Ratele Folosite Pentru Analiza Lichiditatii Si Solvabilitatii

INTRODUCERE

Activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită, implică cunoașterea proceselor de activitate economică, a factorilor de influență și a cauzelor care determină anumite situații și este realizată prin intermediul analizei economico-financiare. Prin analiza economico-financiare se urmărește „în general activitatea care o cercetează dintr-un unghi de vedere propriu și anume din punctul de vedere al rezultatelor utilizării resurselor umane, materiale și financiare, în scopul descoperirii și valorificării posibilităților de perfecționare în viitor”.

Analiza poziției financiare se axează pe cel puțin trei probleme esențiale:

Analiza dinamicii și structurii patrimoniului;

Analiza gestiunii (rotației activelor și capitalurilor);

Analiza echilibrului financiar.

Analiza are metodă generală de cercetare a fenomenelor din natură și societate, ceea ce înseamnă descompunerea acestora în părțile lor componente, în elementele lor simple, pentru a fi studiate și descoperite relațiile de cauzalitate prin procedee specifice domeniului cercetat; analiza economico-financiară vizează activitățile cu caracter economic, consumatoare de resurse și generatoare de rezultate.

CAPITOLUL I. Analiza poziției financiare a întreprinderii

Aspecte generale privind poziția financiară a entității

În înțelesul abordărilor IAS/IFRS poziția financiară a unei entități este reprezentată de relația dintre activele, datoriile și capitalurile proprii ale sale.

Analiza poziției financiare a întreprinderii presupune existent unei baze de date ce stă la baza calculării indicatorilor folosiți în caracterizarea acesteia. Principalele surse informaționale utilizate în analiza poziției financiare sunt:

Situațiile financiare

Bilanțul contabil

Contul de profit și pierdere

Situația modificării capitalului propriu

Situația fluxurilor de trezorerie

Notele explicative

Raportul administratorilor

Bugetul și execuția sa

Evidența contabilă financiară și de gestiune

Informațiile privind evoluția mediului sectorial și global etc.

Bilanțul contabil – Sursa informațională de bază pentru analiza poziției financiare a întreprinderii

Bilanțul este documentul contabil de sinteză care reflectă poziția financiară a întreprinderii, prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale întreprinderii la încheierea exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege, cuprinzând toate aceste elemente grupate după natură, destinație și lichiditate, respectiv natură, proveniență și exigibilitate.

Activele, datoriile și capitalul propriu, ca și elementele poziției financiare, sunt definite astfel:

Activele reprezintă resurse controlate de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă sa genereze beneficii economice viitoare pentru entitate și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil. Două criteria trebuie îndeplinite pentru recunoaștere unui active: – probabilitatea de realizare a unui beneficiu economic viitor

– determinarea valorii/costului în mod credibil;

Datoriile reprezintă obligații actuale ale entității, rezultate din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Două criteria trebuie îndeplinite cumulative penru recunoașterea datoriilor:

-probabilitatea unei ieșiri de resurse purtătoare de beneficii economice

-evaluarea să se poată face în mod credibil

Capitalurile proprii reflectă relația între active și datorii și se calculează ca diferență între activele și datoriile întreprinderii.

Caracterizarea generală a structurii bilanțului patrimonial presupune investigarea elementelor bilanțiere prin prisma dimensiunii și a ponderii lor în patrimoniul întreprinderii. Această caracterizare se realizează cu ajutorul mărimilor absolute, a celor relative de structură și a corelațiilor cu dinamica și structura activității.

Elementele bilanțului sunt structurate astfel:

Active imobilizate

Imobilizări necorporale

Imobilizări corporale

Imobilizări financiare

Active circulante

Stocuri

Creanțe (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)

Investiții pe termen scurt

Casa și conturi la bănci

Cheltuieli în avans

Datorii: sumele care trebuie plătite într‐o perioadă de până la un an

Active circulante nete/datorii curente nete

Total active minus datorii curente

Datorii: sumele care trebuie plătite într‐o perioadă mai mare de un an

Provizioane

Venituri în avans

Capitaluri proprii

Capital subscris

Prime de capital

Rezerve din reevaluare

Rezerve

Profitul sau pierderea reportat(ă)

Profitul sau pierderea exercițiului financiar

Activele imobilizate

Activele imobilizate sau fixe, denumite și imobilizări, cuprind active generatoare de beneficii și deținute pe o perioadă mai mare de un an în activitatea entității. La rândul lor, activele imobilizate se diferențiază în trei grupe:

– imobilizări necorporale;

– imobilizări corporale;

– imobilizări financiare;

I. Imobilizările necorporale este un activ nemonetar identificabil fără formă fizică. Dacă un element nu îndeplinește condițiile de recunoaștere a unei imobilizări necorporale, costul aferent achiziției sau realizării sale pe plan intern este recunoscut drept cheltuială în momentul în care este suportat. Totuși, dacă este dobândit prin achiziția unei afaceri, elementul în cauză face parte din fondul comercial recunoscut la data achiziției. Imobilizările necorporale la rândul lor cuprind:

‐ cheltuielile de constituire

– cheltuielile de dezvoltare

‐ concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale, drepturile și activele similar reprezentând aport

‐ active necorporale de explorare și evaluare a resurselor minerale;

‐ fondul comercial pozitiv

‐ alte imobilizări necorporale; și

‐ avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale.

În cadrul avansurilor și altor imobilizări necorporale se înregistrează avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de entitate sau achiziționate de la terți pentru necesitățile proprii de utilizare, precum și rețete, formule, modele, proiecte și prototipuri.

– fondul comercial

– alte imobilizări necorporale se referă la programele informatice create de unitate sau achiziționate de la terți, pentru necesitățile proprii de utilizare, precum și alte imobilizări necorporale;

Modificarea valorii imobilizărilor necorporale de la un exercițiu financiar la altul este influențată de:

achiziționarea, aportul sau realizarea de imobilizări necorporale, care conduc la creșterea valorii acestora;

amortizarea anuală calculată, care determină tendința de reducere a valorii imobilizărilor necorporale;

vânzarea de imobilizări necorporale care conduce la scăderea valorii lor;

acțiuni de reevaluare, care pot determina majorarea sau diminuarea valorii imobilizărilor necorporale.

Sensul și semnificația modificării valorii imobilizărilor necorporale, ca de fapt a tuturor posturilor bilanțiere, poate fi reliefată cu ajutorul indicilor de creștere.

II. Imobilizările corporale sunt active care potrivit legii îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt deținute de întreprindere pentru a fi utilizate în producția proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;

Imobilizările corporale cuprind:

– terenuri și construcții;

– instalații tehnice și mașini;

– alte instalații, utilaje și mobilier,

– avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție.

O primă imagine asupra eficienței utilizării imobilizărilor corporale poate fi redată prin compararea indicilor de creștere a categoriilor de imobilizări corporale, în principal a celor direct productive, cu indicele cifrei de afaceri, a producției exercițiului sau a veniturilor totale.

Cu excepția terenurilor, imobilizările corporale se amortizează pe baza unui plan de amortizare.

Imobilizările financiare cuprind:

Acțiuni deținute la entitățile afiliate;

Împrumuturi acordate entităților afiliate;

Interese de participare;

Împrumuturi acordate entităților de care compania este legata in virtutea intereselor de participare;

Investiții deținute ca imobilizări;

Alte creanțe imobilizate.

Modificarea valorii imobilizărilor financiare este determinată de:

● creșterea valorii lor prin:

aportul în interese de participare sau alte titluri imobilizate al asociaților la capitalul societății;

investiții financiare în noi acțiuni deținute la entitățile afiliate sau interese de participare;

achiziționarea de alte titluri imobilizate;

acordarea de împrumuturi financiare; – sporirea creanțelor imobilizate.

● diminuarea valorii lor prin:

retragerea de către asociați a intereselor de participare sau altor titluri imobilizate aduse ca aport;

vinderea de titluri de participare și de alte titluri imobilizate;

restituirea împrumuturilor de către unitățile la care se dețin participații;

lichidarea creanțelor imobilizate.

B. Activele circulante (numite și active curente)

Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:

a) se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;

b) este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;

c) se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau

d) este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

În structura activelor circulante se includ: stocuri, inclusive valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură; creanțe; investiții financiare pe termen scurt (plasamente); disponibilități bănești în casă și conturi la bănci.

I. Stocurile sunt acea parte a activelor circulante care la încheierea exercițiului financiar se regăsesc sub formă fizică și sunt reprezentate de: materii prime și material consumabile, producție în curs de execuție, produse finite(inclusive semifabricate și produse reziduale), animale, mărfuri, ambalaje.

Modificarea stocurilor în perioada curentă față de perioada precedentă este cauzată de:

● raportul dintre ritmul intrărilor și ritmul ieșirilor pe elemente de stocuri (raportul dintre ritmul achiziționării și cel al eliberării în consum pentru materiale, dintre ritmul fabricației și cel al livrărilor pentru produse, dintre ritmul cumpărării și cel al vânzării pentru mărfuri etc.);

● evoluția structurii elementelor de stocuri;

● evoluția instrumentelor de evaluare a stocurilor (prețurile de achiziție a materialelor și mărfurilor, costurile de producție ale produselor);

● acțiuni de reevaluare a stocurilor;

● suplimentarea sau diminuarea provizioanelor aferente stocurilor.

Eficiența utilizării stocurilor poate fi apreciată prin compararea indicilor de creștere a consumurilor de stocuri cu indicii indicatorilor valorici (cifra de afaceri, producția exercițiului etc.) exprimați în prețuri comparabile.

II. Creanțele sunt drepturi bănești potențiale pe termen scurt ale entității ce decurg din relațiile cu diverse persoane fizice sau juridice, realizabile la anumite termene, reprezentând contravaloarea mărfurilor și produselor vândute, a serviciilor prestate și lucrărilor executate. Creanțele sunt structurate în bilanț în următoarele elemente:

Creanțe comerciale

Sume de încasat de la entitățile afiliate

Sume de încasat de la entitățile de care compania este legata în virtutea intereselor de participare

Alte creanțe

Capital subscris și nevărsat

Analiza creanțelor necesită gruparea lor după mai multe criterii: după natură, după vechime și pe principalii beneficiari, urmărindu-se nivelul absolut al creanțelor, evoluția în timp și durata medie de încasare a lor.

Evoluția nivelului creanțelor de la o perioadă la alta este determinată de următorii factori:

modificarea cifrei de afaceri;

modificarea duratei medii de încasare a creanțelor;

influența unor factori aleatori: diferențe de curs valutar, reactivarea unor creanțe, dificultăți financiare ale clienților etc.

III. Investițiile financiare pe termen scurt numite și titluri de plasament sau valori de trezorerie reprezintă valori financiare achiziționate de întreprindere în vederea realizării unui profit pe termen scurt și cuprind acțiuni proprii răscumpărate, acțiunile achiziționate, obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiunile achiziționate și alte titluri de plasament achiziționate în vederea obținerii de venituri financiare într-un termen scurt.

IV. Disponibilitățile bănești (Conturile la bănci) cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci, disponibilitățile în lei și valută, cecurile entității, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente.

Modificarea volumului disponibilităților bănești și investițiilor financiare pe termen scurt față de perioada precedentă este influențată de :

raportul dintre nivelul creanțelor și al datoriilor pe termen scurt, precum și dintre termenele de încasare a creanțelor și cele de plată a datoriilor;

nivelul profitului;

viteza de rotație a activelor circulante;

efectele și termenele de încasare a investițiilor financiare pe termen scurt .

C. Cheltuielile în avans se referă la sumele de bani achitate în perioada curentă, dar care se referă la servicii care privesc perioadele sau exercițiile financiare următoare (chirii, abonamente și alte cheltuieli efectuate anticipat), acestea urmând a se include eșalonat pe cheltuieli, în perioadele următoare cărora le sunt aferente.

Suma cheltuielilor constatate în avans crește prin extinderea activităților pentru care este necesară efectuare unor astfel de cheltuieli și scade prin primirea produselor sau serviciilor pentru care s-au plătit sau prin trecerea efectivă pe cheltuieli în perioadele la care se referă.

D. Datorii pe termen scurt sau curente

O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită și datorie curentă, atunci când:

a) se așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entității; sau

b) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanțului.

G. Datorii pe termen lung sunt datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Datoriile exprimă valoarea resurselor străine folosite de întreprindere o perioadă mai mare sau mai mică de timp, rezultate din relațiile acesteia cu furnizorii, băncile, statul, personal propriu.

Cele două grupe de datorii au aceeași structură și se referă la:

– împrumuturi din emisiuni de obligațiuni și prime de rambursare a acestora,

– credite bancare pe termen lung și mediu,

– sumele datorate entităților afiliate, entităților asociate și entităților controlate în comun,

– alte împrumuturi și datorii asimilate, precum și dobânzile aferente acestora.

Modificarea sumei datoriilor în perioada curentă față de cea precedentă este determinată de:

● creșterea soldului împrumuturilor și datoriilor asimilate prin contractarea de noi credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeași perioadă, sau, dimpotrivă, reducerea soldului acestor împrumuturi prin rambursarea creditelor într-o sumă mai mare decât noile împrumuturi eventual contractate în cursul perioadei;

● creșterea sau scăderea datoriilor față de furnizori, prin:

– sporirea sau diminuarea volumului materialelor și utilităților aprovizionate (a intrărilor);

– modificarea prețurilor sau tarifelor pentru aceste intrări;

– modificarea numărului mediu de zile de plată a datoriilor față de furnizori.

● creșterea sau diminuarea datoriilor fiscale și față de bugetul statului, prin:

– modificarea cifrei de afaceri și a altor indicatori ce constituie bază de calcul a obligațiilor fașă de buget (profit brut, fond de salarii etc.);

– modificări ale cotelor de impunere prin dispoziții legale (cota de TVA, cota de impozit pe profit, pe salarii, cota de CAS etc.);

– acordarea unor facilități fiscale în cursul perioadei;

– nerespectarea termenelor de plată stabilite (plăți efectuate în avans sau cu întârziere).

H. Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită și care la data bilanțului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce privește valoarea sau data la care vor apărea.

Modificarea sumei provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli are loc prin:

creșterea valorii provizioanelor constituite;

diminuarea valorii provizioanelor prin utilizarea lor sau prin anulare ca urmare a neproducerii riscului pentru care au fost constituite.

Venituri în avans

Veniturile înregistrate în avans reprezintă valorile ce asigură alocarea pentru fiecare exercițiu financiar numai a veniturilor ce îi sunt proprii.

Suma veniturilor în avans crește prin extinderea activităților pentru care se solicită avansuri sau se primesc subvenții și scade prin livrarea produselor pentru care s-a încasat avansul, prin restituirea avansului respectiv sau prin virarea subvențiilor la venituri.

J. Capital și rezerve

Capitalul și rezervele (capitaluri proprii) reprezintă dreptul acționarilor asupra activelor

unei entități, după deducerea tuturor datoriilor. Capitalurile proprii cuprind:

● capitalul social;

● primele legate de capital;

● rezervele din reevaluare;

● rezervele;

● rezultatul reportat;

● rezultatul exercițiului.

Modificarea capitalului propriu față de perioada precedentă poate fi determinată de:

● în sensul creșterii capitalului propriu: aportul acționarilor; creșterea rezervelor prin repartizări în principal din profitul net; reevaluarea elementelor din activ, potrivit normelor legale, care determină creșterea valorii de înregistrare a elementelor respective; creșterea soldului profitului nerepartizat; alocări la fondurile proprii.

● în sensul diminuării capitalului propriu: retrageri de capital de către asociați sau acționari; acoperirea pierderilor din exercițiile precedente; încheierea cu pierderi a exercițiului financiar; utilizarea unei părți a fondurilor proprii.

Bilanțul financiar

Plecând de la Bilanțul contabil se poate întocmi bilanțul financiar, care mai poartă numele de bilanț lichiditate-exigibilitate și care permite evaluarea patrimoniului întreprinderii la valoara sa actuală.

Bilanțul financiar permite verificarea capacității întreprinderii da a-și rambursa datoriile, reflectând solvabilitatea acesteia pe termen scurt(lichiditatea) și pe termen lung.

Structura bilanțului financiar poate fi redată simplificat astfel:

Pentru întocmirea acestuia, elementele de activ și pasiv sunt supuse unor corecții. Principalele corecții care conduc la construcția bilanțului financiar sunt următoarele:

Imobilizările necorporale se înregistrează la valoarea netă. În cadrul acestora, cheltuielile de constituire și cele de cercetare-dezvoltare sunt considerate non-valori (activ fictiv) și, ca urmare, sunt eliminate din activ, diminuându-se cu aceeași sumă și capitalul propriu;

Imobilizările corporale se înregistrază la valoarea reală, ceea ce presupune reevaluarea acestora. Diferențele constatate în raport cu valoarea contabilă vor afecta și capitalul propriu în sensul majorării sau diminuării acestuia;

Imobilizările financiare și creanțele se vor separa pe termene de lichiditate și se vor înscrie, după caz, la active imobilizate sau active circulante;

Stocurile cu o rotație mai lentă de 365 zile se vor înscrie la active imobilizate, restul stocurilor rămânând active circulante;

Cheltuielile înregistrate în avans sunt considerate nonvalori și vor fi eliminate din activ reducându-se corespunzător și nivelul capitalului propriu;

Dividendele de distribuit din profitul net nerepartizat se scad din capital propriu și sunt reclasate între datoriile sub un an, bilanțul financiar fiind bilanț ulterior repartiției rezultatului;

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli care sunt justificate, trebuie să fie reclasate, în funcție de probabilitatea de scadență în rândul datoriilor sub sau peste un an; provizioanele nejustificative sunt asimilate pe profit și sunt încoporate în capitalul propriu;

Veniturile în avans sunt asimilate capitalurilor proprii;

Datoriile din exploatare și cele din afara exploatării pe termen scurt cuprind: datoriile față de furnizori, personal, bugetul statului, creditori diverși;

Datoriile financiare curente cuprind împrumuturile pe termen scurt.

Informațiile furnizate de bilanțul financiar sunt utilizate în analiza statică a situației financiare, respectiv în calculul ratelor de structură financiară, a celor de lichiditate și solvabilitate, dar și a unor indicatori precum fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria.

Bilanțul funcțional

Bilanțul funcțional are la bază concepția economică asupra bilanțului, potrivit căreia activul bilanțului cuprinde toate bunurile utilizate în scopuri economice de către întreprindere și nu numai bunurile asupra cărora ea are dreptul de proprietate, iar pasivul indică sursele de finanțare a utilizărilor, delimitându-se pentru fiecare categorie de utilizări sursa de finanțare.

Bilanțul funcțional se bazează pe principiul continuității activității, ceea ce înseamnă că întreprinderea este într-o situație normală, adică nu este pusă în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activității într-un viitor previzibil.

Practic, pentru a ordona din punct de vedere funcțional posturile bilanțului contabil, este suficient să stabilim apartenența acestora la unul dintre ciclurile de funcționare, și anume:

ciclul de investiții – căruia îi corespunde activul acyclic stabil, respective resursele stabile

ciclul de exploatare – are corespondente în activul ciclic de exploatare și finanțarea pe termen scurt a exploatării

ciclul de finanțare – căruia îi corespund ansamblul resurselor.

Din punct de vedere structural, bilanțul funcțional se prezintă astfel:

Imobilizările care formează activele sau alocările aciclice stabile se iau în calcul la valoarea brută(inclusive amortizarea).

Activul ciclic este alcătuit din:

activul ciclic din exploatare;

activul ciclic din afara exploatării.

Activul ciclic din exploatare are în componență elementele legate direct de activitatea curentă a entității: stocuri, avansuri și aconturi plătite, creanțe clienți, alte creanțe din exploatare, cheltuieli înregistrate în avans care sunt legate de activitatea de exploatare.

Activul ciclic din afara exploatării conține creanțe din afara exploatării (legate de plata unor impozite, cheltuieli înregistrate în avans în afara exploatării, decontări față de grup și asociați).

Trezoreria activă cuprinde disponibilitățile bănești și valorile mobiliare de plasament.

Resursele aciclice stabile sunt formate din:

surse proprii de origine internă (rezerve, amortismente, provizioane și rezultatul exercițiului)

surse proprii de origine externă (capital social și subvenții pentru investiții)

datorii stabile (împrumuturi pe termen mediu și lung contractate de întreprindere)

Resursele ciclice sau finanțările pe termen scurt sunt alătuite din:

resurse ciclice din exploatare – sunt obligații generate de activitatea curentă a întreprinderii (furnizori și conturi asimilate; avansuri și aconturi primite pentru exploatare; obligații fiscale și sociale legate de exploatare; venituri înregistrate în avans pentru activitatea de exploatare; provizioane aferente activelor circulante de exploatare.)

resurse ciclice din afara exploatării cuprind obligațiile fiscale și sociale din afara exploatării, datorii legate de active imobilizate, datorii față de grup și asociați, vărsăminte rămase de efectuat pentru titluri de plasament achiziționate, venituri înregistrate în avans în afara exploatării, provizioane aferente activelor circulante în afara exploatării.

Trezoreria de pasiv include creditele bancare pe termen scurt și soldul creditor al contului de disponibil la bancă.

Bilanțul funcțional stă la baza calculului trezoreriei și analizei echilibrului financiar.

CAPITOLUL II. Analiza poziției financiare cu ajutorul ratelor

Analiza ratelor de structură

Ratele structurii poziției financiare, mai concret ratele structurii activelor, datoriilor și capitalurilor (capitalurilor proprii) pun în evidență caracteristice financiare ale entității cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în lichidități, autonomia și independența financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar la termen lung și scurt etc.

Analiza structurii activelor

Aspectele reliefate de analza structural a activului bilanțier evidențiază:

Destinația economică a capitalurilor firmei;

Lichiditatea patrimoniului;

Opțiunile strategice ale firmei;

Schimbările intervenite în cadrul activelor ca efect al activității firmelor și interacțiunii cu mediul extern.

Ratele de structură ale activului pot fi sintetice (rata activelor imobilizate, rata activelor circulante) și analtice (rata imobilizărilor corporale, rata imobilizărilor financiare, rata disponibilităților bănești etc.)

Principalele rate de structură ale activului sunt:

Rata activelor imobilizate

Rata imobilizărilor necorporale

Rata imobilizărilor corporale

Rata imobilizărilor financiare

Rata activelor circulante

Rata stocurilor

Rata creanțelor

Rata disponibilităților.

2.1.1.1 Rata activelor imobilizate

Rai= x 100

Această rată se calculează ca raport între activele imoblizate și totalul activului. Rata activelor imobilizate reflectă ponderea elementelor patrimoniale aflate permanent în patrimoniu și măsoară gradul de investire a capitalului. Cel mai frecvent nivelul normal al acestei rate se situează în jurul valorii de 40-60% și se diferențiază de la o întreprindere la alta, în funcție de sectorul de activitate din care se face parte întreprinderea.

Se pot întâlni următoarele situații:

Rai1>Rai0 – semnifică că ponderea imobilizărilor crește in perioada curentă față de perioada anterioară ca urmare a modificării într-o proporție mai mare a valorii imobilizărilor în raport cu valoarea activului total (IAi > IAt), dacă această creștere este dată de creșterea CA într-o proporție mai mare sau cel puțin egală cu cea a valorii imobilizărilor (ICA > IAi) vorbim despre o situație favorabile pentru întreprindere.

 Rai1<Rai0 – scade ponderea activelor imobilizate în totalul activelor, ca urmare a creșterii valorii activelor totale într-un ritm mai rapid decât cel al valorii imobilizărilor(IAi < IAt).

Ponderea activelor imobilizate în total active rămâne nemodificată (IAi = IAt) dacă rata activelor imobilizate înregistrează aceeași mărime (rAi1 = rAi0), situație favorabilă dacă se obțin cel puțin aceleași rezultate ca în perioada luată ca bază de comparație (ICA ≥ IAi).

Deoarece activele imobilizate cuprind mai multe componente, în analiză se pot utiliza și o serie de rate complementare:

Rata imobilizărilor necorporale (Rin) indică ponderea activelor intangibile (brevete, licențe, mărci comerciale, fond comercial, etc.) în totalul imobilizărilor.

RIN= x 100

Pentru o analiză mult mai pertinentă a analizei ratei imobilizărilor necorporale se impune identificarea tuturor cauzelor generatoare care au determinat un anumit nivel al acestei rate.

Rata imobilizărilor corporale (Ric) calculată ca raport între valoarea imobilizărilor corporale și activele imobilizate ale firmei:

RIC= x 100

Mărimea acestui indicator este determinată în primul rând, de natura activității, înregistrând valori ridicate în ramurile industriei grele și cele care solicită echipamente importante ca volum sau cost și valori scăzute în ramurile cu o slabă dotare tehnică.

Valorile acestei rate sunt influențate și de politica întreprinderii.

Rata imobilizărilor financiare (Rif) arată intensiatea relațiilor și legăturilor financiare pe care le stabilesc întreprinderile cu alți agenți economici. Se calculează pe baza relației:

RIF= x 100

Nivelul ratei depinde de dimensiunea întreprinderii, având valori scăzute la întreprinderile mici și mijlocii și valori ridicate la întreprinderile mari. Evoluția ratei în sensul creșterii acesteia, oglindește angajarea firmei de pe piața de capital și pe piața monetară, ceea ce constituie o sursă suplimentară de venituri și o valorificare eficientă a disponibilităților bănești.

În funcție de structura imobilizărilor rata activelor imobilizate poate fi exprimată astfel :

RAI= x 100 = x 100 = RIC + RIN + RIF

Factorii care determină modificarea ratei activelor imobilizate sunt:

– modificarea valorii activului total;

– modificarea activelor imobilizate, determinată de: evoluția imobilizărilor corporale, financiare și necorporale.

2.1.1.2 Rata activelor circulante

RAC= x 100

Această rată reflectă ponderea activelor cu caracter temporar din total activ, caracterizează flexibilitatea financiară în măsură în care evidențiază importanța relativă a activelor ușor de transformat în bani.

Se pot întălni următoarele situații:

Rac1>Rac0 – ponderea activelor circulante crește ca urmare a modificării valorii activelor circulante într-o proporție mai mare decât cea a activului total. Această modificare este considerată favorabilă dacă determină creșterea cifrei de afaceri într-o măsură mai mare decât a activelor circulante (ICA > IAT).

 Rac1<Rac0 – înseamnă că ponderea activelor circulante scade, ca urmare a devansării modificării activelor circulante de către valoarea activului total. Această modificare este considerată favorabilă doar dacă se înregistrează o creștere a vitezei de rotație a activelor circulante față de perioada de bază.

Ca și in cazul activelor imobilizate, se pot determina ratele analitice ale activelor circulante: rata stocurilor, rata creanțelor, rata disponibilităților.

Rata stocurilor (Rst) calculată ca raport între valoarea stocurilor și activele totale.

Rs= x 100

Această rată înregistrează valori diferite în funcție de:

Obiectul de activitate;

Dimensiunea activității;

Durata ciclului de fabricație;

Factorii de conjuncture a pieței;

Politica de aprovizionare și desfacere etc.

În practică se consideră ca un nivel echilibrat al ratei stocurilor ar fi de aproximativ 30% în ramurile industriale și de 40-45% în construcții și comerț.

Pentru procesul de analiză este util să se descompună rata stocurilor în rate analitice ca să reflecte ponderea diferitelor categorii de stocuri (materii prime, producție neterminată, produse finite, mărfuri) în totalul activelor circulante sau totalul activelor.

Rata creantelor (Rcr) evidențiază ponderea creanțelor în totalul activelor conform relației:

Rc= x 100

Mărimea acestei rate unei entități economice depinde de domeniul de activitate, de natura clienților și de termenele de plată pe care întreprinderea le acordă clientelei sale. O rată redusă a creanțelor indică o apropiere importantă a întreprinderii față de clientela sa (comerțul en-detail). Dimpotriva, întreprinderile din domeniul industrial și al comerțului en-gros înregistrează valori mai mari acestor rate.

Aprofundarea procesului de analiză a creanțelor se poate face analizând sturctura acestora concretizată în rate analitice calculate în funcție de: natura creantelor, certitudinea realizarii lor, precum si termenul de realizare.

Rata disponibilităților bănești (Rdb) reflectă ponderea disponibilităților în cadrul patrimoniului și măsoară lichiditatea internă a întreprinderii.

Rdb= x 100

Se apreciază că un nivel al disponibiltăților în proporție de 3-5% din activele circulante sau de 1-2% din activele totale asigură necesitățile financiare curente ale întreprinderii.

Analiza gradului de asigurare cu disponibilități bănești poate reflecta o situație favorabilă în cazul asigurării echilibrului financiar al firmei, dar poate evidenția și o utilizare ineficientă a resurselor bănești, ceea ce necesită o studiere a evoluției disponibilităților bănești pe perioade scurte de timp, precum și a corelației dintre încasări și plăți din perioada studiată.

Rata activelor circulante, la rândul său, poate fi exprimată ca o însumare a celor trei rate complementare, în funcție de structura activelor circulante:

Factorii care determină modificarea ratei activelor circulante sunt: modificarea valorii activului total; modificarea activelor circulante, determinată de: evoluția stocurilor, creanțelor; disponibilităților bănești și plasamentelor.

Analiza structurii a pasivului

Datoriile împreună cu capitalurile proprii ale entității formează totalul resurselor de finanțare a activelor sau pasivele bilanțiere.

Analiza structurii pasivelor reflectă politica de finanțare a entității și evidențiază atât autonomia cât și modul de asigurare a resurselor în cadrul structurilor de capitaluri proprii, datorii pe termen scurt, datorii pe termen lung.

Ratele surselor de finanțare sunt:

Rata stabilității financiare (Rsf) reflectă legătura dintre capital de care dispun agenții economiciîn mod permanent și totalul patrimoniului.

Rsf= x 100

unde: Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii mai mari de un an

Un nivel ridicat al acestei rate semnifică caracterul permanent al finanțării activității, asigurând un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare, în timp ce un nivel scăzut pune în pericol stabilitatea financiară a întreprinderii, deoarece ea se bazează în proporție prea mare pe datoriile pe termen scurt cu o scadență apropiată. Această rată trebuie să ia valori mai mare decât rata activelor imobilizate, deoarece activele imobilizate trebuie finanțate în întregime prin resurse permanente. Totuși, se recomandă un nivel minim al acestei rate de 50%, în timp ce nivelul normal este de circa 66%.

Rata autonomiei financiare (Raf)  arată cat din patrimoniul întreprinderii este finanțat pe seama resurselor proprii și se determină cu relațiile:

Rata autonomiei financiare globale (Rafg): care arată proporția din patrimoniul întreprinderii finanțată pe baza surselor proprii, exprimând gradul de independență financiară a întreprinderii.

Rafg= x 100

Scara de apreciere a autonomiei financiare este următoarea:

Sub 33% → necorespunzătoare

Între 33-50% → satisfăcătoare

Între 50-66% → bună

Peste 66% → ridicată

Firma prezintă un risc mare de insolvabilitate când se situează sub valoarea minimă a ratei autonomiei financiare globale, iar reflectă o solvabilitate ridicată dacă acesta se situează peste 66%, firma nu avea probleme financiare cu furnizorii și alte creditori și de asemenea oferă garanții de rambursare a creditelor.

Rata indatorării caracterizează dependența financiară a întreprinderii și gradul de risc al politicii sale financiare și poate fi calculată în mai multe modalități:

Rata indatorării globale (Rig) – măsoară ponderea datoriilor totale în totalul surselor de finanțare. Se calculează ca raport între datoriile totale și pasivul total:

Rig= x 100

Această rată este complementară cu rata autonomiei financiare globale, de aceea există între cele două rate relația: Rafg + Rig=100%

Valoarea maximă admisibilă este de 66%, deci nivelul datoriilor totale nu poate depăși 2/3 din totalul surselor de finanțare. Nivelul normal este de 50%. Se înregistrează o situație favorabilă atunci când valoarea acestei rate scade pe seama rambursării creditelor contractate.

Ratele folosite pentru analiza lichidității și solvabilității

Ratele de lichiditate

În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute și sub denumirea de rate de trezorerie. Lichiditatea reprezintă capacitatea elementelor de active curente de a se transforma în disponibilități (bani) și au rolul de a măsura capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt a acesteia. În termeni de echilibru financiar, prin lichiditate se înțelege capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt cu ajutorul activelor circulante.

Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

Lichiditatea generală (Lg) se calculează după relația:

Rlg =

Reflectă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt prin transformarea tuturor activelor circulante în lichidități și se determină prin raportarea valorii activelor curente (circulante) la valoarea pasivelor curente (obligațiilor pe termen scurt).

Nivelul acestei rate variază în funcție de sectorul economic, se apreciază favorabilă când rata lichidității curente are o mărime supraunitară, în jurul valorii 2, valoarea minimă acceptabilă fiind 1.

Aprecierea generală este că un nivel de1,5-2,0 reprezintă un nivel asigurator al acestei rate, iar un nivel mai mic de 1,0 poate fi un semnal de alarmă privind capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile scadente pe termen scurt.

Lichiditatea rapidă, în literatura strâina de specialitate, se întălnește și sub denumirea de lichiditate imediată, având în vedere circulația în plin a titlurilor de credit (cambia și biletul la ordin). Exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.

Rlr = =

Valoarea acestei rate se consideră normală, dacă este de 0,8-1 (sau 80-100%). Iar un nivel mai mic în jurul de 0,5 (50%) poate evidenția probleme în ce privește onorarea plăților scadente.

Lichiditatea imediată, măsoară capacitatea firmei de rambursare a datoriilor pe termen scurt, pe baza disponibilităților bănești:

Rli =

Se consideră că nivelul acestei rate trebuie să fie mai mare de 0,3 pentru funcționarea normală a întreprinderii.Un nivel ridicat al ratei indică o lichiditate ridicată, iar o valoare redusă a ratei lichidității imediate poate fi compatibilă cu menținerea echilibrului financiar.

Ratele de solvabilitate

Solvabilitatea semnifică aptitudinea întreprinderii de a face față tutror datoriilor sale. În funcție de nivelul la care se consideră datoriile, pot fi construite mai multe rate de solvabilitate, dintre care amintim:

Rata solvabilității globale (Rsg) exprimă în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii

Rsg =

Rata solvabilității globale exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung și scurt, precum și marja de creditare a întreprinderii. Se consideră că mărimea asiguratorie a ratei este 3 – 4, deoarece în caz de lichidare a întreprinderii, valoarea de lichidare a activelor este inferioară valorii contabile, deși în unele lucrări se apreciază că o valoare mai mare de 1,5 semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea de a-și onora obligațiile față de terți; o valoarea situată sub acest nivel evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția întreprinderii.

Rata solvabilității patrimoniale (Rsp) numită și rata autonomiei financiare, se calculează ca raport între capitalul propriu și capitalul total:

Rsp =

Indicatorul este calculat în cele mai multe situați de bănci, în studiile de bonitate efectuate în cazul solicitării de credite. Valoarea minimă a ratei solvabilității patrimoniale trebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5. De regulă, o rată a solvabilității patrimoniale situată sub 0,3 este apreciată ca riscantă de către finanțatori.

CAPITOLUL III. Analiza ratelor de gestiune

Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin ratele de gestiune, (respectiv viteza de rotație a lor) folosite pentru aprecierea nivelului de utilizare a resurselor aflate la dispoziția întreprinderii, respectiv durata necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului de exploatare și comercializare până ajung să devină venituri.

Viteza de rotație se măsoară prin doi indicatori:

• Numărul de rotații (nr) – care arată de câte ori se rotesc elementele de activ sau de pasiv prin cifra de afaceri în perioada de gestiune analizată:

Nr=

• Durata în zile a unei rotații (dz), numărul de zile necesar parcurgerii circuitului economic de către un element de activ sau pasiv, și se determină astfel:

Dt= x T

unde:

T reprezintă intervalul de timp aferent perioadei de gestiune pentru care se face analiza și se exprimă în număr de zile calendaristice (corespunzătoare unei luni, trimestru, semestru sau an).

Cei doi factori ai vitezei de rotație se condiționează reciproc (veniturile depind de nivelulul și evoluția elementelor de activ și pasiv, care depind la rândul lor direct de nivelul veniturilor.

Accelerarea vitezei de rotație se realizează atunci când crește numărul de rotații sau se reduce durata a unei rotații, exprimată în zile, ceea ce se traduce prin:

Realizarea unei cifra de afaceri mai mari la un consum dat de resurse;

Diminuarea necesarului absolut/relativ de resurse pentru a obține un anumit nivel al cifrei de afaceri.

Aceste aspecte au ca efect sporirea profitului și reducerea cheltuielilor de exploatare.

Încetinerea vitezei de rotație are loc în creșterea duratei a unei rotații, exprimată în zile sau reducerea numărului de rotații, a cărei semnificație economică este:

Obținerea unei cifra de afaceri mai scăzute cu același consum de resurse;

Creșterea necesarului absolut/relativ de resurse pentru obținerea unui anumit nivel al cifrei de afaceri.

3.1. Analiza ratelor de gestiune a capitalurilor

Viteza de rotație a activului: reflectă eficiența utilizării tuturor bunurilor reale aflate în patrimoniul firmei și se apreciază pe baza vitezei de rotație calculată ca număr de rotații sau ca durată în zile a unei rotații astfel:

·  numărul de rotații: nrAt = ; se masoaraă în rotații/an;

·  durata în zile a unei rotații: dzAt = * T; T = timpul; se masoară în zile/rotație.

Reflectând randamentul utilizării activelor, poate lua una din valorile:

·  nrAt  < 1– eficiență foarte scăzută;

·  1 < nrAt < 2 – eficiență mediocra;

·  2 < nrAt  < 4 – eficiență medie;

·  nrAt  > 4 – eficiență ridicată.

Creșterea vitezei de rotație a activului semnifică creșterea eficienței utilizării activelor, creșterea gradului de lichiditate a acestuia (reducerea duratei de recuperare sub formă bănească), îmbunătățirea structurii activelor în corelație cu specificul activității. Reducerea vitezei de rotație are ca efect principal creșterea gradului de imobilizare a activelor.

Viteza de rotație a activelor imobilizate: reflectă eficiența utilizării activelor imobilizate a firmei; se mai numește și indicator de intensitate al capitalului. Și se calculează ca:

·  număr de rotații: nrAi =  ;

·  durata în zile a unei rotații: dzAi = * T.

Nivelul ratelor de gestiune a activelor imobilizate depinde de: domeniul de activitate, opțiunile strategice ale întreprinderii, nivelul de performanță.

Analiza activelor circulante: este foarte importantă în vederea creșterii profitului și exprimă numărul de rotații sau durata medie a unei rotații efectuate de activele circulante prin cifra de afaceri. Se calculează astfel:

·  numărul de rotații: nrAc = ;

·  durata în zile a unei rotații: dzAc =  * T.

Se consideră că viteze de peste 4 rotații/an asigură o gestiune eficiență a acestei categorii de resurse.

Viteza de rotație a capitalului permanent (Cpm) – arată modul de fructificare a resurselor permanente într-o perioadă de gestiune.

· numărul de rotații: nrcpm= ;

· durata în zile a unei rotații: dzcpm= * T.

Viteza de rotație a datoriilor totale (Dt) – arată numărul de refaceri a surselor împrumutate și atrase pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de gestiune, respectiv numărul de zile necesar pentru restituirea datoriilor pe seama cifrei de afaceri. Se calculează astfel:

· numărul de rotații: nrdt=

· durata în zile a unei rotații: dzdt= x T.

3.2. Analiza gestiunii a stocurilor

Ratele de gestiune sau viteza de rotație a stocurilor exprimă numărul de cicluri pe care stocurile le parcurg în medie în cursul unui exercițiu financiar, respectiv numărul de zile necesare pentru parcurgerea unui ciclu. Nivelul lor diferă de la o societate la alta.

· exprimată ca număr de rotații nrst= , viteza de rotație a stocurilor arată numărul de rotații pe care îl fac stocurile pentru obținerea unui anumit nivel al cifrei de afaceri respectiv ritmul de înlocuire a stocurilor.

· exprimată ca durată în zile a unei rotații dzst= x T , indicatorul reflectă numărul mediu de zile în care bunurile sunt stocate în unitate.

Cu cât viteza de rotație a stocurilor este mai mare, cu atât eficiența folosirii lor este mai ridicată, deoarece efectele obținute sunt mai mari. Principalul efect este eliberarea de resurse, echivalentă cu disponibilizarea de resurse materiale și financiare. Încetinirea vitezei de rotație înseamnă scăderea eficienței folosirii stocurilor, având ca efect imobilizarea de resurse, echivalentă cu un necesar suplimentar de resurse materiale și financiare.

3.3. Analiza ratelor de gestiune a clienților

Analiza gestiunii clienților se efectuează prin intermediul vitezei de rotație a acestora care arată intervalul de timp în care întreprinderea încasează contravaloarea mărfurilor livrate clienților și se apreciază ca număr de rotații sau durata în zile a unei rotații, calculate astfel:

· nrcl= sau dzcl= x T

Pentru analiza financiară durata în zile a unei rotații este mai semnificativă decât numărul de rotații. Mărimea acestui indicator este influențată de mai mulți factori:

– poziția întreprinderii pe piață comparativ cu concurenții;

– relațiile stabilite cu clienții;

– specificul activității care influențează durata ciclului economic;

– conjunctura economică;

– politica de credit practicată pe piață.

 O durată mare de rotație în zile înseamnă că clienții utilizează o perioadă de timp mare resursele financiare ale întreprinderii. Valoarea normală pentru acest indicator este de cel puțin 12 rotații/an și o durată medie de încasare de 30 zile. Reducerea duratei medii a unei rotații înseamnă îmbunătățirea gestiunii clienților ca urmare a schimbării politicii de credit comercial.

Analiza rotației furnizorilor

Viteza de rotație a furnizorilor arată în câte zile întreprinderea își achită obligațiile față de furnizori. Duratele de achitare a furnizorilor trebuie să fie comparabile cu cele de încasare a clienților. Viteza de rotație a furnizorilor se exprimă prin:

·  numărul de rotații: nrFz= ;

·  durata în zile a unei rotații: dzFz =  * T.

Pot exista între cele două tipuri de indicatori următoarele situații:

– durata medie de încasare a clienților mai mare decât durata medie de achitare a furnizorilor ceea ce înseamnă un deficit de finanțare;

– durata medie de încasare a clienților mai mică decât durata medie de achitare a furnizorilor ceea ce înseamnă un decalaj favorabil pentru întreprindere.

Cu cât durata furnizorilor este mai mare, deci o rotație mai mică, este în favoarea întreprinderii, dar nu trebuie pierdut din vedere că o atare situație poate conduce și la înrăutățirea relațiilor comerciale. Când durata termenului de plată crește, deși favorabilă la prima vedere, este și un indiciu că entitatea cercetată se confruntă cu probleme de plată a datoriilor.

CAPITOLUL IV. Analiza echilibrului financiar

Analiza financiară evidențiază modalitățile  de realizare a echilibrului financiar având ca obiective:

echilibru pe termen lung când se acoperă capitalul permanent cu activele imobilizate (fondul de rulment);

echilibru curent, când se compară activele circulante cu obligațiile pe termen scurt (nevoia de fond de rulment);

echilibru pe termen scurt, când se compara fondul de rulment cu nevoia de fond de rulment (trezoreria).

Datele necesare analizei echilibrului financiar se obțin din bilanțul contabil. Având în vedere posibilitatea prezentării acestuia sub formă de bilanț financiar sau bilanț funcțional, indicatorii echilibrului financiar cuprind valori diferite, dar conținutul lor este același, exprimând însă cerințe diferite ale analizei.

Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment este un concept foarte utilizat de analiza financiară.

Fondul de rulment reflectă realizarea echilibrului financiar pe termen lung. Se urmărește dacă societatea dispune de o marjă de securitate, care să o protejeze de anumite evenimente neprevăzute.

Există două modalități de determinare a fondului de rulment:

Pe baza bilanțului financiar

Prima modalitate folosește datele furnizate de partea de sus a bilanțului. În acest caz fondul de rulment este calculat ca diferența dintre capitalurile permanente și imobilizările nete din activ:

FR = Capitaluri permanente – Imobilizări nete

A doua relație de calcul folosește datele oferite de partea de jos a bilanțului financiar. În acest caz fondul de rulment este excedentul activelor circulante față de de datoriile pe termen scurt.

FRF = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Fondul de rulment pozitiv reflectă realizarea echilibrului financiar al societății pe termen lung, adică societatea dispune de o marjă de securitate, care o protejează de potențialele evenimente neprevăzute. Se respectă principiul de gestiune financiară: la nevoi permanente se alocă surse permanente.

Fondul de rulment negativ reflectă dezechilibrul financiar al societății pe termen lung, adică societatea nu dispune de o marjă de securitate, care să o protejeze de potențialele evenimente neprevăzute. Nu se respectă principiul de gestiune financiară: la nevoi permanente se alocă surse permanente.

pe baza bilanțului funcțional

Abordarea funcțională a fondului de rulment pune în evidență contribuția acestuia la finanțarea ciclurilor de operațiuni derulate de întreprindere. În această optică, fondul de rulment funcțional desemnează surplusul de resurse permanente, degajat de ciclul de finanțare a investițiilor, folosit pentru finanțarea ciclului de exploatare (reînnoirea stocurilor, creanțelor și disponibilităților). Nivellul său poate fi stabilit de la vârful sau de la baza bilanțului funcțional, cu relațiile:

FR= Resurse stabile – Nevoi stabile = Rs – Ns

Sau

FR= (Nevoi ciclice + Nevoi de trezorerie) – ( Resurse ciclice + Resurse de trezorerie)=

=(Nc – Nt)-(Rc + Rt)

Se consideră că mărimea minimă necesară a fondului de rulment este dată de nivelul mediu al fluctuațiilor nevoii de fond de rulment, iar mărimea optimă este cea care menține echilibrul financiar la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor.

Pentru analiza și aprecierea corectă a echilibrului financiar, pe lângă mărimea fondul de rulment trebuie luate în considerare gradul de lichiditate a activelor și cel de exigibilitate a pasivelor, precum și gradul de risc privind realizarea activelor circulante.

Nevoia de fond de rulment

Nevoia de fond de rulment se determină ca diferență dintre necesitățile de finanțare temporare și resursele temporare. Poate fi definit ca reprezentând acele capitaluri pe care întreprinderea trebuie să le dețină pentru finanțarea stocurilor și a decalajelor temporare dintre plata furnizorilor și a altor datorii de exploatare și încasarea creanțelor de la clienți.

Nivelul său poate fi determinat:

● pe baza bilanțului financiar:

NFR = Active curente – Pasive curente

sau

NFR = [Active circulante – Disponibilități bănești] – [Datorii pe termen scurt – Credite bancare pe termen scurt].

● Pe baza bilanțului funcțional:

NFR = Utilizări (Active) ciclice – Resurse (Pasive) ciclice

Necesarul de fond de rulment are două componente: necesarul de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) și necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE).

Trezoreria

Abordarea fondului de rulment și nevoii fondului de rulment impune și o analiză a trezoreriei. Trezoreria reflectă imaginea disponibilităților monetare și a investițiilor financiare pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților. Încasările sunt de fapt operațiuni de intrare de trezorerie iar plățile sunt operațiuni de ieșire de trezorerie. Este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente.

În concepția financiară, analiza trezoreriei înseamnă analiza echilibrul financiar pe termen scurt prin compararea fondului de rulment (care este o mărime relativ constantă) cu nevoia de fond de rulment (o mărime fluctuantă).

Trezoreria (T) se poate calculează ca diferență între fondul de rulment financiar (FRF) și nevoia de fond de rulment (NFR)

T = FRF – NFR

Pe baza datelor din bilanțul contabil trezoreria se calculează ca diferență între disponibilitățile bănești (Db) și creditele bancare pe termen scurt (Cbts):

T = Db – Cbts .

În concepția funcțională, trezoreria netă (TN) apare ca rezultantă a echilibrului funcțional, ca diferență între fondul de rulment net global (FRNG) și nevoia de finanțare de exploatare (NFRE) și în afara exploatării (NFRAE), ca structură reziduală. Ea poate fi calculată de asemenea ca sold net de trezorerie, scăzând din utilizări (trezoreria de activ – TA), resursele de trezorerie (trezoreria de pasiv – TP).

TN = FRNG – (NFRE + NFRAE)

TN = TA – TP

Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului acestuia, a existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie. De asemenea presupune identificarea factorilor de influență și cauzele care modifică acești factori.

Nivelul său poate să fie pozitiv sau negativ:

● O trezorerie pozitivă dacă FRF > dă posibilitatea efectuării de plasamente și deținerii de disponibilități bănești. Înregistrarea unei trezorerii pozitive poate demonstra o rentabilitate economică ridicată și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției întreprinderii pe piață, însă pe termen lung abundența resurselor stabile ar putea fi semnul utilizării lor ineficiente, putând antrena costuri de oportunitate ale nevalorificării capitalurilor disponibile, cu efecte negative în remunerarea capitalului și rambursarea împrumuturilor.

● O trezorerie structurală negativă se înregistrează în situația în care FRF< NFR, evidențiază în general un dezechilibru financiar, putând fi rezultatul unor grave probleme care necesită o examinare aprofundată; în unele cazuri poate fi rezultatul unei gestiuni dorite în funcție de condițiile bancare pe termen scurt. O trezorerie deficitară influențează rentabilitatea întreprinderii prin cheltuielile financiare pe care le generează și poate pune în pericol lichiditatea și autonomia în decizii a întreprinderii.

CAPITOLUL V. Analiza poziției financiare la SC. ORDOG NAGY AGROPREST SRL.

Scurt istoric privind SC ORDOG NAGY AGROPREST SRL

SC ORDOG NAGY AGROPREST SRL este o societate înființată în 1994, de Ordog Alexandru, cine este asociatul fermei dar și salariat în același timp.

SC ORDOG NAGY AGROPREST SRL are ca număr de înregistrare la Registrul Comerțului J05/3212/1994 și Codul Unic de Înregistrare este 6122686. Obiectul Principal de activitate este 0111, adică „Cultivarea cerealelor (exclusiv orez) și a plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleginoase”.

Sediul social al SC Ordog Nagy agroprest srl este în Marghita, str. Cheț, nr.330, telefon, fax, email.

Produsele care fac obiectul activității SC Ordog Nagy Agroprest SRL sunt în domeniul agriculturii. La constituire capitalul social al firmei a fost de 200 lei. Datorită numărului de angajați: 7 și a valorii ciferi de afaceri este încadrată în cadrul întreprinderilor mici.

Principalii clienți sunt:

Necesitatea formulării unor concluzii pertinente privind situația întreprinderii impune analiza a indicatorilor selectați, motiv pentru care rezultatele financiare ale societății vor fi urmărite pe parcursul a doi ani succesivi: 2013 și 2014.

Analiza structurii bilanțului

Analiza structurii bilanțului se va realiza pe baza următorului bilanț al societății:

Analizând evoluția structurii bilanțului rezultă următoarele:

Evoluția activului:

La imobilizările corporale evidențiate în bilanț la valoarea netă, care se presupune că au o legătură nemijlocită cu activitatea deșfășurată, se urmărește indicele imobilizărilor corporale.

IIC = X 100 = X 100 = 141,40%

Valoarea de intrare a imobilizărilor corporale a depășit valoarea amortizării plus valoare imobilizărilor scoase din evidență.

Pentru a aprecia corect situația, trebuie să se coreleze acest indice cu indicele cifrei de afaceri.

ICA = x 100 = x 100 =110,97%

Prin corelarea celor doi indicatori se constată că activitatea a înregistrat o creștere față de exercițiul precedent. Aceasta reprezintă o situație pozitivă din punct de vedere economic pentru întreprindere. Poate fi explicată această situația prin faptul că imobilizările corporale se concretizează în active care participă direct la obținerea producției și implicit a cifrei de afaceri sau prin aceea că imobilizările corporale puse în funcțiune sunt utilizate la capacitatea maximă.

Analiza activelor circulante urmărește situația rapidității rotației activelor circulante atât pe total cât și pe fiecare componentă în parte. În acest scop se determină indicii corespunzători, apreciindu-se situația în funcție de mărimea acestor indici în sine și comparați între ei. În general, indici mai mari decât 1 (sau 100) pot fi admiși ca și un aspect firesc în condițiile creșterii volumului de activitate, reprezentând o sursă potențială de venituri mai mari în perioada următoare; se apreciază negativ exagerată care nu este corelată cu volumul de activitate.

IS = x 100 = x 100 = 110%

ICr = x 100 = x 100 = 58,33%

IDb = x 100 = x 100 = 25,44%

Corelați cu indicele cifrei de afaceri, indicii stocurilor, creanțelor și a diponibilităților bănești sunt mai mici, deci în aceste situații trebuie evidențiate cauzele pentru care:

Stocurile au crescut într-o proporție mai mică decât cifra de afaceri;

Creanțele au înregistrat o scădere în condițiile în care cifra de afaceri a crescut;

Disponibilitățile bănești au scăzut …..

Aceste solduri trebuie corelatecu datoriile unității care să se stingă într-o perioadă cât mai scurtă, realizându-se apropiere cât mai mare de starea de echilibru financiar.

Evoluția pasivului:

Pasivul reprezintă sursele de finanțare ale activului și în analiză se va avea în vedere indicii fiecărei componente în corelație cu indicii unor elemente semnificative.

ICpr = x 100 = x 100 = 109,47%

IDt = x 100 = x 100 = 130,42%

Se observă creșterea datoriilor totale într-un ritm mai accentuat decât creșterea capitalurilor proprii, ceea ce duce la creșterea ponderii datoriilor și scăderea ponderii capitalurilor proprii în total pasiv, deci creșterea gradului de îndatorare a unității și reducerea autonomiei financiare.

Analiza ratelor de stuctură

Tabel 1 – Elemete de active a bilanțului

Tabel 2- Elemente de pasiv a bilanțului

Analiza structurii a activului:

Rata activelor imobilizate:

În funcție de structura imobilizărilor rata activelor imobilizate poate fi exprimată astfel :

RAI= x 100 = x 100 = RIC + RIN + RIF

RAI0 = x 100 = 56,92%

RAI1 = x 100 = 69,3%

Cum ratele imobilizărilor necorporale și financiare sunt nesemnificative, se poate proceda la analiza factorială a ratei imobilizărilor corporale, astfel:

Abaterea absolută:

∆Rai = Rai1 – Rai0 = 69,3% – 56,92% = +12,38%

Factori de influență:

Influența modificării activului total:

∆Ric (At) = x 100 – x 100 = x 100 – 56,92% = 49,02% – 56,92% = -7,9%

Influența modificării imobilizărilor corporale:

∆Ric (Ic) = x 100 – x 100 = 69,3% – 49,02% = 20,28%

Rata activelor imobilizate a crescut față de perioada de bază, ca urmare a creșterii într-o proporție mai mare a imobilizărilor corporale în raport cu creșterea activului total.

Rata activelor circulante:

RAC = x 100

RAC0 = x 100= 43,07%

RAC1 = x 100 = 30,69%

Rata stocurilor:

Rs0 = x 100 = 23,27%

Rs1 = x100 = 22,04%

Rata creanțelor:

Rc = x 100

Rc0 = x 100 = 15,23%

Rc1 = x 100 = 7,65%

Rata disponibilităților bănești:

Rd = x100

Rd0 = x 100 = 4,57%

Rd1 = x 100 = 1%

Abaterea absolută:

∆Rac = Rac1 – Rac0 = 30,69% – 43,07% = -12,38%

Factorii de influență pot fi următoarele: At, S, Cr, Db

Influența modificării activului activului total:

∆Rac (At) = x 100 – x 100 = x 100 – 43,07%= 37,09% – 43,07% = -5,98%

Influența modificării activelor circulante:

∆Ric (Ic) = x 100 – x 100 = 30,69% – 37,09% = – 6,4%

Din care:

Influența modificării stocurilor:

∆Ric (S) = x 100 = x 100 = x 100 = +2%

Influența modificării creanțelor:

∆Ric (Cr) = x 100 = x 100= x 100 = -5,46%

Influența modificării disponibilităților bănești:

∆Ric (Db) = x 100 = x 100 = x 100 = -2,94%

Din analiza influența factorilor rezultă o creștere a activului total care influențează în sensul scăderii rata activelor circulante.

Pe total activele circulante au scăzut, determinând scăderea ratei; în structură se semnalează diminuarea creanțelor și disponibilităților bănești și creșterea stocurilor. Ponderea ratei creanțelor este scăzută , ceea ce are consecințe pozitive asupra situației financiare a firmei, întărind lichiditatea firmei prin gestionarea corectă a clienților. Rata disponibilităților bănești nu este ridicată și are o tendință de scădere.

Analiza structurii a pasivului:

Rata stabilității financiare:

Rsf = x 100

Rsf0 = x 100 = 68,18 %

Rsf1 = x 100 = 71,03%

Abaterea absolută:

∆Rsf = Rsf1 – Rsf0 = 71,03% – 68,18% = +2,85%

Factorii de influență:

Influența modificării pasivului total:

∆Rsf (Pt) = x 100 – x 100 = x 100 – 68,18%= 58,71% – 68,18% = = – 9,47%

Influența modificării capitalurilor permanente:

∆Rsf (C.perm.) = x 100 – x 100 = 71,03% – 58,71% = +12,32

Rata stabilității financiare are o tendință crescătoare, ceea ce reflectă creșterea gradului de stabilitate a firmei, iar valoarea ei ne arată o stabilitate financiară foarte bună.

Rata autonomiei financiare globale:

Rafg = x 100

Rafg0 = x 100 = 68,18 %

Rafg1 = x 100 = 64,27 %

Abaterea absolută:

∆Rafg = Rafg1 – Rafg0 = 64,27- 68,18% = – 3,91%

Factorii de influență:

Influența modificării pasivului total:

∆Rafg (Pt) = x 100 – x 100 = x 100 – 68,18%= 57,99% – 68,18% = = – 10,19%

Influența modificării capitalurilor proprii:

∆Rafg(C.pr.) = x 100 – x 100 = 64,27% – 57,99% = +6,28%

Rata autonomiei financirare globale scade, are loc diminuarea nivelului autonomiei financiarea ca urmare a creșterii capitalului propriu într-un ritm mai redus decât a pasivului total.

Rata îndatorării globale:

Rîg = x 100

Rîg0 = x 100 = 31,81 %

Rîg1 = x 100 = 35,72%

Abaterea absolută:

∆Rîg = Rîg1 – Rîg0 = 35,72 – 31,81% = +3,91%

Factorii de influență:

Influența modificării pasivului total:

∆Rîg (Pt) = x 100 – x 100 = x 100 – 31,81%= 27,39% – 31,81% = = – 4,42%

Influența modificării datoriilor totale:

∆Rîg (Dt) = x 100 – x 100 = 35,72% – 27,39% = +8,33%

Această rată este mult sub nivelul admis de 66% și are loc creșterea acestei rate ca urmare a modificării datoriilor totale într-un ritm mai mare decât totalul pasivului.

Analiza lichidității și solvabilității:

Ratele de lichiditate:

Lichiditatea generală:

Rlg =

Rlg0 = = 1,35%

Rlg1 = = 1,06%

Abaterea absolută:

∆Rlg = Rlg1 – Rlg0 = 1,06 – 1,35% = – 0,29%

Factorii de influență:

Influența modificării datoriilor curente:

∆Rlg (Dc) = x 100 – x 100 = x 100 – 1,35%= 1,28% – 1,35% = = – 0,07%

Influența modificării activelor curente:

∆Rlg (Ac) = x 100 – x 100 = 1,06% – 1,28% = – 0,22%

Rata lichidității curente se situeză la limita nivelului minim acceptat, ceea ce arată că întreprinderea în mod normal își poate acoperi datoriile pe termen scurt pe seama activelor circulante.

Firma analizată dispună de o lichiditate curentă bună și în scădere, datorită creșterii mai rapide a nivelului datoriilor pe termen scurt, față de nivelul activelor circulante.

Lichiditatea rapidă:

Rlr =

Rlr0 = = 0,62%

Rlr1 = = 0,29%

Abaterea absolută:

∆Rlr = Rlr1 – Rlr0 = 0,29% – 0,62% = – 0,33%

Rata lichidității rapide înregistrează un nivel foarte scăzut în perioada analizată, ceea ce arată că întreprinderea nu are capacitatea de a-și acoperi datoriile pe termen scurt pe seama creanțelor și disponibilităților bănești.

Nivelul indicatorului înregistrează o scădere semnificativă datorită ritmului de scădere a creanțelor și a disponibilităților bănești comparativ cu creșterea datoriilor pe termen scurt.

Lichiditatea la vedere (imediată):

Rli =

Rli = = 0,14 %

Rli = = 0,03%

Abaterea absolută:

∆Rli = Rli1 – Rli0 = 0,03% – 0,14% = – 0,11%

Lichiditatea imediată se situeză sub nivelul asiguratoriu, ceea ce înseamnă că întreprinderea nu este capabilă să-și acopere satisfăcător datoriile pe termen scurt pe seama disponibilităților bănești.

Indicatorul înregistrează o scădere în perioada analizată ca urmare a scăderii disponibilităților bănești în condițiile creșterii datoriilor pe termen scurt.

Ratele de solvabilitate:

Rata solvabilității generale:

Rsg =

Rsg0 = = 3,14%

Rsg1 = = 2,79%

Abaterea absolută:

∆Rsg = Rsg1 – Rsg0 = 2,79% – 3,14% = – 0,35%

Observăm că solvabilitatea globală a firmei analizate este bună, situând peste nivelul minim acceptabil, ceea ce înseamnă că firma are capacitatea de a-și acoperi datoriile pe seama activelor.

Analiza ratelor de gestiune

Deoarece pentru activitate de practică este mai semnificativă viteza de rotație exprimantă în zile, voi calcula viteza de rotație în această formă.

Analiza ratelor de gestiune a stocurilor:

Urmărirea duratei de rotație a stocurilor pe elemente componente creează posibilitatea unor calcule suplimentare, concretizate în:

Dzs = x T = x T = + + + + =

= dzmp + dzpn + dzpf + dzmf + dzas

Unde:

Dzs- durata de rotație a stocurilor;

dzmp- durate de rotație a stocurilor de materii prime și materiale;

dzpn- durata de rotație a stocurilor de producție neterminată;

dzpf- durata de rotație a stocurilor de produse finite;

dzmf- durata de rotație a stocurilor de mărfuri;

dzas- durata de rotație a altor stocuri.

Factorii care determină modificarea vitezei de rotație a stocurilor totale sunt:

Modificarea cifrei de afaceri;

Modificarea valorii stocurilor totale determinată de:

Modificarea stocurilor de materii prime;

Modificarea stocurilor de producție neterminată;

Modificarea stocurilor de produse finite;

Modificarea stocurilor de mărfuri;

Modificarea altor stocuri.

Tabel 3 –

Abaterea absolută:

∆dzs = dzs1 – dzs0= x T – x T = x 365 –

– x 365 = 318- 325 = -7 zile

Factori de influență:

Influența modificării cifrei de afaceri:

∆dzs (CA) == x T – x T = x 365 – x 365 = 293 -325 = -32 zile

Influența modificării stocurilor totale

∆dzs (S) == x T – x T = x 365 – x 365 = 318 – 293 = 25 zile

Din care:

Influența modificării stocurilor de producție neterminată

∆dzs (Spn) == x T = x 365 = x 365 = 16 zile

Influența modificării stocurilor de produse finite:

∆dzs (Spf) == x T = x 365 = x 365 = 18 zile

Influența modificării stocurilor de mărfuri:

∆dzs (Smf) == x T = x 365 = x 365 = -9 zile

Situația rezultatelor:

∆dzs = – 7 zile

∆dzs (CA) = -32 zile ∆dzs (S) = +25 zile

∆dzs (Spn)= 16 zile ∆dzs (Spf)= 18 zile ∆dzs (Smf)= -9 zile

Rezultă că reducerea cu 7 zile a vitezei de rotație a stocurilor s-a datorat atât creșterii cifrei de afaceri cât și creșterii soldului mediu al stocurilor.

Analiza ratelor de gestiune a clienților:

Abaterea absolută:

∆dzcl = x T – x T = x 365 – x 365 = 2- 11= – 9zile

Factori de influență:

Influența modificării cifrei de afaceri:

∆dzcl (CA) = x T – x T = x 365 – x 365 = 10 – 11 = -1 zi

Influența modificării clienților:

∆dzcl (Cl) = x T – x T = x 365 – x 365 = 2 – 10 = – 8 zile

Rezultă o scădere a vitezei de rotație a clienților, ce reprezintă o situație favoribală pentru întreprindere. Această scădere este determinată de scăderea într-o proporție mult mai mare a clienților decât a cifrei de afaceri.

Îmbunătățirea gestiunii clienților

Ratele de gestiune a furnizorilor:

Abaterea absolută:

∆dzfz = x T – x T = x 365 – x 365 = 86 – 44 = 42 zile

Factori de influență:

Influența modificării cifrei de afaceri:

∆dzfz (CA)= x T – x T = x 365 – x 365 = 40 – 44 = – 4 zile

Influența modificării furnizorilor:

∆dzfz (Fz)= x T – x T = x 365 – x 365 = 86 – 40 = 46 zile

Analiza echilibrului financiar:

Fondul de rulment:

FR = Capital permanent – Imobilizări nete

FR0= 4.877.876 – 4.071.895 = 805. 981

FR1= 5.900.881 – 5.757.514 = 143.367

Abaterea absolută:

∆FR = FR1 – FR0 = 143.367 – 805.981 = – 662.614

Fondul de rulment este pozitiv în ambele perioade analizate, ceea ce reflectă realizarea echilibrului financiar al întreprinderii pe termen lung, adică societatea dispune de o marjă de securitate, care o protejează de potențialele evenimente neprevăzute.

Fondul de rulment a înregistrat o scădere în anul 2014 față de anul 2013, ceea ce este o situație nefavorabilă pentru societate. Evoluția respectivă s-a înregistrat datorită sporirii imobilizărilor nete cu o sumă superioară capitalurilor permanente.

Nevoia de fond de rulment:

NFR = Active curente – Pasive curente

NFR0= 2.754.166 – 2.275.655 = 478.511

NFR1= 2.466.614 – 2.406.551 = 60.063

Abaterea absolută:

∆NFR = NFR1 – NFR0 = 60.063 – 478.511 = – 418.448

Se manifestă o tendință de scădere a necesarului de fond de rulment pe parcursul perioadei analizate, ceea ce este un aspect favorabil pentru întreprindere. Valorea negativă reprezintă echilibrul financiar pe termen scurt, ceea ce înseamnă că întreprinderea nu a fost nevoită să recurgă la credite pe termen scurt pentru finanțarea activității.

Trezoreria:

T= FR – NFR sau T = Disponibilități bănești – Credite bancare pe TS

T0= 805.981 – 478.511 = 327.470

T1= 143.367 – 60.063 = 83.304

Abaterea absolută:

∆T = T1 – T0 = 83.304 – 327.470 = – 244.166

Trezoreria este pozitivă în ambele perioade analizate, dar se manifestă o tendință de scădere, aspect nefavorabil pentu întreprindere.

BIBLIOGRAFIE

Achim Monica-Violeta, Analiză economico-financiară, Ediție revizuită, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010;

Buglea Alexandru, Analiză financiară,Concepte și studii de caz, Editura MIRTON, Timișoara, 2005;

Burja Camelia, Analiză economico-financiar – Aspecte metodologice și aplicații practice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009;

Bușe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005;

Epuran M. și colab., Contabilitatea financiară în noul sistem contabil, vol. 1, Editura de Vest, Timișoara, 1994;

Gheorghiu Alexandru, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004;

Lezeu Dorina-Nicoleta, Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Editura Economică, București, 2004;

Lezeu Dorina, Meșter Cornelia, Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii: elemente teoretice și aplicații practice, Editura Universității din Oradea, 2006;

Petrescu S., Diagnostic economic financiar, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004;

Petrescu Silvia, Mironiuc Marilena, Analiză economico-financiară, Editura Tiparul, Iași, 2002;

Vâlceanu, Gh., Robu, V., Geoergescu, N., Analiză economico-fmanciară, Editura Economică, București, 2004;

Willi Păvăloaie, Daniel Păvăloaie, Analiza economico-financiară, Editura Technopress, Iași, 2009;

http://www.academia.edu/6504534/Capitolul_I_-ROLUL_ANALIZEI_ECONOMICO-FINANCIARE_APROFUNDATE_%C3%8EN_MANAGEMENTUL_AGEN%C5%82ILOR_ECONOMICI;

http://documentareonline.ro/pdf_samples/Sample_hzKDQXD2ArFcfsXaxqN9sEN.pdf;

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_1802_2014.pdf.