Refectarea In Contabilitate A Principalelor Operatiuni DE Trezorerie
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………3
CAP. 1 – ASPECTE TEORETICE PRIVIND FLUXURILE DE TREZORERIE……………..4
1.1 – Trezoreria – informație strategică în măsurarea performanțelor întreprinderii………..4
1.2 – Numerar și echivalente de numerar…………………………………………………………………..7
1.3 – Norme naționale și internaționale de reglementare a fluxurilor de trezorerie………..10
1.4 – Necesitatea și avantajele informațiilor privind fluxurile de trezorerie………………….14
CAP. 2 – CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE TREZORERIE…………………………26
2.1 – Contabilitatea investițiilor financiare pe termen scurt………………………………………..26
2.2 – Contabilitatea operațiunilor bancare………………………………………………………………..32
2.3 – Contabilitatea operațiunilor cu numerar și a altor valori…………………………………….34
2.4 – Contabilitatea acreditivelor……………………………………………………………………………36
2.5 – Contabilitatea viramentelor interne…………………………………………………………………38
CAP. 3 – PREZENTAREA ȘI ANALIZA FLUXURILOR DE TREZORERIE……………….39
3.1 – Determinarea fluxurilor de trezorerie pe tipuri de activități………………………………..39
3.1.1 – Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare…………………42
3.1.2 – Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de investiții……………………45
3.1.3 – Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de finanțare…………………..46
3.2 – Reprezentarea operațiunilor economice prin fluxuri………………………………………….47
3.3 – Studiul fluxurilor de numerar…………………………………………………………………………48
3.3.1 – Fluxurile de numerar ale întreprinderii (cash-flow)……………………………..48
3.3.1.1 – Cash-flow-ul disponibil………………………………………………………48
3.3.1.2 – Cash-flow-ul de exploatare…………………………………………………49
3.4 – Rate utilizate în analiza fluxurilor de numerar………………………………………………….50
CAP. 4 – PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. TRANSELECTRICA S.A……………………55
4.1 – Date informative…………………………………………………………………………………………..55
4.2 – Scurt istoric………………………………………………………………………………………………….59
4.3 – Obiectivele societății…………………………………………………………………………………….60
4.4 – Organigrama societății………………………………………………………………………..61
4.5 – Structura personalului firmei………………………………………………………………………….67
4.6 – Descrierea fluxului comercial…………………………………………………………………………67
4.7 – Piața și segmentul de clienți…………………………………………………………………………..67
CAP. 5 – STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA ȘI ANALIZA OPERAȚIUNILOR DE TREZORERIE LA S.C. TRANSELECTRICA S.A.Brașov……….69
CONCLUZII ȘI PROPUNERI………………………………………………………………………………………86
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………..88
INTRODUCERE
O întreprindere plasată în câmpul operațional al pieței, nu poate răspunde favorabil fenomenelor de incertitudine și de risc fără o gestiune a trezoreriei sale ca subansamblu al gestiunii financiare. Având în vedere că atât trezoreria pozitivă, cât și cea negativă antrenează costuri de gestiune (de oportunitate, prin nefructificarea excedentului de trezorerie și costuri de finanțare prin credite noi a deficitului de trezorerie), funcția de trezorerie este una dintre cele mai responsabile pentru soarta întreprinderii.
Cel mai adesea această funcție este una dintre cele mai responsabile pentru soarta întreprinderii. Ea este îndeplinită de directorul financiar, de șeful serviciului de contabilitate. Indiferent care este acea persoană, ea trebuie să aibă întregul concurs al conducerii întreprinderii pentru a dezvolta activ și operativ o gestiune eficientă a trezoreriei, ca premisă pentru prosperitatea întreprinderii.
Contabilitatea trezoreriei asigură evidența existenței și mișcării acțiunilor deținute la entitățile afiliate, altor investiții pe termen scurt, disponibilităților în conturi la bănci sau casierie, creditelor bancare pe termen scurt și altor valori de trezorerie.
Prezenta lucrare reprezintă o sinteză a principalelor operațiuni de trezorerie, reflectarea lor în contabilitate. Aceasta cuprinde 5 capitole, astfel:
Capitolul I, intitulat Aspecte teoretice privind fluxurile de trezorerie, prezintă trezoreria ca informație strategică în măsurarea performanțelor întreprinderii, normele naționale și internaționale de reglementare a acestora, necesitatea și avantajele informațiilor privind fluxurile de trezorerie.
Cel de-al doilea capitol: Contabilitatea operațiilor de trezorerie, dezvoltă pe larg contabilitatea investițiilor pe termen scurt, contabilitatea operațiunilor bancare, a celor cu numerar, contabilitatea acreditivelor și a viramentelor interne.
Capitolul III, Prezentarea și analiza fluxurilor de trezorerie cuprinde determinarea fluxurilor de trezorerie pe tipuri de activități, de exploatare, de investiții și de finanțare, studiul fluxurilor de numerar, precum și ratele utilizate în analiza fluxurilor de numerar.
Capitolul IV redă o imagine succintă a societății Transelectrica S.A.
În ultimul capitol este prezentat Studiul de caz privind contabilitatea și analiza operațiunilor de trezorerie la S.C. Transelectrica S.A.
CAP. 1 – ASPECTE TEORETICE PRIVIND FLUXURILE DE TREZORERIE
– Trezoreria – informație strategică în măsurarea performanțelor întreprinderii
Noțiunea de trezorerie cunoaște mai multe interpretări, astfel:
În sens restrâns trezoreria reprezintă disponibilitățile (disponibilități la bancă în numerar și devize, carnete de cecuri cu limită de sumă, disponibilități în numerar în lei și devize, disponibilități sub formă de acreditive în lei și devize).
În sens larg la prima interpretare se adaugă la disponibilități și titlurile de plasament care se pot transforma rapid în disponibilități.
Într-o altă viziune noțiunea de trezorerie se poate explica prin trezoreria netă – indicator ce reflectă echilibrul financiar și capacitatea de plată a unei întreprinderi, însă calculul acesteia se realizează prin diferența dintre disponibilități și suma dintre creditele bancare pe termen scurt și soldurile creditoare ale conturilor curente.
Ca o ultimă interpretare o putem aminti pe cea prin care este extins conținutul trezoreriei nete; astfel că trezoreria se calculează ca diferență între disponibilități cumulate cu titluri de plasament, pe de o parte și suma creditelor pe termen scurt, soldurilor creditoare ale conturilor curente, efectelor comerciale scontate dar neajuns la scadență precum și creanțele cedate – incluse în categoria angajamentelor în afara bilanțului, pe de altă parte.
Între obiectivele gestiunii de trezorerie cuprindem următoarele:
1. Evitarea pierderilor, în zilele de decontare, la încasările și plățile prin banca ale întreprinderii;
2. Creșterea operativității încasării creanțelor întreprinderii, fără a afecta politica fata de clienți;
3. Eșalonarea echilibrata și degajată a scadențelor obligațiilor de plată ale întreprinderii;
4. Obținerea celui mai bun credit și la cel mai mic cost real al acestuia;
5. Asigurarea unui sold “Zero” al trezoreriei, care nu antrenează nici costuri de finanțare și nici de oportunitate;
6. Optimizarea utilizării excedentului de trezorerie, prin cea mai bună plasare a lichidităților, care să asigure rentabilitatea, siguranța și lichiditatea optime.
Toate aceste coordonate ale gestiunii trezoreriei sunt derivate din obiectivul general al finanțelor întreprinderii, respectiv creșterea valorii capitalurilor sale proprii.
Gestiunea trezoreriei regrupează deci “ansamblul deciziilor, regulilor și procedurilor care asigură, la costul cel mai redus, menținerea echilibrului financiar instantaneu al întreprinderii.”
Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este evitarea a ceea ce astăzi înțelegem prin “blocaj financiar”, ca urmare a ajustării zilnice a fluxurilor financiare. O dimensiune deloc neglijabilă a gestiunii trezoreriei este reprezentată de gestiunea riscurilor financiare, ceea ce presupune utilizarea unor instrumente de asigurare și de speculație atunci când piețele financiare sunt foarte volatile, cu alte cuvinte atunci când ratele de schimb și ratele dobânzii oscilează foarte mult la intervale scurte de timp.
Una din cele mai licitate politici de gestiune a trezoreriei pe plan mondial, este „gestiunea zero”. Ea constă în menținerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilități în vederea reducerii costurilor de gestiune a trezoreriei. Gestiunea de tip zero întâmpină o serie de dificultăți, mai ales în cazul întreprinderilor cu numeroase fluxuri financiare reglate prin cecuri, data de prezentare în bancă a cecurilor neputând fi prevăzută cu exactitate.
Trezoreria este un element esențial și totodată principala restricție a gestiunii financiare a întreprinderii. În ea se concretizează rezultatele modului de realizare a activității și de respectare a cerințelor echilibrului financiar. Nu întotdeauna o întreprindere care încheie exercițiul cu beneficii, are și o trezorerie pozitiva, și aceasta, datorită decalajului dintre înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor și scadența lor ca încasări și plăți, decalaj care poate fi hotărâtor pentru soarta financiară a întreprinderii. Din evidențele statistice rezultă că cea mai mare parte a falimentelor se datorează slăbiciunilor în gestiunea trezoreriei.
Preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de instabilitate economică, atât macro, cât și microeconomică: creșterea inflației, a ratei dobânzii, precum și scăderea ratelor de rentabilitate și a gradului de autofinanțare.
Trezoreria poate fi definită ca surplusul de surse de finanțare ce se degajă din întreaga activitate economică, respectiv diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment, dar, deși corectă în acești termeni, aceastăă definiție are un caracter mai mult teoretic, bazat pe teoria echilibrului financiar al întreprinderii, dar este mai puțin operațională pentru o gestiune eficientă a trezoreriei.
O definire mai completă a trezoreriei poate fi dată de suma elementelor constitutive ale acesteia, ca active și pasive de trezorerie. Elementul de bază în aceasta nouă definire îl reprezintă lichiditățile (disponibilitățile bănești), dar alături de ele apar activele financiare de trezorerie, iar în pasiv concursurile bancare sub forma creditelor de trezorerie și a celor de scont.
Tabel 1 – Componența activelor și pasivelor de trezorerie.
Așadar, relația de determinare a trezoreriei este:
Și în aceste condiții se pot întâlni două situații
Conceptul de trezorerie poate fi limitat numai la disponibilitățile în monede străine (deținute în conturile din țara de origine sau în străinătate) și la fluxurile financiare între întreprinderea românească și întreprinderi partenere din alte țări. Se va vorbi atunci de o trezorerie internațională sau de o trezorerie în devize.
1.2 – Numerar și echivalente de numerar Casa și conturi la bănci
Tranzacțiile în monedă națională. Pentru a-și realiza obiectul de activitate în vederea obținerii de profit și a genera fluxuri de numerar, orice întreprindere efectuează în mod curent tranzacții de cumpărări și vânzări de bunuri și servicii.
Operațiile curente de cumpărări și vânzări de bunuri și servicii dau conținut funcției comerciale a unei firme și se efectuează pe baza politicilor de cumpărări și vânzări stabilite de managerii întreprinderii.
Derularea operațiilor de cumpărări de bunuri și servicii pentru activitatea curentă a întreprinderii presupune selecția furnizorilor în funcție de o serie de parametri cum sunt: prețurile și tarifele practicate de furnizori, termenele de livrare, mod de livrare, condiții de plată, capacitatea de producție pentru a face față cererii, calitatea produselor, garanțiile de bună execuție etc.
Cumpărările de bunuri și servicii destinate consumului pentru obținerea de alte bunuri și servicii sunt desemnate prin noțiunea economică de consum intermediar.
Cumpărările curente de bunuri și servicii care formează consumul intermediar se pot delimita în:
– cumpărări de bunuri stocabile – mărfuri, materii prime, materiale, ambalaje etc.;
– cumpărări de bunuri nestocabile și servicii – consumul de energie electrică și apă, lucrările și serviciile executate de terți.
Tranzacțiile în monedă străină. O dată cu trecerea anilor, lumea afacerilor se internaționalizează. Prin investiții directe în străinătate, crearea de întreprinderi noi sau de societăți mixte, sau prin operațiile desfășurate de birourile și reprezentantele din străinătate, se urmărește pătrunderea pe noi piețe și creșterea volumului vânzărilor, posibilități crescute de finanțare pe piața creditului, minimizarea costurilor prin utilizarea factorilor de producție locali, accesul la noi tehnologii. Scopul îl constituie obținerea de maximum de beneficii pentru acționari, sub forma dividendelor și a creșterii valorii acțiunilor. Această tendință de globalizare are consecințe asupra unor aspecte strict contabile cum sunt: conversia situațiilor financiare exprimate în monedă străină pentru pregătirea consolidării conturilor, tratamentul contabil al regrupărilor de întreprinderi, dar și pentru managementul financiar al acestor operații.
O societate care efectuează tranzacții cu străinătatea sau care controlează sau influențează semnificativ entități din străinătate este expusă riscului valutar, așadar unei evoluții neanticipate a cursurilor de schimb. Expunerea se poate limita la creanța sau datoria care rezultă dintr-o operație de export sau de import sau poate cuprinde întreaga investiție netă a unei societăți rezidente într-o întreprindere care își desfășoară activitatea în străinătate. În ambele cazuri, obiectivul conversiei este acela de a produce rezultate care să fie compatibile cu efectele variației cursurilor valutare asupra trezoreriei și/sau capitalurilor și de a asigura prin situațiile financiare o imagine fidelă a rezultatelor acțiunii manageriale.
Conform Standardelor Internaționale de Contabilitate o tranzacție în monedă străină se definește ca fiind acea tranzacție care este exprimată în monedă străină sau a cărei decontare se efectuează în monedă străină. Asemenea tranzacții sunt:
cumpărările de bunuri din import, respectiv vânzarea bunurilor la export, al căror preț este exprimat în monedă străină;
contractarea sau acordarea de împrumuturi care vor fi rambursate în monedă străină;
efectuarea de operații la termen pe piața valutară, adică angajamentul ferm de a cumpăra sau vinde monedă străină la un curs prestabilit la o dată viitoare fixă.
O tranzacție obișnuită în moneda străină, precum un import de bunuri din străinătate, are două componente principale, o componentă nemonetară reprezentată de bunurile fizice și o componentă monetară, care constă în decontarea datoriei față de furnizorul extern. Dacă efectuarea tranzacției și decontarea ei au loc în cursul aceluiași exercițiu, reflectarea acestor componente în contabilitate se face prin intermediul a două operații paralele: bunurile achiziționate sunt exprimate în moneda națională cu ajutorul raportului de schimb de la data achiziției, curs utilizat și pentru măsurarea inițială a datoriei față de furnizorul extern, iar operațiunile privind încasările și plățile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul zilei, comunicat de Banca Națională a României.
Operațiunile de vânzare-cumpărare de valută se înregistrează în contabilitate la cursul utilizat de banca comercială la care se efectuează licitația cu valută, fără ca acestea să genereze în contabilitate diferențe de curs valutar.
La încheierea exercițiului financiar, diferențele de curs valutar rezultate din evaluarea disponibilităților în valută și a altor valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valută, acreditive și depozite pe termen scurt în valută, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar, se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.
Operațiunile financiare în lei sau în valută se efectuează cu respectarea regulamentelor emise de Banca Națională a României și a altor reglementări emise în acest scop.
Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci, disponibilitățile în lei și valută, cecurile entității, creditele bancare pe termen scurt, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente.
Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poștal, pe bază de documente prezentate entității și neapărate încă în extrasele de cont, se înregistrează într-un cont distinct. Conturile curente la bănci se dezvoltă în analitic pe fiecare bancă.
Dobânzile de încasat, aferente disponibilităților aflate în conturi la bănci, se înregistrează distinct în contabilitate, față de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, precum și cele aferente creditelor bancare pe termen scurt. Dobânzile de plătit și cele de încasat, aferente exercițiului financiar în curs, se înregistrează la cheltuieli financiare sau venituri financiare, după caz.
Contabilitatea disponibilităților aflate în bănci/casierie și a mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate, se ține distinct în lei și în valută.
Conturile bancare se delimitează sub forma creditelor de trezorerie (soldul creditor al contului curent), creditelor bancare pe termen scurt, acordate prin cont separat pentru nevoi temporare și creditelor de scont (credit acordat de bancă posesorului de credit pentru scontare înainte de scadență).
Disponibilitățile sau depozitele create în conturile de bancă pot funcționa la vedere sau la termen. Dacă nu acționează la vedere este recomandabil să se utilizeze tehnica contului curent sau a casei de credit. Prin acest cont se înregistrează toate operațiile bănești între întreprindere și bancă.
În situația în care încasările sunt mai mari decât plățile, soldul contului reprezintă disponibilitățile bănești, iar dacă încasările sunt mai mici decât plățile, soldul exprimă creditele acordate de bancă.
Depozitele la termen în bancă reprezintă o formă de imobilizare a lichidităților până la un an, fără a fi transferabile sau utilizate înainte de termenul final. Procedând astfel, dobânda este mai mare decât în cazul disponibilităților bănești la vedere, care lipsește sau este foarte mică.
1.3 – Norme naționale și internaționale de reglementare a fluxurilor de trezorerie
Structuri contabile privind trezoreria societăților comerciale.
Sistemul de contabilitate proiectat, se inspiră din Planul contabil general francez, se înscrie în Directivele IV și VII ale Comunității Economice Europene și se articulează la Standardele Internaționale, în special la Normele contabilității Internaționale elaborate de I.A.S.C. (International Accounting Standards Comitee). La acestea se adaugă Sistemul contabil al întreprinderii propus pentru țările Europei de Est.
Din punct de vedere teoretic și metodologic, noul sistem adoptat în cadrul reformei contabilității se bazează pe principiile și regulile proprii normalizării contabilității. Discutat din acest punct de vedere, el se definește prin următoarele trăsături:
a) promovarea contabilității ca instrument de gestiune pentru întreprindere și ca instrument de informare și comunicare privind situația patrimoniala și rezultatele întreprinderii pentru investitori, fiscalitate, partenerii de afaceri și organele guvernamentale de sinteză; informațional; și previziune;
b) folosirea de principii și convenții generale bazate pe o terminologie precisă și identică pentru toți utilizatorii informației contabile;
c) definirea relațiilor între nevoile de gestiune specifice fiecărei întreprinderi, legislația economico-financiară;
d) informațiile contabile să dea utilizatorilor o descriere adecvată, corectă, clară, precisă și completă a operațiilor, evenimentelor și situațiilor;
e) informațiile de sinteză să fie utile și oportune utilizatorilor atunci când aceștia iau deciziile economice.
Toate aceste trăsături și cerințe merg și converg spre obiectivul fundamental al contabilității, acela de a furniza o imagine fidelă asupra situației patrimoniului și rezultatului întreprinderii. Este un obiectiv stabilit și formalizat prin Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene, preluat și în Legea contabilității din România, care prevede, în acest scop, cerințe față de bilanțul contabil "care trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatelor obținute ".
Potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea unităților patrimoniale se organizează, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul financiar-contabil, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească aceasta funcție.
Totodată societățile comerciale au obligația de a ține contabilitatea în partidă dublă și să întocmească bilanț, respectiv dare de seamă contabilă în cazul instituțiilor publice. Răspunderea pentru organizarea și tinerea contabilității conform legii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altor persoane care au obligația gestionarii patrimoniului. Când contabilitatea nu se ține de către persoane autorizate, răspunderea revine patronului.
Contabilitatea financiară are la bază norme unitare privind organizarea și conducerea acesteia, prevăzute în lege și în regulamentul de aplicare al legii contabilității, care au caracter obligatoriu pentru toate unitățile patrimoniale, având ca obiectiv principal furnizarea informațiilor necesare atât pentru necesitățile proprii, cât și în relațiile acestora cu asociații sau acționarii, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane juridice și fizice.
Principalul element care se așează la baza organizării contabilității este format dintr-un ansamblu de principii sau convenții ce au în vedere regulile (normele) de întocmire a situațiilor financiare (conturi anuale) prin judecarea acțiunii principiilor respective.
Organizarea contabilității, pe lângă elaborarea normelor generale și unitare de organizarea a acesteia, necesită și rezolvarea următoarelor probleme: stabilirea verigilor, unde se organizează contabilitatea, organizarea departamentului financiar-contabil pe compartimente și funcții și repartizarea personalului, alegerea formei de contabilitate cea mai corespunzătoare, a metodelor și procedurilor de evidență și evaluare a elementelor patrimoniale, luarea în considerare a principiilor și a factorilor ce o influențează.
Mijloacele de organizare a contabilității financiare – Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității.
Acest Regulament a fost emis în baza prevederilor art. 42 din Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991. Prin conținutul său se delimitează ca o sintagmă a principiilor și regulilor generale privind organizarea și conducerea contabilității din România. De asemenea, Regulamentul oferă tehnici și soluții opozabile la nivelul unităților patrimoniale pentru realizarea contabilității curente a capitalurilor, activelor imobilizate, stocurilor, creanțelor, datoriilor, valorilor de trezorerie, cheltuielilor și veniturilor, inventarierea patrimoniului și organizarea contabilității interne de gestiune.
În Regulament toate entitățile gestionare, care au obligația să organizeze și să conducă contabilitate potrivit prevederilor Legii contabilității, sunt denumite unități patrimoniale.
Toate categoriile de unități patrimoniale delimitate ca sferă de acțiune a contabilității sunt obligate:
să întocmească documente justificative pentru orice operație care modifică masa patrimoniului;
să înregistreze, cronologic și sistematic, operațiile patrimoniale în cadrul registrelor contabile;
să inventarieze patrimoniul;
să întocmească bilanțul contabil;
să asigure controlul asupra operațiilor patrimoniale efectuate;
să furnizeze, să publice și să păstreze informațiile financiare pertinente și fiabile cu privire la situația patrimoniului și rezultatelor obținute de unitate.
Pentru ca cifrele să fie reale, faptele evaluate corect, iar imaginea societății fidelă, trebuie respectate o serie de principii contabile impuse de a IV-a Directivă a Comunității Europene și planul contabil general.
Organizarea contabilității trezoreriei trebuie să asigure realizarea obiectivelor manageriale de ordin financiar ale unităților patrimoniale, între care cele care vizează asigurarea capacitații de plată curentă au un loc central.
La organizarea contabilității trezoreriei se au în vedere următoarele obiective principale:
evidența și controlul operativ a operațiilor bănești în numerar;
gestiunea și valorificarea disponibilităților bănești din conturile de la bănci și a efectelor de primit depuse la bancă;
efectuarea plăților la termenele scadente;
respectarea legislației financiar-bancare și fiscale;
valorificarea disponibilităților bănești prin plasamente de trezorerie;
alegerea și utilizarea celor mai eficiente instrumente de trezorerie și forme de decontare;
fundamentarea bugetului de trezorerie, urmărirea și explicarea fluxului net de trezorerie din operațiile de exploatare, de investiții și financiare, prin tablourile de flux și de finanțare;
Activele curente includ disponibilitățile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit și stocurile, iar pasivele curente sunt formate din efectele comerciale de plătit, credite bancare pe termen scurt, partea din împrumuturile pe termen mediu și lung a căror scadență este în cadrul exercițiului financiar curent, impozite de plătit și alte obligații (în principal cele salariale).
Dacă pasivele curente cresc mai rapid decât activele curente, rata curentă scade, ceea ce constituie semnalul apariției unor probleme de natură economico-financiară. Toate acestea pornesc de la gestiunea trezorerie.
În sfera activității de trezorerie a întreprinderii se cuprind toate operațiile de gestiune a titlurilor de plasament, a valorilor de încasat, a disponibilităților bănești, a altor valori de trezorerie, precum și concursurile bancare sub forma creditelor de scont și de trezorerie. Organizarea contabilității trezoreriei are la bază relațiile generale dintre mijloacele bănești, credite pe termen scurt și terți.
În cadrul organizării contabilității trezoreriei, în funcție de obiectivele urmărite, se stabilesc conturile sintetice și analitice, documentele ce trebuie întocmite pentru consemnarea operațiilor, modul de prelucrare și înregistrare al acestora.
Organizarea contabilității mijloacelor bănești cuprinde contabilitatea mijloacelor bănești în numerar, contabilitatea mijloacelor bănești gestionate prin bancă și contabilitatea altor mijloace bănești.
Structurile activității de trezorerie se regăsesc în Planul general de conturi, clasa 5. Din clasa Conturilor de trezorerie fac parte următoarele grupe de conturi:
50. Investiții pe termen scurt
51. Conturi la bănci
53. Casa
54. Acreditive
58. Viramente interne
59. Ajustări pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie
1.4 – Necesitatea și avantajele informațiilor privind fluxurile de trezorerie.
Legea contabilității nr.82/1991 republicată, prevede ca obligație a societăților comerciale consemnarea operațiilor economice și financiare în momentul efectuării lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în jurnale, fișe și alte documente contabile.
Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate:
denumirea documentului;
denumirea și sediul unității patrimoniale care întocmește documentul;
numărul documentului și data întocmirii acestuia;
menționarea părților care participă la efectuarea operației economice și financiare;
conținutul operației economice și financiare și temeiul legal al efectuării ei;
datele cantitative și valorice aferente operației economice și financiare efectuate;
numele și prenumele și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operației economice și financiare patrimoniale, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiile respective, după caz;
alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiilor în documente justificative.
Înscrisurile care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informațiile prevăzute în normele legale în vigoare.
Înscrisurile provenite din relațiile de cumpărare a unor bunuri de la persoane fizice pot fi înregistrate în contabilitate numai în cazurile în care se face dovada intrării în gestiune a bunurilor respective, în cazul în care documentele respective se referă la cheltuieli pentru prestări de servicii efectuate de persoane fizice, pentru a fi înregistrate în contabilitate acestea trebuie să aibă la bază contracte sau convenții, întocmite în acest scop în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
Documentele contabile jurnale, fișe ce servesc la prelucrarea, centralizarea și înregistrarea în contabilitate a operațiilor consemnate în documentele justificative, întocmite manual sau în condițiile utilizării tehnicii de calcul, trebuie să cuprindă elemente referitoare la:
felul, numărul și data documentului justificativ;
sumele corespunzătoare operațiilor efectuate;
conturile sintetice și analitice debitoare și creditoare;
semnăturile pentru întocmire și verificare.
Obligațiile bănești între societățile comerciale sau între societățile comerciale și alte persoane fizice sau juridice se pot efectua, după caz în numerar și fără numerar. Numerarul este modul tradițional și încă, cel mai utilizat din țara noastră.
Documentele folosite în cadrul contabilității de trezorerie sunt prezentate în cele ce urmează.
Atunci când folosim numerarul, plata se face individual, imediat și fără intermediere. Documentele de încasări – plăți în numerar care sunt folosite pentru înregistrarea operațiilor de casă sunt:
I. Chitanța servește ca document justificativ pentru încasarea unei sume în numerar în casieria societății comerciale. O variantă a chitanței este chitanța pentru operații în valută. Pentru cumpărarea unor produse, lucrări sau servicii, în condițiile în care nu se întocmește factura se completează chitanța fiscală.
Schema de circulație a unei chitanțe fiscale este prezentată în figura 1.
II. Procesul-verbal de plăți în care se consemnează predarea sumelor de către casierul societății comerciale către casierii plătitori.
III. Documentul justificativ prin care se autorizează o persoană membră a familiei sau încadrată în muncă la aceeași unitate pentru a încasa drepturi bănești de la casieria întreprinderii când titularul nu se poate prezenta, poartă numele de împuternicire.
IV. Registrul de casă în lei sau valută, este utilizat ca document centralizator de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar efectuate de casieria întreprinderii pe baza actelor justificative. Pe baza lui se stabilește soldul de casă la finele fiecărei zile.
V. Factura și factura fiscală reprezintă documente pe baza cărora se întocmesc instrumentele de plată a produselor și mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau a serviciilor prestate. Se poate folosi și ca document de însoțire pe timpul transportului și de recepție – preluare în gestiune a primitorului.
Chitanță pentru operații în valută
Este utilizată ca: document justificativ pentru depunerea unei sume în valută, în numerar, la casieria unității și document justificativ de înregistrare în registrul de casă (în valută) și în contabilitate.
Este întocmită la unitățile care efectuează operații în devize, în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată în valută, de casierul unității și se semnează de acesta pentru primirea sumei în valută.
Circulă la depunător (exemplarul l, cu ștampila unității). Al doilea exemplar rămâne în carnet, fiind folosit ca document de verificare a operațiilor înregistrate în registrul de casă (în valută) și se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a carnetului.
Proces-verbal de plăți
Îndeplinește rolul de: document justificativ pentru sumele predate de casierul unității mandatarului plătitor, în vederea efectuării plăților; document justificativ al sumelor primite de mandatarul plătitor; document justificativ de înregistrare în contabilitate a salariilor și altor drepturi neachitate.
Se întocmește într-un exemplar și se reține în casieria unității ori de câte ori se fac plăți prin casierii plătitori, astfel: pe fața formularului completează casierul unității, care semnează de predarea sumelor și actelor de plată, și casierul plătitor pentru primirea acestora. Documentul se reține în casieria unității pentru justificarea salariilor, ajutoarelor din fondurile de asigurări sociale, premiilor și altor drepturi asimilate acestora, ridicate de la bancă și predate casierilor plătitori până la termenul legal de efectuare a plății sumelor respective. Sumele predate casierilor plătitori nu se înregistrează la plăți în registrul de casă, acestea figurând în soldul casei de la data înmânării sumelor până la data când casierii plătitori justifică sumele primite la casieria unității; pe verso formularului completează casierul plătitor la restituirea sumelor neachitate, împreună cu actele plăți; acesta semnează și verifică.
Circulă la compartimentul financiar–contabil ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Dispoziție de plată – încasare către casierie
Îndeplinește rolul de:
dispoziție pentru casierie, în vederea achitării în numerar a unor sume, potrivit dispozițiilor legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare, precum și a diferenței de încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor sume mai mari decât avansul primit, procurare de materiale și dispoziție pentru casierie, în vederea încasării în numerar a unor sume, potrivit dispozițiilor legale;
document justificativ de înregistrare în registrul de casă și în contabilitate, în cazul plăților în numerar efectuate fără alt document justificativ.
Se întocmește într-un exemplar de către compartimentul financiar-contabil, în cazul utilizării ca dispoziție de plată – când nu există alte documente prin care se dispune plata, în cazul utilizării ca dispoziție de plată a avansurilor pentru cheltuielile de deplasare, procurare de materiale și în cazul utilizării ca dispoziție de încasare, când nu există alte documente prin care se dispune încasarea (avize de plată, somații de plată etc.). Este semnat de întocmire la compartimentul financiar-contabil.
Circulă la persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru viză în cazurile prevăzute de lege, la persoanele autorizate să aprobe plata sumelor respective (în cazul plăților), la casierie, pentru efectuarea operației de încasare sau plată, după caz, și se semnează de casier; la compartimentul financiar-contabil, anexă la Registrul de casă, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică. În cazul plăților se semnează și de persoana care a primit suma. Când este utilizată ca dispoziție de încasare, pentru sumele încasate, casierul trebuie să emită Chitanță. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, anexă la Registrul de casă.
Împuternicirea
Reprezintă document justificativ în vederea încasării unor drepturi bănești de la casierul unității când titularul nu se poate prezenta pentru aceasta, iar persoana împuternicită este un membru al familiei titularului sau o persoană încadrată în muncă la aceeași unitate cu titularul drepturilor bănești.
Se întocmește într-un singur exemplar de către titularul drepturilor ce urmează a fi încasate de la casier și se semnează de acesta, precum și de persoana împuternicită. Se aprobă de către conducătorul compartimentului financiar-contabil după analiza situației existente.
Circulă la șeful ierarhic al titularului drepturilor bănești pentru aprobare, numai în cadrul ridicării de sume reprezentând salarii, ajutoare din fondurile de asigurări sociale, premii și alte drepturi asimilate acestora și la casierul unității cu ocazia plății drepturilor cuvenite către persoana împuternicită anexându-se la documentul de plată a drepturilor respective.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil ca anexă la documentul de plată a drepturilor bănești.
Registru de casă
Îndeplinește rolul unui: document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar, efectuate prin casieria unității pe baza actelor justificative; document de stabilire la sfârșitul fiecărei zile a soldului de casă; document de înregistrare zilnică în contabilitate a operațiilor de casă.
Se întocmește în două exemplare, zilnic, de casierul unității sau de o altă persoană împuternicită, pe baza actelor justificative de încasări și plăți, În cazul în care o sumă plătită se referă la două sau trei conturi corespondente, în registrul de casă se trece distinct fiecare operație în parte. Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operațiilor efectuate și de către persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2 și a actelor justificative anexate.
Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactității sumelor înscrise și respectarea dispozițiilor legale privitoare la efectuarea operațiilor de casă (exemplarul 2). Exemplarul l rămâne în carnet.
Se arhivează la casierie și respectiv la compartimentul financiar-contabil.
Registru de casă în valută
Servește ca: document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în valută, pe baza actelor justificative anexate și ca document de stabilire, la sfârșitul fiecărei zile, a soldului de casă; document de înregistrare zilnică în contabilitate a operațiilor de casă în valută.
Se întocmește în două exemplare, zilnic, de către casierul unității, pe baza actelor justificative de încasări și plăți în valută. În cazul în care o sumă plătită se referă la două sau trei conturi corespondente, în registrul de casă (în valută) se trece distinct fiecare operație în parte. Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operațiilor efectuate și de către persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2 și a actelor justificative anexate.
Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactității sumelor înscrise și respectarea dispozițiilor legale privitoare la efectuarea operațiilor de casă în valută (exemplarul 2). Exemplarul l rămâne în carnet.
Se arhivează la casierie și la compartimentul financiar-contabil.
2. Plățile fără numerar utilizează instrumente și mijloace de plată emise pe suport de hârtie, magnetic sau electronic. Caracteristicile plăților fără numerar sunt:
Dubla lor natură, determinată de un flux de înregistrări în conturi (transfer de fonduri propriu-zis) și de un flux de mesaje între părți conținând instrucțiunile de plată. Instrumentele de plată fără numerar sunt purtătoarele acestor mesaje;
Diferența de timp între momentul inițierii și cel al finalizării plății;
Prezența intermediarilor (băncile) în procesarea acestui tip de plăți.
Din categoria instrumentelor de plată adoptate de sistemul de plăți din România fac parte: cecul, cambia, biletul de ordin și ordinul de plată.
I. Cecul este un instrument de plată utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibil corespunzător acestor conturi, creat printr-un depozit bancar, din operațiuni de încasări sau prin acordarea unui credit bancar. Cecul este un instrument de plată care pune în legătură cu procesul creării sale trei persoane: trăgătorul, trasul și beneficiarul. Acest instrument de plată este creat de trăgător, care în baza disponibilului constituit în prealabil la o societate bancară, dă un ordin necondiționat acestuia, care se află în poziția de tras, să plătească la prezentare unei terțe persoane sau însuși trăgătorului aflat în poziție de beneficiar.
Există următoarele posibilități de transmitere ale unui cec:
simpla remitere – cazul cecului la purtător care în momentul emiterii, nu indică expres beneficiarului, sau poartă mențiunea "la purtător". Acest cec va fi plătit fie persoanei desemnate ca beneficiar, fie destinatorului cecului.
cesiunea de creanță ordinară – atunci când cecul este emis pe numele unei anumite persoane și conține mențiunea "nu la ordin"; în acest caz numai persoana nominalizată poate să-l încaseze.
girarea – operațiunea prin care se transmit, odată cu remiterea și toate drepturile rezultate din cec, reprezintă o mențiune specială făcută pe verso-ul cecului în favoarea oricui, inclusiv în favoarea trăgătorului. Cecul este plătibil numai la vedere (la prezentare). Toate persoanele care în orice calitate s-au obligat prin cec sunt responsabile solidar în ceea ce privește plata cecului respectiv, cu toate ca obligațiile cecului au fost asumate în momente diferite.
II. Cambia reprezintă obligația scrisă de a plăti sau a face sa se plătească, la scadență, o sumă de bani determinată. Cambia este un titlu de credit, sub semnătură privată, care pune în legătură în procesul creării sale 3 persoane: trăgătorul, trasul și beneficiarul. Titlul este creat de trăgător în calitate de creditor care dă ordin debitorului său numit tras sa plătească o sumă fixată la o dată determinată de timp, fie unui beneficiar, fie la ordinul acestuia din urmă. Acceptarea este angajamentul luat de tras față de orice posesor legitim de a plăti cambia la scadență. Trasul nu este obligat prin lege să accepte dar dacă accepta el devine debitorul (obligatul) principal. Prezentarea cambiei la acceptare poate fi:
facultativă, putând fi făcută oricând până la scadență.
obligatorie, atunci când trăgătorul indică expres un titlu, acest fapt fixând sau nu un termen pentru prezentare.
a) Girul este un act prin care posesorul cambiei numit girant transferă altei persoane numită girator toate drepturile izvorând din cambie. Girul trebuie să fie necondiționat și semnat de către girant. Toate mențiunile privind circulația cambiei prin gir se fac pe verso-ul ei.
b) Este un act prin care creditorul numit cedent transferă dreptul sau de creanța unei alte persoane numită cesionar. Spre deosebire de gir cesiunea de creanță ordinară devine valabilă numai începând din momentul notificării ei debitorului sau din momentul în care debitorul o acceptă prin act autentic.
Avalul reprezintă angajamentul necondiționat prin care un terț sau un semnatar al cambiei (avalistul) altul decât trăgătorul sau acceptantul devine garant pentru obligațiile unui co-obligat față de o cambie (avalizatul).
Scadența este termenul la care cambia trebuie plătită. Ea trebuie să indice cu precizie ziua sau termenul maxim în interiorul căruia creditorul trebuie să se prezinte la plată. Scadența poate fi:
la vedere;
la un anume timp de vedere;
la un anume timp de la data emiterii;
la o dată fixă.
Posesorul cambiei care nu este plătibilă la vedere trebuie să o prezinte la plată în ziua scadenței sale sau cel mult două zile de la aceasta. Cel care plătește cambia poate pretinde ca aceasta să-i fie predată cu mențiunea de achitare scrisă de posesor. Posesorul nu poate refuza o plată parțială. În caz de plată parțială cel care plătește (trasul) poate cere să i se facă pe cambie mențiunea de plată și să i se dea o chitanță.
III. Biletul de ordin este un instrument prin care emitentul își ia angajamentul de a plăti la o anumită dată, o sumă determinată beneficiarului sau celui care este posesorul legitim al instrumentului. Biletul la ordin este un titlu de credit care pune în legătură în procesul creării sale, două persoane: emitentul și beneficiarul. Titlul este creat de emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă de bani la un anumit termen sau la prezentare unui beneficiar aflat în calitate de creditor. Regulile referitoare la plata, scadența, girarea, protestul cambiei sunt aplicabile și biletului la ordin.
IV. Ordinul de plată este o dispoziție necondiționată dată de către emitentul acestuia unei societăți bancare receptoare de a pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani la o anumită dată.
Participanții într-un transfer credit sunt următorii:
emitentul;
plătitorul;
beneficiarul;
societatea bancară inițiatoare – este prima societate bancară emitentă a unui ordin de plată;
societatea bancară destinatară – este ultima societate bancară, care recepționează și acceptă ordinul de plată pentru a pune la dispoziția beneficiarului suma de bani înscrisă în aceasta.
În vederea aducerii la îndeplinire a dispoziției plătitorului exprimată prin emitere ordinului de plată, societățile bancare participante în cadrul transferului – credit respectiv, trebuie să efectueze în ordine următoarele operațiuni:
recepția – procedura de recunoaștere a primirii ordinului de plată;
autentificarea;
acceptarea – prin care se recunoaște ca valabil un ordin de plată recepționat;
executarea – procedura de emitere a unui ordin de plată acceptat anterior.
CAP. 2 – CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR DE TREZORERIE
2.1 – Contabilitatea investițiilor financiare pe termen scurt
Investițiile pe termen scurt reprezintă obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiunile achiziționate și alte valori mobiliare achiziționate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt.
Titlurile de plasament denumite și valori mobiliare de plasament, valori pe termen scurt negociabile sau investiții temporare sunt titluri de valoare achiziționate în vederea realizării unui câștig pe termen scurt sau protejării lichidităților, după caz. Spre deosebire de titlurile de participare care sunt achiziționate pentru perioade mai mari de un an, perioada de rotație a titlurilor de plasament nu depășește, de regulă, un an. Ele se identifică cu acțiunile, obligațiunile, bonurile de tezaur sau trezorerie și alte titluri de valoarea dobândite pe termen scurt. Veniturile se realizează prin diferența dintre prețul de vânzare mai mare și prețul de cumpărare și sub forma dividendelor și dobânzilor încasate. Protejarea sau acoperirea disponibilităților bănești se face în raport cu fenomenul inflaționist, variația puterii de cumpărare a monedei și riscul dobânzii.
La intrarea în entitate, investițiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziție, prin care se înțelege prețul de cumpărare, sau la valoarea stabilită potrivit contractelor.
Pentru deprecierea investițiilor deținute ca active circulante, la sfârșitul exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii, pe seama cheltuielilor se reflectă ajustări pentru pierdere de valoare.
La sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, ajustările pentru pierderile de valoare reflectate se suplimentează, diminuează sau anulează, după caz. La ieșirea din entitate a investițiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierderi de valoare se anulează.
Din structura titlurilor de plasament fac parte și acțiunile proprii răscumpărate temporar în vederea atribuirii salariaților societății, regularizării cursului de bursă sau reducerii capitalului societății (de obicei în perioada de prelungită recesiune economică), precum și obligațiunile emise și răscumpărate.
Figura 6: CLASA 5 – Conturi de trezorerie
Evidența valorilor mobiliare de plasament se realizează prin conturile din grupa 50 Investiții financiare pe termen scurt.
Contul 501 – Investiții financiare pe termen scurt la societăți din cadrul grupului
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența investițiilor financiare pe termen scurt la societățile din cadrul grupului, cumpărate în vederea obținerii de venituri financiare într-un termen scurt. Contul 501 – Investiții financiare pe termen scurt la societăți din cadrul grupului este un cont de activ.
În debitul contului 501 – Investiții financiare pe termen scurt la societăți din cadrul grupului se înregistrează valoarea la cost de achiziție a acțiunilor cumpărate de la societățile din cadrul grupului (509, 512, 531).
În creditul contului 501 – Investiții financiare pe termen scurt la societăți din cadrul grupului se înregistrează valoarea acțiunilor deținute la societățile din cadrul grupului, cedate (512, 531, 664). Soldul contului reprezintă valoarea investițiilor financiare pe termen scurt (acțiuni) deținute la societățile din cadrul grupului.
Contul 502 – Acțiuni proprii. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acțiunilor proprii răscumparate. Contul 502 este un cont de activ. În debitul contului 502 se înregistrează costul de achiziție al acțiunilor proprii răscumpărate (509, 512, 531).
În creditul contului 502 se înregistrează: valoarea acțiunilor proprii anulate (101); valoarea acțiunilor proprii cedate, răscumpărate, distribuite angajaților sau terților (456, 509, 512, 531); diferența dintre prețul de achiziție și prețul de cesiune (664). Soldul contului reprezintă costul de achiziție al acțiunilor proprii răscumpărate existente.
Cumpararea, deținerea și anularea de acțiuni proprii sunt strict reglementate de Legea societăților comerciale, Legea nr. 31/1990, art. 103-107 “Art. 103. (1) Societatea nu poate dobândi propriile sale acțiuni, fie direct, fie prin persoane care acționează în nume propriu, dar pe seama acestei societăți, în afară de cazul în care adunarea generală extraordinară a acționarilor hotărăște altfel” și în anumite scopuri, cum ar fi distribuirea gratuită salariaților sau vânzarea către salariați, stabilizarea cursului bursier, anularea lor, ca urmare a deciziei de micșorare a capitalului social, etc., conform art. 104.
Dacă acțiunile proprii sunt achiziționate în alte scopuri, societatea nu poate deține mai mult de 10% din capitalul social, și nu le poate achiziționa decât dacă valoarea profitului distribuibil și a rezervelor, fără rezervele legale, depășesc valoarea acțiunilor ce urmează a fi cumpărate.
Răscumpararea acțiunilor proprii determină următoarele operațiuni contabile:
Înregistrarea răscumpărării propriilor acțiuni:
Valoarea rezervei constituite conform art. 103 alin.(5) din Legea nr. 31/1990, republicată
Anularea acțiunilor proprii și diminuarea capitalului social în cazul în care costul de achiziție este mai mare decât valoarea nominală a acțiunilor proprii:
și concomitent pentru valoarea rezervei constituite conform art. 103 alin.(5) din Legea nr. 31/1990, republicată
4. Anularea acțiunilor proprii și diminuarea capitalului social în cazul în care costul de achiziției este mai mic decât valoarea nominală a acțiunilor proprii:
și concomitent pentru valoarea rezervei constituite conform art. 103 alin.(5) din Legea nr. 31/1990, republicată
Contul 503 – Acțiuni. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acțiunilor cotate și necotate, cumpărate în vederea obținerii de venituri financiare pe termen scurt. Contul 503 este un cont de activ. În debitul contului 503 se înregistrează valoarea la cost de achiziție a acțiunilor cumpărate (509, 512, 531). În creditul contului 503 se înregistrează: valoarea acțiunilor cedate (512, 531, 664, 461); acțiunile depuse ca aport la capital (456).
Soldul contului reprezintă valoarea acțiunilor cumpărate, existente. Veniturile obținute din vânzarea acțiunilor se înregistrează în contul 764 – Venituri din investiții financiare cedate, iar pierderile obținute din vânzarea acțiunilor se înregistrează în cont 664 – Cheltuieli privid investițiile financiare cedate.
Înregistrări contabile:
1. Achiziția acțiunilor
2. Plata cheltuielilor cu ocazia achiziției de acțiuni
3. Plata acțiunilor
4. Vânzarea acțiunilor la bursă cu obținerea de venituri
Contul 506 – Obligațiuni. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența obligațiunilor cumpărate. Contul 506 este un cont de activ. În debitul contului 506 se înregistrează valoarea la cost de achiziție a obligațiunilor cumpărate (509, 512, 531). În creditul contului 506 se înregistrează: valoarea obligațiunilor cedate (512, 531, 664, 461); obligațiunile depuse ca aport la capital (456). Soldul contului reprezintă valoarea obligațiunilor existente.
Obligațiunile (numite și titluri de rentă dacă sunt emise de stat) sunt titluri reprezentate prin dreptul de creanță al proprietarului asupra emitentului.
Posesorul unei obligațiuni este o persoană care a împrumutat o anumită sumă de bani emitentului, în anumite condiții, obligându-l astfel pe cel împrumutat de a-l remunera, prin vărsarea periodică a unei dobânzi.
În funcție de schimbarea caracterului fix al dobânzii, pentru contracararea procesului inflaționist, precum și având în vedere posibilitatea creditorului de a renunța la rambursarea împrumutului la scadență și achiziționarea de acțiuni la respectiva societate, întâlnim și alte tipuri de obligațiuni: obligațiuni indexate, obligațiuni participative, obligațiuni convertibile, obligațiuni ipotecare, obligațiuni cu cupon flotant, etc.
Cumpărarea de obligațiuni determină următoarele operațiuni contabile:
Achiziția obligațiunilor
2. Plata cu numerar a obligațiunilor
3. Înregistrarea dobânzii de încasat. Societatea va înregistra un venit din dobânzi numai pentru perioada în care deține obligațiunile. Diferența de dobândă, nerecunoscută ca și venit va micșora costul obligațiunilor.
4. Încasarea în numerar a dobânzii
5. Vânzarea cu încasare în numerar a obligațiunilor în cazul în care se micșorează costul obligațiunilor
6. Vânzarea cu încasare în bancă a obligațiunilor în cazul în care se înregistrează pierdere
2.2 – Contabilitatea operațiunilor bancare
Disponibilitățile bănești în lei și în devize se delimitează sub forma numerarului din casieria întreprinderii, depozitelor la bancă în conturile curente sau de disponibil și prin alte valori financiare care, datorită naturii lor sunt convertibile imediat în disponibilități bănești. În această ultimă situație se află valorile de încasat sub forma cecurilor, efectelor comerciale primite de la plătitori și depuse la bancă spre încasare. Motivația încadrării acestor titluri sau documente de valori în activitatea de trezorerie și nu în categoria creanțelor, este aceea că ele devin lichidabile (disponibile) într-un termen foarte scurt.
Unitățile patrimoniale, pentru o bună circulație a banilor, sunt interesate să păstreze la diferite bănci disponibilitățile lor bănești și să efectueze operațiile de încasări și plăți în sistemul decontărilor fără numerar.
Decontările fără numerar sunt acele operații bancare prin care, plățile, respectiv încasările, se fac prin trecerea (virarea) unei sume de bani datorată de debitor (cumpărător sau alt plătitor) din contul sau de la bancă în contul de la bancă al carui titular este creditorul (furnizorul sau beneficiarul de drepturi).
Plățile din contul debitorului se fac cu consimțământul acestuia, cu excepția celor ce reprezintă obligații stabilite prin titluri executorii și în limita disponibilităților bănești din cont și a creditelor contractate. Întreprinderile își pot deschide mai multe conturi de disponibil la bănci (conturi, subconturi) pe activitate, destinație, unități, etc, astfel încât să poată beneficia de servicii operaționale, de securitatea și valorificarea mijloacelor bănești.
La efectuarea operațiilor de încasări și plăți fără numerar, prin bancă, se pot utiliza diferite forme (sisteme) de decontare și instrumente adecvate care să faciliteze cu siguranță aceste operații.
Disponibilitățile în lei ale agenților economici sunt păstrate la bancă în conturi deschise pe numele lor. Din ele se fac plăți, în lei, către alte persoane juridice care au, la rândul lor, deschise conturi la bănci, ori se ridică numerar pentu nevoile agentului economic spre a se face plăți prin casieria lui .
Toate operațiile efectuate prin conturile de la bănci sunt consemnate de banca în "Extrasul de cont" al acesteia, unde se înscriu încasarile, plățile și soldul final. Aceasta împreună cu anexele sale stau la baza înregistrărilor din contabilitatea agentului economic.
De menționat că semficațiile debitului și respectiv creditului din contabilitatea agentului economic sunt de sens contrar față de debitul și creditul din extrasul de cont al băncii. Înscrierea unei sume în debitul contului de disponibilități din contabilitatea agentului economic semnifică o creștere a mijloacelor bănești ale acestuia, pe când în extrasul de cont al băncii apare în creditul extrasului de cont, semnificând creșterea obligațiilor bănești ale agentului economic.
Prin intermediul conturilor de la bănci sunt delimitate și înregistrate și valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bancă, disponibilitățile în devize din conturile de la bancă, creditele bancare pe termen scurt, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor bancare. Toate conturile de la bănci care concentrează disponibilitățile bănești au funcție contabilă de activ. Se debitează, după caz, cu valorile de încasat sau cu încasările de lichidități, se creditează cu diminuarea valorilor de încasat pe măsura lichidării lor și cu plățile de lichidități. Au sold final debitor care reprezintă valorile de încasat sau disponibilitățile bănești existente în conturile de la bănci, după caz.
Contul 5121 – Conturi la bănci in lei, este un cont bifuncțional, care se debitează cu încasările și se creditează cu plățile, prin intermediul său, sunt evidențiate și creditele de trezorerie acordate de bancă. Când soldul contului este creditor, el reprezintă creditele de trezorerie primite de întreprindere și când soldul este debitor reprezintă disponibilitățile în lei
Încasări în cont curent:
2. Plăți din cont curent:
2.3 – Contabilitatea operațiunilor cu numerar și a altor valori
O parte din operațiile de încasări și de plăți efectuate de o unitate patrimonială se realizează în numerar, prin casieria acesteia. Evidența operațiilor de încasări și plăți în numerar, precum și alte valori gestionate prin casieria unităților patrimoniale se realizează cu ajutorul conturilor:
531 “Casa” care ține evidența mijloacelor bănești aflate în casieria unității, precum și mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate în numerar. Este un cont de activ a cărui funcționalitate se prezintă conform schemei:
Soldul debitor al contului reflectă mijloacele bănești existente în casierie. Pentru a evidenția valoarea în lei de valoarea în devize din casierie se utilizează două conturi sintetice de gradul II și anume: 5311 “Casa în lei” și 5314 “Casa în devize”.
532 “Alte valori” asigură evidența în contabilitate a timbrelor fiscale și poștale, biletelor de tratament și odihnă, tichetelor și biletelor de călătorie și a altor valori, precum și mișcarea acestora ca urmare a achiziționării și folosirii lor.
Este un cont activ care înregistrează în debit valoarea timbrelor fiscale și poștale, biletelor de tratament și odihnă, tichetelor și biletelor de călătorie și a altor valori achiziționate, iar în credit valoarea consumului acestora. Prezintă sold debitor care reflectă alte valori existente.
Pentru evidența viramentelor de disponibilități dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie se utilizează un cont specific și anume contul 581 “Viramente interne”. Este un cont de tranzit (de activ) utilizat pentru înregistrarea operațiilor la sfârșitul cărora trebuie să fie soldat. Acest cont asigură contabilizarea fără riscul dublei folosiri a viramentelor de disponibilități dintr-un cont de trezorerie într-un alt cont de trezorerie.
Deci, acest cont se debitează cu sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie și se creditează cu sumele intrate într-un cont de trezorerie din alt cont de trezorerie. De regulă, contul nu prezintă sold.
Exemplu:
– Ridicarea de numerar din contul de disponibil.
581 = 5121 2.000
5311 = 581 2.000
– Se achită un furnizor intern în numerar.
401 = 5311 1.500
– Se încasează în numerar o creanță.
5311 = 411 7.000
– Se plătește în numerar un furnizor de imobilizări.
404 = 5311 2.500
– Se depune la casierie contravaloarea unui debit.
5311 = 461 1.000
– Se încasează anticipat chiriile.
5311 = 472 800
– Se vând la bursă acțiuni costul de achiziție este mai mic decât prețul de vânzare.
5311 = % 3.000
501 2.800
7642 200
– Se cumpără timbre poștale.
5321 = 5311 150
– Se achită în numerar dividendele cuvenite acționarilor.
457 = 5311 1.800
– Se depune la bancă suma peste limita plafonului de casă.
581 = 5311 4.200
5121 = 581 4.200
– Se înregistrează consumul de timbre poștale în cursul lunii.
626 = 5321 7
– Se înregistrează diferența de curs valutar favorabilă aferentă valutei aflate în casieria unității.
5314 = 765 3
2.4 – Contabilitatea acreditivelor
Acreditive și avansuri de trezorerie
Una din modalitățile de plată cel mai des utilizate în țările cu economie de piață și în schimburile economice internaționale o reprezintă acreditivul. Pentru evidența acreditivelor în lei și în devize deschise la bănci pentru efectuarea de plăți unui terț, se utilizează contul 541 “Acreditive”.
Este un cont de activ care se debitează cu sumele depuse în bancă la dispoziția terților și diferențele favorabile de curs valutar aferente existentului în conturile de acreditive deschise în devize și se creditează cu sumele plătite efectiv terților sau restituite unității patrimoniale ca urmare a încetării valabilității folosirii acreditivului, precum și cu diferențele nefavorabile de curs valutar aferente existentului în conturile de acreditive deschise în devize. Soldul debitor al contului reprezintă acreditivele deschise la bănci existente.
În situația în care o unitate patrimonială acordă anumite sume de bani unor persoane împuternicite a efectua plăți în favoarea ei, acestea se evidențiază distinct în contabilitate cu ajutorul contului 542 “Avansuri de trezorerie”.
Este un cont de activ care înregistrează în debit sumele virate din conturi la bănci sau acordate în numerar, iar în credit înregistrează: plățile efectuate din avansuri de trezorerie; cheltuielile efectuate pentru acțiunile de protocol, reclamă și publicitate; cheltuielile efectuate privind transportul de bunuri și transportul colectiv de persoane; cheltuielile ocazionale de deplasări, detașări și transferări; diferențele nefavorabile de curs valutar cu ocazia lichidării avansurilor de trezorerie; valoarea serviciilor poștale și a taxelor de telecomunicații, precum și plățile efectuate pentru alte servicii executate de terți. Soldul debitor al contului reprezintă sumele acordate ca avansuri de trezorerie, nedecontate.
Exemplu:
– Deschiderea unui 5311 500
– Se deschide un acreditiv în favoarea unui furnizor extern.
5412 = 5124 3.000
– Din avansul de trezorerie se achiziționează materii prime.
% = 542 357
301 300
4426 57
– Se plătește furnizorul extern din acreditivul deschis.
401 = 5412 2.500
– Se restituie societății avansul de trezorerie necheltuit.
5311 = 542 134
– La sfârșitul lunii se înregistrează diferența de curs valutar favorabilă aferentă acreditivului deschis.
5412 = 765 25
– Se înregistrează plata unui furnizor intern din acreditivul deschis în favoarea acestuia.
401 = 5411 7.000
– Se restituie unității partea acreditivului în devize neutilizată, în acel moment cursul de schimb fiind mai mic.
% = 5412 300
5124 280
665 20
Tot din categoria disponibilităților bănești fac parte acreditivele și avansurile de trezorerie. Prin poziția avansuri de trezorerie sunt delimitate disponibilitățile bănești repartizate spre a fi girate de către administratori sau alte persoane împuternicite de Întreprindere în vederea efectuării unor plăți în favoarea întreprinderii. La aceasta poziție se includ și avansurile acordate salariaților pentru efectuarea de cumpărări.
În vederea achitării unor obligații față de furnizori, entitățile pot solicita deschiderea de acreditive la bănci, în lei sau în valută, în favoarea acestora.
Sumele depuse la bănci și sumele în numerar, puse la dispoziția personalului sau a terților, în vederea efectuării unor plăți în favoarea entității, se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilități bănești între conturile la bănci, precum și între conturile la bănci și casieria entității. Acreditivul reprezintă mijloacele bănești păstrate la banca intr-un cont distinct la dispoziția furnizorului din care urmează a se efectua plățile către acesta pe măsura livrării mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării de servicii.
Structura patrimonială denumită alte valori de trezorerie se individualizează sub forma timbrelor fiscale și poștale, tichetelor și biletelor de călătorie, biletelor de tratament și odihnă și alte valori.
2.5 – Contabilitatea viramentelor interne
Ajustări pentru deprecierea conturilor de trezorerie
Este un cont de pasiv care se creditează cu sumele aferente pierderii de valoare a titlurilor de plasament calculate la finele exercițiului, și se debitează cu sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor anterior înregistrate. Soldul creditor al contului reflectă ajustările constituite pentru titlurile de plasament existente în portofoliul societății.
Exemplu:
Constituirea sau majorarea ajustării se face pe seama cheltuielilor.
Constituirea: 6864 = 591 100
Majorarea: 6864 = 591 50
Diminuarea sau anularea ajustării se face pe seama veniturilor.
591 = 7864 150
Constituirea ajustărilor reprezintă o măsură de protecție a capitalului, dar cu implicații fiscale generate de reducerea impozitului pe profit în momentul constituirii lor și creșterea impozitului pe profit în situația reducerii sau anulării provizioanelor. În ceea ce privește mărimea lor, aceasta trebuie stabilită cu prudență avându-se în vedere evoluția viitoare a unității.
CAP. 3 – PREZENTAREA ȘI ANALIZA FLUXURILOR DE TREZORERIE
3.1 – Determinarea fluxurilor de trezorerie pe tipuri de activități
Conform normei internaționale IAS 7, expresia fluxuri de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor și ieșirilor de lichidități sau de echivalente de lichidități.
Lichiditățile se referă la fondurile disponibile și la depozitele la vedere. Echivalențele de lichidități sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu ușurință într-o mărime determinate de lichidități și a căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ.
Fluxurile de trezorerie nu cuprind mișcările între elementele care constituie lichidități sau echivalente de lichidități, pentru că aceste elemente fac parte din gestiunea trezoreriei întreprinderii. Însă un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările și ieșirile de fonduri generate de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare.
“Clienții și frunizori, debitorii și creditorii sunt structuri care anunță intrările sau ieșirile de fonduri (adică de diponibilități). Contabilitatea de angajamente este bazată pe mișcări de fonduri din momentul în care astfel de fluxuri monetare pot fi evaluate de o manieră rațional sigură. Cumoscând că operațiile care au o incidență asupra trezoreriei sunt prezentate, mai degrabă, în momentul în care se produc, decât in cel în care sumele sunt încasate sau plătite, anumite previziuni ale fluxurilor monetare, foarte solicitate de astfel de decidenți, pot fi stabilite cu o doză mare de realism.”
Profesorii Esnault și Hoarau relevă faptul că tabloul fluxurilor de trezorerie, adoptat inițial de organismul normalizării contabile americane, este influențat de :
modelul de luare a deciziei de către investitor;
modelul de evaluare a întreprinderii, adoptat de teoria financiară;
de ipoteza de eficiență a piețelor de capitaluri.
Tabloul fluxurilor de trezorerie. Managerii întreprinderii utilizează informația degajată de tabloul fluxurilor de trezorerie pentru a determina gradul de lichiditate al întreprinderii, pentru a evalua efectele unor decizii strategice majore privind investițiile și finanțarea sau pentru a poropune politica de dividende.
Pe baza cunoașterii fluxurilor viitoare de numerar, se poate determina valoarea întreprinderii printr-o metodă modernă care se folosește destul de des: metoda cash-flow actualizat.
O întreprindere care are dificultăți financiare va acorda mai multă atenție tabloului de trezorerie care reflectă fluxuri active decât contului de profit și pierdere care cuprinde și fluxuri potențiale precum și elementele negeneratoare de fluxuri. Totodată, utilizarea tabloului fluxurilor de trezorerie mărește comparabilitatea raportării rezultatelor din exploatare între diferite întreprinderii, deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleași tranzacții și evenimente.
Investitorii și creditorii utilizează informațiile cuprinse în tabloul fluxurilor de trezorerie în vederea determinării capacității întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de lichidități, de a-și achita datoriile, de a plăti dividende și dobânzi, de a-și previziona nevoile suplimentare de finanțare, precum și pentru a-și explica diferența dintre profitul net, obținut cu ajutorul contului de profit și pierdere, și fluxurile nete de lichidități generate de activitatea de exploatare, considerate ca principală activitate producătoare de profit a întreprinderii.
Totodată, se știe că interesul investitorului se regăsește mai repede în fluxurile monetare decât în beneficiile contabile și indicatori derivați. Deci, un obiectiv implicit al tabloului este de a ajuta investitorul în aprecierea capacității întreprinderii de a plăti dividende.
Teoria și practica financiară au demosntrat că cei interesați de o anumită întreprindere își vor baza deciziile economice referitoare la acestea, în funcție de capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de numerar în viitor.
Nevoia de perfecționare a modelelor de tablou de finanțare s-a resimțit cu acuitate spre sfârșitul anilor 1980.
STRUCTURA TABLOULUI FLUXURILOR DE TREZORERIE. Modelele impuse de standardul american și recomandarea OEC au în vedere numai fluxurile monetare care au avut un impact asupra trezoreriei, în cursul perioadei respective.
Limitele tabloului fluxurilor de trezorerie sunt date și de măsura în care acesta permite aprecierea evoluției situației financiare a unei întreprinderii. Este cunoscut că prin acest tablou nu sunt luate în considerație o serie de operații care au o incidență asupra structurii capitalurilor și angajamentelor întreprinderii, dar care au o influență directă asupra trezoreriei.
“Asemenea operații, în special cele care sunt incluse in categoria angajamentelor financiare în afara bilanțului, tind să se prolifereze sub influența dezvoltării tehnicilor de inginerie financiară sau a <<contabilității creative>>”
Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările,ieșirile de fonduri ale exercițiului, clasificate în :
fonduri generate de activități de exploatare;
fonduri generate de activități de investiții;
fonduri generate de activități de finanțare.
Mișcările de trezorerie legate de activitățile de exploatare, investiții și finanțare sunt relativ diferite de la un sector de activitate la altul.
Informațiile furnizate de tablou pot să servească, de asemenea, la evaluarea relațiilor între cele trei genuri de activități. Una și aceeași operație (mai complexă) poate să presupună mișcări de trezorerie incluse în categorii diferite. Astfel, atunci când rambursarea unui împrumut se referă atât la dobânzi cât și la capital, partea corespunzătoare dobânzilor poate să fie clasificată în categoria fluxurilor aferente activităților de exploatare, în timp ce partea aferentă capitalului corespunde fluxurilor activităților de finanțare.
Fluxurile de trezorerie se obțin pe baza fluxurilor financiare. De aceea, trebuie să se țină cont de decalajele de plată. Trecerea de la fluxurile financiare la cele de trezorerie se realizează conform uneia dintre următoarele două metode :
Metoda 1 – care constă în a afecta fiecărei operații decalajul de trezorerie corespunzător; din punct de vedere teoretic, ea este mai satisfăcătoare decât metoda 2;
Metoda 2 – care constă în regruparea decalajelor de trezorerie în cadrul fiecărei funcții; din punct de vedere practic, aceasta metodă este mai simplă.
3.1.1 – Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare
Activitățile de exploatare sunt principalele activități generatoare de venituri și orice alte activități cu excepția celor definite ca fiind activități de investiții sau de finanțare. De aceea, ele rezultă în general din tranzacții și alte evenimente ce intră în determinarea profitului net sau a pierderii.
Fluxul de trezorerie din explotare apare ca un indicator cheie, deoarece de mărimea lui depinde aprecierea capacității întreprinderii de a genera lichidități suficiente, în vederea realizării de noi investiții, fără a recurge la sursele externe de finanțare. Deci, de această capacitate depinde fluxul net de trezorerie al operațiilor de finanțare.
“Daca ne raportăm la tabloul de utilizări și resurse, noțiunea de fluxuri de trezorerie prezintă un caracter mai obiectiv decât cea de fond de rulment, concept influențat de aplicarea unor convenții contabile. Fluxul de trezorerie din exploatare corespunde capacității de autofinanțare încasate”.
Valoarea fluxurilor de numerar ce provin din activități de explotare este, de asemenea, indicatorul cheie al măsurii în care activitatea întreprinderii a generat suficient flux de numerar pentru a rambursa împrumuturile, pentru a menține capacitatea de funcționare a întreprinderii, pentru a plăti dividende și a face noi investiții, fără a recurge la surse externe de finanțare. Informațiile cu privire la componentele specifice ale istoricului fluxurilor de numerar din exploatare sunt folositoare, împreună cu alte informații, în prognoza viitoarelor fluxuri de numerar de exploatare.
“ Principalele fluxuri de numerar provenite din activități de exploatare sunt :
Încasările în numerar din vânzările de bunuri și prestarea de servicii;
Încasările în numerar provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;
Plățile în numerar către și în numele angajaților;
Încasările și plățile în numerar ale unei societăți de asigurare pentru prime și despăgubiri, anuități și alte beneficii din polițe de asigurare;
Plățile în numerar sau restituri de impozite pe profit doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu activitățile de investiție și finanțare.
Anumite tranzacții, cum ar fi vânzarea unei instalații, pot da naștere la câștiguri sau pierderi care sunt incluse în determinarea profitului net sau a pierderii. Cu toate astea, fluxurile de numerar aferente acestor tranzacții sunt fluxuri de numerar provenite din activități de investiție.
O întreprindere trebuie să raporteze fluxurile de numerar din activități de exploatare folosind una din cele două metode :
metoda directă, prin care sunt prezentate clasele majore de încasări și plăți brute în numerar;
metoda indirectă, prin care profitul net sau pierderea sunt corectate cu:
efectele tranzacțiilor ce nu au caracter monetar;
amânările sau angajamentele de plăți sau de încasări în numerar din exploatare trecute sau viitoare;
elementele de venituri viitoare și cheltuieli asociate cu fluxuri de numerar din investiții sau încasări.
IAS 7 recomandă întreprinderilor să raporteze fluxurile de numerar obținute din activități de exploatare folosind metoda directă, pentru că aceasta metodă furnizează informații care se dovedesc a fi necesare pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, și care nu sunt disponibile prin metoda indirectă.
Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le grupează în diferite categorii de încasări și de plăți.
Fluxurile de trezorerie ale activității de exploatare (metoda directă)
Prin metoda directă informațiile privind clasele majore de încasări și plăți brute în numerar pot fi obținute astfel :
1) din înregistrările contabile ale întreprinderii;
2) prin ajustarea vânzărilor, costului acestora (dobânzi și alte venituri similare și cheltuieli cu dobândă și alte cheltuieli similare pentru instituțiile financiare) a altor elemente ale contului de profit pierdere cu :
variațiile pe parcursul perioadei ale stocurilor creanțelor datoriilor din exploatare;
alte elemente decât numerarul;
alte elemente pentru care incidențele monetare constau în fluxuri de investiții de finanțare.
Prin metoda indirectă fluxul de numerar net din activități de exploatare este determinat prin ajustarea profitului net și pierderii cu următoarele efecte :
modificările pe parcursul perioadei ale stocurilor și creanțelor și datoriilor din exploatare;
elementele non-numerar cum ar fi amortizarea, provizioanele, impozitele amânate, pierderile și câștigurile în valută nerealizate, profitul nerepartizat al societăților associate și interesele minoritare;
toate celelalte elemente pentru care efectele în numerar sunt fluxurile de numerar din investiții și finanțare.
Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de exploatare (metoda indirectă)
O altă soluție de prezentare a fluxului net de trezorerie, care provine din activitățile de exploatare, pe baza metodei indirecte constă în reliefarea veniturilor și cheltuielilor aferente contului de profit și pierdere și a variațiilor intervenite în cursul exercițiului în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare.
Există mai multe aprecieri critice în ceea ce privește prezentarea fluxului dobânzilor și prezentarea elementelor care compun variația necesarului în fond de rulment. Astfel, includerea cheltuielilor financiare în fluxurile de exploatare a suscitat numeroase critici. Acesta este și motivul pentru care se prevede că mărimea dobânzilor plătite să figureze în mod clar (distinct) în tabloul fluxurilor de trezorerie (atunci când întreprinderea recurge la metoda directă) sau în anexa tabloului (atunci când ea utilizează metoda indirectă). Singurul provizion care are incidență asupra mărimii cash-flow-ului din exploatare este cel privind deprecierea titlurilor de plasament.
3.1.2 – Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de investiții
“Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activități de investiție este importantă deoarece fluxurile de numerar reprezintă măsură în care chletuielile au fost făcute pentru resurse menite a genera venituri și fluxuri de numerar în viitor. Fluxurile de trezorerie ale activității de investiții oferă informații privind maniera în care întreprinderea își asigură perenitatea și creșterea. Ele se referă la :”
plăți în numerar pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte asemenea active pe termen lung; aceste plăți includ și pe acelea care se referă la costurile de dezvoltare capitalizate și la construcțiile de mijloace fixe realizate în regie proprie;
încasările de numerar din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente, active necorporale și alte asemenea active pe termen lung;
plățile în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi și interesele în asocierile în participație (altele decât plățile pentru aceste instrumente considerate a fi echivalente ale numerarului sau acelea păstrate în scopuri de plasament și de tranzacționare);
avansurile în numerar și împrumuturile efectuate către alte părți (altele decât avansurile și împrumuturile efectuate de o instituție financiară);
încasările din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate către alte părți (altele decât avansurile și împrumuturile efectuate de o instituție financiare);
plățile în numerar pentru contractele swap, în afara cazului când contractele sunt deținute în scopuri de plasament sau de tranzacționare sau când plățile sunt clasificate drept activități de finanțare;
încasările în numerar pentru contractele future, forward, contractele de opțiuni și contractele swap, în afara cazului când contractele sunt deținute în scopuri de plasament sau de tranzacționare sau când părțile sunt clasificate drept activități de finanțare.
Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de investiții
3.1.3 – Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de finanțare
Activitățile de finanțare sunt acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și capitalurilor împrumutate ale întreprinderii.
Aceste fluxuri sunt prezentate separat în tabloul de trezorerie datorită posibilităților utilizării lor în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile (capitalurile) viitoare.
Cele mai frecvente mișcări de trezorerie generate de activitățile de finanțare sunt :
încasările din emisiunea de acțiuni și de alte instrumente ale capitalurilor proprii;
plățile în numerar către acționari pentru a achiziționa sau răscumpăra acțiunile
întreprinderii;
veniturile în numerar din emisiunea de bonuri de tezaur, obligațiuni, credite, ipoteci și
alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;
rambursarea în numerar ale unor sume împrumutate;
plățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o operațiunea de
leasing finaciar.
Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de finanțare
3.2 – Reprezentarea operațiunilor economice prin fluxuri
Pornind de la tabloul de fluxuri financiare, analiza financiară parcurge următoarele etape care caracterizează activitatea întreprinderii:
studiul formării valorii adăugate, analiza dinamicii și repartizării ei între factorii de producție – munca și capitalul;
studiul modului de finanțare a ansamblului investițiilor de exploatare și a investițiilor industriale, care permite să se calculeze rentabilitatea economică a capitalurilor utilizate pornind de la surplusul economic nereinvestit;
caracterizarea vieții financiare a întreprinderii în legătură cu finanțarea investițiilor prin recurgerea la finanțare externă, ceea ce permite să se determine rentabilitatea financiară (a capitalurilor proprii).
În centrul tabloului de fluxuri este situată valoarea adăugată, acel sold de gestiune care exprimă, mai bine decât cifra de afaceri, bogăția creată de întreprindere, fiind rezultatul combinării celor doi factori de producție (munca și capitalul). Ca urmare, conținutul valorii adăugate exprimă natura repartiției veniturilor între muncă (prin salarii și cheltuieli sociale) și capital (prin EBE):
3.3 – Studiul fluxurilor de numerar
Variația disponibilităților bănești stabilită prin analiza dinamică a fluxului de trezorerie reflectă modificarea soldului trezoreriei, indicator relevant pentru acționari și creditori.
3.3.1 – Fluxurile de numerar ale întreprinderii (cash-flow)
Trezoreria permite aprecierea performanțelor întreprinderiii, cu un rol strategic privind modul de formare și utilizare. Degajarea trezoreriei sau a cash-flow-urilor ne dă informații despre: poziția strategică a întreprinderii în raport cu produsele sale sau cu piețele de desfacere, cu concurenții actuali și potențiali, cu contrângerile existente.
3.3.1.1 – Cash-flow-ul disponibil
La nivelul firmei, în cursul unui exercițiu, cash-flow-ul disponibil este rezultatul diferenței încasări-plăți generate de toată activitatea firmei.
Cash-flow-ul disponibil provine din:
operațiuni de gestiune (exploatare, financiare, extraordinare);
operațiuni de capital (investiții, dezinvestiții, finanțare).
Cash-flow-ul disponibil poate fi analizat după:
origine: cash-flow-ul disponibil reflectă surplusul disponibilităților bănești, generat de operațiuni de gestiune după finanțarea creșterii economice.
unde:
creștere economică
destinație: are două componente
pentru creditori:
pentru acțioari:
Dacă cash-flow-ul disponibil este pozitiv atunci firma are o activitate eficientă, dispune de lichidități și nu se pune problema insolvabilității.
După origine cash-flow-ul disponibil indică posibilitatea de acoperire a creșterii economice și posibilitatea de remunerare pentru capitalul propriu și cel împrumutat.
Dacă în timp mărimea cash-flow-ul disponibil este pozitivă și crescătoare, firma va avea posibilitatea să își finanțeze investițiile (strategice și de exploatare) pe baza trezoreriei degajate din activitatea de exploatare și va reuși să ramburseze o parte din credite fără să apeleze la noi resurse externe.
Dacă cash-flow-ul disponibil este negativ atunci firma devine vulnerabilă pentru că nu își poate finanța activitatea pe baza trezoreriei firmei și nu va avea posibilitatea să-și remunereze acționarii și creditorii, astfel că firma va încerca să atragă noi fonduri externe de la creditori și acționari.
3.3.1.2 – Cash-flow-ul de exploatare
Se poate determina și un cash-flow de exploatare:
Notă : la detrminarea NFR vor fi luate în calcul toate elementele de activ circulant și ale datoriilor de exploatare, adică și activele de trezorerie și pasivele de trezorerie.
Cash-flow-ul de exploatare este rezultatu trezoreriei generate sau consumate de activitatea de exploatare pentru că ea e privită în sens larg. Astfel sunt luate în considerare nu numai fluxurile aferente activității de exploatare ci și cele generate de operațiile financiare (cu excepția cheltuielilor cu dobânda și impozitul pe profit) și fluxurile aferente activității extraordinare.
Cash-flow-ul de exploatare oferă informații referitoare la performanța firmei concretizată printr-un excedent de lichiditate sau informații referitoare la vulnerabilitatea ei în absența unei trezorerii disponibile. În acest caz, operațiile de exploatare, în loc să degajeze trezoreria utilizează sau consumă trezoreria. În acastă situație firma nu va mai avea capacitatea de a face față nivelului de finanțare și nu mai are posibiliatetea de a-și autofinanța activitatea, creșterea economică, și nu va putea rambursa dobânda, ratele scadente, nu va putea plăti dividende și impozite.
Pe termen lung este o situație gravă, consecința unei rentabilități economice insuficiente sau poate fi rezultatul unei politici nejustificative în domeniul finanțării activității firmei.
Analiza se poate realiza și în funcție de sectorul din care face parte firma, pentru un sector caracterizat printr-o creștere economică cant. realizarea de investiții poate antrena un cash-flow negativ. Cu toate acestea investițiile vor trebui realizate.
Dacă întreprinderea face parte dintr-un sector cu un grad de imobilizări ridicat, din cash-flow vor fi finanțate cu precădere investițiile de rennoire. Dacă firma face investiții strategice pentru creșterea economică, ea va miza pe obținerea unei rentabilități economice mari, ceea ce poate duce la atragerea unor surse de finanțare externe (credite bancare) – situație favorabilă dacă se înregistrează un efect de pârghie de îndatorare, ceea ce reduce riscul economic, financiar, de faliment.
3.4 – Rate utilizate în analiza fluxurilor de numerar
La nivelul întreprinderii pot fi puse în evidență mai multe rate de rentabilitate, de structură sau de rotație. Ele se pot determina ca raport între efecte și eforturi și pot fi exprimate în procente, în zile sau în mărimi absolute.
Rata de rentabilitate are trei forme:
Rata de reantabilitate comercială
Rata de reantabilitate economică
Rata de reantabilitate financiară
Ratele de reantabilitate permit compararea perfomanțelor industriale și comerciale ale firmelor.
Rata de rentabilitate comercială apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatelor; se determină ca raport între diverse marje de acumulare bănească și cifra de afaceri sau valoarea adăugată.
rentabilitatea comercială se determină ca raport între marja comercială și cifra de afaceri sau valoarea adăugată
Rentabilitatea economică măsoară eficiența mijloacelor financiare și materiale alocate activității întreprinderii. Se poate determina:
unde EBIT reprezintă excedentul brut de exploatare înainte de deducerea cheltuielilor cu dobânda și a impozitului pe profit
AE – reprezintă activul economic și se determină după formula următoare:
unde în calculul NFR se iau în calcul atât activele de trezorerie, cât și pasivele de trezorerie.
AE se poate calcula și dup formula:
se mai poate determina rata de rentabilitate economică luând în calcul excedentul brut de exploatare:
deoarece în calculul EBE nu au fost luate în calcul amortizările, această rată are avantajul de a nu fi afectată de politica de amortizare practicată;
în termeni reali rentabilitatea economică trebuie să depășească rata inflației, deoarece întreprinderea trebuie să își mențină substanța economică, de aceea rata rentabilității economice trebuie să depășească rata inflației, ea trebuie să remunereze capitalul investit, cel puțin la nivelul ratei medii de randament din economie (rata medie a dobânzii), dar să acopere și riscul economic și financiar pe care și-i l-au asumat acționarii și creditorii:
dacă Rata reală = Rata nominală (obținută din calcule) –
dacă Rata reală =
(Relațiile lui Fischer)
rentabilitatea economică trebuie să permită întreprinderii reînnoirea și creșterea activității sale, într-o perioadă cât mai scurtă, urmărind ca raportul între EBE și activele imobilizate să fie
reantabilitatea economică se poate determina și ca o rată a profitului net:
în acest caz este o rată netă de impozit, fiind dependentă de strategia de finanțare și gradul de îndatorare al întreprinderii;
rentabilitatea economică se poate obține prin două strategii comerciale opuse:
O politică de prețuti înaltă, cu o marjă brută mare, dar cu o rotație lentă a capitalului.
O politică de prețuti joasă, cu o marjă brută scăzută, dar cu o rotație accelerată a capitalului.
rentabilitatea economică se mai poate calcula după formula:
dacă descompunem renrabilitatea economică în doi factori vom evidenția: rata marjei nete de acumulare () și coeficientul de rotație ();
rentabilitatea economică poate fi influențată sau ameliorată prin:
creșterea ratei marjei nete care se va realiza prin creșterea vânzărilor și diminuarea cheltuielilor plătibile;
creșterea coeficientului de rotație a capitalului economic ce se realizează prin diminuarea investițiilor și optimizarea stocurilor și a creditului client.
rentabilitatea economică poate evidenția costul surselor de finanțare, în acest caz putem determina o rentabilitate economică că medie aritmetică ponderată a surselor de finanțare:
unde reprezintă un cost al capitalului propriu și reprezintă costul datoriilor. În cazul acestei formule se folosesc datele din anul de bază.
de asemenea rentabilitatea economică poate să evidențieze productivitatea activelor economice, utilizându-se rata marjei nete asupra valorii adăugate, randamentul imobilizărilor și coeficientul investițiilor.
Ratele de rentabilitate financiare: măsoară capacitatea întreprinderii de a degaja profitul net prin utilizarea capitalului propriu. Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al activității economice, deoarce evidențiază remunerarea acționarilor prin dividende și prin creșterea rezervelor. Rentabilitatea financiară trebuie să evidențieze rentabilitatea factorului muncă corelat cu structura investițiilor și cu randamentul investițiilor:
– reprezintă efectul de levier;
– reprezintă levierul și reprezintă brațul levierului.
Notă: și sunt nete de impozit pe profit (au fost impozitate)
dacă > atunci îndatorarea are efecte pozitive asupra activității întreprinderii, deoarece va crește cu fiecare procent de creștere al îndatorării. În acest caz efectul de levier îmbracă forma efectului „pârghie de îndatorare”;
dacă < atunci creșterea îndatorării va avea un efect negativ asupra , deoarece cu fiecare procent al îndatorării se va diminua cu diferența dintre și . În acest caz efectul de levier se numește efect „de măciucă”.
Pe baza acestor relații putem evidenția și efectul fiscalității asupra . Astfel dacă întreprinderea este profitabilă fiscalitatea (impozitul pe profit) va atenua efectul de levier. Dacă întreprinderea este neprofitabilă, fiscalitatea nu influențează . În cazul unei întreprinderi îndatorate poate fi mai mare decât , pe când în cazul unei întreprinderi se poate ajunge la relația =. De aceea creșterea se poate obține prin creșterea îndatorării. În cazul societăților pe acțiuni trebuie să cunoaștem doi indicatori, care au importanță pentru acționarii majoritari sau minoritari:
pentru firmele cotate la bursă se poate determina randamentul bursier al acțiunilor; pentru a măsura reacția bursieră se poate determina coeficientul de capitalizare bursieră: , unde CB este cursul bursier al unei acțiuni. Acest indicator măsoară de câte ori investitorii sunt dispuși să cumpere profitul per acțiune, permițând comparații ale firmelor ce-și desfășoară activitatea în același sector. Cu cât REP (indicator extern) este mai mare cu atât există posibilitatea de creștere economică;
pe lângă PER se mai poate determina profitul per acțiune: .
CAP. 4 – PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. TRANSELECTRICA S.A
4.1 – Date informative
Liberalizarea pieței de energie electrică din România a fost un proces amplu ce s-a desfășurat pe mai mulți ani și s-a finalizat la data de 1 iulie 2007. Dat fiind caracterul mai special al acestei piețe, a apărut nevoia monitorizării și reglementării printr-o entitate autonomă, de sine stătătoare. Astfel, în anul 2004, prin Hotărâre de Guvern s-a înființat Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
ANRE este o instituție publică autonomă de interes național cu personalitate juridică și finanțare integrală din venituri proprii, cu misiunea de a crea și a aplica sistemul de reglementări necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor. Este subordonată direct Primului Ministru.
Divizia transport-dispecer din cadrul Companiei Naționale de Electricitate – București cuprinde opt sucursale distincte pentru transportul energiei electrice, unități nou înființate, această activitate fiind inclusă, până la apariția HGR, în cadrul fostelor filiale de rețele electrice.
Obiectul de activitate
Obiectul de activitate constă în transportul energiei electrice prin liniile și stațiile electrice de 220-400-750 KV din Sistemul Energetic Național (SEN), în condiții de siguranță și eficiență economică. Obiectul său de activitate se realizează prin aportul propriu și prin subunitățile de Transport-dispecer și de Transport, din subordine.
Activitatea proprie este condusă de un director, care răspunde de întreaga desfășurare a lucrărilor în cadrul DERT și care are în subordine directă următoarele servicii și birouri:
Serviciul Exploatare, Mentenanță, Urmărirea Comportării Construcțiilor (UCC);
Serviciul Tehnic Energetic;
Serviciul Auto ;
Biroul Asigurarea Calității.
Activitatea privind informatica de proces și telecomunicațiile sunt conduse de către un director adjunct, în cadrul Direcției Exploatare, Implementare Tehnologii Informatice și Telecomunicații, care este subordonat directorului DTD și care are în subordine următoarele secții și servicii:
Serviciul Strategie, Dezvoltare și Coordonare de Sistem;
Secția Sisteme Informatice de Proces;
Secția Exploatare Sisteme Informatice;
Serviciul Sisteme de Telecomunicații.
De asemenea, în cadrul DEITIT, sub conducerea unui director adjunct, este condusă activitatea de informatică de gestiune organizată în următoarele secții:
Secția Implementare Sisteme Informatice de Gestiune și de Comunicații;
Secția Exploatare Sisteme Informatice de Gestiune și de Comunicații;
Direcția Exploatare Rețele Transport are următoarele atribuții mai importante:
În domeniul exploatării, mentenanței și introducerii tehnologiilor noi în instalațiile de transport al energiei electrice:
asigură realizarea lucrărilor de exploatare și a planurilor de revizii și mentenanță a instalațiilor;
organizează controlul activităților de exploatare și reparații ale instalațiilor de transport al energiei electrice;
participă la avizarea studiilor și documentațiilor de execuție pentru repararea și dezvoltarea rețelelor electrice de transport;
asigură analiza operativă a incidentelor produse în instalațiile de transport, precum și analiza lor periodică (lunară, anuală), stabilind măsuri de prevenire a acestora;
asigură asistență tehnică necesară sucursalelor de transport-dispecer și a celor de transport privind folosirea eficientă a fondurilor alocate pentru exploatarea, revizia și mentenanță rețelelor de transport al energiei electrice;
stabilește, împreună cu Direcția Dispecerului Energetic Național, planul de retragere din exploatare a instalațiilor de transport de 220-400-750 KV și urmărește realizarea acestora;
organizează și controlează modul de respectare a măsurilor privind protecția mediului de către sucursalele de transport-dispecer și de transport;
elaborează, reactualizează și verifică prescripții și normative specifice activității de transport al energiei electrice;
organizează și urmărește activitatea de mentenanță a instalațiilor de transport al energiei electrice la nivelul sucursalelor și centralizat la nivelul direcției;
elaborează documentații privind perspectiva de dezvoltare a instalațiilor de transport și furnizează date pentru elaborarea studiilor de fundamentare a strategiei de dezvoltare a SEN pe termen scurt, mediu și lung;
elaborează direcțiile principale și programele anuale și de perspectivă de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inginerie pentru rețele de transport;
proiectează și implementează sistemul calității în cadrul direcției și în sucursalele de transport-dispecer și sucursalele de transport;
evaluează periodic, prin audit, stadiul de implementare a sistemului calității și eficiența acestuia în cadrul direcției și sucursalelor;
Trebuie precizat că Dispecerii Energetici Teritoriali (București, Bacău, Cluj, Craiova și Timișoara), care aparțineau administrativ și operațional de Dispecerul Energetic Național (DEN) din București, prin noua structură organizatorică au fost incluși în sucursalele de transport (cinci sucursale), denumite sucursale de transport-dispecer (STD).
În afara acestor cinci sucursale mai sunt înființate încă trei sucursale de transport – ST (Constanța, Pitești și Sibiu), care nu au în componență dispeceri energetici teritoriali.
CN Transelectrica SA reprezentata prin cele 8 sucursale din teritoriu se ocupa in principal cu transportul energiei electrice atât intern cat si la extern, de la producători (Hidrocentrale, Termocentrale, Centrale nuclearo – electrice) care introduc energia produsa in Sistemul Energetic Național la tensiuni foarte înalte iar Transelectrica prin rețeaua de linii si stații de transformare dirijează energia electrica in rețeaua de distribuție a SC Electrica SA spre consumatorii finali.
În exploatarea sucursalelor de transport sunt următoarele rețele și stații electrice de 220-400-750 KV:
Stații de transformare
Printre atribuțiile ANRE amintim:
stabilește reglementări cu caracter obligatoriu pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice;
acordă, modifică, suspendă sau retrage autorizațiile și licențele pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice;
elaborează și aprobă metodologiile de calcul necesare stabilirii prețurilor și tarifelor;
stabilește prețurile și tarifele practicate între operatorii economici din cadrul sectorului energiei electrice, tarifele pentru serviciile de sistem, de transport și de distribuție a energiei electrice, prețurile și tarifele practicate pentru activitățile și serviciile aferente producerii energiei termice în cogenerare;
elaborează regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;
stabilește tarifele aplicabile consumatorilor captivi;
exercită controlul cu privire la respectarea de către operatorii economici din sectorul energiei electrice a reglementărilor emise, a sistemului de prețuri și tarife în vigoare și aplică sancțiuni în cazul nerespectării acestora;
elaborează regulamentul pentru autorizarea electricienilor și atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică și exploatează capacități energetice, respectiv instalații de utilizare;
elaborează regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
4.2 – Scurt istoric
Până în anul 1998 întreaga piață de energie electrică din România era un monopol integrat vertical controlat de compania de stat RENEL. Primul pas către deschiderea pieței a fost făcut printr-o Hotărâre de Urgență a Guvernului României care prevedea spargerea monopolului în 3 direcții:
Distribuție și furnizare de energie electrică – SC Electrica SA
Producere de energie electrică – CONEL SA (care cuprindea SC Termoelectrica SA și SC Hidroelectrica SA)
Producere de energie din surse atomice – SN Nuclearelectrica SA și Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (cu activitate de suport pentru industria atomo-electrică).
În cadrul procesuiui de armonizare a legislatiei interne cu reglementarile comunitare a fost inițiat un amplu proces de reformare a reglementărilor referitoare la producția, transportul și distribuția energiei electrice. Prin HG nr. 627/2000, Compania Naționala de Electricitate – CONEL S.A. a fost reorganizată, creându-se Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., S.C. Termoelectrica S.A.,S.C. Hidroelectrica S.A. și Societatea Comercială pentru Distribuirea Energiei Electrice Electrica S.A.
Astfel s-a optat pentru: separarea legală a activităților care constituie monopol natural (transport și distribuție); privatizarea în prima instanță a celor opt filiale regionale de distribuție; accesul reglementat la rețea.
Supravegherea pieței energiei electrice cade în sarcina Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituție publică în subordinea Ministrului Industriei și Resurselor. ANRE este autoritatea publică ce are competența de elaborare a metodologiei de calcul al prețurilor și tarifelor aplicabile activităților de monopol natural și de aprobare a sistemelor de prețuri și tarife pentru aceste activități, urmărind ca obiectiv, protecția corespunzătoare a consumatorilor de energie.
Activitățile de monopol natural din domeniul energiei electrice sunt cele de transport și distribuție a energiei electrice, precum și cele de alimentare a consumatorilor captivi de către societățile de distribuție a energiei electrice.
Unitatea energetică din județul Brașov a fost creată în anul 1912 pentru a produce și a distribui energie electrică în oraș și împrejurimile sale pentru particulari și autorități, sub titulatura de Societatea Autonomă de Electricitate Brașov. Aceasta și-a început activitatea producând și furnizând curentul electric de la o centrală formată din două grupuri de 140 W, la o tensiune de 400 Vcc prin intermediul unei baterii tampon de 300 Ah pentru timp de noapte. Tensiunea de 220 V pentru alimentarea cu energie electrică a celor 170 de abonați și iluminatul public (140 de lămpi cu arc voltaic și 250 de lămpi cu incandescență) se realiza prin priză mediană cu ajutorul unor divizoare.
Supravegherea, controlul și recepționarea lucrărilor s-a făcut de Nicolae Vasilescu-Carpen, personalitate marcantă a dezvoltării energeticii românești.
Noua centrală crește zestrea energetică a județului Brașov, adăugându-se celor 450 W instalați în anul 1909 la "Țesătoria Română", actuala "SC Novatex" și celor 110 W instalați la CHE Câmpulung, pe râul Târgului, pentru fabricarea de hârtie.
Se pune în funcțiune în 1930 CTE Schitu Golești (3×6 MW) – 5,5 kV, care funcționează interconectată cu centralele Grozăvești și Filaret prin LEA de 60 kV dc Schitu Golești – Târgoviște și LEA dc Târgoviște – Grozăvești.
CTE Schitu Golești devine sursa de energie electrică și pentru Brașov în 1947, când se pune sub tensiune prima LEA de 15 kV din județ – printr-un transformator de 2500 kVA 5,5/15 kV în stația Schitu Golești și anume LEA Schitu Golești – Mușetești – Merișani – Pitești în lungime de 69 km cu conductor de cupru de 25 mmp.
După această dată IRE Brașov continuă să înregistreze o creștere tehnico-economică uriașă concretizată în dezvoltarea instalațiilor de transport și distribuție.
4.3 – Obiectivele societății
transportul energiei electrice prin instalațiile din patrimoniul dat spre administrare;
dezvoltarea, retehnologizarea și modernizarea prin investiții a instalațiilor;
realizarea de revizii și reparații la instalațiile energetice precum și la dispozitivele de lucru și mecanizare specifice;
optimizarea funcționării instalațiilor energetice existente;
gestionarea energiei electrice;
asigurarea condițiilor tehnico-organizatorice de menținere a stării de funcționalitate a instalațiilor energetice date spre administrare;
activitatea financiar-contabilă proprie până la întocmirea balanței de verificare și a bilanțului contabil;
aprovizionarea tehnico-materială necesară desfășurării activității proprii;
valorificarea materialelor rezultate din stocuri, reparații, demolări;
asigurarea documentației de execuție pentru lucrările de RC, RK și investiții;
supravegherea lucrărilor efectuate asupra instalațiilor aflate în administrare;
realizarea sistemului propriu informatic și de telecomunicații corelat cu sistemul informațional al companiei;
participarea la activitatea de reducere a impactului instalațiilor asupra mediului înconjurător;
pregătirea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului în rețeaua SEN și în sistemul de învățământ public;
aplicarea reglementărilor ANRE pentru activitatea de transport a energiei electrice;
realizarea întregii activități în condiții de securitate pentru personal, stabilirea și aplicarea măsurilor specifice de protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor în instalații;
aplicarea sistemului de asigurarea calității în activitatea sucursalei.
4.4 – Organigrama societății
S.C. Transelectrica S.A. Brașov are un număr de 300 de salariați, care sunt grupați ierarhizați și fixați pe anumite posturi, ceea ce se reflectă în structura organizatorică a societății.
Atribuțiile generale ale societății sunt cele care rezultă din actul constitutiv și obiectul de activitate al firmei și prin însumarea atribuțiilor tuturor compartimentelor din structura organizatorică a acesteia.
Structura organizatorică oglindește modul de grupare a tuturor compartimentelor de muncă și a posturilor în vederea transmiterii informațiilor într-un mod cât mai rațional, a folosirii optime a forței de muncă, atât sub aspect economic, cât și din punct de vedere uman.
Atribuțiile, sarcinile și responsabilitățile fiecărui salariat sunt cele prevăzute în Fișa postului întocmită de șeful compartimentului respectiv, avizată de directorul de direcție și aprobată de directorul general, pe baza fișei de post cadru elaborată de biroul Managementul Resurselor Umane, precum și cele prevăzute de Regulamentul de ordine interioară.
Fișa de post, după aprobare, va fi transmisă de biroul Managementul Resurselor Umane fiecărui salariat, și se va atașa la sfârșitul capitolului care prezintă atribuțiile compartimentului respectiv. Fișele de post astfel grupate fac parte integrantă din prezentul Regulament.
Biroul Managementul Resurselor Umane, va transmite în copie xerox, șefilor de compartimente câte un exemplar din fișele de post.
Atribuțiile generale și comune tuturor compartimentelor din structura organizatorică a societății S.C. Tranelectrica S:A. Brașov sunt următoarele:
supraveghează, controlează și urmărește îndeplinirea obiectivelor prevăzute în politica și strategia societății, din secțiunea corespunzătoare domeniului de activitate;
controlează și urmărește respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă, Regulamentul de organizare și funcționare, Regulamentul intern și Fișa postului;
asigură instruirea periodică, cunoașterea și respectarea normelor privind securitatea și igiena muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor;
inițiază, coordonează și realizează programele de formare profesională (autoperfecționare) specifice domeniului sãu de activitate;
propune și urmărește realizarea soluțiilor optime pentru circuitul informațional, în vederea eficientizării proceselor de muncă, tehnologice și decizionale, precum și pentru utilizarea rațională a resurselor materiale, financiare și umane;
asigură respectarea regulilor de gestionare, evidență, circulație, utilizare și păstrare a documentelor elaborate și cu care lucrează, conform normelor legale în vigoare;
controlează și urmărește utilizarea eficientă a timpului de lucru, prezența în stare fizică și psihică normală la serviciu, semnarea condicii de prezență la sosirea și la plecarea de la lucru și completarea corectă a foilor colective de prezență;
ține evidența datelor statistice specifice domeniului sau de activitate, asigurând transmiterea acestora tuturor celor îndreptățiți.
Administratorul societății are puterile și răspunderile prevăzute de legea nr.31 /1990, republicată, precum și cele arătate în actul constitutiv al societății și anume:
a) administrează patrimoniul societății și răspunde pentru păstrarea integrității acestuia;
b) încheie operații economice în contul societății pentru realizarea obiectului de activitate;
c) asigură aprovizionarea și desfacerea mărfurilor care fac obiectul activității societății;
d) negociază cu furnizorii prețurile de cumpărare a mărfurilor și stabilește înlimitele legale prețurile de desfacere cu ridicata și amănuntul – stabilește bugetul de venituri și cheltuieli;
e) organizează evidența tehnico-operativă și contabilă a societății, ținerea corectă a registrelor contabile și întocmirea bilanțului și a contului de profit și pierderi;
f) stabilește structura organizatorică, numărul de posturi necesare desfășurării activității, angajează și concediază personalul angajat, stabilește drepturile și obligațiile acestuia;
g) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social;
h) hotărăște cu privire la modificarea actului constitutiv, transformarea societății;
i) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea societății.
Directorul Economic a reușit pe parcursul anilor să stăpânească temeinic mecanismele și procesele economice specifice întreprinderii. Faptul că din punct de vedere contabil, întreprinderea s-a adaptat noilor standarde impuse de Uniunea Europeană, atestă capacitatea managerială a domniei sale.
Structura organizatorică reprezintă ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea, orientate spre realizarea procesului de producție și de conducere al întreprinderii.
Ea este formată dintr-un sistem coerent de elemente materiale (clădiri, depozite) și imateriale (factorul uman), structurate pe baza unor norme și reguli prin care se poate realiza întreaga activitate economico-organizatorică a sistemului cu minim de efort și maxim de rezultate.
Structura organizatorică este formată dintr-o structură funcțională sau de conducere, în care predominante sunt procesele decizionale; o structură procesuală, pe baza căreia se grupează activitățile pe funcțiuni, după anumite crierii și o structură operațională sau de producție, în care predominante sunt procesele de producție.
Structura funcțională reprezintă ansamblul cadrelor de conducere și compartimentelor (servicii, birouri) tehnice, economice, administrative, modul de constituire și grupare al acestora, precum și relațiile dintre ele necesare desfășurării corespunzătoare a procesului managerial și a proceselor de execuție.
Structura procesuală presupune descompunerea proceselor de muncă fizică și intelectuală în elemente componente (activități, sarcini, atribuții, operații) și analiza acestora cu scopul regrupării lor în funcție de nivelul obiectivelor, la realizarea cărora participă, în funcție de nivelul de pregătire a personalului care le realizează și specificul metodelor, tehnicilor și instrucțiunilor folosite pentru organizarea obiectivelor cu un plus de eficiență.
Orice întreprindere, ca sistem de producție, interacționează cu mediul său ambiant, intern și extern, prin intermediul unor acțiuni omogene, care definesc funcțiile sistemului productiv al întreprinderii. Punctul de pornire în abordarea funcțională a întreprinderii, îl constituie analiza și structurarea categoriilor de obiective care au stat la baza înființării acesteia.
În cadrul S.C. Tranelectrica S.A. Brașov se pot defini cinci funcțiuni de bază :
1-Funcțiunea de cercetare – dezvoltare care cuprinde activitățile prin care se studiază, se concepe, se elaborează și se realizează viitorul cadru tehnic, tehnologic și organizatoric al întreprinderii. Pentru realizarea acestei funcțiuni, societatea:
efectuează studii, elaborează documentații și proiecte pentru dezvoltarea produselor, pentru dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, introducerea de noi tehnologii de fabricație;
organizează activitatea de invenții-inovații, aplică în producție și urmărește rezultatul valorificării cercetării științifice proprii sau a celei efectuate de institute specializate;
asigură informarea, documentarea tehnico-științifică.
2-Funcțiunea comercială cuprinde un ansamblu de activități vizând aprovizionarea tehnico-materială, desfacerea produselor, comerțul exterior și cooperarea economică internațională, ele fiind grupate în trei componente : marketing, aprovizionare și desfacere.
Activitatea de marketing în cadrul societății cuprinde ansamblul acțiunilor de studiere a pieței interne și externe, a necesităților și comportamentul consumatorilor, cu scopul stabilirii celor mai adecvate modalități de orientare a producției și de creștere a vânzărilor. Activitatea de marketing se concretizează, în cadrul acestei societăți, într-o serie de funcții, cum sunt:
funcția de cercetare a pieței și a nevoilor de consum, prin care societatea urmărește prospectarea piețelor prezente și a celor potențiale, studierea nevoilor solvabile și a motivației consumului;
funcția de adaptare a societății la dinamica mediului, prin înnoirea permanentă a ofertei de mărfuri, perfecționarea formelor de distribuție și de comercializare, diversificarea acțiunilor publicitare;
funcția de creștere a eficienței economice.
Activitatea de aprovizionare tehnico-materială a societății prezintă o importanță deosebită pentru desfășurarea normală a întregului proces de producție și influențează direct calitatea produselor fabricate.
În domeniul aprovizionării tehnico-materiale, conducerea societății desfășoară o serie de activități, cum sunt :
calculul necesarului de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibili, energie) pentru fabricarea producției contractate;
încheierea contractelor de aprovizionare tehnico-materială;
calculul necesarului de resurse materiale privind stocurile pentru producție;
determinarea normelor de consum specific de aprovizionare tehnico-materială;
gestionează resursele materiale și de dotare necesare activității proprii;
asigură păstrarea și conservarea patrimoniului imobiliar al direcției prin menținerea durabilității, funcționării și siguranței în exploatare a construcțiilor;
asigură menținerea curățeniei și ordinii în clădiri și celelalte suprafețe aflate în administrarea direcției;
întocmește necesarul de echipament (inclusiv de protecție) pentru personalul serviciului și răspunde de distribuirea acestuia;
organizează și asigură controlul privind respectarea normelor pe linie de protecția muncii și a prevenirii și stingerii incendiilor;
coordonează, îndrumă și controlează încadrarea în prevederile legale a modului de folosire a mijloacelor de transport din dorare, încadrarea conducătorilor auto și a personalului care conduce mijloacele auto din înzestrare, în normele alocate, precum și efectuarea testării periodice în domeniu.
3-Funcțiunea de producție reunește ansamblul activităților de bază, auxiliare și de servire, legate nemijlocit de fabricarea produselor sau prestarea serviciilor.
Din punct de vedere al etapelor necesare fabricării produselor, activitățile incluse în funcțiunea de producție se structurează în cinci grupe :
a) pregătirea producției, care constă în elaborarea documentației tehnologice, stabilirea consumurilor de materiale și de muncă;
b) programarea, lansarea și urmărirea producției, care constă în transmiterea documentației necesare începerii producției, elaborarea programelor de producție;
c) producția, care constă în combinarea factorilor de producție și obținerea produselor finite sau prestarea serviciilor;
d) controlul de calitate al materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite pe întregul flux de fabricație;
4.5 – Structura personalului firmei
Funcțiunea de personal, în cadrul societății cuprinde un ansamblu de activități specifice cum sunt:
determină necesarul de forță de muncă;
coordonează și asigură activitățile privind recrutarea, selecția, formarea, încadrarea, pregătirea continuă, evaluarea, promovarea în carieră, motivarea, recompensarea, sancționarea personalului angajat;
ține evidența și prelucrarea automată a datelor referitoare la personal;
stabilirea sistemului de salarizare, aplicarea acestuia și calculul drepturilor bănești ale salariaților;
organizează și desfășoară cursuri, trimestrial, pentru ocuparea funcțiilor vacante de personal contractual din cadrul întreprinderii;
întocmește și gestionează documentele de personal (dosarele de personal, fișierele de evidență) și emite documentele de legitimare pentru personal;
asigură, potrivit reglementărilor în vigoare, acordarea concediilor de odihnă, studii, fără plată, a învoirilor, a biletelor de odihnă, tratament și recuperare și a bonurilor de masă;
asigură plata integrală și la timp a drepturilor bănești ale personalului și dispune, sau propune măsuri, potrivit legii, pentru soluționarea cererilor, reclamațiilor și sesizărilor referitoare la calcularea și plata acestora;
eliberează, la cererea persoanelor încadrate, adeverințe și alte documente prin care se atestă anumite situații ce rezultă din evidențele pe care le deține.
4.6 – Piața și segmentul de clienți
Tranzactionarea energiei electrice și a serviciilor de sistem, în România, se realizează în cadrul pieței en gros a energiei electrice, care funcționează pe baza următoarelor principii:
a) piața se realizează prin aranjamente comerciale en gros cu energie electrică și cu servicii asociate, între participanți;
b) piata trebuie să devină competitivă la nivelul producătorilor și furnizorilor de energie electrică și reglementata pentru activitățile de transport și de distribuție;
c) în prima etapă, piața este compusă din: piața reglementată, prin contracte cadm și prețuri reglementate, care acoperă circa 67% din energia electrică tranzacționată; piața concurențială compusă din următoarele segmente: piața contractelor bilaterale între fumizori și consumatori eligibili. Aceste contracte sunt reglementate, dar prețurile sunt negociate între părți; piața spot, respectiv componența pieței concurențiale pe care energia electrică necontractată este tranzacționată prin licitație la Prețul Marginal de Sistem;
d) prețul pieței se formează printr-un mecanism specific;
e) participanții la piață, inclusiv consumatorii eligibili sunt îndreptățiți să aibă acces reglementat;
CAP. 5 – STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA ȘI ANALIZA OPERAȚIUNILOR DE TREZORERIE LA S.C. TRANSELECTRICA S.A BRAȘOV
Servind ca ghid în gestiune și furnizând informații, contabilitatea poate fi considerată ca o formă tradițională a informației de gestiune. Nici o informație nu rezolvă, însă, singură, problemele gestiune, dar permite un calcul economic, al cărui studiu rațional dă posibilitatea luării deciziilor.
Contabilitatea tratează informația într-o manieră completă și continuă. Ea descrie datele observate sub toate aspectele și calculează imediat consecințele. Este, deci, un instrument de gestiune și o bază de previziune remarcabilă.
În timp ce contabilitatea generală calculează rezultatul global al întreprinderii la sfârșitul exercițiului și descrie situația patrimonială furnizând baza analizei financiare, contabilitatea specială permite plata personalului, întocmirea facturilor sau înregistrarea devizelor, iar contabilitatea analitică se ocupă de calculul costului furnizând baza de calcul economic.
Contabilitatea generală sesizează relațiile întreprinderii cu exteriorul, deci fluxurile externe. Contabilitatea nu poate oferi însă toate soluțiile pentru gestiune: ea nu ne dă informații privind starea cererii, costul de renunțare la o decizie, anticipațiile asupra unor fapte și evenimente.
În concluzie, contabilitatea înseamnă cunoașterea, tratarea și interpretarea informațiilor interesând întreaga gestiune sau părți ale patrimoniului. Metodele aplicate de contabilitate se pot aprecia după cantitatea de informații pe care le furnizează, precizia acestora, rapiditatea cu care sunt furnizate, eficiența deciziilor.
Activitatea financiar – contabilă este împărțită pe compartimente și direcții respectându-se normele legale care prevăd organizarea acestui sector pe unități distincte, compartimente pe grupe de probleme, sub formă de servicii, birouri, etc.
O astfel de organizare trebuie să fie elastică și adaptabilă la condițiile concrete ale economiei românești.
În cadrul CN TRANSELECTRICA SA – Sucursala de Transport Brașov, activitatea economică cuprinde o singură direcție. Direcția economică este condusă de un director economic și este împărțită pe următoarele servicii si birouri:
Serviciul buget – finanțe, contabilitate;
Biroul comercial – aprovizionare;
Biroul patrimoniu – administrativ.
Datorită folosirii tehnicii de calcul, munca desfașurată în domeniul financiar – contabil este organizată astfel încât necesită un consum minim de efort.
În cadrul direcției prezentate, serviciul este, la rândul sau, împărțit în birouri specifice tipului de activitate desfașurată de personalul biroului respectiv, în funcție de natura, volumul și complexitatea lucrărilor.
Contabilitatea generală, denumită și financiară, are la bază norme unitare privind organizarea și conducerea acesteia, care au caracter obligatoriu pentru toate unitățile patrimoniale, având ca obiectiv principal furnizarea informațiilor necesare atât pentru necesitățile proprii, cât și în relațiile acestora cu asociații sau acționarii, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane juridice și fizice.
Obiectul contabilității îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile și imobile, alte bunuri cu potențial economic, disponibilitatile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile unităților patrimoniale, precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute de acestea.
Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională. Contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională, cât și în valută.
Conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 61/2001, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.
Persoanele juridice organizează și conduc contabilitatea, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare și răspund împreună cu personalul din subordine de organizarea și conducerea contabilității, în condițiile legii.
Contabilitatea poale fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii și de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert contabil, respectiv contabil autorizat, care răspund potrivit legii.
Pentru persoanele juridice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte și care nu au personal calificat încadrat, potrivit legii, sau contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate, Ministerul Finanțelor Publice stabilește, în funcție de evoluția inflației și de dezvoltarea profesiei, limite valorice privind nivelul cifrei de afaceri de la care există obligația de a încheia contracte pentru întocmirea situațiilor financiare anuale numai de către persoane fizice sau juridice calificate, autorizate.
În acest scop, persoanele care răspund de organizarea și conducerea contabilității trebuie să asigure, potrivit legii, condițiile necesare pentru întocmirea documentelor justificative privind operațiunile economice, organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității, organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, precum și valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare anuale simplificate, depunerea la termen a acestora la organele în drept și publicarea lor; păstrarea documentelor justificative, a registrelor și situațiilor financiare anuale simplificate; organizarea contabilității de gestiune adaptate la specificul persoanei juridice.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 61/2001, precum și a celorlalte prevederi legale privind întocmirea și utilizarea formularelor comune și a celor cu regim special utilizate în activitatea financiară și contabilă, orice operațiune economică efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative sunt documentele primare care probează legal o operațiune.
Documentele justificative cuprind, cel puțin, următoarele elemente principale:
a) denumirea documentului;
b) denumirea și sediul persoanei juridice care întocmește documentul;
c) numărul și data întocmirii acestuia;
d) menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii economice (când este cazul);
e) conținutul operațiunii economice și, dacă este cazul, temeiul legal al efectuării acesteia;
f) datele cantitative și valorice aferente operațiunii efectuate;
g) numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, după caz;
h) alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.
Registrele de contabilitate obligatorii sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar și cartea mare. Acestea se utilizează în strictă concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și astfel complectate încât să permită, în orice moment, identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate.
Potrivit prevederilor art. 25 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 61/2001, registrele de contabilitate, precum și documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, se păstrează timp de 10 ani, în arhivă, cu începere de la data încheierii exercițiului în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani.
Registrele de contabilitate, precum și documentele justificative se păstrează în arhivă, de regulă, în forma lor originală, grupate în funcție de natura operațiunilor și în ordine cronologică, în cadrul exercițiului financiar la care acestea se referă. Arhivarea documentelor contabile trebuie să asigure păstrarea și consultarea acestora în termenele prevăzute de lege.
Potrivit art. 26 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 61/2001, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare.
Documentele contabile reconstituite vor purta mențiunea "Reconstituit".
Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie, cu excepția primului an de activitate, când acesta începe la data înființării, respectiv înmatriculării, potrivit legii, la oficiul registrului comerțului.
Contabilitatea titlurilor de plasament. Societatea a efectuat puține operații cu titlurile de plasament în cursul exercițiului curent.
În luna martie anul 2011, societatea a achiziționat 350 de acțiuni emise de Asseco S.A. cu intenția de a le revinde și a realiza un câștig. Prețul unitar de achiziție a fost de 40 lei/acțiune. Decontarea acțiunilor s-a făcut în ulterior din contul de disponibil în lei, comisionul datorat pentru intermediere fiind de 1%.
În luna aprilie societatea a vândut 200 de acțiuni la un curs de 41.5 lei/acțiune, iar in luna mai a vândut restul acțiunilor la 38 lei/acțiune. Comisioanele bancare pentru încasările și plățile efectuate au fost de 75 lei. Înregistrările în contabilitate sunt următoarele:
La data de 12 martie:
achiziționarea acțiunilor, pe baza borderoului acestora și a extrasului de cont:
înregistrarea comisionului datorat și înscris în factura societății de valori mobiliare intermediare:
achitarea din contul de disponibil a acțiunilor achiziționate:
La data de 10aprilie:
vânzarea a 300 de acțiuni, pe baza borderoului și a extrasului de cont:
La data de 21 mai
vânzarea a 50 de acțiuni sub prețul de cumpărare:
comisioanele percepute de bancă și înscrise în extrasul de cont:
Se observă că societatea nu dezvoltă contul 503 „Acțiuni” în conturi analitice, deoarece nu a efectuat operații decât cu un singur fel de acțiuni.
La sfârșitul lunii contul se soldează, deoarece toate acțiunile achiziționate au fost vândute.
Contabilitatea efectelor comerciale. Din categoria efectelor comerciale, S.C. Transelectrica Brașov nu utilizează decât cecurile și biletele la ordin. Vor fi prezentate în continuare operațiile efectuate în cursul lunii cu aceste înscrisuri.
Societatea a primit la 9 mai anul curent un cec pentru suma de 1245,08 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate S.C. High Services S.R.L. cu factura nr. 114124/8.05.2008. La data de 10 mai cecul a fost remis la bancă spre încasare, iar la 12 mai a fost confirmată încasarea sumei, prin extrasul de cont. La data de 9 mai
primirea cecului de la clientul S.C. High Services S.R.L. pentru mărfurile livrate:
remiterea cecului la bancă spre încasare: nu se contabilizează:
La data de 12 mai
încasarea cecului remis spre încasare:
5121.01 = 5112 12.351.000 lei
„Conturi la bănci în lei” „Cecuri de încasat”
analitic: BCR
La data de 20 mai S.C. Tranelectrica S.A Brașov a primit un bilet la ordin, având ca emitent S.C.Red Point S.R.L. pentru a achita contravaloarea mărfurilor livrate acesteia, în sumă de 16.000 lei. Decontarea se realizează prin intermediul Băncii Române pentru Dezvoltare.
primirea biletului la ordin de la client:
depunerea la bancă a efectului pentru încasare la scadență:
încasarea biletului la ordin în contul de disponibil de la bancă:
plata comisionului către bancă:
Contabilitatea conturilor curente la banci. La fel ca în toate societățile comerciale, cea mai mare parte a operațiilor bănești efectuate de întreprinderea analizată se desfășoară prin conturile curente deschise la bănci. În prezent, legislația română în vigoare permite deschiderea unui număr nelimitat de conturi, la oricâte bănci dorește societatea.
Dezvoltarea în analitic a contului 5121 „Conturi la bănci în lei” se face astfel:
5121.01 „Conturi la bănci în lei” analitic: ING
5121.02 „Conturi la bănci în lei” analitic: BRD
5121.03 „Conturi la bănci în lei” analitic: Bancpost
5121.04 „Conturi la bănci în lei” analitic: BRIT
În continuare vor fi prezentate câteva operațiuni efectuate prin contul curent al societății în cursul lunii mai. Se înregistrează încasarea prin contul de disponibil a unei facturi în sumă de 24.505,2 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate clientului NoumaxS.R.L.
Se înregistrează depunerea la bancă a numerarului rezultat din vânzarea mărfurilor în sumă de 42.000 lei.
ieșirea disponibilului de casierie, pe baza Registrului de casă:
intrarea disponibilului în contul bancar, pe baza foii de vărsământ și a chitanței:
Se înregistrează plata din contul bancar de la BCR a datoriilor față de asigurările sociale și față de bugetul statului:
Se înregistrează achitarea datoriei față de furnizorul S.C. DELL Computers Romania S.A. în sumă de 15.857.000 lei, reprezentând contravaloarea produselor achizitionate.Achitarea se face din contul curent, pe baza ordinului de plată și a extrasului de cont.
Contul 5124 „Conturi la bănci în devize” nu are dezvoltare analitică, deoarece societatea nu are deschis cont în devize decât la ING. În cursul lunii mai, societatea a încasat prin contul curent în devize suma de 5.000 Euro, reprezentând contravaloarea unui server achiziționat de societatea franceza S.C Beau IT de la S.C.Transelectrica S.A. Brașov. Cursul de schimb la data încheierii contractului cu partea sârbă a fost de 3,945 lei/euro, iar în momentul încasării sumei cursul era de 4,115 lei /Euro.
La sfârșitul exercițiului precedent (la 31 decembrie 2011) cu ocazia inventarierii creanțelor față de clienți, s-a constatat că suma de 33.490 lei confirmată de clientul S.C. Dante International S.R.L. ca plată la data de 28 decembrie nu apăruse încă în extrasul de cont bancar, la data închiderii contului și, ca atare, a fost evidențiată la sume în curs de decontare. La data de 3 ianuarie 2012, în extrasul de cont bancar al întreprinderii a apărut încasarea sumei de 33.490 lei. Înregistrarea acestor operațiuni s-a făcut astfel:
La 31 decembrie 2011
La 3 ianuarie 2009
Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt. S.C. Tranelectrica S.A. Brașov a contractat la data de 2 aprilie 2011 un credit pe termen scurt cu ING BANK Romania în sumă totală de 72.000 lei. Creditul este pentru exploatare, pe termen de 6 luni, dobândă 25% pe an. Plata dobânzii se face lunar, iar rambursarea creditului se face la 30 septembrie. Înregistrările în contabilitate sunt următoarele:
La 2 aprilie
primirea creditului pe termen scurt, pe baza contractului de împrumut și a extrasului de cont
La 30 aprilie
înregistrarea dobânzii aferente lunii aprilie:
plata dobânzii aferente lunii aprilie:
Contabilitatea dobanzilor de încasat. Societatea nu are credite în descoperire de cont, având contractat un împrumut pe termen scurt. De aceea nu utilizează contul 5186 „Dobânzi de plătit”. În schimb, pentru disponibilul avut în contul 5121 „Conturi la bănci în lei” întreprinderea beneficiază de dobândă. Înregistrările în conturi se efectuează astfel:
la 31 mai se înregistrează dobânda cuvenită pentru disponibilul din contul de la ING:
încasarea dobânzii cuvenite în contul de disponibil:
Contabilitatea operațiunilor efectuate cu numerar și alte valori de trezorerie. Toate operațiunile efectuate cu numerar de către societate sunt înscrise în Registrul de casă. În el sunt înregistrate operațiile de încasări și plăți în numerar.
Cea mai mare parte a încasărilor în numerar provin din comercializarea produselor se efectuează prin bancă, dar există și încasări prin casierie. O foarte mică parte din plăți se efectuează în numerar, în special la firmele de transport cu care întreprinderea are contract .
Întreprinderea nu efectuează operații cu numerar în devize și neutilizând astfel contul 5314 „Casa în devize”. În cursul lunii mai se înregistrează încasări prin casieria unității, reprezentând contravaloarea mărfurilor cu amănuntul comercializate prin casieria proprie. Zilnic, se încasează în medie, 15.000 lei.
Se înregistrează ridicarea de la bancă a sumei de 29.000 lei și acordarea avansurilor din salarii către personalul angajat.
ridicarea numerarului din contul bancar, înregistrat pe baza cecului de numerar și a extrasului de cont:
intrarea numerarului în casierie, înregistrat pe baza Registrului de casă:
plata avansurilor din salarii, conform listei de avans chenzinal pe luna mai:
Se înregistrează achiziția de timbre poștale în valoare de 257 lei la data de 3 mai, plata fiind în numerar. Pe 7 mai s-au eliberat timbre poștale în valoare de 81 lei pentru trimiterea corespondenței comerciale.
achiziția timbrelor, cu plata în numerar:
5321 = 5311 157.000 lei
„Timbre fiscale și poștale” „Casa în lei”
eliberarea timbrelor pentru corespondență:
Contabilitatea avansurilor de trezorerie. Salariatului societății Rica Marius i s-a acordat din casierie un avans în scopul efectuării unei deplasări în sumă de 900 lei pentru întalnirea în interes de serviciu, de promovare a produselor marca NEC. La întoarcerea din deplasare angajatul a decontat avansul primit. Decontul cuprindea cheltuielile de deplasare și diurna în sumă de 650 lei, diferența depunându-se în casierie.
acordarea avansului pe baza ordinului de deplasare și a dispoziției de plată către casierie:
decontarea avansului acordat pe baza decontului de avans
Contabilitatea viramentelor interne. Prin intermediul viramentelor se fac transferurile între diferitele conturi ale întreprinderii deschise în cadrul aceleiași bănci sau la bănci diferite, precum și între casierie și contul bancar. Se înregistrează transferarea sumei de 2500 lei din contul de disponibil deschis pe numele societății la ING BANK Romania în contul societății deschis la Banca Română pentru Dezvoltare.
ieșirea disponibilului din contul de la ING:
intrarea disponibilului în contul de la BRD:
Se înregistrează depunerea la bancă a sumei de 1200 lei din disponibilul din casierie.
ieșirea disponibilului de casierie, pe baza Registrului de casă:
intrarea disponibilului în contul bancar, pe baza foii de vărsământ și a chitanței:
TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE LA 31 DECEMBRIE 2011
(Sursa: Elaborat de autor, 2011)
Indicatori de echilibru
Fondul de rulment – este un indicator de echilibru financiar pe termen lung
carecompară sursele permanente de finanțare cu nevoile permanente reprezentând nivelul surselor stabile utilizate pentru finanțarea activelor ciclice.
FR = Cperm – Ainete (1)
Unde Cperm = Capitaluri proprii + Datorii pe termen mediu si lung
Pe cazul studiat vom folosi cea de a doua formula de calcul:
FR = AC – Dts (2)
FR2008 = (23157033 – 17112670) = 6044363
FR2007= (24952502 – 19389095)=5563407
Fondul de rulment creste – această situație este apreciată ca fiind favorabilă deoarece o parte tot mai însemnată din fondul de rulment va finanța activele circulante. Dacă această crestere este determinată de cresterea gradului de îndatorare al companiei prin contractarea de împrumuturi bancare pe termen mediu si lung atunci va avea loc concomitent si o crestere a cheltuielilor financiare care va determina o diminuare a rezultatului exercițiului si implicit o diminuare a capitalului propriu.
Nevoia de fond de rulment ca și indicator de echilibru financiar pe termen scurt nevoia de fond de rulment reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanțate din surse stabile, respectiv activele cu termen de lichiditate sub un an care urmează să fie finanțate din surse cu exigibilitate peste un an.
Utilizarea de surse permanente pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt poate deveni nerentabilă din cauza costurilor pe care îl au în special creditele bancare pe termen lung.
Relația de calcul a necesarului de fond de rulment este:
NFR = Active ciclice – Pasive ciclice (3)
Vom utiliza insa o varianta mai simpla de calcul:
NFR = (Stocuri +Creante ) – Dets
NFR 2008= (21166151 + 1246189) – (3582113+6649462)=
=22412340-10231575= 12180765
NFR2007 = (20338558 +3218475) – (4125877+7813756) =
=23557033 – 11939633 = 11617400
NFR >0 este situația în care există un deficit de surse temporare ca urmare a unor nevoi temporare peste sursele ciclice posibil de mobilizat.
Trezoreria netă ca si indicator al echilibrului financiar curent reflectă imaginea disponibilităților monetare si a plasamentelor pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor si plăților sau a plasării excedentului monetar.
Vom utiliza formula care foloseste valorile celor 2 indicatori calculati precedent.
TN = FR – NFR (5)
TN2008 = 6044363 – 12180765 = – 6136402
TN2007 = 5563407 – 11617400 = – 6053993
O diminuare a trezoreriei nete este rezultatul cresterii volumului împrumutului pe termen scurt si al diminuării disponibilităților inclusiv a plasamentelor realizate .
Creditele bancare pe termen scurt ținând cont de costul acestora sunt utilizate pentru finanțarea nevoii de active circulante respectând regula de finanțare potrivit căreia la nevoi cu termene de lichiditate sub un an se alocă surse de finanțare cu termene de exigibilitate sub un an.
Solvabilitatea
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor scadente care rezultă din angajamentele anterioare contractate, fie din operații curente a căror realizare condiționează continuarea activității, fie din prelevări obligatorii.
Ratele de solvabilitate realizează o raportare a activelor la datoriile pe termen scurt. Cel mai frecvent sunt utilizate următoarele rate:
rata solvabilității generale (Rsg), care compară ansamblul lichidităților potențiale asociate activelor circulante cu ansamblul obligațiilor scadente sub 1 an, astfel:
Formula: X100
Care aplicata la intreprinderea noastra va avea valoarea:
Rsg2007 = 24952502 /19389095 X100 = 128,6%
Rsg 2008 = 23157033 /17112670 X100 = 135,32%
Rezultatul optim este considerat a vea o valoare peste 133%, sub această valoare existând riscul insolvabilității.
Rata lichiditatii generale (Current Ratio)
Formula:
RLG2008 = 23157033/17112670 = 1,35
Se apreciază că valoarea minimă admisă poate varia între 1 – 2. Mărimea companiei și natura afacerii sunt elemente de care depinde apreciarea acestei rate ca bună sau rea.
Rata lichidității intermediare (rapide) arată posibilitatea de acoperire imediată a obligațiilor pe termen scurt, și se calculează după relația:
CONCLUZII și PROPUNERI
Termenul de trezorerie este asimilat fie lichidităților dintr-o unitate, fie cu toate valorile ce pot fi transformate ușor în lichidități sau chiar întreaga activitate desfășurată în cadrul casieriei dintr-o instituție. Conceptul de trezorerie poate fi analizat din două puncte de vedere: organizatoric și structural. Privită din punct organizatoric, trezoreria se adaptează cerințelor concrete și dimensiunilor fiecărei unități, în timp ce, din punct de vedere structural, se impune o detaliere a acesteia.
Ca urmare a locului central pe care îl ocupă trezoreria în cadrul sistemului informațional al întreprinderii, cu efect direct în gestiunea financiară a acesteia, este strict necesară stăpînirea conținutului economic al structurilor de trezorerie, deoarece în acest fel se poate acționa și se pot cunoaște toate riscurile posibile. Asigurarea lichidităților se constituie în una dintre activitățile strategice ale întreprinderii ca sistem, condiții în care considerăm că este necesar să se aibă în vedere diferența dintre trezorerie și lichidități, respectiv capacitatea unității de a face față plăților.
Avînd în vedere varietatea structurilor componente ale trezoreriei, în sarcina echipei manageriale se include cunoașterea acestora și a costurilor care le presupun, în prezent sau în viitor, precum și a posibilităților de a suporta aceste costuri de către întreprindere. Avem, în vedere aici deciziile de a investi sume temporar disponibile în hîrtii de valoare de diferite forme, gestionarea soldului de trezorerie pe termen scurt și în concordanță cu scadența unor viitoare datorii ale întreprinderii.
Fluxul reprezintă orice modificare ce are loc în urma unei operațiuni economice-financiare dintr-o unitate și care influențează structura sau valoarea elementelor patrimoniale, indiferent de efectul asupra trezoreriei.
Pe baza datelor și informaților culese de la S.C. Transelectrica S.A. Brașov am determinat situația financiară reală a societății, prin intermediul fluxurilor de trezorerie, precum și măsurile ce se impun în viitor , astfel încât situația acesteia să fie mai performantă de la o perioadă la alta.
Pentru a-și asigura o viabilitate financiară în mediul economic S.C. Transelectrica S.A. Brașov, acționează cu profesionalism, managerii trebuie să aibă în vedere analiza situației financiare, pe baza căreia să elaboreaze strategii care să vizeze cunoașterea și evaluarea cât mai exactă a resurselor disponibile și posibilitățile lor de utilizare, a nivelului cantitativ și calitativ al produselor fabricate și comercializate corespunzător cererii și standardelor impuse de piață, a raportului venituri-cheltuieli, a nivelului rentabilității etc.
Avînd ca sursă de informații bilanțul financiar, am analiza echilibrul financiar pe baza următorilor indicatori :fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria.
Fondul de rulment înregistrează în perioada analizată o valoare pozitivă atît în anul 2010, cît și în anul 2011, ceea ce dovedește că echilibrul financiar pe termen lung este asigurat.
Necesarul de fond de rulment înregistrează și el valoare pozitivă pe ambii ani luați în calcul, reflectînd un surplus de necesar temporar față de resursele temporare ce pot fi mobilizate, precum și faptul că societatea prezintă o situație normală, deoarece creșterea necesarului de fond de rulment reprezintă consecința unor investiții privind creșterea necesarului
Trezoreria înregistrează valori pozitive, semnificând faptul că fondul de rulment este insuficient pentru asigurarea cerințelor necesare desfășurării activității.
În concluzie S.C. Tranelectrica S.A. Brașov se confruntă cu un dezechilibru financiar, caracterizat de un fond de rulment și un necesar de fond de rulment pozitiv, dar în scădere față de anul 2010, impunându-se găsirea unor măsuri de îmbunătățire a situației financiare a societății.
Pe baza datelor de la societate, am realizat și o analiză a rentabilității prin intermediul ratelor de rentabilitate, ținând seama de indicatorii de rezultat ce se concretizează în lichidității, și analiza rentabilității prin rata de rentabilitate economică atât pe baza datelor din contul de profit și pierdere, cât și pe baza datelor din situația fluxurilor de trezorerie.
Pe baza calculelor efectuate, am ajuns la concluzia că societatea ar putea acorda dividende sau ar putea face o investiție, dar, ulterior, se poate vedea în situația de a nu dispune de resursele financiare necesare pentru a onora plățile corespunzătoare (rentabilitatea financiară încasată fiind aproape nulă).
În contabilitatea fluxurilor de trezorerie există multe concepte și standarde care trebuie dezvoltate. Acestea nu sunt necesare doar pentru scopurile contabilității financiare, ci și pentru aspecte financiare ce privesc alocarea capitalului.
Se consideră că o dezvoltare a contabilității fluxurilor de trezorerie oferă un cadru interdisciplinar și util pentru contabilitatea financiară și de gestiune, iar tabloul fluxurilor de trezorerie va deveni și în România un instrument indispensabil luării deciziilor de către toți utilizatorii de informații financiare.
În acest fel, contabilitatea devine puntea de legătură interdisciplinară între modul în care se iau deciziile investiționale și modul în care se evaluează performanța lor.
BIBLIOGRAFIE
1.Bojan, O., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Ed. Universitară, București, 2009.
2.Bojan, O., Contabilitate generală, Ed. Universitară, București, 2008.
3.Feleagă, L., Feleagă, N., Contabilitate financiară, o abordare europeană și internațională, Ed. Infomega, București, 2005
4.Feleagă, N., Contabilitate aprofundată, Ed. Economică, București, 2010.
5.Feleagă, N., Controverse contabile, Ed. Economică, București, 2009.
6.Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol I și II, Ed. Economică, București, 1998.
7.Gheorghiu, A., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, București, 2004.
8.Pleșea, D., Bazele contabilității, Contabilitate financiară, Ed. Omnis UNI-SAST, Brașov, 2008.
9.Stancu, I., Finanțe, Teoria piețelor financiare, Finanțele întreprinderii, Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 2007.
*** Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
*** Legea contabilității nr.82/1991 cu modificările și completările ulterioare.
*** Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene.
BIBLIOGRAFIE
1.Bojan, O., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Ed. Universitară, București, 2009.
2.Bojan, O., Contabilitate generală, Ed. Universitară, București, 2008.
3.Feleagă, L., Feleagă, N., Contabilitate financiară, o abordare europeană și internațională, Ed. Infomega, București, 2005
4.Feleagă, N., Contabilitate aprofundată, Ed. Economică, București, 2010.
5.Feleagă, N., Controverse contabile, Ed. Economică, București, 2009.
6.Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol I și II, Ed. Economică, București, 1998.
7.Gheorghiu, A., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, București, 2004.
8.Pleșea, D., Bazele contabilității, Contabilitate financiară, Ed. Omnis UNI-SAST, Brașov, 2008.
9.Stancu, I., Finanțe, Teoria piețelor financiare, Finanțele întreprinderii, Analiza și gestiunea financiară, Ed. Economică, București, 2007.
*** Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
*** Legea contabilității nr.82/1991 cu modificările și completările ulterioare.
*** Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Refectarea In Contabilitate A Principalelor Operatiuni DE Trezorerie (ID: 145757)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.