Promovarea Unui Produs Bancar la Bcr
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………………………..3
CAP.1 – ANALIZA SISTEMULUI BANCAR ÎN ROMÂNIA………………………………………………..4
1.1 – Scurt istoric al sistemului bancar românesc………………………………………………………………4
1.2 – Rolul și funcțiile B.N.R. în cadrul sistemului bancar din România………………………………6
1.3 – Locul și rolul băncilor comerciale în cadrul sistemului bancar………………………………….14
1.4 – Operațiunile unei bănci comerciale……………………………………………………………………….19
1.4.1 – Operațiuni pasive………………………………………………………………………………………..19
1.4.2 – Operațiuni active………………………………………………………………………………………..21
CAP. 2 – BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A……………………………………………………………….27
2.1 – Locul și rolul B.C.R. S.A. în cadrul sistemului bancar românesc………………………………27
2.2 – Structura organizatorică a B.C.R. S.A…………………………………………………………………..29
2.3 – Produsele și serviciile bancare ale Băncii Comerciale Române S.A. ………………………..32
2.4 – Creditarea agenților economici de către B.C.R. S.A……………………………………………….35
2.4.1 – Politica generală de credite………………………………………………………………………….35
2.4.2 – Principii generale și condiții de creditare……………………………………………………….37
2.4.3 – Categorii de credite acordate de B.C.R. S.A…………………………………………………..40
2.4.4 – Garantarea creditelor…………………………………………………………………………………..45
2.4.5 – Analiza creditelor……………………………………………………………………………………….46
2.4.6 – Aprobarea creditelor……………………………………………………………………………………46
2.4.7 – Acordarea creditelor……………………………………………………………………………………47
2.4.8 – Rambursarea și rescadențarea creditelor………………………………………………………..48
CAP. 3 – METODOLOGIA DE CREDITARE A S.C. PRESIDENT S.R.L. BUCUREȘTI…….49
3.1 – Funcțiile societății………………………………………………………………………………………………49
3.2 – Structura organizatorică………………………………………………………………………………………51
3.3 – Evoluția principalilor indicatori economico-financiari……………………………………………54
3.4 – Analiza managerială a S.C. PRESIDENT S.R.L. București…………………………………….61
3.5 – Analiza financiară a S.C. PRESIDENT S.R.L. București……………………………………….63
3.6 – Documentația aferentă analizei și acordării creditului de către B.C.R. S.A.
societății comerciale PRESIDENT S.R.L. București……………………………………..67
CONCLUZII……………………………………………………………………………………………..70
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………..71
INTRODUCERE
Într-o economie de piață sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului către acele eficiente investiții. În îndeplinirea acestei funcții, băncile, ca verigi de bază a sistemului bancar, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate.
Băncile asigură și facilitează efectuarea plăților, oferă servicii de gestionare a riscului și reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.
Prin activitatea de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea lor pe piață, prin intermediul creditelor, a operațiunilor de scont și a altor operațiuni pe piața financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediar între deținătorii de capitaluri și utilizatorii acestora.
În exercitarea acestei diversități de operații, băncile acționează în numele lor, pe cont propriu, depunătorii și împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei. Astfel, colectând depozitele, băncile au responsabilitatea gestionării eficiente a acestora cu maxim de randament în beneficiul propriu al depunătorilor.
Sistemul bancar transformând resursele pe care mediul economic le pune la dispoziție, se constituie ca subsistem al macrosistemului economico-social. Sistemul bancar se află într-o continuă interacțiune cu mediul economic din care preia intrări sub diferite forme, pe care le prelucrează în vederea obținerii ieșirilor (produse și servicii bancare, informații financiar-bancare).
Lucrarea, ROLUL BĂNCILOR COMERCIALE ÎN DESFĂȘURAREA RELAȚIILOR DE CREDIT, este structurată pe trei capitole.
Primul capitol, Analiza sistemului bancar în România, prezintă un scurt istoric al sistemului bancar românesc, structura acestuia, precum și principalele caracteristici, rolul și funcțiile BNR, element de bază al oricărui sistem bancar. De asemenea, se abordează segmentul băncilor comerciale, arătând locul și rolul pe care acestea îl au în calitatea lor de principal finanțator al economiei naționale.
În cel de-al doilea capitol, Banca Comercială Română S.A., sunt prezentate succint, locul și rolul B.C.R. S.A. în cadrul sistemului bancar românesc, structura organizatorică a acestuia, produsele și serviciile bancare, politica generală de credite, precum și categoriile de credite acordate persoanelor fizice, cât și juridice.
În ultimul capitol, Metodologia de creditare a S.C. PRESIDENT S.R.L. București este tratată analiza managerială a societății analizate, analiza financiară, precum și documentația aferentă analizei și acordării creditului de către B.C.R. S.A.
Lucrarea se încheie cu concluziile privitoare la societatea analizată.
CAP.1 – ANALIZA SISTEMULUI BANCAR ÎN ROMÂNIA
1.1 – Scurt istoric al sistemului bancar din România
Primele dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane și conțin detalii referitoare la contractul privind înființarea unei instituții bancare. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile acordau împrumut în numerar și percepeau dobânzi.
În epoca modernă, primele încercări de creare a unei bănci au avut loc la începutul secolului al XIX-lea. Încă din 1861, a fost ridicată problema creării unei bănci naționale de către Ion C. Brătianu, care în, discursul său rostit în Cameră în ziua de 10 ianuarie, a afirmat că: atăta timp cât nu vom avea o bancă națională, nu vor dispare crizele financiare din țară.
La 27 februarie 1880, Guvernul I. C. Brătianu a depus în Cameră proiectul unei bănci naționale care trebuia să ajute economia națională mai mult ca oricare altă instituție.
La 17 aprilie 1880, proiectul depus de ministrul de finanțe I. C. Brătianu, a devenit legea prin care se statorniceau normele de organizare ale Băncii Naționale a României, care urma să-și înceapă activitatea la 1 iulie 1880.
Acest moment important a fost caracterizat de Ștefan Zeletin ca fiind cel mai de seamă eveniment în dezvoltarea burgheziei române moderne, metropola capitalismului nostru bancar.
Înființarea B.N.R. a creat premisele pentru apariția și altor bănci și pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc, Banca Națională a României constituindu-se ca o importantă instituție destinată creditării activității economice și comerciale, scontării dar și operaționării cu alte instrumente financiare.
În anul 1989, în România existau 4 bănci: Banca Națională a României, Banca Română de Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca Agricolă, la care se adauga și C.E.C.-ul.
După 1989, România a fost martora multor schimbări, iar trecerea la o economie de piață a determinat creșterea continuă a numărului de agenți economici privați.
Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea și abordarea unei noi legislații bancare privind organizarea și funcționarea băncii centrale și a băncilor comerciale.
Sistemul bancar din România este structurat pe două nivele, respectiv o bancă centrală și instituțiile financiare, cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci. B.N.R. este banca centrală a țării, instituția de emisiune a statului român.
Prin noile reglementări, Banca Națională încearcă să creeze un sistem bancar modern și, în același timp, să-și îndeplinească rolul de bancă centrală.
Astfel, operațiunile comerciale îndeplinite până la 1989 de către Banca Națională au fost transferate unei noi bănci comerciale (B.C.R.). În România, băncile comerciale funcționează conform legii privind societățile comerciale, legii privind activitatea bancară și pe baza licenței (autorizației) acordate de B.N.R.
Având în vedere rolul și importanța pe care le au băncile la buna funcționare a unităților economice și a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada de tranziție la economia de piață, să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii bancare de un nivel calitativ superior care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de agenți economici (clienți) din economia de piață.
Există un potențial considerabil de creștere și dezvoltare a activității bancare, atât în domeniul clienților persoane juridice, cât și, pe termen lung, în domeniul clienților persoane fizice.
În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziție, în activitatea bancară din România, s-au produs o serie de schimbări esențiale:
Banca Națională a României a fost reorganizată, intrând în sarcinile sale firești de bancă centrală, următoarele funcții:
• emisiune monetară;
• asigurarea stabilității monetare;
• administrarea rezervelor valutare ale țării;
• urmărirea executării balanței de plăți externe;
• supravegherea activităților bancare.
Pentru acivitățile comerciale ale Băncii Naționale a României, a fost creată Banca Comercială Română S.A. Pentru menținerea circulației bănești la nivel corespunzător, B.N.R. asigură legătura dintre dimensiunile creditului și volumul masei monetare aflat în circulație.
Băncile (Banca Română de Comerț Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiții), pe baza Hotărârii Guvernului, au fost transformate în bănci comerciale, cu capital de stat și autohton privat, aprobându-li-se și noi statute de organizare și funcționare.
Au fost înființate bănci cu capital privat autohton și străin, precum și sucursale ale unor bănci străine. Băncile constituite aveau obligația de a deschide conturi de corespondent la Banca Națională și de a crea rezerve minime potrivit reglementărilor date de către B.N.R. și alte conturi, precum și să se refinanțeze de la aceasta, în conditiile stabilite.
Crearea de bănci particulare contribuie atât la o mai bună acoperire a nevoilor de capital, cât și la dezvoltarea procesului concurențial cu efecte benefice pentru agenții economici și pentru economia națională în ansamblu.
Principalul obiectiv al reformei sistemului bancar românesc este de a se crea un sistem bancar modern, corespunzător standardelor internaționale, care să contribuie direct la dezvoltarea și stabilitatea economiei. Acest obiectiv poate fi atins prin activitatea concentrată a Băncii Naționale a României și a băncilor comerciale.
Sectorul bancar a identificat un număr de obiective pe termen scurt, mediu și lung, de natură să întărească și să dezvolte infrastructura financiară.
Astfel, Banca Naționbordarea unei noi legislații bancare privind organizarea și funcționarea băncii centrale și a băncilor comerciale.
Sistemul bancar din România este structurat pe două nivele, respectiv o bancă centrală și instituțiile financiare, cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci. B.N.R. este banca centrală a țării, instituția de emisiune a statului român.
Prin noile reglementări, Banca Națională încearcă să creeze un sistem bancar modern și, în același timp, să-și îndeplinească rolul de bancă centrală.
Astfel, operațiunile comerciale îndeplinite până la 1989 de către Banca Națională au fost transferate unei noi bănci comerciale (B.C.R.). În România, băncile comerciale funcționează conform legii privind societățile comerciale, legii privind activitatea bancară și pe baza licenței (autorizației) acordate de B.N.R.
Având în vedere rolul și importanța pe care le au băncile la buna funcționare a unităților economice și a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada de tranziție la economia de piață, să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii bancare de un nivel calitativ superior care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de agenți economici (clienți) din economia de piață.
Există un potențial considerabil de creștere și dezvoltare a activității bancare, atât în domeniul clienților persoane juridice, cât și, pe termen lung, în domeniul clienților persoane fizice.
În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziție, în activitatea bancară din România, s-au produs o serie de schimbări esențiale:
Banca Națională a României a fost reorganizată, intrând în sarcinile sale firești de bancă centrală, următoarele funcții:
• emisiune monetară;
• asigurarea stabilității monetare;
• administrarea rezervelor valutare ale țării;
• urmărirea executării balanței de plăți externe;
• supravegherea activităților bancare.
Pentru acivitățile comerciale ale Băncii Naționale a României, a fost creată Banca Comercială Română S.A. Pentru menținerea circulației bănești la nivel corespunzător, B.N.R. asigură legătura dintre dimensiunile creditului și volumul masei monetare aflat în circulație.
Băncile (Banca Română de Comerț Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiții), pe baza Hotărârii Guvernului, au fost transformate în bănci comerciale, cu capital de stat și autohton privat, aprobându-li-se și noi statute de organizare și funcționare.
Au fost înființate bănci cu capital privat autohton și străin, precum și sucursale ale unor bănci străine. Băncile constituite aveau obligația de a deschide conturi de corespondent la Banca Națională și de a crea rezerve minime potrivit reglementărilor date de către B.N.R. și alte conturi, precum și să se refinanțeze de la aceasta, în conditiile stabilite.
Crearea de bănci particulare contribuie atât la o mai bună acoperire a nevoilor de capital, cât și la dezvoltarea procesului concurențial cu efecte benefice pentru agenții economici și pentru economia națională în ansamblu.
Principalul obiectiv al reformei sistemului bancar românesc este de a se crea un sistem bancar modern, corespunzător standardelor internaționale, care să contribuie direct la dezvoltarea și stabilitatea economiei. Acest obiectiv poate fi atins prin activitatea concentrată a Băncii Naționale a României și a băncilor comerciale.
Sectorul bancar a identificat un număr de obiective pe termen scurt, mediu și lung, de natură să întărească și să dezvolte infrastructura financiară.
Astfel, Banca Națională a României a stabilit prin regulamentele sale, atât nivelul minim de lichiditate, cât și modul de calcul al gradului de lichiditate al unei bănci comerciale.
1.2 – Rolul și funcțiile B.N.R. în cadrul sistemului bancar din România
La 17/29 Aprilie 1880, s-a legiferat înființarea Băncii Naționale a României cu toate drepturile specifice unei bănci centrale de emisiune, respectiv acela de a emite bilete de bancă și de a acorda credite de rescont băncilor comerciale.
Ministrul de Finanțe de atunci, Ion Câmpineanu, a devenit primul guvernator.
Potrivit legii, Banca Națională a României funcționa ca o întreprindere pe acțiuni, cu capital subscris în proporție de 2/3 de un grup de întreprinzători particulari și de 1/3 de către stat, acesta exercitând controlul general asupra politicii de credite promovată de bancă, având totodată dreptul de a numi pe guvernator precum și o parte din directori și cenzori.
La 16 decembrie 1900, Statul s-a retras din asociația formată cu Banca Națională a României, aceasta devenind o simplă bancă particulară privilegiată, drepturile Guvernului trecând asupra acționarilor. Banca primea prelungirea dreptului de privilegiu asupra emisiunii monetare până la 31 decembrie 1920, drept prelungit apoi până la 31 decembrie 1930.
Datorită războiului, la 15 noiembrie 1916, Banca Națională a fost evacuată la Iași. Administrația militară germană a sechestrat sediul B.N.R. și a emis bani fără acoperire. La 14 noiembrie 1916, tezaurul Băncii a fost mutat la Iași, apoi transferat în Rusia sub paza și garanția Guvernului rus.
Realizarea statului național unitar la 1 decembrie 1918 a marcat începutul unei noi etape în dezvoltarea României. Pe plan monetar trebuiau rezolvate o serie de probleme, ca de exemplu unificarea monetară, realizată în 1920, prin preschimbarea biletelor de bancă străine care circulau pe teritoriul țării cu cele ale Băncii Naționale a României.
După 1924 are loc reorganizarea băncii. Legea din 1925 prelungea privilegiul băncii pe o perioadă de 30 ani și mărea capitalul de la 30 la 100 milioane lei. Statul a intrat în rândul acționarilor.
Pentru stăvilirea inflației care afectase și circulația monetară în timpul primului război mondial, s-a recurs la stabilizarea monetară din anul 1929, care a desăvârșit măsurile de revalorizare începute în 1922 și prin care s-a restabilit convertibilitatea leului, suspendată în 1917.
În perioada crizei economice 1929-1933, Banca a acordat credite statului pentru echilibrarea bugetului, operațiune continuată și în anii următori. Treptat, atribuțiile și rolul băncii în sfera financiară au crescut foarte mult, acesteia revenindu-i dreptul de control al activității bancare, al circulației devizelor, de elaborare a politicii monetare și financiare a țării.
În anii celui de-al doilea război mondial, situația economică și financiară a devenit foarte grea, economia bazându-se pe impozite, împrumuturi și emisiune de bancnote, toate conducând la deprecierea leului.
După preluarea puterii politice de către comuniști, guvernul de atunci a trecut la etatizarea băncilor, lucru realizat în două etape: penetrarea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale, la 28 noiembrie 1946, respectiv dizolvarea și punerea în stare de lichidare a băncilor și instituțiilor de credit, cu excepția B.N.R. și C.E.C., la 11 august 1948.
Din 1990, a început anevoiosul drum al reluării de către Banca Națională a României a funcțiilor sale firești, deținute până în 1946.
Activitatea bancară în România se desfășoară prin Banca Națională a României și prin bănci.
Banca Națională a României este banca centrală a statului român, având personalitate juridică. Ea are sediul central în București și poate avea sucursale și agenții în capitală și în alte localități din țară.
Obiectivul fundamental al băncii este asigurarea stabilității monedei naționale, pentru a contribui la stabilitatea prețurilor. Pentru a atinge acest obiectiv, ea elaborează, aplică și răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plăți, precum și de autorizare și supraveghere prudențială bancară, în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcționarea normală a sistemului bancar și participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piață.
B.N.R exercită privilegiul conferit de lege de a emite, în numele statului, monede metalice și bancnote de diverse valori (cupiuri). Politica de imprimare și de emisiune este exercitată de către Consiliul de Administrație cu respectarea regulilor generale tehnice din tradiția Națională și a celor asimilate din ultimele evoluții pe plan mondial în domeniu (heraldică, tehnici de imprimare și fabricație a hârtiei și aliajelor monetar).
O dată emise, bancnotele și monedele metalice sunt puse în circulație de către BNR printr-o rețea securizată proprie de distribuție pe întreg teritoriul țării. Principalii agenți de răspândire a bancnotelor și monedelor metalice în public sunt casieriile unităților locale ale băncilor comerciale.
Persoanele juridice care distribuie numerarul – de obicei bănci – îl pot obține de la BNR sau de la alte bănci care l-au obținut de la BNR, în schimbul cedării unor active acceptate de către distribuitori, cu alte cuvinte în schimbul cedării unei munci prezente. Mai precis, numerarul emis și distribuit de BNR ca formă de emisiune a banilor în general, are în contrapartidă fie credite acordate de bănci agenților economici sau instituțiilor fără activitate productivă directă, fie creanțe asupra străinătății (valută, devize).
La fel este fundamentat și mecanismul economic al emisiunii și distribuirii monedei de cont, a acelor lei creați și circulați prin înscrierea în debitul și creditul unor evidențe contabile care, împreună cu mecanismul de funcționare al numerarului, descris anterior, dă formă diferitelor activități ale BNR și anume :
1. BNR emite, pune și retrage din circulație numerarul;
2. BNR este banca băncilor, pe care le autorizează să funcționeze pe teritoriul României;
3. BNR este casier general și bancher (împrumutător sau creditor) al bugetului de stat;
4. BNR stabilește și conduce politica monetară a țării;
5. BNR stabilește și conduce politica valutară a țării;
6. BNR supraveghează și participă la reglementarea și operarea sistemului de plăți al țării.
1. BNR emite, pune și retrage din circulație numerarul.
Obiectivul esențial al politicii BNR este redat în legea nr. 101/1998 astfel:
BNR este unica instituție autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote și monede metalice, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul. BNR elaborează programul de emisiune al bancnotelor și monedelor metalice, astfel încât să se asigure necesarul de numerar în strictă concordanță cu nevoile reale ale circulației bănești.
Bancnotele și monedele metalice emise neretrase din circulație reprezintă însemne monetare care trebuie acceptate la valoarea nominală pentru plata tuturor obligațiilor publice și private. BNR este singura în drept să stabilească valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, desenul și alte caracteristici tehnice ale bancnotelor și monedelor metalice. Bancnotele poartă semnătura guvernatorului Băncii Naționale a României și a casierului central.
De la crearea sa, în 1880, B.N.R. a beneficiat continuu de privilegiul legal al emisiunii însemnelor monetare ale statului român, fie că acestea au fost monede cu valoare intrinsecă (din metale prețioase), fie că acestea au fost bancnote (bilete de bancă) acceptate ca plată pentru stingerea oricărei datorii publice și private pe întreg teritoriul țării, și uneori, chiar în exterior.
Monopolul de emisiune a fost, pentru scurte perioade, anulat de facto sau chiar împărțit. Uneori a intervenit forța majoră, în împrejurări legate de ocupația străină și de punerea în circulație de lei tipăriți și distribuiți de ocupant, aduși în bagajele acestuia.
Alteori a intervenit inconsecvența politică, la începutul anilor '50 B.N.R. fiind constrânsă să accepte ca Ministerul Finanțelor să preia o vreme privilegiul emisiunii monetare metalice, și chiar al unor cupiuri ale bancnotei.
Legea nr. 34 din 1991 a restabilit unitatea monopolului de emisiune al B.N.R. asupra monedei naționale, orice monedă metalică și bancnotă emise de B.N.R. și aflate legal în circulație trebuind să fie acceptate ca unică monedă legală de către casieriile persoanelor juridice și de către particulari, pe întreg teritoriul de plăți al României neputând, deci, fi refuzată în nici o plată, și fără a împiedica efectul unei alte convenții între parteneri.
2. B.N.R. este banca băncilor, pe care le autorizează să funcționeze pe teritoriul României.
Potrivit legii, orice societate comercială care preia depozite și acordă credite publicului constituie o bancă, indiferent dacă proprietarii acesteia sunt statul sau persoane private sau și unul și celelalte. Având în vedere riscul specific întreprinderilor de bancă de a folosi, în formarea profitului pe baza încasării de dobânzi, banii depuși ai publicului, precum și posibilitatea apariției situației de a nu putea onora cererile de retragere din partea deponenților (panica bancară), B.N.R. se constituie în gestionarul riscului de sistem în activitatea tuturor băncilor.
Primul act al acestei gestiuni economice și misiuni sociale este autorizarea unei societăți comerciale să desfășoare operațiile specifice unei bănci, B.N.R. verificând existența capitalului și dacă, prin forța lor financiară, capacitatea managerială și cunoștințele specifice, persoanele care intenționează să conducă banca nu o vor îndrepta spre faliment.
În continuare, pe tot parcursul existenței ei, banca autorizată va fi supravegheată prudențial, prin verificarea permanentă a expunerii la risc a acesteia, din diverse puncte de vedere ale tehnicilor si restricțiilor bancare.
În cazul constatării de contravenții, B.N.R este autorizată de către lege să aplice sancțiuni atât instituțiilor bancare, cât și personalului din conducerea acestora, în interesul apărării întregului sistem bancar de efectele unei proaste gospodăriri intervenite la nivelul uneia sau mai multora dintre părțile sale.
Legitimitatea unei astfel de acțiuni este apărarea intereselor deponenților, în cadrul unui tip de comerț specific (comerțul de bancă) și, în ultimă instanță, păstrarea încrederii fiecărui cetățean în moneda națională.
În problemele de interes general, în calitatea de bancă a băncilor, B.N.R. este împuternicită de lege să emită reglementări (regulamente, norme, circulare) cu valabilitate pentru întregul sistem bancar și pentru fiecare bancă în parte.
Un alt aspect al funcției de bancă a băncilor este acela al rescontării efectelor reprezentative de credit scontate, în prealabil, la băncile comerciale de către persoane fizice și juridice, adică a acelor efecte de tipul cambiei, oferite ca garanție la luarea de bani cu împrumut. În trecut, B.N.R. a practicat operațiile de rescont pe scară largă. După 1990, condițiile economice și juridice nu au permis până de curând decât o refinanțare a societăților bancare, parțial însoțită de garantarea cu efecte de comerț.
Deși rescontarea este în relativă scădere, ca procedură operațională, în activitatea băncilor centrale din întreaga lume, este de așteptat ca reluarea semnificativă, în forme clasice, a activității de rescontare a efectelor de comerț la Banca Centrală să aibă un efect cultural mobilizator pentru întreaga profesiune bancară.
B.N.R. continuă căutarea și introducerea de noi forme de refinanțare care să asigure un plus de disciplină și de performanță cererilor de credite de refinanțare adresate de băncile comerciale, inclusiv prin impunerea de plafoane. Atât rescontul, cât și varianta sa incompletă, dar adecvată astăzi, refinanțarea, nu au loc în mod gratuit (B.N.R. percepe, ca variantă a așa-numitei taxe a scontului, o dobândă la creditul de refinanțare). Dobânda și plafoanele la refinanțare sunt instrumente clasice de politică monetară pe care B.N.R. le utilizează în prezent.
3. B.N.R este casier general și bancher al statului român.
Prin funcția sa de trezorerie, Ministerul Finanțelor este acela care dispune plăți și gestionează venituri rezultate din încasări la bugetul de stat. Fiecare încasare și ordin de a plăti sunt efectiv executate într-o rețea de casierii și unități specializate în manipularea și transferul monedei efective și de cont.
B.N.R. participă la procesul execuției bugetului de stat și ține evidențele contabile ale contului curent al Trezoreriei Generale a Statului, fără a percepe comisioane și fără a plăti dobânzi. Gratuitatea acestui serviciu constituie o contrapartidă la privilegiul de emisiune monetară acordat de către statul român.
Totodată, B.N.R. poate acorda bugetului de stat un împrumut limitat pentru acoperirea decalajului temporar care intervine, de obicei sezonier, între veniturile și cheltuielile acestuia.
Pentru aceste sume B.N.R. devine, prin urmare, bancher și creditor al statului. Împrumutul are un caracter de avans făcut de către B.N.R. bugetului statului. Avansul, în principiu, se poate acorda pentru acoperirea unor nevoi temporare, pe baza unui contract cu Ministerul Finanțelor, și trebuie să se încadreze în limite cantitative prestabilite de lege, din precauția de a limita tentația de a se împrumuta nelimitat.
Atât în urma creditării temporare a bugetului, cât și a rescontării efectelor de valoare ale întreprinderilor publice, B.N.R. poate prelua în portofoliul său, în contrapartida fondurilor date creditorilor, efecte publice care pot fi negociate pe o piață secundară strict reglementată a capitalului, piață pe care, fără vreun privilegiu special în raport cu ceilalți participanți, Banca Centrală poate vinde și cumpăra aceste efecte ca instrument de politică monetară. Astfel, o dată cu apariția în țara noastră a unor astfel de efecte, B.N.R. va putea injecta și resorbi lichidități în și din canalele circulației bănești.
Pe de altă parte, tot pentru contul bugetului de stat, B.N.R. poate mobiliza resurse bănești, acționând ca agent al statului în ceea ce privește emisiunea, vânzarea și răscumpărarea obligațiunilor prin care statul se poate împrumuta de la public pe termen lung. Banii obținuți astfel de buget acoperă cheltuielile care nu pot fi finanțate din sursele curente sau pe cele pe termen scurt ale bugetului, în primul rând pe cele cu investițiile de interes public, și de asemenea, pe cele cu acoperirea deficitelor bugetare din anii anteriori.
Astfel, B.N.R., ca agent al statului, poate organiza – ea însăși sau prin intermediul altor bănci – emisiunea și plasarea obligațiunilor de stat, efectuând și serviciul financiar al datoriei publice (vânzarea, răscumpărarea, încasarea diferențelor de preț, plata dobânzilor și a altor drepturi bănești ce decurg din respectivele operațiuni).
B.N.R. poate face toate aceste servicii, specifice pieței, datoriei publice la inițiativa și cererea expresă prealabilă a Ministerului Finanțelor, neavând nici un privilegiu special ca agent și supunându-se regulilor concurenței comerciale în această calitate a sa de intermediar financiar pe piața valorilor mobiliare.
4. B.N.R. stabilește și conduce politica monetară a țării, în interesul națiunii.
Conform legii, Consiliul de Administrație al B.N.R. stabilește principalele obiective ale politicii monetare a țării, sprijinind Executivul în toate acele măsuri care nu contravin intereselor pe termen lung ale stabilității monedei naționale. Principalul organ al Executivului cu care se asigură corelări în acțiune pe această dimensiune strategică pentru stabilitatea generală a economiei naționale este Ministerul Finanțelor.
Principalele teme ale politicii monetare sunt volumul și structura masei monetare în evoluția lor, nivelul și calculul dobânzilor la depozitele bancare la vedere și la termen, cursul de schimb al leului în raport cu alte valute și situația balanței de plăti externe a țării.
Punerea în aplicare a politicii monetare stabilite are loc prin utilizarea unor instrumente specifice, dintre care cele mai importante sunt:
• revizuirea nivelului taxei scontului (dobânzi de refinanțare);
• formarea, modificarea nivelului și utilizarea unei rezerve minime obligatorii pe care societățile bancare sunt obligate să o depună la B.N.R., pentru limitarea unora dintre activele acestor instituții;
• intervenția pe piața valutară pentru susținerea cursului monedei naționale în raport cu alte monede;
• formarea și utilizarea rezervei de aur și devize a statului pentru obținerea de venituri sau mobilizarea de resurse financiare externe.
Pe de altă parte, ca orice participant pe piață B.N.R. poate folosi ca instrumente de politică monetară tehnici și de a crea structuri specifice activității băncilor comerciale:
• organizarea și supravegherea pieței valutare pentru asigurarea convertibilității interne limitate a leului;
• organizarea unei piețe a creditelor pe termen ultrascurt;
• participarea pe piețe secundare de valori mobiliare deschise participării publice largi pentru tranzacționarea titlurilor de stat și a altor valori imobiliare din portofoliul propriu al B.N.R.;
• acordarea unor credite unor clienți selecționați prin efectul legii (bugetul statului) sau discreționar (societățile bancare).
5. B.N.R. stabilește și conduce politica valutară a țării.
Politica valutară constituie un segment specific al celei monetare. În domeniul politicii valutare, Consiliul de Administrație al B.N.R. are atribuțiuni importante în stabilirea regimului valutar al țării. Transpunerea politicii valutare nu cade integral în competența și posibilitățile B.N.R., cu atât cu cât, încă o perioadă lungă de timp, caracterul deschis al economiei românești în tranziție și dependența structurală de importuri specifice perioadei pot genera dezechilibre valutare majore și de lungă durată.
Pentru moment, B.N.R. este autoritatea care asigură trezoreria balanței de plăți externe a țării, inclusiv prin efectuarea controlului efectiv al devizelor, pentru a nu se crea o dependență față de creditele externe.
Plata unui import reprezintă cea mai frecventă tranzacție curentă a unui agent economic român, după cum, dacă agentul economic român ar investi în străinătate, el ar efectua o tipică tranzacție de capital. În interesul protecției economiei naționale, B.N.R. acționează în prezent pentru a asigura convertibilitatea leului pentru tranzacțiile curente ale balanței de plăti, dar și pentru restrângerea tranzacțiilor de capital. Pentru aceasta, B.N.R. este în drept să controleze orice plată efectuată în favoarea unui agent economic străin pe canale bancare pentru a se lămuri natura tranzacției care a determinat plata. B.N.R. s-a implicat în crearea unei piețe valutare interbancare în care moneda Națională să poată fi convertită în valute care să dea posibilitatea plății tranzacțiilor curente.
În această calitate, până în anul 1994, B.N.R. a fost organizatorul ședințelor de licitație în care principalele bănci cereau și ofereau-în primul rând pentru clienții lor – lei în schimbul valutei pe care agenții economici și băncile însele le declarau ca deservind tranzacții curente și care anterior erau conformitate cu baza de date proprie a B.N.R. privind documentele de import ale solicitanților.
Printre instrumentele specifice Băncii Centrale, pe care și B.N.R le utilizează la înfăptuirea politicii valutare, se află și rezervele internaționale ale statului român. Aceste rezerve se află în gestiunea B.N.R. și ele pot fi folosite, pentru susținerea cursului de schimb al leului în momente critice, sau pentru a efectua direct plăți ordonate de Autoritățile statului român în situații bine stabilite. B.N.R. are sarcina de a contribui la imobilizarea resurselor valutare ale țării pentru constituirea rezervei de stat, este păstrătoarea acestora, iar în calitate de „casier” îi revine obligația să facă întocmai și la timp plățile la care s-a angajat Guvernul României prin Ministerul Finanțelor.
Trebuie menționat că, în afara bancnotelor și monedelor metalice străine aflate în casieriile B.N.R. – și care pot reprezenta doar o infimă parte a rezervei valutare-valută de cont de care dispune B.N.R. se află depusă într-o țară de origine a monedei, într-un cont de corespondent. Depuse fiind în patria respectivei monede străine, aceste depozite produc dobânzi, iar plata se poate face mai lesne, printr-un simplu ordin telegrafic al B.N.R., în favoarea oricărui agent economic din țara respectivă față de care partenerul român are obligații.
Rezerva de aur a țării servește drept garanție a emisiunii monetare interne, și în situații istorice limită, drept mijloc de plată acceptat oriunde în lume. Potrivit legii, B.N.R. prezintă un raport Parlamentului dacă prevede sau constată scăderea rezervei de metale prețioase și devize până la un nivel pe care îl consideră alarmant.
Atât pentru constituirea rezervei internaționale cât și pentru scopul plății unor datorii în străinătate ale agenților economici români, Guvernul se împrumută de la alte guverne sau de la persoane juridice care nu intră sub incidența dreptului public. În contractarea, derularea și stingerea acestui gen de împrumuturi B.N.R. se poate implica, la cerere Ministerului de Finanțe și în limitele legii, în nume propriu, dar și în contul statului.
6. B.N.R. supraveghează și participă la reglementarea și operarea sistemului de plăți al țării.
Supravegherea sistemului de plăți al țării, în general, și al plăților bancare, în special, în primul rând a celor fără numerar, este o consecință și un mijloc important de a înfăptui politica monetară și de menținere a stabilității monedei naționale, precum și a încrederii publice în sistemul bancar național. Cel mai mare volum de plăți se formează pe canalele circulației bancare: de la B.N.R. la băncile comerciale (plăți bancare „cu ridicata") și de la acestea la agenții economici și, la persoanele fizice (plăți bancare „cu amănuntul”). Alături de acordarea de credite, transferurile și decontarea între conturile clienților este principalul serviciu pe care băncile îl prestează societății. Neefectuarea întocmai și la timp a unei plăți scade încrederea persoanei care a ordonat-o în bancă.
În ultimă instanță, trecerea în posesia unei mărfi fără a fi însoțită, pe cât posibil simultan, de transferul de proprietate asupra banilor care reprezintă contravaloarea mărfii respective este sursă a riscului ca tranzacția să se dovedească ratată, rupându-se lanțul încrederii care tine partenerii comerciali, grupurile de interese și societatea, în ansamblul sau laolaltă.
Începând cu anul 1991, B.N.R. a preluat inițiativa reformei sistemului de plăți fără numerar al țării. In acest sens, B.N.R. a pregătit și pus la dispoziție propria rețea interbancară care acoperea întreg teritoriul țării, în cadrul unui program intern de modernizare a tehnologiilor clasice de decontare manuală a instrumentelor de plată suport hârtie, susținut prin efort investițional propriu, desfășurat exclusiv în interes public. În cadrul acestei acțiuni, B.N.R. urmărește scopuri strategice ca:
• accesul la mijloace eficiente de gestiune a riscului de faliment al oricărei bănci din cauza efectului de neplată la sfârșitul zilei a datoriilor acumulate din partea celorlalte bănci către acestea (riscul zilnic de sistem datorat plăților reciproce interbancare).
• crearea și dezvoltarea unei platforme de înnoire a instrumentelor de plăti fără numerar și a tehnologiilor de decontare a acestora, cu scopul stimulării emulației la nivelul băncilor comerciale.
1.3 – Locul și rolul băncilor comerciale în cadrul sistemului bancar
Până în 1989, sistemul bancar în România era practic inexistent în cadrul sistemului economic hipercentralizat. Toate deciziile veneau în mod direcționat de la organele de partid, nelăsând băncile existente să-și îndeplinească rolul pentru care au fost înființate. Chiar BNR avea un rol modic, neseparându-se de celelalte bănci comerciale din sistem.
Totodată, aceste bănci erau cu capital integral de stat, neexistând nici un fel de concurență, cu rol benefic pentru economie, între ele. Pe lângă această situație de fapt, oferta de servicii oferite de acestea era foarte redusă.
Acestea fiind condițiile, după 1989 s-a impus trecerea la construirea unui sistem modem, european și care să răspundă prompt solicitărilor/pieței oferind produsele și serviciile bancare necesare oricărei economii de piață. În cadrul unei economii de piață, sistemul bancar este „inima" care pulsează și face să circule „sângele economiei”. Acest „sânge" reprezintă banii care fac posibilă desfășurarea normală a vieții economice dintr-o țară și din lume în general. Băncile trebuie să asigure cadrul necesar mobilizării fondurilor bănești temporar disponibile din economie și orientării acestora către anumite activități economice.
În acest context, banii și creditul devin instrumente active pentru stimularea dezvoltării economice și descurajează activitățile nerentabile. Băncile trebuie să fie într-un context modem un partener activ și deschis în relațiile cu clientela sa, pe lângă serviciile clasice de depozitare, decontează în numele lor și creditare, le oferă și numeroase servicii cu sau fără specific bancar (de regulă de consultanță).
Apare ca o necesitate ca, în noile condiții ale economiei de piață, băncile comerciale existente să-și desfășoare activitatea cu respectarea normelor prudențiale din domeniu și într-un spirit de disciplină foarte dezvoltat, sub controlul riguros al unei autorități tutelare din domeniu, care să fie Banca Centrală.
Înainte de 1989, sistemul bancar din România era alcătuit pe un singur nivel ierarhic și cuprindea 5 bănci:
• BNR
• Banca Româna de Comerț Exterior (BRCE)
• Banca de investiții
• Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara(BAIA)
• CEC
Toate aceste bănci aveau monopol în diferite sectoare ale economiei.
BRCE era instituția centrală în stat specializată în efectuarea de operațiuni financiare cu străinătatea. Astfel, BRCE realiza încasări și plăți privind operațiunile de comerț exterior ale țării, administra disponibilitățile în devize ale țării, cumpăra și vindea atât în țară cât și în străinătate devize, efecte de comerț, titluri și obligațiuni străine.
Pentru a realiza aceste operațiuni, BRCE realiza legături de corespondență cu bănci și instituții financiare străine, primea și acorda credite în valută din și în străinătate, pe bază de convenții sau înțelegeri, acorda credite în lei sau valută agenților economici români cu activitate de comerț exterior.
Banca emitea efecte de comerț în favoarea unor beneficiari din străinătate și accepta efecte de comerț atrase asupra sa. BRCE analiza și gira efecte de comerț emise terți, acorda și primea garanții pentru aranjamente de plată în străinătate.
Banca de Investiții era instituția statului specializată în finanțarea investițiilor. Prin ea se concentrau principalele surse de finanțare internă (alocații bugetare, fonduri de amortizare, beneficii planificate ale întreprinderilor destinate investițiilor). Banca verifica studiile de fezabilitate ale proiectelor de investiții, înainte de a fi propuse spre aprobare și ulterior monitoriza realizarea acestora.
BAIA era instituția statului specializată în finanțarea, creditarea și decontarea producției agricole, prelucrării acesteia, investițiilor și circulației mărfurilor în agricultură, industria alimentară și domeniul apelor. Totodată, banca colecta și distribuia fondurile bugetare destinate activității din domeniul respectiv și acorda credite pe termen scurt de producție lAS-urilor, CAP-urilor și producătorilor cu gospodării individuale. Banca aproba propunerile pentru investiții ale IAS și CAP și acorda credite pe termen lung pentru investiții, monitorizând ulterior realizarea acestora.
CEC era instituția statului specializată în operațiunile bancare cu populația. Ea avea rol în atragerea disponibilităților bănești ale populației, depozitarea lor și efectuarea de operații specifice cu acestea.
În acest sens, derula următoarele operații: depuneri și restituiri ale banilor populației, operațiuni de consemnare, acordarea de credite populației pentru construirea și cumpărarea de locuințe sau autoturisme, efectuarea de operațiuni privind execuția de case a bugetului de stat, privind încasarea impozitelor și taxelor de la populație, precum și deservirea în domeniul bancar a agenților economici și a organizațiilor ce-si aveau conturile deschise la CEC.
Din 1990, a început reforma sistemului bancar, ca o condiție necesară a tranziției economiei românești spre economia de piață. S-a început prin elaborarea unei legislații bancare corespunzătoare privind organizarea și funcționarea băncii centrale și a băncilor comerciale.
Prima lege importantă a fost Legea 31/1990 privind societățile comerciale, deoarece băncile sunt în primul rând organizate ca societăți comerciale pe acțiuni urmând două legi cu specific bancar, care au reglementat activitatea în domeniu: Legea 33/1991 privind activitatea bancară și Legea 34/1991 privind statutul BNR urmate de adoptarea legii bancare nr.58 și a legii 101 a statutului BNR. în afara acestor legi băncile comerciale înființate aveau nevoie de autorizarea de funcționare de la BNR, pe baza criteriilor stabilite și a normelor și reglementărilor speciale.
Cadrul legal primar fiind deja format au început să apară bănci cu capital de stat și privat autohton, român sau străin. Băncile apărute, în special cele private, au un rol important în ceea ce privește procesul de privatizare și încurajarea inițiativei private.
Numărul băncilor din sistemul bancar românesc a crescut în mod continuu de la 4 în 1989, la 10 în 1991, ajungând la 45 la sfârșitul anului 1998 (cu tot cu reprezentanțele băncilor străine).
Aceste bănci pot funcționa liber în condițiile concurențiale ale economiei de piață, oferind o paletă diversificată de produse și servicii bancare. În vederea susținerii băncilor în realizarea obiectivelor lor și asigurării standardelor internaționale bancare, România a primit sprijinul unor țări cu sisteme bancare dezvoltate (Franța, Germania, Olanda, Anglia, SUA).
Sistemul bancar din România este structurat, conform legii, pe două niveluri: pe unul situându-se Banca Centrală, care stabilește și conduce politica țării în domeniul monetar, de credit, valutar și de plăți, supraveghind și celelalte bănci din sistem și pe nivelul doi băncile comerciale nou înființate. BNR și-a transferat operațiile ce le efectua până în 1989 unei bănci comerciale nou înființate (BCR), ea având acum un grad ridicat de independență, răspunzând numai în fața Parlamentului.
De-a lungul timpului între 1991 și 1997, BNR a elaborat numeroase norme și reglementări cu scopul de a întări disciplina băncilor comerciale existente și de a se alinia la standardele internaționale în domeniu ca o condiție și premisă a aderării României la UE.
În epoca contemporană, locul și rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relația economii – investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică. O bancă este o instituție căreia i se acorda permisiunea (în general sub forma unei autorizații/licențe) de a efectua tranzacții cu bani. Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din țara noastră, „Societățile bancare sunt persoane juridice autorizate să desfășoare, în principal, activități de retragere de depozite și de acordare de credite în nume și cont propriu".
Băncile, persoane juridice române, și sucursalele băncilor străine pot desfășura în limita autorizației acordate, următoarele activități: acceptarea de depozite; contractarea de credite, operațiunile de factoring și scontarea efectelor de comerț, inclusiv forfetare; emiterea și gestiunea instrumentelor de plată și de credit; plăți și decontări; transferuri de fonduri; leasing financiar; emiterea de garanții și asumarea de angajamente.
De asemenea, pot efectua tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu: instrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, certificate de depozit); valută; instrumente financiare derivate; metale prețioase, obiecte confecționate din acestea, pietre prețioase; valori mobiliare.
Băncile desfășoară și activități precum: intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferirea de servicii legate de aceasta; administrarea de portofolii ale clienților, în numele și pe riscul acestora; custodia și administrarea de valori mobiliare; depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare; închiriere de casete de siguranță; consultanță financiar-bancară; operațiuni de mandat.
Băncile pot efectua activitățile prevăzute de legislația privind valorile mobiliare și bursele de valori prin societăți distincte, specifice pieței de capital, care vor funcționa sub reglementarea și supravegherea CNVM, cu excepția activităților care, potrivit acestei legislații, pot fi desfășurate în mod direct de către bănci.
Operațiunile de leasing financiar vor fi desfășurate de către bănci, prin societăți distincte, constituite în acest scop. În activitatea lor, băncile se supun reglementării și ordinelor emise de Banca Națională a României, date în aplicarea legislației privind politica monetară, de credit, valutară, de plăți, de asigurare a prudenței bancare și de supraveghere bancară. Băncile își organizează întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase și cu cerințele legii.
Modificările în situația băncii sunt supuse aprobării B.N.R, în condițiile stabilite de aceasta prin reglementări. Înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind respectivele modificări se va face numai după obținerea acestei aprobări. În statutele lor, băncile nu vor putea stabili excepții de la principiul potrivit căruia o acțiune da dreptul la un singur vot.
Acțiunile emise de bănci vor putea fi numai nominative. În vederea funcționării, în termen de 30 de zile de la data obținerii autorizației fiecare bancă este obligată să deschidă cont curent la B.N.R, conform reglementărilor emise de aceasta. Transferurile bănești operate prin înscrieri în contul curent deschis în evidentele B.N.R -ului sunt irevocabile și necondiționate.
Băncile pot deschide la B.N.R și alte conturi, în condițiile stabilite de aceasta. Capitalul social al unei bănci trebuie vărsat integral și în forma bănească, la momentul subscrierii. Capitalul social minim este stabilit de B.N.R. La constituire, aportul de capital va fi vărsat într-un cont, cu dobânda la vedere sau la termen/deschis la o bancă/persoană juridică română/sau la o sucursală a unei bănci străine autorizate să funcționeze pe teritoriul României. Contul de capital va fi blocat până la înmatricularea băncii în Registrul Comerțului.
Băncile trebuie să mențină în permanență un nivel minim al capitalului social, în formă bănească, în conformitate cu reglementările B.N.R-ului. Sucursalele băncilor străine vor menține în permanență un capital de dotare, la nivelul prevăzut prin reglementările BNR -ului, prin capitalul social minim al băncilor, persoane juridice române. Băncile pot majora capitalul social, pe lângă subscrierea de noi aporturi în formă bănească, potrivit legislației în vigoare și prin utilizarea următoarelor surse:
a) primele de emisiune sau de aport și alte prime legate de capital, integral încasate, rămase după plata și acoperirea cheltuielilor neamortizate efectuate cu astfel de operațiuni, precum și rezervele constituite pe seama unor astfel de prime;
b) dividendele din profitul net cuvenit acționarilor după plata impozitului pe dividende potrivit legii;
c) rezervele din influențele de curs valutar aferente aprecierii.
1.4 – Operațiunile unei bănci comerciale
Operațiuni bilanțiere constituie în activitatea băncilor comerciale ponderea cea mai importantă în totalitatea activităților lor.
1.4.1 – Operațiuni pasive
Operațiunile pasive ale băncilor comerciale sunt operațiuni de atragere a activelor monetare existente în economie. În structura operațiunilor pasive sunt:
Depozitele bancare
Aceste resurse dețin cu mici excepții ponderea principală în totalul resurselor constituite la nivelul unei bănci:
depozite la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, deoarece titularii pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru plățile în cont sau chiar și le pot retrage. Cu toate acestea, practica și experiența au demonstrat că, în mod normal (adică în cazul unui număr suficient de mare de deponenți, de ponderi relativ apropiate și care nu acționează identic), aceste depozite au un grad de stabilitate superior chiar depozitelor la termen – grad concretizat în soldul mediu permanent (care exprimă posibilitățile de fructificare a depozitelor, prin acordarea de credite de către bancă). Cu toate că reprezintă cea mai stabilă resursă a băncilor comerciale, nu trebuie abuzat de aceste depozite, ci trebuie operat de o manieră precaută, în măsură să prevină dificultățile generate de ritmuri și volume neprevăzute ale retragerilor din conturi. Depozitele la vedere prezintă mai multe forme de existență, însă contul curent rămâne expresia caracteristică a acestor depozite. Această formă specială de servire bancară vizează operațiuni de casierie, iar degrevarea titularului de cont curent de aceste atribuții (care presupun eforturi laborioase și, implicit, costuri pentru bancă) constituie unul din motivele bonificării reduse prin dobânzi (care, în unele cazuri, nici nu se acordă).
depozite la termen au ca principală formă de existență în cadrul băncilor comerciale – conturile de depozit de investiții, ce creează o bază sigură de fructificare în procesul de creditare, pe termene corelate cu natura și durata acestor resurse. De asemenea, băncile comerciale deschid clienților conturi de economii simple sau în anumite sisteme (scheme, programe), care să asigure regularitate în procesul de economisire.
Împrumuturile contractate la băncile comerciale – băncile comerciale fac apel la resursele băncii naționale, se refinanțează în cazul în care se confruntă cu lipsă de lichiditate. Apelul la refinanțare se face de bănci și pentru a reoptimiza structura portofoliului de titluri pe care-l are fiecare bancă.
Refinanțare se face:
Rescontarea cambiilor (îndeosebi a tratelor);
Cedarea în pensiune cu contract de răscumpărare la scadență;
Obținerea de împrumuturi pe gaj de titluri (efecte publice) = operațiune de bombardare.
Împrumuturi de pe piața monetară
Împrumuturi specifice pieței înterbancare;
Dobânda este mai mare;
Împrumuturi de trezorerie (pe termen scurt și foarte scurt).
Capitalul propriu
Capitalul propriu și fondurile de rezervă constituite din profitul brut au un aport relativ redus în formarea resurselor de creditare a băncilor – intermediari prin definiție în reciclarea și valorificarea capitalurilor. În marea lor majoritate societăți pe acțiuni, băncile își formează capitalul propriu prin emisiunea și subscrierea de acțiuni. Dar în formarea resurselor proprii, fondurile de rezervă constituie treptat prin repartizarea profiturilor anuale ajung sa devanseze chiar capitalul. Legislațiile multor țări îngăduie asemenea proporții, dimensiunile rezervelor fiind îndreptățite prin varietatea și periculozitatea riscurilor bancare.
În structura capitalului propriu se includ două elemente:
Capital social – alcătuit din totalitatea valorilor nominale a acțiunilor emise de bancă. Acțiunile pot fi nominale sau la purtător. Băncile comerciale pot majora nivelul capitalului social în baza hotărârii acționarilor și cu acordul BNR, utilizând următoarele surse: emitere de noi acțiuni; prime legate de capital rămase după acoperirea cheltuielilor legate de operațiunile respective; rezerve constituite din profitul net; diferențe de reevaluarea patrimoniului; obligațiuni, dividende și datorii convertibile în acțiuni; rezerve constituite din diferențe favorabile de curs valutar, conform normelor legale.
Fondul de rezerve – constituit din profitul net al băncii, și are dublă destinație:
Lichiditate – în scopul promovării unui sector financiar puternic și competitiv, neadmiterii riscului excesiv în sistemul financiar, protejării intereselor deponenților și menținerii de către instituțiile financiare a unui nivel adecvat de lichiditate Banca Națională a României stabilește reguli, care au scopul de a stabili o legatură adecvată dintre suma fondurilor investite ale băncii (activele) și suma resurselor financiare (pasivele). Lichiditatea este capacitatea băncii de a asigura în orice moment îndeplinirea angajamentelor sale.
Solvabilitate – Potrivit prevederilor Legii bancare ”în scopul asigurării stabilității și siguranței activității desfășurate și/sau a îndeplinirii obligațiilor asumate, fiecare instituție de credit trebuie să mențină un nivel adecvat al fondurilor sale proprii”. Cu alte cuvinte băncile trebuie să aibă asigurate întotdeauna un nivel de solvabilitate corespunzător.
1.4.2 – Operațiuni active
Operațiunile active ale băncilor comerciale se referă la angajarea resurselor acestor instituții în vederea realizării funcțiilor statutare și a obținerii de profit. Operațiunile active pot fi grupate, în principal, în: operațiuni de creditare a firmelor; operațiuni de creditare a persoanelor fizice și operațiuni de plasament.
Prima categorie de operațiuni relevă o mare diversitate de tehnici de creditare, adoptate în întâmpinarea cerințelor întreprinderilor . Ele pot fi clasificate, la rândul lor, în două mari subgrupe: creditarea necesităților de capital fix și creditarea cheltuielilor de exploatare.
Prin natura lor, nevoile principale de capital fix ale întreprinderilor sunt acoperite prin intermediul pieței de capital (utilizându-se emisiunea de acțiuni și / sau obligațiuni). Firmele fac apel la bănci pentru creditarea mijloacelor fixe (în general, echipamente), însă băncile comerciale practică mai puțin acest tip de operațiuni, care sunt preferate cu precădere de către băncile de ramură, băncile de credit pe termen mijlociu sau lung, societățile financiare (cele de leasing în principal).
Acestea din urmă sunt mai competente în analiza utilității creditului din punct de vedere economic, neezitând să acorde credite de acest gen care, în cea mai mare parte, nu sunt re-creditabile (adică banca își asumă, pînă la scadență , riscul și acoperirea cu resurse). Intervențiile mai restrânse ale băncilor comerciale, dacă există, vizează tocmai credite re-creditabile, din considerente de precauție.
Creditarea cheltuielilor de exploatare ale întreprinderilor poate fi realizată în două moduri :
Creditarea creanțelor comerciale constă în preluarea de către bancă, contra monedă, a creanțelor comerciale pe care întreprinderile furnizoare le au asupra clienților lor. Dintre modalitățile de creditare în această manieră, cele mai importante sunt: scontarea, pensiunea, împrumutul pe efecte comerciale în gaj și lombardarea.
Creditele de trezorerie sunt acordate pe termen scurt (în general, până într-un an), având drept scop acoperirea necesităților monetare legate de ciclul de fabricație și de comercializare. Formele principale prin care se poate beneficia de aceste credite sunt avansul în cont curent și creditele specializate.
Operațiunile active se reflectă în activul bilanțier astfel:
Numerarul + rezerve = au o pondere redusă în structura activelor unei bănci – ele nu generează venituri, dar constituirea lor este absolut necesară și obligatorie pentru asigurarea unei lichidități corespunzătoare dar și pentru a face față obligațiilor în pasiv devenite exigibile.
Titluri. Plasamentul de resurse în titluri cunoaște în prezent o creștere a ponderii în totalul plasamentelor băncilor. Plasamentul în titluri e important pentru profitul băncii, achiziția de titluri aducând băncii venituri (sub formă de dobânzi și dividende).
Deciziile manageriale vizând portofoliul de investiții ale băncii, în sens larg, incluzând și creditele, trebuie să respecte câteva principii, și anume:
principiul legalității, vizând atât gestiunea băncii cât și protecția portofoliului de investiții și politica de plasament;
principiul siguranței, al prudenței, vizând rambursarea valorii investițiilor la termen și cu remunerarația aferentă. Riscul de nerambursare poate apărea din mai multe cauze: debitorul; banca; sectorul de activitate; economia în ansamblu;
principiul lichidității, care afirmă asigurarea lichidității băncii printr-un arbitraj continuu între scadențele plasamentelor și cele ale resurselor;
principiul profitabilității, în sensul gestionării portofoliului de investiții corelat cu resursele, în vederea creșterii valorii capitalului băncii și a remunerării atractive a acționarilor.
În structura portofoliului avem:
Valori mobiliare cu venit variabil
Acțiuni (titluri de proprietate)
Valori cu venituri fixe
Obligațiuni, bonuri de tezaur, rente, cambii, titluri de creanță
Achiziționarea acestor titluri este importantă atât pentru: maximizarea profitului, cât și pentru asigurarea lichidității băncii (ele includ în structura portofoliului titluri în termen scurt cu grad ridicat de lichiditate și anume bonurile de tezaur). Aceste titluri sunt: publice sau private. Pot fi titluri pe termen scurt: Bonuri de tezaur (cambii, rente); Titluri pe termen lung (acțiuni sau obligațiuni).
Mărimea unui portofoliu la nivelul unei bănci depinde de trei factori:
Mărimea resurselor totale ale băncii;
Mărimea resurselor disponibile rămase după distribuirea de credite și după acoperirea nevoilor de lichiditate;
Gradul de rentabilitate pe care-l are plasamentul într-un titlu sau altul.
Creditele bancare
Apariția creditului este strâns legată de dezvoltarea producției și circulației mărfurilor; evoluția acestor fenomene a impus includerea schimbului – și, odată cu el, și a creditului – în cadrul relațiilor monetare. Creditul reprezintă operațiunea prin care o valoare de întrebuințare actuală este cedată (transmisă) de către un creditor (împrumutător sau investitor) unui debitor (împrumutat) care se angajează să o returneze sub forma unor valori de primit în viitor, în condițiile stabilite în acordul de credit.
Termenul “credit” își are originea în participiul trecut al verbului latinesc „credere” = a crede, mai exact „creditum” = încredere în promisiunea de rambursare a celui ce oferă bunuri, lucrări, servicii sau alte valori în cel care se îndatorează. Limba română a consemnat acest cuvânt ca neologism, el pătrunzând în vocabularul nostru abia în secolul al XVIII-lea prin preluarea din limba franceză a substantivului „credit” = încredere fermă (confiance) din punct de vedere financiar.
Relațiile de credit au existat și în economiile premonetare, însă așa cum schimbul devine din ce în ce mai dependent de haina monetară (prin însăși scindarea sa în cele două acte – vânzarea și cumpărarea), așa și creditul este tot mai greu de închipuit în lipsa banilor. Apărut din necesitatea stingerii obligațiilor dintre diferiți agenți economici, proces căruia moneda lichidă nu-i putea face față, creditul constituie una din condițiile desfășurării oricărui proces economic.
Depășind sfera proceselor economice interne, creditul a fost extins treptat și în relațiile cu partenerii externi, fie ei simpli agenți economici sau chiar state. Astfel, creditul este văzut ca o pârghie economică indispensabilă, este ca o forță activă ce s-a concretizat în întreținerea de relații între furnizori și cumpărători, în contribuția la formarea de unități productive sau în fructificarea acumulărilor bănești.
Înainte de definirea creditului și a funcțiilor sale, se impune realizarea unei distincții între finanțe, bani și credit. Astfel, trebuie subliniat că, numai în cadrul rotației de ansamblu a capitalului, a mijloacelor materiale și monetare, creditul se poate transforma fie în bani, fie în finanțe; în timp ce finanțele presupun capitaluri deja formate care se acumulează, creditul reprezintă un efect al proceselor economice în urma cărora apar capitaluri temporar disponibile.
În acest sens, creditul poate fi considerat o formă specială de mișcare a valorilor: vânzare de mărfuri cu plata amânată sau cu transferarea temporară de monedă cu titlu de împrumut. Într-o formă extinsă creditul mai poate fi identificat cu circulația capitalului de împrumut. Numeroasele interpretări reducționiste au furnizat o serie de accepțiuni de genul: creditul = bani și finanțe; creditul = împrumut; creditul = pârghie; creditul = capital.
Una din definițiile demne de reținut indică operațiunea de creditare ca cedarea unei sume de bani efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic, în folosința altui subiect economic, cu obligația pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primită plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă.
Elementele comune care se găsesc însă în toate definițiile date creditului sunt următoarele:
– existența unor disponibilități la unii agenți economici și acceptarea de a fi cedate (împrumutate) altor agenți (debitori);
– pierderea temporară a unor drepturi de către cel care acordă împrumutul (împrumutant) și instituirea altor drepturi pentru cel împrumutat;
– obligativitatea împrumutatului de a restitui împrumutul la un termen numit scadență, însoțit în mod obligatoriu de dobândă.
Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalități diferite pe termen scurt și pe termen lung și mijlociu privind operațiile bazate pe înscrisuri sau fără, garantate sau negarantate în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.
Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce. Pe de o parte întreprinderile având conturi deschise la bănci, formează depozite care pot fi folosite de către acestea, ca resurse. Pe de altă parte băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producție curente sau de recuperare ulterioară, pentru investiții.
Creditul bancar realizează 3 funcții: redistribuirea fondurilor disponibile; emisiunea monetară; reflectarea și stimulare a eficienței activităților agenților economici.
Varietatea de credite furnizate de către bancă clientului permite gruparea acestora după anumite criterii:
Credite bancare pe termen scurt. Credite bancare pe termen scurt se acordă de bănci până la 12 luni, atât la acordare cât și pentru întreaga perioadă de utilizare, debitorii trebuie să garanteze creditele cu valori materiale și resurse financiare prevăzute a se realiza în sumă cel puțin egală cu creditul primit. Existența garanției constituie pentru bancă o certitudine că își va putea recupera sumele împrumutate în cazul nerambursării la termen a creditului.
Pentru întreprinderile private mici, creditele se garantează cu întreg patrimoniul existent. Valoarea garanțiilor trebuie să fie cu 20 % mai mare decât creditul acordat. În caz de nevoie se poate apela și la giranți, reprezentând terțe persoane care se oferă să garanteze cu averea și veniturile lor pentru eventualitatea că la scadență debitorul nu poate rambursa creditul.
Termenele de rambursare se înscriu drept clauze în contractul de credit, după negocierea lor prealabilă. Pentru creditele nerambursate la termen banca este în drept să aplice dobânzi majorate și în caz extrem să treacă la recuperarea creditelor din garanțiile constituite sau să se îndrepte, pentru recuperare, asupra giranților.
Creditele de trezorărie. Creditele de trezorerie sunt credite deschise de bancă în funcție de situația trezoreriei întreprinderii (deficit sau excedent) fără nici o legătură cu alte creanțe sau alte operațiuni.
Astfel de credite pe termen scurt se acordă în cazul deficitului de trezorerie, fără alte garanții deosebite, în vederea acoperirii plăților curente.
Creditele de trezorerie se împart în :
Creditele pentru facilități de casă – se acordă regulat pentru plăți de salarii, furnizori pe un termen, variind de la câteva zile la câteva luni.
Creditele sezoniere – pot fi acordate nu numai întreprinderilor agricole, ci și altor întreprinderi care lucrează sezonier și înregistrează decalaj în timp între încasări și cheltuieli.
Creditele de legătură – se mai numesc credite legate de o anumită operațiune financiară sau credite de sudură. Ele apar în situația când întreprinderea resimte necesități de fonduri cu caracter permanent. Creditele de legătură servesc până la obținerea capitalului permanent care finanțează nevoi permanente.
Creditele pe termen foarte scurt (SPOT) – se acordă de la o zi la alta marilor întreprinderi, din disponibilități zilnice de numerar ale băncii. Creditul SPOT nu presupune o aprobare scrisă sau orală a băncii și nici stabilirea prealabilă a unui plafon.
Credite pentru mobilizarea efectelor financiare – sunt credite generale, nu comportă garanții deosebite.
Creditele de mobilizare :
Creditul de scont – scontarea tratelor de către bănci reprezintă achiziționarea acestora în schimbul unei taxe de scont. Spre deosebire de creditele generale, creditul de scont este rambursat ca urmare a derulării unei anumite operațiuni comerciale din care banca își asigură recuperarea creditului.
Creditul pentru mobilizarea creanțelor comerciale – permite scontarea nu numai a creanțelor individuale, ci gruparea mai multora la un loc după criteriul timpului în care au fost emise, urmând să se tragă după ele un singur bilet la ordin în vederea prezentării lui la scontare. Creditul pentru mobilizarea creanțelor comerciale are rolul de a atenua carențelor creditului de scont unde fiecare efect face obiectul unor operații independente. Acest tip de credit se folosește în relațiile băncii cu clienți buni întrucât presupune un risc mai mare decât în cazul creditului de scont.
Creditul pentru mobilizarea creanțelor asupra clienților din străinătate – pentru a favoriza exportul, banca centrală folosește o procedură de mobilizare a creanțelor asupra partenerilor străini, stimulând băncile comerciale să o utilizeze prin faptul că este de acord să resconteze aceste creanțe în condiții relativ avantajoase pentru acestea.
Vânzarea creanțelor către societățile specializate – această operațiune nu reprezintă un credit propriu-zis ci o vânzare-cumpărare de creanțe cu riscurile corespunzătoare. În țările unde se folosește, operațiunea se numește „factoring” sau „l’affecturage”.
Creditele pe stocuri – sunt credite pe termen scurt, garantate cu anumite stocuri de mărfuri.
Creditele de prefinanțare:
Creditul de finanțare a lucrărilor publice. Pentru a acoperi temporar necesitățile de plată ale întreprinzătorilor, anumite instituții financiare își propun ca scop să finanțeze cheltuielile aferente până în momentul încasării contravalorii lor de la buget.
Creditul pentru prefinanțare exporturilor urmărește încurajarea exporturilor ce se fac cu comandă fermă sau fără comandă fermă: credit-cumpărător, credit-furnizor, etc.
Obligațiuni pe cauțiune – Astfel de credite pot fi acordate întreprinzătorilor de către administrația fiscală, care joacă rolul de bancher, sub forma amânărilor de la plata obligațiunilor fiscale (taxe vamale, TVA, etc).
d. Activele corporale – au o pondere diferită de la o bancă la alta, nu generează venituri, dar sunt absolut necesare pentru buna desfășurare a activității bancare.
CAP. 2 – BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.
2.1 – Locul și rolul B.C.R. S.A. în cadrul sistemului bancar românesc
Înființată la 1 decembrie 1990, Banca Comercială Română a aniversat șapte ani de activitate, în condițiile speciale în care România le-a parcurs și în care băncii i-au revenit sarcini deosebite prin preluarea și continuarea activității comerciale pe care o derula până atunci Banca Națională a României.
Caracteristica etapei parcurse constă într-o dinamică accelerată în dezvoltarea activităților prin punerea la dispoziție a unei game largi de produse și servicii bancare, într-o puternică deschidere spre exterior.
În decembrie 1990, Banca Comercială Română S.A. figura cu un capital social de 12 miliarde lei, resurse în lei din disponibilitățile în valută ale titularilor de cont de 1 miliard lei credite bancare acordate de 250 miliarde lei, iar la sfârșitul anului 1990 banca dispunea de 100 unități proprii și avea un personal de 5317 angajați.
Deși Banca Comercială Română a luat ființă la 1 decembrie 1990, și-a păstrat continuitatea în activitățile pe care le desfãșura înainte Banca Națională a României, cu același personal din sucursale și filiale.
Legat de continuitatea și funcționarea Băncii Comerciale Române vorbim de operațiile sale de bază, respectiv de continuarea activității de creditare pe termen scurt a economiei naționale, a majorității societăților comerciale din industrie, acestea rămânând ca și în perioada de tranziție să fie finanțate prin unitățile Băncii Comerciale Române.
Scurta și bogata istorie a Băncii Comerciale Române recunoaște realizări deosebite, banca dezvoltându-se atât prin creșterea produselor și serviciilor bancare specifice pe care le-a oferit până acum clientelei sale, cât și prin asimilarea rapidă a unor noi activități dintre care menționăm: trecerea la creditare pe termen lung și mediu pentru investiții, acordarea de credite în valută, deschiderea de conturi în valută pentru persoane fizice și juridice și efectuarea de operațiuni de schimb valutar, derularea operațiunilor de decontare în numele clienților a activităților de comerț exterior.
Asistăm la dezvoltarea și modernizarea băncii prin organizarea pe baze mai moderne a activităților de trezorerie, a planificării financiare și a profitabilității, a organizării unităților teritoriale ca centre de profit, a structurării unei organizări optime de marketing, vânzări și monitorizare a pieței, a informatizării băncii.
Desi creșterea numărului băncilor în România a determinat în mod firesc și o redistribuire a clientelei și a afacerilor în general, ceea ce s-a reflectat și asupra Băncii Comerciale Române, totuși aceasta rămâne reprezentativă și cu ponderi ridicate la principalele poziții la bilanțul agregat al băncilor comerciale.
An de an, un element edificator pentru o apreciere concludentă asupra stabilității și dezvoltării sale îl constituie evoluția în dinamică a principalilor indicatori ai băncii, începând cu anul înființării sale.
Evoluția cea mai bună o are capitalul total, în care se cuprinde capitalul social și fondurile constituite din disponibilitățile și depozitele la termen ale titularilor de cont. Pentru exemplificare am în vedere evoluția capitalului total în cadrul Băncii Comerciale Române în perioada 2009-2011.
Banca Comercială Română a destinat cea mai mare parte a resurselor sale – proprii și atrase – creditării economiei, pentru finanțarea în principal a activelor circulante.
Sintetizând câteva date statistice se poate avea în vedere că:
banca deservește astăzi peste 700.000 de clienți în aproape 1.200.000 de conturi ale acestora;
banca face zilnic peste 600.000 de operațiuni;
personalul băncii, care lucrează în cele 206 unități bancare, reprezintă 25% din totalul personalului bancar din România;
banca dispune azi de un capital propriu și suplimentar în sumă de 380 miliarde lei, iar în termeni comparabili ea deține 26% din totalul fondurilor proprii ale întregului sistem al băncilor comerciale;
societățile comerciale care sunt clienți ai Băncii Comerciale Române ce își derulează operațiunile prin Banca Comercială Română reprezintă din punctul de vedere al volumului activităților, 80% din activitatea industriei românești;
banca are relații de corespondență cu peste 400 de bănci din întreaga lume.
2.2 – Structura organizatorică a B.C.R. S.A.
Structura organizatorică actuală a Băncii Comerciale Române reprezintă ansamblul posturilor și compartimentelor de muncă, modul de organizare și subordonare, precum și legăturile ce se stabilesc între ele, pentru realizarea în mod corespunzător a tuturor sarcinilor ce le revin societății respective.
Actualmente, conducerea și administrarea centralei Băncii Comerciale Române sunt asigurate de: Adunarea Generală a Acționarilor; Consiliul de administrație; Comitetul de Credit (de Direcție); Președintele și vicepresedintele.
Adunarea Generală a Acționarilor reprezintă totalitatea proprietarilor de acțiuni, convocați în adunări ordinare și extraordinare, și are următoarele atribuții:
a) discută, modifică și aprobă bilanțul și contul de profit și pierderi, după ascultarea raportului administratorilor și stabilește dividendele;
b) alege administratori și cenzori;
c) fixează remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs, administratorilor și cenzorilor;
d) se pronunță asupra gestiunii administratorilor și dă acestora descărcarea de gestiune pentru anul încheiat;
e) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli și programul de activitate pentru exercițiul următor;
f) hotărăște desființarea uneia sau mai multor dintre unitățile băncii.
Adunarea Generalã a Acționarilor se întrunește o dată pe an în cel mult trei luni de la încheierea anului financiar, într-o adunare ordinară sau ori de câte ori este necesar, într-o adunare extraordinară.
Adunarea generală ordinară este legal constituită prin prezenta acționarilor care să reprezinte cel putin jumătate din capitalul social, iar hotărârile se iau cu 2/3 din voturile acționarilor prezenți.
Adunarea Generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărâre în legătură cu: prelungirea duratei de funcționare a băncii; mărirea, reducerea sau reîntregirea capitalului social; participarea cu capital la societățile comerciale, financiare sau bancare; schimbarea obiectului și formei societății; mutarea sediului; fuziunea cu alte societăți, dizolvarea anticipată a băncii; emisiunea de obligațiuni, titluri de credit și alte înscrisuri de valoare; modificarea statului băncii.
Ea este legal constituită prin prezența acționarilor care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social. Adunarea Generală este convocată de Consiliul de Administrație, prin publicarea convocării în Monitorul Oficial cu cel puțin 15 zile înainte.
Ședințele vor fi conduse de către Președintele Consiliului de Administrație.
Conducerea și administrarea curentă a bãncii se încredințeazã de cãtre Adunarea Generalã a Acționarilor unui Consiliu de Administrație. Președintele Consiliului de Administrație este totodatã și presedintele bãncii, calitate în care conduce și Comitetul de Credit.
Consiliul de Administrație al bãncii delibereazã asupra problemelor de bazã cum sunt:
a) bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, precum și propunerile ce urmeazã sã fie prezentate Adunãrii Generale a Acționarilor privind destinația profitului;
b) politica bãncii privind creditele, resursele și dobânzile;
c) propunerile ce urmeazã a fi prezentate Adunãrii Generale a Acționarilor privind rezervele și eventuala utilizare a acestora;
d) propunerile privind emiterea de obligațiuni, de acțiuni și titluri de credit și modul de distribuire a acestora;
e) stabilirea veniturilor și cheltuielilor bãncii, investițiilor proprii, reparațiilor capitale și aprobarea documentațiilor tehnico-economice prezentate de Consiliul tehnico-economic;
f) aprobarea înființării sucursalelor, filialelor, agențiilor sau reprezentantelor în țarã și în strãinãtate;
g) regulamentul de ordine interioarã al bãncii, structura organizatoricã, funcțiile, atribuțiile și normele de funcționare;
h) stabilirea numãrului de personal al bãncii și nivelul de salarizare al acestuia atât pentru administratia centralã, cât și pentru unitãțile acesteia;
i) numirea directorilor, adjuncților acesteia și contabililor șefi din centrala bãncii unităților teritoriale;
j) numirea Comitetului de direcție și stabilirea competențelor acestuia;
k) aprobarea nivelului comisioanelor, taxelor și spezelor bancare;
l) aprobarea înregistrãrii, pe seama fondului de risc sau a altor fonduri constituite conform legii, a sumelor imposibil de recuperat sau a celor recuperate nu poate fi realizatã în condiții economice, precum și a pierderilor provocate de salariați, consecintã a riscului normal al serviciului;
m) aprobarea organizãrii și participarea bãncii la licitații de devize, precum și titluri de valoare române și strãine;
n) propune Adunãrii Generale a Acționarilor participarea bãncii cu capital în lei sau valutã, în calitate de asociat sau acționar, la societățile comerciale, bancare și financiare române sau strãine;
o) aprobarea de cumpãrare sau de construire de imobile din fondurile bãncii pentru nevoile proprii sau ale salariatilor sãi;
p) aprobarea normelor, instructiunilor și cadrului de desfãșurare a operațiunilor bãncii;
q) alte aspecte ale activității curente.
Membrii Consiliului de Administrație ai bãncii nu pot ocupa, fãrã autorizarea expresã a acestuia posturi de membrii în consiliile de administrație sau de directori în alte societăți bancare și nici să participe la asemenea firme ca asociați cu rãspundere limitatã.
Consiliul de Administrație poate delega o parte din competențele sale unui Comitet de Direcție format din: președinte, vicepreședinți și trei membrii aleși din administratori, fixându-le în același timp și remunerația.
Președintele Consiliului de Administrație conduce în același timp și Comitetul de Direcție. Deciziile Comitetului de Direcție se iau cu 2/3 din voturile membrilor sãi. Comitetul de Direcție este obligat sã prezinte la fiecare ședință a Consiliului de Administrație registrul sãu de deliberãri.
În Comitetul de Direcție votul nu poate fi luat prin delegație.
Supravegherea gestiunii Consiliului de Administrație al bãncii se realizeazã de Comisia de Cenzori, formatã din trei membrii și toti atâțti supleanți. Cel puțin unul dintre ei trebuie sã fie contabil autorizat sau expert contabil.
În situația în care Statul deține cel puțin 20% din capital, unul dintre cenzori va fi recomandat de Ministerul de Finanțe.
Anul financiar al bãncii începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie al fiecãrui an calendaristic. Consiliul de Administrație al bãncii asigurã întocmirea la termenele stabilite a bilanțului contabil, a contului de profit și pierderi, precum și a dãrii de seamã anuale, pe care le prezintã Adunãrii Generale a Acționarilor.
Bilanțul și contul de profit și pierderi se întocmesc în condițiile prevãzute de lege. Consiliul de Administrație trebuie sã prezinte Cenzorilor cu cel puțin o lunã înainte de ziua stabilitã pentru ședința Adunãrii Generale a Acționarilor, bilanțul exercițiului precedent cu contul de profit și pierderi, însoțit de raportul sãu și documentele justificative.
O copie a bilanțului împreunã cu raporturile Consiliului de Administrație și al cenzorilor va fi depusã la sediul bãncii și al sucursalelor, în cele 15 zile care preced Adunarea Generalã a Acționarilor, pentru a fi consultatã de acționari.
Bilanțul și contul de profit și pierderi vor fi publicate în Monitorul Oficial. În cadrul Bãncii Comerciale Române funcționeazã urmãtoarea structurã organizatoricã:
Banca Comercialã Românã
Centrala Bãncii Comerciale Române
Sucursale ale Bãncii Comerciale Române
Filiale ale Bãncii Comerciale Române
Agenții ale Bãncii Comerciale Române
Pentru conducerea activităților bancare în fiecare sucursalã, filialã sau agenție se constituie un Comitet Director. Din Comitetul Director fac parte: directorul sucursalei (filialei), directorii adjuncți, contabilul șef, șefii serviciilor de creditare, trezorerie și reprezentantul oficiului juridic.
2.3 – Produsele și serviciile bancare ale Băncii Comerciale Române S.A.
Banca asigurã azi toatã gama de produse și servicii cerute de clienții sãi în procesul de derulare a comertului exterior sau a altor operații specifice pentru care au fost deschise acestea.
Statutul Bãncii Comerciale Române S.A. a fost aprobat prin Hotãrârea Guvernului României nr. 1105/1990. Principalele prevederi ale statutului pot fi astfel rezumate:
forma – societate pe acțiuni;
durata – 99 de ani de la durata emiterii autorizației de funcționare, posibilitatea extinderii acestei perioade;
obiective principale de activitate: atragerea și formarea de depozite bãnesti, în lei si valutã, de la persoane fizice si juridice, din tarã si din strãinãtate; acordarea de credite pe termen scurt, mediu si lung; efectuarea de servicii bancare; operatiuni pentru activitatea de comert exterior; alte operatiuni bancare;
capital – integral subscris de stat;
fonduri – pentru desfãsurarea activitãtii sale, banca constituie urmãtoarele fonduri: fondul de rezervã; fondul de risc; alte fonduri prevãzute de lege.
Banca efectueazã operatiuni bancare si financiare în tarã si strãinãtate, pentru contul sãu propriu si al clientilor sãi, persoane fizice sau juridice, în numele unor institutii sau în colaborare cu acestea, precum si orice alte activitãti permise de reglementãrile în vigoare, astfel:
atrage depozite bãnesti la vedere sau la termen în lei sau valutã, de la persoane fizice sau juridice, în vederea pãstrãrii si fructificãrii lor;
acordã credite pe termen scurt, cu scadenta de rambursare pânã la 12 luni, pentru activitãtile de aprovizionare, desfacere si prestãri servicii, precum si consum gospodãresc si personal;
acordã credite pe termen mediu, cu rambursare pânã la 25 de ani, în conditiile stabilite de lege, cu asigurarea resurselor corespunzãtoare;
efectueazã operatiuni de scontare a efectelor comerciale în cadrul operatiunilor de scont si rescont;
efectueazã operatiuni de încasãri si plãti în lei si valutã, în numerar si virament pentru clientii care deschid conturi la bancã, pentru operatiunile bãnesti ale acestora;
efectueazã operatiuni de schimb valutar, organizeazã si participã la licitatii de devize, cumpãrã si vinde, în tarã sau strãinãtate, precum si titluri de valoare române sau strãine;
acordã clientilor sãi credite în valutã;
emite si primeste cecuri sau documente de platã în valutã;
primeste si emite garantii pentru angajamentele de platã strãine, proprii sau ale tertilor sau în favoarea acestora;
efectueazã operatiuni de arbitrajare pe pietele monetare, sub forma de atragere si constituire de depozite la termen si la vedere, proprii si ale clientilor. Banca poate compensa din profitul realizat din aceste operatiuni eventualele diferende nefavorabile;
poate avea calitatea de asociat sau actionar al unor societãti sau institutii bancare, societãti comerciale, de productie, prestãri servicii, precum si alte domenii permise de lege, cu capital în lei sau în valutã, în tarã si în strãinãtate;
participã la tranzactii externe financiare, de plãti si de credit, încheie cu bãnci si institutii financiare strãine angajamente si conventii de plãti; încheie contracte si conventii privind primirea sau acordarea de credite din tarã sau din strãinãtate;
încheie aranjamente de corespondentã cu bãnci si institutii financiare strãine;
participã la organizatii si organisme internationale cu caracter financiar, bancar sau monetar;
efectueazã operatiuni de încasãri si plãti si alte servicii bancare pentru institutiile finantate de la buget sau autofinantate;
efectueazã operatiuni privind executarea de casã a bugetului statului, în limita mandatului primit;
efectueazã operatiuni cu metale pretioase si cu obiecte confectionate din acestea si cu alte valori cu grad înalt de lichiditate în contul propriu sau al clientilor sãi;
cumpãrã sau vinde în tarã sau strãinãtate aur si alte metale pretioase în lingouri, monede si medalii;
efectueazã pentru contul sãu propriu sau al clientilor sãi vânzarea de actiuni, titluri sau înscrisuri, precum si rãscumpãrarea acestora;
cumpãrã, vinde, pãstreazã în custodie si administreazã active monetare, executã transferuri, operatiuni de clearing si alte operatiuni de virament pe cont propriu sau al clientilor;
efectueazã operatiuni de consulting bancar la cererea unor investitori pentru investitiile de capital strãin sau românesc, în tarã sau în strãinãtate, pentru emiterea si lansarea, pe piata românã sau strãinã, a obligatiunilor de împrumuturi de stat sau particulare, pentru emiterea si lansarea de actiuni, precum si orice alte activitãti de consulting;
asigurã depozitarea si transportul, cu mijloace proprii, în conditiile legii, a numerarului si a altor valori detinute de clientii sãi;
efectueazã orice alte operatiuni bancare în tarã sau în strãinãtate.
Banca acordã credite, prin negociere cu solicitantul, în functie de bonitatea si solvabilitatea acestuia. Banca este în drept sã solicite, la acordarea creditelor garantii asiguratorii cum sunt: bunurile ce se procurã din creditul acordat; gajul mobiliar; înscrisuri de valori si alte efecte de comert; ipoteca constituitã asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea debitorilor; scrisori de garantii bancare; cesiuni; alte valori.
Banca stabileste potrivit dispozitiunilor legale, conditiile în care bunurile care constituie garantia creditului rãmân în pãstrarea clientului beneficiar de credite, precum si modalitatea în care se poate dispune de acestea.
Creditele se acordã pe baza contractului de credit care se încheie cu beneficiarul acestuia si în care se consemneazã clauzele referitoare la: volum; obiect; garantii; termene de rambursare; dobânda; alte clauze. Contractul de credit are valoare de înscris autentic si constituie titlu executoriu.
Banca este îndreptãtitã, fatã de clientii care nu-si îndeplinesc angajamentele sau nu respectã clauzele din contract sã ia urmãtoarele mãsuri:
recuperarea creditelor înainte de termen, atunci când se constatã înstrãinarea garantiilor prezentate, utilizarea creditelor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, pãstrarea în conditii necorespunzãtoare a materialelor aduse în garantie, sustragerea de la îndeplinirea obligatiilor din contract;
valorificarea totalã sau partialã a înscrisurilor care i-au fost date în garantie, banca recupereazã din sumele rezultate din valorificarea înscrisurilor, creditele acordate, dobânzile si orice cheltuieli efectuate în legãturã cu valorificarea, eventualul surplus remitându-se împrumutatului;
declansarea potrivit legii, a procedurii juridice de executare silitã, punere în faliment si lichidare.
Depozitele constituite si creditele acordate sunt purtãtoare de dobânzi din momentul constituirii, al acordãrii lor. Dobânda este negociabilã.
Este necesar sã se facã precizarea cã banca primeste de la clientii sãi bilanturile contabile, contul de profit si pierderi, situatia angajamentelor de platã si orice informatii si date referitoare la bonitatea, lichiditatea si solvabilitatea acestora.
2.4 – Creditarea agenților economici de către B.C.R. S.A.
2.4.1 – Politica generală de credite
Toate produsele si serviciile bancare îsi au importanta lor, dar creditul rãmâne principalul produs oferit de bacã. Creditul este operatiunea prin care se iau în stãpânire imediatã resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însotite de piata unei dobânzi ce remunereazã pe împrumutãtor.
Operatia priveste douã pãrti. O parte care dã creditul, cealaltã parte îl primeste, altfel spus se îndatoreazã. Banca Comercialã Românã S.A. a destinat cea mai mare parte a resurselor proprii si atrase creditãrii economiei, respectiv agentilor economici cu capital de stat, mixt sau pirat.
Activitatea din sfera economiei reale a stat în ultimii ani în atentia autoritãtilor guvernamentale si bancare, care au adoptat unele forme adecvate de sprijin, prin linii de credit cu destinatie specialã si dobânzi preferentiale, de care au beneficiat foarte multe societãti comerciale. Liniile de credit au fost destinate asigurãrii stocurilor de materii prime de bazã si cele strategice ale tãrii, stimulãrii productiei de export si a exportului în general, finantãrii unor lucrãri în agriculturã si formãrii de stocuri de produse agricole.
În activitatea generalã de creditare a întreprinderilor cu profil economic, sectorul de stat ocupã locul principal al Bãncii Comerciale Române S.A. în primul rând pentru faptul cã acest sector a fost preluat de la Banca Nationalã a României si a rãmas sã fie creditat de unitãtile Bãncii Comerciale Române.
Relatiile de credit au existat si în economiile premonetare. Deci creditul poate exista si în economiile fãrã monedã. Evident cã, în ansamblul lor relatiile de credit, astãzi nu se pot emancipa de haina monetarã.
Operatiunile de credit pot interveni într-o gamã foarte amplã de la relatiile între indivizi sub forma unor acorduri personale simple, pânã la tranzactiile formalizate ce se efectueazã pe pietele monetare si formulate în cadrul unor contracte complexe. O parte importantã a relatiilor de credit priveste mobilizarea capitalurilor disponibile si a economiilor.
Pãrtile implicate, tipul de instrumente utilizate si conditiile în care creditul este consimtit, sunt extrem de diverse si în continuã evolutie. Dispozitivul institutional variazã de asemenea, de la tarã la tarã.
Se remarcã ponderea creditului în lei, dar într-o anumitã scãdere, în favoarea creditului în valutã, a cãrui pondere în total, aproape se dubleazã. Spre deosebire de creditul în lei, la creditul în valutã dominã ce pe termen mediu si lung.
Deplasarea, creditului în valutã, cu prioritate pe termen meniu si lung, trebuie remarcatã în mod deosebit, pentru cã pe aceastã cale, banca a sprijinit efectiv clientii sãi, societãtile comerciale pentru importul destinat retehnologizãrii si dezvoltãrii capacitãtilor de productia generalã si pentru export în special.
Banca comercialã Românã în prezent efectueazã un numãr important de operatiuni pe liniile de credit oferite de marile bãnci din S.U.A., Germania, Anglia, Elvetia, Austria, Italia, Olanda.
Din punctul de vedere al ramurilor economiei nationale, industria a fost cea care a beneficiat de cea mai mare parte a plasamentelor sub formã de credite.
Industria a beneficiat în mare mãsurã si de credite cu dobânzi preferentiale pentru productia de export, import si alte activitãti. Dupã industrie, urmeazã în ordine cooperatia, agricultura, comertul si turismul.
Banca urmãreste cu mare atentie evolutia principalelor douã grupe de credite pe termen scurt, din punctul de vedere al formei de finantare: creditul pe termen scurt sub forma capitalului de lucru si creditul pe obiect, destinat acoperirii stocurilor, cheltuielilor si a activelor justificate economic.
Se poate observa o tendintã pozitivã în vederea acordãrii creditelor prin conturi speciale de împrumut.
Asistãm la diversificarea activitãtii de creditare, tehnica de acordare devin din ce în ce mai complexã. Pentru a satisface cerintele crescânde ale clientilor sãi, Banca Comercialã Românã a dezvoltat relatii de finantare de tip Bank – Bank cu bãnci de prim rang, având încheiate pânã în prezent 13 astfel de acorduri de împrumut, altele fiind în curs de negociere.
În calitatea sa de împrumutat pe piata externã si de împrumutãtor pentru clientii sãi, Banca Comercialã Românã îmbinã armonios politica de creditare externã cu cea internã.
Utilizarea resurselor proprii si atrase de pe piata monetarã, precum si a resurselor, împrumutate de pe piata internationalã a creditelor face posibilã adoptarea unei politici flexibile de pânã la 1 an, la împrumuturi pe termen mediu si lung, pânã la 10 ani.
Banca a acordat Credite pe termen scurt, în valutã în principal pentru importul de materii prime necesare realizãrii productiei destinate pietei interne, cât si celei externe. În cazul din urmã, se realizeazã o finantare de tip pre-export.
Concomitent s-a dezvoltat în ultimul timp, creditarea în valutã sub forma unor linii de credit revolving, pentru importul de materii prime, materiale curente, cu încasare de dobândã bancarã, la soldul angajat.
Creditele pe termen mediu si lung, sustin procesele de restructurare, retehnologizare si modernizare a capacitãtilor de productie existente.
Pentru proiectele pe termen mediu si lung, banca deruleazã alãturi de liniile de credit Bank-Bank, credite furnizor, credite cumpãrãtor, operatiuni de forfetare si leasing.
2.4.2 – Principii generale și condiții de creditare
Fundamentarea deciziei de creditare presupune o parcurgere logicã a unor etape bine determinate de analizã a agentului economic, pornindu-se de la analiza motivãrilor pentru care se solicitã creditul si finalizându-se cu actiunea de creditare, respectiv de negociere cu clientul, în vederea aprobãri sau refuzului bãncii de a acorda creditul solicitat.
În întreaga sa activitate de creditare banca va respecta întocmai prevederile Legii Bancare nr. 58/1999 privind activitatea bancarã, Legii nr. 34/1991 privind Statutul Bãncii Nationale a României, a normelor, instrumentelor si regulamentelor emise de Banca Nationalã a României în calitatea sa de bancã centralã si cu atributii de reglementare în domeniul monetar de credit, valutar si de plãti, precum si propriile norme si instructiuni de lucru.
Operatiunile de creditare efectuate de bãncile comerciale au la bazã prudenta bancarã, criteriu fundamental de politicã bancarã, ce caracterizeazã întreaga activitate.
Conform prevederilor Legii bancare nr. 58/1999 privind activitatea bancarã, “la acordarea creditelor, societãtile bancare vor urmãri ca solicitantii sã prezinte credibilitate si toate operatiunile bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din care sã rezulte clar toti termenii si toate conditiilor respectivelor tranzactii”.
Activitatea de creditare se bazeazã, în primul rând, pe analiza viabilitãtii si realismului afacerilor în vederea identificãrii si evaluãrii capacitãti de platã a clientilor, respectiv de a genera venituri si lichiditãti ca principalã sursã de lichidare a capacitãtii de platã a clientilor se face prin analiza aspectelor financiare si nefinanciare ale afacerilor, atât ale celor din perioadele expirate cât si cele prognozate.
În momentul acordãrii creditelor trebuie sã se aibã în vedere atât avantajul pentru bancã, deoarece prin extinderea si diversificarea portofoliului de credite ea poate obtine profit suplimentar, cât si pentru clienti, respectiv aspectele nefinanciare care pot avea efecte neprevãzute asupra desfãsurãrii afacerilor si rambursarea creditelor.
Analiza si acordarea creditelor trebuie sã aibã în vedere influenta factorilor asupra proiectelor propuse de clienti, respectiv aspectele nefinanciare care pot avea efecte neprevãzute asupra desfãsurãrii afacerilor si rambursãrii creditelor.
Pentru creditele acordate, banca percepe dobânzi si comisioane care se negociazã cu agentii economici în functie de conditiile pietei si se înscriu în contractele de credite. În situatia în care împrumutatul încalcã conditiile contractuale, inclusiv cele referitoare la destinatia creditului, banca poate întrerupe imediat fãrã preaviz utilizarea creditului acordat. Împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depãsi, cumulate 20% din capitalul propriu al bãncii.
Regiile autonome pot contracta credite totale pentru acoperirea cheltuielilor curente în proportie de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 15/1990 privind organizarea unitãtilor economice de stat. Creditele se acordã pe bazã de garantii, banca având dreptul sã verifice la agentul economic modul cum sunt utilizate si garantate creditele primite, iar în cazul în care se constatã nerespectarea prevederilor contractuale sã retragã creditele înainte de scadenta stabilitã sau, în lipsã de disponibilitãti sã le treacã la credite restante si sã urmãreascã rambursarea acestora în ordinea stabilitã de lege.
Pe toatã durata creditãrii, agentii economici beneficiari de credite au obligatia sã depunã la bancã un exemplar din bilantul contabil, balante sau situatii trimestriale.
Creditele pe termen scurt se acordã la cererea agentilor economici care îndeplinesc urmãtoarele conditii: sunt constituiti potrivit legii; desfãsoarã activitãti eficiente potrivit actului de înfiintare si statutului de functionare; îndeplinesc indicatorii de bonitate; prezintã garantii morale si materiale pentru utilizarea cu eficientã a creditului si rambursarea integralã la scadentã; valoarea garantiilor materiale prezentate este mai mare sau cel putin la nivelul creditelor si a dobânzilor aferente; au deschise conturi la unitãtile teritoriale ale bãncii; posedã capital social potrivit statutului; acceptã clauzele negociate înscrise în contractul de credite.
Având în vedere conditiile generale de creditare bancarã prezentate anterior si de faptul cã prudenta bancarã reprezintã criteriul fundamental de politicã bancarã, voi prezenta urmãtoarele principii generale de creditare, ce caracterizeazã de asemenea activitatea bancarã:
Credibilitatea reprezintã suportul moral, elementul psihologic esential, fãrã de care creditul nu poate exista. Dobândirea încrederii presupune cunoasterea clientului, iar aceasta se realizeazã printr-o permanentã activitate de informare si documentare privind:
calitãtile morale si profesionale ale managerilor societãtii si principalilor colaboratori si asociati;
reputatia, privitã prin prisma calitãtii produselor, a serviciilor, a relatiilor cu partenerii;
situatia patrimonialã si financiarã etc.
Forma contractualã. “Toate operatiunile de credit si garantii ale societãtilor bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din care sã rezulte clar toti termenii si toate conditiile respectivelor tranzactii.
Destinatia creditului este principiul care obligã împrumutatul de a utiliza creditul în concordantã cu scopul pentru care a fost acordat si totodatã dreptul bãncii de a urmãri respectarea modului de utilizare.
Garantarea creditului. Orice credit trebuie garantat cu bunuri mobile si imobile sau titluri de valoare existente în patrimoniul unitãtii. Garantiile asigurãrii reprezintã principalul mijloc prin care se diminueazã riscul insolvabilitãtii.
Rambursarea la termen a creditului.. Determinarea realã a capacitãti împrumutatului de a realiza venituri, alegerea si convenirea garantiilor asiguratorii, precum si supravegherea permanentã a modului de utilizare a creditului, sunt principalele mãsuri care asigurã înfãptuirea acestui principiu.
Dobânda reprezintã interesul care stã la baza oricãrei operatiuni de credit si constituie pretul creditului utilizat. Dobânda perceputã pentru creditele acordate, se negociazã de bãncile comerciale, având în vedere dobânda pietei, raportul între cererea si oferta de capital, ea neputând fi sub nivelul taxei oficiale a scontului.
Garantiile creditului admise de bãncile comerciale sunt:
gajul propriu-zis, sub cele douã forme:
gajul cu deposedare;
gajul fãrã deposedare.
ipoteca conventionale de rangul I;
cesiunea de creantã;
scrisoarea de garantie bancarã;
stocurile de materii prime, materiale, mãrfuri destinate consumului sau vânzãrii imediate, asupra cãrora nu se poate constitui gajul propriu-zis;
dreptul de gaj general.
2.4.3 – Categorii de credite acordate de B.C.R. S.A.
Pentru completarea fondurilor proprii, Banca Comercialã Românã acordã solicitantilor, credite pentru acoperirea cheltuielilor de productie si desfacere, achizitionarea de produse si mãrfuri în vederea comercializãrii, efectuarea cheltuielilor aferente productiei din perioada urmãtoare, pentru unele nevoi temporare de fonduri apãrute în aprovizionarea si desfacerea produselor, precum si pentru realizarea unor obiective de investitii.
Corespunzãtor scopurilor pentru care sunt solicitate, banca poate acorda urmãtoarele categorii de credite:
A) credite pe termen scurt, a cãror duratã de rambursare nu poate depãsi 12 luni;
B) credite pe termen mediu, cu durata de rambursare între 1-5 ani;
C) credite pe termen lung cu durata de rambursare de peste 5 ani;
A) CREDITE PE TERMEN SCURT. Punctul de plecare în stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt îl reprezintã situatia patrimoniului la sfârsitul trimestrului precedent precum si previziunile de crestere a activelor în trimestrul prognozat.
Cu ajutorul informatiilor respective, se întocmeste Planul de Trezorerie, care este baza de referintã pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt posibile de solicitat de cãtre întreprinderi.
Fig.1 Plan de trezorerie
Fig.2 Active în afara planului de trezorerie
a) Credite pentru capital de lucru (de trezorerie).Este specific societãtilor cu capital integral de stat. Se acordã agentilor economici prin contul curent, prin care se efectueazã de regulã, toate încasãrile si plãtile acestora.
Nivelul acestui credit depinde de diferenta dintre activele curente, si pasivele curente, fiind destinat sã acopere obligatiile de platã pe termen scurt ale întreprinzãtorilor.
Activele curente, se vor influenta cu stocurile si cheltuielile creditate prin conturi separate de împrumut, eferente activitãtilor de investitii neacoperite cu surse corespunzãtoare.
Nivelul creditului pentru capitalul de lucru se determinã pe baza planului de trezorerie, care se prezintã în termen de 5 zile lucrãtoare de la începutul trimestrului.
Pe baza planului de trezorerie, se stabileste:
excedentul care reprezintã volumul de credite ce urmeazã a fi rambursate esalonat în perioada urmãtor;
deficitul, care reprezintã volumul de credite noi de care poate beneficia agentul economic în trimestrul în curs.
Creditele de trezorerie se acordã pentru o perioadã de 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii scadentei, fãrã a depãsi încã 12 luni.
b) Credite pentru stocuri, cheltuieli si alte active constituite temporar.
Formarea unor stocuri si efectuarea unor cheltuieli în afara activelor cuprinse în planul de trezorerie se datoreazã unor cauze economice determinate de primirea în avans a unor materii prime, întreruperea productiei, greutãti în expedierea produselor finite.
Termenul maxim de acceptare la creditarea acestor stocuri si cheltuieli date este pânã la 12 luni.
Documentatia trebuie sã justifice obiectul creditãrii, cauzele care au determinat formarea stocurilor si cheltuielilor (primirea de materiale în avans, aprovizionarea în loturi optime, întreruperea productiei, etc.).
c) Credite pentru stocuri si cheltuieli sezoniere de materii prime si produse.
Specificul procesului de productie din întreprinderile care prelucreazã materii prime si agricole le solicitã acestora sã formeze stocuri care se consumã într-o perioadã mai mare de un trimestru fãrã a depãsi 12 luni de la constituire.
Aceste credite se acordã pe baza cererilor si a documentatiei prezentate.
cererea de credite;
ultimul bilant;
situatia de stocuri si cheltuieli pentru care se solicitã creditul;
bugetul de venituri si cheltuieli;
lista bunurilor materiale si a valorilor ce constituire garantii asiguratorii;
orice alte documente solicitate de bancã.
d) Credite pentru productie de export si import de productie.
Aceste credite au si ele la bazã documentatia de la punctul anterior, cu conditia existentei contractelor sau comenzilor ferme de desfacere, acreditive irevocabile deschise, sau alte forme de platã, dacã între parteneri existã relatii de colaborare traditionale.
Creditele pentru productia de export, se acordã pentru aprovizionarea cu materii prime din tarã si din import, în vederea realizãrii de produse cu desfacere asiguratã la export, vizând întreg ciclul: aprovizionare – productie – desfacere.
Creditele pentru exportul de produse, se acordã pe baza documentelor ce atestã livrarea, pe perioada de la livrare, pânã la încasarea contravalorii de la partenerii externi.
Creditele de acest fel, se acordã prin contul 30…04, cu conditia ca agentii economici sã aibã contul valutar deschis în unitãtile teritoriale ale bãncii, iar durata ciclului productie – livrare – încasare, sã nu depãseascã 12 luni.
e) Credite pentru documente remise spre încasare (facturi, cecuri, etc.).
Perioada de creditare este de maxim 45 de zile numai dacã activele respective nu au fost cuprinse în Planurile de Trezorerie sau nu au asiguratã o altã sursã de finantare. Se verificã dacã produsele au fost expediate efectiv, dacã facturile nu sunt refuzate la platã sau în litigiu si se asigurã de existenta capacitãtii de platã.
f) Facilitãti de cont.
Pentru agentii economici cu situatie economico – financiarã foarte bunã, dar care din cauze bine justificate nu pot face fatã temporar plãtilor. Se pot acorda credite pe termene de pânã la 15 zile în sumã limitã.
Plafonul maxim în care se acordã facilitãtile de cont este de 500 milioane lei.
În acordarea acestora se va avea în vedere cã volumul total al creditelor sã nu depãseascã 20 % din capital si rezervele bãncii, iar la regiile autonome sã se încadreze si în limita a 20 % din veniturile brute ale anului precedent.
Conditia ca aceste facilitãti sã fie acordate este ca ele sã se încadreze în plafonul total de credite, primit de la centrala bãncii.
g) Creditarea prin cont curent sub forma liniei de credit.
Aceastã creditare se percepe ca o creditare flexibilã, promptã, specificã societãtilor comerciale cu capital privat, societãtilor care provin din privatizarea întreprinderilor cu capital de stat sau cooperatist, precum si societãtilor cu capital privat ce au desfãsurat o activitate continuã în ultimele 12 luni.
Dupã deschiderea liniei de credit, toate plãtile se efectueazã din contul curent în limita soldului creditor existent, iar dupã epuizarea acestuia, în limita plafonului de credite aprobat, cu exceptia plãtilor ce privesc operatiuni efectuate în concordantã cu obiectul de activitate al societãtii, rambursãri de credite acordate prin conturi simple de împrumut, plãti pentru investitii în limita surselor existente cu aceastã destinatie, plãtile pentru impozite si taxe.
h) Credite de care pot beneficia societãtile cu capital privat, ce îmbracã forma creditãrii pe obiect si se acordã pentru constituirea anumitor stocuri de combustibili, materii prime, materiale, piese de schimb, subansamble, etc. si pentru efectuarea anumitor cheltuieli necesare productiei, desfacerii, executãrii de lucrãri si prestãri de servicii.
i) Creditele pentru valutã vândutã la licitatii.
Se acordã pentru 2 zile, respectiv în termenul de încasare în lei a valutei vândute la licitatie, pe baza ordinului de vânzare a valutei, acceptat de bancã.
j) Creditele în valutã pe termen scurt.
Se acordã persoanelor fizice sau juridice care realizeazã produse, executã lucrãri sau presteazã servicii si le încaseazã în valutã. Acestea se acordã pentru procurarea din import a unor materii prime, materiale, produse finite, piese de schimb, etc.
k) Creditele pentru investitii
B)+C) CREDITE PE TERMEN MEDIU sI LUNG
Se acordã sub formã de:
a) Credite pentru asociatiile salariatilor si membrii conducerii societãtilor care se privatizeazã.
Se acordã pentru finantarea avansului minim pentru actiunile ce urmeazã a fi cumpãrate de la F.P.S., având ca termen de acordare, cel mult 5 ani, iar ca surse de rambursare, dividendele repartizate din profitul realizat de societate.
b) Credite pentru finantarea investitiilor – sunt destinate pentru acoperirea cheltuielilor prevãzute în documentatiile tehnico-economice, privind lucrãrile de constructie-montaj, modernizãri, retehnologizãri si achizitionãri de noi utilaje.
Pentru a primi aceste credite agentii economici trebuie sã îndeplineascã anumite conditii printre care:
agentii economici trebuie sã participe cu surse proprii în cuantumul de minim 15% din valoarea investitiilor;
creditul va fi primit esalonat, în functie de efectuarea cheltuielilor de investitii, potrivit graficului de executie;
asigurarea surselor pentru rambursarea creditelor la scadentele stabilite si plata dobânzilor aferente .
Creditele pentru investitii se pot acorda agentilor economici, atât ca persoane fizice cât si juridice în functie de scopurile propuse. Creditele pentru investitii acordate persoanelor juridice, pot fi utilizate pentru:
achizitionarea de animale de muncã, productie si reproductie, masini, utilaje, instalatii si alte mijloace fixe;
amenajarea, modernizarea, dezvoltarea spatiilor si capacitãtilor de productie existente, precum si executarea de reparatii capitale si curente;
realizarea unor noi obiective de investitii prin construire sau cumpãrare;
Creditele de investitii acordate persoanelor fizice pot fi:
împrumuturi cu caracter productiv (materii prime, inventar agricol, realizarea unor investitii complexe);
împrumuturi cu caracter personal (autoturism, investitii imobiliare).
Creditele în valutã ce privesc activitatea de investitii sunt acordate pentru:
modernizarea si dezvoltarea capacitãtilor de productie existente;
retehnologizarea proceseor de productie;
achizitionarea de masini, utilaje, tehnicã de calcul, instalatii tehnologice si mijloace de transport;
constructii de noi obiective de investitii;
efectuarea oricãror alte cheltuieli legate strict de realizarea si darea în exploatare a obiectivelor de investitii.
2.4.4 – Garantarea creditelor
Pentru evitarea unor riscuri în încasarea creditelor acordate de bancã se va asigura ca solicitantii sã dispunã de posibilitãti de restituire a creditelor în conditiile desfãsurãrii unei activitãti normale, precum si pentru recuperarea acestora în situatiile în care împrumutatii nu-si executã obligatiile asumate, din diverse cauze.
În acest caz împrumutatii prezintã garantii asiguratorii pentru utilizarea cu eficientã a creditului si asigurarea rambursãrii la scadentã a ratelor si dobânzilor aferente, ce pot fi oferite atât de debitori cât si de terte persoane fizice sau juridice, numite garantii.
Valoarea minimã a garantiilor acceptate de bancã, va fi în toate cazurile cel putin egalã cu datoria cea mai mare a debitorului, formatã din creditul acordat plus dobândã datoratã, pânã la rambursarea primei rate din împrumut. Având în vedere reglementãrile legale, garantiile acceptate de bancã se împart în douã categorii: Garantii reale; Garantii personale.
A. GARANTII REALE. Dreptul de retinere asigurã creditorului posibilitatea de a retine un bun corporal, proprietate a debitorului, atât timp cât el n-a fost achitat integral. Pentru aceasta trebuie îndeplinite anumite conditii: bunul corporal detinut sã aibã o legãturã de creantã, creanta trebuie sã fie certã si exigibilã. Sunt formate din ipoteci, gajuri si cesiunea de creantã.
B. GARANTII PERSONALE – exprimã angajamentul asumat de o persoanã fizicã sau juridicã, dupã caz, care se obligã se execute obligatia debitorului în cazul neelucidãrii ei de cãtre împrumutat. Un astfel de angajament îl reprezintã si scrisoarea de garantie bancarã.
Scrisoarea de garantie bancarã este un înscris prin care altã bancã (garant) se angajeazã neconditionat si irevocabil, ca în cazul în care un debitor nu va executa obligatia de a plãti la o altã datã bine stabilitã o sumã de bani determinatã, sã plãteascã ea suma neachitatã, în favoarea bãncii beneficiare.
2.4.5 – Analiza creditelor
În momentul în care o întreprindere se adreseazã bãncii comerciale ci o solicitare de credit pe termen scurt, aceasta procedeazã la efectuarea unei analize detaliate si în domenii diferite privind agentule economic respectiv. Pentru a începe analiza, întreprinderea solicitantã depune o documentatie economicã si financiarã complexã:
cererea de credit semnatã de persoana autorizatã din întreprindere;
ultimul bilant;
situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care solicitã creditarea;
bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul în curs;
studiul de fiabilitate;
contul de profit si pierdere;
lista bunurilor materiale si valorilor ce constituie garantii asiguratorii pentru creditul solicitat;
alte documente necesare analizei.
mai mic de 100% – lichiditate necorespunzãtoare;
2.4.6 – Aprobarea creditelor
Agentii economici pot contracta cu sucursalele, filialele si agentiile Bãncii Comerciale Române S.A. credite pe termen scurt prin contul curent, pentru capital de lucru si prin conturi separate de împrumut, sub forma creditelor pe obiecte, numai pe baza cererilor prezentate de acestia.
Clientii care se adreseazã bãncii pentru a solicita credite vor prezenta o documentatie spre analiza bãncii.
Documentatia pe care agentii economici o prezintã bãncii în vederea obtinerii de credite, trebuie sã cuprindã:
cererea de credite, semnatã de persoanele autorizate sã reprezinte unitatea;
ultimul bilant contabil (situatia contabilã periodicã);
situatia de stocuri si cheltuieli pentru care se solicitã creditarea, care va cuprinde cantitãtile, valorile, cauzele formãrii si termenele de valorificare;
bugetul de venituri si cheltuieli pe anul în curs;
fluxul de lichiditãti prognozat (cash-flow);
situatia contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;
contul de profit si pierderi;
proiectul graficului de rambursare a creditului si de platã a dobânzilor;
lista bunurilor materiale si a valorilor ce constituie garantii asiguratorii pentru bancã în vederea acordãrii creditului solicitat;
planul de afaceri (de la anumite valori);
orice alte documente necesare solicitate de bancã.
2.4.7 – Acordarea creditelor
Plãtile din credite aprobate pot începe numai dupã semnarea contractului de credit si depunerea de cãtre împrumutat la dosarul de credite a tuturor documentelor solicitate privind garantiile aprobate si asigurarea acestora.
Toate exemplarele contractului de împrumut vor fi prezentate serviciului de contabilitate în vederea deschiderii conturilor de credite si înscrierii simbolului contului de împrumut dupã care acestea se restituie serviciului de credite.
Toate exemplarele contractului de împrumut vor fi predate împrumutatului în vederea inscriptionãrii sau înregistrãrii ipotecilor si respectiv gajurilor, urmând ca originalul si un exemplar sã fie depuse la serviciul de credite.
În cazul în care creditul se acordã în transe, serviciul contabilitate va urmãri ca plãtile sã se încadreze în limitele de creditare, aprobate pe luni si înscrise în graficul de acordare si rambursare.
Nivelul creditelor ce urmeazã a se acorda de bancã, se stabileste de fiecare agent economic, având în vedere rezultatele obtinute în perioadele anterioare, cele programate pentru viitor, portofoliul de comenzi si contracte, gradul de îndeplinire al indicatoarelor de bonitate, garantii, nivelul fondurilor proprii si al celor asimilate etc.
Creditele se pun la dispozitia împrumutatului la termenele stabilite prin contractul de împrumut, pe baza plafoanelor întocmite de inspectori.
Creditul va putea fi efectiv acordat numai dupã ce juristul constatã îndeplinirea procedurilor referitoare la constituirea garantiilor si asigurarea bunurilor existente admise în garantie.
Plafoanele de credite se întocmesc în douã exemplare si se înregistreazã într-un registru special deschis pentru societãtile cu capital privat, dupã care originalul se transmite grupei operative, iar copia se pãstreazã la dosarul de credite.
Plãtile de credite se vor efectua în limita plafoanelor existente la aceste conturi, pe baza instrumentelor de decontare convenite de împrumutat prin contractele încheiate cu partenerii.
Documentele care privesc plãti ce nu sunt în concordantã cu destinatia creditului sau emise dupã explicarea termenului stabilit pentru ultima platã, nu vor fi acceptate la platã, mentionându-se pe document ultima platã, nu vor fi acceptate la platã, mentionându-se pe document “respins la platã din credite pe motivul …”, dupã care vor fi restituite împrumutatului sau prezentate inspectorului spre clarificare.
2.4.8 – Rambursarea și rescadențarea creditelor
Pentru toate categoriile de credite pe care banca le acordã, se stabilesc scadente, care se înscriu în contractele de credite încheiate cu beneficiarii.
Scadentele de rambursare a creditelor se stabilesc în functie de evolutia stocurilor, cheltuielilor si a celorlalte active pentru care se acordã creditele respective.
Esalonarea la rambursare a creditelor aprobate se face în cadrul termenelor maxime de rambursare, în functie de posibilitãtile reale de platã ale beneficiarilor, determinate de specificul activitãtii, perioadele de realizare a veniturilor sau constituirii surselor pentru investitii, rezultate din programele de activitate si bugetele de venituri si cheltuieli prezentate.
La scadentã, creditele se ramburseazã din încasãrile realizate de agentii economici astfel:
– creditele acordate prin conturi separate de împrumut se ramburseazã din contul curent, pe bazã de dispozitie de platã emisã de beneficiar sau notã contabilã întocmitã de compartimentul de creditare;
– creditele acordate prin contul curent se ramburseazã pe baza încasãrilor realizate de agentii economici beneficiari de credite, concomitent, reducându-se plafonul de credite la contul curent.
În cazul în care disponibilul din contul curent este insuficient pentru rambursarea unor credite acordate prin conturi separate de împrumut, sau a unor credite acordate prin contul curent ajunse la scadentã, diferenta se trece în contul “credite restante pânã la 30 de zile”, pe bazã de notã contabilã.
În cazul în care în termen de cel mult 30 de zile de la înregistrarea unor sume în acest cont, nu se creeazã disponibil în contul curent pentru rambursarea acestora, începând cu a 31-a zi, creditele respective vor trece pe bazã de notã contabilã în contul “credite restante peste 30 de zile”.
CAP. 3 – METODOLOGIA DE CREDITARE A S.C. PRESIDENT S.R.L. BUCUREȘTI
Societatea comercială PRESIDENT S.R.L. a luat ființă în anul 1994 fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J27/132/1994, având CIF RO6584642 și un capital social de 65 mil lei. Sediul societății este în București, Șos. Alba Iulia nr. 70.
3.1 – Funcțiile societății
Funcția de cercetare – dezvoltare care cuprinde activitățile prin care se studiază, se concepe, se elaborează și se realizează viitorul cadru tehnic, tehnologic și organizatoric al întreprinderii. Pentru realizarea acestei funcțiuni, societatea: efectuează studii, elaborează documentații și proiecte pentru dezvoltarea produselor, pentru dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, introducerea de noi tehnologii de fabricație; organizează activitatea de invenții-inovații, aplică în producție și urmărește rezultatul valorificării cercetării științifice proprii sau a celei efectuate de institute specializate; asigură informarea, documentarea tehnico-științifică.
Funcția comercială cuprinde un ansamblu de activități vizând aprovizionarea tehnico-materială, desfacerea produselor, comerțul exterior și cooperarea economică internațională, ele fiind grupate în trei componente: marketing, aprovizionare și desfacere.
Activitatea de marketing în cadrul societății S.C. President S.R.L. cuprinde ansamblul acțiunilor de studiere a pieței interne și externe, a necesităților și comportamentul consumatorilor, cu scopul stabilirii celor mai adecvate modalități de orientare a producției și de creștere a vânzărilor. Activitatea de marketing se concretizează, în cadrul acestei societăți, într-o serie de funcții, cum sunt: funcția de cercetare a pieței și a nevoilor de consum, prin care societatea urmărește prospectarea piețelor prezente și a celor potențiale, studierea nevoilor solvabile și a motivației consumului; funcția de adaptare a societății la dinamica mediului, prin înnoirea permanentă a ofertei de mărfuri, perfecționarea formelor de distribuție și de comercializare, diversificarea acțiunilor publicitare; funcția de creștere a eficienței economice.
Activitatea de aprovizionare tehnico-materială a societății prezintă o importanță deosebită pentru desfășurarea normală a întregului proces de producție și influențează direct calitatea produselor fabricate.
În domeniul aprovizionării tehnico-materiale, conducerea societății desfășoară o serie de activități, cum sunt: calculul necesarului de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibili, energie) pentru fabricarea producției contractate; încheierea contractelor de aprovizionare tehnico-materială; calculul necesarului de resurse materiale privind stocurile pentru producție; determinarea normelor de consum specific de aprovizionare tehnico-materială; gestionează resursele materiale și de dotare necesare activității proprii; asigură păstrarea și conservarea patrimoniului imobiliar al direcției prin menținerea durabilității, funcționării și siguranței în exploatare a construcțiilor; asigură menținerea curățeniei și ordinii în clădiri și celelalte suprafețe aflate în administrarea direcției; întocmește necesarul de echipament (inclusiv de protecție) pentru personalul serviciului și răspunde de distribuirea acestuia; organizează și asigură controlul privind respectarea normelor pe linie de protecția muncii și a prevenirii și stingerii incendiilor; coordonează, îndrumă și controlează încadrarea în prevederile legale a modului de folosire a mijloacelor de transport din dorare, încadrarea conducătorilor auto și a personalului care conduce mijloacele auto din înzestrare, în normele alocate, precum și efectuarea testării periodice în domeniu.
Funcțiunea de producție reunește ansamblul activităților de bază, auxiliare și de servire, legate nemijlocit de fabricarea produselor sau prestarea serviciilor.
Din punct de vedere al etapelor necesare fabricării produselor, activitățile incluse în funcțiunea de producție se structurează în cinci grupe: pregătirea producției, care constă în elaborarea documentației tehnologice, stabilirea consumurilor de materiale și de muncă; programarea, lansarea și urmărirea producției, care constă în transmiterea documentației necesare începerii producției, elaborarea programelor de producție; producția, care constă în combinarea factorilor de producție și obținerea produselor finite sau prestarea serviciilor.
Funcțiunea de personal, în cadrul societății cuprinde un ansamblu de activități specifice cum sunt: determină necesarul de forță de muncă; coordonează și asigură activitățile privind recrutarea, selecția, formarea, încadrarea, pregătirea continuă, evaluarea, promovarea în carieră, motivarea, recompensarea, sancționarea personalului angajat; ține evidența și prelucrarea automată a datelor referitoare la personal; stabilirea sistemului de salarizare, aplicarea acestuia și calculul drepturilor bănești ale salariaților; organizează și desfășoară cursuri, trimestrial, pentru ocuparea funcțiilor vacante de personal contractual din cadrul întreprinderii; întocmește și gestionează documentele de personal (dosarele de personal, fișierele de evidență) și emite documentele de legitimare pentru personal; asigură, potrivit reglementărilor în vigoare, acordarea concediilor de odihnă, studii, fără plată, a învoirilor, a biletelor de odihnă, tratament și recuperare și a bonurilor de masă; asigură plata integrală și la timp a drepturilor bănești ale personalului și dispune, sau propune măsuri, potrivit legii, pentru soluționarea cererilor, reclamațiilor și sesizărilor referitoare la calcularea și plata acestora; eliberează, la cererea persoanelor încadrate, adeverințe și alte documente prin care se atestă anumite situații ce rezultă din evidențele pe care le deține.
Funcțiunea financiar-contabilă din cadrul societății cuprinde activități privind folosirea mijloacelor financiare necesare în procesul economic și de urmărire a rezultatelor obținute de societate. În funcție de obiectivele urmărite, această funcțiune cuprinde următoarele grupe de activități :
a)-Evidența contabilă financiară, care are drept scop înregistrarea și raportarea activelor, pasivelor, cheltuielilor și veniturilor societății. Produsul final al contabilității financiare este raportul financiar periodic.
b)-Evidența fiscală cuprinde activitățile de stabilire corectă a bazei impozabile și a impozitelor, în concordanță cu legile fiscale. Mărimea bazei impozabile depinde mult de exactitatea datelor din evidența contabilă financiară.
c)-Elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil necesită crearea unui sistem de evidență, cuprinzând structura conturilor și metodele de înregistrare a datelor în aceste conturi, fie pe cale manuală, fie mecanică sau electronică, cu cele mai mici costuri.
d)-Contabilitatea managerială se referă la mijloacele de comunicare a datelor financiare către managerii societății pentru analiza managerială a costului de producție. Această componentă cuprinde activități cu un rol însemnat de control și de acțiune corectivă.
e)-Organizarea internă a evidenței contabile presupune respectarea următoarelor cerințe: asigurarea securității activelor societății; asigurarea calității, fiabilității datelor contabile; asigurarea eficienței operaționale.
3.2 – Structura organizatorică a firmei
Structura organizatorică oglindește modul de grupare a tuturor compartimentelor de muncă și a posturilor în vederea transmiterii informațiilor într-un mod cât mai rațional, a folosirii optime a forței de muncă, atât sub aspect economic, cât și din punct de vedere uman.
Atribuțiile, sarcinile și responsabilitățile fiecărui salariat sunt cele prevăzute în Fișa postului întocmită de șeful compartimentului respectiv, avizată de directorul de direcție și aprobată de directorul general, pe baza fișei de post cadru elaborată de biroul Managementul Resurselor Umane, precum și cele prevăzute de Regulamentul de ordine interioară.
Personalul care conduce, efectuează și verifică activitățile care influențează calitatea lucrarilor, produselor și serviciilor și au impact asupra mediului, sănătății și securității în muncă, are suficientă libertate și autoritate organizatorică pentru: a iniția acțiuni de prevenire a apariției oricărei neconformități referitoare la produse, procese, SMI; a identifica și înregistra orice probleme referitoare la produse sau situații de urgență legate de protecția mediului și/sau sănătatea și securitatea în muncă, la procese, SMI; a iniția, a recomanda sau a furniza soluții pe căi prestabilite; a verifica implementarea soluțiilor.
S.C. PRESIDENT S.R.L. are o structură organizatorică ierarhic – funcțională alcătuită din departamente operaționale și departamente funcționale, având la bază respectarea principiului unității de decizie și acțiune. Conform organigramei atribuțiile fiecărui compartiment sunt următoarele:
Directorul General aprobă structura organizatorică a firmmei; aprobă Regulamentul Intern și Fișele Posturilor; stabilește strategia generală a societății privind calitatea, mediul, sănătatea și securitatea în muncă; stabilește și declară politica și obiectivele în domeniul calității, mediului, sănătății și securității în muncă și le face cunoscute tuturor membrilor organizației; urmărește îndeplinirea obiectivelor în baza criteriilor de performanță ale organizatiei; reprezintă organizația în relațiile cu terțe persoane fizice sau juridice; este responsabil pentru coordonarea tuturor activităților desfășurate în organizație; asigură protecția și promovarea intereselor organizației; asigură necesarul de resurse umane, financiare și infrastructura pentru implementarea și menținerea sistemului de management integrat; stabilește și asigură un sistem de comunicare intern și extern eficient în vederea realizării eficiente și eficace a scopurilor organizației; aprobă documentele interne emise de compartimentele organizației; aprobă utilizarea documentelor externe în cadrul organizației.
În același timp, acesta analizează și semnează contractele și comenzile pe care organizația le încheie cu clienții sau furnizorii; numește prin decizie internă Reprezentantul Managementului pentru Calitate, Mediu si Sănătate și Securitate în Muncă, Comisia de Recepție a Materialelor Aprovizionate, Comisia de Analiză a Neconformităților șsi Comisia de Evaluare a Instruirii; aprobă planificarea instruirilor și planificarea auditurilor interne pentru anul în curs; conduce ședințele managementului de vârf cu privire la stadiul implementării și îmbunătățirii SMI în cadrul organizației și aprobă RAM-ul; exercită orice alte atribuții din domeniul său de activitate, prevăzute în actele normative în vigoare.
Directorul Tehnic coordonează activitățile organizației din punct de vedere tehnico-economic pe probleme ce țin de domeniul de activitate; negociază valuarea contractului astfel încât să nu fie împiedicată calitatea, eficiența execuției și satisfacția clientului; analizează stadiul execuției lucrărilor și dispune acțiuni corective și preventive; soluționează divergențele cu clienții și beneficiarii apărute în cadrul derulării contractelor; reprezintă organizația în fața clienților și beneficiarilor, inspecțiilor autorizate, participând la recepția lucrărilor; avizează propunerile venite din partea responsabililor de departamente pentru îmbunătățirea activității organizației; avizează propunerile de investiții și necesarul de resurse financiare pentru desfașurarea în condiții optime a activităților subordonate; urmarește stadiul de realizare a lucrărilor în baza graficilor de execuție; dispune oprirea lucrărilor neconforme la propunerea dirigintelui de șantier.
Inginerul Șef asigură controlul asupra modului în care sunt asigurate, prelucrate și respectate normele de SSM și protectia mediului și de prevenire și stingere a incendiilor, luând măsurile cuvenite pentru evitarea incidentelor de muncă și a producerii incendiilor prin instruiri la locul de muncă; selectează și analizează ofertele de aporvizionare pe criterii stabilite, în acord cu cerințele stipulate în ofertele emise de organizație; elaborează ofertele și contractele cu clienții, precum și comenzile de aprovizionare/import și le transmite furnizorilor; menține evidența furnizorilor de materiale, produse și echipamente; asigură recepția materialelor, produselor și echipamentelor, verificând înregistrările specifice însoțitoare ale produselor aprovizionate/importate (Certificat de calitate, Declarații de conformitate) și consemnând în NIR/DVI produsele intrate; realizează interfața cu furnizorii si clienții, pentru a soluționa neconformitățile apărute în procesul de aprovizionare/import și livrare; asigură instructajul personalului din subordine privind normele de sănătate și securitate în muncă (SSM) și de prevenire și stingere a incendiilor (PSI).
Reprezentantul Managementului pentru Calitate, Mediu și Sănătate și Securitate în Muncă (RM) este responsabil pentru monitorizarea implementării și menținerii sistemului de management integrat în cadrul organizației în conformitate cu prevederile standardelor adoptate; raportează Directorului General în legătură cu funcționarea sistemului de management integrat în scopul analizei acestuia, pentru îmbunătățirea continuă; reprezintă managementul de vârf în relațiile cu părțile externe privind problemele legate de calitate, mediu și SSM; avizează documentația sistemului de management integrat; elaborează Programul Managementului Calității, Mediului și SSM în colaborare cu celelalte departamente; asigură conștientizarea întregului personal al organizației, privind importanța strategică a managementului calității, mediului și sănătății și securității în muncă; este responsabil pentru desfășurarea activităților de audit în cadrul organizației; monitorizează implementarea acțiunilor corective/preventive, confirmând închiderea neconformităților; răspunde de instruirea personalului organizației privind sistemul de management al calității, mediului și SSM.
Directorul Economic răspunde și coordanează activitățile de contabilitate, informatica gestiunii, analiza încadrării în costuri în vederea rentabilizării organizației, activitățile financiare; urmărește decontările-compensările și controlul investițiilor financiare ale organizației; analizează și informează conducerea organizației asupra „costurilor calității’, corelate cu alți indicatori (cifra de afaceri) pentru evaluarea eficientă a SMI și identificarea zonelor care necesită atenție suplimentară.
Responsabilul Aprovizionare este răspunzător de efectuarea procesului de aprovizionare în baza Necesarului de materiale și a Comenzilor de aprovizionare; verifică actele specifice (Certificat de calitate, Declarații de conformitate) și elaborează NIR care trebuie să însoțească materialele și produsele la intrarea în magazie; organizează, planifică și coordonează activitatea de aprovizionare; negociază cu furnizorii: termenul, prețul de livrare și condițiile de plată pentru materialele necesare a fi aprovizionate; prezintă spre evaluare RM potențialii furnizori; colaborează la soluționarea neînțelegerilor contractuale cu furnizorii; răspunde de respectarea strictă a disciplinei contractuale în ceea ce privește sortimentele, calitatea, termenele de livrare; realizează toată corespondența necesară și obligatorie intervalului între cerere de ofertă și perfectarea contractului; rezolvă în termen toate sarcinile trasate de conducerea societății; este responsabil de păstrarea corespunzătoare atât a produselor/materiilor prime cât și a produselor finite; coordonează și controlează activitatea privind depozitarea și conservarea bunurilor materiale, primirea și eliberarea lor conform dispozițiilor legale.
Responsabilul Resurse Umane organizează activitatea de calificare și instruire a personalului organizației; asigură elaborarea Programului de Instruire; menține evidența calificărilor personalului organizației; asigură elaborarea Regulamentului Intern și fișele posturilor; este responsabil pentru recrutarea personalului în funcție de criteriile impuse de necesarul de competențe cerut de activitățile desfășurate în cadrul organizației; organizează activitățile de instruire și menține evidența instruirilor; asigură păstrarea și arhivarea în bune condiții a documentelor și înregistrărilor legate de calificarea și recrutarea personalului; comunică managementului de la cel mai înalt nivel stadiul de respectare a Programului Anual de Instruire, precum și rapoartele de instruire întocmite.
3.3 – Evoluția principalilor indicatori economico-financiari ai societății
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv dinamica acestuia, precum și a raporturilor dintre diferitele elemente patrimoniale și a schimbărilor intervenite în situația mijloacelor și resurselor, determinate de activitatea desfășurată în timpul exercițiului.
CIFRA DE AFACERI reprezintă indicatorul fundamental al activității firmei, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanță, în măsura în care condiționează mărimea profitului și ratei rentabilității. (Tabel nr.1).
Tabel nr. 1 – Analiza cifrei de afacere în perioada 2009-2011
Conform tabelului nr.1 rezultă că în perioada analizată, creanțele scad, în timp ce crește cifra de afacere, ceea ce influențează negativ fluxul de disponibilități.
Cifra de afaceri exprimă volumul veniturilor obținute de firmă, pe baza operațiunilor comerciale efectuate într-o perioadă de timp dată, de obicei un exercițiu financiar este un an.
Practic, acest indicator determină poziția întreprinderii pe piață. Pentru activitatea financiară a firmei este important cunoașterea evoluției cifrei de afaceri și corelația dintre creanțe și obligații, întrucât aceasta influențează capacitatea de plată a firmei.
Grafic nr.1 – Evoluția cifrei de afacere în perioada 2009-2011
LICHIDITATEA reprezintă indicatorul calitativ care exprimă măsura în care firma poate procura disponibilitățile necesare pentru a asigura achitarea obligațiilor curente, în speță, datoriile pe termen scurt ale acesteia. (Grafic nr.2). Aceasta are două determinante: gradul de îndatorare al firmei și structura activelor, care condiționează posibilitățile mai rapide sau mai lente, de transformare a activelor în bani.
Astfel, pe de o parte, cu cât îndatorarea este mai mare, cu atât firma este supusă presiunii de asigurare a lichidității, de aceea este de preferat ca în general, firma să se bazeze mai mult pe fonduri proprii. Pe de altă parte, firma trebuie să-și optimizeze structura activelor pentru a preîntâmpina pericolul lipsei de lichiditate.
Gradul de lichiditate generală:
Anul 2009:
Anul 2010:
Anul 2011:
Evoluția indicatorului economic în anul 2010 comparativ cu anul 2009 a fost pozitivă, iar în anul 2011, comparativ cu 2010 a scăzut semnificativ.
Gradul de lichiditate parțială:
Anul 2009:
Anul 2010:
Anul 2011:
Grafic nr.2 – Evoluția indicatorilor de lichiditate în perioada 2009-2011
Evoluția indicatorului economic în anul 2010 comparativ cu anul 2009 a fost pozitivă, dar ăn scădere, iar în anul 2011, comparativ cu 2010 a scăzut foarte mult. (Grafic nr.2).
PROFITABLITATEA reprezintă categoria economică ce caracterizează capacitatea firmei de a obține un excedent de încasări peste nivelul cheltuielilor, astfel încât surplusul de valoare rezultat să poată fi repartizat acționarilor sau altor categorii de furnizori de capital și credite sub formă de participare la profit.
Rata profitului brut:
Anul 2009:
Anul 2010:
Anul 2011:
Evoluția indicatorului economic în anul 2010 comparativ cu anul 2009 a fost în creștere, iar în anul 2011, comparativ cu 2010 a crescut foarte mult. Cifra de afacere și profitul net au crescut proporțional. (Grafic nr. 3).
Grafic nr. 3 – Evoluția profitului net în perioada 2009-2011
Perioada de recuperare a creanțelor:
Anul 2009:
Anul 2010:
Anul 2011:
Evoluția indicatorului economic în anul 2010 comparativ cu anul 2009 a fost în creștere, iar în anul 2011, comparativ cu 2010 a fost în scădere. Cifra de afaceri și creanțele au crescut proporțional.
Perioada de rambursare a datoriilor:
Anul 2009:
Anul 2010:
Anul 2011:
Evoluția indicatorului economic în anul 2010 comparativ cu anul 2009 a fost în creștere, iar în anul 2011, comparativ cu 2010 a fost dublă. Cifra de afaceri și datoriile au crescut proporțional.
Un alt indicator care influențează atât activitatea unității cât și echilibrul financiar al acesteia este numărul mediu de salariați. Acesta a înregistrat o scădere în anul 2011 ca urmare a restructurării activității și reducerii personalului necalificat, dar care a favorizat pozitiv activitatea firmei prin creșterea cifrei de afaceri și a profitului brut, înregistrate pe parcursul celor trei exerciții financiare. (Grafic nr.4).
Productivitatea muncii:
Anul 2009:
Anul 2010:
Anul 2011:
Grafic nr. 4 – Evoluția numărului de personal în perioada 2009-2011
Din analiza prezentată se constată o creștere a veniturilor de la an la an, reflectată și în cifra de afaceri. Cheltuielile de exploatare sunt în scădere. Datorită faptului că, volumul datoriilor este mult mai mic decât volumul creanțelor, se poate observa că firma avut și are capacitatea de a-și onora datoriile curente prin transformarea activelor curente în lichidități.
Tabel nr. 2-Indicatori economico-financiari în perioada 2009-2011.
Rezultatul din exploatare, principala sursă de profit în cazul unei întreprinderi, a crescut foarte mult în 2011, acesta ajungând la 928.667 lei. Această evoluție a determinat o creștere semnificativă a profitului net, de la 136.394 lei în 2009, la 819.068 lei în 2011.
Comparând cifra de afacere cu socurile, se constată că pentru perioada analizată, acestea au crescut semnificativ, de la o cifră de afacere de 2.740.583 lei în 2010 la 3.090.355 lei în 2011.
Privind indicatorii lichidității se constată o scădere a lichidității curente, dar și a lichidității imediate, scădere influențată de stocuri.
Majoritatea indicatorilor utilizați în calcularea ratelor au scăzut în comparație cu 2009, singurele excepții fiind profitul brut și capitalul propriu, care au crescut în 2011.
3.4 – Analiza managerială a S.C. PRESIDENT S.R.L. București
BANCA COMERCIALÃ ROMÂNÃ S.A.
Sucursala Județeanã București
FIȘA DE ANALIZÃ A ASPECTELOR NEFINANCIARE CE CARACTERIZEAZÃ ACTIVITATEA CLIENTULUI
1. Denumirea clientului: S.C. President S.R.L.
2. Ramura și sectorul din care face parte: comerț
3. Sediul social (adresa, tel., fax): șos. Alba-Iulia nr. 70, București
4. Forma juridicã și data înregistrãrii la Registrul Comerțului: Societate cu rãspundere limitatã, înregistratã la Registrul Comertului sub nr. I 132/1994, Cod fiscal R 6584642.
5. Capital social:
Valoare: 65 milioane lei
Natura: privat
Structura: privat 100%
6. Conducerea societãții este asiguratã de: persoanele împuternicite sã angajeze societatea.
7. Aspecte privind conducerea unității:
calitatea moralã și profesionalã;
prestigiul și experienta în ramura sau sectorul de activitate;
Reputația managerialã;
gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societății
8. Personalul unității: 64 persoane (direct productiv: 29 persoane, indirect productiv: 28 persoane, T.E.S.A.: 7 persoane, 2 cu studii superioare).
9. Imobile aflate în patrimoniul societății: 3 clãdiri: secția producție; magazin și birouri
10. Echipamente de productie existente: masinã tocat, 3 cutere, malaxor, mașinã umplut-2 buc., agregate frigorifice, camere frigorifice, 12 vitrine frigorifice, case marcaj, mașini de feliat, cântare electronice.
11. Tehnologie: veche; medie: 10% și avansatã: 90%
Politici de marketing
12. Sfera de activitate: producție, prelucrarea și conservarea cãrnii, comerțul cu amãnuntul a produselor proprii.
13. Caracterul activității: o activitate bine organizatã și profitabilã.
14. Produse și servicii. Principalele produse: produse de carmangerie.
15. Principalii furnizori (interni și externi), materii prime și materiale folosite în procesul fabricației: S.C. Lagrimex S.R.L.; S.C. Bacãu Beverage Company S.R.L.; S.C. Coca Cola S.A.; S.C. Icrasib S.A.; Miorita Prod S.R.L.; S.C: Media Trading S.R.L.
16. Cerere: posibilitãti de creștere a acesteia.
17. Piața actualã: poziția pe piață: localã; strategia de dezvoltare: creșterea capacității productive și diversificarea producției; închirierea sau cumpãrarea altor spații comerciale; construirea unei ferme proprii de producere și creșterea animalelor necesare procesului de producție.
18. Concurenți. Principalii concurenți în țară și străinătate: S.C. Scandia S.R.L., S.C. Berghezan Prod S.R.L.
19. Politica de prețuri: prețuri mai mici sau la nivelul concurenței.
20. Politica promoțională: se realizeazã pe plan local; audio, presa scrisã, etc.
21. Impactul factorilor nefinanciari externi asupra activității clientului: favorabil.
Șef birou credite Întocmit la data de
BUGEAC IOANA 05.04.2012
3.5 – Analiza financiară a S.C. PRESIDENT S.R.L. București
Analiza internă a S.C. PRESIDENT S.R.L. – Bilanț activ S.C. PRESIDENT S.R.L.
Bilanț pasiv S.C. PRESIDENT S.R.L.
3.6 – Documentația aferentă analizei și acordării creditului de către B.C.R. S.A. societății comerciale PRESIDENT S.R.L. București
BANCA COMERCIALÃ ROMANA S.A.
SUCURDSALA JUDETEANÃ BUCUREȘTI
REFERAT CREDITE
PARTEA I: ELEMENTE DEFINITORII
NUME CLIENT: SC PRESIDENT SRL București
COD FISCAL: R 6584642
ADRESA: sos Alba Iulia nr. 70
CLIENT DIN ANUL: 1995
COD RAMURA 02
COD DEPARTAMENT 55
COD FORMÃ DE PROPRIETATE Z35
GIRANTI
GRUP (DEBITOR UNIC):
SCOPUL REFERATULUI: Menținerea creditului global de exploatare
DESCRIERE CLIENT: SC PRESIDENT SRL are ca obiect de activitate producția, prelucrarea și conservarea cãrnii (mãcelãrie, carmangerie) și comerțul cu amãnuntul a produselor proprii și a altor produse alimentare și nealimentare
RISCUIRI ȘI METODE DE MICsORARE: Acest client nu prezintã risc pentru bancã, activitatea pe care o desfãsoarã este bine organizatã și profitabilã.
PROPUNERI PRIVIND LIMITA TOTALÃ: 900 MIL. LEI
din care: angajamente ( scrisoare de garanție în sumă de 100 mil. Lei; credit global de exploatare 800 mil. Lei), angajamente noi propuse: menținere credit global de exploatare 800 mil.lei
RISCUL ASUPRA CLIENTULUI (A…E): B
RISC TOTAL=CLASA IIS+IIML=10%IVST+25%IVF
Descriere tranzacție: Credit global de exploatare în valoare de 800 mil. lei, acordat pentru finanțarea activității curente de producție și comerț, în completarea surselor proprii și atrase.
Sursa de rambursare: încasãrile curente ale agentului economic
Garanții:
Împrumutatul se obligã sã garanteze creditul în suma de 800.000.000 lei și dobânzile aferente cu urmãtoarele garanții constituite în favoarea bãncii, astfel:
ipoteca convenționalã de rangul I constituitã asupra imobilului înscris în CF. Nr. 5893, nr. Top. 11366/92, proprietatea SC PRESIDENT SRL, conform contractului de garanție imobiliarã nr. 12A/GII/16.01.1999, evaluat la suma de 626.184.000 lei;
ipoteca conventionalã de rang I asupra imobilului înscris în CF nr. 20978, nr. Top 7040/30/II proprietatea SC PRESIDENT SRL, conform contractului de garantie imobiliarã nr. 12A/GII/16.01.1999, evaluat la suma de 153.350.000 lei.
gaj fãrã deposedare în valoare totalã de 391.488.000 lei constituit asupra douã mijloace fixe dupã cum urmeazã:
autoutilitara MEERCEDES tip MD 308 D KA/35 SPRINTER în valoare de 170.488.000 lei;
utilaj pentru carmangerie: BOWL UTTER 090 Liter Typ T2M în valoare de 221.040.000 lei, conform contractului de gaj fãrã deposedare 121B/GII/16.01.1999.
gaj general asupra întregului patrimoniu al societãtii, conform articolului 1718 din Codul Civil;
un bilet la ordin în valoare de 800.000.000 lei.
Termen de rambursare: 15 iulie 2017
Pret: 55% pe an
Descriere tranzacție: scrisoare de garanție în valoare de 100 mil. lei pentru garantarea plății a trei vitrine frigorifice achiziționate de la SC UNICOMP SRL BUCUREȘTI.
Garantii: gaj fãrã deposedare constituit asupra a douã camere frigorifice în valoare totalã de 142.699.000
Termen de valabilitate 28.02.2012-13.12.2012 Preț comision 2%
CONCLUZII
În urma analizei efectuate pe parcursul acestei lucrări am evidențiat o multitudine de elemente privind creditul bancar și prezența acestuia în relațiile economice ale persoanelor fizice și în special al celor juridice, cât și în economia de tranziție a țării noastre.
Creditul bancar este operațiunea prin care se iau în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal insoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.
Operațiile de credit pot interveni într-o gamă amplă, de la relațiile între indivizi sub forma unor acorduri personale simple, până la tranzacțiile formalizate ce se efectuează pe piețele monetare sau financiare foarte dezvoltate și formulate în cadrul unor contracte complexe, o parte importantă a relațiilor de credit privind mobilizarea capitalurilor disponibile și a economiilor.
Consider că o atenție deosebită trebuie îndreptată asupra priorității acordării creditelor către întreprinderi private, ceea ce duce la întărirea rolului acestora în economie, la folosirea mai eficientă a creditelor în sensul orientării spre investiții ce răspund cerințelor pieței naționale cât și a celei mondiale.
Având în vedere faptul că economia de piață presupune, în mod implicit, existența economiei bănești, un rol important trebuie acordat sistemului bănesc și de credit, în mod special creditului comercial.
BIBLIOGRAFIE
Albu, C., Asigurarea creditului, Ed. Rosetti, București, 2009.
Andronache, V., Banca și operațiunile comerciale, Ed. Universitară, București, 2006.
Basno, C., Dardac, N., Management bancar, Ed. Economică, București, 2008.
Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., Monedă, Credit, Bănci, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2008.
Berea, A., Stoica, E., Creditul bancar, coordonate actuale și perspective, Ed. Expert, București, 2009.
Brezeanu, P., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. ASE, București, 2001.
Epuran, M., Bazele contabilității, Ed. De Vest, Timișoara, 2007.
Horomnea, E., Fundamentele științifice ale contabilității, Ed. Tipo Mildova, Iași, 2009.
Ioan, N., Managementul riscului bancar, Ed. Expert, București, 2009.
Mihai, I., Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Ed. Expert, București, 2008.
Nicolescu, O., Management, Ed. Economică, București, 2007.
Prutianu, Ș., Cercetarea de marketing, Ed. Polirom, București, 2005.
Rotaru, C., Managementul performanței bancare, Ed. Expert, București, 2010.
Turcu, I., Operațiuni și contracte bancare. Tratat de drept bancar, Ed. Lumina Lex, București, 2007.
www.bnro.ro
www.bcr.ro
www.financiare.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Promovarea Unui Produs Bancar la Bcr (ID: 145498)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.