiple și se referă la următoarele aspecte:

Modificarea configurației morfologice, care este cel mai frecvent motiv de degradare a peisajului.

Pe durata expoatării, alterarea morfologică atinge o valoare maximă, fiind dependentă de faza de exploatare și construirea haldelor de steril.

Alterarea morfologică este strâns legată de amplasarea carierei, respectiv de morfologia zonelor înconjurătoare.

În cazul carierelor de munte, alterarea morfologică este destul de pregnantă, fiind dependentă în mod evident de dimensiunile carierei și ale fronturilor sale de lucru, dar în special de raportul dintre aceste dimensiuni și cele ale versantului pe care este amplasată cariera.

Modificarea consistenței reale și a raporturilor dintre coperta de sol vegetal și elementele antropice existente. Chiar din momentul deschiderii și pregătirii zăcământului și a suprafețelor conexe, interacțiunea apare brusc și imediat prin dispariția copertei vegetale de pe toată suprafața de dezvoltare a carierei și a incintelor.

Dacă zona are o valoare naturalistică ridicată (o zonă împădurită) procesul de distrugere parțială produce o degradare majoră, în special în ceea ce privește timpul necesar pentru reconstruirea unei entități similare cu cea distrusă.

Introducerea de elemente străine în contextul unității peisajului. Considerând temporare toate elementele noi introduse pe parcursul fazelor de lucru (mașini și instalații necesare ciclului productiv), se poate concluziona că introducerea de elemente noi se referă la sol sau subsol în carierele din zonele montane.

Pe parcursul operațiilor de descopertare, extragere, transport și depozitare a materialelor extrase, se introduce în unitatea peisajului un element nou și neobișnuit: subsolul.

Această imixtiune poate avea un caracter temporar, dacă în cadrul operațiilor de ameliorare se prevede reacoperirea suprafeței degradate, dar de multe ori aceasta rămâne ca o constantă a noii realități peisagistice.

Este imposibilă stabilirea parametrilor care pot fi luați în considerare sub aspect cantitativ în determinarea unui impact vizual. Printre categoriile de efecte vizuale pe care activitatea extractivă le produce în context peisagistic se menționează:

Deșertizarea produsă de carieră poate șterge cromatica pentru întreaga zonă în care se desfășoară activitatea extractivă.

Există, totuși, situații speciale în care disturbarea cromatică este mai puțin accentuată, și anume în cazul suprafețelor aproape lipsite de sol vegetal, în care culoarea solului diferă foarte puțin de cea a subsolului.

În acest caz, efectele provocate de o carieră sunt, în general, nesemnificative, în schimb, efectele de această natură sunt foarte accentuate în zonele împădurite de pe versanți.

Apariția unei cariere în unitatea peisagistică este echivalentă cu inserarea unui element din afara scării acestuia. În acest caz, neomogenitatea elementului nou, obligând ochiul la o adaptare continuă, produce o senzație de haos perceptiv, și deci senzații vizuale neplăcute.

Pe durata expoatării în carieră, în funcție de metodele de exploatare, există într-un grad mai mult sau mai puțin ridicat, un ansamblu de manifestări colaterale de disturbare, care pot fi periodice, continue sau sporadice, care impresionează neplăcut percepția generală privind peisajul.

Este vorba despre zgomotele provenite atât de la utilajele de extragere și auxiliare, cât și de la mijloacele de transport. Pe lângă zgomote există o serie de emisii de pulberi, praf sau gaze și nu în ultimul rând trebuie menționate vibrațiile produse de explozivi.

Recuperarea zonelor abandonate de activitatea extractivă este o necesitate din ce în ce mai pregnantă, solicitată atât de operatorii din sector, cât și de administrație și de normele legislative, dar înainte de toate de către locuitorii din zonele respective.

Este o necesitate care se naște fie din preocupările de protecție a teritoriului și mediului înconjurător, fie din refuzul de a se considera că suprafețele distruse trebuie să fie un preț plătit progresului.

În ceea ce privește operațiile de recuperare ambientală există trei tipuri mai importante de atitudini:

reconstruirea peisajului așa cum era înainte de degradare;

găsirea unei posibilități de reutilizare, și deci a unei conformații fizice absolut originale, inventând noi forme de utilizare sau căutând satisfacerea propunerilor avansate de comunitățile locale;

sistematizarea provizorie pentru subzistența economică, fără efectuarea de intervenții care ar putea compromite utilizările viitoare mai clar definite (de regulă, este cazul suprafețelor pe care se realizează încă exploatarea). b#%l!^+a?

În cadrul acestei forme de recuperare se recreează cadența naturală a peisajului distrus de activitatea extractivă.

Este o formă de recuperare adecvată suprafețelor din zonele montane și se practică în cazul carierelor amplasate pe versanți împăduriți sau de-a lungul cursurilor de apă. Impune un timp îndelungat pentru restaurarea ecosistemelor, dar are avantajul unor costuri relativ reduse.

Este o formă de recuperare asemănătoare recuperării naturalistice și prevede în plus realizarea unor structuri specifice.

Se recomandă în cazul carierelor amplasate în apropierea centrelor urbane, când forma de recuperare cea mai indicată este umplerea cu apă a golului remanent: în acest caz, elementul străin în unitatea peisagistică, apa, devine catalizator în formarea unei noi organizări peisagistice.

Este indicată pentru suprafețele care fac parte dintr-un context cu productivitate agricolă ridicată, în care se inserează suprafețele afectate, obținându-se astfel o soluție de continuitate. În aceste cazuri se pot restaura, în timp relativ scurt, atunci când caracteristicile locale o permit, multe suprafețe care poartă urmele intervențiilor antropice determinate de activitatea din carieră.

Scopul acestor activități este acela de a realiza cercetări, utilizând materialele elaborate în fazele de analiză precedente, a posibilităților de eliminare, reducere și/sau compensare a impactului produs de activitatea extractivă asupra mediului înconjurător. Aceste măsuri trebuie prevăzute încă din faza de proiectare și constau în stabilirea și aplicarea tehnicilor operative specifice și realizarea corectă a diferitelor faze ale procesului extractiv și în programarea diferitelor activități care îl compun.

Intervenția principală de eliminare a impactului generat de industria extractivă este cea de reabilitare a suprafețelor afectate la sfârșitul exploatării, și constă în stabilirea ansamblului de măsuri necesare amenajării zonei pentru o destinație de reutilizare compatibilă cu mediul înconjurător.

În acest sens, pot fi puse în evidență trei nivele de intervenție, și anume:

sistematizarea (atunci când nu este stabilită clar destinația de reutilizare);

restaurarea (când destinația de reutilizare coincide cu utilizarea anterioară);

recuperarea (când destinația de reutilizare diferă de utilizarea anterioară).

Un proiect de reabilitare a zonelor afectate de activitatea carierelor de piatră este caracterizat de următoarele elemente principale:

interdependența și strânsa legătură cu proiectul de exploatare;

contextul de realizare a exploatării; exploatarea pe sectoare este preferabilă;

flexibilitatea proiectului, adică posibilitatea de rectificare și adaptare în timp și în spațiu.

În ceea ce privește intervențiile de reabilitare, de o deosebită importanță sunt lucrările de reinstalare a vegetației, lucrări privind refacerea regimului hidraulic, precum și întreținerea în timp a acestor lucrări, pentru a nu le anula eficiența și funcționalitatea. Perioada de întreținere este dependentă în primul rând de tipul de reabilitare realizat.

Proiectele de reabilitare a zonelor afectate de carierele de piatră sunt realizate ținând seama de o anumită metodologie, ale cărei faze principale sunt următoarele:

1. Caracterizarea generală a zonei de desfășurare a activității extractive destinația inițială a teritoriului (zonă rurală, urbană, agricolă, silvică); utilizarea solului (agricolă, pășune, pădure, industrială).

Din aceste informații se poate deduce „vocația” teritoriului la sfârșitul activității extractive și se pot stabili destinațiile posibile ale suprafețelor carierelor și haldelor de steril (redarea suprafețelor circuitului agricol, crearea de depozite de deșeuri controlate, renaturalizarea, zone de agrement).

2. Alegerea nivelului de intervenție

sistematizarea;

restaurarea;

recuperarea.

3. Definirea interacțiunilor dintre activitatea extractivă și domeniul de inserare a instalațiilor. Cauzistica fenomenologiei de impact ambiental descrisă anterior permite evidențierea efectelor permanente, diferite și progresive.

4. Evidențierea soluțiilor de reabilitare posibile

– demontarea și/sau demolarea instalațiilor;

– depozitarea deșeurilor și/sau reziduurilor;

– remodelarea taluzurilor;

– intervenții asupra regimului hidraulic;

– intervenții de reinstalare a vegetației pe suprafețele afectate (taluzuri, berme).

În unele cazuri pot apărea și lucrări suplimentare, cum ar fi:

intervenții de sistematizare rutieră; b#%l!^+a?

sistematizarea depozitelor de deșeuri;

intervenții specifice legate strict de tipul de reutilzare ales.

5. Alegerea soluțiilor optime

– verificarea fiabilității tehnico-economice a proiectului;

– compararea variantelor posibile.

Studiu de caz la SC Izoplast SRL

Terminologie

MEDIU – conditiile inconjuratoare/externe în care funcționeaza o organizatie, și care influenteaza existenta oamenilor, animalelor și plantelor. Mediul unei activități comerciale se extinde de la interiorul locului de munca la ecosistemul global.

IMPACT DE MEDIU – reprezinta orice modificare a mediului inconjurator, nefavorabila sau favorabila, rezultata integral sau partial din activitățile, produsele sau serviciile unei organizatii.

ACTIVITATI – elemente ale proceselor industriale sau ale serviciilor auxiliare.

ASPECT DE MEDIU – unelement din cadrul activităților, produselor sau serviciilor unei organizatii, care poate interactiona cu mediul.

PROCES – ceea ce produce fabrica. Include procesul de fabrictie, precum și uzinele de tratare a apei reziduale, zonei de depozitare, etc.

INTRARI pot fi considerate urmatoarele:

Materii prime;

Fluxuri de productie, ex: produs realizat partial;

Combustibil, incluzand și energia electrica;

Materiale de intretinere;

Alti factori semnificativi (ex : apa de ploaie; apa de spalare; transport ).

IESIRI – ceea ce iese din proces. Ele includ:

Produse;

Emisii în aer; apa;

Zgomot; vibratii;

Deseuri periculoase și nepericuloase;

Caldura.

SERVICII AUXILIARE – activități auxiliare care pot include:

Servicii administrative;

Furnizare de agent termic și aer comprimat;

De protectia muncii; laboratoare;

Ateliere de intretinere;

Instalație de tratatre a apei reziduale.

Grila de cotare a gravității impacturilor:

Aplicand aceasta grila unui anumit tip de impact, se poate calcula un punctaj, conform relatiei :

P = F x 3 + G x 4 + C x 4 + R x 5 + V x 2 ,

Unde F, G, C, R și V pot lua valorile 10 ; 5; 1 în funcție de importanta lor.

Daca se coteaza toate criteriile la valoarea de 10p se obtine o valoare maxima de 180 și o valoare minima de 18 daca toate criteriile sunt cotate cu 1p. Se convine să se stabileasca urmatoarele proguri:

P=18 impact slab;

18<P impact mediu semnificativ;

P>36 impact semnificativ.

Schema generala a fluxului operational intr-o organizatie contine trei etape fundamentale: intrari, activitate operationala, iesiri.

b#%l!^+a?

Date generale

Denumirea activității – activitatea principala consta în fabricarea cablurilor izolate și neizolate (cod CAEN 2732). Activitatea care face obiectul studiului de impact de mediu este o activitate auxiliara în cadrul sociatatii și anume “Activitatea de recuperare a materialelor reciclabile sortate (cod CAEN 3832)”.

Amplasamentul – SC. Izoplast SA. – este amplasata pe platforma industriala în Nord-Vestul Municipiului Brașov. Platforma industriala de Nord-Vestul a Municipiului Brașov este situata din punct de vedere topografic la est de Brașov la o altitudine de 350 metri. Adresa societatii: Brașov, Str. Drumul Cetatii nr.19. Vecini: soseaua de centura, paraul Castanilor, SC Vidra SA. Utilizarea anterioara a amplasamentului: anterior înființătrii societății terenul a fost utilizat pentru agricultura.

Descrierea societatii – Societatea comerciala Izoplast să Brașov a fost înființata în anul 1977.

Descrierea activității – consta în reconditionarea tamburilor de lemn utilizati la ambalarea cablurilor izolate și neizolate returnati de la beneficiari și cuprinde urmatoarele operatiuni:

Recepție tamburi în funcție de gradul de uzura;

Dezmembrare și sortare componente (flane, elemente de imbinare etc.)

Reconditionare asamblare tamburi

Reciclarea deseurilor de ambalaje din lemn prin confectionare de lazi, juguri, etc.

Valorificare energetica a deseurilor din lemn.

Bilant de materiale

Produsele finite obtinute sunt: tamburi din lemni reconditionati ( 5524 buc/an). Deseurilor de lemn care nu se mai pot recicla sunt vaolorificate energetic atat în cadrulsocietatii cat și prin vanzare la persoane fizice.

Dotari – pentru activitatea de confectionat și reciclat tamburi: ferastaie panglica, circulare, polizor dublu, masini de gaurit, masini de gaurit cuie, masini de rindeluit la grosime, dispozitive de gaurit, masini de indreptat, masina universala de tamplarie, masina de slefuit, freze, instalatie de brichetare rumegus, cazane cu combustibil solid (rumeguș, lemn) – 250kw – pentru incalzire și apa calda menajera.

Utilitati – alimentarea cu apa se realizeaza din reteaua orăsănească Brașov, în scop potabil, menajer și igienico-sanitar; alimentarea cu energie electrica se realizeaza din reteaua existentain zona; combustibil: gaz metan, deseu lemn; carburanti: benzina, motorina.

SURSE DE POLUANTI

Surse posibile de poluare a apei: evacuarea apelor uzate menajere; apele pluviale.

Emisii în atmosfera-emisii din procese tehnologice, alte emisii.

Principalele zone de emisii în atmosfera sunt: activitatea de confecționat tamburi; centrala ternica; pulberi de lemn; gaze arse.

Impacul zgomotului. Sursele de zgomote o reprezintă mașinile utilizate în activitatea de confectionat tamburi.

Surse posibile de poluare a solului:

Depozitarea și manipularea necorespunzatoare a materiilor prime;

Depozitarea și manipularea necorespunzatoare a combustibililor;

Depozitarea necorespunzatoare a deseurilor;

Sistemul de canalizare deteriorat.

PROTECTIA FACTORILOR DE MEDIU

Lucrari de refacere/restaurare a amplasamentului

Nu este cazul.

Prevederi pentru monitorizarea mediului:

– pentru aer

– pentru apa

– pentru zgomot

– pentru deseuri

Concluzii. În urma evaluarii facute în conformitate cu cotațiile din grila se constată ca activitatea analizatăă are un impact slab asupra mediului.

3.3 Publicitatea procedurii de autorizare

Introducerea procedurii a născut o nouă piață, din ce în ce mai bogată. În privința celui care efectuează studiul pot fi întâlnite trei situații:

a) efectuarea studiului de impact de un organism public, oficial recunoscut;

b) monopolul autorităților publice;

c) organisme ori specialiști independenți, abilitați de stat să realizeze asemenea studii.

Juridicitatea studiului de impact decurge din faptul că acesta poate fi contestat și deci poate genera un contencios. Astfel, poate fi contestat:

a) mai întâi, de administrație în urma controlului efectuat, fie prin elaborarea unui ghid al instrumentării, fie prin instruirea obligativității unui aviz asupra studiului;

b) de către public (în virtutea solidarității ecologice: teritoriale și integrității), ceea ce presupune accesul la document și consultarea cu cetățenii;

c) de judecător, pe calea controlului jurisdicțional.

În țările în care s-a dezvoltat, procedura studiului de impact ecologic este însoțită de un contencios din ce în ce mai bogat. Instanța poate dispune anularea studiului, de exemplu pentru lipsa publicității ori pentru insuficiența acestuia. Se constată, totuși, o anumită rezervă a judecătorului în evaluarea elementelor științifice, aceasta reducându-se, de obicei, la identificarea existenței celor patru elemente ale conținutului minimal obligatoriu.

O primă cerință de acest gen o constituie publicitatea sa. După cum se știe, în mod tradițional, condițiile privind publicitatea actului administrativ sunt indiferente legalității și validității acestuia, interesând numai opozabilitatea sa.

Totuși, publicitatea constituie o garanție mai ales în privința conținutului și necesității studiului de impact.

De aceea, în unele țări, pe cale legislativă ori pe cea a practicii judiciare, publicitatea a fost considerată ca un element esențial al legalității actului administrativ.

O altă problemă de acest gen o constituie cea a controlului studiului de impact de către administrație.

Soluția optimă în acest sens ar fi aceea ca studiul să fie realizat de o autoritate imparțială, un expert ori un organism public.

Totuși, în condițiile în care acest lucru rămâne un deziderat, de regulă ministerului de resort i se acordă un drept de aviz obligatoriu, în condiții date.

Conform directivei CEE din 27 iunie 1985, controlul realizării acestuia este asigurat prin procedura de transmitere obligatorie către administrația publică.

Dar această măsură s-a dovedit insuficientă în practică. În consecință, legislațiile europene naționale au prevăzut sancțiuni riguroase pentru absența studiului de impact la baza autorizației administrative, mergând până la suspendarea din oficiu a executării acesteia.

Art. 12 din Legea protecției mediului consacră principiul potrivit căruia procedura de autorizare este publică. În acest scop, autoritatea pentru protecția mediului trebuie să asigure mediatizarea proiectelor și activităților pentru care se cere acord sau autorizație și b#%l!^+a?a studiilor de impact, precum și dezbaterea publică.

În dreptul românesc, absența studiului de impact, în cazul obligativității acestuia, conduce la anularea autorizației și/sau acordului de mediu.

Mediul, protecția lui, au dobândit, de asemenea, un statut de drept fundamental, pentru că au devenit expresia unei politici publice de interes colectiv, a unei solidarități nu numai în interiorul statelor, dar și la scară internațională (protecția mediului uman, a zonelor litorale, protecția stratului de ozon).

Mediul reflectă, așadar, o valoare socială, o etică, o responsabilitate colectivă care se impun nu numai statelor, ci, tot asemenea, tuturor actorilor economici și sociali. Mișcările ecologiste sunt, de altfel, susținute și influențate de o puternică mișcare populară acompaniată de organizații neguvernamentale, iar în unele țări și de partidele ecologice. Având un fundament științific și un fundament social, mediul, organizat sub aspect juridic de o multitudine de convenții internaționale și de legi naționale (în mare parte asemănătoare) a dobândit o legitimitate politică, astfel încât a fost consacrat în cele mai înalte reglementări din ierarhia legilor, și anume în constituții ca un drept fundamental.

Bibliografie

Mircea Duțu, Dreptul internațional al mediului, Editura Economică, București, 2004;

Mircea Duțu, Tratat de dreptul mediului, Editura C.H. Beck, București, 2007;

Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura Universul juridic, București, 2008;

Raluca Miga-Beșteliu, Organizații internaționale interguvernamentale, Editura CH Beck, București, 2006;

Dan Vătăman, Organizații europene și euroatlantice, Editura Lumina Lex, București, 2008;

Sanda Vișan, Anca Angelescu, Cristina Alpopi, Mediul înconjurător. Poluare și protecție, Editura Economică, București, 2000.

Legislație:

Constituția României;

Legea nr.137/1995 privind protecția mediului;

Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului;

Legea apelor nr. 107/1996;

Legea nr.18/1991 privind fondul funciar;

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor;

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91/2002, privind modificarea și completarea Legii protecției mediului nr. 137/1995;

OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice;

Hotărârea de Guvern nr. 878/2005 privind accesul liber la informația privind mediul;

H.G. nr. 731/2004 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind protecția atmosferei; H.G. nr. 459/2005 privind reorganizarea și funcționarea Agenției pentru Protecția Mediului;

H.G. nr. 440/2005 privind reorganizarea și funcționarea Gărzii Naționale de mediu;

HG nr.188/2002 privind regimul apelor uzate;

Ordinul nr. 876/2004 al ministrului mediului și gospodăririi apelor pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților cu impact semnificativ asupra mediului;

Ordinul nr. 1299/2005 al ministrului mediului și gospodăririi apelor privind aprobarea Procedurii de inspecție pentru obiectivele care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase. b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Bibliografie

Mircea Duțu, Dreptul internațional al mediului, Editura Economică, București, 2004;

Mircea Duțu, Tratat de dreptul mediului, Editura C.H. Beck, București, 2007;

Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura Universul juridic, București, 2008;

Raluca Miga-Beșteliu, Organizații internaționale interguvernamentale, Editura CH Beck, București, 2006;

Dan Vătăman, Organizații europene și euroatlantice, Editura Lumina Lex, București, 2008;

Sanda Vișan, Anca Angelescu, Cristina Alpopi, Mediul înconjurător. Poluare și protecție, Editura Economică, București, 2000.

Legislație:

Constituția României;

Legea nr.137/1995 privind protecția mediului;

Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului;

Legea apelor nr. 107/1996;

Legea nr.18/1991 privind fondul funciar;

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor;

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91/2002, privind modificarea și completarea Legii protecției mediului nr. 137/1995;

OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice;

Hotărârea de Guvern nr. 878/2005 privind accesul liber la informația privind mediul;

H.G. nr. 731/2004 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind protecția atmosferei; H.G. nr. 459/2005 privind reorganizarea și funcționarea Agenției pentru Protecția Mediului;

H.G. nr. 440/2005 privind reorganizarea și funcționarea Gărzii Naționale de mediu;

HG nr.188/2002 privind regimul apelor uzate;

Ordinul nr. 876/2004 al ministrului mediului și gospodăririi apelor pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților cu impact semnificativ asupra mediului;

Ordinul nr. 1299/2005 al ministrului mediului și gospodăririi apelor privind aprobarea Procedurii de inspecție pentru obiectivele care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase. b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%