Producerea Si Comercializarea Vestimentatiei Textile Pentru Femei

CUPRINS

1.Afacerea

1.1. Definirea afacerii

1.2. Alegerea formei organizatorico-juridice

1.3 Alegerea structurii organizaționale

1.4 Prezentarea firmei

2. Piața

2.1 Definirea pieței

2.2 Analiza SWOT a industriei confecțiilor de îmbrăcăminte

2.3 Concurenții

2.4 Cerințe impuse față de segmentarea pieței

2.5 Etapele segmentării pieței

2.6 Elaborarea programei de producție

3. Planul de marketing

3.1 Definirea mediului de marketing

3.2 Strategii de marketing

3.3 Politici de marketing

3.4 Marca intreprinderii

4. Managementul și personalul

4.1 Planificarea necesarului de personal

4.2 Recrutarea

4.3 Selectia

4.4 Angajareasi integrarea profesionala

4.5 Recompensa personalului

4.6 Motivarea personalului

4.7 Programa de lucru

4.8 Alegerea structurii organizationale

5. Organizarea producției

5.1 Organuzarea procesului de producție

5.1.1 Asigurarea sistemului de control a calității

5.1.2 Organizarea activității de control al calității

5.2 Argumentarea alegerii formei de organizare a procesului de fabricație

5.3 Tehnologia procesului de fabricație

5.4 Calculul liniei tehnologice

5.5 Calculul indicilor tehnico – economici

5.6 Elaborarea planului fluxului

6. Riscuri

6.1 Tipuri de riscuri în atreprenoriatul de producție

6.2 Metode de reducere a riscurilor

7. Planul financiar

7.1 Analiza economică a proiectului

7.2 Calculul prețului produsului

7.3 Indicatorii economici ai proiectului

7.4 Planul acțiunilor planificate până la începerea activității

7.5 Sursele financiare necesare pentru realizarea proiectului și modul de utilizare a lor

7.6 Situația fluxului de numerar

7.7 Prognozarea raportului privind rezultatele financiare

7.8 Bilanțul contabil

7.9 Indicatorii eficienței economice

7.10 Solvabilitatea firmei

8. Protecția muncii și a mediului ambiant

8.1 Analiza condițiilor de muncă

8.2 Măsuri privind sanitaria industrială

8.3 Măsuri privind Tehnica securității

8.4 Măsuri privind protecția împotriva incendiilor

8.5 Protecția mediului ambiant

8.6 Calculul ingineresc privind protecția incendiară

1.Afacerea

1.1 Definirea afacerii

Planul de afaceri întocmit serveste pentru estimarea posibilitatii de desfacere a unei afaceri pe suprafețele suplimentare ale întreprinderii S.A.''Galanta'', ce se dorește a se realiza și pentru evaluarea rezultatelor într-o perioadă de timp determinată.

Afacerea preconizată are ca temă organizarea unei secții de confecții vestimentare și a unei echipe de manageri care să gestioneze întreaga activitate.

Activitatea de bază: producerea și comercializarea vestimentației textile pentru femei.

Activitatea se va petrece în orașul Orhei, în incinta întreprinderii SA”Galanta”. Aceasta decizie este însoțită de unele avantaje economice precum sunt: plătile de arendă mici, spațiu asigurat, condiții pentru a activa (energie electrica, termica, utilaj).

Tabelul 1 – Sursele financiare necesare pentru realizarea proiectului și modul de utilizare a lor

Necesarul de personal pentru afacere, va fi angajat din localitate și mediul rural ce constituie satele învecinate orașului Orhei.

Necesarul de personal planificat

Materia prima va fi importată în special din: România, Ucraina, prin intermediul contractelor, transportarea se va petrece prin intermediul firmelor de transport. Contactul cu furnizorii de materii prime va fi asigurat prin telefon, aceasta reducând unele cheltuieli de deplasare a managerului comercial, plățile pentru marfă se vor efectua prin intermediul bancii „AgroIndBanc” unde firma se va deschide cont în valută și lei.

Circa 40% din produse vor fi exportate în România, în special în zona de nord, cu scopul de a fi comercializate, prin intermediul centrelor comerciale și magazinelor situate în orașele mari precum sunt: Cluj-Napoca, Baia-Mare, Satu-Mare. Aceasta decizie a fost luată în urma analizei pieței, concurenței existente, analizei produselor existente pe piață, puterei de vânzare, cererii existente la anumite produse.

60% din producție le v-om realiza pe piața autohtonă, pentru reducerea riscurilor

provocate de unii factori ce pot influiența activitatea întreprinderii într-un mod sau altul acestea pot fi: factorii politici, ce se manifestă prin impunerea unor reglimentari privind exportul, taxe vamale, majorarea impozitelor ș.a.

Misiunea afacerii este de a produce și comercializa produse profitabile pe piața internă și externă, în scopul permanentei îmbunatațiri a pecepției pe care clientii, angajatii și asociatii o v-or acumula despre calitatea activitații noastre.

În acest scop fiecare compartiment al firmei trebuie să obțina rezultate superioare în comparație cu principalii concurenți. Ne v-om dezvolta în principal prin inovarea și perfecționarea de noi produse, servicii lucrând pe bază de contracte, succesul depinde în cea mai mare mâsură de felul în care v-om satisface cerintele pieței. Acesta presupune o colaborare deplină cu clienții noștri care depașind întelegerea și satisfacerea necesităților lor, vor încearca să le anticipeze.

Noi suntem deplin constienți că succesul este direct proporțional cu calitatea salariaților noștri și cu grija pe care o manifestăm față de aceștia. Pentru a-i depași pe concurenții noștri, este absolut necesar să luptam permanent pentru pefecționare.

Trebuie să ne asumâm riscul de a descoperi soluții originale și îndraznete pentru rezolvarea cât mai multor probleme complexe, introducand pe piețile pe care concurâm produse mai avantajoase comparativ cu cele ale concurenților.

Obiective:

-optimizarea permanenta combinarii factorilor de producție utilizați în vederea obținerii celor mai bune rezultate economice cu costuri cât mai reduse și având în permanență în vedere situația piețelor de aprovizionare și desfacere;

Pozitia pe piață: – SC “ART-INVEST-GROUP”SRL va deține 15% din piața natională a produselor vestimentare pentru femei pana în anul 2009, iar la nivelul zonei de nord a Romaniei va deține 35% din piața pana în anul 2010.

Inovarea: firma va introduce anual, sezonier 4 noi tipuri de produse, bazate pe tendința modei și cerințele consumatorilor.

Productivitatea: firma va reduce cheltuielile productive cu 5% anual.

Profitabilitatea: cresterea profitului cu 7% pe an între 2008-2009. Dezvoltarea performanțelor manageriale: se vor mari numarul de ore afectate antrenamentului managerilor, specialistilor cu 10% în urmatorul an.

Atitudinea și performanța în muncă: se doreste de a se realiza o diminuare a absentismului cu 50% în urmatorii 3 ani.

Responsabilitatea publică:Firma va aloca 1% din cifra de afaceri pentru susținerea programului local de îngrijire a bolnavilor pensionari.

Problemele principale la care sunt raportate obiectivele:

Integrarea. Nevoile individuale și scopurile organizației trebuie să formeze un

sistem în care accentuarea abordarii umaniste, ce vizeaza satisfacerea individului, sa fie corelata cu cresterea eficienței în utilizarea muncii acestuia.

Influienta sociala. Puterea și autoritatea trebuie distribuite în mai mulți poli de putere în interiorul organizației: proprietari, manageri.

Adaptarea. Organizația trebuie să raspundă la modificările mediului înconjurator. Independenta factorilor de influienta și modul lor rapid de evoluție impune monitorizarea mediului.

Identitatea. Organizația trebuie să acționeze cu claritate și consegvență, în conformitate cu misiunea sa declarată.

Colaborarea. Organizația trebuie să contoleze și să rezolve conflictele pe care le generează în mod obiectiv. Diviziunea muncii și tendința crescută spre specializarea individului sunt permisele apariției conflictelor.

Revitalizarea. Organizația trebuie să raspundă problemelor ce apar odată cu modificarea mărimii sale, ca urmare a expansiunii sau restrângerii activității.

1.2 Alegerea formei organizatorico – juridice

În urma studierii tipurilor de unități comerciale ce pot activa pe teritoriul Republicii Moldova am ajuns la concluzia că pentru afacerea dată cea mai optima alegere va fi fondarea unei Societăți cu Răspundere Limitată.

Societate cu răspundere limitată(SRL) este considerată societatea comercială al cărui capital este divizat în părti sociale conform actului de constituire și ale cărui obligații sunt garantate cu patrimoniul societații.

Mărimea minimă a capitalului social al SRL este de cel puțin 300 de salarii minime lunare stabilite de legislatie la momentul înregistrării societatii. SRL este persoană juridică și poate fi fondată de o singură persoană fizică sau juridică, iar numărul maximal de asociati nu depașește 50 persoane.

Asociații societății poartă răspundere pentru datoriile acesteia doar în limita cotelor ce le aparțin.

La momentul înregistrării societății trebuie deschis un cont bancar provizoriu, la care să fie depus cel puțin 40 la suta din fondul statutar, fapt ce se confirmă prin documente bancare respective, celelalte 60% fiind trecute pe contul societății nu mai târziu de un an de la înregistrarea ei.

Fondatorii trebuie să închee un contract de constituire, care prevede drepturile și obligațiile fiecăruia, mărimea fondului statutar, mărimea profiturilor și pierdelor. Drept document ce confirmă drepturile asociaților asupra cotelor subscrise este adeverința cotei de participare.

Cotele de participare pot fi atât în expresie banească, cât și nebanească. Mărimea cotelor de participare în expresie bănească este stabilită de către asociați și fixată în contractul de constituire. Drept cote de participare nebănești sunt considerate toate bunurile materiale transmise societații în proprietate sau în folosință, precum și dreptul patrimonial, inclusiv dreptul la proprietatea intelectuala și resursele naturale.

Organul suprem de conducere al SRL este adunarea generală. SRL are un comitet de conducere care alege președintele sau directorul general, ce reprezintă societatea.

SRL își crează un capital de rezervă ce se formează prin alocările anuale din profitul net (cel putin 5% din profitul net) și constituie 10% din capitalul social, capitalul de rezervă al SRL poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului social.

Elementele care au motivat alegerea anume acestei forme de organizare juridica sunt:

– permite însumarea resurselor financiare ale persoanelor partenere, sporind astfel șansele de majorare a capitalului disponibil;

– necesitatea scazuta de publicare a darilor de seama privind activitatea financiara, astfel concurenții nu capătă informații despre activitatea întreprinderii;

– întreaga activitate este bazată pe cunoștințele, abilitățile, angajaților, aceasta facând majoră problema selectării corecte a condidaților pentru posturile manageriale;

– ușurintă în manipularea afacerilor neavând în mare măsură nevoie de acordul acționarilor în luarea unor decizii care necesită a fi solutionate rapid și de importanta minoră care nu ar afecta în mod direct afacerea;

– procedura de constituire, înregistrare e simpla și comparativ ieftină și rapidă.

1.3 Alegerea structurii organizaționale

Adoptarea unei anumite structuri organizaționale, reprezintă un proces de “potrivire” a unei structuri la strategia aleasă.

Un studiu clasic (Burns si Stalker,1962) consideră că există două mari categorii de structuri organizaționale, etichetate “sistem mecanistic” și respectiv “sistem organic”.

Sistemul mecanistic este caracterizat printr-o ierarhie clara și bine dezvoltată, cu delimitari rigide între posturi, cu autoritate și responsabilitate precisă. Sistemul organic are o structură cu o formalizare mai redusă, care permite un grad sporit de participare a membrilor săi și o flexibilitate accentuată. Organizațiile de succes tind să adopte primul sistem dacă operează într-o industrie matura și stabilă și pe cel de-al doilea dacă operează în industrii dinamice sau în formare.

Sugerarea unei structuri se face nu numai pentru o anumită strategie, ci și pentru un context s

SRL își crează un capital de rezervă ce se formează prin alocările anuale din profitul net (cel putin 5% din profitul net) și constituie 10% din capitalul social, capitalul de rezervă al SRL poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului social.

Elementele care au motivat alegerea anume acestei forme de organizare juridica sunt:

– permite însumarea resurselor financiare ale persoanelor partenere, sporind astfel șansele de majorare a capitalului disponibil;

– necesitatea scazuta de publicare a darilor de seama privind activitatea financiara, astfel concurenții nu capătă informații despre activitatea întreprinderii;

– întreaga activitate este bazată pe cunoștințele, abilitățile, angajaților, aceasta facând majoră problema selectării corecte a condidaților pentru posturile manageriale;

– ușurintă în manipularea afacerilor neavând în mare măsură nevoie de acordul acționarilor în luarea unor decizii care necesită a fi solutionate rapid și de importanta minoră care nu ar afecta în mod direct afacerea;

– procedura de constituire, înregistrare e simpla și comparativ ieftină și rapidă.

1.3 Alegerea structurii organizaționale

Adoptarea unei anumite structuri organizaționale, reprezintă un proces de “potrivire” a unei structuri la strategia aleasă.

Un studiu clasic (Burns si Stalker,1962) consideră că există două mari categorii de structuri organizaționale, etichetate “sistem mecanistic” și respectiv “sistem organic”.

Sistemul mecanistic este caracterizat printr-o ierarhie clara și bine dezvoltată, cu delimitari rigide între posturi, cu autoritate și responsabilitate precisă. Sistemul organic are o structură cu o formalizare mai redusă, care permite un grad sporit de participare a membrilor săi și o flexibilitate accentuată. Organizațiile de succes tind să adopte primul sistem dacă operează într-o industrie matura și stabilă și pe cel de-al doilea dacă operează în industrii dinamice sau în formare.

Sugerarea unei structuri se face nu numai pentru o anumită strategie, ci și pentru un context specific al factori interni sau externi, pentru un anumit stadiu de dezvoltare a firmei sau pentru o abordare antreprenoriala la nivelul organizatiei.

O prima corelatie ar fi urmatoarea (Galbraith si Kazanijan, 1986):

Organizațiile bazate pe o singura afacere dominanta (produs, consumator etc.) într-o singura industrie ar trebui structurate pe baze funcționale.

Organizatiile cu o diversificare concentrica ar trebui structurate pe baze divizionale.

Organizatiile cu o diversificare conglomerata ar trebui structurate sub forma unui holding.

Structura organizatorica a S.C,,ART-INVEST-GROUP,, S.R.L. fig1

Structura organizatorica aleasă pentru afacerea preconizata este structura de tip funțională. Aceasta se caracterizează: compartimentarea se face pe baza omogenitatii activităților (sarcinilor) ce sunt îndeplinite în cadrul unei categorii de posturi cu utilizarea unor tehnologii sau calificări înrudite. Activitătile sunt grupate în funcții, cum sunt producția, marketingul, finanțe, personal, care apoi sunt subdivizate pe acelas principiu. Spre exemplu, compartimentul marketing poate fi subdivizat pentru vanzări, publicitate și cercetări de marketing.

Structura este caracteristică organizațiilor mici și mijlocii, dar este preferată și de organizațiile mari care operează într-un mediu stabil sau care sunt concentrate asupra unui număr redus de produse sau segmente strategice, în care avantajul competițoinal se bazează pe specializarea funcțională.

Avantaje în utilizarea unei astfel de structuri:

– contact direct cu toate compartimentele

mecanisme de control simple

responsabilitați clare

eficiență prin specializarea

decizie strategica centralizată

minimizarea suprapunerilor funcționale

concurență a obiectivelor.

1.4 Prezentarea firmei

S.C.”ART-INVEST-GROUP”SRL este o societate cu capital exclusiv privat. Societatea are sediul în or.Orhei, str.V.Lupu,nr 17, fiind înregistrata la Registrul Comerțului cu nr.10458695236.

Activitatea de baza prevazută de statut: confecționarea și comercializarea articolelor vestimentare.

Tabelul11 – Date privind organizația

2. Piața

2.1 Definirea pieței

În mecanizmul de funcționare a unei economii moderne piața ocupă un loc esențial determinînd într-o proporție însemnată deciziile și comportamentele agenților economici.

Categorie a economiei de schimb, în accepțiunea cea mai frecventă, piața desemnează un ansamblu coerent, un sistem sau o rețea de relații de vînzare cumpărare între părți contractante care sînt pe de o parte, unite prin legături de interdependență și, pe de altă parte se află în rapoturi de opoziție. Participanții la aceste relații sînt producatorii de bunuri și servicii, ofertanții de factori de producție și consumatorii, care reprezintă așa cum aprecia J.K.Galbraith și W.Salinger, ’’Centri distincți de decizie, care se opun unul altuia prin urmărirea propriului interes, dar sînt legați în același timp printr-o solidaritate funcțională’’.

În același timp, piața este privită de mulți economiști drept un mecanizm complex care cuprinde, în principal, cererea și oferta, concurența, prețurile, și altele, care reglementează economică, care acționează asupra diviziunii muncii și la schimbul de activități, după cum arată F.von Hayek ’’piața apare pentru agenții participanți la schimb ca o ’’amenințare’’, ca o ’’forță arbitrară’’ care le determină prețul și implică venitul și pe care ei caută să o influențeze sau să o controleze’’. Situația lor economică și nu numai aceasta depinde de piață și în primul rînd de ceea ce se petrece pe piață.

În Republica Moldova industria usoară este o ramură ce se dezvoltă și funcționează în ritm satisfăcător. Unul din sectoarele principale ale industriei ușoare este fabricarea articolelor de vestimentație (articole tricotate, confecții).

Piața întreprinderilor industriale este în creștere, aceasta ne dovedeste faptul că volumul producției industriale în Republica Moldova a crescut comparativ ianuarie 2006 față de ianuarie 2005 cu 12%.(Anexa)

Analizânt situatia existenta la momentul actual în ceea ce priveste întreprinderile care activează în Rep. Moldova am ajuns la concluzia ca 95% produc pentru export, și anume activeaza prin sistemul lohn. Aceasta se datorează în mare măsură avantajelor de care bineficiază activând prin acest sistem, aceste avantaje sunt:

– asigurarea în realizarea mărfii;

– lipsa problemelor ce apar la procurarea materiei prime;

– achitarea plăților pentru marfa în termenii precizați; ceea ce constituie un element principal și dă posibilitatea de achitare și firmei cu personalul și alte cheltuieli ce sunt calculate lunar, cu alte cuvinte lipsesc problemele ce țin de întrebarile: Unde se va realiza marfa? Pentru cine producem? Care sunt cerințele consumatorilor?

Însă activănd astfel, aceste întreprinderi sunt supuse unor riscuri.

Dupa cum știm orce organizatie este afectată, într-o masura mai mare sau mai mică, de modificările a ceea ce denumim mediul înconjurator sau extern , anumiți factori ai acestui mediu pot influiența și activitatea acestor întreprinderi, acesti factori fiind politico-legali,economici, socio-culturali.

Factorii politico-legali pot influienta activitatea oricarei intreprinderi ce activeaza în sistemul lohn prin impunerea unor reglimentari ce pot fi legate de import-export a unor mărfuri, mai ales ca majoritatea acestor întreprinderi au contracte incheeate numai cu una din firmele straine, sau țări, factorii economici influienteaza economia unei țări care poate influiența și puterea de cumparare.

Activănd în acest sistem partenerii internationali ce au incheeate contracte cu întreprinderile din Moldova de asemenea au un avantaj considerabil, aici este ieftină forța de munca, calitatea de producere foarte bună, fapt ce îi determină să colaboreze anume cu întreprinderile din Rep. Moldova.

În ceea ce priveste piața de desfacere a articolelor vestimentare menționam urmatoarele:

În Rep. Moldova se observă o ofertă deosebit de mare de marfuri industriale și anume vestimentare aceasta se datorează în mare masură patrunderii pe piață a mărfurilor unor, țări precum sunt Turcia, China. Anume aceste mărfuri penetreaza piața de azi a Rep. Moldova. Facănd o caracteristică a acestor mărfuri putem spune că sunt de o calitate inferioara celor autohtone, însa ca preț sunt mai avantajoase ceea ce determina consumatorul să le procure. Producătorii autohtoni nu pot face față concurenței mari ce persistă pe piață, datorită prețului mai mic a produselor importate, unui sortiment foarte mare a produselor oferite de catre importatori, și se orientează spre export. Circa 80% din populatia Republicii Moldova nu pun accent pe calitate procurand un produs, acestia analizează aspectul exterior a produsului, punând un mare accent pe preț, dar crește și numărul celor consumatori, care au cerinte exigente față de produsul pe care dorește să-l procure, care pun un mare accent pe calitate, marca, imaginea firmei producătoare, aceasta datorandu-se creșterii puterei de cumparare, care la randul ei se datorează aducerii în tara de valuta de catre cei care lucreaza peste hotare. Anume la acest grup de consumatori se va orienta produsele noastre, acestea reprezinta în general adolescentele și doamnele în vărstă de 40-55 ani.

Cu scopul de a ne promova produsele și pe piața internațională, analizăm și piața internațională și anume a Romaniei, unde persistă o situatie similară, având în vedere că sa înregistrat o crestere semnificativă privind exportul în ultimii ani, în prezent 84% din producție se exportă, iar 16% din productie este destinată consumului intern ceea ce este foarte puțin având în vedere numărul mare de populatie și puterea mare de cumparare.

Fig 1. Evolutia destinatiei produselor

Întreprinderea are ca scop penetrarea pieței de articole vestimentare a țării învecinate, crearea imaginii firmei pe piața internațională aceasta fiind un element important într-o afacere. Aici deasemenea ne v-om concentra pe acelas grup de consumatori adolescente și doamne în varstă de 40-55 ani.

Piața țintă în Romania o va constitui zona de nord și anume ne v-om axa pe orașele Cluj-Napoca, Satu –Mare, Baia-Mare, acestea fiind orașe cu un număr mare de populație, o zona unde sunt amplasate numeroase institutii de invatamant, publice și o mare zona comerciala.

Consumâtorii potențiali îi constituie studentii care vin în oraș din toate județele, pentru ași continua studiile.

Un argument pentru alegerea anume acestei zone este puterea mare de cumparare ce se datoreaza venitului pe care îl au majoritatea muncind peste hotare.

2.2 Analiza SWOT a industriei confecțiilor de îmbrăcăminte

Puncte tari:

• realizează produse competitive în raport preț/calitate, pentru piața externă destinate necesităților vitale și de modă ale populației;

• are tradiție îndelungată în producția și comerțul cu astfel de produse pe piața internă și externă;

• deține o forță de muncă stabilă și bine instruită care se poate specializa într-o perioadă scurtă și cu costuri reduse;

• are perspective reale de a crește exportul de confecții textile și pe alte noi piețe;

• dispune de utilaje și instalații relativ performante în majoritatea Sub-sectoarelor confecții și tricotaje;

• necesită costuri relativ mici față de alte ramuri industriale pentru modernizări, retehnologizări și înființări de întreprinderi mici și mijlocii;

• costul redus pentru crearea unui loc de muncă în confecții

• capacitate mare de adaptare la cerințele pieței;

• are capacitatea de a-și susține importurile, creând un excedent valutar pentru alte necesități ale economiei.

Puncte slabe:

• rămânerea în urmă din punct de vedere tehnic și tehnologic a sectoarelor primare de produse textile (pondere încă mare de utilaje și tehnologii neperformante)

• orientare întârziată a noilor I.M.M- uri către produse mai complexe și pentru segmentul superior al pieței;

• nume de marcă interne fără forță sau în curs de formare;

• informații limitate ale I.M.M- urilor despre piețele externe și despre produsele destinate segmentului superior de piață;

• accesul dificil la sursele de finanțare;

• insuficiența fondurilor de investiții și a fondurilor necesare achiziționării resurselor materiale;

• comunicarea greoaie a agenților economici ca urmare a accesului dificil la infrastructura de comunicații (costuri ridicate);

• lipsa rețelelor proprii de desfacere și a cooperării interne pe orizontală;

• neîncadrarea în totalitate în standardele internaționale privind protecția mediului, în special în sub-sectoarele finisaje textile și argăsitorii care au un impact negativ asupra mediului.

Oportunități:

• de-localizarea producției textile-confecții din țările dezvoltate în țările în curs de dezvoltare;

• existența unui mediu concurențial real datorită numărului mare de agenți economici de profil. Firmele românești de confecții care au produse și servicii exportabile au noi oportunități de a deservi piețele europene, dar vor trebui să investească în a învăța cum să profite de aceste oportunități. Firmele care au produse și servicii ce nu pot fi valorificate la export pot doar să investigheze tendințele din țările vecine care au o experiență mai mare în privatizare, liberalizare și globalizare și să testeze selectiv introducerea inovațiilor în Moldova. Firmele care nu sunt competitive vor trebui să-și adune resursele umane, de capital și organizaționale și să migreze spre alte segmente de piață sau chiar industrii.

• dezvoltarea asociațiilor de afaceri, care lucrând împreună cu Guvernul Republicii Moldova, să poată dezvolta comerțul internațional și legăturile investiționale pentru a căpăta acces la piețe și tehnologii. Această acțiune necesită însă o mai bună comunicare și cooperare între sectorul privat și sectorul public. Acțiunile așteptate de către unitățile economice de la Guvern sunt este crearea unui Consiliu a tuturor antreprenorilor din această sferă a industriei care faciliteze:

• sprijin pentru instituționalizarea dialogului dintre sectoarele privat și public identificând preocupările prioritare;

• analize anuale ale I.M.M- urilor și înlăturarea sistematică a constrângerilor birocratice la constituirea companiilor și a activităților antreprenoriale;

• cooperare cu Guvernul la negocierea accesului pe piețele externe în condiții avantajoase. Consiliul ar funcționa prin asociațiile de afaceri existente și institutele de cercetare dar nu ar încerca să le dubleze. Ar trebui mai curând să continue cercetarea făcută deja în privința competitivității moldovenești, politicii de reformă și grupărilor de ramură decât să reia cercetarea de la capăt. Accentul ar trebui pus pe acțiune mai mult decât pe studiu, precum și pe crearea unui ciclu automat de cooperare a sectoarelor privat și public pentru implementarea schimbării

Generalități׃

• o concurență puternică din partea importurilor ilegale de produse textile și îmbrăcăminte;

• sistemul bancar din Moldova este încă slab, cu un nivel scăzut de intermediere, costuri mari de capital, o lipsă acută de disciplină financiară și o slabă alocare de fonduri pentru credite, deși sectorul bancar a trecut printr-o reformă;

• corupția și procedurile lipsite de transparență diminuează competitivitatea Republicii precum și atractivitatea ei ca destinație investițională;

• lipsa diferențierii produselor;

• costuri relativ ridicate ale transportului datorită insuficientei infrastructuri a Moldovei;

• lipsa unor companii individuale puternice deschizătoare de drum și lideri ai schimbărilor tehnologice și ai modernizării proceselor în industrie;

• din procesul de elaborare a politicii Guvernului lipsește consultarea sectorului privat, iar politicile nu reușesc să reflecte preocupările sectorului privat și asta îi diminuează competitivitatea;

• lipsa comunicării între guvern și diverși membri ai societății civile ceea ce face ca organizațiile neguvernamentale să aibă doar un impact marginal în influențarea politicii sociale și economice;

• lipsa coordonării/colaborării în cadrul industriei de confecții pe linia implementării strategiilor de dezvoltare a acestei ramuri;

• lipsa informațiilor vizând specificul piețelor externe cu implicații asupra IMM-urilor.

• lipsa coordonării/colaborării în cadrul industriei de confecții pe linia implementării strategiilor de dezvoltare a acestei ramuri;

• lipsa informațiilor vizând specificul piețelor externe cu implicații asupra IMM-urilor.

2.3 Concurenții

Principalele grupuri de concurenți sunt:

Magazinele de elită orientate pe anumite stiluri ca : elegante, sport, pentru tineret. În aceste unități comerciale se practică un regim de prețuri destul de ridicate față coșul mediu de consum pe republică. În aceste unități comerciale se practică o politică de produse calitative de la diverși producători de renume mondial.(„Puma”, „Adidas”, „United colors of Benetton”etc.) Aceste articole se bucură de succes în general de persoanele cu un nivel înalt de venituri și în rândurile oaspeților țării.

Centrele comerciale unde sunt expuse confecțiile diferitor producători cu un renume mai mic. Centrele de comercializare sunt : „Gemenii”, „UNIC”, „Sun-Sity”, „ELAT”, „METRO”. Produsele comercializate în aceste unități sunt de o varietate foarte mare, cu o tendință spre calitate, însă adesea se pot întâlni chiar și produse contrafăcute de o calitate ce lasă de dorit, prețurile etalate la produsele în vânzare având în vedere cheltuielile de realizare și promovare sunt foarte înalte ceea ce face ca consumatorul să nu își permită un consum mare de articole adesea acceptând să meargă în piață.

Piețele, grupul de concurenți care au și cea mai mare cotă de vânzări. Aici de acum se observă o dezvoltare în general cantitativă de produse în marea lor majoritate sunt contrafăcute sub numele a unor branduri internaționale mari, adesea aceste confecții nici măcar nu corespund normelor calitative igienice.

Produsele oferite de catre S.C.’’ART-INVEST-GROUP”S.R.L. sunt într-un sortiment mare, confectionate în corespundere cu moda și ținând seama de cerintele consumatorului. Comparativ cu cele existente pe piață aceste produse sunt superioare ca calitate, aspect exterior fiind la un preț mai redus ca cele a concurenților ceea ce va determina consumatorul să procure anume aceste produse.

Necesitățile consumâtorilor diferă. Volumul și structura necesităților depind de mai multe circumstanțe: nivelul de dezvoltare economică a țării, tradițiile naționale, cultura consumului, condițiile climaterice și geografice etc. Toți cumpărătorii pot fi grupați conform unor caracteristici comune din punct de vedere al structurii consumului. Împărțirea cumpărătorilor după un anumit criteriu în grupuri aparte care reacționează într-un mod specific la activitatea de marketing și se numește segmentarea pieții

Segmentarea, ca unul din elementele strategiei de marketing, împarte o anumită piață sau o colectivitate de cumpărători în segmente aparte sau în grupuri după anumite criterii stabilite.

2.4 Cerințe impuse față de segmentarea pieței

1. Segmentul de piață trebuie să fie măsurabil, adică el poate fi identificat în baza informației accesibile și a metodelor de analită accesibile.

2. Segmentul trebuie să se caracterizeze printr-o anumită stabilitate a indicatorilor.

3. Segmentul de piață trebuie să ia în considerație dependența dintre unele caracteristici ale tradițiilor naționale ale cumpărătorilor, ale piețelor naționale și comportamentul clienților, particularitățile cererii și a preferințelor.

4. Segmentul de piață care va fi selectat va trebui să aibă o capacitate destul de mare și stabil.

5. Segmentul de piață trebuie să contribuie la creșterea volumului, la sporirea profitului, să stimuleze dezvoltarea ulterioară a fabricării produselor.

Reușita segmentării pieții va depinde de o serie de cauze:

de gradul de deosebire de consumatori;

de asemănarea necesităților consumatorilor grupați în unul și același segment;

de posibilitățile firmei de a identifica caracteristicile și exigențile consumatorilor la elaborarea politicii de produs;

de dimensiunea segmentului care va permite să fie garantată comercializarea produselor și acoperirea cheltuielilor;

de organizarea canalelor de legături reciproce cu grupurile concrete de consumatori;

Segmentarea pieții va da posibilitate de a modifica caracteristicile calitative ale produselor conform exigenților diferitelor grupuri de consumatori, de a argumenta publicitatea și comercializarea produselor de nomenclatură corespunzătoare.

2.5 Etapele segmentării pieței

Segmentarea pieții se va desfășura în următoarele etape:

– Se va evalua situația demografică și se va elabora pronosticul tendințelor demografice;

– Se va studia grupuri de consumatori;

– Se va localiza segmentul, preciza alegerea lui.

În procesul de segmentare se ține cont de trei grupuri de factori: geografici, demografici, psihografici și în baza lor se relevă modificările imediate ale necesităților consumatorilor.

Factorul geografic – se iau în considerație condițiile climaterice, nord, sud, oraș, localitatea sătească, tradiții locale.

Factorul demografic – legat de structura de vîrstă, sex, situația familiară, de mărimea veniturilor, de instruire, de statutul profesional ș.a.

Factorul psihografic – condiționează comportamentul specific al cumpărătorilor, motivația lor la alegerea unui oarecare produs. La ei se referă stilul de viață, caracteristicile personale ale consumătorului, scopul urmărit de cumpărător, frecvența folosirii produselor, gradul de informare și de disponibilitate de a cumpăra produsul, deosebirile în reacția cumpărătorului la elementele complexului și programului de marketing (calitatea și prețul produsului, serviciile, publicitatea, locul și modalitatea de comercializare).

Potențialii consumatori a produselor preconizate spre realizare va fi populația Republicii Moldova.

Reeșind din datele Departamentului Statistică și Sociologie al Republicii Moldova (Nota informativă Nr. 06-01/06, paj.4 Anexa 1) cu privire la numărul de locuitori ai Republicii Moldova. Ne v-om baza pe aceste informații la elaborarea caracteristicilor segmentelor de piață. Tabelul 2.3 1- Segmentarea pieței

2.6 Elaborarea programei de producție

Programa de producție al întreprinderii reprezintă planul de fabricație și comercializare a producției în expresie naturală și valorică pentru o perioadă dată. Programul de producție include volumele producției planificate prin fabricare, care sunt detreminate de mai mulți factori, în primul rînd de capacitatea de producție a firmei și de cerințele pieței în diferite tipuri de producție. Deaceea la elaborarea programei de fabricație trebuie cunoscută capacitatea de absorbție a pieței. Aceasta va însemna calcularea cantității de produse textile în bucăți, sau în valoare, care va putea fi asimilată de o piață concretă, de obicei pe perioada unui an.

– Numărul de populație, care sunt purtătorii potențiali ai produselor proiectate;

– Normele raționale de purtare pentru o persoană (capacitatea de cumpărare a populației).

Necesitatea de produse se calculează conform formulei:

N=Np· N1 pers.

Unde: N – necesitatea programată în produse, buc.;

Np – numărul de purtători potențiali ai produselor proiectate;

N1 pers. – norme raționale de purtare pentru o persoană.

La determinarea volumului de vînzări se va ține cont de acea cantitate de produse textile analoge, care la momentul actual există pe piață.

Știind numărul de purtători potențiali pentru produsele proiectate pentru fabricație și necesitatea în confecții de tipul dat, se determină necesitatea totală în produse de tipul dat, și cota parte a firmei pe piață luând în considerație concurenții, care va constitui 20%.

Tabelul 3 – Calculul necesității în produse de îmbrăcăminte.

Tabelul 4 – Programa de fabricație

Anul 2007

Anul 2008

Anul 2009

3. Planul de marketing

3.1 Definirea mediului de marketing

Întreprinderea va activa în cadrul și sub influiența mediului din care face parte. Deoarece el apare ca o sumă de ,,opurtunități și obstacole”, rezultă că performanțele firmei vor depinde, pe de o parte, de măsura cunoașterii fizionomiei și mecanismului său de funcționare, iar pe de altă parte, de capacitatea și perceperea sa de a fructifica opurtunitățile și de a se adapta continuu funcționării sale.

Caracteristica esențială a mediului de marketing al întreprinderii constă în caracterul său deosebit de dinamic, de aceea, evaluarea cît mai corectă a evoluției lui determină întreaga activitate de marketing și performanțele firmei.

Micromediul întreprinderii este ansamblul relațiilor dezvoltate de agenții economici cu care firma întră în legătură directă. Forțele care activează în micromediul întreprinderii sunt: furnizorii, concurența, intermediarii, clientela, organismele publice.

Furnizorii sunt producătorii, întreprinderile și persoanele fizice care asigură firma cu resurse materiale necesare pentru producerea mărfurilor concrete. În cazul nostru principalii furnizori cu care întreprinderea va fi mereu în contact sunt cei de materii prime și accesorii. În marea lor majoritate ei vor fi de peste hotarele Republicii ce într-o oarecare măsură va îngreuna procesul de furnizare cu materii prime din cauza factorilor variabili ce sunt tipici pentru economia de la acest moment ei sunt prețul și calitatea. Întreprinderile cu care vom colabora în privința prestării de materii prime vor fi contractate respectiv având o baza juridică prin care în caz de nerespectare a termenelor de livrare a produselor se pot necesita despăgubiri bănești a contravalorii pierderilor. Pe cât va fi de posibil, întreprinderea va încerca să se asigure de aceste riscuri, astfel ca aprovizionarea cu materii prime să se programeze cu ceva timp înainte de a pune în flux modelul confecționat din materialul respectiv. Astfel se vor reduce considerabil unele divergențe ce pot apărea, și se va respecta graficul de furnizare a producției.

Prețul oferit de furnizori la rândul lui este un element care poate obliga ridicarea prețurilor la produsele finite astfel una din sarcinile managerului comercial va fi negocierea și găsirea furnizorilor cu prețurile cele mai reduse de pe piața produselor necesare întreprinderii respectiv cu un nivel de calitate ridicat.

Intermediarii sunt agenții economici care ajută firma în promovarea și realizarea și distribuirea mărfii către clienți. În cazul nostru principalii intermediari sunt firmele care se vor ocupa de realizarea articolelor confecționate, acestea v-or fi persoane fizice care activiză în punctele comerciale mari și direcția acestor centre cu care întreprinderea va avea relații legate de promovarea mărfurilor prin amplasarea de placate, informarea asupra reducerilor, organizarea de defileuri și alte măsuri legate de activitatea de promovare a întreprinderii, cu care v-om colabora prin intermediul contractelor. Intermediarii în general nu reprezintă un factor de risc deoarece activitatea lor este vital dependentă de Societatea cu care colaborează. Prețurile sunt influențate în general de factorii externi precum inflația sau majorarea unor servicii, respectiv în cazul apariției unui astfel de factor produsul își va majora prețul din ambele părți. În cazul intermediarilor cu care va colabora întreprinderea S.C.” ART-INVEST-GROUP”S.R.L. se vor efectua contracte în care se va mentiona că firmele ce va comercializa produsele de vestimentație produse de firma data va primi un procent fix din vănzări care va fi stabilit la încheerea contractului. Astfel Societatea Comercială va putea manipula însăși prețurile asta făcând parte din politica de preț.

Concurenții reprezintă firme ce produc bunuri materiale similare. Competitorii se deosebesc între ei după rolul pe care îl joacă cu consumatorii. Concurenții la rândul lor privind din alt punct de vedere nu joacă mereu un rol negativ în activitatea comercială a întreprinderii. Unul din avantajele pe care ne este oferit de către concurenții de pe piață este capacitatea consumatorului de percepere de a face diferențe între produsele ce i se ofera pe piață, respectiv acesta este un stimul destul de important, având în vedere că în Republica Moldova marea majoritate a confecțiilor sunt importate acestea fiind de o calitate foarte proasta, astfel producând produse calitative putem deveni lider pe piață. În mod normal concurența joacă un rol foarte important în activitatea de zi cu zi a întreprinderii și este necesar de a fi mereu informați de noile mărci apărute pe piață, de strategiile comerciale implementate de ei, de promoțiile și reducerile organizate.

Concurenții actuali având în vedere întreprinderile autohtone nu prezintă nici un obstacol pentru întreprindere, deoarece în marea lor parte acestea produc pentru export, din punct de vedere a concurenței marfurilor ce sunt comercializate, oferite pe piața internă există concurență aceasta o v-om îndepărta utilizând mixul de marketing.

Conceptul de marketing – mix desemnează orientarea activității de marketing în funcție de resursele de care dispune această și de condițiile ce se manifestă pe piață prin combinarea într-un tot unitar, coerent, sub forma unor programe, a patru componente, cei patru ”P” – produs, preț, promovare, plasament.

Structura mixului de marketing este următoarea: produsul înglobează calitatea, modelul, ambalajul, marca, designul; prețul include stabilirea nivelurilor de prețuri în diferite etape ale vieței produsului, structura prețului; plasament prevede canalele de distribuție, logistica, nivelurile stocurilor; promovarea se realizează prin publicitate, merchandising, relații publice, prezentări de colecții noi.

Calitatea mixului modern de marketing depinde de capacitatea de a adapta întreprinderile le elementele externe din mediul ambiant, de capacitatea de a anticipa direcția și itensitatea schimbărilor, de a folosi cu o finalitate maximă resursele interne de care dispun, pentru a face față atăt mutațiilor survenite în structura cererii consumatorilor căt și a comportamentului actual și previzibil al concurenței.

Consumatorii ocupă un rol central în tematica studiilor de marketing și reprezintă cel mai important segment al micromediului firmei. Comsumatorii sau utilizatorii finali al produselor se pot împărți în două categorii: consumatori care în condițiile date cumpară și utilizează produsele și consumatori potențiali sau nonconsumatori relativi, care au nevoie de produsul care li se adresează lor, dar datorita unor conditii subiective ori obiective, nu-l cumpără și nu-l consumă. Pentru cercetarea comportamentului și reacțiilor consumatorului ne vom conduce de un plan elaborat în acest scop:

v-om analiza lunar, trimestrial comenzile pentru a observa care sunt tendințele atât din punct de vedere al cantităților cât și valorilor aferente lor.

prin contactul direct cu consumatorii acesta stabilindu-se între personalul vânzător și cumpărătorii, v-om afla dacă produsele noastre satisfac cerințele/nevoile consumatorilor în sensul calității, prețului, caracteristicilor. Din acest punct de vedere personalul care vinde, acesta va constitui personalul firmelor prin intermediul carora v-om comercializa confecțiile, va fi instruit special privind modul în care trebuie prezentate produsele clienților( avantajele pe cere le oferă, materia primă folosită ș.a.).

Astfel v-om fi informați de situația existentă ceea ce ne dă posibilități de a perfecționa situația.

Organismele publice reprezintă orice grup din lumea (financiară), din mediul de presă, radio, TV, din consumatori care influențează asupra capacității organizației de a-și atinge scopurile propuse. Respectivele organisme publice au o importanță dublă în activitatea întreprinderilor deoarece nu sunt mereu benefice.

Organismele publice media sunt unul din cei mai importanți intermediari între producător și public având ca scop final relația Societății Comerciale cu publicul informând sau amintind unele inovații sau reduceri implementate, însă în același timp prin intermediul surselor media pot fi date publicului și informații discriminante în defavoarea întreprinderii care pot influența negativ asupra activității firmei, astfel de informații adesea sunt plasate intenționat de către unele persoane care au ca scop final eliminarea mărcii date de pe piață în favoarea alteia. Având un contract de prestare a serviciilor de publicitate cu o sursă media oarecare radio, TV, presă ne putem asigura că cel puțin la acel post sau ziar riscul de antireclamă este mai mic. Organismele publice sunt mereu interesante să colaboreze cu agenții economici pe perioade mai lungi astfel oferind reduceri considerabile și asigurarea de către ei a unui profit pe termen lung.

O altă grupă a organismelor publice sunt băncile de fapt organismul care joacă un rol foarte important pentru orice unitate de comerț sau producție. Începând cu proiectarea întreprinderii și ajungând la punctul cel mai înalt al activității sale antreprenorul mereu solicită ajutorul băncii pentru reutilare, stocuri, achitare de datorii către alți creditori, s. a. Uneori de decizia băncii de a oferi un credit sau nu depinde însăși succesul firmei, adesea ducând chiar la faliment. Respectiv achitarea în termenii stabiliți a creditelor, și loialitatea față de o bancă va face ca instituția respectivă să exprime față de întreprinderea condusă încredere și să ne acorde eventualele credite.

Precum și în cazul organismelor media și băncile pot fi influențate din exterior asupra unei creditări ce este de importanță majoră asupra activității, dar după cum am specificat mai sus loialitatea și respectarea normelor de creditare face ca instituția respectivă financiară să se manifeste reciproc.

Firma se va deschide cont în valută și lei, pentru efectuarea plăților către furnizorii de materii prime, firmelor ce v-or colabora privind prestări servicii (transport) și pentru încasarea sumelor din urma comercializării mărfii.

Macromediul întreprinderii reprezintă ansamblul factorilor necontrolabili de către întreprindere și constituie o legătură de regulă indirectă, dar care acționează asupra ei și a agenților economici cu care aceasta se află în contact direct.

Factorii principali de funcționare a macromediului firmei sunt grupați în felul următor: mediul demografic, mediul economic, mediul tehnologic, mediul cultural.

Mediul demografic este reprezentat de populație și de structurile sale pe diferite criterii. Un criteriu prin care acest mediu poate afecta activitatea economica a întreprinderii este deteriorarea situației populației, în urma majorării prețurilor la serviciile comunale, energie electrică, termică, etc. acest fenomen influențează negativ capacitatea de cumpărare a populației. Acest mediu este unul din cele mai importante și are o influență directă asupra economiei și realizării producției. În ultimul timp s-a simțit o stabilitate în inflația monedei naționale și menținerea relativ constantă a prețurilor pentru întreținere, facilitând astfel puterea de cumpărare a populației.

Mediul economic reprezintă suportul capacității de cumpărare a pieței. Nivelul general al capacității de cumpărare a populației depinde de nivelul veniturilor bănești, de prețuri, economii și de accesibilitatea creditelor.

Având în vedere ca fluxul de venituri din republică este foarte mare în paralel cu venitul pe locuitor al Republicii ne dăm bine seama că în sfera noastră de activitate precum și în majoritatea industriilor, resursele principale bănești provin de la persoanele emigrate. Persoanele din Republică care sunt plecate muncind la negru sau prin contracte de muncă transferă fonduri destul de mari la patrie având în vedere că peste sunt plecate circa 800 mii persoane care au în mediu au salarii lunare de 900 $ lunar respectiv aduc un aport considerabil la dezvoltarea economiei naționale.

Accesibilitatea creditelor este un factor de asemenea foarte important pentru orice agent economic, însă în prezent mediul de creditare este încă la început și antreprenorul nu se poate bucura de avantaje considerabile din cauza lipsei formei de creditare precum este lizingul care facilitează cu mult inițierea și dezvoltarea afacerilor, încă un minus în acest mediu este procentul ridicat al dobânzii care este în mediu de 17%.

Mediul tehnico-științific. Descoperirile tehnico-științifice de obicei sunt admirate sau condamnate de om, în dependență de influența lor asupra mediului. Unii factori ce aparțin de acest mediu sunt apariția pe piața materiilor prime a unor tipuri de materii noi, a unor tehnologii de coasere sau de proiectare a hainelor mai performante cu un nivel de corespundere mai înalt, inovațiile din domeniul tehnologic al utilajului de producție care are o importanță vitală asupra activității de producție și asupra capacității de concurare și nivelul calitativ respectiv este foarte important de achiziționa un utilaj mai performant de la începutul activității pentru a putea evita pe perioada viitorilor ani nevoia de a reutila secția de producție.

Mediul cultural prevede devotamentul și conservarea valorilor tradiționale: respectarea obiceiurilor, tradițiilor, credinței și normelor de consum.

Piața întreprinderii se referă la spațiul unde ea este prezentă cu produsele sale, cu prestigiul și influiența sa. Ea se definește prin gradul de pătrundere a produselor care intră în profilul de activitate în consum al firmei și se măsoară prin cifra de afaceri efectiva sau potențială.

Fiecare întreprindere are un rol special în formarea pieței globale, atât în calitate de vânzător al unor produse cât și în calitate de cumpărător. În baza activității sale, întreprinderea selectează modalitățile de sporire a eficacității sale, și de realizare a producției prin determinarea locului pe care îl va ocupa în cadrul pieței naționale și internaționale.

Întreaga activitate de marketing este strâns legată de economia de piață și de mecanismul funcționării pieței. Activitatea de marketing pe piață începe cu studierea conținutului acesteia, verificându-se oportunitatea și eficiența tuturor activităților legate de obiectul tranzacției vânzare – cumpărare.

Studiul de piața cuprinde totalitatea activităților sistematice concepute și desfașurate pentru culegerea, înregistrsrea, prelucrarea, analiza și interpretarea informațiilor referitoare la fenomenele și procesele pieței în scopul formularii concluziilor necesare procesului managerial. Aceasta sugerează nivelul cererii și a ofertei care in Rep.Moldova pe piața de comerț actuală este la un vivel ridicat, nivelul prețurilor la fel este foarte mare.

Piața reprezintă o structură internă deosebit de complexă. Ea este formată dintr-o mare diversitate de consumatori, cu obiceiuri, gusturi, nevoi. Deaceia apare necesitatea de segmentare a pieței, cu scopul de a ne adapta mai bine politica de marketing.

Segmentarea pieței – procesul de divizare a pieței în anumite părți (segmente, subgrupe), cu nevoi și preferințe sociale, care diferă prin caracteristica cererii la marfă, precum și prin reacția la complexul de acțiuni de marketing. La baza segmentării se află necesitatea evidenței depline a cerințelor diverșilor consumatori.

Criteriile de segmentare a pieței de care ne v-om conduce sunt: criteriul demografic și criteriul de comportament .

Criteriul demografic. Acest criteriu prevede împărțirea pieței în grupuri de bază, conforma variabilelor demografice, ca fiind populari factori de deosebire între grupurile de consumatori. Segmentul de bază căruia i se va orienta activitatea de producție va fi femei și adolescente cu vârsta între 16-55 ani. Segmentul la care mă refer este unul cu o putere de cumpărare foarte mare, și este un consumator foarte activ de articole de vestimentație datorită tendințelor de modă a tinerilor și a zonei climaterice temperate care presupune o garderobă mare de articole pentru fiecare sezon.

Criteriul de comportament prevede împărțirea cumpărătorilor privind fregvența cumpărării, calitatea cerută. Frecvența de cumpărare a acestui segment de consumători este în general regulată, sezonier, actele de cumpărare fiind efectuate în general în dependență de apariția de colecții noi și de campaniile de reduceri, calitatea cerută este optima un mare accent punînd pe aspectul exterior.

3.2 Strategii de marketing

Pentru atingerea unui nivel competitiv v-om elabora strategii care ne v-or spori vânzările, acestea v-or fi :

strategia penetrării pieței, implimentată prin mărirea eforturilor de vânzare și reclamă,

strategia dezvoltării pieței, o vom obține prin introducerea produselor existente pe noi piețe,

strategia dezvoltării produsului, determinată prin suplimentarea produselor de pe piețele existente, aceste produse v-or constitui modificări existente sau inovații, în dependență de evoluția preferințelor clienților.

În acelaș scop v-om implimenta și strategia nișei acesta se caracterizează prin concentrarea eforturilor asupra unui număr limitat de piețe, în cazul nostru va fi o metodă optimă de cucerire a pieței având în vedere capacitatea mica de producere. Totodată strategia nișei reprezintă și unele riscuri determinate de pericolul ca nișa de piață să nu fie suficient de mare pentru a fi profitabilă sau să se satureze.

În scopul maximizării impactului produselor asupra consumatorului vom elabora și implimenta strategii de produs acestea v-or fi determinate de:

caracteristica produsului oferit, aspectul exterior, calitate, design,

ambalarea și eticheta, care va fi bine gîndită având ca scop atragerea cumpărătorilor,

– gama variată de produse, punând un mare accent pe inovație.

3.3 Politici de marketing

3.3.1 Politica de preț

Stabilirea prețului depinde de : factorii interni care sunt – costul, marja de profit stabilită și factorii externi – cererea, concurența, prețul pe care clienții sunt dispuși să-l plătească.

Prețul se va stabili prin negocierea dintre producător și clienți acestea fiind persoane juridice. Indiferent de gradul de unicitate al produsului, prețul său trebuie să fie acceptabil pentru clienții potențiali ai firmei.

Scopul esențial în stabilirea prețurilor îl constituie descoperirea acelei combinații de costuri privind prețul de vânzare și volumul vânzărilor care va acoperi costurile variabile ale realizării unui produs și va contribui la acoperirea costurilor fixe și la obținerea unui profit.

Tehnica de determinare a prețurilor va fi cea de determinare a prețului de vânzare prin adăugarea unei cote marginale fixe la costuri (adaos). Folosind această metodă, întreprinderea va stabili un preț format din costul materialelor directe, a muncii directe, cheltuielile de fabricație, costurile administrative și de vânzare, plus o marjă de profit dorită, ținând cont și de prețurile existente pe piață.

Politicile de preț duse de către întreprindere v-or fi: prețului orientat către concurenți și prețului orientat după cerere.

Strategia prețului orientat către cerere se caracterizează prin dependența prețului de elasticitatea cererii, de comportamentul cumpărătorilor la variația prețului, de relațiile preț-calitate și preț-ciclu de viață al produselor, precum și de alte aspecte ale cererii.

Strategia prețului orientat către concurenți- se caracterizează prin stabilirea prețurilor în dependență de a concurenților existenți, dar totodată ținând seama și de costuri, astfel vom tinde să face cât mai dificilă compararea prețurilor prin diferențierea unităților de măsură folosite, diversificarea produselor cu ajutorul unor inovații minore. În cel de-al doilea rând v-om recurge la publicitate, care reprezintă o formă mai puțin vizibilă și mai greu de emitat.

Vom interpreta prețul astfel încât să ne asigure menținerea cotei de piață pe măsură ce crește concurența. Dacă un produsele v-or avea succes, concurenții vor pătrunde pe piață, iar întreprinderea va trebui să facă eforturi pentru extinderea sau cel puțin menținerea părții sale de piață. Prin reevaluarea continuă a prețului produsului, coroborată cu folosirea unei reclame speciale și a unor tehnici de promovare adecvate, partea de piață va putea fi nu numai menținută, ci și mărită.

Evident, în stabilirea prețului pentru produs trebuie să acoperim costurile totale, dar deoarece întreprinderea va confecționa o varietate mare de produse, prețul la unele produse ce v-or avea o cerere mică v-or fireduse, iar la cele cu o cerere mare pe piață v-or fi mărite, astfel din contul lor se v-or acoperi pierderile provocate de reducerea costurilor.

3.3.2 Politica de produs

În cadrul mixului de marketing produsul ocupa locul central, deoarece el este cel ce satisfece direct cerințele de consum și prin vănzarea lui se realizează legătura cu piața și eficiența economică a firmelor. Scopul esențial al politicii de produs îl constituie crearea de bunuri care să corespundă cerințelor, preferințelor consumatorilor și să asigure un profit pe toată duratade viață a lor. Realizarea acestui obiectiv presupune abordarea produsului din perspectiva de marketing.

Componentele principale ce definesc un produs în viziunea marketingului sunt: componentele corporale, ,acorporale, comunicațiile privind produsul, imaginea produsului.

Componentele acorporale devin tot fregvent elemente hotărîtoare ale deciziei de cumpărare a produsului, deaceea producând confecții textile v-om pune un mare accent anume pe componentele acorporale, care sunt determinate de׃ culoarea și mărimea solicitată, designul și stilul, calitatea și aspectul suprafeței materialului, eticheta, marca.

3.3.3 Politica promoțională

Obiectivele stabilite de firmă privind politica de promovare:

stabilirea unei imagini a firmei,

creșterea vânzărilor,

informarea clienților asupra produselor și îmbunătățirilor aduse lor.

Politica promoțională are scopul de a urmări nu numai vânzarea mărfurilor, dar să-l convingă și să-l îndrumeze pe consumator spre satisfacerea nevoilor sale raționale. Această politică trebuie să stimuleze, să dezvolte și să orienteze nevoile consumatorilor.

Structura activității promoționale este:

Publicitatea

Promovarea vânzărilor

Relațiile cu publicul

Utilizarea mărcilor

Manifestări promoționale

Publicitatea este un mijloc de comunicare în masă, cu caracter exclusiv comercial, care îmbină procesul de informare cu cel de convingere. Partea de bază a publicității este reclama ce este un mijloc de stimulare în politica promoțională.

Reclama este o tehnică de comunicare, utilizată în politica promoțională. Ea include ansamblul acțiunilor ce au drept scop prezentarea unui mesaj contra plată de către un agent economic. Nu există reguli speciale de elaborare a mesajului unei reclame, însă se poate realiza un impact mai mare asupra clienților dacă se respectă următoarele principii:

Reclama trebuie să fie ușor de recunoscut. întreprinzătorul trebuie să proiecteze un mesaj cu un stil unic, care să reflecte imaginea firmei, întreprinzătorul trebuie să facă reclamă produselor și serviciilor considerate de clienți valoroase.

Reclama trebuie să transforme atributele produselor și serviciilor în avantaje specifice consumatorului – economisirea banilor, realizarea unei sarcini dificile etc.

Localizarea reclamei trebuie să fie simplă. Designul nu trebuie să distragă atenția de la mesajul reclamei.

Mesajul trebuie să fie ușor de înțeles, scurt, direct și elaborat în jurul unei singure idei.

Managerul trebuie să ia în serios mesajul. în general, trebuie evitate glumele inserate în mesaj, pentru ca acesta să fie bine înțeles.

Managerul trebuie să proiecteze reclama în jurul unei tematici centrale. Nu trebuie comunicate prea multe idei într-o siflgură reclamă, iar fiecare reclamă trebuie să contribuie la tema generală a reclamei firmei.

Reclama trebuie să folosească ilustrațiile care completează produsele sau serviciile. Fotografiile sau desenele produselor sau serviciilor atrag adesea mai mult atenția decât o simplă descriere.

Reclama trebuie să identifice cu claritate magazinul. Adresa magazinului, numărul de telefon și regimul de lucru sunt elemente importante de reclamă.

Reclama trebuie să cuprindă prețul produsului (serviciilor). Micului între prinzător nu trebuie să-i fie frică să menționeze prețul în reclamă, deoarece acesta este cel mai important considerent pentru mulți clienți.

Reclama trebuie să fie sinceră, credibilă și de bun gust.

Tipul de reclamă folosit va fi difuzarea publicității la radio ce se bucură de o destul de mare audiență. Un avantaj al acestui mijloc de comunicare cu publicul este frecvența mai mare de reclamare și posibilitatea de a efectua o serii de concursuri prin care se vor pune în joc diferite articole confecționate de către întreprindere astfel aducând un important aport in relația mărcii cu publicul. Astfel de concursuri au ca scop reducerea surplusului de cheltuieli și o mai mare informare a populației. Cheltuielile pentru concursurile respective sunt în mediu câte 8 articole vestimentare lunar puse în joc cu o valoare medie de 200 lei = 1600 lei lunar, și achitarea serviciilor către postul radio ce constitui de 1000 lei lunar, durata de difuzare fiind de o lună, total cheltuieli cu reclama radio – 2600lei.

Cel mai folosit mijloc de informare actual este cel „Print” (media printată, tipărită). Punctul forte a fost pus asupra acestui segment deoarece este unul mult mai ieftin și foarte eficient în cazul nostru, deoarece printre consumatorii potențiali ai produselor confecționate de întreprindere sunt și adolescentele, persoane active ce se informează în mare din reviste, care în prezent sunt foarte multe și au un preț accceptabil.

Înterprinderea va utiliza în vederea promovării produselor panouri pe care se v-or amplasa mesaje publicitare: – panourile v-or fi amplasate în centrele comerciale prin intermediul carora se v-a realiza marfa, în deosebi la vitrine, la intrarea în magazine. Aceste panouri v-or reprezenta marca intreprinderii și v-or oferi informatii despre firma în general, produsele oferite, reducerile organizate.

Aceasta este o metoda avantajoasa pentru firma, deoarece cheltuielile privind acest mod de publicitate sunt suportate de magazin, aceasta sporind vânzările magazinului.

Expozițiile: Expozițiile va oferi întreprinderii un prilej unic de a face reclamă destinată unui public avizat. Alegerea expoziției potrivite poate avea rezultate eficiente pentru întreprindere.

Avantajele prezentării la expoziții sunt următoarele:

Piața naturală. Expozițiile aduc împreună cumpărătorii și vânzătorii într-un loc unde produsele pot fi explicate, demonstrate și mânuite, scurtându-se

procesul de cumpărare.

Public preselectat. Expozițiile atrag oamenii interesați de anumite bunuri și ervicii și este foarte probabil ca ei să și cumpere.

Piața nouă a clienților. Expozițiile oferă un prim prilej de a contacta noi clienți, care nu ar fi accesibili prin alte mijloace.

Costuri avantajoase. Participarea la expoziții este avantajoasă din punctul de vedere al costurilor, dacă se raportează la rezultatele obținute prin contracte personale și prezentare.

Dintre dezavantajele expozițiilor amintim:

Costuri crescânde. Costul participării la o expoziție este din ce în ce mai mare. Taxele de participare, costurile de transport și amenajare, salariile personalului etc. pot fi o barieră de netrecut pentru unii întreprinzători.

Efort ridicat. O expoziție prost organizată poate, în ultimă instanță, să-1 coste pe întreprinzător mai mult decât beneficiul pe care l-ar putea obține.

Produsele firmei reprezentănd articole vestimentare și anume și pentru adolescente, acestea v-or fi expuse în cadrul concertelor de muzică, ce în prezent se petrec săptămânal, în diverse orașe, se are în vedere segmentul cu piața țintă, cea externă, planificând demonstrații de modele. De modul în care va fi organizată expoziția depinde succesul pe viitor al afacerii, astfel clienții își v-or crea o imagine despre firmă.

Costul acestor expoziții este destul de ridicat dar merită așteptările.

Cheltuieli expoziții – 1700 lei.

Total cheltuieli privind promovarea produselor – reclama radio = 2600 lei

Cheltuieli expoziții – 1700 lei.

Total cheltuieli – 4300 lei

3.4 Marca întreprinderii

Marca este o componenta strategica a patrimoniului unui producător de confecții prin care se diferențiază produsele fabricilor de confecții, un element de vestimentație al unei case de moda de un altul al unei alte case de moda.

În esență marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane care constă în cuvinte, desene, litere, cifre, combinații de culori și orice combinații ale acestor semne.

Prin intermediul mărcii se asigură nu numai diferențierea unui produs de un altul, dar și garantarea provenienței si calitatea confecțiilor, atragerea clientelei, protejarea consumatorului, reclama. Marca este un semn exterior al valorii si calității produselor, care permite o selecție rapida a produselor cu o buna reputație.

Potrivit specialiștilor, mărcilor trebuie să li se confere multiple atribute care să le sporească forța promoțională : perceptibilitate ridicată, omogenitate, distincție, putere de evocare, personalitate, capacitate de memorizare, notorietate și asociativitate. Există diferite tipuri de indicare a mărcii:

– Semnul de marcă (emblema) este o parte a mărcii care poate fi recunoscută, dar nu poate fi pronunțată, de exemplul simbolul,imaginea culoarea distinctivă sau prezentarea ce are caracter specific.

– Semnul comercial este marca sau o parte a ei , asigurată din punct de vedere legislativ. Semnul comercial apără drepturile excepționale ale vânzătorului pentru folosirea denumirii de marcă sau a semnului de marcă (a emblemei).

– Numele de firmă este un cuvânt, o literă sau un grup de cuvinte sau litere, ce pot fi pronunțate. Numele de firmă care a fost ales este „ART-INVEST-GROUP”

Problema utilizării mărcilor este deosebit de importantă nu numai prin prisma activității promoționale, ci și pe un plan mai larg, respectiv privind însăși aspectele fundamentale ale existenței unei mărci sau companii pe o anumită piață. În acest context se urmărește conturarea și cunoașterea, în termeni operaționali, a valorii capitalizate în marcă, specialiștii folosind cinci categorii principale pentru a-i defini componentele:

. fidelitatea față de marcă

. conștientizarea numelui mărcii

. calitatea percepută

. asocieri ale mărcii (altele decât percepția calității)

. alte drepturi de proprietate asupra unor active legate de marcă.

Pe plan strategic, în viziunea marketingului, companiile sau organizațiile moderne trebuie să decidă, în privința utilizării mărcii sau mărcilor, dacă se recurge la promovarea imaginii corporației în sine sau a unor mărci distincte, independent de numele companiei.

4. Managementul și personalul

Pentru a activa, organizația are nevoie de resurse, aceste resurse sunt: materiale, financiare, și resurse umane. Resursele umane sunt esențiale pentru organizație, și numai valorificarea lor corecta poate duce la succesul întregii organizații. În cadrul S.C.”ART-INVEST-GROUP”S.R.L. va fi creat un compartiment ce se va ocupa de personal, începând cu planificarea acestuia pâna la integrarea în muncă.

Mangementul Resurselor Umane presupune un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecția, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială și morală până în momentul încetării contractului de munca.

Managementul Resurselor Umane e definit ca ansamblul activităților de ordin strategic și operațional, precum și crearea unui climat organizațional corespunzător, care permite asigurarea cu Resurse Umane necesare îndeplinirii obiectivelor organizaționale.

Asigurarea cu personal a organizației cuprinde mai multe activități de bază și anume:

planificarea resurselor umane, recrutarea și selecția personalului. Procesul de asigurare cu personal din exteriorul organizației cuprinde recrutarea, selectarea și integrarea personalului, în timp ce asigurarea cu personal din interiorul organizației presupune unele transferuri, promovări, verificări, dezvoltări, precum și eventuale pensionări, decese, demisii.

4.1 Planificarea resurselor umane

Aceasta etapa începe cu analiza tuturor activităților din cadrul organizației, precum și direcțiilor în care aceasta se îndreaptă. La aceasta etapa v-om evalua și identifica problemele specifice din domeniul resurselor umane, v-om stabili cererea viitoare de angajați atât calitativ cât și cantitativ, pe baza obiectivelor organizației.

Necesarul de personal se planifică în dependență de sarcinele ce trebuie îndeplinite, precum și volumul de lucru ce trebuie acoperit calitativ și la timp.

Planificarea personalului se face răspunzând la întrebările esențiale:

cine –

ce – trebuie să facș pentru transpunerea în practică a obiectivelor.

cum –

Răspunsurile vor indica persoanele sau entitațile structurale ale organizației care trebuie să execute anumite activități și să îndeplineasca anumite sarcini.

Definirea sarcinilor de muncă specifice, respectiv: ce, cum și în ce combinație vor fi realizate la un loc de muncă, impune o analiză atentă, calificată, prin utilizarea unor tehnici și a unui instrumentar specializat. De aceste lucruri se ocupă analiza postului.

Obiectivul esențial al analizei postului este să determine sarcinile posturilor de muncă dintr-o organizație, precum și oamenii necesari în termenii dexteritatilor (indemanarilor), cunostințelor, abilitaților și experienței, pentru a realiza cu succes sarcinile. Analiza postului oferă date pentru elaborarea Descrierii postului și Specificațiilor postului (Fisa postului). De asemenea, este bază pentru: definirea postului, reproiectarea postului, recrutare, selectie, orientare, pregătire, consiliere carieră, evaluare a performanțelor și compensare(salarizare).

O Fisă a postului este o formulare succintă a informațiilor colectate în procesul de analiză a postului. Se prezintă ca un document scris care identifică, definește și descrie postul în termenii sarcinilor, responsabilitaților, condițiilor de munca și specificațiilor.

Având ca activitate de baza producerea de bunuri, aceasta ne semnifică existenta în organizație a două categorii de personal și a două categorii de relații:

personalul direct implicat in realizarea produsului de bază,

personal care contribuie indirect la realizarea produsului de bază, prin executarea proiectarii, controlul calitatii, încadrarea cu personal.

Întreprinderea va fi condusă de Managerul General fiind compartimentată în patru compartimente care sunt: producere, marketing, finanțe și personal, pentru fiecare post se va angaja câte un candidat.

Cu scopul de a determina sarcinile posturilor și funcțiilor existente, precum și oamenii necesari în termenii dexteritatilor(indemanarilor), cunostințelor, abilităților și experienței pentru a realiza cu succes sarcinile facem, analiza postului pentru fiecare funție.

Titlul postului: Manager Producere.

Compartimentul: Producere.

Relațiile postului: contact direct cu celelalte compartimente.

Sarcini și responsabilități:

planificarea, supravegherea și controlul fluxului tehnologic;

administrarea controlului calitașii;

administrarea personalului in producere; totalitatea activitatilor care asigura desfasurarea procesului de productie.

Standardele de performantă: lunar sau la necesitate saptămânal sa se prezinte darea de seama cu privire la îndeplinirea activitații de producere.

Autoritatea: decizie strategica centralizata.

Condiții de muncă: favorabile.

Specificațiile: candidații trebuie să dispună de studii superioare în domeniu Industriei Usoare, și anume tehnologia confecțiilor; experiență și vechime de muncă în domeniu;varsta nu este limitata.

Titlul postului: Manager comercial.

Compartimentul: Marketing.

Relațiile postului:contact direct cu celelalte compartimente.

Sarcini și responsabilități:

dezvoltarea relațiilor între firmă și exterior;

cercetări de marketing;

publicitate;

aprovizionarea cu materii prime și diferite materiale;

realizarea produselor fabricate, încheerea a noilor contracte.

Standarde de performantă: lunar de prezentat darea de seama a îndeplinirii obiectivelor expuse.

Autoritate: decizie centralizată.

Condiții de munca: este prevazut un birou cu dotatiile necesare pentru desfasurarea normală a muncii, telefon, calculator, mobila și rechizite pentru birou.

Specificațiile: – persoana prezentabila;

studii superioare în domeniul micului buisness;

e de dorit experiență în domeniu;

varsta în limitele 25-55 ani, comunicabil, posedarea permisului de conducere va prezenta un avantaj;

limbi straine cerute: rusa.

Titlul postului: Contabil.

Compartimentul: Finanțe.

Relațiile postului: contact direct cu celelalte compartimente.

Sarcini și responsabilități:

evidența și utilizarea eficientă a resurselor financiare necesare pentru desfasurarea activitații în ansamblu a firmei;

înregistrarea tuturor cheltuielilor legate de procurarea și transportarea factorilor de producție;

determinarea costurilor de producție și veniturile firmei;

contribuirea la utilizarea eficientă a tuturor resurselor, astfel orientând activitatea firmei spre sporirea rezultatelor finite.

Standardele de performanță: să prezinte conform legii darea de seama, lunară trimestrială, anuală, impozitul pe venit să fie inregistrat și plătit anual, pana la data impusa de catre Ministerul Finantelor.

Autoritate: puterea de decizie strategica centralizată.

Condiții de muncă: favorabile, dotații: computator.

Specificații:- studii superioare, contabil;

experiență în domeniu nu este obligatorie;

varsta 25-55ani;

cunoasterea computatorului, în deosebi programelor contabile.

Titlul postului: Manager Resurse Umane.

Compartiment: Personal.

Relațiile postului: relații cu mediul extern, contacte între compartimente.

Sarcini si responsabilități:

asigurarea firmei cu fortă de munca calificată, necesară pentru realizarea activitătilor în ansamblu;

stabilirea relațiilor favorabile între salariați;

selectarea pregatirea, perfecționarea, promovarea și salarizarea personalului.

Autoritate: decizie totala in domeniu de activitate.

Condiții de munca: favorabile.

Specificații : studii superioare, varsta 25-60 ani, comunicabilî, este de dorit experientă de munca în domeniu.

Necesarul de personal planificat

Tabelul 1- Management și specialiști

Întreprinderea va angaja personal din sursele interne ale întreprinderii în incinta careia va activa, întreprinderea S.A.˝Galanta ˝.

Mecanic –deoarece utilajul va fi deasemenea arendat de la întreprinderea dată, acesta dispune o experiență mare în domeniu, anume activând la această întreprindere.

Manager resurse umane – deasemenea reprezintă o persoană cu mare experiență ceea ce reprizintă un avantaj. Se va încheia contract de muncă unde se va specifica orele de lucru, va lucra 4 ore zilnic, astfel plata va fi după orele lucrate.

Contabil – deoarece firma S.C.”ART-INVEST-GROUP”S.R.L.se află doar la începutul activității sale și constituie doar o secție de confecții de capacitate mică, e suficient să angajeze contabil ce va lucra doar câteva ore zilnic, acesta deasemenea va fi salariat după orele lucrate.

Tabelul 2 – Muncitori

4.2 Recrutarea personalului

Obiectivul activității de recrutare constă în identificarea unui număr suficient de mare de candidați, astfel încât cei care îndeplinesc condițiile, să poată fi selectați.

Recrutarea Resurselor Umane are în vedere și analiza posturilor și proiectarea muncii. Persoana ce se va ocupa de recrutare va fi un reprezentant al compartimentului Resurse Umane, aceasta va deține informații necesare referitoare la caracteristicile postului la calitățile viitorului deținător al acestuia.

In procesul de recrutare v-om soluționa în mod corespunzător următoarele probleme:

-identificarea aptitudinilor și alegerea sau selecția candidaților ce corespund mai bine cerințelor posturilor noi sau vacante,

-identificarea și atragerea candidaților competitivi folosind cele mai adecvate metode, resurse sau medii de recrutare.

Soluționarea cu succes a acestor probleme înseamnă succesul întregului proces de asigurare cu personal, proces deosebit de important datorită faptului că pot apărea erori de angajare. Astfel, respingerea unui candidat competitiv sau angajarea unuia slab pregătit, constituie un principiu pentru organizație.

Conform opiniei lui David J. Cherrington, procesul de recrutare a Resurselor Umane este legat indisponibil de multe alte activități de personal ca de exemplu: evaluarea performanțelor, recompensele angajaților, relațiile cu angajații, pregătirea sau dezvoltarea personalului. Astfel, candidații cu pregătire corespunzătoare, au în general performanțe mai bune, iar existența în cadrul organizației a unor preocupări permanente pe linia performanțelor implică identificarea și atragerea unor candidați cât mai competitivi. Oferta de Resurse Umane va influența nivelul salariilor, iar candidații cu o înaltă pregătire vor solicita recompense pe măsură, recompense care, la rândul lor, dacă au un nivel ridicat , stimulează și facilitează în același timp procesul de atragere a unui număr mai mare de candidați cu o pregătire profesională cât mai bună.

Din altă perspectivă, procesul de asigurare cu personal, poate fi privit și ca o serie de filtre sau un proces de triere în cadrul căruia solicitanții sunt filtrați în urma unor activități specifice domeniului Resurselor Umane, aceasta putem urmări în figura de mai jos.

Recrutarea personalului fiind o activitate complexă, este afectată de o serie de constrângeri, de factori externi și interni:

Condițiile și schimbările de pe piața muncii, pentru că modificările în timp ale acesteia influențează procesul de recrutare al personalului. Politicile de recrutare și deciziile pe care le aplică organizația sunt afectate de unele schimbări în situația pieței cum ar fi: tendințele demografice, intrarea pe piața de muncii a forței de muncă feminine sau de vârstă înaintată.

Atracția zonei sau a localității, precum și facilitățile locale ( exemplu – locuința, transportul, magazine, etc.)

Cadrul legislativ sau juridic(legi, decrete) adecvat domeniului Resurselor Umane ce reglementează diferi aspecte ale procesului de asigurare de personal.

Sindicatele au un rol activ în procesul de asigurare cu personal, dar care, prin prevederile contractelor colective de pot influența negativ procesul de recrutare;

Reputația organizației care este destul de complexă, putând fi pozitivă sau negativă, care poate atrage sau respinge potențialii candidați

Preferințele potențialilor candidați, pentru anumite domenii de activitate , pentru anumite posturi, pentru un anumit regim de muncă și odihnă, preferințe care la rândul lor pot fi influențate de o serie de factori ca: atitudinile si aptitudinile dezvoltate, experiența profesională, influențele familiei, prietenilor, etc.

Obiectivele organizaționale reflectate în obiectivele din domeniul Resurselor Umane și în practicile manageriale din domeniul respectiv care afectează atât procesul de recrutare cât și potențialii candidați;

Situația economico – financiara a organizației, pentru ca recrutarea personalului antrenează unele resurse și presupune anumite cheltuieli aferente procesului.

Alți factori ce pot să facă ca în activitatea de recrutare să apară unele dificultăți pot fi:

Necesitatea de a identifica și de a atrage o parte din potențialii candidați în mod confidențial și fără publicitate;

Existența unor posturi mai speciale sau foarte complexe pentru care potențialii candidați sunt greu de găsit sau localizat, identificat și atras. De obicei, pentru asemenea posturi, timpul necesar ocupării este mai mare.

În situațiile în care organizațiile anticipează prezența unor dificultăți în procesul de recrutare al personalului este necesar realizarea unei analize complexe și complete a tuturor factorilor care, vor atrage sau, după caz, vor respinge potențialii candidați competitivi.

Structura planului de recrutare

O politică de recrutare trebuie să fie coerentă, echitabilă și flexibilă, fără improvizații și fără adaptarea unor decizii de circumstanță luate de la o zi la alta.

Procesul de recrutare se va desfășura după următoarele componente:

Culegerea informațiilor – în cadrul căreia se va elabora un plan de recrutare sub forma unui studiu privind obiectivele generale ale organizației. Această culegere de informații se va verifica prin intermedierea managerului general, pentru a se cunoaște dacă respectivele posturi vacante se vor ocupa prin promovarea internă sau recrutare.

Organizarea posturilor și a oamenilor – trebuie cunoscută atât organizarea aplicată ca punct de plecare cât și cea de perspectivă. Din compararea celor două, se poate stabili concret necesarul de recrutat.

Plecările –va fi examinată evidența plecărilor bază pe care se pot demara demersurile de recrutare pentru posturile vacante datorită demisiilor, pensionarilor, deceselor, etc.

Studiul posturilor – se va efectua pe baza analizei, descrierii și specificației postului, evidențiindu-se informațiile privind denumirea postului, obiectivele, sarcinile, responsabilitățile, mijloacele folosite.

Calculul nevoilor directe – de recrutare se va efectua prin simpla comparare a efectivului teoretic cu cel real, prin luarea în considerare a vitezei cu care se reînnoiește personalul. Greșelile ce pot apărea în cadrul procesului de recrutare influențează negativ activitatea organizației deaceea fiecare etapă trebuie elaborată cu strictețe.

Principalele cauze care pot duce la eșecul recrutării sunt următoarele:

– incompetența sau lipsa de interes a celor ce efectuează recrutarea,

– subiectivismul în conceperea anunțului pentru ocuparea postului și în stabilirea surselor de recrutare,

– enunțarea prea detaliată a cerințelor postului, care face mult mai dificilă găsirea candidaților,

– recrutarea nu este concepută ca o activitate de marketing.

Ca surse de recrutare a personalului v-om folosi internă și externă deoarece întreprinderea în incinta cărei v-om activa dispune de personal calificat și anume specialiști.

Recrutarea internă

În acest context, angajații v-or fi înștiințați despre funcțiile vacante prin afișare, scrisori, publicații, radio sau televiziune, invitând angajații să solicite funcțiile respective. Această metodă va fi folosită înaintea recrutării externe, pentru ca proprii angajați să fie pregătiți pentru a solicita un anumit post. O sursă de recrutare a personalului va fi angajații existenți care pot realiza o bună proiectare prin intermediul familiilor, sau cunoștințelor lor. Astfel această modalitate va fi una din cele mai eficiente, putându-se recruta personal calificat cu costuri reduse. Angajații pot avea cunoștințe care au aceeași pregătire ca și ei pe care i-a cunoscut la conferințe sau la diverse cursuri de specializare. Dar, selecția nu va fi neglijată.

Promovarea sau transferul pe anumite funcții a unor persoane dintre angajații organizației este o altă cale de ocupare a posturilor vacante. Dar apare un inconvenient conform căreia, performanțele bune ale individului la un loc de muncă s-ar putea dovedii inferioare altei poziții din firmă, noul loc de muncă cerând alte capacități și aptitudini.

O altă sursă internă o reprezintă angajații în formare. Unii angajați pensionați din cadrul organizației v-or fi reangajați pentru a lucra sau dacă pot v-or fi rugati sa recomande persoane dispuse să se reîncadreze în organizație. Se va ține seama și de persoane care anterior au părăsit organizația pentru a-și continua cursurile pentru formarea familiei, satisfacerea stagiului militar.

Acest tip de recrutare are atât avantaje cât si dezavantaje. Ca și avantaje se pot menționa:

Firma, organizația are posibilitatea de a cunoaște mult mai bine punctele slabe si cele tari ale angajaților.

Atragerea candidaților este mult mai ușoară pentru că, fiind bine cunoscuți ca performanțe, le pot fi oferite activități superioare față de postul deținut

Selecția conform criteriilor organizaționale este mult mai eficientă

Probabilitatea de a lua decizii eronate este mai mica, tocmai datorită volumului mare de informații deținut despre aceștia

Timpul necesar orientării și îndrumării pe post a noilor angajați este mult redus

Caracterul secret al unor tehnologii și a „know – how” – lui necesar utilizării acestora impune folosirea recrutării interne.

Crește motivația angajaților iar oportunitățile de promovare sunt stimulative

Recrutarea este mult mai rapidă și mai puțin costisitoare

Se solidifică sentimentul afiliere și se amplifică loialitatea față de organizație. Dar de asemenea există și anumite aspecte negative sub forma unor dezavantaje care privesc recrutarea exclusivă din interior:

– Se împiedică infuzia de „suflu tânăr” și nu favorizează promovarea de idei noi, avangardiste, neputându-se evita inerția manifestată uneori în fața schimbării sau în fața ideilor noi;

– Promovarea doar pe criteriul vechimii și a experienței neglijăm competența putând dăuna organizației prin promovarea unor persoane incompetente;

– Dacă speranța de promovare nu se materializează oamenii devin apatici, ceea ce duce la demoralizare și în final la scăderea performanțelor;

– Implică dezvoltarea unor programe adecvate de „training” care să permită pregătirea propriilor angajați pentru a-și asuma noile responsabilități.

Recrutarea externă

Recrutarea din exterior se va face prin metoda informală și formală.

Metoda informală – aici se va, recurge la angajații care există în organizație, cerându-se acestora să apeleze la persoane interesate de angajare, dintre rude, prieteni, cunoscuți. Aceste relații personale se vor dovedi eficiente dacă aceste investigații se fac în mod discret, tocmai pentru a nu fi interesate de întreprinderea la care candidatul are deja un loc de muncă, expunându-l la riscul pierderii lui.

Metoda informală, este necostisitoare, se aplică rapid, și se va folosi pentru angajarea personalului din secțiile de producție.

Totuși există riscul, ca, din cauza unei oarecare doze de subiectivism să se favorizeze recrutarea unor cadre mai puțin corespunzătoare. De aceea, e necesar, metoda informală va fi conectată cu metoda formală, metodă ce presupune o audiență mai largă.

Metoda formală. Această metodă se caracterizează prin căutare de persoane ce doresc să se angajeze, aflate în căutare de lucru pe piața muncii sau doritoare să schimbe locul de muncă pe care-l dețin. În acest scop v-om apela la diferite forme de publicitate, radio( or. Orhei dispune de radio local), anunțuri scrise și afișate în locuri publice, comunicarea la Oficiul Forțelor de Muncă, micropublicitate, contactarea directă a întreprinderii, reviste de specialitate.

Recrutarea din exterior prezintă următoarele avantaje:

– favorizează aportul de idei noi, promovând progresul întreprinderii,

– se fac economii în costurile de pregătire pentru întreprindere ( vin persoane pregătite),

– oamenii care vin din afară, pot fi mai obiectivi, deoarece nu au nici un fel de obligații față de cei din interiorul organizației.

Dar există și o serie de dezavantaje:

– evaluările celor recrutați din exterior sunt bazate pe surse mai puțin sigure ca referințele, interviurile, întâlnirile relativ sumare,

– costul mai ridicat determinat de căutarea pe piața muncii care este mai vastă decât întreprinderea, mai puțin cunoscută și mai diversificată,

– descurajează angajații actuali ai întreprinderii, reducându-le șansele de promovare, etc.

4. 3 Selecția personalului

Procesul de selecție al personalului trebuie privit ca o activitate de armonizare, de adecvare între cerințele unei funcții și capacitățile fizice și psiho – intelectuale ale candidatului secționat. Angajații incapabili de a realiza cantitatea și calitatea muncii așteptate pot costa organizația mulți bani, timp și imagine.

Adecvarea dintre cerințele postului și capacitatea angajatului este importantă și pentru persoane care solicită funcția respectivă. Astfel, plasarea într-o funcție nepotrivită poate conduce la eforturi și timp suplimentar pentru angajat, care ar putea folosi și experiența sa mai bine în altă funcție sau în alta poziție.

Cu alte cuvinte, selecția personalului este acea activitate a Mangementului Resurselor Umane care constă în alegerea, potrivită anumitor criterii, a celui mai competitiv sau potrivit candidat pentru ocuparea unui anumit post.

Astfel, prin selecție se pun în evidență calitățile sau prezența/absența unor contradicții profesionale, și în baza rezultatelor obținute, cel în cauză este orientat spre locul de muncă în care se preconizează că va da un randament maxim și va fi pe deplin mulțumit, satisfăcut de ceea ce face.

Procesul de selecți

Primul pas al procesului de selectie v-a fi interviul initial de alegere, acesta v-a fi realizat, in unele cazuri, înainte ca solicitantul să completeze formularele de cerere ale unui post, cu scopul de a vedea dacă acesta are șanse de a fi ales pentru postul disponibil.

În situația interviului se v-or pune întrebări asupra unor chestiuni pe baza cărora să se determine în ce măsură candidatul îndeplinește unele cerințe și candidații pentru a realiza sarcinile funcției oferite.

Interviul va avea urmatoarele aspecte privind contextul׃

– Interesul solicitantului pentru funcție.

Locul de muncă oferit.

Plata așteptată.

Disponibilitatea pentru muncă.

Calificarea minimă necesară.

Eventualele aspecte specifice.

Pe baza răspunsurilor primite, solicitanții v-or fi evaluați pentru a determina dacă sunt acceptabili pentru a participa în continuare la procesul de selecție.

Formularul de cerere pentru angajare

Completarea acestui formular se v-a face de către solicitanții acceptați după interviul inițial. Aceasta servește unor scopuri variate:

Înregistrarea solicitanților ce doresc să ocupe o anumită funcție.

Baza de pornire și realizare a interviului.

Servește cercetării eficienței procesului de selecție și a altor probleme de personal.

Cu alte cuvinte, formularul de angajare este chiar C.V.-ul un standard al angajatorului. Va avea structura unui C.V. clasic.

În general formularele de cerere de angajare v-or cuprinde aspecte ce privesc datele personale , starea civilă, adresa, informații asupra soțului, soției, pregătirea, școli absolvite, referințe pentru angajare, etc.

Candidaților ce pretind la un post managerial – este indicat ca un C.V. să fie însoțit de o scrisoare de intenție, care nu repetă informațiile conținute de acesta. Scrisoarea trebuie să fie scurtă, concisă, și să aibă un stil direct. În structura sa, sunt incluse: scopul, obiectivele, punctele forte și slabe ale candidatului. Mai pot fi menționate aspecte cum ar fi salariul actual, motivația pentru noul serviciu etc.

Această scrisoare trebuie adresată șefului compartimentului de personal sau directorului de general.

Scrisoarea trebuie să stimuleze interesul cititorului. Stilul exprimă personalitatea candidatului fiind necesar sa exprime încrederea în sine. Trebuie să facă dovada interesului față de firmă, organizație, arătând că deține informații despre organizație. Cu cât se va cunoaște mai mult despre organizație, cu atât este mai ușor să se dovedească modul în care abilitățile candidatului pot fi valoroase pentru organizație.

Personalul va fi angajat în urma interviului de selecție

Scopul interviului este de a obține informații despre candidat. Aceste informații vor face posibilă prevederea performanțelor viitoare ale candidatului la locul de muncă, și compararea candidaților între ei. Cu ajutorul lui se va procesa și evalua informațiile obținute despre candidat, în legătură cu particularitățile postului.

La planificarea interviului v-om tine cont de urmatoarele aspecte:

Candidatul trebuie anunțat unde și când are loc interviul și cu cine trebuie să ia legătura.

Candidatul trebuie să aibă o cameră liniștită unde să aștepte.

Intervievatorul trebuie să fie pus la curent cu programul de intervievare, care trebuie conceput astfel încât să fie suficient timp pentru candidat.

Intervievatorul trebuie să vadă C.V.-ul, scrisoarea de intenție si formularul de înscriere înaintea interviului, pentru a știi ce întrebări să pună.

Controlul interviului este foarte important, acesta presupune cunoașterea informațiilor ce trebuie obținute, culegerea sistematică a acestora și oprirea când au fost obținute.

Intervievatorul trebuie să știe să conducă interviul, să nu vorbească mai mult de 25% din timpul interviului de fond.

Abordarea realistă a funcției presupune ca cel care conduce interviul trebuie să ofere informații corecte despre postul pentru care se desfășoară selecția, despre organizație, astfel încât, candidatul să poată evalua, propriile așteptări la funcție, reducându-se riscul insatisfacției angajatului.

Candidatul trebuie informat la sfârșitul interviului care va fi pasul următor.

Urmărirea integrării candidaților ce au fost selectați.

Interviul de selectie se va desfasura sub urmatoarea forma:

Interviul va fi dus de catre un oficial al Departamentului Resurse Umane. Candidatul va fi primit într-un cadru adecvat, liniștit, agreabil.

Culegerea de informații este etapa în care trebuie să se obțină maximum de informație privind activitățile desfășurare anterior de către candidat, motivații, aspecte biografice, etc.

Informații biografice aici se va indica:

– pregătire școlară, diplome deținute

situație familială, trecut, prezent

situație economică, prezent

Informații despre activitatea profesională:

Experiență profesională

Posturile ocupate și intervalele de timp aferente

Funcțiile și responsabilitățile avute

Elemente psihologice privind atitudini și trăsături de caracter observate.

După interviu, specialistul va completa o fișă de evaluare în cadrul căreia se vor acumula aprecierile cu privire la răspunsurile date:

Statutul familial și pregătirea profesională a candidatului:

Observații

Apreciere globală, favorabilă, nefavorabilă, incertă

Statutul economic:

Observații

Apreciere globală, favorabilă, nefavorabilă, incertă

Experiență profesională:

Observații

Apreciere globală, favorabilă, nefavorabilă, incertă

Atitudini și trăsături de caracter ce apar în timpul interviului:

Observații

Apreciere globală, favorabilă, nefavorabilă, incertă

Persoana din întreprindere ce va conduce discuția va avea o dublă competență:

1.Una de specialitate ( să cunoască bine specificul postului, problematica organizației )

2.Una psihologică ( să știe să asculte, să fie obiectiv, să sesizeze posibilele contradicții din afirmațiile candidatului, să rețină esențialul.

După ce sa luat decizia de angajare candidatul se v-a supune examenului medical.

Examenul medical sau fizic, e necesar atât pentru a verifica starea generală de sănătate, cât și pentruanumite capacități și aptitudini psihice și fizice specifice fiecărui candidat la ocuparea unui post. Acest examen are ca scop obținerea de informații despre starea de sănătate a solicitanților.

Examinările se v-or efectua de către instituții și personal medical abilitat în acest sens ( dinspensare medicală de întreprindere, policlinici, clinici și spitale ).

Standardele medicale pentru fiecare funcție trebuie să fie realiste și adecvate cerințelor specifice fiecărei funcții. În anumite contexte, examenul medical poate include examene specifice, de exemplu : teatare pentru droguri, testare genetică,etc.

4.4 Angajarea și integrarea profesională

Angajarea fiecărei persoane se va face în acord cu legislație în vigoare în acest domeniu. Între organizație și angajat se va încheia un contract de muncă ce ține seama și de elementele stabilite în timpul interviului. Orice modificare a condițiilor și clauzelor contractuale v-or fi aduse la cunoștință angajatului în termen de o lună. Angajatul va primi o înștiințare în care sa precizeze salariul brut, cel net, sporuri, impozite etc. organizația are obligația de a asigura condiții de lucru corespunzătoare legislației în vigoare privind nivelul noxelor, ventilației, iluminat, echipament de protecție.

Integrarea socio-profesionala reprezintă procesul de asimilare a unei persoane în mediul profesional, de adoptare a acesteia la cerințele de munca și comportament ale colectivului în cadrul căruia lucrează, de adecvare a personalității sale la cea a grupului. Pentru o integrare rapida și eficace, noul angajat va primi atât informații cu privire la obiectul de activitate, modul de organizare, locul ocupat in contextul socio-economic, facilitățile oferite personalului cât și informații referitoare la postul ocupat și subdiviziunea din care aceasta face parte ,sarcinile, componențele, responsabilitățile, condiția de lucru, criteriile de evaluare rezultatelor, comportamentul așteptat, persoana cu care va colabora, etc. în acest sens, se va comanda utilizarea unei mape de întâmpinare care să recunoască toate informațiile utile, precum și de asemenea unui mentor care să-l ajute pe noul angajat atât în munca sa cât și în cadrul relațional cu colegii și superiorii rapid izolat de colectivitate, atrăgându-și adversitatea celorlalți.

Contactul cu noul șef se va realiza, în funcție de importanța postului, fie la locul de muncă, noul angajat fiind însoțit și prezentat de reprezentatul personal sau la conducerea firmei. Șeful direct, ca organizator al activități profesionale, are datoria să facă instruirea generală, după ce l-a prezentat celorlalți membri ai echipei. Pregătirile pentru primire se fac înainte ca noul membru să sosească. Locul de muncă trebuie să conțină tot ceea ce e necesar. Astfel se creează un microclimat familiar, pentru noul venit, nefiind tratat ca un străin. Șeful direct trebuie să-și rezerve un anumit timp din activitatea sa pentru a fi împreună cu noul angajat în prima sa zi de muncă. El va adopta o atitudine prietenoasă, optimă, relaxantă și se va obține de la remarci defavorabile despre noii colegi ai angajatului.

Forțarea ritmului de integrare profesională poate duce la creșterea fluctuației personalului, cu efecte negative asupra rezolvării firmei.

Tabelul 3.- Responsabilitățile integrării profesionale

Cunoașterea noilor angajați cere timp, integrarea lor va depinde de o serie de factori care vizează motivația, comportamentul, relațiile interpersonale, performanța în muncă. Se poate spune că integrarea noului angajat va lua sfârșit, atunci când acesta e capabil să-și îndeplinească corect sarcinile postului pe care îl ocupă. Dar integrarea profesională nu înseamnă numai ajutor angajatului ci și observarea acestuia pe o perioada mai îndelungată după angajare, identificându-se atitudinea, interesele, aspirațiile sale, ritmul de progresare, reacțiile la diferiți stimuli și participarea la realizarea obiectivelor firmei.

Pregătirea noilor angajați se va realiza astfel încât aceștia să simtă că aparțin organizației și sunt utili realizării obiectivelor. Acest lucru se va realiza încredințănd sarcini concrete cărora li se atribuie obiecte precise. Managerii și membrii grupurilor de muncă v-or fi pregătiți să primească noii angajați. Informațiile necesare noilor angajați se grupează în trei categorii:

– informații generale asupra activităților curente ale organizației și ale muncii pe care angajatul urmează să o desfășoare.

– informații despre istoricul organizației, obiectivele, misiunea, strategia politică a firmei, etc.

– informații generate, de preferință scrise, regulamentele de ordine interioară, facilități de orice fel de care se bucură în cadrul organizației.

Scopul integrării profesionale este:

– să prezinte toate informațiile strict necesare;

– să prezinte identificarea principalelor lacune, pe linie profesională ale noilor angajați și să asigure mijloacele pentru rapida lor înlăturare

– să acorde prioritate calității munci și responsabilităților

– să insiste însușirea principiilor care permit menționarea unui climat favorabil de lucru.

Obiectivul final al integrării îl constituie crearea sentimentului de apartenență la firmă și apoi, de identificare cu firma și misiunea ei.

4.5 Recompensele personalului

Recompensa angajatului reprezintă totalitatea veniturilor materiale și bănesti, a înlesnirilor și avantajelor prezente sau viitoare, determinate direct sau indirect de activitatea desfasurată de angajat, fiind concretizate în salarii.

La stabilirea salariului v-om ține cont de principiile prevederii Legislative cu prvire la salarii a Republicii Moldova care sunt׃

– Obligativitatea stabilirii unui salariu minim pe economie sub nivelul cărora nu pot fi plătite nici un salariat;

– Nu se admite discriminarea pe motive de vîrstă, sex, apartenență de rasă și națională, convingeri politice, confesiune și stare materială;

– Salarizarea angajaților este în raport cu cererea și oferta de muncă pe piața muncii, cantitatea și calitatea muncii, rezultatele și condițiile de funcționare a înterprinderii;

– Stabilirea concretă a fiecărui salariu se va realiza prin negocieri colective sau individuale, în funcție de posibilitățile financiare.

Forma de salarizare aleasă este: salarizarea în acord sau cu bucata – pentru cusutorese, și în regie pentru celelalte categorii de angajati.

Forma de salarizare cu bucata pentru cusutorese a fost aleasă; argumentez:

rezultatele muncii pot fi masurate, ceea ce va servi ca un stimul și totodata va reduce absenteismul fată de muncă.

Însă aplicarea unei astfel de metode de salarizare cere să fie respectate unele reguli:

salarizarea în acord să nu conduca la diminuarea calitații produselor sau la nerespectarea regimurilor tehnologice și a măsurilor de protecție și securitatae amucii:

prin salarizarea în acord să nu se ajungă la depașirea consumurilor specifice normate de materii prime.

Pentru celelalte categorii de salariați a fost aleasă metoda de salarizare în regie; argumentez:

productivitatea muncii nu poate fi masurată cu precizie:

munca nu poate fi normată pentru a stabili exact timpul normat de execuție a sarcinilor;

acestor categorii salariile li se v-or acorda stabilit pe luna, în funcție de timpul efectiv lucrat și realizarea integrală a sarcinilor de serviciu stabilite.

4.6 Motivarea personalului

Motivația este o stare interioara ce energizează, activează sau pune în mișcare un individ, orientând comportamentul său în direcția unui obiectiv. Un motiv a fost descris de psihologi ca o neliniste, o lipsa, o dorință puternică, o forță. Odată aflat sub stăpînirea unui motiv, un organism face ceva, ceva care sa reducă nelinistea, să înlature lipsa, să aline dorința, să atenuieze forța.

Motivația, având deci semnificatia voinței de a realiza, este una dintre cele mai importante sarcini cu care se confruntă un manager.

Pentru a-i imobiliza pe oameni nu există mijloace formale; este necesară încredere, bunavointă și întelegere față de cerințele și dezideratele lor. Cei care pot și doresc să lucreze mai bine trebuie ajutați, mizând pe pornirea lor launtrică de a-și satisface nevoile prin munca lor, adică trebuie motivați.

Organizația își va motiva angajații prin oferirea diferitor premii, în mod diferențiat, pentru realizari deosebite. În dependență de realizarea productiei se v-or oferi comisioane.

Pentru menținerea disciplinei deasemenea se v-or implimenta strategii legate de motivație: se prevăd micșorări ale salariilor celor ce provoacă indisciplina sau conflicte în interiorul organizației.

4.7 Programa de lucru

Zilele de lucru v-or constitui: de luni până sâmbăta, duminica zi de odihnă.

Orele de lucru: de la 8 la 17, întrerupere pentru masă de la orele 12 la 13.

Concediile de odihnă se v-or acorda o dată pe an, acestea v-or fi cu plată.

5. Organizarea producției

5.1 Organizarea procesului de producție

Organizarea producției reprezintă ansamblu de măsuri cu caracter economic și tehnico-

organizatoric referioare la stabilirea, asigurarea și coordonarea mijloacelor de producție și a forței de muncă în așa fel, încât fabricarea produselor să se efectuieze în cele mai bune condiții.

Nivelul maxim de eficiență se obține printr-o fundamentare științifică adecvată a deciziilor luate.

Organizarea științifică a procesului de producție trebuie să asigure prin metode și tehnici de organizare folosite respectarea unor principii de organizare de bază׃

proporționalitatea,

ritmicitatea,

paralelismul,

linia dreaptă,

continuitatea.

Tipul de producție confecționat de secția planificată se caracterizat prin nomeclatorul producției fabricate, volumul producției, gradul de specializare a întreprinderii.

Tabelul 5.1- Sortimentul de produse confecționate

de către S.C.˝ART-INVEST- GROUP˝S.R.L.

Tipul de producție influiențează și determină metodele de organizare a producției și a muncii, structura de producție a secțiilor, gradul de înzestrare tehnică.

Reeșind din sortimentul de produse ce planifică să realizeze firma, acesta fiind destul de variat, sistemul de de organizare trebuie să fie foarte flexibil, astfel, tipul de producție realizat este în serie, iar organizarea producției în flux.

Din practică se știe că, folosind metode de organizare a producției în flux, se obțin rezultate remarcabile în procesul de producție.

Metoda de organizare a producției în flux necesită divizarea procesului pe operații și repartizarea lor pe locuri de muncă concrete amplasate în conformitate cu procesul tehnologic al fiecărui model aparte. În acest caz se asigură continuitatea procesului de producție care permite a reduce timpul de confecționare a articolelor ca rezultat al mișcării permanente a detaliilor, ansamblurilor, articolelor prelucrate cu ajutorul diverselor mijloace de transport; amplasarea funcțională a utilajului, ceea ce contribuie la utilizarea eficientă a capacităților de producție.

Activitatea de producție se va realiza prin intermediul procesului de producție. Procesul de producție reprezintă unitatea organică a două procese׃ procesul tehnologic și procesul de muncă.

Procesele de producție se v-or desfășura în secțiile de bază ale întreprinderii acestea fiind׃ secția de pregătire, secția de croi, secția de producere, care îndeplinesc anumite sarcini și funcții, astfel asigurând funcționarea neîntreruptă a procesului de producție.

Secția de pregătire – aici țesătura, în baza facturii – ordin este transportată de la depozitul de materiale. Procesul tehnologic în secția de pregătire este determinat de următoarele etape interdependente:

recepția materialelor, la recepția țesăturilor se verifică cantitatea materialelor intrate în conformitate cu documentele de însoțire, precum și calitatea acestora: se precizează metrajul țesăturii, se determină sortul, existența defectelor. Acest lucru este necesar pentru evidență la croit și completarea pașaportului cu indicarea parametrilor fiecărei țesături.

întocmirea fișei croirii, fișa croirii se completează în serviciul de calcul al secției de pregătire, în conformitate cu specificația pentru un anumit model, ținând cont de informația conținută în pașaportul țesăturii pentru utilizarea economă a acesteia și tipul țesăturii, desenul și culoarea țesăturii în scopul determinării normei de consum materiale și consumurilor privind retribuirea muncii, în cazul executării comenzii de producție.

Alegerea culorilor este necesară pentru utilizarea eficientă a timpului de lucru în secția de cusut. țesăturilor alese, cantitatea articolelor obținute din metrajul total și pe fiecare bucată în parte, ținând cont de indicatorii mărimii și taliei și normele pentru un articol și toată cantitatea de articole, mărimea deșeurilor de producție etc. În conformitate cu calculul efectuat pentru materiale, datele se trec în harta croirii în ansamblu pe metraj, fără detalierea pe bucățile țesăturii alese. Fișa croirii constituie baza pentru livrarea de la depozit a materialelor împreună cu pașapoartele pentru fiecare bucată de țesătură și tiparele pentru modelul lansat în producție. Este de remarcat că fișa croirii se utilizează deoarece producția se va croi pe partide, ceea ce va asigura controlul materialului consumat pe fiecare partidă;

– pregătirea materialelor pentru croit, ținând cont de fișa croirii se întocmește sarcina pentru secția de croit, se aleg bucățile de țesături, precum și materialele pentru căptușeală, întărituri, garnituri și furnitura pentru țesături și se trimit în secția de croit.

În cadrul secției de pregătire va există sectorul experimental unde se va forma informația primară privind fabricarea articolelor, după care se va elabora modelele etalon sau în dependență de cămandă de fiecare model și mărime câte un articol, în baza cărora se v-or determina norma de consum, dacă estenecesar perfecționarea succesiunii tehnologice, cu scopul reducerii timpului de prelucrare.

După examinarea de către tehnolog și managerul de producere a articolelor etalon, materialele pregătite se transmit în secția de croit.

Secția de croit – se petrece procesul de croire a modelelor conform fișei de însoțire, după care se formează pachete cu repere, pentru care se întocmesc fișele de însoțire ți sunt transportate în secția de producere.

Secția de producere – execută cusutul articolelor și operațiile finale de finisare și asigură amplasarea și unirea detaliilor în conformitate cu condițiile tehnice, efectuându-se consumuri de muncă și materiale minime. În secția de producție se utilizează metoda de organizare a producției în flux în care prelucrarea produselor se divizează în operații executate continuu și consecutiv de către muncitori pe sectoare separate. În acest scop la fișa de însoțire se anexează bonuri pentru evidența consumurilor de muncă în care se indică numărul operației, tarifele și timpul efectuării acesteia.

Procesul tehnologic al secției de producție include sectoarele׃

– sectorul de cusut, pe acest sector croiala calitativă verificată se lansează în flux, trecând printr-o serie de operații continue și consecutive. Pentru forma de organizare a producției în flux este necesară coordonarea muncii tuturor sectoarelor producție, de aceea pe toate sectoarele tehnologice se completează bonuri, o numerotare a detaliilor croielii. Pentru a obține produsul finit în cursul efectuării unor operații tehnologice în secția de producție se utilizează materiale auxiliare care sunt: ața de cusut, dublura, rejansa, fermoarele, nasturii, și alte furnituri și astfel de materiale cum sunt etichetele.. Eliberarea de la depozit a furniturilor și altor materiale auxiliare se efectuează în baza facturii anexată la fișa croirii.

– sectorul de finisare higro-termică, pe acest sector se execută operațiile de călcare-aburire, atăt între fazele tehnologice cât și finale, înainte de transportarea articolelor la depozitul de produse finite.

– sectorul de control, constă din următoarele operații: curățirea produsului finit, marcarea produsului, verificarea calității de către controlorul secției de control tehnic, sortarea articolelor pe modele, completarea fișelor de însoțire și alegerea articolelor pe fișe de însoțire.

Producția finită este transportată la depozitul produse finite.

5.1.1 Asigurarea calității

Calitatea nu poate fi considerata o categorie economica care planează în afara factorilor economici, ieșită de sub acțiunea acestora, ci trebuie înțeleasă ca fiind într-o continuă modificare și în strânsă interacțiune cu acest factori economico-sociali.

Calitatea poate fi situata pe poziția de factor de influentă asupra altor categorii economice și în special asupra rezultatelor economico-financiare ale firmei.

Factorii ce influințează calitatea produselor׃

Factori tehnico-creativi

Factorii de natură tehnică se referă la structura și starea utilajelor din dotare, de al căror randament depinde buna si eficienta desfășurare a procesului tehnologic.

Factorii de natura creativa au o deosebita importanta în modificarea calității și realizarea unor produse cu un înalt grad de competitivitate (design, moda, cerințele clientului).

Factori materiali

O importanta deosebita o are atât calitatea materiilor prime și auxiliarele utilizate, cât și calitatea operațiilor tehnologice executate de-a lungul fluxului tehnologic.

Organizarea controlului calității producției și produselor

De modul în care este organizat controlul calității producției și a produselor obținute depinde în mod direct și nemijlocit creșterea rentabilității și valorificarea superioară a materiilor prime.

În urma controlului se ierarhizează factorii de influență asupra calității, se evaluează cauzele care au determinat produse de calitate inferioara astfel încât, în urma unor analize critice să rezulte o cât mai obiectivă grupare a sortimentelor și grupelor de produse în vederea orientării producției către acele sortimente care să asigure o eficienta sporita a activității agentului economic.

Este necesară introducerea în procesul de producție numai a acelor materii prime care au caracteristicile de calitate prevăzute în standardele sau normele invocate de beneficiari în momentul specificării acestor materii prime la lansarea comenzii.

Executarea unui control riguros pe fluxul de fabricație care să nu permită promovarea de produse ne-conforme cu documentația și tehnologia omologata, presupune o activitate susținută a controlorilor de calitate.

Calificarea personalului

Calitatea produselor înseamnă nu numai materii prime și materiale de calitate, utilaje și metode ci și profesionalismul celor ce le realizează.

Profesionist e o persoana care câștiga satisfacție, împliniri nu doar salariu, dar și din munca prestată.

5.1.2 Organizarea activității de control a calității

Una din cerințele de bază ale creșterii nivelului calitativ al producției și produselor o constituie și organizarea corespunzătoare a activității de control a calității. Asigurarea unui nivel calitativ al produselor, în corelație permanentă cu nivelul maxim al cerințelor beneficiarilor și satisfacerea acestora într-un grad cât mai ridicat face necesară organizarea strictă a activității de control.

Politici elaborate în acest scop sunt:

– Raspunderea pentru calitatea operațiilor va reveni controlorului pentru toate locurile de munca. Asigurarea desfășurării la un nivel înalt calitativ al tuturor operațiilor cerute în procesul de producție reprezintă una din sarcinile de baza al tehnologului.

– Efectuarea unui control prin sondaj asupra operațiunilor.

– Extinderea autocontrolului din partea muncitorilor. Aceasta forma de control a calității prezintă, pe lângă aspectul economic, și alte aspecte de o deosebită importanță socială legata de psihologia muncii și anume, sporirea răspunderii muncitorilor pentru lucrările executate.

Controlul final se va executa verificând fiecare articol (bucată cu bucată).

Procesul calitate se poate transforma utilizând resursa cea mai prețioasa:oamenii. Oamenii care lucrează pentru întreprindere au adeseori cele mai bune idei pentru imbunătațirea calității și productivității. Totul este ca acești oameni să se simtă în siguranță: sa nu se teama să-ți exprime ideile; să nu se teama să pună întrebări.

Se recomanda ca în cadrul unității sa se organizeze cursuri de perfecționare profesională și instruire în domeniul asigurării calității pentru întreg personalul, indiferent de poziția pe care o ocupă.

5. 2 Argumentarea alegerii formei de organizare a procesului de fabricație

Analizând datele inițiale – numărul de executori N = 29 oameni s-a stabilit că pentru fabricația costumelor pentru femei, această linie tehnologică este de capacitate mică. Petru capacități mici, în dependență de numărul de executori, se recomandă structura secționată a liniei tehnologice. După gradul de asigurare tehnică, linia tehnologică se referă la generația a 2-a, utilajul instalat este progresiv și permite de a obține o calitate înaltă a produselor fabricate. În această linie tehnologică pot fi lansate mai multe modele. În acest caz cel mai bine se potrivește ritmul liber de lucru, iar lansarea detaliilor produsului – cu pachetul, ceea ce v-a contribui la creșterea productivității muncii și folosirea rațională a utilajului.

Caracteristica liniei tehnologice proiectate se prezintă în (tab.5.1).

Tabelul 5.2 – Caracteristica liniei tehnologice proiectate

Denumirea produsului – costum pentru femei

Tabelul 5.2.1 – Caracteristica mijloacelor de transport

5.3 Tehnologia procesului de fabricație

Caracteristica modelelor cofecționate în linia tehnologică

Tabelul 5.3.1 – Descrierea aspectului exterior al jachetei și fustei pentru femei

5.3.2 Caracteristica utilajului tehnilogic instalat în linia tehnologică

Alegerea utilajului impune o tehnologie de prelucrare mai mult sau mai puțin performantă. Se propune folosirea utilajului existent la întreprindere pentru confecționarea costumului constituit din jachetă și fustă.

Tabelul 5.3.2.- Caracteristica mașinilor neautomate și semiautomate instalate în flux

Tabelul 5.3.3 – Caracteristica utilajului pentru finisare higro-termică

5.3.4 Succesiunea tehnologică de prelucrare a costumului

Ținând cont de metodele de prelucrare, utilajul și dispozitivele alese – se elaborează succesiunea tehnologică de prelucrare a produselor vestimentare.

Tabelul 5.3.4. – Succesiunea tehnologică de prelucrare a costumului pentru femei

5.4 Calculul liniei tehnologice

5.4.1 Calculul preliminar al paramerilor liniei tehnologice

Datele inițiale pentru calculul liniilor tehnologice: din programa de fabricație și analiza cheltuielilor de timp pentru confecționarea modelelor în linia tehnologică.

Tabelul 5.4.1 – Calculul parametrilor liniei tehnologice

Denumirea produsului – costum pentru femei

Numărul de executori N= 29

Pentru dirijarea eficientă a lucrului executorilor în linia tehnologică, pot fi formate grupe de prelucrare paralelă a reperilor produsului textil.

La formarea grupelor se respectă următoarele cerințe׃

Reperile într-o grupă se selectează astfel încât să fie asemnătoare metodele

de prelucrare și operațiile tehnologice să poată fi realizate la acelaș tip de utilaj;

grupele trebuie să fie aproximativ egale după volumul de lucru și numărul de executori.

Se recomandă numărul optimal de executori într-o grupă 10-15 oameni.

Tabelul 5.4.2 – Determinarea cheltuielilor de timp și numărul de executori pe etape de prelucrare

τ ═ 219,79

5.4.3 Calculul condițiilor de coordonare a operațiilor tehnologice

Pentru fluxurile cu ritm liber de lucru cum este linia tehnologică agregat – grupă LAG, coordonarea timpului operației tehnologice cu tactul este în limitele ± 10, iar pentru unele operații până la +15% ׃

top.thn ═ (0,90…1,10) • τ • k

unde׃ top.thn – tipul operației tehnologice, s;

τ –tactul fluxului, s

k- numărul de muncitori pentru executarea operației tehnologice.

Tabelul 5.4.3 – Calculul condițiilor de coordonare ale operațiilor tehnologice

5.4.5 Cuplarea și analiza cuplării operațiilor tehnologice

În liniile tehnologice agregat-grupă completarea fazelor în operații tehnologice se efectuiază respectând următoarele cerințe׃

se permite abaterea timpului operației de la tact cu 10-15%;

se permite întoarcerea elementelor de produs în interiorul agregatului la locurile de muncă megieșe după principiul suveicii;

se urmărește specializarea strictă a locurilor de muncă;

unirea fazelor de aceeași categorie sau megieșe.

Analiza cuplării fazelor în operații include calculul coeficientului de coordonare, elaborarea și analiza diagramei încărcării forței de muncă și a grafului de montare.

Operațiile în flux sunt cuplate corect dacă valoarea coeficientului de coordonare Kc se află în limitele 0,98 ≤ Kc ≥ 1,02.

Kc ═ ═ ═ 1,00

Unde: Tef – timpul efectiv obținut în rezultatul cuplării fazelor în operații tehnologice, s;

τ -tactul liniei tehnilogice;

N – numărul real de muncitori.

Pentru liniatehnologică analizată operațiile sunt completate uniform și nu sunt supraîncărcate.

5.4.6 Schema tehnologică a liniei tehnologice

Schema tehnologică este documentul principal care se utilizează pentru repartizarea lucrăilor, amplasarea locurilor de muncă, în baza ei se calculează salariul de bază. Pentru operația tehnologică se calculează norma de fabricație, prețul prelucrării pentru fiecare fază, numărul de executori calculat și se stabilește numărul de execuori real pentru fiecare operație.

Tabelul 5.4.6 – Schema tehnologică a liniei tehnologice cu lansare consecutivă

Denumirea produsului – costum pentru femei

Cheltuieli de timp la prelucrare – 6367 s

Numărul de executori – 29

Tactul liniei tehnologice – 219,79 s

Calculul indicilor tehnico-economici pentru fiecare operație tehnologică s-a redus la calculul:

normei de fabricație:

unde: R- durata schimbului primită la întreprindere, R=8ore = 28800s;

top.thl. – timpul sumar al operației tehnologice, s.

prețul prelucrării pentru fiecare fază tehnologică:

P = Starif • t fazei,

unde: Starif – salariul tarifar primit la întreprindere, bani. Se ia în dependență de

categoria operației, și are valorile: categoria I – 0,0722bani; categoria II – 0,0911;

categoria III – 0,1147; categoria IV – 0.1308.

tfazei – timpul pentru fiecare fază tehnologică care compune operația tehnologică, s.

numărul calculat de executatori:

,

unde: top.thl. – timpul sumar al operației tehnologice, s;

τ – tactul fluxului, s.

5.5 Calculul indicilor tehnico economici

Indicii tehnico economici a fluxului se calculează pentru analiza eficacității organizării lucrărilor în flux, de a determina dotare tehnică a fluxului, calificarea executatorilor.

Indicii tehnico economidci ITE a fluxului includ următoarele documente:buletinul

– buletinul forței de muncă

buletinul utilajului,

indicii tehnico economici

Tabelul 5.5.1 – Buletinul forței de muncă

Denumirea produsului – costum pentru femei

Tactul liniei tehnologice, s – 219,79

Numărul de executatori N=29

Analizînd buletinul forței de muncă, se pot constata următoarele:

ponderea maximală revine executoerilor de categoria III, IV ( 13 oameni),fapt ce va condiționa fabricarea produselor de calitate;

după specialități, majoritatea lucrărilor sunt realizate la mașini universale (37%) urmate de lucrările realizate cu ferul de călcat (29%)

Tabelul 5.5.2 – Buletinul utilajului

Denumirea produsului – costum pentru femei

Tabelul 5.5.3 – Indicii tehnico – economici a fluxului

Analiza indicilor tehnico-economici

Pentru o valoare mică a capacității M = 131 buc / sch și pentru cheltuielile de timp la prelucrarea T = 6374 s, care inidcă faptul că produsul are o complexitate medie la prelucrare, se poate afirma că indicii obținuți sunt raționali și poate chiar optimali pentru prelucrarea costumului pentru femei propus de a fi pe suprafețele

Indicile productivitatea muncii PM = 4,52 buc/om sch, reflectă că nivelul tehnologiei alese este destul de avansat, procesul de fabricație este organizat rațional. Gradul de folosire a utilajului reflectă indicile Kf.u = 0,92 – deci, locurile de muncă sunt specializate la maximum. Cu toate că valoarea coeficientului mecanizării este nu prea mare Kfmec = 0,58 – această valoare sa obținut din motiv că o pondere esențială revine lucrărilor realizate cu ferul de călcat (29%) care se consideră o lucrare manuală. Înlocuirea ferului prin prese nu este rațională, reieșind din condițiile de lucru la întreprindere (ventilare proaspătă și ca urmare temperatura în scție atingea valoarea foarte mare).

5.6 Elaborarea planului fluxului

Ținănd cont de cerințele care se înaintează, la elaborarea planului fluxului s-au respectat următoarele cerințe:â

folosirea rațională a suprafețelor efective;

liniile de mișcare ale obiectelor muncii și forței de muncă nu se intersectează;

comoditatea deserviri și exploatării utilajului tehnologic;

asigurarea legăturii cu alte secții.

6. Riscurile

6.1 Tipuri de riscuri în antreprenoriatul de producție

Înainte de a începe o activitate legată de domeniul productiv, este important de a stabili clar scopurile și tipul de producție care trebuie fabricat, evidențiindu-se în continuare tipurile de lucrări ce vor asigura eficiența producerii mărfurilor alese.

Riscurile de producție sunt acele riscuri care apar în procesul cercetărilor științifice și de proiectare, de producere, aprovizionare și de deservire postvânzare.

I. Riscurile cercetărilor științifice și de proiectare sunt cauzate de faptul că există permanent probabilitatea ca rezultatele acestor lucrări să nu corespundă celor scontate (planificate din timp), ceea ce generează pierderi.

Majoritatea specialiștilor consideră că acest tip de risc poate fi condiționat de doi factori:

a) Factori obiectivi, la care se referă următorii factori din interiorul întreprinderii:

– probleme în finanțarea cercetărilor de laborator;

– depășirea devizului de cheltuieli în procesul cercetărilor științifice;

– lipsa unui utilaj adecvat cercetărilor preconizate etc.

b)Factori subiectivi, care apar în afara întreprinderii și nu depind de ea. Cauzele apariției factorilor subiectivi pot fi următoarele:

– obținerea, în urma efectuării lucrărilor de cercetare științifică care

au fost finanțate de firma interesată, a unor rezultate ce nu corespund celor planificate.

Apariția unei astfel de situații poate conduce la refuzul întreprinderii de a se ocupa de activitatea antreprenorială planificată. în acest caz, sunt necesare modificări serioase în strategia întreprinderii, iar uneori întreprinderea chiar refuză genul dat de activitate;

neatingerea parametrilor tehnici planificați anterior în procesul efectuării lucrărilor de construcție și tehnologice ale inovațiilor. Această cauză prezintă un risc enorm pentru întreprindere, însă nivelul pierderilor întreprinderii în astfel de situație va fi mai mic decât în cazul obținerii unor rezultate negative. în acest caz apar numai pierderi relative, care sunt egale cu diferența dintre pierderile ce apar la un rezultat negativ și cel obținut;

obținerea unor rezultate care depășesc posibilitățile tehnice și tehnologice ale producerii (inclusiv nivelul de calificare a cadrelor) necesare pentru asimilarea lor, adică nivelul rezultatelor este mai înalt decât nivelul actual al producerii;

obținerea unor rezultate care depășesc posibilitățile tehnice și tehnologice ale potențialilor utilizatori ai noilor produse;

depistarea unor efecte nefavorabile la utilizarea noilor tehnologii sau produse, ce se manifestă sau în procesul utilizării, sau după ce produsul a fost utilizat, dar care pot fi înlăturate datorită nivelului înalt al dezvoltării progresului tehnico-științific.

II. Riscurile nesolicitării producției fabricate – apar ca rezultat al refuzului consumatorului de a

utiliza producția fabricată de întreprinderea antreprenorială.

Acest risc se caracterizează prin mărimea daunei morale și economice posibile aduse

întreprinderii.

Cauzele apariției acestor riscuri pot fi împărțite în interne și externe în funcție de condițiile

apariției.

Cauzele interne de apariție a acestor riscuri depind de activitatea nemijlocită a întreprinderii, a

subdiviziunilor sale și de lucrătorii ei. La astfel de cauze se referă:

– calificarea personalului productiv (lucrătorilor) (calitatea producției, cererea, prețul, profitul);

– organizarea corectă a procesului de producție;

– organizarea aprovizionării întreprinderii cu resurse materiale;

– organizarea desfacerii producției finite;

– organizarea reclamei producției;

– organizarea gestiunii întreprinderii;

– organizarea cercetărilor de marketing a pieței.

Nivelul riscului nesolicitării producției depinde de gradul de calificare a personalului, întrucât

greșelile lor pot contribui la apariția acestui risc. De exemplu, din cauza întocmirii incorecte de

către specialiști a prognozei cererii la mărfurile produse, vor apărea disproporții între volumul

producției fabricate și vândute, adică o parte din producția fabricată nu va fi vândută, depășind

cererea. în acest caz, întreprinderea va suporta pierderi.

Organizarea procesului de producție poate influența negativ asupra întreprinderii, întrucât

încălcările din ciclul de producție conduc la scăderea calității producției, la rebut

ascuns.

Depistarea rebutului ascuns de către consumatori aduce pierderi economice și morale

întreprinderii. Lucrul neritmic al subdiviziunii întreprinderii se răsfrânge asupra creșterii

cheltuielilor de producție și asupra calității producției finite.

Folosirea fondurilor de producție de o uzură fizică și morală înaltă contribuie la defectarea lor

frecventă, ceea ce conduce la mărirea timpului de realizare a produsului, la reducerea calității

lui.

Se evidențiază două cauze ale nerespectării procesului tehnologic la întreprindere:

– cauze dependente de personalul întreprinderii: nivelul jos de management, greșeli în planificare, control slab al calității, utilizarea materialelor de calitate joasă, disciplină de producție joasă, motivarea slabă a angajaților întreprinderii;

– cauze independente de întreprindere: deconectarea energiei electrice, asigurarea insuficientă cu apă, opriri excepționale ale întreprinderii etc.

Organizarea aprovizionării întreprinderii cu resurse materiale. La resursele materiale se referă:

materialele de bază și cele auxiliare (reactive și chimicate), piese de completare și de rezervă

pentru repararea utilajului, ambalajul și alte materiale. Asupra nivelului acestui risc influențează

calitatea resurselor materiale. Aceste cauze contribuie la ridicarea prețului la marfa produsă și

implicit la reducerea cererii pentru ea.

III. Riscuri de aprovizionare – care sunt foarte strâns legate de riscurile de producție, iar

realizarea lor conduce la pierderi pentru întreprindere. Ele includ următoarele tipuri de risc:

• Riscul de negăsire a furnizorilor de resurse necesare, care este condiționat de particularitățile tehnico-tehnologice ale procesului de producție. {Exemplu: negăsirea producătorilor interni de materiale necesare pentru noul proces de producție. Consecință – se va ieși pe piața externă pentru a căuta furnizori de materiale necesare, asumându-se riscul activității economice externe.)

• Riscul de negăsire a furnizorilor la prețul planificat anterior, care poate fi condiționat de câteva cauze:

– întreprinderea furnizor activează în condițiile inflației ridicate (mai înalte decât nivelul mondial);

– creșterea imprevizibilă a prețurilor la materialele folosite (de exemplu, scumpirea din cauza roadei proaste sau când are loc mărirea cererii la mărfurile produse);

– în planurile de activitate a întreprinderii nu au fost prevăzute chestiunile legate de furnizorii

concreți de materiale necesare.

• Riscul refuzului furnizorilor planificați anterior de încheierea contractului de livrare a

materialelor solicitate de către întreprinderea producător, care apar chiar și în cazurile încare

cu ei s-au dus deja tratative prealabile, fiind atinsă înțelegerea (de exemplu, semnată intenția de

colaborare). Acest tip de risc este caracteristic îndeosebi pentru cazul lungirii timpului în

semnarea contractului de furnizare (livrare).

Cauzele apariției acestui tip de risc pot fi:

– existența probabilității că întreprinderea-furnizor se va reorienta spre concurenți, din mai multe motive (prețul propus de concurenți este mai mare, condițiile de livrare a resurselor propuse de concurenți sunt mai acceptabile din punctul de vedere al riscului suportat de furnizor etc);

– existența probabilității că pot interveni modificări nefavorabile ale conjuncturii de aprovizionare pentru întreprinderea-furnizor, care vine drept consecință a faptului că comanda făcută de întreprinderea-producător la prețul stabilit anterior va fi în detrimentul întreprinderii-furnizor sau nereală de îndeplinit.

Luarea în considerație a acestor tipuri de risc de aprovizionare permite întreprinderii

producător să-și determine norma sau volumul producției care nu-i va aduce pagube sau, altfel

spus, norma de producție fără pierderi.

Reclama (publicitatea) ineficientă a produsului fabricat sau a serviciului prestat de asemenea contribuie la apariția riscului de nesolicitare a producției fabricate în următoarele cazuri:

reclamă insuficientă sau abuzivă ca intensitate;

reclamă insuficientă sau abuzivă ca volum;

reclamă incorect segmentată pentru diferiți utilizatori;

reclamă realizată neprofesionist (dacă se economisește);

alegerea greșită a formelor de publicitate.

De aceea, înainte de a întreprinde careva pași pentru organizarea reclamei producției, este necesar de a determina cu ce scop ea se va face. Dacă se aleg incorect motivele sau subiectul reclamei, rezultatele pot fi diferite de cele preconizate. Eficiența în publicitate se bazează pe ciclul de viață al produsului.

Cauzele externe ale riscului nesolicitării producției nu depind de activitatea nemijlocită a întreprinderii antreprenoriale și pot fi următoarele:

situația economică, și anume, creșterea inflației care are drept consecință reducerea capacității de cumpărare a populației (pentru a reduce riscul legat de influența acestui factor, întreprinderile trebuie să aibă în vedere acest moment când își planifică activitatea pe o anumită perioadă);

instabilitatea politică – impune antreprenorul să examineze situația din județe, regiuni sau țări, unde se afla consumatorii reali sau potențiali,

pentru a planifica corect piața de desfacere și de producție, evitând anumite riscuri;

factorul demografic de asemenea poate influența acest risc, îndeosebi dacă marfa este destinată pentru o anumită grupă demografică.

în funcție de timpul apariției riscului nesolicitării producției, pot fi scoase în evidență trei situații de depistare a posibilului risc:

în starea de anticipare a procesului de producție (avem posibilitatea de a reduce la minim riscul dat);

în procesul producției propriu-zis (avem mari pierderi);

în procesul comercializării producției (conduce la faliment

IV. Riscurile legate de înăsprirea concurenței

Cauzele apariției unor astfel de riscuri pot fi:

– scurgerea informației confidențiale fie din cauza lucrătorilor întreprinderii, fie din cauza spionajului de producție;

imperfecțiunea politicii de marketing, adică alegerea incorectă a piețelor de desfacere, insuficiența informațională despre concurenți sau informație incorectă despre ei;

introducerea lentă a inovațiilor în comparație cu concurenții, din cauza lipsei resurselor necesare etc;

concurență necinstită;

expansiunea pe piața locală a produselor omogene ale exportatorilor străini;

apariția pe piața producătorului a altor întreprinderi din alte domenii propunând produse substituibile ce pot satisface cerințele consumatorilor etc.

Alte tipuri de concurență mai pot fi :

concurență de preț;

concurență bazată pe modificarea produsului sau a unor elemente componente;

concurență postvânzare.

Pentru a evita astfel de situații, antreprenorilor li se recomandă să folosească următoarele metode:

să păstreze taina comercială;

dacă există concurenți egali, să introducă permanent unele miciinovații pentru a câștiga timp prin intermediu] funcției inovaționale a riscului;

să determine și să utilizeze eficient în lupta competitivă avantajelede care dispune;

să mărească principalul indicator al concurenței – volumul vânzărilor;

să reducă timpul de încărcare și descărcare a mărfii și să mărească viteza de acordare a serviciilor;

să recurgă la diversificarea sortimentului.

V. Riscurile apariției unor cheltuieli de producție neprevăzute și de reducere a venitului

Riscul măririi cheltuielilor de producție neprevăzute este condiționat de faptul că prețurile pe piață la produsele procurate, necesare pentru desfășurarea procesului de producție, sunt mai mari decât cele planificate. Poate apărea din următoarele cauze:

greșeli în analiza și prognozarea conjuncturii pe piața resurselor;

modificarea politicii de prețuri la furnizorii de resurse, cu care producătorii au încheiat contracte ce nu au prevăzut revizuirea prețurilor (nu a fost nimic stipulat);

reducerea numărului de furnizori dintre care întreprinderea producător ar putea alege pe cel mai avantajos.

Tot la această grupă de riscuri se referă riscurile plăților suplimentare pentru urgentarea anumitor activități sau servicii, ce le înlocuiesc pe cele care nu au fost realizate de alți parteneri.

Riscul legat de necesitatea achitării unor sancțiuni de penalizare sau a cheltuielilor de judecată poate apărea în următoarele cazuri:

poluarea mediului;

daună vieții sau sănătății lucrătorilor ori consumatorilor care utilizează producția fabricată de întreprindere;

ne onorarea obligațiunilor contractuale față de client.

În afară de aceasta, în grupa respectivă sunt incluse riscurile pierderii veniturilor rezultate din oprirea accidentală a procesului de producție. Drept pierdere indirectă a staționării se consideră beneficiile ratate, cheltuielile legate de lichidarea urmărilor unor evenimente etc. Tot aici pot fi incluse pierderile legate de introducerea activelor bănești în hârtii de valoare, reflectate în modificarea cursului acțiunilor sau a altor bunuri de valoare. Acest risc poate fi redus prin metoda diversificării.

VI. Riscurile pierderii averii întreprinderii pot fi cauzate de:

factori naturali;

furt;

situații excepționale la întreprindere;

distrugerea averii la transportare.

6.2 Metode de reducere a riscurilor

Diversificarea ca metodă de reducere a riscului

Pentru reducerea riscului, antreprenorii activează în două direcții:

evitarea riscurilor posibile;

minimizarea acțiunii riscului asupra rezultatelor activității produc-tiv-financiare.

Suprimând (anulând) riscul, întreprinderea își lezează dreptul de a obține venituri suplimentare legate de risc, întrucât situația de risc presupune nu numai suportarea unor pierderi, cheltuieli, ci și obținerea de beneficii mult mai mari decât cele prognozate.

La asumarea de către întreprindere a riscului antreprenorial, ea trebuie să țină cont de următoarele momente:

pierderile care apar în urma unor activități ale întreprinderii, ca defectarea utilajului, furturi mici, greșelile angajaților, și care ușor pot fi calculate, trebuie să fie considerate drept cheltuieli operative, dar nu ca pierderi drept consecință a acțiunii riscului;

pierderile care apar în cazuri excepționale, cum sunt: incendii,inundații, cutremure, distrugerea încărcăturilor, se vor evidenția din toatecelelalte pierderi, întrucât ele pot fi ușor minimalizate, de exemplu, dincontul asigurărilor.

Una dintre metodele de minimizare a riscului este reducerea pierderilor prin intermediul divizării și combinării riscurilor.

Divizarea riscurilor se efectuează, de regulă, din contul separării activelor întreprinderii pe domenii omogene sau neomogene.

Combinarea riscurilor este o metodă de minimalizare a riscurilor prin care riscul posibil este împărțit între câțiva agenți economici.

O metodă eficientă de separare a activelor întreprinderii, cu o ulterioară combinare a riscurilor, o reprezintă diversificarea.

Diversificarea activității antreprenoriale constă în raportarea eforturilor și a investițiilor capitale între diferite tipuri de activitate legate reciproc. Diversificarea poate avea două forme:

de concentrare – completarea sortimentului producției cu produse omogene celor deja fabricate;

pe orizontală – completarea sortimentului cu produse neomogene

celor fabricate, dar care au cerere pe piață.

O altă metodă de reducere a riscurilor o reprezintă transmiterea, la care antreprenorul poate recurge în următoarele cazuri:

când pentru partea ce transmite riscul pierderile sunt mai abuzive decât pentru partea ce-1 primește;

când partea ce primește riscul dispune de metode mai eficiente de evaluare și gestiune.

Transmiterea riscului se efectuează prin intermediul încheierii contractului. Astfel, deosebim următoarele tipuri de contracte în funcție de risc:

Contracte de păstrare și transportare a încărcăturilor

în acest caz volumul riscurilor transmise depinde de statutul părților implicate și de condițiile prevăzute de contract. încheind contractul de transportare a încărcăturilor și de depozitare a acestora, întreprinderea-antreprenor transmite companiei de transport riscuri statice legate de distrugerea sau pierderea producției de către compania de transport, fie întâmplător, fie din cauza lor. Totodată, pierderile legate de micșorarea prețului de piață la produsele transportate le suportă întreprinderea-antreprenor, chiar dacă o astfel de reducere este legată de reținerile transportărilor.

Contracte de vânzare, deservire și furnizare care de asemenea prezintă o posibilitate reală pentru întreprinderi de a-și reduce riscul.

Producătorul sau distribuitorul de obicei propun consumatorului garanție în eliminarea sau înlăturarea defectelor mărfurilor necalitative. Astfel cumpărătorul, procurând marfă sau serviciu, transmite riscurile legate de exploatarea lor producătorului sau distribuitorului în perioada de garanție.

Contracte de chezășie

într-un astfel de contract participă trei părți:

prima parte – chezașul;

a doua parte – beneficiarul;

a treia parte – creditorul.

Sensul este că chezașul dă garanție creditorului că datoria beneficiarului va fi întoarsă indiferent de faptul dacă va fi succes sau pierdere a activității beneficiarului, de asemenea își asumă responsabilitatea în rambursarea datoriei, însă cota riscului pe care beneficiarul nu o va putea acoperi în caz de eșec este transmisă pe chezăși.

Acordfactoring (finanțare sub cedarea cerințelor bănești) Aici este vorba despre transmiterea riscului ereditar. în astfel de operații participă trei părți:

factor-intermediar, care pot fi bănci comerciale sau alte organizații creditare;

întreprindere-aderent;

– întreprindere-cumpărător.

Principiul de bază al factoringului constă în cumpărarea de către factor-intermediar de la clientul său (aderentul) a cerințelor față de cumpărătorii lui. De fapt, factor-intermediar procură (cumpără) datoria debitoare, de obicei în decurs de două, trei zile, achitând 70-80% din cerințe sub formă de avans. Restul banilor sunt achitați clientului băncii după încasarea mijloacelor bănești pe cont de la cumpărători.

Costul factoringului este compus din 2 elemente:

tarif procentual pe credit (adesea cu 1 sau 2% mai mare decât tariful bancar procentual);

comisioane, care depind de mărimea rotației și de capacitatea de plată a cumpărătorilor, care variază în limitele 0,5-2% de la suma conturilor.

Contracte bursiere, care reduc riscul de aprovizionare în condițiile așteptărilor inflaționiste și lipsei canalelor operative pentru achiziții. Căile de reducere a riscurilor interne de antreprenoriat înainte de a se adresa după ajutor în alte organizații, întreprinderea trebuie să utilizeze mai întâi toate posibilitățile sale interne de micșorare a riscului:

în primul rând, să controleze partenerii săi de business,

în al doilea rând. să alcătuiască cărturar contractul de afaceri,

în al treilea rând, să planifice și să prognozeze activitatea întreprinderii,

– în al patrulea rând, să aleagă foarte atent personalul întreprinderii.

1. Controlul partenerilor de business

în SUA se practică, de către businessmani, regula 5„C", cu ajutorul căreia poate fi evaluată capacitatea creditară a partenerului. în acest caz întreprinderea trebuie să cunoască următoarele:

caracterul (character) – personalitatea, reputația în lumea de afaceri, responsabilitatea în îndeplinirea obligațiunilor luate;

posibilitățile financiare (capacity) – capacitatea de a rambursa împrumutul din contul încasărilor curente financiare sau din contul vânzăriiactivelor;

averea (capital) – volumul și structura capitalului acționar;

asigurarea (collateral) – tipurile și costurile activelor propuse în calitate de gaj la primirea creditului;

condițiile generale (conditions) – starea conjuncturii economice și alți factori externi. Alcătuirea corectă a planului de afaceri, ca încă una dintre sursele de minimalizare a riscului antreprenorial.

Planul de afaceri îndeplinește trei funcții:

poate fi utilizat pentru elaborarea concepției de conducere a busi-nessului;

este un instrument cu ajutorul căruia antreprenorul poate evalua rezultatele activității pentru o anumită perioadă;

poate contribui la atragerea mijloacelor bănești.

3. Alegerea corectă a personalului întreprinderii

Cu cât mai mulți oameni lucrează la întreprindere, cu atât mai mare va fi riscul de luare a deciziilor al fiecărui om.

De aceea o importanță majoră pentru activitatea eficientă a întreprinderii o are procedura de selectare și recrutare a cadrelor.

Antreprenorul Wilyam Iangher e de părerea că pentru crearea unei echipe eficiente de specialiști și manageri este necesar de a respecta următoarele reguli:

angajați numai persoane cu experiență de muncă;

selectați-i pe cei mai calificați lucrători;

aflați dacă pregătirea lucrătorilor angajați corespunde culturii organizatorice;

străduiți-vă să căutați persoanele cu care ați mai lucrat;

– faceți așa ca echipa de conducere să fie cât mai mică.

Căutarea angajaților poate avea loc pe următoarele canale:

mijloacele de informare mass media;

contacte personale – predomină;

agenții de selectare a cadrelor;

pregătirea propriilor cadre;

instituții de învățământ;

pe bază de consens.

Metodele principale folosite de conducătorii întreprinderii pentru selectarea cadrelor sunt:

interviul;

testarea;

termenul de încercare;

recurgerea la ajutorul centrelor de instruire și recalificare a cadrelor.

4. Organizarea protecției tainei comerciale a firmei, care poate favoriza sau defavoriza activitatea ei. Pentru reducerea riscului de scurgere a informației confidențiale, antreprenorul trebuie să respecte următoarele reguli:

– să selecteze corect persoanele care vor avea acces la informațiacomercială;

– să reducă la minim numărul persoanelor care vor avea acces laaceastă informație;

– să păstreze informația pe diferite suporturi pentru a evita disparițiasau spionajul ei.

7. Planul financiar

Scopul fiecărui agent economic este de a obține rezultate cât mai înalte. Dar orice activitate economică necesită cheltuieli. Obiectivul principal al agenților economici este obținerea rezultatelor dorite cu cheltuieli minime. Forma concretă de mani-festare a acestui principiu este eficiența economică, care evidențiază raportul dintre rezultatele obținute și cheltuielile suportate.

Categoria eficiență economică exprimă efectul obținut în raport cu cheltuielile de resurse materiale și umane. Eficiența economică exprimă sistemul de raporturi dintre efectele economice și cheltuielile totale pentru obținerea acestora.

Eficiența economică se află la baza dezvoltării progresului economic și a societății în ansamblu. Ea a devenit principala dimensiune calitativă a dezvoltării economice, factorul fundamental al accelerării cresterii economice. Pentru a caracteriza rezultatele activității economice a firmelor, e necesar să deosebim noțiunea efect de noțiunea eficiență economică.

Efectul este rezultatul activității economice și el poate fi caracterizat prin diferiți indicatori naturali și valorici. În calitate de efect poate fi volumul de producție, economia de materiale, profitul etc.

Dar este știut faptul că în economia de piață scopul fiecărei firme este de a obține un profit cât mai mare în raport cu resursele utilizate.

De aceea, prin efectul activității economice, în cele mai dese cazuri, se înțelege profitul obținut. Dar numai efectul nu exprimă complet raționalitatea activității economice.

Eficiența economică exprimă raportul dintre efect și efort (cheltuieli). Ea este categoria economică care ne permite să comparăm efectul obținut cu cheltuielile suportate.

Ea se manifestă atât la nivelul macroeconomic, cât și la nivelul microeconomic. O importanță primordială însă are eficiența economică la nivelul firmelor, deoarece mărimea eficienței economice la nivelurile superioare este determinată de dimensiunile ei la nivelul microeconomic.

Asigurarea eficienței economice a activității firmelor se impune astăzi ca o tendință dominantă a oricărui consum de resurse, a oricărei activități ca baza necesară de asigurare a creșterii economice.

Alegerea căilor optime de activitate a firmelor presupune determinarea nivelului eficienței economice reale, compararea acestuia cu diferite variante posibile și alegerea celei mai eficiente variante.

Efectul cste o mărime absolută, pe când eficiența economică este mărime relativă.

7.1 Analiza economică a proiectului

Calculul cheltuielilor directe de producție

7.1.1 Calculul cheltuielilor directe de materiale

Pentru calcularea cheltuielilor directe de materiale se va elabora specificarea materialelor pentru produs.

Tabelul 7.1.1 – Prețul materiei prime și a materialelor pentru produs

Demumirea produsului – costum pentru femei

Calculăm cheltuieli materiale totale după formula׃

CMT ═ CM• ( 1 + )

CMT ═ 79,3 • ( 1 +) ═ 82.472 lei

unde׃ CMT – cheltuiali materiale totale, lei

CM – prețul materialelor, lei

Nctd – Cheltuieli pentru transport și depozitare, manipulare(4%).

7.1.2 Calculul cheltuielilor directe pentru remumerarea muncii

Tp ═ 7,64 conform succesiunii și schemei tehnologice

Cheltuilile directe pentru remumerarea muncii vor fi׃

Cm.d ═ Tp ═ 7,64 lei

Din fondul de salarizare și fondul suplimentar se fac următoarele defalcări׃

pentru asigurarea socială – 26%

pentru asigurarea medicală – 2%

– primă 40%

F.S m.d ═ Cs.d • Q ═ 10,69 • 3144 ═ 33609,36 lei; Cs.d ═ Cm.d • ( 1+) ═ 10,69 lei

DFSm.d ══ F.S m.d •

DFSm.d ═ 33609,36 • ═ 9410,62 lei; d ═ DFSm.d/Q ═ 9410,62/3144═ 2,99

Rezultatele calculelor sunt prezentate in tabelul 7.1.2

Tabelul 7.1.2 – Cheltuieli directe de producție

7.1.3 Calculul cheltuielilor indirecte de producție

Tabelul 7.1.3 – Personalul auxiliar care deservește secția

Fef ═ Z • Tm

unde׃ Fef – fondul efectiv de muncă a muncitorilor auxiliari, ore ;

Z – numărul de zile pentru confecționarea lotului de produse;

Tm – numarul de ore lucrate pe zi.

Tabelul 7.1.4 – Cheltuieli salariale pentru muncitorii auxiliari

Calculul cheltuielilor salariale

Tabelul 7.1.5 – Salarizarea personalului administrativ și specialiștilor secției de producție

Tabelul 7.1.6 – Salarizarea personalului

Calculul cheltuielilor privind mijloacele fixe de producție

Tabelul 7.1.7– Date generale despre utilaj și mijloace de transport

7.1.8 Calculul cheltuielilor pentru energia electrică

Cheltuielile pentru energia electrică le determinăm separa pentru scopuri tehnologice și pentru iluminare׃

Cheltuielile pentru energia tehnologică calculăm după formula׃

Ce ═ Te • Cut • Ft •

Cut ═ (15•1,8)+(22•0,4) ═ 35,85

Ce ═ 0,78 •35,8 •192 •═ 4389,456lei

unde׃ Te- tariful pentru 1 kWh.lei;

Cut-capacitatea utilajului instalat, ore;

Ft- fondul de timp de lucru a utilajului, ore;

Kc- coieficientul activității concomitente a utilajului;

– randamentul utilajului;

Kp – coieficientul pierderilor în rețea.

b)Cheltuielile pentru energia electrică în scop de eluminare determinăm după formula׃

E ═ ; E ═ ═ 814,76 lei

7.1.9 Alte cheltuieli indirecte de producție

Calculul cheltuielilor secției experimentale

Tabelu7.1.9 l– Prețul materiei prime și a materialelor pentru proiectarea produsului

Tabelul 7.1.10 – Personal secția experimentală

Tabelul 7.1.11 – Cheltuieli indirecte de producție calculate pe produs

7.2 Calculul prețului produsului

Tabelul 7.2 – Calculul prețului unității de produs

Tabelul 7. 3- Indicatorii economici ai proiectului

Tabelul 7.4 – Planul acțiunilor planificate până la începerea activității

Tabelul 7.5 – Sursele financiare necesare pentru realizarea proiectului și modul de utilizare a lor

K1 = Capital propriu / Total capital * 100% = 216091 / 366091 *100 = 59%

K2 = Capital împrumutat / Total capital * 100% = 150000 / 216091 *100 =49,9%

K3 = Capital împrumutat / Capital propriu * 100% = 15000 / 126091 *100 = 69,4%

Coieficientul K1 determină structura financiară a întreprinderii. K2 caracterizează structura capitalului din punct de vedere al cotei împrumutului. K3 caracterizeazădependența întreprinderii de capitalul străin.

Tabelul 7.5.1 – Informația inițială pentru elaborarea graficului rambursării creditului

Tabelul 7.5.2 – Graficul de rambursare a creditului

Tabelul 7.6 -Situația fluxului de numerar

Pentru o imagine complexă a activității întreprinderii se întocmește Raportul privind rezultatele financiare. Raportul privind rezultatele financiare cuprinde indicatorii financiari ai întreprinderii pe perioada de gestiune și perioada corespunzătoare a anului precedent. În el se reflectă veniturile, cheltuielile și rezultatele activității operaționale, de investiții și financiare, precum și articolele excepționale, profitul net (pierderea) în perioada de gestiune și perioada corespunzătoare a anului precedent. Informația din raport este necesară pentru evaluarea activității anterioare și prognozarea activității viitoare a întreprinderii.

Tabelul 7.7 – Prognozarea raportului privind rezultatele financiare

Contabilitatea este principalul instrument de cunoaștere, gestiune și control al patrimoniului și al rezultatelor obținute.

În consecință toate transformările suportate de bunuri în cadrul firmei trebuie să fie cunoscute și înregistrate în contabilitate astfel.

– în ordine cronologică;

– sistematic;

– informațiile cu privire la patrimoniu trebuie să fie prelucrate și păstrate in conformitate cu legile în vigoare;

– rezultatele obținute trebuie menționate clar, atât pentru necesitățile proprii, cât și în relațiile cu asociații, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale;

– operațiunile patrimoniale efectuate trebuie controlate;

-datele furnizate de contabilitate trebuie să fie verificate cu cele reale, existente la un moment dat;

-datele primare înregistrate în contabilitate se grupează în balante de verificare, care se întocmesc lunar;

– la sfârșitul anului se întocmește bilantul contabil;

Toate bunurile și valorile care intră sau ies din firmă trebuie să fie înregistrate la contabilitate.

Toate transformările suportate de bunuri în cadrul firmei trebuie să fie cunoscute și înregistrate în evidența contabilă.

Înregistrările se fac cronologic și sistematic, potrivit planului de conturi și normelor emise.

Jurnalul de înregistrare a operațiilor economice

Balanța de verificare șah pe fiecare an

Balanța de verificare

În baza acestor tabele se întocmește bilanțul contabil.

Bilanțul contabil îndeplinește funcția de oglindire a mijloacelor economice și a surselor acestora la un moment dat. El se îndeplinește la anumite termene. Aceste termene, de regulă, reprezintă sfîrșitul perioadei de gestiune.

La aceste termene patrimoniul întreprinderii este privit din mod static. Pentru a compara și a face o analiză dinamică, în bilanț se includ date din perioada de gestiune curentă și cea precedentă.

Tabelul 7.8 – Bilanțul contabil

Întrucât eflciența economică este determinată ca raportul dintre efect și efort (cheltuieli), trebuie să stabilim indicatorii cu ajutorul cărora se exprimă mărimea efectului. După cum am menționat în calitate de efect al activității economice este con-siderat profitul.

Profitul firmei reprezintă diferența dintre încasări și cheltuielile efectuate pentru o activitate economică.

Profitul este o parte a valorii adăugate în urma activității eco-nomice desfașurate pe baza consumurilor de materiale și muncă. Profitul unei firme se determină prin scăderea din încasările totale, de la comercializarea bunurilor fabricate, a cheltuielilor totale pentru obținerea lor. Este evident că activitatea unei firme poate fi considerată mai mult ori mai puțin rațională numai în cazul în care mărimea profitului este pozitivă. Dacă încasările sunt mai mici decât cheltuielile, firma a activat în pierdere.

In practica economică sunt utilizate următoarele noțiuni ale profitului: profitul brut, profitul impozabil și profitul net.

Profitul brut al firmelor, Pb, se calculează ca diferența dintre încasările totale (cifra de afaceri, CA) și cheltuielile totale, Ct:

Pb = CA – Ct

Profitul brut este rezultatul tuturor activităților firmei și include profitul obținut de la activitatea de bază, activitatea comercială, fmanciară, de la activitatea investițională și de la alte activități.

Profitul impozabil al firmei se stabilește prin scăderea din venitul total brut al cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător. în fond, profitul impozabil reprezintă profitul brut al firmei. Dar, întrucât codul fiscal limitează deducerea unor tipuri de cheltuieli din veniturile firmelor, cum ar fi plata penalităților, cheltuielilor pentru deplasări, amenzilor, a donațiilor, sponsorizărilor și altele, practic, mărimea profitului impozabil deseori diferă de mărimea profitului brut.

Profitul net, Pn, este diferența dintre profitul brut și impozitul pe profit, Ip:

Pn = Pb – Ip

În cele din urmă, profitul exprimă realizarea interesului personal al întreprinzătorului și a interesului personalului firmei. În economia de piață profitul este imboldul principal în stimularea economisirii și investițiilor, în lărgirea sferei de producere și în asigurarea creșterii economice. Totodată tendința maximizării profitului impulsionează întreprinzătorii la inițiativă și în asumarea riscului, ceea ce generează sporirea competitivității și creșterii economice.

Astfel, scopul fiecărei firme în condițiile economiei de piață a devenit obținerea unui profit cât mai mare în raport cu capitalul utilizat. Maximizarea profitului este o lege obiectivă a funcționării economiei de piață. Sporirea masei profitului obținut de firme reprezintă o mare importanță și pentru societate, deoarece el este o sursă considerabilă pentru formarea bugetului de stat. în plus, profitul este sursa principală de autofinanțare și de asigurare a creșterii economice, sursa de stimulare economică a angajaților.

Astăzi maximizarea profitului este un instrument puternic de stimulare a agenților economici la asigurarea creșterii economice permanente.

Profitul este un indicator sintetic care exprimă rezultatele activității economice, a cărui mărime determină și eficiența economică. Dar trebuie să ținem cont de faptul că estimarea eficienței activității economice a unei firme nu poate fi facută numai pe baza valorii profitului obținut. Estimarea corectă a eficienței activității economice poate fi efectuată numai prin compararea masei profitului obținut cu eforturile depuse. O astfel de comparare se face cu ajutorul rentabilității.

Rentabilitatea activității economice exprimă raportul dintre profitul obținut și eforturile depuse.

Ca indicator al eficienței economice, ea poate avea diferite forme, în funcție de mărimile folosite în calitate de efect și efort. Ea se mai numește rata rentabilității și se exprimă în procente.

Teoria și practica economică operează cu mai mulți indicatori de exprimare a rentabilității, printre care:

Rata rentabilității vânzărilor, Rv, exprimă raportul dintre profitul brut și suma totală a veniturilor (cifra de afaceri):

Unde: CA este suma vânzărilor (cifra de afaceri).

Acest indicator caracterizează eficiența activității totale a firmei în perioada respectivă.

2. Rata rentabilității financiare, Rf, se determină ca raportul dintrc profitul net și capitalul propriu, Kfir:

Utilizarea acestui indicator este determinată.'de faptul că firma în activitatea sa economică, foloseșta capitaluri pe termen scurt, cât și pe termen lung. Esențial este ca împrumuturile de capital să fie gestionatc eficicnt și rambursate în termenele stabilite.

Apare necesitatea detcrminării eficienței capitalului propriu al firmei. Doar împrumuturile de capital în fond sporesc eficiența firmei în ansamblu, deci, și eficiența capitalului propriu al firmei. Orice firmă, în activitatea sa economică, tinde să obțină rezultate cât mai înalte în baza utilizării capitalului de care dispune. Apelând la împrumuturi de capital, firma poate să-și asigure obținerea unui profit suplimentar.

Rata rentabilității capitalului propriu exprimă eficiența utilizării capitalului invcstit de câtre firmă. de aceea ea se mai numește rata rentabilitătii capitalului investit.

3.Rata rentabilității consumate, Rrc, care se mai numește și rata rentabilității costurilor, se determină ca raportul dintre profitul brut și suma cheltuielilor totale pentru obținerea lui:

Cu ajutorul indicatorilor expuși se determină eficiența activității economice a firmei în ansamblu.

Pragul de rentabilitate

Profitul este influențat, pe de o parte, de volumul producției fabricate și comercializate și, pe de altă parte, de costurile de producție. Firmele au posibilitatea să influențeze acești doi factori dc bază pentru a-și spori profiîunle. Creșterea volumului de producțic și rcduccrca cheltuiclilor de producție asigură și creștcrca profiujlui. Asfel apare necesitatea determinării volumului minim de pnduciei. pcntru care toate chcltu-ielile de producțic se acopcră cu valoarea vânzărilor producției fabricate. Un astfel de volum minim se mai humește nivel critic al producției, pentru care profitul obținut este eșgjiicu zero, deci și rentabilitatea producției este egală cu zero. Nivelul de producție la care nu se obține profit este numit pragul de rentabilitate.

Pragul de rentabiliîate cxprimă voluinul producției sau al cifrei de afaceri, la carc încasărilc totale sunt egale cu costunle totale, iar profitul și rentabilitatea sunt nule. Dincolo de volumul de producție critic firma poate avea profit, devenind rentabilă. Dacă volumul de producțic cste mai mic decât nivelul critic, firma activează în pierdcri. lată de ce ficcarc firmă, la inițicrca unei afaceri economice, trebuie să cunoască pragul de rentabilitate, care poate fi determinat atât în funcție de volumul unui produs concret exprimat în unități naturale, cât și în funcție devolumul total al vânzărilor rnai multor produse.

Determinarea pragului de rentabilitate în unități fizice.

Unde: Ci – cheltuieli indirecte;

Cpg – cheltuieli ale perioadei de gestiune;

Q – volumul de producție;

p – volumul de vînzări;

Cd – Cheltuieli directe

Tabelul 7.9- Indicatorii eficienței economice

7.10 Solvabilitatea firmei

Situația financiară a unei firme trebuie să fie studiată și estimată și din punctul de vedere al solvabilității.

Solvabilitatea fîrmei reprezmtă capacitatea ei de a efectua toate obligațiile de plată față de creditori săi. Orice firmă este solvabilă dacă posedă disponibilități (mijloace bănești) necesare pentru a achita datoriile sale, în primul rând, datoriile pe termen scurt. Se știe însă că mijloacele financiare ale fiecărei firme se află permanent în circuitul financiar. Numai o parte din ele sunt în formă lichidă, adică în conturile bancare, care pot fi imediat utilizate pentru achitarea unor datorii. Dar, în afară de mijloacele bănești, și o parte din valoarea activelor poate fi transformată (în caz de necesitate) în formă lichidă, adică în mijloace bănești pentru achitarea datoriilor față de creditori. Diferite elemente ale patrimoniului unei firme posedă diferite proprietăți de a se transforma în bani lichizi.

Astfel analiza solvabilității reprezintă în același timp și analiza lichidității patrimoniului în scopul achitării datoriilor.

Tabelul 7.10 – Indicatorii solvabilității și lichidității firmei previzionali pe trei ani.

8. Protecția muncii și mediului ambiant

Protecția muncii este o problemă de stat și cuprinde ansamblul normelor și regulilor de tehnică a securității și de igienă a muncii. Acestea au ca scop asigurarea celor mai bune condiții de muncă, prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale, reducerea efortului fizic, precum și asigurarea unor condiții speciale pentru persoanele care muncesc în condiții deosebite.

Asigurarea măsurilor privind protecția muncii se răsfrânge asupra întregului proces de muncă, începând de la faza de cercetare-proiectare până la executare și exploatare. Acțiunea de protecție a muncii se desfășoară în trei direcții principale: juridică, tehnică și igienico-sanitară.

Prin protecția tehnică se impun regulile și mijloacele tehnice necesare pentru asigurarea integrității sănătății și vieții angajaților în timpul efectuării diverselor procese de producție, precum și metodele de reducere a efortului fizic în timpul desfășurării activității de muncă.

Măsurile igienico-sanitare urmăresc scopul creării unor condiții de muncă sănătoase și confortabile, precum și protecția angajaților de influența factorilor nocivi, capabili să producă boli profesionale, otrăviri, intoxicații profesionale acute etc.

Prin lege este stabilit că protecția muncii face parte integrantă din procesul de muncă și că obligația și răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de protecție a muncii o au – potrivit atribuțiilor ce le revin – cei care organizează, controlează și conduc procesul de muncă, adică la locul de muncă, șefii secțiilor, sectoarelor, atelierelor, depozitelor etc.

Orice activitate economică trebuie să aibă în vedere, în mod organic, pe lângă cerințele de securitate a muncii. Conducătorii și organizatorii proceselor de muncă nu trebuie să considere măsurile de protecție a muncii ca un accesoriu al organizării producției, ci ca o parte integrantă a acesteia.

8.1 Analiza condițiilor de muncă

Condițiile de muncă au un rol decisiv în activitatea de producție, determinând nivelul productivității muncii, starea traumatismului și a îmbolnăvirilor profesionale. Crearea condițiilor sănătoase de muncă trebuie să se afle în atenția conducătorilor locurilor de muncă de toate nivelele.

Analiza condițiilor de muncă urmărește scopul de a evidenția factorii dăunători și periculoși de producție care pot influența negativ asupra muncitorilor la executarea unor sau altor lucrări, exploatarea utilajului tehnologic, mașinilor, mecanismelor, dispozitivelor și sculelor, a stabili sectoarele și operațiile la care aceștia au valori periculoase și o frecvență mai mare. Analiza lor este efectuată sub formă de tabel.

Caracteristica condițiilor igienico – sanitare, a factorilor periculoși și dăunători de producție la întreprinderile industriei de confecții

8. 2 Măsuri privind sanitaria industrială

Condițiile de muncă sunt determinate de caracterul procesului de muncă și factorii mediului extern, ce-l înconjoară pe lucrător în sfera de producție.

În timpul activității de muncă a omului are loc interacțiunea mediului de producție și a organismului. Omul transformă, acomodează mediul de producție la necesitățile sale, iar mediul de producție acționează într-un mod sau altul asupra lucrătorilor.

Acțiunea mediului de producție asupra organismului omului este condiționată de factori fizici, chimici și biologici.

Factorii fizici includ umiditatea relativă și temperatura aerului ambiant, circulația și tensiunea barometrică a aerului, radiația radioactivă și termică, zgomotul și vibrația etc.

Printre factorii chimici se numără impurificarea aerului cu gaze otrăvitoare și praf toxic, mirosurile neplăcute, acizii și alcaliile agresive.

Factorii biologici: microorganismele patogene, unele specii de fungi, virusurile, toxinele etc.

Acțiunea factorilor enumerați asupra omului este condiționată de caracterul activității de muncă, alimentație, condițiile de menaj.

Pentru asigurarea condițiilor sănătoase de muncă proiectul prevede următoarele măsuri:

angajații întreprinderii vor fi asigurați cu încăperi sanitaro-igienice în conformitate cu normele de ramură, reieșind din numărul maximal de lucrători în cel mai numeros schimb de lucru;

microclimatul aerului zonei de muncă va fi menținut în limitele normelor cu ajutorul sistemelor de încălzire, ventilație și condiționare a aerului în conformitate cu cerințele standardului de stat GOST 12.1.005-88 în dependență de categoria lucrărilor și perioada anului;

nivelul necesar al iluminării la locurile de muncă este asigurat de sistemele iluminatului natural și artificial general care asigură un nivel al iluminării pe suprafețele de lucru de 700 lx. În calitate de surse de lumină artificială sunt folosite lampele luminescente de tipul LDȚ cu caracteristici îmbunătățite de transmitere a culorilor;

în scopul protecției muncitorilor de acțiunea dăunătoare a iradierii termice și temperaturile înalte, suprafețele fierbinți ale utilajului vor fi fățuite cu materiale termoizolatoare;

pentru lichidarea zgomotului nodurilor și agregatelor ale mașinilor și utilajelor se vor folosi capote fonoizolatoare ușor demontabile;

pentru reducerea vibrației suprafețelor de lucru a mașinilor de cusut și altor utilaje sub picioarele acestora vor fi amplasați saboți vibroabsorbanți;

surplusurile de căldură și umiditate vor fi evacuate din încăperile de producție cu ajutorul sistemului mecanic de ventilație aspirativă;

în scopul prevenirii oboselii precoce și scăderii capacității de muncă la sfârșitul primei jumătăți a schimbului de muncă pentru muncitori este prevăzută o înviorare de producție cu o durată de 5-7 minute.

8.3 Măsuri privind tehnica securității

8.3.1 Măsurile principale de protecție contra electrocutărilor

Măsurile principale pentru evitarea accidentelor prin electrocutare sunt următoarele:

părțile metalice ale echipamentelor electrice aflate sub tensiune în timpul lucrului să fie inaccesibile la o atingere întâmplătoare, ceea ce se realizează prin izolări, carcasări, îngrădiri, amplasări la înălțimi inaccesibile, blocări(protecție prin inaccesibilitate);

folosirea tensiunilor reduse, maxim admisibile:

izolarea de protecție;

separarea de protecție;

protecție prin legare la pământ;

protecție prin legare la nul;

deconectarea automată în cazul apariției unei tensiuni de atingere periculoasă;

deconectarea automată în cazul apariției unei scurgeri de curent periculoasă;

egalizarea potențialelor;

folosirea mijloacelor individuale de protecție;

organizarea corespunzătoare a lucrului.

Protecția prin legare la pământ și protecția prin legare la nul sunt principalele măsuri de protecție contra electrocutării prin atingere indirectă.

Alegerea unui sistem de protecție (prin legare la pământ sau prin legare la nul) se face numai cu avizul întreprinderii de electricitate în raza căreia se găsește unitatea respectivă.

Pentru protecția oamenilor împotriva accidentelor prin electrocutare, conductorii circuitelor aeriene din incinta unităților se amplasează la următoarele înălțimi deasupra solului, măsurate sub săgeata maximă a conductorilor respectivi;

6 m pentru conductorii neizolați;

4 m pentru conductorii protejați contra intemperiilor și totodată izolați la o tensiune de minimum 500V.

În toate cazurile, traversările cu conductori aerieni peste drumuri carosabile se vor face la înălțimi minime de 6 m deasupra solului, măsurate sub săgeata maximă a conductorilor.

Odată cu recepția instalației electrice se vor preda personalului din unități instrucțiuni scrise, prin care se interzice atingerea acestor conductori cu orice fel de obiecte.

Izolarea de protecție se aplică în afară de izolarea de lucru în cazurile în care protecția de bază contra electrocutărilor (legarea la pământ sau prin legare la nul) nu przintă suficientă siguranță. Aceasta se realizează astfel:

aplicând o izolare suplimentară izolării de lucru, pentru ca părțile metalice din instalație, care nu fac parte din circuitul curentului de lucru, însă care pot fi atinse să nu primească tensiune în cazul nefuncționării izolației de lucru;

aplicând o izolare exterioară pe carcasa utilajului electric;

izolând amplasamentul cu ajutorul materialelor izolante (covoare de cauciuc, îngrădiri cu plăci electroizolante etc.) se realizează astfel izolarea omului, atât față de pământ cât și față de elementele care se găsesc în legătură cu pământul în raza de manipulare.

Izolarea suplimentară de protecție a echipamentului electric se execută prin acoperirea solidă și durabilă cu material izolant atât a echipamentului propriu-zis cât și a tuturor părților metalice accesibile unei atingeri și care în caz de defect pot primi direct sau indirect tensiune.

Izolarea de protecție se va aplica de la caz la caz, la aparatele și receptoarele electrice fixe și în special portative utilizate în unități, în funcție de tipul și fabricația echipamentului utilizat.

Separarea de protecție se aplică în special receptoarelor electrice, alimentate la tensiunea de maximum 380V și din care anumite părți vin în contact cu corpurile oamenilor sau animalelor, în cazurile în care protecția prin legare la pământ sau la conductorul de nul nu prezintă siguranță suficientă (unelte și scule electrice portative sau alte utilaje fixe sau mobile folosite în locuri periculoase și foarte periculoase).

Separarea de protecție poate constitui un mijloc principal de protecție la utilajele portative.

Protecția prin legare la nul se va putea aplica numai în cazul rețelelor de curent alternativ trifazat, cu neutrul legat la pământ și cu o tensiune până la 1000V între faze. Se va aplica totdeauna când nu este posibilă obținerea cu mijloace economice a unor tensiuni de atingere sub valorile admise cu ajutorul unei protecții prin simpla legare la pământ.

Prin protecție de legare la nul se înțelege legarea la conductorul de nul de protecție a instalației electrice, a părților electrice, care în mod normal nu sunt sub tensiune, dar care se pot afla la un moment dat sub tensiune din cauza unui defect de izolație. În această categorie se găsesc între altele:

carcasele mașinilor, transformatoarelor și aparatelor electrice;

carcasele dispozitivelor de acționare a aparatelor electrice;

înfășurările secundare ale transformatoarelor de măsură, dacă instalațiile de protecție prin relee permit acest lucru;

părțile metalice ale tablourilor de distribuție și panourilor de comandă.

În rețelele de curent alternativ cu patru conductori punctul neutru (nulul) se leagă la pământ.

Părțile metalice ale instalațiilor și echipamentelor enumerate mai sus se vor lega la punctul de nul printr-o instalație specială de protecție. Aceste legături trebuie astfel dimensionate încât să asigure posibilitatea separării printr-o deconectare rapidă, de către siguranțe fuzibile sau întrerupătoare automate, a porțiunilor în care s-au produs scurtcircuitele; de asemenea, să asigure realizarea unei tensiuni de atingere sub limita admisă pentru locul respectiv.

Conductorul de nul de protecție se va lega la pământ, urmărindu-se prin aceasta realizarea de tensiuni de atingere nepericuloase în cazurile când nu a avut loc o deconectare rapidă a părții de instalație cu izolația deteriorată.

Este interzisă utilizarea conductorilor din instalația de protecție prin legare la nul, drept conductori de lucru sau conductori de fază.

8.4 Măsuri privind protecția împotriva incendiilor

Activitatea de profilaxie a incendiilor urmărește scopul de a menține un nivel înalt de securitate împotriva incendiilor și exploziilor în orașe, localități, locuri de concentrare a bunurilor materiale și la alte obiective prin stabilirea unui regim de pază antiincendiară exemplar.

Problemele principale ale activității de profilaxie sunt: elaborarea și realizarea măsurilor orientate spre lichidarea cauzelor ce pot provoca incendiile; limitarea în spațiu a posibilelor incendii și crearea condițiilor favorabile de evacuare a oamenilor și bunurilor materiale în caz de incendiu; asigurarea condițiilor de descoperire la timp a incendiului apărut, anunțării rapide a serviciului de combatere a incendiilor și lichidării cu succes a incendiului.

Pentru combaterea incendiilor la întreprinderea de confecții sunt prevăzute următoarele măsuri:

toți angajații vor trece un curs de instruire specială privind protecția împotriva incendiilor, iar toate subdiviziunile întreprinderii vor fi asigurate cu mijloace de propagandă și agitație cu privire la combaterea incendiilor;

prin ordin vor fi numite persoane responsabile de securitatea incendiară a sectoarelor, depozitelor și altor obiecte cu pericol sporit de incendiu;

întreprinderea va fi asigurată cu mijloace de stingere a incendiilor și de comunicare rapidă despre incendiu. La toate obiectivele va fi asigurat accesul automobilelor de pompieri, care se vor menține în ordine exemplară;

toate utilajele vor fi menținute în stare bună funcțională, se vor curăți la timp, se vor regla și unge, pentru a preveni supraîncălzirea lagărelor, arborilor și pieselor ce se află în contact de fricțiune, precum și formarea scânteilor, iar zonele și agregatele ce se află în mișcare se vor proteja de nimerirea obiectelor străine;

la sfârșitul zilei de muncă responsabilii de securitatea incendiară vor controla minuțios toate locurile, mai cu seamă locurile cu iradieri calorice considerabile, vor deconecta instalațiile electrice și sistemul de iluminat, vor încuia ușile sub lacăt.

8.5 Protecția mediului ambiant

Necătând la faptul că tehnologiile contemporane depășesc considerabil nivelul de performanță a tehnologiilor elaborate cu 10-20 ani în urmă, totuși omenirea continuă prin activitatea să influențeze tot mai profund starea proceselor naturale. Una din principalele acțiuni negative a omului asupra mediului înconjurător sunt substanțele poluante așa ca: apele reziduale din diferite domenii de activitate, poluanții bacteriali și biologici, substanțele minerale, metalele grele, acizii și sărurile neorganice, acumulările de roci goale și nămoluri, substanțele radioactive, zgomotul, poluarea electromagnetică etc. Pentru a reduce la minimum influența întreprinderilor industriei ușoare în general și a celor de confecții în particular proiectul prevede următoarele măsuri:

emisiile în atmosferă din sistemele de ventilație vor fi supuse curății într-un sistem modern de filtre din pânză tip „mânecă”;

apele utilizate în procesul tehnologic și pentru necesitățile igienico – sanitare se vor diversa în sistemul central de canalizare a localității;

pentru a cunoaște consumul de apă și a reduce la minimum cantitatea acesteia sunt instalate contoare, iar personalul este instruit privind utilizarea cât mai rațională a apei;

toate teritoriile libere neasfaltate din imediata apropiere a întreprinderii vor fi înverzite, cunoscându-se cert rolul plantelor în asanarea mediului ambiant;

deșeurile de producție se vor acumula în containere speciale cu utilizare ulterioară, mai cu seamă a deșeurilor textile;

teritoriile oferente întreprinderii (atelierului) vor fi menținute într-o curățenie exemplară;

atelierele de croitorie și confecționare a articolelor din textile pot fi amplasate în imediata apropiere sau la parterul caselor de locuit sau de altă destinație;

un rol deosebit în folosirea rațională a resurselor naturale vine să-l joace educația ecologică și formarea conștiinței ecologice în cadrul colectivului de angajați, prin organizarea de discuții în problemele date în timpul pauzelor, precum și prin utilizarea materialelor ilustrativ – demonstrative.

8.6 Calcul ingineresc privind protecția incendiară

De terminat timpul până la pierderea capacității portante a unei coloane din lemn după rezistență în condițiile incendiului, cunoscând următoarele date:. h = 30 cm; b = 20 cm; v = 0,09 cm/min; Nn = 200 kN; = 35 MPa.

h – înălțimea secțiunii coloanei;

b – lățimea secțiunii coloanei;

– rezistența normativă a lemnului la comprimare;

v – viteza de carbonizare a lemnului;

– sarcina normală normativă.

Rezolvare

1. Stabilim diferite momente ale timpului arderii coloanei în condițiile incendiului.

T = 0, 15, 30, 45, 60, 75, 90, 105, 120 min

2. Determinăm pentru aceste momente ale timpului (τ) noile dimensiuni și suprafața secțiunii coloanei (Fτ).

3. Determinăm tensiunile στ de la forța normativă pentru momentele de timp (τ) stabilite la punctul 1.

Rezolvarea punctelor 1, 2, 3 o efectuăm pentru comoditate sub formă de tabel (tabelul 6.1).

Tabelul 8. 6.1

Calculele în tabelul 2 se întrerup atunci când valoarea lui depășește valoarea . În cazul dat, =38,18 >=35 MPa la τ =90.

4. Pentru determinarea momentului de timp, când coloana își va pierde capacitatea portantă construim graficul și măsurăm pe acest grafic valoarea =35 MPa.

Punctul de intersecție al perpendicularei (coborâtă din punctul de intersecție al orizontalei cu curba ) cu axa timpului (τ) executat la o anumită scară, indică timpul căutat.

Fig.8. 6.2. Graficul schimbării tensiunii (σ) în timp

Astfel am determinat că coloana își va pierde capacitatea portantă în cazul cercetat peste aproximativ 88 min.

Bibliografie

1. Androniceanu Armenia Managementul schimbărilor,

2 .Bonciu Cătălina Instrumente manageriale psihologice,

3 .Brilman Jean Management general, Editura Tipomur, 1994

4 .Cândea Dan, Comunicare managerială aplicată,

5 .Görg Bernhard Managerii viitorului. Viitorul managerilor,

6 .Hyland Bruce,Yost Merle Reflecții pentru manageri” Straton, 1998

7 .Marian Liviu Management general și industrial,

8 .Nicolescu Ovidiu, Management, Editura Economică, 1997

9 .Nicolaie Ciornâi, Ilie blaj Economia firmelor contemporane,

10. Pterovici, S., Belostecinic Gr., Marketing , Chișinău, 1998

11 .OLARU A., Marketing , PORTO-FRACO , 1966

12 .Kotler Ph., Managementul marketingului, București, 1997

Bibliografie

1. Androniceanu Armenia Managementul schimbărilor,

2 .Bonciu Cătălina Instrumente manageriale psihologice,

3 .Brilman Jean Management general, Editura Tipomur, 1994

4 .Cândea Dan, Comunicare managerială aplicată,

5 .Görg Bernhard Managerii viitorului. Viitorul managerilor,

6 .Hyland Bruce,Yost Merle Reflecții pentru manageri” Straton, 1998

7 .Marian Liviu Management general și industrial,

8 .Nicolescu Ovidiu, Management, Editura Economică, 1997

9 .Nicolaie Ciornâi, Ilie blaj Economia firmelor contemporane,

10. Pterovici, S., Belostecinic Gr., Marketing , Chișinău, 1998

11 .OLARU A., Marketing , PORTO-FRACO , 1966

12 .Kotler Ph., Managementul marketingului, București, 1997