Procedurile de Vamuire a Marfurilor
PROCEDURILE DE VĂMUIRE A MĂRFURILOR
Cuprins
Rezumatul lucrării
Introducere
Cuprins
I. Regimurile vamale ale Uniunii Europene
1. Regimurile vamale definitive în Uniunea Europeană
2. Regimurile vamale suspensive în Uniunea Europeană
3. Regimurile de depozitare
4. Regimurile de admitere temporară
5. Regimurile de prelucrare
6. Prevederile Noului Cod Vamal al Uniunii Europene în ceea ce privește regimurile vamale
II. Statutul vamal al mărfurilor
1. Poziția tarifară
2. Originea mărfurilor
3. Valoarea în vamă mărfurilor
III. Procedurile de vămuire a mărfurilor
1. Îndrumarea mărfurilor în vamă
2. Vămuirea mărfurilor
3. Procedurile de vămuire
4. Prevederi ale Noului Cod Vamal al Uniunii Europene în ceea ce privește simplificarea procedurilor de vămuire a mărfurilor
IV. Studiu de caz – Impactul asupra schimburilor comerciale ale Uniunii Europeane cu Statele Unite ale Americii în contextul actual al negocierilor ”Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții ” dintre UE și SUA
2.1 Scurt istoric al Uniunii Europene
2.2 Importanța comercială a Uniunii Europene – principal actor economic la nivel mondial
2.3 Relația Uniunii Europene cu state terțe – acorduri comerciale preferențiale
2.4 Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii
2.5 Principalele categorii de produse tranzacționate între UE-SUA – principalele bariere tarifare și netarifare existente între cei doi parteneri economici
2.6 “Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții” (TTIP) dintre UE și SUA
2.6.1 Scopul și obiectivele părților implicate
2.6.2 Derularea negocierilor dintre SUA și UE
2.6.3 Impactul “Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții” (TTIP) dintre UE și SUA asupra celor doi negociatori
Bibliografie
Anexe
Rezumatul lucrării
Lucrarea de față este structurată pe patru capitole, primele trei, partea de revizie a literaturii, abordează aspecte legate de procedurile de vămuire a mărfurilor în Uniunea Europeană și în relațiile și schimburile desfășurate cu spațiul extracomunitar, iar ultimul capitol, destinat părții practice, reprezintă un studiu de caz referitor la impactul pe care finalizarea cu succes a negocierilor dintre UE și SUA, a ”Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții” (TTIP) îl poate avea, în special, asupra comerțului Uniunii, apoi al Statelor Unite ale Americii și al țărilor terțe.
În primul capitol, am prezentat regimurile vamale ale Uniunii Europene, conform Codului Vamal în vigoare, respectiv, regimurile vamale defensive, suspensive, de depozitare, admitere temporară și de prelucrare, precum și prevederile Noului Cod Vamal al Uniunii Europene din 2016, privind modificările referitoare la aceste tipuri de regimuri vamale, ce vor apărea de îndată ce codul vamal va intra în vigoare.
În următorul capitol, m-am oprit asupra statutului vamal al mărfurilor, făcând referire la modalitățile de determinare a poziției tarifare, de stabilire a originii mărfurilor, dar și de calcul a valorii în vamă a acestora.
Capitolul trei abordează procedurile de vămuire a mărfurilor, formalități necesare atât la importul cât și la exportul acestora, corespunzătoare fiecărei etape pe care bunurile le parcurg de la punctul de plecare până ajung la destinația dorită. Astfel, în acest capitol am prezentat procedurile de îndrumare a mărfurilor în vamă, cât și formalitățile specifice de vămuire a acestora. De asemenea, tot aici am prezentat procedurile de vămuire existente ( procedura comună sau procedurile simplificate) cât și prevederi ale Noului Cod Vamal ce vor intra în vigoare din 2016, referitoare la aceste aspecte.271 În contextul actual al globalizării, al integrării politice și comerciale dintre state, necesitatea funcționării unor astfel de norme și proceduri este fundamentală pentru buna desfășurare a schimburilor comerciale internaționale300, realizate între părțile implicate în comerțul internațional. Drept urmare, cunoașterea acestora constituie un element-cheie în contextul creșterii și integrării economice în Europa și al închierii de acorduri strategice cu state terțe.
În ultimul capitol am realizat o analiză a eventualului impact pe care semnarea acordului de liber schimb (TTIP), aflat în negocieri încă din 2013, între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, îl poate avea asupra celor doi negociatori și asupra restului lumii, în contextul în care ceoi doi parteneri transatlantici reprezintă și principale puteri comerciale la nivel global. De asemenea, am evidențiat evoluția și relațiile comerciale existente între cei doi, atât prin cifre și date statistice cât și prin principalele bariere netarifare existente în calea unui comerț liber între aceștia.
CUVINTE CHEIE: cod vamal, Uniunea Europeană, proceduri de vămuire a mărfurilor, acord de liber schimb, TTIP
Introducere
Uniunea Europeană reprezintă cel mai important comerciant global, 20% din schimburile comerciale mondiale sunt acoperite de aceasta, având un rol important în promovarea și dezvoltarea comerțului mondial, bazat pe sistemul OMC.
Comerțul cu mărfuri, la nivel internațional, al Uniunii Europene cu restul statelor lumii, a înregistrat 3 419 miliarde EUR în 2013, un nivel record comparativ cu importurile care au scăzut cu aproximativ 100 miliarde EUR față de anul precedent. Astfel, pentru prima dată de la începutul perioadei de monitorizare, respectiv 2002, balanța comercială a UE-28 a fost pozitivă.
Uniunea Europeană reprezintă cel mai important partener comercial pentru principalele puteri economice ale lumii, precum SUA, China și Rusia, bazându-se pe puterea economică instituită prin intermediul statelor europene compenente cât și pe o politică comercială comună și pe existența unei uniuni vamale.
Politica comercială comună reprezintă un ansamblul de norme, reguli, măsuri și politici ale Uniunii Europene adoptate în relațiile comerciale externe ale acesteia cu restul statelor lumii. Presupune crearea unei uniuni vamale între statele aderente, liberalizarea comerțului între acestea, tarif vamal și politici comune cu statele non-membre UE, precum și reglementări comune de export și import, reguli legate de măsurile anti-dumping, subvenții la import sau restricții și interdicții comerciale privind aspecte de politică externă.
De-a lungul timpului, Uniunea Europeană a încheiat o serie de acorduri de liber schimb sau de cooperare cu diferite state non-membre. Printre aceste acorduri se numără SGP, un sistem de preferințe tarifare acordate țărilor în curs de dezvoltare (179 de țări printre care India, Ucraina, Belarus etc.), SPCA (Sistemul de Preferințe Comerciale Autonome) pentru țări precum Albania, Bosnia – Herțegovina, Croația, Serbia, Muntenegru, Macedonia și teritoriul vamal Kosovo, acorduri cu țări din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) sau acorduri cu țări din America Latină. Un acord important este cel de liber schimb realizat cu Coreea (ALS) în 2011, cel mai amplu și primul acord realizat cu o țară din Asia. În prezent, Uniunea Europeană se află în tratative cu SUA în vederea încheierii unui astfel de acord.
Vama are un rol important, reprezintă autoritatea publică ce asigură supravegherea și controlul tuturor mărfurilor care traversează frontierele externe ale Uniunii, rolul său de a asigura securitatea și siguranța fiind în continuă creștere în actualul context mondial al desfășurării operațiunilor de schimb comercial internațional. Ea îndeplinește numeroase obiective operaționale, fiind un furnizor important de servicii pentru mediul de afaceri și pentru societate. În ultimele decenii, mediul extern a determinat uniunea vamală să își dezvolte performanțele, datorită fluxurilor comerciale crescânde, a comerțului electronic și a noilor modele de afaceri precum și a presiunilor concurențiale. Criza financiară resimțită începând cu anul 2008 a afectat administrațiile vamale, acțiunile realizate de acestea fiind reprezentate de investiții în sisteme informatice în perioade de reduceri majore ale bugetelor și resurselor, în vederea eficientizării operațiunilor comerciale.
Într-o perioadă aflată în continuă evoluție, în care schimburile și relațiile comerciale internaționale sunt din ce în ce mai dezvoltate, Uniunea Europeană a elaborat un Nou Cod Vamal, adaptat provocărilor actuale, o parte din dispozițiile acestuia intrând în vigoare încă din 2013, restul dispozițiilor urmând să fie aplicate începând cu 1 mai 2016, având ca termen limită pentru implementarea acestora, anul 2020. Astfel, am ales să abordez în prezenta lucrare aspecte legate de regimurile vamale, statutul vamal al mărfurilor și procedurile de vămuire ale acestora, în conformitate cu reglementări Noului Cod Vamal al Uniunii Europene.
Cuprins
Regimurile vamale ale Uniunii Europene
Pentru a putea fi scoase sau introduse mărfuri de pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, acestea trebuie să fie prezentate la birourile vamale, unde autoritățile vamale ale statului comunitar respectiv, stabilesc regimul vamal și procedura de vămuire specifică mărfurilor respective. Regimul vamal reprezintă ansamblul dispozițiilor legale care se aplică în cazul procedurii de vămuire, ținându-se cont de scopul operațiunii comerciale sau de destinația mărfii. De asemenea, în funcție de regimul vamal ales, se indică, dacă și în ce condiții, marfa va fi supusă controlului vamal și dacă vor fi plătite sau nu taxe vamale. Regimurile vamale se clasifică astfel: regimuri vamale definitive și regimuri vamale suspensive (temporare).
Figura Nr.1 – Regimurile vamale din Uniunea Europeană
Sursă: schemă realizată personal
Regimurile vamale definitive în Uniunea Europeană
Cele două regimuri definitive (comune), utilizate ca regimuri de bază pentru derularea operațiunilor comerciale internaționale, desfășurate de agenții economici, sunt reprezentate de operațiunile de import și de export în și din Uniunea Europeană.
În urma realizării Uniunii Europene, spațiul european reprezintă un teritoriu vamal unic. Drept urmare, începând cu 1 ianuarie 1993, aceste regimuri se aplică doar schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană și țările terțe.
Regimul vamal la export
Totalitatea mărfurilor unionale, care părăsesc teritoriul UE pe baze contractuale și care sunt destinate să rămână în afara acestuia definitiv, sunt plasate sub regimul vamal de export. Excepție de la această regulă fac mărfurile trimise în străinătate temporar sau care sunt plasate sub un regim de perfecționare pasivă. Conform „Regulamentului nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii”, sub regimul de export nu sunt plasate următoarele: mărfurile plasate sub un regim de tranzit intern, de prefecționare pasivă, cele scoase temporar de pe teritoriul UE, posterior plasării sub regimul de destinație finală și mărfurile scutite de taxe, TVA sau accize, livrate pentru aprovizionarea navelor sau a aeronavelor, indiferent de destinația lor.
Anterior scoaterii mărfurilor de pe teritoriul vamal al UE, se completează o declarație prealabilă la ieșire, care poate lua forma unei declarații vamale, a unei declarații de reexport (în cazul mărfurilor neunionale) sau o declarație sumară de ieșire. În această declarație se găsesc date pentru realizarea analizei de risc, necesare securitatății și siguranței. Mărfurile care părasesc teritoriul unional sunt puse sub supraveghere vamală și de cele mai mult ori, doar unui control formal. Taxele vamale nu sunt percepute (liberalizarea exportului), decât în situații speciale și din considerente formale. Astfel, liberul de vamă se acordă cu condiția ca mărfurile să se afle în aceeași stare a momentul depunerii declarației sumare de ieșire sau în momentul acceptării declarației vamale sau de reexport. În cazul exportul de mărfuri din Uniune, nu se percepe TVA. Există și excepții, cum este cazul produselor agricole, pentru care se percep taxe vamale atunci când prețurile pe piața mondială depășesc sau ating nivelul prețurilor comunitare la respectivele produse, în scopul limitării exporturilor de acest tip, din Uniunea Europeană.
La ieșire, mărfurile sunt prezentate în vamă de către persoana care urmează să le scoată de pe teritoriul vamal sau de către persoana care asigură transportul acestora. Declarantul vamal (exportatorul sau comisionarul vamal) este însărcinat cu determinarea valoarii în vamă la export și cu completarea declarației vamale la export. Exportatorul are obligația să depună un Document Administrativ Unic (DAU) de export la biroul vamal în raza căruia se află sediul acestuia, pagina 3 din DAU vizată de biroul vamal de plecare, fiind remisă exportatorului, la ieșirea mărfurilor.
La nivelul Uniunii Europene, se utilizează sistemul de control al exportului (Export Control System – ECS), pentru transferul electronic de informații între birourile vamale, acestea putând astfel înlocui declarațiile vamale. În prezent, aproximativ 80% dintre procedurile de vămuire se realizează electronic, declarațiile pe suport de hârtie fiind de cele mai multe ori înlocuite de cele completate online.
Regimul vamal la import
Totalitatea mărfurilor neunionale destinate intrării pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, în scopul de a fi introduse în circuitul economic, după efectuarea formalităților vamale și după plata taxelor vamale, sunt plasate sub regimul vamal de import. Autoritatea vamală realizează procedura de vămuire, încasează datoria vamală aferentă drepturilor de import și aplică măsuri de politică comercială ale UE. Conform Codului Vamal al Uniunii Europene în vigoare, nu sunt plasate sub regimul de import mijloacele de transport și mărfurile aflate la bordul acestora, care doar tranzitează apele sau spațiul aerian al teritoriului vamal unional, fără a acosta sau ateriza pe acest spațiul comunitar.
Înainte de a fi preluate efectiv de importator (adică declarate “libere de vamă”), mărfurile trebuie să parcurgă mai multe etape: dacă este cazul, se realizează încadrarea mărfurilor în contingente de import pentru țara exportatoare și se prezintă licența de import în acest sens, apoi se urmărește respectarea unei serii de restricții la import, de exemplu, de preț sau fiotosanitare, urmează declararea valorii în vamă, stabilirea încadrării tarifare, calcularea și plata taxelor vamale și a altor taxe și, în cele din urmă, controlul efectiv al mărfurilor.
Mărfurile importate sunt acoperite de o declarație sumară de intrare și sunt supuse plății taxelor vamale și TVA, precum și a unor impozite indirecte, aplicabile valorii în vamă a mărfurilor (valoarea CIF la frontiera UE), exprimate în euro. Taxele vamale sunt, în mare măsură, taxe ad valorem. Sunt scutite de plata taxelor la import mărfurile reintroduse pe teritoriul unional, care se găsesc în aceeași stare în care au fost exportate, precum și produsele de pescuit maritim și alte produse obținute din marea teritorială a unei țări situată în spațiul non UE sau obținute din produsele menționate anterior, la bordul navelor-fabrică.
În Uniunea Europeană, la importul de mărfuri în UE, se regăsesc două tipuri de regimuri vamale: punerea mărfurilor în liberă practică și punerea mărfurilor în consum.
Punerea mărfurilor în liberă practică se realizează în urma plății taxelor vamale și a taxei pe valoare adăugată (TVA), dacă taxele vamale sunt obligatorii la intrarea pe piața unui stat membru UE. După plata acestor taxe, mărfurile sunt puse în “liberă practică” și pot circula fără constrângeri în spațiul comunitar.
Punerea mărfurilor în consum se realizează după efectuarea plății diverselor taxe interioare specifice fiecărui stat membru, și anume taxele interne și indirecte, precum și taxele parafiscale.
Regimurile vamale suspensive în Uniunea Europeană
Regimurile vamale suspensive se aplică mărfurilor care intră nevămuite în UE, acestea putând circula în spațiul unional fără plata taxelor vamale, care sunt suspendate temporar. Regimurile vamale suspensive se acordă în urma unei solicitări scrise a titularului operațiunii de comerț exterior și se consideră finalizate după ce mărfurile primesc un alt regim sau o destinație vamală nouă. Necesită o mai mare atenție din partea autorităților competente, acestea asumându-și mai multe riscuri, precum cel de substituire a mărfurilor, de transformare sau punere în consum în mod fraudulos, de dispariție sau sustragere.
Bunurile sunt supuse controalelor fizice la punctele vamale prin care trec. De asemenea, sunt solicitate două tipuri de garanții vamale:
garanții fizice – de tipul eșantioanelor, mostrelor, numărul de serie al autovehiculelor sau sigilarea acestora , pentru identificarea mărfurilor, ulterior.
garanții financiare – pentru a acoperi nivelul taxelor vamale și al penalităților în eventualitatea în care regulile impuse sunt încălcate.
Regulamentul UE 952/2013 propune o garanție globală care poate fi utilizată de persoanele stabilite pe teritoriul vamal al UE și care folosesc în mod regulat anumite regimuri vamale temporare, ce va fi aplicabilă din 2016.
Un operator economic poate fi autorizat să furnizeze o garanție globală cu un cuantum al taxelor vamale mai redus sau chiar să beneficieze de o exonerare de garanție, cu condiția ca acesta să dovedească un bun control al operațiunilor sale și al fluxurilor mărfurilor și să dovedească solvabilitatea financiară. După efectuarea acestor garanții, mărfurile intră sub supravegherea vamală.
Conform Titlului VII, Capitolul I, art. 210 din Regulamentul UE 952/2013, mărfurile pot fi plasate sub unul dintre următoarele regimuri speciale:
– tranzit – cuprinde tranzitul extern și tranzitul intern;
– depozitare – cuprinde antrepozitarea vamală și zonele libere;
– admitere temporară – cuprinde admiterea temporară la import, regimul de retur și regimul ATA;
– prelucrare – cuprinde perfecționarea activă și perfecționarea pasivă.
Figura Nr. 2 – Regimurile vamale suspensive ale Uniunii Europene
Sursă: Schemă realizată personal
Regimul de tranzit
Regimul de tranzit în UE permite circulația mărfurilor unionale sau neunionale de la un punct vamal la un alt punct vamal în interiorul UE, fără a fi supuse plății taxelor vamale sau măsurilor de politică comercială și se încheie în momentul în care mărfurile sunt prezentate în aceeași stare ca în momentul intrării în UE, împreună cu documentele necesare care sunt prezentate la biroul vamal de destinație, în termenul legal stabilit. Pentru cazurile în care tranzitul vamal se realizează sub Convenția Internațională TIR sau a Convenției Internaționale pentru Admitere Temporară (Convenția ATA), acestea se prezintă biroului vamal de destinație, în locul declarației vamale.
Regimul de tranzit extern
Regimul de tranzit extern (T1) presupune circulația mărfurilor neunionale de la un punct vamal din UE la un alt punct vamal din UE, fără ca acestea să fie supuse taxelor la import, unor alte taxe suplimentare sau măsurilor de politică comercială, decât în situația în care acestea indică interzicerea introducerii mărfurilor pe teritoriul unional. Circulația mărfurilor se realizează prin una din următoarele modalități: în conformitate cu Convenția TIR sau în conformitate cu Convenția ATA. Biroul vamal de frontieră realizează controlul mărfurilor, anterior plasării acestora sub regimul de tranzit extern, efectuează controlul vamal exterior al mijloacelor de transport și verifică concordanța documentelor de tranzit și a celor însoțitoare de transport.
Utilizarea carnetelor TIR și ATA prezintă avantaje atât pentru cel care realizează tranzitul, cât și pentru autoritatea vamală, deoarece reduce formalitățile și micșorează timpul de staționare al autovehiculelor în punctele vamale de trecere.
Regimul TIR (Anexa nr.1) permite circulația mărfurilor comunitare și necomunitare pe teritoriul UE și al țărilor semnatare ale Convenției de la Geneva (Convenția TIR), dacă este îndeplinită condiția ca transportul să se facă fără transbordări și cel puțin o parte a itinerarului să se realizeze pe cale rutieră. Mărfurile circulă sub acoperirea unui carnet TIR care are valoare de declarație vamală de tranzit, precum și de document de garanție. El este întotdeauna redactat în limba oficială a țării de plecare și este valabil pentru o singură călătorie, fiind deschide în țara de plecare și servește drept document de control vamal în țările de plecare, de tranzit și de destinație.
Noul Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) este un sistem european care presupune schimbul electronic de informații și depunerea declarației, electronic, în cadrul operațiunilor de tranzit desfășurate între birourile vamale. Folosind acest sistem, titularul operațiunii trebuie să prezinte autorităților vamale de pe teritoriul UE doar documentul de însoțire a mărfurilor în regim de tranzit (TAD).
NCTS are o serie de beneficii, printre care îmbunătățirea serviciilor oferite agenților economici, prin reducerea timpului necesar efectuării formalităților vamale, grad ridicat al securității datelor vamale, reducerea fraudelor prin urmărirea electronică a desfășurării operațiunii de tranzit, aplicarea uniformă, în toate birourile vamale, a procedurii de tranzit. Cuprinde componenta de derulare a tranzitului comunitar și componenta de gestiune și control al tranzitului sub acoperire carnet TIR.
Figura Nr. 3- Mecanismul derulării NCTS
Sursă: schemă realizată personal
Mesajul IE01- cuprinde totalitatea datelor din declarația de tranzit.
Mesajul IE06 – reprezintă notificarea de sosire, faptul că declarația a ajuns la destinație
Mesajul IE18 – reprezintă rezultatul controlului și poate fi de tip A – când rezultatul este conform, sau de tip B – când rezultatul prezintă nereguli.
Regimul de tranzit intern
Regimul de tranzit intern (T2) permite circulația mărfurilor unionale de la un punct vamal la altul, din interiorul UE, cu tranzitarea unei țări sau a unui teritoriu vamal din exteriorul teritoriului unional, fără modificarea statutului lor vamal și fără plata taxelor vamale. Declarația de tranzit trebuie să conțină toate datele necesare și să respecte specificațiile sistemului, putând fi depusă fie sub formă de document scris pe hârtie, fie în format electronic la biroul vamal de plecare.
Regimurile de depozitare
Regimul de depozitare face parte din categoria regimurilor speciale care permit deplasarea mărfurilor în străinătate cu exonerarea plății taxelor vamale. Este un regim aplicabil atât la import, cât și la export, și se utilizează, de regulă, în momentul în care între momentul deplasării și cel al comercializării efective există un decalaj de timp.
Antrepozitarea vamală
Regimul de antrepozitare vamală permite depozitarea mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal al UE, fără ca acestea să fie supuse plății taxelor vamale sau a unor măsuri de politică comercială. Antrepozitarea vamală apare ca urmare a unei necesități economice, pe baza unei autorizații obținute de la autoritățile competente. Perioada în care mărfurile pot rămâne sub acest regim nu este limitată, însă, în anumite situații speciale, autoritățile vamale pot stabili anumite termene limită atunci când depozitarea îndelungată reprezintă un pericol pentru societate și mediul înconjurător.
Există două tipuri de antrepozite vamale și anume: antrepozitul public (de tip A, B și F), în care orice persoană poate depozita mărfuri și antrepozit privat (de tip C, D, E), destinat depozitării mărfurilor celui căruia îi aparține depozitul. Deponentului i se eliberează o recipisă-warant, compusă din recipisa de depozit, prin care antrepozitarul afirmă că a primit mărfurile și warantul (buletinul de gaj).
Zonele libere
Statele membre pot declara anumite teritorii ale Uniunii Europene drept „zone libere”, în care, conform art. 166 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, mărfurile necomunitare, din punct de vedere al importului și al politicilor comerciale, sunt considerate ca neaflându-se pe teritoriul vamal al Comunității. Statele membre stabilesc punctele de intrare și de ieșire ale fiecărei zone libere, iar acestea se află sub supraveghere vamală. Mărfurile care trec prin zonele libere pot fi supuse controlului vamal, activitățile de natură industrială, comercială sau prestări servicii fiind permise în aceste zone. Mărfurile aflate în zone libere pot fi exportate sau reexportate din UE sau pot fi introduse într-un alt teritoriu al UE.
Regimurile de admitere temporară
Regimul de admitere temporară permite utilizarea mărfurilor necomunitare destinate reexportului care nu au suferit nici o modificare cu excepția uzurii normală, datorată utilizării lor, pe teritoriul comunității, cu exonerarea totală sau parțială de drepturi de import și fără să fie supuse măsurilor de politică comercială. Regimurile de admitere temporară sunt de trei feluri:
4.1.1 Admiterea temporară la import – se utilizează pentru mărfurile importate pentru o perioadă determinată de timp, în scopul utilizării acestora în activități comerciale, precum participarea la târguri și expoziții, demonstrații etc., ulterior urmând să fie reexportate, cu suspendarea taxelor vamale total sau poarțial. Termenul pentru reexport este limitat, acesta nedepășind 2 ani, iar mărfurile nu trebuie sa sufere niciun fel de prelucrare. Taxele la import pentru mărfurile cu scutire parțială de taxe sunt de 3% din cuantumul total al taxelor la import care ar fi trebuit achitate.
Exemplu – Admitere temporară la import cu exonerarea parțială a taxelor vamale
O companie din România importă pentru o perioadă de 6 luni un echipament electric, având o valoare de import de 150.000 euro. Taxele vamale sunt de 4,3 %.
Impozitarea parțială:
Taxele vamale percepute sunt de 3% pe lună din valoarea taxelor vamale obișnuite: 150.000 x 4,3% x 3% x 6 = 1.161 euro
TVA: 151.161 x 24% = 36.278,64 euro
4.1.2 Regimul de retur – se utilizează pentru mărfurile care au fost exportate temporar și urmează să fie reimportate cu scutirea plății taxelor vamale și a altor taxe specifice. Autoritățile vamale trebuie să se asigure că, în momentul reimportului, mărfurile se află în aceeași stare ca în momentul exportului și că nu au făcut obicetul prelucrării în străinătate.
4.1.3 Regimul ATA – se folosește pentru importul temporar al mărfurilor, cu scutirea de la plata taxelor vamale și, de asemenea, pentru exportul acestora, libere de taxe la reimport. Acest regim, ratificat de Convenția Internațională de la Bruxelles (la care au aderat și țările din UE) din 6 decembrie 1961, permite produselor utilizarea temporară în străinătate, cu ocazia unor misiuni de prospectare sau cu ocazia participării la târguri și expoziții, urmând să fie reimportate fără plata taxelor vamale.
Carnetul ATA (Anexa nr.2) este un document utilizat la nivel internațional, prin care mărfurile aflate sub un regim temporar de export, tranzit sau import temporar pot circula liber într-o altă țară aderentă a Convenției de la Bruxelles din 1961, fără plata taxelor vamale de tranzit sau de import. Carnetul ATA se eliberează de către CCIR (în cazul României, Camera de Comerț și Industrie a României) și are o valabilitate de 12 luni de la data emiterii, cu posibilitatea unei singure prelungiri.
Regimurile de prelucrare
Regimurile de prelucrare sunt utilizate în scopuri economice pentru facilitarea operațiunilor de prelucrare a mărfurilor care provin din import, pe teritoriul național (perfecționarea activă), sau a unor mărfuri naționale, pe teritoriu străin (perfecționarea pasivă).
Regimul de perfecționare activă
Regimul de perfecționare activă permite accesul mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal comunitar, pentru a putea fi supuse operațiunilor de prelucrare, fără plata taxelor vamale, a altor taxe specifice și a măsurilor de politică comercială. Mărfurile pot fi supuse mai multor acțiuni: transformare, prelucrare (montaj, asamblare), reparare, remontare în forma inițială. Acest regim se poate utiliza fie în sistem cu suspendare, ceea ce presupune garantarea drepturilor de import, fie în sistem cu rambursare, ceea ce implică achitarea drepturilor de import.
Sistemul cu suspendare se aplică mărfurilor și materialelor care sunt importate în vederea încorporării acestora în produse finite. Aceste materii trebuie să aibă o origine terță, iar produsele finite rezultate trebuie să fie vândute în afara spațiului comunitar. Acestea sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a putea beneficia de regimul cu suspendare.
Sistemul cu rambursare presupune plata taxelor vamale conform regimului comun cu posibilitatea ca, după prelucrare, să se solicite și să se ramburseze plata, în proporția pe care o au materiile prime importate în valoarea produsului finit exportat.
Regimul de draw-back este un regim mai avantajos pentru operator, oferind, pe lângă opțiunea de reexport, și posibilitatea de a comercializa în interiorul teritoriului. Este mai puțin avantajos din punct de vedere financiar, deoarece operatorul trebuie să emită fonduri din momentul importului și trebuie să parcurgă formalitățile pentru rambursare. Taxele vamale vor fi restituite după ce operatorul face dovada exportului mărfurilor la biroul vamal de export, prin depunerea unei copii a DAU.
Regimul de perfecționare pasivă
Regimul de perefecționare pasivă se utilizează pentru a permite mărfurilor de natură unională să fie exportate, temporar, în afara teritoriului vamal comunitar pentru a fi supuse anumitor prelucrări specifice, urmând ca produsul obținut să fie reimportat. Produsele obținute în urma perfecționării pot fi puse în liberă circulație cu suspendarea totală sau parțială a taxelor de import. Pentru utilizarea acestui regim este necesar să se obțină o autorizație de la autoritățile vamale competente, acestea eliberând autorizația prin acceptarea documentului administrativ unic. La fel ca în cazul perfecționării active, operațiunile admise sunt cele de transformare, prelucrare, montare, asamblare, reparare sau restaurare.
Exonerarea totală de drepturi de import se realizează atunci când operațiunea de perfecționare pasivă implică repararea gratuită a produselor ca urmare a unor obligații legale legate de garanție sau a unui viciu de garanție. Exonerarea parțială de drepturi de import se utilizează atunci când operațiunea de pefecționare presupune repararea bunurilor cu titlu oneros.
La import, mărfurile sunt taxate diferențiat. Ele includ și valoarea materiilor prime exportate anterior, deci nu sunt impuse la valoarea lor integrală, ci la diferența corespunzătoare prelucrării în străinătate. Din taxele normale calculate, se scad taxele care ar fi trebuit plătite în cazul importării produsului originar, exportat temporar pentru prelucrare. Astfel, taxele vamale, taxele fiscale și taxele parafiscale, în cazul regimului de perfecționare pasivă, sunt percepute diferențiat. Nu pot fi plasate sub acest regim mărfurile al căror export poate da dreptul la rambursarea sau remiterea de taxe la import, cele care, înaintea exportului, au fost puse în liberă circulație cu scutire de taxe sau mărfuri al căror export dau dreptul la restituiri de export. Autoritățile vamale stabilesc perioada în care mărfurile pot fi exportate în străinătate pentru prelucrare și termenul la care acestea trebuie să fie reimportate.
Prevederile Noului Cod Vamal al Uniunii Europene în ceea ce privește regimurile vamale
Începând cu 1 octombrie 2013, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 269 a publicat un nou regulament care instituie Codul Vamal al Uniunii, „Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii.”
Acesta instituie normele și procedurile pe care mărfurile trebuie să le respecte și să le parcurgă atât în cazul importului, cât și al exportului în și din teritoriul vamal al Uniunii Europene. Conform acestui nou cod vamal, anumite articole au fost aplicate începând cu 30 octombrie 2013, însă cele mai importante prevederi pentru mediul de afaceri urmează să se aplice începând cu 1 mai 2016, dezvoltarea sistemelor IT trebuind finalizată pentru implementarea Codului până în 2020.
Prin acest regulament, Comisia Europeană are dreptul de a adopta acte delegate pentru a stabili situațiile în care autoritățile vamale nu validează înregistrarea unui operator economic de pe teritoriul Uniunii Europene și stabilește, de asemenea, autoritatea vamală responsabilă cu această înregistrare.
La nivel terminologic, au apărut unele schimbării. Comunitatea se va numi „Uniune”, mărfurile comunitare – mărfuri UE, iar cele necomunitare – non UE, teritoriul vamal comunitar – teritoriul vamal al UE, iar regimurile vamale economice se vor numi regimuri speciale.
Noua legislație vamală și-a propus să faciliteze comerțul legitim, să protejeze mai bine interesele Uniunii, ale cetățenilor și ale mediului, să sporească eficiența cotroalelor și să crească selectivitatea acestora. Printre obiectivele sale principale, se numără armonizarea schimbului de date în format electronic, simplificarea formalităților și a procedurilor vamale, prin eliminarea procedurilor naționale, regulile cu privire la regimurile particulare (perfecționare activă și pasivă, antrepozitele vamale, admiterea temporară, utilizarea finală și zonele libere) vor fi armonizate, drepturi sporite pentru operatorii economici, precum autocontrol sau autoimpunere și vămuire centralizată pentru procedurile simplificate și cele normale.
Începând din 2016 se va urmări simplificarea și restructurarea anumitor regimuri vamale. Zona liberă va deveni regim vamal, adică va deveni o procedură de depozitare asemănătoare antrepozitării vamale actuale. Astfel, pentru bunurile non UE care vor fi introduse într-o zonă liberă, va fi nevoie să se constituie o garanție pentru plata taxelor vamale. Regimurile de perfecționare activă cu suspendarea plății taxelor vamale, transformarea sub control vamal, precum și distrugerea bunurilor sub supraveghere vamală se vor unifica sub forma unui singur regim vamal – regimul de perfecționare activă. Perfecționarea activă cu restituire va fi abandonată, iar statutul AEO va deveni obligatoriu. Sunt introduse, de asemenea, prevederi cu privire la dezvoltarea sistemelor informatice în vederea analizării eficiente a riscurilor și a facilitării transmiterii și prelucrării datelor între autoritățile vamale și operatorii economici.
Statutul vamal al mărfurilor
Statutul vamal al mărfurilor se constituie din trei elemente principale: poziția tarifară, originea mărfurilor și valoarea în vamă. Declarația vamală, necesară pentru mărfurile care trec frontiera Uniunii Europene, cuprinde aceste trei elemente.
1. Poziția tarifară
Poziția tarifară a mărfurilor reprezintă locul atribuit fiecărei mărfi în tariful vamal. Încadrarea mărfurilor presupune stabilirea subpozițiilor tarifare pentru fiecare marfă în parte din una dintre nomenclaturile vamale.
Nomenclatura comună – Tariful vamal comun (TC) stabilește pentru fiecare marfă în parte nivelul taxei vamale în funcție de originea sa, mărimea TVA și alte taxe precum și necesarul de documente pentru vămuire, fiind un tarif vamal practicat de toate țările membre UE. Acesta cuprinde o serie de elemente, printre care: nomenclatura combinată a mărfurilor, stabilită în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87; taxele vamale convenționale sau autonome, măsurile tarifare preferențiale încheiate de Uniunea Europeană unilateral, față de alte țări sau încheiate cu alte țări, măsuri care prevăd reduceri sau exceptări de la plata taxelor vamale și tratamente tarifare preferențiale pentru anumite categorii de mărfuri. TC este alcătuit din opt cifre, o a noua cifră fiind specifică fiecărei țări membre UE pentru statisticile naționale și are o structură arborescentă (Anexa nr.3). Acest tarif comun stabilește pentru fiecare marfă Nomenclatura TARIC (Tariful Integrat al Comunității Europene) care presupune stabilirea subpozițiilor tarifare la nivel de maxim zece cifre. TARIC este structurat pe Nomenclatura Combinată și este publicat anual de Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, constituind nomenclatorul de bază pentru Tariful Vamal Comun. Cuprinde aproximativ 18.000 de subdiviziuni, care fac distincție între diferite aspecte: cotele tarifare, eliminarea tarifului, preferințele tarifare, taxe antidumping, cu caracter protecționist, interzicerii la import sau la export. Prin utilizarea TARIC se asigură o aplicare uniformă a legii comunitare și o colectare amplă a datelor statistice privind comerțul exterior, modificările care apar ajungând cu rapiditate la statele membre prin intermediul notificărilor electronice prompte.
Exemplu: importul de cafea din SUA
Conform TARIC am obținut următoarele informații:
Încadrare tarif vamal: 09012100 00 pentru cafea prățită nedecafeinizată
Taxe vamale: 7,5% taxa vamală ; 24% TVA; 225 euro/1000 kg Acciză
Poziția tarifară stabilește nivelul taxelor vamale, nivelul taxelor antidumping, cuantumul plăților compensatorii, taxele fiscale și parafiscale, reducerile sau suspendările de la plata taxelor vamale, acordarea unor avantaje la export sau import, dispoziții legale sau reglementări particulare (embargo, control fitosanitar).
Fiecare produs trebuie să fie încadrat într-o anumită poziție tarifară din totalul celor din Nomenclatorul de vămuire a produselor. Dacă nu se poate determina poziția tarifară, declarantul vamal are două variante: fie solicită ajutor autorităților vamale, prin intermediul telefonului (această variantă este des utilizată datorită rapidității de soluționare a problemei, însă avizul obținut nu angajează răspunderea autorității în cazul unor eventuale litigii), fie completează o cerere scrisă de informare tarifară (RTC), însoțită de eșantioane ale produsului, documente utile precum cataloage, prospecte etc, pentru a putea fi determinată încadrarea tarifară a mărfurilor (Anexa nr.4). RTC are o valabilitate de șase ani și angajează responsabilitatea autorității vamale.
Originea mărfurilor
Originea mărfurilor face referire la „naționalitatea” economică a acestora în comerțul internațional și este un element esențial pentru aplicarea politicii vamale în ceea ce privește tratarea diferențiată a mărfurilor care intră pe teritoriul vamal al unui stat. Cunoașterea originii este importantă pentru determinarea nivelului taxelor vamale la import, a statisticilor de comerț exterior și pentru aplicarea reglementărilor și a măsurilor de politică comercială. În practica internațională comercială se întâlnesc două tipuri de origine: preferențială și nepreferențială.
Regulile de origine nepreferențială se utilizează în situațiile în care nu apar preferințe tarifare, având în general scop statistic. Sunt folosite pentru determinarea originii mărfurilor supuse măsurilor politicii comerciale, precum antidumping-ul și embargo-ul, restricții cantitative etc.
Regulile de origine preferențială oferă condiții speciale, preferențiale pentru țara de origine a mărfurilor care constau în evaluarea vamală mai relaxată și taxe vamale reduse sau chiar suspendate.
Dacă o marfă importată este obținută din activități desfășurate integral într-o anumită țară, ea este originară din țara respectivă. Dacă marfa este rezultatul unor activități de producție din mai multe țări, țara originară se consideră cea în care marfa a suferit ultima transformare substanțială. OMC estimează că „în general, transformarea substanțială se concretizează printr-o schimbare a încadrării tarifare, dar, în anumite cazuri, este necesar ca valoarea adăugată prin transformare să reprezinte un anumit procentaj din valoarea mărfii, cel puțin 40%.”
În cadrul UE există și anumite acorduri legate de cumulul de origine, în care nu se mai ține cont de țara în care a avut loc ultima transformare substanțială și se ține cont de totalitatea transformărilor care au avut loc în diferitele țări, în etape distincte ale procesului de fabricație.
Originea mărfurilor se dovedește printr-o serie de documente specifice:
Documentul T2L – pentru mărfurile de origine comunitară
Certificatul EUR 1 – pentru acordurile comerciale încheiate cu AELS
Cetificatul EUR 1 sau EUR 2 – pentru toate regimurile preferențiale
Certificatul de tip A – pentru Sistemul Generalizat de Preferințe (SGP)
Certificatul ATR 1 – pentru produsele care provin din Turcia
Certificatul de origine comunitară (Anexa nr.5) este eliberat de țara exportatoare (de regulă, de Camera de Comerț a țării respective) și conține informații legate de natura, cantitatea, valoarea și locul de fabricație a mărfurilor. De asemenea, include o declarație privind țara de origine a acestora și este utilizat de importator în vederea vămuirii mărfurilor și acordării anumitor facilități. Documentul T2L atestă originea comunitară a mărfurilor.
Certificatul EUR 1 (Anexa nr.6) – pentru a putea beneficia de acordul de preferințe între UE și o țară terță, atât la import, cât și la export mărfurile trebuie să fie însoțite de certificatul de origine EUR 1. Acesta este eliberat de autoritățile țării exportatoare și este pus la dispoziția exportatorului, anterior realizării exportului respectiv.
Certificatul EUR 2 – este redactat de către expeditor și este utilizat pentru produsele livrate prin poștă, însoțind coletul alături de alte documente, precum factura comercială, cu sigla EUR 2 și numărul documentului.
Certificatul de tip A – este utilizat pentru mărfurile comercializate între UE și țările din SGP, pentru atestarea originii acestora, fiind similar certificatului EUR 1.
Certificatul ATR 1 – înlocuiește, de asemenea, EUR1 și este folosit pentru mărfurile prelucrate care circulă liber între Turcia și UE, exceptând produsele agricole și cele metalurgice. Este redactat de către exportator și este utilizat doar pentru mărfurile care circulă direct din UE în Turcia și invers. Are o valabilitate de patru luni, cu posibilitatea prelungirii.
Certificatul de origine – atestă originea mărfurilor în cadrul tranzacțiilor comerciale desfășurate între țările membre UE și țări terțe, care nu au încheiate acorduri preferențiale.
Valoarea în vamă mărfurilor
Valoarea în vamă a mărfurilor se determină în scopul aplicării Tarifului Vamal Comun și al altor reglementări specifice, privind măsurile netarifare, în scopul stabilirii taxelor vamale (ad valorem, TVA), precum și a cuantumului garanției financiare solicitate de autoritățile vamale. Valoarea în vamă a mărfurilor importate este, conform (GATT) 1994, “valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunității”. Pentru valoare în vamă se completează o declarație specifică.(Anexa nr.7)
Valorea în vamă a mărfurilor la export
Calcularea valorii în vamă a mărfurilor la export se realizează ținându-se cont de condițiile de livrare Incoterms 2010. Mărfurile care urmează să fie exportate sunt libere de taxe la punctul de ieșire de pe teritoriul național. Astfel, se declară valoarea în vamă a mărfurilor, libere de taxe vamale, la care se adaugă eventualele cheltuieli cu transportul până la punctul vamal de ieșire. În funcție de modalitatea de transport, valoarea în vamă se calculează astfel: pentru transportul maritim, condiția FOB port de expediție; transport terestru – franco frontiera țării exportatoare, iar pentru cel aerian- franco aeroport de plecare.
Exemplu: Un producător francez dorește să exporte produsele sale (articole vestimentare din piele) în spațiul extra unional (New York). Costurile de producție pentru un container de articole vestimentare de piele este de 7.000 euro, marja comercială fiind de 1.500 euro. Cheltuielile de transport până la frontiera spațiului comunitar sunt de 400 euro.
În acest caz, valoarea în vamă a mărfurilor este următoarea: VVE=VI+CT
unde VVE = valoarea în vamă la export; VI = valoarea la intern; CT = costuri de transport pe parcurs intern;
VI = 7.000 + 1.500 = 8.500 euro → VVE = 8.500 + 400 = 8.900 Euro
Valoarea în vamă a mărfurilor la import
Valoarea în vamă la import se determină la locul de intrare a mărfurilor în țara de import, în general sub forma valorii de tranzacție a acestora. Locul de intrare a mărfurilor în țara de import depinde de modalitatea de transport: pentru transportul maritim – portul de debarcare/transbordare; transport maritim, apoi fluvial (fără transbordare) – primul port, situat în amonte de fluviu; transport aerian – locul de trecere a frontierei UE; transport feroviar, rutier sau fluvial – primul birou vamal. Pentru transportul maritim, valoarea în vamă este reprezentată de valoarea CIF port comunitar, pentru cel aerian, valoarea CIP aeroport comunitar, iar pentru cel terestru, valoarea în vamă la import este data de condiția DAP frontieră comunitară. (conform Incoterms 2010).
Exemplu: O companie dorește să transporte mobilă din NewYork la Hamburg. Transportul se realizează pe cale maritimă, deci locul de intrare pe teritoriul UE este portul de debarcare, respectiv portul Hamburg.
Valoarea de tranzacție reprezintă valoarea în vamă a mărfurilor la punctul de intrare pe teritoriul UE (valoarea CIF sau CIP la intrare). Prețul efectiv de plătit cuprinde toate plățile de efectuat de către cumpărător vânzătorului, drept condiție a vânzării mărfurilor importate. Pentru a se determina valoarea în vamă, la prețul efectiv plătit sau de plătit se adaugă:
„comisioanele și cheltuielile de brokeraj, cu excepția comisioanelor de cumpărare;
costul containerelor care, în scopuri vamale, sunt considerate inseparabile de mărfurile în cauză;
costul ambalajului, care include atât manopera, cât și materialele;
materialele, componentele, piesele de schimb și articole similare încorporate în mărfurile importate;
redevențele și drepturile de licență referitoare la mărfurile evaluate pe care cumpărătorul trebuie să le plătească fie direct, fie indirect;
valoarea oricărei părți din profitul oricărei revânzări, dispuneri sau utilizări ulterioare a mărfurilor importate care îi revine vânzătorului direct sau indirect.”
Nu sunt incluse în calculul valorii în vamă cheltuielile realizate după import, impozitele și taxele din țara respectivă, costul lucrărilor de prelucrare sau comisioanele plătite la import. Sumele trebuie să fie transformate în moneda națională a fiecărei țări, de regulă, la un curs stabilit de banca centrală.
Exemplu de calcul al taxelor vamale plătite de un operator economic din România care importă un utilaj din China
Un operator economic din București dorește să importe din China un utilaj.
Prețul utilajului: 120.000 euro, EXW Shanghai/ China
Costul navlului, al asigurării, comisioane ale brokerilor, suma cheltuielilor de manipulare în porturi etc, 10.000 euro, pe distanța Shanghai – Constanța
Taxa vamală: 10%
Costul transportului rutier Constanța- București: 600 euro
Costul total al operatorului economic cu importul utilajului va fi:
Preț utilaj în Constanța: 120.000 + 10.000 = 130.000 euro
Taxa vamală: 10% * 130.000 = 13.000 euro
Preț utilaj în București: 130.000 + 13.000 + 600 = 143.600 euro
TVA ( 24% ) = 34.464 euro
Total Cheltuieli: 143.600 + 34.464 = 178.064 euro
În situația în care valoarea în vamă la import nu poate fi stabilită pe baza valorii de tranzacție a mărfii importate, metodele de determinare a acesteia sunt, în ordine, următoarele:
Figura Nr. 4 – Metode de stabilire a valorii în vamă a mărfurilor
Sursă: Schemă realizată personal
Valoarea de tranzacție a mărfurilor identice se referă la valoarea mărfurilor identice vândute pentru export în Comunitatea Europeană, în aproximativ același moment cu mărfurile evaluate și într-o cantitate apropiată de cea a acestora. Prin „mărfuri identice” se face referire la mărfuri care au aceeași calitate și aceleași caracteristici fizice, produse în aceeași țară ca și cele importate, fiind acceptate unele deosebiri minore.
Valoarea de tranzacție a mărfurilor similare face, de asemenea, referire la valoarea mărfurilor similare vândute pentru export, în același moment sau într-un moment foarte apropiat cu mărfurile evaluate. Mărfurile similare trebuie să fie produse în aceeași țară cu mărfurile evaluate și să aibă caracteristici și componente fizice asemănătoare care să le permită să îndeplinească aceleași funcții și să fie interșanjabile din punct de vedere comercial.
Valoarea bazată pe prețul unitar se referă la valoarea prețului unitar la care sunt vândute mărfurile importate sau cele identice ori similare, pe teritoriul UE, totalizând cantitatea cea mai mare, către indivizii care nu au legătură cu vânzătorii.
Valoarea calculată constă în suma elementelor care constituie valoarea tranzacției pentru mărfurile importate și cuprinde: “costul sau valoarea materialelor și fabricării sau al altor transformări în procesul de fabricare a mărfurilor importate; cuantumul profitului și cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod obișnuit în vânzările de mărfuri de aceeași natură sau tip cu mărfurile evaluate care sunt fabricate de producători în țara exportatoare pentru a fi exportate în Uniune”. .
Procedurile de vămuire a mărfurilor
Procedurile de vămuire reprezintă totalitatea formalităților necesare, aplicabile mărfurilor atât la export, cât și la import, pentru realizarea activității de vămuire. Acestea corespund fiecărei etape parcurse de către mărfuri până în momentul în care ajung la destinația dorită. Procedura vamală cuprinde următoarele activități: pregătirea mărfii pentru vămuire, respectiv îndrumarea acestora în vamă și prezentarea documentelor, întocmirea declarației vamale, stabilirea regimului vamal la care este supusă marfa, controlul mărfurilor și plata taxelor vamale, acordarea „liberului de vamă”. În general, persoana în țara de origine a acesteia trebuie să se ocupe de vămuirea mărfurilor, exportatorul realizează operațiunile de vămuire la export, iar importatorul, operațiunile de import. Există, însă, situații când cumpărătorul se va ocupa de formalitățile vamale de export (EXW) sau vânzătorul se va ocupa de formalitățile de vămuire în țara importatoare (DDP), în conformitate cu condițiile de livrare Incoterms 2010.
1. Îndrumarea mărfurilor în vamă
Îndrumarea mărfurilor în vamă face referire la prezentarea acestora la biroul vamal de sosire, respectiv de plecare. Atât la export, cât și la import, mărfurile sunt îndrumate în vamă, însoțite de o declarație sumară de ieșire/intrare. În funcție de modul în care se realizează transportul, modalitățile de îndrumare în vamă sunt: pentru transportul maritim, navele au permisiunea de a acosta doar în locurile în care există un birou vamal, în cazul transportului aerian, aeronavele vor ateriza pe aeroporturile unde există birouri vamale, iar în cazul transportului terestru, mărfurile trebuie să fie îndrumate spre cel mai apropiat birou vamal. Documentele de tranzit international (exemplu TIR) pot ține locul declarației sumare.
Prezentarea mărfurilor în vamă – mărfurile care intră sau ies de pe teritoriul unional se prezintă la birourile vamale de ieșire sau de intrare de către persoana care le-a introdus sau, după caz, de către persoana care își asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor.
La import, persoana care a introdus mărfurile trebuie să depună o declarație sumară de ieșire și, în funcție de situație, să le descarce. Acestea sunt preluate de biroul vamal, care acceptă declarația sumară. La export, prezentarea mărfurilor în vamă se realizează prin depunerea și înregistrarea declarației vamale, care trebuie depusă odată cu sosirea mărfii la biroul vamal competent.
Comisionarul vamal este o persoană abilitată care îndeplinește formalitățile vamale pentru clientul său. El are rolul de a declara mărfurile în numele și în contul importatorului/ exportatorului, prin depunerea declarației vamale, prezentarea mărfurilor pentru controlul vamal și achitarea datoriei vamale. Comisionarul vamal, pentru a putea acționa, trebuie să obțină o autorizație din partea autorității vamale. El are o răspundere limitată, o obligație de mijloace, nu de rezultat. Poate acționa și în nume propriu, în acest caz el fiind responsabil pentru conținutul declarației, însă acționează în contul clientului, în această situație fiind solidar în fața autorităților vamale cu clientul său în ceea ce privește plata taxelor vamale.
Persoana care introduce mărfurile pe teritoriul vamal are obligația de a le transporta fără întârzieri spre birourile vamale desemnate sau către o zonă liberă, urmând traseul stabilit de autoritățile vamale, dacă acesta este prestabilit.
Declarația vamală – este un document care cuprinde totalitatea datelor necesare pentru aplicarea regimului vamal în care se încadrează mărfurile și pentru vămuirea acestora. Ea poate fi depusă de orice persoană care poate furniza informațiile necesare pentru realizarea operațiunii de vămuire și care este în măsură să prezinte și să asigure prezentarea mărfurilor în vamă. În general, persoana care declară mărfurile în vederea vămuirii este deținătorul mărfii sau comisionarul vamal. Deținătorul mărfii poate fi, după caz, expeditorul, la export, sau destinatarul real, la import.
Declarația vamală poate fi depusă în scris, utilizând o tehnică de prelucrare a datelor, sau verbal. Termenul în care trebuie depusă declarația vamală este de 45 de zile pentru mărfurile transportate pe cale maritimă și 20 de zile transportul aerian, rutier și feroviar.
Modelul oficial de declarație vamală scrisă este reprezentat de Documentul Administativ Unic (DAU). Scopul acestui document este reprezentat de plasarea mărfurilor sub un anumit regim vamal, alcătuit dintr-un set de formulare ce cuprinde numărul de exemplare corespunzător fiecărui regim vamal, denumit în cele ce urmează declarație vamală.
Conform modelului DAU, principalele elemente ale unei declarații vamale sunt:
„Indicarea tipului de operațiune – realizată printr-un cod care stabilește dacă este vorba de un schimb intracomunitar, cu terți sau cu țări membre AELS;
Încadrarea tarifară – conform codului specific fiecărei mărfi din Nomenclator;
Originea mărfii – în cazul DAU, ultimul loc unde marfa a suferit ultima transformare importantă;
Valoarea în vamă – utilizată ca bază pentru calculul taxelor vamale.”
Dosarul vamal cuprinde, pe lângă declarația vamală, și alte documente anexate, care se încadrează în două categorii: de bază, cerute de majoritatea țărilor din lume, și documente solicitate doar de anumite țări. Documentele de bază sunt reprezentate de:
Factura comercială – document de bază pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor;
Lista de colisaj – necesară pentru controlul fizic al mărfurilor;
Documentele de origine – utile pentru aplicarea unor tarife preferențiale și a unor măsuri de politică comercială;
Documentele de transport;
Certificate sanitare, fitosanitare, veterinare etc.
Documentele solicitate de anumite țări pot fi reprezentate de certificatul de inspecție la intrarea pe mijlocul de transport, factura consulară sau factura vamală, etc.
2. Vămuirea mărfurilor
După depunerea declarației vamale, urmează verificarea acesteia de către serviciul vamal. Se verifică dacă dosarul de vămuire este complet, dacă există toate documentele necesare, dacă au fost completate corect și complet, în urma acestor verificării declarația fiind acceptată sau nu. Biroul vamal realizează un control al documentelor și eventual al mărfurilor, atât calitativ (se verifică aspectele legate de poziția tarifară, valoarea în vamă, originea mărfurilor), cât și cantitativ (greutate, număr de colete, cifrele din documente). Dacă declarația este acceptată, urmează înregistrarea acesteia, primind un număr de înregistrare, moment în care datoria vamală devine exigibilă.
După realizarea acestor proceduri, mărfurile vor fi plasate sub un regim vamal specific, adecvat fiecărei situații în parte. Deoarece termenele pentru stabilirea regimurilor vamale sunt foarte scurte (ex: maximum o zi pentru import), de multe ori apar întârzieri cauzate de sosirea tardivă a unor documente necesare; drept urmare mărfurile pot fi îndrumate către magazii și spații de vămuire. Mărfurile pot rămâne în aceste spații maximum 45 de zile de la depunerea declarației sumare, în cazul transportului maritim, și maximum 20 de zile pentru celelalte tipuri de transport. În cazul exportului, perioada de așteptare este de 60 de zile. În situația în care în perioada aceasta nu se stabilește un regim vamal pentru mărfurile respective, sunt îndrumate către un depozit vamal, pentru o perioadă de maximum o lună, riscul asumat fiind al proprietarului.
Datoria vamală reprezintă suma totală pe care un operator vamal trebuie să o plătească autorităților vamale în momentul în care realizează un import sau un export. În cazul importului, datoria vamală ia naștere atunci când mărfurile sunt puse în liberă circulație sau admitere temporară cu scutirea parțială de taxe la import. În cazul exportului, o datorie vamală se poate naște în urma plasării acestora sub regimul de export sau perfecționare pasivă. Datoria vamală ia naștere în momentul acceptării declarației vamale, debitorul fiind declarantul. Calculul datoriei vamale ia în considerare mai multe elemente:
Taxele vamale – determinate pe baza poziției tarifare, a originii mărfurilor și a valorii în vamă, reprezentând, de regulă, un procent din valoarea în vamă (ad valorem)
Taxe parafiscale – aplicabile în unele țări pentru anumite produse, de exemplu pentru produse textile, forestiere, de pescuit
TVA, aplicabilă, de regulă, la valoarea în vamă, la care se adaugă impozitele legate de import și alte cheltuieli cu marfa până la prima destinație națională
Alte taxe, precum cele antidumping, taxe compensatorii, accize (pentru tutun, alcool, produse de lux, etc.)
Plata datoriei vamale se realizează anterior ridicării mărfurilor, în termenul fixat de autoritatea vamală. În baza unei cereri depuse de partea interesată, plata datoriei vamale poate fi amânată cu maximum 30 de zile. Aceasta se efectuează în numerar sau prin orice alt mijloc care are un efect similar, principiul fiind cel al plății realizate imediat.
Ridicarea mărfurilor – după lichidarea datoriei vamale și efectuarea totală a controalelor necesare, mărfurile primesc „liberul de vamă” și pot fi ridicate.
3. Procedurile de vămuire
Procedura comună – presupune depunerea unei declarații vamale detaliate însă, uneori, din cauza cantității mari de marfă transportată este dificil de realizat această declarație. Drept urmare, declarantul poate alege între două tipuri de proceduri de vămuire, cea comună sau cea simplificată. Declarația vamală în detaliu presupune asumarea responsabilității celui care o completează și posibilitatea autorității vamale de a efectua operațiuni de control al mărfurilor care fac obiectul acesteia, stabilind poziția tarifară, originea sau destinația mărfurilor. De asemenea, oferă posibilitatea să verifice dacă mărfurile sunt supuse unor contingente sau măsuri speciale, să perceapă datoria vamală, să constate eventualele infracțiuni și să realizeze statistici pentru comerțul exterior.
Declarațiile sunt înregistrate în procedură manuală, însă mult mai rar, procedura electronică fiind cea mai folosită (sistem SOFI). Acest sistem permite accelerarea operațiunilor de vămuire a mărfurilor și constă în validarea declarației vamale prin transmiterea unui mesaj cuprins în declarație, emițând imediat o declarație complementară care cuprinde data, ora și numărul de înregistrare.
După înregistrare, are loc verificarea documentelor și a mărfurilor, urmată de ridicarea acestora. La import vor putea fi ridicate pe baza unui bon de ridicare a mărfurilor, datat și semnat, în cazul procedurii manuale, sau a unui bon automatizat, în cazul procedurii SOFI. La export, de asemenea, ridicarea se face pe baza unui bon de export.
Procedurile de vămuire simplificate – cuprind proceduri de vămuire simplificate, care permit vămuirea la domiciliu, accelerarea sau simplificarea acesteia.
Procedura simplificată acordă posibilitatea agenților economici să dispună de marfă cu îndeplinirea parțială a formalităților vamale, prin completarea unei declarații simplificate. În cazul operațiunilor cu caracter repetitiv, permite plasarea mărfurilor sub un anumit regim vamal de punere în liberă circulație sau export, prin depunerea unei declarații simplificate cu condiția ca, ulterior, să fie depusă o declarație completă cu caracter global sau sub forma DAU. Operațiunile cu caracter repetitiv sunt cele derulate între aceiași expeditori și destinatari, având o frecvență mai mare de două transporturi săptămânale, același cod tarifar al mărfii, țară de origine, destinație, regimuri vamale și tarifare. Declarația simplificată trebuie să cuprindă aspecte necesare identificării statutului mărfii și reglementării ulterioare a operațiunii și trebuie să fie însoțită de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim.
Procedura de declarare incompletă permite agenților economici să depună o declarație neînsoțită de toate documentele necesare pentru plasarea sub un anumit regim vamal, declarantul având obligația de a depune ulterior restul documentelor lipsă și o declarație completă, în termen de 30 de zile de la acceptarea declarației incomplete. Declarația incompletă trebuie să cuprindă informații cu privire la descrierea mărfurilor în vederea clasificării lor tarifare și a calculării valorii lor în vamă. Informațiile care pot lipsi sunt cele cu privire la calculul drepturilor de export sau de import pentru mărfurile plasate sub regimul respectiv.
Procedura de vămuire la domiciliu presupune efectuarea operațiunilor de vămuire a mărfurilor la sediul persoanei interesate sau în alte locuri stabilite de autoritatea vamală. Pentru a putea fi realizată această procedură, este necesar ca, în prealabil, să se obțină o autorizație de la biroul vamal în a cărui rază de competență teritorială își are sediul solicitantul. De asemenea, solicitantul trebuie să depună anumite garanții financiare importante sau să realizeze operațiuni al căror volum sau frecvență să fie justificativă.
Atât în cazul importului, cât și în cazul exportului, operatorii economici pot descărca, respectiv expedia marfa în orice moment al zilei, fără informarea prealabilă a autorității vamale.
Pentru realizarea vămuirii la domiciliu, trebuie să se parcurgă mai multe etape:
se constituie un depozit bancar anterior în contul autorității vamale, care să asigure plata datoriei vamale și o garanție pentru acoperirea drepturilor de import, în cazul în care mărfurile intră în depozit cu caracter temporar, până la stabilirea regimului vamal;
obținerea și evidența declarațiilor vamale preautentificate;
îndrumarea mărfurilor la sediul titularului sau spre alte locuri desemnate de autoritatea vamală;
înștiințarea biroului vamal cu privire la sosirea mărfurilor;
recepționarea și descărcarea mărfurilor;
înregistrarea mărfurilor de către titular în evidențele sale;
completarea declarațiilor preautentificate și depunerea acestora la biroul vamal, regularizarea diferențelor și justificarea utilizării acestor declarații;
Vămuirea la domiciliu se poate utiliza atât pentru import, cât și pentru export. În cazul importului, nu fac obiectul acestui tip de vămuire produsele supuse controalelor sanitare și fitosanitare al căror control sau formalități nu au fost efectuate la biroul de frontieră al comunității, iar în cazul exportului, produsele farmaceutice. De asemenea, autoritatea vamală poate exclude mărfuri precum materialele de război, opera de artă, antichități, deșeuri toxice, produse petroliere etc.
Procedura de vămuire la domiciliu unic – reprezintă o formă a vămuirii la domiciliu, oferind însă, un dublu avantaj operatorilor economici: procedura presupune centralizarea procedurilor la nivelul unui birou vamal unic și o abordare globală a activității firmei.
Prevederi ale Noului Cod Vamal al Uniunii Europene în ceea ce privește simplificarea procedurilor de vămuire a mărfurilor
Noul regulament, prin prevederile sale, propune două elemente cheie pentru simplificarea procedurilor de vămuire a mărfurilor: statutul de operator economic autorizat (AEO) și sistemul informatizat în domeniul vamal (E-customs).
Noul regulament vizează crearea unui nou parteneriat între autoritatea vamală și operatorii economici, instituit în Uniunea Europeană prin programul AEO (statut de operator economic autorizat). Controlul vamal se va realiza pe baza unor audituri preliminare, dar și ulterioare, în vederea identificării riscurilor cu care societatea poate fi asociată (de exemplu, riscuri legate de activitatea și rezultatele sale financiare și riscuri legate de mediul în care aceasta operează). În urma obținerii unui punctaj bun în ceea ce privește nivelul riscului, companiile, de exemplu cele certificate AEO, vor beneficia de controale vamale mai reduse. Conform Direcției Generale a Mărfurilor, principalele beneficii oferite deținătorilor de certificate AEO sunt următoarele:
„reducerea numărului de controale fizice și a documentelor;
facilitarea accesului la simplificările vamale;
tratament prioritar al transporturilor în cazul în care sunt selectate pentru control;
posibilitatea de a alege amplasamentul pentru efectuarea controalelor;
posibilitatea de a fi notificat prealabil;
reducerea setului de date care trebuie incluse în declarațiile sumare”
Statutul AEO a devenit din ce în ce mai important, mai ales din momentul în care Uniunea Europeană a semnat acorduri de recunoaștere mutuală a acestui program cu Elveția, Japonia, SUA și Norvegia, cu scopul securizării lanțului internațional de aprovizionări (toate companiile implicate sunt recunoscute ca având un grad scăzut de risc). Acest statut este acordat companiilor doar în urma realizării unui audit realizat de autoritățile vamale, din care să rezulte certitudinea că sunt companii de încredere și, drept urmare, pot face obiectul unor controale mai reduse și mai puțin stricte. În acest fel, autoritățile vamale își vor direcționa mai mult controalele către companiile cu grad mai ridicat al riscului. Începând cu 1 mai 2016, prin intermediul procedurii de auto-impunere (self assessement) companiile certificate AEO vor putea să realizeze o parte din atribuțiile autorităților vamale (de exemplu, să realizeze anumite controale sau să determine sumele de achitat la import sau export). Vor putea beneficia, astfel, de proceduri simplificate de vămuire (conform art. 185 al Codului Vamal al UE). Responsabilitățile lor și riscurile asumate vor fi mai ridicate în raport cu atribuțiile acordate. Procedura de autoimpunere oferă un grad de simplificare a procedurilor vamale mult mai ridicat decât cele prezente, ca de exemplu procedura de vămuire la domiciliu, cu sau fără notificare prealabilă.
Reglementările UE permit statelor membre să ofere beneficii suplimentare autorizaților AEO, prin intermediul legislației naționale, atâta timp cât regulile prevăzute prin regulament nu sunt încălcate. În ceea ce privește reprezentarea în vamă, se urmărește eliminarea restricțiilor de natură națională; agenții economici, în baza unor norme și proceduri comune, pot acționa și în alte state membre ca reprezentanți vamali și pot avea dreptul de recurs privind deciziile luate de autoritățile vamale. Ei vor avea posibilitatea de a fi audiați înainte de a fi luată o decizie nefavorabilă împotriva acestora.
Un alt beneficiu acordat operatorilor economici îl reprezintă amânarea plății taxelor vamale, cu condiția constituirii unei garanții de plată a acestora. Dacă datoria vamală este garantată, autoritatea vamală o poate înscrie în evidențele contabile în maximum 31 de zile, aceasta urmând să fie achitată în maximum 5 zile de la expirarea perioadei. De asemenea, se consideră că debitorul ar trebui să achite în maximum 10 zile de la comunicarea sumei de plată, acest moment în practică reprezentând acordarea liberului de vamă. Astfel, în teorie, plata taxelor vamale ar putea fi amânată cu o lună și jumătate de orice importator, acest lucru reprezentând un avantaj din punct de vedere al fluxului de numerar.
E-customs reprezintă un sistem informatizat în domeniul vamal, destinat comunicării dintre autoritățile vamale și operatorii economici, fără utilizarea suporturilor de hârtie. Prin acest sistem, inițiat începând cu anul 2008, s-a introdus statutul de operator economic autorizat (AEO), iar din anul 2009, un număr de înregistrare și de identificare a operatorilor economici (EORI), în vederea utilizării acestuia în cadrul operațiunilor vamale desfășurate pentru „a servi drept referință comună a acestora în relațiile acestora cu autoritățile vamale de pe întreg teritoriul Comunității, precum și pentru schimbul de informații între autoritățile vamale și între autoritățile vamale și alte autorități.”. Rolul său este acela de a facilita procedurile vamale, de a reduce timpul necesar destinat efectuării lor, precum și de a limita costurile administrative.
E-customs urmează să introducă o serie de elemente și noi concepte, precum: fereastra unică, punct unic de acces, autoimpunerea și vămuirea centralizată.
Fereastra unică va permite operatorilor economici să depună în format electronic, o singură dată, informațiile și documentele cerute de autoritățile vamale, necesare pentru desfășurarea circulației extracomunitare a mărfurilor.
Punctul unic de acces va acorda companiilor o interfață unică prin care vor putea comunica cu toate sistemele vamale ale statele membre ale UE (schimb de informații și documente electronice), acestea nemaifiind nevoite să realizeze diferite conexiuni cu fiecare stat în parte.
Procedura de autoimpunere va oferi companiilor posibilitatea de a realiza și de a controla anumite formalități vamale, efectuate în mod obișnuit de autoritățile vamale, diminuându-se astfel interacțiunea și schimbul de informații dintre cele două părți implicate.
Vămuirea centralizată – în baza unei autorizații va permite companiilor să utilizeze declarații simplificate și să amâne data prezentării declarației detaliate și a documentelor justificative. Acestea își vor putea centraliza funcțiile de logistică, distribuție și contabilitate prin deconectarea locului în care sunt depuse declarațiile (de regulă, în statul membru din care compania provine), de cele în care mărfurile sunt prezentate în vamă (orice alt birou vamal din Uniune). Se urmărește realizarea unu mediu informatic eficient în care automatizarea procedurilor vamale și comunicarea pe cale electronică între autorități și mediul de afaceri să reprezinte un standard comun.
Un alt aspect cuprins în Noul Cod Vamal Modernizat al Uniunii îl reprezintă continuarea Planului Strategic Master (MASP), lansat în 2003 și reconsiderat în 2012 de către Comisia Europeană sub forma MASP rev 11. Această nouă versiune propune un nou termen-limită de realizare a propunerilor planului (decembrie 2020), multe dintre conceptele introduse de acest plan fiind adoptate și funcționale, în prezent în toată Uniunea. Printre acestea, se numără NCTS, sistemul de management și control al operațiunilor de tranzit, baza de date EORI, ECS (sistem de control al exportului), ICS (sistem de control al importului), TARIC sau baza de date AEO. MASP rev. 11 își propune ca, până în 2020, să continue și să dezvolte atât programele nerealizate cât și cele nou introduse. Principalele programe ale planului vizează modernizarea și simplificarea formalităților și a legislației vamale, implementarea unor sisteme IT moderne și eficiente, care să asigure securitate, interoperabilitate și accesibilitate la nivelul întregii Uniuni, necesare pentru dezvoltarea platformei e-customs și a programelor conexe în vederea automatizării procedurilor vamale, dar și configurarea unui sistem de evaluare și gestionare a riscurilor automat.
ConcepEEtele cheie pe care e-customs urmează să le introducă și
care sunt de natură să aducă beneficii pentru mediul de afaceri
sunt: Fereastra unică, Punctul unic de acces, Autoimpunerea și
Vămuirea centralizată.
IV. Studiu de caz – Impactul asupra schimburilor comerciale ale Uniunii Europeane cu Statele Unite ale Americii în contextul actual al negocierilor ”Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții ” dintre UE și SUA
2.1 Scurt istoric al Uniunii Europene
După al Doilea Război Mondial, lumea postbelică simțea nevoia unui climat de securitate colectivă, la nivel internațional, care să permită refacerea economiei afectată de război. Acest deziderat nu a fost posibil imediat, datorită izbucnirii Războiului Rece între foștii aliați, pe de o parte, statele occidentale aflate sub influența Statelor Unite ale Americii iar pe de altă parte, cele din Centrul și Estul Europei, sub influența URSS. Începutul reorganizării Europei a debutat întâi pe plan economic, cu Planul Marshall, care a permis ajutorarea financiară a țărilor situate în partea occidentală a Europei.
După terminarea războiului, în urma întâlnirii de la Bretton Woods, în 1948 a fost înființată, la Paris, Organizația Europeană de Cooperare Economică (OECE) și Uniunea Europeană de Plăți, care a permis eliminarea multor piedici de tipul taxelor vamale. În luna mai a aceluiași an, în urma Congresului de la Haga, țările din vestul Europei hotărăsc să realizeze o Uniune Europeană. Primul tratat, CECO, a fost semnat între cele șașe state membre fondatoare (Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanga și Luxembourg) și stabilea reglementări comune pentru cele două materii prime: carbune și oțel. Acesta a reprezentat sămburele pieței comune. Tratatul de la Roma a reprezentat unul dintre cele mai importante momente, având în vederea realizarea unei uniuni vamale. Drept urmare, în perioada 1957-1970, ”comerțul exterior englez a fost depășit de cel al Uniunii Europene, importul celor șase state crescând de 3,2 ori iar exportul de 3,4 ori.”
Au urmat apoi alte tratate precum Tratatul Euratom, PAC, OPEC, însă după 1973, pe piața mondială a crescut tot mai mult concurența dintre produsele SUA și ale Japoniei. În consecință, în 1987 a fost adoptat Actul Unic European, prin care s-a realizat Uniunea economică și monetară, care a a avut drept scop final instituirea unei monede unice pentru Uniune. Actul Unic European a constituit realizarea unei piețe europene, piață comună, fără frontiere interioare, bazată pe libera circulație a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor și persoanelor între statele membre precum și armonizarea legislațiilor naționale, așa numitul AQUIS comunitar. În 1992, Tratatul de la Maastricht propune noi forme de cooperare între statele membre, în domeniul justiției, politicii și aparării interne. Ulterior, Tratatul de la Amsterdam și Tratatul de la Nisa au avut drept scop refromarea instituțiilor UE pentru funcționarea eficientă a acesteia, după extinderea la 25 de state membre. Tratatul de la Lisabona (2007) își propune să transforme Uniunea Europeană într-o instituție mai eficientă și mai democratică.
În prezent, Uniunea Europeană este formată din 28 de state membre, tările candidate fiind Albania, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Islanda, Muntenegru, Serbia, Turcia iar cele potențial candidate Bosnia și Herțegovina și Kosovo.
Începând cu 2010, noul deceniu debutează cu o puternică criză financiară dar și cu planuri de investiție în noi tehnologii ecologice și o cooperare europeană mai stransă care să aducă bunăstare pe termen lung statelor membre. Fiecare formă de integrare presupune un proces
complex de comunicare, un dialog permanent în vederea armonizării intereselor statelor membre și obținerii unui consens.
2.2 Importanța comercială a Uniunii Europene – principal actor economic la nivel mondial
Uniunea Europeană reprezintă un important actor economic la nivel mondial. Uniunea vamală care stă la baza sa este un bun exemplu în ceea ce privește succesul integrării și politicii europeane, reprezentând un solid fundament pentru creșterea și dezvoltarea economică în Europa, în ultimele decenii. De la înființarea sa, Uniunea Europenă s-a dezvoltat atât la nivel geografic, prin aderearea unor noi țări cât și în domeniile în care a desfășurat politici europene comune. Uniunea vamală intră în competența Uniunii Europene iar aplicarea prevederilor sale este de competența statelor membre. Încă din 1968, primul pas realizat a fost eliminarea taxelor vamale în cadrul frontierelor naționale și stabilirea unui sistem comun de impozitare a importurilor din afara spațiului extra-comunitar. Deși crearea uniunii vamale a fost percepută prin eliminarea vămilor, această uniune a evidențiat tocmai importanța unei supravegheri vamale la frontierelor țărilor.
Vama reprezintă unica autoritate publică care poate realiza controlul și evidența tuturor bunurilor care trec frontierele Uniunii și este însărcinată cu încasarea de venituri pentru statele membre. De asemenea, ea furnizează servicii în beneficiul autorităților publice, al societății și al mediului de afaceri. 17% din comerțul mondial este gestionat de instituțiile vamale ale UE, reprezentând aproximativ 2 miliarde de tone anual, cu o valoare de circa 3300 miliarde euro. Uniunea Europeană se află în centrul comerțului mondial, fiind principalul partener comercial al Statelor Unite, Japoniei și Chinei.
De asemenea, reprezintă cea mai mare economie din lume, fiind cel mai mare exportator și importator, deși deține doar 7% din populația lumii. De asemenea, beneficiază de peste un sfert din resursele mondiale de bogăție, care pot fi evidențiate prin intermediul produsului intern brut (PIB-ului). Din ultimele date statistice, în anul 2013, putem observa că Uniunea Europeană ocupă primul loc la nivel global, cu un PIB la prețurile curente de 13.186 miliarde euro, urmată în deaproape de SUA și China.
Grafic Nr. 1 – Principalele economii mondiale (2013)
Sursă:grafic realizat personal pe baza datelor preluate de pe Eurostat.eu
Comerțul Uniunii Europene, pentru anul 2013, poate fi exprimat în cifre astfel:
”16,3% ponderea UE în exporturile și importurile mondiale
3 947 miliarde EUR în investiții străine directe în UE
5 207 miliarde EUR în investiții străine directe ale UE în străinătate
peste 400 miliarde EUR, excedent commercial al industriei prelucrătoare, cu excepția petrolului
110 miliarde EUR, excedent commercial în domeniul serviciilor
56,5 miliarde EUR, ajutorul UE pentru dezvoltare”
Din graficul următor, putem observa faptul că Uniunea Europeană deține cel mai mare procent din PIB la nivel mondial, cu 17,2 procente, urmată de Statele Unite ale Americii cu 16,2 procente și China cu 15,7 procente. Acest lucru demonstrează încă o dată faptul că Uniunea Europeană reprezintă cel mai important actor economic la nivel mondial. Comerțul cu bunuri și servicii reprezintă 35% din PIB-ul acesteia, depășind SUA la acest capitol cu aproximativ 5%.
Grafic Nr. 2 – % deținute din PIB mondial (2013)
Sursă:grafic realizat personal pe baza datelor preluate de pe FMI WEO
În contextual actual, se confruntă, totuși cu unele provocări, precum globalizarea accentuată a comerțului, a logisticii și a modelelor de afaceri, creșterea infracționalității și a fraudelor. Chiar dacă, în perioada 2007-2010 s-a aflat sub incidența crizei economice globale, valoarea exporturilor totale s-a mărit cu până la 50%. Importanța comercială a Uniunii Europene poate fi evidențiată prin faptul că aproximativ 20% din comerțul desfășurat pe mare se realizează în Europa, dispune de peste 250 de aeroporturi internationale iar frontiera terestră cuprinde aproximativ 10000 km, cu 133 de puncte comerciale rutiere și feroviare de intrare. În anul 2011, se estimează că taxele încasate prin intermediul organelor vamale au contribuit la bugetul Uniunii cu 16,6 miliarde EUR, aproximativ 13% din bugetul total.
Încă de la înființare, succesul Uniunii Europene poate fi evidențiat prin deținerea locului de primă entitate comercială mondială, demonstrată prin cifrele prezentate anterior și prin faptul că reprezintă primul competitor global. Prin intermediul uniunii vamale a sprijinit comerțul și creșterea economică, introducând în ultimele decenii procese și sisteme informatice interconectate, bazate pe coordonare și colaborare la nivelul tuturor statelor membre, cât și cu ceilalți parteneri externi. Până în 2020, calea de urmat este aceea de a face față provocărilor și de a realiza o uniune vamala mai solidă și mai performantă.
2.3 Relația Uniunii Europene cu state terțe – acorduri comerciale preferențiale
Importanța comercială a Uniunii Europene poate fi demonstrată prin intermediul datelor raportate de-a lungul anilor de către Comisia Europenă, care arată evoluția ascendentă a schimburilor comerciale dezvoltate cu restul statelor lumii. De exemplu, în următorul raport prezentat, al Comisiei, putem observa că din 2005 până în 2014 atât importurile cât și exporturile Uniunii cu principalele zone globale s-au aflat pe un trend ascendant, ceea ce înseamnă că și-a dezvoltat și întărit relațiile cu principalii parteneri comerciali, ocupând astfel un loc fruntaș în clasamentul mondial.
Figura Nr.5 – Uniunea Europeană în lume (2014)
Sursa: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_122532.pdf
Putem observa, de asemenea, că principalii parteneri comerciali sunt reprezentați de statele din Europa (excluse fiind statele membre ale Uniunii), Asia și America de Nord, atât exporturile cât și importurile crescând considerabil în perioada analizată (2004-2015). De exemplu, în America de Nord importurile au crescut de la 177,2 miliarde euro în 2005 la 232,5 miliarde euro în 2014 iar exporturile de la 274,6 la 343 miliarde euro, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 30-40 de procente. De asemenea, Uniunea desfășoară schimburi comerciale cu America de Sud, Africa, America Centrală și Zona Caraibelor, Oceania și Regiunile Polare, însă într-o măsură mai mică, comparativ cu principalii parteneri comerciali.
Uniunea Europenă este extrem de deschisă spre exterior, schimburile sale comerciale cu parteneri terți dublându-se în perioada 1999-2010. Aproximativ trei sferturi din importurile UE sunt scutite de taxele de import sau aceastea sunt foarte scăzute. De exemplu, pentru produsele industriale, acestea au fost de 2,2% și de 2,6% pentru alte tipuri de mărfur,i în general, pentru anul 2012, reprezentând cel mai important partener la nivel comercial pentru aproximativ 60 de țări.
Principalii parteneri comerciali ai Uniunii Europene sunt reprezentați de SUA și apoi China, urmate de Rusia, Elveția, Norvegia, Turcia, Japonia, Coreea de Sud, Brazilia și India pentru importul și exportul de bunuri iar pentru servicii, partenerii comerciali, în ordinea crescătoare sunt: SUA, Elveția, China, Rusia, Japonia, Canada, India, Brazilia și Hong Kong (vezi Anexa Nr.8). Putem constata că SUA este cel mai important partener comercial al Uniunii Europene în ceea ce privește importurile și exporturile anuale.
Politica comercială a UE vizează crearea unei uniunii vamale între statele membre, stabilirea unor taxe vamale comune pentru statele non membre, încheierea de acorduri comerciale cu acestea, precum și politici comune în ceea ce privește realizarea importului și a exportului. Politica comercială se bazează pe prevederile din acordurile realizate în cadrul OMC, baza acesteia fiind reprezentată de tariful vamal comun, suplimentat de prevederi comune ce vizează practicile anti-dumping, lupta împotriva subvențiilor la import, a practicilor ilicite, a interdicțiilor comerciale la export sau a restricțiilor cantitative.
Uniunea Europeană, de-a lungul timpului, a încheiat o serie numeroasă de acorduri de liber schimb și de cooperare cu state terțe, acoperind, fie totalitatea aspectelor schimburilor comerciale, fie doar anumite domenii ale acestora. Conform ordinii juridice comunitare, tratatele încheiate de Uniune (ex.Tratatul de la Lisabona, Tratatul de la Nisa) sunt superioare acordurilor.
Politica comercială a Uniunii Europene implică trei dimensiuni:
-dimensiunea multilaterală – care se defășoară, în mare parte, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, putând aminti aici Runda Doha, în cadrul căreia au loc negocieri referitoare la liberalizarea schimburilor comerciale;
-dimensiunea regională/bilaterală – acorduri încheiate cu state terțe care urmăresc stabilirea de uniuni vamale, cooperare, asociere sau stabilirea unor zone de liber schimb. Principalele acorduri regionale ale Uniunii sunt: Acorduri de comerț liber, acorduri preferențiale comerciale ce presupun anumite concesii reciproce între parteneri, precum reduceri ale taxelor vamale sau contingente tarifare. Printre cele mai importante se numără cele cu Asociația Europeană a Liberului Schimb, Euromed, cu Mexic, Africa de Sud, Peru și Columbia (2013), Ecuador (2014), Republica Moldova, Armenia și Georgia (2013). Alte acorduri sunt cele de uniune vamală cu Turcia, San Marrino și Andora. Acorduri de parteneriat economic cu țările membre ACP (Africa, Caraibe, Pacific), Acordurile de la Yaondé ( 1964 și 1971), Convențiile de la Lomé (1975,1981,1986, 1990) prin care s-a început cooperarea înstre statele membre UE și țările ACP. În anul 2000, prin Acordul de parteneriat ”Cotonou” se trece de la preferințele comerciale la liber schimb între parteneri, extinzându-se numărul țărilor partenere UE, din ACP, la 78. UE a încheiat, de asemenea, Acorduri de Cooperare și Parteneriat cu Ucraina, Rusia, Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Kirghizstan și Uzbekistan. Acorduri de asociere cu țări din sudul Mediteranei ( Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Egipt, Liban, Maroc, Tunisia- între 1995-2002), și America Centrală (UE-America Centrală (2013), Costa Rica, El Salvador, Guatemala(2013). De aseamenea, UE a încheiat Acorduri europene cu țări din Europa Centrală și de Est în momentul în care se aflau în perioada de tranziție, oferindu-le posibilitatea de integrare ulterioară.
– dimensiuna unilaterală – în principal, concesii comerciale pentru țările non-UE cu scopul de a întări relațiile comerciale cu acestea, în vederea atingerii unor interese economice. Printre acestea amintim: SGP – Sistemul Generalizat de Preferințe care presupune taxe vamale preferențiale acordate în mod unilateral de către Uniune pentru o serie de produse, importate din țări în curs de dezvoltare, peste 170 de astfel de state; Initiative EBA (“Everything But Arms”), care oferă posibilitatea de acces la piața comunitară, cu scutirea plății taxelor vamale, pentru produsele importate din cele mai puțin dezvoltate 49 de state, conform ONU; Măsuri comerciale Autonome pentru Balcanii de Vest sau Acordarea de preferințe asimetrice pentru statele din Balcani sau Moldova (95% din importurile din aceste state să se facă cu exonerarea de la plata taxelor vamale).
De asemenea, Uniunea are acorduri de liber schimb în curs de negociere: cu ASEAN (negocieri cu anumite state, precum Malaysia, Singapore,Vietnam și Thailanda în 2010-2013, în vederea încheierii unui acord de liber schimb între regiuni), cu Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay și Venezuela care, în cazul încheierii cu succes a negocierilor, s-ar realiza cea mai mare zonă de liber schimb între două regiuni la nivel mondial – Europa și America de Sud, cu India, negocierile începând cu 2007, Consiliul de Cooperare al Golfului (Quatar, Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Oman, începând din 2008), cu Japonia, negocierile debutând în 2013, în același an au deschis negocieri și cu Maroc și SUA.
Acordul de liber schimb UE-SUA reprezintă cel mai ambițios și discutat proiect din prezent, al comerțului mondial și se anunță a fi unul de mare anvergură, cu o importanță deosebită pentru dezvoltarea comercială a celor două state implicate.” “Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții” (Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP)), care ar trebui să finalizeze aceste negocieri, va reprezenta cel mai important acord de liber schimb încheiat vreodată, ce va cuprinde 50% din PIB-ul mondial, 30% din comerțul internațional și 20% din investițiile străine directe de pe glob.” Începând din vara anului 2013, negocierile între cele două state au fost demarate, având drept scop eliminarea barielor tarifare și facilitarea schimburile comerciale, în vederea creșterii economice și creării de noi locuri de muncă. Potrivit specialiștilor, este cel mai mare acord de liber schimb încheiat vreodată, în istorie. În acest context, consider că o analiză detaliată a relațiilor comerciale desfășurate de-al lungul timpului, între UE și SUA, sunt cu atât mai importante în contextul actualelor negocieri alea acestui acord de liber schimb.
2.4 Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii
Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au stabilit pentru prima dată relații diplomatice în anul 1953, însă cooperarea dintre cei doi parteneri comerciali a fost formalizată abia în noiembrie 1990, odată cu încheierea Declarației Transatlantice (Anexa Nr.9), prin care își propuneau să fotifice sistemul multilateral de comerț. Ambii parteneri s-au angajat să sprijine etapele viitoare către liberalizare, transparență și implementarea principiilor GATT și OECD privind comerțul cu bunuri, servicii și investiții. Din decembrie 1995 Noua Agendă Transatlantică (NTA) a fundamentat relația dintre state, această cooperare fiind obținută prin dialog constant desfășurat la toate nivelurile, de la întâlniri anuale între liderii UE-SUA, până la lucrări tehnice la nivel de experți.
Îmbunătățirea relațiilor de comunicare dintre cele două state s-a dovedit a fi esențială pentru o mai bună înțelegere a pozițiilor politice și o coordonare mai eficientă a activităților. Declarația Transatlantică din 1990 a introdus dialoguri politice structurate între cele două state,
pentru a le permite discuții pe o varietate mai mare de teme regionale și orizontale. NTA, introdusă în 1995, reglementează în prezent această relație. Această agendă, ale cărei scopuri sunt ambițioase necesită un dialog intensiv între parteneri. În cadrul EU’s Industrialised Countries Instrument pentru 2007-2013, peste 20 de milioane de euro sunt alocate pentru cooperare cu Statele Unite, în trei domenii prioritare: dialoguri, oameni și cooperare. În ultimii ani, dezvoltarea contractelor mai puțin formale și operaționale ad-hoc, au permis o înțelegere mai detaliată a priorităților și politicilor respective. UE și SUA au continuat să lucreze împreună atât în domeniul civil și militar cât și în gestionarea crizelor și prevenirea conflictelor. În luna martie a anului 2008, au încheiat un plan de lucru privind gestionarea crizei și prevenirea conflictelor, stabilind pașii concreți de operaționalizare și cooperare într-o serie de domenii, cu elemente specifice pentru prevenirea conflictelor și avertizarea timpurie.
În contextul NTA și al semnării Parteneriatului Economic Transatlantic în 1998, în anul 2007 a fost înființat Consiliul Economic Transatlantic (TEC) pentru a continua eforturile de stimulare a economiei transatlantice. Pe baza TEC, a fost format un Grup de Lucru la Nivel Înalt pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică, în cadrul Summit-ului UE-SUA din 2011, cu scopul de a identifica măsuri și politici de creștere a schimburilor comerciale și a investițiilor UE-SUA, pentru a susține crearea de noi locuri de muncă, creșterea economică și competitivitatea internațională. Raportul Grupului a fost prezentat la 12 februarie 2013. În data de 14 iunie a aceluiași an, Consiliul Uniunii Europene a adoptat directive de negociere pentru un „Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții” (Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) ) cu Statele Unite ale Americii.
UE și SUA desfășoară cele mai importante relații bilaterale din lume în ceea ce privește mărimea comerțului și a investițiilor, aproximativ 31% din comerțul mondial și peste 49% din PIB-ul mondial. În conformitate cu personalitatea legală și politică a Uniunii Europene, se manifestă o serie de cooperări active în diferite domenii precum domeniul justiției și al afacerilor interne, securitate energetică și energie, știință și tehnologie, mediu, educație și formare. De exemplu, în anul 2012, luna februarie, s-a semnat un acord de importanță istorică privind domeniul produselor ecologice, ca începând cu data de 1 iunie, produsele ecologice realizate în Uniunea sau în Statele Unite, să poată fi comercializate drept produse ecologice în oricare dintre aceste două regiuni. Prin acest acord, cei care realizează produse ecologice vor avea acces mai ușor la piețele din UE și SUA, fiind diminuată birocrația și costurile, competitivitatea acestui sector aflându-se, astfel, în creștere.
După cum am putut observa în Grafic Nr. 2 – % deținute din PIB mondial (2013), Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii ocupă locuri fruntașe la nivel global, deținând procente importante din PIB-ul la nivel mondial, 17,2% pentru UE și 16,5% pentru SUA. Regiunile luate în calcul pentru acest studiu reprezintă primele două puteri comerciale la nivel mondial, urmate de China și Japonia.
Grafic Nr.3 – Exporturile la nivel mondial (2004-2013)
Sursă: grafic realizat personal pe baza datelor preluate de pe Eurostat – http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do
Graficul de mai sus prezintă evoluția exporturilor în milioane EUR, la nivel global pentru principalele patru puteri mondiale. Putem observa că Uniunea Europeană ocupă primul loc în ceea ce privește exporturile la nivel mondial, în continuă creștere și fără a fi depășită în perioada analizată (2004-2013) de un alt stat sau regiune. Exporturile sale au crescut de la 945.185 milioane EUR în 2004, la 1.737.022 milioane EUR în 2013. Statele Unite ale Americii s-au aflat pe locul doi până în anul 2010, când au fost depășite de Japonia, situându-se pe locul trei. Observăm, de asemenea, că în 2009 valorile, pentru toate cele patru regiuni luate în calcul, au scăzut, moment ce a coincis cu declanșarea crizei financiare mondiale.
Grafic Nr.3 – Exporturile la nivel mondial (2004-2013)
Sursă: grafic realizat personal pe baza datelor preluate de pe Eurostat – http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do
În privința importurilor, SUA a fost lider mondial în perioada 2004-2008, când a fost ușor depășită de Uniune, în special datorită crizei financiare mondiale care a izbucnit din această regiune, până în 2012, când și-a recăpătat poziția, înregistrând 1.816.474 milioane EUR, față de UE care a raportat importuri în valoare de 1.798.576 milioane EUR. Uniunea Europeană s-a situat, însă, foarte aproape de SUA pe toata perioada analizată.
Aceste două grafice dovedesc, prin intermediul cifrelor, importanța și volumul ridicat al schimburilor comerciale derulate de cele două regiuni în cauză și arată faptul că parcursul lor a fost unul pozitiv, în creștere, cu o ușoară scădere în anul 2009, însă nu foarte importantă ca valoare. Cele două regiuni analizate, pe lângă faptul că reprezintă principalele puteri comerciale la nivel mondial, sunt și principali parteneri de schimb unul pentru celălalt.
Grafic Nr.4 – Principalii 5 parteneri comerciali ai UE- exporturi-importuri (%) – 2013
Sursă: schemă realizată personal pe baza datelor preluate de pe WTO.org – http://stat.wto.org/CountryProfile/WSDBCountryPFView.aspx?Language=E&Country=E28%2cUS
De exemplu, pentru anul 2013, conform graficului de mai sus, exporturile Uniunii în SUA au reprezentat 16,4% din totalul acestora, fiind cel mai important partener comercial pentru acest segment. Este urmat de Elveția (9,7%), China (8,5%), Federația Rusă (6,8%) și Turcia (4,4%). Și în privința importurilor putem observa importanța schimburilor dintre cele două regiuni analizate, SUA fiind al treilea partener comercial pentru Uniune, 11,6% din totalul importurilor acesteia provenind din Statele Unite ale Americii, precedate de China (16,6) și Federația Rusă (12,2%) și urmate de Elveția (5,6%) și Norvegia (5,3%).
Grafic Nr.5 – Principalii 5 parteneri comerciali ai SUA- exporturi-importuri (%) – 2013
Sursă: schemă realizată personal pe baza datelor preluate de pe WTO.org – http://stat.wto.org/CountryProfile/WSDBCountryPFView.aspx?Language=E&Country=E28%2cUS
De asemenea, pentru Statele Unite ale Americii, în anul 2013, Uniunea Europeană a reprezentat a doua regiune destinatară a exporturile sale, deținând 16,7 % din totalul acestora, după Canada cu 19%, care reprezintă prima destinație a exporturilor din SUA și urmată de Mexic (14,2%), China (7,7%) și Japonia (4,1%). Uniunea Europeană reprezintă, de asemenea, una dintre cele mai importante surse ale importurilor Statelor Unite, plasându-se tot pe locul doi cu 17%, după China (19,8%) și succedată de Canada (14,5%), Mexic (12,2%) și Japonia (6,1%).
Tabel nr. 1 – Uniunea Europeană – Comerțul cu bunuri derulat cu SUA (2004-2014)
Importuri Exporturi
Sursa: Tabel realizat personal pe baza datelor preluate de pe Europa.eu , 2014, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113465.pdf
În tabelul de mai sus, observăm evoluția schimburilor comerciale pentru bunuri, derulate între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de zece ani ( 2004- 2014). Importurile Uniunii din Statele Unite, respectiv exporturile Statelor Unite către Uniune au avut, în general un trend ascendant, pornind de la valori de 159,666 milioane EUR în 2004 și ajungând până la 204,802 milioane EUR în 2014. Cea mai mare valoare a fost înregistrată în anul 2012, 206,516 milioane EUR iar cea mai mică în anul 2009, 155,250 milioane EUR, când creșterea anuală a înregistrat 15,1 procente pe minus. Valori negative s-au înregistrat și în 2005 (-0,3%) și 2013 (-5,0%). Cota importurilor din SUA, din totalul importurilor Extra-UE, a fost în fiecare an peste 10 procente, cea mai mare valoare fiind înregistrată în anul 2004.
Grafic Nr. 6 – Comerțul UE cu SUA- evoluția creșterii anuală a exporturilor-importurilor (2004-2014)
Sursă: grafic realizat personal pe baza datelor preluate de pe Europa.eu, 2014, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113465.pdf
În graficul nr.6 am reprezentat dinamica importurilor și a exporturilor Uniunii Europene din și în Statele Unite ale Americii, în perioada 2004-2014. Valorile înregistrate au fost, în general, pozitive și ascendente, atât în privința importurilor cât și a exporturilor până în perioada 2007. După acest an, exporturile Uniunii către SUA s-au diminuat, înregistrând valori negative față de anul precedent cu 2,8 procente, cu 4,5 procente în 2008, culminând cu 17,9 procente pe minus, în anul 2009, efectele recesiunii resimțindu-se în această perioadă. Începând cu anul 2010, creșterile anuale ale exporturilor Uniunii către SUA au înregistrat valori pozitive, până în anul 2013 când din nou au apărut scăderi anuale ale acestora, revenind, însă rapid pe trendul său ascendent, din anul 2014. Dinamica importurilor este strâns legată de cea a exporturilor, fiind în scădere doar în anul 2009 (-15,1%) și 2013 (-5%). În anul 2014 importurile Uniunii din Statele Unite ale Americii au crescut cu 4,4 procente față de anul precedent iar exporturile cu 7,4 procente.
2.5 Principalele categorii de produse tranzacționate între UE-SUA – principalele bariere tarifare și netarifare existente între cei doi parteneri economici
Principalele categorii de produse tranzacționate între UE – SUA, conform SITC (Standard International Trade Classification), în perioada 2010-2014 sunt reprezentate de mașinării și echipamente de transport, chimicale și produse conexe, produse manufacturate, combustibili minerali, lubrifianți și produse conexe, materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili, precum și produse alimentare și animale vii. (vezi Anexa nr.10)
Grafic nr. 7 – Importuri – exporturi UE-SUA secțiunea „Mașinării și echipamente de transport” 2010-2014
Sursă: grafic realizat personal pe baza datelor preluate de pe Europa.eu, 2014, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113465.pdf
Cea mai importantă categorie de produse importate, respectiv exportate, în perioada analizată (2010–2014) este reprezentată de „mașinării și echipamente de transport”. Importurile Uniunii Europene din Statele Unite ale Americii pentru această au crescut de la 66,884 mil EUR în 2010, la 79,551 în anul 2014 iar exporturile au înregistrat o creștere de la 93,367 mil EUR la 135,259 mil EUR. Observăm că exporturile Uniunii, respectiv importurile SUA pentru această secțiune au fost mai mari decât importurile Uniunii și respectiv exporturile SUA în UE, de unde reiese și tendința SUA mai degrabă pentru a importa decât pentru a exporta.
Fiecare regiune, prin intermediul instituției sale vamale, reglementează schimburile comerciale externe, acesta îndeplinind un rol de protecție a economiei naționale și a întregii națiunii. Din punct de vedere economic, vama îndeplinește funcția de reglementare a schimburilor comerciale exterioare iar din punct de vedere administrativ, se ocupă cu procedurile de vămuire, control și încasare a taxelor și impozitelor la import și export. Principalele instrumente de politică comercială sunt reprezentate de barierele tarifare (taxele vamale), barierele netarifare (reglementări cantitative, măsuri antidumping etc.) și cele de natură promoțională sau stimulare, care au drept scop impulsionarea exporturilor țării.
În contextul actual al negocierilor unui acord de liber schimb între cele două regiuni analizate, putem să oferim o imagine de ansamblu asupra nivelului de impunere a barierelor de difertă natură existente între acestea. Conform Comisiei Europene, nivelul tarifelor vamale existente între SUA și UE este destul de scăzut (sub 3%), aceasta susținând că pasul pentru a debloca valorificarea potențialului comercial existent între cele două regiuni, constă în abordarea barierelor netarifare. Conform OMC, barierele tarifare transatlantice au o medie de 5,2 pentru UE și 3,5 pentru SUA. Deși nivelul lor este relativ scăzut, acestea încă mai pun probleme care nu sunt neglijabile. În unele sectoare, cele două regiuni practică taxe vamale deosebit de piperate, de exemplu, taxele americane pentru textilele, îmbrăcăminte și încălțămintea importate din UE sunt de 40%, 32% și 56%, iar în domeniul vaselor ceramice sunt de 28%. UE, de asemenea, impune taxe vamale la tabac de 350%. Barierele netarifare sunt legate, în principal, de vămuire și restricțiile de reglementare a frontierelor. Barierele netarifare provin de la sistemele de reglementare dar și de la alte aspecte cum ar fi cele legate de securitate sau de protecție a consumatorilor.
Conform unui raport al Comisiei Europene din anul 2009, realizat pentru ambele regiuni, UE și SUA, s-a calculat un indice, „Indicele NTM” cu valori cuprinse pe o scară de 0 la 100, cu 0 însemnând că nu există divergențe de reglementare sau orice tip de măsură non-tarifare și 100 care presupune faptul că nivelurile de reglementare și barierele ne-tarifare sunt foarte mari. Acesta resprezintă o medie a nivelurilor de reglementare și a barierelor ne-tarifare existente de-o parte și de alta a malurilor Atlanticului. În tabelul nr. 2, de mai jos, sunt prezentate valorile medii ale acestui indice pentru principalele sectoare din cadrul comerțului desfășurat între UE și SUA. Se observă că există un nivel ridicat al acestui indice, de ambele părți, pentru domeniul industiei spațială și aerospațială, al chimicalelor, al dispozitiveor medicale de măsurare și testare, alimente și băuturi sau construcții.
Tabel nr. 2 – Nivelul general al barierelor tarifare și al nivelului de reglementare în domeniul comerțului dintre UE-SUA, pe sectoare (2009)
Sursă: tabel realizat personal pe baza datelor preluate de pe http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2009/december/tradoc_145613.pdf
SUA, în relațiile comerciale cu UE, susține că se împiedică de restricții sanitare și fitosanitare (SPS), unele nejustificate din punct de vedere științific, bariere tehnice în calea comerțului (TBT), precum și alte bariere „dincolo de frontiere”, cum ar fi administrarea restrictivă a contingentelor tarifare și bariere de licențiere și autorizare, care impun costuri suplimentare și nejustificate. În domeniul „alimente și băuturi” există o serie de bariere netarifare între cei doi parteneri comerciali, legate de etichetare, ambalare, standarde de produs sau măsuri specifice. UE, de asemenea impune măsuri legate de sănătate și securitate, care au devenit bariere ne-tarifare pentru importul de carne de păsăre din SUA. Carnea trebui spălată cu o soluție de concentrație scăzută cu Tratamente pentru Reducerea Agenților Patogeni (PRT). Introducerea unor reguli referitoare la problemele de securitate și sănătate la importul de carne de porc din SUA refeitoare la necesitatea testelor de trichinella și teste suplimentare a reziduurilor, etc. au condus, de asemenea, la restricții privind accesul pe piață. Exemplele pentru TBT includ mărci și brevete, proceduri specifice de etichetare și ambalare, de inspecție și certificare, specificații de produs etc. În conformitate cu OMC, aceste bariere netarifare au devenit preocupări mai importante pentru comerțul dintre cele două regiuni, deoarece barierele tarifare au fost mult reduse în urma unor negocieri multilatereale, regionale și bilaterale și acorduri comerciale. De exemplu, UE a banat produsele care provin din SUA, din carne tratată cu hormoni de creștere. Producătorii care vor să își comercializeze produsele de ambele părți ale regiunilor analizate trebuie să plătească și să se conformeze procedurilor de vămuire de două ori pentru a obține autorizarea produselor lor.
De asemenea, eliminarea barierelor tarifare din domeniul textilelor și îmbrăcămintei ar crea oportunități pentru integrarea în lanțurile de aprovizionare europene și de a faclita comerțul UE-SUA în acest domeniu important pentru ambele regiuni (producătorii de textile și îmrăcăminte din SUA au vândut produse în valoare de aproximativ 4.4 miliarde dolari în UE, în anul 2014). Un alt domeniu important în care existența barierelor tarifare limitează comerțul dintre cele două regiuni este cel al ehipamentelor industriale și electrice, instrumente științifice și de precizie, substanțe chimice și produse din plastic. De exemplu, pentru importul ardeilor în cutii, dintr-o țară comunitară, Spania, se impun anumite impozite în funcție de cantitatea importată. În cazul categoriei „brânză, lapte și produsele lactate„, SUA impune anumite licențe la import.
Din categoria „fructelor, legumelor și nucilor”, anumite produse precum castraveți, măsline, mango, lămai, portocale etc. trebuie să îndeplinească cerințe de import specifice Statelor Unite ale Americii, legate de dimensiuni, calitate sau maturitate, acestea sunt apoi inspectate fiind necesar să se obțină un certificat eliberat de USDA pentru Siguranța Alimentară și de Serviciul de Control, pentru a indica conformitatea la import. Un alt exemplu este cel al produselor cosmetice. UE și SUA diferă în abordarea lor cu privire la reglementare, care arată că în sectorul produselor chimice, SUA are relativ o dependență mai mare pentru auto-reglementare, în timp ce UE pune accent mai mare pe utilizarea reglementărilor guvernamentale. The Food, Drugs and Cosmetics Act (FDCA) aplică o serie de reglementări pe care produsele cosmetice din UE trebuie să le îndeplinească. Produsele care sunt clasificate drept medicamente sau "over-the-counter" (OTC), droguri în SUA, dar sunt clasificate drept produsele cosmetice în UE (de exemplu, produsele de protecție solară, pastă de dinți cu fluor și antiperspirante) se confruntă cu controale mai stricte în SUA decât în UE. Aceste controale mai stricte includ: înregistrare, schimbarea formulei, testarea sau etichetare. Există, de asemenea diferențe de etichetare pentru UE, privind produsele considerate cosmetice în SUA.
Etichetarea și brand-uirea greșită poate duce chiar și la urmărirea penală. Acestea diferențe fac referire la denumirea ingredientelor, mesaje de avertizare, dimensiunea și plasarea informațiilor, unitățile de măsură și publicitatea limitată, pentru a evita creanțe și litigii. Testarea produselor pe animale este permisă în cea mai mare parte a UE dar interzisă în SUA, accesul la informație pentru autoritățile competenete, diferențele de notificare (notificărea este obligatorie în conformitate cu normele UE, dar voluntară pentru produsele clasificate ca produse cosmetice în conformitate cu normele din SUA), toate acestea crescând costurile pentru cele două regiuni și pentru produsele noi sau deja existente, fiind bariere în calea comerțului liber dintre acestea.
Un alt domeniu important este cel al industriei electronice. Diverse reglementări tehnice și de siguranță realizate și implementate de către Occupational Safety and Health Administration (OSHA) din SUA nu sunt în conformitate cu reglementările UE, adăugând costuri semnificative pentru întreprinderile din UE care doresc să facă comerț transatlantic. Un exemplu important îl reprezintă standardele naționale de securitate ale Codului Electric Național și Standardele de Siguranță în Industrie. Diferența vine din faptul că SUA a adoptat tehnologia ATSC, în timp ce UE a adoptat standardul DVB-T, acestea două fiind incompatibile.
Directiva (2002/95 / CE) privind „Restricțiile de utilizare a substanțelor periculoase (RoHS)” este importantă pentru lanțul valoric de producție a mașinăriilor electrice. Se aplică, fără discriminare pentru UE și pentru produsele din SUA, dar din moment ce autoritățile de reglementare din SUA nu au o astfel de reglementare, se abate de la practicile din această regiune. Astfel, comerțul cu anumite metale grele necesită cercetări suplimentare pentru a identifica alte materiale aplicabile pentru adăugarea la costul de conformitate, dacă exportă sau investesc în UE. O altă directivă a Uniunii Europene este Directiva 2005/32 / CE „Cadrul privind produsele consumatoare de energie (EuP)”, care solicit integrarea eficienței energetice și a aspectelor de mediu în faza de proiectare a unui produs. Elemente de design care s-au dovedit a fi cele mai de succes în acest sens, au devine din acest punct de vedere obligatorii. Ca urmare, toți producătorii fără discriminare în cazul în care sunt din UE sau SUA trebuie să adopte și să respecte caracteristici de design elaborate și convenite în UE, aceasta fiind o barieră ne-tarifară pentru ambele regiuni.
2.6 “Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții” (TTIP) dintre UE și SUA
Relația UE-SUA este strâns legată din punct de vedere economic și politic, însă este și ea marcată de dispute comerciale, cum ar fi cele din comerțul cu produse modificate genetic, de carnea de pasăre clorinată sau de subvențiile din industria aeronautică (conflictul Airbuss-Boeing), dispute care au fost lăsate de-o parte, o bună perioadă de timp, pentru a nu umbri proiectele de succes în comun. Relațiile economice bilaterale dintre cele două regiuni au fost obiectul unor negocieri îndelungate, liderii politici încercând de-a lungul timpului să ajungă la un acord de ambele părți care să întărească schimburile comerciale și relațiile economice dintre acestea. Pe fondul unei amenințări tot mai puternice din partea țărilor emergente, ca de pildă, China, precum și încheierea unor numeroase acorduri între alte zone ale lumii, s-a accentuat necesitatea realizării unui cadru reglementat juridic care să permită celor două regiuni să facă față provocărilor secolului XXI, mai ales în acest context în care SUA și UE sunt principali parteneri economici și deținători ai primelor două locuri la nivel mondial în ceea ce privește PIB-ul. Pe fondul celor prezentate în subcapitolele anterioare, consider că este importantă o cunoaștere mai detaliată a acestui acord de liber schimb dintre SUA și UE.
2.6.1 Scopul și obiectivele părților implicate
Acest parteneriat, conform părților implicate, reprezintă un acord de liber schimb care va oferi posibilitatea de a crește nivelul comețului și al invesțiilor transatlantice, având drept scop dezvoltarea unor norme comune care pot întări sistemul comercial multilateral. „ “Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții”, care ar trebui să finalizeze aceste negocieri, va reprezenta cel mai important acord de liber schimb încheiat vreodată, ce va cuprinde 50% din PIB-ul mondial, 30% din comerțul internațional și 20% din investițiile străine directe de pe glob.” TTIP are drept scop eliminarea unui sistem al abordărilor clasice de reducere a taxelor vamale și de deschidere a piețelor pentru investiții, achiziții publice și servicii. Accentul va fi pus pe alinierea reglementărilor și a standardelor tehnice ale produselor, acestea fiind în prezent importante bariere în calea comerțului transatlantic, care aduc costuri adiționale, echivalente cu o taxă vamală de 10-20% pentru unele sectoare, taxa vamală clasică fiind de aproximativ 4%.
Negocierile urmăresc trei zone distincte:
a) accesul pe piață (produse industriale, produse agricole, servicii și investiții), – abordează aspecte legate de obstacolele de acces pe piață cu privire la tarife, servicii, investiții și achiziții publice, obiectivul acordului fiind acela de a realiza un pachet de acces care să depășească ceea ce UE și SUA au reușit să realizeze în cadrul altor acorduri comerciale anteriore. În privința tarifelor se urmărește eliminarea tuturor taxelor comerciale bilaterale și liberalizarea vămilor, în domeniul serviciilor se urmărește un grad mai mare de liberalizare și transparență, imparțialitate și un proces echitabil în ceea ce privește cerințele și procedurile de acordare a licențelor și de calificare precum și un acces îmbunătățit la investiții și achiziții publice reciproce.
b) aspecte de reglementare și bariere netarifare în calea comerțului (non-tariff barrieres to trade – NTBs) – porțiuni importante ale tratatului ar trebui să vizeze abilitatea SUA și UE de a diminua efectele adverse asupra comerțului a barierelor netarifare, cu scopul de a se îndrepta progresiv către o piață transatlantică mult mai integrată. Aceștia urmăresc să reducă obstacolele „din spatele frontierelor”, pentru a reduce costurile vamale inutile și întârzierile administrative legate de procedurile de vămuire.
Un obiectiv cheie în reprezintă identificarea de noi modalități de a preveni ca barierele netarifare să limiteze capacitățile firmelor din SUA și UE de a inova și de concura pe piețele globale. De asemenea, se urmărește consolidarea cooperării autorităților de reglementare și apropierea opiniilor în privința problemelor legate de standarde. Se caută o simplificare a procedurilor vamal, o armonizare a proceselor și mecanismelor, pentru a reduce costurile asociate cu diferențele de reglementare, prin promovarea unei armonizări a reglementărilor viitoare. High Level Working Group on Jobs and Growth (HLWG), care a luat naștere în 2011, a recomandat celor două părți să negocieze pentru cooperarea și abordarea bilaterală a problemelor sanitare și fitosanitare (SPS), acest capitol căutând să se bazeze pe principiile cheie ala Acordului SPS al WTO, stabilirea unui mecanism și a unui dialog îmbunătățit în vedere înlăturării barierelor tehnice din calea comerțului transatlantic, și o mai mare deschidere, transparență, și convergență în abordări.
c) reguli, principii și noi modalități de cooperare care să se adreseze provocărilor și oportunităților comerțului global – reguli în mai multe domenii, relevante pentru comerțul bilateral, care ar contribui, de asemenea, la consolidarea progresivă a comerțului multilateral. Printre acestea se numără problemele legate de dreptul de proprietate intelectuală, mediu și forță de muncă precum și alte schimbări și oportunități globale relevante.
Președintele SUA susține că prin acest acord "vizează întărirea creșterii economice în SUA și UE și adăugarea de noi locuri de muncă la cele peste 13 milioane de locuri de muncă din Statele Unite și Uniunea Europeană, susținute în prezent de investițiile și comerțul transatlantic".
Estimările experților susțin că reușita unui astfel de acord de liber schimb între SUA și UE, ar putea duce, până în 2027, la câștiguri anuale care ar reprezenta o creștere de 0,5% pentru PIB-ul UE și 0,4% pentru cel al SUA.
2.6.2 Derularea negocierilor dintre SUA și UE
Cele două regiuni au sesizat necesitatea unei apropieri comerciale încă din cadrul Grupului de lucru la nivel înalt pentru locuri de muncă și dezvoltare UE-SUA, când s-a afirmat că încheirea unui acord bilateral de liber schimb ar fi o mișcare pozitivă, favorabilă ambelor zone.
Acordul are 3 părți și 24 de articole, negociate până în prezent, pe o perioadă e doi ani. Tratativele pentru negocierea acestui acord de liber schimb au început în vara anului 2013, în prezent ajungând la runda a noua a negocierilor, care a avut loc la NEW York între 20 și 24 aprilie 2015. Aceste runde au fost la: Washington D.C. – 7-12 iulie 2013, Bruxelles – 11-15 noiembrie 2013, Washington DC – 16-21 decembrie 2013, Bruxelles – 10-14 martie 2014, Arlington SUA – 19-23 mai, 2014, Bruxelles – 13-18 iulie 2014, Chevy Chase, SUA- 29 septembrie – 3 octombrie 2014, Bruxelles – 2-6 februarie, 2015. Primele runde ale negocierilor pentru “Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții” (TTIP) au avut loc în data de 8 iulie 2013, la Washington D.C., când cele două părți și-au exprimat acordul cu privire la aproximativ 20 de domenii pe care acordul ar trebui să le acopere (e.g.bunuri agricole și industriale de piață, energie și materii prime, investiții, achiziții guvernamentale, servicii, măsuri sanitare și fitosanitare, facilitare vamală și comercială etc.).
De-a lungul negocierilor, cei doi parteneri au făcut progrese în sensul unui acord bilateral, însă s-au confruntat și cu diferențe de opinie și propuneri diferite. De exemplu, în cadrul cele de-a patra rundă, negociatorii europeni și americani au progresat în cele trei domenii urmărite: în privința accesului pe piață, negocierile s-au axat în special asupra taxelor vamale și a accesului reciproc pe piețele publice. Oferta UE a fost o reducere a taxelor vamale existente cu 96%, însă SUA a propus un procent inferior, europenii fiind nemulțumiți de reducerea mult mai mică pentru produsele importate din UE. Alte divergențe importante există în domeniul agriculturii, UE dorind să determine SUA să accepte indicarea spațiului de proveninență al produselor precum vinul, porumbul, brânzeturile sau jambonul. Și în cadrul rundei a 8-a a negocierilor, americanii au insistat pentru eliminarea sistemului european pentru indicațiile geografice și protejarea produselor tradiționale, însă negociatorii UE au refuzat aceste propuneri, neajungându-se nici de această dată la vreun acord. Un alt subiect este cel legat de energie, prin care UE cere ca în viitorul acord să existe un capitol care să reglementeze posibilitatea ca statele UE să importe energie din SUA, mai ieftin și limitând astfel dependența energetică față de Rusia.
Discuțiile și negocierile avansează, însă, mai greu decât își propuseseră inițial cele două părți. Comisia Europeană propusese ca termen pentru finalizarea negocierilor anul 2014, însă acestea sunt încă în derulare, datorită divergențelor asupra unor probleme din partea ambilor parteneri: UE nu vrea să renunțe la normele sanitare și fitosanitare și la principiul „precauției” pentru interzicerea importului produselor modificate genetic din SUA, iar acestea din urmă caută să mențină anumite legislații ce protejează producătorii americani, prin carea aceștia au acces prioritar la anumite piețe publice, în detrimentul celor europene- “Small Business Act” și “Buy American Act”.
2.6.3 Impactul “Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții” (TTIP) dintre UE și SUA asupra celor doi negociatori
Datorită greutății relațiilor comerciale dintre UE și SUA și a pozițiilor dominante, deținute la nivel global, un astfel de acord de liber schimb va avea un impact important asupra economiilor de-o parte și de alta a Atlanticului dar și o influență manifestată la nivelul comerțului global.
Impactul TTIP asupra celor doi negociatori
La încheierea negocierilor, conform estimărilor celor doi parteneri, acordul ar putea determina o creștere a PIB-ul cu 0.5% pentru UE și cu 0,4 a PIB-ul SUA și „va cuprinde 50% din PIB-ul mondial, 30% din comerțul internațional și 20% din investițiile străine directe de pe glob. Schimburile comerciale dintre UE și SUA au depășit 500 de miliarde de euro în 2012, iar noul acord va putea majora cu cel puțin 100 de miliarde de euro pe an aceste schimburi.„ Prin eliminarea taxelor vamale și a altor bariere netarifare și în urma armonizării unor reglementări comune, schimburile comerciale bilaterale ar putea înregistra creșteri substanțiale. Conform Comisiei Europene, întărirea relațiilor politice și economice cu americanii ar putea impulsiona spațiul comunitar, marcat de criza economică mondială iar autoritățile americane susțin că, în urma unui astfel de acord, ar reduce deficitul comercial (estimat la 115,7 miliarde euro în anul 2012).
Pentru ambele regiuni va fi facilitat exportul și importul de bunuri și servicii, în urma eliminării taxelor vamale și a simplificării procedurilor vamale, vor fi create noi locuri de muncă (e.g. pentru UE, 35 milioane de locuri de muncă depind direct de exporturi) iar prețurile produselor vor cunoaște ușoare scăderi, în favoarea consumatorilor americani și europeni. Eliminarea tarifelor și a taxelor vamale privind comerțul cu produse agricole, industriale și de consum va permite Statelor Unite să se afle pe picior de egalitate cu alte state precum Chile, Mexic, Coreea de Sud, și Africa de Sud – care beneficiază de scutire de taxe atunci când sunt livrate în UE, produsele lor ne mai fiind afectate de costurile suplimentare reflectate în prețul produselor finite. De asemenea, SUA susține că este cea mai mai mare economie de export agricol din lume, iar importanța acestui sector este foarte mare, 20% din veniturile lor provenind din exporturi. În urma încheierii acestui acord, taxele vamale vor fi eliminate și vor permite vânzărilor lor agricole să atingă potențiale maxime, oferindu-le condiții de concurență echitabilă. De exemplu, producătorii de mere din SUA plătesc taxe vamale la export către UE, care depășesc 7% atunci când transportul se realizează pe cale maritimă, exportul uleiului de măsline nu va mai fi supus taxelor de 1680 dolari per tonă pentru exportul în UE și de 34 dolari per tonă pentru exportul UE în SUA. Eliminarea tarifelor va ajuta astfel, fermierii, producătorii agricoli, muncitorii și familiile lor. Comerțul din industria textilelor și a îmbrăcămintei, susținut de o cooperare eficientă vamală și a altor norme comune, va fi facilitat pentru ambii parteneri, ducând la consolidarea cooperarării vamale și la oportunități de integrare reciprocă în lanțurile de aprovizionare.
Eliminarea barierelor ne-tarifare sau reducerea acestora și apropierea politicilor de reglementare vor spori, de asemenea, oportunitățile europenilor și ale americanilor în ceea ce privește comerțul transfrontalier. În urma acestui acord, ar trebui să fie eliminate barierele netarifare cum ar fi licențele de export, barierele „dincolo de frontieră”, cum ar fi barierele tehnice nejustificate în calea comerțului sau măsurile sanitare și fitosanitare. De asemenea, vor căuta să identifice modalități de a reduce costurile asociate cu diferențele de reglementare, prin promovarea unei mai mari compatibilități între cele două sistem, urmărind, în același timp, un nivel ridicat de sănătate, securitate și protecția mediului. Procesele de reglementare vor fi mult mai transparente și va exista o mai mare cooperare și participare, esențială pentru prevenirea apariției unor noi bariere tarifare și ne-tarifare.
Se estimează că, alinierea barierelor netarifare în industria aerospațială ar duce la creșterea PIB-ului SUA cu 0,9 miliarde euro (1,2 miliarde dolari) pe an, în timp ce PIB-ul UE ar crește cu 0,2 miliarde euro (0,3 miliarde dolari) anual. Sectorul automobilelor va contribui, de asemenea, la creșterea PIB-ului pentru cei doi negociatori. Exporturile americane pentru acest sector sunt așteptate să crească cu 9,1% pe an, iar ale UE cu 10,7%. Aliniera măsurilor netarifare, care împiedică comerțul și investițiile în sectorul chimicalelor, cosmeticelor și al produselor farmaceutice vor duce la o creștere a producției de 2,2% pentru UE, în timp ce pentru SUA, producția este așteptată să scadă cu 3,3%, indicând un avantaj competitiv pentru UE. Comerțul și fluxurile de investiții vor crește cu 11,8% pe an iar pentru UE cu 6,2%.
Contradicția aparentă dintre producția SUA și exporturile sale pot fi explicate prin legăturile intermediare profunde între economiile UE și SUA. Creșterea în sectorul produselor chimice ale UE intensifică cererea pentru intrări intermediare, alimentând exporturile SUA. De asemenea, filialele americane operează în beneficiul UE pentru creșterea producției UE în acest sector. Pe termen lung, sectorul alimentelor și al băuturilor va înregistra o creștere a producției de 0,9% în UE, însă producția SUA va scădea cu 2,1%. Fluxurile comerciale în ceea ce privește exportul, vor crește cu 3% pentru SUA și cu 5,4% pentru UE. Atât europenii cât și americanii vor beneficia de pe urma prețurilor mai mici de import. Un alt domeniu este cel al comunicațiilor, unde se estimează că vor exista creșteri de 0,4% pentru SUA și de de 0,2% anual pentru UE. În urma liberalizării vămilor și a simplificărilor de vămuire, se estimează o creștere anuală a transporturilor maritime transatlantice, cu 0,5% pentru UE și 0,4% pentru SUA. Serviciile de transport aerian vor crește pentru ambii parteneri cu minim 3% anual.
Uniunea Europeană, vede benefic acest acord, în contextul provocărilor actuale, precum restabilirea economiei în urma crizei, adaptarea la alte economii emergente extracomunitare, menținerea influenței în întreaga lume, considerând că beneficiile acestuia se vor reflecta direct asupra cetățenilor, prin crearea de noi locuri de muncă, reducerea prețurilor și diversificarea ofertei de produse. De asemenea, vede în acest acord un mod de a influența regulile comerțului la nivel mondial și protejarea valorilor proprii la nivel global. Redactarea unor reguli permanente și stabile pentru comerțul UE-SUA va permite să existe mai mulți investitori americani în Europa, atrași de numeroasele surse de energie diversificate și sigure, dezvoltându-se astfel infrasctructura de care Uniunea are nevoie.
Tot în urma semnării Parteneriatului, cei doi negociatori urmăresc crearea unor norme de reglementare care să protejeze sănătatea oamenilor, bunăstarea lor la locul de muncă și mediul în ansamblu. Eliminarea taxelor vamale și reducerea birocrației va duce la creșterea competiției în UE și SUA, iar oamenii și companiile vor beneficia de prețuri mai mici la cumpărături sau la achiziția de materii prime și materiale pentru produsele finale. Conform unui studiu al Comisiei Europene, venitul unei familii de patru persoane va crește, în medie, cu 545 euro anual, ca un rezultat al acordului, iar salariile vor crește cu 0,5%.
Pentru România, membră a Uniunii Europene, se preconizează că TTIP va avea un impact pozitiv, în special pentru românii care produc și comercializează bunuri în SUA. De asemenea, românii vor scăpa de vizele pentru SUA precum și de granițele comerciale.
Impactul TTIP la nivel global
TTIP are un impact important asupra comerțului global. Cei doi parteneri doresc să lucreze cu autoritățile de reglementare internaționale pentru a dezvolta noi reglementări, apropierea și stabilirea unor standarde înalte, care pot servi drept bază pentru autoritățile de reglementare internaționale. Aceste reglementări se vor aplica schimburilor comerciale dintre cele două mai mari economii la nivel global, care împreună, cuprind mai mult de 40% din comerțul desfășurat, acest lucru putând încuraja alte țări să adopte aceleași norme și standare sau cel puțin unele similare. Un studiu al CEPR constată că acordul ar conduce la creșterea PIB-ului partenerilor comerciali ai UE cu până la 100 miliarde euro. Mai precis, PIB-urilor economiilor OCDE cu venituri ridicate (minus SUA și UE) se consideră că vor obține în mod colectiv 36000000000 € (sau + 0,19%), într-un scenariu ambițios al TTIP.
O aliniere a barierelor netarifare va duce la creșterea producției în diverse sectoare ale celor doi parteneri de negocieri și la scăderea producției din afara UE-SUA. De exemplu, pentru sectorul electronicelor, producția din afară va scădea cu 6,2% iar pentru sectorul automobilelor, cu 12%, datorită pozițiilor competitive ale UE și SUA, în urma încheierii TTIP. În domeniul comunicațiilor, creșterea SUA și UE poate fi în detrimentul creșterii restului lumii, datorită schimbării costurilor și a structurii de piață în domeniul industriei serviciilor de comunicații și astfel creșterea nivelului de competitivitate a celor doi negociatori ai TTIP.
Totuși, o creștere a producției și a veniturilor în UE și SUA va duce la creșterea importurilor din alte țări. O creșterea a PIB-ului și a veniturilor locuitorilor din cele două regiuni va însemna mai mulți bani destinați consumului nu numai pentru bunurile și serviciile produse în UE și SUA, dar și din alte părți ale lumii. Eliminarea sau reducerea barierelor de reglementare va permite, de asemenea, un acces mai bun pe piață pentru producătorii din alte țări. De exemplu, multe companii din întreaga lume care exportă atât în Europa cât și în Statele Unite, în prezent, trebuie să se conformeze cu două seturi de standarde și reglementări, care necesită de multe ori procesele de producție separate. Îmbunătățirea compatibilității de reglementare între SUA și UE, cum este planificat în TTIP, ar trebui să aibă un impact pozitiv direct asupra acestor companii, la fel ca în cazul realizării Uniunii Europene, când au beneficiat de un set unificat de norme europene. Se estimează că țările terțe vor beneficia în proporție de 20% de reducerile sau eliminările costurilor datorate barierelor netarifare dintre SUA și UE. Dată importanța comercială a celor doi parteneri, restul țărilor vor fi stimulate să se îndrepte spre standardele transatlantice ale TTIP, care ar îmbunătăți accesul pe piețe la nivel global și la o reducere a barierelor comerciale dintre aceste țări. Potrivit cercetătorilor CEPR, o reducere de 5% a costurilor de tranzacționare între UE și SUA ar duce la o reducere de 1% pentru țările partenere exportatoare în SUA sau UE (din cauza efectelor de contagiune indirecte).
Odată cu semnarea acestui accord, vor fi ridicate standardele comerciale la nivel global și vor fi influențate atât economiile dezvoltate cât și cele emergente.
Controverse, critici și divergențe apărute în cei 2 ani de negocieri
Fiind un parteneriat de o asemenea amploarea, acesta are și părți controversate și s-a confruntat de-a lungul celor doi ani de negocieri cu diverse neportiviri de opinie. Au fost mulți cei care au opinat cu privire la încheierea TTIP. Potrivit Wall Street Journal, de pe urma acestui acord vor beneficia, în special, SUA și Marea Britanie iar analiștii de la Berlin susțin că doar Statele Unite vor avea de câștigat. La momentul începerii negocierilor, Frankfurter Allgemeine Zeitung era de părere că volumul tranzacțiilor comerciale dintre sudul Europei și Germania va scădea cu 30%. Francezii se declarau mult mai optimiști cu privire la încheiera TTIP, însă tot ei au fost cei care au impus anumite domenii care nu vor face parte din mandatul de negocieri, cum este cel cultural. Europenii se tem și că ar putea să piardă subvențiile pentru agricultură sau că piața comunitară va fi invadată de carnea de pui cu hormoni, de origine americană, actualmente interzisă. Comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloș, a susținut că există anumite sectoare sau produse pe care vom dori să le protejăm, precum carnea de vită, porc sau pui, însă și SUA va avea astfel de produse și în cele din urmă se va ajunge să se accepte bilateral un anumit grad de protecție. Președintele Jose Manuel Barosso a afirmat că „chestiunile legate de OMG și carnea cu hormoni – care nu e acceptată în UE – nu se negociază.”
De asemenea, Franța a susținut că negocierile nu se desfășoară la vedere și arătându-se nemulțumită, a cerut o mai mare transparență în negocierile cu privire la realizarea zonei de liber-schimb dintre UE și SUA.
Figura nr.6 Suportul țărilor membre UE pentru încheierea un acord de liber schimb cu SUA
Sursa: http://www.pewresearch.org/fact-tank/2015/01/29/is-europe-on-board-for-a-new-trade-deal-with-the-u-s/
Între cei doi negociatori au apărut neîncrederi în urma acuzațiilor conform cărora SUA și Marea Britanie și-ar fi spionat aliații în timpul negocierilor precedente. Un studiu PEW arată că Lituania este cel mai mare susținător al TTIP cu 79% și România cu 75 de procente, la polul opus aflându-se Germania și Austria, cu 39. Acest lucru este explicat de faptul că Germania reprezintă ”motorul” economiei europene iar nemții și austriecii sunt de părere că exporturile lor în spațiul comunitar vor fi afectate odată cu pătrunderea produselor mai ieftine americane, pe piața europeană.
Deși în general, la nivel declarativ, cel puțin, lumea se arată mulțumită de încheierea TTIP, se pare că lucrurile nu stau chiar așa și că suportul din partea membrilor nu este pe deplin pentru semnarea parteneriatului.
În ultima perioadă, au avut loc unele proteste în țări din Europa, în special în Germania, țara cu cel mai mare grad de scepticism cu privire la acest acord, în contextul începerii cele de-a noua rundă a negocierilor în perioada 20-24 aprilie a anului 2015. La această rundă a negocierilor s-a propus eliminarea sectorului sănătății din cadrul acordului de liber schimb.
Joseph P. Quinlan, Senior Fellow la Centrul pentru Relațiile Transatlantice, susține că nici anul acesta (2015) TTIP nu va fi semnat, însă rămâne încrezător pentru anii următori, 2016, 201, susținând că diferențele existente vor fi îngustate până când vor obține o afacere benefică ambelor părți. Dar campaniile anti-TTIP susțin că acest acord va duce la o deteriorare a mediului, a siguranței alimentară și a altor standarde, criticând, de asemenea o lipsă de transparență în cadrul discuțiilor. În acest contex, rămâne de văzut cine va avea dreptate, când și mai ales cum se va încheia negocierile privind acest parteneriat de o asemenea amploare și importanță economică și comercială la nivel global.
Concluzii
De-a lungul timpului, s-a constatat că dezvoltarea unei țări depinde de capacitatea acesteia de a-și mobiliza resursele proprii, materiale, umane și financiare și faptul că aceasta nu se poate izola de circuitul economic mondial. Cooperarea dintre state în plan economic, tehnologic, politic și științific constituie factori importanți pentru dezvoltarea economică mondială. În contextul actual, în care dezvoltarea relațiilor comerciale internaționale și schimburile între țările lumii sunt în continuă creștere, autoritatea vamală și procedurile de vămuire au un rol foarte important și necesar pentru buna desfășurare a acestor operațiuni.
Astfel, pentru desfășurarea unor operațiuni de comerț exterior, benefice pentru ambele părți implicate și pentru derularea acestora într-un cadru legal, în condiții de certitudine și siguranță, orice operator economic trebuie să cunoască și să respecte aspectele cuprinse în regulamentele de funcționare ale sistemului vamal din țara de origine.
În cazul de față, este importantă deținerea unor cunoștințe legate de tipurile de regimuri vamale aplicabile în Uniunea Europeană, cu dificultățile și facilitățile implicate de fiecare în parte, aspecte legate de statutul vamal al mărfurilor, respectiv determinarea poziției tarifare, reguli cu privire la originea mărfurilor și modalitățile de determinare a valorii în vamă pentru fiecare marfă. După însușirea acestor cunoștințe, operatorul economic va trebui să cunoască procedurile efective de urmat pentru vămuirea mărfurilor, cele anterioare vămuirii și vămuirea propriu-zisă, precum și tipurile de proceduri de care poate beneficia. Toate aceste informații trebuie să fie adaptate și actualizate în mod constant la realitățile contemporane ale mediului extern.
Sistemul vamal al Uniunii Europene se află în plin proces de dezvoltare și modernizare, un proces inițiat în anul 2013, odată cu publicarea noului regulament de funcționare al uniunii vamale care instituie un Nou Cod Vamal pentru Uniunea Europeană. Acesta aduce o serie de noutăți și modificări, cu accent pe informatizarea procedurilor de vămuire, faciltarea și protejarea comerțului legitim și protejarea intereselor Uniunii, ale cetățenilor și ale mediului. De asemenea, se urmărește simplificarea procedurilor și formalităților vamale prin eliminarea procedurilor naționale, acordarea de beneficii suplimentare companiilor certificate AEO, prin intermediul procedurii de autoimpunere, precum și simplificarea anumitor regimuri vamale.
De asemenea, se încearcă o apropiere între comerțul transatlantic, prin intermediul negocierilor dintre UE și SUA, în vederea încheierii „Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții”, urmărindu-se eliminarea barierelor tarifare, a taxelor vamale, uniformizarea și simplificarea procedurilor vamale, apropierea reglementărilor, standarde comune și eliminarea sau reducerea barierelor netarifare, care în prezent, reprezintă unul dintre cele mai importante impedimente în calea comerțului liber și echitabil între cei doi negociatori. Dacă acest acord de liber schimb va fi finalizat prin semnarea acestuia de către cele două regiuni, se preconizează că întreg sistemul comercial global va beneficia de pe urma acestui lucru, deoarece atât SUA cât și UE reprezintă cele mai mari puteri comerciale din lume, iar orice modificarea în interiorul acestora are efecte și asupra țărilor terțe, fie direct, în cazul unor țări partenere, fie indirect.
Concluzionând, pot spune că, în prezent, sistemul vamal european se află pe un trend ascendent, oferind premisele unui nou drum către un sistem informatizat care va permite un schimb de informații mult mai ușor între autoritățile vamale și operatorii comerciali atât în interiorul Uniunii cât și în relațiile cu țările terțe, asteptându-se o facilitare a schimburilor comerciale internaționale, o reducere a costurilor de operare și a birocrației, precum și diminuarea traficului cu bunuri contrafăcute sau ilegale, a fraudei și a terorismului prin intermediul controalelor mai rapide și mai amânunțite precum și încurajarea companiilor mici și mijlocii de a face parte din sistemul comercial internațional. Actualul proces de dezvoltare al Codului Vamal al Uniunii Europene cât și negocierile cu SUA privind TTIP nu este altceva decât o adaptare și un răspuns firesc la evoluția mediului internațional comercial și al afacerilor.
Bibliografie
Lucrări consultate:
Belu, Mihaela; Joldeș, Cosmin; Marinaș, Laura, Sistemul vamal, Editura Economică, București, 2003
Caraiani, Gheorghe; Cazacu, Cornel, Vămuirea mărfurilor de export-import, Editura Economică, București, 1996
Cerchez, Octavia, Politica comercială a Uniunii Europene, Logos, București, 2008
Cerchez, Octavia, Politica vamală- Componentă a politicii comerciale externe a României, Expert, București, 2003
Condor, Ioan; Condor,Cristea, Silvia, Drept vamal și fiscal, Lumina Lex, București,2002
Dobre, Adrian, Politica comercială comună a Uniunii Europene, Universul Juridic, București, 2010
Dobre, Adrian, Politica comercială comună a Uniunii Europene, Universul juridic, București, 2010
Dobrescu, Andrei; Potecea, Valeriu; Sebea, Mihai, Derularea tranzacțiilor comerciale intra și extracomunitare după aderarea României la Uniunea Europeană, Niculescu,2008
Gopal, Rama C.; Export Import Procedures, New Age International (P) Ltd., New Delhi, 2008
Legislație vamală:actualizat martie 2014, C. H.Beck, București, 2014
Popa, Ioan, Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Editura Economică, București, 2008
Popa, Ioan, Tranzacții de comerț exterior, Editura Economică, București, 2002
Rushton, Alan; Walker, Steve, Internationl logistics and supply chain outsourcing, Kogan Page, London, 2007
Vasiliu, Raluca, Operațiuni vamale – proceduri speciale-, Tribuna economică, București, 2008
Referințe web:
http://ec.europa.eu
http://europa.eu
http://exporthelp.europa.eu
http://www.customs.ro
http://www.dce.gov.ro
http://www.europarl.europa.eu
http://www.mfinante.ro
https://www.wto.org
Articole, periodice, studii de caz, surse online:
Boskin, J.Michael, Transatlantic Trade Goes Global, 16 Iulie, 2013, accesat la 20.04.2015, http://www.project-syndicate.org/commentary/the-global-implcations-of-eu-us-free-trade-by-michael-boskin#k0EPsyF5Mrk0ALsZ.99
Botezatu, Alina, De astăzi UE are un nou cod vamal. România aplică direct legislația europeană, 30 ocombrie, 2013, accesat la 15 decembrie, 2014. http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_34936/De-astazi-UE-are-un-nou-Cod-Vamal-Romania-aplica-direct-legislatia-europeana.html
Brăileanu, Ecaterina, Sistemul vamal și managementul acestuia, Revista de Comerț, Numărul 3, Martie, 2006
Capitaine, Maria, O nouă rundă a negocierilor comerciale (a patra) între UE și SUA, Curierul Național, (Ediție din arhivă) Anul 19. Luni, 10 Martie 2014, accesat la 21.05.2015, http://www.curierulnational.ro/Economie%20mondiala/2014-03-10/O+noua+runda+de+negocieri+comerciale+%28a+patra%29+intre+UE+si+SUA&hl=TIME&tip=toate
Comisia Europeană, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European privind situația uniunii vamale, Bruxelles, 21.12.2012 COM(2012) 791 final, accesat la 18.04.2015, http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2012/RO/1-2012-791-RO-F1-1.Pdf
Comisia Europeană, Să înțelegem politicile Uniunii Europene, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2014, accesat la 18.04.2015, http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/trade_ro.pdf
Comisia, Comunităților, Europene; REGULAMENTUL (CEE) NR. 2454/93 AL COMISIEI din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 2 iulie, 1993, la, 24, noiembrie, 2014. http://eurlex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:31993R2454&from=RO
Comisia, Europeană, Să înțelegem politicile Uniunii Europene, Broșură a Uniunii Europene, 2014, accesat la 15 decembrie, 2014. http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/customs_ro.pdf
European Commission, European Union, trade in goods with SUA, Directorat general for trade, 10 Aprilie, 2015, accesat la 27.04.2015, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113465.pdf
European Commission, Non-Tariff Measures in EU-US Trade and Investment – An Economic Analysis, Reference: OJ 2007/S 180-219493 Final Report, Rotterdam, 11th of December 2009, accesat la 20.05.2015, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2009/december/tradoc_145613.pdf
European, Commission, „European Union trade in the world” Directorate General for Trade, 13 Aprilie,2015, accesat la 25.04.2015, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_122532.pdf
Gellert, Lothar, Withdrawal, revocation and suspension of AEO certification, World Customs Journal, Volume 5, Number 1, 2009, accesat 11.12.2014. http://www.worldcustomsjournal.org/media/wcj/-2011/1/Gellert.pdf
Georgescu, Victor, Spre acordul de comerț liber dintre UE și SUA.Unde suntem, către ce ne îndreptâm, 1 Februarie, 2013, accesat la 20.05.2015, http://www.contributors.ro/global-europa/acordul-de-comer%C8%9B-liber-ue-sua-realita%C8%9Bi-%C8%99i-aspira%C8%9Bii/
HLWC, „Final Report High Level Working Group on Jobs and Growth”, February 11, 2013, accesat la 22.05.2015, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2013/february/tradoc_150519.pdf
http://www.dreptonline.ro/legislatie/ordin_163_2015_norme_procedurile_simplificate_vamuire.php
Ivașcu, Adrian, Operatorii economici vor putea folosi semnătură electronică pentru declarațiile vamale, din 15 septembrie, Agerpres, 10 septembrie,2013, accesat la 15 decembrie, 2014. http://www.agerpres.ro/economie/2014/09/10/operatorii-economici-vor-putea-folosi-semnatura-electronica-pentru-declaratiile-vamale-din-15-septembrie-15-14-57
Johnson, Rénne, Sanitary and Phytosanitary (SPS) and Related Non-Tariff Barriers to Agricultural Trade, Congressional Research Service, 31 Martie, 2014, accesat la 19.05.2015, http://nationalaglawcenter.org/wp-content/uploads/assets/crs/R43450.pdf
KPMG, România, Principalele aspecte vamale din România, analizate în context european, 2014, accesat la 28 noiembrie, 2014. https://www.kpmg.com/RO/en/IssuesAndInsights/ArticlesPublications/news/Documents/vama_romana_web.pdf
Matis, Alina, ”UE și SUA pregătesc cel mai mare acord comercial din istorie. Mizele și efectele pentru România.”, Ziarul Gândul.info, 19 iunie,2013, accesat la 23.05.2015, http://www.gandul.info/financiar/ue-si-sua-pregatesc-cel-mai-mare-acord-comercial-din-istorie-mizele-si-efectele-pentru-romania-analiza-gandul-10985053
Ministerul Economiei, Comertului si Turismului,Direcția Generală Comerț și Relații Internaționale, Politica comercială comună a Uniunii Europene, ianuarie,2013, accesat la 19.04.2015,http://www.dce.gov.ro/poli_com/Cadrul_general.htm
Munteanu, Vladimir, Dezbaterile clarifică noul cod vamal, Revista Mișcarea, 7 iunie, 2013, accesat la 28, decembrie, 2014. http://www.revistamiscarea.ro/dezbaterile-clarifica-noul-cod-vamal-ue/http://www.revistamiscarea.ro/dezbaterile-clarifica-noul-cod-vamal-ue
Năstase, Roxana, Acordurile comerciale internaționale- Modificări potrivit Tratatului de la Lisabona, Revistă științifică, București, Facultatea de Drept, 2010, accesat la 19.04.2015, http://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista-stiintifica/Acorduri-comerciale-internationale-2010-12-06.pdf
OFFICE of the UNITED STATES TRADE REPRESENTATIVE, Textiles and Apparel, accesat la 19.05.2015, https://ustr.gov/trade-agreements/free-trade-agreements/transatlantic-trade-and-investment-partnership-t-tip/t-tip-1
Ordin 163/2015 pentru aprobarea Normelor privind procedurile simplificate de vamuire, Monitorul Oficial, Partea I, nr.74, 28 ianuarie, 2015, accesat la 2 februarie, 2015.
Parlamentul European, Uniunea Europeană și partenerii săi comerciali, Fișe tehnice UE – 2015, accesat la 18.05.2015, http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_6.2.1.pdf
Parlamentul, European; Consiliul Uniunii Europene, REGULAMENTUL (UE) NR. 952/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 10 octombrie 2013, accesat la 22 noiembrie, 2014 http://static.cfnet.ro/media/2013/10/Codul-Vamal-UE-Regulament-952-2013.pdf
Petre, Mihai, Vămuirea mărfurilor, accesibilă tuturor, Capital, 18 ianuarie, 2015, accesat la 20 ianuarie, 2015. http://www.capital.ro/vamuirea-marfurilor-accesibila-tuturor.html
Velciu, Rodica, Uniunea Europeană- SUA- demararea negocierilor privind încheierea acordului de liber-schimb, Institutul de Economie Mondială,Brussels, Iunie, 2013, accesat la 20.04.2015, http://www.iem.ro/articole-euroinfo/569-uniunea-european-sua-demararea-negocierilor-privind-incheierea-acordului-de-liber-schimb
Velciu, Rodica, Uniunea Europeană: a patra rundă de negocieri în cadrul Parteneriatului transatlantic, Institutul de Economie Mondială, accesat la 20.05.2015, http://www.iem.ro/articole-euroinfo/651-uniunea-european-a-patra-rund-de-negocieri-in-cadrul-parteneriatului-transatlantic
Anexe
Anexa nr.1 – Carnet TIR
Sursa:http://www.untrr.ro/regim-tir/carnete-tir/completarea-carnetului-tir-fisier-ppt-2-2mb.html#.VOCNAdg9_Ug&panel1-7 ( accesat la 12.02.2015
Anexa nr.2- Carnetul ATA
Sursa:http://www.koehlerverlag.de/contents/de/image_viewer.html?lmd=42046.421528 ( accesat la 12.02.2015)
Anexa nr.3 – Arbore nomenclatură TARIC la import pentru ”preparate alimentare diverse – cafea”
Sursa :http://80.96.3.68:9080/taric/web/browsetariffi2_RO?expandelem=210130&Year=2012&Month=05&Day=08&Country=–––-&issection=n&checkfinal=y&impexp=1,( accesat la 26.03.2015 )
Anexa nr.4 – Solicitare de informații tarifare obligatorii
Sursă: http://www.customs.ro/ro/formulare.aspx (accesat la 12.02.2015)
Anexa nr. 5 –Model certificate de origine
Sursa: www.var.cci.fr ( accesat la 12.02.2015)
Anexa nr. 6 Certificat de circulație a mărfurilor
Sursa: http://www.customs.ro/UserFiles/File/Agenti%20economici/ANEXA%2021.pdf ( accesat la 12.02.2015)
Anexa nr.7 Declarație pentru valoarea în vamă
COMUNITATEA EUROPEANĂ DECLARAȚIA PENTRU VALOAREA ÎN VAMĂ D.V. 1
Sursă: http://www.customs.ro/ro/formulare.aspx (accesat la 12.02.2015)
Anexa Nr.8 – Principalii parteneri comerciali ai Uniunii Europene de bunurii și servicii
Sursă: http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/trade_ro.pdf
Anexa Nr.9 – Declarația Transatlantică
Sursă: http://eeas.europa.eu/us/docs/trans_declaration_90_en.pdf
Anexa Nr. 10 – Principalele categorii de produse tranzacționate între UE-SUA (2010-2014)
Sursă:tabel realizat personal pe baza datelor preluate de pe http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113465.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procedurile de Vamuire a Marfurilor (ID: 145155)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.