Promovarea Turismului
Activitatea turistica se numără printre cele câteva fenomene ce sau impus in epoca contemporana, dezvoltarea sa spectaculoasa constituind o trăsătura caracteristica a secolului nostru si in special a celei de a doua jumătăți a acestuia.
Prin aspectul sau, turismul face parte din sectorul terțiar, fiind situate la interfață multor componente ale economiei naționale angajate direct sau indirect in derularea acestei activitati.Ca ramura industriala, turismul a cunoscut in ultimul timp, o dezvoltare fără precedent antrenând pe de o parte investiții pentru creștere bazei materiale specifice si, pe de alta parte, dezvoltare serviciilor complementare care conduc la folosirea resurselor proprii fiecărei zone.
In plan economic, aceasta activitate sintetizează rezultatele unui număr mare de activități iar in plan psiho-social constituie o modalitate superioară de organizare a timpului liber, in care, menținând echilibrul biologic si fiziologic al omului contemporan si dezvoltând personalitatea si capacitatea creative. Turismul ocupa tot mai mult din un loc important in viată omului modern, fiind considerat ca un act de cultura, civilizație, educație, constituindu-se ca un ambasador al păcii si înțelegerii intre popoare, un mijloc de a cunoaște oamenii si activitățile lor.
Din evoluțiile semnalate pe plan mondial, rezulta ca aceasta activitate reprezintă o sursa principala de redresare a economiilor naționale pentru toate tarile care dispun de resurse turistice importante. Pe de alta parte se constata ca acest sector reprezintă o industrie producătoare de servicii pentru populație, care nu s-a confruntat niciodată cu lipsa de cerere.
Ca subsistem in cadrul sistemului economiei naționale, locul turismului este apreciat prin:
proporția de investiții destinate industriei turistice in totalul investițiilor;
ponderea veniturilor din turism in PIB sau cea a cheltuielilor pentru turism in totalul cheltuielilor pentru consumul populației;
producția industrie turistice in raport cu producția agricola sau cu cea a ramurilor industriale reprezentative;
pondere veniturilor din turism, in valuta, in totalul exporturilor vizibile si invizibile sau ponderea cheltuielilor valutare pentru turism in totalul importurilor vizibile si invizibile;*3
Capitolul I
Promovarea turismului
1.1 Conceptul de turism
Termenul de turism are un conținut cat se poate de complex, specialiștii atribuindu-i sensuri diferite.
Încă din anul 1942 acesta a fost definit ca fiind “ansamblul relațiilor si faptelor constituite prin deplasarea si sejurul persoanelor in afara locului lor obișnuit de rezidenta, fără ca acestea sa fie motivate de o activitate lucrativa oarecare”.
Micul dicționar enciclopedic definește turismul ca “latura a sectorului terțiar al economiei unde activitatea prestata are ca scop organizarea si desfășurarea călătoriilor de agrement, recreere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese si reuniuni, include toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum si servicii ale turustilor”
In 1963,Conferinta Națiunilor Unite privind Turismul si Călătoriile Internaționale ținuta la Roma a adoptat o definiție a turismului pe larg utilizata in majoritatea statelor din lume aceasta bazându-se pe doua elemente principale: motivul si durata voiajelor.
Motivul sejurului este un criteriu care conduce la structurarea călătoriilor dintr-o localitate sau tara in doua mari categorii:
Potrivit celor convenite cu aceasta ocazie, nu fac parte din categoria turiștilor următoarele tipuri de calatorii: lucrătorii veniți din afara, imigranții temporari sau permanenți, nomazii, pasagerii de tranzit, refugiații, membrii forțelor armate, reprezentanții consulari, diplomații etc. respectiv persoanele care urmează sa exercite in spațiul avut in vedere unele activități remunerate.
Fac parte din categoria turiștilor toate persoanele care călătoresc într-o serie de scopuri, cum ar fi: petrecerea timpului liber,recreere,sport,misiuni,mitinguri,congrese,studii,vizitarea rudelor si prietenilor, efectuarea de afaceri sau alte motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje religioase sau de alt ordin etc.
Durata sejurului (criteriul cazării peste noapte) servește la identificarea altor 2 categorii de vizitatori:
Excursioniștii care nu-si petrec noaptea in localitatea sau tara respectiva;
Turiștii, care vor rămâne acolo cel puțin o noapte.
1.2 Forme de promovare
Dezvoltarea circulației turistice, participarea la mișcarea turistica a unor mase tot mai largi, diversificarea motivațiilor care generează cererea au condus la multiplicarea formelor de turism. Drept urmare, s-a accentuat necesitatea clasificării acestora după criterii care sa asigure grupări relative omogene. Delimitarea formelor de turism, importanta din punct de vedere teoretic si practice, oferă elemente de fundamentare științifica a deciziilor privind dezvoltarea si diversificarea ofertei turistice, alienarea ei la modificările intervenite in structura cererii.
In practica turistica exista o serie de criterii si posibilități de grupare a formelor de turism, menționate aproape in toate cărțile de specialitate.
In funcție de disponibilitatea si gradul de atractivitate al resurselor turistice pe parcursul unui an calendaristic:
Turism permanent – caracteristic centrelor urbane si stațiunilor balneare si cu intensități diferite in funcție concediile turiștilor.
Turism periodic – manifestat sub diferite forme:
Turism de iarna – practicat in sezonul hibernal;
Turism de iarna – caracteristic perioadelor calde ale anului si in general legat de litoral, apa, plaja, cure heliomarine, având un pronunțat caracter de masa;
Turism de circumstanța sau ocazional poate sa apară in orice perioada a anului, locuri cu destinație prestabilita, generat de anumite manifestări cu caracter ocazional.
In funcție de locul de proveniența sau originea turiștilor:
Turismul intern practicat de populația unei tari in interiorul granițelor naționale;
Turism internațional rezultat al deplasării persoanelor in afara granițelor tarii lor de reședința.
După modalitatea de comercializare a vacantelor:
Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipate a prestației, respective a tutuitor a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie si sejur;
Turismul pe cont propriu nu presupune angajarea prestabilita a unor prestații turistice;
Turismul semi organizat[mixt] se caracterizează prin îmbinarea celor doua forme.
In funcție de gradul de mobilitate a turistului:
Turism itinerant sau de circulație, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, in care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri ,cu șederi scurte in același perimetru.
Turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacantei in aceeași localitate, indiferent de durata acesteia. Aceasta poate îmbracă mai multe forme:
Turism de sejur scurt se mai numește si turism de weekend, presupune una sau doua înnoptări, de obicei in zonele limitrofe locului de reședința;
Turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor;
Turism de sejur lung atunci când timpul de rămânere într-o localitate depășește, de regula,30 zile practicat in general de turiștii la vârsta a treia.
Din punct de vedere al periodicității sau frecventei de manifestare a cererii:
Turism continuu[permanent] organizat pe întreaga perioada a anului calendaristic;
Turism sezonier legat de existenta anumitor conditii naturale sau evenimente culturale, artistice, sportive. El se grupează in: turismul de iarna, turismul de vara, turismul de circumstanța.
6. După caracteristicile socio-culturale ale cererii:
Turism particular se adresează unor persoane cu venituri ridicate, care, de regula, dispun de o doua reședința cum ar fi case de vacanta la mare sau la munte.
Turism social este un turism de masa, agreat de peroanele cu posibilități financiare relative limitate.
Turism pentru tineret constituie o forma particulara a turismului social, adresându-se, cu precădere, categoriilor tinere ale populației.
Turismul de afaceri este aceea forma de turism practicata de angajați sau de alte categorii de persoane ,in scopul participării la întâlnirile de afaceri, târguri si expoziții, conferințe si reuniuni.
1.3 Promovarea turismului in Romania
Configurația variată a teritoriului și istoria multimilenară a poporului roman conferă României un potențial turistic de o mare complexitate și valoare turistică, recunoscute pe plan mondial.
Poziția geografică îi conferă României trei componente naturale definitorii în structura peisagistică și a teritoriului, care conturează parțial și potențialul turistic al tarii: Munții Carpați, fluviul Dunărea și Marea Neagră, cu fâșia de litoral.
Cu toată diversitatea reliefului și a structurii geologice, teritoriul României este unitar constituit, printr-o îmbinare armonioasă, proporțională și simetrică a marilor trepte de relief, care se circumscriu ca un vast amfiteatru în jurul Podișului Transilvaniei (munți, dealuri subcarpatice și podișuri, câmpii, litoral marin și delta fluvială). Acestor mari unități de relief le corespund diferite tipuri de roci, nuanțe de climă și specii floristice și faunistice, râuri și oglinzi de ape, care dau o mare varietate peisagistică și reprezintă, totodată, importante resurse, care stimulează și polarizează diferite activități turistice.
Dezvoltarea economică și socială a României are implicații mari și asupra activității de turism atât prin crearea unei infrastructuri generale (căi de comunicație și mijloace de transport), dotarea cu utilaje și construirea bazei tehnico-materiale specifice turismului, diversificarea bunurilor de consum și a produselor agroalimentare etc., cat și prin realizarea unor obiective economice aparținând altor ramuri, dar care interesează și turismul (baraje și lacuri de acumulare, hidrocentrale, obiective industriale, lucrări de artă inginerească, palate de cultură ș.a.), unele dintre ele devenind obiective de mare atracție turistică.
1.3.1 Potențialul turistic natural
Potențialul turistic al unui teritoriu reprezintă elementul fundamental in crearea produselor turistice.
In cadrul acestuia, potențialul natural are un rol principal in dezvoltarea turismului si înregistrează o mare varietate si complexitate, data fiind diversitatea componentelor cadrului natural, ca atracții turistice si resurse naturale.
Relieful reprezintă elementul major în structura potențialului turistic al oricărui teritoriu, el fiind suportul material al desfășurării activităților turistice. Se caracterizează printr-o mare varietate genetică, dimensională și fizionomică, elementele sale fiind implicate în nuanțarea trăsăturilor altor elemente ale cadrului natural, de ordin climatic, hidrografic, biotic.
De altfel, relieful poate fi considerat o adevărată „vitrină a naturii", unde acțiunea factorilor interni și externi influențează, în timp și spațiu, valoarea peisagistică a tuturor unităților de relief, de la unitățile montane – carpatice și până la Delta Dunării. Fizionomia actuală a reliefului, aspectele particulare ale marilor unități de relief sunt date, în mare parte, de evoluția, dar mai ales de structura geologică a acestora, de tipurile de roci dominante și structura acestora.
Carpații românești acoperă 36% din suprafața țării și se impun în ansamblul turistic național ca o importantă zonă turistică. Deși au concurenți puternici în mai multe state europene, cum sunt Muntii Alpi, Balcani, Pirinei sau Tatra, Carpații românești prezintă unele particularităti care le conferă multă originalitate, ceea ce înseamnă că au capacitatea de stârni amatori de sporturi de iarnă, alpinism și drumeție montană.
Sistemul montan se caracterizează printr-o diversitate de aspecte peisagistice și o mare complexitate de potențial turistic date de particularitățile diferitelor tipuri de relief (glaciar, fluviatil, structuralo-litologic etc.), alternarea unităților montane, submontane și depresionare. a culoarelor de văi, varietatea și configurația învelișului vegetal și a rețelei de ape și lacuri, o mare bogăție de ape minerale și termominerale, fondul cinegetic și piscicol – deosebit de reprezentative etc. Toate acestea, prin specificul și modul de îmbinare in spațiu conferă originalitatea și nota de atractivitate turistică a munților noștri.
Peșterile sunt adevărate „palate” subterane care pot concura adesea cu măreția templelor create de mâna omului. Ele apar în zonele calcaroase ca forme endoclastice , care au generat speoturismul. Sunt forme carstice foarte căutate de turiști datorită atractivității determinate de forma deosebită a golului subteran, dimensiunile sale, de prezenta speleotermelor, a depozitelor de gheață fosilă, de prezenta unor picturi rupestre. România dispune de un important potențial speologic, cu cele peste 10.900 peșteri țara noastră situându-se, în prezent (în urma dezmembrării Iugoslaviei), pe locul doi după Franța. O parte a peșterilor noastre pot fi considerate adevărate complexe carstice subterane, cu râuri și cascade (Topolnița, Cetățile Ponorului, Vântului, Comarnic etc.), cu sisteme dezvoltate pe mai multe nivele, cu mineralizații rare etc.
Zona dealurilor subcarpatice și podișurilor, deși mai modestă din punctul de vedere al potențialului, se impune atenției în special prin bogăția și varietate resurselor balneare (cu peste 200 de localități ce dispun de factori naturali de cură, cu resurse ce pot fi utilizate în tratarea a 14 tipuri de afecțiuni). Între elementele potențialului balnear se remarcă:
– apele minerale și termale
– lacuri terapeutice
– nămoluri terapeutice
– emanații naturale de gaze terapeutice de tipul mofetelor și solfatarelor specifice munților vulcanici
– salinele
– aeroionizarea
Zona de câmpie se înscrie în circuitul turistic cu puține atracții naturale, reprezentate de vegetație (areale forestiere și floră specifică), fond cinegetic și piscicol, rețea hidrografică (râuri și lacuri) și resurse balneare (lacuri sărate, nămoluri, ape minerale, bioclimat).
Hidrografia este definită de o vastă rețea de râuri de graniță (Dunăre, Prut, Tisa) și interioare (Olt, Argeș, Mureș, Siret, Jiu, Someș, Târnave) și debitul acestora, de numeroasele lacuri naturale de factură foarte diversă și situate pe toate treptele de altitudine, de varietatea apelor subterane, constituie o remarcabilă atracție turistică.
Delta Dunării este o zonă permanent umedă, declarată rezervație a biosferei.Se remarcă prin originalitatea sa peisagistică, morfohidrologică și faunistică, fiind un unicat european atât sub aspect ecologic, cât și al modului de habitat în mediul deltaic. Din punct de vedere turistic este una din cele mai reprezentative și valoroase zone din țară.
Potențialul turistic este dominat de elementele cadrului natural, care prin îmbinarea lor armonioasă dau o mare varietate peisajului, suprafețele acvatice alternând cu terenurile mlăștinoase și grindurile, sau cu dunele de nisip și plaja – cu aspect arid, dar exotic.
Din punct de vedere turistic, se detașează ca amenajări și dotări coasta Mării Negre, zonă turistică de excepție ce concentrează aproape 45% din capacitatea de cazare a României, în cele mai variate tipuri de unități: hoteluri și moteluri de 1–4 stele, vile de 1–5 stele, bungalowuri, campinguri, terenuri pentru campare, locuințe particulare.
Din mai până spre sfârșitul lui septembrie, în cele 13 stațiuni – Năvodari (pentru copii), Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Eforie Sud, Costinești (pentru tineret), Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn și Mangalia – sau în orașul Constanța, sosesc circa 2,5 milioane turiști români și străini, pentru a beneficia de 10–12 ore de soare pe zi și pe plajele cu nisip fin ale litoralului românesc al Mării Negre.
Cuprins între paralelele de 44°25' și 43°45' latitudine nordică, zona litoralului românesc se găsește pe aceleași coordonate geografice ca localitățile Split, Rimini, San Remo, Monaco, Nisa, Avignon, fiind vestită pentru turismul balnear susținut de cunoscutele nămoluri sapropelice, lacurile bogate în săruri, izvoarele mezotermale sulfuroase de la Mangalia etc.
Cu o lungime de 245 km, între gura de vărsare a brațului Chilia și Vama Veche, și o lățime ce variază între 4-8 km, zona litorală coboară în trepte domoale spre țărm; în funcție de caracteristicile morfometrice, morfologice, grad de locuire și utilizare etc. diferențiindu-se două sectoare (cu ofertă turistică evident diferențiată), despărțite de promontoriul „Cap Midia".
Clima are o importanta considerabila pentru turism. Ea determina ambianta necesara desfășurări turismului, in general, o serie de indici bioclimatici evidențiază faptul ca regiunile cu altitudini mijlocii (dealurile si munți sub 1000 m) prezinta cu climat mai puțin solicitant decât litoralul, Bărăganul sau munții înalți, unde condițiile climatice supun organismul unei solicitări mai mari in vederea aclimatizării.
Fauna are, din punct de vedere turistic, importanță cinegetică, estetică și științifică. Fondul cinegetic și piscicol, prin bogăția și varietatea speciilor, densitatea, valoarea trofeelor reprezintă principala atracție pentru turismul de vânătoare și pescuit sportiv.
1.3.2 Potențialul turistic antropic
Potențialul turistic antropic reprezintă ansamblul de obiective create de
societate care îndeplinesc condițiile valorificării pe plan turistic. Acesta s-a
conturat în timp istoric, îmbogățindu-se treptat în urma ascensiunii creative a
omului, care a produs mereu noi valori, ,,îmbogățindu-i mediul artificial, în
concordantă cu creșterea pretențiilor sale de cultură si civilizație.
De-a lungul existentei sale, peste doua mii de ani, poporul roman a creat un extrem de variat si bogat patrimoniul cultural, folosit in întregime in scopuri turistice. Romania dispune de monumente care, prin specificul lor, pot fi considerate unicate mondiale. Citam de exemplu cetățile dacice din Munții Orăștie care au rezistat mulți ani atacurilor strălucitelor legiuni romane, cetățile țărănești din Transilvania, bisericile din lemn din Maramureș mânăstirile din Bucovina, Moldova si nordul Olteniei, monumentele stilului brâncovenesc din Muntenia si Oltenia etc., ca si creațiile lui Eminescu, Brâncuși, Enescu sau ale lui Grigorescu. Fiecare dintre acestea are o valoare turistica deosebita.
Vestigiile arheologice preistorice, care atesta prezenta omului încă din paleoliticul inferior, dar mai ales din cel mijlociu (cultura musteriana, circa 100.000 – 40.000 ani i.Hr.) cu marturii aflate in diferite muzee din Craiova, Slatina, București, Deva etc. înscriu zona carpato – danubiana in marea arie geografica a antropogenezei.
Cetățile de scaun din Moldova: Suceava, Neamț ale căror vestigii sunt restaurate, împreuna cu ruinele curților domnești de la Piatra Neamț, Bacău, Iași etc. constituie importante obiective turistice. In Tara Românească se păstrează vestigiile fortificațiilor si ansamblurilor voievodale din vechile capitale: Curtea de Argeș, Câmpulung, Târgoviște si ansamblul feudal Curtea Veche din București. De o factura aparte sunt cetățile țărănești săsești din sudul Transilvaniei sau din județul Bistrița Năsăud ridicate in mai multe etape de populația săseasca in fata invaziilor tătare sau otomane si care prin stilul arhitectonic si al fortificaților sunt unicate in tara noastră. Fortificații independente sau construite, de regula in jurul unui edificiu religios, romanic sau gotic, mai vechi (biserici fortificate), cetățile țărănești sunt alcătuite din una pana la patru incinte cu ziduri groase de circa 3 m si înalte de 10-12 m, si întărite cu turnuri de apărare. In interior aveau curtine cu camere de refugiu pentru populația așezării sau adăpostul hranei, vitelor, muniției etc. Se mai păstrează vestigiile cetăților țărănești de la Prejmer si Biertan, unele dintre cele mai puternice din acele vremuri, ale bisericilor fortificate de la Hărman, Ghimbav, Rupea, San Petru, Calnic (lângă Sebeș) etc. care, in parte, au fost cuprinse in circuitul turistic. Unele dintre bisericile fortificate si cetățile țărănești (Biertan, Prejmer, Calnic, Saschiz, Dârju, Valea Viilor, etc.) sunt propuse pentru a fi incluse in lista Patrimoniului Universal.
Monumente istorice si de arta medievala, destul de numeroase si de mare valoare culturala se înscriu intre cele mai importante atracții turistice religioase din tara noastră, fiind de importanta naționala excepționala si universala. Intre cele mai reprezentative sunt monumentele istorice si de arta medievala din Bucovina: Voroneț, Humor, Sucevița, Arbore si Moldovița. Aceste biserici si mânăstiri – monumente din sec. XV-XVI – , aparțin stilului moldovenesc "de arhitectura si pictura medievala" – o fuziune armonioasa a tradițiilor turistice populare cu unele influente bizantine si gotice – , care a îmbogățit patrimoniul artistic universal atât prin arta construcțiilor, cat mai ales prin cea decorativa, respectiv prin frescele exterioare, unice in lume prin valoarea lor artistica. De aceea, aceste monumente de cultura străveche, devenite un simbol al decorației evului mediu (albastrul de Voroneț, verdele de Sucevița, miniaturile de Humor etc.) si cuprinse in nomenclatorul UNESCO, ca tezaur universal de valoare excepționala, au fost distinse, in urma cu peste un deceniu, cu premiul internațional "Pomme d'Or" (Mărul de Aur) al Federației Internaționale a Ziariștilor si Scriitorilor de turism si care se afla depus la Moldovița.
In Moldova se întâlnesc si alte monumente istorice si de arta specifice stilului moldovenesc, intre care amintim: Mânăstirea Neamț (sec. XV), monument arhitectonic de mare valoare, unde a ființat de-a lungul veacurilor un important focar de cultura si arta, iar edificiul de cult reprezintă una dintre cele mai desăvârșite realizări ale arhitecturii moldovenești medievale, devenind prototip al celor înălțate in Moldova, in secolele următoare: Trei Ierarhi (sec. XVII), unic in arhitectura românească, datorita bogatei ornamentații ce-i acoperă fațadele cu motive geometrice in stil oriental, Golia (sec. XVII) si Sf. Gheorghe (sec. XVII) toate din Iași, Dragomirna (sec. XVII), complexul episcopal (sec. XVI-XVIII) din Roman, Agapia (sec. XVII) si Văratic (sec. XIX) etc. din dealurile nemet. In orașul București se găsesc unele dintre cele mai vechi si importante monumente istorice si de arta, ca ansamblurile monarhice Radu Voda (sec. XV), Mihai Voda (sec. XVI), cel din Curtea Veche (sec. XVI), Plumbuita (sec. XVI-XVIII), Patriarhia (sec. XVII) etc. Se impun sub aspect arhitectural si artistic si monumentele de arta religioasa musulmana, cu o bogata ornamentație in lemn, așa cum sunt cele de la Mangalia (sec. XVI), Babadag (sec. XVIII), Medgidia (sec. XIX), Tulcea (sec. XIX) si Constanta (sec. XX). In ultimii ani s-au ridicat o serie de clădiri arhitectonice, unele fiind remarcabile monumente de arhitectura moderna, ca Palatul administrativ de la Baia Mare, Teatrele Naționale de la Târgu Mureș si București, Sala Palatului, Palatul Radiodifuziunii, Hotelul Intercontinental si Palatul Parlamentului din București etc., iar centrele civice realizate in unele orașe ca Târgu Mureș Bistrița, Satu Mare, Iași etc. sunt adevărate bijuterii arhitecturale. Muzeele si Casele memoriale, componente culturale valoroase pentru turism prezinta o mare varietate după conținut si importanta fondului de exponate. Un interes deosebit au muzeele de importanta naționala, intre care amintim pe cele din București (Muzeul de Istorie a României, Muzeul de Arta a României, Muzeul Colecțiilor, Muzeul de Istorie Naturala "Gr. Antipa", Muzeul Geologiei etc.), Alba Iulia (Muzeul Unirii, Biblioteca Batthyaneum), Brașov (Complexul muzeal al culturii romanești), Cluj-Napoca (Muzeul de Istorie), Drobeta Turnu Severin (Muzeul Regiunii Porțile de Fier), Constanta (Muzeul de istorie naționala si arheologie, Complexul muzeal de științele naturii, Muzeul Marinei), Iași (Complexul Muzeal din Palatul Culturii), Oradea (Muzeul Tara Crișurilor), Piatra Neamț (Muzeul de Istorie si științele naturii), Sibiu (Muzeul Brukenthal), Timișoara (Muzeul de Istorie), Tulcea (Muzeul Delta Dunării).
Capitolul II
Instrumente de promovare ale turismului online
Turismul reprezintă azi unul dintre cele mai importante fenomene, impunându-se in mod deosebit prin dinamism si dezvoltarea spectaculoasa ce a avut loc, mai ales in cea de-a doua jumătate a secolului nostru. Acest fapt este pe deplin justificat, având in vedere faptul ca turismul aparține sectorului terțiar, care in zilele noastre este cel mai viguros si mai important component al economiei multor tari si in același timp o alternativa eficienta de diversificare economica pentru tarile slab dezvoltate.
Internetul este tot mai folosit ca sursa de informații in diverse domenii, deci si in turism unde imaginea este foarte importanta. Informații despre o tara, despre obiectivele turistice din acea tara, despre istorie, geografie, politica, despre spatii de cazare sunt disponibile acum pe Internet. Desigur, cele mai sigure si corecte informații se găsesc de obicei pe paginile de web oficiale ale tarilor respective, pagini susținute cel mai adesea de Ministerul Turismului.
2.1 Modalități de promovare online
Internetul, folosit ca mediu de marketing, oferă instrumente noi, care trebuie folosite pentru atingerea obiectivelor urmărite. Acestea sunt împărțite in doua mari grupe: elemente de publicitate online a site-ului si optimizarea pentru motoarele de căutare.
In cele ce urmează voi prezenta pe larg, cele mai importante instrumente utilizate in publicitatea on-line:
2.1.1 Pagina web
Noțiunea site web provine din expresia engleză web site și desemnează o grupă de pagini web multimedia (conținând texte, imagini fixe, animații ș.a.), accesibile în Internet în principiu orișicui, de obicei pe o temă anume, și care sunt conectate între ele prin așa-numite hiperlinkuri.
Principiile care trebuie respectate la alcătuirea unei pagini web sunt:
un portal simplu care sa conțină câteva imagini sugestive si stegulețe (linkuri) care sa ofere alternativa de limba; traducerea trebuie sa fie făcută de o persoana specializata;
pasul următor este stabilirea segmentului ținta (Segmentul căruia mă adresez accesează Internetul?). conform statisticilor jumătate din cei care accesează Internetul au bacalaureatul sau studii superioare, 2/3 sunt bărbați. Media de vârsta a celor care accesează Internetul este de 30-35 de ani, însă ultimele tendințe sunt acelea de creștere a numărului de utilizatori femei si a persoanelor in vârsta;
adresa paginii respective trebuie sa fie cat mai ușoara si ușor de gâcit (ex: visitbritain.com); extensia “.com” este cea mai recomandata; pentru Romania, extensia este “.ro”
Parametrii care asigura succesul unei pagini de web sunt:
trebuie sa înlesnească interactivitatea cu clientul;
trebuie sa conțină elemente multimedia;
sunt necesare linkurile către alte pagini;
actualizarea permanenta a paginii de web;
homepage-ul trebuie sa conțină numele tuturor domeniilor, trebuie sa fie clar, sa ofere informații complete, trebuie sa conțină numele firmei;
trebuie sa conțină un mecanism de căutare rapida;
nu trebuie sa lipsească butonul “news”;
adresa de e-mail trebuie sa fie prezenta pe fiecare pagina;
imaginile sunt foarte importante si trebuie sa fie cat mai sugestive.
Modalități de realizare a reclamei paginii web:
bannerele sunt reclame implementate pe alte portaluri si trebuie sa fie poziționate in coltul dreapta sus al paginii; de asemenea, bannerele ar trebui sa se regăsească pe pagini care au o tematica înrudita cu a site-ului;
motoarele de căutare (Altavista, Yahoo, Copernicus, Google, Lycos);
premiile, jocurile, câștigurile;
sponsorizarea prin Internet.
Testarea succesului paginii de web se face prin verificarea numarului de utilizatori ai paginii respective si prin durata fiecarei accesari.
2.1.2 Optimizare pentru motoare de căutare (SEO)
Optimizarea pentru motoare de căutare (Search Engine Optimization) reprezintă intervenția făcută in codul sursa al paginilor ce are ca scop dezvoltarea si concentrarea cuvintelor cheie reprezentative pentru obiectul de activitate al site-ului astfel încât sa primească poziții de top in rezultatele căutărilor pe motoarele de căutare si implicit mai mulți vizitatori.Optimizare site-ului aduce un trafic continuu de vizitatori ținta de pe motoarele de căutare pentru perioade foarte lungi de timp sau chiar pentru totdeauna.
Motoarele de căutare (google, yahoo, msn, altavista, alexa, jeeves, etc.) aflate într-o continua competiție folosesc propriile metode pentru a indexa un site. Unele motoare de căutare se concentrează asupra textului conținut de site; altele citesc meta tag-uri in care se găsesc informații despre site dar cele mai multe motoare de căutare folosesc o combinație intre conținutul paginii, meta târguri, popularitatea linkului, etc. pentru a determina importanta si implicit locul site-ului in listările lor.
In limbajul optimizării pentru motoarele de căutare, rezultatele motoarelor de căutare vorbesc de la sine. Daca o companie își poate plasa propriul site in rezultatele primei pagini, atunci acel site a demonstrat deja profesionalismul si eficacitatea optimizării oferite.
Etapele optimizării:
• Optimizare funcționalitate site: in procesul de optimizare al unui site etapa de optimizare a funcționalității site-ului este foarte importanta aceasta constând in eliminarea erorilor ce se găsesc in codul sursa al paginilor. Aceste erori pot împiedica motoarele de căutare sa indexeze corect o pagina sau întreg site-ul. Prin optimizarea funcționalității site-ului, acesta va fi mai ușor si mai des indexat de către programele "spider" ale motoarelor de căutare, astfel listările obținute fiind cat mai des actualizate si vor avea o relevanta mai buna.
• Optimizare cuvinte cheie: etapa de optimizare a cuvintelor cheie este cea mai importanta, cuvintele cheie fiind cele care aduc succesul unui site in lumea internetului. Cuvintele cheie nu pot fi alese la întâmplare ele trebuie căutate cu grija astfel ele sa fie reprezentative pentru obiectul de referința al site-ului. Optimizarea cuvintelor cheie consta in analize si cercetări amănunțite care introduse corect in textul paginii si codul sursa al paginilor vor duce la o creștere a traficului de vizitatori foarte mare.
• Creare si optimizare meta tag-uri: meta-urile sunt tag-uri ce prezinta anumite detalii despre un site, cum ar fi: o descriere, autorul, cuvinte cheie, limba in care este scris textul, etc. Mai demult, acestea erau la o foarte mare căutare deoarece motoarele de căutare țineau foarte mare cont de ele dar acum când motoarele de căutare s-au dezvoltat si au evoluat puternic ele nu mai au o mare importanta fiind chiar ignorate de unele motoare de căutare. Totuși, optimizarea meta târgurilor aduce un plus de conținut de calitate spre indexare.
• Optimizare titlu pagina: titlul paginii reprezintă unul dintre cele mai importante elemente dintr-o pagina web. Optimizarea titlului va aduce un plus de vizitatori ținta, interesați de ceea ce site-ul vinde, oferă, prezinta, etc. Optimizare titlului unei pagini este asemenea o etapa in care sunt necesare analize si studii.
• Optimizare text: etapa de optimizare a textului consta in introducerea unor târguri speciale in codul sursa al paginilor astfel anumite cuvinte sau chiar propoziții devenind mai importante decât restul textului. Tot in aceasta etapa de optimizare se pot face reașezări ale textului in pagina.
• Optimizare link: optimizarea link-urilor poate consta in introducerea de linkuri sau scoaterea unora din pagina. Linkurile fiind cele care fac legăturile dintre pagini reprezintă unul din cele mai importante elemente in procesul de optimizare.
• Înregistrare in motoarele de căutare de top: Google, Yahoo, Msn, Altavista, Alexa, Jeeves, etc.
2.1.3 Pay per click
Publicitatea de tip pay-per-click (PPC) este o tehnica de marketing specifica motoarelor de căutare, cu cea mai mare eficienta in raport cu investiția si desemnează un model de plata a reclamei online in funcție de click-urile primite de link-ul inclus in listele de link-uri plătite. Marele avantaj oferit de acest model de promovare consta in faptul ca tarifele sunt in funcție de rezultate, se plătește numai pentru click-uri, adică numai pentru vizitatorii direcționați efectiv spre site. PPC este soluția cea mai la îndemâna pentru poziționarea prestabilita intr-un motor de căutare, cei care apelează la această soluție licitând practic poziția dorita pentru o anumita interogare in listele de rezultate ale motoarelor de căutare.
Cele mai importante motoare de căutare, Google (campanii AdWords) si Yahoo (campanii Overture) oferă publicitate contra cost in diverse forme.
Avantajele utilizării motoarelor de căutare PPC:
prețul plătit este direct proporțional cu numărul de click-uri primit de url in poziția licitata, iar un management activ al campaniilor PPC poate furniza o cale relativ ieftina de atragere a traficului calificat pe site;
non-click-urile reprezintă de fapt “free impressions” (vizualizări gratuite), contribuind la consolidarea imaginii de marca;
listarea in poziția licitata se face imediat, in câteva ore, maxim câteva zile, spre deosebire de cazul înscrierilor gratuite, când listarea poate avea loc in câteva săptămâni sau chiar luni;
Dezavantajele utilizării motoarelor de căutare PPC:
posibilitatea epuizării rapide a bugetului alocat pentru campaniile PPC, datorita volumului mare de trafic;
consumul mare de timp dedicat analizei ranking-ului licitat in diferitele motoare de căutare PPC, pentru anumite cuvinte cheie;
riscul creșterii sumei licitate pentru menținerea rankingului dorit, de unde riscul depășirii bugetului. Conform Forbes, pana in 2008, cheltuielile cu campaniile PPC la nivel mondial vor ajunge la 8 miliarde USD, ceea ce înseamnă cheltuieli mai mari pentru fiecare dintre cei care apelează la această metoda de promovare.
numărul limitat de cuvinte cheie pentru care advertiserii cu bugete mari pot licita un anumit rank.
2.1.4 Bannere
O reclama de tip banner este o imagine mică, amplasată pe o pagină Web, ce conține o legătură. Legătura din banner duce către site-ul companiei ce își face reclamă prin intermediul acelui banner, așa că, atunci când cineva apasă pe banner, este trimis spre site-ul respectiv.
Bannerul e construit dintr-o imagine (Gif sau Jpg), un filmuleț sau o colecție de obiecte create in programe ca Java, Shockwave sau Flash si conțin de foarte multe ori animații sau melodii pentru a capta atenția utilizatorilor. Imaginile folosite au de obicei o forma si un aspect de calitate ridicata si sunt plasate pe pagini de internet cu conținut interesant, foarte vizitate, de exemplu ziare sau site-uri de opinie.
Bannerele web functioneaza de obicei la fel ca reclamele tradiționale, având ca scop informarea consumatorilor sau prezentarea unor motive pentru care aceștia ar trebui sa aleagă un anumit produs sau serviciu.
Majoritatea utilizatorilor de internet condamna acest tip de publicitate ca fiind enervanta deoarece distrag atenția de la conținutul paginii unde sunt postate sau irosesc banda de internet. In urma acestor reacții, noile browsere de internet includ, mai nou, opțiuni pentru dezactivarea popup-urilor sau blocarea imaginilor de pe anumite site-uri.
Bannerele diferă in funcție de mai multe caracteristici după cum urmează:
Leaderboardul-ul este o îmbunătățire considerabila a banner-ului clasic în publicitatea online. Acesta a fost introdus datorita accesului la calculatoare mai rapide si mult mai bine echipate; de aceea acum este posibil ca dreptunghiul de 728*90 pixeli al leaderboard-ului sa fie prezent pe paginile web de vârf pentru un impact mai puternic. Leaderboard-ul poate fi făcut ca imagine statica, GIF animat ori animație Flash
Full banner (468×60 pixeli) – permite o suprafața extinsa pentru a se realiza mesaje complexe.
Skyscraper (“zgârie-nori”, 120×600 pixeli) permite vizualizarea si la scroll, datorita dimensiunii extinse pe verticala. Wide Skyscraper (“zgârie-nori”, 160×600 pixeli) permite vizualizarea si la scroll, datorita dimensiunii extinse pe verticala.
Pop-under-ele sunt ferestre care se deschid sub fereastra principala a unui site, preferabile pop-up-urilor tradiționale care sunt considerate supărătoare pentru mulți utilizatori, în cazul în care acestea nu sunt folosite bine si plasate corespunzător pe un site. Pop-under-ul a fost conceput, de asemenea, ca o consecința a aplicațiilor multe existente pe piața acum care blochează pop-up-urile. Sondajele arata ca pop-under-ele sunt considerate mai puțin supărătoare decât ferestrele pop-up si sunt considerate, de asemenea, chiar mai eficiente.
Utilizarea pop-under-elor necesita o planificare detaliata ca si în cazul ferestrelor pop-up. Acestea ar trebui sa fie folosite doar o data sau cel mult de câteva ori la navigarea unui site pentru un impact puternic, dar si pentru ca sa nu fie percepute ca fiind supărătoare. Datorita faptului ca ferestrele pop-under se deschid în ferestre separate ale browser-ului nu exista nici o limita pentru tipul de conținut care ar putea fi inclus într-o reclama utilizând acest format pentru publicitate online. Totuși recomandarea este ca mesajul sa fie scurt, clar, si bine plasat pentru a obține un răspuns pozitiv cu acest tip de reclama online.
Roll-over-ul este un format interesant de publicitate online care poate fi combinat cu orice element static de publicitate pe o pagina web si este deschis la mărimea lui naturala ori de cate ori utilizatorul oprește mouse-ul pentru un moment pe partea statica a reclamei. Roll-over-ul poate folosi formate media standard cum ar fi Flash, GIF, audio sau video pentru a scoate în evidenta mesajul pe care vrea sa îl transmita. Mesajul reclamei este evidențiat peste măsura în pagina web vizitata, fiind plasat deasupra conținutului. Roll-over-ul este încărcat înainte ca reclama sa fie inițializata pe pagina, si de aici si apariția instantanee a conținutului. Reclamele Roll-over nu necesita plug-in-uri speciale si sunt acceptate de peste 90% din browser-ele utilizate în ziua de azi.
Masurile standard pentru bannere
Echipa celor de la Interactive Advertising Bureau a oferit un set de masuri care au fost luate pentru a face reclamele de tip banner mai potrivite atât pentru consumator cat si pentru producător. Ei au numit acest tip de publicitate “unitati interactive de marketing”. Masurile adoptate sunt următoarele(măsurate in pixeli):
Pup-up-uri dreptunghiulare medii: 300 cu 250
Pup-up-uri pătrate: 250 latura
Pup-up-uri dreptunghiulare verticale: 240 cu 400
Pup-up-uri dreptunghiulare mari: 336 cu 280
Pup-up-uri dreptunghiulare: 180 cu 150
Bannere întregi: 468 cu 60
Bannere pe jumătate: 234 cu 60
Micro Bar: 88 cu 31
Banner vertical: 120 cu 240
Buton pătrat: 125 latura
Banner pe jumătate de pagina: 300 cu 600
2.1.5 Campanie de link-uri
Campania de link-uri este o forma de marketing online dar si o metoda de optimizare a motoarelor de căutare. O companie care urmărește sa mărească numărul vizitatorilor pe pagina sa de internet poate cere partenerilor strategici, organizațiilor profesionale, camerei de comerț si industrie, furnizorilor sau consumatorilor sa permită adăugarea de linkuri pe site-ul acestora către pagina companiei. O campanie de linkuri tipica presupune linkuri reciproce înspre si dinspre site-urile participante la campanie.
Creșterea numărului de link-uri către un site prezinta doua avantaje:
Motoare de căutare de tipul Google judeca importanta unui anumit site in funcție de numărul altor site-uri care conțin link-uri către acesta
Mai multe linkuri înseamnă mai mulți vizitatori direcționați de la un site către altul.
Când are loc o campanie de linkuri, pașii esențiali reprezintă: identificarea potențialilor parteneri pentru schimbul de linkuri, cererea de linkuri si specificarea textului linkului. Valoarea unui link depinde de traficul si reputația site-ului pe care este poziționat link-ul.
“Fermele de link-uri” sunt site-uri pe internet construite special si doar cu scopul de a schimba link-uri. Aceste site-uri nu sunt foarte folositoare pentru motoarele de căutare si de aceea, Google recomanda deținătorilor de site-uri sa nu participe sau sa se înscrie in fermele de linkuri.
2.1.6 E-mail
Posta electronica este un sistem global prin care dvs. puteți trimite si primi mesaje scrise, imagini, sunete, animații si fișiere altor persoane, prin intermediul Internetului. Pe lângă aceasta definiție generala, e-mailul reprezintă cel mai eficient instrument de localizare a consumatorilor unui produs sau serviciu. O campanie de e-mail marketing oferă imensa oportunitate de a prezenta mesajul dorit, într-o maniera regulata si cu un cost extrem de mic, unui grup de oameni interesați de produsele sau serviciile unei companii.
Marea provocare in cazul acestui tip de marketing online vine din generarea acelui conținut care sa-i motiveze pe destinatari sa deschidă, sa citească si sa răspundă newsletter-ului primit de la companie.
Newsletterele care oferă o lista cu ultimele știri, produse sau servicii oferite de o firmă, nu vor fi citite decât poate de cei mai loiali clienți. Pentru a obține mai mult, adică a genera o vânzare, trebuie oferita informație obiectiva, care sa-i ajute pe potențialii clienți in luarea unei decizii favorabile.
Pentru a obține maximum de impact si pentru a crea o relație cu actualii clienți, companiile nu trebuie doar sa aștepte ca o persoana sa se aboneze la newsletterul sau, trebuie sa anticipeze ceea ce acesta își dorește. In prezent marketerii nu concurează doar cu mesajele primite de la concurenta ci si cu emailurile primite de la celelalte companii care încearcă sa comunice cu clienții lor.
2.1.7 Advertorial-ul
Mesajul comercial este cel mai bine perceput, bineînțeles, când consumatorul înțelege mesajul reclamei ca fiind o informație utila.
Aceasta este îndeplinita de către formatul advertorial. Advertorialul este un articol cu un caracter comercial si poate fi însoțit si de ilustrații. Este folosit atunci când exista mesaje specifice de comunicat despre un produs, eveniment sau serviciu.
Este foarte generos in ceea ce privește conținutul informațional.
Fiind publicat in zona de articole a site-ului, credibilitatea sa este crescuta. Datorita faptului ca advertorial-ul arata ca un articol, poate fi încărcat cu imagini pentru un impact mai puternic, iar daca site-ul navigat are o arhiva, acesta va rămâne chiar după ce campania unde era rulat advertorial-ul se termina.
2.2 Etapele pornirii unui site
Tehnologiile utilizate în aplicațiile Web reprezintă în general, acele limbaje de programare utilizate la crearea de site-uri web complexe, interactive, al căror concept presupune stăpânirea cât mai detaliată a unor limbaje de programare și baze de date.
În categoria tehnologii Web se pot include: 1. o multitudine de limbaje de programare, cum ar fi PHP, JavaScript, ASP, etc. 2. iar ca baze de date pot fi utilizate MySQL, MsSQL, Access, ORACLE, etc.
In continuare voi prezenta etapele crearii unui site cu ajutorul bazei de date MySQL si limbajul de programare PHP.
Un site modern care se respectă are măcar parțial conținutul stocat și gestionat într-o baza de date. Astfel, timpul de publicare al informaliei este redus semnificativ și cantitatea de date publicată este mult mai mare. Există la ora actuala foarte multe site-uri care nu sunt construite decât din HTML, deci nu au in spate o bază de date care stochează și furnizează informațiile atunci când acestea sunt cerute. Tendință este de mutare a acestora către o baza de date datorită avantajelor oferite si anume: datele vor fi mai ușor de editat, adăugat, articole care se pot traduce prin pagini noi pe site pot fi adăugate foarte ușor.
Unul din cele mai utilizate în domeniul bazelor de date cu preț scăzut sau gratuite este MySQL, un sistem client/server de gestiune a bazelor de date relaționale originar din Scandinavia. MySQL include un server SQL, programe client pentru accesul la server, instrumente administrative și o interfața de programare pentru scrierea propriilor dumneavoastră programe.
MySQL reprezintă un sistem de gestiune de baze de date foarte utilizat și suportat de majoritatea serverelor unde va găzduii situl.
Baza de date reprezintă „O colecție de informații care se referă la un anumit subiect sau scop, exemplu: comenzile către clienți, stocarea unei colecții de imagini, etc." . Este necesară introducerea unei baze de date pentru ca informațiile și datele clienților să fie stocate, gestionate sau prelucrate, mult mai ușor. Clienții din baza de date pot fi informați în viitor despre ofertele companiei.
PHP este un limbaj de programare utilizat pentru realizarea paginilor Web și provine din limba engleză Hypertext Preprocessor. Acesta a fost conceput în anul 1994 și a fost inițial munca unui singur om, Rasmus Lerdorf. A fost adoptat de alți oameni talentați și a trecut prin trei rescrieri importante pentru a ajunge la produsul de astăzi. În octombrie 2002, era în uz de mai mult de nouă milioane de domenii din lumea întreagă, iar acest număr este într-o continua creștere.
Ca idee generala, PHP reprezintă un limbaj de programare ce permite modificarea paginilor web înainte ca acestea sa fie transmise de server către browserele utilizatorilor.
PHP poate genera conținut HTML pe baza unor fișiere existente sau pornind de la zero, poate sa afișeze o imagine sau orice alt conținut accesibil prin web, sau sa redirecționeze utilizatorul către alte pagini. In cadrul acestui proces, PHP poate consulta baze de date, fișiere externe sau alte resurse, poate trimite email-uri sau executa comenzi ale sistemului de operare.
Ai nevoie de trei componente pentru a putea rula scripturi PHP care sa acceseze baze de date cu MySQL:
1. In primul rând, ai nevoie de un server Web. Acesta poate fi sau pe calculatorul personal sau pe o 'gazda' Web. Oricare pachet – oricare tip de server Web este acceptat si va lucra cu PHP si MySQL;
2. PHP trebuie sa fie instalat pe server;
3. In fine, ai nevoie de MySQL. Acesta este de fapt pachetul de programe pentru gestiunea bazelor de date.
În concluzie, PHP este ideal pentru crearea de pagini web, dar pot apărea și probleme în implementare. Pentru a remedia problemele apărute, au fost concepute clase de șabloane – FastTemplate, o modalitate de utilizare a șabloanelor php. Când un proiect pentru un site web căpăta contur el implică și o gestionare mai atentă. Astfel, pot apărea dificultăți în utilizarea programului php și utilizarea editoarelor HTML. Ca o soluție, șabloanele permit separarea programelor php și html în fișiere
diferite.
FastTemplate este una din numeroasele modalități de susținere a șabloanelor în php. Pentru a folosi un șablon trebuie efectuate următoarele operatii:
Crearea fișierului șablon
Crearea unui script php care completează șablonul prin executarea următoarelor operații: Inițierea unui FastTemplate, asocierea unei variabile șablon cu fișierul șablon, separarea variabilei șablon asociată fișierului șablon, afișarea variabilei șablon care confine rezultatul.
Un template reprezintă un model de pagina web gata creat, ce include grafice si porțiuni prestabilite in care se pot introduce texte, imagini, linkuri. Departe de a fi un site complet, template-ul reprezintă doar un model (șablon) pentru una sau mai multe pagini ale sitului, cum ar fi pagina de start, pagina de prezentare, pagina de contact etc. Template-ul conține elemente grafice de baza ce pot fi ușor adaptate pentru diverse scopuri.
Majoritatea site-urilor oferă șabloane gratuite pentru a încuraja utilizarea website-urilor și pentru a promova afacerea in cel mai modern mod. Pe Internet sunt puse la dispoziția utilizatorilor in mod gratuit sursele pentru aceste șabloane web. „Sitex Design.ro" oferă șabloane contra cost, dar și gratuite iar acestea sunt produse în conformitate cu cele mai noi standarde web și au fost create pentru a putea fi ușor de folosit de persoane fără experiență. Un alt exemplu de Web Template-uri este și „MonsterTemplate.ro" care ne oferă peste 30 000 de template-uri profesionale dar contra cost. Dintre toate site-urile dedicate In acest domeniu eu am ales site-ul „uCoz Templates" (magazinul de șabloane) deoarece oferă șabloane gratuit , performante și ușor de utilizat.
Realizarea unui Web-site cu ajutorul template-urilor.
Industria web se dezvoltă cu viteza luminii și se bucură de un potențial tot mai mare și mai puternic, de aceea realizarea unui site web poate aduce o afacere pe culmile succesului. Indiferent că scopul este de a face cunoscută afacerea sau de a vinde servicii, mediul on-line oferă o piață extraordinară de desfacere, realizarea unui site web fiind o ocazie foarte bună de a promova o afacere.
Un website, sau un site web, este o colecție publica sau privata de documente HTML (HyperText Markup Language), care formează un tot unitar, coerent. Un site web este format din documente HTML, numite si pagini web, care pot conține texte, imagini, clipuri video sau audio, animații etc.
HyperText Markup Language (HTML) este un limbaj de marcare utilizat pentru crearea paginilor web ce pot fi afișate într-un browser (sau navigator). Scopul HTML este mai degrabă prezentarea informațiilor – paragrafe, fonturi, tabele decât descrierea semanticii documentului.
Pentru a stimula îndreptarea atenție către crearea unei pagini web, specialiștii în domeniu au creat posibilitatea extinderii afacerii prin intermediul unui web site gratuit. La ora actuală există o mulțime de astfel de variante gratuite pentru promovarea unei afaceri prin intermediul unui web site. Cu ajutorul lor se poate crea rapid și ușor promovarea propriei afaceri, de asemenea acestea iți asigură domeniu , hosting gratuit și siguranță pentru site.
Avantajele unui site web cu ajutorul template-urilor:
Este o forma moderna si foarte percutanta de promovare a imaginii unei firme;
Oferta firmei dumneavoastră va fi la dispoziția clienților continuu, 24 de ore din 24;
Beneficiați de acoperire naționala si internaționala;
Preturile de promovare sunt mult mai mici în comparație cu alte modalități de publicitate;
Puteți prezenta pe site o cantitate nelimitata de informație;
Puteți include informații generale despre firma si informații de contact;
Adresa de internet a site-ului, tipărită în antetul firmei dumneavoastră mărește încrederea clienților;
Puteți actualiza permanent oferta, cu un efort minim;
Puteți primi comenzi directe si puteți trimite în timp real ofertele dvs. promoționale clienților si partenerilor;
Puteți atrage noi clienți, care nu cunosc încă oferta dumneavoastră;
Puteți atrage clienți prin oferirea de sfaturi utile pentru utilizarea produselor dumneavoastră.
În prezent Internetul ne oferă o multitudine de template-uri pe care le putem utiliza în crearea unui web-site gratuit. Pe piața actuala ceea ce poate face diferență dintre o afacere de succes și un eșec este fără îndoială un web-site cu un design unic, aranjat, atrăgător și un cuprins bine structurat.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Promovarea Turismului (ID: 145489)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
