Proiectul Tehnico Economic de Aplicare a Taierilor de Ingrijire In Cadrul O.s. Bania, D.s. Caras Severin, In Anul 2014
PROIECT DE DIPLOMĂ
PROIECTUL TEHNICO-ECONOMIC DE APLICARE A TĂIERILOR DE ÎNGRIJIRE ÎN CADRUL O.S. BĂNIA, D.S. CARAȘ – SEVERIN, ÎN ANUL 2014
Capitolul I
Introducere
Considerații generale
Fagul (Fagus syhatica L.) constituie una dintre cele mai importante specii forestiere din Europa, unde ocupa o suprafata de peste 14,1 milioane ha (10,1% din suprafata padurilor continentului, respectiv 25% din cea a padurilor de foioase) (din Bâldea, 2009 după Dinca, 1983).
In Romania, fagul reprezinta principala specie forestiera, suprafata sa depasind in prezent 1,9 milioane ha (32,1% din padurile la nivel national). Cu toate acestea, pana de curand, specia nu se considera a avea o valoare economics deosebita, lemnul sau fiind utilizat mai ales pentru combustibil. Acest fapt a facut ca suprafata ocupata de fag sa se reduca semnificativ atat la nivel european cat si in tara noastra, unde ponderea sa a scazut de la 40% in anul 1922 la doar 32,1% in prezent. In plus preocuparile pentru obtinerea unui material lemnos de calitate superioara au fost foarte reduse, nefiind justificate economic (Bâldea, 2009).
Dupa 1970, importanta acestei specii a crescut considerabil, mai ales in tari din central si vestul Europei, unde lemnul sau se utilizeaza in prezent pentru mobila masiva, sculptura, furnire, etc. Datorita acestei realitati, in Europa (Franta, Germania, Belgia) au aparut preocupari deosebite pentru o silvicultura a lemnului de fag de calitate, prin care se urmareste producerea bustenilor destinati obtinerii furnirelor estetice si tehnice la varste ale exploatabilitatii mai mici decat cele adoptate in mod traditional (in general, incepand de la 120 de ani) (din Bâldea, 2009 după Nicolescu et ah, 1998).
Obtinerea unui material lemnos valoros sub raport calitativ este insa foarte dificila sau chiar imposibil de realizat in ultimele decenii de viata ale unui arboret in care, prin interventiile silvotehnice anterioare, nu s-a urmarit ca tel calitatea superioara a lemnului. De aceea, aplicarea lucrarilor de ingrijire in fagetele tinere la momentul oportun si cu intensitatea potrivita este de o importanta deosebita. Aceste lucrari trebuie privite, la varste tinere, ca o investitie pentru viitor si
nu ca un simplu cost de moment (Bâldea, 2009).
In aceste preocupari pan-europene se inscriu si lucrarile de degajari-depresaje prezentate in articolul de fata, care include rezultatele unor cercetari efectuate pe raza Ocolului silvic Orastie din cadrul Directiei silvice Deva. Aceste lucrari au pornit de la recomandarile silvotehnicii de aplicat fagetelor tinere in Romania (xxx, 1986; xxx, 2000) care presupun, in general, interventii cu intensitati slabe-moderate, prin care se asigura mentinerea unei desimi ridicate a arboretului, in scopul de a stimula formarea de timpuriu a unor tulpini drepte si bine elagate (Petrescu, 1971). In plus, in trecut, aplicarea depresajelor in desisurile pure si uniforme de fag era considerate inutila (din Bâldea, 2009 după Petrescu, 1971).
Spre deosebire de tara noastra, in alte tari europene, cum este cazul Frantei, silvotehnica fagetelor tinere prevede interventii sub forma unor degajari sau depresaje executate in special mecanizat, datorita costului ridicat al interventiilor pe cale manuala. Aceste lucrari sunt cuplate cu deschiderea de culoare de exploatare, cu latimea de 2-3 m si situate la 40-60 m distanta unele fata de altele, inca din timpul aplicarii taierilor de regenerare. La aceste culoare se adauga o retea de culoare silviculturale (deschise, de preferat, in faza de desis sau, in extremis, in cea de nuielis-prajinis, daca s-a intarziat cu lucrarile respective), cu latimea de 1-2 m si situate la distanta de 6-10 m intre ele. Aceste culoare sunt perpendiculare pe cele de exploatare si de pe ele se aplica degajari-depresaje cu ajutorul ferastraielor mecanice dotate cu brate telescopice. In plus, pe culoarele silviculturale, largite progresiv pana la cea. 3 m, se va realiza ulterior scosul materialului lemnos recoltat prin rarituri (din Bâldea, 2009 după Lanier, 1986; Brouillet, 1991; Duplat si Roman-Amat, 1996; Joyce et al, 1998; ONF, 2005).
Experienta acumulata in tarile central si vest-europene in ceea ce priveste silvotehnica fagetelor tinere a indemnat la experimentarea unor lucrari similare in conditiile tarii noastre. In teritoriul studiat, care ofera conditii stationale foarte favorabile, fagul vegeteaza foarte bine si prezinta garantia continuitatii unor arborete valoroase, producatoare de material lemnos de calitate, precum si stabile, care pot sa-si indeplineasca functiile de productie si protectie care le-au fost atribuite (Bâldea, 2009).
Motivația alegerii temei
Finalizarea studiilor universitare în conformitate cu reglementările europene în acest sens prevede elaborarea unui proiect de diplomă aferente domeniului și respectiv programului de studiu parcurs în vederea susținerii examenului de absolvire.
Stabilirea temei reprezintă o etapă importantă în cadrul pregătirii superioare de specialitate și implică o responsabilitate atât din partea absolventului cât și a îndrumătorului.
Prin urmare, am ales o temă care abordează aplicarea tăierilor de îngrijire și de conducere a arboretelor din cadrul unitatăți de producție IV Izvoarele Ilovei, O.S. Bănia, Județul Caraș-Severin.
Studiile realizate cu ocazia întocmirii proiectului de diplomă mi-au lărgit orizontul cunoașterii aferent sectorului forestier, iar rezultatele obținute cu ocazia finalizării temei o să-mi fie utile pe viitor în activitatea profesională.
Capitolul II
Concepte de ordin teoretic referitoare la aplicarea tăierilor de îngrijire și conducere a arboretelor
2.1 Premisele bioecologice, tehnice și economice ale lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii
Realizarea obiectivelor urmărite prin operațiunile culturale nu este posibilă decât dacă se ține seama de particularitățile constitutive și funcționale ale pădurii în orice loc și în orice moment din dezvoltarea sa. Cunoscând sensul de desfășurare al proceselor colective din viața unei păduri, ele pot fi influențate pozitiv, ameliorând natura acesteia în conformitate cu țelurile fixate (Florescu, Nicolescu, 1998).
Premisele biologice ale operațiunilor culturale constau din suma cunoștințelor despre biologia arboretelor, despre modul în care vor reacționa arborii și arboretele în ansamblul lor la diferitele intervenții practicate (din Florescu, Nicolescu, 1998, după Petrescu, 1971). În esență, prin rărirea selectivă a arboretelor se urmărește reglarea convenabilă a stării de desime a acestora, reducându-se sistematic desimea prea mare care conduce la accentuarea concurenței și încetinirea creșterii arborilor, precum și la eliminarea naturală a unui număr de exemplare care nu sunt întotdeauna dintre cele mai slab conformate sau din speciile de mai mică valoare (Florescu, Nicolescu, 1998).
Înlocuind selecția naturală cu cea artificială, se ține seama de capacitatea arborilor rămași de a reacționa favorabil, în funcție de gradul lor de adaptabilitate (plasticitate), la mediul specific astfel modificat. Plasticitatea arborilor variază cu natura speciei și proveniența și, ca urmare, și natura intervenției va fi diferențiată în raport cu aceste caracteristici. Capacitatea de adaptare scade pe măsură ce arborii și arboretele înaintează în vârstă sau condițiile staționale se înrăutățesc și, ca urmare, intervențiile practicate diferit ca ritm și intensitate în funcție de vârsta arboretelor și de nivelul lor productiv (Florescu, Nicolescu, 1998).
În proiectarea și executarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii se vor avea în vedere, deci, variabilitatea individuală, dinamica competiției intra-interspecifice și neuniformitatea condițiilor de mediu, fapt care face ca în fiecare loc să fie promovate exemplarele din specia valoroasă, cele mai bine susținute de mediul respectiv.
De asemenea, în executarea acelorași lucrări este necesar să se țină seama de capacitatea arborilor rămași de a valorifica intensiv și integral spațiul de hrană și lumină menținând permanent biocenoza în starea de saturație prin etajul arborilor. În acest sens se are în vedere faptul că un arbore care dispune de un spațiu de creștere mai mare activează creșterea, dar numai până la o anumită limită, după care acesta nu reacționează favorabil. Spațiul optim de creștere variază cu vârsta, specia, proveniența și structura arboretului, condițiile staționale etc, fiind deci dificil de cunoscut (Florescu, Nicolescu, 1998).
Selecția (fenotipica) practicată prin lucrări de îngrijire și conducere a pădurilor bazându-se numai pe rărirea arboretului și menținerea celor mai valoroși arbori ca specie și conformare, are totuși un caracter limitat, deoarece nu acționează și asupra fondului genetic ereditar individual (Florescu, Nicolescu, 1998).
Premise tehnice. Aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurilor constituie o latură a procesului de producție forestieră și, ca urmare, este necesară armonizarea cerințelor biologice cu cele ale gospodăririi pădurii cultivate. În acest sens în primul rând, trebuie cunoscute mijloacele materiale (unelte și utilaje de lucru) de care se dispune sau care sunt necesare pentru executarea acestui gen de lucrări și prin această folosire să se reducă la maximum pagubele care se pot produce în timpul exploatării plus, organizarea rațională a lucrărilor menționate presupune și precizarea soluțiilor tehnice, a proceselor tehnologice de adoptat, capabile să realizeze cât mai sigur, cât mai ușor și cât mai ieftin obiectivele urmărite (Florescu, Nicolescu, 1998).
Într-o gospodărire rațională a pădurilor este necesar ca, la executarea operațiunilor culturale, să se aleagă de fiecare dată și în fiecare loc, procedee tehnice de exploatare judicios fundamentate și verificate în situații reale și care să fie permanent perfecționate și ameliorate în activitatea de proiectare-cercetare din silvotehnică (Florescu, Nicolescu, 1998).
Premise economice. Executarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurilor implică, în plus, și alegerea unor tehnologii de lucru fundamentate economic. În acestea este necesar să se urmărească atât eficiența economică imediată a fiecărei executate, cât și rentabilitatea globală, obținută prin întregul ansamblu de lucră care se dirijează pădurea până la termenul exploatării (Florescu, Nicolescu, 1998).
Din punctul de vedere al eficienței economice imediate, aplicarea lucrări îngrijire și conducere a pădurii se impune de la sine, deoarece prin aceste interve introduce în circuitul economic o cantitate de masă lemnoasă apreciabilă. Fără intervenție cu lucrările menționate, cantitatea de lemn respectivă, care poate să reprezinte 50% din masa lemnoasă recoltată la atingerea termenului exploatării, s-ar pierde în urma procesului de eliminare naturală (Florescu, Nicolescu, 1998).
Din punctul de vedere al eficienței economice de perspectivă (rentabilitate globală), care se poate stabili numai la realizarea vârstei exploatabilității, aceasta din diversele obiective realizate prin aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii (reglarea raporturilor inter- și intraspecifice, ameliorarea condițiilor sanitare și de vegetație, promovarea celor mai bune exemplare sub aspect calitativ și valoric etc.) și care se traduc, în final, prin importante avantaje economice (Florescu, Nicolescu, 1998).
Cele două laturi ale eficienței economice trebuie atent corelate, având în vedere că, deși primele intervenții în arboret sunt nerentabile sub raport economic, ele sunt hotărâtoare pentru dirijarea pădurii cultivate în vederea sporirii eficienței sale culturale și economice. In acest scop, se urmărește îmbunătățirea tehnologiilor de lucru, creșterea gradului de mecanizare a intervențiilor, valorificarea superioară a produselor realizate etc, dar în nici un caz renunțarea la executarea unor lucrări care nu se soldează cu o rentabilitate economică imediată, dar sunt obligatorii pentru ameliorarea structurii, stabilității și capacității productive și protectoare a pădurii (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.2 Clasificarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii
Ținând seama de obiectivele și premisele lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii, acestea vor diferi ca scop și tehnică de execuție în diferitele faze din dezvoltarea pădurii. Ca urmare, lucrările menționate se diferențiază în funcție de structura pădurii, de stadiul de dezvoltare în care aceasta se găsește, precum și de obiectivele urmărite prin aplicare (din rațiuni metodologice, acestea din urmă nu s-au inclus în tabel și se vor prezenta în detaliu pentru fiecare intervenție) (tabelul 2.1) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În general, lucrările de îngrijire și conducere a pădurii se aplică atât în arborete e (echiene și relativ echiene), cât și în cele neregulate (relativ pluriene și pluriene) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Ele încep să se execute din momentul realizării stării de masiv pe întreaga suprafață a arboretului sau numai pe o parte din aceasta (Florescu, Nicolescu, 1998).
În arboretele echiene și relativ echiene acestea se aplică, cu caracter generalizat, în succesiunea: degajări (depresaje) – curățiri – rărituri. Lucrările de îngrijire cu caracter special, din motive evidente, se aplică numai atunci când și acolo unde este oportun. în general, operațiunile culturale cu caracter sistematic (în principal rărituri) nu se aplică în astfel de situații până la atingerea termenului exploatării. Prin recomandările din normele tehnice în vigoare intervențiile de acest gen se sistează după parcurgerea a cca. două treimi din vârsta exploatabilității arboretului (la aproximativ 75-80 ani) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În schimb, în arboretele relativ pluriene și pluriene, în care se urmărește realizarea și
menținerea structurii neregulate de tip grădinărit, lucrările de îngrijire și conducere a pădurii se aplică cu caracter continuu, parțial sau generalizat, pe întreaga suprafață, ca lucrări distincte sau complexe de lucrări. Astfel, în porțiunile din arboret cu pâlcuri în faza de desiș se aplică degajări sau depresaje; în grupele de arbori cu dimensiuni caracteristice fazelor de nuieliș și prăjiniș se aplică curățiri, în timp ce în restul arboretului se aplică rărituri sau se extrag arborii exploatabili, care au depășit diametrul-țel (se intervine cu tăieri principale) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Tabelul 2.1
Clasificarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii (Florescu, Nicolescu, 1998)
Ansamblul de lucrări amintite nu poate fi înțeles și aplicat rigid; el este conceput ca un sistem complex și unitar de intervenții, care se execută repetat, urmărindu-se ca fiecare dintre acestea să valorifice și să continue realizarea obiectivelor soluționate prin intervențiile precedente. În felul acesta, pădurea cultivată este dirijată susținut spre a realiza cât mai sigur, până la termenul exploatării, țelurile fixate (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.3 Lucrările de îngrijire și conducere aplicate în pădurile României
Sistemul de operațiuni culturale adoptat și aplicat în România se bazează, în esență, pe fundamentele teoretice generale, adaptate și perfecționate în funcție de realitățile existente în fondul nostru forestier. Astfel, pornindu-se de la specificul și diversitatea constitutivă și funcțională a pădurilor, dar și ținând seama de considerente de natură tehnică și social-economică, cu rol important în stabilirea intensității modului de gospodărire, prin normele tehnice în vigoare (xxx, 1986) s-a preconizat aplicarea următoarelor categorii de lucrări: degajări, depresaje, curățiri, rărituri, tăieri (lucrări) de igienă, elagaje artificiale, emondaje și îngrijirea marginii de masiv (Florescu, Nicolescu, 1998).
În paragrafele următoare se vor prezenta, pe rând, numai bazele teoretice și principiile generale de aplicare a lucrărilor de îngrijire și conducere în fondul nostru forestier. Este însă cert că, pentru soluționarea eficientă a multiplelor probleme ridicate de aplicarea rațională a acestor intervenții în România, este necesar să fie cunoscute și bazele teoretice ale lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii în alte țări, precum și particularitățile de aplicare a lor în diverse genuri de păduri, valorificând în acest scop bogata literatură de specialitate existentă (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.3.1 Curățirile
Curățirile (lămuririle) reprezintă intervenții aplicate în pădurea cultivată în fazelede nuieliș și prăjiniș, în scopul înlăturării exemplarelor necorespunzătoare ca specie și conformare (Florescu, Nicolescu, 1998).
În cele două stadii de dezvoltare, arboretul prezintă, ca și în fazele anterioare, o desime ridicată și, ca urmare, o dinamică foarte activă a competiției inter- și intra-specifice, ceea ce face ca eliminarea naturală să fie intensă și, adesea, să se desfășoare în contradicție cu țelurile fixate. În același timp, datorită concurenței amintite, creșterea exemplarelor de valoare poate fi puternic stânjenită (Florescu, Nicolescu, 1998).
În aceste condiții, este evident că scopul curățirilor este înlăturarea din arboret a exemplarelor copleșitoare din speciile de mică valoare economică, precum și a celor necorespunzătoare, indiferent de specie. În acest mod, se grăbește și se dirijează procesul de eliminare și selecție naturală, în scopul obținerii unui arboret sănătos, bine proporționat și spațiat, în care creșterea arborilor remanenți să fie cât mai susținută (Florescu, Nicolescu, 1998).
Obiectivele urmărite, în general, prin executarea curățirilor sunt următoarele: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– continuarea ameliorării compoziției arboretului, în concordanță cu compoziția-țel fixată, cerință realizată prin înlăturarea exemplarelor copleșitoare din speciile nedorite;
– îmbunătățirea stării fitosanitare a arboretului remanent, prin eliminarea treptată a exemplarelor uscate, rupte, vătămate, defectuoase, preexistente, a lăstarilor etc., având grijă să nu se întrerupă în nici un punct starea de masiv;
– reducerea desimii arboretelor, pentru a permite regularizarea creșterii în grosime și în înălțime, precum și a configurației coroanei;
– ameliorarea mediului intern al pădurii, cu efecte favorabile asupra capacității productive și protectoare, ca și asupra stabilității generale a acesteia;
– valorificarea, oricând este posibil, a masei lemnoase rezultate;
– menținerea integrității structurale (K 0,8)
Toate obiectivele menționate urmează să se realizeze treptat, prin mai multe intervenții succesive. Fiecare dintre acestea se axează pe selecția în amsă, cu caracter negativ (atenția se îndreaptă, în general, nu spre exemplarele valoroase, ci spre cele cu valoare mai redusă, care urmează să fie extrase) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Curățirile sunt obligatorii într-o silvicultură judicioasă, orientată spre dirijarea durabilă și eficientă a pădurii cultivate. Nu sunt însă necesare în culturile de plopi euroamericani, de salcie selecționată, în culturi energetice, în răchitării etc (Florescu, Nicolescu, 1998).
Tehnica de execuție. Aplicarea curățirilor ridică o serie de probleme de concepție și execuție privind: (Florescu, Nicolescu, 1998).
– alegerea anuală a arboretelor de parcurs (prin elaborarea Borderoului de amplasare pentru un anumit an de producție),în funcție de caracteristicile bioecologice ale acestora, de Planul decenal al lucrărilor de îngrijire, de accesabilitate, de fondurile și dotările existente;
– stabilirea obiectivelor concrete de realizat prin intervenția respectivă;
– alegerea exemplarelor de extras în fiecare arboret, pentru a fi realizate cât mai plenar obiectivele fixate;
– stabilirea condițiilor tehnico-organizatorice și economice pentru recoltarea și valorificarea materialului lemnos rezultat;
– recrutarea forței de muncă și instruirea sa temeinică, asigurarea controlului și îndrumării riguroase și permanente pe tot parcursul executării lucrării etc.
Prima curățire se execută la câțiva (2 – 3) ani după ultima degajare, când arboretul se găsește în faza de nuieliș-prăjiniș, iar înălțimea sa medie depășește, în general, 3 m (înălțimea dominantă = 6 – 8 m). Recomandări mai vechi, care consideră că momentul optim al primei curățiri coincide cu realizarea unei înălțimi medii a arboretului egală cu înălțimea omului (cca 2 m), trebuie privită cu rezervă, datorită problemelor legate de accesibilitatea dificilă în astfel de arborete, de costurile ridicate de producție, precum și de imposibilitatea comercializării lemnului mic rezultat (Florescu, Nicolescu, 1998).
Arborii tineri care fac obiectul extragerii prin curățiri sunt: (Florescu, Nicolescu, 1998).
– exemplarele uscate, atacate, rănite, bolnave (în special cele cu boli infecțioase evolutive gen cancere);
– preexistenții (adesea considerați ca primă urgență de extragere, datorită vătămărilor produse arborilor remanenți la doborâre);
– exemplarele speciilor copleșitoare, nedorite și neconforme cu compoziția-țel, dacă sunt situate în plafonul superior al arboretului;
– exemplarele cu defecte 8arbori cu crăci groase sau crăci lacome, cu predispoziție la înfurcire, cu trunchiuri strâmbe și sinuoase, cu caneluri și fibră torsă), între care ,,lupii’’ trebuie eliminați în totalitate până la încheierea aplicării curățirilor;
– exemplarele din lăstări, provenite de pe cioate îmbătrânite sau din arborete cu proveniență mixtă, care pot copleși exemplarele mai valoroase din sămânță;
– exemplarele din specia dorită, chiar de bună calitate, dar grupate în pâlcuri prea dese.
În toate cazurile de aplicare, se recomandă ca starea de masiv să se reducă moderat (consistența să nu coboare sub 0,8), iar subarboretul să fie păstrat în întregime. Ca și degajările, curățirile se pot executa în mai multe moduri (Florescu, Nicolescu, 1998).
A. Curățiri mecanice, realizate prin tăierea de jos a arborilor nevaloroși, respectiv secuirea preexistenților, în care caz sunt folosite toporașe, topoare, fierăstraie manuale sau mecanice de tip ușor, precum și cel cu cuțit-disc (disc circular). Se realizează fie pe toată suprafața (arborete pure sau amestecate, regenerate pe cale naturală) fie pe suprafețe parțiale (amestecuri regulate, regenerate pe cale artificială), cea mai recomandată metodă fiind cea în benzi alterne de 6 – 8 m lățime (Florescu, Nicolescu, 1998).
În ambele situații, lemnul rezultat fie se valorifică (atunci când există piață locală de desfacere) fie se debitează grosier și se lasă pe jos, pentru a se descompune rapid până la următoarea intervenție. În cel de-al doilea caz, intervenția se numește curățire –în-pierdere sau răritură precomercială și este practicată pe scară largă în alte țări europene, precum și în America de Nord (SUA și Canada) sau Noua Zeelandă, atunci când lemnul recoltat din arborete aflate la finele fazei de prăjiniș, datorită dimensiunilor mici, nu are caracterul unei investiții (intervenție neaducătoare de venituri imediate), care însă ,,va produce valoare în viitor’’(Florescu, Nicolescu, 1998).
B. Curățiri pe cale chimică, aplicate în special foioaselor și realizate, ca și degajările, în trei modalități: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– stropirea directă (tratament foliar, în cazul arborilor de talie mică, la primele intervenții);
– inelarea (secuirea) tulpinii până la cambiu (la exemplare mai înalte, unde nu este posibil tratamentul foliar prin stropire directă) și aplicarea de arboricide;
– injectarea de arboricide (la câțiva cm deasupra nivelului solului, prin incizii inelare sau orificii punctiforme, situate la cca 5cm distanță una de alta).
Arboricidele utilizate în mod frecvent sunt cele amintite la paragraful consacrat degajărilor, în care cele mai recomandate sunt acidul 2,4 D (pentru foioase) și glifosatul (Roundup) (rășinoase) (din Florescu, Nicolescu, 1998 după Bourdu, 1989).
Curățirile pe cale chimică prezintă numeroase avantaje: se evită producerea rănilor mecanice; nu se pot produce modificări drastice în desimea arboretului, arborii tratați uscându-se pe loc; pot reduce costurile până la 50% din cele ocazionate de curățirile manual-mecanice (cazul țărilor cu silvicultură dezvoltată și forță de muncă deficitară); folosesc mai eficient forța de muncă etc. Totuși, în silvicultura noastră, folosirea arboricidelor este evitată datărotă caracterului neselectiv al acțiunii acestora, problemel practice de aplicare (necesitatea unor cantități mari de apă, care creează dificultăți de manipulare, executarea doar în zilele senine, nu prea calde, fără mișcări importante ale aerului; obligația de instruire temeinică a muncitorilor privind tehnica securității muncii la astfel de lucrări), introducerii în pădure a unor substanțe al căror mod de acțiune, asupra celorlalte componente ale pădurii (în special de ordin faunistic), nu este în totalitate elucidat etc (Florescu, Nicolescu, 1998).
Materialul lemnos rezultat din curățiri se poate valorifica și constă din fascine, araci de vie, cozi pentru unelte, pari de legume, tutori pentru pomi, frunzare pentru hrana vânatului, nuiele pentru împletituri, pomi de iarnă, bile, manele, lemn pentru construcții rurale etc. Sortimentul principal rezultat din curățiri este însă grămada de crăci (lemn de foc), care are dimensiunea-standard de 2 m (lățime) x 1,5 m (înălțime) x 3 m (lungime) (grămadă tip) ori 1 x 1,5 x 3 m (figură tip), aceasta din urmă, datorită ușurinței de lucru, fiind modalitatea cea mai folosită la strângerea și stivuirea lemnului doborât (Florescu, Nicolescu, 1998).
Grămezile de crăci se depozitează fie la marginea instalațiilor de scos fie pe culoare deschise odată cu primele degajări sau chiar în timpul curățirilor (deși lucrarea este oarecum întârziată), dacă acest lucru nu s-a realizat anterior (Florescu, Nicolescu, 1998).
Înainte de începerea lucrărilor de curățiri, este necesară asigurarea finanțării lucrării, organizarea și dotarea corespunzătoare cu unelte și scule a șantierului de lucru, precum și instruirea temeinică a forței de muncă privind modul de intervenție și normele de tehnica securității muncii. Pentru precizarea tehnicii de lucru se instalează suprafețe demonstrative, cu mărimea adaptată la condițiile de desime și la neuniformitatea arboretului de parcurs, dar care să nu depășească 2000 m2. Pe parcursul desfășurării lucrărilor sunt necesare controlul și îndrumarea forței de muncă, urmărindu-se adaptarea permanentă a tehnicii de lucru la neuniformitățile structurale ale arboretului (Florescu, Nicolescu, 1998).
Sezonul de execuție al curățirilor depinde, ca și în cazul degajărilor, de metoda adoptată, de speciile existente, precum și de condițiile de vegetație. Astfel, în arboretele amestecate, se recomandă ca grifarea (însemnarea) arborilor de extras să se realizeze doar în perioada de vegetație, această restricție eliminându-se în cele pure sau amestecurile cu puține specii, când lucrarea se poate realiza și în repausul vegetativ, primăvara devreme, înaintea apariției frunzelor, sau toamna târziu, după căderea acestora (Florescu, Nicolescu, 1998).
Și la curățiri se recomandă să se evite aplicarea lor imediat după intrarea în vegetație (perioada 1 mai – 15 iunie la rășinoase, când lujerii abia formați se pot rupe ușor, iar vătămările cauzate prin colectarea lemnului pot fi considerabile) sau toamna târziu (în octombrie), când lujerii încă insuficient lignificați ai arborilor eliberați de concurență pot suferii din cauza înghețurilor timpurii (Florescu, Nicolescu, 1998).
Intensitatea curățirilor numai pe teren, în suprafețe de probă instalate în porțiuni reprezentative ale arboretului. În general, intensitatea se exprimă procentual fie ca raport între numărul de arbori extrași și cel existent în arboret înainte de intervenție (iN = Ne/Ni x 100) fie, în lucrările mai pretențioase, ca raport între suprafața de bază a arborilor extrași și suprafața de bază a arboretului înainte de curățire (iG = Ge/Gi x 100). În general, în cazul curățirilor, valoarea lui iN este mai mare decât a lui iG dar, dacă se extrag multe exemplare din plafonul superior, iN iG (Florescu, Nicolescu, 1998).
După intensitatea intervenției (pe suprafața de bază), curățirile se împart în slabe (iG 5%), moderate (iG = 6 + 15%), puternice (forte) (iG = 6 + 25%) și foarte puternice (iG > 5%) (xxx, 1966) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În mod practic, intensitatea fiecărei curățiri se recomandă să fie moderată (uneori însă, când condițiile de arboret o permit, chiar și forte sau foarte puternică). O condiție suplimentar impusă este ca, în nici un punct al arboretului, consistența să nu se reducă după intervenție sub 0,8 (chiar 0,75), mai ales în pădurile destinate să îndeplinească funcții de protecție a terenurilor și a solurilor. În acest sens, este demn de menționat și recomandarea ca, în arboretele parcurse, să se ia în calcul pentru controlul intervenției nu neapărat consistența arboretului parcurs (considerată, pe bună dreptate, un indicator nu foarte sugestiv al concurenței din cuprinsul acestuia), ci valoarea indicelui de desime. Acest indicator complementar are valoarea optimă (pentru care creșterea arboretului remanent este foarte susținută), în arborete aflate în stadiul de nuieliș-prăjiniș (vârsta în general până la 25 ani), de 1,00 – 1,20 (Florescu, Nicolescu, 1998).
În orice situație însă, în adoptarea intensității intervenției se va avea în vedere ca arboretele să rămână relativ închise, pentru a se menține active creșterea în înălțime și elagajul natural, evitând însă ețiolarea tulpinilor și prevenind rupturile de zăpadă, fenomene frecvente în arboretele excesiv de dese și cu deosebire în cele de rășinoase (Florescu, Nicolescu, 1998).
Periodicitatea curățirilor variază, în general, între 3 și 5 ani, în funcție de natura speciilor; de starea arboretului, de condițiile staționale și de lucrările executate anterior (tabelul 2.2) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Tabelul 2.2
Periodicitatea curățirilor (din Florescu, Nicolescu, 1998 după xxx, 1986)
Așa cum s-a menționat, este important ca prima curățire să nu întârzie prea mult după ultima degajare, pentru a nu fi compromise rezultatele satisfăcătoare obținute. În general, următoarea intervenție în pădure se execută doar după ce masivul rărit prin intervenția anterioară s-a încheiat din nou (K 0,9), fără a se întârzia prea mult (s-ar produce diminuarea creșterilor, deformarea și reducerea dimensiunii coroanelor etc.). În consecință, nu se poate prescrie un număr fix de ani între două curățiri succesive, periodicitatea adoptându-se, de fiecare dată, numai pe baza observațiilor de teren privind dinamica dezvoltării arboretelor (Florescu, Nicolescu, 1998).
În pădurile noastre, aflate în faza de nuieliș-prăjiniș, se recomandă se execute, în general, între 2 și 3 curățiri/arboret, numărul acestora fiind redus chiar și la o singură intervenție în cazul regenerărilor artificiale (Florescu, Nicolescu, 1998).
Probleme economice. Curățirile, asemenea degajărilor și depresajelor, sunt operații costisitoare, care în general, cu excepția zonelor unde există o piață nesaturată pentru lemnul de mici dimensiuni, nu-și acoperă cheltuielile de producție. Din această cauză, adesea, respectiva operație este considerată lucrare de investiție (în care, deoarece veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, efectele economice imediate sunt reduse), ceea ce a determinat imaginarea unor măsuri specifice pentru limitarea efectului lor economic nefavorabil, cum sunt: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– plantarea la distanțe mari, când starea de masiv se realizează cu întârziere și prin care se elimină obligația intervenției cu curățiri;
– intervenția cu curățiri parțiale sau pe cale chimică, dacă din calculele economice rezultă costuri de producție mai reduse;
– intervenția cu curățiri de intensitate mare, când dinamica creșterii în diametru a arboretelor este intensificată (putând însă apărea pierderi la nivelul producției totale), iar periodicitatea lucrărilor se mărește, în paralel cu reducerea numărului de intervenții pe aceeași suprafață;
– aplicarea curățirilor – în – pierdere (cazul țărilor cu silvicultură avansată și resurse financiare suficiente, care își permit o astfel de investiție), lucrări care creează premizele necesare realizării unor arborete de calitate în viitor.
Dar, cu toate aceste dificultăți, curățirile ar putea fi realizate și prin redistribuirea veniturilor obținute de către unitățile silvice din alte lucrări silvotehnice aducătoare de beneficii, cum este cazul răriturilor în arborete de vârste mijlocii și mari, precum și al tratamentelor (Florescu, Nicolescu, 1998).
Deși se confruntă cu numeroase probleme economice, ca și degajările – depresajele, ar fi greșit să se aprecieze doar rentabilitatea momentană a curățirilor, prin simplă comparare a veniturilor și cheltuielilor. Este cert că eficiența acestor lucrări nu poate fi judecată în raport cu valoarea momentană, ci în funcție de valoarea în perspectivă a arboretului care rămâne, de punerea generalizată în practică a degajărilor și curățirilor depinzând calitatea pădurilor secolului următor (Florescu, Nicolescu, 1998) .
2.3.2 Răriturile
Răriturile sunt lucrări executate repetat în fazele de păriș, codrișor, și codru mijlociu și care se preocupă de îngrijirea individuală a arborilor, în scopul de a contribui cât mai activ la ridicarea valorii productive și protectoare a pădurii cultivate(Florescu, Nicolescu, 1998) .
Ele reprezintă un sistem de intervenții care se execută începând din momentul trecerii pădurii în faza de păriș și până în apropierea termenului exploatării (în silvicultura noastră, prin recomandările din normele tehnice în vigoare, intervențiile de acest gen trebuie sistate, în general, după parcurgerea a două treimi din vârsta exploatabilității arboretului) (din Florescu, Nicolescu 1998, după xxx, 1986).
Răriturile sunt considerate, în general, lucrări de selecție individuală pozitivă, preocuparea de bază fiind îndreptată asupra arborilor valoroși care rămân în arboret până la termenul exploatării și nu asupra celor extrași prin intervenția respectivă. În acest mod, exemplarelor de valoare li se asigură permanent condiții optime de creștere și dezvoltare, în detrimentul și prin extragerea repetată a celor de mai mică valoare, care i-ar putea stânjeni într-un fel oarecare, și care se extrag (Florescu, Nicolescu, 1998).
Răriturile devin astfel cele mai pretențioase, mai complexe și mai intensive operațiuni culturale, cu efecte favorabile atât asupra generației existente, cât și asupra viitorului arboret.
Obiectivele mai importante care pot fi urmărite și care se pot soluționează prin aplicarea răriturilor sunt următoarele: (Florescu, Nicolescu, 1998).
– ameliorarea calitativă a arboretelor, mai ales sub raportul compoziției, al calității tulpinilor și coroanelor arborilor, al distribuției lor spațiale, precum și al însușirilor tehnologice ale lemnului acestora;
– ameliorarea structurii genetice a populațiilor arborescente;
– activarea creșterii în grosime (și deci în volum) a arborilor valoroși, ca urmare a răririi treptate a arboretului, fără însă a afecta creșterea în înălțime și producerea elagajului natural;
– luminarea mai pronunțată a coroanelor arborilor de valoare din speciile de bază, cu ocazia ultimelor rărituri, pentru a crea condiții mai favorabile pentru fructificație și, deci, pentru regenerarea naturală a pădurii;
– mărirea rezistenței pădurii la acțiunea vătămătoare a factorilor biotici și abiotici, menținerea unei stări fitosanitare cât mai bune și a unei stări de vegetație cât mai active a arboretului rămas;
– modelarea eficientă a mediului intern al pădurii;
– recoltarea și valorificarea completă a arborilor care trebuie să ,,cadă’’ sistematic din pădure.
Pornindu-se de la neuniformitatea constitutivă și funcțională a pădurii cultivate, în teoria și practica răriturilor din diverse țări s-au imaginat modalități și procedee de lucru foarte diverse, care pot fi însă incluse în două metode de bază: (Florescu, Nicolescu, 1998).
a. Rărituri selective (prin ele, în general, se aleg arborii de viitor, care trebuie promovați, după care se intervine supra celor de valoare mai redusă, care vor fi extrași). În această categorie sunt incluse răritura de jos, răritura de sus, răritura combinată (mixtă), răritura grădinărită etc.; (Florescu, Nicolescu, 1998).
b. Rărituri schematice (mecanice, geometrice, simplificate) (când arborii de extras se aleg după o anumită schemă prestabilă, fără a se mai face o diferențiere a acestora după anumite criterii. Adesea se mai definesc și răriturile schematico-selective, cu caractere intermediare între cele două metode de bază și care cuprind diverse combinații între extragerile schematice și cele selective (din Florescu, Nicolescu, 1998, după Negulescu ș.a., 1973).
În pădurile României, începând din anul 1966, s-a generalizat prin normele tehnice aplicarea așa-numitei rărituri selective mixte (combinate) pentru aproape toate pădurile echiene de codru sau crâng, cu excepția culturilor uniforme de plopi euramericani, pentru care a fost adoptată metoda răriturii schematice (prevăzute să se aplice încă din 1961) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Răritura combinată include principiile a două tipuri fundamentale de rărituri, respectiv răritura de jos și răritura de sus. Din acest motiv, pentru înțelegerea mecanismului ei biologic și a metodologiei specifice de aplicare, se vor detalia în prealabil principiile de bază ale celor două tipuri de răritură din care este derivată (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.3.2.1 Răritura de jos
Răritura de jos (denumită și răritura în dominat) a fost fundamentată de G.L. Harting în Germania la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1791). Ea constă, în principal, din extragerea arborilor rămași în urmă cu creșterea (din clasele a IV-a și a V-a Kraft), situați în plafonul inferior al arboretului. Exemplarele respective consumă cantități semnificative de apă și săruri minerale, prin care afectează creșterea arborilor din plafonul superior. În plus, arborii din clasele inferioare Kraft prezintă un ,,comportament neeconomic’’ (realizează producții reduse de masă lemnoasă cu utilizări superioare), datorat pierderilor importante prin respirație. Dacă însă starea arboretului o impune, se poate interveni și în plafonul superior (arbori din clasele I și a II-a, respectiv a -a Kraft), extrăgându-se numai exemplarele uscate, rupte, puternic vătămate, etc. 8) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Prin aplicarea răriturii de jos, adâncimea coronamentului se reduce treptat și considerabil, plafonul inferior dispărând cu timpul, ceea ce conduce la realizarea de arborete monoetajate, uniforme și cu închidere pe orizontală (Florescu, Nicolescu, 1998).
Datorită faptului că se intervine în plafonul inferior al arboretului, răritura de jos nu modifică prea mult sensul selecției naturale, deoarece prevede extragerea ceva mai devreme a arborilor care, oricum, ar fi dispărut prin procesul de eliminare naturală. Din acest motiv, încă de la începuturile aplicării sale sistematice, când se preconiza să nu afecteze în nici un fel arborii din etajul superior al arboretului și să nu întrerupă coronamentul, răritura de jos nu a fost considerată un mijloc esențial de activare (ameliorare) a producției, ci doar o modalitate de recoltare anticipată a elementelor sociale inferioare din arboret. Acest fapt a făcut să i se conteste caracterul de operațiune culturală și să fie denumită în mod ironic operație de înmormântare a morților, iar celor care au susținut-o și recomandat-o oameni de întuneric (Florescu, Nicolescu, 1998).
Ca și curățirile, răriturile se preocupă mai ales de arborii de extras (nu de cei valoroși), luând caracterul unei selecții negative (Florescu, Nicolescu, 1998).
În cazul aplicării răriturii de jos, valorile medii (diametru, înălțime suprafață de bază, volum) ale arborilor de extras sunt inferioare celor caracteristice arboretului inițial. În acest sens, se consideră că, în cazul respectivului tip de rărituri, raportul între volumul mediu/arbore al arborilor de extras și cel al arborilor din arboretul inițial (Ve / Vi ) este cuprins între (0,4) 0,5 și 0,6 (Florescu, Nicolescu, 1998). În aceleași condiții, intensitatea pe suprafața de bază sau pe volum (IN > IG > IV).
Răritura de jos prezintă o serie de avantaje, cum sunt: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– pot fi realizate de un personal puțin numeros, fără o calificare deosebită;
– ameliorează starea sanitară a arboretului;
– asigură reducerea concurenței pentru hrană și apă între arborii valoroși și cei nedoriți;
– conduc la creșterea (artificială) diametrului mediu al arboretului și reducerea substanțială a asimetriei curbei de frecvență a diametrelor.
În același timp, aplicarea răriturii de jos este dezavantajoasă deoarece nu contribuie substanțial la stimularea creșterii și rezistenței arborilor care rămân, produsele lemnoase recoltate (cu volume mici pe lucrare și formate din arbori cu dimensiuni mici), prezentând în general un interes comercial redus (Florescu, Nicolescu, 1998).
Din aceste motive, răritura de jos, care a fost concepută pentru molidișurile pure, se recomandă să se aplice în Europa (Suedia, Finlanda) în special în arboretele pure de rășinoase (așa cum este cazul molidișurilor sau pinetelor, adesea neparcurse la timp cu lucrări de îngrijire), în cele situate pe stațiuni sărace, sau chiar la primele rărituri în arborete cu specii de lumină. În pădurile tropicale, răritura de jos se aplică la specii de lumină (eucalipți, teck, sal) care, odată rămase în urmă cu creșterea, nu pot recupera diferențele de înălțime create, chiar beneficiind de o iluminare suplimentară de sus (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.3.2.2 Răritura de sus
Răritura de sus (răritura în dominant) a fost fundamentată în Franța de către Bagneris (1978) și Broillard (1881). Constă din extragerea arborilor necorespunzători și nedoriți din plafonul superior al arboretului (exemplare din specii secundare, precum și arborii din specia de bază dar rău conformați, atacați, cu coroane asimetrice sau lăbărțate,din clasele I – Kraft), cu scopul de a permite dezvoltarea cât mai activă a arborilor valoroși rămași în același plafon. Totodată, dacă starea arboretului a cere, se extrag și arbori uscați, rupți, bolnavi, puternic vătămați din plafonul inferior (Florescu, Nicolescu, 1998).
Răritura de sus se preocupă de promovarea atentă a arborilor valoroși din platfonul superior care, prin natura speciei, prin calitatea și vigoarea lor de creștere și dezvoltare, se impun ca arbori de viitor și care reacționează la intervenție printr-un spor sensibil de creștere. Totodată, procedând la rărirea plafonului superior prin înlăturarea exemplarelor care împiedică buna dezvoltare a celor valoroase, se va avea grijă ca plafonul inferior să se mențină destul de des și continuu, pentru a realiza protecția solului și de a menține un ritm activ al elagajului natural la arborii din plafonul superior. Procedând în acest mod, răritura în dominant nu mai urmează sensul procesului de eliminare și selecție naturală și capătă un caracter accentuat de selecție pozitivă (Florescu, Nicolescu, 1998).
În cazul răriturii de sus, raportul dintre diametrul mediu al arborilor de extras și diametrul mediu al arboretului înainte de intervenție (d/D) este 1 (Parde, 1978, în Schutz, 1990). În același timp, raportul dintre volumul mediu al arborilor extrași prin răritură și volumul mediu al arboretului înainte de intervenție (Ve / Vi ) este cuprins între 0,8 și 0,9 (țări central și vest-europene), respectiv are valoarea 1,2 (Marea Britanie) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Răritura de sus prezintă o serie de avantaje (Florescu, Nicolescu, 1998):
– se diminuează concurența pentru spațiul aerian și edafic al arboretului;
– arborii cei mai valoroși și de mari dimensiuni sunt plasați într-o poziție ideală pentru a-și exprima potențialul de creștere;
– permite un ritm de selecție și ameliorare fenotipică mai activ;
– este favorizată prezența subetajului, care poate deveni mai abundent;
– se pun în valoare produse lemnoase secundare (intermediare) de dimensiuni mai mari care, față de cele extrase prin răritura de jos, pot fi mai ușor comercializate (Florescu, Nicolescu, 1998).
Aplicarea sa prezintă însă și o serie de dezavantaje, cum sunt: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– datorită dimensiunilor mai mari ale arborilor de extras pot crește vătămările produse la exploatare;
– se diminuează consistent capitalul lemnos pe picior, concentrând potențialul stațiunii doar pe un număr redus de exemplare, considerate de viitor;
– crește riscul de dispariție a speciilor principale de amestec și secundare, precum și al pătrunderii speciilor de umbră, mai puțin valoroase dar cu un potențial ridicat de creștere, în plafonul superior (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V.,1998, după Daniel ș.a., 1979; Lanier, 1996).
Răritura de sus a fost concepută și aplicată și aplicată la început în arborete de foioase cu bază în cvercinee (Franța), precum și în arborete de cvercinee și fag (Danemarca). Aplicarea sa este însă recomandată în special în arborete de foioase (stejărete pure și amestecate, șleauri, cerete, gârnițe) sau amestecuri de rășinoase și foioase, în care plafonul superior poate fi rărit, iar în cel inferior se prezintă suficient de des pentru a putea asigura protecția solului și producerea elagajului natural (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.3.2.3 Răritura combinată (mixtă)
Din practica conducerii arboretelor a rezultat că, în puține cazuri, se poate vorbi de o intervenție în exclusivitate în plafonul superior (răritură de sus) sau în plafonul inferior (răritură de jos). Datorită acestei situații, s-a impus necesitatea de a combina cele două tipuri fundamentale de rărituri, pentru a realiza, corespunzător scopurile urmărite, în special în arborete cu un anumit grad de neomogenitate sub raportul vârstei, al desimii sau al compoziției (Florescu, Nicolescu, 1998).
Acest obiectiv s-a realizat prin adoptarea, generalizată în practica silvică de la noi, încă din 1966, a răriturii combinate (mixte), care constă din selecționarea și promovarea arborilor celor mai valoroși ca specie și conformare, mai bine dotați și plasați spațial, intervenindu-se după nevoie atât în plafonul superior, cât și în cel inferior (Florescu, Nicolescu, 1998).
În aplicarea acestui gen de intervenție, preconizată de silvicultorul rus A.F.Rudski la finele secolului al XIX-lea, perfecționată mai târziu de către G.R.Eitingen în aceeași țară și adaptată la specificul pădurilor de la noi, se urmărește realizarea unei selecții pozitive și individuale active și, îndeosebi, a următoarelor obiective: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– promovarea celor mai valoroase exemplare din arboret ca specie și calitate;
– ameliorarea producției cantitative și mai ales calitative a arboretului;
– mărirea spațiului de nutriție și a creșterii arborilor valoroși;
– mărirea rezistenței arboretului la acțiunea factorilor vătămători biotici și abiotici;
– menținerea unui ritm satisfăcător de producere a elagajului natural;
– intensificarea fructificației și ameliorarea condițiilor bioecologice de producere a regenerării naturale;
– punerea în valoare a masei lemnoase recoltate sub formă de produse secundare etc.
Răritura combinată este o metodă activă, cu o mare suplețe, care permite adaptarea sa la cele mai variate situații în care se prezintă pădurea cultivată. Aceasta a făcut să fie oficializată în pădurile fostei URSS încă din 1953, în perioada anilor 60 în Bulgaria, Ungaria și Polonia, aplicarea sa fiind generalizată la nivelul continentului nostru în momentul actual (Florescu, Nicolescu, 1998).
Suplețea aplicării sale implică însă și o mare responsabilitate pentru specialiștii însărcinați cu punerea sa în practică deoarece aplicarea diferențiată a răriturii combinate presupune cunoașterea temeinică a organizării și funcționării pădurii în care se lucrează, a fundamentelor teoretice și metodologice ale răriturilor, a condițiilor tehnico-organizatorice specifice sectorului silvic. De aceea, în funcție de realitățile din teren, caracterul intervenției în fiecare punct al arboretului corespunde unuia sau altuia din tipurile fundamentale de răritură însă, pe ansamblul arboretului, metoda aplicată se apropie fie de răritura de jos (cazul arboretelor neparcurse la timp cu lucrări de îngrijire), fie de răritura de sus (arborete de amestec sau arborete etajate) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Tehnica de executare s răriturii combinate. Specifică acestui tip de răritură selectivă este diferențierea în arboret a așa-numitelor biogrupe. În cadrul acestor mici unități structurale și funcționale, arborii se clasifică în funcție de poziția lor în arboret, precum și de rolul lor funcțional (Florescu, Nicolescu, 1998).
Prin biogrupă se înțelege un ansamblu de 5 – 7 arbori, aflați în intercondiționare în creștere și dezvoltare, care se situează în jurul unuia sau a doi arbori de valoare (de viitor) și în funcție de care se face și clasificarea celorlalte exemplare în arbori ajutători (folositori) și arbori dăunători (de extras). Uneori, se mai ia în considerare și a patra categorie, aceea a arborilor indiferenți (nedefiniți) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Arborii de valoare (de viitor) (V) se aleg dintre speciile principale de bază și se găsesc, de regulă, în clasele I și a II-a Kraft. Aceștia trebuie să fie sănătoși, cu trunchiuri cilindrice bine conformate, fără înfurciri sau alte defecte, cu coroane cât mai simetrice și elagaj natural bun, cu ramuri subțiri dispuse orizontal, fără crăci lacome etc(Florescu, Nicolescu, 1998).
La alegerea arborilor de valoare se recomandă, adesea, ca aceștia să fie cât mai uniform repartizați pe suprafața arboretului. Acest criteriu trebuie însă luat în considerare doar în ultimă instanță și numai după ce toate celelalte au fost satisfăcute, fără a se exagera urmărirea obsesivă a realizării lui, deoarece mania echidistanței între arbori este una dintre negările principiului răriturilor selective(Florescu, Nicolescu, 1998).
Alegerea arborilor de viitor se realizează, în general, în două moduri: (Florescu, Nicolescu, 1998)
A. Prin desemnarea lor precoce, la finalul fazei de păriș și începutul celei de codrișor (ca o prefigurare, cât se poate de timpurie, a arboretului final la exploatabilitate) și însemnarea (martelarea) lor cu benzi de plastic sau inele (puncte) de vopsea, care să-i facă ușor de reperat în cursul lucrărilor de exploatare sau al următoarelor intervenții cu rărituri. Alegerea timpurie a arborilor de viitor prezintă inconvenientul că o parte dintre exemplarele desemnate pot fi rănite în cursul intervențiilor următoare cu rărituri, pot să-și modifice poziția socială (clasa pozițională) sau chiar pot dispărea brusc (cazul arborilor doborâți de vânt). Din motivele respective, numărul arborilor de viitor în momentul desemnării lor se recomandă să fie de 2 – 3 (4) ori mai mare ca numărul de arbori din arboretul ajuns la vârsta exploatabilității (Florescu, Nicolescu, 1998).
B. Prin selectarea lor la fiecare nouă intervenție cu rărituri, caz în care se pot elimina o parte dintre inconvenientele opțiunii anterioare (modificarea clasei lor poziționale; posibilitatea rănirilor în cursul intervențiilor ulterioare cu rărituri) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Arborii ajutători (folositori) stimulează creșterea și dezvoltarea arborilor de valoare. Ei ajută la elagarea naturală, formarea trunchiurilor și coroanelor arborilor de viitor, îndeplinesc în același timp rol de protecție și ameliorare a solului. Se aleg fie dintre exemplarele aceleiași specii (cazul arboretelor pure) fie ale speciilor de bază sau de amestec, situate în general într-o clasă pozițională inferioară (a II-a, a -a sau a IV-a) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Pentru ca efectul lor favorabil să se manifeste plenar ar fi de preferat ca arborii ajutători să aibă coroana situată imediat sub cea a arborilor de viitor și la o distanță convenabilă față de aceștia (Florescu, Nicolescu, 1998).
În categoria arborilor ajutători pot fi incluși, după caz, și arborii sănătoși din plafonul superior care nu au fost desemnați ca arbori de viitor, dar care nu-i jenează în dezvoltare pe aceștia din urmă (Florescu, Nicolescu, 1998).
Arborii de extras (dăunători) sunt aceia care stânjenesc în dezvoltarea lor arborii de viitor și în care se includ (Florescu, Nicolescu, 1998):
– arborii din orice specie și orice plafon care, prin poziția lor, împiedică creșterea și dezvoltarea coroanelor arborilor de viitor și chiar ajutători, provocând biciuirea și umbrirea tulpinilor, respectiv vătămarea crăcilor;
– arborii uscați sau în curs de uscare, rupți, atacați de dăunători, cei cu defecte tehnologice evidente (înfurciți, înclinați, curbați, cu gelivuri etc.), care dăunează celorlalți arbori și pădurii în ansamblu;
– unele exemplare cu creștere și dezvoltare satisfăcătoare, în scopul răririi grupelor prea dese.
Arborii nedefiniți (indiferenți) sunt cei care, în momentul răriturii, nu se găsesc în raporturi directe cu arborii de valoare și, în consecință, nu pot fi încadrați în niciuna dintre categoriile precedente. Aceștia se pot găsi în orice clasă pozițională, fiind localizați de obicei la marginea biogrupelor. Este necesar de remarcat că, atât biogrupele, cât și clasificarea arborilor din biogrupe nu au caracter stabil; ele se diferențiază numai pe teren și se revizuiesc înaintea fiecărei noi intervenții cu rărituri, luându-se în considerare eventualele modificări produse în evoluția arborilor (răniri; atacuri de boli și dăunători; rupturi și doborâturi de vânt; schimbarea poziției sociale etc.) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Aplicarea răriturilor (de sus, de jos, combinate) implică următoarea succesiune de operații (Florescu, Nicolescu, 1998):
– alegerea anuală a arboretelor de parcurs cu rărituri, realizată prin întocmirea Borderoului de amplasare a masei lemnoase din produse secundare, ținând seama de urgența de intervenție, de accesibilitatea arboretelor, de nivelul posibilității de produse secundare, precum și de mijloacele materiale și financiare ale fiecărei unități silvice;
– alegerea și marcarea arborilor de extras prin rărituri din fiecare arboret cuprins în borderoul amintit. În mod evident, arborii de extras la fiecare răritură fac parte, în majoritate, din categoria celor dăunători, la care se adaugă și unii indiferenți, precum și cei uscați sau în curs de uscare, care oricum n-ar rezista în pădure până la următoarea intervenție. Alegerea arborilor de extras, prin care se va urmări să nu se reducă în nici un punct consistența arboretului sub limita recomandată prin instrucțiunile în vigoare, este operațiunea cea mai importantă în aplicarea răriturilor și de aceasta depinde eficiența momentană și de perspectivă a respectivului tip de intervenție;
– prelucrarea datelor de teren și întocmirea actelor de punere în valoare (A.P.V.), estimându-se cantitatea, sortimentele și valoarea masei lemnoase care urmează să fie exploatată sub formă de produse lemnoase secundare – rărituri;
– întocmirea proceselor tehnologice de exploatare și conducerea cât mai judicioasă a lucrării, evitând pe cât posibil vătămarea arborilor remanenți și în special a celor de viitor (Florescu, I.I., Nicolescu, N.V.,1998, după Petrescu, 1971).
În situația răriturii combinate, raportul dintre volumul mediu al arborilor extrași și volumul mediu al arboretului înainte de intervenție (Ve / Vi ) este, în general, cuprins între 0,6 și 0,9. La aplicarea primelor rărituri combinate în faza de păriș se urmărește alegerea și promovarea arborilor de viitor (răritură de selecționare), dându-se intervenției un pronunțat caracter de selecție pozitivă și o intensitate mai moderată, pentru a se menține activă creșterea în înălțime și producerea elagajului natural. De aceea, în această fază, răriturile sunt mai dese (frecvente) și cu o intensitate mai redusă, urmărindu-se și apropierea compoziției momentane de compoziția-țel, dacă acest obiectiv n-a fost deja realizat prin intervențiile anterioare (răritură de dozare a speciilor) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În fazele de codrișor și codru mijlociu, când se urmărește stimularea creșterii în grosime și în volum a arborilor remanenți, precum și crearea unor condiții favorabile pentru intensificarea fructificației și realizarea unei regenerări naturale corespunzătoare, intervențiile au o intensitate și o periodicitate mai mare, împrumutând caracterul unei rărituri de punere în lumină (Florescu, Nicolescu, 1998).
Alegerea arborilor de extras, care este obligatoriu însoțită de marcarea acestora, se face numai în timpul sezonului de vegetație la foioase (pentru a se putea evalua cât mai exact gradul de deschidere a masivului), respectiv pe durata întregului an la rășinoase (Florescu, Nicolescu, 1998).
În situația în care numărul arborilor considerați dăunători este relativ mic, aceștia se vor extrage integral la fiecare intervenție. În arboretele sănătoase și conduse anterior corespunzător, pentru a stimula creșterea arborilor de valoare se pot extrage și o parte din arborii folositori, având grijă ca, în nici un loc, să nu se reducă consistența arboretului sub 0,8 (Florescu, Nicolescu, 1998).
În schimb, în arboretele cu o frecvență mai mare a arborilor dăunători, pentru a nu se degrada starea de masiv, aceștia se vor extrage treptat, în 2 – 3 reprize mai des repetate, în prima urgență fiind eliminați cei uscați, dezrădăcinați, rupți, lâncezi etc (Florescu, Nicolescu, 1998).
Exploatarea arborilor marcați, care se poate realiza în regia proprie a unităților silvice sau prin terți, influențează în mare măsură reușita de ansamblu a fiecărei rărituri, precum și calitatea masei lemnoase la exploatabilitate. De aceea, este necesar să se aplice procese tehnologice adecvate, adaptate la realitățile fiecărui arboret parcurs cu rărituri, și urmărindu-se riguros respectarea strictă a restricțiilor de ordin silvicultural impuse prin normele tehnice în vigoare (din Florescu, Nicolescu, 1998 după xxx, 1986).
Intensitatea și periodicitatea răriturilor selective. În mod obișnuit, intensitatea răriturilor se stabilește, în valori relative (procentuale), pe număr de arbori (iN), pe suprafața de bază (iG) sau pe volum (iV), raportând numărul de arbori, suprafața de bază sau volumul arborilor extrași la valorile corespunzătoare arboretului înainte de intervenție. În țara noastră, după intensitatea lor, răriturile se clasifică (în mod similar curățirilor) în slabe (iV 5%), moderate (iV = 6 + 15%), puternice (forte) (iV = 6 + 25%) și foarte puternice (iV > 25%) (xxx, 1966). În alte țări, răriturile sunt considerate slabe, când se extrag între 20 și 40% din creștere curentă a arboretului între două intervenții succesive, moderate (clasice), când se extrag între 40 și 70% din creșterea respectivă, respectiv forte, când se extrage întreaga creștere curentă (Florescu, Nicolescu, 1998).
În general, la primele rărituri din faza de păriș, când creșterea în înălțime, precum și procesul de îndepărtare și elagare a tulpinilor, sunt foarte active, intensitatea răriturilor este mai mică. Pe măsura înaintării în vârstă, intensitatea lucrărilor crește progresiv, reducându-se apoi odată cu trecerea arboretului în faza de codrișor și apropierea termenului final de aplicare a răriturilor (la atingerea a aproximativ 2/3 din vârsta exploatabilității, respectiv la circa 75 – 80 ani) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În mod evident, intensitatea răriturilor variază în raport cu specia, vârsta și structura arboretului, intensitatea intervenției anterioare cu același gen de lucrări, țelul de gospodărire fixat etc. În general însă, răriturile au intensități mai mari în arborete din specii de lumină, situate în condiții staționale mai favorabile și în care se urmărește obținerea de sortimente de mari dimensiuni, prin comparație cu cele din specii de umbră, situate în condiții staționale mai puțin favorabile și în care se dorește să se producă o cantitate de masă lemnoasă cât mai mare și nediferențiată sortimental(Florescu, Nicolescu, 1998).
Intensitatea (pe volum) recomandată pentru aplicarea răriturilor în pădurile din țara noastră este, în ansamblu, slabă – moderată (tabelul 2.3) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Răriturile puternice (forte) nu sunt indicate în pădurile românești, cu două excepții (arborete tinere de rășinoase, respectiv făgete destinate să producă lemn de derulaj), datorită scăderii semnificative a productivității arboretelor conduse prin lucrări cu astfel de intensități (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V.,1998, după Giurgiu ș.a., 1989). În plus, adoptarea unor intensități forte poate conduce la reducerea creșterii în înălțime, dezvoltarea anormală a coroanelor, creșterea ponderii arborilor purtători de crăci lacome (cvercinee), precum și la producerea pârliturii scoarței (arborete de fag) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În legătură cu nivelul intensității răriturilor, trebuie menționat faptul că în alte țări (Marea Britanie, Irlanda) se aplică, cu rezultate remarcabile, așa-numita intensitate limită (critică, marginală), care este considerată acea intensitate maximă a răriturii care nu conduce la pierderi în producția totală volumetrică (Florescu, Nicolescu, 1998).
În prezent, se consideră că valoarea intensității limită a răriturilor, aplicabilă atât în arborete de foioase, cât și de rășinoase, este de 70% din mărimea creșterii medii maxime a arboretului (considerată fie pe întreaga durată de existență a arboretului, fie doar din perioada de aplicare a răriturilor) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În toate situațiile, intensitatea de intervenție, care trebuie stabilită numai în teren și în corelație cu starea de fapt a pădurii în fiecare punct, se recomandă să fie astfel adoptată încât consistența arboretului după răritură să nu scadă sub 0,8 (arborete aflate în faza de păriș), respectiv 0,7 (arborete cu specii de lumină, bietajate și cu subarboret bine dezvoltat) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Tabelul 2.3
Indici de recoltare orientativi prin lucrări de îngrijire (rărituri) pentru arborete cu
consistența 0,9 – 1,0 parcurse sistematic cu asemenea lucrări (din Florescu, Nicolescu, 1998 după xxx, 1986)
Periodicitatea răriturilor este dependentă de diverse caracteristici ale arboretului (compoziție, consistență, vârstă, clasă de producție, etc.), intensitatea lucrărilor, precum și de condițiile staționale în care se lucrează. În general, în păriș (faza de alungire a tulpinilor), când creșterea este mai activă, periodicitatea va fi mai mică, în timp ce în codrișor și codru-mijlociu (faza de îngroșare a tulpinilor), aceasta este mai mare. În condițiile țării noastre, periodicitatea răriturilor variază între 4 – 6 ani (în păriș, când sunt suficiente 2 – 3 rărituri) și 6 – 10 (12) ani în fazele următoare (numărul răriturilor, de asemenea, de 2 – 3) (tabelul 2.4) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Este de remarcat faptul că, în alte țări, pe lângă acest mod tradițional, există și alte modalități pentru stabilirea periodicității răriturii. Astfel, în cazul speciilor cu creștere lentă (cvercinee, fag), se recomandă ca periodicitatea să fie egală cu 1/10 din vârsta arboretului în momentul intervenției, fără însă ca vreodată să depășească 8 – 10 ani (ex.5 ani când vârsta arboretului este de 30 – 70 ani, 10 ani când vârsta arboretului este cuprinsă între 70 și 130 ani etc). În alte situații (specii cu creștere rapidă, cazul molidului sau duglasului), se consideră că este necesar să se intervină cu o nouă răritură atunci când înălțimea dominantă (Hdom) a arboretului a crescut cu 2,3 sau 4 m de la intervenția precedentă, respectiv când același parametru biometric a crescut cu 1/10 din înălțimea dominantă înregistrată în momentul răriturii precedente (din Florescu, Nicolescu, 1998 după xxx, 1969; Lanier, 1994).
Tabelul 2.4
Periodicitatea răriturilor ( din (Florescu, Nicolescu, 1998) după xxx, 1986)
În toate aceste situații, este important ca stabilirea periodicității să se facă în funcție de starea arboretului, care trebuie în mod constant examinat și consultat. O nouă intervenție cu rărituri se execută doar când majoritatea golurilor provocate în plafonul superior de ultima intervenție sunt pe cale să se reînchidă, neîntârziindu-se prea mult după acest fapt (maximum 2 ani după refacerea consistenței arboretului), deoarece arborii își încetinesc creșterea, iar coroanele încep să se deformeze (Florescu, Nicolescu, 1998).
Între intensitatea și periodicitatea răriturilor există o strânsă interdependență, în sensul că, cu cât intensitatea lucrărilor este mai mare, cu atât intervențiile sunt mai rare și invers. Din motive economice, tendința actuală, manifestată în multe țări ale lumii, este de a mări intensitatea și periodicitatea lucrărilor. Această opțiune are ca efect mărirea volumului extras la fiecare intervenție (constând din lemn cu multiple utilizări industriale și, în mai mică măsură, din lemn de foc) și care se recomandă să atingă sau chiar să depășească 40 – 60 m3/ha, pentru a face răriturile atractive și din punct de vedere comercial. În medie, în noastră, prin rărituri se recoltează 25 – 30 m3/ha, dar valorile realizate ar putea fi sporite dacă se acționează mai intens în plafonul superior, fără însă a periclita starea de masiv (Florescu, Nicolescu, 1998).
Răritura schematică (simplificată)
În anumite situații (plantații tinere, dese, uniforme, de parcurs cu prima răritură; populații omogene, fără variație genetică, cum sunt culturile de clone etc.), nu se mai justifică alegerea arborilor de extras, caz în care se face apel la așa-numita răritură schematică (adesea denumită și răritură simplificată, mecanică sau geometrică). Aceasta se aplică, în general, în două variante: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– răritura în linie, care este cea mai frecvent folosită și constă în faptul că se extrag rânduri (linii, șiruri) întregi de arbori, alăturate sau nu între ele, la intervale constante, pe suprafața întregului arboret;
– răritură din distanță în distanță, când arborii de extras se aleg în mod convențional, după o regulă simplă, la distanțe egale pe fiecare rând (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V.,1998, după Petrescu, 1971; Vlad ș.a., 1997).
În general, intensitatea răriturilor schematice este de 25, 33 sau 50% (se extrag un rând din 4, 3 sau 2), cea mai frecvent propusă soluție fiind cea cu intensitatea egală cu 33% (Florescu, Nicolescu, 1998).
În țara noastră, răriturile schematice se recomandă să se aplice doar în culturile uniclonale de plopi euramericani (în special de I 214 sau Robusta R16), cu distanțe de plantare mai mici sau egale cu 5 x 5 m. În aceste cazuri, se recomandă aplicarea unei singure rărituri schematice (urmată, atunci când arboretul o cere, de o răritură selectivă cu intensitate slabă-moderată), la vârste cuprinse, în general, între (6) 8 și 10 ani, intensitatea intervenției variind, în funcție de sortimentele dorite a se obține și de bonitatea stațiunilor, între 25 și 50% (din Florescu, Nicolescu, 1998 după xxx, 1986).
În alte țări (Germania, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Danemarca, SUA etc.), răritura schematică se recomandă, din considerente tehnice și economice, și pentru aplicarea primei intervenții în plantații de se de rășinoase sau foioase, neparcurse încă cu lucrări de elagaj artificial, prin care să se asigure și accesul pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire ulterioare. În acest caz, volumele de recoltat, atât la hectar, cât și pe arbori individuali, sunt mici (nu depășesc 10 – 15 m3/ha, respectiv 0,1 m3/fir), lucrarea fiind puțin atractivă economic deoarece nu se pot obține venituri substanțiale (este adesea considerată lucrare de investiții) din lemnul folosibil exclusiv pentru produse papetare și plăci fibrolemnoase (Florescu, Nicolescu, 1998).
Este evident că răritura schematică, prin simplitatea sa, prezintă o serie de avantaje, cum sunt: (Florescu, Nicolescu, 1998).
– se aplică ușor și nu necesită o tehnicitate mare în execuție;
– se rezolvă devreme problema accesabilității interioare a arboretelor, permițând recoltarea mai ușoară și cu costuri mai reduse a materialului lemnos rezultat;
– este posibilă mecanizarea procesului de exploatare;
– nu sunt necesare practicarea elagajului de acces și alegerea, respectiv marcarea arborilor de extras, ceea ce reduce costurile de producție;
– se reduc vătămările de exploatare (care sunt mai mici ca la răriturile selective);
– volumul exploatat pe hectar la fiecare intervenție este mai mare ca la răriturile de jos;
– materialul lemnos extras la intervenție este de toate dimensiunile și calitățile, pe când la aplicarea răriturilor selective se extrage material uniform și calitativ mai slab.
În același timp, datorită schematismului și rigidității lor, răriturile schematice au și numeroase dezavantaje, cum sunt: (Florescu, Nicolescu, 1998).
– se poate aplica numai în arborete tinere, dese și uniforme, fără goluri în coronament, în care diferențele calitative și de creștere dintre arbori sunt relativ mici;
– efectul pozitiv (de accelerare) asupra creșterii în diametru a arborilor individuali se resimte doar la exemplarele adiacente (alăturate) culoarelor deschise;
– se produc pierderi semnificative față de arboretele parcurse cu rărituri selective, care pot atinge 5 – 15 m3/ha (5 – 7% din producția totală, când intensitatea este de 33%, respectiv 10 – 15%, când intensitatea răriturii este de 50%), deoarece pe rândurile tăiate se extrag arbori indiferent de mărimea lor (din clasele Kraft de la I la V), rămânând pe picior inclusiv arbori uscați, lâncezi, defectuoși etc (care însă s-ar putea extrage suplimentar);
– reducerea stabilității arboretelor la acțiunea vântului și zăpezii, în special când acestea sunt situate în zone vântuite și se parcurg cu rărituri de intensități mari (vătămările de vânt pot crește de 2 – 4 ori față de arboretele parcurse cu rărituri selective de aceeași intensitate);
– tasarea solului și producerea rănilor la arborii rămași, când se aplică exploatări pe cale mecanizată;
– dezvoltarea lemnului de tensiune (reacțiune) pe parte dinspre linie a arborilor rămași.
Multiplele dezavantaje ale răriturilor schematice au făcut ca, în aplicare, să fie frecvent preferată varianta intervențiilor schematico-selective. În acest caz (practicat în special în arboretede rășinoase, în care, deși indispensabile pentru stabilirea și creșterea culturilor, lucrările sunt oneroase), extragerea arborilor se face atât schematic (se recoltează rânduri întregi), cât și selectiv (se intervine, selecționând arborii defectuoși, uscați sau în curs de uscare, de pe rândurile rămase neparcurse). Intensitatea recomandată pentru răriturile schematico-selective este de până la 50% (se recoltează un rând din trei prin răritura schematică, respectiv 25 – 30% din volumul rămas după răritura schematică, la realizarea extragerii selective) (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.4 Efectele și intensitatea operațiunilor culturale
2.4.1 Efectele operațiunilor culturale
Prin aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii se intervine activ în viața arborilor individuali, a arboretului în ansamblu, cât și a apădurii ca ecosistem. Reducerea gradată a numărului de exemplare arborescente, realizată prin efectuarea acestor lucrări, determină o serie de schimbări în desfășurarea proceselor fiziologice la arborii rămași, precum și modificarea caracteristicilor structurale și funcționale ale arboretului. Aceasta face să se poată diferenția două grupe mari de efecte (influențe) ale operațiunilor culturale; de natură bioecologică, respectiv economică (Florescu, Nicolescu, 1998).
În primul caz, extragerea arborilor prin lucrările menționate determină modificări directe și imediate ale factorilor climatici, edafici și biotici, cum sunt: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– creșterea cantității de energie radiantă care pătrunde în arboret, direct proporțional cu intensitatea lucrării. Aceasta conduce la modificarea raportului dintre radiația directă, difuză și reflectată (deci a cantității luminii din arboret), cu efecte pozitive asupra randamentului asimilației clorofiliene a arborilor;
– creșterea intensității luminii, ca și a temperaturii aerului, în paralel cu mărimea intensității intervențiilor silvotehnice (tabelul 2.5).
– creșterea cantității de precipitații care ajung la sol, datorită reducerii intercepției coronamentului (tabelul 2.6).
Tabelul 2.5
Variația intensității și a căldurii într-un arboret de plop tremurător de 12 ani
(după Ivănescu, 1967, din Florescu, 1981)
Tabelul 2.6
Media precipitațiilor ajunse la sol într-un arboret de fag de 100 ani, în comparație cu terenul descoperit (după Arghiride ș.a, 1960, din Florescu, 1981)
– modificarea regimului factorilor edafici, respectiv creșterea rezervei (stocului) hidrice din sol, a temperaturii și regimului de aerisire a acestuia, efectul principal constând în accelerarea descompunerii litierei (humificării), ca și a principalelor procese biochimice și microbiologice;
– crearea unor condiții favorabile de dezvoltare pentru celelalte etaje de vegetație (subarboret, pătura erbacee), cu influențe și asupra diverselor componente ale pădurii (consumatori primari, secundari și terțiari, saprofage, descompunători).
În același timp, operațiunile culturale afectează și arborii individuali, în câteva direcții principale (Florescu, Nicolescu, 1998):
– amplificarea creșterii în grosime (mărirea randamentului economic), ca urmare a măririi spațiului de nutriție în sol și atmosferă;
– reducerea ritmului de producere a elagajului natural și sporirea numărului de noduri/m, cu efecte tehnologice nedorite;
– ameliorarea calității lemnului, prin modificarea raportului dintre lemnul juvenil (tânăr) și lemnul matur, respectiv creșterea ponderii celui matur (mai dens, cu proprietăți fizico-mecanice și tehnologice superioare).
Efectele cele mai importante ale acestor lucrări se resimt însă asupra arboretului și constau din (Florescu, Nicolescu, 1998):
– salvarea speciilor valoroase și ameliorarea compoziției acestuia, care este dirijată gradat spre compoziția-țel, corespunzătoare țelurilor de gospodărire fixate;
– modificarea stării de desime și concentrarea potențialului productiv al stațiunii pe un număr redus de arbori judicios aleși, cu consecințe favorabile asupra condițiilor mediului specific și care se răsfrâng asupra pădurii în ansamblu;
– îmbunătățirea sistematică a valorii (calității), prin sporirea ponderii exemplarelor din clase superioare de calitate;
– menținerea și chiar intensificarea funcțiilor protectoare;
– ameliorarea structurii, prin normalizarea distribuției și repartizarea relativ uniformă a arborilor în arboret;
– crearea unor condiții favorabile pentru producerea regenerării naturale, prin selecționarea gradată a viitorilor arbori seminceri, din speciile dorite, sănătoși, bine repartizați, cu coroane echilibrate, etc;
– creșterea valorii de întrebuințare a produselor lemnoase (principale) rezultate la exploatabilitate;
– reducerea vârstei exploatabilității (ciclului de producție), prin obținerea mai rapidă a sortimentelor-țel dorite;
– îmbunătățirea stării fitosanitare și creșterea rezistenței și stabilității la acțiunea factorilor dăunători abiotici;
– promovarea unor forme, ecotipuri sau boitipuri mai valoroase și mai rezistente;
– producerea de venituri intermediare, prin extragerea unei cantități de masă lemnoasă care, altfel, s-ar pierde prin eliminare naturală și care poate atinge până la 20 – 25% din volumul de lemn comercializabil.
În legătură cu ultimul aspect se constată că, în țara noastră, prin aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii, se prelimină recoltarea unei cantități de masă lemnoasă cel puțin egală cu volumul arborilor eliminați pe cale naturală (cca 30% din producția totală a arboretului respectiv, respectiv 50% din volumul arboretului principal). În alte țări, datorită modului de gospodărire adoptat, adesea fundamentat economic, volumul produselor secundare poate fi mult mai mare, de până la 50 – 60% din producția totală (sau 80 – 90% din numărul de arbori existent la instalarea arboretului), depășind astfel cuantumul masei lemnoase posibil de recoltat la exploatabilitate ca produse principale (Florescu, Nicolescu, 1998).
Eficiența ecologică și economică a operațiunilor culturale este însă condiționată de aplicarea lor corectă și diferențiată, luând în considerare faptul că succesul de ansamblu implică în mod necesar o organizare și execuție optimă în toate fazele de aplicare a acestora. În acest context, este obligatoriu de avut în vedere și realitatea că aplicarea defectuoasă, la întâmplare, a operațiunilor culturale și fără adaptarea tehnologiei de lucru la starea și funcțiile pădurii, poate conduce la vătămări grave ale arborilor de valoare sau ale solului (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.4.2 Intensitatea și periodicitatea operațiunilor culturale
Realizarea obiectivelor propuse prin aplicarea operațiunilor culturale depinde atât de modul în care se execută, cât și de intensitatea de intervenție a fiecărei lucrări în parte și a sistemului de lucrări în ansamblu (Florescu, Nicolescu, 1998).
Prin intensitatea operațiunilor, după cum s-a menționat, se înțelege gradul de intervenție cu aceste lucrări, putându-se distinge o intensitate parțială, specifică fiecărei intervenții în parte, și o intensitate generală (totală), stabilită pentru toate intervențiile aplicate în păduri (Florescu, Nicolescu, 1998).
Intensitatea exprimă proporția materialului de extras dintr-un arboret și se stabilește în funcție de condițiile structurale ale arboretelor în care se lucrează (compoziție, consistență, structură verticală, vârstă, clasă de producție, stare de vegetație etc), precum și de condițiile staționale și țelul de gospodărire adoptat (Florescu, Nicolescu, 1998).
În mod practic, intensitatea parțială a operațiunilor culturale se poate exprima în mai multe moduri: (Florescu, Nicolescu, 1998)
1) în funcție de numărul de arbori de extras;
2) în funcție de suprafața de bază a arborilor de extras;
3) în funcție de volumul arborilor de extras;
4) în funcție de gradul de reducere a consistenței.
Intensitatea pe număr de arbori (iN), folosită în special în arborete tinere, în general de parcurs cu degajări-depresaje și curățiri, se exprimă procentual, prin raportul dintre numărul de arbori extrași (Ne) și numărul de arbori existenți în arboret înainte de intervenție (Ni) (iN = Ne/Ni x 100) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Aceeași caracteristică se poate stabili cunoscând faptul că, în fiecare arboret cu o anumită compoziție, vârsta și clasa de producție și situat în condiții staționale specifice, există un număr normal (optim) de exemplare la hectar (No), care asigură creșterea și dezvoltarea susținută a pădurii în concordanță cu țelurile de gospodărire fixate. Dacă s-ar cunoaște valoarea lui No, precum și numărul de arbori existent la un moment dat la hectar în arboret (Ni), posibil de stabilit prin inventarieri parțiale în suprafețe de probă instalate în condiții reprezentative ale arboretului, atunci numărul de arbori de extras se poate determina cu formula: Ne = Ni – No (Florescu, Nicolescu, 1998).
Procedeul respectiv ar putea fi ușor de aplicat, dacă ar exista tabele care să includă numărul optim de arbori la ha pentru arborete de compoziții și vârste diferite. Deoarece astfel de tabele nu sunt întocmite, în mod orientativ se poate utiliza tabelele de producție, în care este redat numărul de arbori la ha pentru arboretul principal și secundar. Din păcate, tabelele de producție sunt elaborate pentru arborete echiene, pure și omogene, pentru o anumită zonă geografică sau un grup de proveniențe ale unei specii date și reflectă un anumit tip de silvicultură (cel mai adesea prudentă, cu intervenții de intensități slabe-moderate). Din aceste motive, datele din tabelele de producție (care pot fi totuși considerate ,,unelte de lucru și analiză’’ foarte prețioase) nu pot fi extrapolate la alte condiții geografice decât cu o maximă prudență și verificări minuțioase(Florescu, Nicolescu, 1998).
Intensitatea pe număr de arbori a operațiunilor culturale se poate exprima și prin spațiul vital optim necesar fiecărui arbore pentru ca acesta să se dezvolte normal. Bazat pe această premisă, Hart (1928, în plantațiile de teck din Indonezia) și Becking au elaborat așa-numita metodă a factorului de spațiere (S%), care exprimă distanța medie dintre arbori în procente din înălțimea lor dominantă, cu formula: (Florescu, Nicolescu, 1998)
S% = x 100
a = distanța medie între arbori, în m;
Hdom = înălțimea dominantă (superioară) a arboretului, în m.
Dacă se cunoaște numărul de arbori la ha (N) (stabilit prin inventarieri în suprafețe de probă), distanța medie între arbori (când aceștia sunt repartizați uniform (în chinconz), fiecare în centrul unui hexagon regulat și la distanțe egale față de cei 6 arbori vecini) se poate stabili cu formula: (Florescu, Nicolescu, 1998)
a = =
10.000 = 1 ha (în m2)
0,866 (/ 2) = factor care indică repartizarea în chinconz a arborilor
Înlocuind valoarea lui (2) în formula (1), aceasta devine:
S% =
După cum se poate observa cu ușurință, valoarea factorului de spațiere se reduce cu vârsta (Hdom crește) și crește brutal cu fiecare răritură (N descrește) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Factorul de spațiere al arboretului înainte de intervenție (folosibil în special în arborete tinere și mature, pure și echiene, până la atingere unei înălțimi dominante de 25 m) este considerat un indicator sensibil al stării de desime a arboretului și, după valoarea acestuia, se apreciază că arboretele pot fi clasificate în patru categorii(Florescu, Nicolescu, 1998):
– când S% > 20% arborete cu desimi normale, în care se poate aplica o silvotehnică energică și eficace (cu rărituri de intensități mari);
– când S% = 15 – 20% arborete relativ dese, în care se poate aplica o silvotehnică tradițională (cu rărituri de intensități moderate); este necesară prudența în stabilirea intensității intervențiilor, în special după ce Hdom a depășit valoarea de 15 m;
– S% = 10 – 15% arborete dese, instabile, unde este necesară prudența în intervenții; se recomandă aplicarea unor rărituri slabe sau moderate (cele forte sunt interzise);
– S% < 10% arborete excesiv de dese, în care este interzisă, din motive de stabilitate, executarea răriturilor.
Valoarea factorului de spațiere, care în general se consideră că poate fi modificată (crește) cu 5% la fiecare intervenție cu rărituri, se recomandă să se găsească în general în intervalul 20 – 25%. La principalele specii forestiere (rășinoase în plantații), literatura de specialitate străină recomandă următoarele valori ale factorului de spațiere după răritură(Florescu, Nicolescu, 1998):
– molid = 16 – 20%
– pin silvestru = 20 – 24%
– duglas = 18 – 24%
– brad = 16 – 18%
– larice = 20 – 24% (Riou-Nivert, 1984; Bary-Lenger, 1988; Scohy, 1989; Lanier, 1994).
Se constată, deci, o separație evidentă între speciile de lumină (S% > 20%) și cele de umbră (S% < 20%).
În general, modelele silviculturale care folosesc factorul de spațiere urmează două direcții principale:(Florescu, Nicolescu, 1998)
1. Pentru simplificarea gospodăririi unui arboret, momentul intervenției cu rărituri se fixează la atingerea unui factor de spațiere de 20%, prin alegerea unui S% constant asigurându-se obținerea unei norme de gospodărire, de forma unei drepte, trasată pe abaca lui Eeckmann (CEMAGREF, 1974) în coordonate bilogaritmice.
2. Prin acceptarea unui S% variabil (cu specia, vârsta, condițiile staționale), care este mare la vârste mici (atinge până la 30% după răritură), descrește cu vârsta, după care crește din nou rapid din momentul în care creșterea în înălțime începe să se încetinească, în paralel cu amplifi-carea creșterii în grosime.
Factorul de spațiere poate servi și ca ghid pentru diversele rărituri practicate în viața arboretului, acestea putând fi diferențiate, în funcție de valoarea lui S% după intervenție, în patru categorii: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– rărituri slabe: S% = 15 (16)%
– rărituri moderate: S%= 19(18-20)%
– rărituri forte (puternice): S%=22 (25)%
– rărituri foarte puternice: S% >25%
O altă metodă de apreciere a intensității pe număr de arbori a operațiunilor culturale este aceea în funcție de gradul de dezvoltare a coroanelor sau de mărimea coroanelor arborilor. În acest sens, se consideră că, pentru a se dezvolta în condiții optime, fiecare arbore trebuie să dispună de substanțe nutritive, lumină, umiditate și căldură în cantități care să asigure desfășurarea normală a procesului de fotosinteză, concretizat în acumularea de biomasă. Spațiul de nutriție necesar fiecărui arbore pentru dezvoltare este constituit din volumul suprateran delimitat de diametrul coroanei (dj și înălțimea fusului (h), la care se adaugă volumul de sol în care arborii își întind rădăcinile. Deoarece rădăcinile arborilor vecini pot folosi, prin concreștere, același volum de sol, iară a se influența în mod determinant, rezultă că spațiul de nutriție al fiecărui arbore corespunde cu acela în care se dezvoltă trunchiul și coroana acestuia și care se poate calcula cu formula (Florescu, Nicolescu, 1998):
Deoarece h este, în mod convențional, același pentru toți arborii vecini din plafonul superior, acesta se poate considera ca o constantă care nu influențează mărimea spațiului de nutriție, de aceea relația de mai sus se reduce la formula (Florescu, Nicolescu, 1998):
în acest caz, S reprezintă de fapt mărimea suprafeței de teren care trebuie să se asigure unui arbore pentru a se dezvolta normal în înălțime și grosime și pentru a realiza o coroană bine proporționată, cu o lungime cuprinsă între 1/3 și 1/2 din înălțimea trunchiului.
La foioase, în general, se consideră că diametrul coroanei (dc) este cuprins între 1/6 și 1/5 din înălțime (h), ceea ce conduce, prin înlocuirea valorii lui de în funcție de h în formula (2), la următoarele valori ale spațiului de nutriție (Florescu, Nicolescu, 1998):
– dacă dc = h/5; S = πh2/100 = 0,030 h2 (stejărete, gorunete, amestecuri de cvercinee cu alte foioase);
– dacă dc = h/6; S = πh2/144 = 0,020 h2 (făgete, amestecuri de fag și rășinoase sau alte foioase).
În cazul pădurilor de rășinoase, se consideră că S = 0,015 h2.
Dacă s-a stabilit valoarea lui S în raport cu înălțimea, se poate deduce numărul optim de arbori (No) pe unitatea de suprafață (1 ha = 10.000 m2) cu formula generală (Florescu, Nicolescu, 1998):
.
Din aceste calcule rezultă că, dacă s-ar cunoaște numărul de arbori existenți la hectar (rezultat prin inventarieri) și numărul optim de arbori (stabilit prin calcule), prin diferența celor două valori se poate determina numărul de arbori de extras (deci intensitatea operațiunii culturale efectuate) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În mod evident, procedeul de mai sus ar fi foarte practic și ușor de aplicat dacă indicele de dezvoltare a coroanei ar fi identic în toate situațiile. în general însă, acesta variază cu specia, tipul de structură și vârsta arboretului, condițiile staționale etc, fiind cuprins între 1/4 și 1/5 (la foioase) și 1/3-1/4 (rășinoase) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Intensitatea pe suprafața de bază a operațiunilor culturale (iG), după cum s-a menționat la tehnica de aplicare a curățirilor și răriturilor, se stabilește ca raport între suprafața de bază a arborilor de extras (Ge) și suprafața de bază a arboretului înainte de intervenție (G), exprimându-se tot procentual (Florescu, Nicolescu, 1998).
Cele două valori (Ge și Gi) se determină prin inventarierea, în suprafețe de probă, a tuturor arborilor, inițiali și de extras, lucrare completată cu estimarea la birou, prin metode specifice, a suprafeței de bază a acestora(Florescu, Nicolescu, 1998).
Folosind suprafața de bază ca mijloc de exprimare a intensității operațiunilor culturale, Assmann (1954, 1956, în Parde, 1961; Assmann, 1970) a propus o modalitate de lucru cunoscută sub numele de metoda suprafeței de bază relative. Aceasta pornește de la premisa că, la o anumită vârstă și în anumite condiții staționale, fiecare specie (arboret) realizează o suprafață de bază maximă (ocupă solul în totalitate). Corespunzător acestei suprafețe de bază, arboretul realizează o anumită creștere și producție, care nu sunt însă întotdeauna egale cu creșterea și producția maximă. Dacă se reduce suprafața de bază maximă prin operațiuni culturale, creșterea sporește la început, trece în mod natural printr-un maxim, apoi se reduce, pe măsură ce densitatea (suprafața de bază) descrește tot mai accentuat(Florescu, Nicolescu, 1998).
Assmann a numit acea suprafață de bază (egală în general cu 85-90% din suprafața de bază maximă), pentru care se realizează creșterea maximă, suprafață de bază optimă, iar suprafața de bază pentru care creșterea se reduce cu 5% față de cea maximă, suprafață de bază critică(Florescu, Nicolescu, 1998).
Odată cu reducerea suprafeței relative la 60-70% din suprafața de bază maximă, pierderile de creștere în volum devin considerabile(Florescu, Nicolescu, 1998).
Dacă stabilirea suprafeței de bază maxime se face cu ajutorul piețelor de probă instalate în arborete neparcurse cu operațiuni culturale (deci dezvoltate în mod natural), suprafețele de bază optimă și critică nu se pot stabili decât pe bază de cercetări pentru fiecare specie, la vârste și în condiții staționale diferite. După Assmann (1970), față de suprafața de bază maximă, suprafața de bază critică (indicele de densitate) prezintă următoarele valori: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– 0,6 – 0,7 (fag);
– 0,75 – 0,80 (molid);
– 0,75 (gorun);
– 0,8 – 0,9 (pin silvestru)
valorile minime caracterizând arboretele tinere, iar cele mai mari arboretele vârstnice.
Tabelul 2.7
Suprafața de bază la ha recomandată în cazul răriturilor moderate sau forte pentru diferite specii, vârste și clase de producție (din Florescu, Nicolescu,1998, după Lanier, 1994)
Pornind de la aceste observații, prin analiza tabelelor de producție ale lui Schober (1975), s-au întocmit tabele care dau suprafața de bază recomandată pentru diferite specii, clase de producție și intensități ale răriturilor, după cum urmează: (Florescu, Nicolescu, 1998).
Metoda lui Assmann, deși dificilă, prezintă o serie de avantaje în aplicare: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– combină, într-un mod fericit, numărul de arbori/ha și diametrul mediu (suprafața de bază) ale arboretului;
– raportarea la suprafața de bază maximă permite să se țină cont de condițiile staționale locale;
– măsurarea suprafeței de bază este simplă și exactă, mai ales în condițiile folosirii relascopului Bitterlich .
Intensitatea pe volum a operațiunilor culturale, așa cum s-a arătat în cazul răriturilor, se stabilește prin raportarea volumului arborilor extrași la volumul arboretului înainte de intervenție (iv = Ve/Vi x 100), cele două valori obținându-se prin prelucrarea la birou a datelor (diametre și înălțimi) preluate în suprafețe de probă amplasate în condiții reprezentative de arboret (Florescu, Nicolescu, 1998).
Deoarece volumul de extras este strâns corelat cu suprafața de bază a arborilor extrași, valoarea intensității pe volum este foarte apropiată de cea a intensității calculate pe suprafața de bază io- în general, la o repriză de operațiuni culturale (rărituri) aplicate în pădurile țării noastre, se recomandă să nu se extragă mai mult de 20% din volumul total al arboretului, în funcție de compoziția, starea (consistența) și vârsta pădurii (Florescu, Nicolescu, 1998).
Intensitatea fixată prin normele tehnice de aplicare a operațiunilor culturale (xxx, 1986) are însă un caracter orientativ. Fără a se fixa aprioric, ea se stabilește direct pe teren, prin alegerea arborilor de extras în raport cu starea de fapt a arboretului și cu țelul de gospodărire adoptat (Florescu, Nicolescu, 1998).
Intensitatea operațiunilor culturale în funcție de gradul de reducere a consistenței se folosește doar ca mijloc de control. Ca regulă generală, dacă intensitatea pe număr de arbori, suprafața de bază și volum indică cât se poate extrage la fiecare intervenție, consistența stabilește limita până la care se poate rări arboretul (Florescu, Nicolescu, 1998).
Pornind de la neuniformitatea constitutivă și funcțională a pădurii, fiecare specialist practician are libertatea, dar și obligația, de a diferenția intensitatea în fiecare arboret astfel încât să se evite reducerea consistenței sub limitele prescrise în normele tehnice și care variază, în raport cu vârsta, între 0,7 și 0,8 ( din Florescu, Nicolescu, 1998 după xxx, 1986).
De aceea, având ca ghid datele obținute în suprafețe de probă sau derivate din Planul decenal al lucrărilor de îngrijire, se pot diferenția permanent și numai pe teren atât caracterul, cât și intensitatea intervențiilor în funcție de caracteristicile pădurii în care se intervine(Florescu, Nicolescu, 1998).
După cum s-a menționat, intensitatea intervenției permite să se stabilească cât se poate extrage, nu și ce arbori trebuie recoltați pentru realizarea obiectivelor urmărite prin operațiuni culturale. Ca urmare, alegerea arborilor de extras constituie cea mai importantă obligație practică, din care decurg atât intensitatea, cât și efectele culturale și economice momentane și de perspectivă ale intervențiilor (Florescu, Nicolescu, 1998).
Periodicitatea operațiunilor culturale, după cum s-a menționat, indică intervalul dintre două intervenții succesive în același arboret. In general, periodicitatea acestor lucrări variază în funcție de natura lucrării, de intensitatea de intervenție, de specia și țelul de gospodărire adoptat etc. în silvicultura noastră, periodicitatea variază în general între 1-3 ani la degajări-depresaje, 3-5 ani la curățiri, respectiv 4-6 și chiar 10 (12) ani la rărituri (Florescu, Nicolescu, 1998).
Este evident că între intensitatea și periodicitatea operațiunilor culturale există o relație directă, respectiv cu cât intensitatea este mai mare, cu atât periodicitatea este mai mare și invers. Acest fapt se datorează obligației de a se reveni cu o nouă repriză de lucrări doar când arboretul și-a refăcut starea de masiv (K ≥ 0,9) și efectul lucrării precedente s-a redus până la anulare (Florescu, Nicolescu, 1998).
în perioada actuală, așa cum s-a accentuat în cazul răriturilor, există tentația, motivată economic (datorită împuținării forței de muncă, necesității de rentabilizare imediată a fiecărei intervenții etc.) de a se mări intensitatea și periodicitatea lucrărilor. Cu toate avantajele care decurg din această opțiune, este necesară fundamentarea respectivei decizii și pe argumente biologice, astfel încât efectele secundare posibile (pierderi de producție; producerea rupturilor și doborâturilor de vânt; apariția de crăci lacome și deprecierea lemnului etc.) să fie reduse la maximum (Florescu, Nicolescu, 1998).
2.5 Planificarea și organizarea aplicării lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii
Aplicarea eficientă a operațiunilor culturale pretinde, pe lângă o temeinică însușire a fundamentelor teoretice și metodologice ale întregului sistem de măsuri, planificarea și organizarea judicioasă a aplicării lor în timp și spațiu (Florescu, Nicolescu, 1998).
În silvicultura românească, planificarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor se face în două modalități (Florescu, Nicolescu, 1998):
– dată la 10 ani (planificarea decenală), cu ocazia lucrărilor de revizuire amenajistică;
– o dată pe an (planificarea anuală), anterior executării lucrărilor de acest gen din anul respectiv.
Planificarea decenală se bazează pe Planul decenal al lucrărilor de îngrijire elaborat la nivelul fiecărei unități de producție. în elaborarea acestuia, care include arboretele (subparcelele) pe natura de lucrări, suprafețele de parcurs și cantitățile de masă lemnoasă care vor rezulta, sunt luate în calcul situația reală a acestora și prevederile normelor tehnice în vigoare (Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor (1986) și Normele tehnice pentru îngrijirea și conducerea arboretelor (1986).
Stabilirea suprafețelor de parcurs se face prin plan, separat pe arborete și natura de lucrări, în funcție de starea de fapt a acestora la data revizuirii amenajistice, dar și de evoluția lor (ținând cont de intrările și ieșirile în și din diverse stadii de dezvoltare, fapt care determină uneori modificarea lucrării și parcurgerea aceleiași suprafețe cu două tipuri distincte de intervenții în decursul aceluiași deceniu).
Planul lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor pentru U.P. IV Izvoarele Ilovei este prezentat sub formă tabelară în anexa II.
Conform planului decenal, în deceniul în curs posibilitatea pe produse secundare este de 10781 mc, iar suprafața de pe care se recoltează aceasta este de 616,3 ha.
Posibilitatea pe produse secundare este de 1,75 mc * ha-1 *an-1.
Calculul cantității de masă lemnoasă (volumului) care va rezulta prin aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii (posibilitatea decenală de produse secundare), la diverse intervale de timp, se realizează pentru curățiri, rărituri și lucrări de igienă.
Suprafețele de parcurs cu lucrări de îngrijire și conducere, ca și volumele
corespunzătoare acestora, au caracter orientativ, ambele putând fi reconsiderate ori de
câte ori și oriunde este necesar (Florescu, Nicolescu, 1998).
Planificarea anuală a lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor are la bază planificarea decenală și diversele nevoi apărute pe parcurs și, la întocmirea sa, se are în vedere necesitatea stabilirii anticipate a urgenței lucrărilor (această obligație apare, în mod evident, și în cazul planificării decenale a lucrărilor de îngrijire și conducere). Din acest punct de vedere, repartizarea arboretelor pe urgențe se face în funcție de natura lucrării, de caracteristicile structurale și calitative ale arboretului, de condițiile staționale, de accesibilitate, precum și de unele considerente de natură social-economică (Florescu, Nicolescu, 1998).
Dintre caracteristicile structurale și calitative ale arboretelor, la stabilirea urgenței de intervenție se au în vedere: compoziția, consistența, structura verticală, originea și proveniența, vârsta și faza de dezvoltare, clasa de producție, starea de vegetație etc. (Florescu, Nicolescu, 1998).
În raport cu condițiile staționale, la stabilirea urgenței se are în vedere bonitatea stațională, iar dintre considerentele de natură social-economică se consideră țelul de gospodărire, fondurile disponibile, ca și posibilitățile de executare a lucrărilor și de valorificare a materialului lemnos (Florescu, Nicolescu, 1998).
Astfel, în funcție de vârsta și natura lucrării, în prima urgență se planifică arboretele tinere, care necesită degajări-depresaje sau curățiri și abia apoi cele posibil de parcurs cu alt gen de lucrări (rărituri, lucrări de igienă etc) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În funcție de compoziție, în situația când celelalte caracteristici structurale și calitative sunt asemănătoare și în cazul aceleiași lucrări, se dă prioritate arboretelor amestecate, cu specii prezentând temperamente, ritmuri de creștere și diferențiere, ca și intensități ale elagajului și eliminării naturale mult diferențiate, după care se consideră și cele pure(Florescu, Nicolescu, 1998).
Ținând cont de consistență, în prima urgență se planifică arboretele cu consistența plină (K = 1,0). în general, arboretele cu consistență aproape plină (K = 0,8-0,9) se planifică mai târziu, în timp ce arboretele cu consistență mai mică sau egală cu 0,7, care se consideră a nu fi capabile să-și refacă consistența, nu constituie obiectul lucrărilor de îngrijire și conducere tipice (se poate propune fie aplicarea lucrărilor de ameliorare, fie de refacere, până la a căror aplicare se parcurg cu lucrări de igienă) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În funcție de origine și mod de regenerare se acordă prioritate arboretelor naturale din sămânță, rezultate din regenerări mai dese și apoi celor artificiale. De asemenea, în urgența I se planifică arboretele cu proveniență mixtă, alcătuite din exemplare cu ritmuri de creștere diferite(Florescu, Nicolescu, 1998).
În situația considerării structurii verticale, se urmărește să se planifice în prima urgență arboretele bietajate sau pluriene (cu închidere pe verticală și profil neregulat), în care raporturile dintre etaje și exemplarele componente sunt mai complexe (Florescu, Nicolescu, 1998).
În raport cu nivelul productivității și starea de vegetație, se includ în prima urgență arboretele de productivitate superioară (din clasele I și a II-a de producție), cu o calitate ridicată a trunchiurilor și având creșterea cea mai activă (Florescu, Nicolescu, 1998).
În fine, în funcție de condițiile staționale și socio-economice, la întocmirea planului anual al lucrărilor de îngrijire și conducere se acordă prioritate arboretelor situate pe stațiuni de bonitate superioară, din apropierea instalațiilor de transport și a centrelor populate, din care materialul lemnos rezultat se poate scoate și valorifica imediat (considerentul ultim se poate folosi doar pentru arboretele situate în fazele de păriș-codru mijlociu din care, în urma răriturilor, rezultă o cantitate apreciabilă de lemn utilizabil) (Florescu, Nicolescu, 1998).
Odată realizată repartizarea arboretelor de parcurs pe urgențe de intervenție se poate trece la întocmirea planificării anuale (elaborarea Borderoului de amplasare a lucrărilor), în urma căreia este de dorit să se obțină, pentru fiecare tip de lucrare, suprafețe de parcurs și, acolo unde este cazul (curățiri, rărituri), volume de extras cât mai apropiate de la un an la altul (Florescu, Nicolescu, 1998).
În același timp, se urmărește ca arboretele de parcurs anual cu diverse categorii de lucrări să fie cât mai grupate, favorizând astfel o bună organizare a executării acestora (Florescu, Nicolescu, 1998).
După realizarea planificării lucrărilor, în vederea executării acestora în bune condițiuni, se trece la organizarea aplicării lor. În mod obișnuit, pentru derularea în condiții optime a întregului ansamblu de lucrări propriu-zise, este necesară realizarea prealabilă, dar uneori și în decursul intervențiilor, a așa-numitei organizări de șantier, prin care se iau măsuri de (Florescu, Nicolescu, 1998):
– asigurare a finanțării lucrărilor, a instruirii, controlului și îndrumării muncitorilor angajați, a recepției și decontării intervențiilor corect executate;
– organizare tehnico-materială a șantierului de lucru (materiale, unelte, utilaje, condiții de transport, de securitate a muncii, de cazare și de hrană pentru muncitori etc.);
– recrutare a forței de muncă necesară;
– asigurare a condițiilor de desfacere și valorificare a materialului lemnos rezultat.
Odată finalizate operațiile premergătoare necesare oricărei activități se trece la realizarea propriu-zisă a acestora, derulată în trei etape principale, respectiv (Florescu, Nicolescu, 1998):
– identificarea, amplasarea și delimitarea lucrărilor;
– executarea lucrărilor;
– recepția și evidența lucrărilor.
Primele două operații (identificarea și amplasarea lucrărilor de îngrijire și conducere) se realizează de către organele silvice, excepție făcând suprafețele de parcurs cu rărituri (exploatabile prin terți), în care caz amplasarea se realizează împreună cu unitățile de exploatare. Se are în vedere faptul că o parte dintre lucrări (parțial lucrările de igienă și răriturile) se realizează prin terți (unități de exploatări forestiere, de stat sau particulare), în timp ce celelalte lucrări (degajări-depresaje, curățiri, elagaje) sunt realizate de către unitățile silvice în regie proprie (Florescu, Nicolescu, 1998).
Delimitarea arboretelor presupune marcarea în teren a limitelor suprafețelor de parcurs cu diferite lucrări, operația realizându-se în principal în arboretele de parcurs cu rărituri, curățiri sau lucrări de igienă, în care este necesară și evaluarea masei lemnoase de extras. Acesta operație apare obligatorie în situația în care limitele suprafeței de parcurs (numită parchet) nu corespund parcelarului amenajistic, care să delimiteze zona de lucru. Dacă se constată o suprapunere perfectă între limitele zonei de lucru și parcelar, în teren se verifică existența acestora, reînnoindu-se semnele de separare între unități (Florescu, Nicolescu, 1998).
În cazul executării propriu-zise a lucrărilor de îngrijire și conducere a pădurii este necesară parcurgerea următoarelor faze (Florescu, Nicolescu, 1998):
– amplasarea suprafețelor demonstrative și realizarea de instructaje diverse;
– deschiderea căilor tehnologice de acces în arborete (realizarea accesibilității interioare a acestora);
– punerea în valoare (marcarea și inventarierea) arborilor de extras;
– întocmirea actelor de punere în valoare;
– realizarea practică, controlul și recepția lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor;
– evidența contabilă și amenajistică.
Pentru realizarea obiectivelor primei faze (amplasarea suprafețelor demonstrative și realizarea de instructaje diverse), în mod obligatoriu, forța de muncă utilizată la diversele intervenții silviculturale va fi instruită înaintea începerii acestora. Instructajul se realizează în prezența tuturor celor folosiți ca muncitori și a personalului silvic și constă din: (Florescu, Nicolescu, 1998)
– punerea în temă asupra tipului lucrării de executat, scopului acesteia, suprafeței de parcurs;
– prezentarea tehnicii de lucru, realizată în suprafețe demonstrative cu mărimi (1000 m2 la degajări – depresaje, 2000 m2 la curățiri și 3000 m2 la rărituri) și forme variabile (pătrată, dreptunghiulară sau circulară). Numărul suprafețelor demonstrative se stabilește în funcție de natura lucrărilor și de gradul de omogenitate al pădurii sub raportul vârstei, productivității și stării de sănătate. în general, se amplasează câte o suprafață demonstrativă pentru fiecare arboret în care se vor executa diverse lucrări de îngrijire și conducere.
– prezentarea regulilor de tehnica securității muncii;
– stabilirea normelor de lucru, precum și a tarifelor pe natură de lucrări;
– verificarea modului de însușire a celor prezentate cu ocazia instructajului.
Asigurarea accesibilității interioare a arboretelor, după cum s-a precizat la paragraful consacrat degajărilor-depresajelor, se realizează, în general, în faza de desiș-nuieliș, în prealabil efectuându-se o recunoaștere a fiecărui arboret prevăzut a se parcurge cu lucrări de îngrijire și conducere, cu scopul de a preciza: orografia terenului, căile de acces existente (drumuri, poteci), caracteristicile structurale și calitative ale arboretului, gradul de elagare a arborilor, lucrările de îngrijire efectuate anterior și direcția principală de colectare a materialului lemnos, în raport cu orografia terenului și căile de transport (Florescu, Nicolescu, 1998).
În cazurile în care potecile de acces se consideră necesare (arborete tinere excesiv de dese, neparcurse anterior cu lucrări de îngrijire și conducere, vizibilitate și accesibilitate reduse), acestea se recomandă, în cazul silviculturii noastre, să aibă o lățime de 1,0-1,5 m și să se situeaze la o distanță care poate varia între 8-12 m și 30-60 m între ele, în funcție de stadiul de dezvoltare al arboretului (Florescu, Nicolescu, 1998).
După parcurgerea fazelor anterioare ale executării lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor se trece la punerea în valoare (marcarea și inventarierea) arborilor de extras (Florescu, Nicolescu, 1998).
Marcarea constă din alegerea și însemnarea arborilor care urmează să fie extrași în vederea aplicării diverselor categorii de lucrări specifice. Alegerea acestora este o operațiune cu caracter silvicultural, de maximă importanță, având rolul de a oferi condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea pădurii existente după aplicarea diverselor intervenții (Florescu, Nicolescu, 1998).
Fiecare arbore de extras se va marca cu ciocanul silvic având amprenta rotundă, care se aplică pe un cioplaj făcut în partea de jos a arborelui, fie în zona coletului, fie pe una dintre rădăcinile cele mai proeminente, astfel ca semnul mărcii să nu constituie motiv pentru lăsarea de cioate înalte (Florescu, Nicolescu, 1998).
Concomitent cu aplicarea mărcii la bază se realizează, pe partea opusă a arborelui, un alt cioplaj superficial pe scoarța acestuia, la înălțimea pieptului pe care, în cazul inventarierii cu numerotarea arborilor de extras, se notează cu cretă forestieră sau cu creion special (de tâmplărie) un număr de ordine, care trebuie să corespundă celui înscris în carnetul de inventariere (Florescu, Nicolescu, 1998).
În cazul lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor, marcarea arborilor de extras prezintă caracteristici variabile cu tipul lucrării, după cum urmează (Florescu, Nicolescu, 1998):
– la degajări-depresaje, datorită dimensiunilor reduse ale arborilor de extras, nu este necesară marcarea acestora;
– la curățiri, prin normativele de punere în valoare a masei lemnoase se prevede însemnarea prealabilă a arborilor de extras, realizată atât prin grifarea acestora (cioplirea superficială, fără numerotare), cât și prin aplicarea unui cioplaj la înălțimea pieptului.
– în cazul răriturilor, marcarea arborilor de extras, realizată după aplicarea celor două cioplaje menționate, se face ulterior clasificării funcționale a tuturor arborilor (cazul aplicării răriturii combinate); în această situație, este de preferat ca arborii de viitor să fie însemnați (inelați) pentru o tratare atentă și o recunoaștere facilă în timpul lucrărilor ulterioare.
În privința inventarierii arborilor de extras se menționează că, în cazul degajărilor-depresajelor, datorită dimensiunilor nesemnificative, nu este necesară realizarea acestei operații (Florescu, Nicolescu, 1998).
În situația răriturilor, preluarea informațiilor necesare determinărilor volumetrice ulterioare și care constau din diametre de bază, mălțimi și clase de calitate, se realizează în carnete de inventariere tipizate (Florescu, Nicolescu, 1998).
În cazul curățirilor, pentru determinările volumetrice ulterioare, evaluarea masei lemnoase de extras se face prin aplicarea procedeului suprafețelor de probă cu fasonarea materialului rezultat. În acest scop, pe teren se delimitează cu vopsea suprafețe de probă de formă regulate (cu o mărime cuprinsă între 500 și 1000 m2, în funcție de desimea arboretului de parcurs), astfel încât totalitatea lor să reprezinte 2-4% din suprafața arboretului, piețele de probă fiind amplasate uniform pe tot cuprinsul acestuia (Florescu, Nicolescu, 1998).
În suprafețele de probă se grifează toți arborii de extras, cu grosimi la baza sub 8 cm, care se doboară și fasonează. Crăcile rezultate (considerate ca lemn de foc) se așează în grămezi cu dimensiunea de 2 m (lățime) x 1,5 m (înălțime) x lungimea lor (dacă nu depășește 3 m), iar transformarea volumului grămezilor din metri steri în metri cubi se face prin înmulțirea volumului aparent al grămezii (lungime x lățime x înălțime) cu factorul de cubaj mediu având valoarea 0,14 (Florescu, Nicolescu, 1998).
În cazul arborilor mai groși de 8 cm la bază, aceștia se inventariază fir cu fir pe întreaga suprafață, pe specii și clase de calitate, mregistrându-se într-un carnet de inventariere separat, similar celui folosit în cazul răriturilor (Florescu, Nicolescu, 1998).
Lucrările de punere în valoare a masei lemnoase de extras se finalizează prin întocmirea așanumitului Act de punere în valoare (A.P.V.). Acesta este un document cu caracter tehnico-gestionar în care sunt înscrise volumele sortimentelor probabile a rezulta, valoarea pe picior a acestora, precum și diverse date informative privind suprafața (parchetul) respectivă. De remarcat că fiecare A.P.V. se realizează separat în cadrul aceleiași unități de producție, respectiv pe arborete (u.a.), al căror număr nu poate depăși 10 (cu un total maximal de 10 specii) (Florescu, Nicolescu, 1998).
După validarea prin control a corectitudinii actului de punere în valoare, pentru derularea în condiții normale a lucrărilor proiectate, realizate în regie proprie sau prin terți, este necesară parcurgerea obligatorie a două etape, respectiv (Florescu, Nicolescu, 1998):
– predarea-primirea parchetului;
– autorizarea exploatării.
Aceste etape, finalizate prin întocmirea unor procese verbale de predare-primire a parchetului, respectiv a unei autorizații de exploatare, sunt continuate prin realizarea practică a fiecărui tip de lucrare în timpul cărora, din motive de respectare â tehnologiei de exploatare stabilite, dar și pentru a proteja arborii pe picior rămași, precum și solul forestier, se prevede realizarea unor controale ale exploatării, încheiate la rândul lor prin întocmirea unor procese-verbale de control (Florescu, Nicolescu, 1998).
La finalul lucrărilor de exploatare a masei lemnoase, parchetele autorizate se reprimesc, întocmindu-se și un document de reprimire a acestora (Florescu, Nicolescu, 1998).
După efectuarea diverselor lucrări de îngrijire și conducere amintite se procedează
la recepția acestora, realizată distinct, pe natura de lucrări și arborete (unități
amenajistice). În documentația întocmită cu această ocazie se consemnează diverse
aspecte, sum sunt (Florescu, Nicolescu, 1998):
– genul de lucrări executate;
– unitatea de producție și arboretele în care s-au executat lucrările;
– caracteristicile arboretului înainte de executarea lucrărilor;
– caracteristicile arboretului după executarea lucrărilor;
– caracteristicile suprafețelor demonstrative instalate;
– aprecieri asupra calității lucrărilor, eventuale recomandări și concluzii.
După recepționarea lucrărilor și în scopul unei corecte evidențe cu caracater contabil, dar și pentru decontarea manoperei lucrărilor, este obligatorie întocmirea a două documente distincte, respectiv fișa de pontaj și bonul de lucru al lucrării (uneori, cele două evidențe se pot înscrie în același formular contabil) (Florescu, Nicolescu, 1998).
În același timp, pentru cunoașterea și urmărirea lucrărilor de îngrijire a arboretelor, se realizează și o evidență amenajistică, anuală și decenală, a executării lor la nivel de u.a. Astfel, în evidența pe u.a. se înregistrează: anul în care s-a executat lucrarea, numărul actului de punere în valoare (partidei), felul lucrării, suprafața parcursă, masa lemnoasă rezultată pe specii (Florescu, Nicolescu, 1998).
În evidențele anuale ale aplicării amenajamentului la nivel de U.P. se trec: suprafețele parcurse cu lucrări de îngrijire pe u.a. și natură de lucrări, respectiv volumele rezultate din aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere pe u.a., specii, sortimente primare și în raport cu natura intervențiilor silvotehnice efectuate (Florescu, Nicolescu, 1998).
Folosind evidențele anuale se trece la întocmirea evidențelor pe deceniu, care stau la baza analizelor privind calitatea lucrărilor de îngrijire realizate, comparativ cu exigențele tehnico-economice și ecologice specifice fiecărui gen de intervenție, dar și cu prevederile amenajamentelor în vigoare (Florescu, Nicolescu, 1998).
Capitolul
Aplicarea tăierilor de îngrijire în cadrul unității de bază (U.B.) IV Izvoarele Ilovei
3.1 Obiectivele studiului de caz
În prezentul studiu de caz se pot distinge o serie de obiective, de ordin didactic, teoretic și aplicativ, aferente temei de licență abordată.
Obiectivele de ordin didactic rezidă din faptul că prezentul proiect trebuie să satisfacă condițiile impuse de regulamentele didactice în vigoare în vederea finalizării stadiului de pregătire inginerească aferentă sectorului forestier.
Din punct de vedere teoretic obiectivele studiului de caz sunt următoarele:
– implementarea noțiunilor referitoare la fondul forestier național;
– implementarea conceptelor generale referitoare la lucrările de îngrijire și conducere arboretelor din cadrul fondului forestier național.
– studiul și analiza particularităților tăierilor de îngrijire a arboretelor de rășinoase;
Obiectivele de ordin aplicativ ale studiului de caz vizează posibilitățile de investigare a fenomenului forestier în complexitatea sa structurală și funcțională și respectiv deciziile de ordin tehnic care se impun a fi implementate în vederea realizării obiectivelor gospodăriei silvice.
Ca urmare se vor analiza indicii de structură și stabilitate a arboretelor studiate, realizându-se o diagnoză silvotehnică în baza căreia vor fi justificate din punct de vedere tehnic măsurile propuse.
Se vor analiza modalitățile practice de aplicare a tăierilor de îngijire în cadrul unității de bază (U.P.) IV Izvoarele Ilovei, O.S. Bănia., județul Caraș-Severin.
De asemenea vor fi analizate aspectele referitoare la valorificarea produselor lemnoase rezultate în urma aplicării tăierilor de îngrijire și în final eficiența economică a lucrărilor propuse în cadrul prezentului studiu de caz.
Ca observație finală, în urma realizării proiectului tehnico-economic de aplicare a tăierilor de îngrijire, se va urmării posibilitatea absolvirii ciclului de pregătire cu calificative superioare, în vederea integrării pe piața muncii din sectorul forestier, ca specialist cu studii superioare.
Deasemenea, se va analiza capacitatea de sinteză a specialistului și variantele de soluționare a diverselor probleme de natură tehnică.
Totodată se vor analiza posibilitățile de implementare în practica curentă a unor soluții propuse cu ocazia realizării studiului de caz și respectiv permanentizarea unor tehnologii de lucru care pot deservi eficient necesitățile curente.
În urma realizării studiului de caz autorul lucrării trebuie să demonstreze pe baza argumentelor tehnice regăsite în lucrare, fapul că posedă o serie de cunoștințe de specialitate pentru activitățile aferente sectorului forestier.
3.2.Metode de cercetare
Metodele de cercetare utilizate în efectuarea studiului de caz:
Inventarierea statistică a arboretelor
(3.1) unde:
F – Suprafața arboretului;
Δ% – toleranța admisibilă;
t – Coeficientul corespunzător probabilității de acoperire luată în considerare;
f – Mărimea locului de probă;
S% – coeficientul de variație a volumelor pe arboret (unitatea statistică fiind locul de probă).
Inventarierea parțială (statistică sau selectivă) se bazează pe considerentul ca arboretul este o populație statistica. În acest context totalitatea suprafețelor de probă( Spi=E ) reprezintă eșantional sau o colectivitate de selecție ce se extrage din populație. Analiza statistico-matematică efectuată asupra observațiilor obținute prin eșantionaj are rolul de a informa asupra gradului de apropiere dintre proba și populație din punct de vedere al suprafeței de proba și al populației. Principalele aspecte referitoare la inventarierile statistice sunt:
– forma suprafeței de probă;
– mărimea suprafeței de probă;
– numărul suprafețelor de probă;
– modul de amplasare al suprafețelor de probă.
Observații pe itinerar și în staționar în ochiuri de regenerare precum și analizarea posibilității de aplicare a intervențiilor și stabilirea lucrărilor de întreținere a culturilor silvice.
Simularea – constă în utilizarea soft-urilor de specialitate – PROARB în vederea simulării tăierilor de regenerare.
Comparația s-a realizat utilizând tabele de producție, amenajamente silvice și soft-uri de specialitate – FOND, utilitarul Excel, pentru analiza realității obiective din teren raportată la condițiile normale.
Pentru reprezentarea pe material cartografic a unitățiilor amenajistice studiate s-a utilizat pachetul Mapsys 7.0.
Forma suprafețelor de probă
În privința formei suprafețelor de probă s-au experimentat o serie de forme după cum urmează: pătrat, dreptunghi, cerc. S-a constatat că forma cea mai frecvent utilizată este cea circulară. Ea reprezintă soluția optimă de aplicat datorită următoarelor particularități:
– perimetrul cercului de probă la suprafețe egale este mai mic decât perimetrul altor forme de sondaj ceea ce înseamnă o posibilitate mai redusă de a întâlni arbori pe limita acestora;
– costul lucrărilor de inventariere prin benzi este mai ridicat față de soluția perimetrelor circulare;
– pentru aceeași suprafață coeficientul de variație pentru suprafețele de probă circulare este mai mic decât coeficientul de variație în cazul suprafețelor dreptunghiulare.
Mărimea optimă a suprafețelor de probă
În privința mărimii optime a suprafeței de probă circulare s-a demonstrat că valoarea respectivelor suprafețe trebuie sa fie între 100-500 m2. În lucrările de inventariere realizate la noi în țară se folosesc următoarele mărimi optime pentru suprafețele de probă:
– 300 m2 în cazul arboretelor exploatabile sau preexploatabile, echiene cu consistența 0,7-1,0;
– 500 m2 pentru arborete echiene exploatabile cu consistența între 0,5-0,6 și pentru arborete pluriene cu consistența 0,5-1,0;
În ambele situații se folosesc :
– procedeul cercurilor de probă cu rază fixă;
– procedeul cercurilor cu rază variabilă.
În prima situație în cazul cercurilor cu rază fixă nu se modifică raza cercului în funcție de panta ci doar suprafața de probă în funcție de înclinare.
La cercurile cu rază variabilă se supralungește raza, în funcție de unghiul de înclinare a terenului.
Tabelul 3.1
Suprafete de sondaj de 300 m2, arborete exploatabile
Tabelul 3.1.1
Suprafețe de sondaj de 300 m2, arborete preexploatabile (60-80 ani)
Tabelul 3.1.2
Suprafețe de sondaj de 300 m2, arborete tinere (20-60 ani)
Tabelul 3.1.3
Suprafețe de sondaj de 200 m2, arborete preexploatabile
Tabelul 3.1.4
Suprafețe de sondaj de 100 m2, arborete tinere
3.3. Materiale utilizate pentru realizarea cercetărilor
– amenajamentul Ocolului silvic;
– amenajamentul Unității de producție;
– harta amenajistică a Unității de producție;
– clupă;
– dendrometru;
– materiale bibliografice;
– P.C;
– programe de calcul.
3.4.Localizarea studiului
3.4.1.Situația teritorial administrativă
3.4.1.1.Baza juridică a proprietății
Fondul forestier luat în studiu aparține primăriei comunei Bănia, județul Caraș-Severin, în baza aplicării prevederilor Legii 1/2000, dovada proprietății făcându-se cu Titlurile de proprietate nr. 105/12.03.2002 și nr. 4044/07.04.2003, emise de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate a județului Caraș-Severin.
3.4.1.2.Elemente de identificare
Unitatea de producție IV Izvoarele Ilovei, în suprafață totală de 1427,2 ha, face parte din Ocolul Silvic Privat Bănia, care administrează pădurile aflate în proprietatea comunei Bănia (pe teritoriul acesteia), județul Caraș-Severin, pe raza Direcției Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare Timișoara.
Geografic, pădurile U.P. IV fac parte din subprovincia carpatică, ținutul Munților Banatului, districtul Munților Locvei, fiind amplasată pe ambii versanți ai Văii Ilova.
3.4.1.3.Vecinătăți, limite, hotare
Tabelul 3.2
Vecinătăți, limite, hotare
Limitele pădurii sunt evidente și clare, neexistând posibilitatea încălcării lor.
3.4.1.4.Trupuri de pădure (bazinete) componente
Fondul forestier al acestei unități de producție și protecție este cuprins în două bazinete:
Tabelul 3.3
Trupuri de pădure (bazinete) componente
Procentul de împădurire al teritoriului este de circa 85%.
Accesul auto în unitatea de producție este momentan imposibil, teritoriul fiind în totalitate inaccesibil din acest punct de vedere. În anumite zone, în anotimpul secetos, accesul se poate face cu tractoare, pe drumurile de pământ existente.
3.4.1.5.Administrarea fondului forestier
Fondul forestier al Primăriei Bănia este administrat de către Ocolul Silvic Bănia, în conformitate cu reglementărilor în vigoare.
3.4.1.6.Terenuri cu vegetație forestieră aflate în afara fondului forestier
3.4.1.6.1.Păduri cedate persoanelor particulare conform Legii 18/1991
În raza teritorială a unității de producție nu există păduri cedate persoanelor particulare conform Legii 18/1991.
3.4.1.6.2. Pășuni împădurite
Pe teritoriul U.P. se află un trup de pășune și pășune împădurită aparținând Primăriei Bănia, evidențiat în „Studiul silvopastoral” întocmit de către I.C.A.S. în 1985 pentru O.S. Berzasca.
În „Studiul de amenajament al pășunii împădurite aparținând Primăriei Bănia” întocmit de către S.C. Bios&CO S.R.L. în anul 2002, pășunea împădurită, în suprafață de 842,2 ha (parcelele 1-26) este cuprinsă în trupul 1 Gârbovăț.
3.4.1.6.3.Alte terenuri acoperite cu vegetație forestieră
Se mai semnalează mici pâlcuri sau arbori izolați în enclavele existente.
3.4.1.7.Organizarea teritoriului
3.4.1.7.1.Constituirea unității de producție
Propus prin tema de proiectare și confirmat în Conferința a I-a de amenajare din data de 30.10.2002, amenajamentul actual păstrează numărul dar modifică limitele și denumirea de la amenajările precedente (1954,1963,1972,1983,1994). Ca urmare a faptului că vechea U.P. IV Ilova a trecut doar parțial în proprietatea comunei Bănia (parcelele 33-76), restul rămânând în administrarea O.S. Berzasca, pentru a se evita eventuale confuzii, denumirea actuală adoptată este Izvoarele Ilovei. De asemenea au fost incluse în această unitate parcelele 52 și %53 preluate din U.P. VI Bănia a O.S. Bozovici.
3.4.1.7.2.Constituirea parcelarului și subparcelarului. Borne
Parcelarul materializat în teren a păstrat limitele vechiului parcelar, fiind numerotat de la 33 la 76, parcelele păstrându-și numerele avute în amenajamentul precedent al U.P. Ilova din O.S. Berzasca. Parcelele preluate de la O.S. Bozovici au primit numerele 1 și 2.
Limitale parcelare sunt naturale (culmi și vai) și au fost materializate în teren de către personalul ocolului silvic prin pichetaj cu vopsea rosie (semne verticale în formă de "I"). Se abat de la această regulă parcelele 33-43, vecine în partea de vest cu pășunea împădurită Gârbovăț, a cărei limită de demarcație este o linie convențională de coastă, materializată de asemenea cu vopsea roșie.
Subparcelarul s-a modificat ca efect al lucrărilor de gospodarire executate în ultimul deceniu sau a analizei mai detaliate a condițiilor staționale și de arboret. El a fost constituit de către proiectant conform criteriilor din normativele în vigoare și materializat în teren cu vopsea roșie, prin pichetaj cu linii orizontale precum și prin inele pe arbori la intersecții.
În prezentul studiu de amenajament s-au constituit 46 parcele și 156 subparcele.
La intersecția între limitele parcelare și la schimbări mari de aliniamente perimetrale au fost plantate borne de piatră (însoțite de martor pe cel mai apropiat arbore) – în număr total de 129, numerotate de la 58 la 174 (numere păstrate din amenajamentul anterior la trupul Valea Ilovei) și 1-12 (borne nou amplasate sau renumerotate la trupul Șopotul Vechi).
Tabelul 3.4
Situația constituirii parcelarului și subparcelarului
Tabelul 3.5
Corespondența între parcelarul și subparcelarul din amenajamentul actual și cel precedent
Tabelul 3.5 (continuare)
Corespondența între parcelarul și subparcelarul din amenajamentul actual și cel precedent
3.4.1.7.3.Planuri de bază utilizate.Ridicări în plan executate pentru reambularea planurilor de bază
Pentru stabilirea suprafețelor și elaborarea hărților de amenajament s-au folosit planuri de bază (copii foi volante) la scara 1:5.000 executate de I.C.A.S. în anul 1977, după aerofotografierea din 1973 și reperajul executat în anul 1976.
Planuri se încadrează în trapezele:
1.L-34-116-D-d-4-IV
2.L-34-117-C-c-2-III,IV;C-c-3-II,III,IV;C-c-4-I,II,III,IV
3.L-34-128-B-b-2-I,II,III,IV
4.L-34-129-A-a-1-I,II;A-a-2-I,II;A-b-1-I
Aceste planuri au fost echipate cu parcelarul și subparcelarul la amenajarea din anul 1983, când s-a schimbat baza cartografică clasică folosită anterior, asamblarea fiind reactualizată la revizuirea din 1994. Planurile au fost completate la actuala amenajare cu ridicările în plan executate (cu busola topografică prin metoda drumuirii cu stații sărite) ce totalizează 25,6 km cu 362 puncte, raportările grafice (la scara planurilor) fiind ulterior transpuse pe acestea.
3.4.1.7.4. Suprafața fondului forestier
Actuala suprafață a unității de producție IV Izvoarele Ilovei este de 1427,2 ha.
Determinarea suprafețelor
Determinarea suprafețelor s-a făcut prin scanarea și digitizarea planurilor de bază, după următoarea metodologie de lucru, impusă de necesitatea controlului riguros al măsurătorilor:
– digitizarea suprafeței parcelelor;
– compensarea suprafețelor parcelare pe trapeze;
– determinarea suprafeței u.a.;
– compensarea suprafețelor u.a. pe parcele sau grupuri de parcele.
Digitizările și compensările s-au executat în cadrul toleranțelor admise de instrucțiunile în vigoare.
Neexistând in zonă lucrări de cadastru modern, nu s-a putut face confruntarea cu astfel de date.
Repartiția suprafețelor pe grupe funcționale, categorii de folosință, specii, destinații și deținători
Utilizarea fondului forestier al U.P. este prezentată în tabelul următor:
Tabelul 3.6
Repartiția suprafețelor pe grupe funcționale, categorii de folosință, specii, destinații și deținători
Întreaga unitate de producție este încadrată în grupa I funcțională.
Suprafața fondului productiv este de 834,1 ha, reprezentând 58,4% din suprafața totală (toată încadrată în S.U.P.A – codru regulat) iar suprafața arboretelor în afara reglementării procesului de producție este de 591,4 ha (41,4% din suprafața totală) – toate încadrate în S.U.P.M – conservare deosebită.
Terenurile afectate ocupă 1,7 ha (0,2%).
Indicele de utilizare a fondului forestier este de 99,8%.
În tabelele următoare este redată evidența fondului forestier pe categorii de folosință, destinații, deținători și specii la 01.01.2004.
Tabelul 3.7
Evidența fondului forestier pe destinații și deținători
Tabelul 3.7 (continuare)
Evidența fondului forestier pe destinații și deținători
Tabelul 3.8
Suprafața fondului forestier pe categorii de folosință și specii
Mișcări de suprafață din fondul forestier
Fiind practic o unitate nou înființată, evidența va fi completată de organul de aplicare în cazul apariției unor astfel de situații.
3.4.1.7.5.Enclave
Pe teritoriul unității de producție există 22 enclave cu o suprafață totală de 261,3 ha, a căror evidență este redată în tabelul 3.10.
Tabelul 3.9
Situația enclavelor
Aceste enclave, deși unele au suprafețe mici, sunt greu de lichidat, fiind vorba de proprietăți particulare și publice folosite intensiv, neexistând de altfel terenuri echivalente la limita fondului forestier ce ar putea face obiectul unor schimburi.
Rămâne totuși ca ocolul silvic împreună cu organele de specialitate agricole din cadrul O.C.O.T. și proprietarii respectivi sa studieze problema efectuării de schimburi de teren reciproc avantajoase în scopul regularizării și uniformizării fondului forestier.
3.4.1.7.6. Organizarea administrativă
Unitatea de producție IV Izvoarele Ilovei este împărțită din punct de vedere administrativ în trei cantoane de pază care aparțin de Districtul I Izvoarele Ilovei, district care mai include și două cantoane din U.P.V Comorâșnița. Situația este redată în tabelul 3.10.
Tabelul 3.10
Organizarea administrativă
Actuala arondare se consideră corespunzătoare și ca atare nu se propun modificări (la nivelul anului 2004). Ea va fi revizuită în funcție de necesități, în raport cu dinamica lucrărilor și de alte elemente de ordin administrativ.
3.4.2.Studiul stațiunii și al vegetației forestiere
3.4.2.1.Elemente generale privind cadrul natural
3.4.2.2.Geomorfologie
Unitatea de producție IV Izvoarele Ilovei este situată pe prelungirile sudice ale Munților Locvei și cuprinde pădurile de pe ambii versanți ai văii Ilova Mare, afluent al râului Berzasca.
În conformația terenului, ca forme de detaliu apar predominant versanții repezi, uneori abrupți sau cu înclinare moderată, și doar izolat porțiuni de teren cu înclinarea sub 16o. Distribuția arboretelor pe categorii de înclinare se prezintă astfel:
– sub 16° – 1,9 ha (- %);
– între 16° – 30° – 86,1 ha ( 6%);
– între 31° – 40° – 1272,3 ha (89%);
– peste 41° – 66,9 ha ( 5%).
Expoziția generală este sudică, iar expozițiile de detaliu sunt determinate de cursurile principalelor văi și pâraie, predominând versanții însoriți și parțial însoriți. Situația pe categorii de expoziții, este următoarea:
– expoziție parțial însorită – 430,8 ha (30%);
– expoziție însorită – 417,4 ha (29%);
– expoziție umbrită – 307,1 ha (22%);
– expoziție parțial umbrită – 270,2 ha (19%);
– fără expoziție – 1,7 ha ( – %).
Altitudinea variază între 270 m (în u.a. 76A) si 900m (u.a.49B), predominând altitudinile cuprinse între 400-800m . Din punct de vedere altitudinal, situația suprafețelor este următoarea:
– 201 – 400 m – 34,9 ha ( 2%);
– 401 – 600 m – 736,1 ha (52%);
– 601 – 800 m – 588,0 ha (41%);
– 801 – 1000 m – 68,2 ha ( 5%).
3.4.2.2.1.Geologie
Din observațiile făcute în teren și din studiul hărților geologice rezultă că substratul litologic, care are un rol important în formarea tipurilor de sol, este alcătuit din depozite din seria de Tulișa în partea de N si NV a unității, depozite formate în paleozoic, cuprinzând celigmatite metablastice cu serpentinizare și procese autometamorfice.
În restul unității de producție se întâlnesc calcare spatice, marnocalcare și gresii ardeziene de vârstă jurasică.
Aceste roci au generat formarea de soluri evoluate (brune eumezobazice și brune luvice) și rar litosoluri.
3.4.2.2.2.Hidrologie
Teritoriul unității de producție IV Izvoarele Ilovei face parte din bazinul hidrografic al râului Berzasca, ce primește ca afluent principal Valea Ilova (Mare si Mică) și care la rându-i colectează o serie de pâraie secundare și ogașe al căror debit este relativ constant, cu excepția perioadelor de ploi sau de topire a zăpezilor, când acesta crește.
Regimul hidrologic este echilibrat, căci, versanții fiind împăduriți, vegetația forestieră exercită un rol important de protecție a solului și de echilibru în regimul apelor.
3.4.2.2.3.Climatologie
Unitatea de producție IV Izvoarele Ilovei se află situată într-o regiune al cărei climat are un pronunțat caracter mediteranean.
Climatul acestei regiuni se caracterizează printr-o climă temperat-continentală, cu ierni scurte, fără a fi prea geroase, însă cu zăpezi abundente, primăveri timpurii bogate în precipitații, veri călduroase dar fără temperaturi excesiv de ridicate, toamne lungi și în general deficitare în ceea ce privește precipitațiile.
Media precipitațiilor ce cad în regiune este cuprinsă între 800-900 mm anual, cu un minim în lunile februarie-martie și un maxim în lunile mai-iunie.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între 9-10oC.
Prima zi de îngheț este în jurul datei de 11 octombrie iar ultima în jurul datei de 21 aprilie.
Vânturile dominante sunt cele care bat din direcția NE spre SV având intensitatea cea mai mare iarna, provocând în cazuri izolate pagube arboretelor.
Detalii în legătură cu climatologia se găsesc în studiul general pe ocol.
3.4.2.3.Soluri
În cadrul lucrărilor de cartare stațională la scară medie, executate concomitent cu descrierea parcelară, s-au amplasat 15 profile principale de sol (1 profil la 95 ha), din care s-au analizat la laborator 2 profile.
Din analiza datelor culese în teren (folosind sistemul român de clasificare) s-au identificat următoarele tipuri si subtipuri de sol (tabelul 3.11).
Tabelul 3.11
Evidența tipurilor și subtipurilor de sol
Predomină clasa cambisolurilor, cu tipul de sol brun eumezobazic (tipic+litic) – 67%, urmată de argiluvisoluri, cu tipul de sol brun luvic (tipic+litic) – 30% și soluri neevoluate, cu tipul de sol litosol (tipic) – 3%, reliefându-se prezența masivă a subtipurilor litice, ce reprezintă 72% din total, astfel că se poate concluziona că din punct de vedere pedologic teritoriul oferă condiții modeste de dezvoltare vegetației forestiere, factorul limitativ fiind volumul edafic mic și foarte mic, determinat de superficialitatea solurilor și de conținutul mare de schelet.
Se face mențiunea că buletinele cu rezultatul analizelor de laborator sunt anexate studiului general pe ocol.
3.4.2.4.Tipuri de stațiuni
Din analiza datelor privind geomorfologia, geologia, hidrologia, climatologia, pedologia și a corelațiilor dintre acestea, pentru fiecare u.a. în parte s-a stabilit, conform sistematicii în vigoare, tipul de stațiune (tabelul 3.12).
În tabelul următor sunt prezentate, pe etaje fitoclimatice, tipurile de stațiuni întâlnite în cuprinsul unității, cu indicarea categoriei de bonitate:
Tabelul 3.12
Tipuri de stațiuni
Descrierea detaliată a tipurilor de stațiune este redată în fișele ecotipologice din studiul general pe ocol.
După cum se observă din datele prezentate mai sus, stațiunile din teritoriul studiat oferă condiții mediocre de dezvoltare a vegetației forestiere, lipsind stațiunile de productivitate superioară și predominând cele de productivitate inferioară, cu 54%.
După cum rezultă din tabel, tipurile de stațiune cele mai răspândite sunt:
– 5.2.4.1 – "Deluros de făgete Bi, brun edafic mic" – 37%;
– 5.2.4.2 – "Deluros de făgete Bm, brun edafic mijlociu cu Asperula-Asarum" – 31%;
– 5.1.3.2 – "Deluros de gorunete Bm, podzolit edafic mijlociu, cu graminee mezoxerofite +/- Luzula" – 15%;
– 5.1.3.1 – "Deluros de gorunete Bi, puternic podzolit, edafic submijlociu și mic cu Luzula albida" – 8%.
Descrierea detaliată a tipurilor de stațiune este redată în fișele ecotipologice din studiul general pe ocol.
3.4.2.5.Vegetația forestieră
3.4.2.5.1.Tipuri naturale de pădure
Evidența tipurilor de pădure, pe tipuri de stațiuni, în raport cu caracterul actual, este explicitată în tabelul 3.13 pe formații forestiere și categorii de productivitate.
Tabelul 3.13
Tipuri de pădure
Cele mai răspândite tipuri naturale de pădure sunt:
-421.5 – "Făget de dealuri cu floră de mull de productivitate inferioară (i)" – 37%;
-421.2 – "Făget de deal pe soluri schelete cu floră de mull (m)" – 29%.
-513.1 – "Gorunet de coastă cu graminee și Luzula luzuloides (m)" – 13%.
Se remarcă ponderea mare a tipurilor de productivitate inferioară, în corelație cu tipurile de stațiuni.
3.4.2.5.2.Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure
Recapitulația suprafețelor, pe formații forestiere, în raport cu caracterul actual al tipului de pădure este prezentată tabelul următor.
Tabelul 3.14
Formații forestiere și caracterul actual al tipului de pădure
Din analiza tabelului 2.4 rezultă că în această unitate de producție predomină ca formații forestiere făgetele pure (74%), urmate de gorunetele pure (22%).
Din tabelele se constată că 92% din arborete și-au păstrat caracterul natural, restul fiind parțial derivate (7%) și artificiale (1%), speciile derivatoare și provizorii fiind puțin prezente.
3.4.2.5.3.Arborete provizorii, slab productive și necorespunzătoare funcțional
În cadrul acestei unități de producție există 979,4 ha astfel de arborete (69% din totalul arboretelor), constând din:
-arborete natural-fundamentale de productivitate inferioară, 731,3 ha (74,7%);
-arborete natural-fundamentale subproductive, 246,2 ha (25,1%);
-arborete artificiale de productivitate inferioară, 1,9 ha (0,2%).
După cum se observă, preponderente sunt arboretele natural fundamentale de productivitate inferioară, în care este definitorie influența restrictivă a factorilor staționali, așa cum s-a arătat în paragrafele precedente. Prezența extinsă a arboretelor subproductive este consecința directă a incendierilor din trecut și a modului de gospodărire determinat de acestea și de neasigurarea accesibilității.
Se menționează faptul că din totalul acestor arborete, 474,0 ha (48%), sunt încadrate în SUP M – conservare deosebită, fiind arborete în afara reglementării procesului de producție forestieră.
3.4.2.5.4.Evidența arboretelor brăcuite și a suprafețelor de fond forestier neregenerate
În fondul forestier al unității nu există astfel de arborete. Evidența arboretelor cu consistență redusă (mai mică de 0,7) este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabelul 3.15
Evidența arboretelor brăcuite și a suprafețelor de fond forestier neregenerate
Se menționează că în cazul u.a. 1B și 66E (incluse în subunitatea de conservare deosebită) apare roca la suprafață pe 0,7 respectiv 0,5 din suprafață, fapt ce justifică consistența redusă.
În cazul u.a. 54D, refacerea consistenței pline se va realiza prin tăierile de regenerare prevăzute.
3.4.2.5.5.Structura fondului de producție și de protecție
Datorită diferențelor evidente dintre măsurile de gospodărire necesare, în continuare se prezintă câteva aspecte specifice – pe subunități de producție și protecție (tabelele 3.16).
Tabelul 3.16
Structura fondului de producție și de protecție
Tabelul 3.17
Structura claselor de vârstă
Subunitatea de codru regulat (sortimente obișnuite), în suprafață totală de 834,1 ha, are o compoziție corespunzătoare (68FA 26GO 1CA 2DT 3DM), o parte a indicatorilor de caracterizare a fondului forestier fiind sub nivelul potențialului stațional, fapt explicabil prin istoricul acestor păduri, începând cu incendierile din trecut și continuând cu gospodărirea parțial defectuoasă datorată lipsei accesibilității, care au dus la afectarea întregii structuri a fondului forestier. Astfel, la vârsta medie de 99 ani (rezultată din media excedentelor claselor a III-a și a VII-a, restul claselor fiind puternic deficitare), realizează clasa de producție medie III9, un volum mediu de 234 mc/ha, consistența 0,81 și o creștere curentă 4,3 mc/an/ha.
Structura claselor de vârstă este puternic dezechilibrată, clasa a VII-a ocupând aproape jumătate din suprafață. De asemenea este excedentară clasa a III-a (ca urmare a tăierilor intense din perioada anilor 1954-1965, restul claselor ocupând împreună doar 22% din totalul suprafeței. Normalizarea structurii pe clase de vârstă nu se va putea realiza în cadrul actualului ciclu de producție.
Subunitatea de conservare deosebită, cu o suprafață totală de 591,4 ha, are de asemenea compoziție corespunzătoare (76FA 16GO 2CA 2DT 4DM). Valorile mai scăzute ale indicatorilor de caracterizare a fondului forestier indică faptul că această subunitate este grupată în majoritate pe stațiuni de productivitate inferioară. Indicele de acoperire mai redus (0,76) este datorat și procentului mare al ivirilor de stânci la suprafață ce apar pe aproape în toate arboretele.
Pe total unitate de producție speciile naturale de bază ocupă 93% din total (FA 71%, GO 22%), restul de 7% fiind ocupate de specii derivatoare și provizorii (CA,TE,MJ,PLT,SAC,ANN) sau introduse prin plantații (PI,PIN,SC).
3.4.2.5.6. Arborete afectate de factori destabilizatori și limitativi
În tabelul următor este prezentată o sinteză a factorilor destabilizatori și limitativi.
Tabelul 3.18
Arborete afectate de factori destabilizatori și limitativi
Din analiza datelor prezentate se poate observa că suprafețele afectate sunt relativ însemnate, dar intensitatea vătămărilor este în marea majoritate slabă, fiind datorate unor condiții staționale particulare și influenței factorilor antropici perturbatori.
Pe primul loc se situează uscarea, care este prezentă pe 256,9 ha (18%), dar de intensitate slabă în proporție de 95% din suprafața afectată. Fenomenul nu are caracter de uscare prematură, datorându-se în exclusivitate vârstei foarte înaintate a majorității arboretelor și rănilor vechi de incendiu.
Doborâturile de vânt sunt prezente în proporție de 11%, majoritatea au intensitate slabă (80%) și afectează de asemenea arborii devitalizați, de vârste foarte mari, ca parte a procesului de eliminare naturală.
Ceilalți factori destabilizatori întâlniți afectează suprafețe neînsemnate, neinfluențând în mod negativ vegetația forestieră luată în studiu. În cursul lucrărilor de regenerare și îngrijire prevăzute, se va avea în vedere că arborii afectați vor fi extrași cu prioritate.
Se menționează faptul că pe întreaga suprafață a unității de producție apare roca la suprafață (stânci, bolovani, grohotiș), cu variații cuprinse 0,1-0,6S (majoritatea fiind cuprinse între 0,3-0,5S, circa 51% din suprafață, restul de 49% având roca cu variații cuprinse între 0,1-0,3S). Acesta este un factor limitativ foarte important, care împreună cu caracterul litic al solurilor, duce la reducerea substanțială a volumului edafic și implicit la o bonitate stațională scăzută, reflectată de altfel și în productivitatea arboretelor.
3.4.2.6. Concluzii privind condițiile staționale și de vegetație forestieră
După cum s-a arătat în paragrafele anterioare, condițiile staționale și de vegetație forestieră a teritoriului unității luate în studiu sunt mediocre. Acest fapt se datorează mai multor factori:
-cei naturali, respectiv energia mare de relief și caracterul scheletic și litic al solurilor, care limitează bonitatea naturală a stațiunilor;
-incendiile din trecut, care au afectat structura arboretelor și pădurii în ansamblu (prin vătămarea tulpinilor, diminuarea creșterilor, degradarea calității lemnului, reducerea consistenței, declanșarea prematură a regenerării naturale ce a dus la formarea de arborete practic etajate, cu numeroase elemente de arboret dominate etc);
-gospodărirea din trecut, determinată esențial de accesibilitatea deficitară, care nu a permis aplicarea măsurilor prevăzute de amenajamente.
3.4.3.Stabilirea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale pădurii și a bazelor de amenajare
3.4.3.1. Stabilirea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale pădurii
3.4.3.1.1. Obiectivele ecologice, economice și sociale
Gospodărirea forestieră din cadrul unității de producție IV Izvoarele Ilovei are obiective social-economice și ecologice care se referă în principal la asigurarea unor efecte de protecție a apelor și solurilor și în secundar la producția de masă lemnoasă valorificabilă.
Obiectivele social – economice și ecologice ale pădurii se exprimă prin natura produselor și a serviciilor de protecție ori social-culturale ale pădurii.
Pentru pădurile din cadrul unității, obiectivele, detaliate prin stabilirea țelurilor de producție ori de protecție la nivelul unităților de amenajament sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul 3.19
Stabilirea țelurilor de producție ori de protecție
Pentru toate arboretele obiectivul principal este cel de protecție (respectiv a lacului de acumulare "Porțile de Fier I" iar la unele dintre ele protecția solurilor) iar cel secundar obținerea de masa lemnoasă utilizabilă în cantități maxime și în sortimente optime (lemn gros pentru cherestea și derulaj).
3.4.3.1.2. Funcțiile pădurii
Repartizarea pe grupe, subgrupe și categorii funcționale, în scopul precizării prin amenajament a obiectivelor social-economice, s-a realizat prin zonarea funcțională.
Corespunzător obiectivelor social-economice fixate s-au stabilit funcțiile prioritare pe care trebuie să le îndeplinească arboretele, după cum urmează:
-1C – păduri de pe versanții râurilor și pâraielor din zona montană și colinară care alimentează lacul de acumulare "Porțile de Fier I" – 96,9 ha ( 7%) – T IV;
– 2A – păduri situate pe stâncării, grohotișuri, pe terenuri cu eroziune, cu pante peste 35o – 591,4 ha (41%) – T II;
– 2C – Pădurile situate pe terenuri foarte vulnerabile la eroziune și alunecare – 737,2 ha (52%) – T III.
Gruparea categoriilor funcționale pe tipuri de categorii funcționale se prezintă astfel:
a)păduri și terenuri din tipul III și IV de categorii funcționale (1C, 2C) 834,1 ha (59%);
b)păduri și terenuri din tipul II de categorii funcționale (2A) 591,4 ha (41%);
────────────────────────────
Total 1425,5 ha (100%).
Se face precizarea că în afară de funcția principală prezentată, toate arboretele îndeplinesc concomitent și alte funcții de protecție sau producție, pentru fiecare dintre acestea stabilindu-se măsuri silviculturale adecvate.
Pentru arboretele încadrate din tipul II de categorii funcționale (2A) țelul de gospodărire este menținerea și ameliorarea rolului special și de protecție, arboretele fiind supuse regimului de conservare deosebită.
Pentru restul arboretelor, din tipul III și IV de categorii funcționale (1C, 2C), țelul principal de gospodărire este asigurarea protecției solului și a lacului de acumulare Porțile de Fier I și în secundar producerea de masă lemnoasă valorificabilă. Ca sortiment țel pentru aceste arborete se stabilește lemnul pentru derulaj și cherestea.
3.4.3.1.3. Subunități de producție și protecție constituite
În vederea reglementării procesului de producție, corespunzător obiectivelor și funcțiilor social-economice atribuite arboretelor, s-au constituit următoarele subunități de producție și protecție:
-S.U.P.A – codru regulat cu suprafața de 834,1 ha, având ca țel de producție obținerea de sortimente de lemn gros pentru cherestea și derulaj.
Tabelul 3.20
Repartiția suprafețelor pe subunități de gospodărire
În această subunitate sunt incluse arboretele din grupa I funcțională (din categoriile funcționale 1C – 96,9 ha și 2C – 737,2 ha), în care este permisă recoltarea de lemn, nefiind pericole evidente de declanșare a fenomenelor de eroziune;
-S.U.P.M – conservare deosebită cu suprafața de 591,4 ha, care cuprinde de asemenea arborete din grupa I funcțională (categoria funcțională 2A – 591,4 ha), al căror rol este de protecție absolută a solurilor. Prin gospodărirea pădurilor din această subunitate se urmărește conservarea ecosistemelor naturale indiferent de valoarea economică a ecosistemului.
3.4.3.1.4.Structura optimă
În vederea realizării funcțiilor atribuite, pădurile trebuie să aibă o structură corespunzătoare.
Pentru funcțiile atribuite, caracteristicile structurale propuse sunt următoarele:
-consistența cât mai plină, cu o repartizare cât mai uniformă pe întreaga suprafață, pentru a crea condiții de protecție și producție pe întreg ansamblul;
-proveniența din sămânță sau plantații, cu stare de vegetație viguroasă pentru toate arboretele;
-o distribuție echilibrată a claselor de vârsta componente la S.U.P.A – codru regulat.
3.4.3.2. Stabilirea bazelor de amenajare ale arboretelor și ale pădurii
Pentru realizarea obiectivelor stabilite prin amenajament în condiții corespunzătoare, structura arboretelor și a fondului de producție trebuie dirijată către o structură optimă. Cadrul general prin care se poate realiza această structură este definit de bazele de amenajare și anume: regimul, compoziția-țel, tratamentul, exploatabilitatea și ciclul.
3.4.3.2.1. Regimul de gospodărire
Luând în considerare obiectivele și funcțiile social-economice atribuite arboretelor, cât și starea și structura actuală și de perspectiva a fondului forestier, se adoptă regimul codru (codru regulat pentru arboretele din S.U.P. "A" și codru în regim natural pentru cele din S.U.P. "M").
3.4.3.2.2. Compoziția-țel
Compoziția – țel reprezintă asocierea și proporția speciilor din cadrul unui arboret care îmbină în modul cel mai favorabil exigențele biologice ale speciilor cu cerințele social – economice. Ea s-a stabilit pentru fiecare arboret în parte în raport cu țelurile de gospodărire și condițiile ecologice din fiecare u.a., conform condițiilor naturale și funcțiilor atribuite, ținând cont și de experiența locală.
Pentru arboretele încadrate în S.U.P.A – codru regulat s-au stabilit următoarele compoziții țel:
– compoziția țel de regenerare, pentru arboretele exploatabile;
– compoziția țel la exploatabilitate – pentru restul arboretelor.
Pentru ameliorarea compoziției în scopul creșterii productivității s-a prevăzut:
– introducerea moderată a speciilor valoroase de amestec (paltin, frasin, cireș);
– introducerea izolată a rășinoaselor: molid, brad, larice (care acolo unde au fost instalate în trecut în condiții staționale favorabile au dat rezultate bune) și pin silvestru și negru (pe terenurile cu soluri scheletice și foarte scheletice);
– promovarea, prin tăieri de îngrijire, a speciilor de foioase naturale valoroase (fag, gorun) în arboretele tinere și promovarea semințișurilor de gorun, fag, tei (instalat natural) în arboretele în curs de regenerare;
– eliminarea speciilor pioniere și provizorii (salcie căprească, carpen, plop tremurător, mesteacăn) din arboretele tinere, prin tăieri de îngrijire.
3.4.3.2.3. Tratamentul
Tratamentul, ca ansamblu de măsuri silviculturale aplicate pe întreaga durată de existență a arboretului în scopul realizării structurii corespunzătoare, presupune:
– realizarea unor compoziții optime, prin obținerea de regenerări naturale în proporție cât mai mare și completarea lor doar în golurile neregenerate;
– aplicarea tăierilor localizate, cu perioada lungă de regenerare, pentru realizarea de structuri relativ pluriene sau relativ echiene;
– aplicarea sistematică a tuturor lucrărilor de îngrijire a arboretelor.
Alegerea tratamentelor s-a făcut conform instrucțiunilor în vigoare, avându-se în vedere formațiile forestiere, tipurile de categorii funcționale, starea actuală a structurii și productivității arboretelor, experiența locală privind exploatările și dinamica procesului de regenerare.
În arboretele din S.U.P.A – codru regulat s-a adoptat tratamentul tăierilor progresive (în făgete și gorunete), cu perioada medie de regenerare (15-25 ani), intervențiile urmând a avea o intensitate moderată, pentru a se evita deschiderea excesivă a arboretelor și dezgolirea solului.
În arboretele cu rol exclusiv de protecție (încadrate în SUP M – conservare deosebită) se vor executa lucrări de îngrijire în arborete tinere și tăieri de igienă sau tăieri speciale de conservare în arborete mature. Prin executarea tăierilor de conservare se va urmări atât extragerea exemplarelor necorespunzătoare cât și crearea unor nuclee de regenerare.
Tăierile de îngrijire vor fi executate la timp și în bune condiții, cu scopul îmbunătățirii structurii și ridicării productivității arboretelor.
3.4.3.2.4. Exploatabilitatea
Exploatabilitatea definește structura arboretelor sub raport dimensional și se exprimă prin vârsta exploatabilității. Ea s-a stabilit numai pentru arboretele la care s-a reglementat procesul de producție (ținând cont de compoziție, productivitate, funcțiile atribuite, posibilitățile de creștere a eficacității funcționale etc).
Pentru arboretele din SUP A, având în vedere faptul că îndeplinesc funcții de protecție și producție, s-a adoptat vârsta exploatabilității pentru țeluri multiple.
Pentru principalele specii ce alcătuiesc fondul forestier, vârsta standard a exploatabilității în funcție de specie, clasa de producție și sortimentul țel principal este prezentată în tabelul de mai jos:
Tabelul 3.21
Vârsta standard a exploatabilității în funcție de specie, clasa de producție
și sortimentul țel principal
După stabilirea pentru fiecare arboret în parte a vârstei exploatabilității s-a calculat pentru S.U.P.A – codru regulat, vârsta medie a exploatabilității, rezultând valoarea de 112 ani.
Pentru arboretele cu rol exclusiv de protecție neincluse în procesul de reglementare a procesului de producție, nu s-au stabilit vârste ale exploatabilității, ele urmând a fi gospodărite în regim natural, prin lucrări de conservare sau tăieri de igienă.
3.4.3.2.5.Ciclul
Pe baza vârstei medii a exploatabilității, pentru arboretele încadrate în S.U.P.A s-a adoptat ciclul de producție de 110 ani.
3.4.4.Valorificarea superioară a altor produse ale pădurii in afara lemnului
3.4.4.1.Vânatul
Fondul forestier al unității de producție face parte din fondul de vânătoare nr. 39 "Valea Berzasca".
Vânatul principal este constituit din mistreți, cerbi, căpriori. Ca vânat răpitor se găsesc: lupul, vulpea și dihorul.
Relativa diversitate a arboretelor și prezența a numeroase terenuri goale (pășuni și fânețe) asigură condiții corespunzătoare de dezvoltare a speciilor de vânat, ele populând în mod echilibrat aceste păduri și neproducând pagube vegetației forestiere.
Pentru hrana vânatului s-au rezervat 1,7 ha (u.a. 41V, 53V, 57V), de unde se poate recolta fân ce se va folosi ca hrană suplimentară pe timpul iernii. Este necesară îmbunătățirea dotării cu instalații cinegetice (hrănitori, sărării etc.), insuficiente în prezent, precum și reglementarea circulației în pădure, în special a pășunatului.
3.4.4.2. Producția salmonicolă
Valea Ilova, încadrată în Fondul de pescuit nr.25 Valea Berzasca, împreună cu afluenții săi cu debit constant, constituie un mediu prielnic dezvoltării salmonidelor (păstrăv indigen și curcubeu).
Efectivele de păstrăvi existente trebuie sporite prin repopulări artificiale și periodice. De asemenea, de-a lungul pâraielor apte pentru creșterea păstrăvului se vor executa unele amenajări (unde situația o impune), cum ar fi: curățirea cursului de apă, executarea de săritori și cascade artificiale etc.
3.4.4.3.Producția de fructe de pădure
Ținând cont de faptul că pădurile acestei unități sunt constituite din trupuri mari, compacte, cu arborete preponderent mature, posibilitatea recoltării fructelor de pădure este limitată.
Totuși, în parchetele ce se vor realiza în viitor, precum și în plantațiile tinere, se pot recolta: zmeură, mure, fragi, ciuperci comestibile, însă în cantități relativ mici. Nu există posibilități de sporire a recoltei de produse accesorii.
3.4.4.4.Alte produse
Din fondul forestier de pe raza U.P.IV Izvoarele Ilovei se mai pot recolta în cantități și condiții care nu prejudiciază starea și structura arboretelor, următoarele produse:
-plante medicinale (sunătoare, flori de tei, coada șoricelului etc.);
-fân pentru furaje și hrana vânatului;
-frunzare;
-semințe forestiere (inclusiv pentru furaje).
3.4.5.Protecția fondului forestier
Menținerea și creșterea eficacității funcționale a ecosistemului forestier impune adoptarea de măsuri pentru protecția împotriva diverșilor factori biotici și abiotici dăunători, măsuri prezentate în continuare.
3.4.5.1.Măsuri de prevenire a rupturilor și doborâturilor de vânt și de zăpadă
Pentru menținerea stabilității arboretelor la aceste adversități, se impun următoarele măsuri:
-realizarea de arborete diversificate structural, cu compoziții apropiate de cea a arboretelor naturale;
-împădurirea tuturor golurilor din arborete și împlinirea consistenței celor cu densități subnormale;
-parcurgerea arboretelor cu lucrări de îngrijire adecvate ca periodicitate și intensitate;
-igienizarea permanentă a arboretelor pentru eliminarea tuturor arborilor cu rezistență scăzută, și legat de aceasta, diminuarea influenței altor factori dăunători pentru starea fitosanitară (vânat, pășunat, insecte și ciuperci, tehnologii de exploatare neadecvate).
3.4.5.2.Protecția împotriva incendiilor
Deși în ultimii ani nu s-au semnalat pagube prin incendii, pentru evitarea și pe viitor a unor astfel de evenimente, se preconizează:
-dotarea cu materiale de intervenție de calitate corespunzătoare a pichetelor pentru pază contra incendiilor;
-arderea sub control a resturilor vegetale în terenurile agricole limitrofe;
-limitarea circulației în pădure;
-intensificarea acțiunilor de propagandă de prevenire a incendiilor cu locuitorii localităților din zonă;
-realizarea și întreținerea permanentă a rețelei de panouri de avertizare la intrările în pădure și de-a lungul drumurilor;
-efectuarea de patrulări intense în perioadele și în zonele expuse.
3.4.5.3.Protecția împotriva poluării industriale
Datorită amplasării geografice și structurii fondului forestier, zona studiată nu este expusă decât influenței poluării generale a atmosferei.
Singura recomandare generală se referă la necesitatea păstrării sau refacerii structurii naturale a fiecărui arboret în parte, această structură asigurând rezistența la acest factor.
De asemenea se va urmări evitarea poluării izolate, datorată activităților curente (cu carburanți, lubrifianți, pesticide, etc).
3.4.5.4.Protecția împotriva bolilor și dăunătorilor
Nu s-au semnalat în ultimii ani atacuri masive de dăunători. Aceștia însă există endemic și provoacă anual pagube de intensități variabile, fără a avea caracter de atac de masă.
Se va acorda și în continuare o atenție deosebită activității de depistare și combatere a diverșilor dăunători. În scop profilactic se recomandă:
-conservarea arboretelor de tip natural etajate și amestecate, cu densități normale, cu subarboret bogat, parcurse susținut cu lucrări de îngrijire și tăieri de igienă;
-executarea sistematică a lucrărilor de îngrijire și igienă;
-diminuarea pagubelor produse de alți factori dăunători (vânt, zăpadă, vânat, exploatare);
-protejarea entomofaunei folositoare;
-cojirea trunchiurilor de rășinoase doborâte.
3.4.5.5.Măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare prematură
Incendiile din anii 1945-1948, care au afectat puternic pădurile acestei unități de producție, au lăsat urme adânci, determinând apariția fenomenelor de uscare, dar aceasta nu poate fi considerată ca uscare prematură, structura actuală și de perspectivă a fondului forestier nefiind expusă acestui fenomen.
Pentru prevenirea apariției și extinderii fenomenului de uscare, se recomandă:
-extragerea cu prioritate, în cadrul lucrărilor de îngrijire, conservare și de regenerare, a arborilor uscați sau în curs de uscare;
-menținerea subarboretului;
-folosirea la lucrările de împădurire a puieților de proveniență locală.
3.4.5.6.Măsuri de prevenire a alunecărilor și eroziunilor
Datorită procentului mare de împădurire și implicit regimului hidrologic echilibrat, nu au fost semnalate fenomene de eroziune.
Ca măsură preventivă, măsurile de gospodărire adoptate urmăresc evitarea dezgolirii solului, prin promovarea regenerării naturale și completarea golurilor neregenerate, măsura fiind considerată suficientă pentru prevenirea vătămărilor. În cazuri excepționale, administratorul, în urma efectuării unor studii de specialitate, va instala, acolo unde este cazul, lucrări de consolidare a terasamentelor (cleionaje, gabioane, gărdulețe, fascinaje).
3.4.5.7.Măsuri de gospodărire a arboretelor în vederea asigurării stabilității ecologice a fondului forestier
Se va acorda atenție următoarelor măsuri:
-se va crea și menține o consistență normală pentru fiecare stadiu de dezvoltare a arboretelor;
-se va interzice pășunatul în arboretele exploatabile și în culturile nou instalate ca și pășunatul abuziv în orice fel de arboret;
-se vor executa la timp lucrări de îngrijire prin parcurgerea tuturor suprafețelor ce solicită astfel de lucrări;
-se interzic tehnologii de exploatare care produc răni arborilor, distrug semințișul și deteriorează solul;
-cojirea cioatelor și a rădăcinilor superficiale la rășinoase;
-se va menține în permanență o stare fitosanitară cât mai bună;
-se vor depista insectele dăunătoare și se vor efectua lucrările necesare de combatere.
3.4.6.Instalații de transport, tehnologii de exploatare și construcții forestiere
3.4.6.1. Instalații de transport
Instalațiile de transport care deservesc unitatea de producție sunt prezentate în tabelul 3.22.
Tabelul 3.22
Evidența drumurilor existente și necesare
După cum se constată din tabelul 3.23, unitatea este deservită de drumuri existente doar în proporție de 7% din totalul suprafeței, prin drumul forestier Valea Șopotului, care accesibilizează trupul izolat aflat pe raza O.S. Bozovici, restul suprafeței fiind complet inaccesibilă pentru transport auto. Densitatea actuală a instalațiilor de transport este de numai 0,35 ml/ha, total necorespunzătoare.
În trecut, transportul masei lemnoase s-a făcut pe căile ferate forestiere de pe văile Berzasca și Ilova, care, din cauza calamităților naturale și neîntreținerii, s-au degradat în întregime și au fost dezafectate treptat după anul 1980.
Pentru aceesibilizarea întregii suprafețe este necesară construirea a două drumuri autoforestiere, în lungime totală de 14,5 km. Analizând eficiența economică a investiției, dar și necesitățile silvoculturale, pentru primul deceniu se recomandă construirea de urgență a drumului FN003 și, în funcție de disponibilitățile financiare, cel puțin a unei părți din FN002. Se menționează faptul că dotarea cu drumuri a acestei unități (cea mai îndepărtată față de ocol, comună și drumuri modernizate) este strâns legată de strategia adoptată la nivelul întregului ocol, strategie prezentată pe larg în studiul general pe O.S.
In tabelul 3.23 este prezentată dinamica accesibilității fondului forestier și a posibilității, procentual, la nivelul actual și la sfârșitul deceniului.
Densitatea instalațiilor de transport la diferite nivele de amenajare se prezintă astfel:
-densitatea la amenajarea din 1983 2,9 m/ha;
-densitatea la amenajarea din 1994 0,9 m/ha;
-densitatea actuală 0,35 m/ha;
-densitatea după primul deceniu 2,3 m/ha;
-densitatea optimă 10,5 m/ha.
Tabelul 3.23
Dinamica accesibilității fondului forestier și a posibilității,
procentual, la nivelul actual și la sfârșitul deceniului
3.4.6.2.Tehnologii de exploatare
Exploatarea arborilor se va face sub formă de arbori secționați în trunchiuri și catarge. Coroana arborilor se va colecta sub formă de lemn mărunt. În arboretele exploatabile care vor fi parcurse cu tăieri de regenerare se vor lua măsuri suplimentare de protecție a semințișurilor și a arborilor rămași.
Având în vedere configurația terenului, pentru recoltarea masei lemnoase se recomandă:
-acolo unde natura terenului permite, recoltarea se va face în întregime cu tractoare forestiere;
-în zonele cu teren accidentat recoltarea se va face cu animale de tracțiune sau prin corhănire.
În cadrul procesului de recoltare a lemnului se vor respecta cu strictețe prevederile instrucțiunilor ministerului de resort privind termenele, modalitățile și epocile de recoltare, colectare și transport a materialului lemnos. Ocolul silvic, în calitate de administrator, va da o atenție deosebită activității de control a exploatărilor și de reprimire a parchetelor pentru restrângerea la minimum a prejudiciilor aduse pădurii și solului în procesul de recoltare a lemnului.
3.4.6.3.Construcții forestiere
Pe teritoriul unității nu există nici un fel de construcții silvice.
Pentru o mai bună gospodărire și asigurarea pazei fondului forestier din această unitate de producție, se propune construirea unui canton silvic simplu în u.a.37A.
3.5.Culegerea și prelucrarea datelor
3.5.1. Culegerea datelor
În vederea realizării studiului de caz s-au analizat patru arborete din unitățile amenajistice care sunt incluse în planul decenal – tabelul 3.24.
Studiul de caz s-a făcut în următoarele unități amenajistice.
Tabelul 3.24
Unitățile amenajistice în care s-a realizat studiul de caz
Observații:
n- Număr de sondaje
d- Distanța dintre sondaje
Arboretul din u.a. 46B
Tabelul 3.25
Evidența arborilor inventariați pe categorii de diametru și clase de calitate în suprafețele de probă, pentru specia fag
Tabelul 3.26
Evidența arborilor inventariați pe categorii de diametru și clase de calitate în suprafețele de probă, pentru specia plop tremurător
Arboretul din u.a. 48B
Tabelul 3.27
Evidența arborilor inventariați pe categorii de diametru și clase de calitate în suprafețele de probă, pentru specia fag
Tabelul 3.28
Evidența arborilor inventariați pe categorii de diametru și clase de calitate în suprafețele de probă, pentru specia plop tremurător
Arboretul din u.a. 49B
Tabelul 3.29
Evidența arborilor inventariați pe categorii de diametru și clase de calitate în suprafețele de probă, pentru specia fag
Tabelul 3.30
Evidența arborilor inventariați pe categorii de diametru și clase de calitate în suprafețele de probă, pentru specia polp tremurător
Arboretul din u.a. 50A
Tabelul 3.31
Evidența arborilor inventariați pe categorii de diametru și clase de calitate în suprafețele de probă, pentru specia fag
Tabelul 3.32
Evidența arborilor inventariați pe categorii de diametru și clase de calitate în suprafețele de probă, pentru specia plop tremurător
3.5.2.Prelucrarea datelor
3.5.2.1.Prelucrarea primară a datelor
Datele înregistrate au fost prelucrate cu programe de specialitate, obținându-se o serie de rezultate interesante.
Pentru evaluarea cantitativă și calitativă a materialului lemnos evaluat s-a utilizat programul FOND, iar pentru interpretarea acetora s-au folosit diversele aplicații ale utilitarului EXCEL.
Fig. 3.1. – Interfața programului FOND
Fig. 3.2. – Foaie de calcul în utilitarul EXCEL
Numărul de arbori
Arboretul din u.a. 46B
Tabelul 3.33
Evidența numărului de arbori pe categorii de diametru și specii, la hectar în arboretul din u.a. 46B
Din analiza datelor din tabelul 3.33 se constată că numărul de arbori pe hectar este 406, iar indicele de desime pe număr de arbori are valoarea In =0.4.
Pentru arboretul din u.a. 46B indicele de spațiere Hart – Beking (S%) are valoare S4[%]=18%, respectiv S6[%]=20%, iar coeficientul de zveltețe (Z) este 89% – Z = 55%.
Fig.3.3. – Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametru și specii,
la hectar în arboretul din u.a. 46B
Analizând diagrama din fig. 3.3. se observă că în u.a. 46B se pot identifica două elemente de arboret.
Fig.3.4. – Compoziția pe număr de arbori, la hectar în arboretul din u.a. 46B
Din analiza diagramei din fig.3.4. se poate conchide că în u.a. 46B arboretul are compoziția 7Fa3Plt, fiind amestecat.
Arboretul din u.a. 48B
Tabelul 3.34
Evidența numărului de arbori pe categorii de diametru și specii, la hectar în arboretul din u.a. 48B
Din analiza datelor din tabelul 3.34 se constată că numărul de arbori pe hectar este 506, iar indicele de desime pe număr de arbori are valoarea In =0.4.
Pentru arboretul din u.a. 48B indicele de spațiere Hart – Beking (S%) are valoare S4[%]=17%, respectiv S6[%]=18%, iar coeficientul de zveltețe (Z) este 89% – Z = 70%.
Fig.3.5. – Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametru și specii,
la hectar în arboretul din u.a. 48B
Analizând diagrama din fig. 3.5. se observă că în u.a. 48B se pot identifica două elemente de arboret.
Fig.3.6. – Compoziția pe număr de arbori, la hectar în arboretul din u.a. 48B
Din analiza diagramei din fig.3.6. se poate conchide că în u.a. 48B arboretul are compoziția 7Fa3Plt, fiind amestecat.
Arboretul din u.a. 49B
Tabelul 3.35
Evidența numărului de arbori pe categorii de diametru și specii, la hectar în arboretul din u.a. 49B
Din analiza datelor din tabelul 3.35 se constată că numărul de arbori pe hectar este 418, iar indicele de desime pe număr de arbori are valoarea In =0.4.
Pentru arboretul din u.a. 49B indicele de spațiere Hart – Beking (S%) are valoare S4[%]=20%, respectiv S6[%]=22%, iar coeficientul de zveltețe (Z) este 89% – Z = 57%.
Fig.3.7. – Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametru și specii,
la hectar în arboretul din u.a. 49B
Analizând diagrama din fig. 3.7. se observă că în u.a. 49B se pot identifica două elemente de arboret.
Fig.3.8. – Compoziția pe număr de arbori, la hectar în arboretul din u.a. 49B
Din analiza diagramei din fig.3.8. se poate conchide că în u.a. 49B arboretul are compoziția 9Fa1Plt, fiind practic pur.
Arboretul din u.a. 50A
Tabelul 3.36
Evidența numărului de arbori pe categorii de diametru și specii, la hectar în arboretul din u.a. 50A
Din analiza datelor din tabelul 3.36 se constată că numărul de arbori pe hectar este 490, iar indicele de desime pe număr de arbori are valoarea In =0.5.
Pentru arboretul din u.a. 50A indicele de spațiere Hart – Beking (S%) are valoare S4[%]=20%, respectiv S6[%]=21%, iar coeficientul de zveltețe (Z) este 89% – Z = 60%.
Fig.3.9. – Distribuția numărului de arbori pe categorii de diametru și specii,
la hectar în arboretul din u.a. 50A
Analizând diagrama din fig. 3.9. se observă că în u.a. 50A se pot identifica două elemente de arboret.
Fig.3.10. – Compoziția pe număr de arbori, la hectar în arboretul din u.a. 50A
Din analiza diagramei din fig.3.10. se poate conchide că în u.a. 50A arboretul are compoziția 7Fa3Plt, fiind amestecat.
Calculul suprafeței de bază
Arboretul din u.a. 46B
Tabelul 3.37
Calulul suprafeței de bază, pe categorii de diametru și specii, la hectar, pentru arboretul din u.a. 46B
Suprafața de bază la hectar în arboretul din u.a. 46B este 51.83m2/ha – tabelul 3.37.
Ca urmare, indicele de densitate pe suprafața de bază are valoarea Ig = 1.7.
Fig.3.11. – Compoziția pe suprafața de bază, la hectar în arboretul din u.a. 46B
Se constată că arboretul din u.a. 46B, are compoziția pe suprafața de bază 8Fa2Plt, fiind astfel amestecat – fig.3.11.
Arboretul din u.a. 48B
Tabelul 3.38
Calulul suprafeței de bază, pe categorii de diametru și specii, la hectar, pentru arboretul din u.a. 48B
Suprafața de bază la hectar în arboretul din u.a. 48B este 37.53m2/ha – tabelul 3.38.
Ca urmare, indicele de densitate pe suprafața de bază are valoarea Ig = 1.3.
Fig.3.12. – Compoziția pe suprafața de bază, la hectar în arboretul din u.a. 48B
Se constată că arboretul din u.a. 48B, are compoziția pe suprafața de bază 8Fa2Plt, fiind astfel amestecat– fig.3.12.
Arboretul din u.a. 49B
Tabelul 3.39
Calulul suprafeței de bază, pe categorii de diametru și specii, la hectar, pentru arboretul din u.a. 49B
Suprafața de bază la hectar în arboretul din u.a. 49B este 36.00 m2/ha – tabelul 3.39.
Ca urmare, indicele de densitate pe suprafața de bază are valoarea Ig = 1.2.
Fig.3.13. – Compoziția pe suprafața de bază, la hectar în arboretul din u.a. 49B
Se constată că arboretul din u.a. 49B, are compoziția pe suprafața de bază 9Fa1Plt, fiind astfel practic pur – fig.3.13.
Arboretul din u.a. 50A
Tabelul 3.40
Calulul suprafeței de bază, pe categorii de diametru și specii, la hectar, pentru arboretul din u.a. 50A
Suprafața de bază la hectar în arboretul din u.a. 50A este 39.06 m2/ha – tabelul 3.40.
Ca urmare, indicele de densitate pe suprafața de bază are valoarea Ig = 1.3.
Fig.3.14. – Compoziția pe suprafața de bază, la hectar în arboretul din u.a. 50A
Se constată că arboretul din u.a. 50A, are compoziția pe suprafața de bază 9Fa1Plt, fiind astfel practic pur – fig.3.14.
Calculul volumului
Arboretul din u.a. 46B
Tabelul 3.41
Calculul volumului pe categorii de diametru și specii, la hectar, în arboretul din u.a. 46B
Din analiza datelor din tabelul 3.41 se constată că arboretul din u.a. 46B are un volum de 617.458 m3/ha.
În consecință, indicele de densitate pe volum are valoarea Iv = 2.0.
Fig.3.15. – Compoziția pe volum, la hectar în arboretul din u.a. 46B
Analizând diagrama din fig.3.15. se constată arboretul din u.a. 46B are compoziția 8Fa2Plt, fiind astfel amestecat.
Arboretul din u.a. 48B
Tabelul 3.42
Calculul volumului pe categorii de diametru și specii, la hectar, în arboretul din u.a. 48B
Din analiza datelor din tabelul 3.42 se constată că arboretul din u.a. 48B are un volum de 420.398 m3/ha.
În consecință, indicele de densitate pe volum are valoarea Iv = 1.5.
Fig.3.16. – Compoziția pe volum, la hectar în arboretul din u.a. 48B
Analizând diagrama din fig.3.16. se constată arboretul din u.a. 48B are compoziția 8Fa2Plt, fiind astfel amestecat.
Arboretul din u.a. 49B
Tabelul 3.43
Calculul volumului pe categorii de diametru și specii, la hectar, în arboretul din u.a. 49B
Din analiza datelor din tabelul 3.43 se constată că arboretul din u.a. 49B are un volum de 391.670 m3/ha.
În consecință, indicele de densitate pe volum are valoarea Iv = 1.2.
Fig.3.17. – Compoziția pe volum, la hectar în arboretul din u.a. 49B
Analizând diagrama din fig.3.17. se constată arboretul din u.a. 49B are compoziția 9Fa1Plt, fiind astfel practic pur.
Arboretul din u.a. 50A
Tabelul 3.44
Calculul volumului pe categorii de diametru și specii, la hectar, în arboretul din u.a. 50A
Din analiza datelor din tabelul 3.44 se constată că arboretul din u.a. 50A are un volum de 342.106 m3/ha.
În consecință, indicele de densitate pe volum are valoarea Iv = 1.1.
Fig.3.18. – Compoziția pe volum, la hectar în arboretul din u.a. 50A
Analizând diagrama din fig.3.18. se constată arboretul din u.a. 50A are compoziția 8Fa2Plt, fiind astfel amestecat.
3.6.Simularea intervențiilor
3.6.1.Considerații de ordin teoretic
Pentru a simula intervențiile propuse în arboretele care vor fi parcurse cu lucrări de rărituri este necesar să avem în vedere valorile indicatorilor structurali ai arboretelor și respectiv indicii de spațiere, elemente care pot indica intensitatea intervențiilor.
Ca urmare, este necesar să corelăm valoarea indicilor de desime, densitate și spațiere cu intensitatea intervențiilor în vederea menținerii stabilității arboretelor dar în același timp să realizăm o selecție pozitivă corespunzătoare, cu implicații irecte asupra calității și valorii culturale a arboretelor.
Deci, se impune stabilirea intensității pe număr de arbori, suprafața de bază și pe volum.
Relațiile de determinare a cuantumului intervențiilor sunt prezentate în continuare, detaliat pe elemente caracteristice fiecărui tip de parametru analizat.
(3.9)
unde:
-IN – intensitatea intervenției pe număr de arbori;
-Nextras – numărul de arbori extrași;
-Ninitial – numărul inițial de arbori.
(3.10)
unde:
-IG – intensitatea intervenției pe suprafața de bază;
-Gextras – suprafața de bază extrasă;
-Ginitial – suprafața de bază inițială.
(3.11)
unde:
-IV – intensitatea intervenției pe volum;
-Vextras – volum extras;
-Vinitial – volum inițial.
3.6.2.Rezultate obținute
Arboretul din u.a.46B
Tabelul 3.45
Simularea intervenției pe număr de arbori în arboretul din u.a. 46B
Din analiza datelor din tabelul 3.45 se constată că numărul arborilor propus a fi extras pe hectar, în arboretul din u.a.46B este 160.
Ca urmare, intensitatea de intervenție pe număr de arbori are valoarea IN = 39%.
Fig.3.19. – Dinamica numărului de arbori pe categorii de diametru și specii, la hectar, în arboretul din u.a. 46B, după simularea intervenției
Analizând diagramele din fig. 3.19. se constată că în u.a.46B sunt mai multe elemente de arboret.
Tabelul 3.46
Simularea intervenției pe suprafața de bază în arboretul din u.a. 46B
Analizând datele din tabelul 3.46 se constată că suprafața de bază aferentă arborilor propuși a fi extrași pe hectar, în arboretul din u.a. 46B este 10.391m2/ha.
Ca urmare, intensitatea de intervenție pe suprafața de bază are valoarea IG = 20%.
Tabelul 3.47
Simularea intervenției pe volum în arboretul din u.a. 46B
Din analiza datelor din tabelul 3.47. se poate conchide că volumul aferent arborilor propuși pentru a fi extrași pe hectar, în arboretul din u.a.46B este 110.136m3/ha.
Intensitatea intervenției pe volum, în arboretul din u.a. 46B are valoarea IV=18%.
Arboretul din u.a.48B
Tabelul 3.48
Simularea intervenției pe număr de arbori în arboretul din u.a. 48B
Din analiza datelor din tabelul 3.48 se constată că numărul arborilor propus a fi extras pe hectar, în arboretul din u.a.48B este 131.
Ca urmare, intensitatea de intervenție pe număr de arbori are valoarea IN = 26%.
Fig.3.20. – Dinamica numărului de arbori pe categorii de diametru și specii, la hectar, în arboretul din u.a. 48B, după simularea intervenției
Analizând diagramele din fig. 3.20. se constată că în u.a.48B sunt mai multe elemente de arboret.
Tabelul 3.49
Simularea intervenției pe suprafața de bază în arboretul din u.a. 48B
Analizând datele din tabelul 3.49 se constată că suprafața de bază aferentă arborilor propuși a fi extrași pe hectar, în arboretul din u.a. 48B este 7.539m2/ha.
Ca urmare, intensitatea de intervenție pe suprafața de bază are valoarea IG = 20%.
Tabelul 3.50
Simularea intervenției pe volum în arboretul din u.a. 48B
Din analiza datelor din tabelul 3.50. se poate conchide că volumul aferent arborilor propuși pentru a fi extrași pe hectar, în arboretul din u.a.48B este 84.739m3/ha.
Intensitatea intervenției pe volum, în arboretul din u.a. 48B are valoarea IV=20%.
Arboretul din u.a.49B
Tabelul 3.51
Simularea intervenției pe număr de arbori în arboretul din u.a. 49B
Din analiza datelor din tabelul 3.51 se constată că numărul arborilor propus a fi extras pe hectar, în arboretul din u.a.49B este 145.
Ca urmare, intensitatea de intervenție pe număr de arbori are valoarea IN = 35%.
Fig.3.21. – Dinamica numărului de arbori pe categorii de diametru și specii, la hectar, în arboretul din u.a. 49B, după simularea intervenției
Analizând diagramele din fig. 3.21. se constată că în u.a.49B sunt mai multe elemente de arboret.
Tabelul 3.52
Simularea intervenției pe suprafața de bază în arboretul din u.a. 49B
Analizând datele din tabelul 3.52 se constată că suprafața de bază aferentă arborilor propuși a fi extrași pe hectar, în arboretul din u.a. 49B este 7.151m2/ha.
Ca urmare, intensitatea de intervenție pe suprafața de bază are valoarea IG = 20%.
Tabelul 3.53
Simularea intervenției pe volum în arboretul din u.a. 48B
Din analiza datelor din tabelul 3.53. se poate conchide că volumul aferent arborilor propuși pentru a fi extrași pe hectar, în arboretul din u.a.49B este 71.777m3/ha.
Intensitatea intervenției pe volum, în arboretul din u.a. 49B are valoarea IV=18%.
Arboretul din u.a. 50A
Tabelul 3.54
Simularea intervenției pe număr de arbori în arboretul din u.a. 50A
Din analiza datelor din tabelul 3.54 se constată că numărul arborilor propus a fi extras pe hectar, în arboretul din u.a.50A este 217.
Ca urmare, intensitatea de intervenție pe număr de arbori are valoarea IN = 44%.
Fig.3.22. – Dinamica numărului de arbori pe categorii de diametru și specii, la hectar, în arboretul din u.a. 50A, după simularea intervenției
Analizând diagramele din fig. 3.22. se constată că în u.a.50A sunt mai multe elemente de arboret.
Tabelul 3.55
Simularea intervenției pe suprafața de bază în arboretul din u.a. 50A
Analizând datele din tabelul 3.55 se constată că suprafața de bază aferentă arborilor propuși a fi extrași pe hectar, în arboretul din u.a. 50A este 9.073m2/ha.
Ca urmare, intensitatea de intervenție pe suprafața de bază are valoarea IG = 23%.
Tabelul 3.56
Simularea intervenției pe volum în arboretul din u.a. 50A
Din analiza datelor din tabelul 3.56. se poate conchide că volumul aferent arborilor propuși pentru a fi extrași pe hectar, în arboretul din u.a.50A este 86.150m3/ha.
Intensitatea intervenției pe volum, în arboretul din u.a. 50A are valoarea IV=25%.
3.7.Evaluarea economică a lucrărilor propuse
În urma aplicării tăierilor de îngrijire în cadrul unității de producție IV Izvoarele Ilovei s-au înregistrat o serie de cheltuieli și venituri, care sunt prezentate în continuare.
Costul lucrărilor de punere în valoare este prezentat în devizele de estimare valorică din anexa IV, iar valoarea materialului extras cu ocazia aplicării tăierilor de îngrijire și conducere a arboretelor este prezentată în tabelul 3.57.
Tabelul 3.57
Evidența materialului extras în urma aplicării tăierilor de îngrijire
Tabelul 3.58
Eficiența economică a lucrărilor propuse
Din analiza datelor prezentate tabelar se observă faptul că în urma aplicării răriturilor s-a obținut un beneficiu în cuantum de 527060.07RON – tabelul 3.58.
BIBLIOGRAFIE
1.Beldie, Al., Chiriță, C.C., 1964, Flora indicatoare din pădurile noastre, E.A.S.S., București;
2.Berchez O. ș.a., 2006, Ghid pentru determinarea solurilor României, Editura Universității din Oradea;
3.Blaga G. ș.a., 2005, Pedologie, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca;
4.Chițea Gh., 1997, Biostatistică, Editura Universității Transilvania Brașov, Brașov;
5.Constantinescu, N., 1973, Regenerarea arboretelor, Ed. a II-a, Editura Ceres, București;
6.Crainic Gh. C, 2009, Silvicultură Vol. II – Silvotehnica – Note de curs, Universitatea din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
7.Crainic Gh. C, 2008, Silvicultură Vol. I – Silvobiologia – Note de curs, Universitatea din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
8.Crainic Gh. C, 2007, Îndrumar de lucrări practice, Universitatea din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
9.Doniță, N., ș.a., 1977, Ecologie forestieră, Editura Ceres, București;
10.Enescu V., 2002, Silvicultură durabilă, Editura Agris – Redacția Revistelor Agricole;
11.Florescu, I.I., 1981, Silvicultură, Editura didactică și pedagogică, București;
12.Florescu, I.I., 1985, Silvicultură, Îndrumar de proiectare, Universitatea din Brașov;
13.Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, Silvicultura, Vol. I, Studiul pădurii, Editura Lux-Librix, Brașov;
14.Florescu, I.I., Nicolescu, N.V.,1998, Silvicultura, Vol. II, Silvotehnica, Editura Universității Transilvania din Brașov;
15.Florescu I.I., Chițea Gh., Spârchez Gh., Filipescu C., Petrițan C., 2002, Considerații privind variația indicilor de zveltețe și de elagaj în unele păduri montane cvasivirgine în zona Brașov, Revista pădurilor, nr.3/2002, pg. 6-10;
16.Giurgiu V., 2004, Silvologie vol. B – Gestionarea durabilă a pădurilor României, Editura Academiei Române, București, pag. 175 – 180, 188 – 191;
17.Giurgiu V., Decei I., Armășescu S., 1972, Biometria arborilor și arboretelor din România, Editura Ceres, București;
18.Giurgiu V., 1972, Metode ale statisticii matematice aplicate în silvicultură, Editura Ceres, București;
19.Giurgiu V., 1979, Dendrometrie și auxologie forestieră, Editura Ceres, București;
20.Ianculescu M, Seceleanu I., 1986, Model de prognoză pe o perioadă de 5 ani a volumului de produse principale posibile de recoltat din fondul forestier, I.C.A.S. – București;
21.Ianculescu M, 2001, Dendrometrie – Notițe de curs, Universitatea din Oradea;
22.Leahu I. 1994, Dendrometrie, Editura didactică și pedagogică, București;
23.Leahu I. 2001, Amenajarea pădurilor, Editura didactică și pedagogică, București;
24.Negulescu, E. G. ș.a., 1973, Silvicultură, Vol. I – II, Editura Ceres, București;
25.Negulescu, E. și Ciumac G., 1959, Silvicultură, Ministerul Agriculturii și Silviculturii, Editura Agro-Silvică de Stat, București;
26. Nicolescu, N.V., 2009, Silvicultură, Editura Aldus, Brașov;
27.Nicolescu, N.V., 2003, Silvicultură, Editura Aldus, Brașov;
28.Nicolescu, N.V., 1995, Silvicultura, Îndrumar de lucrări practice, Editura Universității Transilvania din Brașov;
29.Popa I., 1999, Aplicații informatice utile în cercetarea silvică. Programul CAROTA și programul PROARB, Revista pădurilor, nr. 2/1999, București;
30.Stugren, B., 1994, Ecologie teoretică, Editura Sarmis, Cluj;
31.Smith, D.M., 1986, The practice of silviculture. John Wiley & Sons, New York-Chichester-Brisbane-Toronto-Singapore;
32.Târziu, D., 1994, Ecologie, Editura Universității Transilvania din Brașov;
xxx, 1997, Norme de timp și producție unificate pentru lucrări din silvicultură, Ministerul Apelor și Protecției Mediului, Regia Națională a Pădurilor;
xxx, 2005, Compoziții optime pentru pădurile României, Editura Ceres, București;
xxx,1986,Norme tehnice privind îngrijirea și conducerea arboretelor, Ministerul Silviculturii, București;
xxx, 1986, Norme tehnice privind evaluarea masei lemnoase destinate exploatării, Ministerul Silviculturii, București;
xxx, Amenajamentul Ocolul Silvic Bănia, Județul Caraș Severin, Studiul General;
xxx, Amenajamentul U.P. IV Izvoarele Ilovei, Ocolul Silvic Bănia, Județul Caraș Severin, Studiul General.
BIBLIOGRAFIE
1.Beldie, Al., Chiriță, C.C., 1964, Flora indicatoare din pădurile noastre, E.A.S.S., București;
2.Berchez O. ș.a., 2006, Ghid pentru determinarea solurilor României, Editura Universității din Oradea;
3.Blaga G. ș.a., 2005, Pedologie, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca;
4.Chițea Gh., 1997, Biostatistică, Editura Universității Transilvania Brașov, Brașov;
5.Constantinescu, N., 1973, Regenerarea arboretelor, Ed. a II-a, Editura Ceres, București;
6.Crainic Gh. C, 2009, Silvicultură Vol. II – Silvotehnica – Note de curs, Universitatea din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
7.Crainic Gh. C, 2008, Silvicultură Vol. I – Silvobiologia – Note de curs, Universitatea din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
8.Crainic Gh. C, 2007, Îndrumar de lucrări practice, Universitatea din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Catedra de Silvicultură;
9.Doniță, N., ș.a., 1977, Ecologie forestieră, Editura Ceres, București;
10.Enescu V., 2002, Silvicultură durabilă, Editura Agris – Redacția Revistelor Agricole;
11.Florescu, I.I., 1981, Silvicultură, Editura didactică și pedagogică, București;
12.Florescu, I.I., 1985, Silvicultură, Îndrumar de proiectare, Universitatea din Brașov;
13.Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, Silvicultura, Vol. I, Studiul pădurii, Editura Lux-Librix, Brașov;
14.Florescu, I.I., Nicolescu, N.V.,1998, Silvicultura, Vol. II, Silvotehnica, Editura Universității Transilvania din Brașov;
15.Florescu I.I., Chițea Gh., Spârchez Gh., Filipescu C., Petrițan C., 2002, Considerații privind variația indicilor de zveltețe și de elagaj în unele păduri montane cvasivirgine în zona Brașov, Revista pădurilor, nr.3/2002, pg. 6-10;
16.Giurgiu V., 2004, Silvologie vol. B – Gestionarea durabilă a pădurilor României, Editura Academiei Române, București, pag. 175 – 180, 188 – 191;
17.Giurgiu V., Decei I., Armășescu S., 1972, Biometria arborilor și arboretelor din România, Editura Ceres, București;
18.Giurgiu V., 1972, Metode ale statisticii matematice aplicate în silvicultură, Editura Ceres, București;
19.Giurgiu V., 1979, Dendrometrie și auxologie forestieră, Editura Ceres, București;
20.Ianculescu M, Seceleanu I., 1986, Model de prognoză pe o perioadă de 5 ani a volumului de produse principale posibile de recoltat din fondul forestier, I.C.A.S. – București;
21.Ianculescu M, 2001, Dendrometrie – Notițe de curs, Universitatea din Oradea;
22.Leahu I. 1994, Dendrometrie, Editura didactică și pedagogică, București;
23.Leahu I. 2001, Amenajarea pădurilor, Editura didactică și pedagogică, București;
24.Negulescu, E. G. ș.a., 1973, Silvicultură, Vol. I – II, Editura Ceres, București;
25.Negulescu, E. și Ciumac G., 1959, Silvicultură, Ministerul Agriculturii și Silviculturii, Editura Agro-Silvică de Stat, București;
26. Nicolescu, N.V., 2009, Silvicultură, Editura Aldus, Brașov;
27.Nicolescu, N.V., 2003, Silvicultură, Editura Aldus, Brașov;
28.Nicolescu, N.V., 1995, Silvicultura, Îndrumar de lucrări practice, Editura Universității Transilvania din Brașov;
29.Popa I., 1999, Aplicații informatice utile în cercetarea silvică. Programul CAROTA și programul PROARB, Revista pădurilor, nr. 2/1999, București;
30.Stugren, B., 1994, Ecologie teoretică, Editura Sarmis, Cluj;
31.Smith, D.M., 1986, The practice of silviculture. John Wiley & Sons, New York-Chichester-Brisbane-Toronto-Singapore;
32.Târziu, D., 1994, Ecologie, Editura Universității Transilvania din Brașov;
xxx, 1997, Norme de timp și producție unificate pentru lucrări din silvicultură, Ministerul Apelor și Protecției Mediului, Regia Națională a Pădurilor;
xxx, 2005, Compoziții optime pentru pădurile României, Editura Ceres, București;
xxx,1986,Norme tehnice privind îngrijirea și conducerea arboretelor, Ministerul Silviculturii, București;
xxx, 1986, Norme tehnice privind evaluarea masei lemnoase destinate exploatării, Ministerul Silviculturii, București;
xxx, Amenajamentul Ocolul Silvic Bănia, Județul Caraș Severin, Studiul General;
xxx, Amenajamentul U.P. IV Izvoarele Ilovei, Ocolul Silvic Bănia, Județul Caraș Severin, Studiul General.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Proiectul Tehnico Economic de Aplicare a Taierilor de Ingrijire In Cadrul O.s. Bania, D.s. Caras Severin, In Anul 2014 (ID: 145414)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.