Rapoarte Financiar Contabile Utilizate In Asistarea Deciziei Manageriale

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………3

CAP. 1 – ASISTAREA DECIZIEI ECONOMICE…………………………………………………………..6

– Definirea, rolul și locul sistemelor informatice pentru asistarea deciziei……………….6

– Decizia : loc, rol, clasificare……………………………………………………………………………8

– Decidenții……………………………………………………………………………………………………10

– Considerații asupra asistării deciziilor…………………………………………………………….10

– Clasificarea sistemelor informatice pentru asistarea deciziei……………………………..12

– Sisteme suport pentru asistarea deciziei………………………………………………………….15

1.6.1 – Subsistemul de gestiune al datelor…………………………………………………….15

1.6.2 – Subsistemul de gestiune a cunoștințelor…………………………………………….16

1.6.3 – Interfața cu utilizatorul…………………………………………………………………….16

CAP. 2 – RAPOARTELE FINANCIARE ALE AGENTULUI S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. BRAȘOV……………………………………………………………………………17

2.1 – Scurt istoric și descrierea activității………………………………………………………………..17

2.2 – Structura organizatorică………………………………………………………………………………..18

2.3 – Organizarea compartimentului financiar-contabil și relațiile acestuia cu alte compartimente………………………………………………………………………………..24

2.4 – Întocmirea situațiilor financiare la S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. Brașov…………27

2.5 – Lucrări premergătoare întocmirii rapoartelor financiare……………………………………34

2.5.1 – Lucrări premergătoare întocmirii rapoartelor financiare………………………34

2.5.2 – Sistematizarea informațiilor contabile în situațiile financiare anuale……..35

2.5.3 – Analiza financiară pe baza situațiilor anuale………………………………………48

CAP. 3 – CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI………………………………………………………………..54

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………….56

INTRODUCERE

Pe măsura dezvoltării societății omenești, dezvoltarea managementului s-a impus ca un proces de orientare a activităților umane în vederea atingerii obiectivelor dorite.

Multă vreme managementul a fost considerat o adevărată artă având la bază creativitate, judecată, intuiție, experiență și cunoștințe dobândite mai mult prin încercări și erori decât prin metode cantitative susținute de o abordare științifică.

Mediul economic, social și politic în care se iau în prezent deciziile manageriale se caracterizează printr-o dinamică pronunțată și continuă în care tehnologiile avansate devin un determinant major al stilului de viață uman.

Pentru managerii actuali numărul căillor de acțiune posibile poate fi foarte mare, gradul de incertitudine poate face foarte dificilă previziunea consecințelor luării unei decizii, efectele unor erori în luarea deciziei ar putea fi dezastruoase datorită complexității operațiilor și reacțiilor în lanț pe care aceste erori pot să le cauzeze.

Conceptul de sistem suport pentru decizii desemnează o clasă de sisteme informatice, cu caracteristici antropocentrice, adaptive și evolutive, care integrează o serie de tehnologii informatice și de comunicații, de uz general și specifice și care interacționează cu celelalte părți ale sistemului informatic global al unei organizații. Menirea unui sistem suport pentru decizii este de a atenua efectul limitelor și resticțiilor decidentului intelectual într-un număr semnificativ de activități pentru rezolvarea unei palete largi de probleme decizionale nebanale pe baza implementării computerizate a unora dintre funcțiile de suport ale deciziilor care ar fi fost realizate altfel de către o echipă decizională ierarhică.

Un proces decizional este constituit dintr-o serie de activități decizionale, el începe cu conștientizarea unei situații decizionale, continuă cu proiectarea căilor de acțiune și alegerea uneia dintre ele și se încheie cu adoptarea deciziei, lansarea ei spre execuție și evaluarea rezultatelor acțiunii.

În desfășurarea proceselor decizionale poziția centrală este ocupată de intuiția și judecata umană dar metodele în care caracterul calitativ predomină necesită și efectuarea unei analize a datelor. Principalele tehnologii informatice menite să susțină activitățile decizionale care presupun analiza datelor sunt: depozitarea datelor, prelucrarea analitică on-line precum și mineritul datelor și descoperirea cunoștințelor.

Conceptul de depozit de date desemnează o colecție de date orientate pe subiecte, integrate, istorice și nevolatile destinată sprijinirii procesului de luare a deciziilor manageriale.

Depozitarea datelor este un proces care constă, mai întâi, dintr-o fază de construire (prin integrare, curățire și consolidare a unor colecții de date) și apoi, dintr-o fază de utilizare (prin tehnologii integrate de asistare a deciziilor) a unui depozit de date, oferind factorilor decizionali ai unei organizații, arhitecturi și instrumente pentru a organiza sistematic, a înțelege și, mai ales, pentru a utiliza datele în luarea deciziilor.

Prelucrarea analitică on-line desemnează o categorie de instrumente software care permit analiștilor și managerilor să înțeleagă esența datelor printr-un acces rapid, consistent și interactiv la o mare varietate de vederi posibile ale informațiilor, care au fost obținute prin transformarea datelor primare, astfel încât să reflecte dimensiunile reale ale organizației așa cum o percepe și o înlelege utilizatorul.

Esențial este faptul că este nevoie de a reprezenta în mod explicit caracteristici importante ale informațiilor, care nu mai sunt legate de reprezentarea abstractă a conceptelor lumii reale ci, mai degrabă, de obiectivul factorilor de decizie și anume susținerea proceselor de analiză a datelor orientate către luarea deciziilor.

Există cel puțin două noțiuni specifice pe care orice model conceptual pentru baze de date multidimensionale trebuie să le includă întro anumită formă și anume faptul și dimensiunea. Faptul este o entitate, a unei aplicații, care face obiectul unei analize orientată către decizie, reprezentabilă prin intermediul cubului de date, iar dimensiunea corespunde perspectivei din care faptele pot fi analizate în mod concludent. Aspectele specifice și măsurabile ale unui fapt, relevante pentru analiză, sunt numite măsuri.

Mineritul datelor și descoperirea cunoștințelor este un ansamblu de metode și algoritmi destinat explorării și analizei unor (adesea) mari volume de date în vederea deducerii, din aceste date, a unor reguli, a unor asocieri, a unor tendințe necunoscute (nefixate a priori), a unor structuri specifice care să restituie în mod concis esența informației utile pentru asistarea deciziilor.

Procesul de construire al unui sistem suport pentru decizii specific de aplicație se compune din o serie de activități care încep cu generarea ideii de introducere a sistemului în organizație și se termină cu obținerea unei versiuni relativ stabile, utilizabile în mod curent, a sistemului. Etapele corespund ciclului de viață al oricărui sistem informatic, evoluția și perfecționarea sistemului continuând și după începerea folosirii acestuia în mod curent.

Dezvoltarea ideilor privitoare la extinderile posibile ale sistemelor de gestiune a bazelor de date pentru a integra cunoștințe descriptive (date) și cunoștințe procedurale (modele), la modelul bazat pe cunoaștere al activităților decizionale, la sistemul uman suport pentru decizii sau la funcțiunile unui procesor pentru probleme decizionale au permis conturarea unui cadru conceptual generic sau arhitectură generică care să acopere majoritatea soluțiilor arhitecturale, identificabile în sisteme suport pentru decizii specifice, indiferent de domeniul de aplicație, de abordarea constructivă și de tehnologia informatică folosită.

Prin prisma arhitecturii generice, orice sistem suport pentru decizii se compune din patru componente esențiale: un sistem de limbaj, format din mesaje pe care sistemul le poate accepta; un sistem de prezentare, format din mesaje pe care sistemul le poate emite; un sistem al elementelor de cunoaștere, constând din cunoștințe deținute de sistem și în fine un system de tratare a problemei, constând din module software prin care elementele de cunoaștere sunt prelucrate ca urmare a interpretării mesajelor de intrare.

Aceste componente determină capacitățile și comportamentul oricărui sistem suport pentru decizii, amploarea și caracteristicile celor patru subsisteme și soluțiile de transpunere informatică adoptate putând diferenția între ele sistemele de aplicație.

Primele trei componente sunt sisteme de reprezentare și prin ele însele nu pot face nimic, nici individual nici în tandem, fiind neînsuflețite. Fiecare dintre ele este ulilizat de cel de al patrulea, sistemul de tratare al problemei, componenta activă sau motorul software al sistemului suport pentru decizii, componenta care încearcă să recunoască și să rezolve probleme pe durata luării unei decizii.

Arhitectura generică permite evidențierea diferențierilor dintre categoriile distincte de sisteme suport pentru decizii, arhitecturile personalizate păstrând caracteristicile sugerate de modelul conceptual generic dar fiind orientate către o anumită tehnologie (sau tehnologii) de reprezentare și prelucrare de cunoștințe.

În funcție de tehnologia dominantă, sistemele suport pentru decizii pot fi: orientate către texte, orientate către hipertext, orientate către baze de date, orientate către foi electronice de calcul, orientate către solvere, orientate către reguli.

Dacă factorul decizional are nevoie de capacitățile de prelucrare oferite de mai multe tehnologii de management al cunoștințelor există două opțiuni de bază: utilizarea mai multor sisteme suport pentru decizii, fiecare orientat către o anumită tehnologie sau utilizarea unui singur sistem suport pentru decizii, dar care integrează mai multe tehnologii.

Un caz special de integrare, deosebit de important prin implicațiile sale, îl reprezintă combinația dintre o tehnologie de management a solverelor flexibile și o tehnologie de management a bazelor de date. Cu toate că această arhitectură acoperă doar o parte din posibilitățile identificate de arhitectura generică ea este adesea citată, în cărți și articole de specialitate, ca fiind arhitectura sistemelor suport pentru decizii.

CAP. 1 – ASISTAREA DECIZIEI ECONOMICE

– Definirea, rolul și locul sistemelor informatice pentru asistarea deciziei

Sistemul este o colectie de parti (elemente) organizate si interconectate pentru îndeplinirea unui anumit scop. Sistemul, în plan conceptual, este expresia abstractizarii unor fapte, fenomene, procese, obiecte din universul real pe baza unei structuri logice predefinite.

Conceptia sistemica ofera avantajul unei abordari integrale si integrate a fenomenelor si proceselor specifice domeniilor abordate, evidentiind latura calitativa corespunzatoare elementelor sistemului. Subsistemul este o parte componenta a unui sistem, în functie de un punct de vedere si de scopul urmarit. Dupa domeniul de aplicare, sistemele sunt politice, economice, sociale, tehnice etc.

Sistemele economice sunt sisteme deschise (open systems), puternic ancorate în mediul socio-economic (piata este o parte a acestui mediu) în care acestea functioneaza. Sistemele economice, ca sisteme deschise, sunt sistelilizat de cel de al patrulea, sistemul de tratare al problemei, componenta activă sau motorul software al sistemului suport pentru decizii, componenta care încearcă să recunoască și să rezolve probleme pe durata luării unei decizii.

Arhitectura generică permite evidențierea diferențierilor dintre categoriile distincte de sisteme suport pentru decizii, arhitecturile personalizate păstrând caracteristicile sugerate de modelul conceptual generic dar fiind orientate către o anumită tehnologie (sau tehnologii) de reprezentare și prelucrare de cunoștințe.

În funcție de tehnologia dominantă, sistemele suport pentru decizii pot fi: orientate către texte, orientate către hipertext, orientate către baze de date, orientate către foi electronice de calcul, orientate către solvere, orientate către reguli.

Dacă factorul decizional are nevoie de capacitățile de prelucrare oferite de mai multe tehnologii de management al cunoștințelor există două opțiuni de bază: utilizarea mai multor sisteme suport pentru decizii, fiecare orientat către o anumită tehnologie sau utilizarea unui singur sistem suport pentru decizii, dar care integrează mai multe tehnologii.

Un caz special de integrare, deosebit de important prin implicațiile sale, îl reprezintă combinația dintre o tehnologie de management a solverelor flexibile și o tehnologie de management a bazelor de date. Cu toate că această arhitectură acoperă doar o parte din posibilitățile identificate de arhitectura generică ea este adesea citată, în cărți și articole de specialitate, ca fiind arhitectura sistemelor suport pentru decizii.

CAP. 1 – ASISTAREA DECIZIEI ECONOMICE

– Definirea, rolul și locul sistemelor informatice pentru asistarea deciziei

Sistemul este o colectie de parti (elemente) organizate si interconectate pentru îndeplinirea unui anumit scop. Sistemul, în plan conceptual, este expresia abstractizarii unor fapte, fenomene, procese, obiecte din universul real pe baza unei structuri logice predefinite.

Conceptia sistemica ofera avantajul unei abordari integrale si integrate a fenomenelor si proceselor specifice domeniilor abordate, evidentiind latura calitativa corespunzatoare elementelor sistemului. Subsistemul este o parte componenta a unui sistem, în functie de un punct de vedere si de scopul urmarit. Dupa domeniul de aplicare, sistemele sunt politice, economice, sociale, tehnice etc.

Sistemele economice sunt sisteme deschise (open systems), puternic ancorate în mediul socio-economic (piata este o parte a acestui mediu) în care acestea functioneaza. Sistemele economice, ca sisteme deschise, sunt sisteme cibernetice adica prezinta legatura de reactie (feedback) ce le permite o functionare normala. Sistemele economice prezinta un comportament dinamic care asigura adaptarea la fluctuatiile mediului socio-economic. Orice sistem economic poate fi împartit în mai multe subsisteme în functie de criterii specifice.

Societatea comerciala (organizatia economica) reprezinta un sistem economic care poate fi divizat a) functional sau pe domenii de gestiune (productie/servicii, comercial, cercetaredezvoltare, financiar-contabil, resurse umane) sau b) structural (organizatoric, decizional, informational, tehnologic, relational pe resurse umane). Potrivit conceptiei holonice asupra sistemelor, doua sau mai multe sisteme autonome pot fi integrate (cu criterii si obiective precise) si se poate obtine astfel un sistem holonic. În limba greaca, holos semnifica un întreg dedus din parti. Sistemul holonic (holonul) economic permite optimizarea atât pe sisteme componente cât si pe ansamblul sistemului integrator devenit sistem de referinta, pe cele doua planuri: real si conceptual.

Orice sistem economic modern performant este un sistem integrat functional si structural.

Sistemele economice integrate pot fi abordate din perspectiva diferitelor scoli de gândire în management (tehnico-rationala, comportamentala, cognitiva). Acestor sisteme economice integrate le sunt asociate sisteme informationale integrate, respectiv sisteme informatice integrate.

Sistemele informatice integrate economice au în compunere, în functie de nivelurile de management ale organizatiei economice, sisteme informatice dedicate (integrate pe orizontala), astfel:

1) nivelul de management strategic: sisteme informatice de sprijin al executivului, ESS (Executive Support Systems) sau EIS (Executive Information System);

2) nivelul de management mediu: sisteme informatice pentru management, MIS (Management Information Systems) sau sisteme informatice pentru rapoarte de management, MRS (Management Reporting Systems) si sisteme informatice pentru asistarea deciziei, DSS (Decision Support Systems);

3) nivelul lucratorilor cu date, informatii si cunostinte: sisteme de automatozare a lucrarilor de birou sau birotica, OAS (Office Automation Systems) si sisteme de lucru cu cunostinte, KWS (Knowledge Work Systems); 4) nivelul de management operational: sisteme informatice pentru procesarea tranzactiilor, TPS (Transaction Processing Systems). Cele mai cunoscute implementari ale unor componente de integrare pe verticala ale sistemelor informatice integrate economice sunt denumite: planificarea resurselor întreprinderii, ERP (Enterprise Resource Planning), fabricatie asistata de calculator, CAM (Computer-Aided Manufacturing), planificarea resurselor de fabricatie, MRP (Manufacturing Resource Planning), sistem informatic de resurse umane, HRIS (Human Resources Information System), sistem informatic contabil, AIS (Accounting Information System), sistem informatic financiar, FIS (Financiar Information System), sistem informatic pentru marketing, MKIS (Marketing Information System), sistem informatic de resurse informatice, IRIS (Information Resources Information System), sistem informatic pentru managementul relatiilor cu clientii, CRM (Customer Relationship Management), sistem de management al lantului de distributie, SCM (Supply Chain Management) etc.

Pentru studentul de la specializarea Contabilitate si informatica de gestiune, elemente ale OAS au reprezentat obiectul cursului de birotica, elemente ale TPS – al cursului de sisteme de gestiune a bazelor de date, în timp ce elemente ale KWS au fost lamurite la cursul de sisteme expert. DSS reprezinta obiectul de studiu al disciplinei Sisteme informatice pentru asistarea deciziei (SIAD) economice. MIS reprezinta o disciplina de informatica pentru specializarea

Management. Este discutabila separarea SIAD (DSS) de MIS, indiferent de modul de abordare, având în vedere ca luarea deciziei reprezinta scopul fundamental al oricarui sistem de management. ESS sunt în curs de clarificare, conceptualizare si realizare.

Sistemele informatice pentru asistarea deciziei, SIAD – implica folosirea elementelor aplicative din discipline diverse cum sunt statistica, economia, cercetarile operationale, tehnologiile informatiei si ale comunicatiilor – IT&C, inteligenta artificiala, psihologia cognitiva etc.

Sistemul informational economic reprezinta un cumul de resurse umane si capital investit într-o organizatie economica pentru colectarea si prelucrarea datelor necesare obtinerii informatiilor care vor fi utilizate la toate nivelurile de decizie ale conducerii si controlului activitatii acelei organizatii.

Informatie devine în felul acesta centrul în jurul caruia basculeaza întreaga activitate a unei organizatii economice.

Informatia este vazuta de DeMarco (1982) ca fiind abordabila din trei perspective specifice sistemelor informationale si anume:

1) Datele care sunt vazute sub forma de atribute si care reflecta structura statica a sistemului informational.

2) Functiile scot în evidenta ceea ce face sistemul. Ele pot fi vazute si ca procese, deoarece elementele sistemului care stocheaza datele sunt supuse transformarilor functionale prin intermediul proceselor.

3) Comportamentul reflecta de fapt starile prin care trece sistemul la aparitia diverselor evenimente care au impact asupra lui si care îi confera un statut dinamic.

Reenginering-ul organizatiei economice semnifica regândirea din temelii si reproiectarea radicala a proceselor de afaceri cu scopul de a obtine o îmbunatatire semnificativa a indicatorilor critici de performanta ai acestei organizatii economice (costuri, calitate, viteza, service etc). În reingineria proceselor de afaceri, BPR (Business Process Reengineering), IT&C joaca un rol determinant.

– Decizia : loc, rol, clasificare

Evolutia tehnologiilor informatiei si ale comunicatiilor, IT&C influenteaza evolutia procesului managerial prin oferta de mijloace si instrumente din ce în ce mai performante pentru rezolvarea sarcinilor managerilor, sintetizate în ESS, MIS, DSS, KWS, OAS. Sistemele informatice ofera un nivel rapid de obtinere, analiza si interpretare a unei mari cantitati de date si informatie, ajutând la o adaptare rapida a decidentilor într-un mediu economic în permanenta dinamica. Tot ele asigura un înalt nivel de responsabilitate si putere de decizie spre nivelele inferioare. În acelasi timp, procesul managerial are impact asupra modului în care se face proiectarea si realizarea sistemelor informatice care deservesc acest proces.

În principal, managerii utilizeaza sistemele informatice pentru planificarea, organizarea, coordonarea, controlul si previziunea activitatilor lor, dar si pentru comunicarea dintre persoane, stabilirea retelelor în interiorul organizatiei cât si la rezolvarea problemelor curente. La baza structurarii sistemelor informatice se afla sistemele informationale. Sistemul informational al unei organizatii contine doua subsisteme componente: subsistemul de conducere si subsistemul condus. În fluxul informational descendent se gaseste decizia, ca rezultat al procesului decizional desfasurat în cadrul subsistemului de conducere.

Diversi autori definesc decizia în moduri aproximativ asemanatoare ca de exemplu: alegerea unei cai sau directii de actiune (Simon, 1960), alegerea unei strategii de actiune (Fishburn, 1964), o alocare a resurselor (Spradlin, 1997), hotarârea luata ca urmare a examinarii unei probleme, situatii etc., solutia adoptata din mai multe posibile (DEX, 1998) etc. Decizia se poate defini si ca fiind rezultatul unor activitati constiente de alegere a unei cai de actiune, alegere care presupune alocarea unor resurse. Decizia reprezinta rezultatul prelucrarii unor informatii si cunostinte si apartine unei persoane sau grup de persoane (decidentul) care dispun de autoritatea necesara si care au responsabilitatea pentru utilizarea eficace a resurselor în anumite situatii date. Decizia este o activitate a omului ce urmareste, în mod constient, anumite obiective. Pentru rezolvarea unei probleme decizionale se aleg obiectivele relevante pentru problema respectiva. Aceste obiective relevante pot fi multiple si, deseori, contradictorii. Ele sunt functie de mai multi factori, dintre care se amintesc sistemul de valori (ansamblul subiectelor de analiza adoptate sau impuse decidentului) si orizontul decizional de timp (specific problemei de decizie).

O prima clasificare a deciziilor, legata nemijlocit de decident, este realizata în functie de domeniul de activitate al omului:

– decizii personale, când deciziile se refera la viata personala a unui om, iar resursele sunt timpul, energia, banii, renumele, cunostintele profesionale;

– decizii manageriale, când deciziile se refera la organizatia economica, iar resursele alocate sunt umane, materiale, financiare si informationale (dintre cele informationale, cele mai importante fiind cunostintele tezaurizate în organizatie).

Dupa gradul de complexitate, deciziile pot fi simple sau complexe. Decizia simpla este acea decizie care priveste alegerea unei singure directii de actiune sau acea decizie ce se dovedeste suficienta (la o prima analiza) pentru îndeplinirea obiectivelor. Decizia complexa reprezinta un ansamblu de decizii simple care se adopta pentru îndeplinirea unui obiectiv sau grup de obiective.

Dupa numarul de participanti, deciziile sunt: cu decident individual; decizii cu mai multi participanti (multiparticipant) sau cu echipe decizionale.

– Decidenții

Modelul managementului clasic care descrie ce trebuie sa faca un manager a fost indiscutabil un model de top, aproape 70 de ani, începând cu anii 1920. Henri Fayol si alti specialisti au prezentat, pentru prima data, cele cinci functiuni clasice ale managerilor: planificarea, organizarea, coordonarea, luarea hotarârilor si controlul.

La o analiza mai atenta, s-a observat ca descrierea functiunilor manageriale în acesti termeni este neconcludenta deoarece nu corespunde cu ceea ce managerii executa în activitatea de zi cu zi. Prin modele comportamentale, s-a definit comportarea managerilor care pare sa fie mai putin sistematizata, mai informala, mai putin organizata si chiar mai neimportanta decât s-ar crede la prima vedere.

– Considerații asupra asistării deciziilor

Situatia decizionala reprezinta momentul în care este necesara o decizie. Situatiile decizionale pot fi fortate si nefortate. Situatiile decizionale fortate (obiective sau provocate) sunt situatiile decizionale determinate de obtinerea unor informatii ce conduc la observarea aparitiei unor manifestari externe sistemului, cum sunt abaterile intolerabile ale starii subsistemului condus fata de o stare prestabilita, starile noi ale sistemului, precum si modificarile sistemului economic observate în mediul socioeconomic extern.

De exemplu, contul de profit si pierdere al unei firme semnaleaza celorlalti actori de pe piata starea de profitabilitate sau de faliment pentru acea firma, iar bilantul firmei indica modificari intervenite în anul curent fata de anul precedent. Achizitionarea de catre o societate comerciala de productie unui utilaj performant în locul muncii manuale asigura cresterea productivitatii muncii, determinând astfel o stare noua a sistemului economic. O abatere intolerabila la o banca comerciala este depasirea limitei de creditare impusa si supravegheata de Banca Centrala.

Situatiile decizionale fortate determina decizii corective si reactive în raport cu abaterile intolerabile, starile noi sau modificarile intervenite în sistemul economic. Un stimulent pentru o situatie decizionala fortata si o decizie reactiva poate fi observarea existentei unei oportunitati de afaceri pentru firma.

Situatiile decizionale nefortate (subiective sau neprovocate) reprezinta situatiile decizionale, determinate de vointa decidentului, care se refera la luarea din timp a unor masuri preventive pentru situatii ca producerea unor accidente de munca sau boli profesionale la angajatii firmei, producerea unui incendiu, pierderea avansului competitional al societatii etc.

Situatiile decizionale nefortate determina decizii proactive ca rezolvari ale problemelor de explorare si exploatare a oportunitatilor.

Procesul decizional este ansamblul de activitati executat de o persoana sau grup de persoane (decident) care sunt puse în fata unui fenomen care poate genera mai multe variante de actiune si având drept obiectiv alegerea uneia dintre ele care sa raspunda cel mai bine sistemului de valori ale persoanei, grupului de persoane sau organizatiei în ansamblul sau.

Decidentul uman, ca element fundamental al procesului decizional, prezinta mai multe limite care determina necesitatea si oportunitatea asistarii informatizate a deciziilor. Astfel, se deosebesc limite cognitive (se refera la capacitatea limitata a omului de a memora si prelucra date, informatii si cunostinte), limite de timp (multe decizii trebuiesc adoptate de decidentul uman sub presiunea timpului la dispozitie extrem de mic; ca urmare, aceste decizii pot fi eronate în raport cu problema decizionala) si limite economice (sunt determinate de costurile obtinerii, stocarii, prelucrarii, transmiterii si diseminarii datelor, informatiilor si cunostintelor catre toti membrii echipelor manageriale).

Procesul de adoptare a deciziilor este constituit din urmatoarele etape sau faze ale procesului decizional (cu caracter generic):

1. Informarea generala (sau „intelligence”, dupa H.Simon), etapa în care sunt analizate evenimentele aparute în organizatia economica si depistate cauzele lor de aparitie. Aceasta etapa contine subetapele de stabilire a obiectivelor, de identificare a problemei, de descompunerea a ei, de stabilire a responsabilitatilor si are ca rezultat descrierea formala a problemei decizionale, a categoriei din care aceasta face parte si a tuturor responsabilitatilor care decurg de aici.

2. Design-ul (proiectarea) sau modul de concepere al procesului de asistare a deciziei – presupune alegerea sau constructia unui model pentru asistarea deciziei precum si subetapele de testare si validare. Una din subetapele design-ului este modelarea ce implica modul de concepere a problemei precum si abstractizarea ei cantitativa si/sau calitativa. Experienta decidentului îsi pune amprenta pe modul de alegere a modelului dintr-o multitudine.

– Clasificarea sistemelor informatice pentru asistarea deciziei

Semantic, un sistem informatic de asistare a deciziei este o arhitectura abordata unitar, care presupune un dialog permanent cu utilizatorul, dar decizia finala este adoptata de utilizator si nu de sistem. Toate posibilele definitii date SIAD-ului au ca punct de pornire obiectivele si modul lor de îndeplinire sau pornesc de la compararea specificitatii acestora cu alte sisteme informatice.

De regula, se face comparatia între sistemele informatice de asistare a deciziei (SIAD-uri) sau sistemele suport pentru decizii manageriale, DSS (Decision Support Systems) si celelelte sisteme informatice din imediata lor vecinatate, cum sunt: sistemele informatice pentru management (MIS), sistemele informatice pentru sprijinul conducerii executive (ESS) sau sistemele de lucru cu cunostinte (KWS). MIS, de obicei, pun la dispozitia utilizatorului rapoarte de sinteza sau probleme de exceptie în functie de criterii predefinite, referindu-se cu prioritate la un anumit domeniu (contabilitate, marketing etc.).

Diferenta dintre MIS si SIAD (DSS) consta în aceea ca MIS pleaca de la date si relatiile dintre acestea pe când SIAD-ul porneste de la decident si de la decizie. ESS (EIS) sunt sisteme destinate asistarii deciziilor pe cel mai înalt nivel al managementului organizational, ajuta la identificarea si rezolvarea problemelor prin sesizarea de noi oportunitati.

De asemenea, acest tip de sisteme au posibilitatea de a oferi decidentului tendinte, analize pentru activitatea concurentiala.

Caracteristicile principale ale SIAD (DSS) sunt: rezolvarea acelor probleme care nu se pot rezolva cu sisteme destinate cuantificarii cantitative; rol de asistare a decidentilor (managerilor) la nivel individual sau de grup în toate etapele procesului decizional; solutiile sunt obtinute prin manipulari de date, cautari de informatii, modele, calcule; timpul de raspuns pentru obtinerea unei solutii acceptabile este limitat.

Clasificarea SIAD-urilor se face dupa mai multe criterii, cel mai des utilizat fiind componenta tehnologica dominanta (în unele lucrari, gradul de analiza a datelor pe care se bazeaza solutia):

1. SIAD-uri orientate pe modele. Modelul cantitativ este sprijinit de o interfata care faciliteaza utilizarea. Aceste SIAD-uri realizeaza analize de tipul „what…if” . Activitatile implicate sunt de tipul modelare-simulare, previziune, optimizare.

2. SIAD-uri orientate pe date care se refera la un volum apreciabil de date (date istorice) stocate în sistemul informatic al organizatiei si ofera posibilitatea de a extrage informatii utile din multitudinea de date de care dispune. Aceste tipuri de SIAD-uri au la baza depozitele de date (Data Warehouse), iar prelucrarea este asigurata de tehnologiile informationale OLAP (procesarea analitica online) si Data Mining (explorarea si cautarea datelor).

3. SIAD-uri bazate pe cunostinte care utilizeaza tehnologiile inteligentei artificiale si de aceea se mai numesc si SIIAD (sisteme informatice inteligente de asistare a deciziei).

4. SIAD-uri orientate pe comunicatii la care componenta tehnologica dominanta este reprezentata de comunicatiile bazate pe calculatoare si retele de calculatoare;

5. SIAD-uri orientate pe documente (sau sisteme de management al documentelor, DMS, Document Management Systems) care asigura stocarea si regasirea documentelor (inclusiv a paginilor Web) si informatiilor prin tehnici (motoare) speciale de cautare (Search).

Primele trei categorii de SIAD-uri fac obiectul abordarii detaliate în capitolele urmatoare ale lucrarii de fata.

O a doua clasificare, oferita de Holsapple si Whinston, grupeaza sistemele SIAD în cinci tipuri:

1. SIAD bazate pe analiza textelor; toate informatiile de care are nevoie decidentul le gaseste sub forma de text care trebuie analizat; documentele sunt create, revizuite si vizualizate automat; de asemenea, documentele sunt grupate, fuzionate si expediate sub diferite formate si cu diferite tehnologii (de exemplu, hypertext si agenti inteligenti); sunt identificate locatiile corespunzatoare colectiilor mari de date;

2. SIAD baze de date au drept componenta principala baza de date a organizatiei; sistemul de gestiune al bazelor de date (SGBD) asigura structurile de date, modurile de acces la date, specificarea volumului corespunzator colectiilor de date, asistarea interogarilor asupra bazelor de date.

3. SIAD procesoare de tabele au ca principala componenta procesoarele de tabele care ajuta utilizatorul sa descrie modele pentru analiza. Cel mai utilizat procesor de tabele este Excel care include modele statistice, financiare, de previziune, de simulare. Modelul folosit se genereaza prin selectarea obiectelor (conceptelor) si a relatiilor (ecuatiilor) dintre obiecte.

4. SIAD bazate pe functii; functia care de fapt este o procedura sau un algoritm scris într-un limbaj de programare si destinata a fi utilizata pentru rezolvarea unui anumit tip de probleme;

5. SIAD bazate pe reguli; regulile sunt prevazute în KWS, specifice inteligentei artificiale.

Daca se considera drept criteriu de clasificare – frecventa folosirii SIAD-urilor, acestea se împart în:

a) SIAD-uri organizationale, adica acele SIAD-uri integrate în sistemul informatic total (integrat) al organizatiei economice care prezinta obiective precise pentru asistarea deciziilor ce poseda caracter de repetabilitate; sunt puse la punct si utilizate pe perioade mari de timp;

b) SIAD-uri ad-hoc, adica acele SIAD-uri care rezolva probleme unicat de asistare a deciziei; prezinta costuri ridicate de dezvoltare.

În ultimii ani au aparut SIAD de grup (Groupware) ca tip de suport al deciziilor pentru un grup de decidenti ale caror decizii au o pondere însemnata în luarea deciziilor într-o organizatie. Scopul utilizarii unor astfel SIAD-uri este cresterea calitatii procesului decizional datorita lucrului în echipa precum si cresterea gradului de creativitate al grupului.

La realizarea SIAD-urilor (si nu numai), este avut în vedere un ansamblu de caracteristici. Dintre aceste caracteristici, cele mai importante sunt:

– sa fie flexibile si sa furnizeze mai multe optiuni pentru gestionarea datelor si evaluarea lor intermediara si finala;

– sa fie capabile sa suporte o mare varietate de stiluri, calificari si clasificari;

– sa se bazeze pe mai multe modele analitice si intuitive pentru evaluarea datelor si sa dispuna de capacitatea de a urmari mai multe alternative si consecinte;

– sa reflecte întelegerea grupurilor si proceselor organizationale de luare a deciziilor;

– sa fie sensibile la birocratia si cerintele politicilor organizationale;

– sa reflecte si sa constientizeze limitele sistemelor informatice.

Asa cum s-a aratat deja, SIAD-urile sunt încorporate în cadrul sistemelor informatice integrate (la nivelul organizatiei economice), asimilate dupa unele lucrari, cu sistemele de planificare a resurselor întreprinderii, ERP (Enterprise Resource Planning).

– Sisteme suport pentru asistarea deciziei

Ca si alte tipuri de sisteme informatice, SIAD-urile au ca baza un suport soft care le ofera un mediu de întretinere, dezvoltare si functionalitate, ele functionând într-un mediu creat de sisteme suport de asistare a deciziei (SSAD).

Functiile unui SIAD sunt: gestiunea datelor, gestiunea modelelor, gestiunea cunostintelor si gestiunea comunicarii între utilizator si sistem si între date si modele, cunostinte. Un sistem suport pentru SIAD (SSAD) prezinta în arhitectura sa urmatoarele subsisteme: subsistemul de gestiune a datelor; subsistemul de gestiune a modelelor; subsistemul de gestiune a cunostintelor; subsistemul de gestiune a dialogului (sau interfata cu utilizatorul).

1.6.1 – Subsistemul de gestiune al datelor

Subsistemul de gestiune a datelor are urmatoarele componente:

a) baza de date ce poate fi proprie SIAD sau se poate crea prin extragere de date din alte baze de date sau dintr-un depozit de date. Ea poate fi utilizata de unul sau mai multi decidenti pentru diverse aplicatii. Datele pot proveni din mai multe surse interne organizatiei sau chiar din afara ei, ele putând fi incluse în baza de date proprie sau pot fi accesate direct doar în momentul în care se utilizeaza sistemul.

b) sistemul de gestiune a bazelor de date, SGBD, ce este de obicei încorporat în SIAD si de cele mai multe ori el este de tip relational.

c) dictionarul de date (Data Dictionary) ce contine un catalog al datelor bazei de date împreuna cu definitia lor si care este utilizat în prima faza a procesului decizional – faza de identificare a problemelor.

d) facilitatile de integrare a datelor ce se refera la existenta limbajelor declarative de interogare.

Factorii de diferentiere a datelor, pe diferitele niveluri de management organizational, sunt structurile de date, existenta posibilitatii de agregare a datelor, dimensiunea datelor (unidimensionalitatea sau multidimensionalitatea), orizontul de timp, metadatele.

Metadatele sunt date despre date. Este realizat, în acest scop, un dictionar al metadatelor ce poate contine inclusiv metadate partajate. Daca se prevede un server comun de metadate, atunci orice aplicatie se poate folosi de aceste metadate.

1.6.2 – Subsistemul de gestiune a cunoștințelor

Subsistemul de gestiune a modelelor prezinta urmatoarele componente:

a) modelele – sunt reprezentate de modelele financiare, statistice, de previziune si stau la baza analizei obtinerii solutiilor pentru sistemul decizional;

b) sistemul de gestiune al modelelor (similar SGBD), destinat pentru crearea de noi modele cu ajutorul limbajelor de programare, subrutine, sau de actualizare a modelelor deja existente;

c) dictionarul (catalogul) de modele;

d) procesul de executie si integrare a modelelor, ce este utilizat pentru a interpreta instructiuni create de utilizator pentru un anumit model utilizator si pentru transmiterea acestora catre sistemul de gestiune a modelelor.

1.6.3 – Interfața cu utilizatorul

Subsistemul de dialog cu utilizatorul sau interfata este o componenta care asigura interactivitatea SIAD. SSAD este gestionat de un produs soft denumit sistemul de gestiune al interfetei cu utilizatorul (SGIU), format din programe speciale cum sunt: interfata grafica (Graphic User Interface, GUI), prezentarea datelor sub diverse forme (grafice, figuri, tabele), dialog cu utilizatorul în diverse moduri si altele. Datorita rolului pe care îl are în SIAD utilizatorul este considerat o parte componenta a acestuia. Pentru SIAD, utilizatorul devine manager sau decident.

CAP. 2 – RAPOARTELE FINANCIARE ALE AGENTULUI S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. BRAȘOV

Contabilitatea a devenit astăzi un domeniu controversat și plin de interes pentru toți cei implicați în lumea afacerilor, numărul utilizatorilor de informații financiar-contabile crescând și difersificându-se de la acționari, manageri, salariați la investitori, bănci, parteneri comerciali, burse de valori.

2.1 – SCURT ISTORIC ȘI DESCRIEREA ACTIVITĂȚII

Societatea Comercială FIX CONSTRUCT S.R.L este persoană juridică română, constituită pe o durată nelimitată, având forma juridică de societate cu răspundere limitată, cu capital privat și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și statutul propriu.

Sediul social al societății este în România, Jud. Brașov, Str. Rozelor nr. 22,

Societatea Comercială FIX CONSTRUCT S.R.L este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului al Județului Brașov cu numărul J 27/152/29.03.2002, având codul unic de înregistrare fiscală RO14549395, cu un capital subscris și vărsat de 300.200 RON, împărțit în 20 părți sociale în valoare de 15.010 ron fiecare, conturi în lei și valute deschise la Banca Comercială Română – Brașov.

Obiectul de activitate al S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L îl reprezintă următoarele:

* Intermedieri în comerțul cu material lemnos și materiale de construcții si de finisaje interioare;

* Intermedieri în comerțul cu mașini, echipamente industriale;

* Intermedieri în comerțul cu mobila, articole de menaj și de fierărie;

* Comerț cu ridicata al aparatelor electrice și de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și televizoarelor;

* Comerț cu ridicata al produselor din ceramica, sticlărie, tapete si produse de întreținere;

* Comerț cu ridicata al altor bunuri de consum nealimentare, n.c.a.;

* Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcții;

* Comerț cu ridicata al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire;

* Comerț cu ridicata al produselor chimice;

* Transporturi rutiere de mărfuri;

* Intermedieri în comerțul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific;

* Intermedieri în comerțul cu produse diverse.

Patrimoniul societății:

* clădirile aflate în proprietatea societății;

* activele fixe și circulante înscrise în bilanțul contabil.

S.C. FIX CONSTRUCT SRL, este administrată și reprezentată de către asociatul unic Gheorghe Ioan, domiciliat în municipiul Brașov, de cetățenie română, cu puteri decizionale depline.

2.2 – STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. are un număr de 30 de salariați, care sunt grupați ierarhizați și fixați pe anumite posturi, ceea ce se reflectă în structura organizatorică a societății.

Atribuțiile generale ale societății sunt cele care rezultă din actul constitutiv și obiectul de activitate al firmei și prin însumarea atribuțiilor tuturor compartimentelor din structura organizatorică a acesteia.

Structura organizatorică oglindește modul de grupare a tuturor compartimentelor de muncă și a posturilor în vederea transmiterii informațiilor într-un mod cât mai rațional, a folosirii optime a forței de muncă, atât sub aspect economic, cât și din punct de vedere uman.

Atribuțiile, sarcinile și responsabilitățile fiecărui salariat sunt cele prevăzute în Fișa postului întocmită de șeful compartimentului respectiv, avizată de directorul de direcție și aprobată de directorul general, pe baza fișei de post cadru elaborată de biroul Managementul Resurselor Umane, precum și cele prevăzute de Regulamentul de ordine interioară.

Fișa de post, după aprobare, va fi transmisă de biroul Managementul Resurselor Umane fiecărui salariat, și se va atașa la sfârșitul capitolului care prezintă atribuțiile compartimentului respectiv. Fișele de post astfel grupate fac parte integrantă din prezentul Regulament.

Biroul Managementul Resurselor Umane, va transmite în copie xerox, șefilor de compartimente câte un exemplar din fișele de post.

Atribuțiile generale și comune tuturor compartimentelor din structura organizatorică a societății S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. sunt următoarele:

supraveghează, controlează și urmărește îndeplinirea obiectivelor prevăzute în politica și strategia societății, din secțiunea corespunzătoare domeniului de activitate;

controlează și urmărește respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă, Regulamentul de organizare și funcționare, Regulamentul intern și Fișa postului;

asigură instruirea periodică, cunoașterea și respectarea normelor privind securitatea și igiena muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor;

inițiază, coordonează și realizează programele de formare profesională (autoperfecționare) specifice domeniului sãu de activitate;

propune și urmărește realizarea soluțiilor optime pentru circuitul informațional, în vederea eficientizării proceselor de muncă, tehnologice și decizionale, precum și pentru utilizarea rațională a resurselor materiale, financiare și umane;

asigură respectarea regulilor de gestionare, evidență, circulație, utilizare și păstrare a documentelor elaborate și cu care lucrează, conform normelor legale în vigoare;

controlează și urmărește utilizarea eficientă a timpului de lucru, prezența în stare fizică și psihică normală la serviciu, semnarea condicii de prezență la sosirea și la plecarea de la lucru și completarea corectă a foilor colective de prezență;

ține evidența datelor statistice specifice domeniului sau de activitate, asigurând transmiterea acestora tuturor celor îndreptățiți.

Administratorul societății are puterile și răspunderile prevăzute de legea nr.31 /1990, republicată, precum și cele arătate în actul constitutiv al societății și anume:

a) administrează patrimoniul societății și răspunde pentru păstrarea integrității acestuia;

b) încheie operații economice în contul societății pentru realizarea obiectului de activitate;

c) asigură aprovizionarea și desfacerea mărfurilor care fac obiectul activității societății;

d) negociază cu furnizorii prețurile de cumpărare a mărfurilor și stabilește înlimitele legale prețurile de desfacere cu ridicata și amănuntul – stabilește bugetul de venituri și cheltuieli;

e) organizează evidența tehnico-operativă și contabilă a societății, ținerea corectă a registrelor contabile și întocmirea bilanțului și a contului de profit și pierderi;

f) stabilește structura organizatorică, numărul de posturi necesare desfășurării activității, angajează și concediază personalul angajat, stabilește drepturile și obligațiile acestuia;

g) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social;

h) hotărăște cu privire la modificarea actului constitutiv, transformarea societății;

i) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea societății.

Directorul Economic a reușit pe parcursul anilor să stăpânească temeinic mecanismele și procesele economice specifice întreprinderii. Faptul că din punct de vedere contabil, întreprinderea s-a adaptat noilor standarde impuse de Uniunea Europeană, atestă capacitatea managerială a domniei sale.

Structura organizatorică reprezintă ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea, orientate spre realizarea procesului de producție și de conducere al întreprinderii. Ea este formată dintr-un sistem coerent de elemente materiale (clădiri, depozite) și imateriale (factorul uman), structurate pe baza unor norme și reguli prin care se poate realiza întreaga activitate economico-organizatorică a sistemului cu minim de efort și maxim de rezultate.

Structura organizatorică este formată dintr-o structură funcțională sau de conducere, în care predominante sunt procesele decizionale; o structură procesuală, pe baza căreia se grupează activitățile pe funcțiuni, după anumite crierii și o structură operațională sau de producție, în care predominante sunt procesele de producție.

Structura funcțională reprezintă ansamblul cadrelor de conducere și compartimentelor (servicii, birouri) tehnice, economice, administrative, modul de constituire și grupare al acestora, precum și relațiile dintre ele necesare desfășurării corespunzătoare a procesului managerial și a proceselor de execuție.

Structura procesuală presupune descompunerea proceselor de muncă fizică și intelectuală în elemente componente (activități, sarcini, atribuții, operații) și analiza acestora cu scopul regrupării lor în funcție de nivelul obiectivelor, la realizarea cărora participă, în funcție de nivelul de pregătire a personalului care le realizează și specificul metodelor, tehnicilor și instrucțiunilor folosite pentru organizarea obiectivelor cu un plus de eficiență.

Orice întreprindere, ca sistem de producție, interacționează cu mediul său ambiant, intern și extern, prin intermediul unor acțiuni omogene, care definesc funcțiile sistemului productiv al întreprinderii. Punctul de pornire în abordarea funcțională a întreprinderii, îl constituie analiza și structurarea categoriilor de obiective care au stat la baza înființării acesteia.

În cadrul S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. se pot defini cinci funcțiuni de bază :

1-Funcțiunea de cercetare – dezvoltare care cuprinde activitățile prin care se studiază, se concepe, se elaborează și se realizează viitorul cadru tehnic, tehnologic și organizatoric al întreprinderii. Pentru realizarea acestei funcțiuni, societatea:

efectuează studii, elaborează documentații și proiecte pentru dezvoltarea produselor, pentru dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, introducerea de noi tehnologii de fabricație;

organizează activitatea de invenții-inovații, aplică în producție și urmărește rezultatul valorificării cercetării științifice proprii sau a celei efectuate de institute specializate;

asigură informarea, documentarea tehnico-științifică.

2-Funcțiunea comercială cuprinde un ansamblu de activități vizând aprovizionarea tehnico-materială, desfacerea produselor, comerțul exterior și cooperarea economică internațională, ele fiind grupate în trei componente : marketing, aprovizionare și desfacere.

Activitatea de marketing în cadrul societății S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. cuprinde ansamblul acțiunilor de studiere a pieței interne și externe, a necesităților și comportamentul consumatorilor, cu scopul stabilirii celor mai adecvate modalități de orientare a producției și de creștere a vânzărilor. Activitatea de marketing se concretizează, în cadrul acestei societăți, într-o serie de funcții, cum sunt:

funcția de cercetare a pieței și a nevoilor de consum, prin care societatea urmărește prospectarea piețelor prezente și a celor potențiale, studierea nevoilor solvabile și a motivației consumului;

funcția de adaptare a societății la dinamica mediului, prin înnoirea permanentă a ofertei de mărfuri, perfecționarea formelor de distribuție și de comercializare, diversificarea acțiunilor publicitare;

funcția de creștere a eficienței economice.

Activitatea de aprovizionare tehnico-materială a societății prezintă o importanță deosebită pentru desfășurarea normală a întregului proces de producție și influențează direct calitatea produselor fabricate.

În domeniul aprovizionării tehnico-materiale, conducerea societății desfășoară o serie de activități, cum sunt :

calculul necesarului de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibili, energie) pentru fabricarea producției contractate;

încheierea contractelor de aprovizionare tehnico-materială;

calculul necesarului de resurse materiale privind stocurile pentru producție;

determinarea normelor de consum specific de aprovizionare tehnico-materială;

gestionează resursele materiale și de dotare necesare activității proprii;

asigură păstrarea și conservarea patrimoniului imobiliar al direcției prin menținerea durabilității, funcționării și siguranței în exploatare a construcțiilor;

asigură menținerea curățeniei și ordinii în clădiri și celelalte suprafețe aflate în administrarea direcției;

întocmește necesarul de echipament (inclusiv de protecție) pentru personalul serviciului și răspunde de distribuirea acestuia;

organizează și asigură controlul privind respectarea normelor pe linie de protecția muncii și a prevenirii și stingerii incendiilor;

coordonează, îndrumă și controlează încadrarea în prevederile legale a modului de folosire a mijloacelor de transport din dorare, încadrarea conducătorilor auto și a personalului care conduce mijloacele auto din înzestrare, în normele alocate, precum și efectuarea testării periodice în domeniu.

3-Funcțiunea de producție reunește ansamblul activităților de bază, auxiliare și de servire, legate nemijlocit de fabricarea produselor sau prestarea serviciilor.

Din punct de vedere al etapelor necesare fabricării produselor, activitățile incluse în funcțiunea de producție se structurează în cinci grupe :

a) pregătirea producției, care constă în elaborarea documentației tehnologice, stabilirea consumurilor de materiale și de muncă;

b) programarea, lansarea și urmărirea producției, care constă în transmiterea documentației necesare începerii producției, elaborarea programelor de producție;

c) producția, care constă în combinarea factorilor de producție și obținerea produselor finite sau prestarea serviciilor;

d) controlul de calitate al materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite pe întregul flux de fabricație;

4-Funcțiunea de personal, în cadrul societății S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. cuprinde un ansamblu de activități specifice cum sunt:

determină necesarul de forță de muncă;

coordonează și asigură activitățile privind recrutarea, selecția, formarea, încadrarea, pregătirea continuă, evaluarea, promovarea în carieră, motivarea, recompensarea, sancționarea personalului angajat;

ține evidența și prelucrarea automată a datelor referitoare la personal;

stabilirea sistemului de salarizare, aplicarea acestuia și calculul drepturilor bănești ale salariaților;

organizează și desfășoară cursuri, trimestrial, pentru ocuparea funcțiilor vacante de personal contractual din cadrul întreprinderii;

întocmește și gestionează documentele de personal (dosarele de personal, fișierele de evidență) și emite documentele de legitimare pentru personal;

asigură, potrivit reglementărilor în vigoare, acordarea concediilor de odihnă, studii, fără plată, a învoirilor, a biletelor de odihnă, tratament și recuperare și a bonurilor de masă;

asigură plata integrală și la timp a drepturilor bănești ale personalului și dispune, sau propune măsuri, potrivit legii, pentru soluționarea cererilor, reclamațiilor și sesizărilor referitoare la calcularea și plata acestora;

eliberează, la cererea persoanelor încadrate, adeverințe și alte documente prin care se atestă anumite situații ce rezultă din evidențele pe care le deține.

2.3 – ORGANIZAREA COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL ȘI RELAȚIILE ACESTUIA CU ALTE COMPARTIMENTE

Societatea își întocmește situațiile contabile în lei, în conformitate cu legea românească, iar conturile sunt întocmite în conformitate cu legea contabilității din România și regulamentele contabile emise de către Ministerul Finanțelor Publice din România.

Situațiile financiare au la bază înregistrările statutare ale societății, care sunt întocmite pe baza costului istoric, pe principiul continuității activității, cu excepția anumitor indexări aplicate activelor imobilizate.

Funcțiunea financiar-contabilă din cadrul societății cuprinde activități privind folosirea mijloacelor financiare necesare în procesul economic și de urmărire a rezultatelor obținute de societate. În funcție de obiectivele urmărite, această funcțiune cuprinde următoarele grupe de activități :

a)-Evidența contabilă financiară, care are drept scop înregistrarea și raportarea activelor, pasivelor, cheltuielilor și veniturilor societății. Produsul final al contabilității financiare este raportul financiar periodic.

b)-Evidența fiscală cuprinde activitățile de stabilire corectă a bazei impozabile și a impozitelor, în concordanță cu legile fiscale. Mărimea bazei impozabile depinde mult de exactitatea datelor din evidența contabilă financiară.

c)-Elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil necesită crearea unui sistem de evidență, cuprinzând structura conturilor și metodele de înregistrare a datelor în aceste conturi, fie pe cale manuală, fie mecanică sau electronică, cu cele mai mici costuri.

d)-Contabilitatea managerială se referă la mijloacele de comunicare a datelor financiare către managerii societății pentru analiza managerială a costului de producție. Această componentă cuprinde activități cu un rol însemnat de control și de acțiune corectivă.

e)-Organizarea internă a evidenței contabile presupune respectarea următoarelor cerințe: asigurarea securității activelor societății; asigurarea calității, fiabilității datelor contabile; asigurarea eficienței operaționale.

Personalul responsabil cu activitatea financiar-contabilă îndeplinește următoarele atribuții principale :

asigură organizarea și desfășurarea activității financiar-contabile, în conformitate cu dispozițiile legale;

înregistrează cronologic și sistematic în contabilitate a tuturor operațiunilor patrimoniale în funcție de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi și creditul altor conturi, denumite conturi corespondente;

stabilește totalul sumelor debitoare și creditoare, precum și a soldului final al fiecărui cont;

întocmește lunar balanța de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare și creditoare ale conturilor;

prezintă situația patrimonială și rezultatele obținute, respectiv a activelor și pasivelor prin bilanț, precum și a veniturilor și cheltuielilor, a beneficiilor și a pierderilor prin contul de profit și pierdere;

urmărește vărsarea, la termen și în cuantumurile stabilite, a sumelor ce constituie venituri bugetare, ori obligații către persoane fizice și juridice;

raportează, lunar, situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli și situația efectivelor și a realizării fondurilor de salarii, pe elemente componente, la termenele ordonate;

dispune efectuarea inventarierii la termenele stabilite;

întocmește bilanțul contabil;

asigură întocmirea, circulația și păstrarea documentelor justificative și contabile, precum și gestionarea, folosirea și evidența formularelor cu regim special, în conformitate cu dispozițiile legale;

efectuează operații de încasări și plăți;

îndeplinește orice alte sarcini prevăzute de lege și alte acte normative referitoare la activitatea financiar-contabilă.

Principalele registre ce se folosesc în contabilitatea S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. sunt:

a) Registrul-jurnal, un document contabil obligatoriu în care se înregistrează, în mod cronologic operațiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau intrare a acestora în unitate.

Înregistrările operațiunilor patrimoniale au la baza elemente cu privire la felul, numărul și data documentului justificativ, sumele parțiale și totale, explicațiile și conturile debitoare și creditoare corespunzătoare operațiunilor efectuate.

b) Registrul-inventar, un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate elementele patrimoniale de activ și pasiv, grupate în funcție de natura lor, conform posturilor din bilanțul contabil, inventariate potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale înscrise în registrul inventar au la bază listele de inventariere sau alte documente care justifică conținutul fiecărui post din bilanțul contabil.

c) Registrul-cartea mare, un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările efectuate în registrul-jurnal, stabilindu-se situația fiecărui cont, respectiv soldul inițial, rulajele debitoare, rulajele creditoare și soldurile finale. Cartea mare stă la baza întocmirii balanței de verificare.

e) Balanța de verificare este un document care servește pentru întocmirea bilanțului contabil. Cu ajutorul balanței de verificare se verifică corelațiile dintre egalitatile generate de dubla înregistrare a operațiunilor patrimoniale.

Balanța de verificare se întocmește atât pentru conturile sintetice, cât și pentru cele analitice. Prin intermediul balanței de verificare analitice se verifică concordanța dintre conturile sintetice și conturile lor analitice.

2.4 – ÎNTOCMIREA SITUAȚIILOR FINANCIARE LA S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L

În vederea utilizării datelor contabile în procesul decizional privind activitatea întreprinderii, se impune centralizarea și sintetizarea periodică a acestora, pentru asigurarea informațiilor necesare utilizatorilor. Această operațiune se realizează cu ajutorul documentelor contabile de sinteză, denumite situații financiare.

Situațiile financiare în cadrul S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. se întocmesc de Directorul Economic și are la bază balanța de verificare și listele de inventariere. Firma aplică Reglementările contabile armonizate cu directivele Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Pentru realizarea acestor obiective, situațiile financiare anuale trebuie să cuprindă: bilanțul, contul de profit și pierdere; situația modificărilor capitalului propriu; situația fluxurilor de trezorerie; notele explicative la situațiile financiare anuale.

Politicile contabile și notele explicative sunt concretizate într-o serie de formulare, prin care se prezintă ansamblul de principii, convenții, reguli și practici utilizate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale, precum și informații suplimentare, relevante, referitoare la anumite elemente semnificative din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere. Situațiile financiare sunt supuse auditului financiar efectuat de către auditori financiari, persoane juridice autorizate.

Pentru centralizarea și controlul exactității datelor înregistrate în conturi se întocmește balanța de verificare, înainte de inventarierea patrimoniului. Discutată din acest punct de vedere, balanța pregătește datele de referință necesare comparării soldurilor din inventarul contabil și inventarul faptic. Balanța conturilor înainte de inventariere poate fi abordată ca un inventar contabil.

Relațiile de control proprii balanței sunt cele dintre debitul și creditul conturilor, înregistrarea sintetică și analitică. Dintre acestea, cea care oferă informații de control privind înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative este aceea că totalul rulajului debitor sau creditor din balanță trebuie să fie egal cu totalul rulajului calculat în Registrul-jurnal.

Bilanțul prezintă existența patrimoniului la închiderea exercițiului financiar, care este de regulă, 31 decembrie. Bilanțul pune în lumină pe de o parte, angajamentele unităților (pasivul), față de acționarii sau asociații săi și de diverșii lor creditori și, pe de altă parte, mijloacele sale (activul), formate din imobilizări și active circulante.

Bilanțul cuprinde: Bilanțul propriu-zis, Contul de profit și pierdere, Situația modificărilor capitalului propriu, Situația fluxurilor de trezorerie și Note explicative la situațiile financiare anuale. Fiecărui post din bilanț îi corespunde un cont din contabilitatea curentă, astfel că majoritatea soldurilor debitoare sau creditoare ale conturilor, se trec în bilanț preluate direct de conturi. Analiza pe bază de bilanț are ca obiectiv să stabilească un diagnostic asupra situației financiare și rentabilității întreprinderii.

În mod corespunzător, analiza se structurează pe două categorii de probleme: analiza situației patrimoniului prin prisma echilibrului financiar, lichidității și solvabilității întreprinderii; analiza rezultatelor.

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv dinamica acestuia, precum și a raporturilor dintre diferitele elemente patrimoniale și a schimbărilor intervenite în situația mijloacelor și resurselor, determinate de activitatea desfășurată în timpul exercițiului.

Dintre multitudinea de indicatori economico-financiari ce se pot calcula pentru a reda cu fidelitate situața economică a firmei, voi face comparații, între ultimii trei ani de activitate a unității (2010, 2011, 2012) pentru următorii indicatori:

CIFRA DE AFACERI reprezintă indicatorul fundamental al activității firmei, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanță, în măsura în care condiționează mărimea profitului și ratei rentabilității. (Tabel nr.1).

(RON)

Tabel nr. 1 – Analiza cifrei de afaceri în perioada 2010-2012

Conform tabelului nr.1 rezultă că în perioada analizată, creanțele și obligațiile scad odată cu cifra de afaceri, dar sub procentul de creștere al cifrei de afaceri, ceea ce influențează negativ fluxul de disponibilități.

Cifra de afaceri exprimă volumul veniturilor obținute de firmă, pe baza operațiunilor comerciale efectuate într-o perioadă de timp dată, de obicei un exercițiu financiar este un an calendaristic.

Grafic nr.1 – Evoluția cifrei de afaceri

Practic, acest indicator determină poziția întreprinderii pe piață. Pentru activitatea financiară a firmei este important cunoașterea evoluției cifrei de afaceri și corelația dintre creanțe și obligații, întrucât aceasta influențează capacitatea de plată a firmei.

LICHIDITATEA reprezintă indicatorul calitativ care exprimă măsura în care firma poate procura disponibilitățile necesare pentru a asigura achitarea obligațiilor curente, în speță, datoriile pe termen scurt ale acesteia. (Grafic nr.2). Aceasta are două determinante: gradul de îndatorare al firmei și structura activelor, care condiționează posibilitățile mai rapide sau mai lente, de transformare a activelor în bani.

Astfel, pe de o parte, cu cât îndatorarea este mai mare, cu atât firma este supusă presiunii de asigurare a lichidității, de aceea este de preferat ca în general, firma să se bazeze mai mult pe fonduri proprii. Pe de altă parte, firma trebuie să-și optimizeze structura activelor pentru a preîntâmpina pericolul lipsei de lichiditate.

Gradul de lichiditate generală:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost pozitivă, iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a crescut dublu.

Gradul de lichiditate parțială:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Grafic nr.2 – Evoluția indicatorilor de lichiditate în perioada 2010-2012

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost pozitivă iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a crescut foarte mult. (Grafic nr.2).

PROFITABLITATEA reprezintă categoria economică ce caracterizează capacitatea firmei de a obține un excedent de încasări peste nivelul cheltuielilor, astfel încât surplusul de valoare rezultat să poată fi repartizat acționarilor sau altor categorii de furnizori de capital și credite sub formă de participare la profit.

Rata profitului brut:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost negativă, iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a fost pozitivă. Cifra de afaceri și profitul net au crescut proporțional. (Grafic nr. 3).

Grafic nr. 3 – Evoluția profitului net în perioada 2010-2012

Perioada de recuperare a creanțelor:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost pozitivă dar mai mică decât 2010, iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a fost în scădere. Cifra de afaceri și creanțele au scăzut proporțional.

Perioada de rambursare a datoriilor:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost în scădere, iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a fost stabilă. Cifra de afaceri și datoriile au scăzut proporțional.

Un alt indicator care influențează atât activitatea unității cât și echilibrul financiar al acesteia este numărul mediu de salariați. Acesta a înregistrat o scădere în anul 2012 ca urmare a restructurării activității și reducerii personalului necalificat, dar care a favorizat pozitiv activitatea firmei prin creșterea cifrei de afaceri și a profitului brut, înregistrate pe parcursul celor trei exerciții financiare. (Grafic nr.4).

Productivitatea muncii:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Grafic nr. 4 – Evoluția numărului de personal în perioada 2010-2012

Din analiza prezentată se constată o creștere a veniturilor de la an la an, reflectată și în cifra de afaceri. Cheltuielile de exploatare sunt în creștere, ponderea cea mai mare având-o cheltuielile cu întreținerea și repararea autovehiculelor, serviciile achiziționate pentru întreținerea patrimoniului administrat de S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. Cheltuielile cu salariile cresc și ele, după ce în anii precedenți se menținuseră aproape constante.

Datorită faptului că, volumul datoriilor este mult mai mic decât volumul creanțelor, se poate observa că firma avut și are capacitatea de a-și onora datoriile curente prin transformarea activelor curente în lichidități.

2.5 – TEHNICA ELABORĂRII RAPOARTELOR FINANCIARE

LA S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L.

Întocmirea bilanțului contabil cu întreaga suită de documente de sinteză reprezintă un proces complex de agregare a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute.

2.5.1 – LUCRĂRI PREMERGĂTOARE ÎNTOCMIRII RAPOARTELOR FINANCIARE

Rapoartele financiare reprezintă un sistem de indicatori ce caracterizează situația patrimonială și financiară, existența și fluxul capitalului propriu și al mijloacelor bănești ale entității pe o perioadă de gestiune.

Derularea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea propiu-zisă a bilanțului. Lucrările premergătoatre întocmirii situațiilor financiare sunt:

1.Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere.

2.Inventarierea generală a patrimoniului.

3.Contabilitatea operațiilor de regularizare privind: diferențele la inventar, amortizări, ajustări pentru deprecieri, ajustări pentru riscuri și cheltuieli, diferențe de conversie și de curs valutar, delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor.

4.Stabilirea balanței conturilor după inventariere.

5.Determinarea rezultatului exercițiului și distribuirea profitului sau finanțarea pierderii.

6.Redactarea situațiilor financiare.

2.5.2 – SISTEMATIZAREA INFORMAȚIILOR CONTABILE ÎN SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere. Balanța de verificare înainte de inventarierea patrimoniului se întocmește pentru centralizarea și controlul exactității datelor înregistrate în conturi.

Controlul datelor înregistrate în conturi a evidențiat dacă s-au întocmit documentele justificative pentru toate operațiile economice și s-au înregistrat în contabilitate toate documentele primare și centralizatoare, control realizat prin punctare referitoare la operațiile economice ale întreprinderii care au avut loc în perioada pentru care se întocmește bilanțul.

Aspecte depistate cu ocazia acestor verificări:

au fost înregistrate toate facturile de intrare și ieșire în conturile de terți;

au fost inventariate toate operațiile de intrări și ieșiri de mijloace fixe pentru care există documente primare și nu există operații pentru care nu au fost întocmite documte primare;

amortizarea mijloacelor fixe s-a înregistrat pe categorii de mijloace fixe în funcție de gradul de utilizare.

Balanța conturilor de inventariere poate fi abordată ca un inventar contabil: relațiile de control propii balanței sunt cele dintre debitul și creditul conturilor, înregistrea cronologică și sistematică, înregistrarea sintetică și analitică.

Dintre acestea, cea care oferă informația de control privind înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative, este aceea ca rulajul debitor sau creditor din balanță sa fie egal cu totalul rulajului calculat în registrul jurnal general.

Inventarierea generală a patrimoniului. Aceasta reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabilește situația reală a patrimoniului. Reală – în sensul de constatare a mărimii faptice a elementelor patrimoniale și evaluarea lor la nivelul valorii actuale. Relația propie inventarului prin care se determină situația reală a patrimoniului la un moment dat este dată de formula:

SITUAȚIA ACTIVUL DATORII

NETĂ A = INVENTARIAT – INVENTARIATE

PATRIMONIULUI LA VALOAREA LA VALOAREA

ACTUALĂ ACTUALĂ

Pregatirea inventarierii. Prin inventariere se constată existența fizică a tuturor elementelor patrimoniale de activ și de pasiv, din punct de vedere cantitativ și valoric sau numai valoric ( în cazul gestiunilor cu evidență global valorică ) în cadrul unității.

Pregătirea inventarierii cuprinde o serie de măsuri premergătoare inventarierii propiu-zisă care are menirea de a asigura reușita deplină a inventarierii ce urmează a se efectua.

Unele dintre aceste măsuri sunt de natură organizatorică și se referă la: stabilirea obiectivului inventarierii și sferei de cuprindere; numirea prin dispoziție scrisă a conducătorului unității la propunerea conducătorului compartimentului financiar a comisiei de inventariere.

În decizia de numire a comisiei de inventariere se arată obligatoriu: componența, responsabilul comisiei, modul de organizare a inventarierii (pe secții, subunități, depozite) la data de începere a operațiunilor; instruirea, supravegherea și controlul modului de efectuare a operațiilor de inventariere de către conducătorul compartimentului financiar-contabil; sortarea și gruparea bunurilor supuse inventarierii; separarea valorilor materiale în stare bună de cele degradate, a celor propii de cele primite în custodie sau spre prelucrare; verificarea metodologică a instrumentelor și aparatelor de măsurat și cântărit ce vor fi folosite în cursul inventarierii.

Atribuțiile comisiei centrale de inventariere în cadrul S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L.: coordonează și centralizeaza activitățile subcomisiilor de inventariere; arbitrează eventualele diferențe între subcomisiile de inventariere și persoanele gestionare pe linia de acordare de perisabilități, compensări de plusuri și minusuri în condițiile îndeplinirii cumulative a următoarelor:

plusurile și minusurile numai la sorturile aceleiași grupe de produse, plusurile și minusurile să fie în gestiune de către aceleași persoane responsabile, lipsurile să se producă în aceeași perioadă gestionară, diferențele valorice se stabilesc între totalul valorii sorturilor constatate în plus și totalul valorii constatate în minus din cadrul aceleași compensări fără a se diminua valoric patrimoniul societății;

aprobă propunerile subcomisiilor de inventariere de recuperare a minusurilor constatate în condițiile legii.

Printre măsurile premergătoare de natură contabilă se înscriu: întocmirea de documente justificative pentru toate operațiile economice și înregistrarea lor în contabilitate, stabilirea soldului scriptic a tuturor gestiunilor de valori materiale.

Efectuarea inventarierii. Organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. pe anul 2012 s-a efectuat conform prevederilor Legii Contabilității nr.80/1991, al Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității, precum și al Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 3055 din 2009 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv.

În baza deciziei nr. 27/15.11.2012 a fost efectuată inventarierea elementelor de activ, capital propriu și datorii în perioada 20.11.2012 – 20.12.2012.

Constatarea existenței elementelor inventariate se face prin observare directă (prin numărare, cântărire, măsurare, cubare, și calcule tehnice, după caz), pentru bunurile corporale, pe bază de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terți) pentru bunurile necorporale. Toate bunurile inventariate se înscriu în liste de inventariere care se întocmesc separat pe gestiuni, locuri de depozitare, categorii de bunuri:

bunurile de natura imobilizărilor se evaluează la valoarea actuală a fiecărui element, denumit valoare de inventar. Valoarea de inventar este estimată în funcție de prețul pieței, utilitatea bunului pentru economia întreprinderii, starea și amplasarea bunurilor.

creanțele și datoriile se evaluează la valoarea nominală, corectată, dacă este cazul, în funcție de termenii clauzelor din contract.

Pentru creanțele și datoriile incerete și în litigiu valoarea de inventar este stabilită în funcție de valoarea probabilă de încasat – plătit. În acest scop se procedează la analiza individuală a fiecarei creanțe-datorii pentru a se stabili gradul de probabilitate privind încasarea – plata.

Stabilirea rezultatelor inventarierii. Se compară soldurile scriptice din contabilitate cu soldurile faptice. Daca soldurile faptice sunt mai mari decât soldurile scriptice, rezultă un plus de inventariere, iar dacă soldurile faptice sunt mai mici decât soldurile scriptice, rezulta un minus de inventar.

Rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces verbal de inventariere în care se înscriu: perioada de gestiune inventariată, persoanele care au făcut inventarierea, plusurile și minusurile constatate, bunurile depreciate; creanțele și datoriile incerte și în litigii, creanțele, datoriile și lichiditățile în devize, constituirea și regularizarea provizioanelor. În baza procesului verbal de inventariere, rezultatele inventarierii patrimoniale au fost consemnate în Registrul Inventar.

Contabilitatea operațiilor de regularizare. Contabilitatea operațiunilor de regularizare constă în punerea de acord a evidențelor scriptice cu situația faptică de pe teren și cuprinde operațiuni privind:

Operații privind regularizarea plusurilor și minusurilor de inventar. Odată stabilite rezultatele inventarierii, plusurile și minusurile de inventar, se procedează la înregistrarea și decontarea gestionară. A efectua această operație înseamnă a regulariza rezultatul inventarierii.

Plusurile se înregistrează ca intrări în patrimoniul unității, iar minusurile se impută. Dacă lipsurile constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva se decontează asupra cheltuielilor sau veniturilor întreprinderii. Se pot admite compensări cantitative ale lipsurilor cu plusurile în cazul în care există riscul de confuzie între sorturile aceluiași produs, fără a se diminua patrimoniul unității. Compensarea se admite pentru aceeași perioadă de gestiune și la același gestionar.

În baza deciziei sus amintite a fost efectuată inventarierea anuală și s-au constatat următoarele:

a)-plusuri de materii prime:

b)-plusuri de materiale auxiliare:

c)-minusuri de combustibili în valoare de 1216 lei

Se impută la valoarea de înlocuire la data constatării pagubei inclusiv TVA

d)-se înregistrează lipsa unui aparat de copiat conform listei de inventar nr. 2, cu valoare contabilă de 2.135 lei complet amortizat conform listei de inventar nr. 3 :

I se impută lipsa gestionarului:

e)-se înregistrează plusuri la obiectele de inventar în depozitul central

f)-se constată plus în caserie suma de 75 lei:

Operații privind calcularea amortizărilor. Amortizarea activelor imobilizate s-a calculat și s-a înregistrat pe baza situatiei lunare de calcul. La închiderea exercițiului financiar valoarea de inventar este egală cu valoarea rămasă de amortizat. Dacă valoarea de inventar este mai mică decât cea rămasă de amortizat, diferența se regularizează astfel:

înregistrarea unei amortizări, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă;

constituirea unor ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă sau relativă ca urmare a unor cauze cum sunt: apariția unei deprecieri de care nu s-a ținut seama cu ocazia inventarierii, supraevaluarea imobilizărilor corporale cu ocazia reevaluării anterioare, lipsa de utilitate în momentul inventarierii.

La inventarierea anuală se constată că un utilaj achiziționat în urmă cu 4 ani este considerat uzat moral, ca urmare a faptului că pe piață a apărut unul mai performant și pe care întreprinderea dorește să îl achiziționeze.

Utilajul a fost achiziționat la un pret de 66.000 lei, durata de utilizare estimată la data achiziției de a fost de 6 ani, iar metoda de amortizare stabilită a fost cea liniară. Echipamentul este propus la casare. Cheltuielile de casare se concretizează în materiale auxiliare în valoare de 5.000 lei și se obțin piese de schimb în valoare de 8.000 lei.

Se scoate din evidență :

În situația lunară de calcul a amortizării s-a constatat că la un calculator, ca urmare a denominării leului, s-a înregistrat în plus suma de 3 lei, conform fișei amortismentului reglată.

Operații privind ajustări pentru deprecieri. Ajustările pentru deprecieri vizează elementele de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decât valoarea contabilă de intrare. Aceste micșorări de valoare au un caracter reversibil, în consecință sunt regularizate la închiderea conturilor.

La inventarierea anuală se constată că o creanță asupra unui client, căruia i-a fost trimisă o somație de plată, în valoare de 5,950 lei prezintă un grad mare de incertitudine în ceea ce priveste încasarea, de aceea se hotărăște constituirea unei ajustări pentru deprecierea creanțelor-clienți în sumă de 5.950 lei.

Operații privind delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor. Pentru a stabili corect rezultatul exercițiului este necesară separarea în timp a cheltuielilor și veniturilor înregistrate în cursul exercițiului sau preluate ca sold din exercițiul precedent. În sfera regularizării cheltuielilor și veniturilor se cuprind: operații privind înregistrarea cheltuielilor de plată (facturi neprimite, documente de plată neîntocmite) și veniturilor de realizat; operații privind regularizarea cheltuielilor determinate de facturi primite fără bunuri materiale și prestații (la cumpărător) și veniturilor pentru facturi întocmite fără expedierea bunurilor materiale sau recepția prestațiilor (la vânzător); operațiile privind regularizarea cheltuielilor și veniturilor înregistrate în avans (prestații care afectează doua exerciții); operații privind etalarea cheltuielilor pe mai multe exerciții.

– au fost achiziționate mijloace de transport în valoare de 190.872 lei printr-un contract de leasing financiar ceea ce a determinat următoarele operații:

s-au achitat în avans abonamente aferente anului viitor în suma de 18.311 lei plus TVA.

– în luna decembrie se încasează prin bancă, conform facturii, chirii aferente anului viitor în suma de 21.892 lei. plus TVA.

– se constată în extrasul de cont că s-a încasat, din eroare, suma de 412 lei

Ulterior, în urma verificărilor făcute, se restituie suma destinatarului.

Stabilirea balanței conturilor după inventariere. Dupa efectuarea inventarierii și contabilizării regularizarilor de inventar se întocmește o nouă balanță a conturilor. Funcția acesteia se manifestă cu precădere pentru pregătirea informației necesare determinării rezultatului exercitiului și asigurarea suportului informațional necesar redactării bilanțului contabil. În cadrul balanței contabile este necesară redactarea conturilor de cheltuieli și venituri cu soldurile debitoare sau creditoare.

În urma înregistrării operațiunilor determinate de lucrările de închidere a exercițiului financiar, s-a obținut următoarea balanță a soldurilor conturilor la data de 31.12.2012.

Determinarea rezultatului exercițiului și distribuirea profitului sau finanțarea pierderii. Pentru a stabili rezultatul exercițiului se procedează la închiderea conturilor de cheltuieli și venituri.

Folosind datele prezentate în balanță, închiderea conturilor de cheltuieli și venituri se prezintă astfel:

închiderea conturilor de venituri:

b ) închiderea conturilor de cheltuieli:

În urma nivelării conturilor de venituri și cheltuieli înainte de impozitare, situația în contul 121 „Profit și pierdere” se prezintă astfel:

D 121 „PROFIT și PIERDERE” C

Pentru impozitarea profitului trebuie pornit de la realitatea că nu în toate cazurile principiile subordonate imaginii fidele sunt convergente în totalitate cu principiile impunerii fiscale. De aceea, trebuie făcut distincție între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exercițiului financiar ce figurează în contul 121„Profit și pierdere” înainte de impozitare.

Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibil.

Calcul impozitului pe profit s-a făcut astfel:

Înregistrările contabile efectuate în cursul anului au fost:

Se fac următoarele înregistrări:

Redactarea bilanțului contabil și a notelor explicative. Bilanțul contabil format listă cuprinde în formă sintetizată și în expresie valorică mijloacele economice, sursele de constituire ale acestora, precum și rezultatele financiare ale activității unui agent economic la un moment dat.

Bilanțul este un model economic, care se completează pe baza de reguli precise, ce se pot observa din tehnica de completare. Prima constatare ce se desprinde din cercetarea schemei de bilanț se referă la caracterul sau atotcuprinzător patrimonial și total cunoscut, în grupe diferite de detaliere conform unui scop informațional prestabilit.

Notele explicative la bilanț conțin informații referitoare la metodele de evaluare a activelor, precum și orice informații suplimentare care sunt relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute. Ele se prezintă sistematic și nu sunt limitative. Elementele prezentate în notele explicative cuprind sumele corespunzătoare anului curent și celui precedent.

2.5.3 – ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA SITUAȚIILOR ANUALE

Situația financiar-patrimonială reprezintă o anumită stare a capitalului din punct de vedere al existenței, componenței materiale și a rezultatelor obținute. Activul bilanțului reprezintă o utilizare a resurselor financiare. În activul bilanțului elementele sunt ordonate după gradul lor de lichiditate, respectiv posibilitatea de a fi transformate în bani, în scopul recuperării rapide a capitalurilor investite.

Potrivit bilanțului contabil la data de 31.12.2012 structura activului se prezintă astfel:

Tabel nr.2 – Structura activului în perioada 2010-2012

Analizând datele de mai sus am constatat faptul ca s-a înregistrat o creștere a imobilizărilor financiare de 9.325 ron.

Grafic această situație poate fi redată astfel:

Grafic 5- Evoluția imobilizărilor financiare în perioada 2010-2012

Evoluția activelor este redată astfel:

Grafic nr. 6 – Evoluția activelor imobilizate și a celor circulante în perioada 2010-2012

Pasivul bilanțului reflectă sursele de proveniență a capitalurilor (propii și împrumutate) întreprinderii. Structurarea pasivelor se face după gradul de exigibilitate, respectiv însușirea de a deveni scadente la un anumit termen. În ceea ce privește pasivul acesta se prezintă astfel:

Tabel nr. 3 – Structura pasivului în perioada 2010-2012

Am constatat că s-a produs o majorare a capitalului propiu în 2012 față de 2011 cu 7.346 ron. Din totalul pasivului la 31.12.2012 de 2.868.583 ron, ponderea o dețin următoarele elemente de pasiv: – capital propiu însumează 982.925 ron, ceea ce reprezintă 47,88 %.;

– datorii totale însumează 1.885.658 ron, ceea ce reprezintă 52,12 %.

Grafic această situație poate fi redată astfel:

Grafic nr. 7 – Stuctura procentuală a elementelor în total pasiv

Evoluția pasivelor este redată astfel:

Grafic nr. 8 – Evoluția elementelor de pasiv în perioada 2010 – 2012

Analiza situației nete. Bilanțul contabil sintetizează starea patrimonială la un moment dat, prin prezentarea activului și pasivului întreprinderii la încheierea exercițiului financiar. Situația netă reprezintă activul neangajat în datorii și îmbracă următoarea formă:

Calculând situația netă a întreprinderii am obținut următoarele date:

Tabel nr. 4 – Situația netă în perioada 2010-2012

Acest indicator reflectă valoarea activului realizabil la un moment dat și răspunde cerințelor acționarilor cât și creditorilor, deoarece această valoare constituie garanția recuperării creanțelor lor. Evoluția situației nete este redată în graficul de mai jos.

Grafic nr. 9 – Evoluția situației nete în perioada 2010 – 2012

Se observă că în 2012 situația netă a crescut cu 617.321 ron, față de anul 2011, ceea ce ne arată că societatea are o poziție financiară bună și există resurse pentru acoperirea datoriilor.

Analiza fondului de rulment. Fondul de rulment este indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea unei întreprinderi. Acesta reprezintă un indicator obținut prin prelucrarea informațiilor din bilanț:

FRF = Active circulante nete – Datorii pe termen scurt

Prin prelucrarea datelor din bilanț am obținut următoarele date:

Tabel nr. 5 – Analiza fondului de rulment în perioada 2010-2012

Existența unui fond de rulment pozitiv arată o stare de echilibru financiar bună.

Evoluția fondului de rulment este redată în graficul următor:

Grafic nr. 10 – Evoluția fondului de rulment în perioada 2010-2012

CAP. 3 – CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pentru a putea satisface cerințele informaționale ale analizei financiare, contabilitatea a fost confruntată cu necesitatea elaborarii unui procedeu propiu de generalizare și sintetizare a datelor și informațiilor, ceea ce a implicat crearea unui instrument corespunzător și anume bilanțul contabil. Acesta reprezintă documentul oficial la încheierea exercițiului financiar.

Bilanțul contabil surprinde situația patrimonială a întreperinderii la un moment dat, furnizând informații cu privire la echilibrul financiar al întreprinderii respective.

Analiza datelor din situațiile financiare anuale prezentate în lucrarea de față, la S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L., aduce un plus de relevanță, claritate și expresivitate în aprecierea situa’iei economico-financiare. Conducerea firmei analizează la finele fiecărui an, situația stocurilor, a bilanțului și se ghidează în luarea deciziilor manageriale viitoare.

Spre exemplu, pe baza situației prezentate în Bilanțul de la finele anului 2012, conducerea a realizat o analiză sub formă de grafice de variație, în funcție de anii precedenți. Concluzia a fost că pentru anul 2012 curba vânzărilor, a veniturilor, a fost în urcare față de anul 2011, deci afacerea este rentabilă pentru conducere, aducând profit. De asemenea, această rentabilitate a fost studiată și pe baza indicatorilor de analiză a situațiilor financiare expuși în lucrarea de față, iar rezultatul analizei a fost favorabil conducerii.

Datele prezentate de situațiile financiare anuale au importanță și pentru utilizatorii externi în ceea ce privește solvabilitatea firmei. Furnizorii principali ai S.C. FIX CONSTRUCT S.R.L. (interni și externi), pe baza datelor furnizate de indicatorii de solvabilitate, la începutul fiecărui an, renegociază termenii contractelor încheiate (stabilesc la începutul fiecărui an dacă se prelungesc contractele încheiate cu firma, cu acte adiționale sau nu, în ce limită de creditare, ce termen de plată se acordă, ce discount, pe ce perioadă).

Pe baza informațiilor din bilanț s-au determinat indicatorii economico-financiari prin intermediul cărora se poate stabili un diagnostic al situației financiare a societății:

Situația netă a avut o valoare de 3.648.694 ron, ceea ce reflectă faptul că societatea are capacitatea de a se adapta schimbărilor; Fondul de rulment a avut o valaoare de 3.1.88.982 ron, ceea ce arată că resursele stabile sunt suficiente pentru acoperirea utilizărilor stabile, și nu există riscul de insolvabilitate a firmei; Indicatorul de lichiditate a avut valoarea de 3,21, ceea ce înseamnă că nu există pericolul intrării întreprinderii în încetare de plăți; Indicatorul gradului de îndatorare a avut o valoare de 0, ceea ce înseamnă că firma s-a îndatorat mult peste limitele admise; Viteza de rotație a activelor totale a avut o valoare de 1,48 ceea ce înseamnă că întrepriderea nu generează suficiente vânzări față de activele pe care le utilizează.

Propunerea mea ar fi să se creeze provizioane, care pot reprezenta o sursă reală de lichiditate, necesare finanțării de cheltuieli ce devin exigibile în perioada următoare, reducând riscul de insolvabilitate în care se află firma la 31 decembrie 2012.

În cadrul activelor societății ponderea cea mai mare o dețin activele imobilizate (imobilizări financiare), în valoare de 9.325 ron.

Se impune auditarea conturilor de imobilizări, constituirea de ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor, pentru acele active care nu produc efecte scontate. Se impune creșterea cotei de piață, dezvoltarea imaginii societății pe piață printr-o campanie susținită de publicitate și reclamă, prin acordarea de fonduri în acest sens.

Managerul societății nu trebuie să ia nicio decizie fără a consulta în prealabil directorul economic al firmei, pentru a-i oferi un studiu privind analiza economico – financiară a firmei. În acest fel ar putea avea o imagine de ansamblu cât mai reală a poziției economice în care se află societatea pentru a se putea lua cea mai bună decizie în acel moment. S-ar reduce riscurile la care este supusă firma în urma luării unei decizii greșite.

Strategia imediată și de perspectivă a societății se definește prin următoarele obiective: continuarea consecventă a modernizării proceselor de producție ca urmare a unui program investițional preconizat până în anul 2015; menținerea, lărgirea și consolidarea poziției întreprinderii pe piața externă și internă.

Ca și propunere ar fi introducerea tabloului de finanțare care este documentul financiar de sinteză cu caracter complementar, care explică variația patrimoniului întreprinderii, evidențiind fluxurile financiare care au avut loc în cursul perioadei analizate. El constituie un instrument extrem de eficient în diagnosticarea financiară a unei întreprinderi.

În elaborarea tabloului de finanțare se utilizează în principal datele din două bilanțuri succesive, precum și cele din contul de rezultate. Tabloul de finanțare se delimitează ca o „punte" între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere al unui exercițiu. Necesitatea utilizării tabloului de finanțare se întemeiază pe faptul că acesta furnizează utilizatorilor informații utile privind evoluția globală a trezoreriei ceea ce permite acestora sa evalueze capacitatea întreprinderii de a genera lichidități, sau, după caz, necesitățile în materie de disponibilități.

BIBLIOGRAFIE

1.Bojian. O., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2004.

2.Bojian, O., Bazele contabilității, Editura Economică, București, 2008.

3.Brezeanu, P., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ASE, București, 2001.

4.Caraiani, C., Bazele contabilității, Editura ASE, București, 2009.

5.Dincă, A., Contabilitatea agenților economici, Ed. Tribuna Economică, București, 2008.

6.Dumitru, Ghe.,Contabilitate financiară, Editura Muntenia, Constanța, 2009.

7.Dumitrean, E., Contabilitate financiară, Editura Sedcom Libris, Iași, 2008.

8.Epuran, M., Bazele contabilității, Editura de Vest, Timișoara, 2007.

9.Feleagă, N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, București, 2005.

10.Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de conatbilitate financiară, Editura Economică, București, 2008.

11.Feleagă, N., Malciu, L., Politici și opțiuni contabile , Editura Economică, București, 2002.

12.Georgescu, I., Istrate, C., Huian, C., Impactul reorganizării societăților comerciale asupra calității informației contabile, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009.

13.Georgescu, N., Analiza bilanțului contabil, Editura Economică, București, 2008.

14.Horomnea, E., Budugan, D., Tabără, N., Georgescu, I., Bețianu, L., Bazele contabilității, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006.

15.Horomnea, E., Fundamentele științifice ale contabilității,Editura Tipo Moldova, Iași, 2009.

16.IAS 1, Prezentarea situațiilor financiare, Editura CECAR, București, 2006.

17.Istrate, C., Introducere în contabilitate, Editura Polirom, Iași, 2002.

18.Ișfănescu, A., Analiză economico-financiară, Editura ASE , București, 2009.

19.Lambru, G.,Contabilitatea întreprinderii, Ed. Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2006.

20.Matiș, D., Pop, A, Contabilitate financiară Ediția a II-a, Editura Casa Cărți de Științe, București, 2008.

21.Minu, M.,Contabilitatea ca instrument de putere, Editura Economică, București, 2009.

22.Ministerul Finanțelor, Sistemul contabil al agenților economici, Editura Economică, București, 2008.

23.Mitea, N., Bazele contabilității, Ed. Fundația „Andrei Șaguna”, Constanța, 2006.

24.Munteanu, V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor armonizată cu Directivele Contabile Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, Editura Luminalex, București, 2003.

25.Negescu, M., Evoluție și perspective în domeniul financiar-contabil, Editura ASE, București, 2001.

26.Nicolescu, O., Management, Ed. Economică, București, 1997.

27.Petcu, M., Bazele contabilității și contabilitate financiară, Editura Tribuna Economică, București, 2008.

28.Petrovici, V., Bazele managementului, Ed. Muntenia, Constanța, 2003.

29.Possler, L., Lambru, G., Contabilitatea întreprinderilor, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța, 2004.

30.Prutianu, Ș., Cercetarea de marketing, Ed. Polirom, București, 2005.

31.Ristea, M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, București, 2005.

32.Ristea, M., Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, București, 2006.

33.Tabără, N., Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Editura Tipo Moldova, Iași, 2006.

34.Toma, C., Contabilitatea comerțului exterior, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005.

35.Tudorache, S., Contabilitatea întreprinderii, Ed. Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2001.