Regimul Accizelor Armonizate
CAPITOLUL 1
IMPOZITUL
1. Definiția impozitului
Impozitul reprezintă acea contribuție bănească, obligatorie și cu titlu nerambunsabil, care este datorată în temeiul legii la bugetul de stat de către persoanele fizice și/sau juridice pentru veniturile pe care le obțin, pentru bunurile pe care le posedă, respectiv pentru mărfurile pe care le produc și/sau distribuie ori pentru servicile și lucrările pe care le prestează sau execută.
Impozitul are caracter universal ca o consecință a suveranității statului și el este o instituție de drept publică fără de care nu se poate preconiza existența statului, facând parte organică din el.
Trăsăturile caracteristice ale impozitului sunt următoarele:
impozitul este, în principiu, o contribuție bănească (pecuniară), necesitatea perceperii lui în această formă fiind determinată de faptul că și cheltuielile publice (care se acoperă din veniturile realizate, primordial, prin încasarea impozitelor) se efectuează în bani.
impozitul reprezintă o contribuție obligatorie, întrucât toate persoanele fizice și juridice care beneficiază, într-o formă sau alta, de acțiunile și obiectivele finanțate din fondurile generale ale societății trebuie să participe, în raport cu veniturile realizate sau cu averea deținută, la formarea acestor fonduri.
impozitul este o prevalare cu tilu nerambursabil, în sensul că sumele achitate de către contribuabil nu au un echivalent direct și imediat în folosul plătitorilor de impozite, ele contribuind la formarea fondurilor generale ale societății, fonduri utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli ce urmează a se efectua în beneficiul tuturor membrilor societății. Prin urmare, impozitul este o prelevare fără un echivalent direct, dar el este, în principiu, caracterizat prin reversibilitate, întrucât sumele concentrate de stat prin încasarea impozitelor (de la toate categoriile de contribuabili) se întorc sub formă unor acțiuni, servicii, gratuități de care beneficiază toți cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societății.
impozitul este datorat la buget în conformitate cu dispozițiile legale, în sensul că orice impozit poate fi stabilit și perceput numai în temeiul legii, conform principiului nullum impositum sine lege, astfel spus, impozitul are un pronunțat caracter juridic, ceea ce imprima acestei forme de prelevare stabilite, autoritate, unitate și finalitatea de "scop de utilitate publică".
în sfârșit, impozitul se datorează numai pentru veniturile realizate și bunurile deținute, respectiv pentru mărfurile pe care le produc și/sau distribuie ori pentru serviciile și lucrările pe care le prestează sau execută, ceea ce înseamnă că subiectele impozabile (contribuabilii) datorează contribuția numai în cazul când realizează veniturile prevăzute de lege ca impozabile, precum și atunci când dobândesc, dețin ori produc bunuri sau prestează/execută servicii/lucrări care, conform prevederilor legale, sunt impozabile.
Atunci când se introduce un impozit se urmărește ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și elastic. Prin elasticitate se înțelege capacitatea impozitului de a se adapta la cerințele statului.
Odată cu introducerea unui impozit, statul are în vedere două perspective: producerea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice și folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a unor ramuri economice, stimularea ori reducerea producției sau consumul unor mărfuri, extinderea sau, dimpotrivă, restrângerea relațiilor comerciale cu străinătatea.
2. Contribuabilii
Dicționarul explicativ al limbii române definește termenul de contribuabil, ca fiind persoana fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un impozit.
Din explicația verbului „a contribui‟ reiese posibilitatea unei persoane de a avea opțiunea participării la o acțiune și totodată voința acesteia de a-și aduce contribuția; însă în cadrul explicației termenului de contribuabil, observăm obligativitatea impusă de lege.
Așadar, o persoană fizică sau juridică nu poate opta pentru a avea sau nu calitatea de contribuabil.
Contribuabilul, sau cum mai este numit – subiect impozabil, este o persoană obligată direct, personal să suporte și să plătească un impozit, taxă sau alt venit public, către bugetul general consolidat.
Plătitorul de impozit este persoana obligată să efectueze calculul și plata impozitului, taxei sau altui venit public. Așadar, de cele mai multe ori plătitorul impozitului se identifică cu subiectul impozabil.
Termenul de contribuabil este definit în legislatia fiscală actuală din țara noastră prin art. 17 alin.2 din Codul de procedura fiscală, potrivit căruia: "Contribuabilul este orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții sau alte sume bugetului general consolidat, în conditiile legii.”
Conform acestei definiții, contribuabilul nu este doar acea persoană care suportă plată unui impozit, taxă sau altă contributie, ci este totodată si persoana obligată la plată acestor venituri publice.
Contribuabililor le sunt stabilite prin lege obligațiile fiscale diferite, în raport cu cuantumul veniturilor realizate, cu mărimea averii deținute sau în funcție de tipul de activitate desfășurată ori de categoriile de acte și servicii de care au beneficiat.
3. Impozitele indirecte
Impozitarea indirectă este un sistem de impunere care se aplică asupra consumului de bunuri si servicii, presiunea fiscală căzând asupra consumatorilor – persoane nedeterminate – iar sarcină plății acestor impozite fiind de datoria altor persoane și anume cele care comercializează bunuri sau prestează servicii.
Impozitele indirecte sunt acele surse ale veniturilor bugetare care se realizează, în principal, sub formă impunerii asupra consumului, percepându-se în momentul vânzării unor mărfuri, al prestării anumitor servicii, respectiv al executării unor lucrări. Ele se percep , deci, în principiu, de la toti cei care produc ori distribuie bunuri sau prestează servicii din categoria celor impuse. Din acest motiv, impozitele indirecte se mai numesc, generic, si taxe de consumație.
Vizând în mod direct consumul, impozitele indirecte sunt suportate de către consumatorul final, adică de către cel care utilizează pentru sine bunul ori serviciul în prețul căruia este încorporat impozitul. În sfârșit, se impune sublinierea faptului că impozitele indirecte au un caracter real, întrucât stabilirea cuantumului lor se face fără a se ține seamă – în vreun fel – de veniturile, averea sau situația personală a celor care suportă impozitele.
Astfel, impozitele indirecte se perscep fie în cote procentuale proporționale stabilite asupra valorilor mărfurilor vândute și/sau a servicilor prestate, fie în sume fixe pe unitatea de măsură, astfel că indiferent de veniturile sau puterea de cumpărare a contribuabilui – cota impozitului indirect perceput la vânzarea unei mărfi sau a unui serviciu este unică. Prin urmare, raportat la veniturile de care dispune o persoană, cu cât contribuabilul realizează venituri mai mici, cu atât sarcină fiscală pe care el trebuie să o suporte este mai mare și invers. În același timp, însă, cu cât o persoană consumă mai multe bunuri si servicii, cu atât și gradul de suportare a sarcinii fiscale va fi mai mare și invers.
CAPITOLUL II
TAXA PE VALOARE ADAUGATĂ
Natura juridică a TVA
Principalul izvor de drept îl reprezintă Directiva 77/388/CEE privind sistemul comun de aplicare a acestei taxe, denumită si „Directiva a Sasea referitoare la TVA”.
Directiva s-a aplicat gradual, având etape tranzitorii pentru fiecare stat membru și a condus la simplificarea sistemului de aplicare al TVA, făcând distincție între vânzările dintre persoane supuse impozitării, vânzări către persoane fizice sau vânzări către comercianții scutiți de TVA.
Obiectivul operei „Essai sur le don‟, publicată pentru prima data în anul 1925 de Marcel Mauss, un renumit antropolog francez, era să arate că în societățile arhaice schimburile și contractele se realizau sub formă de cadouri.
Teoretic, cadourile sunt acte voluntare, însă, în realitate, ele sunt făcute si schimbate în mod obligatoriu.
Având în vedere că natură umană nu s-a schimbat de atunci, nu este de mirare că legiuitorul Uniunii Europene, atunci când defineste taxa pe valoare adăugată ca o taxa generală de consum aplicabilă tuturor operatiunilor constând în livrări de bunuri sau prestări de servicii cu titlu oneros, nu ia în considerare operațiunile cu titlu gratuit la valoarea lor nominală.
În acelaș sens trebuie menționate și prevederile art. 95 din Tratatul instituind Uniunea Europeană care interzice impozitarea interioară superioară, în mod direct sau indirect, a produselor care provin din alte state membre spre deosebire de propriile produse.
Această interdicție nu este respectată dacă produsele importate sunt supuse TVA aplicabilă produselor naționale similare fără a ține seama de partea din taxă care grevează aceste momente la momentul importului.
În măsura în care un produs importat de un particular nu poate fi grevat cu ocazia exportului, rămânând efectiv grevat, la momentul importului, de către o parte din TVA achitată în statul membru al exportului, valoarei taxei eligibile cu ocazia importului trebuie să fie diminuată cu partea reziduală a acesteia, plătită în statul de unde a fost exportat bunul, însă valoarea diminuată nu trebuie să fie superioară valorii efectiv achitate.
În mod clasic, taxa ape valoare adăugată este un impozit indirect care priveste consumul.
2. Definiție
Valoarea adăugată reprezintă diferența între valoarea unui bun (produs) sau a unui serviciu obținută în urmă vânzării lui si valoarea tuturor bunurilor si serviciilor care au fost achiziționate si utilizate pentru a se putea realize acel bun sau serviciu.
Taxa pe valoare adăugată este definită de legiutorul român (prin Codul fiscal) foarte pe scurt si anume ca fiind un impozit indirect care se datorează la bugetul statului. Prin raportare la Prima Directiva privind TVA, putem defini TVA că fiind un impozit general de consumație aplicat asupra bunurilor si serviciilor, direct proporțional cu prețul acestora, indiferent de numărul tranzacțiilor care au loc în procesul de producție si distribuție înainte de etapa perceperii impozitului.
Prin urmare, taxa pe valoare adăugată este raportată de la un stadiu la altul al procesului de producție si distribuție pentru a ajunge la consumatorul final, care suportă TVA ca parte integrantă din prețul de vânzare al produsului, serviciului sau lucrării executate. Deci, TVA este, în esența, un impozit care afectează consumul, fiind suportat de către cel care achiziționează și foloseste pentru sine bunul sau serviciul în prețul căruia este încorporat și impozitul.
TVA are următoarele trăsături caracteristice fundamentale:
– are o sferă de aplicare generală, adică se aplică tuturor tranzacțiilor comerciale având ca obiect bunuri sau servicii;
– este proporțională cu prețul perceput de persoana impozabila în schimbul bunurilor livrate sau serviciilor prestate;
– este proporțională cu prețul perceput de persoana impozabilă în schimbul bunurilor livrate sau serviciilor prestate;
– este percepută în fiecare stadiu al procesului de producție si distribuție;
– sumele plătite în stadiile economice anterioare se deduc din impozitul datorat de persoana impozabilă, în sensul că TVA se aplică într-un stadiu dat doar asupra valorii adăugate în acel stadiu, în final fiind suportată integral de consumatorul final.
Ca sistem de impunere indirectă, taxa pe valoare adăugată se poate calculă fie prin aplicarea cotei legale asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa ori serviciul de la producător (sau prestator) la consumator, fie făcându-se diferență între taxa achitată (stabilită în raport cu prețul de vânzare al bunului din stadiul anterior) si taxa colectată (cea încasată odată cu prețul plătit de beneficiarul produsului sau serviciului). În majoritatea statelor în care s-a instituit acest sistem de impozitare se utilizează cea de-a două variantă de calcul.
Faptul generator si exigibiliattea TVA iau naștere, de obicei, în momentul efectuării livrării bunurilor mobile, transferului proprietății bunurilor imobiliare sau prestării serviciilor. Mărimea absolută a TVA depinde de bază de calcul si de cotele de impozitare. Principiile care compun bază de calcul sunt diferite, în funcție de situația dată, cum ar fi: – prețurile și tarifele negociate, inclusiv accizele stabilite de lege – prețurile de piață – costurile bunurilor executate de agenții economici pentru folosința proprie ori predate altor persoane etc.
3. Sfera de aplicare
În sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulative următoarele condiții:
operațiunile care constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una din activitățile economice expres prevăzute;
importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România.
De asemenea, intră la operațiuni impozabile în România și următoarele operațiuni efectuate cu plată, pentru că locul este considerat a fi în România:
achizițiile intracomunitare de bunuri, altele decât mijloacele de transport noi sau produsele accizabile, efectuate de persoane impozabile ce acționează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabila;
achizițiile intracomunitare de mijloace de transport noi, efectuate de orice persoană;
achizițiile intracomunitare de produse accizabile, efectuate de o persoană impozabilă, care acționează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.
Toate operațiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată se numesc operațiuni impozabile.
4. Persoanele si operatiunile impozabile
A. Persoanele impozabile
Este considerată persoană impozabila, potrivit prevederilor art. 127 din Codul Fiscal, orice persoană care desfășoară activități economice de o manieră independentă și indiferent de loc, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei actvități.
Activitatea economică impusă se referă la toate activitățile economice desfășurate de către producători, comercianți și prestatori de servicii.
Inregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA
Persoana impozabilă care are sediul activității economice în România si realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operatiuni taxabile, scutite de TVA cu drept de deducere și/sau operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează:
înainte de realizarea unor astfel de operațiuni, în următoarele cazuri:
dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire de 220.000 lei, cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici;
dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire de 220.000 lei, în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit acest plafon;
dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire de 220.000 lei, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
dacă efectuează operațiuni scutite de taxă și optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3) din Codul fiscal.
Articolul 153 din Codul fiscal, prevede că organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, toate persoanele care, în concordanta cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să ceara înregistrarea, conform alin. 1, alin. 2 (persoana impozabilă care are sediul activității economice în afara României, dar este stabilită în România printr-un sediu fix), alin. 4 (persoana impozabilă care nu este stabilită în România și nici înregistrată în scopuri de TVA în România) și alin. 5 (persoana impozabilă nestabilită în România și neînregistrată în scopuri de TVA în România, care intenționează să efectueze o achiziție intracomunitară de bunuri pentru care este obligată la plata taxei sau să efectueze o livrare intracomunitară de bunuri scutită de taxă) – sau solicită înregistrarea conform alin. 9^1.
La alin. 7^1 al art. 153 din Codul fiscal, se prevede ca prin ordin al președintelui ANAF se stabilesc criterii pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA a societăților cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului.
Organele fiscale competente stabilesc, pe baza acestor criterii, dacă persoana impozabilă justifică intenția și are capacitatea de a desfășura activitate economică, pentru a fi înregistrată în scopuri de TVA. Excepția de la prevederile alin. 7 este ca organele fiscale competente nu vor înregistra în scopuri de TVA persoanele impozabile care nu îndeplinesc criteriile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
De altfel, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, deoarece asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. 2 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal. Excepția e în cazul societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, când se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA când:
administratorii și/sau persoana impozabilă însăși, în cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. 2 lit. a) din O.G. nr. 75/2001;
asociații majoritari sau, după caz, asociatul unic și/sau administratorii și/sau persoana impozabilă însăși, în cazul altor societăți decât cele menționate la pct. 1, au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. 2 lit. a) din O.G. nr. 75/2001;
De altfel, se ordona anularea înregistrării dacă persoana impozabilă, societate cu sediul activității economice în România, înființată în baza legii societăților, supusă înmatriculării la registrul comerțului, nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică conform criteriilor și în termenele stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrarea Fiscală.
Persoanele scutite
Nu sunt obligate să se ingregistreze în România, persoanele stabilite în afară Comunității care efectuează servicii electronice către persoane neimpozabile din România și care sunt intregistrate într-un alt stat membru, conform regimului special pentru servicii electronice prestate în Comunitate.
Codul de înregistrare în scopuri de TVA care se atribuie are prefixul aRO”, conform Standardului internațional ISO 3166- alpha 2. Persoanele înregistrate în scopuri de TVA sunt obligate să comunice codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor, prestatorilor sau clienților.
Instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru derularea respectivelor activități se percep cotizații, onorarii, redevențe, taxe sau alte plăți. Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitatiile desfășurate în calitate de autorități publice, numai dacă tratarea lor că persoane neimpozabile ar produce distorsuni concurențiale sau dacă desfășoară anumite activități economice stabilite ca atare prin lege.
Instituțiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activități:
– telecomunicații;
– furnizarea de apa, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific și altele de aceeași natură;
– transport de bunuri și de persoane;
– servicii prestate în porturi și aeroporturi;
– livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
– activitatea târgurilor și expozițiilor comerciale;
– depozitarea;
– activitățile organismelor de publicitate comercială;
– activitățile agențiilor de călătorie;
– activitățile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri asemănătoare;
– operațiunile posturilor publice de radio și televiziune.
B. Operatiuni impozabile
Acestea pot fi grupate inițial în cinci categori, astfel:
– operațiuni taxabile, pentru care se aplică cotele legale;
– operațiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se determină taxa pe valoare adăugată, dar este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile sau servicile achiziționate;
– operațiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoare adăugată și nu este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile sau servicile achiziționate;
– importul și achiziția intracomunitara de bunuri a căror livrare în România este în orice situație scutită de taxa în interiorul țării
– operaiuni efectuate de persoane impozabile stabilite în România, a cărei cifră de faceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 65.000 de euro, caz în care aceste persoane pot să solicite scutirea specială de TVA fără drept de deducere.
Operațiunile impozabile mai pot fi grupate pe trei mari categorii:
– livrarea de bunuri, prestarea de servicii, schimbul de bunuri și servicii;
– importul de bunuri;
– achizițiile intracomunitare de bunuri.
Livrarea de bunuri, prestarea de servicii, schimbul de bunuri si servicii
Livrarea de bunuri este orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar catre o alta persoana direct sau prin persoane care actioneaza in numele acestuia.
Livrarea intracomunitara de bunuri.Sunt considerate livrari de bunuri si urmatoarele:
– predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plătii ultimei sume scadente, cu exceptia contractelor de leasing;
– transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
– trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în conditiile prevăzute de legislatia referitoare la proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.
Prestarea de servicii
Reprezintă orice operatiune care nu constituie livrare de bunuri.
Prestările de servicii cuprind operațiuni precum:
– închirierea de bunuri sau transmiterea folosinței bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
– transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și a altor drepturi similare;
– angajamentul de a nu desfășura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acțiune ori o situație;
– prestările de servicii efectuate pe bază unui ordin emis de/sau în numele unei autorități publice sau potrivit legii;
– servicii de intermediere efectuate de persoane care acționează în numele și în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
Schimbul de bunuri și/sau servicii sunt supuse următoarelor reguli: operațiunile privind schimbul de bunuri au efectul a două livrări separate. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către doi sau mai mulți contribuabli, prin intermediul mai multor tranzacții, fiecare operațiune se consideră o livrare separate, fiind impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului final. Același regim se aplică și pentru schimbul de prestări de servicii.
5. Faptul generator și exigibilitatea TVA
Obligația plătii TVA ia naștere, de regulă, la data efectuării livrării ori a importului de bunuri și/sau a prestării serviciilor; acest moment constituie faptul generator al obligației de plată. Faptul generator reprezintă, astfel spus, momentul în care se consideră întrunite, din punct de vedere legal, condițiile necesare constatării exigibilității taxei pe valoare adăugată.
Împlinirea faptului generator determină, prin urmare, exigibilitatea TVA, adică dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului achitarea taxei datorate bugetului de stat.
De regulă, faptul generator și exigibilitatea iau naștere deodată și anume în momentul livrării, achiziției sau importului de bunuri, respective al prestării serviciilor.
Codul fiscal reglementează două situații în care exigibilitatea taxei pe valoare adăugată este anticipată faptului generator. Exigibilitatea taxei intervine la data emiteri unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator și totodată exigibilitatea intervine la data plății avansului, pentru plațiile efectuate în avans anterior intervenirii faptului generator. Pentru aceste situații se aplică regimul de impozitare în vigoare la data exigibilității taxei.
În cazul importului de bunuri, taxa pe valoare adăugată devine exigibilă la data când se nasc drepturile de import pentru mărfurile respective, conform legislației vamale.
6. Baza de impozitare și cotele de TVA
Potrivit art. 137 alin (1) C. fisc., pentru livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate în interiorul țării, baza de impozitare a taxei pe valoare adăugată este constituită, în primul rând de tot ceea ce constituie contrapartidă obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț.
Baza de impozitare este constituită din prețul de cumpărare a bunurilor respective sau a unor bunuri similare ori, în absența unor astfel de prețuri de cumpărare, prețul de cost, stabilit la data livrării pentru:
– preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial;
– preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse de către acesta, pentru a fi puse la dispoziție altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial;
– preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziționate sau produse de către acesta, altele decât bunurile de capital, pentru a fi utilizate în scopul unor operațiuni care nu au drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau partial la data achiziției;
– bunurile constatate lipsă de gestiune, cu excepția bunurilor distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a unor cauze de forță majoră, bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum și activele corporale fixe casate și perisabilitățile;
– orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociații sau acționarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile,cu excepția transferului tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active și pasive, ca urmare a unor operațiuni precum divizarea, fuziunea , indiferent dacă e făcut cu plată sau nu, ori că aport în natură la capitalul unei societăți, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial;
– transferul de către o persoană impozabila de bunuri aparținând activității sale economice din România într-un alt stat memebru, cu excepția nontransferurilor;
– utilizarea în România, de către o persoană impozabila, în scopul desfășurării activității economice proprii, a unor bunuri trasportate sau expediate de acesta sau de o altă persoană, în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase, achiziționate, dobândite, ori importate de către acesta, în scopul desfășurării activității economice proprii, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru;
– preluarea de către forțele armate române, pentru uzul acesteia sau pentru personalul civil din cadrul forțelor armate, de bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, care este membru NATO, și la a căror achiziție nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din acel alt stat membru, în situația în care impozitul bunurilor respective nu a putut beneficia de scuturile prevăzute în Codul Fiscal.
– achiziția intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizată în România, ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată.
Baza de impozitare cuprinde: impozitele și taxele, dacă prin lege nu se prevede astfel, mai puțin taxa pe valoare adăugată; cheltuielile accesorii, cum sunt comisioanele, chletuielile de ambalare, transport și asigurarare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului.
Baza de impozitare a operațiunilor de import, conform art.139 alin (1) C. fisc.,este „valoarea în vamă”, stabilită conform legislației vamale în vigoare la data efectuării operațiunilor de import. Pe cale de consecință, regulile de stabilire a bazei de impozitare pentru TVA sunt similare cu cele utilizate în stabilirea valorii impozabile pentru datoria vamală (taxele vamale).
Cotele de impunere în cazul taxei pe valoare adăugată
Cota standard este de 24% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.
Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:
a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente culturale, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 141 alin. (1) lit. m);
b) livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în principal publicității;
c) livrarea de proteze și accesorii ale acestora, cu excepția protezelor dentare;
d) livrarea de produse ortopedice;
e) livrarea de medicamente de uz uman și veterinar;
f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
g) livrarea următoarelor bunuri : alimente, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.
h) serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice.
Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege:
– livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari;
– livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;
– livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie;
– livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.
Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator al taxei pe valoare adaugată, excepție fac situațiile cand exigibilitatea TVA este anterioara faptului generator.
7. Operațiuni și persoane scutite de la plata TVA
Sunt scutite de taxa pe valoare adăugată o serie de operațiuni de interes general, efectuate în țara, precum: spitalizarea și îngrijirile medicale (inclusive veterinare) și operațiunile strâns legate de acestea; livrările de organe, de sânge și de lapte (de proveniența umană); activitatea de învățământ desfășurată în condițiile legii; prestările de servicii culturale și cele din domeniul sportului; realizarea, difuzarea și retransmiterea programelor de radio/televiziune (cu excepția celor de publicitate); activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare cuprinse în Planul de cercetare-dezvoltare; livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali și ascociațiile fără personalitate juridică ale acestora; unele servicii financiare și bancare, etc.
Sunt, de asemenea, scutite de TVA următoarele bunuri provenind din import: bunurile ale căror livrare în România este în orice situație scutită de taxa pe valoare adăugată; unele bunuri introduse în țara de călători (în condițiile stabilite de lege); mărfurile importate și comercializate în regim duty-free, prescum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora; importul de bunuri către forțele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acetora sau a personalului civil însoțitor; importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donații destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătății, artistic, sportive, etc.; importul de bunuri finanțate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine sau organisme internaționale etc.
În fine, sunt scutite de TVA livrările de bunuri și/sau prestările de servicii expediate/efectuate în străinătate, alte operațiuni asimilate acestora, precum și livrările de bunuri/prestările de servicii legate de traficul internațional.
În conformitate cu reglementarea legală în vigoare, sunt scutite de taxa pe valoare agaugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală (declarată sau realizată) este inferioară plafonului de 65.000 Euro (denumit plafon de scutire). Aceste persoane pot însă opta pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoare adăugată.
Persoanele impozabile care depășesc, în cursul unui an fiscal, plafonul de scutire, sunt obligate să solicite (în termen de 10 zile de la data constatării depășirii) înregistrarea că plătitor de taxa pe valoare adăugată în regim normal.
În fine, sunt reglementate și alte regimuri speciale (care prevăd anumite scutiri) pentru agențiile de turism, pentru bunurile second-hand, operă de artă, obiecte de colecție și antichități, pentru aurul de investiții și pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii electronice persoanelor neimpozabile.
8. Regimul deducerilor
În literatura de specialitate s-a indicat faptul că dreptul de deducere este dreptul recunoscut de lege persoanelor impozabile plătitoare de TVA, beneficiare ale livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii, de restituire a taxei aferente acestor operațiuni. Dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată ia naștere în momentul în care taxa devine exigibila.
Dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugată aparține oricărei persoane impozabile asupra bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să fie prestate de o altă persoană impozabila și nu în ultimul rând asupra TVA achitat pentru bunurile importate, dacă acestea sunt destinate desfășurării de :
– operațiuni taxabile;
– operațiuni de livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoare adăugată și a celor ce rezultă din activități economice pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate, taxa pe valoare adăugată ar fi deductibila, în cazul în care operațiunea s-ar desfășura în țara;
– operațiuni scutite de taxă, fiind incluse în această categorie scutirile pentru exporturi sau alte operațiuni similare, pentru livrări intracomunitare și pentru transportul internațional și intracomunitar, scutirile speciale legate de traficul internațional de bunuri și nu în ultimul rând scutirile pentru intermediari;
– operațiuni precum: prestările de servicii financiare și bancare ; operațiunile de asigurare și/sau de reasigurare, precum și prestările de servicii în legătură cu operațiunile de asigurare și/sau de reasigurare; transferul tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active și pasive, ca urmare a unor operațiuni precum divizarea, fuziunea, indiferent dacă a făcut cu plată sau nu ori ca aport în natură la capitalul unei societăți, în condițiile în care primitorul activelor este o persoană impozabilă dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.
Referitor la exercitarea dreptului de deducere, merită menționate câteva spețe din jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene:
Curtea a decis că Directiva a șasea trebuie interpretată ca interzicând orice drept al unei persoane impozabile de a deduce TVA plătită în amonte, dacă tranzacțiile din acest drept derivă constituie o practică abuzivă. Pentru a fi în prezența unei practice abuzive, este necesar, în primul rând, ca tranzacțiile în cauză, indiferent de aplicarea formală a condițiilor prevăzute de dispozițiile relevante ale Directivei a șasea sau ale legislației naționale care transpune, să aibă că efect obținerea unui avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară scopului acestor prevederi. În al doilea rând, trebuie de asemenea să rezulte dintr-un număr de factori obiectivi că scopul esențial al acestor tranzacții este obținerea unui avantaj fiscal. Atunci când există o practică abuzivă, tranzacțiile implicate trebuie să fie redefinite astfel încât să se restabiliească starea de fapt relevantă în absența tranzacțiilor care constituie o practică abuzivă.
Dreptul de a deduce TVA plătită în amonte al unei persoane impozabile care desfășoară asemenea operațiuni nu poate fi afectat de faptul că în lanțul din care tranzacția face parte o altă tranzacție anterioară sau subsecventă este viciată de fraudă în materie de TVA, fără ca persoana impozabilă să știe sau să aibă vreun mijloc să afle despre această. De asemenea, problema dacă TVA pentru vânzarea ulterioară sau anterioară a bunurilor în cauza utilizatorului final a fost sau nu virată la bugetul public este irelevantă pentru dreptul persoanei impozabile de a deduce TVA plătită în amonte.
Pentru a fi realizată deducerea taxei pe valoare adăugată, personale interesate trebuie să facă , potrivit prevederilor legale, dovadă acestui drept. Astfel, pentru bunurile care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate, persoană impozabila va face dovadă dreptului de deducere a taxei cu factura ce trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 155 alin (8) Cod fiscal.
Pentru bunurile care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciile care i-au fost ori urmează să îi fie prestate, și pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, dovada se va face cu factura sau autofactura. Pentru importurile de bunuri, dovada se face cu declarația vamală de import sau un alt act constatator. Pentru achizițiile intracomunitare de bunuri este necesară deținerea unei facturi sau a unei autofacturi, iar taxa trebuie înregistrată ca taxa colectată în decontul aferent perioadei fiscal în care ia naștere exigibilitatea.
9. Platitorii taxei pe valoare adaugată
Ordinul ANAF nr. 17/2015 privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA, publicat în Monitorul Oficial nr. 16 din 9 ianuarie 2015 (M.Of. nr. 16/2015).În vigoare de la 09.01.2015
În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, al art. 153 alin. (71) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere dispozițiile art. 50 și 52 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1. Prezentul ordin stabilește criteriile pe baza cărora se condiționează înregistrarea în scopuri de TVA a societăților comerciale care sunt înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului și care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (1) lit. a) și c) și art. 153 alin. (91) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal. Sucursalele din România ale persoanelor impozabile care au sediul activității economice în afara României, care au obligația înregistrării în scopuri de TVA în România, conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Codul fiscal, nu fac obiectul prevederilor prezentului ordin.
Art. 2. (1) Persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, trebuie, în aceeași zi cu depunerea, la oficiul registrului comerțului, a cererii de înmatriculare în registrul comerțului, să depună la organele fiscale competente cererea de înregistrare în scopuri de TVA (formular 098), conform modelului aprobat prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(2) Persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, trebuie să depună la organele fiscale competente declarația de mențiuni (formular 010).
(3) Persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (91) din Codul fiscal, trebuie să depună la organele fiscale competente cererea de înregistrare în scopuri de TVA potrivit art. 153 alin. (91) din Codul fiscal (formular 099).
(4) În sensul prezentului ordin, prin organ fiscal competent se înțelege, după caz:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul social declarat în cererea de înmatriculare în registrul comerțului – pentru solicitarea înregistrării, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal;
b) organul fiscal în a cărui evidență este înregistrată persoana impozabilă ca plătitor de impozite și taxe – pentru solicitarea înregistrării, conform art. 153 alin. (1) lit. c) și alin. (91) din Codul fiscal.
Art. 3. Criteriile în funcție de care se condiționează înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile prevăzute la art. 1 sunt:
a) persoana impozabilă nu se află în situația prevăzută la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în situația de a nu desfășura activități economice în spațiul destinat sediului social și/sau sediilor secundare și nici în afara acestora;
b) niciunul dintre administratorii și/sau asociații persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (91) din Codul fiscal, înregistrați fiscal în România, și nici persoana impozabilă însăși în cazul persoanei care solicită înregistrarea, conform art. 153 alin. (1) lit. c) și alin. (91) din Codul fiscal, nu au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) evaluarea, pe baza analizei efectuate de organele fiscale, a intenției și a capacității persoanelor impozabile de a desfășura activități economice care implică operațiuni taxabile și/sau scutite de TVA cu drept de deducere, precum și operațiuni pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate dacă taxa ar fi deductibilă în cazul în care aceste operațiuni ar avea locul în România.
10. Plata taxei pe valoare adaugată
În M. Of. nr. 74 din 28 ianuarie 2015, s-a publicat O.G. nr. 4/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (M. Of. nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modif. ult.).
Persoanele obligate la plata taxei
La Capitolul XI („Persoanele obligate la plata taxei”) se introduce art. 1501 , intitulat „Persoana obligată la plata taxei pentru achiziții intracomunitare” și se modifică art. 1512 , articol ce privește răspunderea individuală și în solidar pentru plata taxei.
Art. 1501 are următorul conținut:
„(1) Persoana care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri care este taxabilă, conform prezentului titlu, este obligată la plata taxei.
(2) Atunci când persoana obligată la plata taxei pentru achiziția intracomunitară, conform alin. (1), este:
a) o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoana poate, în condițiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;
b) o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condițiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei”.
Art. 1512 prevede:
(1) Beneficiarul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei, în situația în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (19):
a) nu este emisă;
b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveste una dintre următoarele informatii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părților contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare;
c) nu menționează valoarea taxei sau o menționează incorect.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedește achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei.
(3) Furnizorul sau prestatorul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei, în situația în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (2) – (4) si (6), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (19) sau autofactura prevăzută la art. 155^1 alin. (1):
a) nu este emisă;
b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveste una dintre următoarele informații: numele/denumirea, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părților contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate/serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.
Potrivit noii reglementări alin. (4) prevede în partea introductivă, ca urmare a introducerii art. 1501: „Furnizorul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei, în situația în care persoana obligată la plata taxei pentru o achiziție intracomunitară de bunuri este beneficiarul, conform art. 1501, dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (19) sau autofactura prevăzută la art. 1551 alin. (1):”.
Alin. (7) are următorul conținut: „Persoana care desemnează o altă persoană ca reprezentant fiscal, conform art. 150 alin. (7) și/sau art. 1501 alin. (2), este ținută răspunzătoare individual și în solidar pentru plata taxei, împreună cu reprezentantul său fiscal”.
11. Taxa inversă
Lista operațiunilor pentru care se aplică măsurile de simplificare în domeniul TVA a fost extinsă în septembrie 2013, odată cu modificările aduse Codului fiscal. Astfel, că în prezent există șase tipuri de operațiuni care sunt supuse taxării inverse.
Potrivit Codului fiscal, beneficiza de măsuri de simplificare din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată (TVA) următoarele tipuri de operațiuni:
– livrările din sectorul comercializării cerealelor și plantelor tehnice (grâu, secară, orz, porumb, soia, rapiță, floarea-soarelui și sfeclă de zahăr) ;
– livrarea de deșeuri și materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora;
– livrarea de masă lemnoasă și materiale lemnoase;
– transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, precum și transferul altor unități care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu aceeași directiva;
– livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă – expiră la 31 decembrie 2018 (În această situație firmele trebuie să depună la Fisc formularul 089, care a fost actualizat de ANAF în decembrie 2013), transferul de certificate verzi – expiră la 31 decembrie 2018.
Operațiunile privind livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă și cele referitoare la transferul de certificate verzi au fost introduse în legislația fiscală din 1 septembrie 2013, prin OG nr. 16/2013.
Aplicarea măsurilor de simplificare
Codul fiscal stabilește că taxarea inversă se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul țării, atâta timp cât și furnizorul, și beneficiarul sunt înregistrați în scopuri de TVA. Prin aplicarea taxării inverse, furnizorul nu mai facturează cu TVA către clientul său, iar clientul înscrie taxa aferentă achiziției în decontul de TVA ca taxă colectată și taxă deductibilă, fără a mai solicita rambursări de TVA.
Reglementările legale stabilesc că, pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care se aplică măsurile de simplificare, furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă.
Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenția în decontul de TVA atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă.
În cazul livrărilor de bunuri pentru care se aplică măsurile de simplificare, inclusiv pentru avansurile încasate, furnizorii emit facturi fără taxă și înscriu în aceste facturi o mențiune referitoare la faptul că au aplicat taxarea inversă. Taxa se calculează de către beneficiar și se înscrie în facturi și în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât că taxa colectată, cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Din punct de vedere contabil, beneficiarul va efectua în cursul perioadei fiscale înregistrarea 4426 = 4427 cu suma taxei aferente.
Înregistrarea taxei de către cumpărător, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată. Colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator.
În cazul în care un operator economic nu aplică măsurile de simplificare obligatorii, deși ar trebui, organele de inspecție fiscală vor dispune măsuri pentru a-l obliga să corecteze operațiunile și să aplice taxarea inversă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice explică într-o informare din 2013 că, în cadrul inspecției fiscale la beneficiarii operațiunilor, organele de inspecție fiscală vor avea în vedere că beneficiarul avea obligația să colecteze TVA la momentul exigibilității operațiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.
Totuși regula admite și o excepție care permite aplicarea regimului normal de taxare, însă numai dacă la data constatării de către organele de inspecție fiscală a neaplicarii taxării inverse, furnizorii/prestatorii și/sau beneficiarii se află în situația de insolvență, de insolvabilitate, precum și în situații în care măsurile de simplificare nu pot fi aplicate concomitent și la furnizor/prestator și la beneficiar deoarece cel puțin unul dintre aceștia se află este în inactivitate, este în proces de radiere sau are codul de TVA anulat.
În această situație regimul normal de taxare rămâne valabil aplicat dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții:
– nu s-au produs consecințe fiscal-bugetare negative la furnizori/prestatori și/sau la beneficiari ca urmare a aplicării regimului normal de taxare;
– aplicarea taxării inverse la furnizori/prestatori și/sau la beneficiari poate genera consecințe fiscal-bugetare negative.
12. Exemplu practic
Calculul pro-ratei la final de an. TVA
Drept urmare, formulă de calcul a pro-ratei este următoarea:
• la numărător: sumă totală, exclusiv TVA, reprezentând livrări de bunuri și prestări de servicii pentru care se exercită dreptul de deducere a TVA în perioadă 01.01 – 30.11.2013. Dacă este cazul, la suma totală se adaugă și subvențiile legate de preț.
• la numitor: suma totală, exclusiv TVA, rezultată din:
– livrări de bunuri și prestări de servicii pentru care se exercită dreptul de deducere a TVA;
– livrări de bunuri și prestări de servicii pentru care nu se exercită dreptul de deducere a TVA.
Din calculul pro-rata se exclud următoare sume:
– valoarea livrărilor de bunuri de capital utilizate pentru desfășurarea activității economice;
– valoarea livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii către sine (operațiuni asimilate livrărilor de bunuri, inclusiv depășirea cheltuielilor de protocol autofacturate sau a sponsorizărilor acordate în natură).
– valoarea transferurilor de bunuri;
– valoarea serviciilor financiar bancare;
Pro-rata definitivă se determină anual, procentual, prin rotunjirea la unități, fără zecimale.
Iată un exemplu simplu de calcul a proratei definitive pentru o persoană impozabila care în cursul anului 2013 (perioadă 01.01 – 30.11.2013) a exercitat dreptul de deducere pe bază proratei definitive aferentă anului 2012:
1 Venituri taxabile 234.504
2 Venituri scutite fără drept de deducere 128.392
3 Total venituri 2013 362.896
4 Pro-rata definitivă 2013 și provizorie 2014 (234.504/362.896 x 100) 65%
5 TVA deductibilă an 2013 59.764
6 TVA dedusă cf. pro rata provizorie 2013 (pro-rata definitivă din 2012) 40.127
7 TVA de dedus cf. pro rată definitivă 2013 (59.764 x 65 %) 38.847
8 TVA de regularizat 2013 din pro-rata (40.127 – 38.619) 1.280
Suma de 1.280 lei se evidențiază cu semnul minus în jurnalul pentru cumpărări întocmit pentru luna decembrie 2013 și se raportează, cu semnul minus, în decontul de TVA cod 300 aferent lunii decembrie 2013 la rândul 31 "Ajustări conform pro-rata/ajustări pentru bunurile de capital" corespunzător înregistrării contabile 635 = 4426. Cheltuiala înregistrată în debitul contului 635 este deductibilă din punct de vedere fiscal la determinarea profitului impozabil.
CAPITOLUL III
TAXELE VAMALE
1. Noțiuni generale
Taxele vamale reprezintă acea categorie de impozite indirecte, incluse în categoria „taxelor speciale de consumație”, care se percep asupra mărfurilor care trec frontiera unui stat. Ele sunt impozite indirecte întrucât sunt plătite de persoanele fizice sau juridice care, în cadrul tranzacțiilor comerciale, importă sau exportă bunuri sau tranzitează cu acestea frontiera vamală a unui stat.
Taxele vamale sunt reglementate, în principal, de Codul vamal al României care reflectă aplicarea Regulamentului Consiliului nr.2913/92/CEE de instituire a Codului vamal comunitar.
2.Clasificarea taxelor vamale
Având în vedere scopul impunerii, se disting două feluri de taxe vamale, unele cu caracter fiscal și altele cu caracter protecționist. Taxele vamale cu caracter fiscal au în general un nivel mai redus și au ca unic scop procurarea de venituri la bugetul statului sau la bugetele comunităților locale, iar taxele vamale cu caracter protecționist (de ordine) au un nivel mai ridicat având ca scop principal stimularea economie interne și doar în subsidiar colectarea unor venituri la buget.
În funcție de operațiunea care constituie obiect al impunerii, taxele vamale sunt de export, de import și de tranzit.
Taxele vamale de import se percep la intrarea în țara a unor mărfuri, fiind cele mai numeroase și mai consistente taxe vamale. Aceste taxe vamale au un dublu rol, fiscal și protecționist: de exemplu, prin instituirea unei taxe vamale la importul unei categorii de bunuri se urmărește încurajarea și protejarea producției interne pentru aceeași categorie de bunuri.
Taxele vamale de export se percep la ieșirea din țară a unor bunuri. În practica vamală internațională s-a renunțat în general la perceperea acestor taxe, cu scopul evident de a încuraja astfel exporturile și a atrage resurse valutare semnificative. Ele se mai percep în anumite state, izolat, pentru unele materii prime, în scopul de a stimula producția internă de bunuri finite, care să fie apoi exportate la un preț mai mare.
Taxele vamale de tranzit se percep pentru mijloacele de transport și mărfurile care traversează teritoriul cuprins între două frontiere vamale. Acestea s-au redus considerabil în ultimul timp, preferând să se atragă un tranzit de mărfuri cât mai mare, care va aduce venituri la bugetul statului prin intermediul taxelor percepute pentru folosirea rețelei naționale de drumuri, autostrăzi, căi ferate, etc.
După modul de percepere, taxele vamale se clasifică în taxe vamale ad-valorem, taxe vamale specifice și taxe vamale compuse (mixte).
Taxele vamale ad-valorem se determină în funcție de valoarea în vamă a mărfurilor și constituie regula în practică vamală internațională.
Taxele vamale specifice se stabilesc în sumă fixă pe unitatea fizică de marfă declarată în vamă (bucată, tonă, metru, etc.). Perceperea lor nu este influențată de fluctuațiile pieței și de subevaluarea materiei impozabile.
Taxele vamale compuse (mixte) presupun perceperea unei taxe vamale la valoare, dublată de o taxă vamală specială, suplimentară, care este stabilită pentru o perioadă limitată de timp, în special pentru a accentuă caracterul protecționist al unor taxe vamale.
După modul de stabilire și nivelul lor:
Taxele vamale autonome sunt fixate în mod independent de fiecare stat și au ca obiect mărfurile ce provin din țări cu care nu s-au semnat acorduri comerciale bilaterale sau multilaterale, ori pentru mărfuri a căror origine nu poate fi probată prin prezentarea unui certificat de origine. Ele sunt de regulă cele mai ridicate taxe, din punct de vedere al nivelului lor.
Taxele vamale convenționale se aplică în cadrul clauzei națiunii celei mai favorizate, fiind negociate la un nivel scăzut și identic pentru toate statele cărora li s-a acordat această clauza.
Taxele vamale preferențiale sunt stabilite ca urmare a negocierilor directe dintre state, derogându-se astfel de la clauza națiunii celei mai favorizate. De regulă, ele sunt stabilite numai pentru anumite categorii de mărfuri.
Taxele vamale de retorsiune sunt în fond efectele unor măsuri represive de politică economică, îndreptate împotrivă statelor care fie practică sisteme de subvenții ascunse la export (taxele vamale compensatorii), fie practică o politică de dumping (taxele vamale anti-dumping). Taxele vamale de retorsiune au nu nivel prestabilit: taxele vamale anti-dumping nu pot depăși diferență dintre prețul produsului pe piață internațională și prețul de dumping (așa-numită „marja de dumping”), în timp ce nivelul taxelor vamale compensatorii nu poate fi mai mare decât valoarea subvențiilor utilizate de statul exportator pentru produsul în cauza.
3. Reglementare
Principalele reglementări care au incidență, în România, în domeniul taxelor vamale sunt: Codul vamal al României; Regulamentul vamal; Statutul personalului vamal; Codul de procedura fiscal, pentru unele aspecte care țin de regimul obligațiilor bugetare și soluționarea contestatilor vamale; alte acte normative.
Este de notat că reglementările din domeniul taxelor vamale au un pronunțat caracter tehnic, ele fiind mai greu accesibile. Acesta este motivul pentru care, în temeiul art. 31 C.vam., persoanele interesate pot solicita autorității vamale relații și informații privind aplicarea reglementărilor vamale.
Reglementările vamale se aplică în mod uniform pe întreg teritoriul vamal al țării, cu excepția cazurilor în care există dispoziții contrare(ori altfel diferite) prevăzute în acorduri și convenții internaționale la care România este parte (și pe care, în mod evident, trebuie să le respecte, punându-le de îndată în aplicare).
4. Organele vamale
Stabilirea, perceperea și încasarea taxelor vamale se face prin intermediul unui sistem instituțional cu organizare și atribuții specifice. Astfel, activitatea vamală se exercită prin Autoritatea Națională a Vămilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, care de la începutul anului 2005 funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. La nivel regional sunt constituite, în subordinea Autorității Naționale a Vămilor, direcții regionale vamale și birouri vamale (în cadrul cărora pot fi infințate și puncte vamale).
Autoritatea Națională a Vămilor și direcțiile regionale vamale exercită coordonarea, îndrumarea și controlul efectuării operațiunilor realizate de birourile vamale, asigurând aplicarea uniformă a reglementărilor vamale.
Având în vedere angajamentul asumat de România în raport cu Fondul Monetar Internațional, reorganizarea ANAF a fost considerată necesară pentru reglementarea în mod unitar și identificarea unor soluții viabile de administrare de care să profite atât contribuabilii, cât și administrația fiscală.
În contextul reorganizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin O.U.G. nr.74/2013, Autoritatea Națională a Vămilor a fost preluată, printr-o fuziune prin absorție, în structură Agenției (art.1 din O.U.G. nr.74/2013). Conform art.10 alin. (5) din O.U.G. nr.74/2013, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice au preluat activitatea direcțiilor regionale vamale. În prezent în structură ANAF este organizată Direcția Generală a Vămilor, la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice fiind organizate direcții regionale vamale, iar în organigramă au fost păstrate birourile vamale de frontieră și de interior.
Controlul vamal se efectuează, de regulă, la birourile și punctele vamale de către personalul autorității vamale, sub îndrumarea și controlul direcțiilor regionale vamale ale Autorității Naționale a Vămilor (art.9 C. vamal).
Personalul vamal este alcătuit din persoane fizice (având funcții de conducere și de execuție) care au calitatea de funcționari publici cu statut special și care sunt ierarhizați pe funcții de execuție și pe grade profesionale. În conformitate cu art.13 din H.G. nr. 520/2013, direcțiile regionale vamale sunt conduse de un director executiv și se află în coordonarea Direcției Generale a Vămilor. În cadrul direcțiilor regionale vamale funcționează birouri vamale de interior și de frontieră, fără personalitate juridică, conduse de șefi de birou, care sunt ajutați în activitate lor de șefi de birou adjuncți, numiți prin ordin al președintelui Agenției. Celelalte persoane care dețin funcții de conducere și de execuție în structurile din subordinea Direcției Generale a Vămilor sunt stabilite separat pentru fiecare categorie de structură ierarhică din subordinea Direcției Generale a Vămilor.
Celelalte persoane care dețin funcții de conducere și de execuție în structurile din subordinea autorității vamale sunt stabilite separate pentru fiecare categorie de structură ierarhică din subordinea Direcției Generale a Vămilor.
Calitatea de funcționar public generează un complex de elemente specifice care țin de: modul de recrutare a personalului vamal; conținutul drepturilor și îndatoririlor specifice; modul de încetare a raporturilor de serviciu; regimul incompatibilităților și conflictelor de interese. Dispozițile Statutului personalului vamal se completează cu cele ale Statutului funcționarilor publici, care constituie dreptul comun în materie.
5. Competența
Competența în ceea ce privește stabilirea și perceperea taxelor vamale este una specială, derogatorie de la dreptul comun. Astfel, competența materială a Direcției Generale a Vămilor poate fi delimitată prin enumerarea principalelor ei atribuții:
a) efectuarea controlului vamal a mijloacelor de transport, mărfurilor, bunurilor și valorilor aparținând persoanelor fizice, chiar și fără acordul titularului;
b) efectuarea controlului vamal corporal al persoanelor;
c) realizarea vămuirii bunurilor introduce sau scoase din țară, la birourile și punctele vamale sau în alte locuri;
d) oprirea mijloacelor de transport și eventual imobilizarea lor, în cazul refuzului de a opri;
e) posibilitatea de a urca la bordul oricăror nave sau aeronave, civile ori militare, aflate în porturi sau aeroporturi;
f) posibilitatea de a controla bunurile supuse vămuirii, în orice loc s-ar afla aceste pe teritoriul țării;
g) exercitarea supravegherii vamale și a controlului vamal obișnuit în zonă specială de supraveghere vamală sau în alte zone ( de pildă, în zonele libere) etc.
Pentru realizarea atribuților autorității vamale, există obligație generală de colaborare de care sunt ținute:
– persoanele fizice, pentru bunurile pe care le trec peste o frontieră , in nume propriu sau în contul unor persoane juridice;
– instituțiile și agenții economici, care au obligația să pună la dispoziția autorității vamale, fără plată, datele și informațiile pe care le dețin, referitoare la bunurile supuse vămuirii;
– organele poștale, care sunt obligate să prezinte pentru vămuire coletele și trimiterile poștale internaționale;
– organele de poliție, poliție de frontieră și organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice, care sunt obligate să notifice autorității vamale încălcările reglementărilor vamale pe care le-au constatat ( a se vedea și art. 14-16 C. vam).
Competența teritorială revine în principal birourilor vamale de frontieră sau de interior unde se desfașora în mod efectiv operațiunile de vămuire. Prin excepție, competența teritorială revine structurii teritoriale corespunzătoare locului unde s-a produs fapta care a generat datoria vamală sau locului unde s-a constatat că mărfurile genreaza o datorie vamală.
6. Drepturi și obligații în raport cu reglementările vamale
În scopul întocmirii actelor și a îndeplinirii formalităților vamale, orice persoană își poate desemna un reprezentant în relația sa cu autoritatea vamală.
Reprezentarea poate fi directă (atunci când reprezentantul acționează în numele și pe seama altei persoane) sau indirectă (atunci când reprezentantul acționează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane).
Reprezentantul, care poate fi un comisionar în vamă, are obligația să declare că acționează pentru persoana care l-a împuternicit și să specifice formă de reprezentare cu care a fost investit. Autoritatea vamală este îndreptățită să ceară oricărei persoane care declară că acționează în numele sau pe seama altei persoane să facă dovadă calității și capacității sale de a acționă ca reprezentant.
Autoritatea vamală poate acorda, la cerere, oricărei societăți/companii stabilite în România (pe baza unor criterii strict stabilite prin normele legale, după consultarea altor autorități competente) statutul de agent economic autorizat, statut care-i conferă beneficiarului anumite facilitați în ceea ce privește controlul vamal (securitatea și siguranța mărfurilor pe timpul controlului, aplicarea unor metode simplificate de vămuire etc.). Normele privind acordarea statutului de agent economic autorizat, stabilirea autorității vamale care acordă acest statut, eliberarea autorizărilor pentru utilizarea formalităților simplificate, tipul de facilități acordate și limitele acestora, precum și condițiile în care statutul de agent economic autorizat poate fi suspendat sau retras, se stabilesc prin Regulamentul vamal.
Orice persoană interesată are dreptul să solicite autorității vamale informații privind aplicarea reglementărilor vamale (informații care trebuie să fie oferite solicitantului gratuit, în scris, afară de cazul când acestea nu au legătură cu operațiunile de import sau export care urmează a fi realizate).
De asemenea, orice persoană interesată poate cere organului vamal să ia o decizie privind aplicarea reglementărilor vamale (caz în care solicitantul trebuie să furnizeze toate documentele și informațiile necesare pentru ca autoritatea să se poată pronunța). Odată adoptată, o asemenea decizie se comunică solicitantului în termele prevăzute de Regulamentul vamal. Decizia adoptată de autoritatea vamală poate fi modificată, revocată sau anulată în condițiile prevăzute de Codul vamal.
7. Tariful vamal
În vederea preluării, după momentul integrării României în Uniunea Europeană, Tariful vamal integrat comunitar, în țara noastră a fost adoptat și introdus Tariful Vamal Integrat (TARIR), destinat a integra în cuprinsul său atât taxele vamale, cât și legislația vamală incidentă în domeniul vamal.
Tariful vamal integrat român este un ansamblu de prevederi legale aplicabile în domeniul vamal, care reunește, pe structura fostului Tatif vamal de import al României, reglementările referitoare la importul și exportul de bunuri și la măsurile de politică comercială, codificate și integrate potrivit principiilor folosite în Tariful vamal integrat al Uniunii Europene. Pe bază integrării tarifare a categoriilor de bunuri se stabilește cât datorează fiecare importator.
Tariful Vamal al României cuprinde, potrivit art. 46 C. vam.:
a) Nomenclatura Combinată a mărfurilor;
b) orice altă nomenclatură care se bazează parțial sau integral pe Nomenclatura Combinată sau care adaugă la aceasta orice subdiviziuni și care este stabilită prin dispoziții legale naționale care reglementează domenii specifice în vederea aplicării măsurilor tarifare legate de schimbul de mărfuri;
c) taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale aplicabile mărfurilor cuprinse în Nomenclatura Combinată, precum și cele instituite în cadrul politicii agricole sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole, dacă este cazul;
d) măsurile tarifare preferențiale cuprinse în acordurile încheiate de România cu anumite țări sau grupuri de țări și care stipulează acordarea tratamentului tarifar preferențial;
e) măsurile tarifare preferențiale care pot fi acordate unilateral de România pentru anumite țări sau grupuri de țări;
f) măsurile tarifare care prevăd o reducere sau o exonerare a drepturilor de import aferente unor anumite mărfuri;
g) alte măsuri tarifare prevăzute în legislația României.
Mărfurile cuprinse în Nomenclatura combinată sau într-o altă nomenclatura li se aplică clasificarea tarifară prin stabilirea codului tarifar specific. Tratamentul tarifar favorabil (de care pot beneficia anumite mărfuri, în funcție de natura lor sau de destinația finală), precum și autorizarea efectuării operațiunilor care au ca obiect asemenea mărfuri, se stabilesc prin regulamentul vamal.
8. Clasificarea tarifară a mărfurilor
Clasificarea tarifară reprezintă stabilirea, pentru mărfurile respective, potrivit reglementărilor în vigoare:
a) codului tarifar din Nomenclatura combinată a mărfurilor sau a codului tarifar din orice altă nomenclatură menționată la art. 46 lit. b);
b) codului tarifar din orice altă nomenclatură care se bazează în întregime sau în parte pe Nomenclatura combinată a mărfurilor ori care adaugă la aceasta orice subdiviziune și care este stabilită de dispozițiile legale care reglementează domenii specifice cu privire la aplicarea altor măsuri decât cele tarifare legate de schimbul de mărfuri.
La clasificarea tarifară a mărfurilor se utilizează regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat din Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, inclusiv anexa acestuia, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, ratificată prin Legea nr. 98/1996.
Tratamentul tarifar favorabil de care pot beneficia anumite mărfuri, în funcție de natura sau de destinația lor finală, inclusiv autorizarea efectuării operațiunilor ce au ca obiect aceste mărfuri, este stabilit în regulamentul vamal.
Prin tratament tarifar favorabil se înțelege o reducere sau o exonerare a drepturilor de import. Reducerea sau exonerarea poate fi aplicată inclusiv în cadrul unui contingent tarifar.
9. Originea mărfurilor
Originea mărfurilor poate fi comună ( nepreferentială) sau preferentială.
Stabilirea originii nepreferențiale a mărfurilor are la bază criteriul mărfurilor produse în întregime într-o țară (când numai o țară se ia în considerare la atribuirea originii) și criteriul transformării substanțiale (când două sau mai multe țări contribuie la producerea mărfurilor). Mărfurile originare dintr-o țară sunt cele obținute în întregime sau produse în acea țara. Mărfurile a căror producție implică mai multe țări sunt considerate originare din țara în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale.
În ceea ce privește originea preferențială a mărfurilor, aceasta se stabilește în raport cu regulile și formalitățile cuprinse în acordurile și convențiile internațional la care România este parte.
Acordarea unui tratament vamal preferențial este condiționată de probarea originii mărfurilor. Acest lucru este necesar întrucât unele mărfuri care vin dintr-o țară cu care România are negociate preferințe tarifare în domeniul vamal nu au fost în realitate produse acolo. Potrivit legii române, criteriile de origine sunt:
– producerea mărfurilor în întregime într-o țară;
– obținerea mărfurilor printr-o prelucrare sau transformare substanțială într-o țară;
Dovada originii preferențiale a mărfurilor se face prin prezentarea unui certificate de origine eliberat în țara de export. Ca regulă generală, certificatul de origine trebuie prezentat odată cu depunerea delcarației vamale de import. Se acceptă, însă depunerea dovezii de origine, cu consecința reevaluării datoriei vamale și în următoarele termene:
a) în interiorul termenului de valabilitate a certificatului de origine;
b) chiar după expirarea termenului de valabilitate a certificatului de origine, dacă titularul operațiunii dovedește că nerespectarea termenului este datorată unor circumstanțe excepționale;
c) în alte cazuri de prezentare întârziată, numai dacă:
– termenul de prescripție a datoriilor statului nu s-a împlinit;
– mărfurile în cauză au fost prezentate autorității vamale și au făcut obiectul unei declarații vamale înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului de origine.
10. Valoarea în vamă a mărfurilor
În scopul aplicării corespunzătoare a Tarifului vamal integrat al României este necesară stabilirea valorii în vamă a mărfurilor.
Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal.
Mărfurile care urmează să fie introduse pe teritoriul vamal al României trebuie înscrise într-o declarație sumară care se depune, de către importator, (înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal) la biroul vamal de intrare.
Odată introduse pe teritoriul vamal al României, mărfurile, care se află sub supraveghere vamală, putând fi supuse controlului până la stabilirea statutului lor vamal ori până la modificare statului lor vamal, trebuie transportate neîntârziat fie către biroul vamal desemnat de autoritatea vamală, fie spre o zonă liberă sau antrepozit liber. Până când li se atribuie o destinație vamală, mărfurile prezentate în vamă dobândesc statutul de mărfuri depozitate temporar (putând fi manipulate numai în scopul conservării lor în starea inițială și păstrate în locuri indicate și aprobate de autoritatea vamală, conform dispozițiilor art. 73-76 C.vam.).
Pentru determinarea cuantumului taxelor vamale de import datorate este necesară determinarea bazei de impunere și a cotei de impunere aplicabile. Baza de impunere o constituie valoarea în vamă a mărfurilor. Ea se determină pe bază unei declarații de valoare în vamă pe care importatorul este obligat să o depună. Valoarea declarată se probează cu facturi, documente de plată sau alte documente comerciale.
Procedura de determinare a valorii în vamă aplicabilă în România are la bază următoarele reguli:
– Valoarea în vamă este în principiu valoarea de tranzacție (prețul mărfurilor). O serie de cheltuieli efectuate și care nu au fost incluse în valoarea de tranzacție pot fi adăugate pentru a se determina valoarea în vamă.
– Autoritatea vamală poate recurge la alte criterii de apreciere a valorii în vamă numai dacă există dubii rezonabile privind veridicitatea valorii declarate de importator sau dacă determinarea valorii reale nu poate fi făcută altfel (de pildă, prin solicitarea unor justificări suplimentare titularului operațiunii, prin solicitarea unor documente autorităților române sau străine).
– Dintre metodele de evaluare subsidiare menționam: valoarea de tranzacție a unor mărfuri identice; valoarea de tranzacție a unor mărfuri similare; valoarea calculată reprezentând costul materialelor , operațiunilor de fabricare, a altor lucrări pentru producție, a beneficiilor și cheltuielilor obișnuite.
– Dacă autoritatea vamală are dubii cu privire la valoarea în vamă declarată, ea va putea solicita importatorului să prezinte documente suplimentare și să constituie o garanție pentru plată eventualelor taxe vamale datorate. Practic, autoritatea vamală încasează taxele vamale pentru valoarea în vamă declarată și acordă liber de vamă. Ea își continuă însă cercetările, pe baza propriilor constatări și a documentelor suplimentare furnizate, având la dispoziție garanția, pe care o poate executa dacă importatorul este rău platnic.
11. Destinația vamală a mărfurilor
În principiu, mărfurilor li se poate acordă orice destinație vamală, indiferent de natura sau cantitatea lor, de țara de origine sau provenieința, de transport ori de destinație. Este însă posibilă oricând și aplicarea unor interdicții sau restricții justificate din națiuni de morală, ordine și securitate publică etc.
Pentru a putea fi plasate într-un regim vamal, mărfurile trebuie să fie înscrise în declarația potrivită pentru acel regim vamal.
Declarația vamală se poate face:
a) în scris;
b) utilizându-se un procedeu informatic aprobat de autoritatea vamală;
c) printr-o declarație verbală sau altă formă de manifestare a voinței de a plasă mărfurile sub un regim vamal (art.84 C. vam.).
12. Regimuri vamale
Plasarea mărfurilor în regimuri vamale reglementate de noul Cod vamal presupune: punerea în liberă circulație a mărfurilor străine (care dobândesc astfel statutul vamal de mărfuri românești), înscrierea mărfurilor în regimuri vamale suspensive și/sau regimuri vamale economice, respectiv înscrierea în regimul de export. În acest scop, poate fi urmată procedura normală (care presupune întocmirea declarației vamale și acceptarea acesteia de către autoritatea vamală, efectuarea controlului documentar și, eventual, a controlului fizic al mărfurilor, după care mărfurile se plasează , prin dispoziția autorității vamale, sub regimul vamal solicitat) sau procedura simplificată ( care permite fie întocmirea unei declarații sumare, fie depunerea unui document comercial sau administrativ însoțit de o cerere de plasare a mărfurilor sub un regim vamal anume).
Există un set de reguli comune aplicabile tuturor regimurilor vamale care privesc următoarele aspecte:
a) Solicitarea plasării mărfurilor sub un regim vamal se face prin depunerea de către titularul operațiunii comerciale a declarației vamale, însoțită de o documentație care să justifice cererea de încadrare într-un anumit regim vamal.
b) Pe bază declarației vamale, autoritatea vamală va proceda la verificarea realității acesteia, procedând la controlul documentar și, dacă este necesar, la controlul fizic al mărfurilor (acest control poate fi total sau parțial și poate include prelevarea de probe pentru expertize sau analize de laborator).
c) După verificarea datelor din declarația vamală și eventuala remediere a deficiențelor existente, se stabilește în concret cuantumul taxei vamale datorate. După ce au fost depuse documentele de plată (ori s-au depus garanții care să asigure plată ulterioară), autoritatea vamală acorda liberul de vamă.
d) Indiferent de regimul vamal aplicabil, în termen de 5 ani de la acordarea liberului de vamă autoritatea vamală poate efectua controlul vamal ulterior al operațiunii. Controlul ulterior este atât documentar, cât și fizic (dacă acest lucru mai este posibil) și are ca scop evident verificarea exactității datoriei vamale stabilite inițial. Controlul ulterior poate conduce la identificarea uneia din următoarele soluții:
– datoria vamală a fost concret stabilită;
– se constată că au fost achitate taxe vamale în surplus, caz în care diferențele încasate în plus se restituie titularului într-un termen de 30 de zile de la data constatării;
– se constată că s-au stabilit taxe vamale inferioare celor în mod real datorate, caz în care titularul operațiunii comerciale va fi obligat să stingă restul datoriei vamale în termenele de plată prevăzute la art. 108 alin. (2) C. pr. fisc. sub sancțiunea art. 114 alin (1) C. pr. fisc. (stabilirea de dobânzi și penalități de întârziere).
e) Dintre operațiunile mai sus menționate, prezentarea mărfii, depunerea declarației vamale (sumară și în detaliu) și manipularea mărfurilor aflate în depozit necesar pot fi efectuate și de comisionari în vamă, persoane juridice române autorizate de Direcția Generală a Vămilor să efectueze asemenea operațiuni.
Codul vamal reglementează și următoarele categorii de operațiuni privilegiate:
a) scutiri sau reduceri de taxe vamale- care se pot acorda, cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice;
b) exonerarea de drepturi de import pentru mărfurile românești exportate, dar care sunt reintroduse pe teritoriul vamal al României și puse în liberă circulație în termen de 3 ani;
c) exonerarea de drepuri de import pentru produsele de pescuit maritime și alte produse obținute din marea teritorială a unei alte țări de navele înmatriculate sau înregistrate în România, ori care navighează sub pavilion românesc (art.206-210 C. vam.).
Temporar, dar fără a fi impusă vreo limită de timp, mărfurile (deopotrivă românești ori străine) pot fi plasate sub regimuri vamale suspensive și menținute în zone libere și/sau antrepozite libere înainte de a fi încadrate într-un regim vamal definitiv.
13. Clasificarea regimurilor vamale
Regimul vamal este un ansamblu de norme vamale care se aplică unui anumit bun în cadrul procedurii de vămuire. Determinarea regimului vamal aplicabil se face, în principiu, ținând cont de două criterii: scopul operațiunii comerciale și destinația mărfii.
Regimurile vamale se pot clasifica în:
– regimuri vamale definitive, care, în principiu, exclud incidenta pe viitor a unui alt regim vamal: importul, exportul și introducerea sau scoaterea din țară a unor bunuri aparținând călătorilor sau altor persoane fizice, necomercianți;
– regimuri vamale suspensive, care au un caracter temporar și privesc mărfurile străine ce urmează să primească în viitor o altă destinație ( și să fie, eventual, încadrate într-un regim vamal definitiv); acestea sunt: tranzitul vamal, antrepozitul vamal, perfecționarea activă sub forma unui sistem cu suspendare, transformarea sub control vamal, admiterea temporară;
– regimuri vamale economice, care au, de asemenea, un caracter temporar (mărfurile urmând să primească în viitor o altă destinație): antrepozitarea vamală, perfecționarea activă, transformarea sub control vamal, admiterea temporară, perfecționarea activă.
Autoritatea vamală poate condiționa plasarea mărfurilor sub un regim suspensiv de constituire unei garanții care să asigure plată datoriei vamale care s-ar naște pentru aceste mărfuri. Prin Regulamentul vamal se stabilesc condițiile și modalitatea de constituire a garanției pentru fiecare regim vamal suspensiv.
Orice produse obținute din mărfuri plasate sub un regim suspensiv se consideră ca fiind plasate sub incidență aceluiași regim.
Utilizarea unui regim vamal economic este condiționată, potrivit legii, de eliberarea unei autorizații de către autoritatea vamală (care trebuie să asigure supravegherea și controlul regimului). Regimul suspensiv economic se încheie când mărfurile (în anumite cazuri și produsele compensatoare ori transformate obținute sub acest regim) plasate sub regimul respectiv primesc o nouă destinație vamală admisă.
Unele dintre regimurile vamale cu caracter temporar sunt, în același timp, regimuri vamale suspensive și economice. Codul vamal nu distinge suficient de clar între cele două categorii de regimuri vamale provizorii, astfel că din interpretarea textului art.107 alin. (1) și (2) C. vam. putem înțelege că mărfurile străine pot fi încadrate numai în regimuri vamale suspensive, în vreme ce mărfurile românești pot fi încadrate atât în unele dintre regimurile vamale suspensive (tranzitul vamal, de exemplu), cât și în toate regimurile vamale economice reglementate de lege.
14. Regimurile vamale definitive
Importul este regimul vamal definitiv care constă în introducerea în țară și implicit în circuitul economic a unor mărfuri provenind din străinătate. În principiu, pentru toate mărfurile introduse în țară se datorează taxe vamale de import. Pentru unele categorii de mărfuri se poate acordă un tratament tarifar favorabil, preferențial, constând în exceptări sau reduceri de taxe vamale. Un asemenea tratament se acordă în următoarele ipoteze:
i) dacă există un acord sau o convenție internațională ratificată de România în materie, pe durata acestora;
ii) dacă există un temei pentru acordarea unui asemenea tratament prin hotărâre de Guvern și el se stabilește în mod nediscriminatoriu față de importatori sau beneficiari, la propunerea ministerelor interesate, pentru o perioadă limitată de timp.
În general, taxele vamale de import aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declarației vamale de import . Codul vamal prevede însă și două situații de excepție:
– dacă în timpul efectuării operațiunii de vămuire, până la acordarea liberului de vamă, intervin taxe vamale preferențiale, titularul operațiunii comerciale poate opta pentru aplicarea regimului preferențial;
– dacă s-au stabilit taxe vamale pentru o anumită utilizare a mărfurilor, iar ulterior utilizarea mărfii este schimbată, se va aplică regimul vamal corespunzător noii utilizări.
Exportul este un regim vamal definitiv care presupune scoaterea definitivă a unor mărfuri românești de pe teritoriul României. Regimul de export prezintă o importanță practică mai redusă întrucât, în principiu, la exportul de mărfuri nu se încasează taxe vamale. Pe această cale, statul român urmărește în mod evident încurajarea exporturilor, încurajarea producției interne de bunuri și servicii, echilibrarea balanței comerciale etc. Prin urmare, singura formalitate pe care trebuie să o îndeplinească un exportator este depunerea unei declarații vamale de export.
O particularitate a acestui regim vamal o reprezintă posibilitatea realizării unui export temporar, atât pentru mărfurile românești, cât și pentru mărfurile străine introduse anterior în țară. Exportul temporar presupune indepliniriea următoarelor condiții:
– bunurile vor fi reintroduse în țară fără a fi suferit vreo modificare, cu excepția uzurii lor normale;
– reintroducerea în țară sau eventual schimbarea destinației vamale se va face în interiorul unui termen fixat de autoritatea vamală.
Principiul în materie vamală este libera circulație a mărfurilor, astfel încât pot fi exportate sau importate orice fel de mărfuri. Regulă admite însă și unele excepții:
a) există anumite categorii de mărfuri pentru care importul sau exportul este interzis (mărfuri prohibite);
b) există anumite categorii de mărfuri pentru importul sau exportul cărora este nevoie de o autorizație specială sau de o licență; în lipsă acestora, importul sau exportul respectivelor mărfuri este prohibit.
15. Regimuri vamale suspensive si economice
Regimurile vamale suspensive și economice sunt operațiuni cu titlu temporar care au ca efect suspendarea plății taxelor vamale pe perioadă cât mărfurile sunt încadrate în unele dintre aceste regimuri. Înainte de a prezenta aceste regimuri vamale, ne vom opri asupra câtorva dispoziții comune tuturor regimurilor vamale suspensive și economice.
– Regimul vamal suspensiv se solicita de către titularul operațiunilor comerciale și se aprobă numai în cazul în care autoritatea vamală poate asigura supravegherea și controlul regimului vamal suspensiv.
– Regimul vamal suspensiv este esențialmente temporar, el durează numai până la momentul în care mărfurile primesc o altă destinație vamală.
– La cererea autorității vamale, titularul regimului vamal suspensiv este obligat să constituie o garanție care să asigure încasarea eventualelor drepturi de import (art. 94 C. vam.).
– Drepturile și obligațiile aferente regimului vamal suspensiv pot fi cesionate dacă există acceptul proprietarului mărfurilor și acordul autorității vamale.
Tranzitul vamal constă în transportul unor mărfuri străine și/sau românești pe teritoriul României, între două birouri vamale, fără perceperea vreunei taxe vamale (art. 113 C. vam.). Există tranzit vamal atât în situația în care mărfurile sunt importate și au ca destinație vamală un birou vamal de interior, cât și în situația în care mărfurile au fost vămuite la un birou vamal de interior și sunt transportate până la frontieră în vederea exportului.
Regimul de tranzit vamal acordat se încheie în momentul prezentării mărfurilor la biroul vamal de destinație. Această prezentare trebuie să aibă loc în termenul de încheiere fixat de autoritatea vamală, care nu poate fi mai lung de 45 de zile și se stabilește în funcție de mijlocul de transport, distanța de parcurs și condițiile atmosferice. Mărfurile trebuiesc prezentate la biroul vamal de destinație fără a fi supuse vreunei modificări (de altfel, în temeiul art. 115 C. vam., aceste mărfuri sunt sigilate și marcate la frontieră sau la biroul unde au fost vămuite).
Titularul operațiunii comerciale are obligația depunerii unei garanții la autoritatea vamală, pentru asigurarea plătii datoriei vamale (atunci cand tranzitul vamal este taxat). Dacă mărfurile nu sunt prezentate biroului vamal de destinație în termenele și în condițiile arătate, pe baza declarației vamale de tranzit (care conține date privind valoarea mărfurilor și constituie titlu executoriu) se va trece la executarea datoriei vamale.
Antrepozitarea vamală este un regim vamal suspensiv economic care presupune depozitarea mărfurilor într-o anumită locație aflată sub controlul autorității vamale, până la plasarea lor sub un alt regim vamal (art. 119 C. vam.). Pot fi depozitate atât mărfurile străine introduse în țară, până la realizarea importului, cât și mărfurile românești ce urmează a fi scoase din țară, până la desăvârșirea exportului.
Antrepozit vamal este orice loc unde pot fi depozitate mărfuri, cu aprobarea și supravegherea autorității vamale. În sensul de locație pentru depozitarea bunurilor, antrepozitul poate fi atât public (destinat depozitării unor mărfuri de către orice persoană interesată), cât și privat (destinat numai depozitării mărfurilor proprii). În ambele situații, dreptul de a desfășura operațiuni specifice acestui regim vamal se acordă numai unor persoane juridice române, pe bază unei autorizații acordate de autoritatea vamală. Deținătorul atrepozitului vamal este administratorul și gestionarul mărfurilor depozitate în acesta.
Mărfurile aflate sub regimul de antrepozitare vamală pot rămâne sub acest regim vamal suspensiv pe timp nelimitat, cu excepția unor situații speciale (când autoritatea vamală poate stabili un termen până la care antrepozitarul trebuie să atribuie mărfurilor o destinație vamală). În timpul cât sunt sub regimul de antrepozitare vamală, mărfurile pot fi supuse unor operațiuni de ambalare, de marcare sau de testare în vederea pregătirii pentru vânzare sau pot fi transferate dintr-un atrepozit vamal în altul, în ambele situații numai cu acordul autorității vamale. Dacă se stabilește un termen la care expiră regimul suspensiv de antrepozitare vamală, iar mărfurile nu au primit încă o altă destinație vamală, autoritatea vamală, din oficiu, încheie regimul vamal de antrepozit și încasează taxele vamale și drepturile de import, pe baza unui act constatator.
Perfecționarea activă este regimul vamal suspensiv și economic care constă în supunerea unor mărfuri, pe teritoriul României, la una sau mai multe operațiuni de perfecționare (transformare/prelucrare etc.) dintre cele enumerate de art. 134 alin. (4) C. vam.: a) prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, ansamblarea și adaptarea lor la alte mărfuri; b) transformarea mărfurilor; c) repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în formă inițială; d) utilizarea unor mărfuri, care, deși nu se regăsesc în produsele compensatoare, permit sau facilitează obținerea acestor produse, chiar dacă ele dispar total sau parțial în timpul folosirii lor.
Perfecționarea activă se poate realiza printr-un sistem cu suspendare (când obiectul perfecționării îl constituie mărfurile străine destinate reexportului în afara teritoriului vamal al României sub formă produselor compensatoare, fără ca aceste mărfuri să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială) sau printr-un sistem cu rambursare (care are ca obiect măsurile puse în liberă circulație, cu rambursarea sau remiterea drepturilor de import aferente unor asemenea mărfuri, dacă sunt exportate în afara teritoriului vamal al României sub formă de produse compensatoare). Prin urmare, pot face obiectul perfecționării active, numai în cadrul activității unei persoane juridice române:
– mărfurile straine destinate a fi reexportate in afara teritoriului vamal al României, sub forma de produse compensatoare;
– mărfurile importate, introduse in circuitul economic, daca ele sunt exportate în afara teritoriului României sub forma de produse compensatoare.
Regimul de perfecționare activăse autorizează de direcția regională vamală în a cărei rază teritorială se află sediul titularului operațiunii comerciale (care trebuie să fie o persoană stabilită în România). Ținând cont de durată necesară pentru realizarea produselor compensatoare și pentru livrarea acestora, precum și de tipul operațiunii, autoritatea vamală fixează un termen pentru finalizarea perfecționării. Dacă în cadrul termenului stabilit titularul nu solicita prelungirea acestuia sau acordarea unei noi destinații vamale ori a unui nou regim vamal, operațiune se încheie de biroul vamal, din oficiu, pe bază unui act constatator.
Transformarea sub control vamal este acel regim vamal suspensiv care permite folosirea, pe teritoriul României, fără plata drepturilor de import și fără aplicarea de măsuri de politică comercială, de mărfuri străine pentru a fi supuse unor operațiuni care le transformă felul sau starea inițială (art. 150-156 C. vam.).
Distincția față de regimul perfecționării active rezidă în aceea că:
– obiect al transformării sub control vamal sunt doar mărfurile străine;
– după transformare, produsele rezultate (denumite produse transformate) sunt importate.
Transformarea sub control vamal poate fi realizată, în bază unei autorizații a autorității vamale, numai de către persoane juridice române. Termenul în interiorul căreia trebuie realizarea transformarea sub control vamal este fixat în funcție de complexitatea operațiunii, fără a depăși 2 ani. Titularul regimului suspensiv are însă obligația de a solicita plasarea sub un alt regim vamal pe măsură ce unele produse sunt transformate.
La terminarea operațiunilor de transformare sub control vamal, produsele transformate vor fi supuse taxelor vamale de import pe baza unui tarif vamal preferențial, existent la data realizării importului, la data plasării sub regimul vamal suspensiv, inclusiv în situația în care tratamentul preferențial este prevăzut pentru produse identice cu produsele transformate.
Admiterea temporară este definită de lege ca acel regim vamal suspensiv care permite utlizarea pe teritoriul României, cu exonerare totală sau parțială de drepturi de import și fără aplicarea măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în aceeași stare, cu excepția uzurii lor normale. Autoritatea vamală fixează un termen în cadrul căruia mărfurile trebuie să fie reexportate sau să primească o nouă destinație vamală. În principiu, termenul aprobat trebuie să permită ca scopul utilizării să poată fi realizat.
Pentru mărfurile care sunt admise temporar cu exonerare parțială de taxe vamale, se datorează o taxa vamală de 3% din sumă care s-ar datora în eventualitatea importului acelorași mărfuri. Cuantumul se calculează pentru fiecare luna sau fracțiune de luna a duratei în care mărfurile se află sub regim de admitere temporară, fără a putea depăși cuantumul datorat în cazul în care aceleași mărfuri ar fi fost importate.
Eventualul import al bunurilor care au fost plasate temporar sub regimul admiterii temporare dă naștere obligației de a plăti taxe vamale de import, în raport de elementele existențe la data înregistrării declarației vamale de import. Pentru mărfurile care au fost admise temporar cu exonerare parțială de plata taxelor vamale, cuantumul taxelor vamale se determină ca diferență dintre suma totală datorată la data înregistrării declarației vamale de import și cuantumul taxelor vamale deja plătit, plin aplicarea cotei de 3%.
În Regulamentul vamal sunt prevăzute reguli speciale privind condițiile în care pot fi admise temporar în România mijloacele de transport (rutiere, feroviare sau aeriene).
Perfecționarea pasivă este acel regim vamal care permite exportul temporar de mărfuri românești în afară teritoriului țării, în vederea supunerii acestora unor operațiuni de perfecționare (transformare sau de prelucrare), iar produsele rezultate din aceste operațiuni (produsele compensatoare) să fie puse în liberă circulație cu exonerarea totală sau parțială de drepturi de import. Evident că și în cazul acestui regim vamal autoritatea vamală fixează, în funcție de circumstanțe, un termen în interiorul căruia operațiunile specifice perfecționării pasive trebuiesc finalizate. Termenul în care produsele compensatoare trebuie să fie reimportate pe teritoriul vamal al României poate fi prelungit la cererea justificată a titularului autorizației.
Autorizația se acordă numai persoanelor stabilite în România și numai dacă se poate stabili cu certitudine că produsele compensatoare rezultă din perfecționarea mărfurilor de export temporar și că utilizarea acestui regim vamal suspensiv nu este de natură să aducă atingere intereselor esențiale ale producătorilor români.
Nu sunt admise pentru plasarea sub acest regim vamal suspensiv mărfurile care:
a) prin exportul lor ar da naștere la rambursări sau restituiri de drepturi de import;
b) înaintea exportului au fost puse în liberă circulație cu exonerare totală de drepturi de import, în funcție de destinația lor finală, atât timp cât condițiile pentru acordarea unei astfel de exonerări continuă să se aplice;
c) al căror export implică acordarea rambursărilor la export (pentru care, în conformitate cu reglementările privind politica agricolă, se acordă un alt avantaj financiar decât aceste rambursări), conform art. 166 C. vam.
În principiu, cuantumul taxelor vamale de import datorate la reintroducerea mărfurilor în România se determină prin deducerea din taxele vamale aferente produselor compensatorii ale taxelor vamale care s-ar fi datorat la același moment pentru mărfurile exportate temporar [ art. 303 alin (1) Regulamentul vamal]. Practic, ceea ce se impozitează este sporul de valoare pe care l-au înregistrat mărfurile.
Exonerarea totală sau parțială de la plata taxelor vamale de import se acordă ținând cont de natura operațiunilor la care au fost supuse mărfurile plasate sub regimul perfecționării pasive. Astfel, de exemplu:
– dacă perfecționarea pasivă a însemnat repararea gratuită a mărfurilor, nu se datorează taxe vamale;
– dacă repararea s-a făcut cu tilu oneros, valoarea în vamă este constituită doar de cheltuielile de reparație.
16. Regimul zonelor libere și a antrepozitelor libere
Zonele libere și antrepozitele libere sunt părți din teritoriul vamal al României sau incinte, anume determinate, situate pe acest teritoriu, în care:
– mărfurile străine sunt considerate (în ceea ce privește aplicarea drepturilor de import și a măsurilor de politică comercială la import) că nu se află pe teritoriul vamal al României, atât timp cât nu sunt puse în liberă circulație, nici plasate sub un alt regim vamal, nici utilizate sau consumate în alte condiții decât cele prevăzute în normele vamale;
– mărfurile românești beneficiază, pe baza plasării lor într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, de măsuri legale de exportul mărfurilor.
Așadar, zonele libere corespund, din punct de vedere fiscal, unei destinații vamale cu regim special. Zonele libere trebuie să fie împrejmuite și să aibă puncte de intrare și de ieșire bine determinate și aprobate de autoritatea vamală. În interiorul zonelor libere pot fi edificate contrucții, cu apobarea prealabilă a autorității vamale.
În zonele și antrepozitele libere pot fi plasate, în egală măsură, mărfuri românești și mărfuri străine, în condițiile dispozițiilor art.188 C. vam.
Mărfurile care părăsesc zonă liberă sau antrepozitul liber în care s-au află pot urma dintre direcțiile:
– pot fi exportate sau reexportate în afară teritoriului vamal al României;
– pot fi introduse într-o altă parte a teritoriului vamal al României.
17. Datoria vamală
Datoria vamală reprezintă, în conformitate cu art.3 pct.13 C. vam., obligația unei persoane de a plăti drepturile de import sau de export. O importanță practică deosebită prezintă formarea datoriei vamale și stabilirea debitorului datoriei vamale.
Datoria vamală la import ia naștere prin punerea în liberă circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import sau ca urmare a plasării unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parțială a drepturilor de import. Ea se naște în mod efectiv în momentul acceptării declarației vamale înregistrate de către debitorul declarant (art. 223 C. vam.).
Așadar, debitorul vamal este titularul declarației vamale, dar în solidar cu acesta, răspunde și persoana care din culpă a furnizat date nereale ce au determinat stabilirea incorectă a datoriei vamale.
Datoria vamală la export ia naștere prin exportul mărfurilor supuse drepturilor de export, în afara teritoriului vamal al României și pentru care s-a întocmit o declarație vamală. Momentul nașterii datoriei vamale la export este acela în care este acceptată declarația vamală înregistrată de debitorul declarant.
Datoria vamală ia naștere în locul în care s-au produs faptele care au generat-o, iar dacă nu se poate stabili cu certitudine acest loc, datoria se consideră că a luat naștere la locul unde autoritatea vamală constată că mărfurile se află în situație de a genera datorie vamală.
Stabilirea momentului în care ia naștere datoria vamală este extrem de importantă întrucât cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza normelor în vigoare la data nașterii datoriei vamale. Dacă nu este posibilă stabilirea momentului nașterii datoriei vamale, momentul luat în considerare pentru stabilirea elementelor de taxare proprii mărfurilor în cauză este acela în care autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situație care face să se nască o datorie vamală. Când, la data constatării, autoritățile vamale dispun de informații din care rezultă că datoria vamală s-a născut într-un moment anterior, cuantumul drepturilor de import se determină pe baza elementelor de taxare existente la data cea mai îndepărtată ce poate fi stabilită pe baza acelor informații.
Dacă sumă plătită cu titlu de taxă vamală este mai mare decât cea datorată, statul devine debitor al obligației de restituire, iar funcționarul public care a provocat această situație devine codebitor solidar al obligației de restituire.
Garantarea datoriei vamale este un alt aspect important pentru problematica taxelor vamale. Garanția se constituie pentru asigurarea plății datoriei vamale. În cazuri temeinic justificate se pot acordă scutiri de la obligația garantării datoriei vamale.
Prin convenții și acorduri internaționale au fost reglementate situații în care nu se percepe constituirea unor garanții vamale. De exemplu, sunt scutite de la plata garanțiilor mărfurile care circulă sub acoperirea unui document vamal internațional cum este carnetul T.I.R., în baza Convenției vamale cu privire la transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetelor T.I.R. (Geneva, 14 noiembrie 1975). În realitate, în asemenea situații, plata datoriilor vamale care s-ar putea naște este garantată de asociațiile profesionale semnatare.
Dintre modalitatiile de garantare a datoriei vamale, Codul vamal (prin art.221-222) menționează: depozitul bănesc, scrisoarea de garanție bancară, remiterea unor instrumente de decontare și titluri de valoare. Codul de procedura fiscală, în art. 116-117, menționează și alte modalități de garantare. Cuantumul garanției vamale este reprezentat de suma exactă a datoriei vamale, dacă aceasta poate fi determinată, sau de suma cea mai ridicată a datoriei vamale ce ar rezulta din operațiunea de vămuire, dacă cuantumul exact nu poate fi determinat. Garanția se restituie după ce datoria vamală a fost achitată.
Stingerea datoriei vamale se poate face printr-unul din următoarele moduri:
a) plata cuantumului drepturilor (a datoriei vamale, în fapt);
b) remirerea cuantumului drepturilor;
c) anularea ca o consecință a anulării declarației vamale;
d) îndeplinirea termenului de prescripție extinctivă;
e) confiscarea mărfurilor;
f) distrugerea mărfurilor din dispoziția autorității vamale;
g) abandonarea mărfurilor în favoarea statului;
h) pierderea mărfurilor, datorită forței majore sau cazului fortuit;
i) scăderea cantitativă a mărfurilor, datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.
Codul vamal conferă oricărei persoane care se consideră neîndreptățită dreptul de a formulă acțiune în justiție împotrivă deciziilor luate de către autoritatea vamală în aplicarea reglementărilor vamale.
Litigiile intervenite în materie vamală (conteciosul vamal) se soluționează, conform reglementărilor Codului de procedură fiscală consacrate soluționării contestațiilor formulate împotrivă actelor administrative fiscale. Potrivit dispozitilor Costituției revizuite, parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționale în materie este facultativă, contribuabilul nemulțumit putându-se adresa direct instanței de contecios administrativ și fiscal.
În fine, prin Codul vamal sunt calificate drept contravenții sau ca infracțiuni și sunt sancționate o serie de fapte nepermise săvârșite cu ocazia sau în legătură cu introducerea sau scoaterea în/din țara a unor mărfuri.
CAPITOLUL IV
ACCIZELE
1. Definiție. Caracteristici. Clasificare
Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru producția sau importul și pentru desfacerea anumitor categorii de produse, precum: băuturi alcoolice, tutun și produse energetice (confecții din blănuri naturale, obiecte din cristal, bijuterii din aur și/sau platină, parfumuri, autoturisme și ambarcațiuni pentru agrement, aparate electrocasnice, arme de vânătoare etc.). Totodată, este impozitată producția internă de țiței și de gaze naturale.
Accizele au fost introduse în România încă din anul 1191 și au reprezentat, tradițional, procedeul de impunere indirectă care, în principiu, ca obiect vânzarea anumitor bunuri de consum, de regulă, considerate „de lux”. Actual acestea sunt impozite indirecte reglementate de Codul fiscal român, act normativ care implementează legislația comunitară.
În perioadă actuală accizele sunt utilizate nu doar ca sursă de venituri bugetare ci, într-o măsură din ce în ce mai mare, ca instrument pentru înfăptuirea unor obiective sociale. Utilizarea lor în acest scop corespunde voinței de descurajare a consumurilor excesive a unor bunuri din categoria celor impozitate. Spre exemplu, accizele sunt folosite ca mijloc de diminuare a consumului de tutun și alcool, care produc efecte nocive cum sunt: scăderea productivității muncii, comportament antisocial, risc de îmbolnăvire ridicat etc.
La nivel comunitar, reglementările privind accizele datează din anul 1992 și au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993. Aceste reglementări sunt:
– Directiva nr. 92/12/CEE privind regimul general al produselor accizabile și deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse („Directiva orizontală”);
– trei directive privind structura accizelor pentru uleiuri minerale, alcool și băuturi alcoolice și tutun prelucrat: Directiva nr. 92/81/CEE, Directiva nr. 92/83/CEE și Directiva nr. 95/59/CE („Directivele structurale”);
– patru directive privind apropierea nivelului accizelor: Directiva nr. 92/82/CEE, Directiva nr. 92/84/CEE, Directiva nr. 92/79/CEE și Directiva 92/80/CEE („Directivele referitoare la nivelul accizelor”).
În urma modificărilor legislative aduse în cursul anului 2003, adoptarea Directivei nr. 2003/96/CE, care a abrogat Directivele nr. 92/81/CEE și nr. 92/92/CEE și a înlocuit categoria uleiurilor minerale cu categoria produse energetice și electricitate, în prezent structura accizelor armonizate în Uniunea Europeană presupune gruparea acestora în trei mari categorii: accize pentru alcool și băuturi alcoolice; accize pentru produse electrice și electricitate; accize pentru tutun prelucrat.
Conform ultimelor modificări în domeniu, prin OUG nr. 109/2009 pentru modificare și completarea Codului fiscal, România a implementat transpunerea prevederilor Directivei 2008/118/CE a Consiliului, iar prin OUG 117/2010 se realizează transpunerea Directivei 2010/12/UE a Consiliului din 16 februarie 2010 de modificare a Directivelor 2008/18/Cepe care am menționat-o mai sus.
În prezent accizele sunt aplicate asupra unui număr limitat de produse și/sau servicii, dintre acelea care însă sunt considerate „de larg consum”, adică dintre cele care sunt utilizate în mod obișnuit de către „consumatorii finali”. Așa fiind, accizele se stabilesc atât asupra produselor fabricate, de regulă, în regim de monopol, cât și asupra unora dintre mărfurile indigene sau provenite din import care sunt în mod uzual consumate de către populație.
În general, accizele sunt considerate taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru producție sau import și pentru desfacerea anumitor categorii de produse, precum: băuturi alcoolice, tutun, produse energetice și energie electrică, cafea și mai nou confecții din blănuri naturale, obiecte din cristal, bijuterii din aur și/sau din platină, iahturi și alte nave, autoturisme și autoturisme de teren care depășesc capacitatea cilindrică de 3.000 cmc, arme și muniție. Totodată, sunt impozitate, în același regim, producția internă de țîței și de gaze naturale.
Reprezentând cote fixe (sau procentuale), prestabilite prin lege, care se adaugă și se cuprind în prețurile de livrare/vânzare sau de import ale anumitor bunuri, accizele preced taxa pe valoare adăugată (în sensul că ele se stabilesc și se cuprind în prețul produselor înainte de a calcula TVA) și deci se includ în bază de impozitare a TVA.
Conform reglementării lor actuale din țara noastră, accizele se pot grupa pe două categorii:
– accize armonizate – acele taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru unele produse provenind din producția internă sau din import al cărui regim juridic a fost armonizat cu norme comunitare fiscale, în sensul că atât în ceea ce privește sfera de aplicare și principiile de impunere, cât și regimul de deținere, circulație și control sunt stabilite la nivel European printr-o serie de directive ale căror prevederi se impun a fi respectate pe întreg teritoriul comunitar.
– alte produse accizabile – categorie care cuprinde produsele din cafea, confecții din blănuri naturale, obiecte din cristal, bijuterii din aur și/sau platină, iahturi și alte nave, autoturisme și autoturisme de teren care depășesc capacitatea cilindrică de 3.000 cmc, arme și muniție.
2. Regimul accizelor armonizate
Accizele armonizate, al căror regim juridic a fost pus, în principiu, în acord cu normele comunitare adoptate în materie de fiscalitate, se datorează pentru următoarele 3 categorii de produse: alcool și băuturi alcoolice, produse din tutun prelucrat și produse energetice și electricitate.
Accizele pentru alcool și băuturi alcoolice sunt stabilite diferențiat în funcție de subcategoriile următoare: bere, vinuri, alte băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic. În ceea ce privește accizele la tutunul prelucrat, acestea se aplică distinct pentru țigări, țigări de foi, tutun folosit la rulatul țigaretelor sau alte produse de tutun pentru fumat. Cea de a treia subcategorie, produsele energetice, include benzină, motorină, kerosenul, gazul petrolier lichefiat, gazul natural, păcură, cărbunele, cocsul și energia electrică.
Faptul generator al impozitului se naște în momentul producerii mărfurilor sau extracției produselor accizabile în România sau pe teritoriul Comunității sau la momentul importului lor în țară.
În principiu, accizele sunt exigibile în momentul eliberării pentru consum sau când se constată pierderi sau lipsuri de produse accizabile. Concret, exigibilitatea intervine în momentul efectuării livrării sau la data înstrăinării ori utilizării în orice alt scop decât comercializarea (pentru produse fabricate în țară), respectiv la data înregistrării declarației vamale de import (pentru bunurile introduse în țară, potrivit regimului legal de import).
Eliberarea pentru consum reprezintă:
a) orice ieșire, inclusiv ocazională, a produselor accizabile din regimul suspensiv;
b) orice producție, inclusiv ocazională, de produse accizabile în afara regimului suspensiv;
c) orice import, inclusiv ocazional, de produse accizabile, cu excepția energiei electrice, gazului natural, cărbunelui și cocsului, dacă produsele accizabile nu sunt plasate în regim suspensiv;
d) utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal astfel decât ca materie primă;
e) orice deținere în afara regimului suspensiv a produselor accizabile care nu au fost introduse în sistemul de accizare, în conformitate cu prezentul titlu;
f) recepția, de către un operator înregistrat sau neînregistrat, de produse accizabile, deplasate de la un antrepozit fiscal dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Eliberare pentru consum se consideră și deținerea în scopuri comerciale de către un comerciant de produse accizabile, care au fost eliberate în consum în alt stat membru sau au fost importate în alt stat membru și pentru care acciza nu a fost plătită în România.
În principiu, producția și depozitarea bunurilor care fac obiectul accizării se realizează sub controlul și supravegherea unei persoane special autorizate, în perimetre special delimitate, asigurându-se un control riguros din partea statului.
Nivelul accizelor pentru alcool etilic și tutun prelucrat cuprinde și contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute la titlul XI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Astfel, în scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun și băuturi alcoolice, altele decât vinul și berea, precum și pentru finanțarea cheltuielilor de sănătate, se instituie unele contribuții ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătății Publice. Potrivit acestei reglementări, contribuțiile pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate („taxele pe viciu”) se virează lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea produselor pe piață internă, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului, pe numele Ministerului Sănătății Publice.
Antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică special abilitată de autoritatea fiscală competentă pentru producerea, transformarea, primirea, deținerea și expedierea produselor accizabile, într-un atrepozit fiscal. Un antrepozit fiscal poate funcționa numai pe baza autorizației valabile emise de Ministerul Finanțelor Publice.
Condițiile și procedura de autorizare, obligațiile antrepozitarului autorizat și regimul juridic al autorizației acordate sunt prevăzute de art. 179-185 C. fisc. O serie de obligații revin și operatorilor înregistrați, persoane fizice sau juridice autorizate să primească produse supuse accizelor în regim suspensiv provenite de la antrepozitari autorizați, alții decât cei de pe teritoriul României. Antrepozitarul autorizat este obligat să țină evidențe exacte și actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare și produse accizabile finite, produse sau primite în antrepozite fiscale și expediate din antrepozitele fiscale, să prezinte evidențele corespunzătoare, la cererea autorităților competente și să țină un sistem corespunzător de evidență a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil și de securitate.
Antrepozitul fiscal este locul, aflat sub controlul autorității fiscale competente, unde produsele accizabile sunt fabricate, transformate, deținute, primate sau expediate în regim suspensiv, de către antrepozitarul autorizat, în exercițiul activității, în condițiile prevăzute de lege.
Într-un antrepozit fiscal de producție și depozitare se pot produce și depozita numai produsele accizabile aparținând uneia din următoarele grupe de produse:
a) alcool etilic și băuturi alcoolice;
b) tutun prelucrat;
c) produse energetice;
d) aromele alimentare, extractele și concentratele alcoolice care au o concentrație alcoolică ce depășește 1,2 % în volum.
Fac excepție de la obligativitatea supunerii regimului de antrepozitare, berea, vinurile și băuturile fermentate produse în gospodăriile individuale pentru consumul propriu, vinurile produse de mici producători (mai puțin de 200 hl/an) și energia electrică, gazul natural, cărbunele și cocsul.
Antrepozitul vamal este locul aprobat de autoritatea vamală (în conformitate cu prevederile Codului vamal al României), unde pot fi primite, depozitate, transformate, etc., în anumite condiții, strict stabilite de lege, produsele accizabile.
Oricare intrare de produse accizabile din afara teritoriului comunitar este considerată operațiune de import, cu excepția plasării produselor accizabile importate sub regim vamal suspensiv în România, distrugerii sub supravegherea autorității vamale a produselor accizabile și plasării acestora în zone libere, antrepozite libere sau porturi libere.
Pentru unele produse accizabile (alcool etilic, distilate și băuturi spirtoase, uleiuri minerale) a fost instituit, prin Codul fiscal, un regim special de supraveghere în ceea ce privește producția, importul și circulația acestora.
Antrepozitării fiscali trebuie să ceară autorizarea producerii de alcool etilic și distilate, indicând cantitatea pe care estimează că o vor obține (în funcție de capacitatea instalată), precum și programul de lucru detaliat.
În vederea înregistrării corecte a întregii producții de alcool și distilate, în antrepozitele fiscale unde se produc asemenea bunuri trebuie să fie utilizate aparate speciale de măsurat (numite contoare).
Agenții economici plătitori de accize au obligația de a depune la autoritatea fiscală competentă o declarație de accize pentru fiecare lună în parte, indiferent dacă datorează sau nu plata de accize pe luna respectivă. Declarația de accize trebuie depusă la organul fiscal competent până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declarația.
Accizele se fac venit la bugetul de stat. Începând cu data de 1 ianuarie 2013, prin OUG 87/2012, termenul de plată a accizelor la bugetul de stat – prevăzut la art.206^51 din Codul fiscal, de către un destinatar înregistrat (inclusiv destinatarul înregistrat care primește ocazional produse accizabile) a fost modificat după cum urmează:
– până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile (regulă generală).
Precizăm că în cazul destinatarului înregistrat, accizele devin exigibile la momentul primirii produselor accizabile de către destinatarul înregistrat (art.206^6 coroborat cu art.206^7 alin.(3) lit.a) din Codul fiscal. Prevederi legale aplicabile – art.206^51 alin.(1) din Codul fiscal.
– până la livrarea produselor energetice prevăzute la art.206^16 alin.(3) lit.a)-e) din Codul fiscal, respectiv livrarea de benzină, motorină, kerosen și gaz petrolier lichefiat (GPL), din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat (excepție de la regula generală).
Precizăm că destinatarul înregistrat trebuie să dețină documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a accizelor aferente cantității de produse accizabile menționate ce urmează a fi facturată cumpărătorului în momentul livrării lor din locația deținută de destinatar.
Ordinele de plată pentru Trezoreria Statului care atesta virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată trebuie să fie confirmate prin ștampilă și semnătura autorizată a unității bancare care a debitat contul plătitorului cu suma respectivă, copie de pe extrasul de cont și copia extrasului contului de venituri al bugetului de stat în care au fost evidențiate accizele în numele acestora.
Plata accizelor în contul corespunzător de venituri al bugetului de stat poate fi efectuată fie de către destinatarul înregistrat, fie de către cumpărător – în acest caz, cumpărătorul va efectua plata în numele și pe codul de înregistrare fiscală al destinatarului înregistrat. Prevederi legale aplicabile: art.206^51 alin.(4) din Codul fiscal și pct.106 alin.(2), (3), (4) și (14) de la titlul VII din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, pentru alcool și băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice, altele decât benzină, motorină, kerosen și GPL, destinatarul înregistrat plătește accizele la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele au devenit exigibile. Pentru benzină, motorină, kerosen și GPL, destinatarul înregistrat plătește accizele la bugetul de stat până la livrarea de astfel de produse din locația/locațiile autorizată/autorizate deținute de acesta pentru cantitatea ce urmează a fi facturată către cumpărător.
Un aspect de reținut este faptul că produsele accizabile ajunse la destinație trebuie păstrate de către destinatarul înregistrat maximum 48 de ore în locația autorizată în vederea verificării și certificării datelor din documentul administrativ electronic de către autoritatea vamală teritorială (art.206^33 alin.(1) lit.b) din Codul fiscal și pct.64 din Anexa la OPANAF 2434/2010, așa cum a fost modificată prin OPANAF 3729/2011).
3. Regimul impozitării altor produse accizabile
În categoria „alte produse accizabile” intră: cafea verde, cafea prăjită (inclusive cafea cu înlocuitori), cafea solubilă (inclusiv amestecuri de cafea solubilă), fiind eliminate din sfera de aplicare a accizelor produsele pentru care accizele erau stabilite în cote procentuale.
Pentru produsele provenite din teritoriul comunitar, momentul exigibilității accizei intervine la momentul recepționării acestora, iar pentru produsele importate, la data înregistrării declarației vamale de import.
Impozitarea acestor categorii de produse se face diferențiat, pe categorii de mărfuri, fie prin instituirea unor sume fixe pe unitatea de produs (bucată, tonă, litru, hectolitru etc.), fie prin aplicarea unor cote procentuale proporționale.
Plătitori de accize pentru produsele provenite din teritoriul comunitar sunt operatorii economici, persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate, care produc sau care achiziționează din teritoriul comunitar ori din afara teritoriului comunitar astfel de produse.
Pentru produsele accizabile provenite din teritoriul comunitar, plata accizelor se face în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care au fost recepționate produsele, iar pentru cele provenite din import la momentul înregistrării declarației vamale de import.
O categorie distinctă asupra căreia este instituit un impozit asemănător accizelor o reprezintă țițeiul din producția internă, pentru care agenții economici autorizați datorează, la bugetul de stat, un impozit diferențiat, scadent la momentul livrării produsului.
Sunt scutite de la plata acestor impozite cantitățile de țîței din producția internă, exportate direct de agenții economici producători.
La fel ca și în cazul accizelor, contribuabilii debitori ai acestui impozit au obligația să depună, la autoritatea fiscală competentă, declarații de impozit pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează sau nu impozit pentru perioadă respectivă.
Trebuie de asemenea menționat că în cadrul Autorității Naționale a Vămilor există o structură de legătură menită să asigure cooperarea administrativă în domeniul accizelor cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului CE nr. 2073/2004. Acest regulament stabilește condițiile de cooperare între autoritățile administrative din statele membre, responsabile pentru aplicarea legislației privin accizele, în vederea asigurării respectării legislației comunitare referitoare la accize. De asemenea, regulamentul stabilește procedura privind schimbul anumitor tipuri de informații prin mijloace electronice, în special în ceea ce privește comerțul intracomunitar cu produse supuse accizelor.
Prin transpunerea Directivei 2008/118/2009 în Codul fiscal român se crează cadrul juridic necesar introducerii sistemului informatizat pentru facilitarea și monitorizarea circulației produselor accizabile.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Regimul Accizelor Armonizate (ID: 145784)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.