Prezentarea Sistemului Bancar

Capitolul 1 Prezentarea Sistemului Bancar

Evoluția Sistemului Bancar

Sistemul bancar este alcatuit din totalitatea băncilor organizate in jurul si sub supravegherea băncii centrale in vederea oraganizării operațiunilor de scont și re-scont de credit, plasamente si de administrare a depozitelor bancare.

Primele activității cu caracter bancar, în adevăratul sens al cuvântului apar în Țările Române în perioada feudalismului, acestea erau desfășurate de către zarafi si cămătari.

Zarafii se ocupau de schimbul de monedă, acesta fiind asemănător schimbului valutar în numerar din zilele noastre. La noi în tară era foarte necesara activitatea zarafilor deoarece pe teritoriul țării intrau o mulțime de însemne monetare, provenite din mai multe țări.

În preajma înființării primului sistem monetar național, în anul 1867, se estimează că circulau peste 80 de tipuri de însemne monetare pe teritoriul Țărilor Române, din aur, argint și aramă, cum ar fi: napolenul francez, lira sterlină, lira otomană, ducatul austria (monede de aur), icosarul, rubla, sfanțicul, creițarul, talerul (monede din argint), paralele, piaștrii, copeicile (monede din aramă)

Serviciile prestate de cămătari erau acordarea de credite, acestea având dobânzi mari, chiar foarte mari. La serviciile cămătarilor apelau boierii, meșteșugarii si țăranii.

Capitalurile cămătarilor proveneau din mai multe surse:

– surse interne – pentru boierii creditori: dijme, clăci de bani, monopoluri feudale, agricultură, creșterea vitelor, arendă

– pentru negustori singura sursă de împrumut era capitaul comercial

– surse externe: capitalurile provenite din Turcia și Austria, având dobânzile foarte mari

Dobânzile impuse de către cămătari erau foarte mari, ele variau între 10-24 % față de alte tări unde acestea erau doar 4-5 %.

Odată cu dezvoltarea relațiilor capitaliste, se simțea nevoia apariției unor instituții financiare reglementate si capabile să susțină finanțarea unor proiecte de avergura. Într-o primă fază, o serie de case comerciale străine implementate de centrele comerciale romănești s-au specializat în domeniul bancar. Între anii 1830-1860 funcționau 10 asemenea case la Brăila, 21 la Galați, 20 la București și câte una la Buzău, Craiova și Iași.

Banca Națională a Moldovei ia ființă în anul 1856, printr-un act de concesionare făcut între domnitorul Grigore Alexandru Ghica si bancherul german F. Nulandt. În mai puțin de un an aceasta dă faliment, cu toate că activitatea băncii a fost supravegheata de doi comisari, reprezentanți ai statului si guvernul a încercat din răsputeri să o redreseze, însâ fără nici un rezultat.

Casa de Depuneri și Consemnațiuni înființată în anul 1864 reprezintă un factor important în dezvoltarea activității bancare în Țările Române, deoarece avea ca sursa de venit depunerile de consemnațiuni private, dar și publice cum ar fi taxe ale unor instituții publice sau administrații locale.

Ca urmare a acestui moment au luat naștere diverse instituții bancare, având capital preponderent autohton, ca de exemplu: Banca României (1865), Creditul Funciar Rural și Urban (1873-1875), Banca Marmorosch-Blank (1874), Banca Albina (1872) și Banca Furnica (1883).

Înființat în anul 1873, Creditul Funciar Rural din București apare datorită înmânării unei cereri a delegaților propuși de proprietarii funciari români, adresată ministrului de finanțe, prin care se cere concesionarea creditului funciar. În primii opt ani această instituție atribuie împrumuturi în valoare de 64,1 milioane de lei având la bază garanții ipotecare.

Pe acest principiu ia ființă și Creditul Funciar Urban din București care are ca temelie principiile proprietarilor urbani de imobile din capitală, se făceau împrumuturi cu ipotecă pe imobile pentru a se putea finanța construcții, reparații sau menținerea imobilelor urbane. Tot pe aceste principii în anul 1881 apare și Creditul Funciar din Iași.

În anul 1874 ia ființă prima instituție bancară cu capital mixt, numită Marmorosch-Bank & Co, aceasta acorda credite în toate ramurile economiei (agricultură, căi ferate, construirea de școli, hale și piețe); a ajutat la construirea primelor două fabrici de hârtie din țară: Letea și Scăieni; datorită ei se înființează Societatea de Română de Asigurări Generale din Brăila, care devine Societatea de Română de Asigurări Generale, deoarece sediul este mutat la București și astfel devine una dintre cele mai cunoscute firme de asigurări.

Prin legea din 17 aprilie 1880 lua ființă Banca Națională a României (BNR), bancă de „scompt și circulație”, înființată după modelul Băncii Naționale a Belgiei și respectând principiile școlii bancare.

Capitalul Băncii Naționale a României era in totalitate românesc, din acesta o treime aparținea statului si celelalte două treimi aparțineau particularilor. Banca desfășura activități conform reglementărilor statului, aceste activitării erau: scontul, avansurile pe scrisuri funciare, emisiunea de bancnote, efecte publice și alte valori.

Beneficii aduse de BNR statului:

– creșterea rolului capitalului intern în dezvoltarea unor ramuri ale economiei

– mobilizarea disponibilităților bănești

– acordarea de credite mai lesne

-circulații bănești elastice, moderne și mai ieftine

Banca Națională a României și-a început activitatea la 1 decembrie 1880 ca bancă centrală, deținând un rol major în finanțarea sistemului bancar prin credite de scont.

În timpul Primului Război Mondial, băncile românești și-au mărit capitalul social prin contribuirea la finanțarea țărilor aflate în război, în timp ce băncile cu capital aveau o atitudine de așteptare și mare prudență fără a-și modifica capitatlul social.

Sistemul bancar s-a dezvoltat in perioada interbelică ca o urmare a pătrunderii capitalui străin, numărul băncilor a crescut de la 215 în anul 1918 la 1.122 în anul 1928, având un capital total de 10 miliarde de lei.

Perioada de vârf, în care se atinge apogeul economic și cristalizare a relațiilor capitaliste este perioada interbelică, perioadă în care sistemul bancar românesc se dezvoltă considerabil atingând în anul 1928 numărul de 1.122 bănci, în anul 1918 înregistrându-se doar 215. Acest număr de bănci însă scade în anul 1941 numărul băncilor fiind 272, acest lucru se datorează crizei economice mondiale în perioada 1928-1933.

Al Doilea Război Mondial a avut o semnificație mare, deoarece în urma acestuia au apărut bănci cu capital de stat, care mobilizau mijloace bănești din economia națională și le foloseau sub forma unor credite în sectoarele economiei la care erau arondate. În perioada socialistă se înregistrează un număr de 2.661 bănci, se instaurează un plan unic și strict centrat pe domeniile de activitate și în fucție de clientelă.

După 1990, sistemul bancar românesc a funcționat după principiul universalității operațiunilor bancare, fiind dominat de băncile comerciale. Alături de băncile comerciale, sistemul bancar românesc cuprinde o rețea de cooperative de credit (CREDITCOOP), bănci specializate în activități de economisire și creditare în domeniul locativ (Raiffeisen Banca pentru Locuințe și HVB Banca pentru Locuințe), o bancă pentru comerț exterior (Eximbank). Pe lângă acestea mai activează și instituții financiare nebancare, cum ar fi: leasing, credite imobiliare sau creditele de consum.

Odată cu pătrunderea la Uniunea Europeană, pătrunderea anumitor bănci străine își fac simțită prezența în cadrul sistemului bancar. Începând cu toamna anului 2008, se simt efectele crizei financiare internaționale datorită atacului direct al monedei naționale, având drept consecințe: scăderea creditării, scăderea numărului de angajați, înmulțirea ratelor de dobândă, a ponderii rețelelor de sedii bancare.

Sistemul bancar românesc suportă consecințele acestei crize financiare la nivel global, însă, cu toate acestea, în România nu sunt bănci incapabile de plată, ci încearcă să se mențină la niveluri pozitive, actuala stabilitate a sistemului bancar românesc datorându-se Băncii Naționale a României.

1.2 Structura sistemului bancar

Sistemul banca este format din mulțimea băncilor care își desfășoară activitatea în economie într-o anumită perioadă de timp. Acesta menține echilibrul economic stabil prin legăturile sale de intermediere cu restul economiei.

Sistemul bancar poate fi privit ca element component al sistemului economic național deoarece băncile, ca intermediari financiari, asigură distribuirea resurselor bănești disponibile la un monent dat în economie, spre mijloacele de finanțare. Distribuirea resurselor se face prin acordarea de împrumuturi, astfel creditul asigură transformarea economiilor sterile în investiții.

Profitabilitatea și calitatea activității bancare este dată în general de către nivelul de dezvoltare al economiei.

Sistemul bancar este format din:

– Banca Centrală (BNR)

– instituțiile de credit: bănci, oragnizații cooperatiste de credit, bănci de economisire și creditare, bănci de credit ipotecar și instituții emitente de monedă electronică

Activitatea bancară, strâns legată de activitatea economică-socială este reglementată obligatoriu de legi specifice, în România acestea sunt:

OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, care urmărește adaptarea la standardele internaționale a criteriilor ce țin de organizarea și funcționarea băncilor comerciale și a instituțiilor de credit asimilate în România

OUG 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor financiare dintr-un conglomerat financiar

Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, statutul băncii noastre centrale

OG 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare a falimentului instituțiilor de credit, cu modificări anterioare

1.2.1 Banca Centrală

Banca centrală a României este Banca Națională a României, aceasta este singura instituție aitorizată care poate emite însemne monetare sub formă de bancnote și monede, acestea fiind mijloace legale de plată pe teritoriul României.

În întreaga lume, Băncile Centrale operează ca instituții publice ale statului și sunt investite cu funcții complexe, ele având un rol esențial, atât în cadrul sistemului bancar, cât și în întreaga economie a statului respectiv.

Banca Națională a României are sediul la București și mai are 19 sucursale județene. Este o instituție publica independentă, are personalitate juridică, atrinuțiile ei fiind prevăzute în Legea nr. 312/2007 Legea privind Statutul BNR și Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară.

Banca centrală concepe și aplică politica monetară, este autoritatea statului, care organizează și reglementează circulația bănească din economie. Deține monopolul emisiunii monetare și în același timp supraveghează evoluția monedei naționale, asigură stabilitatea monedei și a prețurilor.

Conducerea Băncii Naționale a României este reprezentată de Consiuliul de Administrație, care este alcătuit din nouă persoane:

Președintele, reprezentat de guvernatorul Băncii Naționale a României

Vicepreședintele, este în același timp si prim-viceguvernatorul

Șapte membri, din care doi sunt viceguvernatori ai Băncii Naționale a României, restul de cinci membri în mod obligatoriu nu sunt salariați ai Băncii Naționale a României

Conducerea operativă a Băncii Naționale a României este reprezentată de către patru membrii ai consiliului de administrare, acestia fiind salariații ai băncii.

Pentru o bună desfășurare a activității, Banca Națională a României colaborează cu autoritățile publice atât cele centrale cât și cele locale, având capacitatea de a emite reglementări proprii, acestea la rândul lor asigură punerea în practică a reglementărilor legale cu caracter general.

Reglementările sunt reprezentate de:

Regulamente

Norme

Circulare

Ordine

Funcțiile Băncii Naționale a României

funcția de emisiune monetară

funcția de creditare

funcția de administrare a rezervelor valutare

funcția de reglementare, supraveghere și control a sistemului bancar

funcția de bancă a statului

Capitolul 2. Activitatea bancară din România

2.1. Băncile comerciale

Banca poate fi definită ca o institutie care mobilizează mijloacele bănești disponibile, finanțează și creditează persoanele fizice și juridice, organizează și efectuează decontările și plățile în cadrul economiei naționale și în relațiile cu alte state cu scopul obținerii de profit.

Băncile comerciale au statut de socități comerciale pe acțiuni și funcționează în baza Legii bancare nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a Legii bancare nr. 58/1998.

Băncile au capacitatea de a cunoaște foarte bine specificul și situația financiară a posibililor clienți, care au nevoie de credite, băncile îi pot consilia și pot influența deciziile lor în legătură cu unele oportunități de afaceri.

Băncile ca societăți comerciale se bazează pe principiul maximizării profitului prin colectarea de fonduri bănești din economie, pe care ulterior le va acorda sub formă de împrumuturi (credite) clienților.

Băncile comerciale sunt conduse și administrate de adunarea generală a acționarilor și de președinți,vicepreședinți, consiliul de administrare și comitetul de direcție. De asemenea băncile dispun de organe proprii de control, acestea fiind reprezentate de comisia de cenzori și controlul intern al băncii.