Produse Si Servicii Bancare Pentru Imm Uri pe Piata Romaneasca Studiu de Caz Pentru Raiffeisen Bank,banca Transilvania Si Bcr
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………………………………………….4
CAPITOLUL I
TIPOLOGIA INSTITUȚIILOR DE CREDIT…………………………………………………………………6
1.1 Definiția instituțiilor de credit………………………………………………………………………………………6
1.2 Tipurile de activități pe toate tipurile de bănci………………………………………………………………..8
1.3 Decontarea instrumentelor de plată…………………………………………………………………………….10
1.4 Operațiuni specifice băncilor………………………………………………………………………………………12
1.4.1 Operațiuni specifice băncilor……………………………………………………………………………………12
1.4.2 Oferta de produse și servicii bancare………………………………………………………………………..17
1.5 Generalități privind IMM-urile din România………………………………………………………………..26
CAPITOLUL II
Raiffeisen Bank, Banca Transilvania și BCR………………………………………………………………..35
2.1 Prezentarea societăților……………………………………………………………………………………………..35
CAPITOLUL II
Raiffeisen Bank, Banca Transilvania și BCR………………………………………………………………..35
2.1 Descrierea produselor și serviciilor pt IMM-URILE din România…………………………………..41
2.1.1 Raiffeisen Bank…………………………………………………………………………………………………..41
2.1.2 Banca Transilvania………………………………………………………………………………………………42
2.1.3 Banca Comercială Română……………………………………………………………………………………43
2.2 Instrumente de finanțare ale IMM-urilor din România…………………………………………………..44
Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………….53
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………59
Introducere
Numărul firmelor care care apelează la bănci pentru credite a scăzut foarte mult.
A crescut foarte mult procentul firmelor care se autofinanțează, 93% în 2014, și a scăzut foarte mult procentul firmelor care apelează la bănci, mai exact 22%, potrivit rezultatelor obținute în urma intervievării unui număr de 1.400 de întreprinzători.
Aceasta înseamnă o problemă foarte dificilă pentru IMM-uri pentru că ele sunt obligate să folosească mai mult resursele proprii și mai puțin credite, ori toată lumea știe că dezvoltarea unei firme se face foarte greu cu resurse proprii.
Mijlocul tradițional și predominant al trebui să fie creditul. (…)", a spus Ovidiu Nicolescu în deschiderea Forumului Național al IMM-urilor ce are ca temă "Oportunități de finanțare pentru IMM-uri în perioada 2015-2020.
În ultimii cinci ani investițiile în România au scăzut, atât cele interne cât și cele externe, cele private și investițiile publice, ceea ce înseamnă că atunci când investițiile scad, pe termen mediu și lung este afectat Produsul Intern Brut și valoarea adăugată, fiind un fenomen care trebuie avut în vedere.
IMM-urile din România au mari probleme privind activitatea de investiții, în ciuda conjuncturii favorabile de pe piața creditului bancar pentru investiții în anul 2014.
Există câteva aspecte esențiale:
– atitudinea față de investiții, astfel că 1/3 din IMM-uri nu aveau în anul 2005 în plan nici un fel de investiție, iar restul au în vedere în mod preponderent investiții pe termen scurt;
– investițiile sunt orientate preponderent spre elementele de infrastructură (clădiri, hale industriale, birouri si alte elemente de infrastructura pentru afaceri), oglindind faptul că IMM-urile din România se confruntă încă cu probleme privind baza materială necesară desfășurării activității; deci IMM au nevoie de resurse importante pentru dotare și dezvoltare;
– „ignorarea“ investițiilor pentru protecția mediului și pentru formarea personalului, cu implicații grave în perspectiva integrării europene;
– corelația de tipul „cercului vicios“ între mărimea afacerii și activitatea de investiții, astfel că micile afaceri se dezvoltă pe baza activității de investiții, dar accesarea resurselor de investiții depinde de dimensiunea afacerilor, iar micile afaceri pot accesa greu fonduri.
Studiul realizat de ANIMMC privind situația și necesitățile IMM în 2014 pe termen scurt arată faptul că 37,9% din IMM nu au făcut nici o investiție, 41,1 % au investiții mici și doar 14,3% au investiții mari.
De asemenea, există mari diferențe pe domeniile de activitate, mai ales agricultura fiind b#%l!^+a?dezavantajată.
O altă problemă a sectorului IMM-urilor este slaba lor implicare în piața de capital, astfel că ele sunt preocupate de investiții directe și au o pondere redusă a activelor financiare.
Activele corporale reprezintă peste 88% din valoarea de investiție în fiecare categorie de mărime a IMM-urilor, activele intangibile au un rol marginal în toate IMM-urile, iar activele financiare reprezintă peste 8,3%.
Investițiile străine în IMM-urile din România au fost prin excelență investiții străine directe și au ajuns, în anul 2013, la nivelul de 3 675 milioane Euro, adică 36,2% din total investițiilor străine directe în România. Privitor la țările de origine a capitalului, există o ierarhizare diferită a statelor pe total investiții față de investițiile destinate special sectorului IMM.
Astfel, pe total investiții străine directe, Olanda este cea care se situează pe primul loc (1,9 mld. Euro), urmată de Grecia (1,15 mld.), Franța (1 mld.) și Italia (789 milioane Euro). Din punctul de vedere al investițiilor în IMM-uri, însă, Italia se află pe primul loc, Olanda pe al doilea, iar Franța de-abia pe al șaptelea.
De remarcat, cvasi-totalitatea investițiilor directe din China (97,7%) au fost efectuate în întreprinderi mici și mijlocii.
Numărul total de întreprinderi cu investiție străină directă a fost în anul 2013 de 29.772, iar ponderea cifrei de afaceri a IMM-urilor cu investiție străină directă, în total cifră de afaceri a IMM-urilor a fost 37,38%, cu diferențe majore pe domenii de activitate.
CAPITOLUL I
TIPOLOGIA INSTITUȚIILOR DE CREDIT
1.1 Definiția instituțiilor de credit
Instituția de credit reprezintă o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu;
Reprezintă în același timp o entitate care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică, denumită instituție emitentă de monedă electronică (art. 7 din O.U.G. nr. 99/2006).
Instituția de credit se pot organiza și funcționa ca:
bănci;
organizații cooperatiste de credit;
bănci de economisire și creditare în domeniul locativ;
instituții emitente de monedă electronică.
Înființarea unei instituții de credit este supusă autorizării de către B.N.R., care nu poate acorda autorizație unei instituții de credit dacă aceasta nu dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului inițial care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Capitalul social al unei instituții de credit, persoană juridică română, trebuie vărsat integral și în numerar la momentul subscrierii, inclusiv în cazul majorării acestuia, aporturile în natură nefiind permise.
Acțiunile/părțile sociale ale unei instituții de credit, persoană juridică română, pot fi numai nominative, în actele lor constitutive, instituțiile de credit persoane juridice române, nu vor putea stabili excepții de la principiul potrivit căruia o acțiune dă dreptul la un singur vot (art. 11 din O.U.G. nr. 99/2006).
O instituție de credit autorizată și supravegheată intr-un alt stat membru poate înființa o sucursală în România pe baza notificării transmise B.N.R. de către autoritatea competentă din statul membru de origine.
Înainte de începerea activității, în termen de 2 luni de la primirea notificării, B.N.R. b#%l!^+a?comunică instituției de credit în cauză, dacă este cazul, lista actelor normative din România, adoptate în scopul protejării interesului general, care reglementează condiții specifice în care anumite activități pot fi desfășurate.
Notificarea trebuie să fie însoțită de următoarele date și informații:
a. un program de activitate al sucursalei, incluzând cel puțin tipurile de activități care b#%l!^+a?urmează să fie desfășurate de aceasta și structura organizatorică a sucursalei; b#%l!^+a?
b. adresa sediului sucursalei de unde pot fi obținute documente;
c. identitatea persoanelor responsabile cu conducerea activității sucursalei;
d. nivelul fondurilor proprii și suma cerințelor de capital ale instituției de credit.
De la data primirii comunicării B.N.R. cu privire la lista actelor normative sau, în lipsa unei comunicări, de la data expirării termenului de 2 luni de la primirea notificării, sucursala poate să înceapă activitatea.
Furnizarea de servicii în mod direct de către instituție de credit autorizată și supravegheată într-un alt stat membru poate fi realizată pe baza notificării transmise B.N.R. de către autoritatea competentă din statul membru de origine, cuprinzând activitățile pe care instituția de credit intenționează să le desfășoare în România.
În scopul exercitării activităților specifice, instituția de credit dintr-un alt stat membru poate utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează și în statul membru de origine.
Dacă există pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, B.N.R. poate solicita ca denumirea să fie însoțită de o mențiune explicativă.
Sucursalele instituțiilor de credit din alte state membre publică în limba română documentele contabile ale instituției de credit de care aparțin:
situațiile financiare anuale;
situațiile financiare anuale consolidate;
raportul întocmit de organele de administrare și/sau conducere și, după caz, raportul consolidat, întocmit de organele de administrare și/sau conducere;
opiniile persoanelor responsabile pentru auditarea situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare anuale consolidate – întocmite și auditate conform legislației din statul membru de origine.
Sucursalele nu sunt obligate să publice situații financiare anuale referitoare la activitatea proprie. Totuși acestor sucursale li se poate solicita să publice anumite date și informații legate de activitatea proprie, conform reglementărilor specifice emise în domeniu.
1.2 Tipurile de activități pe toate tipurile de bănci
Activitățile permise instituției de credite în limita autorizației acordate, sunt următoarele:
a) atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;
b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c) leasing financiar;
d) operațiuni de plăți;
e) emitere și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;
f) emitere de garanții și asumare de angajamente;
g) tranzacționare în cont propriu si/sau pe contul clienților, în condițiile legii, cu:
i) instrumente ale pieței monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;
ii) valută;
iii) contracte futures și options financiare;
iv) instrumente având la bază cursul de schimb poate să înceapă activitatea.
Furnizarea de servicii în mod direct de către instituție de credit autorizată și supravegheată într-un alt stat membru poate fi realizată pe baza notificării transmise B.N.R. de către autoritatea competentă din statul membru de origine, cuprinzând activitățile pe care instituția de credit intenționează să le desfășoare în România.
În scopul exercitării activităților specifice, instituția de credit dintr-un alt stat membru poate utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează și în statul membru de origine.
Dacă există pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, B.N.R. poate solicita ca denumirea să fie însoțită de o mențiune explicativă.
Sucursalele instituțiilor de credit din alte state membre publică în limba română documentele contabile ale instituției de credit de care aparțin:
situațiile financiare anuale;
situațiile financiare anuale consolidate;
raportul întocmit de organele de administrare și/sau conducere și, după caz, raportul consolidat, întocmit de organele de administrare și/sau conducere;
opiniile persoanelor responsabile pentru auditarea situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare anuale consolidate – întocmite și auditate conform legislației din statul membru de origine.
Sucursalele nu sunt obligate să publice situații financiare anuale referitoare la activitatea proprie. Totuși acestor sucursale li se poate solicita să publice anumite date și informații legate de activitatea proprie, conform reglementărilor specifice emise în domeniu.
1.2 Tipurile de activități pe toate tipurile de bănci
Activitățile permise instituției de credite în limita autorizației acordate, sunt următoarele:
a) atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;
b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c) leasing financiar;
d) operațiuni de plăți;
e) emitere și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;
f) emitere de garanții și asumare de angajamente;
g) tranzacționare în cont propriu si/sau pe contul clienților, în condițiile legii, cu:
i) instrumente ale pieței monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;
ii) valută;
iii) contracte futures și options financiare;
iv) instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;
v) valori mobiliare și alte instrumente financiare transferabile;
h) participare la emisiunea de valori mobiliare și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;
i) servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor servicii de consultanță;
j) administrare de portofolii și consultanță legată de aceasta;
k) custodie și administrare de instrumente financiare;
1) intermediere pe piața interbancară; b#%l!^+a?
m) prestare de servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării;
n) închiriere de casete de siguranță;
o) operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea;
p) dobândirea de participații la capitalul altor entități;
r) orice alte activități sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activități, b#%l!^+a?b#%l!^+a?dacă este cazul.
Activitățile care, potrivit unor legi speciale, sunt supuse unor autorizări, aprobări sau avize specifice, pot fi desfășurate de instituțiile de credit numai după obținerea acestora.
Instituțiile de credit pot desfășura și alte activități, dacă sunt permise potrivit autorizației acordate de B.N.R. și dacă sunt compatibile cu cerințele activității bancare, în special cu cele referitoare la menținerea bunei reputații a instituției de credit și protejarea intereselor deponenților, precum:
i) operațiuni nefinanciare în mandat sau de comision, în special pe contul altor entități din cadrul grupului din care face parte instituția de credit;
ii) operațiuni de administrare a patrimoniului constând din bunuri mobile și/sau imobile aflate în proprietatea acestora, dar neafectate desfășurării activităților financiare;
iii) prestarea de servicii clientelei proprii care, deși nu sunt conexe activității desfășurate, reprezintă o prelungire a operațiunilor bancare.
Instituțiile de credit nu se pot angaja în operațiuni cum ar fi
i) gajarea propriilor acțiuni pe contul datoriilor băncii;
ii) acordarea de credite garantate cu acțiuni, alte titluri de capital sau cu obligațiuni emise de instituția de credit însăși sau de o altă entitate aparținând grupului din care face parte instituția de credit;
c) atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de la public, când instituția de credit se află în stare de insolvență.
Publicitate. B.N.R. trebuie să facă publice următoarele informații:
i) textul legilor și reglementărilor adoptate în domeniul reglementării prudențiale a instituțiilor de credit și al instrucțiunilor și precizărilor emise în aplicarea acestora;
ii) modul de exercitare a opțiunilor prevăzute în legislația comunitară în domeniu;
iii) criteriile generale și metodologiile utilizate pentru analizarea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor și mecanismelor implementate de instituția de credit în vederea respectării dispozițiilor legii ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia și pentru evaluarea riscurilor la care i.c. sunt sau pot fi expuse;
iv) date statistice agregate privind aspectele principale ale aplicării cadrului legal și de reglementare în domeniul prudențial. Informațiile publicate de B.N.R. trebuie să fie suficiente, astfel încât să permită o comparare semnificativă a abordărilor adoptate de autoritățile competente din diferite state membre. Informațiile se publică și sunt accesibile pe pagina de internet a B.N.R. și se actualizează periodic (art. 224 din O.U.G. nr. 99/2006).
Instituția de credit din alte state membre, constituită în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene poate desfășura activități specifice instituțiilor de credit și în România. Instituțiilede credit autorizate și supravegheate de autoritatea competentă dintr-un alt stat membru pot desfășura în România activitățile specifice de creditare, prin înființarea de sucursale sau prin furnizarea de servicii în mod direct, dacă activitățile respective se regăsesc în autorizația acordată de autoritatea competentă din statul membru de origine și se asigura respectarea legislației românești adoptate în scopul protejării interesului general.
Toate sucursalele înființate pe teritoriul României de către o instituție de credit. cu sediul în alt stat membru sunt considerate o singură sucursală. Pentru înființarea unei sucursale de către o instituție de credit. dintr-un stat membru nu este necesară obținerea unei autorizații din partea B.N.R. și nici asigurarea unui capital de dotare la nivelul sucursalei.
1.3 Decontarea instrumentelor de plată
Instrumenele de plăți sunt monedele propriu zise și anumite documente bancare operaționale pe suport hârtie, magnetic sau electronic, care funcționează pe baza unor tehnicii specifice de operare, circuite și securizare în vederea transferului de fonduri de la ordonator la beneficiar.
Aceste instrumente sunt emise de banca centrală (bancnotele în circulație și moneda scripturală din contabilitatea băncii centarale) și băncile comerciale (moneda scripturală, creată de băncile comerciale) cu aprobarea băncii centrale pentru a se asigura o forma standardizata și un conținut economic și juridic care să permită transferul de fonduri în deplina siguranță și delimitarea responsabilităților participanților la transferul bancar. b#%l!^+a?
Instrumentele de plăți se împart în două categorii:
instrumente cu numerar;
instrumente fără numerar.
Instrumentele de plată cu numerar sunt reprezentate prin monedă metalică și bancnotele emise de către banca centrală în general, în anumite țări și anumite bănci comerciale emit bancnote. b#%l!^+a?
Un sistem de plăți reprezintă un ansamblu de instrumente, proceduri bancare și reguli care asigură transferul de fonduri între participanții la sistem (instituții de credit sau instituții financiare). b#%l!^+a?
Sistemul se bazează pe un acord între participanții la sistem și operatorul de sistem, iar transferul de fonduri este realizat prin intermediul unei infrastructuri tehnice agreate. (Sursa: raportul CPSS intitulat "Core Principles for Systemically Important Payment Systems", Banca Reglementelor Internaționale, ianuarie 2001)
Un depozitar central pentru instrumente financiare ("central securities depository", sau CSD) reprezintă un sistem (sau o instituție) pentru depozitarea instrumentelor financiare, care realizează procesarea tranzacțiilor cu instrumente financiare pe bază de înregistrare în conturi. Instrumentele financiare pe suport fizic pot fi imobilizate de către depozitar sau pot fi dematerializate (astfel încât acestea există doar sub formă de înregistrări electronice).
În afară de păstrarea în custodie a instrumentelor financiare, un depozitar central pentru instrumente financiare poate asigura și funcțiuni de împerechere a ordinelor de transfer, de compensare și decontare a acestora.
Un sistem de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare ("securities settlement system" sau SSS) reprezintă un sistem care permite transferul de instrumente financiare fără plată ("free of payment", "free delivery", sau FoP), spre exemplu în cazul executării garanțiilor, sau contraplată ("delivery versus payment", sau DvP).
Decontarea instrumentelor financiare se realizează în conturile de depozit pentru instrumente deschise în evidențele unui CSD (care poate fi entitate privată, sau o bancă centrală națională care acționează în calitate de CSD), sau ale băncii centrale (în conturi operaționale de custodie). În cazul din urmă, banca centrală acționează în calitate de intermediar custode al instrumentelor financiare.
Custodele final este, de regula, un CSD. Decontarea fondurilor aferente tranzacțiilor cu instrumente financiare are loc în cadrul unui sistem interbancar de transfer de fonduri ("interbank funds transfer system", sau IFTS), prin intermediul unui agent de decontare.
În România există trei sisteme de plăți, respectiv unul pentru plăți de valoare mare în lei (ReGIS), unul pentru plăți de valoare mică și volum mare în lei (SENT), precum și un sistem de plăți de mare valoare în euro (TARGET2-România).
De asemenea, există un sistem de depozitare și decontare pentru titluri de stat și certificate de depozit emise de banca centrală (SaFIR) și două sisteme de compensare/decontare a valorilor mobiliare – RoClear și SIBEX, care decontează prin sistemul ReGIS.
Toate sistemele menționate decontează în sistemul prin conturi ale instituțiilor de credit deschise la BNR.
1.4 Operațiuni specifice băncilor
Prin operațiuni bancare se înțelege fonduri încredințate de public, operațiunile de credit pe care le gestionează o bancă sau punerea la dispoziția clientelei a mijloacelor de plată și a altor servicii bancare.
1.4.1 Operațiuni specifice băncilor
În cadrul operațiunilor bancare se includ două grupe mari:
1) operațiuni bancare bilanțiere;
2) operațiuni bancare accesorii.
Operațiunile bancare bilanțiere – sunt acelea prin care se realizează funcționarea pro-prie a băncii, adică funcția de intermediar în operațiunile de credit fie că se acționează pentru a aduna economiile, fie că se acționează pentru întrebuințarea economiilor mobilizate.
La rândul lor, operațiunile fundamentale cuprind:
a. operațiuni pasive – acelea la care banca participă calitate de debitor pentru că ea primește un credit, de exemplu în cazul unui depozit bancar; b#%l!^+a?
b. operațiuni active acelea la care banca participă în calitate de creditor, ea făcând în acest caz o creditare, de exemplu când se acordă un credit.
Operațiunile accesorii – sunt acelea în cursul cărora banca nu este nici debitoare nici creditoare, dar asigură o prestare de servicii, ca de exemplu serviciul de depozit în păstrare de titluri de valori, serviciul încasări de titluri și a altor documente etc. b#%l!^+a?
În timp ce operațiunile bilanțiere sunt operațiuni tipice ale activității bancare și nu pot fi efectuate în afara exercițiului băncii, nu același lucru se poate spune despre operațiunile accesorii, chiar dacă, cel mai adesea în practică sunt conexe exercițiului activ al băncii. b#%l!^+a?
Operațiunile active ale băncilor comerciale sunt operațiuni în care băncile își angajează re-sursele în vederea îndepliniri funcționalității lor statutare a obținerii de profit.
Activele și pasivele băncii comerciale sunt strâns legate între ele.
Efectuând operațiunile sale băncile permanent controlează stare a pasivelor sale, resurse libere, costul capitalului atras și a economiilor.
Dacă fluxul mijloacelor bănești se micșorează banca va fi obligată să modifice politica sa în domeniul operațiunilor active, să se dezică de propunerile rentabilității, să vândă o parte din subdiviziuni din portofoliul său, etc.
La rândul său operațiunile active se grupează în patru grupe mari:
a) operațiuni de creditare, în urma cărora se formează portofoliul de credit al băncii;
b) de investiții, ce constituie baza formării portofoliului de investiții;
c) de decontare și de casă, care reprezintă unul din serviciile oferite de bancă clienților săi;
d) alte operațiuni.
Orice operațiune desfășurată de băncile comerciale presupune un risc potențial. La nivelul băncilor comerciale se desfășoară trei mari tipuri de operațiuni:
operațiuni pasive;
operațiuni active;
operațiuni desfășurate în afara bilanțului.
Toate tipurile de operațiuni bancare presupun fluxuri de fonduri și deci, riscuri de nerambursare.
Operațiunile active reprezintă pentru băncile comerciale operațiunile de utilizare a resurselor mobilizate de către instituțiile bancare sub forma atragerii de depozite, a contractării de împrumuturi sau din alte surse în vederea îndeplinirii funcțiilor specifice.
Așa cum se cunoaște, o bancă are un volum de capital redus în raport cu totalul pasivelor sale, așa încât plasamentele efectuate vor fi corelate cu resursele pe termen scurt, mediu și lung atrase.
Operațiunile pasive sunt direct corelate cu cele active. Pe de o parte, din punct de vedere al maturităților, iar pe de altă parte, din punct de vedere al dobânzilor.
Operațiunile extrabilanțiere nu au ca efect o majorare a resurselor bancare și implicit nu au ca efect o majorare a plasamentelor. Ele sunt generatoare de câștiguri dar și de riscuri pentru managementul bancar.
Au o tendință de creștere la nivelul băncilor comerciale. Structură:
Operațiuni de comision – au ponderea cea mai mare. Băncile în calitatea de intermediar acționează în numele și pentru contul clienților;
Operațiuni de mandat – se face în numele băncilor și pentru contul clienților. Ele vizează în principal administrarea portofoliului de titluri;
Operațiuni de vânzare – cumpărare pentru clienți;
Operațiuni de gestionare – a trezoreriei firmei;
Sevicii de informații financiare și preluarea datelor financiare;
Servicii de consultanță – pune la dispoziția clienților documente și studii financiare;
Servicii de comercializare de softuri bancare, și gestiune financiar–contabilă;
Efectuare a plăților și încasare a creanțelor;
Asigurarea de servicii bancare la domiciliu – pondere în creștere.
Operațiuni de plăți. Implicarea directă a băncilor în derularea plăților în economie e legată de calitatea lor de intermediar financiar.
Există de fapt o legătură directă, nemijlocită între cele mai importante 3 operațiuni bancare:
Operațiuni de constituire a depozitelor;
Operațiuni de creditare;
Operațiuni de plăți.
Calitatea deciziei de creditare și capacitatea băncilor de a furniza economiei lichiditățile de care au nevoie și de care depinde mărimea resurselor (implicit a depozitelor) sunt elemente, b#%l!^+a?factori importanți de care depinde luna de derulare a plăților.
Funcționarea sistemului de plăți are la bază un ansamblu de reglementări în care sunt implicate:
Băncile Comerciale;
Banca Centrală;
Casele de Compensație; b#%l!^+a?
Agenții economici (nebancari);
Alte instituții financiare (de asigurare a depozitelor);
Moneda și instrumentele de plată și de credit.
Inițial în mecanismul plăților mijlocul de plată universal era moneda de aur. Locul a fost luat de moneda de credit care va permite o accelerare a plăților. b#%l!^+a?
În prezent derularea plăților are la bază tehnica compensării – în care scop au fost create CASELE DE COMPENSAȚIE. Funcționarea lor se bazează:
Pe existența unor acorduri între participanți;
Pe existența unor reglementări riguroase în măsură să permită buna derulare a plăților.
Aceste reglementări se referă în principal la:
Constituirea unor depozite de garanții
Păstrarea și gestionarea de casele de compensație
Determinarea poziției nete (D/C a fiecărui participant)
Finalitatea plății
Dezvoltarea pieței interbancare
Prin toate aceste reglementări se urmărește ca, casele de compensații să protejeze băncile (în caz de panică), motiv pentru care funcționează în paralel un mecanism de asigurare a depozitelor.
Se constituie astfel un fond de asigurare alimentat din primele plătite de către bănci. El e destinat să garanteze deponenților că își pot recupera sumele depuse la bănci aflate în incapacitate de plată.
Circuitul monedei și efectuarea propriuzisă a compensației implică prestarea de servicii de către participanții la sistemul de plăți. Aceste servicii sunt asigurate fie exclusiv de Banca Centrală (ca servicii publice) fie în sistem mixt (ca sisteme publice și private).
Există în sistemul de plăți riscuri:
Mecanismul plății – se fundamentează pe încrederea că activul financiar care funcționează ca mijloc sau instrument de și va putea transferat în propeietatea beneficiarului de sumă, la aceeași valoare și la o formă acceptată de aceesta.
Utilizarea unui mijloc mijloc de plată pentru stingerea obligațiilor între părțile implicate înter-o tranzacție nu e o operațiune lipsită de riscuri. (riscuri care în prezent sunt din ce în ce mai mari).
Exemplu: în perioada utilizării monedei de aur exista riscul uzurii și/sau falsificării, ca valorea nominală diferită de cea a materialului monetar.
În cazul bancnotelor, riscul este cel al falsificării și al deprecierii, deci al neacceptării ulterioare la plată.
În cazul cecului, alături de riscul falsificării, există și riscul de nelichiditate.
În cazul cărților de plată, riscul este accentuat de faptul că emiterea lor (în cazul cărților de credit) echivalează practic cu deschiderea unei linii de credit care nu presupune garanții suficiente din partea deținătorului cărții.
Reducerea riscului (se poate face respectând criterii esențiale):
Finalitatea plății;
Transprența plăților.
Finalitatea plății: este criteriul esențial și implică structura a două condiții:
a. onorarea rapidă a obligațiilor reciproce.
Intervalul dintre momentul încheierii tranzacției financiare și cel al plății respective (stingerea
b. obligațiile diferă în funcție de:
Tipul instrumentului de plată utilizat;
Obligația pe care și-o asumă părțile contractante, inclusiv casele de compensație;
Lichiditatea și soliditatea financiară a instituției de intermediere.
Trasparența plăților: presupune ca plățile să fie astfel structurate încât părțile să fie de acord cu momentul în care tranzacția se finalizează.
Încrederea clienților în capacitatea băncilor de a oferi servicii de plată sigure și rapide presupune un flux continuu de informații:
a. Dezvoltarea procedurilor de securitate pentru depistarea erorilor, fraudelor, oridinelor b#%l!^+a?de plată neautorizate;
b. Reducerea la minium a sumelor aflate în tranzit care generează nesiguranță în efectuarea la timp a plăților
c. Prelucrarea electronică a instrumentelor de plată b#%l!^+a?
d. Disponibilitate – capacitate mare de prelucrare și transfer.
e. Siguranță în funcționarea sistemului da plăți
Respectarea celor două criterii minimizează riscurile și asigură implicit eficiența sistemului de plăți.
În acest context incertitudinea sau suspendarea plăților de o bancă poate antrena o reacție în lanț în întregul sistem bancar.
Ca urmare Băncii Centrale îi revine sarcina să dezvolte anumite plolitici în măsură să reglementeze astfel de situații.
În practica bancară există câteva alternative: b#%l!^+a?
Garantarea finalizării plății de Banca Centrală;
Aplicarea unor norme vizând expunerea individuală a fiecărei bănci, situații în care sunt stabilite limite asupra poziției lor pentru care se cer anumite garanții;
Situația mixtă care nu implică obligații băncii centrale drept garantă pentru finalitatea plăților.
Ea trebuie să stabilească, cel puțin la nivelul său care sunt condițile de asigurare a lichidității băncilor în contextul participării lor la derularea plăților.
1.4.2 Oferta de produse și servicii bancare
O bancă este o instituție căreia i se acordă permisiunea de a efectua tranzacții cu bani. Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din țara noastră, societățile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice și fizice, sub formă de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum și acordarea de credite.
Oferta unei bănci către clienții săi derivă din însăși cele trei funcții principale ale băncilor:
Să atragă depozitele bănești ale clienților, persoane fizice și juridice;
Să permită clienților să-și retragă banii sau să-i transfere în alte conturi;
Să acorde împrumuturi clienților care solicită credite, folosind depozitele atrase.
Băncile fac parte din sectorul terțiar, fiind considerate prestatori de servicii bancare. Ele se plasează pe o poziție de intermadiari între posesorii de disponibilități bănești și solicitanții acestora.
Oferta bancară reprezintă totalitatea serviciilor pe care banca le pune la dispoziția clienților săi. Deși activitatea bancară este încadrată în sfera serviciilor, în practică ”produsul bancar” este o realitate incontestabilă.
Unii specialiști structurează oferta bancară în funcție de modul de solicitare a acesteia, în:
Produse bancare – oferite de bancă clientelei sale și în cadrul lor se include:
acordarea de credite;
plasamente de obligațiuni emise de stst sau societăți particulare pentru procurarea de fonduri;
atragerea de economii în depozite pe diferite termene;
consultanță;
gestionarea portofoliului de hârtii de valoare;
schimb valutar;
închirierea de seifuri, etc.
Servicii bancare – solicitate de clienți, cum ar fi:
evidența operațiunilor în conturi curente;
operațiunile de casă;
operațiunile privind instrumentele de plată și de credit;
emiterea de scrisori de garanție bancară, etc.
Alți specialiști grupează oferta bancară în:
credite și depozite;
servicii.
Creditele și depozitele sunt produse care pun în joc capitaluri și aceste capitaluri sunt cauza însăși a operațiunilor care le dă naștere.
Banca efectuează aceste operațiuni atât ca intermediar financiar, cât și în nume propriu și situația sa patrimonială este imediat afectată prin oferirea acestor produse.
Astfel o facilitate de casă, un bon de casă sau un depozit la termen sunt produse care aparțin acestei categorii. Pentru produsele bancare se percep sau se bonifică dobânzi. b#%l!^+a?
Serviciile sunt produse născute din operațiunile pe care banca le efectuează în contul b#%l!^+a?clienților săi.
Situația patrimonială a băncii nu este în mod obligatoriu afectată imediat prin oferirea acestor servicii.
Executarea unui ordin de virament, remiterea unui cec spre încasare, introducerea unui titlu de bursă sunt servicii ale căror costuri afectează costurile de prelucrare și nu costurile capitalurilor (costul unui virament este independent de suma viramentului).
Pentru serviciile bancare se percep comisioane. Este evidentă interdependența dintre serviciile și produsele bancare, unele fiind aproape simbolice: astfel contul de depozit pe trei luni pentru persoanele fizice este un produs bancar, dar deschiderea contului și administrarea b#%l!^+a?lui sunt servicii bancare; creditul pe termen scurt pe obiect pentru societăți private este un produs bancar în timp ce expertizarea bunurilor aduse în garanția acestui credit constituie un serviciu bancar. Din punctul de vedere al marketingului oferta bancară este alcătuită dintr-un serviciu global care cuprinde o serie de servicii unitare însoțite uneori și de un suport tangibil (carnetul de cecuri, cartea de credit, etc).
Ba chiar mai mult prestarea serviciilor bancare este însoțită și de o serie de factori materiali, tangibili cum ar fi ambianța și elementele materiale ale personalului de servire. Ambianța include totalitatea elementelor materiale care asigură cadrul în care se realizează contactul prestatorului cu clientul, cum sunt: clădirile, mobilierul, decorul, caracterul funcțional al condițiilor organizatorice, etc.
Elementele specifice ale personalului de servire cuprind aspectul fizic, vestimentația, comportamentul verbal și nonverbal, cadourile oferite de firma, etc.
Deasemenea un loc prioritar în cadrul ofertei bancare îl ocupă și comunicațiile referitoare la produs.
Acestea cuprind ansamblul informațiilor transmise de bancă clienților potențiali cu scopul de a facilita prezentarea produsului și a întări argumentația emotivă sau rațională ce stă la baza deciziei de cumpărare.
Cunoașterea unui produs de către public este legată de imaginea sa.
Imaginea unui produs este sinteza reprezentărilor mentale de natură cognitivă, afectivă, socială și personală a produsului în rândul cumpărătorilor. Oricât de diferită ar fi această imagine, pentru bancă este vital să fie una favorabilă. Este important să se cunoască ce imagine percep diferitele segmente de clienți, căci imaginea are o caracteristică importantă, și anume aceea de a influența.
Imaginea pe care o are un anumit segment de clienți pentru un produs, poate influența alte segmente.
Ea produce un așa numit efect “de halo”. Una din componentele sale poate fi percepută foarte puternic, în bine sau rău. Referitor la imagine, trebuie menționat faptul că ea evoluează în timp, se transformă.
Din acest motiv, o bancă trebuie să-și analizeze periodic imaginea în răndul clienților.
Ba mai mult în epoca actuală, a înaltei tehnologii, când datorită progreselor telecomunicației lumea devine din ce în ce mai mică și concurența din ce în ce mai mare, băncile tind să ofere o cât mai largă paletă de servicii și produse, clienții nemaiputând diferenția clar oferta unei bănci de a celeilalte. În aceste condiții imaginea devine un puternic element concurențial.
Particularitățile ofertei bancare. Oferta bancară, înaintea apariției pe piață este pasivă. Ea apare deci ca o ofertă potențială. În momentul întâlnirii cu cererea, elementele potențiale sunt activate corespunzător și în urma unor procese specifice se transformă în ofertă reală.
Această transformare este strâns legată și de munca prestatorului, motiv pentru care numeroși specialiști consideră personalul parte componentă a ofertei de servicii în general. Băncile oferă servicii bazate pe echipamente și servicii bazate pe personalul de servire.
În principiu oferta bancară are un caracter omogen, prestațiile sale fiind constituite dintr-o serie de servicii, în special cele de bază, care se află în relații de interdependență.
În general băncile oferă același pachet de servicii. Irepetabilitatea serviciilor imprimă ofertei bancare un grad ridicat de unicitate.
Din acest motiv, între oferta potențială și oferta reală există un anumit grad de diferențiere sesizat adesea de client.
Deși oferite global, serviciile bancare sunt consumate individual. Esențială rămâne gruparea ofertei prin luarea în considerare a celor trei categorii de servicii:
de bază;
complementare; b#%l!^+a?
suplimentare.
Ele alcătuiesc oferta oricărei întreprinderi prestatoare de servicii. b#%l!^+a?
Oferta bancară este propusă direct clientelei; nici un intermediar nu se intercalează circuitului de distribuție.
Rețeaua de unități (sucursale, filiale, agenții) este administrată de către bancă și acest fapt determină o concordanță totală – pentru client – între imaginea băncii și imaginea unității bancare unde are contul.
Produsele și serviciile bancare au o viață mai lungă, “îmbătrânirea lor este mai lentă”. Există anumite produse la fel de vechi ca banca însăși. Oferta bancară nu este protejată și fiecare produs nou poate fi copiat imediat de alte bănci.
Băncile care aduc cu regularitate înnoiri serviciilor proprii obțin o serie de avantaje b#%l!^+a?competitive temporare, dar renumele câștigat de pe urma inovațiilor contribuie la atragerea acelor consumatori interesați în achiziționarea serviciilor de cea mai buna calitate.
Astfel concernul Citicorp este cunoscut ca lider în domeniul perfecționării activității bancare, ca urmare a permanentelor innoiri aduse serviciilor de specialitate cum ar fi: mașinile de casă automate, extinderea activităților bancare la scară națională și internațională, lărgirea gamei de operațiuni financiare și cărți de credit.
Produsele și serviciile bancare pot face obiectul unei diferențieri. Oferta poate cuprinde elemente inovatoare care să o particularizeze între ofertele concurenței. Banca își poate diferenția oferta prin:
distribuție, în sensul îmbunătățirii suportului fizic al serviciului prestat, prin furnizarea acestuia la domiciliul clientului;
intermediul personalului;
diferențierea propriei imagini în special cu ajutorul simbolurilor și al mărcii.
Diferentierea cea mai pronunțată se obtine printr-o calitate înaltă a serviciilor. Consumatorii nu despart calitatea serviciului de cinstea, corectitudinea, încrederea pe care banca le-o inspiră.
Calitatea serviciilor exprima măsura în care acestea satisfac cerințele consumatorilor. În literatura de specialitate s-au identificat urmatoarele caracteristici prin care poate fi definită calitatea serviciilor:
Prestarea cât mai corectă a serviciului prin onorarea promisiunilor și executarea lui în cele mai bune condiții;
Responsabilitate maximă din partea prestatorilor; receptivitate;
Competență asigurată prin cunoștințe de specialitate și personal calificat;
Accesibilitatea serviciului, exprimată prin ușurința contactării firmei, orarul de funcționare, timpul de așteptare pentru prestarea serviciului;
Amabilitatea personalului, politețe, respect, considerație;
Comunicațiile prin care se asigură informarea consumatorului prin folosirea unui limbaj adecvat, adaptat diferiților clienți;
Credibilitatea asigurată de regulă de numele și reputația firmei;
Siguranța, care presupune lipsa oricărui pericol, risc, îndoieli în privința prestării serviciului;
Înțelegerea nevoilor specifice consumatorului;
Elementele tangibile, care trebuie să fie cât mai atractive.
Oferta bancară este condiționată de către un cadru juridic și de anumite reglementări. Acestea sunt stabilite cu scopul de a asigura concurența în sectorul bancar și pentru a limita pozițiile de monopol. Băncile nu trebuie să se angajeze într-o concurență neloială.
Un alt set de limitări au în vedere asigurarea eficienței activității de supraveghere realizată de Banca Natională. Banca există pentru clienții săi.
Ca instituție și activitate, ea a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății, datorită nevoii oamenilor de a efectua diverse tranzacții.
Evoluția societății omenești în toate domeniile și mai ales în economie a impus adaptarea ofertei bancare la noile cerințe, lucru ce a necesitat atât modernizarea și dezvoltarea serviciilor oferite de bănci clienților, dar și apropierea de aceștia.
O apropiere fizică realizată prin dezvoltarea unei rețele de unități proprii în teritoriu sau mai nou prin homebanking, dar și o apropiere în sensul adoptării opticii de marketing.
Pentru băncile din România marketingul era o noutate cu câțiva ani în urmă.
Dar privind evoluția sistemului bancar românesc după 1990, putem afirma cu certitudine că el a devenit o necesitate. Băncile care doresc să aibă succes vor trebui să se apropie de clienți pentru ca într-un timp cât mai redus să le satisfacă necesitățile.
Aceste necesități se schimbă odată cu componentele mediului economic, cultural, b#%l!^+a?tehnologic, social, politic, de aceea vor exista multe oportunități pentru băncile care identifică aceste schimbări de a obține profituri din dezvoltarea economiei libere de piață, prin satisfacerea cerințelor clienților, prin adoptarea opticii de marketing. b#%l!^+a?
Structura ofertei bancare. Sistemul bancar din România este structurat pe două nivele, respectiv o bancă centrală și instituțiile financiare, cărora , prin lege, li s-a acordat statutul de bănci.
Acestea sunt bănci comerciale, de tip universal, care au primit dreptul să efectueze toată gama de operațiuni bancare.
Rolul băncilor comerciale într-o economie este strâns legat de principala lor calitate, aceea de a fi intermediar în relația economii – investiții. Economiile atât ale agenților economici, cât și ale persoanelor fizice reprezintă venituri neconsumate în perioada curentă și destinate unei utilizări viitoare.
Ele sunt absolut necesare evoluției societății. Investițiile reprezintă o realitate a economiei, a expansiunii ei, ce îi afectează pe agenții economici și populația.
Resursele necesare realizării investițiilor sunt fie propriile economii, fie creditele b#%l!^+a?acordate de bănci, în procesul de reciclare și valorificare a capitalurilor monetare în economie. Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare, ca intermediari monetari.
Caracteristica semnificativă a lor este transformarea activelor monetare în monedă. În cadrul sistemului bancar s-au inclus în timp și intermediarii monetari care au ca funcții: colectarea de economii sau acordarea de credite pe termen mijlociu și lung, direct către beneficiari sau prin angajarea de capitaluri pentru recreditare.
Băncile comerciale au ca principală caracteristică aceea că efectuează toate tipurile de operațiuni bancare. Ele au o activitate diversă care se poate modifica în funcție de cererea existentă pe piață, în funcție de propriile posibilități și bineînțeles de obiectivele propuse.
Activitatea de bază tradițională a unei bănci comerciale este structurată în:
Operațiuni pasive, cele de constituire a resurselor;
Operațiuni active, cele prin care banca își angajează resursele în vederea acordării de credite și deci a obținerii de profit;
Operarea transferurilor monetare;
Alte servicii. În a doua jumătate a secolului nostru, odată cu diversificarea serviciilor bancare, în nomenclatorul ofertei unei bănci au pătruns o multitudine de noi servicii aflate in zone de graniță cu alți operatori financiari sau nu. Ne propunem sa prezentăm o scurtă trecere în revistă a produselor și serviciilor oferite de o bancă comercială universală plecând de la structura de bază a ofertei bancare, dar în același timp propunem o nouă clasificare, mai cuprinzătoare decât cele întâlnite în materialele de specialitate studiate.
Comportamentul consumatorului de produse și servicii financiar-bancare. Comportamentul este un ansamblu de reacții exterioare prin care individul răspunde la stimuli.
Din punct de vedere psihologic, „comportamentul desemnează ceea ce este obiectiv observabil în reacŃia globală a individului, independent de ceea ce declară, de gândurile și atitudinile sale psihologice”.
Din punct de vedere sociologic, „comportamentul este activitatea subiectului într-o situaŃie socială dată”.
În sens restrâns, comportamentul consumatorului „reflectă conduita oamenilor în cazul cumpărării și/sau consumului de bunuri și servicii”.
Dicționarul de psihologie definește comportamentul ca fiind „conduita unui subiect luat în considerare într-un mediu și într-o unitate de timp dată”.
În vederea orientării către nevoile de consum, respectiv către cerințele pieței, instituția financiar – bancară trebuie să vizeze, în primul rând, cunoașterea temeinică a acestor cerințe, urmărirea sistematică și chiar anticiparea lor pe baze științifice, prin proiectarea și aplicarea unui instrumentar de investigare adecvat.
Investigarea comportamentului consumatorului presupune o abordare interdisciplinară, datorită naturii fundamental diferite a actelor și proceselor de decizie ce-l compun.
Modul în care oamenii se comportă pe plan economic nu poate fi privit ca o însumare de acte repetate mecanic, ci ca un rezultat al acumulării unei experiențe de viață, aflate sub influența unor nevoi specifice.
Dacă actele consumatorului pot fi relativ ușor de observat și cuantificat, procesele psiho-fiziologice care au generat aceste acte, dar și interdependențele dintre ele sunt incomparabil mai greu de analizat.
În acest context, comportamentul consumatorului poate fi privit ca o componentă a comportamentului economic al individului, care la rândul său, reprezintă o formă de b#%l!^+a?manifestare a comportamentului uman, în general.
Având la bază aceste interferențe și determinări, comportamentul consumatorului a fost b#%l!^+a?definit de specialiști în mai multe moduri, însă niciuna dintre definiții nu se bucură de o accepțiune universală.
În literatura de specialitate, comportamentul consumatorului este abordat din perspectiva a două componente de bază, și anume: comportamentul de cumpărare și comportamentul de consum.
Există o multitudine de variabile ce caracterizează comportamentul de cumpărare și apoi de consum al individului, relevând raportul cauză-efect dintre variabile și comportament. Înțelegerea acestor interdependențe, a corelațiilor care se stabilesc între componentele mecanismului comportamental poate fi realizată numai prin abordarea sistemică, ce pune în evidență raporturile de cauzalitate.
Clienții sunt diferiți, iar cunoașterea comportamentului acestora necesită eforturi din partea marketerilor, pentru a identifica preferințele, necesitățile și dorințele, în scopul creării de servicii și produse bancare noi.
Una dintre cele mai importante variabile ale mediului de afaceri asupra căreia b#%l!^+a?instituțiile nu pot avea control, dar pe care încearcă să o influențeze, în sensul dorit este consumatorul. Segmentarea și tipologia pieței sunt procese care trebuiesc privite prin prisma acelor avantaje care corespund aspirațiilor unei organizații. Dacă toți clienții ar avea aceleași nevoi, atunci practica oferirii tuturor a aceluiași produs/serviciu ar fi unica strategie a marketingului de masă. Dar, segmentarea și tipologia au aparut și s-au dezvoltat tocmai datorită nevoilor diversificate, pentru care marketerii au căutat și caută soluții adecvate. Strategiile de marketing utilizate pentru abordarea clienților actuali și potențiali au ca punct de plecare cunoașterea situației existente, a problemelor cu care se confruntă aceștia, a tendințelor viitoare referitoare la servicii și produse complexe care utilizeaza tehnologii avansate, dar și a importanței clienților pentru instituția bancară. În procesul de evaluare a calității prestației instituției, aprecierea pe care clientul o acordă produselor și serviciilor oferite, rămâne definitorie. Astfel, considerăm că, relația “client-bancă” este un parametru de referință, nonvaloric prin natura lui, dar cu o influență semnificativă, devenită cuantificabilă în fiecare moment de analiză, prin intermediul cifrelor obținute, atât la nivel teritorial cât și central.
Pentru un control asupra calității ofertei de servicii și produse, instituțiile bancare selectează personal bine pregătit și asigură permanent instruirea acestuia pentru a oferii servicii și produse de calitate superioară; monitorizează satisfacția clienților prin supravegherea comportamentului acestora și stabilește unele proceduri care să conțină sugestiile sau eventualele reclamații; asigură metode de distribuție care să prezinte un nivel consistent și acceptabil al serviciului/produsului. Considerăm că, prin garantarea unei calități sporite a serviciilor și produselor bancare, instituția beneficiază de competitivitate și de un grad ridicat de încredere din partea clienților, pe termen lung.
1.5 Generalități privind IMM-urile din România
Categoria Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii (IMM) este formată din întreprinderi care angajează mai puțin de 250 de persoane și care au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro și/ sau dețin active totale de până la 43 de milioane de euro.
Întreprinderile micro, mici și mijlocii (IMM) joacă un rol esențial în economia europeană. Ele reprezintă o sursă de abilități antreprenoriale, inovare și creare de locuri de muncă. În Uniunea Europeană extinsă la 25 de țări, aproximativ 23 de milioane de IMM-uri asigură în jur de 75 de milioane de locuri de muncă și reprezintă 99% din toate întreprinderile.
Totuși, ele sunt adeseori confruntate cu imperfecțiunile pieței.
IMM-urile au de multe ori dificultăți în obținerea de capital sau credite, mai ales în faza de start-up.
Resursele lor limitate pot de asemenea să reducă accesul la noi tehnologii sau inovare.
De aceea, sprijinul pentru IMM-uri reprezintă una din prioritățile Comisiei Europene pentru creșterea economică, crearea de locuri de muncă și coeziune socială și economică.
În peisajul european, rolul IMM-urilor din România este unul minor, dacă avem în vedere ultimul loc în UE 28 la densitatea de IMM-uri active și locul 17 în ceea ce privește contribuția la valoarea adăugată creată de IMM-uri.
Comerțul rămâne preponderent pentru IMM-urile din România cu un procent de aproape 40% din numărul total de firme, în timp ce media din UE este 28%
Mediul de afaceri continuă să fie instabil, prin numărul tot mai scăzut de noi inițiative antreprenoriale înregistrate, concomitent cu exitul altor agenți economici din piață
Comisia Europeană previzionează că anul 2015 va marca creșterea valorii adăugate din IMM-uri cu mai mult de 3 procente și crearea a peste 600.000 de locuri de muncă până la final de an, b#%l!^+a?relevă un studiu realizat de Fundația Post-Privatizare.
Dintre țările europene, România ocupă locul 17 din UE 28 în ceea ce privește valoarea adăugată totală și este pe ultimul loc la densitatea de IMM-uri active din Comunitatea Europeană.
În peisajul european, rolul IMM-urilor din România este unul minor, dacă avem în vedere ultimul loc în UE 28 la densitatea de IMM-uri active și locul 17 în ceea ce privește contribuția la valoarea adăugată creată de IMM-uri.
Totuși, IMM-urile din România se remarcă printr-o pondere bună a numărului de angajați care le plasează pe locul 8 din UE 28.
Pentru 2015 se prefigurează o consolidare a rezultatelor pozitive din ultimii ani, la nivelul IMM-urilor din Uniunea Europeană, în special prin creșterea valorii adăugate cu 3,4% în 2015 și un spor de peste 600.000 al numărului de locuri de muncă.
După o perioadă îndelungată de instabilitate și pierderi de performanță se estimează reluarea creșterii consecutive în 2014 și în 2015 pentru IMM-urile din România.
Indicatorii caracteristici pot avea ritmuri mai înalte decât media europeană, cu 7,8% pentru valoarea adăugată și 2,8% în ceea privește numărul locurilor de muncă din IMM. b#%l!^+a?
Ponderea microîntreprinderilor din România în totalul de IMM-uri este de 88%, mai mică decât media de 92% din UE28, în timp ce clasa de întreprinderi mici este mai consistentă decât în UE, respectiv 10,4% față de 6,4%.
Ca domeniu de activitate, Comerțul rămâne preponderent pentru IMM-urile din România cu un procent de aproape 40% din numărul total de firme, în timp ce media din UE este 28%. În contextul noilor politici pentru relansarea industriei europene se evidențiază un alt aspect pozitiv în structura sectorială, România având mai multe IMM-uri în Industria prelucrătoare, ponderea acestora depășind valoarea medie din UE28 (respectiv o pondere de 11,9% față de media de 9,6% în UE).
De asemenea, România este printre puținele țări europene cu realizări notabile în ceea ce privește depășirea valorilor precriză la indicatorii producției industriale în general și a doua în Europa (după Cehia) la ponderea Industriei în crearea valorii adăugate.
Mediul de afaceri continuă să fie instabil, prin numărul tot mai scăzut de noi inițiative antreprenoriale înregistrate, concomitent cu exitul altor agenți economici din piață. Înmatriculările de startup-uri au scăzut cu 19,6% în primele 10 luni din 2014 față de anul precedent.
Anul 2014 semnalează reorientarea antreprenorilor români înspre IT și învățământ în detrimentul agriculturii.
Dintre sectoarele nefinanciare, cele mai populare sectoare de activitate pentru startup-urile românești în 2014 au fost învățământul, cu 18,8% mai multe înmatriculări, informație și comunicații, cu 8,94%, și comerțul cu ridicata și amănuntul, cu 5,38%. Regiunea unde s-au înmatriculat cele mai multe firme în 2014 a fost zona municipiului București, cu 11.648 de înmatriculări.
Pe locul doi se situează Cluj, cu 4.074, și Bihor, cu 3.468 de înmatriculări. Cele mai slabe zone în materie de inițiativă antreprenorială din România sunt Covasna cu 552 de înmatriculări și Ialomița cu 674 de înmatriculări.
Programele de educație antreprenorială continuă să fie una dintre soluțiile pentru stimularea inițiativei antreprenoriale în rândul tinerilor și echiparea potențialilor antreprenori cu cunoștințele necesare pentru a valorifica potențialul inovator și creativ pe care îl au afacerile la început de drum.
Reprezentând 99% din firmele active și contribuind cu un procent de 66% la numărul total de angajați, IMM-urile din România se situează la nivelul mediei din UE la acesti doi indicatori, fiind însă deficitare în ceea ce privește ponderea lor la formarea valorii adaugate din economie.
Cele mai multe IMM-uri își desfășoară activitatea în sfera serviciilor, procentajul acestora în totalul activităților economice fiind 39,5% în România, față de o medie de 44,2% la nivelul UE.
În anul 2011 numărul înmatriculărilor de noi firme la ONRC a crescut cu 9% față de anul precedent, cele mai multe startup-uri fiind înregistrate în comerț (28,4%), în alte servicii (23,9%) și în agricultură (15,6%).
Rolul important al IMM-urilor active în economie este susținut de valorile cifrei de afaceri, prezentate în studiu, împreună cu repartițiile pe clase de mărime și pe sectoare de activitate.
IMM-urile contribuie cu un procent de 40% la cifra de afaceri totală din industria b#%l!^+a?românească, ponderea lor în raport cu întreprinderile mari fiind menținută chiar și în perioada de recesiune economică.
IMM-urile sunt un factor de competitivitate industrială fiind principalul furnizor în industria alimentară, industria de prelucrare a lemnului, industria produselor din cauciuc și mase plastice, industria hârtiei și tipografică sau industria construcțiilor metalice.
Se remarcă de asemenea, IMM-urile din agricultură care s-au evidențiat cu un ritm constant de creștere a cifrei de afaceri și o pondere majoră de 72,5% față de întreprinderile mari.
În ceea ce privește sectorul IMM-urilor, principala lege care reglementează în prezent măsurile destinate creării cadrului favorabil înființării și dezvoltării acestor întreprinderi este Legea nr.346 din 14 iulie 2004.
Potrivit acesteia, întreprinderea este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată, potrivit legislației în vigoare să facă acte și fapte de comerț în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență.
Întreprinderi pot fi: societățile comerciale, societățile cooperatiste, persoanele fizice independente și asociațiile familiale, toate autorizate potrivit legislației în vigoare.
În conformitate cu Legea 346/2004, sunt considerate a fi întreprinderi mici și mijlocii cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au un număr mediu de salariați mai mic de 250, realizează o cifră de afaceri anuală de până la opt milioane de euro (echivalent în lei) sau au un rezultat al bilanțului contabil ce nu depășește echivalentul în lei a cinci milioane de euro și, totodată, respectă criteriul de independență, adică nu sunt deținute într-o proporție mai b#%l!^+a?mare de 25% din capitalul lor social de către alte firme care nu sunt IMM-uri.
În România, ca în oricare economie de piață, IMM-urile au efecte benefice pentru sistemul economic, prin rolurile pe care le îndeplinesc.
Dintre ele menționăm:
1. Întreprinderile mici și mijlocii sunt importante creatoare de locuri de muncă, prin aceasta ele contribuind la stabilitatea socială a zonei respective.
2. Sectorul IMM-urilor este principala sursă de formare a clasei de mijloc, ce are un rol decisiv în asigurarea stabilității socio-politice a țării. Acest lucru este posibil datorită faptului ca distribuția puterii economice prin sistemul firmelor mici și mijlocii conduce la o repartizare favorabilă a puterii în societate.
3. Un alt rol important este acela că sporesc caracterul concurențial al unor piețe, ele înseși fiind surse de concurență, determinând astfel o mai bună satisfacere a nevoilor consumatorilor.
4. IMM-urile contribuie la formarea ofertei de bunuri și servicii și, în acest fel, la formarea PIB, la creșterea exporturilor și a investițiilor naționale. Se asigură combinări ale unor factori de producție care, în alte condiții, probabil nu ar fi folosiți: resurse locale, produse secundare ale firmelor mari și altele.
5. Cu întreprinderile mari, IMM-urile au relații de cooperare care se prezintă fie sub forma acordurilor de parteneriat (financiar, tehnologic s.a.), fie sub forma unei sub-furnituri (de capacitate, de specialitate s.a.).
6. Faptul că IMM-urile sunt administrate direct de către proprietari face ca sistemul de luare a deciziilor să fie foarte simplu și să depindă de talentul și de capacitățile manageriale ale acestora. De aceea, firmele mici și mijlocii prezintă o mare flexibilitate și rezistență în perioadele de recesiune, dată de capacitatea de adaptare la modificările pieței.
7. Ele asigură potențialul de dezvoltare al viitoarelor mari întreprinderi, grație proceselor de creștere și dezvoltare la care vor lua parte.
8. Accentul pe procesele de inovație, atât în privința tehnologiilor, cât și a managementului, reprezintă o altă trăsătură importantă a IMMurilor.
9. Întreprinderile mici și mijlocii se pot integra relativ ușor într-o rețea economică regională, ceea ce contribuie la dezvoltarea regiunii respective și la reducerea șomajului. 10. Dimensionarea lor redusă contribuie la diminuarea practicilor birocratice și la evitarea depersonalizării relațiilor umane, datorită scurtării circuitului documentelor și al informațiilor în firmă. De aceea, IMM-urile asigură o calitate superioară a ocupării, din punct de vedere al performanțelor și satisfacției în muncă. Relațiile în aceste firme sunt mai puțin formalizate și există o mai strânsă legătură între eforturile individuale și obiectivele întreprinderii.
În România, accesul limitat la finanțare se confirmă prin faptul că investițiile planificate atât cele de mare anvergură cât și cele de mică anvergură sunt susținute, în proporție covârșitoare din fonduri proprii.
Pe locul al doilea, dar la mare distanță, sunt împrumuturile din surse bancare, în special în cazul investițiilor mici în timp ce finanțarea din surse guvernamentale, cum este și normal, rămâne doar o sursă de completare.
Ponderea surselor de finanțare din programele guvernamentale de susținere a dezvoltării IMM-urilor este de obicei sub 20% în cazul investiților mari, și respectiv 12% în situația b#%l!^+a?investițiilor de mică dimensiune.
Pe sectoare de activitate, se folosesc în general aceleași surse ca și pe ansamblul sectorului (numai fonduri proprii, urmate de fonduri proprii combinate cu împrumuturi bancare). Cu toate acestea, o excepție se poate observa imediat în sectorul hoteluri și restaurante, unde aproape jumătate din IMM-uri folosesc un portofoliu diversificat de surse pentru a-și finanța investițiile: fonduri proprii, împrumuturi sau credite bancare și programe guvernamentale. De asemenea, întreprinderile din sectoarele agricultură, industrie și alte servicii beneficiază de fonduri guvernamentale mai mult decât firmele din alte sectoare. Indiferent de sectorul de activitate în raporturile lor cu băncile, întreprinderile mici și mijlocii utilizează, în proporție covârșitoare doar produsele bancare tradiționale. Utilizarea produselor bancare moderne este foarte slab răspândită.
De altfel, nici creditul pentru capital de lucru sau cel pentru investiții nu reprezintă un produs comun, reflectând odată în plus accesul limitat la finanțare.
Cu toate acestea, pe măsura ce ne îndreptăm către categoria de mărime mijlocie a IMM-urilor se observă o creștere a ponderii cu care sunt utilizate produsele bancare respective.
Accesul la finanțare din surse bancare fiind încă foarte scăzut, IMM-urile pot apela la finanțarea din surse non-bancare, respectiv participând la competiție de proiecte pentru solicitarea de grant-uri de la instituții de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor private, incluzând aici surse ale Uniunii Europene și ale Guvernului României. b#%l!^+a?
Însă, un lucru este cert: schemele de finanțare nerambursabilă nu sunt cunoscute sau atractive pentru IMM-uri. În alegerea sursei de finanțare, IMM-urile se orientează, în primul rând, în funcție de nivelul dobânzilor, precum și în funcție de procedurile și normele impuse de instituțiile financiare.
Cu alte cuvinte, costul banilor, înțelegând aici atât dobânda cât și costurile de tranzacționare, sunt primordiale în alegerea sursei.
Totuși, criteriul garanțiilor cerute de către instituțiile bancare pentru securizarea împrumuturilor se află listat pe locul trei în ierarhia factorilor de influență, fiind perceput ca o barieră în calea lărgirii accesului la credite.
Din acest considerent, dezvoltarea fondurilor de garantare a creditelor pentru IMM-uri, atât la nivel central cât și teritorial, se impune ca o direcție de acțiune în efortul de susținerea a
accesului IMM-urilor la credite.
Această direcție de acțiune este și mai importantă dacă se ia în calcul și conjunctura favorabilă de pe piața creditului, concretizată în disponibilitatea și interesul crescând al băncilor comerciale de a intra în raporturi de creditare cu IMM-urile.
Decizia de investiții în IMM-uri. În privința deciziei de investiții trebuie să se aibă în vedere riscul ce se poate manifesta pe plan macro și microeconomic, dar și consecințele sale economice, în sensul că: la nivel macroeconomic, prin investiții capitale de mare anvergură și de lungă durată, se antrenează forță de muncă salariată ce participă la realizarea viitoarelor capacități productive, acesteia distribuindu-i-se venituri sub forma salariilor, fără însă să se aibă în vedere distribuirea, în aceeași măsură, și de bunuri consumabile, aspect ce poate produce dezechilibre pe piața bunurilor de consum, între cerere mai mare și ofertă mai mică;
la nivel microeconomic, consecințele nefavorabile pot îmbrăca două aspecte, mai ales ca o consecință a neprospectării aprofundate a pieței:
– supraevaluarea pieței de desfacere și deci producerea de bunuri (prin investiția pusă în exploatare) peste posibilitățile reale de absorbție, situație ce va impune majorarea prețurilor de valorificare a produselor, pentru ca prin intermediul lor, investitorul să obțină o rentabilitate minimă a capitalurilor investite;
– subevaluarea pieței și, ca urmare, producerea de bunuri ce nu pot acoperi cererea. Acest aspect va genera creșterea prețurilor de vânzare, ca urmare a ofertei mai mici și a cererii mai mari.
Surse de finanțare a investițiilor. Nefundamentarea obiectivelor investiționale avute în vedere din perspectivă obiectivă și realmente științifică, atât pe plan macroeconomic cât și pe plan microeconomic, are repercusiuni asupra echilibrului monetar, în situațiile prezentate mai sus eroarea de proiectare a investiției contribuind la posibilitatea apariției sau la accentuarea inflației.
Factorii de decizie trebuie să aleagă varianta ce oferă soluția de optim, ținând seama de existența și de variabilitatea factorilor de natură economică, financiară și socială.
Realizarea de investiții, în toată întinderea și diversitatea lor, presupune finanțare, adică resurse necesare, care să atragă după sine creșterea capitalului fix, a stocurilor de capital circulant și, în general, creșterea avuției naționale.
Insuficiența resurselor financiare proprii determină IMM-urile să apeleze la creditele bancare. Sistemul bancar, totuși, acționează astfel încât defavorizează sectoarele economice reale prin practicarea unor dobânzi reale pozitive prea ridicate în care se includ sume foarte mari pentru acoperirea riscului împrumutului alocat solicitantului.
Totuși, se pare că băncile nu au realizat că între ele și clienți se impune o relație de captivitate reciprocă. Astfel, băncile ajung la profituri foarte mari, personalul acestora la salarii b#%l!^+a?foarte mari, iar IMM-urile se ruinează datorită dificultăților în a asigura plata împrumuturilor contractate.
Astfel, în condițiile economiei de piață, finanțarea investițiilor are drept surse următoarele: fondul de amortizare în cazul investițiilor de înlocuire și o parte din venitul obținut de IMM-uri, în cazul investițiilor de dezvoltare (investiții nete), creditele bancare, de la instituții și/sau organisme internaționale specializate din cadrul pieței de capital, pentru investiții de dezvoltare sau investiții noi.
În procesul general de finanțare a activității economice, participă și piața de capital. Cu toate că importanța acestei piețe a crescut, ea nu a jucat în general un rol central în sistemul financiar. În multe țări, politicile de dezvoltare au pus accent pe intervenția guvernului, alocarea planificată a resurselor, împrumuturi externe și credința că dezvoltarea justifică împrumuturile.
Piața de capital, în cadrul unei evoluții economice normale, oferă condiții avantajoase solicitanților de fonduri pentru investiții.
Mecanismul cererii și ofertei de capital se realizează în două modalități:
prin concentrarea disponibilităților bănești la bănci și utilizarea de către acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri – finanțare indirectă;
prin emisiune de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri, pe piața financiară – b#%l!^+a?finanțare directă.
O importantă sursă de finanțare sau de cofinanțare a constituit-o alocările din fondurile internaționale din ultimul deceniu: PHARE, ISPA, SAPARD. Aceste alocări de capital au fost destinate în principal, pentru achiziționarea de echipamente și tehnică de calcul, soft-uri, utilaje, în scopul creării unui potențial tehnic comparabil cu cel al țărilor din
Uniunea Europeană și pentru lucrări de infrastructură, acestea din urmă fiind imperios necesare în țara noastră.
Decizia de finanțare. Decizia de finanțare este cea care face posibilă decizia de investiții.
La nivel internațional, deciziile privind procurarea capitalului investițional se reflectă pe termen lung în eficiența și competitivitatea activității IMM-urilor.
Datorită importanței acestor decizii, ele sunt înglobate în strategia internațională a capitalului, mai exact în strategia globală de finanțare a IMM-urilor.
De asemenea, este cunoscut faptul că, deciziile de politică financiară au drept obiect finanțarea adoptată de întreprindere în funcție de obiectivele de rentabilitate, de creștere și de risc. După determinarea nevoilor de finanțare stabile ale întreprinderii se decide partea care va
fi finanțată prin capitaluri permanente precum și politica de îndatorare, adică repartiția între fonduri proprii și datorii.
Decizia de finanțare reprezintă astfel opțiunea IMM-urilor de a-și acoperi nevoile de finanțare fie prin fonduri proprii interne sau externe, fie prin împrumuturi, fie în participație. Actul de decizie asupra finanțării aparține întreprinderii, întrucât ea este cea mai interesată în folosirea cu eficiență a fondurilor și obținerea unor rezultate bune.
În același timp, decizia de finanțare nu depinde exclusiv de întreprindere, ci și de bancă, de facilitățile pe care le poate obține în negocierea creditelor sau de acționari și disponibilitățile acestora pentru a subscrie la creșteri de capitaluri de împrumut, de existența sau inexistența unor capitaluri libere, posibil de atras etc.
În principiu, decizia de finanțare este cea care se referă la alegerea structurii financiare a întreprinderii dar și la politica de dividend și mărimea autofinanțării. Detaliind, decizia de finanțare vizează:
– alegerea între finanțarea prin fonduri proprii și finanțarea prin îndatorare, decizie ce are o influență hotărâtoare asupra riscului;
– în cazul finanțării din fonduri proprii, alegerea între finanțarea internă (din profit – autofinanțare) și finanțarea externă (majorare de capital – aporturi noi la capital);
– alegerea între sursele de finanțare pe termen scurt și sursele de finanțare pe termen mediu și lung; în cazul tuturor deciziilor prezentate, o importanță majoră o are stabilirea unei proporții între diversele surse de finanțare utilizate.
CAPITOLUL II b#%l!^+a?
Raiffeisen Bank, Banca Transilvania și BCR
Gradul de bancarizare în România este încă redus, consideră reprezentanți ai mediului bancar.
Gradul de concentrare bancară se situează încă la un nivel destul de scăzut în România, a pecizat în luna mai, la Forumul Economic sud-est european, economistul șef al National Bank of Greece, Paul Myonas: "România se află din punct de vedere al numărului de filiale bancare pe cap de locuitor la jumătatea Greciei și la o treime din media Uniunii b#%l!^+a?Europene", a arătat Myonas.Acesta a explicat că, în 2007, tot mai multe bănci străine vor localiza afacerile în România, anual în România fiind deschise circa 40-50 de filiale ale unor bănci străine.Potrivit președintelui BCR, Nicolae Dănilă, în prezent, în România există 4.900 locuitori la o unitate bancară față de media din Statele Uniunii Europene, de 2.297 locuitori/unitate bancară.
Oficialii băncilor au arătat că, creditele acordate corporațiilor sunt foarte scăzute, iar rata de penetrare a creditelor ipotecare de asemenea, este la un nivel redus și cu un potențial de creștere important în următorii ani.
În România și gradul de economisire a populației se află la un nivel foarte mic, de circa 17,5 euro pe lună față de Cehia, unde acesta este de 21 de euro pe luna, Polonia – 27 euro, iar Slovenia – 36 de euro.
Raiffeisen Bank. Friedrich Wilhelm Raiffeisen a întemeiat în 1862 prima uniune de credit în Anhausen Germania. În 1886 apare prima uniune bancară Raiffeisen în Mühldorf Austria. Raiffeisen Zentralbank Austria a fost fondată în 1927 pentru a coordona activitățile și politicile financiare ale întregului grup bancar Raiffeisen și este responsabilă cu tranzacțiile și operațiunile efectuate în numele grupului la nivel național și internațional. Astăzi, Grupul Raiffeisen este cel mai mare grup bancar privat din Austria cu un număr total de 2.360 de unități.
Acestea sunt câteva informații despre un grup care, în anul 2001, achiziționa Banca Agricolă de la statul român, aceasta fiind prima achiziție importantă a unei bănci în România. În cei șase ani care au urmat, Raiffeisen Bank a avut mai multe realizări semnificative. “Am construit o bancă universală competitivă, care ocupă unul dintre primele trei locuri din țară în ceea ce privește cota de piață”.
Până la obținerea acestor rezultate însă, drumul a fost lung, și a presupus eforturi deosebite din partea echipei. Raiffeisen Bank România a rezultat prin fuziunea, încheiata în iunie 2002, a celor două entități deținute de Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG (RZB) în România – Raiffeisenbank (România), înființată în 1998 ca subsidiară a Grupului RZB și Banca Agricolă, achiziționată în 2001.
Pe scurt, urmând să revenim asupra evoluției în detaliu, după privatizare, Raiffeisen Bank a reușit o schimbare radicală. În 2004 banca a obținut un profit net de 28,3 milioane EUR, de șase ori mai mare decât în anul 2003 (4,6 milioane EUR). Activele totale s-au dublat față de 2003, depășind 2.000 milioane EUR. În 2006, banca a continuat să implementeze un plan de investiții semnificativ, destinat în principal infrastructurii și sistemelor IT&C, modernizării rețelei de unități și extinderii rețelelor de ATM și POS. Anul 2007 marchează începutul unei campanii de comunicare externă și internă pentru brandul Raiffeisen Bank sub sloganul „Reușim împreună”. „Cred ca noul nostru slogan exprimă clar ceea ce vrem să fim: o echipă unită, care cooperează pentru a oferi clienților cea mai bună soluție financiară și o relație bazată pe parteneriat. Esența brandului Raiffeisen este spiritul de echipă”. Prin adobtarea unor decizii de management și marketing competent s-a ajuns în present ca banca șă numere peste 1,8 milioane de clienți.
Prezența Raiffeisen Zentralbank Oesterreich (RZB) în România a început în anul 1994 prin deschiderea unei reprezentanțe la București. În 1998, reprezentanța a fost transformată într-o subsidiară a RZB, oferind servicii și produse pentru companii.
În același timp, una dintre cele mai mari bănci deținute de statul român, Banca Agricolă, se afla într-o situație financiară dificilă. Datorită măsurilor luate de autoritățile române – precum preluarea creditelor neperformante de către stat – banca a fost pregătită pentru privatizare în anul 2000.
„Pe parcursul anului 2001 au avut loc, la nivelul întregului sistem, mutații semnificative, de structură. Banca Agricolă a marcat o revenire spectaculoasă în topul marilor bănci românești, după ce a fost la un pas de colaps în urmă cu câțiva ani. Banca a trecut printr-un amplu proces de restructurare și curățare a portofoliului și recuperare a creanțelor, ajungând la o privatizare, încheiată cu succes, prin achiziționarea de către banca austriacă Raiffeisenbank și Fondul Româno-American de Investiții a 99,99 % din acțiuni”.
Într-adevăr, în februarie 2001, RZB, împreună cu Romanian-American Enterprise Fund (RAEF), și-a exprimat interesul de a achiziționa pachetul majoritar de acțiuni ale Băncii b#%l!^+a?Agricole. Contractul de achiziție a fost semnat la sfârșitul lunii iulie 2002.
Începuturile funcționării au avut la bază recrutarea unei echipe cu experiență în toate ariile de activitate ale băncii, echipă instruită și dezvoltată permanent. Ca urmare, Raiffeisen Bank poate oferi o gamă completă de servicii financiare precum: servicii bancare comerciale, de investiții, leasing, bancă ipotecară, managementul activelor. Toate aceste dezvoltări, fac ca banca să fie pregătită să facă față provocărilor apărute pe o piață foarte competitivă, care se schimbă cu rapiditate.
Raiffeisen a „reinventat” Banca Agricolă. Contractul de privatizare a Bancii Agricole s-a ridicat la 52 milioane de dolari. Dacă până la momentul privatizării serviciile oferite de Banca Agricolă se adresau într-o proporție semnificativă mediului rural, după preluarea ei de către Raiffeisen, zona de interes s-a mutat aproape integral în mediul urban. Măsura luată de Raiffeisen este justificată prin coeficientul sporit de risc pe care ar fi trebuit să și-l asume. După privatizare, Raiffeisen Bank a reușit o schimbare radicală. În 2004, banca a obținut un profit net de 28,3 milioane euro, de șase ori mai mare decât în anul 2003 (4,6 milioane euro). Activele b#%l!^+a?totale s-au dublat față de 2003, depășind 2 miliarde de euro.
În prezent, Grupul Raiffeisen este reprezentat în România de următoarele entități:
Raiffeisen Bank;
Raiffeisen Leasing (iulie 2002);
Raiffeisen Investment România;
Raiffeisen Capital & Investment;
Raiffeisen Banca pentru Locuințe;
Raiffeisen Asset Management;
Raiffeisen Bank – reprezentanța din Republica Moldova.
Raiffeisen Bank România, este o subsidiară a Raiffeisen International Bank-Holding AG (Raiffeisen International), o unitate consolidată în întregime a Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB). La rândul său, RZB este instituția centrală a Grupului Bancar Raiffeisen din Austria, cel mai puternic grup financiar din țară. La data de 31 decembrie 2007, bilanțul total consolidat al Grupului Bancar Raiffeisen a fost de 145,5 miliarde EUR. Aproximativ un sfert din toate activitățile bancare din Austria sunt derulate prin grup, care are cea mai mare rețea de distribuție, formată din aproape 2.300 de unități și aproximativ 23.000 de angajați. Înființată în 1927, RZB oferă o gamă largă de servicii bancare și de investment banking în Austria și este considerată un pionier în Europa Centrală și de Est.
Raiffeisen Internațional este compania care administrează aceste bănci, deținând o mare parte din acțiunile acestora (în majoritatea cazurilor 100% sau aproape 100%). De asemenea, din grup fac parte numeroase companii de leasing (inclusiv una în Kazakhstan). Raiffeisen International este o unitate consolidată în întregime a RZB. În urma celei mai mari oferte publice inițiale din istoria Austriei, care a avut loc în aprilie 2005, RZB a rămas acționarul majoritar al Raiffeisen International, cu 70% din capitalul social. Restul acțiunilor (30%) sunt liber tranzacționabile, inclusiv acțiunile International Finance Corporation (IFC) și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care dețin, fiecare, aproximativ 3 % din capitalul social.
Ca și în anii anteriori, expansiunea Raiffeisen International a continuat și în anul 2007. La jumătatea anului, activele totale ale acesteia au ajuns la 32,9 miliarde EUR, în creștere cu 13,7% față de sfârșitul anului 2006. Profitul înainte de impozitare conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) a ajuns la 273,3 milioane EUR, ceea ce reprezintă o creștere cu 58% față de primul semestru al anului 2006. Rentabilitatea capitalului propriu a crescut cu 0,6 puncte procentuale, ajungând la 22,8%, iar raportul costuri/venituri a ajuns la 59,9%. La data bilanțului, Raiffeisen International avea 971 unități bancare în Europa Centrală și de Est și peste 24.600 de angajați.
La sfârșitul anului 2006, valoarea bilanțului Grupului RZB a fost de 67,9 miliarde EUR, în creștere cu peste o cincime față de anul 2005. Profitul înainte de impozitare conform IFRS a crescut de mai mult de două ori, ajungând la 706 milioane EUR. Rentabilitatea capitalului propriu înainte de impozitare a fost de 27,4% (în creștere cu 11,9%), aceasta fiind una dintre cele mai bune rentabilități înregistrate de o bancă de primă clasă din Austria. Raportul costuri/venituri al Grupului s-a îmbunătățit cu 4,7%, ajungând la 50,4%. La data raportării, Grupul avea peste 25.300 de angajați în întreaga lume.
Pe lângă băncile subsidiare – la care se adaugă reprezentanțele din Rusia (Moscova) și Lituania (Vilnius) – RZB este prezentă în Europa Centrală și de Est prin mai multe companii specializate care oferă, printre altele, servicii în domeniul fuziunilor și achizițiilor, dezvoltării de proiecte imobiliare, managementul fondurilor, leasing și credit ipotecar.
În Europa Occidentală și în SUA, RZB este prezentă printr-o sucursală la Londra și reprezentanțe la New York, Bruxelles, Milano, Paris și Stockholm. La acestea se adaugă o companie de finanțare în New York (cu reprezentanțe la Chicago și Houston) și o bancă subsidiară la Malta. În Asia, RZB are sucursale la Beijing și Singapore și reprezentanțe la Hong Kong, Ho Chi Min, Mumbai, Teheran și Seul. Această prezență internațională ilustrează clar strategia băncii privind piețele în dezvoltare.
Angajamentul permanent al Grupului RZB pentru calitate este recunoscut prin b#%l!^+a?numeroasele premii locale și internaționale. Pentru a doua oară consecutiv, RZB și Raiffeisen International au primit premiul „Cea mai bună bancă în Europa Centrală și de Est” acordat de prestigioasa revistă Global Finance în aprilie 2005. Totodata, Raiffeisen Bank din România, Raiffeisen Bank Albania, Raiffeisen Bank Bosnia și Herzegovina, Raiffeisenbank Serbia și Muntenegru și Priorbank Belarus au primit premiul „Cea mai bună bancă“ pentru piețele respective. În iulie 2005, Euromoney, binecunoscuta revistă britanică, a desemnat RZB împreună cu subsidiara Raiffeisen International drept „Cea mai bună bancă în Europa Centrală și de Est”. De asemenea, Grupul RZB a primit patru premii pentru subsidiarele din Austria, Albania, Belarus, Serbia și Muntenegru.
În prezent RZB are următoarele calificative:
Standard & Poor's Termen scurt A1
Moody's Termen scurt P-1
Moody's Termen lung A1
Moody's Putere financiară C+
La baza activității băncii stau elemente definitorii, care susțin ideea de seriozitate și b#%l!^+a?încredere. Emblema băncii este unul din aceste elemente. Căluții încrucișați reprezintă emblema Raiffeisen. Simbolistica este profundă și se referă la faptul că, în vechime, căluții încrucișați completau vârful unui acoperiș de casă, protejând ocupanții acesteia de orice tip de pericol. Organizația Raiffeisen a transformat acest simbol al protecției în propria marcă deoarece membrii acesteia se protejează reciproc de dificultățile economice, colaborând unul cu celalalt.
Totodată, lansarea programului "Viziune, Misiune, Valori", a reprezentat un pas esențial în definirea identității băncii ca organizație. Viziunea și misiunea sunt linii directoare pentru întreaga activitate a băncii, care exprimă ceea ce dorește să devină și ce direcții trebuie să urmeze. Valorile stabilesc coordonatele principale ale comportamentului față de clienți, acționari, competitori și colegi.
Viziune – Raiffeisen Bank este liderul pieței bancare prin calitate, dinamism și inovare. Oferind produse și servicii de înaltă calitate, cu o atitudine constant dinamică și axându-se pe inovare, Raiffeisen Bank poate deveni banca de primă opțiune pentru clienți și poate fi recunoscută ca fiind liderul pieței bancare.
Misiune – Raiffeisen Bank este un partener de termen lung pentru toți clienții săi, oferind o gamă completă de servicii financiare la standarde ridicate și generând un profit pe acțiune peste medie. Este o bancă universală, aparținând unui grup care oferă servicii financiare integrate în următoarele domenii: bancar, bancă de investiții, analiză și consultanță financiară, leasing, asigurări.
Standardele ridicate se aplică fiecărui aspect al activității băncii: servicii și produse de calitate, investiții în infrastructură, conceptul original Raiffeisen pentru „sucursala modernă”, multiple canale de distribuție, inovare constantă în ceea ce privește produsele, soluții alternative sau personalizate nevoilor specifice ale clienților băncii.
Valori – Axarea pe nevoile clientului;
Creșterea valorii pentru acționari;
Păstrarea eticii generale solide;
Fii numărul unu, motivează-i și dă-le oamenilor încredere în sine.
În concluzie, Raiffeisen Bank este o bancă universală, oferind o gamă completă de produse și servicii de cea mai bună calitate persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari prin multiple canale de distribuție: unități bancare (peste 200 în întreaga țară), rețele de ATM și EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct) și mobile banking (myBanking).
Banca Transilvania. Povestea de succes a băncii a început în Cluj-Napoca, acum 23 ani, din inițiativa unor oameni de afaceri din Cluj.
Ideea a fost aceea de a crea o banca locală, un brand de Cluj. Spiritul antreprenorial al fondatorilor săi a determinat consolidarea poziției Băncii Transilvania, într-o primă etapă, în Cluj și, ulterior, la nivel regional. Banca și-a orientat la început activitatea spre sectorul IMM și, datoritș cererii pieței, în scurt timp aceasta a început să se dedice și domeniului retail.
În anul 1997 Banca Transilvania a devenit prima instituție bancară din România, care a fost cotată la Bursa de Valori București, ceea ce a însemnat recunoașterea valorii sale pe piață și a transparentei acțiunilor băncii.
Din anul 2002, Banca Transilvania are un management modern, cu un know-how internațional, care a imprimat băncii un stil diferit, caracterizat prin deschidere și flexibilitate. Un alt moment important pentru bancă a fost anul 2003, când s-a schimbat identitatea de corporație, conform noii sale misiuni.
Re-branding-ul a însemnat modificarea logo-ului băncii, precum și implementarea unui concept nou, standard, privind unitățile sale. Banca Transilvania este azi una dintre cele mai importante instituții financiar – bancare din România, aflată în top 10 și una dintre cele mai atractive companii listate la Bursa de Valori București.
O prioritate a activității sale este perfecționarea continua a serviciilor și a angajaților, așa încât calitatea să fie cea care face diferența. Cu o cotă de piață de 5%, Banca Transilvania este un jucător activ pe piață, devenind, datorită accelerării implementării strategiei de creștere, o bancă recunoscută la nivel național.
Banca Comercială Română. Istoria economică ne arată că numele de Banca Comercială Română datează încă din anii ’40 când sistemul bancar era dominat de 5 bănci b#%l!^+a?principale: Banca Românească, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română, Banca Comercială Italiană si Română și Societatea Bancară Română. Banca Comerciala Romana își înscrie numele pe lista băncilor comerciale nou create și reorganizate dupa 1989.
Ea este o institutie specială, ce poate fi considerată o bancă nouă pentru că actul său de naștere poartă data de 1 decembrie 1990, dar, în același timp prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul Băncii Naționale din care se desprinde este deopotrivă o bancă cu tradiție în domeniul bancar. În 1990 , B.C.R. pleacă la drum cu un colectiv de 5300 de angajați și 100 unități în rețea , cifre care se dublează în primii 5 ani de activitate.
Evoluția capitalului este poate cel mai important criteriu de apreciere a forței financiare a băncii .La un capital social subscris de 12 miliarde lei în 1990 , încep să se adauge fondurile constituite , adică , capitalul total crește în primii 5 ani de activitate la 577 miliarde lei.
În prezent Banca Comercială Română face parte din Grupul BCR care mai cuprinde pe lăngă aceasta și: BCR Leasing, BCR Securities, BCR Asigurări, BCR Asigurări de Viață, BCR Asset Management, Anglo Romanian Bank și BCR Chișinău.
b#%l!^+a?
2.1 Descrierea produselor și serviciilor pt IMM-URILE din România
2.1.1 Raiffeisen Bank
Raiffeisen Leasing a lansat un nou produs de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), pentru achiziția de vehicule și echipamente noi, în urma încheierii unui acord de împrumut cu Banca Europeana de Investitii (BEI), în valoare de 15 milioane de euro.
Noua soluție de finanțare oferă costuri reduse față de condițiile standard, având o marjă de dobândă de 4,95% și taxa de administrare de 1,85%, și este valabilă pentru achiziția de vehicule și echipamente noi.
S-a lansat acest produs pentru a încuraja și sustine mediul antreprenorial, oferind clienților acces la o soluție de finanțare adecvată nevoii de creștere a unor afaceri viabile pentru sectorul IMM care, în opinia noastră, reprezintă una dintre cele mai la îndemână soluții de relansare a economiei.
Noul produs de finanțare este disponibil atât direct, la sediile Raiffeisen Leasing, cât și prin cele 539 de agenții Raiffeisen Bank din țară.
Raiffeisen Bank oferă două noi produse de creditare pentru sectorul IMM.
Creditele sunt acordate dintr-o linie de finanțare în valoare de 30 de milioane de euro, în cadrul Programului de sprijin al IMM-urilor inițiat de Uniunea Europeană, prin Banca de Dezvoltare a Germaniei (KfW) în cooperare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Suma atrasă de Raiffeisen Bank prin acordul semnat cu KfW este destinată întreprinderilor mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în localități care au mai puțin de 50.000 de locuitori.
Valoarea unui credit este între 3.000 si 250.000 de euro. Pe baza unei documentații simplificate, clienții pot opta pentru două tipuri de credite, acordate în lei: KfW pentru investiții (până la 60 de luni) și KfW pentru capital circulant (până la 12 luni).
Prin acordarea acestor credite se lărgește aria de acoperire cu astfel de produse la localitățile cu potențial economic mai redus, iar condițiile de acordare devin mai flexibile; mai întâi de toate, este vorba de o dobândă cu1% mai mică decât dobânda standard, pentru profilul de risc al IMM-ului respectiv.
Toate acestea vor duce fără îndoială la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din localitățile mai mici.
Informații despre toate creditele destinate IMM-urilor oferite de Raiffeisen Bank pot fi obținute prin serviciul Raiffeisen Direct, la numărul de telefon 021/302.91.41 de luni până vineri între orele 08:00-20:00, sâmbătă între orele 09:00-15:00 sau pe site-ul: www.raiffeisen.ro.
Raiffeisen Bank are peste 120.000 clienți IMM, în timp ce volumul de credite acordate acestui segment a crescut cu peste 40% la sfârșitul anului 2005 (față de 2004), iar depozitele au crescut cu peste 60%, în aceeași perioada.
Raiffeisen Bank este a treia bancă din România după activele totale, care au depășit 3 miliarde de euro la sfârșitul lui 2005. Raiffeisen Bank a obținut un profit net de 51,8 milioane de euro în 2005 (conform IFRS). Banca are peste 2 milioane de clienți de retail și peste 4.600 clienți corporații mari și medii, o rețea de 220 unități și peste 4.500 de angajați.
2.1.2 Banca Transilvania
Banca Transilvania lansează o oferta destinată IMM-urilor care investesc în produse și servicii românești pentru creșterea afacerii: credite cu dobânda redusă și comisioane cu discount. Prin inițiativa Investește românește, BT încurajează investițiile și companiile locale, reinvestirea în România a profitului obținut, creșterea numărului locurilor de muncă, precum și producția de bunuri și servicii autohtone, contribuind astfel la creșterea economiei românești.
Oferta BT este destinată IMM-urilor care folosesc cel puțin 70% din împrumutul de la Banca Transilvania pentru a achiziționa echipamente, utilaje, mijloace fixe etc. produse în România, respectiv servicii ale firmelor românești.
Detaliile ofertei BT pentru IMM-urile care «investesc românește»:
dobânda creditului de investiții: ROBOR 6M + 2,5%
comision de acordare: 0,5%
comision de gestiune lunară: 0,05%
În acest an, BT țintește o creștere cu 8% a creditării IMM. În ceea ce privește oferta destinată antreprenorilor, planul Băncii Transilvania este de a lansa 5 produse și campanii noi, sub umbrela Totul pentru IMM și în 2015. Un prim pas a fost făcut prin promoția din perioada 24 februarie – 10 aprilie a.c. și care a constat în gratuitate, timp de 12 luni, pentru noii clienți b#%l!^+a?IMM ai băncii, precum și discount-uri destinate companiilor care lucrează deja cu BT.
Un al doilea pas este lansarea campaniei Investește românește, valabilă pe parcursul întregului an, pentru încurajarea investițiilor în produse autohtone.
În 2014, Banca Transilvania a acordat IMM-urilor credite noi în valoare de 6,8 miliarde lei, suma care depășește valoarea portofoliului de împrumuturi IMM al Băncii Transilvania din perioada anterioară crizei, din 2008. Tot anul trecut, banca a deschis 15.000 de conturi IMM noi, iar rulajele prin Banca Transilvania au depășit 100 de miliarde lei.
2.1.3 Banca Comercială Română
Banca Comercială Română (BCR) acordă întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) linii de credit pentru capital de lucru în valoare de maximum 5 milioane de lei în cadrul “Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii” – Program OUG 92/2013.
BCR pune un accent deosebit pe sprijinirea sectorului IMM, având la dispoziție garanții de 263 milioane de lei în cadrul Programului OUG 92/2013 în baza cărora poate acorda credite de până la 526 milioane de lei.
Statul, prin Ministerul Finantelor Publice – FNGCIMM, garantează până la 50% din valoarea finanțării, mai puțin dobânzile și comisioanele, prima de garantare ridicându-se la nivelul de 1,99%/an din valoarea garanției.
Creditele vor fi acordate la o dobândă de ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2,50% p.a., la care se adaugă un comision de acordare de maximum 0,7%/an. Perioada de creditare este de maximum 24 luni cu posibilitate prelungirii o singură dată pe o perioadă de maximum 12 luni, fără a depăși perioada de valabilitate a Programului.
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuințe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 15 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienți și banca Nr.1 pe segmentele de economisire și creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienților și după numărul celor pentru care BCR este principală instituție cu care fac banking.
BCR oferă gama completă de produse și servicii financiare prin intermediul unei rețele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor și 563 de unități retail localizate în majoritatea orașelor din întreaga țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR având la dispoziție cea mai mare rețea națională de ATM – peste 2.100 de bancomate și POS – 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianți, precum și servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking și E-commerce.
2.2 Instrumente de finanțare ale IMM-urilor din România
Prezentul studiu de caz prezinta intrumentele de finantare ale IMM-urilor din Romania. Accesul la finanțarea adecvată reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă întreprinderile mici si mijlocii din România. Adesea, investitorii si băncile refuză să finanteze IMMurile aflate în faza de pornire sau cele nou înfiintate din cauza riscurilor implicate. În contextual actual de încetinire a cresterii economice si de criză financiară, IMM-urile se confruntă cu dificultăti de accesare a finantării, amânându-si astfel finantarea necesară pentru crestere si pentru dezvoltarea investitiilor preconizate sau chiar renunțând să obțină aceasta finanțare.
În România, structura finanțarilor pentru noi investiții arată astfel:
Numărul de IMM-uri active din economie românească a crescut semnificativ în ultimii b#%l!^+a?ani, iar băncile au început să ofere servicii specifice IMM-urilor.
Ultimii ani au arătat o tendință pozitivă privind rata de înființare de noi IMM-uri. Aproximativ 38.000 din cele peste 43.000 de IMM-uri de pe piață au o cifră de afaceri mai mică de două milioane de euro anual. De aici deriva particularitatile pietei de finantare a IMM-urilor: structura financiara fragila si posibilitatile reduse de garantare, in schimb, tot tendinta actuala a facut ca marja de dobanda la finantarea acestor firme sa fie in scadere, mai ales pe unii clienti tinta. O analiza a datelor statistice realizata de Institutul National de Statistica preponderenta investitiilor pe următoarelor suporturi de finanțare în 2006 în comparație cu aceleași suporturi financiare în anul 2001.
De asemenea, același Institut a realizat un tablou al investițiilor nete pe principale activități ale economiei naționale:
IMM-urile tind să devină clienți semnificativi pentru bănci, pentru ca finanțarea acestor firme este deocamdata redusă, atât ca număr de firme finanțate, cât și ca număr de produse bancare absorbite pe piata ( doar în proporție de 20% aceste produse sunt absorbite de IMM-uri), în schimb evoluția viitoare va determnina majorarea ponderilor IMM-urilor în portofoliul băncilor.
Marian Dumitrescu, vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Romania (CNIPMMR) în 2014, spune că un sondaj realizat printre IMM-uri de institutia sa arată că 77% dintre companiile mici si mijlocii preferă autofinanțarea.
Motivele pentru care IMM-urile evită sa contracteze credite sunt : 28% dintre firme au indicat printre motive ca lucrul cu banca ia prea mult timp, 47% spun ca finanțarea în acest mod are un cost prea mare, 22% spun că nu au posibilități de garantare, 18% spun că nu le place sa aibă datorii, iar 6% suspectează băncile de corupție. Mai mult, peste 51% dintre firmele intervievate în cadrul acestui sondaj al CNIPMMR spun că nu au contractat un credit în ultimul an.
Grafic referitor la sondajul realizat de CNIPMMR in privinta motivelor pentru care IMM- b#%l!^+a?urile romanesti nu acceseaza credite bancare
Deși IMM-urile se declară sceptice în privința finanțării bancare, statisticile arată că soldul creditelor acordate IMM-urilor a crescut cu 35% în termeni reali în 2014, față de un ritm de numai 10% pe întreg segmentul corporate, conform datelor prezentate de Florian Neagu, șef serviciu de riscuri macroprudențiale la Banca Națională. "Totuși, 86% dintre toate IMM-urile nu au niciun fel de finanțare bancară, internă sau externă", spune Neagu. Anul trecut, soldul total al creditelor contractate în lei de IMM-uri a depășit pentru prima dată 50%, cel în dolari a scăzut sub 10%, restul fiind finanțări denominate în euro.
Grafic referitor la accesarea creditelor bancare de către IMM-uri.
54% dintre IMM-urile cu finanțare bancară aparțin domeniului serviciilor și comerțului, alte 5% din firmele mici fiind din ții. Neagu spune că în cazul acestora există riscuri de nerambursare, în situația în care cursul de schimb al leului se poate deprecia la un moment dat, pe fondul intrarilor mai mici de valuta, iar acestor firme le va fi dificil să cumpere destulă monedă străină pentru a-și onora obligațiile de plată către bănci.
Repartizarea pe domenii de activitate a IMM-urilor care au contractat credite bancare
Profitabilitatea IMM-urilor (raportată la capital) a scăzut ușor anul trecut, în timp ce lichiditatea acestora s-a imbunătățit sensibil, a mai spus reprezentantul Băncii Naționale. "In cazul IMM-urilor fără credite contractate, circa 10% din bilanțul contabil reprezintă cash și conturi la bănci", a adăugat el.
Cu alte cuvinte, multe firme mici și mijlocii "stau pe bani", fara ca acestia sa fie investiti, tradand probabil lipsa de oportunitati sau poate managementul deficitar, afirma Neagu. "Finanțarea externa capăta de asemenea o pondere importanta in bilantul IMM-urilor, cea mai mare crestere fiind inregistrata la creditele pe termen scurt, care s-au dublat in ultimul an", a mai declarat oficialul bancii centrale.
In principiu IMM-urile au o probabilitate de rambursare a creditelor destul de bună, iar creditele restante au scazut in ultimul an. Din totalul de incidente majore de neplată, IMM-urile ocupa 70% dintre cazuri, dar numai 49% din valoarea creditelor neperformante. O alta tendința relevată de statistici este că IMM-urile care nu au credite bancare interne au rentabilitatea si lichiditatea mai buna decat restul.
Fondurile de investitii reprezintă o altă opțiune de finanțare pentru firmele mici și mijlocii care găsesc oportunități de piață și au nevoie de capital rapid pentru a-se dezvolta.
Un alt partener pentru IMM-uri, de data asta in managementul riscului, poate fi regasit printre companiile de asigurare, in nevoia acoperirii riscurilor. Fondurile structurale alocate României de către Uniunea Europeana au ca scop reducerea disparităților economice dintre țările europene și țările nou aderate. Ele sustin investițiile în infrastructura, educatie, cercetare, dezvoltarea IMM-urilor, investiții în agricultură sau măsuri pentru dezvoltarea zonelor rurale.
Pe lângă banii europeni, afacerile trebuie susținute și cu resurse proprii sau împrumutate, motiv pentru care este elementar ca beneficiarul sa-si asigure, de la bun inceput, banii necesari pentru cofinanțare, dar și pentru acoperirea unor costuri neprevăzute.
Intrucât decontarea cheltuielilor urmează a fi realizată abia după verificarea acestora, este necesar ca solicitantul fondurilor europene să dețina banii necesari prefinanțării proiectului respectiv.
Astfel, beneficiarul are nevoie de resurse pentru prefinanțarea costurilor. In al doilea rând, banii europeni acoperă doar o parte din cheltuilile eligibile ale proiectului. Deci, solicitantul fondurilor europene va avea nevoie de resurse atât pentru cofinanțarea proiectului, cât și pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.
Orice proiect cu fonduri europene presupune și aportul propriu. Pe lângă banii europeni, investitie trebuie sustinută cu resurse proprii, din sponsorizări sau din credite de la banca. In acest sens, băncile au dezvoltat programe specifice acestor nevoi de cofinanțare a proiectelor europene.
Mai multe bănci de pe piața românească oferă finanțări pentru proiectele cu fonduri europene. Creditele sunt acordate în lei sau în euro, pe o perioadă de maximum 15 ani, și pot finanța, în unele cazuri, chiar 100% din valoarea proiectului.
Aproape toate băncile acordă solicitanților o perioada de gratie, cuprinsă între 12 și 36 de b#%l!^+a?luni.
Sunt acceptate garanții imobiliare sau reale și, în unele cazuri, garanții emise de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Blocajul de pe piața creditului este o problemă cu care se confruntă, în prezent, potențialii beneficiari, atât proiectele depuse, cat si cele in curs de pregatire au sanse foarte mici sa-si asigure cofinantarea din alte surse decat fondurile proprii sau sponsorizari.
Decizia de finanțare a unui proiect de investiții are în vedere riscul potențial de nerambursare a finanțării, predicția de viitor și strategia de dezvoltare a afacerii derulate, aspecte care stabilesc ca rambursarea să fie garantată adecvat.
Devalorizarea leului a făcut ca proiectele aprobate să coste mai mult pe parcursul implementării lor, iar fondurile contractate să nu ajungă pentru finalizarea integrală a lucrarilor. Totodata, deprecierea sectorului de activitate determină societățile care au primit cofinanțare pentru realizarea proiectelor să amâne demararea investițiilor din cauza instabilitatii de pe piata.
Printre soluțiile pe care le aduc băncile pentru facilitarea rambursării creditelor de către investitori se numără rescadențarea, consolidarea, extinderea sau refinanțarea creditului deja contractat.
Rescadentarea, pentru cei care nu reușesc să plătească ratele la termen, este o procedură care permite clienților să schimbe data de plata a ratei, iar în unele situații băncile oferă o perioada de de gratie de o luna sau chiar doua.
Refinanțarea se aplica în cazul creditelor contractate în valută, precum și pentru cele ale căror rate au suferit majorări de dobandă, iar împrumutul datorat se va face pe o perioadă de timp mai lungă.
Există astfel posibilitatea de extindere a creditului pe o perioada mai mare daca proiectul de investiții nu poate fi realizat în timpul stabilit inițial.
Pentru a încuraja definitivarea investiției, antreprenorii trebuie să știe că pot solicita băncii să restructureze creditul, prin Fondul de Garantare care poate suplimenta cuantumul garanțiilor acordate.
Fondul de Național de Garantare a creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în completarea garanției pe care o aduce clientul, iar în funcție de propriile rigori băncile stabilesc cuantumul de garantare a creditului solicitat.
Pentru proiectele de investiții noi, atât pentru cei care vor să înceapă o afacere sau sa o continue pe cea inceputa, Fondul garantează 80% din valoarea creditului oferit de bancă. Pentru proiectele din fonduri europene grila de comisioane perceputa de Fond este mai mica, insa tot banca stabileste gradul de acoperire cu garantii si modalitatile de rambursare a imprumutului. Banci care acordă cofinanțare: BCR, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania. României i s-au aprobat 1.447 din cele 1.513 de proiecte depuse, in perioada 22 decembrie – 31 mai, pe Programul Operational Asistenta Tehnica (POAT).
Proiectele aprobate au o valoare de 4,87 miliarde lei, din cele 14,58 miliarde, cat valorau toate proiectele depuse, arată un comunicat de presa al Ministerului de Finante. Ministerul mai spune ca, in acelasi interval, s-au incheiat 889 de contracte de finantare si s-au efectuat plati catre beneficiari in valoare de 484,86 milioane lei.
Potrivit statisticii incheiate la 21 decembrie 2008, Romania depusese in cadrul acestui program 6.708 de proiecte, in valoare de 46,27 miliarde lei, din care fusesera aprobate 420, de 8,47 miliarde lei. Tot pana in 21 decembrie 2008, fusesera incheiate 168 de decizii de finantare si fusesera achitate 583,45 milioane lei catre beneficiari.
Programul Operational Asistenta Tehnica 2007-2013 este unul dintre cele sapte programe operationale co-finantate de Uniunea Europeana pentru Romania, in cadrul obiectivului "Convergenta", a carui alocare totala este de 212,8 milioane euro.
Programul finanteaza activitati de sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale, precum realizarea de studii, ghiduri metodologice, schimburi de bune practici, formarea personalului din sistemul de gestionare, functionarea sistemului informatic de gestionare a fondurilor. In plus, asistenta tehnica sprijina absorbtia instrumentelor structurale in general, atat prin activitatile de comunicare si publicitate, cat si prin formarea de baza a potentialilor beneficiari de asistenta, se mai arata in comunicatul MFP.
In 2008, Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" a lansat 24 de operatiuni pe cele 6 axe prioritare ale programului: 6 operatiuni in cadrul Axei Prioritare 1 (Investitii productive), 5 operatiuni in cadrul Axei Prioritare 2 (Cercetare, Inovare, Dezvoltare), 8 operatiuni in cadrul Axei Prioritare 3 (Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor), si 5 operatiuni in cadrul Axei Prioritare 4 (Energie). Potrivit newsletter-ului Autoritatii, dat publicitatii la inceputul anului 2009, in contextul apelurilor organizate, s-au depus 2624 proiecte si s-a semnat un acord pentru Axa Prioritara 1, Domeniul major de interventie 1.2, Accesul IMM la finantare (fondul de participare JEREMIE), in valoare de 100.000.000 de euro. Pe Axa prioritara 1 au fost selectate spre finantare 147 de proiecte pe Operatiunea 1.1.1 – Investitii mici si 28 de proiecte pe Operatiunea 1.3 – consultanta. Pe Axa Prioritara 2: Cercetare, Inovare, Dezvoltare, Organismul Intermediar pentru Cercetare a lansat in 2008 6 din cele 9 operatiuni ale Axei. b#%l!^+a?
In cadrul acestora au fost depuse 175 de propuneri de proiecte, din care au fost selectate si avizate, in vederea finantarii, 88 de proiecte:
20 de proiecte pe Operatiunea 2.2.1 (Infrastructura CD pentru entitati publice);
11 proiecte pe Operatiunea 2.2.3 (GRID/GEANT);
21 de proiecte pe Operatiunea 2.2.4 (Intarirea capacitatii administrative Start-up/spin-off – potrivit Autoritatii de Management, pentru aceasta operatiune se pot depune in continuare proiecte, pana la epuizarea bugetelor alocate);
7 proiecte pe Operatiunea 2.3.1 (Infrastructura CD pentru intreprinderi);
29 de proiecte pe Operatiunea 2.3.2 (Promovare Inovare in firme – pentru aceasta operatiune se pot depune in continuare proiecte pana la data de 04 martie 2009).
In ceea ce priveste cea de-a treia Axa Prioritara, Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale a aprobat, la sfarsitul lui ianuarie prima lista de proiecte propuse pentru finantare in cadrul Operatiunii 3.1.1 – Sprijinirea accesului la broadband si la serviciile conexe. In cadrul acestei operatiuni au fost selectati 62 de aplicanti, dintre care 48 de IMM-uri si 14 ONG-uri. Intreprinderile Mici si Mijlocii pot beneficia de fonduri pentru dezvoltarea planului de afaceri, restructurarea companiei, studii de marketing, proiectarea si modernizarea liniilor de productie si multe altele prin intermediul programului de finantare a consultantei in afaceri Business Advisory Services. BAS este administrat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si finantat de Ministerul Federal de Finanate al Austriei. Programul BAS functioneaza in 22 de tari din Europa si Asia Centrala.
BAS s-a lansat in Romania la sfarsitul anului 2006 si este liber de implicarea institutiilor statului roman. Cererile de cofinantare se analizeaza de echipa locala a BAS si se aproba atat local de catre Directorul National al Programului cat si la Londra, de catre conducera centrala a programelor BAS, fara insa a exista intarzieri induse de aprobarea proiectelor la Londra. Alocatia initiala a fost de 2 milioane de euro din care au beneficiat de finantare 118 firme pana in prezent (circa 650 000 euro).
Stadiul absorbtiei fondurilor europene alocate prin POSCCE, POR si POS Mediu inregistreaza rezultate bune, arata datele furnizate de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS).
Astfel, la sfarsitul lunii mai, la nivelul tuturor programelor operationale, solicitantii au depus peste 8.200 de proiecte, dintre care 1.867 au fost aprobate spre finantare iar 1.057 au primit deja banii de la Uniunea Europeana.
Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale a anunțat stadiul absorbției fondurilor structurale și de coeziune la nivelul tuturor programelor operaționale.
Potrivit datelor furnizate, până la sfârșitul lunii martie solicitanții au depus 8.221 de proiecte. Dintre acestea, 2.917 proiecte erau în curs de evaluare, numai în cadrul programului POSDRU fiind înregistrate 1.588 de aplicatii. Din totalul de proiecte, 1.867 au fost aprobate și 1.057 contractate.
Una dintre cele mai bune evoluții privind accesarea banilor UE se înregistrează în cadrul POSCCE, unde numărul acestora a crescut cu aproximativ 33%, respectiv de la 627 la 832. Astfel, valoarea totală a fondurilor alocate pe toate cele 7 programe operationale indică un grad al absorbției de 4,64%, POSCCE fiind programul cu cele mai bune rezultate, cu o absorbție de 402 milioane de lei. POR înregistrează cea mai mare creștere în ultimul timp, de la 2,54% la 30 aprilie 2009 la 4,08% la 31 mai 2009, arată statistica ACIS. La nivelul POS Mediu se înregistreaza o evoluție pozitiva a gradului de absorbtie pentru fondurile alocate prin acest program, fiind, în prezent, de 6,38%.
Concluzii
Există o multitudine de motive care fac din deciziile de finanțare pe termen scurt un element deosebit de important în activitatea unei întreprinderi. Astfel:
– o eroare a deciziei de finanțare pe termen scurt poate antrena pierderi însemnate sau chiar încetarea plăților;
– o proastă proporționare între îndatorarea pe termen scurt și cea pe termen mediu și lung poate conduce la costuri suplimentare și, deci, la reducerea rentabilității;
– o subevaluare sau o supraevaluare a necesităților de finanțare pe termen scurt se poate reflecta negativ în situația lichidității și a capacității de plată a firmelor, creând premisa apariției pe parcursul anului fie a unui deficit de lichidități care nu poate fi acoperit la timp și în mod economicos, fie a unui excedent de lichidități ce s-ar putea să nu-și găsească cel mai convenabil plasament.
În general, există trei factori care trebuie luați în considerare în selectarea surselor de finanțare pe termen scurt: costul efectiv al creditului; disponibilitatea creditului în suma necesară, pentru perioada cât finanțarea este necesară și influența utilizării unei surse de b#%l!^+a?finanțare specifice asupra costului și disponibilității unei alte surse de finanțare.
Pentru o întreprindere rentabilă este mai avantajos să apeleze la creditul bancar pe termen scurt pentru creșterea activității, decât să aștepte până când se vor constitui resurse proprii suficiente prin capitalizarea profiturilor.
Există o multitudine de credite bancare pe termen scurt, toate fiind acordate în general pentru finanțarea nevoilor de exploatare, curente ale întreprinderilor (aprovizionări cu stocuri de materii prime și materiale, mărfuri, subansambluri, piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli aferente perioadei curente, necesare realizării și finalizării producției care are consum și desfacere asigurate prin contracte și comenzi ferme) sau pentru acoperirea unei insuficiențe provizorii a fondului de rulment net și mai puțin pentru investiții.
Creditele globale de exploatare funcționează după sistemul revolving iar volumul acestora se stabilește de către organele bancare, pe baza analizei fluxului de lichidități, pe baza diferenței maxime dintre încasări și plăți pe perioada pentru care s-a determinat fluxul previzionat de lichidități, de obicei trimestru.
Practicarea pe scară largă a creditului global de exploatare a avut uneori efecte negative asupra economiei țării noastre datorită analizei deficitare din partea organelor bancare a fluxului previzionat de lichidități a întreprinderii beneficiare; în categoria plăților au fost prevăzute drepturi salariale care nu aveau întotdeauna corespondent în obținerea unei producții corespunzătoare, producându-se astfel o ruptură între fluxurile reale și cele monetare aferente, iar unitățile bancare s-au cam ferit să acorde credite pe obiect, deoarece existența unui număr mare de „plasamente mărunte” încarcă costurile bancare.
Linia de credite funcționează tot după sistemul revolving, banca împrumutând întreprinderilor fonduri utilizabile în mod fracționat, în funcție de nevoile acesteia, în limita unui nivel global de credit, cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul liniei de credite aprobat.
Tragerile din linia de credit se determină în funcție de cifra de afaceri și de durata medie de încasare a clienților.
Creditele pentru finanțarea stocurilor temporare se acordă întreprinderilor pentru finanțarea operațiunilor cu caracter ciclic, pe maxim 180 de zile, pe baza documentației din care să rezulte obiectul creditării și cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective: primirea de la furnizori a unor materii prime și materiale în avans față de termenele din contracte, aprovizionări în loturi optime, întreruperea producției din motive justificate, lipsa mijloacelor de transport etc.
Creditele pentru export au ca destinație finanțarea necesităților curente sau excepționale ocazionate de activitatea de export a întreprinderilor.
Băncile acordă aceste credite cu condiția existenței contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari.
Creditele reînnoibile prezintă avantajul asigurării flexibilității.
Fondurile pot fi reutilizate într-o linie de credit continuă, pe baza înțelegerii cu banca ce acordă aceste credite, împrumutatul continuând să ceară împrumuturi iar banca dându-i aviz favorabil atât timp cât valoarea totală stabilită nu este depășită.
Creditele pe bază de bilete de trezorerie se obțin de către întreprinderi prin emiterea și plasarea în public a biletelor de trezorerie cu scadență de până la un an și cu o dobândă atrăgătoare pentru deținătorii de disponibilități bănești.
În mod normal, astfel de credite trebuie să fie utilizate pentru nevoi temporare, ciclice sau sezoniere.
Biletele de trezorerie reprezintă un instrument nou de finanțare și de plasament ce vine să lărgească oportunitățile de finanțare pe termen scurt a întreprinderilor.
Apărute pentru prima dată în S.U.A., biletele de trezorerie sunt, deci, titluri de creanță, purtătoare de dobândă, cu durată determinată, ce pot fi negociabile pe o piață reglementată.
Acest mijloc de finanțare a exploatării, care este accesibil în principal întreprinderilor mari ce au cel puțin doi ani de existență, și care face obiectul unor condiții de emisiune și plasament deosebit de stricte, este încă necunoscut în România.
Avansurile primite de la clienți sunt o formă de finanțare pe termen scurt, destul de des întâlnită și în țara noastră, care constă în acordarea de avansuri, de către clienți, în contul vânzărilor viitoare, în scopul achiziționării materiilor prime și materialelor necesare începerii
fabricației produsului, într-un procent convenit din prețul negociat în contract.
Totodată, atât pentru client cât și pentru furnizor, acest avans constituie o certitudine în vederea achiziționării și respectiv desfacerii viitoare a produsului.
Împrumuturile de la grupul din care face parte întreprinderea.
Acordarea acestor împrumuturi determină creșterea datoriilor întreprinderilor și nicidecum a fondurilor proprii, pentru primirea lor nefiind necesară îndeplinirea unor etape juridice, avantajul fiind că aceste împrumuturi nu sunt purtătoare de dobândă.
Îndatorarea pe termen scurt prezintă atât avantaje cât și limite.
Creditele pe termen scurt se acordă rapid, oferind suplețe în finanțarea nevoilor pe termen scurt ale întreprinderii, sunt mai puțin costisitoare (ratele dobânzii pe termen scurt sunt mai mici decât ratele dobânzii pe termen lung) dar pot expune întreprinderea la riscul de insolvabilitate, în
situația în care este nevoită să ramburseze sume mari la termene apropiate.
În fapt, politica de finanțare pe termen scurt este un arbitraj între rentabilitate și risc.
Creditele pe descoperit de cont (overdraft) în lei se pot acorda IMMurilor pe perioade de b#%l!^+a?timp foarte scurte, care nu vor putea depăși 7 zile calendaristice, pentru achitarea unor obligații stringente privind aprovizionări cu materii prime, materiale, combustibili, energie, manoperă, impozite, taxe și alte obligații curente sau în scopul prevenirii înregistrării de interdicții bancare de către clienții băncii, ca urmare a lipsei temporare de disponibilități în cont (totale sau parțiale) la data decontării unor instrumente de plată de debit emise de aceștia (cec, cambii, bilete la ordin).
IMM-urile sunt acum recunoscute la nivel mondial ca o sursă cheie de creștere economică, dinamism și flexibilitate, inovație și flexibilitate avansată în țările industrializate, ci și în economiile emergente și țările în curs de dezvoltare.
Ele sunt responsabile pentru majoritatea locurilor de muncă în țările OCDE ( intre 60 si 70%), contribuția lor la creșterea economică și a productivității este importantă. Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) reprezintă baza economiei in majoritatea țărilor industrializate, diferind în multe moduri de marile intreprinderi: prin modul de gestionare a afacerilor, a relațiilor cu clienții lor, precum si prin modelele lor de finanțare. Îmbunătățirea accesului la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii este extrem de importanta în stimularea spiritului antreprenorial, de concurență, de inovare și de creștere în Europa.
IMM-uri europene se confrunta cu dificultati majore in accesarea surselor de finantare.
IMM-urile au nevoie pentru a răspunde provocării de adaptare la schimbarea mediului financiar și de creșterea gradului de absorbitie al programelor de sprijin europene, iar acest lucru se poate realize printr-o buna promovare a acestor programe de sectorul public.
Dificultatea cea mai mare o au IMM-urile nou infiintate, iar acest lucru se datorează lipsei de bunuri ce ar putea constituie garanții pentru creditori, precum si reticența băncilor în a acorda credite unor societăti care nu au un istoric în cadrul institutiilor de credit.
Creditele solicitate sunt de cele mai multe ori prea mici pentru banci, iar costurile administrarii si monitorizării le fac neinteresante pentru acestea.
Aceasta situație are consecințe negative asupra IMM-urilor, deoarece sunt nevoite să caute surse alternative de credit, de multe ori cu costuri ridicate, în cazul în care nu au acces la fonduri asigurate de organizatii donatoare, la organizații nonguvernamentale, cooperative de credit sau uniuni de credit.
Băncile au lansat o gama de produse de finantare destinate proiectelor care beneficiază de fonduri europene nerambursabile.
Institutiile de creditare pun la dispoziția beneficiarilor scrisori de garanție bancară. pentru avansuri, credite punte, credite de investitii si facilitati pe termen scurt. Uniunea Europeană oferă sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii din Europa (IMM-uri).
Acesta este disponibil sub forme diferite, precum subvenții, împrumuturi și, în anumite cazuri, garanții. Sprijinul poate fi oferit fie direct, fie prin intermediul programelor gestionate la nivel național sau regional, precum Fondurile structurale ale Uniunii Europene.
De asemenea, IMM-urile pot beneficia de o serie de măsuri de asistență non-financiară, sub forma programelor și serviciilor de sprijin pentru întreprinderi.
Finantarile nerambursabile sunt destinate sprijinirii desfasurarii unor activitati din domenii pentru care nu exista resurse financiare suficiente.
Cele mai multe finantari de acest tip sunt acordate Romaniei de alte state sau institutii internationale.
Finantatorul stabileste – inclusiv prin colaborare cu autoritati ale statului care va beneficia de respectivele finantari (in cazul unor programe masive de finantare, de exemplu cele ale Uniunii Europene sau cele ale Bancii Mondiale) – domeniul sau domeniile vizate si obiectivele pe care intentioneaza sa le realizeze, activitatile si beneficiarii potentiali pe care este dispus sa-i finanteze din resursele sale.
Fondurile structurale alocate de Uniunea Europeana au ca scop reducerea disparităților economice dintre țările europene și țările nou aderate. Ele susțin investițiile in infrastructura, educație, cercetare, dezvoltarea IMM-urilor, investitii in agricultura sau masuri pentru dezvoltarea zonelor rurale.
Pe langa banii europeni, afacerile trebuie sustinute si cu resurse proprii sau imprumutate, astfel ca beneficiarul trebuie sa-si asigure, inca de la inceput, banii necesari pentru cofinantare, dar si pentru acoperirea unor costuri neprevazute.
Intrucat decontarea cheltuielilor urmeaza a fi realizata abia dupa verificarea acestora, este necesar ca solicitantul fondurilor europene sa detina banii necesari prefinantarii proiectului respectiv. b#%l!^+a?
Astfel, beneficiarul are nevoie de resurse pentru prefinantarea costurilor. In al doilea rand, banii europeni acopera doar o parte din cheltuilile eligibile ale proiectului. Deci, solicitantul fondurilor europene va avea nevoie de resurse atat pentru cofinantarea proiectului, cat si pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile. Credite rambursabile privesc initiativele BERD, Banca Mondiala si BEI a a investi in IMM-uri prin intermediul sectoarelor bancare din Europa de Est.
Aproximativ jumatate din sumele alocate vor fi destinate sectorului financiar, iar restul va fi investit in economie, inclusiv in sectoarele corporatist, energetic si eficienta energetica, precum si in infrastructura nationala si municipala.
O alta initiativa europeana are in prim plan programul JEREMIE care urmărește ameliorarea accesului la finanțări pentru microîntreprinderi și întreprinderi mijlocii și, în special, furnizarea de microcredite, de finanțări de capital de risc sau de garanții și alte forme de finanțare inovatoare.
Toate aceste initiative au rolul de a fluidiza accesul IMM-urilor la intrumentele de finantare specifice si adaptate caracterului activitatilor desfasurate. Alegerea uneia sau alteia din modalitatile de finantare pe care o ıntreprindere le are la dispozitie va avea influenta asupra structurii financiare a capitalului acesteia.
O decizie optima de finantare ar putea fi aceea care creeaza un echilibru intre cresterea autonomiei financiare, si anume, prin utilizarea surselor proprii, si apelarea la surse straine de capital care sa acopere necesitatile financiare.
Bibliografie
Adam C. – Marketing bancar, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008;
Adam C. – Marketing financiar – bancar, Editura Mirton, Timișoara, 2007;
Basno C., Dardac N. – Management bancar, Editura Economică, București, 2000;
Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., (1997), Monedă, credit, bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Bădescu, A., Dobre, I., (2001), Modelarea deciziilor economico-financiare, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea;
Bătrâncea, Ioan, Bătrâncea, Larissa-Margareta, Borlea, Sorin, (2008), Analiza financiară în bănci, Editura Risoprint Cluj-Napoca;
Bătrâncea, Ioan, Trenca, Ioan, Bejenaru, Aurel, Borlea, Sorin, (2008), Analiza performanțelor și riscurilor în bănci, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;
Beju, Daniela, (2004), Mecanisme monetare și instituții bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca;
Brendea C., Daeanu V.E. – Riscul și performanța creditului bancar în România, Editura Coresi, București, 2001; b#%l!^+a?
Calotă (Forțu) A. – Marketing financiar – bancar: strategii de promovare, prim-autor, Revista Convorbiri Economice, I.S.S.N. 1582-3555, An 8, nr. 11, noiembrie 2008, Brașov, revistă recunoscută CNCSIS, categoria D;
Cetină I. – Marketing financiar – bancar, Editura Economică, București, 2005;
Ciobanu I. – Marketing bancar, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2003;
Ionuț Ciprian , (2001), Performanța creditului bancar în România, CNI Coresi, București;
Cocriș, V., Chirleșan, D., (2006), Tehnica operațiunilor bancare, Editura Universității ”Al. I. Cuza” Iași;
Cureteanu R., Păcurariu Gh. – Marketingul serviciilor financiar – bancare, Editura Universității „Aurel Vlaicu” Arad, 2003;
Nicolae Dardac, Cezar Basno, Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici de plată, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1996;
Dănilă D., Berea A.O. – Managementul bancar. Fundamente și orientări, Editura Economică, București, 2000;
Dănilă N. – 13 ani de sistem bancar, supliment „Ziarul financiar”, București, 2003;
Dedu V., Enciu A., Ghencea S. – Produse și servicii bancare, Editura ASE, București, 2008;
Drăgulănescu N., Drăgulănescu M. – Motivații și obstacole în managementul calității serviciilor bancare;
Filip A. – Marketing relațional – O abordare din perspectiva domeniului financiar – bancare, Editura ASE, București, 2009;
Forțu A. – Sistemul bancar din România, prim-autor (drd.), Revista Convorbiri Economice, I.S.S.N. 1582-3555, An 8, nr. 6, iunie 2008, Brașov, revistă recunoscută CNCSIS, categoria D.;
Sabine Funar, Produse și servicii bancare, Ed. AcademicPres, Cluj Napoca, 2001;
"Glosar de termeni utilizați în sistemele de plăți și de decontare", elaborat de Comitetul pentru Sisteme de Plăți și de Decontare (CPSS) al băncilor centrale ale statelor membre ale grupului G-10, Banca Reglementelor Internaționale, Basel, martie 2003;
Greuning van, Hennie, Bratanovici, S.B., (2004), Analiza și managementul riscului bancar, Casa de Editură Irecson, București;
Hartulari C., Păun M., Păun R.-M. – Analiza, diagnoza și modelarea sistemelor financiar – bancare, Editura ASE, București, 2005;
Hețes Gavra, Iosif, (2003), Organizarea și operțiunile băncilor, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara;
Kirițescu, C., Dobrescu, E., (1998), Băncile, mica enciclopedie, Editura Expert, București;
Ionescu, C.L., (1996), Băncile și operațiunile bancare, Editura Economică, București;
Lucian Ionescu (coordonator), Fundamentele profesiunii bancare. Băncile și operațiunile bancare, Ed. Economică, București, 1996;
Negruș M., Baicu C. – Relații valutare și marketing financiar, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007;
Odobescu E. – Marketingul bancar modern, Editura Sigma, București, 2003;
Olteanu A. (coord.) – Management și elemente de marketing bancar, Editura Macarie, Târgoviște, 2001;
Olteanu V. – Marketing financiar – bancar, Editura Ecomar, București, 2005;
Păcurariu Gh., Curețeanu R., Bâra E. – Marketingul instituțiilor financiar – bancare, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2006;
Popescu J. – Marketingul serviciilor financiar – bancare, Editura Sitech, Craiova, 2009;
Stănilă Laurențiu – Mixul de marketing în sectorul bancar, Revista Română de Marketing, vol. 1, nr. 4;
Trencă I. – Metode și tehnici bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002;
Voicu C. N. – Marketing financiar – bancar, Editura Universității Babeș – Bolyai, Cluj-Napoca, 2008;
Vonea A.I., Vonea R.L. – Marketingul bancar, Editura Abaddaba, Oradea, 2002;
www.capital.ro;
www.bancatransilvania.ro;
www.bcr.ro;
www.animaweb.org;
indikator.ro/stat/adevarul-ro;
www.mfinante.ro;
www.mimmctpl.ro;
www.fonduristructurale.ro;
http://www.basromania.ro/information-for-enterprises.
b#%l!^+a?
b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Bibliografie
Adam C. – Marketing bancar, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008;
Adam C. – Marketing financiar – bancar, Editura Mirton, Timișoara, 2007;
Basno C., Dardac N. – Management bancar, Editura Economică, București, 2000;
Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., (1997), Monedă, credit, bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Bădescu, A., Dobre, I., (2001), Modelarea deciziilor economico-financiare, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea;
Bătrâncea, Ioan, Bătrâncea, Larissa-Margareta, Borlea, Sorin, (2008), Analiza financiară în bănci, Editura Risoprint Cluj-Napoca;
Bătrâncea, Ioan, Trenca, Ioan, Bejenaru, Aurel, Borlea, Sorin, (2008), Analiza performanțelor și riscurilor în bănci, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;
Beju, Daniela, (2004), Mecanisme monetare și instituții bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca;
Brendea C., Daeanu V.E. – Riscul și performanța creditului bancar în România, Editura Coresi, București, 2001; b#%l!^+a?
Calotă (Forțu) A. – Marketing financiar – bancar: strategii de promovare, prim-autor, Revista Convorbiri Economice, I.S.S.N. 1582-3555, An 8, nr. 11, noiembrie 2008, Brașov, revistă recunoscută CNCSIS, categoria D;
Cetină I. – Marketing financiar – bancar, Editura Economică, București, 2005;
Ciobanu I. – Marketing bancar, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2003;
Ionuț Ciprian , (2001), Performanța creditului bancar în România, CNI Coresi, București;
Cocriș, V., Chirleșan, D., (2006), Tehnica operațiunilor bancare, Editura Universității ”Al. I. Cuza” Iași;
Cureteanu R., Păcurariu Gh. – Marketingul serviciilor financiar – bancare, Editura Universității „Aurel Vlaicu” Arad, 2003;
Nicolae Dardac, Cezar Basno, Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici de plată, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1996;
Dănilă D., Berea A.O. – Managementul bancar. Fundamente și orientări, Editura Economică, București, 2000;
Dănilă N. – 13 ani de sistem bancar, supliment „Ziarul financiar”, București, 2003;
Dedu V., Enciu A., Ghencea S. – Produse și servicii bancare, Editura ASE, București, 2008;
Drăgulănescu N., Drăgulănescu M. – Motivații și obstacole în managementul calității serviciilor bancare;
Filip A. – Marketing relațional – O abordare din perspectiva domeniului financiar – bancare, Editura ASE, București, 2009;
Forțu A. – Sistemul bancar din România, prim-autor (drd.), Revista Convorbiri Economice, I.S.S.N. 1582-3555, An 8, nr. 6, iunie 2008, Brașov, revistă recunoscută CNCSIS, categoria D.;
Sabine Funar, Produse și servicii bancare, Ed. AcademicPres, Cluj Napoca, 2001;
"Glosar de termeni utilizați în sistemele de plăți și de decontare", elaborat de Comitetul pentru Sisteme de Plăți și de Decontare (CPSS) al băncilor centrale ale statelor membre ale grupului G-10, Banca Reglementelor Internaționale, Basel, martie 2003;
Greuning van, Hennie, Bratanovici, S.B., (2004), Analiza și managementul riscului bancar, Casa de Editură Irecson, București;
Hartulari C., Păun M., Păun R.-M. – Analiza, diagnoza și modelarea sistemelor financiar – bancare, Editura ASE, București, 2005;
Hețes Gavra, Iosif, (2003), Organizarea și operțiunile băncilor, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara;
Kirițescu, C., Dobrescu, E., (1998), Băncile, mica enciclopedie, Editura Expert, București;
Ionescu, C.L., (1996), Băncile și operațiunile bancare, Editura Economică, București;
Lucian Ionescu (coordonator), Fundamentele profesiunii bancare. Băncile și operațiunile bancare, Ed. Economică, București, 1996;
Negruș M., Baicu C. – Relații valutare și marketing financiar, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007;
Odobescu E. – Marketingul bancar modern, Editura Sigma, București, 2003;
Olteanu A. (coord.) – Management și elemente de marketing bancar, Editura Macarie, Târgoviște, 2001;
Olteanu V. – Marketing financiar – bancar, Editura Ecomar, București, 2005;
Păcurariu Gh., Curețeanu R., Bâra E. – Marketingul instituțiilor financiar – bancare, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2006;
Popescu J. – Marketingul serviciilor financiar – bancare, Editura Sitech, Craiova, 2009;
Stănilă Laurențiu – Mixul de marketing în sectorul bancar, Revista Română de Marketing, vol. 1, nr. 4;
Trencă I. – Metode și tehnici bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002;
Voicu C. N. – Marketing financiar – bancar, Editura Universității Babeș – Bolyai, Cluj-Napoca, 2008;
Vonea A.I., Vonea R.L. – Marketingul bancar, Editura Abaddaba, Oradea, 2002;
www.capital.ro;
www.bancatransilvania.ro;
www.bcr.ro;
www.animaweb.org;
indikator.ro/stat/adevarul-ro;
www.mfinante.ro;
www.mimmctpl.ro;
www.fonduristructurale.ro;
http://www.basromania.ro/information-for-enterprises.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Produse Si Servicii Bancare Pentru Imm Uri pe Piata Romaneasca Studiu de Caz Pentru Raiffeisen Bank,banca Transilvania Si Bcr (ID: 145219)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.