Pregatirea Livrarii Pentru Export

Cuprins

Pregătirea livrării pentru export

INTRODUCERE

Finanțarea comerțului internațional constituie o condiție importantă a dezvoltării afacerilor și a competitivității acestora.

Derularea tranzacțiilor comerciale necesită de cele mai multe ori recurgerea la operațiuni de finanțare, datorită unor factori precum: concurența acerbădintre producători, creșterea ponderii produselor complexe și de valoare în cadrul schimburilor comerciale internaționale sau dificultățile întâmpinate de țările mai puțin dezvoltate în procurarea resurselor financiare.

Focalizarea preocupărilor de cercetare este orientată către cunoașterea conceptului de factoring, ceea ce a permis utilizarea unor metode principale de cercetare, astfel:

– analiza documentației, făcând aici referire mai ales la parcurgerea literaturii de specialitate. Acest fapt a permis o analiză de conținut a temei abordate, precum și o analiză a evoluției temei respective atât din punct de vedere al criteriului timp, cât și din punct de vedere al criteriului spațiu;

– observarea neparticipativă, rezumându-se astfel la observarea evoluției în timp a conceptului și la interacțiunile dintre diferitele elemente supuse cercetării;

– metoda comparativă, prin intermediul căreia am recurs la identificarea principalelor elemente teoretice și practice specifice diferitelor dimensiuni ale conceptului de factoring, printr-o abordare de la internațional la național.

Exportul implică identificarea și exploatarea posibilităților comerciale în afara pieței locale.

Activitatea pe piețele externe, spre deosebire de activitatea pe piața locală, prezintă un șir de provocări noi.

Unele din aceste provocări țin de distanța dintre locul de origine și piața de desfacere externă. Alte provocări țin de "distanța psihologică” dintre producător și consumator – producătorul poate să nu fie la curent cu multe dintre condițiile pieței sau pot apărea incertitudini în ceea ce privește reglementările care urmează a fi aplicate.

Acest îndrumări vă încurajează să investigați beneficiile exportului și stabilește un proces bine determinat în baza căruia se poate desfășura analiza modalităților de a beneficia la maxim în urma activității pe piețele de export.

Exportul nu înseamnă doar transportarea mărfii într-o țară străină.

Pentru a comercializa cu succes producția peste hotare, exportatorul trebuie să facă față unor cerințe noi și specifice, precum tipul și calitatea produselor și serviciilor, promovarea și comercializarea producției clienților noi, fixarea prețurilor în raport cu concurenții, gestionarea fluxului de produse și documentației complementare, colectarea plăților.

În majoritatea cazurilor, exportatorul face față acestor cerințe la o distanță considerabilă de la țara de origine și, nu de puține ori, în țări care se deosebesc considerabil de piața de origine.

Pentru a exporta cu succes, trebuie să:

– înțelegeți mediul de afaceri de pe piața de export.

De exemplu, nu porniți de la premisa că consumatorii pe toate piețele de export au aceleași necesități sau că toate cerințele de ordin juridic sunt la fel;

– selectați și clasificați după prioritate piețele potențiale de export;

– vă asigurați că dispuneți de produsele potrivite pentru piața selectată, ajustați și adaptați produsele, în caz de necesitate;

– creați structura organizațională adecvată de marketing și vânzări;

– găsiți și căpătați susținerea Guvernului (granturi, misiuni de afaceri, contacte) sau altor organizații/ instituții;

– elaborați strategii promoționale potrivite;

– stabiliți în mod corect prețurile la produse;

– dezvoltați sisteme și abilități noi (ex.: sistemul de documentare și de logistică) în cadrul companiei;

– înțelegeți procesele de transportare, documentare și asigurare;

– știți cum să negociați contractele și cum să obțineți banii;

– evaluați riscurile și costurile de accedere pe o piață externă, precum și cele de ieșire de pe piață;

– țineți cont de diferențele culturale, atât în ceea ce privește produsul oferit, cât și în procesul de negocieri;

– cunoașteți barierele la import în țara selectată, restricțiile de adaptare a produselor importate la o serie de parametri locali.

Există trei forme de export:

Export pasiv: compania primește și satisface comenzile de peste hotare fără a întreprinde măsuri active de atragere a clientelei din străinătate.

Procesul e inițiat datorită interesului partenerilor străini, care poate parveni de la cumpărătorii care cunosc deja produsele moldovenești, care au aflat despre compania exportatoare din publicitatea sau articolele publicate în presa publică sau specializată, sau prin intermediul agenților și intermediarilor care studiază în mod activ produsele din numele cumpărătorilor străini.

Export prin subcontractare: companiile exportă materie primă sau componente fabricilor prelucrătoare sau de asamblare din străinătate.

Export activ: compania implementează în mod activ o strategie de export, pentru a depista și dezvolta piețe noi de export.

CAPITOLUL I

Operațiuni necesare în derularea tranzacțiilor de comerț exterior

Derularea operațiunii de export înseamnă ansamblul activităților, prin intermediul cărora are loc livrarea mărfii de la vânzător la cumpărător, pe de o parte și efectuarea plății de către cumpărător în beneficiul vânzătorului.

Livrarea internațională a mărfii presupune următoarele activități: pregătirea mărfii în vederea exportului și facturarea la extern, expediția și transportul internațional, asigurarea mărfurilor, vămuirea.

În acest proces sunt implicate pe lângă părțile contractului comercial – vânzătorul și cumpărătorul – și o serie de firme sau organisme prestatoare de servicii specializate: expeditori, intermediari de tranzit, casa de asigurări, organe vamale, instituții de control al calității etc. În cazul exportului indirect sau al exportului prin comisionar, în relația comercială de baza există trei părți:

producătorul (furnizorul mărfii pentru export)

firma de comerț exterior ( care poate acționa pe cont propriu sau ca intermediar)

clientul extern ( acesta la rândul său putând fii distribuitor, intermediar comerciant pe cont propriu sau beneficiar final al mărfii)

Problema de baza a plății internaționale este cea a stabilirii mijloacelor și tehnicilor de plată. În principiu în mecanismul decontării intervin patru părți: exportatorul, beneficiarul plății, importatorul, debitorul obligației de plată, banca exportatorului și banca importatorului, acestea prestând o serie de servicii în folosul clientțlor lor, partenerii contractului comercial.

1.Pregătirea mărfii pentru export

În cadrul obligației de livrare prevăzute în contractul extern, vânzătorul trebuie să asigure livrarea fizică a mărfurilor care fac obiectul tranzacției, să respecte cantitatea și calitatea stipulate în contract și să respecte termenul și condiția de livrare.

Dovada cantității livrate se face, în general, prin documentul de transport (conosament, scrisoare de trăsură tip CMR, scrisoare de trăsură tip CIM, fracht aerian).

Termenul la care s-a livrat marfa este cel din documentul care marchează momentul începerii transportului internațional.

În ceea ce privește calitatea, de regulaă se solicită un certificat de calitate (document eliberat de către producător, ce poate fi atestat de un organism de control al calității).

Referitor la ambalaj, acesta asigura protecția mărfii și reprezintă totodată un suport promoțional.

Ambalarea trebuie să aibă în vedere:

-Valoarea mărfurilor

-Mijlocul de transport folosit

-Operațiunile de încărcare – descărcare

-Durata transportului și a staționărilor

-Clima zonei de tranzit

Ambalarea mărfurilor cade în sarcina producătorului, acesta fiind răspunzător conform uzantelor internaționale de toate urmările lipsei sau stării defectuoase a ambalajului, fiind obligat să acopere eventualele prejudicii ale transportatorilor și ale terților.

Marcarea privește atât mărfurile, cât și ambalajele și se disting două tipuri de marcare:

-cea necesară pentru a individualiza o expediție;

-cea impusă de reglementările țării importatoare.

Elemente uzuale: date de identificare ale expeditorului și destinatarului, modul de manipulare, greutate, stația de expediție și cea de destinație, etc.

Lista de colisaj (packing list) – document care sintetizează aspectele generale privind lotul de marfa, cuprinzând numărul coletelor, denumirea reperelor de marfă, cu specificarea cantităților, dar fără indicarea valorii.

Licența de export (puțin utilizată în prezent) este documentul prin care statul căruia îi aparține exportatorul autorizează efectuarea operațiunii.

Certificatul de origine – este un document emis de un organism specializat din țara exportatorului (de regulă, Camera de Comerț), care confirmă natura, cantitatea, valoarea mărfurilor livrate și locul lor de fabricație și include o declarație precizând țara de origine a bunurilor.

Are următoarele funcții :

-permite obținerea unor facilități vamale de către importator (dacă există acorduri ce prevăd taxe preferențiale);

-asigura respectarea măsurilor de politica comercială din țară importatoare (licențiere, contingentare);

-asigură respectarea unor drepturi de proprietate intelectuală (de exemplu, denumirea de origine) .

1.1. Pregătirea livrării

Pregătirea livrării are în vedere fabricarea sau procurarea bunului, ambalarea și marcarea, iar apoi livrarea efectivă si facturarea la extern.

1.2. Ambalajul și marcarea – componente ale pregătirii livrării

Un rol important revine procesului de ambalare a mărfii, pentru ca fiabilitatea transportului depinde de ambalaj. Ambalajul are mai multe funcții:

Ø      Asigură protecția mărfurilor împotriva socurilor, coroziunii precum și conservarea acestora pe parcursul transportului.

Ø      Asigură inviolabilitatea produsului și protecția acestuia împotriva furtului.

Ø      Facilitează operațiunile pe care le implică transportul, respectiv încărcarea descărcarea mărfii, transbordarea și alte manipulări, precum și operațiunile de verificare a partizii de marfă.

Ø      Facilitează desfacerea produselor prin aspectul promoțional.

Un ambalaj bine realizat servește atât necesităților tehnice, de securitate a mărfurilor pe parcursul transportului, cât și a celor comerciale, de realizare a publicității pentru produsele respective. Ambalajul trebuie să îndeplinească mai multe cerințe:

·        să aibă masă și volum propriu reduse;

·        să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern;

·        să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat;

·        să nu prezinte miros și gust propriu;

·        să posede o rezistență mecanică cât mai ridicată

·        să fie etanș față de gaze, praf, grăsimi;

·        să prezinte sau nu, după caz, permeabilitate față de radiațiile luminoase;

·        să aibă forma, culoare, grafică atractive.

Ambalajul poate fi realizat sub diferite forme, în funcție de natura mărfurilor ce urmează a fi transportate:

–         mărfuri ce pot fi transportate neambalate: de exemplu, fier vechi, țevi, bare, netăbăcite,

în general acele mărfuri al căror volum și formă nu necesită am aceste mărfuri călătoresc pe riscul lor, transportatorul nerăspunzând pentru numărul de bucăți sau pentru deteriorare;

– mărfuri transportate în vrac: de exemplu, mărfuri cu greutate mare, cărbune, cereale;

– mărfuri transportate în saci: aceste mărfuri sunt transportate libere de avarie și scurgere,

– mărfuri transportate sub forma baloților, care cuprind mai multe pachete legate împreună,

– lichidele sunt transportate în butoaie sau cisterne;

– mărfurile cu volum redus sunt, de regulă, transportate în pachete, care pot fi din lemn sau carton; în cazul lăzilor din lemn masiv, grosimea scândurilor trebuie să fie proporțională cu greutatea continuțului; lăzile transparente prezintă riscuri de avarie sau perforare, care nu sunt în sarcina cărăușului; cutiile din carton trebuie să fie rezistente, impermeabile, cu cercuri metalice.

O importanță specială o prezintă, în comerțul internațional, livrarea cu ajutorul paletelor și în containere.

Paletizarea permite reunirea într-o singura unitate de încărcare a mai multor mărfuri ambalate depuse pe paletă.

Paleta este compusă din una sau două platouri suprapuse, de regulă, din lemn. Transportul cu ajutorul paletei face mai rapidă manipularea mărfii, facilitând operațiunile de încărcare, depozitare și distribuire a produsului. Costul paletelor fiind relativ redus, ele sunt frecvent furnizate gratuit, împreună cu marfă.

Containerul este un recipient, mobil și ermetic, conceput pentru a fi încărcat cu bunuri în vrac sau ușor ambalate, altfel încât transportul să se facă fără manipulări sau transbordări de mărfuri de la locul de expediție la cel de destinație.

El este un ambalaj definitiv, în care marfa circula "din poartă în poarta", fără nici o intervenție asupra acesteia pe parcursul transportului.

Ambalajul cade în permanentă în sarcina și răspunderea vânzătorului.

Importatorul poate să dea, la trimiterea comenzii sau când încheie contractul, instrucțiuni precise cu privire la ambalaj; dacă acesta nu o face, el lasă la latitudinea exportatorului alegerea naturii și tipului de ambalaj. În alegerea ambalajului trebuie să se țină seama de mai mulți parametri, cum sunt:

Ø      riscurile la care este expusă marfa, și care țin de natura mărfii, de mediu (climat, starea infrastructurilor de transport, soluția aleasă pentru transport);

Ø      costurile ambalajului, avându-se în vedere raportul dintre costul ambalajului și valoarea mărfii, precum și economiile pe care ambalajul le permite în ceea ce privește transportul, manipularea și asigurarea mărfii;

Ø      aspecte tehnice: ambalajul greu și voluminos mărește costul transportului și manipulării; ambalajul ușor și de volum redus are o capacitate de protecție mai scăzută;

Ø      aspecte comerciale: influența negativă asupra relațiilor cu clientul în caz de avarie, furt sau pierdere; afectarea imaginii de marca a exportatorului;

Ø      aspecte juridice și financiare: în caz de avarie, dacă aceasta este imputabilă ambalajului, este angajată răspunderea celui care expediază marfă; reglementările privind ambalajul din unele țări sau pentru anumite produse

1.3. Documentele de livrare – necesare pentru livrarea mărfurilor

În procesul livrării este necesară procurarea/eliberarea și utilizarea mai multor documente care se referă în principal la: autorizarea exportului, certificarea cantității și calității mărfii livrate, identificarea mărfii livrate, originea mărfii, starea de sănătate a acesteia.

Licențele de export – autorizații acordate de statul exportatorului pentru efectuarea tranzacției internaționale – sunt relativ puțin utilizate, promovarea și stimularea porturilor fiind, în general, o caracteristică a politicilor comerciale contemporane.

În România, potrivit unor reglementări din 1992 (HG 215/1992) exportul, pentru marea majoritate a mărfurilor, nu este supus licențelor.

În schimb, la o serie de produse se practica sistemul de autorizare. Totodată, sunt interzise la export o serie de produse (de exemplu, arme și muniții, explozibile și toxice,stupefiante, bunuri aparținând patrimoniului cultural).

Dovada cantității livrate se face, în general, prin documentul de transport conosament, scrisoare de trăsură etc..

În situația unor mărfuri de masă se admit, tolerante în plus sau în minus în raport cu cantitatea contractată, în ceea ce privește respectarea calității, de regulă, în comerțul internațional, se solicită certificat de calitate, care face parte din setul de documente depus de exportator la bancă.

1.4. Facturarea la extern – etapa importantă în livrarea mărfurilor

Factura externă este un înscris întocmit de exportator prin care se arată condițiile în care are loc vânzarea de bunuri și servicii. Principalele funcții ale facturii sunt următoarele:

·        Arată faptul că marfa a fost vândută.

·        Mijlocește transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător

·        Servește la încasarea contravalorii mărfii. .

·        Servește la efectuarea formalităților vamale

Funcțiile facturii:

-arată faptul că marfa a fost vândută;

-mijlocește transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător;

-servește la incasarea contravalorii mărfii;

-servește la efectuarea formalităților vamale

Factura este emisă într-un număr de exemplare care depinde de specificul tranzacției. Exportul spre anumite țări, poate genera întocmirea facturi chiar și în 20 de exemplare sau mai multe, în general, factura este întocmită pentru următoarele destinații:

– clientul din contractul comercial;

– autoritatea care eliberează certificatul de origine;

– casa de asigurări;

– firmele de tranzit în țara exportatorului și, respectiv, a importatorului;

– portul de îmbarcare;

– serviciile vamale din țara exportatorului importatorului;

– banca plătitoare etc.

În afara facturii comerciale, în practica de comerț exterior se mai utilizează: factura pro forma, factura consulară și factura vamală, acestea având funcții specifice. Factura pro formă, este un document solicitat de importator exportatorului pentru a-i servi la realizarea unor formalități prealabile importului.

De exemplu, factura pro forma poate servi pentru obținerea licenței de import sau pentru deschiderea acreditivului.

Factura consulară este un document solicitat de către organele vamale din unele țări importatoare pentru a servi la stabilirea taxelor vamale la mărfurile de import. Ea este completată de către expeditor pe formulare speciale vizate de consulatele țărilor importatoare.

Costul facturilor consulare variază de la țară la țară, dar el poate fi adesea foarte ridicat. Cumpărătorul este ținut să ramburseze vânzătorului costul facturilor consulare pe care ultimul le-a procurat în contul importatorului.

Factura vamală este un document cerut la import în anumite țări pentru a determina structura prețurilor și prețurilor nete pe piață țării de origine. Ea servește ca element de referință pentru calculul taxelor vamale.

CAPITOLUL II

Expediția internațională

2. Logistica – un concept atotcuprinzător în expediția internațională

Expediția internațională este componenta a mecanismului de derulare a operațiunilor export/import; ea reprezintă interfața dintre predatorul mărfii și cărăuș (transportator) și acesta din urma și destinatar, asigurând derularea fluxurilor de mărfuri în bune condiții. Expeditorul este un intermediar sau comisionar – între cel care livrează marfă (încărcător) și cărăuș.

Prin logistică se înțelege ansamblul operațiunilor care au ca scop punerea mărfii la dispoziția destinatarului la termenul și la locul stabilit prin contract, și la costul cel mai redus. Logistica include, prin urmare, toate activitățile care sunt legate de circulația mărfurilor:

–         alegerea localizarilor pentru fabricare și depozitare;

–         gestiunea aprovizionării și a stocurilor;

–         ambalarea și marcarea mărfii;

–         transportul;

–         asigurarea mărfurilor în traficul internațional;

–         vamuirea și operațiunile post-vânzare.

La originea logisticii sta ideea ca activitățile enumerate mai sus reprezintă părți ale unui proces integrat și ele trebuie să fie gestionate ca un întreg.

Pe aceasta bază, îndeosebi începând din anii '80, multe firme au început să-și constituie departamente de logistică sau să lucreze cu societăți specializate în acest domeniu, subcontractând ansamblul activităților respective.

Expeditorul internațional este o persoană fizică sau juridică care pe baza unui contract de mandat încheiat cu firma exportatoare se obligă să preia mărfurile încredințate de acesta și să efectueze operațiunile necesare pentru ca marfa să ajungă la destinatar.

Serviciile legate direct de transport sunt:

– alegerea mijloacelor de transport și a rutelor

– pregătirea calculelor pentru tarife

– plata cheltuielilor legate de deplasare

– procurarea documentelor de transport

Principalele documente sunt: conosamentul, scrisoare de transport aerian, scrisoare de trasura feroviara, scrisoare de trasura CMR (a se vedea anexa 4), document de transport multimodal.

Costurile cu logistică dețin între 5% si 20% din totalul costurilor în întreprinderile comerciale sau producătoare.

Printr-o abordare integrată sau sub contractate către firme de logistică, în condițiile utilizării facilităților oferite de tehnicile de informare, aceste costuri pot fi substanțial reduse. Aceasta presupune optimizarea soluției logistice, respectiv, a alegerii modalității (modului) de transport, a tehnicii de transport, a localizărilor pentru depozitarea și manipularea mărfii. Complexitate a anumitor operațiuni de expediere, atât în plan logistic, cât și în ceea ce privește efectuarea formalităților vamale, impune adesea recurgerea la un expeditor, care reprezintă interfața dintre firma și transportator și poate oferi prestații profesionale și specializate în funcție de modul de transport, destinație, natura mărfii si tipul de servicii solicitate de client.

Recurgerea la un expeditor este avantajoasă și din punct de vedere financiar, deoarece acesta este în măsură să obțină de la cărăuși tarife preferențiale, reducând costul transportului pentru cel care face livrarea.

În ceea ce privește modalitatea de transport expeditorul poate să aleagă între: transportul maritim, fluvial, aerian, rutier sau pe calea ferată, la care se adaugă transportul poștal (colete), cel prin conducte (de exemplu, pentru petrol), precum și transportul multimodal.

În ceea ce privește tehnica de realizare a transportului se disting următoarele posibilități:

1.  Expedierea exclusivă

2. Grupajul

3. Navlosirea

Costul total al operațiunilor de logistică influențeaza competitivitatea produsului exportat.

El cuprinde mai multe elemente: costul ambalajului; costul transportului (pre-transport, transport principal, post-transport); costul asigurării; costul manipulării și depozitării; costul operațiunilor vamale; costuri anexe: comisioane, taxe portuare; costul gestiunii interne; costul financiar al imobilizării mărfurilor.

Costul logistic îi este un criteriu foarte important îndeosebi în cazul mărfurilor de valoare redusă sau în condițiile unei piețe puternic concurențiale.

El este analizat însă în interdependența cu celelalte criterii și cu luarea în considerare a intereselor exportatorului și importatorului.

Exportatorii trebuie să găsească un compromis între interesul lor financiar (stocuri minime în depozit pentru a nu îngreuna costurile, livrări în partizii mari și frecvente, pentru a obține tarife avantajoase) și cerința clientului de a beneficia de un preț avantajos, optimizând cantitățile și ritmul livrării.

Durata operațiunilor de logistică include timpul total necesar pentru tranzitul mărfii de la locul de expediție la locul de destinație. Aceasta include:

durata transportului;

durata de așteptare (la încărcare, transbordare, descărcare etc.)

durata formalităților vamale.

Securitatea livrărilor depinde în mare măsura de calitatea prestațiilor expeditorului, cărăușului și a altor participanți la operațiunile de logistică. Ea trebuie privită sub două aspecte:

–     securitatea mărfurilor, care depinde de mai mulți factori, cum sunt modalitatea și mijlocul de transport, modul de pregătire a mărfii pentru livrare modul de realizare a operațiunilor de manipulare etc.

–     securitatea termenelor stabilite pentru livrare, acestea depinzând de modalitatea și mijlocul de transport, numărul de transbordări, precum și de alte condiții: greve, condiții climaterice etc.

Respectarea termenului de livrare reprezintă o condiție a competitivității exportului alături de preț.

2.1. Recepția mărfii – etapa importantă în menținerea calității mărfurilor importate

Recepția mărfii în cazul în care, la primirea partizii de marfă, destinatarul constată neconcordanțe între bunurile recepționate și modul în care acestea au fost determinate în contract, acesta poate formula reclamații, pe care le trimite partenerului contractual. Reclamațiile pot să se refere la:

. cantitate a mărfii, dacă se constată lipsuri cantitative;

. calitatea mărfii, în cazul în care aceasta nu corespunde clauzelor contractuale;

Întotdeauna răspunderea vânzătorului este angajată dacă lipsurile cantitative sau deteriorările calitative s-au produs din vina acestuia.

În caz de pierdere sau deteriorare de marfă pe parcursul transportului din vina cărăușului este angajată răspunderea acestuia (cu excepția cazurilor de exonerare). Ca atare, importatorul va înainta atât reclamațtii către cărăuș, cât și către exportator.

La primirea mărfii în punctul de destinație importatorul procedează la preluarea mărfii de la cărăuș. În cazul în care marfa ajunge la destinație cu pierderi sau deteriorări, importatorul trebuie să procedeze la emiterea în timp util a unor reclamații (rezerve) către ultimul transportator, luând măsuri de conservare a bunului.

Totodată, el va apela la un expert pentru stabilirea pagubelor. În ceea ce privește rezervele, pentru a fi valabile acestea trebuie să fie: scrise; precise; complete; datate; trecute pe toate exemplarele documentului de transport; făcute numai asupra greutății brute, numărului de colete sau stării mărfii; confirmate printr-o scrisoare recomandată trimisă cărăușului (în trei zile). Pentru constatarea pagubelor, evaluarea lor și stabilirea responsabilități lor importatorul apelează, în principiu, la un expert independent.

În cazul transportului maritim el va apela la comisionarul de avarie desemnat de societatea de asigurări. În transporturile maritime și aeriene se poate utiliza expertiza amiabilă (adesea inițiata chiar de către cărăuș) sau expertiza judiciară (la cererea destinatarului, în cazuri grave sau controversate).

În transporturile feroviare, transportatorul întocmește, în caz de pierdere sau avarie a mărfii, un proces-verbal constatator; dacă acesta a fost eliberat în absența expeditorului, cumpărătorul poate solicita o expertiza judiciară.

O altă problemă care se pune în legătura cu transportul este cea a deplasării mărfii la destinatar fără întârziere majora. În general, convențiile internaționale privind transporturile vorbesc de respectarea de către cărăuș a unor "durate rezonabile".

Pentru a face să fie respectat un termen precis de livrare importatorul poate solicita expeditorului să înscrie în acord cu cărăușul pe documentul de transport o dată imperativa de livrare, precum și penalitățile de întârziere.

În ceea ce privește pierderea totală a încărcăturii practica internațională consacră un termen de 60 de zile, după trecerea căruia, dacă marfa n-a fost livrată, se considera că aceasta a fost pierdută. Importatorul va solicita, în acest sens, cărăușului un certificat de pierdere.

2.2. Formalitățile de expediție în România

Formalitățile întreprinse pentru realizarea expediției internaționale și documentele necesare în acest sens diferă în funcție de forma de transport, condiția de livrare, specificul tranzacției.

În cazul exportului în condiția de livrare FOB, firma exportatoare va aviza cumpărătorul extern cu privire la faptul că marfă este pregătită pentru livrare, a fost individualizată ca atare și va solicita punerea la dispoziție, în locul, la momentul și de capacitatea convenite a navei necesare expedierii mărfii.

Indiferent de faptul că sarcina transportului extern, în funcție de condiția de livrare, revine exportatorului sau importatorului, compartimentele specializate vor întocmi.

Dispoziția de transport și vămuire, pentru export, care servește la organizarea transportului mărfii până la frontiera vamală a țării exportatoare și la efectuarea formalităților vamale de export. Acest document este transmis firmei specializate în expediții internaționale.

Dacă transportul va fi efectuat pe cale terestră, expeditorul internațional va întocmi pe baza elementelor cuprinse în DTV setul de scrisori de trăsură internaționale, care prin intermediul firmei exportatoare, în cazul contractului de intermediere, sunt remise furnizorului intern și pe care transportatorul va completa, în momentul preluării mărfii spre încărcare, cantitatea mărfii și numărul vagonului sau al camion ului și va individualiza data expediției, extrem de importantă în mecanismul decontărilor prin acreditiv.

În cazul transportului maritim, în condițiile de livrare CFR și CIF, compartimentul operativ al firmei completează și formularul numit cerere de tonaj, care este transmis firmei de expediții internaționale în calitate de navlositor, pentru a închiria sau reține spațiul maritim necesar. Cererea de tonaj cuprinde date privind: denumirea mărfii, cantitatea, ambalajul, porturile de încărcare (descărcare), expeditorul, destinatarul, condiția de livrare.

Cererea de tonaj se depune la expeditor într-un timp suficient pentru ca acesta să poată prospecta piața navlurilor și să aleagă cea mai avantajoasă ruta de transport.

Expeditorul remite exportatorului avizul de navlosire, care conține date referitoare la navlositor, armator, numele navei, anul construcției, pavilionul, navlul și modalitate a de plată. În cazul în care avizul de navlosire nu corespunde condițiilor solicitate de firma exportatoare, aceasta are dreptul să facă protest în termen de 48 ore.

Acest document este transmis în atenția compartimentului de transporturi și expediții internaționale al firmei, care înregistrează datele în registrul de evidență, remitând apoi documentul compartimentului operativ de resort.

În vederea întocmirii conosamentului conform condițiilor contractuale, se completează și transmite expeditorului formularul nota comanda conosament; clauzele conosamentului trebuie să fie identice cu cele din contract și din acreditivul documentar.

Ca urmare a instrucțiunilor primite de la firma exportatoare, expeditorul organizează încărcarea mărfii pe nava și obține semnătura căpitanului vasului pe conosament, predând acestuia un set de documente care se înmânează, la destinație, primitorului mărfii.

Conosamentul este eliberat de căpitanul navei și transmis firmei exportatoare în numărul de exemplare solicitat. Firma exportatoare avizează cumpărătorul extern despre expedierea mărfii.

Dacă în Contract nu se menționeaza informațiile pe care exportatorul trebuie să le furnizeze importatorului în acest sens, avizarea, care se face letric sau telegrafic, poate cuprinde de regulă: denumirea navei, data plecării, portul de destinație, denumirea mărfii, număr conosament, cantitate, greutate, număr de colete.

În cadrul livrării CIF, firma remite expeditorului avizul (cererea) de asigurare, care servește la încheierea contractului de asigurare a mărfii cu o firmă specializată în asigurări internaționale.

În afara elementelor referitoare la marfă, expediție, destinatar, în cererea de asigurare se includ și date privind valoarea mărfii, precum și riscurile care se asigură.

După primirea de la firmă exportatoare a Dispoziției de transport și vămuire, expeditorul trimite acesteia documentele de transport necesare.

Ele sunt remise furnizorului intern de către exportator odată cu comanda internă sau separat. La acestea se anexează și setul de declarații vamale la. export.

Producătorul intern pregatește marfa pentru livrare, respectând totodată instrucțiunile de marcare și ambalare din contractul extern, iar la expedierea mărfii transmite firmei de comerț exterior următoarele documente: copie a documentului de transport, factura internă, certificatul de calitate și alte certificate solicitate (sanitar-veterinar, fito-sanitar, buletin de analiză – în funcție de natura mărfii și prevederile contractului extern, specificația de greutate).

2.3. Transportul internațional

Transportul reprezintă o componentă principală a logisticii. Cărăușul este un prestator de servicii care se obligă prin contract față de clienții să se realizeze deplasarea efectiva a mărfurilor de la locul de încărcare la cel de descărcare.

Transportatorul răspunde pentru ducerea în bune condiții a mărfii la destinație, fiind însă exonerat de răspundere în caz de forța majoră și nefiind răspunzător atunci când culpa este imputabilă unui terț (de exemplu, viciile ascunse ale mărfii). .

2.3.1.Caracteristici și avantaje ale transportului maritim internațional 

Având în vedere dezvoltarea economic general al societății, în ultimul deceniu s-a însemnat o creștere fără precedent a comerțului mondial, a transportului de materii prime de bază necesare industriei, agriculturii cât și a schimburilor de produse finite. 
Pe de altă parte, creșterea schimburilor comerciale între țări aflate în diferite zone geografice, participarea țărilor respective la acest proces redă o condiție necesară pentru determinarea progresului economic și social al fiecărei regiuni geografice. 
Transportului măritim îi cuvine un rol esențial în realizarea circulației mărfurilor, atât din punct de vedere cantitativ cât și ca promptitudine, rol conferit de aspecte cum ar fi: 
– costuri relativ mici, în raport cu volumul mare de mărfuri care pot fi transportate; 
– caracterul multilateral și diversificat al schimburilor comerciale; 
– creșterea numărului de participanți la aceste schimburi. 
Cele trei elemente esențiale care stau la baza definirii transportului maritim sunt următoarele: 
– mărfurile, caracterizate printr-un volum mare și o valoare ridicată; 
– navele, ca mijloc de transport care încorporează un nivel de tehnicitate și al investițiilor ridicat; 
– porturile, ca noduri de transbordare precum și instalațiile de operare din cadrul 
acestora. 
Având în vedere aceste elemente se poate spune că, transportul maritim reprezintă o activitate economică deosebit de multilaterală, având un caracter național și internațional, ce trebuie gândit și decursă atât în funcție de necesități, cât și pentru asigurarea rentabilității . 
Funcția principală a transportului maritim este de a susține legătura dintre producție și consum și se caracterizează prin două însușiri esențiale, de natura economică: 
– eficiența economică, în sensul satisfacerii unor cerințe definite; 
– rentabilitatea, ca o condiție esențiala a unei activități economice ample, care implică costuri ale transportului propriu-zis și costuri ale operațiunilor conexe. 
Atât eficiența economică cât și rentabilitatea depind în mod determinant de cele trei elemente esențiale care stau la baza definirii transportului maritim și anume : mărfurile, navele și porturile. 
Importanța transportului maritim a provocat dezvoltarea unei largi cooperări internaționale, pentru a asigura: 
– siguranța vieții umane și a navelor pe mare; 
– evitarea accidentelor și constituirea asistenței și salvării maritime; 
– avertuzarea poluării mediului ambiant în general și a mediului marin în mod special; 
– unificarea legislației și a metodologiei în transportul maritim; 
– asigurarea mărfurilor, a navelor și persoanelor; 
– protecția armatorilor și proprietarilor de mărfuri; 
– stabilirea, pentru comerțul maritim, a unui cadru juridic și economic adecvat, echitabil, durabil și operativ, pe fondul cooperării internaționale, care să garanteze funcționalitatea sa, egalitatea în drepturi și obligații ale partenerilor, condiții în care principiul avantajului reciproc poate asigura o rentabilitate echitabilă în cadrul comunității internaționale. 
Potrivit unor autori, se consideră că avantajele esențiale ale transportului maritim sunt relevate de următoarele: 
– este cea mai economică modalitate de transport luând în considerare costul global, sau costul pe tona transportată, dar mai ales costul/tona tona/mila., avantajul ieșind în evidență îndeosebi pe distanțele mari, transoceanice.

2.3.2. Avantajele transportului feroviar

orar fix pentru plecări și sosiri

capacitate mare de volum al mărfii încărcate

ore de tranzit cunoscute ce permit o bună planificare.

securitate a încărcării

independența față de factorii de risc precum accidente, congestionare drumurilor

influența redusă a fluctuației costurilor carburanților

container tip “Pallet wide”.

Dacă sunteți localizați pe rutele de transport feroviar, puteți încărca în camion marfa și direct la vagon..
Nu trebuie să fiți localizați pe rutele feroviare pentru a profita de avantajele transportului feroviar.

Un procedeu o reprezintă serviciul multimodal. Cu serviciul multimodal, marfa este încărcată pe platforme ce sunt transportate până la calea feroviara și ulterior încărcată pe tren.

Când trenul își atinge destinația, marfa este încărcată iarăși în camion și transportată la locul indicat de client.

2.3.3. Avantajele și dezavantajele transportului rutier

Transportul rutier este cea mai veche și totodată și cea mai uzată metodă de transport de mărfuri.

Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de instalații speciale fixe, cum este cazul transportului feroviar.
Datorită acestui fapt, ele pot străbate în locuri unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate; din acest motiv ele creează o componentă indispensabilă a transporturilor multimodale. 
Mijloacele de transport auto evoluează viteze tehnice și comerciale ridicate, fapt ce are o mare importanță în transportul de mărfuri perisabile, al celor care presupun un anumit grad de urgență, etc.
În transportul pe distanțe mari, cum sunt cele internaționale, rulajul mijloacelor de transport auto este de două ori mai ridicat decât cel al vagoanelor de cale ferată, ceea ce contribuie la accelerarea proceselor de producție și desfacere, la creșterea eficienței utilizării autovehiculelor.

Avantaje:

1. transportul rutier se execută din poartă în poartă și elimină încărcările/descărcările repetate în cazul în care pentru a-l înlocui ar trebui folosite mai multe moduri de transport;
2. marfa este sub supraveghere aproape permanentă iar șoferul participă la încărcarea/descărcarea mărfurilor la predare și la destinație;
3. se poate reduce ambalarea în cazul unor transporturi de produse în vrac, caroseria autovehiculului putând recepționa acest rol;
4. mijloacele de transport auto asigură temperaturi optime pentru conservarea mărfurilor pe parcursul transporturilor (între -20 grade C și +20 grade C).

Dezavantaje:

1. forța lor de transport este mai redusă în comparație cu cea a trenurilor de mărfuri sau a navelor comerciale, generează costuri specifice pe tonă/km de câteva ori mai ridicate decât în transportul naval și feroviar;
2. eficiența în transportul auto se realizează îndeosebi pe distanțe scurte;
3. riscul de accident este mai mare, întrucât transportul depinde într-o mare măsură de șofer care este un om imprevizibil, cu personalitate proprie;
4. gradul mai ridicat de poluare în cazul autovehiculelor față de tracțiunea feroviară electrică;
5. consumul energetic pe tona transportată este mai mare.

Documente necesare în transportul rutier

La bordul vehiculelor care execută transportul rutier internațional de mărfuri trebuie, în general, să existe următoarele documente:

1. licența de transport urmată de caietul de sarcini (copie xerox), vizată pe anul în curs de reprezentanța Autorității Rutiere Române (ARR) care a emis-o;
2. licența de execuție pentru transportul internațional (în original);
3. certificatul de înmatriculare a vehiculului, însoțit de talonul de inspecție tehnică;
4. permisul de conducere al conducătorului auto;
5. diagrama tahograf pentru autovehiculele de marfă cu sarcină utilă mai mare de 3,5 tone pentru microbuze (cu mai mult de 9 locuri) și autobuze;
6. angajarea civilă și cartea verde, efectuată de o societate de asigurări din România;
7. documente specifice solicitate de Administrația Națională a Drumurilor din România în vederea îndeplinirii obiectivelor controlului efectuat de aceasta:
– autorizația specială de transport (în original) pentru eventualele depășiri ale limitelor maxime admise (de greutate și/sau gabarit), eliberată la ieșirea din România de către administratorul drumurilor pe care a circulat;
– documente specifice reglementate pentru transporturile umanitare cu destinația România (la intrarea în țară);
– talonul din MTC (matcă, talon și chitanță) eliberat la intrarea sau la ieșirea din România în cazul tranzitării teritoriului românesc;
– alte documente necesare pe parcurs prin reglementări interne sau internaționale;
8. documente de însoțire a mărfii (facturi, avize, etc.);
9. nota de expediție;
10. scrisoarea de transport internațional – CMR;
11. carnet TIR și certificat de agreere vamală (dacă circulă sub convenția TIR);
12. autorizații emise de Ministerul Transporturilor din țările de tranzit sau de destinație.

2.3.4. Transportul aerian

Cea mai dinamic mod de transport este cea aeriană. Traficul internațional de mărfuri s-a dublat la fiecare 5 ani.

Astăzi în traficul internațional nu numai mărfurile așa numite clasice ca supliment de bagaj la trasportul călătorilor, ci au apărut linii aeriene specializate în trasportul de mărfuri.

La acestea au contribuit în primul rând operativitatea și rapiditatea desfășurării expediției, dar și reducerea în mod constant a prețului de transport, confortabilitatea primirii și expedierii mărfurilor, siguranța și nu în ultimul rând colaborare existența între companiile aeriene ceea ce simplifică foarte mult actrivitatea benificiarilor de transport.

Aceste facilități au fost posibile de făcut ca urmare a dezvoltării bazei tehnico-materiale. În intreaga lume, trasportul pasagerilor și a mărfurilor în trafic internațional se desfășoară numai cu permisiunea autorităților din statul respectiv.

Fiecare stat a fixat reguli proprii ceea ce a complicat foarte mult activitatea de transporturi internaționale pe calea aerului.

Chiar în prezent, după semnarea, redactarea și adoptarea unui mare număr de convenții multilaterele, traficul aerian nu se desfășoară uniform, dar se derulează normal având la baza și unele înțelegeri bilaterale.

De asemenea, pentru a se putea da servicii de calitate în domeniul trasporturilor în trafic aerian s-a adoptat cooperarea internațională între companiile de navigație.

Astfel cooperarea îmbrăca forme diferite de contacte care permit asigurarea și acordarea de servicii prompte și sigure.

Traficul aerian are o valoare comercială națională și ca urmare în abordarea politicilor naționale a trasporturilor aeriene s-au statornicit practici privind:

a) protejarea traficului intern prin trasportatorii aerieni naționali cu particularitatea ca pentru Comunitatea Europeană acest înțeles s-a extins recent la nivelul intercomunitar;

b) acordarea accesului trasportatorilor străini la traficul național în trasporturile internaționale pe baza de reciprocitate.

În lipsa unor acorduri guvernamentale de reciprocitate accesul la traficul aerian național al unei țări poate fi autorizat în schimbul unor compensații comerciale sub forma bănească a taxelor de royalitate.

Transporturile aeriene interne se organizează și se succedă în conformitate cu legislația internă națională.

Transporturile aeriene civile internaționale se ordonează și se derulează în baza unor Convenții guvernamentale internaționale sub egida Organizației Aviației Civile Internaționale ca organism specializat al ONU.

Atât transporturile aeriene pe curse regulate cât și transporturile aeriene pe curse charter cunosc anumite particularități și structurări care trebuie știute având în vedere faptul că implică diferențieri de organizare și derulare precum și costuri și preturi diferite.

Avantaje
– rapiditatea: orice destinație este abordabilă într-un interval de timp care poate fi de ordinul orelor, dar nu depășește 1-2 zile; ca atare, pentru unele mărfuri , cum sunt produsele perisabile, este calea prioritară sau unică
– securitate a, atât prin faptul că durata mai redusă a transportului limitează riscurile ( furt, avarii) , cât și prin măsurile de siguranță și control specifice îmbarcării pe nava aeriană este nevoie de mai puține cheltuieli cu ambalajul, iar costurile cu asigurarea sunt mai reduse
– transportul aerian este sistematizat și fiabil, iar zonele geografice deservite sunt foarte numeroase.

 

Dezavantaje
– nivelul ridicat al costului de transport, care trebuie să se refere nu numai la tariful afișat , ci și la costul combustibilului , primele de securitate, costul manipulării si depozitării, taxelor de aeroport . 
– capacitatea de transport mai limitată de transport 
– faptul că anumite produse nu pot face obiectul acestui tip de transport.
Costul ridicat face acest mod de transport adecvat pentru livrările urgente sau pentru mărfurile de valoare ridicată.

Legalizarea transportului aerian este realizată prin Convenția de la Varșovia din 1929 și Protocolul de la Haga, din 1955; acestea stabilesc condițiile de exploatare a companiilor aeriene și definesc responsabilitățile cărăușului.
Acordurile IATA (International Air Transport Association), semnate de majoritatea marilor companii de transport, au ca menire – la fel ca în cazul conferințelor maritime – asigurarea respectării normelor de operare a navelor aeriene și localizarea acestor norme în funcție de evoluția condițiilor de operare.
Circa 80-90% din transporturile aeriene sunt efectuate de membri IATA. Există, totodată, companii independente care, procedează în zone neacoperite de marile companii și uneori oferă facilități clienților lor. 

2.4. Asigurarea creditelor de export

La asigurarea creditelor de export, cumpărătorul asigurat își are locul de desfășurare a afacerilor într-o altă țară decât în cea în care se află asiguratul.

În subscrierea riscului trebuie avute în vedere atât informații referitoare la situația economico-financiară a cumpărătorului, cât și informații privind țara de origine a acestuia.

Creditul de export poate fi utilizat pentru satisfacerea nevoilor de finanțare ale clienților, ocazionate de fabricarea produselor și de efectuarea exporturilor sau prestarea serviciilor destinate exporturilor, subvenționarea realizării producției de export sau a exportului în perioada pre și post livrare, finanțarea cheltuielilor privind cumpărarea de materii prime, materiale, plata utilităților tehnologice, alte cheltuieli curente stârnite de realizarea producției de export sau a exportului finanțat. 

Anumite probleme financiare apar și pentru agenții economici care se aprovizionază din import cu materii prime, materiale, piese de schimb, mărfuri alimentare etc.

Destinate aprovizionării populției. În aceste cazuri, importatorii au nevoie de o întârziere a plății pe câteva luni pentru a-și procura resursele necesare efectuării plății.

CAPITOLUL III

Expedierea și exportarea mărfii

3. Expedierea mărfii

Inaintarea mărfii pe cale feroviară: se poate organiza cu vagoane complete, cu vagoane colective, de coletărie sau de menajerie, în practică se folosesc doar primele 2 modalități la export.

Expedierea mărfii cu vagoane complete semnifică în sens tarifar un vagon în care s-au încărcat minim 5 tone de marfă, cu condiția s fie adresată unui singur destinatar.
Inaintarea cu vagoane complete cere îndeplinirea următoarelor acte de către exportator (la expedierea pe calea ferată, angajarea mijlocului de transport până la destinație se face de vânzător, indiferent de situații de livrare, ele suportându-se însă conform acestor condiții).

Presupune:
I. Primirea instrucțiunilor de la cumpărător pentru expedierea mărfii.

Termenul la care instrucțiunile trebuie primite și consecințele neprimirii trebuie specificate în contract.

Instrucțiunile sunt trimise prin fax sau poștă și nu prin acreditiv ,datorită volumului mare de informații.

Ele conțin numele și adresa destinatarului, stația de destinație, documentele care însoțesc marfa.

II. Contactarea unei case de expediții specializate în transporturi feroviare care deocamdată în România este Romtrans, singurul operator avizat să întocmească scrisoarea de trăsură în traficul internațional.
În solicitarea adresata Romtrans, vânzătorul trebuie să precizeze date despre marfa, tipul și numărul de vagoane necesar ca și alte informații.
În baza cererii primite de la vânzător, Romtrans stabilește ruta optimă de transport și intocmește scrisoarea de trăsură internațională, conform prevederilor unor convenții internaționale (COTIF/CIM), trimițând scrisoarea de trăsură vânzătorului .

III. Expedierea mărfii, care implică la rândul ei următoarele etape:
• obținerea vagoanelor de la stația de cale ferată;
• încărcarea mărfii în vagon și sigilarea vagonului .

3.1. Obținerea conosamentului

Conosamentul ca document probatoriu constituie o dovadă pentru încărcător că s-a achitat de sarcina de bază, și anume că a încărcat marfa.

Această dovadă poate fi răsturnată printr-o probă contrară În cadrul studiului conosamentului va trebui să se aibă în vedere diferența netă dintre acesta și contractul de năvlosire, că acord, înțelegerea între cărăuș și încărcător.

Pe timpul călătoriei, comandantul are datoria să-și îndeplinească îndatoririle, prin măsuri importante de locul de descărcare, incasare a navlului, efectuarea de cheltuieli.

3.1.1. Forma și conținutul conosamentului

În ceea ce privește forma, de obicei, conosamentul este un document imprimat, cu locuri lăsate în alb, spre a fi completate de părți cu prilejul semnării lui.

Unele companii de navigație care au organizat servicii regulate de transporturi pe diferite linii (linie de navă) au formulare de conosament proprii, în care sunt întrevăzute clauzele în conformitate cu care înțeleg să facă transporturi pe mare.

Acestea pot varia de la armatori la pricepuți, în funcție de posibilitățile de exploatare, precumșsi de scopul urmărit pentru fiecare linie și de către fiecare parte.

În aceste cazuri, formularele imprimate ale conosamentelor pot avea diferite culori, pentru a se percepe cu ușurință pentru care dintre linii a fost emis acest document.

Un document se întocmește în mai multe exemplare originale negociabile, în raport cu nevoile încărcătorului și o serie de copii nenegociabi1e care servesc, după cum vom vedea mai jos.

Ca și contractul de năvlosire, conosamentul are un cuprins obligatoriu și un conținut facultativ.

Conținutul obligatoriu este conduce de legea locului de încheiere a documcntului, a cărui formă diferă de la stat la stat și care, datorită faptului ca în mare parte conosamentele sunt documente-tip, imprimate, elaborate de societățile de armatori, adecvat fiecărei linii deservite, redactate de acord cu asociațiile de exportatori, provoacă astfel o frecvență redusă a diferențelor.

La înlăturarea dificultăților provenite din diversitatea de legi care au contibuit și Regulile de la Haga care, după cum s-a mai arătat, au stabilit reguli uniforme, cel puțin în cea ce privește clauzele de limitare a răspunderii armatorilor într-un conosament standard.

Posesorul conosamentului poate la destinație să ridice singur mărfurile sau poate să-l gireze unei alte persoane. Dă posibilitatea proprietarului mărfii să dispună de ea cât mai operativ. Conosamentul este un instrument de credit întrucât în baza lui se deschide, prin intermediul băncilor, creditul necesar finanțării contractului de vânzare cumpărare.

3.1.2. Funcțiile conosamentului:

1. Titlu reprezentativ al mărfurilor;

2. Confirmă existența unui contract de transport;

3. Atestă calitatea aparentă a mărfurilor (conosament curat și murdar. Cel murdar

conține mențiuni cu privire la defecte aparente de calitate).

4. Confirmă cantitatea efectiv livrată;

5. Este instrument de credit.

3.2. Avizarea livrării mărfii

Avizarea livrării mărfii care constituie obligația vânzătorului după ce marfa a fost expediată cumpărătorului și se face prin fax, telegrame etc., conținând pricipalele criterii ale livrării respective(data expedierii, numele navei, porturile de încărcare și descărcare, denumirea și cantitatea de marfă livrată).

Informarea este obligatorie și trebuie făcută în timp util pentru a da posibilitatea cumpărătorului să asigure marfa dacă asigurarea intră în sarcina lui ți sî organizeze preluarea mărfii la destinație.

3.3. Transportarea mărfii pe piețele de export

Livrarea la timp a produselor clienților, în stare bună, la un cost rezonabil este o parte componentă foarte importantă a oricărei tranzacții de export.

Costurile de transportare pot reda o parte semnificativă a costului unei comenzi de export, de aceea trebuie să analizați minuțios cea mai potrivită modalitate de livrare a mărfii. Alegerea va fi determinată de mai mulți factori, inclusiv frecvența livrării, perioada de tranzit totală și, desigur, costul total.

Costul total poate să nu fie evident. La început, transportul aerian poate părea foarte costisitor comparativ cu cel naval sau rutier, dar se poate economisi prin ambalaj, depozitare, gestionarea materialelor etc.

Înainte de a obține imaginea generală asupra costurilor de distribuție totale, trebuie calculate toate costurile, începând cu punctul de pleca și terminând cu punctul de destinație.

În ceea ce privește exportatorii , există patru alternative de transportare:

Transportul aerian: se folosește pentru transportarea mărfurilor perisabile (de exemplu, produsele alimentare), publicațiile periodice și mărfuri de modă, mărfurile fragile (de exemplu, echipament electronic), mărfuri solicitate urgent (de exemplu, piese de schimb).

Transportul naval: Poate fi folosit în combinație cu transportul rutier. Lotul de marfă poate fi încărcat în containere în bază de "încărcătură plină" sau în bază de grup, când mai multe loturi sunt plasate în același container.

Transportul rutier: Camioane cu șoferi angajați, care pot încărca marfa în punctul de expediție sau la halele de producție. Ei procură marfa spre descărcare în orașul de destinație sau în depozitul clientului.

Transport feroviar: Comparativ cu transportul rutier, transportul feroviar este în general pentru distanțe mai mari, este mai ieftin însă se face mai lent.

Alte opțiuni ar fi trimiterea coletelor prin poștă, în caz de transportare a loturilor mici de mărfuri sau a mostrelor sau expedierea prin curieri internaționali.

Decizia dumneavoastră de a folosi un anumit mijloc de transport trebuie să se bazeze în primul rând pe natura mărfurilor pe care le exportați. Spre exemplu, nu puteți folosi transportul rutier pentru instalații și utilaje complexe de dimensiuni mari.

O altă problemă de care trebuie să țineți seama este cea a distanței pe care se transportă mărfurile. În general pentru circulația de mărfuri pe continentul european, exportatorii folosesc transportul rutier sau feroviar.

Este evident că rutele aeriene și maritime sunt preferate în cazul unor relații comerciale cu parteneri de pe continentul american sau din Asia.

În afară de alegerea modului de transport, dumneavoastră trebuie să vă decideți și asupra unui cărăuș serios, care-și poate îndeplini obligațiile din contractul de transport la termenele stabilite și în condiții de preț avantajoase.

De asemenea trebuie să aveți în vedere că unii cărăuși oferă în afara serviciilor de transport propriu-zise și servicii de comisionariat vamal, oferă spații de depozitare, precum și servicii de depozitare a mărfii.

Studiați cu atenție ofertele firmelor de transport și alegeți cea mai convenabilă variantă, inclusiv prin prisma serviciilor suplimentare oferite.

3.4. Vama

În primul rând și pentru mulți, vama este autoritatea sau agenția care răspunde la nivel național de vămuirea produselor care intră sau ies din țară.

Prima sa responsabilitate este nu numai colectarea drepturilor vamale, ci și supravegherea acestor drepturi vamale colectate.

3.4.1. Vama la export

Procedura vamală reprezintă ansamblul formalităților necesare pentru vămuirea mărfurilor, aceasta putându-se face pentru export sau pentru import (regim vamal definitiv).

Comisionarul în vamă intermediar specializat care are rolul de a îndeplini, în numele și pe contul exportatorilor/ importatorilor declararea în detaliu a mărfurilor prin depunerea la autoritățile vamale a declarației scrise pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea și alte operațiuni de vămuire, prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal, achitarea la vamă a drepturilor cuvenite.

Regimul vamal indică pe de o parte dacă și unde vor fi plătite taxele vamale, iar pe de altă parte dacă și în ce condiții marfa va fi supusă controlului vamal.

Regimurile vamale sunt de două tipuri: comune (definitive) și suspensive. Regimul comun se aplică automat, în conformitate cu legea vamală, și privește toate mărfurile de export și import.

Cele suspensive au ca efect suspendarea plății anumitor taxe vamale sau a aplicării unor măsuri de control; ele trebuie solicitate în mod expres.

Principalele cazuri de utilizarea unui regim suspensiv privesc mărfurile în tranzit, cele aflate în admitere temporară și cele cunoscute sub numele de "regimuri economice". Atribuirea unui regim suspensiv este însoțită de o serie de condiții:

– transferul activității de vămuire, fie în timp (în cazul depozitului vamal sau prelucrării în lohn), fie în spațiu (în cazul tranzitului);

– solicitarea unei garanții materiale (identificarea mărfurilor) și financiare (cauțiuni), pentru acoperirea riscurilor care pot prejudicia vama;

– terminarea regimului suspensiv numai atunci când marfa dobândește un alt regim (intră în consumul intern) sau părăsește teritoriul național (caz în care responsabilitatea controlului vamal este transferată administrației vamale din altă țară).

3.4.2. Etapele procedurii de vămuire:

-introducerea, respectiv pregătirea mărfii și prezentarea documentelor; 
-vămuirea propriu-zisă, respectiv revizia /controlul și plata taxelor vamale.

Îndrumarea mărfurilor în vamă
La import: la sosirea mărfurilor în țara de destinație, transportatorul va trebui să remită agentului vamal o listă completă a mărfurilor, numită declarație sumară. 
La export: după executarea formalităților vamale, mărfurile destinate exportului trebuie imediat încărcate la bordul navei sau aeronavei (transport maritim și arian) sau trebuie transportate către destinația finală (transport terestru).

Documentele de bază sunt următoarele: 
– factura comercială, care reprezintă punctul de plecare al calculării valorii în vamă a mărfii;
– lista de colisaj, care servește la controlul fizic al mărfii de către autoritățile vamale (compararea numărului de colete declarate cu cele prezentate în vamă);
– documentele de transport și, dacă e cazul, de tranzit;
– documentul de origine, care servește la utilizarea, dacă e cazul, a unor tarife preferențiale, dar și la aplicarea unor măsuri de politică comercială.

3.5. Contractul de export

Contractul trebuie să conțină precizări privind calitatea și parametrii mărfii (fizici, chimici, contextura, tehnico-funcționali, dimensionali).
Potrivit uzantelor internaționale, în determinarea calității mărfurilor prin contract se folosesc: documentații tehnice, caiete de sarcini sau descrieri; mostre, standarde naționale sau internaționale, determinări chimice, organoleptice, degustări.

Contractul trebuie să prevadă: unitatea de măsură, în funcție de natura mărfurilor și a uzantelor pieței, locul determinării cantității ce se livrează, modul de stabilire a cantității, documentele care atesta cantitatea mărfii expediate (de regulă, documentele de transport).

Vânzătorul este nevoit să respecte cerințele privind ambalarea, marcarea și etichetarea mărfii astfel încât să asigure integritatea mărfii și să aprobe manipularea și lotizarea.

3.5.1. Obligațiile vânzătorului:
– să livreze marfa și să furnizeze factura comercială sau mesajul electronic.
– să obțină pe riscul și cheltuiala sa, licența de export sau orice altă autorizație oficială și să indeplinească formalitățile vamale necesare pentru exportul mărfii.
– să procure marfa la bordul vasului desemnat de către cumpărător, în portul convenit, după uzul portului, la data stabilită.
– să suporte toate costurile legate de marfa până în momentul în care aceasta a trecut de balustradă vasului în portul de încărcare.
– să avizeze cumpărătorul în mod corespunzător ca marfă a fost livrată la bordul vasului.
– să dea cumpărătorului documentul care face dovada livrării mărfii (conosamentul negociabil).
– să plătească cheltuielile legate de operațiunile de verificare (cum ar fi verificarea calității, măsurarea, cântărirea, numărarea), necesare pentru punerea mărfii la dispoziția cumpărătorului.

3.5.2. Obligațiile cumpărătorului:
– să plătească prețul prevăzut în contract;
– să obțină, pe riscul și pe cheltuiala sa licența de import sau orice altă autorizație oficială și să îndeplinească formalitățile vamale de import (dacă este cazul și pe cele necesare pentru tranzitarea mărfii printr-o terță țara;
– să încheie, pe riscul și pe cheltuiala sa, contractul pentru transportul mărfii de la portul de încărcare convenit;
– să preia marfa la bordul vasului;
– să suporte toate riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii din momentul în care aceasta a trecut balustrada vasului în portul de încărcare convenit.
– să plătească toate costurile legate de marfa din momentul în care aceasta a trecut balustrada vasului în portul de încărcare.

Să plătească orice alte cheltuieli suplimentare care rezultă din faptul că vasul desemnat de el nu s-a prezentat în timp util, nu poate să încarce marfa sau nu poate să termine încărcarea înainte de data stabilită.
– să achite taxele vamale și cheltuielile pentru indeplinirea formalităților vamale de import;
– să avizeze vânzătorul, în mod corespunzător cu privire la numele vasului, locul de încarcare și termenul de livrare necesar.
– să plătească costurile legate de inspectarea prealabilă încărcării mărfii, inclusiv pentru inspectarea dispusă de către autoritățile din țara exportatoare.

Forța majoră
Orice împrejurare independentă de voința părților contractante, intervenită după data semnării contractului și care impiedica executarea acestuia este considerată că forța majoră și exonerează de răspundere partea care o invoca.

Sunt considerate ca forță majoră, în sensul acestei clauze, imprejurări ca: război, revoluție, calamități.

Partea care invoca forța majoră trebuie să anunțe cealaltă parte în termen de câteva zile de la data apariției respectivului caz de forța majoră.
După încetarea cazului de forța majoră, partea care l-a invocat, își va relua obligațiile contractuale în termen de câteva zile și va anunța cealaltă parte.

Dacă nu procedează la anunțarea, în termenele prevăzute mai sus, a începerii și incetării cazului de forța majoră, partea care îl invoca va suporta toate dăunele provocate celeilalte părți prin neanunțarea în termen.

CAPITOLUL IV

Studiu de caz în activitatea de export la S.C. Kraft Foods România S.A.

4. Prezentarea societății

Compania este prezentă în România din anul 1994 prin cumpărarea fabricii Poiana Produse Zaharoase din Brașov, redenumită în „Kraft Jacobs Suschard Romania S.A”.

În anul 2000 Kraft Jacobs Suschard este numită „Kraft Foods România”. Activitatea Kraft a fost separată, astfel partea de afacere este mutată în București. Kraft Foods România este o firmă care se bazează pe producerea dulciurilor, a ciocolatei, în special marca „Poiana”, care este cunoscută de 98 la sută dintre consumatorii români.

Kraft este prezentă în România și cu mărcile de cafea Jacobs, Nova Brasilia, Carte Noir și Brasiliero.Istoria companiei Kraft datează din 1903 când cu un capital de 65 de dolari, o caruță și un cal închiriate, J.L. Kraft a început să cumpere brânzeturi en gross din piața Chicago Water Street pe care apoi le revindea negustorilor locali.

Munca asigura, imaginația și devotamentul sau și al urmașilor săi au făcut însă ca astăzi Kraft să devină o companie care își vinde produsele în mai mult de 150 de țări în fiecare zi.

Ideea de a vinde en gross brânzeturi magazinelor a făcut că încă de la început firma Kraft să devină o companie bazată pe inovație.

De-a lungul timpului, mai multe persoane au contribuit la succesul firmei Kraft.

Unele dintre aceste contribuții au avut ca rezultat idei care s-au dovedit adevărate succese, de exemplu: lansarea în 1906 a primei cafele decofeinizate Kafee Hag; introducerea pe piața în 1927 a primei băuturi răcoritoare sub forma de praf Kool Aid; în 1950 a fost introdusă pe piața prima brânză feliată ambalată individual Kraft Deluxe; în 1995 a fost lansată pizza DiGiorno Rising Crust care a revoluționat categoria pizzei congelate de pe piața; în 2004 a fost introdus pe piața un nou sistem de băuturi calde Tassimo, iar în anul 2005 a fost lansată pe piața o linie de produse alimentare destinată persoanelor care țin regim de slăbire South Beach Diet.
Kraft Foods este cel mai mare brand din industria alimentară din America de Nord și al doilea din lume. Produsele sale pot fi impărțite pe cinci sectoare: dulciuri, snacks-uri și cereale, băuturi, brânzeturi și lactate, semipreparate.
Deși își reînnoiește mereu gama de produse pentru a răspunde cerințelor consumatorilor săi, Kraft Foods se mândrește cu branduri care au rezistat pe piața de mai bine de o sută de ani și care încă continuă să se vândă bine (ciocolata Milka, cafeaua Maxwell House, gelatina Jell-O, etc.).

În total firma Kraft însumează 175 de centre de producție în întreaga lume. Principalul centru de producție al firmei Kraft este situate în Northfield, Illinois din Statele Unite ale Americii. Kraft deține și patru centre globale de cercetare în: Banbury, Marea Britanie; East Hanover, New Jersey în SUA; Glenview, Illinois în SUA și Tarrytown, New York din SUA. Acestora li se adaugă trei centre regionale de cercetare în: Battle Creek, Michigan în SUA; Madison, Wisconsin în SUA și Munich, Germania.

De asemenea Kraft are și doua centre de cercetare geografice în: Curitiba, Brazilia și Melbourne, Australia. 

Strategiile firmei Kraft Foods
1. să le ofere consumatorilor produse de calitate la prețuri competitive;
2. să colaboreze cu clienții săi pentru a le putea oferi consumatorilor produsele dorite;
3. să-și reînnoiască mereu gama de produse;
4. să-și extindă activitatea în cât mai multe țări, mai ales în țările aflate în curs de dezvoltare;
5. să-și reducă costurile de producție, pentru a putea economisi fonduri și reinvestirea acestora în noi centre de producție;
6. formarea unei echipe de angajați foarte bine pregatită din punct de vedere profesional și cu bune aptitudini organizatorice; crearea de relații de colaborare între angajații Kraft din diverse țări și regiuni;
7. continuarea programelor de ajutor social în care firma Kraft Foods este angajată.

Odată luată decizia de a exporta, problema care se ridică este stabilirea pe ce piețe putem exporta. Care sunt piețele potențiale, care sunt cele mai bune pentru companie, cum pot fi recunoscute și abordate și cum de determinat accesibilitatea lor în ciuda activității competiționale.

Călătoriile peste hotare sunt costisitoare, de aceea cea mai mare parte a activității preliminare trebuie efectuată în țara de origine – adică, prin intermediul studiilor teoretice.

Astfel, veți putea decide de ce tip de informație aveți nevoie pentru a vă crea o primă impresie despre domeniile în care ar trebui să vă concentrați eforturile.

Puteți fi de părerea că întreaga lume e piața dvs. de export, dar, de fapt, studiul teoretic sistematic vă concentrează, de obicei, atenția asupra unui număr limitat de piețe, când alte cunoștințe (de exemplu, experiența obținută pe piața locală) sugerează că aveți cele mai mari șanse de succes în ceea ce privește solicitarea pe piață a produselor și tehnologiilor propuse de dvs.

În practică, piețele de export reale pentru exportatorii din Moldova ar fi statele CSI, țările Inițiativei Central-Europene (CEFTA), precum și țările Uniunii Europene (UE), în special România. Cea mai mare parte a exportului din Moldova este destinată statelor UE, fiind urmată de statele CSI, unde cererea pe piață este, în continuare, destul de mare.

Compania moldovenească, care se implică pentru prima dată în activitatea de export, trebuie să ia o decizie strategică între piețele pe care Moldova este destul de cunoscută – CSI sau piețele Europei Centrale și de Vest, care oferă prețuri mai mari, solicită calitate sporită, sunt vaste și cresc în permanență.

Toate activitățile omului sunt legate de transport. Semnificația economică poate fi cel mai bine apreciată dacă se urmăresc câteva direcții importante și puternic interconectate. Acestea sunt: transportul și dezvoltarea economică; transportul și producția; transportul și distribuția, transportul și prețurile. 
– transportul și dezvoltarea economică: Mai multe elemente de bază sunt necesare pentru 
creșterea economică fundamentală. Trei dintre ele sunt: sistemul de transport, o sursa adecvată de energie, un sistem de comunicații corespunzător. Sistemul de transport este parte integrantă a producției și distribuției.

Atât producția pe scara largă cât și distribuția de masă sunt necesare pentru dezvoltarea economică.

Nici una nu este posibilă fără un transport eficient și relativ ieftin. 
– transportul și producția: Rolul său fundamental constă în schimbarea locului sau amplasării unui bun material.

Clasicii economiei au observat că procesul de modificare a locului poate crea valoare și evident un anumit gen de utilitate.Transportul presupune si consumul de timp.

Nu este numai consumul timpului cerut de deplasarea bunurilor dar și consumul de timp al bunurilor care se află în stoc. 
– transportul și ditribuția: Transportul este de asemenea o parte a distribuției. El creează și
aici utilitate de loc și de timp.

Un bun produs are o mică valoare dacă el nu este deplasat la locul unde este dorit, deci deplasarea în spațiu va crea valoare. 
– transportul și prețurile: Cunoaștem că transportul înseamnă un anume cost care este 
regăsit în valoarea produsului final.

Ponderea cheltuielilor cu transportul este variabilă în raport de caracteristicile produsului.Transportul joacă o serie de roluri în cadrul prețului. Unul din cele mai importante este de a asigura stabilitatea prețurilor pe piață.

Dacă transportul de lungă distanță nu ar fi disponibil, fiecare piață ar fi dependentă de zona de producție locală pentru
aprovizionarea sa. În condițiile transportului corespunzător accesul bunurilor se poate face pe 
distanțe foarte mari.

Transportul este un element important al logisticii. Alegerea transporturilor va influența prețul produselor, performanțele de livrare și condițiile în care se prezintă mărfurile atunci când ajung la destinație – toate aceste elemente putând juca un rol pozitiv sau negativ asupra satisfacerii clientului. 
Principalele părți care participă la tranzacțiile de transport sunt:
Participanții primari alcătuiți din furnizori de mărfuri (producători, angrosiști, detaliști 
și clienții lor). Obiectivul pe care îl urmăresc este deplasarea mărfurilor într-un anumit interval de timp cu un cost redus având în vedere păstrarea calității produselor.

El va permite și altor zone să concureze pe o anume piață.
Importanța transporturilor la nivel microeconomic este evidențiată de factori cum urmează:
– utilitatea de loc – produsele solicitate creează valoare atâta timp cât se află la locul unde trebuie;
– utilitatea de timp – în momentul manifestării cererii pentru un anumit produs, acesta trebuie să fie prezent în momentul potrivit astfel încât să creeze valoare pentru client;
– utilitatea de formă – ce constă în faptul că ajunse la destinație produsele trebuie să îndeplinească criteriile de formă cerute de clienți;
– impactul asupra competitivității – serviciile de transport influențează capacitatea firmei de a satisface cerințele clienților mai bine decât concurenții;
– contribuția la costuri și prețuri;
– efectul de pârghie asupra profitului – este un cost direct iar reducerea acestuia poate conduce la creșterea eficienței firmelor cu profit scăzut;

4.1. Principiile Kraft Foods 

Principiile după care se ghidează firma Kraft descriu tipul de cultura organizațională pe care firma Kraft vrea să o creeze.
1 Clientul este pus pe primul loc oferirea produsului dorit la un preț corespunzător;
2 Rapiditate în desfășurarea activității de producție și livrare; astfel o serie de costuri pot fi reduse, iar banii rămași se vor folosi pentru dezvoltarea firmei;
3. toate noile activități ale firmei trebuie să fie realizate cu Succes (de exemplu lansarea unui nou produs pe piață, intrarea unor produse Kraft pe o nouă piață)

Piața firmei Kraft Foods. Segmente de piață:
1 piața băuturilor din America de Nord
2 piața brânzeturilor din America de Nord
3 pițta semipreparatelor din America de Nord
4 piața dulciurilor din America de Nord
5 piața snacks-urilor și cerealelor din America de Nord
6 piața Uniunii Europene
7 piețe în dezvoltare, Oceania și Asia de Nord

Firma Kraft Foods este una dintre cele mai puternice companii din industria alimentară, mândrindu-se cu mai bine de 50 de branduri care aduc venituri anuale de peste 100 de milioane de dolari și branduri care aduc anual venituri de 7 miliarde de dolari, cum ar fi: brânzeturile Kraft, dressing sosurile pentru salate, cafeaua Jacobs și Maxwell House, ciocolata Milka; produsele din carne Oscar Mayers, crema de brânză Philadelphia și cerealele Post.

Multe din produsele Kraft sunt foarte cunoscute în lume, mărci care au câștigat încrederea și satisfacția a milioane de consumatori.
Dintre mărcile Kraft care sunt cunoscute la nivel global amintim:
– Kraft, numărul unu în lume în industria brânzeturilor, dar cunoscută și pentru salate și sosuri de salate, sosuri pentru grătar, etc.

În ceea ce privește fabrica din România a fost construită în mai multe etape.

În anul 1899 a fost construită fabrica de produse din ciocolată "Hess" – Unitatea 1, actuala unitate a Kraft Foods România de pe strada Al. Ioan Cuza nr.3.

În anul 1925 a fost construită fabrica de ciocolată și specialități din ciocolată, fabrica deschisă de fratii Stollwerk veniți din Bratislava – Unitatea 2, actuala unitate a Kraft Foods România de pe strada De Mijloc nr.37 A.

Între anii 1948 – 1954 o data cu naționalizarea, statul devine proprietar al ambelor unități producătoare de ciocolată din Brașov iar în anul 1954 ambele unități producătoare de ciocolată se unesc în aceeași fabrică sub aceeasi denumire: “Dezrobirea”.

După 12 ani denumirea aceastei fabrici este din nou schimbată. Astfel în anul 1966 “Cibo” va deveni pentru încă 25 de ani noua denumire a fabricii de ciocolata din Brașov.

În anul 1991 fabrica de ciocolată “Cibo” va deveni “Poiana – Produse Zaharoase S.A”.

În urma achiziției din anul 1994 de către Compania Multinațională “Kraft Foods International”, a fabricii “Poiana – Produse Zaharoase S.A” aceasta din urma își va schimba denumirea în “Kraft Jacobs Suschard Romania S.A” iar în anul 2000, Kraft Jacobs Suschard este numită “Kraft Foods România”.

Apare și o separare în activitatea Kraft, astfel partea de afacere este mutata în capitala României, departamente precum: Marketing, Financiar de Afacere, Vânzări, Achiziții, iar în partea de Producție se regăseau departamentele de: Dezvoltare a Afacerii, Planificare Producție, Calitate, Securitate, Financiar de Fabrica, Transport, Mentenanță, ramuri de departamente ce se ocupă de importuri și exporturi, materii prime respective finite.
Decizia consiliului concurenței a fost următoarea:
1. Dispozițiilor Decretului nr. 830/04.09.2007 privind numirea președintelui Consiliului Concurenței;
2. Dispozițiilor Decretelor nr.57/17.02.2004, nr.1089/06.09.2006, nr.1088/06.09.2006 și nr.1087/06.09.2006 privind numirea membrilor plenului Consiliului Concurenței; 
3. Dispozițiilor Legii concurenței nr.21/1996, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr.742 – Partea I, din 16.08.2005; 
4. Dispozițiilor Regulamentului de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr.288/01.04.2004, cu modificările și completările ulterioare; 
5. Dispozițiilor Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art.5 si 6 din Legea concurenței nr.21/1996, cu modificările și completările ulterioare, privind practicile anticoncurențiale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.430/13.05.2004; 
6. Regulamentului privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, în cazul înțelegerilor verticale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 29.04.2004; 
7. Instrucțiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, în cazul înțelegerilor verticale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 17.05.2004; 
8. Instrucțiunilor privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11.07.2005; 
9. Cererii de dispensă înaintate de SC Kraft Foods Romania SA în vederea obținerii beneficiului exceptării individuale de la interdicția prevazută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, pentru contractele de distribuție exclusivă încheiate cu distribuitorii săi, înregistrată la Consiliul Concurenței sub numărul RS – 41/12.07.2007;
10. Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 257 din 03.09.2007 privind declanșarea investigației având ca obiect verificarea îndeplinirii prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, în cazul contractelor de distribuție exclusivă a produselor de ciocolată fabricate de SC Kraft Foods România SA; 
11. Raportului de investigație și a celorlalte materiale din dosarul cauzei. 
12. Faptului că au fost îndeplinite procedura de transmitere a raportului de investigație părților implicate pentru luare la cunoștință și formulare de observații și procedura de citare pentru audierea părților în Plenul Consiliului Concurenței la data de 17.12.2008; 
13. Faptului că, în baza cererii de devansare a datei audierii înaintată de SC Kraft Foods Romania SA, Președintele Consiliului Concurenței a dispus schimbarea datei ședinței de audiere pentru data de 09.12.2008; 
14. Faptului că, în cadrul ședinței de audiere desfășurate la data de 09.12.2008, a fost întrunită condiția de cvorum de minimum 5 membri pentru ca Plenul Consiliului Concurenței să poată delibera și decide în mod valabil; 
15. Declarațiilor făcute în timpul audierii din data de 09.12.2008, de către reprezentanții legali ai părților implicate prezenți la audiere;
16. Audierilor și deliberărilor desfășurate în data de 09.12.2008. 
Având în vedere: 
1. La data de 12.07.2007, SC Kraft Foods Romania SA Brașov (denumită în continuare ”Kraft”) a înaintat o cerere de exceptare individuală (dispensă) de la interdicția stabilită la art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, denumită în continuare ”lege”, referitoare la contractele de distribuție exclusivă privind distribuția produselor de ciocolată Kraft, încheiate cu 14 distribuitori.

4.2.Cum lucrăm?

• Inspirăm încredere
• Acționăm ca proprietari ai afacerii
• Apreciem simplitatea
• Suntem deschiși la tot ce este nou
• Spunem lucrurilor pe nume
• Acționăm cu rațiune, dar și cu suflet
• Discutăm. Decidem. Punem în practică

Modul hotărât în care acționăm și spiritul de echipă sunt ingredientele cele mai importante în rețeta noastră de succes.

În timp ce performanța stă la baza muncii noastre, valorile stau la baza comportamentului nostru.

4.3. Recepționarea comenzilor

Distribuitorii completează formularul de comandă standard, furnizat de Kraft (ultima variantă, actualizată, a acestuia);

Formularele sunt trimise la Brașov, departamentului Customer Service, la numărul de fax 068/474.269 sau la o adresă de e-mail care va fi comunicată până la o dată stabilită .

Formularele vor conține următoarele informații:

– Numele distribuitorului

– Data emiterii comenzii

– Data și ora dorite de primire a mărfii

– Cantitatea comandată (exprimată în baxuri)

– Cod și denumire produs

– Comandă neonorată (back order)

– Pentru livrare în minimum 24 de ore, comenzile trebuie trimise până la ora 12:00 a zilei anterioare;

– Comenzile recepționate după ora 12:00, vor fi livrate în minimum 48 de ore sau mai mult, funcție și de dorința distribuitorului;

– Timpul de livrare este determinat în mod direct de existența aprobării financiare a comenzii;

4.4. Procesarea comenzilor

Toate comenzile recepționate sunt introduse în sistemul informatic al Kraft, MFG-PRO;

Comenzile sunt introduse în sistem în ordinea sosirii lor, certificată de ora faxului sau e-mailului (după 01.04.2001) recepționat la Customer Service;

În momentul introducerii în sistem, fiecare comandă primește automat un număr de ordine ce permite urmărirea acesteia de-a lungul întregului proces;

Alocarea produselor se realizează automat de către sistemul MFG-PRO, după ce toate comenzile recepționate au fost procesate;

Alocarea se face după regulă “primul venit, primul servit”, în limita stocului disponibil;

După alocarea produselor distribuitorii vor fi informați despre cantitatea alocată, valoarea corespunzătoare și dacă este cazul, sortimentele nealocate;

După ce sunt informați, dacă există sortimente nealocate, distribuitorii pot solicita completarea comenzii cu alte sortimente disponibile în stoc. Pentru aceasta este necesară completarea și trimiterea unei noi comenzi;

Orice modificare a comenzilor, referitoare la cantitatea comandată sau alocată, se va putea face inainte de aprobarea financiara a comenzilor.

Modificările solicitate după aprobarea financiară a comenzilor nu vor fi acceptate.

4.5.Livrarea produselor

După aprobarea financiară departamentul logistică preăatește graficul de livrări;

Graficul de livrare se întocmește ținând cont de:

Numele distribuitorului

Numărul comenzii

Cantitatea aprobată

Data și ora livrării cerute de distribuitor

Graficul de livrări va conține numai comenzile aprobate;

Graficul de livrări este agreat cu depozitele Buc si Bv;

Este comunicata distribuitorilor ora de ridicare a comenzilor

Pe baza comenzii aprobate, în depozitul de produse finite se întocmește lista de pregătire;

Lista de pregătire conține:

Numele distribuitorului

Numărul comenzii

Cantitatea

Număr lot

Termen de expirare

Lista de pregătire se emite automat din MFG-PRO și constituie baza notei de livrare;

Marfa va fi livrată pe baza listei de pregătire în ordinea corespunzătoare;

Pe baza notei de livrare se întocmește factura;

În timpul transportului marfa este însoțită de:

Factura

Nota de livrare

Certificat conformitate

Ordin de transport

În momentul când marfa a fost livrată se semnează și ștampilează ordinul de transport de către distribuitor și sofer;

Ordinul de transport va fi pus la dispoziția KFR o dată cu facturile aferente transporturilor efectuate într-o anumită perioadă;

4.6.Procedura de retragere produse

Definește responsabilitățile și modul de organizare pentru identificarea și retragerea imediată a produselor finite de la distribuitorii KFR, vânzătorii cu amănuntul și consumatori, după înștiințarea existenței unei neconformități;

Categorii de retrageri:

Retragere produse categoria I – Situație de urgență

Existaă probabilitatea ca produsele să fi fost expuse sau contaminate cu substanțe care sunt periculoase sănătății și au efecte ireversibile

Retragere produse categoria II – Situație prioritară

Există probabilitatea ca produsele să fi fost expuse sau contaminate cu substanțe care sunt periculoase sănătății, dar care sunt reversibile

Retragere produse de la distribuitori – Oprirea de la vânzare și retragerea de la distribuitori a produselor cu încălcări minore ale legislației sau defecte majore de calitate

Responsabilități:

Kraft Foods România S.A.

Mangerul de Vanzari si Mangerul de Relații cu Clienții coordonează reprezentanții pe zone și sunt persoanele de contact din partea KFR;

Distribuitorii Kraft foods:

Localizează stocul din depozit și îl depozitează separat;

Anulează imediat comenzile pentru produsele suspecte;

Informează Departamentul Customer Service KFR și clienții despre produsele suspecte;

Nominalizează persoanele care se vor alătura forței vânzări KFRo pentru localizarea produselor suspecte în piață;

În caz de distrugere produse retrase din rețea completează procese verbale de distrugere

Ca și obiective ale forței de vânzare sunt:obiectivele calitative și cele cantitative.
În ceea ce privește obiectivele calitative, agenții Kraft Foods au ca și obiectiv creșterea gradului de loialitate sau de fidelitate al consumatorilor față de produsele oferite, prin oferirea de cadouri (cumperi o ciocolată Milka și primești cadou o cană cu același design de pe ambalaj ; o altă strategie este prin reducerea de preț sau ofertele: o ciocolată Poiana la 100 gr. cumpărată, una la 35 gr. gratuit .
Calitatea produsului, consistentă în comunicare și dorința de a fi în topul preferințelor consumatorilor sunt elementele care stau la baza succesului marcii Milka de exemplu.

De-a lungul anilor, Milka s-a adaptat subtil la noile timpuri și la noile cerințe ale consumatorilor. Iar pentru ca mărcile de succes trebuie să inoveze permanent, să evolueze și să rămână o preferință constantă pentru consumatori, Milka lansează o nouă campanie de comunicare: „Milka. Gustul care te duce în Alpi”. „Esenta mărcii nu se schimbă, Milka este în continuare cea mai fină ciocolată, facuta cu lapte din Alpi.

Abordarea campaniei este însă diferită, fiind construită pe ideea „evadării” . Mesajul acesteia este următorul: nu trebuie să te duci până în Alpi pentru a te bucura de frumusețea lor, e suficientă o bucațică de Milka, al cărei gust fin te va face să te simți ca și cum ai fi acolo”, spune Cristina Pindaru, Brand Manager Milka.
Obiectivele cantitative, constau în ce – reprezentând mixul volumul de vânzări; cât – valoarea volumului de vânzări; și unde să se vândă – identificând care sunt piețele și continuând procesul de detaliere, prin atribuție ca și componenta a organizării procesuale se înțelege ansamblul muncilor executate periodic de agenții de vânzare care concura la realizarea unui obiectiv specific.
Kraft Foods România este o filială a Kraft Foods Inc, care este a doua mare companie din lume în domeniul produselor alimentare.

Kraft Foods comercializează, în peste 150 de țări, multe dintre mărcile de renume internațional, cum ar fi: brânza Kraft, cafeaua Jacobs și Maxwell House, biscuiții Nabisco, crema de brânză Philadelphia, preparatele de carne Oscar Mayer, cerealele Post și ciocolata Milka; preparate consummate de toate categoriile de vârsta dar în special cafeaua de adulți și dulciurile de copii indiferent de zonele geografice. 
Compania este prezentă în România din anul 1994 prin cumpărarea fabricii Poiana Produse Zaharoase din Brașov, redenumită în Kraft Jacobs Suschard Romania S.A.

În anul 2000, Kraft Jacobs Suschard este numită „Kraft Foods România”. Activitatea Kraft a fost separată, astfel partea de afacere este mutată în București.

Kraft Foods România este o firmă care se bazează pe producerea dulciurilor, a ciocolatei, în special marca „Poiana”, care este cunoscută de 98 la sută dintre consumatorii români.
Tehnica de vânzare este directă, și constă în vânzarea unei game largi de produs alimentare de o calitate foarte bună, direct consumatorilor pe baza unui plan de marketing. Produsele Kraft Foods sunt vândute de către agenții de vânzare.

Deși își reînnoiește mereu gama de produse pentru a răspunde cerințelor consumatorilor săi, Kraft Foods se mândrește cu branduri care au rezistat pe piața de mai bine de o sută de ani și care încă continuă să se vândă bine.
Kraft deține poziția numărul 1 în 11 categorii de produse destinate consumului internațional datorită portofoliului de firme importante aflate sub tutela sa și locul 22 în topul celor mai bune 25 de categorii din Statele unite ale Americii. 

CAPITOLUL V

Concluzii

Fiind una dintre cele mai mari companii producătoare de alimente din lume, prin ceea ce fac, poate să ajute oamenii să scape de foamete, sărăcie, să îmbrățișeze un stil de viață sănătos.

Foametea și subnutriția sunt cele mai mari amenințări pentru sănătate și bunăstare în intreaga lume. Practic, una din șase persoane nu are hrană suficientă.

Sunt hotărâți să contribuie la schimbarea acestei realități, implicându-se în combaterea foametei și promovarea unui stil de viață sănătos.

În România, de la intrarea pe piața locală în 1994, s-au implicat în viața comunități locale, au oferit produse și bani copiilor din familii defavorizate, caminelor de bătrâni și persoanelor afectate de inundațiile din ultimii ani.

Colaborează cu organizații non-profit care îi ajută pe cei defavorizați, oferindu-le atât ajutor financiar, cât și produse.

Anul trecut, au lucrat în parteneriat cu mai multe organizații neguvernamentale pe diferite proiecte, am oferit produse celor defavorizați, au renovat un orfelinat în Voluntari și, în plus, mulți dintre angajați s-au oferit voluntari pentru a-i ajuta pe cei afectați de inundații, investind timp și bani în aceasta acțiune.

Avem mare grija sa promovam produsele in mod responsabil. Mondelēz International a fost prima companie care s-a pronuntat pentru principii globale in ceea ce priveste publicitatea pentru copii, iar aceste principii continuă să fie un model pentru industria alimentară și în prezent.

Astfel,
•    Nu fac reclamă copiilor sub 6 ani (o politică foarte veche)
•    Pentru copiii între 6 -11 ani, fac reclamă numai la produsele numite ‘opțiuni bune’, care respectă criterii nutriționale stricte.
•    Am eliminat publicitatea din cadrul școlilor.

Practicile și principiile noastre au reprezentat și reprezintă un model pentru diverse eforturi ce s-au întreprins în întreaga lume privind reclama pentru copii.

Au colaborat cu colegii din industria alimentară pentru a dezvolta practici care stabilească un mod de abordare unitar, la nivelul întregii industrii, față de publicitatea responsabilă.

BIBLIOGRAFIE

Bran, P., Costică, I., Economica activității financiare și monetare internaționale,Editura Economică,București,1997

Bran, P., Costică, I., Relații financiare și monetare internaționale, Editura Economică,București,1997

Cristea, S., Stoică, C-F., Drept comercial, Editura Lumina Lex, București, 2002

Drăgan, G., Fundamentele comerțului internațional, București,Editura Economică, 2004

Florescu, A., P., D., Pirvu, L-N., Contractele de comerț internațional, Editura Universul Juridic, București, 2007

Gheorghe, S., Sistemul plăților interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri și plăți, riscuri, securitatea operațiunilor,Editura Economică, București,2002

Hărtescu, G., curs: Finanțare, plăți, garanții în comerțul internațional, IBR, București, 2008

Mihai, I., Mihai, T-I., Trade finance. Finanțarea comerțului, Editura Economică, București, 2002

Mosteanu, T.(coord. st.), Geambasu (cas. Hărtescu), G., Surse alternative de finanțare a operațiunilor de export-import ( teză de doctorat), București, 2005

Patriche, D., Stănescu, I., Grigorescu, M., Felea M., Toma, S., Popescu, N., Bazele comerțului,Editura Fundației România de Mâine,București,2007

Popa, I., Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1997

Ioan Popa, Tehnica operațiunilor de comerț exterior, București, Editura ,Economică, 2008

Ioan Popa, Negocierea comercială internațională, București, Editura Economică, 2006

Dumitru Miron, Politici comerciale, București, Editura „Luceafărul„ 2007

Ana Bal, coord., Economie mondială, București, Editura ASE, 2006

BIBLIOGRAFIE

Bran, P., Costică, I., Economica activității financiare și monetare internaționale,Editura Economică,București,1997

Bran, P., Costică, I., Relații financiare și monetare internaționale, Editura Economică,București,1997

Cristea, S., Stoică, C-F., Drept comercial, Editura Lumina Lex, București, 2002

Drăgan, G., Fundamentele comerțului internațional, București,Editura Economică, 2004

Florescu, A., P., D., Pirvu, L-N., Contractele de comerț internațional, Editura Universul Juridic, București, 2007

Gheorghe, S., Sistemul plăților interbancare: concepte, instrumente, procedee, transferuri și plăți, riscuri, securitatea operațiunilor,Editura Economică, București,2002

Hărtescu, G., curs: Finanțare, plăți, garanții în comerțul internațional, IBR, București, 2008

Mihai, I., Mihai, T-I., Trade finance. Finanțarea comerțului, Editura Economică, București, 2002

Mosteanu, T.(coord. st.), Geambasu (cas. Hărtescu), G., Surse alternative de finanțare a operațiunilor de export-import ( teză de doctorat), București, 2005

Patriche, D., Stănescu, I., Grigorescu, M., Felea M., Toma, S., Popescu, N., Bazele comerțului,Editura Fundației România de Mâine,București,2007

Popa, I., Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 1997

Ioan Popa, Tehnica operațiunilor de comerț exterior, București, Editura ,Economică, 2008

Ioan Popa, Negocierea comercială internațională, București, Editura Economică, 2006

Dumitru Miron, Politici comerciale, București, Editura „Luceafărul„ 2007

Ana Bal, coord., Economie mondială, București, Editura ASE, 2006